Martorul Si Marturia din Perspectiva Fortei Probante

Cuprins

lntroducere ………………………………………………………………………2

CAPITOLUL I

1. Aspecte strict juridice cu privire la proba testimoniala (proba cu martorii)

1.1. Martorul si mărturia din perspectiva aflării adevărului in procesul
judiciar……………………………………………………………………………4

Considerații juridice vizând fortaprobanta a mărturiei…………………….6

Considerații psihologice vizând martorul in demersul judiciar (jurământul de martor, comentariu psihologic 9

CAPITOLUL n

2. Problematica psihologica a formarii mărturiei (de la evenimentul judiciar la elementul testimonial – etapele formarii mărturiei)

Recepția senzoriala a evenimentului judiciar .13

Decodificarea evenimentului judiciar. Interpretare. Atribuire de sens 24

2.3. Memorarea evenimentului judiciar. Stocarea informației in raport cu
dinamica uitării………………………………………………………………….26

2.4. Redarea – reactualizarea evenimentului judiciar. Evenimentul
testimonial……………………………………………………………………….31

CAPITOLUL III

3. Considerații asupra forței probante.

Perspectiva magistralului asupra aprecierii forței probante a mărturiei…….40

Izvorul mărturiei din punct de vedere al sursei .44

Mărturia din perspective legăturii martorului cu pricina si cu părțile in proces………………………………………………………………………….46

CAPITOLUL IV

Concluzii – ideii principale .59

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA .61

MARTORUL SI MARTURIA DIN PERSPECTIVA FORTEI PROBANTE

Introducere

In realizarea justiției penale probele ocupa un rol important, iar întreaga evoluție a dreptului procesual penal s-a desăvârșit in jurul transformărilor pe care le-a suferit sistemul probelor in decursul timpului.

Pentru a scoate la lumina adevărul cu privire la o învinuire concreta, fie in a demonstra vinovăția sau nevinovata celui pus sub învinuire apelam la probe. Adevărul ce se descoperă cu ajutorul probelor nu se va duce la descoperirea fidela a realității, ci numai la certitudinea lui.

Daca in dreptul procesual modern legea reglementează conținutul si mecanismul probatoriului, in decursul timpului sistemul probelor a parcurs mai multe faze.1

Astfel in orânduirea primitive soluționarea conflictelor dintre persoane era rezolvata de obicei pe calea răzbunării intre rudele parților intre care a izbucnit inițial conflictul. In aceasta faza primitiva (etnica) nu exista o reglementare a probelor, iar aprecierea celor care judecau asupra probelor era suverana si absoluta, fără a mai fi nevoie de a menționa care au fost elementele ce au servit la formarea convingerii asupra vinovăției sau nevinovăție celui judecat.

După aceasta epoca, sistemul probelor ajunge la faza religioasa (teoretica) in care prin intervenția divinității se ajungea la stabilirea vinovăției sau nevinovăției. Sistemul probator in acest context se obținea pe calea duelului judiciar, ordaliilor, anumite forme de jurământ, astfel încât judecata lui Dumnezeu arata de partea cui este dreptatea.

Un asemenea sistem probator a fost folosit in dreptul feudal-ordaliile, care prin diferite încercări la care era supus martorul sau una dintre parți se afla daca divinitatea intervine miraculos si dovedește nevinovata cuiva, fără a tine seama de legile naturii. Cele mai cunoscute încercări erau: proba fierului roșu, apa fierbinte sau rece, împărtășania, mersul peste bare de fier irosite. Prin duelul judiciar se încerca ca divinitatea sa intervină de partea celui care avea dreptate.

1.3 In faza legala (autocratica)pentru fiecare fapta penala se cereau anumite
probe. Daca in aceasta faza mărturisirea se putea obține prin tortura,
aflarea corpului delict la o anumita persoana nu mai necesita alte probe,
in schimb martorii devin din ce in ce mai importanți.

Procedura judecații se exercita de un dregător, vomic sau ban, care putea pronunța amenzi, pedepse corporale sau chiar condamnarea la moarte.

1. Petre Buneci, Drept procesual penal, Curs Universitar, pag 144. București 2004.

Judecarea cauzelor se putea face si de câtre jurători, care erau oameni din aceeași categorie sociala cu cei împricinați, aceasta procedura se numea "a lua legea". Partea care pierdea putea sa ceara un număr dublu dejurători "lege pentru lege" spre a dovedi totuși nevinovata, putându-se merge de la 6 la 12, apoi la 24 si chiar la 48 de jucători. Acești jurători erau convocați printr-un "răvaș", care cuprindea in afara de numele lor, pricina pe care urmau sa o cerceteze, ziua si locul de adunare, precum si numele dregătorului însărcinat cu supravegherea procesului. Instituția jurători lor a fost răspândita pana la apariția legilor scrise, iar in procesul penal prin jurământul lor susțineau o parte din proces,aveau o buna reputație, dar așa cum se întâmpla in viata de zi cu zi jurământul lor era unul de credulitate sin u unul de veritate.

In afara instituției jurători lor in acea perioada s-a mai folosit ca proba si "jurământul cu brazda" mai mult in procese de ordin patrimonial,menținându-se aceasta proba chiar pana la sfârșitul sec. al XX-lea.

Tot in aceasta perioada apar nomocanoanele bizantine (legile scrise) culegerii de drept canonic cu elemente de drept civil si penal. Cea mai veche copie după nomocanonul intitulat "Syntagma" lui Matei Vlastares (Bizant, 1335) apare la Targoviste(1452), Neamt(1474) si Iași(1495). Este de menționat o asemenea lucrare pentru ca in 1581 apare la Putna "Pravila sventilor otati (părinți) după învățătura a marelui Vasile", prelucrare după un nomocanon slavon ce cuprindea penitente pentru omucidere, flirt, falsificarea băuturilor, mărturie mincinoasa.

Apariția mărturiei mincinoase in unele "pravile" nu se puteau face fără apariția martorilor. Aceștia au fost folosiți in vechiul drept ca după prestarea unui jurământ chiar in biserica depuneau mărturie, ceea ce au cunoscut cu propriile lor simțuri anumite împrejurări. Mărturia acestor persoane era inferioara probei colective a jurătorilor. Existau situații in care o parte nu putea aduce la termen toți jurătorii si atunci normal ar fi trebuit sa piardă procesul. In unele cazuri jurătorii precizați puteau fi folosiți ca simpli martori.

1.4. După apariția si dezvoltarea legilor scrise in faza moderna probele sunt guvernate de libertatea de a folosi orice proba sau mijloc de proba care sa conducă la aflarea adevărului prin mijloace științifice pe care știința moderna le oferă in acest domeniu.2

2. Petre Buneci, Ioana Teodora Butoi, Martorul pe tărâmul justiției, perspective procesual penala si psihologica, pag. 15.Bucuresti 2004.

CAPITOLUL I

1 ASPECTE STRICT JURIDICE CU PRIVIRE LA PROBA TESTIMONIALA(proba cu martorii)

1.1. Martorul si mărturia din perspectiva aflării adevărului in procesul judiciar.

Adevărul nu poate fi cunoscut. El este doar o parte din noi pe care intr-o anumita situație, o consideram adevărata. "Deci adevărul se afla la bunul plac al omului, aceasta trestie se clatine in bătaia vântului"

Adevărul se pierde in filozofie, uitând de realitatea care aduce mii de adevăruri, unele care se contrazic, altele converg, cât ceea ce a fost inițial, nu mai este la fel.

Din filozofie, trecând in justiție, adevărul reprezintă una din bazele acestei instituții. Când spunem justiție, spunem adevăr, dreptate.

Codul de procedura penala prevede in art.3, principiul aflării adevărului: "In desfășurarea procesului penal trebuie sa se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele si împrejurările cauzei, precum si cu privire la persoana făptuitorului".

Ce înseamnă a afla adevărul din perspective procesului penal? Privit din aceasta postura, adevărul reprezintă o cale de a descoperi existenta unei cauze, a unei fapte sau inexistenta lor, forma vinovăției, mobilul, scopul, persoana care a realizat aceasta fapta.

A afla adevărul in cauza penala înseamnă a realiza o concordanta deplina intre situația de fapt, așa cum s-a petrecut aceasta in materialitatea ei si concluziile la care a ajuns organul judiciar cu privire la împrejurările respective.4 Aflarea adevărului trebuie realizata in concordanta cu condițiile prevăzute de lege, astfel încât prevederea art.3 sa nu depășească legalitatea si cadrul impus de acesta. Nu se poate realiza orice, mai ales in cadrul justiției, in numele adevărului, deoarece de multe ori acest adevăr nu este același pentru toți. Totodata "aflarea adevărului poate fi impiedicata de implicatiile a numeroase dispozitii legale care reglementează anumite institutii procesuale. Un exemplu in acest sens îl constituie "unele îngrădiri ale oficialității in cazul neintroducerii plângerii prealabile, a retragerii acesteia sau a împăcării parților, poate zadarnici eforturile organului judiciar de a afla adevărul".5

3. M. Heidegger-Repere pe drumul gândirii, Ed. Politica,București, 1988 pag.144.

4 .N. Volonciu-Tratat de procedura penala-partea generala,vol.l, pag. 90, Ed. Paideia,

București, 1996

5.1dem, pag 90.

Aflarea adevărului reprezintă un principiu al procesului penal, întâlnit in toate legislațiile modeme.

Concepției ca orice act de justiție nu se poate fiind amenta decât pe o reflectare exacta si adevărata a împrejurărilor de fapt ale cauzei, rezida in adagiul "res judicata pro veritatae habetur", care consfințește prezumția ca orice hotărâre judecătoreasca definitive stabilește adevărul fiind echivalentul fidel al acestuia.

Codul de procedura penala Iugoslav, in art.9 menționează ca organele de stat participante la procesul penal sunt obligate sa constate realitatea faptelor care au importanta la promovarea unei soluții legale. In mod identic, aceasta reglementare este prevăzuta si in art. 12 C. p. p bulgar.

Aflarea adevărului nu reprezintă doar un principiu care a fost introdus de lege, doar pentru a avea semnificația de legislație moderna, ridicata la standardele europene, ci a dus si la instaurarea unui sistem de garanții care guvernează legea procesuala penala. Una din aceste garanții se refera la acordarea pentru pârti a dreptului ca, in tot cursul procesului penal sa dovedească împrejurările care duc la aflarea adevărului; dispoziția prevede ca părțile pot propune probe, orice fel de probe (incluzive probe cu martori) sic ere administrarea lor in tot cursul procesului penal,așa cum rezulta din prevederile art.67 C. p. p.

Declarațiile martorilor reprezintă unul dintre cele mai vechi mijloace de probațiune si mai folosite in cadrul procesului judiciar. Ascultarea unei persoane in calitate de martor, care are cunoștința despre o anumita fapta sau împrejurare vizând un fapt juridic sau cauza penala, aflarea unei informații obținuta prin mărturie au ca scop aflarea adevărului.

Martorul si mărturia, deși reprezintă un mijloc de a afla adevărul, vor fi supuși falsității, minciunii, înșelăciunii, amăgirii, iluziilor, pentru ca toate aceste forme de adevăr sunt specifice omului.

Rolul determinant îl are organul judiciar de a inlatura tot zidul ridicat in jurul celor adevarate pentru a le afla, ca apoi cei care judeca pe baza lor sa faca dreptate. Iata cum in căutarea adevărului se imbina atat elemente de tactica criminalistica, cat si de psihologie judiciara.

Conform art.78 C. p. p., martorul este "persoana care are cunoștința despre vreo fapta sau despre vreo împrejurare de natura sa serveasca la aflarea adevărului in procesul penal poate fi ascultata in calitate de martor".

In vederea aflarii adevărului, atunci când se urmareste obtinerea unei marturii in deplina concordanta cu celelalte si cu reala desfășurare a faptelor, când ascultarea martorilor impune folosirea unor metode tactice si psihologice, nu se vor folosi forme de violenta nici fizica, nici psihica: se va realize un cadru adecvat ascultarii martorilor care au o anumita relatie cu invinuitil/inculpatul si anume: rude, sot, copil.

6. Idem, pag. 90.

1.2. Considerații juridice vizând forța probanta a mărturiei

In procesul mereu schimbător al dreptului, in căutarea celor mai bune de aplicare si desfășurare a legilor, in permanenta schimbare a conduitei umane si a evoluției omului, mărturia a dobândit in aceste perioade, statutvărul, vor fi supuși falsității, minciunii, înșelăciunii, amăgirii, iluziilor, pentru ca toate aceste forme de adevăr sunt specifice omului.

Rolul determinant îl are organul judiciar de a inlatura tot zidul ridicat in jurul celor adevarate pentru a le afla, ca apoi cei care judeca pe baza lor sa faca dreptate. Iata cum in căutarea adevărului se imbina atat elemente de tactica criminalistica, cat si de psihologie judiciara.

Conform art.78 C. p. p., martorul este "persoana care are cunoștința despre vreo fapta sau despre vreo împrejurare de natura sa serveasca la aflarea adevărului in procesul penal poate fi ascultata in calitate de martor".

In vederea aflarii adevărului, atunci când se urmareste obtinerea unei marturii in deplina concordanta cu celelalte si cu reala desfășurare a faptelor, când ascultarea martorilor impune folosirea unor metode tactice si psihologice, nu se vor folosi forme de violenta nici fizica, nici psihica: se va realize un cadru adecvat ascultarii martorilor care au o anumita relatie cu invinuitil/inculpatul si anume: rude, sot, copil.

6. Idem, pag. 90.

1.2. Considerații juridice vizând forța probanta a mărturiei

In procesul mereu schimbător al dreptului, in căutarea celor mai bune de aplicare si desfășurare a legilor, in permanenta schimbare a conduitei umane si a evoluției omului, mărturia a dobândit in aceste perioade, statute diferite, începând de la importanta si necesitatea care i se acorda in perioada de început a dreptului ca apoi sa devina "regina probelor", urmând apoi scara normala a evoluției, adică decăderea.

Deși adulta, totuși cei care i-au găsit o serie de imperfecțiuni au fost legiuitorii romani.

De-a lungul timpului, proba cu martori,implicit mărturia, a fost apreciata in diferite moduri si in același timp i-a fost contestata valoarea probanta. Acest lucru nu trebuie sa provoace confuzie deoarece caracterul contradictoriu al mărturiei rezida din natura ei.

Procesul penal, in special, reprezintă cadrul unor contraziceri care urmând etapele impuse de lege vor duce la aflarea adevărului, astfel ca nu putem discuta despre proba cu martori ca despre un mijloc cert, fără contraziceri, fără incertitudini. Ar fi chiar împotriva naturii umane, proba având ca obiect principal luarea depozițiilor acelor persoane care, direct sau indirect, au luat parte la săvârșirea unei fapte aflata sub incidenta legii penale.

Mărturisirea – "proba probelor" – sub forma verbala sau scrisa, când se numea "instrument" sau "chirographa", s-a impus treptat in tarile din apusul Europei, devenind baza anchetei polițiste sau a instrucției judiciare.

Din acest moment, aproape in toate afacerile criminale, anchetarea inculpaților si a martorilor – proba testimoniala, începea prin întocmirea "procesului verbal de interogatoriu", continuând cu adunarea tuturor depozițiilor înregistrate. Deși recunoașterea (mărturisirea) – spontana sau provocarea prin abilitatea anchetatorilor nu putea fi considerate utila, daca nu era confirmata prin mărturisirile obținute ulterior.

In aceasta perioada, numărul martorilor era convingător, mergându-se pe principiul "testis unus, testis multus" adică un singur martor nu era considerat ca fiind o dovada suficienta. Astăzi, deși proba nu mai are aceeași valoare, totuși, un singur martor rămâne o dovada infailibila.

Relativitatea mărturiei,carenta totala sau parțiala, precum si erorile care au luat naștere au reprezentat imperfecțiuni ale acestei probe si, in același timp, o problema pentru specialiști.

Erorile care apar, intenționate sau nu, ale martorilor de rea-credința, erorile inconștiente care se ivesc in stadiul aducerii aminte, atunci când se sugerează martorului sa încerce sa reconstituie mental scena la care a asistat, au dovedit ca problema mărturiei este delicate.7

7. Petre Buneci, Ioana Teodora Butoi, Martorul pe tărâmul justiției, București 2004,pag 71

S-au efectuat o serie de experiențe pe diferiți subiecți, cărora li s-a cerut sa relateze cu ce era imbricata o persoana care a trecut prin camera in care se aflau. Rezultatele sunt diferite si de cele mai multe ori, necorespunzătoare, neconcludente dovedind imperfecțiunea probei, relativitatea ei si imposibilitatea de a fi perfecta si infailibila. Așadar, trebuie sa avem in vedere un singur lucru – aceasta proba are ca punct central omul, cuvintele sale, ceea ce a văzut.

Este știut ca fiecare om percepe mediul corespunzător in mod diferit, in funcție de posibilitățile sale fizice si psihice, evident ca nu toți vor putea relata o anumita situație in același fel.

Iată cum aceasta proba nu va putea fi infailibila, atâta timp cat se centrează pe capacitatea omului de percepție, memorare si recunoaștere.

Psihologi, medici, juriști (A. Binet, W. Stern, E. Altavilla, Al. Rosca, T. Bogdan) realizând experiențe, adunând date si informații, dând naștere la o importanta ramura a psihologiei judiciare – psihologia mărturiei – au pus in vedere atât utilitatea probei cu martori in vederea verificării, a evaluării mărturiei in procesul penal, dar si relativitatea depozițiilor martorilor.

Cercetările efectuate de A. Binet, cel care a fundamental de fapt, psihologia judiciara, l-au condus la elaborarea a doua teorii, in aparenta paradoxale:

In prima teorie, A. Binet evidențiază ca: "o mărturie poate fi precisa si
totodată complemente falsa", iar in cea de a doua: "exactitatea unei amintiri
nu este proporționala cu forța de revenire". '

Binet considera fenomenul memorat ca fiind fundamental in cercetarea problemelor mărturiei.

In Germania, la puțin timp după publicarea cercetărilor lui Binet, psihologul W. Stern si colaboratorii lui întreprind alte investigații asupra mărturiei. După o serie de încercări experimentale, Stern a concluzionat:

exactitatea amintirilor nu este o regula, ci o excepție;

uitarea la barbari este mai accentuata decât la femei;

amintirile femeilor de cele mai multe ori sunt inexacte.

Ca orice experiment si acesta a fost supus criticii aflându-se ca experimentele sale sunt foarte departe de o simulare a realității. Mărturia este un proces complex, dinamic sin u se poate "simula" prin imagini statice, expuse in condițiile unei vizibilitatea optime.

Dar totodată, aceste experimente atrag atenția asupra limitelor mărturiei, diferențelor individuale, datorate sexului.9

T. Bogdan – Probleme de psihologie judiciara, Ed. Științifica, pag. 147-148.

Petre Buneci, Ioana Teodora Butoi, Martorul pe tărâmul justiției, București 2004,pag.73

In 1906, profesorul Ed. Claparede inițiază o serie de cercetări asupra problemei mărturiei, ocupându-se in special de problema memoriei involuntare sic ea a recunoașterii.

Concluzionând, acesta retine ca:

a) in mărturie nu este important numai sa reții, ci sa-ti dai seama exact
de ceea ce ai reținut;

b) valoarea mărturiei nu este in raport cu numărul martorilor, căci
adesea o infima minoritate poate avea dreptate fata de majoritatea
imensa.

Martorilor li s-au dat diferite denumiri printre care cea mai semnificativa este cea amintita de J. Bentham, martorii sunt "ochii si urechile justiției", iar in ceea ce privește mărturia, s-a ajuns la concluzii destul de diferite, si anume: "O mărturie poate fi precisa si totodată cum piemen te falsa", "o mărturie pe deplin fidela constituie excepția, nu regula",

Toate aceste aprecieri au dus la concluzia lui Aurel Ciopraga ca declarațiile martorilor au caracter relative, iar proba testimoniala este aparent fragile, uneori inseratoare si cu valoare destul de aleatorie.

Mărturia este relative la fel ca si adevărul. S-a spus ca "esența adevărului este libertatea", dar "a considera libertatea ca esența a adevărului nu înseamnă a lăsa adevărul la bunul plac al omului.

Mărturia este lăsata la libera apreciere a organelor judiciare, ce constituie in sistemul probelor posibilitatea organelor judiciare de a-si întemeia intima convingere pe una dintre dispozițiile martorilor, pe când celelalte probe nu face le insele dovada, spre exemplu art.60 si art.75 privind declarațiile învinuitului sau ale inculpatului si respectiv ale celorlalte parți din process, daca nu sunt corroborate cu alte probe.

Mărturia, care prin ea insasi produce forța probanta, trebuie examinata atât in raport cu persoana, cu sursa din care provine, cu faptul la care se refera, cu datele si informatiile furnizate, deci cu depozitia.

S-a afirmat ca mărturia are o valoare aleatorie, ca depozitiile martorilor sunt alterate de relativitate. Cauzele?

Imperfecțiunea organelor de simt ale omului;

Procese psihice distorsionate;

Convingerea quasi-generala sau formarea unor opinii specifice organelor judiciare;

Particularitatile psihologice ale organului judiciar.10

Stiind care sunt limitele mărturiei, cunoscand procedeele de ascultare ale

10. Petre Buneci.Ioana Teodora Butoi. Martorul pe tărâmul justiției, București 2004, pag 73-74

martorilor si tacticile criminalistice adecvate, procurorul si judecătorul pot sa rezolve doua dintre problemele esențiale, strâns legate de aprecierea declarațiilor martorilor, de evaluare a forței lor probante:

Stabilirea sincerității martorului, a bunei sale credințe;

Măsura in care depozițiile corespund realității obiective. Forța probanta a mărturiei este data de faptul ca aceasta proba este folosita

in toate ramurile dreptului, atât dreptul public, cat sic el privat, sin u fără motiv a fost numita "regina probelor".

In dreptul familiei, mărturia, proba cu martori reprezintă una dintre probele pe care părțile le cer in vederea rezolvării cauzelor.

Deși părerile sunt împărțite in ceea ce privește valoarea probei cu martori, deși mărturia, depoziția martorilor da naștere la o serie de dificultatea; ea este utilizata in rezolvarea cazurilor pentru ca înainte de acte, de alte mijloace, de persoanele care participa la săvârșirea unei fapte direct sau indirect, voluntari sau involuntar, reprezintă posibilitatea de a afla adevărul mult mai repede, chiar daca el va fi ascuns intr-un noian de neadevăruri. Pentru înlăturarea acestor dificultatea s-au născut metodele psihologice ale mărturiei, metodele de tactica criminalist!ca, toate pentru a combate căile prin care infractorul, persoanele care au legătura cu fapta, martorul de rea-credința, încearcă sa devieze organul judiciar in aflarea adevărului.

Forța probanta este data de utilizarea mărturiei, a probei cu martori in procesul judiciar."

13. (considerații psihologice vizând martorul in demersul judiciar (jurământul de martor; comentariu psihologic)

Persoana care se constituie ca martor intr-un proces are anumite obligații morale care se nasc din cunoașterea înprejurărilo, a persoanelor care iau parte la proces in calitate de învinuit (inculpate), parte civila, parte vătămata sau responsabila civilmente. Aceste obligații morale cărora li se adăuga si cele juridice determina o anumita reacție a persoanelor – martori – in sensul ca unele vor acorda o importanta exagerata, altele vor minimaliza aceasta calitate. Aceste obligații vor plana asupra unor oameni care au o moralitate mai mult sau mai puțin evidenta, o apreciere a justiției la un diferit nivel.

Daca unele persoane impozante in viata normala, au calitate de martor, ele vor pași in fata instanței fără a fi intimidate de cadrul solemn al Tribunalului, in aparenta vor păstra o atitudine ferma, lipsita de teama, altele vor pași umile, cu capul plecat de parca procesul este al lor sin u al altuia, dar poți avea surpriza sa

11. Petre Bunecijoana Teodora Butoi,Martorul pe tărâmul justiției, București 2004, pag.74-75

si persoane care iau totul in gluma, ca pe un alt loc de distracție, de parca instanța ar fi ceva banal si de nerespectat.

Poți vedea teama, nesiguranța, toate marcate de aroganta, comportament indecent fata de cadrul solemn in care se desfășoară procesul, lipsa de respect.

Dup ace ai depus jurământul, ti se va atrage atenția ca daca nu vei spune adevărul, săvârșește infracțiunea de "mărturie mincinoasa"

Momentul depunerii jurământului constituie un moment psihologic extreme de important cu repercusiuni asupra persoanei-martor, legalmente obligate sa declare adevărul.

Momentul psihologic al depunerii jurământului îndeplinește multiple facțiuni, intre care:

funcțiunea informațional – cognitive, in sensul ca martorului i se transmite sa spună adevărul și a nu ascundă nimic din ceea ce știe, prin aceasta indicându-se limitele legale ale mărturie;

funcțiunea de avertizare – prevenire, in sensul ca neîndeplinirea obligației legalmente datorata este susceptibila de pedeapsa corespunzătoare săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasa;

funcțiunea axiological, in sensul ca prin jurământ martorului i se cere sa se refere la împrejurările cu valoare de adevăr pe care le știe;

funcțiunea juridicul, in sensul ca jurământul leagă pe martor de cauza care aceasta a depus mărturia, ca in calitate de participant la săvârșirea adevărului, martorul va fi ținut sa răspundă penal pentru relatările sale de rea-credința care conduc la inculparea sau disculparea nedreapta a unor persoane implicate intr-o cauza penala sau la obligarea in absolvirea de răspundere civila, administrative, contravenționala, ori disciplinara a unei persoane implicate intr-o cauza de aceasta natura.12

Aici intervine un factor relative – religia. Omul simplu, cu frica lui Dumnezeu, crede; pentru el jurământul religios intr-un cadru solemn – sala de judecata – reprezintă un impact asupra psihicului sau. Iată cum efectele psihologice ale jurământului sunt condiționate de nivelul educației, gradul de pregătire, trăsăturile caracteriale.

In dreptul roman, cel care era vinovat sau nevinovat, martorul care spunea adevărul sau nu, erau supuși unor teste "divine". Erau loviți, ași, li se provocau anumite răni, iar in cazul in care spuneau adevărul sau nu săvârșească fapta, Dumnezeu era acolo sus si vedea. Rana se vindeca repede si astfel nevinovata, dreptatea era făcuta. In caz contrar totul se agrava si omul putea sa moara, era deci vinovat.

Referitatea la divinitate din formula jurământului, se schimba in funcție de

12. Petre Buneci, Ioana Teodora Butoi,MartoruI pe tărâmul justiției. București 2004, pag..75-77

credința religioasa a martorului (art.85, alin.3)

Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: "Jur pe onoare si conștiința ca voi spune adevărul sin u voi ascunde nimic din ceea ce știu" (art.85, ali.4).

Martorul care din motive de conștiința sau confesiune nu depune jurământul, va rosti in fata instanței următoarea formula: "Mă oblig ca voi spune adevărul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce știu" (art.85. alin.5).

Situațiile la care se refera ali. 3, 4 si 5 se rețin de organul judiciar pe baza afirmațiilor făcute de martor.

In vechiul Cod de procedura penala, Carol al II-lea, in conformitate cu prevederile art. 135, jurământul era astfel alcătuit încât textul sau putea fi întrebuințat de toți martorii indiferent de religie. Formula jurământului era divizata in doua părți: o parte laica si una religioasa. Astfel: "Jur pe sfânta cruce si înaintea lui Dumnezeu (partea religioasa) ca voi spune adevărul, numai adevărul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce știu (partea laica)".

Textul indica in mod expres ca martorii aparținând unei confesiuni religioase necunoscute de statul roman, depun jurământul in formula indicata, modificata in partea religioasa in raport cu credința lor. Codul prevedea si ipoteza când cei ce urmau sa depună jurământul nu aveau nici o confesiune, ei declarând ca vor spune adevărul pe "onoare si conștiința".

In ceea ce privește surdomuții si muții C. p. p. a prevăzut depunerea jurământului in scris pentru cunoscători de carte, iar in caz contrar, prin semne cu ajutorul unui interpret13

Cadrul de solemnitate este asigurat de prezenta Bibliei si a crucifixului, martorul repet cuvintele după președintele instanței, cu mana pe biblie, in picioare, in fata instanței, intr-o atitudine de respect si sobrietate.

0 alta prevedere cu aspect psihologic vizează depunerea mărturiei la cabinetul judecătorului de instrucție care se face fără prestare de jurământ. Prevederea urmărește sa creeze posibilitatea pentru martorii care, sub impresia infracțiunii recent comisa au făcut anumite declarații, sa revină la noua depunere, in fata instanței de judecata, fără a comite delictul de jurământ fals.

Prin introducerea art.85 in C.p.p., jurământul a devenit obligatoriu in fata instrucției penale.

Prin reintroducerea jurământului religios in cazul depunerii mărturiei s-a urmărit impactul religios pe care îl poate trezi in psihicul uman, teama, frica de Dumnezeu. Dreptatea considerate un atribut al Divinității, realizata de oameni in numele ei, a reprezentat încă din vechime un instrument de putere, de stăpânire si de manipulare a masei de oamenii fără știința. Tainele justiției nu erau dezvăluite oricui, exista un cere de persoane, format din oameni bogați, influenți si transmise din tata in fiu. Mai târziu si ceilalți au avut acces la ele pe parcursul dezvoltării

13. Petre Buneci, Ioana Teodora Butoi, Marlorul pe tărâmul justiției, București 2004,pag 77

drepturilor care se nășteau.

După depunerea jurământului sau după rostirea formulei prevăzute in alin.5, art.85, C.p.p., se va pune in vedere martorului ca, daca nu va spune adevărul, săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasa.

Toate acestea vor fi menționate in declarația scrisa.

Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ; i se atrage insa atenția sa spună adevărul.

CAPITOLUL II

2.PROBLEMATICA PSIHOLOGICA A FORMARII MARTURIEI(DE LA EVENIMENTUL JUDICIAR LA ELEMENTUL TESTIMONIAL -ETAPELE FORMARII MARTURIEI

2.1. Recepția senzoriala a evenimentului judiciar.

S-a apreciat ca forța probanta a mărturiei, veridicitatea declarațiilor unui martor nu pot fi apreciate la reala lor valoare daca cei care realizează si conduc cercetările nu cunosc mecanismele psihologice care stau la baza mărturiei.

Din perspectiva psihologiei judiciare, mărturia este rezultatul unui proces de observare si memorare involuntara a unui fapt juridic urmat de reproducerea acestuia intr-o forma orala sau scrisa, in fata organelor de urmărire penala sau a instanțelor de judecata.14

Mărturia este un proces de cunoaștere a realității obiective structurat pe patru faze, si anume:

recepția (percepția) informațiilor;

prelucrarea lor logica;

memorarea;

reproducerea/recunoașterea/reactivarea. Mărturia — proces sau act de cunoaștere a realității – depinde de

capacitatea fiecărei persoane de a recepta faptele, de a le prelucra in funcție de subiectivismul si selectivitatea sa psihica, de a le memora, de capacitatea sa de a retine si memora doar acele elemente necesare si importante, deci esențialul si, nu in ultimul rând, aptitudinea sa de a le reda.

Martorul vine in contact cu obiectele si fenomenele lumii exterioare prin intermediul simțurilor sale, iar acestea acționând asupra organelor de simt dau naștere la procese psihice cunoscute sub numele de senzații si percepții.

Căci înainte de a deveni un fapt memorat si apoi redat, evenimentul este senzația, percepția a ceea ce a existat, a simțit sau a auzit o anumita persoana.

Recepția senzoriala a unor evenimente este prima etapa a formarii mărturiei, fund un proces psihic de cunoaștere.

Noțiunea de percepție este utilizata intr-un sens mai larg, cuprinzând atât senzația cat si percepția propriu-zisa si cu acest "lato sensu" este utilizata si in psihologia mărturiei, desemnându-se, de fapt, primul moment al formarii depozițiilor martorilor.

Nu orice stimul va da naștere unor senzații, aceasta capacitate fiind legata de iluzie, care conduce la percepții eronate, prin deformarea subiectiva a realității

14. E. Stanescu – Criminalistica, Ed. Actami, 1995, pag. 56.

(Ex.: o persoana poate fi apreciata mai scunda sau pragul senzațiilor in care exista o limita minima si una maxima a senzațiilor, dar aceasta delimitare va fi efectuata de sensibilitatea fiecărei persoane.

Senzația este cea mai simpla forma de reflectare senzoriala a însușirilor izolate, ale obiectelor sau ale persoanelor, prin intermediul unuia dintre organele noastre de simt.15

Percepția este consecința unei reflectări mai complexe care conduce la conștientizare, la identificarea obiectelor si fenomenelor.

Apariția senzațiilor si apoi a percepției este in funcție de intensitatea stimulilor care acționează asupra analizatorilor. Prin analizator se înțelege sistemul organismului uman alcătuit din organele de simt, căile nervoase de transmitere si centri corespunzători de pe scoarța cerebrala.

Aprecierea mărturiei se va face in funcție de existenta acestor senzații care pot fii: cutanate (tactile, termine, algice), olfactive si gustative.

Senzațiile tactile joaca un rol important, rezultat al stimulării receptorilor cutanați, fiind determinate de deformarea, de distorsionarea pielii ca efect al presiunii. La aprecierea mărturiei întemeiata de senzațiile tactile, interesează determinarea cat mai exacta a suprafeței corpului care a venit in contact cu diferite obiecte, știindu-se ca cele mai sensibile zone unde acuitatea tactila este intensa sunt: vârful degetelor, suprafața limbii, buzele, cea mai scăzuta acuitate fiind in cazul pielii de pe spate.

Persoanele lipsite de vedere sunt capabile sa recunoască, sa descrie însușiri dintre cele mai variate ale obiectelor datorita dezvoltării altor simțuri in locul celui pierdut.

Persoanele normale, dar care desfășoară o anumita activitate pot avea anumite simțuri mai dezvoltate decât altele datorita dezvoltării altor simțuri in locul celui pierdut, datorita mediului in care lucrează: morari, șlefuitori, etc.

Totodată, percepția tactila poate fi falsa datorându-se limitelor obiective ale acestui receptor, dar si unor cauze de ordin subiectiv – iluzia. Iluzia reprezintă o percepție eronata a unui obiect sau fenomen ce determina o imagine deformata, denaturata, darn u integral falsa a realității, care se datorează suprapunerii peste un sistem consolidate de legături noi care au elemente comune cu primul.16

Un alt rol îl joaca senzațiile termice care însumează atât senzații de cald, cat si de rece. Aceasta categorie de senzații poate intervine in formarea mărturiei in cazul infracțiunilor săvârșite si însoțite de stimuli adecvați – stimuli termici. Martorul este chemat sa facă aprecieri privind temperatura obiectelor cu care a venit in contact, iar când stimularea termica se produce la distanta, atunci poate face aprecieri privind aerul ambient, intensitatea sursei de căldura sau de frig.

A treia categorie de senzații, senzații primitive, sunt cele algice sau de durere

15. E. Stanescu op.cit., pag.57.

16.A1. Ciopraga-Evaluarea probei testimoniale in procesul penal,Ed Junimea,Iași 1979,pag 21

fiind consecința vătămării țesuturilor organismului, a receptorilor algice. In cazul in care senzațiile algice sunt rezultatul unor loviri, vătămări aplicate cu intenție, cel care le-a suferit încetează a mai avea capacitatea de martor si se poate considera victima a infracțiunii, fiind ascultata ca parte vătămata. Daca persoana nu dorește o alta calitate, ar putea fi ascultata ca martor, daca potrivit legii procesuale penale romanești nu se constituie ca parte civila sau ca parte vătămata.

Mărturia obținuta in urma senzațiilor produse de diferite obiecte si fenomene asupra simțurilor umane va fi supusa unor cercetări riguroase de către organul judiciar, deoarece modul de a simți, pipai, a rezista la diferențe de temperatură, precum si la durere, diferă de la organism la organism.

Senzațiile cosmice constituie rezultatul stimulării receptorilor olfactivi situați in partea superioara a cavitații nazale de către substanțe aflate in stare gazoasa sau sub forma de vapori.17

Acești stimuli care pot da naștere la senzațiile olfactive pot fi utili in descoperirea infracțiunilor de incendiu, unde analizatorul cosmic ar putea deosebi mirosul caracteristic al incendiului propriu-zis si al substanței inflamabile folosite, mirosul particular al unor substanțe toxice, stupefiante sau alte mirosuri care însoțesc explozia, natura mirosurilor unor medii profesionale (in industria chimica si farmaceutica).

Informațiile dobândite prin senzațiile cosmice sunt informe, impalpabile, inconstante, iar mărturia întemeiata exclusive pe senzațiile olfactive nu pot oferi decât date despre natura obiectului, darn u oferă posibilitatea localizării in spațiu a stimulilor si nici identificarea persoanelor si obiectelor.

Omul poate percepe aproximativ 10.000 mirosuri, dar limbajul este foarte redus, exprimarea acestora se rezuma la termini care însumează mirosuri fundamentale sau la aprecierea de miros plăcut sau neplăcut.

La aprecierea unei marturii bazata pe senzații olfactive se va lua in considerare fenomenul de adaptare olfactiva. Daca la primul contact cu un anumit miros acesta poate produce o anumita reacție, după un timp senzația nu mai este simțita cu aceeași acuitate, datorita acomodării.

Otgonul judiciar va putea verifica, întrebând martorul despre durata de timp petrecuta in mediul odorant respectiv, știindu-se faptul ca revenirea si restabilirea senzației olfactive este necesar un repaus de 1 -3 minute.

Senzațiile gustative constituie o alta sursa a mărturiei, fiind produse de însușiri chimice ale substanțelor dizolvate in saliva sau soluții apoase care stimulează receptorii gustativi pe papile linguale.18

Capacitatea omului de a percepe asemenea senzații se reduce la un număr de patru, si anume: dulce, amar, acru, sărat.

Idem, pag. 24

Idem, pag. 26

Utilitatea acestor senzații se găsește in posibilitatea identificării cazurilor de otrăvire sau de intoxicație alimentara intenționata sau din culpa.

In aceste doua situații trebuie sa deosebim daca este vorba de otrăvire ce constituie activitatea prin care se înfăptuiește latura obiectiva a infracțiunii sau reprezintă mijlocul prin care se realizează sinuciderea sau doar încercarea de sinucidere, si de asemenea daca a survenit sau nu moartea.19

In cazul in care a survenit moartea, ca rezultat al sinuciderii sau al infracțiunii, pot apare situații in care este necesara obținerea unor informații de la cei prezenți privind gusturile specifice ale substanțelor ingerate.

In cazul in care moartea nu a survenit datorita ingerării unei cantitatea insuficiente de otrava, a precarității mijlocului folosit, infracțiunea a rămas in faza tentativei, victima nu va mai fi ascultata ca martor, ci in calitate de parte vătămata.

Nu in toate cazurile va fi posibila identificarea substanței ingerate, deoarece modul de administrare fiind diferit poate produce anumite obișnuințe sau nu poate fi depistat din cauza dozei prea mari sau prin includerea substanței respective in alimente sau băutura.

Avantajele oferite de aceste senzații sunt minime datorita relativității mijloacelor obiective de control a sensibilității gustative, dar si naturii umane, lor adăugându-li-se si o serie de factori de distorsiune (bruiaj) determinate de legitățile generale ale senzorialității, dintre care:

modul de organizare a informațiilor la nivelul cortex ului, care se constituie in structuri si configurații permițând martorului sa perceapă întregul înaintea parților componente (Ex.: un martor poate relata despre o mașina ca era de culoare deschisa, altul indica marca sau numărul de circulație);

constanta percepției, fenomen care determina o anumita "corectare" a imaginii percepute;

fenomenul mai înalta după cum s-a aflat intr-un grup de indivizi mai scunzi sau mai înalți);

fenomenul de experiența, pregătire la recepționarea unor stimuli, filtrându-i pe alții;

efectul "halo", fenomen care ne determina sa extindem, necrotic, un detaliu asupra întregului (Ex.: cazul escrocilor care datorita înfățișării distinse si exprimării corecte sunt crezuți cu ușurința, iar o persoana onesta, dar cu o înfățișare mai puțin agreabila, nu.20

Idem, pag. 26-2

Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi, Tratat Universitar de Psihologie Judiciara, București 2003, pag. 84.

0 alta sursa a mărturiei o constitute recepția auditiva. Senzațiile auditive constituie rezultatul acțiunii undelor sonore asupra receptorilor auditivi, care vor putea fi înregistrate doar daca se găsesc la frecventa cuprinsa intre aproximativ 20 si 20 000 cili pe secunda21. Mecanismul senzațiilor auditive nu poate fi înțeles fără cunoașterea celor trei însușiri fundamentale ale undelor sonore si anume: înălțimea, intensitatea si timbrul. In ceea ce privește înălțimea sunetului, la un om normal, virtual martor intr-o pricina penala, pragul sau limita inferioara a auzului este de aproximativ 20 duble vibrații pe secunda, iar pragul sau limita superioara de aproximativ 20 000 vibrații pe secunda. Sunetele cele mai bine percepute sunt cele aflate cu frecventa intre 1000 si 3000 de vibrații pe secunda. Percepția intensității sonore poate fi influențata de raportul dintre distanta, sursa sonora si organul receptor, de condițiile atmosferice, de natura mediului in care se propaga undele sonore.

In ceea ce privește a treia însușire, timpul, acesta atribuie sunetului un caracter individual aflându-se in relație cu posibilitatea identificării undelor sonore pe baza senzațiilor auditive in funcție de capacitatea fiecărui om. Deseori, in depozițiile martorilor se regăsește cerința redării cuvintelor frazelor, sunetelor sau chiar a discuției pe care aceasta a perceput-o involuntar sau voluntar, uneori chiar a vocii daca martorul prezintă un handicap fizic (lipsa a vederii), știindu-se faptul ca lipsa unui organ de simt duce la acuitatea celorlalte sau fără a exista acest handicap, la recunoașterea vocii pe baza unei anumite particularitatea sau defect de vorbire.

Caracterul individual al vocii este dat de ansamblul însușirilor sale si anume: înălțimea tonului, a volumului, a tipului de rezonanta, a timbrului.

Daca martorului i se cere sa reproducă fidel cuvinte, termini, expresii, numere, cifre rostite pe care acesta le-a perceput in diferite împrejurări, pentru ca astfel prin intermediul mărturiei se verifica acele situații in care cuvintele, termenii, expresiile reprezintă însăși activitatea materiala prin care se realizează latura obiectiva a infracțiunii.

In aceasta categorie se vor înscrie infracțiunile săvârșite prin cuvinte scrise sau pe cale orala si anume: insulta (art.205), calomnia (art.206), deoarece prin stabilirea exacta a cuvintelor se poate afla identitatea adevărului si a participanților, de determinarea lor depinde si stabilirea unor împrejurări esențiale ale comiterii infracțiunii, dar mai ales existenta infracțiunii poate fi condiționata de exacta stabilire a acestora.

Martorul poate reda cuvinte care si-au lăsat amprenta asupra memoriei sale, poate face rezumatul la ceea ce a auzit. Dar in ceea ce privește fidelitatea mărturiei, având ca obiect reproducerea sensului general al unei convorbiri, discuții, organul judiciar trebuie sa aibă in vedere influentele care se exercita, apoi procesele de memorare si reproducere pot fi alterate de diferiți factori – timp uitare.

21. Al. Ciopraga – op. cit. pag. 28.

Un potențial martor poate sa perceapă distanta sursei sonore si a organului receptor, se afla intr-un raport direct cu intensitatea sau tăria (forța) fenomenului sonor, dar si-n cazul perceperii sunetelor de la o anumita distanta trebuie sa tina cont de factorii perturbatori: vântul, si anume, daca undele sonore sunt perturbate in direcția in care se afla cel care aude, intensitatea acestora nu se reduce proporțional cu distanta parcursa si apare astfel tendința de a le localiza intr-un punct apropiat in spațiu, dar sursa acestora este situata intr-un punct îndepărtat, iar când sunt percepute in sens invers, exista posibilitatea de a nu fi auzite sau daca sunt, vor fi localizate la o distanta îndepărtata in spațiu de sursa sonora.

Un alt factor este ecoul – un obstacol care se interpune intre sursa Sonora si organul receptor, la o distanta de cel puțin 17 m. Organul auditiv al omului este capabil sa perceapă distinct doua sunete numai daca intervalul de timp ce le separa este superior valorii de 0,1 secunde, daca va fi inferior acestei valori, atunci organul auditiv al omului va percepe doua sunete simultan.

Reverberația – este fenomenul caracteristic spatiilor închise prin care sunetele sunt prelungite si amplificate imediat după ce au fost emise, datorita unor reflexii multiple si succesive pe pereții si obstacolele acestui mediu"22.

Avându-se in vedere toți factorii care pot perturba senzațiile auditive, organul judiciar poate aprecia corect daca mărturia poate sau nu sa fie luata in considerare, doar pe informațiile abținute auditiv. La acestea se adăuga si faptul ca persoana – martor care poate compărea in fata organului judiciar este atât om normal, dotat sub raportul funcționarii organului auditiv, sau un om care prezintă deficiente funcționale la nivelul organului de simt, cat si o persoana a cărei sensibilitate auditiva depășește nivelul comun, martorul excepțional înzestrat In aceasta categorie vor intra persoanele care lucrează intr-un anumit mediu care au auzul "exersat", si anume: mecanici, vânzători, medici terapeuți, muzicieni.

Scăderea sensibilității la tonuri joase (datorita înaintării in vârsta sau prestării unei munci in mediu zgomotos), lipsa auzului sau verificarea acestei aptitudini poate fi supusa verificării de către medical specialist pentru a se constata cauzele, știindu-se faptul ca omul cu auz normal deosebește vorba șoptita de la distanta de 6 m, vocea de conversație de la cel mult 25 m.

Mărturia cu sursa constituita de senzațiile vizuale, reprezintă mărturia tip, cel mai des întâlnita, acest lucru se datorează si necesitații reconstituirii cat mai fidel a configurației locului in care s-a săvârșit infracțiunea.

Ochiul uman funcționează ca o camera fotografica. Logic, ar trebui ca obiectele lumii exterioare sa fie reflectate după legile opticii, adică cristalinul ocular fiind ca o lentila convexa, obiectele ar trebui sa fie inversate sis a fie oglindite in funcție de distanta: cele apropiate sa para mari, cele mai îndepărtate

Idem, pag. 41.

Idem, pag. 46.

mai mici, insa la ființele umane pe traiectoria dintre retina si cortex are loc "corectarea imaginii", astfel încât obiectele sunt "neinversate".

Este un fenomen psihofiziologic care contrazice legile opticii si poarta numele de constanta percepției.

In analiza mărturiei este necesar sa se constate daca martorul este obișnuit cu obiectele, locul sau persoana la care se refera depoziția sa, deoarece de gradul de obișnuința, se va manifesta la el fenomenul de constanta a percepției, in funcție de aceasta in mod involuntar va distorsiona realitatea, omițând sau adăugând informații.

In sistemul acestor senzații umane, cele vizuale ocupa un loc important deoarece ele dau exact imaginea completa a lumii înconjurătoare, acest lucru si pentru ca, cu ajutorul culorilor, a muscarii, ochiul uman poate percepe diferite forme care iau anumite înfățișări comune sau inedite pentru el si implicit pentru persoana umana.

Lumea pe care o percepe ochiul uman se subdivide in acromatica si cromatica. Culorile alb si negru, precum si cele care fac trecerea intre ele se numesc acromatice, si celelalte cromatice.

Omul ca persoana, ca potențial martor, nu va avea aceste simțuri dispersate, ele se vor interacționa, lucrând in același timp, astfel ca imaginea perceputa, informația obținuta va fi unitara.

Sub influenta sunetului va creste sensibilitatea ochiului la culorile verde, albastru si violet, si va scădea la galben, roșu si orange. Sensibilitatea ochiului va depinde si de alți factori, si anume: in amurg culoarea verde apare mai strălucitoare, cea roșie-violet este perceputa ca o culoare neagra, iar culoarea verde-albastra este mai luminoasa.24

Adaptarea la întuneric se petrece trecând brusc dintr-un mediu luminat la întuneric, când ochiul nu percepe nimic pentru ca apoi sa intervină obișnuința. In ceea ce privește adaptarea la lumina are loc prin trecerea de la un mediu întunecat la lumina de mare intensitate când ochii ne dor cu apariția ebulsarii, ca apoi sa se acomodeze.

Astfel, la producerea unui fapt petrecut seara târziu, intr-un mediu întunecat sau slab luminat, martorii atrași de strigatul victimei unei infracțiuni de tâlhărie, tentativa de omor, se pot recruta din rândul vecinilor, a celor aflați in locuințele alăturate sau a locului savarsirii faptei care si-au parasit preocuparile obisnuite, dar si din randul celor aflati intamplator pe strada. In cazul martorilor care se aflau pe strada in apropierea locului savarsirii faptei, depozitiile lor vor fi mai ample pentru ca au putut percepe de la o distanta mai mica si in intreaga lor desfășurare evenimentele, dar si pentru ca vederea lor era acomodata conditiilor de luminat.25 Daca martorilor aflati in locuintele alaturate li se cere sa descrie

24. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi, Tratat Universilar de Psihologie Judiciara, Bucuresti 2003, pag. 86.

vestimentatia infractorului, acestia trecand brusc de la un mediu luminat la unul mai putin luminat sau intunecat vor relata ca infractorul era imbracat cu un costum negru, dar in realitate era albastru.

Organele judiciare nu trebuie sa ignore amanuntele care pot parea nesemnificative, dar care in contextul savarsirii unei infractiuni sunt esentiale. Amanuntele pot privi atat vestimentatia, dar este stiut ca la un fapt petrecut pe strada, un loc public, marturiile vor abunda in detalii, unele controverse, altele lipsite de sens, sau obiectul cu care s-au produs vatamarile, mai ales in conditii slab illuminate sau intunecate. Totodata, nu pot fi ignorate viciile de cromoreceptie care cuprind acromatopsiile (se caracterizeaza prin incapacitatea ochiului de a distinge alte culori decât nuantele dintre alb si negru) si discromotopsiile (incapacitatea de a distinge bine anumite culori – cecitate pentru anumite culori).

Din studiile effectuate s-a concluzionat ca frecventa este de 4% la barbate si 0,7% la femei; un loc prim îl ocupa daltonismul (incapacitatea de a distinge culorile rosu si verde). La eel care distinge rosu (propanopia) se va observa confundarea cu brun-inchis, portocaiiul cu verdeie galben inchis, violetul cu albastrul, iar eel care nu deosebeste verdeie (deuteranopia), rosu viu cu brunul clar, portocaiiul cu verdeie galben luminos, purpuriul cu albastrul-verzui."

0 alta problema este ridicata de perceperea relatiilor speciale pentru ca in ascultarea martorilor se urmareste obtinerea unor date privind marimea, forma, adancimea, orientarea in spatiu, localizarea auditiva sau vizuala, la ele adaugandu-se si factorii perturbatori, experienta, oboseala, starea de emotivitate, conditiile meteorologice si de vizibilitate.

Pentru o corecta apreciere a declaratiilor martorilor, organul judiciar trebuie sa tina seama de factorii care pot influenta perceperea distantelor, dar si de metodele folosite de martori pentru aflarea lo. Un rol important îl joaca experienta in determinarea distantei – conducatorii auto. Daca distanta pana la un anumit obiect poate fi determinate avandu-se in vedere marimea acestuia, in ceea ce priveste perceptia si aprecierea marimii are loc un process invers, deoarece marimea unui obiect depinde de masura celorlalte obiecte care se gasesc in jurul sau.

Astfel: o persoana de statura mijlocie va aparea inalta alaturi de o persoana de statura mica, iar aceasta mult mai mica decât este in realitate, la toate acestea se adauga si culoarea obiectului pentru ca obiectele de culoare neagra par mai mici decât cele de culoare alba, deși au aceeași marime. Obiectele de culoare alba, gaJbena si rosie se vad de la o distanta mai mare si lasa impresia ca sunt mai aproape decât in realitate.

Perceperea timpului reprezintă un process complex si consta in reflectarea

Al Ciopraga – op. cit., pag. 54.

Idem, pag. 58.

duratei objective a unui fenomen, a vitezei si succesiunii sale. Evenimentele percepute sunt pastrate in memorie sub forma reprezentarilor, erorile aparand datorita stergerii din memorie a anumitor reprezentari. Restabilirea in memoria martorului a reprezentarilor sterse poate fi obținuta printr-o corecta determinare a succesiunii evenimentului perceput anterior. Sarcina organului judiciar este de a formula de asemenea maniera intrebarile, incat sa ajute martorul sa-si aminteasca faptele sau împrejurările uitate, tinand seama de ocupatia sau profesia acestuia.

Experimentele au "dovedit ca dupa un antrenament indelungat anumite persoane pot sa determine timpul cu o precizie exacta. Spre exemplu: sportivii dupa un anumit antrenament, pot aprecia timpul pana la ordinal sutimilor de secunda.

Perceperea timpului poate fi influentata si de cantitatea fenomenelor care s-au produs intr-un interval de timp si de continutul lor. Astfel, perioadele de timp "pline" tree foarte repede, care de regula sunt subapreciate, iar perioadele "goale" tree incet, incat vor fi supraapreciate. De aici si starea emotionala din momentul perceperii are efect direct asupra aprecierii timpului, asteptarea unui eveniment placut "lungeste" timpul, pe când un eveniment neplacut îl "scurteaza".

In cadrul aprecierii timpului, generalizand si exploatand la toate categoriile de infractiuni, se pot distinge anumite etape legate de situarea in timp a unor evenimente, fapte. Ele sunt, de fapt, situatii tipice:

Iocalizarea in timp a faptei savarsite, a altor actiuni legate de infractiuni;

durata in timp a infractiunii, a altor activitati si succesiunea in timp;

raportul de antecedenta si de subsecventa a unor fapte, actiuni, succesiunea in timp;

ritmul, viteza de desfășurare a unor fapte.28

Localizarea in timp a infractiunii, a faptei savarsite, a altor activitati reprezintă o cerinta a principiului aflarii adevărului.

In cazul in care intervalul de timp situate intre momentul perceptiei sic el al reproducerii este relative scurt – moment care coincide cu decoperirea infractiunii, identificarea faptuitorului si inceperea procesului penal – martorul apt din punct de vedere al insusirilor de perceptie, de memorare si in același timp dornic sa ajute, nu va avea dificultati la redarea informatiilor stocate, la aprecierea corecta a limitelor de timp in care s-a situat infractiunea si a celorlalte activitati.

In cazul in care intervalul de timp este mai mare – un numar de doi ani -cand se va declansa procesul penal, si se va descoperii fatuitorul, atunci se va

Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi, Tratat Universitar de Psihologie Judiciara, Bucuresti 2003, pag.88.

Al. Ciopraga – op.cit.,pag. 74-75.

constata ca martorul se va confrunta cu neputinta localizarii exacte in timp a faptei, a evenimentelor. La acestea se adauga si monotonia faptelor cotidiene, a unor conditii precare exterioare.

Un rol important îl joaca organele judiciare care nu trebuie sa dezvolte un rol pasiv, trebuie sa faca corelatii, sa localizeze anumite date care pot duce la identificarea faptuitorului. Organul judiciar cunoscand personalitatea martorului, a preocuparilor, a aptitudinilor sale, poate readuce in memoria sa pri corelatii, deductii, faptele pe care acesta le credea uitate.

In temeiul acestui rol pe care îl joaca, organul judiciar nu trebuie sa aiba o atitudine sugestiva, impunand martorului corelatiile si deductiile sale, cid oar prin intrebari sa aduca in memoria martorului acele fapte care au importanta.

Reversul medaliei, adică acel martor capabil sa redea faptele cu exactitate si precizate bine in timp, nu trebuie sa duca la concluzia ca este de rea-credința, dar spusele sale trebuie atent verificate intr-o deplina concordanta intre ceea ce afirma cu atata exavtitate si evenimentele sau modul care 1-au determinat sa le detina precis.

Majoritatea infractiunilor nu au existenta conditionata de durata in timp a activitatii materiale prin care se realizeaza latura obiectiva, dar existenta altor infractiuni este conditionata de durata in timp a activitatii materiale deoarece absenta acesteia determina inexistenta infractiunii sub aspect penal.

Durata in timp a activitatii materiale este Lntalnita la infractiunea continua (art. 189 – Lipsirea de libertate in mod illegal; art. 241 -Portul illegal de decoratii sau semen distinctive) – unde pentru a exista infractiunea este necesar activitatea sa se desfasoare pe o anumita perioada de timp, la intervale de timp in baza aceieiasi hotarari. Evaluarea duratei de timp a actiunii sau inactiunii acestor infractiuni nu se poate realize prin orice mijloc de proba, dar in cadrul acestora proba testimoniala detine un loc important.

In aceasta privinta cercetarile psihologice au evidentiat tendinta martorului -eel care in conditiile infractiunii a perceput faptele a caror durata trebuie s-o evalueze sau eel care in alte conditii a perceput asemenea fapte – de a supraevalua duratele scurte de timp si de a subevalua duratele lungi.

Perceptia poate fi influentata si de factori obiectivi (stari, situatii contextuale perceptiei, independente de eel care percepe, care se pot reprezenta intr-un sens sau altu perceptiei) si subiectivi (stari, situatii legate de conditia psihofiziologica si de personalitatea celui ce percepe, care se pot rasfrange in mod favorabil sau defavorabil asupra perceptiei). In aceasta situatie atat martorul cat si mărturia pot fi influentate de acesti factori deoarece aprecierea mărturiei de catre organele judiciare nu poate fi desprinsa de conditiile in care s-a format.

Un rol important in procesul perceptiei ii revine si atentiei, fenomen psihic intim legat de perceptie, in absenta careia mărturia este de neconceput, atribuind acesteia viguare si plenitudine.29

In actul mărturiei se regaseste atat atentia voluntara (intentionata), cat sic ea involuntara (neintentionata), dar specific martorilor este atentia involuntara, care va fi mobilizata de o scrie de factori interni si externi. Factorii externi infractiunii si faptuitorului trebuie sa aiba capacitatea de a atrage atentia, de a se detasa de fenomenele, particularitatile obiectelor de a trezi atentia martorului, ca: lumina foarte puternica, culorile vii, mirosurile persistente si puternice, sunete si zgomote stridente care involuntary vor retine atentia martorului. La toate acestea se adauga schimbarile si ajustarile deliberate sau nu. ce apar in infatisarea unei persoane, obiectele care nu au character de noutate, de inedit.

Un alt aspect priveste atentia de expectanta, anticipative, care in cadrul mărturiei poate avea atat aspecte positive cat si negative. Asteptarea pregateste organismul pentru a reactiona si a receptiona un stimul la un eveniment imminent deoarece ceea ce este asteptat ca posibilitate de producere este perceput mult mai repede si cu mai multa precizie având efecte pozitive asupra cantitatii, cat si calitatii evenimentului perceput.

Efectele negative rezulta din discordanta dintre asteptare si situatia de fapt. Ele constau in false identificari când stimulul sau evenimentul asteptat se substituie perceptiei reale.30

Numai ca eel pregatit sa perceapa un anumit miros, sunet sau zgomot este tentat sa atribuie mirosul, sunetul, zgomotul stimulului asteptat (stimul anticipat) sa se produca (iluzie de calitate).31

In evaluarea martorului si a mărturiei trebuie sa se tina seama si de alte doua tipuri de atentie, si anume:

tipul static – când mărturia va prezenta grade egale de fidelitate pe tot parcursul actului perceptive;

tipul dinamic – mărturia va contine informații mai exacte asupra faptelor petrecute la un scurt interval de timp de la declansarea fenomenului spre care si-a indreptat atentia.

Din analiza acestora se impugn doua concluzii in evaluarea mărturiei si tactica ascultarii martorilor:

daca martorul nu reuseste sa fiirnizeze informații cu privire la pricina in intreaga sa desfășurare, nu inseamna neaparat ca este de rea-credința;

când la producerea unui fapt au asistat mai multe persoane este indicat a fi ascultati cat mai multi martori pentru a se putea, in felul acesta, reproduce intreg

Al. Ciopraga – op. cit., pag. 99.

Tudorel Butoi, loana Teodora Butoi, Tratat Universitar de Psihologie Judiciara, Bucuresti 2003, pag. 89

Al. Ciopraga – op. cit., pag. 104-105

tabloul infractiunii.

Ascultarea martorilor evidentiaza o alta insusire a atentiei, si anume distributia, prin care se intelege posibilitatea efectuarii simultane a doua activitati.

Efectuarea simultana a mai multor activitati este posibila daca eel putin una dintre ele are caracterul de obisnuinta, de stereotip, character care se deosebeste in urma unei indelungi exersari. Acest gen de atentie distributive este intalnita la soferii profesionisti. Dar nu va fi regasita la doua activitati care necesita prin natural or o atentie totala – soferul incepator.

Exista posibilitatea ca preocuparea in realizarea unei activitati sa fie doar un pretext in spatele caruia se poate ascunde din diferite motive intentia martorului de a se sustrage de la obligatia de a depune mărturie.

O alta insusire a atentiei este stabilitatea, adică mentinerea in timp indelungat a orientarii si concentrarii asupra aceluiasi fapt, dar mai ales asupra acelorasi fapte care au o desfășurare pe o perioada mai indelungata.

In anumite cazuri atentia poate reprezenta ea insusi obiectul probatiunii, mai ales la faptele savarsite din culpa – modalitatea culpa simpla, greseala, neglijenta, al caror rezultat ar fi putut fi prevazut de faptuitor daca ar fi depus toate diligentele necesare activitatii pe care se desfasura si care le necesita.33

Viguarea si rigurozitatea atentiei pot fi marcate de o serie de factori obiectivi si subiectivi in care s-a format mărturia si anume: starea fizica a martorului, surmenaj, oboseala fizica si psihica, diminuarea functiilor psihice cu repercursiuni asupra atentiei, implicit mărturiei la care i se adauga trairile sufletesti, sentimentele sau consumul de alcool, droguri etc.

Efectele negative ale acestor agenti nu in totdeauna due la eliminarea atentiei deoarece exista situatii in care datorita atractiei excitata de eveniment asupra martorului acesta va fi atras, concetrandu-si atentia, solicitand un efort voluntar mai intens, astfel incat efectele distractive ale atentiei vor fi diminuate.34

2.2. Decodificarea evenimentului judiciar. Interpretare. Atribuire de sens.

Lucrurile, obiectele, tot ceea ce ne inconjoara devin parte intrinseca a vietii noastre. Intre momentui respective al mărturiei sic el al reproducerii in fata organelor judiciare a faptelor percepute, se interpune momentui conservarii, al pastrarii pentru o anumita perioada a informatiilor dobandite – deci memorarea -forma de reflectare a experientei accumulate si functie a creierului. Din momentui perceptiei – a existentei informatiri – si pana la reactualizarea lor exista un alt moment si anume decodarea sau prelucrarea informatiilor.

Aparatul nostrum sensorial nu recepteaza imaginea lucrurilor si fenomenelor

Idem, pag. 108.

Idem, pag. 110.

Idem, pag. 112.

ci doar lumini, sunete, mirosuri, care numai la nivelul cortical, in scoarta cerebrala, vor fi integrate in ansambluri si vor fi prelucrate si decodate.

Fenomenul este asemanator cu ceea ce se intampla când vorbim la telefon. Prin emitator sunt emise sunete care sunt transformate in impulsuri electromagnetice si transmise spre receptor. Aceste semnale sunt apoi recompose in cuvinte care, facand parte dintr-un limbaj cunoscut de persoana de la celalalt capat al firului – se se structureaza dupa sens, conferind un continut inteligibil mesajului original transmis.

Uneori, pe canalul de transmisie apar "zgomote", astfel incat comunicarea devine lacunara intr-un grad mai mare sau mai mic, dar acest lucru nu va impiedica comunicarea, interlocutorii completand logic si semantic eventualele pierderi ale cuvintelor.

Datorita activismului psihic, in constiinta noastra apar sensuri intrgi, logic/semantic structurate cu toate ca ele nu sunt stocate memorial, ci partial provin din reconstruiri.

Informatiile emise, receptionate integral sau partial sunt decodate, se structureaza logic/semantic, dobandind un sens. Sensul este fixat in cuvant si este purtator de cuvant. Persoane adulte si normale, nu percepem decât lucrurile denumite, adică nu vedem un obiect de o anumita forma, marime, culoare ci vom vedea "masa", "scaunul", "omul" etc. Legatura dintre obiecte, fenomene, situatii si grupajul de sunete prin care se exprima – cuvantul – sunt invatate, sunt achizitii postnatale, ceea ce faciliteaza receptarea evenimentelor.

Decodarea informatiilor efectuata, gasirea si selectarea cuvantului potrivit nu constituie punctual final al procesului de prelucrare. Fiecare cuvant este purtator de sens, acest sens este apropiat la toti cunoscatorii acelui limbaj – un anume dialect. Depasind aceasta particularitate, cuvintele nu desemneaza numai obiecte, stari, fenomene, ele au si conotatii collective. Descoperirea unor asemenea semnificatii, care se pot referi la un punct nodal al cazului se va face cu mult tact si abilitate. Cunoasterea conotatiilor de catre ofiterul de politie este importanta in descifrarea cuvintelor, in sesizarea momentelor pe care le exprima un martor in depozitiile sale. Este stiut faptul ca infractorii folosesc un anumit jargon – in care utilizeaza timpul present,

In procesul de decodare se constientizeaza calitatile spatio-temporale si se estimeaza valoarea lucrurilor, fiintelor, deplasarea lor. In acest moment apar o serie de distorsiuni involuntare, deoarece reflectarea timpului, a spatiului si a vitezei se efectueaza prin interactiunea mai muitor organe de simt, fapt care potenteaza relativitatea lor. Insa, alaturi de informatiile receptate sensorial, timpul si spatial se reflecta in psihicul nostrum si prin procesele gândirii, deoarece la om participa la orice fenomen de reflectare intr-o mai mica sau mai mare masura.

In cadrul depozițiilor martorilor aprecierea corecta a timpului, a distantelor, a vitezei este decisiva pentru ca in functie de asemenea aprecieri depinde

incadrarea juridical a actului infractional. Once supraapreciere sau subapreciere poate schimba essential situatia creata.

Juristul german H. Gross (1907) arata ca exista o metoda simpla de a verifica un martor asupra posibilitatii sale de apreciere a timpului sau a spatiului.

2.3. Memorarea evenimentului judiciar – Stocarea informatiei in raport cu dinamica uitarii-

Mărturia – actul final – implica trei momente, si anume: perceptia, memoria si reproducerea.

Privit din perspective practicii judiciare, acest process psihic care nu se identifica cu mărturia, este relevant in masura in care eel care a perceput nemijlocit si involuntar, de regula, fapte si imprejurari legate de comiterea unei infractiuni este capabil sa le reproduca fără a le denature.

Pentru organul judiciar un interes deosebit îl are fidelitatea mărturiei care poate fi apreciata prin cunoasterea mecanismelor fiziologice si legitatilor generale care guvernează memoria voluntara, dar mai ales pe cea involuntara. Totodata, organul judiciar trebuie sa aiba in vedere ca memorarea este influentata de diversi factori – starea emotionala, interesul, ocupatia, gradul de intelegere a fenomenului perceput, si altele, care se exprima diferential in raport cu varsta persoanei ascultate in calitate de martor.

Din perspectiva psihologica, memorarea reprezintă ansamblul procedeelor de intiparire (memorare), pastrare, recunoastere a experientei dobandite anterior.37

Procesul de memorare cuprinde trei faze:

de achizitie (memorare);

de retinere, de pastrare;

de reactivare, reactualizare;

si se caracterizeaza prin:

Selectivitate, adică ceea ce o persoana umana memoreaza mai repede, va fi durabil, uitat mai greu, insemnand ca acele evenimente au o anumita semnificatie;

Caracter active — ilustreaza legatura dintre memorie, continut si

Petre Buneci,Ioana Teodora Butoi,Martorul pe taramul justitiei,Bucuresti 2004,pag.93-95.

Al. Ciopraga – op.cit., pag. 113

Idem, pag. 114.

conditiile activitatilor omului si mijloacele utilizate pentru realizarea finalitatii dorite

• Caracter inteligibil – evidentiaza legatura dintre procesele de intiparire, conservare, evocare si gandire.

Intre memorare (intiparire) si pastrare (conservare) nu va exista o identificare a insusirilor de a intipari si conserva faptele percepute care sunt variabile, diferind de la o persoana la alta.

Martorul care percepe si fixeaza in mod lent informatiile care parvin mai ales de la participarea unor cazuri complexe cu o succesiune rapida si intr-un interval de timp scurt, va percepe lacunar, iar memorarea si conservarea vor fi si ele deficitare.

Martorul care percepe si memoreaza cu usurinta, daca faptele percepute si memorate se consuma intr-un interval scurt de timp, si daca va fi ascultat imediat, va fi capabil sa faca o depozitie exacta; dupa un interval mai lung de timp, depozitia acestui martor va tinde sa devina lacunara si inexacta.

La început se sterg din memorie detaliile neesentiale, apoi vor fi vizate aspectele esentiale, pentru ca, in final, sa intervina procesul uitarii, motiv pentru care trebuie avut in vedere factorul timp, mai ales atunci când se procedeaza la ascultarea martorului.

Caracteristic pentru mărturie este memorarea involuntara, in sensul ca eel mai adesea, faptele sunt retinute de oameni in mare masura involuntar si neintentionat.

Dar in functie de tipul de memorie a martorului se intalnesc martorii cu o memorie dominant vizuala, auditiva, afectiva sau având o memorare mecanica sau logica, dupa cum este prezenta sau absenta intelegerea materialului informative receptat. Totodata, memorarea poate fi voluntara sau involuntara potrivit atitudinii interesului manifestat de martor in retinerea aspectelor

39

percepute.

Memorarea voluntara presupune prelucrarea si ordonarea informatiilor, martorul deliberat evoca, repeat pentru sine sau pentru altii fapte percepute, supune unui examen critic impresiile dobandite, face insemnari, noteaza anumite date, si toate acestea pentru a face mărturia cat mai exacta si mai completa.

Memorarea involuntara nu presupune existenta scopului, ci intentia de a memora, darn u prezinta nici o activitate pasiva, mecanica a informatiilor dobandite. Omul nu poate retine toata experienta anterioara, pot lipsi din cadrul perceptiei si al memorarii chiar elemente familiare. Ea atribuie mărturiei un

Idem, pag. 116-117

Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi, Tratat Universitar de Psihologie Judiciara, Bucuresti 2003, pag.92

caracter lacunar, deformat si imprecise, iar eficienta acesteia este data de doua legitati, si anume:

semnificația pe care o prezinta faptele percepute in raport cu experienta anterioara a subiectului;

eficienta mărturiei involuntare este conditionata de factori emotional ice stau la baza ei, interese, aptitudini, stari emotionale.

Va exista o distinctie intre depozitiile martorilor care au ca obiect fapte, evenimente legate direct de evenimentul produs (infractiune – fapta savarsita) la care martorul a participat sip e care le-a perceput nemijlocit – actionand atat memorarea voluntara, cat si involuntara – si depozitiile martorilor cu obiectul format atat din parerei, convingeri care realizeaza profilul moral al invinuitului, inculpatului sau alte persoane – actionand doar memorarea voluntara.

Memorarea plastic-intuitiva presupune capacitatea subiectului de a-si intipari si conserva in memorie reprezentarile concrete ale faptelor si obiectelor percepute anterior. Doua din formele acestea, si anume memorarea vizuala si auditiva prezinta importanta pentru ca marea majoritate a aspectelor legate de o infractiune, care sum mai bine percepute, este formata din imagini, sunete, zgomote percepute prin intermediul analizatorilor vizuali si auditivi.

La tipul visual, accentual se pune pe capacitatea de a retine imaginile, figurile, iar eel auditiv, capacitatea de a retine si reda fidel sunete si zgomote. °

In functie de durata stocarii se poate vorbi de memorie de scurta durata, de durata medie si de lunga durata.

Aproape de un secol se cunoaste (J. Jacobs, 1897) ca durata stocarii variaza in functie de: tipul material care se retine (material verbal, cifre, figuri, obiecte), varsta, capacitatea intelectuala.

In cazul in care continutul memorial este de minima importanta putem vorbi de memorie de scurta durata (short term memory) sau memorie primara intalnita la retinerea unui numar de telefon nesemnificativ sau sumele partiale la o adunare. Aceasta instanta memoriala nu poate contine mai mult de 6-8 elemente (la omul adult normal), cum ar fi cele 6-7 numere de telefon si acestea vor fi stocate 20-30 secunde. Daca in acest rastimp intervine o receptie, continutul va fi transmis memoriei de lunga durata sau celei de durata medie.

I.M.L. Hunter a remarcat ca stocarea in memoria de scurta durata se efectueaza in conditiile concurentei mai multor serii de informații, astfel ca se poate spune ca memoria de scurta durata filtreaza si selecteaza informatiile.

Dupa parerea unor autori ca W. Kintsch (1970), R.C. Atkinson, R.M. Schiffrin (1971), imaginile din lumea exterioara, adică intrarile de informații

40. Al. Ciopraga – op.cit., pag. 124-125.

sunt stocate temporal chiar sub forma ionica, vreme de cateva semnale in registrul sensorial sau in memoria senzonala, de unde vor fi transmise memoriei de scurta durata primare, fiindca aceasta este considerate ca memorie activa. In memoria de lunga durata sau secundara nu se stocheaza informatiile codate decât daca au fost repetate. In ceea ce priveste martorul si mărturia, informatiile patrund in system prin canalele senzoriale si sunt stocate pentru o vreme foarte scurta in memoria de scurta durata.

O pane din informații care se scurg in memoria de scurta durata (primara) se vor transmite in memoria de durata relativ lunga sau in memoria de lunga durata (secundara), de unde ele vor fi recuperate prin utilizarea unor strategii (C. Morgan, R. King, 1975). Aceasta utilizare se refera la "căutarea" in memorie, la eforturile depuse când stim ca acele anumite nume ne stau "pe varful limbii" (fenomenul Trebuie-05 dupa J.A.C. Brown, D. McNeil – cautate si gasite – in declaratia verbala sau scriptica.

Interesul pentru o anumita de fapte faciliteaza repetarea, si deci stocarea lor. Când cineva este vizat ca va trebui sa raporteze cele vazute, urmareste atent desfasurarea actiunii, reusind sa retina ceea ce I s-a cerut (ex. un cercetas militar trimis in misiune).

Constiinta sarcinii mareste atat capacitatea de receptare pana la nivelul optim, cat si stocarea informatiilor a caror recuperare devine facila, numai ca asemenea situatii se gasesc in cadrul mărturiei, cu precizarea ca o persoana care urmareste desfasurarea unor fapte sau evenimente realizeaza faptul ca este un potential martor.41

Informatiile care pot fi percepute sunt nelimitate, ele putand proveni din diverse medii, domenii, astfel incat capacitatea de memorare ar fi in plina activitate, neavand nici un moment de relaxare si de stocare a datelor, lucru care ar duce la clacare. Ca si asupra celorlalte organe de simt "vegheaza" anumiti factori care reglementeaza procesul de receptare si stocare, actionand prin inlaturarea acelor informații ce constituie un surplus. Asupra memoriei actioneaza "uitarea", ce constituie reversal pastrarii si se manifesta sub forma neputintei reconstituirii unor date memorate, ori in imposibilitatea recunoasterii unor evenimente traite la o noua confruntare cu acestea ori ro produce re a sau recunoașterea lor eronata.42

Timpul reprezintă un factor decisive care reactioneaza asupra memoriei ca un agent "purificator" al informatiilor. Uitarea atrage dupa sine pierderea detaliilor, amanuntelor, nuantelo a caror reactivare devine anevoioasa si chiar imposibila. Uitarea – conditie a memoriei – elimina tot ceea ce este secundar, ce ingreuneaza capacitatea de retinere, lasand loc arhitecturii generale, structurii

Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi, Tratat Universitar de Psihologie Judiciara, Bucuresti 2003, pag. 93-94.

Al. Ciopraga – op.cit., pag.130.

intregului.

Asupra memoriei se repercuteaza tonul afectiv, insusirile emotionale ale informatiilor deosebite. Este mai greu sa uitam acele sentimente care s-au format ca rezultat al unor fapte placute, care au trezit un ecou in sufletul nostru. Se considera ca experienta pozitiva agreabila se recupereaza intr-un sens univoc, intotdeauna favorizand memorarea, in schimb faptele care au declansat sentimente de repulsie, penibile, dezagreabile, vor fi impinse spre uitare, refulate cu multa usurinta.43

Este mult mai usor sa uitam aceste fapte decât sa incercam sa trainm cu ele. Psihologic, o persoana care a trait o experienta penibila având ca obiect persoana ei va tinde sa se apere, sa-si reprime acele sentimente nascute in urma experientei. Isi va refula amintirile spunand ca nu-si aminteste nimic sau ca a uitat totul. O astfel de persoana – potential martor – poate fi victima unei infractiuni, o alta persoana va incerca san u vorbeasca despre ceea ce s-a petrecut, negand sau spunand ca totul este uitat. Timpul si uitarea nu pot afecta aceste fapte, cu cat ele vor fi refulate, impinse undeva in adancul subconstientului, cu atat ele vor exista si vor fi mai putemice.

Timpul scurs din momentul fixarii constituie o cauza fireasca a uitarii si cu cat intervalul de timp este mai mare, cu atat erodarea informatiilor percepute este mai evidenta. Interesul pentru memorarea celor percepute sau impresia produsa de evenimentul la care persoana a fost martora pot marca trecerea in uitare sau retinere a evenimentului. Temperamentul martorului poate influenta curba uitarii in asociatie cu varsta persoanei in cauza. Uitarea nu inseamna " golirea memoriei de orice evenimente", deoarece chiar si o memorie slaba "poate avea capacitatea de a retine ceva ce a perceput candva, mai ales daca stimulii au fost puternici".44

In ceea ce priveste experimentele care s-au efectuat pentru a se constata care este procentul de fidelitate a mărturiei in cazul aparitiei "uitarii", adică a trecerii timpului, s-a constatat (Marie Borst, Ed. Abramowski) ca timpul se repercuteaza defavorabil asupra intinderii, mărturiei, dar sub influenta aceluiasi factor, fidelitatea mărturiei sporeste. Trecerea timpului poate avea si influente positive, astfel la repetarea depozițiilor la a opta zi din momentul perceptiei, acestea s-au ameliorat simtitor, deoarece acele elemente uitate au putut fi reamintite, erorile strecurate au fost corecte si, de asemenea, noi detalii au completat spatiile lacunare.

Criminalistul si psihologul polonez Pawel Horoszowski constata ca reproducerea este mai deplina dupa trecerea a doua-trei zile in raport cu depozitiile ce succed imediat perceptiei mai ales in cazul infractiuni lor, a caror

Al. Ciopraga-op.cit., pag. 131-132.

Tudorel Butoi, loana Teodora Butoi, Tratat Universitar de Psihologie Judiciara, Bucuresti 2003, pag. 94.

producere este de natura a provoca celor care le-au perceput anumite stari afective.

Caracterul de completare dupa o prima relatare, ameliorarea reproducerii amanita in raport cu reproducerea imediata este cunoscuta astazi sub numele de reminiscenta. Acest fenomen isi face simtita prezenta intr-o proportie de 65%, in cazul materialului inteligibil, mai frecvent in cazul materialului rezultat din expunerea libera a unui continut inteligibil decât al reproducerii sale textuale.

Alti factori care pot influenta reminiscenta sunt: atitudinea, interesul subiectilor in raport cu materialul memorat, varsta acestora (fenomenul este mai frecvent la copii, la adulti se manifesta in proportie de 30%).

Ca o constatare, dar neavand o valoare absoluta, ce poate constitui un criteriu de evaluare a mărturiei in raport cu momentul in care este obținuta – un anumit timp, de ordinal zilelor, socotit din momentul perceptiei – mărturia prezinta o valoare ridicata, dupa care, un interval de timp – ale carui limite anevoie pot fi precizate datorita factorilor care intervin – valoarea mărturiei difera sensibil intr-o masura aprioric nedeterminabila pe de o parte in raport cu insusirile celui ce compare in fata organului judiciar in calitate de martor sip e de alta parte in raport cu natura si caracterul informatiilor memorate.45

2.4. Redarea – reactualizarea evenimentului judiciar. Elemental testimonial

Redarea – reactualizarea – reproducerea reprezintă ultimul moment al formarii mărturiei. Este momentul in care, eel care a perceput desfasurarea faptelor compare in fata organelor judiciare in calitate de martor. Reproducerea este un fenomen destul de complex care nu se face mechanic, ci in stransa legatura cu procesul de gandire. Reproducerea lumii care ne inconjoara, a experientelor dobandite anterior ca si proiectarea in viitor nu sunt posibile fenomenelor, reprezentarile sunt posibile si in absenta acestora. Reprezentarile sunt strans legate de particularitatile individuale ale fiecarei persoane, formarea si desavarsirea lor fiind influentate considerabil de activitatea desfasurata de fiecare individ. Totodata, la una si aceeași persoana reprezentarile se pot "exprima" in mod deosebit, adică cele vizuale pot fi exacte si stabile, pe când cele auditive sunt inexacte si au caracter de instabilitate.46

In mărturie, modalitatea principala de transmitere a informatiilor, modul comun de obtinere a depozițiilor îl constituie reproducerea orala, care in procesul judiciar imbraca forma relatarii (evocarii, nararii) libere, spontane a faptelor percepute, precum si forma raspunsurilor la intrebarile adresate de organul judiciar – interogatoriul.

45. Al. Ciopraga – op.cit., pag. 137-138.

46. Petre Buneci, Ioana Teodora Butoi, Martorul pe taramul justitiei, Bucuresti 2004,
pag. 100-101.

Reproducerea poate imbraca forma depozitiei scrise personal de catre martor. Reproducerea fidela a faptelor este conditionata atat de fidelitatea perceptiei si a memoriei, dar si de capacitatea de verbalizare, de modalitatea de exprimare a informatiilor.

Momentul reproducerii este puternic marcat de emotivitatea sporita a martorului provocata de mediu, de ambianta in care are loc comunicarea faptelor, ce se va repercuta in mod inhibitor asupra capacitatii de exprimare. Martorul animat de dorinta de a ajuta organul judiciar la solutionarea cauzei, ar fi tentat sa atribuie mărturiei sale o imagine supradimensionala.

Daca in mersul urmaririi penale, in timpul audierii penale care are loc in cabinetul organului de cercetare penala in prezenta numai a acestuia sau a procurorului, intre acesta si martor se realizeaza acel contact psihologic, cadru propice ce anihileaza efectele negative de tensiuni emotionale ce se pot reprezenta asupra mărturiei, atunci in cursul judecatii, ambianta fiind schimbata, ea se va rasfrange in mod pozitiv asupra capacitatii de reproducere a faptelor.

In cursul judecatii bazata pe principiile contradictorialitatii si publicitatii dezbaterilor, sfera persoanelor participante este largita, deoarece vor intra in scena inculpatul, partea vatamata, partea civila si responsabila civilmente, ceilalti martori, procurorul, aparatorii, iar martorul va trebui sa raspunda la intrebarile puse de acestia, numai ca interesele si pozitiile procesuale sunt distincte. La toti acestia se adauga si prezenta publicului – influentand psihicul martorului in reactie frapanta, deseori, a martorului si anume, ce se poate observa diferenta dintre depozitiile obținute in cursul judecatii si celelalte date in cursul urmaririi penale.

Un alt element perturbator al depozițiilor martori lor fie ca este obtinut sub forma relatarii libere, fie ca sub forma interogatoriului, este sugestia, de aceasta data venita din partea organului judiciar. Influenta ei este puternic resimtita daca perceptia evenimentui a fost lacunara, faptele au fost slab memorate sau martorul este supus unor influente exterioare.

Din aceasta cauza pentru a se feri martorul de posibile influente, intrebarile sunt puse de organul de cercetare penala si procurer in faza urmaririi penale si de presedintele completului de judecata in faza judecatii. Acestia vor pune intrebarile adresate partilor si le vor cenzura pe cele adresate de parti, aparator sau procuror. Vor fi evitate intrebarile "tendentious suggestive" (acelea care intr-o forma mai mult sau mai putin disimulata, fie insinueaza, fie provoaca un anumit raspuns scontat si dorit de eel care efectueaza ascultarea sau grabesc libertatea de exprimare a martorului, astfel incat martorul nu ceea ce a perceput, ci ceea ce i s-a sugerat). Organul judiciar trebuie sa evite pe cat posibil folosirea unor intrebari tendentious suggestive deoarece prin adresarea lor se urmareste obtinerea unor anumite raspunsuri despre care se stie ca nu reflecta realitatea.47

47. Al. Ciopraga-op.cit., pag. 145-146

Astfel Francois Gorphe stabilește in fiinctie de ordinea sugestibilitatii, modalitati de a adresa o intrebare.48

48. In cazul in care un martor urmeaza sa fie chestionat daca o anumita fetita purta o palararie si ce culoare avea, se poate folosi una din intrebari care releva o sugestibilitate crescanda:

1. Intrebarea determinativa cu pronume interogativ:

"Cum era imbracata?" "Ce culoare avea palaria?"

2. Intrebare incomplet disjunctive:

"Purta fetita o palarie sau nu?"

3. Intrebare "da – nu":

"Purta ea o palarie?" "Palaria era de culoare roz?"

4. Intrebare expectativa – "da":

"Palaria era poate de culoare roz?"

5. Intrebare expectativa – "nu":

"Palaria nu era poate de culoare roz?"

6. Intrebare incomplete disjunctive:

"Palaria era de culoare roz sau albastra?"

7. Intrebare ipotetica sau implicativa:

"Care este culoarea palariei?"

* Primele doua intrebari nu sunt periculoase. Prima evita orice sugestie. Sugestia este implicate intr-o masura redusa in intrebarea "da-nu". Raspunsul "da" este mai frecvent decât eel negative, iar pericolul sporeste la intrebarile "da sau nu" – intrebari expectative sau de asteptare, deoarece forma lor lasa sa se intrevada ce raspuns se asteapta. Mai periculoase sunt intrebarile disjunctive incomplet când exista siguranta ca alte posibilitati sunt excluse. Intrebarile implicative. prin excelenta suggestive, sunt cele periculoase deoarece de aici rezulta presupunerea ca martorul are cunoștința despre o anumita stare de lucruri, fără sa fie intrebat mai inainte, daca fetita purta o palarie si daca martorul o vazuse.

Rezistenta la sugestie este dependenta de o serie de factori care privesc personal itatea martorului si anume un rol important îl joaca varsta. Copii, tineri sunt mai usor influentabili, varstnicii mai greu cad victima intrebarilor cu un vadit caracter tendentios si mai ales acelor intrebari al caror character sugestiv este ascuns, insidiuos.

Sugestibilitatea martorului poate distorsiona cele doua forme de reactivari: recunoașterea si reproducerea. Aceasta poate fi temporara (in stare de boala, de intoxicatie alcoolica, sub influenta consumului de droguri, in somnul hipnotic) sau o caracteristica de durata. Totodata, la aceasta se mai adauga o forma care poate fi numita "sugestibilitate de statut" intalnita la oamenii cu un nivel socio-cultural scazut. Aici se intalneste un fenomen de complezenta fata de autoritati prin care se intelege orice persoana care in ochii subiectului ar putea sa aiba vreun ascendant asupra lui si se intercaleaza cu o sugestibilitate aparenta sau evidenta a intrebarilor, totuși logic intre interactiunea dintre autoritate si subiectul dependent, deci sugestibil. Acest fenomen apare mai putin in relatarea spontana, verbala, neintrerupta, decât la interogatoriu. Pentru aceste ratiuni folosirea ambelor forme de informare atat a relatarii spontane neintrerupte , cat si a interogatoriului se recomanda in situatia in care mărturia este decisiva.

In privinta capacitatii de mobilizare se poate spune ca reprezintă o capacitate esentiala, fiind vorba de transpunerea in registrul verbal al unor evenimente care se deruleaza ori s-au derulat in fata martorului care le-a perceput in mod intuitiv. Aceasta capacitate de verbalizare depinde de la martor la martor, iar un anchetator experimental stie ca oamenii care vorbesc rar, cu economie de cuvinte, dar exprimand esentialul, sunt foarte rari.

Un martor, chiar daca este impartial si dezinteresat fata de un eveniment la care a participat sau fata de protagonistii implicate, nu se poate debarasa de unele atitudini ale sale. Aceste atitudini facand parte din componentele sociale ale personalitatii, constituie seturi scurte de dispozitii, intense opinii sau scopuri care implica o anumita asteptare, dar si o reactie adecvata.

Reproducerea este influentata de mai multi factori ca imaginatia, gandirea, limbajul, atentia. Imaginatia joaca un rol deosebit in activitatea creative a oamenilor. Cu ocazia ascultarii unii martori refac adesea involuntar anumite momente ale evenimentului cu ajutorul reprezentarilor. Gandirea descopera raporturile si legaturile, trasaturile si esenta fenomenelor sau obiectelor, fiind strans legata de activitatea pe care o desfasoara fiecare individ in procesul muncii.

Pe parcursul ascultarii, martorul trebuie sa fie lasat sa relateze liber -nealterat – evenimentul pe care 1-a perceput, deci nu cum 1-ar aprecia prin operatiile gândirii, care "completeaza" perceperea initiala. Martorul trebuie sa fie prevenit sa declare numai ceea ce a perceput nu si ce crede, ce gandeste

49. Al. Ciopraga-op.cit., pag. 148-149.

despre evenimentul respectiv.

Martorul poate in relatarea sa sa introduca involuntar elemente percepute care apartin unui alt eveniment caruia i-a fost martor. Organul judiciar anterior ascultarii trebuie sat raga atentia martorului asupra posibilitatii de confruntare a anumitor aspecte ale evenimentului in cauza cu parti componente asemanatoare altor evenimente. Limbajul si gandirea se interconditioneaza reciproc. In cazul martorilor, unde se pune problema unor trairi nemijlocite sau nu, a unor aspecte abstracte, in timpul ascultarii acestora, cea mai adecvata forma de exprimare e cea orala.

Atentia releva o caracteristica a celorlalte procese psihice, joaca un rol prim in formarea declaratiilor martorilor. Orientarea atentiei depinde atat de subiect cat si de obiect. Privit din acest punct de vedere, depozitia martorului care declara ca nu a vazut nimic, ca n-a observat fenomenul pe langa care a trecut, este sincera si veridica. Atentia poate fi voluntara sau involuntara si se caracterizeaza prin anumite componente: stabilite (durata in timp in care poate fi retinuta), mobilitate (pot fi urmarite alternativ diferite evenimente in cursul aceleiasi activitati), grad de concentrare (intensitatea legaturii cu anumite imprejurari sau obiecte, fiind de fapt focarul in care se concentraza constient intreaga activitate psihica a omului), distributie si volum.

Ca si in celelalte etape ale formarii mărturiei, unde se pot intalni diferiti factori perturbatori si reproducerea este supusa unor asemenea factor! printre care se numara eroarea, alte denaturari, distorsiuni datorate situatiilor ce preced momentului comunicarii, având ca efect o degradare, o deviere de la forma initiala a informatiilor. Denaturarile, deci erorile, cuprind toate posibilitatile umane bazate pe simturi de a inregistra informatiile.

Psihologic, eroarea este explicabila, deoarece opinia se naste din atitudine, formata, provoaca fenomene de asteptare. De aici se naste iluzia ca a vazut ceva, care de fapt, este ceea ce a vrut sa vada.

O alta distorsionare este data de "fenomenul receptiei". Astfel "martorul ocular" isi exerseaza depozitia prin repetarea evenimentului primului venit la fata locului, curiosilor care se strang, colegilor de serviciu, vecinilor sau organelor judiciare. Astfel ca materialul initial se rotunjeste, la acest lucru contribuie si intrebarile curiosilor, ale celorlalti, rezultand o structurare logica a evenimentelor, la completarea lor, incat se va ajunge la un rezultat total diferit -marturia finala devine o simpla versiune a realitatii.

Reproducerea poate aparea fie sub forma relatarii spontane a faptelor si prezinta avantajul ca martorul va evoca numai acele fapte sau imprejurari care s-au conservat nealterat in memorie, pe care si le aminteste cu usurinta, dar prezinta si dezavantajul ca intinderea informatiilor este redusa, lucru care se poate datora atat unor rele dificultati de reamintire, cat si ignorarii martorului a unor aspecte importante. Dar si sub forma interogatoriului, care va succeda

relatarea libera. Se constata o extensie a mărturiei datorita interogatoriului care are un efect stimulator asupra memoriei, facand posibila evocarea unor imprejurari care pareau uitate. Cu toate acestea interogatoriul, deși inlatura sentimental de nesiguranta, de incertitudine, reticentele, prezinta si un coefficient ridicat de eroare. Interogatoriul impinge martorul pana la limita extrema a amintirii sale, deseori fortand memoria se repercuteaza defavorabil asupra mărturiei chiar si atunci când nu cuprinde intrebari sugestive. In cazul in care va cuprinde si aceste intrebari, deliberat sau involuntar atunci mărturia va fi alterata, deoarece sugestia constituie o sursa a erorii. La interogarea unui martor de rea-credința, acesta va putea din intrebarile puse sa-si dea seama de tactica adoptata de organul judiciar, de probele de care dispune si sub diferite pretexte va refuza sa raspunda sau va da raspunsuri inexacte.

In subsidiar, reproducerea poate aparea sub forma scrisa – declaratia consemnata personal de martor, la care se va apela numai in conditii improprii in care se va desfasura reproducerea, ce pot afecta capacitatea de reproducere orala a martorului. In alte cazuri, declaratia scrisa este impusa de considerentele de ordin tactic. In cazurile in care exista o legatura de rudenie, de prietenie, existand posibilitatea retractarii declaratiei, sau anumite influente, este indicat sa se recurga la forma scrisa.

Ca si celelalte etape ale mărturiei si reproducerea este supusa erorilor ce se pot datora diferitelor cause: denaturari prin auditie, prin omisiune, prin substituire,prin transformare. Pericolul acestor denaturari consta in faptul ca pot fi intalnite si in depozitiile martorului de buna-credinta, care in mod voluntar denatureaza realitatea, convins fiind ca depozitia sa este conforma adevarului.51

Reproducerea faptelor, imprejurari lor poate fi influentata in mare masura si de atitudinea martorului fata de anchetator. Exista oameni care sunt expusi sa fie influentati de simpatii si antipatii si care reactioneaza adesea sub impulsul acestor efecte.

Reactivarea – sub cele doua forme reproducerea si recunoașterea – are loc in conditiile fortarii memoriei. La toate acestea se mai poate adauga schimbarea de rol ce contribuie la distorsionari regretabile, precum si presiunile din partea publicului.

In cazul schimbarii de rol – fenomen psihosocial – unii martori de conditii modeste ce au trait in anonimat, datorita unui eveniment la care au participat incidental, simt ca au devenit "cineva", ca pot influenta cursul evenimentelor. Atitudinea lor va raari dorinta lor de a fi de folos, de a servi cauza cu mai mult elan, drept urmare vor evita orice raspuns negative, vor fi de accord cu orice si prin aceste manifestari vor produce grave distorsionari.52

Petre Buneci, Ioana Teodora Butoi, Martorul pe taramul justitiei, Bucuresti 2004, pag. 103-105.

Al. Ciopraga – "Evaluarea probei testimoniale in procesul penal", pag. 149-156.

Petre Buneci, Ioana Teodora Butoi, Martorul pe taramul justitiei, Bucuresti 2004, pag. 106

Cea de-a doua etapa a reactualizarii – recunoașterea – reprezintă o modal itate secundara de comunicare a informatiilor. Recunoașterea este realizata de organele de urmarire penala in cadrul careia persoanele si obiectele având o identitate necunoscuta sunt infatisate martorului cu scopul de a identifica, adică daca au fost percepute in conditiile savarsirii infractiunii, sau in situatii anterioare sau ulterioare acestuia. Fiind un procedeu tactic, se incearca reactualizarea acelor informații mai slab consolidate sau temporar retinute sau pierdute in neant. In cadrul mărturiei, recunoașterea se va face in conditiile contractului repetat cu persoanele si obiectele care se infatiseaza in confruntarea cu imaginea perceputa si stocata de catre persoanele care au venit in legatura cu aceste obiecte sau de persoane in conditiile savarsirii infractiunii sau anterior acesteia.

Recunoașterea este precisa, când impresiile percepute de la persoane, privind obiectele cu care martorul vine in contact se identifica, se suprapun sau coincide in mare parte cu cele anterioare. Este imprecise când se constata diferite deosebiri. Martorul, in primul moment are sentimental de "deja vu", neputand localiza o persoana, un obiect, in timp si spatiu.53

F. Gorphe constata ca recunoașterea unei persoane de catre martor poate sa se efectueze dupa unele ezitari, ezitare (incertitudine aparenta) care nu trebuie considerate ca semn a unei erori. Este o reactie normala care inspira incredere.

Recunoașterea persoanelor, psihologic, se face pe baza imaginilor vizuale si auditive – mers, voce, vorbire, semnalmentele individuale ale persoanei care vizeaza talia persoanei, conformatia corpului, trasaturile si expresia fetei, culoarea parului, pigmentatia pielii; dar cea mai mare individualizare este data de disrunctionalitatile anatomice, lipsa unui membru, ticurile, mersul characteristic, la care se adauga descrierea hainelor, a privirii, a infatisarii faciale.

Pe baza acestor date firnizate de martori, se poate realize portretul persoanei cautate, ce va fl indentificat in catalogul cu diferiti indivizi -infractori. Nu trebuie insa ca aceste date sa fie considerate ca infailibile, deoarece obiectele auxiliare – imbracamintea exotica, anumite ticuri pot reprezenta doar accesorii pentru a induce in eroare. Recunoașterea bazata numai pe talie, inaltime, conformatie poate duce la alte false identificari. Adesea informatiile sunt supraapreciate sau subapreciate.

Recunoașterea persoanei dupa voce si vorbire este uzitata in anumite cazuri practice, dar va fi tributara conditiilor savarsirii infractiunii. Recunoașterea persoanei dupa miros este utila mai ales daca infractorul are un anumit miros characteristic care ramane impregnat in memoria martorului si care poate sa-1 miroasa.34

Al. Ciopraga – op.cit., pag. 160-163.

Petre Buneci, Ioana Teodora Butoi, Martorul pe taramul justitiei, Bucuresti 2004, pag. 106.

Recunoașterea cadavrelor se bazeaza pe trasaturi statice, unde rolul important îl joaca trasaturile fetei, talia, constitutia, anumite semen particulare -cicatrici, semen din naștere, tatuaje, interventii chirurgicale si stomatologice. Dificultatea va rezulta din pozitia nefireasca a corpului – orizontala – expresia, fizionomia mult modificata. Instalarea rigiditatii si a lividitatii caracteristice care va duce la "caderea" muschilor, imobilitate, toate confera o alta impresie, schimband-o pe cea pe care o avem despre persoana aflata in viata.

La toate acestea se adauga leziunile, mediul in care a stat corpul (in stare de submersie), intervalul de timp scurs de la incetarea din viata si pana in momentul descoperirii, a recunoasterii sau metodele folosite de infractor pentru a ingreuna descoperirea cadavrului. Toate acestea pot fi inlaturate daca inainte de a se supune recunoasterii, cadavrului i se aplica tehnica preconizata Mina Minovici – "toaleta cadavrelor", prin care se va incerca sa se redea corpului un aspect cat mai apropiat de eel avut in timpul vietii. Un element asupra caruia se va insista si care are un rol important este expresia fetei caracterizata foarte bine de ochi.

Falsele recunoasteri sunt rezultatul influentarii martorului de conditii in care a intrat in contact cu cadavrul. Gustave Le Bon in "Psychologie des foules", aminteste de un caz de falsa recunoastere a cadavrului unui copil de catre propria mama si alte persoane apropiate, datorita unei cicatrice pe frunte pe care o prezenta atat cadavrul, cat si copilul.55

Recunoașterea dupa fotografii este modalitatea frecvent folosita in cercetarile judiciare pentru identificarea atat a martorilor cat si a cadavrelor. Principalul dezavantaj prezentat de aceasta modalitate îl constituie faptul ca vedem imaginea statica a persoanei care nu poate fi inlocuita cu cea vie.

Martorii sunt confruntati cu o serie de fotografii de identificare aflate in evidenta organelor operative. Acestea redau in profil si frontal, persoana, lasand sa se vada toate particularitatile, la o scara obligatorie de 1/7 din marimea naturala.

A doua categorie formata din fotografii artistice ce prezinta neajunsul ca o serie de semen particulare, alte particularitati nu vor aparea datorita retusului obligatoriu in fotografia comerciala.

A treia categorie – cele executate de amatori.

Recunoașterea unei anumite personae, a unui obiect se va face prin prezentarea acestora intr-un cadru comun cu personae de aceeasi inaltime, talie, sa nu existe un contrast izbitor care poate influenta martorul. Insa la toate acestea se va adauga si capacitatea de descriere a martorului si exactitatea recunoasterii. Astfel, martorul poate descrie correct insusirile persoanelor si ale obiecteior cu care a intrat in contact, dar acestea sa nu fie esentiale pentru descoperirea infractiunii, fund commune unui numar larg de personae. Sau cea

55. Al. Ciopraga – po.cit., pag 171.

de a doua posibilitate – martorul convins ca a retinut tot ce era essential, face o descriere detaliata si totusi constata ca nu poate recunoaste obiectul, deoarece este diferit de ceea ce a perceput.

Martorul nu reuseste sa descrie persoana sau obiectul, deci descrierea sa este inexacta. Neputinta martorului nu trebuie sa constituie indiciul unei erori. Este ceea ce se spune:"Daca o vad, o recunosc". Capacitatea de a descrie nu se suprapune capacitatii de recunoastere.56

Toate aceste etape in care marturia se formeaza cu avantajele si dezavantajele lor, prezinta interes si constituie o importanta sursa de descoperire a infractomlui si poate pana la descoperirea altor metode, raman totusi singurele modalitati, chiar daca pot crea si o falsa recunoastere, de descoperire a celor care incalca legea.

De la formarea marturiei – ca process psihologic, ca o operatie logica, pana la martor, la gasirea metodelor de a-l "face sa vorbeasca" si apoi prinderea infractorului, aducerea acestuia in justitie si judecarea sa este o cale anevoioasa pe care se pot intersecta interese, sentimente ce pot clatina balanta aflarii adevarului.

Daca, pana acum martorul a fost eel care a vazut, a auzit, ceea ce s-a petrecut si toate aceste evenimente s-au format ca operatii ale gandirii, depinzand in mare masura de conditiile de mediu, de gradul de cultura al persoanei – martor, de constiinta sa, el fiind singurul care stie mai multe decat organelle operative, de acum inainte, dupa aflarea infractiunii pe scena ei vor intra si alte personae cu alte roluri care trebuie sa aduca la suprafata cele petrecute.

Va cadea cortina peste o scena, pentru a ne muta atentia pe o alta, unde activitatea de descoperire, de aflare este mai intensa.

56.1dem,pag.l79

57. Petre Buneci, Dprept Procesual Penal, Curs Universitar, Bucuresti 2004, pag. 146.

CAPITOLUL III

3. CONSIDERATII ASUPRA FORTEI PROBANTE A MARTURIEI

3.1. Perspectiva magistratului asupra aprecierii fortei probante a marturiei. Declaratiile martorilor

Probele orale sunt cele mai frecvente in procesul penal fiind obtinute pe calea relatarii orale facute de cei care au cunostinte despre comiterea unei fapte penale, despre vinovatia celor considerati autori sau participanti la fapta sau despre orice alte elemente ce pot duce la aflarea adevarului.

Pentru obtinerea acestor probe pe langa ascultarea faptuitorului un rol important il au si declaratiile martorilor.57

Concept

Unul din mijloacele de proba folosite sunt declaratiile martorilor, prin care se inteleg relatarile facute in fata organelor judiciare de catre persoanele care au cunostinte de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal.

Deoarece in literature judiciara si in practica judiciara erau folosite, cu privire la acest mijloc de proba, denumirile de: martorii, marturii, declaratii de martori, proba cu martori si proba tesimoniala, Codul de procedura penala foloseste expresia "declaratiile martorilor" pentru acest mijloc de proba, evitand confuzia cu elementele probatorii, deci cu probele rezultate din acest mijloc de proba, evitand confuzia cu elementele probatorii, deci cu probele rezultate din acest mijloc de proba.

Conform art.78 C. p. p. persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau despre vreo imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal poate fi ascultata in calitate de martor. Din analiza textului mentionat rezulta ca, pentru a avea calitate de martor trebuie sa existe un process penal, persoana sa cunoasca date (fapte, imprejurari) despre fapta penala, aceste date sa serveasca la aflarea adevarului sis a fie chemata in fata organului judiciar pentru a relata aspectele pe care le cunoaste.

Toate aceste conditii pe care trebuie sa le indeplineasca mijlocul de proba si anume declaratia de martor sunt conditii necesare pentru existenta sa.58

Petre Buneci, Drept Procesual Penal, Curs Universitar, Bucuresti 2004, pag.146.

Idem, pag. 146-147.

Rolul martorilor si importanta declaratiei ca mijloc de proba

In decursul timpului martorii aveau importanta in afacerile penale, darn u aveau rolul pe care il au astazi.

Este unul din cele mai folosite mijloace de proba, martorii fiind considerati "ochii si urechile justitiei".

Incalcarea normelor penale de catre anumite personae prin savarsirea de infractiuni se face de cele mai multe ori in situatii de clandestinitate si prin incercarea de a lasa cat mai putine urme. Chiar daca faptuitorul concepe intr-un anumit mod savarsirea faptei, pot exista intamplator anumite persoane care percep cu propriile sinturi cele intamplate.

Pot exista situatii in care savarsirea anumitor infractiuni se produc in locuri agglomerate, cand in locurile respective se pot afla mai multe personae care vad si aud ce se intampla. Pentru asemenea situatii intotdeauna vor exista martori care vor putea relata in functie de cum au perceput fiecare cele intamplate.

Cei care percep asemenea evenimente mai sunt denumiti si martori procesuali care au cunostinta de anumite fapte sau inprejurari anterior declansarii procesului penal si din acest motiv declaratiile lor constituie mijloace de proba.

Martorii procesuali nu trebuie confundati cu martorii asistenti. Declaratiile martorilor asistenti nu sunt mijloace de proba (nu apar in dispozitiile art.64 C. p. p.), dar au caracterul unui mijloc de garantie procesuala in sensul ca anumite acte procedurale nu pot fi effectuate in mod valabil de organelle judiciare decat in prezenta lor. Martorii asistenti nu au cunostinta despre faptele si imprejurarile cauzei, dar pot relata aspecte privind modul cum s-au desfasurat anumite activitati (exemolu: perchezitia si ridicarea de obiecte si inscrisuri prevazute de art. 104 ali.3; cercetarea la fata locului – art. 129 alin.2 si reconstituirea prevazute de art. 130 alin 2, coroborat cu art. 129 alin.2 C. p. p.).

In art.92 C. p. p. se arata ca atunci cand legea prevede la efectuarea unui act procedural este necesara prezenta unor martori asistenti, numarul acestora trebuie sa fie de eel putin doi.

La exemplele aratate mai sus, martorii asistenti trebuie sa existe obligatoriu, dar mai exista situatii cand la intocmirea unor acte de constatare nu exista martori asistenti (exemplu: art.91 lit.c din C. p. p. si art. 129 alin 2 C. p. p.)

Declaratiile martorilor procesuali constituie un instrument necesar si efficient pentru solutionarea unor cause penale care fac obiectul procesului penal.

Martorii care cunosc si percep direct anumite fapte sau imprejurari de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal sunt personae straine de infractiunea comisa si intotdeauna vor exista diferentieri intre declaratiile date de acestia si cele ale invinuitului, inculpatului sau celorlalte parti in proces. De asemenea, vor exista diferentieri si intre declaratiile si concleziile expertilor care nu au perceput faptele anterior si direct.

Declaratiile martorilor au un rol important in aflarea adevarului atunci cand se coroboreaza cu alte mijloace de proba, fie numai prin ele insele cand nu exista alte mijloace de proba.

Frecventa cu care este folosit acest mijloc de proba face ca aproape in orice cauza penala sa se obtina informatii sau elemente despre comiterea infractiunii sau legatura cu aceasta, ori date despre faptuitori.

Legiuitorul a inteles importanta acestui mijloc de proba consacrand 14 articole in titlul III, cap. II, sectiunea a Ill-a referitoare la declaratiile martorilor dinC.p.p.59

Organele judiciare si subiectii procesuali

Organele judiciare sunt cele care, prin functiile procesuale pe care le au, desfasoara activitatea procesuala penala si au rolul de a porni si desfasura procesul penal.

Aceste organe sunt: instantele judecatoresti, Ministerul Public, organelle de cercetare penala, care actioneaza in numele statului pentru ocrotirea intregii colectivitati.

Dupa savarsirea unei infractiuni si descoperirea acesteia, organelor judiciare le revine sarcina de a efectua activitatile procesuale necesare privitoare la probatoriul ce se va aplica in cauza respectiva.

Astfel, in cadrul urmaririi penale procurorul sau organelle de cercetare penala (organe de cercetare ale politiei judiciare si organelle de cercetare speciale) pot dispune efectuarea acestui probatoriu. In general, dupa savarsirea unei infractiuni persoanele care au cunostinta despre acest lucru nu se prezinta in mod voluntar la organele de urmarire penala si din acest motiv acestea din urma trebuie sa cheme, sa asculte sis a consemneze declaratiile martorilor.

Mijlocul de proba al declaratiei martorilor poate fi dispus si efectuat si de catre organele de cercetare speciala prevazute in art.208 C. p. p. (ofiterii anume desemnati de catre comandantii unitatilor militare corp aparte si similare, sefii comenduirilor de garnizoana, comandantii centrelor militare etc.)

De asemenea, sunt obligate sa procedeze la luarea de declaratii de la martorii care au fost de fata la savarsirea unei infractiuni si unele organe de constatare prevazute in art.214 C. p. p. (organelle inspectiilor de stat, organelle de control si cele de conducere ale administratiei publice ale altor unitati din cele prevazute in art. 145 din C. p., precum si ofiteri si subofiteri din cadrul Jandarmeriei Romane pentru infractiunile constatate pe timpul executarii misiunilor specifice).

Mai pot folosi asemenea mijloc de proba si comandanti de nave sau aeronave si agenti de politie de frontiera atunci cand constata savarsirea de

59. Idem, pag. 148-149.

infractiuni pe nave, aeronave sau la regimul de frontiera.

Instanta de judecata, ca organ judiciar, poate dispune si asculta martori in cause penale deduse judecatii asa cum prevede si art.327 C. p. p.

Exista situatii cand martorii pot fi audiati prin comisii rogatorii (art. 132 C. p. p.), fie de catre un organ de urmarire penala, fie de catre instanta de judecata in functie de faza procesuala in care se afla cauza respectiv.

In cadrul raporturilor juridice ce se stabilesc in activitatea procesual penala intalnim subiectii oficiali (judecatori, procurori, lucratori in aparatul organelor de cercetare penala), persoanele care desfasoara activitati procesuale privind mijlocul de proba al declaratiei martorilor si actioneaza in numele statului. Sunt subiecti oficiali si persoanele prevazute in art.214 si 215 C. p. p., care incheie acte de constatare, iar ca subiecti oficiali auxiliary am putea numi pe grefierii de sedinta, functionarii care completeaza citatiile de chemare a martorilor si fiinctionarii care inmaneaza citatiile.

Activitatea procesuala in cadrul urmaririi penale si a cercetarii judecatoresti da posibilitatea organelor judiciare de a stabili ce persoana urmeaza sa fie ascultata ca martor, sa dispuna prin citatie (atributie exclusive a acestor organe) chemarea martorilor si prin mijloace procedurale sa asignre prezenta acestor persoane.

Partile din process pot sa propuna martori, dar pentru a fi mijloc de proba declaratia de martor numai organelle judiciare stabilesc acest lucru. In virtutea respectarii principiilor generate ale procesului penal (in mod expres al aflarii adevarului prevazut de art.3 si rolului activ prevazute de art.4 din C. p. p.) organelle judiciare pot dispune chemarea oricarei persoane ca martor, precum si a persoanelor mentionate in plangere sau denunt.

Ca subiecti neoficiali sunt persoanele ascultate ca martor. Chiar daca martorul este subiectul neoficial, mijlocul de proba il constituie declaratia acestuia si nu martorul ca persoana. In procesul penal referitor la mijlocul de proba analizat mai pot fi intalniti subiecti neoficiali cum ar fi: parintele sau tutorele pentru minori sub 14 ani ce sunt audiati ca martori, interpretul in cazul cetatenilor romani apartinand minoritatilor nationale care doresc sa se exprime in limba lor materna sau a cetatenilor straini si apatrizi care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana si sunt audiati ca martori.

Calitatea de martor poate fi dobandita de orice persoana ce indeplineste conditiile de a servi ca subiect al probatiunii (art.78 C. p. p. – process penal, sa cunoasca date despre fapta penala, aceste date sa serveasca la aflarea adevarului), indifferent de starea sa fizica (orb, surd, mut) sau psihica, organelle judiciare avand posibilitatea sa aprecieze care dintre aceste personae sunt apte sa fumizeze informatii necesare rezolvarii cauzelor penale.

Organele judiciare au dreptul si obligatia de a asculta ca martor orice persoana care are cunostinte dobandite direct cu propriile simturi despre fapte

Sau imprejurari privitoare la cauza care formeaza obiectul procesului penal, iar cei care sunt chemati ca martori au obligatia de a se prezenta la organul judiciar care 1-a chemat.

3.2. Izvorul marturiei din punct de vedere al sursei.

Din punct de vedere al mijlocirii faptelor aduse la cunostinta organelor judiciare si sursa – izvorul, punctual de plecare al marturiei – se poate vorbi atat in literature cat si in practica juridical despre marturia nemijlocita/mijlocita, immediat/indicate, derivate, "din auzite", din "zvon public"

Sursa marturiei nemijlocite este constituita de perceptia imediata, originara a faptelor si imprejurarilor de fap legate de infractiune sau de faptuitor sau sunt dobandite personal de martor — ex propresis sensibus. La marturia nemijlocita, intre sursa din care provin si sunt transmise informatiile si martorul care le percepe si le dezvaluie nu se interpun verigii intermediare. Perceptia nemijlocita implica prezenta martorului in timpul si la locul producerii faptelor. Marturia va avea aceasta insusire ori de cate ori martorul s-a aflat in situatia de a fi putut percepe direct, chiar daca temporal nu a perceput faptele concomitant sau daca spatial s-a aflat la o anumita distanta de locul producerii lor.

Izvorul marturiei mijlocite este o sursa mediate derivate, deoarece martorul indirect furnizeaza informatii nu asupra unor fapte si inprejurari percepute de sursa originara, ci o sursa mediata, derivate – ex auditu alieno. Intre sursa primara sic ea prin intermediul careia faptele sunt aduse la cunostinta organelor judiciare se interpun verigii intermediare. Aceste verigi intermediare pot fi una din parti (ex auditu parties), martori proprii (ex auditu alieno) – acele personae care au perceput direct, prin propriile simturi faptele si imprejurarile legate de infractiune si faptuitor. Punctul de plecare al acestei marturii este determinat, precis individualizat si, de regula, poate fi confruntat, verificat, cu sursa, elemental primar de informare. La aceasta marturie imediata se apeleaza atunci cand fie exista o impiedicare absoluta, de a se obtine informatii din sursa primara (ex.: incetarea din viata a partii sau a martorului ocular de la care martorul indirect detine informatii), fie este o impiedicare vremelnica (ex.: imposibilitatea temporara de a asculta un martor propriu-zis).

Izvorul marturiei " din auzite*' / "din zvom public" sau "dupa cum spune lumea ", deriva dintr-o sursa nedeterminata si indeterminabila, constand in simple referiri ale martorului la fapte auzite, la zvonuri de o anumita notorietate a carei provenienta nu poate fi precizata.

Intre sursa originara si cea prin mijlocirea careia faptele sunt aduse la cunostinta organelor judiciare se interpun o serie de verigi, de elemente

60. Petre Buneci, Drept Procesual Penal, Curs Universitar, Bucuresti 2004, pag. 149-150.

Intermediare. Din acest punct de vedere o asemenea marturie este cu atat mai nesigura cu cat numarul de verigi intermediare este mai mare. Aceasta marturie este supusa unui proces de denaturare in care se constata mai intai o comprimare a zvonului pe masura ce acesta circula pentru a putea fi mai usor de povestit, apoi o accentuare a unor impresii, detalii in jurul carora se organizeaza intreaga poveste si, in sfarsit, asimilarea, prelucrarea informatiilor in raport cu deprinderile, interesele, sentimentele celui care primeste informatia.

Conditia esentiala si singura acceptata pentru ca o persoana sa dobandeasca calitatea de martor in procesul penal o constituie detinerea unor informatii depre vreo fapta sau imprejurare care pot servi la stabilirea si aflarea adevarului. In aceasta situatie, pot fi martori persoanele care direct sau indirect cunosc astfel de imprejurari.

Marturia mediate este supusa unor reguli particulare de verificare si apreciere. Fidelitatea marturiei mediate se afla intr-un raport invers proportional cu numarul verigilor ce separa perceptia initiala de martor ca subiect cunoscator prin mijlocirea careia faptele au ajuns la cunostinta organelor judiciare. Valoarea ei fiind subordonata cunoasterii sursei din care provine, de aceea se explica de ce marturia de plecare nu poate fi individualizata deoarece inteindu-se pe un zvon, pe opinii mai mult sau mai putin raspandite, inceteaza de a mai fi directa si va fi inlaturata.

In procesul de confruntare a informatiilor provenite din sursa initiala cu cele provenite din sursa derivate se poate constata existenta unei depline concordante intre acestea, dar si o neconcordanta asupra unor elemente care, considerandu-se lipsite de importanta, nu au fost communicate martorului.

Concordanta dintre sursa derivate sic ea initiala dovedeste ca martorul mediat a retinut exact informatiile primate pe cand absenta unor elemente sau comunicarea inexacta isi gaseste expiicatia in seiectia operata, in informatiile percepute, omisiunea voita a unor laturi, deci transmiterea orala numai a acelor informatii considerate de sursa ca fund esentiale.

Neconcordanta informatiilor poate fi consecinta unei denaturari involuntare a informatiilor atunci cand acestea, desi fidel transmise, au suportat distorsionari datorita unor cause subiective, nemijlocit legate de personalitatea martorului mediat: prelucrarea si interpretarea denaturata a informatiilor, rationalmente subiective sau a unor cause voluntare care rezida din persoana martorului derivat (relatia avuta cu eel pentru care urmeaza sa depuna marturie sau raportul dintre el si organul judiciar – anchetatorul) sau datorita relei sale credinte denaturand in mod deliberat faptele.

Alteon, cauza nepotrivirii informatiilor din sursa primara cu cele din cea derivata este rezultatul faptului ca martorul ocular, invinuitul, inculpate, partea vatamata in special, fiirnizeaza organului judiciar informatii false, iar martorul mediat, informatii exacte, situatie in care este necesara cunoasterea motivelor

care produc asemenea neconcordante.

In cazul in care marturia mediate nu poate fi confruntata cu sursa initiala (eel de la care martorul indirect detine informatiile a incetat din viata sau nu poate fi gasit), poate fi retinuta sub o dubla conditie, si anume:

persoana martorului sa exprime deplina incredere;

marturia nemijlocita sa fie confirmata de ansamblul probelor existente in cauza.

Cunoasterea sursei marturiei reprezinta o cale de a afla informatii reale si necesare pentru aflarea cauzei. Nu de putine ori cei care lansau "zvonurile", dadeau detalii despre victima, fapta, imprejurarile in care acestea s-au petrecut, erau adevaratii autori. A cerceta fiecare veriga pentru a ajunge la izvorul marturiei necesita timp, se impune cunoasterea unor anumite categorii de oameni care te pot indruma si oferi informatiile necesare, iar rezultatele pot fi negative sau pozitive, pot "face lumina" sau "te afanda". Toata aceasta activitate revine anchetatorului – procurer sau organ de politie, care trebuie sa navigheze printr-o mare de informatii, de zvonuri, de personae care declara acele lucruri compatibile cu persoana lor si situatia avuta.

3.3. Marturia din perspective legaturii martorului cu pricina si cu partile in proces

Martorul trebuie privit in raport cu pozitia pe care o ocupa in complexa impletire a relatiilor si faptelor care constituie obiectul litigious, in raport cu dispozitiile sale afective, datorate imprejurarilor legate de cauza, adica situatia reala a martorului fata de pricina si fata de ceilalti participanti in procesul penal. Prima latura a acestei probleme – legatura si atitudinea martorului fata de pricina – reprezinta un moment important in ceea ce priveste interesul material sau moral al acesteia pentru ca pricina sa fie solutionata intr-un anumit fel, deoarece interesul material sau moral poate determina o anumita nesinceritate sau partialitate care se va reflecta si in marturie.

Cea de-a doua latura – legatura cu pertile in proces – vizeaza pozitia subiectiva a martorului fata de inculpate, invinuit, partea vatamata, partea civila, partea responsabila civilmente – adica acele raporturi de rudenie, amicitie, dusmanie, afectiune, razbunare, teama, sentimente de ntipatie sau simpatie.

In baza art.78 C. p. p. martorul este persoana care are cunostinte despre noua imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal, adica este o persoana neinteresata in solutionarea intr-un anumit fel fel a procesului. In cazul in care participarea sa la procesul penal este de natura sa

serveasca la aflarea adevarului, din necesitatea de a duce la cunostinta organului judiciar savarsirea unei fapte, date si imprejurari legate de acesta, pe care de cele mai multe ori la perceput accidental, atunci persoana respective – apare in calitate de martor care nu are vreun interes propriu de aparat. Dar in cazul in care participarea sa are in vedere apararea unui interes propriu atunci persoana respective inceteaza de a mai fi martor si va avea calitatea procesuala necesara apararii intereselor in cauza, si anume, aceea de parte, iar informatiile pe care le detine vor fi retinute si vor constitui mijloace de proba, declaratie de parte in proces si appreciate prin prisma pozitiei avute in proces.

Aceasta situatie a rezultat din incompatibilitatea dintre calitatea de parte in proces si calitatea de martor, deoarece va exista o prezumtie de nesinceritate. Pentru a inlatura aceasta consecinta negativa art.82 C. p. p. instituie incompatibilitatea intre martor sip arte in proces, oferind totodata persoanei vatamate un drept de optiune intre pozitia de parte civila, parte vatamata si martor in proces. In aceasta situatie nu se va putea face abstractie, de faptul ca persoana vatamata, desi a ales calitatea de martor, i s-a cauzat un prejudiciu marterial sau moral prin savarsirea infractiunii, deci marturia sa va avea un grad de partinire.

Depozitia sa va fi supusa unor elemente de deformare, chiar daca persoana este de buna credinta, deoarece perceptia si memorarea se desfasoara pe un fond afectiv emotional, lucru care va determina o memorare lacunara. La toate acestea se adauga si tendinta de exagerare, specifica psihologiei victimei.61

O alta situatie care ar putea sa creeze o prezumtie de interesare materiala sau morala in rezolvarea cauzei, este cea data de suprapunerea celor doua calitati – martor si sot, sau raport de rudenie cu invinuitul sau inculpatul sau cu celelatle parti. In acest scop, C. p. p. prevede in art.84 – "Itrebari prealabile" – ca martorul sa fie supus la un sir de intrebari privind identitatea sa, ocupatia si adresa, apoi intrebarile trebuie sa vizeze relatia de rudenie cu invinuitul sau inculpatul sau cu oricare alta parte si, daca a suferit sau nu vreo paguba de pe urma savarsirii infractiunii.

In situatia in care este ruda apropiata cu invinuitul / inculpatul sau cu o parte in proces, acesta va fi absolvit de obligatia de a depune marturie. Este insa o exceptie relative, deoarece rudele sau sotul pot depune marturie ramanand la latitudinea lor daca-si manifesta acest drept sau nu. Aceasta posibilitate de alegere, acordata sotului si rudelor apropiate a fost instituita intr-o indoita explicatie – in primul rand exista aceasta legatura sentimentala care determina o conduita subiectiva si, in al doilea rand, motivele de suspiciune legitima care rezulta dintr-o atitudine de particularitate ce poate fi manifestata de aceste persoane, derivand din prima latura a explicatiei.

Al. Ciopraga-op.cit., pag. 191-194

Idem, pag. 195.

Organul legislative a acordat aceasta posibilitate pentru a scuti persoanele aflate intr-o asemenea situatie de alegere intre sentimente firesti si datoria de a spune adevarul. Rudele apropiate in acceptiunea C. p. sunt ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin infiere potrivit legii astfel de rude (art. 149). Si in cazul in care rudele apropiate precum si cele mai indepartate depun marturie, va opera prezumtia de partialitate (partinire). Asadar, martorului din una din cele doua categorii, pozitia sa de impartialitate va fi in acelasi timp amenintata.63

In viziunea acestora – parinti / sot – persoanele care au savarsit o fapta prevazuta de legea penala – vor aparea ca niste personae corecte, incapabile de a savarsi o asemenea fapta. Astfel, in depozitia parintilor, fiul urmarit pentru comportari huliganice este descries ca un copil simpatic, plin de umor, caruia, ca tuturor de varsta sa, ii place sa se distreze, iar fapta comisa este considerate ca o copilarie, gluma nevinovata. Sotia disparuta, pentru sotul care o iubeste, va fi reprezentata ca o persoana deosebita din punct de vedere fizic, mult mai tanara, eleganta.

O alta posibilitate de perturbare a marturiei poate veni din situatia reala in lantul imprejurarilor cauzei, al raporturilor in care se afla cu ceilalti participanti in process, al pozitiei sale subiective fata de cei care au o anumita calitate in proces. In acest punct intereseaza personalitatea martorului din puctul de vedere al relatiilor cu ceilalti cu partile in proces.65

Se stie ca martorul poate fi o persoana necunoscuta, o persoana care s-a aflat accidental in locul savarsirii faptei dar poate fi o persoana cunoscuta invinuitului / inculpatului si celorlalte parti in proces. Aflat in aceasta situatie organul judiciar se poate confrunta cu o situatie dificila. Datorita diferitelor raporturi: de colegialitate, de serviciu, de amicitie, marturia martorului ca si pozitia sa fata de fapta savarsita ori putea suferi anumite modificari. Se pot ivi sentimente de compasiune fata de invinuit / inculpate, care va fi tras la raspundere pe baza depozitiei sale, sau sentimente de ura, antipatie sau simpatie. Oricare sentiment nutrit de martor fata de una din partile in proces se va repercuta asupra marturiei.

Sentimental de simpatie care intra in categoria sentimentelor generoase se sustrage involuntar cenzurii martorilor, dar poate deforma marturia, prin ceea ce simte martorul, fie datorita raporturilor anterioare dintre el si parti sau ivite spontan in momentul intrarii in contact in cursul procesului penal. De obicei acest sentiment se va indrepta spre victima infractiunii, decat spre eel care a savarsit-o.

Fata de invinuit / inculpate, martorul, desi blameaza fapta acestuia, va

Idem, pag. 195.

Idem, pag. 195.

Idem, pag. 196.

incerca un sentiment de compasiune. Sentiment care poate lua nastere din unele informatii pe care martorul le dobandeste cu privire la situatia familiala grea sin u doreste ca marturia sa sa contribuie la condamnarea acestuia, socotind fapta sa ca o consecinta a unui concurs nefavorabil de imprejurari. Dar aceasta atitudine va avea repercursiunile sale. Astfel, acele imprejurari il acuza pe invinuit / inculpate se vor estompa, iar daca nu exista circumstante atenuante vor capata contur si vor deveni hotaratoare.

De cele mai multe ori, sentimentele de simpatie, compasiune se indreapta asupra victimei – persoana vatamata. Insa sentimentele sunt mult mai amplificate deoarece la suferintele produse de savarsirea infractiunii pe care persoana vatamata le-a suferit, se adauga si cele pe care trebuie sa le suporte in cursul procesului penal. Martorul va depune astfel, o marturie defavorabila invinuitului / inculpatului, deci partiala, subiectiva, deoarece acesta se poate identifica cu victima si atunci toate acestea i s-ar fi putut intampla lui. Asadar, exista posibilitatea de identiflcare cu victima cu care se oglindi in depozitie.

Dar la capatul celalalt se afla sentimentele negative, de obicei, antipatie, ura fata de una din parti, in special impotriva celui care a savarsit o fapta de lege penala. Drept consecinta marturia unui asemenea martor va oglindi o "ingrosare", o accentuare a suferintelor celui vatamat, se va exagera si condamna fapta invinuitului / inculpatului.

Un alt sentiment perturbator este pasiunea. Realitatea este perceputa sub imperiul acestei forme – dragostea – deformat. Respectivul va vrea sa vada doar ceea ce-I convine, ajustand toate datele pentru a le potrivi imaginii iubite.

Opusul acestu sentiment este gelozia, ura, invidia. Daca marturia celui stapanit de sentimental de dragoste oglindeste atitudinea martorului fiind, deci, decelabila pentru organul judiciar si mai putin periculoasa pentru justitie, marturia bazata pe ura, invidie, ce reprezinta o arma a razbunarii este mai greu de detectat. Sentimentele de ura, razbunarea fata de una din parti, un membru al familiei, pot fi reprimate, pot aparea sub duferite manifestari. Martorul poate trece sub tacere sau in mod deliberat denatureaza imprejurari care erau in favoarea invinuitului / inculpatului.

Poate exista si un sentiment de teama, frica, ce poate fi provocat de imprejurari interne sau externe. Cazul tipic il reprezinta amenintarea martorului cu producerea unui rau, fie asupra propriei sale personae, fie asupra unei personae dragi. Razbunarea invinuitului sau inculpatului are drept consecinta producerea unui sentiment de teama asupra psihicului martorului care va face o depozitie nesincera. Victimele acestor temeri sunt, in general, femeile si copiii.

In cazul unor invinuiti / inculpate, cunoscuti ca persoane foarte periculoase, martorii sunt foarte greu de recrutat deoarece sub imperiul fricii acestia se sustrag de la obligatia de a depune marturie. Alteori temerea care duce la marturie falsa isi are radacini interne, datorandu-se raporturilor in care se afla

martorul cu pricina care urmeaza sa depuna marturie.

Tacerea, prezentarea falsa sau indreptarea banuielilor catre o persoana evinovata se pot produce datorita posibilitatii ca martorul sa fie implicat ca invinuit / inculpat in cauza sau temerii de a fi tras la raspundere penala pentru o I fepta comisa anterior dar nedescoperita.

Persoanele care se bucura in societate de o anumita prestanta, si care, din

diferite motive se pot afla intr-un loc compromitator in compania unor persoane indoielnice, pot de asemenea, fi prezente la producerea unor infractiuni, aceasta determinand afisarea, in fata organelor judiciare, a unei atitudini de negare a cunoasterii faptelor.

Se mai pot adauga rapoiturile de prietenie, profesionale, simplele raporturi

care pot determina o marturie nesincera, din dorinta de a nu deteriora bunele relatii avute, pana la momentul comiterii faptei, cu invinuitul / inculpatului; sau trasaturile personalitatii celui care compare in calitate de martor – amor propriu, vanitate. Marturia acestuia este usor detectabila ca fiind nesincera, deoarece va avea in centru personal itatea martorului.

Calitatea de martor implica si anumite obligatii, si anume, de a se infatisa in fata organului judiciar ori de cate ori este chemat. Din acest motiv, martorul, pentru a se elibera de aceasta obligatie, poate trece sub tacere anumite fapte, evenimente legate de savarsirea infractiunii.

Credibilitatea si atitudinea martorului vor fi subordinate personalitatii ] acesteia. Un om care si-a conturat personalitatea, care are reprezentarea clara a binelui si raului, care se poate judeca obiectiv, va putea sa-si impuna o anumita conduita fata de savarsirea unei infractiuni. Desi pot sa depuna marturie chiar daca vor fi prezumate de partialitate, aceste persoane vor putea sa se detaseze de sentimentele nascute odata cu producerea infractiunii, reusind sa-si infranga resentimentele sis a declare adevarul.

Desi ne aflam in cursa contra cronometru de aflare a devarului, aceste persoane, singurele capabile sa spuna adevarul asa cum s-a petrecut, pot adduce anumite modificari la depozitiile anterioare, retractari totale sau partiale, vizibile in unele declaratii, incat ingreuneaza aflarea adevarului, dar avandu-se mereu speranta in constiinta omului pentru dreptate, se va persevere, deoarece aceste persoane pot fi aduse pe drumul eel drept. Este, bineinteles, sarcina anchetatorilor pentru a "trezi" in constiinta lor spiritual de dreptate, dorinta de a juta si de a afla adevarul.66

Drepturile si obligatiile martorilor

Avand in vedere faptul ca martorii au anumite obligatii prevazute de legea Procesual penala, trebuie ca acestia sa aiba si anumite drepturi.

66. Petre Buneci, Ioana Teodora Butoi, Martorul pe taramul justitiei, Bucuresti 2004, pag. M13-116.

Astfel, martorul chemat de catre organul de urmarire penala ori de instanta de judecata are dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, intretinere, locuinta si altor cheituieli necesare (sume ce nu puteau fi evitate si care trebuie dovedite), prilejuite de chemarea acestuia (art. 190 alin.l C. p. p.).

Prin Legea nr. 281/2003 s-a modificat articolul 190 C. p. p. dupa cum urmeaza:

– martorul care este salariat are dreptul si la venitul de la locul de munca, pe durata Iipsei de la serviciu, pricinuita de chemarea la organul de urmarire penala sau instanta de judecata.

Suma care reprezinta venitul de la locul de munca se plateste de catre angajatorul la care lucreaza martorul;

– martorul care nu este salariat, dar are venit de munca (executa diferite munci pentru asigurarea traiului zilnic sau are araceri private), este indreptatit sa pnmeasca si o compensare. Sumele acordate se platesc pe baza dispozitiilor luate de organul care a dispus chemarea si in fata caruia s-a prezentat martorul, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat. Aceste sume se platesc martorului imediat dupa infatisare, indifferent daca sunt martori in acuzare.

Consideram ca organelie judiciare au obligatia ca dupa intrebarile prealabile care i se pun martorului (art.84 C. p. p.) sa I se aduca la cunostinta faptul ca are dreptul atunci cand nu este angajat cu contract de munca, la sume compensatorii pentru perioada cat a fost lipsit de a avea venituri din munca.

In situatiile in care martorul nu-si primeste sumele cuvenite are dreptul de a se adresa cu piangere (art.275. C. p. p.) procurorului care supravegeaza activitatea organululi de cercetare penala sau prim-procurorului (art. 278. C. p. p.) impotriva masurilor sau actelor effectuate de procurer la urmarirea penala. Daca cauza penala se afla in fata instantei de judecata si martorul prin hotarare judecatoreasca nu si-a primit cheltuielile judiciare cuvenite poate declara apel sau recurs cu privire la aceste aspecte (art. 362 lit. e si 382 C. p. p.).

Potrivit art. 68 alin. 1 C. p. p. este oprit a se intrebuinta violente, amenintari ori alte mijloace de constrangere, precum si promisiuni sau indemnuri in scopul de a se obtine probe. Prin aceasta dispozitie legala martorul este aparat impotriva violentelor sau amenintarilor ori alte mijloace de constrangere pentru a da declaratii. Persoanele care reprezinta organelle judiciare si intrebuinteaza promisiuni, amenintari sau violente fata de un martor pentru obtinerea de declaratii savarsesc infractiunea de cercetare abuziva prevazuta de art. 266 alin. 3 C. p. si se sanctioneaza cu inchisoare de la 1 la 5 ani.

Pentru apararea drepturilor martorului legiuitorul a mai prevazut in Codul penal:

– in art. 261 -2611 sanctiuni fata de cei care incearca a determina o persoana prin constrangere sau corupere sad ea declaratii mincinoase intr-o cauza penala, precum si de a impiedica participarea intr-o

cauza penala savarsita prin violenta, amenintare sau prin once alt mijloc de constrangere indreptat impotriva sa ori a sotului sau a unei rude apropiate se pedepseste cu inchisoarea; – in art.267 – tortura – fapta prin care se provoaca unei persoane, cu o durere sau suferinte putemice fizice ori psihice, in deosebi cu scopul de a obtine de la aceasta persoana sau de la o persoana terta informatii sau marturisiri se pedepseste cu inchisoarea. De asemenea, martorul mai are dreptu sa ceara consemnarea declaratiei, iar daca nu este de accord cu continutul acesteia sa refuse sa o semneze (art.86 ali.3 raportat la art.71-74 C. p. p.).

Pe langa drepturile pe care le are persoana chemata are si o serie de obligatii si anume:

– obligatia de a face declaratii cu privire la faptele si imprejurarile la care
este audiat.

Daca invinuitul sau inculpatul are dreptul de a nu face nici o declaratie (art.70 alin.2 C. p. p.) persoana chemata ca martor, daca nu se prezinta, poate fi sanctionata cu amenda judiciara (art. 198 lite C. p. p.) sau poate fi adusa silit (art.327 alin. 5 C. p. p.) in conditiile prevazute de art. 183 alin.l si 184 referitoare la mandatul de aducere si executare a acestuia. Obligatia de a depune ca martor este personala nefiind admisa reprezentare;

– obligatia de prezentare – persoana chemata ca martor este obligate sa se
infatiseze la locul, ziua si ora aratate in citatie, in fata organelor judiciare
(art. 81 alin.l C. p. p.).

Lipsa nejustificata a martorului de a se prezenta la data stabilita de organelle judiciare se sanctioneaza cu amenda judiciara intre 500 000 lei la 2 000 000 lei (art. 198 lit.a C. p. p.) cu obligatia insa din partea organelor judiciare ca acesta sa fi fost legal citat. Daca din motive temeinice martorul nu s-a putut prezenta poate cere scutirea de amenda ori reducerea amenzii in termen de 10 zile de la comunicarea ordonantei organului de urmarire penala ori a incheierii instantei. In functie de motivele aratate, organul judiciar apreciaza asupra scutirii sau reducerii amenzii (art. 199 C. p. p.).

Sunt situatii in care neprezentarea martorului este justificata de imposibilitatea de a se prezenta pentru a fi ascultat (boala, stare de arest), organul de urmarire penala sau instanta de judecata procedeaza la ascultarea acestuia la locul unde se afla, cu exceptia cazurilor in care legea prevede altfel (art.86 alin.3 combinat cu art.74 C. p. p.);

– obligatia de a spune tot ce stie – referitor la faptele si imprejurarile asupra
carora este intrebat, martorul are datoria sa declare tot ce stie privitor la
cauza respective (art.83 teza a Il-a C. p. p.).

Martorul are o datorie sociala de a participa la aflarea adevarului intr-o cauza penala si din acest motiv el are obligatia sa declare tot ce stie, dar organele

judiciare au dreptul de a cere oricarei persoane, care are calitatea de martor, prestarea marturiei. Declarative martorilor au o importanta deosebita atunci can dele constau in cunostinte dobandite personal, direct si nemediat de martor cu propriile simtiri si de aceea el are obligatia de a spune tot ce stie. Si cunostintele privitoare la savarsirea unei infractiuni care au fost dobandite indirect si imediat, din relatarile facute de alte persoane due la obligatia martorului de a le relata, putand fi folosite de organelle judiciare ca probe indirecte;

– obligatia de a hu face afirmatii mincinoase. In activitatea de infaptuire a justitiei penale il au martorii, declaratiile lor sunt considerate mijloace de proba, contribuind astfel la aflarea adevarului si implicit in concret la solutionarea cauzei respective.

Martorul cand este ascultat de organele judiciare trebuie sa-si indeplineasca obligatia cu buna-credinta, sa contribuie efectiv pe masura posibilitatilor sale la aflarea adevarului intr-o cauza penala. Inainte de a fi ascultat martorul depune urmatorul juramant "Jur ca voi spune adevarul si nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu" (art.85 alin.l C. p. p.), juramant care creaza o solemnitate necesara actului procedural si poate determina martorul sa spuna adevarul.

Dupa depunerea juramantului sau dupa rostirea formulei prevazute in art.85 alin.5 C. p. p. (pentru cei care din motive de constiinta sau confesiune nu depun juramantul), se va pune in vedere martorului ca, daca nu va spune adevarul, savarseste actiunea de marturie mincinoasa.67

Marturia mincinoasa este prevazuta de art.260 C. p. si se defineste prin fapta martorului expertului sau interpretului care face afirmatii mincinoase, ori nu spune tot ce stie privitor la imprejurarile esentiale asupra carora a fost intrebat intr-o cauza judiciara. Infractiunea de marturie mincinoasa are un subiect active caJificat martor, expert sau interpret, infractiune savarsita de cele mai multe ori de martori datorita in principal ca declaratiile acestora sunt printre cele mai frecvente mijloace de proba.

Juramantul martorului este un fapt care precede infractiunea, dar el nu este o situatie primara a acesteia. Lipsa juramantului nu poate inlatura caracterul penal al marturiei mincinoase, atunci cand fapta s-a consumat conform dispozitiilor art.260 alin.l C. p.. Astfel, art.85 C. p. p. privind atentionarea martorului cu privire la marturia mincinoasa apare de prisos fata de neadmiterea in dreptul nostrum penal a erorii de drept. Aceasta are insa un rol preventiv, dar inexistenta acestei preveniri nu exclude insa posibilitatea savarsirii infractiunii de marturie mincinoasa.

Fapta se poate savarsi si la organul de urmarire penala chiar daca martorul a depus mincinos numai in aceasta faza, nu mai este audiat de instanta de judecata iar declaratia san u este folosita in solutia pe care o adopta instanta.

Petre Buneci, Drept Procesual Penal, Curs Universitar, Bucuresti 2004, pag.156-159.

art.260 Cod Penal.

La savarsirea infractiunii nu intereseaza nici faptul daca marturia mincinoasa a fost facuta in fata unui organ care ulterior se dovedeste ca este incompetent.

Si tacerea martorului poate constitui infractiunea de marturie mincinoasa daca "omite a spune tot ce stie" referitor la o imprejurare esentiala care are pondere in stabilirea adevarului si prin consecinta prin solutionarea justa a cauzei.

Nu putem vorbi insa de savarsirea unei infractiuni de marturie mincinoasa atunci cand martorul refuza in mod explicit de a da declaratie, nu se conformeaza obligatiei de a spune tot ce stie fara insa a savarsi vreo infractiune (inafara celor prevazute in C. p. referitor la nedenuntarea sau omisiunea de a sesiza organelle de urmarire penala). In asemenea situatii organelle judiciare trebuie sa gaseasca alte mijloace de proba necesare solutionarii cauzei penale.

Organele judiciare sunt cele care trebuie sa dovedeasca caracterul mincinos al marturiei. Simpiele condradictii din declaratiile unui martor sau interpretarea personala eronata a faptelor sau imprejurarilor nu trebuie san e conduca imediat la savarsirea infractiunii de marturie mincinoasa, ci ele trebuie corroborate cu celelalte probe administrative in cauza.

Retragerea marturiei mincinoase de eel care savarseste infractiunea are efect asupra raspunderii penale, iar retractarea marturiei dupa momentui prevazut in art.260 alin.2 are efect cu privire la circumstantele atenuante.

Sunt destule situatii cand declaratiile martorului luate in faza de urmarire penala sunt retractate in fata instantei de judecata. Aceasta retractare poate fi facuta din mai multe motive. Judecatorul este eel care trebuie sa aprecieze sinceritatea revenirii. Este probabil ca la urmarirea penala martorul sa declare in stilul sau propriu, iar organelle de urmarire penala sa consemneze cu anumiti termini juridici care pot denature sensul declaratiei. Avand in vedere principiul oralitatii in faza de judecata trebuie ca judecatorul san u inlature numai declaratia martorului facuta in fata sa pe care o considera nesincera ci pe cea data la organelle de urmarire penala pentru ca din moment ce martorul a revenit ori minte ori spune adevarul. Daca ar lua in considerate numai declaratia data la urmarirea penala nu ar mai avea rost cercetarea judecatoreasca si ar fi incalcat principiul oralitatii.

Declaratia data la urmarire penala poate fi folosita ca o proba complementara care aiaturi de alte probe directe ajuta la aflarea adevarului.

Si in situatia in care martorul care a declaratie la urmarirea penala a decedat, disparut sau este incapabil de a depune declaratia la instanta, judecatorul poate folosi declaratia ca o simpla proba indirecta, cu conditia de a o pune in discutia partilor cu ocazia dezbaterilor.

Daca insa judecatorul constata cu ocazia audierii la instanta ca declaratia martorului de la urmarire penala este sincera, nici declaratia data in fata sa nu

poate constitui o proba directa, pentru ca suspiciunea asupra adevarului persista si aceasta fie ie inlaturata fie trebuie coroborata cu alte probe ale cauzei penale.

Referitor la marturia mincinoasa spunem ca aceasta se mai refera si la experti si interpreti. Expertii pot fi chemati si la organelle judiciare pentru a da lamuriri asupra rapoartelor pe care le-au intocmit.

Consideram ca atunci cand expertii sunt chemat in fata instantelor judecatoresti pentru a da lamuriri si sunt considerati martori tehnici ar trebui sa depuna un juramant ca si martorii prevazut in art.85 din C. p. p. mai ales ca la interpreti este obligatoriu juramantul – art. 128 alin.3 C. p. p..

Activitatea procesuala privind declaratiile martorilor

Pentru aflarea adevarului legea stabileste care sunt mijloacele de proba necesare solutionarii unei cauze penale.

Nu trebuie confundate mijloacele de proba necesare pentru adunarea probelor cu insasi probele ce vor servi la dovedirea vinovăției.

Actul prin care se declanseaza procedura

Activitatea procesuala privind declaratiile martorilor este o activitate complexa ce impune mai multe activitati procedurale ce se desfasoara in baza normelor procesual penale.

In orice cauza penala pentru a stabili persoanele ce pot fi ascultate in calitate de martori trebuie in primul rand a fi studiat materialul cauzei respective ce se afla la dispozitia organului judiciar. In functie de faptele sau imprejurarile ce pot fi clarificate pe baza ascultarii martorilor se identifica si persoanele ce pot avea aceasta calitate. Poate dobandi aceasta calitate orice persoana care are cunostinta despre vreo imprejurare sau fapta de natura sa serveasca la aflarea adevarului in cauza respectiva, urmand a fi exceptate de la audiere persoanele prevazute de lege.

Dupa stabilirea persoanelor care pot fi audiate ca martor (inclusive cele aratate in plangere, denunt ori cele mentionate in actele de constatare ale organelor extrajudiciare), acestea pot fi chemate la organul de urmarire penala.

Instanta de judecata este obligate potrivit art.67. C. p. p. ca, in stadiul cercetarii judecatoresti sa dispuna audierea persoanelor propuse de parti ca martori, daca proba este concludenta si utila.

Actul prin care se cheama o persoana in fata organului de urmarire penala sau a instantei de judecata este citatia scrisa (art. 175 C. p. p.).

Administrarea mijlocului de proba privind declaratia martorului se declanseaza prin emiterea unei citatii scrise in care sunt cuprinse urmatoarele mentiuni (art. 176 C. p. p.):

– denumirea organului de urmarire penala sau a instantei de judecata care emite citatia, sediul sau, data emiterii si numarul dosarului;

numele, prenumele celui citat, calitatea de martor si indicarea obiectului cauzei;

adresa celui citat trebuie sa cuprinda in orase si municipii – localitatea, judetul, comuna si satul;

ziua, ora, luna si anul (mentionat in art.83 C. p. p.), locul de infatisare, precum si invitarea celui citat sa se prezinte la data si locul indicat cu aratarea consecintelor legale in caz de neprezentare.

Citatia se semneaza de eel care o emite. Martorul mai poate fi citat si prin nota telefonica sau telegrafica. Citatiile se inmaneaza de agenti anume insarcinati cu indeplinirea acestei atributii sau prin mijlocirea serviciului postal.

Desfasurarea procedurii

Activitatea procesuala privind activitatea martorului in faza de urmarire penala sau la instanta de judecata se face de regula la sediul organului judiciar, cu exceptiile prevazute in art.74 C. p. p. cand va fi audiat la locul unde se afla.

a) Intrebari prealabile

Etapa prealabila cinsta potrivit art,84 C. p. p. din faptul; ca martorul este intrebat mai intai despre nume, prenume, etape, adresa (resedinta atunci cand este cazul) si ocupatie. In caz de indoiala asupra identitatii martorului aceasta se stabileste prin orice mijloc de proba.

Tot cu aceasta ocazie se verifica daca martorul are un interes in cauza, Mind intrebat daca este sau nu ruda vreuneia dintre parti (explicandu-i-se si dispozitiile art.80 C. p. p.) si in ce raporturi se afla cu acestea, precum si daca a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii. Daca martorul se afla in vreuna din aceste situatii, organelle judiciare ii vor pune in vedere ca nu este obligat sa depuna ca martor (art.80 alin.2 C. p. p.).

Martorul care este o persoana obligate a pastra secretul professional, pentru a fi ascultat ca martor, trebuie sa aiba incuviintarea persoanei sau unitatii fata de care exista aceasta obligatie.

Desi legea nu stabileste acest lucru in aceasta etapa, martorul trebuie intrebat si cu privire la antecedentele penale, pentru a nu ne afla de exemplu in cazul revizuirii unde cei care au savarsit infractiunea de marturie mincinoasa in legatura cu cauza supusa revizuirii in care nu pot fi ascultati ca martori (art.403 alin.2 C. p. p.).

Toate aceste intrebari prealabile trebuie puse martorului de catre organul judiciar intr-o atmosfera normala prin crearea unui cadru favorabil unei discutii libere, pentru ca acesta sa aiba incredere in eel care audiaza si pentru a putea sa-si expuna in mod cat mai corect faptele sau imprejurarile pe care le-a perceput.69

b) Juramantul martorului

Daca persoana audiata poate da declaratie in calitate de martor va trebui sa

69. Petre Buneci, Drept Procesual Penal, Curs Universitar, Bucuresti 2004, pag.159-163.

depuna un juramant. Astfel, conform art.85 C.p. p. juramantul are urmatorul continut: "Jur ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu.

Asa sa-mi ajute Dumnezeu!".70

c) Modul si limitele ascultarii

Un pas important al activitatii procesuale priveste procedura de ascultare a martorului. In dispozitiile art.86 C. p. p. se arata modul si limitele ascultarii martorului reglementare care se completeaza cu cele privitoare la ascultarea invinuitului sau inculpatului (art.71-74 C. p. p.).

Dupa ce se creaza cadru favorabil obtinerii unei declaratii sincere martorului I se face cunoscut obiectul cauzei si I se arata care sunt faptele sau imprejurarile pentru dovedirea coarora a fost propus ca martor, cerandu-i-se sa declare tot ce stie cu privire la acestea.

Avand in vedere faptul ca foarte putini martori sunt audiati pentru prima data de instanta de judecata (in general la infractiunile prin plangere prealabila directa la instanta) vom analiza in primul rand procedura audierii martorilor la organul de urmarire penala.

Declaratia unui martor se poate obtine fie pe calea punerii de intrebari succesive provocand raspunsurile martorului, fie pe calea unei naratuni libere facute de martor. Dintre cele doua sisteme naratiunea libera este totdeauna mai fidela mai ferita de sugestia intrebarilor si mai completa tocmai di cauza spontaneitatii sale.71 d) Consemnarea declaratii lor

Consemnarea declaratiei martorilor date in cursul urmaririi penale sau in fata instantei de judecata se face in scris potrivit dispozitiilor art.86 alin.3 si art. 73 C. p. p..

In declaratie se face mentiunea depunerii juramantului sau formulei prevazuta in art.85 alin.5 de catre martor si de faptul ca daca nu va spune adevarul savarseste infractiunea de marturie mincinoasa.

La ascultarea martorilor dupa etapa relatarii libere, acestia pot sa-si scrie singuri, o declaratie cu privire la faptele si imprejurarile respective pentru care au fost chemati.

Declaratia martorului se consemneaza de catre organul judiciar prin completarea formularului declaratiei de martor cu datele de identificare, mentiunea depun erii juramantului, ora a inceperii si ora incheierii ascultarii si depozitia martorului.

Principala obligatie a organelor judiciare este de a reproduce in tocmai cele declarate de martor daca se poate cu propriile lui cuvinte, fiind interzisa modificarea sau inlocuirea cuvintelor acestuia.70

70. Petre Buneci, Drept Procesual Penal, Curs Universitar, Bucuresti 2004, pag. 163.

Idem, pag. 164.

Idem, pag. 168.

Sanctiuni procesuale

Legalitatea luarii de declaratii de martor poate fi verificata atat in cursul urmaririi penale cat si la instanta de judecata.

Potrivit art.209 C. p. p. procurorul supravegheaza urmarirea penala, conducand si controland nemijlocit activitatea de cercetare penala a politiei judiciare si a altor organe de cercetare speciale.

In acest scop el verifica si modul cum s-a desfasurat activitatea privind luarea declaratiilor martorilor.

Atunci cand cauza se afla pe rolul instantei, competenta revine instantei de judecata.

Organele judiciare aratate mai sus pot verifica legalitatatea luarii declaratiilor din oficiu, la sesizarea unei parti din procesul penal sau chiar la sesizarea martorului in cauza.

De regula actul in speta, declaratia de martor, se anuleaza numai daca vatamarea care s-a produs nu poate fi inlaturata altfel.

Incalcarea unei dispozitii privind consemnarea declaratiilor prevazuta de art.73 C. p. p. poate duce la anularea declaratiei martorului si la reascultarea lui – declaratia nesemnata va fi o declaratie lovita de nulitate numai daca martorul chemat sa o confirme nu recunoaste continutul ei si refuza sis a o semneze.

Daca in declaratie se fac completari, rectificari sau precizari, acestea se consemneaza si se semneaza. In caz contrar nu due la nuiitatea declaratiei, nu vor fi luate in consideratie, restul depozitiei ramanand valabila.

Atunci cand avem de a face cu divulgarea secretului profesional (art. 196 C. p.) de catre un martor, declaratia de martor nu va fi anulata dar martorul va raspunde penal, daca eel vatamat prin plangere prealabila solicita punerea in miscare a actiunii penale. Problema se pune in continuare daca aceasta declaratie prin care s-a incalcat secretul professional poate fi folosita ca mijloc de proba. Consideram ca daca acest lucru ar adduce grave prejudicii partii vatamate, iar aceasta ar solicita condamnarea celui vinovat, declaratia sa fie inlaturata ca mijloc de proba de catre organul judiciar.7

73. Petre Buneci, Drept Procesual Penal, Curs Universitar, Bucuresti 2004, pag. 181-182.

CAPITOLUL IV

Concluzii – ideii principaie.

Martorul este persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau despre vreo imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal poate fi ascultata in calitate de martor.

Marturia este un proces sau act de cunoastere a realitatii care depinde de capacitatea fiecarei persoane de a recepta fapteJe, de a le prelucra in functie de subiectivismul si selectivitatea sa psihica, de a le memora, de capacitatea sa de a retine si memora doar acele elemente necesare si importante, deci esentialul si, nu in ultimul rand, aptitudinea sa de a le reda.

Aflarea adevarului in cauza penala insearana a realize o concordanta deplina intre situatia de fapt, asa cum s-a petrecut aceasta in materialitatea ei si concluziile la care a ajuns organul judiciar cu privire la imprejurarile respective.

Decodificare reprezinta receptarea unor semnale care apoi sunt recompose in cuvinte, conferind un continut inteligibil mesajului original transmis.

Memorarea reprezinta ansarablul procedeelor de intiparire (memorare), pastrare, recunoastere a experientei dobandite anterior.

Memorarea voluntara presupune prelucrarea si ordonarea informatiilor, martorul deliberat evoca, repeat pentru sine sau pentru altii fapte percepute, supune unui examen critic impresiile dobandite, face insemnari, noteaza anumite date, si toate acestea pentru a face marturia cat mai exacta si mai complreta.

Memorarea involuntara nu presupune existenta scopului, ci intentia de a memora, darn u prezinta nici o activitate pasiva, macanica a informatiilor dobandite.

Memorarea plastic-intuitiva presupune capacitatea subiectului de a-si intipari si conserva in memorie reprezentarile concrete ale faptelor si obiectelor percepute anterior.

Uitarea reprezinta reversal pastrarii si se manifesta sub forma neputintei reconstituirii unor date memorate, ori in imposibilitatea recunoasterii unor

evenimente traite la o noua confruntare cu acestea ori reproducerea sau recunoasterea lor eronata.

10. Redarea reprezinta ultimul moment al formarii marturiei, este momentul in care, eel care a perceput desfasurarea faptelor compare in fata organelor judiciare in calitate de martor.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Constitutia Romaniei (republicata)

Codul penal, Bucuresti, 2003

Codul de procedura penala, Bucuresti, 2003

Tudorel Butoi, loana Teodora Butoi, Tratat Universitar de Psihologie Judiciara,

Bucuresti, 2003

Petre Buneci, loana Teodora Butoi, Martorui pe taramul justitiei, Bucuresti,

2004

Petre Buneci, Drept procesual penal, Bucuresti, 2004

Al. Ciopraga, Evaluarea probei testimoniale in procesul penal, Editura Junimea,

1979

Vintila Dongoroz, Constantin Bulai, Siegfried kahane, Nicoleta Iliescu, George

Antoniu, Rodica Stanoiu, Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala

roman, vol.11, Editura Academiei, Bucuresti, 1976

Nicolaie Volonciu, Tratat de procedura penala, Editura Pro, Bucuresti, 1997

Alexandru Boroi, Stefania Georgeta Ungureacu, Nicu Jidovu, Hie Magureanu,

Drept procesual penal

Ion Neagu, Tratat de procedura penala, Editura Pro, Bucuresti, 1997

Mihai Apetrei, Drept procesual penal, Bucuresti, 1999

Gheorghita Mateut, Procedura penala, Bucuresti, 1997, 1998

Gheorghe Nistoreanu, Adrian Stefan Tulbure, Mihai Apetrei, Laurentiu Nae,

Manual de drept procesual penal, Bucuresti, 1999