Marketingul Painii Si A Principalelor Produse DE Panificatie LA S.c. Tac Tac S.r.l Targu Frumos In Perioada 2012 2015

Economie

Marketingul Painii Si A Principalelor Produse DE Panificatie LA S.c. Tac Tac S.r.l Targu Frumos In Perioada 2012 2015

Byadmin ianuarie 1, 2024

MARKETINGUL PÂINII ȘI A PRINCIPALELOR PRODUSE DE PANIFICAȚIE LA S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L TÂRGU FRUMOS ÎN PERIOADA 2012-2015

CUPRINS

LISTA FIGURILOR

LISTA TABELELOR

INTRODUCERE

„Ultimii zece ani au adus o scădere cu zece kilograme a consumului de pâine ca urmare a schimbării preferințelor românilor. An de an, pe această piață extrem de fragmentată apar schimbări, segmentul fiind foarte dinamic. Astfel, pâinea nu mai este cumpărată zilnic ci de două-trei ori pe săptămână, este preferată pâinea ambalată și feliată în detrimentul celei proaspete, iar mai nou, nu mai este cumpărată din magazinele de cartier ci din supermarketuri și hipermarketuri, ponderea vânzărilor din formatele moderne de comerț crescând cu 30%.” (Boier Rodica, 2001)

În același timp, magazinele specializate în comercializarea produselor de panificație dețin o pondere de numai 6% din vanzări. Evoluția este considerata normală, același lucru întâmplându-se în majoritatea țărilor sărace care merg spre dezvoltare.

Consumul de pâine a scăzut din mai multe motive, în primul rând pentru că oamenii au trecut la alte alimente. Dacă se mănâncă mai puțină pâine este clar că a fost înlocuită cu altceva, iar românii au trecut la o alimentație mai rațională.

“Și în țara noastră, ca și pe piața europeană de panificație se observă o dezvoltare constantă a tendințelor care merg către o hrană sănătoasă. Preocupați de sănătate, consumatorii se îndreaptă spre brand și în sectorul pâinii, franzela fără nume urmând să scadă în vânzări. Producătorii nu mai consideră pâinea un produs absolut necesar ci un produs bine targetat către nevoile consumatorilor, încercând să îi fidelizeze.” (Constantin M. si colab., 2009)

Alegerea unei pâini de calitate are beneficii semnificative în alimentația omului. Pâinea neagră ți cea cu semințe conțin o cantitate mare de vitamine și fibre, motiv pentru care valoarea lor nutritivă este superioară celei a pâinii albe.

Produsele integrale sunt ideale pentru diabetici, chiar dacă au aproximativ 50% glucide.
Deși pâinea scumpă se vinde din ce în ce mai bine, se pare că românii nu sunt încă informați cu privire la existența pâinii ecologice. Pe lânga faptul că este cea mai sănătoasă de pe piață, aceasta este și mult mai ieftină decât pâinea "de fițe" din magazine.

Franzela albă nu va putea fi niciodată un produs sănătos, pentru că fibrele, vitaminele, mineralele și aminoacizii lipsesc aproape cu desăvârșire. Mai grav, descoperirile recente arată că pâinea alba este unul dintre factorii care contribuie la apariția cancerului tubului digestiv.

În anul 2015 fenomenul se va accelera iar în alegerea produselor consumatorii vor deveni mai pretențioși și mai critici. Elementele precum gustul, varietatea, beneficiile din punct de vedere al sănătății, alături de menținerea produsului proaspăt pentru o perioadă mai mare de timp, vor fi importante pentru consumator.

“Vânzarile la pâine ambalată sunt în creștere de la an la an. În primele nouă luni ale anului 2014, vânzarile au fost mai mari cu aproximativ 20% față de aceeași perioada a lui 2013.” (Chiran A. si colab., 2007)

Numeroși români cu venituri medii și mari preferă să dea bani mai mulți pe pâinea ambalată, care are un termen de valabilitate mai lung, motiv pentru care astăzi eticheta produselor de panificație conține informații precum denumirea produsului, gramajul, termenul de valabilitate, ingredientele, ora de ambalare și condițiile de păstrare

Totodată, ultimii doi ani au fost marcați de creșterea cu 30% a consumului de produse speciale ambalate și feliate, produse fabricate din făină de secară, făină integrală, făină graham sau cu adaosuri de tărâțe, semințe, germeni de grâu etc. Se pare că pâinea graham, cea cu semințe, pâinea de secară și cea dietetică devansează în vânzări pâinea feliată clasică. Cei care se orientează către aceste produse sunt clienți cu venituri medii înspre mari. Dată fiind ponderea pâinii «speciale» în vânzările de pâine ambalată, putem spune ca persoanele care cumpară aceste produse sunt orientate spre o alimentație sănătoasă.

Totodată conceptul de pâine ambalată i-a determinat pe consumatori să treacă de la achiziția zilnică la cea săptămânală. În plus, pâinea feliată este în avantajul celor pentru care timpul e prețios, copiilor care nu pot manevra un cuțit cu siguranță, celor care pregătesc masa, dar și celor care o debarasează, deoarece face mai puține firimituri. Faptul că e ambalată corespunzator face ca produsele să câștige încrederea clienților, oferindu-le un produs care e perceput ca fiind mai sigur. Contează și modul în care se fac cumpărăturile, dacă pui toată marfa în coș, alături de produsele care au trecut prin mai multe mâini.

Din alte perspective, ambalajul a fost folosit la început doar ca o necesitate, dar nu era personalizat printr-un brand dedicat. Apoi s-a descoperit potențialul acestei piețe și s-a investit în calitatea și imaginea comunicată prin ambalajul pâinii feliate. Ambalajul reprezintă un mod de comunicare cu consumatorul, iar un design atrăgător și viu colorat determină de multe ori decizia de cumpărare.

CAPITOLUL 1

DATE MONOGRAFICE PRIVIND

S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L TARGU FRUMOS

Aspecte generale

S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L., cu sediul în str. 22 Decembrie 1989, orașul Târgu Frumos, județul Iași, înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J 22/201/1993, CUI R 4414862, a fost înființată la 06.07.1993, având ca obiect de activitatea realizarea și comercializarea produselor de panificație.

Firma și-a extins activitatea de la producția de pâine la produsele proaspete de patiserie și cofetărie.

La sfârșitul anului 2005, s-a finalizat construcția unei noi clădiri ce a fost dotată în totalitate cerințelor Comunității Europene și unde în prezent lucrează un colectiv format din 57 de angajați.

În ceea ce privește departamentul de producție acesta este structurrat astfel:

Secție de producție pentru specialități

Secție de producție pentru produse de panificație

Laborator patiserie

Laborator cofetărie

Transportul produselor se realizează cu mijloace auto noi, corespunzătoare transportului de produse alimentare.(fig.1.1)

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L.

Figura 1.1. Mijloace de transport a produselor alimentare

Toate produsele au garanția calității și a prospețimii deoarece societatea are implementat și certificate Sistemul de Management al Calității conform condițiilor din standardul SR EN ISO 9001:2008 și Sistemul de Management al Siguranței Alimentului conform condițiilor din standardul SR EN ISO 22000:2005. Certificarile au fost făcute de către SOCIETATEA ROMÂNA PENTRU ASIGURAREA CALITĂȚII (SRAC) și IQNet și sunt datate în 12.09.2006.

Domeniul și obiectele de activitate ale firmei

Codul CAEN 1581: Fabricarea pâinii, fabricarea produselor proaspete de patiserie

Obiectul de activitate conform statutului este reprezentat de:

Producția, inclusiv aprovizionarea și desfacere pe piața internă a produselor obținute prin prelucrarea industrială a cerealelor si a produselor de panificație;

Comercializarea cu ridicata și amănuntul a produselor și mărfurilor alimentare și nealimentare de orice fel prin magazine proprii sau închiriate, concesionate sau în locuri special amenajate – piețe, târguri precum și în sistem ambulant, prin tonete, rulote, automagazine și altele de acest fel;

În realizarea obiectului de activitate societatea comercială, efectuează orice alte operațiuni privind dezvoltarea, modernizarea și exploatarea capacității de producție, cumpărarea de active și acțiuni, având dreptul de a cumpăra, închiria sau a dobândi prin alte mijloace și de a obține orice fel și orice drepturi, privilegii sau orice avantaj asupra sau în legătură cu orice proprietăți și orice construcții, clădiri, locuințe, ateliere, magazine, depozite, capacități de producție, mașini, echipamente, instalații, motoare, material rulant, mijloace auto și orice proprietate imobiliară sau drepturi de orice fel.

1.2. Structura organizatorică si de conducere

S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L. prezintă o structură organiztorică de tip funcțional iar exercitarea conducerii se face în mod predominant centralizat. Modul în care este structurată organizarea activității în societate evidențiază faptul că aceasta a căutat să se adapteze cerințelor economice de pe piață.

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L.

Figura 1.2. Organigrama S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L.

Organizarea pe departamente

Structura și atribuțiile departamentului financiar-contabil

Atribuțiile contabilului șef și ale compartimentului coordonat de acesta:

Contabilul șef are următoarele atribuții, răspunderi și competențe:

conduce întreaga activitate contabilă, financiară și gestionară prin organizarea și urmărirea activităților, în conformitate cu prevederile legale;

răspunde de controlul operativ curent, întocmește bilanțul contabil al unității;

urmărește realizarea veniturilor prin activitatea de producție și prestări servicii și din alte venituri obținute de unitate:

controlează utilizarea conform dispozițiilor legale a fondurilor destinate plății salariilor și a altor drepturi de personal;

controlează și ia măsuri pentru buna conservare și securitate a bunurilor

materiale și bănești în scopul prevenirii degradărilor, distrugerilor, pierderilor și risipei;

asigură evidența întârzierilor în contabilitatea operațiunilor și întocmirea conturilor, înregistrărilor eronate în evidențele contabile, precum și înlăturarea greșelilor din bilanț, din alte situații;

asigură respectarea obligațiilor ce derivă din legile cu caracter fiscal, stabilirea și vărsarea la stat de către unitate în mod complet și la termenele fixate, a impozitelor, taxelor și celorlalte drepturi cuvenite statului;

asigură urmărirea și executarea la timp a debitelor, precum și urmărirea acoperirii lipsurilor constatate în gestiune;

ia măsuri necesare în vederea prevenirii lipsurilor, fondurilor și întrebuințării ilegale sau deturnarea mijloacelor bănești, valorilor materiale de orice fel;

asigură clasarea și păstrarea în ordine și în condiții de siguranță a documentelor și a actelor justificative ale operațiilor contabile și evidența pierderii sau distrugerii lor parțiale sau totale;

urmărește circulația documentelor și ia măsuri de îmbunătățire a circuitului acestora;

asigură controlul asupra tuturor actelor și formelor prin care se autorizează cheltuielile, în general sau din care derivă direct sau indirect angajamente de a elibera mărfuri, alte bunuri sau valori;

face propuneri privind comisiile de inventariere și urmărește modul de desfășurare a acestora, luând măsurile ce se impun în vederea realizării în conformitate cu prevederile legale;

răspunde de aplicarea salarizării și întocmirea fișei postului și a fișelor performanțelor profesionale individuale pentru salariații din subordine;

asigură întocmirea documentelor de plată către organele bancare și cele contabile, în conformitate cu reglementările în vigoare, urmărește primirea la timp a extraselor de cont și verificarea acestora cu documentele însoțitoare, asigură încadrarea corectă pe subdiviziuni a clasificării bugetare a cheltuielilor;

exercită controlul zilnic asupra operațiilor efectuate din casierie și asigură încasarea la timp a creanțelor, lichidarea obligațiilor de plată, luând măsurile necesare pentru stabilirea răspunderilor atunci când e cazul;

organizează efectuarea la timp a operațiilor de inventariere a valorilor materiale bănești și a decontărilor;

asigură îndeplinirea în conformitate cu dispozițiile legale a obligațiilor unității către bugetul statului, unitățile bancare și terți;

îndrumă executarea lucrărilor din domeniul financiar care se execută de către compartimentul contabilitate, financiar, aprovizionare, administrativ;

îndrumă executarea lucrărilor cu specific de personal-salarizare de la compartimentul personal, salarizare, juridic;

asigură întocmirea la timp a balanțelor de verificare, bilanțurilor trimestriale și anuale;

rezolvă orice alte sarcini prevăzute în actele normative referitoare laitoare la activitatea financiar-contabilă.

Atribuțiile compartimentului din subordinea contabilului șef:

a) Activitate contabilitate

răspunde de organizarea și funcționarea în bune condiții a contabilității valorilor patrimoniale;

asigură respectarea cu strictețe a prevederilor legale privind integritatea bunurilor materiale și ia toate măsurile legale pentru recuperarea pagubelor produse;

organizează inventarierea periodică a tuturor valorilor patrimoniale ale centrului și urmărește definitivarea rezultatelor inventarierii;

întocmește lunar balanța de verificare pentru conturile sintetice și analitice și urmărește concordanța între ele;

întocmește anual bilanțul contabil și coordonează întocmirea raportului explicativ la acestea;

efectuează calculele de fundamentare a indicatorilor economici și financiari privind veniturile și cheltuielile pe baza cărora întocmește proiectul de buget defalcat pe trimestre;

asigură și răspunde de efectuarea corectă a calculului privind drepturile bănești ale salariaților, a reținerilor din salarii și a obligațiilor față de bugetul de stat și local, asigurările sociale și alte fonduri speciale;

asigură plata la termen a sumelor care constituie obligația centrului față de bugetul de stat și local, asigurări social, fonduri speciale și alte obligații față de terți;

organizează și exercită controlul gestionar prin sondaj a gestiunilor din unitate;

răspunde de realizarea măsurilor și sarcinilor ce îi revin în domeniul financiar-contabil stabilite ca urmare a controalelor financiar-gestionare efectuate de organele în drept;

prezintă spre aprobare conducerii instituției bilanțul contabil și raportul explicativ, participă la analiza rezultatelor economice și financiare pe baza datelor din bilanț și urmărește aducerea la îndeplinire a sarcinilor ce îi revin din bilanț și urmărește aducerea la îndeplinire a sarcinilor ce îi revin din procesul-verbal de analiză;

exercită, potrivit legii, controlul financiar-preventiv privind legalitatea, oportunitatea și economicitatea operațiunilor;

exercită controlul zilnic asupra operațiilor efectuate din casierie și asigură încasarea la timp a creanțelor, lichidarea obligațiilor de plată, luând măsurile necesare pentru stabilirea răspunderilor atunci când este cazul.

b) Activitate financiară

întocmește lunar propunerile de necesar de fonduri;

exercită controlul financiar-preventiv propriu, în condiții legale;

verifică sistematic proiectele de operațiuni ce fac obiectul controlului financiar-preventiv, din punct de vedere al legalității și regularității, precum și încadrării în limitele angajamentelor bugetare stabilite conform legii;

analizează circuitul documentelor și face propuneri de îmbunătățire a acestora;

asigură efectuarea corectă și la timp a înregistrărilor contabile privind mijloacele fixe și circulante, mijloace bănești, fondurile proprii și alte fonduri, debitori, creditori, și alte decontări, investițiile, cheltuielile bugetare și veniturile;

răspunde de realizarea măsurilor și sarcinilor ce îi revin în domeniul financiar, stabilite ca urmare a controalelor financiar-gestionare, efectuate de organele în drept;

îndeplinește orice alte atribuții specifice domeniului de activitate, dispuse de conducerea unității;

exercită controlul financiar-preventiv conform dispozițiilor legale în vigoare;

efectuează calculele de fundamentare a indicatorilor economici și financiari privind veniturile și cheltuielile pe baza cărora întocmește proiectul de buget anual, defalcat pe trimestre;

ia măsurile necesare ca administrația să-și desfășoare activitatea, astfel încât cheltuielile să nu depășească prevederile de la buget;

răspunde de imobilizările financiare și ia măsurile necesare pentru prevenirea formării de noi imobilizări;

urmărește permanent utilizarea eficientă a alocațiilor bugetare și ia măsuri pentru diminuarea lor;

mobilizează rezervele existente și urmărește creșterea rezultatelor financiare ale unității;

asigură, prin tehnica de calcul din dotare și răspunde de efectuarea corectă a calculului privind drepturile bănești ale salariaților, a reținerilor din salarii și obligațiilor față de stat și local, asigurările sociale, alte fonduri speciale și răspunde de corectitudinea întocmirii acestora;

analizează sistemul informațional existent în cadrul serviciului;

asigură respectarea încadrării în limitele cheltuielilor de investiții aprobate, atât cantitativ cât și valoric pe obiective de investiții;

asigură desfășurarea ritmică a operațiunilor de decontare cu furnizorii în activitatea curentă și investiții;

asigură plata la termen a sumelor ce constituie obligația unității față de bugetul de stat și local, asigurări sociale,fondurile speciale și alte obligații față de terți;

exercită controlul zilnic asupra operațiilor efectuate din casierie și asigură încasarea la timp a creanțelor, lichidarea obligațiilor de plată , luând măsurile necesare pentru stabilirea răspunderilor atunci când e cazul;

îndeplinește orice alte atribuții specifice domeniului de activitate.

Atribuțiile departamentului resurse umane se referă la următoarele:

asigură coordonarea activității de resurse umane a societății;

elaborează statul de personal stabilind numărul de posturi necesare pentru buna funcționare a societății;

elaborează normativele și normele de muncă pentru fiecare post în parte ;

stabilește grila de salarizare și coeficienții de ierarhizare în funcție de importanța și complexitatea muncii depuse;

efectuează calculul lunar al concediilor medicale, de odihnă si al salariilor realizate de către angajați;

întocmește, modifică si încetează în baza unei dispoziții date de directorul general , contracte de muncă pe durată determinată sau nedeterminată;

înscrie în carnetele de muncă toate modificările legate de salarii , funcții și activitatea prestată de angajați (suspendări, reluarea activității);

evidențiază în registrul electronic de evidență a salariilor fiecare modificare survenită în activitatea angajatului;

calculează în funcție de perioada lucrată lunar norma de hrană acordată salariaților sub forma bonurilor de masă;

redactează deciziile directorului general privind modificările salariale, numirile în funcție, sancțiunile, concedierele etc.

prezintă zilnic conducerii societății noutățile legislative apărute în programul de legislație;

elaborează împreună cu conducătorii locurilor de muncă sarcinile de serviciu sau după caz, fișa postului pentru angajații societății ;

întocmește dosarul de pensionare pentru invaliditate sau limită de vârstă al angajatului , documentația pentru înscrierea la șomaj (atunci când este cazul), decizia de concediere și nota de lichidare la disponibilizarea salariatului.

Furnizorii

Din punct de vedere financiar-fiscal în relația cu S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L. , furnizorii sunt plătitori de TVA.

Clienții

Ca și în cazul furnizorilor, în mod direct se plătesc aceleași categorii de impozite și taxe însă la o analiză mai profundă iese în evidență faptul că , o dată cu contractarea unei comenzi, rezultă o creștere a încăsărilor societății. Crescând nivelul veniturilor este influențat și nivelul productivității și implicit a fondului de salarii; astfel, se crează un flux ce se află la baza sistemului fiscal și a modalităților de impunere.

Consiliul local

În relația cu primăria, societatea S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L plătește următorele categorii de impozite și taxe:

impozit pe clădiri;

impozitul pe teren;

taxa pentru folosirea terenurilor publice;

taxa asupra mijloacelor de transport în cazul contribuabililor persoane fizice.

Casa Județeană de Pensii

Referitor la relația cu Casa Județeană de Pensii, S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L devine plătitoare de:

C.A.S.;

pensie suplimentară;

dosare pensionari.

Direcția Generală A Finanțelor Publice Iași

Aici sunt incluse obligațiile societății pentru plata către bugetul de stat:

impozitul pe venit;

impozitul pe profit;

TVA-ul;

fondul de risc.

Băncile

Băncile intervin practic în circuitul informațional al sistemului de impunere și impozitare. Mai concret, primesc din partea unității ordinul de plată, conform căruia urmează să achite obligațiile fiscale ; instituția prin care S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L își plătește majoritatea obligațiilor fiscale este Trezoreria orasului Târgu Frumos. Banca care realizează tranzacții pentru firmă este BRD sucursala Târgu Frumos.

1.3. Forța de muncă și înzestrarea tehnică a muncii

Managementul strategic al necesarului de personal presupune analiza situației existente privind resursele umane ale organizației; această analiză trebuie să se facă sub diferite aspecte: numărul și structura personalului (pe vârste, vechime, sex etc.), nivelul de competență profesională în raport de criteriile stabilite pentru aprecierea lucrătorilor, gradul de absenteism etc. Datele ce caracterizează situația actuală a personalului se pot prezenta sub forme diverse: tabele, organigrame, histograme etc.(fig. 1.3.)

Sursa: prelucrat dupa Alecu I., Marian C., 2009

Figura 1.3 – Conținutul managementului strategic al necesarului de resurse umane

Un indicator de bază al analizei îl reprezintă „rotația personalului”, calculat astfel:

Rp = Np/Nl x 100 , în care:

Rp = rotația personalului, respectiv procentul salariaților plecați din organizație, într-o anumită perioadă;

Np = numărul de salariați care au plecat din organizație, în perioada respectivă;

Nl = numărul mediu al salariaților în perioada respectivă;

Indicatorul „rotația personalului” reflectă astfel procentul de lucrători ce trebuie recrutați în perioada următoare pentru a menține efectivul mediu de salariați al unității. Pentru a fi semnificativ, în luarea deciziilor de încadrare, acest indicator trebuie să se calculeze la niveluri diferite, cum ar fi: organizație, categorii de salariați (personal tehnic, administrativ, comercial etc.), specializări (tehnicieni de întreținere, electricieni), niveluri de calificare etc.

Pentru a analiza situația existentă sub aspectul competențelor profesionale ale lucrătorilor, se întocmește la nivelul fiecărui compartiment de muncă (serviciu, birou) sau verigă de producție (secție, atelier) o „fișă a competențelor salariaților”, după modelul din tabelul 1.1.

Tabelul 1.1

Fișă privind competențele salariaților pentru diferite lucrări, la un compartiment de muncă

Sursa: prelucrat dupa Alecu I., Marian C., 2009

În cadrul acestui tabel, notațiile folosite au următoarele semnificații:

0 – angajatul nu deține nivelul profesional pentru efectuarea lucrării respective;

1 – angajatul nu cunoaște lucrarea, dar are un nivel profesional suficient pentru a fi pregătit în vederea executării lucrării;

2 – angajatul cunoaște bine lucrarea;

3 – angajatul cunoaște foarte bine lucrarea;

4 – angajatul are un nivel profesional superior cerințelor lucrării.

Din această fișă rezultă că pentru anumite lucrări (de exemplu, LI), firma dispune doar de o singură persoană pentru efectuarea activităților necesare (dacă persoana respectivă părăsește unitatea, organizația se află în imposibilitatea efectuării lucrării); de asemenea, anumiți lucrători sunt competenți doar pentru o singură lucrare, sau într-o mică măsură pentru efectuarea altor lucrări

Drept urmare, o analiză calitativă a competențelor angajatilor pentru diferite lucrări va permite luarea unor măsuri în viitor pentru perfecționarea pregătirii profesionale a unor angajati (asigurarea unei polivalențe selective), astfel încât să se asigure la nevoie flexibilitatea în folosirea forței de muncă. Se impune astfel ca fiecare șef ierarhic (la nivel de echipă, atelier, secție, serviciu, birou etc.) să întocmească un diagnostic al disponibilului de resurse umane aflat în subordinea sa, iar la nivel de organizație sintetizarea va fi făcută de compartimentul resurse umane.

Totodată se pot stabili cu acest prilej și o serie de alte elemente, de care trebuie să se țină cont ulterior, cum ar fi:

dezechilibrele existente în cadrul piramidei vârstelor salariaților din unele compartimente;

existența unor situații de „blocaj” al carierei profesionale pentru tineri;

înregistrarea unui nivel ridicat al absenteismului și al rotației personalului etc. Pornind de la existența unor astfel de situații, trebuie să se analizeze cauzele respective și să fie luate unele măsuri, în cadrul managementului previzional al resurselor umane,

numărul și nivelul angajaților pentru anumite posturi;

nevoile viitoare de formare profesională ale unor salariați;

perspectiva efectuării unor schimbări în folosirea forței de muncă etc.

În cadrul S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L forța de muncă este caracterizată de următoarea structură de personal (tabelul 1.2.):

Tabelul 1.2.

Structura de personal la S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L Târgu Frumos

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Înzestrarea tehnică a muncii este caracterizată de dotarea tehnologică a fabricii și de existența mijloacelor fixe. Astfel, pentru desfășurarea operațiilor prevăzute în tehnologia de fabricare a produselor de panificație este prevăzută o dotare tehnologică cu utilaje și echipamente care asigură o capacitate de 6000 kg/zi.

Amplasarea echipamentelor tehnologice este distinctă în spațiile de producție, astfel se disting linii tehnologice separate de fabricație amplasate astfel încât sunt evitate încrucișările de flux ( materii prime cu produsele finite).

Principalele mijloace fixe care duc la creșterea productivității firmei și caracterizează dotarea tehnologică a fabricii sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 1.3.

Dotarea tehnologică la S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L Târgu Frumos

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

“Teoria și practica managerială demonstreză că principalul obiectiv al oricărei organizații îl constituie cercetarea eficienței, criteriu important de evaluare a performanțelor manageriale. Concept viu disputat și deosebit de complex în semnificații, eficiența economică este privită în general ca raportul dintre rezultatele obținute și consumul de factori de producție.” (Brezuleanu St., 2009)

Deși acest concept este larg dezbătut în literatura economică a secolului nostru, analize indirecte ale eficienței economice pot fi întâlnite începând de , cel care abordează problema maximizării rezultatelor fără să se refere la minimizarea eforturilor.

În prezent, accepțiunea largă a eficienței economice se referă la maximizarea efectelor obținute în condițiile minimizării eforturilor, ceea ce nu presupune o simplă minimizare aritmetică a cheltuielilor, cât mai ales optimul total și optimurile parțiale, între optimul tehnic și cel economic.

Eficiența economică devine astfel o măsură a economicității și motorul progresului pentru organizațiile economice, respectiv o cerință primordială a economiei concurențiale. Motivul acestei atitudini manageriale este strict pragmatic – perspectiva falimentului devine un factor care determină analizarea resurselor pentru asigurarea unei dezvoltări raționale, gradul de rezistență la faliment fiind dependent de mobilizarea potențialului uman și material în acest scop.

În condițiile trecerii la economia concurențială, factorul uman are un rol dominant în procesul de înscriere a eficienței organizației pe o traiectorie pulsatorie, de aici semnificația importantă a evaluării performanțelor personalului în perspectiva utilizării resurselor umane. Această orientare în evaluare este generată de faptul că potențialul uman costituie elementul creator, activ și coordonator al activității economice, iar folosirea acestuia la întreaga lui valoare este mijlocul principal în sporirea eficienței economice.

Astfel, este pe deplin justificat să se vorbească despre eficiența utilizării resurselor umane, ca o componentă esențială a conceptului general de eficiență economică.

“Dacă uneori în literatura de specialitate eficiența utilizării resurselor umane este redusă la folosirea integrală a timpului de muncă, accentul punându-se pe latura cantitativă, în accepțiunea modernă se impune o corecție. Utilizarea eficientă a resurselor umane trebuie să țină seama și de aspectul calitativ, care include totalitatea operațiilor de personal: recrutare, selecție, pregătire, evaluare, promovare, dialogul social și sistemul motivațional. De asemenea, managementul trebuie să își asume responsabilitatea cunoașterii mecanismului de interese, a contradicțiilor dinte obiectivele organizaționale și aspirațiile personalului, practicarea sistematică a unui sistem de cointeresare având efecte importante în reușita politicilor de utilizare a resurselor umane.” (Brezuleanu St., 2009)

Evaluarea performanțelor manageriale prin intermediul eficienței utilizării resurselor umane pune în evidență nu numai înzestrarea tehnică și modul de folosire a timpului de muncă ci și aspectele referitoare la stabilitatea personalului, pregătirea resurselor umane, salarizarea, respectiv participarea la conflictele de muncă.

O condiție importantă a utilizării depline a resurselor umane o constituie realizarea unei stabilități cât mai mari a acesteia, stabilitate ce se poate obține printr-o evaluare periodică a resurselor umane.

1.4. Salarizarea și sistemul de salarizare

Interesul tot mai mare pentru o politică eficientă izvoraște din convingerea tot mai evidentă a economiștilor și a altor specialiști în domeniu ca remunerația este nu numai o consecință ci și o premisă a unei activități economico-sociale eficiente.

În acest sens, concluzia practică ce s-a impus pe plan mondial este ca politica salarială, judicios elaborate și perfect armonizată cu politica generală a întreprinderii, este de natură să stimuleze creșterea eficienței economice mai mult decât să o afecteze.

Prin urmare, o politică eficientă în domeniul salarizării este necesar, în primul rând, să se înscrie în politica de ansamblu a întreprinderii și să raspundă, pe de o parte, cerințelor generale, obiective ale creșterii eficienței activității desfășurate, iar pe de altă parte, să asigure accentuarea cointeresării salariaților nu numai pentru realizarea de performanțe individuale, ci îndeosebi pentru un aport sporit la performanța globală a întreprinderii pe termen mediu sau lung.

De asemenea, astăzi, în multe țări ale lumii, dezvoltarea managementului resurselor umane trece printr-o profundă schimbare, în conformitate cu strategiile în domeniul salarizării, care servesc drept fundament pentru elaborarea politicilor salariale, private în general, ca instrumente specifice, operaționale de realizare a obiectivelor strategice. Politicile salariale constituie din acest punct de vedere, un ansamblu de decizii de acțiune direcționale privind obiectivele pe care orice organizație și le propune în domeniu salarizării, precum și mijloacele de realizare a acestora.

Deși administrarea salarizării este adesea considerate ca o funcție specializată, totuși, la fel ca și alte aspecte ale managementului resurselor umane, dezvoltarea unei politici salariale sau abordarea pe baze științifice a acesteia este o activitate complexă care impune luarea în considerare a tuturor laturilor de esență ale salariului, a sarcinilor și funcțiilor de bază ale acestuia, a corelațiilor acestuia cu cele mai diferite variabile economice și sociale, precum și a implicațiilor acestora asupra tuturor intereselor, de cele mai multe ori divergențe ale agentilor economici.

Astfel, pentru posesorul de capital, pentru întreprinzator salariul constituie, adesea, cel mai important element al costurilor de producție, principalul său post de cheltuieli, iar minimizarea acestuia o cerință esențială a menținerii și chiar a creșterii competitivității, capacității concurențiale și a viabilității întreprinderii pe piață. De aceea se afirmă , deseori, că politicile salariale ale agenților particulari sunt mai ales politici ale controlului costurilor.

Pentru posesorul de fortă de muncă, pentru angajat, salariul reprezintă venit, este principalul mijloc de existență a sa și a familiei sale, iar reacția acestuia va fi de a încerca să maximizeze salariul nu numai pentru a obține un minim de subzistență ci de a obține o remunerare cat mai mare. De aceea, politicile salariale nu trebuie să neglijeze nevoile și scopurile fundamentale ale oamenilor, salariul fiind un mijloc de a satisface nu numai necesitățile fizice și biologice de baza ale angajaților, ci și un mijloc de a satisface nevoile sociale și personale ale acestora. Aceasta cu atat mai mult cu cât, indivizii intră în organizații cu speranța satisfacerii nevoilor lor personale. Organizațiile au ele obiectivul lor, însă esențialul pentru atingerea acestora constă în a ști să câstige serviciile angajaților, să-l motiveze pentru nivele înalte de performanță, asigurându-se astfel că aceștia vor continua sa-și îndeplinească obligațiile lor față de organizație.

Aceasta este, de fapt, o problemă a organizațiilor care ține de managementul resurselor umane și care constă în a reduce diferențele între nevoile organizației și nevoile angajaților, acceptând nevoile acestora din urma și utilizându-se pentru a stimula participarea și performanța lor.

Întreprinderile au, într-adevar, nevoie să diminueze costurile de productie, dar au nevoie mai ales de motivarea oamenilor în munca, ceea ce face ca atitudinea managerilor fața de angajați și reacția acestora la acesta atitudine sa capete o tot mai mare importantă.

În acest context, o cerintă deosebit de importantă de care trebuie să țină seama politica salarială o constituie asigurarea cadrului necesar pentru ca o parte echilibrată din valoarea nou creată să revină angajaților deoarece exagerarea dintr-o direcție sau alta poate avea efecte nedorite atât în ceea ce privește eficiența activității desfașurate cât și asigurarea caracterului stimulativ al salariului.

În ceea ce privește puterea sau autoritatea publică, aceasta privește salariul, atât sub aspect economic cât și social, atât de pe poziția pieței muncii cât și a instituțiilor existente, de pe poziția echilibrelor economice și a echilibrelor sociale.

Prin urmare,contradicțiile și dezacordurile generate de interesele divergente ale agenților economici, care sunt sursa disfuncționalităților în cadrul organizațiilor, reclamă dezvoltarea unor asemenea politici salariale care să determine adeziunea angajaților la organizație, și care să permită accentuarea cointeresării acestora, stimularea și motivarea lor, îndeosebi pentru un aport sporit la performața globală a întreprinderii pe termen mediu sau lung. Aceasta înseamnă că politica salarială trebuie, printre altele, să fie rezultatul și totodată să asigure concentrarea intereselor agenților economici, ale partenerilor sociali atât sub aspectul recompensării participării la muncă cât și al realizării obiectivelor generale ale organizației.

Prin politica salarială organizația se angajează în dezvoltarea unui sistem de salarizare vizând performanța în muncă, aceasta înseamnă că urmarește sporirea caracterului incitativ al salariului, susținerea presupune realizarea unei strânse legături între rezultatele muncii pe de o parte și plata acesteia pe de alta parte.

În țara noastră, dupa cum se apreciază în unele publicații de referință, datorită faptului că încă nu s-au modificat simțitor sistemele de salarizare, că firmele nu și-au creat încă o politică proprie în materie de remunerare a muncii, salariul nu opereaza încă, în mod corespunzător pe piața muncii și își îndeplinește defectuos funcțiile sale de recompensare a muncii, de echilibru economic și social.

În perioada actuală, numai o parte din agenții economici au dovedit preocupare pentru stabilirea de criiterii specifice pentru evaluarea performanței profesionale individuale a personalului. De regulă și acestia s-au limitat la evaluarea rezultatelor în muncă și cele de comportament.

Forme de salarizare

Grupul American de consulting pentru Business Practice definește salariul ca “o recompensă acordată fiecărui angajat în schimbul contribuției sale la succesul firmei”. În timp ce definiția românească pune accent pe efortul ce trebuie recompensat, cea americană precizează că numai rezultatele se recompensează. Poate ca această diferență de optică explică parțial și diferența de dezvoltare dintre cele două țări.

În România, prin Legea 14/1991 s-a instituit principiul negocierii salariale în cadrul regiilor autonome și a societăților comerciale ceea ce este desemnat în mod traditional prin conceptual de liberalizarea salariilor. Teoretic, singurul corectiv în aplicarea principiilor negocierii salariului constă în stabilirea salariilor prin lege ori prin alte acte normative pentru personalul din societățile bugetare, precum și a celui din regiile autonome cu specific deosebit. De asemenea prin lege se stabilește nivelul salariului minim pe economie, cu obiectivul de protecție socială. Cu aceste excepții, în prezent, salariile se stabilesc prin negociere colectivă sindicală.

În Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, aprobate prin Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 340/2001, prin care s-au detaliat elementele ce se cuprind în salariul individual brut, se arată că acesta cuprinde: salariile de bază brute, sporurile, indemnizațiile, sumele plătite din fondul de salarii, sumele acordate cu ocazia ieșirii la pensie, premiile anuale, drepturile în natură, alte adaosuri la salarii.

Salariul de bază este partea principală a salariului total, convenită în cadrul contractului de muncă; suma precizată se acordă efectiv salariatului în anumite condiții stabilite (timpul efectiv lucrat și rezultatele obținute în raport cu standardale de performanță). El se stabilește pentru fiecare salariat în funcție de pregătire, experientă, abilitățile și rezultatele persoanelor, pe de o parte, și politica salarială a firmei, formele de salarizare, importanța, complexitatea și răspunderea lucrătorilor ce revin postului în care este încadrat salariatul, pe de altă parte.

Adaosurile și sporurile la salariu constituie partea variabilă a salariului și se acordă numai pentru: perfomanțe deosebite ale salariatului, munca prestată în condiții grele, rezultate importante pentru întreprindere, loialitate și stabilitate în muncă (vechime).

Conform legii, salariul de bază adaosurile și sporurile sunt confidentiale, nu pot fi comunicate, sub sancțiunea suportării rigorilor legii, altor persoane fizice sau juridice. Se consideră că un contract de muncă are un caracter confidențial încercându-se în acest fel protejarea întreprinderilor în competiție pentru menținerea salariaților ,și evitarea situațiilor conflictuale ce ar rezulta din înțelegerea greșită parțială sau neînțelegerea raporturilor contractuale.

„Formele de salarizare reprezintă modalități de evaluare și de determinare a muncii salariațiilor și a rezultatelor acestora precum și a salariului ce li se cuvine, asa cum rezulta din cursul de Management dein anul 2009 autor Brezuleanu St.

Pentru anagajații din cadrul firmei S.C ȚAC-ȚAC S.R.L, formele de salarizare întâlnite sunt următoarele:

a) Salarizarea dupa timpul lucrat (în regie)

Personalul încadrat în această formă este platit după timpul lucrat fară a se ține seama de cantitatea sau calitatea muncii depuse.

Salariul tarifar se stabilește pe oră, iar cel efectiv se obține înmulțind numărul orelor lucrate într-o lună cu salariul orar. O anumită cantitate și calitate a rezultatelor muncii sunt subînțelese pentru că ele au fost luate în calcul la încadrarea personalului pe posturi și trepte de salarizare. Este o formă de salarizare simplă de aplicat, potrivită situațiilor în care rezultatele muncii nu pot fi evaluate cu suficientă exactitate (activități creative, de conducere) sau nu depind de efortul lucrătorului. Are dezavantajul că nu stimulează și nu conduce la creșterea productivității muncii.

b) Salarizarea combinată (cu prime)

Salariul efectiv se compune din doua părți principale:

salariul de bază calculat după timpul lucrat ca minim garantat;

o remunerare variabilă a randamentului sau performanțelor, și care se adaugă salariului de bază (în general se consideră ca prima nu poate depași o treime din salariul total realizat). Cele mai uzuale prime sunt:

prime de calitate (pentru identificare defectelor sau evitarea pătrunderii componentelor cu probleme de calitate în produsul finit);]

prime de vânzare (pentru depășiri ale valorii normate ale vânzărilor);

prime pentru munca în condiții speciale;

prime de producție pentru sporul de productivitate peste un anumit nivel: în partea inferioară primele trebuie să stimuleze rezultatele după care, peste o limita să devina neinteresante, pentru a se evita surmenajul.

Sistemul primelor se bazează pe timpul mediu normat pentru realizarea unei piese sau operații. Economia de timp, realizarea piesei sau operație într-un timp mai scurt, aduce un salariu suplimentar. Practic, numai o parte din creșterea de venit ca urmare a creșterii productivității orare a muncii revine salariatului. Prima este reprezentată de o parabolă: ea crește până când lucrătorul îsi dublează rezultatele după care se plafonează. Cele mai cunoscute formule sunt: formula lui Taylor, formula Halsey, formula Rowam, formula York, sistemul Bedaux și formula Schueller.

Dacă S = salariul cuvenit

s = salariul orar

t = timpul efectiv consumat

T = timpul normat pentru o piesă sau un produs

n = numarul de piese realizate

p = suma cuvenită ca salariu pentru o piesă

P = prima acordată pentru fiecare piesă realizată suplimentar

Atunci, în cazul stemului de prime:

S = st + np

P = 1/m [s(T-t)], unde m = 1/2 sau 1/3 în cazul formulei Halsey sau

P = t/T [s(T-t)], în cazul formulei Rowan.

c) Participarea salariaților la rezultatele întreprinderii este o formulă suplimentară care stimulează întreg personalul, mărește atașamentul față de întreprindere și preocuparea pentru perfecționarea activității. Se poate calcula și aloca un fond pentru suplimentarea salariilor în funcție de beneficiul obținut, de creștere a productivității muncii și de creștere a capitalului prin surse proprii. Se pot distribui, de asemenea, un număr de acțiuni ale întreprinderii cu titlu gratuit salariaților.”

Suma de bani pe care o dedică lunar salariatul este salariul net. Suma de bani care i se cuvine lunar după munca prestată și calculată conform sistemului de salarizare și formelor aplicate este salariul brut , mai mare decât cel net cu valoarea impozitului pe salariu și a altor rețineri efectuate conform legii. Întreprinderea, la rândul ei, are de achitat o serie de contribuții și taxe. Având în vedere reglementările actuale din România întreprinderea are cheltuieli salariale efective aflate în raport de circa 1,8/1 față de salariul mediu brut. În acest mod, cheltuielile salariale ale întreprinderii devin foarte mari; ea trebuie să analizeze cu atenție dacă este oportun să creeze un nou loc de muncă. În toate cazurile în care munca unei (sau unor) persoane poate fi înlocuită cu folosirea unei mașini se recomandă această soluție.

Întreprinderea aplică și un sistem de premiere a salariaților cu ocazii deosebite și pentru rezultate deosebite. Acordarea premiilor are un efect favorabil dacă se realizează pe baza evaluării corecte a salariaților și dacă sumele sunt semnificative.

S.C ȚAC-ȚAC S.R.L acordă un salariu net anagajaților săi în jur de 1.125 – 1.950 în funcție de cât de bine îsi fac munca și cât de bine sunt pregătiți în domeniul respectiv.

Pe langă sistemul de salarizare, întreprinderea mai utilizează un sistem flexibil de avantaje acordate salariaților. Acestea contribuie la reducerea fluctuației personalului și reducerea cheltuielilor pentru angajarea și instruirea noilor salariați.Vârsta, educația, experiența în muncă, satisfacția profesională, situația familială, sunt factori de luat în considerare la stabilirea „pachetului” de avantaje ce va fi folosit pentru cresterea productivității, ridicarea calității produselor și construirea unui climat favorabil întreprinderii.

„Principalele avantaje sunt:

reduceri de prețuri la produsele cumpărate de salariații din firmă;

posibilitatea de a plăti în rate cumpărăturile de la întreprindere;

finanțarea parțială a unor cheltuieli de pregătire, altele decât stagiile organizate de întreprindere;

sprijin financiar în construcția de locuințe și achiziționarea unor bunuri de folosință îndelungată (împrumuturi în condiții avantajoase);

atribuirea în folosință a unei locuințe de serviciu;

posibilitatea de a folosi autoturismul firmei (inclusiv în interes personal);

utilizarea caselor de odihnă, a bazelor sportive, și alte facilități social-culturale;

concedii suplimentare plătite;

loc de parcare rezervat (pentru managementul firmei);

amenajari pretențioase ale locului de muncă;

asigurarea unei mese gratuite sau la preț subvenționat pe zi (acordarea tichetelor de masă).”(Brezuleanu St., 2009)

Toate aceste avantaje însumează anual cheltuieli considerabile; ele se vor acorda în masura în care evaluări riguroase demonstrează că efectele pozitive cuantificate în bani depășesc nivelul cheltuielilor.

„Principiile generale ale sistemelor de salarizare

Elaborarea oricărui sistem de salarizare trebuie să aibă în vedere următoarele principii generale considerate simultan pentru a satisface toate părțile interesate în raporturile de muncă:

formarea salariului este supusă mecanismelor pieței muncii și implicării agenților economico-sociali;

principiul negocierii salariului;

principiul existenței sau fixării salariilor minime;

la munca egală salarii egale;

principiul salarizarii după cantitatea muncii;

principiul salarizarii în funcție de nivelul de calificare profesională;

principiul salarizării după calitatea muncii ;

principiul salarizării în funcție de condițiile de muncă;

principiul liberalizării salariilor;

caracterul confidențial al salariului” (Brezuleanu St., 2009)

Principalele sisteme de salarizare

Indiferent de principiile pe care le are în vedere, sistemul de salarizare este unul din mijloacele care permit să se acționeze asupra comportamentului salariaților unei organizații pentru asigurarea bunului mers al acesteia.

De asemenea, într-un sens și mai general, sistemul de salarizare poate fi considerat unul din mecanismele de armonizare a exigențelor, obiectivelor și asteptărilor contradictorii care intervin în funcționarea întreprinderilor.

Obiectivul prioritar al oricărui sistem de salarizare este de a stabili o structură și un sistem de plată echitabil pentru toți angajații în concordanță cu munca lor și cu nivelul de performanță pe care îl ating. Cu toate că acest obiectiv este clar și important, realizarea lui nu este o problemă usoară deoarece în administrarea salariilor pot să apară numeroase probleme privind relațiile umane. Nu este esențial ca sistemul de salarizare stimulativ să fie corect din punct de vedere tehnic, ci angajații să fie convinși de acest lucru de acest lucru. Într-un sens toate sistemele de salarizare stabilesc o legatură între caștig și rezultate , între salariu și performanță. Oricare ar fi principiile care stau la baza sistemului se asteaptă ca muncitorul să realizeze un anumit nivel de performanță pentru a-și păstra postul și promovarea într-un post mai bine plătit este subordonată rezultatelor obținute.

Sistemele de salarizare legate de rezultate se bazează pe o idee simplă și răspândită a motivației umane care constă în aceea că, dacă salariatul este interesat de bani și i se oferă un surplus de remunerație pentru un surplus de efort, el este dispus să realizeze acest efort.

CAPITOLUL 2

STUDIUL OFERTEI PRINCIPALELOR PRODUSE DE PANIFICAȚIE LA

S.C. ȚAC –ȚAC S.R.L TÂRGU FRUMOS

2.1. Considerații generale

Oferta reprezintă cantitatea dintr-un anumit bun (produs, serviciu) pe care agenții economici sunt dispuși să o cedeze cumpărătorilor, la un moment dat, pentru diverse niveluri de preț. Ea reflectă corespondența dintre scara posibilă de prețuri și cantitatea din acel bun, disponibilă pentru vânzare (figura 2.1.).

U

P

Pn Oferta = o specificație

Prețul Cantitatea

P3 ( P) oferită

P1 Qo1

P2 P2 Qo2

P1 P3 Qo3

… …

Pn Qon

Qo1 Qo2 Qo3 Qon Qo

Figura 2.1. Curba ofertei individuale

Sursa: A. Chiran si colab, 2003

Cantitatea oferită are tendința de creștere pe măsură ce prețurile cresc.

Oferta totală a unui bun este indisponibilă în procesul de corelare cu cererea totală a acelui bun. Ea presupune însumarea cantităților oferite de toți agenții economici individuali ( i=1, n), la un anumit preț ( p):

Și în cazul teoriei ofertei, ca și în cel al teoriei cererii, decidenții sunt confruntați cu mai multe alternative din care urmează să aleagă. Opțiunile lor reflectă avantajele anticipate ( așteptate) de pe urma diferitelor alternative.

Referindu-ne la impactul cererii asupra ofertei, reamintim că cererea și oferta se află într-un proces de interacțiune, de ajustare reciprocă și coordonare. Ele se găsesc în relații de cauzalitate reciprocă, reprezentând deopotrivă, fiecare în raport cu cealaltă, cauză și efect. Deși tendința generală este de echilibrare a ofertei cu cererea sunt refvente situațiile de abundență ( surplusuri ) și penurie( deficit). Surplusul la un bun oarecare se creează atunci când cantitatea oferită din acel bun depășește cantitatea cerută, la prețul monetar reprezentativ (Qo*P1 > Qc*P1). În procesul de ajustare a cantității oferite cu cantitatea cerută, rolul coordonator revine prețului. Când un bun devine mai deficitar prețul său crește. Acest lucru conduce la o reducere a cantității cerute și, în paralel, la o tentație pentru furnizori de a produce mai mult. Pe măsură ce scade surplusul, scade și prețul, ceea ce îi determină pe cumpărători să solicite o cantitate mai mare, iar pe furnizori să diminueze cantitatea oferită. Nu arareori, prețul mai scăzut îi determină pe unii solicitanți potențiali să se orienteze spre alt bun-înlocuitor, iar pe furnizori, să-și concentreze eforturile pentru obținerea unor bunuri alternative cu valoare ridicată. Explicația permanentelor căutări o găsim în elasticitatea pozitivă o ofertei în raport cu prețul (creșterea prețului determină creșterea cantității oferite) și elasticitatea negativă a cererii în raport cu prețul (creșterea prețului determină scăderea cantității cerute).

Oferta de produse agroalimentare constituie răspunsul întreprinderilor din sectorul agricol și alimentar, la cererea manifestată pe piață de către utilizatorii industriali de produse agricole și consumatorii finali de produse alimentare; oferta de produse agroalimentare pe o anumită piață, se constituie din producția internă, din stocuri și importuri. Aceasta prezintă o serie de particularități determinate, pe de o parte, de caracteristicile producției agricole, ale mediului natural dintr-o anumită zonă (țară, regiune), precum și de caracteristicile cererii pentru acestea.

O caracteristică a producției agricole, care influențează oferta de produse agroalimentare o constituie sezonalitatea . Aceasta se referă la oscilațiile anuale ale producției agricole, mult mai accentuate în cazul producției vegetale, comparativ cu producția agricolă animală.

Oscilațiile sezoniere ale producției agricole vegetale sunt determinate de succesiunea anotimpurilor, precum și de ciclurile biologice specifice fiecărei culturi pentru ajungerea la maturitate. Sezonalitatea producțiilor vegetale, este parțial atenuată prin utilizarea rezultatelor cercetătorilor din domeniul biologiei și a ingineriei genetice. Astfel, s- a ajuns la descoperirea unor specii și soiuri de plante care au un ciclu biologic redus, dând posibilitatea obținerii mai multor recolte în cursul aceluiași an. De asemenea, se practică sistemele de cultură forțată, în sere sau solarii, asigurându-se astfel condițiile climaterice (temperatură, lumină, umiditate), precum și cele legate de necesarul de substanțe chimice existente în sol, pentru buna dezvoltare a plantelor.

În cazul producției agricole animale, oscilațiile sezoniere sunt mai reduse și sunt determinate ,în general, de ciclurile de reproducere ale animalelor și ajungerea acestora la maturitate.

O altă caracteristică a producției agricole o constituie perisabilitatea, respectiv proprietatea produselor agricole vegetale sau animale de a-și pierde în timp proprietățile inițiale.

Se poate vorbi atât de o depreciere calitativă (modificări mocrobiologice ale produselor agricole) cât și pierderi în greutate.

În cazul produselor vegetale perisabilitatea este determinată de caracteristicile fizico-chimice și biologice ale acestora și condițiile de depozitare. La nivelul plantelor, procesele metabolice continuă și pe perioada păstrării, astfel că, în funcție de condițiile de depozitare (lumină, umiditate, temperatură, compoziția atmosferei) aceste procese pot fi stimulate sau după caz frânate.

În funcție de caracteristicile fizico-chimice și biologice, există produse agricole vegetale care prezintă o perisabilitate scăzută, dar și produse care nu-și păstreză decât un timp foarte scurt proprietățile inițiale. Produsele vegetale perisabile sunt cele care au conținut ridicat de apă, cum este cazul legumelor și fructelor. Aceste produse își modifică într-un timp foarte scurt proprietățile senzoriale, fizico-chimice și microbiologice și sunt sensibile la acțiunea unor operațiuni de natură mecanică (recoltare, sortare, calibrare, manipulare, transport).

Cerealele se încadrează în categoria acelor produse, care prin conținutul scăzut de apă, și rezistență mare la acțiuni mecanice, pot fi păstrate o perioadă îndelungată, cu cheltuieli de păstrare inferioare decât în cazul produselor puternic perisabile.

Oferta de produse agroalimentare, îndeosebi de natură vegetală, este influențată de variabilitatea cantitativă și calitativă a producției. Cantitatea și calitatea producției este determinată de factori: climatici, pedologici și agrotehnici, a căror acțiune nu este izolată, acești factori aflându-se în raporturi de interdependență. Variația acestor factori generează modificări aale producției de la o perioadă la alta sau de la o regiune la alta, în condițiile cultivării aceluiași soi.

Factorii climatici se referă la: temperatură, precipitații, lumină etc. Astfel, în anii foarte călduroși, plantele au un conținut ridicat de zaharuri și scăzut de acizi organici, având un grad mai mare de perisabilitate. Fructele ce provin din regiunile cu temperaturi înalte se păstrează mai greu decât cele din regiunile mai răcoroase.

O altă particularitate a ofertei de produse agricole este determinată de gradul scăzut de concentrare a producției agricole atât sub aspect geografic cât și economic. Această particularitate se datorează existenței unui număr mare de producători, dispersați din punct de vedere teritorial, și între care există mari diferențe din punctul de vedere al puterii economice. Dispersarea producției agricole generează , pe de o parte, scăderea puterii de negociere a producătorilor agricoli, în raporturile cu ceilalți agenți situați de-a lungul filierei de produs, iar pe de altă parte, creează reale probleme procesatorilor. Respectiv, oferta de produse agricole de pe o piață, fiind alcătuită din ofertele unui număr mare de producători , oferte care, în general, prezintă caracteristici specifice , procesatorii se află în imposibilitatea de a achiziționa cantități suficiente de produse agricole, omogene.

Oferta de produse agricole are un caracter rigid. În raport cu alte categorii de produse, producția agricolă nu se poate adapta cu ușurință la modificările intervenite la nivelul prețului sau a cererii. Momentul manifestării cererii pe piață penrtu anumite produse agricole, ce se constituie în factor determinant al deciziei producătorilor agricoli de a cultiva anumite plante, este separat în timp de momentul în care se obține respectiva cultură( cultura este ajunsă la maturitate și poate fi destinată vânzării ). Astfel, decizia producătorilor agricoli este însoțită de un mare risc, care crește pe măsură ce intervalul dintre cele două momente este mai mare. Acest interval este determinat în primul rând de lungimea ciclurilor biologice, specifice producției vegetale, dar și animale. De exemplu, ciclul biologic este de câteva luni (4-9 luni) în cazul cerealelor și de câțiva ani în cazul viței de vie sau a culturilor pomicole.

În aceste condiții, pe termen scurt și mediu se manifestă o rigiditate a ofertei, atât la cererea industrială cât și la cererea de consum a populației. Caracterul de relativă continuitate al cererii populației, în raport cu rigiditatea ofertei de produse agricole, impune procesatorilor să apeleze fie la stocuri ( pentru acele produse ce pot fi stocate o perioadă îndelungată) fie la importuri.

Oferta totală de cereale boabe realizată din producția autohtonă este dispersată teritorial și cantitativ neuniformă.

După anul 1985, evoluția ofertei totale de cereale boabe realizată în România a avut tendință de scădere (tabelul 2.1.).

Tabelul 2.1.

Oferta totală de cereale boabe realizată în România în perioada 1985-2010

( mii tone)

Sursa: Anuarul statistic al României 1986-2011

Fenomenul este vizibil mai ales după anul 1990, când la speciile de bază nivelul producțiilor medii la hectar s-a redus iar în structura suprafețelor cultivate cu cereale boabe au avut loc schimbări evidente.

Cele mai mari reduceri s-au înregistrat la orz-orzoaică și grâu – secară iar la porumb boabe, scăderea a fost nesemnificativă (-3,2 %)

În medie, pe perioada 1985-1998, România a obținut aproape 18 mil. tone cereale boabe, revenind 786 kg/loc.,care, în perioada 1999-2006, s-a redus la 682 kg/loc., ca urmare a scăderii cu 21,5% a producției totale de cereale boabe.

În Uniunea Europeană, în perioada 1996-2010, producția medie la hectar la cereale pentru boabe a sporit cu 5,5%, cu excepția culturii orzului, unde s-a redus cu 6,5 % (tabelul 2.2).

Tabelul 2.2

Randamentul la hectar la culturile de cereale în Uniunea Europeană în perioada 1996-2010 (t/ha)

Sursa: Anuarul statistic al României 1996-2010

În consecință, oferta totală de cereale boabe a Uniunii Europene s-a majorat de la 203,1 mil. tone, realizate în anul 1996, la 215,8 mil. tone.

România produce astăzi de aproape 3 ori mai multe cereale decât în perioada postbelică ( 1948-1952).

Primele 10 țări mari producătoare de cereale boabe sunt: China, S.U. A., C.S.I., India, Franța, Canada, Indonezia, Brazilia, Turcia și Germania. Totuși, după nivelul producției ce revine pe locuitor, ierarhizarea celor 10 țări este diferită.

Asfel, Canada care ocupă poziția a șasea după producția totală de cereale, se plasează pe primul loc după producția de cereale boabe ce revine pe locuitor, (1891 kg), S.U.A. iși menține același loc, Franța locul al treilea iar India locul al zecelea.

Perspectiva pe termen scurt a pieței cerealelor în Uniunea Europeană este apreciată că va depinde în mare măsură de evoluția pieței mondiale, atât sub aspectul fluxurilor comerciale, cât și a prețurilor,dar și de capacitatea Uniunii Europene de a exporta ( cu sau fără subvenții) cantități însemnate de cereale.

Factorii de influeță și elasticitatea ofertei de produse agroalimentare

Evoluția ofertei de produse agroalimentare este marcată de numeroși factori, între aceștia se detașează ca importanță: prețul produsului și condițiile ofertei, respectiv: costurile de producție, stadiul dezvoltării tehnologice; numărul de ofertanți;

Prețul produsului afectează perspectivele de profitabilitatea ale firmei; perspectivele bune (de profitabilitate) vor încuraja firmele să se angajeze să producă, într-o cantitate mai mare, bunurile solicitate, extinzând producția pâna la punctul în care aceasta va atinge nivelul la care profitul este maxim. Considerând că într-o perioadă determinată de timp, pe piața unui anumit produs, diferitele niveluri de prețuri nu se modifică, oferta poate să crească sau să scadă, în raport cu cantitatea oferită inițial la un nivel dat al prețului, curba ofertei deplasându-se, după caz, la dreapta sau la stânga (figura 2.2).

O2 O0 O1

Prețul

200

O2 O0 O1

400 500 600 Cantitatea

Figura 2.2 Relația dintre ofertă și preț

Sursa: A. Chiran si colab, 2003

Costul producției între nivelul costului și cantitatea oferită există un raport negativ; reducerea costului de producere a unui bun determină creșterea cantității oferite , în vreme ce creșterea costului determină scăderea ofertei. Mișcarea costului depinde de nivelul costurilor factorilor de producție implicați în fabricarea produsului, ca și calitatea tehnologiilor de fabricație.

Stadiul dezvoltării tehnologice îmbunătățirea tehnologiilor, înlocuirea celor vechi cu altele noi conduc la sporirea eficienței utilizării tuturor resurselor economice, la creșterea producției obținute cu același nivel de resurse, rezultatul fiind reducerea costului de producție, iar curba ofertei se va deplasa spre dreapta, deoarece producătorii sunt motivați să producă mai mult.

Numărul de ofertanți curba ofertei se va deplasa spre dreapta sau spre stânga, după cum, într-o ramură sau alta a industriei, vor intra noi firme sau vor falimenta unele dintre cele existente.

Perspectivele pieței dacă în perspectivă se așteaptă, într-o anumită ramură, o scădere sau chiar oprirea producției, în prezent, ofertanții vor produce mai mult, pentru a contracara efectele acțiunilor viitoare, curba ofertei se va deplasa spre dreapta. Dacă ofertanții așteptă o creștere a prețului în viitor, în prezent vor reduce producția pentru a o crește în viitor, curba ofertei deplasându-se spre stânga.

Influențele naturale (uraganele, incendiile, grindina, seceta), ca și cele politice anormale (taxele, impozitele), afectează negativ producția și, evident, oferta și, în final, cererea consumatorului sau utilizatorului.

Reacția ofertei unui bun sau serviciu la modificarea prețului sau a oricăreia dintre condițiile acesteia se exprimă prin elasticitatea ofertei și se măsoară, ca și în cazul cererii, cu ajutorul coeficientului de elasticitate.

2.2. Evoluția ofertei principalelor produse de panificație la S.C ȚAC-ȚAC Târgu Frumos

Produsele de panificație și franzelărie obținute în prezent, industrial, prezintă o mare diversitate, pentru fiecare aplicându-se un procedeu tehnologic adecvat, ce cuprinde un ansamblu de faze și operații în urma cărora materiile prime utilizate la fabricație se transformă în produs finit.

Clasificarea produselor de panificație:

produse de panificație obținute din făină, apă, sare, drojdie și eventuale substanțe de ameliorare a calității folosite pentru franzelă, baghetă, pâinea rotundă, pâine feliată, pâine Graham, pâine acloridă ( fără sare).

produse de frazelărie obținute din făină, apă, sare, drojdie, la care se adaugă lapte, grăsimi, ouă, lapte praf.

În cadrul S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L, această clasificare este reprezentativă și caracterizată de existența următoarelor produse:

făina albă tip 650;

făina albă tip 480;

franzelă albă (0,400 kg/buc.);

franzelă albă feliată (0,400 kg/buc);

franzelă albă (0,300 kg/buc.);

franzelă albă (0,350 kg/buc.);

franzelă neagră (0,400 kg/buc.);

pâine neagră rotundă (o,400 kg/buc.);

colac tradițional (1 kg/buc.);

colaci împletiți cu cunună (0,080 kg/buc.);

specialități (tradiționale bisericești);

batoane (0,070 kg/buc.);

chifle (0,070 kg/buc.);

graham (0,150 kg/buc.);

ₒjaponeze (0,060 kg/buc.);

pâine la tavă simplă (0,400 kg/buc.);

pâine la tavă feliată (0,400 kg/buc.)

Toată producția se fabrică în strictă corespundere cu cerințele standardelor de stat cu utilizarea componentelor naturale curate biologic. Tehnologia de fabricare a producției, calitatea ei, se verifică permanent de către organele de control corespunzătoare ale țarii. În condițiile concurenței înalte, S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L, fabrica de pâine nu numai că a supraviețuit, dar și-a stabilit prioritatea pe piața județului Iași.

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Figura 2.3. Schema tehnologică de preparare a pâinii la S.C.ȚAC-ȚAC S.R.L

Schema tehnologică de preparare a pâinii, prezentată în figura (figura 2.3.) cuprinde următoarele faze tehnologice:

pregătirea materiilor prime și secundare;

prepararea aluatului;

prelucrarea aluatului;

coacerea;

răcirea și depozitarea produselor finite.

În cadrul S.C.ȚAC-ȚAC S.R.L piața de pâine feliată a evoluat timid după 2012. Ca urmare a trendului crescător al pieței de pâine feliată și ambalată, S.C.ȚAC-ȚAC S.R.L a demarat în 2013 un program de investiții pe această direcție.

La începutul anului 2014, S.C.ȚAC-ȚAC S.R.L și-a propus să devina liderul pieței pâinii feliate și ambalate din zona Targu Frumos. Dispunând de o tehnologie modernă, complet automatizată, firma decide să schimbe rețeta de fabricare a pâinii feliate, venind astfel pe piată cu o gamă de produse de o calitate superioară și obținute în condiții stricte de igienă și siguranță.

Produse:

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Figura 2.4. Pâine feliată

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Figura 2.5. Pâine albă

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Figura 2.6. Pâine graham

Specialități de panificație:

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Figura 2.7. Pâine împletită

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Figura 2.8. Chifle

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Figura 2.9 Specialități

Capacitatea de producție a societății este de 6000 kg/zi pentru procesul de bază: fabricarea pâinii, cu următorul profil:

pâine albă – 2500 kg/zi;

pâine neagră – 1000 kg/zi;

graham – 50 kg/zi;

specialități ( colaci, chifle, batoane, japoneze, batoane pentru program corn și lapte) – 2450 kg/zi.

Tabelul 2.3

Evoluția ofertei principalelor produse de panificație la S.C.TAC – TAC S.R.L. prin capacitatea de producție (kg/zi)

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Din acest tabel, se poate observa o usoară scădere a producției acesta situație fiind precedată si de o creștere stabilă într-un an anterior. Însă, scăderea capacității de producție este ultima evoluție a ofertei de produse de panificație produsă în 2014 iar factorii care au putut duce la acestă scădere ar fi criza economică în urma căreia există posibilitatea ca unele magazine ( surse de desfacere și valorificare) să fi falimentat motiv pentru care duce la scăderea comenzilor pentru fabricarea de produse de panificație.

2.3. Evoluția cheltuielilor și a costurilor unitare la S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Evoluția în dinamica și în structura a cheltuielilor o vom analiza cu ajutorul datelor din următorul tabel.

Tabelul 2.4

Nivelul, structura și evoluția cheltuielilor la S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L– lei

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Valoarea cheltuielilor de exploatare prezintă o situație oscilantă în perioada de studiu, astfel în anul 2012 acestea se ridică la o valoare de 12.280.679 lei, în anul 2013 la 19.233.609 lei pentru ca în anul 2014 cheltuielile de producție să fie de 21.165.913 lei.

Acestea sunt structurate în cheltuielile cu materiale, cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți, cheltuieli cu impozitele, taxele și varsămintele asimilate, cheltuieli cu personalul și cheltuieli privind amortizările și provizioanele. .

Din categoria cheltuielilor materiale fac parte cheltuielile cu materii prime, cheltuielile cu materialele consumabile, cheltuielile cu energia și apa și alte cheltuieli materiale.

Cheltuielile cu materiile prime și materialele consumabile sunt în valoare de 6.408.751 lei în ultimul an de studiu. Structura acestora prezintă o evoluție în creștere pe cei 3 ani, respectiv 26,40 % în 2012, 31,04 % în 2013 ( valoarea cea mai ridicată) și 30,27 % în 2014.

Energia și apa prezintă o evoluție spectaculoasă ale costurilor. Astfel, în anul 2012 cheltuielile cu asemenea furnituri aveau valoarea de 252.514 lei, în anul 2013 de 275.517 lei, iar în anul 2014 ajungând la 301.586 lei.

În categoria altor cheltuieli materiale intră acele cheltuieli materiale care nu pot fi înregistrate în clasele de mai sus menționate. Se observă o evolutie progresivă a acestora, astfel în 2012 ele aveau o valoare de 1.656.425 lei ajungând în 2014 la 990.855 lei.

Adunând clasele de cheltuieli de mai sus pe fiecare an analizat, rezultă o evoluție oscilantă a acestora pe perioada luată în calcul.

Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți se majorează în perioada anului 2013 – 2014, înregistrând în anul 2013 valoarea de 1.146.624 lei și în 2014 valoarea de 1.151.088 lei.

Cheltuielile cu impozite, taxe și varsăminte asimilate ajung în anul 2012 la 1.741.421 lei fată de numai 170.575 lei în 2014. Acest lucru e determinat în primul rând de creșterea profitului, a valorii adăugate dar și de înăsprirea fiscalității.

Cheltuielile cu remunerațiile personalului precum și cheltuielile privind asigurarea și protecția socială cresc de la un an la altul atât ca valoare cât și ca pondere în structura cheltuielilor de exploatare.

Deși cantitatea de produse finite scade în perioada analizată, costurile unitare cunosc o creștere constantă acest lucru datorându-se creșterii prețurilor la materiile prime, materiale și serviciile, aceste prețuri fiind actualizate în funcție de inflație (tabelul 2.6).

În procesul tehnologic sunt uitilizate ca materiale directe doar drojdia și sarea. O pondere însemnata în total costuri o are și grupa cheltuielilor de industrializare – aproximativ 70% – care cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate cu combustibilul, energia electrică, apa, amortizare, transport precum și cheltuielile cu munca vie salariată și toate datoriile față de bugetele locale și bugetul statului.

Dacă la costurile totale se adaugă profitul impozabil , adaosul comercial și TVA-ul se obtine prețul de vanzare cu amanuntul pentru produsul analizat (1,11 lei/franzelă albă de 300 gr.).

Creșterea prețului cu amănuntul este determinată de mărirea costurilor totale dar și de faptul că ponderea profitului impozabil crește, precum și de faptul că ponderea TVA-ului la 16 % în 2013 si 2014.

Tabelul 2.5

Analiza costurilor totale la S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L Târgu Frumos

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Adaosul comercial rămâne constant ca pondere în perioada analizată (10 %) dar ca valoare acesta creste periodic (deoarece adaosul comercial se calculează la prețul cu ridicata calculat ca suma dintre costuri totale și profit impozabil).

CAPITOLUL 3

PIAȚA ȘI DISTRIBUȚIA PRINCIPALELOR PRODUSE DE PANIFICAȚIE

S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L TÂRGU FRUMOS

3.1. Considerații generale

Înțelegerea și definirea pieței în viziunea de marketing pot fi realizate numai pornindu-se de la conținutul dat acestei noțiuni în teoria economică generală. Un astfel de demers este necesar deoarece piața este suportul teoretic al gândirii de marketing, iar mecanismul ei, terenul strategic și operațional al marketingului. Apariția marketingului, pe terenul stadiului atins de economia de piață în secolul nostru, a evidențiat necesitatea unor reconsiderări în abordarea factorilor pieței și în înțelegerea acestui concept.

Din punctul de vedere al marketingului, o asemenea abordare a pieței, în limitele coordonatelor teoretice generale, este insuficientă. Marketingul este un domeniu al științei economice cu un pronunțat caracter practic. El se adresează comportamentului agentului economic în sistemul relațiilor de piață. Pentru a putea sa își fixeze poziția strategică și programul de acțiune, agentul economic are nevoie să descifreze și să înțeleagă elementele de detaliu ale pieței și funcționării ei, spre a putea să înțeleagă elementele de detaliu ale pieței , spre a putea să întreprindă măsuri practice de adaptare și influențare a acesteia. În consecință, optica de marketing întregește accepțiunea generală a noțiuniii de piață cu acele componente care dau sens și substanță activității practice a întreprinderilor în sistemul relațiilor de piață.

Desigur, comportamentul agentului economic în cadrul relațiilor de piață depinde de caracteristicile acesteia, de mecanismul economic. Din acest punct de vedere, economia contemporană se structurează în două siteme economice:

sistemul economic de piață;

sitemul planificării centralizate

Sistemul economic de piață, apărut odată cu epoca modernă a dezvoltării societății, cunoaște fie forma liberalismului calsic, fie forma îmbinării liberalismului cu folosirea de către stat a unor pârghii economice în orientarea activității de ansamblu a economiei naționale.

Sistemul planificării centralizate are ca trăsături caracteristice: rolul decisiv al statului în organizarea și conducerea activității economico-sociale, utilizând ca pârghie planificarea centralizată, cu caracter de directivă; suprimarea concurenței și inițiativei particulare, cu efecte negative asupra interesului participanților la viața economică de a o dezvolta și perfecționa.

Abordarea de marketing petru a permite pătrunderea în mecanismul intim al pieței, necesită luarea în calcul și studierea tuturor condițiilor și factorilor care stabilesc cadrul confrutării ofertei cu cererea. Este necesară investigarea dinamicii cererii și ofertei, starea și evoluția prețurilor, toate condițiile în care se finalizează cererea și oferta sub forma actelor de vânzare-cumpărare.

Totodată, accepțiunea de marketing dată noțiunii de piață, privește mecanismul ei de funcționare în strânsă legătură cu toți factorii în care ea se formează și evoluează. Numai luând în considerare ansamblul factorilor demografici, tehnici, social-politici, culturali și instituționali în care piața funcționează, întreprinderea poate să-i determine riguros dimensiunile cantitative și trăsăturile calitative, pe baza cărora sa-și stabilească și programul strategic de acțiune.

De asemenea, noțiunea de piață în optica de marketing include, nu numai componentele reale, efective ale acesteia, ci și evoluția în perspectivă a acestor componente. Astfel, abordarea de marketing a cererii și ofertei, ca laturi fundamentale ale pieței, nu le înțelege numai în sensul de cerere și ofertă reale. Poate fi vorba și de: cerere ideală, cerere fără obiect, cerere potențială etc., respectiv ofertă ideală, ofertă fără subiect, cerere potențială etc. În consecință, analiza de marketing a pieței se referă la toate formele pe care aceasta le poate cunoaște – efectivă, potențială, ideală.

Numai astfel agenții economici dau sens practic noțiunii de piață, îi dezvăluie mecanismele de funcționare în detaliu și pot să-și formuleze opțiunile de marketing în activitatea pe care o desfășoară.

În sensul cel mai general, prin distribuție se înțelege procesul de deplasare a produselor de la producători la consumatori, împreună cu operațiunile și fluxurile ce le generează acest proces. Multitudinea de activități și fluxuri care se circumscriu în acest proces dau distribuției caracterul de sistem foarte complex. Această complexitate s-a accentuat în timp, datorită impactului pe care l-a avut și asupra distribuției progresul tehnico-științific contemporan. Acesta a sporit distanța ce separă pe producători de consumatori, și, totodată prin apariția unui număr mai mare de intermediari pe traseul dintre unitățile producătoare și consumatoare, a multiplicat problemele ce trebuiesc rezolvate în procesul distribuției.

3.2. Piața întreprinderii și piața produsului

Pe piața descrisă, care este piața totală, în condițiile specifice economiei de piață, acționează un număr mai mare sau mai mic de întreprinderi. Fiecare întreprindere apare pe piață prin intermediul produselor sale, pe care le oferă cumpărătorilor. Ea oferă produsele ( serviciile) pe piață, fie singură, fie împreună cu alți producători. Ansamblul relațiilor dintre ofertă și cerere, determinate de prezența pe piață a tuturor producătorilor și a tuturor cumpărătorilor, care sunt relații de vânzare-cumpărare, alcătuiesc piața totală. Întreprinderea, prin produsele ei, se află într-una sau mai multe zone ale pieței totale, satisfăcând o parte din cererea cumpărătorilor pentru produsele pe care ea le oferă.

Această zonă de piață pe care acționează fiecare unitate economică, reprezintă piața întreprinderii. Ea se definește prin gradul de pătrundere în consum a produselor pe care o întreprindere le produce sau le comercializează. Delimitând o parte a pieței totale, piața întreprinderii relevă raporturile ce se stabilesc între oferta proprie ( a unui sau mai multor produse) și cererea pentru produsele respective.

Pe piață, produsele care apar în calitate de ofertă, de regulă, aparțin mai multor întreprinderi. Dacă facem abstracție de unitatea ofertantă, fiecare produs îsi definește o piață proprie, ca o subdiviziune a pieței totale – piața produsului. Ea este înțeleasă ca grad de pătrundere în sfera consumului a fiecărui produs.

Așadar, atât piața întreprinderii, cât și piața fiecărui produs, independent de unitatea de la care provine, alcătuiesc părți ale pieței totale. Aceasta din urmă, considerată în limitele unui anumit teritoriu, este alcătuită, fie din suma piețelor întreprinderilor care acționează pe raza acelui teritoriu, fie din suma piețelor produselor vândute și cumpărate în acel spațiu teritorial. Aceasta deoarece, suma piețelor întreprinderilor dintr-o piață totală, este egală cu suma piețelor produselor de pe acea piață.

Fiecare produs, fiind adus pe piață de o anumită întreprindere, piața sa trebuie privită și în raport cu piața întreprinderii care l-a oferit spre vânzare. Privită astfel, piața produsului poate prezenta două situații distincte:

când oferta întreprinderii este formată dintr-un singur produs, piața întreprinderii se confundă cu piața produsului;

în condițiile în care oferta întreprinderii este formată din mai multe produse, piața fiecăruia apare ca parte componentă a pieței întreprinderii.

Aceste ipostaze în care se găsește piața produsului, apar dacă analizăm lucrurile la nivelul întreprinderii.

În cazul în care situația este privită și analizată la nivelul pieței totale, raporturile dintre piața produsului și piața întreprinderii sunt altele și anume:

atunci când întreprinderea deține “monopolul” producerii sau comercializării unui produs, piața întreprinderii se identifică cu piața produsului;

dacă întreprinderea deține monopolul producerii sau comercializării mai multor produse, piața ei este constituită din suma piețelor produselor respective; piața fiecărui produs reprezintă o cotă din piața întreprinderii și, tot o cotă, dar mai mică, din piața totală;

în cazul în care, mai multe întreprinderi produc sau comercializează pe piață același tip de produse, piața produsului este constituită din piețe ale mai multor întreprinderi;

dacă întreprinderile produc sau comercializează mai multe produse, cazul cel mai obișnuit atunci, în cadrul pieței totale, se interferează piețele întreprinderilor cu piețele produselor, fiecare deținând o cotă parte din cealaltă.

Cunoașterea acestor delimitări și raporturi dintre piața întreprinderii și piața produsului din cadrul pieței totale, aparținând unei anumite zone, prezintă o însemnătate incontestabilă pentru activitatea de marketing a unității economice. Piața fiecărui produs are particularitățile ei de formare și manifestare, ceea ce, dacă se cunoaște, oferă elemente importante pentru programul de activitate al oricărei firme.

Piața unui produs agricol și/sau agroalimentar reprezintă un segment al pieței agrare. Pentru a putea fi caracterizată, piața produsului trebuie raportată la un anumit segment sau subsegment al pieței agrare, din care aceasta face parte.

Spre exemplu, piața grâului va fi cuprinsă în cadrul “pieței cerealelor“ sau în cadrul unui subsegment al acesteia, “ piața cerealelor panificabile“, s.a.m.d.

“Piața produsului este influențată și de gradul de accesibilitate a produsului pe piață, care depinde de mai mulți factori și anume (Chiran și colab., 2007):

prețul produsului;

calitatea produsului ;

veniturile consumatorilor și puterea de cumpărare ;

prețurile și tarifele altor mărfuri și servicii ;

ambalajul și forma de prezentare a produsului ;

calitatea activității comerciale ;

acțiunile de marketing direct inițiate de producători, distribuitori și comercianți”.

Vârsta produsului constituie un alt factor care poate influența dimensiunile pieței produsului, prin atributele și caracteristicile acestuia, care rămân neschimbate o perioadă mai lungă de timp.

INTRĂRI IEȘIRI

Figura 3.1 Schema sistemului pieței agrare

Sursa: prelucrat după Chiran și colab., 2007

De asemenea, asupra pieței produsului agricol și/sau agroalimentar pot influența și alti factori:

calitatea activității de distribuți, promovare și valorificare a produselor agricole și agroalimetare;

reportul dintre nevoile de consum și cererea de consum pentru produsele agricole și agroalimentare ;

politica economică a statului privind impozitele, taxele, autorizațiile de funcționare a firmelor, licențele de fabricație, standardele de calitate etc.

elesticitatea cererii de consum pentru produsele agricole și agroalimentare în funcție de nivelul veniturilor consumatorilor și nivelul prețurilor;

valoarea de unicat al produsului;

existența pe piață a unui înlocuitor al produsului;

dificultatea comparației calității unui produs cu cea altui produs substituent;

ponderea cheltuielilor totale de achiziție a produsului în structura veniturilor bănești ale cumpărătorilor;

avanatajele finale privind costul total al produsului;

participarea la cheltuieli și a unei terțe părți;

asocierea produsului în utilizare;

imaginea produsului și cheltuielile de promovare a acestuia;

posibilitățile de stocare.

Figura 3.2. Funcțiile pieței produselor agricole și agroalimentare

Sursa: prelucrat după Chiran și colab., 2007

Piața întreprinderii agricole și/sau agroalimentare, reprezintă aria de acțiune a acesteia, în care firma pătrunde cu produsele sale, cu marca sa, cu spiritul său. În cazul firmelor agricole și/sau agroalimentare specializate, piața acestora se poate suprapune cu piața produsului. La nivelul pieței produselor agricole și agroalimentare, raporturile dintre piața produsului și piața firmei agricole și/sau agroalimentare se pot aprecia diferit : firma se înscrie în profilul său în piața unuia sau mai multor produse.

După profilul întreprinderilor care apar pe piață, deosebim trei categorii de piețe și anume:

piața firmelor producătoare;

piața firmelor distribuitoare / comerciale;

piața firmelor prestatoare de servicii.

Conceptul de concurență nu are o definiție unanim acceptată, viziunea asupra sa

fiind diferită de la un autor la altul, iar semnificația fiind dependentă de contextul abordăriisale.

Se considera că, în înțelesul său economic, concurența este strict legată de libertatea de a alege. Ea reprezintă confruntarea directă între agenții economici reprezentând oferta, pentru a atrage clientela, reprezentanta cererii pe aceeași piață.

Totodată, comportamentul concurențial al agenților economici diferă de la o piață la alta, în funcție de particularitățile acestora și ale sectorului de activitate.

Fiind un barometru de orientare al firmelor în sensul ca acestea să producă și să distribuie ceea ce este solicitat de către consumatori, la prețurile cele mai mici, mecanismul concurenței asigură producătorilor o marjă beneficiară, iar consumatorilor satisfacerea nevoii solvabile.

Concurența mijlocește pe piața liberă adaptarea continuă a ofertei le cererea

exprimată, acționând în strânsă determinare cu prețul de vânzare. Rivalitatea este mai

intensă pe o piață atunci când prețurile scad, iar cererea de bunuri crește.

Tipologia concurenței

Teoria economică consacră câteva tipuri clasice de concurență care caracterizează piața.

Concurența perfectă reprezintă doar un concept teoretic, ea nefiind întâlnită în practică exact în forma în care este descrisă și neavând toate caracteristicile enumerate în continuare. Ea are la bază verificarea simultană a următoarelor condiții: atomicitatea

participanților, transparența tranzacțiilor, omogenitatea produselor, fluiditatea cererii și

ofertei în raport cu prețul și accesul liber pe piață. Prețul se formează în punctul de

echilibru al cererii și ofertei, nici unul dintre purtătorii cererii sau ai ofertei neputând să-l

influențeze.

Structura monopolistă presupune existența unui singur ofertant pe piață, conceptul de concurență fiind anulat.

Structurile concurențiale prezentate până acum sunt două forme de extrem, față de care structurile reale se îndepărtează sau se apropie în diverse grade de intensitate.

Indicele de concentrare a pieței pe total întreprindere și DAS-uri (Domenii de Activitate Strategică) la SC. ȚAC –ȚAC S.R.L

Indicele de concentrare parțială a pieței exprimă poziția primelor 4,8 sau 12 firme pe o piață dată. Poziția firmelor se măsoară prin cota de piață, astfel, cu cât suma acestor cote atinge nivelul de 100% cu atât piața este mai concentrată, rivalitatea este mai puternică și barierele de intrare pe piață sunt mai greu de îndeplinit.

Relația de calcul este:

Icp = Σ Pi

n= 4,8 sau 12 firme

În tabelul următor este redată structura primelor 4 firme de pe piața de morărit, panificație și a dulciurilor.

Tabelul 3.1

Indicele de concentrare al pieței S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L Târgu Frumos

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

În tabel au fost trecute doar primele 4 firme de pe piața de morărit și panificație deoarece această piață este foarte “fărâmițată”, mai ales pe plan local, unde, la nivelul unui județ se înregistrează de regulă între unu și trei producători mai mari care dețin aproximativ 30-40% din piață și alte câteva sute de mici producători care acoperă restul.

IcpA = 0.72+0,04+0,12+0,13= 1,01

IcpB = 0.54+0,09+0,10+0,09 = 0,82

IcpC = 0.32+0.03+0.05+0.04= 0,44

În urma acestor rezultate obținute, putem concluziona că, cota de piață deținută de produsele de morărit ale firmelor expuse se ridică la 1,01 % ,înseamnă că piața este destul de concentrată, între aceste firme există o rivalitate mare. Sectorul este concentrat și dominat de câteva firme puternice iar acestea vor impune o disciplină concurenței, jucând rol de coordonatori ai sectorului.

Piața de panificație reprezentată de cele 4 firme ocupă o proporție de 82 % acest fapt însemnând că piața este destul de concentrată desprinzându-se astfel importanța pâinii pentru populație. Piața dulciurilor, sunt ocupate de cele 4 firme în proporție de 44%, relevându-se în această circumstanță o piață mai puțin concentrată, pe care activează numeroase firme.

Analiza poziției concurențiale. Principalii concurenți.

Poziția concurențială a firmei se bazează pe evidențierea factorilor de succes ai firmei, care au un caracter relativ și dinamic, fiind în continuă schimbare și adaptare la mediu.

Poziția concurențială se determină prin metode calitative, cum ar fi metoda grilelor de evaluare. Această metodă presupune parcurgerea următoarelor etape:

–alegerea factorilor cheie ai succesului care exprimă poziția întreprinderii pe o piață dată;

–evaluarea gradului de importanță pentru fiecare factor cheie;

–se apreciază cu note pe o scară de la 0-5 fiecare factor cheie;

–se calculează pentru întreprinderea analizată și principalul concurent nota medie ponderată a tuturor factorilor analizați;

–se face suma notelor și se interpretează.

Principalii concurenți ai firmei pe piață sunt S.C. Panifcom S.A, S.C. Iris S.R.L.

Grilă de evaluare a poziției concurențiale la S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L., față de societatea Panifcom:

Tabelul 3.2

Grilă de evaluare a poziției concurențiale la S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L Târgu Frumos

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Din acestă grilă de evaluare se poate remarca poziția concurențială favorabilă a firmei S.C. Țac-Țac S.R.L Targu Frumos care este mai bine plasată pe piață decât firma Panifcom SA având un avantaj concurențial reprezentat de abaterea notei medii de la 2,65 la 2,85 . Avantajul concurențial al firmei S.C. Tac-Tac S.R.L Targu Frumos este asigurat de performanțele superioare ale acesteia în domeniul marketingului, a cotei de piață relative și a calității distribuției.

3.3. Strategii de piață

Strategia de piață a firmei agricole și/sau agroalimentare presupune alegerea unei variante dintr-o multitudine de posibilități.

„Alegerea unei strategii de piață trebuie să aibă în vedere principalele dimensiuni și trăsături ale pieței bunurilor și serviciilor (Chiran și colab., 2007):

1. Poziția firmei față de dinamica pieței, situație în care variantele strategice pot fi:

strategia creșterii ( dezvoltării) activității de piață;

strategia menținerii activității de piață;

strategia restrângerii activității de piață, cunoscută și sub denumirea de strategie de „supraviețuire” , care nu se recomandă, fiind în contradicție cu conceptul de marketing și economia de piață liberă.

2. Poziția firmei față de structura pieței (pe segmente). Variantele strategice denumite și „alternative de poziție” sunt:

strategia nediferențiată (marketing nesegmentat), când firma se adresează pieței globale;

strategia diferențiată (marketing segmentat), caz în care firma se adresează unor segmente de piață;

strategia concentrată, care presupune alegerea unui singur segment sau unui număr limitat de segmente ( marketing selectiv).

3. Poziția firmei față de schimbările pieței. Strategiile ( denumite și alternative de comportament ) sunt:

strategia activă, când obiectivele firmei au în vedere înnoirea, retehnologizarea și perfecționarea activității;

strategia adaptativă, când firma anticipează modificările pieței și își adaptează activitatea sa;

strategia pasivă, care presupune un comportament de așteptare a schimbărilor, adaptarea făcându-se mult mai târziu.

4. Poziția firmei față de exigențele pieței privind calitatea produselor și serviciilor . În acestă situație firma poate adopta fie strategia exigenței ridicate fie strategia exigenței medii, fie strategia exigenței reduse.

Sunt recomandate primele două variante, în timp ce strategia exigenței reduse nu se recomandă, fiind specifică pieței reglementate, dominată de subofertă.

5. Poziția firmei față de nivelul competiției exprimă atitudinea firmei față de ceilalți concurenți, caz în care unitatea poate adopta una din cele două variante :

– strategia ofensivă (uneori chiar agresivă) sau strategia menținerii cotei de piață și strategia restrângerii cotei de piață corelată cu menținerea aceluiași nivel valoric al activității de piață.

Aceste strategii ale competiției se pot împărții în două grupe: strategia copetitivității prin preț și strategia competitivității fără influența prețului.

Sunt considerate strategii ale competitivității cele care nu au ca element decisiv prețul, ci alte elemente, între care menționăm: calitatea produsului, ambalajul, publicitatea , promptitudinea livrărilor, etc. prin care firma se diferențiază de ceilalți concurenți.

Conceperea strategiei de piață de către firmă, în realizarea obiectivelor stabilite pentru o anumită perioadă, trebuie realizată, în principal, din perspectiva a patru componente:

Sfera de produse și/sau servicii și de piețe spre care firma se angajează să-și direcționeze eforturile.

Vectorul de creștere, strâns legat de prima componentă, care arată direcția în care firma se va dezvolta, în corelație cu actuala situație a produselor și/sau serviciilor și piețele sale. Matricea de mai jos reliefează schematic elementele vectorului de creștere și cele patru alternative principale de dezvoltare (tabelul 3.3).

Tabelul 3.3

Elementele vectorului de creștere

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Dezvoltarea pieței presupune creșterea vânzărilor prin identificarea de noi segmente de piață pentru produsele sau serviciile actuale ale firmei.

Dezvoltarea produsului constă în creșterea volumului vânzărilor pe aceleași piețe, prin realizarea unor produse sau servicii noi, cu performanțe superioare, capabile să înlocuiască pe cele prezente.

Diversificarea constă în aceea că obiectivul de sporire a vânzărilor se realizează prin conceperea și fabricarea unor produse și/sau servicii noi pentru firmă și lansarea acestora pe noi segmente ale pieței.

3.4. Valorificarea principalelor produse de panificație

Anul 2012 a fost un an agricol foarte bun la nivel național, producția de grâu a urcat la 3.39 t/ha, în crestere cu 120% față de perioada similară din 2011 în condițiile în care suprafața agricolă cultivată a crescut cu 6.5%. Conform Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, piața de panificație și morărit era cifrată la cca 2 miliarde Euro în 2012, în crestere cu 15% față de anul precedent. La începutul anului 2013 jucatorii din piață mizau pe o menținere pe creștere a pieței deși la o rată mai redusă (cca 3%).

Consumul de pâine și produse de panificație din România se situează în prezent la 108-110 kg/cap de locuitor, mult peste media europeana cotată la 78-80 kg/cap de locuitor. În ultimul an s-a înregistrat o scădere cu cca 2 kg a consumului de pâine/cap de locuitor, scăderea pieței pâinei a fost compensată de o creștere a pieței produselor de patiserie. Pe segmentul de paste făinoase, consumul mediu pe cap de locuitor este de 2.8 kg/an la nivel național, în timp ce la nivelul Uniunii Europene consumul mediu este de 8 kg/om anual.

În 2012 consumul total al produselor din cereale a scăzut cu 0.2%, deși producția vegetala la nivel național s-a dublat comparativ cu 2011. Anul 2013 se anunța foarte dificil datorită condițiilor meteo nefavorabile din primele 5 luni din 2013 fiind de așteptat o scădere a producției vegetale.

În cadrul S.C.TAC TAC Targu Frumos, valorificarea produselor de panificație este realizată în proporție de 90% pe piața locală și județeană, si doar 10% pe piața națională prin intermediul rețelelor de distribuție.

Pentru produsele de panificație societatea detine 60% din cota de piață la nivel de județ, iar pentru produsele de morărit detine 10% din cota de piață la nivel județean.

În ultimii ani, concurența în domeniul produselor de panificație a crescut vertiginos. Datorită ciclului foarte scurt de fabricație al acestor produse și a cererii relativ stabile, întreprinzătorii privați au preferat să investească în domeniu, astfel încât în prezent există în județul Iasi 76 de brutării, din care mai mult de jumătate în municipiul Iasi.

Piața S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L Târgu Frumos reprezintă spațiul economico – geografic unde ea este prezentă cu produsele sale, cu prestigiul și influența sa.

Societatea produce și comercializează anual pe piața internă peste 1900 de tone de pâine în diverse sortimente și 35 de tone.

Piața S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L Târgu Frumos os are un caracter local pe de o parte și tradițional pe de altă parte. Geografic această piață e localizată în orașul Targu Frumos, iar din punct de vedere al componenței este o piață tradițional universală.

Societatea realizează vânzări prin rețeaua de magazine proprii de pe raza municipiului Targu Frumos și prin intermediul unor firme private. Cu firmele private de distribuție vânzarea se face pe bază de comenzi ferme și contracte.

Rețeaua de distribuție era constituită în 2014 din 15 magazine proprii de desfacere.

Aprovizionarea magazinelor (proprii sau nu) se face prin intermediul mașinilor speciale pentru pâine, aflate în dotarea societății. Dacă în urmă cu câțiva ani acestea corespundeau perfect nevoilor de distribuție a produselor, în prezent scăderea producției a redus eficiența utilizării lor, făcând de dorit utilizarea unor mașini mai mici.

Magazinele primesc, gestionează și vând produsele. Actele întocmite în magazine sunt predate biroului financiar-contabil, iar numerarul încasat se predă zilnic la casierie, putând fi utilizat chiar în ziua următoare în scopurile stabilite de societate.

Criteriile de selecție a modalității de distribuție se bazează pe următoarele:

plata imediată;

volumul comenzii;

relația anterioară.

Contractele de livrare practicate de S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L Târgu Frumos în calitate de furnizor conțin prevederi asiguratoare referitoare la:

documentele și modalitățile de plată;

recepția mărfii la sediul firmei;

garanție;

răspunderea contractuală.

Vânzările S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L Târgu Frumos se desfășoară sub următoarele forme:

vânzări en gros – 25%;

vânzări cu amănuntul – 33%;

vânzări prin rețeaua proprie de magazine – 42%.

Aprovizionarea magazinelor (proprii sau nu) se face prin intermediul mașinilor speciale pentru pâine, aflate în dotarea societății. Dacă în urmă cu câțiva ani acestea corespundeau perfect nevoilor de distribuție a produselor, în prezent scăderea producției a redus eficiența utilizării lor, făcând de dorit utilizarea unor mașini mai mici.

Circuitul de valorificare a principalelor produse de panificație

Circuitul de valorificare a principalelor produse de panificație în cadrul S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L Târgu Frumos poate fi reprezentat prin intermediul magazinelor existente pe piața județului , respectiv principalii clienții care realizează desfacerea produselor de panificație (tabelul 3.4).

Tabelul 3.4

Clienții S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L Târgu Frumos

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Circuitul de valorificare a pricipalelor de produse pe panificație din cadrul S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L Târgu Frumos se poate realiza fie în stare brută ( imediat după fabricare), fie după o perioadă de stocare în depozite a materiei prime urmată de punerea în practică a fabricării propriu-zise a pâinii.

Figura 3.3 Circuitul de valorificare a principalelor produse de panificație la S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L Târgu Frumos

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

Așa cum rezultă din figura prezentată, în circuitul de valorificare se interpun mai multe etape și anume: recepția, depozitarea și condiționarea, compartimenatrea pe destinații ( consum alimentar), pregătirea pentru livrare, livrarea propriu-zisă.

3.4.2. Evoluția prețurilor la principalele produse de panificație

Prețul reprezintă o variabilă majoră pentru formarea și influențarea cererii, pentru determinarea volumului și valorii vânzărilor întreprinderii agricole, a mărimii veniturilor brute și nete ale acesteia. Cererea de consum este influențată deci de nivelul prețului care determină puterea de cumpărare a consumatorilor.

Prețul poate influența natura calitativă a pieței, cât și limitele cantitative ale acesteia.

Lansarea pe piață a unui produs nou se poate realiza numai dacă piața va accepta prețul mai ridicat impus de acoperirea costurilor și realizarea unui profit.

O campanie publicitară convingătoare sau o fidelitate accentuată a cumpărătorilor pentru un anumit produs de marcă, pot contribui la acceptarea plății unor prețuri mai ridicate. Pe măsură ce piața vânzătorului se transformă în piața cumpărătorului, prețul afectează poziția cumpărătorului, prețul afectează poziția competitivă a produsului și cota de piață a acestuia.

Politica prețurilor urmărește și realizarea unor obiecte, cum ar fi:

sporirea profitului întreprinderii;

asigurarea rentabilității investițiilor și recuperarea acestora la termenul programat;

rezistența față de concurență sau descurajarea acesteia, etc.

Prețul produselor agricole și agroalimentare în cadrul pieței concurențiale este o rezultantă a acțiunii legii cererii și ofertei.

Negocierea în cadrul prețurilor este o activitate comercială care se desfășoară înaintea actului de vânzare – cumpărare a unui produs, în care, în final, părțile pot ajunge la un acord privind mărimea prețului, care este acceptat de ambele părți.

În procesul de negociere, pozițiile unei părți nu sunt cunoscute în totalitate de către cealaltă parte, de aceea, în cadrul acestei confruntări se urmărește cunoașterea de către ambele părți a tuturor amănuntelor legate de negociere, în scopul realizării tranzacției respective (tabelul 3.5).

Tabelul 3.5

Principalele considerente în stabilirea prețurilor

Sursa: A, Chiran si colab., 2015

Participanții la negocierea prețului ajung la o înțelegere, care poartă denumirea de “ zonă de acord”.

Referitor S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos, putem spune că datorită specificului său de a fi recoltat odată pe an (în Romania în luna iulie), de a fi cultivat cu predilecție în zona de câmpie, de a fi consumat în diferite forme de prelucrare în toată țara (în funcție de densitatea populației) în fiecare din cele 365 de zile ale anului și într-un ritm aproape constant -grâul- ridică o serie de probleme: de transport, de colectare, de depozitare, de conservare, de prelucrare și de comercializare, repartizate pe parcursul a cinci faze specifice unor activități economice distincte, caracteristice unor agenți economici strict specializați.

Sursa: prelucrat după Chiran și colab., 2007

Figura 3.4 Stabilirea prețului și zona de acord

Aceasta caracteristică face ca produsul final – pâinea – (care ocupa 80% din volumul produselor de panificație) să poarte amprenta activităților și disfuncționalităților întâlnite de-a lungul acestui traseu. Fiind un produs declarat de guvern ca "un produs de importanță națională", grâul a fost tot timpul strict supravegheat de puterea executivă.

Costurile care s-au adaugăt de-a lungul filierei de panificație și s-au colectat în produsul final (pâinea, specialitățile de panificație ) au determinat creșterea de la an la an a prețului cu amănuntul. Acest preț a fost obiectul multor ședinte de analize și negocieri la nivelul factorilor de decizie (Ministerul Finanțelor, Ministerul Comerțului Interior, Ministerul Agriculturii și Alimentației, fostei Regii Autonome Romcereal, Agenției Patronale Rompan și Centrocoop), în care au avut loc inițiative legislative prin care s-a ajustat continuu politica de intervenție pe filiera produselor de panificație.

Intervenția statului în dirijarea prețurilor la unele produse agricole (grâu, lapte, carne), intervenție justificată prin unele subvenții acordate în mod deosebit acestor produse, s-a dovedit a fi nefondată și neeficientă.

Dacă comparăm ritmul de creștere a prețurilor la produsele dirijate cu ritmul de creștere a prețurilor produselor nedirijate, dar tot atât de importante pentru tradiția alimentară a poporului român constatăm că acestea din urmă au crescut într-un ritm mult mai scăzut decât cele dirijate.

Explicația constă în faptul că la aceste produse (nedirijate), nefiind fixat un preț, au acționat legile cererii și ofertei. Plafonarea prețului la cereale, în special la grâu, a făcut ca și foarfecele prețurilor la produsele industriale pentru agricultură să aibă influențe negative asupra puterii economice a exploatațiilor agricole.

S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos este preocupată în studierea prețurilor la produsele de panificație cu atât mai mult cu cât în ultimii ani societatea se confruntă cu o concurență destul de serioasă din partea sectorului privat.

În cadrul S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos, prețurile practicate in ultimii 3 ani la pricipalele produse de panificație pot fi reprezentate în următorul tabel:

Tabelul 3.6

Evoluția prețurilor la principalele produse de panificație la S.C. TAC-TAC Targu Frumos – lei –

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos

Pâinea albă, reprezentată de pâinea albă la tavă, pâinea albă feliată și pâinea albă ( franzelă) are o evoluție crescândă pe parcursul celor 3 ani cea mai mare valoare înregistrandu-se în 2014 de 1,2 lei, 1,3 lei și 1 leu, creșterea prețului pâinii datorându-se faptului că producția de grâu obținută în 2013 a fost de 5,3 milioane tone, potrivit datelor Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Durabile (MADR), desi marii producători agricoli (LAPAR) susțin că fenomenele meteo extreme și seceta au redus, în medie, cu 45% cantitatea obtinută, la doar 4- 4,2 milioane de tone de grâu.

Totodată, în acest an, circa 38,33% din suprafața însamântata de grâu (2,23 milioane hectare) a fost afectată de secetă, iar 2,62% de alți factori de risc.

În replică la informațiile date publicității de MAPDR, marii producători agricoli din România au anunțat că fenomenele meteo extreme și seceta au redus, în medie, cu 45% producția de grâu în 2014, cantitatea obținută cifrându-se la cel mult 4,2 milioane de tone de grâu, față de 5,2 milioane tone anunțate, și de peste 7 milioane tone obținute în 2013.

3.4.3. Cifra de afaceri, cheltuielile de producție și rentabilitatea

Cifra de afaceri reprezintă cuantumul valoric al vânzărilor efectuate într-o perioadă de timp de către o societate. Altfel spus, cifra de afaceri cuprinde suma totală a veniturilor din operațiunile comerciale efectuate de firmă, respectiv vânzarea de mărfuri și produse ori prestarea de servicii într-o perioadă de timp determinată. În cuantumul cifrei de afaceri nu se includ veniturile financiare și veniturile excepționale. Cifra de afaceri este înregistrată la valoarea netă, după deducerea eventualelor discounturi, rabaturi acordate clienților și a pierderilor probabile cu garanțiile.

Pentru S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos, cifra de afaceri înregistrată în anul 2014 a fost de 18.597.227 lei.

Evoluția cifrei de afaceri pe ultimii 2 ani ar putea fi reprezentată în tabelul următor:

Tabelul 3.7

Evoluția cifrei de afaceri la S.C. TAC TAC S.R.L.

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos

Creșterea cifrei de afaceri se va răsfrange pozitiv asupra unor indicatori de rezultate, cum ar fi productivitatea muncii, cifra de afaceri la 1 leu capital fix, cheltuieli la 1 leu cifra de afaceri.

În tabelul ce urmează vom arăta creșterea productivității muncii datorită ridicării calității produselor fabricate la S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos.

Tabelul 3.8

Evoluția productivității muncii în cadrul S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos

pentru anul 2014- mii lei/persoană –

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos

Productivitatea muncii, fiind calculată în cazul de fată ca raport între cifra de afaceri și numărul de salariați, va cunoaște o creștere datorată aceleiași evoluții a cifrei de afaceri, în condițiile în care numărul de salariați rămâne neschimbat la nivelul anului 2013 adică 57 persoane. Deci îmbunătățirea productivității muncii s-a făcut pe baza creșterii calității produselor finite, care a dus la o creștere a vânzărilor de produse finite și la o creștere a cotei de piață deținută de unitate.Prezentăm în continuare și ponderea fiecărei categorii de produse sau servicii în veniturile și în totalul cifrei de afaceri ale S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos pentru ultimii 3 ani:

Tabelul 3.9

Ponderea principalelor produse de panificație în veniturile și în totalul cifrei de afaceri ale S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos

Cea mai mare cifră de afaceri a fost obținută în 2014, respectiv 18.597.227 lei , iar cea mai multă producție vândută este înregistrată tot în 2014, în valoare de 11.234.431 lei . Dintre produse, cea mai mare vânzare se face la pâinea albă, cel mai mult s-a vândut în 2013, apoi în 2012, urmată de o scădere în 2014 de 5.833.492. lei.

Următoarele produse bine vândute au fost produsele franzelărie , pâine neagră și specialitățile ( cel mai puțin).

În ceea ce privește ponderea produselor de panificație în veniturile și în totalul cifrei de afaceri, structura clasificării este aceeași, respectiv pâinea albă deține ponderea cea mai mare ( 42,25 % în 2012, 40,77% în 2013 și 31,37 % în 2014), urmată de aceleași produse menționate mai sus cu o evoluție oscilantă: la început au o pondere mare după care scad pe parcursul anilor, cu excepția specialităților de panificație în cazul cărora ultimul an prezintă creștere, respectiv 1,50%.

Valoarea cheltuielilor de producție prezintă o situatie oscilanta în perioada de studiu, astfel în anul 2013 acestea se ridica la o valoare de 16.582.671 lei, în anul 2014 la 17.892.508 mii lei iar situația comparativă procentuală între cei doi ani înregistrează valoarea de 107,89%.

Cheltuielile de producție sunt structurate în costul materiei prime, costul materialelor auxiliare, costul utilităților din afară, costul cu remunerarea muncii salariaților, contribuții la salariu pentru stat, cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți, cheltuieli cu impozite, taxe și varsaminte asimilate, cheltuieli cu amortizările și provizioanele.

Costul privind materiile în situația comparativă au o pondere de 92,36% și cunosc o situatie aproape constantă în perioada analizată deoarece, în 2013 observăm valoarea 6.938.367 mii lei și în 2014 de 6.408.751 mii lei. Cu toate acestea, în 2013 valoarea este mai mare.

Costul materiialelor auxiliare sunt în valoare de 990.855 mii lei în ultimul an de studiu, prezentând o diminuare în anul 2014 față de 2013 cu 93,06%. Structura acestora prezintă o evoluție în scădere pe cei 2 ani, respective 1.064.742 mii lei în 2013, 990.855 mii lei în 2014 .

Costul cu utilitățile din afară nu prezintă o evoluție spectaculoasă ale dar ea este pozitivă. Astel, în anul 2013 cheltuielile cu asemenea furnituri aveau valoarea de 275.517 mii lei, în anul 2014 de 301.586 mii lei,

Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți se majorează în perioada testului înregistrand în anul 2014 valoarea de 1.151.088 mii lei.

Cheltuielile cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate ajung în anul 2013 la 205.557 mii lei față de numai 170.575 mii lei în 2014.

Cheltuielile cu remunerațiile personalului precum contribuțiile la salariu pentru stat cresc de la un an la altul atât ca valoare cât și ca pondere în structura cheltuielilor de producție

Elemente principale ale cheltuielilor de producție sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 3.10

Structura și evoluția cheltuielilor de producție la S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos

–mii lei –

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos

Rentabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a realiza profit, care este necesar atât reproducției și dezvoltării cât și remunerării capitalurilor. Deoarece prin intermediul rentabilității se apreciază performanțele întreprinderilor, ea reprezintă o informație indispensabilă băncilor, creditorilor și partenerilor de afaceri, fiind definită ca un raport între rezultatul obținut și mijloacele utilizate.

Contul de profit și pierdere grupează veniturile și cheltuielile pe tipuri de activități (de exploatare, financiare și excepționale) și permit calcularea a trei indicatori de rentabiltate: rezultatul exploatării, rezultatul financiar și rezultatul excepțional.

Tabelul 3.11

Evoluția veniturilor, cheltuielilor și a rezultatelor ( rentabilității) la S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos–mii lei –%

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos

Indicatorii de rentabilitate

Rezultatul din exploatare

Rezultatul din exploatare are următoarea formulă:

RE0 = ( RBE+ Venituri din provizioane+alte venituri din exploatare) – (amortizări și provizioane+alte cheltuieli din exploatare)

= (34.875+0+76.769 )-(0+15.186) = 96.458 lei

RE1 = (67.715+0+150.383)-( 0+15.787) = 202.311 lei

Rezultatul financiar

Rezultatul financiar este caracterizat de următoarea formulă:

REZ.fin.0 = Venituri financiare – Cheltuieli financiare

= 18.839.548 – 18.804.673 = 34.875 lei

REZ.fin1 = 20.877.702 – 20.809.987 = 67.715 lei

Rezultatul curent

Acest rezultat curent are următoare formulă:

RC0 = RE + venituri financiare – cheltuieli financiare

= 96.458 + 6.944 – 22.400 = 81.002 lei

RC1 = 202.311+10.131 – 30.547 = 182.077 lei

Rezultatul excepțional

Rezultatul excepțional este reprezentat de următoarea formulă:

REZULTATUL EXCEPȚIONAL = total venituri excepționale – total

cheltuilei excepționale = 0

Rata rezultatului brut al exercitiului ( Rrbe)

Acestă rată are următoarea formulă :

R rbe0 = RBE / CHt*100 = 34.875 / 18.831.757 * 100 = 0,18 %

R rbe1 = 67.715 / 20.791.162 * 100 = 0,32 %

Rata rezultatului net al exercitiului

Are următoarea formulă :

R0 = RNE + Ip / CHt + Ip *100

= 7.791 + 27.084 / 18.831.757 + 27.084 * 100

= 12.830 / 43.874,8*100 = 0,18%

R1 = 18.825 + 48890 / 20.791.162 +48890 *100 = 0,32%

Rata rezultatului brut la 1 leu cifra de afaceri

Această rată cuprinde :

Pentru 2013 : RBE/ CA * 100 = 34.875 / 16.581.655 * 100 = 0,21%

Pentru 2014 : RBE / CA * 100 = 67.715 / 18.597.227 *100 = 0,36%

Rata rezultatului net la 1 leu cifra de afaceri

Această rată este caracterizată de :

Pt. 2013 : RC ( rezultat curent) / CA * 100 = 81.002 / 16.581.655 * 100

= 0,48%

Pt. 2014: RC / CA *100 = 182.077 / 18.597.227 *100 = 0,97%

Se observă că mai mult de 99 % din venituri sunt venituri din exploatare, ceea ce înseamnă că principala preocupare a firmei e producția și nu realizarea de operațiuni financiare, aducatoare și ele de venituri. Se impune ca în anii următori să crească ponderea veniturilor financiare în totalul veniturilor prin participarea societății pe cât posibil pe piețele financiare, precum și prin apropierea de către firmă a participațiilor la alta firmă.

De asemenea, indicatorii de rentabilitate oferă o imagine finală a situației financiare după care se realizează rata principalilor indicatori economici scoțând în evidență importanța acestora prin procentaj la un leu cifra de afaceri , cel mai mare procentaj obținându-se la rezultatul net al exercițiului financiar (0,48% și 0,97%).

De asemenea, cifra de afaceri a firmei înregistrată a fost de 16.581.655 lei în 2013 și 18.597.227 lei în 2014. Acești indicatori scot în evidență nevoia de investiții în cadrul firmei pentru a putea crește veniturile acesteia și cifra de afaceri, nevoia de a se extinde cât mai mult și aș face cât mai cunoscute produsele ș.a.

3.5. Distribuția principalelor produse de panificație

Distribuția reprezintă o componentă pricipală a mixului de marketing, care, într-o formă unitară, definește procesul aducerii bunurilor și serviciilor de la producător la consumator. În opinia lui P.L. Dubois, distribuția “acoperă ansamblul operațiunilor prin care un bun care iese din aparatul de producție este pus la dispoziția consumatorului sau utilizatorului“.

În domeniul produselor agroalimentare, distribuția se referă la : traseul pe care produsele îl parcurg de la “poarta“ producătorului agricol, până când ajung la consumatorii finali sub formă de aliment; participanții la deplasarea succesivă a mărfurilor ( producători agricoli, intermediari, procesatori din industria alimentară), care alcătuiesc canalul de distribuție; operațiunile prin care se realizează transferul drepturilor de proprietate asupra mărfurilor ( vânzare, cumpărare); totalitatea proceselor operative la care sunt supuse mărfurile în traseul lor spre cumpărător ( transport, stocare, depozitare, manipulare, sortare, preambalare, condiționare, expedierea și recepția produselor etc.) precum și aparatul tehnic constituit din rețeaua de unități, dotări, personalul implicat în realizarea acestor activități.

În țările dezvoltate cu un sistem agroalimentar bazat pe principiile economiei pe piață, distribuția se asigură prin intermediul filierei de produs. Filiera este un sistem economic, alcătuit din ansamblul canalelor de distribuție, utilizate de producători ce vând aceeași familie de produse. Aceasta cuprinde ansamblul agenților economici ( producători, procesatori, intermediari, precum și operatori administrativi și politici ) precum și interacțiunile dintre aceștia.

Filiera implică amontele și avalul agriculturii, iar obiectivele acesteia sunt:

securitatea alimentară, competitivitatea pe piață, productivitatea, calitatea ridicată a produselor, promovarea cercetării stiințifice, inovarea, protecția mediului.

Distribuția produselor agricole și alimentare este un domeniu deosebit de complex, datorită particularităților producției agricole: sezonalitatea și perisabilitatea producției, dispersarea geografică și economică a producătorilor agricoli, inelasticitatea cererii în raport cu prețul produselor sau în raport cu veniturile populației, caracterul rigid al ofertei în raport de cererea manifestată pe piață. Aceste caracteristici generează dificultăți în operațiunea de colectare, transport, păstrare și conservare a produselor.

“Distribuția se interpune între sfera producției și cea a consumului (A. Chiran și colab, 2007)”.

“Distribuția se poate realiza pe două căi:

Prin contact direct între producător și consumator.

Prin canale specializate de marketing, situație în care între producător și consumator se interpun intermediarii.

Distribuția influențează direct asupra satisfacerii nevoilor de consum, asigurând condițiile care să faciliteze cumpărătorilor “achiziționarea produsului dorit, la locul potrivit, la timpul potrivit, în cantitatea, calitatea și la prețul coerspunzător puterii lor de cumpărare (A. Chiran și colab, 2007)”.

În cadrul S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L., distribuția principalelor produse de panificație este asigurată prin aprovizionarea directă.

Pentru aceasta, unitatea de producție e dotată cu mijloace de transport proprii, care pe trasee bine stabilite, deservesc magazinele proprii cât si celelalte unități ale beneficiarilor. Livrarea în timpul nopții a pâinii și a produselor de panificație, asigura posibilitatea consumului acestora, în stare proaspată, la primele ore ale dimineții la deschiderea magazinelor. De asemenea, în timpul zilei magazinele de desfacere sunt aprovizionate ritmic, în funcție de volumul vânzărilor. Beneficiarii cu capital privat în baza comenzilor, a contractelor încheiate între cele două părti, sunt aprovizionatți sau se aprovizionează zilnic cu produse din depozitul societății.

Pentru realizarea produsului finit, respectiv pâinea, S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L. , are furnizori de materii prime, materii auxiliare și servicii care prin organizarea lor ajută realizarea unor produse de panificație de calitate urmate de distribuția acestora. Principalii furnizori sunt (tabelul 3.11).

Distributia produselor de panificație la S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L., este reprezentată de traseul pe care acestea îl parcurg de la producător la consumator (pe piață) în vederea satisfacerii unor nevoi de consum de o importanță majoră atât pentru funcțioarea mecanismului economic al societății (în general), cât și pentru fiecare unitate în parte.

Ca parte integrantă a mixului de marketing, distribuția se referă la urmatoarele fenomene:

stabilirea și asigurarea funcționalității canalelor de distribuție, a formelor de distribuție, de circulație a mărfurilor specifice fiecărui canal;

distribuția fizică a mărfurilor, procesele operative prin care produsele trec succesiv pentru a ajunge la consumator.

Distribuția are rolul de a sincroniza producția cu consumul întâlnindu-se situația când se creează stocuri nevandabile, care datorita perisabilității accentuate să provoace pagube însemnate producătorilor. Această caracteristică este pretabilă cu atât mai mult pentru activitatea S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L cu cât se stie că produsul principal (pâinea) are un termen de valabilitate foarte mic.

Toate societățile comerciale de orice profil sunt conectate la sistemul global de distribuție, direct sau indirect, astfel încât în țările cu economie de piață dezvoltată, 56% din populația activă lucrează în acest sector și 1/3 din prețul final al mărfurilor este datorat activității de distribuție.

De o deosebită atenție se bucură procesul de integrare a activității de producție cu cea de distribuție, care se poate realiza pe orizontală, prin cuprinderea unui segment al circulației unui produs la o anumită verigă a lanțului de distribuție sau pe verticală incluzând în activitatea unei societăți și magazine proprii de desfacere.

Tabelul 3.12

Furnizorii S.C. ȚAC-ȚAC Târgu Frumos

Sursa: S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L

“Pentru înțelegerea și alegerea unei strategii adecvate de distribuție este necesară cunoașterea celor trei dimensiuni ale canalului de distribuție:

– lărgimea canalului se referă la numarul de verigi intermediare prin care trec mărfurile de la producător la consumator.

– lățimea canalului este determinată de numărul de unități prin care se asigura distribuția unui produs în cadrul fiecărei faze a rețelei de distribuție;

– adâncimea canalului exprimă măsura apropierii distribuitorului de punctele de consum (A. Chiran și colab, 2007)”. Caracteristic canalelor de distribuție utilizate de S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L este aceea că în cele mai multe cazuri (pentru aproape 90% din producție) punctele efective de consum sunt în Județul Iași.

Alegerea canalelor de distribuție, stabilirea formelor de distribuție adecvate fiecărei categorii de produs constituie decizii de management de maximă importantă cu efecte pe termen lung asupra orientării și finalității activității societății. Indiferent de numărul agenților economici implicați în distribuirea unui produs, sediul deciziilor strategice privind orientarea distribuției este la unitatea producătoare.

3.5.1. Organizarea sistemului de distribuție

Obiectivul principal al S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L. este acela de a organiza distribuția fizică ( logistică) a produselor astfel încât cei interesați să intre în posesia acestora, în cantitățile dorite de ei, în momentul în care au nevoie de ele, la locul dorit si în cantitățile solicitate.

Alte obiective ale activității de distribuție sunt:

plasarea cât mai eficientă a comenzilor;

reducerea costurilor de distribuție.

Sistemul logistic este compus dintr-un ansamblu de activități interdependente care contribuie la realizarea politicii de marketing. Între aceste activități, cele mai importante sunt: transportul, stocarea, depozitarea, manipularea fizică.

Transportul produselor de panificatie reprezintă una din activitățile esențiale ale distribuției fizice, considerată cea mai importantă componentă a mixului logistic. Cele mai importante decizii, privind transportul, având in vedere S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L.sunt:

alegerea modalităților și mijloacelor de transport;

alegerea rutelor de transport;

programarea operativă pentru transport.

Alegerea celei mai potrivite modalități de transport necesită luarea în considerație a următoarelor elemente: existența mijloacelor de transport în locurile dorite, costul transportului (deține 2/3 din întregul cost al logisticii de distribuție), durata acestuia.

Alegerea celei mai eficiente rute de transport presupune minimizarea timpului de transport sau a distanțelor parcurse, adică minimizarea cheltuielilor de transport.

În ceea ce privește S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L. transportul produselor de panificație se face cu ajutorul mașinilor din parcul propriu de mașini. Parcul auto al societății are în componență 15 autoturisme pentru transport produse de panificație.

Stocarea produselor reprezintă o alta componenta a distributiei fizice, capabilă să aduca mari avantaje firmei. Obiectivul principal îl constituie asigurarea unei aprovizionări continue și cu costuri cât mai mici.

Depozitarea are de asemenea un rol important, având în vedere alegerea optimă a locului de amplasare a depozitelor. În unitatile de depozitare se realizează recepția cerealelor intrate, se asigură păstrarea și protecția lor.

S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L. și-a organizat corespunzator spațiul în vederea depozitării, acordând o deosebita atenție activității de primire, depozitare, conservare fără pierderi, degradări, sustrageri a materialelor și produselor finite, ia măsuri pentru depozitare conform normelor tehnice de depozitare și prevenirea incediilor.

Printre obiectivele prioritare ale distribuției fizice se află și manipularea fizică care se referă la minimizarea costurilor de manipulare și utilizare la maxim a capacității de depozitare. Trebuie determinată mărimea optimă a lotului manipulat, alocarea spațiilor pentru depozitare, alegerea echipamentelor de manipulare.

Sintetizând, variantele strategice ale S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L. în domeniul distribuției se referea la:

distribuția prin canale scurte (prin magazine proprii);

grad de control ridicat;

flexibilitate ridicată etc.

Sistemul de distribuție a principalelor produse de panificație din cadrul S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L. este organizat prin canalele de distribuție reprezentative distribuției existente și anume (figura 3.5):

Fig.3.5 Canalele de distribuție din cadrul S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L.

Sursa: contributii proprii

La S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L., lățimea canalului de distribuție este reprezentat de numărul magazinelor, respectiv clienții prin intermediul cărora firma iși valorifică marfa și obține venituri. Într-un cuvânt, aceștia sunt intermediarii firmei care contribuie la obținerea de venituri și profit. Intermediarii ( detailiștii) se interpun între producător și consumato, având o activitate distinctă în procesul de vânzare – cumpărare a produselor de panificație .

Grupul de magazine care alcătuiesc intermedierea canalului de distribuție și numele de detailiști ( după produsele comercializate) sunt următoarele:

– S.C. Capicom S.R.L. Iasi;

– S.C. Maximax S.R.L. Iasi;

– S.C. Boom S.R.L. Iasi;

– S.C. Nastac S.R.L. Iasi;

– S.C. Robyom S.R.L. Iasi.

3.5.2. Strategia distribuției

Strategia distribuției unui produs agricol sau agroalimentar reflectă deciziile de marketing privind precizarea canalelor de marketing , alegerea intermediarilor și a formelor de distribuție specifice pentru fiecare categorie de produs sau serviciu, de către întreprinderea producătoare, cu toate că în activitatea practică participă mai multe întreprinderi independente.

Strategia distribuției trebuie să se coreleze cu strategia globală de piață a întreprinderii agricole, având ca punct de plecare consumatorul, respectiv posibilitățile de satisfacere cât mai deplină a cerințelor consumatorului.

Alegerea variantei strategice a distribuției produselor agricole și agroalimentare va trebui să țină seama de mai multe criterii, dintre care amintim: dimensiunile canalului de distribuție, amploarea distribuției, gradul de participarea a întreprinderii, gradul de control asupra intermediarilor, elasticitatea aparatului de distribuție, logistica mărfurilor, imaginea firmei distribuitoare etc.

În cadrul S.C. ȚAC-ȚAC S.R.L. Targu Frumos strategia distribuției este realizată prin lungimea canalului de distribuție, o distribuție directă (producător-consumator) și distribuția prin canale scurte ( producător – intermediar – consumator). De asemenea, în funcție de gradul de control asupra distribuției se adoptă și o variantă strategică cu control total întrucât totul se întâmplă în interiorul firmei iar distribuția și livrarea se face din mijloacele proprii.

Altă strategie a distribuției principalelor produse de panificație este strategia logistică care face referire la logistica mărfurilor și anume la modul de condiționare și livrare a produselor, faptul că ambalarea produselor este specifică fiecărei grupe de produse în funcție de natura lor, respectiv :

Pâine albă ( pâine la tavă feliată , pâine la tavă , pâine albă ;

Specialități ( batoane cu adaos de 80 g).

Totodată, produsele de panificație ( marfa propriu-zisă) este livrată la destinație cu miloacele proprii de transport din interiorul societății.

Principalii factori care determină alternativele de distribuție și care reprezintă, în același timp, și criterii de selectare a lor de către întreprindere sunt:

consumatorii;

caracteristicile produsului sau serviciului;

concurența;

mediul ambiant.

CAPITOLUL 4

PROMOVAREA PRINCIPALELOR PRODUSE

DE PANIFICAȚIE LA S.C. TAC TAC SRL TARGU FRUMOS

4.1. Considerații generale

Activitatea de marketing nu se limitează doar la dezvoltarea unui produs, la determinarea prețului său, ținând seama de capacitatea de absorbție a pieței, la stabilirea celei mai adecvate modalități de distribuție, ci și la dezvoltarea unei activități complexe și fructuoase de comunicare cu mediul său extern prin desfășurarea unei politici promoționale active.

“Promovarea bunurilor și serviciilor, presupune utilizarea unui ansamblu de acțiuni și mijloace de informare a consumatorilor, atât în vederea satisfacerii cât mai complete a nevoilor de consum, prin cumpărarea produselor, cât și prin creșterea vânzărilor și a profitului firmelor.

Referirile conceptuale tradiționale evidențiază faptul că " promovarea vânzărilor este o activitate ce grupează un ansamblu de tehnici care permit dezvoltarea rapidă și rentabilă a vânzărilor unui produs, a unei întreprinderi sau a unui serviciu fără a-i altera imaginea".

Viziune modernă, arată că “promovarea vânzărilor este un demers care asociază un ansamblu de tehnici și de mijloace de comunicare puse în mișcare în cadrul unui plan de acțiune comercială a firmei pentru a determina la țintele vizate crearea sau schimbarea unui comportament de consum pe termen scurt sau lung”.

Politica de promovare îndeplinește atât un rol economic cât și unul social, bazându-se pe activități directe sau indirecte, în care intervin o serie de mijloace de comunicare în masă. Scopurile promovării sunt:

diseminarea ideilor;

influențarea și convingerea consumatorilor;

creșterea eficienței acțiunilor de marketing pentru cucerirea de noi segmente de piață.

Fluxul comunicațiilor promoționale cuprinde ansamblul procedeelor prin care sunt transmise și recepționate anumite mesaje comerciale.” (Elena Gindu si colab., 2014)

Comunicarea reprezintă capacitatea unei persoane sau a unui grup de persoane de a transmite idei, gânduri, sentimente, opinii, etc.altei persoane sau grup, în așa fel încât să se poată obține un răspuns.

Sintetic structura unei comunicații poate fi redată prin următoarele întrebări: Cine transmite? Ce transmite? În ce mod transmite? Pe ce canal transmite? Cu ce efect transmite?

Figura 4.1. Schema comunicației în politica promoțională

Stabilirea gradului de importanță ce se acordă diverselor acțiuni promiționale, alegerea suporturilor și mesajelor publicitare, amploarea campaniilor de promovare și programul lor de desfășurare trebuie realizate pe baza unuor studii și analize efectuate în contextul întregii politici de producție și comercializare a întreprinderii.

Toate acțiunile promoționale trebuie să aibă o bază de plecare comună. Temele sunt stabilite de către sectoarele de producție și comercializare a întreprinderii, decurgând din strategia de piață și trebuie să stea la baza tuturor manifestărilor promoționale și să se regăsească în prospecte difuzate în periodicele de specialitat, în cadrul standurilor de expoziții și chiar în notele tehnice cu privire la produs sau serviciu. Promovarea produselor și serviciilor înglobează tot ceea ce afectează dimensiunile și structura programului de producție sau de desfacere al întreprinderii.

Acțiunile promoționale trebuie să fie argumentate. Acest principiu materializează însăși rațiunea necesităților acțiunilor de promovare și prezintă conduita esențială în ce privește eficacitatea acestor acțiuni. În cadrul programelor de promovare publicitatea are o acțiune întârziată. Rolul acesteia nu este de a vinde, ci de a conștientiza nevoia de a o aduce în cadrul preocupărilor utilizatorilor. Elaborarea fiecărui program de promovare a vânzărilor trebuie să fie orientat spre soluția optimă a problemei, aceea de a informa, interesa, convinge și determina utilizatorul potențial să achiziționeze produsul sau serviciul respectiv.

Principalii factori care influențează decizia de cumpărare se referă la calitatea produsului, respectiv percepția asupra mărcii acestuia, cât și la preț și ofertele promoționale.

4.2.Tipuri de promovare și obiectivele promovării

“Promovarea include toate activitățile de marketing îndreptate să creeze și să stimuleze cererea prin comunicații informative și convingătoare ale întreprinderii cu piața. Ea cuprinde mai multe tipuri de activități :

publicitatea;

vânzarea prin eforturi personale;

activități specializate de promovare;

relațiile publice;

merchandesignul;

utilizarea mărcilor.” (Elena Gindu si colab., 2014)

«Publicitatea este un mod de comunicare în masă ce îmbină funcția de informare cu cea de convingere. Eficiența ei este atât directă (imediată), cât și de perspectivă (de lungă durată) și se concretizează în creșterea intensivă sau extensivă a dimensiunilor pieței în favoarea căruia se efectuează și se materializează într-un spor de desfacere. Publicitatea cuprinde totalitatea acțiunilor prin care firmele transmit mesaje promoționale (orale și vizuale) unui public selecționat, în scopul informării acestuia în legătură cu activitatea, cu produsele și serviciile lor, pentru a-l convinge să cumpere anumite produse și servicii sau pentru a adopta o atitudine pozitivă față de unele idei, persoane, firme, mărci, care sunt prezentate în mod atractiv. În condițiile economiei de piață, a concurenței crescânde, publicitatea a devenit un simbol al prosperității. Pentru a-și vinde produsele și serviciile oamenii de afaceri investesc în publicitate în scopul atragerii cumpărătorilor.” (A. Chiran si colab., 2015)

Vânzarea prin eforturi personale este forma directă a comunicațiilor comerciale prin care se urmărește convingerea clienților de a cumpăra bunurile și serviciile firmei. Aceste acțiuni se realizează de către o multitudine de tipuri de angajați care au ca trăsătură comună contactul direct cu cumpărătorii. Eficiența acțiunilor personale de vânzare este strâns legată de ierarhizarea cumpărătorilor potențiali, mai ales atunci când numărul clienților potențiali depășește capacitatea vânzătorilor pe teren de a contacta pe fiecare client.

Relațiile publice au ca obiectiv principal de activitate crearea în rândul consumatorilor potențiali a unui climat de încredere în capacitatea firmei de a răspunde nevoilor și exigențelor diferitelor segmente ale pieței. Sensul acestui tip de activitate promoțională este către public și dinspre public, bazându-se pe o multitudine de mijloace, cum ar fi: editarea de broșuri, organizarea de manifestații interne și internaționale (congrese, colocvii, seminarii), acordarea unor interviuri, crearea și difuzarea unor filme orientate pe anumite teme.

Activitățile specializate de promovare cuprind toate acțiunile promoționale ce nu se încadrează în tipurile de promovare amintite anterior.

4.3. Publicitatea comercială și bugetul publicitar

Publicitatea comercială – termenul de publicitate este de origine latină, provenind de la verbul ”publico – are”, însemnând – a aduce la cunoștința publicului – sau de la substantivul ”publicatio”, însemnând – acțiunea de a se adresa publicului. Ea cuprinde totalitatea acțiunilor și mijloacelor folosite de întreprindere pentru a face cunoscute și apreciate, de către consumatori, produsele și serviciile oferite spre vânzare.

Ca procedeu mai cuprizător decât reclama, publicitatea trebuie corelată cu aceasta în activitatea promoțională a întreprinderii, spre a-i garanta sporirea eficienței.

În publicitate se utilizează diferite tehnici și metode. Între acestea rețin atenția, în primul rând, mijloacele mass media –presa, redioul și televiziunea. Pe lângă acestea, publicitatea se realizează și prin afișe, agende, și calendare, cataloage, pliante, prospecte și broșuri etc.

Presa cotidiană oferă următoarele avantaje: caracterul de masă al informării; rapiditatea informării și posibilitatea de a modifica mesajul transmis, în funcție de reacția de cumpărătorilor față de aceasta.

Presa cotidiană ( revistele) are, la rândul ei, numeroase avantaje, pentru publicitate. Mai întâi, având tematică diferită, ( social – culturală, literatură științifică, muzicală, sportivă, și nu în ultimul rând tehnico-economică pe diverse ramuri,), presa periodică se adresează unor unor segmente delimitate de consumatori, ceea ce face posibilă selectivitatea mesajului publicitar și sporirea eficienței lui.

Un al doilea avantaj este acela că, revistele asigură reproducerea calitativ superioară a textelor, prin utilizarea culorilor, ceea ce scoate mai bine în relief mesajul și sporește interesul pentru citirea lui.

Radioul, ca mijloc de difuzare a mesajului publicitar se distinge prin caracterul informării în masă. Prin rapiditatea transmiterii mesajului, precum și prin faptul că datorită posibilității programării la diferite ore de emisiune, asigură diferențierea pe categorii ale consumatorilor. Pentru ca publicitatea prin radio să fie eficientă, emisiunile publicitare radio trebuie să îndeplinească unele condiții: să formeze la ascultători impresia că, întra -devăr au obținut informații utile; să contribuie la identificarea caracteristicilor produselor sau serviciilor oferite; să nu se îndrepte atenția ascultătorilor asupra unor aspecte secundare, ci să o concentreze asupra esenței mesajului publicitar; să evite repetările, monotonia, șablonismul; ascultătorii să aibă impresia că se discută cu ei prin transmiterea mesajului.

Televiziunea aduce elemente noi în realizarea publicității prin îmbinarea vorbirii cu imaginea, iar, datorită numărului tot mai mare de telespectatori și ariei teritoriale extrem de largi, depășind granițele naționale ale unei țări, a devenit cel mai important mijloc mass media de publicitate.

O altă categorie de mijloce publicitare sunt diferitele tipărituri – cataloagele, pliantele, prospectele și broșuril, agendele și calendarele.

„Bugetul publicitar – pentru stabilirea acestuia, întreprinderea agricolă sau /și agroalimentară poate utiliza mai multe metode, printre care menționăm:

metoda ” cât poate permite bugetul”, presupune alocarea bugetului pentru celelalte componente ale mixului de marketing iar diferența se va aloca pentru publicitate; se aplică mai ales la firmele mici, cât și la cele orientate spre producție, dezavantajul constând în aceea că pot exista situații în care nu mai rămân fonduri și pentru publicitate;

metoda procentului din vânzări, constă în aceea că firma aplică un anumit procent la vânzările prevăzute ( spre exemplu, Pepsi, Cola circa 7 %); metoda are dezavantajul că este legată de vânzări, care sunt considerate o cauză și nu un efect al publicității;

metoda parității competitive, potrivit căreia bugetul publicitar se stabilește în funcție de concurență; metoda pleacă de la o bază de referință și este orientată spre piață; dezavantajul metodei constă în dificultatea obținerii datelor de la concurenți, cât și în similitudine și în faptul că firma nu ocupă poziția de lider;

metoda obiectivelor și a activităților sau metoda evaluării costurilor, este metoda cea mai logică și presupune definirea obiectivelor, a activităților și stabilirea costurilor de realizare a acestora ( plata utilizării mijloacelor de comunicație, cheltuielile directe și indirecte necesare pentru realizarea mijloacelor de publicitate ș.a.).” (A. Chiran si colab., 2015)

„Structura bugetului publicitar cuprinde:

● costurile de administrație, care reprezintă salariile persoanelor care se ocupă de comunicare, cât și alte cheltuieli;

● costurile de realizare a materialelor publicitare, cum ar fi: afișe, filme pentru televiziune și cinema, benzi sonore pentru radio, editarea de broșuri, cataloage, notițe tehnico- comerciale etc.;

● costurile cu spațiul publicitar, constituie elementul cu ponderea cea mai mare a bugetului publicitar datorită prețurilor foarte ridicate la unii suporți publicitari; acest spațiu este vândut de către vectorii comunicării comerciale, agențiilor și anunțătorilor (pagini de presă, timp de antenă la radio și televiziune, perete sau gard pentru afișaj etc.);

● costurile de utilizare a altor medii care provin mai ales în cazul bunurilor de consum : publi-poșta, participarea la congrese, colocvii și conferințe, vizitele și operațiunile ”uși deschise”, seminariile de formare și de informare, prezentarea de materiale publicitare (fixă sau itinerantă) etc.;

● onorariile, care nu reprezintă remunerarea agenției de publicitate pentru conceperea campaniei promoționale și creația mesajelor publicitare, care sunt remunerate prin comisionul de agenție; onorariile se achită pentru cercetările și lucrările pe care agenția le face în contul clientului, precum și crearea unui logotip, a unei mărci etc.” (A. Chiran si colab., 2015)

Factorii de alegere a metodei de stabilire a bugetului de publicitate sunt: stadiul ciclului de viață al produsului, partea de piață, competiția și gruparea acesteia, frecvența publicității, diferențierea produsului.

4.4. Program de promovare pentru produsele de panificație

Un program de promovare pentru un anumit produs se poate face prin intermediul unor strategii de publicitate bine puse la punct. O strategie promoțională nu se realizează în mod izolat, ci pe baza unui program integrat în ansamblul politicii de marketing a întreprinderii, în strânsă legătură cu celelalte variabile ale mixului de marketing al acesteia.

În cadrul S.C.ȚAC ȚAC S.R.L, promovarea produselor de panificație se face din punctul de vedere al calității lor prin intermediul publicității, al relațiilor publice și prin activități specializate de promovare.

Un exemplu de promovare are fi promovarea pâinii de secară.

Pâinea de secară (din faină integrală de secară) are foarte multe beneficii pentru sanătate. Pâinea de secară este recomandată versus pâinea clasică din faină albă sau chiar din făina neagră sau graham.

Secara și alte cereale integrale sunt o bogată sursă de magneziu, un mineral care actionează în calitate de co-factor pentru mai mult de 300 de enzime, inclusiv a enzimelor implicate în utilizarea de către organism a glucozei si secreției de insulină

S-a demonstrat că, prin consumul de pâine din făina de secară, se poate reduce în mod semnificativ nivelul colesterolului “rău”. Făina din secră conține mai puțin gluten decat făina de grau, fie ea chiar și integrală. Glutenul din secară este mai putin elastic decât cel din grâu și ca atare nu se produce efectul lipicios ca la făina de grâu și nu se rețin gazele în aluat. Pâinea din făina de secară obține prin coacere o crustă brună aromată și este mai densă în comparație cu pâinea de grâu

Pentru S.C.ȚAC ȚAC S.R.L. Raionul de panificatie se numara printre cele mai importante in constitutia unui magazin, intrucat ajuta la cresterea traficului de clienti, cu o promovare minima.

Comercianții îi acordă atenția cuvenită acest raion înregistrând vânzări ridicate de aproximativ 30-40% din total, bineînțeles dacă este plasat în zona potrivită și semnalizat corespunzător.

Pâinea, și implicit raionul de panificație, reprezintă un punct de atracție, având un ritm de dezvoltare din ce în ce mai alert. Amplasarea acestui raion este recomandat să se facă în funcție de traseul clienților prin magazin și de comportamentul lor de cumpărare",

S.C.ȚAC ȚAC S.R.L pentru promovarea produselor sale, realizează de fiecare dată un plan, în felul următor:

Promovarea vânzărilor în cadrul S.C.ȚAC ȚAC S.R.L este o activitate prin care se oferă o valoare adăugată sau o recompensă pentru cumpărarea produsului distribuitorilor, agenților de vânzări sau consumatorilor, cu scopul de a genera creșterea vânzărilor pe termen scurt. Exemple: mostre, cupoane, premii, afișe la locul vânzării, reduceri de preț. Termenul de promovare a vânzărilor nu trebuie confundat cu termenul promovare, promovarea vânzărilor fiind doar o parte a domeniului promovare. De obicei, personalul de marketing acordă cu 50 % mai mult timp promovării vânzărilor față de reclamă. Promovarea vânzărilor crește eficacitatea celorlalte elemente promoționale. Unele companii alocă promovării vânzărilor 25 % din bugetul total al promovării.

Fig. 4.2. Mijloace de comunicare în marketing

Sursa: Kotler Ph., 2004

Metode de promovare a vânzărilor care se adresează distribuitorilor și agenților de vânzări au drept scop ca distribuitorii să fie mai agresivi în vânzarea produselor respectivei firme și constau în: sume de bani oferite distribuitorilor pentru vânzări mai mari decât cele stabilite inițial, marfă gratuită, reduceri de preț pentru cantități mai mari, concursuri de vânzări, afișarea listelor dealerilor, recompense adiționale adresate agenților de vânzări, etc.

CAPITOLUL 5

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

5.1. Concluzii

S.C.ȚAC ȚAC S.R.L. este o societate cu profil de fabricație produse și specialități de panificație. Realizarea acestuia a apărut ca o necesitate și din dorința de a închide în mod firesc un circuit producător-consumator.

S.C.ȚAC ȚAC S.R.L prezintă o structură organiztorică de tip funcțional iar exercitarea conducerii se face în mod predominant centralizat.

Evoluția ofertei de produse agroalimentare este marcată de numeroși factori, între aceștia se detașează ca importanță: prețul produsului și condițiile ofertei, respectiv: costurile de producție, stadiul dezvoltării tehnologice; numărul de ofertanți;

perspectivele pieței; influențele naturale și influențele politice anormale.

În cadrul S.C.ȚAC ȚAC S.R.L oferta principalelor produse de panificație a evoluat timid după 2007. Ca urmare a trendului crescător al pieței de pâine feliată și ambalată, S.C.ȚAC ȚAC S.R.L a demarat în 2008 un program de investiții pe această direcție.

Consumul de pâine și produse de panificație din România se situează în prezent la 108-110 kg/cap de locuitor, mult peste media europeana cotată la 78-80 kg/cap de locuitor. În ultimul an s-a înregistrat o scădere cu cca 2 kg a consumului de pâine/cap de locuitor, scăderea pieței pâinei a fost compensată de o creștere a pieței produselor de patiserie. Pe segmentul de paste făinoase, consumul mediu pe cap de locuitor este de 2.8 kg/an la nivel național, în timp ce la nivelul Uniunii Europene consumul mediu este de 8 kg/om anual.

În 2013 consumul total al produselor din cereale a scăzut cu 0.2%, deși producția vegetala la nivel național s-a dublat comparativ cu 2012. Anul 2014 se anunța foarte dificil datorită condițiilor meteo nefavorabile din primele 5 luni din 2014 fiind de așteptat o scădere a producției vegetale.

În cadrul S.C.ȚAC ȚAC S.R.L, valorificarea produselor de panificație este realizată în proporție de 90% pe piața locală și județeană, si doar 10% pe piața națională prin intermediul rețelelor de distribuție.

Pentru produsele de panificație societatea detine 60% din cota de piață la nivel de județ, iar pentru produsele de morărit detine 10% din cota de piață la nivel județean.

Prețul produselor agricole și agroalimentare în cadrul pieței concurențiale este o rezultantă a acțiunii legii cererii și ofertei.

Prețul adecvat al unui produs poate atrage anumite firme cu care exportatorul ar dori să lucreze (importatori și angrosiști, lanțuri de magazine, noi magazine etc.). Structura prețului va arăta cine va finanța programul de promovare a produsului. Dacă prețul nu permite acoperirea cheltuielilor cu publicitatea sau vânzarea prin eforturi personale, aceste eforturi nu pot fi preluate de intermediari.

Totodată, rentabilitatea oferă o imagine finală a situației financiare după care se realizează rata principalilor indicatori economici scoțând în evidență importanța acestora prin procentaj la un leu cifra de afaceri , cel mai mare procentaj pentru situația S.C.ȚAC ȚAC S.R.L obținându-se la rezultatul net al exercițiului financiar (0,48% și 0,97%). De asemenea, cifra de afaceri a firmei înregistrată a fost de 16.581.655 lei în 2013 și 18.597.227 lei în 2014. Acești indicatori scot în evidență nevoia de investiții în cadrul firmei pentru a putea crește veniturile acesteia și cifra de afaceri, nevoia de a se extinde cât mai mult și aș face cât mai cunoscute produsele ș.a.

Structura activității promoționale specifică produselor agroalimentare, este relativ identică cu cea a celorlalte categorii de bunuri, diferența constând în importanța pe care fiecare activitate o deține la nivelul mixului promoțional.

Principalele probleme cu care se confrunta S.C.ȚAC ȚAC S.R.L, și în general toate societățile de morărit și panificație cu capital majoritar de privat, sunt generate de :

vânzarea (livrarea) unor produse către agenții economici incapabili de plată ;

diminuarea fondurilor de investiții (din amortizări și profit) care deseori au fost utilizate pentru plata salariilor ;

menținerea de către conducerile societăților a unor efective de salariați nejustificat de mari; deși cererea producției interne s-a redus ;

capacitățile de producție sunt insuficient folosite (din cauza lipsei unei piețe de desfacere mai mari);

dependenta activității de blocajul financiar intern ;

dimensiunea societății, care nu este bine valorificată ;

mijloacele de transport utilizate în prezent la desfacerea pâinii și a produselor de panificație sunt de capacități mari și nu permit mobilitatea și accesul la magazinele de desfacere în conditiile unui trafic auto intens ;

lipsa compartimentelui de marketing pentru urmărirea fluctuației cererii în funcție de sortiment, calitate, gramaj, etc.;

subevaluarea gradului real de uzură (amortizarea) care conduce la pierderi de capital;

existența unor fonduri fixe care aflându-se în afara exploatării, nu produc;

diminuarea sau chiar renunțarea la reparații care au determinat sporirea uzurii fizice a echipamentelor, care, adaugată la grava lor uzură morală (unele erau uzate moral încă din anii când au fost puse în funcțiune), duc la concluzia necesității unei forțe de muncă superior calificate în vederea realizării unei producții de calitate.

5.2. Recomandări

În vederea îmbunătățirii performantelor societății este necesar să se acorde o importantă deosebită politicilor de marketing, care determină adoptarea unei structuri care să asigure extinderea pieței de desfacere, politicilor de produse care să contribuie la creșterea calității produselor precum și introducerea de produse noi care să contribuie la combaterea concurenței. De asemenea se are în vedere înnoirea tehnologiei, a dotării tehnicii; precum și ameliorarea organizării și conducerii societății prin aplicarea rezultatelor cercetării științifice.

În concluzie, S.C.ȚAC ȚAC S.R.L. trebuie sa ia măsuri pentru îmbuntățirea calității, precum și pentru practicarea unor prețuri accesibile consumatorilor, care să conducă la creșterea gradului de utilizare a capacităților de producție. De asemenea, unitatea ar trebui să se pună la îndemâna consumatorilor din marile zone aglomerate, ale școlilor, ceea ce ar duce la creșterea volumului vânzărilor.

În același timp, pentru creșterea eficienței economice, trebuie să se aibă în vedere :

modernizarea și retehnologizarea echipamentelor în condiții de eficientă ;

ridicarea eficienței prin creșterea utilizării fondului de timp disponibil al instalației ;

realizarea investițiilor pentru modernizare.

Întrucât, S.C.ȚAC ȚAC S.R.L. intenționează să mărească producția, cu aproximativ 40%, firma trebuie să adopte o strategie care să conducă la performanță ridicată, punănd accent pe următoarele obiective:

Mărirea vitezei de rotație a stocurilor;

Efectuarea de noi studii de piață pentru a afla opinia consumatorilor legată de produsele distribuite de S.C.ȚAC ȚAC S.R.L. și cele cerute de piață și obținerea de produse care să satisfacă nevoile cât mai multor clienți asigurând un nivel crescut și constant al vânzărilor pe parcursul unui an;

Diversificarea și înnoirea gamei de produse în condițiile unei creșteri puternice a concurenței, în scopul creșterii cifrei de afaceri prin cucerirea de noi piețe sau segmente ale pieței interne;

Realizarea de investiții pentru automatizarea proceselor de producție și introducerea de noi tehnologii;

Contractarea unor noi furnizori și încheierea de contracte de distribuție a unor produse cu o viteză de rotație a stocurilor cât mai mare;

Servicii logistice asigurate în funcție de specificul rețelei: livrare la magazine sau pe platforme logistice;

Investiții în noi tehnici de ambalare a produselor pentru creșterea termenului de valabilitate al acestora;

Politică flexibilă a prețurilor și o structură de organizare flexibilă și adaptabilă; în funcție de solicitarile partenerilor și colaboratorilor firmei;

Investiții în politica de resurse umane pentru stimularea atât materială cât și profesională a angajaților, în scopul creșterii productivității muncii și crearea unui climat armonios de lucru;

Alocarea unui buget promoțional substanțial pentru inițierea unei campanii promoționale de rebranding corporație și rebranding produse.

BIBLIOGRAFIE

Alecu I., Marian C., 2009- Marketingul serviciilor în sistemul producției agroalimentare, Ed. Ceres, București.

Anghel L., 2000 – Marketing, Ed. ASE, București.

Boier Rodica, 2001 – Cercetări de marketing, Ed.”Fundației Academice Gh. Zane”, Iași.

Brezuleanu S., 2009 – Management în agricultură, Ed. „Tehnopress”, Iași.

Cătoiu I., 2000 – Proiectarea cercetărilor de marketing, Ed. Uranus, București.

Chiran A., Gîndu Elena, Banu A., Ciubotariu Elena-Adina, 2004 – Piața produselor agricole și agroalimentare –abordare teoretică și practică-, Ed. Ceres, București.

Chiran A., Ciurea I.V., Gîndu Elena, Ignat Gabriela, 2006 – Management, marketing și gestiune economică, Ed. Performantica, Iași.

Chiran A., Dima F.M., Gîndu Elena, 2007 – Marketing în agricultură, Ed. Alma Print, Galați.

Cravens D.W., 1982 – Strategic Marketing, Homewood, Illinois, Irvin, S.U.A..

Davidovici I. și colab., 1993 – Utilizarea economică a factorilor de producție în întreprinderile agricole. Ed. Ceres, Bucuresti.

Gîndu Elena, 2006 – Marketing –organizare, strategii, decizii, comportamentul consumatorilor, Ed. Tehnopress, Iași.

Ignat I., Pohoață I., Clipa N., Luțac Gh., 1998 – Economie politică, Ed. Economică, București.

Kotler Ph., 1999 – Principiile marketingului, Ed. Teora, București.

Kotler Ph., 2004 – Marketing de la A la Z, Ed. Codecs, București.

Marian C., Chiran A., Gîndu Elena, 2009 – Marketingul producției agroalimentare, Ed. AgroTehnica, București.

Oancea Margareta, 2007 – Managementul, gestiunea economică și strategia unităților agricole, Ed. Ceres, București.

Rusu M., (coord.), Giurcă Daniela, Luca L., 2007 – Analiza evoluției și orientărilor Politicii Agricole Comune dintr-o perspectivă românească, Institutul European din România.

Ștefan G., 2000 – Economie agrară, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași.

Ștefan G., Caia A. , Bodescu D. , 2004 – Economie agrară –Indicatori de analiză a utilizării factorilor de producție în agricultură, Ed. PIM, Iași.

Ștefan G., Bodescu D., Toma A.D., Pânzaru R.L., 2007- Economia și filiera produselor agroalimentare, Ed. ALFA, Iași.

Ungureanu G., 2008 – Managementul procesării și conservării producției, Ed. Alfa, Iași.

Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., 2004 – Analiză economico-financiară, Ed. Economică, București.

Vrânceanu R., Guyot M., 2004 – Bazele microeconomiei întreprinderii. Ed. Polirom, București.

Zahiu Letiția și colab., 2005 – Politici și piețe agricole- reformă și integrare europeană, Ed. Ceres, București.

Zahiu Letiția, Toma Elena, Dachin Anca, Alexandri Cecilia, 2010 – Agricultura în economia României, Ed. Ceres, București.