Masivul Piatra Craiului, Impactul Activitatii Turistice Asupra Mediului

Capitolul 1 – INTRODUCERE

Aceasta lucrare cu titlul „Masivul Piatra Craiului, impactul activității turistice asupra mediului“ reprezintă un studiu amănunțit asupra zonei masivului Piatra Craiului aducând în discuție problemele actuale ale zonei protejate, prezentând întreaga listă a speciilor protejate, un loc important ocupându-l în această lista speciile endemice pentru care zona a și fost decretată parc național.

În începutul acestei lucrări de licență, vreau să mulțumesc în primul rând domnului profesor universitar doctor docent Gâștescu Petre pentru sprijinul acordat în realizarea acestei lucrări și vreau să multumesc profesorilor mei de pe parcursul facultății: domnului decan – profesor universitar doctor Vasile Cucu, care m-a sprijinit pe tot parcursul acestor ani, domnului, domnului profesor universitar doctor Mihai Ielenicz pentru prețioasele informații pe care le-am adunat în urma cursului de geomorfologie, doamnei conferențiar universitar doctor Cristina Muica domnului profesor universitar doctor Gheorghe Neamu, domnului lector universitar doctor Samoilă Eduardt, pentru minunatele aplicații practice, doamnei lector universitar doctor Toma Elena, doamnei lector universitar doctorand [anonimizat], domului lector universitar doctor Păun Costică și domnului lector universitar doctor Brețcan Petre și nu în ultimul rând tuturor celor care m-au ajutat să-mi îmbogățesc bagajul de cunoștinte de-a lungul celor patru ani de studiu. Multumesc că mi-au fost alături, că mi-au insuflat dragostea pentru România și frumoasa ei geografie și că m-au ajutat să-mi dezvolt atăt de mult cunoștințele în domeniu.

Capitolul 2 – ISTORICUL CERCETĂRILOR GEOLOGICE ȘI GEOGRAFICE ȘI ROLUL ARIILOR PROTEJATE ÎN CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII

Emm. De Martonne, în cartea sa de căpătâi pentru geografia Carpaților Meridionali „L’evolution morphologique des Alpes des Transylvanie“, Delagrave, Paris, 1906, vorbind despre zona de trecere dintre Valea Prahovei și primele ramificații ale Făgărașului, spune: „Accidentul principal este creasta calcaroasă a Pietrei Craiului, care culminează la 2.244 m și opune formelor masive ale Bucegilor și Iezerului eleganța profilului ei îndrăzneț“.

În prima etapă lucrările generale prezintă trăsăturile morfologice ale crestei calcaroase înalte, cum sunt: Emm. de Martonne, 1907; V. Mihăilescu, 1936, 1946, 1947; Orghidan, 1936.

Alți autori care și-au adus contibuția la studiul Masivului Pietrei Craiului au fost geologi care au dezbătut problema apartenenței Masivului Pietrei Craiului la Carpații Meridionali sau Carpații Orientali: E. Jekelius (1938), N. Oncescu (1943), I. Băncilă (1958) și V. Mutihac (1982, 1990), încadrând aria ocupată de Masivul Piatra Craiului la zona cristalino-mezozoică a Carpaților Orientali pe baza aranjamentului structural al unității și pe unele corelări statigrafice și litofaciale. M. Săndulescu (1984), Patrulius (1978) încadrează aceasta unitate extremității estice a Carpaților Meridionali pe baza relației între fundamentul cristalin de tip Leaota (pânza Getică) și sedimentarul mezozoic, dar și pe baza relației cu fundamentul și a evoluției faciale și faunale.

Situarea masivului în spațiul de interferență dintre Carpații Orientali și Carpații Meridionali a ridicat problema încadrării sale într-una din cele două mari diviziuni, dezbătută de Emm. de Martonne, 1907, 1924; Simion Mehedinți, 1935; George Vâlsan, 1935; Vintilă Mihăilescu, 1932, 1946.

Dintre lucrările geografice se detașează cele de morfologie, geneză și evoluție numai asupra grupei Bucegi – Piatra Craiului, considerate primele studii despre Piatra Craiului realizate de geografi români: N. Orghidan, 1925,1931, 1936; V. Mihăilescu, 1946.

Referiri interesante cu privire la geologia regiunii Piatra Craiului se cunosc încă din secolul XIX: B. Hauer, 1859; Gr. Ștefănescu, 1884; Fr. Herbich, 1888; Fr. Toula, 1897, dar studiile sistematice au fost declanșate de E. Jekelius (1916, 1925, 1926) căruia îi datorăm prima hartă geologică, publicată în 1938.

După 1930 s-au detașat și lucrările lui N. Oncescu (1935, 1938,1939): „Région de Piatra Craiului-Bucegi. Étude géologique“ – teză de doctorat (1942).

Lucrarea Valeriei Velcea „Piatra Craiului. Considerații geomorfologice“ reprezintă prima publicație exclusiv pe geomorfologia masivului, conținând date viabile și în prezent, fapt pentru care este considerată începutul celei de-a doua etape în cercetarea masivului.

Se remarcă studii asupra relifului României sau Carpaților românești cu referiri la Piatra Craiului: I. Sârcu, 1971; P. Coteț, 1973; Gr. Posea și colaboratorii, 1974; Valeria Velcea, Al. Savu, 1982; Valeria Velcea, 1987. M. Bleahu, T. Rusu, 1965; T. Naum, M. Grigore, 1974; Gr. Posea și colaboratorii, 1976; M. Bleahu, 1982; C. Goran, 1983 au tratat problema carstului.

Traian Constantinescu și-a consacrat studiul Pietrei Craiului abordând, mai ales, problema carstului: 1973, 1976 (cercetarea și inventarierea golurilor carstice); 1976, 1977 (circulația apelor subterane); 1985, 1987, 1992 (geneza și evoluția rețelei hidrografice); 1984 (glaciațiunea pleistocenă în Piatra Craiului); 1980, 1992 (particularități morfologice ale masivului).

Aria periferică a masivului, respectiv culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele, parțial inclus în limitele Parcului Național Piatra Craiului, a beneficiat de numeroase studii geologice și geografice, printre care cităm cele ale lui M. Constantinescu (1942), E. Nedelcu (1965), A. Bârsan (1969), M. Ielenicz (1986), Gh.Niculescu și S. Roată (1995), amplul studiu topoclimatic realizat de Elena Teodoreanu (1980) și un studiu complex de geografie fizică realizat de Ileana Georgeta Pătru(2001).

Masivul Piatra Craiului a devenit rezervație naturala în 28 martie 1938. Consiliul de Ministri a luat aceasta decizie „datorită caracterului unic al masivului unde se găsesc specii rare ca Dianthus callizonus, Hesperis nivea, Minuatia transilvanica, Leontopodium alpinum, dar și datorită frumuseții peisajului“.

În 1938, când rezervația naturală a fost înființată, au fost luate în considerare numai 440 ha. În 1972, această suprafață a crescut la 900 ha, iar astăzi, zona de conservare specială acoperă o suprafață de 4.879 ha, zona de parc național ocupând cca. 9894 ha.

În 1952 (anul în care a fost înregistrat primul amenajament silvic pentru zona Pietrei Craiului), în jur de 17.2% din suprafață totală a masivului a fost luată în considerare pentru conservare.

În anul 1990 Piatra Craiului este declarat parc național prin Ordinul nr.7 al Ministerului Agriculturii de la acea vreme, alături de alte 12 parcuri din Romania.

Începând din anul 1999, odată cu demararea Proiectului Managementul Conservării Biodiversității se constituie și administrația parcului. Scopul desemnării Masivului Piatra Craiului ca și parc național este acela de a asigura conservarea biodiversității și a peisajului, a speciilor valoroase, promovarea și încurajarea turismului, conștientizarea și educarea publicului în spiritul protejării naturii și a valorilor sale. Deși nu atinge înalțimea Munților Făgăraș sau masivitatea Parângului, totuși Piatra Craiului, prin alcătuirea sa în întregime din calcare, prin eleganța crestei, prin dantelăriile lucrate parcă de mâna unui bijutier, prin monumentalitatea pereților stâncoși, puse parcă tot de un bijutier în valoare, prin numeroasele și bogatele păduri de la poalele sale, reprezintă pentru îndrăgostiții frumuseților naturale, un superlativ al domeniului. Varietatea și diversitatea pereților și stâncilor de calcar, beneficiază în același fel de o floră și o faună pe măsură.

Capitolul 3 – AȘEZARE ȘI LIMITE

Masivul Piatra Craiului este situat în raza județelor Brașov și Argeș, respectiv a localităților Zărnești și Moeciu, Rucar și Dâmbovicioara, Parcul Național incluzind masivul Piatra Craiului și o zonă cuprinzând Cheile Dâmboviței și Cheile Ghimbavului. Și se întinde între coordonatele de 45°22'03" și 45°35'11" latitudine nordică și 25°07'38" și 25°23'18" longitudine estică.

Situat în Carpații Meridionali, masivul are circa 25 km lungime între Zărnești și Rucar, fiind delimitat de culoarul Bran-Rucăr și râul Dâmbovicioara la est și sud-est, de râurile Dâmbovița și Tămaș la est și de râul Bârsa la nord. Principalele puncte de acces sunt orașul Zărnești (spre Bârsa și Prăpăstiile Zărneștiului) și Rucăr (spre Dâmbovița și Dâmbovicioara).

De ambele părți ale Pietrei Craiului se găsesc nenumărate măguri, piscuri, gâlme sau munticei care sunt mai puțin interesante din punct de vedere turistic.

La nord, peste Valea Bârsei, de-a lungul drumului turistic dintre Zărnești și Plaiul Foii se afla Pleasa (1089 m), Ciuma (1421 m) și Gruiul Lung (1266 m), iar la apus Tămașul Mare (1733 m), pe unde se face legatura cu Munții Făgărașului, apoi Tămășelul (1604 m), Piscul cu Brazi, Piscul Rece, urmați de munticeii: Valea lui Ivan, Valea Largă, Păltineț, Valea Speriatei, care se înșiră de-a lungul Dâmboviței și a căror înalțime nu trece de 1200-1300 m.

La sud, dincolo de Pietricica (1699 m), se afla numai Gruiul Mirii (1501 m) iar la răsărit, dincolo de Văile Brusturetului și Dâmbovicioarei, se înșiră măgurile: Ciocanul (1268 m), Piatra Galbenă (1473 m), Cozia (1546 m), Sasul (1512 m), Martoiu (1423 m), Steghioara (1536 m), precum și o serie de „gâlme“, care nu trec de 1000-1200 m și care se opresc la Giuvala, unde intrăm pe teritoriul Leaotei.

Între Zărnești și Bran, cu fața spre Țara Bârsei dar și spre Branul de Sus, se întinde Măgura Branului (1375 m), munte care constituie rama nordică a depresiunii Branului, ieșind deci din limitele Pietrei Craiului.

3.1 CĂI DE ACCES

3.1.1 Căi ferate. O linie locală este singura care asigură accesul către masiv, ea plecând din Brașov și ajungând în Zărnești via Râșnov. Are o lungime de 27 km.

3.1.2 Sosele. Un prim drum îl reprezintă șoseaua națională DN 73 A care leagă Brașovul de Zărnești. Tot până în acest ultim oraș se poate ajunge din culoarul Rucăr-Bran. De la Zărnești pornește un alt drum forestier lung de 24 km, construit în locul unei linii ferate industriale. Dupa 13 km se ajunge la cabana Plaiul Foii, dar drumul continuă până la cantonul silvic Rudărița.
Din satul Podul Dâmboviței (29 km de Campulung, 5 km de Rucăr, există linii de autobuze), aflat pe DN 73, se ramifică două șosele spre Piatra Craiului și anume: un drum public până în mijlocul satului Dâmbovicioara, continuat cu o șosea forestieră care trece pe lângă Peștera Dâmbovicioara și cabana Brustureț, până la capătul cheilor; și un alt drum forestier însotește cursul superior al Dâmboviței. Un ultim drum pornește de la Moeciu de Jos (km 105 pe DN 73; 4km de Bran) și continuă pe Valea Sbârcioarei și pe Dealul Bisericii, până în satul Peștera (5km).

poză din satelit asupra masivului Piatra Craiului

Capitolul 4 – Geologie

4.1 Structura Pietrei Craiului

Din punct de vedere geologic, masivul Piatra Craiului reprezintă un sinclinal asimetric care a prins în cadrul lui calcare și conglomerate. Eroziunea alături de tectonică a degajat sinclinalul față de regiunile înconjurătoare generând o inversiune de relief-sinclinal suspendat.

Cea mai mare parte a masivului este formată din calcare din punct de vedere litologic. Evoluția acestora și dezvoltarea formelor nu pot fi separate de structură. Calcarele sunt prinse în flancul vestic al sinclinalului care prezintă diferite unghiuri de înclinare. Acest fapt prezintă o deosebită importanță deoarece pe planurile bancurilor de calcar se insinuează apa rezultată din ploi sau din topirea zăpezilor. Legat tot de structura rezultă și dezagregarea vertiginoasă a calcarelor care generează imense grohotișuri.

În plus calcarul este puternic tectonizat. Sunt frecvente diaclazele care ușurează pătrunderea apelor meteorice și apariția unui labirint de forme, ca rezultat al unei dezagregări intense.

Fenomenele carstice pe care le întâlnim sunt reprezentate prin peșteri, tuburi de dizolvare și presiune, doline, chei și lapiezuri. Formele enumerate prezintă aspuri. Formele enumerate prezintă aspecte similare cu acelea întâlnite și în alte regiuni din țară. Caractere proprii prezintă însă tuburile de presiune și dizolvare, efect al eroziunii turbionare efectuate în salturi generate la rândul lor de condiții climatice specifice și de planurile diaclazelor. Exemplul tipic îl constituie zona “ La Zaplaz”.

Nici lapiezurile nu au dezvoltarea clasică. În general ele comportă aspecte diferite cum este cazul pentru creastă însăși acolo unde apar în capete de strat și unde au o adâncime ce depășește 1 m. Acțiunea chimică este combinată aici și cu cea fizică care generează un pietriș colțuros spălat și el de la anotimp la anotimp. Zăpezile au un rol deosebit în modelarea lapiezurilor; ele stagnează în acestea și se topesc treptat, astfel încât sunt adâncite, iar posibilitatea de pătrundere este maximă. Situația mentionată este evidentă pe muchea Timbalelor. Datorită aspectelor sale includem în categoria lapiezurilor de creastă formele prezentate, care se deosebesc de cele clasice.

Calcarele mai generează și hornurile atât de frecvente în Piatra Craiului ca rezultat al unui proces de gelivație complex executat în cazul unei anumite structuri – capete de strat – cum ar fi Hornul Închis, Hornurile Grindului, Martoiu și altele.

La baza calcarelor, și anume la contactul cu cristalinul sau cu alte formații apar izvoare ca Gilgoaie, izvorul Domnilor sau altele. Toate demonstrează prin debitul lor opere atât de intense a apei în calcar.

Calcarele se impun printr-o notă specifică generate prin combinarea caracterelor sale cu cele ale structurii unui flanc de sinclinal cu diferite unghiuri de cădere și cu o tectonizare accentuată.

Conglomeratele se înscriu la periferia estică a masivului. În trecut ele au avut o extindere mult mai mare mai ales în Pietricica, dovadă fiind peticele de conglomerate ce repauzează pe aceasta. Duritatea mica a favorizat înlăturarea conglomeratelor și aparitia calcarelor și la bordura masivului, fapt pentru care relieful dezvoltat pe această formațiune prezintă altitudini joase.

În majoritatea cazurilor relieful generat pe conglomerate este fosilizat de o cuvertură proluvială provenită din zona înaltă a Pietrei Craiului.

Aspectele cele mai variate le prezintă însă structura; Piatra Craiului fiind flancul unui sinclinal. Căderea acestuia este diferită, astfel încât bancurile de calcare sunt în poziție verticală și generează însăși creasta pe care o definim ca fiind o creastă structurală. În alte situații un versant este format din suprafața structurală, iar celalalt din capătul de strat. Și în acest caz căderea mare imprimă declivități foarte mari; intervine însă dezagregarea accentuată care se combină cu procese carstice (lapiezurile și tuburile de presiune și dizolvare) care deteriorează aspectul structural inițial. În funcție de căderea straturilor în Piatra Craiului apar creste în zigzag pe care le denumim astfel după desfășurarea pe care o au. Rețeaua hidrografică intermitentă comportă caracterele cunoscute. De remarcat totuși rupturile mari de pantă, atât pentru văile consecvente cât și pentru cele obsecvente, dată fiind înclinarea mare a flancului sinclinal. Deosebirea între cele două categorii de văi constă în faptul că primele au o pantă continuă, pe când celelalte se prezintă în trepte (capetele de strat).

Elementele geologice atât de complexe reprezentate în morfologia regiunii sunt însă rezultatul modului de lucru al agentilor externi.

O creastă continuă de 20 km constituie dovada interacțiunii agenților externi și interni de-a lungul etapelor de evoluție ale regiunii.

STRUCTURA MONOCLINALĂ VERTICALĂ

4.2 FENOMENE PERIGLACIARE Un capitol deosebit în cadrul masivului îl reprezintă fenomenele periglaciare. Excludem acțiunea glaciară întrucât suprafața topografică nu permitea instalarea ghețarilor, dimpotrivă, în mare parte, creasta nu a fost protejată de un înveliș de zăpadă, din cauza înclinării suprafeței. Deci, având în verede aceste considerente, considerăm Piatra Craiului ca fiind supusă intens gelivației din cadrul căreia un rol deosebit îi revine gelifracției. Au rezultat grohotișuri imense cum este Marele Grohotiș și fragmentarea crestei cum este Degetul lui Călineț, Acul Crăpăturii și altele. Se poate deduce că procesele sunt sincrone cu fenomenele glaciare pe baza mai multor elemente: apropierea masivului față de Făgăraș, unde glaciația era intensă; altitudinea generală, care corespunde zonelor cu glaciație din Carpați; grosimea imensă a grohotișurilor care au ajuns până în Valea Bârsei și pe seama cărora s-au format soluri.

Studiul zonelor acumulative din baza masivului Piatra Craiului au permis depistarea a trei generații de proluvio-deluviale, și anume: o zonă pe care se dezvoltă pădurea și care fosilizează în est relieful conglomeratic, iar în vest pe cel cristalin; a doua în care apar tendințe de fixare și a treia activă. Zona activă este alimentată de procesele actuale, în care un rol deosebit revine organismelor torențiale și râurilor de pietre.

4.3 AgenȚi MOdelatori – Vântul, acțiunea apelor temporare și a zăpezii au un mare rol în modelarea masivului. Astfel apar nișe de coroziune sau creste de intersecție ca rezultat al torenților opusi. Mai mult, ca în orice regiune a țării, versanții sunt măturați de avalanse, care prin presiunea ce o exercită crează în cuvertura proluvială de la bordura masivului valuri.

Acțiunea apelor curgătoare permanente se manifestă prin nivelul de bază coborât. Studiind derularea proceselor în timp, se observă tendința și posibilitatea continuă de adâncire a văilor periferice – valea Bârsei, Curmătura, valea Pietrelor – în cuvertura de material proluvial, lucru favorizat și de debitul mare al râurilor generat de numeroasele izvoare.

Masivul are unul dintre cele mai interesante succesiuni geologice din Carpați. Pe un fundament metamofic de sisturi cristaline din perioadele Jurasic și Cretacic, se întâlnesc toate tipurile de roci sedimentare (calcare, gresii, conglomerate, fosfodiorite și radiolarite).

Deasupra lor, se găsește stiva de calcare cu grosime variabilă, de la 300 m (în sud) la 750 m în nord. Acestea sunt stratificate, cu o înclinare variabilă, de la 30-40 m în sud până la verticală și chiar răsturnate (în nord). La baza versantului estic din Piatra Mare și Pietricica, se găsesc conglomerate de elemente calcaroase și ciment grezo-calcaros.

Cele mai noi conglomerate se găsesc pe versantul estic al Pietrii Craiului, pe teritoriul satelor Măgura și Peștera. Acestea sunt formate din elemente cristaline și ciment grezo-argilos.

Este prezent aproape tot spectrul rocilor sedimentare (calcare, gresii, argilite, conglomerate, fosforite și radiolarite), depuse pe un fundament vechi metamorfic în perioadele Jurasic și Cretacic.

Fundamentul masivului este constituit din sisturi cristaline care aparțin complexului Călușu-Tămășel, și Voineasa-Păpușa (seria de Cumpăna). Acesta prezintă un bombament în partea centrală, pe aliniamentul Muntele Tămășel – Vf. Grindu, la Table

4.4 FENOMENE CARSTICE Calcarele se extind (aflorează) pe întregul versant vestic, treimea superioară a versantului estic și în cadrul văilor limitrofe Dâmbovița, Dâmbovicioara și Râul Zărneștilor. Calcarele sunt intens stratificate, stratele prezentand o înclinare generală vest-est, iar unghiul de înclinare al stratelor crește treptat de la sud (30-40°) spre nord unde ajung la verticală și chiar răsturnate.

Din punct de vedere structural Piatra Craiului reprezintă flancul vestic al sinclinalului cu același nume, caracterizat printr-o puternică tectonizare. Specifice sunt faliile care traversează tot flancul de sinclinal, unele prelungindu-se și în Culoarul Rucăr-Bran. Se remarcă faliile Gălgoaie, Fundurile Grindului și Timbalelor, care divizează masivul în câteva compartimente morfo-tectonice.

Capitolul 5 – RELIEFUL

5.1 CONSIDERAȚII MORFOCRONOLOGICE

Din interacțiunea agenților se conturează sisteme de interfluvii și de văi care se înscriu în dezvoltarea cronologică a masivului.

Sistemul interfluviilor superioare comportă caracterul crestelor structurale în zigzag pentru centrul masivului și a suprafețelor de denudație în sud și nord. Rețeaua hidrografică este intermitentă și prezintă caracter structural. Rezultă deci tipul de relief structuralo-eroziv și eroziv.

Sistemul interfluviilor medii care sunt situate pe ramura vestică, puternic deteriorate de torenții opuși; rezultă relieful sculptural.

Sistemul interfluviilor inferioare formate din grohotișuri în care văile s-au adâncit cu ușurință, de unde rezultă tipul de relief sculpturalo-acumulativ. El prezintă cea mai mare importanță din punct de vedere științific întrucât depozitele corelate ne pot da indicii precise asupra dezvoltării regiunii. Gradul diferit de cimentare constituie elementul conducător. Astfel, peste cristalin se suprapune o cuvertură de grohotiș cimentat care apare în materialul cărat de afluenții Bârsei sau ai Dâmboviței. Peste ea urmează un grohotiș măcinat dezagregat la rândul lui în poziția sa de proluviu. Cuvertura cea mai recentă o formează grohotișul actual, format din blocuri mari.

5.2 SUBUNITĂȚI DE RELIEF – Masivul Piatra Craiului se impune în peisajul de ansamblu ca o spectaculoasă creastă calcaroasă, divizată în trei subunități: Piatra Mică, (Piatra Craiului Mică) – în N, Piatra Mare (Piatra Craiului Mare) – în partea centrală și Pietricica (Piatra Craiului Sudică) – în S. Subunitatea dominantă este Piatra Mare, care dă personalitate geografică întregului masiv.

CREASTA

Creasta se remarcă prin două trăsături morfometrice care reprezintă superlative geografice naționale: lungimea și altitudinea. Piatra Craiului se desfășoară pe o lungime de cca. 25 km, fiind cea mai lungă creastă calcaroasă din România. Pe o distanță de 8 km, înălțimile depășesc 2000 m, iar pe cca. 15 km, acestea sunt mai mari de 1800 m. Altitudinea maximă de 2.244 m este atinsă în Vârful Piscul Baciului sau Piatra Craiului, fiind cea mai înaltă creastă calcaroasă din Carpații Românești. Începe din Piatra Mică, ale cărei pante împădurite cad asupra țarinilor Bârsei, la Zărnești, până la Pietricica, prin care masivul se leagă de măgurile Dâmbovicioarei.

5.2.1 Piatra Craiului Mică, cu vârful Piatra Mică (1816 m), este o piramidă despărțită de restul masivului prin adânca Curmăturii (1600 m), iar de Măgura Branului prin Prăpăstiile Zărneștilor.

PRĂPĂSTIILE ZĂRNEȘTILOR

5.2.2 Piatra Craiului Mare începe din vârful Nordic al Turnului (1923 m), deasupra Curmăturii, în fața Pietrei Mici, după care urmează o serie interminabilă de piscuri printre care: Vf. Ascutit (2136 m), Timbalul Mare (2148 m), Timbalul Mic (2198 m), Vf. Sbirii (2188 m), precum și cele nouă vârfuri successive ce alcătuiesc Clăile Pietrei Craiului, element deosebit de reprezentativ al crestei.

În mijlocul lungii creste a Pietrei Craiului Mari se înalță, abia observat, Vf. La Om sau Piscul Baciului (2244 m), nod central al masivului și punct de maximă altitudine; urmează spre sud Vf. Grindului (2229 m), Colții Grindului (2227 m) și Vf. Pietrei (2086 m), reprezentând punctele culminante ale muntelui Grindul, iar mai spre sud Colții Fundurilor (1951 m), Fundurile (1951 m) Vf. La Arsura (1853 m), și Vf. Pietricica (1699 m), reprezentând punctele culminante ale muntelui Fundurile, ultimul component al masivului spre sud.

În vorbirea curenta, portiunea de creastă dintre Turn și Vf. La Om se numește „creasta nordica“, iar cea dintre Vf. La Om și Pietricica se numeste “ creasta sudică“.

VĂRFUL TURNU

Masivul se definește prin trei tipuri reprezentative de relief: structural, periglaciar și carstic. Relieful structural este tipul dominant, pe fondul căruia s-au dezvoltat și celelalte doua tipuri. Structural, creasta este un monoclin cu înclinarea generală V-E.

Relieful periglaciar se remarcă mai ales prin relieful rezidual (acele, colții, tancurile, muchiile, turnurile, piramidele, vârfurile, etc.). cea mai mare densitate se constată pe versantul vestic. Aici se înregistrează cea mai mare frecvență a formelor menționate. Multe dintre aceste forme au fost propuse ca monumente ale naturii.

Cele două versante ale crestei Pietrei Craiului se prezintă sub aspecte diametral opuse; în timp ce versantul estic este mult mai slab înclinat și acoperit de vegetație pastorală, versantul vestic prezintă un perete neîntrerupt de o înclinație care atinge pe alocuri verticala, motiv pentru care mai este numit și „abrupt“.

Versantul vestic (nord-vestic) se impune ca cea mai caracteristică subunitate din acest masiv. Este așezat cu fața spre izvoarele Bârsei Mari (nord-vest), și pe cele ale Dâmboviței (vest), reprezentând marea podoabă a masivului. Pereții de apus și nord-vest ai Pietrei Craiului, îmbrăcați în păduri dese de molid numai la capetele dinspre sud și nord, sunt golași în rest, înfățișânde-se ca o rocă albă, care se macină în permanență, dând naștere acelor „râuri de grohotiș“ care pornesc la vale la cea mai mică atingere, constituind unul din caracterele specifice ale masivului.

Pereții aceștia, lungi de circa 20 km, peste care nu trec multe drumuri, sunt îmbrăcați la poale în aceste pânze de grohotiș mult mai dinscontinui pe porțiunea nord-vestică a abruptului (de la Vf. La Om până la Turn), dar neîntrerupte pe portiunea vestică (de la Vf. La Om până la Valea Urzicii), unde a căpătat și denumirea de Marele Grohotiș.

Abruptul apusean prezintă o bogată serie de elemente alpine de primul ordin, începând de la Umeri spre sud, până la Valea Urzicii: Poiana Închisă, Pereții Marelui Grohotiș (Padina Lăncii, Peretele Central, Piscul Rece, Piscul cu Brazi), Ceardacul Stanciului și Valea lui Ivan cu pereții lor verticali, în timp ce abruptul nord-vestic, întins de la Umeri până la Turn, ne înfățișează o altă serie de elemente alpine: Zaplazul cu arcadele lui, Spirlea de Sus, Vlădușca Superioară, Timbalele, Călinețul, Cioranga Mare. Padina Popii, Padina Închisă, Padina Sindileriei, Padina Hotarului și Crăpătura.

LA ZAPLAZ

De la un capăt la altul, abruptul apusean este închis de câteva bârne care merg, cu întreruperi mai mari sau mai mici, din Valea Urzicii până la Turn, și purtând numele de Brâul Roșu între Valea Urzicii și pereții Marelui Grohotiș, Brâul de Mijloc de aici până la Călineț, Brâul Richiții și Brâul Ciorânga Mare până în Padina Popii. Întâlnim în același abrupt și Brâul de SUS, care prezintă însă foarte multe întreruperi. Datorită înfățișării capricioase a abruptului.

Dintre formele structurale prezente în special pe acest versant menționăm: brâurile, brânele, abrupturile structurale, surplombele, polițele structurale și crestele secundare. Unicitatea sa a fost sintetizată prin noțiunea de Versant tip Piatra Craiului (T. Constantinescu 1996).

Versantul estic (sud-estic) expune o gamă de aspecte proprii, dintre care sunt de menționat două etaje morfolitologice calcaros (superior) și conglomeratic (inferior).

Este așezat cu fața spre depresiunea Branului și prezintă numai în două locuri denivelări mai pronunțate, care ar putea fi socotite mici abrupturi: în dreptul Colților Grindului unde întâlnim cunoscutele „Hornuri ale Grindului“, precum și în dreptul Timbalelor, unde „Hornurile Martoiului“ sunt mai puțin cunoscute, nefiind situate pe drumurile de mare circulație turistică ale masivului.

Aceasta zonă de abrupt se prelungește până în dreptul Turnului, unde devine ceva mai interesantă datorită seriei de mici tancuri, muchii și hornuri verticale, așezate cu fața spre sud-est, unde s-a dezvoltat o adevarată școală de alpinism.

Pe linia de despărțire între micile abrupturi și zona de vegetație, se întinde de-a lungul întregului versant răsăritean un brâu neîntrerupt care poartă diferite nume, după regiunea pe care o traversează: Brâul de sub Grind, pe sub Colții Grindului, Brâul Vlădușca și Brâul Martoiului, din dreptul Colților Găinii (Vf. La Om) până sub Turn.

Capitolul 6 – CLIMA

Masivul se caracterizează printr-un topoclimat complex. El se încadrează în etajul climatului de munte.

6.1 Precipitațiile atmosferice. Cantitatea medie anuală oscilează între 1000 și 1300 mm, astfel:

1000 – 1200 mm între 800 – 1500 m altitudine

1200 – 1350 mm între 1500 – 2000 m altitudine

1100 – 1200 mm la peste 2000 m altitudine.

Numărul zilelor cu precipitații pe an este de 140 – 160 până la altitudinea de 1500 m și 160 – 180 la altitudini mai ridicate. Numărul anual de zile cu strat de zăpadă variază iître 100 și 180 la altitudini cuprinse între 1200 – 2100 m.

6.2 Temperatura medie anuală a masivului este de 3 – 4°C (de la 5 – 6°C sub 1000 m altitudine la 1 – 0°C la peste 2000 m). Durata medie a perioadei de îngheț se ridică la 160 zile între 1000 – 1500 m, ea putând depăși 200 zile la altitudini mai mari de 2000 m. În Parcul Național Piatra Craiului repartiția temperaturii anuale a aerului scade în funcție de creșterea altitudinii: Rucăr (>7C), Zărnești (5-7C), Podu Dâmboviței (5-7C), Fundata (4-5C), Curmatura (4-5C), Piatra Mica (2-4C), Vf. Piscul Baciului (0-2C). Numărul mediu anual al zilelor de vară cu temperatura maxima 25C, scade în următoarea ordine: Rucăr 40-20, Zărnești 40-20, Fundata 20-0, Piscul Baciului 0. Variațiile valorilor medii ale temperaturii aerului în cursul anului, cu amplitudinea anuală de 18,9˚C (stația Fundata) și 19,4˚C (statia Predeal) imprimă teritoriului caracterul unui climat continental.

6.3 VÂNTURILE – Având în vedere poziția și orientarea masivului Piatra Craiului, frecvența cea mai mare o au vânturile care bat din sectorul vestic și nord-vestic. Pe versantul estic, din cauza adăpostului, zăpada se acumuleaza în cantități mari în porțiunile concave ale terenului, unde este afânată și troienită. Dimpotrivă, pe versantul vestic, expus vânturilor, zăpada este, în general, viscolită și compactă, având o grosime mai mică.

6.4 NEBULOZITATE – Frecvența calmului are o valoare medie de 8-9% și este mai mare în zonele joase ale teritoriului, 11% la stația Fundata, și mai mica, 6-7%, cu cât ne apropiem de creastă. În ceea ce priveste intensitatea (viteza) medie a vântului, ea crește cu altitudinea, variind în funcție de directia lui. Numărul mediu al zilelor cu vânt puternic (V ł11m/sec) este, în medie 40, iar al zilelor cu furtună (V ł16m/sec) este în medie 8. Lunile cele mai periculoase din acest punct de vedere sunt martie-mai.

Capitolul 7 – Hidrografia

Foarte puține văi mari și încă mai puține văi cu apă străbat teritoriul propriu-zis al Pietrei Craiului, masiv calcaros care printre caracterele lui îl are și pe acela de a nu păstra apa pe cursul văilor; cele mai multe dintre acestea sunt văi de abrupt, lipsite de apă dar foarte bogate în grohotiș.

Două mari văi cu apă întâlnim totuși la periferia masivului, formând limitele lui dinspre nord, nord-vest și vest și totodată strângând cele două extremități ale masivului ca într-un clește, prin câte două fire de vale. Astfel, Bârsa Mare strânge capătul Nordic al Pietrei Craiului prin cele două fire ale ei: Bârsa și Râul Mare al Prăpăstiilor, în timp ce Dâmbovița strânge capătul sudic între Văile Dâmbovicioarei și Dâmboviței Superioare.

Valea Bârsei își trimite afluenții săi numeroși, unii cu apă, alții seci, până departe în abruptul nord-vestic al Pietrei Craiului, prin Bârsa Tămașului,  Șpirlea, Vlădușca, Ciorânga Mică, Valea Podurilor, Padina lui Călineț, Padina lui Raie, Cioranga Mare, Padina Popii, Padina Inchisă, Padina Șindrileriei, Padina Calului, Padina Chicera, Padina Potarului, Valea Crăpăturii și Valea Topliței; pe versantul de răsărit întâlnim afluenții Râului Mare al Prăpăstiilor și anume Padina lui Danișor, Valea Curmăturii, Valea Cheii, Valea Martoiului și Valea Vlădușca.

Valea Dâmboviței brăzdează abruptul apusean al Pietrei Craiului prin afluenții ei de pe stânga, începând cu Văile Tămașului și a Tămășelului

(Dragoslavenilor) și continuand cu Padina Lăncii, Piscul Rece, Piscul cu Brazi, Valea lui Ivan, Valea Urzicii, Valea cu Apă, Valea Largă, Valea Seacă și Valea Speriatei, iar prin afluenții Dâmbovicioarei și ai Brusuretului (Valea Muierii, Valea Fundurilor, Valea lui Stinghie, Valea Căpățânilor, Valea Cheii și Valea Seacă a Pietrelor), ajunge pe versantul de răsărit până sub Colții Grindului și ai Găinei (Vf. La Om) învecinându-se cu firele de obârșie ale Râului Mare al Prăpăstiilor.

Tot aici se află succesiunea denumirilor unei singure văi care începe sub numele de Valea Cheia și sub Grind și Vâlcelul Găinii și continuă sub acela de Valea Seacă a Pietrelor, Valea Brusturetului și Valea Dâmbovicioarei până la vărsarea ei în Dâmbovița, la Podul Dâmboviței.

Între Valea Bârsei și Dâmbovicioarei se află o serie de fenomene carstice ce se caracterizează prin prezenta unor chei impresionante (Cheile Prăpăstiilor și Cheile Dâmbovocioarei), precum și a unor puternice izvoare vaucluzinene la ieșirea lor din masivul calcaros și anume: „Fântânile Domnului“ în bazinul Bârsei, la ieșirea Râului Mare din Prăpăstii „Galgoaiele“, la ieșirea Dâmbovicioarei din Cheile Brusturetului.

Rețeaua hidrografică a masivului este formată din râuri și ape subterane. O caracteristică a apelor din masiv este lipsa lacurilor. Râurile din masiv aparțin de două bazine hidrografice principale:

Bazinul Oltului în nord, afluent al Oltului – Râul Bârsa Mare se impune ca principal colector. Creasta separă zona în alte două bazine secundare: spre V bazinul Bârsei cu următoarele cursuri de ape: Bârsa Tămașului, Pirla, Vlădușca, Valea Podurilor, Valea Calului, Valea Crăpăturii și spre N bazinul Râului Zărneăti cu următoarele cursuri: Vlădușca, Martoiu, Valea Cheia, Valea Curmaturii.

Bărsa, cu suprafața bazinului de 530 kmp și lungimea de 66 km își are obârșia la capătul estic al Munților Făgărașului, sub vârful Comisul (1883 m), de la altitudinea de circa 1600 m. Săpându-și o vale prăpăstioasă în șisturi cristaline, cu pante de 40-50 m/km, ajunge la poalele nordice ale Pietrei Craiului, de unde se deplasează spre golful Depresiunii Bârsei, pentru a ieși în câmpia proprie de divagare. În aval de Zărnești panta medie a râului scade la 5m/km. Dintre afluenții montani mai importanți sunt Bârsa lui Bucur, cu suprafața bazinului de 32 kmp și o lungime de 12 km și Bârsa Fierului cu suprafața bazinului de 49 kmp și lungimea de 14 km, pe partea stanga, iar pe partea dreapta avem râul Turcului sau Moeciul cu suprafața bazinului de 200 kmp și lungimea de 25 km, organizat între masivele Bucegi și Piatra Craiului și Sohodolul având o suprafață de 39 kmp și o lungime de 11 km. Râul este poluat destul de intens la Zărnești datorită fabricii de hârtie și celuloză, primind și apele reziduale ale Tohanului. Mai în aval o parte din apele sale sunt captate printr-o priză de apă spre Vulcanița (bazinul Hamaradia), pentru alimentarea cu apă industrială a Uzinelor de produse chimice de la Codlea.

Bazinul Dâmboviței în sud, constituit din două bazine secundare: bazinul Dâmboviței la vest, cu următoarele cursuri de ape: Valea Dragoslavelor, Valea Lancii, Valea Largă, Valea Speriata, Valea Gruiului, iar la est bazinul Dâmbovicioarei, fiind cel mai extins din Piatra Craiului (afluenti: Valea Grindu, Valea Căpățânii, Valea Peșterii, Valea cu Apă).

IZVOARELE DÂMBOVIȚEI

Dâmbovița, cu suprafața bazinului de 2759 kmp și o lungime de 266 km, este afluentul cel mai important al Argeșului atât ca debite căt și ca unitate hidrografică care stă la baza unor serii de lucrări de amenajari, alimentări cu apă și mai ales ca recipient al apelor reziduale ale Bucureștiului, pe care-l traversează (aproximativ 500 000 mcubi/zi). Cursul său se formează pe versantul estic al Munților Făgăraș, din confluența a două pâraie alpine: Boarcășul și Valea Vladului. Dacă considerăm ca izvor Boarcasul, născut din două mici lacuri glaciare situate sub vf. Roșu din masivul Iezerului (2461 m), atunci obârșia sa se află la 2240 m altitudine. Valea Vladului, are suprafața bazinului de 20 kmp și lungimea de numai 8 km, din stânga, izvorăște de sub Berevoiesul Mare (2309 m). Până la culmea Lerescului are cursul longitudinal, paralel cu creasta carpatică, iar de aici face o cotitură spre sud, ocolind pe la est masivul Păpușii. Valea sa este străjuită spre est de masivul cristalin al Leaotei, iar la nord de crestele calcaroase ale Pietrei Craiului pe care, în extremitatea lor sudică, le străbate și Dâmbovița, formând complexul de chei aproape unice ca frumusețe: Cheile Dâmboviței. I. Popescu-Argesel, studiind această regiune, pe cursul principal și pe micii afluenți locali a numărat 14 chei locale bine individualizate, care ne indică un stadiu avansat de carstificare a calcarelor mezozoice. Dintre afluenții montani mai mari pe acest sector se numară: Dâmbovicioara având suprafața bazinului de 48 kmp și lungimea de 11 km, Cheiei cu suprafața bazinului de 32 kmp și lungimea de 12 km, Ghimbavul cu 40 kmp suprafața bazinului și lumgimea de 12 km, toți din stânga.

Rețeaua hidrografică din Piatra Craiului este marcată de caracterul temporar al cursurilor de apă. Râurile permanente au debite mici. Această trăsătură este efectul direct al litologiei calcaroase.

Capitolul 8 – Flora și vegetaȚiA

Flora Pietrei Craiului a început să fie studiată într-o manieră științifică încă din a doua jumatate a secolului XVIII și începutul secolului al XIX când încep colectările de plante și alcătuirea de ierbare. Prima lucrare scrisă, mai importantă, în care se face referire la flora Pietrei Craiului întitulată „Enumeratio stirpium Magno Transilvaniae Principatui“ aparținând lui J. C.G. Baumgarten datează din anul 1916. Numeroase studii au fost dedicate covorului vegetal, dintre care se remarcă în mod deosebit Al. Beldie (1952), Sanda și Popescu (1976), Boșcaiu și Tauber (1977) și ampla și complexa lucrare a Simonei Mihăilescu Flora și vegetația masivului Piatra Craiului (2001).

Numeroasele informații despre flora și vegetația Pietrei Craiului existente până acum vor fi completate cu rezultatele programului de inventariere, cartare și monitorizare a biodiversitații inițiat de parc în vara anului 2000.

În Piatra Craiului se găsesc peste 1100 de specii de plante, identificate prin programul de inventariere, cartare și monitorizarea biodiversității inițiat de parc în vara anului 2000. Aceasta înseamnă ca peste 30% din flora României se regăsește în această zonă.

Studiile efectuate în vara anului 2000 au dus la îmbogățirea inventarului floristic prin descoperirea de noi specii pentru Piatra Craiului. Un număr de 150 de specii sunt incluse în „Lista roșie a plantelor superioare din România“ ca specii endemice, rare sau vulnerabile. Dintre acestea 53 reprezintă specii endemice carpatice. Dintre speciile rare menționăm feriga Woodsia glabella întâlnită numai în Bucegi, în anul 2000 fiind semnalată și din Piatra Craiului, tisa, zimbrul, angelica și sângele voinicului.

Piatra Craiului este unicul loc din lume unde vegeteaza endemismele garofița Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), simbolul floristic al masivului și Aubrieta intermedia ssp. falcata. Vegetația se remarcă printr-o mare diversitate.

Capitolul 9 – Fauna

Fauna de nevertebrate este foarte bogată prezentând un deosebit interes științific.
Este de remarcat prezența a 35 de specii endemice și a 91 de specii descrise de aici ca fiind noi pentru știință. Menționăm două specii endemice specifice Pietrei Craiului: Nesticus constantinescui (Arahnida) și Rhagidia carpatica (Arahnida, Acari). De asemenea menționăm prezența speciei rare Octodrilus exacystis (Oligocheta, Lumbricidae), endemică în Transilvania și în zonele subcarpatice ale Munteniei și Moldovei și Sclerophaedon carpaticus (Coleoptera, Chrysomelidae), endemism a Carpaților Orientali și Meridionali. până în prezent au fost identificate peste 90 de specii de fluturi unele rare sau endemice : Psodos coracinus dioszeghy, subspecie endemica alpina; Apamea zeta sandorokovacsi, subspecie endemica în Carpați; Erebia pronoe, specie cunoscută în Carpați numai în Piatra Craiului și Bucegi; Pieris bryoniae specie menționată în lista roșie a fluturilor de zi din Europa,etc.

Studiile efectuate în vara anului 2000 în cadrul programului de inventariere a biodiversității au dus la identificarea a 49 de specii de diptere dintre care 16 fiind noi pentru fauna României.

În Piatra Craiului deoarece reteaua hidrografică este mai redusă, fauna acvatică este reprezentată doar printr-o serie de nevertebrate și 10 specii de pești oxifili și reofili specifici râurilor de munte: zglavoaca- Cotus gobio; păstravul – Salmo trutta etc.

Fauna de amfibieni și reptile din Piatra Craiului este ceva mai puțin studiată.

Se întâlnesc: salamandra sau salamazdra – Salamandra salamandra;
tritonul cu creastă – Triturus cristatus cristatus (specie de interes comunitar conf. Directivei Consiliului Europei 92/43 EEC); tritonul de munte – Triturus alpestris alpestris; broasca roșie de munte -Rana temporaria temporaria;
buhaiul de baltă – Bombina variegata variegata (specie de interes comunitar);
broasca râioasă brună – Bufo bufo, etc. Dintre reptile menționăm: vipera de munte – Vipera berus berus; șarpele de casă – Natrix natrix; șarpele de alun – Coronella austriaca austriaca; năpârca- Anguis fragilis; șopârla de munte – Lacerta vivipara; șopârla de câmp – L. agilis agilis; gușterul- L. viridis viridis; șopârla de ziduri – Podarcis muralis, etc.

De menționat că toate speciile de amfibieni și reptile de pe teritoriul României sunt protejate fiind incluse în anexa 3 a Legii nr. 13 din 11 martie 1993 (Convenția de la Berna).

În ceea ce privește ornitofauna până în prezent au fost identificate 89 de specii dintre care 50 sunt menționate ca specii strict protejate în Convenția de la Berna – Convenția pentru protejarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (Legea nr. 13 din 11 martie 1993); iar șase specii în Convenția de la Bonn – Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (Legea nr. 13 din 8 ian. 1998).

Față de alte masive muntoase Piatra Craiului și-a pierdut în mare măsură fauna de răpitoare mari pe care o deținea în trecut, în prezent existând un număr foarte mic de exemplare de acvilă de munte – Aquila chrysaetos, care cuibăresc probabil în M-ții Făgăraș.

Alte specii de răpitoare întâlnite în parc sunt:

acvila țipătoare mică – Aquila pomarina; șorecarul comun -Buteo buteo;
uliul porumbar – Accipiter gentilis; uliul păsărar – A. nisus; șoimul rândunelelor – Falco subbuteo; șoimul călător – F. peregrinus; vânturelul roșu – F. tinunculus; cucuveaua – Athene noctua etc.

Cheile și zonele stâncoase din parc sunt populate de :

fluturașul de stâncă – Tichodroma muraria, specie rara;
brumărița de stâncă – Prunella collaris;
drepneaua neagră – Apus apus;
drepneaua mare – Apus melba;
mierla de piatră – Monticola saxatilis;
lăstunul de casă – Delichion urbica etc.

Pădurile de fag, rășinoase, tufișurile și fânetele sunt populate de:

pițigoiul de brădet – Parus ater;
pițigoiul de munte- P. montanus;
pițigoiul moțat – P. cristatus;
alunar – Nucifraga caryocatactes;
ciocănitoarea neagră – Dryocopus martius;
sfrânciocul roșiatic – Lanius collurio;
ochiul boului- Troglodytes troglodytes;
corb – Corvus corax;
mierla gulerată- Turdus torquatus.

Există și câteva specii de interes cinegetic:

cocoșul de munte -Tetrao urogallus;
ierunca – Bonasia bonasia etc.

La marginea râurilor sunt întâlnite frecvent:

codobatura albă – Motacilla alba;
codobatura galbenă- M. cinerea;
codobatura de munte – M. flava;
pescărelul negru- Cinclus cinclus etc.

Alte specii întâlnite la marginea parcului sunt:

cioara grivă – Corvus corone cornix;
barza albă – Ciconia ciconia și o specie rară, barza neagră Ciconia nigra.

Fauna de mamifere mici este bine reprezentată fiind însă insuficient cunoscută. Până în prezent au fost identificate 15 specii de lilieci, care se adăpostesc în peșterile sau scorburile arborilor bătrâni de pe teritoriul parcului.

Dintre acestea 14 specii intră în categoria specii strict protejate conform Convenției de la Berna, iar 6 sunt specii de interes comunitar conform Directivei Consiliului Europei 92/43 EEC (Rhinolophus ferrumequinum, R. euriale, Myotis bechsteinii, M. blythii, M. myotys,Barbastella barbastellus) iar o specie – Vespertilio murinus – este inclusă în Convenția de la Bonn.

De menționat că pe teritoriul României sunt protejate toate speciile de lilieci conform Legii nr. 90 din 10 mai 2000 pentru aderarea României la Acordul privind conservarea liliecilor în Europa, adoptat la Londra la 4 decembrie 1991. Parcul Național Piatra Craiului găzduiește o populație bogată de carnivore mari:

urs – Ursus arctos;
lup -Canis lupus;
râs -Lynx lynx.

Studiile realizate au arătat existența a trei culoare de circulație ale acestor specii între masivele Piatra Craiului și Bucegi, culoare care vor avea un regim special de protecție. Căpriorul – Capreolus capreolus și cerbul comun – Cervus elaphus sunt întâlniți în pădurile de la baza masivului.

În prezent populația de capre neagre – Rupicapra rupicapra care trăiește în zonele stâncoase ale masivului este de cca. 120 de exemplare. Numărul exemplarelor a scăzut dramatic în ultimii ani datorită vânătorii, braconajului și a distrugerii habitatului lor natural (tăierii tufărișurilor de jnepeni).

Alte specii întâlnite în parc sunt:

porcul mistreț – Sus scrofa;
bursucul- Meles meles;
jderul de copac – Martes martes;
jderul de piatră – M. foina;
pisica salbatică – Felix silvestris , vidra – Lutra lutra, etc.

GRUPUL NR. TOTAL SPECII ENDEMICE CARPATICE – SPECII ENDEMICE PT. PIATRA CRAIULUI

Capitolul 10 – Sol și substrat

Solurile din Piatra Craiului reflectă efectul factorilor genetici (prezența calcarelor alături de relief și climă). Se remarcă următoarele clase de soluri:

Molisolurile sunt reprezentate de rendzine (soluri specific calcaroase). Acestea se întaânesc pe versantul nord-vestic, nordic și sudic. Rendzinele ocupa circa 40% din perimetrul Parcului Național.

Cambisolurile sunt reprezentate prin tipurile de sol brun eumezobazic și brun acid, brun acid gleizat. Aceste soluri se extind pe versantul estic al Pietrei Mari și un mic sector în Pietricica.

Argiluvisolurile sunt reprezentate prin tipul brun luvic și ocupă suprafețe foarte restranse.

Spodosolurile sunt reprezentate prin tipul de sol brun feriiluvial. Este caracteristic etajului inferior conglomeratic din Piatra Mare și Piatra Mica.

Solurile neevoluate, cu multă rocă la suprafață sunt dominate de litosoluri rendzinice care pot fi considerate drept caracteristice Pietrei Craiului. Ele ocupă versantul estic al Pietrei Mari. Roca la suprafață ocupă cea mai mare parte a versantului vestic.

Capitolul 11 – Parcul NaȚional Piatra Craiului

Deși nu atinge înălțimea Munților Făgăraș sau masivitatea Parângului, totuși Piatra Craiului, prin alcătuirea sa în întregime din calcare, prin eleganța crestei, prin dantelăriile lucrate parcă de mâna unui bijutier, prin monumentalitatea pereților stâncosi, puse parcă tot de un bijutier în valoare, prin numeroasele și bogatele păduri de la poalele sale, reprezintă pentru îndrăgostiții frumuseților naturale, un superlativ al domeniului. Varietatea și diversitatea pereților și stâncilor de calcar, beneficiază în același fel de o floră și o faună pe măsură.

Parcul Național Piatra Craiului se întinde între coordonatele de 45°22'03" și 45°35'11" latitudine nordicã și 25°07'38" și 25°23'18" longitudine esticã, pe teritoriul României. La limita sud-vestică a depresiunii Brașovului (Țara Bârsei), în peajma localității Zărnești se înalță impunător masivul Piatra Craiului, a cărui creastă zveltă, ascuțită, constituie unul dintre cele mai reprezentative obiective turistice ale muntilor României. Aproape că ocupă întreaga suprafață a masivului omonim. Este o apariție deosebită în peisajul munților noștri datorită faptului ca este singurul masiv care se ivește de-a curmezișul direcției generale a Carpaților Meridionali. Prima acțiune de protecție în Piatra Craiului datează din anul 1938, când în Jurnalul Consiliului de Ministri (645/1938), s-a înființat Rezervația Naturală Piatra Craiului în suprafață de 440 ha, „datorită caracterului unic al masivului unde se găsesc specii rare ca: Dianthus callizonus, Hesperis nivea, Minuatia transilvanica, Leontopodium alpinum, dar și datorită frumuseții peisajului“. Suprafața ocrotită a crescut succesiv pâna în anul 1990, când, prin Ordinul Nr.7/1990 Ministrului Apelor, Pădurilor și Protectiei Mediului, Piatra Craiului este menționată ca arie protejată alături de alte 12 parcuri din România, statut ce este susținut de legea mediului (Legea Nr. 137/1995). Suprafața ce este ocrotită este de aproximativ 2.600 ha rezervație integrală și 5.500 ha în zona tampon. Aceste suprafețe acoperă numai pădurea, fiind protejate prin amenajamentele silvice ale celor doua ocoale: Zărnești și Rucăr.

Scopul desemnării Masivului Piatra Craiului ca și parc național este acela de a asigura conservarea biodiversității și a peisajului, a speciilor valoroase, promovarea și încurajarea turismului, conștientizarea și educarea publicului în spiritul protejării naturii și a valorilor sale.

Elemente valoroase din fauna și flora: Piatra Craiului adăpostește un numar mare de specii de fluturi, până pana în prezent fiind identificate peste 216 de specii unele rare sau endemice: Psodos coracinus dioszeghy, subspecie endemica alpină; Apamea zeta sandorokovacsi subspecie endemică în Carpați; Erebia pronoe, specie cunoscută în Carpați numai din Piatra Craiului și Bucegi; Pieris bryoniae specie mentionată în lista roșie a fluturilor de zi din Europa, etc. Fauna de pești, amfibieni și reptile este ceva mai săracă, comparativ cu celelate grupe de vertebrate. De mentionat că toate speciile de amfibieni și reptile de pe teritoriul României sunt protejate fiind incluse în anexa 3 a Legii nr. 13 din 11 martie 1993 (Convenția de la Berna). Pe teritoriul parcului au fost identificate un număr total de 1170 de specii și subspecii de plante. Cunoscând faptul că în flora României s-au înregistrat 3136 de specii spontane, se poate afirma că Parcul Național Piatra Craiului găzduiește peste 30 % din speciile de plante superioare care se întâlnesc pe teritoriul României. Un numar de 181 de specii sunt incluse în „Lista roșie a plantelor superioare din România“ ca specii endemice, rare sau vulnerabile. De aici se poate observa importanța deosebită a Parcului Național Piatra Craiului pentru conservarea speciilor de floră, în special pentru conservarea endemitelor carpatice. Plante protejate:  garofița Piatrei Craiului (Dianthus callizonus) simbolul floristic al Pietrei Craiului, acest munte fiind unicul loc din lume care o găzduiește (este o specie endemică pentru Piatra Craiului); tisa (Taxus baccata); angelica (Angelica arhangelica); sângele voinicului (Nigritella nigra și N. rubra); macul galben (Papaver alpinum ssp. corona-sancti-stefani); linarița (Linaria alpina); floarea de colț sau floarea Reginei (Leontopodium alpinum); bulbucii (Trolius europaeus); bujorul de munte (Rhododendron myrtifolium), gladiola sălbatică (Gladiolus imbricatus), ghintura galbenă (Gentiana lutea), iedera albă (Daphne blagayana), tulichina (Daphne cneorum) etc.

GAROFIȚA PIETREI CRAIULUI

Au fost identificate un număr de 49 asociații vegetale, grupate în 17 clase, 21 de ordine și 31 de alianțe. Vegetația este reprezentată preponderent de păduri, tufărișuri alpine și subalpine și pajiști alpine.Vegetația palustră mai puțin reprezentată în masiv se întâlnește în jurul izvoarelor, pe văi și pe terenurile mlăștinoase.

Flora micologică este încă puțin cercetată. Majoritatea studiilor efectuate au avut ca obiect ciupercile parazite. Până în prezent au fost identificate din această zonă peste 300 de specii de ciuperci, în marea lor majoritate parazite pe plantele superioare.

De pe teritoriul parcului au fost descriși patru taxoni noi pentru știință (Niptera plicata, Stictis pachyspora, Trichopeziza leucostoma, Ramularia sambucina f. ebuli). De asemenea s-a identificat un numar mare de combinații ciupercă parazită – plantă gazdă noi, pentru știință sau pentru România. Cu toate că există un numar mare de ciuperci parazite, starea fitosanitară a masivului este echilibrată nefiind depistate atacuri masive care să pună în pericol în special plantele endemice sau rare.

Grupul lichenilor este de asemenea bine reprezentat înregistrându-se peste 214 de specii saxicole. Mușchii (brioflora) au fost cercetați de numeroși briologi încă de la sfârștul secolului al XIX – lea, astfel încât sunt semnalate până în prezent peste 100 de specii unele având un areal destul de restrâns pentru Carpații Românești – Bucegia romanica, Riccia sorocarpa, Grimaldia pilosa, altele fiind specii protejate de interes comunitar conform Directivei Consiliului Europei 92/43 EEC: Mannia triandra, Buxbaumia viridis, Sphagnum sp.

Conspectul plantelor superioare cunoscute până în prezent din Parcul Național Piatra Craiului cuprinde peste 1100 de specii. Se poate aprecia că Piatra Craiului găzduiește peste 30% din numărul total de specii de plante superioare prezente pe teritoriul României.

FLOARE DE COLȚ

Studiile efectuate în vara anului 2000 au dus la îmbogățirea inventarului floristic prin descoperirea de noi specii pentru Piatra Craiului. Un număr de 150 de specii sunt sunt incluse în „Lista roșie a plantelor superioare din România“ ca specii endemice, rare sau vulnerabile.

Dintre acestea 53 reprezintă specii endemice carpatice. Dintre speciile rare menționăm feriga Woodsia glabella întâlnită numai în Bucegi, în anul 2000 fiind semnalată și in Piatra Craiului, tisa – Taxus baccata, zambrul – Pinus cembra, angelica – Angelica arhangelica; sângele voinicului – Nigritella nigra și N. rubra, etc. Cele mai representative specii endemice carpatice sunt: Achillea schurii, Primula wulfenianassp. Baumgarteniana (întâlnită numai în Postavarul și Piatra Craiului), Festuca carpatica, Sesleria haynaldiana, Trisetum macrotrichum, Koeleriatrans silvanica, Draba compacta, Hesperis moniliformis, macul galben – Papaver corona-sancti-stefani etc. Endemisme strict locale sunt garofița Pietrei Craiului – Dianthus callizonus, simbolul floristic al masivuluisi Aubrieta intermedia ssp. falcata. De asemenea sunt prezente și speciide interes comunitar cum ar fi gălbenelele – Ligularia sibirica (specie protejata conform Directivei Consiliului Europei 92/43 EEC fiind inclusă și în Conventia de la Berna).

GRUPUL NR. TOTAL SPECII ENDEMICE CARPATICE – SPECII ENDEMICE PT. PIATRA CRAIULUI

Vegetația se remarcă printr-o mare diversitate. Au fost identificate un număr de 49 asociații vegetale, grupate în 17 clase, 21 de ordine și 31 de aliante. Vegetația este reprezentată preponderent de păduri, tufărișuri alpine și subalpine și pajiști alpine. Vegetația palustră mai puțin reprezentată în masiv se întalnește în jurul izvoarelor, pe văi și pe terenurile mlăștinoase.

Limitele parcului național Piatra Craiului

Capitolul 12 – PEISAJE CARACTERISTICE

12.1 Habitate

În plan vertical se disting trei etaje: montan (reprezentat prin două subetaje: etajul montan mijlociu și montan superior) subalpin și alpin (de tip alpin inferior). În cadrul acestor etaje altitudinale și în raport cu condițiile de mediu se deosebesc mai multe unități mari de vegetație.

Marile tipuri de peisaje care se întâlnesc în Piatra Craiului sunt cele de pajiști (joase, alpine și subalpine), de pădure (de fag, amestecuri de fag cu rășinoase și rășinoase), vâlcelele și hornurile alpine și subalpine, grohotișurile, pereții înalți de calcar, râurile temporare și izvoarele subterane și într-o proporție mai mică, terenurile mlăștinoase. Fiecare dintre acestea fac actualmente, obiectul unei monitorizări a biodiversității.

Studii mai aprofundate vizează succesiunea vegetației pe grohotișuri, evoluția vegetației în diferitele stadii de fixare a grohotisurilor, evolutia vegetației în pasuni, succesiunea vegetației în pădurile exploatate etc. De asemenea sunt necesare studii privind relațiile existente între diversele componente ale ecosistemelor și a factorilor care pot crea dezechilibre ecologice în zona

Pajiștile folosite de localnici drept fânețe, se întâlnesc la poalele masivului, de-a lungul Văii Bărsei, în zona satelor Măgura și Pestera, mai puțin de-a lungul Dâmboviței. Aceste fânețe se caracterizează printr-o diversitate specifică mare, fiind formate dominant din specii de graminee. Aici se întâlnesc populații bogate de bulbuci – Trollius europaeus; numeroase specii de orhidee cum ar fi Gymnadenia conopsea; Listera ovata; L. cordata; poroinicul – Orchis militaris etc.

Pădurile ocupă o mare suprafață din teritoriul parcului. Tipurile de pădure existente se încadrează în următoarele formații forestiere: făgete pure montane, amestecuri de rășinoase și fag, molidișuri pure și grupuri izolate de pin (Pinus sylvestris). Molidișurile de limită altitudinală pe calcare din Piatra Craiului sunt unice în România.

Peisajul pajiștilor alpine și subalpine

Unele dintre aceste pajiști sunt folosite de localnici drept pășuni, din acestă cauză biodiversitatea specifică fiind redusă, fiind dominate de teposica – Nardus stricta. Marea lor majoritate au o origine secundară rezultând în urma defrișărilor realizate cu sute de ani în urmă.

Rariștile de la limita superioară a pădurii și dintre pâlcurile de jnepeni, constituie pajiști cu o vegetație formată din specii calcicole, alpine și subalpine. Dintre acestea amintim smârdarul sau bujorul de munte Rhododendron myrhtifolium, care ocupa suprafețe însemnate în locurile cu zăpadă permanentă în timpul iernii. Aceste rariști reprezintă una din podoabele masivului. Alte plante interesante care pot fi întâlnite aici sunt barba ungurului – Dianthus spiculifolius, garofița Pietrei Craiului D. callizonus, Kernera saxatilis, Campanula carpatica s.a.

Vâlcelele și hornurile alpine și subalpine au o vegetație bogată formând buruienișurile subalpine care se dezvoltă în condiții ecologice caracterizate prin lumina difuză, umezeală accentuată și soluri bogate în humus. Aici se întâlnesc: Delphinium elatum, Hesperis moniliformis, Heracleum palmatum, Adenostyles orientalis, Doronicum carpaticum, etc.

Grohotișurile de la baza pereților stâncoși sunt foarte frecvente în tot cuprinsul masivului. Ele se găsesc în diferite stadii de fixare începând de la grohotișuri mobile aproape lipsite de vegetație, până la grohotișuri din vechi conuri de dejecție cu solul format și complet acoperit de vegetație, distingându-se numeroase asociații vegetale de trecere de la o fază la alta. Aici se întâlnesc o serie de plante interesante, în mare majoritate endemisme carpatice: Linaria alpina, Aubrieta intermedia ssp. falcata, Papaver corona-sancti-stefani, Silene alpina, Arabidopsis arenosa, Leontopodium
alpinum, etc.

Pereții înalți de calcar nu permit instalarea și supraviețuirea plantelor decât în fisurile care brăzdează aceste fțte abrupte. Aceste fisuri găzduiesc o floră caracteristică în raport cu etajul de vegetație în care se găsesc.

Aninisurile formate din anin alb – Alnus incana și aninul negru – Alnus glutinosa mărginesc pe anumite porțiuni râurile și unele văi din parc. Acestea găzduiesc o floră caracterisică iubitoare de umezeală. Jnepenișurile acoperă cca. 400 ha din suprafața parcului. Acestea sunt situate la limita superioară a pădurilor de molid urcând până la marginea pajiștilor alpine. Jnepenișurile au un rol ecologic deosebit de important.

Creasta și flancurile sunt supuse unor condiții climatice mai vitrege vegetația evidențiindu-se prin prezența unor elemente alpine. Dintre acestea semnalăm doar câteva: Eritrichium nanum, Draba kotschyi, Viola alpina, Saxifraga moschata, Dryas octopetala, Minuartia gerardii, Cerastium transilvanicum, etc. În locurile cu acumulare de zăpadă, la adăpostul blocurilor stâncoase apar Leuchorchis albida și Nigritella rubra.

Habitatele acvatice sunt reprezentate prin pâraie și bălti care adăpostesc o faună și o floră specifică. De un deosebit interes sunt râurile temporare și izvoarele subterane. Acest tip de habitat a fost puțin cercetat până în prezent fiind necesar un studiu amănunțit al acestora.

Terenurile mlăștinoase sunt mai reduse, fiind alimentate din izvoare care se infiltrează în solul pajiștilor.

12.2 AȘEZĂRILE

Localitățile din jurul Pietrei Craiului sunt reprezentate de orașul Zărnești și comunele: Bran, Moieciu, Fundata pe raza judetului Brașov și de comunele Dâmbovicioara și Rucăr pe raza județului Argeș.

În cadrul localităților menționate, impactul cel mai mare asupra Pietrei Craiului îl au: orașul Zărnești, comunele Rucăr și Dâmbovicioara și satele: Peștera și Măgura (comuna Moieciu), Sirnea (comuna Fundata).

peisaje de fâneață – aspect de iarnă

Orașul Zărnești este situat în judetul Brașov la o distanță de 28 km S-V de Municipiul Brașov. Titulatura de oraș datează de la finele anului 1950.

Altitudine: 722m

Suprafața: 204,75 kmp.

Populația: 26.616 (2000)

Componenta administrativă: cartierele Zărnești, Tohanu Vechi, Celuloza, Blocuri, Zărnești-Sud, satul Tohanu Nou, cătunele Tohănița și Pleașa.

ORAȘUL ZĂRNEȘTI

Comuna Rucăr este situată în partea de nord-est a judetului Argeș, în bazinul superior al Dâmboviței. Are o suprafață de 283.62 kmp și se află la o distanță de 80 km față de municipiul Pitești și 25 km de Câmpulung, fiind situat pe DN 73.

Populația: 6513

RUCĂR

Componența administrativă: Satele Rucăr și Satic

Satele Măgura și Pestera aparțin comunei Moieciu, situată în sudul judetul Brasov pe DN 73 la o distanță de 30 km de orașul Brașov. Populația celor două sate este de 1.300 de locuitori.

Satul Șirnea aparține administrativ de comuna Fundata fiind situat la granița cu județul Argeș.

12.3 ISTORIC

Secolele XIII-XIV cuprind perioada colonizărilor săsești în Transilvania, Banat, respectiv țara Bârsei și primele atestări documentare ale Tohanului (1294), respectiv Zărnești (1367) sub denumirile de „Tuhan“ și „Zernehaza“. Tohanu Nou este atestat documentar de abia în 1769 și apare ca rezultat al expulzării locuitorilor Tohanului din vechea vatră deoarece nu vroiau să-și schimbe religia strămoșească.

Epoca medie este marcată de o serie de năvăliri în Țara Bârsei care nu au ocolit localitățile Zărnești și Tohan. De asemenea este semnalat interesul marilor latifundiari maghiari și sași de a intra în posesia așezărilor mai sus amintite până în secolul al XVI-lea.

Prima invazie turcească în Țara Bârsei are loc în 1421 când satele Tohan și Zărnești sunt incendiate. Populația se retrage în zona unde se află astăzi schitul de la „Colții Chiliilor“. Ulterior mai au loc și alte invazii, populația retregându-se în munți din calea năvălitorilor.

În 1660 locuitorii din zonă îl sprijină pe Gheorghe Rakoczi la cucerirea cetății Bran. Ultima incursiune turcească are loc în 1690 cănd are loc „Lupta de la Zărnești“. Tinerii din Zărnești vor participa și ei la evenimentele din 1877-1878 împotriva Imeriului Otoman.

Perioada interbelică este caracterizată prin stabilitate, liniște și prosperitate economică, culminând cu anii 1938.

Al doilea război mondial răpește numeroși tineri din localitate, iar alții vor fi luați prizonieri.

Cele mai vechi urme ale existenței umane pe teritoriul localității Rucăr datează din perioada stăpânirii romane în Dacia, la Rucăr fiind construit un „castellum” distrus în timpul evenimentelor din 117-118 d.Ch. Cea mai veche atestare documentară se consemnează, în cazul satului Rucăr, la 1377. Rucărul a fost martorul deselor treceri de oști înspre Transilvania, sau de aici spre Țara Românească (Vlad Tepeș în 1459 spre Transilvania, Ștefan Bathory în 1476 spre Țara Românească, Mihnea al III-lea la 1658 etc.). Pe teritoriul satului s-au dat luptele lui Radu de la Afumați cu turcii. Sigismud de Bathory a poposit la Rucăr cu oastea timp de o săptamână. Sunt binecunoscute în sat urmele răscoalei lui Tudor Vladimirescu din 1821. O parte din armata lui Ipsilanti și a lui Tudor a trăit o vreme pe teritoriul Rucărului. În 1848 se retrage guvernul provizoriu. Războiul de independență a cerut multe jertfe și din Rucar. În timp de pace Rucărul dispunea de o formație grănicerească pentru paza frontierei și a trecătorii.

Cele mai vechi urme ale prezenței omului în zona satelor Măgura, Peștera și Șirnea datează din Paleolitic fiind reprezentate de unelte din silex. De asemenea din epoca postromană s-au descoperit fragmente ceramice. În anul 1373 într-o listă a colibașilor sunt mentionate și satele: Zbârcioara, Coacăza și Șirnea. Rolul strategic al zonei este reliefat și de construirea în sec. al XIV-lea a cetății Bran. În 1651 Gheorghe Rakoczi atribuie brașovenilor cetatea și domeniul Bran. Prin acest act Brașovul devine proprietar și asupra satelor aparținătoare cetății Bran. Intrarea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic va avea influențe și asupra satelor brănene mai ales în ceea ce privește înăsprirea fiscalității. Revoluția de la 1848 a dus la înlăturarea castelanului și la preluarea puterii de către reprezentanții brănenilor. Tot acum se va desființa și iobăgia. Din anul 1968 satele Măgura și Peștera aparțin comunei Moieciu, iar Sirnea comunei Fundata.

Capitolul 13 – TURISM

13.1 TRASEE VECHI

Îmbinarea dintre tradițiile locale păstrate încă nealterate, peisajul deosebit, prezența multor specii de plante și animale rare crează unicitatea Pietrei Craiului. Primele excursii în Piatra Craiului se pierd în negura timpului, fiind întreprinse de ciobanii și vânătorii localnici. În 1844 Anton Kurz scrie într-un articol despre două excursii efectuate în anul 1842 pe traseele:

Prăpăstii – Vlădușca – Grind – Piscul Baciului

Plaiul Foii – Spirlea – Marele Grohotiș – Moara Dracului

REFUGIUL SPIRLEA

Datorita frumuseții deosebite a muntelui în anii următori a crescut numărul de călători în Piatra Craiului, majoritatea făcând parte din asociația de turism a sașilor din Transilvania. Aceștia au folosit la început, pentru adăpost, stânile  ciobanilor apoi au construit primele cabane și refugii. În 1881 au fost ridicate cabanele de la Plaiu Foii și Vlădușca. Cabana din poiana Vlădușca a avut o existență scurtă și zbuciumată, arzând în anul 1896, fiind reconstruită în același an. 25 de ani mai târziu (1921) este distrusă de o avalanșă. Pentru a facilita atingerea vârfului Piscul Baciului de câți mai mulți turiști initial a fost construit refugiul Grind (1908-1916), apoi ADMIR-ul a constuit Cabana Negru Vodă pe aceeași amplasament în 1934. Din păcate, amplasarea într-o zona expusă a pecetluit și soarta acestei cabane care a fost distrusă de o avalanșă în 1953.

Altă organizație care s-a implicat în construcția de cabane a fost EKE, care în 1897 a construit cabana Curmătura, cabană care se păstrează până astăzi .

Deschiderea de noi trasee către creastă a impus construirea de noi refugii în cele mai importante zone de acces : Diana (1920-1930 purtând numele de refugiul Consomol ) și Vf. Ascutit (1945 – 1950).

13.2 PRINCIPALELE PUNCTE DE INTRARE IN MASIV

Principalele puncte de intrare în parc, clasificate după numărul turiștilor care le accesează și după distanțele față de diferite zone de interes turistic din munte sunt:

13.2.1. Zărnești – poarta principală de intrare în parc pentru accesarea versanților nord-nord estici și nord-vestici.

În Zărnești se ajunge cu trenul, autobuzul sau autoturismul din Brașov (30 de km de Brașov).

Din Zărnești se despart două rute principale de intrare în parc – spre Plaiul Foii(N-V) și spre Prăpăstii – Curmătura – La Table(N-E).

13.2.2. Dâmbovicioara – poarta principală de intrare pentru accesarea versanților sudici și sud-estici. Accesul se face de pe drumul Național Pitești – Brașov din dreptul localității Podul Dâmboviței.

Intrările în trasee încep din :

– Podul Dâmboviței – sat Dâmbovicioara – sat Ciocanu – La Table – Ref. Grind (cu acces auto vara până în satul Ciocanu) și Podul Dâmboviței – Brusturet – Șaua Funduri – Marele Grohotiș sau traseul de creasta: Brusturet – La Table – ref Grind (acces auto vara pâna la Brusturet);

– Dâmbovicioara – Satic – Garofița Pietrei Craiului (acces auto vara până la Garofița Pietrei Craiului). Intrări în trasee se fac de la Garofița Pietrei Craiului către marele Grohotiș spre Șaua Funduri sau Zaplaz, de la Garofița Pietrei Craiului spre șaua Tămaș – Plaiul Foii.

13.2.3.Comuna Bran

Acces de pe drumul național Brașov-Pitești.

Intrare în traseu de la „Inima reginei“ spre satul Măgura.

13.2.4. Comuna Moieciu – sat Peștera

Acces de pe drumul național Brașov – Pitești din comuna Moieciu vara accesibil cu autoturismul pâna în satul Peștera.

Intrări în trasee spre Curmătura, refugiul Grind, Brusturet.

13.2.5. Comuna Fundata – sat Șirnea

Acces auto de pe drumul național Brașov – Pitești prin comuna Sirnea, intrări în trasee :

– din Sirnea spre „La Table“, ref. Grind și Piscul Baciului;

– comuna Fundata intrare în traseu spre „La Table“ prin Curmătura Foii.

Muntele poate să ofere multe atracții turistilor care îl vizitează. De accea în funcție de interesul manifestat de turiști au luat naștere mai multe tipuri de trasee: ușoare, medii și dificile.

Poza a unei zone din masivul Piatra Craiului

13.3.Trasee uȘoare:

– Zărnești-Cabana Gura Bârsei-Cabana Plaiu Foii;

– Zărnești-Piciorul Văii Crăpăturii-Colții Chiliilor;

– Dâmbovicioara-Cabana Brusturet-Poiana Lespezi-stâna din Grind;

-Dâmbovicioara-Cabana Brusturet-stâna din Grind-La Table-Poiana Vlădușca-Cheile Zărneștilor-Fântâna lui Botorog;

– Zărnești-Fântâna lui Botorog-Poiana Zănoaga-Curmătura;

– Zărnești-Fântâna lui Botorog-Cheile Zărneștilor-Cabana Curmătura.

CABANA CURMĂTURA

13.4 Trasee medii:

– Cabana Plaiu Foii-Valea Urșilor-Refugiul Diana;

– Colții Chiliilor;

– Poiana Zănoaga-Piatra Craiului Mică-Șaua Crăpăturii;

– Cabana Curmătura-Șaua Crăpăturii;

– Cabana Curmătura-Șaua Padinii Închise;

– Cabana Curmătura-Padinile Frumoase-Vârful Ascuțit;

– Piciorul Văii Crăpăturii-Valea Crăpăturii-Șaua Crăpăturii;

– Cabana Plaiu Foii-Șaua Tămașului-Marele Grohotiș-Cerdacul Stanciului-Șaua Funduri-Poiana Lespezi;

– Cabana Plaiu Foii-refugiul Grind-„La Zaplaz“-Umerii Pietrii Craiului-Șaua Tămașelului;

– Satic-Cabana Garofița Pietrii Craiului-Șaua Tămășelului;

– Satic-Cabana Valea lui Ivan-Crucea Grănicerului-Piscul cu Brazi.

13.5 Trasee dificile:

– Cabana Brusturet-Stâna din Grind-Refugiul Grind-Vârful Piscul Baciului;

poza La refugiul Grind

– Refugiul Diana-Padina Popii-Vf. Padina Popii;

– Refugiul Diana-Brâna Caprelor-Șaua Padinii Închise;

– Zărnești-Padina Hotarelor-Vârful Turnu;

– Zărnești-Colții Chiliilor-Padina Șindrilăriei-Vârful Turnu;

– „La Zaplaz“-„Pe Lanțuri“-Șaua Grindului-Refugiul din Șaua Grindului-Vârful Piscul Baciului;

– Traseul de creastă : Șaua Crăpăturii-Vârful Ascuțit-Vârful Piscul Baciului-Șaua Funduri.

CABANA BRUSTURET

Pentru cei care vor să petreacă mai multe zile în Parcul Național Piatra Craiului există atît pensiuni agroturistice în satele din parc (Peștera și Măgura) și din jurul parcului (Bran, Moeciu, Sirnea, Ciocanu, Podul Dâmboviței, Dâmbovicioara și Satic) cât și cabanele și locurile de campare din zona parcului. Gradul de confort asigurat de pensiuni diferă de la o margaretă la cinci margarete (conform clasificarii ANTREC). În zona Bran-Moieciu se găsesc peste 150 de pensiuni turistice cotate de la una la trei margarete, distanăa față de PNPC fiind de la 100 m la 10 km.

În Parcul Național Piatra Craiului sunt amplasate șase refugii montane : Diana, Vârful Ascutit, Șaua Grindului, Șaua Funduri, Spirlea și Grind. Rolul refugiilor montane este de a adăposti turiștii surprinși de vreme rea, turiștii care au nevoie de adăpost peste noapte, cuprinși de oboseală sau cu alte probleme. Recomandarea și rugămintea administrației este să nu ocupați spațiul din aceste refugii mai mult de 24 de ore și sa nu zăboviți aici după trecerea pericolului din cauza căruia v-ați adăpostit .

Capitolul 14 – Planul de amenajare al parcului national Piatra Craiului si proiecte de conservare.

14.1 Parcul Național Piatra Craiului (PNPC) este o arie protejată înființată în 1990, cu statut de parc național, pentru conservarea biodiversității și a peisajului, a speciilor

valoroase, pentru promovarea și încurajarea turismului, și pentru conștientizarea și educarea publicului în spiritul protejării naturii și a valorilor sale.

Zona include o largă paletă de valori naturale, culturale și istorice. Din acest

motiv, obiectivele și acțiunile administrației parcului sunt foarte diverse.

Planul de Management al PNPC a fost elaborat în vederea unei planificări

integrate a acțiunilor ce trebuie întreprinse în vederea îndeplinirii obiectivului major al

Parcului, respectiv conservarea biodiversității.

Planul de management va sta la baza activității Administrației Parcului Național

Piatra Craiului (APNPC) și se constituie ca document de referință pentru planificarea

tuturor activităților legate de Parc. PNPC face parte din categoria parcurilor naționale, ce au drept scop protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizicogeografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic.

Responsabilitatea implementării Planului de Management revine Administrației

Parcului Național Piatra Craiului, aceasta făcându-se pe baza planurilor anuale și lunare de lucru.

Componentele care definesc Parcul Național Piatra Craiului, mediul său natural în general, sunt în continuă schimbare. Fenomene naturale imprevizibile, desfășurate

pe o suprafață mai mare sau mai restrânsă, pot produce schimbări care impun

reconsiderarea măsurilor de conservare a biodiversității. Prezența și activitatea omului

poate accentua și accelera schimbările.

Având în vedere cele de mai sus, în prezentul plan de management s-au preluat

principii de bază ale unui management adaptativ, care să permită o adaptare relativ

ușoară a deciziilor de management la schimbări.

Planul de Management al Parcului Național Piatra Craiului este astfel conceput

încât să se constituie într-un document care să definească principalele direcții de

acțiune în vederea atingerii, pe termen lung, a obiectivelor Parcului.

Planul cuprinde un set de prevederi/recomandări pe domenii de

activitate/obiective majore, recomandări care iau în considerare, pe cât posibil, factorii

care pot schimba situația curentă, permițând astfel flexibilitate în procesul de decizie.

Rezervația științifică reprezintă un refugiu important și pentru speciile de faună.

Până în prezent nu este disponibil un inventar complet al faunei, existând totuși unele

date care alături de informațiile botanice vin să sublinieze importanța acestei rezervații

științifice. Aici au fost identificate câteva specii rare ce sunt incluse in lista rosie a plantelor superioare din Romania,În rezervația științifică au fost semnalate de asemenea alte 103 specii de plante

incluse în Lista Roșie a Plantelor Superioare din România (Oltean & al., 1994)

Aici se găsesc o serie de habitate protejate la nivel european, considerate foarte

importante pentru conservre din punct de vedere al criteriilor IPA: F2 31

14.2 Relații și procese ecologice

Cu toate că pe teritoriul Parcului au fost efectuate numeroase studii floristice și

faunistice, multe relații ecologice sunt încă puțin cunoscute.

Este nevoie de studii mai aprofundate privind succesiunea vegetației pe

grohotișuri, evoluția vegetației în diferitele stadii de fixare a grohotișurilor, evoluția

vegetației în pășuni, succesiunea vegetației in pădurile exploatate etc. De asemenea

sunt necesare studii privind relațiile existente între diversele componente ale

ecosistemelor și a factorilor care pot crea dezechilibre ecologice în zonă.

14.3 Turism și facilități de turism

Cea mai dezvoltată formă de turism in zonele înconjurătoare Parcului este

agroturismul care funcționează atât în cadrul unor asociații de turism la nivel regional

și național cât și la nivel individual. Pe teritoriul Parcului cele mai întâlnite activități

turistice se leagă de drumeții și ascensiuni montane precum și de activitățile specifice

de camping. Din pacate activitățile ecoturistice sunt încă intr-o fază incipientă.

14.4 Implementarea planului de management in teren

Pentru realizarea acestei actiuni a fost eleborat un plan anual de lucru, plan aprobat de catre consiliul stintific al parcului, care lunar era revizuit in functie de necesitati. Un indicator important privind aplicarea planului de management este planul de monitorizare, plan care da raspunsuri si recomandari pentru anumite actiuni de management prin folosirea a 39 de protocoale de monitorizare.

Proiectul Life nu ar fi putut sa-si atinga obiectivele fara o componenta importanta de constientizare publica desemnata pentru a constitui suportul public pentru actiunile prevazute in proiect, a comunica informatii despre reteaua Natura 2000, a constientiza comunitatile locale, vizitatorii si alte categorii tinta despre importanta conservarii naturii in general si cea a speciilor si habitatelor in special.

Manualul de educatie(a doua editie) a fost tiparit si are un numar de 9 pagini din 49 dedicate retelei Natura 2000, proiectului Life si note explicative si poze ale celor mai importante habitate si specii din lista. Manualul a fost tiparit in 1500 copii, fiind predat in 22 de scoli din apropierea parcului si nu numai. Manualul este un instrument important de constientizare avand ca tinta copii din localitatile afectate de prezenta parcului.

De asemenea au fost produse diferite materiale promotionale cu logo-ul LIFE: abtibilduri, mape, harta turistica a parcului – 2000 copii, postere – 1000 copii).

Brosura (67 pagini-prevazute 60) a fost produsa in iunie 2007 in 4000 copii doar in engleza si romana deoarce s-a considerat ca este mai important sa se adreseze persoanelor interesate din Romania deoarece reteaua Natura 2000 si semnificatia ei sunt bine cunoscute de catre statele member. Brosura contine informatii generale depre Parc si reteaua Natura 2000, o descriere detaliata a celor 15 habitate din lista in Anexa 1 a Directivei Habitate, 33 specii incluse in Anexa II din Directiva Habitate si 20 specii incluse in Directiva Pasari. Pentru fiecare din aceste habitate si specii sunt prezentate informatii privind raspandirea, corespondenta cu alte clasificari, amenintari, masuri de management si monitorizare, harti si poze suggestive.

Pliantul general a fost, de asemenea, produs in iunie 2007 in 8000 copii, doar in engleza si romana din aceleasi motive mai sus mentionate. Pliantul contine informatii generale despre obiectivele si rezultatele proiectului, despre imporanta si semnificatia retelei Natura 2000, avantajele pentru comunitatile locale. Pliantul si brosura vor fi distribuite in Centrul de Vizitare Zarnesti. Aceste materiale promotionale vor fi distribuite oricand va fi nevoie la intalniri, concursuri, tabere, prezentari, conferinte etc.Toate aceste materiale sunt un instrument important pentru a schimba atitudinea fata de protejarea parcului in general si obiectivele proiectului in particular.

• Materiale promotionale în centrul de Vizitare Zarnesti

14.5 Proiectul Natura 2000

Pentru a conserva mostenirea naturala, Uniunea Europeana a pus la punct o retea de arii protejate extinsa la nivelul fiecarui stat membru, numita "Reteaua Natura 2000". Dezvoltarea acestei retele se bazeaza pe doua directive UE principale: "Directiva Habitate 92/43 din 1992 referitoare la plante si animale salbatice si habitate naturale" si "Directiva Pasari 79/409 din 1979 referitoare la conservarea speciilor de pasari".

Directiva Habitate a fost creata pentru a conserva atat speciile de plante si animale salbatice, cat si habitatele naturale din Uniunea Europeana, prin infiintarea Ariilor Speciale de Conservare. Toate actiunile bazate pe aceasta directiva sunt axate pe mentinerea unui statut de conservare favorabil sau pe reabilitarea speciilor si habitatelor propuse. Toate masurile de conservare ar trebui sa aiba in vedere si aspectele economice si sociale la nivel regional si local.

Directiva pasari se refera la conservarea speciilor de pasari care se gasesc in mod natural in salbaticie pe teritoriul european al statelor membre. Principalele obiective ale acestei directive sunt protectia, managementul si controlul acestor specii si stabilirea regulilor pentru conservarea lor. Aceasta directiva se va aplica in cazul pasarilor, oualor lor, cuiburilor si habitatelor lor. Statele membre ar trebui sa declare Zone Speciale de Protectie pentru conservarea speciilor si habitatelor propuse.

Principalul scop al proiectului Life "Situri Natura 2000 in Parcul National Piatra Craiului" este acela de a stabili aceste Zone Speciale de Conservare si Zone Speciale de Protectie si de a include Parcul National Piatra Craiului in "Reteaua Natura 2000".

14.5 Situația actuală a managementului Parcului

Îndeplinindu-și atribuțiile, Administrația Parcului Național Piatra Craiului a obținut

o dotare satisfăcătoare cu echipamente de birou și de calcul, datorită proiectului finanțat

de GEF prin Banca Mondială, de către Guvernul României și Regia Națională a

Pădurilor Romsilva, pentru o bună desfășurare a activităților. Personalul angajat are un

nivel înalt de educație (studii superioare), este tânăr și entuziast. De asemenea, faptul

că administrația Parcului este o subunitate a Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva îi conferă o anumită prestanță, dar în același timp și obligații. Sunt deja înființate consiliile științific și consultativ ale Parcului, care îndeplinesc rolurile de îndrumare și consultare asupra activităților desfășurate. Din punct de vedere al finanțării, Proiectul Managementul Conservării Biodiversității, finanțat din sursele menționate mai sus, acoperă până în momentul de față necesitățile administrației. În viitor însă, este necesară acoperirea unei părți din cheltuieli cu mijloace proprii de finanțare, cât și găsirea unor alte surse de finanțare.

Activitatea administrației mai trebuie îmbunătățită, în special în partea de sud a

Parcului, unde din cauza lipsei mijloacelor de transport în trecut și a distanțelor,

activitatea a fost oarecum îngreunata. Totodată, dat fiind caracterul de noutate al

activităților specifice, pentru România, personalul trebuie să-și dezvolte în continuare aptitudinile necesare ducerii la bun sfârșit a activităților. În ceea ce privește personalul de teren, se simte lipsa unor angajați care să se ocupe în special de problemele specifice parcului, să acopere zona alpină și locurile de campare și să ofere servicii de ghid turiștilor care vizitează zona. Scopurile și acțiunile Parcului trebuie materializate cât mai repede într-un plan de management care să fie aprobat și legalizat, însoțit de un regulament de funcționare, și care să se desfășoare într-o zonă cu limite precise și legal constituite, iar promovarea acestor acțiuni trebuie făcută o dată cu promovarea imaginii Parcului.

Capitolul 15 – Impactul turismului asuptra mediului

15.1 Monitorizare fluxului de turisti

Cea mai la îndemână metodă de a cunoaște caracteristicile, structura activităților

turistice în parcul national Piatra Craiului este monitorizarea turismului prin sondaje efectuate pe bază de chestionare. Chestionarele se adresează turiștilor întâlniți în parc iar completarea, centralizarea și interpretarea rezultatelor duc la conturarea imaginii activităților și facilităților turistice din parc și din comunitățile locale.

O primă rundă de monitorizare a activităților turistice s-a desfășurat în anul 2000

când s-a urmărit obținerea aprecierii cantitative cât și calitative a fluxului turistic în

zonă.

Aceste prime rezultate ne ajută la înțelegerea fenomenului turistic în Piatra Craiului și de asemenea ne prezintă segmentele de piață deficitare care necesită dezvoltare. Desigur, monitorizarea turiștilor are în mod necesar un caracter permanent și devine un instrument necesar păstrării echilibrului fragil între scopul principal al existenței parcului national (conservarea biodiversității) și dezvoltarea turismului in zonă.

Conform sondajului menționat mai sus, anual Parcul Național Piatra Craiului este

vizitat anual de circa 86000 turiști. Privind motivele venirii în Piatra Craiului acestea sunt în ordinea importanței după cum urmează: Muntele, Natura, Evadare din oraș, pentru a fi singur, pentru a fi cu familia, pentru a campa. Astfel enumerarea relevă faptul că cele mai frecvente motive ale vizitării sunt legate de unicitatea reliefului și naturii în Piatra Craiului.

Legat de activitățile pe care vizitatorii intenționează să le desfășoare pe raza parcului acestea sunt legate de: relaxare și peisaj (80.7%), campare (68.4%), pentru a lua masa în aer liber (48.8%), cățărat (44.7%), vizitarea peșterilor (25.1%) și plimbări cu bicicleta (22.1%).

Din totalul turiștilor circa 48% sunt tineri între 18-29 ani ,45% au vârste cuprinse

între 30-49 ani iar 6% sunt tineri sub 18 ani. Un aspect important este durata vizitei în Parc: 17% din turiști stau o zi sau mai puțin, 44% între două și trei zile , 30% stau între patru zile și o săptămâna. Numai 9% din turiști stau mai mult de o săptămână.

În ceea ce privește modalitățile de cazare utilizate, 64% din turiști folosesc camparea la cort iar dintre aceștia 24% nu folosesc zonele cvasiorganizate pentru

campare (Plaiul Foii,Curmătura,Brusturet) Din totalul turiștilor numai 9% folosesc

acomodările (pensiunile ) din comunitățile locale, restul de 27% înnoptează la cabanele montane și refugiile alpine.

Dintre vizitatorii Parcului, circa 65% menționează zona de creastă , împărțită în

două sectoare, ca fiind destinația principală a vizitei , trecerea prin această zonă având un caracter pasager în timp ce zonele unde se înregistrează durate mai lungi de ședere sunt cele tradiționale pentru campări: Plaiul Foii, Brusturet, Curmătura .

Un aspect important al structurii turismului în Piatra Craiului îl constituie proporția

relativ scăzută a turiștilor străini care vizitează PNPC (4%). Din cauza acestui procent

mic, evaluarea este semnificativă numai pentru turiștii români.

15.2 Amenințări

Actuala suprafață a Parcului Național Piatra Craiului a constituit încă din cele mai

vechi timpuri o sursă de existență și de venituri pentru comunitățile locale și începând cu secolul XIX a devenit și o atracție turistică. Ca urmare biodiversitatea este supusă unei presiuni continue care se accentuează tot mai mult în ultima perioadă. În lipsa unor măsuri adecvate care să reducă presiunea exercitată asupra biodiversității se poate ajunge la reducerea acesteia, la pierderea sau reducerea populațiilor unor specii endemice sau importante din diferite puncte de vedere.

15.2.1. Amenințări datorate activităților antropice

a) Suprapășunatul și activitățile asociate acestuia constituie o amenințare majoră. Deși în aceste zone pășunatul a constituit o îndeletnicire străveche, pășunile au fost

menținute într-o stare de conservare destul de bună de-a lungul timpului. În ultimii ani sa înregistrat o creștere masiva a numărului de vite. Studiile efectuate în vara anului 2000 au demonstrat ca încărcarea cu animale a pășunilor este în medie de 2,2 ori mai mare decât de capacitatea de pășunat. Acest suprapășunat are numeroase efecte negative:

• reducerea drastică a biodiversității pășunilor și invazia unor specii care nu

sunt consumate de animale (parul porcului -Nardus stricta)

• ca urmare a supratârlirii, se ajunge la apariția unor specii de plante

nitrofile (Urtica dioica, Rumex alpinus), tasarea solului, poluarea solului cu

substanțe organice provenite din dejecții care pot pătrunde în pânza freatică

ducând la poluarea organica a pânzei freatice.

• ca urmare a reducerii speciilor furajere din pajiști, vitele flămânde pătrund

în pădure și chiar pe stâncării distrugând speciile endemice, concurând pentru

hrană cu speciile sălbatice, disturbând activitatea faunei sălbatice

• distrugerea jneapănului care este tăiat în unele zone de ciobani, fiind

folosit ca lemn de foc.

• câinii de la stâne, aflați într-un număr mare, precum și lipsa jujeelor

constituie o amenințare pentru fauna sălbatică, (în special mamifere de talie mică

și iezii de capră neagră și căpriori).

b) Turismul constituie de asemenea una din amenințările importante:

• cantități mari de deșeuri menajere și chiar toxice lăsate de turiști în Parc,

duc la poluarea solului, apei și la poluarea estetică

• eventuala creștere necontrolată a numărului de vizitatori poate duce la

dereglarea ecosistemelor naturale, eroziunea traseelor turistice, creșterea

cantităților de deșeuri.

• circulația turiștilor pe trasee nemarcate și în zone nepermise cauzând

deteriorarea unor habitate fragile (grohotișuri). De asemenea apare eroziunea dea

lungul unor trasee turistice (Funduri-Crucea Grănicerului, Curmătura- șaua

Crăpăturii, Bororog-Curmătura) datorită folosirii extinse.

• culegerea sau distrugerea deliberată a unor specii de floră și faună.

• distrugerea jneapănului care este tăiat în unele zone de turiști, fiind folosit

ca lemn de foc.

• camparea și crearea de vetre de foc în locuri neamenajate (Valea

Bârsei, Valea Dâmbovicioarei).

• deșeurile de la cabanele turistice poluează apele. În prezent acest

fenomen este accentuat în zona cabanei Brusturet.

• poluarea aerului, în special în zona cheilor datorită gazelor de

eșapament și a prafului produs de autovehicule care afectează flora și fauna.

• circulația turiștilor în zone nepermise, zgomotele produse de aceștia

deranjează animalele sălbatice, în special în sezonul de împerechere.

• traseele de alpinism amplasate necorespunzător deranjează păsările

care cuibăresc în zonele stâncoase și afectează flora din aceste zone.

c) Alte amenințări:

• construcțiile ilegale de pe teritoriul Parcului și acelea aflate la limita

exterioară a acestuia care nu mențin linia arhitecturala a zonei modifică și urâțesc

peisajul specific al Pietrei Craiului, fiind totodată și o sursă de poluare a zonei.

• amenajările hidrotehnice existente (barajul de la Pecineagu și Sătic)

produc modificări dramatice în structura habitatelor, a compoziției în specii și

peisajului datorită reducerii puternice a debitului râului Dâmbovița și a modificării

nivelului pânzei freatice.

• poluarea apelor subterane

Impactul turiștilor asupra biodiversității este prezentat la evaluarea asupra stării

biodiversității.

Dacă vizitatorii vin cu câini, aceștia pot deranja animalele sălbatice (afectează

biodiversitatea).

De asemenea este posibil ca unele arii să fie protejate prin închiderea accesului

public, dacă monitoringul relevă că aria poate fi deranjată radical prin turismul din zona

respectivă.

PNPC are un mare potențial turistic, dar dacă dezvoltarea turismului în Parc se

va face necontrolat și haotic, fără a ține cont de valorile existente, există pericolul ca

acestea să fie afectate în mod ireversibil.

15.2.2. Amenințări naturale

• Torențialitatea

• Avalanșele

• Modificarea climatului

Capitolul 16 – Concluzii

Masivul Piatra Craiului reprezintă îmbinarea unor aspecte tipice, care ne conduc cu imaginea spre peisajele alpine.

Această individualizare a masivului este efectul tectonizării diferențiate a celor două flancuri din faza inițială, ce a dus la asimetria sinclinalului.

Problemele care se pun sunt: racordarea elementelor structuralo – erozive cu cele din arcul carpatic; raportul față de Culoarul Branului, explicarea gamei de fenomene periglaciare.

Elementele morfografice și morfometrice însciu masivul printre unitățile carpatice cu un potențial morfodinamic considerabil. Aceasta este argumentată de fragmentarea majoră ce se menține la 800 – 1000 m.

Declivitatea mare și fragmentarea majoră definesc torențialiatatea și avalanșele ca procese actuale specifice, trăsătura fiind marcată de faptul că acestea se manifestă pe toată suprafața masivului.

Torențialitatea, avalanșele, cuplul gelifracție – carstificare și circulația apelor subterane se detașează ca procese actuale caracteristice Pietrei Craiului. Masivul reprezintă un sector carstic ce face parte din zona carstică ,,Culoarul Dâmbovicioara”.

Masivul Piatra Craiului reprezintă tipul ,,bară calcaroasă unitară“.

Masivul Piatra Craiului reprezintă un carst de creastă, înaltă, monoclinală, unitară, proeminentă.

Masivul Pietrei Craiului reprezintă o rezevație naturală prin însăși structura și diversitatea peisajelor sale.

Formele de relief ca și existența endemismelor vegetale și animale au făcut ca masivul Piatra Craiului sa fie declarat un ,,adevărat monument al naturii“, fiind încadrat printre Rezervațiile Naturale, ceea ce a dus la protejarea sa și la adoptarea unor strategii de conservare.

Ca parc național, Piatra Craiului reprezintă o foarte diversă și bogată oportunitate

pentru a conduce cercetări. Această arie poate susține proiecte de cercetări sociologice

și științifice în medii academice și de conservare. Exemple de cercetări efectuate recent

sunt supravegherea speciilor de plante și animale în parc și studiul tendințelor turiștilor

în și în jurul PNPC.

Viitoarele cercetări trebuie să includă un inventar complet, multisezonal al

numărului de turiști în zonă. Datele curente sunt valabile numai din vara (vârf de sezon)

și toamna și reprezintă numai un an. O serie de date multianuale vor permite

administrației parcului să urmărească tendințele turismului și impacturile (pozitive sau

negative) în zonă.

Bibliografie:

Băncilă I. (1958), Geologia Carpaților Orientali, Edit. Științifică, București

Bleahu M. (1957), Captarea carstică și impotanța ei pentru evoluția morfologică a regiunilor carstice, Probleme de geografie., vol. V

Bleahu M., Rusu T. (1965), Carstul în România, Lucr. Inst. Speol. ,,Emil Racoviță”, tome IV, București

Bleahu M. (1974), Morfologie carstică, Edit. Științifică, București

Bleahu M., Decu V., Negesa Șt., Pleșa C., Povara I., Viehman I., Peșteri din România, Edit. Științifică și enciclopedică, București

Bleahu M. (1982), Relieful carstic, Edit. Albatros, București

Bucur I. (1978), Microfaciesurile calcarelor albe din partea de nord a masivului Piatra Craiului, considerații biostratigrafice, Dări de seamă I.G.G., LXIV, 4, București

Bucur I. (1980), Microfaciesurile radiolaritelor oxfordiene din Piatra Craiului, Dări de seamă I.G.G., LXV, 3, București

Constantinescu M. (1942), Ulucul Branului, B. S. R. R. G., tom. LX, București

Constantinescu T. (1973), Considerations geomorphologiques sur la partie septentrionale du masif Piatra Craiului, Trav. Inst. Speol. ,,Emile Racovitza’’, XV, Bucarest

Constantinescu T. (1977), Evolution du reseau hydrographique de la zone karstique Prăpăstiile Zărneștilor, Trav. Inst. Speol. ,,Emile Racovitza’’, tome XVI, Bucarest

Constantinescu T. (1980), Le carst de Piatra Craiului, Note 1, Trav. Inst. Speol. ,,Emile Racovitza’’, tome XIX, Bucarest

Constantinescu T. (1984), Le Massif de Piatra Craiului. Genese et evolution des torrents des versants nord – ouest et nord; glaciation pleistocene, Trav. Inst. Speol. ,,Emile Racovitza’’

Constantinescu T. (1992), Massif de Piatra Craiului. Particularites morphogenetiques. Sous – unites karstiques, Trav. Inst. Speol. ,,Emile Racovitza’’, tome XXXI, Bucarest

Constantinescu T. (1996), Ocrotirea naturii și a mediului înconjurător (extras), t. 40, nr. 1-2, Editura Academiei Române, București

Constantinescu T., (1994), Piatra Craiului. Studiu geomorfologic, Teză de doctorat, Universitatea din București, București

Coteț P. (1973), Geografia României, Edit. Tehnică, București

Goran C. (1982), Catalogul sistematic al peșterilor din România – 1981, C.N.E.F.S., București

Goran C. (1983), Les types du relief karstiques de Romanie, Trav. Inst. Spéol. ,,Emil Racovitza’’, tome XXII, Bucarest

Grigore M. (1989), Defileuri, chei și văi tip canion în România, Edit. Științ. și Enciclop., București

Iancu M, Stănescu S. (1960), Limita fizico – geografică dintre Carpații Orientali și Carpații Meridionali, Natura – geogr. geol, XII, nr.4

Ielenicz M. (1984), Observații geomorfologice în depresiunile Rucăr și Podu Dâmboviței, Analele Univ. Buc., Seria Geografie, An XXXV, București

Ilie I., (1970), Geomorfologia carstului, Centru de multiplic., Univ. București

Ionescu – Dunăreanu, I. (1958), Piatra Craiului, Edit. Tineretului Cultură Fizică și Sport

Martonne Emm. De (1907), Recherches sur l’évolution morphologique des Alpes de Transylvanie, Rev. Géogr., An.II, Paris.

Micalevich Valeria – Velcea (1959), Câteva elemente noi cu privire la stabilirea fazelor glaciare din Masivul Bucegi, Probleme de Geografie, vol. VI.

Micalevich Valeria – Velcea (1960), Masivul Piatra Craiului. Considerații geomorfologice, Univ. București, Seria Științele Naturii, Anul 27, București

Micalevich Valeria – Velcea (1961), Masivul Bucegi. Studiu geomorfologic, Edit. Acad. R.S.R., București

Mihăilescu Simona (2001) Flora și vegetația masivului Piatra Craiului, Edit. Vergiliu, București

Mihăilescu V. (1945), Considerații asupra geologiei și morfologiei regiunii Piatra Craiului – Bucegi, Rev. Geogr., An.II, Fasc. I – IV

Mutihac V. (1982), Unitățile geologice structurale și distribuția substanțelor minerale utile în România, Edit. Didactică și Pedagog., București

Mutihac V. (1990), Structura geologică a teritoriilor României, Edit. Tehnică, București

Mitroiu A. (1959), Piatra Craiului, Colecția Munții Noștri, Edit. Tineretului Cultură Fizică și Sport

Naum T., Grigore M. (1974), Geomorfologie, Edit. Did. și Pedag., București

Nedelcu E. (1965), Culoarele intracarpatice ale Dâmboviței și Bârsei, Studii și cercet. geol., geof., geogr., Seria geografie, XII, 2, București

Niculescu Gh., Roată S. (1995) Culoarul Bran-Dragoslavele. Considerații geomorfologice. St. și cerc. de geogr. XLII

Orghidan N., Branul (Considerațiuni morfologice), Bulet. Soc. Rom. de Geografie, tom LIV, București

Panaiotu Emilia Cristiana (2000), Platforma carbonatică din zona masivelor Bucegi și Piatra Craiului. Analiza comparativă a sistemelor depoziționale și a proceselor postdepoziționale, Teză de doctorat, Universitatea din București, București

Patrulius D. (1969), Geologia Masivului Bucegi și a Culoarului Dâmbovicioara, Edit. Acad. R.S.R., București

Patrulius D., Neagu T., Avram E., Pop G. (1976), The Jurassic – Cretaceous boundary beds în Romania, Anuarul I.G.G., L, București

Pătru Ileana Georgeta (2001) Culoarul transcarpatic Bran – Rucăr- Dragoslavele. Studiu de geografie fizică. Edit. Univ. din București

Popescu Ileana (1967), Contribuții la cunoașterea structurii geologice a Masivului Piatra Craiului, Dări de Seamă Com. Stat. Geol., XLII

Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M. (1974), Relieful României, Edit. Științ. și Encicloped., București

Posea Gr., Grigore M., Popescu N., Ielenicz M. (1976), Geomorfologie, Edit. Did. și Pedag., București

Roșu Al., (1980), Geografia fizică a României, Edit. Didactică și pedagogică, București

Sanda V., Popescu A., Doltu M. (1977), Vegetația Masivului Piatra Craiului, Studii și comunicări – Științele Naturii, Muz. Brukenthal, Sibiu

Săndulache M., (1984), Geotectonica României, Editura Tehnică, București

Sârcu I. (1971), Geografia fizică a R.S. România, Edit. Did. și Pedag., București

Teodoreanu Elena (1980), Culoarul Rucăr – Bran. Studiu climatic și topoclimatic, Edit. Acad. R.S.R., București

Velcea Valeria (1981), Subdiviziuni carpatice, Analele Universității București

Velcea Valeria, Savu Al. (1982), Carpații și Subcarpații românești, Edit. Didact. și pedag., București

xxx 1962 – 1966, Clima Republicii Populare Române, I – II, I.M.H., București

xxx 1983, Geografia României, I, Geografia Fizică, Edit. Acad. R.S.R., București

xxx 1987, Geografia României, III, Carpații românești și Depresiunea Transilvaniei, Edit. Acad. R.S.R., București