Mass Media, Comunicare și Influență Socială

„MASS-MEDIA – COMUNICARE ȘI INFLUENȚĂ SOCIALĂ“

INTRODUCERE

Societatea contemporană se află într-o continuă transformare, iar în ultimii ani setea tot mai mare de cunoaștere, necesitatea schimbului de informații și dreptul de a fi informat și de a informa au fost principalele motive pentru care mass-media a cunoscut o dezvoltare fără precedent.

Este deja bine cunoscut faptul că mass-media transformat în ultimii ani într-o forță impresionantă de mobilizare a maselor, atât intelectual cât și la nivel emoțional, multe fiind situațiile în care influențele acesteia au fost majore, fapt ce a dus și la crearea așa numitului concept de „război mediatic”.

Având în vedere impactul deosebit pe care mass-media îl are asupra societății contemporane, cu diversele efecte ce se manifestă în special la nivelul influenței sociale, am ales drept temă pentru lucrarea de față „Mass-media – comunicare și influență socială”.

Este bine cunoscut faptul că nu de puține ori mass-media reușește să ne influențeze și afecteze deciziile, atitudinile, părerile, reacțiile sau opiniile, ea având un impact destul de mare asupra noastră. Aflăm cam absolut tot de ce ne interesează din media (fie prin intermediul mediului online, fie de la televiziuni, fie din ziarele și revistele tipărite – al cărui număr este tot mai redus în ultimul timp) și nu de puține ori cei care ne aduc la cunoștiință fapte, informații sau evenimente reușesc, subtil, să ne inducă diverse interpretări, evaluări, considerații, creându-ne în timp impresia că acestea ne aparțin, că sunt rodul minții noastre.

Și nu de puține ori experiența a demonstrat ca imaginile și informațiile bine manipulate de mass-media au putut reconstrui identități individuale sau naționale, au schimbat concepții și percepții, au modificat atitudini, păreri, ori reacții.

Mijloacele de comunicare în masă sunt, pe zi ce trece, tot mai diversificate, puterea pe care acestea o au asupra oamenilor și implicât asupra mediului social crescând exponențial, odată cu numărul celor interesați periodic de știri, informații, evenimente, actualități.

Mass-media impune și determină un sistem de valori materiale și spirituale, prin conținutul știrilor ori a emisiunilor difuzate, ea reușind să realizeze un ansamblu complex de atitudini și reacții asupra publicului larg. Știm deja că tot ce este prea mult ne obosește, că multitudinea de informații cu care suntem alimentați zilnic tinde să ne relaxeze, că ori de câte ori credem că știm totul, în realitate știm destul de puține și uneori aproape nimic.

Ca mijloc de comunicare în masă, mass-media, indiferent de specificul său, ne crează iluzia participării și implicării active în mijlocul evenimentelor. Tot tot ea este cea care ne oferă înformațiile de care avem nevoie, prezentate în forme mai mult sau mai puțin cosmetizate, crescând sau doar alimentând nevoia noastră de nou, de scandal sau doar de implicare.

Ziarele și televiziunile cu cea mai mare audiență pe piața media sunt cele ce știu să se adapteze din mers cerințelor și preferințelor publicului larg, cu precizarea că gustul publicului se modifică permanent, fiind astfel necesare ajustări continue în structura acestora. Nici o știre, indiferent că aceasta este distribuită în presa scrisă, în televiziune sau în mediul online, nu este bine receptată de către publicul larg dacă nu este însoțită și de imagini reprezentative, imagini ce captează instantaneu atenția privitorului, ce devine astfel brusc mult mai interesat și de conținutul informațiilor.

În România anului 2015, mass media este reprezentată de câteva ziare, agenții de presă și televiziuni de marcă, ce au demonstrat că pot concura cu succes cu orice instituție de profil de renume din lume. Evenimentele importante sunt tratate cu maximă seriozitate de jurnaliștii profesioniști, care au întotdeauna grijă ca publicul să fie informat corect și în cel mai scurt timp, cunoscut fiind faptul că cel care “dă primul știrea” se clasează în top. Și televiziunile au un rol bine definit în media românească, jurnalele acestora fiind uneori adevărate maratoane de forță, în situații neprevăzute, ce impun reactualizarea permanentă a informațiilor, vitală în menținerea ridicată a indicelui de audiență.

Iar pentru a menține trează atenția și a capta permanent interesul privitorului și al telespectatorului, edițiile online ale ziarelor și revistelor sunt permanent actualizate cu informații de ultimă oră, jurnalele de știri ale televiziunilor considerate profesioniste fiind „presărate” cu intervenții „live”, în cadrul cărora reporterii specializați intervin cu amănunte de la fața locului, dar și cu imaginile ce reflectă ideal starea de fapt.

În cadrul lucrării de față, „Mass-media – comunicare și influență socială”, ce este structurată pe două părți (partea teoretică și partea de cercetare) se va realiza o definire și o caracterizare a noțiunilor de bază (avându-se în vedere tema aleasă), cu prezentarea unor abordări specifice, în paralel cu evidențierea influențelor și al funcțiilor mass-mediei asupra mediului social.

Partea doua a lucrării va aborda tema aleasă prin prisma cercetării statistice, cu prezentarea eșantionului de studiu, al elementelor vizate și ulterior interpretarea rezultatelor, avîndu-se în vedere ipotezele inițiale.

La finalul lucrării sunt atașate concluziile acesteia, așa cum acestea au reieșit pe parcursul cercetării complexe ce a fost realizate cu ocazia elaborării acesteia.

CAPITOLUL 1. DEFINIREA ȘI CARACTERIZAREA NOȚIUNILOR DE BAZĂ

1.1Mass-media

Prin mass-media se înțelege totalitatea mijloacelor de informare în masă, ca și comunicarea în masă, cu tot ceea ce înseamă aceasta. Alăturarea cuvântului englez „mass” (reprezentând o masă de oameni), cu cuvântul latin „media”, un plural al substantivului comun „medium” (transmițător, intermediar) a generat sinteza sui generis.

În ultima perioadă s-a remarcat o înlocuire a expresiei „mass-media” cu termenul „media”, acesta semnificând în mod simultan tehnicile de producere și de transmiterea mesajelor, multitudinea de mesaje ce sunt difuzate, dar și ansamblul așa numitor producători de mesaje.

O definiție interesantă a noțiunii mass-media ne este conferită de către cunoscutul Sergiu Tămaș, care apreciază că aceasta reprezintă un ansamblu al „mijloacelor și modalităților tehnice moderne de informare și influențare a maselor” (S.Tămaș, Dicționar politic, București, Editura Academiei Române, 1993, pp.166), gruparea presei, televiziunii, radiourilor, cinematografelor, discurilor și a altor mijloace în cadrul unei singure categorii întemeindu-se pe aspectul că „toate contribuie la crearea unei culturi de masă, proprie civilizației moderne, diferită de cultura rezervată publicului instruit, cultură dobândită prin instituții de învățământ și cărți” (S.Tămaș, Dicționar politic, București, Editura Academiei Române, 1993, pp.167).

Așa cum se poate observa, încă din primul citat al autorului menționat, mass media are capacitatea de a influența masele, pe lângă rolul de a difuza diverse informații publicului larg, în paralel cu transmiterea informațiilor către așa zisa audiență de masă.

Trebuie menționat aspectul că, în cadrul societății contemporane, societate ce este marcată de fluctuații permanente, un loc important în cadrul activității de guvernare, ca și în domeniul controversat și complex al politici, este deținut de „comunicarea în masă”, și asta mai ales avându-se în vedere posibilitățile „de influențare a milioanelor de cetățeni”, ceea ce în timp a dus la o „anumită estompare a formelor tradiționale de comunicare politică” (S.Tămaș, Dicționar politic, București, Editura Academiei Române, 1993, pp.167).

Atât în cadrul procesului de guvernare, cât și în domeniul dedicat politicii, în special în perioada ultimilor ani s-a remarcat o influență deosebită a mass-mediei, „un rol prioritar revenindu-i televiziunii” (S. Tămaș, Dictionar politic, București, Editura Academiei Române, 1993, pp.167).

Mijloacele de comunicare în masă sunt, pe zi de trece, tot mai diversificate, puterea pe care acestea o au asupra oamenilor crescând exponențial, odată cu numărul celor interesați periodic de știri, informații, evenimente, actualități. Iar ca mijloc de comunicare în masă, mass-media, indiferent de specificul său, ne crează iluzia participării și implicării active în mijlocul evenimentelor (M. Dinu, Comunicarea. Repere fundamentale, Editura Orizonturi, București, 2007, pp. 67-68).

Mass-media impune și determină un sistem de valori materiale și spirituale, prin conținutul știrilor și al informațiilor difuzate publicului larg aceasta reușind să realizeze un ansamblu complex de atitudini și reacții asupra acestuia. Și tot mass-media ne oferă înformațiile de care avem nevoie, prezentate în forme mai mult sau mai puțin cosmetizate, crescând sau doar alimentând nevoia noastră de nou, de scandal sau doar de implicare.

Nici o știre de presă nu este bine receptată de către publicul larg dacă ea nu este însoțită și de imagini reprezentative, nimic nu captează și fidelizează mai bine atenția unui consumator de știri decât înformația proaspătă, însoțită de imaginea „care face cât o mie de cuvinte”.

Imaginea în general, și cea pe care o regăsim în presa scrisă, în mediul online sau în televiziune, a ajuns să contribuie esențial la susținerea, întărirea sau modificarea ori crearea unor tipare în mentalul colectiv. Semnificativ este faptul cum, câteva imagini atent selecționate și incluse în cadrul unei știri din mass–media (indiferent de forma acesteia, presa scrisă, mediul online ori televiziune) pot atrage din partea opiniei publice sentimente controversate, de la respingeri la frustrări, de la ostilități la păreri antagonice.

Simțim nevoia să comunicăm, să ne împărtășim opiniile, părerile, să reacționăm, să acuzăm, să luăm atitudine. Și, în ciuda faptului că permanent acuzăm lipsa timpului în existența noastră, nu ducem lipsă de acesta când vine vorba să comentăm diverse subiecte apărute în presă, atât în mod direct (acasă, la locul de muncă, cu prietenii, etc), cât mai ales îndirect, în mediul online, unde avem și avantajul că ne putem ascunde în dosul unei identități virtuale, pe care oricând ne-o putem modifica cu destul de multă ușurință.

Diversele noțiuni, respectiv „comunicare de masă”, noțiunea „mass-media”, ca și cea a „mijloacelor de comunicare în masă” nu se întrepătrund în totalitate, ele nefiind sinonime în accepțiunea totală, motiv pentru care folosirea acestora poate genera uneori diverse confuzii.

O delimitare clară a acestor noțiuni este realizată de un specialist în domeniu, de origine franceză, acesta considerând că media „desemnează, în principiu, procesele de mediere, mijloacele de comunicare și comunicațiile de masă” (Jean Cazeneuve, La société de l' ubicuité, Paris, Editura Denoel-Gonthier, 1972, pp.10).

Astfel, media este definită ca fiind totalitatea „mijloacelor de informare (comunicare)”, în vreme ce mass-media se definește ca fiind totalitatea „mijloacelo de comunicare „pentru un public larg, mijloace inventate și folosite de civilizațiile moderne și care au drept caracteristică esențială uriașa lor putere corelată cu un vast câmp de acțiune. Fără discuție că în această categorie trebuie înscrise: radiodifuziunea, televiziunea, cinematograful, presa scrisă, cartea, discursurile, benzile, casetele, videocasetele, afișajul publicitar” (Jean Cazeneuve, La société de l' ubicuité, Paris, Editura Denoel-Gonthier, 1972, pp.10-11).

Termenul „media”, ce este definit într-un mod deosebit de către Marshall McLuhan (în lucrarea sa din anul 1964, Understanding Media: The Extensions of Man), a generat în ultimii ani diverse construcții lingvistice și chiar derivate ale sale, acestea fiind ulterior preluate în cadrul limbajului de specialitate sub forme diverse, respectiv:

Multimedia

Macromedia

Noile Media

Hypermedia

Mediatizare

Media Analysis

Mediere

În acest context, comunicarea de masă poate fi definită ca fithier, 1972, pp.10-11).

Termenul „media”, ce este definit într-un mod deosebit de către Marshall McLuhan (în lucrarea sa din anul 1964, Understanding Media: The Extensions of Man), a generat în ultimii ani diverse construcții lingvistice și chiar derivate ale sale, acestea fiind ulterior preluate în cadrul limbajului de specialitate sub forme diverse, respectiv:

Multimedia

Macromedia

Noile Media

Hypermedia

Mediatizare

Media Analysis

Mediere

În acest context, comunicarea de masă poate fi definită ca fiind ansamblul procedeelor specifice (presa scrisă, televiziune, radio, cinema ori noile media) prin intermediul cărora se poate realiza o informare complexă a publicului larg, ori prin intermediul căreia se realizează procesul comunicării către ceea ce este generic denumit „opinia publică”.

Tratarea complexului concept al „comunicării în masă” include diverse sintagme, cele mai frecvente fiind amplitudinea socială a mesajului, standardizarea consumului mediatic, simultaneitatea receptării, ca și nivelul receptivității.

Acesta este motivul pentru care deseori, în cadrul limbajului obișnuit, se folosesc expresii de genul „tehnicile de difuzare colectivă” sau „canalele de difuzare colectivă”. Ăn aceste condiții se poate considera o redefinire a comunicării în masă, aceasta putând fi considerată o asociere a fenomenelor socio-culturale cu efectele generate de evoluția tehnologiei de ultimă generație.

Trebuie menționat faptul că, prin mijloace de comunicare, se consideră, în versiunea lui Marshall McLuhan și „cuvântul, telefonul, telegraful, scrisul”, în ciuda faptului că acestea „servesc mai curând la stabilitea de relații interpersonale decât ca emițători către marele public” (Jean Cazeneuve, La société de l' ubicuité, Paris, Editura Denoel-Gonthier, 1972, pp.10-11).

Comunicarea de masă poate fi considerată un proces deosebit de complex, în cadrul căreia „nimic nu poate fi simplu și de la sine înțeles” (Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Iași, Editura Polirom, 1999, pp.7-8).

În societatea contemporană, mass-media a căpătat noi valențe și dimensiuni, ea devenind astăzi „un fel de centru gravitațional în raport cu care se poziționează toate celelalte segmente ale societății – sistemul economic, sistemul politic, sistemul ideologic, sistemul cultural, sistemul tehnologic, sistemele și subsistemele sociale” (Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Iași, Editura Polirom, 1999, pp.8).

Și dintre toate mijoacele media, televiziunea reușește să se detașeze prin influența majoră pe care o are asupra marii majorități a populației, aceasta fiind cea care ne determină să luăm anumite decizii, să avem anumite concepte, să credem în anumite valori. Televiziunea ne oferă aproape gratis și cu un mimim de efort informații din toate domeniile, analize și comentarii, emisiuni de divertisment, știri politice, acte de violență, concepte rasiale ori sexuale, etc.

În societatea actuală, televiziunea încearcă să definească o nouă cultură, simplă și fără implicații profunde, aceasta fiind, din păcate, preferința publicului larg. Și asta deoarece un grad mai ridicat de cultură ar impune criterii mai riguoase și înalte de selectare a programelor unei televiziuni, deziderat mai greu de obținut, cu precădere în zilele noastre.

Din păcate, televiziunea contemporană se remarcî din ce în ce mai des prin multitudinea disfuncțiilor semnalate, dintre acestea enumerând:

Efemeritatea mesajului

Cronofagie

Efectele vizionării excesive

Casarea nivelului cultural

Fenomenul manipulării

Dezinformarea

Crearea falselor evenimente și a falselor vedete

Multe sunt în acest moment televiziunile ce optează pentru parazitarea funcției de informare, în principal prin mimentism mediatic. Scandalul Clinton-Lewinski poate fi cu ușurință catalogat drept o hărțuire informațională, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii reușind să întoarcă atenția televiziunilor de la scandal doar prin exagerarea războiului din Golf.

Mimetismul mediatic, căruia i-a căzut victimă și prințesa Diana, este la modă în ultimii ani, acesta reprezentând efectul crizei de suprainformare. Practic, televiziunile par cuprinse de un fel de nebunie, se reped pe un subiect considerat de maximă importanță și presează pe acesta până în pânzele albe. Imitația informației ajunge într-un punct de delir, unde începe efectul bulgărelui de zapadă, când cu cât se vorbește mai mult despre un anumit subiect, cu atât acesta este considerat indispensabil, de neabandonat.

Apare un fel de hipnoză în rîndul televiziunilor care nu mai țin cont de deontologie, presând permanent pe subiectul respectiv. În televiziune mulți sunt jurnaliștii care în goana după senzațional, după exclusivități, ajung să imite, să copieze și să denatureze informația și respectiv adevărul. Iar un alt aspect negativ al informației este reprezentat de hiper-emoție, televiziunea având o predilecție către spectacol.

În această societate, mass-media reușește să supraviețuiască doar prin funizarea funcțiilor importante pentru aceasta, ea având „anumite consecințe directe asupra marii majorități a populației și răspunzând necesităților impuse” (Melvin L. De Fleur, Sandra Ball Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Iași, Editura Polirom, 1999, pp.133).

În ciuda acestor aspecte, mulți au fost cei care, de-a lungul vremii s-au arătat suspicioși la adresa impactului pe care mass-media îl poate avea la nivelul marii majorități, de la Jean Jacques Rousseau (ce considera că presa este dedicată doar persoanelor ignorante), la T. J. De Santi, care aprecia că „va veni ziua când cei care produc în domeniul gândirii vor deveni surzi la mass media” (Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Iași, Editura Polirom, 1999, pp. 34-35).

1.2 Comunicarea

Comunicarea este definită ca o formă fundamentală de activitate psihosocială în care interacționează două sau mai multe entități (persoane, grupuri, organizații), fiecare aflându-se într-o situație socială determinată, având un anumit statut și jucând un anumit rol.

Activitatea de comunicare, ca formă specifică de interacțiune, implică transmiterea unor mesaje, elaborate prin intermediul unor procese psihoindividuale, psihosociale și socioculturale, cum sunt, de exemplu, percepția interpersonală, gândirea, imaginația, motivația, evaluarea și comparația socială, asumarea și jocul de rol, poziționarea axiologică și normativă, orientarea teleologică ș.a.

Scopul oricărei activități de comunicare este acela de instituire și definire a unui spațiu interrelațional, cu ajutorul informației conținută în mesaje transmise între interactanți, prin intemediul diferitelor tipuri de limbaje. Așadar, limbajele sunt instrumentele comunicării, având rolul de a codifica informația ce urmează a fi transmisă, în vederea realizării unor scopuri explicite sau implicite.

Situația comunicațională este circumscrisă de contextul fizic și social în care se desfășoară interacțiunea, particularitățile psihice și statutul psihosocial al interactanților, mijloacele folosite pentru transmiterea mesajelor și factorii conjucturali care pot afecta direct sau indirect comunicarea.

Comunicarea se poate realiza atât la nivel intrapersonal, prin intermediul limbajului intern, cât și între persoane, grupuri, organizații sau instituții, la fiecare nivel existând anumite particularități calitative, de conținut și de formă.

Analiza relațiilor de comunicare interpersonală evidențiază faptul că acestea sunt – în primul rând – interacțiuni psihologice și psihosociale, desfășurate pe fondul unui schimb de mesaje care mediază și condiționează raporturile umane. Însă, aceste interacțiuni se desfășoară întotdeauna într-un anumit spațiu sociocultural și situațional, care își pune amprenta în mod semnificativ asupra formei, dinamicii și conținutului actului de comunicare interpersonală.

Ca act în sine, comunicarea reprezintă un sistem de transmitere a unor mesaje. Acestea pot fi procese mentale (concluzii, gânduri, decizii interioare) sau expresii fizice (sunete, tipare, gesturi). Oamenii preiau mesaje de la persoane, obiecte, evenimente din jurul lor și le prelucrează spre a le înțelege. De asemenea, oamenii lansează mesaje pentru a-și atinge anumite scopuri.

Comunicarea reprezintă înștiințare, știre, veste, raport, relație, legătură. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite pentru comunicare de către dicționarul explicativ. Deși pare simplu, înțelesul comunicării este mult mai complex și plin de substrat.

Comunicarea are o mulțime de înțelesuri, o mulțime de scopuri și cam tot atâtea metode de exprimare și manifestare. Nu există o definiție concretă a comunicării însă se poate preciza că prin comunicare se înțelege transmiterea intenționată a datelor, a informației. Prin comunicare înțelegem: provocare constantă pentru psihologia socială, activitate, satisfacerea nevoilor personale, legătura dintre oameni etc.

Societatea continuă să existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect să spunem că ea există în transmitere și în comunicare. Este mai mult decât o legătură verbală între cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun, iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să dețină în comun aceste lucruri.

Comunicarea, privită prin prisma actului sau al mijlocului, se află la baza dezvoltării și a organizării sociale, influențând raporturile pe orizontală și verticală între oameni – intervenind chiar în aspirațiile lor intime, dar și în cunoașterea realității. În acest sens, se acceptă de către diverși specialiști ideea după care, capacitatea de a-și formula și transmite gândurile în termeni verbali, este definitorie pentru om.

Conceptele legate între ele în vederea deslușirii funcțiilor și interpretării comunicării sunt: limbă, limbaj, mesaj, activitatea creierului etc. În analiza unității dintre limbă și gândire se impun a fi evidențiatemai cu seamă două aspecte:

Limba are drept funcție principală accea de exprimare a gândirii

Gândirea nu poate fi realizată decât în forme lingvistice.

Lingviști, psihologi și sociologi au fost tentați de sistematizarea demersului comunicării, ca de altfel și de numeroasele implicații ale acestui act, acestui proces sau ale acestui sistem de coduri.

Numeroasele clasificări privind mijloacele de comunicare au în vedere:

Mijloacele lingvistice

Mijloacele paralingvistice – non-verbale-vocale

Mijloacele non-vocale

Mijloace extralingvistice și vocale

1.3 Caracteristicile procesului de comunicare

Ca proces, comunicarea presupune o serie de caracteristici care o definesc în egală măsură și care, pentru a întregi procesul, se cer implicate sau subsumate. Ele se pot regăsi, în parte sau în totalitate, în cadrul unui tip de mesaj. Aceste caracteristici sunt:

Reciprocitate – comunicarea este un proces bidirecțional atât în raporturile ierarhice, cât și în raporturile între prieteni. În timp ce vorbim, ascultăm și pregătim replica următoare, ținând seama și de ce am spus și de ceea ce abia am auzit. Reciprocitatea este o caracteristică esențială a comunicării, aceasta fiind un proces de tip bidirecțional, ce implică, în vederea realizării unui sens, un parteneriat. Mențiunea este valabilă și în cazul relațiile ierarhice, dar și când se are în considerație viața cotidiană. În ambele cazuri comunicarea presupune și continuitatea și simultaneitatea transmiterii mesajelor.

Scopul – orice comunicare are un scop, înțeles atât ca mesaj în sine, cât și ca transmitere și recepționare de informație. Fie că este sau nu conștientizat, scopul nu poate să lipsească. Chiar și în eventualitatea în care este lipsit de conținut, un mesaj poate transmite ceva, respectiv adevărul că el nu conține nimic! Scopul trebuie să fie înțeles într-un sens mai larg, el fiind perceput ca oe un mesaj ce este transmis cu o anumită intenție și de la care se așteaptă o reacție. El se poate reduce la o simplă informație, dar, din aproape în aproape, se dezvoltă și rezultatele întrec orice așteptare. A avea un scop în orice acțiune nu înseamnă decât că suntem conștienți de cuvintele, de gesturile și de finalitatea faptelor noastre.

Ireversibilitatea – mesajul ce este odată transmis nu se mai poate retrage. Astfel, ireversibilitatea se impune a fi văzută într-o strânsă dependență și cu impactul pe care respectivul mesaj îl poate genera avea asupra persoanei care l-a recepționat.

Procesul simbolic – comunicarea utilizează simboluri, acestea fiind folosite pentru a transmite idei. Este un procedeu frecvent în viața noastră cotidiană. Chiar dacă nu realizăm de fiecare dată procedeul, comunicarea dintre oameni conține la tot pasul simboluri, fie în vorbire, fie în limbajul nonverbal. Cel mai adesea, simbolurile sunt folosite atunci când se dorește transmiterea unor idei, dar nici transmiterea sentimentelor nu se poate lipsi de apelul la simboluri.

Procesul real – comunicarea este cel mai concret aspect al existenței noastre, în ciuda faptului că aceasta se bazează uneori, pe cuvinte ori pe vorbe ce nu au neapărat materialitate. În existența de zi cu zi, într-un anume fel sau în altul, oamenii comunică frecvent, prin intermediul acestei comunicări formându-se sistemele diverse de valori, sistemele de credințe ca și sistemele de atitudini ale acestora.

Procesul complex – pe cât am fi de tentați să credem că nimic nu este mai ușor decât să vorbim, pe atât suntem obligați, în cele din urmă, pe măsură ce devenim conștienți de obligativitatea integrării în societate, să recunoaștem complexitatea comunicării. Importanța comunicării devine și mai vizibilă prin prisma faptului că pe perioada comunicării între două persoane se constată producerea a numeroase mutații major. Uneori se produc schimbări cu urmări incalculabile. Primim în aceeași măsură în care dăm.

1.4 Comunicarea eficientă

Comunicarea eficientă presupune ca anumiți oameni să primească informația cuvenită, într-o formă adecvată, la momentul oportun. Comunicarea eficientă este un proces bidirecțional de ofertă, receptare și răspuns care se poate derula doar într-o cultură organizațională care încurajează ascultarea celorlalți, deschiderea către idei noi și disponibilitatea pentru schimbare.

Studiile efectuate în domeniul comunicării arată că obstacolele mari în calea unei comunicări eficiente în organizații sunt generate de o multitudine de factori, care țin de emițător, de receptor, dar și de context.

Printre acestea, cele mai importante și mai frecvent întâlnite sunt:

Diferențe de personalitate și de percepție – Persoane cu pregătire, cunoștințe, valori, așteptări, experiențe și interese diferite percep același mesaj în mod diferit. Pentru a evita neînțelegerile, pentru a percepe cu acuratețe mesajul și atitudinea interlocutorului față de mesajul transmis, se recomandă ca respectivul emițător să solicite cât mai frecvent un feedback (cu precizarea că ideal ar fi permanent).

Diferențe de putere – În orice organizație managerii sunt cei care hotărăsc modalitatea în care sunt luate deciziile. Astfel, prin intermediul controlului exercitat, managerii reușesc să îi încurajeze sau să le limiteze angajaților participarea, , pe diferite trepte ierarhice, la procesul decizional.

Structura organizatorică – Numărul nivelurilor ierarhice dintr-o organizație poate frâna transmiterea informațiilor șef – subordonat și invers. Adesea, angajații simt că nu pot să treacă peste diverse niveluri ierarhice în vederea comunicării cu persoana cea mai indicată. În cadrul unei structuri centralizate, se constată o restricționare a schimbului de informații și asta datorită faptului că diferiți angajați au acces la diferite tipuri de informații. De asemenea, în organizațiile mari, sensul inițial al mesajelor poate fi modificat substanțial ca urmare a faptului că ele trec prin mai multe eșaloane manageriale care realizează o filtrare a informației, pe care ulterior o interpretează în funcție de sistemul propriu de gândire ori de propriul sistem de interese. În plus, în cadrul acestor organizații mari, nu de puține ori informațiile se erodează în procesul transmiterii ori ori ele ajung la respectivul destinatar cu destul mare întârziere.

Statutul funcției – se manifestă prin atitudine și dispreț, prin tendința șefilor de a pune prea puțin preț pe subordonații lor. S-a constatat că oamenii, în general, manifestă dorința clară de a comunica mai degrabă cu oameni având același statut sau cu statut superior. La nivelul salariaților, se manifestă o tendință asemănătoare de a lua prea puțin în considerare comunicarea cu diverșii colegi considerați neimportanți, nesemnificativi ori aflați pe pozitii mai inferioare în cadrul organizației.

Solicitări de tip conflictual ale rolului – Este bine cunoscut faptul că persoana care ocupă rolul de lider le solicită șefilor să îndeplinească funcții profesionale și socio-emoționale, respective să realizeze o coordonare a muncii subordonaților, un control al acesteia, în paralel cu acordarea atenției necesare nevoilor sufletești și dorințelor acestora. Mulți șefi au dificultăți în echilibrarea celor două aspecte ale rolului lor.

Diferențe de limbaj – Aceste diferențe pot apărea ca urmare a diviziunii excesive a muncii, specializării sarcinilor, dar și diferențelor de statut între membrii organizației. Formularea necorespunzătoare a mesajului conduce la creșterea ambiguității: termeni sofisticați, prea tehnici, complexitatea enunțurilor,forme eliptice etc. Limbajul este o formă abstractă de comunicare, exprimând experiența de viață sau experiența profesională, starea emoțională, motivațională sau relația cu interlocutorul. De aceea, pentru a evita diferențele de limbaj, un rol important este deținut de procesul adaptării la nivelul instruirii și cel al cunoașterii interlocutorului, avându-se în vedere evitarea ambiguităților de exprimare.

Reacțiile emoționale – respectiv de furie, dragoste, frică, ură, frustrare, ș.a., influențează felul în care sunt transmise / înțelese diversele mesaje. În situația în care activitatea se desfășoară într-un climat tensionat, un climat de amenințare (respectiv de pierdere a prestigiului) ori un climat de frustrare, în funcție de personalitatea caracteristică angajații vorm manifesta un comportament de tip agresiv ori un comportamet de tip defensiv.

Aglomerarea mesajelor – Mesajele în exces încarcă inutil destinatarul și deseroi acestea pot genera diverse efecte, ce sunt adversele celor intenționate. Bombardați cu mesaje prea multe, există riscul ca unii angajați să le ignore (parțial sau total) ori, în prezența lipsei de interes, să nu le mai acorde atenția.

Tendința de a evalua / evaluarea anticipată – Este o atitudine specifică indivizilor, de a emite judecăți de valuare, de a aproba sau dezaproba afirmațiile diverselor persoane, deseori chiar înainte ca acestea să își termine expunerea/mesajele transmise.

Idei preconcepute – De multe ori mesajul este perceput într-un anume fel, și asta datorită faptului că interlocutorul crede că există posibilitatea ca acest mesaj să conțină și o altă interpretare, diferită de cea percepută de el.

Diferențe de sex – Numeroasele studii realizate de-a lungul timpului au evidențiat faptul că tipul comunicării diferă de la o persoană la alta. Astfel, persoanele de sex feminin solicită informații, în timp ce persoanele de sex masculin evită acest lucru. În timpul comunicării, femeile încearcă să construiască relații de prietenie, cooperare, în timp ce bărbații înclină să folosească stilul „raportare”, bazat pe evidențierea propriilor cunoștințe, ca și al aptitudinilor, cu concentrarea deosebită asupra persoanei proprii. De asemenea, trebuie precizat că femeile reușesc să se exprime mult mai politicos, însă în același timp și ezitant. La rîndul lor, în bărbații comunică în mod direct și implicit autoritar. Persuasivitatea este caracteristică stilului feminin, aceasta favorizând crearea unui climat de tip intim, un climat de colaborare, în vreme ce stilul caracteristic bărbaților este orientat mai mult spre acțiune, este informal și urmărește deținerea contolului.

Incapacitatea de a asculta, specifică acelora care văd și aud ceea ce doresc. Unii angajați nu reușesc să perceapă în întregime mesajele care li se comunică, ei neavând însă tăria ori curajul recunoască acest aspect, motiv pentru care este recomandat feedback-ul periodic.

Absența feedback-ului – poate duce la falsa impresie că mesajul a fost înțeles.

Climatul defensiv – nu facilitează în cadrul unei organizații o comunicare eficace.

1.5 Strategiile de optimizarea comunicării de tip interpersonal

Studiile experimentale realizate de-a lungul anilor au evidențiat faptul că cele mai multe dintre conflictele și disfuncționalitățile care apar în relațiile interpersonale, de grup și organizaționale se datorează, într-o proporție considerabilă, deficiențelor de comunicare. Identificarea factorilor care condiționează desfășurarea procesului de comunicare ne permite să elaborăm și unele strategii de optimizare a acestuia, cu efecte pozitive în toate planurile existenței sociale.

În analiza procesului de comunicare de tip interpersonal se impune a se lua în calcul numeroase categorii ai factorilor ce se află în relație de interdependență:

Factori psihoindividuali

Factori psihosociali

Factori situațional-circumstanțiali

Factori socioculturali

1 Factorii psihoindividuali – se referă la capacitățile și caracteristicile cognitive, lingvistice, caracteristicile afective și motivaționale ca și la caracteristicile temperamental-caracteriale aferente subiectului, acestea fiind cele care reușesc să intervină în mod nemijlocit în cadrul modului de structurarea conținutului, ca și a formei mesajelor ce sunt transmise în cadrul actului comunicării.

De asemenea, capacitatea de comunicare este în strânsă dependență nu doar cu nivelul de dezvoltare intelectuală, dar și de gradul de flexibilitate și implicit modul adecvat de folosite al respectivelor mesaje.

La acestea se mai adaugă și componenta de tip afectiv ce este implicată la nivel subiacent în cadrul actului interpersonal, de către numeroasele motivații ce susțin energetico-dinamogen atât conduita, cât și de restul trăsăturilor aferente personalității, acestea devenind transparente în cadrul activității de comunicare (precum sociabilitatea, timiditatea, aservitatea, egocentrism, diversele complexe de superioritate, complexele de inferioritate, stilul cognitiv, tipul temperamental, stilul relațional, etc).

2. Factorii psihosociali – includ două surse de origine, respectiv:

Natura, ca și caracteristicile statutului ce este deținut de către colocutori, în diverse planuri, respectiv în plan profesional, în plan economic, în plan social sau în plan cultural, prestigiul aferent respectivului statut, diversele sale funcții active, ca și experiența ce este acumulată avându-se în vedere contextul de exercitare

Caracteristicile de tip “construct psiho-social” – acestea rezultă direct în cadrul desfășurării interacțiunii de tip interpersonal, pe fondul relațional amical, pe fondul competiviv ori pe fondul conflictual, ce capătă la un moment dat caracterul unui așa numit „dat obiectiv”, definit în raport cu respectivul observator extern ori cu percepția de tip subiectiv a persoanelor implicate.

3.Factorii socioculturali – vizează valorile, normele ca și modelele ce reglementează diversele raporturi de tip interpersonal în contextul unui anumit spațiu istoric, ca și cultural.

4. Factorii de tip circumstanțiali – situaționali – sunt derivați din natura ca și din caracteristicile situației de tip relaționale în cadrul cărora sunt plasați diverșii interlocutori, dar și de calitatea respectivului climat relațional ce este generat de diverse evenimente întâmplătoare (ce nu au o legătură directă cu respectiva situație ce este în curs de desfășurare), diversele caracteristici ale spațiului fizic în cadrul căruia se derulează relația, dar și ambianța fizică (precum temperatura, iluminatul, fondul sonor etc.), ș.a.

Elaborarea oricărei strategii privind optimizarea comunicării are în vedere în principal analiza complexă corelativă ce implică toți acești factori, în condițiile cunoașterii ideală a situației de tip concret în cadrul căreia se derulează întâlnirea.

Reguli de comunicare

În cadrul practicii sociale sunt evidențiate o multitudine de reguli, de respectarea acestora depinzând nu doar succesul actelor de comunicare interpersonală ori eșecul acestora, ci mai ales calitatea raporturilor interpersoanale, evoluția generală ale acestora.

Dintre aceste reguli evidențiate în practica socială merită amintite:

Toate discuțiile trebuie să înceapă cu referiri de tip general vizând atât situația dată, cât și persoana interlocutorului. Trebuie să se evite formularea aserțiunilor categorice, diversele întrebări închise sau întrebările dificile, întrebările ce sugerează un răspuns, ca și manifestarea unui dezacord privind unele aspecte ce urmează să fie abordate. Se impune crearea unui climat destins, evitându-se intrarea abruptă în problematica ce este specifică respectivei întâlniri.

Se impune o stimulare a conversației, în special printr-o formulare preponderentă a întrebărilor de tip deschis, întrebări ce trebuie să îi ofere interlocutorului diverse grade de libertate, aceste întrebări urmând să alterneze cu întrebări de tip închis, prin intermediul cărora să se reușească fixarea coordonatelor stabilite deja consensual.

Asigurarea unei fluențe în cadrul conversației, fiind oferite diverse informații ce nu sunt solicitate, cu manifestarea unui anumit interes față de diversele opinii ale interlocutorului, ca și față de persoana acestuia. Se recomandă de asemenea o alternare a temelor de discuție, evitându-se stereotipurile de tip verbal, ca și manifestarea plictiselii

Se recomandă ascultarea activă, cu concentrare pe conținutul mesajului transmis, în paralel cu o confirmare periodică a receptării respectivului mesaj, însoțite de sublinierea ori preluarea diverselor idei ce sunt avansate de către interlocutor, ca și de solicitarea unor informații suplimentare acestuia

Se recomandă o conducere a discuțiilor, în sfera de interes motivațională a respectivului interlocutor, respectiv interesele acestuia, convingerile, ca și aspirațiile acestuia. Se va încerca o motivare a interlocutorului în vederea obținerii unor rezultate posibile ale respectivei întîlniri

Se impune o manifestare discretă a eventualelor sentimente pozitive la adresa interlocutorului și avându-se în vedere situația în curs de desfășurare, în paralel cu evitarea unor evocări vizând diverse evenimente ori informații stresante sau penibile pentru interlocutorul respectiv

Se recomandă folosirea, cu precădere a unor mesaje de tip complex, printr-o utilizare sugestivă a limbajului paraverbal, ca și a limbajului nonverbal. Toate mesajele transmise interlocutorului trebuie să fie într-o concordanță deplină, prin intermediul modalităților deja menționate, în acest fel evitându-se provocarea unei derute atât în receptarea cât și în interpretarea mesajelor respective.

Pe perioada derulării discuției, se recomandă evocarea periodică a numelui interlocutorului, ca și evocarea unor eventuale titluri aferente acestuia, manifestate sub forma respectului, dar și pentru a se obține o refocalizare a atenției acestuia pe tema deja abordată. În situația în care respectivul interlocutor se află într-o poziție socială superioară, nemenționarea acestei poziții ar putea duce la diverse interpretări nefavorabile

Se recomandă evitarea tuturor gesturilor ce ar putea sugera un dezinteres sau plistiseala, cum ar fi diversele stereotipuri verbale de tip formal, răsfoitul hârtiilor, joaca cu diversele obiecte aflate la dispoziție, diverse discuți paralele cu persoane aflate în proximitate, pe teme ce nu au un interes comon, ca și privirea cu insistență a unor obiecte din jur, etc

Se recomandă o centrare a privirii pe respectivul interlocutor, evitându-se ca această privire să devină prea insistentă ori chiar jenantă, printr-o posibilă sugerare de dominație asupra partenerului

Este indicat să se realizeze în permanență un efort empatic, în vederea înțelegerii a sentimentelor interlocutorului, a argumentelor și a poziției acestuia

Se recomandă să se evite declanșarea unor mecanisme de apătare din partea interlocutorului prin includerea în discuție a unor critici, prin menționarea punctelor considerate vulnerabile de către acesta ori prin afectarea sentimentului respectului de sine al acestuia

Se impune menținerea permanentă a unui feed-back, prin intermediul căruia să se realizeze corectarea din mers a conținutului și a formei mesajului, ca și a modului de abordare a unor diverse probleme, a stilului practicat în cadrul respectivului context relațional, și implicit corectarea atitudinii manifestată față de interlocutor, a ponderii diverselor elemente de conținut, ca și a duratei respectivei întrevederi, ș.a.

Așa cum se poate observa, avându-se în vedere toate cele menționate anterior, pe baza cunoașterii principiilor generale ale unei comunicări optime, ca și a asimilării și a exercitării active a acestora, poate fi configurat în mod ideal un stil relațional ce se poate dovedi a fi foarte eficient, acesta făcând de altfel parte dintre diversele componente ale personalității. De asemenea, acest stil relațional poate reprezenta și modalitatea ideală de optimizarea relațiilor de tip interpersonal, cu îmbunătățirea climatului social, atât în cadrul unui grup, cât și al unei organizații.

CAPITOLUL 2. ABORDĂRI DIVERSE PRIVIND FENOMENUL MASS-MEDIEI – COMUNICARE ȘI INFLUENȚĂ

Transformarea continuă a societății a atras după sine și o nevoie a dezvoltării schimbului de informații, noua dezvoltare social, ca și provocările aferenre societății contemporane impunănd un rol primordial comunicării. În cadrul acestei noi organizări sociale, atât mass-media, cât și tehnologiile moderne de comunicare au început să dețină frecvent rolul primordial, ele fiind cele care nu doar generează coeziunea social, ci o și redefinesc.

Prin intermediul mass-mediei și al tehnologiilor moderne de comunicare, diversele personae din toate colțurile lumii ajung să interacționeze unele cu altele, în paralel cu modelarea și cu transformarea identității. Și, așa cum este bine cunoscut, post-identitatea este caracterizată printr-o trecere graduală de la diversele identități unitare, la fenomenul complex al comunicării identitate, ca și la cel aferent crizelor identitate complexe.

În societatea contemporană, marea majoritate a populației reușește să își contruiască și definească identitatea „prin consumul de produse media. Identitatea devine comună pentru o anumită categorie de consumatori de media care folosesc aceleași produse și embleme” (Ioan Drăgan, Comunicarea. Paradigme și teorii, Editura RAO, București, 2007, pp. 239).

Autorul sus-menționat ne și explică modul în care poate fi influențată identitatea de consumul produselor media, respectiv: „vizionarea filmelor de acțiune gen Matrix, preferința pentru jocurile de calculator în rețea Nintendo, citirea revistelor moderne și a tabloidelor definesc identitatea publicului adolescent modern” (Ioan Drăgan, Comunicarea. Paradigme și teorii, Editura RAO, București, 2007, pp. 240).

Trebuie menționat faptul că nu numai acest segment al produselor media (respective cel dedicat ficțiunii) poate influența în mod deosebit construcția identității personale, ci deseori acest fenomen se remarcă inclusiv în cazul emisiunilor standard de știri, prezentate de televiziunile generaliste.

Aceste știri, ce reușesc să aibă un impact deosebit asupra identității unei persoane, cu tot ce implică aceasta, nu pot fi incluse într-un anumit șablon, construcția modelelor diverse putând fi generată de știrile politice, de știrile sportive, de știrile de actualitate și chiar și de știrile cultural.

Această modificare, restructurare, influențare la nivelul propriei identități este posibilă în condițiile actualei societăți, postmodernitatea impunând „un ritm mult mai accelerat de schimbare și de extindere a societății, identitatea este acum aproape exclusiv dictată de către mass media și devine tot mai instabilă și mai fragilă” (Ioan Drăgan, Comunicarea. Paradigme și teorii, Editura RAO, București, 2007, pp.240).

Autorul consideră de asemenea că multiplicarea deosebită pe care au cunoscut-o în ultimii ani canalele de comunicare, ca și dezvoltarea posibilității de accesare a acestora de către fiecare persoană a societății postmoderne nu au fost însoțite, din păcate și de cunoașterea realității contemporane și implicit de înțelegerea acesteia.

Este bine cunoscut faptul că orice imagine și implicit crearea acesteia are în vedere efectele pe care aceasta le poate induce prin procesul complex de comunicare, creatorii de imagine urmărind în general anumite obiective prin mesajele transmise, ce se reflectă ideal prin efectul generat de comunicare.

Marea majoritate a efectelor generate într-un proces de comunicare sunt strict legate de „capacitățile fizice ale unui consumator de media” (Guy Lochard, Comunicarea mediatică, Editura Institul European, București, 1998, pp.57-58), existând însă și cazuri în care acestea variază în funcție de timpul expunerii la respectivul mesaj.

Efectul comunicării ideale implică totalitatea proceselor și a consecințelor generate de receptarea diverselor mesaje, aceste procese și consecințe neputând fi atribuite decât numai strict direct actului de comunicare implicit.

În domeniul comunicării, o atenție deosebită este acordată așa numitului „efect Maletzke”, conform căruia efectul mass-mediei se definește ca fiind multitudinea „modificarile semnalate la nivel individual ori social pe care reușesc să le producă mass-media, prin intermediul tipului lor specific de mesaje” (Denis Mc Quail, Sven Windahl, Modele ale comunicării, pentru studiul comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, București, 2010, pp. 89-90).

Caracteristicile efectului mass-media sunt diverse, respectiv:

Individul asupra căruia este exercitat efectul – ținta

Natura efectivă a efectului

Intenționalitatea respectivului effect

Durata efectului

Numeroasele studii ce s-au realizat de-a lungul anilor în domeniul efectelor generate de mass-media au fost în marea lor majoritate de tip statistic, ele evidențiind în mod ideal efectele generate de diversele mesaje ale mass-mediei la nivel individual, dar și la nivelul grupului ori a unei părți din societate.

Pe lângă acestea, s-a avut în vedere și natura efectelor comunicării, respectiv:

Dacă mesajul acesteia a fost recepționat de către publicul țintă sau nu

Dacă efectul a fost unul de natură pur cognitivă ori un efect de ordin comportamental

Variația intervalului de timp scurs din momentul emisiei mesajului și momentul înregistrării unui potențial efect (Pierre Sorlin, Mass media, Editura Institutul European, București, 2002, pp. 56-57)

Comunicarea poate avea asupra individului mai multe tipuri de efecte, cele mai relevante fiind:

Efectele pe termen scurt – efecte resimțite până la cel mult șase zile

Efectele pe termen mediu – se resimt în intervalul 7-30 zile

Efectele pe termen lung – sunt resimțite peste 30 de zile

De asemenea, mesajul comunicării poate avea efecte pe care respectivul emitent nu le-a anticipat sau chiar nu le-a intenționat. Astfel, s-a constatat că, pe lângă efectele intenționale, comunicarea implică și diverse efecte non-intenționale (Guy Lochard, Comunicarea mediatică, Editura Institul European, București, 1998, pp.92).

Astfel, în domeniul comunicării s-a impus și cercetarea privind modul de receptare al mesajelor transmise, aceasta având în vedere atât :

Cercetarea directă asupra acțiunii mediatice

O cercetare privind publicul receptor al mesajului

Cercetarea direct asupra acțiunii mediatice în procesul de comunicare are în vedere în principal raza acțiunii mediatice, respectiv procentul total al publicului inclus și vizat de un anume mesaj transmis. Prin cercetarea razei acțiunii mediatice se pot identifica o multitudine de informații pentru persoanele interesate, ea fiind des preferată mai ales în cadrul sectorului dedicate publicității.

Comunicarea mediatică își găsește locul într-un anumit context social, situație în care recepționarea mesajelor transmise nu poate fi privită drept un simplu fenomen de tip individual.

De altfel, diversele opinii, atitudini și chiar concepții ale marii majorități sunt definite în esență de un anumit caracter social, în acest fel reușindu-se sugerarea așa numite „cultură de grup”. În acest fel, comunicarea unui mesaj în cadrul unui grup ce este potrivnic conținutul acestuia, nu poate avea ca efect nici o modificare semnificativă a opiniilor, atitudinilor ori a concepțiilor. Singurul efect ce poate fi generat la nivel de grup este acela al schimbării atitudinii în raport cu emitentul.

Macroefecte mediatice

De-a lungul timpului, numeroșii specialiști în domeniu au reușit să contureze trei teorii care în acest moment predomină fenomenul cercetării macroefectelor mediatice, respectiv:

Teoria agendării

Teoria spiralei tăcerii

Teoria prăpastiei cognitive – cunoaștere diferențială

2.1 Teoria agendarii

Este bine cunoscut faptul că orice public se află sub impactul permanent al unui anumit flux mediatic. Și dacă până în jurul deceniului șapte al secolului trecut specialiștii aveau în vedere studierea efectelor pe termen scurt ale comunicării, respective efectele comportamentale și efectele atitudinale, în present se au în vedere efectele pe termen lung, respective efectele sociale.

Prin intermediul comunicării mediatice se reușește o sedimentare a problemelor sociale în centrul atenției publice, restul aspectelor considerate ca fiind lipsite de importanță nefiind incluse în mesaje adresate acesteia (Denis Mc Quail, Sven Windahl, Modele ale comunicării, pentru studiul comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, București, 2010, pp.83).

Așa se face faptul că în societatea contemporană mass media este cea care fixează, impune agenda publică, ea fiind cea care generează trenduri ascendente ori trenduri descendente (în funcție de împrejurări) atât în cazul persoanelor, cât și în cel al diverselor instituții (Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Iași, Editura Polirom, 1999, pp. 47)

Sistemul de selecție îi permite mass-mediei să desemneze constant prioritatea tuturor mesajelor aflate în central atenției pentru publicul larg, în funcție de acestea remarcându-se diverse efecte atât la nivelul comportamentelor, cât și la nivelul atitudinilor. Astfel, în ciuda faptului că, cel puțin la nivel teoretic, mass-media nu ne impune un mod de abordare, un stil de gândire, la nivel practic aceasta reușește să ne impună diversele subiecte asupra cărora în mod involuntar vom reflecta.

Raporturile complexe dintre publicul larg și mass media generează și diverse variante de agendare, respectiv:

„Agenda mediatică” – are în vedere precizarea evenimentelor, ca și stabilirea unei anumite ierarhii la nivelul interesului publicului larg

„Agenda publică” – este o noțiune complexă, ce implică opțiiuni și forme de manifestare multiple

Teoria agendării, conform căreia publicul larg acordă o importanță deosebită subiectelor aflate în central atenției mediatice, are în vedere atât agenda mediatică, cât și agenda publică. Un exemplu în acest sens îl poate constitui celebrul fenomen FNI din anii 90, când diversele informații ce au fost vehiculate în media privind fondurile deponenților au atras sute de mii de persoane la sediile respective instituții financiare.

Trebuie precizat faptul că relația dintre publicul larg și mass-media este una de tip cauzal, media selectându-și diverse aspect pe care le bifează în propria agendă, iar publicul larg urmându-i exemplul, după un anumit interval de timp (Melvin L. De Fleur, Sandra Ball Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Iași, Editura Polirom, 1999, pp.73)

Ulterior teoriei agendării, specialiltii au reușit să definească sensul larg al agendelor comunicării, respectiv:

O agendă personală sau agendă intrapersonală – include diverse subiecte și obiective ce sunt strict personale

O agendă interpersonală – include diverse obiective ce sunt importante în special în cazul contactelor sociale numeroase

O agendă a comunității – include numeroasele subiecte ce sunt considerate ca fiind de interes general

2.2 Teoria spiralei tăcerii

A fost elaborată în perioada anilor ‘70 de către o cercetătoare de origine germană, Noelle Neumann. Aceasta a luat în calcul dificultatea ce se semnalează în cazul identificării influenței mediatice, opinia public fiind cea care deseori îl obligă/ îi impune unei persoane să fie destul de reținută, să nu își exprime propriile opțiuni (Melvin L. De Fleur, Sandra Ball Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Iași, Editura Polirom, 1999, pp. 93).

În viziunea Noellei Neumann, persoanele au un astfel de comportament din cauza faptului că acordă o atenție deosebită opiniilor majorității.

Conform teoriei spiralei tăcerii, televiziunea este un canal de comunicare ce nu permite o selecție de tip individual. Astfel, publicul privește la televizor fără a-și pune diverse întrebări legate de subiectele prezentate. Cercetătoarea este de părere că în cazul urmăririi unei emisiuni TV, mecanismul de autoapărare al persoanei nu este activat, aceasta având un nivel destul de scăzut al gradului de selectivitate.

Psihologic vorbind, o persoană poate pune destul de greu la îndoială diverse aspecte recepționate direct, motiv pentru care televiziunea reușește să inducă publicului larg cel mai înalt nivel al manipulării.

În cazul în care consumul mediatic vizează zona presei scrise (indiferent de formele acesteia), gradul de selectivitate al persoanei crește instantaneu, selectivitatea fiind la îndemâna oricui, în acest fel reușindu-se trecerea cu ușurință de la un subiect la altul (Denis Mc Quail, Sven Windahl, Modele ale comunicării, pentru studiul comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, București, 2010, pp. 83).

În general, marea majoritate a persoanelor au tendința de a se alinia unui anumit current de opinie, de a face parte dintr-un anumit grup, de a fi recunoscuți în cadrul acestuia. Acesta este motivul pentru care s-a identificat și fenomenul „conformismului de grup”, o persoană exprimându-și cu mai multă tărie o idée în situația în care consideră că aceasta este împărtășită de grupul din care face parte (Pierre Sorlin, Mass media, Editura Institutul European, București, 2002, pp. 71).

Prin intermediul teoriei spiralei tăcerii s-a reușit în timp studierea diverselor influențe deosebite pe care comunicarea prin mass-media le are la nivelul publicului larg, respectiv:

O anumită teamă de izolare poate genera refuzul exprimării directe a unor opinii considerate ca fiind minoritare

Mesajele mediatice ce vizează în general același tip de subiecte pot induce, la nivelul preocupărilor publicului larg, o anumită uniformizare

O izolare a opiniilor de tip minoritar poate favoriza procesul complex al integrării sociale

Teoria creșterii diferenței de cunoaștere

Teoria prăpastiei cognitive

CAPITOLUL 3. MASS MEDIA – ROL, INFLUENȚE, CAPACITĂȚI DE MANIPULARE

Tot mai mulți sunt specialiștii care atrag atenția că folosirea noilor mijloace aferente mass-media fără discernământ poate genera diverse efecte asupra mentalității, a logicii, dar și a memoriei populației.

Și tot mulți sunt și cei care care susțin că mass-media dintr-un anumit stat se află în relație directă cu sistemul politic al acestuia, sistem ce are capacitatea de a determina marea majoritate a relațiilor ce se stabilesc între guvernul unui stat și media acesteia (Melvin L. De Fleur, Sandra Ball Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 1999, pp.132).

Iar primii care au reușit să evidențeze această dependență sunt considerați astăzi precursorii studiilor privind influența socială a mass-mediei. În cursul anului 1927, Harold D. Lasswell a reușit să publice un așa numit articol precursor (în versiunea cunoscutului Bernard Miege), considerat la vremea respectivă a fi un articol al propagandei politice.

Iar în anul 1948, același Harold D. Lasswell reușește să publice o „biblie” în domeniul studiului mass-mediei, The Communication of Ideas, în cadrul căreia reușește să definească într-un mod ideal acțiunea de comunicare, respectiv : „Se poate descrie convenabil o acțiune de comunicare răspunzând la următoarele întrebări- Cine spune ? Ce spune, prin ce canal, cui spune ? Cu ce efect ?” (Melvin L. De Fleur, Sandra Ball Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 1999, pp.49-52).

În acest fel, studierea procesului complex al comunicării implică focalizarea asupra uneia dintre întrebările identificate de către autor, „specialistul lui cine? (comunicatorul) se aplică studiului factorilor care dau naștere comunicării și o dirijează. Această subdiviziune se numește analiza de reglare („control analysis” (Melvin L. De Fleur, Sandra Ball Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 1999, pp.51).

Astfel, se consideră că specialiștii implicați în studierea diverselor canale de comunicare realizează de fapt o analiză a principalelor mijloace publice de informare, așa numita „media analysis”.

Autorul a reușit să definească cel mai bine și noțiunea analizei audienței, respectiv „audience analysis”, ce se realizează în momentul în care centrul de interes se constituie din diversele persoane ce sunt influențare de diversele mijloace de informare.

Această definiție este ulterior contestată de cercetătorul Elihu Katz, opinia sa fiind împărtășită și de un lider important al Școlii Frankfurt, Theodor W. Adorno.

Elihu Katz susținea că schema lui Harold D. Lasswell este destul de periculoasă pentru percepția pe care o induce asupra mass-mediei, el apreciind că aceasta are tendința de a focaliza atenția doar asupra influenței mass-mediei asupra persoanei și nu și în sens invers, respectiv a influenței pe care o au personele în cadrul mediei.

În ciuda acestor contestări, teoria lui Harold D. Lasswell privind domeniul comunicării emergente a stat și continuă să stea la baza tuturor programelor de studiu, derulate de-a lungul timpului. Alături de Paul Lazarsfeld și de Carl Hovland, Harold D. Lasswell reușește să pună bazele abordării de tip empiric-funcțional a diverselor mijloace de comunicare în masă, ulterior mulți fiind cei care au susținut că studiul mass-mediei reprezintă o așa numită „disciplină americană” (Melvin L. De Fleur, Sandra Ball Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Iași, Editura Polirom, 1999, pp.94)

Paul Lazarsfeld reușește să dea publicității în cursul anului 1940 lucrarea Radio and the Printed Page, ulterior el acordând o atenție deosebită studiului audienței reprezentate de mass-media, The People’s Choice. Lucrarea a devenit în timp celebră, ea reprezentând un prototip al anchetelor ce vizau diversele modificări de opinie și implicit formarea unor opinii la nivelul populației majoritare pe perioada derulării unei campanii electorale.

Ulterior, teoria lui Lasswell, Lazarsfeld și Hovland a fost preluată și dezvoltată de Charles Wright, de Robert Merton sau de Talcott Parsons, care au reușit, în urma cercetărilor realizate, să scoată în evidență fragilitatea caracteristică mass-mediei în fața unei autonomii manifestate de diverșii receptori.

De asemenea, s-a reușit sublinierea rolului deținut de mass-media în cadrul procesului complex de democratizare a culturii, studiile realizate având în vedere în special numeroasele cerințe ale consumatorilor.

Iar în anul 1955, Elihu Katz reușeste să infirme diversele teorii legate de influențele deosebite manifestate de mass media, elaborând celebra teorie a glonțului magic sau teoria acului hipodermic (Elihu Katz, T. Liebes, Watching Dallas. The export of meaning, Editura Oxford University Press, New York, 1990, pp.89-90). Elihu Katz vine chiar cu propuneri în domeniul influenței mass-mediei (two steps flow of communication) el încercând să asocieze comunicarea de masă cu comunicarea de tip interpersonal.

Indiferent de teoriile luate în calcul de-a lungul anilor de diverși specialiști, mass-media a avut și continuă să aibă o influență deosebită la nivelul maselor, manipularea fiind, cu siguranță, cel mai nociv dintre efecte ((Melvin L. De Fleur, Sandra Ball Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Iași, Editura Polirom, 1999, pp.99).

De regulă, prin manipulare, mass-media urmărește să obțină reacții inconștiente, să ne inducă falsa impresie că știm și înțelegem tot, iar adevărul absolut este cel pe care îl percepem noi. Manipularea, dar și dezinformarea sunt ușor de realizat în televiziune, unde jurnaliști cu experiență știu care este importanța argumentelor modificate sau chiar ușor falsificate, dar și ce influență au asupra telespectatorilor adevărurile parțial aranjate, trunchiate, aranjate în secvențe false ori combinate cu mesaje de impact.

Și cel mai ușor se poate manipula în cadrul unui jurnal de știri, tocmai pentru că știrile par la prima vedere obiective, fără a lăsa loc interpretărilor. Un telespectator va fi cu atât mai interesat de o știre, de conținutul acesteia, cu cât va avea impresia că aceasta este redactată exact pe înțelesul său.

Cel mai puternic mediu de informare, dar și de manipularea maselor din cadrul mass-mediei, este televiziunea, aceasta nereușind să aibă o asemenea influență în absența imaginilor, prin care se pot modela cu destul de multă ușurință convingerile, deciziile, atitudinile și reacțiile. Puțini sunt cei care știu cu adevărat care este impactul pe care televiziunea îl are asupra telespectatorilor săi, ori cât de nocive sunt unele programe pe care le preferăm.

Despre impactul pe care mass-media îl are asupra publicului larg s-au spus și s-au scris multe, sociologul Harold Lasswell reușind să facă numeroase studii, în urma cărora a concluzionat că televiziunea are mai multe roluri (Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodomus, 2007, pp. 36-38):

Supraveghează – totul și pe aproape oricine, având grijă să ne informeze ori de câte ori apar informații demne de interesul public

Interpretează – își asumă menirea de analist, studiind evenimente, întâmplări, fapte, analizând efectele acestora și făcând presupuneri

Transmite – ne oferă un volum infinit de informații, menite să ne safisfacă toate gusturile, necesitățile și dorințele

Televiziunea are o influență majoră asupra noastră, ea fiind cea care ne determină să luăm anumite decizii, să avem anumite concepte, să credem în anumite valori. Televiziunea ne oferă aproape gratis și cu un mimim de efort informații din toate domeniile, analize și comentarii, emisiuni de divertisment, știri politice, acte de violență, concepte rasiale ori sexuale, etc.

Primele definiții ale funcțiilor televiziunii au fost date după al doilea război mondial, de către Harold D. Lasswell, R.K. Merton și P. Lazarsfeld. În versiunea acestora (Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodomus, 2007, pp. 78-79) televiziunea avea:

Funcția de supraveghere a mediului, prin culegerea și difuzarea informațiilor de orice fel

Funcția de interpretare a informației obținute

Funcția de transmitere culturală

Sociologul Charles R. Wright a ajuns la concluzia că orice televiziune (Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodomus, 2007, pp. 92) poate satisface nevoile oricărei societăți, de integrare, adaptare, motivație ori ordine. Astfel, televiziunea se definește ca având mai multe funcții la nivel social, individual și internațional:

Funcția de informare – colectează și tratatează informațiile

Funcția de persuasiune, motivație și interpretare – țintește către dezvoltarea socială și economică

Funcția de educație și cultură

Funcția de socializare – facilitează participarea tuturor la viața publică, la luarea deciziilor, la schimbul și difuzarea informațiilor de tot felul

Funcția de loisir și de divertisment

Pe lângă acestea, auxiliar, televiziunea mai poate avea și rol de depozitare a actualităților, de evaziune, de coeziune socială, de identitate, de socializare, de purificare, de construire a semnificațiilor, de stabilire a ordinii de zi, de modelare a limbii, de mitologizare.

Mass media încearcă să definească o nouă cultură, simplă și fără implicații profunde, aceasta fiind, din păcate, preferința publicului larg. Și asta deoarece un grad mai ridicat de cultură ar impune criterii mai riguoase și înalte de selectare a programelor unei televiziuni, deziderat mai greu de obținut, cu precădere în zilele noastre.

Și din păcate, televiziunea are și numeroase disfuncții, printre acestea enumerând:

Efemeritatea mesajului

Cronofagie

Efectele vizionării excesive

Casarea nivelului cultural

Fenomenul manipulării

Dezinformarea

Crearea falselor evenimente și a falselor vedete (Miruna Runcan, A patra putere, Editura All, București, 1998, pp. 54-56)

Informația oferită de televiziuni este receptată de toate persoanele, în mod diferit însă, cele cu un grad de pregătire intelectuală mai redusă ori cu deficiențe la capitolul cultură percepând doar ce vor moderatorii să fie perceput.

Una dintre funcțiile importante ale televiziunii, cea de culturalizare și educație, este în zilele noastre asimilată cu cea a divertismentului, tot mai multe fiind posturile TV care cred că prin scandalurile de tot felul gradul de cultură al telespectatorilor crește semnificativ. În acest fel se remarcă că tot mai mulți sunt cei care optează pentru loisir, lăudându-se că sunt preocupați de cultură. În realitate aceste programe sunt lipsite de esență și fond, ele nefiind decât un mod de creștere a audiențelor și implicit a valorii punctului de raiting.

Aceste programe nu scot in evidență decât gradul de subcultură, de valori prost înțelese, punând în lumină gustul prost al audiențelor ce au din păcate valori destul de ridicate. Din păcate, în ultimii ani influența pe care televiziunea o are asupra culturii și educației i-au pus pe gânduri pe mulți specialiști în media.

Și asta deoarece televiziunea a coborât mult ștacheta nivelului în ceea ce privește atât cultura cât și educația, pe care în loc să le sprijine și susțină, mai mult le încurcă. Televiziunea nu mai are capacitatea de a dezvolta și cultiva atitudini și concepte analitice, coerente, serioase în cultură și educație, ea oferindu-ne doar informații simple, banale, convenționale.

Televiziunea s-a vrut a fi parte componentă din cultura oricărei nații, pe care însă în loc să o dezvolte, încearcă să o modifice, să o influențeze, să o modeleze după gusturile sale, pentru a putea fi numai bună de difuzat și oferit telespectatorilor tot mai lipsiți de cultură. Nici o televiziune nu-și va formata telespectatori ce ulterior s-ar putea declara nemulțumiți de calitatea programelor oferite.

În televiziune, cultura mediatică, mesajul cultural și artistic se degradează permanent, fascinația și atenția telespectatorului fiind atrasă întotdeauna de imagine și mai puțin de conținut (Miruna Runcan, A patra putere, Editura All, București, 1998, pp.76-79).

3.1 Informația în televiziune

Indiferent de ce s-ar spune sau s-ar scrie, televiziunea a fost și continuă să rămână cea mai importantă sursă de informații, majoritatea oamenilor aflând din fața televizorului aproape tot ceea ce îi interesează. Fie că este vorba de o știre de interes ori doar de una de cancan, fie că ne dorim să aflăm cum va fi vremea ori care este cursul valutar, fie că suntem interesați de o știre poltică ori doar vrem să ne relaxăm, apelănd invariabil la televiziune.

Funcția de informare a televiziunii constă în principal din colectarea, tratarea și transmiterea informațiilor, aceasta asigurând atât transparența raporturilor sociale de tot felul, cât și difuzarea elementelor de opinie și judecată atât de utile într-o societate modernă.

În ultimii ani mulți sunt cei care au ajuns la concluzia ca televiziunea le oferă toate informațiile vitale de care au nevoie, fără a realiza că încep, încet și pe nesimțite, să fie dependenți de aceasta, de mesajele transmise, de valorile care le sunt induse. Informața transmisă de televiziunile din întreaga lume nu va putea fi niciodată transmisă în stare pură, rigorile și factorul uman având un rol primordial în stabilirea esenței acesteia (Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodomus, 2007, pp.56).

Nici una dintre informațiile care ne sunt oferite nu este brută, ea fiind lucrată, cizelată și încărcată cu anumite mesaje, mai mult sau mai puțin ascunse, mai mult sau mai puțin voite. Imaginile le sunt de mare ajutor redactorilor ce vor să ne transmită anumite informații atent alese, înșiruirea acestora producând impresia unor succesiuni logice, ce sunt bine primite și ușor asimilate, ele având și marele avantaj că se reproduc cu ușurință, în orice mediu.

Un telespectator ce primește o anumită informație de care este interesat ăn mod direct, cu siguranță va fi tentat să o împărtășească și semenilor lui, cam în aceeași formă în care a receptat-o. Televiziunea este principala sursa de informație, informație care, se știe, înseamnă întotdeauna putere.

Un om informat este un om puternic, lucru care este cunoscut de toți cei care gestionează informații, dar și de unii dintre cei ce o receptează. Un om informat, un om pus la curent cu noutățile, este de regulă un om mai greu de condus, de manipulat, de influențat (Miruna Runcan, A patra putere, Editura All, București, 1998, pp.67-69).

Un telespectator ce are acces la informații de calitate este un om care poate prevedea mult mai ușor pericolele la care ar putea să fie supus, el putând să ia mai rapid și mai bine decizii valoroase pentru existența sa. Un om informat este un om pe care nu îl poți influența cu ușurință, un om căruia nu-i poți impune anumite lucruri ori cum să-și trăiască viața

Poate și tocmai de accea mulți sunt cei care cred că nu pot fi manipulați prin intermediul mass-mediei, pentru că … sunt informați de aceasta. Și poate tocmai de aceea tot mai mulți sunt cei care, fără măcar să-și dea seama, devin tot mai dependenți de televiziune, fiind fascinați de informațiile transmise de aceasta, fără putere de a le mai discerne ori selecta.

Din dorința de a ști cât mai multe, de a fi cât mai informați și implicit mai puternici, mulți sunt cei care devin dependenți de televiziune, crezând astfel că preiau o parte din puterea ei incomensurabilă.

Rolul televiziunii în informare constă deseori și in supravegherea permanentă a societății, a schimbărilor ce se petrec permanent în cadrul acesteia, anunțându-ne, atenționându-ne cu privire la potențiale amenințări ori pericole. Informațiile obținute sunt însă interpretate, televiziunea având posibilitatea și de a evalua și analiza efectele pe care anumite fapte sau evenimente le-ar putea avea asupra societății și a oamenilor.

Presa în general și televiziunea în mod special și-au asumat rolul de a transmite pe lângă evenimentele și informațiile actuale, de notorietate, și pe cele din trecut, perpetuând astfel un sistem în care valorile unei comunități sunt readuse pe tapet, periodic, ca un fel de reactualizare a unei istorii ce nu se vrea uitate (Miruna Runcan, A patra putere, Editura All, București, 1998, pp.93).

Prin influența, voită sau nu, pe care o manifestă asupra noastră, televiziunea are un rol imens în viața noastră, informațiile primite marcându-ne deciziile și concepțiile sociale, culturale, politice, economice sau educaționale (Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodomus, 2007, pp.87)

Analizând in esență rolul pe care informațiile percepute de la televiziune, le-au avut asupra noastră, constatăm că toate evenimentele care ne-au marcat într-un fel sau altul, fie că au fost interne sau externe, ne-au fost induse, interpretate și evaluate de către diferiți oameni din presă. Ușurința cu care televiziunea ne poate influența judecățile și deciziile prin intermediul imaginii ori a informațiilor oferite este în măsură să ne îngrijoreze. Iar ca un paradox, cu cât avem parte de mai multă informație, cu atât realizăm că suntem mai puțini informați.

Și asta deoarece cu cât vom ști mai multe, ne vom simți mai neputincioși ori vom constata că ne este imposibil să mai asimilăm ori înțelegem mare parte dintre informații, moment în care am putea ceda tentației de a-i lăsa pe alții să gândească pentru noi, noi doar luând decizii sub influența lor.

O cantitate mare de informații (spre care tindem, la care sperăm, în dorința de a fi mai documentați și implicit mai puternici) nu va putea fi procesată corespunzător, existând riscul să ne deruteze total. Ajungem astfel să ne lăsăm pradă judecăților de opinie ale altora, riscând să nu mai putem trage nici o concluzie fără să fim ajutați din exterior, riscând să nu mai putem lua deciziile cele mai bune pentru noi, și nu pentru restul societății.

Una dintre funcțiile televiziunii este aceea de a ne informa. Așteptând permanent să fim informați de alții, aștepând cuminți în fața televizoarelor analizele, comentariile, concluziile altora, nu realizăm că ne devine din ce în ce mai dificil să-i cunoaștem pe cei din jurul nostru și deci, să fim mult mai puțin informați decât ne-am dori.

Televiziunea are rolul de a ne informa, dar oare informațiile ce ne parvin sunt lipsite de un interes sau ele reprezintă o strategie, o tehnică prin care se încearcă doar manipularea noastră, crearea de dependențe și implicit creșterea audiențelor, mană cerească pentru bugetele tuturor televiziunilor ? Oare care sunt adevăratele motive pentru care informațiile interesate le iau locul celor importante și invers ? Oare de ce se promovează și cultivă, invariabil, prin imagini și texte, senzaționalul, încercându-se atragerea permanentă a atenției telespectatorilor ?

Analiștii susțin că televiziunea are misiunea de a ne informa, prin informațiile distribuite influențându-ne gândirea și comportamentul. O mare parte din evenimentele de care avem parte zilnic le percepem prin prisma comentariilor, analizelor și prezentărilor ce le însoțesc, fie că acestea sunt sociale, economice, politice (Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodomus, 2007, pp.95)

Prin receptarea și prelucrarea acestor informații ne satisfacem, pe lângă curiozitate și nevoia de informare, și dorința de securitate, astfel fiind convinși că știm totul despre societatea în care trăim, că nimic și nimeni nu ne-ar putea surprinde (Miruna Runcan, A patra putere, Editura All, București, 1998, pp. 92). Avem nevoie de informații în mod constant, motiv pentru care ajungem să depindem zilnic de televiziune, în ciuda faptului că deseori aceasta ne transmite imagini și mesaje generale, neutre, nu tocmai cele pe care ni le dorim deseori.

Informațiile pe care o televiziune ni le oferă pot fi:

1. Informații generale – neutre

2. Informații utilitare – instrumentale

3. Informații de prevenire, de atenționare și avertisment

1 Informațiile generale sunt cele considerate în mass-media ca nefiind urgente, de implicare activă, în categoria acestora intrând spre exemplu informații din viața politica internă sau internațională, despre care luăm cunoștiință, dar nu ne influențează foarte mult decât în momentul votului. Tot aici ar putea fi încadrate informațiile medicale, de natură juridică ori cele științifice, care ne pot fi utile, dar de care ne putem și dispersa.

2 Informațiile utilitare sunt reprezentate de cotațiile bancare, prognoza meteo, programele diverselor instituții de cultură, informații din domeniul educației (gen examene de bacalaureat, de capacitate, admitere, etc), diferite modificări survenite în activitatea zilnică, ce ar putea avea influență asupra noastră. Și chiar dacă la prima vedere acest timp de informații nu par de interes, ele ne sunt de un real folos în practică. Ia gândiți-vă numai de câte ori rămâneți pe postul preferat doar pentru a urmări în josul ecranului fie cursul valutar, fie valorile temperaturilor dintr-o anumită localitate ?

3 Informațiile de avertisment par, de asemenea, neinteresante la prima vedere, dar rolul lor este major asupra noastră. Cele mai bune televiziuni sunt și vor rămâne cele care transmit informații de prevenire, de avertisment, prin natura imaginilor și a mesajelor transmise ele reușind să capteze rapid atenția telespectatorilor. Gândiți-vă doar la informațiile care ne anunță că temperaturile vor scădea sub 30 de grade Celsius și drumurile vor fi blocate de troienele de zăpada, la informațiile despre falimentul băncii în care ne țineam economiile de-o viață, la potențialele inundații ori la căderea guvernului ori a regimului politic, la epidemiile ce se delanșează într-un colț al țării ori la grevele ce se anunță că vor paraliza activitatea tuturor serviciilor publice.

Televiziunea reușește să-și realizeze cu succes și funcția de socializare în trei trepte (Miruna Runcan, A patra putere, Editura All, București, 1998, pp. 72):

• Schimbarea atitudinii, prin captarea atenției asupra unei imagini sau mesaj

• Captarea atenției totale, ce se realizează de regulă prin imagini șoc, cu impact puternic asupra telespectatorului

• Acceptarea informației oferite, ce se realizează în principal prin perceperea informației oferite de imaginea ori de mesajul transmis

Cea mai puternică schimbare de atitudine este realizată de televiziunea cu cea mai mare credibilitate, sursa și mai ales persoana care ne transmite informația având o mare influență în fața telespectatorilor (Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodomus, 2007, pp. 76). Televiziunea și-a făcut un obicei din a promova periodic diferite modele de comportament, ce ne sunt prezentate drept ideale, creându-ne astfel falsa impresia că idealul există. Și, involuntar, tot televiziunea este cea care ne oferă posibilitatea să ne alegem idolii, să-i criticăm, comentăm și catalogăm.

STUDIU DE CAZ

Buna funcționare a unei societăți democratice implică, printre multe altele, și o libertate a presei, deziderat care, în ultimii ani, începe să își piardă tot mai mult din valoare în cazul țării noastre. Criza economică ce a afectat destul de serios întreaga presă din România, la care s-au adăugat tot mai desele intervenții ale politicului în cadrul politicii editoriale, au redus considerabil calitatea informațiilor generale oferite publicului larg.

Efectele resimțite de mass-media românească ca urmare a crizei economice au fost de departe mult peste așteptări, ele reflectându-se la nivelul tuturor segmentelor, de la presa de specialitate la presa de divertisment, de la cotidiene centrale și cele locale și ulterior la publicațiile săptămânale sau bilunare. Și din păcate au fost dramatic afectate toate domeniile presei românești, indiferent de vechime, profilul sau prestigiul dobândit în timp.

În România, presa a cunoscut o dezvoltare fără precedent după anul 1989, când în doar câteva luni au apărut pe piață peste 1.500 de publicații, dintre care 65 de cotidiene. Numărul acestora din urmă a tot crescut în anii următori (1991 – 83 de cotidiene, 1992 – 102 cotidiene), pe piața românească impunându-se publicații precum Tineretul liber, Universul, Dimineața, Dreptatea sau Azi, cotidian ce avea un tiraj zilnic de 700.000 de exemplare.

Ziarul considerat în perioada comunnistă drept ”organ al Comitetului Central de Partid”, Scânteia, s-a transformat în Adevărul,  prima sa ediție pe piața României democratice fiind semnalată chiar în ziua de 25 decembrie 1898, ziua în care a fost împușcat fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu.

În primii ani de după Revoluție pe piața mediei românești au apărut săptămânalele Expres și Zig-Zag (cu tirajul de 600.000 de exemplare/ediție), revista 22 și România literară (tiraj de 100.000 de exemplare/ediție), dar și celebrul ”Evenimentul zilei” (22 iunie 1992), la conducerea căruia s-a aflat ani de zile redactorul șef Ion Cristoiu, ce a reușit să stabilească recordul de 600.000 de exemplare/zilnic.

Din păcate media românească a intrat într-un declin accentuat începând cu anul 2009, când pe fondul crizei ce își anunța prezența au început să fie practicate reduceri salariale și disponibilizări numeroase, în paralel cu anunțarea primelor falimente.

Primul care a început seria diminuărilor salariale a fost trustul de presă deținut de familia liderului politic Dan Voiculescu, Intact Media Group, care în februarie 2009 a anunțat diminuarea bugetului alocat salariilor angajaților cu 20% și peste 50 de concedieri. La acea vreme trustul de presă era considerat ca fiind unul dintre cele mai puternice pe piața media, el având în subordine posturile de televiziune Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV, cotidienele Jurnalul Național și Financiarul, dar și numeroase reviste dedicate în general femeilor.

În ciuda măsurilor luate, după numai câteva luni Intact a anunțat noi restructurări și concedieri, de această dată fiind afectați nu doar jurnaliștii din Capitală, ci și colaboratorii și corespondenții din țară.

Tot la începutul anului 2009 și trustul Ringier România a recunoscut că are probleme financiare, motiv pentru care a luat decizia să închidă primul cotidian gratuit românesc, Compact (26 februarie 2009), cu concedierea celor aproximativ 50 de angajați. Și tot cam în aceeași perioadă și cotidianul Evenimentul zilei a făcut disponibilizări din motive economice, 36 de jurnaliști pierzându-și locurile de muncă.

La fel ca și trustul Intact Media Group, și Ringier a continuat după numai câteva luni seria disponibilizărilor, de această dată pierzându-și locurile de muncă un număr de 150 de angajați (cei mai mulți dintre aceștia fiind șefi de departamente și redactori). Iar revista Diva, special dedicată femeilor, a fost considerată nerentabilă, ea fiind inchisă, cu concedierea tuturor angajaților.

Și la cotidianul Gardianul seria disponibilizărilor a început tot în primavara anului 2008, când jurnalistul Alecu Racoviceanu, membru al Consiliul Editorial al ziarului, a anunțat concedierea a 22 de angajați, închiderea ediției de Transilvania și reducerea cu 20% a bugetului destinat salariilor. Decizia a venit după câteva săptămâni de tensiune în redacții, generate de întârzieri în plata salariilor de aproape 60 de zile. În ciuda tuturor măsurilor luate, Gardianul, cotidian apărut pe piața în anul 2002, a intrat în faliment, ultima ediție tipărită (dar și ediția online) datând din ziua de 7 ianuarie a anului 2010. Demn de menționat este faptul că acest ziar a fost cel care, în perioada anterioară declarării falimentului, a desfășurat o amplă campanie îndreptată împotriva președintelui României, Traian Băsescu, jurnaliștii acestuia publicând seria dezvăluirilor incendiare legate de fuga din țară a sirianului Omar Hayssam, condamnat pentru terorism, ca și filmuțelul în care Băsescu este surprins pe când lovea peste față un copil, la un miting electoral.

Și cotidianul Ziua, aflat pe piața media românească încă din anul 1994, și-a închis atât ediția tipărită cât și pe cea online în anul 2010, în ciuda tuturor demersurilor de redresare economică ale directorului Sorin Roșca Stănescu. Trebuie menționat de asemenea că atât cotidianul Ziua, cât și cotidianul Gardianul erau editate de către grupul de presă Ziua, fiind deținute de Asociația Salariaților Petrom.

Nici la trustul Media Pro, celebru pe vremuri pentru salariile plătite de Adrian Sârbu angajaților, lucrurile nu au stat mai bine, tirajele cotidienelor Pro Sport și Gândul scăzând dramatic, în paralele cu numeroase dificultăți întâmpinate de patronat cu plata la timp a salariilor. În ciuda faptului că inițial PubliMedia Internațional anunțase că nu se va renunța la brandurile locale, editate de către companie, în varianta online, după câteva luni acestea au fost închise, fiind considerate de asemenea nerentabile.

Nici televiziunile românești nu au fost ocolite de criză, Romantica TV, parte a trustului Realitatea-Cațavencu fiind vândută la un preț derizoriu, în vreme ce canalul dedicat știrilor sportive, Telesport, a fost închis. Aproape jumătate din numărul total al redactorilor trustului media au fost disponibilizați, iar după reduceri salariale drastice Realitatea TV s-a văzut nevoită să opereze noi concedieri.

În ciuda tuturor măsurilor, Realitatea TV nu își mai achită nici obligațiile către stat, dar nici cele către partenerii de afaceri, trustul Mediafax solicitând intrarea în insolvențî pentro o datorie de 50.000 de euro. Demersului Medifax i-a urmat solicitarea agenției de presă Reuters, care i-a solicitat Tribunalului București să declanșeze procedurile de insolvență pentru datorii în valoare de 60.000 de lei.

De asemenea, la nivelul agenției de presă NewsIn numărul editorilor și al redactorilor a fost redus cu 60 %, optându-se pentru închiderea ediției de print a cotidinaului Business Standard.

Și ziarul Cotidianul, apărut pe piața media în data de 10 mai 1991 și-a închis porțile ca urmare a crizei economice, ultima ediție fiind tipărită în data de 22 decembrie 2009. Patronatul nu a recunoscut niciodată că ar avea probleme financiare, varianta oficială fiind că s-a optat pentru închiderea temporară, până la identificarea unui nou investitor.

Ziarul Ziua, ce a luat ființă la inițiativa cunoscutului Ion Rațiu, era editat de către grupul de presă Realitatea-Cațavencu în perioada declanșării crizei în România, controversatul patron Sorin Ovidiu Vântu declarând în vara anului 2009 că nu mai are în intenție să subvenționeze nici un fel de producție de print, fiind interesat doar de televiziune și mediul online.

Nici investițiile afaceristului Dinu Patriciu nu au fost ocolite de criză, în ciuda numeroaselor măsuri ce au fost luate. Salariile au fost diminuate, concedieri s-au realizat periodic, calitatea editorială a publicațiilor a scăzut dramatic.

Toate cele 33 de ediții locale ale cotidianului Adevărul, Adevărul de seară, au fost grav afectate de efectele crizei.

Singurele care au reușit să se mențină pe o linie considerată ”de plutire” au fost tabloidele Click, Cancan și Libertatea, mare parte din succesul editorial datorându-se stilului agresiv practicat de jurnaliști, subiectele de scandal având o foarte mare priză la publicul românesc.

Conform datelor publicate în Monitorul Oficial, cotidianele Capital și Evenimentul zilei au fost vîndute de către Ringier România pentru suma de 200.000 de euro Editurii Evenimentul, cumpărătorul fiind nimeni altul decât controversatul om de afaceri Bobby Păunescu.

După câțiva ani de criză românească, piața media arată altfel. Mii de jurnaliști și-au pierdut locurile de muncă, sute de periodice au dat faliment, iar zeci de cotidiene și televiziuni și-au încetat apariția.

În ciuda faptului că peste hotare autoritățile au intervenit pentru a salva o parte din media, în România nimeni nu a făcut nimic în acest sens, fiind susținute prin diverse sponsorizări și contracte de publicitate doar trusturile media afiliate, fățiș sau nu, unor formațiuni politice.

Urmare a acestui fapt s-a ajuns la o situație fără precedent în mass-media românească, în care opiniile jurnaliștilor sunt tot mai des cenzurate, de cele mai multe ori pe criterii politice sau economice.

În acest sens, numeroase sunt semnale de alarmă ce vizează presiunile tot mai mari exercitate de politic asupra presei românești, principalele efecte reflectându-se la nivelul economic și editorial.

De altfel, conform raportului FreFex privind libertatea presei, în România anului 2015 instituțiile media sunt tot mai des supuse presiunilor de tip politic, economic sau venite din partea autorităților publice (în special cele financiare) (http://www.activewatch.ro/Assets/Upload/files/Libertatea%20presei%20in%20Romania%202013.PDF, accesat la 18 iunie 2015). Autorii raportului sus-menționat au ajuns la concluzia că în țara noastră, în acest moment există un număr foarte redus de jurnaliști independenți, constatându-se și o degradare a limbajului de exprimare, în paralel cu numeroase jigniri și agresiuni la nivelul breslei.

De asemenea s-a constat și intensificarea atacurilor în rândul oamenilor de presă, în paralel cu politizarea discursurilor și a materialelor oferite publicului larg. Mai mult, conform documentului menționat, unele instituții de presă românești înțeleg să folosească abuziv dreptul la o liberă exprimare în demersurile de intimidarea unor persoane sau grupuri de persoane din mediul social, politic ori cel al justiției.

În paralel, pe rolul instanțelor românești au fost semanalate tot mai multe dosare ce privesc diverse abateri de tip etic și nu numai ale jurnaliștilor din anumite instituții de presă, care optează să fie imparțiali în anumite situații, promovând diverse mesaje ce le sunt favorabile unor entități sau grupuri potente financiar.

Și nu puțini au fost politicienii (ca și ocaziile) în care aceștia au solicitat public închiderea unor instituții de presă, încălcând astfel cele mai elementare principii ale democrației.

Într-un astfel de context, mulți sunt jurnaliștii români care se află în postura de a nu-i mai putea oferi publiculi larg o informație corectă, reală și adecvată interesului public. Diversele interese de tip economic ale managerilor din mass-media, la care se adaugă interesele politice tot mai crescute, ca și goana după senzațional și implicit după creșterea cotei de piață are din păcate repercursiuni directe asupra societății, aceasta fiind influențată în mod direct.

De departe, în România anului 2015, ce mai aprig dușman al calității mass-media, dușman ale cărei consecințe se reflectă direct la nivelul publicului consumator media, este senzaționalul, România fiind deseori denumită, mai în glumă mai în serios, „Statul Elodia”.

Subiectel de fapt divers ce au împânzit aproape toate emisiunile televiziunilor considerate de influență în țara noastră își pierd din ce în ce mai mult din calitatea caracteristică unei mass-medii profesionale, acestea apropiindu-se ușot dar sigur de granița ridicolului, graniță preferată, din păcate, de un procent tot mai ridicat al publicului larg.

În cadrul prezentului STUDIU DE CAZ al lucrării „Mass-media, comunicare și influență socială” vor fi prezentate și ulterior a analizate rezultatele unei cercetări consumul mass-media în România anului 2015, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Cercetarea a vizat publicul general, dar o atenție deosebită a fost acordată persoanelor tinere, femei și bărbați, atât din mediul urban cât și din mediul rural.

Pe parcursul derulării acesteia s-a reușit identificarea unor diferențe majore între diversele moduri de abordare a mass-mediei, media clasică pierzând un avantaj deosebit în fața mediului online, aflat într-un trend ascendent exponențial.

Din analiza precară a răspunsurilor subiecților ce au făcut obiectul prezentului studiu de caz, a reieșit destul de evident faptul că marea parte a persoanelor tinere au o mult mai mare încredere în mediul online, decât în orice altă formă a mass-mediei.

De asemenea, s-a remarcat și faptul că gradul de percepție al mass-mediei este în strînsă legătură cu educația individului, dar și cu mediul în care acesta provine, acesta având diverse influențe la nivelul mentalităților, al percepțiilor, dar și al atitudinilor.

Din analiza răspunsurilor generate pe perioada cercetării a reieșit faptul că puține sunt persoanele care, aflate în fața unor informații ușor suspecte, preferă să le verifice și prin intermediul unor surse suplimentare, în vederea descoperirii eventualelor cauze care au stat la baza distorsionării mesajelor.

Marea majoritate a publicului larg se arată deranjată de reclamele/publicitatea din mass-media românească, indiferent de forma pe care acestea o îmbracă (clipuri, bannere, etc). Violența, politica, infracțiunile și scandalurile între vedere par să se afle în topul preferințelor publicului larg, iar în domeniul informațiilor, marea majoritate a acestuia preferă internetul în defavoarea mediei scrise sau a televiziunii.

Publicul larg nu are cunoștințele necesare pentru a identifica/percepe indiciile caracteristice manipulării prin mass-media, acesta nefiind de altfel prevenit nici asupra influenței pe care mass-media o poate genera la nivelul atitudinilor și a comportamentelor.

În ciuda faptului că marea majoritate a publicului nu exclude varianta existenței manipulării, puțini sunt cei care cred că mass-media, respectiv libertatea acesteia poate fi influențată/cenzurată.

Tema cercetării prezentei lucrări a reprezentat-o identificarea influenței pe care o poat avea mass-media la nivelul opiniei publice în funcție de mediul de proveniență, respectiv urban și rural, dar și în funcție de sexul persoanelor.

Indiferent de formele de manifestare, mass-media poate avea asupra opiniei publice o influență deosebită, ea exercitându-și aria de influență asupra persoanelor de ambele sexe prin diverse modele și teorii, prezentate pe larg în cadrul conținutului prezentei lucrări, respectiv modelul glonțului magic, teoria spiralei tăceii, modelul fluxului comunicării în trepte, ca și teoria agenda setting. Cercetarea realizată în cadrul prezentei lucrări a avut în vedere determinarea modului în care mass-media poate influența gradul de percepție, comportamentele și atitudinile, avându-se în vedere mediul de proveniență și sexul persoanei.

Ca metodă de cercetare a fost folosită cercetarea de tip calitativ, optându-se pentru vatianta interviului în profunzime, cu intervievarea față în față și transpunerea instrumentelor folosite pentru o cercetare cantitativă.

Eșantionul a vizat un număr de 12 respondenți, în proporții egale din punct de vedere al sexului, dar și în ceea ce privește mediul de proveniență, aceștia având vârstele cuprinse între 21 și 40 de ani, cu grade de pregătire profesională medii și superioare.

În ceea ce privesc ipotezele cercetării am plecat de la premisa că nivelul de influență pe care mass-media îl are asupra individului este invers proporțional cu stilul de viață al acestuia, ca și cu gradul de pregătire și mediul de proveniență. Prin complexitatea stilului de viață se înțelege gradul de încărcare al activității individului, dezvoltarea profesională având și ea o influență deosebită în procesul de influență pe care mass-media îl poate reprezenta la nivelul individului.

Obiectivele cercetării au vizat analizarea modului în care diverșii subiecți intervievați percep diversele forme de manifestare ale mass-mediei, preferințele acestora, ca și capacitatea de a percepe tendințele de manipulare ale mass-mediei, în paralel cu acceptarea acestui fapt.

În ceea ce privește metoda de realizare a cercetării, aceasta s-a realizat față în față, subiecții fiind rugați să răspundă la chestionarul special conceput în acest scop (vezi ANEXA 1).

DATE EȘANTION GENERAL

CHESTIONAR – REZULTATE ȘI INTERPRETARE GRAFICĂ

1.Pe o scală de la 1 la 5, unde 1 semnifică foarte puțină și 5 foarte multă, câtă încredere aveți în acest moment în mass-media?

2.Pe o scală de la 1 la 5, unde 1 desemnează foarte puțin mulțumit iar 5 foarte mulțumit, cât de mulțumiți vă declarați față de informațiile pe care le receptați din mass media?

3. Care este sursa dumneavoastră de informare preferată?

4. Pe o scală de la 1 la 5, unde 1 semnifică foarte puțină și 5 foarte multă, câtă încredere aveți în acest moment în televiziunea din România ?

5. Cât timp petreceți în fața televizorului, într-o zi obișnuită din cursul săptămânii?

6. Care este canalul dvs preferat?

7.Care este motivul pentru care va uitați de obicei la televizor?

8 Ce tipuri de emisiuni preferați?

9. Dacă observați diferențe majore între informațiile difuzate de diversele televiziuni:

10. Pe o scală de la 1 la 5 unde 1 înseamnă foarte rar și 5 înseamă foarte des, vă îndoiți de informațiile auzite la televizor?

11. Ce vă deranjează cel mai mult din ceea ce vedeți la televizor?

12 Pe ce se bazează increderea pe care o acordați unei informații?

13,Pe o scalã de la 1 la 5, unde 1 înseamnã foarte puținã și 5 înseamă foarte multã, cât de multã încredere aveți în informațiile furnizate în mediul online?

14 Cât de des obișnuiți să navigați pe internet?

15. Considerati că puteți fi manipulat prin intermediul mass-mediei?

16. Considerați că mass-media va poate influența comportamentul, opiniile, atitudinile?

17. Credeți că mass-media are interese ascunse?

Prezentarea și interpretarea rezultatelor

În România anului 2015 mass-media nu mai reprezintă un pilon de încredere pentru publicul larg, marea majoritate a acestora manifestând un grad alterat de încredere. Cercetarea realizată în cadrul prezentei lucrări a scos la iveală faptul că, din totalul repondenților intervievați numai 15 % au încredere deplină în mass-media, în vreme ce procentul celor care nu au deloc încredere în mass-media atinge valoarea de 10%.

Din punct de vedere al mediului de proveniență, se remarcă faptul că cei mai încrezători în mass-media sunt subiecții din mediul urban, la polul opus situându-se cei din mediul rural, din categoria căruia nu a fost idendificată nici o singură persoană care să aibă încredere maximă în mass-media.

De asemenea, s-a remarcat că femeile sunt mult mai sceptice, în comparație cu bărbații, în ceea ce privește încrederea acordată mass-mediei, cea mai mare reprezentare poziționându-se în jurul valorii de 50%. Numărul persoanelor de sex masculin care au încredere maximă în mass-media îl depășește cu mult pe cel al femeilor, raportul menținându-se din păcate și in cazul lipsei de încredere.

Informațiile receptate în media – nu par să îi mulțumească pe subiecții prezentei cercetări, numărul celor declarați foarte mulțumiti de informațiile oferite de mass-media fiind sensibil egal cu cel al subiecților declarați total nemulțumiți. În ceea ce privește mediul, persoanele din urban sunt mult mai mulțumite de calitatea informațiilor recepționate din media, comparativ cu cei din mediul rural. Iar la capitolul reprezentare pe criterii sexuale, bărbații sunt de departe, și de aceasta dată, mult mai mulțumiți de informațiile furnizate de mass-media, spre deosebire de persoanele de sex feminin.

Sursa de informare preferată – este de departe reprezentată de mediul online, pe ultimul loc aflându-se presa scrisă, care în ultimii ani a pierdut teren important în fața publicului larg din România, din motivele deja expuse în conținutul prezentei lucrări. Internetul se află pe prima poziție în topul preferințelor respondenților din mediul urban, dar și a celor din mediul rural, unde locul secund este ocupat de televiziunea publică (în mediul urban fiind preferate, pe locul doi al surselor de informare, televiziunile comerciale). Și tot pe locul întâi se află internetul atât în preferințele persoanelor de sex feminin (ce preferă pe poziția a doua televiziunile comerciale) cât și în cele ale persoanelor de sex masculin (ce pun pe locul al doilea televiziunea publică).

Televiziunea din România – nu se bucură de încrederea repondenților prezentei cercetări, cel mai mare nivel de încredere manifestându-se în cadrul mediului rural, dar și în rândul persoanelor de sex masculin.

Timpul petrecut în fața televizorului – diferă considerabil de la un mediu la altul, cei mai mulți repondenți petrecând între 2-4 ore zilnic în fața micului ecran. Persoanele din mediul urban își petrec mult mai mult timp în fața televizorului, femeile detașându-se în fața bărbaților din acest punct de vedere.

La nivel general, Pro TV și Antena 3 se numără în topul preferințelor repondenților, Antena ocupând locul întâi în mediul urban, în vreme ce televiziunea Pro Tv se află în topul persoanelor din mediul rural. Persoanele de sex feminin preferă să se uite la Pro Tv și Kanal D, în vreme ce bărbații aleg Antena 3 și canalele sportive.

Repondenții ce au făcut obiectul cercetării prezentului studiu de caz se uită la televizor frecvent pentru a se relaxa, cei din mediul urban preferând noutățile în defavoarea relaxării, așa cum fac repondenții din mediul rural. Iar în vreme ce femeile se uită la televizor pentru a se relaxa și a-și umple timpul, bărbații preferă televizorul în primul rând pentru informațiilor oferite de acesta.

Filmele artistice și serialele se aflâ în topul preferințelor repondenților prezentei cercetări, acestea aflându-se în topul preferințelor atât în mediul urban, cât și în mediul rural.Și tot filmele sunt preferate și de femei, spre deosebire de bărbați, care preferă știrile, emisiunile sportive și dezbaterile politice.

Diferențelor majore sesizate la nivelul unor diverse informații transmise de diverse tensiuni nu li se acordă o importanță prea mare, marea majoritate a repondenților din mediul urban fiind tentați să încerce să afle adevărul legat de conținutul acestora. În vreme ce bărbații se enervează la sesizarea unor contradicții în cadrul unor informații, femeile preferă să le ignore.

Foarte des informațiile furnizate de mass-media reprezintă un motiv de îndoială pentru marea majoritate a repondenților, iar bărbații par a fi totuși mult mai rezervați în comparație cu femeile.

Publicitatea în mass-media pare să enerveze pe toată lumea, indiferent de mediul de proveniență ori de sex. Pe următoarele locuri, în ordine descrescătoare, se află violența și dezbaterile politice.

Când vine vorba de încrederea ce este acordată unei informații, aceasta depinde de cele mai multe ori de postul TV la care a fost receptată, persoanele din mediul rural luând ân considerare și jurnalistul ce le prezintă informația.

Informațiile obținute din mediul online se bucură de o încredere deosebită din partea repondenților, de acestea bucurându-se cu precădere persoanele din mediul urban. Și indiferent de mediul de proveniență ori de sex, mediul online pare să fie din ce în ce mai atractiv pentru toți repondenții, ce obișnuiesc să acceseze internetul de mai multe ori într-o singură zi.

Manipularea prin intermediul mass-mediei –iese din discuție ân cazul tuturor repondenților, de ambele sexe, din ambele medii, care consideră că nu este posibil că fie manipulați cu atât de multă ușurință.

Mass-media nu poate influența comportamente, atitudinii, opinii – aceasta este concluzia la care au ajuns marea majoritate a repondenților ce au făcut obiectul prezentei cercetări. În plus, aceasta nu poate avea, în versiunea repondenților, nici un fel de interes ascuns în difuzarea informațiilor.

CONCLUZII

Mass-media transformat în ultimii ani într-o forță impresionantă de mobilizare a maselor, atât intelectual cât și la nivel emoțional, multe fiind situațiile în care influențele acesteia au fost majore, fapt ce a dus și la crearea așa numitului concept de „război mediatic”.

Este bine cunoscut faptul că nu de puține ori mass-media reușește să ne influențeze și afecteze deciziile, atitudinile, părerile, reacțiile sau opiniile, ea având un impact destul de mare asupra noastră.

Aflăm cam absolut tot de ce ne interesează din media (fie prin intermediul mediului online, fie de la televiziuni, fie din ziarele și revistele tipărite – al cărui număr este tot mai redus în ultimul timp) și nu de puține ori cei care ne aduc la cunoștiință fapte, informații sau evenimente reușesc, subtil, să ne inducă diverse interpretări, evaluări, considerații, creându-ne în timp impresia că acestea ne aparțin, că sunt rodul minții noastre.

Mass-media impune și determină un sistem de valori materiale și spirituale, prin conținutul știrilor ori a emisiunilor difuzate, ea reușind să realizeze un ansamblu complex de atitudini și reacții asupra publicului larg. Mijloacele de comunicare în masă sunt, pe zi de trece, tot mai diversificate, puterea pe care acestea o au asupra oamenilor crescând exponențial, odată cu numărul celor interesați periodic de știri, informații, evenimente, actualități. Iar ca mijloc de comunicare în masă, mass-media, indiferent de specificul său, ne crează iluzia participării și implicării active în mijlocul evenimentelor

Scopul oricărei activități de comunicare este acela de instituire și definire a unui spațiu interrelațional, cu ajutorul informației conținută în mesaje transmise între interactanți, prin intemediul diferitelor tipuri de limbaje. Așadar, limbajele sunt instrumentele comunicării, având rolul de a codifica informația ce urmează a fi transmisă, în vederea realizării unor scopuri explicite sau implicite.

Situația comunicațională este circumscrisă de contextul fizic și social în care se desfășoară interacțiunea, particularitățile psihice și statutul psihosocial al interactanților, mijloacele folosite pentru transmiterea mesajelor și factorii conjucturali care pot afecta direct sau indirect comunicarea.

Comunicarea se poate realiza atât la nivel intrapersonal, prin intermediul limbajului intern, cât și între persoane, grupuri, organizații sau instituții, la fiecare nivel existând anumite particularități calitative, de conținut și de formă.

Analiza relațiilor de comunicare interpersonală evidențiază faptul că acestea sunt – în primul rând – interacțiuni psihologice și psihosociale, desfășurate pe fondul unui schimb de mesaje care mediază și condiționează raporturile umane. Însă, aceste interacțiuni se desfășoară întotdeauna într-un anumit spațiu sociocultural și situațional, care își pune amprenta în mod semnificativ asupra formei, dinamicii și conținutului actului de comunicare interpersonală.

Numeroasele studii realizate de-a lungul timpului au evidențiat faptul că tipul comunicării diferă de la o persoană la alta. Astfel, persoanele de sex feminin solicită informații, în timp ce persoanele de sex masculin evită acest lucru. În timpul comunicării, femeile încearcă să construiască relații de prietenie, cooperare, în timp ce bărbații înclină să folosească stilul „raportare”, bazat pe evidențierea propriilor cunoștințe, ca și al aptitudinilor, cu concentrarea deosebită asupra persoanei proprii

Pentru o comunicare eficientă, toate discuțiile trebuie să înceapă cu referiri de tip general vizând atât situația dată, cât și persoana interlocutorului. Trebuie să se evite formularea aserțiunilor categorice, diversele întrebări închise sau întrebările dificile, întrebările ce sugerează un răspuns, ca și manifestarea unui dezacord privind unele aspecte ce urmează să fie abordate. Se impune crearea unui climat destins, evitându-se intrarea abruptă în problematica ce este specifică respectivei întâlniri.

De asemenea, se impune o stimulare a conversației, în special printr-o formulare preponderentă a întrebărilor de tip deschis, întrebări ce trebuie să îi ofere interlocutorului diverse grade de libertate, aceste întrebări urmând să alterneze cu întrebări de tip închis, prin intermediul cărora să se reușească fixarea coordonatelor stabilite deja consensual.

Trebuie avută în vedere și asigurarea unei fluențe în cadrul conversației, fiind oferite diverse informații ce nu sunt solicitate, cu manifestarea unui anumit interes față de diversele opinii ale interlocutorului, ca și față de persoana acestuia. Se recomandă de asemenea o alternare a temelor de discuție, evitându-se stereotipurile de tip verbal, ca și manifestarea plictiselii

În plus, se recomandă ascultarea activă, cu concentrare pe conținutul mesajului transmis, în paralel cu o confirmare periodică a receptării respectivului mesaj, însoțite de sublinierea ori preluarea diverselor idei ce sunt avansate de către interlocutor, ca și de solicitarea unor informații suplimentare acestuia. De asemenea, pentru o comunicare eficientă, este nevoie de o conducere a discuțiilor, în sfera de interes motivațională a respectivului interlocutor, respectiv interesele acestuia, convingerile, ca și aspirațiile acestuia. Se va încerca o motivare a interlocutorului în vederea obținerii unor rezultate posibile ale respectivei întîlniri.

Și nu în ultimul rând, se impune o manifestare discretă a eventualelor sentimente pozitive la adresa interlocutorului și avându-se în vedere situația în curs de desfășurare, în paralel cu evitarea unor evocări vizând diverse evenimente ori informații stresante sau penibile pentru interlocutorul respectiv.

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

D. Cristea, Tratat de Psihologie socială, Editura Renaissance, București, 2012

M.P. Craiovan, Introducere în Psihologia Resurselor Umane, Editura Universitară, București, 2006

M.P.Craiovan, Psihosociologia comunicării organizaționale, Editura Universității “Titu Maiorescu”, București, 2007

Dumitru Cristea, tratat de psihologie socială, Editura TREI, București, 2015

Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Iași, Editura Polirom, 1999,

Mihai Coman Manual de Jurnalism, Editura Polirom, Iași, 2001

Dicționar enciclopedic de comunicare, Editura CH Beck, 2014

M. Dinu, Comunicarea. Repere fundamentale, Editura Orizonturi, București, 2007

Ioan Drăgan, Comunicarea. Paradigme și teorii, Editura RAO, București, 2007

Bogdan Ficeac, Tehnici de comunicare, C.H. Beck, București, 2014

Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodomus, 2007

Paul Dobrescu, Mass media și societatea, Editura Politică, București, 2004

Marian Petcu Tipologia presei românești, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2002

Doru Pop, Mass media și democrația, Editura Polirom, Iași, 2001

Dorin Popa, Mass media,astăzi, Editura Institutul European, Iași, 2002

Runcan, Miruna. A patra putere, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002

Sociologia mass media, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2002

Sergiu Tămaș, Dicționar politic, București, Editura Academiei Române, 1993

Autori străini:

Alex Mucchieli, Arta de a comunica, Editura Institutul European, Iași, 2006

Jean Cazeneuve, La société de l' ubicuité, Paris, Editura Denoel-Gonthier, 1972

Van Cuilenburg, Știința comunicării, Editura Humanitas, Bucureșri, 2001

Melvin L. De Fleur, Sandra Ball Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Iași, Editura Polirom, 1999,

Anthony Giddens, Sociologie, Editura All, București, 2010

Charles Larson, Persuasiunea, Editura Polirom, Iași, 2003

Guy Lochard, Comunicarea mediatică, Editura Institul European, Iași, 1998

Denis Mc Quail, Sven Windahl, Modele ale comunicării, pentru studiul comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, București, 2010

Remy Rieffel, Sociologia mass media, Editura Polirom, Iași, 2008

Pierre Sorlin, Mass media, Editura Institutul European, Iași, 2002

Werner Severin, Perspective asupra teoriilor comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 2004

J.B.Thompson, Media și modernitatea; Ipostazele comunicării de masă, Editura Antet, București, 2000

ANEXA 1

MODEL CHESTIONAR APLICAT ÎN CADRUL CERCETĂRII „MASS-MEDIA –COMUNICARE ȘI INFLUENȚĂ SOCIALĂ”

1.Pe o scală de la 1 la 5, unde 1 semnifică foarte puțină și 5 foarte multă, câtă încredere aveți în acest moment în mass-media?

2.Pe o scală de la 1 la 5, unde 1 desemnează foarte puțin mulțumit iar 5 foarte mulțumit, cât de mulțumiți vă declarați față de informațiile pe care le receptați din mass media?

3. Care este sursa dumneavoastră de informare preferată?

4. Pe o scală de la 1 la 5, unde 1 semnifică foarte puțină și 5 foarte multă, câtă încredere aveți în acest moment în televiziunea din România ?

5. Cât timp petreceți în fața televizorului, într-o zi obișnuită din cursul săptămânii?

6. Care este canalul dvs preferat?

7. Care este motivul pentru care va uitați de obicei la televizor?

8 Ce tipuri de emisiuni preferați?

9 Dacă observați diferențe majore între informațiile difuzate de diversele televiziuni:

10. Pe o scală de la 1 la 5 unde 1 înseamnă foarte rar și 5 înseamă foarte des, vă îndoiți de informațiile auzite la televizor?

11. Ce vă deranjează cel mai mult din ceea ce vedeți la televizor?

12 Pe ce se bazează increderea pe care o acordați unei informații?

13. Pe o scalã de la 1 la 5, unde 1 înseamnã foarte puținã și 5 înseamă foarte multã, cât de multã încredere aveți în informațiile furnizate în mediul online?

14 Cât de des obișnuiți să navigați pe internet?

15. Considerati că puteti fi manipulat prin intermediul mass-mediei?

16. Considerați că mass-media va poate influența comportamentul, opiniile, atitudinile?

17. Credeți că mass-media are interese ascunse?

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Definirea și caracterizarea noțiunilor de bază

Mass media

Comunicarea

Caracteristicile procesului de comunicare

Comunicarea eficientă

Strategiile de optimizarea comunicării de tip interpersonal

Reguli de comunicare

Capitolul 2. Abordări diverse privind fenomenul mass-mediei, comunicare și influență

Teoria agendarii
Teoria spiralei tăcerii

Capitolul 3. Mass-media – rol, influență, capacități de manipulare

Informația în televiziune

Studiu de caz

Bibliografie

Anexa

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

D. Cristea, Tratat de Psihologie socială, Editura Renaissance, București, 2012

M.P. Craiovan, Introducere în Psihologia Resurselor Umane, Editura Universitară, București, 2006

M.P.Craiovan, Psihosociologia comunicării organizaționale, Editura Universității “Titu Maiorescu”, București, 2007

Dumitru Cristea, tratat de psihologie socială, Editura TREI, București, 2015

Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Iași, Editura Polirom, 1999,

Mihai Coman Manual de Jurnalism, Editura Polirom, Iași, 2001

Dicționar enciclopedic de comunicare, Editura CH Beck, 2014

M. Dinu, Comunicarea. Repere fundamentale, Editura Orizonturi, București, 2007

Ioan Drăgan, Comunicarea. Paradigme și teorii, Editura RAO, București, 2007

Bogdan Ficeac, Tehnici de comunicare, C.H. Beck, București, 2014

Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Prodomus, 2007

Paul Dobrescu, Mass media și societatea, Editura Politică, București, 2004

Marian Petcu Tipologia presei românești, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2002

Doru Pop, Mass media și democrația, Editura Polirom, Iași, 2001

Dorin Popa, Mass media,astăzi, Editura Institutul European, Iași, 2002

Runcan, Miruna. A patra putere, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002

Sociologia mass media, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2002

Sergiu Tămaș, Dicționar politic, București, Editura Academiei Române, 1993

Autori străini:

Alex Mucchieli, Arta de a comunica, Editura Institutul European, Iași, 2006

Jean Cazeneuve, La société de l' ubicuité, Paris, Editura Denoel-Gonthier, 1972

Van Cuilenburg, Știința comunicării, Editura Humanitas, Bucureșri, 2001

Melvin L. De Fleur, Sandra Ball Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Iași, Editura Polirom, 1999,

Anthony Giddens, Sociologie, Editura All, București, 2010

Charles Larson, Persuasiunea, Editura Polirom, Iași, 2003

Guy Lochard, Comunicarea mediatică, Editura Institul European, Iași, 1998

Denis Mc Quail, Sven Windahl, Modele ale comunicării, pentru studiul comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, București, 2010

Remy Rieffel, Sociologia mass media, Editura Polirom, Iași, 2008

Pierre Sorlin, Mass media, Editura Institutul European, Iași, 2002

Werner Severin, Perspective asupra teoriilor comunicării de masă, Editura Polirom, Iași, 2004

J.B.Thompson, Media și modernitatea; Ipostazele comunicării de masă, Editura Antet, București, 2000