Masaj Si Tehnici Complementare In Principalii Nervi Facial, Trigemen, Sciatic, Spinali, Peronier

MASAJ ȘI TEHNICI COMPLEMENTARE ÎN PRINCIPALII NERVI: FACIAL, TRIGEMEN, SCIATIC, SPINALI, PERONIER.

Leziunile inchise ale nervilor

Etiologia nevralgiei de trigemen de tip esential

Neuropatii periferice. Generalități

Recuperarea în sindromul moto

Recuperarea în sindromul senzitiv

Aspecte clinice si tratament

Evaluarea terapiei fizice

Programul terapeutic

Masajul—generalități

Efectele Masajului

Cromoterapia si influenta pe care care o poate avea aceasta in influentarea psihicului uman.

Contraindicatiile masajului

Beneficiile terapiei prin masaj

Bibliografie

pagini 23

=== LUCR ===

MASAJ ȘI TEHNICI COMPLEMENTARE ÎN PRINCIPALII NERVI: FACIAL, TRIGEMEN, SCIATIC, SPINALI, PERONIER.

Traumatismul este o leziune rezultata dintr-o forta externa aplicata direct sau indirect asupra organismului. Leziunile rezulta prin diferite mecanisme: lovituri, impact, temperatura, radiații etc. Severitatea evenimentului traumatic depinde de consistenta obiectelor (marimea, greutatea, structura suprafeței, viteza)si de rezistenta regiunii corpului sau țesutului. Tratarea trumatismului impune tratament acut si reabilitarea pacientului traumatizat. Țintele traumatologiei sunt de a intelege cauzele si consecintele traumatismelor si de a evalua rezultatele interventiei terapeutice.

Traumatismele multiple sunt definite ca leziuni simultane multiple in regiuni diferite ale corpului. Trebuie diferentiate de fracturile diferite la acelasi os sau la fracturile multiple la diferite oase. Traumatismul multiplu (cca 20% din pacientii internati ) are un prognostic foarte serios. Cel mai frecvent craniul si pieptul sunt lezate simultan. Leziunile toracice si abdominale sunt mai serioase, dar se produc mai rar.

Initial functiile vitale trebuie stabilizate. Aceasta necesita evaluarea diagnosticului aparatelor respirator si circulator, si sistemului nervos central. Dupa procedurile initiale-intubatie si respiratie artificiala, cateter intravenos si inlocuire rapida- urmatoarea evaluare clinica si tratament pot fi alese in functie de gravitatea situatiei:

tratament de urgenta pentru salvarea vietii, de exemplu, in cazul unei rupturi de splina, ficat sau efuzie pericardica

tratament selectiv imediat, de exemplu, stabilizarea unei fracturi compuse

tratamente ce pot fi amânate zile sau săptămâni, de exemplu, suturarea unor nervi periferici sau tendoane

Stabilizarea unei fracturi faciliteaza intensiva. Fracturile deschise au prioritate tratarii fata de fracturile inchise. Dupa stabilizarea fracturii este indicata kinetoterapia chiar daca pacientul este inconstient.

Kinetoterapia este de obicei bazata pe diagnostic care e dictat de importanta leziunii si de rezultatele anticipate ale chirugiei si ale tratamentului medical. De cele mai multe ori o echipa profesionista se formeaza pentru a oferi ingrijirea unui pacient. In astfel de cazuri kinetoterapeutul are un rol important in cooperarea cu doctorii, asistentele si terapeutul ocupational. Tratamentul medical, fizic si psihic este indreptat spre o recuperare functionala maxima. La pacientii cu incapacitate permanenta kinetoterapia cauta sa minimalizeze evolutia limitarii si sa obtina, in functie de capacitatile ramase, o independenta maxima.

Ingrijirea medicala initiala trebuie sa cuprinda necesitatile imediata si viitoare ale pacientului. Ingrijirea initiala pune baza pentru interventia terapeutica eficienta. Aceasta este o particularitate cruciala la pacientii cu politraumatisme. Intr-adevar, primele proceduri la locul accidentului sunt factori decisivi in continuarea tratamentului si in rezultatele lui. Pe scurt, interventia precoce pune baza tratamentului functional si a reabilitarii satisfacatoare.

Succesul interventiilor chirurgicale depind de multe ori de rezultatele metodelor asociate si kinetoterapiei in sine. Aceste interventii terapeutice impun instructiuni si planificari speciale. Alte metode, de exemplu ergoterapia, ar trebui incluse in programul de interventie. Sporturile si jocurile pot fi tehnici valoroase in timpul recuperarii.

Kinetoterapia, in domeniul traumatologiei, impune cunostinte anatomice de baza si fiziologice, si o intelegere a tipurilor si mecanismelor traumatismului si implementarea tratamentului medical si scopurilor in combinatie cu tehniciile terapeutice. Partile cu mai putina importanta al kinetoterapiei (socuri, prim ajutor, leziuni interne, paralizii) sunt notate pe scurt, iar cititorul este trimis la alte publicatii pentru informatii suplimentare despre aceste subiecte. Pe scurt ne vom ocupa de leziunile acute ale sistemului locomotor, complicatiile rezultate din leziuni, tratamentul acestor leziuni si complicatiile lor. Tipurile leziunilor in care kinetoterapia este cea mai necesara au parte de o atentie particulara.

Este posibil oricând ca metodele tratamentului functional pentru pacienții traumatizați sa fie accentuate. In unele cazuri, totusi, ca in cazul unor fracturi de calcaneu sau cap humeral terapia pentru refacerea functionalitatii poate fi aplicata numai dupa o fixare chirurgicala a fracturii. De indata ce stabilitatea osteomusculara este realizata, kinetoterapia e indreptata spre revenirea abilitatii functionale.

Leziunile inchise ale nervilor

Leziunile inchise ale nervilor cauzate de presiune sau distorsiune sunt evidentiate initial prin dificultati in miscare. In aceste cazuri, exercitiile si electroterapia au avut succes. Electroterapia nu accelereaza regenerarea nervului, ci ea incetineste atrofia fibrelor musculare degenerate si mentine un organ functional pentru nervul regenerat.

Daca in urma examenului clinic nu se descopera semne de regenerare nervul poate beneficia de pe urma unei operatii chirurgicale. Aceasta este particularitatea relevanta in cazurile deficitelor neurologice existente datorate unui traumatism local, cauzat de o fractura sau subluxatie a unei articulatii. In interventiile chirurgicale nervul este intins, o procedura foarte importanta in cazul presiunii pe nervul peronier, radial si ulnar.

O atrofie in urma lipsei de miscare a muschilor coapsei in timpul si dupa leziunile articulatiei genunchiului pot duce la un diagnostic eronat de pareza a cvadricepsului datorata unui nerv femural lezat. Atrofia rezultata in urma inactivitatii implica nu numai muschii extensori ai genunchiului, inervati de nervul femural, cat si muschii flexori si adductorui. Oricum nu este o pierdere a sensibilitatii cum este in cazul leziunii nervului periferic. Daca este necesar, diagnosticul corect poate fi obtinut in urma electromiografiei. In diagnosticarea si tratamentul leziunilor nervoase trebuie sa luam in considerare inervarea insuficienta a muschilor si a ariilor dermice.

Leziunile nervoase netratate pot duce la contractura articulara. Simptomele tipice ale acestor leziuni sunt in relatie directa cu efectul muschilor antagonisti inervati si a agonistilor neinervati. Ca exemple sunt “mana in gheara” in urma pierderii nervului ulnar, “mana cazuta” in urma pierderii nervului radial, “mana de maimuta” in urma pierderii nervilor medial si ulnar, picior in equin in urma pierderii nervilor sciatic si peronier. In timpul primului dupa leziunea nervului, atrofia musculara se desfasoara in timpul primelor saptamani si apoi progreseaza in derenescenta fibrelor, daca regenerarea nervului periferic nu se produce.

Tulburarile trofice vasamotorii consecutive leziunilor nervilor consta, in primul rand, in cresterea irigarii cu sange zonelor afectate in primele cateva saptamani, apoi o diminuare a circulatiei sangelui si apoi atrofie. Alte simptome trofice includ cheratina in exces, ulceratii ale pielii, tulburarea cresterii unghiilor si parului, reducerea pigmentatiei si a transpiratiei.

Etiologia nevralgiei de trigemen de tip esential

Nevralgia trigeminală esențială este cunoscută sub diverse denumiri (sinonime): nevralgia trigeminală idiopatică, ticul dureros al felei, nevralgia epileptiformă, prosopalgia, nevralgia trigeminală primară etc.

Ea reprezintă o stare clinică dramatică, în care simptomul de debut si dominant este durerea, de o violență si de o intensitate ieșite din comun.

Statisticile ,,Clinicii de chirurgie orală si maxilo-facială'' din Cluj-Napoca, precum si ale altor servicii de profil sunt unanime în a recunoaște faptul că nevralgia trigeminală idiopatică este o boală a vârstei înaintate, peste 40-50 de ani, cel mai frecvent între 50 si 65 de ani. Sub vârsta de 30-40 de ani este întâlnită cu totul exceptional.

Sexul feminin este mai des afectat decât cel masculin, în literatura de specialitate dându-se un raport de 2:1 sau 3:2 femei fata de bărbați.

Un fapt curios, încă neexplicat, este predispoziția pentru ramura a II-a nervului trigemen si pentru partea dreaptă a feței. Urmează, în ordinea frecvenței, ramura a III-a, apoi ramura I si, în fine, combinația dintre aceste ramuri. H. H. Horch (1990), citând statistici din literatura de specialitate, prezintă următoarea distributie procentuală (aproximativă): ramura I = 4%, ramura II = 23%, ramura III = 15%, ramurile I si II = 16,5%, ramurile II si III = 32%, ramurile I si III = 2-3%, ramurile I, II si III = 5%, bilateral = 2-3%, nervii V si IX = 1,5%. Statistici asemănătoare prezintă și alți autori (Piette si Reychler, 1991).

Etiologie și etiopatogenie. De regulă criza dureroasă este declanșată prin excitarea de către un stimul slab a unei zone restrânse – cutanată, gingivală sau rnucoasă (jugală) – mereu aceeași si care se numește "zonă dolorigenă" sau "trigger zone". Stimulul poate fi reprezentat de o ușoară atingere, de o vibratie sau de o distorsiune a țesuturilor mentionate. Cauzele si mecanismele nevralgiei trigeminale esențiale sunt necunoscute si mult discutate tocmai prin faptul că până în prezent nu s-au adunat date certe în această privință, evidențiabile la toți pacienții. La o mare parte dintre pacienți s-a observat prezența unor factori iritabili situați la nivelul fibrelor postganglionare, la nivelul ganglionului Gasser sau chiar la nivelul unghiului pontocerebelos, între acești factori ar fi: compresiuni ale vaselor, care și-au modificat cu vârsta calibrul, forma si structura si care vin în contact direct cu formațiunile nervoase; s-au găsit si unele tumori: angioame, meningioame, neurinoame acustice etc.

Răspunsul pozitiv la tratamentul neurochirurgical de îndepărtare a factorilor iritativi (în general compresivi), cu degajarea ramurilor nervoase trigeminale sau a ganglionului Gasser, a stat la baza interpretării de mai sus. Dar astfel de factori iritativi permanenti nu explică singuri caracterul paroxistic al durerii. In această privință ipoteza lui Gardner, pare să aducă o oarecare lămurire. Astfel, se consideră că descărcările fulgerătoare paroxistice s-ar datora unui scrutcircuit transaxonal al curentului de acțiune prin lungul fibrelor nervoase. Fenomenul ar fi favorizat de atrofii ale tecilor de mielină consecutive unor compresiuni ușoare si de lungă durată. Aceste atrofii ale teciior de mielină ar permite trecerea curentului de acțiune dintr-o fibră nervoasă în cea vecină prin false sinapse sau prin excitația fibrelor de calibru mic, nemielinizate, care, după cum se știe, sunt implicate în conducerea stimulilor dureroși. In cazul concret al nevralgiei trigeminale, paroxismul ar putea avea originea în stimulul tactil al cărui arc eferent parasimpatic ar excita, prin scuitcircuit, fibra nervoasă vecină a sensibilității dureroase. Cu alte cuvinte, un stimul tactil provocat prin atingerea zonei cutanate sau mucoase trigger ar trece prin scurtcircuitare de la fibrele nervoase tactile mielinizate la fibrele senzitive nemielinizate ale rădăcinilor trigeminale sau ale ganglionului Gasser.

Această ipoteză pare să fie sprijinită si de observațiile lui Kerr si Miller (1966), care, într-un studiu electronomicroscopic, au constatat la bolnavii cu nevralgii trigeminale o hipermielinizare degenerativă si o demielinizare segmentară la nivelul axonilor, cu formarea de microneuroni.

Fenomenul de scurtcircuitare amintit mai sus este denumit de către Kautzky (1959) "parabioză" si se consideră că el stă la baza curiosului reflex nervos prin care o atingere minima sau excitație tactilă periferică pot provoca o criză dureroasă intensă, mecanismul circuitului trecând prin trunchiul cerebral.

Dar teoria periferică a lui Gardner, Kerr si Kautzky nu poate explica unele fenomene, în particular faptul că zona trigger se situează uneori într-un teritoriu de inervație diferit de acela în care se descarcă durerea si că, în mod preferential, aceste zone trigger sunt situate perioral, adică în teritorii hiper-sensibile, si nu hiposensibile la stimulii tactili.

Ipoteza originii centrale a durerii trigeminale este tot mai mult discutată si relaționată cu caracterul epileptiform al ei sau cu răspunsul pozitiv la tratamentul cu medicația antiepileptică. Ea este susținută si de teoria "porții de control a durerii", descrisă de Melzack si Wall (1965), conform căreia leziunea fibrelor nervoase de calibru mare ar diminua rolul lor inhibitor, antrenând o excitabiliate anormală a unor nuclei din trunchiul cerebral, având drept ultima consecință traducerea sau transformarea informațiilor tactile în senzații dureroase.

Interacțiunile internucleare, modulând transferul de informații de la un nucleu la altul, au fost de asemenea luate ipotetic în considerare ca mecanisme ale durerii trigeminale.

Un element important al lanțului fiziopatologic în concepția lui Filipescu (1981) este constituit de centrii superiori talamici și parietali ascendenți, care, fiind bombardați de impulsurile dureroase periferice, devin sediul unor reactivități functionale anormale, stabilindu-se astfel între periferie si acești centri un lanț de influente nociceptive reciproce. Această conceptie reunește rolul celor două etaje ale sistemului nervos în fenomenul dureros. Văzută astfel problema, ea prezintă o importanță practică, deoarece terapia durerii va trebui să aibă în vedere pe de o parte inhibarea hiperreactivității periferice, iar pe de altă parte, inhibarea centrilor nervosi superior!. De altfel, conceptia autorului pare a fi confirmată si de rezultatele procedeului personal de tratament al nevralgiei trigeminale.

Fromm si colab., citați de Piette si Reychler (1991), au reunit si ei teoriile periferice cu cele centrale într-una singură, al cărei conținut poate fi exprimat astfel: "nevralgia trigeminală are o cauză periferică si o fiziologie centrală".In aceeași idee considerăm util să menționăm cercetările lui I.T.Munteanu din Chișinău, care a obținut rezultate semnificative cu ajutorul terapiei tisulare în nevralgia esențială de trigemen. Autorul întrebuințează homogrefa de nerv sciatic, pe care o plasează subcutanat în regiunea subcapsulară. Rezultatele obținute prin dispariția crizelor sunt puse pe seama declanșării de către grefă a secrețiilor de endorfine, al căror rol în ridicarea pragului dureros este binecunosccut. Această interpretare susține ipoteza originii centrale a durerii. In plus, autorul emite supoziția conform căreia terapia tisulară acționează favorabil si asupra remielinizării fibrelor trigeminale. Prin aceasta subliniază totodată si componenta periferică a etiopatogenezei.

Neuropatii periferice. Generalități

In continuarea acestui referat nu vom trata întreaga problematică a patologiei nervilor periferici. Aici ne vom limita doar la câteva mononeuropatii ale principalilor nervi motori periferici, de cele mai multe ori de etiologie dramatică sau compresivă. Așadar nu vom discuta aici nici neuropatiile de altă etiologie, nici polineuropatiile axonale sau demielinizante.

De altfel, privind din punctul de vedere al kinetologiei, aspectele etiologice au mai puțină importanță. Programul kinetic de recuperare se alcătuiește pe baza realității clinico-funcționale, a deficitului motor și senzitiv testat. Un astfel de program va putea fi adaptat oricărui bolnav cu un același sindrom clinico-funcțional indiferent de etiopatogenia acestuia.

În afara sindromului clinico-funcțional, este important de cunoscut tipul de leziune a nervului (neurotmesis, axonotmesis, neurapraxia), pentru orientarea asupra momentului începerii, a intensității și duratei programului de recuperare.

După cum se știe, lezarea nervilor periferici determină trei sindroame clinice de bază: sindromul motor, sindromul senzitiv și cel vasculotrofic. Kinetoterapia ocupă primul loc în rezolvarea primelor două și ajută tratamentul celui de-al treilea.

Recuperarea în sindromul motor.

Principalele obiective ale acestui cadru patologic sunt următoarele:

Evitarea apariției deformărilor și atitudinilor vicioase, deoarece paralizia unor grupuri musculare determină dezechilibrul forțelor aplicate asupra unui segment. Musculatura intactă (antagonistă) duce la deviații, retracturi musculotendinoase, ele însele cauze ale unor disfuncționalități. Reapariția inervării agoniștilor va găsi segmentul cu deficit anatomofuncțional și pe antagoniști, ceea ce va întârzia sau chiar compromite o recuperare funcțională eficientă.

Posturările sunt tehnicile de elecție pentru realizarea acestui obiectiv, dar nu cu mijloace improvizate, ci prin atele simple sau mulate din material plastic, prin orteze simple sau dinamice, prin benzi adezive corectoare etc.

Posturile corectoare se mențin permanent, în afara perioadelor de activitate recuperatorie. Ele se adaptează fiecărui caz în parte.

Evitarea atrofierii mușchilor paralizați, în așteptarea apariției reinervației spontane. Atrofierea mușchilor denervați este un proces sigur, dar de lungă durată, ceea ce ne permite aplicarea unui program ce vizează profilaxia acestei atrofii.

Activarea mușchilor paralizați se face prin stimulări electrice, fie prin manevre kinetoterapeutice.

Creșterea forței fibrei musculare restante sănătoase, deoarece în majoritatea cazurilor lezarea nervului nu afectează toate fasciculele sau fibrele din structura mușchiului, inervația conservându-se la unele dintre ele.

Refacerea imaginii kinestezice este un obiectiv cu atât mai important, cu cât segmentul paralizat a fost supus și unei imobilizări gipsate mai prelungite.

Creșterea în continuare a forței și rezistenței musculare pe măsură ce reinervarea se produce, pentru ca pacientul să se apropie cât mai mult posibil de performanțele motorii de dinaintea accidentului.

Recâștigarea coordonării și abilităților, ca etapă finală a refacerii complete, utilizează atât exercițiile descrise pentru realizarea acestor obiective, cât și terapia ocupațională, care va asigura – mai ales pentru membrul superior – întreaga capacitate de autoservire, ca și pe cea profesională.

Recuperarea în sindromul senzitiv

Ideea cea mai importantă care derivă de aici este aceea că sensibilitatea pierdută trebuie refăcută cât mai devreme posibil, pentru că de multe ori poate crea un handicap mai important chiar decât paralizia.

Prima care se reface este sensibilitatea dureroasă (înțepătura cu acul), apoi cea tactilă (atingerea cu tamponul de vată), iar sensibilitatea termică reapare în final mai întâi pentru rece, apoi și pentru cald. După refacerea sensibilității protopatice, se redobândește stereognozia.

Aspecte clinice si tratament

In cadrul tratarii traumatismului, scopul terapeutic este cel al reabilitarii optime, care este acela al recuperarii cat mai mult posibil a fortei si functionalitatii cu minim de suferinta pentru pacient, care da posibilitatea pacientului de a-si relua aproape de normal activitatile zilnice pe cat de bine posibil. Kinetoterapeutul aplica o expertiza pertinenta in vederea atingerii acestui scop fara complicatii inutile si intarzieri.

Un program de tratament bazat pe o evaluare corecta si atenta este obligatoriu pentru o recuperare de succes. Cu cat diagnosticul pacientului descrie mai precis problemele pacientului, cu atat mai bine va fi kinetoterapeutul in pregatirea planurilor de terapie individuala. Dupa diagnosticul initial sunt necesare controale auxiliare si modificari terapeutice in functie de situatia si solicitarile care se modifica in timpul perioadei de reabilitare.

In urmatoarele capitole sunt prezentate informatii detaliate privind proceduriile terapeutice. Prin urmare, diagnosticurile specifice si terapiile sunt discutate pentru fiecare tip de traumatism si pentru sechelele sale. In aceasta discutie, desi nu este mentionat in mod specific fiecare caz, toate diagnosticurile indicate trebuie sa inceapa cu colectarea informatiilor de baza si a datelor personale.

Urmatoarea schema de evaluare consta in mai multe faze consecutive, fiecare din ele implica opservatii specifice si proceduri de apreciere. In practica actuala, foarte rar un caz implica o singura componenta a elementelor evaluarii generale; in mod obisnuit diferite metote sunt combinate, si elementul original este modificat (prin abandonarea sau adaugarea altor elemente) in timpul evaluarii. Pentru a se concluziona, fiecare evaluare trebuie sa fie confirmata intr-un raport final detaliat.

Evaluarea terapiei fizice

Urmatoarele elemente din cadrul evaluarii clinice pentru terapia fizica pot fi extinse daca e necesar.

Date personale

nume

varsta

ocupatia

data accidentului

diagnostic

Informatii principale

istoric medical

chirurgia (tip, imobilizare, data)

examen radiologic

precautii

Observarea

pozitita

cicatrice/rani/taieturi

tulburari trofice: edeme, decolarea pielii

devieri comune, pozitia intra-articulara a oaselor

mobilizare, tinuta, mersul

Palpare

senzatia

temperatura, transpiratia

tonusul muscular si deplasare normala

atrofierea musculara, edem

puls

Masurari/masuratori

circuferinta, compararea laterala, compararea primelor si urmatoarelor masuratori

lungimea piciorului din decubit dorsal si in ortostatism, masurat cu o banda/panglica de masurare

cursul miscarii

capacitatea vitala

tensiunea arteriala

Controlul muscular

forta musculara, rezistenta si coordonarea

disfunctionalitati in tiparul de miscare si mers

semne de reflexe modificate, spasmofilie

reactii de echilibru

Informatii de la pacient

gradul si consistenta durerii

efectul invalidatatii in viata de zi cu zi si profesionala

Observatii suplimentare

comportament: cooperare, intelegere, disponibilitate

comportament social

Programul terapeutic

Urmatorul program terapeutic poate fi pregatit de o singura persoana. Succesiunea aplicatiei nu trebuie sa urmeze etapele evaluarii clinice.

Profilaxia presiunii ranilor

pozitionare

activitate musculara pasiva si activa

exercitii in variate pozitii

Profilaxia pneumoniei

pozitionare

exercitii de respiratie

Profilaxia trombozelor/ imbunatatirea circulatiei

presare venoasa cu bandaje elastice si/sau crioterapie

ridicarea membrelor

ordinea mersului

exercitii izometrice si active

Profilaxia edemului

presare venoasa cu bandaje elastice si/sau crioterapie

ridicarea membrelor

masaj

exercitii izometrice si active

crioterapie

Mentinerea circulatiei

schimbarea pozitiei

masaj muscular si corectiv pentru tesut

hidroterapie (curenti, bai alternative)

crioterapie

electroterapie (curenti galvanici la tensiune inalta si curenti deductibili)

exercitii pasive si active

Mobilizare

prevenirea contracturilor prin: -pozitionare

-exercitii active si pasive

eliminarea contracturilor prin: -terapie manuala

-tehnici de relaxare

-aplicari de gheata (daca nu sunt tolerate, e posibil si calde)

-stretching

-masaj conectiv de tesut

-hidroterapie

-tractiuni sustinute

Reeducarea musculara

electroterapie

FNP

Biofeedback

Tonifiere

electroterapie (stimulare electrica functional- FES)

exercitii active cu rezistenta cu/fara echipamente(FNP)

program de inot

pozitie de invatat

Pregatire functionala si prin miscare

membrul superior: exercitii cu/fara echipament, activitati din viata de zi cu zi

membrul inferior: antrenarea mersului

Masajul—generalități

Istoria ne-a aratat ca masajul s-a practicat in toate timpurile si sa dezvoltat la toate popoarele cunoscute.In limba romana cuvantul masaj a fost introdus prin intermediul literaturii medicale franceze.Masajul a fost unul dintre primele si simplele mijloace descoperite de oameni pentru alinarea suferintelor.

Nu sunt date sigure despre primii oameni care au aplicat masajul (chinezi, indieni, egipteni si alte popoare vechi – care ajunseseră la forme inalte de cultura si civilizatie). Medicina traditionala chineza are o mare vechime. Dupa unele documente se constata ca masajul este practicat de chinezi de peste 3000 de ani.

Se atribuie masajului o origine magica ,pentru ca la unele popoare mai vechi manevrele erau insotite de cuvinte si gesturi rituale de descantece.

In India antica a fost cunoscut si practicat de catre "popor". Vechii indieni isi ungeau corpul cu uleiuri aromate (aromoterapia). Se imbaiau in apele fluviilor socotite sacre. Masajul indian consta din neteziri ,presiuni si framantari ale partilor moi ale corpului incepand cu fata ,apoi trunchiul si terminand cu membrele superioare si inferioare .Pe membre manevrele se executau in ritm rapid de la radacina lor spre extremitati ca si cum s-ar fi dorit sa se scoata raul din ele.

Primele aplicatii ale masajului in legatura cu activitatea sportiva au aparut la greci si romani, constituind o metoda importanta de ingrijire a atletilor. Masajul era indicat atat inainte cat si dupa intrecerile sportive, cu scopul de a preveni si combate oboseala.

Masajul spunea Hipocrat poate intari o articulatie slabita sau poate mobiliza o articulatie intepenita.

Masajul executat cu putere le tonifica executat cu moderatie le inmoaie.

Alte popoare vechi ale orientului (asirieni, babilonieni) au folosit masajul ca tratament al razboinicilor raniti in lupta (masajul de recuperare).

Poporul roman a cunoscut si practicat masajul din trecutul sau cel mai indepartat in scopul intaririi sanatatii, al cresterii rezistentei organismului, pentru combaterea oboselii, in diferite afectiuni, accidente sau deficiente fizice.

Masajul medical a inceput sa se dezvolte la noi din cea de-a doua jumatate a secolului trecut. Primii medici care au introdus masajul medical au fost specialisti in ortopedie, chirurgie si reumatologie.

Efectele Masajului

Aduce un aflux sporit de sange in tesuturi, imbunatatind astfel hranirea acestora,

Indeparteaza stratul de celule moarte de la suprafata pielii si excesul de sebum din glandele sebacee avand efect de curatire.

Stimuleaza activitatea glandelor sebacee contribuind la refacerea mantalei acide a peilii.

Invioreaza tonusul muscular pielea mentinandu-si elasticitatea si totodata impiedica formarea depozitelor de grasime din tesuturile pielii (hipoderm).

Combate celulita.

Influenteaza favorabil sistemul nervos relaxand si calmand intregul organism.

Stimuleaza circulatia sangvina si limfatica.

Asigura schimburile nutritive intre tesuturi cu eliminare de deseuri metabolice.

Cromoterapia si influenta pe care care o poate avea aceasta in influentarea psihicului uman.

Cromoterapia este o alta "componenta" importanta in cadrul masajului. Studiul culorilor, al influentei si actiunii lor a devenit in ultimul timp o stiinta moderna. Putem considera ca toate culorile naturale, cele care compun spectrul solar au o influenta stabilita stiintific asupra organismului uman. Pentru maseur culoarea reprezinta metoda cea mai simpla si eficace de a crea o stare de bine, de relaxare, ducand la obtinerea rezultatelor dorite.

Afectiuni ce pot fi tratate prin masaj

Studiile moderne au demonstrat ca masajul poate fi folosit în tratarea cu succes a unor afectiuni, ca de exemplu: anxietatea, artrita, durerile de spate, durerile cronice, constipatia, depresiile, durerile de cap, hipertensiunea, insomnia.

Relaxarea deplina – Unul dintre beneficiile imediate ale masajului

Unul dintre beneficiile imediate ale masajului este sentimentul de relaxare deplina si calm. Aceasta se întîmpla datorita faptului ca masajul stimuleaza producerea de endorfine, substanta chimica din creier care produce sentimentul de fericire. De asemenea se reduc nivelurile hormonilor de stres ca adrenalina, cortisolul si norepinefrina. Cercetarile indica faptul ca nivelul crescut de hormoni de stres dezechilibreaza sistemul imunitar. Unele dintre beneficiile masajului sint si reducerea tensiunii musculare, o circulatie îmbunatatita, stimularea sistemului limfatic, reducerea nivelului de hormoni de stres, marirea mobilitatii si flexibilitatii încheieturilor, tonus al pielii mai bun, vindecarea mai rapida a leziunilor la nivelul tesutului moale, acuitate mentala, reducerea anxietatii si depresiei.

Contraindicatiile masajului

Multe din rezutatele nesatisfacatoare ale masajului se atribuie unor defecte de tehnica si metoda ,dar ele pot fi explicate mai corect prin greseli de indicatie sau prin aplicarea masajului fara a se tine seama de contraindicatii.

Contraindicatiile se impart in generale si partiale sau definitive si temporale .

Contradictie generala interzicerea aplicarii oricarui procedeu de masaj pe oricare parte a corpului.

Contradictie partiala restrangerea manevrelor de masaj la cele mai bine tolerate ,excluderea celorlalte manevre , admiterea masajului numai pe partile sanatoase si interzicerea pe cele bolnave.

Contradictie definititva se hotareste numai in cazul unor boli cronice grave incurabile care s-ar putea inrautati prin acest tratament.

Contradictie temporara foarte frecventa impusa de boli ,tulburari , leziuni usoare si trecatoare care dupa vindecare vor permite aplicarea tuturor manevrelor.

Masajul nu se poate aplica decat pe pielea perfect sanatoasa , fiind obligati sa renuntam la masaj chiar si atunci cand ar fi de folos pentru tesuturile si organele profunde.

Nu vom aplica masajul pe regiunile pielii care acopera un proces inflamator profund.

– furuncule ,abcese ,flegmoane si alte colectii purulente (artrite supurate)

– furuncul (inflamatie purulenta locala a pielii)

– abces (acumulare de puroi)

– flegmon (inflamatie purulenta localizata in tesutul conjunctiv subcutanat datorita unei infectii)

– artrita (este o boala ce se manifesta prin inflamarea articulatiilor)

De asemeni masajul este contraindicat in osteita si osteomielita. Osteita este inflamarea tesutului osos a periostului iar osteomielita este o forma de osteita de natura infectioasa care se localizeaza mai ales ma maduva oaselor. Masajul este contraindicat in toate starile patologice cu caracter general insotita de febra ,agitatie ,oboseala acuta si debilitate intensa, in inflamatiilor centrilor nervosi, in hemoragiile cerebrale recente si in accidente vasculare.

De retinut este ca masajul nu este recomandat în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru, daca exista eruptii cutanate, taieturi sau infectii sau daca exista suspiciuni de fracturi sau oase rupte.

Exista mai multe tipuri de masaj:

aromoterapia (anumite uleiuri produse din flori sau alte plante sint adaugate la uleiul pentru masaj datorita proprietatilor terapeutice ale acestora; de exemplu aroma de lemn de santal reduce tensiunea nervoasa), masajul copilului (poate trata constipatia, colicii si problemele de somn, iar masajul regulat ajuta copiii nascuti prematur sa ia în greutate mult mai repede), reflexiologia (masajul talpilor pentru a încuraja vindecarea altor parti ale corpului),

masajul terapeutic (numit si masajul suedez, este foarte popular în Australia, aceasta tehnica avînd ca scop relaxarea si îmbunatatirea circulatiei sangvine),

masajul curativ (încurajeaza vindecarea leziunilor tesutului moale, ca ale muschilor, tendoanelor si ligamentelor),

shiatsu (tehnica orientala de masaj care are ca scop îmbunatatirea circularii energiei, concentrîndu-se asupra anumitor puncte ale corpului avînd aceleasi efecte ca si acupunctura),

masajul sportiv (un amestec de tehnici care maresc performantele atletului si ajuta la recuperarea muschilor suprasolicitati).

Beneficiile terapiei prin masaj

Ceea ce se produce in timpul unui masaj sub mainile terapeutului are o importanta profunda pentru cei interesati de sanatate, de armonia propriului corp. Masajul poate ajuta in orice sport sau forma de exercitiu. Ajutand reducerea oboselii fiziologice si recuperarea dupa extenuarea antrenamentului sau jocului, masajul faciliteaza un antrenament calitativ superior, favorizind astfel o mai buna performanta si inlaturand pericolele de accidente.

Pentru cei mai multi oameni care pornesc un program de antrenament, adeseori spiritul vrea, dar trupul nu. Cind ei incep exercitiile fizice regulate aproape fiecare parte a corpului se schimba. Foarte interesant pentru maseuri este modul in care vasele de sange devin mai complexe pentru a face fata cerintelor marite de oxigen ale corpului, pentru a furniza mai multi nutrienti, pentru a permite o eliminare mai buna. Aceasta cere timp. In timp ce muschii se formeaza, ei nu reusesc sa obtina suficient oxigen si nutrienti.

Masajul actioneaza pentru a dispersa efectele secundare ale actiunii muschilor, efecte ce irita muschii si terminatiile nervoase. Acizii lactic si carbonic se acumuleaza in muschi la scurt timp dupa inceperea unui program de exercitii. Acesti acizi sint deseuri ce determina durerea si crampele ocazionale. Ei se formeaza cind glicogenul din ficat si muschi este ars pentru a produce energia din timpul exercitiului. In cele din urma, acizii trebuie sa fie reconvertiti in glicogen si restocati sau eliminati prin limfa si sistemul circulator. Durerile si oboseala persista pina ce procesul acesta de reconvertire sau excretie este incheiat. Masajul poate ajuta eliminarea iritatiei cauzate de aceste deseuri, marind astfel rata refacerii musculare.

Incheieturile au un rol extrem de important in exercitii, pentru ca ele sint activate de muschi pentru a genera miscare. Toate incheieturile au o structura complexa si, nefiind folosite, intepenesc. O senzatie de amorteala, de lentoare in incheieturi descurajeaza exercitiile. Un maseur contracareaza aceasta prin folosirea loviturilor de masaj si miscarilor pasive, pentru a elibera tensiunea musculara si tesutul conector din jurul incheiturilor.

De asemenea, masajul ajuta refacerea in cazurile de ranire a tesuturilor moi, precum intinderile si sucirile. Acest lucru este posibil intrucit cresterea si repararea tesutului sint accelerate printr-o circulatie eficienta in zonele afectate si stimularea adecvata a tesuturilor in curs de vindecare. Multe raniri ale tesuturilor moi nu sint intr-atit de serioase incit sa determine o vizita la medic, dar totusi pot cauza disconfort si disabilitate. Masajul terapeutic poate ajuta la grabirea si imbunatatirea refacerii si reducerea disconfortului. In acest mod, masajul ajuta, fiind asemenea unei punti intre neglijenta obisnuita ce rezulta in raniri usoare si o interventie medicala majora.

Relatia dintre stres si boala este un punct de interes pentru toti cei preocupati de mentinerea sanatatii. Stresul determina eliberarea de hormoni ce creeaza vasoconstrictie si diminuarea circulatiei. Afectata de stres, inima lucreaza mai din greu, respiratia devine mai rapida si superficiala, iar digestia se incetineste. Aproape toate procesele corporale degenereaza. Studiile prihosomatice arata modul in care factorii de stres pot cauza migrene, hipertensiune, depresie, unele ulcere peptice etc. Cercetatorii au estimat ca 80 la suta din boli sint legate de stres. Teparia calmanta si relaxanta prin masaj poate ajuta contracarind toate aceste efecte.

Masajul are un efect psihologic clar. Intrucit masajul trezeste simtul tactil, simtul primar al corpului, el aduce oamenii aici si acum si ii indeparteaza de tensiunea generata de preocuparea constanta a mintii cu probleme. De asemenea, detensionarea musculara poate conduce la eliberarea de emotii reprimate. Durerile de cap, insomnia, tulburarile digetive inclusiv constipatia, artrita, astmul, sinuzita, precum si dureri minore sint citeva din problemele care se amelioreaza in urma terapiei prin masaj.

Terapia prin masaj este o forma de terapie fara medicamente.

BIBLIOGRAFIE

Viorel Cârligelu, Ed. Napoca Star, Cluj 2003 – Masajul general, special, reflexoterapic și pe meridiane chinizești,

Baciu Clement, Ed. Stadion, București 1972 – Anatomia funcțională a aparatului locomotor,

Ion Drăgan, Ed. Stadion, București 1983 – Cultură, fizică medicală,

Ionescu Adrian, Ed. Didactică și Pedagogică, București 1966 – Automasajul,

Ionescu Adrian, ED. Stadion, București 1970 – Masajul,

Nicolae Sturza și Bălăcean Gheorghe, Ed. București 1957 – Fizioterapia

Sbenghe T. – Recuperare medicală a sechelelor postraumatice ale membrelor, Ed. Medicală, București, 1981

Surse de informare Internet