Mass Media, Protectorul Democratiei In Actuala Ambianta Politico Economica

Mass Media, protectorul democrației în actuala ambianță politico-economică

Argument

În actuala ambianță politico-economică din România, Mass Media joacă un rol foarte important, a câștigat locul de a patra putere de în stat care le supraveghează pe celelalte trei. Presa a reușit să intre glorios în viața politică și, astfel s-a format un nou personaj – jurnalistul care s-a transformat într-un adevărat specialist în formarea opiniei publice, care conturează idei și în același timp le transmite membrilor societății, împărtășindu-le din experiența sa. Practic odată cu apariția presei, au fost modificate regulile de constituire a spațiului public și a opiniei publice, astfel, luând naștere un sistem cu totul nou de relații între clasa politică și alegători care este generat și mediatizat prin intermediul acestei instituții. Articolul de față are ca scop analiza comunicării politice prin intermediul presei, atât în afara campaniilor electorale, cât și în timpul perioadelor de alegeri. Cercetarea a avut ca punct de plecare dezbaterile existente în literatura de specialitate, privind rolul și influența mass media în comunicarea politică.

Mass Media între spectacol politic și democrație publicitară

Mass media are calitatea de creator al opiniei publice, de coparticipant al puterii civice, influențând rezolvarea unor probleme social-politice, deoarece știrile reprezintă un exercițiu de putere în interpretarea realității, fiind rezultatul unei lupte pentru impunerea unei opinii. Din punct de vedere metodologic, John Stuart Mill distinge trei forme prin care exprimă diversitatea opiniilor și controverselor legate de formele individuale ale libertății: domeniul activ al conștiinței; libertatea de gândire și de sentiment; libertatea absolută de opinie cu privire la toate domeniile, practice sau speculative, științifice și teologice. (Olimid, 2010). În acest context, libertatea de expresie ajută, dacă nu la aflarea, cel puțin la căutarea adevărului, contribuind la decizii raționale și la o guvernare democratică, în accepția funcționării ideale a sistemului democratic, în care politicul transmite decizia, mass media o preia, o prelucrează și o oferă publicului care – în urma dezbaterii – formulează opinia de acceptare sau de refuz.

În “accepția funcționării ideale a sistemului”, mass media se plasează pe o poziție intermediară, suportând – pe de o parte – presiunea politicului, ce le consideră ca pe o contrapondere instituționalizată a guvernului, care vede în libertatea de exprimare doar un control asupra autorității sale (insistând pe abuzuri, corupție, acțiuni negative), iar – pe de altă parte – aflându-se sub presiunea publicului ce reclamă dreptul la adevăr, la obiectivitate, petnru a recunoaște în mass media autoritatea care să-l îndrume și căreia să îi acorde credibilitate.

Situându-se în ingrata poziție intermediară, supuse unei duble presiuni, mass media va adopta metoda “capitalismului spectacular”, mascând atât avantajele politicului (oferte financiare, parteneriate), cât și pe cele ale publicului (supremația prin credibilitate), etalând o poziție neutră de supraveghere a spațiului socio-politic, de preluare, elaborare și transmitere de informații, chiar dacă uneori acestea capătă și nunațe părtinitoare (de o parte sau de alta). În aceast mod, comunicarea mediată apare ca un filtru între sfera politicului și public, între putere și individ, menținându-și astfel hegemonia în societate, în sensul că ideile clasei conducătoare nu sunt impuse publicului, ci sunt controlate și elaborate prin lupa media, care le proiecteză într-o viziune proprie spre public, pe baza teoriei liberale și a responsabilității sociale.

Hegemonia media diminuează astfel autonomia sferei policite, presa scrisă, presa on-line, radioul și televiziunea detronează ideologia politică, proclamându-se deținătoarele unice ale adevărului ce îl dezvăluie individului și apărând ca reprezentante ale publicului, iar politicienii – pentru a-și menține și îmbunătăți credibilitatea în conștiința electoratului – trebuie să reacționeze în conformitate cu modul de funcționare al mass media, deoarece guvernarea prin publicitate îi antrenează într-o acută competiție pentru a dobândi o imagine favorabilă în public. Această competiție se amplifică în timpul campaniilor electorale, transformându-se nu de puține ori într-un adevărat spectacol politic, în care mass media dețin rolul de regizor.

Intruziunea Mass Media în sfera politică

Trecerea la sistemul politic parlamentar presupune o proliferare a partidelor politice, dar și a instituțiilor mass media, ambele angajate în lupte îndârjite, primele de natură politică (drepta-centru-stânga), iar celelalte pentru câștigarea influenței de piață, aflându-se însă într-o oarecare simbioză, în sensul că Mass Media se află sub o stare de dependență (financiară, economic și de autoritate) față de partidele politice ajunse la putere și care – dându-și seama de impactul asupra publicului al media – caută să controleze instituțiile de radio, televiziune și presa scrisă, în ideea că astfel pot influența și dirija opinia publică în folosul intereselor proprii. Mai mult decât atât, o serie de posturi radio și TV, precum și organe ale presei scrise și online sunt înființate și sprijinite de clasa politică (fie din guvernare, fie din opoziție), având – ce-i drept – o redusă audiență, dar realațonând și coordonându-și acțiunile în funcție de interese comune.

Treptat, discursul politic agresiv și propaganda desuetă a partidelor politice încep a fi respinse de public, atitudine manifestată, în special, în timpul alegerilor, prin absenteism, dar și prin renunțarea la unele publicații de presă, obligate să intre în faliment Influențând acestă situație și intuind puterea potențială a Mass Media, elitele politice au încercat să monopolizeze mijloacele de comunicare ca pe o poziție militară importantă care să le susțină puterea (Gross, 2004), menținându-se astfel paralelimul presă-partid, puterea politică înțelegând că nu poate obține avantaje în absența Mass Media. În plus, clasa politică ajunsă la putere, consideră că instituțiile Mass Media sunt obligate a influența publicul în favoarea guvernului pentru că acesta ar reprezenta voința majorității populației, iar prin controlul instituțiilor de comunicare, ce le subvenționau, le dețineau sau le influențau să remodeleze opinia publică.

Datorită conflictelor dintre partidele politice, dar mai ales ca urmare a apariției unor posturi și publicații independente, conturându-se o relație de adversitate între Mass Media și politicieni, instituțiile de comunicare mediatică ce erau puternic manipulate au început să-și reclame independența, producându-se o diferențiere gradată între Mass Media și politică, influența factorului politic realizându-se doar prin relația cu proprietarii unor trusturi media, dar declinul politic se manifestă din ce în ce mai accentuat . Apariția instituțiilor media obiective și neutre devine vitală pentru procesul de democratizare, deoarece mijloacele de comunicare nu mai sunt angrenate în lupte politice partizane, menținându-și doar rolul de a supraveghea zona politicului și de a informa publicul, dobândind astfel o poziție centrală în societate. Astfel, s-a ajuns ca realitatea politică să fie abordată din variate unghiuri, iar informațiile să fie oferite din mai multe perspective pentru ca publicul să-și poată forma o opinie exactă asupra situației politice.

Mai mult decât atât, în ultimul timp se observă chiar o intruziune a Mass Media în sfera politicului. Astfel, un reporter intră în posesia unei știri privind abuzurile unui demnitar, de exemplu. Evident, că el poate să ignore sau să amplifice subiectul, în funcție de simpatia sau antipatia față de omul politic, cu scopul de a-l denigra, mai ales că redacția nu are suficiente date despre caz. Ajunsă la redacție, știrea este elaborată și transmisă publicului tot pe baza favorizării ori defavorizării persoanei sau formațiunii politice. Odată intrată în conștiința în conștiința publicului, informația este dezbătută și transformată în opinie, în ciuda intervenției factorului politic, și aceasta, deoarece entuziasmul politic al publicului a scăzut în fața influenței media. De asemenea, discursul politic este uneori distorsionat prin interesul pentru spectaculos sau senzațional (cazuri de corupție, abuzuri de funcții, eșecuri personale și ideologice ce conduc la generalizarea scepticismului publicului față de viața politică), astfel încât indivizii ajung la un adevărat dezinteres pentru politic, fapt ce conduce spre reducerea treptată a rolului instituțiilor politice.

Prin modelul expunerii selective, al influenței sociale și al difuziunii, presa scrisă și audiovizuală reușește să atragă sau să distragă atenția publicului privind persoane sau situații politice, stabilind chiar priorități. În “Mass Media și politica”, Doru Pop consideră că “Media delimitează dezbaterile politice și stabilește care sunt temele ce produc conștiința politică în rândul publicului” (Pop, 2000). Și aceasta deorece receptorul de mesaje politice nu are putere de decizie și e supus unei presiuni informaționale, deci Mass Media va decide modul de interpretare a fenomenelor, care să creeze presiune prin public asupra sferei politicului.

Autoritatea Mass Media se manifestă și prin formarea agendei de lucru (prezentată în subcapitolul anterior), media influențând agenda omului politic și nu invers, ba mai mult creând și agenda publicului care determină formațiunile politice să urmeze programul media (în special privind programul campaniilor electorale). Se poate constata, faptul că “neîncrederea în partidele politice și erodarea autorității sistemului politic au condus, în ultimele decenii, la impunerea mass media ca o instituție – paleativ pentru partidele politice ”(Pop, 2000). Deci, politicul, ca instituție, și politicul ca mediator social, și-au pierdut funcția central de comunicare între cei care dețin puterea și cetățeni, rolul fiind preluat de mijloacele de comunicare în masă. Neîncrederea în partidele politice și în politicieni s-a conturat datorită speranțelor spulberate, scăderii nivelului de trai, nerespectării unor termene autoimpuse de guvernanți, ceea ce a contribuit ca populația să treacă de la entuziasm la deznădejde, iar instituțiile media au preluat starea de spirit a publicului, stimulând nemulțumirile majorității (chiar dacă au fost acuzate de politic că prezintă doar aspecte negative).

Este lesne de înțeles că impactul Mass Media în viața politică este covârșitor și “se manifestă nu numai în perioadele preelectorale și electorale, ei ori de câte ori lucrurile merg prost, iar cetățeanul caută un motiv pentru a găsi un vinovat în situația creată” (Scwartz ). Dar este evident faptul că în timpul campaniilor electorale, supremația Mass Media în societate este de netăgăduit. Referendumul este inițiat pentru a oferi cetățenilor posibilitatea participării directe la politica guvernului prin vot, în sensul de a susține candidații politici sau formațiunile favorite. Este, într-un fel, o modalitate de control al mediului politic, din partea alegătorilor care vor să cunoască programele fiecărui partid, să afle capacitățile liderilor politici, să-și formulize idei referitoare la șansele de câștig și în ultimă instanță să se decidă cu cine votează. Este clar, că în aceste condiții oamenii au nevoie de sprijinul Mass Media, care joaca nu numai rolul de intermediar între politic și public, dar de mediator ce poate contribui la formarea unei opinii favorabile sau nefavorabile pentru un candidat sau pentru o formațiune. Mai mult decât atât, Mass Media se erijează în postura unui srăjer pentru a stopa o serie de acțiuni ilegale (donații interzise de lege, cheltuieli din partea companiilor pentru candidați , bani pentru publicitate, reduceri de preț pentru aparițiile pe post etc) În același timp, media instituțiile media au obligația de a fi echidistante, de a oferi aceeași timpi de antenă sau spațiu în publicații, să ofere apariții egale la ore de maximă audiență, precum și spoturi publicitare fiecărei părți intrată în competiție. De aceea, postul, ziarul va lua în calcul mai mulți factori: ”timpul vândut anterior anterior unui candidat, întreruperea programului obișnuit, posibilitatea de a primi o cerere de la candidați conform prevederilor legale.” ( Middleton, 2003 ) În cadrul acestui demers, nu vom supune atenției aspectele particulare ale campaniei electorale (prezentate anterior), ci relația general Mass- Media – politică, în perioada scrutinului. De asemenea, avem în vedere Mass Media independente și nu presa de partid, aflată în pierdere de prestigiu și care urmărește o anume orientare politică, nemaiavând credibilitate din partea publicului. Pot fi sesizate însă o serie de relații între oamenii politici și jurnaliști în perioadele preelectorale, își fac prietenii printre aceștia, îi răsplătesc cu anumite avantaje cu scopul de a realize strategii de pregătire a scrutinului în favoarea formațiunii respective. Astfel, un journalist zelos în simpatiile sale politice nu se abține a strecura, în timpul unei emisiuni, informații potrivnice adversarului politic pentru a-i favoriza simpatizantului o poziție avantajoasă. Dar aceste relații privilegioase sunt calculate în proporții precise, astfel încât să își facă efectul însă a nu provoca reacții adverse din partea altor formațiuni sau chiar a redaciei, și aceasta deoarece legile nu pot stabili decât limitele, dar nicidecum nivelul profesional sau efeiciența demersului jurnalistic. Pe bună dreptate, Gheorghe Schwartz nota că “Nu numai gradul de libertate este un indice al democrației, ci și faptul că politicienii își păstrează nealterate relațiile cu media, iar fluctuațiile în cadrul acestor relații nearătând decât fragilitatea unui sistem preocupat de succesul imediat.”(Schwartz)

Tocmai pentru a corela succesul de moment cu cel mediu și de lungă durată, Mass Media conștientizează publicul că, de fapt, partidele politice nu sunt altceva decât sisteme de reprezentare ale intereselor cetățeanului la nivelul puterii sau, cum afirma Miruna Runcan “un partid politic este, în ultimă instanță, nimic mai mult sau mai puțin decât un grup uman care înțelege să reprezinte interesele societății prin intermediul luptei de idei, către proiectul social.”(Runcan, 2002) În acest fel, spiritul civic de tip democratic pare să instaurereze un soi de naționalizare a politicului. Evident că sfera politicului acoperă acțiunile bazate pe proiecte ideologice, în timp ce sfera civicului controlează și oarecum dirijează exercițiul politic. Așadar, societatea civilă se manifestă ca individualități conștiente de de drepturile și îndatoririle lor, capabile de exercițiul politic cu un sistem propriu de reprezentare, care accept sau refuză factorul politic. În mod firesc, Mass Media va funcționa ca un filtru între putere și societate, prin mesaje ale societății civile către putere, dar și invers. În această concepție, publicul își folosește drepturile pentru a se autoprezenta la nivel nivel decisional, creând în acest fel și o democratizare a politicii. Astfel, se întărește rolul Mass Media sau provoacă interesul civic, anulând distincția dintre public și politic stimulând dezbaterile cu character ideologic și menținând autoritatea societății civile asupra sferei politice. Dar pentru acesta, Mass Media trebuie să fie cu adevărat liberă să se despartă de puterea politică pe care să o monitorizeze permanent.

Pătura politică a înțeles rolul pe care mass Media îl are în societate și în maniera deocratică, privind “regulile de bună guvernare”, acordă o deosebită atenție presei, considerând că fără deplina ei libertate nu există democrație. Este o recunoștere direct a tipului de putere al mass mediei, care îi pune pe oamenii politici în fața unui mod democratic de abordare a jurnaliștilor și a publicului, chiar dacă în unele situații, mijloacele de comunicare ajung să deranjeze puterea. Prin supravegherea evenimentelor socio-politice, prin interpretarea sensului lor, prin socializarea indivizilor, dar și prin manipularea proceselor police și a interesului public, mass media își impune autoritatea social, creând efecte la nivel individual (formarea și modificarea opiniilor publice), dar și al sistemului în ansamblul său.

Din acest punct de vedere, relația mass media cu publicul și cu clasa politică reprezintă o expresie a democrației, Gheorghe Schwartz afirmând că “o atitudine constantă față de media, a clasei politice, indifferent de momentul ciclului electoral, dovedește apartenența la un sistem democratic consolidate.”(Schwartz)

Este cunoscut faptul că votul este influențat de o serie de variabile: statutul social-economic, afilierea politică, cea religioasă, vârsta, familia, rezidența (urbană-rurală) electoratului, gradul de interese etc., deci votantul suportând o presiune încrucișată, atitudinea fiind reprezentată “sub formă de zig-zag”, singura autoritate capabilă să estompeze aceste influențe fiind mass media care, prin activare (trezirea predispozițiilor latent de a vota într-o anumită direcție), prin consolidare (argumentarea de a păstra sau de a schimba intenția) sau prin convertire (pentru persoanele cu inters scăzut), dezvoltă interesul și orientarea publicului prin mesajul persuasive cu efecte, în mare parte, convingătoare.

Fiind știut acest aspect, în timpul campaniilor electorale se crează un soi de concurență între partidele politice pentru a obține timp sau spațiu în emisiunile sau coloanele mass media libere (cu deosebită credibilitate și cu mare audiență), cu scopul câștigării electoratului. Păstrând regula echidistanței, mass media poate exercita tehnica persuasiunii subtile (prezentată în capitolul anterior), pentru a scoate în evidență meritele partidului sau candidatului favorit sau prezentând sub formă de show comportamentul hilar al unor membrii sau lideri ai celuilalt partid în timpul ședințelor de parlament: furați de somn, citind presa în momentul dezbaterilor sau votând “la mai multe mâini” pentru absenții care reprezintă „interesele alegătorilor prin lipsă”. Dacă la toate acestea apare și este mediatizat și cazul de corupție al unui demnitar din respectiva formațiune, partidul est eîn cădere liberă în conștiința electoratului, fără să i se fi făcut propagandă negativă, dar folosind strategia de a distruge întregul prin discreditare apărților componente.

Un alt act al spectacolului politic (în regia mass media) se desfășoară în studiourile posturilor de radio și televiziune în cadrul confruntărilor directe între candidați sau lideri de partide, când – în focul disputelor – se ajunge la folosirea unor radicalisme în limbaj sau chiar la calomnii menite să atace personalitatea sau calitățile profesionale ale adversarului politic, prin atribuirea unor citate, prin insinuări, prin defăimarea profesiei, religiei, rasei, compartamentului sau obiceiurilor. În această situație, reprezentantul media sancționează pe calomniator, atrăgându-i atenția că se expune disprețului public și – în cazul repetarii limbajului trivial – blocându-i intervențiile pentru a nu afecta moralitatea emisiunii și a nu periclita indecele de audiență a postului.

În sfârșit, în preajma alegerilor, spectacolul politic se mută în stradă, într-o formă de propagandă rudimentală (de cartier sau de uliță), însoțită de daruri electorale, manifestare sancționată de mass media printr-o antipropagandă ce atrage atenția publicului că orice partid ajuns la putere se distanțează de suma cetățenilor, iar falsele gesturi de dragoste sunt doar conjuncturale și urmăresc un scop perfid care umilește și sfidează electoratul, considerat masă de manevră.

Este semnificativ faptul că pe măsură ce se apropie data votării, interesul pentru media crește, iar odată cu acesta crește și interesul pentru cunoașterea generală a vieții politice, nevoia de orientare stimulând urmărirea mesajelor mediatice și – indirect – jocul de pe scena politică, pe baza efectului de agenda setting, ce în acest caz presupune un cumul între gradul de expunere la media și implicare apublicului în spectacolul politic. Astfel, se construiește agenda media care stabilește nu numai agenda publicului, ci și a politicului, în sensul că mass media induc factorului politic o anumită obligativitate, legată de agenda cetățeanului. În plus, politicul este nevoit să urmeze agenda media deoarece – în caz contrar – s-ar produce o percepție negativă atât asupra persoanei, cât și a formațiunii politice pe care o reprezintă. Să presupunem că liderul formațiunii politice X, așteptat de public la data și ora anunțate de un canal de radio sau de televiziune să prezinte un program sau o poziție a partidului nu respectă agenda. Absența sa produce derută printre simpatizanți, iar postul media va putea interpreta neparticiparea prin propagandă negativă, influențând credința politică a publicului și schimbând ordinea de priorități, ceea ce va determina o scădere a procentajului de vot. În același timp, publicul este nevoit să urmărească agenda media pentru a fi informat de evenimentele și de activitățile politice, pentru a lua o atitudine privind decizia de votare.

Evident că efectul de agendă poate avea un caracter persuasiv în funcție de preferințele postului sau publicației: prezentarea la ore de maximă audiență, formularea unor întrebări de sprijin, mărimea titlurilor, poziționarea pe prima pagină etc., dar toate acestea demonstrază că mass media induc agenda de priorități a omului politic și a cetățeanului.

Pe bună dreptate se consideră că știrile politice nu sunt controlate din afară, nici de puterea legislativă, nici de cea executivă (cu excepția presei angajată politic), Doru Pop afirmând că „Într-o democrație liberală, guvernele sunt considerate a fi slujitorii fideli ai populației, fiind potențial coruptibile sau agresive față de cetățeni și de aceea trebuie supravegheate permanent prin mass media, o structură obiectivă pusă în interesul publicului.”(Pop, 2000) Iată de ce se poate afirma că știrile politice – și, în general, informațiile media – sunt evaluate doar de public, supravegherea, procurarea, selectare și interpretarea acestora intră doar în atribuția mass media, fiind vorba de un autocontrol (un consiliu de administrație, format din director, redactor-șef, editor, șef de departamente, redactori, reporteri și producători), deoarece „Orice tentativă de control și de limitare a efectelor nedorite din spațiul media trebuie să țină seama de protejarea drepturilor fundamentale la liberă informare și liberă expresie.”(Runcan, ) Din acest punct de vedere, Gheroghe Schwartz folosește o comparație ce unește universul electronicii cu cel al informaticii, văzând în mass media “ un uriaș robot ce se auto programează și s efolosește de puterea inteligenței artificiale înglobate”,(Schwartz) slujind democrația, libertatea de expresie și pluriformitatea.

Practica a arătat că libertatea de expresie trebuie respectată, simplele promisiuni politice nacoperite de fapte au un impact tot mai slab asupra electoratului, iar spectacolul politic începe să devină un ieftin divertisment pentru public. Dar acest divertisment devine periculos când relațiile dintr epolitic și mass media sunt obturate prin intenția politicului de a controla spațiul media, de a-și atribui un rol conducător asupra mijloacelor de comunicare, prin control economic (limitarea accesului pe piață, stimularea financiară a unor posturi sau publicații), normative (interdicții, intimidări, acordarea selectivă a dreptului la licență) sau structural (exercitarea de presiuni, cenzură).

Considerăm că descoperirea modului de funcționare a mass media și a impactului produs în societate trebuie să-i conștientizeze pe politicieni pentru a-și păstra și îmbunătăți imaginea, să reacționeze pe baza principiului că mass media reprezintă expresia absolută a conștiinței comunității.

Mass Media a patra putere în stat sau puterea care supraveghează

Se poate vorbi de o putere reală a mass media în societate? Dacă da, atunci acestă putere are forme de manifestare deosebite pentru modul nostru obișnuit de a reprezenta puterea. Și aceasta pentru că Mass Media nu are puterea să ia decizii, să formuleze legi, instituțiile media oferind doar analize, evaluări, folosind însă o armă deosebit de puternică: informația, care trezește spiritul critic al publicului, care, așa cum arătam, reprezintă despotul modern și capricios al vieții sociale.

Calificativul de a patra putere a fost atribuit pentru prima dată de istoricul și filosoful englez Edmund Burke care în parlamentul britanic s-a adresat jurnaliștilor afirmând ”voi sunteți puterea a patra”, după puterea bisericii, aristocrației, și a burgheziei. În accepție modernă Mass Media ar reprezenta a patra putere urmând cele trei puteri legislativă, executivă și judecătorească – deși se vorbește de puterea economic, tehnico-științifică sau cea financiară – toate aceste puteri având însă contraputeri, cu excepția celei mediatice, ce se conturează ca o putere de excepție prin intermediul cuvântului care conduce spre adevăr. Un valoros și critic literar (G. Călinescu)aprecia că “la început a fost cuvântul”, cuvântul având sensul de idée absolută, iar în încercarea de parafrazare putem considera că permanent avem cuvântul, dar de această dată, cuvântul având sensul de idée social, de comunicare, ceea ce conferă omului principal sa caracteristică de ființă social. Or, cuvântul creează mijloacelor de comunicare un fel de magistratură publică, calitate ce surprinde npua poziție și noul statut al Mass Media . În măsura în care opinia media se intersectează cu cea a publicului și “ajunge să reunească în jurul ei majoritatea minților luminate, ea poate să devină o mare putere” (Dobrescu, 2003), o putere a adevărului, a cărei legitimitate vine de la public. Ca putere a adevărului, forța media trebuie să furnizeze informații, să accentuaze anumite fenomene, să organizeze percepția social, conturând tabloul unei realități mediatice, contreuit după tabloul adevărateirealități, o imagine ce nu poate fi anulată de celelalte puteri ale societății și de care nimeni nu poate face abstracție. Este motivul pentru care considerăm că ar trebui regândită formula “a patra putere în stat” și schimbată “puterea dominantă” sau “supraputere”, deoarece mass media ocupă o poziție primordial, intersectând toate domeniile societății și apărând astfel ca o contraputere, ca adevăratul stăpân al spațiului public. Afimația potrivit căreia mass media intersectează celelalte puteri ale statului nu trebuie înțeleasă în sensul de substituire, presa nefiind nici cameră legislativă, nici guvern, nici tribunal, nici poliție, dar având dreptul de informare și de liberă exprimare în situații specific în aceste domenii, păstrând răspunderea față de adevăr. Prin adevăr, mass media organizează și livrează informațiile, orientând în acest fel percepția publică, care nu-și făurește opiniile prin intermediul demnitarilor, al politicienilor sau al guvernului, ci pe baza mesajelor persuasive transmise prin mijloacele de comunicare, astfel încât spațiul public este dominat de două forțe: media – cu rol hotărâtor și opinia publică.

Tocmai de aceea, puterea policită se teme de presă, petnru că aceasta modelează opinia publică, ajungând să reprezintă chiar o adevărată opoziție parlamentară. Spre exemplu, în ultimii ani de guvernare, unele instituții mass media au reprezentat adevărata opoziție față de puterea legislativă și executivă, combatând măsurile guvernamentale, detectând imperfecțiuni, fără a fi preocupate să ofere soluții, dar orientând conșiința publică să fie în dezacord cu măsurile puterii (reduceri salariale, sporirea taxelor și impozitelor, mărirea TVA-ului, etc). Este cert că media “joacă un rol din ce în ce mai important în plan cultural și, în general, devenind substitute funcționale pentru unele instituții specializate.“ Dobrescu Deci puterea mass media ține nu numai de organizarea informațiilor, ci și de livrarea la timp a acestora, orientând și modelând opinia publică. Se poate spune că instituțiile mass media au instituit un monopol asupra informației, punând pe oameni în legătură cu evenimentele înconjurătoare și instaurând un fel de dependență a persoanelor față de media.

Astfel, de curând, presa scrisă și audio-vizuală au transmis informați potrivit căreia, edilul unei localități este acuzat de corupție și abuz în funcție. Pe baza metodei repetării, știrea a fost comentată, s-au creat dezbateri pe posturile de televiziune, s-a realizat orientarea publicului și s-au exercitat presiuni asupra celorlalte puteri (politică și juridică), astfel încât primarul a fost Ancheta și exclus din formațiuna politică, pentru ca imagininea organelor de control și a partidului să nu aibă de suferit. Faptul descris reprezintă doar un test al eficienței la care a a juns media care, fără a lua decizii, au obligat celelalte puteri să ia decizii, dovedindu-și astfel forța și stabilitatea.

În plus, puterile statului “fac parte dintr-o grilă unde fiecare dintre ele ocupă un loc anume, iar relațiile normale sunt obturate dacă una dintre ele își arogă domenii de activitate ce nu-I aparțin”(Schwartz) Nu este și cazul media care nu are o grilă anume, dar putând să intersecteze celelalte grille, să remarce imperfecțiuni și să le supună atenției. Spre exemplu, asumarea unui număr mare de ordonanțe de urgență, prin asumarea răspunderii reprezintă o încălcare a domeniului legislativ de către executiv; nesoluționarea unor cauze penale datorită intervenției politicului în sfera juridicului sau unele abuzuri din partea puterii judecătorești sunt imperfecțiuni ale sistemului, sesizate de Mass media care au datoria de a se opune autorităților momentului și să exercite un control exprimat public. Trebuie însă menționat faptul că lupta Mass Media cu alte puteri nu reprezintă o încercare de a le înlătura, ci doar tentativa de a le obliga să își respecte obiectivele asumate prin constituție. Nu trebuie omisă importanța decisivă ca informația și corectitudinea să aibă prioritate absolută în mesajee media. Pentru a-și păstra supremația, informația nu trebuie să fie nici falsă, nici trunchiată, nici distorsionată, pentru a se realiza o opinie publică solidă.

Pentru a înțelege dimensiunile forței mijloacelopr de comunicare este necesar a se conștientiza că autoritatea unei puteri constă în capacitatea de a îmbina doi factori: puterea coericitivă și puterea simbolică. Cel de-al doilea factor, “are rolul de a transmite un cod de conduit, de a legitima acțiuni, de a cultiva credințe, de a consolida convingeri”(Dobrescu, ) Așadar, puterea simbolică are un rol decisiv în legitimarea autorității propriu-zise . Dar media lucrează, prin excelență, cu simboluri, folosind cuvinte, iar în plan symbolic ele se concentrează pe informație, interpretare, idée și opinie. Trebuie doar să existe o concordanță între producerea formelor simbolice și receptarea lor, deoarece publicul poate recepționa același mesaj, în moment diferite, sub forme diferite, aceasta depinzând de atitudinea manifestată la receptarea mesajului. Datorită teoriei disponibilității extinse, câștigarea acceptării mesajului depinde de modul de de difuzare a bunurilor simbolice și în felul acesta Mass Media stăpânesc metodele de atragere a atenției publicului. Paul Dobrescu și Alina Bârgăoanu consider că niciodată “conducerea nu poate fi exercitată într-un mod modern dacă nu își asociază puterea simbolică” (Dobrescu). Dar, afirmam că Mass Media că Mass Media lucrează cu simboluri. Astfel, se identifică principala sferă de putere a mijloacelor de comunicare, o putere aparte, dar efectivă, ce creează o dominație subtilă și omniprezentă.

Petrer Gross nota că “ puterea Mass Media provine din încrederea cu care sunt investite în public, prin abilitatea cu care își ating publicul și din independența și respectful lor social pentru libertatea de expresie” (Gross, 2004) Este vorba despre o putere dominantă care nu se substituie celorlalte puteri sau, după cum afirma Doru Pop (Mass Media și politica), “o putere de facto”, cvsioficială, adică adevărata supraputere a societății contemporane.

Concluzii

În existența de zi cu zi, fiecare individ se confruntă cu evenimente care sunt ascunse vederii sale, neputând fi martorul multitudinii faptelor de viață și neavând posibilitatea de a formula o opinie despre ceea ce nu cunoaște, fapt pentru care simte o acută nevoie de a fi informat permanent, de a avea o sursă care să îi transmită si să interpreteze situațiile care sunt în jurul său. Se spune în literatura de specialitate că cine posedă și interpretează informația stăpânește situația, dar pentru aceasta este necesară existența unei surse care să descopere evenimentul și să îl transmită publicului. Este cunoscut faptul că informația reprezintă materia primă a Mass Media, ce devine astfel, un formator organizat de opinii chiar dacă între realitățile pe care le percepem și realitatea propriu-zisă există o oarecare discrepanță, media dând naștere unei pseudorealități, pe baza căreia reacționează fiecare individ. Din acest punct de vedere, mijloacele de comunicare apar ca o lupă socială de detectare a imperfecțiunilor politice, economice, juridice și deorice tip, dar și ca un reflector ce contribuie la conturarea opiniilor. Cunoscut fiind faptul că oamenii sunt puși în mișcare tot de oameni, specialiștii consideră că Mass Media asemeni unui străjer care observă și anunță toate fenomenele social-politice ce se produc, ajutând publicul să afle, să cântărească alternative, să distingă adevărul de fals și să poată acționa. Prin funcțiile majore de de supraveghere, de interpretare și de socializare a indivizilor; Mass Media au fost considerate metaphoric vorbind, drept “câinele de pază al democrației” care percepe tot ceea ce se întâmplă în societate și alertează stăpânul, adică publicul pentru a fi pregătit să acționeze.