Mass Media – Instrument de Orientare a Opiniei Publice

Mass-media – instrument de orientare a opiniei publice

Cuprins:

INTRODUCERE

Capitolul I. FENOMENUL MASS-MEDIA ȘI FUNCȚIILE SALE

1.1 Esența noțiunii de mass-media

1.2 Funcțiile mass-media

Capitolul II. REFLECTAREA OPINIEI PUBLICE ÎN MASS-MEDIA

2.1 Comportamentul mediatic vis-a-vis de pluralismul de interese ale opiniei publice

2.2 Presa scriă – creator a opiniei publice prin reflectarea intereselor societății

Capitolul III. SPECIFICUL ORIENTĂRII OPINIEI PUBLICE PRIN MASS-MEDIA

3.1 Orientarea opiniei publice în spațiul on-line

3.2 Efectele activității mass-media în spațiul public prin orientarea pluralității de opinii

Capitolul IV. STUDIU DE CAZ: PORTALUL DE CULTURĂ ARTINFINIT

4.1 Prezentarea portalului

4.2 Impactul culturalizator al activității jurnalistice

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Actualitatea investigației: Prăbușirea regimului totalitar comunist și orientarea vectorului transformator spre valorile democratice un act de notificare a unui hotar strict în politica comunicațională. A fost pus capăt propagandei primitive și totale, a fost înlăturată cenzura ideologică, au fost declarate și consfințite prin lege drepturile fundamentale ale cetățeanului ca libertatea cuvîntului și presei, a accesului la informație, a fost suspendat controlul statului asupra mass media. O bună parte a acestora s-a inclus în procesul de susținere a reformelor. Cu alte cuvinte, spațiul postcomunist, dintre care face parte și Republica Moldova, a intrat într-un proces de tranziție de la o societate închisă spre o societate deschisă.

Demersul mediatic al mijloacelor de comunicare din Moldova s-a circumscris evoluției generale a conștiinței sociale în perioada de tranziție, demonstrînd un efort real de potențare a ei. Logica dezvol-tării evenimentelor a imprimat însă mass media, mai ales în faza inițială a procesului democratizării, un specific, în fond, explicabil și propriu de altfel și altor țări ale arealului: atenția sporită acordată aspectelor istorice.

Mass media apar și ca un instrument de legitimare politică a actorilor, incluși în câmpul politic, și ca subiect al procesului politic, și ca o platformă pentru dezbaterile politice publice, care ar facilita formarea „opiniei publice’’ și ar transmite această opinie înapoi, de unde a pornit. D. Pop, la rîndul lui, vine cu o precizare de esență: „Mass media este cea care decide importanța problemelor publice, ea va decide modul de interpretare a fenomenelor și va selecta acele probleme care vor deveni ulterior surse de interes electoral".

Problema mass-mediei este estimată ca „… una dintre consecințele cele mai uimitoare ale proceselor de tranziție confruntîndu-ne cu invazia politicului în viața cotidiană a cetățenilor de rînd din statele ex-sovietice”. Anume mass-media si dreptul la exprimare au contribuit într-un mod sporit la dispersarea izvoarelor de informație de origine a sistemului totalitar. Însă, dat fiind faptul că constiința politică se formează pe o perioadă îndelungată, chiar si mass-media care devine tot mai dependentă de anumite interese nu este în stare să înlăture entropia socială apărută în urma dispersării informaționale. În opinia noastră, mass-media în Republica Moldova devine un instrument de a influența opinia public pentru o perioadă scurtă de timp, dar nu si un instrument de formare a constiinței si culturii politice.

Gradul de cercetare a temei: În cercetarea prezentei teme sau afirmat așa autori, ca: Aron R., Despre totalitarism; Chiriacescu A., Comunicare interumană: comunicarea în afaceri; Chiru I., Comunicarea interpersonală; Cioaric V., Relații publice: istorie, teorie, practică; Dobrescu P., „Mass-media și societate; Esanu C., Stepanov G. Reflecții asupra activității politico-informaționale a presei; Farnem R. F., Terrorism and mass media; Kellner D., Culturã media, politicã si ideologie; Marinescu V., Introducere în teoria comunicării; Moraru V., Mass-media vs Politica; Moșneaga V., Identitatea națională și comunicarea; Moscovici S., Mentalitatea prelogică a lumii primitive si mentalitatea prelogicã a lumii civilizate etc.

Scopul lucrării: Orice acțiune sau inacțiune urmărește un anume scop. Deoarece scopul este rezultatul gândit, spre a cărui atingere sunt îndreptate acțiunile, acestea, în cazul nostru, au fost orientate spre analiza coraportului dintre mass-media și formarea opiniei publice în Republica Moldova, cu o referire specială la instituțiile mediatice autohtone, spre crearea fundamentului științific, corespunzător exigențelor actuale ale normelor ce stabilesc condițiile de realizarea a coraportului dintre mass-media și manipularea politică.

Astfel, scopul prezentei teze constă în studierea teoretico-practică a coraportului dintre mass-media și formarea opiniei publice în Republica Moldova, în determinarea rolului și semnificației acestuia, în condițiile peisajului politic autohton, și relevarea factorilor care influențează formarea și realizarea coraportului dintre mass-media și formarea opiniei publice în Republica Moldova.

Baza metodologică și teoretico-științifică a cercetării au constituit-o lucrările savanților străini și autohtoni în domeniul politic, cu o strictă referință la coraportul dintre mass-media și manipularea politică în Republica Moldova. Ca material inițial pentru realizarea cercetărilor au servit actele normative și de referință, cauzele practice care elucidează specificul coraportului dintre mass-media și manipularea politică în Republica Moldova.

Baza metodologică a cercetării științifice conține un complex de metode analitice, de observație a evenimentelor și transformărilor în materia coraportului dintre mass-media și formarea opiniei publice în Republica Moldova, cu o strictă referință la cauza Republicii Moldova, metode de, analiză, sinteză, comparație, principalul avantaj al acestei metode fiind îndreptarea spre căutarea comunului, ceia ce des se repetă în sfera coraportului dintre mass-media și manipularea politică, metode de cercetare a documentelor, metode de inducție și deducție, metode de content-analiză și invent-analiză etc.

Cadrul metodologic al studiului cu privire la coraportul dintre mass-media și manipularea politică în Republica Moldova, îl constituie teoria de cunoaștere și cea dialectică, investigațiile fundamentale și aplicative ale științei contemporane în materia politică.

Studiul de față este realizarea combinării tehnicii de studiu investigativ cu un procedeu de cercetare cvadruplu. Acestei afirmații îi corespunde metoda de cercetare sistemică.

Aceasta se manifestă prin următorul fapt: unui paragraf din capitolul unu al lucrării îi corespunde altul din capitolul doi și trei. Un studiu finisat la adresa unui oarecare paragraf din capitolul unu, impunea, implicit, studiul paragrafului similar din capitolul doi sau trei. De fapt nu a fost cercetat un capitol apoi altul, cum de obicei se obișnuește, ci toate au avut aceleași tempouri investigative.

Originalitatea științifică a lucrării: Lucrarea este o încercare de a sistematiza ponderea temei coraportului dintre mass-media și formarea opiniei publice în Republica Moldova, atît în uzul general cît și în studiile cu privire la relațiile politice, aceasta făcîndu-se pe baza structurării proceselor din cadrul vieții politice autohtone, astfel fiind date interpretări unor probleme de aplicare, a dispozițiilor acestora.

Valoarea aplicativă a lucrării: Teza abordează, în conținutul său, problemele și aspectele pe care le-am considerat a fi cele mai importante și care se cer a fi corect înțelese și aplicate în mod pertinent în practică.

Prin acest mod de abordare s-a încercat să se aducă în atenție și să se pună în discuție, atunci când a fost cazul, unele propuneri sau sugestii, din dorința de a da o mai mare eficiență practică reglementărilor din acest domeniu atât de important al vieții statale.

Întreaga tratare realizată prin abordarea temei, care face obiectul prezentei lucrări, se înscrie în cadrul mai larg de generalitate și principialitate teoretico-practică, implicând deopotrivă cazul Republicii Moldova.

Structura și volumul lucrării: Structura tezei de licență este efectuată în conformitate cu normele impuse în întocmirea unei lucrări științifice. Lucrarea conține o introducere, la fel și ea structurată, subiectul lucrării propriu zis, alcătuit din 3 capitole, concluziile – atît la conținutul subiectului cît și la actualitatea temei propusă spre cercetare cît și lista bibliografică a surselor cercetate care au servit drept bază teoretică pentru întocmirea lucrării.

În „Introducere” este argumentată actualitatea temei, sunt formulate scopurile și sarcinile tezei, este indicată valoarea ei științifică și aplicativă.

În „Concluzii” sunt prezentate o serie de concluzii, bazate pe studierea materialului teoretic și cercetarea aplicată, precum și unele propuneri privind implementarea managementului recrutării și selectării potențialului uman în întreprinderile investigate din Republica Moldova.

Capitolul I. FENOMENUL MASS-MEDIA ȘIFUNCȚIILE SALE

1.1 Esența noțiunii de mass-media

Funcționarea normală a societății contemporane este de neconceput fără mass-media, fără o informare colectivă, având o extraordinară putere de difuzare a mesajelor. Sute de milioane de oameni care nu se cunosc și nu s-au văzut niciodată, participă simultan la același spectacol și împărtășesc aceleași reacții și emoții, vin în contact cu aceleași informații și opinii.

Deținând controlul asupra accesului la lume, mass-media oferă o anumită versiune a realului, o imagine a evenimentelor, oamenilor și conjuncturilor social-istorice. Oferind informații, idei și subiecte comune de dialog, mass-media leagă oameni depărtați și diferiți într-un fel de comunicare ce nu mai este bazată pe apropierea spațială, valori religioase și culturale, ci pe cea informațională.

Mass-media constituie un sistem complex de mijloace și modalități tehnice moderne de comunicare, producere, difuzare și receptare de mesaje, de limbaje specifice, de noi genuri culturale spre o audiență largă, eterogenă și disparată geografic. „Comunicarea de masă este un proces prin care se schimbă idei, informații, modele de comportament între diferite grupe sociale prin intermediul unor tehnologii specifice. Dezvoltarea mijloacelor de informare colectivă a realizat o comunicare de tip nou: indirectă sau impersonală, multiplă pentru că un număr mare de oameni urmăresc simultan mesajul transmis și socializează pentru că emițătorul și receptorul au un caracter social. Comunicarea de masă este unidirecțională, dominând și chiar monopolizând actul de transmitere a mesajelor. Mesajele vehiculate de sistemul mass-media sunt distribuite ca bunuri de consum. Mesajul reprezintă forma fizică – orală, scrisă, luminoasă, gesturi – în care emițătorul codifică informația. Mass-media nu numai că însoțesc mesajul ci îl și structurează, fiecare își construiește evenimentul în funcție de tehnica care îi este proprie”.

Scopul emițătorului mass-media este să transmită receptorilor potențiali informațiile pe care le rețin și le consideră utile pentru aceștia. Dintre teoriile privind receptarea mesajelor mass-media cea mai importantă este fluxul comunicării în două etape: de la mass-media către indivizii bine informați care urmăresc frecvent comunicările de masă prin canalele interpersonale și de la indivizi care sunt lideri de opinie, către persoanele expuse mai puțin mass-mediei și care depind de alte persoane pentru a fi informate.

Receptarea mesajului mass-media este condiționată de experiența personală, de comportament, de factori psihologici și sociali cum este apartenența la un grup. Răspunsul receptorilor este slab, tardiv, fără puterea de a schimba traseul sau conținutul comunicării. Cele mai importante idei ale acestui capitol au în vedere faptul ca mass-media este strâns legată de celelalte forme de comunicare din societatea noastră, iar comunicarea de masă nu a distrus comunicarea interpersonală ci a îmbunătățit-o și a diversificat-o. Ea amați care urmăresc frecvent comunicările de masă prin canalele interpersonale și de la indivizi care sunt lideri de opinie, către persoanele expuse mai puțin mass-mediei și care depind de alte persoane pentru a fi informate.

Receptarea mesajului mass-media este condiționată de experiența personală, de comportament, de factori psihologici și sociali cum este apartenența la un grup. Răspunsul receptorilor este slab, tardiv, fără puterea de a schimba traseul sau conținutul comunicării. Cele mai importante idei ale acestui capitol au în vedere faptul ca mass-media este strâns legată de celelalte forme de comunicare din societatea noastră, iar comunicarea de masă nu a distrus comunicarea interpersonală ci a îmbunătățit-o și a diversificat-o. Ea a amplificat conținutul conversațiilor, a relațiilor interpersonale influențând deciziile indivizilor. „Mass-media – se ocupă ca cea mai mare parte a publicului să fie înștiințată asupra realității, iar opinia publică este o judecată sau o reacție de apreciere raportată la realitate. Mass-media are o poziție dublă: exercită acțiunea educativă neutră și are resurse persuasive putând influența comportamentul indivizilor în funcție de interesele politice sau economice”.

„Mass-media a devenit astăzi un fel de centru gravitațional în raport cu care se poziționează toate celelalte segmente ale societății: sistemul economic, politic, ideologic, cultural, tehnologic, sistemele și subsistemele sociale”. Mass-media sunt totalitatea mijloacelor de informare a maselor și este o expresie formată din două cuvinte, primul termen „mass”este un atribut al celui de al doilea termen „media”.

Termenul de bază “media” provine din pluralul cuvântului latinesc medium care semnifică mijlocul de transmitere a ceva și s-a consacrat în limba engleză având două semnificații: o tehnologie specifică de comunicare în raport cu un canal; un limbaj specific de comunicare, fiind mai degrabă vorba de un set de tehnologii și nu de una singura : tehnologiile de elaborare și producere a mesajelor (camera de luat vederi), mesajele ca purtătoare de informații (imagini, sunete) și tehnologiile de receptare a mesajelor de către public (radio, televizor).

Media este nu numai un mijlocitor tehnic al comunicării ci și unul de semnificații; la nivelul comunicării interumane termenul are conotația de limbaj. Fiecărui canal de comunicare îi corespund un limbaj specific, un cod, o gramatică anume. Cuvântul media a fost folosit de Marshall McLuhan pentru a desemna simultan “ansamblul tehnicilor, inclusiv al suporturilor de comunicare și ansamblul instituțiilor și produselor create în cadrul sistemului comunicării de masă”.

Termenul de „mass” se traduce din limba engleza „în masă” și reprezintă un conglomerat uriaș de oameni care nu se cunosc între ei, nu se află în relații de proximitate spațială, nu comunică, nu au valori și scopuri comune și pe care nu-i leagă decât un singur lucru: consumul aceluiași produs cultural distribuit pe scara largă prin tehnici moderne. De obicei cuvântul „mass” este utilizat la modul cel mai general în sensul de public, dar are și alte accepțiuni ca:

mărimea audienței mijloacelor de comunicare modernă, amplitudinea socială a mesajului transmis;

simultaneitatea transferului de informații spre o largă audiență;

societatea de masă – este un tip de societate ce se definește în raport cu practicarea unui consum de cultură de masă.

Expresia „mass-media” a fost lansată în studiile de specialitate din literatura americană fiind preluate și de alte state. În literatura europeană în general și în Franța în special se folosește expresia de comunicare în masă „communication de masse”. În Republica Moldova se folosește atât termenul de mass-media cât și termenii de media și comunicare de masă.

Noțiunea de „mass-media” s-a impus în mod deosebit în cadrul sociologiei unde apare o ramură nouă, sociologia mass-mediei sau a comunicării de masă. Haralamb Culea definea mass-media ca un “fenomen socio-cultural care se prezintă ca un conglomerat de mesaje, de procedee de comunicații, de atitudini, de reacții și conduite proprii producătorului sau destinatarului comunicației”. La rândul său, Ziandidin Sardar considera că „mass-media se definește prin cinci întrebări: cine, ce spune, pe ce canal, către cine și cu ce efect.” Remy Rieffel definea într-o lucrare de specialitate mass-media „ca suporturi tehnice care servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi separați.”

Mass-media poate fi repartizată în trei categorii: mijloace tipărite (cărți, ziare, reviste, afișe); mijloace bazate pe fileu (fotografia, cinematograful); mijloace electronice (radio, televiziune, videotext, videocasetofon, fax, calculator, CD-ROM, etc.).

Aici vom adăuga că în zilele noastre, un nou instrument mass-media ia o amploare tot mai mare. Este vorba de internet, un sistem mondial de interconectare a calculatoarelor electronice. Principalele facilități pe care le oferă rețeaua internet abonaților săi, sunt: accesul la baze de date din întreaga lume (publicații, programe TV, pagini speciale, etc); poșta electronică – posibilitatea comunicării ieftine cu un alt abonat din orice parte a lumii; posibilitatea efectuării de tranzacții comerciale.

De asemenea, rețeaua internet este accesibilă deținătorilor de calculatoare electronice. Rețeaua internet are un impact tot mai puternic, tinzând să monopolizeze atenția tinerei generații prin posibilitățile nebănuite pe care le deschide. Atractivitatea sa deosebită vine din faptul că deschide posibilitatea participării active a utitizatorului la preluarea informației. Avantajele și dezavantajele televiziunii sunt prezente și în acest caz. Însă, posibilitatea de manipulare este mult mai mare prin strecurarea unor informații false și blocarea accesului la anumite informații.

După cum o arată și numele, mass-media mijlocește accesul informației la mase. Așadar se adreseaza maselor și nu persoanelor concrete, se adresează colectivităților de indivizi care reacționează solidar la anumiți stimuli.

Pe de altă parte reprezintă un mijlocitor, un sistem în care transmiterea se face într-un singur sens: de la cel ce deține controlul asupra mijlocului de comunicare, spre mase.

La modul ideal este de așteptat că un mijloc de comunicare să transmită cît mai fidel realitatea, astfel încît să refacă cât mai global receptarea ei de către cel ce primește informația. Aici vom menționa că nici o tehnică reproductivă nu poate transmite autenticitatea absolută și de aceea, întotdeauna vor apărea distorsiuni ale realității. Atunci când aceste distorsiuni sunt produse intenționat în vederea atingerii anumitor scopuri, vorbim despre manipulare prin mass-media. Aceste scopuri pot varia de la creșterea audienței unui anumit canal mediatic sau promovarea unor vânzări, până la asigurarea controlului asupra societății. Ispita manipulării prin mass-media este prea mare pentru ca omul modern sa-i poată face față și experiența ne arată caăaceastă manipulare se face din plin.

În continuare, importanța acordată mass-mediei reiese din faptul că mass-media capătă noi contururi, creînd un cadru relațional specific cu sfera politică. S. Tămaș explică mass media sub aspectul necesității și comportamentului, al impactului lor asupra receptorilor. Astfel, în viziunea autorului, mass media au o deosebită importanță în exercitarea proceselor politice și în activitatea de guvernare a societății, datorită posibilităților oferite pentru informarea și influențarea milioanelor de cetățeni, acționînd asupra conștiinței lor.

Vorbind în cadrul acestui paragraf despre modelele de mass-media internațională, vom începe de la afirmația conform căreia, la nivel internațional mass-media este păstrătoarea reflectivizmului publicațiilor centrale, fiind pasibilă de schimbări destul de nesemnificative. La nivel internațional, în funcție de dezvoltare democratică și de specificul libertății presei, atît la nivel național cît și la nivel regional și local, deosebim următoarele modele de presă locală:

Modelul Chinez. Mijloacele de informare locale din China fac toate parte dintr-un stat centralizat, el însuși asimilat Partidului unic. Scopul lor nu este să informeze sau să distreze, ci să îndoctrineze și să mobilizeze, cît și să transmită instrucțiunile centrului spre periferie. Agenția de presă centrală furnizează versiunea oficială a actualității ziarului central al Partidului Comunist, ca și posturilor de radio și de televiziune centrale. Ziarele și posturile de la nivelul inferior le copiază, adăugând câteva ingrediente. în afara acestei divizări pe orizontală a presei în niveluri – de la presa națională până la cea a uzinei sau a fermei, există o împărțire verticală în sectoare: presa de partid, de sindicat, a armatei, a femeilor, a agricultorilor etc.

Modelul SUA. În Statele Unite, toate cotidienele sunt locale, cu două excepții: două ziare care vând împreună mai puțin de 3,5 milioane de exemplare într-o țară de 260 de milioane de locuitori.

Cele aproape 1500 de cotidiene sunt în cea mai mare parte mici și nu au mijloace financiare importante. Pe de altă parte, scopul lor principal este să obțină profit. De aceea, ele ajung să-și procure materia informativă la prețuri scăzute de la angrosiști, cea mai mare parte a acestora fiind din New York – cu excepția știrilor, a informațiilor utilitare și a anunțurilor de interes public locale.

Modelul britanic. Marea Britanie este, singura mare națiune care are o presă cu adevărat națională: zece cotidiene realizate la Londra, vândute în număr mare în întreaga țară. Cifrele lor de difuzare sunt enorme: în 1999, vindeau fiecare între 300 000 și 4 milioane de exemplare – peste 13 milioane în total, aproape dublu față de ziarele franțuzești într-o țară cu aceeași mărime a populației. Presa de provincie, o sută de cotidiene de calitate medie, reprezintă numai o treime din cifra totală de difuzare.

Între cele două războaie mondiale, obișnuința de a citi ziarul a fost puternic înrădăcinată de o concurență frenetică. De prin anii '20, câteva grupuri au început să organizeze piața în avantajul lor: de aceea, la ora actuală, presa națională apare dimineața, în timp ce după-amiaza este rezervată presei provinciale. Pe de altă parte, în această țară dens populată și foarte urbanizată, oamenii folosesc într-o mare măsură transporturile publice ca să meargă la lucru. Marea diversitate a titlurilor îi permite fiecăruia să găsească un cotidian pe gustul său. în fine, prețurile sunt scăzute, parțial și datorită abundenței de publicitate. Presa britanică prezintă încă două trăsături caracteristice. Una este rară: o diferențiere netă între ziarele populare de divertisment și ziarele de informare de calitate. Cealaltă este unică: o presă de duminică, în mare măsură autonomă, care vinde mult mai mult decât cea cotidiană.

Modelul German. În Germania, găsim aproape 1 300 de titluri de cotidiene, care se împart în trei categorii: presa națională, regională și locală, foarte diferite una de alta. În afara unui număr restrâns de imitatori din câteva mari orașe, ziarul Bild Zeitung, cu cele 4,5 milioane de exemplare ale sale, constituie de unul singur presa cotidiană națională germană – presă populară, în sensul englezesc al termenului, cu mult sânge și sex, care se vinde în stradă, deci la bucată.

În afară de acesta, există ziarele la care se fac abonamente și care sunt distribuite la domiciliu. Pe de o parte, marea presă regională, înjur de 50 de titluri – dintre care unele, ca prestigiosul Frankfurter Allgemeine Zeitung, exercită o influență națională. Pe de altă parte, cotidiene locale dintre care o jumătate au o difuzare de numai 1 000 de exemplare. Titlurile lor sunt diferite dar, cu excepția câtorva pagini locale, multe dintre ele sunt identice: în jur de o sută de echipe redacționale produc o mie de asemenea ziare.

Modelul Francez. Cotidienele franceze și-au împărțit țara în fiefuri. Presa este regională și o concurență reală nu se întâlnește decât într-o singură regiune, aceea a capitalei. Ziarele pariziene – printre cele mai scumpe din lume, se pretind naționale, dar în provincie doar o zecime dintre persoanele care cumpără un ziar aleg un cotidian parizian.

În ceea ce o privește, presa de provincie vinde de trei ori mai mult decât cea din Paris și include aici și cotidianul care are cea mai puternică difuzare, Ouest-France, cu cele aproape 40 de ediții locale ale sale. Această presă este relativ prosperă și, cum se adaptează destul de bine evoluției tehnologice, a putut să se sustragă mult timp concentrării de tip britanic. Au apărut totuși și unele excepții, precum rețeaua Hersant.

Modelul austriac. O țară mică ce împărtășește aceeași cultură cu un vecin mare are tendința de a-l imita și importă multe dintre produsele sale mediatice. Este cazul Austriei și al Germaniei, al Irlandei, unde un ziar vândut din trei vine din Marea Britanie, ca și al micilor enclave independente precum Luxemburg sau Monaco în Europa.

Modelul elvețian. În mai multe țări europene găsim grupuri etnice care vorbesc limbi diferite: în Finlanda și în Spania, de exemplu, ca și în toată regiunea Balcanilor. Astfel, în Republica Moldova găsim ziare în română, în rusă, în bulgară etc. În Elveția și în Belgia, separarea culturală este oficială. Mijloacele de informare ale diverselor zone sunt total diferite, chiar și radioteleviziunea. Nu există ziare bilingve sau cu două ediții diferite. Rezultatul este un număr deosebit de ridicat de titluri. De notat faptul că publicațiile importate din țările vecine de aceeași cultură se vând din abundență, de exemplu revistele franceze în regiunea romanșă a Elveției.

1.2 Funcțiile mass-media

La momentul actual, un șir de autori încearcă să depășească limitele înguste ale sintagmei „mijloace de comunicare în masă’’, care, în viziunea lor, poartă un conținut semantic doar de mediere și apreciază mass media, în primul rînd, ca un element activ al proceselor politice într-o societate democratică. Este important de a evidenția în continuare unele aspecte funcționale ale mass media:

Media organizează dezbateri pe marginea discursurilor politice, propune variante și explicații ale doctrinelor și teoriilor politice și ideologice, contribuie la prognozarea științifică a dezvoltării societății și reia, astfel, ciclul de reproducere a intereselor. Acest rol este deosebit de reliefant în perioada campaniilor electorale;

Interpretarea în mass media a nevoilor, necesităților și intereselor de grup dă posibilitatea unei delimitări publice a acestor interese de cele generale, național-statale, disociind, totodată, interesele de grup nereprezentativ din punct de vedere politic, pe de o parte, și cele ale subiecților activităților politice, elitei, liderilor politici și de stat, pe de altă parte;

Conștientizarea rolului intereselor politice, cunoașterea (și utilizarea conștientă sau subconștientă) mecanismelor promovării lor în societate dau posibilitate mass media să joace un rol decisiv la constituirea conștiinței politice a maselor, în formarea / deformarea mentalității de cetățean, la conturarea și susținerea opiniei publice;

Reflectarea în mass media a intereselor politice de grup, în continuă schimbare și transformare, permite analiza și explicarea multiplelor procese și evenimente politice care au sau pot avea loc în context spațial-temporar.

Astfel, mass media apar și ca un instrument de legitimare politică a actorilor, incluși în câmpul politic, și ca subiect al procesului politic, și ca o platformă pentru dezbaterile politice publice, care ar facilita formarea „opiniei publice’’ și ar transmite această opinie înapoi, de unde a pornit. D. Pop, la rîndul lui, vine cu o precizare de esență: „Mass media este cea care decide importanța problemelor publice, ea va decide modul de interpretare a fenomenelor și va selecta acele probleme care vor deveni ulterior surse de interes electoral".

Proliferarea tot mai mult în ultimii ani a funcțiilor și atribuțiilor politice ale mass media este sesizată de cercetătorul V. Moraru. El consideră, că sistemul mass media, expus unor contacte permanente cu o multitudine de sisteme externe (de ordin politic, economic, cultural), este antrenat într-un enorm țesut de relații – deosebit de importante apar în acest context relațiile cu instituțiile puterii, opoziția, opinia publică, grupurile de presiune ș.a. – manifestînd atît tendințe spre o autonomie relativă, cît și spre interpătrundere. Așadar, accentuînd omniprezența mass media, mai ales odată cu evoluția radioului și televiziunii, progresul Internetului, putem constata, că ele devin chiar locul în care se fabrică actualitatea politică, principalul loc al politicii.

În detrimentul funcțiilor pe care le îndeplinesc, mass-media influențează în felul următor sistemul de relații publice:

dată fiind funcția de informare – mass-media este ca suport de transmitere care fie că servesc la selectarea și medierea mesajelor de actualitate imediată, fiind legate de o anumită periodicitate, precum ziarul, radioul și televizorul (mesajele difuzate pe aceste suporturi sunt furnizate de către organisme de informare cum ar fi agențiile de presă etc), fie că furnizează stocuri sau fluxuri de informație care facilitează interactivitatea între diverși publici.

Dată fiind funcția de motivațe – mass media reflectă și urmărește obiectivele imediate și aspirațiile fundamentale ale fiecărei societăți, sintetizînd aspectele pozitive și punîndu-le în atenția comunității.

Capitolul II. REFLECTAREA OPINIEI PUBLICE ÎN MASS-MEDIA

2.1 Comportamentul mediatic vis-a-vis de pluralismul de interese ale opiniei publice

Într-o societate democratică nimeni nu impune populația să citească ziare și reviste, să asculte radioul, să privească televizorul ori să „navigeze" în Internet. Analfabetismul, inclusiv eel politic, chiar autismul nu constituie careva crime sau restricții sociale. Necesitatea de informație poate apare la un individ și poate completamente lipsi la celălalt. Astăzi, cînd are loc un proces mereu crescînd de „inflație informațională", odată cu cantitatea ei enormă în câmpul mediatic, unele grupuri de oameni, avînd anumite interese, se orientează spre о categorie de media, alte grupuri recurg la alte surse de inform are.

Omul fiind purtătorul anumitor interese, inclusiv politice, ori în lipsa deplină a acestora, poate renunța, în genere, la vreo sursă oarecare instituționalizată media și să se informeze „din gură în gură" despre cele се se întîmplă în localitate sau în lume. Există, însă, о altă categorie de oameni, care doresc să cunoască totul – de la mecanismul ascuns al elaborării actelor legislative de către puterea reprezentativă, pînă la procesele ce au loc în „găurile negre" ale Universului, de la secretele de stat, conspirate, conform legii pentru о anumită perioadă de timp, pînă la cele mai mici amănunte intime din viața VIP-urilor din țară și de peste hotare, de la cauzele dispariției dinozaurilor și pînă la starea ecologică a rîului din localitate.

Evident, în societatea modernă, care este о societate complexă, fiecare individ, după cum indică D. Fisichella, aparține mai multor grupuri, acoperă și exercită, deci, mai multe roluri. „Este alegător în rolul său de cetățean, are un rol în familie, aparține unei comunități teritoriale, are un rol de credincios (ori, invers, ține de categoria ateiștilor), este angajat la serviciu (dar poate deveni șomer), poate lucra în industrie, în sfera serviciilor, în agricultură, poate desfășura о muncă autonomă ori subordonată, cu funcții diriguitoare ori executive, poate fi înscris ori nu într-un partid, poate fi membru al sindicatelor, poate să ia parte la activitatea asociațiilor culturale, sportive, recreative, să participe la acțiunile uniunilor profesionale etc.".

Raportul mass media – individ, mass media – spațiul public (publicul, totalitatea de consumatori ai producției mediatice) are trăsăturile sale distinctive, corelate la tipul de societate. Pentru regimul totalitar mass media statale – de partid difuzau un singur mesaj pentru întreaga societate. în condițiile unei societăți democratice, bazată ре pluripartidism și ре economie de piață este vorba nu numai de un singur mesaj, ci de о multitudine de discursuri. Or, în această societate în permanență se produc, apar, se manifestă și se realizează, institualizîndu-se apoi în structura sistemului politic existent, un complex întreg de interese. Presa trebuie să țină cont de о asemenea realitate și să ofere publicului diverse mesaje „individualizate".Această selectivitate impune mass media căutarea așa numitei populații utile sau populații țintă (s.a.) [ibidem: 98]. Dar în acest caz și consumatorii, fiind atrași de relațiile de piață mediatică, caută „marfa" care îi interesează cel mai mult. Uneori în acest „supermarket" individul poate găsi marfa solicitată, alteori cetățeanul poate fi sustras de la intențiile sale inițiale prin oferta unei alte producții. Oricum, și într-un caz, și în celălalt, dacă într-un market comercial posibilitatea de a consuma mărfurile expuse în vitrină depinde și de bugetul cumpărătorului, apoi în piața mediatică, mai ales dacă vorbim de presa electronică, selecția în таге măsură este subordonată bugetului de timp al persoanei.

Interesele politice (economice, sociale, culturale, educativ-formative și a.) ale indivizilor, fiind atît de diverse și multidimensionale, nu-și găsesc о proiectare mediatică rectilinie, uniformizată, acest lucru fiind în esență imposibil. Unii analiști sunt de părere, că oamenii niciodată nu consumă și nici nu transmit unii altora formule cazone, lozinci, imnuri slugarnice, adresate autorităților. în cercul lor, în grupul lor (formale sau neformale) oamenii își povestesc ceea ce consideră important (și nu ceea ce prezintă mass media drept semnificativ), ceea ce le reprezintă interesele. Mass media prezintă interes numai în acea măsură în care elefurnizează conținuturi, ideologeme șifapte (motive) (s.a.) pentru „trăncăneala" maselor. Aceste mesaje trezesc interesul maselor doar în cazul când evenimentele, fenomenele, faptele transmise sunt „dramatizate" și „dramaturgizate", cu alte cuvinte, dacă ele au fost transformate de media într-un subiect interesant și accesibil pentru omul de rînd – anecdotă, scandal, scenariu, mit, orice altă varietate a dramaturgiei social-politice.

Publicul are nevoie de senzații, susțin о bună parte dintre medialogi și jurnaliști. în goana lor după public, mass media, indubitabil, „produc" evenimente senzaționale, care, în fond, sunt о denaturare а imaginii realității. Un producător de televiziune în acest context a declarat fără jenă: piața mă forțează să caut și să demonstrez senzații josnice: ce rost are să arăt un preot, care îi îndrumează la bine ре oameni -aceasta este banal; dacă însă mi-ar pica undeva un preot care a violat о fetiță, ori și mai bine un băiețel, ori și mai bine – о bătrînă, aceasta ar trezi interes, și eu caut în lumea întreagă asemenea senzații.

Este incitant, se pare, punctul de vedere al lui P. Bourdieu în această problemă. Disensiunea dintre presa pentru senzații și presa pentru informare – afirmă profesorul francez, este о reproducere a opoziției dintre cei care fac politică în acțiuni, discursuri și concepte, și cei, care i se subordonează, între opinia validată și opinia supusă acțiunii. Distincția este la fel ca cea dintre arta complexă și arta ușoară, dintre erotism și pornografie (…).

Odată ce intențiile, gusturile, interesele publicului pentru mass media sunt deseori diferite de ofertele patronilor sau producătorilor media, apare necesitatea reglementării acestor relații. Asemenea proces în societățile democratice este dirijat de un cadru legislativ adecvat și de regulile de joe ale pieței mediatice. Pornind de la teza lui J. Ellul (Les propagandes, 1962) că radioul, televiziunea și publicitatea pot fi puse în serviciul unei forme de „viol psihic" asupra indivizilor, cercetătorii G. Lochard și H. Boyer consideră necesară existența unui contract general, care ar acoperi mai multe contracte de comunicare.

Din punctul de vedere al obiectivelor comunicative specifice ele pot fi: a) contracte de informare, care îmbină ținta informativă cu cea de seducție a publicului. Unele posturi teleradio (CNN, LCI, EuroNews, BFM) sunt consacrate în exclusivitate informației; b) contractul de comunicare publicitară, fiind animat de о țintă factitivă (declanșarea actului de cumpărare) și care se sprijină ре țintele de seducție, persuasivă, și evident, informativă; c) contractul de divertisment. Manifestându-se în presa scrisă prin foiletoane, jocuri și cuvinte încrucișate, el a căpătat о importanță considerabilă în televiziunile generaliste, care și-au însușit din nou о paletă foarte diversificată de genuri ludice Gocuri), ficționale (seriale, talk-show-uri) sau jucînd între universurile „factuale" și cele „ficționale" (reality-shows).

Adepții concepției impactului marginal al mass media asupra publicului, susținând cum că mass media, ca obiect, ca emițător (sau mijlocitor) al mesajului nu influențează subiectul (publicul rămîne pasiv receptând mesajul doar ca un spectator), ori „publicul este о masă pasivă care necesită să fie orientată în mediul înconjurător cu ajutorul informației" găsesc un contraargument puternic, după părerea noastră, în teoria uzurilor și gratificărilor. Analistul american J. Lull în cartea sa Mass media, comunicare, cultură. О abordare globală, explică această concepție în modul următor: „ (…) oamenii folosesc (s.a.) activ mijloacele de informare în masă pentru a gratifica (s.a.) anumite necesități omenești particulare. în locul întrebării: ce le fac mass media oamenilor, adepții acestei teorii construiesc de fapt о altă întrebare: се fac oamenii cu mass media?.

Citind presa, oamenii pot afla lucruri care generează comportamentul lor cotidian. Datele meteo sugerează cum să se îmbrace, informația bursieră – се acțiuni să întreprindă în afaceri, recomandările poliției rutiere – alegerea itinerarului, sfaturile culinare sau ale medicului îi recomandă anumite predilecții gastronomice ori măsuri de protecție sanitară. în scopuri practice informația mass media este utilizată de individ atunci cînd este vorba de studierea pieței imobiliare sau a forței de muncă, a serviciilor și a ofertei culturale și de divertisment (afișe teatrale și cinematografice, repertorii concertistice etc.)

Cât privește sfera politicii, este greu de închipuit persoane care în mod conștient își modifîcă interesele politice, alegerea sau obiectivele lor politice, care iau о decizie politică în afara impactului mass media. Analizând relațiile mass media – public, s-a stabilit că procesul de influență a presei asupra conștiinței sociale decurge în felul următor: mass media, înteracționând cu publicul, influențează modul de a gîndi, procesul de determinare a necesităților, nevoilor, intereselor indivizilor. Odată format, acest sistem de interese, inclusiv politice, începe să influențeze, la rîndul său, modul de alegere a sursei mediatice din care persoana se va informa în continuare, pentru a-și satisface necesitățile și interesele. Determinarea mass media ca sursă de informare duce la stabilirea unor relații dependente ale individului de politica editorială, de ideologia și conținutul organului de presă preferat.

Indivizii folosesc mass media în relațiile lor cu instituțiile publice, autoritățile de stat, conducerea politică. Apelînd la organele de presă pentru soluționarea diferitelor situații litigioase, personale sau de grup (abuzurile birocratice, tergiversarea executării deciziilor autorităților, conflictele cu angajatorii etc.), indivizii constată faptul, că mass media, în virtutea funcției lor (și) de actor independent vor propulsa rezolvarea acestor probleme. Or, aici este și cîștigul presei care, mediatizînd asemenea cazuri și soluționînd problemele (sau numai scandalizînd opinia publică în jurul lor) în favoarea consumatorilor (cititori, radioascultători, telespectatori), determină menținerea și fortificarea publicului, extinderea acestuia. De aici și concluzia despre două funcții de bază ale mass media în raport cu publicul: (1) să furnizezeprograme publicului; (2) să furnizezepublic agențiilor de publicitate

Evident, auditoriul media nu coincide și nici nu poate acoperi câmpul mediatic, deoarece interesele indivizilor față de informație, după cum am spus mai sus, sunt diferite. Fiecare dintre ei preferă о anumită sursă de informații. în anii '90 ai secolului trecut, în urma unei investigate în SUA, s-a demonstrat că pentru 62 % de americani principala sursă a noutăților este televiziunea, ziarele – pentru 56 %, radioul – 13 %, revistele – 9 %, și doar un procent din americani află noutățile din comunicarea interpersonal.* Televiziunea are aici о poziție predominantă. Zilnic în fața televizorului între orele 20.00 și 21.00 se așează aproximativ о sută de milioane de americani. Reportajele „speciale" în probleme stringente sau scandaloase sunt vizionate de la 75 la 80 mln. de telespectatori. Peste 90 procente din americani au aflat despre asasinarea lui J. Kennedy și încercarea de asasinare a lui R. Reagan din transmisiunile televizate nu mai tîrziu de 60 minute de la eveniment. Dezbaterile televizate dintre candidații Kerry și Bush la alegerile din noiembrie 2004 în SUA au fost urmărite de peste 90 mln. de americani.

Interesul politic, (și) interesul față de politică, într-o formă accentuată, nu sunt proprii decât unui număr redus de indivizi, mai ales în perioadele de stabilizare a instituțiilor democratice, de dezvoltare a societății civile. în Franța, de exemplu, actualmente, în prim plan apar așa probleme ca educația tineretului, protecția culturii naționale împotriva invaziei celei străine, situația migrațională ș.a. în Republica Moldova de politică în anul 2013 se interesau mult (14,4 %) și foarte mult (7,4 %), a cincia parte din populație. Acest fenomen nu este caracteristic, desigur, campaniilor electorale, când actorii politici generează noi idei, concepții, standarde sau le revigorează pe cele vechi de dezvoltare a societății, utilizînd în aceste scopuri câmpul mediatic, iar cetățenii, fiind dispuși să legitimeze conștient pentru un nou termen puterea, analizează acțiunile actorilor politici, încearcă să coreleze interesele acestora cu propriile interese.

О asemenea explozie a activismului politic a avut loc în toate țările posttotalitare în primii ani de detașare de la regimul vechi. Actorii politici (noi și vechi), mînați de irezistibila dorință de a se face cunoscuți publicului pentru a-1 cuceri și a se urca pe scara puterii, au ajuns la concepția că politicul trebuie să aibă prioritate în toate domeniile, în special în mass media. Prezența masivă la radioteleviziune, în presa scrisă a actorilor politici, a problemelor politice (mai mult a lozincilor și promisiunilor, sloganelor și stereotipurilor) a devenit principiul și criteriul de bază ale aprecierii activității conducerii TV. Aici era interesul actorilor politici, dar și interesul mass media, care se vedea în rolul de „creator al istoriei" și de ce nu – se complăcea în acest rol.

Astfel, oamenilor le era impusă politica, televiziunea și radioul au creat în scurt timp fenomenul de suprasaturare și de respingere, iar actorii politici (de obicei din opoziție, oricare ar fi fost ea) din Republica Moldova continuau să insiste la transmisiuni în direct de multe ore ale unor dezbateri parlamentare sau ședințe de guvern. Chiar dacă nu s-a întîmplat nimic deosebit, demn de interesul public, pe parcursul a celor 100 de zile de proteste ale studențimii, initiate de PPCD, din 2001-2002, organizatorii insistau asupra reflectării permanente a acestui eveniment în mass media publice. Deci, mass media pot contribui la activizarea actorilor politici, pot provoca acțiunile lor, manifestîndu-se ca un catalizator al relațiilor politice la diferit nivel, dar, totodată, prin excesiva prezentare a factorilor politici, este în stare să „atrofieze" interesul politic, să stimuleze sentimentele de antipatie politică, determinînd un absenteism mai mult sau mai puțin pronunțat.

2.2 Presa scrisă – creator a opiniei publice prin reflectarea intereselor societății

La momentul actual, o piedică serioasă în calea consolidării presei într-o forță reală este păstrarea forței de stat, anacronică pentru o societate democratică precum pretinde a fi Republica Moldova. Manipularea opiniei publice cu fraze demagogice de tipul “și statul are dreptul la opinie” permite exponenților Puterii legislative și executive să folosească presa scrisă și electronică, plătită din banii contribuabililor, pentru promovarea imaginii și a intereselor personale sau de partid. O analiză fie și superficială a colecțiilor din ultimii ani ale oficiosului “Moldova Suverană”, a mai multor organe de presă ale autorităților locale demonstrează foarte elocvent pentru ce și pentru cine “au luptat “aceste publicații, dar și folosul pe care l-au adus ele societății.

Dacă, de la 1995 încoace, nomenclatorul publicațiilor locale se completa anual cu cîteva ediții noi, altele încetînd să mai apară, apoi în anul 2001 răminea aproape intact, dovedind că puțini jurnaliști aveau curajul să înceapă o afacere de presă scrisă. Situația este explicabilă, datorită experienței celor care deja au făcut-o. Impedimentele de ordin financiar, legislativ, administrativ, lipsa condițiilor favorabile dezvoltării presei fac din mass-media scrisă un domeniu problematic și greu de explorat, fapt dovedit de apariția aproape inexistente a publicațiilor noi.

Cu toate acestea, presa scrisă din provincie, îndeosebi cea independentă, spre deosebire de presa scrisă din Chișinău, unde predomină publicațiile de stat și de partid, se bucură de o largă popularitate printre cititori. În 2001, în județele Chișinău, Orhei Lăpușna, Bălți, Soroca, Ungheni cea mai mare pondere pe piața informațională o avea anume presa privată, independentă de banii statului și al formațiunilor politice. Săptămînalele “Ora Locală” și “Est-Curier” (jud. Chișinău), “Cuvîntul” (jud. Orhej), “Business-Info” și “Cuvîntul liber” (jud. Lăpușna), “Spros i Predlojenie”, “Accent provincial”, “Ecoul Nostru” (jud.Bălți), “Observatorul de Nord” și “Glia Drochiană” (jud. Soroca), “Unghiul” și “Gazeta de Vest” (jud. Ungheni) au continuat să-și extindă spațiul de difuzare, înregistrînd tiraje constante, net superioare edițiilor de stat sau de partid, existente în aceste teritorii.

Tirajul comun al săptămînalelor independente “SP”, “Ecoul Nostru”, “Accent provincial” din județul Bălți, în exemplu a fost de cîteva zeci de ori mai mare decît cel al ziarului consiliului județean “Plai bălțean”. O situație similară a fost atestată și-n județele Soroca, Orhei, Căușeni, unde consiliile județene au continuat editarea publicațiilor finanțate din buget.

Îmbucurătoare a fost și apariția unui nou gen de presă locală – publicațiile școlărești, care se afirmă tot mai mult ca surse de informații utile acestei categorii de cititori. Astfel, cu suportul financiar al Centrului Independent de Jurnalism și susținerea organizatorică, profesională a jurnaliștilor profesioniști, îndeosebi a echipelor de creație de la ziarele independente, pe parcursul anului au văzut lumina tiparului peste 20 de publicații școlărești, între care “Next Generation” (Rezina), “Muza” (Ștefan Vodă), “Glasul copilului” (Glodeni), “De ce?” (Chișinău) etc.

În zona transnistreană primul ziar, care a chemat populația pentru început la greve de proporții ale întreprinderilor, apoi la blocarea căii ferate (evenimente de la sfârșitul anilor '80 – începutul anilor 590) a fost „Bastuiușcii Tiraspol", care la început era distribuit pe gratis.

Ținând cont de faptul că încrederea populației în cuvântul tipărit, care mai trăia în spiritul „convingerilor" proaspăt dezintegratului stat Uniunea Sovietică în care cuvântul tipărit al fiecărui ziar – începând cu „Pravda" și terminând cu orice ziar raional – era lege, toate materialele ziarului „BT" erau percepute ca adevărate de către o mare parte dintre locuitorii Transnistriei, în special în orașele mari – Tiraspol, Râbnița și Bender.

Aceeași poziție a fost luată și de ziarul din Tiraspol „Tiraspolskaia Pravda". În timp ce la Dubăsari, de exemplu, colectivul ziarului raional „Znamea Pobedî" s-a dezmembrat în două părți antagoniste – și în luna august a anului 1990 a fost creat un ziar protransnistrean „Zarea Pridnestrovia", dar până la începutul acțiunilor militare de proporții, ziarul „Znamea Pobedî’’ a continuat să apară.

În timp ce în orașele menționate mai sus majoritatea populației a luat partea republicii autoproclamate în raionul Dubăsari raportul de forțe – susținători și oponenți ai Moldovei unice reprezenta aproximativ 50% la 50%. Ambele ziare prezentau cititorilor lor două păreri diametral opuse despre evenimentele care aveau loc în acel moment și nici un ziar moldovenesc nu era distribuit în perioada respectivă ca, de altfel, nici în prezent și, ca rezultat, o parte semnificativă a locuitorilor raionului s-a ridicat în apărarea integrității teritoriului Moldovei, în special locuitorii din suburbia Corjova, mulți dintre aceștia luptând în structurile armate ale RM. De asemenea, centrul de radio al orașului Dubăsari a fost devastat foarte rapid și emisiunile prosecesioniste au început să fie transmise nu numai în regiune, ci și în Rusia și Ucraina.

Administrația Transnistriei a aplicat de la bun început expresia de neuitat a tovarășului Lenin, care afirma că ziarul nu este numai un propagandist și agitator colectiv, ci și un organizator. Administrația autoproclamatei rmn, în frunte cu I. N. Smirnov, a reușit să scindeze poporul unei republici în două aruncându-1 de o parte și de alta a baricadelor, în afară de aceasta, au murit mii de oameni care au luat arma în mâini pentru a-și apăra convingerile politice, dar și multă populație pașnică. în timp ce din partea Moldovei aproape că nu s-a observat promovarea unor activități de agitație în stânga Nistrului. După cum s-a menționat mai sus, ziarele RM nu erau distribuite în această regiune, iar emisiunea de jumătate de oră „Mesager" în limba rusă, precum și numărul mic de emisiuni radiofonice, care făceau propagandă poziției conducerii Moldovei, nu au fost suficiente pentru formarea unei opoziții contra regimului administrativ al lui I. Smirnov. Ea a apărut, s-a dezvoltat și s-a consolidat mai târziu.

Și după terminarea războiului, după introducerea forțelor pacificatoare din Rusia, legendarul comandant al Armatei a 14-a a Rusiei, generalul Alexandr Lebedi, a soluționat rapid situația ce se formase în Transnistria. El a fost primul care a afirmat deschis că, de fapt, nu totul este minunat „în statul transnistrean", criticând corupția nemaiauzită din acele locuri, reglarea de conturi cu cei care nu sunt de acord cu „linia generală" a conducerii rmn și multe alte fenomene negative. Și atunci, ca prim ziar de opoziție, s-a manifestat organul de presă al Armatei a 14-a cu denumirea de „Soldat Otecestva", publicație ce și-a încheiat existența odată cu plecarea comandantului Armatei a 14-a din Transnistria.

În prezent, în Transnistria sunt, în total, în jur de 40 de publicații, în fiecare oraș se editează ziare, ale căror fondatori sunt reprezentați de administrația de stat (capii acesteia sunt numiți de Smirnov), și desigur materialele lor nu diferă de opinia conducerii transnistrene.

Rolul de lider îl are cotidianul „Pridnestrovie", ai cărui fondatori sunt președintele și consiliul suprem. Acest ziar ne amintește cel mai mult de un ziar orășenesc de pe timpurile fostei URSS – cu singura – diferență că în ziarele sovietice de partid se permitea critica, bineînțeles, cu aprobarea celor „de sus".

În zona transnistreană au continuat să apară ziarele raionale, organe ale consiliilor locale, care și-au păstrat structura tematică și aspectul poligrafic specific perioadei sovietice. Dar și acolo s-a bucurat de o popularitate deosebită ziarele private “Dobrâi deni” (Râbnița) și “Novaia gazeta” (Tighina). “Dobrâi deni” este una dintre primele publicații private din Republica Moldova – în 2001 a marcat zece ani de cînd apare în formula dată, fiind totodată una dintre cele mai citite și combative publicații din zona transnistreană. Ziarul la moment apărea cu-n tiraj constant de 6-7 mii exemplare, în 10-16 pagini, format A3 , avînd un volum solid de publicitate 3-4 pagini. Venitul din publicitate, precum și venitul din vînzări constituie sursa principală a publicației.

Majoritatea covîrșitoare a publicațiilor din zona transnistreană sunt editate în limba rusă. Excepție fac ziarele “Adevărul nistrean” și Gomin, ziar de llimbă ucraineană. Actuala „Pridnestrovie" nu practică nici un fel de critică. Iar în legătură cu recentele complicații din procesul de tratative dintre Chișinău și Tiraspol, o parte bună a materialelor publicate în decursul ultimului an este dedicată, firește, denigrării Moldovei – doar că „Pridnestrovie" mai are mult până la săptămânalul „Novîy Dnestrovski Kurier", care se presupune că este tutelat de cel mai temut minister din Transnistria, ministerul securității de stat. Expresiile care sunt utilizate de acesta la adresa RM, precum și la adresa conducerii sale și a unui șir de persoane nu pot fi reproduse în scris. Din moment ce în Transnistria există în mod oficial trei limbi de stat, fondatori ai ziarelor în limba moldovenească cu utilizarea caracterelor chirilice și în limba ucraineană – „Adevărul Nistrean" și „Gomini". Săptămânalele respective se deosebesc doar într-o mică măsură de „Pridnestrovie".

„Profsoiuznîe vesti" care, de asemenea, în mod oficial se află sub patronajul puterii transnistrene, în pofida titlului plicticos, doar această publicație realizează investigații jurnalistice profesioniste dedicate celor mai actuale subiecte, cum ar fi scandalul de proporții în jurul vânzării Centralei de la Cuciurgan și, ulterior, fuga din Transnistria a ministrului justiției Victor Bălaia, situația deplorabilă a sistemului sănătății, prețurile în continuă creștere la orice produs, compararea salariilor și pensiilor cu nivelul de viață al populației și multe altele. Chiar și printre rânduri, după cum se spune, un cititor atent poate afla multe lucruri. Redactorul-șef al acestei publicații este Ludmila Coval, absolventă a Universității de Stat, Facultatea de Jurnalism.

Primul ziar independent a devenit „Novaia Gazeta" de la Bender care, în 2006, a sărbătorit opt ani de existență. Fondatorii și redactorii săi – Grigori Volovoi și Andrei Safonov – persoane cunoscute în afara hotarelor Transnistriei, și chiar istoria creării ziarului „NG" și multiplele încercări ale angajaților ministerului securității de stat de a-1 închide. Pe lângă ziar mai activează și un birou de experți „Ghipoteza" ai cărui autori, comentând situația politică legată de soluționarea conflictului din Transnistria, oferă pronosticurile lor privind evenimentele apropiate. De cele mai multe ori ele se împlinesc. în plus, Volovoi și Safonov au mers mai departe, creând Fondul „Centrul pentru Protecția Drepturilor Omului".

Săptămânalul „Celovek i ego prava" în frunte cu Alexandr Radcenko, de asemenea se ocupă de publicarea materialelor care descriu în mod obiectiv realitatea la zi din Transnistria și situația privind procesul de negocieri. Ca exemplu al spiritului articolelor publicate se oferă un citat dintr-un material intitulat „Ridică-te, cel ce ești blestemat!": „La noi toată puterea este monopolizată nu de un partid oarecare, ci de o persoană și de anturajul acesteia.

O situație aproape similară se atestă și în teritoriul autonomiei găgăuze. Practic toată presa, inclusiv cea locală , este controlată de structurile statale . Ziarul privat “Acik Gioz”apare (2001) la Comrat cu o periodicitate de 1-2 ori pe lună, în tiraj de 500-700 ex., 4pagini, format A3, în limbile găgăuză și rusă.

Urmărind astăzi (în 2008) experiența mass- media din UTA Găgăuzia și felul acestora de a reda situația politică, putem remarca utilizarea lor în cadrul campaniilor electorale, situația de azi avînd deja o anumită tradiție care nu poate fi schimbată în ajunul alegerilor.

Această situație este legată în primul rînd de faptul că în cadrul Autonomiei Găgăuze practic nu există presă cu adevărat independentă și obiectivă. Dintre puținile posturi de televiziune care există, numai postul Companiei Regionale “Teleradio Găgăuzia” emite în baza unui program propriu, inclusiv știri, avînd drept fondator unic Executivul Găgăuziei. Restul posturilor de TV, printre care cele private precum TK “Ani Ai”, “ATB”, “Bizim Aidinnic”și multe altele nu fac decît să retransmită diverse posturi rusești și nu dețin programe proprii, motiv pentru care de regulă nu se implică în campanii electorale și sunt utilizate doar pentru a transmite spoturi publicitare pregătite în altă parte, fără să devină instrumente active în luptă politică.

“RTG”, gazeta regională “Vesti Gagauzi” (“Știri din Găgăuzia”) precum și ziarele raionale ”Znamea” (Ceadîr-Lunga), “Panorama”(Vulcănești) sînt finanțate în totalitate din bugetul regional și, respectiv, local. O asemenea situație este extrem de favorabilă pentru putere, deoarece aceasta reușește să dețină un control total asupra celor mai cunoscute instituții mass-media din regiune .

Ziarele de opoziție “Edinaia Gagauzia” și “Gagauz Halci” nu acceptă în paginile lor nimic altceva decît materiale critice la adresa puterii oficiale și nu susțin un dialog constructiv, deoarece de facto, sunt ziare angajate, finanțate de forțele politice din opoziție.

Deși despre o reflectare obiectivă în mediile de informare în masă a situației din Găgăuzia în perioada dintre campaniile electorale nici nu poate fi vorba, totul limitîndu-se doar la cronici oficiale, în ajunul alegerilor, în funcție de orientarea politică, acestea laudă cu nemiluita sau critică fără măsură pe unii dintre candidații și concurenții electorali.

Dacă e să analizăm în general etica jurnalistică în Autonomia Găgăuză în particular , comparînd două perioade destul de scurte ce cuprind ultimele două campanii electorale (2012 și 2014), caracterizează pe deplin comportamentul jurnaliștilor. Presa regională, atît cea scrisă, cît și cea electronică, nu poate spune un cuvînt fără aprobarea puterii locale. Actualmente jurnaliștii au posibilitatea de a face investigații și de a lansa declarații senzaționale doar dacă se poziționează net de o parte sau de alta a intereselor ideologice ale clanurilor aflate în conflict. În acest sens este palpitant să urmărim raportul de forțe dintre gazeta regională “Vesti Gagauzii” și ziarul “Stolița Comrat”, fondată de primăria municipiului Comrat, pe fundalul ultimelor evenimente- startul neoficial, al campaniei electorale pentru funcția de bașcan. “Vesti Gagauzii” critică primarul Comratului, în timp ce “Capitala”, aflată în subordinea primarului, critică puterea regională.

Jurnalistica găgăuză mai nouă s-a dovedit a fi “o jurnalistică veche înnoită”, însă cu maniere mult mai incceptabile, indiferentă față de soarta oamenilor, care așa sau altfel sunt atrași în confruntările dintre jurnaliștii atît de dependenți de interesele patronilor.

Cu atît mai puțin importante pentru acest “nou” tip de jurnalism par să fie acele norme etice și morale de care se conduc oamenii ce stau în fața televizorului. Jurnaliștii au senzația că sunt posesorii unor informații pe care ei le pot formula în funcție de scopurile urmărite. Exemplu unui asemenea mod de a prezenta informațiile îl constituie politica redacțională a “RTG”, condamnată să laude la nesfîrșit puterea regoinală și realizările ei. În acest context ca exemplu poate fi faptul că la cererea redacției gazetei “Edinaia Gagauzia” de acreditare a corespondenților săi pe lingă executivul Adunării Populare i s-a răspuns negativ. Relatările despre activitatea acestor structuri ale puterii rămîn un privilegiu exclusiv al mass-media controlate de stat.

Și totuși cum rămîne cu cei 178 mii de locuitori ai Autonomiei Găgăuze, care la sigur așteaptă o realitate obiectivă a evenimentilor și o analiză imparțială a acestora. În prezent este destul de dificil să vorbim despre existența în Autonomia Găgăuză a unui punct de vedere adecvat pentru a înțelege în ce măsură etica jurnalisticii găgăuze contemporane corespunde normelor majorității cetățenilor din regiune. Nu există sondaje în acest domeniu.

Jurnalistica găgăuză are nevoie de un șoc, deoarece etica și morala profesională în acest domeniu au ajuns să trezească în rîndurile cetățenilor iritare și dezamăgire. Deși deocamdată nu există o statistică edificatoare, mulți jurnaliști nici nu-și dau seama cît de diferit poate să fie punctul lor de vedere față de părerea cetățenilor.

Controlul asupra mijloacelor de informare garantează menținerea puterii. Menținerea controlului asupra televiziunii și a presei scrise, aflate fie în mîinile celor de la guvernare, fie în mîinile unor persoane sau companii private, duce la monopolizarea puterii și implicit la uzurparea ei.

Capitolul III. SPECIFICUL ORIENTĂRII OPINIEI PUBLICE PRIN MASS-MEDIA

3.1 Orientarea opiniei publice în spațiul on-line

În timp ce majoritatea mijloacelor de comunicare pot fi foarte usor plasate într-o tipologie sau alta (de exemplu: telefonul este, în principal, un mijloc ce servește comunicării interpersonale, în timp ce televiziunea este în mod clar un mijloc de comunicare de masă), comunicarea online ne apare ca fiind atât de complexă și de “volatilă” ca fenomen, încât o astfel de delimitare pare cel puțin dificilă. Nu ne rămâne decât să admitem că ea “îmbracă” ambele roluri: pe de o parte, comunicare interpersonală, pe de altă parte, comunicare de masă, și să o analizăm din ambele perspective, pentru că numai astfel vom obține o imagine completă. Capitolul își propune să exploreze delimitarea conceptuală a comunicării online ca fiind o formă de comunicare duală, prin studiul literaturii de specialitate dedicate comunicării online, comunicării interpersonale, comunicării de masă, aprofundând apoi discursul teoretic în direcția comunităților online.

Cele mai importante tipologii identificate sunt însoțite de exemple din câmpul comunicării online, menite să susțină încadrarea proceselor de comunicare online în tipologiile respective. În demersul teoretic, am privit comunicarea online mai întâi în mod retrospectiv, din punctul de vedere al autorilor consacrați în cercetarea proceselor de comunicare, punct de vedere exprimat în urmă cu mai mulți ani, când comunicarea online încă nu se prefigura a fi fenomenul amplu pe care îl observăm astăzi. Apoi, într-un demers ce se dorește a fi, cel puțin în linii mari, ordonat cronologic, am trecut în revistă conceptele elaborate de cercetători din ce în ce mai aproape de momentul actual.

Pentru definirea comunicării online, am inițiat demersul teoretic de la formularea lui Warschauer, care considera în 2001 că termenul de comunicare online se referă la “citirea, scrierea și comunicarea prin intermediul calculatoarelor în rețea.” (traducerea noastră). Am continuat cu puncte de vedere ale autorilor care și-au pus problema potențialului comunicării online de a funcționa ca și comunicare de masă.

Astfel, în 1999 McQuail considera că “nu vedem de ce noile mijloace de comunicare nu s-ar dezvolta extensiv, atât în contexte private cât și publice și de muncă.”. Un punct de vedere mai degrabă sceptic l-a avut DeFleur, care, în “Teorii ale comunicării de masă”, afirma tot în 1999 că nu pare probabil ca apariția sistemelor de informații bazate pe computere să fie suficientă pentru crearea de noi mijloace de comunicare de masă.

Pentru definirea comunicării interpersonale, am pornit de la punctul de vedere al lui Peter Hartley care oferea în 1999 o definiție simplificată a acesteia, prin prisma caracteristicilor: “comunicare de la un individ către un alt individ, comunicare față în față, formă și conținut care să reflecte caracteristicile personale ale indivizilor, ca și rolurile lor sociale și relațiile”. Întrucât definiția lui Hartley includea condiția “față în față” (care ar fi descalificat din start comunicarea online ca formă de comunicare interpersonală) neam îndreptat atenția spre conceptele formulate de Joseph A. DeVito, care oferă un alt set de caracteristici pentru comunicarea interpersonală eliminând condiția “față în față”.

Mai mult decât atât, DeVito specifică explicit capacitatea comunicării online de a lua forma comunicării interpersonale: “Comunicarea online, sau comunicarea mediată de calculator (CMC) este acum o parte majoră din experiențele interpersonale ale oamenilor din toată lumea Ca principale forme ale comunicării interpersonale online am identificat e-mail-ul, aplicațiile de tip instant messenger, forumurile și rețelele sociale online (prin aplicațiile de chat încorporate).

În ceea ce privește comunicarea de masă, Joseph Turow o definește ca pe “producția industrializată și distribuția multiplă a mesajelor prin dispozitive tehnologice.” Aici am evidențiat problema care se pune în cazul comunicării online, întrucât, în comunicarea online, o singură persoană (fără a beneficia, deci, de “capacități industriale”) este capabilă să realizeze distribuția multiplă a mesajelor prin dispozitive tehnologice (calculatorul și accesul la Internet). Manuel Castells, în schimb, propune conceptul de “comunicare mulți-cătremulți” pentru comunicarea online, considerând Internetul și World Wide Web nu ca pe “media” în sens tradițional ci ca pe un mijloc de comunicare interactivă.

Ca forme ale comunicării online de masă, am identificat ziarele online, posturile de radio online, televiziunile online, blogurile și, din nou, rețelele sociale online.

În continuare vom menționa modele de proces comunicațional aplicabile în studiul rețelelor sociale online. Aici ne-am propus să încadrăm procesele de comunicare din rețelele sociale online într-o serie de modele consacrate, dintre care le-am selectat pe acelea care am considerat că oferă elementele regăsite în mediul cercetat. Motivul acestei alegeri fost căutarea de răspunsuri la întrebările: “Care sunt elementele care dau caracterul dinamic comunicării pe Facebook? Care sunt elementele care transformă simpla postare de comentarii într-o dezbatere publică?” Am pornit demersul teoretic din acest capitol de la modelul lui Jakobson, regăsit la Fiske.

Astfel, am evidențiat elementele procesului de comunicare din modelul lui Jakobson, căutând echivalente pentru aceste elemente în cadrul comunicării din rețelele sociale online (emițătorul – utilizatorul rețelei sociale online; destinatarul – un alt utilizator al rețelei sociale online; mesajul – mesaj privat, sau mesaj de tip chat, comentariu, etc.; contextul – o fotografie, un clip video sau un status la care se referă comentariile; contactul fizic: terminalele de comunicare, calculatoare sau telefoane mobile conectate la Internet; conexiunile psihologice: bazate pe relații preexistente în lumea offline, sau create în mediul virtual reprezentat de rețeaua socială online; codul – cuvinte, “emoticons”, prescurtări, butonul “Like”). Următorul model abordat, cel al lui Berlo, adaugă noi elemente procesului de comunicare, dintre care, în contextul rețelelor sociale online, ne-a reținut atenția abilitatea comunicațională, tradusă prin abilitatea de a utiliza calculatorul și prin abilitatea de a utiliza facilitățile oferite de rețeaua socială online (administrarea profilului, trimiterea de mesaje, postarea de comentarii etc.)

Următorul model explorat a fost cel al relației interpersonale al lui Newcomb, care se apropie de ideea de feedback, prin faptul că face referire la reciprocitate. Reciprocitatea (și, de aici, feedback-ul) este, în concepția noastră, un element esențial al asigurării continuității proceselor de comunicare în cadrul rețelelor sociale online. Tocmai această continuitate o regăsim mai apoi explicit în modelul lui Barnlund.

De exemplu, în decembrie 2011, un site web din Moldova a publicat știrea „Concediul de boală plătit a fost redus”, cu următorul conținut: „A treia și a patra zi a concediului de boală nu vor mai fi plătite. Bolnavul însuși va trebui să și le plătească. O asemenea decizie a fost adoptată la ședința guvernului. Se așteaptă ca noile reguli să intre în vigoare din 2012, după aprobarea de către parlament. La momentul actual, prima zi a concediului de boală și-o plătește bolnavul, ziua a doua – angajatorul (80% din salariul bolnavului). Începând cu ziua a treia, achitările pentru concediul medical se fac din bugetul asigurărilor sociale”.

Știrea în cauză a vehiculat mai multe informații false. În primul rând, în Republica Moldova plățile pentru concediile medicale se fac exclusiv din bugetul asigurărilor sociale – din prima și până în ultima zi. În al doilea rând, guvernul, într-adevăr, adoptase o hotărâre de avizare a unui proiect de lege, însă reporterul nu a înțeles sensul acestuia (se propunea ca bolnavul să suporte doar cheltuielile primei zile a concediului medical, următoarele două zile fiind plătite de către angajator, iar celelalte – din bugetul asigurărilor sociale). Cu alte cuvinte, site-ul web a afirmat că ceea ce abia s-a propus este deja o realitate, iar guvernul vrea să-i oblige pe angajații care vor intra în concediu medical să suporte din cont propriu și alte zile de boală.

Sau, în mai 2012, mai multe instituții mediatice din Moldova, inclusiv câteva portaluri informaționale și site-uri web, au anunțat despre arestarea în Rusia a mamei lui Grigore Petrenco, deputat în parlament din partea Partidului Comuniștilor, și viitoarea extradăre a acesteia în Moldova, unde împotriva Mariei Petrenco a fost intentat un dosar penal pentru delapidare de fonduri de la liceul privat pe care îl conducea. Știrea, care făcea trimitere la un comunicat al Centrului de Combatere a Crimelor Economice și Corupției (CCCEC) și care, la rândul său, făcea trimitere la poliția din Rusia, a fost preluată imediat de majoritatea posturilor de radio din țară. Câteva ore mai târziu, „a apărut” reacția deputatului Petrenco la știrea despre arestarea mamei sale (el a spus că este un fals, pus la cale de CCCEC, iar mama sa nu a fost arestată în Rusia). În după-amiaza zilei, unele instituții mediatice au difuzat interviuri cu Maria Petrenco, care, la fel, a declarat că nu a fost reținută și continuă să-și îngrijească mama bolnavă în orașul Cistopol din Tatastan, Rusia.

Pe data de 1 ianuarie 2012, pe pagina web a săptămânalului de investigații Ziarul de Gardă, a fost publicată știrea „Adolescent împușcat de pacificatorii ruși la Vadul lui Vodă. Localnicii ies azi la proteste”, în care se relata despre incidentul produs în dimineața zilei respective la punctul de control de pe podul de la Vadul lui Vodă, în rezultatul căruia un pacificator rus a împușcat mortal un tânăr de 18 ani. În știre se făcea trimitere la afirmația unui locuitor, conform căreia acesta nu e primul caz de agresiune a pacificatorilor împotriva cetățenilor pașnici și oamenii vor ieși să protesteze. Au fost date două citate cu declarațiile acestui localnic. În scurt timp, aceeași știre a fost plasată pe alt site web, cu titlul și textul ușor modificate, în calitate de autor al știrii fiind indicată o colaboratoare a acestui site. Dovadă a plagiatului au servit și cele două citate din știre, identice în ambele texte, inclusiv semnele de punctuație. După intervenția Consiliului de Presă din Moldova (structură națională de autoreglementare jurnalistică), administrația site-ului, a cărui colaboratoare a preluat neautorizat știrea de pe site-ul săptămânalului de investigații, a recunoscut abaterea deontologică, și-a cerut scuze și a promis s-o pedepsească pe jurnalista care a plagiat.

3.2 Efectele activității mass-media în spațiul public prin orientarea pluralității de opinii

Analizînd în cadrul paragrafului dat efectele activității mass-media în spațiul public, vom porni de la afirmația că prăbușirea regimului totalitar comunist și orientarea vectorului transformator spre valorile democratice un act de notificare a unui hotar strict în politica comunicațională. A fost pus capăt propagandei primitive și totale, a fost înlăturată cenzura ideologică, au fost declarate și consfințite prin lege drepturile fundamentale ale cetățeanului ca libertatea cuvîntului și presei, a accesului la informație, a fost suspendat controlul statului asupra mass media. O bună parte a acestora s-a inclus în procesul de susținere a reformelor. Cu alte cuvinte, spațiul postcomunist, dintre care face parte și Republica Moldova, a intrat într-un proces de tranziție de la o societate închisă spre o societate deschisă.

Demersul mediatic al mijloacelor de comunicare din Moldova s-a circumscris evoluției generale a conștiinței sociale în perioada de tranziție, demonstrînd un efort real de potențare a ei. Logica dezvol-tării evenimentelor a imprimat însă mass media, mai ales în faza inițială a procesului democratizării, un specific, în fond, explicabil și propriu de altfel și altor țări ale arealului: atenția sporită acordată aspectelor istorice.

Reieșind din aceste considerente, mass-media capătă noi contururi, creînd un cadru relațional specific cu sfera politică. S. Tămaș explică mass media sub aspectul necesității și comportamentului, al impactului lor asupra receptorilor. Astfel, în viziunea autorului, mass media au o deosebită importanță în exercitarea proceselor politice și în activitatea de guvernare a societății, datorită posibilităților oferite pentru informarea și influențarea milioanelor de cetățeni, acționînd asupra conștiinței lor.

Un șir de politologi încearcă să depășească limitele înguste ale sintagmei „mijloace de comunicare în masă’’, care, în viziunea lor, poartă un conținut semantic doar de mediere și apreciază mass media, în primul rînd, ca un element activ al proceselor politice într-o societate democratică.

Este important de a evidenția în continuare unele aspecte funcționale ale mass media în raporturile sale cu politicul:

Media organizează dezbateri pe marginea discursurilor politice, propune variante și explicații ale doctrinelor și teoriilor politice și ideologice, contribuie la prognozarea științifică a dezvoltării societății și reia, astfel, ciclul de reproducere a intereselor. Acest rol este deosebit de reliefant în perioada campaniilor electorale;

Interpretarea în mass media a nevoilor, necesităților și intereselor de grup dă posibilitatea unei delimitări publice a acestor interese de cele generale, național-statale, disociind, totodată, interesele de grup nereprezentativ din punct de vedere politic, pe de o parte, și cele ale subiecților activităților politice, elitei, liderilor politici și de stat, pe de altă parte;

Conștientizarea rolului intereselor politice, cunoașterea (și utilizarea conștientă sau subconștientă) mecanismelor promovării lor în societate dau posibilitate mass media să joace un rol decisiv la constituirea conștiinței politice a maselor, în formarea / deformarea mentalității de cetățean, la conturarea și susținerea opiniei publice;

Reflectarea în mass media a intereselor politice de grup, în continuă schimbare și transformare, permite analiza și explicarea multiplelor procese și evenimente politice care au sau pot avea loc în context spațial-temporar.

Astfel, mass media apar și ca un instrument de legitimare politică a actorilor, incluși în câmpul politic, și ca subiect al procesului politic, și ca o platformă pentru dezbaterile politice publice, care ar facilita formarea „opiniei publice’’ și ar transmite această opinie înapoi, de unde a pornit. D. Pop, la rîndul lui, vine cu o precizare de esență: „Mass media este cea care decide importanța problemelor publice, ea va decide modul de interpretare a fenomenelor și va selecta acele probleme care vor deveni ulterior surse de interes electoral".

Mass-media, a patra putere în stat, caracterizează mediul sistemului politic în Moldova postsovietică. În viziunea sinergetică, mass-media este cea mai importantă putere într-un stat liber, deoarece formează opinia publică, parametrul de ordine al sistemului politic democratic. Potrivit politologilor C. Esanu si G. Stepanov, începînd cu anul 1988, presa republicană, influențată de polarizările social-politice, s-a împărțit în două grupuri avînd o atitudine diferită față de conducerea țării: primul – de opoziție: „Literatura si Arta”, „Țara”, „Glasul națiunii”, „Făclia”, „Tinerimea Moldovei”; al doilea – de colaborare: „Moldova suverană”, „Viața satului”, „Mолодежь Молдавии”, „Советская Mолдавия”, „Cuvîntul" si „Politica”; după anul 1991 – „Независимая Молдова”, „Patria tînără”, „Деловая газета”, „Curierul de seară”, „Momentul”, „Săptămîna”, „Moldovanul”. Televiziunea era în mîna aparatului de conducere, si, în primul rînd, a presedintelui statului. Această situație, ne demonstrează încă o dată că nu doar sistemul avea o funcționalitate haotică, dar si mediul acestuia nu era adecvat dezvoltării unui sistem democratic eficient. Populația nu poate să dispună de o cultură, constiință civică si politică consolidată într-un astfel de mediu de informație socială scindat ca natură si ca mod de transmitere. De fapt, această problemă a rămas actuală pînă în prezent, cînd presa este controlată de mai multe curente politice si factori interesați care determină ca sistemul politic al Republicii Moldova să fie cvasideschis în ceea ce priveste interacțiunea izvoarelor de informație socială.

Potrivit politologului V. Moraru, problema mass-mediei este estimată ca „… una dintre consecințele cele mai uimitoare ale proceselor de tranziție confruntîndu-ne cu invazia politicului în viața cotidiană a cetățenilor de rînd din statele ex-sovietice”. Anume mass-media si dreptul la exprimare au contribuit într-un mod sporit la dispersarea izvoarelor de informație de origine a sistemului totalitar. Însă, dat fiind faptul că constiința politică se formează pe o perioadă îndelungată, chiar si mass-media care devine tot mai dependentă de anumite interese nu este în stare să înlăture entropia socială apărută în urma dispersării informaționale. În opinia noastră, mass-media în Republica Moldova devine un instrument de a influența opinia public pentru o perioadă scurtă de timp, dar nu si un instrument de formare a constiinței si culturii politice.

În sensul dat, odată cu abordarea de informatizare si scientizare a populației apar si premisele analizei aspectului instituțional al democrației, care reprezintă cea de-a treia componentă a detectorului social privind eficientizarea și modernizarea sistemului politic. Potrivit teoriei modernizării, această dimensiune poate fi dezvoltată prin garantarea libertăților civile si politice. Însă o asemenea transformare rămîne a fi, totusi, o propunere complexă în percepere, mai ales dacă abordăm aspectele practice de implementare a acestui deziderat. Astfel, pentru teoria sinergetică, care consideră că mass-media constituie a patra putere în stat, este evident că democrația si instituțiile ei pot fi dezvoltate, în toată complexitatea lor, pe o bază informațională de care să dispună membrii societății. Însă nu putem vorbi despre o democrație dezvoltată atunci cînd statul deține controlul asupra mass-mediei. În această ordine de idei, politologul autohton I. Vareaghin susține că delimitarea mass-mediei de structurile statale este o premisă necesară pentru emergența democrației si poate fi privită ca un element necesar pentru apariția societății civile, considerate, la rîndul său, o componentă indispensabilă a unui system social democratic. În consecință, facilitarea accesului populației la toate izvoarele de informație poate face față complexității instituirii democrației în Republica Moldova, măsură practică si usor de identificat. Guvernanții trebuie să depună toate eforturile pentru garantarea informării populației pe toate căile posibile, chiar dacă acest fapt este în contradicție cu interesele politice ale partidelor aflate la conducere. Politizarea mijloacelor în masă si a celor administrative determină servirea anumitor interese politice doar pe un termen scurt, însă în cele din urmă vor provoca un fenomen invers atît pentru grupurile de interese, cît si pentru societate.

În acest sens, legislația care reglementează activitatea mijloacelor de informare în masă trebuie să corespundă normelor democratice și să nu admită blocarea informării populației. Cercetătorul spaniol E. Curras consideră că informația este al patrulea element vital privind cultura umană. Cu referință la această afirmație, susținem că informarea inadecvată a populației este elementul ce contribuie semnificativ la orice criză socială sau politică. De aceea, orice pas pe care-l fac autoritățile publice trebuie să fie o sinergie între reformare si informare a populației si a tuturor actorilor sociali care vor avea de suportat în practica de zi cu zi efectele măsurilor de optimizare ale sistemului politic. Numai o populație bine informată poate beneficia de o cultură politică participativă care ar stimula orice reformă democratică.

Astfel, informarea variată a elementelor sistemului politic si social la micronivel constituie o normalitate. Însă găsim a fi o anomalie informarea contradictorie în procesul de schimb informațional la macronivel. În acest context, informația variată la micronivel este propice pentru instaurarea echilibrului dinamic, însă dacă realitatea este una contrară, atunci sistemul se va confrunta cu o entropie socială de proporții si cu deficiențe în ceea ce priveste durabilitatea instituțiilor democratice. În sens sinergetic, libertățile civile și politice le putem reduce la informarea sporită a populației nu doar prin intermediul statului, ci și prin societatea civilă, libera deplasare peste hotarele țării, acces la noile posibilități tehnologice de informare etc., în timp ce statul și guvernanții trebuie să asigure transparență, coerență în acțiuni, deschiderea maximă în procesul de schimb de informație între stat și societate. Or, la ora actual nu ne putem lăuda cu asigurarea libertăților civile, pluralismului politic, statului de drept, buna guvernare etc. Garantarea libertăților civile și politice, premisă absolut necesară pentru dezvoltarea democrației, rezidă, potrivit abordării sinergetice, nu doar în niște scheme legislative, declarații sau reforme politice, ci în caracterul schimbului de informație în societate și în relația dintre autoritățile politice și cetățeni.

Astfel, proliferarea tot mai mult în ultimii ani a funcțiilor și atribuțiilor politice ale mass media este sesizată de cercetătorul V. Moraru. El consideră, că sistemul mass media, expus unor contacte permanente cu o multitudine de sisteme externe (de ordin politic, economic, cultural), este antrenat într-un enorm țesut de relații – deosebit de importante apar în acest context relațiile cu instituțiile puterii, opoziția, opinia publică, grupurile de presiune ș.a. – manifestînd atît tendințe spre o autonomie relativă, cît și spre interpătrundere. Așadar, accentuînd omniprezența mass media, mai ales odată cu evoluția radioului și televiziunii, progresul Internetului, putem constata, că ele devin chiar locul în care se fabrică actualitatea politică, principalul loc al politicii.

În continuare vom menționa că una din condițiile esențiale ale asigurării sarcinilor fundamentale ce le revin mass-mediei într-o societate democratică este libertatea de activitate a lor. Caz particular al libertății de exprimare, exercițiul libertății presei este indisolubil de libertatea cuvîntului. Prin intermediul presei scrise și a audiovizualului nu ne aflăm în prezența unei comunicări interpersonale, ci în fața unei comunicări a cărei țintă este publicul cititor sau spectator.

Prin urmare, libertatea presei constituie unul din cele mai eficiente mijloace pentru asigurarea vieții corpului social, menționînd că o putere care nu cunoaște replică are toate șansele să ajungă o putere atrofiată, insensibilă. De aici încolo independența presei scrise și audiovizualului devine, în lumea postmodernă, un indice al democratismului.

Nenumărate documente de talie internațională, europeană și statală vin să întregească acest gînd vizavi de creditul de încredere acordat mass-media, care prin forța lor de penetrare și influență au transformat lumea, conform expresiei plastice acceptată de mai mulți specialiști în materie, într-un „sat planetar".

Presa nu numai informează, dar și interpretează, explică fenomenele social-politice, economice, culturale etc. Mijloacele de informare în masă fac să circule „teme", „păreri", să se discute frecvent despre personalități, iar ziarele, televiziunea, radioul sînt cei mai eficienți mediatori între politicieni și populație, între aspiranți la demnități sociale și alegători.

Este necesar să menționăm că datorită rolului său de manipularea opiniei publice, este clar că ea reprezintă o a patra putere în stat. De multe ori anumite decizii politice sau juridice au fost influențate de apariția unor informații în presa. Aceasta nu este o situație foarte confortabilă pentru presa, deoarece trebuie să facă față unui număr crescut de condiționări de natură politică, economică și socială care, prin însumare, îi pot anula eficiența acțiunii. Pentru a fi eficientă în acțiunile ei, presa trebuie să fie independentă; acest lucru este relativ atât pe plan național dar și internațional. Nu putem vorbi de o obiectivitate absolută deoarece și presa este reprezentată de oameni, care pot fi mai mult sau mai puțin obiectivi, în funcție de subiectul tratat, situație, implicarea sau neimplicarea în situația prezentată în presa, și nu în ultimul rând în funcție de apartenența sau simpatia pentru un anumit segment politic, în funcție de gradul de cultură și de experiența profesională a ziariștilor.

Pe de altă parte independența editorială a presei și profitabilitatea ei nu pot fi păstrate într-o economie de piață. Ziarele, revistele, emisiunile sunt urmărite în funcție de diverși factori: cultură, educație, situație socială.

Nu putem pretinde unui șomer sau unui om care are dimpotrivă o situație materială profitabilă dar este lipsit de o educație de nivel mediu să cumpere reviste sau să urmărească emisiuni cu caracter cultural educativ. Acesta va fi interesat cel mult de latura relaxantă, de divertisment a presei care de multe ori are un caracter informațional precar chiar degradant în ceea ce privește caracterul formativ.

În acest fel, o presa de calitate din punct de vedere educațional, formativ nu poate fi accesat nici de cei interesați – din lipsa de bani – dar nici de cei care ar avea nevoie de ea pentru a-și ridica nivelul educațional, și care au situații materiale bune, datorită lipsei de instrucție a persoanelor respective.

Această teză prezumă actualitatea din motivul că reprezentanții elitelor politice, sesizînd lucrul precum că mijloacele media ar avea o influență destul de mare asupra opiniei publice, încearcă să-și facă drum spre presa scrisă, radiou, dar mai cu seamă spre televiziune. Pe această cale ei nu numai incită atenția mass-media „prin vorbe și prin fapte", cîștigînd astfel încrederea jurnaliștilor și a publicului, ci mai mult: chiar încearcă să supună controlul asupra presei în dependență de puterea precum și statutul de care dispun, tot ei fiind acei care formulează și adoptă legi ce configurează cadrul de activitate cu privire la libertate, ce vizează nemijlocit activitatea media.

Așa cum problema raporturilor dintre putere și presă face parte din categoria celor permanente, preocuparea instituțiilor democrației din societate în raport cu presa trebuie să fie permanentă în scopul asigurării „corpului social", cauzînd o dezvoltare corectă și durabilă posibilă pe făgașul progresului și pluralismului de opinii.

Deoarece mass-media și politica sînt două părți în cadrul unuia și aceluiași proces, a procesului politic, trebuie să menționăm că orice mișcare în una din aceste sfere este imediat resimțită în cealaltă. Mass-media nu numai exercită rolul de mijlocitor prin intermediul căruia este prezentată politica, ele însele constituie un factor politic de primă importanță. Din aceste perspective, Declarația cu privire la libertatea discursului politic în media, adoptată recent de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, constituie un jalon important nu numai în ce privește aprofundarea cadrului legal al activității mass-media, dar și pentru vitalitatea întregii societăți moderne, care nu concepe astăzi viața fără ziare, televiziune și radiou.

Textul Declarației, bazat pe articolul 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului în care „Dreptul la libertatea de exprimare nu este numai o piatră de temelie a democrației, dar și o condiție prealabilă pentru exercitarea numeroaselor altor drepturi și libertăți consacrate de Convenția Europeană", reafirmă importanța acestei libertăți și a celei de informare, în particular, prin intermediul unor mijloace de informare în masă libere și independente, pentru a garanta dreptul cetățenilor de a fi informați în materii ce țin de interesul public și a exercita controlul din partea societății vizavi de afacerile publice, la fel ca și în scopul asigurării transparenței activității organelor instituțiilor de stat, celor politice, fără de care nu poate funcționa cu succes o societate democratică.

Declarația, prin cele 8 principii privind difuzarea informațiilor și opiniilor în media despre personalitățile politice și funcționari constituie un bun prilej de a verifica în ce măsură activitatea cotidiană a presei de la noi se circumscrie acestor rigori, de vreme ce chiar primul principiu „Libertatea de exprimare și informare prin intermediul media" ne orientează: „Democrația pluralistă și libertatea discursului politic cere ca publicul să fie informat asupra chestiunilor de interes public care include dreptul media de a difuza informații negative și opinii critice privind personalități politice și funcționari, precum și dreptul publicului de a primi aceste informații și opinii".

În linii mari putem afirma că libertatea de expresie și cea de informare prin mass-media, enunțate în Declarație, configurează într-o măsură și activitatea jurnalismului de la noi, avînd în vedere faptul că Republica Moldova, deși anevoios, dar continuă calea democrației.

Mass-media de la noi dispune de un cadru juridic larg, fixat în mai multe acte legislative, adoptate în ultimii ani, care nu este inferior, în raport cu cel în care își exercită dreptul la exprimare și informare mijloacele de comunicare din alte țări. Cadrul juridic al activității media îl formează prevederile Legii fundamentale a țării: Legea presei, Legea audiovizualului, Legea privind accesul la informație, Codul civil,Codul penal. Tot în acest context trebuie să amintim adoptarea de către majoritatea parlamentară a Legii privind instituția publică a audiovizualului „Teleradio-Moldo-va" și a Legii privind instituția publică locală a audiovizualului.

Este binevenită informația în conformitate cu care Legea presei, cu toate că de la adoptarea ei, din 1994, a cunoscut mai multe amendamente, este depășită de timp, Legea audiovizualului este imperfectă, iar Legea privind accesul la informație, cu toate că corespunde cerințelor unei societăți democratice în devenire, este implementată în practică extrem de anevoios. Situația se copmplică în momentul în care rolul principal revine Companiei „Teleradio-Moldova", care imperfectă din punctul de vedere al unei adevărate instituții publice a audiovizualului.

Și noile coduri: penal și civil, intrate în vigoare în vara anului trecut, provoacă și ele îngrijorarea jurnaliștilor, legată de pericolul ce amenință libertatea mass-media. Aceste coduri conservează multe prevederi restrictive, cum ar fi articolul privind calomnia din Codul penal a cărui sancțiune prevede închisoarea pînă la 5 ani. Articolul în cauză, după cum remarcă mulți specialiști în domeniu, poate fi folosit ca un mijloc eficient de intimidare a presei și poate aduce prejudicii serioase democrației și libertății de exprimare. Provoacă îngrijorare și eliminarea din noul Cod civil a plafonului compensației prejudiciului moral cauzat de lezarea onoarei și demnității persoanei. Această prevedere, susțin jurnaliștii, va conduce necondiționat nu numai la intimidarea presei și falimentarea ei, dar și se va râsfrînge negativ asupra libertății de exprimare în general și va intensifica autocenzura.

N-a trecut nici o lună de la intrarea în vigoare a codurilor sus-numite, că businessmanul canadian B.Birștein, acționînd în judecată Grupul de presă „Flux", pretindea prin intermediul instanței despăgubiri în valoare de aproximativ 35 mii dolari americani pentru lezarea onoarei și demnității sale. Actualmente sume extrem de fabuloase pretinde a obține de la redacția ziarului „Timpul", o unitate comercială, care pretinde că i-au fost lezate onoarea și demnitatea. Și alte publicații, atacate în ultimul timp în instanța de judecată, sînt pasibile de a plăti sume de bani astronomice pentru „păcatele" lor.

În mare parte prin aceastea și se explică faptul că Republicii Moldova îi revenea în anul trecut locul doi în spațiul CSI la capitolul „Libertatea presei", conform unui sondaj realizat de Organizația Internațională „Freedom Hause", ținîndu-se seama de trei criterii:

mediul legislativ în care activează presa;

nivelul de influență a presei asupra societății;

gradul de presiune economică asupra presei.

Fiecare indice a fost notat cu un anumit număr de puncte: cu cît este mai mică suma totală de puncte, cu atît nivelul libertății este mai mare. În spațiul CSI, primul loc în ce privește libertatea presei îl deținea Georgia cu 54 de puncte, urmată de țara noastră, notată cu 59 de puncte, pe locul trei se situează Armenia cu 65 puncte.

În acest context, am mai adăuga că „Republica Moldova, alături de Ucraina, Rusia, statele din Caucaz și Asia Centrală, figurează, într-un raport făcut public recent de Comitetul pentru apărarea jurnaliștilor cu sediul la New York, printre țările care au renunțat la continuarea proceselor de liberalizare și democratizare, inițiat la începutul deceniului trecut, și au deraiat spre un sistem de control al statului asupra principalelor mijloace de informare în masă".

Astfel destul de acuizată decizia adoptată cu jumătate de an în urmă de Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), potrivit căreia agenții economici, care doresc să deschidă noi posturi de televiziune, indiferent de localitatea în care vor activa, vor primi licențe doar dacă vor accepta să retransmită programele postului național „Moldova-1".

Un caz ieșit din comun este și cel de concediere a directorului Departamentului știri al agenției de stat „Moldpres", care cu cîteva zile înaintea primului tur al alegerilor locale din 25 mai 2013 a acuzat public Serviciul de presă al Președinției de exercitarea presiunilor asupra instituției pe care o reprezintă și impunerea unor texte pe care agenția a fost obligată să le difuzeze fără nici un fel de redactări. Unul din cazurile recente în această privință este suspendarea din februarie curent a licențelor de emisie ale posturilor municipale „Antena C" și „Euro TV Chișinău".

În legătură cu aceasta într-o conferință de presă reprezentantul secretarului general al Consiliului Europei la Chișinău, V.Philipov a declarat: „Decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului privind suspendarea licențelor de emisie ale „Antena C" și „Euro TV-Chișinău" este una asimetrică și disproporționată și consider că singura soluție ar fi redresarea situației.

Potrivit lui „de fiecare dată cînd este suspendată activitatea unei instituții mass-media, se încalcă legislația în vigoare" și CE monitorizează cu o anumită îngrijorare situația creată. Nu știm ce predomină mai mult acest caz: dorința de a respecta buchia legii vizavi de activitatea mass-media sau disconfortul resimțit de autorități în fața presei, care vrea cu tot dinadinsul sâ-și îndeplinească misiunea ce-i revine în societate, dar râmînem la opinia înaltului demnitar de la CE, că „soluția ar fi redresarea situației".

Președintele țării, Vladimir Voronin, vorbind într-un interviu, despre rolul partidelor de opoziție în soluționarea problemelor interne și internaționale accentua: „Opoziția evită să dialogheze și să muncească împreună cu noi. Noi înțelegem în mod diferit semnificația cuvîntului „dialog". Dialog înseamnă înaintarea de documente și idei, de propuneri, de proiecte, de legi, dar nu de ultimatumuri. Dialog înseamnă muncă, dar nu trăncăneală și intrigi", iar răspunzînd acuzelor de violare a libertății mass-media președintele țării sublinia că toate aceste acuze sînt un blef., o în cercare de manipulare.

Tirajele presei de opoziție depășesc de cîteva ori tirajele ziarelor apropiate puterii. Practic, nu mai există televiziunea de stat. La televiziunea publică, duminica, la cea mai convenabilă oră seara, este pusă pe post „Ora opoziției". Bineînțeles, unii ar vrea ca această emisiune să dureze 24 de ore, aceasta însă nu poate servi drept motiv pentru a acuza puterea.

Lipsa de fermitate și intransigență se face vizibilă în toate mediile de la noi: independente, de stat, de partid. Păgubitor este faptul că multe publicații independente se complac și ele în mizeria pe care o produc politicienii, alimentîndu-se din ea ca din miere, din scrierile lor deseori transpare.

Capitolul IV. STUDIU DE CAZ: PORTALUL DE CULTURĂ ARTINFINIT

Spre a înțelege mai bine menirea portalului cultural ARTINFINIT precum și a trasa momentele de esență ale sale, este necesar să definim termenul de ’’cultură’’ și ’’diplomație’’ propriu zis. Începînd cu termenul de cultură, com spune că o definiție universală a culturii nu există, în opinia unor autori numărul acestora fiind de peste 500. Cauzele rezidă în complexitatea fenomenului și în diversitatea lumii culturale. Antropologii americani A.Kroeber și C.Kluckhohn au investigat 164 de definiții, pe care le-au clasificat în: „structurale, axate pe structura și modelarea culturii, descriptive, care reliefează trăsăturile și elementele culturale ale unei comunități, istorice, care pun accentul pe achiziția socială și pe tradiție, normative, centrate pe sistemul de norme și reguli de viață, definiții axate pe comportament și valoare, definiții care pun accentul pe comunicarea culturii prin învățare, definiții genetice, care atribuie culturii calitatea de produs, definiții în care cultura apare ca un sistem de idei, definiții care pun accentul pe simboluri”.

Nici un concept din științele socioumane nu a determinat o așa varietate de opinii ca cultura. Unii cercetători definesc cultura ca un sistem de norme, modele de acțiune care reglementează existența socială, în timp ce alții consideră că ea este o metodă de transformare a stereotipurilor sociale inerte. Există un sens foarte larg al culturii, care cuprinde „întregul mozaic al creației umane”, atât calitative, cât și cantitative, și un sens mai restrâns, „nucleul spiritual al creațiilor umane”. Cultura poate fi caracterizată ca un ansamblu de atitudini, viziuni despre lume și trăsături de civilizație, care conferă unui popor locul său specific în lume, sau poate fi concepută ca numele generic al patrimoniului social, în care se întruchipează în modul cel mai deplin umanul. Omul nu-și poate trăi viața fără să și-o exprime. Cultura nu se poate constitui și ființa fără om și ansamblul entităților pe care le implică existența umană, ea exprimă modul ontologic specific uman, mecanismul creator care l-a umanizat pe om.

Pentru a defini cultura trebuie să pornim de la statutul existențial al omului. Cultura există oriunde, unde există omul: este lumea creată de el, „o prelungire a naturii și o dimensiune nouă a universului”, spunea L.Blaga.

În conformitate cu scopul urmărit, definim cultura ca un sistem care se autoorganizează și prin care se reglementează existența umană, lumea sensurilor, simbolurilor și valorilor, care funcționează ca reguli, norme și condiții pentru personificarea unei culturi.

Cel mai adesea cultura, care presupune valori, idealuri și înalte calități intelectuale, artistice, morale ale societății, a fost opusă civilizației, care implică tehnologie, factori materiali. În conformitate cu ideea acceptată de noi, cultura este un sistem al tuturor produselor activităților umane; cultura nu este un scop, ci „o stare, un mijloc și o expresie a vieții individuale și colective”. Drept scop poate fi considerat un nivel mai înalt de calitate a vieții, creșterea nivelului de cultură, atingerea unor performanțe.

Cultura poate fi definită ca un sistem de simboluri cu o anumită semnificație. Simbolul este elementul de bază al culturii, care permite reprezentarea unor obiecte, evenimente, oameni. Creația de simboluri prezintă pentru om o funcție primară, asemenea celorlalte funcții vitale, de aceea nu putem înțelege cultura dacă nu ținem seama de faptul că între oameni ca indivizi sociali, ca grupuri, subzistă mereu o realitate intermediară de importanță majoră. Ceea ce implică faptul că nici realitatea socială, nici realitatea culturală nu pot fi înțelese ca „lumi autonome”, separate, ci numai ca realități care interacționează. Recunoscând influență reciprocă între cultură și societate, M.S.Kagan susține că „chiar și în sensul cel mai larg al termenului cultura nu este coextensivă omului în activitatea sa și nu este nici sinonim al societății. Omul ca subiect al activității este creatorul culturii și, totodată, creația ei, ceea ce înseamnă că omul este purtătorul culturii și nu cultura însăși. În raport cu societatea, cultura nu este conținutul, ci forma ei de existență. De exemplu, statul, școala, piața sunt creații ale culturii după forma lor și realități sociale după conținut”. Cultura și societatea sunt diferite ca formă și conținut al fenomenelor socioculturale integrale.

Fiecare cultură umană poate fi împărțită în trei părți: 1) economia și tehnologia; 2) structura socială; 3) ideologia, susține L.White. Aspectele economic și tehnologic sunt fundamentale pentru celelalte două, iar structura socială și ideologia, pot fi înțelese numai prin referință la această fundamentare.

Portalul artinfinit este un portal ce promovează arta și cultura în Republica Moldova. El vizează activitățile următoarelor instituții:

Uniunea Teatrală din Moldova (congrese, conferințe, întâlniri, jubilee ale regizorilor, actorilor, colegi de peste hotare în ospeție, întruiniri ale veteranilor scenei, etc.);

Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova (expoziții, tabere de creație,congrese, întâlniri, jubilee, concursuri, colaborări cu colegii de peste hotare, probleme cu care se confruntă artiștii plastici etc.);

Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din Republica Moldova (prezentare de noi lucrări de către compozitori; discuții cu participarea unor muzicologi, festivaluri organizate de această uniune etc.);

Uniunea Meșterilor Populari (contribuții la conservarea și promovarea tardițiilor meșteșugăritului în Moldova; prezentarea centrelor de ceramică din Moldova și a celor mai cunoscuți ceramiști, țesutul covoarelor tradiționale în treecut și în prezent; împletitul din lozie, paie, pănușe de păpușoi; readucerea la viață a costumului nostru național expoziții de articole de meșteșugărit etc.);

Uniunea Arhitecților (contribuții la conservarea monumentelor de arhitectură din capitala țării, dar și din alte localități din Moldova; prezentarea celor mai interesante monumente de arhitectură, cu istoria proiectării și edificării lor; arhitectura modernă în peisajul contemporan – proiecte pentru astăzi, proiecte pentru mâine; arhitecți din trecut (Bernardazzi, Șciusev ș.a.), arhitecți din prezent);

Uniunea Muzicienilor din Moldova (Festivalul „Invită Maria Bieșu” Festivalul „Tamara Ciobanu”, manifestări folclorice cu participarea colectivelor din teritoriu („Aprindeți luminile!” „Ciobane cu oile” etc.), activitatea Clubului veteranilor din domeniul artei muzicale etc.).

Uniunea Cineaștilor din Republica Moldova („Moldova-film” altădată, „Moldova-film” – astăzi; activitatea uniunii la etapa actuală, Festivalul de film documentar „Cronograf”; cineaști).

Vorbind despre impactul culturalizator al activității jurnalistice, vom analiza că după cuim vedem pe paginile portalului ARTINFINIT, un mecanism la fel de valoros în formarea imaginii RM în spațiul UE, este dezvoltarea strînsă a relațiilor cultural-științifice cu statele vechi mebri ai UE, cum ar fi Italia. Astfel, la baza relațiilor culturale moldo-italiene se află Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Italiene de colaborare culturală, științifică și tehnologică din 19.09.1997. Prezentul Acord are drept scop dezvoltarea, respectînd legile și reglementările în vigoare pe teritoriul celor două Părți Contractante, a cooperării culturale, științifice și tehnologice. Cele două Părți Contractante vor dezvolta relații de cooperare culturală, științifică și tehnologică între instituțiile universitare, de învățămînt și de cercetări și vor favoriza schimburile de profesori și cercetători.

Fiecare dintre cele două Părți Contractante va favoriza pe propriul teritoriu, în conformitate cu propria legislație, activitatea instituțiilor culturale și școlare ale celeilalte părți, consolidînd colaborarea deja existentă în acest domeniu.

În continuare vom menționa că în scopul aprofuncdării relațiilor culturale moldo-italiene, a fost creată Camera di Commercio e Industria Moldo-Italiana, lucru amintit anterior. Astfel, Camera di Commercio e Industria Moldo-Italiana este unul dintre parteneri în cadrul proiectului transfrontalier O abordare transfrontalieră a managementului și valorificării patrimoniului cultural, care a demarat în aprilie 2011. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European de vecinătate și parteneriat, fiind co-finanțat de țările participante în proiect. Valoarea totală a proiectului este de 170 700 Euro, contribuția partenerilor în proiect fiind de 21700 Euro.

În cadrul proiectului a fost creat un curs profesionist în domeniul Conservării și Valorificării patrimoniului cultural – un program intensiv care și-a pus drept scop să ofere instrumente pentru îmbunătățirea și dezvoltarea tehnicilor de conservare și gestionare a patrimoniului și valorificarea obiectelor din patrimoniul cultural. Pentru implementarea acestor obiective în incinta Muzeului Național de Artă al Moldovei au fost organizate treninguri pentru specialiștii din rețeaua muzeală din Moldova și România. O atenție deosebită s-a acordat adoptării practicilor existente în alte țări, prin schimb de cunoștințe cu experți străini. Astfel, conform repartizării sarcinilor în proiect și în scopul realizării obiectivelor propuse, Camera di Commercio e Industria Moldo-Italiana a organizat în perioada 19-21 septembrie 2011 un training cu titlul Conservarea și restaurarea operelor de artă. Metode moderne de conservare și restaurare a patrimoniului cultural mobil ținut de către dl Dr. Giammarco Piacenti (Italia).

Dr. Giammarco Piacenti este un specialist cu renume internațional și experiență vastă în domeniul restaurării patrimoniului cultural mobil și imobil. Activitatea de peste 100 de ani a companiei Piacenti SPA se desfășoară în multe țări: China, Cuba, Rusia, Turcia, Ungaria, prin realizarea numeroaselor proiecte de restaurare: a Sinagogii „Dohany Utcai", Budapesta; Kings Library, British Museum, Londra; proiectul Asia-urbs de restaurare a pagodei din epoca Ming, provincia Zehjang, China etc. Proiectele implică nu doar procese de restaurare, ci și servicii de planificare, conservare, consultanță, schimb de experiență cu colegi din alte țări, dar și de cursuri de formare  în domeniile enumerate. Vreme de mai mulți ani, Piacenti SPA colaborează cu instituțiile Uniunii Europene în scopul instruirii tinerilor din Franța, Germania, Belgia, Spania etc. în domeniul restaurării în cadrul laboratoarelor sale. De această dată restauratorii din cadrul a 3 muzee naționale din Republica Moldova (Muzeul Național de Artă al Moldovei, Muzeul Național de Arheologie și Istorie al Moldovei, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a Moldovei) au avut ocazia să cunoască experiența colegilor din Italia în ce privește conservarea și restaurarea stratului de pictură și a foiței de aur pe bază de lemn. Participanții la curs au beneficiat de cunoștințe teoretice completate cu activități practice în Centrul de Restaurare al Muzeului Național de Artă al Moldovei. Fiecare dintre cei 17 participanți la curs a primit câte un set de materiale didactice.

Cel de-al doilea trening, conform structurii proiectului, a fost organizat de Centrul pentru Asistența Autorităților Publice (partenerul II în proiect) în perioada 27-29 septembrie 2011 și a fost ținut de dl Dr. Ioan Opriș, cu titlul Managementul muzeal și valorificarea patrimoniului cultural mobil. Domnul Ioan Opriș este considerat de mulți dintre colegii săi liderul cercetării muzeologice din România, datorită activității de aproape patru decenii în domeniul protejării patrimoniului cultural național și al studiului evoluției instituțiilor muzeale și al politicilor de profil la nivel internațional. A fost implicat activ în administrația culturală centrală a României (director al muzeelor, director general pentru patrimoniu cultural național și secretar de stat în Ministerul Culturii după 1990), în dezvoltarea legislației din domeniu și în organizarea de noi instituții muzeale (fondator al Muzeului Național Cotroceni). Se adaugă la acestea activitatea sa ca profesor universitar și conducător de stagii doctorale ( "Valahia" din Târgoviște). Ioan Opriș este autorul a peste 25 de volume și 270 de articole de specialitate. Este cercetător științific principal gr. I de Istorie, București, România.

La treningul organizat în incinta Muzeului Național de Artă al Moldovei au asistat 17 muzeografi – specialiști din muzeele naționale din Chișinău, precum și din Muzeul Tradițiilor din Muntenii de Sus, jud. Vaslui, România. În cadrul seminarului au fost abordate problemele gestionării, administrării și managementului patrimoniului cultural. În final s-a ajuns la concluzia că soarta acestuia depinde în mare parte de cei care au răspunderi în muzee și colecții, în instituții de cercetare, dar și în industriile culturale, de cei care cercetează și restaurează bunurile culturale, dar și de cei care doar beneficiază de ele ca operatori de turism sau consumatori de valori artistice.

Trening-ul a culminat cu un flash mob organizat în data de 16 noiembrie 2011 în Grădina Publică Ștefan cel Mare. Obiectivul acestuia a fost realizarea unui sondaj de opinii al cetățenilor cu scopul de a studia cunoștințele și preferințele publicului în ce privește patrimoniul artistic al țării. Respondenții au fost invitați să facă o vizită expres la muzeu, ghidajul fiind realizat de însăși participanții la trening. Astfel, perioada de instruire din cadrul proiectului O abordare transfrontalieră a managementului și valorificării patrimoniului cultural s-a încheiat, acesta intrând în faza finală. În data de 5 aprilie 2012 în incinta Muzeului Național de Artă al Moldovei va avea loc vernisajul expoziției De la tradiție la modernitate care va cuprinde opere din patrimoniul muzeelor – participante în proiect. În aceeași zi se va desfășura și Conferința finală, unde vor fi făcute totalurile proiectului transfrontalier.

În continuare vom menționa că pe portal a apărut știrea conform căreia în data de 1 decembrie apărut prima ediție a publicației "Moldoveni în Italia. Ghid pentru orientarea si integrarea socială a moldovenilor. ", în număr de 5000 de exemplare. 2.700 din acestea vor fi expediate asociațiilor comunității noastre din nordul Italiei, iar restul, comunitătilor de moldoveni din regiunile centrale si sudice. Ghidul "Moldovenii din Italia" a fost deja tipărit și se distribuie prin intermediul Ambasadei din Roma, a Consulatului din Bologna și a asociațiilor din nordul Italiei.

CONCLUZII

Reieșind din cele menționate mai sus, vom formula următoarele concluzii:

Termenul mass-media reprezintă un termen generic, de origine engleză, care denumește ’’ansamblul mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare a maselor’’. Mass-media cuprinde presa scrisă, (ziare, reviste), radioul, televiziunea, rețeaua internet, precum și alte instrumente de stocare și transmitere a informației (discuri, compact-discuri, casete, etc). Pe plan mondial, mijloacele de comunicare în masă au cunoscut o dezvoltare și o raspândire remarcabilă în secolul nostru odată cu crearea posibilităților tehnice pentru transmiterea și accesul relativ ușor la informația scrisă, vorbită (radio) și televizată. Aici se cere de dezvăluit esența termenului de comunicare.

În zilele noastre, un nou instrument mass-media ia o amploare tot mai mare. Este vorba de internet, un sistem mondial de interconectare a calculatoarelor electronice. Principalele facilități pe care le oferă rețeaua internet abonaților săi, sunt: accesul la baze de date din întreaga lume (publicații, programe TV, pagini speciale, etc); poșta electronică – posibilitatea comunicării ieftine cu un alt abonat din orice parte a lumii; posibilitatea efectuării de tranzacții comerciale.

Fenomenul manipulării prin mass-media a căpătat nuanțe din ce în ce mai conturate, ceea ce determină opțiunea pentru bulversarea situației existente ca una de natură politico-propagandistică. Astfel vom spune că instrumentul de bază prin intermediul căruia se efectuează manipularea este mass-media, predestinația finală a căreia este influențarea și formarea opiniei publice.

În perioada de tranziție manipulările prin mass-media capătă o răspîndire destul de largă, un caracter intensiv și sistematic. De exemplu, aceasta se reflectă cel mai mult în limitele unui spațiu totalitar. Închiderea sistemului față de mediul său poate fi percepută de cunoscutele caracteristici ale unui sistem totalitar formulate de către C. Friedrich si Z. Brzezinski, care, în sens sinergetic, pot fi parafrazate astfel: prin partidul unic de guvernămînt si ideologia comunistă, societatea era închisă față de mass-media si libera gîndire, terorizată prin controlul polițienesc, încît economia acestui sistem este închisă față de autoorganizarea socială prin dirijarea ideologiei si a partidului unic. Făcînd referință la conceptul interacțiunii izvoarelor de informație, putem susține cu certitudine că fenomenul schimbului variat de informație cu alte izvoare în regimul echilibrului dinamic lipsea în sistemul totalitar sovietic

Procedeele manipulatorii ale mijloacelor de informare în masă sunt: difuzarea unei informații neutre, în care, însă, faptele sunt aranjate în așa mod încît să conducă auditoriul spre o anumită concluzie; prezentarea numai a unei părți aflate în discuție sau a unei explicații subiective a acestuia; tăinuirea unor informații importante sau întârzierea prezentării lor; reducerea informațiilor, acutizîndu-le pe cele care ar putea fi dăunătoare pentru subiect (manipulator) și sublimîndu-le detaliat pe cele care sunt de folos; filtrarea informațiilor, racordarea textului informației la linia politică promovată de redacție; fragmentarea informațiilor și prezentarea părților ce sunt în avantajul manipulatorului; prezentarea zvonurilor ca fapte veridice; supraîncărcarea obiectului manipulării cu informații pentru a-i reduce capacitatea de analiză critică; includerea unei doze de autocritică în prezentarea unor probleme importante pentru crearea unei aparențe de obiectivitate; propagarea unor informații ce pot fi atribuite unei surse neutre, în care obiectul are încredere; „dezvăluirea" unor informații, considerente confidențiale, care, în realitate, nu sunt confidențiale; o dezmințire dată ulterior nu va diminua efectul primei știri; combinarea de informații verificabile și subversive; comentariul orientat al unei informații adevărate; plasarea unei informații adevărate, cu dovezi concrete, într-un context care-i modifică sensul; exagerarea și desfigurarea unei informații adevărate pentru a-i stîrni cititorului sentimente puternice; repartizarea inegală a lungimii și calității informației pro și contra cu favorizarea aspectelor care la-r orienta pe cititor; „învelirea" unei informații subversive, într-un fapt real informația furnizată fără concluzie, dar în așa mod încît cititorul să-și fondeze de sine stătător o concepție, care se impune.

Manipularea prin presa scrisă – este realizată prin aspectul propagandistico-instructiv, ceea ce presupune că presa este un instrument al politicii și ideologiei și, în această calitate, se află în strînsă conexiune cu sistemul social-politic pe care îl servește. Asociindu-și mijloacele moderne de manipulare, ea a devenit o forță cu efecte pozitive sau negative, în funcție de scopul urmărit și de cei care o folosesc.

Manipularea prin televiziune – care este cea mai folosită formă de transmitere și receptare a informației. Este necesar să menționăm că spre deosebire de limbaj, oricat de bogata ar părea el în informații, oricît de multe noutăți abstracte prezintă, mesajul imaginii este de cele mai multe ori încriptat, adică, deși este etalat în întregime, nu se lasă citit de oricine.

Ținând cont de acoperirea teritorială a posturilor Moldova 1, NIT, Prime și de faptul că populația are acces preponderent la aceste posturi, pornind de la importanța dreptului constituțional al cetățeanului la informație și responsabilitățile care le revin jurnaliștilor, Moldova 1, NIT, Prime și N4 trebuie:

să informeze veridic despre protestele violente și consecințele acestora;

să descrie problemele care au provocat tensiunile;

să reflecte obiectiv toate părțile implicate în conflict;

să prezinte o retrospectivă a conflictului, cu utilizarea surselor de alternativă;

să prezinte toate inițiativele de reglementare a conflictului.

Pornind de la premisa că instituția publică națională a audiovizualului Compania Teleradio-Moldova este un serviciu public de radiodifuziune și televiziune, care trebuie să fie independent editorial, Consiliul de Observatori trebuie să monitorizeze produsele jurnalistice ale companiei și să ia măsuri pentru a asigura că în activitatea sa Teleradio-Moldova:

să ofere servicii care ar asigura informarea corectă, imparțială, echidistantă a consumatorilor;

să țină cont de convingerile politice ale diferitelor categorii ale populației, asigurând echilibrul și pluralismul politico-social, dar și libertatea de exprimare;

să reflecte veridic și echidistant evenimentele fără a deforma sensul realității prin montaj și comentarii, respectînd principiul de informare din mai multe surse.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului, garantul interesului public, care are menirea de a coordona activitatea audiovizuală, trebuie să se autosesizeze și să ia măsuri față de radiodifuzorii care încalcă constant deptul locuitorilor RM la informare completă, obiectivă și veridică, dreptul la libera exprimare a opiniilor și dreptul la libera comunicare a informațiilor prin intermediul mijloacelor de radiodifuziune și televiziune.

BIBLIOGRAFIE

Alegeri locale. 25 mai și 8 iunie 2013. Raportul misiunii OSCE/BIDDO de observare a alegerilor. – Varșovia, 2013, p.12.

Almond G.A. Comparative political systems. în Journal of politics, Gainesville, 1956, vol.18, N. 3, p. 391-409

Almond G.A., Powell B. G. Comparative Politics. A Developmental Approach. – Boston: Little Brown and Company, 1966

Andrieș, V. Abordarea teoretica a conceptului de imagine a natiunii// Moldoscopie (Probleme de analiza politica). – nr.1 (XL), 2008. – Chisinau: CEP USM, 2008. p.16-34

Aron R., Despre totalitarism, Democratie si totalitarism, All, 2000, pag 211-236

Balan O. Natura și esența corupției. // Moldova Suverană. 2004, №8, P. 4-7.

Barrie A., „The Transformation of Politics or Anti-Politics? " în „New Media and Politics" ed. Axford&Huggins, Sage, U.K. 2001, pag 74

Bassiouoni, C., Perspectives on terrorism. USA, 1985, pag 78

Beciu, C., “Politica discursiv . Practici politice într-o campanie electorală”, Polirom, Iași, pag. 23

Bennet Lance W. ș i Entman, Robert M., „Mediated Politics: Communication in the Future of Democracy”, Cambridge University Press 2000, pag. 76

Bertrand J. Societatea cucerită de comunicare, Ed. Polirom, Iași, 2000, pg. 163

Blumler J., „Political Communication systems all change: a response to Kees Grant”, European Journal of Communication 1 4 (2) 1999, pag 44

Bolea M. Conceptul de imagine // Revista „Economie și Sociologie”, nr.3, Academia de Științe a Moldovei, Chișinău, 2010

Boudon R., Bouricaud F., Dictionaire critique de la sociologie, Paris, PUF: 1990, p. 55

Bougnoux Daniel. Introducere în științele comunicării. – Iași: Polirom, 2000.-160 p.

Braud Ph., "Gradina deliciilor Democratiei ", București 2002, pag. 34

Breton Ph., Medias, mediation, democratie: pour une epistemologie critique des sciences de la communication politique // Hermes, 1995, N 17-18

Bucătaru I. Tineretul studios și partidele politice: aspecte ale socializării politice. În Conceptul de contribuție civică în contextul pregătirii universitare: Materialele conferinței internaționale științifico-practice, 17-25 mai 2013. Chișinău, 2013, p. 22-25

Cibotaru V. Republica Moldova și Comunitatea Internațională (curs universitar). Publicat cu suportul financiar al proiectului „Implementarea APC” în cadrul programului TACIS., Chișinău.- 2007, pag 33

Cioaric V., Relații Publice: istorie, teirie, pracică. Chiținău, Prut Internațional, 2013, p.137

Coman C., Relațiile publice și mass-media. Iași, Polirom, 2004, p.93.

Coman M., Introducere în sistemul mass-media, București, 2000, pag 104

Coman M., Introducere in sistemul mass-media. Ed.Polirom, Iasi, 2007, p. 59

Constantin Pîrțac, Coroana cu spini a audiovizualului moldav, Mass Media în Moldova, Raport anual 2001, UJM, p. 44

Corai T., Presa liberă și lustruitorii de imagine // TIMPUL, 17 noiembrie 2005, p.1-3.

Cornelia C., Departamentul Investigații al API, Jurnal de Chișinău, 11.07.2013

Cristal O., Tandemul Public Relations – Campanie electorală // Moldoscopie (probleme de analiză și politică). nr.2 (XXIX), Chișinău, USM, 2005, p. 11

Culea H, Televiziunea și reconfigurarea politicului, Ed. Polirom, Iași, 2002, pg. 34

Curras E. Information as the fourth vital element and its influence on the culture of people. In: Journal of Information Science. 1987, vol.13, No. 3, p. 149

Dagenais B. Profesia de relaționist. Iași, Polirom, 2001, p. 13.

Dagenais B., Campania de relații publice. Iași, Polirom, 2013, p.291.

David G, Relațiile publice: garanția succesului. vol 2, București, Oscar Print, 2013, p.81.

Dicționar Explicativ al Limbii Române. București, 1998, 1192 p

Dispoziția Guvernului Republicii Moldova, nr. 78-d din 05.09.2012. Monitorul Oficial nr.186-189/716 din 07.09.2012

Dobrescu P., Mass-media și societate. București: SNSPA, 2001, pag. 92

Dohotoi Al, Rolul și locul agențiilor în circulația internațională a informației, București 1998, pag. 78

Durkheim E., Educations et sociologie, Paris, PUF, 1966, pag. 51

Electorala 2005. Documente și cifre cu privire la alegerile Parlamentului Republicii Moldova. Comisia Electorală Centrală. – Chișinău, 2005, p.58-60

Enciu N., Populația titulară a Republicii Moldova față cu minoritățile naționale. // Arena politică, an.II, nr.4 (16), ianuarie 1998, p. 6-9

Engwal L., Newspapers as Organisations, Westmead, Gower Publ, 1981, p 27

Erdem, T., Swait, J., Valenzuela, A. Brands as signals: a cross-country validation study.//Journal of Marketing Vol. 70 (January 2006), P.-34-49

Esanu C., Stepanov G. Reflecții asupra activității politico-informaționale a presei. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chisinău: USM, 2002, Partea XVIII, p. 27

Farnem R. F., Terrorism and mass media: A systemic analysis of a symbiotic process. În Terrorism, 13, 1990, pag 99-143

Ficeac B., Tehnici de manipulare, București 1998: pag 172

Francois B., Fericirea ca obligatie. Eseu despre standardizarea prin publicitate, Ed. Trei, 1996, pag 204

Frank R. Qu’est-ce qu’un stéréotype? // Une idée fausse et un fait vrai. Les stéréotypes nationaux en Europe. – Sous la direction de Jean-Noël Jeanneney.- Editions Odile Jacob, novembre 2000, pag 17-26

Friedrich C., Brzezinki Z. Totalitarian Dictatorship and autocracy. Cambridge: Harvard University Press, 1956, pag 58

Galina B., Через разнообразие – к единству, Drochia, 2005

Garcin-Marrou I., Media vs. Terorism, București 2005, pag 82

Gheorghiță M. Organele speciale și militare ale Republicii Moldova m apărarea intereselor de stat și puterii constituționale // Conflictul din Transnistria: adevărul așa cum a fost el. Chișinău 1993, pag 29

Glia Drochiană, 7 iulie 2006

Gozman V., A. Etkind. De la cultul puterii la puterea oamenilor. Psihologia conștiinței politice. – București: Anima, 1991, pag 108

Guzun Gh. Răspunderea juridică și constrângerea de stat // Avocatul poporului, 2001. nr. 10-12 , p.36-38

Herjeu R. Oglinda mișcătoare. Tehnici de propagandă, manipulare și persuasiune. Televiziune, societate și cultură. – București: Editura Fundației "România de Mîine", 2000, pag 17

Hoffman S., ’’Ianus și Minerva. Eseuri asupra teoriei și practicii politicii internaționale’’, Ed. Fundației Soros-Moldova, Știința, 1999, pag. 67

Hyman H., Political socialisation. A study in the psychology of political behaviour, Glencoe, The Free Press 1999, p. 105

Ică I., Provocarea globalizării: mutația umanului, în “Biserică și multiculturalitate în Europa sfârșitului de mileniu”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2001, pag 9

Igor Volnițchi, A fost anul 2001 începutul unei noi ere în presa scrisă din Moldova? în Mass media în Republica Moldova, Report Anual, 2001, p. 20

Judt T., Europa Centralã tradiția uitãrii (un dialog cu membrii grupului A Treia Europã), în Europa iluziilor, Polirom, 2000, pp.15-130

Judt T., Romania: Bottom of the Heap, The New York Review of Books, Nov.1,2001

Kellner D, Cultură media, politică și ideologie: De la Reagan la Rambo, Cultura media, Institutul European, 2001, pag 71

Laqueur W., The Age of Terrorism. USA: Little, Brown and Company 1987, pag 119

Marin C. Comunicare instituțională. – Chișinău: CCRE Presa, 2008, pag 87

Marret, J. L., Tehnicile terorismului. București 2002, pag 85

Mass Media și legislația. Analize, opinii, propuneri. Centru Acces Info, Chișinău, 2013; p.31

McLuhan M., „Galaxia Gutenberg”. Editura Politică, București 1975, p. 37

Monitorizarea programelor Radio Moldova și TV Moldova 1. Raport 1-31 octombrie 2004, organizat de Centrul Independent de Jurnalism și Centrul de Analiză și Investigații Sociologice (CIVIS)

Moraru V. Tendințele dezvoltării mass media într-o societate în tranziție. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chisinău: USM, 2000, Partea XIII, pag 127-144

Moraru V., Identitatea naținală și comunicarea. Chișinău, CEP. USM, 1998, p.85.

Moraru V., Mass-media vs Politica. Monografie, Chișinău, USM, 2001, pag 77-78

Moraru V., Moșneaga V., Identitatea națională și comunicarea, Chișinău 1998, pag 43

Moraru Victor, Mass-media vs politică, Chișinău, USM, 2002, pag 54

Morghentau J., P. ’’Politics among nations’’, New York, 1961, pag. 45

Moscovici S., Mentalitatea prelogică a lumii primitive si mentalitatea prelogicã a lumii civilizate, Psihologia socialã a rela tiilor cu celãlalt, Polirom, 1998, pag 171-188

Moțpan Ch. Cum să te aperi de jurnațiști. Chișinău, Baștina-Radog, 2002, p.10.

Munteanu E., New Age sau cine nu vede hainele cele noi ale împăratului,în “Scara”,anul III (1999) nr.4, pag 63

Nicoară S., Nicoară T., Domeniile imaginarului, Mentalităti colective si imaginar social, Presa Universitară Clujeană, 1996, pag 171-203

Offerlee, M., Sociologie des groupes d'intérêt. Paris: Clefs-Montchrestien, 1994, pag 125

Petcu M, Sociologia mass-media, Cluj-Napoca 2002, pag 63

Pop D., Mass-media și democrația, Iași 2001, pag 24

Popa V. Cadrul legal al administrației publice locale în Republica Moldova. // Cartea albă. Situația autonomiei locale în Republica Moldova. Chișinău: Cartier, 2000, pag 6

Popa V. Republica Moldovenească Nistreană – mit sau realitate sau dreptul la autodeterminare vis-a-vis de separatism /Moldova între Est și Vest. Identitatea națională și orientarea europeană. – Chișinău: Ed.„CAPTES”, 2001. pag 165

Preston P., „Reshaping Communications Technology. Information and Social Change”, Sage Publications, 200 ; Axford, Barrie&Huggins, Richard (ed.): „New Media and Politics”, Sage, U.K.;

Prim-ministrul Vlad FILAT va întreprinde, în perioada 27-28 martie 2012, o vizită de lucru la Bruxelles. Serviciul de presă al Guvernului Republicii Moldova. http://www.gov.md/libview.php?l=ro&idc=532&id=4860 (citat la 17.05.2015)

BIBLIOGRAFIE

Alegeri locale. 25 mai și 8 iunie 2013. Raportul misiunii OSCE/BIDDO de observare a alegerilor. – Varșovia, 2013, p.12.

Almond G.A. Comparative political systems. în Journal of politics, Gainesville, 1956, vol.18, N. 3, p. 391-409

Almond G.A., Powell B. G. Comparative Politics. A Developmental Approach. – Boston: Little Brown and Company, 1966

Andrieș, V. Abordarea teoretica a conceptului de imagine a natiunii// Moldoscopie (Probleme de analiza politica). – nr.1 (XL), 2008. – Chisinau: CEP USM, 2008. p.16-34

Aron R., Despre totalitarism, Democratie si totalitarism, All, 2000, pag 211-236

Balan O. Natura și esența corupției. // Moldova Suverană. 2004, №8, P. 4-7.

Barrie A., „The Transformation of Politics or Anti-Politics? " în „New Media and Politics" ed. Axford&Huggins, Sage, U.K. 2001, pag 74

Bassiouoni, C., Perspectives on terrorism. USA, 1985, pag 78

Beciu, C., “Politica discursiv . Practici politice într-o campanie electorală”, Polirom, Iași, pag. 23

Bennet Lance W. ș i Entman, Robert M., „Mediated Politics: Communication in the Future of Democracy”, Cambridge University Press 2000, pag. 76

Bertrand J. Societatea cucerită de comunicare, Ed. Polirom, Iași, 2000, pg. 163

Blumler J., „Political Communication systems all change: a response to Kees Grant”, European Journal of Communication 1 4 (2) 1999, pag 44

Bolea M. Conceptul de imagine // Revista „Economie și Sociologie”, nr.3, Academia de Științe a Moldovei, Chișinău, 2010

Boudon R., Bouricaud F., Dictionaire critique de la sociologie, Paris, PUF: 1990, p. 55

Bougnoux Daniel. Introducere în științele comunicării. – Iași: Polirom, 2000.-160 p.

Braud Ph., "Gradina deliciilor Democratiei ", București 2002, pag. 34

Breton Ph., Medias, mediation, democratie: pour une epistemologie critique des sciences de la communication politique // Hermes, 1995, N 17-18

Bucătaru I. Tineretul studios și partidele politice: aspecte ale socializării politice. În Conceptul de contribuție civică în contextul pregătirii universitare: Materialele conferinței internaționale științifico-practice, 17-25 mai 2013. Chișinău, 2013, p. 22-25

Cibotaru V. Republica Moldova și Comunitatea Internațională (curs universitar). Publicat cu suportul financiar al proiectului „Implementarea APC” în cadrul programului TACIS., Chișinău.- 2007, pag 33

Cioaric V., Relații Publice: istorie, teirie, pracică. Chiținău, Prut Internațional, 2013, p.137

Coman C., Relațiile publice și mass-media. Iași, Polirom, 2004, p.93.

Coman M., Introducere în sistemul mass-media, București, 2000, pag 104

Coman M., Introducere in sistemul mass-media. Ed.Polirom, Iasi, 2007, p. 59

Constantin Pîrțac, Coroana cu spini a audiovizualului moldav, Mass Media în Moldova, Raport anual 2001, UJM, p. 44

Corai T., Presa liberă și lustruitorii de imagine // TIMPUL, 17 noiembrie 2005, p.1-3.

Cornelia C., Departamentul Investigații al API, Jurnal de Chișinău, 11.07.2013

Cristal O., Tandemul Public Relations – Campanie electorală // Moldoscopie (probleme de analiză și politică). nr.2 (XXIX), Chișinău, USM, 2005, p. 11

Culea H, Televiziunea și reconfigurarea politicului, Ed. Polirom, Iași, 2002, pg. 34

Curras E. Information as the fourth vital element and its influence on the culture of people. In: Journal of Information Science. 1987, vol.13, No. 3, p. 149

Dagenais B. Profesia de relaționist. Iași, Polirom, 2001, p. 13.

Dagenais B., Campania de relații publice. Iași, Polirom, 2013, p.291.

David G, Relațiile publice: garanția succesului. vol 2, București, Oscar Print, 2013, p.81.

Dicționar Explicativ al Limbii Române. București, 1998, 1192 p

Dispoziția Guvernului Republicii Moldova, nr. 78-d din 05.09.2012. Monitorul Oficial nr.186-189/716 din 07.09.2012

Dobrescu P., Mass-media și societate. București: SNSPA, 2001, pag. 92

Dohotoi Al, Rolul și locul agențiilor în circulația internațională a informației, București 1998, pag. 78

Durkheim E., Educations et sociologie, Paris, PUF, 1966, pag. 51

Electorala 2005. Documente și cifre cu privire la alegerile Parlamentului Republicii Moldova. Comisia Electorală Centrală. – Chișinău, 2005, p.58-60

Enciu N., Populația titulară a Republicii Moldova față cu minoritățile naționale. // Arena politică, an.II, nr.4 (16), ianuarie 1998, p. 6-9

Engwal L., Newspapers as Organisations, Westmead, Gower Publ, 1981, p 27

Erdem, T., Swait, J., Valenzuela, A. Brands as signals: a cross-country validation study.//Journal of Marketing Vol. 70 (January 2006), P.-34-49

Esanu C., Stepanov G. Reflecții asupra activității politico-informaționale a presei. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chisinău: USM, 2002, Partea XVIII, p. 27

Farnem R. F., Terrorism and mass media: A systemic analysis of a symbiotic process. În Terrorism, 13, 1990, pag 99-143

Ficeac B., Tehnici de manipulare, București 1998: pag 172

Francois B., Fericirea ca obligatie. Eseu despre standardizarea prin publicitate, Ed. Trei, 1996, pag 204

Frank R. Qu’est-ce qu’un stéréotype? // Une idée fausse et un fait vrai. Les stéréotypes nationaux en Europe. – Sous la direction de Jean-Noël Jeanneney.- Editions Odile Jacob, novembre 2000, pag 17-26

Friedrich C., Brzezinki Z. Totalitarian Dictatorship and autocracy. Cambridge: Harvard University Press, 1956, pag 58

Galina B., Через разнообразие – к единству, Drochia, 2005

Garcin-Marrou I., Media vs. Terorism, București 2005, pag 82

Gheorghiță M. Organele speciale și militare ale Republicii Moldova m apărarea intereselor de stat și puterii constituționale // Conflictul din Transnistria: adevărul așa cum a fost el. Chișinău 1993, pag 29

Glia Drochiană, 7 iulie 2006

Gozman V., A. Etkind. De la cultul puterii la puterea oamenilor. Psihologia conștiinței politice. – București: Anima, 1991, pag 108

Guzun Gh. Răspunderea juridică și constrângerea de stat // Avocatul poporului, 2001. nr. 10-12 , p.36-38

Herjeu R. Oglinda mișcătoare. Tehnici de propagandă, manipulare și persuasiune. Televiziune, societate și cultură. – București: Editura Fundației "România de Mîine", 2000, pag 17

Hoffman S., ’’Ianus și Minerva. Eseuri asupra teoriei și practicii politicii internaționale’’, Ed. Fundației Soros-Moldova, Știința, 1999, pag. 67

Hyman H., Political socialisation. A study in the psychology of political behaviour, Glencoe, The Free Press 1999, p. 105

Ică I., Provocarea globalizării: mutația umanului, în “Biserică și multiculturalitate în Europa sfârșitului de mileniu”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2001, pag 9

Igor Volnițchi, A fost anul 2001 începutul unei noi ere în presa scrisă din Moldova? în Mass media în Republica Moldova, Report Anual, 2001, p. 20

Judt T., Europa Centralã tradiția uitãrii (un dialog cu membrii grupului A Treia Europã), în Europa iluziilor, Polirom, 2000, pp.15-130

Judt T., Romania: Bottom of the Heap, The New York Review of Books, Nov.1,2001

Kellner D, Cultură media, politică și ideologie: De la Reagan la Rambo, Cultura media, Institutul European, 2001, pag 71

Laqueur W., The Age of Terrorism. USA: Little, Brown and Company 1987, pag 119

Marin C. Comunicare instituțională. – Chișinău: CCRE Presa, 2008, pag 87

Marret, J. L., Tehnicile terorismului. București 2002, pag 85

Mass Media și legislația. Analize, opinii, propuneri. Centru Acces Info, Chișinău, 2013; p.31

McLuhan M., „Galaxia Gutenberg”. Editura Politică, București 1975, p. 37

Monitorizarea programelor Radio Moldova și TV Moldova 1. Raport 1-31 octombrie 2004, organizat de Centrul Independent de Jurnalism și Centrul de Analiză și Investigații Sociologice (CIVIS)

Moraru V. Tendințele dezvoltării mass media într-o societate în tranziție. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Chisinău: USM, 2000, Partea XIII, pag 127-144

Moraru V., Identitatea naținală și comunicarea. Chișinău, CEP. USM, 1998, p.85.

Moraru V., Mass-media vs Politica. Monografie, Chișinău, USM, 2001, pag 77-78

Moraru V., Moșneaga V., Identitatea națională și comunicarea, Chișinău 1998, pag 43

Moraru Victor, Mass-media vs politică, Chișinău, USM, 2002, pag 54

Morghentau J., P. ’’Politics among nations’’, New York, 1961, pag. 45

Moscovici S., Mentalitatea prelogică a lumii primitive si mentalitatea prelogicã a lumii civilizate, Psihologia socialã a rela tiilor cu celãlalt, Polirom, 1998, pag 171-188

Moțpan Ch. Cum să te aperi de jurnațiști. Chișinău, Baștina-Radog, 2002, p.10.

Munteanu E., New Age sau cine nu vede hainele cele noi ale împăratului,în “Scara”,anul III (1999) nr.4, pag 63

Nicoară S., Nicoară T., Domeniile imaginarului, Mentalităti colective si imaginar social, Presa Universitară Clujeană, 1996, pag 171-203

Offerlee, M., Sociologie des groupes d'intérêt. Paris: Clefs-Montchrestien, 1994, pag 125

Petcu M, Sociologia mass-media, Cluj-Napoca 2002, pag 63

Pop D., Mass-media și democrația, Iași 2001, pag 24

Popa V. Cadrul legal al administrației publice locale în Republica Moldova. // Cartea albă. Situația autonomiei locale în Republica Moldova. Chișinău: Cartier, 2000, pag 6

Popa V. Republica Moldovenească Nistreană – mit sau realitate sau dreptul la autodeterminare vis-a-vis de separatism /Moldova între Est și Vest. Identitatea națională și orientarea europeană. – Chișinău: Ed.„CAPTES”, 2001. pag 165

Preston P., „Reshaping Communications Technology. Information and Social Change”, Sage Publications, 200 ; Axford, Barrie&Huggins, Richard (ed.): „New Media and Politics”, Sage, U.K.;

Prim-ministrul Vlad FILAT va întreprinde, în perioada 27-28 martie 2012, o vizită de lucru la Bruxelles. Serviciul de presă al Guvernului Republicii Moldova. http://www.gov.md/libview.php?l=ro&idc=532&id=4860 (citat la 17.05.2015)