Mass Media, Influenta Si Manipulare In Cadrul Relatiilor Sociale

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL 1: Cadrul conceptual

1.1. Caracteristici principale: mass-media si influenta in cadrul relatiilor sociale

1.2. Definirea conceptelor utilizate in studierea manipularii in cadrul

cadrul relatiilor sociale

1.3. Cercetari actuale privind mass media in cadrul relatiilor sociale

CAPITOLUL 2: Teorii privind influenta si manipularea in cadrul relatiilor sociale

2.1. Impactul mass-media asupra mediului social

2.2. Internetul, manipularea si feed-back-ul social

CAPITOLUL 3: Cercetarea experimentala:

Obiective si ipoteze

Metodologia cercetarii

Desfasurarea cercetarii

Prelucrarea si interpretarea rezultatelor

Concluzii generale

Caracteristici principale:

mass-media si influenta in cadrul relatiilor sociale

In zilele noastre valorile individuale si cele sociale sunt pe cale sa fie pierdute, daca nu, s-au pierdut pana in prezent. De aproape doua decenii, in Romania, internetul nu mai reprezinta un “lux”, asa cum inca in anumite tari este resimtit. In Romania, interentul reprezinta cea mai concreta si coerenta forma de comunicare mass-media, desigur avand si avantaje si dezavantaje. Unu avantaj usor vizibil, si poate cel mai concret este acela ca toti oamenii sunt in stransa legatura, timpul reprezentand doar o amintire a momentelor in care se astepta chiar si doua saptamani pentru a primi o scrisoare. Dezavantajul care eclipseaza cele spuse anterior este acela conform caruia toti cei care folosesc internetul se depersonalizeaza, ramanand in spatele unei “persona”, unei masti care poate sa jongleze cu orice identitate fizica, psihica, spirituala etc.

Cand spun internet ma gandesc la forma de influenta si manipulare care atrage dupa sine o serie de repercusiuni la nivelul relatiilor sociale. Prin influenta se poate intelege acel fenomen psihosocial care consta din modificarea sistemelor cogntiv-comportamental, atitudinale etc. Influenta este considerata ca avand caracter predominant unilateral, desi exista reactii de tip feed-back, specifice oricarui context interactional. Unul dintre cele mai importante aspecte ale problematicii influentei mass-media se refera la subsistemul psihic la nivelul caruia se poate inregistra cu suficienta relevanta efectele influentei. Modificarile la nivelul subsistemelor cognitive, afective sau motivationale, desi pot fi uneori foarte profunde, sunt greu de evaluat in termeni operationali. In consecinta, posibilitatea de prognoza comportamentala este foarte redusa, datorita numeroaselor medieri si conditionari care au loc intre respectivele subsiteme psihice si actiunea concreta a persoanei care a suportat un proces de influenta.

Cand ne referim la subsistemul atitudinal, sustinem faptul ca lucrurile stau cu totul altfel si anme: atitudinile reprezinta un fel de predispozitie de a reactiona intr-un anumit mod fata de o categorie de obiecte, fapte sau situatii sociale, reprezentand totodata un bun indicator prognostic asupra comportamentului individual si de grup. In ceea ce priveste clasificarea formelor de influenta acestea se pot imparti in: interpersonala, in care si cel care influenteaza si cel care este influentat sunt persoane fizice care se afla intr-o relatie nemijlocita, cu implicare psihologica directa si reciproca; mai este numita si influenta de la om la om; impersonala, in care influentatorul este o organizatie sau institutie sociala ce vizeaza o influenta indirecta prin intermediul mass-media; intentionata, este realizata in mod constient de o persoana asupra alteia in vederea atingerii unui anumit scop si foloseste o anume strategie si recurge la anumite mijloace specifice (sugestie, persuasiune, dispozitie normativa, ordin sau manipulare); neintentionata, produsa spontan in cadrul relatiilor sociale, de regula fara constiinta clara a celor implicati; formativa, ce se realizeaza in ontogeneza in urma procesului de socializare, prin invatare si integrare sociala; de adecvare sociala, prin care se produce armonizarea reciproca a conduitelor interpersonale si de grup si manipulativa, care vizeaza ascendenta si controlul social.

Pe parcursul acestei lucrari vom intalni asa numitele mecanisme ale influentei psihosociale, ce sunt totodata si mecanisme psihice implicate si in schimbarea atitudinilor si comportamentelor;

Imitatia: reproducerea activa a unor modele atitudinale si comportamentale oferite de o alta persoana care, contextual, poseda o anumita relevanta sau ascendenta sociala. Ea are un caracter dinamic si selectiv, implicand elemente de reelaborare si creatie; imitatia reprezinta o forma de invatare si adaptare sociala, implicand o relatie privilegiata, insa asimetrica, dintre doua sau mai multe persoane, fundamentata axiologic. Imitatia este favorizata de urmatorii factori: ascendenta sociala sau afectiva a persoanei-model.

Contagiunea este caracterizata prin tendinta de imitare inconstienta a unui model dominant de comportament, ce se rasfrange de la o persoana la alta.

Comparatia sociala reprezinta unul dintre procesele prin care se dezvolta imaginea de sine, prin procesul de raportare continua la cei din jur, care devin referentiale sociale cu functii modelatoare si corective pentru propria personalitate.

Disonanta cognitiva: reprezinta unul dintre cele mai subtile procese prin intermediul caruia se asigura echilibrul cognitiv si afectiv, cu atat mai necesar cu cat situatiile in care suntem implicati sunt mai dizarmonice si potential generatoare de insatisfactie si frustrari. Aparitia spontana sau producerea intentionata a unei situatii generatoare de disonanta constituie premisa schimbarii unor seturi atitudinale, din cele implicate in respectiva situatie.

Presiunea normativa: este rezultatul conjugarii a doua categorii de factori: existenta unei categorii de norme si modele culturale, organizationale sau grupale cu caracter supraindividual si manifestarea unor puternice nevoi individuale de afiliere, integrare si protectie psihosociala.

Sugestia: este o modalitate complexa de influentare a comportamentului unei persoane, pe baza unor mecanisme neuropsihice inca insuficient descifrate. prin sugestie se intelege procesul de inducere a unei reactii, fara participarea activa a vointei ceiluilalt, proces care poate imbraca trei forme: sugestie spontana, sugestie provocata si sugestie reflectata. Sugestia reprezinta un fenimen curent al vietii cotidiene, incepand cu diferite modalitati spontane si inconstiente de interinfluentare a membrilor unui grup.

Ordinul: reprezinta modalitatea concreta de influentare a comportamentului unor persoane integrate in cadrul unui sistem social organizat ierarhic, in care exista o autoritate recunoscuta.

Persuasiunea: reprezinta o modalitate organizata si dirijata constient de influentare a unei persoane sau grup, apeland la o argumentatie logica, sustinuta afectiv si emotional, in scopul impunerii unor idei, opinii, atitudini sau comportamente care initial nu erau acceptate sau agreate de catre cei vizati. Persuasiunea constituie una dintre principalele forme de exercitare a influentei sociale, permitand compararea rationala a opiniilor si adoptarea unor noi conceptii si atitudini care se divedesc superioare, pe fondul respectarii dreptului la optiune a interlocutorului.

Manipularea: este o actiune de determinare a unui actor social de a gandi si actiona in conformitate cu dorintele si interesele factorului de influenta, uneori chiar impotriva propriilor interese. Se folosesc tehnici speciale de persuasiune care implica distorsionarea adevarului, utilizarea unor sofisme si argumentatii voit falsificate, pe fondul inducerii unor elemente irationale de ordin emotional.

In ceea ce priveste influenta mass-media in Romania, din punct de vedere social mass-media intruneste simultan doua caracteristici sociologice concludente: putini oameni pot comunica direct cu un numar mare de semeni ai lor, iar pe de alta parte, publicul larg nu are mijloacele efective de a raspunde.

Definirea conceptelor utilizate in studierea manipularii in cadrul relatiilor sociale

Tot ce înseamnă revoluție tehnologică și informațională în cadrul societății contemporane, a atras după sine înnoirea proceselor de comunicare, fapt ce a condus la dezvoltarea mass-media. Am ales acest subiect întitulat “Mass-media, influenta si manipulare in cadrul relatiilor sociale”, să încerc să demonstrez existenta influenței și a manipulării în cadrul relațiilor sociale, a mass-media. Când spun mass-media susțin caracterul de manipulare indirectă pe care o are asupra societății și totodată impactul psihic suferit în fiecare zi.

Mass-media, reprezintă și o formă de comunicare ce s-a alterat datorită apariției conflictului, fenomen produs de o înțelegere peiorativă a mass-media.

Comunicarea reprezintă o trebuință umană cu caracter impetuos, astfel încât valorile sociale pot fi transmise, însa există pericolul să fie degradate.

Trăim în era vitezei, afirmație susținută de toate categoriile sociale, eră în care mass-media își împinge formele de influență și manipulare în toate zonele cunoașterii: literatură, psihologie, știri, tot ceea ce reprezintă cultura și informarea de zi cu zi.

În cadrul relațiilor sociale, mass-media este resimțită precum un factor de manipulare în masa. În cadrul acestui studiu, voi încerca să demonstrez atât influența mass-media cât și capacitatea ei de manipulare a societății, ipoteze care pot fi infirmate la sfârșitul cercetării. Pentru ca această cercetare să fie realizată am apelat la următoarele metode de cercetare: chestionar și interviu. Aceste două metode descriptive au la bază următoarele ipoteze: cu cât mass-media este prezentă în viața cotidiană, cu atât ea reprezintă o formă de influență la nivel social, iar cea de-a doua ipoteză este redactată astfel: dacă mass-media devine un factor de realizare a influenței, atunci poate fi considerată o formă de manipulare.

Atitudine: fr. attitude; stare de pregatire in care se alfa un individ care va primi un stimul sau va da un raspuns si care-si orienteaza in mod trecator sau durabil anumite raspunsuri motrice ori perceptive, anumote activitati intelectuale; dispozitie interna durabila care sustine raspunsurile favorabile ori nefavorabile ale individului la un obiect sau la o clasa de obiecte din lumea sociala. Marele dictionar al psihologiei, 2006, Editura Trei, Bucuresti

Comunicare: fr. communication; engl. communication; proces si ansamblu de comportamente care servesc la producerea, transmiterea si receptarea de informatii prin intermediul unor sisteme simbolice impartasite si definite social. Marele dictionar al psihologiei, 2006, Editura Trei, Bucuresti

Comportament: fr. comportement; engl. Behaviour; mod de a fi si de a actionaal animalelor si al oamenilor, manifestari obiective ale activitatii lor globale. Marele dictionar al psihologiei, 2006, Editura Trei, Bucuresti

Feed-back: fr. feed-back; engl. Feedback; retroactiune, raspuns. Marele dictionar al psihologiei, 2006, Editura Trei, Bucuresti

Influenta sociala: fr. influence sociale; engl. social influence; ansamblu de fenomene referitoare la procesele prin care indivizii si grupurile isi modeleaza, mentin, difuzeaza si modifica modul de a gandi si de a actiona in decursul interactiunilor sociale. Marele dictionar al psihologiei, 2006, Editura Trei, Bucuresti

Inconstient: fr. inconscient; engl. unconscious; instanta psihica, sediu al reprezentarilor refulate, opus preconstientului-constientului in prima topica freudiana. Teoria inconstientului constituie ipoteza fondatoare a psihanlizei; dupa Lacan, inconstientul este structurat ca un limbaj. Marele dictionar al psihologiei, 2006, Editura Trei, Bucuresti

Locutor: fr. locuteur; persoana care formuleaza un enunt, vorbitor. Dicționarul explicativ al limbii române, 1998, Univers Enciclopedic, București.

Mass-media: Totalitatea mijloacelor moderne de comunicare în masă a informațiilor. Dicționarul explicativ al limbii române, 1998, Univers Enciclopedic, București.

Manipulare: Ansamblu de tehnici care permit modificarea atitudinilor sau comportamentelor unei persoane, independent de vointa sa. Manipularea implica practici variate. Toate acestea se bazeaza pe fenomenele generale descrise de psihologia sociala. Termenul de “manipulare” nu trimite deci la retete elaborate independent de teorii. El implica luarea in considerare a acestor teorii, in contexte sociale particulare. Pe asemenea baze, este posibil sa distingem intre doua tipuri de tehnici: tehnicile bazate pe persuasiune, care se exercita direct asupra atitudinilor sau personalitatii oamenilor, si tehnologiile comportamentale, care permit aparitia unor comportamente pe care oamenii nu le-ar fi avut spontan. Marele dictionar al psihologiei, 2006, Editura Trei, Bucuresti

Personalitate: fr. personnalite; engl. personality; ansamblu de caracteristici afective, emotionale, dinamice, relativ stabile si generale, ale felului de a fi al unei persoane in modul in care reactioneaza la anumite situatii in care se gaseste. Marele dictionar al psihologiei, 2006, Editura Trei, Bucuresti

Persoana: Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins. Dicționarul explicativ al limbii române, 1998, Univers Enciclopedic, București.

Personaj: Persoană care joacă un rol important în viață sau în societate. Dicționarul explicativ al limbii române, 1998, Univers Enciclopedic, București.

Relatii sociale: desemneaza toate tipurile de interactiuni dintre componentele unui sistem social: persoane, grupuri, organizatii, institutii. Relatiile sociale exprima una dintre caracteristicile de baza ale fiintei umane, aceea de a se forma si manifesta printr-un ansmablu de legaturi cu ceilalti membrii ai comunitatii: parinti, frati, prieteni, colegi, grupuri, organizatii etc. Dumitru Cristea, 2010, Tratat de psihologie sociala au volumul 1, Editura Renaissance, București.

Cercetari actuale privind mass media in cadrul relatiilor sociale

In determinarea si caracterizarea mass-media si opinia publica, un rol important il detine definirea, configurarea categoriei de public, definit in genere, ca expresie socio-umana a unei multitudini de indivizi disparati care manifesta reactii si opinii asemanatoare fata de unele informatii si evenimente. Publicul, in anumite lucrari si cercetari este privit, precum o categorie sociologica si statistica care desemneaza un colectiv de persoane, slab numeros sau foarte numeros, concentrat sau dispersat spatial, omogen sau eterogen din diferite puncte de vedere.

In ceea ce priveste mass-media, publicul societatii moderne este impartit in: public participant si asistant, dispesat si concentrat, organizat, institutionalizat si spontan; fiecare indeplinind functii si roluri specifice. Unii sociologi opereaza, de asemenea, cu departajari intre <public> si <mase>, considerandu-le notiuni care vizeaza domenii diferite, opinia publica apartinand, prin denumire chiar, publicului si nu maselor.

Pot sustine ideea conform careia publicul in conceptia lui Aurelian Bondrea este variabil, mergand de la grupuri relativ reduse pana la cele de amploare nationala sau chiar mondiala. Momentul istoric <originar> de la care se poate urmari procesul de geneza a publicului este cel corespunzator culturilor sincretice, in care valorile obiective coincid cu cele subiective, iar publicul se identifica, de fapt, cu colectivitatatea sociala. Analizele sociologice și psihosociale, examinând comportamentul individual și colectiv (de grup), apelând la comparații și simplificări, în interesul demonstrației și argumentării, semnalează diverse categorii de publicuri. Cu riscul de a exagera simplificarea – subliniază o astfel de abordare – se poate considera un om ca făcând parte din «public în general» și, ca atare, luând poziție asupra diferitelor subiecte de interes <public>.

Publicul are o istorie tipică. Este precedat de o «masă» în care mai mulți indivizi devin preocupați de o problemă socială; un public nu ia naștere decât atunci când câteva grupuri organizate propun o soluție pentru rezolvarea problemei, soluție menită să satisfacă interesele lor. Diferența crucială dintre masă și public constă în faptul că există o similitudine de păreri și acțiuni în cazul masei și o ciocnire a opiniilor contradictorii în cazul publicului… Membrii publicului sunt divizați datorită părerilor lor opuse asupra unei probleme controversate.

Membrii unei mase sunt de acord unii cu alții și, deși pot fi și în dezacord, critica formulată de persoane din exterior este nesocotită, deoarece acestea sunt considerate incapabile de a înțelege și de a aprecia părerile și acțiunile celorlalți. Tipul participării începe să dobândească un caracter semiinstituționalizat. Un moment distinct în evoluția publicului se leagă de manifestarea unei categorii culturale noi, sub raport istoric, și anume, „reprezentarea culturală”. O dată cu aceasta apare publicul ocazional. Societățile actuale cunosc o cu totul altă configurație, în care publicul este tot mai puternic marcat de mass-media. El este produsul acestor mass-media. Publicurile tradiționale sunt înlocuite de „masa dispersată”, expusă pasiv comunicațiilor de masă. Pornind de aici, autorii menționați demonstrează că succesul, valoarea succesuală sunt un produs al unui public dat, în așa fel încât între valoarea succesuală și valoarea obiectivă se pot rupe legăturile, tocmai ca o consecință a autonomizării publicurilor.

Publicul, ca grup uman, format din indivizi aflați la distanță unii de alții, se

caracterizează prin atitudini și opinii comune și prin continuitatea ideilor și valorilor sociale. De altfel, cercetătorii fenomenului de opinie publică, în mod deosebit sociologii, atrag atenția că fiecare opinie își are publicul său, adică un grup de persoane afectate de o problemă socială, față de care adoptă o poziție pro sau contra, exprimată cu diferite grade de intensitate. O trăsătură importantă a structurii publicului este faptul că ea derivă din structura socială, se caracterizează printr-o accentuate mobilitate și printr-o durată în timp relativ limitată. Sociologia și psihologia socială acordă o importanță deosebită studierii și descifrării fenomenelor de opinie publică, atitudinilor, concepțiilor individuale și colective ale oamenilor,punând în evidență o diversitate de valori, de convingeri și credințe. Demersul sociologic aplicat în dinamica opinieipublice relevă o multitudine de atitudini și comportamente maimult sau mai puțin raționale, unele dintre ele fiind expresia unor prejudecăți, stereotipuri, rumori, zvonuri. Analiza sociologică aopiniei publice nu poate face abstracție de asemenea termeni.

În mod curent, prejudecata este o opinie preconcepută sauo atitudine părtinitoare împotriva sau în favoarea unei persoane, unui lucru, unei acțiuni. Prejudecata se caracterizează prin stereotipuri, care reprezintă un fel de tipare mentale, limitate și fixe, rezistente la schimbare, impermeabile la nou. Conceptul de prejudecată s-a răspândit, mai întâi, în psihologia socială a anilor ’20-’30 din secolul trecut, datorită, pe de o parte, interesuluiștiințific pentru teoria atitudinii și noilor tehnici de scalare (scala distanței sociale a lui Bogardus), iar pe de altă parte, preocupărilor privind ostilitatea față de minoritățile etnice în S.U.A. și apoi în Europa. În anii ’50, o dată cu publicarea a două lucrări semnificative, cercetările asupra prejudecății s-au extins.

Este de reținut că abordarea sociologică a conceptului pornește de la considerentul că prejudecata încalcă anumite reguli sociale, între care dreptatea, raționalitatea sau toleranța, fie pe fiecare în parte, fie pe toate în același timp, promovând ideile preconcepute, gândirea stereotipă. Considerată astfel ca un mod de gândire, marcat de factori emoționali, produs înaintea și în afara cunoașterii obiective a unei realități date, prejudecata poate fi definită ca orice afirmație ori generalizare neverificată și neverificabilă cu privire la relațiile umane, la manifestările de comportament ale indivizilor, la calitățile personale sau de grup ale oamenilor. Prin urmare, prejudecățile pot caracteriza atât indivizii, cât și grupurile. Afirmații de felul: <cine nu te privește în ochi are de ascuns ceva> sau <persoana cu o frunte lată are o inteligență superioară>, ori <grupul mare ca număr este și puternic> apar ca expresii mai degrabă afective decât ca rezultat al unei cunoașteri reale.

Ca afirmații necontrolate, prejudecățile exprimă aprecieri fie în favoarea, fie în defavoarea celor cărora le sunt adresate, pătrund cu ușurință în mentalitatea oamenilor, cu deosebire acolo unde nu funcționează exigența necesară pentru cunoașterea științifică, pentru verificarea adevărului. Diminuând sau chiar anihilând spiritul critic al indivizilor, prejudecățile au tendința să crească, în condițiile unor stări de frustrare a indivizilor sau a colectivității. A. Moles subliniază că orice prejudecată de supraestimare a propriei persoane sau a grupuluimărește agresivitatea indivizilor. De cele mai multe ori, prejudecățile apar și se manifestă în legătură cu unele minorități naționale, religioase etc., ale căror particularități și comportamente sunt parțial și insuficient cunoscute și interpretate necorespunzător, defectuos de către ceilalți membri ai colectivității.

Se poate spune că extremismul politic și terorismul își au „justificarea” și în prejudecăți. În măsura în care consecința ultimă a prejudecății constă în situarea individului sau grupului într-un dezavantaj evident, prejudecata este nedreaptă, intolerantă și chiar înjosește demnitatea umană, dând naștere unor standarde morale duble și dubioase. La rândul lor, stereotipurile, termen introdus în științele sociale de Walter Lippman, reprezintă imagini simplificatoare, uniform fixate și apriorice oricărei judecăți profunde și obiective asupra grupului sau a unor persoane ori procese sociale.

Acestor veritabile clișee din mintea noastră, W.Lippman le acordă o funcție de economie: pentru a nu mai reflecta la fiecare situație, individul răspunde prin stereotipuri. Termenul a fost utilizat și într-un sens care lasă să se subînțeleagă că individul găsește, în stereotip, o justificare a propriului său statut. De pildă, este cazul imaginilor pe care unii indivizi și le fac despre o altă rasă, independent de experiența reală pe care aceștia o au cu privire la negri sau la rasa galbenă. În această situație, stereotipul posedă două caracteristici: de economie – evitarea reflecției și de justificare – negrii sau arabii sunt considerați murdari, leneși și hoți, pentru că, prin opoziție, cei ce apreciază se definesc ca fiind curați, harnici și cinstiți. Imagini șablonizate, <standardizate>, preconcepute, în sensul că nu se bazează pe observarea directă a fenomenelor, ci pe moduri de gândire apriorice, rutiniere, deseori arbitrare, fărălegătură cu indivizii sau grupurile sociale evaluate, stereotipurile pot fi autostereotipuri, când se referă la propria persoană, sau aleostereotipuri, când privesc grupuri sau, în general, alte persoane.

Spre deosebire de prejudecăți, stereotipurile se detașează de factorii emoționali, menținându-se la nivelul unor generalizări, prea puțin fondate însă, din sfera cognitivă a subiectului. Stereotipurile sunt favorizate de fenomenul de inerție, ce caracterizează, adeseori, percepția socială a indivizilor. Adoptând stereotipuri și operând stereotip, indivizii subestimează caracteristicile reale ale faptelor psihosociale, ale grupurilor sau ale altor persoane, orientându-și necorespunzător comportamentul în grup și generalizând adesea manifestările altora după aspecte particulare, nesemnificative, fixate în imagini apriorice simplificatoare.

Studii și cercetări efectuate au arătat că stereotipurile pot dirija comportamentele colective ale indivizilor, înlocuind acțiunea judicios elaborată în baza unei cunoașteri veridice a realității cu imagini șablonizate și clișee arbitrare, constituind astfel o sursăe conflicte sociale și o frână în procesul dezvoltării sociale. În sintagma mass-media, consacrată în limba engleză referitor la mijloacele de comunicare de masă, primul termen, mass (de masă), semnifică un atribut al celui de-al doilea, media (mijloace de comunicare).

Termenul media este fundamental, semnificând seturi de tehnici și metode de transmitere, de către furnizori centralizați, a unor mesaje unei audiențe largi, eterogene și dispersate geografic.

De aici rezultă că media „acoperă” simultan cel puțin două sensuri:

1) o tehnologie specifică de comunicare, care este particularizată în raport cu canalul de comunicare și cu etapele comunicării (de pildă, mijloacele tehnice necesare realizării unei emisiuni de televiziune nu sunt aceleași ca în cazul unui cotidian sau unei emisiuni radio);

2) un limbaj de comunicare, reprezentat de un set de tehnologii care permit elaborarea și producerea mesajelor (camere de luat vederi, benzi de înregistrat), transmiterea imaginilor și sunetelor, precum și receptarea mesajelor de către public (aparate audio-video etc.).

Într-o abordare mai cuprinzătoare, termenul media nu are exclusiv această conotație, de mijlocitor tehnic al comunicării, ci și pe cea de limbaj, de mijlocitor de semnificații, încât unui canal de comunicare îi corespund: un limbaj specific, un cod, o gramatică anume. Astfel, raportul între semne, între semne și semnificații și între semnificații și receptor este specific fiecăruia dintre instrumentele media.

Cât privește termenul mass, în modul cel mai general, el are semnificația de public, dar și alte accepțiuni. Cele mai frecvente sunt următoarele:

a) mărimea audienței captate de mijloacele de comunicare modernă, adică, amplitudinea socială a mesajului transmis;

b) simultaneitatea transferului de informații către destinatari;

c) societatea largă de masă, ca tip de comunitate în raport cu practicarea unui consum cultural extins social.

Pornind de la asemenea repere sau criterii de evaluare a naturii și structurii mass-media, de la locul și rolul acestora în societatea modernă, cercetarea sociologică utilizează mijloace și metode specifice urmărind, în principal, trei obiective esențiale:

1. Impactul comunicării de masă asupra cetățeanului, asupra comunităților umane (grupuri, etnii, națiuni, societate mondială);

2. Impactul societății asupra mass-media;

3. Complexitatea raporturilor emițător-mesaj-receptor.

În toate aceste ipostaze (sau în analiza celor trei obiective), importante sunt realizarea „portretului social” al mass-media, înțelegerea mecanismelor funcționării și interconexiunii lor cu societatea. Din această perspectivă, sociologii analizează mass-media:

1. ,,Ca element al sistemului (sistemelor) social (e) pe plan național și internațional, respectiv ca element constitutiv al realității sociale de gradul I obiective; ca instituție specifică sau serviciu public, reunind o pluralitate de funcții social-politice, ideologice, culturale, psihosociale și economice-financiare;

2. Ca mediere și mediator între Realitățile de gradul I evenimențiale și populație, publicuri, respectiv ca producător de imagini despre realitate, ca producător («manipulator») de stări de spirit, climate psihosociale, curente de opinie publică și, prin

ele, ca factor puternic de influențare-orientare-schimbare a comportamentelor individuale și colective. Mijloacele de comunicare în masă au caracter ambivalent: ele nu sunt doar mijloace (neutre) de informare, ci puternice mijloace de influențare a tuturor domeniilor vieții sociale;

3. Ca instrument al grupurilor de interese politice, economice, culturale, diplomatice instituționalizate sau al formelor organizate de reprezentare a societății civile” .

Oricum, în conturarea atributelor conceptului de massmedia, fundalul este reprezentat de ideea generală că ne găsim în fața unui ansamblu de fenomene culturale strâns legate de civilizația tehnicistă. Potrivit altor sociologi, comunicarea de masă se caracterizează prin factura sa industrială, prin anonimatul emiterii și receptării. Ea se distinge prin ubicuitate, instaurând o relație instantanee cu orice punct din timp sau din spațiu, în cadrul unui sistem cultural deschis, iar prin instituționalizarea producției și generalizarea difuzării de bunuri simbolice, prin transmiterea și stocarea informației, ajungem să constatăm dimensiunile sociale și implicațiile umane – pozitive sau negative – ale mass-media. În acest sens sunt supuse investigației, în moduri și cu mijloace diferite, atât conținutul (ceea ce se transmite), deci, ansamblul mesajelor culturale difuzate la scară de masă în condițiile civilizației informaționale, cât și instrumentele comunicării de masă (cum se transmite), adică, mijloacele tehnice de creare, elaborare și difuzare de mesaje.

Cercetarea sociologică a mass-media pune în evidență, teoretic și metodologic, următoarele elemente:

a) analiza conținutului ce se comunică; în acest context trebuie avut în vedere modul propriu de structurare a acestuia, determinat de mediumul sau instrumentul de comunicare, fiecărui canal de comunicare corespunzându-i un limbaj specific;

b) analiza modului în care se transmite mesajul, ceea ce presupune examinarea unui anumit conținut cultural, „prelucrat” în virtutea difuzării lui în masă și structurat conform restricțiilor impuse de codurile specifice limbajelor de comunicare;

c) analiza dimensiunii sociale, în sensul evaluării (estimării) mesajelor ce sunt transmise pe canalele comunicării de masă și se adresează publicului în anumite scopuri;

d) studiul efectelor (ce efect are mesajul), corelat cu analiza producătorului (cine transmite) și, deopotrivă, analiza conținutului cultural și a modului de structurare a mesajului (ce și cum se transmite).

În consecință, și ca ,,sinteză” a celor prezentate, considerăm că putem fi de acord, într-o manieră generală, cu aprecierea acelor sociologi care consideră comunicarea de masă ca fiind „practica și produsul care oferă divertisment și informații unei audiențe formate din persoane necunoscute; aceste conținuturi, transmise de medii tipărite, sonore și audiovizuale, au statutul unor mărfuri, care sunt produse în chip industrial, cu ajutorul unor tehnologii înalte, regularizate de stat și finanțate de particulari; aceste conținuturi sunt consumate în mod personal, privat de către publicul lor.

În fața sociologului se află, astăzi, o nouă lume reală, dinamică, în continuă schimbare: lumea comunicării sau „tabloul mișcător” al mass-media: „comunicarea invadează toate domeniile; în întreprinderi, unde sectorul relațiilor umane devine predominant, iar marketingul, care altădată viza produsul, lucrează astăzi la însăși imaginea firmei; în mediile politice, care nu mizează decât pe marketing politic și imagine publică și care cred, acum, că o lume politică fără ecou în sondaje nu este pe deplin înțeleasă; în presa însăși, unde rubricile «comunicare» prosperă; în audio-vizual, obiectul tuturor poftelor politice și publicitare; în publicitate, care înțelege să se onoreze pe ea însăși numindu-se «întreprindere de comunicare»; în domeniul editorial, unde se produc cărți standard, semiindustriale; în sfera religioasă; în psihoterapiile individuale și de grup, care se vor «comunicative»; în știința organizațiilor și a deciziei; în înseși științele exacte contaminate de termenul «comunicare»; fără a vorbi, bineînțeles, de inteligența artificială, de informatică sau de științele cognitive. Curioasă și puternică convergență a acestor domenii diferite. Consens transnațional și, după cum se poate crede, o nouă ideologie, ba chiar o nouă religie mondială în devenire”. Tabloul sau portretul comunicării din secolul al XXI-lea ar putea continua cu noi componente și nuanțe, într-o combinație de culori aproape infinită, dar sociologia, ca știință, nu se ocupă de metafore – deși nu le ignoră –, ci de procesele reale care se petrec în societate, desprinzând argumente, concluzii și învățăminte.

Aurelian Bondrea sustinea: Dezvoltarea tehnologică a mijloacelor de comunicare reprezintă numai una dintre laturile expansiunii informației în lumea contemporană; cea de a doua latură – și anume una de importanță capitală, deși, aparent, de ordin subiectiv – o constituie ridicarea nivelului cultural al publicului. Învățământul, educația au îndeplinit și îndeplinesc o funcție socialumană majoră în procesul general al modernizării vieții sociale, în destinul istoric al omului, fie luat individual, fie în diversitatea structurilor sociale colective în care trăiește și acționează: familie, grup, comunitate teritorial-administrativă, națiune, stat, continent, lumea ca întreg. Cetățeni educați și culți, instruiți profesional înseamnă, simultan, cetățeni integrați unui circuit informațional ce constituie astăzi – în lumea secolului al XXI-lea – o condiție vitală a înaintării civilizației umane. Mass–media și cultura de masă reprezintă procese sociale integratoare ale condiției umane.

Istoria cercetărilor cu privire la mass-media, în general, și la influențele pe care diferitele media le exercită la nivelul câmpului social, în particular, a evidențiat existența „efectelor puternice” și a „efectelor slabe”, manifestate în perioade diferite și „declanșate” de probleme deosebite. În secolul trecut, perioada interbelică a fost dominată de influența efectelor puternice, ca urmare a șocului determinat de apariția unor mijloace de comunicare și de impactul social al acestora; a contribuit, însă, și contextul social-economic, apariția unor fenomene de masă („societate de masă”, „industrie de masă”, „cultură de masă”, „comunicații de masă” etc.). În a doua jumătate a secolului al XX-lea, s-au impus cu mai multă forță „efectele slabe”, cercetările arătând că influența mass-media în societate, la nivelul grupurilor, colectivităților, indivizilor, era mult mai redusă decât se considerase inițial. Anii ´70, care au însemnat dezvoltarea deosebit de accelerată și puternică a sistemelor private de televiziune, diversificarea lor (prin satelit, prin cablu etc.), apariția și extinderea industriei video, au adus, din nou, în prim plan, paradigma „efectelor puternice”.

Cum subliniază unii analiști sociali, „aceste opțiuni au variat în mod ciclic, de la ideea efectelor puternice la aceea a efectelor slabe, și invers. Caracteristicile acestor efecte s-au schimbat în mod substanțial: cercetătorii au trecut de la efecte globale la efecte speciale, de la cele directe, pe termen scurt, la efecte difuze, indirecte, pe termen lung. În același timp, imaginea receptorului s-a modificat: de la un public pasiv, supus influenței mesajelor, s-a ajuns la un public activ, care filtrează, selecționează conținuturile”. În literatura consacrată domeniului se apreciază că mass-media pot influența receptorii individuali și colectivi, prin apariția și manifestarea unor procese specifice relațiilor complexe mass-media – societate, procese exprimate atitudinal de public prin: acord, identificare și internalizare a valorilor, conținuturilor, sensurilor transmise prin intermediul mesajelor.

Cercetarea sistematică, pluridisciplinară, iar, în acest cadru, și sociologică, a mass-media, a influențelor sale multiple, a generat, cum era și firesc, diverse teorii, mai mult sau mai puțin cuprinzătoare, însă, înlănțuite logic și completându-se pe măsura acumulării de noi concluzii. Fiecare perspectivă teoretică nouă a defrișat un nou teren, orientând atenția cercetătorilor către categorii noi de variabile dependente și independente. Acest proces de descoperire nu este însă terminat. Este normal să presupunem că rămân influențe ale mass-media și asupra mass-media, care urmează a fi identificate în viitor. Din acest motiv, dezvoltarea teoretică trebuie să continue sondarea, dincolo de limitele înțelegerii noastre prezente, a proceselor și efectelor comunicării de masă” Potrivit rezultatelor cercetărilor sociologice, efectele mesajelor mass-media asupra receptorilor îmbracă forme de o mare varietate. Se poate vorbi de efecte exercitate la nivelul instituțiilor sau colectivităților sau de efecte resimțite la scară individuală, de efecte cu acțiune lentă sau rapidă, de efecte obișnuite, firești, normale și de efecte obținute prin acțiune dirijată, orientată etc. În cele ce urmează vom prezenta, cronologic și sintetic, cele mai importante modele care ilustrează paradigma „efectelor puternice”, așa cum rezultă ele din parcurgerea unor lucrări reprezentative.

Modelul „glonțului magic”. Făcând o analiză a propagandei naziste, în anul 1939, psihologul Serghei Ciakotin acreditează ideea că un astfel de tip de propagandă este expresia unui „viol psihic” al mulțimilor. El pornește de la teoria reflexelor condiționate, considerând, ca fundamente ale complexului psihic antrenat în acțiunea de influențare psihologică, instincte și afecte. Studiul lui S. Ciakotin, care avea ca temă asaltul propagandei politice asupra mulțimilor, a evidențiat faptul că „dresajul” prin propagandă se sprijină pe administrarea unui factor condițional șoc (de pildă, simbolul politic, în cazul naziștilor-zvastica), pe fundalul unor instincte și afecte deja existente, astfel încât „constituirea” mulțimilor, precum și „dizolvarea” indivizilor în masă asigură reușita „violului psihic. Prin utilizarea concomitentă sau alternativă a amenințărilor și seducției, prin vehicularea unor simboluri capabile să reîmprospăteze reflexul adeziunii inconștiente a „sclavilor psihici” sugestionați, s-a putut crea condiția fundamentală a genezei unor mișcări de masă pe baze iraționale. În acest fel s-a conturat concluzia că mass-media sunt un instrument aproape infailibil pentru propagandă, factorul rațional, atitudinea critică, dialogul social, influențele reciproce dintre membrii grupurilor, tradițiile, cultura specifice fiind, practic, eludate, eliminate. Deși remediul pentru această propagandă apare, la Ciakotin, de-a dreptul utopic, de felul „psihagogiei” la vechii greci, din opera sa se desprinde și o idee valoroasă, potrivit căreia propaganda, deși pune în evidență anumite constante tehnice și practici universale, este bună sau rea, morală sau imorală, în funcție de ideile vehiculate, de conținutul și valoarea lor, de destinația acestora. Imaginea comunicării de masă de tip stimul-reacție conduce la părerea că receptorii primesc direct mesajele, nemediate, nefiltrate de nici un factor. Această teorie mai este cunoscută și sub numele de „fluxul într-un singur pas” (one step flow) sau „acul hipodermic. (La rândul lor, alți autori abordează mesajele mass-media „ca gloanțe magice”, în sensul că mijloacele de comunicare de masă pot modela opinia publică și orienta masele către orice punct de vedere dorit de către comunicat.

Altfel spus, „punct ochit, punct lovit”. În această accepție, mass-media apar ca veritabile instrumente „vrăjite”, „magice” în modelarea receptorilor, a opiniei publice. Acționând ca un declanșator infailibil de comportament social programat, mass-media pot determina orientarea, în direcția dorită, a atitudinii și comportamentului publicului. Însă, la o analiză critică, lucidă, realistă, un asemenea model se înfățișează ca având un evident caracter mecanicist, lipsit de subtilitate, rezultat din iluzia acțiunii directe a mass-media asupra unor receptori pasivi, automatizați și atomizați, ce ar suporta efecte imediate și nemijlocite, încât „teoria glonțului magic poate părea naivă și simplă”. Cu timpul, o asemenea teorie a fost înlocuită de altele, care „pun un accent mai mare pe factori sociali și culturali care le limitează funcționarea și influența.

Modelul „hegemoniei” mass-media. Avându-și sorgintea în lucrări ale unor reprezentanți de seamă ai „teoriei critice a societății”, promovată de Școala de la Frankfurt (Max Horkheimer, Theodor Adorno) și dezvoltată, ulterior, de intelectuali din jurul Centrului pentru studierea culturii contemporane din cadrul Universității din Birmingham, teza atotputerniciei mass-media este împărtășită de mulți adepți.

La baza acestei teze se află ideea potrivit căreia clasele dominante își exercită puterea, în momentele de stabilitate economică și socială, nu atât prin măsuri represive, cât prin mijloace persuasive de tip cultural-simbolic. Utilizând mass-media și sistemul educațional, forțele dominante economic și politic își impun propria ideologie, conferindu-i caracter universal, promovând valorile ce le sunt specifice și încercând să le legitimeze și să le reproducă sau generalizeze. În acest fel, mass-media devin instrumentul unor tendințe hegemonice, acelea ale deținătorilor puterii, servind, astfel, la impunerea unei ideologii și la promovarea unor interese economice, sociale și de altă natură.

Mai nuanțat și speculativ, utilizând o metodologie de studiu mai complexă și diversificată (achiziții din semiotică, structuralism, sociologie, antropologie etc.), modelul „hegemonic” se subsumează paradigmei „efectelor puternice”, prin afirmarea ideii influenței semnificative a mesajelor transmise prin mass-media asupra publicului receptor.

Modelul „dependenței”. Versiune a paradigmei „efectelor puternice” ale mass-media, acest model, pus în circulație de către Sandra Ball-Rokeach și Melvin De Fleur, are în vedere faptul că oamenii depind de mass-media în moduri diferite, deoarece ei fac parte integrantă din variate subsisteme sociale, care nu pot funcționa în afara informațiilor furnizate de aceste canale de comunicare. Indivizii sunt, așadar, dependenți de datele oferite de mass-media pentru „bunul mers al vieții lor”, însă, în perioade de dezordine, criză, schimbare socială rapidă, „dependența” lor se amplifică și mai mult. În condiții de derută, nesiguranță, teamă, audiența mass-media sporește considerabil.

Modelul „spiralei tăcerii”. Cercetătoarea germană Elisabeth Noëlle-Neuman, de la Institutul de Demoscopie, a elaborat teoria psihosociologică numită „spirala tăcerii”. Această teorie susține că mass-media, în general, au o forță deosebită în influențarea opiniilor indivizilor, controlându-le, de fapt, comportamentul, dată fiind dependența opiniei personale față de opiniile celor din mediul social ambiant (grupul de apartenență etc.).

Aserțiunile de la care pornește autoarea în construirea teoriei sale sunt următoarele:

1) în general, indivizii nu vor să fie izolați, ci doresc să se integreze în grupurile care le sunt în preajmă;

2) sunt situații când unii indivizi aderă la norme și valori pe care nu le împărtășește și societatea; în aceste cazuri, indivizii cu comportament deviant sunt periferializați, marginalizați de către societate;

3) pentru a nu fi izolați, indivizii recurg continuu la o evaluare a situației opiniilor comune;

4) încercând permanent să se conformeze tendinței generale manifestate în grup sau societate, indivizii sunt obligați la continue aprecieri, evaluări, fiindu-le afectate, astfel, reacțiile în spațiul public;

5) opinia publică majoritară se constituie și se menține printr-un joc continuu al proceselor de adecvare și renunțare la elementele distonante. Autoarea modelului ajunge la concluzia că „a exprima o opinie opusă, a săvârși o acțiune publică în nume personal

înseamnă a-ți asuma riscul de a fi izolat. Cu alte cuvinte, se poate descrie opinia publică drept acea opinie dominantă care comandă și o atitudine și un comportament de supunere, amenințând cu izolarea pe individul recalcitrant”, care preferă, astfel, tăcerea.

Modelul „celor doi pași în comunicare” sau al „fluxului în doi pași”, prezentat, în linii mari, anterior, evidențiază rolul surselor intermediare în procesul de comunicare, în particular, rolul liderilor de opinie. De această dată, mass-media nu mai influențează direct receptorii, ci indirect, mediat, prin intermediul liderilor de opinie, persoane mai bine informate, care devin „autorități” în grupurile lor, capabile să selecteze și să interpreteze informațiile pe care le dețin, să asigure echilibrul grupului, având un „rol reglator”. Prin urmare, efectele acțiunii mass-media, exercitate asupra receptorilor, nu se resimt nici total, nici uniform, nici imediat. Ele contribuie mai degrabă la consolidarea, întărirea unor opinii și comportamente preexistente, decât la schimbarea lor. Cercetările efectuate de diverși sociologi confirmă aceste aprecieri.

Modelul „cultivării”. Subsumat paradigmei „efectelor limitate”, modelul sau efectul „cultivării” a fost promovat de sociologul american George Gerbner, pentru care „cultivarea” semnifică efectul rezultat dintr-o expunere intensă, cvasipermanentă la mass-media. În asemenea circumstanțe, indivizii „ajung să depindă de acestea atât în cunoașterea mediului în care trăiesc, cât și în asimilarea unui mod de a gândi lumea înconjurătoare”. Efectele „cultivării”, însă, se manifestă diferit la nivelul diverselor grupuri, în funcție de o serie de factori ce diferențiază indivizii și grupurile.

În opinia lui Pierre Bourdieu, „violența simbolică este o violență ce se exercită cu complicitatea toată a celor ce o îndură, ca și, de multe ori, a celor ce o exercită, în măsura în care nici unii, nici alții nu sunt conștienți de faptul că o îndură sau exercită. Considerăm că lucrurile nu stau întocmai așa, mai ales în ce privește pe cei ce exercită violența prin programe de televiziune, care nu pot să nu știe ce „programează” sau ce urmăresc prin intermediul milioanelor de „mici ecrane”. Suntem, însă, pe deplin de acord cu constatarea că sociologia are funcția de a dezvălui anumite lucruri ascunse; așa stand lucrurile, ea poate să contribuie la diminuarea violenței simbolice ce se exercită în raporturile sociale și îndeosebi în raporturile de comunicare mediatică.

Trebuie subliniat faptul că efectul de „agendă” acționează diferit, în funcție de tema aflată în dezbatere. În general, cercetările au arătat că, în timp ce în probleme vitale indivizii depind mai mult de factori conjuncturali, în chestiuni de ordin general, fără impact direct asupra lor, ei se lasă „dirijați” de „reprezentările” transmise prin mass-media. Alte teorii sau modele privind efectele mass-media susțin că media amplifică decalajul cognitiv, existând categorii de public diferențiate informativ, în așa măsură încât se pot constata grade diferite de „potențial comunicațional”.

Descifrând analitic relația societate-mass-media, sociologia pune la îndemâna celor interesați (factori de decizie politică, manageri sau proprietari ai mijloacelor de comunicare în masă) concluzii principiale și strategii sau metode practice eficiente pentru cunoașterea și „stăpânirea” unui proces complex al lumii moderne: existența și acțiunea mass-media, iar în acest cadru, a televiziunii.

2.1. Impactul mass-media asupra mediului social

Sociologia reprezinta o disciplina plurivalenta, avand ca punct de interferenta si psihologia sociala; putand fi apta sa descifreze complexitatea, unilateralitatea si diversitatea actiunilor umane, individuale si colective. Locul si rolul mass-media in viata sociala in diferite momente istorice poate avea un impact deosebit: geneza social-istorica a fenomenului (evenimentului), puterea constrangerii si a convingerii in constituirea si schimbarea opiniei publice. Conditiile istorice ale aparitiei si dezvoltarii mass-media se concretizeaza in functie de evolutia economica, sociala, politica si cultural-spirituala a societatii, relevandu-se mecanismele institutionale ale influentarii, modelarii si manipularii opiniei maselor in diverse paturi sociale.

In esenta, mass-media, fiind un produs specific al relatiilor umane, una din formele tipice de manifestare a constiintei umane, poarta pecetea principalelor caracteristici ce definesc tipul de raporturi sociale, economice si politice care se afla la geneza fenomenului studiat de sociologie. Mass-media se constituie intr-un sistem propriu, avand ca si componente organice publicul, producatorii si distribuitorii de mesaje, sistemele de control si gestiune, conditiile socio-istorice interne sau externe in raport cu o comunitate mama. Definitia cea mai succinta data comunicarii este aceea de interactiune sociala prin intermediul mesajelor; astfel o persoana sau un grup de persoane influenteaza prin anumite limbaje (semne), comportamentul sau starea mentala a altora.

Prin natura si scopurile sale, mass-media indeplineste importante functii psiho-sociale, iar ca urmare a acestora, impactul comunicarii de masa se regaseste intr-o serie de efecte sociale. Relatia dintre mass-media si societate pune in evidenta consecinte generale sau functii ale mijloacelor de informare in contextul unui ansamblu de influente sau efecte. Functiile mass-media in societate sunt urmatoarele: de construire a semnificatiilor, de influentare educational-civica, de coagulare a preocuparilor individuale si colective si de modelare a comunicarii, adica a limbajului. Cercetarea sociologica releva functii ale mass-media cu impact individual sau social, cum sunt functiile de socializare, de identitate, de informare, de educatie si de divertisment.

In sens restrans, ceea ce vrea sa transmita autorul prin aceasta teorie, este faptul ca societatea este influentata de valorile, normele, credintele, ideile oamenilor dar si de modul in care mass-media isi spune cuvantul. Societatea, se afla la punctul de interferenta dintre om si mass-media; cu toate ca mass-media are ca fundament un mod de gandire si functionare uman, mass-media poate reda intr-o forma slefuita (negativ sau pozitiv), intreg sistemul de valori si norme ale unei comunitati sau ale unui grup social. Internetul, fiind unul dintre cei mai buni reprezentati ai mass-media, incita si influenteaza intr-o masura exagerata psihicul uman.

Ca si forma de manipulare, internetul, componenta a mass-media, ataca in primul rand inteligenta emotionala a unui individ dar si a unui grup social astfel incat sa se poata implementa samburele dependentei. Societatea zilelor noastre se afla intr-o continua schimbare, in care “nou” este cuvantul piatra de temelie; concept care este mediatizat in toate formele publicitare.

2.2. Internetul, manipularea si feedback-ul social

Asa cum am specificat si in subcapitolul anterior, intitulat “Sociologia si mass-media”, ne aflam intr-o era a vitezei in care, valorile, principiile tind sa se universalizeze si sa se globalizeze, astfel incat in viitorul apropiat numai putem vorbii despre valori psihoindividuale ci despre valori comune. Nu exista ceva peiorativ in ideea conform careia un grup detine un set de norme, valori, idei s.a., ci faptul ca omul, insul, isi pierde unicitatea datorita uniformitatii de care dam dovada in aceasta perioada. Internetul, reprezinta cea mai concreta forma de influentare, metoda prin care manipularea este descatusata iar noi toti nu mai suntem siguri pe propria personalitate, pe propriile principii, valori ci ne punem increderea si cursul propriului destin in baza societatii. Feed-back-ul in general reprezinta, posibilitatea si capacitatea unui actor social (care poate fi o persoana, un grup, o institutie, o biserica etc.) de a raspunde mesajului transmis de o alta persoana. Modul de a raspunde si din ce este format feed-back-ul, este o alta analiza; feed-back-ul, este format, inconstient si constient din aceleasi reactii pe care cealalta persoana le-a transmis cu ajutorul semenelor (limbajului), prin intermediul mesajului.

La nivel social influenta reprezinta o componenta majora, cu functii specifice importante in ontogeneza, in invatarea si integrarea sociala dar si in procesul de evolutie psiho-sociala. Ca si efecte principale ale influentei sociale pozitive avem: uniformitatea, conformarea si supunerea; pe langa acestea avem si efectele negative ale influentei si manipularii mass-media, derivate din rezistena la influenta normativa si axiologica: anomie, reactanta, devianta si delicventa. Vom incepe cu descrierea primului efect si anume uniformitatea: reprezinta rezultatul unei influente acceptate de subiect, din dorinta acestuia de a fi asemanator cu ceilalti. Ca si in cazul celorlalte forme pe care le pot lua efectele influentei sociale, realizarea uniformitatii presupune o relatie dinamica si contradictorie intre presiune si similaritate, si tendinta spre individualizare. Rezultatul acestor tendinte opuse va fi determinat de intensitatea si ponderea factorilor motivationali implicati in acest proces, de unele particularitati structurale ale personalitatii tintelor precum si caracteristicile de fond ale sistemului sociocultural de apartenenta.

Cand spun uniformitate, ma refer la spiritul gregar si imitatie; aceasta reprezentand o componenta importanta a comportamentului uman, cu o pondere semnificativa in realizarea uniformitatii sociale, explicatia acestui fenomen psihosocial trebuind nuantata cu datele psihosociologiei moderne.

Presiunea normativa reprezinta principalul factor generator de uniformitate, ca rezultat direct al rolului regulilor si normelor in cadrul vietii sociale. Acestea regleaza raporturile umane pe criterii de consens si evidenta, ceea ce faciliteaza considerabil desfasurarea relatiilor umane in conditiile vietii obisnuite, de zi cu zi. Respectarea acestor reguli apare ca o stare de normalitate, incalcarea lor conducand spontan la aparitia tensiunilor interpersonale, conflictelor si sanctiunilor publice manifestate in diferite forme: dezaprobare, oprobiu, izolare, marginalizare, excludere etc. Intre o situatie de normalitate lipsita de tensiuni si o situatie generatoare de conflicte si sanctiuni, exista tendinta spontana si fireasca de a alege prima varianta, comportamentul deviant fiind totdeauna considerat ca expresie a unei disfunctionalitati in plan psihoindividual sau psihosocial: adica o dizarmonie a personalitatii in relatii cu sine insusi si cu cei din jur.

Modelarea comportamentala a mass-media: presupune imitarea si asimilarea spontana a unui comportament consacrat prin eficienta si prestigiu social. Acest model avand tendinta de raspandire rapida in centrul unei comunitati in care functioneaza aceleasi criterii evaluative si axiologice, rezultatul fiind o adevarata “contaminare” de natura psiho-sociala. In literatura de specialitate sunt cunoscute mai multe cazuri de contaminari psihosociale, in care anumite colective sociale (muncitori sau grupuri etnice) au cunoscut raspandirea unor maladii caracterizate prin anumite simptoame somatice, dar care nu aveau nici un suport biologic real, cauza reala fiind indentificata a fi fost de natura strict psihologica; de fiecare data “epidemia” s-a propagat pe criterii afective si de coeziune grupala in raport cu o problema colectiva semnificativa. O alta caracteristica a mass-media in cadrul relatiilor sociale este comparatia sociala: aceasta reprezentand o alta sursa generatoare de uniformitate: datorita necesitatii de a avea criterii care sa le permita evaluarea propriilor atitudini si comportamente, evitand astfel starile penibile de incertitudine, oamenii au tendinta spontana de a se compara cu cei din jur, pe aceasta cale obtinand repere esentiale pentru corectarea si adecvarea propriilor conduite. Rezultatul procesului de comparare fiind o tendinta spre uniformizare, modelul adoptat tinzand spre valorile medii ale comportamentelor manifestate in cadrul grupului.

Conformismul: este rezultatul unei influente in care subiectul cedeaza presiunii vizand impunerea unor sisteme de valori, norme si modele proprii unui grup, organizatie sau institutie sociala. De regula presiunea spre conformism este mai mare in cazul grupurilor cu o puternica structurare ierarhica, care au dezvltat sarcini foarte importante si dificile, sau care se afla in stare de conflict cu alte grupuri sau institutii. Gradul de conformism manifestat in mod real de o persoana este rezultatul actiunii convergente a patru categorii de factori: presiunea spre conformism din cadrul grupului, particularitatile psihologice ale personalitatii subiectului, caracteristicile de permisivitate si toleranta ale spatiului sociocultural caruia ii apartine grupul si subiectul; factori circumstantiali vizand persoana, grupul, sau mediul social imediat. In ceea ce priveste rezistenta la influenta si manipulare a mass-media, din pucnt de vedere psiho-social, vizeaza formare si integrarea sociala a individului, ce consta in tipurile de comportament, care poate fi apreciat ca fiind prosocial (altruism, sprijin, filantropie), cosocial (diferite forme de colaborare si competitie), sau antisocial (devianta accentuata, delicventa si infractionalitatea).

Cand vorim despre reactanta din punctul de vedere al mass-media, vorbim despre dezvoltarea uneo motivatii negative fata de influenta formativa, legata de sentimentul pierderii libertatii personale sub presiunea anumitor factori sociali. Reactanta sociala impotriva mass-media are originea in nevoia de libertate individuala, iar efectul imediat consta in adoptarea unei atitudini sau comportament prin care se incearca recastigarea libertatii pierdute sau amenintate.

Am evidentiat aceste forme ale influentei si manipularii in cadrul socialului ale mass-media si internet, pentru a putea scoate in lumina factorii care contribuie la denaturarea relatiilor sociale.

BIBLIOGRAFIE

1.Albrecht, K., Inteligenta sociala, Ed. Curtea Veche, Bucuresti, 2007.

2.Amado, G., Guittet, A., Psihologia comunicarii in grupuri, Ed. Polirom, Iasi, 2007

3.Birnbaum, P., Conflictele, in R. Boudon (coor.) “Tratat de sociologie”, Humanitas, Bucuresti, 1997.

4.Bondrea, A., Sociologia opiniei publice si a mass-media, Ed. Fundatia “Romania de maine”, Bucuresti, 1997.

5.Boutaud, J-J., Comunicare, semiotica si semne publicitare, Ed. Tritonic, Buc., 2003.

6.Bondrea, A., Opinia publică și dinamica schimbărilor din societatea românească în tranziție, Editura Fundației România de Mâine, 1998.

7.Bourdieu, P., Despre televiziune, Meridiane, București, 1998.

8.Cristea, D., Tratat de psihologie socială Volumul 1 , Ed. Renaissance, București, 2010.

9.Cristea, D., Tratat de psihologie socială Volumul 2, Ed. Renaissance, București, 2011.

10.Craiovan, P., Psihologia comunicării organizaționale, Edi. Universității Titu Maiorescu, București, 2002.

11.Cazacu, Tatiana-Slama, Stratageme comunicationale si manipularea, Ed. Polirom, Iasi, 2000.

12.Chelcea, S., Cunoasterea vietii sociale, Ed. Institutului National de Informatii, Bucuresti, 1995.

13.Caune, J., Cultură și comunicare, Editura Cartea Românească, București, 2000.

14.Dragan, I., Paradigme ale comunicarii de masa, Ed. Sansa, Bucuresti, 1996.

15.Dincă, M., Metodologia cercetării științifice, Ed. Renaissance, București, 2010

16.Hartley, J., Discursul stirilor, Ed. Polirom, Iasi, 1999.

17.Gueugen, N., Psihologia consumatorului, Ed. Polirom, Iasi, 2006.

18.Larousse, Marele dictionary al psihologiei, Ed. Trei, Bucuresti, 2010.

19.Labarthete, A., Manipularea in relatiile publice, Antet, Bucuresti, 1998.

20.Munteanu, A., Psihologia dezvoltarii umane, Ed. Polirom, Iasi, 2009.

21.Neculau, A., Manual de psihologie sociala, Ed. Polirom, Iasi, 2004.

22.Mucchielli, A., Arta de a influenta, Ed. Polirom, Iasi, 2002.

23.Mucchielli, A., Arta de a comunica, Ed. Polirom, Iasi, 2005.

24.Moldoveanu, M., Miron, D., Psihologia reclamei, Libra, Bucuresti, 1974.

25.Petcu, M., Sociologia mass-media, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.