Mass Media Si Societatea

Capitolul 1 Mass media si societatea

Perspectiva sociologică și psihologică a mass medie

Mijloacele de comunicare de masă au devenit parte a structurii instituționala societății și își vor conserva acest statut atâta vreme cât vor furniza funcții importante mediului social. Mass-media răspund continuu cerințelor și urgențelor sociale, stabilitatea lor trebuind căutată exact în aceste puncte în care sunt de neînlocuit.

Mass-media, ca sisteme sociale, sunt abordate continuu cu un interes nedisimulat de către sociologi. Provocând evidente transformări în comportamentul publicului, care, la rigoare, poate fi societatea în întregul ei, sistemul mass-media suportă cercetări atente, complexe, științifice, fundamentate sociologic. Studiile despre ordinea socială, ca și studiile despre individ, care provin din mai multe științe sociale, se regăsesc în teoriile despre influența mass-media. Iar dacă s-a renunțat la ideea unei științe a comunicării care să includă toate datele furnizate de diverse discipline, perspectiva sociologică rămâne una de prim ordin, capabilă să contribuie liniștitor la elucidarea multor zone rămase neclare în conviețuirea noastă cu atotputernicele mass-media.

Sociologia comunicării de masă ar putea constitui maximul dorințelor integratoare ale unor domenii cu vechi state de funcțiuni în câmpul științific. In acest sens, o importantă inițiativa i-a aparținut lui Georges Friedmann, sociolog care și-a axat analizele pe continuarea cunoscutelor deschideri operate de celebrul Edgar Morin. Friedmann a fost epatat de sistemul tehnic (și timpul, se vede tot mai b#%l!^+a?limpede, îi dă dreptate), insistențele sale gravitând în jurul importanței tehnicilor.

L’esprit du temps, cartea publicată de Edgar Morin, în 1962, recunoscută a fi drept modernă și încă pertinentă, sugera că demersul sociologic asupra culturii de masă este contrar funcționalismului-empiric. Morin considera cultura de masă drept un sistem propriu, relaționat cu societatea și istoria și nu un efect al mass-mediaspozitiv mecanic, o face”.

Un alt corifeu incontestabil al domeniului, Denis McQuail, afirmă caracterul multiparadigmatic al sociologiei comunicării, vizând o știință mai generală, dar, cunoscător, respinge credința unora (vezi Robert Escarpit, în 1972) de a realiza un model unic (prin unificare) al științei comunicării, care poate avea în vedere, în primul rând, cele două mari domenii, distincte până la un punct, tehnologia suprasofistificată și principiile comunicării b#%l!^+a?b#%l!^+a?umaniste. Pentru McQuail, mass-media sunt o sursă de putere, o arenă în care “afacerile vieții publice sunt jucate” la nivel mondial, dar și relansatori ai culturii de calitate ori arbitri ai modei, manierelor și ai stilurilor de viață. Dar nu numai atât. “Media sunt o industrie în creștere și foarte schimbătoare, asigurând locuri de muncă, producând bunuri și servicii, hrănind industrii apropiate. De asemenea, pot fi înțelese ca o instituție, dezvoltându-și propriile reguli și norme care o leagă de alte instituții sociale. Instituția media este reglată, la rândul ei, de către societate. (…) Mass-media au devenit o sursă dominantă de definiții și imagini ale realității sociale, pentru indivizi, dar și pentru grupuri și societăți; media exprimă valori și judecăți normative inextricabil corelate cu știrile și cu divertismentul”. b#%l!^+a?

Se spune că democratizarea culturii s-a produs odată cu apariția tehnicilor de comunicare moderne, care permit infinite posibilități de expresie, ca și utilizarea unui număr suficient de surse, astfel încât dubiile privind veridicitatea informațiilor să se subțieze cât se poate de mult. Cu toate acestea, deși acuratețea informației poate atinge performanțe mai mult decât satisfăcătoare, criticile la adresa mass-media nu contenesc; dimpotrivă, în unele țări (în primul rând Franța, apoi USA), articolele și studiile care trag semnale de alarmă par a fi majoritare ori creează această impresie. “Mass-media, se obișnuiește să se proclame, sunt responsabile de condiționarea opiniei publice, de pasivitatea telespectatorului, de uniformizarea gusturilor. Copilul devine un adult precoce, iar mulți adulți devin copii întârziați. Afectivitatea, din acest moment, primează asupra reflecției și acțiunii. Micul ecran înlocuiește terenurile de sport și creația este desacralizată. Îți trăiești viața prin procură: eroinele foiletoanelor servesc drept intermediare și promovarea vedetelor împiedică orice distanțare critică. La fel, cursa pentru audiență nivelează, nivelul fiind foarte scăzut. Concurența între rețelele de televiziune accentuează această mediocritate”.

Iată, sintetizate, multe dintre cele mai frecvente reproșuri, care sunt adresate în mod simptomatic mediilor de pe aproape toate meridianele Terrei. Și în aceste critici, sociologii sunt divizați, neavând un punct de vedere unitar. Sociologul b#%l!^+a?francez Pierre Bourdieu, cunoscut pentru incisivitatea și inteligența demersului său critic, sesizează că în universul mass-media, caracterizat printr-un înalt grad de cinism, tocmai problemele morale sunt în exces abordate. “Ca sociolog, știu foarte bine că morala nu poate să fie eficientă decât dacă se sprijină pe structuri, pe mecanisme care să facă în așa fel ca oamenii să devină interesați de morală. Iar+a?pentru ca o atitudine de felul unei preocupări morale să poată să apară, ar trebui ca ea să beneficieze de suporturi și de întărituri, de recompense înăuntrul acestei structuri. Aceste recompense ar putea să vină și din partea publicului (dacă acesta ar fi mai luminat și mai conștient în privința manipulărilor la care este supus). Consider că, în momentul de față, toate câmpurile de producție culturală sunt supuse constrângerii structurale a câmpului jurnalistic și nu a unuia sau altuia dintre jurnalisti ori dintre directorii de canale, ei înșiși depășiți de forțele câmpului”.

Profesor emerit al Universității Bordeaux III, Robert Escarpit, comparatist și sociolog literar, are un traseu foarte original în studierea teoriei informației și comunicării. Interesat de literatură și de carte în general, ca acte de informare și mijloace de comunicare, practicant al criticii sociologice, Escarpit ajunge să publice Théorie générale de l’Information et de la Communication, carte al cărei ultim capitol se intitulează Timpul sociologilor. Acolo, Robert Escarpit afirmă că “nu există socializare fără comunicare” și că “relativ recent sectorul teoriei comunicării pe care-l numim (cu un termen criticabil) comunicare de masă a devenit terenul de predilecție al sociologilor”. Dezvoltarea impetuoasă a tehnologiilor de comunicare, care pot polariza interesul unui enorm număr de receptori (destinatari), mase de b#%l!^+a?auditori, a dus la avansarea în prim-plan a sociologilor. Ca și Fr. Balle, Escarpit consideră că primele preocupări în acest domeniu au apărut în Statele Unite, prin studiile lui W.W. Charters (despre efectele cinematografului asupra tineretului – Motion Picture and Youth. A Summary, b#%l!^+a?Macmillan,1933), Harold D.Lasswell, Paul F. Lazarsfeld, Bernard Berelson, H. Gaudet ș.a.

Dacă grupul suportă calificativul de subsistem de comunicare, masa, dimpotrivă, se opune comunicării. Meditând mai departe și luându-și drept aliat cartea Comment vivre entre les autres sans être chef et sans être esclave de Yona Friedman (Pauvert, Paris, 1974), carte care critică ascuțit iluzia comunicării globale, Escarpit îndeamnă la nesupunere în fața sintagmei care va cuceri, apoi, întreg câmpul meditației contemporane – comunicarea de masă: “Trebuie să avem curajul de a denunța noțiunea de comunicare de masă ca pe o fantasmă născută din șocul «numărului» și ca o mistificare care nu este întotdeauna inocentă”.

Raymond Williams, cel care a inițiat studiile culturale, cunoscute și sub numele de?Școala de la Birmingham, accentuează asupra distincției dintre comunicarea manipulativă și cea participativă. Meditațiile sale privitoare la istoria socială a tehnologiei televiziunii sunt încă actuale, putând fi aplicate și în noile media. Școala de la Birmingham, patronată de Williams, cuprinde cercetători cunoscuți în câmpul mass-media, unii dintre ei deja traduși în România: James Lull, b#%l!^+a?Roger Silverstone și John Hartley.

Cercetătorii americani Melvin L. DeFleur și Sandra Ball-Rokeach argumentează că natura și gradul de dependență de mass-media sunt în conjuncție cu nivelul până la care societatea este dispusă să fie subiect al schimbării, conflictelor și instabilității.

Dezvoltările recente ale sociologiei s-au adaptat condițiilor de tehnicizare și mediație tot mai evidente. Modelul difuzionist al lui Everett Rogers din 1963 analizează, într-un demers exhaustiv, circulația informației, evidențiind caracterul ei succesiv, cursiv. Trecerea de la informație la convingere, decizie, aplicare și confirmare, de la inovatori la adoptatori precoce,?majoritate precoce, majoritate tardivă și retardatari și misiunea importantă a intermediarilor, a mediatorilor impun tot mai mult evidenta necesitate a creării unor rețele capabile să traducă inovațiile. Criticile aduse teoriei difuzioniste privesc, pe de o parte, caracterul decisiv al acestor rețele, care tind să devină ele însele actor, în detrimentul informației, și, pe de altă parte, posibilitatea inovatorilor în a manipula rețelele.

În ultimii ani, cercetările din domeniul social și psihologic au evoluat surprinzător. Studiile sunt acum caracterizate de o maturitate care le lipsea anterior: avem astăzi cercetări programatice, bine delimitate și specializate, care propun tot mai adesea meta-analize.

Cronologic privind, opiniile despre efectele și influența sistemelor media b#%l!^+a?asupra indivizilor au evoluat în direcția atenuării și restrângerii caracterului de atotputernicie atribuit lor de cercetători contemporani cu W. Lippmann..Tranziția a cunoscut faze denumite astăzi efecte puternice, efecte limitate și efecte slabe.

Efectele media pot fi studiate din perspectiva unei scheme care grupează astfel modelele comunicării: modele de bază (Shannon-Weaver, Lasswell, Gerbner, Newcomb, Westley-Mac Lean, Riley-Riley), modele de influență și modele cu efecte pe termen lung.

b#%l!^+a?

Media – singura putere fara contraputere

Probabil cea mai cunoscută formulă consacrată de literatura de specialitate când se vorbește de puterea, forța, influența media este „cea de a patra putere în stat“. De ce a patra? Formula are înțelesul ei istoric. Mai întâi, să precizăm că ea a fost lansată de un istoric și un filosof – Edmund Burke – care nu se raporta deloc favorabil la Revoluția Franceză (lucrarea Reflecții asupra Revoluției din Franța fiind una dintre abordările critice cu valoare de reper a marelui eveniment politic din viața Franței și a lumii. Cât privește formula propriu-zisă „a patra putere“, se pare că a fost prima dată folosită în Parlamentul britanic, unde Burke era membru al Camerei Comunelor. La un moment dat, potrivit unor relatări, el s-ar fi adresat în direcția unde era presa, spunând: „voi sunteți puterea a patra“ . Thomas Carlyle, care relatează această scenă, ne spune că, în viziunea istoricului englez, presa reprezenta a patra putere, alături de celelalte trei, puterea bisericii, a aristocrației și a burgheziei. Cercetătorii epocii moderne au interpretat formula „puterea a patra“ ca b#%l!^+a?fiind un fel de contraputere la celelalte trei puteri: executivă, legislativă și judecătorească.

Ne aflăm, deci, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, secol dominat de ideea separării?puterilor în stat, ca principiu modern de organizare a statului, ca principală pavăză împotriva abuzurilor și exceselor puterii. Cele trei puteri – executivă, legislativă și judecătorească – erau independente, aveau organisme proprii de conducere și se controlau una pe cealaltă. Preocuparea de fond a lui Montesquieu era de a asigura fiecărei puteri o contraputere, de a garanta echilibrul și de a preveni excesul.

Presa, ca „puterea a patra“, venea după cele trei. De ce autorii acestei perioade au numit presa „putere“ și de ce au plasat-o pe locul al patrulea? Ei nu au făcut decât să dea o expresie fericită unei realități evidente. Cum am mai arătat, Revoluția Franceză a prilejuit una dintre cele mai spectaculoase afirmări ale presei. În vâltoarea Revoluției au apărut mii de publicații, iar mișcarea de masă, răsturnarea absolutismului și a instituțiilor sale simbol nu pot fi concepute fără prezența presei, fără fraternizarea pe care a prilejuit-o aceasta. Moment culminant în afirmarea presei, Revoluția Franceză a consacrat într-un anume fel rolul de putere a cuvântului tipărit. Formula „a patra putere“ era o recunoaștere a acestei realități.

Nu putem, în acest context, să nu menționăm un alt aspect de ordin istoric, dar care are contribuția lui la nașterea și, apoi, la impunerea formulei de care vorbim. b#%l!^+a?

Presa s-a afirmat în dispută cu puterea, în dispută mai ales cu simbolul b#%l!^+a?acesteia – puterea executivă. Istoria presei este istoria acestei lupte. Secolele al XVII-lea și al XVIII-lea sunt marcate de această istovitoare dispută, desfășurată cu intensitate maximă și cu rezultate semnificative în Marea Britanie – apoi în America și, mai târziu, pe continent. Libertatea presei este văzută ca o expresie a drepturilor cetățenilor, ca o condiție a bunei guvernări. Ea mărește șansele deciziilor corecte, ca o premisă a atingerii și a impunerii adevărului („istoria geme de adevăruri suprimate“). Presa a câștigat această luptă, a câștigat dreptul de a publica, fără constrângeri, opinii, abordări, informații dintre cele mai diverse. Această luptă a asociat presa cu puterea, cu puterile sistematizate de către Montesquieu. Ea a fost plasată pe următorul loc, după cele trei.

Această poziție face din presă un gen de contraputere a celorlalte forme de putere. „Un câine de pază“, cum s-a spus. În același timp, acest loc plasează presa într-o serie cu care, neîndoielnic, are legături (rolul presei de supraveghetor, de câine de pază, de critic al puterii nu va dispărea niciodată), dar care nu ne mai permite să înțelegem și alte dimensiuni extrem de importante ale puterii presei în lumea de astăzi.

Există unele interpretări de dată recentă care sesizează cu acuitate că în sfera „puterilor“?societății contemporane au avut loc prefaceri spectaculoase. Că nu mai putem opera cu imaginea puterilor fixată de către Montesquieu. În mod firesc, se încearcă să se construiască alte ierarhii, care să reflecte cu mai mare fidelitate noile raporturi dintre actualele puteri ale spațiului public. b#%l!^+a?

Chiar dacă pare mult depărtată de abordarea clasică, interpretarea propusă de Michel Rocard face, totuși, parte din aceeași familie interpretativă: putere – contraputere. Să-l ascultăm pe „socialistul singuratic“, cum îl numește Bogdan Ghiu: „Există, în clipa de față, în societatea noastră, șase puteri. Cele trei descrise de Montesquieu (legislativă, executivă, juridică) și încă trei de primă importanță: cea tehnologico-științifică, cea financiară și cea mediatică. Cea mai slabă dintre toate a ajuns să fie puterea executivă. Toate puterile au contraputeri. Cu excepția uneia singure: puterea mediatică. Democrațiile sunt în mare pericol în momentul când o putere nu are contraputerea ei“

Ascensiunea altor puteri ni se pare indiscutabilă. Nu stă în obiectul acestei lucrări să analizeze puterile societății de astăzi și raporturile dintre ele. Deocamdată, să notăm că, în?paralel cu ascensiunea presei, autorul remarcă statutul său de excepție. Dacă nu are contraputere, înseamnă că nu se încadrează în seria în care este plasată.

O tentativă asemănătoare face și un alt autor francez, Ignacio Ramonet. Punctul de plecare este identic: transformările din peisajul puterilor societății contemporane. Tabloul este diferit, dar ilustrează aceeași preocupare de a surprinde noua putere a media, noua poziție și noul său statut. Autor modern, care, în cele două volume traduse în românește – Geopolitica haosului și Tirania comunicării – ne-a obișnuit cu formule percutante ilustrând un spirit viu, deschis la fenomene și tendințe noi, Ramonet își dă seama că „puterea se manifestă mai puțin în acțiune decât în comunicare“, că forța presei nu poate fi înțeleasă fără raportare la informație și valoarea ei.

Pentru a vorbi de a „patra putere“, ar mai trebui ca primele trei să existe și ca ierarhia care le organiza în clasificarea lui Montesquieu să rămână, în continuare, valabilă. „În realitate, prima putere astăzi este exercitată în mod evident de economie. A doua (a cărei suprapunere parțială cu cea dintâi apare foarte puternic) este cu siguranță mediatică – instrument de influență, de acțiune și de decizie incontestabilă –, în așa fel încât puterea politică?nu mai vine decât în alt treilea rând“.

Puterea de a organiza informația publică și de a orienta percepția socială

Puterea informației media asupra opiniei publice poate fi analizată în cel puțin două planuri temporale: influența imediată, pe termen scurt și impactul pe termen mediu și lung, mult mai important și mai durabil. Informația cu caracter de influență imediată are rolul de a declanșa procesul de reordonare a datelor existente până în acel moment. Informația sau fluxul informațional cu o durată măsurată în ani de zile poate influența nu numai opinia propriu-zisă, ci chiar instrumentele de evaluare ca atare; nu numai reacția, ci chiar mentalitatea. Prin urmare, atunci când discutăm despre puterea mass-media, centrul de greutate al analizei se cere b#%l!^+a?concentrat în domeniul efectelor pe termen mediu și lung, în cel al unei influențe care are nevoie de timp pentru a se materializa. Fiecare individ realizează, mai mult sau mai puțin, că permanent trăiește într-un ocean informatic virtual și că nici una dintre necesitățile primare?necesare supraviețuirii ființei umane nu ar putea fi viabilă fără un suport informațional adecvat, media fiind cureaua de transmisie dintre realitatea consumată și o potențială proiecție a viitorului. Puterea informației media rezidă din faptul că oferă societății informațiile, pune în evidență mai puternic anumite fenomene, evenimente, în detrimentul altora, organizează într-un anume mod percepția socială a actualității.

În percepțiile noastre, multe dintre datele și caracteristicile realității nu sunt sesizate, alteori sunt deliberat lăsate de-o parte; mai important este că sensul construcției ca atare este dat de setul de valori ale individului sau ale grupului. Imaginea din mințile noastre reprezintă, în ultimă instanță, o transfigurare care face apel la date și informații din lumea înconjurătoare doar ca elemente de construcție și de inspirație pentru reprezentarea cu care noi urmează să operăm.

Contururile de ansamblu ale acestei reprezentări sunt creionate de valorile pe care le împărtășim. Nu este de mirare că ființa umană, ca și grupurile sociale de altfel, confundă propria imagine asupra realității cu realitatea propriu-zisă, iar orice tulburare a stereotipurilor noastre este asimilată cu o zdruncinare a bazelor întregului univers (echivalată cu o prăbușire a lumii). Puțină lume reușește să se b#%l!^+a?sustragă influenței percepțiilor dominante asupra unor?evenimente, situații etc. Sunt acele persoane care, datorită fie unei cunoașteri mai amănunțite, fie unui spirit critic mai accentuat, dobândesc o percepție nouă, care este apoi copiată la nesfârșit, până când devine și ea un stereotip.

Forme de exercitare a influenței mass-media

„Mass-media ne afectează profund, deoarece ele constituie o prezență constantă în viața noastră. Alte instituții pot avea un impact mai puternic, dar nu unul atât de persistent și adânc.

Afilierea familială și prieteniile se schimbă pe măsură ce individul se maturizează și trece prin diferitele etape ale vieții. Școala ocupă numai o perioadă b#%l!^+a?limitată din existența noastră. Doar o parte din populație frecventează, în mod regulat, biserica. În antiteză, mass-media fac parte din viața noastră zilnică și ne însoțesc din copilărie până la moarte. În plus, mass-media au o universalitate pe care nu o are nici o altă instituție: presa oferă un bagaj comun de idei și imagini, care depășește barierele sociale și geografice”. Din această cauză, analiza modului în care presa influențează societatea (în mod voit, în urma unei strategii dinainte puse la cale, sau întâmplător) a constituit una din preocupările majore ale cercetătorilor mass-media. Influențarea publicului se produce în urma și prin intermediul expunerii la?acțiunea mass-media: același mesaj va fi receptat diferit și va exercita efecte diferite, în funcție de tipul și de caracteristicile specifice canalului de presă.

Primele etape ale acestor investigații au fost legate de conceptele de „societate de masă” și „cultură de masă” (implicând emergența, în modernitate, a unor conglomerate sociale fragmentate, eteroclite, în care indivizii trăiesc izolați, alienați, văduviți de o concepție culturală integratoare), precum și de convingerea atotputerniciei mijloacelor de comunicare de masă (considerate capabile să impună, fără obstacole, ideile și modelele de comportament conținute în mesajele lor). Începând cu anii ’50, cercetările au dezvăluit caducitatea acestei concepții (excesiv

unidirecționate), atrăgând atenția asupra atitudinii active și critice a publicului. Din acel moment, studiile privind efectele mass-media au urmărit atent interacțiunea receptorilor cu mesajele primite, modul în care, în grup sau individual, aceștia filtrează și interpretează conținuturile difuzate de presă. Această evoluție marchează, după o fericită expresie atribuită lui Elihu Katz, „trecerea de la preocupările privind b#%l!^+a?ceea ce mass-media fac cu publicul la cele privind ceea ce b#%l!^+a?

publicul face cu mass-media”.

Efectele mass-media se pot resimți în zone diferite ale societății. După Denis McQuail (1987, p. 256), mass-media pot acționa asupra: a) indivizilor, b) grupurilor, c) instituțiilor, d) întregii societăți; totodată, ele pot afecta personalitatea umană în: dimensiunea cognitivă (schimbarea imaginii despre lume), dimensiunea afectivă (crearea sau modificarea unor atitudini și sentimente) sau dimensiunea comportamentală (schimbări ale modului de acțiune al indivizilor și fenomene de mobilizare socială).

Dintr-o altă perspectivă, influența mass-media se poate produce într-un interval scurt de timp sau poate avea nevoie, până devine operațională, de un interval mai amplu. De asemenea, efectele presei pot crea schimbări dorite sau schimbări nedorite: ele pot fi rezultatul unui proces controlat (campaniile de presă) sau al unor ocurențe mai mult sau mai puțin neașteptate.

Diferitele niveluri la care se exercită efectele presei nu pot fi izolate și nici nu trebuie gândite astfel, deoarece efectele adevărate, profunde sunt de ordin cumulativ: „Din momentul în care informațiile se repetă, ele se înscriu într-o anumită coerență și majoritatea (mesajelor – n.?M.C.) mass-media merg în același sens; efectele minimale cumulate pot declanșa transformări de amploare”.

În bibliografia de specialitate se consideră că influența mass-media poate să conducă, la nivelul receptorilor individuali, la realizarea acordului, identificării sau internalizării valorilor ori a sensurilor transmise prin presă. b#%l!^+a?

În viața socială reală, efectele exercitate de mesajele mass-media asupra receptorilor se concretizează într-o mare varietate de forme. Cercetătorii au propus, de-a lungul anilor, diferite modele teoretice și diferite sisteme de clasificare a multiplelor forme de influențare pe care le-au detectat. În general, opțiunile au variat, în mod ciclic, de la ideea efectelor puternice la aceea a efectelor slabe și viceversa. Caracteristicile atribuite acestor efecte s-au modificat substanțial: cercetătorii au trecut de la efectele globale la efectele specifice, de la cele directe, pe termen scurt, la efecte difuze, indirecte, pe termen lung. În același timp, imaginea receptorului s-a schimbat: de la un public pasiv, supus influenței mesajelor, s-a trecut la un public activ, care selecționează conținuturile (K.B. Jensen, K.E. Rosengreen, 1992, p. 283). b#%l!^+a?

Voi încerca în continuare să descriu succint câteva din teoriile efctelor mass mediei, după cum urmează:

Teoriile efectelor puternice

Modelul „stimul – răspuns”.

Din perspectiva acestor teorii, exprimate în câteva lucrări de sinteză, dintre care se impun a fi amintite G. Reisman, The Lonely Crowd (Mulțimile solitare), Jacques Ellul, Propagandes (Propaganda), relația dintre mesajele presei și public este una de tipul stimul – răspuns. Astfel, factorul rațional este aproape eliminat; o dată cu el sunt eliminate și dialogul social, influențele reciproce dintre membrii unui grup, tradiția și sistemul cultural specifice unei colectivități, precum și atitudinea b#%l!^+a?critică, creatoare de sens, ce caracterizează reacția oricărui om în fața mesajelor pe care le primește din mediul ambiant.

Ideea că mesajele ajung direct la receptor, nefiltrate de vreun factor social (individ, grup, organizații etc.) sau cultural (tradiții, sisteme simbolice, concepție despre lume) a sugerat denumirea acestei teorii prin sintagma fluxul într-un singur pas (one step flow).

Conform acestei interpretări, de îndată ce mesajul „atinge” receptorul, declanșează o reacție uniformă, la fel cum un stimul extern declanșează în corpul omenesc reacții senzoriale?spontane, motiv pentru care, în unele lucrări de specialitate, această concepție este numită teoria acului hipodermic. Expresia vine să sublinieze, prin metafora senzorială, iluzia că:

a) mesajele presei penetrează conștiința receptorului cu ușurința cu care un ac străpunge pielea;

b) ele generează un răspuns imediat, rapid și necontrolat rațional, analog celui provocat de o împunsătură.

O altă sintagmă, teoria glonțului magic, propusă de Melvin De Fleur (1982, pp. 158-164), scoate în evidență o nouă caracteristică a acestor cercetări, și anume ideea că, pătrunzând atât de ușor în conștiințe, mesajul presei ar fi un instrument „vrăjit” pentru modelarea opiniei publice.

Astfel, „glonțul magic” reprezentat de mass-media ar funcționa ca un b#%l!^+a?declanșator de comportament social „programat”, fiind de ajuns o campanie de presă bine „construită” pentru a se obține imediat orientarea atitudinii și comportamentului publicului în direcția dorită. b#%l!^+a?

Toate aceste teorii pornesc de la o anumită concepție despre individ și societate: este vorba despre imaginea societății de masă, în care „indivizii ar trebui să se afle în situații de izolare psihologică, să întrețină relații impersonale de interacțiune cu semenii lor și să fie rupți de legăturile și obligațiile sociale informale”.

Evident, de îndată ce modelul „societății de masă” este contestat, de îndată ce cercetările

sociologice aplicate vin să infirme aceste presupuneri, imaginea comunicării de tip stimul – răspuns își pierde puterea de generalizare și capacitatea de a explica efectele mass-media.

Generalizată în mod necritic asupra tuturor efectelor mass-media, „teoria glonțului magic” apare ca „un model mecanicist și lipsit de subtilitate pentru explicarea relației dintre presă și audiență, model care consideră că mass-media injectează valori, idei și informații, în mod direct, în indivizi pasivi (care fac parte dintr-o audiență atomizată), producând un efect direct și imediat” .

Modelul stimul – răspuns poate fi aplicat cu succes pentru explicarea reacțiilor publicului numai în situații ieșite din comun, când canalele uzuale de comunicare socială sunt blocate, iar sursele mass-media sunt considerate credibile și atractive; în aceste cazuri, mesajele lor (frecvente, repetate și neconcurate de alte b#%l!^+a?tipuri de mesaje) se referă la subiecte concrete, au impact emoțional și par lipsite de ambiguitate; ele oferă răspunsuri „convenabile” în raport cu modelul cultural dominant și au o puternică funcție de securizare; de aceea publicul b#%l!^+a?le acceptă imediat, necritic și reacționează în consecință.

Modelul „hegemonic”.

Conform acestor teorii, clasele dominante își exprimă puterea, în momentele de stabilitate economică și socială, nu atât prin măsuri represive, cât prin mijloace persuasive de tip cultural-simbolic. Astfel, folosindu-se de sistemul educativ și de canalele de informare în masă, ele își impun ideologia (i.e. imaginea lor despre lume, imagine în concordanță cu interesele lor de clasă) în forma unor adevăruri generale, neutre, universal valabile. Supuse unui asemenea bombardament, prin instituții care sunt „producătoare de semnificații, cunoștințe și valori”, clasele dominate asimilează această reprezentare, părtinitoare și în ultimă instanță defavorabilă lor, ca și cum ar fi una „naturală, inevitabilă, eternă și indiscutabilă”. Astfel, devenind elementele de bază (adevărurile de „bun-simț”) ale culturii de masă, valorile capitaliste sunt naturalizate, legitimate și reproduse la infinit. La rândul lor, deoarece servesc la impunerea unei ideologii și la promovarea unor interese de clasă, mass-media se transformă în instrumentul unor tendințe hegemonice, promovate de deținătorii puterii.

Reuniți în jurul Centrului pentru studierea culturii contemporane, creat de Richard Hoggart în 1964 în cadrul Universității din Birmingham, cercetătorii englezi s-au consacrat îndeosebi studierii formelor prin care diferite subgrupuri (tineri, muncitori, devianți, femei etc.) recepționează mesajele presei, încercând să descopere tehnicile prin care mass-media (îndeosebi

televiziunea) contribuie la impunerea de semnificații culturale, ideologic orientate. Deoarece au considerat cultura ca „locul” unde se duc luptele pentru hegemonie (impunerea și naturalizarea unei ideologii), sociologii și-au definit cercetările prin formula „studii culturale”. În prezent, sub această titulatură sunt circumscrise numeroase domenii de investigare, precum și variate metode de cercetare, care depășesc cu mult intențiile și sfera tematică inițiate de reprezentanții Școlii din Birmingham ( Grossberg, 1992; A. Mattelart, E. Neveu, 1996).

Modelul hegemonic, mai speculativ, utilizând atât metode empirice de cercetare în teren, cât și tehnici de analiză a discursului inspirate din stilistică, retorică, semantică și antropologia

structurală, rămâne totuși tributar premisei că mass-media pot influența în chip direct și puternic publicul receptor. În ultimă instanță, puterea hegemonică nu este altceva decât reversul pasivității audienței – un public activ și critic nu ar asimila imediat valorile „picurate” de presă și nu ar deveni atât de ușor prizonierul unei ideologii străine de propriile sale interese și valori.?Modelul hegemonic, extins la scară planetară, a fost invocat și în timpul marilor confruntări ale deceniilor șase și șapte în jurul ideii „imperialismului cultural” și al necesității unei „noi ordini mondiale a b#%l!^+a?

informației”.

Modelul „dependenței”

Oamenii au nevoie de mass-media pentru că trăiesc și sunt angrenați în diferite sisteme (fabrici, instituții, firme comerciale, viață politică, divertisment, educație, activitate culturală etc.) care, la rândul lor, nu pot să funcționeze fără datele oferite prin ansamblul comunicării de masă. Relația nu mai este acum bilaterală (presă – individ), ci trilaterală: presă – instituții sociale – individ. De aici se deduce faptul că puterea presei scade atunci când instanțel?mediatoare (sistemele sociale) sunt puternice și crește atunci când acestea sunt slabe. Or, instituțiile societății se „clatină” de obicei în situații de criză generate fie de catastrofe naturale, fie de procese de schimbare socială rapidă, fie de declanșarea unor conflicte militare; atunci, pe fondul de insecuritate astfel creat, „aranjamentele sociale stabile devin inadecvate […], iar dependența oamenilor față de presă, ca sursă de informare, crește”; drept urmare, „atunci când presa rămâne unicul sistem de distribuire a informației, potențialul mesajelor mass-media de a avea efecte variate, de tip cognitiv, emoțional sau comportamental, crește” .

În momentele de criză, oamenii experimentează stări de neliniște, teamă și dezorientare. În asemenea momente, apelul la presă, ca factor de regăsire a echilibrului (prin distribuția de informații), este mai intens. Această dependență este deosebit de accentuată în zonele metropolitane, unde și informațiile privind viața politică și economică, și cele de „orientare” în cotidian, vitale pentru bunul mers al existenței zilnice, sunt inaccesibile prin canalele uzuale de comunicare b#%l!^+a?interpersonală sau instituțională. În felul acesta, cu cât societățile sunt mai industrializate, mai urbanizate, mai complexe, cu atât crește dependența indivizilor de mass-media.

Dacă în situațiile de criză singurul mijloc prin care oamenii pot afla „ce se petrece” și pot reduce stările de disconfort, derută ori spaimă este accesul la presă, atunci înseamnă că audiențele vor crește dramatic în asemenea momente.

Modelul „spiralei tăcerii”. Această perspectivă de interpretare a fost lansată de cercetătoarea germană Elisabeth Noelle-Neumann, care s-a consacrat, din 1965, studierii: b#%l!^+a?

a) modului în care opinia publică este modelată de diferiți factori și

b) felului în care ea modelează reacțiile și concepțiile membrilor b#%l!^+a?colectivității.

Noelle-Neumann susține că presa are o putere deosebită de a influența opiniile indivizilor, fiind instrumentul prin care societatea, în ansamblul ei, controlează comportamentul fiecărui individ în

parte. În esență, teoria „spiralei tăcerii” se bazează pe cinci premise:

a) oamenii se tem de izolare, doresc să fie primiți și integrați în colectivitățile care-i înconjoară; b) societatea are tendința de a marginaliza indivizii care au un comportament deviant sau care au valori diferite de cele acceptate de majoritatea membrilor ei;

c) frica de izolare îi îndeamnă pe oameni să evalueze permanent starea, direcțiile, fluctuațiile opiniilor comune; b#%l!^+a?

d) aceste evaluări afectează reacțiile în public ale indivizilor, care încearcă constant să se conformeze liniei generale de comportament și de gândire a colectivității;

e) pe baza acestor procese de adecvare și renunțare la elementele distonante se creează și se menține opinia publică majoritară.

În lumea modernă, mass-media reprezintă „locul” unde se dezbat marile probleme ale unei societăți; presa are un prestigiu social considerabil, iar opiniile pe care jurnaliștii sau colaboratorii lor le exprimă reflectă, în ochii receptorilor, tendințele dominante ale opiniei publice. „Mass-media constituie principalul element de referință în exprimarea și distribuirea opiniilor. Mesajele presei sunt concepute ca un fel de martori ai distribuirii opiniilor legitime, fiind utilizate de indivizi ca indicatori selectivi pentru a determina cine este în drept să vorbească public (opinii b#%l!^+a?legitime) și cine trebuie să rămână tăcut.

Mediile, mai exact comunicatorii (ziariștii), sunt cele care au puterea de a decide și de a defini ceea ce este important și legitim în judecarea diferitelor evenimente sau elemente ale vieții publice”. Pentru că nu au cum să controleze ansamblul dezbaterilor și pozițiile tuturor centrelor de opinie, oamenii pot ști dacă în sânul societății există și alte idei dominante; ei cred că presa exprimă valorile majorității și, în consecință, își raportează ideile și atitudinile la acest termen de referință. Cei care nu-și regăsesc punctele de vedere în conținuturile transmise de presă vor avea tendința să se retragă din dezbaterea publică, de teamă că, mergând contra curentului, vor fi marginalizați. Ei vor „tăcea” și, cu cât opiniile transmise de mass-media vor fi ?mai diferite de părerile lor proprii, cu atât vor fi mai tăcuți, mai absenți din dezbaterea publică, alunecând astfel pe o „spirală a tăcerii”.

Teoriile efectelor limitate

Pe măsură ce oamenii de știință au început să aprofundeze problematica influenței mass-media, studiile lor au relevat faptul că diversele conținuturi mass-media (de la programele de știri la desenele animate) generează, în condiții diferite (de la normalitatea cotidiană la starea aparte a unei crize), efecte diferite, ale căror formă și amploare depind de categoria de public afectată.

Cea mai lapidară și elocventă concluzie a acestor cercetări a fost formulată de Bernard Berelson în studiul Comunicare și opinie publică: „Anumite tipuri de b#%l!^+a?comunicare, referitoare la?anumite probleme, aduse în atenția anumitor categorii de public, în anumite condiții, pot produce anumite efecte”. Astfel, din această perspectivă, influența mass-media asupra publicului nu mai apare ca una totală și atotputernică, ci ca una determinată de o multitudine de factori conjuncturali: când, unde, cum, ce conținut, ce tip de public etc. De la „glonțul magic”, cu efect radical, trecem la „o ploaie de schije”, cu un efect limitat și incert; această concluzie nu anulează ideea influenței mass-media asupra indivizilor și a comunităților, asupra gândirii ori comportamentelor, dar atrage atenția asupra faptului că efectele nu apar ca rezultat al unei relații

simple, izolate (presă – public), ci ca produs al unor ansambluri complicate de relații, care leagă publicul și presa de structura socială, de tradiția și valorile culturale, de reacțiile cognitive și afective ale indivizilor, de accidentele conjuncturilor istorice etc.

Noua perspectivă științifică se concentrează asupra factorilor care mediază în relația dintre mesajele mass-media și procesele de receptare și insistă asupra caracterului selectiv al preluării conținuturilor transmise de presă; acesta este determinat de factori psihologici (percepție, memorie selectivă), sociali (expunere selectivă, filtrarea în grup, presiunile liderilor de opinie) și culturali (tradiții, concepții de viață, paradigme simbolice etc.).

Capitolul 2 Mass media – putere și prejudecată b#%l!^+a?

b#%l!^+a?

2.1 Mass media – un demers bazat pe reguli exacte

Propaganda modernă este definită ca o tehnică modernă ce se bazează pe una sau mai multe ramuri ale științei. „A trecut vremea când propaganda era o problemă de inspirație individuală, de subtilitate personală sau de înșelăciuni nesofisticate. Acum știința formează miezul propagandei“.

Principala regulă constă în faptul că un asemenea demers trebuie să se bazeze pe analizele științifice ale psihologiei și sociologiei. Promotorul acțiunii de propagandă își definitivează tehnicile pornind de la ceea ce cunoaște despre om – dorințele, nevoile, mecanismele sale psihice –, despre grupuri – regulile formării și dezagregării lor, modul de transmitere a influențelor etc. Fără această cercetare riguroasă, ne-am afla pe terenul propagandei din Antichitate.

Caracteristici externe b#%l!^+a?

Jacques Ellul vorbește de două tipuri de caracteristici ale actului de propagandă: unele externe, care ar trebui să ghideze întreaga activitate cu acest profil, și unele interne, care surprind anumite reguli ale dialogului, ale demersului de persuasiune propriu-zisă.

Care ar fi, în viziunea autorului francez, caracteristicile externe ale propagandei?

a) Un obiectiv predilect: individul însingurat în masă

Orice activitate modernă se adresează individului și maselor în același timp. Individul ca atare, desprins de masă, nu este de nici un interes pentru propagandă: el b#%l!^+a?opune prea mare rezistență acțiunii externe . Pe de o parte, a câștiga oamenii de partea unei idei, unul câte unul, cere timp și se dovedește un act extrem de costisitor. Pe de alta, a modela convingerile unui individ izolat este foarte dificil.

A concentra propaganda la nivelul masei iarăși nu este potrivit, pentru că, în acest caz, înseamnă că se are în vedere o masă având un suflet, reacții și sentimente în întregime diferite de cele ale indivizilor. Propaganda modernă are drept obiectiv indivizi: dar indivizii încadrați în masă, în calitatea lor de participanți la această masă și, în același timp, mulțimile, dar o mulțime compusă din indivizi, nu o entitate desprinsă de aceștia. Cum poate fi înțeles acest lucru? Individul nu trebuie considerat în această perspectivă doar în ceea ce are el strict particular și îl deosebește de ceilalți, ci mai ales în ceea ce are comun cu apropiații săi, în termeni de motivație, sentimente, interese. În acest sens, individul este văzut ca medie, și nu ca unicitate. Pornind de aici, Ellul consideră că „acțiunea bazată pe ceea ce este comun va fi eficientă“ . b#%l!^+a?

În același timp, individul trebuie avut în vedere ca parte a masei, inclus în ea, chiar dacă nu este profund integrat în cadrul ei. În această calitate, de parte a masei, el este mai ușor influențat. El este cuprins în procesul de difuzare a emoțiilor trăite de o masă; în același timp, asupra lui se exercită presiunile masei respective. Stările pe care le trăiește masa – emoționale, de impulsivitate, de exces – sunt întotdeauna de mare folos pentru propagandă.

Este foarte important ca individul să nu fie considerat singur în cadrul masei b#%l!^+a?și din următorul motiv. Să luăm exemplul ascultătorului de radio.

Individul cuprins într-o masă își dezvoltă o mentalitate de masă și din acest punct de vedere el trebuie să fie obiectul predilect al propagandei.

Care ar fi modalitatea cea mai potrivită de a ridica performanța actului de persuasiune (propagandă)? Când individul se simte însingurat, dar în cadrul unei mase căreia îi aparține. „Cel mai favorabil moment de a atrage un om și de a-l influența este acela când este singur în cadrul masei: în acest moment propaganda poate fi cea mai eficientă“ .

Grupul manifestă rezistență în fața actului de persuasiune. Când este puternic și are coeziune internă, grupul oferă chiar un tip de protecție membrilor săi. Pentru propagandă, cel puțin în sensul în care o definește Ellul, grupul reprezintă un obstacol, pentru că menține un control asupra indivizilor, îi împiedică să se integreze societății tehnologice. De aceea, fragmentarea sau dezagregarea lui reprezintă un obiectiv. Dacă, din întâmplare, propaganda se adresează unui grup organizat, ea poate să nu aibă, practic, nici un efect asupra indivizilor înainte ca grupul să fie fragmentat. Această fragmentare poate fi realizată prin intermediul acțiunii: dar în egală măsură fragmentarea unui grup poate fi făcută prin mijloace psihologice.

Numai când grupurile foarte mici sunt astfel anihilate, când indivizii nu mai găsesc apărători, nici o protecție din partea grupului cărora aparțin, de-abia atunci acțiunea totală prin intermediul propagandei devine posibilă.

b) Modelul simfonic al persuasiunii

Propaganda modernă trebuie să fie totală, să apeleze la toate mijloacele de b#%l!^+a?comunicare – presa scrisă, radio, TV, filme, postere, întâlniri, discuții de la om la om: „nu putem vorbi de propagandă atâta timp cât cineva folosește, într-o formă sporadică și întâmplătoare, un articol dintr-un ziar într-un loc, un afiș sau un program de radio în altul, organizează câteva mitinguri și conferințe, scrie câteva sloganuri pe ziduri aceasta nu este propagandă“ (p. 9). b#%l!^+a?

De ce este important apelul concomitent la toate aceste mijloace? Pentru că fiecare se adresează unei zone de sensibilitate a individului, fiecare are un impact particular, iar particularitatea poate asigura succesul de ansamblu al actului de convingere. „Un film nu face apel la aceleași motive, nu stârnește aceleași sentimente, nu provoacă aceleași reacții ca ziarul. Chiar numai și faptul că fiecare mijloc are o eficacitate limitată la un singur domeniu arată clar necesitatea ca aceste mijloace să se completeze reciproc“ (p. 10).

În același timp, fiecare mijloc este cu deosebire potrivit pentru un anume demers propagandistic. Filmele și legăturile umane nemijlocite sunt, după opinia autorului, cele mai indicate pentru propaganda sociologică, deoarece exercită o influență discretă și contribuie la procesul integrării. Întâlnirile publice și afișele sunt mult mai potrivite pentru propaganda de tip șoc. De scurtă durată, dar intensă, stimulând acțiunea imediată. Presa, la rândul ei, modelează?vederile de ansamblu ale indivizilor și grupurilor. Radioul este mai util în acțiunea internațională, pe când presa scrisă este mai potrivită pentru acțiunea pe plan intern.

c) Forța cuvintelor active

În sfârșit, a treia caracteristică se referă la limbaj. Limbajul trebuie forțat pentru a străpunge platoșa de indiferență, de plictiseală a individului; să aibă b#%l!^+a?măreție, distincție, să nu recurgă la clișee obosite. Activitatea de influențare este nevoită să facă apel la forța cuvintelor active. Ce ar fi cuvintele active? Cele extrase dintr-o realitate proaspătă, cele care au forță de sugestie, pentru că au o încărcătură de viață, de emoție. Să-l ascultăm pe Ellul: „Nu trebuie să se reia cuvinte perimate, să fie puse din nou în circulație, în mod forțat. Numai actualitatea furnizează cuvintele active, actualitatea însăși atribuie majorității cuvintelor capacitatea lor explozivă și afectivă.“

2.2 Prejudecata, o specie aparte de stereotip

A fost dovedit stiintific faptul că intoleranța, rasismul, xenofobia și alte atitudini discriminatorii se nasc din ignoranță, prejudecăți și stereotipuri. Cunoașterea corectă a contextelor culturale, rezultatelor cercetărilor și a dinamicilor sociale ajută la dezvoltarea unei gândiri critice, independente de prejudecăți. Prin cunoașterea reală a specificului grupurilor minoritare care sunt percepute ca „diferite” se pot dezvolta atitudini pozitive și combate stereotipurile. b#%l!^+a?

Formatorii de opinie și canalele de informare media joacă un rol crucial în dezvoltarea unei conștiințe multi-culturale și a unor atitudini mature, și influențează atitudinile și credințele populației. În acest context, o informare corectă poate deveni principalul instrument de combatere a discriminării și a atitudinilor intolerante.

Transmiterea informației incorecte prin mass-media se referă nu doar la un discurs direct discriminatoriu, dar și la o reprezentare eronată și superficială a realității, cuvinte generice sau ofensatoare ori folosirea un limbaj care face referire b#%l!^+a?specifică la minorități. Acest limbaj cuprinde descrieri prin care apartenența unei persoane la un grup specific se menționează fără ca acesta să facă subiectul știrii sau descrierii, precum și definiții superficiale care fac referire la un întreg grup de oameni. În alte cazuri, stereotipurile sunt promovate prin evidențierea unor presupoziții în locul faptelor și fără a se verifica direct cu persoana implicată.

În contextul deschiderii unei societăți spre includerea minorităților din cadrul ei, un reper important îl constituie prejudecățile existente în rândurile indivizilor din acea societate.

Prejudecata este definită ca atitudinea în general negativă îndreptată înspre membrii unui b#%l!^+a? grup, întemeiată pe simpla apartenentță a “subiecților țintă” la acel grup (Gavreliuc, 2002).

Ne aflăm, deci, în fața unui stereotip, în genere negativ, ale cărui caracteristici principale sunt sumarizate în continuare.

Prejudecățile reprezintă o atitudine operațională ce permite o gestionare mai facilă a informației din mediul social (Gavreliuc, 2002). Această trăsătură ține de perspectiva cogniției sociale, care consideră stereotipurile drept mecanisme mintale de economisire a energiei (Iacob, 2003).

Tot Iacob în “Etnopsihologie și imagologie. Sinteze și cercetări” descrie cele două tipuri de strategii de procesare a informației: top-down (bazată în cea mai mare parte pe informația anterioară) și bottom-up (în care predomină informația nouă, datele observate) și observă că stereotipurile (deci și prejudecata) favorizează strategiile de tip top-down, desconsiderând, în mare măsură, noile informații. Astfel, informațiile deja deținute și cristalizate sub forma stereotipului, sau cele noi convergente cu primele, sunt mai des frecventate și rememorate cu o mai mare fidelitate decât cele care nu converg cu prejudecata (Gavreliuc, 2002). Mai ales dacă acest mecanism al autoconfirmării nu este supus influenței experienței nemijlocite și confruntării cu faptele, el duce la un fenomen recurent de întărire și, în final, la permanentizarea prejudecății.

O altă trăsătură importantă a prejudecății este puternica ei încărcătură afectivă.?Deprecierea celui vizat de prejudecată nu se limitează la nivelul cognitiv, ci se traduce în emoții și sentimente pregnant negative față de acesta, de la b#%l!^+a?neliniște și anxietate până la revoltă și dispreț (Bodenhausen et al., 1994, apud Gavreliuc, 2002), însoțite de expectanțe și credințe neliniștitoare în privința subiectului și, mergând chiar mai departe, de tendința de a transfera în planul comportamental aceste stări cognitive și afective.

Puternica semnificație afectivă face ca prejudecata să fie activată în mod spontan, în defavoarea unei evaluări de natură predominant rațională. În plus, cu cât mai frecvent sunt folosite categoriile care compun prejudecata, cu atât mai accesibilă devine aceasta și invers, ajungându-se la activarea automată a prejudecății (Gavreliuc, 2002). Ajungem asftel din nou

Imaginea minorităților sociale în presa scrisă la mecanismul consolidării prejudecății prin autoconfirmarea ei repetată.

În același timp, unele experimente (Macrae, Bodenhausen, Milne, 1998, apud Gavreliuc, 2002) au dovedit că, în mod surprinzător, prejudecățile sunt reîntărite și în cazul extremei opuse, adică al suprimării gândurilor stereotipe.

Alte cercetări (Stangor, McMillan, 1992, apud Iacob, 2003) au dus la concluzia că, de obicei, ne amintim mai bine informația care este incongruentă cu stereotipurile decât cea care este congruentă cu acestea, ca rezultat al producerii mecanismului atenției automate. Reamintirea este mai fidelă pentru că informația incongruentă cu stereotipul declanșează un proces atributiv, necesar pentru găsirea unui sens al incongruenței. În urma acestui proces, informația incongruentă nu mai apare ca neconcordantă cu așteptările b#%l!^+a?inițiale. Ca urmare a procesării atributive, fie sensul inițial este schimbat, ducând deci la o diminuare a stereotipului, fie aspectele incongruente sunt diminuate sau trec printr-o schimbare de sens, caz în care regăsim mecanismul de consolidare a stereotipului. Măsura în care o persoană se angajează într-un astfel de efort cognitiv pentru a-și explica inconsistențele între noile informații și cele din memorie depinde în mare parte de existența sau absența alternativelor de eliminare sau reinterpretare a informației (Iacob, 2003).

Așadar, stimulată în mod corespunzător, memoria poate ajuta și la diminuarea stereotipurilor.

Descrierea acestui proces ține însă de câmpul cogniției sociale. În cazul prejudecății, puternica dominantă afectivă duce la o rezistență crescută în fața reconfigurării informației deja întipărite în memorie, anumite experimente ajungând chiar să măsoare tăria inerției prejudecății; deși diferă de la un individ la altul, prezența ei este de netăgăduit (Gavreliuc, 2002). b#%l!^+a?

În contextul cercetării de față, este interesant de urmărit dacă elemente care construiesc anumite prejudecăți despre minoritățile din România sunt prezente în articolele care tratează teme legate de aceste grupuri sociale, precum și modul în care ele apar – reconfirmate sau, dimpotrivă, printr-o sugerare sau declarare a necesității interzicerii lor din sistemul valoric al cititorului. Ambele situații vor sugera că articolul în cauză nu a putut decât contribui la consolidarea prejudecăților preexistente.

Diferențe între procesul persuasiunii si cel al manipularii (asemanari si b#%l!^+a?deosebiri)

Comparație între manipularea informatională si cea psihologică

2.3. De la prejudecată la discriminare

Cogniția socială evidențiază rolul stereotipurilor în gestionarea informațiilor, ele ajutând la organizarea memoriei în categorii ușor de identificat, precum și la orientarea în raport cu

Imaginea minorităților sociale în presa scrisă , necunoscutul, care devine astfel mai ușor de interpretat prin raportarea lui la categoriile deja cunoscute. Diferite studii au demonstrat chiar că activarea stereotipurilor crește performanța în b#%l!^+a?efectuarea sarcinii, îndeosebi în cazul sarcinilor complexe (Gavreliuc, 2002).

Așadar, rolul stereotipurilor în plan cognitiv se dovedește a avea și o latură în mod?evident pozitivă. În ciuda acestui fapt, Luminița Iacob observă că “abordările clasice ale stereotipurilor, realizate din perspectiva motivațională și comportamentală, au evidențiat cu precădere erorile de percepție și de relaționare socială pe care aceste imagini simplificate la favorizează” (Iacob, 2003). Este, poate, ușor de înțeles prevalența acestei orientări în lumina istoriei secolului XX, în care discriminarea pe criterii etnice și rasiale a prins o amploare greu de imaginat și de acceptat de către mintea umană, chiar într-o privire retrospectivă. Iar discriminarea nu este altceva decât, așa cum o numește Gavreliuc (2002), “prejudecată în act”.

O definire mai riguroasă și cuprinzătoare descrie discriminarea ca “acel comportament negativ care are ca țintă obiectul unei prejudecăți – de regulă membrul unui out-grup – pe baza unui stereotip social, precum cel impus de statusul etnic, rasial, economic sau confesional al «celuilalt»” (Gavreliuc, 2002).

Psihologia socială susține că atitudinile au un considerabil potențial acțional, chiar dacă ipoteza convergenței dintre atitudini, opinii și comportamente nu se verifică în practică, sub influența a numeroși factori de natură socială – presiunea conformismului și normele grupului fiind doar două exemple de cauze care duc la inhibarea atitudinilor ce ar putea fi evaluate drept “neadecvate” de către grup sau chiar de către subiect, prin internalizarea acestei evaluări. Astfel, Devine și Monteith (apud Gavreliuc, 2002) b#%l!^+a?arată că activarea unei prejudecăți, conștientizată ca atare de către subiect, generează o stare de puternic disconfort emoțional, însoțită de un acut sentiment de vinovăție greu de gestionat, care determină subiectul să controleze manifestarea prejudecății în planul acțiunii și chiar să respingă pe viitor exteriorizarea ei. Se dovedește deci importanța conștientizării naturii injuste a prejudecății, ca punct de plecare pentru inhibarea comportamentelor pe care le-ar putea genera.

La extremă, discriminarea ia forma agresivității manifeste. Sub această înfățișare, fenomenul s-a diminuat considerabil în societățile occidentale contemporane, păstrându-și totuși influența în alte arii culturale – Balcanii, Extremul Orient sau lumea islamică (Swim et al., Imaginea minorităților sociale în presa scrisă pe internet 1995, apud Gavreliuc, 2002). Nici evoluția din lumea occidentală nu echivalează însă cu dispariția fenomenului, ci doar cu sublimarea lui în noi forme, mai subtil, cum e noul rasism.

Acestea sunt cu atât mai greu de identificat la o privire superficială, cu cât la nivel formal, declarativ, ele resping discriminarea. Totuși, ele nu sunt cu nimic mai puțin primejdioase decât manifestările cărora le-au luat locul. În practică, efectul lor poate fi observat sub forma unei segregări sociale neexplicite, la nivelul educației, statusului social sau rezidențial (Swim, ?apud Gavreliuc, 2002). Astfel, lupta pentru teritorii simbolice continuă să se ducă între “noi” și “ceilalți”, în ciuda discursului conciliant, iar pe termen mediu și lung activarea acestui tipar atitudinal este chiar b#%l!^+a?mai dăunătoare decât discriminarea clasică, ducând la adâncirea clivajelor sociale (Gavreliuc, 2002).

Studiile menționate anterior arată și modul în care rasismul modern reconfigurează rasismul clasic prin cel puțin trei registre atitudinale:

– respingerea de facto a recunoașterii discriminării împotriva “celuilalt”: “Tratamentul injust la adresa țiganilor este o invenție în România de azi, ei beneficiază de toate drepturile posibile, chiar prea multe!”;

– respingerea cererilor minorităților pentru un tratament egal în numele unui principiu supraordonat: “Să mai termine odată, nu acestea sunt adevăratele probleme ale țării!”;

– hrănirea resentimentului privitor la drepturile acordate deja minorităților: “În anii din urmă s-a acordat o importanță exagerată problemei ungurilor, mass-media a intrat într-un joc vinovat tratând această problematică doar de dragul senzaționalului”.

O altă formă travestită a discriminării este aceea a acordării unor favoruri, motivate de urmărirea obținerii unor avantaje, urmată de desconsiderarea subiectului, din momentul în care atitudinea favorabilă de la început nu își mai găsește motivația, și chiar de semnificative pierderi simbolice și psihologice ale celui ce va trebui să plătească, pe termen lung și la valori mult mai mari decât cele reale, costurile pentru favoarea inițială (Gavreliuc, 2002). La nivel intergrupuri, același mecanism îl putem exemplifica prin situațiile în care o societate acordă beneficii unei minorități, b#%l!^+a?motivate de presiuni externe (cum ar fi aderarea la Uniunea Europeană), iar mai apoi aceste beneficii sunt mereu folosite ca un pretext pentru refuzul unei înaintări pe calea unei adevărate includeri sociale a respectivei minorități.

Rămânând în aceeași sferă a prejudecăților manifestate la nivel social, dar orientându-ne atenția spre rădăcinile prejudecăților, menționăm aici două surse majore de activare a acestora (Gavreliuc, 2002):

– conflictul direct intergrupuri: conform teoriei conflictelor realiste, grupuri diferite confruntate cu acces limitat la aceleași resurse vor tinde în mod natural să transforme competiția în înfruntare, iar mecanismele prejudecății sunt cele care stau la baza declanșării acesti lupte la nivel simbolic (și, în cazul escaladării conflictului, chiar în planul acțiunii);

– condițiile social economice precare: cea mai cunoscută ipoteză la acest capitol, probată prin?numeroase studii, este cea care corelează frustrarea cu agresiunea, dezvoltată de J. Dollard și continuată de C. Hovland și R. Sears în deceniul V al secolului XX; aceste studii au pus în legătură condițiile economico-sociale precare cu violența extremă manifestată împotriva minorităților (rasiale, îndeosebi).

Înțelegerea consecințelor distructive pe care le pot avea prejudecățile la nivelul societății care le întreține conduce firesc spre investigarea strategiilor de învingerea prejudecăților, în încercarea de a determina o adevărată reducere a fenomenelor discriminatorii. În continuare sunt prezentate câteva dintre aceste b#%l!^+a?strategii, sintetizate de Alin Gavreliuc în studiile sale de psihologie socială (2002) după cum urmează:

– socializarea critică a subiecților: strategie costisitoare, globală, pe termen mediu și lung, dar și foarte influentă, aceasta presupune dezvoltarea de către mediul social integrator a unor proiecte sistematice de remodelare a atitudinilor membrilor societății, urmărindu-se producerea unor atitudini considerate “sănătoase” cu privire la teme problematice ale socialului și care să se întemeieze pe discernământ social; mijloace de implementare a unor astfel de strategii sunt, de exemplu, campaniile de presă la nivel național, reforma curriculară în școală sau jocurile de rol;

– contactul nemijlocit intergrupuri: se bazează pe premisa că o cunoaștere directă a “celuilalt” va contribui la nuanțarea, completarea și, în final, modificarea reprezentării lui, ducând la o reducere a stereotipurilor din ambele părți; pentru ca strategia să fie eficientă, e necesară îndeplinirea următoarelor condiții (a căror enumerare va evidenția importanța conceptului de responsabilitate socială):

– interacțiunea intergrupuri să se producă în cadrul unor sarcini necontrariante;

– membrii grupurilor aflate în contact să dețină un status economic și social apropiat;

– situația de contact să favorizeze cooperarea și interedependența prin identificarea unor scopuri comune supraordonate;

– membrii să se cunoască și în registrul informal, nu doar în cel al relațiilor formale, pentru a se putea evalua unii pe alții ca individualități;

– normele existente în grupuri să favorizeze egalitatea șanselor și nu

discreditarea “celuilalt”; b#%l!^+a?

– să se poată crea un climat de analiză critică a contextului interacțiunii și nu de gândire dogmatică;

– recategorizarea: se referă la retrasarea graniței identitare între grupuri prin identificarea unei apartenențe supraordonate; o astfel de strategie nu elimină, dar poate pondera înclinația naturală ?a indivizilor și a grupurilor de sporire simbolică a propriei identități și de diminuare simbolică a “celuilalt”, ea având și avantajul de a putea fi aplicată în numeroase situații, deoarece un individ nu aparține niciodată unui singur grup;

– intervențiile cognitive: sunt o cale instrumentală de învingere a prejudecăților și se bazează pe diminuarea erorii de inferență produsă de subiect prin preluarea b#%l!^+a?informației categoriale și neglijarea informației individualizante; se încearcă deci stimularea subiectului pentru a se concentra pe acele caracteristici ale “celuilalt” care îl individualizează; în acest fel, este diminuată categorisirea pe care s-a construit stereotipul;

– dezagregarea stereotipurilor implicite: impune îndeplinirea următoarelor condiții:

– contactul cu “celălalt” să furnizeze repetat informații incongruente cu stereotipul generic;

– să implice mai mulți membri ai grupului vizat de prejudecată, pentru a putea fi depășită încadrarea lor în subtipuri;

– informațiile să parvină de la membri tipici ai grupului stereotip.

Desigur, stereotipurile și, în prelungirea lor, prejudecățile, sunt un mecanism care va rămâne prezent în universul psihicului. Dar în contextul dezvoltării unei societăți tot mai eterogene, atât la nivel global, cât și în spațiul european, diminuarea fenomenelor de discriminare capătă o importanță deosebită. Iar această luptă trebuie să plece de la nivelul atitudinilor ce determină comportamentele discriminatorii.

Cum s-a putut vedea și în cele de mai sus, mass media este deja recunoscută ca un instrument eficient în demontarea prejudecăților, atunci când este inclusă în strategii coerente și atent implementate. Rămâne de văzut dacă mesajele pe care le transmit articolele analizate în acest studiu vor fi de natură să demonteze sau, dimpotrivă, să întărească prejudecățile publicului

căruia se adresează.

b#%l!^+a?

2.4 Mass media – actor social, facilitator și oglindă a societății.

Analizând rolul mass media în societatea de tip rețea, Castells (2004b) argumentează că “media este noul spațiu public”, mai ales în contextul declinului societății civile și al prestanței organizațiilor politice. Deși nu deține putere, media este un spațiu de desfășurare a puterii.

Absența din presă înseamnă absența din spațiul public, un lucru pe care niciun proiect politic nu și-l poate permite fără a-și compromite din start șansele de reușită (Castells, 2004b).

Minoritățile sociale, chiar și atunci când nu au o legătură directă cu componenta?organizațională a mediului politic, sunt prezente în peisajul politic ca ținte și, uneori, ca inițiatori ai unor astfel de proiecte. De aici și importanța prezenței în media a acestor grupuri sociale și a proiectelor lor.

Dar simpla prezență în media nu este suficientă, desigur. Așa cum observă Castells în același discurs, cea mai mare importanță o are mesajul transmis. Acesta trebuie să fie credibil și suficient de simplu pentru a avea impact. Unul din cele mai eficiente moduri de a ajunge la un astfel de mesaj este prin folosirea unei personalități, motiv pentru care politica se află într-un proces de personalizare. Și cum studiile citate de Castells arată că mesajele negative din presă sunt de 5 ori mai eficace decât cele pozitive, acesta concluzionează că strategia preferată va fi, în general, distrugerea imaginii adversarului. b#%l!^+a?

În cazul minorităților sociale care au deja în mentalul majoritar o imagine negativă, acest stil de confruntare în spațiul public al presei le dă slabe șanse de a-și reconfigura identitatea în ochii majorității într-una pozitivă. Mesajele lor pozitive vor rămâne mereu în umbra celor negative care le atacă (și care riscă să întărească opinia deja formată în ce le privește) sau prin care ele își atacă “adversarii” (în cazul atacării majorității, reacția neputând fi, bineînțeles, decât una negativă din partea celor ce se simt vizați).

Dar pe lângă rolul de transmitere a informațiilor către public, media mai are și rolul, asumat sau nu, conștient sau nu, de a selecta, interpreta și prelucra informația înainte de a o transmite.

O aceeași realitate poate avea imagini contradictorii în ziare diferite, după cum demonstrează exemplul tratării momentului aderării României la NATO în cele mai mari ziare ale vremii (Stan, 2004). Absent sau tratat minimalist și fără entuziasm sau chiar cu scepticism în unele dintre ele, dezvoltat euforic și întins pe pagini întregi în altele, subiectul devenea un punct de cotitură istorică pentru cititorii anumitor ziare, respectiv festivism inutil și lipsit de importanță pentru cititorii celorlalte ziare. Desigur, imaginea unui subiect în mintea cititorului nu se formează exclusiv pe baza unui articol dintr-un ziar, dar este totuși important de conștientizat faptul că media nu este doar un facilitator al transmiterii de informații, ci își adaugă amprenta asupra spațiului public, devenind totodată și un actor în acest cadru.

Ajungem astfel la problema manipulării prin presă. Așa cum atrage atenția b#%l!^+a?lucrarea Soniei Stan (2004), nu orice prezentare denaturată a realității este o dovadă de manipulare din partea presei. Autoarea definește manipularea ca “acțiunea de schimbare a opiniilor, atitudinilor și comportamentelor unei persoane sau ale unui grup social în vederea atingerii unor scopuri?dorite de către altcineva (persoane, grupuri, organizații) fără exercitarea forței și lăsând impresia că această schimbare este o decizie liberă”. În continuare, ea aduce exemple care pot fi etichetate drept tentative de manipulare din partea presei, dar care își pot găsi la fel de bine explicația în alte cauze, cum ar fi lipsa de profesionalism sau erorile comise cu bună credință.

În privința presei scrise, sunt prezentate și mecanismele de inducere în eroare (fie ea Imaginea minorităților sociale în presa scrisă pe internet intenționată sau nu). Acestea se referă la:

– structurarea informației: localizarea și lungimea unui articol, cadrul general în care este

plasat articolul, fotografii și alte materiale grafice, structura știrii;

– formă: limbajul scris (tonul, cuvinte magice, asocierea cuvintelor cu faptele, eufemisme si tehnicisme, expresii orientate, stilul narativ), limbajul imaginilor (fotografii care schimbă sensul unui articol, fotografii care par trucaje, campanii fotografice);

– conținut: selecția surselor de informare, informații false, zvonuri, publicitate mascată.

Fie că este intenționat direcționată sau nu, influența presei asupra opiniei publice este recunoscută în lucrarea menționată, în același timp fiind subliniate și b#%l!^+a?limitele acestei influențe. Pe de altă parte, autoarea menționează și relația inversă, aceea a felului în care presa este influențată de către publicul pe care vrea să îl atragă și să îl mențină, oferindu-i îndeosebi ceea consideră că acest public așteaptă. Presa devine, așadar, o oglindă nu numai prin reflectarea realităților dintr-o societate, ci și prin modul în care înfățișează aceste realități.

Se conturează astfel portretul mass media cu cele trei ipostaze: facilitator al informării, actor social cu influență asupra publicului și oglindă a societății.

b#%l!^+a?

b#%l!^+a?

Capitolul 3 Imaginea minorităților în presa scrisă

3.1 Modul de reprezentare al minorităților în presă .

În contextul actual al globalizării și în particular al unei Europe în formare că o “mare familie”, excluziunea socială este un subiect de mare importantă. Confruntat cu noi și noi variante ale unui “celălalt” – “străin” sau “anormal” sau doar diferit – care cere drepturi egale cu ale “noastre”, individul din lumea post modernă este pus tot mai des în situații în care se simte nevoit să apere un teritoriu simbolic ce până de curând îi aparținea.

Felul în care îi privim pe acești “ceilalți” stă la rădăcina acțiunilor pe care le vom întreprinde în ceea ce-i privește. Iar “ochelarii” prin care privim depind în mare măsură de felul în care ne-a modelat societatea în care ne-am format.

În funcție de o valoare centrală identitară minoritățile își pot fundamenta experimentul care poate fi la rândul lui în conflict valoric cu identitatea majorității.

Deși Statul Român garantează prin lege statutul minorităților, dreptul lor la identitate, în acest sens existând Articolul 6, alineatul 1 din Constituția României ce stipulează: „Statul recunoaște și garantează persoanele aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, b#%l!^+a?culturale, lingvistice și religioase”, minoritățile etnice din România se plâng de reprezentarea incorectă și viciată în presa românească.

Am analizat fenomenul în ansamblu și am identificat următoarele cauze primordiale ale reprezentării viciate a minorităților naționale în mas-media:

Abundența de articole superficiale care minimalizează sau denaturează, cu sau fără intenție, realitatea tradițională și culturală a minorităților (unele provenite chiar pe filiera periodicelor?editate de către minorități); b#%l!^+a?

Reducerea realității la existența a numai doi poli (legal, ilegal, bine, rău)

Publicarea de informații incomplete și neverificate din mai multe surse, ori citirea unor surse neconcludente;

Promovarea prin mass-media a imaginilor negative ale grupului;

Citarea ca sursă a unor reprezentanți formali ai minorităților care pierd contactul cu realitatea existentă la nivelul grupurilor pe care le reprezintă;

Monopolizarea surselor de informare existente la nivelul minorității de către anumite grupuri de interese ce ocupă agenda zilnică cu false probleme în detrimentul celor cu adevărat importante.

În acest mod publicul neavizat, străin de metodele de manipulare rezultate din omisiunea informațiilor, promovarea „judecăților de valoare” ale autorilor, exagerarea fațetei negative a unui eveniment și punerea într-o lumină nefavorabilă a minorităților, este influențat negativ. b#%l!^+a?

Datorită faptului că mesajele mass-media au funcția de a confirma, de a întări normele unei societăți, prin urmare, de a influența atitudinile și comportamentele publicului, prezența preponderent negativă a minorităților poate avea consecințe grave în ceea ce privește relațiile dintre minoritate și majoritate.

Promovarea în mass-media a unor expresii care vehiculează stereotipuri de genul „mafia ucraineană”, „mafia țigănească”, „bande de țigani”, „cerșetori” ș.a. conturează un tablou negativ al etniei țintă.

Conform unor serii de teorii recente, deși nu sunt creatorii stereotipurilor negative cu privire la unele minorități prin modul în care prezintă informațiile legate de aceste etnii, jurnaliștii pot contribui la reproducerea și perpetuarea acestora, adică la extinderea și adâncirea prejudecăților, a atitudinilor negative cărora trebuie să le facă față reprezentanții acestor etnii.

Ca rezultat direct al creării în presă a unor imagini negative a anumitor minorități naționale au fost declanșate unele incidente grave între populația majoritară și cea minoritară din anumite zone (incendieri, crime sau chiar adevărate progromuri contra anumitor comunități ce aparțin unor minorități, în special cea rromă).

Ca soluții pentru stoparea acestor fenomene negative au fost avansate de-a lungul timpului multe strategii nefuncționale.

O singură strategie a fost pusă în aplicare cu rezultate vizibil pozitive și aceasta ar fi?educarea populației majoritare în scopul aplicării unei b#%l!^+a?discriminări pozitive față de minoritățile conaționale, concomitent cu o mai bună organizare a etniilor, astfel încât să se stopeze sau să se izoleze anumite comportamente antisociale ale unor membrii răuvoitori, care se opun eforturilor făcute de majoritatea etniei pentru a se integra în societate.

În acest contest termenii cheie sunt discriminarea pozitivă a etnicilor aparținând unei minorități și alegerea unor lideri informali care să fie reprezentativi pentru întreaga minoritate, cu reale capacități manageriale, pentru a putea gestiona eventuale situații de criză ce pot apare la nivelul diferitelor comunități locale.

Pe de altă parte, România, la fel ca alte țări europene și nu numai, se confruntă cu problema reprezentării minorităților etnice naționale în presă. Deseori se fac confuzii între termeni precum „etnie”, „rasă” sau „naționalitate”. De aceea este esențial să cunoaștem faptul că etnia este diferită de rasă și de naționalitate.

Etnia se referă la un grup de persoane aflate în inferioritate numerică și care au caracteristici ce îi diferențează de grupul majoritar din care fac parte. Etnia se diferențează de rasă prin faptul că membrii aceleiași etnii nu pot fi definiți prin culoarea pielii sau de limba pe care o vorbesc și nici nu pot fi întotdeauna localizati din punct de vedere geografic.

De asemenea, etnia nu este același lucru cu naționalitatea.

Naționalitatea se referă strict la cetățenia pe care o are un individ, de aceea oameni de etnii diferite pot să aibă aceeași cetățenie (de exemplu: rromi și maghiarii din România au cetățenia română).

Minoritățile naționale reprezintă grupuri, de cele mai multe ori etnice, care b#%l!^+a?au diferite drepturi în interiorul unui stat independent.

Presa are rolul de a reprezenta realitatea. După Ion Diaconu, diversitatea etnică este o realitate a României contemporane, însă aceasta nu este reprezentată așa cum ar trebui, adică din punct de vedere obiectiv și imparțial, dar mai ales corect. Mass-media ar trebui să fie modalitatea prin care minoritațile naționale se exprimă și își exprimă și își promovează trăsăturile culturale specifice.

De cele mai multe ori, presa nu asigură o reprezentare corectă a minorităților, ci duce la creearea unor stereotipuri cu privire la membrii unei anumite minorități prin materiale părtinitoare, subiective sau care incită la ură împotriva grupurilor minoritare. Acest lucru duce la?discriminarea minorităților prin intermediul presei și favorizează amplificarea unei tensiuni între grupul minoritar și grupul dominant din cadrul societății.

Instituțiile de presă din România nu conștientizează importanța diversității media, iar în absența unei legi care să clarifice cât mai exact limitele unei reprezentări corecte a minorităților și cazurile în care se comite un act de discriminare presa este liberă să producă materiale discriminatoare la adresa oricărui membru al unui grup minoritar, lucru ce are ca și consecință creearea și amplificarea conflictelor etnice.

Am considerat de interes aceste reprezentări pe de o parte pentru că presa dă o bună măsură a subiectelor care preocupă societatea și a modului în care ele sunt privite și pe de altă parte pentru că presa este unul din instrumentele prin care societatea în care trăim își pune amprenta pe grila prin care interpretăm realitatea, b#%l!^+a?deci și asupra imaginii “celuilalt”.

O simplă analiză a situației actuale, ne-ar duce la concluzia potrivit căreia minoritățile naționale din România sunt puțin promovate în presă, în primul rând din cauza unor deficiențe de comunicare între reprezentanții minorităților naționale și jurnaliști. Am constată că interesul jurnaliștilor pentru comunitățile etnice a crescut în ultimii ani, însă modul în care se relatează despre acestea rămâne încă bazat pe stereotipuri sau referiri la evenimente culturale.

Reprezentanții mass-media sunt de opinia că responsabile pentru această situație sunt organizațiile minorităților naționale, care nu își promovează suficient acțiunile și programele. Se pare că organizațiile minorităților naționale nu dispun de suficient personal pe partea de relații publice care să mențină un dialog permanent cu presă, totodată ele nici nu utilizează toate mijloacele de comunicare existente, cum ar fi cele oferite de Internet.

Pe de altă parte, o problema serioasă de care se lovesc jurnaliștii este legată de reținerea pe care comunitățile etnice o afișează atunci când li se cere să vobească despre tradiții, cultură sau despre conviețuirea interetnică alături de majoritari. Apoi mai există și problema deplasărilor în comunități, a lipsei de fonduri bănești și a persoanelor de contact.

Singură soluție pentru o mai bună promovare a minorităților naționale în presă ar fi îmbunătățirea comunicării dintre cele două părți, dar este clar că acest lucru necesită timp și investiții serioase de resurse umane și materiale. b#%l!^+a?

Pe de altă parte, consider că este interesant pentru noi, românii, să vedem cum ne situăm, pe o ipotetică scară a tendințelor spre excluziune socială. Este o șansă de a ne privi pe noi înșine,?ca nație mai obiectiv, de a ne da seama care sunt piedicile interne în evoluția noastră că o societate caracterizată prin coeziune, și, de ce nu, de a învață de la alții acolo unde ei sunt înaintea noastră.

Prejudecățile față de diversitate/alteritate sunt adânc înrădăcinate în societatea românească. Sondajele de opinie și alte cercetări arată clar această stare de fapt . Dacă acceptăm că „prejudecata este o opinie fără judecată“ atunci singura cale de a combate prejudecățile este de a iniția acel proces de „judecată“ care pare să lipsească cu desăvârșire în prezent. Nu putem însă „judeca“ fără cunoaștere și din această cauza avem nevoie de informații pertinente și ușor accesibile.

Diversitatea/alteritatea pare să fie la „modă“, se vorbește mult despre aspecte ale diversității, există nenumărate inițiative, preocupări axate în jurul problematicii diversității etnice, culturale, lingvistice sau religioase în România. Printre acestea, există proiecte de lungă durată sau doar de scurtă durată.

Rezultatele acestor inițiative, o cantitate semnificativă de informații, există stocate și sunt mai mult sau mai puțin, pe o perioada mai lungă sau mai scurtă mediatizate. După care doar cei care știu ce caută găsesc informația.

Jurnalișii au un impact considerabil asupra opiniei publice față de aspectele diversității/alterității, precum și activitatea lor în presă. Tot atât de important este că persoanele implicate în luarea deciziilor să dețină toate informațiile despre aspecte b#%l!^+a?ale diversității, deoarece acestea nu pot fi trecute cu vederea în niciun domeniu decizional.

O serie de pași ce determina ființă umană în a izola minoritățile de restul populației, se constituie în următoarele: existența prejudecății, ce conduce în cele din urmă la discriminare. Pe lângă toate informațiile pe care un individ le poate avea, sau indiferent de cultură și vastele cunoștințe în legătură cu anumite subiecte pe care le deține, cum este în cazul de față problema minorităților, depinde numai de om cum le va utiliza și care vor fi consecințele percepțiilor, gândurilor și acțiunilor sale.

3.2. Diversitatea în presă .

Rolul mass media în societate poate fi concretizat prin următoarele funcții:

– influențare;

– educație; b#%l!^+a?

– informare;

– divertisment;

– socializare;

Societățile sofisticate sunt dependente de mass-media pentru a furniza informații sănătatoase . Marshall McLuhan numește mass-media " extensia omului . " GL Kreps și BC Thornton cred că mass-media extinde " capacitatea oamenilor de a comunica , de a vorbi altora departe , de a auzi mesaje, a vedea imagini care nu ar fi disponibile fără mass-media " (1992 , p . 144 ) .

Mass-media sunt de natură să faciliteze efectele pe termen scurt , pe termen b#%l!^+a?mediu , precum și pe termen lung asupra publicului. Obiective pe termen scurt includ expunerea publicului la concepte sănătatoase și clare ; crearea de conștientizare și cunoaștere ; modificarea cunoștințelor depășite sau incorecte ; și consolidarea reamintirii audienței de reclame speciale sau anunțuri de servicii publice, promoții , sau titluri de programe .

Obiectivele pe termen mediu includ toate cele de mai sus , precum și schimbările de atitudini , comportamente , și percepții ale normelor sociale . În cele din urmă, obiectivele pe termen lung încorporează toate sarcinile menționate mai sus, adăugând în plus concentrarea pe restructurarea normelor sociale percepute , precum și întreținerea schimbării de comportament . b#%l!^+a?

Dovezile de realizare a acestor trei niveluri de obiective sunt utile în evaluarea eficacității mass-media .

Mass-media îndeplinește trei funcții principale : educarea , modelarea relațiilor publice , precum și pledarea pentru o anumita politică sau un anumit punct de vedere . Ca instrumente de educație , mass-media nu împărtășește numai cunoștințe, dar poate fi o parte a eforturilor mai mari ( de exemplu , marketing social ), pentru a promova acțiuni de utilitate socială .

Ca instrumente de relații publice , mass-media ajuta organizațiile în realizarea credibilității și respectului între liderii de opinie eficienți, părțile interesate și alte surse de informații. În cele din urmă , ca instrumente de pledare , mass-media ajuta liderii în stabilirea unei agende politice , modelarea dezbaterilor despre problemele controversate și câștigarea de sprijin pentru anumite puncte de vedere .

Deși libertatea de exprimare constituie baza libertăților individuale, în practică, ea are un caracter care este valabil numai cu libertatea mass-media . În același timp, este, de asemenea,?cerința de bază a presei liberalizate .

Oportunitățile de comunicare, care se dezvolta și progresează rapid întâlnesc b#%l!^+a?numeroase obstacole existente legate de exprimarea și răspândirea gândurilor nule și fără sens.

Nucleul de libertate a presei este libertatea de gândire și exprimare . Este imposibil să se menționeze despre libertatea mass media și a comunicării fără existența libertății persoanelor fizice în exprimarea gândurilor lor și anume, libertatea de gândire și vorbire.

Mass-media este un mediu care este destinat unui public larg . Acesta poate lua forma de mediu audiovizual, cum ar fi televiziunea și radioul, sau suporturi de imprimare , cum ar fi ziarele și revistele . O deosebită importantă o are mediul Internet, care captează din ce în ce mai multă atenție din partea publicului.

Mulți oameni din întreaga lume se bazează pe această formă de mass-media pentru știri și divertisment, prin urmare este o industrie uriașă .

De obicei , mass-media are scopul de a ajunge la o piață foarte mare, cum ar fi întreaga populație a unei țări. În schimb , presa locală acoperă o populație și o zonă mult mai mică, concentrându-se pe știri regionale de interes, în timp ce mass-media de specialitate este prevăzută pentru anumite grupuri demografice .

Semnificația diversității stă în însuși denumirea sa: aceasta se referă la faptul că suntem diferiți, că există oameni de rase, etnii, religii naționalități, vârste sau orientări sexuale diferite. Prin urmare, diversitatea este o realitate a societății în care b#%l!^+a?trăim.

Mass-media are rolul de prezenta realitatea lumii în care trăim. De aceea, reflectarea diversității în presă și în mass-media în general este foarte importantă. Mai ales în Europa, unde există un număr crescând al minorităților religoase și etnice, dar și a comunităților de imigranți, mass-media are un rol foarte important în reflectarea diversității. Mass-media are sau cel puțin ar trebui să aibă, după unii autori, puterea de a da voce minorităților, de a le reprezenta și de a fi mijlocul prin care acestea să se exprime și să-și exprime particularitățile culturale.

Presa nu are doar rolul de a reflecta diversitatea, ci ar trebui să o reflecte în mod corect, obiectiv și imparțial. Însă instituțiile de presă nu consideră promovarea diversității ca fiind una dintre cele mai importante funcții ale presei. b#%l!^+a?

Studiul asupra diversității media „Media4Diversity“ realizat de Uniunea Europeană concluzionează că în unele țări problemele referitoare la promovarea diversității sunt relativ absente din agenda mass-mediei și lipsește o monitorizare concretă a diversității mass-media în acțiune prin intermediul unei legislații.

De asemenea, facultățile de jurnalism nu pregătesc studenții în domeniul legislației antidiscriminare sau în managementul diversității.

3.3. Reprezentarea versus discriminarea minorităților în presă .

Reprezentarea corectă a minorităților în presă are la bază obiectivitatea, imparțialitatea și corectitudinea. Respectarea principiului diversității este o condiție b#%l!^+a?impetuoasă pentru ca minoritățile fie ele etnice, religioase, rasiale, lingvistice etc. să fie reprezentate în presă în mod corect.

Presa are într-adevăr puterea de a da un glas minorităților, însă acest lucru se întâmplă rareori, iar când acestă putere este exercită are de cele mai multe ori simplul scop „de a absolvi cultura dominantă de orice responsabilitate“, afirmă Alia și Bull. Atunci când presa face o distincție clară între minorităte, respectiv grupul minoritar și marea majoritate, pentru a trasa caracteristici care contribuie la alcătuirea unui portret-robot negativ al individului ce aparține grupului minoritar, putem vorbi despre discriminarea minorităților și nu reprezentarea acestora prin intermediul presei.

Discriminarea în sens larg se referă la un tratament diferit al unui individ sau al unui grup de persoane pe baza unor considerente diverse cum ar fi prejudecățile sau stereotipurile.

Legea nr. 324 din 14 iulie 2006 definește discriminarea la articolul 2 alineatul 1 astfel: „prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere,restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților?fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic,economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice“.b#%l!^+a?

Discriminarea rasială și etnică sunt cele mai întâlnite forme de discriminare și se referă la creearea de stereotipuri cu precădere negative despre indivizii care fac parte dintr-o anumită rasă sau dintr-un anumit grup etnic. Acest tip de discriminare este foarte frecvent în mass-media, mai ales la nivelul presei.

Discriminarea poate fi atât directă, adică intenționată cât și indirectă. Un exemplu de discriminare directă ar putea fi modul în care ziarul CanCan abordează subiectele despre rromi, care sunt prezentați în mod intenționat pe baza unor stereotipuri cum ar fi: hoți, persoane periculoase pentru societate sau oameni care s-au îmbogățit prin mijloace mai mult sau mai puțin dubioase (cu aluzie la furt). Ba mai mult, se folosește termenul de „țigan“ și nu de „rrom“, ceea ce contribuie la conturarea unei imagini voit negative a întregii comunități.

Ion Diaconu afirmă că discriminarea indirectă se referă la situația în care cineva comite o discriminare fără intenție, întrucât nu acesta este scopul său sau a materialului publicat.

Discriminarea poate fi și pozitivă, nu doar negativă. Dacă discriminarea negativă se referă la o dezavantajare a celui vizat, la privarea lui de un anumit privilegiu datorită apartenenței la un grup, discriminarea pozitivă reprezintă aducerea unor avantaje pentru a compensa multitudinea situațiilor de dezvantajare. Pentru a da un exemplu practic, dacă o persoană de etnie rromă salvează un copil de la înec și apare ulterior în presă ca un erou și este prezentat dintr-un punct de vedere pozitiv și părtinitor, fără a da dovadă de obiectivitate, se va comite o discriminare pozitivă.

De asemenea, Ion Diaconu este de părerea că neutralitatea nu este suficientă b#%l!^+a?pentru ca un articol să reprezinte în mod corect o minoritate. Prin acest lucru înțelegem faptul că articolele care conțin simple trimiteri tangețiale neutre la anumite personalități sau care conțin spusele unor persoane cu privire la indivizii aparținând unui grup etnic nu reprezintă necesar grupul din care aceștia fac parte într-o modalitate completă sau veridică.

Nu în ultimul rând, trebuie să menționăm importanța Cartei Europeane a limbilor regionale sau minoritare. Partea a doua a Cartei enumără o serie de principii generale, pe care?țara semnatară se angajează să le aplice la ansamblul limbilor regionale sau minoritare folosite pe teritoriul său.

Mass-media este unul dintre canalele de punere în practică a acestor principii, însă în lipsa unor formulări explicite sau a menționării unor standarde, nu se poate vorbi de o monitorizare propriu-zisă a progreselor implementării acestui set de dispoziții ale Cartei.

Articolul 3 al acestei părți din Cartă prevede: Părțile se angajează să promoveze, prin măsuri corespunzătoare, înțelegerea reciprocă între toate grupurile lingvistice ale țării, îndeosebi acționând în așa fel încât respectul, înțelegerea și toleranța față de limbile regionale sau minoritare să figureze printre obiectivele educației și instruirii desfășurate în țară, și să încurajeze mijloacele de comunicare b#%l!^+a?în masă să urmărească același obiectiv.

Drepturile omului promovează respect pentru demnitate și egalitate și ne asistă împotriva violenței, abuzului, ignoranței și urii. Acestea reprezintă fundația pentru libertate, justiție și pace. Trebuie să ni le asumăm, să devină parte din noi pentru ca să trăim într-o lume în care nu trebuie să luptăm împotriva intoleranței și discriminării, într-o lume în care discriminarea nu este motivată.

3.4. Ghidul de bune practici privind relatarea despre minorități în presa românească .

Jurnalistul are obligația morală să-și respecte semenii, indiferent de sex, nivel de educație, vârstă, apartenență etnică, religioasă, orientare sexuală sau politică și să nu promoveze stereotipuri și prejudecăți în raport cu ei.

Jurnalistul trebuie să fie echilibrat și să înlăture din textele sale termenii discriminării negative sau pozitive.

Jurnalistul nu trebuie să utilizeze expresii frazeologice, proverbe sau zicale discriminatoridin punct de vedere etnic, care duc la perpetuarea stereotipurilor și prejudecăților.

Jurnalistul trebuie să corecteze gramatical citatele dacă ele pun într-o lumină nefavorabilă sursele.

Jurnalistul va întreba persoanele despre care scrie cum doresc să fie identificate și va folosi această denumire în articol. b#%l!^+a?

Jurnalistul va menționa apartenența etnică, religioasa, nivelul de educație, vârsta, b#%l!^+a?

orientarea sexuală sau politică a unei persoane doar când acest lucru este relevant din punct de vedere editorial.

Jurnalistul va trata cu atenție sporită informația furnizată de instituțiile statului.

Jurnalistul va evita utilizarea noțiunii „invalid”, „handicapat”, înlocuindu-le cu alte cuvinte nediscriminatorii ce permit descrierea stării sănătății persoanei despre care scrie

Jurnalistul va evita senzaționalismul bazat pe stereotipuri și prejudecăți.

Respectă-ți semenii, indiferent de sex, nivel de educație, vârstă, apartenență etnică, religioasă, orientare sexuală sau politică.

Mentionează nivelul de educație, vârsta sau apartenența etnică, religioasă, orientarea sexuală sau politică a persoanelor despre care relatezi numai atunci când acest lucru este relevant în context.

Întreabă-i pe cei implicați cum doresc să fie identificați și folosește această denumire în relatarea ta.

Evită senzaționalismul bazat pe stereotipuri și prejudecăți.

Identifică-ți propriile stereotipuri și prejudecăți și asigură-te că nu iți afectează relatarea.

Impune un ton neutru atunci când utilizezi știrile preluate din alte surse.

Fii echilibrat și înlătură termenii discriminării negative sau pozitive.

Nu amesteca experiențe personale în relatările de presă despre o minoritate, deoarece sunt irelevante. b#%l!^+a?

Acordă în mod egal atenție tuturor părților implicate în subiectul despre care relatezi.

Include printre sursele tale și reprezentanți ai minorităților, pentru o reflectare cât mai largă a societății.

Fii conștient că între tine și minoritățile despre care relatezi pot exista diferențe culturale care blochează accesul la informații.

Corectează gramatical citatele dacă pun într-o lumină nefavorabilă sursele.

Relatează cu dorința de a construi punți de înțelegere între categorii, grupuri umane sau opțiuni individuale.

b#%l!^+a?

Capitolul 4 Studiu de caz

METODOLGIE

Obiectiv b#%l!^+a?

Analiza a urmărit să determine măsura și modul în care presa scrisă centrală și locală semnalează încălcări ale drepturilor minorităților.

Cadru general

Au fost monitorizate edițiile electronice a 6 publicații naționale și 9 publicații locale (vezi Anexa);

Intervalul de monitorizare: 16 ianuarie 2015 – 31 martie 2015;

În identificarea articolelor relevante pentru această analiză a fost folosită o grilă exactă de termeni-cheie (vezi Anexa);

Au fost centralizate toate articolele care au prezentat subiecte legate de grupurile minoritare din Romania: romi, persoane cu dizabilități fizice și/sau mentale, minorități sexuale, copii instituționalizați, persoane seropozitive, delincvenți juvenili, alte etnii;

Grila de analiză

În alcătuirea grilei de analiză s-a urmărit obținerea de date privind: b#%l!^+a?

Numărul de apariții pentru fiecare minoritate în parte;

Atitudinea jurnalistului față de minoritățile prezentate (negativă, neutră sau pozitivă) Menționarea nejustificată a etniei în relație cu acțiuni indezirabile (infracționalitate) a fost considerată atitudine negativă

Evidențierea de către jurnalist a problemelor întâmpinate de membrii grupurilor minoritare;

Prezentarea soluțiilor propuse sau puse în practică de către autoritățile publice;

Prezentarea instituțiilor publice implicate în soluționarea problemelor întâmpinate de minorități;

Principalele teme cu care sunt asociate minoritățile în articolele de presă:

În categoria „cazuistică” au fost incluse articolele ce prezentau cazuri particulare (portrete-umane, cazuri sociale, reportaje de atmosferă etc

Presă scrisă centrală

Număr articole monitorizate : 128

Tabel 1

Concluzii

În perioada 01 ianuarie – 31 martie 2015, au fost monitorizate și analizate 128 de articole ce dezbăteau subiecte legate de grupurile minoritare sau vulnerabile din România

Cel mai vizibil grup minoritar prezent în articolele de presă a fost etnia romă, cu 76 de apariții cumulate în tot acest interval. Mai puțin mediatizate au fost persoanele cu dizabilități mentale – 8 apariții și persoanele seropozitive (7 apariții).

În cazul etniei rome au fost identificate cele mai multe prezentări negative (20 din totalul de 76 în care aceasta minoritate a fost menționată): b#%l!^+a?

În 12 articole jurnaliștii au folosit un ton critic și stereotipuri la adresa etniei sau a unor membri, și cuvinte cheie gen hoți, nespălați care se repetă de cel puțin 10 ori in articole diferite iar în alte 8 articole a fost menționată nejustificat etnia în asociere cu acte de infracționalitate.

Menționarea nejustificată a etniei în asociere cu acțiuni indezirabile, total ziare

Series 1 număr apariții

Series 2 menționarea etniei

Grafic 1

Tot etnia romă a avut cel mai mare număr de prezentări pozitive (5).

Copiii aflați în centre de ocrotire au avut ponderea cea mai mare a menționărilor pozitive din numărul total de articole care au avut ca subiect acest grup vulnerabil.

Interesul jurnaliștilor pentru relatarea problemelor pe care le întâmpină grupurile minoritare a fost mai accentuat în cazul etniei rome. Astfel, în 23 de articole au fost semnalate probleme generice (vezi accesul la educație, discriminarea și romii în comunitate) sau specifice cu care se confruntă etnia romă. În schimb, în cazul persoanelor cu dizabilități mentale un singur articol din cele monitorizate a tratat problemele cu care se confrunta acest grup vulnerabil.

Temele dominante (vezi tabel 1) cu care au fost asociate grupurile minoritare s-au conturat astfel:

o Etnia romă a fost asociată în 19 articole cu acte de infracționalitate și în 11 articole cu subiecte ce vizau relația cu autoritățile publice și etnia majoritară (romii în comunitate).

o În cazul copiilor instituționalizați au dominat subiectele legate de sistemul de ocrotire (15 articole din totalul de 17)

o În cazul persoanelor cu dizabilități fizice, pe lângă atenția acordată subiectelor ce vizau sistemul de ocrotire (9 articole), s-a distins un număr relevant de articole (4) care ilustrau povești de succes ale membrilor acestui grup vulnerabil.

În articolele care au tratat situația persoanelor cu dizabilități mentale, tema predominanta a fost sistemul de ocrotire (6 articole).

Despre minoritățile sexuale s-a scris aproape în exclusivitate în contextul manifestărilor GayFest (26 articole), în timp ce alte două articole au tratat problema generică a discriminării minorităților sexuale la noi în țară.

Dintre temele dominante cu care au fost asociate grupurile minoritare, tema care a fost întâlnită în cele mai multe articole a fost sistemul de ocrotire (34 de articole), urmata de parada GayFest

Număr apariții minorități în articolele monitorizate,sinteză presa centrală

LGBT – minorități sexuale

Grafic 2

Atitudinea jurnalistilor față de minoritățile identificate, sinteză presa centrală (01 ianuarie – 31 martie)

LGBT – minorități sexuale

Grafic 3

Număr articole în care au fost semnalate probleme ale minorităților , sinteză presa centrală (01 ianuarie – 31 martie)

romi 23

LGBT 11

Tabel 1

Adevărul

Numărul de articole analizate: 36

Număr apariții minorități în articolele analizate,

Adevărul

romi 22

copii instituționalizați 9

persoane cu dizabilități 4

seropozitivi 3

persoane cu dizabilități mentale 3

0 5 10 15 20 25

În intervalul monitorizat etnia romă a înregistrat cele mai multe apariții (22), iar persoanele seropozitive și cele cu dizabilități mentale au înregistrat cele mai puține (3 fiecare).

Nici unul dintre articolele monitorizate nu menționează minoritățile sexuale.

Integrarea în muncă și incluziunea socială au fost temele predominante cu care au fost asociați reprezentanții etniei rome.

• Sistemul de ocrotire a fost tema predominantă din numărul total de articole monitorizate.

Atitudinea jurnalistului față de principalele minorități identificate, Adevărul

În articolele monitorizate s-au înregistrat doua tendențiozități negative la adresa etniei rome iar copiii instituționalizați au fost tratați tendențios pozitiv în doua articole.

În articolele monitorizate au fost prezentate 11 articole care tratau probleme cu care se confruntă grupurile minoritare identificate, 6 dintre ele fiind legate de etnia romă.

Raportul probleme/soluționări in cazul minoritatilor,

Adevărul

Dintre problemele expuse de jurnaliști, în 7 articole sunt prezentate și soluționări din partea autorităților

În cazul copiilor instituționalizați, toate articolele care expun problemele cu care se confrunta acest grup vulnerabil prezintă și demersuri de soluționare din partea autorităților.

Cotidianul

Număr de articole analizate: 9

Număr apariții minorități în articolele analizate,

Cotidianul

LGBT– minorități sexuale

În intervalul monitorizat, membrii etniei rome au înregistrat cele mai multe apariții (4).

Copii instituționalizați și minoritățile sexuale au înregistrat o singură apariție fiecare.

Atitudinea jurnalistului față de minoritățile identificate,

Cotidianul

negativă neutră pozitivă

LGBT – minorități sexuale

Singurele prezentări negative ale jurnalistului au fost la adresa romilor (2).

Nu s-a înregistrat nici o menționare pozitivă la adresa grupurilor minoritare.

Principala temă cu care au fost asociați atât copii instituționalizați cât și persoanele cu dizabilități a fost sistemul de ocrotire.

Parada GayFest a fost tema unui singur articol.

Raportul probleme/soluționări în cazul minorităților,

Cotidianul

Probleme Soluționări Nesoluționări

În intervalul monitorizat au fost identificate 4 articole în care jurnaliștii au expus probleme cu care se confruntă grupurile minoritare.

Dintre cele 4 articole care expun probleme, 3 prezintă și soluționări din partea autorităților.

LGBT – minorități sexuale

Evenimentul Zilei

Număr de articole monitorizate: 19

Numar aparitii minoritati in articolele analizate,

Evenimentul Zilei

romi 14 persoane cu dizabilități 2

copii instituționalizați 1

LGBT 1 persoane cu dizabilități mentale 1 seropozitivi 1

0 2 4 6 8 10 12 14 16

LGBT – minorități sexuale

Romii au înregistrat cele mai multe apariții în articolele monitorizate (14), situându-se la o distanță considerabilă în clasamentul vizibilității de celelalte grupuri relevante pentru această analiză.

În doua articole sunt menționate persoanele cu dizabilități iar celelalte grupuri minoritare au înregistrat câte o singură apariție.

Atitudinea jurnalistului față de minoritățile identificate,

Evenimentul Zilei

LGBT – minorități sexuale

Singurul grup minoritar prezentat negativ (în 3 din cele 14 articole dedicate lor) este etnia romă.

Singura menționare pozitivă a fost înregistrată în cazul persoanelor cu dizabilități.

Romii au înregistrat cele mai multe apariții în articolele monitorizate (14), situându-se la o distanță considerabilă în clasamentul vizibilității de celelalte grupuri relevante pentru această analiză.

În doua articole sunt menționate persoanele cu dizabilități iar celelalte grupuri minoritare au înregistrat câte o singură apariție.

LGBT – minorități sexuale

Etnia romă a fost asociată în 5 articole cu acte de infracționalitate. În alte 3 articole fiind descrise cazuri particulare.

Sistemul de ocrotire a fost singura temă cu care au fost asociați copiii instituționalizați și persoanele cu dizabilități mentale (în câte un articol fiecare) fiind și una din temele articolelor în care este menționată etnia romă.

Minoritățile sexuale au fost menționate exclusiv în contextul paradei GayFest.

Persoanele cu dizabilități au fost prezentate în asociere cu accesul la educație (1 articol) și la sistemul de asistență medicală (1 articol)

Jurnaliștii au expus în 6 articole probleme cu care se confruntă grupurile minoritare relevante pentru această analiză.

În cazul copiilor integrați în centre de ocrotire și al minorităților sexuale articolele au expus și soluționarea sau demersurile de soluționare din partea autorităților

Articolele în care sunt prezentate probleme ale etniei rome și ale persoanelor seropozitive prezintă și două situații (1 articol pentru fiecare din cele două grupuri minoritare) în care nu există nici soluționări, nici demersuri în acest sens, din partea autorităților implicate

Articolele în care sunt prezentate probleme ale etniei rome și ale persoanelor seropozitive prezintă și două situații (1 articol pentru fiecare din cele două grupuri minoritare) în care nu există nici soluționări, nici demersuri în acest sens, din partea autorităților implicate.

Libertatea

Numărul de articole monitorizate: 26

Număr apariții minorități în articolele analizate,

Libertatea

LGBT 11

romi 11

persoane cu dizabilități 3

persoane cu dizabilități mentale 1

copii instituționalizați 1

0 2 4 6 8 10 12

LGBT – minorități sexuale

Minoritățile sexuale și membrii etniei rome au avut cea mai ridicată frecvență a aparițiilor (11 articole fiecare) în raport cu celelalte grupuri minoritare.

Copii instituționalizați și persoanele cu dizabilități mentale au avut cele mai puține apariții (1 articol fiecare).

Atitudinea jurnalistului față de minoritățile identificate,

Libertatea

LGBT – minorități sexuale

Minoritățile cu cele mai multe apariții sunt și singurele care sunt tratate cu tendențiozitate negativă de către jurnalist: în 3 articole membrii etniei rome și în 2 articole minoritățile sexuale.

Tot membrii acelorași grupuri minoritare menționate mai sus înregistrează și singurele tendențiozități pozitive, 1 fiecare.

LGBT – minorități sexuale

Minoritățile sexuale au fost prezentate în articolele monitorizate exclusiv în contextul paradei GayFest (11 articole)

În 6 articole membrii etniei rome au fost asociați cu acte de infracționalitate, iar în alte 2 a fost tratată relația pe care etnia romă o stabilește cu comunitatea majoritară. Alte teme cu care membrii etniei rome sunt asociați în articolele analizate sunt: educația (1 articol), integrarea în muncă (1 articol), și cazuistică (1 articol)

Copii instituționalizați, și persoanele cu dizabilități mentale au fost prezentați exclusiv în legătură cu tema sistemul de ocrotire, temă întâlinită și în cazul persoanelor cu dizabilități .

A fost prezentată o singură poveste de succes, e unei persoane cu dizabilități.

Raportul probleme/soluționări în cazul minorităților,

Libertatea

Probleme Soluționare Nesoluționare

LGBT – minorități sexuale

Din totalul de 26 de articole în care au fost menționate minoritățile relevante pentru aceasta analiză, 12 prezintă probleme cu care se confruntă aceste grupuri minoritare.

În toate articolele sunt expuse alături de probleme și soluționări sau demersuri de soluționare din partea autorităților implicate.

În intervalul monitorizat, minoritățile sexuale sunt grupul minoritar ale căror probleme au fost cele mai expuse de jurnaliști (8 articole) , situându-se la o distanță considerabilă în clasamentul vizibilității problemelor de celelalte grupuri relevante pentru această analiză.

LGBT – minorități sexuale

Ziua

Numărul de articole monitorizate: 15

Număr apariții minorități în articolele analizate,

Ziua

romi 7

persoane cu dizabilități 5

copii instituționalizați 2

LGBT 2

seropozitivi 2

0 1 2 3 4 5 6 7 8

LGBT – minorități sexuale

Grupul minoritar cu cea mai mare vizibilitate sunt romii (7 articole), urmați ca număr de apariții de persoanele cu dizabilități (5 articole).

Celelalte grupuri minoritare au avut fiecare câte două apariții

Atitudinea jurnalistului față de minoritățile identificate,

Ziua

LGBT – minorități sexuale

Singura minoritate care a înregistrat o tendențiozitate pozitivă este etnia romă.

Tonul general al articolelor analizate a fost neutru.

LGBT – minorități sexuale

Persoanele seropozitive au fost menționate exclusiv în asociere cu sistemul de ocrotire.

Ziua este singura publicație din cele monitorizate care tratează într-unul dintre articole problema adopțiilor internaționale

Persoanele cu dizabilități sunt asociate preponderent cu problematica sistemului de ocrotire

Membrii etniei rome sunt asociați cu șapte teme, dintre care discriminarea a generat cele mai multe articole (2)

Raportul probleme/soluționări în cazul minorităților,

Ziua

• În cazul celorlalte minorități au fost prezentate și soluționări din partea autorităților

Concluzii

Reprezentarea corectă a minorităților în presă are la bază obiectivitatea, imparțialitatea și corectitudinea. Respectarea principiului diversității este o condiție impetuoasă pentru ca minoritățile fie ele etnice, religioase, rasiale, lingvistice etc. să fie reprezentate în presă în mod corect.

Presa are într-adevăr puterea de a da un glas minorităților, însă acest lucru se întâmplă rareori, iar când acestă putere este exercită are de cele mai multe ori simplul scop „de a absolvi cultura dominantă de orice responsabilitate“, afirmă Alia și Bull. Atunci când presa face o distincție clară între minorităte, respectiv grupul minoritar și marea majoritate, pentru a trasa caracteristici care contribuie la alcătuirea unui portret-robot negativ al individului ce aparține grupului minoritar, putem vorbi despre discriminarea minorităților și nu reprezentarea acestora prin intermediul presei.

Discriminarea în sens larg se referă la un tratament diferit al unui individ sau al unui grup de persoane pe baza unor considerente diverse cum ar fi prejudecățile sau stereotipurile.

Legea nr. 324 din 14 iulie 2006 definește discriminarea la articolul 2 alineatul 1 astfel: „prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere,restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic,economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice“.

Discriminarea rasială și etnică sunt cele mai întâlnite forme de discriminare și se referă la creearea de stereotipuri cu precădere negative despre indivizii care fac parte dintr-o anumită rasă sau dintr-un anumit grup etnic. Acest tip de discriminare este foarte frecvent în mass-media, mai ales la nivelul presei.

Discriminarea poate fi atât directă, adică intenționată cât și indirectă. Un exemplu de discriminare directă ar putea fi modul în care ziarul CanCan abordează subiectele despre rromi, care sunt prezentați în mod intenționat pe baza unor stereotipuri cum ar fi: hoți, persoane periculoase pentru societate sau oameni care s-au îmbogățit prin mijloace mai mult sau mai puțin dubioase (cu aluzie la furt). Ba mai mult, se folosește termenul de „țigan“ și nu de „rrom“, ceea ce contribuie la conturarea unei imagini voit negative a întregii comunități.

Ion Diaconu afirmă că discriminarea indirectă se referă la situația în care cineva comite o discriminare fără intenție, întrucât nu acesta este scopul său sau a materialului publicat.

Discriminarea poate fi și pozitivă, nu doar negativă. Dacă discriminarea negativă se referă la o dezavantajare a celui vizat, la privarea lui de un anumit privilegiu datorită apartenenței la un grup, discriminarea pozitivă reprezintă aducerea unor avantaje pentru a compensa multitudinea situațiilor de dezvantajare. Pentru a da un exemplu practic, dacă o persoană de etnie rromă salvează un copil de la înec și apare ulterior în presă ca un erou și este prezentat dintr-un punct de vedere pozitiv și părtinitor, fără a da dovadă de obiectivitate, se va comite o discriminare pozitivă.

De asemenea, Ion Diaconu este de părerea că neutralitatea nu este suficientă pentru ca un articol să reprezinte în mod corect o minoritate. Prin acest lucru înțelegem faptul că articolele care conțin simple trimiteri tangețiale neutre la anumite personalități sau care conțin spusele unor persoane cu privire la indivizii aparținând unui grup etnic nu reprezintă necesar grupul din care aceștia fac parte într-o modalitate completă sau veridică.

Nu în ultimul rând, trebuie să menționăm importanța Cartei Europeane a limbilor regionale sau minoritare. Partea a doua a Cartei enumără o serie de principii generale, pe care țara semnatară se angajează să le aplice la ansamblul limbilor regionale sau minoritare folosite pe teritoriul său.

Mass-media este unul dintre canalele de punere în practică a acestor principii, însă în lipsa unor formulări explicite sau a menționării unor standarde, nu se poate vorbi de o monitorizare propriu-zisă a progreselor implementării acestui set de dispoziții ale Cartei.

Articolul 3 al acestei părți din Cartă prevede: Părțile se angajează să promoveze, prin măsuri corespunzătoare, înțelegerea reciprocă între toate grupurile lingvistice ale țării, îndeosebi acționând în așa fel încât respectul, înțelegerea și toleranța față de limbile regionale sau minoritare să figureze printre obiectivele educației și instruirii desfășurate în țară, și să încurajeze mijloacele de comunicare în masă să urmărească același obiectiv.

În concluzie, ființele umane pot să difere în funcție de vârstă, rasă, naționalitate, tradiții sau comportament, dar cu toții avem ceva fundamental în comun – dreptul de a trăi în demnitate ca ființe umane.

Drepturile omului promovează respect pentru demnitate și egalitate și ne asistă împotriva violenței, abuzului, ignoranței și urii. Acestea reprezintă fundația pentru libertate, justiție și pace. Trebuie să ni le asumăm, să devină parte din noi pentru ca să trăim într-o lume în care nu trebuie să luptăm împotriva intoleranței și discriminării, într-o lume în care discriminarea nu este motivată.

Bibliografie

Cărți:

Adrian Neculau, Psihologia Socială, Buletinul Laboratorului Psihologia câmpului social, Nr. 24 (II)/2009, Universitatea Al. I. Cuza, Editura Polirom, Iași, 2010

Alin Gavreliuc, Mentalitate și societate. Cartografii ale imaginarului identitar din Banatul contemporan, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2003

Alin Gavreliuc, O călătorie alături de ”celălalt”. Studii de psihologie socială, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2002

Anthony Giddens, Sociology: A Brief But Critical Introduction, Publisher Palgrave Macmillan, 1986

Anthony Smith, Ernest Gellner, The nation: real or imagined, The Warwick Debates on Nationalism, Nations and Nationalism 2, no. 3, 1996

C. Stangor, D. McMillan, Memory for Expectancy-Congruent and Expectancy-Incongruent Information: A Review of the Social and Social-Developmental Literatures, Psychological Bulletin, 111, 1992

Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare

Charles Tilly, Coercion, Capital and European States, Publisher Wiley-Blackwell, 1992

Convenția Organizațiilor de Media (COM)

Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, București, 1998

Ernest Renan, Ce este o națiune?, Conference a Sorbonne, Paris, 1882

Galen Bodenhausen, Geoffrey Kramer, Karin Susser, Happiness and stereotypic thinking in social judgment, Journal of Personality and Social Psychology, 66, 1994

Galen Bodenhausen, Neil Macrae, Alan Milne, Disregarding social tereotypes: Implications for memory, judgment, and behavior, In J. M. Golding & C. M. MacLeod Publications, 1998

George Vacher de Lapouge, Les Sélections sociales, cours libre de science politique professé à l'Université de Montpellier (1888-1889), Editeur A. Fontemoing, Paris, 1896

Ghid de bune practici privind relatarea despre minorități în presa românească, Centrul pentru Jurnalism Independent, 2002

Hans Kohn, Idea of Nationalism, Publisher Macmillan Pub Co, 1961

Ion Diaconu, Minoritățile, identitate și egalitate, Editura Polirom, București, 1998

Jean Claude Abric, Pratiques et representations sociales, Edition Presses Universitaires de France, Paris, 2003

John Dewey, Communication and Progress in the Philosophy, Annual Meeting of the Association for Education in Journalism, 1981

John Hutchinson, Anthony Smith, Nationalism, Publisher Oxford University Press, USA, 1995

Legea nr. 324 din 14 iulie 2006

Louis Wirth, Urbanism as a way of life, American Journal of Sociology, Vol. 44, No. 1, 1938

Luminița Mihaela Iacob, Etnopsihologie și imagologie. Sinteze și cercetări, Editura Polirom, Iași, 2003

Manuel Castells, Informationalism, Networks and the Network Society: a Theoretical Blueprint, MA: Edward Elgar, Northampton, 2004

Manuel Castells, Power and politics in the network society, Ralph Miliband Memorial Lecture (Delivered at the London School of Economics and Political Science), 2004

Max Weber, Economy and Society, University of California Press, Los Angeles, 1978

P. G. Devine, M. J. Monteith, Affect, cognition, and stereotyping:  Interactive processes in intergroup perception, In M. Mackie & D. L. Hamilton Publications, Academic Press, New York, 1993

Peter Worsely, The Tree Worlds: Culture and World Development, Publisher University Of Chicago Press, 1984

Raoul Girardet, Naționalisme și națiune, Editura Institutul European, Iași, 2003

Raportul Minorități și discriminare în agenda presei, publicat de Agenția de Monitorizare a Presei, București, octombrie, 2006

Serge Moscovici, La psychanalise, son image et son public, Edition Presses Universitaires de France, Paris, 1976

Serge Moscovici, Psyhologie sociale, Edition Presses Universitaires de France, Paris, 1984

Sonia Cristina Stan, Manipularea prin presă”, Editura Humanitas, București, 2004

Steven Loya, The sociology of Anthony Giddens, Editura Pluto Press, Londra, 2003

Thomas Musgrawe, Self determination and national minorities, Editura Oxford University Press, Oxford, 2005

Valerie Alia, Simone Bull, Media and Ethnic minorities, Publisher Edinburgh University Press, 2005

Walker Connor, A nation is a nation, is a state, is an ethnic group, in Ethnic and Racial Studies, 1978

Pagini Internet:

http://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/07/psihologie-sociala-gavreliuc-6-prejudecata-si-discriminarea.ppt

http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-6348032-codul-deontologic-unic-pentru-mass-media-fost-adoptat-cadrul-conventiei-organizatiilor-media.htm

http://lsinsight.org/articles/1998_Before/Nationalism.htm#_edn1

http://moldova.go.ro/pagini/minoritati/tigani.htm

http://www.activewatch.ro/stiri/FreeEx/Minoritati-si-discriminare-in-agenda-presei-122.html

http://www.agenda.ro/news/news/20211/discriminare-stop.html

http://www.click.ro/actualitate/bucuresti/Alarmant-Tinerii-etnie-cuburile-Romania-roma-tigan_0_1154884595.html

http://www.cncd.org.ro/

http://www.cugetliber.ro/1286830800/articol/61597/centrul-pentru-jurnalism-independent-da-startul-programuluipresa-si-discriminare/

http://www.edrc.ro/docs/docs/carta/Carta-Europeana.pdf

http://www.evenimentul.ro/articol/un-roman-din-zece.html

http://www.interactiunietnice.ro/articol.php?id=104

http://www.media-diversity.org/en/index.php?option=com_content&view=article&id= 1116:media4diversity-taking-the-pulse-of-diversity-in-the-media-eu-study-on-media-a-diversity&catid=110:latest-resources&Itemid=56

Ilie Năstase şi-a plătit amenda pentru discriminare

Bibliografie

Cărți:

Adrian Neculau, Psihologia Socială, Buletinul Laboratorului Psihologia câmpului social, Nr. 24 (II)/2009, Universitatea Al. I. Cuza, Editura Polirom, Iași, 2010

Alin Gavreliuc, Mentalitate și societate. Cartografii ale imaginarului identitar din Banatul contemporan, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2003

Alin Gavreliuc, O călătorie alături de ”celălalt”. Studii de psihologie socială, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2002

Anthony Giddens, Sociology: A Brief But Critical Introduction, Publisher Palgrave Macmillan, 1986

Anthony Smith, Ernest Gellner, The nation: real or imagined, The Warwick Debates on Nationalism, Nations and Nationalism 2, no. 3, 1996

C. Stangor, D. McMillan, Memory for Expectancy-Congruent and Expectancy-Incongruent Information: A Review of the Social and Social-Developmental Literatures, Psychological Bulletin, 111, 1992

Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare

Charles Tilly, Coercion, Capital and European States, Publisher Wiley-Blackwell, 1992

Convenția Organizațiilor de Media (COM)

Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, București, 1998

Ernest Renan, Ce este o națiune?, Conference a Sorbonne, Paris, 1882

Galen Bodenhausen, Geoffrey Kramer, Karin Susser, Happiness and stereotypic thinking in social judgment, Journal of Personality and Social Psychology, 66, 1994

Galen Bodenhausen, Neil Macrae, Alan Milne, Disregarding social tereotypes: Implications for memory, judgment, and behavior, In J. M. Golding & C. M. MacLeod Publications, 1998

George Vacher de Lapouge, Les Sélections sociales, cours libre de science politique professé à l'Université de Montpellier (1888-1889), Editeur A. Fontemoing, Paris, 1896

Ghid de bune practici privind relatarea despre minorități în presa românească, Centrul pentru Jurnalism Independent, 2002

Hans Kohn, Idea of Nationalism, Publisher Macmillan Pub Co, 1961

Ion Diaconu, Minoritățile, identitate și egalitate, Editura Polirom, București, 1998

Jean Claude Abric, Pratiques et representations sociales, Edition Presses Universitaires de France, Paris, 2003

John Dewey, Communication and Progress in the Philosophy, Annual Meeting of the Association for Education in Journalism, 1981

John Hutchinson, Anthony Smith, Nationalism, Publisher Oxford University Press, USA, 1995

Legea nr. 324 din 14 iulie 2006

Louis Wirth, Urbanism as a way of life, American Journal of Sociology, Vol. 44, No. 1, 1938

Luminița Mihaela Iacob, Etnopsihologie și imagologie. Sinteze și cercetări, Editura Polirom, Iași, 2003

Manuel Castells, Informationalism, Networks and the Network Society: a Theoretical Blueprint, MA: Edward Elgar, Northampton, 2004

Manuel Castells, Power and politics in the network society, Ralph Miliband Memorial Lecture (Delivered at the London School of Economics and Political Science), 2004

Max Weber, Economy and Society, University of California Press, Los Angeles, 1978

P. G. Devine, M. J. Monteith, Affect, cognition, and stereotyping:  Interactive processes in intergroup perception, In M. Mackie & D. L. Hamilton Publications, Academic Press, New York, 1993

Peter Worsely, The Tree Worlds: Culture and World Development, Publisher University Of Chicago Press, 1984

Raoul Girardet, Naționalisme și națiune, Editura Institutul European, Iași, 2003

Raportul Minorități și discriminare în agenda presei, publicat de Agenția de Monitorizare a Presei, București, octombrie, 2006

Serge Moscovici, La psychanalise, son image et son public, Edition Presses Universitaires de France, Paris, 1976

Serge Moscovici, Psyhologie sociale, Edition Presses Universitaires de France, Paris, 1984

Sonia Cristina Stan, Manipularea prin presă”, Editura Humanitas, București, 2004

Steven Loya, The sociology of Anthony Giddens, Editura Pluto Press, Londra, 2003

Thomas Musgrawe, Self determination and national minorities, Editura Oxford University Press, Oxford, 2005

Valerie Alia, Simone Bull, Media and Ethnic minorities, Publisher Edinburgh University Press, 2005

Walker Connor, A nation is a nation, is a state, is an ethnic group, in Ethnic and Racial Studies, 1978

Pagini Internet:

http://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/07/psihologie-sociala-gavreliuc-6-prejudecata-si-discriminarea.ppt

http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-6348032-codul-deontologic-unic-pentru-mass-media-fost-adoptat-cadrul-conventiei-organizatiilor-media.htm

http://lsinsight.org/articles/1998_Before/Nationalism.htm#_edn1

http://moldova.go.ro/pagini/minoritati/tigani.htm

http://www.activewatch.ro/stiri/FreeEx/Minoritati-si-discriminare-in-agenda-presei-122.html

http://www.agenda.ro/news/news/20211/discriminare-stop.html

http://www.click.ro/actualitate/bucuresti/Alarmant-Tinerii-etnie-cuburile-Romania-roma-tigan_0_1154884595.html

http://www.cncd.org.ro/

http://www.cugetliber.ro/1286830800/articol/61597/centrul-pentru-jurnalism-independent-da-startul-programuluipresa-si-discriminare/

http://www.edrc.ro/docs/docs/carta/Carta-Europeana.pdf

http://www.evenimentul.ro/articol/un-roman-din-zece.html

http://www.interactiunietnice.ro/articol.php?id=104

http://www.media-diversity.org/en/index.php?option=com_content&view=article&id= 1116:media4diversity-taking-the-pulse-of-diversity-in-the-media-eu-study-on-media-a-diversity&catid=110:latest-resources&Itemid=56

Ilie Năstase şi-a plătit amenda pentru discriminare