Marketingul Serviciilor Sociale Pentru Persoane CU Dizabilitați
MARKETINGUL SERVICIILOR SOCIALE PENTRU PERSOANE CU DIZABILITAȚI
CUPRINS:
INTRODUCERE
I. ABORDĂRI ȘI MODELE TEORETICE PRIVIND ASISTENȚA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU DISABILITĂȚI
I.1. Concepte teoretice privind integrarea persoanelor cu dizabilități
I.2. Identificarea și evaluarea necesităților persoanelor cu dizabilități
II. SERVICII COMUNITARE PENTRU PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI
II.1. Instruirea în Europa a specialiștilor și părinților în domeniul creșterii, îngrijirii, educației persoanelor cu dizabilități
II.2. Metode de intervenție socială în acordarea serviciilor sociale
III. III. MARKETINGUL SERVICIILOR SOCIALE aplicative ÎN DOMENIUL ASISTENȚIAL A PERSOANELOR CU DEZABILITĂȚI
II.1. Metodologia cercetării în domeniul asistențial a persoanelor cu dezabilități
II.2. Descrierea și interpretarea rezultatelor în domeniul asistențial al persoanelor cu dezabilități
Concluzii ȘI Recomandări
Bibliografie
AnexE
INTRODUCERE
Actualitatea cercetării. La etapa actuală în Republica Moldova numărul persoanelor cu disabilități atinge o cifră destul de mare și acest fapt ca și altele, devine un obiectiv prioritar pentru societatea contemporană în care numărul celor lipsiți de condițiile necesare pentru un trai decent, demn, este în continuă creștere, mai ales în Republica Moldova, datorită dificultăților economice și politice. Starea persoanelor cu disabilități este foarte gravă. Plecînd de la aceste considerente se poate spune doar că, din punctul de vedere al asistenței sociale, copiii cu disabilități, familiile sau susținătorii acestora au nevoie de ajutor. În general însă, problema deficienței nu este doar personală, individuală, aceasta este în egală măsură și o problemă a întregii societăți.
Persoanele cu disabilități sînt o categorie a populației cu o poziție evident dezavantajată față de alte categorii de oameni, aceasta fiind ca una din problemele majore și ea poate fi soluționată numai prin efortul comun al tuturor oamenilor de bună credință din domeniile: sociale, politică, afaceri, știință, cultură.
Gradul de civilizare a societății în mare măsură este determinat de atitudinea față de aceste persoane ce au un handicap. Crearea condițiilor pentru educație și învățămînt, adaptarea socio-profesională și integrarea socială a persoanelor respective constituie și un obiectiv principal al oricărui stat și a comunității mondiale în general.
Actualitatea temei se evidențiază prin faptul că, perceperea socială a persoanelor cu disabilități nu este întotdeauna constantă., ea variază de la societate la societate, nu întotdeauna sînt acceptați în societate. Diferențierea persoanelor cu disabilități este o problemă fundamentală a științei psiho-pedagogice, o acțiune complexă care se realizează interdisciplinar (medicină, psihologie, pedagogie, asistență socială etc), axîndu-se pe particularitățile dezvoltării psihofizice individuale. Problema handicapului în rîndurile copiilor și a tinerilor este una dintre cele mai acute nu numai în domeniul ocrotirii mamei și a copilului dar și în viața socială a țării.
Compartiv cu alte categorii de persoane social-vulnerabile persoanele cu disabilități au de suferit fizic, psihic, nemaivorbind de situația economocă.
Conform estimărilor, anual din numărul total al persoanelor cu disabilități, fiecare la treilea este inapt de muncă, este sub pragul sărăciei. O atare situație nu se atestă nici într-o țară din Europa. La momentul actual în Republica Moldova sunt peste 120 mii de persoane cu handicap ceea ce constituie 3-4% din populația țării și acest număr este în creștere. Fenomenul trebuie să ne pună în gardă. Acest fapt necesită de a accelera elaborarea strategiei politicii sociale, care va da posibilitatea manifestării potențialului profesional, intelectual și creativ al acestor persoane.
În Europa de Vest, SUA, Canada și în multe alte țări dezvoltate, în cerințe speciale de îngrijire și educație, instituții școlare și profesionale, copiii cu dizabilități de la vîrsta de 0-3 ani pînă la 21-23 ani și de la 21-23 ani în sus, pot beneficia de educație specială psiho-pedagogică, servicii de asistență socială, medicală, programe educaționale și psiho-pedagogice de recuperare. Aceste servicii le sînt oferite în funcție de starea lor de sănătate sau de anturaj (de grupul de risc), de o anumită dizabilitate sau de riscul apariției ei [16, p.87]. Cerințele medicale și educaționale speciale pot fi condiționate de o gamă largă de factori prenatali, intranatali și postnatali. Intervenția timpurie în copilărie constă din servicii transdisciplinare și interdisciplinare oferite copilului pentru promovarea și menținerea sănătății, diminuării tulburărilor de dezvoltare, remedierii dizabilităților prezente sau pentru prevenirea celor potențiale, pentru profilaxia deteriorărilor funcționale pentru facilitarea integrării și adaptării sociale.
Drepturile omului sînt respectate în măsura în care sînt cunoscute și în măsura în care sînt însușite. Este necesar ca oricare individ să conștientizeze existența propriilor dreptui și să respecte drepturile celuilalt. Statul este obligat să elaboreze și să aplice o politică națională de dezvolare, care ar da posibilitatea creșterii constante a bunăstării întregii populații, a tuturor indivizilor fără nici o discriminare, inclusiv și cea de sănătate. Una din problemele majore este protecția și exercitarea drepturilor deficienților mintali, peroane cu o poziție dezavantajosă față de alte persoane, ea fiind considerată și ca o problemă a întregii societăți.
Una din caracteristicile fundamentale de intervenție și acordare a serviciilor sociale este natura interdisciplinară și transdisciplinară a activităților, fapt corelat cu diversitatea și complexitatea procesului de dezvoltare a copilului și a nevoilor sale extensive de servicii și de suport multilateral. Realmente, intervenția socială întrunește o multitudine de modele și programe, prestatori și servicii, care îmbină o gamă largă de profesiuni, inclusiv din sfera educației, psihologiei, medicinei, asistenței sociale, creșterii și educației copilului, logopediei și comunicării, terapiei ocupaționale și ergoterapiei, nursingului și medicinei publice.
Cum ar putea fi soluționate mai bine aceste probleme în situația resurselor financiare limitate? – este un imperativ actual în majoritatea țărilor, inclusiv și în Republica Moldova. Una din direcțiile prioritare ar putea fi implicarea maximă a părinților și a membrilor familiei în educația copilului cu dizabilități – servicii centrate pe familie. Însă, numeroase studii demonstrează că implicarea părinților și a familiei în educația școlară și psiho-pedagogică a copilului cu dizabilități se soldează cu un impact nesemnificativ asupra eficienței acestui tip de intervenție; Cu toate acestea rolul familiei în creșterea și îngrijirea copilului cu dizabilități, rămîne a fi extrem de mare: sporesc succesele și achizițiile, se reduc rezultatele negative, atît în perioada de școlarizare, cît și după aceasta [19, p.45]. Dacă are loc implicarea părinților, se creează oportunitatea de impărtășire a cunoștințelor și competențelor, de stabilire a unor relații de parteneriat în care se iau în calcul criteriile de valori și cele culturale ale părinților. În aceste circumstanțe au de caștigat și părinții, care beneficiază de informații și servicii directe, de activități cu un impact valoros asupra capacităților de creștere și educație a copilului. În cazul de implicarea a părinților se reduce, totodată, și gradul de frustrare și stigmatizare a lor.
Prioritățile politicilor sociale (ca domeniu nou de cercetare), asigurarea posibilităților și șanselor egale, formarea și perfecționarea culturii morale, autoafirmarea, problemele de educație și adaptare la mediul social, etc. prezintă pentru Moldova, contribuții semnificative în elucidarea științifică a problematicii sociale.
Pentru o implementare eficientă a serviciilor de intervenție socială sînt necesare studii de identificare a problemelor cu care se confruntă copilul cu dizabilități, studii de evaluare a serviciilor oferite actual acestui copil, elaborarea programelor de intervenție socială și a unui sistem de pregătire profesională.
În Republica Moldova politica publică de susținere a persoanelor cu handicap este ineficientă. Multe bariere din societate împiedică acomodarea lor la viața social-activă printr-o participare deplină. Schimbările din societate trebuie să ducă la excluderea obstacolelor și să permită integrarea persoanelor cu handicap în societate prin creșterea posibilităților de egală participare la viața activă (prin găsirea unui loc de muncă, prin participarea lor la diverse activități pentru a-și comunica și exprima liber prin orice mijloace de informare punctele sale de vedere în fața unui anumit public, etc).
Deși în „Strategia națională a Republicii Moldova cu privire la protecția copilului și familiei” se prevede aprobarea unor legi noi și acte normative care ar reglementa dezvoltarea noilor servicii de alternativă, precum și perfecționarea serviciilor deja existente, continuă să fie insuficient studiate serviciile de alternativă în domeniul asistenței socială, calitatea profesionistă și rolul lor în integrarea persoanelor cu dizabilități.
Problema centrală pe care ne propunem s-o demonstrăm în prezenta lucrare este determinată, de contradicția existentă între cerințele actuale ale societății în transformare, vizînd protecția și îngrijirea copiilor cu dizabilități și situația existentă a sistemului de protecție socială a copilului cu dizabilități pentru integrarea lui socială. Investigația este orientată și spre examinarea modelelor și serviciilor de asistență socială existente în experiența practică națională și internațională, pentru o mai bună perfecționare a sistemului de protecție destinat copiilor cu dizabilități.
Problema cercetării:
Problemele persoanelor cu disabilități sunt complexe deoarece integrarea lor în societate se realizează dificil din cauza unor rezerve psihosociale existente în societatea cotidiană. Locul și rolul acestor persoane cît și integrarea lor în societate ține de competența asistentului social. E de menționat faptul că aceste persoane prezintă un grad de vulnerabilitate fizic, psihic și moral, confruntînduse cu probleme majore zi de zi care la prima vedere pentru o persoană normală nu prezintă dificultăți.
Obiectul cercetării – cuprinde persoanele cu disabilități mentale, care necestă suport social și protecție din partea Autorităților Publice Locale.
Scopul cercetării – constituie acțiunile de intervenție socială oferite persoanelor cu dizabilități mentale pentru integrarea socială a acestora.
Obiectivele invstigației servesc:
Identificarea și evaluarea necesităților persoanelor cu disabilități mentale, riscurile și problemele acestor persoane.
Identificarea factorilor ce ajută la integrarea socială.
Menționarea dificultăților de integrare în societate.
Evaluarea datelor obținute în urma fenomenului social cercetat.
Ipotezele cercetării: țin de studiul efectuat și standartizarea informațiilor teoretico- practice obținute.
Ipoteza teoretică. Dinamica scimbării societății, politicile sociale ineficiente și atitudinea comunități față de copiii invalizi cu disabilități mintale influențează determinativ asupra procesului de integrare socială a acestora.
Ipoteza experimentală.
Copii invalizi, cu disabilități mentale, se integrează mult mai ușor în mediul relațiilor sociale umane, în condițiile în care beneficiază și de servicii de asistență socială.
Metode, procedee și tehnici de cercetare.
Integrarea socială a copiilor cu disabilități se relizează prin aplicarea unui set de instrumente care facilitează identificarea, evaluarea necesităților și stabilirea procesului de intervenție.
Documentarea (analiza rapoartelor sociale și literaturii științifice de specialitate).
Observația.
Ghidul de interviu.
Ancheta socială.
Convorbirea.
Analiza studiilor de caz.
Etapele investigației.
Cercetarea a durat în 2 etasocietății, politicile sociale ineficiente și atitudinea comunități față de copiii invalizi cu disabilități mintale influențează determinativ asupra procesului de integrare socială a acestora.
Ipoteza experimentală.
Copii invalizi, cu disabilități mentale, se integrează mult mai ușor în mediul relațiilor sociale umane, în condițiile în care beneficiază și de servicii de asistență socială.
Metode, procedee și tehnici de cercetare.
Integrarea socială a copiilor cu disabilități se relizează prin aplicarea unui set de instrumente care facilitează identificarea, evaluarea necesităților și stabilirea procesului de intervenție.
Documentarea (analiza rapoartelor sociale și literaturii științifice de specialitate).
Observația.
Ghidul de interviu.
Ancheta socială.
Convorbirea.
Analiza studiilor de caz.
Etapele investigației.
Cercetarea a durat în 2 etape, timp de 2 ani. Studiul teoretic descrie analiza bibliografică națioală și internațională. Studiul practic s-a desfășurat în localitatea Criuleni, la Directia de asistență socială și în cadrul primăriei locale.
Eșantionul supus cercetării:
– Îl constituie 4 copii invalizi cu disabilități de intelect împreună cu familiile lor, care au fost selectați pentru a beneficia de serviciile de asistență socială, în cadrul centrului: „Casa Pentru Copiii Invalizi” din municipiul Criuleni.
– Sondajul de opinie: „La ce categorie de persoane vă atibuiți Dvs?” s-a desfășurat pe un lot de 140 persoane care cresc și îngrijesc copii invalizi în vîrstă de pînă la 18 ani;
– Sondajul de opinie: „Ce părere au despre copiii invalizi cu disabilități” îndeplinit de cătrte 4 persoane mature, care cresc și îngrijesc copiii invalizi ai lor;
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării se bazează pe principiile și teoriile sociologice, teoriile asistenței sociale, studiile naționale și internaționale cu privire la situația copilului cu dizabilități, studiile cu privire la avantajele îngrijirii comunitare a acestei categorii de copii, studiile privind serviciile sociale de asistență socială:
Drept completare și detalizare a acestor investigații pot servi studiile efectuate de organizațiile internaționale cum ar fi Banca Mondială în “Evaluarea sărăciei în Republica Moldova” (2007); Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în ”Raportul Național de Dezvoltare Umană”; Programul de Asistență Tehnică Comunității Statelor Independente în “Sprijinul familial în Republica Moldova” (2012) publicațiile ONG-urile internaționale din țară, cum ar fi Trustul European al Copiilor în “Criza tăcută: Impactul sărăciei asupra copiilor din Europa Centrală și din fosta Uniune Sovietică”. Situația copilului și familiei în Republica Moldova a fost studiată, în special, de către Fondul Națiunilor Unite pentru Copii în “Situația familiei și copilului în Republica Moldova” (2012), „Studiul copiilor instituționalizați” (2012) ș.a.
Importanța teoretică a lucrării
Identificarea problemelor cu care se confruntă persaonele cu dizabilități în Moldova, tipologia serviciilor de asistență socială și aspectele integrării persoanelor cu dizabilită și elaborarea, în baza generalizării rezultatelor obținute a recomandărilor cu privire la îmbunătățirea procesului de integrare a copiilor cu dizabilități.
Importanța practică a lucrării
Rezultatele studiului ar fi utile instituțiilor speciale de învățămînt, serviciilor de asistență socială, studenților și asistenților sociali.
Termeni –cheie.
Disabilitate – reducerea totală sau parțială a posibilităților de a realiza o activitate (motrică, cognitivă, comportamentală).
Deficiență – orice pierdere, anomalie sau dereglare a unei structuri sau a unei funcții anatomice, fiziologice sau psihice.
Integrare socială – ansamblul interacțuinilor dintre o persoană sau un grup și mediul social, prin intermediul căreia se realizează un echilibru funcțional al părților. Integrarea se poate realiza fie prin asimilare, fie prin schimbare reciprocă.
Deficit desemnează înțelesul cantitativ al deficienței adică ceea ce lipsește pentru a completa o anumită cantitate sau întregul.
Infirmitate –diminuarea notabilă sau absența uneia sau mai multe funcțuini importante care necesită o protecție permanentă.
I. ABORDĂRI ȘI MODELE TEORETICE PRIVIND ASISTENȚA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU DISABILITĂȚI.
I.1. Concepte teoretice privind integrarea persoanelor cu disabilități
Actualmente, termenul de disabilitate, utilizat în literatura de specialitate și de către organizațiile internaționale (Organizația Națiunilor Unite, Instituțiile Uniunii Europene, etc.) poartă următoarea definiție – afecțiune a sănătății de lungă durată apărută în urma disfuncțiilor și a pierderii integrității corporale, precum și în urma influenței factorilor nocivi de mdiu, reducerea activității și posibilităților de participare la viața socială
O teminologie ma vastă este expusă în tabelul 1 de mai jos
Tabelul 1. Tipologia disabilității[27, p.98].
Integrarea se referă la „relația care se formează între individ și societate. Integrarea semnifică faptul că relațiile dintre persoanele sănătoase și cei dizabilități sînt bazate pe o recunoaștere a integrității lor, a valorilor și drepturilor comune, oferite de societate. Cînd lipsește recunoașterea acestor valori, se instaurează alienarea și segregarea între grupurile sociale. Nirje spune că „integrarea prevede să ți se permită să fii capabil să fii tu însuți printre ceilalți.”[21, p. 92].
Integrarea se realizează pe mai multe niveluri, dela simplu la complex. Aceste niveluri sunt umătoarele:
integrarea fizică
integrarea funcțională
integrarea socială
integrarea personală
integrarea în societate
integrarea organizațională
1. Integrarea fizică, permite persoanelor cu disabilități satisfacerea nevoilor de bază ale existenței și realizarea ritmurilor existenței.
Prin integrarea fizică, se asigură construirea locuințelor în zone rezidențiale, organizarea claselor și grupelor în școli normale, profesionalizarea în domenii diverse (existența unor profesiuni și locuri de muncă pentru handicapați) și petrecerea timpului liber, în condiții obișnuite [19, p. 101].
2. Integrarea funcțională, se află în prelungirea celei fizice. Ea se referă la asigurarea funcționării persoanei în mediul inconjurător, prin folosirea tuturor facilităților și serviciilor, pe care acesta le oferă (ex. Folosirea mijloacelor de transport în comun, restaurante, hoteluri etc.).
3. Integrarea socială, se referă la ansamblul relațiilor sociale dintre handicapați și normali, indivizi sau grupuri sociale cu care acestea se intersectează (vecini, colegi de serviciu, membri ai comunității). Aceste relații sunt influențate de atitudinile de respect și stimă, pe care trebuie să se bazeze și de ansamblul manierelor de interacțiune între normali și handicapați.
4. Integrarea personală, este legată de dezvoltarea relațiilor de interacțiune cu persoane semnificative, în dieversele perioade ale vieții. Aici sînt incluse categorii de relații diverse, în funcție de vîrsta subiectului. De exemplu, pentru un copil relațiile cu părinții, rude, prieteni; pentru adult relațiile cu rude, prieteni, soț/soție și copii [17, p. 32].
Un copil mutat din familia de apartenență este traumatizat prin segregare și pierde elementele esențiale ale integrării personale.
Un adult, care nu se poate muta din casa părinților și nu poate duce o existență independentă, conform vîrstei, pierde aspecte esențiale legate de integrarea personală.
La fel se întîmplă și cu un adult privat de căsătorie, care suferă de integrarea sa personală.
Rezultă că, pentru o integrare eficientă, se impun anumite condiții, și anume, pentru un copil existența unor relații cît mai apropiate cu familia, iar pentru un adult, asigurarea unei existențe demne, cu relații diverse în cadrul grupurilor sociale din comunitate [19, p. 48].
5. Integrarea în societate se referă la asigurarea de drepturi egale și respectarea autodeterminării individului handicapat.
Adesea, grupurile de persoane cu disabilități sunt tratate diferit față de ceilalți cetățeni, integrarea lor nefiind respectată. Programele și deciziile persoanelor handicapate trebuie să le aparțină în totalitate.
Este necesar să fie respectate frepturile de exprimare ale persoanelor cu disabilități la nivel de grup, la fel cu cele ale celorlalte grupuri sociale [6, p.89].
6. Integrarea organizatorică se referă la formele și structurile organizatorice, care sprijină integrarea persoanelor cu disabilități în interiorul societății (asigurînd, în același timp, celelalte forme de integrare).
Se recomandă ca serviciile publice generale să fie organizate în așa fel, încît să răspundă nevoilor tuturor indivizilor în societate.
În situațiile în care specializarea serviciilor solicitate, nu poate fi asigurată în interiorul serviciilor normale sau cînd nu există serviciile necesare în cadrul celor generale, serviciile speciale trebuie dezvolatate și modelate după caracteristicile serviciilor generale și aliniate, pe cît posibil, la standardele serviciilor acestora.
În concluzie, transpunerea în practică a integrării, necesită desfășurarea unui sistem de acțiuni închegat, din domenii diverse: psihologie, pedagogie, sociologie, asistență socială, organizatoric, juridic și politic.
Acțiunile respective trebuie desfășurate, începînd de la nivelul individual, pînă la cel social, urmărindu-se, în final, schimbarea societății pe ansamblu și transformarea ei într-o societate capabilă să asigure integrarea persoanelor cu cerințe speciale în interiorul ei.
Orice proces de readaptare a unei persoane cu disabilități ar trebui să țină cont de măsurile care favorizează autonomia personală și/sau asigură independența economică a acestuia. Integrarea socială a acestei persoane un ansamblu de măsuri fundamentare și complementare (cum ar fi accesul în orice tio de edificii, transporturi, comunicații, adaptarea mobilierului, instalațiilor sportive etc.), dispoziții, servicii sociale, programe de dezvoltate și de readaptare, măsuri individule și colective care favorizează independența personală, care îi permite dreptul de a fi diferit, de a se integra cît mai eficient în societate. Legislația trebuie să țină cont de drepturile persoanelor cu disabilități și să favorizeze pe cît posibil, particparea lor la viața civilă. În cazul în care persoanele cu disabilități nu pot să-și exercite în mod deplin drepturile lor de cetățeni, ei trebuie să fie ajutați să participe maximal, la viața civilă. Posiblilitatea de acces la informație este cheia unei vieți autonome, de dezvoltare psihică [20, p.19].
I.2. Identificarea și evaluarea necesităților persoanelor cu disabilități.
Persoanele cu disabilități au devenit subiectul asistenței sociale în Republica Moldova odată cu apariția serviciilor de suport dezvoltate de către instituțiile de stat și Organizațiile Non-Guvernamentale. Necesitatea a fost dictată de abordarea multidisciplinară și complexă a problematicii disabilității.
Asistentul social a devenit unul dintre cei mai importanți profesioniști de lucru cu persoanele cu disabilități dat fiind faptul că există probleme sociale complexe care nu sunt în vizorul altor specialiști, iar profesionistul care ar fi făcut legătură dintre persoana care se află în necesitatea de a fi ajutat și soluțiile / serviciile disponibile în comunitate a devenit mai mult decît o necesitate.
Numărul în creștere a persoanelor cu disabilități (de la 140 de mii în anul 2001 la 165 mii în 2006) dar și necesitatea de asistență complexă a acestora în comunitățile în care locuiesc a determinat Ministerul Protecției Sociale Familiei și a Copilului și societatea civilă (Organizații Non-Guvernamentale – ONG și grupuri de inițiativă) crearea de servicii specializate, inclusiv servicii de asistență socială [34, p.85]
Asistentul social, în procesul lucrului cu persoanele cu disabilități, trebuie să fie familiar cu gama de probleme cu care acesta se confruntă. În dependență de aceste probleme, asistentul social poate realiza un plan de intervenție. În general, persoanele cu disabilități întilnesc dificultăți de ordin:
general (dificultăți de mișcare, exprimare și comunicare, adaptare la modul de viață cotidian, întreținere)
profesional (legate de pregătirea și instruirea profesională. Plasare la locuri de muncă corespunzătoare profesiei sau absența unor locuri de muncă în condiții protejate)
psihologic și social (bariere psihologice care apar între persoane cu și fără disabilitate ca urmare a dificultăților întîmpinate în activitățile cotidiene, profesionale sau sociale, precum și din cauza unor prejudecăți sau a unor reprezentări deformate cu privire la posibilitățile și activitatea persoanelor cu diferite deficiențe).
Pentru a cunoaște și a selecta instrumentele de intervenție, asistentul social trebuie să cunoască tipologia disabilității. Diferite surse indică mai multe categorii și sub–categorii de deficiențe. Tipurile principale după mai multe surse din domeniu se împart în 6 categorii mari Disabilitate fizică
Disabilitate mintală
Disabilitate senzorială
Disabilitate psihică (de comportament)
Deficiență somatică
Dificultăți de însușire, comunicare și limbaj
În problemele cu care se confruntă, persoanele cu disabilități au nevoie de servicii organizate de asistență socială.
Asistența socială a persoanelor cu disabilități constiuie un ansamblu de măsuri de natură socială în vederea depistării, evaluării, intervenției, adaptării și integrării sociale a persoanelor care prezintă o serie de deficiențe de natură intelectuală, senzorială, fizică, psihică, comportamentală sau de limbaj, precum și a persoanelor aflate în instituții de risc din cauza mediului în care trăiesc, resurselor insuficiente de subzistență sau prezenței unor boli cronice ori a unor fenomene degenerative care afectează integritatatea lor biologică, fiziologică sau psihologică. Asistența socială a persoanelor cu disabilități reprezintă o componentă fundamentală a asistenței generale acordate acestor persoane, iar din punctul de vedere al eficienței intervenției ea trebuie corelată cu intervenția psihologică, pedagogică, medicală, etc. la nivelul unei echipe interdisciplinare.
Cu alte cuvinte, asistența socială este un șir de servicii sociale, medicale, psihologice orientate spre susținerea temporară a individului aflat în dificultate în vederea prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor permanente sau temporare care pot genera marginalizarea sau excluderea socială [20, p.128].
Componentele fundamentale ale asistenței sociale sunt:
inserția bio-psiho-socio-culturală a persoanei în realitatea socială sau în schimbare pe axele profesională, familială, socială;
acțiuni de prevenire și combatere a manifestărilor de inadaptare socială;
promovarea și susținerea unor politici coerente și flexibile pentru protecția și asistența socială a persoanelor aflate în dificultate;
informarea opiniei pulice cu privire la responsabilitatea civică a membrelor a membrilor comunității față de persoanele aflate în dificultate, precum și posibilitățile de valorificare a potențialului aptitudinal și relațional al acestor persoane în folosul comunității.
Pentru asigurarea unei intervenții eficiente, asistentul social trebuie să cunoască cîteva abordări ale problematicii persoanelor cu disabilități. În dependență de perioada istorică, diferite state au avut o poziție diferită față de persoanele cu disabilități. În general se pot evidenția mai multe abordări:
aspectul medical – se referă la deficitul stabilit prin metode și mijloace clinice sau paraclinice, explorări funcționale sau alte evaluări folosite de serviciile medicale, deficit care poate fi de natură senzorială, mintală, motorie, comportamentală sau de limbaj;
aspect funcțional – reprezintă o pierdere totală sau parțială a posibilităților fizice, mintale, senzoriale, etc., consecință a unei deficiențe care împiedică efectuarea normală a unor activități;
aspect social – rezumă consecințele deficienței și ale incapacității, cu manifestări variabile în raport cu gravitatea deficiențele și exigențele mediului. Aceste consecințe pe plan social sunt incluse în noțiunile handicap, respectiv de inadaptare și se pot manifesta sub diverse forme: inadaptare propriu-zisă, marginalizare, inegalitate, segregare, excludere [31, p.73].
În ultimii 30 de ani, în țările dezvoltate intervenția asistentului social în educația și îngrijirea copilului cu dizabilități a evoluat de la servicii noi apărute, cu o bază empirică simplistă, cu un suport financiar foarte modest, fără un mandat public, spre servicii cu o bază științifico-practică încă neîndeajuns de fundamentată [23,p.39].
Schimbările fundamentale de convingeri în acordarea serviciilor s-au produs ca rezultat al interacțiunii mai multor factori:
1) contribuții conceptuale și teorii de invățare;
2) idei inovatoare și concepții ale practicienilor experimentați;
3) studii științifice multilaterale (medicină, psihologie, psiho-pedagogie specială, asistență socială etc.;)
4) factori socio-politici;
5) activități de cooperare cu familia și de partinierat cu organisme de stat, ONG-uri naționale și internaționale, instituții științifice
Tabelul 2. Evoluția modelelor contemporane în acordarea serviciilor sociale persoanelor cu dizabilități[30, p.78].
Unele principii sunt prioritare în dependență de mai multe criterii: vîrstă, tip de disabilitate, gradul de severitate a disabilității. În tabelul de mai jos sunt indicate aceste principii prioritare: [34, p.63].
Există și alte abordări sau modele conceptuale, care tratează persoana cu disabilități. În afară de cele numărate mai sus, există modelul de caritate (care tratează persoana ca un subiect ce necesită ajutor din parea membrilor comunității sub formă de donații, acte de caritate, îngrijiri, etc.), modelul economic (care vede în persoana cu disabilități un subiect de utilizare a resurselor materiale, umane și financiare pentru rezolvarea problemelor de diferită natură), politic (care utilizează problematica disabilității în context politic și dezvoltă politici sociale, medicale, legislație). În comparație cu perioada de pînă la independența Republicii Moldova, unde persoanele cu disabilități erau marginalizate, segregate în instituții speciale, iar atitudinea statului era una care aborda strict problema disabilității din punct de vedere medical, perioada actuală tindre spre valorificarea modelului social, care privește persoana cu disabilități în context social complex și ține cont de celelalte modele. În acest sens, unde tot mai mult prevalează modelul social, asistentul social are un rol important sau mai bine spus central în organizarea asitenței interdisciplinare a persoanei cu disabilități [2, p.46].
Analiza modelelor contemporane de asistență socială a persoanelor cu disabilități din țările Europei prezintă pentru Moldova avantaje în cunoașterea practicilor eficiente, de organizare a sistemelor de asistență socială și medicală și psiho- pedagogică , care facilitează integrarea socială a acestor categorii de persoane..
In Austria funcționează 80 de centre de intervenție timpurie, unde sunt deserviți copii de la 0 la 3 ani (în unele pînă la 7 ani), sub responsabilitatea sistemului de asistență socială, majoritatea specialiștilor fiind din domeniul pedagogic, cu pregătire suplimentară (1200 de ore). De la 6-21 ani persoanele cu dizabilități sunt educați în instituții speciali și generale, în dependență de gradul disabilității [33, p.47].
În Cehia funcționează centre de zi, centre de asistență socială și oficii de consiliere, de care pot beneficia copiii de pînă la vîrsta de 18 ani, cu responsabilitatea locală pentru serviciile de sănătate și asistență socială.
În Danemarca funcționează centre de consiliere psihologică pentru familiile cu copii între 0-18 ani, servicii de asistență socială (275), instituții ce se găsesc sub auspiciul administrațiilor publice locale, municipalității și serviciilor de asistență socială. În grădinițele generale funcționează grupuri speciale pentru copii cu dezvoltare atipică.
În Estonia activează centre de reabilitare (6 centre pentru 364 de copii între 0-7 ani), grupuri speciale de copii în grădinițele generale; Centrul universitar de dezvoltare a copilului, oferă consultații familiei și copiilor care au vîrsta de la 0 pînă la 10 ani. În continuare, copiii cu disabilități sunt integrați în instituții școlare speciale și generale din cadrul Ministerului Educației.
În Finlanda funcționează clinici de sănătate a mamei și copilului (0-6 ani), clinici de consiliere a familiei și copilului (0-18 ani), sub auspiciul serviciilor de asistență socială; funcționează și clinici private. Aici există centre de zi, grădinițe în care pot fi integrați copii cu dezvoltare atipică, grupuri speciale (copiii cu tulburări de vorbire), există și asociații private care oferă servicii copiilor cu dizabilități intelectuale.
În Franța sistemul este eterogen; există servicii de protecție a mamei și copilului. Sub auspiciul Direcției Departamentale de inspecție sanitară și socială sunt create centre de prevenire precoce și centre de acțiune medico-socială precoce pentru copiii ce au vîrsta între 0 și 6 ani; În aceste centre activează medici, psihologi, psihoterapeuți; Sunt create instituții unde pot fi efectuate evaluări ale dezvoltării copilului, activități de stimulare și corecție timpurie a vorbirii, educație specială. În cadrul Ministerului Educației funcționează instituții generale și speciale pentru copii cu disabilități.
În Germania sub auspiciul Ministerului Educației funcționează cca 1200 de centre de intervenție timpurie cu echipe interdisciplinare, care deservesc copii de vîrsta de 0-7 ani cu stări de risc și dizabilități. Pentru copiii cu tulburări de văz și pentru cei cu tulburări de auz funcționează aparte centre specializate interdisciplinare, cu echipe de specialiști profesioniști. Unele organizații non guvernamentale oferă copiilor cu dizabilități servicii de asistență socială. În instituții generale și speciale, copiii cu disabilități beneficiază de educație specializată pînă la vîrsta de 21 ani.
În Grecia, Ministerul Sănătății oferă servicii de intervenție timpurie în cadrul Centrelor de diagnostic și suport (54 de centre) și 3 centre pentru copii cu tulburări de auz, un centru pentru suport și educație pentru copii orbi și ambliopi, cu vîrsta pînă la 4 ani. Ministerul Educației dispune de centre specializate doar pentru copiii cu: retard mental, autism, dificultăți de însușită școlară.
În Islanda în fiecare regiune funcționează un Consiliu pentru afaceri, destinate persoanelor cu handicap pentru toate vîrstele. În unele municipii funcționează Centre Consultative Psihologice, care deservesc familii cu copii pînă la vîrsta de 16 ani; centre pentru copiii cu tulburări de auz, și un centru pentru copiii orbi și slab văzători. În cadrul Ministerului Protecției Sociale există un Centru de Stat de Diagnostic și Consiliere, pentru copiii de 0-6 ani. Toți copiii de pînă la 6 ani (inclusiv cei cu dizabilități) au aceleași drepturi de a beneficia de servicii, de a frecventa grădinițele generale.
În Olanda există un sistem foarte bine dezvoltat de asistență socială și medicală a copilului. Aici funcționează 1465 de Centre de Sănătate pentru copiii cu vîrsta pînă la 4 ani, unde se efectuează screeningul de dezvoltare, screeningul tulburărilor de auz, de văz; 43 de centre unde activează Echipe de Intervenție Timpurie, care acordă servicii integrate copilului pînă la varsta de 4 ani; 45 de centre de depiatare și diagnosticare timpurie a tulburărilor de dezvoltare; 12 centre de sănătate mentală a copilului (pentru copiii cu autism); 3 institute pentru copiii cu hipoacuzie și un institut pentru copiii orbi și slab văzători. Suplimentar, mai funcționează multiple centre de reabilitare a copilului, centre de acordare a serviciilor sociale, 5 centre de asistență socială a copilului. În grădinițe și școli generale și speciale copiii învață și se educă.
În Lituania din anul 2002 funcționează Legea despre Educația specială și o mulțime de acte normative și legislative despre acordarea serviciilor educaționale, de asistență socială și medicală copiilor și persoanelor cu dizabilități. Ministerul Învățămîntului dispune de 28 de centre care acordă servicii psiho-pedagogice pentru copiii cu vîrsta cuprinsă între 2 și 18 ani; centre specializate pentru copiii cu tulburări de auz, pentru copiii rău văzători, școli și centre de educație pentru copiii cu dizabilități psihice, fizice și polimorfe. În toate regiunile țării în grădinițe generale sînt deschise grupuri specializate pentru copiii cu vîrsta între 2-6 ani La nivel republican funcționează 2 Centre Universitare de Dezvoltare a Copilului (Legea despre îngrijirea copilului acționează din 1998). În cadrul Ministerului Sănătății activează 35 de centre de reabilitare timpurie a copilului de la 0 la 4-6 ani.
În Luxemburg în fiecare comunitate funcționează Centre de consultație a sugarului (instituții private, parțial finanțate de Ministerul Sănătății), există un Centru de intervenție precoce orto-pedagogică (pentru copii cu vîrsta de la 0 la 4 ani), 1 centru de servicii audio-fonologice, 1 centru de reeducație precoce. Pentru copilul cu dezvoltare atipică funcționează, de asemenea, un centru de „ajutorare a copilului mic”, sub responsabilitatea sistemului de sănătate. Ministerul Educației oferă învățămînt specializat pentru copiii cu disabilități în instituții generale și speciale, în dependență de gradul deficienței.
În Norvegia în toate municipalitățile funcționează 439 de Centre ale mamei și copilului sub responsabilitatea autorităților publice locale, destinate copiilor cu vîrsta între 0-18 ani și Centre de reabilitare a copilului (0-18 ani), sub responsabilitatea statului.
În Spania, sub auspiciul diferitor Ministere (de sănătate, educație, asistență socială) funcționează centre de stat și private de dezvoltare a copilului, pentru copiii cu dizabilități psihice, fizice și polimorfe. În cadrul spitalelor sînt create secții de intervenție timpurie pentru copiii cu risc, născuți prematuri, cu sindromul Down, cu paralizie cerebrală infantilă, cu hipoacuzie, cu tulburări de vedere.
În Portugalia în cadrul Ministerului Sănătății, centrele de sănătate deservesc copiii cu dizabilități pînă la vîrsta de 3 ani. Educația copiilor de la 3-21 ani se realizează în cadrul Ministerului Educației. Ministerul Asistenței Sociale oferă diferite servicii copiilor și persoanelor cu dizabilități
În Elveția funcționează 109 Centre de intervenție timpurie pentru copii cu vîrsta între 0-7 ani, sub auspiciul sistemului de protecție socială; 11 centre centre aparte pentru copiii cu hipoacuzie, 7 centre pentru copii cu tulburări de vedere, 2 centre pentru copii cu dizabilități fizice și 11 centre clinice (sub auspiciul Ministerul sănătății) pentru copiii cu varsta intre 0-7 ani, unde are loc stabilirea primară a diagnosticului, referirea la servicii specializate [32, p.67].
Analizînd modelele de servicii sociale din Europa, putem constata că există o diversitate enormă a sistemului, atît prin caracterul de organizare, cît și prin principiile de acordare de servicii, grupurile-țintă etc.
Danemarca și Franța oferă servicii specializate, multidisciplinare diferitor categorii de copii și maturi cu un grad înalt de implicare și antrenare a acestora.
În unele țări (Danemarca) serviciile de asistență socială sînt organizate sub auspiciul sistemului de asistență socială, în altele (Anglia) – aceste servicii sunt acordate de Ministerele Asistenței Sociale (pentru copiii dezavantajați) și Educației (pentru copiii cu dizabilități și familiilor din clasa mijlocie, care cresc și îngrijesc asemenea copii și care doresc a-și îmbunătăți cunoștințele și abilitățile).
Din bugetul asigurărilor sociale, în toate țările avansate din Europa este creată o rețea națională de instituții specializate care oferă educație, servicii sociale și de sănătate, suport social și economic familei și copilului cu dizabilitate și celor aflați în dificultate.
Tabelul 3. Principii de intervenire socială în integrarea persoanelor cu disabilități [2, p. 83].
Analizînd structura organizațională, modalitățile de luare a deciziei, grupul-țintă, resursele folosite etc., pot fi identificate 6 modele de acordare a serviciilor de intervenție timpurie pentru copiii cu dizabilități [2, p. 83].
1. Programe unice. Structura organizațională: în cadrul unui singur program de intervenție se oferă majoritatea serviciilor; legătura cu alte servicii este slabă sau moderată; aranjamentele, înțelegerile sînt neformale. Acordarea serviciilor se centrează pe persoanele cu dizabilități. Resursele de bază sînt destinate programelor pentru persoane cu dizabilități.
2. Rețea de programe care încep să-și coordoneze activitățile.
3. Programe de întervenții ușor cuplate: cu coordonare primară și cu coordonare secundară cu alte agenții.
4. Programe cuplate moderat.
5. Programe cuplate puternic.
6. Sistem comprehensiv pentru toți. Toate programele și prestatorii (publici și privați) împărtășesc valori comune și participă egal la planificare. Principiul de bază – toate programele țin să formeze un tot întreg. Familia constituie centrul de coordonare. Decizia se ia prin cooperare, grupul-țintă – toți copiii. Se utilizează resurse specifice, dar preferențial comunitare. În cadrul acestui sistem, copiii cu nevoi speciale sînt identificați și beneficiază de servicii cît mai curînd posibil, astfel problemele de dezvoltare pot fi evitate maximal; aici este eliminată stigmatizarea în cazul beneficierii de servicii, deoarece acest proces se desfășoară în comunitate într-un mod firesc. Aceasta înlesnește accesul la servicii, activități, resurse. Ca rezultat al unei viziuni largi a sistemului de servicii, pot fi implicate noi agenții și programe de servicii pentru toți copiii și familiile din comunitate [31, p. 38]. Elementele de bază pentru dezvoltarea unui sistem coordonat și comprehensiv de servicii sînt serviciile centrate pe familie, serviciile integrate și serviciile incluzive.
Nici o disciplină aparte nu poate oferi totul de ce are nevoie un copil și familia sa [10, p. 93]. Activitatea în colaborare a echipei transdisciplinare este modalitatea optimă de oferire a serviciilor integrate de calitate [7, p.111]. Cuvîntul „colaborare” (co- și laborare) semnifică activitate conjugată și denotă gradul în care membrii echipei interacționează între ei. Termenul „transdisciplinar”. Această abordare este una din primele încercări de a îmbina modelul medical cu cel educațional în oferirea serviciilor copiilor cu dizabilități complexe.
Modelul medical UNIDISCIPLINAR înființat din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea oferea servicii medicale. Predomină conceptul că medicul, poate de unul singur stabili diagnosticul și trata boala [11, p.5]. Ccolaborarea cu alți specialiști este dificilă. În modelul medical MULTIDISCIPLINAR, considerat ca model suboptimal de soluționare a problemelor complexe. Membrii echipei activează ca specialiști independenți, făcînd schimb de opinii în cazuri exepționale. Modelul oferă consultații în furnizarea serviciilor, în coordonare și abordarea problemelor specializate. Serviciile oferite sînt fragmentate, uneori periculoase [12, p.102].
Modelul medical unidisciplinar și multidisciplinar este și un model de consiliere, în care se pune accentul pe relațiile microsistemului mamă-copil, dar se neglijează potențialul comunitar [17, p. 39]. Ca tratament adecvat de bază se consideră consilierea/psihoterapia familiei; la baza tratamentului stă diagnosticul stabilit de specialist. Activitatea specialiștilor constă în schimbarea reacției mamei față de copil și față de diagnosticul stabilit. O atenție foarte mică se acordă schimbării anturajului familial și optimizării resurselor. Tratamentul este oferit de către un „expert”, de regulă medic, de aici și denumirea de ”model medical”. Părintele este încurajat să-și povestească istoria, fapt care ajută doar la identificarea problemelor familiei; astfel, specialistul utilizează aceste informații în context de evaluare și diagnostic, dar nu în context de colaborare. În acest model de interacțiune, frecvent se observă o formă rigidă, brutală de informare a diagnosticului. Rezultatul frecvent al acestui tip de interacțiune este instituționalizarea copilului (uneori sugerată chiar de specialist).
Modelul INTERDISCIPLINAR, centrat pe client, se caracterizează printr-un grad mai înalt de comunicare, cooperare, coeziune a specialiștilor în echipă. Programele de intervenție sînt selectate doar de membrii echipei, care sistematic comunică între ei, făcînd schimb de informații, experiență, realizare a scopurilor (fără de a comunica de la egal la egal cu familia și fără de a o implica obligatoriu). Persistă protecționismul profesional [36, p.37].
Modelul TRANSDISCIPLINAR, cel mai eficient model, centrat pe nevoile pacientului “complex”, în consolidarea procesului de prestare a serviciilor medicale și sociale Modelul oferă suficientă flexibilitate și posibilități de depășire a hotarelor restrictive ale unei profesiuni Modelul transdisciplinar, [32] are unele similarități cu cel interdisciplinar. Se deosebește de alte modele prin conceptul filozofic și practic. Modelul este axat pe soluționarea problemelor. Problema clientrului se abordează în aspect multiplu, complex, într-un cadru unic. . “Terapia integrală” constituie o parte componentă a modelului transdisciplinar [31, p.21]. Modelul transdisciplinar presupune următoarele 3 principii: 1) evaluarea motorie, senzorială, cognitivă și comunicativă a copilului, este anturajul natural și, in special, la domiciliu; 2) instruirea abilităților de bază: motorii, senzoriale, cognitive, de limbaj și comunicare a copilului trebuie să se facă prin activități corespunzătoare vîrstei și mediului de viață obișnuit, în anturajul natural; 3) terapia trebuie să se desfășoare în decursul zilei, în situații firești de activitate obișnuită a copilului.
În modelele multidisciplinar și transdisciplinar are loc o interacțiune strînsă dintre părinți și profesioniștii tip de parteneriat, centrat pe familie. Familia se implică activ în luarea deciziilor, serviciile sînt orientate pe nevoile individuale ale familiei și copilului. Specialiștii respectă competența membrilor familiei, țin cont de perspectivele familiei, sînt influențați de cunoștințele și resursele familiale și cele comunitare [36, p.52]. În parteneriatul centrat pe familie, specialiștii colaborînd cu familia, oferă servicii de instruire a familiei, cunoștințe și experiențe, soluționînd în comun problemelor etc.
Actualmente sînt descrise 4 modele de interacțiune părinte-specialiști in funcție de tipul de parteneriat și de modalitatea de distribuire a responsabilităților, și de luare a deciziilor. Aceste modele s-au stabilit și au evoluat pe parcursul anilor de activitate practică:
1. consilierea/psihoterapia părinților (inițiată in anii 1950-1960)
2. implicarea/instruirea familiei (inițiată in anii 1960-1970)
3. servicii centrate pe familie (inițiată in anii 1980)
4. fortificare colectivă (inițiată in anii 1990 – secolul XXI).
Cu patru-cinci decenii în urmă modelul de bază de interacțiune îl constituia consilierea părinților, sub conducerea totală a specialistului. Mai tîrziu, tot mai frecvent este aplicat modelul de parteneriat părinte-specialist cu fortificare colectivă, în care părinții colaborează cu specialiștii. În tipul tradițional autoritar-dominant de interacțiune, din partea părinților se observa o autoestimare scăzută, o reducere a potențialului social și personal. Acest tip de interacțiune nu creează condiții optime pentru manifestare emoțională și personală. Specialistul deține controlul prioritar asupra informației, asupra resurselor necesare copilului, asupra luării deciziilor. Specialistul stabilește diagnosticul și prescrie tratamentul. Acest tip autoritar de interacțiune se observă și în modelul al doilea de interacțiune – instruire / antrenare a familiei.
Modelul productiv de CONSOLIDARE COLECTIVĂ, bazat pe partinierat, este un model nou de interacțiune, în care profesioniștii, membrii familiei, prietenii și membrii comunității dedermină în comun strategiile resursele, planifică, iau decizii, crează mediul optimal de dezvoltare a beneficiarului [32, p.78].
Modelul de instruire / antrenare a părinților se bazează pe principiul potrivit căruia anturajul familial exercită influența principală asupra inteligenței copilului. Acest model de depășire a „deficitului părintesc”, presupune instruirea părinților pentru ai transforma “în terapeut” și “instructor” la domiciliu – parte componentă de bază a programelor de recuperare și integrare socială. Apare conflictul în dorința părintelui de a rămîne părinte și ceea ce i se impune să devină. Ca rezultat părintele, îndeosebi mama copilului cu dizabilități trece prin stresuri, faze de șoc, negare, mîhnire, vinovăție, depresie. Ca urmare, și în cazul acestui model, frecvent are loc instituționalizarea copilului, nu se discută dreptul copilului la tipul și forma de educație (anii 1960). Prin urmare, realizarea acestui model, cere performanțe speciale din partea părinților, timp pentru adaptare la cerințele realizării, devotament și implicare maximă Și în acest tip de interacțiune, specialiștii dețin rolul dominat asupra familiei în ce privește stabilirea nevoilor copilului și în alegerea căilor de satisfacere a acestora.
Modelul centrat pe familie are ca scop îmbunătățirea stării familiei ca un tot intreg. Activitățile sînt orientate asupra tuturor membrilor familiei, inclusiv și asupra comunității, ca factor important de influență asupra funcționării familiei [10, p.43].
Serviciile devin orientate pe familie, alegerea (luarea deciziei), determinarea activitățulor de intervenție este pusă în seama familiei. Specialistul servește ca agent în promovarea deciziei familiei. Familia hotărăște natura relațiilor cu specialiștii. La baza acestui model stă conceptul, că familia laturi puternice, energii, capacități talente, posibilități, valori, speranțe viziuni și resurse semnificative în îngrijirea și creșterea copilului.
Specialistului îi revine doar rolul de a organiza și instrui familia în realizarea programelor sociale, facilitînd accesibilitatea familiei la factorii de mediu, care ar face mai eficiente punctele forte ale familiei. În acest model puterea este împărțită între membrii familiei și specialiști, ea fiind mai limitată pentru specialiști, în comparație cu modelele anterioare; specialistul își exercită puterea sa prin intermediul capacităților familiei. Familia devine o constantă în viața copilului, se schimbă serviciile și personalul, există condiții pentru o colaborare bună între părinți și specialiști; sistemul de îngrijiri presupune servicii pentru copil și pentru membrii familiei.
Serviciile orientate pe familie pot constitui o dificultate în plus pentru familie; pentru mulți dintre părinți este mai ușor de a accepta doar rolul de beneficiar pasiv de servicii; de facto, serviciile rămîn, totuși, orientate pe copil și frecvent nu este inclusă toată familia, ci doar mama.
Modelul orientat pe familie presupune rezultate și pentru familie, inclusiv creșterea competențelor familiei, abilităților ei de a face față nevoilor copilului.
În Modelul de consolidare colectivă familia deține rolul central, în alegerea serviciilor sociale, medicale și educaționale. În oferirea serviciilor (consiliere, instruire, tratament etc.) familiile sînt încurajate să formeze rețele de sprijin cu alte familii, cu prieteni, vecini, cu prestatori de servicii și cu alte resurse din comunitate.
În relațiile părinte-specialist; specialistul are rol de partener, facilitator, colaborator, dar nu de expert. Rezultate scontate: sinergie (eficiența totală a grupului este mai mare decît suma eficienței tuturor părților).
Toate aceste 4 modele sînt utilizate în toate țările dezvoltate. Dezvoltarea de la servicii centrate pe expert, la servicii centrate pe familie a parcurs o cale anevoioasă, de lungă durată
Tabelul 4. Programe de asistență socială în promovarea integrării sociale a persoanelor cu dizabilități[2, p. 51].
În modelul anterior, centrat pe copil intervențiile timpurii, practicate în perioada precoce se centrau doar pe necesitățile copilului, cu instruirea lui directivă. Dezvoltarea copilului, se centra inclusiv pe accelerarea stării cognitive, limbajului, funcțiilor sociale și motorii, cu sporirea participării copilului la diferite activități. Frecvent, părinții erau încurajați să implementeze și să susțină activități de intervenție timpurie la domiciliu.
„Generațiile” noi de studii științifice biosociale au propus standarde științifice mai riguroase, în dezvoltarea copilului [4, p.19].
În „generația a doua” de cercetări preocuparea este axată pe intervenții sociale, medicale și educaționale diversificate. Copiilor le sînt propuse programe, terapii, educație, activități la domiciliu etc. Lipsește însă interacțiunea părintelui cu copilul.
Din modelele precăutate în lucrare se desprind trei mode de bază: Primul model, bazat pe interacțiunea părinților cu copilul. Se caracterizează prin receptivitatea senzitivă a părintelui. Comunicarea părintelui cu copilul este sensibilă, receptivă, cordială, cu dragoste și simpatie în orice situații cotidiene, pe toată perioada vieții.
II. SERVICII COMUNITARE PENTRU PERSOANELE CU DISABILITĂȚI.
II.1. Instruirea în Europa a specialiștilor și părinților în domeniul creșterii, îngrijirii, educației persoanelor cu dizabilități.
În țările Europei nu este un studiu unic, de comparare a experiențelor existențe în domeniul pregătirii, instruirii, formării și perfecționării specialiștilor în domeniul asistenței sociale a persoanelor cu disabilități.
Există inițiative recente de a iniția asemenea studii, ce-ar permite standartizarea serviciilor de asistență socială pentru toate țările Europei [34, p.137].
Și modelul de servicii și cel de instruire sunt extrem de eterogene și nu permit o simplă comparație. Complexitatea intervențiilor medicale, pedagogice, psihologice, sociale, activitățile dedicate copilului cu disabilități și familiei acestuia depășesc standardele profesionale ale unui singur domeniu de specialitate [5, p.29].
Eficiența acestor intervenții se centrează pe identificarea necesităților copilului și familiei, pe capacitățile familiei de a se include activ în ingrijirea și creșterea copilului, beneficiind de servicii sociale, educaționale și medicale, cum ar fi: terapii specifice individualizate, ca ex., fizioterapie, programe holistice de fortificare, educație specială, stimularea dezvoltării, terapia sistematică familială).
Posibil, nu toate familiile ce cresc un copil cu dizabilități necesită obligatoriu intervenție timpurie; existența unui diagnostic nu este o condiție în sine, în special, în cazul familiilor cu tulburări psihice [37, p.67].
Tabelul 5. Inițiative de instruire a specialiștilor în unele țări ale Europei [37, p. 67].
În suportul familiei și copilului sînt implicați profesioniști de profil diferit, care activează în comun într-o echipă transdisciplinară. Dezvoltarea copilului, tipurile de servicii, cooperarea între servicii, lucrul interdisciplinar în echipă, soluționarea de caz, dezvoltarea abilităților personale, lucrul cu familia, etc. – constituie compartimentele obligatorii care trebuie să fie cunoscute de către acești specialiști.
Asigurarea șanselor egale în participarea la viața socială a persoanelor cu disabilități, în Republica Moldova se structurează pe mai multe orientări de acțiune ale politicilor incliziunii, cum ar fi.
Dezvoltarea unei rețele comprehensive de centre de zi în scopul recuperării, dezvoltării și integrării în comunitate a persoanelor cu dizabilități. În cadrul acestor rețele trebuie să existe și centre de informare și consiliere, atît atît pentru persoanele cu disabilități cît și pentru familiile acestora.
Îmbunătățirea serviciilor la domiciliu pentru persoanele cu disabilități grave neinstituționalizate, în primul rînd prin creșterea capacităților de îngrijire specială a asistenților personali ai acestora. Deși sînt elaborate o serie de reglementări, norme, strategii, programe destinate persoanelor cu dizabilități, mai persistă dificultăți în implementarea și realizarea acestora.
Asigurarea – pe fondul serviciilor de asistență socială comunitară (preconizate a se realiza în baza legii asistenței sociale/ a servciilor de asistență socială) – a unor sisteme expert locale care să reprezinte veriga de legătură între principalul finanțator al serviciilor / beneficiilor (comunitatea, primăria) destinate acestor categorii și organizațiile guvernamentale județene specializate.
Promovarea accesului persoanelor cu disabilități ușor la servicii sociale nespecifice (educație normală, servicii de asistență medicală primară și preventivă) inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii speciale pentru persoanele cu handicap: infrastructură stradală, lifturi speciale pentru accesul la metrou, infrastructură specială pentru accesul în clădirile instituțiilor publice etc.
Promovarea educației incluzive concomitent cu educația pentru incluziune a întregii comunități, prin integrarea valorilor toleranței și acceptării diferențelor – în primul rînd – în cadrul proceselor educaționale, la toate nivelele sale. Programele școlare trebuie să promoveze o viziune deschisă asupra vieții, care să permită dezvoltarea unui sentiment de înțelegere reciprocă și solidaritate socială [10, p. 67].
Acest sub-obiectiv presupune:
cusuri speciale pentru cadrele didactice în vederea includerii copiilor cu handicap motor și ușor psihic în cadrul educațional comunitar;
programe de conștientizare a nevoilor specifice ale persoanelor cu handicap, a riscurilor pentru întreaga comunitate ale neadresării acestora și de creștere a solidarității sociale cu aceste categorii de persoane; desfășurarea acestor programe trebuie să aibă în primul rînd în școli.
Dezvoltarea serviciilor de pregătire și formare profesională a persoanelor ci disabilități, prin finanțarea de către SSPH a unor proiecte (proiecte proprii sau din cadrul unor ONG -uri)
Crearea oportunitățlor de muncă pentru persoanele cu disabilități, prin formarea unor structuri productive protejate și acordarea unor noi măsuri stimulative pentru acestea: reduceri semnificative ale costurilor globale destinate acoperirii impozitului de profit.
Acordarea de măsuri stimulative pentru angajatori (potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă)
Acordarea persoanelor cu disabilități a unor facilități deja instituite pentru alte categorii sociale vulnerabile și cu risc crescut de sărăcie, ca de exemplu accesul la magazinele de tip economat [28, p.96].
Asigurarea unui mediu adecvat în vederea recuperării, cel puțin parțiale, a persoanelor cu handicap în cadrul instituțiilor de tip rezidențial
Dezvoltarea și diversificarea surselor de autofinanțare la nivelul instituțiilor rezidențiale, avînd în vedere că majoritatea sunt plasate în mediul rural.
Dezvoltarea unor programe recuperatorii specifice concomitentcu elaborarea unor indicatori și standarde clare de monitorizare și evaluare a programelor derulate în astfel de instituții [3, p.153].
Promovarea dezinstituționalizării prin strategii specifice (neincluzînd aici și pe cele referitoare la serviciile din cadrul instituțiilor și a celor din comunitate)
Prevenirea/eliminarea abuzurilor familiilor persoanelor cu disabilități, în special asupra persoanelor vîrstnice prin îmbunătățirea legislației și a sistemului de evaluare a cererilor de internare;
Înlocuirea, cel puțin parțială, a instituțiilor cu case sociale pentru persoane cu disabilități, care să asigure acestora viețuirea în condiții de normalitate, dar pe baza cooperării înre aceste persoane și a parteneriatelor cu familiile, comunitatea și sistemele expert. Casele sociale sunt o formă de gospodărie în comun ce se structurează în jurul unor ateliere ce dezvoltă activități aducătoare de venit. Construcția unor astfel de medii de rezidență presupune obținerea unor credite preferențiale dar și cooperarea cu alte instituții guvernamentale și neguvernamentale [12, p.143].
Asigurarea unei finanțări în acord cu necesitățile zonale/ locale
Crearea unui sistem de indicatori care să măsoare eficacitatea și eficiența serviciilor de suport pentru persoanele cu disabilități, diferențiate pe instituții și servicii oferite la domiciliu [11, p.72].
La 3 decembrie, în lume e marcată ziua internațională a invalizilor declarată de Organizația Natiunilor Unite. Scopul acestei zile este de a conștientiza populația privitor la situația persoanelor cu handicap, de a propaga principiul de egalitate.
În prezent în Republica Moldova sunt înregistrate 157959 persoane cu disabilități, dintre care 24059 cu primul grad de invaliditate, 107177 cu gradul II de invaliditate și 26723 cu gradul III de invaliditate.
O prioritate în activitatea Ministerului Muncii și Protecției Sociale este promovarea și realizarea măsurilor de protecție socială a populației. În acest scop au fost elaborate și modificate un șir de acte normative privind protecția socială a persoanelor cu disabilități.,
În scopul reabilitării sociale, persoanele cu handicap au posibilitatea să-și recupereze sănătatea în cele 2 centre Republicane de recuperare a sănătății invalizilor și pensionarilor „Speranța” din or. Vadul lui Vodă și „Victoria” din or. Sergheevca (Ucraina), subordonate Ministerului Sănătății și Protecției Sociale [5, p.36].
Anual în aceste centre își recuperează sănătatea 8970 pensionari și invalizi.
Autoritățile Locale în comun cu organizațiile neguvernamentale, contribuie la dezvoltarea rețelei centrelor de reabilitare socio-medicale pentru persoane cu disabilități la nivel local. Astfel, la momentul actual, în republică sunt create și funcționează 25 centre de reabilitare în care se deservesc 823 de persoane. Centre similare urmează a fi deschise încă în 15 raioane ale rebublicii.
În prezent în republică sunt create și funcționează 36 centre de reabilitare (cu 2559 beneficiari) și 17 aziluri (cu 372 beneficiari).
Un sprijin semnificativ constituie acordarea serviciilor de alimentare în cantinele de ajutor social pentru categoriile socialmente vulnerabile, inclusiv persoanele cu disabilități. Astăzi, în republică funcționează 83 cantine de ajutor social, de serviciile cărora beneficiază 4164 persoane socialmente defavorizate.
II.2. Metode de intervenție socială în acordarea serviciilor sociale persoanelor cu dizabilități
Serviciile comunitare de asistență socială specializată pentru persoane cu disabilități sunt parte integră a servciilor sociale comunitare. Specificul acestor servicii reiese din diversitatea tipologiilor disabilității, specificul conform diferitor vîrste, problemelor sociale și necesităților specifice ale persoanelor cu disabilități precum și disponibilitatea resurselor financiare, materiale și umane în comunitate. De aceea există mai multe forme de prestare a serviciilor: în cadrul instituțiilor rezidențiale, Cntre de plasament temporar, Centre de reabilitare, Centre de zi sau comunitare, servicii de asistență la domiciliu sau Centre de asistență socială comunitară.
Reieșind din caracteristica generală a persoanelor cu disabilități pot fi evidențiate următoarele servicii:
Serviciu de zi de îngrijire și reabilitare multifuncțională pentru copii cu duzabilități locomotorii
Serviciu de reabilitare socio – medicala pentru persoane cu disabilități locomotorii
Serviciu de reabilitare pentru copii cu disabilități de intelect
Servicu de plasament temporar pentru copii cu disabilități severe
Serviciu de îngrijire și recuperare pentru adulți cu disabilități
Servicu de zi pentru persoane cu disabilități senzoriale
Serviciu de zi pentru copii cu tulburări de limbaj
Serviciu de intervenție timpurie pentru copii cu disabilități
Conform diferitor abordări și practici internaționale pot fi și alte servicii de sprijin și asistență pentru persoane cu disabilități.
În general, serviciile sociale pentru persoanele cu disabilități sunt focusate pe îmbunătățirea calității vieții acestora prin oferirea de alternative (servicii noi create conform necesităților beneficiarilor de servicii sociale) și servicii de calitate. De asemenea, serviciile crează o independență / autonomie personală mai mare pin recuperare și reabilitare, dezvoltare de abilități sociale și profesionale. În același timp, aceste servicii crează noi oportunități în comunitate pentru autorealizarea persoanelor cu disabilități, construiește relații bazate pe umanism și cooperare sau responsabilitate socială [22, p.25].
Serviciile de asistență socială a persoanelor cu disabilități, după cum arată schema de mai sus, pot avea o legătură directă cu alte servcii din comunitate sau la nivel de regiune sau republică.
Serviciile pentru persoanele cu disabilități sunt într-o legătură strînsă cu alte servicii de comunitate și presupune o colaborare strînsă cu acestea pentru a atinge la maxim scopul integrării sociale. Serviciile specializate nu pot prevede un spectru foarte larg de servcii și aproape întotdeauna fac apel la alte servicii disponibile în comunitate. În așa mod se crează o rețea de servicii comunitare care abordează complex problematica beneficiarilor. Aceste servicii sunt construite în baza a mai multor principii și presupun împuternicirea sau ajuorarea (asistența) persoanelor cu disabilități pentru a face față sinestătăor problemelor și situațiilor cotidiene care le crează dificultăți. În asemenea situație, rolul asistentului social este de a ajuta persoana cu disabilități și familia acestuia utilizînd serviciile existente în comunitate.
În cadrul rețelei de servicii sociale, serviciile pentru persoane cu disabilități trebuie să țină cont de diversitatea necesităților beneficiarilor și să prezinte întreaga gamă de servicii sau posibilă asistență din partea Autorităților Publice (Locale sau Centrale) și societății civile (inclusiv ONG-uri). Schema de mai jos prezintă aspectele și structurile ce țin de asistența acestor persoane [11, p.3].
Este important de realizat faptul că persoanele cu disabilități pot beneficia de aceste servicii conform legislației în vigoare. Managerii acestor servicii trebuie să fie la curent cu spectrul de servicii pentru categoria de beneficiari și să șe acceseze cînd este nevoie pentru a da o oportunitate mai mare persoanelor cu disabilități în vederea reabilitării și integrării lor sociale.
Figura 1. Servicii sociale pentru persoane cu disabilități [11, p.3].
Practica occidentală ne arată că cea mai eficientă metodă de lucru cu beneficiarii de asistență socială este abordarea multidisciplinară a cazului. Organizarea tehnică a lucrului cu persoanele este pusă în responsabilitatea unui manager de caz care de obicei este asistentul social. De aceea, este esențială desemnarea unui responsabil de caz pentru a asigura coordonarea eforturilor specialiștilor implicați. Responsabilul de caz intermediază relația dintre persoana cu disabilități și familie (naturală sau substitutivă), răspunde de organizarea eficientă a intervenției în echipă, acordînd atenția cuvenită fiecărui profesionist și delimitînd clar atribuțiile fiecăruia. Evaluarea periodică a cazului în cadrul echipei se face pe bază de documente scrise, argumentate.
În lucrul cu beneficiarii, asistentul social ține cont de posibilitățile de ajutorare prin intermediul posibilităților deja existente: beneficii sociale (pensii și prestații bănești – alocații sociale de stat, alocații pentru îngijire, compensații nominative, alocații lunare de stat, compensații pentru transport, compensații pentru călătoriile în transportul urban și interurban și ajutoare bănești de o singură dată din fondurile de alocații sociale) și servicii sociale[17, p.58].
După specificul gradului de disabilitate, serviciile sociale pot fi grupate în mai multe tipuri de servicii sociale acordate.
Tabelul 6. Tipuri de servicii sociale acordate [17, p. 58]
Instrumentarul de intervenție al asistentului social este divers. În organizarea lucrului cu beneficiarii el poate folosi următoarele metode:
observația (exploratorie, de diagnostic, experimentală, externă, participativă, structurala, nestructurală)
documentarea (clasificarea documentelor, analza documentelor sociale)
interviul (clinic, interviu de profunzime, semistructurat, structurat)
biografică (povestea vieții, istorii individuale, studii de caz)
ancheta socială, convorbirea , consilierea
În lucrul cu persoanele cu disabilități asistentul social este conștient de rolurile pe care poate să le joace la diferite etape ale intervenției sau în dependență de caz:
broker social (legătura dintre client și resursele din comunitate);
facilitator (în timpul asistării beneficiarilor în găsirea resurselor interne pentru a realizaschimbări);
profesor (oferă noi informații necesare pentru a se descurca în situații poblematice);
mediator (rezolvarea disputelor care pot apărea între asistat și alte persoane sau organizații);
avocat (purtător de cuvînt al beneficiarului, apărîndu-i cauza).
În tot procesul de lucru cu beneficiarii, asistentul social este acel specialist care deține cazul în întregime și este responsabil de monitorizarea lui de la primele etape, pînă la sfîrșitul intervenției, chiar dacă în procesul lucrului au intervenit mai mulți specialiști sau cazul a fost transmis unei alte structuri de asistență socială.
Pentru a organiza o intervenție eficientă, asistentul social, trebuie să cunoască aceste topologii a disabilității și caracteristica lor generală. Acest lucru va elimina riscuri posibile de intervenții nereușite și va determina alegerea celor mai apropiate metode de lucru cu beneficiarii.
În dependență de instituția în care activează sistemul social, acesta va acționa în conformitate cu misiunea și profilul instituției, spectrul de servicii prestate, etc. Fiind parte a unei echipe multidisciplinare, asistentul social își planifică lucrul în conformitate în vederea atingerii scopului propus și atragerii altor specialiști în soluționarea cazului în dependență de necesitățile individului.
Instrumentele de intervenție socială menționate se realizează prin diversitatea serviciilor sociale, acordate beneficiarilor în diferite instituții, cum ar fi:
Prima etapă a lucrului asistentului social este identificarea și apoi evaluarea necesităților persoanelor cu disabilități.
Identificarea potențialilor beneficiari se efectuează prin mai multe metode:
Informare și sensibilizarea comunității
Evaluarea inițială a potențialilor beneficiari
Raportarea „cazului” de către familie, rude, vecini și alți membri ai comunității
Recomandări făcute de către diferite instanțe sau instituții
Realizarea de cercetări în comunitate
Apelarea de sinestatător a persoanelor la serviciu [23, p.106].
În baza identificării, asistentul social își planifică evaluarea primară a beneficiarilor. De regulă asistenții sociali utilizează ancheta socială pentru evaluare. Evaluarea trebuie să țină cont de toate aspectele vieții cotidiene a persoanei, iar informația colectată servește la elaborarea studiului de caz și a planului de intervenție multidisciplinară.
Tabelul 7. Catalogul serviciilor sociale [14, p.85].
Orientările dimensionale ale serviciilor sociale, centrate pe nevoile copilului cu disabilități și familia acestuia.
Scopul servicului de integrare este întoarcerea copilului în familie, susținerea lui în cadrul familiei, sprijinirea părinților și a copiilor, precum și promovarea rezultatelor pozitive înregistrate de toate persoanele implicate. Reintegrarea copilului în familia sa este un proces destul de dificil și complex, care necesită o evaluare amănunțită a necesităților copilului și a potențialului familiei de a satisface aceste necesități pentru o perioadă îndelungată de timp. Reintegrarea trebuie să satisfacă interesul major al copilului și trebuie să fie efectuată în baza unor indicatori, clari care se referă la stabilirea în familie, angajamentul și motivarea pentru a menține legătura cu copilul, crearea și dezvoltarea relațiilor cu copilul propriu. În cazul în care nici unul din acești indicatori nu este prezent, o reintegrare de succes este puțin probabilă [14, p.85].
Consecințele unui program de reintegrare eșuat și impactul lui asupra copilului va fi imens. Speranțele copilului de a deveni din nou membru al familiei sale pot să fie spulberate după reîntoarcerea sa în îngrijirea statului, și respingerea ulterioară cauzîndu-i o traumă psihologică semnificativă, care poate avea drept rezultat pierderea respectului de sine, a încrederii în forțele proprii, precum și apariția sentimentului de pierdere, suferință, furie pe sine însuși, pe părinți și instituție. Aceste emoții sunt deseori exprimate în comportamentul copilului.
Factorii care determină reușita unui program de reintegrare sînt:
Virsta copilului la momentul admiterii în instituție.
Perioada de timp petrecută în instituție.
Motivul admiterii în instituție.
Contactele familiei cu copilul.
Grupele prioritare de copii care urmează a fi evaluați și integrați în comunitate vor fi stabilite în conformitate cu următoarele criterii:
Copiii a căror familii locuiesc în vecinătatea instituției rezidențiale;
Părinții cărora sunt în stare să aibă grijă de ei;
Copiii și familile care au nevoie de susținere minimă după reintegrare;
Copiii și familiile care posibil vor avea nevoie de serviciile centrelor de zi, după reintegrarea copilului în familie;
Copiii mai mici vor avea prioritate față de cei mai mari [2, p.72].
Concluzii la primul capitol.
Din cele menționate anterior constatăm că în țările contemporane dezvoltate există o rețea diversă de instituții de stat, private, ONG-uri care oferă diferite servicii sociale, medicale și psihopedagogice, în dependență de gradul dizabilității, nevoile și problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități.
Acordarea serviciilor sociale au evoluat în dependență de istorie, filozofie, politici, factori economici etc.
Actualmente, există tendința ca serviciile acordate beneficiarilor să fie centrate pe familie și persoana cu disabilitate (vezi modelul transdisciplinar și modelul de consolidare colectivă).
Moldova, ca țară din comunitatea Europeană dispune de toate premisele teoretice și practice de a se conforma la politicile țărilor Uniunii Europene.
III. MARKETINGUL SERVICIILOR SOCIALE aplicative ÎN DOMENIUL ASISTENȚIAL A PERSOANELOR CU DEZABILITĂȚI
II.1. Metodologia cercetării în domeniul asistențial a persoanelor cu dezabilități
Ipotezele cercetării țin de studiul efectuat și standartizarea informațiilor teoretico-practice obținute. Reieșind din tema de cercetare, ne-am propus să realizez următoarele ipoteze:
Ipoteza teoretică. Dinamica scimbării societății, politicile sociale ineficiente și atitudinea comunități față de copiii invalizi cu disabilități mintale influențează determinativ asupra procesului de integrare socială a acestora.
Ipoteza experimentală.
Persoane cu disabilități mentale, se integrează mult mai ușor în mediul relațiilor sociale umane, în condițiile în care beneficiază și de servicii de asistență socială.
Eșantionul supus cercetării:
– Îl constituie 4 copii invalizi cu disabilități de intelect împreună cu familiile lor, care au fost selectate pentru a beneficia de serviciile de asistență socială, în cadrul centrului: „Casa Pentru Copiii Invalizi” din municipiul Ungheni.
– Sondajul de opinie: „La ce categorie de persoane vă atibuiți Dvs?” s-a desfășurat pe un lot de 140 persoane care cresc și îngrijesc copii invalizi în vîrstă de 18 ani;
– Sondajul de opinie: „Ce părere au despre copiii invalizi cu disabilități” îndeplinit de cătrte 4 persoane mature, care cresc și îngrijesc copiii invalizi ai lor;
Cercetarea a durat în 2 etape, timp de 2 ani.
Studiul teoretic descrie analiza bibliografică națioală și internațională.
Experimentul de constatare s-a desfășurat pe un lot de 140 de persoane.
Cercetarea practică am desfășurat-o în cadrul primăriei raionale Ungheni, în incinta Centrului: „Casa Pentru Copiii Invalizi”, care oferă servicii sociale pentru 30 de copii invalizi, inclusiv cu disabilități minetale, în vîrstă de pînă la 18 ani. Centru dat deservește numai copiii invalizi din municipiul Ungheni.
Obiective practice:
Determinarea datelor statistice privind persoanele cu disabilități în r-nul Ungheni;
Selectarea persoanelor cu dezabilități pentru anchetare;
Elaborarea anchetelor sociale
Determinarea problemelor sociale cu care se confruntă persoanele cu disabilități, după criteriul material de asigurare al lor.
Analiza datelor obținute;
Selectarea persoanelor cu disabilități pentru intervenirea socială;
Analiza studiilor de caz
Stabilirea scopurilor, metodelor și mijloacelor de intervenție socială și de ameliorare a problemelor cu care se confruntă persoanele cu disabilități selectate și supuse intervenției sociale;.
Urmărirea realizării obiectivelor practice preconizate și a gradului de adaptare – integrare a persoanelor cu disabilități în cîmpul relațiilor sociale;
Am identificat cu promptitudine problemele dificile cu care se confruntă zi de zi copiii cu disabilități de intelect. Comparativ cu alte categorii de persoane vulnerabile acești copii au de suferit cel mai mult. Am analizat în profunzime tema integrării, evaluări exacte a fiecărui copil, am stabilit relații de prietenie cu beneficiarii, planificîndu-mi în timp activitățile în calitate de asistent social.
În organizarea lucrului cu beneficiarii am folosit următoarele metode ca instrumentariu de intervenție:
Observația
Analiza studiilor de caz
Ancheta socială
Convorbire
Conseliere
Am contribuit la educarea și schimbarea comportamentelor și aptitudinilor spre bine.
Am acționat centrat în sprijinul copiilor cu disabilități de intelect. Într-o mare diversitate de situații i-am învățat să se ajute recipoc, să nu dispere, să fie înțelegători și curajoși.
Am lucrat mult cu familiile acestor copii, i-am informat că cea mai bună soluție pentru propriii copii e să crească și să fie alături de familia biologică, să nu renunțe niciodată la copii chiar și în cele mai dificile situații, deoarece tot timpul se va găsi soluția potrivită.
În lucru cu familiile, principala problemă pe care am abordat-o este siguranța copilului, copiii au dreptul la propria lor familie, familia este sursa fundamentală de îngrijire și ocrotire a copiilor.
În activitățile desfășurate pentru copil și familie am stabilit cîteva principii generale de lucru care trebuie să fie respectate:
Principiul îngrijirii copilului în familie.
Principiul respectării opiniei copilului.
Implicarea în munca directă cu copiii aflați în dificultate mi-a oferit posibilitatea de a-mi dezvolta abilitățile de a aplica în practică teoriile studiate:
– Teoria îngrijirii. Am încercat să-i ajut pe „ceilalți”, suportînd mediul în care se află. Am acordat un prim ajutor „ușurare și alinare” clienților în ceea ce privește problema lor[20, p. 148].
– Teoria atașamentului.
Am aplicat interviuri informaționale pentru a obține materialul necesar realizării istoricului social al copiilor cu care ama relaționat. Scopul acestui tip de interviu constă în obținerea informației care să-l ajute pe asistentul social să înțeleagă mai bine clientul și problemele lui.
Structura interviului este următoarea:
Informații de identificare: numele, data nașterii, adresa, telefon, ocupația, religia, rasa, statutul material, înălțimea, greutatea.
Prezentarea problemei: problema prezentată de client sau motivația în tocmirii istoricului social.
Date despre familie și copilărie: sunt prezentate experiențe familiale, probleme ale dezvoltării (vîrsta la care a început să meargă, aspecte ale autoîngrijirii și igienei, relații cu părinții, cu frații și surorile, crize de adaptare în timpul micii copilării).
Starea de sănătate: este prezentată o evaluare a stării de sănătate fizică și mintală, a internării subiectului.
Istoricul angajării: ce poziție ocupă, dacă sunt probleme.
Contacte cu alte instituții sau agenții care au ajutat pînă în prezent clientul, ce fel de ajutor a primit clientul din partea acestora.
Impresii geneale: sunt prezentate impresiile asistentului social despre client și observațiile din timpul interviului.
Am aplicat „ancheta socială”- metodă de bază în cunoașterea cauzelor ce determină apariția problemelor de asistență socială, am structurat-o pe mai multe tipuri de întrebări:
Date de identificare a copilului;
Date despre familie;
Istoricul social al copilului;
Starea de sănătate;
Situația materială/financiară a copilului;
Relații de familie și comunitate;
Observații;
Concluzii și recomandări.
Pentru a constata numărul de copii care necesită servicii de asistență socială, am încercat să determin numărul de persoane cu invaliditate, inclusiv, îndeosebi a copiilor.
Pentru copiii cu disabilități ușoare, în raionul Ungheni funcționează o singură școală, în s. Sculeni, care deservește 89 de copii. Aceștia, însușesc cunoștințe generale, elementare și profesiuni în domeniul șemnăriei, croitoriei, prelucrării pămîntului și îngrijirii animalelor. Acest fapt le permite, la absolvire să se integreze în societate și să se întrețină independent.
Din datele expuse în tabelul menționat, se observă următoarele:
numărul copiilor invalizi în raionul Ungheni se află în continuă creștere;
aceste categorii de populații au nevoie de protecție socială de stat, prin asigurarea regulată a plăților financiare lunare;
au nevoie de îngrijire permanentă din partea familiei;
au nevoie de asistență socială, medicală și psiho-pedagogică specializată;
majoritatea aceastei categorii de copii nu sunt cuprinși cu școala, din cauza incapacităților mentale;
centrele specializate de asistență socială oferă de obicei servicii copiilor invalizi, în cazul în care familia este acea care se adresează după servicii sociale. Prin urmare, se adresează de obicei acele familii care dispun de capacități mintale și se descurcă în informațiile privind acordarea serviciilor de asistență socială. Excluse sînt mai mult copiii invalizi din familiile foarte neasigurate, sărace, care duc un mod de viață amoral sau care trăiesc din cerșetorie.
asistența socială oferită în centre specializate se acordă numai pînă la vîrsta de 18 ani.
Diagrama 1. Repartizarea copiilor invalizi pe cauze de invaliditate
Notă: Persoanele vîrstnice cu invaliditate din raionul Ungheni, în afară de îndemnizații de la stat beneficiază, la insistența cererii beneficiarului, de asistență socială și medicală sporadică. De asistență psiho-pedagogică specializată nu beneficiază. Rețeaua de cantine populare pentru această categorie de populație aproape că nu există. În vîrsta matură, aceste persoane își mențin existența din cerșetorie și din mila Domnului.
Pentru a evidenția problemele cu care se confruntă familiile și persoanele cu disabilități, am selectat 140 de persoane din localitățile rurale și urbane, aflate în orășelul Ungheni și în apropierea acestuia.
În cadrul investigației sociologice, familiile care cresc, îngrijesc și educă persoane cu disabilități s-au pronunțat, prin autoidentificare, asupra nivelului de asigurare a propriei familii. La întrebările foarte asigurat și asigurat propuse în sondajul de opinie, răspunsuri afirmative n-au fost obținute. Datorită faptului, că profilul sărăciei în Moldova se caracterizează prin diferențe mari între zonele urbane și rurale, rezultatele sînt prezentate în funcție de mediul de reședință (vezi tabelul ).
Tabelul 9. La ce categorie Vă atribuiți Dvs.? (%)
Diagrama 2. La ce categorie vă atribuiți Dvs?
Analiza, conform mediului de reședință, relevă o diferență în aprecierea subiectivă a nivelului de trai al respondenților din gospodăriile investigate, „puțin asigurat” se consideră 15% de personae cu disabilități din mediul rural și 11,43% de personae din mediul urban.
Aceste personae cu disabilități își mențin existența, dispunînd de surse de venit parvenite din partea membrilor familiei care au serviciu, gospodăriilor auxiliare, ce le aparțin, alocările statului, asigurări financiare și alimentare cîștigate din proiectele ONG-urilor. Cu toate acestea persoanele cu disabilități nu-și pot permite să procure altceva decît strictul necesar. Sînt convinși că baza materială de care dispun nu le va permite să crieze o familie, care să promoveze viitorilor copii un viitor decent.
Foarte puțin asigurați se consideră 9,28% de personae cu disabilități din localitățile rurale și 12,14% din localitățile urbane. În familiile acestora lucrează cite o persoană adultă care întreține pe ceilalți membriai familiei. Sursele suplimentare de existență servesc îndemnitațiile de la stat, mila și proviziile alimentare ale rudelor, personalor credincioase, centrelor de asistență socială. Sînt convinși că viitorul nu le va aduce nimic luminos, iar pierderea întreținătorului se va solda cu sfîrșitul existenței lor în societatea dată.
Diagrama 3: Asigurarea după număr de persoane și loc de reședință.
Cea mai mare pondere o alcătuiesc persoanele care se consideră neasigurate (52,14%) , îndeosebi cei plasați în localitățile urbane 40,71% și mai puțini în localitățile rurale – 11,4, care nu dispun nici de o gospodărie auxiliară.
Neasigurați se consideră 7,14% cu disabilități din localitățile rurale și 23,57% din localitățile urbane. Aceste persoane trăiesc din sursele unuia din întreținătorii familiei, care au un serviciu ocazional sau prost plătit, din îndemnizațiile statului, din mila creștinilor și vecinilor.
Aceștia nu dispun nici cel puțin de strictul necesar, ducînd o viață mizeră de subexistență. Pe ei îi sperie viitorul în care nu au nici o speranță.
Îndeosebi de gravă este situația persoanelor cu disabilități, care se consideră foarte neasigurate – 4,28% din localitățile rurale și 17,14% din localitățile urbane.. Aceste persoane locuiest cu membri ai familiei care nu au nici un serviciu. Familiile dezorganizate, cu un nivel scăzut de educație, duc un mod de viață amoral în condiții antisanitare alarmante. Mulți din membrii acestor familii sînt consumatori de alcool, practică prostituția, furtul. Unica sursă de venit o constituie îndemnizațiile statului oferite persoanelor cu dizabilități. Existența și-o mențin din cerșetorie și din rămășițele de hrană aruncate de locatari. Nespălați, îmbrăcați în zdrențe, cu chip cronic înfometat, plin de suferință și izolare socială, adeseori nu sînt acceptați nici în localurile cantinelor publice.
Fiind neputincioși de a schimba mersul lucrurilor, aceste familii neasigurate și foarte neasigurate în care sînt persoane cu disabilități, sînt luate la evidență de organele abilitate ca fiind needucogene.
Mediul de reședință rural inregistrează un procent mai mic de asemenea persoane decît cei din localitățile urbane și invers, cele mai puține familii dezorganizate în care sînt persoane cu disabilități sînt în mediul urban, deși diferența procentuală nu este semnificativă.
Acest fapt ne confirmă profilul diferit al sărăciei și al problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, în funcție de mediul de reședință.
În prezent, în Centrul Pentru Copiii Invalizi, instituit pe lîngă Primăria municipiului Ungheni, coordonat de Consiliul Primăriei și finanțat de către organele Primăriei Ungheni cu suportul financiar al ONG-urile internaționale, stau la evidență 30 de copii invalizi, în vîrstă de pînă la 18 ani. Acești copii sînt deserviți de 40 de asistenți sociali, care acordă servicii la Centru și la domiciliu.
Rezultatele intervenției sociale efectuate:
Din cei 30 de copii în vîrstă de pînă la 18 ani, am selectat 4 copii invalizi cu disabilități mentale.
Am studiat mediul familial, fișa cu diagnosticul medical, care confirmă disabilitatea mentală.
Împreună cu asistenții de la Centru și membrii familiei acestor copii, am studiat problemele și nevoile acestor beneficiari.
Împreună și cu membrii familiile acestor copii am elaborat planul și activitățile de intervenție.
La doleanțele părinților, m-am axat mai mult pe aspectul acordării serviciilor cu scop educativ, de formare și respectare a igienii personale, de înlăturare a unor aspecte negative, observate în comportamentul copiilor, de formare a relațiilor de comunicare, a premiselor de adaptare la mediul de relații umane.
Rezultatele obținute le-am descris în studiul de caz.
II.2. Descrierea și interpretarea rezultatelor în domeniul asistențial al persoanelor cu dezabilități
Studiu de caz nr. 1
Oleinicova Olga, născută la 1 august 1995
Caracteristică psiho-socială
Integrarea benefeciarului în societate
Conduita în familie
Față de părinți reprezintă un atașament deosebit, ascultare. Este dependentă de parinți în majoritatea acțiunilor sale.
Relațiile cu fratele sînt tensionate. Nu se înțeleg reciproc. Este dominată de fratele său. Nu primește ajutor din partea lui.
Participarea la activitatea familiei. Poate participă la activități foarte neînsemnate și cele cu indicarea persoanelor din jur, îndeosebi a mamei. Poate efectua unele acțiuni, cum ar fi: aducerea unor obiecte ușoare, mutarea farfurii murdare de pe masă în chiuvetă.
Conduita în Centrul de Activități
Relațiile benefeciar-pedagog-social – docilă, rezervată.
Este supusă și solidară colegilor, fiind dependentă de aceștia
Conduita între prieteni – întreține relații de prietenie de tip familiar cu persoanele mature care îi arată afecțiune și înțelegere.
Caracteristicile personalității
Diagnostic psihiatric (din fișa medicală) : Deficiență mintală gravă (QI – 35-40).
Procese psihice. Nivel scăzut de dezvoltare. Atenția slab dezvoltată, memoria de scurtă durată, imaginația nedezvoltată, limbaj nedezvoltat la nivel de 8 luni. În vorbire persistă silabe: ba-ba, pi-pi, co-co, ză-ză, etc., prin care își exteriorizează dorințele vitale.
Trăsături ale afectivității. Avînd un succes pe care îl conștientizează se poate bucura, rîde. Reacțiile de eșec se caracterizează prin agitație, poate trage о persoană apropiată de mînecă pentru a împărtăși problema. Sensibilă, neechilibrată emoțional – poate rîde fără oprire sau se poate agita în diferite situații neînsemnate.
Trăsături de temperament.
Energia. Nu-și pune efort în nici un tip de activitate, nu-i rezistentă la oboseală. Echilibrul psihic e caracterizat printr-o impulsivitate ușoară.
b) Este о fire intraversa – închisă, retrasă, puțin cooperantă.
5. Aptitudini, interese, aspirații și preocupații în timpul liber.
Olga nu are interes, aspirații spre nici un fel de activitate.
În timpul liber se izolează de una singură jucîndu-se cu un obiect mic ce prezintă interes.
Este indiferentă față de toate jucăriile. Nu se joacă nici cu păpușa, nu cunoaște rolul ei.
Trăsături de viață și caracter.
Trăsături pozitive:
Caracteristici generale – ambițioasă în obținerea unui lucru care-i place mult;
Atitudinea față de societate, oameni
Este binevoitoare față de copiii ce o înconjoară, față de personalul din Centrul de Asistență Socială. Ușor se atașează față de aceștia.
Atașamentul și-l manifestă prin zîmbete, rîsete, țipete de bucurie. Are tendința să-i cuprindă persoanele de care este atașată.
Cu toate aceste nu manifestă interes să facă ceva, ce i se poruncește, nici atunci cînd este rugată.
Trăsături negative:
E putin egoista, dacă are ceva gustos nu împarte cu nimeni.
Cu greu percepe vorbirea impresivă și expresivă. Din acest motiv, cu greu îndeplinește o sarcină, numai dacă i se repetă de cîteva ori, explicîndui-se. În mișcări e lenoasă, foarte puțin mobilă.
Scopuri:
Problemă: La venirea ei în Centru, Olga era absolut izolată, nu contacta cu nimeni.
Scop: Adaptarea în colectiv.
Problemă: Întodeauna la ea poartă о curelușă pe care о flutură. Vocabularul la nivelul silabilisirii. Vorbește întruna, diferite silabe, fără de nici o semnificație.
Scop: Dezvoltarea vorbirii impresive și expresive. Dezvoltarea vocabularului de cuvinte simple: apă, pîine, papă, tata, mama, baba etc. Înlăturarea obișnuinței de a mai flutura întruna curelușa.
Problemă: Nu poate folosi robinetul penru a-și spăla miînile și fața.
Scop:
Formarea deprinderilor de a închide și deschide robinetul.
Formarea deprinderilor de a folosi ара pentru a se spăla pe miîni și pe față.
Problema: Nu înțelege rolul lingurii și al furculiței. Сu lingura mănîncă foarte neglijent, împingînd cu ea mîncarea din farfurie direct în gură.
Scop:
Dezvoltarea procesului de cunoaștere a rolului tacîmurilor.
Formarea deprinderilor de a se folosi de саnа și furculiță.
Problemă: Motorica mîinilor, în special a degetelor e slab dezvoltată. Nu poate apuca obiecte mici, subțiri: pix, foarfece, minge, cană.
Scop:
Cunoașterea destinației creionului, plastilinei, mingii ș.a.
Dezvoltarea motricității mîinilor prin apucarea creionului, frămîntarea plastilinei sau modelarea unor bastonașe.
Formarea deprinderilor de a arunca și prinde mingea.
Problemă: N-are deprinderi de igienă simplă, de autodeservire: nu se poate spăla, îmbrăca, încălța, descălța.
Scop: Formarea deprinderilor de igienă simplă și de autodeservire:
Respectarea igienii corporale;
Cunoașterea cu noțiunea destinației încălțămintei și îmbrăcămintei: denumirea șu memorizarea hainelor, încălțămintei:
Formarea deprinderilor de a îmbrăca și dezbrăca haina; de a încheia și descheia haina;
Formarea deprinderilor de a se încălța și descălța;
Formarea deprinderilor de a lega și deslega șireturile.
Metode de lucru:
Metodă – Încadrarea binefeciarului în diferite activități (gimnastica, plimbări, dans).
Metodă – Înlocuirea curelușei cum ar fi ex. mingea,creionui.
Metodă:
Explicații referitoare la rolul robinetului.
Explicații repetate la închiderea și deschiderea robinetului.
Să dezvolte capacitatea de a simți ара prin atingerea la deschiderea robinetului.
Exerciții repetate de spălare a mîinilor cu ajutorul pedagogului social.
Metodă:
Explicații ce țin de rolul și folosirea tacîmurilor.
Demonstrare și exercitare de a folosi furculița și lingura.
Metodă:
Demonstrarea și exercitarea rolului creionului, cănii, plastilinei.
Exercitări nenumărate.
Metodă:
De exercitat pe îmbrăcămintea proprie cu ajutor.
Demonstrări, încercări împreună сu pedagogul de a se îmbrăca și dezbrăca.
Evaluarea rezultatelor obținute:
Scop atins
Scop atins partial
Scop atins partial
Scop atins partial
Scop atins
Scop atins partial
Studiu de caz nr. 2
Valerevici Pavel, născut la 3 mai 1992
Caracteristica psiho-socială
Integrarea benefeciarului în societate.
Conduita în familie
Față de părinți – dependent.
Participarea la activități în familie: Ex: O ajută pe mama la dus ceva mai greu, sau la făcut ordine în casă. Spală vesela, clătește rufe. Dă cu aspiratorul.
Conduita în Centrul de Activități
Relații binefeciar-pedagog – social – independent.
Relații cu colegii – e о persoană independentă nu are nevoie de ajutorul nimănui.
Conduita între prieteni- bunăvoitoare.Prietenește mai mult cu băieții.
Caracteristicile personalității:
Diagnostic psihiatric (din fișa medicală): deficiență mintală moderată
(QI – 36-51)
Procese psihice: Gîndirea, atenția, memoria imaginația, – foarte slab dezvoltate. Vocabular foarte limitat de cuvinte (rostește cuvintele "mama", "papa" și unele silabe, ca da și nu). Vorbirea impresivă nedezvoltată. Vorbirea expresivă puțin dezvoltată. Nu poate să-și exprime dorințele, sentimentele prin cuvinte.
Trăsături ale afectivității. Sensibil.
Trăsături de temperament. Este energic, mereu în mișcare. Ades nu conștientizează ceea ce face. Poate să se învîrtă, legănîndu-se toată ziua.
Aptitudini, interese, aspirații și preocupații în timpul liber.
Majoritatea timpului liber îl petrece la televizor sau lîngă casetofon. La prima vedere pare să-i placă muzica și dansul. Cînd îl întrebi ce-i place nu poate răspunde.
Trăsături de viață și caracter.
Trăsături pozitive: obține întotdeauna ce-și dorește.
Trăsături negative: Încăpăținare, negativism, agresivitate, isterie.
Nu este apt de a respecta și de a menține reguli de conduită și comunicare, face ce vrea, este obraznic, sare la bătaie fără de nici un motiv.
Scopuri:
Problemă: Agresivitate.
Scop: De a o înlătura.
2. Problemă: Tinde să fie lider. Vrea ca toți să i se supună din frică. Țipă, se enervează.
Scop: De înlăturat acest viciu.
Evaluarea
Scop atins partial.
Scop atins partial.
Studiu de caz nr. 3
Lachi Olga, născută la 23 noiembrie 1994
Caracteristică psiho-socială
Integrarea benefeciarului în societate
Conduita în familie
Față de părinți – independentă.
Participarea la activități în familie – la toate activitățile.
Conduita în Centrul de Activități
Relații binefeciar – pedagog – social: independentă.
Relații cu colegii: independentă, ajută pe cei ce au nevoie de ajutor.
Conduita între prieteni: intreține relații de prietenie cu toți.
Caracteristicile personalității
Diagnostic psihiatric (din fișa medicală):
Deficiență mintală moderată (QI – 45-50).
Procese psihice. Gîndirea, atenția, memoria slab dezvoltate. Imaginație dezvoltată. Vocabular limitat de cuvinte. Suferă de tulburări de pronunție. Are disfonie.
Abilități: Olea este о persoană interesantă, predispusă să afle cît mai multe lucruri. Îi place să deseneze, cu toate că acest lucru nu i se primește bine întotdeauna. Scrie unele litere și cuvinte simple, după copiere. Nu poate scri după dictare. Citește silabe deschise și închise. Silabe cu două consoane alături nu le poate citi. Este îngrijită, îi place curățenia, poate coase.
Trăsături ale afectivității. O persoană sensibilă, uneori pînă la lacrimi.
Trăsături de temperament.
Se mișcă alene, apatic, îi place să stea mai mult locului. Se află mereu la masă. Nu este predispusă să-și cheltuie energia, deplasîndu-se după anumite lucruri sau treburi.
Aptitudini, interese, aspirații și preocupații în timpul liber.
Timpul liber îl petrece la televizor, rar cînd se plimbă pe afară .
Îi place să-și imagineze diferite situații, în care se vede eroina principală.
Are capacități de a contacta cu alți copii. Încearcă să le povestească imaginațiile sale. În comportare încearcă să o facă pe maturul, să emite pe mama sau pe educatoare.
Trăsături de viață și caracter.
Trăsături pozitive: Dacă și-a dorit ceva, mereu obține acel lucru.
Trăsături negative: Puțin egoistă.
Scopuri:
Problemă: Izolarea
Scop: De îndepărtat izolarea.
Problemă: Egoism.
Scop: De înlăturat acest viciu.
Evaluarea rezultatelor obținute:
Scop atins partial
Scop parțial atins.
Studiu de caz nr. 4
Sîrbul Svetlana, născută la 15 martie 1993
Caracteristica psiho-socială
Integrarea benefeciarului în societate.
Conduita în familie
Față de părinți – dependentă și foarte capricioasă.
Participarea la activități în familie – nu prea participă la nici о activitate.
Conduita în Centrul de Activități
Relații binefeciar – pedagog – social: dependentă mai mult.
Relații cu colegii: independentă și binevoitoare.
Conduita între prieteni: bună.
Caracteristicile personalității
Diagnostic psihiatric (din fișa medicală):
deficiență mintală moderată (36-51).
Procese psihice: Gîndirea, memoria, atenția slab dezvoltate. Imaginația – dezvoltată, Limbaj- parțial dezvolatat. Vocabular sărac de cuvinte, Utilizează mai mult substantive cu unele verbe. Cunoaște culorile de bază. Nuanțele culorilor slab le deosebește. Cunoaște literele de tipar și le poate copia. Nu poate citi nici silabe deschise simple.
Trăsături ale afectivității. Foarte sensibilă.
Trăsături de temperament.
Nu-și cheltuie energia prin mișcări. Este mai mult timp așezată la masă sau pe canapea.
Aptitudini, interese, aspirații și preocupații în timpul liber.
Cînd are dispoziție, Sveta îibește să deseneze. Cînd îi lipsește dispoziția bună, este foarte agitată, țipă, plînge, aruncă cu lucruri în cine nimerește sau haotic. Cînd obosește se ascunde pe sub masă, pat sau se ghemuie într-un ungher și nu vorbește cu nimeni foarte mult timp.
Citește silabe simple cu mare greu, numai atunci, cînd este impusă de cineva dintre maturi, și atunci dacă acesta stă alături de ea.
Trăsături de viață și caracter.
Trăsături pozitive: Cîte odată își atinge scopul dorit.
Trăsături negative: Agresivă, capricioasă, mofturoasă. egoistă în unele cazuri. Se agită, țipă fără sine și se poartă enervant.
Scopuri
Problemă: Foarte capricioasă.
Scop: De înlăturat acest caracter.
2. Problemă: Nu știe să numere.
Scop: De a о învăța să numere în limita la cinci.
Evaluarea rezultatelor obținute:
Scop atins partial.
Scop atins partial.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Persoanele cu disabilități mintale au devenit subiectul asistenței sociale în Republica Moldova odată cu apariția serviciilor de suport dezvoltate de către instituțiile de stat și Organizațiile Non-Guvernamentale. Necesitatea a fost dictată de abordarea multidisciplinară și complexă a problematicii disabilității.
La etapa actuală se vorbește mult de inegrarea socială a persoanelor cu disabilități. În fond, toate discuțiile axate pe problema integrării sociale au un singur scop laitmotiv: „Orice persoană cu disabilități trebuie să-și găsească locul potrivit în comunitate ca să nu rămînă izolat de societate”. Izolarea, singurătatea omului este întotdeauna dăunătoare și pentru individ și pentru societate.
Asistența Socială trebuie să mobilizeze prin forme și mijloace specifice solidarității sociale și să intervină cu măsuri preventive și corecte pentru depășirea stării de dependență socială sau să înlăture starea de dificultate pentru a asigura integrarea socială a persoanelor și familiilor defavorizate de unde fac parte și persoanele ce au un anumit handicap fizic sau mintal.
Reieșind din aceste deziderate este conștientizată reforma sistemului de asistență socială ce urmează să se implimenteze prin elaborarea cadrului legislativ la nivel jurudic și sistematizarea cadrului administrativ la nivel organizatoric.
Obiectivele spre care tindem, în pofida greutăților prin care trecem, vor prevala în sensul menținerii unui regim de securitate socială socială adecvat și satisfăcător, aducînd treptat dreptul securității sociale la nivelul corespunzător. Astfel, orice persoană care nu dispune de resurse suficiente și care nu are posibilitatea să le procure prin intermediul mijloacelor sau să le primescă dintr-o sursă, în special prin prestării de securitate socială, să poată beneficia de asistență corespunzătoare. Acest rol îi revine în mod direct asistenței sociale, iar reformarea acestuai va avea tendința să specifice sau să acorde statutul acestui doameniu, iar pe de altă parte va avea tendința să sporească echitatea față de beneficiari. Un loc aparte în mecanismul de protecție socială îl are domeniul persoanei cu disabilități, handicapul fiins recunoscut ca favorizant din aspectele social-economice, juridic și psiho-afectiv. Pe lîngă consecințele trecerii la economia de piață care a influențat considerabil situația social-economică a societății, persoana cu handicap este afectată și de incapacitate proprie de a-și satisface nevoile. De aici atît copiii cît și adulții cu disabilități fizice sau mintale trebuie să fie asisteți de către stat. Astfel spus, statul trebuie să-i asigure persoanei cu handicap și nu numai acelei persoane cu handicap mintal o viață decentă, garantîndu-i autonomia într-un sens și participarea la viața socială în celălalt sens. Pînă în prezent statul îi oferea acestei categorii de persoane servicii într-un cadruinstituționalizat sau contribuții materiale limitate.
Pe lîngă această calitatea servicilor menționate lasă de dorit, iar personalul implicat în acordarea acestora denotă lipsă de profesionalism.
Sericiile pentru copiii cu disabilități trebuie să fie planificate pe baza comunității obișnuite. Desfășurarea și dezvoltarea unui serviciu amănunțit ar trebui să vină din afara instituțiilor.
Serviciile trebuie să fie coordonate în fiecare zonă geografică și să fie considerate ca fiind egale ca importanță.
Ar trebui să fie desființată prioritatea serviciului de 24 ore zilnic la cei din instituții. Acordarea îngrijirilor acasă, deopotrivă cu alte forme de îngrijire în timpul zilei, vor fi atunci beneficiare și vor împiedica instituționalizarea. Conceptul de a-i ajuta pe acești copii în comunitate înseamnăși că vom atrbui o responsabilitate mai mare tuturor specialiștilor, ale căror calități le putem folosi în asigurarea servciilor de sprijin.
Accesul la integrare este valabil pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele cu disabilități, indiferent de handicap și gravitatea acestuia. În acest sens nu ar trebui să existe nici o restricție.
Studiul efectuat confirmă ipotezele lansate în această lucrare:
Ipoteza teoretică. Dinamica scimbării societății, politicile sociale ineficiente și atitudinea comunități față de copiii invalizi cu disabilități mintale influențează determinativ asupra procesului de integrare socială a acestora.
Ipoteza experimentală. Copii invalizi, cu disabilități mentale, se integrează mult mai ușor în mediul relațiilor sociale umane, în condițiile în care beneficiază și de servicii de asistență socială.
Succesul integrării persoanelor cu disabilități depinde de cooperarea dintre instituțiilor comunitare, care au în responsabilitate educația specială, protecția socială și protecția juridică care să asigure realizarea tuturor drepturilor lor prevăzute în convențiile internaționale ratificate de Republica Moldova.
Crearea se servcii centrate pe nevoile speciale ale persoanei cu disabilități și a suportului individualizat face parte dintr-un proces structurat care se desfășoară paralel cu dezinstituționalizarea și cu prevenirea instituționalizării.
Obiectivele principale ale serviciilor mizează pe promovarea vieții independente și a unei participări totale. Servciile oferite trebuie să fie de calitate ca persoanele cu disabilități să devină parte integrantă a societății în care trăiesc.
Asistenții sociali sunt abilitați nu doar să-i ajute pe indivizi să se adapteze la normă, ci și să regîndească regulile și normele deoarece acestea nu țin seama de fiecare individ în parte. Unii oameni suferă datorită faptului că trăiesc într-un sistem care îl ignoră ca individualitate sau le cere mai mult decît pot da. Pentru a putea trăi, acești indivizi încalcă unele dintre reguli. Din această pespectivă, activitatea asistenților sociali constă într-o mediere între normele statuale de societate și regulile individuale ale celor care nu pot și nu doresc să urmeze aceste norme.
Din cele relatate, deficiența mintală se raportează la o normă. Este vorba despre o normă delimitată social care se traduce prin termeni de normalitate sau anormalitate. Această delimitare este deosebit de neprofitabilă deoarece stigmează o serie de persoane. Relativitatea acestor norme este demonstrată de faptul că ele nu sunt fixe ci sunt produsul unei anumite interpretări.
Cercetarea teoretico-practică demonstrează, că persoanele cu disabilități mentale: copiii, familiile sau susținătorii acestora au nevoie de ajutor. O mare parte din acest ajutor poate veni de la prieteni, rude, cunoștințe.
Problema deficienței nu este doar personală, individuală. Aceasta este în egală măsură și o problemă a societății, a modului în care aceasta își asumă provocarea ridicată de deficiență.
Principii pe care se axează asistența socială se referă nu numai la anumite categorii de persoane, ci și la o serie de exigențe sociale.
Experiența acumulată în aplicarea acestor principii generale s-a materializat într-o serie de reguli specifice activității de asistare a persoanelor cu disabilități:
Copiii invalizi, cu disabilități mentale ar trebui să locuiască împreună cu familia. Exepție o fac copiii invalizi din familii cu comportamente amorale și foarte sărace, care-și mențin existența prin cerșetorie. Această categorie de persoane necesită întreținuți în case de copii și aziluri pentru maturi;
Orice adult cu handicap care ar dori să părăsească casa părinților ar trebui să aibă posibilitatea să o facă;
Orice alternativă rezidențială oferită unui astefel de client ar trebui, dacă doresc, să poată locui împreună cu lte persoane fără disabilități;
Locuințele alternative ar trebui să fie integrate în mod adecvat în comunitate;
Indivizii cu disabilități ar trebui să locuiască într-un mediu care să includă persoane de ambele sexe;
Indivizii cu disabilități ar trebui să fie integrți într-un ciclu și un program de viață normală.
Complexitatea manifestărilor reunite sub denumirea generică de handicapeste, de multe ori, se o serie de stereotipuri și clișee sociale. Acestea transformă diversitatea infinită a cazurilor într-un număr de categorii ce ascund adevărata imagine a acestor persoane. Uneori, nevoi și potențialități reale ale acestor persoane sunt ocolite cu sau fără știință. Ținînd seama de specificul persoanelor asistate, de starea lor specială, din sistemul larg al valorilor general-umane vor putea fi derivate o serie de valori ale activității de asistență socială. Aceste valori, care au un grad ridicat de generalitate se referă la aspecte cum ar fi:
Respectarea libertății umane bazată pe recunoașterea unității în diversitate;
Respectarea drepturilor fundamentale ale omului în general;
Recunoașterea unui statut special persoanelor cu nevoi deosebite;
Susținerea și facilitarea tendinței de autodeterminare a oricărei ființe umane;
Tratarea fiecărui client cu maximum de responsabilitate.
În ultimul timp se conturează o nouă perspectivă a muncii și asistenței sociale. De această dată unghiul de abordare a problemelor este dferit. Se consideră că asistenții sociali lucrează, în general, cu indivizii care se află în discordanță cu una sau mai multe norme sau reguli specifice unei anumite societăți. În unele cazuri, persoanele asistate nu sunt conștiente de faptul că se află în contradicție cu norma. Alteori, chiar ele înșile creează a cest conflict. Din această perspecivă, sarcina asistenței sociale este de a pune în evidență divergența și de a-i găsi rezolvările. Există multe moduri de a reliefa discordanțele, astfel că asistenții sociali sunt nevoiți să efectuieze o mulțime de activități. În lipsa acestor contradicții, activitatea desfășurată, deși poate avea un profund caracter umanitar, nu poate fi încadrată în categoria asistenței sociale.
Există indivizi care nu pot sau nu doresc să facă lucrurile în conformitate cu normele. Unii indivizi nu cunosc normele și regulile sociale (copiii, străinii); alții cunosc regulile dar nu pot acționa în conformitate cu ele (persoanele cu disabilități, bătrînii, bolnavii, indivizii aflați sub un puternic stres); în sfărșit, există și alți indivizi care în mod voluntar încalcă normele și intră în conflict cu ele (adolescenți în căutarea identității proprii, indivizi ale căror nevoi se opun normelor, reformatorii). Aceste categorii de persoane nu sunt reduse ca număr. Mai mult, trebuie subliniat faptul că toți oamenii au fost, sunt sau vor putea fi încadrați în una sau mai multe din aceste categorii.
BIBLIOGRAFIE:
Albu, A.; Albu, Ca. Asistența psihopedagogică și medicală a persoanelor deficiente fizic, Iași: Polirom, 1991. 480 p.
Besliu, N. Rolul asistentului social în promovarea integrării sociale a persoanelor cu dizabilități. Bon: Master Theis, 2003. 166 p.
Danii, A., Racu, S. Ghid de termeni și noțiuni. Psihopedagogie specială, asistență socială, terminologie medicală, legislație și reglementări specifice. Chișinău: Pontos 2006, 168 p.
Dilion, M. Asistența socială – activitate de asigurare a funcționalității sistemelor sociale, Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova, Seria „Științe socioumanistice”, Chișinău: Lumina, 2003. CEP USM, 360 p.
Dilion, M. Deontologia profesiei de asistent social: repere conceptuale // Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova, Seria „Științe socioumanistice”. Chișinău: CEP USM, 2004. 280 p.
Grunewald, K. Curs de pregătire pentru specialiștii și părinții care au în grijă persoane cu dezabilități. Chișinău: Pontos, 2002. 189 p.
Malena, M. Dicționar de Politici Sociale. București: Univers, 2006. 610 p.
Malcoci, L. Experiența FISM in crearea serviciilor sociale de alternativă bazate pe comunitate: Copiii în situații de risc: crearea serviciilor sociale comunitare. Chișinău: Știința, 2004. 38 p.
Lambru M. Fundamente ale Asistenței Sociale. București: Aramis, 2006. 265 p.
Lambru M. Evaluarea programelor sociale. București: Aramis, 2003. 178 p.
Lambru M.; Mărgineanu I. Parteneriatul public-privat în furnizarea de servicii sociale. București: Aramis, 2005. 245 p.
Macavei E. Familia și casa de copii. București: Litera, 2004. 250 p.
Manoiu F. Asistența socială a copilului. București: EDP, 1987. 235 p.
Manoiu F.; Epureanu V. Asistența Socială în Romania. București: ALL, 1998. 126 p.
Manea, L. Protecția socială a persoanelor cu handicap. București: Șansa, 2000. 352p
Mănoiu, F.; Epureanu, V. Asistență Socială în România. București: ALL, 1996. 250 p.
Musu, I.; Taflan, A. Terapia Educațională Integrată. București: Ed. Pro-Humanitate, 1997. 173 p
Mares T. Editura apărării și respectării drepturilor copilului aflat în dificultate. București: EDP, 1999. 265 p.
Mărgineanu I. Proiectarea cercetării sociologice. Iași: Polirom, 2004. 135 p.
Mihăilescu I. Un deceniu de tranziție. Situația copilului și a familiei în România. București: Aramis, 2005. 245 p.
Neamțu G. Tratat de asistență socială. Iași: Polirom, 2002. 165 p.
Popa S. Prioritate a parteneriatului. Iași: Polirom, 2003. 145 p.
Popovici, D. Curriculum pentru copiii cu dificiențe (Dizabilități) severe și Profunde. Editat de Reprezentanța UNICEF în România și RENINCO România, București: ALL, 2007. 67 p.;
Popovici, D. Elemente de psihopedagogia integrării. București: Ed. Pro- Humanitate, 1999. 130p.
Popovici, D. Dezvoltarea comunicării la copii cu dificiențe mintale. Pro-Humanitate, București, 2000. 198 p.
Racu A.; Roșca, A. Istoria Psihopedagogieispeciale: Manuale-crestomație. Chișinău: Ed. PONTOS, 2003.146 p.
Radu Gh. Contraindicații ale sistemului actual de învățămînt special. București: EDP, 1998. 124 p.
Stanciu M. Situația socială a României din perspectiva Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului adoptate de ONU. Iași: Polirom, 2000. 210 p.
Stănciulescu E. Sociologia educației familiale. Iași: Polirom, 2002 , 336 p.
Teșliuc E.D. Sărăcia și sistemul de protecție socială. Iași: Polirom, 2001, 298p.
Țigănescu O. Organizațiile nonguvernamentale – furnizori de servicii sociale. Iași: Lumina, 2005. 268 p.
Tomșa Gh. Consiliere și orientare în școală. București: Viața Românească, 1999. 278 p.
Vrășmaș T. Învățămîntul integrat și/sau incluziv. București: Aramis, 2006. 332 p.
Zamfir C. (coord). Politici sociale în România: 1990-1998. București: Expert, 1999. 238 p.
Zamfir E.; Zamfir C. (coord.). Politici sociale. România în context European. București, Alternative, 1995. 374 p.
Zamfir E.; Preda M. (coord.). Diagnoza problemelor sociale comunitare. Studii de caz. București: Expert, 2000. 307 p.
Șchiopu, U. Dicționar Enciclopedic de Psihologie. București: Editat de Universitatea București, 1976. 450 p.
Verza, Florin, Emil. Introducere in psihopedagogia specială și in asistența socială. Iași: Ed. HUMANITAS, 2002. 293 p.;
Vrăjmaș, T., Mușu, I. Integarea în comunitate a copiilor cu cerințe educative speciale, Ministerul Învățământului, Reprezentanța UNICEF în România, București: Ed. Umanitas, 2007. 143 p.
Zamfir, Elena; Zamfir, Cătălin Politici sociale. Romania in context european. – București: Ed. Alternative, 1995. 462 p.
Zapodeanu, M. Terapii familiale și asistența socială a familiei. Iași: Ed. Lumen, 2000. 115 p.
Surse Internet:
http://.gov.md/ – Plan de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană.
http://www.youth.md/ – pagina WEB a Centrului Național de Resurse pentru Tineri.
http://www.statistica.md/ – Notă Informativă cu privire la situația copiilor in Moldova în anul 2004.
http://www.statistica.md/ – Nota informativă Cu privire la totalurile recensămintului populației din 2004.
http://www.scers.md/ – Proiectul Raportului anual de evaluare a implementării Strategiei de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei. http://www.migratiune.md/ – Pagină WEB a Organizației Internaționale de Migrațiune.
http://www.edu.gov.md/ – Pagină WEB a Ministerului Educației, Tineretului și Sportului.
http://www.aliantacf.net.md/ – pagină WEB a Alianței ONG – urilor active in domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei.
http://www./database.ngo.ro/
http://www.dgaspcconstanta.ro/structura.htm
http://www.iniciativasocial.net
http://www.insse.ro/cms/rw/core/search/search.ro.do
http://www.provobis.ro
Anexa 1
Fișă de interviu a copilului cu disabilități
Scopul interviului:
identificarea problemelor, necesităților și stării psihice – comportamentului, atitudinilor, afectivității, atașamentului copilului cu disabilități mintale; cunoașterea modului de gîndire, de viață, ideilor despre mediul social, despre poziția pe care o ocupă în familie, comunitate, problemelor de relație și comunicare pe care le are în cu semenii, părinții, auto aprecierilor privind situația în care se află și modul de comportament pe care îl manifestă.
Fiecare întrebare de bază este urmată de altele suplimentare. La fiecare din ele se solicită un anumit răspuns. Toate răspunsurile sînt utile, pentru a căpăta o caracteristică amplă despre copilul intervivat.
În cadrul aplicării interviului se utilizează și metoda observației. Se fixează manifestările comportamentale și reacțiile copilului cu disabilități la fiecare întrebare din chestionar.
Rezultatele sînt prelucrate în conformitate cu schema propusă, întocmindu-se o caracteristică a copilului cu disabilități și recomandări în adresa celor preocupați de educația lui.
În fișa de interviu se fixează următoarele date de anchetă:
Numele ___________________________________
Prenumele ___________________________________
Vîrsta ___________________________________
Adresa ___________________________________
Instituția ___________________________________
Cît de frecvent consideri că cei din jur se comportă incorect cu tine ?
Dacă frecvent, din ce cauză ?
Cui te adresezi cel mai des cînd ai nevoie de ajutor ?
Ți s-a întîmplat să ai nevoie de ajutor, dar să nu ai curaj să te adresezi la cineva ? Dacă da, ce te intimida ?
Cînd cineva te sfătuie sau îți propune ceva, de regulă urmezi sfatul sau nu ?
Cum crezi, cei din jur sunt dispuși să te ajute întotdeauna ?
Cum legi prietenii, cu copii de vîrsta ta ?
Îți place să te afli mult timp cu copiii ?
Cum se comportă copiii cu tine
Starea de sănătate este bună ?
Ai avut perioade cînd te-ai simțit foarte rău ?
Au fost dispuși cei din jur să-ți acorde primul ajutor ?
Cînd cineva te ofensează, tu devii agresiv ?
Cum te comporți cu cei care te ofensează ?
În cazul cînd te ofensează, îți cer iertare ?
Cum vezi viitorul tău ?
Ce dorești cel mai mult să devii în viață ?
Consideri că scopurile tale se vor realiza ?
Ce vei întreprinde pentru ați atinge scopul ?
Cum dorești să-ți petreci timpul tău liber ?
Ce schimbări ai dori să se întîmple în societate ?
a) Consideri că Autoritățile Publice trebuie să te ajute ?
Imaginează-ți că esti prezedintele țării, ce ai face pentru copiii cu disabilități ?
Care sunt cele mai mari dorințe, care ai vrea să se îndeplinească la moment ?
Ancheta socială
Anexa 2
I. CHESTIONAR DE EVALUARE SOCIALĂ A FAMILIEI CARE ARE ÎN ÎNGRIJIRE COPIL / TÎNĂR CU DISABILITĂȚI
Data îndeplinirii: ziua/luna/anul – 21/01-2009
Cine a îndeplinit: Olenicova Natalia_________________
II. DATE GENERALE:
III. SĂNĂTATE
IV. NIVELUL DE TRAI:
V. ASISTENȚĂ:
I. CHESTIONAR DE EVALUARE SOCIALĂ A FAMILIEI CARE ARE ÎN ÎNGRIJIRE COPIL / TÎNĂR CU DISABILITĂȚI
Data îndeplinirii: ziua/luna/anul – 27/01/2009
Cine a îndeplinit: Valerevici Ion____________________
II. DATE GENERALE:
III. SĂNĂTATE
IV. NIVELUL DE TRAI:
V. ASISTENȚĂ:
I. CHESTIONAR DE EVALUARE SOCIALĂ A FAMILIEI CARE ARE ÎN ÎNGRIJIRE COPIL / TÎNĂR CU DISABILITĂȚI
Data îndeplinirii: ziua/luna/anul – 04/02/2009
Cine a îndeplinit: Lachi Victoria____________________
II. DATE GENERALE:
III. SĂNĂTATE
IV. NIVELUL DE TRAI:
V. ASISTENȚĂ:
I. CHESTIONAR DE EVALUARE SOCIALĂ A FAMILIEI CARE ARE ÎN ÎNGRIJIRE COPIL / TÎNĂR CU DISABILITĂȚI
Data îndeplinirii: ziua/luna/anul – 12/02/2009
Cine a îndeplinit: Sîrbul Nadejda_____________________
II. DATE GENERALE:
III. SĂNĂTATE
IV. NIVELUL DE TRAI:
V. ASISTENȚĂ:
BIBLIOGRAFIE:
Albu, A.; Albu, Ca. Asistența psihopedagogică și medicală a persoanelor deficiente fizic, Iași: Polirom, 1991. 480 p.
Besliu, N. Rolul asistentului social în promovarea integrării sociale a persoanelor cu dizabilități. Bon: Master Theis, 2003. 166 p.
Danii, A., Racu, S. Ghid de termeni și noțiuni. Psihopedagogie specială, asistență socială, terminologie medicală, legislație și reglementări specifice. Chișinău: Pontos 2006, 168 p.
Dilion, M. Asistența socială – activitate de asigurare a funcționalității sistemelor sociale, Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova, Seria „Științe socioumanistice”, Chișinău: Lumina, 2003. CEP USM, 360 p.
Dilion, M. Deontologia profesiei de asistent social: repere conceptuale // Analele științifice ale Universității de Stat din Moldova, Seria „Științe socioumanistice”. Chișinău: CEP USM, 2004. 280 p.
Grunewald, K. Curs de pregătire pentru specialiștii și părinții care au în grijă persoane cu dezabilități. Chișinău: Pontos, 2002. 189 p.
Malena, M. Dicționar de Politici Sociale. București: Univers, 2006. 610 p.
Malcoci, L. Experiența FISM in crearea serviciilor sociale de alternativă bazate pe comunitate: Copiii în situații de risc: crearea serviciilor sociale comunitare. Chișinău: Știința, 2004. 38 p.
Lambru M. Fundamente ale Asistenței Sociale. București: Aramis, 2006. 265 p.
Lambru M. Evaluarea programelor sociale. București: Aramis, 2003. 178 p.
Lambru M.; Mărgineanu I. Parteneriatul public-privat în furnizarea de servicii sociale. București: Aramis, 2005. 245 p.
Macavei E. Familia și casa de copii. București: Litera, 2004. 250 p.
Manoiu F. Asistența socială a copilului. București: EDP, 1987. 235 p.
Manoiu F.; Epureanu V. Asistența Socială în Romania. București: ALL, 1998. 126 p.
Manea, L. Protecția socială a persoanelor cu handicap. București: Șansa, 2000. 352p
Mănoiu, F.; Epureanu, V. Asistență Socială în România. București: ALL, 1996. 250 p.
Musu, I.; Taflan, A. Terapia Educațională Integrată. București: Ed. Pro-Humanitate, 1997. 173 p
Mares T. Editura apărării și respectării drepturilor copilului aflat în dificultate. București: EDP, 1999. 265 p.
Mărgineanu I. Proiectarea cercetării sociologice. Iași: Polirom, 2004. 135 p.
Mihăilescu I. Un deceniu de tranziție. Situația copilului și a familiei în România. București: Aramis, 2005. 245 p.
Neamțu G. Tratat de asistență socială. Iași: Polirom, 2002. 165 p.
Popa S. Prioritate a parteneriatului. Iași: Polirom, 2003. 145 p.
Popovici, D. Curriculum pentru copiii cu dificiențe (Dizabilități) severe și Profunde. Editat de Reprezentanța UNICEF în România și RENINCO România, București: ALL, 2007. 67 p.;
Popovici, D. Elemente de psihopedagogia integrării. București: Ed. Pro- Humanitate, 1999. 130p.
Popovici, D. Dezvoltarea comunicării la copii cu dificiențe mintale. Pro-Humanitate, București, 2000. 198 p.
Racu A.; Roșca, A. Istoria Psihopedagogieispeciale: Manuale-crestomație. Chișinău: Ed. PONTOS, 2003.146 p.
Radu Gh. Contraindicații ale sistemului actual de învățămînt special. București: EDP, 1998. 124 p.
Stanciu M. Situația socială a României din perspectiva Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului adoptate de ONU. Iași: Polirom, 2000. 210 p.
Stănciulescu E. Sociologia educației familiale. Iași: Polirom, 2002 , 336 p.
Teșliuc E.D. Sărăcia și sistemul de protecție socială. Iași: Polirom, 2001, 298p.
Țigănescu O. Organizațiile nonguvernamentale – furnizori de servicii sociale. Iași: Lumina, 2005. 268 p.
Tomșa Gh. Consiliere și orientare în școală. București: Viața Românească, 1999. 278 p.
Vrășmaș T. Învățămîntul integrat și/sau incluziv. București: Aramis, 2006. 332 p.
Zamfir C. (coord). Politici sociale în România: 1990-1998. București: Expert, 1999. 238 p.
Zamfir E.; Zamfir C. (coord.). Politici sociale. România în context European. București, Alternative, 1995. 374 p.
Zamfir E.; Preda M. (coord.). Diagnoza problemelor sociale comunitare. Studii de caz. București: Expert, 2000. 307 p.
Șchiopu, U. Dicționar Enciclopedic de Psihologie. București: Editat de Universitatea București, 1976. 450 p.
Verza, Florin, Emil. Introducere in psihopedagogia specială și in asistența socială. Iași: Ed. HUMANITAS, 2002. 293 p.;
Vrăjmaș, T., Mușu, I. Integarea în comunitate a copiilor cu cerințe educative speciale, Ministerul Învățământului, Reprezentanța UNICEF în România, București: Ed. Umanitas, 2007. 143 p.
Zamfir, Elena; Zamfir, Cătălin Politici sociale. Romania in context european. – București: Ed. Alternative, 1995. 462 p.
Zapodeanu, M. Terapii familiale și asistența socială a familiei. Iași: Ed. Lumen, 2000. 115 p.
Surse Internet:
http://.gov.md/ – Plan de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană.
http://www.youth.md/ – pagina WEB a Centrului Național de Resurse pentru Tineri.
http://www.statistica.md/ – Notă Informativă cu privire la situația copiilor in Moldova în anul 2004.
http://www.statistica.md/ – Nota informativă Cu privire la totalurile recensămintului populației din 2004.
http://www.scers.md/ – Proiectul Raportului anual de evaluare a implementării Strategiei de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei. http://www.migratiune.md/ – Pagină WEB a Organizației Internaționale de Migrațiune.
http://www.edu.gov.md/ – Pagină WEB a Ministerului Educației, Tineretului și Sportului.
http://www.aliantacf.net.md/ – pagină WEB a Alianței ONG – urilor active in domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei.
http://www./database.ngo.ro/
http://www.dgaspcconstanta.ro/structura.htm
http://www.iniciativasocial.net
http://www.insse.ro/cms/rw/core/search/search.ro.do
http://www.provobis.ro
Anexa 1
Fișă de interviu a copilului cu disabilități
Scopul interviului:
identificarea problemelor, necesităților și stării psihice – comportamentului, atitudinilor, afectivității, atașamentului copilului cu disabilități mintale; cunoașterea modului de gîndire, de viață, ideilor despre mediul social, despre poziția pe care o ocupă în familie, comunitate, problemelor de relație și comunicare pe care le are în cu semenii, părinții, auto aprecierilor privind situația în care se află și modul de comportament pe care îl manifestă.
Fiecare întrebare de bază este urmată de altele suplimentare. La fiecare din ele se solicită un anumit răspuns. Toate răspunsurile sînt utile, pentru a căpăta o caracteristică amplă despre copilul intervivat.
În cadrul aplicării interviului se utilizează și metoda observației. Se fixează manifestările comportamentale și reacțiile copilului cu disabilități la fiecare întrebare din chestionar.
Rezultatele sînt prelucrate în conformitate cu schema propusă, întocmindu-se o caracteristică a copilului cu disabilități și recomandări în adresa celor preocupați de educația lui.
În fișa de interviu se fixează următoarele date de anchetă:
Numele ___________________________________
Prenumele ___________________________________
Vîrsta ___________________________________
Adresa ___________________________________
Instituția ___________________________________
Cît de frecvent consideri că cei din jur se comportă incorect cu tine ?
Dacă frecvent, din ce cauză ?
Cui te adresezi cel mai des cînd ai nevoie de ajutor ?
Ți s-a întîmplat să ai nevoie de ajutor, dar să nu ai curaj să te adresezi la cineva ? Dacă da, ce te intimida ?
Cînd cineva te sfătuie sau îți propune ceva, de regulă urmezi sfatul sau nu ?
Cum crezi, cei din jur sunt dispuși să te ajute întotdeauna ?
Cum legi prietenii, cu copii de vîrsta ta ?
Îți place să te afli mult timp cu copiii ?
Cum se comportă copiii cu tine
Starea de sănătate este bună ?
Ai avut perioade cînd te-ai simțit foarte rău ?
Au fost dispuși cei din jur să-ți acorde primul ajutor ?
Cînd cineva te ofensează, tu devii agresiv ?
Cum te comporți cu cei care te ofensează ?
În cazul cînd te ofensează, îți cer iertare ?
Cum vezi viitorul tău ?
Ce dorești cel mai mult să devii în viață ?
Consideri că scopurile tale se vor realiza ?
Ce vei întreprinde pentru ați atinge scopul ?
Cum dorești să-ți petreci timpul tău liber ?
Ce schimbări ai dori să se întîmple în societate ?
a) Consideri că Autoritățile Publice trebuie să te ajute ?
Imaginează-ți că esti prezedintele țării, ce ai face pentru copiii cu disabilități ?
Care sunt cele mai mari dorințe, care ai vrea să se îndeplinească la moment ?
Ancheta socială
Anexa 2
I. CHESTIONAR DE EVALUARE SOCIALĂ A FAMILIEI CARE ARE ÎN ÎNGRIJIRE COPIL / TÎNĂR CU DISABILITĂȚI
Data îndeplinirii: ziua/luna/anul – 21/01-2009
Cine a îndeplinit: Olenicova Natalia_________________
II. DATE GENERALE:
III. SĂNĂTATE
IV. NIVELUL DE TRAI:
V. ASISTENȚĂ:
I. CHESTIONAR DE EVALUARE SOCIALĂ A FAMILIEI CARE ARE ÎN ÎNGRIJIRE COPIL / TÎNĂR CU DISABILITĂȚI
Data îndeplinirii: ziua/luna/anul – 27/01/2009
Cine a îndeplinit: Valerevici Ion____________________
II. DATE GENERALE:
III. SĂNĂTATE
IV. NIVELUL DE TRAI:
V. ASISTENȚĂ:
I. CHESTIONAR DE EVALUARE SOCIALĂ A FAMILIEI CARE ARE ÎN ÎNGRIJIRE COPIL / TÎNĂR CU DISABILITĂȚI
Data îndeplinirii: ziua/luna/anul – 04/02/2009
Cine a îndeplinit: Lachi Victoria____________________
II. DATE GENERALE:
III. SĂNĂTATE
IV. NIVELUL DE TRAI:
V. ASISTENȚĂ:
I. CHESTIONAR DE EVALUARE SOCIALĂ A FAMILIEI CARE ARE ÎN ÎNGRIJIRE COPIL / TÎNĂR CU DISABILITĂȚI
Data îndeplinirii: ziua/luna/anul – 12/02/2009
Cine a îndeplinit: Sîrbul Nadejda_____________________
II. DATE GENERALE:
III. SĂNĂTATE
IV. NIVELUL DE TRAI:
V. ASISTENȚĂ:
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Marketingul Serviciilor Sociale Pentru Persoane CU Dizabilitați (ID: 142731)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.