Marketing Si Management In Agricultura Eco la Nivelul Judetului Mures

=== aecde4db253859bc0af72edf2e67d9fcb36d69aa_43310_1 ===

INTRODUCERE

În general există mai multe probleme care apar atunci când se încearcă definirea unui concept sau sistem și în mod deosebit al celui de agricultură organică. În primul rând, există un număr de concepții greșite asupra subiectului, care tinde să ofere o imagine prejudicioasă și distrage atenția de la principalele probleme pe care le prezintă agricultura organică. Apoi, nomenclatura acesteia variază în diferite părți ale lumii, provocând confuzii observatorului neinițiat.În al treilea rând, mulți practicieni cred că agricultura organică de succes implică atât o înțelegere conceptuală cât și angajarea de tehnici practice specifice. Toate aceste probleme previn încadrarea agriculturii organice într-o definiție scurtă, clară

Agricultura organică se concentrează în primul rând pe modificările din cadrul fermei și a sistemului de agricultură, mai ales rotația și managementul gunoiului și culturilor, de a atinge un nivel acceptabil de producție, iar inputurile externe să fie în general auxiliare sau suplimentare

Scopul tradițional de maximizare a producției agricole este contracarat de o largă îngrijorare asupra ruralului și a mediului și de faptul că resursele naturale limitate trebuie să fie mai bine administrate. În același timp, supraproducția subvenționată în Europa a adus un flux de tensiune financiară de nesuportat precum și numeroase contradicții politice

Agricultura ecologică este o formă de ecologie aplicată cu o serie de obiective care trebuie să fie echilibrat într-un context agricol

Nu trebuie neglijat faptul că pentru realizarea obiectivelor agriculturii ecologice să se aibă în vedere atât influența factorilor biologici, dar și a celor din economie, nutriție și preferințele consumatorilor. Pentru aceasta un rol deloc de neglijat revine și activității de informare și educarea resursei umane prin aceasta înțelegând să fie cooptați nu numai consumatori , ci și cei care practică o agricultură ecologică.

Principiile care stau la baza sistemelor agroecologice de producție durabilă pentru agricultorii mici și mari, din punct de vedere comercialo- ecologic se referă la conservarea resurselor și eficiența utilizării resurselor, în timp ce în mod profitabil se vor gestiona serviciile durabile de producție și de intensificare ecosistemelor. La bază, putem spune că producția durabilă derivă dintr-o serie de principii practice care pot fi aplicate simultan prin combinarea practicilor de cultură-sol-apă-nutrienți-dăunători managementului ecosistemului. Aceste practici sunt concepute la nivel local și adaptate pentru a capta productivitate, o serie de co-beneficii socio-economice și de mediu ale agriculturii și ecosistemelor de la ferma, peisajul (cumpănă), precum și la scară provincială sau națională

Managementul, cu numeroasele sale definiții și, mai ales, cu bogatul său conținut de teorii, principii si metode, este întâlnit în cazul tuturor componentelor vieții economice și sociale, fiind atotcuprinzător.

Având în vedere rolul economic și social al agriculturii, contribuția sa la protecția mediului, impactul său asupra vieții comunităților, ca să ne referim numai la aceste aspecte, recurgerea la cunoștințe manageriale a exploatațiilor agricole se înscrie în logica firească a lucrurilor. A îndeplini un asemenea rol și a răspunde unor cerințe variate presupune, între altele, și faptul că știința managementului se va aplica luând în considerare condițiile naturale, materiale și sociale, care există în agricultură.

Agricultura ecologică mureșană a fost marcată de modificări structurale puternice, mai ales la nivelul proprietății, generând efecte înlănțuite cu privire la tipurile și formele exploatațiilor, structurilor destinate producției și a celor de tip tehnologic, iar în acest sens, inducerea elementelor manageriale constituie o modalitate importantă pentru trendul ascendent al acestui domeniu.

Starea actuală a agriculturii ecologice din județul Mureș, în care se remarcă o puternică fărâmițare a resurselor pe foarte multe exploatații, lipsa unor forme organizatorice, capitalizarea redusă, vârsta înaintată a multor producători, o formare profesională a acestora departe de necesități etc. intră în contradicție cu nevoile de a exercita un management la nivelulcorespunzător exigentelor față de agricultura ecologică, din perspectiva integrării europene.

Agricultura ecologică mureșană se află într-o profundă reformă, cu referire la componentele sale esențiale: proprietate, tipurile și formele de exploatații, structura de producție, politica agricolă etc. Desigur că, în condițiile unor structuri agrare în "mișcare" și, în general, într-un mediu de afaceri în curs de formare, managementul și spiritul întreprinzător sunt mai dificil de realizat. Este nevoie de o împletire a managementului exploatațiilor agricole cu mediul exogen acestora, pentru a ajunge la forme organizatorice adecvate unei agriculturi care trebuie să aibă un mers ascendent, în concordanță cu noul tip de economie în care s-a înscris societatea românească.

CAPITOLUL I – AGRICULTURA ECOLOGICĂ

Agricultura ecologica – aspecte generale

În general există mai multe probleme care apar atunci când se încearcă definirea unui concept sau sistem și în mod deosebit al celui de agricultură organică. În primul rând, există un număr de concepții greșite asupra subiectului, care tinde să ofere o imagine prejudicioasă și distrage atenția de la principalele probleme pe care le prezintă agricultura organică. Apoi, nomenclatura acesteia variază în diferite părți ale lumii, provocând confuzii observatorului neinițiat.În al treilea rând, mulți practicieni cred că agricultura organică de succes implică atât o înțelegere conceptuală cât și angajarea de tehnici practice specifice. Toate aceste probleme previn încadrarea agriculturii organice într-o definiție scurtă, clară. Ceea ce fermierii organici fac sau utilizează este cuprins foarte succint în fraza „agricultura organică este agricultura fără chimicale”. Chiar dacă această definiție are avantajul de a fi clară și concisă, din nefericire este neadevărată și îi lipsește o serie de caracteristici care sunt de importanță fundamentală. Această referire asupra neutilizării chimicalelor este una din concepțiile greșite ce se referă la definirea agriculturii organice, deoarece, pe de o parte materialul, viu sau mort, este compus din elemente chimice, iar pe de altă parte agricultura organică utilizează produse chimice. „Chimicalele”, însă doar cele derivate natural, sunt utilizate direct în fertilizare, protecția plantelor și creșterea animalelor. A doua concepție greșită este aceea că agricultura organică implică adesea numai substituirea de către inputurile “organice“ a așa numitelor inputuri “agro-chimice”.

O substituire strânsă a NPK ca fertilizant mineral cu NPK ca îngrășămînt organic ar putea să aibă același efect asupra calității plantei, susceptibilitate la boală și poluarea mediului. Contrar ideilor îmbrățișate de către “tradiționaliștii“ organici, nu este nimic fabulos în legătură cu folosirea gunoiul de grajd, chiar dacă este strîns într-o grămadă, numit compost și preparat după anumite rețete. O altă idee greșită despre agricultura organică este că există un venit care revine fermelor, numai din specificul acestui sistem, așa cum se considera înainte de 1939. Chiar dacă există o concentrare a atenției spre o “creștere a animalelor, bună, sănătoasă“, care implică o rotație echilibrată, metode mecanice de control a buruienilor și a dăunătorilor, agricultura modernă caută să dezvolte pe o bază științifică unele aspecte cum ar fi: rolul asociațiilor de micorize și rhizosferei etc. A patra concepție greșită este că agricultura organică necesită o schimbare totală a stilului de viață din partea fermei și a fermierului. Întorcându-ne la problema nomenclaturii, s-a estimat că există aproximativ 16 denumiri diferite folosite în lume asupra ceea ce numim generic agricultură organică. Unele dintre cele mai cunoscute denumiri sunt agricultură biologică, agricultură regenerativă și agricultură sustenabilă.

În multe țări nu există diferențe majore între aceste noțiuni.De exemplu, în Marea Britanie, organic și biologic, înseamnă același lucru și sunt noțiuni interschimbabile. Termenul “ biologic” este preferat peste tot în Europa, în timp ce Marea Britanie și SUA înclină spre folosirea termenului de “organic“. În alte cazuri, totuși, diferența de nume indică o diferență conceptuală sau filozofică. Principiile și practicile care stau în spatele acestor nume diferite sunt similare și au fost exprimate concis în documentul standardelor Federației Internaționale a Mișcării Agriculturii Organice (IFOAM).

Potrivit acestor standarde IFOAM, agricultura organică are rolul:

de a produce hrană de calitate ridicată și în cantitate suficientă;

de a lucra cu sistemele naturale;

de a încuraja și de a întări ciclurile biologice din cadrul sistemului de agricultură;

de a menține și mări fertilitatea pe termen lung a solurilor;

de a utiliza cât se poate mai mult resurse regenerabile în sistemele agricole;

de a lucra cât mai mult într-un sistem închis;

de a asigura toate condițiile de viață animalelor pentru a le permite să îndeplinească toate aspectele comportamentului lor înăscut;

de a evita toate formele de poluare care pot rezulta din tehnicile agricole;

de a menține diversitatea genetică a sistemului agricol și a împrejurimilor sale, inclusiv protecția plantelor și a habitatelor sălbatice;

de a permite producătorilor agricoli obținerea unui venit adecvat și satisfacție din munca lor, inclusiv de a asigura un loc de muncă sigur.

Pentru fermierii organici din toată lumea, aceste principii oferă baza practicii de zi cu zi a agriculturii organice. Acestea se referă direct la tehnicile agriculturii organice, cum ar fi:

utilizarea rotațiilor mari care utilizează dejecții și bălegar;

evitarea fertilizatorilor solubili; interzicerea creșterii animalelor în sistem intensiv;

evitarea antibioticelor și a stimulentelor hormonale;

utilizarea metodelor mecanice și termice de control a buruienilor;

accentuarea procesării produselor la fermă și a vînzării directe la consumator;

utilizarea muncii suplimentare atunci cînd este strict necesar.

Agricultura organică poate fi definită ca un sistem de producție care evită sau exclude larg utilizarea fertilizatorilor compuși sintetic, pesticide, regulatori de creștere și aditivi în hrana animalelor. Sistemele de agricultură organică se bazează pe rotația culturilor, folosirea resturilor din cultură, a dejecțiilor animaliere, a bălegarului, a reziduurilor organice din afara fermei. Conceptul solului ca un sistem viu care favorizează activitățile organismelor folositoare reprezintă centrul acestei definiții despre agricultura organică.

Această idee a solului ca sistem viu este parte a conceptului care susține că există o legătură esențială între sol, plantă, animal și om. Multă lume implicată în agricultura organică crede că o înțelegere a acestora este condiția probabilă de menținere a sistemului de agricultură organică de succes. Într-adevăr, aici este cheia înțelegerii despre ce reprezintă agricultura organică și ceea ce înseamnă ea cu adevărat. Agricultura organică se concentrează în primul rând pe modificările din cadrul fermei și a sistemului de agricultură, mai ales rotația și managementul gunoiului și culturilor, de a atinge un nivel acceptabil de producție, iar inputurile externe să fie în general auxiliare sau suplimentare. De ce agricultură organică? Scopul tradițional de maximizare a producției agricole este contracarat de o largă îngrijorare asupra ruralului și a mediului și de faptul că resursele naturale limitate trebuie să fie mai bine administrate. În același timp, supraproducția subvenționată în Europa a adus un flux de tensiune financiară de nesuportat precum și numeroase contradicții politice.

În timp ce productivitatea sporită a avut ca rezultat în Europa autosuficiența alimentară și apariția surplusului, costul real al sprijinului pentru PAC (Politicile Agricole Comune) a fost mărit cu 28 % de la mijlocul anilor ’70, pe cînd veniturile fermei au scăzut cu aproape 50%.Schimbări dramatice în practicile agricole au avut ca rezultat o pierdere a habitatului natural și a unor specii (ex. o pierdere de 1/5 din gardurile vii și mai mult de ¾ din habitatele terenurilor umede). Întrebările majore și criticile practicii agricole moderne intensive se referă la faptul că aceasta:

dăunează structurii solului;

dăunează mediului natural;

creează riscuri potențiale de înbolnăviri prin alimente;

a determinat reducerea calității alimentelor;

este un sistem energo-intensiv;

implică sisteme de producție animalieră intensivă care sunt etic inacceptabile.

Agricultura organică are o contribuție pozitivă în toate aceste domenii, ea contribuind la conservarea structurii solului, râmelor, microorganismelor și insectelor, la protecția solului și a mediului. Fermierii din agricultura organică evită excesele sistemelor intensive de producție animală, în special pentru porci, păsări și utilizarea promotorilor de creștere.

Fermierii organici sunt acei oameni cu diferite motivații, de la oameni de afaceri practici sau fermieri care exploatează oportunitățile de piață, la mici gospodari de subzistență ce caută o viață sănătoasă. Indiscutabil, cei mai mulți fermieri care au început agricultura organică în anii ’60 și ’70 erau noi veniți în agricultură și au făcut față multor probleme. Dar acei pioneri au cîștigat acum o experiență bogată, iar mulți sunt la fel de pragmatici ca orice fermier comercial ce încearcă să facă lucrurile să meargă.

Agricultura organică nu se potrivește oricărui fermier, ea necesită o angajare în a face sistemul să meargă, adesea riscantă acolo unde nu există informații suficiente. Nu există cale prin care oamenii pot fi forțați să facă agricultură organică și s-o facă cu succes; individul trebuie să fie suficient de convins și motivat să atingă nivelul necesar al inputului de management.

Fermierii organici pentru a reuși într-un mediu indiferent și ocazional ostil, au devenit încrezători în forțele proprii, adesea încercînd și greșind, dar învățînd. În tot acest timp ei au învățat și nevoia de a coopera și de a împărtăși din experiența lor. La începutul anilor ’80, Centrul de cercetare Elm Farm a fost înființat pentru a cerceta și dezvolta domeniul produselor organice. Acesta a stabilit legături strînse cu universități și alte instituții de cercetare din Marea Britanie și din Europa. Producătorii biodinamici sunt reprezentați în Marea Britanie de către Bio–Dynamic Agricultural Association, în timp ce grădinarii beneficiază considerabil de existența Henry Doubleday Research Association, la National Centre for Organic Gardening de lîngă Coventry. Numărul și diversitatea organizațiilor din cadrul mișcării organice care se reflectă internațional, atît numeric cât și în termeni ai opiniilor ce diferă evident, sunt reunite în IFOAM (International Federation of Organic Agriculture Movement ). IFOAM stabilește standarde de bază ce vor fi adoptate de organizațiile naționale și monitorizează aceste standarde naționale pentru a permite participarea la comerțul internațional. În plus, IFOAM încurajează schimbul de informații și idei prin conferințe, seminarii de cercetare și prin propriile reviste în limbi de circulație și prin buletinul IFOAM. Ideea care stă în spatele agriculturii organice a apărut încă din 1920, după care a evoluat considerabil și continuă să evolueze pe măsură ce devin disponibile noi cercetări științifice, dar reținînd perspectiva filozofică fundamentală de a lucra cu sistemele naturale și a respecta mediul care ne susține. Mișcarea organică anunță o schimbare în agricultură care apare simultan în orice națiune agricolă dezvoltată din lume. Agricultura organică este departe de a fi o întoarcere la trecut, ea se vrea de fapt o agricultură pentru viitor.

Stiinta si mai ales practica agricola au individualizat 4 tipuri distincte de agricultura ecologică:

agricultura organica sau biologica

agricultura biodinamica

agricultura naturala

agricultura tip LEISA ( Low External Inputs Sustainable Agriculture)

Primele 3 tipuri de agricultura ecologica se bazeaza pe prevederile Consiliului Comunitatii Economice Europene nr. 2092 din 24 iunie 1991, iar agricultura tip LEISA este recomandata in perioada de conversie.

Din punct de vedere legislativ, în țara noastră, dezvoltarea agriculturii organice a fost susținută din anul 2000, iar implementarea tehnologiilor ecologice s-a realizat mai ales, prin transfer de cunoștințe din străinătate. Trebuie menționat că, în prezent, nu există informații disponibile privind eficiența modulelor de exploatație ecologice așa cum există pentru agricultura convențională. Rolul sistemului de agricultură ecologică și în același timp am putea spune, scopul acesteia este de a produce hrană mai curată, mai sănătoasă , prin procese care să respecte natura și sistemele acesteia.

Agricultura ecologică are la bază cunoștințe fundamentale de ecologie, protecția mediului, agroecologie, cunoștințe fără de care nu s-ar fi putut dezvolta. În Europa atrag atenția trei curente în ceea ce privește agricultura ecologică.

Primul curent, al cărui inițiator a fost Rudolf Steiner a apărut în Germania, în anul 1924; a fost cunoscut sub denumirea de „agricultură biodinamică”. În 1940, în Marea Britanie, Sir Albert Haward și Lady Eve Balfour au dezvoltat cel de al doilea current, fiind numita „agricultură organică”, iar cel de al treilea curent, „agricultură organo- biologică” a fost dezvoltat de către Hans Peter Rusch și H. Muller, în Elveția. Aceste trei curente sunt privite ca și izvoare ale agriculturii ecologice. Motivele apariției agriculturii ecologice sunt numeroase, iar unul dintre ele este că, agricultura ecologică poate rezolva (și rezolvă, de altfel) impactul negativ al agriculturii tradiționale asupra mediului și a calității produselor. Se poate face afirmația ca agricultura ecologică este soluția viabilă și ideală în această direcție. Ca atare obiectivele majore ale agriculturii organice sunt:

îmbunătățirea și conservarea calității mediului înconjurător și reducerea surselor de poluare,

obținerea unor produse agricole de bună calitate, la prețuri accesibile și în cantități suficiente,

crearea unui cadru general pentru fermierii care dețin ferme ecologice și sunt producători de produse agroalimentare biologice, care să le permită obținerea de profit, oferindu-le satisfacția muncii desfășurate.

Agricultura ecologică este o formă de ecologie aplicată cu o serie de obiective care trebuie să fie echilibrat într-un context agricol. Nu trebuie neglijat faptul că pentru realizarea obiectivelor agriculturii ecologice să se aibă în vedere atât influența factorilor biologici, dar și a celor din economie, nutriție și preferințele consumatorilor. Pentru aceasta un rol deloc de neglijat revine și activității de informare și educarea resursei umane prin aceasta înțelegând să fie cooptați nu numai consumatori , ci și cei care practică o agricultură ecologică. Se poate considera că este mai mult decât benefic, pentru ca agricultura ecologică să câștige cât mai mult teren, și, de ce nu, încredere și din partea consumatorilor, dar și a producătorilor,ca în planurile de învățământ preuniversitar să se rezerve mai multe ore pentru studiul acestui domeniu.

Această mențiune este făcută întrucât una dintre opțiunile pentru viitor este de agricultură ecologică (organice), care pune accentul pe durabilitate, sănătatea umană, conservarea biologice și a calității vieții. Producția ecologică se obține în gospodării individuale, asociații familiale, ferme, pe suprafețe cuprinse între 5 și 50 hectare și, mai rar, în asociații și societăți agricole și agroindustriale mari sau de tip holding (peste 50 hectare ajungând uneori și pănă la 1000- 2000 hectare). Dar, fermele și societățile agricole, agroindustriale și comerciale ecologice trebuie să parcurgă o perioadă de conversie, care, perioadă, este egală cu timpul dintre începerea managementului ecologic și obținerea certificatului de fermă sau societate ecologică. Certificarea se face de către o organizație națională sau internațională recunoscută de Serviciul Internaținal de Acreditare al Federației Internaționale a Mișcărilor de Agricultură Organică (IFOAM); aceasta este abilitată să evalueze și să garanteze în scris că sistemul de producție sau de prelucrare se desfășoară în conformitate cu standardele agriculturii ecologice.

Perioada de conversie se face pas cu pas, pentru ca structurile economice să nu resimtă efectele scăderii productivității, iar producătorii săcapete încredere în noile sisteme. Imediat ce unitatea economică corespunde standardelor ecologice, iar cele două sisteme – convențional și ecologic – sunt separate clar, atât în documentații, cât și în activitatea productivă se poate face certificarea. Conținutul managementului ecologic este adecvat situației prezente, unde, ca și rezultat al numeroaselor și diferitelor activități umane (și mai ales al abuzului de insecticide) s-a înregistrat o creștere a efectivelor dăunătorilor specifici diferitelor culture, dar și a dăunătorilor polifagi.

Să se încerce rezolvarea separată a problemei dăunătorilor, fără o abordare globală a efectelor intervenției umane asupra speciilor aflate în strânsă interdependență în cadrul biocenozelor, nu poate conduce la realizarea obiectivelor strategice ale unui management ecologic, dintre care amintim: evaluarea nivelului controlului natural, stabilirea pragurilor economice de aplicare a metodelor alternative, maximizarea acțiunii factorilor biotici naturali de control, armonizarea aplicării simultane a diferitelor metode de control. În managementul ecologic există o serie de modele, agreate fiind cele care se bazează pe metode alternative de control. Pentru elaborarea unor asttfel de modele se au în vedere: principiile de bază ale ecologiei sistemice; stabilirea populațiilor dominante; corelarea ciclurilor biologice ale populațiilor dominante; organismele dăunătoare nu sunt eradicate, ci menținute la sau sub un nivel numit prag economic de dăunare (PED); potențarea sau maximizarea factorilor naturali de control; modelarea tehnologiilor de cultură (în special a celor intensive) în direcția unei monitorizări a factorilor de impact care pot induce consecințe neprevăzute; introducerea sistemelor de asistare a deciziei în cadrul intervențiilor privind controlul bolilor și dăunătorilor (sisteme expert; simulări ale proceselor; agricultura de precizie), etc.

Un management ecologic de control se aplică unui anumit ecosistem localizat și delimitat spațio-temporal și nu este de loc de neglijat posibilitatea aplicării unui astfel de management având în vedere interdisciplinaritatea metodelor și posibilitatea aplicării modelării statistico-matematice. Controlul integrat a avut propria sa dezvoltare de la o primă cristalizare a concepției de către S. A. Forbes în 1880 până la introducerea formulării „integrated control” de către J. S. Kennedy în 1953 și dezvoltată într-o primă fază într-o lucrare experimentală de către Stern și colab., 1959. La primul simpozion FAO pe probleme de control integrat, desfășurat la Roma în anul 1966, R. F. Smith și H. T. Reynolds au lansat formularea integrated pest control (IPM), definind metoda ca „un sistem de management al populațiilor de dăunători care utilizează toate tehnicile adecvate, într-o manieră intercompatibilă pentru a reduce densitatea populațiilor dăunătorilor și a le menține la nivele inferioare celor la care produc pagube economice”.

La propunerea Comitetului pentru Agricultură, Consiliul Național de Cercetare din cadrul Academiei de Științe din SUA, pentru înțelegerea rolului important al componentei biologice în cadrul controlului integrat s-a adus o nouă abordare a problemei dăunătorilor („Ecological Based Pest Management- EBPM”); este o abordare holistică a problemei dăunătorilor, care se bazează pe cunoașterea principiilor și proceselor ecologice, a interacțiunilor biologice ce se desfășoară în culturi, precum și pe căutarea de soluții pentru a le dirija în detrimentul dăunătorilor. Pentru aceasta se au în vedere următoarele: protecția oamenilor și a mediului; asigurarea unui profit pentru agricultori; durabilitate pe termen lung. În managementul ecologic al culturilor se propun ca și obiective strategice: – informarea – testarea oportunității – planificarea conversiei – implementarea conversiei.

Sistemele agroecologice interfereaza, inclusiv cu sistemele conventionale si ca atare, in practica nu exista sisteme agricole organice ( biologice) , biodinamice sau naturale pure ci doar sisteme mixte pe care le vom numi prin termenul general de sisteme agricole ecologice.

Sistemele de agricultura ecologica se diferentiaza prin rolul care il au in relatia cu mediul inconjurator si cu societatea. Agricultura organica (biologica) a aparut si s-a individualizat ca sistem distinct de agricultura in perioada 1930-1960.

Sistemele organice( biologice ) de agricultura sunt orientate spre:

obtinerea de produse agricole cu calitati nutritive ridicate prin:

ameliorarea fertilitatii solurilor

eliminarea tuturor formelor de poluare a solului, apei si aerului

reducerea migrarii populatiei de la sat la oras

diminuarea consumului de energie neregenerabila prin:

reducerea volumului de lucrari mecanice si a consumului specific de carburanti

imbunatatirea conditiilor de viata ale animalelor,

asigurarea nu numai a nevoilor fiziologice, dar si a principiilor umane de ingrijire, care exclude cresterea in baterii,concentrarea excesiva, claustrarea permanenta.

Agricultura biodinamica este un sistem de agricultura ecologica bazat pe energiile( fortele) vietii si are ca scop principal producerea de hrana cu valoare nutritive ridicata si sanatoasa.

Steiner a dezvoltat ideea ca o ferma este un organism viu, cu particularitati structurale si functionale proprii, in care solul, viata din sol, plantele, animalele si omul sunt strans legate intre ele, avand in vedere ca Viata are insa, origine spirituala , fiind organizata si condusa de spirit, partea materiala neputand determina viata.

Agricultura naturalaeste un sistem agroecologic de interes local, care se bazeaza pe urmatoarele principii :

Nu lucrari adanci ale solului

Nu ingrasaminte chimice sau compost preparat

Nu combatere buruieni prin lucrari mecanice sau erbicide

Nu chimicale

Agricultura tip LEISA – se bazeaza pe resursele locale de sol, clima si de forta de munca si daca este cazul pe folosirea ingrasamintelor chimice si a pesticidelor, a masinilor si instalatiilor agricole conventionale, a ingredientelor alimentare si furajere etc, insa numai pentru acoperirea deficirtului de resurse si daca nu afecteaza mediul inconjurator. Acest tip de agricultura se recomanda in perioada de trecere de la agricultura conventionala la agricultura ecologica, cu scopul de a reface si pastra potentialul economic si social el fermelor, asociatiilor si societatilor agricole in conversie.

Obiectivele agriculturii ecologice se subordoneaza, in principal, dezvoltarii durabile a sistemelor agroecologice. Obiectivele sunt, după cum urmează:

Obiective privind mediul inconjurator

echilibrarea bilantelor energetice

cresterea si mentinerea indelungata a fertilitatii solurilor

protectia resurselor de apa si a intregii vieti acvatice

stimularea activitatii microorganismelor, florei si faunei utile

conservarea biodiversitatii

refacerea si protejarea peisajului natural

Obiective privind plantele cultivate:

integrarea naturala, inclusiv cosmica, a speciilor si varietatilor cultivate

optimizarea structurilor agricole vegetale

dimensionarea corespunzatoare a spatiului de nutritie

refacerea echilibrelor naturale privind circuitul apei si al elementelor nutritive si infestarea cu buruieni, boli, insecte si alti daunatori

Obiective privind animalele domestice:

optimizarea raportului planta/animal

imbunatatirea si conservarea fondului genetic

Obiective socio – economice:

dezvoltarea sistemelor agricole si agroindustriale multifunctionale

minimizarea impactului negative al agriculturii asupra mediului inconjurator

diversificarea productiei agricole reducerea consumului de resurse neregenerabile

imbunatatirea eficientei muncii si calitatii vietii producatorilor agricoli

refacerea si conservarea valorilor materiale si spirituale traditionale

In practică, agricultura ecologica are o serie de insusiri distincte :

durata sistemelor agrologice este mai lunga

productia ecologica se realizeaza in ferme, gospodarii, asociatii familiale, mai rar in asociatii tip holding

unitaile ecologice corespund exigentelor privind calitatea si si protectia mediului inconjurator

fermele si societatile agroindustriale ecologice sunt de dimensiuni mici si mijlocii ( 5- 50 ha)

fermele si societatile agricole, agroindustriale si comerciale ecologice parcurg o perioada mai lunda sau mai scurta de conversie, egala cu timpul scurs intre inceperea managementului ecologic si obtinerea certificatului de ferma sau societate ecologica

trecerea de la agricultura conventionala la cea ecologica se face pas cu pas, pentru ca structurile economice sa nu resimta efectele scaderii productivitatii, iar producatorii sa capete incredere in noile sisteme. Cu foarte putine exceptii, fermele ecologice sunt mixte ( de tip vegetal- animal)

activitatile din fermele si societatile agroindustriale se desfasoara conform normelor internationale si nationale in fermele si societatile prelucratoare ecologice se cultiva si se cresc toate speciile si varietatile de plante si animale domestice, respective , se prelucreaza toate produsele agricole vegetale sau animale, cu exceptia celor create sau produse prin inginerie genetica

fermele si societatile de prelucrare a produselor ecologice folosesc, cu precadere resursele funciare, economice si sociale proprii.

tehnologiile agroeconomice imbina metodele traditionale de cultivare a terenurilor

fermele si societatile de prelucrare a produselor agricole folosesc cu precadere, resursele funciare, economice si sociale proprii tehnologiile agroecologice imbina metodele traditionale de cultivare a terenurilor, cresterea animalelor si de prelucrare a produselor agricole cu mijloacele moderne de inalta tehnicitate

samanta, materialul de plantat si animalele de prasila sunt certificate ecologic si ca atare se produc in ferma proprie, fie in ferme si societati ecologice specializate

hrana plantelor si a animalelor este cat mai naturala, completa, sanatoasa, biodegradabila si nu depaseste nevoile acestora.

sistemele ecologice vegetale si animale inregistreaza pierderi mici ca urmare a atacului de buruieni, boli si insecte si alte animale daunatoare datorita activitatilor preventive permanente

efectele tehnologiilor ecologice sunt multiple, de lunga durata si se manifesta mai tarziu prelucrarea produselor agricole ecologice se face mecanic, fizic sau biologic, cu mentinerea calitatii si pe cat posibil, a integritatii structurale a produselor agricole

materiile prime, ingredientele si aditivii folositi in procesul de prelucrare sunt certificate ecologic

produsele agricole si agroindustriale ecologice se depoziteaza separat de produsele neecologice

ambalajul prodeselor ecologice este din materiale biodegradabile, care nu contamineaza nici produsele si nici mediul inconjurator

transportul produselor ecologice si al animalelor se face cu minimum de pierderi si pe distante mici

produsele ecologice sunt etichetate sau/si insotite de un document pe care scrie denumirea produsului, numele si adresa persoanei sau a companiei producatoare, denumirea firmei ce a facut certificarea, metodele de producere sau de prelucrare si mentiunea „ Produs certificate ecologic”

necesarul de forta de munca este mai mare decat in agricultura conventionala, ceea ce , din punct de vedere practice, insemna noi locuri de munca, dar si cheltuieli suplimentare

munca in ferma si societatea agroindustriala este pasionanta si reconfortanta si se bazeaza pe analiza sistemica si decizii rational- stiințifice inovatoare.

1.2 Managementul sustenabil al solului

Dovezile din diferite părți ale lumii sugerează că este posibil să se separe conceptul de management durabil al solului de cel al gestionării durabile a sistemului de producție. Ambele sunt indisolubil legate în moduri în care sistemele de producție a culturilor durabile trebuie să fie mai întâi ecologice durabile. Acest lucru înseamnă că orice sistem de producție care poate să permită întreruperea mecanică a vieții solului și a biologiei și a structurii solului și de calitate, și, prin urmare, serviciile ecosistemice, nu poate fi considerat durabil din punct de vedere ecologic. Scopul „gestionării durabile a solului" ar trebui să fie acela de a inversa tendințele indicate de elementele enumerate mai sus, prin inducerea îmbunătățirii calității solului ca mediu de înrădăcinare pentru plante. De asemenea, un sistem agricol de sol este de nici o valoare în cazul în care culturile sunt atacate de buruieni, insecte și agenți patogeni. Cu alte cuvinte, gestionarea durabilă a solului nu este suficientă pentru o producție durabilă, ca rezultat, și cu siguranță nu în cazul în care intensificarea producției durabile este obiectivul în care culturile, solul, nutrienții sunt afectate de inundații, dedăunători, impunându-se ca gestionarea energiei agricole în spațiu și timp să îl facă să rămână ecologic și economic viabil.

Principiile care stau la baza sistemelor agroecologice de producție durabilă pentru agricultorii mici și mari, din punct de vedere comercialo- ecologicse referă la conservarea resurselor și eficiența utilizării resurselor, în timp ce în mod profitabil se vor gestiona serviciile durabile de producție și de intensificare ecosistemelor. La bază, putem spune că producția durabilă derivă dintr-o serie de principii practice care pot fi aplicate simultan prin combinarea practicilor de cultură-sol-apă-nutrienți-dăunătorimanagementului ecosistemului. Aceste practici sunt concepute la nivel local și adaptate pentru a capta productivitate, o serie de co-beneficii socio-economice și de mediu ale agriculturii și ecosistemelor de la ferma, peisajul (cumpănă), precum și la scară provincială sau națională

Cu toate acestea, diferită de abordarea intervenționistă bazată pe cultivare a activitatilor agricole descrise mai sus, există acum mai multe sisteme de producție cu o abordare predominant ecosistemică sau agroecologică, în general, caracterizate printr-o perturbare minimă a ecosistemului, atât referitoare la biodiversitatea naturală și a reușit, în scopul de a furniza produse alimentare, crude materialele și serviciile ecosistemice. soluri biologice sănătoase stau la baza acestor sisteme. Astfel, pentru a realiza o intensificare durabilă, un sistem de producție trebuie să fie în măsură să sprijine și să mențină funcționarea ecosistemului, precum și servicii derivate din acesta, prin intervenții de limitare (care pot apărea necesare pentru intensificarea producției), la niveluri care nu perturbă aceste funcții .

Sistemele de producție durabile, bazate pe abordări ecosistemice oferă o gamă de productivitate socio-economică, precum și beneficii de mediu pentru producători și pentru societate în general. Pentru a atinge productivitatea crescută necesară pentru a satisface cererile de alimente și gama de servicii ecosistemice așteptate de către societate, sistemele de producție durabile ar trebui să se bazeze pe cinci principii tehnice:

realizarea simultană a productivității agricole crescute și a serviciilor ecosistemice îmbunătățite.

Eficiență sporită de intrare-utilizare, în cazul în care intrările cheie includ apă, nutrienți, pesticide, energie, terenuri și forța de muncă.

dependență redusă de materii prime externe derivate din combustibili fosili (cum ar fi îngrășăminte minerale și pesticide) și preferința pentru alternative (cum ar fi fixarea azotului biologic și gestionarea integrată a dăunătorilor).

Protecția solului, a apei și a biodiversității prin utilizarea de perturbare minimă a sistemelor naturale;

intervențiile nu trebuie să aibă efecte acumulative, ci trebuie să aibă un impact și o frecvență mai mică decât capacitatea de recuperare naturală a ecosistemului.

Folosirea biodiversității naturale gestionate și pentru a construi și / sau reconstrui elasticitatea sistemului la solicitările abiotice, biotice și economice.

De-a lungul timpului, sistemele care urmăresc aceste principii vor arăta creșterea nivelurilor de producție și nivelurile de scădere a utilizării de intrare. În multe situații de avarie, o mai bună retenție a apei la captare, stocarea la intrare și infiltrare în sol la plante disponibile, tensiunile reprezintă o realizare importantă, ceea ce face posibilă funcționarea optimă a întregului sistem sol / plantă.

1.3 Marketingul si importanța sa în economie

Marketingul a apărut la începutul secolului al XX-lea, în țările capitaliste dezvoltate, inițial ca metodă de studiere și prospectare a pieței. Termenul este de origine anglo-saxonă – verbul „to market” înseamnă „a desfășura tranzacții de piață, a cumpăra și a vinde”. Primele practici de marketing au apărut în S.U.A. Philip Kotler, cunoscut în literatura de specialitate drept „părintele marketingului”, consideră marketingul un mijloc de vânzare și promovare a produselor unde punctul de plecare îl constituie nu clientul (consumatorul), ci produsele și serviciile care trebuiau valorificate pe piață.În decursul timpului s-a conturat mentalitatea economică bazată pe piață și pe consumator, numită orientare de marketing.

Robert L. King distinge următoarele perioade de dezvoltare a marketingului:

perioada 1 – caracterizată prin orientarea firmelor spre producție (1900 – 1930);

perioada 2 – caracterizată prin orientarea firmelor spe vânzări (1930 – 1960);

perioada 3 – caracterizată prin orientarea firmelor spre marketing (1960 – în prezent).

Succint, marketingul poate apărea sub forma unei ecuații, de forma:

M = SC + P,

unde:

M – marketingul,

SC – satisfacția cererii,

P – profitul.

Relațiile complexe dintre producție și consum impun ca o necesitate obiectivă, cunoașterea și studierea temeinică a rolului, funcțiilor și domeniilor de aplicare a marketingului. Marketingul îndeplinește un rol deosebit în promovarea noului, a progresului tehnic. Orice decizie de dezvoltare sau lansare a unui produs nou trebuie să se bazeze pe un amplu volum de informații tehnice, științifice, economice, juridice etc.

Rolul marketingului agricol și agroalimentar include activități situate în avalul producției agricole, cum ar fi:

activități de prelucrare a materiilor prime și obținerea unor produse agroalimentare necesare pieței interne și externe;

stocarea sau depozitarea unor produse agricole care includ operațiuni de condiționare, sortare, ambalare, livrare etc.;

achiziționarea de produse agricole prin unități specializate în vederea aprovizionării pieței agrare corespunzător cerințelor și exigențelor consuma-torilor;

organizarea unor rețele de magazine proprii, prin care să se valorifice o parte din produsele agricole.

Marketingul evidențiază mai multe alternative de rezolvare a obiectivelor propuse și oferă firmelor posibilitatea de a alege și de a disemina mai rapid în teritoriu soluțiile cele mai adecvate. În condițiile trecerii de la „piața producătorului” la „piața consumatorului”, firmele nu se mai adresează unei piețe necunoscute, ci unei piețe atent studiată cu o evoluție științific anticipată.Procesul de pătrundere a marketingului în activitatea firmelor agricole are ca punct de plecare constituirea unui compartiment, serviciu sau birou de marketing care va acționa pentru realizarea obiectivelor și funcțiilor specifice. Funcțiile fimelor agricole sunt următoarele:

estimarea potențialului firmei;

planningul și programul efortului de marketing;

organizarea managementului activităților de marketing;

evaluarea și adaptarea efortului de marketing.

Domeniile de aplicare a marketingului sunt:

cercetarea produsului și a posibilităților interne de producție;

evaluarea cererii de consum (mărime, structură, evoluție);

prețurile și condițiile de plată;

canalele de marketing;

promovarea produselor și serviciilor;

prospectarea consumului;

cercetarea cerințelor și preferințelor consumatorilor;

producerea produselor cerute de piață;

testarea noilor produse în rândul consumatorilor;

stabilirea prețurilor noilor produse;

pregătirea pieței pentru acceptarea noilor produse;

distribuția produsului de la producător la consumator, astfel încât consumatorul să poată găsi marfa potrivită în locul potrivit și la timpul potrivit, în cantitatea și la prețul corespunzător puterii lui de cumpărare;

organizarea și impulsionarea vânzărilor prin efectuarea serviciilor în favoarea consumatorilor în vederea satisfacerii complete a unor nevoi;

urmărirea comportării produsului înconsum.

Marketingul are menirea să evidențieze „ceea ce se vinde, cum, unde și cât”, prin identificarea cerințelor nesatisfăcute ale consumatorilor, prin creșterea cererii și satisfacerea acesteia, prin coordonarea tuturor funcțiilor privind direct sau indirect pe consumatori. În elaborarea strategiei de dezvoltare a unei firme agricole, un rol important îl are stabilirea strategiei de piață. Felul în care ferma concepe dezvoltarea activităților sale, direcțiile de perspectivă și acțiunile practice concrete, caracterizează politica de marketing a fermei, care unește într-un tot activitatea tuturor compartimentelor sale și se materializează în majoritatea deciziilor acesteia. Până în prezent au fost elaborate și dezvoltate numeroase tipuri de strategii de marketing. Strategiile de marketing se bazează pe trei orientări, și anume:

orientarea spre piață;

orientarea spre concurență;

orientarea socială.

Diversele tipuri de strategii se pot completa unele pe altele și se pot strânge într-un bloc de strategii, din rândul cărora se detașează o strategie centrală dominantă care în general nu este singulară, nici unidimensională. Principalele tipuri de strategii de marketing se grupează astfel:

strategii preț – calitate;

strategii de segmentare a pieței;

strategii de cooperare;

strategii de diversificare.

Alegerea strategiei se poate face prin examinarea aplicabilității acesteia. Printre procedeele de selecție, enumerăm:

testul de consistență – măsoară compatibilitatea strategiei cu obiectivele fermei;

testul de resurse – compară resursele proprii cu resursele necesare pentru punerea în aplicare a unei strategii;

analiza cost – restricții – măsoară costurile necesare pentru depășirea restricțiilor de orice fel în implementarea unei strategii.

Deoarece în România cele mai frecvente strategii sunt bazate pe preț, este bine de știut faptul că strategiile de preț ale fermelor agricole se diferențiază în funcție de profilul acestora, cât și de caracteristicile cumpărătorilor. De asemenea, stabilirea prețului nu se poate realiza liber, deoarece întreprinderile agricole trebuie să țină seama de o seie de restricții de ordin administrativ, politic, juridic, natural etc. Stabilirea prețului unui produs se realizează în mai multe etape:

Etapa 1 – fixarea obiectivelor întreprinderii (supra-viețuire, maximizarea profitului anual, maximizarea vânzărilor, maximizarea venitului actual, fructificarea avantajului de piață sau realizarea unui produs de calitate superioară).

Etapa 2 – analiza structurii cererii;

Etapa 3 – determinarea raportului între cost și producție;

Etapa 4 – studierea prețurilor concurenței;

Etapa 5 – alegerea metodei de determinare a prețului;

Etapa 6 – stabilirea nivelului prețului final.

În funcție de raportul de forțe existent la un anumit moment sau de conjunctura concretă a pieței, unitățile încearcă să obțină avantaje maxime prin stabilirea, practicarea sau alinierea la un anumit tip de preț. În cazul produselor agricole ecologice noi, cele mai frecvente strategii de prețuri sunt:

strategia prețului înalt, acceptat pe piață, care permite obținerea unui profit suficient și asigurarea pe această bază a finanțării investițiilor necesare pătrunderii și cuceririi ulterioare a altor piețe sau segmente de piață;

strategia pătrunderii pe piață, în cazul în care nu se poate practica prima strategie. Această strategie se utilizează atunci când elasticitatea cererii în funcție de preț este ridicată.

Pentru produsele agricole ecologice deja cunoscute, stabilirea prețului de vânzare se face pornind de la prețurile practicate de concurență.Experiența piețelor ne arată că dacă există concurență, produsele agricole trebuie înlocuite cu altele de calitate superioară. Volumul producției, inclusiv al produselor agricole este în funcție de necesitățile pieței. Dificultățile pe care le cunoaște comercializarea produselor agricole și în special ecologice sunt legate de caracteristicile producției, ale produselor înseși, ale cererii, precum și de natura lumii rurale unde se produs aceste produse, astfel: producția agricolă este în esență de natură alimentară, localizată neregulat în spațiu și timp și foarte dispersată.

Produsele sunt perisabile și într-o mare măsură sezoniere. Cererea de consum a populației este inegală, colectarea produselor este anevoioasă și costisitoare, iar conservarea produselor perisabile necesită investiții mari, atât în transport, stocaj, cât și în dotări tehnice.

În același timp, în condițiile globalizării piețelor agroalimentare, standardizarea produselor a devenit o parte componentă, inseparabilă a acțiunii complexe de valorificare eficientă. Prin standardizare, înțelegem „un proces care asigură realizarea producției într-o anumită formă și se un anumit conținut.”

Standardizarea favorizează accelerarea mecanismului de vânzare – cumpărare pe piața internă și externă și este primul pas în funcționarea burselor de mărfuri. Bursele de mărfuri reprezintă piața care se apropie cel mai mult de modelul pieței cu concurență perfectă.

În activitatea de marketing, cercetarea nevoilor de consum și a formelor de manifestare pe piață (cererea de produse și servicii) ocupă primul loc. Marketingul studiază nevoile de consum a căror satisfacere se poate realiza în urma unei activități economice.Nevoile de consum pentru produsele agricole ecologice evoluează o dată cu dezvoltarea economico-socială. Satisfacerea nevoilor de consum presupune realizarea concomitentă a două condiții:

obiectul cererii de consum (presupune existența unei oferte de produse agricole ecologice);

solvabilitatea cererii de consum (presupune existența unei puteri de cumpărare corespunzătoare).

Cererea de consum apare ca o expresie a consumului și are următoarele caracteristici:

partea cea mai mare a produselor agricole ecologice este destinată pieței de alimente, iar cealaltă parte este utilizată ca materie primă pentru unele ramuri industriale, formând piața materiilor prime;

obiectul cererii de consum îl formează produsele agricole ecologice care sunt reduse ca număr, sunt dispersate teritorial, sunt sezoniere și persiabile;

prezintă anumite limite generate de limitele fiziologice ale consumului populației;

cererea de consum pentru produsele agricole ecologice este permanentă și repetabilă și, de regulă, crescătoare.

Factorii care influențează cererea de consum sunt:

factori economici: structura ofertei, veniturile consumatorilor, prețul și calitatea produselor;

factori demografici: numărul și vârsta populației, sexul, gradul de instruire etc.;

factori psihologici și sociologici: oamenii trăiesc în societate; natura psihologică a indivizilor; caracterul particular al fiecărui individ; gradul de instruire; presa, radio, TV.

Cererea de produse agricole ecologice implică existența ofertei. Oferta de produse agricole ecologice apare pe piață sub cele două componente ale sale:

oferta activă – reprezintă totalitatea produselor agricole ecologice într-o anumită perioadă de timp;

oferta pasivă – reprezintă stocurile de produse ecologice existente în rețeaua comercială.

Trăsăturile ofertei de produse agricole ecologice sunt:

cuprind și produse perisabile;

cuprind și produse sezoniere;

este o ofertă instabilă și puțin elastică;

este o ofertă incertă, deoarece depinde și de factorii naturali;

este o ofertă care se diferențiază în profil teritorial, în unele zone la o serie de produse existând supraofertă, în timp ce în alte zone, la aceleași produse oferta este inferioară cererii de consum.

În funcție de cererea de consum a produselor agricole ecologice pe piață, vom deosebi două oferte:

oferta reală (efectivă) cuprinde totalitatea produselor agricole ecologice livrate de producătorii și distribuitorii pieței agricole;

oferta potențială, care se referă la posibilitățile de creștere și diversificare a produselor în funcție de cerințele consumatorilor.

Între cele două categorii de oferte există o strânsă legătură, întrucât dinamica ofertei exprimă trecerea de la oferta reală la oferta potențială. Oferta de produse agricole ecologice este compusă din numeroase produse, fiecare produs ocupând un anumit loc în cadrul pieței agricole. Structura ofertei de produse agricole ecologice cuprinde o multitudine de produse:

produse de origine vegetală;

produse de origine animală;

produse proaspete;

produse industrializate etc.

Ponderea acestor categorii în structura ofertei este într-o continuă evoluție datorită procesului de integrare a agriculturii cu industria alimentară. Structura ofertei urmărește stabilirea proporțiilor deținute de componentele acesteia în raport cu un anumit criteriu de structurare:

conținutul material;

piața căreia i se adresează;

segmentul de consumatori beneficiari ai ofertei etc.

Studiul ofertei de produse agricole ecologice trebuie să cuprindă următorii parametri:

cantitatea;

calitatea;

diversitatea sortimentală;

indicele de înnoire a produselor etc.

De la o perioadă la alta, oferta sporește în volum și aspect calitativ, diversificare și înnoire sortimentală. Diversificarea ete legată de exigențele consumatorilor, de gusturile acestora și de apariția de noi produse.Marketingul recunoaște că oferta și cererea se găsesc în relații de cauzalitate, coordonare și ajustare reciprocă. Pe piață, întâlnim tendința de echilibrare a ofertei cu cererea, însă în funcție de raportul dintre aceste două categorii, deosebim trei situații: abundență, penurie și echilibru.

Prima situație vizează conceptul de surplus sau abundență. Abundența sau surplusul se realizează atunci când oferta unui produs este mai mare decât cererea aceluiași produs. Această situație apare atunci când:

prețul este foarte ridicat (produsul poate să fie și insuficient);

anul respectiv este foarte bun;

produsul oferit nu este cerut etc.

A doua situație, cea de penurie sau deficit, este urmarea faptului că pe măsură ce scade surplusul, crește și prețul, ceea ce determină pe cumpărători să solicite o cantitate mai mare, iar furnizorii nu pot asigura cantitatea cerută. În situația de deficit, mărimea ofertei este inferioară cererii de consum. În această situație, produsele au asigurată vânzarea, nu există produse pe stoc, iar în desfacerea produselor apar întreruperi din lipsa produselor.Statul în astfel de situații raționalizează consumul.

A treia variantă vizează echilibrul ofertei cu cererea de consum; reprezintă, de fapt, scopul acțiunilor de marketing. În situația de echilibru, atât vânzătorul, cât și cumpărătorul trebuie să se ocupe de calitatea produselor. De varietatea sortimentală, cât și de nivelul de deservire a cumpărătorului (gesturile și exigențele consumatorilor sunt luate în considerare). Creșterea cantitativă și valorică a ofertei, diversificarea sortimentală, determină sporirea preocupărilor cercetărilor de marketing, cu privire la durata produselor pe piață. În perioada de cerere și ofertă a unui produs se evidențiază două perioade și anume: periada de ofertare și perioada de cerere (solicitare). Intervalul de timp în care cele două perioade se suprapun formează ciclul de viață a unui produs.

1.4 Metodologii adoptate la nivel national in crearea unei agriculture ecologice

Etapele care trebuiesc parcurse pentru trecerea de la agricultura convențională la agricultura ecologică sunt, după cum urmează:

Etapa de informare:

prin ziare, reviste, cărți, pliante etc.;

prin intermediul asociațiilor de protecție a mediului și a acelora destinate agriculturii ecologice;

prin intermediul stațiunilor de cercetare;

prin intermediul unităților de învățământ specializate în domeniul agriculturii ecologice;

prin participarea la târguri, la evenimente de tipul ,,zile deschise” organizate în fermele sau unitățile de tip ecologic;

prin urmarea unor cursuri de pregătire în domeniu;

prin practicarea unui sistem de agricultură ecologică în unitatea proprie.

Etapa de planificare a conversiei presupune parcurgerea următorilor pași:

înregistrarea activității desfpșurate la Ministerul Agriculturii;

realizarea unei cereri către un organism de control, de prefereabil zonal;

realizarea unui plan de conversie;

comercializarea organizată a produselor;

afilierea la o asociație destinată agriculturii ecologice.

Implementarea conversiei presupune parcurgerea următorilor pași:

concretizarea măsurilor din planul de conversie (stabilirea unui asolament, a rotațiilor culturii, ținerea unei evidențe financiare și contabil).

concretizarea procesului de comercializare (realizarea unor achiziții tehnice, încheierea de contracte ș.a.) ;

realizarea unui schimb de experiență cu terți producători;

control intern cu scopul îndeplinirii planului de conversie.

Etapa de înregistrarea activității este următorul pas prin care fermierii își pot înregistra activitatea ca producători, procesatori, importatori, distribuitori sau comercianți în agricultura ecologică, iar cererea trebuie depusă la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din județul unde unitatea se află, alături de completarea unor fișe de înregistrare care le conferă calitatea de producător în agricultura ecologică. În aest sens, pentru inscrierea la Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurală, se impun prezentarea următoarelor documente:

Contractul semnat între producător și un Organism de Inspectie si Certificare

Foaia de inregistrare in agricultura ecologica .

Pentru inscrierea la un Organism de Inspectie si Certificare, se impun prezentarea următoarelor documente:

Un contract de inspectie incheiat

Fisa de inregistrare depusă la Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurală

Copie dupa C.U.I. (pentru persoane juridice), respectiv copie dupa actul de identitate (pentru persoane fizice)

Bulentin sau carte de identitate (pentru persoanelor fizice)

Detaliile contului bancar

Detalii despre proiectul demarat

CAPITOLUL II Aspecte privind managementul și marketingul în agricultură

2.1 Aspecte privind managementul si marketingul in agricultura ecologica mureseana

Managementul, cu numeroasele sale definiții și, mai ales, cu bogatul său conținut de teorii, principii si metode, este întâlnit în cazul tuturor componentelor vieții economice și sociale, fiind atotcuprinzător.

Având în vedere rolul economic și social al agriculturii, contribuția sa la protecția mediului, impactul său asupra vieții comunităților, ca să ne referim numai la aceste aspecte, recurgerea la cunoștințe manageriale a exploatațiilor agricole se înscrie în logica firească a lucrurilor. A îndeplini un asemenea rol și a răspunde unor cerințe variate presupune, între altele, și faptul că știința managementului se va aplica luând în considerare condițiile naturale, materiale și sociale, care există în agricultură.

Performanțele de producție și economice la care a ajuns agricultura din unele zone ale lumii (S.U.A, U.E. etc) sunt urmare și a faptului că, prin formare profesională, competență, informare și îndrumare, producătorul agricol (fermier sau șef de exploatație) a avut acces la cunoștințe tehnice, economice și manageriale aplicabile în gestionarea exploatațiilor agricole. În țările cu agricultură dezvoltată, tradiția, care genera ceea ce se făcea în agricultură, empirismul, orientarea activităților spre asigurarea consumului din producție proprie, relevând o economie agricolă relativ închisă, au fost înlocuite, cu mai mulți ani în urmă, cu elemente ale științei agricole și ale celei manageriale. Acestora li s-au adăugat politicile economice promovate față de agricultură. Cunoștințele de management le-au permis celor care gestionează exploatații agricole să utilizeze cu eficiență instrumentele avantajoase conținute de politicile agricole.

Agricultura ecologică mureșană a fost marcată de modificări structurale puternice, mai ales la nivelul proprietății, generând efecte înlănțuite cu privire la tipurile și formele exploatațiilor, structurilor destinate producției și a celor de tip tehnologic, iar în acest sens, inducerea elementelor manageriale constituie o modalitate importantă pentru trendul ascendent al acestui domeniu.

Gestionarea resurselor de producție (unele însemnate din punct de vedere cantitativ și calitativ), particularitățile lor, repartizarea teritorială diferită a acestora, ocuparea unei mari părți din populația activă în agricultura ecologică, reclamă un mod de acțiune bazat pe judecăți de valoare, pe adaptare la noile situații, sesizând oportunitățile, pe practicarea metodelor moderne de agricultură (alături de cele convenționale intervenind cele ecologice), utilizând, totodată, elementele valoroase conținute de tradiție. Punerea în valoare a resurselor trebuie să se facă pe principii economice și ecologice, iar hazardul să fie înlocuit de acțiuni orientate spre ceea ce trebuie făcut, potrivit cerințelor pieței.

Starea actuală a agriculturii ecologice din județul Mureș, în care se remarcă o puternică fărâmițare a resurselor pe foarte multe exploatații, lipsa unor forme organizatorice, capitalizarea redusă, vârsta înaintată a multor producători, o formare profesională a acestora departe de necesități etc. intră în contradicție cu nevoile de a exercita un management la nivelul corespunzător exigentelor față de agricultura ecologică, din perspectiva integrării europene.

Necesitatea managementului agricol este evidentă, posibilitățile nu sunt, însă, la același nivel. Rămâne de văzut măsura în care potențialitățile de diferite feluri permit obținerea de răspunsuri adecvate în privința recurgerii la principii și metode de management științific. Factorii cu acțiune contrară suntnumeroși. Ei sunt legați, în mare măsură, de particularitățile agriculturiiecologică, în cazul celei mureșene intervenind aspecte specifice generate de tranziție, de mediul economic, de preponderența exploatațiilor de subzistență și semisubzistență, ultimul aspect nefiind favorabil practicării unei agriculturi ecologicecomerciale, conectate, deci, la piață, și în care prezența actelor și proceselor decizionale, vizând relațiile din "amonte" și din "aval", sunt des întâlnite.

Agricultura ecologică este ramura economică care are cea mai puternică legătură cu mediul natural, producția vegetală, exceptând culturile legumicole protejate (sere, solarii etc.), practicându-se în câmp deschis. Spațiul agricol județului Mureș este de mare întindere, caracterizându-se, în profil teritorial, prin condiții naturale destul de diverse. Ca urmare, influența factorilor naturali este foarte puternică, manifestându-se pe un front larg, amprenta lor resimțindu-se, în sens pozitiv sau negativ, asupra rezultatelor de producție și economice. Munca omului în agricultura ecologică este mai mult sau mai puțin productivă, iar performanța managerială mai mare sau mai redusă și după influența, care poate fi diferită, a factorilor naturali.

Acțiunea factorilor naturali este cu atât mai puternică, în sens negativ, cu cât nivelul de înzestrare tehnică, tehnologiile aplicate, utilizarea rezultatelor cercetării științifice sau intervenția managementului sunt la un nivel scăzut. Ca urmare, nu se poate vorbi de o performanță managerială și economică dacă lipsesc sau, există în volum redus, mijloacele cu ajutorul cărora producătorul poate interveni pentru a înlătura (decizii de corecție), cel puțin într-o anumită măsură, influența nefavorabilă a factorilor naturali. Or, agricultura mureșană se caracterizează, mai cu seamă în cazul exploatațiilor familiale, printr-un slab nivel de înzestrare cu mijloace de modernizare (mecanizare, irigații, consum de îngrășăminte, indicii calității seminței etc.).

În acest sens, consider necesară prezentarea aspectelor de Temperatură a aerului și de precipitații în anul agricol 2014-2015 la Stația Meteorologică Târgu-Mureș, precum și a altor factori climatici în aceeași perioadă, la aceeași stație. Astfel, în tabelele 2.1 și 2.2 se pot observa principalii factori climatici evidențiați la nivelul județului Mureș în perioada 2014-2015, cu influențe semnificative asupra agriculturii ecologice.

Tabelul 2.1.

Temperatura aerului și precipitațiile în anul agricol 2014-2015 la Stația Meteorologică Târgu-Mureș

Air temperature and rainfall quantities in agricultural year 2014 – 2005 at Târgu –Mureș Weather Station

Analizând temperatura lunară, se poate observa că la nivelul anilor 2014 și 2015, aceasta a înregistrat o medie de 8.71oC, mai mare decât media multianuală de 8.64 oC, cu abateri de +0.07. Suma lunară a prepricipațiilor a fost, în medie, în aceeași perioadă analizată, de 936.8 mm, semnificativ mai ridicată decât la nivel multianual, când s-au înregistrat, în medie, 6296.18 mm. În acest caz, abaterea a fost de +302.62.

Tabelul 2.2

Alți factori climatici în anul agricol 2014-2015 la Stația Meteorologică Târgu-Mureș

Other climatic factors in the agricultural year 2014 – 2015 at Târgu –Mureș Weather Station

În anii 2014 și 2015, cea mai ridicată medie a umidității relative a aerului s-a înregistrat în luna a octombrie a anului 2014, respectiv de 96. Tot atunci, vântul a avut cea mai ridicată viteză maximă, respectiv de 14 km/h, moment în care durata de strălucire a soarelui a avut un cumul lunar de 209.1.

Dacă producătorul/managerul nu dispune de factorii de producție artificiali pentru a efectua, în limitele posibilităților, reglarea unor procese, asigurându-se dezvoltarea plantelor și a animalelor în condiții normale, el rămâne la liberul joc al manifestării naturii. Rezultatele de producție și, prin propagare, cele economice vor depinde, în mare măsură, de favorabilitatea factorilor naturali. In ansamblu, agricultura va fi tributară fenomenelor ecologice în calitate de componente ale mediului ambiant privit în sens larg, managerial. Fără instrumente tehnice, tehnologice și, desigur, economice, managementul, oricât de bun ar fi el, nu poate contracara, decât în mică măsură, adversitățile care intervin în producția agricolă.

Agricultura ecologică lucrează cu organisme vii, plante si animale. Rezultatele vor fi influențate de caracteristicile calitative ale acestora, de gradul lor de adaptare la mediu, dar și de modul în care reacționează la intervenția muncii umane, prin mijloace specifice. Acțiunile omului vor primi reacții de răspuns prin felul în care se comportă plantele și animalele, ca organisme vii, care este altul decât cel când avem de a face cu o producție în care predomină sau există în totalitate procese abiotice. Activitățile sunt mult mai complexe și supuse la un număr mai mare de riscuri, când conțin procese biologice, cum sunt cele din agricultură. Efectele unui management de calitate pot fi contracarate de fenomene insidione, greu de anticipat.

Agricultura ecologică mureșană se află într-o profundă reformă, cu referire la componentele sale esențiale: proprietate, tipurile și formele de exploatații, structura de producție, politica agricolă etc. Desigur că, în condițiile unor structuri agrare în "mișcare" și, în general, într-un mediu de afaceri în curs de formare, managementul și spiritul întreprinzător sunt mai dificil de realizat. Este nevoie de o împletire a managementului exploatațiilor agricole cu mediul exogen acestora, pentru a ajunge la forme organizatorice adecvate unei agriculturi care trebuie să aibă un mers ascendent, în concordanță cu noul tip de economie în care s-a înscris societatea românească.

În condițiile reformei, reconstituirea și constituirea proprietății private asupra pământului au făcut ca acest principal factor de producție din agricultură să fie gestionat, în proporție covârșitoare, de persoane, care dețin puține cunoștințe despre ceea ce înseamnă o agricultură ecologică modernă, de ordin general și, mai cu seamă, manageriale. Adăugând la lipsa cunoștințelor și o insuficientă informare a producătorilor, o îndrumare a cărei sferă de cuprindere nu este pe măsura necesităților, șansele ca elementele științei managementului să fie aplicate în exploatațiile agricole familiale sunt reduse sau chiar inexistente.

Conținutul pregnant de subsiztență și semisubsiztență al celei mai mari părți a agriculturii românești conduce spre recurgerea la metode tradiționale în cultivarea plantelor și în creșterea animalelor, la alegerea activităților de producție după propriile nevoi ale exploatațiilor, criteriile economice și racordarea la piață fiind slab reprezentate. Or, asemenea situații, ca și altele întâlnite în agricultură trebuie să fie înlăturate, pe cât posibil, într-un timp relativ scurt. În plus, agricultura de subzistență și de semisubsiztență este un factor cu acțiune contracaractoare în ceea ce privește crearea unor exploatații de dimensiuni mai mari, care să producă pentru piață și să permită operaționalizarea managementului. O exploatație cu o dimensiune extinsă, conectată la piață și desfășurând operații si cu instituții financiare, amplifică autoritatea managementului pe un "lanț" întreg de probleme, el este mai complex, referindu-se nu numai la producție, ci și la relațiile din "amonte" și din "aval", sfera deciziilor fiind mult mai cuprinzătoare. Exercițiu managerial mai larg asigură celor care-1 practică acumularea de cunoștințe și îmbogățirea experienței.

Agricultura ecologică este, în condițiile unei înzestrări reduse și ale nivelurilor ridicate ale prețurilor pe piața lucrărilor agricole, o ramură în care eforturile umane sunt mari. Condițiile de muncă sunt dificile. Am putea spune că predomină consumul de energie biologică furnizată de oameni și de animalele de muncă. Ca urmare, managementul tehnologic, menit să asigure lucrările de bună calitate și cu încadrarea în perioade optime, este dificil de aplicat.

Performanța managerială este influențată și de condițiile economice specifice mediului de afaceri. Exploatația agricolă resimte presiunea prețurilor la input-uri, care cresc aproape, un mod continuu. Concomitent, prețurile produselor agricole agricole sunt liberalizate. Producătorul cumpără factori de producție la prețuri care i se impun și vinde produse la prețuri care se formează pe piață, în funcție de cerere și ofertă. Menținerea și, după unii specialități, deschiderea "foarfecelui" prețurilor situează producătorul agricol într-o poziție dezavantajoasă. Managementul nu are, cel puțin în cazul input-urilor, posibilitatea de a alege, lipsind, deci, actul decizional.

Cei care gestionează exploatații agricole ecologice se află, dacă se are în vedere concurența dintre produsele agricole ecologice românești și cele provenind din alte țări în care se aplică altfel de politici agricole, într-o situație care nu le este favorabilă. Nivelul diferit de dezvoltare a agriculturii mureșene față de cel al celei din alte țări face ca producătorii autohtoni să nu răspundă concurenței produselor străine, apărând riscul imediat ca ei să fie scoși de pe piață. Având în vedere integrarea în UE, este necesar ca producătorii mureșeni, cel puțin cei care sunt conectați la fluxurile de piață, să fie pregătiți, urmând să ofere produse competitive. Managementul exercitat are un rol benefic, în sensul celor de mai sus, care poate fi sesizat cu ușurință. Soluții urmează să se regăsească și în politica agricolă promovată în țara noastră. Timpul este, însă foarte scurt, dacă se are în vedere durata perioadei în care s-a "lucrat" pentru ca agricultura din țările UE să atingă formele organizatorice și performanțele de producție actuale.

În exploatațiile agricole de mici dimensiuni, familiale nu poate fi vorba, desigur, de un management asemănător celui dintr-o societate comercială pe acțiuni sau dintr-o mare companie. În situația micilor exploatații, accentul este pus, mai cu seamă, pe utilizarea eficace a factorilor de producție de care se dispune, aflați, de regulă, în cantități reduse (suprafață, efective de animale, capitalizare etc.), astfel încât să se obțină produse și venituri necesare existenți familiei (măsura în care acestea sunt suficiente, constituie o altă problemă). Aceasta nu înseamnă că în marile societăți nu interesează modul în care se alocă și se combină factorii de producție, dar în cazul lor, se pot aplica metode de management, se desfășoară procese decizionale în totalitatea componentelor acestora etc.

Teoria și, mai cu seamă, practica vizând managementul exploatațiilor agricole, au menirea să contribuie, alături de alți factori, la functionarea cel puțin, a unei părți dintre acestea, astfel ca prin agregarea rezultatelor lor, agricultura să aibă un trend ascendent. În același timp, exploatatiile vor avea capacitatea să contribuie alături de alți operatori, la crearea unor relații de cooperare și integrare care să favorizeze funcționarea, cu performanțe ridicate, a sistemului agroalimentar național. Acest lucru este cu atât mai necesar, cu cât agricultura, prin "celulele" sale economice, constituie nivelul de operare inițial al amintitului sistem, influențând, prin materiile prime asigurate, activitatea celorlalți agenți economici, care intervin pe filierele produselor, regăsite în sistemul agroalimentar.

Dacă agricultura ecologică nu induce materii prime pe filiere, ceilalți operatori nu dispun de obiectul activităților lor, sistemul agroalimentar național, funcționarea sa, fiind greu de realizat, ceea ce are legătură directă cu gradul in care se asigură securitatea alimentară a populației.

2.2 Programe de promovare a produselor agricole ecologice la nivelul județului Mures

Strategia Uniunii de promovare a produselor agricole europene are în vedere construirea unei imagini de ansamblu a acestora, pe baza unui efect de sinergie prin care se pot transmite constant mesaje-cheie referitoare la calitatea inalta, la sistemele sigure de productie, la control si trasabilitate. Uniunea Europeană diferentiaza aceasta strategie de promovare conform pietelor tinta; pe piata interna se insista pe actiunile de informare, in timp ce la nivelulpieței internationale, accentul cade pe actiunile de promovare in vederea cresterii exporturilor produselor ecologice.Politica promovării produselor ecologice, se afla la inceput, la nivelul dezvoltării imaginii acestor produse, iar lansarea mesajelor cheie reprezinta marea provocare adresata marketingului in domeniu.

În tabelul 2.3 se poate observa repartizarea bugetelor în funcție de prioritate pentru programele cofinanțate în cadrul Programului anual de lucru 2016, conform organismelor europene.

Tabel 2.3

Repartizarea bugetelor în funcție de prioritate pentru programele cofinanțate în cadrul Programului anual de lucru 2016 la nivel local

La nivelul județului Mureș, organismul care se ocupă cu promovarea agriculturii ecologice este Asociația Bio-România care promovează produsele fermierilor din domeniu în cadrul magazinelor de pe plan național, dar și la export dacă la nivelul comunelor din județ se vor pune bazele unor puncte de colectare a produselor ecologice. Pătrunderea micilor fermieri în sistemul agriculturii ecologice poate asigura obținerea sprijinului financiar destinat fermierilorprin Politica Agricolă Comună. In prezent, în Mureș se derulează o serie de programede informare si promovare a produselor agricole ,respectiv:

program privind informarea si promovarea fructelor si legumelor prelucrate pe pieteletarilor terte (Rusia, Ucraina, Norvegia, Argentina), iar beneficiarul este Patronatul din Industria de Fructe si Legume si Conserve Mixte ,, ROMCONSERV”;

program privind informarea si promovarea produselor si agriculturii ecologice (Romania, Germania), iar beneficiarul este Asociatia Operatorilor din Agricultura Ecologica BIO ROMANIA;

programe privind informarea si promovarea a vinurilor (7 progrmae )cu D.O.C. si /sau I.G. pe pieteletarilor terte (Rusia, China, Japonia, S.U.A.,), iar beneficiarii sunt: S.C. SENATOR PRODIMPEX S.R.L., S.C. DOMENIILE DEALU MARE S.R.L., S.C. COTNARI S.A., S.C. JIDVEI S.R.L. FILIALA ALBA , S.C. OSTROVIT S.A., Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din România APEV.

2.3 Educatia ecologica si de protectie a mediului.

Schimbările climatice amenință agenda mai largă de dezvoltare durabilă pentru a reduce sărăcia și mortalitatea copiilor, asigurarea educației primare universale pentru toți copiii și a spori egalitatea de gen. Ea pune în pericol eforturile de a satisface de Dezvoltare ale Mileniului Goluri (ODM), în special cele legate de protecția copilului.Educația pentru mediu sporește conștientizarea publicului și cunoștințe cu privire la problemele de mediu sau probleme. În acest sens, acesta oferă publicului cu abilitățile necesare pentru a lua decizii în cunoștință de cauză și să ia măsuri responsabile. Componentele educației pentru protecția mediului sunt:

Sensibilizarea și sensibilitatea la mediu și provocările de mediu

Cunoaștere și înțelegere a mediului și a provocărilor de mediu

Atitudini de preocupare pentru mediul înconjurător și motivația de a îmbunătăți sau menține calitatea mediului

Abilități de a identifica și de a ajuta la rezolvarea problemelor de mediu

Participarea la activități care să conducă la soluționarea problemelor de mediu

Educația pentru mediu nu pledează pentru un anumit punct de vedere sau un curs de acțiune. Mai degrabă, educația de mediu ne învață cum indivizii să cântărească diferite părți ale unei probleme prin gândire critică și îmbunătățește propria lor rezolvare a problemelor și abilități de luare a deciziilor.Educația de mediu este mai mult decât o informație despre mediu. Educația ecologică are rolul de a:

Crește gradul de conștientizare și cunoaștere a problemelor de mediu publice

Învață indivizii gândire critică

Are spori abilitățile de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor persoanelor

nu pledează pentru un anumit punct de vedere

Informația despre mediu poate să:

Ofere informații sau opinii cu privire la problemele de mediu

nu învață neapărat indivizi gândire critică

nu îmbunătățește neapărat abilități de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor persoanelor

Poate susține un anumit punct de vedere

Anii de muncă în țările în curs de dezvoltare au condus de dezvoltarea mai multor practici cu convingerea că dezvoltarea a devenit o activitate prin care rasele își perpetuează dependența țărilor beneficiare cu privire la donatori. Principiul general al imputernicirii care solicită dezvoltarea veridică pare lipsit bilateral și o scenă a ajutorului multilateral. Proiectele de dezvoltare par să fie reglementate mai mult de un „termen de referință" imperativ decât prin schimbare reală și vieți transformate. Donatorii par a fi mai preocupați de input-output considerente decât de schimbări durabile în comunități , generate de o modalitate transformată de vizionare și de a realiza lucruri.În același timp, tendința de creștere spre globalizare a condus la o creștere a modelelor de consum, producție și comerț, care par să erodeze încet respectul pentru cunoștințele populare și de evaluare în schimbul mega- tendințelor conduse de câțiva giganți puternici în economia globală. Aceste giganți, în linii mari, au demonstrat până acum puțin respect pentru cunoștințe locale, pentru natură, sau pentru modelele autohtone de consum, de producție și de învățare. Astfel, în timp ce învățarea în economia formală este transferată peste granițe prin intermediul guvernelor și conglomeratelor private, cunoștințele vitale populare supraviețuiesc în comunitățile locale și se luptă să transfere bogățiile printr-o rețea vastă de ONG-uridin lumea în curs de dezvoltare.

O abordare ecologică a procesului de învățare în contextul prelucrării produselor alimentare și de producție ar implica o foarte diferită abordare decât abordarea sumară a unui mod de viață înrădăcinat în natural, social și în contexte culturale de dindiverse regiuni. O abordare "ecologică" ar căuta să:

• să susțină utilizarea de conservanți naturali în alimentație;

• să mențină practicile de utilizare a energiei din surse regenerabile;

• mărească salarizarea.

Dar, o abordare ecologică, de asemenea, ar fi aceea de:

• a căuta modalități de a modifica ușor tehnologia pentru a compensa negativ sale efectele asupra sănătății

• a scoate pe piață unele produse alimentare, produse valabile din „punct de vedere ecologic”;

• a căuta surse alternative de energie regenerabilă, prin amestecarea deșeurilor animalelor și deșeurilor umane pentru producerea de bio-gaze ș.a.

Contextul urban al dezvoltării în diferite țări prezintă perspective suplimentare în deconectarea care există între modul în care oamenii învață să schimbe mediul la nivel de comunitate și modul în care politica oficială fie rămâne departe de învățarea valoroasă, fie insistă asupra utilizării unor formule gata făcute din alte contexte culturale. Rezultatul este o disfuncțională dezvoltare națională pe baza căreiaîntr-o țară, fiecare tendință urmează o direcție diferită. O evaluare ecologică a situației deșeurilor solide din lume atrage atenția noastră la amploarea escaladăriii volumului deșeurilor umane. Acesta este un rezultat al nivelurilor de consum a crescut și risipitor modele de utilizare a resurselor neregenerabile ale pământului.

O educație ecologică este aceea prin care se pot percepe enormele beneficii obținute de pe urma anumitor activități și anume:

• crearea de oportunități nelimitate de angajare pentru tineri

• recuperare de 80 -90 % din materialele pe care modelele de consum ale celor bogați le utilizează și le aruncă

• producerea de noi materiale din cele existente

• protejarea resurselor neregenerabile ale pământului

• protecția terenurilor de a fi utilizate ca depozit al deșeurilor sanitare

• protecția aerului din arderea necontrolată a gunoiului

• economisirea de energie prin utilizarea tehnologiei de bază, mai degrabă decât tehnologiilor hi-techconsumatoare de energie

• crearea unor medii de învățare în care tinerii învață să opereze, să întrețină și să reparare mașini

• aplicarea științei în contexte informale de învățare

• generarea de venituri

• păstrarea stilului familie prin întreprinderi familiale

• crearea unor comunități prospere economic

• crearea industriilor de sprijin

• încurajarea unui spirit inventiv, inovator

• transferul de tehnologie între comunități

• crearea unei clase antreprenoriale, care are afaceri șiabilitati manageriale

• contribuția la familia personală și bunăstarea comunității, ca rezultat crescut din venituri, prin productivitate și creșterea nivelului de trai

• efect de contagiune în construcția de locuințe îmbunătățite

• dezvoltarea copiilor în învățământul primareducație

• contribuția la dezvoltarea națională

În Mureș, educația ecologică este susținută prin intermediul programului „Environmental Education WG”. Scopul programului este de a sensibiliza generațiile tinere față de problemele de natură și de mediu. La baza programului stau următoarele obiective:

dezvoltarea modului de gândire eco-conștient alcomunităților mureșene, acționând la nivelul elevilor și a pedagogilor, prin apropierea de natură

Organizarea unor activități ornitologice și de protecție naturii, respectiv activități, excursii sau tabere

Colaborarea cu instituții precum grădinițe, școli, universități, pentru derularea activitățilorla scară largă

Organizareaunor sesiuni destinate informării și de perfecționării pedagogilor

Elaborarea unor materiale educativo-informative

Pentru atingerea obiectivelor, se derulează activități precum:
– serii de câte zece prezentări în cadrul diverselor instituții de învățământ
– organizarea cursurilor de perfecționare pentru pedagogi
– organizarea unor excursii de o zi în Școala Naturii din localitatea Rigmani, județul Mureș
– organizarea unor tabere ecologice
– organizarea unor acțiuni ocazionale destinate publicului
Dintre activitățile derulate de această organizație, cele mai importante sunt:

Hrănirea păsărilor pe timpul iernii, organizată în Grădina Zoologică

Inelarea păsărilor – zile deschise în Grădina Zoologică 

Programele „Școlii Altfel” 

Excursii de 1 zi în Școala Naturii din Rigmani (județul Mureș) pentru ca elevii să cunoască tainele vieții la țară, meșteșugurile tradiționale și valorile naturale

taberetradiționale în Rigmani, în Jibert (județul Brașov) și în situl Natura 2000 Hârtibaciu- Târnava-Mare -Olt

Educația ecologică nu poate fi neutră în credințele sale, spre deosebire de fostele precepte ale științei pozitiviste sau spiritul de cucerire a ideologiilor tehnicizante. Educația se încarnează în culturi și afișează valori, oricât de contradictorii sau conflictuale pot fi. Educația ecologică constă în modul specific de a recunoaște aceste valori în toate diferențele și contextele lor, confruntarea lor cu situații reale, testarea lor în rezolvarea problemelor comune și transformarea lor în procesul decizional democratic. Problemele civice, cum ar fi cele legate de demnitate, respect pentru diversitate sau toleranță, echitatea în fața legii, reciprocității în interacțiunile, transparența informațiilor și de solidaritate în adversitate, uneori pot fi împotriva tradițiilor culturale. O abordare ecologică a acestor obstacole și interdicții constă în aducerea lor în aer liber și constrângerea lor într-un dialog intercultural, cu drepturile și obligațiile tuturor, făcând referire la principiul responsabilității. În timp ce educația ecologică are ca scop recunoașterea diferențelor, ea, de asemenea, își propune să construiască punți de legătură între bogați și săraci. Angajamentul moral și politic se adresează în primul rând celor săraci și damnaților pământului, în principiul dreptății și în urmărirea vieții durabile, atât din generozitate, cât și din necesitate. Educația ecologică conduce în mod inevitabil împotriva problemei, înseamnând să reziste dominației, organizării autonomiei și experimentării cu alternative la dezvoltarea inegală.

Pentru a analiza abordarea educației ecologice la nivelul județului Mureș, s-a efectuat un chestionar asupra a 251 de respondenți din mediul urban, respectiv în orașul Târgu Mureș.

Metodologia:

Metoda de cercetare a fost reprezentată de un sondaj de opinie publică pe baza chestionarului.

Populație țintă a fost reprezentată de locuitorii (18 ani și peste) din orașele Satu Mare, Carei, Tășnad și Negrești Oaș, județul Satu Mare

Perioada de culegere a datelor > 12-14 mai 2016

Mărimea eșantionului a fost reprezentată de 251 chestionare aplicate în Târgu Mureș.

Interpretare rezultate

Dintre cei 251 de respondenți, majorității le este cunoscut termenul de educație ecologică în proporție de 31.9% , auzindu-l de câteva ori pe an. La polul opus se situează cei care aud acest termen zilnic, respectiv 13.9% dintre respondenți. Acesta este totuși, un aspect negativ întrucât conceptul educației ecologice ar trebui să fie cunoscut unei mase mai mari a populației. Prin urmare, se pot propune acțiuni eficiente de promovare în acest sens, prin organizarea diverselor evenimente cu temă ecologică, prin împărțirea fluturașilor cu informații referitoare la acest domeniu ș.a.

Atunci când aud termenul de protecția mediului și a naturii, cei mai mulți respondenți (33.2%) nu au știut să dea un răspuns. Totuși, dintre cei care au răspuns, majoritatea se gândesc la curățenie (20.1%). Spre deosebire de aceste răspunsuri, cele mai puține persoane au spus că se gândesc la activism eco (6.6%).

Cei mai mulți dintre respondenți sunt interesați de protecția mediului și poartă discuții referitoare la aceasta (14.3%) sau nu fac nimic în acest sens (13.9). Comparând aceste răspunsuri, se vede clar diferența de percepție asupra mediului și faptul că mulți indivizi tind să devină dezinteresați de acest subiect, aspect îngrijorător, de altfel.

După părerea dumneavoastră, cine ar trebui să se ocupe în primul rând de educația ecologică?

În opinia majorității respondenților, părinții sau familia ar trebui să se ocupe cel mai mult de educația ecologică (51.8%).

După părerea dumneavoastră, în ce măsură protejați conștient mediul înconjurător?

72% dintre respondenți se străduiesc să protejeze conștient mediul înconjurător, în timp ce 18% o fac în totalitate, 9%, rar, iar 1% deloc.

În opinia dumneavoastră, care este cauza pentru care oamenii nu protejează suficient mediul?

Cauza pentru care oamenii nu protejează suficient mediul are, în principal, la bază, nepăsarea oamenilor (53.4% răspunsuri în acest sens), urmată evident de lipsa educației (40.4%).

Unde ați întâlnit cel mai des tematica referitoare la formarea opiniei despre educația ecologică?

Cel mai des, respondenții au întâlnit tematica referitoare la protecția mediului în media (37.8%).

Cât de importantă este pentru dumneavoastră educația ecologică, respectiv formarea opiniei publice?

Fiind însoțită de formarea opiniei publice, educația ecologică este importantă și foarte importantă pentru 91% dintre cei 251 respondenți, restul de 9% considerând că nu este important acest aspect.

De regulă, cele mai practicate de activități pentru protejarea mediului sunt adunarea deșeurilor (19%). Îngrijorător este faptul că 44% dintre respondenți nu fac nimic deosebit în acest sens.

Mulți dintre respondenți nu au participat niciodată la activități de educație ecologică în aer liber. Totuși, 89 dintre cei 251 de persoane au participat lunar, anual sau semestrial la astfel de activități care, majoritatea, au fost organizate de instituția de învățământ (79%).

Ați auzit de acțiunile organizate sub denumirea de „școală în natură”?

În opinia dvs. acesată formă de învățare din punct de vedere al elevilor este:

„Școala în natură” este o acțiune cunoscută de 63% dintre respondenți, aceștia considerând-o foarte utilă (78%)

Din punct de vedere al vârstei, 40% dintre respondenți au între 30 și 49 de ani, 26% au între 50 și 64 de ani, 25% au sub 30 de ani, iar 9% au peste 64 de ani. Tototdată, 48% dintre indivizi sunt de sex masculin, restul de 52% fiind femei. Majoritatea respondenților (40%) au, ca și nivel al studiilor, liceul, și numai 19.6% au facultatea sau 2.4%, masteratul.

În urma aplicării acestui chestionar s-a dedus faptul că în județul Mureș, educația ecologică este o metodă alternativă a educației tradiționale, aducând oamenii mai aproape de natură. Totodată, prin prisma acestui concept, se poate dezvolta spiritul antreprenorial, contribuindu-se la creșterea economiei locale.

CAPITOLUL III

COMPARAȚIA ÎNTRE FERMA ECOLOGICĂ ȚOPA (CZOPA), JUDEȚUL MUREȘ și FERMA CONVENȚIONALĂ AGRO TOTAL, JUDEȚUL PRAHOVA

Ferma ȚOPA (Czopa) este o ferma ecologica ce lucreaza cu voluntari. Ferma Ecologica Topa se afla la aproximativ 10 km de Sighisoara, pe raza comunei Albesti. Bazandu-se pe niste principii sanatoase ferma produce o gama larga de produse, dintre care cele mai importante sunt produsele lactate(telemea simpla sau cu verdeturi, cascaval, branza dulce, smantana, ș.a.), legume, plantele uscate pentru ceai, produse tradiotionale de genul gemurilor, dulceturilor, muraturilor, zacuscăi, siropurilor. Ferma ecologică Țopa este localizată in localitatea Albesti, sat Topa, judetul Mures, la o distanță de 8 km de Sighisoara, poziționată fiind pe malul drept al Tarnavei Mari. Proprietarii fermei sunt domnul Dan si doamna Tincuta Cismas.

Poziționarea pe hartă a fermei ecologice Țopa

SC Ferma ecologică Țopa SRLa fost înființată în anul din 2005 pe baza unui proiect integral finantat de o anumită fundatie din statul german, in parteneriat cu Fundatia pentru Cultura si Ecologie din municipiul Medias. Ferma este un model pentru cei care vor să invețe bazele agriculturii, dar mai ales ale agriculturii ecologice. Inițial, ferma a fost administrata pe o perioadă de trei ani de Wolfgang Raddatz, după care a fost preluată de actualul administrator, Dan Cismas.

Ferma ecologica se intinde pe o suprafață de 35 de hectare, dintre care 15 se află în proprietatea fermei, iar 20 sunt luate in arenda de la localnici. Suprafețele sunt cultivate cu diverse culturi, printre care se remarcă lucerna, graul, secara si ovazuo. De asemenea, la fermă există și gradini de legume, o minunată plantatie de trandafiri si mai multe parcele cu plante medicinale. In plus, aici sunt crescute 10 bovine de lapte și 15 ovine din care fermeierii prepară telemeaua ecologica, deosebit de cautata pe piață. Fiind construita in sistem biodinamic, ferma ecologică Țopa este parte integratăși a cooperativei "Bioccop" Sibiu.

Pentru lucrarea pamanturilor, forța de muncă este reprezentată delocalnicii satului, dar si de voluntari. Totuși, în principiu, voluntarii lucreaza în gradina de legume, se ocupă cu insamantarea pamanturilor, cu culegerea plantelor aromatice, a trandafirilor si a fructelor, cu prepararea branzei, cu coacerea painii, cu vânzarea produselorfermei, cu cosirea fânului si cu adunatul paielor.

Pe lângă cooperativa Bioccop din Sibiu, ferma Țopa face parte și din reteaua WWOOF (World Wide Opportunities on Organic Farms), cea mai mare retea de ferme ecologice al cărui rol este acela de a oferi oamenilor posibilitatea practicării voluntariatului si intrarii in contact cu lumea minunată a satului. Fermierii asigura voluntarilor mancarea și cazarea, dar pe lângă acestea, ei le oferă si o experienta unica în privința traiului si explorării vieții la țara. Astfel, voluntarii fermei ecologice invata din experienta fermierilor despre domenii precum biodiversitatea, agricultura ecologica sau miscarea ecologista.

În privința culturilor, se remarcă plantația de trandafiri care se întinde pe o suprafață de un hectar sub forma unui gard viu la ferma ecologică Țopa din județul Mureș.Dulceața din aceste plante se realizează conform rețetei tradiționale. Plantele de trandafir sunt cultivate în sistem biologic, iar florile nu sunt tratate cu chimicale. Protecția împotriva dăunătorilor este realizată cu ajutorul plantelor aromatice precum lavanda. În medie, producția de dulceață obținută anual la la ferma Țopa este de 4500 de borcane a câte 200 de grame fiecare. Acestea se comercializează organizațiilor non-guvernamentale, dar și în zonă, în spațțiile comerciale cu specific bio, iar un borcan de dulceață are prețul de opt lei.

Principalul obiectiv al proiectului fermei Țopa a fost reprezentat de dezvoltarea bazei de producție și a utilităților existente, prin prisma achiziționării unor echipamente noi și în vederea îmbunătățirii structurii fermei pentru diversificarea ecologică. Proiectul de dezvoltare urmărea achiziționarea de echipamente agricole precum o cositoare, o mașină destinată plantării cartofilor, o prășitoare, o moară și două greble mecanice, precum și a opt bovine pentru lapte. Tot prin intermediul proiectului a fost posibilă construirea a două sere. În prezent, ferma este certificată ecologic.

În ceea ce privește producția obținută direct din câmp, o parte din ea este vânduă în stare proaspătă, iar cealaltă parte este procesată, fiind transformată în gemuri, siropuri, zacuscă sau alte produse tradiționale, respectând regulile ecologice. De aproximativ 5 ani, la nivelul fermei se practică agricultura ecologica în contextul creșterii animalelor.

Ferma este supusă evaluării periodeice de către organismele cerificate pentru inspecție atât din punct de vedere ecologic, cât și perspectiva respectării regulilor sanitar-veterinare. Ferma deține autorizații de procesare pentru laptele obținut de la bovinele crescute acolo și pentru legumele și fructele procesate.

Pentru fermierii de la Țopa, importantă este și împărtășirea experienței tinerilor care vin acolo pentru a vedea cum se desfășoară o activitate de tip ecologic. Ferma are parteneriate cu școlile zonale, iar copiii, alături cu cadrele didactice, vin periodic în fermă unde pot gusta din produsele obținute în mod ecologic, pot discuta despre ceea activitatea desfășurată acolo și pot învățalucruri noi.

Încă de la înființare, în continuare, activitatea fermierilor de la Țopa a fost aceea de a arenda mai multe terenuri de la localnicii care nu mai aveau posibilitatea de a-și cultiva pământul, dar foarte important a fost proiect scris pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri.

Ferma Țopa din județul Mureș are în prezent o activitate generatoare de profit bazată pe practicarea agriculturii ecologice la standarde europene.

Ferma Țopa deține 5 vaci de muls, o junincă și 15 oi . Ferma deține 9 ha de teren, un amestec de luncă arabil și fâneață, în trecut, dar terenul este folosit acum ca pajiște de fân, la care primește plăți directe și plăți de agromediu, așa cum este declarat ca fiind pășune permanentă (pășune de mai mult de 5 ani).

Proprietarul fermei deține și un tractor mic. Vacile și oile de la Ferma Țopa produc 3000 de litri de lapte medie / an, pentru care proprietarul primește 0,16 € / litru. Proprietarul fermei spune că singurul său profit din agricultura face parte din plățile PAC, dar este preocupat de faptul că plățile pentru agromediu impun o tăiere a fânului după 1 iulie, care este o dată foarte târzie pentru pășunile sale, ajungându-se astfel la pierderi mari de valoare.

Proprietarul fermei estimează că activitatea sa se desfășoară pe 0,5 UAM: 3 ore pe zi, plus timp suplimentar pentru fân în timpul verii. Totuși, ferma obține un venit mai bun din agroturism decât din activitatea de creștere a animalelor; ferma are două dormitoare pentru oaspeți .

În acest context, proprietarul nu este optimist cu privire la supraviețuirea dimensiunii agricole a fermei sale în viitor.

Comparativ cu această fermă, se poate analiza situația fermei Agro Total din județul Giurgiu, care nu este atât de renumită precum Ferma Țopa, dar care urmează în mod conștiincios, calea agriculturii convenționale.

Societatea Comercială cu Răspundere Limitată AGRO TOTAL S.R.L este o societate cu răspundere limitată, înființată în anul 1994, înregistrată la Registrul Comerțului pe data de 31 august 1994 cu numărul J52/602/1994. Codul Unic de Înregistrare al societății este 6110789.

Sediul firmei S.C. AGRO TOTAL S.R.L se găsește în comuna Adunați, județul Prahova, România.

Sursa: Google Maps

Poziționarea pe hartă a firmei AGRO TOTAL S.R.L

Spre deosebire de fermele concurente, ferma Agro Total crește oi din rasa Lacune, rasă care este exploatată pentru producția de lapte și pentru obținere a mieilor de măcelărie; având un grad bun de precocitate și prolificitate (145% la primipare și 170 % la multipare). Talia medie a rasei este de 70 cm, iar greutatea corporal variază între 65 – 70 kg la female și 80 – 90 kg la berbeci. Lâna este albă, semifină și are o extindere slabă pe corp, lipsind de pe membre, abdomen, partea laterală a corpului, partea inferioară a gâtului și de pe cap. Producția de lână este de 1,5 kg la femele și de 2,5 kg la masculi. De la turmele selecționate producția de lapte depășește 250 l într-o perioadă de 173 zile de lactație, procentul de grăsime din lapte fiin variabil între 6,5 % și 8 %.

Ferma se bazează pe comercilizarea produselor tradiționale obținute din lapte de oaie precum cașul și urda. Cele două produse se vor obține în tehnologie tradițională fără conservanți și aditivi ceea ce le face căutate în special de populația de la orașe ce dorește să consume produse BIO. Un alt produs comercializat este carnea de miel, animalele vor fi îngrășate în sistem intensiv pentru a se obține o greutate cât mai mare la sacrificare alături de o carne de bună calitate. Animalele se for comercializa fie în viu fie sacrificate și tranșate, în miniabatorul amenajat în fermă, contra cost. Pe lângă carnea de miel se va comercializa și carnea de oaie provenită de la oile reformate.

În ceea ce privește producția de lapte la rasa Lacaune, aceasta este superioară raselor locale, fiin de circa 250 L. Datorită potenșialului lactogen ridicat chiar și în urma alăptării rezultă o producție de lapte marfă de 175 litri. La începutul lactației oile sunt mulse de trei ori pe zi (dimineața, la prânz și seara), către sfârșitul lactației se trece la două mulsori, iar cu 15- 20 de zile înainte de înțărcarea oilor se trece la practicarea unei singure mulsori. Producția totală de lapte pe tot efectivul poate fi observată în tabelul de mai jos:

Producția totală de lapte pe tot efectivul

Din productia totală de lapte pe întreg efectivul se scade laptele supt de mieii între 0- 3 luni (300×0,97×1,5 = 436 miei) și obținem cantitatea totală de lapte muls pe lactație, conform următorului calcul:

75000 – 32700 = 42300 kg total lapte

Recoltarea și valorificarea producției de lapte

Recoltarea laptelui se realizează prin muls manual sau mecanic.De felul cum sunt respectate operațiunile preliminare, (pregătirea animalelor, a spațiilor și a personalului) depinde foarte mult gradul de contaminare a laptelui cu microorganisme.

Pentru muls sunt utilizate găleți din materiale inoxidabile, tablă zincată sau din material plastic prevăzute cu niște cupe pentru a evita pierderea laptelui și obținerea unui lapte igienic.

Pentru a evita reducerea duratei de pășunat și a oboselii ciobanilor, mulsul se va efectua rapid, total, la ore fixe și nu trebuie să depășească pe toată turma 90 de minute dimineața și 60-80 de minute la prânz și seara. Durata de mulgere a unei oi diferä în funcție de catitatea de lapte pe care o dă și este de aproximativ 60 de secunde dimineața și 30-40 de secunde la prânz și seara.

PROGRAMAREA PRODUCȚIEI DE MIEI

Pentru obținerea mieilor destinați comercializării se apelează la creșterea separată a mieilor de oile mame. Această tehnică prezintă multiple avantaje de natură economică, sanitară și biologică și se poate aplica începând cu vârsta mieilor de 20 – 25 zile și constă în cazarea lor în compartimente separate.

Administrarea furajelor se face la discreție și se bazează pe amestecuri de concentrate măcinate, fân de bună calitate și sare dispusă sub formă de bulgări. Mieii au acces la oile mame doar de 3- 4 ori pe zi, la interval egale și doar pentru supt. La începutul introducerii acestei tehnici mieii pot râmâne peste noapte împreună cu mamele lor.

Din punct de vedere economic aplicarea acestei variante prezintă o serie de avantaje, reprezentate de faptul că oile nefiind deranjate prea des pe durata zilei, folosesc bine furajele administrate sau pășunea. Apoi, mieii se obișnuiesc să consume cantități mai mari de furaje, cu efecte benefice asupra dezvoltării corporale ulterioare. Prin creșterea separată mieii suportă foarte ușor criza de înțărcare ceea ce reprezintă un mare avantaj biologic. De asemenea, prin creșterea separată se tratează mai bine și mai ușor parazitozele și alte boli ce se transmit cu mare ușurință de la mamă la miel, sau pot fi contactate direct de pe pășune în cazul în care mieii sunt scoși împreună cu oile mame. în funcție de sezonul de fătare, creșterea separată a mieilor de oile mame se poate practica cu bune rezultate și în perioada de pășunat. Dimineața, pe baza unor reflexe dobândite, mieii se aleg cu ușurință și sunt duși la pășune separat de oile mame.

Aplicarea corectă a tehnologiei de alăptare, furajare suplimentară, adăpare, adăpostire și îngrijire a mieilor sugari, reprezintă garanția obținerii rezultatelor scontate, materializate printr-un tineret bine conformat, cu o bună dezvoltare corporală specifică, sănătoși, viguroși și totodată servește la o bună pregătire a înțărcării mieilor.

PLANUL FINANCIAR

Veniturile sunt asigurate în urma vânzării produselor lactate obținute în fermă și din comercializarea cărnii de miel și de oaie.

Din laptele de oaie obținut în fermă se produc caș și urdă, astfel din 5 litri de lapte de oaie se obține 1 Kg caș, iar din 10 litri de zer obținut de la fabricarea laptelui, rezultă 1 Kg de urdă.

Din 42300 litri lapte marfă se obțin :

8460 Kg caș;

3384 Kg urdă;

Din comecializarea celor două produse se obțin următoarele venituri:

8460 kg * 12 lei/kg = 101520 lei

3384 kg * 8 lei/kg = 27072 lei

TOTAL = 128592 lei

Din comercializarea cărnii de miel se obțin:

300 oi * 0,97 * 1,5 = 436 miei obținuți. din care 30 mioare se vor păstra pentru

înlocuirea adultelor reformate.

436 – 30 = 406 miei pentru comercializare.

406 miei * 18 kg/cap = 7308 kg

7308 kg * 10 lei/kg = 73080 lei

Comercializare cărnii de oaie:

30 oi * 45 kg/cap = 1350 kg

1350 kg * 8 lei/kg = 10800 lei TOTAL = 838800 lei

VENIT TOTAL = 212472 lei

Din studiul efectuat, practicarea unui sistem de agricultură ecologică, în comparație cu acela convențional prezintă numeroase aspecte pozitive.

Astfel, deși producțiile medii în fermele ecologice sunt mai scăzute, profiturile pe fermă sunt aproximativ egale, iar pe forța de muncă, ele sunt mai mari, mai ales ca urmare a prețurilor de vânzare care în fermele ecologice sunt mult mai mari. Prețurile de vânzare în fermele ecologice depășesc de 1,2 la 2,5 ori pe cele din fermele convenționale.Totodată, în cazul fermei ecologice, cheltuielile reduse se datorează economisirii energiei, folosită în cantități mari pentru reducerea îngrășămintelor chimice.

Exploatațiile ce practică agricultura ecologică au un sector zootehnic care asigură necesarul de îngrășăminte organice pentru cultura vegetală și exploatează un șeptel de animale care să nu afecteze solul.

Metodele de lucru adoptate în cadrul conceptului de agricultură ecologică duc la reducerea cheltuielilor pe fermă. Sporirea fertilității solului se realizează prin asolamente echilibrate, cu plante premergătoare și intercalate, precum și prin folosirea de fertilizanți organici din circuitul propriu exploatației agricole.

În ceea ce privește eliminarea deficiențelor, se pot face următoarele propuneri:

La nivelul fermei Țopa, se propune accesarea unor fonduri europene în vederea extinderii acesteia și a măririi efectivului de animale

La nivelul fermei Agro Total, se propune încercarea de renunțarea trepatată la administrarea furajelor din comerț și intensificarea pășunatului în zone naturale

Ferma Țopa ar trebui să se promoveze mai mult pentru a se face remarcată pe plan internațional, iar ferma Agro Total ar trebui să se promoveze mai întâi pe plan intern și apoi internațional

Ambele ferme trebuie să aleagă un sistem stabil de creștere a animalelor: de interior, în aer liber sau parțial în aer 

Pentru a avea idei inovative și a se putea dezvolta pe viitor, proprietarii ambelor ferme ar trebui să participe la diverse evenimente, proiecte pe tema agriculturii durabile

CONCLUZII

Agricultura organică poate fi definită ca un sistem de producție care evită sau exclude larg utilizarea fertilizatorilor compuși sintetic, pesticide, regulatori de creștere și aditivi în hrana animalelor. Sistemele de agricultură organică se bazează pe rotația culturilor, folosirea resturilor din cultură, a dejecțiilor animaliere, a bălegarului, a reziduurilor organice din afara fermei. Conceptul solului ca un sistem viu care favorizează activitățile organismelor folositoare reprezintă centrul acestei definiții despre agricultura organică.

Agricultura organică nu se potrivește oricărui fermier, ea necesită o angajare în a face sistemul să meargă, adesea riscantă acolo unde nu există informații suficiente. Nu există cale prin care oamenii pot fi forțați să facă agricultură organică și s-o facă cu succes; individul trebuie să fie suficient de convins și motivat să atingă nivelul necesar al inputului de management

Din punct de vedere legislativ, în țara noastră, dezvoltarea agriculturii organice a fost susținută din anul 2000, iar implementarea tehnologiilor ecologice s-a realizat mai ales, prin transfer de cunoștințe din străinătate.

Agricultura ecologică mureșană a fost marcată de modificări structurale puternice, mai ales la nivelul proprietății, generând efecte înlănțuite cu privire la tipurile și formele exploatațiilor, structurilor destinate producției și a celor de tip tehnologic, iar în acest sens, inducerea elementelor manageriale constituie o modalitate importantă pentru trendul ascendent al acestui domeniu.

Starea actuală a agriculturii ecologice din județul Mureș, în care se remarcă o puternică fărâmițare a resurselor pe foarte multe exploatații, lipsa unor forme organizatorice, capitalizarea redusă, vârsta înaintată a multor producători, o formare profesională a acestora departe de necesități etc. intră în contradicție cu nevoile de a exercita un management la nivelulcorespunzător exigentelor față de agricultura ecologică, din perspectiva integrării europene

La nivelul județului Mureș, organismul care se ocupă cu promovarea agriculturii ecologice este Asociația Bio-România care promovează produsele fermierilor din domeniu în cadrul magazinelor de pe plan național, dar și la export dacă la nivelul comunelor din județ se vor pune bazele unor puncte de colectare a produselor ecologice.

În Mureș, educația ecologică este susținută prin intermediul programului „Environmental Education WG”. Scopul programului este de a sensibiliza generațiile tinere față de problemele de natură și de mediu.

Educația ecologică nu poate fi neutră în credințele sale, spre deosebire de fostele precepte ale științei pozitiviste sau spiritul de cucerire a ideologiilor tehnicizante. Educația se încarnează în culturi și afișează valori, oricât de contradictorii sau conflictuale pot fi.

Realizând o parelelă între ferma ecologică Țopa și Ferma convețională Agro Total se poate spune că prima dintre ele oferă consumatorilor o gamă variată de produse obținute din materii prime diversificate. În acest sens, comparativ cu Agro Total, ferma Țopa are o plantație de trandafiri unică în zonă, furnizând dulceață și ceaiuri naturale, are o multitudine de hectare cultivate cu diferite plante, precum și ovinele furnizoare de lapte. Astfel, clientela din zonă este satisfăcută , iar ferma depășește standardele concurențiale. Cu toate acestea, ambele ferme au nevoie de un plan de dezvoltare care să ducă, eficient, la obținerea profitului și la protecția mediului înconjurător.

ANEXE

Anexe cu privire la situația financiară a SC AGRO TOTAL SRL

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

CHESTIONAR CU PRIVIRE LA EDUCAȚIA ECOLOGICĂ

1.Cât de des v‐ati întâlnit cu termenul de educatie ecologica în ultimul an?

acum aud pentru prima dată

zilnic

săptămânal

lunar

de câteva ori pe an

2. La ce vâ gândiți atunci când vine vorba de protecția mediului?

Curățenie

Protejarea naturii

Poluare

Contemplarea naturii

Activism ecologic

Altele

Nu știu

3. Dumneavoastră, în ultimii doi ani, cât de des ați plantat copaci?

Regulat

De mai multe ori

O dată

Niciodată

4. Care dintre următoarele afirmații sunt valabile în ceea ce vă privește?

Sunt interesat de protecția mediului și ma comport responsabil față de mediu

Sunt interesat de protecția mediului și port discuții regulate despre aceasta

Sunt interesat de protecția mediului, dar nu fac nimic în acest sens

Nu sunt interesat de protecția mediului

5. După părerea dumneavoastră, cine ar trebui să se ocupe în primul rând de educația ecologică (opțiunea nr. 1)?

Primăria

Guvernul

Media

Autoritățile de mediu

Școala

Familia

6. După părerea dumneavoastră, în ce măsură protejați conștient mediul înconjurător?

Deloc

Rar

Mă străduiesc

În totalitate

7. În opinia dumneavoastră, care este cauza pentru care oamenii nu protejează suficient mediul?

Lipsa educației

Cauze financiare

Nepăsare

Altceva

8. Unde ați întâlnit cel mai des tematica referitoare la formarea opiniei despre educația ecologică?

În familie

Aud de la copii/nepoți

În discuții cu prietenii

La locul de muncă

În media

Pe internet

Din afișe

În excursii, activități educative

Evenimente

Altundeva

9. Cât de importantă este pentru dumneavoastră educația ecologică, respectiv formarea opiniei publice?

Foarte importantă

Importantă

Mai puțin importantă

10. Activitățile practicate pentru protejarea mediului înconjurător sunt:

Plantarea copacilor

Adunarea deșeurilor

Păstrarea curățeniei

Popularizare eco

Nu fac nimic în mod deosebit

Altele

11. Cât de des ați participat în ultimii 3 ani la activități de educație eoclogică în aer liber?

Săptămânal

Lunar

Semestrial

Anual

Niciodată

Alt răspuns

12. Cine a fost organizatorul activităților de educație ecologică în aer liber?

Instituția de învățământ

Asociații, instituții, voluntari

În parteneriat

13. Ați auzit de acțiunile organizate sub denumirea de „școală în natură”?

Da

Nu

14. În opinia dvs. acesată formă de învățare din punct de vedere al elevilor este:

foarte util

util

15. În opinia dvs. pentru ce durată ar fi nevoie să se organizeze aceste activități

o zi

Mai multe zile

Tabere de vară

Alt răspuns

16. În ce categorie de vârstă vă încadrați?

Sub 30 ani

30-49 ani

50-64 ani

Peste 65 ani

17. Sexul dumneavoastră:

Feminin

Masculin

18. Nivelul dumneavoastră de educație:

Gimnazial

Profesional (ucenicie)

Liceu

Colegiu, postliceal

Facultate

Masterat/doctorat

BIBLIOGRAFIE

Altieri, M.A, Letourneau, D.K. (1982) Vegetation management and biological control in agroecosystems. Crop Protection 1 (4) : 405-430.

Basic Standards of Organic Agriculture and Food Procesing, (1992) – IFOAM, Tholey-Theley, Germania

Dobay Krisztina Melinda (2003) – Managementul ecofermelor și marketingul produselor ecologice, Editura „Terra Nostra”, Iași.

Ducasse-Counarc Anne-Marie, 2000 – La qualite des produits de l’agriculture biologique. Edit. Deux-Ponts, Paris-France

Echim Th. (2001) -Îmbunătățirea subvenționării culturii ecologice în Germania. Hortinform 10-110.

FAO. 2011b. Save and Grow. A Policymakers’ Guide to the Sustainable Intensification of Smallholder Crop Production. Rome: FAO. 98

Godfray, C., J. R. Beddington, and I. R. Crute. 2010. Food security: the challenge of feeding 9 billion people. Science 327: 812–818

Harwood, R.R. (1985) The integration efficiencies of cropping systems. In : Edens, T. et.al. (eds). Sustainable Agriculture and Integrated Cropping Systems. Michigan State UniversityPress.

Îndrumător pentru agricultura ecologică (2001) -. Asociația Bioterra, Cluj-Napoca

Kassam, A. H., T. Friedrich, T. F. Shaxson, and J. N. Pretty. 2009. The spread of conservation agriculture: justification, sustainability and uptake. Int J Agric Sustain 7 (4): 292–320.

Kilcher, L. and collab.(2001) – The Organic Market in European Union. Uniware AG, Zurich.

Kohls, R.L. , Uhl, I.N. (1990) – Marketing of Agricultural products, Macmillan Publishing Company.

Kopke U., Niggli U., Neuhoff D., Cornish P., Lockeretz W., Willer H. (2005) – International Society of Organic Agriculture Research, IFOAM, Germany

Kotler, P., & Armstrong, G. (2010). Principles of marketing. pearson education

Lampkin N. (2001) – Organic farm management – Handbook. Farming Press, Miller Freeman UK Ltd

Marrige. M. (1985) Neww wheat varieties crop teell under organic conditions. New Farmer and Grower 7 (Summer), p. 10-12

Mitchell, D.O., Ingco, M.D., Duncan, R.C. (1997) – The World Food Outlook. Cambridge University Press.

Munteanu N., Rominger O. (2001) – Organic farming an increasing opportunity for romanian farmers. Lucrări științifice U.A.M.V. Iași, seria Horticultură, volumul 44

Munteanu N., Stan N. (1999) – Alternative la agricultura de tip industrial între necesitate și posibilități, Hortinform 1-77

Pretty, J. 2008. Agricultural sustainability: concepts, principles and evidence. Philos Transact R Soc Lond B 363 (1491): 447–466

Pretty, J. N., C. Toulmin, and S. Williams. 2011. Sustainable intensification in African agriculture. Int J Agric Sustain 9 (1): 5–24

Raport al Federației Internaționale a Mișcării Agriculturii Organice, 2014

SAMUIL, Costel TEHNOLOGII DE AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ, IAȘI, 2007

Sattler F., Wistinghausen E. (2001) – Ferma biodinmaică, Editura Enciclopedică, București

Smith, R. F. & H. T. Reynolds.1966a. Principles, definitions and scope of integrated control.Proc. FAO Symp. Integrated Pest Control, Rome 1: 11-17

Steiner, R. (2004). Agriculture Course: The Birth of the Biodynamic Method: Eight Lectures Given in Koberwitz, Silesia, Between 7 and 16 Iunie 1924. Rudolf Steiner Press.

Stern, V. M., Smith, R. F., Van den Bosch, R., & Hagen, K. S. (1959).The integration of chemical and biological control of the spotted alfalfa aphid.The integrated control concept. Hilgardia, 29(2), 81-101.

Stoian L. (1999) -Agricultura biologică – o alternativă viabilă. Hortinform 10-86.

Toncea I. (2002) – Ghid practic de agricultură ecologică. Editura Academic Press, Cluj-Napoca

Wistinghauser S., (1994) – Biodynamic farm, Editura Enciclopedică, București, ediție tradusă.