. Marketing Agroturistic. Concept, Importanta, Obiective

CAPITOLUL I

MARKETING AGROTURISTIC.

CONCEPT, IMPORTANȚĂ, OBIECTIVE

1.1 Marketingul în turism

Economia serviciilor, în care se încadrează și activitățile de turism, constituie un sector productiv, care este caracterizat de unele particularități care îl disting și care au o importanță de prim rang în economiile avansate.

1.1.1 Caracteristicile sectorului turistic

Cele mai importante caracteristici ale sectorului de servicii în care se încadrează și activitățile turistice sunt următoarele ( Snak, O., 1994, Olteanu, V., ș. a., 1994 ):

– lipsa de materialitate a produselor oferite;

– coincidența momentului productiv cu acela al consumului;

– situație concurențială specifică și regim de prețuri adesea controlat de puterile publice;

– fluctuația cererii, ce se poate verifica pe spații mici temporale;

– nivelul ridicat al investiției în capital fix;

– posibilități reduse de diferențiere, datorită imaterialității serviciilor, care exclud posibilitatea de intervenție la nivelul elementelor fixe ale produsului (formă, culoare etc.), întrucât produsele de consum se referă la percepția senzorială a individului.

Imaterialitatea acestui sector este dominantă în raportul întreprindere-piață. Întreprinderii îi lipsesc multe instrumente de influențare directă a deciziei de cumpărare a clientului potențial. Pot fi totuși menționate și anumite elemente puțin semnificative ( Snak, O., 1994., Ioncică, M., 1997 ):

– lipsa unui obiect materializat care satisface nevoia, amplifică sarcinile agențiilor publicitare în domeniul creativității comunicării publicitare. Agențiile utilizează deseori campanii indirecte referitoare la serviciile de promovare, utilizând lideri de opinie sau mărturii, pentru a obține garantarea calității și afirmarea existenței unui plus de servicii oferite;

– imaterialitatea serviciului face să crească rolul imaginii întreprinderii: pe aceasta se bazează perceperea calității serviciului de către clientul potențial, care este în totalitate încredințată și subordonată utilizării serviciului în sine. În acest caz, marketingul nu are nici o capacitate de intervenție asupra clienților potențiali care nu au mai utilizat produsul.

– totodată, imaterialitatea impune o prezentare completă și eficace a gamei de servicii oferite și a flexibilității acestora la exigențele individuale ale utilizatorului.

Concomitența producției cu consumul face ca utilizatorul să identifice producătorul cu vânzătorul. Posibilitățile de diferențiere a serviciilor în timpul contactului cu clientela cresc datorită faptului că interacțiunea dintre producție și consum face imposibilă distingerea în mod clar de către utilizator a elementelor care constituie serviciul în sens strict, restrâns și a elementelor adiționale. Calitatea serviciului depinde de ansamblul prestațiilor directe obținute, iar cele care derivă din contactul personal și care sunt adeseori singurul spațiu unde, pentru a se exprima o părere, utilizatorul nu are nevoie de o pregătire tehnică.

Referitor la caracteristicile economiei serviciilor turistice prezentate anterior, se pune problema dacă strategia organizatorilor de turism și a prestatorilor de servicii turistice în condițiile economiei de piață, respectiv a “pieței cumpărătorului”, reprezintă arta de a descoperi noi segmente potențiale din care se recrutează viitorii cumpărători, pătrunderea și consolidarea pozițiilor pe aceste segmente de piață, fără a neglija însă menținerea pozițiilor și cultivarea acestor poziții pe segmentele tradiționale de piață turistică. Această tendință se poate continua încă, prin cunoașterea realistă și documentată a exigențelor și tendințelor evolutive ale pieței și pe baza lor, orientarea ofertei de produse turistice în concordanță cu dimensiunile și structura cererii, stabilirea unei strategii de prețuri și tarife, a unei strategii de distribuție etc., utilizarea unor instrumente eficace de promovare a produsului turistic, estimarea posibilităților de vânzare în funcție de sezonalitate.

1.1.2- Conceptul de produs turistic

Produsul turistic cuprinde un ansamblu de produse și servicii valorificate în cadrul unei ambianțe specifice create de factori naturali într-o anumită regiune. Rolul produsului turistic este să corespundă nevoilor multiple ale turiștilor , asigurând un beneficiu pentru organizator, îndeplinind două funcții inseparabile și complementare ( Tacu, A. P., 1999 ) :

Funcția obiectivă (concretă) – legată de performanțele fizice ale produsului;

Funcția subiectivă (psihologică) – determinată de satisfacțiile oferite prin consumul produsului turistic.

Definirea comună, la nivel european, a turismului rural, necesită luarea în considerare a următoarelor:

– atenția pe care Instituțiile europene și internaționale (C.E.E., Consiliul Europei, OCDE, OMT etc.) o acordă turismului rural, ca mijloc de dezvoltare rurală;

– integrarea conceptului de turism rural, din punctul de vedere al statisticilor europene și mondiale, în cadrul activităților de turism;

– specificitatea întreprinderilor de turism rural în programele de formare profesională (programe comunitare, naționale sau regionale);

– complexitatea actuală, generată de una din numeroasele inițiative și de pluralitatea partenerilor;

– inițiativele angajate de grupurile europene de cazare turistică în mediul rural, pentru a favoriza armonizarea și cooperarea la nivel comunitar;

– dorințele și așteptările exprimate de “actorii” (publici sau particulari) din turismul rural, în diferite țări.

Propuneri de principiu: angajarea unei gândiri colective, fără a fi dictate de Comunitate și de punctul de vedere al Asociațiilor Profesionale, pentru a adopta o definire globală, comună, a turismului rural, care ar servi drept cadru de referință european pentru toți operatorii, priviți la toate nivelele de producție, informație și distribuție și pentru a vinde produsele turistice ale spațiului rural (e necesară în actualele condiții de dezvoltare a turismului rural).

Pentru aceasta, un grup compus din experți naționali ai Statelor Membre și/sau profesioniști, ar putea fi constituit pentru a duce la sfârșit cu bine aceasta sarcină.

Propunere de definire a turismului rural, ce ar putea servi drept bază de muncă. Turismul rural se definea, în cadrul economiei globale a turismului, ca valorificarea turistică:

– a spatiilor agricole, a resurselor naturale, a patrimoniului cultural, a locuințelor rurale, a tradițiilor sătești, a produselor pământului;

– prin produsele ce poseda o marcă, ilustrată de identitățile regionale, asigurându-se nevoile consumatorilor, restauratorilor sau de activitățile de petrecere a timpului liber, de animație și de serviciile locale;

– la sfârșitul dezvoltării locale durabile, ca răspuns adecvat la nevoile de petrecere a timpului liber în societatea modernă, într-o nouă viziune a solidarității sociale oraș-sat.

Produsul turistic rezultă din îmbinarea de bunuri materiale și servicii , oferite de către personalul turistic și din serviciile adiacente, care, punând în valoare elementele patrimoniului turistic și ale infrastructurii generale și turistice , avantajele cadrului instituțional urmăresc satisfacerea unor motivații specifice și generale ale consumatorilor turistici.

Asigurarea unui produs turistic de calitate necesită punerea în valoare a patrimoniului turistic, prin asamblarea factorilor naturali și antropici; a infrastructurii generale , determinată de dezvoltarea economică a zonei de destinație; a infrastructurii turistice (facilități de transport, cazare, alimentație publică, așezăminte de sănătate etc.), precum și de calitatea personalului din turism. Totodată se mai poate arăta că produsul turistic poate fi alcătuit și pe baza informațiilor prealabile privind:

Clientela –segmentată în funcție de vârstă , profesie, reședință, venituri, obiceiuri, gusturi turistice etc;

Concurența –din necesitatea de adaptare a elementelor ce compun produsul în scopul diferențierii de oferta concurentă și din necesitatea unei promovări optime;

Resursele turistice existente în zonele de destinație: naturale, valori culturale, infrastructură, agrement etc.

Componentele fundamentale ale unui produs turistic (care este oferit spre vânzare de turoperatori, printr-o rețea de distribuție) pot fi considerate următoarele ( Olteanu, V., 1994, Snak, O., 1994 ):

elemente de atractivitate :climatice, peisagistice, istorice, culturale, servicii turistice- motive puternice de revenire la o destinație;

infrastructură de comunicații: căi de acces, mijloace de transport, telecomunicații, servicii de transport- ce pot fi cuprinse în pachetul de servicii sau lăsate la alegerea clientului;

echipamente (structuri) de primire și restaurație : recepție , cazarea și alimentația publică – reprezintă componenta primară a produsului turistic și premisa reținerii în sejur a vizitatorului;

echipamente complementare:

permanente : instalații recreative, sportive și culturale, dotări proprii ale unui centru turistic pentru petrecerea variată și atractivă a timpului liber;

ocazionale: manifestări culturale, artistice, comerciale(târguri, expoziții, festivaluri );

elemente umane: educație civică, cunoștințe tehnice, profesionale și culturale, educație estetică, ospitalitate(turismul fiind cunoscut ca o „industrie a ospitalității”).

Pentru realizarea produsului turistic sunt necesare, în prealabil ( Ioncică, M., 1997 ):

contractarea unui număr de locuri de cazare în localitățile cuprinse în traseele avute în vedere și în unități cu grad de confort variat;

contractarea mijloacelor de transport optime produselor turistice proiectate;

servicii de asistență, corespunzătoare gradului de autonomie a turiștilor avut în vedere;

datele, orele și etapele de parcurs privind derularea programelor turistice;

serviciile complementare necesare în derularea „consumului” produselor turistice.

Produsele turistice, ca pachete de servicii specifice , pot fi alcătuite sub formă permanent, ocazional sau potrivit cererii unor grupuri sau clienți.

Produsele turistice destinate acestei categorii de turiști presupun, în prealabil :

segmentarea pieței în funcție de specificul activităților profesionale, nivelul veniturilor, vârstă aria de relații a grupului (efectivă sau potențială);

analiza oportunității formării de grupuri mixte (din unități de referință diferite), care au mai călătorit sau nu împreună ;

efectuarea unor discuții cu liderii de opinie ai grupurilor și/sau realizarea unor anchete privind anumite acțiuni turistice, prin chestionar (cu data de plecare, durată, variante de transport, preț, facilități, termene de plată etc.)

Produsul turistic se realizează pe măsură ce se manifestă consumul , neputând fi stocat. Consumul are loc la locul producerii , fiind ușor substituibil, deosebit de sensibil la factorii conjuncturali, politici, psiho-sociologici și având în general, un caracter sezonier. Totodată se poate arăta că un produs turistic reprezintă un ansamblu de prestații susceptibile să se schimbe în timp și spațiu pentru a răspunde perfect cerințelor turiștilor. Acesta prezintă o structură complexă, manifestată în diverse forme de combinații ale elementelor componente (cazare, hrană, transport, primire, animație, calitatea peisajelor, excursii, tratament balnear, sporturi de iarnă, aventură). În funcție de valoarea calitativă și cantitativă a resurselor turistice prezente în teritoriu se poate vorbi de un evantai mai larg sau restrâns de activități și servicii turistice care alcătuiesc produsele turistice. Ca orice produs comercial sau de altă natură, acesta presupune îndeplinirea cel puțin a uneia dintre următoarele cerințe:

imagine de marcă ;

raport optim preț- calitate;

unicitate și originalitate pe piața turistică;

asigurarea unei game largi de servicii turistice.

1.1.3 Conceptul de marketing turistic

Marketingul turistic poate fi explicat atât într-o accepțiune economică largă (de exemplu, la nivelul unei stațiuni), cât și în cadrul unui a economică largă (de exemplu, la nivelul unei stațiuni), cât și în cadrul unui areal economic mai restrâns (la nivelul unui hotel, restaurant etc.). În aceste condiții, conceptul de marketing turistic macroeconomic reprezintă procesul prin care se realizează schimbul de mărfuri și servicii turistice la nivelul întregii economii naționale, al unei regiuni, zone sau stațiuni turistice, putându-se efectua evaluarea acestor procese economice.

În schimb, conceptul de marketing turistic microeconomic, reprezintă funcția marketingului prin care se urmărește o realizare a profitului pentru o întreprindere turistică.

Activitatea de marketing a unei întreprinderi turistice se cere a fi analizată ca o parte componentă a unui sistem socio-economic complex, care include un ansamblu de componente intermediare, care influențează rezultatele.

De aici reiese că marketingul în turism este un marketing integrat, atâta timp cât trebuie să cuprindă și să integreze activitățile publice (macromarketing) și pe cele private (micromarketing).

Marketingul turistic se poate defini și sub următoarea formă: “complexul de evaluări și decizii care, pe baza unei permanente actualizări a tendințelor înregistrate la nivelul disponibilității cererii turistice (piața), își propune să realizeze condițiile optime de formulare a ofertei și de amplasare pe piață prin intermediul unei coordonări permanente a inițiativelor întreprinderilor private cu acțiunile puterii publice” (definiția lui L. Merlo – “Introducere în studiul marketingului turistic”, Roma, 1978).

Marketingul în turism are anumite particularități care se referă în special la caracteristicile produsului turistic, elemente ce reprezintă elemente de bază în derularea activităților turismului rural local, după cum urmează (după Bădiță M., ș.a. 2002):

– complexitatea produsului compus și caracterizat de o vastă gamă de factori ce cuprind caracteristicile ambientului și servicii ce se referă la toate experiențele și activitățile turismului din momentul păstrării domiciliului său stabil și până în momentul reîntoarcerii;

– intangibilitatea produsului și multitudinea interpretărilor subiective determinate de funcțiile și motivațiile (ce diferă substanțial) prin care turiștii se raportează la produsele sau serviciile aparent identice;

– incertitudinea prețului compus (complex), exceptând pachetele preconfecționate;

– importanța economica și socială a produsului pentru comunitatea umană fie în relația sa directă cu maturizarea intelectuală și refacerea psihologică a indivizilor, fie prin aportul său economic-valutar;

– imposibilitatea transportului produselor și a serviciilor ce le compun
și care rămân strâns legate de localizarea lor teritorială;

– importanța subiectivă a produsului care transformă valoarea sa
economică deoarece presupune nu numai o cheltuială considerabilă, dar șj
necesitatea timpului liber după o lungă perioadă de muncă și oricum după o lungă așteptare;

– importanța socială a produsului pentru individ (în cazul turismului
înțeles că vacanța, aceasta reprezentând simbolul cel mai caracteristic al statutului
individului și a gradului de integrare în grupul căruia îi aparține);

– marketingul turistic este un marketing integrat nu numai datorită naturii specifice produsului turistic, dar și datorită posibilităților de utilizare concertată a unor acțiuni de marketing ale unei multitudini de întreprinderi (acțiuni promoționale întreprinse pentru promovarea unei zone) și a obiectivelor culturale și sociale spre care sunt orientate mai mult sau mai puțin inițiativele puterii politice din acest sector.

Totodată, marketingul turistic este un marketing integrat, nu numai datorită naturii specifice a produsului turistic, dar și datorită posibilităților de utilizare corelată a unor acțiuni de marketing ale unei multitudini de întreprinderi (de exemplu, acțiuni promoționale întreprinse pentru promovarea unei zone sau a unei țări) și a obiectivelor culturale și sociale spre care sunt orientate mai mult sau mai puțin inițiativele puterilor publice în acest sector.

Oferta turistică (produsul turistic) se constituie dintr-o serie de elemente de atractivitate ambientală, artistică, istorică, culturală etc., care, împreună cu alternativele de receptare diferită cantitativ și calitativ, ca și cu infrastructura publică, formează premisele formulării ipotezelor de produs.

Întreprinderile turistice, singure sau în consorții, își desfășoară acțiunile lor de marketing în limitele activității lor specifice, în cadrul general prestabilit de puterile publice și actele legislative. Acțiunile lor comerciale sunt circumscrise de micromarketing, nu datorită amplorii lor, ci datorită conținutului aplicabil imediat. În această sferă de activitate apare necesitatea coordonării între macro și micromarketing, ca o caracteristică de bază a marketingului turistic.

1.1.4 Caracteristicile produsului turistic

Conceptul de produs turistic rural este delimitat de totalitatea bunurilor și serviciilor oferite turiștilor de către o organizație, fermă, etc. (transport, cazare, masă, agrement). Din punctul de vedere al turistului, produsul turistic acoperă experiența completă de la plecarea de acasă și până la întoarcere.

În mod obiectiv, produsul turistic este inima marketingului turistic. El reprezintă de fapt, acele avantaje pe care potențialii consumatori le așteaptă. Fiecare produs turistic are 3 niveluri (după Despinescu, N., 2003):

esența produsului (reprezintă ceea ce cumpără turistul: vacanța în mediul rural).

produsul tangibil (include caracteristicile, calitatea).

produsul dezvoltat (include serviciile și avantajele extrinseci produsului turistic: accesibilitatea, climatul, interacțiunea dintre turiști, participarea consumatorului la realizarea produsului turistic).

Particularitățile marketingului în turism sunt delimitate luând în considerare și caracteristicile produsului turistic. Astfel se pot enumera ( după Roșca, E. R., 2001 ) :

a) complexitatea produsului complex ce este caracterizat printr-o multitudine de factori, ce cuprind (exprimă) caracteristicile ambientului și servicii ce se referă la toate experiențele și activitățile turistului din momentul părăsirii domiciliului său stabil și până în momentul reîntoarcerii;

b) intangibilitatea produsului și multitudinea interpretărilor subiective, determinate de funcțiile și motivațiile – ce diferă substanțial – prin care turiștii se raportează la produse sau servicii aparent identice;

c) incertitudinea prețului compus (complex) – exceptând pachetele preconfecționate;

d) importanța socială și economică a produsului pentru comunitatea umană, fie în relația sa directă cu maturizarea intelectuală și refacerea psihologică a indivizilor, fie prin aportul său economic și valutar;

e) imposibilitatea transportului produselor sau a serviciilor ce le compun și care rămân strâns legate de localizarea lor teritorială;

f) importanța subiectivă a produsului, care transcede valoarea sa economică, deoarece presupune nu numai o cheltuială considerabilă, dar și necesitatea timpului liber, după o lungă perioadă de muncă sau oricum după o lungă așteptare;

g) importanța socială a produsului pentru individ (în cazul turismului înțeles ca vacanță: vacanța este simbolul cel mai caracteristic al statutului individului și a gradului său de integrare în grupul căruia îi aparține);

h) problematicile externe ale produsului, respectiv diverse evenimente (chiar neturistice) din zona (regiunea) vizitată sau în care se intenționează vizita.

Printre caracteristicile produsului turistic sunt de relevat acelea referitoare la serviciile ce intră în compoziția produsului turistic:

– varietatea și eterogenitatea tipologică a caracteristicilor serviciilor care compun produsul turistic;

– imposibilitatea gradualizării în ordinea importanței de către turist;

– complementaritatea lor reciprocă;

– prestabilirea lor, cu condiția ca, clientul să accepte în mod direct această formulă.

Acestora li se adaugă caracteristicile referitoare la întreprinderile ce furnizează asemenea servicii:

a) rigiditatea lor, datorată importanței costurilor fixe (în special în întreprinderile hoteliere);

b) dimensiunea lor modestă în raport cu amploarea pieței, precum și caracterul lor de întreprindere de export;

c) importanța relevantă a prestațiilor personalului în cadrul serviciilor efectuate.

Toate aceste caracteristici (ale produsului, serviciilor și ale întreprinderilor) determină conținutul acțiunilor de marketing pe care agenții economici din turism le pot iniția, atât în domeniul politicii de produs, cât și în acela al politicii promoționale.

Marketingul mix este un complex de instrumente, menit să actualizeze strategiile; constituie un ansamblul ordonat și coordonat al instrumentelor de marketing, menite să conducă la atingerea obiectivelor fixate.

Aceste instrumente încadrează deciziile referitoare la produs, preț, activități promoționale (publicitate, promovare, relații publice), la canalele de distribuție și la rețeaua de vânzare. Însăși serviciul turistic are anumite particularități ce influențează marketingul în turismul rural.

Aplicarea orientării de marketing în turismul rural este influențată de faptul că serviciile oferite de această formă de turism prezintă unele caracteristici ce le diferențiază de celelalte servicii turistice și nonturistice și anume (după Roșca E.R., 2001):

preponderența factorului emoțional în raport cu cel rațional în decizia
de cumpărare a produsului turistic. Menționăm faptul că turismul rural este, cu
precădere, un turism familial și că succesul realizării produselor turistice rurale
depinde de imaginea și experiența turistică a tuturor membrilor familiei. Din
alternativele oferite, va fi ales produsul turistic rural despre care grupul familial și-a format cea mai bună imagine și care îi oferă în momentul respectiv cele mai mari satisfacții familiale.

complexitatea serviciilor turistice rurale, în turismul rural
complexitatea are o semnificație relativă, unele produse turistice având o structură simplă (de exemplu, produsele turistice rurale oferite la noi în țară, unde nu există încă o industrie a agrementului și unde lipsa cererii încetinește progresul bazei tehnico-materiale specifice), altele având o structură complexă (de exemplu, produsele turistice rurale oferite în țări care au beneficiat de eforturi investiționale substanțiale în acest sector). De asemenea, în general, turismul rural oferă o gamă de servicii complementare mult mai restrânsă decât alte forme de turism (de odihnă, de tratament, cultural etc.);

dependența serviciilor turistice de serviciile oferite de întreprinderile
complementare. Astfel, serviciile turistice sunt oferite consumatorilor prin inter
mediul întreprinderilor de turism, dar sunt prestate de către firmele complementare. Într-un pachet de vacanță oferit, transportul este realizat de una sau mai multe firme de profil angajate de întreprinderea de turism, cazarea se poate face în una sau mai multe structuri de primire turistică, masa poate fi servită într-unul sau mai multe restaurante etc. în aceste condiții, întreprinderilor turistice le revine sarcina de a avea în vedere atât calitatea serviciilor oferite de întreprinderile complementare, chiar urmărirea în timp a evoluției lor economico-sociale.

În turismul rural, numărul întreprinderilor complementare se reduce, întrucât transportul se realizează, de regulă, cu mijloace proprii, cazarea se face într-o singură structură de primire turistică (pensiune sau fermă agroturistică), masa se servește în incinta unității de cazare, prin specificul formei de turism etc.

– influenta canalelor de distribuție utilizate. Serviciile turistice se oferă consumatorului fie direct, fie prin intermediari, care au un rol important nu numai în distribuție, ci și în decizia de cumpărare a consumatorului. În turismul rural, rolul intermediarilor crește întrucât prestatorii sunt, de regulă, firme de dimensiuni mici, lipsite de putere proprie de distribuție. Din această cauză, decizia consumatorului de produse turistice rurale este direct dependentă de imaginea oferită de intermediari (canale de distribuție) în legătura cu calitatea serviciilor turistice rurale, aceștia fiind considerați experți de către consumatori;

– sezonalitatea serviciilor turistice. Sezonalitatea în turism, în general și în turismul rural, de asemenea este determinată de factorii naturali și sociali și are intensități diferite în funcție de destinația turistică. Din acest motiv și elementele mix-ului de marketing sunt utilizate în mod diferit. Astfel, dacă promovarea se face în special în extrasezon, prețul și distribuția ating valori maxime în sezon. În perioadele de extrasezon se execută lucrări de întreținere-reparații și se proiectează viitoarele produse turistice.

Aplicarea strategiilor de marketing în activitatea turistică a condus și va conduce la dezvoltarea fără precedent a acesteia, fenomenul având însă și urmări negative asupra mediului înconjurător și comunităților locale. Întrucât, mai mult decât în orice altă formă de turism, în turismul rural mediul înconjurător se constituie atât în resursă turistică, cât și în suport de desfășurare a activităților turistice, trebuie avute în vedere strategii corespunzătoare, cunoscute sub denumirea de “marketing verde”.

Instrumentele marketingului turistic nu acționează separat, ci într-o dependență organică, pe principiul conceptului de sistem; prin aceasta componentele – produs, tarife, distribuție, promovare – se intercondiționează reciproc, păstrând un echilibru impus de strategia de marketing adoptată. Interpătrunderea instrumentelor de marketing într-un ansamblu echilibrat, prin cele mai adecvate decizii este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de marketing-mix sau mix-ul de marketing.

Aprecierea influenței turismului asupra balanței de plăți trebuie să aibă în vedere atât sensul (exprimat de semnul algebric al confruntării celor două solduri), cât și amploarea acesteia; ca urmare, analiza enunțată anterior trebuie întregită cu determinarea mărimii (valorii) soldului și efectuarea unor comparații în timp.

1.1.5 Factorii ce determină evoluția turismului

Evoluția turismului evidențiază receptivitatea și implicit adaptabilitatea sa la dinamica socială, acest dinamism aflându-se sub incidența unui larg evantai de factori ( Bran Florina, 1997, 1998 ).

Diversitatea factorilor de influență în turism a impus o cuantificare a mărimii și sensului lor, după diferite criterii:

A. După natura social-economică:

a) factori economici – veniturile populației și modificările acestora; prețurile și modificările acestora; prețurile și tarifele; oferta turistică;

b) factori tehnici – performanțele mijloacelor de transport; tehnologiile în construcții; parametrii tehnici ai instalațiilor și echipamentelor specifice etc.;

c) factori sociali – urbanizarea și timpul liber;

d) factori demografici – evoluția numerică a populației; modificarea duratei medii a vieții; structura pe sexe, grupe de vârstă și socio-profesională;

e) factori psihologici, educativi și de civilizație – nivelul de instruire; setea de cultură; dorința de cunoaștere; caracterul individului; temperamentul; moda etc.;

f) factori organizatorici – formalități la frontiere; facilități sau priorități în turismul organizat; regimul vizelor; diversitatea aranjamentelor etc.

B. După durata în timp a acțiunii lor:

a) factori de influență permanentă – creșterea timpului liber; modificarea veniturilor; mișcarea naturală și migratorie a populației;

b) factori conjuncturali – crizele economice; dezechilibrele politice și convulsiile sociale; confruntările armate locale și regionale; catastrofe naturale; condițiile meteorologice precare etc.

C. După importanța în determinarea fenomenului turistic:

a) factori primari – oferta turistică; veniturile populației; timpul liber; mișcările populației;

b) factori secundari – cooperarea internațională; facilitățile de viză sau alte măsuri organizatorice; varietatea serviciilor suplimentare ș.a.

D. După natura provenienței și sensul intervenției:

a) factori exogeni – sporul natural al populației (care stă la baza creșterii numărului turiștilor potențiali); creșterea veniturilor alocate pentru practicarea turismului; creșterea gradului de urbanizare; mobilitatea sporită a populației, ca urmare a motorizării ș.a.

b) factori endogeni – varietatea conținutului activității turistice; lansarea de noi și tot mai sofisticate produse turistice; diversificarea gamei serviciilor turistice oferite; creșterea nivelului de pregătire a personalului din turism ș.a.

E. După profilul de marketing:

a) factori ai cererii turistice – veniturile populației; urbanizarea; timpul liber; dinamica evoluției populației;

b) factori ai ofertei – diversitatea și calitatea serviciilor; costul prestațiilor; nivelul de pregătire și structura forței de muncă.

Toți acești factori generează denumiri ale diferitelor forme de turism cum sunt (după Stăncioi, A.F., 1999):

– turismul etnic care constituie turismul practicat în scopul vizitării unor zone locuite de populații mai puțin cunoscute pentru observarea stilului de viață și a culturii lor sau reuniuni etnice.

– turismul religios ce reprezintă turismul practicat în scop religios (pelerinajul la Ierusalim, Mecca, vizitarea bisericilor, catedralelor, a mănăstirilor sau participarea la diferite evenimente cu caracter religios).

– turismul sezonier constituind turismul practicat în anumite anotimpuri ale anului (vara în stațiunile de litoral, iama în stațiunile montane) sau pe perioada unor activități sezoniere intense cu anumite destinații (congrese, olimpiade sportive, campionate mondiale etc.).

– turismul social, care constituie acea formă de turism specifică membrilor dezavantajați ai societății (persoane cu venit foarte modest, familii cu un singur părinte, minori debili, handicapați, elevi, studenți, militari etc) în care costul este suportat parțial sau total de către organizații guvernamentale, societăți de caritate, sindicate etc.

Politica turistică a Uniunii Europene acordă un loc prioritar încurajării turismului social.

1.1.6 Calitatea potențialului turistic

În totalitatea lor, factorii ce determină evoluția turismului influențează calitatea potențialului turistic, care poate fi afectată și printr-o concepție greșită de valorificare a resurselor sale turistice, rezultată printr-o exploatare neștiințifică și nerațională a acestora sau din realizarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiții cu caracter turistic. Se pot enumera următoarele situții de acest fel ( Rujanschi, V., ș. A., 1997, Bran Florina, 1998 ):

a) O situație specială o constituie substanțele minerale balneare, ce se caracterizează printr-o mare vulnerabilitate la factorii exogeni; orice intervenție nefavorabilă asupra lor putând provoca schimbarea parametrilor fizici și chimici, pe baza cărora au fost declarate resurse terapeutice. Fenomenele de degradare întâlnite în cazul substanțelor minerale balneare, cu deosebire a apelor minerale și termominerale, rezultă, de cele mai multe ori, din nerespectarea principiilor generale de protecție și exploatare a lor, prin care se impun: limitarea exploatării zăcămintelor în raport cu rezervele omologate de substanțe minerale balneare, executarea lucrărilor geologice în conformitate cu prevederile cercetărilor și proiectelor de specialitate, evitarea exploatării zăcămintelor până la epuizare, ci o exploatare rațională, științifică a acestora.

b) Și în cazul nămolurilor terapeutice, exploatarea rațională, utilizarea și tratarea corespunzătoare, ca și protejarea acestora, uneori nu sunt luate în considerare, conducând la deprecierea zăcământului, așa cum s-a întâmplat la Tekirghiol, lacurile Negru și Ursu din Sovata și Săcelu-Gorj.

c) Nerespectarea (și uneori chiar nestabilirea) perimetrelor hidrogeologice și sanitare și permiterea activităților economice poluante în limitele acestora duc, de asemenea, la degradarea resurselor balneare, așa cum s-a întâmplat cu lacurile Nuntași, Tekirghiol, Amara, Balta Albă și Lacul Sărat, datorită irigațiilor, chimizării și apelor reziduale industriale.

d) În plan general, degradările produse obiectivelor turistice se datorează, în primul rând, absenței sau nivelului scăzut al amenajărilor pentru exploatare turistică (vizitare, desfășurare de acțiuni specifice etc.). Astfel, lipsa sau starea necorespunzătoare a drumurilor de acces sau de circulație la un obiectiv, într-o zonă montană, rezervație naturală etc. , dispersează turiștii pe suprafețe întinse, iar lipsa dotărilor specifice (scări, parapete, indicatoare etc.), conduce la o circulație anarhică, la producerea de accidente și la știrbirea mesajului cultural-educativ, recreativ al zonelor sau obiectivelor respective.

e) Degradarea mediului și a potențialului pot fi determinate și de dezvoltarea nesistematizată a localităților (și mai ales a celor care înglobează stațiuni balneare), proiectarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiții cu caracter turistic, stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică, realizarea de construcții inestetice, neadaptarea specificului etnografic sau natural al unei zone turistice, ocuparea intensivă a unui spațiu cu construcții turistice etc., această ultimă situație putând afecta chiar echilibrul ecologic al teritoriului respectiv. Astfel de situații s-au creat, de exemplu, în unele stațiuni balneare, prin realizarea unei baze materiale și tehnice disproporționate, ca volum și structură, cu capacitatea de primire a teritoriului și a rezervelor hidrominerale.

f) Construirea unor rețele încărcate de poteci și drumuri sau mijloace de urcat în zonele de munte, prin densitatea mare a lucrărilor ce le necesită (defrișări, ziduri de protecție, poduri, viaducte, piloni etc.) poate afecta peisajul, anulând farmecul acestuia (Munții Bucegi, Munții Postăvarul, Munții Cindrel, Munții Lotru). Este adevărat că, de multe ori, o serie dintre lucrările inginerești (viaducte, poduri) contribuie, la rândul lor, la înfrumusețarea peisajului (Porțile de Fier, Munții Făgăraș).

g) Amenajările pentru vizitarea peșterilor, obiective turistice de mare atracție, executate fără a se respecta tehnica specifică unor astfel de lucrări, pot duce la degradarea totală sau parțială a acestora. Este cazul peșterilor Muierii (Munții Parâng), Ialomiței (Munții Bucegi) și Ionel (Munții Bihor), la care amenajările efectuate din inițiativa locală valorifică potențialul existent, ele conducând la degradarea acestora și la diminuarea valorii turistice a acestora.

În mod sintetic, protejarea și conservarea mediului și a potențialului turistic, trebuie să aibă în vedere următoarele ( Rujanchi V., ș. A., 1997 ):

– conservarea, protejarea și ameliorarea mediului înconjurător în zonele, stațiunile, centrele localitățile și obiectivele turistice integrate în circuitul turistic:

– amenajarea, exploatarea rațională și conservarea mediului înconjurător, în arealele turistice valorificate incomplet, în concordanță cu perspectivele de dezvoltare turistică;

– controlul efectelor activității turistice, în vederea preîntâmpinării degradării mediu-lui înconjurător și a resurselor turistice;

– analiza stării de fapt a poluării atmosferei, apei, solului și subsolului și a peisajului de către activitățile economice și adoptarea de măsuri corespunzătoare în acest sens etc.

1.2 Turismul și mediul înconjurător

1.2.1 Raporturile dintre turism și mediul înconjurător

Turismul, mai mult decât oricare alt domeniu de activitate este dependent de mediul înconjurător, acesta reprezentând “materia sa primă”, obiectul și domeniul de activitate și de desfășurare a turismului, fiind suportul său cadru, purtătorul resurselor sale. Turismul se desfășoară în mediu și prin mediu, “calitatea” acestuia putând favoriza sau nega activitățile turistice.

Relieful, pădurile, râurile, lacurile, marea, monumentele naturii sau de artă și arhitectură, aerul sau apele minerale etc., componente ale mediului înconjurător, se constituie și ca resurse turistice ce favorizează desfășurarea turismului de odihnă și recreere, de tratament balnear, de litoral sau cultural, drumeție etc. Cu cât aceste resurse sunt mai variate și complexe și mai ales, nealterate, cu proprietăți cât mai apropiate de cele primare, cu atât interesul lor turistic este mai mare, iar activitățile pe care le generează sunt mai valoroase și mai atractive, răspunzând unor foarte variate motivații turistice.

În aceste condiții, relația turism-mediu înconjurător are o semnificație deosebită, dezvoltarea și ocrotirea mediului înconjurător reprezentând un element cu caracter de obligativitate al turismului; orice modificare produsă acestuia aducând prejudicii și potențialului turistic, prin diminuarea sau chiar anularea resurselor sale.

Problema se pune în aceeași măsură și evident corelată la toate categoriile de resurse turistice, a căror existență și atracție sunt influențate direct de “calitatea” diferitelor componente ale mediului înconjurător. Cu cât degradările produse acestuia au o amploare mai mare, cu atât activitățile turistice sunt mai afectate.

În cazul turismului, consecințele degradării resurselor turistice pot avea implicații social-economice dintre cele mai grave.

1). Din punct de vedere economic, neajunsurile semnalate, ca urmare a existenței de resurse turistice degradate, se reflectă, în primul rând, în imposibilitatea valorificării lor turistice ca surse de venituri, constituind, astfel, o pierdere definitivă pentru economie. Deosebit de acesta, produsele turistice care includ resurse degradate, își micșorează din valoare, consecințele fiind directe, materializate în diminuarea cererii turistice și implicit, utilizarea mai redusă a bazei materiale turistice și scăderea încasărilor provenite din comercializarea lor.

2). Sub aspect socio-cultural, efectele negative sunt de asemenea, importante. Dacă se acceptă că cele mai importante funcții ale turismului modern sunt cele recreativ-recuperative și instructiv-educative, se înțelege mai ușor raportul dintre turism și mediul înconjurător. Afectarea, chiar în mică măsură, a acestuia reduce posibilitățile de refacere a sănătății și a forțelor umane, prin diminuarea calității factorilor terapeutici sau a celor ce favorizează odihna și recreerea, ca și a posibilităților de satisfacere a necesităților de cultură și educație a oamenilor.

Potențialul turistic fiind o parte integrantă a mediului înconjurător, existența și dezvoltarea lui depind în mod obiectiv de calitatea acestuia, deci, poate fi considerat un posibil indice de calitate pentru mediul său. Acesta se practică intens acolo unde sunt întrunite condiții bune sau se diminuează și dispare treptat în zonele unde, din diverse motive, o componentă sau alta a mediului înconjurător ca, de exemplu, peisajul, aerul sau apa, se degradează.

În același timp, prin “exigențele” pe care le revendică, turismul poate fi o soluție practică pentru păstrarea nealterată a mediului.

Datorită ansamblului de măsuri luate în țara noastră pentru protecția mediului înconjurător, turismul are asigurat în general, un cadru corespunzător desfășurării sale, legislația ce se va adopta cuprinzând numeroase reglementări eficiente care implică apariția conflictului turism-natură.

1.2.2 Factorii de degradare a mediului înconjurător

și a potențialului turistic

Dezvoltarea societății supune mediul înconjurător la două tipuri principale de presiuni. Prima, considerată urmarea directă a exploziei demografice și a expansiunii orașelor, ritmului rapid și creșterii considerabile înregistrate în de industrie, agricultură și alte domenii de activitate, amplificării circulației și a sistemelor de transport și comunicații, exploatării intensive a resurselor naturale. Cea de-a doua este puțin agresivă și cu caracter predominant sezonier, care decurge din folosirea mediului înconjurător pentru activități de turism și agrement.

Pentru aceste motive se admite, în general, că degradarea mediului înconjurător și a resurselor turistice provine de la două mari grupe de factori ( Rujanschi, V., ș. a., 1997, Bran Florina, 1998 ):

1. Factori care sunt urmare directă a dezvoltării economice rezultă în principal, din intensificarea activităților industriale, agricole și de transport, care afectează atât mediul, cât și cadrul general de desfășurare a activităților turistice.

Dintre acești factori, o problemă deosebită o pune poluarea aerului, produsă de industrie, sursele de impurificare, cu repercusiuni asupra potențialului turistic, fiind considerate, în ordinea descrescătoare a activității: industria energetică, metalurgică, chimică, petrochimică, materiale de construcție, prelucrarea lemnului, alimentară. Emisiile mixte de pulberi, gaze nocive, substanțe iritante și mirositoare, produse de unități ale acestor industrii, pot polua resursele ce stau la baza desfășurării de activități specifice turismului balnear, de odihnă și recreere, cultural, vânătorii și pescuitului sportiv.

Poluarea apei, aerului, solului și sonoră constituie cei mai importanți factori de risc care trebuie luați în considerare în actuala situație a degradării mediului.

Deosebit de gravă este și poluarea peisajului, care constituie unul dintre cele mai valoroase resurse ale potențialului turistic.

Factorii de degradare a peisajului se regăsesc în ansamblul factorilor cu acțiuni distructive asupra elementelor sale componente (vegetație, faună, rețea hidrografică etc.), la care se adaugă tăierile nedirijate de păduri, depozitarea necontrolată a deșeurilor industriale și menajere, realizarea de construcții neaspectuoase sau neadecvate locului (prin neutilizarea judicioasă a culorilor și volumelor) etc., acestea fiind numai câteva aspecte dintre cele ce influențează negativ estetica mediului natural, tocmai acolo unde natura este mai solicitată pentru frumusețea ei.

Semnificative în acest sens sunt degradările peisajului, produse de șantierele de construcții hidroenergetice și de drumuri industriale sau de alte obiective prezente îndeosebi în unități montane cu peisaje pitorești; în acest caz, în cele mai multe situați, în timpul executării sau la terminarea lucrărilor nu se respectă măsurile de protejare a peisajului sau de refacere a degradărilor suferite de acesta.

Degradarea pădurilor reprezintă un alt exemplu de afectare a potențialului turistic. Pădurea prezintă interes pentru turism prin funcțiunile social-recreative și estetico-peisagistice.

Degradarea rezervațiilor naturale și a monumentelor naturii prejudiciază, de asemenea, potențialul turistic, pe care-l lipsește de aportul științific. Degradarea acestor monumente și rezervații naturale existente în număr apreciabil în țara noastră, poate fi provocată în mare măsură de activitățile economice necontrolate, afectarea lor aducând prejudicii incalculabile, atât sub aspect științific, cât și economic, prin diminuarea posibilităților de valorificare turistică a lor.

Aspecte nefavorabile se întâlnesc și în cazul degradării obiectivelor turistice antropice, atât prin substanțele poluante, ce atacă, degradează și scurtează “viața” celor mai rezistente și mai durabile materiale, urmare fiind și dispariția unor monumente de rezonanță istorică, artistică sau culturală, durate de oameni cu veacuri în urmă, cât și prin alți factori antropici sau naturali. Clădirile din zonele impurificate cu fum, cărbune, ciment etc. se deteriorează, se șterg sau își schimbă aspectul, luând o culoare întunecată, sumbră (frescele exterioare ale unor biserici sau fațadele unor monumente din unele centre urbane industriale).

2.Factori ce provin din folosirea mediului ambiant pentru turism și agrement se referă la activitatea umană, care fără să conțină elemente intenționale, fiind un consumator de spațiu și resurse turistice, participă implicit la degradarea și poluarea mediului înconjurător și a potențialului turistic. Aceasta are loc fie prin presiunea directă a turiștilor asupra peisajului, florei și faunei sau a altor obiective turistice, pe care le poate deteriora parțial sau total, fie prin concepția greșită de valorificare a unor zone, puncte și obiective turistice.

Activitățile distructive pot fi numeroase, mai ales în zonele sau obiectivele la care se conturează o evidentă concentrare turistică și în condițiile în care nu se realizează dotări sau amenajări speciale, necesare practicării diferitelor activități turistice și îndeosebi, pentru vizitarea acestora. Acestea sunt provocate de ( Snak, O., 1978 ):

1.) Circulația turistică necontrolată în zonele sau la obiectivele turistice aflate în afara traseelor marcate, ducând la distrugerea vegetației și florei, la ruperea copacilor, distrugerea puieților sau a semințișului natural, desprinderea de roci etc. Alte prejudicii sunt aduse prin declanșarea de incendii, împiedicarea regenerării plantelor, terasarea solului, braconaj și tulburarea biotopurilor specifice vânatului și în general, faunei, mergând uneori până la distrugerea unor specii.

2.) Dispariția unor specii floristice poate fi datorată și de colectarea abuzivă a florei, în special a plantelor declarate monumente ale naturii, urmare a insuficientei popularizări a plantelor ocrotite și necunoașterii de către turiști a gravelor implicații ce le pot avea acțiunile lor necontrolate asupra factorilor de mediu.

3.) Vizitarea intensivă, iluminatul inadecvat și lipsa unor dotări tehnice de aerisire sau depoluare au condus la degradarea unor fresce, picturi din interiorul unor monumente istorice și de artă. Circulația turistică necontrolată, efectuată la obiectivele turistice naturale sau antropice în ambianța amenajărilor pentru vizitarea acestora, provoacă, de cele mai multe ori, distrugerea ireversibilă a unora din elementele ce le-au consacrat ca atracții turistice, uneori cu caracter de unicat, aducându-se astfel prejudicii potențialului turistic și bunurilor culturale naționale.

4.) Lipsa în zonele și de-a lungul traseelor turistice sau în apropierea unor obiective turistice a unor locuri amenajate, destinate popasului sau instalării de corturi, provoacă inevitabil degradarea peisajului și a altor componente ale mediului înconjurător, datorită numeroaselor urme reziduale lăsate la întâmplare de turiști în locurile pe unde au poposit.

5.) Fenomenul poluării naturii a căpătat forme mai complexe prin pătrunderea turismului automobilistic în locuri recent accesibile, turiștii abătându-se de la drumurile principale de acces pe văi lăturalnice, oprindu-se în poieni, locuri pitorești și distrugând în calea lor pajiști, floră, arbuști, prin strivire sau sub influența gazelor de eșapament.

1.3 Turismul și protecția mediului înconjurător

1.3.1 Acțiuni de protecție a mediului înconjurător și a

potențialului turistic

Acțiunile de acest fel pot avea o eficiență satisfăcătoare numai în condițiile asigurării unui cadru juridico-administrativ de desfășurare adecvat, ea impunând organizarea administrativă, resurse economice, un suport legislativ eficient și o susținută activitate de educație cetățenească.

Măsurile ce se impun pe linia protecției potențialului turistic și a prevenirii degradărilor lui urmăresc, în principal, exploatarea științifică și rațională a resurselor turistice. Legat de această problemă rata de exploatare nu trebuie să depășească rata lor de reciclare și regenerare, iar intensitatea relațiilor directe sau indirecte a turismului cu factorii de mediu să nu depășească limitele capacității de suport a acestora, analizarea relației dintre activitatea de turism și activitățile economice poluante, în vederea prevenirii degradărilor provocate de factori din alte sectoare de activitate, prin semnalarea organelor în drept a surselor de poluare și a acțiunii lor nocive asupra resurselor turistice; sensibilizarea unităților economice a căror activitate poluantă afectează potențialul turistic; cunoașterea profundă a problemelor pe care le ridică păstrarea echilibrelor ecosistemelor în plan global teritorial, printr-o analiză temeinică și o mai bună gestionare, rațională, a resurselor turistice ale țării sau pe teritorii mai restrânse (județe, zone), în așa fel încât valorificarea turistică a acestora să fie soluționată în contextul valorificării tuturor resurselor naturale și al protecției mediului înconjurător. Această corelare poate fi realizată în cadrul studiilor de amenajare teritorială, care pot deveni, instrumentul principal pentru organele de decizie și documentul de bază în amenajarea științifică, rațională și eficientă a teritoriului. Pot fi enunțate câteva din aceste măsuri:

• amenajarea și organizarea adecvată și la un nivel superior a zonelor, traseelor sau obiectivelor turistice.

• organizarea și exploatarea turistică a parcurilor naționale și rezervațiilor naturale, cu asigurarea protecției și conservării lor, ca și amenajarea pentru vizitarea și exploatarea peșterilor, ca obiective turistice de atracție deosebită, îmbogățind și diversificând oferta turistică românească cu noi produse turistice.

• dezvoltarea în perspectivă a turismului de munte necesită organizarea corespunzătoare a zonelor montane, prin cunoașterea amănunțită a tuturor peisajelor și domeniilor schiabile, a altor resurse care să ofere baza de proiectare a amenajărilor turistice viitoare.

• realizarea amenajărilor cu caracter turistic în zone, localități și pe trasee turistice, în legătură cu care se impune o echipare turistică adecvată unui turism modern și ecologic.

• protecția mediului înconjurător și a patrimoniului turistic care este influențată în mare măsură și de conștiința ecologică a populației și a sentimentului de dragoste și respectul acesteia pentru natura patriei, a locurilor istorice și a monumentelor de artă și arhitectură create de-a lungul timpurilor.

Educația ecologică pentru ocrotirea naturii și a potențialului turistic trebuie făcută permanent pentru toate vârstele, dar este important să înceapă din copilărie. Activitatea de educație ecologică se poate desfășura prin conferințe, expuneri, prin radio și TV, presă, proiecții, excursii, asociații pentru turism și ocrotirea naturii etc. Întreaga muncă de educare în materie de ocrotire și protecție a mediului și a potențialului turistic este concepută interdisciplinar, ca un proces continuu și o parte integrantă a educației, în general. Ea cuprinde principalele probleme ale protecției într-o perspectivă mondială, dar privită regional și examinează problemele dezvoltării și creșterii economice în funcție de ocrotirea mediului, insistând asupra cooperării locale, regionale, naționale în rezolvarea tuturor aspectelor de poluare.

Analizând toate aspectele privind mediul înconjurător ca potențial turistic, se poate stabili că protecția și conservarea lui se realizează în cadrul unei concepții de ansamblu a dezvoltării economice a țării, concepție situată la același nivel de importanță ca și problemele de dezvoltare generală a economiei.

Prin actele normative din țara noastră au fost decretate 12 parcuri naționale, dar nu s-a legiferat încă o lege a mediului și a zonelor protejate. În cadrul acestor parcuri naționale nu există un sistem de organizare, gestionare, monitorizare a tuturor informațiilor, în prezent ele fiind sub coordonarea ocoalelor silvice județene.

Legat de toate aceste aspecte este necesară cunoașterea principalelor mijloace de reducere a impactului socio-economic asupra mediului din parcurile naționale și rezervațiile biosferei din România ( Șchiopu, D., 1997 ):

– valorificarea echilibrată a tuturor resurselor naturale;

– în zonele rurale și urbane se impune sortarea deșeurilor de hârtie, metal, sticlă, textile;

– reciclarea deșeurilor menajere și stradale;

– îmbunătățirea instalațiilor de ardere din unitățile de prelucrare a metalelor și alte domenii industriale;

– sisteme de desprăfuire la mijloacele de transport pentru praful de cărbune, zgură, ciment;

– redresarea terenurilor afectate de torenți, din domeniul agricol și forestier;

– interzicerea tuturor activităților de exploatare a lemnului neautorizate și a braconajului;

– interzicerea pășunatului în golurile alpine și refacerea jnepenișului;

– pentru zonele de tampon și preparc este nevoie să se diminueze încărcătura cu animale în concordanță cu potențialul fânețelor și pășunilor pentru regenerarea vegetației și asigurarea protecției solului;

– reorganizarea activităților de turism, refacerea traseelor, marcajelor, amenajarea locurilor de campare, popas și refugii;

– rezolvarea problemelor legate de epurarea apelor uzate evacuate de hoteluri, moteluri, cabane din parcuri naționale;

– interzicerea și amendarea culegerii de plante declarate monumente ale naturii și a vânătorii neautorizate;

– instituirea unor amenzi substanțiale pentru toate încălcările normelor de vizitare din parcurile naționale.

1.3.2 Turismul “verde” – forma actuală în activitățile turistice

Evoluția societății umane, uneori necontrolată și nechibzuită, alteori firească impusă de necesitatea dezvoltării economice și sociale, a determinat în multe puncte ale planetei o degradare accentuată a mediului ambiant.

Mediul înconjurător, într-o accepțiune mai largă, reprezintă un ansamblu de factori naturali (chimici, fizico-geografici) și sociologici (culturali), susceptibili de a acționa asupra organismelor vii și implicit asupra omului și a activităților sale.

În dezvoltarea economică de după cel de-al doilea război mondial, turismul, un sector important al economiei mondiale, a cunoscut o creștere spectaculoasă. Factorii ce aparțin activității turistice și aduc contribuția la creșterea poluării sunt următorii ( Taaco, A, P., 1999) :

– structurile hoteliere, parahoteliere și de alimentație publică;

– amenajările complexe din stațiuni, pentru sporturile de iarnă sau balneare;

– circulația turistică etc.

Poluarea rezultată afectează apa, aerul solul, flora, fauna, produce zgomote și îmbracă forme diverse de manifestare, în funcție de poluanții produși, de gradul de concentrare, de interacțiunile dintre ei. Astfel un rol important revine pădurilor, râurilor montane, pajiștilor alpine, deltelor, lacurilor etc. care sunt ecosisteme ce pot fi ușor modificate prin activitățile turistice și prezervarea lor solicită măsuri deosebite de protecție.

Turismul verde are un conținut mult mai restrâns și are scopul de a respecta și conserva mediul înconjurător și comunitățile indigene. Turismul verde, numit și turism „alternativ”, „inteligent", turism „responsabil" sau ecoturism, este caracterizat printr-o utilizare corespunzătoare a resurselor naturale locale și furnizează o experiență unică de vacanță pentru turiști.

Alternativă a turismului de masă, turismul verde se dezvoltă pornind de la conceptul de conservare a mediului înconjurător, în timp ce turismul durabil pornește de la problemele de refacere a mediului. Acesta se referă cu precădere la comunitățile rurale care se găsesc în spațiul sau în apropierea unor Parcuri Naționale, Parcuri Naturale, Rezervații ale Biosferei , rezervații naturale. Ele fac parte din categoria ariilor naturale protejate care au un statut de valorificare socio-economic aparte. În cadrul lor există o delimitare foarte strictă a unor areale care dețin un regim de maximă protecție a biodiversității floristice și faunistice și a spațiilor unde se pot desfășura activități economice. Dintre activitățile economice pretabile – creșterea animalelor, exploatări miniere, roci de construcție, silvicultură, cultivarea unor plante agricole care pot aduce prejudicii importante acestor spații naturale deosebite, este de preferat turismul.

Dar în ultimele decenii, turismul înregistrează și aspecte negative putându-se înregistra Tacu, A. P., 1999 ):

– numărul mare de turiști pe plan european și mondial;

– multe unități turistice nu dețin dotări de limitare a poluării (stații pentru epurarea apei, incinerarea gunoiului menajer ș.a.);

– creșterea traficului rutier și aerian;

– degradarea coastelor litorale și a deltelor;

– creșterea nemulțumirilor populației locale față de dezvoltarea amplă a activităților turistice, prin exproprierile de teren ilegale și prelucrarea resurselor naturale etc.

În actuala etapă, turiștii sunt interesați în mod deosebit de costuri și nu de aspectele ecologic, de responsabilitatea lor socială și ecologică. În plus, multe agenții de turism și unități turistice nu sunt destul de puternice pentru a dispune de fonduri necesare pentru a se preocupa de compatibilitatea ecologică a ofertelor turistice pe care le promovează.

Turismul iubitorilor de natură, este cunoscut și sub numele de ecoturism, acesta este un fenomen relativ recent, care reprezintă un segment al industriei turistice. El este definit ca un turism dezvoltat inclusiv în zone naturale protejate, cu scopul de a studia, admira și de a se bucura de peisaje, floră și faună intacte, la care se pot adăuga și elemente cu caracter cultural.

În acest context este necesară cunoașterea elementelor ce delimitează turismul ecologic.

• În primul rând, turismul ecologic presupune desfășurarea întregii activități economice, nu numai turistice, într-un mediu ambiant nealterat. Mediul înconjurător este considerat, în prezent, o prioritate politică de vârf în toate țările dezvoltate.

• În al doilea rând, restructurările economice și ajustările tehnice, precum și remodelarea managementului mediului în sensul prevalării aspectelor calitative în satisfacerea nevoilor de bunăstare a populației prezentului. Aceasta pote fi considerată moștenirea generațiilor viitoare, dar care necesită adoptarea unui nou comportament din partea agenților economici.

• În al treilea rând, turismul ecologic presupune un turism conștient, individual sau de grup. De exemplu: o pădure are nevoie de 60-80 de ani pentru a se reface, în timp ce o stalactită sau stalagmită de zeci și zeci de mii de ani. Concluzia: pădurea este destinată recreerii, întreținerea unei atmosfere curate, refacerii fizice și psihice, iar peșterile sunt destinate admirației oamenilor pentru modelările efectuate de natură și nu pentru distrugere.

Pentru practicarea unui turism “verde”, cu valențe ecologice este nevoie să se implice mai mulți factori decizionali. În primul rând, statul, prin politica sa de dezvoltare economică, prin elaborarea unor planuri de dezvoltare durabilă, cu asigurarea unor servicii de calitate, pentru a se reduce exploatarea excesivă și inadecvată a patrimoniului natural și cultural. Statul este în măsură ca, prin pârghii de ordin economic, prin reglementări juridice, legislative, financiar-bancare, să impulsioneze preocuparea pentru protecția mediului înconjurător, să crească responsabilitatea agenților turistici față de componentele cadrului natural pe care le exploatează în folosul său.

Lipsește în mare măsură și implicarea administrațiilor locale, cu colaborare mai strânsă dintre specialiști (silvicultură, agenții de mediu) și sensibilizarea populației locale față de problematica mediului înconjurător, lucru valabil pentru țările din Europa Centrală și de Est.

Pentru fiecare nouă unitate turistică ce se propune a se realiza este nevoie de elaborarea unor studii detaliate, de impact, între consecințele activităților turistice și protecția resurselor naturale cu valențe turistice, mai ales că cea mai mare parte a peisajelor naturale au valori unice, ce nu pot fi restaurate sau înlocuite. Practicarea turismului “verde” presupune o modernizare a infrastructurii, a dezvoltării rural-urbane durabile, utilizarea de forme de energie neconvențională, tehnici mai puțin poluante. În același timp este nevoie de un marketing eficient, de o bună cunoaștere a locurilor cu destinație turistică, o dezvoltare macroeconomică eficientă, care să evite supraexploatarea unor zone, cu evitarea investițiilor de mare anvergură și a poluării active.

O deosebită atenție trebuie acordată gestionării zonelor naturale fragile, ceea ce impune o cunoaștere detaliată a acestora și existența unor măsuri legislative pe măsură. În multe țări există o lege de dezvoltare și de protecție a muntelui și litoralului (Franța, Italia).

Pentru a se obține rezultate cât mai bune în practicarea și dezvoltarea unui turism ecologic este nevoie de o mai strânsă colaborare între diferite departamente (agricultură, silvicultură, gospodărirea apelor, amenajarea teritoriului ș.a.). În plan local, orașele vecine sau comunele apropiate își pot conjuga eforturile și investițiile pentru a permite dezvoltarea unei zone turistice, pentru delimitarea zonelor de protecție a naturii, a punctelor de interes istoric și cultural.

Un rol deosebit îl are și exprimarea opiniei populațiilor locale, față de dezvoltarea zonelor turistice și participarea acestora la programele de dezvoltare economică.

Deoarece fenomenele de poluare nu se limitează la frontierele țărilor, se simte nevoia și a unei colaborări internaționale, pentru promovarea unui turism regenerator, cu valoare ecologică, pentru schimb de experiență și susținere financiară a unor programe comune. În acest scop, în viitorul apropiat, în cadrul U E se prevede că toate amenajările turistice să fie structurate după un anume cod cu reglementări precise și ele nu se vor mai realiza în detrimentul populației locale în exploatarea resurselor locale (sursă apă, sol, vegetație). În unele țări europene (Elveția, Germania, Benelux ș.a.), unde există preocupări ecologice deosebit de puternic mediatizate, se remarcă, în ultimele 2-3 decenii, preocuparea turistică față de problemele ecologice prezente în regiunile turistice pe care doresc să le viziteze.

Efectele negative ale turismului asupra mediului nu sunt considerate situții complet neprevăzute, ci de datorează se datorează și altor activități, cu care turismul se interferează. Cauza principală nu o constituie creșterea populației, a consumului de resurse naturale, gradul mai înalt de urbanizare, dezvoltarea tehnică, ci natura necontrolată și unilaterală a acestei dezvoltări, absența în timp a preocupărilor pentru realizarea tehnologiilor nepoluante.

Practicarea turismului va favoriza mai eficient resursele diverselor zone și regiuni de pe glob, a disponibilităților de forță de muncă la atenuarea dezechilibrelor interregionale ceea ce constituie un mijloc complex de diversificare a economiilor naționale.

Ministerul Turismului are un program concret de dezvoltare a turismului ecologic, de protecție și conservare a resurselor turistice naturale și antropice, care se aliniază la programele europene, vizând integrarea și pe această cale în structurile Comunității Europene.

Dezvoltarea turismului pe baze ecologice, în corelare cu mediul, pentru refacerea, protecția și conservarea potențialului turistic și respectiv, combaterea poluării din orice sursă este inclusă în strategia de dezvoltare a turismului. Reglementările elaborate de U E , privind politica mediului, au stat la baza protocolului încheiat între Ministerul Turismului și Ministerul Mediului. România se va conforma măsurilor stabilite de “Cartea verde” a C.E.E., privind strategia de planificare pentru turismul urban și va utiliza instrumente economice și fiscale în domeniul mediului, pentru protecția resurselor turistice.

O acțiune de mare anvergură, așa cum s-a arătat este crearea de noi parcuri și rezervații ale biosferei în zone de mare atractivitate turistică (Valea Dunării, Munții Apuseni, Maramureș etc.).

Prin Institutul de Cercetări pentru Turism, din țara noastră s-a elaborat și predat, la comanda Programului Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (PNUE), un “Studiu-pilot privind mediul natural și uman și valoarea sa pentru turism, în zonele Curtea de Argeș și Neamț”, studii care vor continua cu alte zone.

Integrarea țării noastre în Europa mai prevede, între altele: elaborarea unui cod al comportamentului turiștilor, pentru a se contura linii ecologice și etice ce trebuie respectate în turism; elaborarea unui ghid practic pentru folosința agenților economici din turism, conținând recomandări care vor face mult mai ușoară evaluarea factorilor naturali și a mediului, la distribuirea produselor turistice și a facilităților. De asemenea, se prevăd acțiuni-pilot în vederea creării și promovării de noi produse turistice în mediul rural, facilitând relațiile dintre turoperatorii locali, regionali și europeni.

Urmărindu-se aceste deziderate, turismul ecologic în România și în Europa are toate șansele de a se implementa rapid, în consens cu toate țările comunitare.

1.3.3 Turismul în arii protejate

În ultimele decenii, turismul, o adevărată industrie a vacanțelor și loisirului, a căutat să atragă în sfera sa de acțiune ariile naturale protejate.

Aceste spații naturale de excepție, prin valențele lor recreative, estetice, educaționale, științifice, se constituie ca obiective turistice de importanță deosebită, unele cu caracter de unicat pe plan național și internațional.

Valorificarea lor îmbracă forme diferite, complexe, iar amenajarea pentru turism ridică unele probleme legate de statutul special al ariilor protejate.

În România, conform ultimelor date puse la dispoziție de M.A.P.M. există 586 areale protejate, iar prin Ordinul 7/1990 al M.A.P.M au fost declarate 11 parcuri naționale, cu o suprafață totală de 397-400 ha (371 rezervații naturale, 133 monumente geologice, existând posibilitatea ca unele dintre parcurile naționale propuse să devină rezervații ale biosferei – Munții Rodna, Domogled – Valea Cernei, Munții Apuseni ș.a.). Chiar înainte ca ele să fie declarate arii protejate, s-a practicat și se practică turism, dar în mod neorganizat și necontrolat.

Din totalitatea ariilor protejate existente în țara noastră, parcurile naționale și rezervațiile biosferei (Delta Dunării) constituie resurse apreciabile pentru turism, cu condiția ca amenajarea și exploatarea lor să fie în armonie cu politica de ansamblu, de dezvoltare echilibrată și durabilă în plan regional.

Valorificarea turistică trebuie să țină seamă de structura acestor arii protejate ( fiind încadrată în: zonă intangibilă sau științifică, zonă de tampon, zonă de acces și loisir, zonă de restaurare, acolo unde este necesar).

Sistematizarea turistică a acestor spații naturale ocrotite variază de la o țară la alta, așa cum există diferențieri și pentru echipamentele turistice ale fiecărui parc, acestea fiind determinate în mare măsură de specificul obiectivelor sale naturale, dotările existente încadrându-se cantitativ în limitele impuse de ecosistemele respective, a căror depășire poate perturba echilibrul lor.

Dotările turistice cuprind, în ansamblu, baze de cazare foarte diversificate (terenuri de campare, corturi, cabane, refugii, vile, hoteluri, tabere de tineret, sate de vacanță ș.a.), baze de alimentație publică (restaurante moderne, cu specific), instalații sportive (pârtii naturale de schi, piscine, piste de patinaj, călărie) și alte dotări de divertisment, caracteristice fiecărui loc.

Dar, indiferent de gradul de dotare al acestor parcuri, fiecare dintre ele trebuie să aibă un echipament minim de bază, constituit din instalații, aflate pe tot cuprinsul parcului, poteci, alei marcate, locuri de odihnă și amenajări pentru vizitarea diferitelor obiective naturale.

Valorificarea prin turism a ariilor protejate menționate, presupune următoarele acțiuni:

– organizarea circulației turistice;

– organizarea punctelor de intrare a turiștilor în parcuri și rezervații;

– amenajarea de bază materială turistică;

– amenajarea pentru vizitare a obiectivelor turistice;

– refacerea peisajelor și obiectivelor turistice degradate.

Toate aceste deziderate trebuie să includă integrarea estetico-ambiantă a obiectivelor turistice propuse în cadrul peisajului natural înconjurător.

Situația actuală a ariilor protejate în România se caracterizează prin incertitudine, lipsa unui suport legislativ, administrativ și financiar concret.

Anul 1995, declarat ca “Anul european al conservării naturii”, a inclus doar organizarea unor simpozioane și consfătuiri pe teme de mediu și încercarea de consolidare a rolului ONU în plan regional și de educație ecologică în rândul tinerilor. Referitor la această problemă valorificarea prin turism a ariilor protejate din România trebuie să aibă clarificate următoarele probleme:

– definitivarea statutului de arii protejate, a clasificărilor conform ultimelor listinguri propuse de UICN;

– realizarea unui cadastru la zi, cu delimitarea cartografică reală a hotarelor, limitelor și a zonelor interioare componente;

– revizuirea propunerilor celor 11 parcuri naționale, conform normelor UICN și includerea unora ca rezervații ale biosferei;

– stabilirea pentru fiecare arie protejată a obiectivelor naturale de excepție, care se cer ocrotite în mod urgent;

– asigurarea unui mod de gestionare a acestor arii cu resurse financiare, pentru început asigurate de stat, apoi, treptat, de administrațiile locale și din resurse proprii, prin valorificarea economică.

Ariile protejate și îndeosebi parcurile naționale și rezervațiile biosferei capătă o valoare reală în turism numai în condițiile în care vor dispune de o clarificare reală a problemelor enunțate anterior. Soluția cea mai armonioasă, favorabilă unei exploatări echilibrate a ariilor protejate, îndeosebi a parcurilor naționale și a rezervațiilor biosferei, vor fi date de stabilirea și asumarea responsabilităților de către o administrație unică, bazată pe echipe de specialiști. Numai prin intermediul acestor echipe de specialiști se poate coordona unitar întreaga funcționalitate a ariilor protejate, asigurându-se o gospodărire durabilă, cu un maximum de eficiență generală și care în final va reflecta calitatea serviciilor oferite turiștilor. Astfel, ele pot contribui nemijlocit la constituirea unei oferte turistice competitive concentrată prin atragerea unui număr sporit de turiști.

Cunoașterea resurselor ce pot fi valorificate în plan turistic, conduce la dezvoltarea unui turism durabil, care să asigure integritatea peisajului, a tuturor atracțiilor turistice.

În acest context se poate arăta că la baza dezvoltării activităților turistice în perspectivă, trebuie implementate măsuri cum sunt ( Bran Florina, 1997 ):

– amenajarea și valorificarea ariilor protejate și îndeosebi a parcurilor naționale, naturale și a rezervațiilor biosferei, în mod global și integrator, în raport cu gradul de dezvoltare economică a regiunii sau unității administrative din care face parte;

– alegerea și punerea în practică a celor mai bune proiecte de valorificare și amenajare turistică;

– asigurarea suportului și echilibrului financiar necesar punerii în practică a proiectului ales;

– lărgirea cooperării cu autoritățile și populația locală privind arealele protejate;

– activitățile turoperatorilor și ale ghizilor, în arealele protejate, care trebuie să fie în concordanță cu normele de protecție a mediului;

– creșterea contribuțiilor financiare și practice din partea firmelor și agenților de turism la protecția ariilor protejate;

– realizarea unei politici de promovare și marketing specifice ariilor protejate;

realizarea și stabilirea normelor și standardelor pentru planurile de amenajare și valorificare turistică a ariilor protejate, scopul de a implementa un turism durabil pe termen lung;

– crearea tuturor condițiilor de evitare a impactelor nedorite.

Într-o anumită măsură, conservarea mediului rural, adică nedeșertificarea teritoriului grație menținerii pe loc a populației, a producției și a serviciilor, este prețul de actualizare pe termen mediu și lung a activităților și a condițiilor, de existență ale oamenilor. Nu este vorba oare de prefigurarea unui sistem de "venituri prin anticipare" considerat ca determinant într-o politică de salvare a planetei? În măsura în, care activitățile de turism în spațiul rural contribuie la această perenitate, trebuie să existe puterea și posibilitatea de a le restitui o parte din costurile lor sub formă de contribuție a ansamblului societății la propria sa bunăstare, fără îndoiala la supraviețuirea sa.

1.4 Conceptul de turism rural și agroturism

1.4. Turismul religios – formă de manifestare a turismului rural *

Oamenii au manifestat o atitudine specială față de religie, de bogăția spirituală a unor lăcașe de cult (mănăstiri, biserici, schituri) dar și pentru puternica personalitate a unor oameni mult mai bogați spiritual localizați din aceste așezăminte.

Apariția turismului rural este în mare măsură legată de existența mănăstirilor, schiturilor și de pelerinajele realizate de credincioși.

În acest context se poate vorbi despre încadrarea turismului religios ca o formă de manifestare a turismului rural. Justificarea este similară celei dintre turism religios și turism în general, aspect unanim acceptat, în primul rând turismul religios este o formă de manifestare a turismului deoarece generează deplasare, petrecerea unui sejur în altă parte decât domiciliul stabil. Totuși, se impun unele clarificări privind specificul turismului rural. Plecând de la definiția acestuia, care a îmbrăcat forme multiple. Una dintre aceste precizări conceptuale include în turismul rural toate acele activități turistice care se desfășoară în mediul rural, în cadrul unei altei definiții, mai ample, se specifică ca fiind turism rural acea formă de manifestare a turismului care se desfășoară în mediul rural și prin care se valorifică resursele locale, naturale, culturale și umane, ca și dotările și echipamentele turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice. Conform acestei ultime accepțiuni se definește turismul religios ca fiind o formă de manifestare a turismului rural.

Ca argumente suplimentare precizăm:

multe din obiectivele religioase se află în spațiul rural;

cei care practică această formă petrec în general un sejur minim de o zi;

deplasarea se face individual cu mijloace de transport în comun sau
mijloace de transport proprii sau organizat prin intermediul unei agenții de
voiaj;

în localitățile destinatare pelerinii apelează la serviciile de cazare, masă și transport local;

de asemenea, turiștii realizează schimburi comerciale și de altă natură,
valorificând astfel resursele locale.

==============================================================

* Prelucrat după Alecu I. C., ș.a., 2003.

Ca atare se poate menționa că fenomenul religios impune o atenție deosebită în abordare și investigare pe de o parte, precum și implicarea tuturor celor care au capacitate de decizie în acest 'domeniu, pe de altă parte, pentru a putea obține informații veridice.

Orice studiu întreprins trebuie să pornească cu o atentă descriere a fenomenului studiat, a particularităților acestuia.

Turismul rural religios poate îmbrăca diferite forme și poate fi clasificat după diferite criterii. Dacă analizăm fenomenul din punct de vedere a modului de realizare identificăm:

turism religios organizat, sub formă de pelerinaje la obiective
religioase consacrate din tară sau străinătate prin intermediul unor
agenții de turism și în cadrul unor manifestări religioase ample;

turism religios individual, în care populația se deplasează singură
într-un cadru neorganizat la lăcașuri de cult din zonă.

După frecvența cu care se realizează, activitățile de turism religios acestea pot fi :

periodice – se repetă la anumite date care corespund unor sărbători
religioase sau posturi, fundamentarea deplasărilor ține de calendarul religios al confesiunii;

aleatoare – sunt greu de anticipat și țin de producerea unor
evenimente în viața populației; cele mai multe țin în special de
mișcarea naturală a populației (nașteri, decese, căsătorii, etc) dar și
de modul de manifestare a vieții religioase a fiecăruia;

unice – au un caracter excepțional, nerepetându-se într-un viitor
previzibil; țin în special de activitățile lăcașelor de cult – sfințirea
unei noi biserici, aducerea „moașelor" unor sfinți, etc.

Dacă ar fi să clasificăm principalele tipuri de activități turistice desfășurate în mediul rural ocazionate de manifestări religioase am obține:

Turism rural religios curent ocazionat de pelerinaj la mănăstiri
exceptând perioada sărbătoririi marilor evenimente religioase specifice;

Turism rural religios excepțional ocazionat de pelerinaj în perioada
sărbătoririi marilor evenimente religioase;

a. Turism rural religios curent ocazionat de pelerinaj la mănăstiri exceptând perioada sărbătoririi marilor evenimente religioase specifice se poate grupa pe următoarele evenimente generatoare:

• pelerinaj la schituri si mănăstiri apropiate de localitățile rurale

• pelerinaj la marile mănăstiri din zonă

Principale trăsături ale turismului rural religios curent:

este efectuat pentru îndeplinirea „îndatoririlor" religioase specifice

în general, nu duce la înnoptări decât în cazul marilor mănăstiri și în
interiorul structurilor acestora

are un puternic caracter personal

cheltuielile cu alte servicii turistice sunt ocazionale

deplasarea se face cel mai adesea în grupuri restrânse și cu mijloace

proprii de transport

b. Turism rural religios excepțional ocazionat de pelerinaj în perioada sărbătoririi marilor evenimente religioase specifice se poate grapa pe următoarele evenimente generatoare:

Pelerinaj la biserici ale satelor învecinate

Pelerinaj la schituri și mănăstiri de mai mică importantă apropiate de
localitățile rurale

Pelerinaj la marile mănăstiri din zonă

Turismului rural religios excepțional prezintă următoarele caracteristici:

este generat de marile evenimente religioase specifice

capătă caracter de fenomen de masa în cazul pelerinajului la marile
mănăstiri

generează înnoptări;

în cazul pelerinajului la bisericile localităților acesta coincide și cu
vizitarea rudelor

generează cheltuieli și cu alte servicii turistice sau complementare

deplasarea se realizează în cea mai mare măsură cu mijloace de
transport în comun

grupurile care efectuează deplasarea sunt mai mari

reclamă pregătiri speciale din partea organizatorilor

poate fi delimitat în timp și spațiu, ceea ce permite anticiparea,
prognozarea și pregătirea lui, element importat pentru organizatori

Este necesar a se reține și clasifica faptul că religia este strâns legată și de alți factori precum naționalitatea, educația, veniturile etc. Cercetarea turismului rural religios, ca și a oricărui alt domeniu în care religia are un impact deosebit, rămâne o provocare pentru mult timp.

În prezent Europa se confruntă cu numeroase probleme, dintre care pot fi enumerate doar câteva legate de aria turismului rural: asigurarea unei dezvoltări regionale armonioase, dificultatea de realizare a echilibrului între dezvoltarea economică și protecția mediului, elaborarea unei politici rurale care să depășească cadrul politicii agricole și care să cuprindă toate problemele zonelor rurale etc.

Prin urmare, actuala etapă, agricultura nu se poate limita numai la asigurarea alimentației unei populații din ce în ce mai numeroase și urbanizate, ci trebuie să contribuie la întreținerea unui mediu rural, care reprezintă un suport indispensabil pentru turismul rural. Astfel, se poate afirma că nu există rural fără agricultură și nici turism durabil într-un mediu degradat.

Turismul rural este un fenomen nou și vechi în același timp. Interesul pentru refacerea în mediul rural a început să crească începând cu secolul al XIX-lea, ca un răspuns la stresul datorat urbanismului și industrializării tot mai mari. Important este că turismul rural din epoca noastră este diferit dacă ne referim numai la numărul de turiști implicați care a crescut semnificativ și turismul care s-a dezvoltat în toate tipurile de localități rurale, fără a fi limitat la arii de o excepțională frumusețe.

Deși pare simplu să fie definită noțiunea de turism rural, ca turism ce se desfășoară în mediul rural, definiția nu include complexitatea acestei activități și diferitele forme și sensuri dezvoltate în diferite țări.

Conform unei tradiții mai largi, “turismul rural include o serie de activități, servicii, amenajări oferite de fermieri, țărani și locuitori din mediul rural, pentru a atrage turiști în zona lor, fapt ce generează venituri suplimentare pentru afacerile lor”.

Conform acestui concept mai larg, turismul rural cuprinde nu doar turismul la ferme sau agroturismul, ci și actvitățile privind vacanțele în natură, excursii în zonele rurale, precum și turismul rezidențial, în care serviciile includ, pe lângă cazare, evenimente sociale, festivități, recreere în aer liber, producerea și vânzarea de produse manufacturate și a produselor agricole etc.

Termenul de turism rural are înțelesuri variate acestea de multe ori fiind în funcție de teritoriul național.

În Finlanda, de exemplu, înseamnă, de obicei, închirierea unor cabane sau oferirea de servicii în mediul rural, tip hrană sau transport.

În Ungaria este utilizat termenul de “turism la sat”, indicând că singurele activități și servicii oferite în sate sunt incluse în acest tip de turism, respectiv: cazare la prețuri mici, implicarea în activități agricole sau în alte tipuri de activități locale.

În Slovenia cea mai importantă formă de turism rural este turismul la ferme al diferitelor familii, unde oaspeții locuiesc fie cu familia de fermieri, fie în case de oaspeți, dar vizitează ferma pentru a lua masa sau pentru a explora curtea fermei.

În Olanda turismul rural înseamnă, în special, camparea la ferme, unde majoritatea serviciilor oferite sunt legate de rute, cum ar fi: ciclismul, plimbări cu caii.

În Grecia turism rural înseamnă cazare în camere mobilate în stil tradițional, cu mic dejun tradițional – de multe ori preparat din produse realizate în casă.

În marea majoritate a țărilor activitățile complementare – constând în restaurante, facilități de recreere, organizarea de activități culturale și de divertisment în spațiul național – sunt abia la început.

Cu toate acestea, turismul rural este una din principalele priorități ale dezvoltării turismului în multe țări europene. România nu face excepție: turismul, în general, ce include și pe cel rural este una din ramurile de importanță ale economiei naționale, ce își propune dezvoltarea turismului în mediul rural în strânsă corelație cu economia locală, existând o strânsă legătură între turism și celelalte ramuri ale economiei locale și în mod special cu agricultura.

Privit din acest punct de vedere, turismul rural este o formă particulară de turism, mai complexă, cuprinzând atât activitatea turistică propriu-zisă (cazare, pensiune, circulație turistică, derularea programelor, prestarea serviciilor de bază și suplimentare), cât și activitatea economică, de regulă agricolă, practicată de gazdele turiștilor (activități productive de prelucrare a produselor agricole în gospodărie și de comercializare a acestora către turiști sau prin rețele comerciale), precum și modul de petrecere a timpului liber.

De aici se poate deduce că turismul rural este privit, în general, ca incluzând o gamă largă de elemente referitoare la cazare, activități, evenimente, sporturi, odihnă și recreere, cură de aer, instrucție și educație, tratament balnear etc., toate acestea dezvoltate într-o zonă caracterizată ca fiind rurală. Prin urmare este vorba de un concept ce include toate activitățile turistice desfășurate în ariile extraurbane. Așadar, acest concept de “rural” nu are aceeași semnificație în toate țările Europei.

Principala consecință a acestui aspect apare în conexiune cu încercarea de a măsura, de exemplu, impactul social și economic al dezvoltării turismului în zonele rurale. Absența oricărui acord pe plan european asupra conceptului de “regiune rurală”, face dificilă orice comparație cu diferite țări.

În legătură cu această problemă, Lane Bernard, președinte al Universității de Planificare a Dezvoltării Turismului Rural din Bristol, Anglia, afirma:

“Prezintă oare turismul rural caracteristici speciale, intrinseci sau este vorba pur și simplu de turism localizat în mediul rural? Care sunt caracteristicile pe care trebuie să le aibă turismul rural pentru a fi cu adevărat rural?”

În lista obiectivelor sunt incluse: contactul cu natura, absența aglomerărilor urbane, liniștea și un mediu nemecanizat, contactul personal, direct, în opoziție cu anonimatul urban, un sens al continuității și stabilității, al unei istorii vechi și vii, posibilitatea cunoașterii profunde a unei zone și a oamenilor acelor locuri. Controlul local și păstrarea identității proprii sunt de asemenea, caracteristicile unui turism rural original.

Turismul rural este de fapt un fenomen de dată recentă. De mult timp – chiar decenii pentru multe țări europene – se practică fie spontan, fie organizat, activități turistice la țară. Ceea ce este nou, însă, se referă la dimensiunea fenomenului în spațiul rural. Această expansiune este determinată de existența a două motivații pentru turismul rural: pe de o parte este vorba de relansarea și dezvoltarea domeniului rural, iar pe de altă parte, de o formă de turism alternativă la turismul de masă tradițional (clasic).

Pentru acest motiv, regiunile rurale ale Europei, în mod succesiv, își înscriu, pe viitor, turismul în politicile de dezvoltare locală.

În ansamblul economiei globale a turismului, turismul rural se definește ca fiind valorificarea turistică ( Glăvan, V., 1996, 1999 ):

• a spațiilor rustice, a resurselor naturale, a patrimoniului cultural, a imobilelor rurale, a tradițiilor sătești, a produselor agricole;

• prin intermediul unor produse de marcă (consacrate), ilustrative ale identității regionale, care să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentație, activități recreative, divertisment și diverse servicii;

• în scopul unei dezvoltări locale durabile și a unui răspuns adecvat la nevoile de recreere din societatea modernă, într-o nouă viziune socială oraș-sat.

Deși acționează în spațiul rural, agroturismul și turismul rural sunt două concepte, care pentru unii autori reprezintă același lucru, iar pentru alții sunt două noțiuni diferite.

Practica arată că aceste categorii se identifică până la un anumit nivel, au un numitor comun, care scoate în evidență elementele de identitate, de incluziune, cât și elementele diferite, care le conduc la departajare, la diferențiere.

Privit în ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalități de cazare, de activități, evenimente, festivități, sporturi și distracții, toate desfășurându-se într-un mediu tipic rural. Cu toate acestea, o definiție cât mai exactă a termenului de turism rural și care să fie utilizată în mod unitar pe tot continentul european, se confruntă cu numeroase probleme specifice.

“Turismul rural este un concept care include toate activitățile turistice care se desfășoară în mediul rural”.

În mod sintetic ( Tacu A. P., Glăvaan, V., 1999 ) turismul rural poate fi considerată forma de turism ce are ca destinație mediul rural, folosind ca structuri de primire turistică gospodăriile și fermele agroturistice.

O alternativă la definiția de mai sus, de asemenea, eludează aspectul geografic, cum ar fi:

“Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată și condusă de populația locală și care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural și uman”.

Această definiție, considerată mai cuprinzătoare și care poate fi majoritar acceptată, pune în evidență turismul rural față de activitatea turistică ce se desfășoară în zonele de litoral, în cele urbane sau în cele destinate sporturilor de iarnă, locuri în care în mod constant, turiștii înșiși, precum și natura activității lor, exclud orice relații semnificative cu populația locală ce constituie mediul ambiant uman.

În lipsa unei alte definiții adecvate a turismului rural, agreată pe teritoriul Uniunii Europene și în afara acesteia, termenul îndeobște folosit este acela de “turism verde”, culoare-simbol, având sensul de a distinge această formă de turism de celelalte, cum sunt: “turismul alb” (sporturile de iarnă), “turismul albastru” (vacanțele la mare) și așa-numitul “turism al luminilor” (turismul urban). În acest fel, “turismul verde” poate fi definit ca o activitate turistică practicată atât în zonele rurale și în acele locuri de litoral unde turismul specific nu este prea dezvoltat, cât și în zonele de dealuri și montane, care nu au o destinație specială privind practicarea sporturilor de iarnă, precum și în alte spații rurale. În toate aceste areale, “turismul verde” vine în întâmpinarea dorințelor vizitatorilor de a se integra ei înșiși mediului ambiant, natural și uman, precum și în implicarea directă a populației locale în prestarea de servicii către turiști.

Așadar, turismul rural este o formă de turism practicată în mediul rural, care folosește (ca structură de primire turistică) gospodăria agroturistică cu toate facilitățile ei. Ca atare în această formă de turism

se desfășoară în mediul rural, valorificând resursele turistice locale (naturale, culturale și umane), ca și dotările și echipamentele turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice. Utilizează diverse spații de cazare: hanuri și hoteluri rurale, adăposturi, sate de vacanță etc. și îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg de motivații: de tranzit sau itinerant, cu valențe cultural-cognitive etc.

Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradițional, clasic, desfășurat în stațiuni și centre turistice, precum și la oferta turistică “standard” – de tip industrial.

Agroturismul este o formă a turismului rural practicată în mediul rural care folosește ( ca structură de primire turistică ) gospodăria agroturistică cu toate facilitățile ei . C atare în această formă de turism utilizează pentru cazare și servirea mesei numai în pensiunile turistice și fermele agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat și pitoresc, de atracțiile naturale și de valorile cultural-istorice, de tradițiile și obiceiurile prezente în mediul rural. Reprezintă cea mai eficientă cale de valorificare a resurselor locale existente în mediul rural.

Agroturismul este considerat un concept mai restrâns, care face referire la diferitele forme de turism legate de activitățile agricole și/sau de amenajările agricole ( Glăvan, V., 1996 ). Această formă particulară a turismului rural este organizată de fermieri, de obicei ca o activitate secundară, agricultura rămânând principala ocupație și sursă de venit. Uneori se face distincție și între agroturism și turismul la fermă, care se referă la folosirea fostelor gospodării țărănești ca structuri de primire, ce pot fi închiriate turiștilor sau amenajate ca și cluburi de sănătate.

În concluzie, sfera de turism rural include activitățile de agroturism sau de turism la fermă. Turismul rural privește toate formele de turism practicate în spațiul rural, fiind vorba aici de activități în aer liber (echitație, pescuit, vânătoare, plimbări pe jos sau cu bicicleta, termalism, turism de sănătate), turism de cunoaștere (biserici, cetăți, diferite vestigii istorice), de descoperire a mediului natural (flora, fauna), de cunoaștere și înțelegere a culturii locale (folclor, tradiții populare), turism gastronomic etc.

Spațiul rural, prin componentele sale, satisface o paletă largă de motivații: odihnă și recreere, cunoaștere, cultură, practicarea sportului, cură de aer sau balneară, vânătoare și pescuit, oferind agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităților de loisir.

În literatura de specialitate, română și din străinătate, prin utilizarea noțiunii de agroturism, se exprimă mai bine sfera de cuprindere, adică o activitate economică complementară agriculturii într-o localitate rurală.

Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu potențialul său agricol, turistic, uman și tehnico-economic.

Se poate arăta că agroturismul prezintă unele trăsături ce-l diferențiază de turismul tradițional, standard și anume ( Leescu, S., 2002 , Glăvan, V., 2001 ):

• consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esențiale sunt: calitatea pensiunii și serviciilor de primire la fermieri, cunoașterea mediului natural, uman și cultural, precum și originalitatea produselor turistice;

• oferta turistică este autentică, diferențiată, multiplă în diversitatea sa, organizată și condusă de fermieri, deci de oamenii satului;

• este o activitate economică complementară exploatației agricole și nu o alternativă sau o substituție a acesteia;

• oferă populației cu venituri reduse posibilitatea de odihnă și reconfortare, de petrecere a timpului liber din vacanțe sau weekend-uri în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative și cu o ospitalitate specifică;

• nu necesită investiții foarte mari pentru amenajări de infrastructură și supra-structură turistică sau pentru alte dotări de profil;

• se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din stațiunile balneare sau montane;

• este un turism în care specificul ofertei este diversificată și de mare diseminare în spațiu; astfel, aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural și celui construit, dar … atenție – și aici trebuie să se țină seama de un anumit “prag ecologic” și “prag fizic”. Pentru ca această trăsătură să se înscrie complet în conceptul de ecoturism, trebuie avută în vedere “capacitatea de primire” a satului și a arealului limitrof, mai ales în condițiile unui se-jur în lunile de vară (dotări, amenajări, servicii conexe, raportul cu populația autohtonă etc.);

• nu este compatibil cu turismul de masă.

Totodată este necesar ca agroturismul să devină o componentă a ecoturismului și ca atare, cele 10 principii pentru dezvoltarea durabilă a turismului, se pot aplica și în acest caz. Aceste principii pot fi delimitate astfel ( Glăvan, V., 2001 ):

• folosirea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, conservare, protejare);

• reducerea supraconsumului și a risipei de resurse turistice;

• menținerea diversității naturale, culturale și sociale a spațiului rural;

• integrarea agroturismului în planificarea și strategia de dezvoltare națională, regională și mai ales, locală (dezvoltarea ofertei, promovare și organizare, precum și dezvoltarea infrastructurii generale și tehnico-edilitare); de aici concluzia că prin marketingul agroturistic se influențează integrarea activităților agroturistice în dezvoltarea spațiului rural;

• sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a comunității, dar și în protejarea naturii și a valorilor culturale (efectul multiplicator al agroturismului);

• implicarea comunităților locale în sectorul turistic, prin sprijinirea grupurilor de inițiativă, pentru dezvoltarea și promovarea ofertei turistice locale, pentru protejarea mediului înconjurător și a bunurilor culturale, de aici și rolul organizațiilor locale, ale prestatorilor de servicii turistice, în cazul nostru, Asociația Sătească de Turism Rural;

• consultarea specialiștilor și a publicului în dezvoltarea agroturismului și a economiei locale, pentru a se evita conflictele de interese între politica guvernamentală, regională și cea locală;

• dezvoltarea durabilă a agroturismului trebuie susținută prin pregătirea profesională, calificare, perfecționare, formarea formatorilor din rândul localnicilor, pregătirea civică, sociologică adecvată;

• promovarea marketingului în agroturism;

• cercetarea și monitorizarea activității de turism și a acțiunilor de protejare și conservare a mediului înconjurător, precum și a resurselor turistice.

Din cele prezentate rezultă că agroturismul poate fi numai o componentă a turismului rural, dar cu cele mai mici implicații în valorificarea resurselor turistice locale și în ridicarea nivelului de viață al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localității rurale și a comunității, în general și nu în ultimul rând, în protejarea și conservarea mediului natural și construit, în contextul unei activități economice pe principii ecologice.

În mod sintetic din cele redate anterior rezultă că (prelucrat după Buciuman, E., 1999), turismul rural și agroturismul, reprezintă, în primul rând, activități umane, integrându-se astfel în conceptul cel mai larg cu care operează științele economice și sociale. Având în vedere că activitățile umane sunt diferite, după natura lor, după obiectul, scopul, mijloacele si resursele folosite în cadrul acestei activități, turismul și implicit formele sale menționate mai sus fac parte din categoria activităților economice efectuate de colectivitatea umană, activități care au ca scop producerea bunurilor materiale si a serviciilor necesare societății. Dacă ne referim la aceste două feluri de rezultate ale activității economice, turismul se încadrează în clasa serviciilor.

Din cele prezentate rezultă, că între turismul rural și agroturism există o relație de la întreg la parte, agroturismul fiind una dintre componentele turismului rural. Agroturismul însă, practicându-se cu precădere în zonele cu vocație agricolă diversificată, în cele relativ izolate și izolate, care impun asigurarea celor necesare traiului prin forțe proprii sau acolo unde este o specializare adâncă, creează poziții de monopol privind producția anumitor produse alimentare apreciate și solicitate (regiunile pomiviticole, satele păstorești, delta ori alte zone piscicole ș.a.).

Cultura este inclusă în mod indirect în mix-ul produsului agroturistic, datorită posibilităților de cunoaștere pe care acesta le oferă. Se fac referiri la cunoștințele generale de geografie, istorie, folclor, la tradițiile și obiceiurile cu care turiștii vor veni în contact, de asemenea la schimbul de informații privind preparatele și produsele indigene, la meșteșugurile și instalațiile pe care vor putea să le admire “la sursă”. Din acest punct de vedere și nu numai, agroturismul se poate constitui și într-un act de cultură.

Conceptul de agroturism (după Buciuman, E., 1999) în contextul acestei lucrări se circumscrie la nivelul gospodăriei, a fermei sau a exploatației agricole. El constă deci în organizarea activităților de primire a turiștilor si a tuturor serviciilor turistice la nivelul unității agricole. Din această cauză, în general, agroturismul este considerat adesea ca o activitate complementară agricolă integrată în mod organic în economia exploatației agricole. Dacă conceptul de turism rural privește, așa cum s-a arătat, organizarea activității turistice în cadrul comunității rurale, a unei zone, a unei regiuni, microregiuni sau bazin din mediul rural, agroturismul tratează fenomenul turistic doar în interiorul exploatației agricole. Desigur, între cele două concepte există o strânsă legătură pe multiple planuri, astfel (Buciuman, E., 1999):

(1). agroturismul este plasat spațial în mediul rural, prin urmare se integrează pe de-a'ntregul în turismul rural. De aici decurge sfera de cuprindere mai largă a conceptului de turism rural decât cea a conceptului de agroturism a cărui sferă este mai restrânsă;

(2). ambele concepte privesc o formă de turism care se deosebește fundamental de turismul clasic, comercial bazat, în principal, pe hotel și restaurant: turistul care vine în lumea rurală (localitate sau exploatație agricolă) intră în mod direct în contact cu această lume, cu valorile ei materiale, culturale, naturale, economice, sociale, etc.; turismul rural și agroturismul nu sunt numai o alternativă turistică ci și un factor esențial de dezvoltare economică a mediului rural în ansamblu și a exploatațiilor agricole în mod special;

(3). activitățile de turism rural și agroturism se împletesc, se completează si se susțin reciproc, constituind un domeniu ce trebuie organizat în mod specific ținând seama de specificitatea sa geografică, economică, socială, etc., de specificitatea produselor sale și de rolul pe care acestea trebuie să-l joace în dezvoltarea mediului rural.

Agroturismul este o îmbinare a activităților agricole cu serviciile turistice în interiorul exploatației agricole, care poate constitui "…o soluție complementară, de sprijinire directă a dezvoltării agriculturii, cu efecte pozitive atât de natură economică, cât și socială".

1.5 Caracteristici ale turismului rural

și orizontul său de dezvoltare

1.5.1 Aspecte actuale ale turismului rural românesc

Referitor la situația actuală a turismului rural din România se poate arăta că aceasta poate fi analizată numai prin cunoașterea unei evoluții anterioare. Structura principalelor aspecte referitoare la această preoblemă poate fi redată astfel Stoian, M., 1996, Bran Florina, 1997 ):

• Un prim aspect este acela că turismul rural reprezintă una din primele forme de manifestare a turismului în România. Astfel, o incursiune în timp, pentru a vedea cum s-au succedat formele de practicare a turismului, ar evidenția faptul că turismul rural a fost practicat, alături de drumeție, turismul nautic și turismul hipic, încă din cele mai vechi timpuri.

• Un alt aspect constă în caracterul spontan și uneori, periodic, care s-a menținut de milenii, până la jumătatea secolului XX; vizitele la rude și prieteni din localitățile apropiate, ocazionate de diferite momente din viața comunităților, cum au fost: nunți, cumetrii, căsătorii, botezuri, apoi participările la unele manifestări tradiționale anuale (nedei, urcatul și coborâtul animalelor la munte), la bâlciuri și iarmaroace (săptămânale, lunare și anuale), la hramurile unor biserici, schituri și mănăstiri etc., care au constituit tot atâtea acte turistice. Aceste tipuri de manifestări s-au perpetuat până în zilele noastre, păstrându-se nealterată forța lor de atracție, chiar dacă astăzi există oferte înlocuitoarea timpului liber mult mai numeroase (TV, discoteci etc.).

• În evoluția sa istorică, turismul rural a avut perioade de ascensiune, de cădere, dar niciodată de dispariție. Asistăm azi la un nou avânt – dintre cele mai mari – al turismului rural, generator de speranță. Motivații dintre cele mai diverse îi determină azi pe unii turiști să aleagă pensiunea rurală în locul altor destinații. Dintre acestea se pot enumera doar câteva: dorința de libertate, de mișcare, creată de spațiile deschise ale ruralului și de lipsa unor programe rigide pe zile, ore și obiective; condițiile de preț și de structură ale meniurilor alimentare; calitatea elementului uman local, dispus încă a oferi unele elemente componente ale produsului turistic în mod gratuit sau aproape gratuit; specificul local tradițional și nu în ultimul rând, dorința de a intra în intimitatea vieții rurale, descrise cu multă încântare de numeroși poeți și scriitori.

• În mod obligatoriu, atunci când vorbim despre turismul rural, trebuie neapărat să-l asociem cu “satul turistic”, de care nu poate fi rupt. Dispersia în teritoriu a turiștilor se face în funcție de tipologia satelor turistice. Astfel, pot exista sate turistice istorice, care posedă în arealul lor interesante și atractive monumente istorice; apoi sate cu bogate tradiții etno-folclorice și de arhitectură populară – deci sate folclorice – sau sate cu monumente ale naturii, sate viticole, sate piscicole etc.

• Turismul rural actual este o prezență activă pentru peste 207 localități și în peste 1075 de gospodării, în special din zona montană și premontană a României, dar nu numai. Astfel, în special pentru lunile iulie-august și în mai mică măsură în sezonul de iarnă, multe din satele noastre primesc turiști, care sosesc aici pentru a petrece timpul liber.

• Prin specificul său de turism estival, turismul rural trebuie privit ca o modalitate de absorbție a surplusului de turiști, din anumite perioade, ale unor renumite stațiuni turistice sau acela al marilor aglomerări urbane. Sunt frecvente situațiile în care unii turiști au ajuns sau ajung în mediul rural, ca urmare a imposibilității de a-și găsi locuri convenabile de odihnă în stațiuni cunoscute, iar numărul acestora nu este de neglijat.

• În mod practic, activitatea de turism rural este una complexă, aflată în conexiune directă cu celelalte activități locale. În mod absolut nici o localitate rurală turismul nu poate fi disociat de viața economică, socială și culturală a colectivității, în mediul căreia se manifestă.

• Turismul rural se înscrie ca factor de determinare a dezvoltării unor activități conexe, cu efecte pe linia veniturilor pentru multe alte familii, decât acelea care dispun de pensiunea turistică. Fără a încerca o detaliere, de altfel pe care ar merita-o, totuși, “efectul multiplicator” al turismului, reprezintă unul din factorii foarte importanți, ce caracterizează efectele în lanț ce se produc. În măsura în care efectele pozitive sunt stimulate și ajustate în dezvoltarea lor, iar cele negative sunt controlate și diminuate, atunci poate fi găsită o ecuație a echilibrului, care își poate aduce contribuția la o dezvoltare durabilă a turismului rural (figura 1.1 și figura 1.2).

• Experiența acumulată până în prezent a demonstrat faptul că turismul rural se înscrie în categoria factorilor de dezvoltare, de dinamizare, de absorbție și de conectare a energiilor spre realizarea unor obiective de interes social (înfrumusețarea localităților, asfaltarea aleilor și a străzilor, introducerea canalizării etc.).

• De asemenea, turismul rural contribuie la modificarea structurii sociale a satelor, aceasta ca urmare directă a modificării structurii activităților economice. Apar, astfel, diferențieri de ordin economic între familii, care se pot accentua foarte mult.

• Turismul rural are la bază și ca scop final o anumită eficiență economică, dar nu la nivelul prognozat de cei supraoptimiști, care nu țin seama de caracterul sezonier și complementar al acestei activități pentru gospodăria țărănească. Turismul rural nu trebuie privit ca un sistem închis, în care tot ce are nevoie turistul și i se oferă, se produce fie în gospodăria proprietarului pensiunii sau numai în localitatea respectivă. Intrările din exteriorul gospodăriei și a localității pentru susținerea turismului sunt foarte mari și aceste intrări implică ieșiri de bani pentru procurarea bunurilor de care are nevoie turistul (produse alimentare, materiale etc.). tocmai pentru aceasta este necesară întocmirea de balanțe care să evidențieze cu exactitate valoarea intrărilor și a ieșirilor pentru activitățile turistice care, ar putea pune într-o nouă concepție eficiența economică a turismului rural.

• În final s-ar putea ajunge la o concluzie, cu următoarea formulare: “Turismul rural și în general, întreaga activitate de turism, înseamnă multă muncă, multă energie consumată, multă pasiune și mai puțini bani rezultați”.

• Totodată turismul rural reprezintă, în egală măsură, un factor creator de noi profesii pentru viața rurală (recepționer, bucătar, ospătar, ghid, fochist, manager etc.), deci se înscrie în categoria activităților creatoare de locuri de muncă, ceea ce nu este puțin. Aceasta cu atât mai mult cu cât problema locurilor de muncă este atât de acută pentru actuala etapă în România.

• Este de reținut rolul pe care activitățile de turism rural – sub presiunea turiștilor – îl constituie ca factor de promovare a culturii materiale locale, cât și a celei spirituale.

Figura 1.1

REALITĂȚI ALE TURISMULUI RURAL

CU EFECTE NEGATIVE

Figura 1.2

REALITĂȚI ALE TURISMULUI RURAL

CU EFECTE POZITIVE

1.5.2 Influențe ale dezvoltării turismului rural

și eficiența economico-socială

Apărut cu mult timp în urmă, turismul rural a fost supus influenței tuturor factorilor și tuturor epocilor de dezvoltare economico-sociale, dar prin intermediul unor motivații care s-au semnalat chiar de la apariția acestuia. În literatura de specialitate (după F. Moinet, citat de Buciuman, E., 1999), motivațiile apariției și dezvoltării turismului rural ar putea fi formulate astfel:

(1). Turismul rural constituie un context particular ce corespunde nevoii citadinilor de a-si regăsi rădăcinile lor.

Dificultățile economice și sociale legate de criza economică apasă asupra puterii de cumpărare si creează un climat de cotidian, de plictiseală pentru orașele suprapopulate care generează o angoasă difuză. Aceasta și pentru motivul că însăși condițiile de viață ale unui număr important de locuitori sunt mai mult sau mai puțin stresante. Sfârșiturile de săptămână, vacanțele, călătoriile sunt tot atâtea
ocazii de a scăpa de acestea și de a se regăsi pe sine, chiar si numai parțial,
printr-un contact cu o natură protejată si un mediu rural încă încărcat de
valori tradiționale. Pe de altă parte, evoluția valorilor sociale și difuzarea
modelelor individualiste diminuează fundamentele turismului de masă în profitul unui turism de descoperire si de calitate. Insecuritatea internațională este de asemenea un factor care incită numeroase persoane la a-și descoperi si
redescoperi țara lor. Consecința acestor evoluții sau a acestor tendințe este
că turismul verde se dezvoltă. Bogăția turistică a mediului rural, peisajele
sale si efortul important făcut de către ansamblul sectorului pentru a oferi
găzduire de calitate și animații variate, adăugate la căldura si calitatea
ospitalității "țărănești" fac ca mediul rural să redevină o destinație
atractivă.

(2). Un pericol de desertificare. Paralel, zone întregi ale teritoriului național sunt amenințate de desertificare. Aproape jumătate din teritoriul Franței se află într-o stare de regres: îmbătrânirea populației, dispariția sau descalificarea mâinii de lucru. calificate, diminuarea numărului de agricultori, declinul economic… Încă si mai rău, o pătrime din teritoriu își vede populația scăzând sub 20 de locuitori pe kmp, densitate sub care echilibrele sociale sunt dificil de menținut. Aceste regiuni sunt supuse unei dezangajări progresive a serviciilor publice și dispariției serviciilor private. Dacă evoluțiile actuale se continuă, peisajele fasonate de generații întregi de rurali nu vor mai putea fi întreținute în timp ce aceste regiuni figurează printre cele mai apreciate de turiști.

(3). O agricultură în dificultate, în privința agriculturii, aceasta traversează o perioadă de adaptare extrem de restrictivă. Câștigurile de productivitate și de eficacitate aduse de tehnicile moderne au condus la o supraproducție în cea mai mare parte a activităților clasice care erau pilonii agriculturii. Au trebuit deci vândute surplusurile. Prețurile mondiale fiind foarte scăzute, Uniunea Europeană a susținut multă vreme.

În acest context de venituri în scădere, se impune diversificarea producțiilor si sunt numeroși cei care anvizajază noi activități. În anumite condiții, turismul rural este una dintre acestea, întreținerea mediului înconjurător și a peisajelor va putea fi o altă activitate și colectivitatea va decide într-o zi să finanțeze aceste servicii. Dar acestea nu vor fi, cel mai adesea, decât soluții de completare și pare a fi dificil să se evite, fără o voință politică foarte fermă, continuarea accelerată a reducerii numărului de agricultori.

(4). O logică de concurență. Spre deosebire de agricultura clasica, ale cărei debușee erau asigurate în mod cvazi sigur, fără ca producătorul să aibă a-și face griji în privința vânzării producției sale, activitățile comerciale care privesc turismul sunt supuse direct legii cererii si ofertei. Sectorul este concurențial dar reușita nu a fost obținută. Aceasta necesită o abordare particulară care ține cont, nu de structura de plecare sau de ceea ce poate să propună persoana care se lansează în această activitate ci de ceea ce dorește clientul potențial. Aceasta este o abordare de marketing. Ea este destul de ușor de înțeles în ceea ce privește principiile sale dar este dificil de aplicat în practică. Izolarea inevitabilă a agricultorilor în raport cu restul populației nu-i pregătește totdeauna pentru această ascultare atentă și fără prejudecăți a cererii. Ea este totuși una din cheile reușitei. De asemenea, abandonarea certitudinilor personale în ceea ce privește piața este un imperativ. Numai cunoașterea aprofundată a clientelei și al evoluției cererii cu ajutorul tehnicilor de măsurat și de analiză permite conservarea calității si competitivității. Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât gusturile evoluează repede. Cheile dezvoltării si reușitei turismului rural se află în articularea următoarelor elemente:

– nevoia citadinilor de a-si găsi echilibrul în sânul unui turism de calitate;

– necesitatea întreținerii acestui patrimoniu colectiv care este mediul rural;

Dezvoltarea turismului se impune, în spațiul rural, atât pe plan economic, cât și social. Astfel, turismul rural contribuie la viața economică a satului prin următoarele ( Ionașcu, Gh., 1995 ):

a.) perspectiva dezvoltării satului pe termen lung, în strânsă legătură cu agricultura, infrastructura, protecția mediului;

b.) posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri și locuri de muncă, care să determine o dezvoltare pe plan local;

c.) încurajarea activităților locale, cu precădere artizanatul, dar și a celor care pot determina dezvoltarea unui comerț specific și crearea de noi locuri de muncă;

d.) creșterea veniturilor locuitorilor din așezările rurale, generate prin valorificarea resurselor locale, produse agroalimentare ecologice pentru consumul turiștilor sau vânzarea către aceștia;

e.) creșterea calității vieții în mediul rural.

Fiind o activitate relativ nouă, turismul rural presupune existența unei multitudini de factori care influențează dezvoltarea lui, cu referire la cunoașterea limitelor sociale, economice și culturale ale acestuia, cunoașterea situației exacte a capacității și a disponibilității exploatațiilor agricole de a primi turiști în gospodăria lor, proiectarea modernizărilor ce trebuie aduse caselor și gospodăriilor, pentru a se asigura condiții civilizate tuturor turiștilor, crearea unor pensiuni model etc.

Turismul rural pare a fi un instrument potrivit pentru a revitaliza declinul zonelor rurale, dar și pentru perspectiva acestora prin păstrarea sau chiar crearea de noi locuri de muncă, diversitatea tot mai mare a meseriilor, un nivel favorabil din punct de vedere al rezultatelor financiare realizat de ferme alături de alte elemente cum sunt: conservarea peisajului, a naturii, menținerea tradițiilor prin retrăirea lor permanentă, tabloul este aproape complet.

Turismul rural oferă deseori condiții pentru dezvoltarea infrastructurii, care apoi contribuie la creșterea altor activități economice în zonele rurale. Un element benefic în dezvoltarea turismului rural poate fi considerat numărul crescând de oportunități pentru interacțiunea socială a localnicilor, care, deseori, duc o viață izolată în comunitățile lor agricole.

Pe lângă latura economică, turismul rural are un pronunțat caracter afectiv – el nu este o ofertă de serie, de consum; în acțiunea de dezvoltare și implementare durabilă a acestuia în țara noastră, trebuie pornit de la fond – tradiție și ambianță, care trebuie păstrate ca un capital de neînlocuit, dând valoare și savoare unui mod de petrecere a timpului liber.

Turismul rural reprezintă o activitate multifactorială, nu este numai un sejur la o fermă sau într-o casă țărănească, numai repaus, ci și cea mai bună sursă de sănătate și de terapie antistres. Turismul rural se adresează, în primul rând, oamenilor dinamici, celor care iubesc natura, iar turismul ecologic se adresează iubitorilor de sport, vânătoare și pescuit. Această formă de turism oferă individului, în principal, libertate și independență.

Privit într-o altă concepție, turismul rural, în forma sa pură, poate fi privit ca fiind acel tip de turism care întrunește următoarele caracteristici:

1) este localizat în regiune rurală;

2) este rural din punct de vedere funcțional, adică este construit pe trăsăturile caracteristice lumii rurale: mici întreprinderi, spații deschise, contact cu natura și lumea naturală, moșteniri culturale, societăți și practici tradiționale;

3) este rural ca scară, adică de dimensiuni reduse în termeni de clădiri, așezări, dar și fluxuri;

4) este tradițional în caracter;

5) este controlat local și dezvoltat pentru binele pe termen lung al comunității locale;

6) este variat, corespunzător complexității mediului rural.

1.6 Dezvoltarea durabilă pentru practicarea turismului în parcurile naționale și rezervațiile biosferei din România

1.6.1 Modul de realizare a turismului durabil în zonele naturale protejate.

Prin activitatea conjugată dintre UICN – Uniunea Internațională de Conservare a Naturii, WNF – Federația Mondială pentru Ocrotirea Naturii, PNABE – Federația Europeană a Parcurilor Naționale și Naturale, încă din anul 1991, s-a definit conceptul de turism durabil: “dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul și marketingul turistic, care să respecte integritatea naturală, socială și economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale și culturale și pentru generațiile viitoare”.

Pe termen lung, costurile financiare pentru susținerea unui turism durabil pot apărea ca ridicate, iar costurile ulterioare pentru refacerea ecologică sunt mult mai mari, iar de multe ori efectele negative asupra naturii pot fi ireversibile.

Turismul durabil are la bază o acțiune comună de parteneriat, între factorii chemați să ia principalele decizii privind realizarea acestui deziderat.

Planurile de acțiune comune, privind dezvoltarea durabilă a turismului în zone naturale protejate, presupun cunoașterea și rezolvarea următoarelor probleme ( Șchiopu, D., 1997, Bran Florina, 1997 ):

– stabilirea clară, de la început, a scopurilor de protecție pentru fiecare parc național în parte și inventarierea tuturor particularităților naturale și culturale, ce pot constitui baza potențialului turistic și analiza tuturor informațiilor obținute;

– asigurarea condițiilor de lucru în parteneriat și în echipe pluridisciplinare, cu o mai bună colaborare cu populația locală, cu organizațiile regionale și locale interesate de turism;

– identificarea tuturor valorilor și găsirea tuturor posibilităților ce pot sta la baza turismului durabil în zonele naturale protejate;

– aprecierea capacității de susținere a diferitelor areale, componente ale zonelor naturale protejate, pentru asigurarea calității la nivelul standardelor internaționale;

– urmărirea și analiza pieței interne și internaționale și a cerințelor turistice pentru diversificarea și dezvoltarea activităților turistice;

– acordarea unei consultanțe de specialitate, în sprijinirea agenților de turism sau economici, interesați în dezvoltarea de activități care să fie compatibile cu politica națională și locală de protecție a mediului;

– inițierea în zonele naturale protejate a unui nou produs turistic, pe baza amplificării rolului educațional, didactic și științific;

– aprecierea finală asupra tuturor aspectelor de impact, rezultat din propunerile și proiectele propuse a fi realizate;

– necesitatea unui management specific, astfel încât, în funcție de zonarea interioară a parcurilor naționale, să se aleagă acele activități turistice care să aibă ca tangentă interpretarea și educația;

– existența unui management adecvat dezvoltării sistemelor de transport durabile;

– expunerea completă a strategiei promoționale și de comunicare pentru promovarea ideii de zonă naturală protejată, în contextul realizării de noi produse turistice și a aplicării unui management tehnic adecvat;

– stabilirea programelor de monitorizare a informațiilor despre zonele naturale protejate, privind circulația turistică, consecințele și revizuirea periodică a planurilor de dezvoltare turistică, în vederea respectării standardelor de calitate a mediului;

– analiza gradului de exploatare a resurselor și cu luarea în considerație a cerințelor de protecție;

– realizarea condițiilor de transpunere în practică a planurilor de amenajare și valorificare economică complexă la nivel teritorial.

Actualmente, turismul practicat în parcurile naționale și rezervații ale biosferei, formă existentă în țările europene dezvoltate, nu întrunește atributele unui turism durabil.

Prezentarea principiilor care stau la baza proiectelor de amenajare și valorificare turistică a zonelor naturale protejate are un rol important și pentru amenajarea turistică a parcurilor naționale din România, aceasta mai ales pentru a se evita laturile negative prezente în alte țări, legate de exploatarea economică a acestora.

1.6.2 Recomandări generale pentru realizarea uni turism durabil

Păstrarea tuturor funcțiunilor turistice ale parcurilor naționale, ale rezervațiilor biosferei, trebuie să aibă la bază elaborarea unor planuri de dezvoltare turistică, care să nu se limiteze la aceste spații naturale și să se înscrie într-un context regional mai larg.

Acțiunile izolate de amenajări parțiale exclud realizarea unui turism durabil.

Toate dotările și echipamentele turistice ce se vor realiza într-un stil, la o scară, în deplină armonie cu mediul local, prin utilizarea unor materiale de construcții locale tradiționale.

Vor trebui dezvoltate mijloace de transport cât mai silențioase, non-poluare, prin utilizarea unor surse de energie alternative.

Se impun pentru viitor tipuri de vacanțe care cer cheltuieli energetice reduse și care să exploateze la minimum resursele existente și care să contribuie la conservarea și protecția mediului.

Pentru turiști, cât și pentru populația locală este important să se explice rolul și modul de punere în practică a turismului durabil și realizarea treptată a unui mod de viață compatibil cu normele internaționale de protecție a mediului, lucru deosebit de util pentru cerințele de dezvoltare a generațiilor viitoare.

Pentru respectarea acestor minime cerințe se cere o angajare politică și economică a tuturor factorilor interesați de dezvoltarea turismului, realizarea unui sprijin financiar real, deschiderea colaborărilor între organismele internaționale, cele naționale și locale.

Din aceste activități de parteneriat se pot elabora următoarele măsuri utile pentru realizarea unui turism durabil în zonele naturale protejate ( Ionașcu, Gh., 1995 ):

– acte și dispoziții legislative riguroase, privind consolidarea statutului juridic de funcționare a parcurilor naționale și rezervațiilor biosferei;

– realizarea unei Carte Europene de practicare a turismului durabil în interiorul și exteriorul zonelor naturale protejate;

– elaborarea unui Program de Acțiune Europeană pentru turismul durabil, care să includă punerea în practică a unor priorități-pilot, care să dovedească eficiența turistică și ecologică a acestui tip de turism.

1.6.3 Analiza avantajelor socio-economice ale dezvoltării

turismului în zonele naturale protejate

Pentru o bună desfășurare a unor activități turistice diversificate, se cere rezolvarea următoarelor probleme ( Rujanschi, V., 2002 ) :

• analize și propuneri privind dezvoltarea activităților și echipamentelor turistice;

• organizarea marketingului și industriei de turism în forme compatibile cu statutul de zone naturale protejate;

• planificarea echilibrată, potrivit capacităților de încărcare, asigurarea monitoringului;

• realizarea cadrului instituțional și legăturilor cu comunitățile locale.

Realizarea acestor deziderate asigură evidențierea și realizarea unor avantaje ce le pot oferi turismul în dezvoltarea economică regională și o gestionare exemplară a parcurilor naționale și rezervațiilor biosferei, care sunt parte integrantă din patrimoniul natural mondial.

Aceste avantaje pot fi exprimate prin prezentarea următoarelor aspecte:

– turismul creează în plan local o bună valorificare a potențialului natural și cultural și contribuie la creșterea locurilor de muncă, direct în sectorul turistic și în alte sectoare auxiliare de servicii și gestionare a resurselor locale;

– stimulează activități naționale rentabile (hotelărie, restaurante, rețea transport, activități artizanale, servicii ghizi etc.);

– diversifică economia locală, îndeosebi a zonelor rurale adiacente, mai ales acolo unde agricultura nu are posibilități de dezvoltare;

– stimulează economia rurală printr-o cerere suplimentară de produse agricole și aport de capital financiar;

– contribuie la ameliorarea infrastructurii locale în materie de transport, comunicații tehnico-edilitare, cu avantaje pentru populația locală;

– turismul încurajează utilizarea productivă a terenurilor slabe ca randament agricol, ceea ce permite păstrarea intactă a suprafețelor ocupate cu vegetație naturală;

– realizarea de echipamente și amenajări turistice adecvate pentru zonele naturale protejate, care pot fi utilizate atât de populația locală, cât și de turiștii interni și externi;

– ecoturismul practicat favorizează înțelegerea interculturală și comunicarea liberă între locuitori și turiști;

– activitățile turistice diversificate pot conduce la creșterea interesului pentru protecția mediului, convingând funcționarii locali, regionali și publicul, în general, despre importanța zonelor naturale protejate.

Punerea în practică a acestor deziderate socio-economice implică existența unor planuri guvernamentale și a unor eforturi considerabile pe plan local pentru sprijinirea populației locale, chemate să contribuie la dezvoltarea activităților turistice în zonele naturale protejate.

Practicarea unui sistem de facilități fiscale, a unui regim de concesionări ale multor servicii turistice, poate constitui baza de autofinanțare pentru zonele protejate și renunțarea treptată la resursele bugetare guvernamentale.

1.6.4 Analiza dezavantajelor și efectelor negative ale activităților turistice asupra parcurilor naționale și a rezervațiilor biosferei

În timp și spațiu, activitățile turistice pot avea și efecte nedorite, mai ales când nu se respectă capacitatea de încărcare ecologică și particularitățile ecologice ale fiecărui parc.

Se pot menționa câteva activități turistice cu influență negativă asupra peisajelor naturale din parcurile naționale și rezervații ale biosferei ( Șchiopu, D., 1997 ):

• acordarea unor facilități prea largi, lipsa cadrului legislativ și a reglementărilor de funcționare pot permite dezvoltarea unui turism “greu” și cu caracter de masă;

• un număr mare de turiști, prin circulație și zgomot, pot perturba viața florei și faunei naturale;

• existența unui număr mare de trasee și poteci, drumuri de circulație și acces și vizitarea în grupuri de peste 25-30 persoane, în areale sensibile din parcurile naționale, produc perturbări ale echilibrului ecologic;

• practicarea pe areale extinse a sporturilor de vară și iarnă și o prea mare diversificare a activităților sportive, pot conduce la distrugerea solurilor, florei, faunei;

• asigurarea condițiilor de lucru în parteneriat și în echipe pluridisciplinare, cu o mai bună colaborare cu populația locală, cu organizațiile regionale și locale interesate de turism;

• identificarea tuturor valorilor și găsirea tuturor posibilităților ce pot sta la baza turismului durabil în zone naturale protejate;

• aprecierea capacității de susținere a diferitelor areale componente ale zonelor naturale protejate, pentru a asigurarea calității mediului la nivelul standardelor internaționale;

• urmărirea și analiza pieței interne și internaționale și a cerințelor turistice pentru diversificarea și dezvoltarea activităților turistice;

• acordarea unei consultanțe de specialitate, în sprijinirea agenților de turism sau economici, interesați în dezvoltarea de activități, care să fie compatibile cu politica națională și locală de protecție a mediului;

• inițierea în zonele naturale protejate a unui nou produs turistic, pe baza amplificării rolului educațional, didactic și științific;

• aprecierea finală asupra tuturor aspectelor de impact, rezultate din propunerile și proiectele propuse a fi realizate;

• necesitatea unui management specific, astfel încât, în funcție de zonarea interioară a parcurilor naționale, să se aleagă acele activități turistice care să aibă tangență în interpretare și educație;

• existența unui management adecvat în circulația și dezvoltarea sistemelor de transport durabile;

• expunerea completă a strategiei promoționale și de comunicare pentru promovarea ideii de zonă naturală protejată, în contextul realizării de noi produse turistice și a aplicării unui nou management tehnic;

• stabilirea programelor de monitorizare a informațiilor despre zonele naturale protejate, privind circulația turistică, consecințele și revizuirea periodică a planurilor de dezvoltare turistică, în vederea respectării standardelor de calitate a mediului;

• reducerea la minimum a activităților recreative motorizate poate conduce la perturbări asupra ecosistemelor existente.

De aici se poate deduce că întreaga activitate turistică practicată în zonele naturale protejate, trebuie să aibă accepțiunea populației locale, care să sprijine satisfacerea cerințelor și nevoilor turiștilor și să înțeleagă că această activitate este în propriul lor interes.

Administrațiile locale și cele ale parcurilor naționale nu trebuie să încurajeze dezvoltarea turistică a acestor zone naturale protejate, doar pentru scopuri economice, deoarece o dorință excesivă de rentabilitate și exploatare, va conduce la degradări ireversibile, iar refacerea ecologică poate deveni extrem de costisitoare.

Din cele prezentate rezultă că toate aceste subforme de turism sunt expresia cea mai evidentă de dezvoltare a turismului în mediul rural, menite să pună în valoare lumea satului contemporan. Dar caracteristicile care stau la baza definirii turismului rural pot fi puse în evidență prin analiza în paralel a principalelor trăsături care individualizează turismul clasic, standardizat și pe cel rural (tabelul 1.1, prelucrat după Taacu, A. P., Glăvan V., 1999 ).

Tabelul 1.1

Diferențele dintre turismul standard și cel rural

Ca urmare a celor prezentate se poate afirma că turismul rural se sprijină pe toate atributele spațiului rural și că reprezintă o convergență a intereselor socio-economice existente în plan local determinând stabilitatea populației tinere și implicit viabilitatea comunităților rurale mai mari sau mai mici.

Se poate concluziona că o amenajare și o valorificare turistică adecvate și prudente, gestionarea eficace trebuie să constituie punctul forte pentru păstrarea integrității ecologice a parcurilor naționale și a rezervațiilor biosferei. Principiul director al dezvoltării turistice a zonelor protejate trebuie să fie acela de exploatare rațională a tuturor resurselor naturale, umane și culturale, într-un mod care asigură satisfacții deosebite turiștilor și posibilități de dezvoltare echilibrată a așezărilor rurale afectate.

CAPITOLUL II

ORGANIZAREA TURISMULUI RURAL (AGROTURISMULUI) ÎN ROMÂNIA ȘI CÂTEVA

ȚĂRI EUROPENE

Dezvoltarea turismului a cunoscut o rapiditate și continuitate pe plan intern, dar mai ales internațional. Forma de turism rural poate fi considerată unul din principalele evenimente social-politice ale secolului XX. Aceasta mai ales pentru motivul că implică componente politice, economice, sociale, cultural-educative etc., care se fac resimțite în toate ramurile economiei naționale. Dar, turismul rural trebuie urmărit și se dezvoltă numai în concordanță cu alte ramuri ale economiei naționale, dată fiind tocmai integrarea în evoluția economiei de piață. Întrucât prin turism se dezvoltă ideea de libertate, turistul alege deliberat itinerarul și durata sejurului.

Ținând seama de aceste considerente, în literatura de specialitate și pentru activitățile din domeniul turismului rural, au existat forme de evoluție încadrate în dezvoltarea economico-socială. Legat de această problemă, specific actualei etape, se poate constata că ”geopolitica mediului este marcată de «o nouă dezordine mondială», în care se simte lipsa unei conduceri ferme”.

2.1.Funcțiile spațiului rural definite de Carta Europeană a spațiului rural

Spațiul rural este definit prin intermediul mai multor criterii printre care principalele sunt (Niță I., ș.a., 2003) :

preponderența producției agricole (Franța);

ponderea populației agricole (SUA);

spațiile ce se găsesc în afara zonelor de mare diversitate (Germania);

gen de peisaj, teritoriu cultivat de om (Belgia).

Regiunile rurale ale Europei acoperă peste 80% din suprafața continentului și sunt locuite de circa jumătate din populația totală. Dezvoltarea multifuncțională și susținută a mediului rural, exploatarea durabilă a resurselor disponibile – având în vedere că cea mai mare parte a hranei Europei și importante resurse de materii prime provin din aceste zone- au impus adoptarea unui cod incluzând principiile directoare de dezvoltare rurală echilibrată și durabilă a agriculturii și spațiului rural european, respectiv a Cartei Europene a Spațiului Rural (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a însărcinat Comisia de agricultură să elaboreze Carta europeană în 1993, textul final fiind adoptat în aprilie 1996 ).

Sintetizându-se aceste coordonate recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (nr. 1296/1996) apreciează că spațiul rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă, care conține satele și orașele mici, în care majoritatea terenurilor este utilizată pentru agricultură, silvicultură și acvacultură, iar activitățile economice și culturale se referă la artizanat, servicii, mică industrie, activități de agrement etc.

Acest document , la care România a aderat fără reținere, trasează directivele în politica sectorială de promovare și dezvoltare rurală și în același timp, de protecție a patrimoniului rural natural , destinat vieții oamenilor. Este subliniată , totodată, necesitatea încurajării inițiativelor și măsurilor în vederea protecției spațiului rural și diversificării activităților rurale.

Potrivit normelor cuprinse în Cartă, dezvoltarea spațiului rural european trebuie să aibă ca punct de pornire funcțiile multiple pe care le îndeplinește :funcția economică, funcția ecologică și funcția socio-culturală, având la bază următoarele principii:

situarea omului și nevilor sale în centrul obiectivelor și deciziilor în programele de dezvoltare;

protejarea valorilor societății rurale, îndeosebi a vieții familiale , tradițiilor, integrării tinerilor în spiritul comunității;

dezvoltarea identităților comunităților , sporirea implicării și responsabilității în administrarea valorilor locale;

protejarea specificului, tradițiilor culturale și istorice ale spațiului rural, promovarea la nivel regional și național;

crearea de facilități în scopul diversificării relațiilor rural-urban, dezvoltarea tradițiilor și relațiilor culturale ale populației.

Funcția economică pe care o exercită spațiul rural urmărește garantarea unui sistem de producție agricolă, care să răspundă nevoilor alimentare ale populației, respectiv:

să asigure agricultorilor și familiilor lor un nivel corespunzător al veniturilor, comparativ cu cel al altor profesii liberale cu un nivel de responsabilitate comparabil, asigurând astfel o sursă de venit fundamentală pentru populația rurală;

să protejeze mediul înconjurător și să asigure regenerarea mijloacelor de producție pentru generațiile viitoare, în spiritul unei dezvoltări durabile.

Spațiul rural trebuie să producă materii prime reînnoibile, destinate industriei și producției de energie, să răspundă nevoilor întreprinderilor mici și mijlocii agricole, industriale, artizanale sau comerciale și de prestări servicii. Diversificarea activităților în majoritatea zonelor rurale urmăresc diversificarea industriilor mici nepoluante, a producției artizanale, acționând asupra infrastructurilor și procedurilor administrative și fiscale, stimularea și sprijinirea inițiativelor în domeniul turismului montan, în special a agroturismului, respectul față de mediul natural , economic și social.

Funcția ecologică în condițiile în care apărarea și îmbunătățirea calității mediului înconjurător a devenit scopul imperativ al umanității, precum și o îndatorire a fiecărui individ, capătă o importanță capitală. Această funcție urmărește:

să conserve resursele naturale ale vieții (solul, apa, aerul), care să fie valorificate într-o manieră judicioasă și durabilă;

să protejeze biotopurile și spațiile verzi, care au rol esențial în calitatea mediului înconjurător;

să întrețină și să protejeze peisajul natural ;

să conserve și să protejeze biodiversitatea , în special biodiversitatea genetică, diversitatea speciilor și cea a peisajelor naturale;

să asigure protecția animalelor sălbatice, prin instrumentele juridice necesare și în condiții ecologice adecvate.

Conștiente de pericolul iminent la care este supusă omenirea, statele europene trebuie să susțină aplicarea unor programe speciale , energetice , în vederea protecției mediului (prin mișcări ecologiste, revoluția verde, acțiuni de protest, biocot)

Întărirea funcției socio-culturale are în vedere ca fiecare țară să acționeze astfel încât spațiul său rural să asigure și să dezvolte activitățile socio-culturale , în special prin viața asociativă locală și prin dezvoltarea relațiilor între populația urbană și rurală, folosind pe larg tehnologiile moderne de informare.

De menționat că activitățile turismului rural sunt implantate în toate funcțiile menționate anterior și concomitent toate acestea se regăsesc într-o strânsă interacțiune și interdependență ( subaprecierea uneia se resfrânge asupra celeilalte ). Pentru acest motiv funcțiile respective considerate specifice sau în totalitaatea spațiului rural, sunt asamblate într-o formă multifuncțională.

Termenul de multifuncționalitate și pentru activitățile turistice din spațiul rural, generează o interpătrundere mai ales pe planul analizei economice, cu o tendință și semnificație în elaborarea unei multitudini de produse/servicii în cadrul acelorași activități. Astfel în tabelul 1, sunt redate în mod sintetic laturile specifice ale unei multifuncționalități agroturistice. Principalii parametrii au urmărit obiectivul politic, pricipiile de bază, operativitatea , beneficiarul prioritar și mecanismele principale de susținere internă. Acești parametrii au fost interpretați prin efectele ( de transpunere ) a cinci forme de multifuncționalitate agroturistică și anume: spațiu rural, ( la nivel național ), turistică rurală ( dualistă, considerată o formă între politico-social și economic ), teritorială ( la nivel local, regional ), agroturistică ( activități specifice proprii ), închisă. Pot fi surprinse laturile de cooperare și parteneriat, alături de ajutoarele directe și indirecte pentru ferma agroturistică. De aici rezultă necesitatea implementării unor studii și programe ( mai ales de finanțare ) în spațiul rural, care presupun existența unor strategii agroturistice de la nivel național la cel local. În cadrul strategiilor tendințele motivaționale în cunoașterea produsului agroturistic, trebuie materializate prin studii de fezabilitate. Aceste studii conform unor etape specifice proiectează, uneori chiar într-o formă structurală, diferitele forme de agroturism. În alcătuirea structurală a unui asemenea proiect se ține seama atât de multifunționalitatea agroturistică, cât și de orientările de perspectivă. Sunt încardate obiectivele, mijloacele și rezultatele scontate etc., pentru care este necesară descrierea implicațiilor dotărilor, a avantajelor rezultate dar și limitările determinate de posibilele diminuări ale cererii și ofertei, la care se pot adăuga repercursiunile socio-economice asupra zonei ( de exemplu refacerea financiară a producătorilor agricoli și a utilizării depline a forței de muncă ).

MULTIFUNCȚIONALITATEA AGROTURISMULUI ÎN RESTRUCTURAREA ECONOMICĂ DIN ROMÂNIA

Tabelul 1

Spațiul rural prin componentele sale satisface un evantai de motivații: odihna și recreere, cunoașterea, practicarea sporului, cură de aer sau balneară, vânătoare și pescuit, oferind agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităților de loisir.

Indiferent de regiunea geografică în care se află, de epocă, de sistemul economic și tradiții sau nivelul de dezvoltare a tehnicii, spațiul rural are câteva elemente fundamentale comune (Niță I., 2003):

spațiul agricol (terenul cultivat, pășunile și fânețele);

așezarea rurală, cu un mod de viață și tradiții specifice;

grupul uman, respectiv populația.

În practică se folosește un singur indicator pentru-a deosebi așezările rurale de cele urbane și anume numărul de locuitori/ km2. La nivelul OCDE sunt considerate așezări rurale acelea în care densitatea populației nu depășește 150 loc./km2, iar la nivelul Uniunii Europene așezările rurale au o densitate de până la 100 loc./km2. În țara noastră, la nivelul anului 1999 densitatea populației era de cea. 100 loc./km2 în regiunile N-E și S și între 60-80 loc./km2 în restul regiunilor.

Sub aspectul infrastructurii fizice și sociale, spațiul rural se distinge prin numeroase elemente, diferențiate atât de la o țară la alta, cât și de la o zonă la alta în cadrul aceleiași țări.

În România, așezările rurale dețin cca. 47% din fondul total de locuințe al țării, valoare ce depășește ponderea populației rurale din total, peste 95% din locuințe fiind proprietate privată. În acest context este necesară cunoașterea patrimoniului pentru cel aflat în viată.

În literatura de specialitate (Valery Patin citat de Buciumam, E., 1999), patrimoniul este reprezentat, din punct de vedere al persoanei aflate în vacanță, de un ansamblu de valori care creează capacitatea de atracție, care indică șase asemenea valori:

valoarea evenimențială;

valoarea de modernitate;

valoarea de notorietate;

valoarea de individualizare;

valoarea încărcăturii simbolice;

valoarea de participare.

Sensul acestor trăsături de valoare ale patrimoniului rural ar putea fi explicat astfel:

Evenimențialul: este important ca monumentul, situl sau manifestarea să facă să se vorbească despre ele, în special prin intermediul massmediei. Această amplificare atrage atenția, suscită interes, creează si întărește dorința de vizită.

Modernitatea: este firul Ariadnei de punere în valoare a patrimoniului. Turistul, străin de aceasta cultură, nu este sedus decât atunci când aceasta pune în lumină viața cotidiană, a trecutului ca si a prezentului, căci aceasta îi promite să și-o aproprie, să o înțeleagă și să-l atragă. Modernitatea este de asemenea ilustrată de elementele tehnice ale patrimoniului și de funcționalitatea acestora: restaurant, servicii alimentare si de cazare, dotări, etc.

– Notorietatea: se realizează prin intermediul massmediei si a publicității făcută de către organismele de promovare a turismului rural si care îl ajută pe turist să-si aleagă locul si modul de petrecere a vacanței sau a timpului liber.

Individualizarea: masificării formelor de consum îi corespund nevoile de individualizare legate de dorința de a exista si de a distinge. Mediul rural permite aceasta individualizare; turistul poate să fotografieze, poate să vadă lucruri unice sau cu totul aparte, să le atingă sau să le cumpere ca amintiri materiale pe care să le poată arăta anturajului său.

Încărcătura simbolică: înseamnă dimensiunile afective și emoționale pe care le vehiculează imaginea patrimoniului. Acestea pun în valoare elementele de natură estetică, artistică sau istorică; dar adesea, încărcătura simbolică este legată de alți factori de origine diferită: aventura, depășirea de sine, grandiosul, misterul sau secretul descoperirii.

Participarea: patrimoniul nu beneficiază de o exclusivitate. El se integrează ca un element de atracție turistică în sânul altor activități: drumeții, lectura peisajului, activități sportive, etc., conferindu-le acestora o identitate singulară. El participă la un ansamblu turistic și îl califică dar acesta nu este în sinea lui un produs turistic.

Concluzia care se desprinde este aceea că , spațiul rural al fiecărei țări trebuie să asigure dezvoltarea echilibrată și coexistența întregii populații , agricole și neagricole.

Pentru România , rolul acestui document este foarte important, ținând cont de elementele de dezechilibru și perturbațiile care pot apare în armonia și unitatea mediului rural, cu efecte negative pentru întreaga societate.

Conform acestor trăsături, agroturismul poate fi considerat un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu potențialul său agricol, silvic, turistic, uman și tehnico- economic și poate contribui la dezvoltarea spațiului rural.

Însăși trăsăturile sale îi conferă această calitate, și anume (Leescu, S., 2002):

consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esențiale sunt: calitatea pensiunii și serviciilor de primire la fermieri, cunoașterea mediului natural, uman și cultural, precum și originalitatea produselor turistice;

oferta turistică este autentică, diferențiată, multiplă în diversitatea sa, organizată și condusă de fermieri, deci de oamenii satului;

este o activitate economică complementară exploatației agricole și nu-o alternativă sau o substituție a acesteia;

oferă populației turistice cu venituri reduse posibilitatea de odihnă și reconfortare, de petrecere a timpului liber din vacanțe sau week-end-uri, în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural – educative și cu o ospitalitate
specifica;

nu necesită investiții foarte mari pentru amenajări de infrastructură și suprastructură turistică sau pentru alte dotări de profil;

se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din stațiunile balneare sau montane;

• este un turism "difuz" prin specificul ofertei sale diversificate și de mare diseminare în spațiu; astfel, aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural și al celui construit. Dar … atenție – și aici trebuie să se țină seama de un anumit “prag ecologic” și “prag fizic”. Pentru ca această trăsătură să se înscrie foarte bine în conceptul de ecoturism, trebuie avută în vedere “capacitatea de primire” a satului și a arealului limitrof, mai ales în condițiile unui turism de sejur, în lunile de vară (dotări, amenajări, servicii conexe, raportul cu populația autohtonă etc.);

• nu este compatibil cu turismul de masă care conduce la degradarea sau poluarea mediului înconjurător și a moștenirii cultural-istorice.

2.2 Evoluția și organizarea pe plan mondial a activităților de turism rural (agroturism)

Inițial, prin turism rural se înțelegea “cazarea la cetățean”, care a rămas simbolul și prima formă de primire a turiștilor la țară, deoarece imaginea săteanului sau fermierului sugerează și evocă, în același timp, ospitalitatea de care se bucură pelerinul sau turistul, aceasta reprezentând tocmai întâlnirea dintre locuitorul satului și turist.

Pentru activitățile agroturistice, Elveția a fost una dintre primele țări care, încă din anul 1884, prin exploatarea Alpilor Elvețieni, au denumit activitățile de turism rural “aventură turistică”. În această țară au fost din ce în ce mai multe zone asaltate de vizitatori, solicitând pentru cazare casele, pensiunile și hotelurile existente.

De-a lungul timpului, cuvintele au simbolizat acest tip de primire: “Bed & Breakfast”; în prezent, adoptarea acestor cuvinte depășește însăși arealul teritorial al țărilor în care au fost inventate.

Primele forme organizate ale turismului rural au fost marcate o dată cu apariția, în secolul XIX, a asociațiilor turistice: Clubul alpin englez (1875), Clubul alpin francez (1874), Touring Club – francez (1890). Acestea aveau ca obiectiv principal pregătirea și organizarea unor excursii în munți (mai ales în Munții Alpi), apelându-se și la serviciile de cazare, masă și însoțitori, ale sătenilor acestor zone, apărând, astfel, primele forme de agroturism. Turismul se dezvoltă mult la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, datorită, în mare parte, progresului tehnic înregistrat în transporturi (se dezvoltă rețeaua de căi ferate, drumuri modernizate, apar automobilul și avionul, ca mijloace de locomoție). Pe lângă acest factor, care în prezent determină variații ale mișcării turistice, prin modificările în dinamica și structura lor, au apărut factori și motivații noi, care influențează dezvoltarea turismului rural. Prin diferitele forme de acțiuni turistice, cum sunt weekend-uri, sejururi, vacanțe, excursii, circuite etc., se materializează contactul turistului cu ansamblul unui mediu diferit față de cel din care face parte, valabil și pentru turismul “verde” sau rural. Se mijlocesc, astfel, celor interesați, multiplele aspecte de cunoaștere a naturii și civilizației umane, comprimând timpul și spațiul.

În sistemul de extindere al turismului rural, a apărut și turismul social, ca o necesitate pe plan istoric. În literatura de specialitate, turismul social este definit prin acțiuni ale puterii publice, ale asociațiilor, ale întreprinderilor, pentru a permite plecările pentru cele mai defavorizate categorii de cetățeni și anume: crearea de adăposturi turistice, (prin care se pot oferi sejururi la prețuri moderate), prime și ajutoare de vacanță, subvenții acordate copiilor (pentru colonii de vacanță, de exemplu) etc.

Ca noțiune și sferă de cuprindere, turismul social a fost adoptat în 1936, în Franța, din inițiativa lui Leo Lagrange, prin care crearea unor astfel de structuri, poate include în această formă de turism și clasele mai puțin favorizate. În acest context istoric sunt dezvoltate asociațiile de turism social. Dar ideea de turism social sub diferite forme încadrate în turismul rural sunt cunoscute înaintea anului 1936, acestea referindu-se, în special, la copii. Turismul social, ca practică colectivă și comunitară, se referă (chiar se încadrează) la turismul rural, care permite petrecerea timpului liber în afara localității claselor sociale defavorizate, în forme organizatorice (asociațiile, de exemplu), caracterizându-se prin absența profitului și atragerea subvențiilor. În același context se poate discuta și de turismul asociativ.

În actuala etapă s-a pus problema organizării pe plan mondial a activității de turism rural. Înființată în anul 1975 – prima adunare generală a avut loc în mai 1975, la Madrid – Organizația Mondială a Turismului (OMT) este instituția internațională guvernamentală de largă reprezentare a intereselor și pozițiilor statelor membre, ce a preluat experiența pozitivă de colaborare internațională a Organismelor Oficiale de Turism (UIOOT).

Potrivit statutului, obiectul fundamental de activitate al Organizației Mondiale a Turismului este “promovarea și dezvoltarea turismului în scopul de a contribui la expansiunea economică, la înțelegerea internațională, la pace și prosperitate, ca și la respectul universal și la observarea drepturilor și libertăților umane fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”.

Dintre acțiunile mai importante inițiate și promovate de Organizația Mondială a Turismului, pot fi amintite următoarele ( Tacu, A. P., Glăvan, V., 1999, Snak, O., 1994):

– asigurarea și mijlocirea schimbului de date statistice și de altă natură asupra turismului național și internațional, sub formă de culegeri și buletine statistice, a schimbului de informații privind legislația și reglementările în vigoare în domeniul turismului în statele membre etc.; OMT joacă rolul de centru mondial al informațiilor în turism;

– acordarea de asistență tehnică și de specialitate autorităților turistice naționale, în scopul elaborării și aplicării programelor lor de dezvoltare turistică;

– organizarea de conferințe internaționale, seminarii, mese rotunde, reuniuni cu caracter tehnic, pe probleme de actualitate, în domeniul construirii bazei materiale turistice, a administrării și dimensionării acesteia, a formelor de promovare a produsului turistic etc.;

– furnizarea, de către statele membre, de studii, rapoarte, analize, manuale și alte materiale de referință în domeniul economiei și finanțelor în turism;

– organizarea de cooperări în domeniul turismului, în special în sectorul formării și perfecționării cadrelor, al ofertei produsului turistic, organizării și promovării ofertei de turism (din cooperări cu PNUD sunt organizate diverse misiuni de sprijin sectorial);

– elaborarea de proiecte de norme și practici recomandate cu privire la activitățile de turism: clasificarea mijloacelor de cazare, statutul reprezentaților turistici în străinătate, protecția juridică a turistului, înlesnirile în materie de formalități de frontieră și vamale acordate turiștilor, metodologia statisticii de turism etc.

Structura Organizației Mondiale a Turismului reflectă, în detaliu, programul de muncă al acestui organism. El se caracterizează, în principal, printr-o mai mare concentrare a efectivelor într-un număr mai redus de secțiuni.

Secretariatul central al OMT înregistrează corespondența, circularele, gestionează dosarele și asigură multiplicarea documentelor pentru întreaga direcție a OMT.

Diviziunea I este cea care se ocupă cu relațiile cu membrii și nemembrii OMT, cu organizațiile guvernamentale, interguvernamentale și neguvernamentale, cu între-prinderile private, în măsura în care chestiunile tratate nu ridică probleme de competența direcțiunii sau a altor servicii. De asemenea, planifică și urmărește derularea activităților de cooperare tehnică; urmărește chestiunile cu caracter general referitoare la consultații, ținerea la zi a fișelor experților, evaluarea proiectelor de cooperare tehnică.

Diviziunea a II-a asigură realizarea unei părți din Programul general de activitate, sarcinile fiind repartizate pe secțiuni.

2.3 – Turismul rural în contextul economic actual.

Susținerea promovării satului european, în turismul internațional, dar și la nivelul intern al țărilor cu patrimoniu rural deosebit este favorizată în principal de ( Bran Flaorina, 1997 ):

cunoașterea elementelor patrimoniale care stârnesc interesul și curiozitatea turiștilor pentru a se bucura de alte condiții de viață și civilizație decât cele cu care sunt obișnuiți ; apar astfel posibilități deosebite ale creșterii numărului de turiști

străini în zone turistice cu pondere redusă în turismul internațional;

sistemul de fragmentare a concediilor și vacanțelor școlare pentru un sejur de 4-5 zile în mediul rural;

* alegerea de destinații turistice în țări învecinate sau mai îndepărtate ca urmare a unor facilități de trecere a frontierei , vamale , ale produselor turistice originale;

continua dezvoltare a turismului cultural și susținerea de noi forme de manifestare ale acestuia , care au făcut să crească interesul față de valorile culturale ale satelor;

* solicitarea , tot mai mare a spațiilor de cazare cu confort modest de către turiști la prețuri accesibile, mai ales în pensiuni și popasuri turistice;

* diversificarea activităților de agrement din spațiul rural care a început să includă și unele sporturi de aventură , activități de cunoaștere a biodiversității naturale.

Dar în prezent spațiul rural românesc și în speță așezările rurale , trebuie cunoscute și în actualele forme considerate în dinamică și care se pot caracteriza prin ( Bold, I., ș. a., 2003, Ionașcu, Gh., 1995 ) :

* așezările rurale suportă accentuarea presiunii umane asupra spațiului înconjurător, consecință a extinderii structurilor urbane, a activităților industriale, din transporturi, comerț;

* așezările rurale se confruntă cel mai puternic cu efectele unor factori de risc naturali, care pun în pericol existența lor;

* așezările rurale necesită o gestionare și valorificare a întregului patrimoniu, natural, cultural, de mediu, mult mai atent;

* așezările rurale reprezintă un întreg unitar al consecințelor și interacțiunilor dintre om și mediu , arătând în modul cel mai vizibil implicațiile omului în degradarea acestuia;

* așezările rurale sunt supuse multor metamorfoze mai frecvent decât cele urbane, la nivel de extindere, structură, funcționalitate .

În asemenea condiții , poziția așezărilor rurale în spațiul geografic general are o semnificație deosebită , necesitând aplicarea cât mai urgentă a conceptelor de dezvoltare durabilă. Politica europeană de păstrare a ocupațiilor agricole tradiționale , de sprijinire a meșteșugurilor, artizanatului, turismului, pornește de la ideea că satul ca formațiune social-economică se deosebește fundamental de oraș , satul trebuie să rămână expresia directă a conștiinței locale, a felului de a muncii și a modului de gândire și acțiune a generațiilor ce au alcătuit și alcătuiesc „locuitorii satului”.

Astfel turismul rural față de alte forme de turism, nu este un proces economic cu o creștere temporară sau de conjunctură. Acest domeniu prezintă multe implicații pozitive și unele nefavorabile ( Tacu, A. P., Glăvan, V., 1999 ) :

1). -Impactul pozitiv al turismului rural se datorează efectelor favorabile ale activităților turistice asupra vieții mediului socio-economic rural, care sunt reprezentate prin:

– susținerea pluriactivității , prin care ocupațiile agricole, cele meșteșugărești, artizanale , de primire, alimentație ,agrement pentru turiști, se pot dezvolta, cu utilizarea mai bună a perioadelor din afara ciclului agricol ;

utilizarea terenurilor degradate, cu randament agricol redus , prin refacerea ecologică , sau reîmpădurire la dispoziția unor investiții în turism, sau alte servicii publice;

– valorificarea mai bună a produselor agricole prin care cantități mai mari de legume, fructe, lapte , carne, pot fi puse la dispoziția turiștilor direct. Utilizarea unor animale din gospodărie în echitație, plimbări de agrement cu mijloace de transport rustice;

– dezvoltarea artizanatului și a artei populare, prin inițiative private, individuale sau familiale, prin care se poate păstra și transmite generațiilor viitoare acele obiceiuri, tradiții, creații artizanale autentice și specifice unei regiuni etnografice;

– utilizarea mai bună a populației feminine constituie un fapt deosebit de important în condițiile în care spațiul rural se va continua fenomenul de îmbătrânire și feminizare a populației. Astfel , forța de muncă feminină disponibilă poate fi atrasă în activități neagricole (preindustriale), turistice, comerciale , de protecție a mediului;

– restaurarea și conservarea patrimoniului imobiliar care are în vedere punerea în valoare a unor vechi clădiri care pot avea funcțiuni economice, centre culturale- unele conace, palate, muzee sătești, structuri de cazare, agrement, cafenele. Un loc aparte îl ocupă monumentele de istorie și arhitectură, care ar trebui să se bucure de o mai mare atenție din partea administrației publice și a comunităților locale, fiind element definitoriu pentru istoria și cultura locală;

– diversificarea utilizării potențialului de forța de muncă , prin faptul că la nivelul spațiului rural există oportunități de dezvoltare socio-economică , de valorificarea noi resurse locale. Astfel de activități turistice , care includ serviciile de bază , întreținerea de drumuri, practicarea unor meșteșuguri, întreținerea echipamentelor tehnico-edilitare publice, comerț, sănătate, poștă asigură stabilitatea populației;

– promovarea si dezvoltarea serviciilor , în condițiile în care mai mult de 2/3 din localitățile rurale se sprijină pe activitățile din sectorul primar , mai puțin din cel secundar și aproape deloc din cel terțiar. Creșterea cererii de produse și servicii a populației locale, dar și din partea turiștilor ,reprezintă o expresie a creșterii nivelului de trai, de ameliorare a habitatului;

– atragerea de noi investiții, care are drept punct de pornire strategia statului de atragere a investitorilor autohtoni și străini prin programe de dezvoltare susținute și de facilități vamale, bancare și fiscale. Turismul rural ar trebui să se bucure de anumite facilități pentru a se sprijinii inițiativele private, mai ales în condițiile în care veniturile locuitorilor din spațiul rural sunt mai reduse ,iar producțiile agricole sunt supuse și unor calamități naturale , sau altor factori de risc climatic.

2). – Impactul negativ al turismului rural a apărut în timp, pe măsură ce această activitate s-a dezvoltat tot mai mult; acesta a fost influențat și de unele restructurări economice , cu influență nefavorabilă. Unele dezavantaje mai evidente ale turismului rural sunt date de următoarele aspecte:

– extinderea locuințelor cu caracter secundar care sunt utilizate numai în sezonul turistic dar care nu sunt angrenate în menținerea unor activități agricole;

– aglomerarea spațiului rural prin fluxuri importante de turiști, care conduce la degradarea unor resurse turistice locale și devine un factor de stres pentru locuitori care încep să aibă atitudini mai puțin binevoitoare față de turiști;

creșterea nivelului de poluare prin extinderea și concentrarea fără limite a structurilor turistice care se adaugă poluării locale deja existente.

2.4. Cerințe și intercondiționări în apariția și formarea turismului rural

În turismul rural este obligatoriu implicată localitatea rurală, care trebuie scoasă din economia naturală închisă și introdusă în medii de afaceri. Este necesar a fi reactualizate relațiile de intercondiționare dintre șefii gospodăriilor rurale și instituțiile ofertanți de servicii din mediul rural. Aceleași relații rezervate a șefilor gospodăriei (potențial agroturistice) se mențin față de specialiștii din comună. Astfel în spațiul rural în actuala etapă există un cerc vicios al relației: resurse – productivitate – venituri, care este generat și menținut de mediul economic general al tranziției, de politica agrară inadecvată și care datorită cerințelor și intercondiționărilor se răsfrânge și asupra activităților agroturistice.

Fig. 2. Cercul vicios al relației resurse-producție-venituri în agricultura privată

(după Sandu D., 1999)

În acest context se poate arăta că rezolvarea problemei activităților din mediul rural este justificată atât economic dar și sociologic prin cunoașterea laturilor sociologice ale economiei, a problemelor sau schimbărilor sociale ce trebuie să aibă loc în mediul rural. Tocmai legat de acest ansamblu al intercondiționărilor

În procesul de apariție și formare a turismului rural este necesară cunoașterea și rezolvarea a o serie de cerințe cum sunt:

identificarea satelor și a comunelor care prin resursele pe care le dețin pot derula activități turistice, având în vedere evoluția istorică, cadrul natural, valorile culturale tradiționale,

formarea profesională și crearea de noi locuri de muncă proces care s-a sprijinit în mod deosebit pe așa numitele școli –atelier de turism rural, adresate tinerilor între18-25 ani, finanțate în proporție de 50% de Ministerul Muncii și Administrațiile Publice Locale, fonduri europene, societăți private, cu o durată de 2-3 ani, incluzând o alternanță de programe școlare teoretice cu altele practice (6 luni/ 6 luni);

crearea unei infrastructuri de cazare care se sprijină pe construirea unor pensiuni și hoteluri rurale, hanuri , spații de campare, sau pe punerea în valoare a unor vechi clădiri care să capete funcțiuni turistice și unde dotările și ornamentele interioare să respecte tradiția locală sau o anumită perioadă istorică;

realizarea unor programe complementare, care să completeze serviciile turistice de bază și să ocupe timpul liber al turiștilor, învățarea unui minim vocabular de cuvinte și expresii din limba țării respective, excursii- drumeții, plimbări călare pe bicicletă.

Practicarea unor sporturi ușoare- tenis volei, schi, etc.

Școlile – atelier pregătesc elevii în specializări precum: restauratori de valori culturale, naturale, tâmplărie , ghizi locali, monitori echitație , contabilitate, gestiune, etc.

crearea unor unități economice locale cu sprijinul autorităților locale, care pot pune la dispoziție unele terenuri și clădiri, astfel pot apare societăți, ateliere de restaurare, de confecții, tricotaje , țesături, jucării, obiecte de suvenir . De asemenea , se pot dezvolta ateliere pentru întreținerea auto, mecanică , electricitate, apă.

Realizarea unui sistem de avantaje fiscale , care se pot traduce prin reduceri cu până la 10% pentru obținerea licenței de funcționare, reduceri pentru obținerea aprobărilor de construcție, a avizelor necesare, în stabilirea gradului de clasificare pe categorii de confort, proiecte tehnice de restaurare gratuite, plătite de primăriile locale, acordarea de împrumuturi cu dobânzi moderate,

Realizarea unor forme de comercializare și promovare specifice care să sprijine punerea în valoare a produselor turismului rural și să atragă segmente cât mai variate de clienți; în acest sens este nevoie să se apeleze la turoperatori formați pe domeniul rural, utilizarea mass-mediei, a unor agenții de voiaj, crearea unei rețele proprii de centre de informare, promovare, participări la târguri și expoziții ,etc.

Toate aceste elemente sunt componentele esențiale ale oricărei strategii de turism rural și nu se poate dezvolta unele fără celelalte, ele demonstrând încă o dată caracterul integrat al acestei forme de turism.

La o atentă analiză se constată că cea mai rapidă evoluție și mai diversificată au avut-o pe plan european structurile de cazare, cu circa șase tipuri de moduri de primire.

2.5 Efecte antrenate de turismul rural (agroturism)

2.5.1-Coordonate și dimensiuni în turismul rural

Mediul rural este mult mai complex decât pare la prima vedere și din experiența internațională acumulată rezultă și niște aspecte mai puțin pozitive în relația directă dintre cele două tipuri de activități economice: agricultura și turismul.

Agricultura, ca ramură economică ce aparține sectorului primar al economiei naționale, își are propriile particularități, iar turismul se integrează cu precădere sectorului terțiar, care își are propriile trăsături și care nu întotdeauna sunt compatibile cu cele ale domeniului agrar.

Turismul rural se bazează pe trei coordonate:spațiu, oameni și produse, deoarece:

Spațiul fără existența oamenilor nu poate fi suport al conviețuirii; un spațiu fără produse nu poate răspunde nevoilor consumatorilor de turism.

Oamenii în lipsa spațiului sau a produselor dispun numai de o capacitate de primire redusă.

Produsele care nu au ca bază spațiul și oamenii nu au decât o existență efemeră și nu pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local.

Spațiul reprezintă întregirea activității de cazare la fermă și a vieții satului în slujba turismului rural; vacanțierii vor să parcurgă spațiul, sau să acționeze în cadrul acestuia.

„Spațiul reprezintă simbolul libertății, respirației , apei pure, verdeții, florilor, culorilor, el invită la contemplația peisajelor, dar și la activități fizice de-a lungul potecilor, pe malul râurilor, al lacurilor, traversând dealurile , munții..”

Ferma , spațiul și satul , împreună și separat, dau turismului rural activitate, dimensiune economică, socială și culturală .

Turismul rural este propice colaborării dintre sectorul public și cel privat sau dintre cei care contribuie la dezvoltarea turismului rural în plan local și cei care activează pe plan european. Fiecare regiune și fiecare țară prezintă situații diferite din punct de vedere al originii inițiativelor luate, al diversității mijloacelor de promovare și de comercializare, a multitudinii de participanți.

Din acest punct de vedere, ținând cont de posibilitățile de dezvoltare ale turismului rural în România, va trebui să se țină seama de anumite disfuncționalități cu caracter mai puțin benefic, care pot apărea în lumea satului, de a evita greșelile pe care le-au făcut, mai mult sau mai puțin conștient, țările cu tradiție în această formă de turism, atunci când au sprijinit dezvoltarea industriei turistice în localitățile rurale.

De aici se poate pune problema cunoașterii principalelor efecte antrenate de turismul rural. Acestea se pot delimita prin următoarele probleme

ce pot fi redate explicit și sub forma unor impacte (Stăncioi A.F., 1999):

* Impacte ale turismului

Efecte ale industriei turistice asupra comunității locale și zonei respective.

Impactele turismului pot fi pozitive sau negative, în funcție de efectul pe care îl au asupra comunității sau zonei respective. Pentru reducerea impactelor negative asupra comunității locale și asupra mediului se folosește planificarea turistică. Analizate structural aceste impactepot fi delimitate astfel:

* Impacte economice ale turismului

Efecte ale industriei turistice asupra stării economice a comunității locale sau naționale. Ele pot fi pozitive sau negative.

Un impact pozitiv important este generarea de profit pentru membrii comunității locale, firme turistice etc.

Un alt impact pozitiv important poate fi crearea de noi locuri de muncă.

Impactele economice negative se pot referi la taxele resimțite de localnici pentru întreținerea și furnizarea de facilități turistice.

* Impacte socioculturale ale turismului

Efecte ale industriei turistice asupra componentei socioculturale a comunității locale și naționale. Ele pot fi pozitive sau negative.

Efectele socioculturale negative sunt:
– schimbări ale obiceiurilor locale;

– pierderea treptată a industriei tradiționale artizanale;

alterarea practicilor religioase;

pierderea elementelor de autenticitate;

pierderea limbajului.

Efectele socioculturale pozitive includ:

– revitalizarea regiunilor și a obiceiurilor;

– renașterea artei locale și artizanale;

– o mai mare cunoaștere și înțelegere a diferitelor culturi.

* Impactele turismului asupra mediului înconjurător

Efecte ale industriei turistice asupra mediului zonei respective. Pot fi atât pozitive, cât și negative.

Impactele pozitive conduc la conservarea și îmbunătățirea mediului pentru localnici și pentru vizitatori.

Impactele negative au ca rezultat poluarea, eroziunea solului etc. Aceste efecte pot fi minimizate printr-o atenție sporită din partea vizitatorilor și a managementului firmei care administrează zona respectivă.

Specialiștii consideră impactele socioculturale negative ale turismului mai puțin dăunătoare decât impactele turismului asupra mediului înconjurător, întrucât pentru eliminarea acestora din urmă este nevoie de eforturile mai multor generații.

2.5.2. Avantajele generate de turism pentru zonele rurale

Întrucât zonele rurale constituie elementul de susținere a tuturor formelor de turismrural, este necesară cunoașterea principalelor avantaje ale activităților de turism . În aacest context se pot menționa ( Bran Florina, 1997, Csosz, I., 1996 ):

• turismul poate fi considerat ca un mijloc de susținere a dezvoltării societății rurale.

Acest fapt arată că orice spațiu geografic este ocupat în măsura în care el este indispensabil omului. Multe decenii de-a rândul agricultura a fost elementul dominant pentru spațiul rural românesc.

Creșterea productivității agricole, schimbările din structura de proprietate a fondului funciar, constrângerile impuse de piața agricolă europeană vor determina scăderea spațiului terenurilor agricole la continuarea fenomenului de depoluare; dar păstrarea unei lumi rurale, cu tot ceea ce are mai semnificativ sub aspect economic, social și cultural, va presupune reorientarea către alte activități economice.

Din acest punct de vedere, activitățile turistice pot constitui un punct de sprijin fundamental, privind reocuparea teritoriului, evitarea deșertificării, degradării terenurilor și menținerea unui anume statut socio-economic.

• turismul poate participa la păstrarea viabilității și stabilității localităților rurale importante.

Din acest punct de vedere, fenomenul depopulării se manifestă în pregnant prin plecarea tinerilor, închiderea școlilor, a serviciilor publice, abandonarea vechilor gospodării și terenuri.

Confluența dintre acest mediu fragil și noul dinamism impus de fenomenul turistic, pune problema apariției riscurilor de destructurare și care presupune alegerea unei strategii de evoluție.

• turismul poate să devină o alternativă față de agricultură?

Astfel, circulația turistică poate avea un rol important asupra zonelor rurale. În ultimii ani, deși nu există înregistrări statistice oficiale asupra celor care au practicat turismul rural, se poate presupune că activitatea unor societăți turistice axate pe acest profil (ANTREC, OPERATION VILLAGES ROUMAINS) a făcut să sporească numărul de turiști amatori de asemenea vacanțe.

În acest context, se poate afirma că dezvoltarea turismului în spațiul rural, legat de evoluția agriculturii, îmbracă două forme:

– turismul care se substituie activității agricole nerentabile și ca atare, se cer exploatate la maximum toate resursele turistice existente. Această concepție a stat la baza apariției și dezvoltării multor stațiuni montane și de litoral;

– turismul ca activitate complementară agriculturii, care presupune păstrarea cu orice preț a activităților agricole, iar potențialul turistic trebuie să fie pus în serviciul acestei activități dominante.

În afara acestor inițiative de ordin guvernamental, al unor instituții de profil există factori cu evoluție variabilă, care pot influența dezvoltarea turismului în spațiul rural (dinamism local, vitalitatea sectorului agricol, grad de însorire, prezența apei, apropierea de zone aglomerate, diversitatea căilor de comunicație etc.).

2.5.3. Efectele negative ale turismului asupra agriculturii

Ca efecte negative ale turismului asupra agriculturii pot fi considerate următoarele:

• prezența sistemului concurenței, cu referire la următoarele laturi ( Tacu, A. P., Glăvan, V., 1999 ):

– pe plan financiar – dezvoltarea turismului se traduce frecvent printr-o prelevare de terenuri, de multe ori cu bun randament agricol și bine poziționat. Spre exemplu, în Franța se estimează că anual 12.000 ha de teren sunt atrase în investiții de turism în detrimentul agriculturii, față de 17.000 ha pentru infrastructură, 8.000 ha pentru industrie și 13.000 ha pentru spații de locuire. Acest fenomen de circulație a terenurilor se va înregistra și în România în viitorii ani, în urma definitivării statutului de proprietate asupra terenurilor și a procesului de stabilire a pieței terenurilor. Acțiunea de scoatere a terenurilor agricole poate fi determinată de expropieri agricole pentru investiții turistice sau în urma exodului agricol înregistrat sau sub exercitarea unor presiuni asupra agricultorilor, care sunt determinați să-și lichideze patrimoniul.

– elementul de urbanizare – care sporește cererea de terenuri incluse în documentațiile și planurile de urbanism, cu clasificările de rigoare: zonă cu propuneri noi de urbanism, zonă viitoare pentru urbanizare, dar care nu împiedică activitățile agricole, ci influențează investițiile și determină supradimensionarea zonelor urbane în raport de necesitățile reale.

– factorul de creștere a nivelului prețurilor terenurilor – fapt ce conduce la o sporire treptată a costurilor de producție, favorizând atitudinile speculative. Acest fapt poate readuce accesul mai larg la fondul funciar existent, pentru cumpărare sau locație. De foarte multe ori, dezvoltarea turismului poate fi însoțită de o creștere a terenurilor fără un statut juridic bine definit.

• pe planul construcțiilor, cu referire la:

– susținerea noilor investiții presupune sustragerea unor terenuri de pe piața funciară și creșterea nivelului prețurilor;

– presiunea turistică accentuată și cvasicontinuă poate conduce la dispariția locației, prin apariția fenomenului de locuire permanentă, reducând astfel posibilitățile de instalare și stabilire definitivă a tinerilor agricultori.

• pe plan social – fenomenul de găzduire turistică mobilizează forța de muncă și cere timp, elemente care reduc preocupările strict agricole. Acest fenomen apare cu precădere în stațiunile turistice pentru sporturi de iarnă.

• exploatarea resurselor deficitare – poate da naștere la apariția unor conflicte asupra modului de valorificare, spre exemplu: folosirea resurselor de apă. Având în vedere interesele concurente, și situația economică a fiecărui agricultor, se pot recunoaște trei tipuri de atitudini:

– agricultorii în vârstă, care doresc să se retragă din activitate și dispuși chiar să-și vândă ferma și terenul;

– agricultorii care doresc să investească și să-și modernizeze fermele, fiind interesați de noi câștiguri;

– agricultorii tineri, care doresc să se instaleze și să demareze activități și afaceri în domeniul agricol.

• apariția problemelor de impact, cu referire la:

– parcelarea fondului funciar, crearea de enclave și schimbarea sistemului de exploatație (terenuri și clădiri vândute separat) care determină, prin achiziționarea pentru valorificarea turistică, un proces rapid de restructurare a exploatării fondului funciar și poate perturba eventualele amenajări existente (irigații, comasări etc.);

– trecerea în regim privat a unor locuri de trecere (circulație), închiderea unor terenuri perturbă buna desfășurare a activităților agricole (pășunatul, transportul produselor agricole etc.), prin închiderea unor terenuri rurale;

– neajunsurile ocazionate de o intensă circulație turistică (culegere de plante sălbatice, călcarea zonelor de pășune, străbaterea zonelor cultivate, vagabondarea câinilor de rasă lăsați liberi în zonele de pășunat, toate acestea producând pierderi financiare importante);

– restricții legate de buna desfășurare a activităților agricole, motivate de prezența zonelor turistice (probleme de zgomot, mirosuri etc.) și de unele reglementări ale planurilor de urbanism. Acest fapt se mai poate explica și prin imposibilitatea desfășurării unor activități agricole (construcții de grajduri, ateliere mecanice, meșteșugărești), restricțiile impuse asupra unor practici agricole curente (împrăștierea îngrășămintelor agricole, tratamente fitosanitare).

Creșterea parcelării terenurilor și apariția enclavelor turistice agravează aceste probleme, căci fiecare reședință secundară presupune o protecție pe o rază de 200 m.

Prin aceste consecințe asupra evoluției exploatațiilor agricole, turismul poate deveni și o frână în adaptarea activităților de bază și de asemenea, un obstacol față de dorința tinerilor de a trăi în mediul rural și în revigorarea structurilor economice în agricultură.

2.5.4Turismul – element de întreținere și dezvoltare a agriculturii

Activitățile turistice întrețin relații de complementaritate și de sinergie cu sectorul agricol, care pot fi redate și interpretate prin ( Otiman P., 1999, Tacu, A. P., Glăvan, V., 1999 ) :

• o sursă de venituri directe pentru agricultori; astfel, pentru antreprenorii turistici locali, aportul de venituri complementare prin diversificarea activităților, face ca o exploatație să devină mai rentabilă și contribuie la realizarea de noi locuri de muncă în familie. Din acest punct de vedere, trebuie să se facă distincție între activitățile sezoniere din sfera exploatației agricole (monitor, ghizi montani pentru drumeții etc.) Activitățile turistice de pe domeniul exploatațiilor respective (cazare, alimentație etc.). Această situație, dacă avem în vedere amortizarea muncilor și cheltuielilor din agricultură, rentabilitatea financiară rezultată din serviciul de cazare turistică în ferme nu este evidentă în primii ani.

Ca atare, existența unor locuri de muncă sezoniere, poate fi un aspect complementar, ținând seama de regimul lucrărilor agricole, ce poate aduce venituri importante.

În acest context o fermă agroturistică nu devine rentabilă decât în momentul când sunt achitate toate datoriile și împrumuturile.

• valorificarea mai bună a resurselor locale se face prin vânzarea produselor locale la un preț cât mai bun, pe baza folosirii unor scurte canale de distribuție, prin comercializarea directă a produselor agricole obținute la fermă.

Astfel, unele produse de panificație, brânzeturi, conserve de fructe, legume, etc. pot fi vândute direct turiștilor sau prin corespondență, pe bază de comandă. Dar forma de comercializare își are propriile limite, căci poate dezechilibra circuitele clasice de desfacere și comercializare.

În ultimii ani s-au dezvoltat noi mijloace de prelucrare a produselor agricole din teritoriu și de valorificare și promovare a lor, prin circuitele clasice sau de profil, cu efecte benefice, referitoare la:

– realizarea unei cât mai bune informări a localnicilor asupra produselor locale și mijloacelor de comercializare, ca, de exemplu, târguri sezoniere regionale locale pentru produse agricole, expoziții agricole, sisteme de comercializare a vinurilor în orașele și stațiunile turistice apropriate, atragerea turiștilor în servicii libere – culegerea de fructe (căpșuni, zmeură), unele legume, adunarea fânului, culegerea de plante medicinale, creșterea viermilor de mătase etc.;

– îmbunătățirea calității vieții și deschiderea de noi orizonturi sociale. Schimbul de informații dintre gazdă și turiști are rolul de a face cunoscute și apreciate ocupația, meșteșugul și dificultățile acestora. Astfel, populația mai ales din zonele orășenești iese din izolare impusă de marile centre urbane și își păstrează dimensiunea culturală prin turism;

– participarea directă la producția de bunuri, deoarece turismul presupune dotări de infrastructură cât mai bune (energie electrică, termică, telecomunicații, alimentare cu apă potabilă, canalizare etc.), care însă pot fi utilizate și în alte activități economice și invers, drumurile cu multiple utilizări agricole, forestiere, turistice, din zonele turistice montane, în special, pot deveni un factor multiplicator pentru noi investiții.

2.6 Turismul și dezvoltarea economică a comunităților rurale

În ultima jumătate de secol, în numeroase țări, turismul rural este considerat o strategie de viitor, ce poate contribui la reducerea mobilității populației, la crearea de locuri de muncă și în fine, la promovarea dezvoltării socio-economice a zonelor defavorizate. Mai multe elemente explică această opțiune ( Fulea Maria, 1994, Ionașcu, Gh, 1995 ) :

• turismul rural (agroturismul) permite satisfacerea nevoii de spațiu, de deschidere, prin practicarea unor activități de recreere, sportive și de divertisment cultural;

• răspunde interesului în creștere față de patrimoniul natural și cultura rurală, din partea populației urbane, care se simte lipsită de cunoașterea și plăcerea acestor valori. Unele sisteme agricole pot constitui atracții turistice deosebite: este cazul arboriculturii tropicale din unele zone mediteraneene sau din cadrul unor insule (Canares, Baleares). Această formă a turismului însemnă vizite pe teren (în centrele de producție pe de o parte, în muzee de specii exotice, pe de altă parte), explicații privind arborii, originile lor, tehnologiile folosite, piețele lor, degustări de fructe sau suc sau chiar participarea la anumite lucrări. În Tenerife, unde agroturismul funcționează de mult timp, multe exploatări agricole (ferme) funcționează pe această bază. Exemple similare se regăsesc în diferite zone defavorizate ale lumii, pentru diferite tipuri de cultură și exploatare;

• administrația locală este conștientă de oportunitatea pe care o oferă turismul rural (agroturismul) prin efectul său multiplicativ, care înseamnă producerea de venituri complementare, întreținerea unei cereri de infrastructură și servicii, care interesează atât comunitatea locală, cât și vizitatorii. Studiile realizate în Franța și Norvegia au arătat că sumele cheltuite pentru cumpărăturile făcute de turiști în zonă, foarte importante ca pondere sunt esențiale pentru menținerea și dezvoltarea comerțului și artizanatului local;

• în fine, se constată, din partea administrației publice și a diverșilor agenți socio-economici, preocuparea de a asigura promovarea turismului rural. Aceasta răspunde, desigur și necesității de a găsi soluții, pentru a face față crizei economice, efectelor negative ale reformei, privind structurile agricole și distrugerea structurilor zonelor rurale.

Din toate aceste considerente, turismul rural, implicit agroturismul, permite asigurarea conservării spațiilor și modurilor de viață, profitabile atât pentru locuitori, cât și pentru generațiile viitoare din zona urbană. Există însă numeroase cazuri în Europa mediteraneană, în care se supraevaluează dimensiunea turistică a procesului de dezvoltare locală care constituie laturi defavorabile. Aceasta a avut ca efect stagnarea, regresul, chiar dispariția rentabilității economice a ofertei turistice locale și a autenticității acesteia. Această supraevaluare înseamnă extinderea capacităților de primire peste limitele normale, apariția speculei interne și externe, degradarea mediului ambiant, pierderea de resurse umane și a relațiilor personalizate, care formează factorul cel mai căutat de amatorii de turism rural veritabil.

Această supraevaluare a dimensiunii turistice se adaugă dorinței de profituri rapide, dezordinii priorităților instituțiilor locale. Toate acestea, adăugate la lipsa de planifica-re și de obiective concrete, constituie tot atâția factori de fragilitate a acestui model de dezvoltare prin turism și cauze posibile de eșec, chiar dacă zonele dispun de numeroase atuuri naturale și culturale.

2.6.1 Agroturismul ca opțiune economică

Agroturismul trebuie privit ca o activitate economică de dezvoltare a agriculturii și de susținere a altor activități de amenajare a peisajului rural, de protecție a mediului etc.

Având în vedere numai aceste delimitări, gospodăriile agroturistice, considerate firme turistice care abordează această orientare vor situa în centrul atenției producția și produsul, neglijând concurența, întrucât cererea excedentară permite acest lucru, ignorând interesele consumatorilor de servicii turistice, oferta deficitară creând posibilitatea constrângerii turiștilor să accepte condițiile impuse de prestatori, neglijând piața și alte elemente ale mediului extern al firmei.

Orientarea spre vânzări este determinată de surplusul de capacitate, care devine centrul atenției preocupărilor firmei, aceasta luând măsuri de promovare a vânzărilor, de reducere a tarifelor, de publicitate etc.

Orientarea de marketing este cea mai eficientă orientare a firmei turistice moderne în mediul rural. Adoptarea acestei orientări este rezultatul a două premise fundamentale și anume: abundența, respectiv supraoferta relativă (comparativ cu cererea) de servicii turistice, care creează consumatorului posibilitatea impunerii punctului său de vedere în fața ofertantului (altfel neacceptând să-și sporească cererea) și intensificarea concurenței, care-i dă clientului posibilitatea de a alege între mai multe oferte, facându-l astfel mai puternic în fața ofertantului.

În turism, orientarea de marketing se caracterizează prin (Roșca E.R., 2001):

aducerea clientului, a necesităților sale, în cadrul preocupărilor firmei;

acordarea unei atenții speciale concurenței;

deschiderea firmei spre piață și spre toate celelalte elemente ale mediului extern;

asigurarea unei flexibilități deosebite ofertei, în așa fel încât ea să poată fi adusă ușor și rapid la cererea în continuă schimbare;

adoptarea unui management suplu, bazat pe descentralizare, pe creșterea răspunderii individuale, pe principii de conducere participativă etc.

Într-o firmă turistică în care orientarea în ceea ce privește politica de piață este către vânzări, produsele acesteia trebuie să fie mai mult vândute decât cumpărate, în timp ce dacă orientarea este către marketing, produsele trebuie să fie mai mult cumpărate decât vândute, ele adresându-se unui client gata să cumpere.

Altfel spus, marketingul turistic este o optică nouă de abordare a raportului piață turistică-produs turistic, în viziunea căreia trebuie să se ofere numai ceea ce se vinde și nu să se vândă, cu orice preț, ceea ce se produce

În țările Comunității Europene, numărul de locuri de cazare agroturistice depășesc 600.000. Dacă agroturismul reprezintă o oportunitate în multe regiuni, trebuie știut că printre condițiile reușitei sale se numără: nivelul și rentabilitatea investițiilor în zonă, profesionalismul în materie de ospitalitate, integrarea în rețelele locale și naționale de comercializare și promovare a produsului turistic, dezvoltarea noilor activități turistice în legătură cu alte structuri locale.

Astfel, agroturismul, ca opțiune economică, poate contribui la dezvoltarea durabilă la nivel local, regional național prin (Leescu, S., 2002):

folosirea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă,
conservare-protejare);

menținerea diversității naturale, culturale și socială a spațiului rural;

integrarea agroturismului în planificarea și strategia de dezvoltare
națională, regională și mai ales locală '(dezvoltarea ofertei, promovare și organizare precum și dezvoltarea infrastructurii generale și tehnico- edilitare);

• sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a
comunității dar și în protejarea naturii și a valorilor culturale (efectul multiplicator al agroturisrmjlui);

implicarea comunităților locale în sectorul turistic prin sprijinirea
grupurilor de inițiativă pentru dezvoltarea și promovarea ofertei turistice locale, pentru protejarea mediului înconjurător și a bunurilor culturale, de aici și rolul organizațiilor locale ale prestatorilor de servicii turistice, în cazul nostru, Asociația Sătească de Turism Rural;

consultarea specialiștilor, a autorității și membrilor comunității locale în dezvoltarea agroturismului și a economiei locale pentru a se evita conflictele de interese între politica guvernamentală și cea locală etc.

Din cele prezentate rezultă ca agroturismul, componentă a turismului rural, are cele mai mari implicații în valorificarea resurselor turistice locale și în ridicarea nivelului de viață al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localității rurale și comunității în general și nu în ultimul rând, în protejarea și conservarea mediului natural și construit, în contextul unei activități economice pe principii ecologice.

De aici reiese interesul comunității locale prin care să se elaboreze o strategie de, organizare, dezvoltare și promovare a turismului rural, cu precădere, a agroturismului, la nivel local, cu concurenta tuturor agenților economici implicați în desfășurarea acestei activități.

2.6.2 Turismul rural (agroturismul) ca factor

al dezvoltării comunităților locale

Printr-o analiză integrată a literaturii de specialitate în domeniul turismului, a studiilor privitoare la comunitățile locale, a rezultatelor unor interviuri și reuniuni de grup pe tema efectelor dezvoltării turismului rural asupra comunităților locale, specialiștii au ajuns la un număr de elemente comune de reflexie, ce se oferă ca o bază pentru cercetări viitoare.

Astfel, un prim element prefigurează procesele de diversificare a comunităților locale, ca urmare a dezvoltării turismului rural. Această diversificare poate avea concomitent efecte pozitive și negative. O parte a turiștilor rămân, se stabilesc în zona în care, la început, le-a servit doar ca destinație turistică. Noii veniți duc la o creștere a numărului de locuitori ai zonei, la o eterogenizare (în sensul diferențierii) a populației zonei respective. Plusul de inițiativă, de idei de dezvoltare etc., aduse de acești noi rezidenți, rămân pozitive până la acel punct în care apar conflicte de interese între vechii și noii locuitori; vechii locuitori doresc păstrarea tradițiilor, a unui anumit status-quo, în timp ce noii locuitori tind adesea să transforme comunitatea care i-a adoptat, adăugându-i “trăsături” urbane (servicii, confort etc.).

Dezvoltarea turismului rural duce și la o delimitare a hotarelor sociale ale comunităților locale. Astfel, noii veniți în comunitatea rurală aduc cu ei un bagaj cultural și social diferit de al rezidenților. Diversitatea diferențelor culturale pentru comunitatea extinsă provoacă, adesea, o împărțire în “teritorii sociale” a rezidenților și noilor veniți (frecventarea unor biserici diferite, promovarea unor sărbători și altor manifestări culturale diferite etc.).

Un alt efect potențial apare asupra solidarității comunităților locale. Cercetările referitoare la acest aspect nu au adus, deocamdată, rezultate clare și unitare. Există situații în care, dezvoltarea turismului rural conduce la o creștere a solidarității comunității. Alteori, intruziunea noilor veniți, a noilor culturi etc., duce la o pierdere de identitate și implicit, o scădere a intensității legăturilor între membrii vechii comunități locale.

De aici se poate sintetiza faptul că, turismul rural este un turism local, conform următoarelor considerente (Buciuman, E., 1999):

turism de inițiativă locală;

turism de gestiune locală;

turism stăpânit local;

turism de culoare locală;

turism de reveniri locale.

2.6.3 Turismul rural (agroturismul) și dezvoltarea economică

durabilă a comunităților rurale

Țările central și est-europene, în special, dar și regiuni extinse ale unor țări vest-europene, trec prin procese de tranziție care schimbă structurile economiilor respective. Cele mai afectate de aceste procese sunt zonele rurale, motiv pentru care au nevoie de o diversificare a resurselor, care să le permită nu numai supraviețuirea, ci chiar o dezvoltare durabilă în contextul noilor structuri.

Diversificarea bazelor economice prin turismul rural cere comunităților locale respectarea unor principii pentru ca proiectele de dezvoltare a turismului rural să fie viabile. Printre aceste principii, specialiștii consideră ca relevante următoarele ( Tacu A. P., Glăvan, P., 1999 ) :

– ambiție economică (pregătirea comunităților locale pentru a-și asuma viitorul și pentru a promova o politică de diversificare pe termen lung);

– autenticitate (unicitate, originalitate, mândrie a apartenenței, sinceritate etc. a comunității rurale respective);

– cunoașterea beneficiilor și costurilor turismului rural (costuri economice, sociale și de mediu, respectiv beneficii economice, sociale și de mediu);

– includerea turismului rural într-un plan strategic de dezvoltare (un plan pe termen lung, care să vizeze dezvoltarea economică, socială, de mediu, fizică și administrativă a regiunii);

– crearea și oferirea unor produse turistice de calitate;

– pregătirea profesională a întreprinzătorilor turistici din zonă (management global, dezvoltarea turismului rural, dezvoltarea și dinamica grupurilor, dezvoltarea produselor turistice, marketing și promovare, comportamentul consumatorului, servicii după vânzare etc.);

– analiza tendințelor viitoare (interes crescut pentru autenticitatea vieții, pentru activități generatoare de sănătate și activități de fitness, înclinații spre turismul social, auto-împlinire, convivialitate etc.).

Pentru ca efectele dezvoltării turismului rural să fie preponderent pozitive, iar dezvoltarea indusă comunităților locale să fie una durabilă, toate aceste elemente de reflexie trebuie analizate și luate în considerare în conceperea și punerea în practică a oricărui proiect de turism rural.

2.7 Evoluția activităților de turism rural (agroturism) în România

În promovarea și desfășurarea activităților de turism rural, mai ales în zonele de deal și munte, trebuie luate în considerare (în primul rând) și condițiile naturale și antropice. Formele de turism rural constituie rezerve potențiale de lărgire a ariei turistice, întrucât această formă de turism este dependentă de mediul înconjurător, acesta reprezentând “materia primă”, iar relația turism-are o semnificație deosebită.

Apariția turismului, ca și a altor servicii are un caracter istoric, așa cum am amintit mai sus. Serviciile în ansamblul lor s-au constituit într-un sector al economiei târziu, abia în secolul nostru, iar turismul nu a fost dintre primele servicii apărute. Apariția turismului clasic și ceva mai târziu, în ultimii treizeci de ani, a turismului rural si a agroturismului, ca fenomene de masă, este legată de crearea unor condiții economice și sociale pe care le numim premise ale apariției acestora. Aceste premise sunt următoarele: populația urbană, precumpănitoare; timpul liber, creșterea veniturilor populației, inelasticitatea ofertei turismului clasic, motorizarea familiilor etc.

Analizând valoarea peisagistică deosebită a cadrului natural, se poate deduce că turismul rural are implicații deosebite sub aspectul vieții economice și social-politice a satului românesc. Toate aceste argumente demonstrează că România are mari posibilități de dezvoltare a turismului rural, practicarea acestuia fiind nu numai posibilă, dar și foarte necesară. De menționat însă, că în actuala etapă de tranziție spre o economie de piață, formele de organizare a turismului rural sunt diferențiate, însă direct corelate cu etapele de restructurare a economiei, în special a sectorului producției agroalimentare.

Prima etapă, de orientare asupra activităților din mediul rural, se caracterizează prin faptul că la producătorii agricoli (existenți în unități agricole sau gospodării individuale), apare cerința de a produce mai mult și mai bine. Ca urmare a reconstituirii fostelor proprietăți agricole (conform Legii 18/1991) și a liberei inițiative, în cadrul diverselor forme de organizare socială a producției, se cunosc posibilitățile și efectele oferite de mecanismul pieței mijloacelor de producție și a piețelor produselor agricole. Nivelul de trai al locuitorilor din mediul rural devine dependent de volumul și calitatea produselor agricole vândute. În această etapă, funcționalitatea formelor de turism rural este legată încă de existența structurilor calitativ diferite, a relațiilor dintre economic-social-politic, ce generează dezechilibre în acest sector în circuitul produs turistic-preț-distribuție-promovare și anume: apariția și neconcordanța unor forme specifice între cererea și oferta din turismul rural (Legea 18/1991 reconstituie vechile proprietăți din mediul rural și foarte mulți din mediul urban doresc să fie prezenți în mediul rural numai în zilele nelucrătoare, ceea ce le dă statutul de turiști); neconcordanța între cererea de terenuri amplasate în zonele rurale și oferta care este mai mare (aceasta se datorează mai ales lipsei posibilităților de a lucra pământul); apariția unor fenomene inflaționiste ce au influențe și asupra turismului rural; oferta foarte mare a capacităților existente înainte de Revoluție, în special cele de cazare și cererea foarte slabă etc.

Pentru a doua etapă se pune problema conturării și stabilirii celor mai adecvate forme de organizare a turismului rural. Se conturează limitele zonelor teritoriale ale turismului rural, pentru a se face față cererii din mediul urban. Chiar în situația diferenței de apartenență asupra pământului și a celorlalte mijloace fixe din mediul urban, locuitorii zonelor rurale urmăresc o serie de probleme: cunoașterea detaliată a furnizorilor de materiale și alte mijloace de producție (în sensul construcției de noi capacități de cazare); cunoașterea de noi forme de distribuție a producției agricole, începând a fi cunoscută posibilitatea de valorificare a produsului turistic local prin turiștii sosiți în mediul rural; o amplificare a sosirii de șomeri în zonele rurale, situație care constituie în această etapă cea mai frecventă formă de agroturism (ca foști lucrători permanenți, actualii șomeri nu renunță la confortul din zonele urbane, preferând situația de navetiști la rudele, prietenii etc. din zonele rurale, uneori construindu-și locuințe pe terenurile care le-au fost reconstituite). Referitor la consumul mediu anual pe locuitor la principalele produse alimentare, se oferă imaginea unei stagnări, iar pentru anumiți ani chiar descreșteri; pentru produsele carne și zahăr este semnalată o micșorare a consumului pe locuitor. Din analiza dinamicii producției raportată la consumul intermediar și a valorii adăugate brute, se constată că ritmul de creștere al producției alimentare depășește pe cel al producției agricole. Începând cu această etapă, considerată de integrare a pieței cu sectorul agroalimentar pentru producător, distribuitor și consumator, se pune problema unui studiu comparativ al posibilităților de valorificare a acestor produse în cadrul unor piețe turistice locale (mai ales în zonele cu vocație turistică).

Etapa a treia este considerată etapă de dezvoltare a turismului rural, manifestată printr-o creștere economică permanentă și de perfecționare a structurilor din turismul rural. În această etapă apar noi forme ale turismului rural, ca, de exemplu, forma serviciilor agroturistice, pelerinajul religios în locașurile de cult, o amplificare a vizitelor turiștilor străini, care au locuit o perioadă în România și doresc să revadă localitățile unde și-au petrecut perioade din viață anterioare etc. Apar tendințe de integrare în structurile europene, care se manifestă prin diferite forme de cooperări și integrări, care include și activități de turism rural. Însăși politicile pe plan intern, privind structurarea teritoriului național în 8 regiuni de dezvoltare, constituie elemente de referință și în strategiile de implementare a turismului rural.

Problemele care se pun în fața locuitorului din zona turistică se referă la următoarele: cunoașterea cu anticipație a gusturilor și nevoilor consumatorului de produs turistic, imediate și de perspectivă, alături de necesitatea de a se adapta permanent la aceste cerințe (cu referire, mai ales, la cerințele de confort în cazare, servirea de produse în stare proaspătă, nepoluate, cunoașterea unor tradiții locale specifice zonei etc.); forme de cooperare în domeniul turismului rural, cu referire la înființarea unor unități turistice specifice zonei și care pot fi rentabile(campinguri, sate de vacanță etc.); formele de obținere a creditelor bancare și modalitățile de capitalizare a acestora, mai ales că actuala etapă se caracterizează și printr-o restructurare a sistemului bancar (până în această etapă întreprinzătorul din zona rurală se dirija numai conform disponibilităților “lichide” ale acestuia); studierea acțiunilor promoționale, corelate cu funcțiile sezoniere în turismul rural. În paralel și în sectorul producției agroalimentare, se urmărește obținerea de producții competitive pentru satisfacerea cerințelor pieței, concretizată, în principal, prin următoarele: cunoașterea cu anticipație a cerințelor consumatorului (mai ales pe fondul crizei alimentare calitative); studiul principalilor factori ce influențează piața agroalimentară din România (sezonalitatea, organizarea piețelor en-gros, forme adecvate în acțiunile promoționale etc.); interesul unor firme străine în România (cu referire la înființarea unor noi unități de producție sau integrarea cu unitățile de producție deja existente); lansarea unor programe de dezvoltare a mediului rural (de exemplu Programul SAPARD).

Dar, pentru a cunoaște situația unor activități, a unor subramuri în cadrul economiei naționale – respectiv a turismului rural și mai ales, din agroturism – este necesară analizarea întregului șir de măsuri, care au afectat acest domeniu, cu mulți ani în urmă. Pentru acest motiv, în România organizarea și dezvoltarea turismului rural este încă un proces de durată. Aceasta datorită unor elemente care au existat în perioada dinaintea Revoluției din 1989 și care au generat o degradare a atitudinii față de activitățile din mediul rural. Cauzele pot fi considerate următoarele:

– interesul scăzut, chiar descrescând, pentru activitățile din mediul rural, în special pentru munca agricolă. Aceasta mai ales pentru motivul că locuitorii satului nu puteau să-și exercite atributele de proprietari, mai ales asupra pământului din cooperativele agricole de producție. Conducerea acestor cooperative agricole era încadrată în sistemul supercentralizat, care nu asigura o legătură directă între proprietate și muncă. În planurile de producție agricolă, prin gradul extrem de centralizare a resurselor și deciziilor, nu exista o corelație între creșterea producției și retribuțiile pentru membrii cooperatori;

– participarea la muncă a locuitorilor satelor s-a redus datorită caracterului nestimulativ al sistemului de repartiție. Indiferent de formele de retribuție (în natură sau în bani) existente în vechiul regim, acestea nu au avut efectele scontate, deoarece repartiția nu se putea efectua în raport cu munca prestată de fiecare persoană;

– în sistemul agricol de producție cererea de forță de muncă, în perioada anterioară Revoluției era parțial satisfăcută prin utilizarea unor forme forțate ale satisfacerii acestei cereri. Ne referim, în speță, la perioadele de existență a cooperativelor agricole, unde, alături de forța de muncă a populației rurale, participau și alte categorii socio-profesionale (elevi, studenți, militari, salariați din centrele urbane). Astfel, instrumentele instituționale și legislative în materie de ocupare și utilizare a forței de muncă cu caracter coercitiv, au redus interesul pentru munca în agricultură, subapreciind rolul acesteia în dezvoltarea zonelor rurale;

– mișcarea și mai ales, fluctuația populației apte de muncă acționau în sensul părăsirii zonelor rurale, creând disfuncționalități ale proceselor de reglare a cererii și ofertei de forță de muncă din aceste zone rurale;

– limitarea inițiativei în organizarea unor forme turistice în zonele rurale, prin restricții de ordin legislativ și economico-financiar;

– existența unui sistem informativ al securității vechiului regim, prin care se cereau informații cu referire la turiștii din țară și mai ales, străini, care staționau în zonele rurale;

– turismul sub formă de pelerinaj religios era nu numai îngrădit , dar pur și simplu împiedicat, date fiind concepțiile de ateism din vechiul regim.

Având în vedere tendințele înregistrate în evoluția turismului în general și a turismului rural în particular – pe plan mondial – pe de o parte, cât și evoluția societății românești – cu precădere stadiul reformei economiei în turism – pe de altă parte, se pot desprinde câteva observații (Nistoreanu, P., 1995):

turismul rural a demarat în România în bune condițiuni, cu rezultate ce pot fi considerate meritorii (de exemplu: omologarea, clasificarea,
brevetarea echipamentelor; atestarea gazdelor; tendințe pentru organizarea la nivel național și racordarea la turismul internațional);

disfuncționalitățile, deficiențele și lacunele turismului național s-au răsfrânt și asupra turismului rural (de exemplu: imperfecțiunile legislative; lipsa structurilor instituționale care să faciliteze
desfășurarea procesului de reformă: pregătirea psihică și informațională a personalului; slaba receptivitate a sectoarelor conexe).

În perspectivă se impune o strategie diferențiată, identificând capacități și structuri de primire: tradiționale (integral sau cu confort modern în ceea
ce privește bucătăria, sistemul de încălzire, canalizare, instalații sanitare, ș.a.) și moderne (construite în ultimii ani, cu toate facilitățile vieții
moderne: telefon. TV, baie, grup sanitar, încălzire etc.) pentru turismul internațional, național și local.

Ca atare, formarea și funcționalitatea sectorului de turism rural și implicit agroturistic, din actuala perioadă sunt încă marcate de conflictul dintre componentele și mecanismele vechiului sistem politic.

2.8 Disfuncționalități în activitățile de turism rural (agroturism) din România

O analiză reală a tuturor aspectelor (pozitive și negative), pe care le comportă creșterea și dezvoltarea turismului rural impune.

Sintetic acestea pot fi enumerate astfel ( conform literaturii de specialitate ):

a) supralicitarea calităților și a efectelor turismului, în general și a celui rural, în special;

b) turismul este considerat nu numai ca una din posibilitățile de dezvoltare a unor comunități locale, ci este ales ca fiind calea cea mai eficientă și uneori, chiar unică. Însă este binecunoscut faptul prin care, nu întotdeauna, ce este ușor de atras în circuitul economic este și eficient. Altfel spus, dacă punerea în valoare a darurilor oferite cu generozitate de natură unor localități, le oferă, în același timp și eficiența economico-socială necesară?

c) prin neluarea în considerare a riscurilor ce grevează asupra turismului rural, se anulează o serie din efectele sale benefice. Turismul, în general, dar în special cel rural, se dezvoltă și se manifestă ca activitate în sfera unor riscuri de ordin intern sau extern (ce țin de politica altor țări, cum ar fi politica socială, demografică, politica mondială și a centrelor de putere etc.);

d) ruralul, în condițiile actuale din România – și nu numai – nu-și merită pe deplin o mare parte din atributele sau superlativele ce i se acordă, cum ar fi cele legate de: zonă nepoluată, cu o alimentație naturală nepoluată, ape nepoluate, cu un folclor original, neinfluențat, cu unele servicii gratuite, prețuri mai scăzute etc. În realitate, deși în mai mică măsură decât în urban, ruralul românesc este și el poluat în anumite zone sau sate turistice. Această poluare, care se manifestă sub o multitudine de forme, se regăsește în aer, apă, sol; aspecte ce sunt ușor sesizabile, dacă avem în vedere situația reală, în care resturile menajere din gospodării, în cele mai numeroase cazuri, se aruncă la întâmplare, în special pe malurile râurilor, depozitele de gunoaie de la animale din gospodărie sunt locuri deschise etc. De asemenea, se ridică și atenția deosebită care trebuie acordată igienei gospodăriilor;

e) în același timp, turismul rural se înscrie nu numai ca factor de poluare fizică a mediului, dar și de poluare morală a locuitorilor, a culturii locale etc., cu consecințe asupra echilibrului local. Putem vorbi și de contribuția pe care turismul rural și-o aduce în privința afectării tradițiilor și a obiceiurilor comunităților locale, prin stimularea unora care sunt numai pe placul turiștilor, în detrimentul altora care vin din trecutul istoric.

Necesitatea cunoașterii și prezentării problemelor turismului rural, la valoarea reală, obiectivă, a acestora constituie un imperativ al dezvoltării zonelor rurale. Prin utilizarea unor procedee subiective, neadecvate actualei situații de tranziție din economie, nu numai că nu oferim nici un serviciu turismului, ci chiar mai mult, ne înscriem pe linia aducerii în timp a unor deservicii, fie în turiștilor – care nu vor fi informați corect asupra calității produsului turistic din mediul rural, pe care doresc să-l cumpere – și în egală măsură, ofertanților de servicii turistice, respectiv proprietarilor pensiunilor rurale, care își pot pierde economiile.

CAPITOLUL III

PIAȚA AGROTURISTICĂ

3.1 Definirea și caracteristicile pieței agroturistice

Cea mai utilizată definire a pieței turistice este aceea prin care se specifică: “Piața turistică reprezintă sfera economică de influență a ofertei turistice, materializată prin producția turistică și cererea turistică, considerată consum”.

În comparație cu piața mărfurilor, piața turistică are următoarele particularități ( Olteanu, V., 1992, Snak, 1994 ) :

– locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu și cu locul de formare a cererii;

– oferta turistică este percepută de cerere sub forma unei imagini formate prin cumularea tuturor informațiilor primite, direct sau indirect, de către fiecare turist potențial. Totodată, oferta turistică este rigidă, neelastică în timp și spațiu, nu poate fi stocată sau transformată, consumul hotărându-se în același areal geografic;

– cererea turistică și oferta turistică, componente ale pieței turistice, se manifestă diferit; cererea turistică este foarte elastică și supusă unei permanente fluctuații, datorate influenței unei multitudini de factori politici, economici, sociali, conjuncturali etc.

Aceste particularități pot genera un decalaj potențial între ele sau chiar apariția unor combinații: ofertă bogată și cerere redusă, cerere mare și ofertă necorespunzătoare, ofertă dispersată și cerere concentrată sau invers etc.

Determinările pieței turistice se referă la următoarele ( Snak, O., 1994 ) :

– capacitatea pieței turistice este reprezentată de necesitatea, pe o anumită piață, a unuia sau mai multor produse turistice; poate fi calculată după formula:

C=K•N,

unde:

C = reprezintă capacitatea pieței turistice;

K = capacitatea medie de consum;

N = numărul consumatorilor potențiali;

– potențialul pieței turistice, este reprezentat prin cererea tuturor consumatorilor pentru un anumit produs turistic, în funcție de veniturile lor, de prețurile și tarifele practicate pentru acel produs;

– cererea solvabilă pentru un produs turistic, desprinsă din capacitatea pieței, excluzând acele categorii de consumatori care nu au posibilitatea financiară de a cumpăra produsul (sau produsele) turistic ori nu se manifestă efectiv ca atare (lipsa de timp, incapacitate fizică etc.);

– volumul pieței produsului turistic cuprinde totalitatea tranzacțiilor încheiate pentru un anumit produs turistic, într-o perioadă de timp dată;

– locul pe piață al unui anumit produs turistic se referă la acea parte a volumului pieței, acoperită prin vânzările refuzate pentru produsul respectiv.

Activitatea turistică, ca și celelalte ramuri din circuitul economic intern și internațional, și-au constituit în timp și spațiu o piață proprie. Această piață este caracterizată prin influența acțiunii unor factori cu manifestare specifică și determinați de natura economică, socială, politică, culturală, geografică și mai ales, motivațională, a unei zone teritoriale, cu posibilități relativ limitate de cunoaștere aprofundată, fapt ce mărește, în principiu, riscul pătrunderii ofertanților pe anumite piețe.

În cazul pieței agroturistice un rol important revine segmentelor de piață restrânse, considerate nișe de piață, care include, de regulă, consumatorii de produs agroturistic cu preferințe speciale, dispuși să plătească un preț mai mare pentru acel produs care le va satisface cel mai bine cerințele. Pentru a oferi aceste produse este necesară ridicarea nivelului calitativ sau diferențierea lor.

În principiu, turismul, ca activitate economică, face parte din categoria produselor abstracte, relativ “invizibile”, a căror definiție cantitativă și calitativă nu poate fi făcută decât parțial și indirect. Din aceste considerente și abordarea conceptului de “piață turistică” a fost asimilată de către specialiștii ce definesc noțiunea de piață.

În practică, cererea turistică este permanent confruntată cu oferta turistică (privită ca “totalitatea capacităților de producție puse în acțiune pentru a oferi un anumit produs turistic pe piață”), ambele componente contribuind împreună cu alte elemente Segmentarea pieței reprezintă un proces continuu care stă în atenția tur-operatorilor alături de la constituirea pieței turistice.

Îmbunătățirea profitului și menținerea poziției lor pe piață prin satisfacerea necesităților respectivelor segmente de piață cu produse și servicii corespunzătoare.

Privită în ansamblu dar, și în, complexitatea (structura), acesteia, piața turistică include o multitudine de elemente constitutive, care trebuie luate în considerare următoarele:

• Ofertantul de produse turistice, ce încadrează o mare diversitate de agenți economici (de la societatea comercială specializată, la agentul economic individual etc.), cu activități de transport, alimentație, agrement, excursii etc., toate acestea alcătuind, de fapt, “produsul turistic”;

• Cererea de produse turistice, alcătuită din masa largă a consumatorilor, fie interni (locali), fie externi (din afara localității, inclusiv turiștii străini).

Însăși prin reglementarea pieței, se permite ca și în cazul unităților agroturistice să vizeze un anumit grup, ai cărui membri devin centrul tuturor eforturilor și preocupărilor sale de marketing, pentru introducerea și promovarea acelor produse și servicii care să le satisfacă necesitățile.

• Actele normative în vigoare, sub forma celor mai diferite reglementări privind regimul de circulație turistică, durata concediului de odihnă, condițiile de mișcare în teritoriu, transportul în comun etc.;

• Canalele de distribuție a produselor turistice, care îmbracă o gamă foarte variată de forme;

• Mijloacele de informare necesare “sensibilizării” și transmiterii la consumator a tuturor produselor turistice oferite de firmele specializate;

• Mijloacele de transport, de la cele mai simple și tradiționale, la cele mai complexe și sofisticate, ocupă un loc de seamă în cadrul pieței turistice;

• Concurența de produse turistice – pusă în evidență de totalitatea altor produse turistice pe piață, prin intermediul altor societăți, firme, agenți economici etc. de turism (din țară și străinătate), care apar pe piață simultan cu oferta proprie;

• Mediul turistic, care în spațiul rural se constituie, de asemenea, ca un element de bază al pieței turistice, fiind alcătuit din totalitatea factorilor de ordin social, economic, cultural și chiar politic, în care să-și desfășoare activitatea agenții economici sau organizațiile turistice.

Acțiunea simultană a tuturor elementelor constitutive ale pieței turistice, implicit agroturistice, corelațiile de interdependeță și intercondiționare reciprocă ce există între acestea, reprezintă pentru agenții economici și toate organizațiile turistice obiectivul de bază al activităților de management și marketing, concretizate, cu precădere, în elaborarea unor cercetări retrospective și prospective permanente.

3.2 Rolul studierii pieței agroturistice în profil teritorial

În condițiile tranziției la economia de piață, datorită creșterii complexității mediului endogen și exogen al unităților economice, cât și a importanței valorificării optime a resurselor materiale și umane de care dispun acestea, se amplifică necesitatea fundamentării riguroase a deciziilor adoptate de conducerea societăților comerciale, a tuturor agenților economici.

Asigurarea unui nivel calitativ superior conducerii implică, printre altele, diferențierea deciziilor sub aspectul fundamentării lor științifice, în decizii-rutină (bazate, în principal, pe experiență și intuiție) și în decizii-problemă, reclamate de particularitățile și de complexitatea activității de turism, în noile condiții ale acțiunii legii concurențial, a liberalizării prețurilor, dar, mai ales, a schimbării formelor de manifestare a comportamentului de consum al populației.

Importanța fundamentării pe baze științifice (prin studierea pieței turistice în profil teritorial) a deciziilor-problemă, decurge atât din faptul că în rezolvarea unor probleme există mai multe soluții, cât și din necesitatea de a se putea evita, într-o proporție tot mai mare, eventualele erori posibile în raționamentele conducerii (generalizarea unor detalii, aprofundarea unor raporturi cauzale aparente între două fenomene, ca raporturi reale etc.).

• În aceste condiții, studierea pieței agroturistice în profil teritorial este impusă, în primul rând, de asigurarea unei concordanțe cât mai depline între cererea de produse turistice și oferta turistică. În acest fel prin volumul și diversitatea ofertei turistice este necesar să se asigure, într-o măsură tot mai mare, gusturile și preferințele celor mai variate categorii de consumatori.

• În al doilea rând, studierea pieței agroturistice în profil teritorial, se impune ca un imperativ major al mecanismelor economiei de piață, determinat de:

– dezvoltarea, diversificarea și adâncirea complexității din domeniul turismului (atât ca bază materială, cât și a produselor turistice);

– exercitarea simultană a influenței asupra pieței turistice de către o multitudine de factori economici, demografici, sociologici, politici, culturali, psihologici, conjuncturali etc.;

– marea varietate a metodelor, tehnicilor și instrumentelor oferite de managementul și marketingul modern, a cărei alegere și utilizare reclamă, printre altele și o cunoaștere aprofundată a pieței, de fapt, domeniul de valorificare a aplicării deciziilor finale;

– necesitatea alegerii celor mai adecvate strategii de penetrare pe piață.

• În condițiile unei studieri judicioase a pieței agroturistice în profil teritorial, prin abordarea științifică a tuturor fenomenelor și proceselor ce se manifestă în acest domeniu, se poate asigura:

– cunoașterea complexă a cererii populației, atât sub aspect cantitativ, dar și calitativ, definindu-se în detaliu: nevoile, dorințele, preferințele, obiceiurile, gusturile, exigențele, precum și potențialul consumatorilor;

– cunoașterea și luarea în considerare a factorilor de influență ce pot aduce mutații importante asupra cererii turistice a populației (nivelurile prețurilor și tarifelor, calitatea produselor și serviciilor, puterea de cumpărare, frecvența consumului etc.);

– cunoașterea ofertei turistice (în toată varietatea și complexitatea ei), cu scopul de a stabili în ce măsură răspunde aceasta și cum trebuie să fie adaptată la cerințele populației;

– analiza retrospectivă și prospectivă a mutațiilor și tendințelor manifestate în evoluția pieței turistice la nivel teritorial, în vederea determinării necesarului și dozării eforturilor de investiții, pentru realizarea unei concordanțe cât mai apropiate între oferta și cererea de produse turistice.

Studierea pieței agroturistice în profil teritorial poate îmbrăca formele cele mai variate, de la simple prezentări, analize și interpretări a unor serii cronologice de informații obținute din surse primare (evidențe operative, contabile, statistice etc.), până la cercetări deosebit de complexe, concretizate în studii științifice fundamentate prin valorificarea unei bogate palete de metode, tehnici și instrumente de cercetare.

Obținerea unor rezultate fundamentate economic în investigarea fenomenelor și proceselor pieței agroturistice, presupune aplicarea unui complex de metode, tehnici și instrumente de cercetare, care să permită cunoașterea multilaterală și adâncită a laturilor definitorii, a aspectelor specifice și particularităților, în scopul obținerii unei baze decizionale optime. Cercetarea diferitelor laturi și componente ale pieței agroturistice îmbracă valențe conceptuale și aplicative distincte, adecvate ariei de cuprindere și obiectivelor urmărite. Astfel, majoritatea specialiștilor recunosc utilitatea investigării pieței turistice, atât într-o formă globală, la nivel macroeconomic, cât și în profil teritorial, ceea ce a determinat cunoașterea și implementarea unor metode și tehnici specifice atingerii acestor obiective. Diversele metodologii privind posibilitățile de abordare a cercetărilor în profil teritorial, pot fi considerate ca instrumente de fundamentare a deciziilor din sfera pieței turistice. Un rol important revine analizei comparative a nivelului de dezvoltare economico-socială a județelor țării noastre, ca parte integrantă a studierii pieței agroturistice și a specificității comportamentului consumatorilor din diferite zone geografice.

3.3 Elemente caracteristice în cercetarea teritorială

a pieței agroturistice

Analiza comparativă urmărește descrierea, printr-un set de caracteristici sau variabile, a diferențelor sau omogenității unor obiecte, procese, fenomene, unități teritoriale etc. Domeniu al cercetării statistice, analiza comparativă își vădește oportunitatea pentru a produce ordonări liniare și clasificări tipologice, aria sa de aplicabilitate în sfera pieței turistice fiind cât se poate de amplă.

Cercetarea de marketing este o activitate atotcuprinzătoare care implică cercetarea produsului, a canalelor de distribuție, a prețului, a promovării produsului (serviciului) etc., spre deosebire de cercetarea de piață, care privește în mod specific consumatorii cu atitudinile lor referitoare la produse și servicii.

În acest context se poate arăta că cercetarea pieței constituie un proces de obținere a informațiilor despre clienții potențiali și existenți și utilizarea lor în scopul asigurării unui management adecvat.

Reprezintă un prim pas în organizarea activității de marketing, deoarece, fără cunoașterea unor date despre atitudinile și dorințele consumatorilor, furnizarea de produse și servicii corespunzătoare va fi dificilă.

Cercetarea pieței este necesară în orice stadiu al activității de marketing. Ea identifică noi oportunități de piață sau vânzări prin urmărirea reacțiilor consumatorilor și a tendințelor generale în industria turistică (Stăncioi, A.F., 1999).

Efectuarea unei analize comparative în domeniul pieței agroturistice se realizează asemănător, ca principiu, oricărei analize econometrice, aceasta deoarece se presupune delimitarea unor variabile și interpretarea legăturilor dintre acestea. Ceea ce deosebește, însă, fundamental, o cercetare comparativă de una econometrică este domeniul alegerii variabilelor cu care se operează în cadrul pieței agroturistice.

Prin urmare, alegerea variabilelor este o particularitate esențială a analizei comparative a pieței agroturistice, criteriul de alegere fiind de tip exogen, spre deosebire de analiza econometrică, pentru care este caracteristic criteriul endogen. De exemplu, pentru a alege variabilele necesare unei analize comparative a nivelului de dezvoltare economico-socială a județelor țării noastre, se poate recurge la schema și legitățile dezvoltării economico-sociale, care furnizează modelul conceptual, gradul de cuprindere și specificitatea caracteristicilor (variabilelor) fiind determinate de natura indicatorilor furnizați de statistica oficială.

În analiza comparativă, pentru anumite clase sau categorii de variabile, se pune și problema fie a alegerii unor variabile necorelate, fie de a înlătura autocorelarea, în cazul altora. În prima situație, cercetări concrete au dovedit că eliminarea corelației dintre unele variabile poate fi obținută în mod corespunzător prin analiză factorial.

În aceeași ordine de idei, se menționează faptul că, prin utilizarea analiza comparativă există și posibilități relativ mai simple de testare a modului de alegere a variabilelor, apelând la metode specifice de determinare a coeziunii structurilor, de tipul calculării energiei informaționale. Utilizarea acestei metode în studiile de piață turistice, efectuate în profil teritorial, prezintă o importantă particularitate, legată de perspectiva timpului. Astfel, cercetarea teritorială de piață prin analiză comparativă, se poate desfășura atât în profil static, cât și pe baza unor serii cronologice de date statistice sau informații. Se poate spune că există diferențe esențiale între aceste două moduri de abordare, cel mai recomandabil fiind, acela care ia în considerare seriile dinamice; prin aceasta deoarece se favorizează așa-zisa cercetare de tip longitudinal, mult mai adecvată pentru cunoașterea fenomenelor și proceselor pieței și a particularităților teritoriale ale acestora. De exemplu, dacă analiza comparativă a nivelului de dezvoltare economico-socială a județelor țării noastre este capabilă să ierarhizeze teritorial constituirea unor grupe tipologice de județe, cercetarea poate fi adâncită, tot prin analiză comparativă, asupra unor aspecte caracteristice ale consumului și consumatorilor de produse și servicii turistice, respectiv privind diferitele obiceiuri, tradiții, preferințe etc. specifice grupelor de populații din județele țării noastre.

3.4 Metode cantitative de studiere a pieței agroturistice*)

Aceste metode au un caracter diversificat și complex, elemente generate de impactul nemijlocit al dezvoltării revoluției tehnico-științifice contemporane. În continuare este redată o prezentare a acestor metode și tehnici cantitative de studiere a pieței agroturistice în profil teritorial.

3.4.1 Analiza statistică a pieței agroturistice teritoriale

Este o metodă ce urmărește evoluția unor indicatori, ce exprimă cererea satisfăcută (număr de turiști, încasări, sejur mediu, număr de înnoptări). Pe baza acestor indicatori și cu ajutorul unor procedee de analiză, pot rezulta o serie de caracteristici ale cererii, ca, de exemplu, volumul și structura, repartizarea în timp și spațiu, tendințele și mutațiile sesizate. În cadrul acestei ample analize, se folosește analiza dinamică, analiza cu ajutorul unor modele statistico-matematice, calculul elasticității, analiza coeficientului de utilizare a capacităților de cazare, analiza bugetelor de familie ș.a.

1.) Sondajul statistic – este metoda de cercetare selectivă cel mai frecvent practicată, care stă la baza numeroaselor studii de piață. Se efectuează în vederea determinării unui obiectiv precis, la un moment dat, fără a avea, întotdeauna un caracter repetativ. Prin această metodă se furnizează informații asupra situației și “fizionomiei” pieței pentru o anumită perioadă, respectiv cea a efectuării sondajului. Neajunsul acestei metode este că studiile respective nu pot reda, în mod riguros, evoluția unor piețe – cum este cea turistică – caracterizate printr-o anumită mobilitate.

2.) Panelurile de turiști – sunt folosite pentru a permite urmărirea, treptată (succesiv), a politicii adoptate, printr-o cunoaștere rapidă, continuă și permanentă. Deoarece sondajele statistice dau o imagine statistică, de moment, a unor

––––––––––––––––––––––––––––––––––––

*) prelucrat după Snak, O., 1994, Olteanu, V., 1994, Nistoreanu, P., 1999.

caracteristici ale pieței, ale căror particularități nu sunt extrapolabile în timp,

panelurile elimină aceste neajunsuri, convertind imaginea statică a sondajului într-un “film”, alcătuit dintr-o succesiune de imagini, fiecare dintre acestea corespund unui anumit moment al perioadei de investigare. Panelul de turiști este folosit pentru stabilirea variațiilor de opinie, referitoare la cererea turistică. Dificultatea principală a acestei tehnici este de a regăsi aceleași persoane în cursul timpului, în cazul în care observația durează câțiva ani, dar are avantajul că, prin repetarea acelorași întrebări, la intervale de timp, se pot măsura stabilitatea sau mutațiile intervenite în nevoile și cerințele turiștilor.

3.) Panelul de unități agroturistice – gospodării agroturistice – prezintă avantajul că locul de observare este unitatea turistică, această unitate care oferă posibilitatea să se cunoască preferințele și cerințele turiștilor pe genuri de prestații agroturistice. Observațiile se limitează la un eșantion de unități reprezentative pentru zona turistică. În schimb, tehnicile de eșantionare sunt aceleași ca și în cazul panelului de turiști.

Datele respective se prelucrează cu ajutorul unor indicatori ce pot fi grupați astfel (Nistoreanu P., 1999):

indicatori generali (volumul încasărilor totale, încasarea medie pe turist, cheltuieli totale, venitul net);

indicatori ai eficienței activității de cazare (coeficientul de utilizare a capacității);

indicatori de eficiență ai alimentației (rata rentabilității);

indicatori ai eficienței activității de transport turistic;

indicatori de eficiență economică utilizați la fundamentarea investițiilor turistice noi (valoarea investiției, capacitatea, investiția specifică, durata de realizare a investițiilor, volumul încasărilor totale, volumul încasărilor valutare, volumul cheltuielilor totale, volumul acumulărilor totale, volumul beneficiilor, durata de recuperare a investiției totale;

alți indicatori, posibil noi (aprecierea oportunității și viabilității unui proiect de investiții, venitul net actualizat, raportul venituri-costuri, rata internă de rentabilitate, indicatori de lichiditate, indicatori de solvabilitate, indicatori de rentabilitate).

3.4.2 Metode de estimare (prognoză) a pieței agroturistice

Estimarea sau previziunea pieței în agroturism apreciază, în perspectivă, evoluția circulației turistice globale, pe forme de turism, spre anumite destinații turistice sau în cadrul anumitor categorii ale populației.

Metoda coeficienților de elasticitate, aplicată în scop previzional, ia în calcul mai multe variabile și comportă două etape:

– în prima etapă se elaborează tabelul de variabile, a căror contribuție la evoluția cererii turistice este certă și importantă;

– etapa a doua constă în prelucrarea datelor (de exemplu, prin coeficienți de elasticitate), reieșind contribuția fiecărei variabile la evoluția cererii consumului în turism.

Între factorii care se iau în considerare la calcularea coeficientului de elasticitate sunt de amintit: venitul net pe locuitor, numărul total al populației, procentul populației urbane, timpul liber, numărul de autoturisme pe locuitor.

Alte metode de prognoză: proiecția cotei de piață; proiecția puterii de cumpărare; corelația simplă și multiplă; regresia lineară sau regresia multiplă; extrapolarea tendințelor actuale; metoda PERT ș.a.

3.4.3 Analiza efectului multiplicator

Este metoda utilizată în scopul evidențierii incidenței globale, a cheltuielilor efectuate de turiști, asupra societăților implicate, direct sau indirect, în servirea turiștilor. Această metodă reprezintă, totodată, o cale sigură de comensurare globală a incidențelor turismului asupra economiei naționale. Un exemplu, în acest sens este modelul lui Hart G. Clement. În care se folosește formula:

,

în care:

R – reprezintă efectul multiplicator;

– coeficientul de elasticitate a consumului turistic,

Autorul menționat anterior elaborează un model pentru determinarea multiplicatorului cheltuielilor turistice acesta fiind exemplificat în zona Pacificului și Orientului Îndepărtat.

3.4.4 Analiza-diagnostic

În mod sintetic, analiza-diagnostic a pieței turistice, evidențiază factorii favorizanți pentru turism într-o zonă, precum și pe cei restrictivi, indicând, totodată, măsurile necesare pentru asigurarea optimului în dezvoltare. Din literatura de specialitate, ca și din experiența cercetării, s-au conturat câteva elemente ce trebuie luate în considerare în cadrul analizei-diagnostic; acestea sunt următoarele:

– accesibilitate – așezare geografică, căi de acces, mijloace de transport, legături cu alte subsisteme;

– condiții de relief – trepte de relief, râuri, lacuri, monumente ale naturii, rezervații și parcuri naționale;

– condiții meteorologice – climatul și sezonalitatea, precipitații, vânturi, puritatea aerului, frecvența zilelor însorite, durata și grosimea stratului de zăpadă etc.;

– frumusețea peisajului natural;

– valoarea terapeutică și volumul unor elemente naturale – izvoare de ape minerale și termale, nămoluri terapeutice, microclimat și topoclima;

– patrimoniul cultural-istoric – vestigii și locuri istorice, monumente istorice, de artă, de arhitectură, etnografie și folclor, tradiții, obiceiuri etc.;

– condiții demografice – numărul, structura și dinamica populației, forța de muncă, migrații etc.

“Materia primă” abordată prioritar în acțiunea de analiză-diagnostic este formată din resursele turistice. Iar acestea sunt evaluate calitativ și cantitativ, ierarhizate și comparate cu resurse similare din alte zone din țară sau de peste hotare.

Resursele agroturistice au rol diferit în acțiunea de amenajare turistică, în funcție de calitatea, structura și complexitatea lor. Oricare dintre componentele resurselor (naturale sau antropice), singure sau în asociere, pot determina dezvoltarea uneia sau mai multor forme de turism.

O problemă deosebit de dificilă este evaluarea calitativă și cantitativă a componentelor resurselor agroturistice, elementele de dificultate rezultă atât din complexitatea tipologică resurselor (peste 150 componente), cât și din lipsa parametrilor cuantificabili. Este însă necesar ca această evaluare să fie coroborată și cu cererea agroturistică potențială.

În funcție de cererea agroturistică potențială și în scopul dimensionării zone-lor turistice, se poate determina capacitatea optimă de primire a unei zone, indicator ce reprezintă…“frecventarea turistică pe care un sistem socio-economic regional o poate suporta în mod permanent, fără a se produce schimbări ireparabile ale structurilor sale economice și sociale” sau determinarea numărului maxim de turiști care pot fi găzduiți simultan în timpul unei zile pline de sezon, cu condiția ca aceștia să poată beneficia de tot agrementul oferit fără să prejudicieze mediul ambiant sau organizarea vieții pe teritoriul respectiv.

Formula de calcul este următoarea:

,

în care:

K – reprezintă capacitatea optimă de primire a zonei;

S – suprafața totală a zonei;

K0 – coeficient, a cărui valoare variază între 0,5 și 1 , în funcție de particularitățile

naturale ale zonei;

N – norma de spațiu pentru o persoană.

Indicele de atractivitate, rezultat al influenței existente între ponderea fiecărui element component al resurselor (de exemplu: atracții naturale – 0,35; atracții cultural-istorice – 0,30; dotări turistice – 0,25; acces – 0,1) și nivelul său cantitativ (1 – nivel scăzut, 2 – ni-vel mediu, 3 – nivel înalt), se poate calcula după formula:

, i=1,2,3,…,n – numărul de elemente,

în care:

Ia – reprezintă indicele de atractivitate;

qi – ponderea fiecărui element;

C – nivelul cantitativ al elementului.

3.4.5 Bilanțul teritorial

Practica a demonstrat că pentru elaborarea unei strategii de amenajare agroturistică, trebuie început cu evaluările calitative și cantitative ale resurselor turistice (care poate fi considerat un bilanț teritorial). Pe baza acestora, direcțiile de cercetare sunt orientate spre identificarea căilor de utilizare intensivă a resurselor și spre cunoașterea formelor de turism rural adecvate. O dată stabilite aceste direcții și forme de turism (cu identificarea obiectivelor prioritare pentru turismul internațional), metoda permite elaborarea strategiei de amenajare turistică și care, urmărește următoarele elemente:

– integrarea dotărilor de bază materială în peisajul zonei (centrului turistic sau stațiunii), cu accent pe acel optim spațial-design și a zonei în context național;

– diversificarea serviciilor, în general și asigurarea unei variate game de servicii suplimentare, corespunzătoare structurii cererii și formelor de turism specifice;

– crearea unei oferte cu nuanțat caracter de specificitate și originalitate, care să includă caracteristicile cadrului natural, culturii și civilizației localităților din zonă;

– la amplasarea noilor construcții este necesară aplicarea principiului concentrării, evitându-se, însă, situații de aglomerare turistică sau de dispersie, în funcție de caracteristici-le reliefului, în scopul unui mediu ambiant de mare atractivitate;

– folosirea intensivă a obiectivelor istorice, a monumentelor de artă și arhitectură din sate , prin integrarea originală în peisajul turistic, fără a se deteriora, însă, specificul sau valoarea prin restaurări neadecvate;

– rețeaua căilor de acces, modernă și funcțională este necesar să se integreze organic în ansamblul turistic general, cu respectarea limitelor impuse de poluare sau de forma de turism dominantă;

– integrarea deplină a activității turistice în ansamblul economico-social al zonei, care să asigure funcționalitatea optimă a acesteia, cu deschideri largi în ceea ce privește dezvolta-rea în perspectivă a fiecărei activități în parte și a ansamblului lor.

Problemă de mare însemnătate, amenajarea zonelor turistice implică un efort interdisciplinar din partea specialiștilor în marketing, a economiștilor, arhitecților, geografilor, ecologilor, geologilor, sociologilor, matematicienilor etc.; în mod frecvent, începe cu analiza-diagnostic, bilanțul teritorial, apoi marketing turistic, se continuă cu simularea parametrilor și funcționalității spațiului turistic de amenajat și se încheie cu decizia de amenajare.

3.4.6 Modelarea în organizarea activității de agroturism.

Proiectarea și dezvoltarea unor modele economico-matematice, care surprind evoluția unui (sub)sistem turistic, are ca rezultat obținerea unui echilibru actual deziderabil și conturarea comportării în viitor, prin evoluțiile paralele ale componentelor (elementelor) sistemului în conexiunea lor și prin proiecția acestora la un orizont temporal dat.

Modelarea este considerată o fază deosebit de importantă a cercetării și se folosește ca mijloc al investigării, al cunoașterii, problemelor complexe și în turism.

Prin model, în accepția științifică a cuvântului, se înțelege un sistem mai complex (sistem original), cu care modelul prezintă o anumită analogie.

Funcția fundamentală a modelului este aceea de verigă intermediară între cunoașterea teoretică și original. Această funcție se manifestă în dublu sens: de la original spre teorie și de la teorie spre original.

Pentru ca un model să fie corect elaborat, astfel încât pe baza lui să se poată obține cu cheltuieli reduse informații privind comportamentul unui sistem real, trebuie ca subiectul să cunoască trăsăturile esențiale ale sistemului analizat, legitățile sale de dezvoltare. Modelarea, este bazată pe folosirea analogiei dinamice dintre model și original, iar eficiența modelului depinde de tăria acestei analogii, alături de posibilitățile pe care construcția modelului le oferă dorinței de informare a subiectului.

O etapă importantă în alcătuirea unui model o constituie evidențierea tuturor factorilor, care ar putea servi la alcătuirea ulterioară a acestuia.

Având în vedere marea complexitate a activității turistice, ca și necesitatea studierii sale detaliate; un singur model, nu poate cuprinde toate aspectele.

3.4.7 Simulare și optimizare

Amenajarea turistică, într-o concepție sistemică, are avantajul de a fi realistă, întrucât cererea determină oferta și stabilește nivelul maxim al absorbției turistice, care constituie pragul maxim de dezvoltare a ofertei, (peste care, dacă se trece este afectată calitatea produsului turistic).

Multitudinea de obiective și complexitatea problemelor rezultate în urma amenajării turistice, dimensiunile efortului financiar, ca și condițiile concrete din teritoriu, impun o verificare a comportamentului parametrilor proiectași, cu atât mai mult cu cât modelul este perfectabil în timp și spațiu. Tehnicile de simulare și optimizare utilizate sau utilizabile sunt variate.

Simularea amenajării turistice a teritoriului, ca modalitate de organizare științifică a spațiului turistic este folosită în scopul găsirii celor mai bune condiții de recreere și odihnă, paralel cu obținerea unei eficiențe economice și sociale ridicate. Pe linie managerială, această formă de simulare presupune mai multe etape, ce se intercondiționează finalizându-se cu trecerea la acțiune, (implementarea soluțiilor, studiilor proiectelor). Succesiunea acestor etape este următoarea:

a) Etapa întâia, considerată analitică, se studiază cererea motivațională, resursele, prin prisma funcționalității lor în turism și a rentabilității în exploatare, conturându-se structurile organizatorice.

b) În etapa a doua, sintetizează, printr-o viziune sistemică stabili-rea obiectivelor și problemelor de soluționat, rezolvarea lor ducând la delimitarea unor variante și scheme opționale. În general, acestea conturează programul de dezvoltare a zonei, iar simularea la calculator permite alegerea variantei optime; în continuare, se stabilește ordinea logică a priorităților și eșalonarea lor în timp, prin decizii intermediare.

c) În ultima etapă, analitico-sintetică, se stabilesc instrumentele operaționale (sistemul de indicatori, metodologie de calcul etc.); se dimensionează programul de investiții și nivelul indicatorilor de eficiență, trecându-se la conturarea precisă a liniilor de acțiune.

În condițiile tranziției la economia de piață, se amplifică necesitatea fundamentării riguroase a deciziilor adoptate de conducerea societăților comerciale, a tuturor agenților economici și însăși a gospodăriilor agroturistice.

3.5. Cunoașterea mediului intern și extern de marketing prin analiza SWOT

Plecând de la definiția dată marketingului de „Chartered Institute of Marketing" din Regatul Unit, aceea că marketingul reprezintă procesul managerial responsabil cu identificarea, anticiparea și satisfacerea profitabilă a necesităților clienților", putem spune că realizarea activității de marketing presupune două genuri de analiză (Stăncioi, A.T., 1999):

analiza SWOT;

analiza factorilor mediului extern.

Analiza SOWT este o tehnică utilizată de o firmă în scopul stabilirii poziției sale pe piață și a măsurilor ce trebuie luate să-și mențină sau să-și îmbunătățească poziția competitivă.

Analiza SWOT presupune parcurgerea următoarelor etape:

evidențierea punctelor tari (Strengths);

evidențierea punctelor slabe (Weaknesses);

evidențierea oportunităților (Opotunities);

evidențierea amenințărilor (Threats).

3.5 Elemente forte și slabe ce condiționează activitățile de agroturism din România

3.5.1 Punctele forte

Punctele tari sunt determinate de factorii interni, care favorizează dezvoltarea turismului în țara noastră, constituiți dintr-o mare varietate de produse și servicii. România, țară central europeană, include un patrimoniu turistic natural și antropic deosebit de valoros, în care un rol important îl joacă relieful deosebit de pitoresc și variat, obiectivele turistice și activitățile recreatorii (drumeții, pescuit, vânătoare, peșteri, schi și multe altele). Alături de acestea putem menționa stilul de viață tradițional și existența satelor vechi, care păstrează încă atmosfera arhaică și unde turistul poate experimenta „o călătorie în timp".

Între punctele tari, care pledează de la sine pentru dezvoltarea turismului putem aminti (Roșca, E.R., 2001):

• existența unor rute internaționale – atât prin autostrăzi, cât și pe cale ferată;

• existența a 17 aeroporturi, dintre care 5 internaționale; interesul și preocuparea comunităților rurale, a organizațiilor neguvernamentale specializate;

• accesul la produse și influențe occidentale;

• tarife accesibile (cazare, masă, transport); transporturi acceptabile;

• fructe și legume proaspete de sezon; vinuri excelente.

Aceste elemente pot fi redate sintetic prin încadrarea în următoarele grupe:

• Sistemul turismului românesc se evidențiază, pentru contribuția sa importantă în perioada de tranziție, prin:

– potențialul generator de valută, datorită încasărilor provenite din turismul internațional;

– exportator indirect de mărfuri (export intern);

– generator de resurse financiare pentru stat, prin sistemul de taxe și impozite;

– creator de conexiuni între diversele sectoare economice, turismul situându-se la confluența acestora;

– factor important în formarea și menținerea imaginii României în lume;

– factor dinamizator al procesului de creștere a calității vieții;

– creator de locuri de muncă, cu efecte pozitive în absorbția parțială a forței de muncă disponibilizate din alte sectoare;

– factor de influență și uneori, determinant în protecția și conservarea mediului încon-jurător;

• Oferta agroturistică variată și de mare atractivitate pe baza căreia se poate delimita:

– dispunând de o mare varietate de atracții turistice, răspândite pe întreg cuprinsul țării, în diverse zone, se pot satisface, în egală măsură, preferințele schiorului, alpinistului, vânătorului pasionat, dar și ale turistului sosit la odihnă, cură heliomarină sau balneară. În acest fel din punct de vedere teritorial România ca suprafață este o destinație turistică pentru toate vârstele și toate anotimpurile;

– după resurse și participanți, principalele forme de turism practicabile și practicate în România sunt: turismul montan, balnear, de litoral, cultural, științific, de reuniuni, pentru afaceri, la sfârșit de săptămână, automobilistic, odihnă în stațiuni turistice ș.a.

– componenta naturală, reprezentată prin peisajele spectaculoase, configurația variată a reliefului, condițiile climatice favorabile (frecvența redusă a fenomenelor negative, absența temperaturilor excesive), valoarea terapeutică și abundența unor factori naturali (ape minerale și termominerale, nămoluri curative, topoclima și microclimat, flora și fauna etc.);

– componenta antropic, reprezentată prin vestigii ale civilizațiilor ce s-au succedat pe teritoriul României din vremuri imemoriale, reprezentată prin monumente și obiecte de artă laice sau religioase, muzee și colecții muzeale, elemente de etnografie și folclor de mare frumusețe și originalitate, realizări actuale de prestigiu etc.;

– cele două componente constituie elementele de atractivitate ale ofertei turistice românești, premise de bază ale desfășurării unei activități turistice intense, cu o paletă largă de forme de turism: de sejur (de litoral, montan, balnear), vânătoare și pescuit sportiv, turism itinerant, cu valențe culturale, turism profesional, aventură etc.;

– configurația variată a teritoriului, ca și istoria multimilenară a poporului român, fac să aibă un potențial turistic de o mare complexitate și de o valoare turistică deosebită.

• Cadrul instituțional adecvat ca punct forte este reprezentat prin:

– existența Ministerului Turismului, organism guvernamental care coordonează activitatea de turism;

– constituirea Consiliului Consultativ al Turismului, ca organism național cu caracter consultativ, format din reprezentanții desemnați ai ministerelor, ai unor instituții publice, organizații patronale și sindicale, asociații profesionale naționale implicate în activitatea de turism;

– descentralizarea activității de turism la nivel teritorial;

– perfecționarea relațiilor Minister-Patronat-Asociații profesionale din turism;

– reorganizarea cercetării și învățământului de specialitate, prin înființarea Institutului de Cercetare pentru Turism și a Institutului Național de Formare și Management pentru Turism.

• Domeniul managerial – pregătire profesională poate fi relevat prin:

– reactualizarea componenței Adunării Generale a Acționarilor (AGA), care reprezintă interesele capitalului de stat la asociațiile comerciale și sătești din turism;

– testarea aptitudinilor manageriale ale directorilor și revocarea din funcție a celor necorespunzători;

– stabilirea obiectivelor strategice la nivelul Ministerului Turismului, privind reorganizarea învățământului turistic în România;

– continuarea acțiunii de perfecționare a pregătirii profesionale a maiștrilor instructori la disciplinele de specialitate; asigurarea de echipamente didactice moderne, pentru instruirea teoretică și practică în învățământul hotelier-turistic;

– derularea pregătirii manageriale și profesionale prin programul de asistență PHARE

– specializarea în străinătate, pe baza burselor oferite de unele țări cu turism dezvotat, a unui număr de specialiști și personal calificat din societățile comerciale pentru turism.

• Alte domenii care prefigurează puncte forte se pot enumera:

– clasificarea și reclasificarea structurilor agroturistice aparținând agenților economici de stat sau privați, precum și a gospodăriilor agroturistice;

– reevaluarea patrimoniului societăților comerciale și a gospodăriilor sătești;

– desfășurarea programului de asistență tehnică externă PHARE pentru turism;

– completarea legislației specifice pentru protecția economică a agenților economici și protecția socială a turiștilor;

– elaborarea instrucțiunilor privind acordarea licențelor și a brevetelor pentru turism;

– elaborarea Normelor de avizare a funcțiunilor tehnologice ale construcțiilor și amenajărilor agroturistice;

– elaborarea proiectului de lege privind pensiunile turistice rurale și agroturismul;

– intensificarea acțiunilor de promovare a turismului românesc, prin: atragerea de investiții străine pentru modernizarea industriei hoteliere și a bazelor de tratament din stațiunile balneare; încheierea de acorduri de cooperare turistică; refacerea și consolidarea relațiilor cu Organizația Mondială a Turismului (OMT), celelalte organisme internaționale de turism, participare la manifestări internaționale (burse și târguri de turism) etc.

3.5.2 Punctele slabe ale agroturismului românesc

Punctele slabe în turismul rural românesc sunt legate de neajunsuri organizatorice și constau în (Roșca, E.R., 2001):

informații turistice puține atât în țară cât și în străinătate;

lipsa legăturilor aeriene directe cu o serie de țări interesate de
produsul turistic rural românesc;

transporturi inconvenabile sau chiar puțin dezvoltate în zonele
montane;

numărul redus al agențiilor de rent-a-car și diversitatea redusă a
produsului de închiriat;

materiale promoționale puține și de proastă calitate;

puține unități de alimentație pentru turism și o varietate limitată de âncăruri specifice bucătăriei românești;

servicii hoteliere de calitate și standard îndoielnic;

raport calitate-preț necorespunzător;

lipsa unor ghizi specializați (interpreți, montani, deltă, vânătoare,
turism itinerant etc.);

lipsa „serviciilor pentru client";

lipsa de experiență;

lipsa curățeniei în locurile publice, comparativ cu standardele
occidentale;

lipsa apei calde și uneori chiar și a apei reci;

lipsa facilităților de nivel înalt;

lipsa înțelegerii nivelului așteptărilor străinilor;

posibilități limitate de folosire a căiților de credit și a cecurilor de călătorie.

Sintetizate conform actualelor tendințe de dezvoltare în agroturism se pot contura următoarele.

Considerate specifice în actuala tranziție pot fi delimitate prin următoarele:

• Tendințele înregistrate în cererea agroturistică internă cu referire la:

– diminuarea accentuată a cererii turistice interne. Numărul turiștilor români, care au participat la diverse acțiuni turistice, au reprezentat circa 70% din cel realizat în 1989, situație generată, în principal, de scăderea puterii de cumpărare a populației și necorelarea nivelului tarifelor practicate cu calitatea serviciilor prestate;

– scăderea ponderii solicitărilor pentru excursii interne (de la 66,75% în 1989, la 30% în 1994) și la creșterea de 10 ori a excursiilor externe (de la 1,55 % în 1989, la 15% în 1994), tendință determinată de înlesnirile acordate de statul român după 1989 (deschiderea granițelor țării, facilitarea obținerii pașapoartelor și valutei), dar și de motivația turistică pentru vizitarea altor țări inaccesibile până atunci;

– diminuarea progresivă a circulației agroturistice românești în unele țări dezvoltate din Europa (Germania, Austria, Franța, Belgia, Grecia etc.), ca urmare a restricțiilor impuse de aceste țări turiștilor români și creșterii taxelor de viză și asigurare pentru turiștii români;

– reducerea ponderii turismului de masă, ca urmare a scăderii nivelului general de trai al populației, determinând, pentru segmentul de populație cu mijloace modeste, renunțarea la practicarea turismului organizat și atragerea spre turismul rural (agroturism);

– scăderea duratei medii a sejurului, tocmai datorită creșterii cererii turistice pentru vacanțe scurte, în stațiuni montane și gospodării agroturistice, pentru activități de week-end, care presupun eforturi financiare mai reduse;

• Tendințele înregistrate în cererile turiștilor străini, pentru oferta agroturistică românească se pot enumera:

– scăderea cererii turistice internaționale, datorită instabilității politice, calității serviciilor turistice oferite, nediversificării programelor turistice etc.;

– creșterea nesemnificativă a numărului de înnoptări înregistrate în bazele de cazare din țară, în neconcordanță cu numărul mai mare de turiști străini înregistrați la frontieră, ca urmare a amplificării tranzitului turistic și a sporirii numărului de turiști străini, care preferă spațiile particulare (necuprinse în statisticile oficiale);

– amplificarea utilizării mijloacelor de transport rutiere și aeriene (auto – familiștii, avionul – oamenii de afaceri);

– diminuarea cererii pentru turismul de litoral în favoarea celorlalte forme de turism (în special pentru agroturism). Motivul îl constituie monotonia serviciilor respective, precum și unele recomandări medicale, care semnalează efectele negative ale radiațiilor solare;

– modificarea duratei sejurului mediu, ca urmare a schimbării motivației turistice.

• În domeniul ofertei agroturistice pot fi reliefate următoarele:

– valorificarea necorespunzătoare a resurselor agroturistice, fapt ce a contribuit la diminuarea valorii pe piață a acestora, prezentării necompetitive a produselor turistice mai ales la nivel internațional;

– carențe în adaptabilitatea ofertei agroturistice la cererea turistică internă și internațională;

– inexistența unui cadru adecvat de promovare a produselor agroturistice pe piața turistică internațională;

aplicarea unei politici tarifare greșite, precum și lipsa unei concepții clare privind politica economică și tarifară în sfera agroturistică.

3.5.3. Evidențierea oportunităților

Oportunitățile sunt determinate de evoluția factorilor externi organizației, care influențează favorabil prin cadrul general pozitiv. Din rândul celor evidente enumerăm (Roșca, E.R., 2001):

imaginea romantică, puritatea și arhaicul satului românesc;
creșterea numărului străinilor ce călătoresc în România pentru
afaceri;

creșterea numărului străinilor care locuiesc și muncesc în România; creșterea posibilităților de acces la produsele occidentale; existența ambasadelor străine și a comunităților de străini;

intensul schimb cultural ce conduce la o mai bună înțelegere între culturi și înlătură dezinformarea;

conectarea la rețeaua EUROGITES și posibilitatea de conlucrarea cu alte organisme din turismul rural european;

includerea României în" European Rail Pass și East European Rail Pass ce asigură facilități de tarif pentru cei ce călătoresc pe calea ferată;

prezența web-urilor de turism rural românesc în cadrul rețelei
INTERNET;

stabilizarea monedei naționale.

3.5.4. Evidențierea amenințărilor

Amenințările sunt determinate de factori externi ce se pot constitui în constrângeri în dezvoltarea turismului în condițiile unui cadru general defavorabil.

Dintre acestea amintim (Roșca, E.R., 2001):

• imaginea nu tocmai favorabilă în exterior (prețuri la nivel occidental pentru o calitate îndoielnică a serviciilor, insecuritate, logistică și informare deficitare, serviciile pentru consumatori necorespunzătoare);

• degradarea mediului, lipsa unor măsuri ecologice, poluarea (calitatea aerului și a apei);

neînțelegerea conceptului „preț pentru valoare";

posibilități limitate de cazare; insuficiente informații necesare pentru călătorii;

infrastructura săracă (drumuri, comunicații, transporturi etc.);

instabilitatea monedei naționale;

servicii medicale și de urgență;

costuri ridicate sau lipsă posibilităților de închiriere a unui mijloc de transport;

benzina la standarde europene în cantități limitate și slaba calitate a serviciilor din stațiile de alimentare;

imposibilitatea străinilor de a schimba moneda națională în valută forte;

costul relativ ridicat al vizitelor pentru România. Obstacolele respective pot fi grupate în trei categorii (Buciuman, E., 1999):

valoarea adăugată prin acțiunile de mobilizare si de promovare a resurselor locale este insuficientă pentru a le permite să pătrundă pe piața ce rezultă din sistemul economic dominant;

întreprinderile turistice rurale nu dispun nici de circuite de experți tehnici indispensabili nici de capitalizarea necesară pentru a mobiliza suficiente fonduri proprii;

închiderea și izolarea unor teritorii rurale fac dificilă și chiar
aleatoare punerea în raport a producției si a clientelei; producătorii sunt condamnați adesea să se limiteze la piețele vecine ceea ce nu conferă notorietate suficientă regiunilor pentru a străpunge izolarea lor relativă si să atingă o rată de frecventare acceptabilă.

Analiza realizată evidențiază principalele repere ale funcționării interne a turismului rural românesc, prin punctele forte și punctele slabe, care pot fi proiectate prin prisma celor „7P": produsul, prețul, poziția în lanțul de distribuție, promovarea, personalul, premisele fizice, profitul.

Cadrul extern este conturat prin intermediul oportunităților și amenințărilor a căror examinare ne va permite depistarea influenței acestora asupra evoluției și devenirii turismului rural românesc. Acestea (oportunitățile și amenințările) pot fi studiate și prin intermediul factorilor STEP (sociologici, tehnologici, economici și politici), ca și prin viziunea factorilor mediului concurențial (piață, putere de negociere, concurență, costuri).

Aceste analize complexe, interdisciplinare pot evidenția noi valențe ale produsului turistic rural sau "aspecte care fac ca produsul turistic rural românesc să nu fie receptat conform așteptărilor.

3.5.3 Factori de influență

Activitatea turistică este permanent influențată negativ de o serie de factori obiectivi și conjuncturali. Influențe de natură economică, care se referă la reflectarea tuturor fenomenelor negative din economie în activitatea specifică acestui domeniu.

Principalele elemente cu efect perturbatori pot fi considerate următoarele ( Braan Florina 1997, Snak, O., 1994 ): scăderea veniturilor reale ale populației, amplificarea inflației și șomajului, care au provocat scăderea accentuată a indicatorilor calității vieții; criza financiar-valutară, care afectează acumulările de capital și posibilitățile investițional; nivel scăzut de dotare a populației cu autoturisme proprietate personală; recesiunea economică mondială, resimțită cu precădere în cazul sosirilor de turiști străini; investițiile reduse de capital străin și autohton etc.

* Influențele de natură financiară, care sunt acutizate în perioada de tranziție de criza economică profundă a economiei naționale, cu referire la: blocajul bancar, care duce la modalități anevoioase, inflexibile, de efectuare a decontărilor, agenții de turism fiind lipsiți de fondurile necesare desfășurării activității lor; practicarea unor dobânzi bancare foarte mari, indiferent de tipul creditelor; atitudinea discriminatorie a băncilor în raport cu activitatea turoperatorilor cu capital privat; lipsa capitalului valutar la bănci și la oficiile de schimb valutar; lipsa fondurilor pentru publicitate și promovare externă etc.

* Influențele de natură socio-demografică, determinate de: modificări în modelele comportamentale ale populației, în sensul angrenării mai puternice a acestora în activități lucrative (al doilea salariu, reducerea timpului liber, agricultura); amânarea sau chiar anularea intențiilor (obișnuințelor) de cumpărare a serviciilor turistice; degradarea simțului real al noțiunii de turism, pentru unele categorii sociale, în ce privește excursiile externe (folosite în scopuri neturistice), fapt ce a dus la neacordarea vizelor de intrare în multe țări occidentale pentru turiștii români; neprogramarea concediilor de odihnă în două etape; existența unor mentalități depășite ale populației, în ceea ce privește necesitatea și modalitățile de practicare a turismului.

* Influențe de natură politică, determinate de: regimul vizelor, aplicat în mod restrictiv de către multe țări, pentru turiștii români; lipsa unor acorduri turistice Bi și multilaterale cu țări furnizoare de turiști și a unor acțiuni de cooperare cu țările turistice dezvoltate; instabilitatea politică și economică internă, care au dus la degradarea imaginii României în lume; situația politică a zonei balcanice, nesatisfăcătoare, îndeosebi pentru turiștii occidentali.

* Factori legislativi, printre care se pot enumera: absența unor facilități clare și stimulative la toate nivelele: turist, agenții de voiaj, turoperatori, prestatori de servicii etc.; absența măsurilor legislative, care să faciliteze decontările între agenții economici sau între aceștia și bănci, în vederea eliminării blocajelor financiare; existența unor carențe în reglementările legislative, privind investițiile de capital străin și autohton; tensiuni apărute în domeniul privatizării, datorate imperfecțiunii actelor normative emise în prima parte a reformei acesteia; aplicarea unor măsuri legislative fără protecție socială reală a turiștilor.

* Influențe de natură ecologică, care contribuie la diminuarea și uneori, anula-rea atractivității ofertelor turistice, rezultate atât din activitatea general-economică, cât și din cea turistică și care sunt determinate de: activități de construcții, fără măsuri de protecție sau refacere a mediului; lipsa, insuficiența sau uzura dotărilor antipoluante ale unităților economice producătoare de noxe; amplasarea neadecvată a unor unități economice poluante în zone, localități sau de-a lungul traseelor turistice; amenajarea necorespunzătoare sau lipsa amenajărilor de vizitare a zonelor și obiectivelor turistice; exploatarea neștiințifică și nerațională a unor substanțe minerale terapeutice; educația ecologică deficitară a populației.

Factori organizatorici și promoționali: nerespectarea principiului teritorialității mai ales în organizarea agroturismului, care nu poate asigura un cadru concurențial adecvat și nici personalizarea ofertei turistice; inexistența unor acțiuni clare de promovare a vânzărilor serviciilor turistice, atât la nivel central și teritorial, cât și la nivelul agenților economici; existența unor modalități depășite în desfășurarea programelor turistice.

Datorită ritmului inegal de activitate al diferitelor segmente, întârzierii unor acțiuni și altor aspecte, au apărut și unele disfuncționalități:

– Consiliul Consultativ, creat în scopul sprijinirii activității de turism, a funcționat sporadic;

– întârzierea apariției Legii turismului, care să reglementeze întreaga activitate din domeniul turismului;

– ritmul lent al realizării privatizării, prin vânzare de acțiuni, datorat: lipsei legislației specifice la nivel național și a metodologiei de aplicare, inclusiv a unui sistem de facilități pentru salariații societăților și cetățenilor români; imposibilitatea transformării certificatelor de proprietate în acțiuni; dificultatea realizării operative și corecte a evaluării patrimoniului societăților comerciale din turism;

– lipsa unor prevederi specifice privind evaluarea terenurilor cu destinație turistică (H.G.R. 834/1991), precum și metodologia greoaie pentru efectuarea evaluării acestora;

– lipsa din legea investițiilor străine a unor prevederi stimulative pentru investitorii străini, garanții, repatriere rapidă și integrală a profitului, posibilitatea concesionării etc.;

– lipsa din legislația română a unor reglementări (Legea cadastrului, Legea urbanizării, Legea exproprierii terenurilor), care fac dificilă realizarea de noi investiții în turism;

– întârzierea apariției reglementărilor privind vânzarea de active către salariați sau persoane fizice române, prin transformarea certificatelor de proprietate în acțiuni;

– întârzierea reglementării regimului juridic al repartițiilor bunurilor preluate în mod abuziv (circa 35% din patrimoniul societăților comerciale se mai află în această situație în turism);

– întârzierea eliberării titlurilor de proprietate pe terenuri și imobile din patrimoniu, pune societățile comerciale, posibile partenere, în imposibilitatea de a prezenta dovada proprietății, având drept consecință fie stoparea tratativelor, fie retragerea partenerului străin;

– exprimarea exclusiv în lei a valorii activelor și în consecință, necesitatea unor reevaluări repetate;

– lipsa unui sistem coerent de facilități de ordin economic, financiar, fiscal, care să stimuleze investirea de capital autohton și străin în turism.

3.6 Piața agroturistică și impactul acesteia asupra

comunităților locale

Intensitatea în continuă creștere a activității turistice în diferite regiuni își face din ce în ce mai mult simțit impactul asupra comunităților locale ale acestor regiuni. De multe ori acest impact este unul pozitiv, dar nu sunt neglijabile nici situațiile în care efectele au fost negative , ceea ce impune necesitatea unui control, unei monitorizări, a impactului turismului, cu caracter de continuitate. În cadrul acestui impact, o dimensiune importantă, în afara celei economice, o constituie dimensionarea social-culturală. Pot fi delimitate două aspecte ale impactului turismului rural asupra comunității locale ( Fulea Maria, 1994, Ionașcu, Gh., 1995 ):

1.) Dimensiunea extrinsecă, ce se referă la caracteristici ale localizării, cu privire la rolul ei ca destinație turistică: natura activității turistice; stagiul dezvoltării turistice; raportul turiști/rezidenți; tipul de turiști; sezonalitatea.

În regiunile turistice, comunitățile locale trec printr-o secvență de reacții, ca urmare a dezvoltării turismului în zonă, schimbându-și percepțiile pe măsura experienței: euforie, în etapa inițială; apatie, în perioada imediat următoare; iritare, în timp; antagonism, în cazurile grave. Există o legătură între aceste relații progresive și ciclul de viață turistic al unei regiuni, ce cuprinde ca etape exploatarea, implicarea, dezvoltarea, consolidarea, stagnarea și declinul sau reîntinerirea, după caz. Aceste reacții pot influența hotărâtor forma curbei ciclului turistic al unei zone.

Raportul turiști/rezidenți oferă informații mai ales asupra intensității fluxului agroturistic. Se preconizează o creștere a acestui raport, pe măsură ce o anumită destinație turistică trece prin stagii succesive de dezvoltare. Sezonalitatea, prin fluxurile de turiști în perioadele de vârf, imprimă și anumite reacții în comportamentul comunității; însăși vacanțele localnicilor sunt adesea stabilite ținând cont de sezonalitate.

2.) Dimensiunea intrinsecă, ce se referă la caracteristici ale membrilor comunității-gazdă, care afectează variațiile în impactul turismului asupra respectivei comunități: gradul de implicare; caracteristici economico-sociale; apropiere rezidențială; perioadă de rezidență.

Relația dintre oaspeți și rezidenți este considerată ca o balanță între costuri și beneficii, pentru ambele părți. Gradul de implicare a indivizilor în industria turistică este important pentru echilibrul acestei balanțe, deoarece influențează măsura în care beneficiile sunt percepute ca fiind mai mari decât costurile; persoanele care își bazează existența pe activitățile turistice sunt înclinate fie să supravegheze impactul pozitiv al turismului, fie să accepte mai ușor impactul negativ al acestuia asupra comunității în care trăiesc.

Proiectele care implică ideea de turism rural sunt în primul rând, proiecte individuale. Aceasta deoarece agricultorii români și-au dat seama că dispun de peisaje frumoase, de o faună interesantă, de o floră bogată, de un potențial cultural deosebit și că sunt ospitalieri.

Totodată, trebuie arătat că turismul rural și implicit, agroturismul, nu înseamnă doar să ai o cameră, în care să poți adăposti turiștii, în gospodăriile agricole și posibilități obișnuite de hrănire. Turismul rural trebuie să constituie o rețea, o filieră, care să presupună activități de primire, de petrecere a timpului liber etc. În continuare, aceste proiecte individuale este necesar să fie regrupate în rețele, pentru ca cei care vor veni să aibă de unde alege diferite activități, pe care să le desfășoare, să-și de seama de potențialul de care zona dispune. A doua problemă, spre care trebuie orientată atenția, se referă la tipul de client căruia i se adresează, dacă face parte din clientela națională sau internațională. A treia problemă este stabilirea cadrului de primire: instalații sanitare, de găzduire sau stabilire a obligațiilor țăranilor, pentru ca ei să poată primi vizitatori.

Dezvoltarea turismului rural presupune întărirea democrației locale, deoarece orice societate trebuie să se bazeze pe o comună care funcționează după legi democratice, organele administrative locale având un rol activ.

Se impune susținerea corectă a comunelor la nivelul gestiunii, al administrației, materializarea unor servicii tehnice, a unor proiecte de investiții, care să le permită liberul acces la unele linii de credit (Banca Mondială). De asemenea este necesară colaborarea intercomunală și crearea asociațiilor de dezvoltare regională.

În general, proiectele care au fost prezentate sunt de anvergură, însă acestea, de obicei sunt pregătite de o echipă, care reflectă actualitatea.

Dezvoltarea turismului se impune în spațiul rural, atât pe plan economic, cât și social. Astfel, turismul rural (agroturismul), contribuie la viața economică a satului prin următoarele:

• posibilitatea realizării unei politici de dezvoltare a acestuia pe termen lung, în strânsă legătură cu alte politici sectoriale: agricultură, infrastructură, protecția mediului;

• posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri și locuri de muncă și care să determine o nouă dezvoltare pe plan local și regional;

• încurajarea activităților tradiționale locale, cu precădere artizanatul, dar și cele ce pot determina dezvoltarea unui comerț specific și crearea de noi locuri de muncă;

• creșterea veniturilor locuitorilor din așezările rurale, generate prin valorificarea resurselor locale, produse agroalimentare ecologice pentru consumul turiștilor sau vânzarea către aceștia și potențialul turistic existent;

• factor dinamizator al procesului de creștere a calității vieții în mediul rural.

Există o puternică legătură între turismul rural și agricultură. În mod tradițional, agricultura și silvicultura au fost elemente centrale pentru viața rurală, fiind principalii furnizori de locuri de muncă, de venituri, în economia rurală și cu o puternică influență asupra tradițiilor și stilului de viață. Rolul lor s-a diminuat, însă, în țările dezvoltate, spre sfârșitul secolului XX și datorită faptului că profitabilitatea acestor activități este extrem de dependentă de diferitele subvenții din partea statului. Aceste transformări au dus la apariția a două tendințe privind turismul rural și anume că turismul rural este prin excelență bazat pe agricultură și că diversificarea turismului poate salva comunitatea micilor fermieri. Nici una din aceste tendințe nu este însă, în totalitate, adevărată și universal valabilă, întrucât relațiile dintre agricultură, silvicultură și turism sunt cu mult mai complexe.

3.7. Lansarea satului turistic românesc pe piața mondială *)

Procesul complex de lansare pe piață a satului românesc, în calitate de produs turistic, trebuie permanent urmărită prin utilizarea viziunii

==============================================================

*) Prelucrat după Nistoreanu P., 1999, p. 117-128.

consumatorului/turistului. Fără existența unor produse noi în agroturism nu se poate vorbi de necesitatea lor de a fi lansate. Noile produse, ce apar ca urmare a manifestării unor trebuințe ce sunt necesare a fi satisfăcute, vor fi selecționate în urma dimensionării acestora.

În general, un nou produs îmbracă două puncte de vedere, pe cel al producătorului și pe cel al consumatorului. Aliniindu-ne la produsul turistic rural, din punctul de vedere al prestatorilor se consideră că se deschide o noua piață și se extinde, posibilitatea de a petrece o vacanță în condiții noi și total inedite. Din punctul de vedere al turistului (consumatorul produsului turistic rural), satul reprezintă o nouă destinație, o nouă marcă de produs turistic, o alternativă a vacanțelor petrecute în medii citadine.

Încercând o unificare a percepției noțiunii de „produs nou" și continuând justificarea de lansare a acestuia, vom constata că ne aflăm în fața unui proces lung și sinuos ce are drept punct de plecare ideea, iar ca obiectiv final urmărirea comportării în consum

Din punctul de vedere al turismului rural românesc considerăm că produsele turistice rurale sunt constituite, ele se comercializează, sunt testate, urmărite, și – în momentul de față – se încearcă creșterea calității serviciilor componente.

În ultimii trei ani prin existența Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural s-a conturat o mișcare favorabilă, s-a afirmat un logo și s-au realizat numeroase activități tip lobby, din rândul acestora enumerând:

materiale și informații difuzate prin mass-media;

discursuri, seminarii, congrese, reuniuni;

apariții publice (târguri, expoziții, burse de turism, ș.a.);

evenimente (festivaluri, aniversări etc.).

Toate acestea au creat cadrul recompunerii unui produs turistic existent dar insuficient cunoscut pieței interne, și în mod deosebit celei externe. Pentru o cât mai rapidă penetrare a pieței și o cât mai corectă prezentare, potențialilor consumatori, se impune o atentă examinare prin intermediul opticii de marketing.

3.7.1. Analiza produsului turistic rural prin viziunea de marketing

Considerând produsul turistic rural un produs ca oricare altul menit să satisfacă în primul rând trebuințe ale consumatorilor / turiștilor și mai apoi să producă profit, vom constata existența sa și posibilitatea de a fi măsurat, testat și identificat.

Produsul turistic rural românesc poate fi regăsit astăzi în întreg spațiul rural românesc, la nivele de confort diferit (de la 1 – 3 stele în cazul fermelor turistice și până la 4 stele în cazul pensiunilor turistice) și în cel puțin două mari forme:

echipamente clasice (case și echipamente tradiționale sau în stil
tradițional – spații de cazare și unități de alimentație publică);

echipamente moderne – cu tendințe de a se incorpora peisajului – dar
dispunând de toate dotările solicitate de confortul vieții citadine.

Dimensiunile spațiilor de practicare variază funcție de patrimoniul turistic al zonei, de circulația turistică și puterea economică a proprietarilor.

Prezentarea componentelor – corporale oferă posibilitatea să probăm – cu toata intangibilitatea lor – existența produselor turistice din mediul rural.

Încercarea de a prezenta componentele acorporale o putem considera mai lesne de realizat dat fiind pașii importanți realizați pe linia acestei componente a produsului general.

Turismul rural românesc are un logo (însemn) ce se dorește a deveni în timp o marcă de calitate. El este reprezentat de un acoperiș de casă – culoare roșie, un spic de grâu – verde, și o rozetă albastră – ce reprezintă stilizarea unei flori.

Produsul turistic rural românesc este accesibil tuturor segmentelor de consumatori, iar prețul său este proporțional cu complexitatea sa și în același timp cu gradul de confort oferit de fermele sau pensiunile rurale.

Activitățile de promovare a produselor turistice rurale – ce fac parte din rândul comunicației privind produsul – s-au realizat în marea majoritate a acțiunilor turismului rural românesc prin intermediul presei, radioului și televiziunii. Din rândul presei de specialitate, prezentări ale acestor noi produse și a activităților în sine au realizat publicațiile Capital și Tribuna Economică.

De asemenea, oferta turismului rural românesc din rețeaua ANTREC a fost prezentă în ultimele patru cataloage EUROGITES (1995, 1996, 1997, 1998), iar în momentul de față se găsesc oferte ale turismului rural românesc în pagini INTERNET ale ANTREC sau aparținând altor actori ai acestei activități; mai nou în anul 1997 a fost realizată – pe suport CD-ROM -o imagine a „vacanțelor la țară".

Acțiunile de promovare prezentate, cărora li se adaugă participări la târguri și expoziții interne și internaționale cât și organizarea de evenimente în lumea satului, dar înainte de toate calitatea prestațiilor turistice au condus la făurirea unei imagini a produsului turistic rural românesc. Astfel, în urma sondajelor și anchetelor întreprinse, în cadrul cercetării pieței turistice rurale – anii 1993 – 1996 – a reieșit o imagine favorabilă a produsului turistic rural și o creștere constantă a numărului celor ce-și petrec vacanța la țară.

În pregătirea lansării produsului turistic rural românesc, deosebit de importante considerăm a fi politicile de marketing utilizate, iar din cadrul acestora în primul rând politica de produs.

Politica de produs va ține cont în prefigurarea sa de următorii factori:

naturali: așezare' geografică, relief, climă, peisaj;

ai existentei umane și ai activității: limbă, cultură (religie, artă),
obiceiuri, folclor, ospitalitate;

infrastructura generală: transporturi și comunicații, alți factori
(instalații, canalizare, starea rețelei stradale, iluminat public etc.);

infrastructura specifică: ferme și pensiuni, unități de alimentație
publică rurale (meniuri ecologice și cu amprentă locală, tradițională),
echipamente pentru agrement etc.;

calitatea serviciilor: pregătirea prestatorilor / gazdelor, amabilitate,
corectitudine, politețe;

• realizarea standardelor de confort la nivel internațional.

Politicile de marketing utilizate în cadrul relansării destinației turistice rurale românești vor fi ordonate într-un program de lansare similar oricărui nou produs.

3.7.2. Etapele programului de lansare a unui nou produs, parcurse de turismul românesc

Practica și specialiștii marketingului au realizat în timp diverse etapizări ale unui program de lansare a noilor produse. Parcurgând un astfel de program realizăm următoarele ( Nistoreanu, P., 1999, 2003 ):

Identificarea trebuinței sociale a fost realizată. Produsul turistic rural este destinat satisfacerii nevoii de reîntoarcere la origini, de redescoperire a naturii, a liniștii și comorilor spațiului rural (etnografie, folclor, tradiții, meșteșuguri, activități agricole etc.). Produsul se adresează
unui larg spectru de consumatori (copii și tineret, turiști de vârsta medie 30 – 45 de ani, turiști de vârsta a treia) și satisface multiplele motivații (turism
de week-end, sejururi, balneoclimateric, vânătoare și pescuit, descoperire, automobilism și motociclism, vacanțe active, culturale etc.). În același timp
vizează în mod special segmentul de turiști din mediul citadin și din țările dezvoltate și puternic industrializate.

Cercetarea și inventarierea ideilor de produs nou este în curs de derulare atât în cadrul rețelei ANTREC cât și a celei OVR. Eforturi în
acest domeniu realizează și Federația Română de Dezvoltare Montană. Apreciem că mediul rural românesc deține multiple posibilități de
diversificare și agrementare a produsului sau turistic.

In actuala etapă de dezvoltare a activității turistice rurale românești se depun eforturi pentru realizarea unei baze de date a turismului rural din țara noastră. Sunt culese informații din cele 25 de județe care au un important patrimoniu, au manifestat interes pentru această activitate și-derulează programe turistice în mediu rural. Baza de date a fost finalizată în prima jumătate a anului 1997 și constituie punctul de pornire a sistemului de rezervări în turismul rural românesc ce va fi finalizat în cursul anului 1999.

Actorii turismului rural românesc sunt partizanii ideii produsului care să încorporeze un volum cât mai mare de informație, în acest spirit s-au realizat și se vor realiza în viitor reuniuni și seminarii care să pună în prim plan turistul, motivațiile sale, piața și modalitățile de a sluji piața prin intermediul marketingului.

Seminarul de marketing în turismul rural, desfășurat la Bran în perioada 28 noiembrie – 6 decembrie 1996, la care au participat șefi de filială din rețelele ANTREC și OVR a subliniat:

rolul investigării de noi idei în realizarea produselor turistice;

necesitatea existenței unor grupuri de creatori care să perfecționeze produsele existente; utilitatea studiilor de piață.

Unanim s-a convenit realizarea unei inventarieri a produselor turistice existente în spațiul rural românesc și realizarea unor oferte în concordanță cu piețele și segmentele de turiști vizate.

c) Filtrajul tehnico-economic și selectarea ideilor joacă un rol deosebit (în special în realizarea produselor turistice rurale românești care se vor adresa pieței externe).

Luând în analiză doleanțele și motivațiile turistului (român / străin), criterii de tehnică turistică, economico – financiare și ,nu în ultimul rând, de marketing, membrii Consiliului Director, șefii de filiale și membrii ANTREC au opinat că noile produse turistice rurale românești au nevoie de:

condiții de cazare la nivel standard european, în acest sens se va accelera omologarea și clasificarea fermelor și pensiunilor, se va insista pe existența unor instalații sanitare funcționale și bine întreținute, pe izolarea fonică a spațiilor de cazare;

condiții de preparare a alimentelor, servire a mesei si promovare a gastronomiei românești civilizate și în conformitate cu ospitalitatea românească și renumele bucătăriei noastre;

programe diversificate pentru timpul liber al turistului, agrement și divertisment de calitate în toate unitățile incluse în circuitul turistic;

puncte de informare turistice în principalele zone turistice rurale;

rețea de rezervări la nivel intern și internațional;

infrastructură modernizată (căi de acces, telecomunicații, canalizare, iluminat).

Am constatat cu această ocazie preocuparea pentru realizarea unei oferte unitare și pentru personalizarea zonelor turistice și a produselor turistice rurale în mod special.

La nivelul ANTREC se va realiza o bază de date a turismului rural romanesc ș, o bancă de idei pentru noi produse. La categoria de no produse au fost propuse: circuite esoterice, pescuit și vânătoare (cu și fără glonț), observarea fenomenelor paranormale din pădurile românești, circuite monahice, tabere pentru inițiere în diverse activități – apicole, grădinărit, meșteșuguri, folclor ș.a.

Ceea ce ne interesează în primul rând sunt ideile aplicate care ar putea fi determinate cu relația:

A = I – R – An + Ds ,

unde : A – numărul de idei aplicate

I – numărul de idei înregistrate

R – numărul de idei respinse

An – numărul de idei acceptate dar neaplicate

Ds – diferența între soldul la începutul și sfârșitul fiecărui an

Filtrajul economic al ideilor se poate face prin analiza pragului de rentabilitate, analiza beneficiului și analiza valorii. Ceea ce trebuie avut în permanență în atenție trebuie să fie reprezentantul pieței, turistul cel ca e va determina prin opțiunile sale volumul cererii

Concluzionând, considerăm că din punctul de vedere al specialiștilor români – în materie de noi produse în viziunea de marketing – produsul turistic rural se află în acest moment în etapa analizei condițiilor de confort și producție (alimentație publică), a echipamentelor (omologarea și clasificarea pe stele), a forței de muncă și a stabiliri costurilor aproximative pentru noile produse.

d) Proiectarea produsului turistic rural românesc se află în curs de finalizare. Spre deosebire de produsele clasice – mărfurile -, produsele din sfera serviciilor – îți particular produsele turistice și din rândul acestora în special produsele turistice rurale, nu se materializează în prototipuri, mostre sau eșantioane. Totuși regăsim și în această sferă elemente acorporale, ce joacă un rol important în afirmarea și recunoașterea produsului pe piață: numele, marca, prețul.

Analizând – prin intermediul cercetărilor de marketing – piața internă și externă, precum și evoluția psihosocială a piețelor vizate au fost determinate segmentele de piață vizate și volumul potențial al primirilor. Totodată estimăm un debușeu suficient de larg și dinamic pe piața vest europeană, niponă și nord americană.

Un element deosebit de important pentru activitatea de lansare a noului produs care urmează a se realiza, îl reprezintă bugetul previzional necesar acestei acțiuni. Socotim dificilă o evaluare corectă a acestui buget pentru moment, dar credem că operațiunea va putea fi realizată în trepte și în concordanță cu rezultatele economice obținute an de an.

e) Testarea produsului turistic rural românesc a început în urmă cu mai bine de trei decenii și a reconfirmat faptul că în orice sat românesc poți găsi o gazdă primitoare; în plus, ospitalitatea tradițională s-a dovedit a fi un mijloc de cunoaștere și de comunicare.

Dat fiind faptul că deocamdată oferta este mai generoasă decât cererea, aceasta s-a constituit într-un element de progres, contribuind la conștientizarea practicanților / prestatorilor de a oferi servicii de calitate ridicată și a ridica confortul echipamentelor incluse în circuitul turistic. Turismul rural devine tot mai mult o alternativă a „turismului industrial" pentru turistul stresat care se întoarce cu fața către sat.

Testarea produselor turistice rurale a-fost realizată în .special de către ANTREC care a efectuat aceste sondaje:

prin intermediul liderilor de opinie a consumatorilor potențiali (jurnaliști, reprezentanți ai MT, CE, EUROG1TES, touroperatori);

prin organizarea de evenimente în filialele rețelei ANTREC (Festivalul Plăcintelor – Bacău, 1996, Festivalul Sarmalelor – Praid, septembrie 1996 și 1998, Seminarul de Marketing în Turismul Rural – Bran, decembrie 1996) la care presa, specialiștii din turism, șefii filialelor ANTREC, partenerii din cadrul rețelei OVR, touroperatori au

încercat produsele turistice rurale și au fost rugați a răspunde unor scrisori chestionar;

prin schimburi de experiență între filialele ANTREC (parteneriate Bran – Sibiu, Bucovina – Litoral etc.), ca și între ANTREC și Gîtes de France, Association for Rural Tourism Hongrie,- Deutsche Landwirtschaftsgesellschaft, care au condus la concluzii deosebit de valoroase pentru evoluția turismului rural românesc.

Diversele forme de testare utilizate au permis perfecționarea activității de turism rural și a produselor rurale în cadrul rețelei ANTREC, scoțând totodată în evidentă o serie de erori de comportament, infrastructură sau dotare. Urmarea a constituit-o conștientizarea realizării unei calități ridicate în cadrul serviciilor prestate și necesitatea realizării unor standarde de confort la nivel internațional.

f) Delimitarea produsului se produce în linii generale în această perioadă. Turismul rural, ca noua formă de turism si produsele sale se află în faza lansării pe piață, internă și internațională, în mod unitar.

După demararea acțiunii de omologare și clasificare a pensiunilor și fermelor turistice din mediul rural, în anii 1996 – 1997 la nivel național au fost realizate ample acțiuni de promovare pe plan național și internațional (evenimente, târguri – expoziții, reuniuni internaționale) z turismului rural românesc, se află în curs de realizare patru sate pilot (Vadul Izei, Vama. Bran și Arieșeni) și constituirea primei centrale de rezervări pentru turismul rural românesc.

Finalizarea acțiunilor mai sus enumerate va face posibilă realizarea unui produs turistic unitar în lumea satului românesc pe de o parte, și vor crea posibilitatea comercializării civilizate a acestui produs pe de altă parte.

g) Lansarea pe piață a produselor turistice rurale românești s-a făcut cu mai mult aplomb începând cu anul 1994. Produsele turistice rurale românești s-au adresat în primă fază pieței interne, iar lansarea și
promovarea lor s-a făcut global sub numele formei de turism căreia îi aparțin.

În lansarea turismului rural s-au utilizat strategii: prima – pentru cucerirea pieței interne, ofensivă, rapidă, care-și propune fructificarea avantajelor turismului rural (liniște, natură, puritate, bun raport preț/calitate) pentru turistul / consumatorul român, a doua – pentru penetrarea pe piața internațională, defensivă.

Lansarea a fost realizată mai lent, încercându-se o diminuare a riscului și realizarea unei bune informări a potențialilor clienți ca și a unei imagini favorabile pentru această formă de turism, pentru produsele românești și nu în ultima instanță pentru țara noastră.

Apreciem că în momentul de față satul turistic românesc este pregătit pentru lansarea pe piața mondiala. Momentul culminant al lansării l-a constituit întâlnirea anuală EUROGITES din anul 1997, desfășurată la Brașov și în zona Branului, care susținută de o bună mediatizare a atras atenția către România ca nouă posibilă destinație a vacanțelor la țară pentru toți europenii și nu numai. Din acest punct de vedere țara noastră poate deveni o alternativă pentru iubitorii de vacanțe în spațiul rural din țările membre EUROGITES.

h) Urmărirea comportării produselor turistice ale turismului rural românesc se va realiza prin intermediul: prestatorilor, opiniilor turiștilor, touroperatorilor ce comercializează aceste produse, asociațiile de profil (ANTREC, FRDM, OVR ) și a centralei de rezervări a turismului românesc .Credem că este necesar ca urmărirea comportării produselor turistice rurale românești să aibă în atenție :

• organizarea activității de cercetare a comportamentului general al produselor (prestatori, echipamente, puncte de informare, intermediari, etc.) ;

realizarea unor servicii de calitate din toate punctele de vedere (tehnic, funcțional, estetic, etc.);

delimitarea segmentelor de consumatori, respectiv piața, interesate de produsul rural românesc ;

culegerea ritmică de informații, sugestii, aprecieri, prelucrarea datelor deținute și luarea deciziilor corespunzătoare susținerii promovării produselor pe piața mondială;

urmărirea comportamentului consumatorilor față de reglajele realizate.

Pentru obținerea unor informații corecte și precise sugerăm abordarea unor metode directe care impun un contact nemijlocit cu turistul. Atitudinea și comportamentul turiștilor vor fi studiate prin testul produsului realizat pe eșantioane statistice reprezentative. Este bine a se urmări reacția turiștilor comparativ cu alte experiențe (destinații, imaginea pe care o receptează, modul de percepere a produsului turistic românesc, acceptarea pentru calitățile sale intrinseci.

Prelucrarea acestor informații va fi făcută cu ajutorul unor procedee care au Ia bază metodele psihologiei individuale și sociale. Rezultatele cercetării vor fi folosite pentru diversificarea sortimentală a produselor turistice și pentru ridicarea continuă a nivelului calitativ al produselor.

Particularizând, putem spune că satul românesc, pentru a putea deveni produs turistic trebuie să îndeplinească următoarele exigențe:

– să-și clarifice obiectivele, să-și pună în valoare atuurile și să remedieze deficiențele pentru a deveni o reală atracție;

să-și dirijeze eforturile pentru atingerea obiectivelor, evitând utilizarea ineficientă a resurselor de orice natură;

să comunice intern (toate persoanele interesate și implicate în devenirea satului) și extern (cu mediul, dar mai ales cu oaspeții – turiștii sosiți);

să planifice, monitorizeze și controleze – prin intermediul comitetelor de inițiativă, filiale ale ONG-urilor – resursele umane, materiale și bănești necesare pentru ducerea la bun sfârșit a proiectului;

să coordoneze activitatea în cadrul echipelor multidisciplinare ce cuprind oameni diferiți, profesii felurite, organizații diferite dar cu un scop bine precizat și unic;

să mențină în atenție permanent o imagine de ansamblu a devenirii pentru a reduce zonele de risc și a lucra eficient la detalii;

să aprecieze ce trebuie sau nu făcut, înainte de execuție și să implementeze un standard de calitate adecvat;

să micșoreze costurile prin maximizarea eficienței lucrului și a alocării resurselor.

CAPITOLUL IV

CEREREA ÎN AGROTURISM

4.1 Cererea și consumul turistic (concepte)

Două concepte, aparent similare, caracterizează cererea agroturistică. Pe de o parte este vorba de cererea agroturistică propriu-zisă, iar pe de altă parte, de consumul agroturistic.

Cererea agroturistică este formată din ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii, în spațiul rural, pentru alte motive decât prestarea unor activități remunerate la locul de destinație.

Consumul agroturistic este format din cheltuielile efectuate de cererea turistică, pentru achiziționarea unor servicii și bunuri legate de motivația turistică din spațiul rural.

Motivația turistică cuprinde, în esență, trebuințe, impulsuri, intenții, valențe și tendințe specifice, având caracter personal, influențat de o mulțime de factori, între care mediul geografic, atitudinile față de acesta și față de propria persoană, scopul conștient, ca răspuns pragmatic la trebuințe.

Cu referire la motivația turistică, în ultima perioadă, în literatura de specialitate (Stăncioi A.F., 1999) este uzitat conceptul modern de “turist nou”. Acest termen identifică tipul ideal de turist, care prezintă următoarele caracteristici:

a) dorința de a fi cât mai independent în locuința aleasă pentru a-și petrece vacanța;

o experiență bogată în domeniul călătoriei;

mai multe cunoștințe despre mediul înconjurător și problemele lui;

o mare flexibilitate în aranjamentele turistice;

mai multă grijă pentru sănătate;

mai multă sensibilitate față de calitatea serviciilor.

Firmele cu profil turistic identifică acești „turiști noi" într-o nișă de piață cu pretenții mari.

Piramida motivațională umană este structurată, în linii mari, astfel:

• motivația socială (de afiliație, de adeziune, identificare cu alții, apartenență la grup, comunitate culturală) se identifică în nevoia omului de a căuta grupul, de a se integra în acest grup;

• motivația cognitivă (de cunoaștere, înțelegere, descoperire) se identifică în nevoia de a cunoaște tradiții, obiceiuri, meșteșuguri, istorie, civilizație;

• motivația de concordanță între cunoaștere, simțire și acțiune, ce contribuie la integrarea personalității și se regăsește în acțiuni turistice cu caracter coparticipativ, în nevoia de refugiu în locuri liniștite din mijlocul naturii;

• motivația de repaos și reconfortare, ajunsă pe primul loc în ierarhia motivațională, satisfăcută printr-un complex de condiții și mijloace, în afara reședinței permanente;

• motivația estetică exprimă tendința spre frumos, spre artă, cultură și civilizație, spre peisaje și activități inedite din spațiul rural.

Consumul turistic se poate realiza în mai multe etape, în timp și spațiu:

a) înainte de deplasarea spre locul de destinație turistică, dar legat de acesta (exemplu: procurarea echipamentelor specifice);

b) în timpul deplasării spre locul de destinație (exemplu: transportul turistic);

c) la locul de destinație (cazare, masă, agrement, tratament).

Din analiza produsului turistic rural românesc, se observă că aceasta poate răspunde pe următoarele căi trebuințelor turiștilor (Nistoreanu, P., 1999)

conține soluții la diversele probleme ale consumatorilor (nevoia de relaxare, izolare de viața zgomotoasă, afecțiune, documentare, satisfacere a unor hobby-uri etc.);

rezolvă anumite stări de disonanță cognitivă, completând informația (din presă, TV, radio, școală etc.) și eliminând tensiunile dintre cunoștințele anterioare aparent contradictorii.

Din sinteza tuturor acestor probleme, un rol important revine cunoașterii conceptului responsabilității sociale, care vizează trei aspecte: responsabilitatea profitului, prin care se urmărește maximizarea profitului; responsabilitatea acționarilor, urmărindu-se atingerea obiectivelor aprobate de adunarea generală a acționarilor, dar acestea să nu afecteze interesele consumatorilor, furnizorilor, distribuitorilor, salariaților; responsabilitatea socială, ce se referă la obligația pe care o organizație sau gospodărie turistică trebuie să o aibă cu privire la prezervarea mediului ecologic, dar și față de public. Convertirea conceptului de responsabilitate socială în acțiunile turismului rural, implică o planificare și monitorizare atentă a programelor de marketing agroturistic.

Pentru perspectivă, referitor la turismul social, se pune problema unui echilibru al productivității economice și sociale. Acesta se traduce prin economia umană, care este strâns legată de serviciile “gratuite” aduse de natură și pe care se bazează societatea și economia noastră. Actualele diferențe ale tarifelor între sectorul asociativ și sectorul social, face necesară studierea formelor de finanțare.

Totodată nivelul cererii de servicii turistice, depinde și de caracteristicile calitative care potrivit specialiștilor Organizației Mondiale de Turism, principalele caracteristici calitative ale produsului turistic ar fi (Gherasim, T., 1999):

. validitatea, respectiv capacitatea de a fi utilizat;

. fiabilitatea, adică însușirea de a fi utilizat (consumat) în condiții de siguranță;

. eficacitatea, apreciată cu raportul efect (satisfacție creată)/efort;

. integrabilitatea, adică însușirea de a oferi întreaga gamă de servicii care-i definesc conținutul;

. comprehensibilitatea, care exprimă raportul prestator – client;

. flexibilitatea, respectiv capacitatea de a fi ușor adaptat la cerințele clientului etc.

Toate caracteristicile de calitate prezentate aici pot fi interpretate și ca factori de care depinde nivelul cererii de servicii turistice.

În mod sintetic se poate arăta că elementele impulsative ale cererii în agroturism determină în mare parte alegerea unei destinații turistice sau a alteia (Nistoreanu P., 1999):

factorii naturali: așezarea geografică, relieful, peisajul, vegetația, fauna și clima;

factorii generali ai existenței și activității umane trecute și prezente: limba, mentalitatea, ospitalitatea, obiceiurile, folclorul, cultura (religia, arta, știința), politica, economia;

elementul uman – atitudinea populației locale față de turiști, a prestatorilor, administrației și reprezentanților pazei și ordinii publice etc.;

infrastructura generală: transporturi și comunicații, structura și imaginea așezărilor, aprovizionarea cu apă și energie, canalizarea, telecomunicațiile etc.;

echipamentele turistice: transporturile turistice, mijloacele de cazare, de alimentație, activitățile sportive, distracțiile, informațiile etc.

4.2 Circulația și fluxurile în agroturism

Reprezintă manifestarea efectivă a cererii turistice. În ultimele trei decenii, cererea agroturistică internă și internațională a cunoscut o permanentă tendință de creștere, constituindu-se ca o condiție obligatorie a dezvoltării economice, sociale, politice și spirituale a popoarelor. Principalii indicatori ai circulației turistice și implicit agroturistice sunt: număr turiști, din care români și străini, număr zile turist, pentru români și străini și gradul de ocupare sau coeficientul de utilizare a capacității de cazare totale, din care români și străini.

Diversitatea și valoarea potențialului agroturistic, precum și dezvoltarea continuă a structurilor specifice, au impus României o destinație turistică importantă în rândul țărilor europene, fapt confirmat de fluxurile turistice ce se dirijează spre țară și în parte, de cele care sunt reținute între granițe.

De asemenea, după 1989, democratizarea vieții socio-economice și facilitarea circulației peste graniță, au dus la intensificarea plecărilor românilor în alte țări, în scopuri variate.

După acest an, conjunctura economică și politică, precum și imaginea României în lume au fost nefavorabile turismului, iar statisticile sunt încă în organizare și oricum nu pot cuprinde turismul pe cont propriu (îndeosebi cel internațional) și cel rural, ca și încasările valutare din acest domeniu.

Referindu-ne la fluxurile turistice internaționale spre România, se poate arăta că în anul 1994 ne-au vizitat țara 5.898.000 de vizitatori străini, cu circa 10,22% mai mulți față de anul precedent, cu 12,3% mai mulți în raport cu anul 1989. Urmărind structura acestora pe naționalități, se evidențiază faptul că circa 62,40% provin din țările vecine ( Anuarul Statistic al României, 1995 ).

Sosirile vizitatorilor străini sunt motivate, în primul rând, de odihnă, vizite și tratamente medicale (44,80%), dar și tranzitul ocupă un loc important (40,07%); turismul de afaceri se înscrie abia cu 2,61%. Menționăm că, în dinamică, se remarcă o scădere a sosirilor în scopuri profitabile pentru România (odihnă, vizite, tratament și afaceri) și creșterea ponderii celor ce tranzitează țara (11,06% în 1994/1993).

În deplasarea lor în România, vizitatorii străini folosesc, cu precădere, mijloacele rutiere – 77,25%, urmate de cele feroviare – 15,30%, aeriene – 4,90% și nava- le – 2,55%, ceea ce impune măsuri de modernizare a punctelor vamale, pentru fluidizarea fluxurilor turistice, ca și modernizarea și adaptarea, la nivel european, a infrastructurii rutiere și feroviare.

Din analiza fluxurilor turistice românești, reiese posibilitatea românilor de a călători peste hotare, care a făcut ca numărul plecărilor acestora să se dubleze după 1989, ajungându-se la peste 10,9 milioane în 1992. Dar, treptat, s-a produs o diminuare a acestui indicator (93,9% în 1994/1993), printre cauze regăsindu-se: creșterea prețurilor și tarifelor, reducerea veniturilor și a puterii de cumpărare a populației, unele măsuri restrictive impuse de unele țări europene.

Între principalele destinații ale românilor, se numără țările europene vecine: Ungaria, F. Iugoslavă, Turcia și Bulgaria, care au recepționat 90,30% dintre turiști, urmate de unele țări tradiționale, ca Germania, Austria, Ucraina, Polonia etc.

Scopul deplasării românilor în străinătate este variat, predominând odihna, vizitele și tratamentele medicale (92,0%), afacerile și motivele profesionale reprezentând abia 2,25%; micul trafic a crescut substanțial (320.237 de vizitatori în 1993), pentru ca să se diminueze în 1994 (81,8% în 1994/1993), între cauze înscriindu-se măsurile mai restrictive de la vamă, dar și conjunctura economică actuală.

Mijloacele de transport cele mai utilizate de vizitatorii români în străinătate în anul 1994 au fost: transportul rutier, cu 79,73% și cel feroviar, cu 16,56%, celelalte având o pondere redusă.

Analiza dinamicii fluxurilor turistice în România pune în evidență unele aspecte, cel mai pregnant fiind scăderea acestora după anul 1989.

Astfel, în anul 1989, în România au fost cazați peste 12,6 milioane turiști, din care 1,3 milioane străini (circa 10,8 %), realizându-se o creștere față de 1970 cu 117,8% și respectiv, 23,9%. După acest an, circulația turistică, la nivelul țării, a scăzut impetuos, ajungând ca, în anul 1993 (7,566 milioane de turiști), să fie cu 40,0% mai mică decât în 1989 la total turiști, și cu 37,0% la turiști străini (848.400). indicatorul “număr de înnoptări” realizează, de asemenea, o creștere cu 120,0% în anul 1989, față de 1970, spor destul de mic (+2,2%) în raport cu cel al numărului de turiști, ceea ce evidențiază, pe ansamblu, caracterul de tranzit al circulației turistice. În mod similar, după 1989 și “înnoptările” au scăzut drastic în 1993, atât pe total, cât și la turiști străini.

Sejurul mediu, pe ansamblul țării a fost redus atât în anul 1989 (3,8 – 4,0 zile/turist), cât și în 1993 (3,2 – 3,3 zile/turist), cu mențiunea că, în ultimii ani, valorile au scăzut, apropiindu-se de cele ale turismului de tranzit.

4.3 Metode de cuantificare a cererii agroturistice

Transformările rapide intervenite în cadrul călătoriilor naționale sau internaționale, schimbările înregistrate în ceea ce privește mijloacele de transport, au accentuat preocupările pentru elaborarea unei metodologii statistice adecvate unei compabilități. Suportul informațional va trebui să fie cât mai exact și complex, cu referire mai ales la fluxurile agroturistice. Asemenea elemente informative constituie o condiție elementară de fundamentare a perspectivelor turismului, a volumului și a structurii ofertei în agroturism.

Statisticile reprezintă una din sursele de informații esențiale, ele constituind un ghid cert de orientare a măsurilor ce trebuie luate pentru a asigura o concordanță optimă în dezvoltarea tuturor activităților, care contribuie la evoluția turismului. Fără statistici nu e posibil să evaluăm fluxurile turistice actuale, și nici o anticipare de perspectivă. Una din problemele importante ce se ridică este aceea a găsirii și utilizării unor metode uniforme de culegere a informațiilor, pentru a obține statistici relevante. Concomitent, se impune folosirea unor soluții care să nu conducă la sporirea formalităților de frontieră sau de altă natură.

Informațiile furnizate de statisticile actuale sunt însă, în frecvente cazuri, insuficiente și nu permit măsurarea tuturor elementelor componente ale activității turistice. Ele sunt deficitare, mai ales, atunci când este vorba de circulația turistică internă, care, într-o anumită măsură, este considerată necunoscută. În această situație, pe măsură ce circulația turistică se intensifică este tot mai necesar să se recurgă și la alte instrumente de măsurare; deosebit de important este ca introducerea acestora să urmeze ritmul progresului înregistrat de trafic și de organiza-rea lui.

De asemenea este necesar să se aibă în vedere faptul că numeroase aspecte ale activității agroturistice sunt dificil de cuantificat, dacă nu chiar imposibil și prin urmare, instrumentele folosite pentru măsurare, trebuie să se asigure obținerea unor imagini de ansamblu, care să permită aprecieri de ordin general asupra evoluției viitoare.

Prin urmare, concepția privind măsurarea circulației turistice, trebuie să asigure claritatea unor aspecte complexe, cu referire, mai ales, la spațiul rural, privind elementele ce urmează să fie măsurate, modalitățile de înregistrare a turiștilor și instrumentele ce vor fi utilizate în acest scop.

Astfel sepune problema ca statisticile să determine ( Snak, O., 1994 ), în primul rând, traficul pe cele două subdiviziuni importante – turism intern și internațional – iar, în al doilea rând, să furnizeze elementele informative caracteristice pentru fiecare din acestea. De pildă, pentru turismul intern, adeseori mult mai important prin amploare și consecințele economice pe care le antrenează, statisticile ar urma să furnizeze informații referitoare la numărul turiștilor și al înnoptărilor, cheltuielile efectuate, locul de reședință permanentă și cel de destinație temporară, modul de deplasare, perioada de voiaj, caracteristicile socio-profesionale, demografice etc. Referitor la turismul internațional, informațiile trebuie extinse și asupra altor elemente ca , de pildă: categoria de viză, scopul călătoriei, formula în care se realizează călătoria etc.

O asemenea multitudine de informații eterogene, obligă la utilizarea unor modalități variate de obținere a lor, la raționalizarea și sistematizarea surselor informaționale, la selectarea celor mai expresivi indicatori, care să permită evaluarea cât mai corectă a dinamicii circulației turistice.

În această situație baza de date poate fi obținută prin utilizarea metodelor interogative, prin a căror întrebări conform obiectivelor cercetării , pot identifica aspectele de bază în marketingul și managementul turistic. În tabelul 4.1. sete redată o structură a întrebărilor aferente unui sondaj ce pot fundamenta cererea agroturistică ( Tacu, A. P., Glăvan, V., 1999, Nistoreanu, P., 1999 ).

Tabelul 4.1

Stabilirea întrebărilor sondajului

În practica turistică internă și internațională se utilizează frecvent următoarele metode de culegere a informațiilor: controlul la frontieră, prin intermediul organelor de specialitate (vamale și de pază); sistemul înregistrărilor hoteliere, prin intermediul documente-lor de călătorie sau de evidență a populației; sondaje sau anchete în rândul turiștilor ori al populației și sistemul înregistrărilor instituțiilor bancare. Fiecare metodă prezintă avantaje și dezavantaje, datorită modului în care este surprinsă circulația turistică în aceste observații, ponderii în care informațiile reprezintă certitudini sau evaluări etc.

Controlul la frontieră, folosit exclusiv pentru evaluarea circulației turistice internaționale, eficace și posibil de realizat numai în țările cu un turism mai puțin dezvoltat, presupune înregistrarea tuturor călătorilor care sosesc sau pleacă.

Pentru țările cu mișcare turistică intensă, sistemul înregistrărilor privind cazarea este mai ușor de aplicat și mai indicat. Metoda furnizează informații extrase din documentele de evidență a cazărilor și folosesc drept indicator “înnoptarea”. Dintre inconvenientele acesteia menționăm faptul că surprinde parțial circulația turistică, deoarece omite cazarea la particulari, rude, prieteni și în propriile mijloace (corturi, rulote, caravane etc.), elemente prin care nu poate furniza informații riguroase în privința numărului turiștilor (una și aceeași persoană fiind înregistrată de fiecare dată când apelează la serviciile hoteliere). Cu toate neajunsurile pe care le are, sistemul înregistrărilor privind cazarea rămâne, prin ordinea de importanță, a doua sursă de informare.

La imperfecțiunile menționate, pentru fiecare dintre cele două metode, se adaugă dificultățile ce apar atunci când se compară informațiile furnizate sau când, pentru statisticile internaționale, se procedează la însumarea lor. De obicei, se recurge la prelucrarea informațiilor într-un indicator comun, folosindu-se în acest scop medii stabilite statistic sau prin sondaje.

Metoda sondajelor oferă doar posibilitatea unor estimări ale circulației turistice sau ale cheltuielilor efectuate de turiști și prin urmare, rigurozitatea este sensibil redusă. Tehnicile diferite folosite în acest scop influențează, la rândul lor, exactitatea rezultatelor, dar impun și anumite rezerve.

4.4 Tendințe motivaționale în cunoașterea produselor agroalimentare specifice zonei

În mod frecvent circuitele de turism rural, impun și motivații privind cunoașterea produselor agroalimentare regionale. Prezentarea unui produs agroalimentar, din punct de vedere tehnic, în cadrul exploatației se poate face ținând seama de patru elemente considerate semnificative: dimensiunea în timp (cu referire la perioada de producție), tehnologiile ce pot fi vizualizate, cunoașterea termenilor tehnici și de piață în comercializarea produsului, aprecierea produsului, mai ales prin degustare etc.

Paralel, însă este necesară și prezentarea comercială în cadrul unor etape încadrate în organizarea ofertei turistice. Aceste elemente tehnice și comerciale pot determina motivațiile turistice pentru cunoașterea produsului agroalimentar specific regional (fig. 4.1). Cu amplitudini diferite, acestea se pot încadra în motivații ale turismului general, care nu satisfac întotdeauna dorința modalității relaxante, preconizată pentru turistul în mediul rural și motivații în cunoașterea efectivă a produsului agroalimentar, care, prin natura și tradiția sa, satisfac pe deplin turistul.

Și sub acest aspect se poate defini produsul turistic agroalimentar, ca noțiune legată de forma circuitelor turistice, pentru cunoașterea produselor agroalimentare tradiționale, în cadrul regiunilor cu vocație în obținerea și prelucrarea tradițională a unor produse agroalimentare. Cunoașterea produsului agroalimentar, chiar în cadrul zonei agricole respective, constituie una din formele turismului cultural care se poate înscrie în politica globală de atracție turistică a unei regiuni. Însăși conceptul de produs turistic agroalimentar se referă la obținerea produsului agricol (ca materie primă), gradul de prelucrare al produsului (încadrat într-o tehnologie artizanală), gradul de specializare în filiera de consum alimentar al produsului, cunoașterea gamei de produse derivate produsului agroalimentar de bază etc.

Trebuie , însă, cunoscut că o asemenea formă de turism rural comportă diferite etape, putându-se enumera: vizita în cadrul unei exploatații agricole, cunoașterea capacităților de producție agroalimentare (cu posibilități de efectuare a unor degustări), oferirea de posibilități pentru cumpărarea de produse, servirea mesei, permițându-se degustarea specialităților culinare ale zonei, cazarea. Produsele turistice agroalimentare sunt semnificative în această formă a turismului rural, în care se poate exemplifica prin bazinele vii-pomicole Drăgășani, Horezu, Târgu Jiu, Bumbești-Pițic; specificitatea produselor animaliere, cu referire la cele din specia ovinelor, de la Șirineasa, Vaideeni, Baia de Aramă etc., toate situate în zona de nord a Olteniei.

Refacerea fizică

Raport

calitate/preț Imobilism

Sociabilitate

Dimensiune pedagogică

Învățare

Dimensiune

distractivă.

Divertisment

Independență

Destindere

Deschidere către Recunoaștere

lume – Activism socială

Dimensiune naturală – Autenticitate

Turism în general Turism agroalimentar (pe produse)

Figura 4.1 Motivații ale turismului rural prin cunoașterea produselor agroalimentare ( Charvey, N., ș. a., 1995 ).

Dar, în turismul rural, tendințele motivaționale de investigare a calității produselor pot fi încă adâncite și prin cunoașterea patrimoniului culinar în zonele cu vocație în obținerea și prelucrarea produselor agroalimentare. Însușirile alimentelor posedă, pe lângă calitățile nutritive, igienice, psihosenzoriale și calități simbolice, specifice regiunilor turistice cu vocație în obținerea și prelucrarea produselor agroalimentare. Calitățile simbolice sunt date de patrimoniul culinar existent în mediul rural și care, de-a lungul generațiilor în zonele teritoriale rurale, reprezintă o moștenire culinară considerată simbolică. Acest patrimoniu culinar, poate fi încadrat în structura simbolismului alimentar, și se poate manifesta în diferite forme ( Taacu, A. P., Glăvan, V., 1999 ):

– prin cunoașterea patrimoniului culinar al unei regiuni, care se identifică cu comunitatea locală, marcându-se în acest fel un “aliment emblemă”;

– prin nominalizarea produselor în cadrul unei clasificări, care sugerează (indică chiar) stilul de viață al comunității locale și alte elemente sociale, semnalându-se în acest caz un “aliment marcat de clasă”;

– prin transmiterea unor informații semnificative, concomitent cu consumul alimentu-lui, în acest caz se semnalează denumirea de “aliment, ca semn de comunicare”;

– prin prezentarea anumitor alimente, care constituie elemente importante și cu un prestigiu simbolic (de exemplu, vinul dintr-o anumită regiune viticolă, vânatul dintr-o zonă cu tradiție etc.),constituind, astfel, un “element simbol”.

Față de toate aceste probleme, pentru actuala etapă patrimoniul culinar local din România nu este la nivelul unei reputații corespunzătoare posibilităților, prin care să se identifice tradiția regiunilor rurale și sub acest aspect. Pe de altă parte, sistemul alimentar a fost supus dinamismului etapelor istorice, prin care și pentru situația țării noastre s-au schimbat obiceiurile alimentare în zonele rurale. Se pot menționa câțiva dintre principalii factori:

– războaiele, care, prin amestecul și migrarea populațiilor, au determinat o ruptură și o perturbare a obiceiurilor locale, atât la nivel economic, dar și social (s-au introdus noi tehnici și practici alimentare, care au perturbat obiceiurile tradiționale);

– factorii socio-culturali, cu referire la: dispariția familiilor numeroase, a familiilor lărgite, prin care se puteau menține și transmite și elemente de ordin culinar; rolul medicinii, care a împărțit alimente din diferite puncte de vedere; apariția noilor modele culinare, care au schimbat modelele culinare tradiționale; evoluția dorințelor și gusturilor consumatorilor;

– factorii socio-economici, care corespund schimbărilor din viața oamenilor, adică: diminuarea autoconsumului, creșterea muncii salariate feminine, modificări în ritmul de viață al omului;

– factorii economici, remarcându-se creșterea nivelului de viață al țăranilor, dezvolta-rea și modernizarea tehnicilor de obținere și transformare a produselor agricole, amplificarea relațiilor oraș – sat;

– factorii ce se manifestă în cadrul pieței agroalimentare, cu referire la dispariția sau apariția ofertei altor produse în cadrul piețelor locale (cu implicații privind schimburile și prețurile acestora); schimburile de produse alimentare, atât preparate, dar și nepreparate și modul lor de conservare; dispariția micilor magazine (băcănii) de cartier;

factorii personali ai vieții consumatorului, cu referire la schimbările sociale, financiare, de sănătate, vârstă, gusturi etc., care au modificat practicile alimentare.

În acest context se poate semnala faptul că paralel cu patrimoniul culinar și meseriile artizanale din mediul rural reprezintă un aspect potențial în atragerea turistică. Se pot astfel distinge trei grupe de meserii artizanale (Bălinișteanu, D., ș.a., 2002):

Artizanii tradiționali care fabrică și comercializează obiecte tradiționale cu folosință domestică sau agricolă (rotari, dogari, împletitori, olari, șelari, meserii legate de îmbrăcăminte etc.). Meseria lor este cel mai adesea o tradiție familială sau comunitară; clientela se găsește în sat sau în satele învecinate. Printre acești artizani tradiționali, unii au lucrat în cadrul sistemului cooperatist de artizanat cu administrație centralizată, de la care primeau materia primă și sugestii de design și care asigura distribuția produselor finite.

Artizanii de artă, adesea de origine urbană și cu pregătire specializată (de ex. Academii de artă), în cazul acestora creativitatea se unește cu tehnicile tradiționale iar clientela este urbană și de categorie socio-profesională ridicată.

Lucrătorii manuali care nu fabrică obiecte, ci propun servicii mai mult sau mai puțin complexe: coafor, instalator, reparator de aparate electro-menajere, zidar, tâmplar, electrician, brutar, mecanic auto etc. Clientela se găsește în sat și în satele vecine.

Asemeni întregii societăți rurale, artizanatul tradițional cunoaște transformări profunde în urma cărora anumite număr de activități vor dispărea, ceea ce reprezintă o pierdere pentru patrimoniul cultural al unei țări, iar altele se vor menține cu prețul unor adaptări uneori dificile (mai ales la nivelul investițiilor). Apar nevoi noi, tehnici noi, iar meseriile tradiționale se transformă: este cazul meseriilor din construcții și din alimentație.

Acele meserii care erau până nu demult meserii obișnuite devin meserii rare: odată cu pierderea piețelor tradiționale, dispare și motivația existenței lor. Artizanii bătrâni continuă să-și exerseze meseria, dar, după ei, activitatea riscă să se stingă deoarece nimeni nu preia ștafeta. Și totuși, în momentul în care aceste meserii devin rare, apare o nouă cerere, in consecință artizanatul este reevaluat și chiar supraevaluat: țesutul, broderia, confecționarea bundițelor din piele brodate și îmblănite etc.

În meseriile tradiționale pluriactivitatea reprezintă o regulă: artizanul este în același timp agricultor sau tăietor de lemne sau angajat. Dealtfel pluriactivitatea a permis menținerea până în zilele noastre a majorității meseriilor radiționale. Cea mai mare parte a noilor meserii îl acaparează și mai mult pe artizan. Ele impun mai
multe investiții și mai mult profesionalism. Răspunzând unei cereri turistice în spațiul rural care este în creștere, ele pot deveni treptat activitatea principală.

În contextul actual al dezvoltării rurale au apărut unele probleme specifice artizanilor, din rândul cărora reținem următoarele:

izolarea și lipsa accesului la informație;

statutul juridic și fiscal;

aprovizionarea cu materii prime;

piața de desfacere;

adaptarea la mutațiile actuale ale societății rurale.

În general activitatea artizanală poate fi comparată cu o mică întreprindere familială Indiferent care este volumul de muncă, fie că este vorba despre o activitate cu normă redusă sau cu normă întreagă, activitatea artizanală ține de logica unei mici întreprinderi în care trebuie respectate: legile pieței, necesitatea În general activitatea artizanală poate fi comparată cu o mică întreprindere familială. Indiferent unei gestiuni, chiar dacă foarte simplificată, necesitatea de a planifica, de a se proiecta în viitor.

În aceste condiții, patrimoniul culinar poate fi considerat un instrument al dezvoltării turistice rurale. Ca atare patrimoniul culinar trebuie să fie considerat produs turistic și totodată, un reper alimentar teritorial, motiv pentru care este necesar să se încadreze în oferta turistică rurală. Deci, se pune problema redescoperirii și reafirmării patrimoniului culinar în spațiul rural, pentru a cărei rezolvare un rol important revine populației rurale, care trebuie să se implice în valorificarea patrimoniului culinar. Formele culinare regionale, circuitele turistice gastronomice, manifestările festive prilejuite de lansarea sau consolidarea prestigiului unui produs agroalimentar local, alte acțiuni de informare pentru produse agroalimentare, reprezintă elemente încadrate în strategiile dezvoltării agroturismului.

Sub acest aspect, turismul rural poate fi considerat ca un mediu prin care se poate cunoaște și comercializa un produs agroalimentar. Totodată, se poate identifica și scoate în relief specificitatea patrimoniului culinar, care constituie un element esențial în cadrul pieței turistice locale.

Pentru materializarea acestor probleme este necesară cunoașterea principii-lor de strategie alimentară, ce trebuie respectate de către operatorii turistici din mediul rural și anume: inventarierea tuturor elementelor de patrimoniu; colaborarea și cooperarea tuturor operatorilor din mediul rural; reconstituirea ofertei alimentare într-un context istoric și teritorial; existența și protejarea ofertei alimentare specifice zonei, alături de adaptarea acesteia la cerințele clientelei eterogene; comunicarea privind patrimoniul culinar și stimularea creativității etc.

Tendințele motivaționale în cunoașterea produselor agroalimentare locale pot fi prospectate prin studii de fezabilitate (tabelul 4.2). Un asemenea studiu, pentru formele de turism agroalimentar este structurat în etape de studiu , alături de forme și criterii de aplicare. Astfel, pentru început sunt cunoscute condițiile tehnice și economico-organizatorice ale mediului, precum și a structurii pieței produsului agroalimentar din zonă (nominalizări de firme și/sau exploatații cu sector agroalimentar, posibilități de vizitare a sistemelor de producție, de achiziționare a produselor, logistica primirii turiștilor etc.). Definirea acestui proiect încadrează obiective, mijloace și rezultate scontate, este necesară descrierea implicațiilor dotărilor, a avantajelor rezultate, dar și limitările determinate de posibilele diminuări ale cererii și ofer-tei. Printr-un studiu tehnic pot fi precizate condițiile de alegere și amenajare spațială a primirii turiștilor (fiind luate în considerare și costurile), care se completează cu organizarea de circuite și degustări, în scopul cunoașterii produsului. Într-un asemenea studiu de fezabilitate, informațiile la fața locului, comunicațiile interne și internaționale, au un rol deosebit în reali-zarea efectivă a proiectului (în care sunt precizate formele structurilor juridice și financiare).

Tabelul 4.2

Elementele și etapele unui studiu de fezabilitate în proiectarea

formelor de turism rural agroalimentar

În final, în fundamentarea unui astfel de proiect de fezabilitate, se iau în considerare repercusiunile asupra zonei, atât din punct de vedere al turismului local, dar și din punct de vedere economico-social, cu referire, mai ales, la refacerea financiară a producătorilor agricoli și a utilizării depline a forței de muncă.

Tot specific unei zone, putem adăuga sistemele de sărbătorire a unor ocupa-ții, concretizate prin produsele agroalimentare obținute; de exemplu, tradiția ocupației în oierit, sărbătoarea culesului viilor sau a vinului, sărbătoarea apicultorilor etc.

Implementarea unor studii de fezabilitate pentru produse cu tradiție, având la bază

motivațiile pentru cunoașterea produselor agroalimentare din regiuni cu vocație, pot constitui problematici de bază în dezvoltarea turismului rural din diferite zone.

Capitolul V

OFERTA AGROTURISTICĂ ÎN CADRUL TERITORIULUI ROMÂNESC

Oferta agroturistică cuprinde: resursele naturale și antropice, echipamentul de “producție” a serviciilor turistice, masa de bunuri alimentare, industriale, destinate consumului turistic, forța de muncă specializată în activități specifice, infrastructura turistică și structurile de primire, condițiile de comercializare (prețuri, tarife, facilități etc.).

5.1 Particularități și resurse ale ofertei agroturistice

Principalele particularități ale ofertei turistice și implicit agroturistice sunt: complexitatea, rigiditatea și substituirea ( Olteanu, V., 1994, Snak, O., 1994 ).

Complexitatea se referă la structură, elementele componente la atracțiile agroturistice și elementele funcționale. În funcție de motivația dominantă a consumatorilor, clasificarea unei astfel de oferte turistice poate fi: de vacanță, cultural, de afaceri și balnear.

Rigiditatea constă în: imobilitate, imposibilitatea stocării, lipsa de adaptabilitate la variațiile sezoniere etc.

Substituirea se referă la utilizarea ofertei în alte scopuri (congrese, afaceri), decât cel sezonier.

Dotată cu diverse și spectaculoase forme de relief, îmbinate armonios pe întreg teritoriul țării, bucurându-se de o climă favorabilă practicării turismului în tot cursul anului, înzestrată cu o floră și o faună bogate, cu numeroase monumente istorice, de artă și arhitectură, România poate satisface, prin resursele sale turistice mai sus menționate, preferințele diverselor segmente ale cererii turistice interne și internaționale.

Resursele turistice cuprind ansamblul atracțiilor turistice naturale și antropice dintr-o zonă, regiune sau țară. În România cadrul natural este bogat, variat, și complex, cu o structură peisagistică deosebit de spectaculoasă. Complexitatea potențialului turistic, ca și gradul său de atractivitate, în general sunt în strânsă corelație cu formele de relief și cresc progresiv, de la câmpie către munte.

Totodată trebuie menționat faptul că activitățile agroturistice – cu mici excepții – se desfășoară în perioadele de „extrasezon,, – agricol, oferind prestatorilor (Nistorescu, P., 1999):

– Venituri suplimentare rezultate din activitatea de turism;

– Valorificarea produselor din gospodăria proprie la locul producției;

– Punerea în valoare a resurselor zonei;

– Alungarea plictiselii și monotoniei;

Utilizarea excedentului de spațiu, produse și forță de muncă.

Din cele prezentate reiese că prin activitatea de turism desfășurată în mediul rural – în calitate de prestatori de servicii turistice – se pun în valoare perioadele de timp mai puțin ocupate, se atrag la activitatea productivă categorii mai puțin valide pentru muncile agricole, se utilizează superior întreaga energie a comunităților locale.

Studiile de specialitate au relevat că, în țara noastră, condițiile de climă constituie un factor important de cură, fapt ce a condus la apariția climatoterapiei, ca mijloc terapeutic, cu ajutorul elementelor climato-geografice. Unele elemente climatice sunt indispensabile practicării sporturilor de iarnă (stratul de zăpadă și temperatura aerului).

Valoarea turistică a vegetației crește și prin existența unor specii declarate monumente ale naturii, ca și a rezervațiilor cu caracter științific.

Totodată, sub aspect turistic, fauna prezintă importanță prin valoarea sa cinegetică sau estetică. Fondul cinegetic este reprezentat, pe plan internațional, prin varietate, densitate, dar, mai ales, prin valoarea trofeelor premiate în numeroase expoziții internaționale.

Dunărea și Delta Dunării sunt de asemenea, două elemente de primă mărime și de universalitate în oferta de agroturism.

Resursele turistice antropice sunt reprezentate prin patrimoniul cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de monumente, care, prin specificul lor, pot fi și sunt considerate unicate mondiale. Aceste resurse ale patrimoniului cultural am putea spune, chiar, că sunt de două ori valoroase: în primul rând, că “documentele” – arheologice, istorice, arhitectonice, de artă populară – care exprimă complet și complex caracteristicile epocii în care au fost create, gradul de dezvoltare al tehnicii și al artei, dezvoltarea socială, chiar situația politică ș.a.m.d.; în al doilea rând, fiecare dintre acestea se constituie în obiectul de arhivă sau piesă muzeală, care devin argumente în cunoașterea sau înțelegerea unei epoci, unui eveniment sau fenomen.

La toate acestea putem adăuga bogăția de obiceiuri și datini, folclorul, por-tul, popular, limba, ospitalitatea poporului român etc., precum și atracțiile create de mâna omului contemporan .

Prin reliefarea elementelor redate anterior pot fi prezentate anumite considerații privind caracteristicile ofertei agroturistice (Ionescu, I., 2000):

1) Oferta „agroturismului" se deosebește de cea clasică, specifică turismului tradițional, prin:

– originalitate, specificitate și o largă diversificare în raport cu zona etnofolclorică, aria geografică, obiceiurile și tradiția fiecărei gospodării care prestează această formă de turism dar și cu paleta largă de produse agro-alimentare ce diferă de la o localitate la alta și în cadrul aceleiași zone;

– prezența în meniuri a unor produse agricole locale, unele chiar cu „tentă" ecologică;

– adresabilitatea largă a ofertei turistice locale din mediul rural, care poate satisface, chiar în același spațiu, o paletă mare de motivații: odihnă și recreere, educație, instrucție, cunoaștere, practicarea unor sporturi, a drumeției etc;

Agroturismul dă posibilitatea cunoașterii mai bine a spațiului rural cu toate valențele sale naturale, spirituale și ocupaționale, de către populația din mediul urban.

Sub aspectul costurilor din partea turiștilor, oferta agroturistică este avantajoasă față de cea clasică, fiind cu mult sub nivelul tarifelor acesteia. Spre exemplu, în zona Bran, în sezonul estival 1997, o pensiune
completă costa circa 75.000 – 80.000 lei/pers, într-o fermă agroturistică de trei stele și circa 50.000 – 70.000 lei/pers, la două stele, în cazul turismului organizat, aceste tarife sunt mult mai reduse, ceea ce este un avantaj pentru categoriile de populație amintite.

Fluxurile turistice fiind dispersate în sate aflate la distanțe apreciabile între ele, chiar în aceeași zonă (Bran-Moeciu, Bucovina, Maramureș, Dobrogea etc.), agroturismul nu produce mari aglomerații, turiștii simțindu-se în natură, liberi, fără acea „presiune" specifică stațiunilor turistice.

Totodată existența și lansarea satului românesc ca produs turistic, impune necesitatea cunoașterii și diferențierii acestuia (tabelul 5.1)

Totodată referitor la piața mondială care este un receptor al ofertei românești se consideră necesar a se cunoaște următoarele aspecte (Nistoreanu, P., 1999):

– pozitive, cu referire la:

• există fluxuri de turiști posibile de a fi atrase;

• turiștii sosiți în România apreciază cazarea în alte spații decât cele hoteliere;

imaginea turistică a țării este bună.

– negative, cu referire la următoarele aspecte:

• nu există o preocupare notabilă de reverberare a imaginii produsului turistic românesc în general pe piața mondială și cu atât mai puțin a celui din spațiul rural;

*sunt insuficiente materialele promoționale ce se distribuie pe piața externă;

nu există un logo consacrat.

Soluția lansării satului românesc ca produs turistic o constituie un demers de marketing care să situeze în centrul său produsul pe de o parte și omul (turistul) pe de altă parte.

Toate acestea trebuie să se sprijine pe interesele prestatorilor de servicii turistice din lumea satului românesc, care au posibilitatea în cadrul unei afaceri 100 % private să pună în valoare dotările realizate, produsele și preparatele locale la niveluri de preț superioare și la o eficiență crescută.

În ansamblul structural al acestor oferte în tabelul 5.1. sunt delimitate avantajele și dezavantajele ofertei originale (reprezentate de factorii naturali, culturali, formele de transport condiționată de amploarea teritorială ), cât și avantajele ofertei turistice (cu referire la cazare, gastronomie, tratament, oferte culturale și de petrecere a timpului liber).

Tabelul 5.2

Avantaje și dezavantaje ale ofertei originare și a celei turistice

5.2 Baza tehnico-materială în turismul rural (agroturism)

Baza tehnico-materială cuprinde totalitatea mijloacele materiale, de care se folosește turismul rural, pentru realizarea funcțiilor sale economice și sociale. În acest context se au în vedere atât mijloacele materiale specifice turismului, cât și cele comune, aparținând altor ramuri, dar folosite și de turism (infrastructura generală). În cadrul bazei tehnico-materiale a turismului, capacitățile de cazare, de alimentație, agrementul etc., prin numărul și structura lor, reflectă, în cea mai mare măsură, gradul de dotare și dezvoltare turistică, în ansamblu sau la nivel teritorial (cu referire, mai ales, la spațiul rural). Într-o formă structurală această bază tehnico-materială este redată în continuare, prin delimitarea principalelor verigi ( Bran Florina, 1997, Neacșu, N., 1999 ).

5.2.1 Cazare turistică. Privatizare

Componenta principală a bazei tehnico materiale, cazarea turistică, prin numărul său de locuri și prin structura acestora, constituie un puternic sprijin pentru întreaga activitate turistică din țara noastră.

Deși privatizarea în turism este mai avansată decât în alte sectoare și ramuri ale economiei românești, ea rămâne însă distanță față de dezideratele și previziunile scontate.

Privatizarea în turism, deși lentă, s-a derulat prin următoarele forme:

• Vânzările de active, ca metodă de privatizare reală, care presupun riscul investitorului privat de a prelua o afacere și de a o conduce în calitate de proprietar.

Prin această formă de privatizare lipsa unei legi care să reglementeze, la nivel național, regimul juridic al imobilelor confiscate abuziv în perioada comunistă, de unde rezultă faptul că nu se poate accelera procedura de privatizare. De asemenea, se obțin foarte greu certificate-le de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului deținut de către societățile comerciale.

• Vânzarea de acțiuni prin metoda MEBO sau o combinație a metodei MEBO cu oferta publică, în sensul că o parte din acțiuni au fost negociate de către FPS și FPP și vândute direct salariaților și consiliilor de administrație, iar, pe de altă parte, din acțiuni au fost oferite la vânzare prin ofertă publică. Este o metodă care s-a dovedit eficientă în privatizarea unităților mici de turism, în general lipsite de o bază hotelieră proprie importantă. Prin această metodă au fost privatizate un număr de unități, și societăți comerciale.

• Crearea de societăți mixte cu precădere, în zona turismului de lux, de afaceri, în special în București. Practic, nu mai există nici un hotel din centrul istoric al Capitalei, care să nu fie inclus într-o societate mixtă, cu participarea capitalului privat străin sau românesc sau care să fie angrenat în negocieri pentru un astfel de tip de asocieri. Pentru aceasta au fost atrase importante societăți mixte multinaționale, care activează în domeniul turismului (lanțuri hoteliere și turoperatori).

• Locația de gestiune, care nu este o formă de privatizare a capitalului, ci o formă de privatizare a administrării. Proprietar rămâne, în continuare, statul român, dar managementul este asigurat de către un întreprinzător particular, care plătește o locație – echivalentul unei chirii – pentru activul pe care îl administrează. Durata de locație a fost prelungită la 10 ani, considerând că, în acest interval de timp, locatorul poate obține un profit pe care să-l redirijeze în investiții.

5.2.2 Alimentația publică

Alimentația publică din țara noastră a cunoscut ritmuri înalte de dezvoltare, superioare celor înregistrate de alte sectoare comerciale.

Unitățile sezoniere de alimentație publică reprezintă un procent ridicat (20,5% din totalul rețelei de alimentație publică), ceea ce corespunde nevoilor turismului nostru, puternic marcat de sezonalitate (în special pe litoral).

Pentru nevoile turismului internațional a fost dezvoltată o rețea de unități cu specific, reprezentative, care oferă preparate culinare tradiționale într-un cadru plăcut, cu elemente de cultură, arhitectură, decorațiuni interioare și exterioare și cu programe artistice bine alese și executate, ceea ce conferă alimentației publice noi valențe, o mai mare atractivitate. Cu toate succesele obținute pe linia diversificării rețelei de alimentație publică, se simte încă nevoia de a extinde și mai mult rețeaua unor unități, mult agreate de populație și turiști, cum sunt: plăcintăriile, covrigăriile, simigeriile, a unităților de răcoritoare, de meniuri dietetice etc.

5.2.3 Baza de tratament și de agrement

În stațiunile balneare, concomitent cu spațiile de cazare, s-a dezvoltat și o bază de tratament modernă, integrată în baza de cazare.

Baza de agrement cuprinde o gamă de mijloace și dotări destinate să asigure posibilități cât mai largi și diversificate pentru petrecerea timpului liber de către turiști. O grupare generală, în câteva categorii mari, sugerează varietatea și importanța acestei componente a bazei tehnico-materiale: mijloace destinate distracțiilor (cluburi, săli de jocuri, săli polivalente, parcuri de distracție etc.), mijloace de transport pe cablu, mijloace de agrement sportiv (terenuri de sport, centre de călărie, patinaj, sporturi nautice etc.), bazine de înot deschise și acoperite (unele cu ape termale) etc.

5.2.3 Forța de muncă

Recrutarea, pregătirea și perfecționarea personalului care lucrează în turism constituie o problemă de bază a acestui sector de activitate. Alcătuit dintr-o complexitate de activități, multe din ele particularizate prin dimensiunile și specificul lor, turismul este nemijlocit legat de resursele umane și materiale de care dispune.

Exigențele de ordin calitativ, modern, competitiv, pe care le promovează un turism eficient, nu pot fi satisfăcute decât de un personal pregătit corespunzător, din toate punctele de vedere.

Datorită prezenței precumpănitoare, pe care o are munca vie în turism, forței de muncă i se imprimă o serie de particularități, mai puțin întâlnite în alte sectoare de activitate. Astfel, în domeniul turismului, pentru realizarea obiectivelor propuse și a eficienței scontate este necesar să se țină cont în permanență de răspunderea materială și morală, pe care o are munca în acest domeniu de activitate.

Între lucrătorul din turism, implicat, de obicei, în producerea serviciilor și consumatorul acestora, intervin raporturi directe, cu un caracter nou, particular, se fac referiri la satisfacerea nevoilor de consum în condiții de creștere continuă a experienței (și exigențelor) personale a turiștilor, acumulate din călătorii anterioare, efectuate în țara proprie și în străinătate, ceea ce impune și din partea personalului din turism o continuă creștere a nivelului profesional. Aceasta vor trebui adecvate cerințelor pieței mondiale, alături de o angajare fermă a tuturor capacităților disponibile. Este bine să fie avută în vedere necesitatea unei funcționări impecabile, la toate verigile, de la personalul de conducere, până la cel necalificat, întrucât aprecierea reușitei unei călătorii depinde de satisfacerea, la nivel corespunzător, a tuturor cerințelor și preferințelor turiștilor.

Calitățile personalului din turism sunt în bună măsură, determinate și de natura serviciilor prestate. În turism, în sensul cel mai larg al cuvântului, se disting următoarele feluri de activități:

a) servicii de primire și cazare;

b) organizarea alimentației turiștilor;

c) servicii de distracție și agrement;

d) organizarea de servicii de transport;

e) prestarea de servicii suplimentare, legate de specificul diferitelor forme de turism.

În cazul unor profesii, este necesară buna cunoaștere a localității și împrejurimilor, a mijloacelor de transport, a obiectivelor turistice etc., a capacității de comunicare directă cu turiștii români și străini, de orientare rapidă în orice situație.

În cazul contractelor cu turiștii de peste hotare se impune cunoașterea satisfăcătoare de limbi străine – element esențial pentru informarea și orientarea turiștilor – pentru crearea unei ambianțe plăcute, atrăgătoare, care să-l facă pe străin să se simtă bine, “ca acasă”.

În turism, pe lângă însușiri, cum sunt cele legate de competență, sobrietate, corectitudine, conștiință profesională, lucrătorul trebuie să posede și însușiri fizice plăcute, care, însoțite de un comportament politicos, civilizat, atent la gusturile și preferințele fiecărui oaspete, să contribuie la bunul renume al unității (societății de turism), la creșterea forței de atracție a acesteia.

Toate aceste calități sunt și mai prețuite în cazul turismului internațional, unde problemele concurenței ridică tot mai sus nivelul calității, a dobândirii unui bun prestigiu pentru serviciile și mărfurile oferite în contextul unei călătorii turistice reușite.

5.3 Structura ofertei în turismul rural

Turismul rural folosește aproape toate tipurile de structuri de primire exis-tente pe cuprinsul Europei. Totuși, datorită lipsei unor precizări generale sau a unui acord privind definirea zonelor rurale și chiar a turismului rural, statisticile cu privire la oferta de structuri de primire situate în mediul rural nu sunt la nivelul cantitativ și calitativ al cererii. Se pot, însă, identifica anumite forme de cazare specifice turismului rural, precum: minihoteluri rurale, campinguri sau spații amenajate pentru locuri de campare, case de vacanță, cabane, vile, camere de închiriat pentru turiști în locuințele fermierilor, precum și ferme agroturistice, sate-club, sate pentru tineret etc.

Centrele teritoriale au, ca obiect de activitate, următoarele probleme: atragerea de noi membri și crearea în zonă a unui curent de opinie favorabil pentru turismul rural; promovarea ofertei locale prin acțiuni specifice de marketing; asigurarea cuprinderii în catalogul național a tuturor structurilor turistice rurale clasificate; organizarea, cu sprijinul corpului de experți de la Asociația Națională, de cursuri de pregătire profesională pentru deținătorii de structuri turistice rurale; acordarea de asistență tehnică la întocmirea documentațiilor pentru clasificarea și participarea la activitatea comisiilor tehnice de clasificare a structurilor turistice rurale din zonă; organizarea, cel puțin o dată pe an, la nivelul fiecărui centru teritorial, a unor acțiuni promoționale, de genul “Zilele porților deschise pentru vacanțe la țară”.

Departamentul Turismului din cadrul MTCT, Comisia Zonei Montane și ANTREC, au atribuții în editarea unui îndrumar (ghid), cu variante de organizare interioară a structurilor de primire turistice nou constituite sau a posibilităților de adaptare a clădirilor existente (soluții de echipare cu instalații sanitare, amenajarea și dotarea spațiului pentru prepararea și servirea mesei, a saloanelor pentru petrecerea timpului liber), variante de dotare cu mobilier a spațiilor de cazare, variante de decorațiuni interioare și exterioare. Sunt absolut necesare sprijinul, participarea activă la conlucrarea sistematică cu EUROGITES, în scopul asigurării unor sisteme de apreciere a calității serviciilor de clasificare a structurilor, de informare și de rezervare a locurilor pentru turismul rural, conceput astfel încât să poată fi ulterior integrat în sistemul european. De menționat că România are deja criterii de clasificare pentru structurile rurale. În structura oferteiun rol important revine

stabilirii tipurilor de sate turistice constă în relevarea specificului localităților și gruparea lor în câteva tipuri considerate fundamentale, în vederea promovării, în fiecare localitate, a celor mai adecvate forme de turism. Aceasta în funcție atât de principalele caracteristici geografice, sociale și economice, cât și de principalele motivații și opțiuni ale categoriilor de turiști care frecventează localitatea respectivă. Aplicarea principiului specializării în domeniul organizării și funcționării satului turistic este cu atât mai necesară, cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate cu particularități proprii și activități specifice, ce nu trebuie decât să fie identificate și valorificate cât mai eficient posibil, din punct de vedere turistic.

De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice, constituie un mijloc de selecționare a turiștilor, aceștia grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în funcție de principalele lor motivații și opțiuni turistice. Aceasta permite o mai bună cunoaștere și funcționare a mecanismului economic cerere-ofertă și ca urmare, organizarea spațiilor de cazare și a celorlalte servicii, în funcție de principalele caracteristici social-economice ale clientelei turistice. Totodată, stabilirea de sate turistice, permite realizarea unei publicități concrete și specifice, în funcție de particularitățile fiecărui tip de sat turistic.

Din punct de vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordată ca o problemă de natură opțională, însă, decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului satului turistic este de natură obiectivă. Pentru aceasta este necesar ca, alături de dorința și intenția organizatorilor, satul turistic respectiv să întrunească un cuantum de condiții naturale, istorice și social-economice obiective, care să fie definitorii și caracteristice pentru fiecare tip de sat turistic.

Întrucât caracteristicile care pot lua în considerare tipologia satelor turistice sunt numeroase și variate de la o zonă geografică la alta, chiar de la o localitate la alta, prezentarea se va limita la anumite tipuri de sate, considerate reprezentative în spațiul rural ( prelucrat după Mitrache, Șt.,ș. a., 1996 ).

Sate turistice etnografic-folclorice. În această categorie se pot încadra localitățile în care portul tradițional, arhitectura, mobilarea și decorarea interioară a satului turistic, muzica populară și coregrafia populară predomină și se impun ca însușiri esențiale ale satului respectiv. Satele de acest tip pot oferi turiștilor servicii de cazare și masă, în condiții autentice (mobilier, decor, echipament de pat în stil popular, meniuri tradiționale servite în veselă și cu tacâmuri specifice – farfurii și străchini de ceramică, linguri de lemn etc. -, ceea ce nu exclude, desigur, posibilitatea utilizării, la cerere, a tacâmurilor moderne). Se pot organiza expoziții artizanale permanente (cu vânzare), iar pentru turiștii care nu rămân în localitate, ci numai o vizitează, pot fi amenajate una sau mai multe gospodării, cu muzeu etnografic în aer liber. De asemenea, în aceste sate pot fi identificați și stimulați rapsozii populari (vocali sau instrumentali), permanentizate horele duminicale și la sărbători, alte obiceiuri și tradiții locale, la care să participe efectiv și turiștii.

Abordând viitorul unor localități rurale din perspectivă turistică și adaptându-le acestui scop, considerăm că specificul lor etnografic poate și trebuie să fie conservat și perpetuat (în forme adecvate). Cu mai multă receptivitate și cu puțin interes din partea organelor administrative și de specialitate, se poate perpetua, chiar și în condițiile civilizației contemporane, specificul etnografic și spiritual al unor sate românești. (exemplificând pe cele din localitățile: Bogdan Vodă, Vaideeni, Lerești, Sibiel, Vama).

Sate turistice de creație artistică și artizanală. Sunt cunoscute interesele numeroșilor turiști pentru creația artistică artizanală, ca și dorința lor pentru achiziționarea unor astfel de creații direct de la sursă, de la producător însuși. Până în prezent, în aceste localități se practică doar turismul de circulație. Asemenea sate oferă, posibilitatea practicării unui turism de sejur, în cadrul căruia, în atelierele special amenajate și cu îndrumarea unor artiști și meșteri populari renumiți, turiștii s-ar putea iniția în artă și tehnici arhaice populare: icoană pe sticlă, pictură naivă, sculptură în lemn și piatră, țesătorie populară, confecții și cusături populare, ceramică, muzică și dansuri populare etc.

Avem în vedere identificarea posibilităților de practicare a unora din aceste activități, chiar în cadrul gospodăriilor găzduitoare. Există numeroase sate în care preocupările de bază ale gospodăriilor sunt țesutul la războaie țărănești, cusăturile sau broderiile populare, activități în care pot fi inițiați turiștii amatori. Prin urmare, caracteristica esențială a acestor sate, imaginea lor de marcă, ar urma să fie producția artistică și artizanală.( ne referim la localități cum sunt: Tismana, Marga etc.).

Sate turistice climaterice și peisagistice. Caracteristicile predominante ale acestor sate, adecvate turismului de sejur (pentru amatorii de liniște, de plimbări solitare, într-un cadru natural pitoresc) sunt cadrul natural și poziția geografică izolată de centrele aglomerate și de marile artere de circulație. Satele de deal și de munte, cu casele răspândite pe văi și coline, la o oarecare distanță unele față de altele, cu pajiști, fânețe sau livezi, satisfac motivația fundamentală a numeroșilor turiști, “reîntoarcerea la natură”. Se pot exemplifica localități cum sunt: Fundata, Bran, Moieciu, Șirnea.

Sate turistice pescărești și de interes vânătoresc. În afara posibilităților de cazare, în aceste sate se pot oferi servicii culinar-gastronomice pescărești și vânătorești. De asemenea, populația locală poate organiza, pentru turiști, unele forme de agrement specifice – pescuit și vânătoare. (satele de pe văile Vișeu-lui și Bistriței, Gurghiu și din Delta Dunării)

Sate turistice vii-pomicole. În aceste localități predomină activitățile de cultivare a pomilor fructiferi și a viței-de-vie, activitățile turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în perioada recoltării, cât și după aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor și a preparatelor pe baza lor. De asemenea, pot fi avute în vedere multe alte preparate culinare, comune sau dietetice, pe bază de fructe. În aceste sate, o atracție deosebită și în același timp, o sursă principală de venituri, poate să o constituie băuturile răcoritoare și reconfortante preparate din fructe. (exemplificând localități cum sunt: Recaș, Agapia, Vânători-Neamț)

Sate turistice pastorale. În această grupă pot fi incluse, în general, sate de munte, în care preocuparea de bază a localnicilor este creșterea oilor și a vitelor și care pot să atragă turiștii prin meniuri bazate pe produse lactate. Aceste meniuri pot fi completate cu ouă, carne de pasăre, de ovine și de bovine, iar pentru divertisment pot fi organizate ospețe ciobănești (batal la proțap, berbec haiducesc, balmuș, urdă și jintiță), petreceri specifice și tradiționale. (de exemplu: Vaideeni, Jina)

Sate turistice pentru practicarea sporturilor. Numeroase localități rurale prezintă excelente condiții pentru practicarea sporturilor de iarnă (sate montane și de deal) și nautice pe râurile interioare, lacuri de acumulare, fără amenajări speciale și costisitoare. Acest tip de sat poate să atragă două categorii de turiști, în general din rândul tineretului: sportivi amatori, inițiați în practicarea sporturilor respective; turiști neinițiați sau mai puțin inițiați, dar dornici să se inițieze și să le practice. Pentru această din urmă categorie pot funcționa instructori de schi, bob, înot etc., recrutați din rândul populației locale. (exemplificarea fiind făcută pentru localitățile: Fundata, Moieciu, Șirnea)

Serviciile suplimentare oferite de pensiunile agroturistice .montane din România au rolul de a fideliza clienții prin satisfacerea solicitărilor acestora și constau în (Nedelea Al., ș.a., 2001):

organizarea de ascensiuni montane, partide de vânătoare și pescuit,
trasee speologice, drumeții montane, circuite cu autovehicule de teren pe drumuri forestiere;

închirierea de biciclete, sănii, schiuri și bărci constituie un serviciu
care satisface nevoile unor turiști ce doresc să aibă o experiență deosebită, să dea
vacanței lor un plus de varietate, divertisment și aventură;

organizarea de excursii ecvestre în zona montană rurală este facilitată
de existența unui manej propriu gospodăriei;

organizarea unui perimetru pentru practicarea sporturilor se poate
realiza pe o pajiște situată în imediata vecinătate a gospodăriei prin amenajarea
unui teren de fotbal, volei sau tir cu arcul.

5.4 Analiza comparativă a ofertei din mediul rural

5.4.1 Cazarea la locuitorii din mediul rural

Considerații generale. Cazarea la sătean rămâne simbolul și prima formă de primire a turiștilor la țară, deoarece imaginea săteanului sau fermierului, deschizând ușa casei sale, conferă puterea de evocare a ospitalității ancestrale de care se bucură prietenul sau turistul; este întâlnirea dintre locuitorul satului și turist.

În prezent, în ceea ce privește cazarea în mediul rural, se constată anumite evoluții și inovații, care pun următoarele probleme ( Tacu, A. P., Glăvan, V., 1999, Bran Florina, 1997 ):

– în multe țări europene se manifestă o diminuare și o îmbătrânire a populației, care riscă să diminueze dezvoltarea locală și să reducă efectele economice ale cazării turiștilor în spațiul rural;

– programe de reconstrucție și renovare a caselor țărănești, pentru primirea turiștilor, propun, pentru o productivitate optimă, regrupări de locuințe și o ofertă colectivă pentru serviciile locale (cunoscute sub denumirea de “adăposturi”, fără să fie prevăzute neapărat pentru activitatea de primire a turiștilor, personalizate pentru fiecare locuitor al satului în parte);

– aplicarea și folosirea acestor denumiri de “adăpost” pentru locuințe mobilate, care nu fac obiectul nici unui control sau standardizări (etichetări), comportă un risc de diminuare a importanței numelui și a garanțiilor sale de calitate, ce decurge din folosirile injuste (neadecvate) ale acestuia;

– inițiativele sunt adoptate de către de organizațiile turistice teritoriale, pentru a regrupa ofertele turistice sub o etichetă unică, în vederea aplicării unei singure strategii, pentru a promova un produs turistic global, ceea ce poate conduce la o banalizare a ofertei turistice, în detrimentul mijloacelor de primire specifice mediului rural, dar și la o standardizare a satelor din punct de vedere turistic;

– o multitudine de strategii și etichete pentru oferta turistică rurală există în diverse țări vest-europene, fiecare regiune dorind să-și singularizeze produsele proprii, în raport cu alte produse regionale similare. Aceste activități își găsesc justificarea în căutarea unei “identități turistice ” regionale, însă sunt totodată, surse de confuzie pentru consumatori.

Conceptul de primire la locuitor se regăsește în ansamblul spațiului Uniunii Europene și este fundamentat pe trei constante de bază:

1) prestație turistică, fondată (bazată) pe un “adăpost privat”;

2) contactul direct între persoana care primește (gazda) și persoana care este primită (oaspetele). Aceasta se referă la bivalența ospitalității tradiționale, care este în același timp, oferită și acceptată;

3) nevoia turistului de a descoperi țări noi (peisajele lor, obiceiurile lor, produsele, tradițiile, cultura, locuitorii lor).

De menționat că, datorită diversității datelor geografice, ale spațiului comunitar, conceptul rural nu acoperă complet, întotdeauna, realitățile geografice ale unei țări în raport cu alta, ceea ce face complexă o definire unică a spațiului rural; pe de altă parte, datele economice și socio-culturale, permit degajarea constantelor care singularizează turismul rural.

În ansamblul creării și modernizării ofertei, în turismul rural (agroturism), un rol important revine intervențiilor publice, care variază în funcție de stat sau/și regiune, în ceea ce privește:

– reglementările;

– fiscalitatea;

– mijloace de promovare;

– modalitățile de instruire și educație;

– controlul și clasamentele folosite;

– stabilirea tarifelor.

Se poate arăta că în bilanțul cantitativ, la nivelul Uniunii Europene nu există nici o formă de bilanț cantitativ global fiabil, datorită multitudinii factorilor ce acționează în acest domeniu și a diversității echipamentelor, precum și datorită absenței inventarelor cifrate.

Totodată între țările Uniunii Europene, există distorsiuni cantitative în ceea ce privește funcționalitatea datelor economico-geografice și a suprafețelor afectate turismului rural. Volumul ofertei turistice rurale, în ceea ce privește primirea la locuitor, ferme sau în sate, fluctuează, în funcție de țările Uniunii Europene.

Referitor la clientela din turismul rural, se poate spune că aceasta provine din:

– clasa mijlocie în Germania, Danemarca, Italia;

– clasa superioară în Belgia, Franța, Spania, Irlanda;

– familii cu copii în Germania, Belgia, Danemarca.

Totodată, se observă un flux al turiștilor din nord spre regiunile rurale din sud (excepție făcând Irlanda).

Hotelăria rurală, ca formă a ofertei turismului rural (agroturismului), se poate arăta că, în cele mai multe țări din Uniunea Europeană (mai ales în sudul Europei), dispozițiile reglementare sunt luate în favoarea hanurilor și hotelurilor rurale, considerate ca “locuri ale vieții sociale și nuclee ale dezvoltării locale”.

Aceste reglementări sunt propice schimburilor și cooperării între hotelierii rurali din aceste regiuni, din regiunile limitrofe și/sau mai îndepărtate.

Dealtfel, pentru a susține promovarea micilor întreprinderi hoteliere rurale, grupări voluntare sunt în curs de constituire în multe țări ale Uniunii Europene, pe modelul “Logis de France” și al Federației Europene a EUROLOGIS-urilor.

Spațiul rural devine, din ce în ce mai mult, spațiu privilegiat pentru echipamentele hoteliere tradiționale de înaltă clasă.

Dezvoltarea diferitelor forme de restaurante în spațiul rural, de la “table d’hotels”, la fermele tip hanuri și la hanurile sătești, impune stabilirea și respectarea unor norme tehnice pentru fiecare formulă, în scopul evitării supracomercializării și a concurenței anarhice, care nu poate decât să prejudicieze pe fiecare în parte sau în cel mai rău caz, dezvoltarea turistică globală.

Din analiza comparativă privind oferta în turismul rural (agroturism), semnificația grupurilor sau lanțurilor voluntare, se disting unele de altele, prin criterii sau elemente specifice diferite cum sunt:

– identificarea prin cuvinte și imagini, ce evocă satul și patrimoniul rural: casa veche, conacul, castelul, moara etc.;

– împrăștierea în spațiu, pe ansamblul zonelor rurale și repartiția geografică a datelor economice;

– vocația regiunii, afirmată prin asamblarea identității regiunii respective, care este de asemenea, un factor de promovare;

– integrarea structurală în dezvoltarea rurală, prin parteneriatul cu colectivitățile locale;

– vocația genealogică în căutarea unei promovări mai bune, astfel încât să rezulte un efect “de lanț” și o comercializare colectivă a produselor turistice;

– identificarea prin caracteristica de întreprindere hotelieră familială, atașată promovării produselor.

Totodată, o analiză comparativă în marketingul agroturistic, impune luarea în considerare a următoarelor elemente:

Intervențiile organismelor publice care se manifestă sub diferite forme (ajutoare pentru construcții, pentru modernizarea clădirilor, pentru formarea profesională etc.) și la diferite niveluri: național sau regional.

Parteneriatul public sau privat. Structurile teritoriale din industria turismului ajută și sprijină promovarea locuințelor rurale, destinate cazării turiștilor, ca și promovarea hotelărie rurale. Organismele naționale de promovare a turismului în străinătate joacă un rol important, constituind un fel de ambasadori ai profesioniștilor din turismul rural în Europa.

Reglementări și mijloace de finanțare. Reglementările naționale și regionale sunt coexistente, în funcție de țară, în ceea ce privește Hotelăria și restaurația în mediul rural, în țări ca: Irlanda, Belgia, Franța, Sania, Marea Britanie, Portugalia.

În funcție de statele Uniunii Europene, reglementările naționale și regionale fixează modalități de subvenție a capitalului destinat hotelărie rurale (de exemplu, Belgia, Franța, Luxemburg).

Distribuția și vânzarea produsului agroturistic. Un mijloc comun folosit este ghidul. Tirajul, prezentarea acestuia sunt diferite de la o țară a Uniunii Europene la alta: prezentarea în culori, cu fotografii pentru fiecare hotel în parte etc.

Sistemul pictogramelor este din ce în ce mai mult folosit de lanțurile turistice europene, pentru a comunica cu clientela lor internațională, fără contacte lingvistice; o informare prin semne, comună pictogramelor utilizate, trebuie să fie accesibilă unei colectivități văzute la nivel comunitar.

5.4.2 Sporirea calității ofertelor de turism în mediul rural *)

Viitorul turismului în orice țară care dispune de resurse corespunzătoare, depinde hotărâtor de capacitatea agenților economici și a statului de a se adapta exigențelor crescânde ale cererii turistice și de a ridica calitatea produsului turistic sub toate aspectele, adică de a organiza și realiza un turism modern și competitiv. Fără o calitate înaltă a produsului turistic, în principal sub aspectul serviciilor turistice, nici un patrimoniu turistic, oricât ar fi de valoros, nu poate fi valorificat eficient.

În Turism se acordă tot mai multă atenție calității, tendință de care trebuie adaptată și în turismul în mediul rural, întrucât calitatea este factorul primordial pe piața turistică. Măsurile de asigurare a calității nu conduc la uniformizarea ofertelor, ci garantează competitivitatea și reprezintă un pas hotărâtor spre realizarea unui produs care poate fi plasat pe piața turistică.

Practic, necesitatea concentrării atenției asupra calității produsului turistic decurge din cel puțin trei împrejurări (prelucrat după Niță I., ș.a., 2002):

creșterea ofertei de produse turistice în fiecare țară și la nivelul economiei mondiale, situație ce determină sporirea exigenței utilizatorilor;

sporirea ponderii calității produselor turistice în cadrul concurenței pe piața turistică națională și internațională;

influența hotărâtoare a calității produsului turistic asupra indicatorilor economici ai firmei.

Ridicarea calității produsului turistic românesc, indiferent de forma sa concretă, necesită aplicarea unor strategii de flexibilitate, de diversificare a genurilor de prestații turistice și de diferențiere a produsului turistic oferit, comparativ cu ofertele concurenților.

Prin introducerea nivelurilor de calitate se realizează următoarele obiective:

*) Bran, Florina, ș. a., 1997

– produsul turistic rural este definit și devine comparabil la nivel național și internațional;

– turistul este informat, știe la ce să se aștepte, deci, scade riscul ca el să nu fie satisfăcut;

– turistul poate analiza ofertele și calitatea ofertelor;

– personalitatea unității de primire sporește;

– turistul înțelege mai bine de ce există tarife diferite. Gazdele își stabilesc tarifele după calitatea pe care o oferă, nu ca până acum – după tarifele practicate în alte gospodării agroturistice.

Catalogul criteriilor pentru ofertele și produsele turistice rurale trebuie să fie suficient de cuprinzător, încât – în funcție de mărimea unității – să se poată realiza în timp optim verificarea și evaluare acesteia. Calitatea poate fi influențată de dotările existente în unitatea de primire, de prestații, de servicii personale, de infrastructură și oferta culturală din așezarea rurală. Nu pot fi influențate, însă, de calitatea vremii, calitatea peisajului sau a sănătății.

In acest sens este necesara elaborarea unor cataloage de prezentare în detaliu a ofertei turistice. Includerea gospodăriei turistice în aceste cataloage necesită realizarea unei documentații asigurate în întregime de experți și cuprinde câteva etape (Bădiță M., 2002):

formularea unei cereri din partea gospodarului;

expertizarea locuinței pentru determinarea gradului de confort al
spatiilor de cazare, precum și natura serviciilor oferite;

clasificarea gospodăriei conform normelor internaționale pentru
definirea opțiunilor în funcție de preț și preferite;

eliberarea certificatului de atestare agroturistică;

prezentarea grafică și descriptivă a cadrului natural și a posibilităților
de agrement din zona de amplasare a gospodăriei;

* tipărirea în condiții grafice deosebite a cataloagelor.

La nivelul gospodăriilor, dacă există posibilități financiare, este bine ca fiecare din acestea să posede propriul ghid sau pliant în care să fie prezentata atât gospodăria respectivă, cât și împrejurimile, cu zonele de atracție, în materialul publicitar respectiv prezentându-se pe scurt și satul, comuna din care face parte gospodăria.

Criteriile de calitate sunt obiective (hardware) și subiective (software).

• Criteriile obiective se pot măsura; ele permit compararea și conferă transparență clasificării calității (de exemplu: obiecte mobile, dotări).

• Criteriile subiective definesc personalitatea unității. Criteriile subiective bune conferă unității de primire o imagine bună și asigură succesul în activitate. Criteriile subiective pot fi incluse în ofertă și reclamă și se exprimă, de exemplu, prin politețe, ajutor acordat turiștilor, un mod binevoitor de a veni în întâmpinarea turiștilor, asigurarea primirii și aducerii turiștilor de la stația de autobuz, de la gară sau de la aeroport, până la unitatea de primire.

Având în vedere caracteristicile ce trebuie evaluate se poate spune că acestea pot urmări:

a) problemele privind exteriorul:

– poziția unității de primire, accesibilitatea (mijloacele de transport în comun sau private), starea clădirilor;

– modul în care clădirile se integrează în cadrul regional;

– amenajări exterioare, grădini.

b) problemele privind interiorul:

– cum sunt amenajate încăperile? Ce s-a urmărit la amenajare?

– impresia generală asupra spațiului de locuit;

– domeniul alimentației;

– sala de mese, spațiile pentru petrecerea timpului liber în unitatea de primire;

– camerele de oaspeți și grupurile sanitare.

Oferta “Hotel rural, pensiune rurală”. În acest caz, se oferă servicii de tip hotelier, însă în unități cu caracter familial, nu în hoteluri mari sau în unități care fac parte din rețele hoteliere.

În continuare, se prezintă oferte pentru anumite segmente de populație vizate.

Oferta “Echitație”. În cazul acestei oferte, principala activitate se referă la echitație și la lecții de călărie, cu condiția să existe spații optime de cazare, asistență profesionistă și cai buni.

Oferta “Vacanță pentru copii”. Activitățile trebuie gândite de așa natură, încât să ofere condiții optime pentru copii, atât în ceea ce privește cazarea, cât și existența asistenților de specialitate pentru cei mici.

Oferta “Satul de vacanță”. Unitățile de primire oferă facilitățile necesare pentru familii, iar activitățile sunt gândite în așa fel încât să vină în întâmpinarea familiilor care își petrec vacanța în acest cadru. De regulă, satele de vacanță sunt administrate de organizațiile bisericești și de structurile instituționale.

Oferta “Camping”. Se referă la locuri de campare în gospodăria țărănească și în spațiul rural, în general. Campingurile mari, profesioniste, își desfășoară activitatea conform ordinii interioare proprii, precum și corespunzător normelor, emise de autorități și de Asociația Administratorilor de Campinguri.

Pictogramele. Pentru a putea oferi și comercializa produsele turistice din mediul rural pe piața turistică, ofertele trebuie prezentate conform uzanțelor de pe piață și corespunzător cererii. Deci, ele trebuie definite clar prin sistemul unitar de pictograme din Europa, care reprezintă un instrument eficient pentru codificarea relevantă a ofertelor și produselor noastre în Europa și în lume.

Pictogramele trebuie să fie reprezentate printr-un limbaj unic prin care se elimină necesitatea plătirii taxelor pentru traducere și tipărire. Dificultăți ar putea apărea atunci când unele state folosesc propriile lor pictograme, obținute de la instanțe și susținute financiar de ministere. Printr-o bună colaborare și dacă cei implicați vor accepta propunerile cu privire la codificare, se va reuși un sistem unitar de pictograme în Europa.

5.5 Politica promovată în crearea ofertelor de turism rural (agroturism) în diferite țări europene

Prin structura ofertei agroturistice se urmărește un scop comun: să se atragă clientela.

Anumite activități în lanț anexează acestui prim obiectiv alte axe de dezvoltare, dar care sunt în majoritatea cazurilor, etape în ajungerea la scopul final: rentabilizarea imobilului, prin aducerea clientului. Acest obiectiv se poate realiza prin oferta de servicii dorite de clienți, făcută prin intermediul publicării imaginii lanțului respectiv. Mijloacele de realizare a acestei publicități variază de la o organizație la alta.

Totuși, mijlocul de bază comun întregului sistem de lanțuri independente franceze este întotdeauna, ghidul turistic, tirajul și prezentarea acestuia sunt diferite, dar există un vector de referință.

5.5.1 Implicațiile sezonalității și posibilitățile de diminuare a efectelor lor economice

Sezonalitatea în turism prezintă o serie de particularități față de alte sectoare ale economiei, datorită dependenței mari a circulației turistice față de condițiile naturale , caracterul nestocabil al serviciilor turistice și rigidității ofertei . Oscilațiile sezoniere ale activității turistice sunt mai accentuate, au implicații mai profunde și de anvergură, posibilitățile de atenuare a lor sunt relativ limitate și solicită eforturi mari din partea organizatorilor . Se pune deci, cu tot mai multă acuitate problema atenuării sezonalității , găsirea unor mijloace care să stimuleze practicarea turismului pe durata întregului an , realizându-se astfel reducerea concentrării în anumite perioade și prelungirea sezonului turistic.

Amploarea variațiilor sezoniere și frecvența lor de manifestare are consecințe atât asupra dezvoltării turistice și eficienței acesteia cât și asupra celorlalte ramuri ale economiei , ramuri cu care turismul se dezvoltă în interdependență.

În activitatea turistică, sezonalitatea se referă pe de o parte, în utilizarea incompletă a bazei tehnico-materiale și a forței de muncă , influențând negativ costurile serviciilor turistice și calitatea acestora , termenul de recuperare a investițiilor , rentabilitatea, iar pe de altă parte, în nivelul scăzut al satisfacerii nevoilor consumatorilor , afectând în felul acesta și dezvoltarea circulației turistice.

În ceea ce –l privește pe turist , concentrarea are implicații de ordin psihologic, fiziologic și economic . Aglomerația din mijloacele de transport sau de pe căile rutiere, mai ales în cazul călătoriei cu mijloace proprii , riscul negăsirii unui spațiu de cazare corespunzător dorințelor , așteptărilor pentru obținerea unor servicii provoacă oboseală fizică și psihică a turistului , diminuează efectele recreative ale vacanței . De asemenea , influențe negative asupra stării de spirit a turistului și indirecte asupra dimensiunilor circulației turistice are și nivelul costurilor serviciilor oferite și anume situarea lor peste posibilitățile financiare ale consumatorului, concordanța între nivelul acestora și calitatea prestațiilor .

Cunoașterea prin intermediul curbelor de variație , a indicilor de sezonalitate și coeficienților de concentrare a distribuției în timp a cererii turistice în zonă , este importantă pentru orientarea eforturilor în vederea satisfacerii corespunzătoare a nevoilor consumatorilor și pentru găsirea soluțiilor de diminuare a efectelor negative ale concentrării , prelungirea perioadelor de re și post sezon, reducerea parțială sau totală a extrasezonului.

Cele mai eficiente soluții pot fi considerate următoarele:

Prelungirea sezonului de vârf și etalarea vacanțelor prin oferirea unor facilități de tarife și prețuri atractive pentru serviciile turistice în perioadele pentru care se preconizează sporirea intensității circulației turistice . Acest lucru se va putea realiza prin diferențierea corespunzătoare a tarifelor;

Intensificarea preocupărilor pentru sporirea gradului de atractivitate a obiectivelor turistice din zonă (diversificarea serviciilor de agrement , realizarea unor programe complexe) în perioadele de extrasezon;

Intensificarea colaborării cu organismele naționale și internațional de turism;

Lansarea , respectiv continuarea acțiunilor de propagandă și publicitate turistică pentru promovarea turismului în extrasezon.

Alături de aceste elemente, dezvoltarea economico-socială contribuie la intensificarea circulației turistice și atenuarea sezonalității .Sporirea veniturilor și modificarea structurii consumului , urbanizarea și creșterea disponibilităților de timp liber, programarea vacanțelor și posibilitatea scindării concediului în mai multe etape, intensificarea deplasărilor la sfârșit de săptămână , au acțiune mai profundă și de durată asupra repartizării în timp a activităților turistice.

În paralel cu aceste eforturi , trebuie să existe o preocupare permanentă pentru folosirea eficientă a personalului și mai ales calificarea forței de muncă, astfel încât aprecierile turiștilor să fie la niveluri calitative favorabile .

5.5.2Politica țărilor europene în crearea ofertelor de turism rural

În Franța, toate lanțurile naționale își îndreaptă atenția în acest domeniu printr-un efort maxim. De notat că, în iunie 1991, ghidul național editat de Logis de France a fost al treilea best-seller în Franța.

Logis de France reprezintă de departe cea mai mare parte din Hotelăria rurală franceză. Este organizat, din punct de vedere geografic, prin asociații departamentale, care editează un pliant departamental.

Altă particularitate constă în clasamentul intern, folosind în locul stelelor semilune: grila de clasament, care cuprinde circa 200 de criterii, care fac obiectul unei actualizări periodice.

Fiecare hotel din lanț suferă un control complet la fiecare 5 ani, ce poate antrena coborârea sau urcarea acestuia în clasamentul intern. (Forma de control care constituie o referință de bază pentru elaborarea unei informări la nivel european, în domeniul hotelărie rurale).

Intervențiile la nivel de organisme publice naționale, regionale, departamentale, pentru finanțarea sau promovare hotelărie rurale, fac obiectul unei convenții tripartite, care relevă:

– puterile publice, reprezentate de Ministerul Turismului;

– organisme bancare;

– Federația Națională “Logis de France”.

Această convenție angajează partenerii la dezvoltarea de acțiuni concrete, în care inițiativele sunt repartizate în funcție de nivelul de competență al fiecăreia. Printre aceste acțiuni remarcăm:

– punerea la punct a procedurilor specifice de finanțare a programelor de modernizare a Logis de France;

– realizarea de analize a diverselor aspecte ale gestionării hotelurilor Logis și a grupului;

– organizarea campaniilor de promovare pe piețele interne și externe etc.

În Marea Britanie, singurul exemplu de lanț voluntar în Hotelăria rurală este “Logis of Great Britain”. De notat organizarea turismului în Marea Britanie, care divide țara, geografic, în 12 regiuni, Soția și Țara Galilor având propria lor organizare regională.

În Irlanda există un ghid al conacelor, hanurilor și hotelurilor rurale, care comportă trei clasamente diferite, în funcție de tipul hotelului, amplasamentul geografic și natura imobilului.

Reglementările în vigoare, destul de simple și concise, difuzate prin Oficiul de Turism Irlandez și editate de Ministerul Turismului, determină un clasament oficial, pe cinci categorii.

În Irlanda sa poate observa o reușită a hotelărie rurale, bine integrate, bine exploatate.

În Portugalia, reglementările hoteliere emise de Direcția Generală pentru Turism, atașată Ministerului Comerțului și Turismului, marchează acordul acestora pentru adoptarea unei mărci de calitate și a unei rețele de comercializare a produselor la nivel comunitar.

La nivelul Uniunii Europene există organizarea sub formă de EUROLOGIS, care reprezintă primul exemplu de organizare a unui lanț de hoteluri independente în spațiul rural comunitar. Logis de France, cu ajutorul partenerilor britanici, a lansat, pentru prima dată în Marea Britanie, un grup pe sistemul dezvoltat și etichetat în Franța de mai mult de 40 de ani, denumit “Logis of Great Britani”.

După lansarea lanțului britanic în Hotelăria rurală, Logis de France și Logis of Great Britani sunt în curs de a crea o structură confederativă europeană, care se va numi EUROLOGIS. Contacte au fost stabilite și în Sania, Italia, Belgia, Germania.

Hotelăria rurală europeană se concretizează azi într-o multitudine de clasa-mente și reglementări, din care putem concluziona că reglementările belgiene par suficient de explicite, mai ales, dacă se îmbină cu un control al mărcii de calitate, control folosit în realiza-rea clasamentului hotelier la “Logis de France”.

Căutarea unei mărci comune europene apare ca un lucru esențial, deoarece astfel se pot realiza acțiuni de promovare și comercializare comune. Soluțiile sunt multiple: dacă membrii Uniunii Europene reușesc să ajungă la un acord în ceea ce privește marca comună europeană, acțiunile de promovare și comercializare nu vor mai cunoaște nici un obstacol.

Campingul în mediul rural

Deși campingul rural se dezvoltă azi în mai multe țări ale Uniunii Europene, pentru o mai bună înțelegere a acestei situații este necesar a se ține seama de ( Tacu, A. P., Glăvan, V., 1999 ):

– activitățile turistice adiacente acestuia, informațiile colectate pentru fiecare țară din Uniunea Europeană, privind globalizarea campingului și singularizarea taxelor reglementare și a echipamentului de camping rural, care depășește cadrul strict al fermei;

– importanța structurilor organizaționale pentru asociațiile de consumatori; sunt grupați în federații naționale, ce vor să amenajeze terenuri speciale, destinate campingului și să contribuie la adaptarea prestațiilor, în funcție de nevoile lor;

– relevăm rolul jucat de Federația de Camping și de Touring – Cluburi, pentru promovarea echipamentelor de camping, prin publicarea de broșuri specializate;

– reliefarea acțiunilor Federației Internaționale de Camping și Caravaning, ce grupează federațiile naționale de campeuri și federațiile europene de hotelărie în aer liber (care grupează profesioniștii din campinguri); în fiecare din aceste două organizații este avut în vedere campingul.

Printr-o analiză comparativă, se poate deduce că, campingul rural se modelează realităților diferite existente în statele membre ale Uniunii Europene; fie se limitează la existența în cadrul fermelor din cadrul agroturismului, fie înglobează campingurile rurale și private și campingurile rurale și municipale.

Campingul din cadrul fermei este mult mai puțin dezvoltat, în funcție de țara respectivă: mai puțin prezent în Irlanda (unde este preferată cazarea în locuințe ce aparțin fermei sau mica hotelărie); în Grecia (campingul este mai puțin încurajat din motive ce țin de protecția mediului, a zonelor turistice); în Italia și Portugalia. Cunoaște o dezvoltare extraordinară Olanda (este principala formă de primire a turiștilor la ferme), în Germania (5% din exploatările agricole), în Franța (aici există cele două forme de camping), în Marea Britanie. Este de asemenea, prezent în Belgia și Sania.

Campingurile rurale private și municipale sunt cel mai adesea, ocolite de statisticile globale ce privesc activitatea de campare; de aceea este practic, imposibil să fie determinate cu precizie.

Din punct de vedere al ofertei turistice în zonele rurale , se remarcă următoarele tendințe :

*La nivelul hotelurilor se observă o tendință de creștere lentă și dificultăți în adaptarea la noile standarde de confort cerute de noua clientelă . De altfel , hotelurile neclasificate din zonele rurale manifestă un declin major;

* Apartamentele , pensiunile și satele de vacanță axate pe selfcatering înregistrează o tendință ascendentă , fiind preferate de familii;

* Cazarea la localnici (în special la fermieri) înregistrează , de asemenea, o creștere rapidă în ceea ce privește numărul și calitatea serviciilor oferite . De exemplu , în Austria , circa 25% dintre ferme primesc oaspeți de 100 de ani , această formă asigurând un trai sigur și decent pentru aproximativ 10% din totalul fermierilor austrieci.

Ca atare , activitățile turistice în spațiul rural au apărut în fermele și pensiunile rurale cu activități agricole variate, de mici dimensiuni, care dispun și de un cadru natural atractiv și de implicarea mai activă a administrației publice locale în asigurarea infrastructurii , a unor minime servicii comerciale, de agrement, sănătate.

Capitolul VI

MANAGEMENTUL DEZVOLTĂRII ACTIVITĂȚII PROMOȚIONALE ÎN DOMENIUL AGROTURISMULUI

6.1 Factori și motivații ce influențează dezvoltarea

turismului rural

Intensitatea activităților de turism rural, constituie o rezultanta a multitudinilor de factori care în permanență se modifica la nivel local, național si mondial. Principalii factori sunt legați de: nivelul de dezvoltare economico-socială a țării sau a anumitor regiuni consacrate, acest factor fiind concretizat prin produsul național brut pe locuitor; prețurile si tarifele practicate în cadrul cheltuielilor directe si indirecte în deplasările ocazionale pentru turismul rural; oferta turistică în mediul rural, care prin calitate si diversificare, poate atrage turiștii în anumite regiuni; progresul tehnic cu referire, mai ales, la posibilitățile de deplasare a turiștilor în diferite regiuni; mutațiile geografice și îmbinarea acestora cu circulația turistică rurală; creșterea gradului de urbanizare ce generează nevoile de recreere a populației în mediul rural; cheltuielile mai reduse ale turismului în mediul rural comparativ cu deplasările turistice în cadrul altor areale turistice cu renume din țara și străinătate etc.

De menționat că opțiunea turistului pentru una sau alta dintre formele de turism în general și pentru turismul rural în special este legată de acțiunea concomitentă a acestor factori, cu un caracter obiectiv sau subiectiv și care constituie problematici cu o anumită specificitate ( Mitrache, Șt., ș. a., 1996, Nistoreanu, P., 1999 ).

• O primă problemă o constituie progresul înregistrat în transporturi, prin care se pot diminua substanțial influențele negative ale factorului timp-distanța și ca atare, se poate amplifica ponderea călătoriilor turistice pe distanțe lungi și chiar în cadrul unor sejururi în mediul rural. Efectiv este pusă în discuție existența unor rețele de drumuri modernizate în satele românești. Amploarea industriei automobilelor, nivelul de echipare a traseelor rutiere acționează în mod deosebit și în direcția formei de turism rural; ne referim la distanțele de transport și la starea drumurilor. În utilizarea timpului său liber, turistul dorește ca durata transportului până la zona (regiunea) aleasă pentru petrecerea timpului liber (sejurului) să fie cât mai scurtă.

• Modificarea raportului între cerere și ofertă în cadrul pieței turistice rurale este permanent supusă modificărilor. Aceasta problemă este însă strict legată de produsul turistic, a cărui cerere este dominantă, dar la care se cere și o calitate din ce în ce mai bună, pe care oferta nu reușește întotdeauna să o satisfacă. Ne referim, în special, la gradul de confort oferit de locuințe și elementele auxiliare, cum sunt transportul, excursii, activități de agrement și baza materiala adecvată, alături de atitudinea psihica a săteanului de a atrage orășeanul în activitățile specifice – considerate tradiționale – în mediul rural.

Ciclul de sezonalitate în activitatea turistică este o problemă, în sensul implicațiilor provocate de concentrarea sezonieră a activității turistice în anumite perioade ale anului. Or în turismul rural o bună parte din timpul perioadelor de sejur corespunde cu activitățile din agricultură, uneori chiar suprapuse cu campaniile agricole. Deci se pun probleme de ordin cantitativ al atenuării sezonalității, respectiv al prelungirii perioadei de sejur turistic, dar și din punct de vedere calitativ al menținerii și creșterii chiar, al nivelului calitativ pentru produsul turistic. În perioadele considerate nefavorabile este necesar ca prin politici și strategii adecvate să se compenseze diminuarea atractivității factorilor naturali cu elemente suplimentare de atractivitate prin menținerea cererii de servicii turistice la un volum și nivel corespunzător.

• Elementele de propagandă și informare turistică au un rol deosebit în cunoașterea ofertei turistice în mediul rural. Ca atare, pentru turistul potențial se pune problema de a cunoaște efectiv oferta turistică într-o formă obiectivă, referindu-ne la produsul turistic. Acolo unde aceste elemente sunt cunoscute exista și o extindere și chiar o permanentizare a multitudinilor forme de turism rural. La aceasta se poate adăuga poziția slabă de negociatori pe piața turistică a locuitorilor din mediul rural, generată, mai ales, de lipsa informațiilor privind, mai ales, cererea de produs turistic, acesta nu poate face previzionarea activităților turistice proprii, cu posibilități de apariție a riscurilor pentru producătorul agricol. Deci propaganda și publicitatea pot exercita o influența deosebită asupra manifestării.

• Problema circulației turistice în mediul rural este foarte mult influențată de elemente de natură sociologica, cu referire la sporul si veniturile populației, structura pe vârste etc., elemente care imprima o anumita predilecție în atracțiile rurale. Formele de pelerinaj religios se impun din ce în ce mai mult în structura activităților de turism rural.

• Problema raportului dobânzi-investiții, este sesizată de necesitatea înființării sau modernizării obiectivelor de investiții aferente turismului rural dar și a posibilitățile de acordare a sumelor necesare. Acestea, constituind elemente care condiționează dezvoltarea turismului rural. În frecvente cazuri, producătorii agricoli din zonele cu vocație turistică, evită preluările de credite, tocmai datorită unor dobânzi exagerate.

• Creșterea disponibilității de timp liber, datorită reducerii săptămânii de lucru, a mărimii duratei concediului de odihna, a posibilităților de fragmentare a vacanței, a interpunerii unor perioade de inactivitate, datorită sezonalității producției unde își desfășoară activitatea turistul potențial etc., se constată amplificări ale cererii pentru forma de turism rural.

• Factorii și motivațiile psiho-sociologice sunt din ce în ce mai luate în considerare. Este vorba de atracția față de elementele patriarhale din mediul rural, dorința de a cunoaște natura, tezaurul cultural-folcloric, elementele de agrement și animație oferite de vocația unei zone rurale în anumite perioade ale anului etc.

În acest context se îmbină motivațiile estetice (nevoia de frumos, ordine, armonie, naturalețe, etc.) cu curiozitatea de a culege informații asupra ospitalității populare, artizanat, ritualuri etc.

Or toate acestea au o influența indirectă, dar cea mai importanta pentru turistul potențial, adică a “terapiei anti-stress”.

Se poate arăta că în perspectivă turismul rural va reprezenta o oportunitate în multe regiuni, iar printre condițiile reușitei sale se pot enumera (Matei, D., 2001: nivelul și rentabilitatea investițiilor din zonă; profesionalismul în materie de ospitalitate; integrarea în rețelele locale și naționale de comercializare și promovare a produsului turistic, dezvoltarea noilor activități turistice în legătură cu alte structuri locale.

6.2 Ecoturismul și perspectiva dezvoltării durabile în România

Turismul a devenit un fenomen de masă de-abia în a doua jumătate a secolului XX, mai ales în ultimii 20-30 de ani. Printre principalii factori care au favorizat acest proces se numără, desigur, creșterea veniturilor pe cap de locuitor, dezvoltarea deosebită a transporturilor, creșterea nestăvilită a mijloacelor de comunicare în masă (presa, radio, televiziune), creșterea substanțiala a timpului liber etc.

Dar, creșterea spectaculoasă a numărului turiștilor, a atras după sine o dezvoltare a unei noi industrii; s-a constatat că veniturile din turism sunt în continuă creștere.

Pe lângă avantajele și foloasele sociale, și cele economice este necesar a se ține seama dezavantajele, pe care le poate genera o astfel de dezvoltare accelerată ( Tacu, A. P., Glăvan, V., 1999 ).

În situațiile în care turismul nu e planificat și controlat, el poate da naștere unor tulburări sociale foarte serioase și în ce privește conservarea mediului.

De asemenea unele efecte negative ale exploziei turistice țin, în primul rând, de organiza-rea si planificarea dezvoltării turismului, în amplasarea și amenajarea hotelurilor și vilelor, campingurilor, bazinelor de înot, terenurilor de distracție, cailor de acces, parking-urilor etc., având aproape invariabil prioritate considerentele financiare, atragerea a cât mai multor turiști, îndeosebi străini, care să “aducă” valută si profituri considerabile.

Tot în cadrul activităților de turism are loc distrugerea unor peisaje naturale încântătoare, desecarea unor spații umede, de mare însemnătate biologică, distrugerea vegetației naturale și adeseori, înlocuirea acesteia cu specii mai decorative importante. Toate acestea semnifică, de fapt, o gravă degradare a mediului geografic.

Dezvoltarea societății umane a dus la limitarea și chiar dispariția multor specii de plante și animale, la îngust zestrei genetice a biosferei, în afara acestor vietăți pierdute fără urmă, numeroase alte plante sunt amenințate cu dispariția. Deci este necesară ocrotirea unor specii rare (monumente ale naturii) întrucât, evoluția fiind ireversibilă, speciile odată dispărute, nu se mai refac.

Deși sistemul economiei de piața și stilul de viață tind să creeze un mediu omogen, tradițiile culturale strict legate de resursele locale și de nevoile reale, impuse de factorii naturali au un rol important în păstrarea sănătății, a diversității parametrilor ecologici locali. Ca atare, dezvoltarea durabilă trebuie să prezinte anumite soluții, modele de dezvoltare alternative, tehnici curate, nepoluante, schimbarea modelelor de producție și de consum actuale, care contribuie la distrugerea echilibrelor geobiochimice ale Terrei.

Turismul ecologic constituie o formă de turism, care presupune păstrarea mediului natural și promovarea tradițiilor culturale. Conform unor definiții foarte utilizate, ecoturismul este un turism practicat în spații puțin modificate de om și care trebuie să contribuie nemijlocit la protecția și la bunăstarea populațiilor locale.

În literatura de specialitate (Stăncioi A.F., 1999), ecoturismul este considerat acea formă de turism organizată în scopul înțelegerii fenomenelor naturii și a mediului înconjurător, a protejării integrității ecosistemului și a producerii de oportunități economice care conservă resursele naturale benefice localnicilor.

Datorită acestui avantaj, ecoturismul înregistrează o dezvoltare mai mare comparativ cu turismul de masă. Elementele ce caracterizează turismul rural pot fi identificate încadrate chiar și în proiectele de ecoturism pentru care pot fi enunțate următoarele ( Iosif, N., ș. a., 1999 ):

– utilizarea unor mijloace de transport colective cu costuri energetice moderate (mijloace nemotorizate);

– alegerea unor destinații mai aproape de domiciliu și mai puțin fragile, din punct de vedere ecologic;

– construcția unei infrastructuri de primire, care să lase intacte peisajele tradiționale, spațiile sălbatice;

– mobilizarea și implicarea tuturor gestionarilor de spațiu rural: proprietarii de ferme agricole, vechile vestigii istorice, pădurile private etc., precum și dezvoltarea unor structuri de primire adaptate naturii;

– o gestionare mai bună a siturilor protejate deja solicitate (cum sunt parcurile natura-le), introducând mijloace de evaluare a vizitatorilor, cota/procentajul, capacitatea de încărcare, zonarea, sensibilizarea;

– o planificare regională de mediu, gestionarea transporturilor, prospectarea limitelor până la care se pot face intervenții și schimbări;

– stabilirea codurilor de bună conduită, de practică și de bună funcționare a industriei turistice;

– realizarea manualelor de gestionare a mediului pentru structurile de primire.

Conceptul de dezvoltare durabilă incumbă performanțe pe trei planuri:

• de ordin economic: creșterea gradului de exploatare și valorificare a resurselor;

• de ordin ecologic: reciclarea, evitarea degradării mediului, reducerea sustragerii terenurilor din circuitul agricol;

• de ordin social: creșterea numărului locurilor de muncă, practicarea unor meserii tradiționale, atragerea populației în practicarea turismului, ca măsuri de regenerare fizică și psihică etc.

Conceptul de turism durabil este legat de procesul de creștere a populației, a nivelului său de trai și a capacității de suport a mediului natural. Strategia de realizare a unui turism durabil presupune:

– respect și grija fața de modul de viață al comunităților umane;

– creșterea nivelului de viață al habitatelor umane;

– conservarea Bio-ecosistemului Terrei, a Bio-diversității acestora;

– reducerea exploatării resurselor epuizabile și păstrarea capacității de susținere a Terrei;

– schimbarea atitudinii individuale în favoarea dezvoltării durabile;

– posibilitățile comunităților de a-și păstra propriul mediu ambiant, paralel cu realiza-rea cadrului național pentru dezvoltarea și conservarea integratoare.

În condițiile încorporării principiilor dezvoltării durabile în strategia de dezvoltare a României, valorificarea superioară a resurselor turistice se impune cu pregnanță. Pot fi enunțate și detaliate următoarele obiective ( Braan, Florina, ș. a., 1997 ):

• Obiective strategice. Stimulentele oferite de către Guvern pentru dezvoltări turistice, încadrează pârghii politico-economice folosite în realizarea obiectivelor stabilite prin politica dezvoltării durabile în domeniul turismului. O enumerare a obiectivelor strategice, care sunt asamblate frecvent în planurile din turism, poate fi conturată astfel:

a.) dezvoltarea unui sector turistic care, sub toate aspectele și la toate nivelurile, să se situeze la o calitate superioară și nu întotdeauna la costuri ridicate;

b.) încurajarea folosirii turismului, atât în schimburile culturale, cât și în cele economice;

c.) repartizarea beneficiilor turismului, atât direct, cât și indirect;

d.) conservarea resurselor naturale și culturale corelate cu premisele dezvoltării turismului, prin care să se reflecte tradițiile locale;

e.) acordarea unui larg sprijin sectoarelor unde se intersectează turismul local cu cel internațional, cu referire la existența unor politici și programe de dezvoltare avându-se în vedere mai ales sistemele financiar-economice;

f.) maximizarea încasărilor valutare, pentru a asigura excedentul balanței de plați;

g.) atragerea turiștilor cu posibilități financiare ridicate;

h.) creșterea populației ocupate, în general și în mod deosebit, direct sau indirect, în turism;

i.) încurajarea regiunilor periferice (mai puțin favorizate), prin creșterea veniturilor și a populației ocupate și de aici, oprirea emigrației.

Este important, pentru început, să se asigure că obiectivele strategice nu intra în conflict unele cu altele și ca stimulentele oferite investitorilor sunt compatibile cu asemenea obiective.

• Elaborarea planurilor. Orice plan de acțiune trebuie să includă, pe lângă arealul protejat și regiunea înconjurătoare și integrarea, pe cât posibil, în strategia națională a dezvoltării durabile a turismului. Elaborarea planurilor se bazează pe o largă cooperare între ecologi, organizatorii de turism și populația locală. În general, aceste planuri includ următoarele:

– stabilirea clară a scopurilor de protecție, discuții și acorduri privind scopurile dezvoltării durabile a turismului cu alți parteneri;

– inventarierea resurselor naturale și culturale, prin care analizarea informațiilor obținute pot fi încadrate în potențialul turistic;

– alcătuirea unor echipe de lucru care să includă populația locală, cu organizații regionale sau locale, guvernamentale sau nonguvernamentale interesate în dezvoltarea turismului;

– identificarea valorilor și posibilităților ce pot sta la baza turismului durabil;

– aprecierea capacității de susținere a diferitelor areale turistice din zonele protejate la nivelul standardelor de mediu și care să fie menținute în timp și spațiu;

– nevoia unui management specific, astfel ca zonarea și selecția să fie legate de inter-pretare și educație;

– politica de stabilire a căilor și mijloacelor de circulație și dezvoltare a sistemelor de transport durabile;

– expunerea completă a strategiei promoționale și de comunicare pentru promovarea ideii de areale protejate în managementul tehnic al noilor produse turistice;

– stabilirea programelor de monitorizare a tuturor arealelor protejate, privind vizitarea și revizuirea planurilor de dezvoltare, cu menținerea standardelor de mediu;

– aprecierea nevoilor de exploatare a resurselor existente într-un teritoriu, care să includă măsuri de instruire și educare.

• Scopurile turismului durabil pentru zonele protejate, care pot fi delimitate prin următoarele:

– scopuri de mediu:

– conservarea pe termen lung care este considerat principalul scop;

– mai buna cunoaștere și conștientizare de către populația locală și vizitatori a problemei de conservare a mediului.

– scopuri sociale:

– sentiment de satisfacție și bucurie pentru vizitatori;

– nevoia de creștere a nivelului de viața și a calificării populației locale;

– demonstrarea alternativelor aferente turismului de masă și de grup alături de promovarea turismului durabil în toate formele sale;

– considerarea turismului durabil ca parte a culturii locale și naționale;

– posibilitatea ca toate sectoarele societății să aibă șansa de a se bucura de zonele protejate.

– scopuri economice:

– dezvoltarea și stabilitatea resurselor de muncă locale;

– creșterea nivelului de viață a localităților;

– exploatarea echilibrată a resurselor naturale antropice existente.

• Obiective prioritare în domeniu, care pot fi structurate astfel:

a) Obiectivele generale:

– reconstituirea rolului și locului prioritar al turismului în cadrul economiei naționale determinate de importanța economică, socială, educativă și ecologică a acestui domeniu;

– satisfacerea optimă a nevoii sociale de recreere, odihnă, sănătate, sport, cunoaștere sau alte motivații similare, a populației țarii noastre, prin exploatarea eficientă a patrimoniului natural și antropic, inclusiv a bazei materiale turistice, cu păstrarea nealterată a mediului înconjurător;

– asigurarea concordanței între valoarea potențialului turistic și nivelul tehnic al bazei materiale și al calificării forței de muncă din turism;

– optimizarea economico-socială a activității turistice.

b) Obiective de ordin economic:

– reintegrarea României, inclusiv prin turism, în circuitul economic mondial;

– sporirea rolului turismului în realizarea unei economii competitive, eficiente, prin aportul acestui sector al serviciilor;

– echilibrarea balanței externe de plăți; încasările din turismul internațional reprezintă în actuala etapă sub 1% din încasările valutare realizate prin comerțul exterior, aportul turismului la balanța de plăți a României, putând fi de peste 5%, asemănător țărilor cu turism dezvoltat;

– reducerea șomajului și a fenomenului inflaționist;

– optimizarea structurii macroeconomice;

– stimularea inițiativei particulare și deci, a activității agenților economici;

– dezvoltarea proprietății private și implicit, dezmembrarea structurilor de tip monopolist;

– încurajarea investițiilor economico-sociale;

– integrarea ofertei turistice în circuitul turistic internațional;

– dezvoltarea echilibrată a tuturor zonelor țării, inclusiv a celor considerate în prezent că sunt lipsite de o ofertă atractivă.

c) Obiective de ordin social:

– asigurarea accesului la turism a celor mai largi categorii de populație;

– asigurarea de condiții de practicare a turismului accesibile categoriilor de populație cu venituri diferențiate;

– orientarea programelor turistice și a investițiilor, în funcție de nevoile de amplificare a funcției sale social-educative;

– dezvoltarea turismului pentru categoriile defavorizate ale populației (handicapați, vârsta a treia) și pentru tineret;

– stabilizarea forței de muncă în diferite zone ale țării;

– educația populației pentru practicarea turismului.

d) Obiective culturale:

– punerea în valoare pe scara largă a patrimoniului cultural și istoric al țării;

– popularizarea, pe diferite căi, a valorilor culturale și istorice autohtone;

– dezvoltarea turismului religios și de pelerinaj.

e) Obiective de natură ecologică:

– protejarea și conservarea mediului înconjurător, inclusiv a resurselor turistice, acordându-se o deosebită atenție păstrării atractivității și funcționalității unor suturi sau resurse turistice;

– prevenirea degradării resurselor turistice;

– sporirea activității componentelor valoroase ale mediului înconjurător sub aspect turistic.

Totodată se poate arăta că pe lângă agenții economici din turism, beneficiari ai acestor investiți sunt și ceilalți agenți economici din întreaga economie românească.

• Sursele și condițiile dezvoltării durabile:

Dezvoltarea durabilă în turism se poate realiza, în cea mai mare măsura, prin resursele economico-financiare proprii ale agenților economici cu capital de stat, privat și mixt, ca și prin atragerea capitalului străin. Aceste surse vor fi folosite pentru dezvoltarea și modernizarea bazei materiale turistice, ridicarea calității și diversificarea prestațiilor turistice, inclusiv pregătirea personalului din domeniul turismului, precum și pentru acțiuni promoționale ale ofertei turistice românești.

Sprijinul statului și administrațiilor publice locale, prin alocarea de fonduri bugetare este imperios necesară în extinderea și modernizarea infrastructurii turistice, fără de care nu se poate realiza progresul turismului românesc. Totodată, acest sprijin este necesar pentru dinamizarea dezvoltării generale a turismului, în sensul asigurării unui sistem de pârghii și mecanisme economico-financiare și de facilități acordate atât întreprinzătorilor din domeniul turismului, cât si turiștilor.

• Efecte pozitive de ordin economic:

Valoarea adăugată în ecoturism este considerabilă și datorită următoarelor considerente: importul de materii prime pentru această ramură este nesemnificativ; nu este o ramură emergo-intensivă; utilizează, în mare măsură, materii prime autohtone, practic inepuizabile; permite transferarea în valută a unor produse sau manoperă, neexploatabile pe altă cale. Referitor la nevoile de valută convertibilă se poate arăta că în etapa de formare a capitalismului, acestea pot fi satisfăcute prin turism, relativ repede și cu eforturi minimale.

Cursul de revenire în turism este avantajos, comparativ cu alte ramuri, întrucât, realizându-se ca export invizibil (în interiorul țării), la produsele turistice nu se mai adaugă și cheltuieli de ambalare, transport, asigurare etc., nu sunt grevate de taxe vamale. Turismul prezintă o parte însemnată a consumului intern, antrenând, direct sau indirect, importante cantități de produse industriale, prin aplicarea desfacerilor de mărfuri cu amănuntul și prestărilor de servicii.

• Efecte favorabile de ordin social:

Aceste efecte urmăresc creșterea nivelului calității vieții, cu referire la mutații macrostructurale, generate de dezvoltarea turismului, putându-se enumera:

– asigurarea condițiilor ca largi categorii sociale ale populației să fie integrate într-o forma de activitate turistică, indiferent de nivelul veniturilor sau nivelul de cultură;

– îmbunătățirea condițiilor de trai pentru populația din toate zonele turistice, efectele fiind resimțite mai ales, la nivelul populației rezidente;

– prevenirea sau înlăturarea efectelor de stres resimțite de populație, în condițiile de creștere considerabilă a acestuia în perioada actuală;

– schimbarea mentalității oamenilor cu privire la relațiile dintre sat și oraș, la caracterul benefic al impactului între culturile celor două medii de viață, la necesitatea participării la diferite acțiuni turistice, care nu vor trebui considerate ca un “lux”, ci ca o necesitate de viață.

• Efecte ecologice scontate:

– dezvoltarea conștiinței ecologice a populației;

– sporirea atractivității resurselor turistice;

– limitarea accesului turistic de masă în unele zone ecologice sensibile (rezervații ale biosferei, parcuri naturale și naționale etc.);

– diminuarea efectelor distructive rezultate din activitatea economică sau circulația turistică necontrolată, asupra resurselor turistice.

– acceptarea ideii dezvoltării durabile a turismului românesc nu întâmpină obstacole de fond. Dificultatea constă în precizarea elementelor operaționale, adaptate actualei perioade de tranziție.

6.3 Politica de dezvoltare și protejare a turismului rural în

țările U.E. Strategii de marketing în turismul rural

din țările europene

Politicile dezvoltării și protejării turismului rural au permanent în vedere considerente legate de existența unor condiții naturale cu caracter permanent, la care sunt implementate rezolvarea problemelor economico-sociale ale fiecărei țări a U.E. Ca atare, politicile de integrare în piața turistică, se referă, în special, la ( Bran, Florina, ș. a., 1997 ):

– formarea și lărgirea treptată a unei structuri turistice specifice fiecărei țări, ținând seama de mutațiile socio-economice pentru fiecare perioadă. Ne referim, în acest caz, la poluarea ariilor teritoriale, popularea zonelor defavorizate, accesul la diferite forme de turism rural a păturilor sociale cu un nivel scăzut al veniturilor etc.;

– formarea și dezvoltarea piețelor concurențial și în turismul rural concomitent cu impunerea unui sistem de standarde de calitate existent în țările U.E. Este vorba de formarea și dezvoltarea piețelor, prin încadrarea într-un sistem eficient de stabilizare macro-economică;

– existența, pe o lungă perioadă de timp, a unei liberalizări a politicilor de dezvoltare rurale, a liberei inițiative în turismul rural, concomitent cu o permanentă adoptare și adaptare a actelor normative, la elementele aplicative cu caracter benefic (se pot face referiri, în special, la adaptarea permanentă a structurilor turistice, a raportului dintre activitățile încadrate la turismul rural, o permanentă accelerare a elaborării actelor legislative etc.);

– politica ajutoarelor de stat pentru majoritatea formelor de turism rural;

– prin politicile de dezvoltare a turismului rural din țările U.E. se urmăresc permanent și efectele în sectoarele de complementaritate și anume: sectoarele care asigură baza tehnico-materială în turismul rural; sectoarele care realizează amenajările de infrastructură generală și agroturistică (exemple: drumuri, instalații, amenajarea teritoriului); sectorul comercial (cu referire la cererea de mărfuri a turiștilor); în sectorul industriilor ușoare și alimentare; în sectoarele de prestări de servicii cu caracter general, de care beneficiază și turiștii și în sectoarele cultural-artistice frecventate de turiști. Or politicile țărilor europene au fost de a facilita nu numai activitățile de turism rural propriu-zis, ci și acordarea de avantaje și priorități și acestor sectoare, care se încadrează mediului integrator al turismului rural, creându-se, astfel, un sistem integrant bine consolidat;

– existența țărilor în U.E., pornind de la programele privind dezvoltarea unor sectoare prioritare, atenuarea unor dezechilibre etc., a făcut necesară o integrare și în domeniul turismului rural. Pot fi sesizate elementele comune simple, care privesc libera circulație a turistului, prețuri aproximativ egale pentru bunurile de consum etc., alături de problemele cooperării în turismul rural, concretizate prin programe, integrări, seminarii pe diferite teme (forța de muncă, baza tehnico-materială, gestiunea zonelor rurale, management, marketing etc.). Pentru toate aceste forme de programe, care sunt nominalizate pe țări sau grupe de țări ale U.E., au precizate costurile totale ale programelor de cooperare, dar ce este mai important și contribuția U.E.; această contribuție este de circa 30%, putând ajunge la 100%. Dată fiind subvenționarea acestor programe de dezvoltare, nici nu se pune problema nerealizării acestora, cu atât mai mult cu cât întotdeauna sunt nominalizate și formele de control adecvate.

În acest context, al politicilor de dezvoltare a turismului rural, pot fi delimitate laturile strategice de marketing, cu specificitatea regională a țărilor europene.

Promovarea turismului rural în țările U.E. este concretizată prin forme tradiționale și adaptabilitatea unor rețele de promovare. Mijloacele tradiționale de promovare se referă la obiecte publicitare și suporturile de vânzare (ghid, broșura, pliante, catalog), prezente în saloanele de turism, utilizarea mass-mediei (publicații, radio, TV etc.). Totodată, orice țară din U.E. utilizează și rețele de promovare bancară (specifică pentru Germania, Belgia, Franța, Țările de Jos), forme de promovare teritoriale turistice (pentru Germania, Belgia, Franța) și cluburi (existente în Germania, Țările de Jos). Prin metode și tehnici adecvate fiecărei forme de promovare sunt elaborate programe specifice unitare, în care sunt redate în mod analitic principalele etape de parcurs: prezentarea ofertei de cazare, inventarierea principalelor avantaje ale zonei, posibilitatea practicării de către turist a unor activități specifice zonei, prezentarea principalelor activități recreative, nominalizarea elementelor de atracție etc.

Comercializarea produsului turistic în cadrul țărilor U.E. este diferențiată din punct de vedere organizatoric. Astfel:

– în Germania există forme de rezervare la nivel regional sau relații directe între proprietari și agențiile de voiaj. Aceste forme se manifestă și în Belgia, Marea Britanie. Relațiile din rețeaua profesională rămân la inițiativa proprietarilor;

– în Franța, țară care deține situația de lider în turismul rural, cuprinde toate modalitățile de comercializare a produsului turistic rural. Adică sub formă centrală de rezervare automatizată (International Cafe' Cloutte), centrale de rezervare departamentale, naționale și internaționale, servicii comerciale și vânzări directe către proprietari (Federation Nationale des Gites de France), fără serviciul comercial (Cleconfort France), numai vânzare directă (Loire Ocean Giteset Itineraires, Agriculture et tourisme). Ca atare, comercializarea produsului turistic este concretizată printr-o formă internă (centralele de rezervare și vânzare internă) și externă (prin structuri turistice teritoriale, concretizate prin agențiile de voiaj).

Cooperarea și parteneriatul în turismul rural din țările U.E. În aceste țări, locuitori ai satelor, în special în zonele cu vocație turistică sunt antrenați în acțiuni de cooperare europeană. Aceste acțiuni au un caracter bilateral sau multilateral, la nivel interregional, transnațional, scopul fiind obținerea unui profit reciproc pentru fiecare partener, prin acțiuni comune de promovare sau de scoatere pe piață. Referitor la această problemă de cooperare sunt semnalate inițiative privind:

– agroturismul în spațiul țărilor U.E., cu referire, mai ales, la primirea turiștilor în cadrul fermelor agricole. Poate fi exemplificată organizația EURAGRITUR, care, periodic, reunește rețele ale sindicatelor naționale ale agricultorilor și a asociațiilor camerelor agricole, pe de o parte pentru a trata probleme specifice (de ordin social, fiscal) pentru dezvoltarea activității turistice în cadrul exploatațiilor agricole, iar pe de altă parte de a se diversifica și consolida activitățile din domeniul turismului rural, în sensul unei uniformizări pentru toate țările din U.E.;

– cazarea turiștilor la locuitorii satelor are o largă răspândire în spațiul rural european. Este concretizată, mai ales, prin “Federation des Eurogites”, la care sunt aderate 18 țări, fiind o asociație de drept privat francez. A fost adoptată și marca EUROGITES, promovată și publicată în cadrul unor saloane de prestigiu (Berlin, Bruxelles, Paris). Este un document cu rol de a informa publicul despre mijloacele de comercializare a produsului turistic, mijloacele de asistență tehnică și armonizare a normativelor existente în țările europene.

Programul de cooperare europeană în turismul rural. Aceste programe încadrează organizatorii din majoritatea țărilor U.E. ca parteneri aferenți. Descrierea proiectelor redau formele de susținere a turismului rural, a protecției mediului etc., concretizate prin obiective care să devină operaționale în diferite zone, iar populația să beneficieze de pe urma dezvoltării turismului rural. Costurile totale și mai ales, contribuția U.E. dau o garanție a aplicării acestora.

În perspectivă, pentru majoritatea țărilor U.E. sunt de asemenea, prevăzute rețele de distribuție organizate pentru turismul rural, prin precizarea formelor structurale (numărul de rețele turistice și a celor bancare, precum și structura funcțională în cadrul societăților, sucursalelor, filialelor și agențiilor, punctelor de vânzare în turismul organizat), cifrele de afaceri prevăzute și principalele modalități de desfășurare (acestea fiind concretizate prin programe operaționale la nivel regional, departamental, local și din străinătate).

În ultimii ani, la nivelul U.E., s-au inițiat noi programe pe tema “turism și mediu”, având la bază diversificarea culturală și sensibilităților de mediu între nordul și sudul Europei și întreaga problematică privind turismul și mediul înconjurător. Prin această inițiativă s-a condus la:

– existența unei rețele de experți în ecoturism, numit Ecotrans, prin care s-a dezvoltat o Bancă de proiecte pilot și date, precum și un buletin informativ, intitulat “Ecoletter”;

– realizarea a două lanțuri hoteliere ecologice;

– crearea de manuale și module privind formarea gestiunii de mediu;

– inițierea unor module de planificare regională. Acestea au fost concretizate prin forme de regrupare a marilor lanțuri hoteliere internaționale și de hoteluri rurale, pentru a promova practicile de protecție a mediului, cum sunt: Inițiativa Internațională a Hotelurilor de Mediu, inițiată în Anglia, regrupată în marile lanțuri hoteliere ca: Accor și Meridian, Grecotel, în Grecia, Albergia Ecologică în Italia; acestea funcționează pe principiul grupurilor de mediu prin care se oferă permanent consultații asupra constituirii și funcționării întreprinderilor.

Începând din 1995, U.E. s-a preocupat și de latura tehnică a proiectelor considerate novatoare, lansându-se acțiuni privind responsabilitatea industriei turistice europene. Se fac referiri la: prețul major al turismului și mediului înconjurător; atragerea spre oferta de proiecte de gestionare a fluxurilor de vizitatori, a transporturilor și crearea de rețele de informare pentru turism și mediu.

Utilitatea acestor programe este de real folos în dezvoltarea turismului rural contemporan și integrarea activităților cu celelalte țări din estul Europei. Această afirmație se poate fundamenta prin:

– relația populației rurale cu mediul de piață, în urma cărora să poată cunoaște dimensiunea constructivă (de unde și cum se pot achiziționa materialele de construcție) și dimensiunea estetică (poziția construcției, culoare, forma arhitecturală etc.);

– cunoașterea și îmbunătățirea unor elemente ce exprimă, pe de o parte, universul și mediul de trai al locuitorilor din mediul rural, iar pe de altă parte, spiritul comunității în care trăiește;

– determinarea nivelului de trai din zonă și chiar cunoașterea categoriilor de popula-ție în situație de sărăcie sau care riscă să ajungă în această situație;

– nivelul de cultură al populației rurale;

– modul și formele penetrației inovației tehnice în mediul rural;

– receptivitatea la noile activități, între care se numără și turismul rural, ca expresie a mentalității individului și a colectivității;

– evoluția relațiilor de familie, cu referire la conviețuirea intergenerațională, statutul civil al fiecărui membru de familie și corelarea cu sursa individuală de venituri, activitatea depusă în familie etc.;

– posibilități de libertate a locuitorilor din localitățile rurale și a dreptului de afirmare a inițiativelor. Acest deziderat este legat, pe de o parte, de posibilitățile intelectuale, dar și de independența legată de obținerea veniturilor, proprietatea pe care o posedă și mediul integra-tor (ansamblul legităților din zona în care își desfășoară activitatea).

Numai o abordare sub aspect complex a așezărilor rurale este în măsură să evidențieze particularitățile ei generale și zonale, ce pot duce la dezvoltarea turismului rural. Or în acest context este necesar a se cunoaște reacția de răspuns a statului, concretizată printr-un sistem de pârghii pentru o protecție socială a micului producător agricol.

În România, prin apariția Legii nr. 50/1991 (a autorizării construcțiilor) și a Ordinului Ministrului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr. 91/1991, se stabilesc modalități concrete de dezvoltare coordonată a localităților urbane și rurale. Astfel, s-a instituit elaborarea planurilor urbanistice pentru așezările rurale, precum și a unor asemenea planuri de amenajare a teritoriului intercomunal.

6.4 Cooperare și parteneriat în turismul rural

Dezvoltarea contemporană se confruntă și în activitățile de turism rural, cu o serie de probleme de semnificație majoră, atât pentru prezent, cât și pentru viitor. Se vorbește din ce în ce mai mult despre posibilitățile și modalitățile de funcționare a turismului rural și implicațiile sale în mediul sătesc. Asocierea și cooperarea în sfera turismului rural îmbracă forme diferite, atât în ceea ce privește cadrul în care se realizează, cât și ca structuri specifice de activitate. Aceste forme se adaptează, însă, la nivelul forțelor de producție și la sistemul de organizare existent în mediul rural. Legat de dezvoltarea cooperării în turismul rural, se pot lua în discuție următoarele probleme, considerate specifice.

6.4.1 Cunoașterea formelor de intervenție a colectivității locale pentru constituirea regiunii (bazinului) turistice locale

În noțiunea de bazin turistic local, se încadrează atât producția turistică, cât și sistemul de organizare publică. Referitor la această problemă, un rol important revine colectivităților locale, ce se caracterizează, mai ales în actuala etapă din România, printr-o mare diversitate; echilibrul cantitativ și calitativ al ofertei produsului turistic, are un rol important. Un deosebit interes îl au ajutoarele directe (cu referire la mijloacele financiare temporare și permanente) și indirecte (încadrând diferite forme ale reducerilor de preț, de impozite, garanția împrumuturilor etc.). Ca atare, intervențiile ce pot genera diferitele forme de cooperare și parteneriat în scopul formării unui bazin (areal teritorial) turistic local, au la bază ( Tacu, A. P., Glăvan, V., 1999 ):

– intervenții publice care implică punerea la dispoziție a factorilor de producție necesari constituirii ofertei turistice, identificarea și organizarea ofertei, coordonarea diferiților operatori turistici, anticiparea anumitor riscuri (colapsuri) economice, sociale sau culturale, inițiative pentru dezvoltări intercomunale etc.;

– formele intervențiilor colectivităților locale sunt cele mai importante, cu referire la factorii de producție, accesul la resursele strategice (funciare, juridice, financiare, de formare a personalului, de informare etc.), achiziționarea, instalarea și controlul gestiunii utilajelor specifice comercializării, cunoașterea cu exactitate a prestațiilor turistice și posibilitățile de realizare locală a acestora etc.

În acest context, un este relevant comportamentul economic al colectivității locale, cu referire, mai ales, la investiții (resursele și evaluarea acestora). Mai ales în turismul rural, formele de cooperare nu pot fi unități mari. Importanța constă prin existența în cadrul aceleiași unități cooperatiste a mai multor sectoare economice; deci, alături de turismul rural, trebuie să existe și sectoare agroalimentare, de comerț, activități industriale și de artizanat locale etc. În acest fel, potențialul lor economico-organizatoric se mărește prin dezvoltarea în asociații, dar și gruparea în uniuni, înțelegeri, federații etc. Specific pentru țara noastră există Federația Montană pentru Dezvoltare Montană și Rurală, ce are ca scop sprijinirea și dezvoltarea activităților cu caracter economic, social și cultural. În domeniile de interes există pensiunile agroturistice, alături de activitățile agro-zootehnice, de prelucrare a produselor agricole, transport etc.

Menționăm, însă, că, în prezent, formele de cooperare, respectiv cooperativele, nu pot exista izolat de condițiile generale ale dezvoltării economice ale diferitelor zone. Odată cu masivele lichidări a centrelor industriale și/sau extractive teritoriale, alături de diminuarea personalului salariat din alte întreprinderi, au făcut ca acestea să fie resimțite în viața socială și formele de cooperație în aceste zone. S-a pus problema diversificării activităților în cadrul aceleiași cooperative, fiind integrat și turismul rural, putându-se asigura astfel o mai mare mobilitate a capitalului acesteia. Totodată, trecerea de la o specializare îngustă la un profit larg în cooperare, are ca efect favorizarea și în zona de deal a unei mai bune fundamentări a politicii de investiții, de venituri și preturi, a fondului locativ în turismul rural etc., ca urmare a creșterii numărului de variabile controlabile.

Un rol important în politicile de cooperare revine sistemului de parteneriat pentru zonele rurale. Parteneriatul reprezintă un mecanism care permite “asocierea intereselor multiple și regruparea mijloacelor necesare pentru punerea în practica a politicilor și strategiilor de acțiune, integrate și globalizate, care sunt adaptate local la diverse caracteristici socio-economice ale zonelor”. Parteneriatul se poate concretiza în programe mixte pentru promovarea dezvoltării economice și crearea de locuri de muncă în zonele rurale. În aceste sisteme parteneriale, se pot regăsi și activitățile de turism rural, reliefându-se avantajele reieșite din corelarea interesului public și privat, cu referire la resursele implicate în programele de parteneriat (umane, financiare, teritorial-ecologice etc.), prin urmărirea obiectivelor acceptate de parteneri, în condițiile împărțirii riscurilor și responsabilităților.

În contextul acestei probleme de parteneriat, în prezent, pentru turismul rural, asistăm la o extindere națională și internațională. Astfel ANTREC prin afilierea la EUROGITES a antrenat acorduri de parteneriat cu asociații pentru turism rural din câteva țări sau regiuni din Europa.

Semnalmente în evoluția ultimilor cinci ani aceste probleme de cooperare și parteneriat s-au diferențiat la nivel macroteritorial conform specificul zonei, dar și prin organizarea ramurilor de producție (în special a agriculturii) la nivel microteritorial. Aceasta pentru motivul că în activitățile de turism rural, familia țăranului are un rol esențial, la care există diferențieri ale zonelor cooperativizate de cele necooperativizate, cum sunt: structura nevoilor materiale și spirituale, delimitarea unității familiale de unitatea de produc-ție, dreptul cutumiar al familiei sau derivate din acestea (moștenirea, alegerea partenerului, continuitatea gospodăriei etc.), structura de autoritate a familiei, devalorizarea statutului țăranului etc. Ca atare, se pune problema atenuării tuturor acestor elemente, care pot fi considerate de bază în toate formele de cooperare și parteneriat, ce includ în mediul integrat și turismul rural.

Ca atare posibilitățile de dezvoltare a turismului rural sunt încă legate de actualele caracteristici în activitățile agricole și neagricole din zonă, cu referire la: preponderența producției de extracție și a produselor puțin pretabile a fi transformate; mono-polul absolut al statului asupra resurselor naturale și producției rezultate, care face ca renta minieră și forestieră să fie însușită unilateral și centralizat și redistribuită în alte zone; menținerea, încă, a activității neagricole (de extracție și forestiere) în monopol de stat, sub forma regiilor autonome, care încă nu sunt supuse procesului de privatizare; neconcordanța între structura producției locale și cerințele pieței, manifestată prin producțiile de șoc; incompatibilitatea dintre principiul eficienței economice și menținerea monopolului de stat asupra unor sectoare de producție din această zonă; situația precară, de sărăcie a populației, mai ales din zona rurală, dar care nu are curajul și nici nu este încurajată spre alte activități.

Un sector de expansiune poate fi considerat turismul rural, ce trebuie încurajat prin strategii la nivel micro si macroteritorial specifice economiei de piață.

Anticipat detalierii acestei problematici într-o dezvoltare de perspectivă a turismului rural este necesară cunoașterea conceptului de spațiu rural. Această noțiune, exprimată de administrațiile turistice, trebuie sa fie:

– suficient de “largă”, pentru a ține seama de evoluțiile și mutațiile din spațiul și mediul rural;

– suficient de suplă, pentru a se adapta la specificul domeniului economiei rurale, a relațiilor sociale și culturale din regiunile rurale;

– suficient de precisă, pentru a evita includerea tuturor tipurilor de activități turistice, care apar într-un spațiu perceput ca un spațiu nou, destinat petrecerii timpului liber;

– suficient de atrăgătoare, pentru a evidenția valorile, mai ales naturale, care formează baza activităților de turism rural și care să țină seama de natură, om, patrimoniu, pentru o valorificare, din punct de vedere turistic, propice dezvoltării integrate și durabile a regiunilor rurale.

Aceste elemente trebuie luate în considerare într-o formă echilibrată, întru-cât ele trebuie să se încadreze în specificitatea turismului rural dintr-o anumită regiune, zonă, bazin etc., care este inclusă într-un sector economic. Prin elementele menționate se contribuie la apropieri interregionale și inter țări între rețelele și lanțurile de primire turistică.

Pentru agenții economici, ce se încadrează și au ca obiect de activitate turismul rural este necesar ca aceste elemente să constituie un ghid de referință.

Dezvoltarea infrastructurii regionale, cu referire, mai ales, la amplificarea și dezvoltarea rețelei de drumuri, conducte de alimentare cu apă, gaze, canalizare, etc., constituie elemente ce pot fi considerate de bază pentru strategiile dezvoltării spațiului rural, cu repercusiuni favorabile în implementarea turismului rural al zonelor.

6.4.2 Strategiile dezvoltării turismului rural la nivel teritorial.

Structuri efectiv teritoriale. Zonele cu vocație din România

Centrele teritoriale constituie areale teritoriale ce au o contribuție semnificativă în dezvoltarea turismului teritorial. Rolul acestora în activitățile de turism rural poate fi delimitat prin: promovarea ofertei locale, cu referire la acțiuni specifice de marketing; asigurarea cuprinderii în catalogul național a tuturor structurilor rurale clasificate; organizarea, cu sprijinul corpului de experți de la organizațiile naționale, de cursuri de pregătire profesională pentru deținătorii de structuri turistice rurale; acordarea de asistență tehnică la întocmirea documentațiilor pentru clasificarea și participarea la activitatea comisiilor tehnice de clasificare a structurilor turistice rurale din zonă; organizarea, de ori de câte ori este nevoie (cel puțin o dată pe an), la nivelul fiecărui centru teritorial, a unor acțiuni promoționale.

Zonarea turistică (Stăncioi, A.F., 1999) reprezintă împărțirea unui teritoriu sau a unei piețe turistice în zone care conțin elemente omogene din punctul de vedere al activității turistice: Africa, America, Asia de est și Pacific, Asia de sud, Orientul Mijlociu și Europa.

Popularizarea unor astfel de acțiuni promoționale poate fi amplificată în bazinele turistice cu vocație mai ales în acele perioade din an care semnifică o anumită tradiție în regiune. De exemplu: “Zilele culesului strugurilor” în centrul Drăgășani, “Expoziție de ceramică”, “Zilele apicultorilor” la Horezu, “Întâlnirea oierilor” în centrele Polovragi și altele, “Zilele porților deschise pentru vacanțe la țară”, pentru majoritatea centrelor turistice.

Un centru turistic poate fi asimilat, din punct de vedere teritorial, cu un bazin turistic sau poate include mai multe asemenea bazine turistice. Dar activitatea de turism rural se desfășoară efectiv în cadrul satului turistic sau în aria limitrofă.

Satul turistic are rolul de a scoate în relief specificul localităților, în vederea adoptării unor strategii de promovare a celor mai frecvente forme de turism. Aceasta trebuie făcută atât în funcție de principalele caracteristici geografice, economice, sociale etc., dar și în funcție de principalele motivații și opțiuni ale categoriilor de turiști, care frecventează localitatea respectivă. Implementarea unor strategii specifice în domeniul organizării și funcționarii satului turistic sunt absolut necesare în orice zonă. Aceasta pentru motivul că fiecare localitate rurală constituie o entitate cu particularități proprii

și activități specifice, pentru care trebuie identificate și valorificate cât mai eficient și din punct de vedere turistic.

Astfel, oferta turistică zonală este diferențiată în funcție de caracteristicile satelor (tabelul 6.1).

Tabelul 6.1.

Diferențierea ofertei turistice rurale după caracteristicile satelor

Prelucrat după Văleanu, G. ș.a., 2001

De aici concluzia că formarea unor asociații sătești de turism reprezintă elementul de bază în turismul rural. Dar, în cadrul unei strategii de dezvoltare zonală, se impune cunoașterea și încadrarea satelor turistice pe tipuri, conform particularităților fiecărui tip de sat turistic (fiecare tip de sat este necesar să cumuleze condiții caracteristice definitorii). Desigur, strategiile teritoriale vor fi adaptate tipologiei satelor turistice. Astfel, se pot delimita ( Mitrache Șt., ș. a., 1996 ):

• Satele turistice etnografic-folclorice, ce pot fi identificate în perimetrele teritoriale unde există un port tradițional, arhitectură, mobilare și decorare interioară specifică zonei, existând, totodată, o muzică și coregrafie populară, care se impun ca însușiri esențiale ale satului respectiv.

• Satele turistice de creație artistică și artizanală, în care interesul turiști-lor derivă, mai ales, pentru creația turistică artizanală și dorința acestora pentru achiziționarea acestor creații direct de la sursă, de la producătorul însăși. Printr-o strategie adecvată, se poate trece de la un turism de circulație în aceste zone, la un turism de sejur; se poate oferi, astfel, posibilitatea ca turiștii să fie inițiați de artiști și meșteri populari renumiți în artă și tehnici arhaice populare (icoane pe sticlă și lemn, sculptură în lemn și piatră, ceramică, confecții și cusături populare etc.). Strategii adecvate pot urmări identificarea și încurajarea posibilităților de practicare a unora dintre aceste activități în cadrul gospodăriilor găzduitoare.

• Satele turistice climaterice și peisagistice, ale căror caracteristici predominante sunt cadrul natural pitoresc și poziția geografică izolată de centrele aglomerate și marile artere de circulație. Și pentru aceste tipuri de sate se pot adopta strategii investițional, prin care să fie modernizate locuințele țărănești, acestea putând să corespundă cerințelor turiștilor.

• Satele turistice de interes vânătoresc și de recoltare de fructe de pădure, pentru zonele de nord sau chiar în regiunile muntoase. Populația locală poate organiza forme de agrement vânătorești. În acest caz, strategiile turismului rural se îmbină cu cele ecologice, de păstrare a florei și faunei din zonă, alături de lansarea serviciilor culinar-gastronomice din vânat și fructe de pădure.

• Satele turistice viti-pomicole, sunt amplasate în zonele ce includ bazine și centre specializate în viticultură și pomicultură. Activitățile turistice cele mai intense sunt în perioada recoltărilor, unde turiștii se pot încadra în lucrarea efectivă de recoltare, dar și oferirea fructe-lor, strugurilor și a preparatelor pe baza acestora; ne referim la preparatele culinare și dietetice, alături de băuturile răcoritoare și alcoolice. În cazul acestor ferme turistice, strategiile de turism rural este necesar a fi îmbinate cu strategiile dezvoltării viticulturii si pomiculturii din bazinele și centrele vitipomicole consacrate.

• Satele pastorale sunt reprezentate prin acele localități rurale, unde preocuparea de bază a localnicilor este creșterea oilor și a taurinelor, atrăgând turiștii prin meniuri bazate pe produse lactate. Pot fi organizate, în funcție de sezon, ospețe ciobănești și petreceri specifice și tradiționale. Se pot contura strategii privind aspectul turistic și cel economic (de dezvoltare a creșterii animalelor în aceste zone) și socio-profesional (de menținere a profesiei în oierit, ramură foarte rentabilă în aceste zone). Se face această argumentare și pentru motivul că în ultima perioadă solicitările industriilor textile pentru lână au crescut simțitor, cererile fiind frecvent satisfăcute prin cantitățile de lână importate.

• Satele turistice pentru practicarea sporturilor, încadrează zonele care prezintă foarte bune condiții, mai ales pentru practicarea sporturilor de iarnă. Categoriile de turiști, care pot fi mai mult sau mai puțin inițiați sunt dornici să le practice, utilizând instructori din populația locală, în aceste sate putând funcționa puncte de închiriere a echipamentului sportiv. Strategiile de dezvoltare a acestui tip de sate turistice trebuie corelate cu dezvoltarea infrastructurii locale, cu referire, mai ales, la căile de comunicație.

• Satele turistice și spațiile de cazare specifice formelor de pelerinaj religios sunt concretizate prin așezările în localitățile din preajma mănăstirilor sau chiar prin existența spațiilor de cazare în incinta localelor de cult religios. În toate zonele din țară există mănăstiri și schituri cu tradiții istorico-religioase. Strategiile ce pot amplifica acest pelerinaj, vor trebui axate pe încurajarea investițiilor pentru refacerea construcțiilor monahale și acordarea de terenuri agricole în vederea încurajării activităților economice.

6.4.3 Gospodăria țărănească agroturistică, rezultat al

strategiei de dezvoltare a turismului rural

Transformările fundamentale ce au avut loc în agricultură, desfășurate, mai ales, prin procesul de privatizare, au creat disfuncționalități prin menținerea, în aval și amonte de producătorul agricol, a unor structuri dirijate monopoliste. La acestea s-a adăugat lipsa concurenței, și a unei instituții consolidate care să reprezinte piața fondului funciar și a altor proprietăți agricole. Dacă ne referim la reconstituirea și constituirea proprietății particulare se constată că aceasta se realizează conform următoarelor etape: recunoașterea proprietății, punerea în posesie (pe baza unor documente provizorii), posesia deplină (certificată de titlul de proprietate). În cadrul aceleiași problematici, crearea noilor structuri în mediul rural a generat o dispersie structurală, precum și existența unei ponderi importante a exploatațiilor agricole cu dimensiuni de subzistență și supraviețuire. Se impun, evident, acțiuni de susținere a formării unor agenți economici viabili și eficienți, una din ele constituind-o și formele de turism rural. Direcțiile pentru politicile de ajustare structurală a exploatațiilor, pentru a fi transformate în gospodării agroturistice, impun suplimentar elaborarea unor strategii atente și insistente de creare a mediului economic favorizant exploatației agricole familiale comerciale eficiente în cadrul turismului rural.

Or, corelând toate aceste probleme cu cele privind cerințele turismului rural, se poate deduce că locuința rurală trebuie analizată din următoarele puncte de vedere:

• expresie a relației cu mediul înconjurător, de la care a preluat materialele de construcție, poziția, culoarea, dimensiunea estetică etc;

• sinteză a unor elemente ce exprimă atât universul individului și modul lui de trai, cât și spiritul comunității în care trăiește;

• expresie a nivelului de trai;

• expresie a nivelului de cultură;

• indicator al penetrării inovației tehnice în spațiul rural;

• expresie a mentalității individului și a colectivității;

• oglindă a evoluției relațiilor de familie (casa nouă, mărită, care permite o conviețuire intergenerațională);

• expresie a libertății individului și a dreptului său la intimitate.

Numai o asemenea abordare complexă a locuinței este în măsură să evidențieze particularitățile ei generale și zonale, care semnifică, în esență, modul de viață în care să se poată implementa turismul rural.

Evoluția agriculturii este dirijată, astfel, spre formarea unor tipuri de unități agricole, de al căror conținut și structură depind posibilitățile de încadrare și pentru activitățile de turism rural.

Tot ca o problemă ce se înscrie în tendințele generale de dezvoltare a turismului rural o constituie restructurarea în perspectivă a rețelei satelor, a optimizării localităților rurale, mai restrânse ca număr, ca populație și gospodării, care să permită condiții mai bune pentru dezvoltarea activității economice, a activității social-culturale, de învățământ, sănătate, activității edilitare în condițiile menținerii comunității rurale cu caracteristici proprii – ca un sistem al societății globale.

Considerate modele comportamentale, se pot delimita: gospodăria țărănească, exploatația familială de tip occidental, întreprinderile de tip industrial.

Gospodăria țărănească are la bază suprafețe reduse de teren, alături de un număr mic de animale și lipsa altor mijloace de producție mai importante (utilaje agricole). Evoluția raporturilor sociale caracterizează, încă, un caracter de subzistență, ce se manifestă printr-o creștere a cererii din afara gospodăriei și amplificarea producției și productivității agricole. Aceste fenomene de urbanizare influențează evoluția cantitativă și în structură a gospodăriilor.

motiv pentru care se poate arăta că în România există (Nedelea, Al., 2001):

gospodării realizate pentru satisfacerea nevoilor proprii, care, deși nu au fost construite în vederea integrării în rețeaua de cazare, pot fi amenajate astfel încât să ofere condiții minime de practicare a agroturismului;

gospodăriile construite pentru nevoile proprii și pentru alternativa turismului rural; ele sunt întâlnite, în general, în zonele limitrofe marilor stațiuni sau în zonele cu tradiție turistică. De regulă aceste gospodării păstrează arhitectura locală și asigură condiții minime de confort pentru practicarea agroturismului. Turiștii din zona montană rurală sunt atrași de autenticitatea găzduirii și ambianței.

gospodăriile nou construite, asistate de specialiști și prevăzute cu echipamentele și utilitățile necesare pentru răspunde cerințelor agroturistice.

Posibilitatea transformării acestor gospodarii în unități agroturistice, poate constitui o tendință potențială restricționată, în prezent sistemul integrant și mediul integrator privind înființarea și funcționarea pensiunii agroturistice; cu referire la existența, organizarea și valorificarea produsului turistic rural. Multe din problemele de ordin social, mai ales din zonele defavorizate, pot fi redresate prin strategii regionale de dezvoltare a turismului rural în aceste zone.

În cadrul gospodăriilor țărănești (Stăncioi, A.F., 1999) funcționează ferma agroturistică, care reprezintă o structură de primire turistică pentru găzduire și servirea mesei, cu o capacitate cuprinsă între 3 și 20 de camere.

În cadrul fermei agroturistice se asigură alimentația turiștilor cu produse proaspete din surse proprii și locale.

Gospodăria agroturistică (Stăncioi, A.F., 1999) este o gospodărie sătească atestată*) pentru primirea turiștilor. Într-o asemenea gospodărie se asigură condiții optime de cazare și de preparare a hranei din produse naturale la alegere și oferă în același timp și alte servicii ca: parcare, loc de joacă pentru copii, spații de recreare și odihnă, călăuză turistică, asistență la activitățile de producție (dulgherit, tăbăcărit, împletit, țesut etc.) și meșteșugărești, participare la manifestări culturale tradiționale etc.

Din punctul de vedere al serviciilor oferite turiștilor,

gospodăriile țărănești agroturistice pot fi clasificate în:

a) gospodăria agroturistică de găzduire (asigură turiștilor cazare și mic dejun);

b) gospodăria agroturistică de găzduire și sejur (oferă

turiștilor cazare, mic dejun, precum și mesele de prânz și seara);

c) gospodăria agroturistică de găzduire, sejur și pentru

copii, în afară de cazare, mic dejun, mesele de prânz și seară, se oferă și copiilor 'turiștilor alimente de bază produse și preparate de obicei în propria gospodărie.

Exploatarea familială de tip occidental este formată prin suprapunerea relativă a unității de producție agricolă, cu unitatea socială familială ca, principală furnizoare de forță de muncă și asigurând gestionarea exploatației. Acest tip de exploatație are importante avantaje, mai ales din punct de vedere al eficienței economice. Evoluția dimensiunii exploatației a crescut corelată cu creșterea productivității muncii, acest element fiind generat de posibilitățile de gestiune a familiei. Funcționalitatea acestui tip de exploatație s-a încadrat, din ce în ce mai mult, în filiere agroalimentare producătoare de materii prime agricole. Creșterea ponderii importurilor din afara fermei inclusă în valoarea finală a produsului agricol creează o strânsă dependență de industriile furnizoare. Pentru un lucrător activ în acest tip de exploatație, revin trei lucrători activi în avalul și amontele producției agroalimentare.

Referitor la problemele dezvoltării turismului rural, se considera că exploatația familială de tip occidental are cel mai bun potențial. Produsul turistic există, dar sub formă “latentă”; se poate face această afirmație atât din punct de vedere

*) Gospodăria atestată este reprezentată de o gospodărie particulară care îndeplinește condițiile necesare pentru practicarea agroturismului ce este încadrată într-o clasă de confort, conform unor criterii prestabilite.

material, dar și socio-cultural. Sunt însă necesare cele mai adecvate strategii în suprastructură, cu referire la organizarea și elaborarea de programe de marketing în acest domeniu de activitate. Caracterul sezonier al forței de muncă, poate fi transformat din element secundar în producția agricolă, în element principal în agroturism. Deci, varianta comercială a acestui tip de exploatație, poate asimila cu bune rezultate activitățile de turism rural.

Întreprinderile de tip industrial sunt considerate exploatațiile de mari dimensiuni, având proprietate comună sau de stat, fiind definite prin: gestiune de tip industrial, utili-zarea exclusivă sau aproape exclusivă a forței de muncă salariate, precum și caracterul cvasi-comercial al producției. Dimensiunile mari avantajează, din punct de vedere al eficienței și posibilității de a menține un ritm ridicat al eficientei economice, dar actualele condiții de infrastructură fac ca aceste unități să înregistreze regrese. Totuși, aceste întreprinderi de tip industrial, amplasate în zone cu vocație turistică, prin infuzia unor activități de agroturism, pot fi redresate într-un mediu nou “marketizat”, numai prin introducerea unor modificări structurale, încadrate în cele mai adecvate strategii teritoriale.

Pentru cele trei tipuri de întreprinderi indicate pot fi elaborate strategii de dezvoltare care să încadreze forme de turism rural bazate pe resurse și condițiile mediului ambiant. Orientări în acest sens, privind conținutul unor astfel de strategii, pot fi asemănătoare cu zonele teritoriale turistice ale altor țări. Tipurile de întreprinderi turistice din spațiul rural din Franța pot fundamenta strategii de dezvoltare propice dezvoltării turismului rural și din țara noastră, în sensul transformării actualelor gospodarii țărănești, exploatațiile familiale și între-prinderi de tip industrial în unități agroturistice. Astfel, posibilitățile de conturare a strategiilor, se pot prezenta, prin corelare, pe tipuri de unități de producție și activități turistice.

Prin gospodăria familială, strategiile orientează aceste unități, pentru încadrarea la activități anexe de turism rural. Aceasta are la bază o coordonare tradițională cu adoptarea unor decizii imitative limitate de proceduri simple. Obiectivele turistice sunt slab definite, forța de muncă nu este calificată, posibilitățile infuziei de capital sunt limitate etc., toate acestea trebuind a fi incluse în strategiile locale de dezvoltare a turismului rural din zonă. Gospodăriile de tip familial se încadrează foarte bine în sistemul de cooperare, specific turismului rural, conform unor strategii asociative locale, benefice.

Exploatația familială, într-o perioadă scurta de timp, se poate transforma într-o pensiune agroturistică (2-5 ani); aceasta fiind în funcție de mentalitățile de transpunere a obiectivelor strategice. Strategiile vor avea la bază resursele și modul de coordonare a acestora, completate cu laturile de infrastructură regională (modernizarea căilor de comunicație, existența posibilității introducerii unor mijloace utilitare în gospodărie etc.).

Unități de tip pseudo-industrial în agroturism, au o capacitate apreciabilă pentru dormit și masă, forța de muncă specializată atrăgând un număr mare de clienți. Posedă potențial agricol prin suprafețe de teren și sectoare zootehnice. Strategia acestor unități, ca și a celor de tip familial este dezvoltarea activităților turistice, acoperirea capacităților turistice, mai ales în sezon, atragerea clientelei potențiale etc., toate acestea printr-o bună organizare și îmbinare a activităților agricole și turistice. Actualele întreprinderi agricole de tip industrial, amplasate în zone cu vocație turistică, își pot reorienta activitatea și în agroturism, existând deja un potențial intern al întreprinderii.

În concluzie, strategiile dezvoltării agroturistice a gospodăriilor țărănești au la bază factorii intrinseci, cu referire la îmbunătățirea structurii dimensionale și de producție a gospodăriilor țărănești, alături de pluriactivitatea ce trebuie desfășurată în cadrul acestora. Aceste elemente se referă la implementarea orientărilor strategice a structurilor de producție agroturistice și eficiența lor. Pentru a înțelege și justifica necesitatea organizării agroturismului în zonele din România, trebuie menționat că gospodăriile mici și mijlocii, chiar cu o muncă foarte intensă, nu ating parametrii economici necesari pentru a rămâne viabile. Prin strategii agroturistice, pe lângă profitul realizabil cu investiții minime, această activitate din sfera turismului rural reprezintă una din căile prin care agricultura, în general și în mod special agricultura de deal și munte, care este mai săracă în alte resurse, se poate rentabiliza. Elementele metodologice cu referire la optimizarea producției, a indicatorilor energetici, riscul economic al întreprinzătorului agricol etc., constituie elemente de bază în fundamentarea strategiei de dezvoltare a gospodăriei agroturistice.

Dar, în prezent, prin studiile economice prospective pentru situații patrimonial-financiare a exploatațiilor agricole, se relevă necesitatea deblocării evoluției structurilor, mai ales de proprietate. Se pot face referiri, în special pentru accelerarea aplicativă a legislației ce privește fondul funciar; sprijinirea formelor favorizate ale concentrării proprietății și ale structurii ei moderne și la dimensiuni mai eficiente, prin stimularea arenei, a formării piețelor specifice pentru mijloacele de producție din agricultură; elaborarea și susținerea unor politici de formare a exploatațiilor agricole de stat și continuarea acestui proces pentru structurile monopoliste de producție din sfera adiacentă producției agricole și a producției intermediare; asigurarea unei corelări cu efect stimulativ a măsurilor de dezvoltare și stabilizare macroeconomică în favoarea consolidării proprietății în agricultură.

În acest context, elaborarea unei strategii viabile în dezvoltarea agroturismului din actuala etapă, la nivel zonal, are la bază cunoașterea potențialului de producție agricolă și evaluarea activităților tehnico-economice ale gospodăriei agricole familiale.

Însăși la nivelul gospodăriei țărănești având în vedere turismul rural trebuiesc cunoscute și anumite recomandări de natură ecologică ce pot fi încadrate în strategiile dezvoltării rurale și anume:

promovarea tehnologiilor de control și de prevenire a poluării;

limitarea folosirii pesticidelor;

îmbunătățirea depozitarii deșeurilor solide;

promovarea tehnologiilor curate pentru mediu;

promovarea programelor de igiena industrială;

reducerea poluării sonore.

Aceasta și pentru motivul că spațiul domestic rural are o amploare determinativă pentru întreaga activitate productivă a gospodăriei rurale, iar strategiile de dezvoltare trebuie să-i determine o infrastructură materială specifică, dar și eficientă.

6.5 Direcții de acțiune managerială în turism

6.5.1 Urgențe în anii tranziției, cu repercusiuni în activitățile de turism

Considerate urgențe în anii tranziției, se pot delimita următoarele ( Braan Florin, ș. a., 1997 ):

– restructurarea economică, politicile de ajustare structurală impuse de tranziția spre o economie de piață au bulversat, divizând economia regiunilor agricole cu referire mai ales la zonele de deal (o serie de activități au tendință spre declin sau chiar spre faliment). În situația în care structura actuală a ocupării forței de muncă se va perpetua, aceasta riscă să creeze o lipsă a perspectivei profesionale pentru generațiile tinere, ce dispun de o instruire superioară generațiilor în prezent ocupate. Ca atare, spațiul rural din punct de vedere al utilizării forței de muncă, spațiul rural poate deveni vulnerabil și riscă să fie antrenat în continuare într-un șomaj structural important, ce suprimă o serie de venituri salariale importante și să se transforme într-o zonă de sărăcie;

– stabilirea priorităților în ajustarea structurală a turismului;

– apariția Legii turismului, care să reglementeze întreaga activitate turistică;

– aplicarea riguroasă a legislației privind locația de gestiune și închirierea (insuficienta clarificare a obligațiilor locatarilor privind întreținerea și modernizarea bazei materiale, asigurarea protecției sociale pentru personalul preluat, modul de calcul al impozitului, funcțio-narea pe același activ a două contracte: de locație de gestiune și SRL etc.), ceea ce a dus la degradarea bazei materiale turistice și la creșterea nejustificată a veniturilor locatarilor într-o mare parte din contractele încheiate în perioadele anticipate;

elaborarea unui sistem informațional propriu privind turismul, care să permită accesul la informații corecte și operative asupra domeniului.

În continuare se pune problema implicării riscului în această integrare a turismului rural cu piața agroalimentară. Fermierii din cadrul pensiunilor agroturistice trebuie să considere riscurile asociate cu schimbările politice, sociale, economice, și ecologice inerente. Deoarece, viitorul este de multe ori imprevizibil și în activitățile de turism rural, nu se poate elimina fenomenul de risc. Eliminând riscul va fi eliminat și profitul potențial. Dar fermierul trebuie să-și asume în mod corect riscurile, fapt ce necesită o înțelegere a diverselor posibilități imprevizibile și a implicațiilor lor, în cadrul pieței agroturistice.

Ca principale tipuri de risc în turismul rural cu implicații în producția agroalimentară se pot enunța:

• Riscul de piață cu referire la variabilitatea și impracticabilitatea prețurilor produselor turistice. Fluctuațiile dintre cerere și ofertă generează variația prețurilor. Ne putem referi la amenajarea spațiilor destinate oaspeților (vizându- se mai ales gradul de confort), pregătirea și servirea mesei (respectându-se atât elementele de igienă cât și de respectare a tradițiilor locale culinare), condițiile de vânzare a produselor obținute în gospodărie (respectându-se condițiile de tehnică comercială) etc.;

• Riscul de producție care vizează mai ales elementele perturbatorii cu influență directă asupra factorilor agricoli de producție, înscriem în această categorie riscul climatic, (cu influență de scurtă durată), riscul tehnologic (metodele de producție pot fi învechite după ce au fost făcute importante investiții), riscul financiar (utilizarea sporită a împrumuturilor de capital face ca fermierul sau gospodarul ca șef al pensiunii agroturistice să fie vulnerabil la lipsa banilor lichizi (cash) pentru a-și plăti obligațiile).

• Riscul legal prin care legile și reglementările guvernamentale stabilesc facilități
în dezvoltarea turismului rural. Astfel Ordonanța Ministerului Turismului nr.
20/1995 clasifică pensiunile pe stele, iar Ordonanța Guvernului nr. 63/1997
stabilește înlesnirile acordate persoanelor fizice, asociațiilor familiale și societăților comerciale care au ca obiect de activitate asigurarea de servicii turistice în pensiuni. Schimbarea acestor reglementări generează incertitudini în activitatea de turism rural.

• Riscul uman cu referiri asupra managementului resurselor umane, a relațiilor cu oaspeții. Atitudini ce încep cu primirea și întreținerea comunicării, implicarea
oaspeților în activitățile gospodărești, propunerile de divertisment etc.,
reprezintă elemente ce trebuie avute în vedere pentru a nu fi deteriorate, întrucât
pot genera riscuri. Efectiv, în activitățile de turism rural, comunicarea cu gazdele și cu alți săteni reprezintă o componentă a însuși produsului turistic
rural.

• Riscul pierderilor cauzale, constituie o sursă tradițională de risc care se manifestă și în activitățile de turism rural. Este vorba de pierderile datorită incendiilor, furtună, grindină, inundații, fort etc., care pot apărea atât în activitatea agricolă de producție, cât și pentru mijloacele fixe existente gospodăriei agroturistice sau chiar pentru infrastructura zonei.

Desigur pot exista și alte forme de cunoaștere și clasificare ale riscului, ^considerate și în turismul rural frâne psihologice, cum sunt riscurile: climatic, medical, alimentar, de respectare a anumitor, norme și programe, de sezonalitate etc.

Din ansamblul problemeelor redate anterior, reies câteva aspecte cu privire la stadiul implementării reformei economice în turism. Astfel, se poate aprecia că reforma economică a fost demarată în domeniul turismului și acționat, în special în domeniul privatizării, cu rezultate bune, comparativ cu cele obținute în alte sectoare (de x.: turismul, ca utilizator intensiv de forță de muncă, nu a antrenat prin reformă creșterea șomajului). De asemenea, ritmul și profunzimea penetrării reformei economice în turism, considerate a fi numai parțial satisfăcătoare au fost influențate de disfuncționalitățile, deficiențele și lacunele expuse, din se poate care sintetiza: a) imperfecțiuni ale cadrului legislativ general; b) disfuncționalități și imperfecțiuni ale cadrului legislativ specific turismului; c) inexistența unei structuri internaționale, care să faciliteze desfășurarea procesului de reformă în turism; d) insuficienta pregătire psihică și informațională a întregului personal antrenat în realizarea reformei; e) insuficienta aderență a personalului din turism la reformă; f) insuficienta receptivitate a sectoarelor conexe la problemele turismului.

Multe zone turistice din România , dispunând de pese unicat, nu pot fi însă integrate în rețeaua de turism rural datorită lipsei căilor de acces, a telecomunicațiilor și chiar a curentului electric – ceea ce reprezintă un impediment pentru dezvoltarea turismului rural . Majoritatea gospodăriilor din zonele de deal și de munte, crescătoare de animale , au locuințe care nu au fost concepute în perspectiva dezvoltării agroturismului , de aceea este necesară modernizarea acestora pentru creșterea confortului și gradului de atractivitate turistică . Sunt necesare , de asemenea, acțiuni susținute pentru :

– Introducerea instalațiilor de apă și canalizare în locuințe și grajduri;

Amenajarea de bazine și platforme pentru colectarea gunoiului și asigurarea mijloacelor de transport și împrăștiere a acestuia pe terenurile agricole ;

– Introducerea mulsului mecanic , a unui set complet de mică mecanizare a lucrărilor din gospodărie ;

Îmbunătățirea compoziției floristice a fânețelor și pășunilor ;

– Ameliorarea producției animaliere;

– Amenajarea grupurilor sanitare în locuințe și creșterea gradului de educație sanitară și comportamentală a crescătorilor de animale;

– Instruirea țăranilor cu privire la normele generale de comportament turistic, precum și în privința variantelor de organizare pe care le pot adopta în funcție de specificul , capacitatea , resursele umane și fondul de timp alocate agroturismului etc.

6.5.2 Măsuri ce necesită accelerarea și finalizarea reformei în turism

Accelerarea și finalizarea reformei în turism necesită ( Ionescu, I., 2000, Bran Florina, 1998 ):

– implicarea mai activă a statului în sprijinirea și corelarea desfășurării acesteia, inclusiv privind celelalte sectoare economice implicate în activitățile turistice;

– reconsiderarea permanentă a strategiei de dezvoltare a turismului, în corelare cu noul cadru instituțional creat și cu evoluția reformei pe plan economic și social; elaborarea și promovarea unor orientări strategice structurale, în concordanță cu etapele acesteia;

– reorganizarea sistemului de pregătire managerială, profesională a personalului din turism;

– înființarea, în subordine Ministerului Turismului, a Agenției Naționale de Promovare Turistică și a Centrului Informațional și de Rezervare pentru Turism.

Ca organ executiv al politicii statului în domeniul turismului, Ministerul Turismului va contribui în mod esențial la accelerarea procesului de reformă, prin asigurarea cadrului legislativ specific (Legea turismului) și îmbunătățirea strategiei în domeniul turismului.

6.5.3 Privatizarea și efectele în activitatea turistică

Componenta principală a procesului de reformă o reprezintă privatizarea, urmând a se acționa, în continuare, în următoarele direcții:

– vânzarea de acțiuni aferente capitalului social către persoane fizice sau juridice ce rămân străine, inclusiv prin aplicarea metodei MEBO;

– organizarea de licitații pentru vânzarea de active;

– constituirea de societăți mixte, prin atragerea de capital străin și autohton;

– corectarea permanentă a unor defecțiuni apărute în aplicarea formelor de privatizare realizate până în prezent, în special privind locația de gestiune;

crearea unui sistem de facilități financiar-bancare și fiscale, pentru stimularea privatizării.

Însăși obiectivul fundamental al tuturor întreprinzătorilor, inclusiv al celor care își investesc capitalul în turism, îl constituie profitul, în funcție de poziția pe care o dețin (sau pe care o țintesc) pe piață, acest obiectiv se poate prezenta sub următoarele forme:

obținerea unui profit oarecare, important fiind ca acesta să înregistreze valori pozitive (altfel firma fiind amenințată de faliment);

obținerea unui profit normal, adică a unui-profit care să reflecte nivelul mediu al eficienței;

maximizarea profitului, lucru râvnit nu numai de firmele foarte puternice, ci de orice întreprinzător care adoptă un comportament rațional.

Pentru a atinge oricare din aceste niveluri ale profitului, firmele pot adopta cel puțin trei orientări manageriale

6.5.4 Revizuirea si completarea cadrului legislativ

Revizuirea și completarea cadrului legislativ, au în vedere următoarele:

– promovarea spre aprobare a Legii turismului;

– promovarea de urgență a Legii privind asigurările sociale pentru sănătate, care să prevadă includerea în sistemul asigurărilor sociale pentru sănătate și a tratamentului balnear realizat în stațiuni; avizarea Proiectului Legii să se facă și de către Ministerul Turismului;

– corelarea strategiei de privatizare cu prevederile Legii privind reparațiile, pentru bunurile preluate în mod abuziv;

– elaborarea unor propuneri de reglementări în vederea accelerării ritmului de atribui-re a titlurilor de proprietate asupra terenurilor cu funcție turistică;

– modificarea și completarea Legii Privatizării societăților comerciale (Legea 58/1991) și a Normelor de aplicare a acesteia, în sensul: a) prevederii posibilității vânzării de acțiuni (și cumpărării) și pentru unele active în cadrul societății comerciale și nu numai pe ansamblul societății; b) stabilirea cu caracter de urgență a modalității transformării certificatelor de proprietate în acțiuni și acordarea unor facilități (reducerea cu 5% a prețului ofertei acțiunilor) în cazul cumpărării acestora de către salariații societăților comerciale din domeniul turismului, privind acordarea de credite de către Fondul Proprietății de Stat persoanelor juridice cu capital privat românesc, pentru cumpărarea de acțiuni ale societăților comerciale; d) în cazul cumpărării de active în turism de către salariați, acestea să se vândă fără limitarea la 30% din capitalul societății, prin folosirea certificatelor de proprietate;

– garantarea prin lege a dreptului de proprietar (fără indiviziune și prin despăgubiri) asupra investițiilor realizate prin asociere;

– reglementarea posibilității utilizării unei cote din profitul brut pentru majorarea capitalului social;

– clarificarea raporturilor Ministerului cu Fondurile Proprietății Private si Fondurile Proprietății de Stat, în vederea creării posibilității de utilizare a sumelor rezultate, în principal pentru dezvoltarea și stimularea acestui sector;

– modificarea actelor normative referitoare la credite, în vederea stimulării sectorului de turism: a) pentru dezvoltare și modernizare, dobânda să nu fie mai mare de 10%, iar rambursarea creditului să fie posibilă într-o perioadă mai lungă; b) apropierea dobânzilor (diferența 3-5%) practicată de bancă pentru creditele acordate și cele pentru disponibilitățile agenților economici; c) creditele pentru dezvoltare (investiții) să fie garantate prin intervenția respectivă și eșalonate pe fazele de execuție; d) să se acorde credite de către bancă, cu dobândă redusă (maximum 10%), în cazul în care o societate comerciala, prin Consiliul de administrație și Adunarea generală a acționarilor, solicită cumpărarea societății de către salariați;

– modificarea actualei legislații referitoare la impozitul de profit, în sensul: a) scutirii totale de impozit pentru profitul folosit pentru dezvoltare (lunar și nu anual); b) pentru dezvoltare să se folosească 50% din profitul brut și ce rămâne să se impoziteze.

6.5.5 Măsuri necesare în sectoare conexe din turism

Având în vedere interferențele activității turistice cu o serie de activități economice, sociale, culturale este necesară cooperarea Ministerului Turismului cu celelalte ministere și anume cu:

– Ministerul Industriei, pentru asigurarea dotării industriei hoteliere, a bazei tehnico-materiale a turismului;

– Ministerul Transporturilor, pentru stabilirea priorităților de investiții în sectorul transporturilor rutiere, feroviare, aeriene etc., a modernizării și completării parcului de mijloace de transport și a unor facilități tarifare pentru anumite forme de turism;

– Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, pentru stabilirea principalelor obiective de investiții de importanță națională, care să contribuie la dezvoltarea activității turistice;

– Ministerul Sănătății, pentru promovarea legii privind asigurările sociale pentru sănătate și buna desfășurare a turismului balnear;

– Ministerul Afacerilor Externe, pentru acordarea unor facilități în obținerea vizelor turistice;

– Direcția Generală a Vămilor, pentru modernizarea punctelor de frontieră și a controlului vamal;

– Ministerul Culturii și Comisia Naționala a Monumentelor și Siturilor Istorice, pentru stabilirea patrimoniului cultural, ce poate fi inclus în programele turistice și a colaborărilor în explorarea acestuia și a educației turistice a populației;

– Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, pentru elaborarea unui program privind folosirea naturii în scopuri recreative și stabilirea unor măsuri comune pentru reconstrucția ecologică și amenajarea peisagistică în zone de interes turistic și educația ecologică a populației.

6.6 Rețele de promovare și distribuție, organizate în turismul rural (agroturism) cu specificare în țările U.E.

În distribuția și vânzarea produselor turistice din spațiul rural, plus rețelele integrate în lanțuri. Pot fi delimitate rețelele profesionale – teritorial-bancare – de consumatori.

De notat tendința marilor rețele de informare turistică informatizate, care includ amplasamente turistice în “meu”, pentru a le repartiza după categoriile ce corespund logicii lor de gestiune a informațiilor, fără a face referire la clasamentele și mărcile specifice lanțurilor “etichetate”; produsele marcate astfel riscă să piardă din importanță, iar această pierdere poate fi contrară rigorii și calității informațiilor necesare consumatorilor.

6.6.1.Aspecte ale globalizării industriei turistice

Presiunea pe care le exercită globalizarea asupra economiilor și a vieții oamenilor de pe glob se resimt cu tot mai multă intensitate în ultimul deceniu al secolului care abia s-a încheiat .În ciuda unei creșteri economice relativ constante , a maximizării profiturilor marilor companii , creșterea șomajului , polarizarea socială , violența , corupția , sunt aspecte care produc importante dereglementări la nivel mondial și determină o stare de nesiguranță și neîncredere fată de viitor.

Noile performanțe tehnice , extinderea mijloacelor informaționale , mișcarea rapidă a fondurilor investițional vor determina o evoluție socio-economică diferențiată . Astfel , țările dezvoltate își vor păstra pozițiile în ierarhia de litoral , deltaice, iar multe activități turistice pot conduce la distrugerea treptată a lor .

Dezvoltarea structurilor de cazare , alimentație agrement , trebuie să aibă în vedere capacitatea de suport a mediului și supraexploatarea resurselor de apă , sol , vegetație pot determina apariția unor forme de poluare.

Un flux ridicat de vizitatori poate conduce la transformări ale unor tradiții populare sau religioase care își pierd esența spirituală , devenind elemente de spectacol. Schimburile de informații dintre turiști și gazde poate conduce la alterarea unui mod de viață tradițional .

Există situații când apar conflicte de interese între populația locală și întreprinzătorii exteriori , când sunt scoase suprafețe de teren din circuitul agricol , sau când costul vieții devine mai ridicat . Atât avantajele cât și dezavantajele expansiunii în spațiul rural a activităților turistice sunt tot atâtea provocări care pot determina înscrierea turismului rural românesc în cel european și internațional.

6.6.2 Tour-operatori (TO)

Noțiunea de turoperator se bazează în mod esențial pe noțiunea economică de producător de voiaje preplătite sau pachete turistice.

Produsele gen “turism rural” nu sunt ușor de identificat, însă acestea se pot identifica prin:

– locuințele din mediul rural: de notat că predomină cazarea la locuitor (fundamentală în turismul rural), ce reține din ce în mai mult interesul TO european;

– coșul activităților tematice de loisir, ce constituie “nucleul” programelor și care reprezintă un element de atracție decizional;

– elementele de animație sau de compunere a programelor: manifestări cu caracter de eveniment (TOUREN SERVICES), vizite la ferme (IRISH FEERIES) etc.;

– circuitele culturale: IMMOREVE, IRISH FEERIES, P&O.

Anumite țări se găsesc într-un stadiu mai avansat față de altele prin multitudinea de produse turistice propuse.

Totuși, cea mai mare parte a TO se axează pe produsele gen “turism verde” sau agroturism (de o calitate evidentă) limitând, astfel, prin clasificările făcute, numărul de produse.

TO se interesează și de produsele forfetare turistice, ținând cont de toate componentele cererii: locuințe-servicii-loisir-animație. Ei caută produse ce corespund unor anumite norme de calitate, certificate și care fac parte dintr-un sistem de rezervare informatizată.

O altă activitate importantă a TO este aceea de a facilita comunicarea între turiști și localnici.

Pentru TO, punctul de vedere al consumatorilor e foarte important și implicit, luat în considerare în măsura în care este posibil acest lucru. Prețul de vânzare trebuie sa fie identic, fie că se adresează direct producătorului sau unui intermediar, comisio-nul fiind inclus în prețul furnizat; prin prestațiile TO sau ale agențiilor de voiaj, el trebuie să acopere cheltuielile de promovare și rezervare informatizată și să aducă plus-valoarea (VA).

Perspectivele de dezvoltare de programări de produse turistice rurale de către TO sunt condiționate de:

– calitatea produselor;

– volumul ofertei;

– unicitatea partenerului comercial;

– marja comercială necesară acoperirii cheltuielilor de comercializare și obținerii unei plus-valori pentru toți partenerii din circuit.

6.6.3 Agențiile de voiaj

După datele furnizate de diferite piețe, turiștii sunt din ce în ce mai mult atrași de agențiile de voiaj.

În spațiul comunitar agențiile de distribuție sunt încă în majoritate mici întreprinderi independente: 58% din agențiile din Franța, 75% în Italia, 87% în Portugalia. Totuși, din cauza procesului de integrare europeană și a concurenței internaționale, agențiile de distribuție se grupează în cadrul rețelelor.

Raportându-se agențiilor independente, rețelele sunt mai bine dotate pentru practicarea prețurilor competitive și oferirea, în puncte diferite ale Europei, a aceluiași evantai de prestații turistice.

În ceea ce privește rețelele, se constată:

– majoritatea marilor TO, chiar în actuala etapă sunt dotați cu o rețea de filiale de distribuție;

– existența rețelelor integrate independente;

– există grupuri voluntare de agenții și puncte de vânzare independente, necesare pentru ameliorarea capacității lor de negociere cu TO și pentru a fi într-o poziție competitivă echilibrată cu rețele integrate.

Se poate preciza faptul că, adeziunea agențiilor la aceste rețele, implică existența unei cifre de afaceri minime.

Referitor la produsele turistice ce sunt cerute de clienți, în spațiul rural se cunoaște că un european din patru își petrece vacanța la țară.

6.6.4 Agențiile imobiliare

Acestea sunt în general, principalele prestatoare în ceea ce privește vânzarea locuințelor din imobilele sezoniere turistice: evoluțiile lor sunt în curs de reglementare (fie naționale, fie comunitare).

6.6.5 Rețelele bancare

Rețelele bancare au devenit parte integrantă în procesul de distribuire organizată a produselor turistice. Pentru a avea succes în activitatea de vânzare a voiajelor, băncile caută să-și diversifice serviciile, pentru a atrage clientele și a o fideliza.

În actuala etapă, în numeroase țări din U.E., rețelele bancare au devenit o forță de vânzare structurată (x.: Belgia, Franța, Țările de Jos). De exemplu până în iunie 1991, “Creditul Agricol” era parte integrantă din rețeaua de distribuție a produselor turistice rurale prin agențiile sale de voiaj “VOYAGES CONSEIL”, ce dispuneau de puncte de vânzare localizate în cadrul sucursalelor băncilor agricole. Fiecare sucursală “Credit Agricole” are autonomie comercială, toate acordu-rile negociindu-se între sucursale (80% din acestea asigurând distribuția produselor turistice acceptate). Politica promovată de VOYAGES CONSEIL consistă în a găsi noi rețele de comercializare în regiunile unde activitatea de distribuție s-a oprit sau nu a existat niciodată.

Exemple: peste “grandes surfaces”

“autocaristes”

“agences de voyages”.

Rețelele bancare olandeze, în număr de trei sunt foarte implicate în vânzarea voiajelor; ele reprezintă 67% din numărul total de puncte de vânzare, ce însumează 2432 dintr-un total general de 4066.

De aici concluzia că, o forță de vânzare structurată și organizată, o reprezintă băncile care în activitățile de turism rural nu au decât un rol de revânzător.

6.6.6. Rețelele poștale

Se înscriu în mod egal în investigațiile de diversificare a serviciilor. În actuala etapă există două strategii experimentale în cadrul țărilor U.E. cu privire la distribuția produselor turistice rurale prin rețelele poștale, și anume:

– operațiuni experimentale de vânzare a produselor forfetare turistice în cadrul birourilor poștale (x. Germania);

– acțiuni experimentale în cadrul agențiilor poștale, devenite centre de informare turistică în absența unor sindicate de inițiativă (x. Franța);

– politica de distribuție e în plină schimbare în Țările de Jos, care au debutat în 1990 cu un proiect de instalare a punctelor de vânzare a produselor turistice în cadrul birourilor poștale.

6.6.7 Marile magazine

În scopul diversificării serviciilor cerute de clienți, din ce în ce mai mult, marile magazine sunt dotate cu puncte de vânzare a voiajelor și sejururilor.

6.6.8 Cluburi

Cluburile sunt ele însăși în căutarea diversificării serviciilor, fie pentru a răspunde nevoilor membrilor lor, fie pentru a spori caracterul lor atractiv și astfel să atragă noi membri. În consecință, importanța rolului lor potențial, în promovarea turismului rural, a crescut de-a lungul timpului.

În prezent cluburile de automobiliști publică ghiduri specializate pentru camping.

Prin programele sectoriale U.E. se ajută indirect la difuzarea produselor turistice rurale.

A grupa, a valorifica, a difuza informația turistică franceză, constituie obiectivele esențiale ale programului de turism rural. Traducerea într-o limbă de mare circulație de exemplu engleză, se pune accent pe cunoașterea standardelor europene; totodată datele statistice, permit schimbul liber de informații între profesioniștii din turism. Studiile de piață au permis identificarea precisă a nevoilor turiștilor europeni în materie de informații legate de alegerea destinației, a locuinței sau a unei activități de loisir.

Astfel, diversitatea cererilor în turismul rural european va fi evaluat și tratat în cadrul programului ULYSSE, care se angajează să le răspundă cu “inteligență și înțelegere”, grație sistemu-lui său expert.

Însăși punerea în funcțiune a acestor programe are la bază căutarea unui parteneriat activ cu marile lanțuri franceze de locuințe turistice, ce posedă o marcă cunoscută, pentru a intra în serverul de date fiabile în materie de cazare turistică în mediul rural.

6.6.9 Vânzare directă: rețele particulare

Rețele tip teletel. Pentru a studia acest tip de vânzare directă, trebuie să ne reamintim că telematica se definește ca fiind accesul direct printr-un echipament terminal, traversând una sau mai multe rețele de telecomunicații, spre mai multe servere.

În Europa, exceptând Franța nu există o rețea structurată tip TELETEL, (Germania, Sania, Marea Britanie dispun numai de un anuar electronic = lista de abonați).

– pentru locuințele din mediul rural:

– Gîtes ruraux de France;

– Logis de France;

– Oficiul pentru terenurile de camping;

– pentru activități de loisir:

– Centre d'information Montane & Sentiers;

– pentru servicii de rezervări:

– serviciile de “Reservation Loisirs Accueil”;

– pentru informarea turistică:

– oficiile de turism și sindicatele de inițiativă;

– stațiunile “verzi” pentru vacanțe.

Această activitate a început în Belgia și în Franța cu puțin timp în urmă la Voyages Loisir, filiala Belgique Loisir și a France Loisir, societate cu profil de vânzare prin corespondență de cărți și discuri.

În prezent vânzarea prin corespondență în domeniul produselor forfetare se dezvoltă din ce în ce mai mult în Europa, mai ales în Germania, Franța și Marea Britanie.

Sistemul de ajutor social, destinat vacanțierilor, poate favoriza promovarea locuințelor turistice și a activităților de turism în mediul rural. Astfel, în Franța, numeroși prestatori de servicii turistice acceptă plata prestațiilor în cecuri.

Cererile pentru vacanțieri au două obiective:

1) incitarea salariaților să se menajeze tot timpul anului, ca prin dimensionarea veniturilor să poată a avea o vacanță reușită;

2) incitarea, prin avantaje fiscale, a angajaților pentru a participa la finanțarea vacanțelor din salariile lor.

În sectorul privat, întreprinderile sunt libere să cumpere perioade de vacanțe și să le revândă salariaților, cu o reducere de 20% până la 80%, după caz. Creditele necesare cumpărării cecurilor de vacanță sunt deductibile din taxele ce se impun salariaților. Totodată prestatorii de turism rural pot încheia un contracte și beneficiindu-se de unele avantaje.

Cecurile de vacanță sunt un mijloc de plată (ca și voucherele), utilizate de un număr mare de turiști. Lărgirea acestui sistem, pe ansamblul spațiului comunitar este în curs de a fi analizată și în acest spirit, vor putea fi create EUROCHEQUES VACANCES.

6.6.10 Rețelele teritoriale de turism

În cadrul procesului de descentralizare și al transferului de competență, structurile teritoriale la nivel regional, provincial sau departamental și comunal intervin, fiecare la nivelul său, în promovarea și vânzarea produselor turistice rurale.

Multitudinea de “Public Tourism Organizations” (POT) e activă pentru:

– difuzarea de informații turistice;

– editarea documentelor;

– montarea operațiilor de promovare și comercializare a produselor turistice.

Totodată, trebuie ținut seama că independența administrativă nu coincide întotdeauna cu entitățile turistice, ceea ce conduce la regrupări intercomunale, pentru constituirea coerențelor spațiale turistice.

Colectivitățile existente în spațiul rural sunt de cele mai multe ori, de dimensiuni mici, și nu dispun decât de o capacitate financiara redusă. Pentru acest motiv sunt obligate să caute parteneri pentru finanțarea echipamentelor, promovarea și comercializarea produselor; în prezent însăși, piețele turistice sunt lărgite, colectivitățile rurale trebuind să se integreze unei imagini de marcă spațială lărgită.

Cooperarea între 6 țări din U.E. (Germania, Belgia, Franța, Marea Britanie, Luxemburg, Țările de Jos), plecând de la structurile teritoriale turistice la nivel provincial sau departamental s-a realizat conform “cartei de cooperare turistică nord-vest europeană “ Această implementare privind dezvoltarea turismului în nord-vestul Europei, introducerea unor structuri teritoriale turistice la nivel provincial sau departamental (Verkehrs Vebande în Germania etc.) pentru care a fost semnată o cartă de cooperare turistică, toate acestea în scopul previziunii sporirii fluxurilor turistice.

Provinciile și departamentele care au aderat la cartă se angajează să:

1) realizeze un inventar anual al caracteristicilor turistice de pe teritoriul lor;

2) stabilească o cartogramă turistică evolutivă a N-E Europei (densitate demografică, amenajări turistice stabile sau în curs de stabilire, artere de comunicații);

3) stabilească acorduri de promovare reciprocă;

4) privească produsele turistice transfrontieră sau interdepartamentale;

5) dezvolte cercetarea, pregătirea profesională continuă, animația, promovarea și comercializarea telematică, sistemul de rezervări etc.

Capitolul VII

MARKETINGUL STRATEGIC ÎN AGROTURISM

7.1 Strategii de marketing în turismul rural

7.1.1 Promovarea în comercializarea turismului rural

În activitatea de marketing agroturistic, promovarea reprezintă unul din cele 4 elemente cheie ale mixului de marketing al unei firme, alături de produs, preț și distribuție.

Și pentru promovarea produsului agroturistic este necesară cunoașterea scopului acestuia, concretizat prin:

– informarea consumatorilor despre avantajele produsului;

– conștientizarea consumatorilor despre anumite produse și servicii;

stimularea cererii;

– estimarea cererii;

– furnizarea de stimulente pentru cumpărarea de anumite produse (servicii);

– reamintirea consumatorilor de existența produsului (serviciului).

În cadrul mixului promoțional, firmele utilizează o gamă largă de tehnici promoționale, dintre care: publicitatea, marketingul direct, relațiile publice, vânzarea personală și promovarea vânzărilor.

În majoritatea țărilor U.E. este frecventă utilizarea mijloacelor tradiționale de promova-re, cum sunt:

– toate suporturile de vânzare (ghid, broșură, pliant, catalog);

– obiecte publicitare;

– prezența la saloanele de turism;

– mailingul;

utilizarea mas mediei (TV, publicații, radio, etc.).

Dar toate aceste direcții de promovabilitate în marketingul agroturistic sunt completate de programe turistice, care sunt incluse perioadele în care se desfășoară acțiunea, traseul, obiectivele turistice de vizitat în ordine cronologică etc.

Rețelele de promovare sunt de asemenea utilizate prin următoarele forme:

– bancare (Germania, Belgia, Franța, Olanda);

– teritoriale (Germania, Belgia, Franța);

– cluburi (Germania, Olanda).

Se poate sintetiza că, în majoritatea țărilor din U.E., comercializarea produsului turistic variază în funcție de organisme:

1) Comercializarea internă cu referire la:

– centrale de rezervare internațională (Franța);

– centrale de rezervare națională (Sania, Franța, Irlanda, Portugalia);

– centrale de rezervare regională (anumite landuri germane, Belgia, Franța, Sania, Italia);

– centrale de rezervare departamentale/locale (Franța, Grecia);

– vânzare directă (toate țările U.E.).

2) Comercializarea externă:

– turoperatorii de voiaj (Germania, Belgia, Danemarca, Franța, Marea Britanie);

– structuri turistice teritoriale (Germania, Belgia, Danemarca, Franța, Marea Britanie);

– primării, comitete de întreprindere (Franța, Italia).

7.1.2 Cooperarea Europeană în domeniul turismului rural

În afara relațiilor competitive, un anumit număr de lanțuri de locuințe ale locuitorilor satelor sunt din ce în ce mai angajate în acțiuni de cooperare europeană cu caracter bilateral sau multilateral la nivel interregional, transnațional, în scopul profitului reciproc al fiecărui partener, prin acțiuni comune de promovare sau de scoatere pe piață.

Două inițiative pot fi semnalate mai pregnant:

1) prima privește agroturismul în spațiul comunitar (în special primirea turiștilor în cadrul fermelor). Un grup al Organizației profesioniștilor din agricultură a Comunității (COPA-COGECA), numit EURAGRITOUR, reunește periodic rețele ale sindicatelor naționale ale agricultorilor și ale asociațiilor camerelor agricole pentru a trata probleme specifice, sociale și fiscale. Acestea sunt impuse de dezvoltarea activității turistice în cadrul exploatațiilor agricole, pentru o apropriere la nivel global comunitar în scopul diversificării activității în domeniul turismului rural. De notat că EURAGRITOUR a elaborat și publicat un document de prezentare a rețelei sale în cadrul Anului european al turismului (1990);

2) pentru cazarea turiștilor la locuitorii satelor, s-au creat începând din 1990, “Federația europeană de primire a turiștilor la locuitorii satelor sau ferme”, numite “Federation Eurogites” sau mai pe scurt, EUROGITES, la inițiativa EUROTER și prin mobilizarea “Federation Nationale des Gites de France”.

Cele două inițiative au scos în evidență preocupările organizatorice ale lanțurilor de primire. Prin cooperarea lor activă, se urmărește consolidarea imaginii de marcă a primirii turiștilor la locuitorii satelor si poziționarea produselor pe piața turistică europeană, totul contribuind pozitiv la dezvoltarea turismului rural.

De notat, de altfel, că această convergență a obiectivelor între EURAGRI-TOUR (sector agricol în spațiul U.E.) și Federation des EUROGITES (cazarea turiștilor la săteni și în ferme în spațiul U.E.), ar trebui să faciliteze cooperarea între cele două grupuri; formele de activitate complementare a celor două organizații le-ar putea face partenere posibile.

7.1.3 Programe de cooperare europeană în turismul rural

Dezvoltarea turismului rural, mai ales în zonele defavorizate, pot avea ca principale rezultate atenuarea unor dezechilibre existente încă în spațiul rural românesc și șansa de rentabili-zare a fermei familiale din aceste zone defavorizate din România (desigur se mai pot enumera și alte consecințe). Întrucât veniturile numai din agricultură obținute de către micii producători agricoli sunt nesatisfăcătoare pentru propriile gospodarii din aceste zone, dezvoltarea agroturismului constituie o soluție complementară posibil de adoptat, permițându-se, la nivel local, completarea veniturilor din gospodăria agricolă rurală, iar la nivel regional o diversificare a potențialului economic.

Dar, constituirea sau modernizarea capacităților, pentru dezvoltarea turismu-lui în spațiul rural, presupun alocarea de investiții sub diferite forme accesibile de alocare a creditelor. Un rol important revine politicilor de cooperare, orientate spre promovarea dezvoltării economice și crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale. Programul SAPARD pentru România demonstrează viabilitatea reală a investițiilor în concordanța cu potențialul zonelor rurale. Acest program prevede acțiuni și resurse de finanțare pentru dezvoltarea spațiului rural în România. Pentru fiecare din cele 15 acțiuni incluse în program, pot fi concretizate în proiecte locale, individuale există elemente cu influență directă și indirectă în promovarea agroturismului. SAPARD și într-o mică măsură din bugetul național (16,05%), fondurile private dețin în acest total o pondere foarte mică, de 34,83%. În același program pentru anumite acțiuni, cum sunt investițiile în exploatațiile agricole, managementul resurselor umane din ferma agricolă, dezvoltarea și diversificarea activităților economice și dezvoltarea silviculturii, sursa de finanțare ce trebuie asigurată din fondurile private care este cca de 50%. Totodată, fondurile private nu sunt solicitate în acțiunile de ansamblu ale dezvoltării rurale, cum sunt: infrastructura rurală, reglementarea evidenței funciare, protejarea mediului natural, constitui-rea grupurilor de producători și pregătirea profesională etc. Pot fi nominalizate, mai ales, proiectele individuale pentru practicarea agroturismului, ce se pot încadra ca variante: pensiunea agroturistică cu activitate similară, servicii complete și alte activități turistice; ferma agroturistică, cu servicii limitate la cazare și mic dejun.

În acest fel, se poate deduce că, în actuala etapă, pentru integrarea turismului în zonele rurale din România este necesară crearea și/sau modernizarea tuturor condițiilor pentru a răspunde unei oferte agroturistice competitive. Or, transpunerea în practică a acestora, trebuie să se regăsească în conținutul politicilor de dezvoltare rurală, aliniate la noile tendințe pentru U.E. Se urmărește cunoașterea actualelor condiții și realizări în spațiul rural românesc, elemente care pot fundamenta strategii privind conceperea, orientarea și integrarea României în structurile europene, prin politicile de dezvoltare și protejare a turismului rural. Este necesar, însă, a se ține seama de restructurarea sistemului politic și socio-economic din România după revoluția din 1989, elemente ce a generat o serie de procese și fenomene, care au avut un puternic impact asupra spațiului rural. În prezent sunt semnalate dezechilibre specifice, care împiedică desfășurarea activităților din mediul rural, implicit practicarea unei agriculturi necompetitive.

În actualele condiții din țara noastră, un rol important revine infrastructurii, care este necesar a fi ameliorată, aceasta contribuind substanțial la îmbunătățirea desfășurării activităților din spațiul rural. Pentru buna desfășurare a acestor activități este necesară asigurarea condițiilor de cazare, cu referire la gradul de confort al locuințelor, posibilitatea accesului în aceste zone, aprovizionarea cu apa potabilă, ameliorarea calității mediului și diminuarea surselor de poluare etc. Prin sursele de finanțare a programului SAPARD se va contribui la modernizarea infrastructurii cu fonduri comunitare în proporție de 75%, iar bugetul național cu 25%. Sunt considerate ca principale obiective construirea și modernizarea de căi de comunicație, amenajarea de bazine hidrografice, execuția și extinderea rețelelor de apă, canalizare și gaze. Regiunea Nord-Est a țării, deși oferă cel mai ridicat potențial turistic, are cea mai scăzută pondere a rețelei de comunicații din România.

Resursele funciare, mai ales pentru sectorul privat al agriculturii, constituie elementul de bază în dezvoltarea rurală, dar și un fundament al consolidării gospodăriei agroturistice. Fenomenul de parcelare a terenurilor agricole, existent în actuala etapă, impune o serie de măsuri, cu referire la aplicarea de lucrări de îmbunătățiri funciare, atragerea investițiilor private, consolidarea exploatațiilor rurale prin sistematizarea teritoriului etc., toate acestea trebuind a fi corelate și cu alte măsuri, care contribuie la dezvoltarea rurală. Finanțările pentru îmbunătățiri funciare și reparcelare, alocă 58,3% din fondurile comunitare SAPARD la această acțiune.

Pentru potențialul resurselor umane din mediul rural se pune problema cunoașterii structurii pe vârste a populației rurale în etapa de tranziție. Aceasta se referă la stabilitatea populației și gradul de îmbătrânire foarte accentuat în unele regiuni, fenomen legat de nivelul de trai, mai ales în zonele defavorizate, care sunt frecvent identificate ca arii turistice (de exemplu regiunea Nord-Est). Este necesar a se crea condiții pentru obținerea de venituri suplimentare, cel puțin egale cu veniturile medii la nivel național. Aceasta se poate realiza adoptându-se strategii adecvate, în scopul consolidării gospodăriilor și exploatațiilor familiale, orientate spre suplimentarea de activități aferente turismului rural; se pot crea astfel posibilități ca aceste microunități sătești să se transforme în pensiuni agroturistice. Numărul total de numai 500 de astfel de unități agroturistice pe țară (la nivelul anului 2000) este considerat mult sub nivelul potențial estimat, chiar dacă se manifestă o dinamică în creștere. Din totalul de finanțări pentru programul SAPARD, 37,3% vor fi suportate din surse comunitare și 50% din fonduri private; în cazul constituirii grupurilor de producători, 75% vor fi suportate din fondurile comunitare, prin care se urmărește atât înființarea și facilitarea funcționării administrative a grupurilor de producători, alături de parteneriate și cooperări în dezvoltarea turismului rural, mai ales cu țările UE.

Elementele ce se pot sintetiza, având în vedere programele de cooperare europeană, au aplicații pentru laturile de activitate din spațiul rural românesc, cu referire, mai ales, la fundamentarea strategiilor de implementare a turismului rural, putându-se sugera soluții și pentru interesele din sfera de activitate a țărilor membre U.E. Se pot delimita ca principale forme:

a) implicații de ordin politic, cu referire la politicile naționale de dezvoltare a zonelor rurale, corelate cu interesele țărilor membre U.E. (politica de investiții în zonele rurale, politica funciară, de sistematizare teritorială, de modernizare a infrastructurii locale, de parteneriate și cooperări etc.);

b) implicații de ordin social, cu referire la oprirea migrării populației rurale, a creșterii veniturilor și implicit, a nivelului de trai, a creării de noi locuri de muncă în zonele rurale, a posibilităților de efectuare a concediilor (vacanțelor) în zonele rurale, pentru colectivitățile de locuitori din România cu venituri modeste din mediul urban, atenuarea sezonalității în folosi-rea forței de muncă din zonele rurale, relații de prietenie și schimb de opinii cu diferiți turiști străini, veniți să petreacă timpul liber în România etc.;

c) implicațiile de ordin economic, cu referire la dezvoltarea și rentabilizarea activităților din zonele rurale, situație în care se poate încadra: dezvoltarea ramurilor agricole, cât și a celor neagricole, pentru care turismul rural reprezintă o activitate locală foarte importantă; un indice foarte ridicat în folosirea capacităților de locuit în zonele rurale; o eficientizare, atât pentru investițiile deja existente, cât și în proiectarea acestora; o productivitate a muncii sporită; valorificarea superioară a produselor agricole și agroalimentare prin prelucrare și desfacere chiar în zona de producție, care poate constitui o zonă cu vocație turistică etc.;

d) implicații de ordin ecologic, în care formele de turism rural asigură introducerea și menținerea în circuitul public de valori europene ale patrimoniului românesc natural-peisagistic, ce sunt protective de resurse, păstrătoare de diversitate, sănătoase, umane etc., toate acestea demonstrând posibilitatea creșterii calității vieții și a menținerii echilibrelor biologice.

7.2 Strategii naționale și europene în turismul rural (agroturism)

7.2.1 Orientări europene și românești în turismul rural (agroturism)

Folosirea resurselor naturale în scopuri turistice, constituie o cale de dezvoltare a unor zone, țări sau regiuni. Ceea ce caracterizează resursele, în general și resursele turistice în special, este raritatea. Conceptul de raritate semnifică o limitare relativă a ofertei, dintr-o resursă, comparativ cu cantitatea cerută.

Raportată la resursele turistice, raritatea unor obiective contribuie la crește-rea numărului de vizitatori către acestea. Crearea condițiilor de menținere sau dezvoltare a cererii către anumite destinații este condiționată de asigurarea calității ofertei turistice, în special a calității serviciilor.

Între formele de turism, care contribuie la dezvoltarea în profil teritorial, turismul rural oferă gama cea mai diversificată de posibilități.

În țara noastră, practicarea turismului rural cunoaște o dezvoltare de aproximativ trei decenii, dacă luăm în considerare și perioada comunistă, când interdicția de cazare a străinilor la particulari a redus simțitor această activitate ( Glăvan, P., 2000 ).

În anul 1996 capacitatea de cazare turistică în funcțiune, la nivel de țară a fost de 53.639 mii locuri-zile, fermele agroturistice deținând 0,14% din capacitatea totală la nivel de țară, procent care ne oferă o imagine asupra dimensiunii turismului rural, comparativ cu fenomenul turistic, în general.

“Carta europeană a amenajării teritoriului” (Strasbourg, 1984), ca și programul EUROTER al C.E.E. (1992), subliniază importanța turismului rural, ca instrument și mijloc de “dezvoltare rurală durabilă”.

De asemenea, aderarea României la structurile europene implică coordonarea politicii sale referitoare la amenajarea teritoriului, cu prevederile aferente acestui domeniu, conținute în documentele instituțiilor europene. În ultimii ani, toate instituțiile și organismele de pe continent s-au pronunțat în favoarea dezvoltării turismului, în special a turismului rural.

Raportul Parlamentului European pentru protecția teritoriului și a dezvoltării agroturismului, arată interesul crescut al parlamentelor europene în acest domeniu.

Comisia Europeană a înființat acțiunea “Viitorul lumii rurale”, ca și reforma fondurilor structurale și influența acestora asupra dezvoltării turismului rural, ceea ce denotă importanța pe care o atribuie comisia acestui sector economic.

Există inițiative europene și la nivelul mișcărilor europene: EUROTER, ECOVAST, EUROMOND, EUROGITES (Federația Europeană pentru primirea turiștilor la gazde rurale, la ferme). Aceasta din urmă reunește 14 organizații naționale, printre care și ANTREC România – din 1994 și totalizează circa 90 mii de locuri de cazare în mediul rural.

În concepția U.E., turismul rural determină stabilirea unor legături între demografie și politica spațială, fiind definit prin:

– legături politice (de la declinul lumii, la ruralitate);

– legături economice (diversificarea activităților în spațiul rural);

– legături umane (o mai bună cunoaștere între orășeni și săteni).

U. E. consideră turismul ca sector strategic, datorită posibilităților de dezvoltare economică pe care le oferă și totodată, ca o componentă a strategiei de consolidare a pieței.

La începutul anului 1992, Comisia Europeană a inițiat o serie de proiecte (48), sub titlul generic Euroturism – Cultură si Ruralitate, proiecte ce au fost finanțate de Comisia Europeană și statele direct interesate. La acestea participa 22 de state, printre care și România.

Dintre aceste proiecte, 118 au teme legate de turismul rural, iar din cele 12 domenii de cooperare, 7 se referă expres sau au legătură cu turismul rural, cu referire la: managementul resurselor turistice; baza de date transnaționale pentru turismul rural, zone naturale sau construite protejate; itinerarii culturale, istorice, folclorice; publicații (atlase, reviste, ghiduri etc.); cercetare și dezvoltare integrată a turismului rural; turism ecologic pentru tineret (agricultură, mediu, turism).

Programul PHARE – în faza a doua – prevedea pentru România suma de 900 mii ECU, destinată turismului rural. Fondurile au fost organizate pe trei forme de folosință, care se referă la:

– abordarea turismului rural din punct de vedere al dezvoltării economice globale;

– dezvoltarea economică locală;

– agricultura, probleme de marketing în domeniul respectiv.

În acest program s-au avut în vedere 14 sate din 8 județe (Maramureș, Harghita, Brașov, Alba, Clu, Suceava, Mureș și Sibiu) și se prevedea să fie susținute financiar și prin contribuția profesioniștilor din domeniu, prin următoarele acțiuni:

– îmbunătățirea infrastructurii rurale, a căilor de acces și a drumurilor, asigurarea alimentării cu apă curentă a satelor respective, obținerea de mijloace pentru evacuarea și depozitarea ecologică a gunoaielor, semnalizarea satelor turistice, precum și catalogul unităților de turism rural omologate;

– participarea ANTREC și a agențiilor din turismul rural la expoziții și burse internaționale de turism.

Fondurile PHARE pentru turismul rural au fost îndreptate și spre ANTREC, Asociația Țăranilor de la Dorna, Asociația Turismului Montan, Compania Română de Turism Montan.

În anul 1996 Ministerul Turismului a elaborat “Strategia de Dezvoltare a Turismului Rural”, unde s-au avut în vedere probleme legate de:

– stabilirea zonelor și a localităților prioritare pentru dezvoltarea turismului rural;

– dezvoltarea produsului turistic;

– formarea prestatorilor de servicii turistice și a turoperatorilor pentru turismul rural;

– promovarea turismului rural;

– protecția mediului, a consumatorului și a prestatorului.

În anul 1997 Ministerul Turismului a elaborat “Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu și lung”. În cadrul acestei strategii se arată că în plan internațional turismul în actuala etapă este considerat unul dintre cele mai dinamice sectoare economice, cea mai vastă industrie și cel mai important generator de locuri de muncă.

Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu și lung își propune ca obiective de dezvoltare prioritară îmbunătățirea și consolidarea produsului turistic în zonele care sunt cele mai cunoscute turiștilor români și străini și unde există în general, facilități turistice și de infrastructură.

Dintre activitățile principale ale proiectelor, se pot enumera:

– identificarea nevoilor în domeniul vizat;

– identificarea și standardizarea unor noi profile de ocupații;

– crearea unui SITE Internet;

– dezvoltarea de materiale pentru formarea profesională;

– diseminarea materialelor.

Proiectele răspund nevoilor locale în domeniul formării profesionale și integrării femeilor pe piața forței de muncă și prezintă o importanță deosebită mai ales pentru anumite regiuni cu un număr mare de șomeri, în majoritate femei.

7.2.2 Strategii de dezvoltare a turismului rural (agroturism)

La nivel european, primele sate turistice au apărut încă din anii 1954, fiind considerate forma cea mai originală de turism din a doua jumătate a secolului. Anii ’70 marchează extinderea treptată a turismului rural în toate țările europene, facilitată de câțiva factori dinamizatori, cum sunt:

– corelarea urbanizare-industrializare;

– crearea infrastructurii necesare;

– creșterea veniturilor;

– prelungirea perioadelor de concediu.

Pe de altă parte, dezvoltarea sa a fost privită de țările europene ca o soluție eficientă de stopare a fenomenului de depopulare a satelor, de dezvoltare a zonelor defavorizate economic, dar care dispun de un patrimoniu (mai ales peisagistic) atrăgător, care trebuie protejat.

Chiar dacă modalitățile de practicare a turismului rural și implicit a agroturismului sunt diferite de la o țară la alta, la nivel european obiectivele strategice urmărite de factorii implicați, pot fi sintetizate astfel ( Ttacu, A. P., ș. a., 1999, Mitrache, Șt., 1997 ):

– conservarea, crearea și diversificarea locurilor de muncă;

– conservarea clădirilor și a habitatului tradițional;

– susținerea comunității;

– susținerea rețelei de transport;

– susținerea agriculturii și a exploatării forestiere;

– ameliorarea calității vieții pentru populația rurală;

– crearea de noi funcțiuni pentru grupurile defavorizate.

Studiile de piață arată că piața vacanțelor la țară corespunde și clienților bogați și instruiți, dar care tind să cheltuiască sume peste medie care cer calitate. În consecință, dacă nivelurile venitului și al pregătirii continuă să crească în țările OCDE, piața turismului rural ar trebui de asemenea să crească.

În definirea strategiilor, se acordă o atenție particulară următoarelor două aspecte:

1) Pentru planificarea strategică pe termen lung, teritorial la nivelul de regiuni și localități rurale este necesar să elaboreze anumite planuri strategice pentru turism. Aceste planuri evaluează auturile și neajunsurile în materie de turism și înzestrare a mediului. După ce s-au examinat posibilitățile pieței, planul pe termen lung examinează cel mai bun mod de dezvoltare și administrare a regiunilor, comunităților și ecosistemelor date. Sunt delimitate cerințele de infrastructură, dezvoltarea noilor întreprinderi, pregătirea pentru activitățile de turism și tehnicile de comercializare. Măsurarea eficienței strategiilor se face în funcție de costurile de elaborare și de aplicare a strategiei, de succesul comercial, de eficiența conservării mediului și a comunității locale și de conservarea, crearea și diversificarea locurilor de muncă.

2) La nivel tactic, aplicarea planurilor strategice cere, însă, o cunoaștere precisă a problemelor și a sistemelor de gestionare a fluxurilor de vizitatori, explicarea patrimoniului, a mijloacelor de încurajare a noilor profesioniști în turism, a sistemelor de transport publice rurale etc. Acestea reprezentând numai câteva dintre problemele cu care se confruntă firmele din turism.

Se poate conchide că elaborarea strategiilor de dezvoltare a turismului rural are la bază patru elemente:

– clienții care caută cu mult discernământ locuri mai bine administrate pentru petrecerea timpului liber;

– turismul rural este diferit de turismul în stațiune, întrucât presupune un mediu fizic și uman deosebit, pe care se bazează vacanțele la țară;

– pentru că turismul rural cuprinde un mare număr de mici întreprinderi noi și neexperimentate, este necesară o strategie specială în planificarea activităților. Dezvoltarea inițială a acestui nou sector, cere adesea subvenții publice, pentru aceasta este nevoie de un plan strategic fundamentat;

– activitatea de elaborare a strategiilor evoluează de la simpla planificare a amenajării teritoriului și a infra-structurii, spre o structură suplă și orientată a întreprinderii.

Totodată, turismul durabil are la bază un sistem de planificare pe termen lung, care are în vedere relația comunitate-vizitatori-industria turismului. Se preconizează existența unui turism care să permită conservarea valorilor intrinseci ale mediului rural, dinamizând viața economică și asigurând rentabilitatea pe termen lung a industriei turistice, asigurându-se astfel deplasarea vizitatorilor dintr-o regiune în alta sau dintr-o țară în alta.

De aici, concluzia că strategia de dezvoltare rurală durabilă trebuie să respecte însăși ruralitate regiunii, întrucât:

– nu toate regiunile consimt să se dezvolte pe această cale sau chiar nu se pretează acestei activități;

– există limite de dezvoltare într-o zonă dată;

– practica poate adopta tehnici adecvate de management al fluxurilor de vizitatori, pentru a împiedica distrugerea echilibrului ecologic al comunității.

7.2.3 Sistemul familie-exploatație agricolă , fundament al dezvoltării economice viabile a zonelor rurale

Analizat ca un concept , sistemul familie-exploatație reprezintă unitatea rurală constituită din trei subsisteme , strâns legate între ele, aflate în interacțiune reciprocă , respectiv :

Exploatatul agricol și familia – punct central , de referință , furnizoare de forță de muncă pentru exploatație și consumatoare de resurse financiare și de hrană ;

Exploatația agricolă și activitățile de creștere a animalelor și de cultivare a plantelor;

Componenta extra-agricolă (mediul socio-cultural, politic, instituțional).

Fig .7.1- Corelația exploatație-familie în sistemul agricol de producție

Diversificarea activității agricole și rurale în vederea creșterii gradului de ocupare a forței de muncă;

Promovarea unei politici agricole mai suple și mai simplu de înțeles , care să fixeze clar ce decizii trebuie luate în comun și ce decizii rămân în competența Statelor Membre Uniunii Europene

„Agricultura durabilă , mijloc de asigurare a securității alimentare , permite satisfacerea integrală a nevoilor alimentare pentru întreaga populație , cantitativ și calitativ ;conservarea mediului natural ;valorificarea și utilizarea economică a tuturor resurselor agricole care se bazează pe formarea structurilor agricole viabile; stimulează creșterea competitivității agricole și crearea unui surplus economic ;contribuie la realizarea echilibrului economic general și la creșterea calității vieții ”.(Letiția Zahiu, Management agricol, 1991)

Potențialul turistic este o parte integrantă a mediului :se practică intens acolo unde sunt întrunite condiții favorabile sau se diminuează și dispare treptat în zonele unde componente ale mediului înconjurător , ca de exemplu peisajul, aerul sau apa, se degradează. (Florina Bran , Ecoturism ,2000).

Tabelul 7.2

INDICATORI AI TURISMULUI DURABIL ÎN ZONELE MONTANE

După Csosz, I., 1996 .

În viziunea Federației Naturii și a Parcurilor Naționale Europene (F.N.N.P.E), turismul global constă în „dezvoltarea tuturor formelor de turism și a activităților turistice , care să respecte mediul ambiant , integritatea social-economică și a resurselor , bunăstarea materială și culturală pentru viitor”.

Dezvoltarea durabilă se poate realiza prin managementul tuturor resurselor , urmărind satisfacerea nevoilor economice , sociale și estetice și protejând integritatea culturală , procesele ecologice esențiale, diversitatea biologică și sistemele de suport ale vieții.

Dezvoltarea durabilă este un concept complex , multidimensional , iar turismul , deși este o componentă a acestuia , reflectă însăși diversitatea , „vânzând ”mediul fizic și uman prin „produsele” specifice (Ion Ionescu, 2000).

Astfel turismul determină o creștere a volumului valutar , ceea ce permite modernizarea altor sectoare, contribuie la crearea de noi locuri de muncă și la creșterea veniturilor lucrătorilor din turism , mai ales a femeilor și tinerilor.

Turismul determină creșterea cererii de produse agricole , a industriei construcțiilor , transporturilor și a produselor artizanale și încetinește fenomenul de depopulare a unor regiuni , întinerind piramida demografică . Turismul vinde resursele disponibile ca parte a produsului său și împarte anumite resurse cu alți utilizatori , incluzând și rezidenți locali.

Ca activitate care trebuie să creeze profit , turismul trebuie , totodată ,să se desfășoare în limitele parametrilor ecologici și în respectul tradițiilor și obiceiurilor de viață ale populației locale , valorificând superior peisajul natural, monumentele istorice, arhitectura, împrejurimile. Orice dezvoltare durabilă în plan turistic va implica o abordare managerială integratoare- ecologică și economică.

Turismul grăbește schimbările sociale care se produc ca urmare a evoluției economice și a lărgirii cadrului de comunicare. De asemenea, turismul personalizează, menține prezentă și contribuie la dezvoltarea culturii, la crearea de noi întreprinderi industriale și comerciale, ca și a unor noi tipuri de profesiuni.

Pentru asigurarea cadrului general al dezvoltării durabile în turism , statul trebuie să asigure (Ion Ionescu, 2000):

garanții împotriva naționalizării;

repatrierea capitalului investit , a profitului și dobânzii ;

garanții la împrumuturi;

elaborarea unei politici de piață și de promovare a regiunii;

simplificarea formalităților la frontieră ;

inițierea unor politici în domeniul transporturilor;

dezvoltarea legislației necesare atragerii investitorilor.

Proiectele de dezvoltare vor fi evaluate în funcție de măsura în care asigură:

ocuparea deplină a personalului ;

prelungirea sezonului turistic;

valorificarea potențialului local, prin atragerea turiștilor autohtoni și străini ;

creșterea profiturilor , a gradului de ocupare a populației , îmbunătățirea infrastructurii locale și conservarea peisajelor;

un potențial de piață ridicat.

În elaborarea unei strategii dinamice și eficiente vizând evoluția turismului românesc, având în vedere potențialul turistic deosebit de valoros disponibil, este necesară delimitarea și eliminarea factorilor de poluare (poluarea aerului, a apei, solului, poluarea vegetației și faunei, poluarea sonoră, estetică, a obiectivelor cultural-istorice)care îi afectează dezvoltarea , conducând chiar la involuția acestuia.

În acest context transformarea gospodăriilor țărănești în ferme comerciale trebuie privită ca rezultanta unui proces complex, de interacțiune a unor factori de natură istorică , politică , economică, juridică, socială. Acești factori prezintă efecte diferite în timp și spațiu asupra activității exploatațiilor , cărora le imprimă o serie de particularități. Caracterul comercial al exploatației este determinat ,în principal , de natura activității desfășurate – pentru autoconsum sau pentru piață-, iar căile de consolidare sunt legate de o serie de aspecte care vizează metodele de capitalizare și orientare tehnico-economică, formarea managerială a șefilor de exploatații , precum și de organizarea metodelor de promovare a agroturismului și desfacerii produselor obținute.

Tabelul 7.3

Exploatațiile agricole familiale comerciale își desfășoară activitatea în condiții concrete legate de o anumită suprafață de teren, structură a culturilor , categorie de animale, resurse de forță de muncă și capital , dotare tehnică, precum și de amplasarea față de centrele urbane. Opțiunea pentru anumite ramuri și activități , posibil de dezvoltat în condițiile zonale existente, proporționarea și îmbinarea lor armonioasă , trebuie să asigure maximizarea profitului exploatației și integrarea acesteia în ansamblul economiei zonei.

În mod sintetic se poate arăta necesitatea creării unui turism rural durabil care presupune conceperea și derularea acestuia ținând cont de anumite condiții impuse de însăși evoluția societății contemporane ( Tacu, A. P., ș. a., 1999 ):

1) realizarea unui turism planificat , în parteneriat cu toți factorii interesați , cu aplicarea unei monitorizări atente . în momentul de față nu exista o strategie de dezvoltare a turismului rural , care să fie coroborată cu procesul de modernizare a satelor, de restructurare a agriculturii românești . Activitățile turistice s-au dezvoltat tot în acele spații rurale care dețin mai ,multe resurse , utilități publice , forță de muncă cu mai multe surse de venit .

Încă nu au fost create proiecte de dezvoltare a activităților neagricole în zone rurale defavorizate, mai ales unde au fost închise exploatări de resurse energetice și miniere , sau unde terenurile agricole au randament scăzut ; în plus nu se face o analiză atentă a modului cum se face dezvoltarea turismului rural în zone deja cunoscute , pentru a vedea modul de proliferare a reședințelor secundare , a respectării specificului local , a gradului de practicare a turismului rural în afara condițiilor de reglementare legală (la negru).

Proiectele de dezvoltare regională și locală vor trebui să aibă și acceptul locuitorilor, iar o parte dintre veniturile obținute din turism ar trebui să se întoarcă către comunitatea locală pentru modernizarea serviciilor publice și a infrastructurii.

2) identificarea atentă calitativă și cantitativă a resurselor turistice existente în spațiul rural (a peisajelor naturale, monumentelor istorice și de arhitectură , practicarea unor sporturi ,accesibilitate,)element care va demonstra posibilitățile de dezvoltare a turismului rural, nivelul acestuia , și posibilitățile de amenajare , cu evitarea supraexploatării; toate aceste componente exprimă de fapt gradul de atractivitate turistică și determină stabilirea numărului de turiști care pot vizita regiunea sau localitatea rurală.

3) gradul redus de informare și de cunoaștere al proprietarilor agricoli care arată că , în general , aceștia au o percepție greșită asupra posibilităților de a derula și alte activități .

În general , lumea rurală este mult mai reticentă față de ceea ce înseamnă nou în activitatea lor și astfel nu percepe în mod real posibilitățile de a obține noi venituri . Prin urmare , turismul rural, de multe ori, se derulează aleatoriu și este mult influențat de obținerea unor succese imediate și deseori localnicii sunt împotriva unui flux turistic constant este privit prin prisma degradărilor naturale ți a unor influențe sociale și culturale nedorite;

4) numărul redus al formelor de pregătire a proprietarilor agricoli privați în derularea unor activități neagricole. Nivelul de școlarizare în mediul rural are multe aspecte negative , atât la nivelul școlii generale , profesionale și liceale ; în zonele cu un potențial turistic deosebit ar trebui organizate clase speciale de turism , de învățare a unor meșteșuguri , artizanat.

De asemenea , posibilitățile de autopregătire sunt reduse deoarece bibliotecile rurale sunt slab dotate și lipsesc formele de pregătire pe termen scurt (școli de vară ) cu durata de 2-3 săptămâni . În acest context , practicarea unor activități neagricole depinde nu doar de pregătirea profesională a gazdei , dar și de conjunctura socio-economică care sprijină procesul de formare profesională permanentă;

5)influențe negative asupra mediului natural și socio-cultural , care se datorează suprasolicitării unor spații rurale deosebite și care apar atunci când nu se respectă capacitățile de încărcare a mediului . În acest sens nu trebuie uitat că turismul rural se desfășoară în special în medii naturale deosebite, cele mai multe cu un echilibru ecologic fragil; cele mai sensibile sunt spațiile montane.

7.3 Turismul și dezvoltarea regională

7.3.1 Aspecte generale privind rolul turismului în

dezvoltarea economică regională

Frecvent, se apreciază că turismul se poate manifesta ca un multiplicator al dezvoltării economice, efect ce poate fi evidențiat, cel puțin teoretic, cu ajutorul unor indicatori, ce reflectă impactul favorabil în turism asupra activității economice a unei regiuni sau țări, pe parcursul unei perioade. Aceasta întrucât orice investiție are un efect multiplicator asupra activității din ramurile cu care ea intră în contact. Datorită dificultăților de calcul al efectului economic și încrederii scăzute în rezultate, adesea în turism se fac doar evaluări cantitative, sub forma fluxurilor monetare, exprimate în mărime absolută, fără a prezenta corelații cu contribuția altor ramuri.

Cuantificarea impactului turismului rural asupra dezvoltării economice, prin coeficientul multiplicator, există rezerve și condiții de aplicare. Asupra dezvoltării economice se pot semnala și o serie de influențe pozitive ( Taacu, A. P., ș. a., 1999 ):

• turismul internațional de primire poate avea, atunci când el este “administrat” de firme locale, influențe favorabile asupra încasărilor, asupra veniturilor brute, pentru unele zone. Dar pentru cuprinderea corectă a efectului real al turismului este necesar să se cuantifice exact toate cheltuielile, cât și toate veniturile legate de activitatea turistică și în final, să se stabilească rezultatul net al activității economice;

• la încasările din activitatea turistică participă și exportul intern de mărfuri. El este constituit din acele vânzări de mărfuri și servicii din producția internă sau din import, către persoanele care plătesc contravaloarea lor în valută sau în moneda națională, obținută din schimb valutar. El contribuie la încasări înregistrate în sfera turismului, prin particularitățile sale, dintre care menționăm:

– produsele și serviciile se consumă la locul de producție sau în interiorul țării exportatoare de turism;

– cererea de mărfuri este foarte eterogenă, iar realizarea exportului intern de mărfuri este supusă atât normelor de comerț exterior, cât și celor de comerț interior. El poate să aibă un aport economic prin: diversificarea și activizarea producției tradiționale de mărfuri, sporirea veniturilor în soldul balanței turistice, creșterea nivelului calitativ al serviciilor turistice, mai buna cunoaștere a cererii externe de bunuri materiale și servicii, experimentarea lansării pe piață a unor produse pentru promovarea exporturilor. Exportul intern de mărfuri se poate face cu costuri de transport, manipulare, reclamă, de certificare a calității, comisioane etc. mai reduse. Totodată, prin această formă de comercializare, încasarea contravalorii mărfurilor și serviciilor se face mai rapid;

• turismul este într-o anumită măsură, un factor de progres, prin relevarea cerințelor de formare profesională;

• sub aspect cultural, se stimulează comunicarea, cu deosebire în rândul tineretului.

Dar se poate menționa că rolul turismului nu trebuie măsurat numai prin aportul de venituri (încasări) brute ci, în special, prin veniturile nete pe care le aduce. Și aceasta deoarece amenajările turistice (pentru prestarea de servicii la nivel calitativ european sau mondial), prestarea anumitor servicii turistice, practicarea anumitor forme de turism, în zonele sau țările slab dezvoltate economic, în general (și industrial, în special), impun importuri însemnate de bunuri și echipamente specifice din alte zone sau țări. În aceste condiții, ieșirile de fonduri de investiții din regiunea sau țara considerată, de valută chiar, pot depăși intrările, astfel încât, aportul net de venituri (de devize) poate deveni negativ. Situația are loc, cu atât mai mult, cu cât turiștii sunt mai exigenți și dacă firmele de turism mai doresc revenirea lor.

Turismul rural poate fi un stimulator al dezvoltării numai în măsura în care dinamica “multiplicatorului” evoluează în interiorul regiunii, al zonei de primire a turiștilor. În situația în care agricultura zonală este adesea, slabă, industria locală este aproape inexistentă, anumite ramuri ale construcțiilor sunt deficitare și există coordonări defectuoase ale programelor de dezvoltare economică locală etc., toate acestea pot să conducă la o producție regională nesemnificativă de bunuri.

6

5 6

2 3

1

4

Figura 7.2

Acestea constituie argumente care generează elaborarea unor planuri de marketing în sfera activităților turismului rural (agroturismului), specifice comunităților locale (fig.7.2)

Referitor la amenajarea turistică a teritoriului, în situația dezvoltării rapide interesului pentru anumite zone turistice acestea, poate să conducă alături de creșterea exagerată a prețului terenurilor, și implicit la scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri fertile, la apariția unor costuri de acces foarte ridicate la aceste zone, cât și crearea unor dezechilibre între diverse zone, chiar învecinate.

În ceea ce privește locurile de muncă, doar un număr mic de persoane profită, în realitate, de ele. Neajunsuri majore apar din ocuparea, adesea doar sezonieră, a personalului și slaba utilizare a timpului lor de muncă, din calificarea medie sau chiar scăzută, pentru multe activități. Oferta sezonieră de locuri de muncă poate provoca migrații însemnate de persoane și dezechilibre regionale în asigurarea resurselor de muncă.

Pot să apară și efecte socio-culturale nedorite, determinate de faptul că populația unor zone nu este pregătită pentru primirea turiștilor, existând manifestări ale unor moduri de comportament străine zonei. Un contact masiv și brutal între turiștii bogați și populația locală săracă, poate provoca culturalizare, pervertirea oamenilor și a artelor, dorința nepotrivită de a imita modele străine, prostituție și delicvență.

Cuprinderea exactă a implicațiilor promovării turismului rural în dezvolta-rea regională impune, precizarea unor elemente conceptuale și de metodă în acest domeniu. De exemplu, despre ce activitate de turism vorbim? Vorbim despre “consum de turism” (servicii turistice) sau despre “prestări de servicii în turism”? Cine beneficiază de oferta de turism: consumatorii de turism, prestatorii de servicii turistice sau ambele categorii și atunci, în ce măsură fiecare?

7.3.2 Impactul socio-economic al turismului rural asupra comunităților locale

De-a lungul ultimelor decenii majoritatea țărilor europene au arătat prin experiența acumulată eficiența dezvoltării formelor de turism alternativ(neconvențional): agroturismul ,turismul la pensiune, turismul verde. Aceasta implică un parteneriat activ între întreprinzătorii locali și administrațiile publice locale.

Analizat la nivelul rolului său multifuncțional se poate afirma că impactul său asupra mediului rural este conferit de următoarele aspecte particulare ( Rujanschi, V., ș. a., 2002 ):

activitățile turistice sunt desfășurate în mediul rural autentic;

beneficiază de elemente constructive și spațiale specifice precum: mici ateliere, întreprinderi , spații de deservire , contact direct cu natura, moșteniri culturale originale, societăți și atitudini tradiționale;

activitățile socio-economice se derulează la o scară mai redusă ;

existența unui mod de viață cu adevărat tradițional;

posibilități de dezvoltare și gestionare atentă , controlate pe termen lung;

o mare varietate de acțiuni turistice conforme cu gradul de complexitate a spațiului rural. Cercetările întreprinse asupra impactului și rolului turismului rural au demonstrat faptul că poate sprijinii în mod real și concret dezvoltarea economică și culturală a zonelor rurale . Acțiunea se poate manifesta pe multiple planuri:

valorificarea superioară a resurselor existente în teritoriu ;

perfecționarea structurilor sociale cu reducerea nivelului de sărăcie din gospodăriile țărănești ;

stimularea dezvoltării economice , prin punerea în valoare a materiilor prime agricole , în folosul turiștilor;

revigorarea unor vechi meșteșuguri , obiceiuri și manifestări folclorice.

Turismul rural poate avea un impact pozitiv numai în măsura în care produsele turistice realizate sunt privite prin prisma existenței lor pe termen lung , având drept scop câștiguri durabile .În acest context , această formă de turism poate fi punctul de plecare pentru realizarea unor investiții , mici întreprinderi, noi locuri de muncă , dar fără a permite apariția unor dezechilibre datorate unor creșteri economice necontrolate.

Dar fluxul intens de turiști poate conduce la degradarea calității frumuseților naturale iar moștenirea culturală poate fi serios prejudiciată de influența unor elemente culturale străine.

Tabelul 7.4

Prelucrat după Rujanschi, V., ș. a., 2002, Șchiopu, D., 1997 )

Notă :

Categoria A descrie diferite tipuri de impact asupra mediului

Categoria B descrie modificările parametrilor calitativi ai elementelor de mediu

Categoria C conține informații legate de acțiuni de protecție a mediului

Categoria D include informații despre condițiile climatice , resursele biologice.

Turismul rural trebuie conceput ca un factor de echilibru între comunitățile gazdă, cu oamenii și obiceiurile lor , ofertanții de vacanțe și industria turistică. Practic , impactul pozitiv al acestei forme de turism va depinde de modul de organizare , amenajare a satelor turistice și de varietatea , calitatea serviciilor turistice ce pot fi oferite.

Satele turistice reprezintă așezări rurale pitorești , situate aproape de natură , într-un mediu nepoluat , păstrătoare de bogate și vechi tradiții și un bogat trecut istoric

Dincolo de funcțiile politico-administrative , sociale, economice, culturale, multe sate, cu deosebire cele din aria montană , colinară , pot deveni adevărate gazde pentru primirea turiștilor , pe tot parcursul anului. Comparativ cu alte state europene, România se detașează prin existența mai multor tipuri de sate individualizate prin poziția geografică, accesibilitate, resurse , obiceiuri , ocupații ,manifestări artistice.

Impactul produs de turismul rural asupra spațiului rural se poate cuantifica prin analiza eficienței economice, pe raportul dintre efort și efect . Dar expresia cea mai reală este dată de rentabilitate , care reprezintă un surplus monetar, respectiv soldul dintre încasările și cheltuielile totale. Aceasta poate fi exprimată prin valoarea profitului net obținut , care susține reînnoirea și creșterea produselor turistice oferite.

Din cele prezentate , contribuția turismului rural la viața socio-economică a oricăror localități rurale (chiar sat) se poate realiza prin:

realizarea unei strategii de dezvoltare pe termen lung, în strânsa corelație cu alte strategii sectoriale : agricultura, infrastructura, protecția mediului;

aplicarea mai rapidă a principiilor de dezvoltare durabilă a turismului prin reducerea caracterului de masă;

posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri și locuri de muncă și care înseamnă creșterea economică în plan regional , local;

susținerea mai activă a activităților tradiționale și în mod special a artizanatului și dezvoltarea unui comerț specific, în beneficiul turiștilor și al populației locale ;

creșterea resurselor de venit a populației rurale , rezultat al unei mai bune valorificări a produselor agroalimentare ecologice și a resurselor turistice prezente;

îmbunătățirea calității vieții și păstrarea identității culturale.

7.3.3 Cercetarea impactului turismului rural (de primire)

asupra dezvoltării economice regionale

Într-o cercetare privind impactul turismului în dezvoltarea economică apare necesitatea, mai mult practică decât teoretică, de a se delimita în spațiul regional “Ce reprezintă o prestație turistică?”, “Unde începe și unde se termină (profesional și spațial) prestațiile turistice în zonă?”. Răspunsul la asemenea întrebări permite cuprinderea mai exactă a impactului zonal al consumului turistic, pe localități și momente unde el se manifestă și în acest sens, am reaminti faptul că turismul poate fi privit: atât de pe poziția consumatorului de turism (ca activități în afara localității de domiciliu, pentru destindere, recreere, afaceri …), care vede în el o sumă de satisfacții, cât și de pe poziția ofertantului de servicii turistice, care poate să vadă în turism altceva: un efort pentru furnizarea unui pachet de servicii și bunuri de consum turistic, ce pot fi combinate în moduri și proporții diferite, prin care se urmărește obținerea de venituri.

Ca o premisă necesară a obținerii veniturilor din agroturism o constituie politica de preț. Se pune în discuție necesitatea menținerii prețurilor și tarifelor de vânzare a serviciilor turistice la nivel accesibil turiștilor cu venituri medii (segment de consumatori ai produsului turistic identificat ) reținându-se la practicarea unei niveluri ridicate a prețurilor (care nu se justifică în prima fază de lansare pe piață a ofertei agroturistice , necorelate cu dotarea materială și calitatea serviciilor turistice oferite în spațiul rural ). Datorită elasticității scăzute a cererii turistice fată de preț , această politică trebuie combinată cu politica de produs și mai ales , cu cea de promovare . Produsul turistic are un caracter dual (poate fi folosit atât iarna cât și vara ), ceea ce explică lipsa unei sezonalității pronunțate , cererea turistică putând fi relativ constantă pe parcursul anului. Dar prin specificul activității turistice nu pot avea loc , fluctuații ale prețurilor în funcție de momentul consumului , aspect favorabil în elaborarea unei strategii de succes , privind prețurile și implicit veniturile ce se pot obține.

Dar actuala etapă de dezvoltare agroturistică impune o amenajare turistică a teritoriului ,întrucât conținutul ofertei de turism trebuie să constituie o modalitate de prezentare, în care accentul să fie pus pe aspectele ce interesează pe turist și anume:

– unicitatea resurselor și monumentalitatea elementelor naturale;

– puritatea și eficacitatea factorilor naturali;

– autenticitatea și specificitatea creațiilor artistice, folclorice etc.

Considerată o altă problemă de investigare a impactului turismului rural (agroturismului) se referă la precizarea mai clară a locului și momentului “unde începe și unde se termină prestația turistică”. Aceasta deoarece, în cercetare, se pot evidenția societăți comerciale, gospodarii agroturistice, organizații și persoane care sunt legate direct și în mod evident, de turism, iar altele doar în mod indirect. De aici rezultă și necesitatea înregistrării distincte a investițiilor pentru turism, a încasărilor din turism, a persoanelor care beneficiază de locuri de muncă și venituri din presta-ții turistice. Legat de acestea, în cercetarea efectelor economice ale turismului, se pot delimita trei tipuri de vânzări și respectiv, de încasări pentru bunuri și servicii și anume:

1) vânzări directe către turiști;

2) vânzări către firme, organizații sau persoane care operează în turism;

3) vânzări către persoane, care depind de turism în mod indirect sau parțial de turism.

Sub aspect metodologic, cercetarea impactului turismului rural (agroturismului) asupra dezvoltării regionale, se poate derula în două faze și anume:

– înregistrarea cifrei de afaceri, a persoanelor ocupate cu prestațiile turistice, a veniturilor și investițiilor legate direct de oferta de servicii turistice;

– într-o a doua fază, se impune a fi cercetate în ce măsură diferitele forme ale cererii de servicii cu caracter general turistic sunt cu caracter pur turistic.

Investigațiile privind oferta de prestații turistice, pot fi structurate în trei părți:

a) înregistrarea, mai întâi, a tuturor formelor de turism, care pot fi considerate 100% ca prestații pur turistice;

b) Inventarierea în continuare a activității celorlalte ramuri, care au o parte din activitatea lor legată ferm de turism și cât este aceasta.

În ceea ce privește persoanele ocupate în fiecare domeniu de activitate și localitate cu prestații pentru turiști, ele trebuie înregistrate atât ca număr, cât și ca volum de activitate (număr de ore săptămânal, lunar, anual) desfășurat pentru turism.

Pentru înregistrarea veniturilor sub formă de salarii, profituri, dobânzi, se poate apela la evidențele contabile ale firmelor de turism și a celorlalți prestatori de turism. Se pot face aprecieri și pe baza unor coeficienți, reprezentând partea de venituri ce provin din activitatea de prestări servicii turistice.

c) în al treilea rând, se impune culegerea de informații privind importanța turismului pentru bănci, societățile de asigurare, firme de comerț, pentru societățile de poștă și telecomunicații, pentru cabinetele medicale și spitale, cât și pentru organele de administrație locală (mai exact, ar trebui determinate veniturile din aceste operații).

Rezultatele unei cercetări privind impactul turismului asupra dezvoltării regionale pot și trebuie prezentate, atât pe ramuri de activitate economică, cât și pe localități.

– Zonarea resurselor agroturistice, o necesitate la nivel național și regional.

Este recunoscut că teritoriul României are o proporționalitate privind relieful aferent zonelor de câmpie, deal și munte. Aceasta poate fi considerată o potențială bază pentru dezvoltarea economică dar și pentru implementarea diferitelor forme de turism care pentru țara noastră putem spune că au devenit tradiționale.

Redată ca o formă a strategiei de dezvoltare agroturistică, o delimitare teritorială a resurselor agroturistice, are în vedere nivelul calitativ al produselor cu vocație agroturistică care reprezintă un element esențial într-o zonare agroturistică*).

LA SUBSOLUL PAGINII

În literatura de specialitate există diferite opinii privind adoptarea interpretativă a noțiunilor de zonare și regionare. În conceția IECIT ( 1977, p.2-3 ), noțiunea de zonă ( turistică ) este independentă de repartiția latitudinală a componentelor bio-pedo-climatice sau a proceselor și fenomenelor geografice. Prezenta lucrare consideră oportună utilizarea termenului de zonare agroturistică, fundamentat prin adâncirea caracteristicilor ramurii turistice la nivelul teritorial-geografic rural. Termenul de regionare implică și luarea în considerare a limitelor teritorial-administrative inadecvate delimitărilor de favorabilitate în agroturism.

Delimitările ariilor teritoriale agroturistice, în funcție de obiectivele prioritatre aflate în perimetrul ei pot fi atât complexe la nivel macroteritorial ( de exemplu la nivelul unei zone, subzone,centru, localitate si punct turistic ), dar și specializate ( la nivelul satului și gospodăriei agroturistice ). Delimitarea zonei agroturistice urmărește în principal elemente de structură a zonării producției agricole, alături de energia de relief teritorială ca element geografic.

Un asemenea studiu privind zonarea agroturistică, inexistent în literatura română de specialitate, se impune prin dinamismul și amploarea rapidă câștigată de agroturism, alături de interesul celor mai largi categorii ale populație ( atăt rurale cât și urbane ) și care în final reprezintă principala modalitate de aducere în stare operațională a ideilor privind sistematizarea spațiului rural, pentru ierarhizarea și stabilirea priorităților serviciilor agroturistice. Zonarea agroturistică pune în fața specialiștilor cu preocupări în dezvoltarea spațiului rural românesc ( ingineri, geografi, economiști, sistematizatori, sociologi etc ), probleme concrete legate de forma complexă sau specializată în agroturismul zonei, intensitatea activității agroturistice și perspectivele de dezvoltatre.

Raportată la nivel național, având la bază conceptul de sistem agroturistic, un studiu ( lucrare ) de zonare agroturistică poate stabili un model de evaluare, ierarhizare, valorificare și amenajare a întregului sapațiu rural.

Premisele teoretice ale unei lucrări de zonare agroturistică sunt generate de elementele de bază ale funcționalității activitătilor agroturistice, de natură tehinco-economică și socio-politică, putându-se enumera ( prelucrat după Oancea, Z., citat de Erdeli, G., 1996 );

zonarea agroturistică trebuie concepută și realizată ca un instrument fundamental al amenajării spațiului rural, văzut prin prisma amenajării agroturistice;

amenajarea agroturistică presupune o dirijare a fluxului turistic, deci realizarea unei scheme-rețea de variate mijloace de deplasare în jurul unității agroturistice, care să se suprapună pe cât posibil peste potențialul recreativ al activităților desfășurate în această unitate agroturistică;

zonarea groturistică trebuie să contureze anumite ansambluri geografice, sau areale cu vocație ale anumitor produse agroturistice, pentru care este necesară existențaunei logisti de acces și confort acceptabilă;

zonarea agroturistică trebuie să țină seama de specificul ( vocația ) ariei teritoriale a produsului agroturistic românesc;

conturarea unor zone, subzone sau centre agroturistice trebuie să aibă în vedere potențialul agroturistic existent;

în sistematizarea agroturistică, accentul trebuie pus nu numai pe valoarea obiectivelor efectiv agroturistică, ci și pe cea a traseelor agroturistice ( de exemplu, drumul vinului).

Legat de această problemă un studiu de zonare agroturistică ar presupune o mixtură, îmbinare sintetică, între zonarea turistică și cea de zonare a producției agricole.

Regretat este faptul că atât lucrarea de zonare turistică cât și de zonare a producției agricole sunt depășite, acestea fiind efectuate cu cca 30 –35 ani în urmă. În actuala etapă este deci necesară o actualizare a celor două lucrari conform actualelor cerințe de tranziție la UE.

Gruparea macrozonelor în zonarea producției agricole conform concepției ICEA redată în fig.1 este orientativă, iar denumirea este grupată conform tendințelor de repartiție pe teritoriul principalelor produse agricole ( conform zonării producției agricole sunt delimitate 20 tipuri de macrozone1).

Concomitent la nivel național au fost conturate 28 tipuri de zone turistice teritoriale2, care conform concepției IECIT sunt redate grafic în fig. 2.Totodată în această lucrare pentru perioada respectivă, prin interpretarea tendințelor sistemului social – economic totalitar, numai 65% din teritoriul național ar fi putut avea un potențial turistic național și internațional, 35% din teritoriu fiind destinat dezvoltării turismului local(conform lucrării Zonarea turistică a RSR, 1977). Acest studiu bivelent stabilește cadrul structural prin zonarea turistică, alături de potențialitățile agroturistice zonale. Astfel pe fundalul formelor de relief din țara noastră ( respectiv ansamblele zonelor natural-geografice de câmpie, deal, munte ), structura turistică clasifică zonele turistice în funcție de potențialități și priorități, iar prin zonarea producției agricole sunt stabilite profilele și specializările teritoriale pentru ramurile și produsele agricole.

Orientativ structurile de zonare și schemele cartografice redate în fig. 1 și fig. 2, pot sugera anumite priorități și orientări teritoriale privind o posibilă zonare agroturistică a României.

Prin criterii, cât și indicatorii unei zonări agroturistice se urmărește determinarea și fundamentarea valorii turistice a unui teritoriu, alături de direcțiile, mărimea și structura activităților agroturistice.

Criteriile, referitoare la identificarea și determinarea resurselor agroturistice încadrează elemente de ordin general și specifice

Criteriile de ordin general,considerate de bază și în agroturism se referă la cadrul natural sub aspectul complexității sale globale în ansamblul teritorial al zonelor de câmpie, deal și munte.

Criteriile specifice,considerate în acest caz agrogeografice conturază trăsăturile de potențial agroturistic la nivelul fiecărei componente teritoriale.Acestea pot fi structurate cantitativ și calitativ.

Criteriile cantitative pot reflecta atât în structuri teritoriale agroturistice (sisteme agricole și produse atractive, orientarea și continuitatea în spațiul zonal al producției agricole, tehnologiile tradiționale și alternative adoptate etc), cât și analize adâncite privind produsele și tehnologiile adoptate în cadrul structural zonal ( organizarea și sistematizarea teritoriului agricol, forma și valoarea sistemelor de producție agricolă, ritmul fragmentării sistemelor și/sau tehnologiilor de cultură etc). Prin criteriile cantitative se reflectă numărul, valoarea, ponderea elementelor din potențialitățile activităților agrotuirstice.

Criteriile calitative, determină nivelul sistemelor tehnologice de producție și gradul acestora, specificul potențialului oferit de anumite zone agricole, valoarea unor produse agroturistice ca urmare a aplicării unor sisteme agricole de producție considerate originale (cu vocație zonală) cu caracter unicat, la care se adaugă accesibilitatea asistării la aceste tehnologii, gradul de conservare și ecologizare a produselor, diversitatea formelor ce pot constitui un potențial agroturistic.Criteriile calitative conform relațiilor dintre elementele energiei de relief și cele ale resurselor agricole delimitează în agroturism : activități rurale bine individualizate agroturistic(cu vocație teritorială bine stabilită, cum sunt de exemplu localitățile viti-pomicole, pastorale etc) ; cu elemente de interferență ( profilul fiind dat atât de energia de relief, cât și de atractivitățile agricole, de exemplu satele pastorale din zonele montane atractive turistic) ; activități rurale sau elemente din aceste activități incluse în alte categorii ( latura agroturistică a atractivității vizitatorilor veniți pentru alte preocupări cum sunt de exemplu simpozioane, manifestări internaționale, persoane ce au proprietăți în anumite localități și viziteză periodic aceste zone).În acest context așezările rurale pot fi abordate multi criterial, dar nu pot fi desprinse de peisajul agricol, ele constituind o componentă importantă a acesteia ceea ce justifică utilizarea cu precădere a noțiunii de peisaj rural. Din punct de vedere agroeconomic tipologia peisajului rural ca element al coroborării dintre zonarea turistică și zonarea producției agricole delimizează peisaje specifice cum sunt : peisajul agrocerealier ( încadrat în tipul agrogeografic), peisajul agropiscicol ( încadrat în tipul peisajelor agrogeografice auxiliare), peisaje agropastorale, viti-pomicole etc. Deci într-o zonare agroturistică pentru același teritoriu zonal se au în vedere peisajele agrare, agropastorale etc, sau cu subtipuri ale acestora cum este peisajul agropiscicol.În mod sintetic toate aceste categorii de peisaje reflectă profilul economic al așezării rurale.

Criterii pentru surprinderea gradului de stabilitate (permanentizare) pe baz cărora pot fi determinate activități agroturistice : primare, secundare, derivate.În acest caz, un rol important revine cunoașterii nivelului prestațiilor agroturistice, a îmbunătățirii și diversificării acestora.

Criterii pentru cunoașterea și stabilirea sistemului tehnologiilor alternative din sectorul agroalimentar dar și de degradare a unor activități ce erau încadrate la cele agrotuirstice, sau al întregului teritoriu.

Criterii de determinare a unităților teritoriale cu același potențial agroturistic.În acest caz se pot enumera criterii de natalitate (ecologică) agroturistică ; culturalitate socio-economică etc.

Indicatorii unui studiu de zonare agroturistică, așa cum se reflectă în literatura de specialitate (Erdeli, G., ș.a., 1996), delimitează laturile privind potențialitățile și valoarea resurselor agroturistice.

Potețialul și infrastructura tehnică ce se referă la indicatori privind : cuantificarea ofertei de produse agroturistice, baza de cazare, densitatea și modernizarea căilor de acces, existența utilităților în localități și unități agroturistice etc.

Valorificarea agroturistică, implică indicatori specifici care privesc : circulația agroturistică (număr de turiști și zile – turist, durata medie a sejurului, coeficientul de sezonalitate și elasticitate în agroturism) ; rezultatele valorice în agroturism( încasări, niveluri ale indicatorilor eficienței economice etc).

Proiectarea organizării și exploatării unității agroturistice, în viziunea strategiei dezvoltării rurale.Rereferirile urmăresc elementele și nivelul indicatorilor în cazul unei afaceri în agroturism.

Etape și priorități în delimitarea zonelor agroturistice. Delimitarea și succesiunea etapelor de o manieră generală, cu valabilitate și pentru o lucrare de zonare agroturistică (conform elementelor existente în acelsși consens din literatura de specialitate) pot fi considerate următoarele:

Etapa identificării (inventarierii) patrimoniului agroturistic și a înregistrării celor două laturi: turistică și agricolă.Acestea se poate face prin actualizarea lucrărilor de zonare turistică și de producție agricolă, dar și prin contribuția unui colectiv de specialiști din ambele sectoare.Sunt analizate resursele agroturiatice prin prisma funcționalității și rentabilității acestora.

Etapa analizei și stabilirii formei de agroturism, conform unor profile și specializări teritoriale pentru produsele agroturistice.În această etapă un rol important revine analizei SWOT care presupune evidențierea pentru fiecare areal agrogeografic a punctelor tari și slabe, oportunităților și amenințărilor.Se poate cunoaște asfel dimensiunea și structura cererii și ofertei, gradul zonal de profitabilitate, alături de factorii care au determinat politica de investiții adoptată.Rezolvarea acestora duce la desprinderea unor variante și scheme operaționale, astfel că pragul de dezvoltare a unei zone agroturistice poate fi alcătuită din mai multe variante.

Etapa selecției și clasificării în funcție de importanța elementelor de turism/activități agricole, ce pot fi încadrate (asimilate) pentru diferitele forme de agroturism internațional, intern, local.Se determină o ordine logică a priorităților care se eșalonează în timp.Tot în această etapă se prezintă: programul de investiții și eficiența acestora, fiind totodată conturate liniile de acțiune.În mod sintetic sunt analizați pentru fiecare zonă indicii de atractivitate agroturistică, economică, socială și ecologică.Concomitent au loc dezbateri între membrii colectivului cu alte organisme administrativ-teritoriale și de specialitate interesate.

Etapa delimitării zonelor agroturistice, în care se stabilesc limitele zonelor agroturistice, în care sunt precizate: structura zonei agroturistice ca sistem (cu referire la efectul multiplicator) conform mutațiilor cererii agroturistice cum sunt: armonizarea și integrarea dotărilor turistice și agricole, la specificul natural și socio-economic al fiecărei zone; fucționalitatea optimă la toate nivelurile, prin implementarea unor sisteme informaționale adecvate; formarea unui sistem integrat între subsisteme pe baza unui mediu integrator în spațiu rural; o eficiență economică și socială.Totodată diversitatea formelor structurale de zonare agroturistică impun strategii diferențiate, avănd la bază tendințele de cooperare și parteneriat.Implementarea, dar mai ales viabilitatea unei lucrări de zonare agroturistică trebuie să țină seama modificările în dinamică ce au loc în spațiul rural, alături de dezvoltarea formelor de cooperare.Aceasta presupune succesiunea unor etape considerate specifice cum sunt:

existența unor politici de dezvoltare a agroturismului la nivel local;

delimitarea zonelor, subzonelor, centrelor agroturistice care pot genera dificultăți pe plan economic și social;

elaborarea și mai ales transpunerea în practică a unei asemenea lucrări va constitui o muncă laborioasă întrucât este necesară o materializare în teren a soluțiilor proiectate;

în cazul implicării unor părți parteneriale în dezvoltarea agroturistică zonală sunt necesare acorduri de parteneriat;

transpunerea în practică a acțiunilor specifice de zonare se va face în funcție de obiectivele considerate principale și secundare, în care trebuie stabilit modul de asigurare al resurselor.

Necesitatea unei lucrări de zonare agroturistică la nivel național și administrativ-teritorial va surprinde în mod succint aspecte reale în desfășurarea atât a activităților cât și a pieței agroturistice pentru care guvervele României nu au acordat o prioritate. Prin conținutul său această delimitare teritorială a resurselor agroturistice printr-o lucrare de zonare, are o importanță națională deosebită în sensul materializării relațiilor existente între turism și agricultură, cu repercusiuni asupra dezvoltării și modernizării spațiului rural românesc.O asemenea lucrare de regionalizare (zonare) agroturistică, care anticipat poate fi considerată laborioasă, presupune o colaborare bivalentă a specialiștilor din turism și agricultură, pentru care este necesară și o abordare metodologică specifică (cu referire la criterii, indicatori de anliză și etape proprii în timp și spațiu pentru delimitarea zonelor).Totodată este necesară alaborarea unor programe de actualizare, dat fiind permanentele mutații înregistrate în spațiul rural, cât și dinamica preferințelor consumatorilor de produs agroturistic. Necesitatea unei asemenea lucrări este impusă de adoptarea unor decizii fundamentale atât la nivel microteritorial (cu referire în principal la crearea și modernizarea exploatațiilor agroturistice), dar și la nivel macroteritorial (având în vedere alocarea de investiții pentru logistica teritorial-rurală).În ambele cazuri evaluarea pentru fundamentarea și acordarea investițiilor este necesară existența unui studiu de referință. În mod sintetic se poate arăta că prin asemenea studiu de zonare agroturistică, atât turistul în calitate de consumator de programe și servicii agroturistice, cât și toți interesați în filiera produsului agroturistic, intră în posesia unor informații incipiente, ce pot fi considerate de elemente de comparație, privind agroturismul românesc zonal.

7.5. – Strategia dezvoltării turismului rural românesc

pe termen mediu

În actuala etapă, circulația turistică internă este scăzută, aceasta fiind datorată, în principal, existenței unei ponderi din ce în ce mai mari a populației cu venituri mici și deci, disponibile pentru practicarea turismului. În continuare, strategia de dezvoltare a produsului turistic va acorda o atenție sporită și dezvoltării acelor forme de turism care au adresabilitate tuturor categoriilor principale de populație și în paralel cu dezvoltarea și consolidarea formelor de turism și produselor turistice prioritare, acestea contribuind la creșterea volumului economic al turismului. În acest sens, se impune implementarea formelor de turism rural, care, pe lângă a fi la modă, prezintă și o latură socială importantă, datorită prețurilor mai mici și specificului acestuia, în cea mai mare parte – turism familial, turism de camping și turism de tineret etc., forme ce pot fi încadrate în agroturism.

Dar, pentru dezvoltarea turismului rural, în perspectivă sunt necesare o serie de măsuri și acțiuni, între care se pot enumera ( Glăvan, V., 2000, Bran Florina, ș. a., 1997, Tacu, A. P., 1999 ):

1) Crearea premiselor organizatorice și legislative, prin:

– consolidarea Asociației Naționale pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC);

– constituirea societăților private, specializate în turismul rural;

– obținerea a două amendamente la Legea nr. 18/1991 și la Legea nr. 83/1994, pentru apărarea intereselor locuitorilor zonei rurale cu potențial turistic;

– promovarea, prin inițiativa Ministerului Turismului, a Ordonanței Guvernului nr. 62/1994, privind acordarea unor facilități pentru dezvoltarea turismului rural în zona montană, Delta Dunării și pe litoralul Mării Negre;

– emiterea Ordinului Ministrului Turismului, privind aprobarea normelor și criteriilor de clasificare pe stele a fermelor și pensiunilor agroturistice.

2) Identificarea potențialului rural românesc, care se pretează dezvoltării turismului de acest gen, prin:

– realizarea unui studiu de evaluare a patrimoniului turistic rural și a posibilităților de integrare în sistemul turistic european;

– identificarea gospodăriilor țărănești ce pot fi introduse în circuitul turistic.

3) Formarea profesională pentru turismul rural, prin organizarea de acțiuni, cum ar fi:

– seminarul pentru formarea prestatorilor și turoperatorilor pentru turismul rural, din întreaga țară;

– seminarii itinerante, destinate formării țăranilor gospodari, prestatori de servicii turistice în propriile gospodării;

– seminarii pentru formarea tinerilor din principalele zone etnografice, ca ghizi și agenți locali pentru agroturism.

4) Cooperarea cu organizațiile internaționale din domeniul turismului rural (O.V.R., Eurogites).

5) Pregătirea gospodăriilor țărănești, pentru a deveni capabile să presteze servicii turistice, prin:

– acordarea de consultanță și asistență tehnică din partea Ministerului Turismului, a asociațiilor și organizațiilor naționale și internaționale care activează în domeniu;

– organizarea de manifestări (seminarii, acțiuni practice) naționale, regionale și locale pentru prestatorii de servicii agroturistice.

6) Atestarea gospodăriilor țărănești, selecționate pentru prestarea serviciilor agroturistice, pe baza Normelor și criteriilor elaborate de Ministerul Turismului.

7) Lansarea pe piața internă a ofertei turismului românesc, prin:

– organizarea de manifestări și realizarea de materiale promoționale de către asociațiile și organizațiile naționale ale turismului rural, cu sprijinul prestatorilor individuali de servicii turistice, al firmelor specializate și al agențiilor de turism și turoperatorilor din turismul românesc;

– organizarea de acțiuni de marketing și promovare în cadrul programului promoțional al Ministerului Turismului;

– colaborarea cu firme străine specializate, interesate în organizarea de circuite rurale în Europa Centrală și de Est și introducerea ofertei românești în catalogul acestora;

– editarea unui catalog al ofertelor gospodăriilor țărănești atestate din zonele rurale selecționate.

8) Realizarea fondului de date privind unitățile/gospodăriile, cuprinse în rețeaua națională a turismului rural.

9) Formarea experților în managementul agroturistic la nivel local, regional și național, precum și continuarea acțiunilor de formare a prestatorilor din rețeaua turistică rurală și a valorificatorilor specializați în comercializarea acestui produs, prin :

– organizarea de cursuri în cadrul Institutului Național de Formare și Management pentru Turism;

– organizarea de acțiuni în teritoriu, grupate pe zone;

– organizarea și participarea la acțiuni externe de formare, în special în domeniul managementului turistic.

10) Facilitatea colaborării între organismele și organizațiile implicate în dezvoltarea turismului rural din România și organisme similare din celelalte țări europene cu un turism rural tradițional, prin:

– sprijinirea asocierii la organismele internaționale de profil;

– participarea la acțiuni internaționale și invitarea reprezentanților organismelor inter-naționale la acțiuni organizate pe plan intern.

11) Asigurarea unor facilități în sprijinul dezvoltării turismului rural, prin:

– facilitarea accesului gospodăriilor țărănești și al întreprinderilor mici de artizanat la credite, din fondurile alocate de la bugetul statului;

– crearea unui Fond Mutual pentru turismul rural, în vederea acordării de credite, cu dobânzi subvenționate și de garanții, gospodăriilor țărănești atestate.

Structura acestor strategii poate fi asimilată în mod sintetic prin următoarele strategii de dezvoltare în zonele rurale, cu referire la următoarele (după Stoinn M. 2000):

strategia endogenă care se bazează în principal pe dezvoltarea și mobilizarea resurselor locale (naturale, materiale ,financiare, umane)

strategia exogenă-axată pe atragerea de resurse din exterior, ca pârghie în promovarea activităților turistice și pentru acoperirea deficitelor la nivel local (deficit de capital , de knowhow,etc). Alegerea unei asemenea strategii implică limitări (reguli , termeni)impuse de finanțatori și /sau investitori . Așadar , este recomandabil ca proprietarii rurali să caute mai întâi resursele locale și numai apoi să încerce să găsească finanțatori din exterior.

strategia mixtă- se bazează pe combinarea strategiilor mai sus menționate , cu scopul de a cumula avantajele specifice fiecăreia. Este esențială în acest caz existența unei entități (de exemplu o agenție de dezvoltare regională ) care să identifice sectoarele sau zonele unde întreprinzătorii locali nu pot să ofere produse cerute pe piață și să orienteze către regiunile rurale.

7.6. – Parteneriatele – forma caracteristică de promovare

și distribuție în agroturism

Abordarea și realizarea dezvoltării turismului rural trebuie să se încadreze într-o structură de opțiuni strategice și care, totodată, se aliniază în tendința generală de trece-re de la economia socialistă, monopolist statală, la economia de piață. Dar schimbările începu-te în agroturism sunt considerate schimbări structurale, axate pe cele patru componente: for-marea unor noi structuri de proprietate, a unei noi structuri de organizare economico-socială a agenților economici, a unei noi structuri a producției, bazate pe competitivitate și care să se realizeze prin forțele pieței și a unei structuri instituționale. În acest context, se poate arăta că aceste componente ale strategiilor au un concept tridimensional și anume: economic, demo-grafic și socio-cultural și instituțional. Totodată este necesar a se ține seama că reacțiile strategice, la nivelul microeconomiei rurale, determină strategii specifice etapei actuale. Orice tip de strategie înseamnă combinarea obiectivelor, ierarhizarea priorităților și acțiunilor, fiind o rezultantă a raportului între structura care se schimbă și structura locală existentă.

Ca obiectiv strategic, laturile politicilor administrativ teritoriale, au la bază dimensiunea economică a spațiului rural, într-o viziune globală, în care se includ și măsuri ce urmăresc dezvoltarea turismului rural.

Referitor la diversele forme de parteneriat, se poate arăta că relațiile între nivelul local și cel central, în definirea și implementarea politicii economice, trebuie să se bazeze pe o deplină claritate în privința rolului ce revine fiecărui nivel administrativ din spațiul rural, precum și pe coeziunea intervenției acestora în promovarea dezvoltării turismu-lui rural. Ca urmare este foarte important să se stabilească legaturi de parteneriat, lărgit efectiv, între diferitele niveluri administrative.

Motivele de ordin administrativ, juridic, economic, dar mai ales de ordin practic, în extinderea formelor de parteneriat pentru formularea politicilor și programelor din agricultură și mediul rural au fost generate de situații specifice actualei forme cum sunt: expansiunea politicilor rurale și caracteristicile socio-economice proprii regiunilor rurale, precum și conturarea unui mediu instituțional complex și în continuă evoluție, în interiorul căruia politicile și programele de dezvoltare rurală vor fi formulate și puse în practică. Ca atare, parteneriatele sunt considerate instrumente ce contribuie la ameliorarea relațiilor dintre organismele publice și sectorul privat, fiind necesare pentru realizarea politicilor rurale. Prin mecanismele de parteneriat se permite asocierea intereselor și regruparea mijloacelor necesare pentru punerea în practică a politicilor și strategiilor de acțiune, integrate și globalizate, care sunt adaptate local la diversele caracteristici socio-economice ale zonelor rurale. Ca atare, relațiile parteneriale se pot stabili și în vederea promovării dezvoltării turismului rural, între instituțiile publice și cele private de la diferite niveluri, pe plan local, național și internațional. În acest sens, însăși legislația va trebui să aibă în vedere atât ușurarea accesului părților interesate la diferite resurse (financiare, materiale, umane, informaționale), cât și modalitățile lor de alocare. Deci, parteneriatele constituie, în prezent, o cale normală pentru a descoperi și rezolva problemele ce apar în dezvoltarea turismului rural, reprezentând forme de cooperări de “tip mutual”, cu efecte benefice, implicând persoane fizice și juridice. Pot fi exemplificate următoarele forme instituționale, ca rezultat al cooperărilor în turismul rural: administrația publică și alte organisme instituționale; gospodăriile agricole familiale și alți agenți economici; asociații profesionale și alte grupuri de interese.

La toate acestea trebuie adăugată necesitatea cunoașterii specificității structurilor parteneriale ale turismului rural, fiind necesar a se ține seama de următoarele:

– diversificarea activităților ce au loc în mediul rural, cu referire la agroturism, în scopul sporirii gradului de stabilitate socială în localitățile rurale;

– surprinderea complexității legăturilor dintre turismul rural și sectoarele din amonte și aval, în scopul diminuării costului tranziției spațiului rural;

– integrarea dimensiunilor ecologice ale habitatului rural în activitățile de turism rural.

Or, formele de parteneriat în turismul rural urmăresc strategia dezvoltării economico-sociale a unei zone sau regiuni, având drept rezultat o îmbunătățire a calității vieții. Aceasta se poate face prin utilizarea resurselor locale, a utilizării cât mai complete a forței de muncă și al îmbunătățirii mediului economic într-o anumită zonă. Organizarea și funcționarea parteneriatului în activitățile de turism rural presupune cunoașterea a o serie de condiții, specifice actualei etape de tranziție din țara noastră și anume:

– fixarea clară a obiectivelor de turism rural din zonă, bazin turistic sau localitate rurală;

– capacitatea generării de avantaje pentru toți partenerii implicați în arealul teritorial respectiv;

– responsabilitatea participării părților implicate în activitățile de turism rural.

În promovarea și distribuția agroturistică, un rol important revine identificării relațiilor în cadrul rețelei agroturistice și anume: natura acordului de parteneriat, părțile implicate în decizie, dimensiunile obiectivelor turistice incluse în acordul de parteneriat, nivelul de decizie, la care sunt stabilite obiectivele parteneriale, nivelul la care se află partenerii etc.

Implementarea, și mai ales, viabilitatea unei strategii de parteneriat de interes local în dezvoltarea turismului rural, prin intermediul unor forme de cooperare, presupune parcurgerea succesivă a unor etape, considerate specifice, acestea fiind:

– existența unei politici de dezvoltare a turismului rural la nivel local;

– delimitarea zonelor, bazinelor turistice și localităților cu disfuncționalități pe plan economic și social sau a problemelor de turism rural;

– stabilirea cadrului teritorial, pentru care se doresc rezolvări, prin intermediul unui parteneriat instituțional de turism rural;

– elaborarea proiectului pentru rezolvarea problemelor identificate. Cu referire la evaluarea resurselor de turism rural și identificarea aportului resurselor locale si respectiv publice. Elaborarea unor programe de alocare a resurselor și de actualizare a acestora pe măsura executării lucrărilor;

– stabilirea modalităților de rezolvare în cazul implicării părților parteneriale din do-meniul de activitate al turismului rural, fiind necesară stabilirea acordului de parteneriat;

– reunirea partenerilor și repartizarea responsabilităților;

– începerea acțiunilor specifice, în funcție de obiectivul principal, obiectivele secundare și modul de asigurare a resurselor;

– urmărirea și evaluarea periodică a rezultatelor acțiunilor parteneriale.

Conform noilor tendințe mondiale, dezvoltarea turismului rural este condiționată de strategiile diferențiate, adecvate diversității formelor pentru această activitate, la care este în principal, implicată gospodăria țărănească din zonele și bazinele turistice. Toate acestea pot fi încadrate într-un sistem trivalent, ce se referă la: legislația patrimonială din mediul rural, statutul exploatației agricole și a altor agenți economici din mediul rural și formele de parteneriat pe plan intern și extern. Astfel, turismul rural poate fi considerat numai o inițiativă a agenților economici, a gospodăriilor sătești, ci o strategie logică a dezvoltării teritoriale.

Propunerile de organizare, analizate și completate pentru fiecare regiune turistică, prin punerea lor în practică, pot conduce la dezvoltarea și eficientizare activității de turism rural, atât în favoarea gospodăriilor și a altor categorii de personal, cât și a comunității locale.

7.7. Planul de afacere în agroturism

În actuala etapă este necesară o nouă concepție (gândire), prin care toate activitățile sunt viabile numai dacă reprezintă o bună afacere, deci și turismul este considerat tot o afacere (business). Dar această gândire trebuie promovată de către specialiștii, experții, investitorii interesați în activitatea satului turistic, în dezvoltarea afacerilor în agroturism și anume ANTREPRENORII TURISMULUI RURAL sau ANTREPRENORII AGROTURISMULUI.

Prin definiție, „antreprenor" este persoana care conduce o antrepriză. Antrepriza este o întreprindere care execută lucrări industriale, comerciale, de construcții etc. adică: lucrarea propriu-zisă. În domeniul agroturismului, antreprenorii vor conduce local, în bună colaborare și analiză cu autoritățile locale promovarea și dezvoltarea agroturismului în zonele în care pot fi valorificate resursele naturale și pot constitui o bună ofertă turistică.

Pentru aceasta este necesară cunoașterea câtorva trăsături ale managementului strategic precum și relația management – marketing în agroturism. Acestea vor constitui un suport important în determinarea celor mai bune cai și mijloace de constituire a unei afaceri în agroturism (Cazacu, D.C., 2001)

Agroturismul trebuie privit (și este în realitate) ca o afacere care poate aduce profit prin valorificarea resurselor naturale, în ansamblu, întregii comunități locale și în particular celor implicați direct. Indiferent de definițiile date „turismului rural", „agroturismului”, „satului turistic" (care înseamnă același lucru!) concluzia este una singură: agroturismul este o afacere care are ca domeniu de activitate valorificarea resurselor naturale specifice unei zone. De aici pornind, în funcție de strategia planului de afacere al agroturismului și, totodată, având informații și despre piața agroturismului (național și internațional) se poate ajunge la prestarea unei activități profitabile, care după cum am mai spus poate aduce prosperitate comunității zonei respective, obligatoriu cu respectarea regulilor de protecție a mediului înconjurător.

Managementul strategic diferă de managementul funcțional (după organigramă, de rutină) prin aceea că acesta este implicat în strategia și planificarea afacerii, la fel de bine ca implementarea deciziilor.

Managementul strategic poate fi considerat ca având trei aspecte principale interrelaționale:

1. analize strategice; :

alegere strategică;

implementare strategică.

Relația dintre cele trei elemente, alături de factorii care vor determina efectul managementului strategic este sugestiv prezentată în anexa l .

În esență, cele trei elemente principale sunt explicate astfel:

analize strategice – încercare de a înțelege poziția strategică a firmei;

alegere strategică – determinarea potențialului afacerii în scopul propus și aprecierea socotelilor (calcule financiare de capital) în funcție de influențele variabile ale implementării strategiei;

• implementare strategică – planul pentru a ști cum alegerea strategiei va fi pusă în practică și va avea efecte concrete.

Aceste câteva modele din strategia și politica afacerilor sunt exemple concrete în conceperea si aplicarea unui plan de afacere în agroturism.

Afacerea este considerată o actiune deschisa spre acest mediu general cu care intretine doua categorii de relatii:

de piata (cu clientii, furnizorii, firmele concurente, consumatorii finali etc.)

in afara pietei (cu puterea publica, organizatii financiare, grupari)

O perioada indelungata, studiul concurentei s-a rezumat la analiza cotei de piata a afacerii. Treptat, concept a fost inlocuit cu cel de pozitie concurentiala, iar analiza a fost orientata spre doua directii esentiale: contextul concurential si sistemele concurentiale.

În conceperea și dezvoltarea satului turistic (agroturismului) este necesară o gândire sistemică, care este folosită în orice abordare de dezvoltare a unei afaceri de la orice nivel (chiar și pentru nivelul administrației publice locale).

Planul de afacere în agroturism se construiește pornind de la analize care țin spre exemplu de alegerea locului (unde?, cum?, de ce?), a zonei, a satului, dacă au resurse naturale și pot fi valorificate; cum se poate încadra oferta agroturistică, intern și internațional, care sunt problemele stringente ale zonei, regiunii, satului ales; care sunt scopurile pe care ni le propunem, cine conduce și participă în afacere și altele.

Concret, planul de afacere este conceput inițial prin întocmirea unui proiect de agroturism, care tratează toate problemele în dezbaterea propriu-zisă, de la ideea de afacere și până în final la decizia dacă e profitabil sau nu, dacă merită să fie investiți banii, dacă se pot obține și oferi turiștilor servicii de calitate standard, dacă în timp se poate obține un “trade mark”, o marcă pe piața agroturistică care ar însemna un profit în creștere asigurat și altele.

În anexele 7.12 sunt prezentate, după metodologiile planurilor de finanțare, materializări scrise ale unui MODEL DE PLAN DE AFACERI ÎN AGROTURISM. Prin detalierea acestor elemente trebuie să fie evidențiate următoarele (Nistoreanu P., 1999):

a) Servirea clienților / turiștilor – aici în primul rând este indicat a se schimba atitudinea față de aceștia. Participanții la prestațiile de servicii trebuie să fie dispuși să zâmbească, să salute, să-și ofere serviciile către oaspeți cu naturalețe și bunăvoință.

Satisfacerea clientului / turistului – nu trebuie să ne bazăm numai pe prezența noastră pe piață și pe prestarea serviciului așa cum îl apreciem noi. Vom solicita părerea turiștilor noștri despre serviciile prestate, le vom analiza opiniile, sugestiile și le vom solicita idei pentru îmbunătățirea calității prestațiilor.

Inovația / invenția / imaginația – prestațiile de astăzi, apreciate la un nivel bun, mâine pot fi depășite. Trebuie să fim preocupați de perspectivă și să căutăm în permanență noi piețe și noi produse
turistice care să pună în valoare pitorescul zonei sau să ducă la o eficientă utilizare a resurselor.

Productivitatea – echipamentele(casele / pensiunile / fermele turistice) pot fi modernizate și consolidate, păstrând însă elementele tradiționale; vor fi perfecționate persoanele implicate în activitățile de
organizare și conducere prin cursuri de pregătire și perfecționare. Personalul deservent va fi specializat în domenii noi (spre exemplu în executarea reviziilor și reparațiilor la instalațiile din dotare, trasarea și
marcarea/remarcarea traseelor turistice, acordarea primului ajutor în caz de accidente sau pericol, acțiuni de pază și stingerea incendiilor, etc.).

Conducerea activităților turistice – managerii activităților de la toate nivelurile(gospodărie / pensiune / fermă / restaurant rustic sau tradițional / dispecerat / filială / departament / etc.). reprezintă sufletul
oricărei acțiuni. Ei trebuiesc pregătiți astfel încât să poată conduce și executa orice prestare din domeniul său de activitate, să sprijine și să îndrume, să încurajeze, să remedieze eventualele neconcordanțe.

utilizarea resurselor – cei implicați în activitățile turistice vor fi învățați ceea ce trebuie să știe, pe de altă parte vor fi sprijiniți să pună.

în valoare tot ceea ce au mai bun, eficienta activităților și acțiunilor va fi analizată în scopul măririi ei, pentru convertirea resurselor fizice, financiare și umane în realizarea obiectivelor.

g) Programarea / planificarea acțiunilor și activităților – actorii / persoanele implicate, vor întocmi planuri având grijă să atragă în mod sistematic, la realizarea acestora, pe cei care pot contribui la realizarea acestora. Planurile vor fi comunicate și explicate celor care trebuie să le pună în aplicare. Periodic se vor evalua rezultatele obținute. Puteți solicita sprijinul unui consilier / specialist consacrat în domeniu.

h) Răspunderea civică / socială – problemele comunității vor fi privite cu deosebit interes atât cele privind viața de zi cu zi, cât și cele privind educația, tradițiile, mediul, păstrarea curățeniei, colectarea și reciclarea deșeurilor, starea infrastructurilor, alimentarea cu : apă. energie, gaz. etc., comunicațiile, ș.a.m.d.

i) Rezultatul net – va fi în concordanță cu contribuția fiecărui participant la activități. Drumul către un rezultat cât mai bun pornește din zonele și de la produsele turistice cu cel mai mare potențial de îmbunătățire, de acolo unde se dorește aceasta și este posibil a fi realizată.

În constituirea practică a unui plan de afacere, cu o exemplificare într-un proiect de transformare a satului în produs turistic este necesară parcurgerea următoarelor etape (Nistoreanu, P. 1999).

In constituirea practică a proiectului de transformare a satului în produs turistic este indicată parcurgerea următoarelor etape:

• Definirea clienților / turiștilor și stabilirea modului de satisfacere a solicitărilor acestora (nevoile și dorințele lor).

• Realizarea unei liste de sarcini ce revin fiecărei activități (serviciile de bază – cazare și alimentație publică; servicii complementare – transport, agrement, comerț, informații etc.; dispecerizarea; marcaje; pază și ordine etc.)

• Estimarea resurselor necesare și calculul bugetelor minime necesare îmbunătățirii dotărilor, modernizărilor, îmbunătățirii alimentării cu energie, apă, combustibil; canalizare; incinerarea deșeurilor etc.

• Verificarea fezabilității.

• Luarea în considerație a riscurilor.

• Managementul activ al proiectului.

Pentru desfășurarea în bune condiții a unor astfel de proiecte, se impune o corelare între sarcini, resurse și timp. Conform elementelor etapizate și a datelor prelucrate din anexele 7.1-7.12, în întocmirea planului de afaceri pot fi utilizate și alte tehnici manageriale. Astfel prin intermediul diagramei Gantt este reprezentat modul de realizare a sarcinilor în funcție de data de începere și durata acestora. Precum și imaginea grafică a modului de suprapunere și corelare a diferitelor activități. (Nistoreanu, P., 1999).

În continuare se exemplifică printr-o diagramă Gantt (posibilă./probabilă) un proiect de implementare și lansare a produselor turistice rurale. Proiectul în studiu are o întindere ( ca durată ) de 12 luni și își propune lansarea unui nou produs pe piață (fig. 7.1).

Fig. 7.1. Forma grafică în succesiunea etapelor în planul de afacere în agroturism prin utilizarea diagramei Gantt (Nistoreanu P., 1999)

4.Afacerea în agroturism, motivație, oportunități, previziune.

Ansamblul activităților din spațiul rural poate fi materializatprin forme specifice ale afacerilor prin care se identifică oportunitatea economică și obiectivele de realizat. Motivația creării unei unități agroturistice încadrează factori aferenți însăși întreprinzătorului (factori familiali, educaționali, experiența anterioară etc., prin care se apreciază că educația și instruirea influențează formarea întreprinzătorului în agroturism, dar dacă nu are vocație pentru activitățile agroturistice, nici o pregătire nu-l poate schimba); factori organizaționali (legați de organizarea teritorială socio-economică rurală, condiții și perspective, natura noii unități agroturistice etc); diverși factori de mediu externi întreprinzătorului și unității agroturistice (prin care se conturează un mediu mai mult sau mai puțin favorabil pentru crearea noii unități agroturistice (pot fi enumerați: accesibilitatea și disponibilitatea capitalului de lansare, existența unor servicii de asistență pentru unități agroturistice etc).

Însăși motivațiile aferente la crearea unei unități agroturistice pot fi considerate negative și/sau pozitive. Motivațiile negative cuprind factorii care forțează mai mult sau mai puțin persosne din mediul rural de a deveni întreprinzători în sfera agroturistică,aducerea personalului din mediul urban și intrarea acestora în șomaj, salarii mici, carieră nesatisfăcătoare, spațiu clădit existent existent într-o zonă rurală dar nevalorificat, mediu natural ce nu oferă alte oportunități, valorificarea insuficientă și/sau ineficientă a producției agricole etc). În acest caz motivația este constituită nu în căutarea profitului, ci este determinată de încercarea de creare a unei situații de siguranță a indivizilor, a realizării unor venituri satisfăcătoare în mediu rural.

Motivațiile considerate pozitive se referă la obiectivele și în final avantajele pe care le are în vedere întreprinzătorul care riscă mai mult decât perspectiva de autoconsum din mediul rural, în cazul în care afacerea eșuează. Dar pentru activitățile agroturistice, cele patru zone ale riscului pot fi mult mai ușor depășite, cu referire la riscul financiar (propriile economii și garanții bancare), riscul carierei (în sensul reintegrării în activitățile agricole), riscul familial (stres, emoții, pierderea prestigiului), riscul psihic (întreprinzătorul se identifică cu afacerea, încât poate privi eșecul afacerii ca unul personal). Specific activităților unităților agroturistice riscul poate fi evitat prin cunoașterea afacerii în profunzime și desfășurarea acesteia după un plan, a înțelegerii formulărilor și administrării resurselor financiare, a căutării asistenței profesionale și flexibilității în afaceri.

În mod sintetic motivația de înființarea untății agroturistice, este legată de oportunitățile agrogeografice existente în spațiul rural românesc, alături de psihologia ospitalieră a românilor.

Criterii de amplasare a afacerii agroturistice. Amplasarea afacerii agroturistice este un element esnțial pentru începutul și defășurarea unei afaceri. Afacerea în agroturism este de mici și foarte mici dimensiuni, care trebuie să fie caracterizată printr-o mare mobilitate și flexibilitate a activităților agroturistice. Decizia de amplasare este necesar să fie bine gândită în sensul că trebuie permanent de actualitate avându-se în vedere următoarele:

Studiul regiunii ( zonei ) agroturistice de amplasare a afacerii. Aceasta se face în funcție de multitudinea factorilor ce influențează cererea și oferta agroturistică, cu referire la potențialul agroturistic al regiunii geografice. Dezvoltarea economică actuală a regiunii, infrastructura, populația și tendințele ei demografice constituie elemente importante pentru cunoașterea regiunii.

Alegerea locurilor specifice de amplasare a unei afaceri, cu referire la condițiile optime de atragere a clientelei. Un studiu analitic al factorilor de amplasare poate fi structurat prin determinări ale coeficienților de atractivitate. Și pentru zonele cu potențial agroturistic pot fi stabilite niveluri diferențiate a criteriilor de analiză a atracțiilor turistice cum sunt: valoare turistică, de ordin social, de ordin cultural-educativ, de ordin economic, de conjunctură turistică internațională și criterii specifice.

Delimitarea formelor unității agroturistice, cu referire fie pornind de la înființarea unei anumite unități (pensiune agroturistică camping de fermă – de amenajare și sejur -, microcomplexe agroturistice), sau amenajarea (modernizarea) unor asemenea unități.

În fundamentarea acestor criterii sunt utilizate analize spațiale axate pe teoria polarizării socio-economice, teoria alegerii tipului și categoriei de unitate agroturistică etc., cu orientare asupra comportamentului consumatorului cum sunt: cunoașterea teritoriului (a structurii zonale); definirea conștientă sau perceperea intiutivă a nevoilor de deplasare (obligate de sosirea/plecarea din zonă și/sau a deplasărilor de agrement); formarea unor criterii proprii de apreciere a teritoriului.

Previziunea afacerii și includerea unității agroturistice în sistemul de evaluare. Reprezintă o etapă intermediară ce se referă la evaluarea potențialului unității agroturistice situat într-o anumită zonă geografică care se finalizează prin evaluarea și încadrarea pe categorii de confort (cu denumirea și indicația specifică de flori sau margarete) pentru pensiunile (gospodăriile) agroturistice.

În acest context se urmărește structura principalelor elemente în pregătirea și proiectarea afacerii agroturistice (oportunitatea, fezabilitatea, planul de afacere), alături de cunoașterea relațiilor și echilibrării dintre acestea.

– Informare asupra volumului desfacerilor de produse agroturistice, problemă ce trebuie axate următoarele laturi fundamentale: cererea potențială de produse agroturistice a populației ( cu referire la locul unde se intenționează amplasarea unității agroturistice ) prin utilizarea unor metode adecvate (interviuri, anchete etc), datele fiind ulterior prelucrate; analiza estimativă a cererilor de produse agroturistice realizate anterior la nivel teritorial sau încadrate în raza teritorială a unității agroturistice proiectate ( respectiv perimetrul zonei agroturistice ); fundamentarea planului desfacerilor prin utilizarea unor indicatori, indici (coeficienți ) de atractivitate, precum și atractivitatea totală și compararea acestora cu o variantă etalon ( se analizează atât structura de atractivitate a zonei, cât și perioada de timp neagricolă, posibilitățile de cazare, pensiune, anumite manifestări etc ); determinarea volumului și definitivarea structurii atractivității agroturistice a unității proiectate ( la care se au în vedere atât structura activității cât și volumul acestora ). În mod concret se crează un model pentru strategia de marketing agroturistic în care este detaliată proiectarea ofertei, stabilirea prețului și gradului de ocupare și alte detalii privind : publicitatea și relații cu publicul, colaborări cu agenții, birouri de turism, restaurante, înregistrare în cataloage, forme de publicitate ( pliante, prospecte, cărți poștale ). Se are în vedere și structura cheltuielilor ce se vor efctua, acestea împărțindu-se în cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului, pentru asigurarea utilităților necesare, pentru proiectare și asistență tehnică. Această etapă reprezintă un mijloc de autoedificare pentru cei ce comandă și/sau realizeză planul de afaceri asupra profitabilității și viabilității demersului antreprenorial de valorificare a oportunităților economice.

Investițiile necesare pentru amenajarea spațiilor constructive din obiectivele agroturistice, care au la bază dimensiunea și structura principalelor resurse și activități necesare. În vederea întocmirii proiectului unui plan de afacere este necesară cunoașterea concomitent a următoarelor: caracteristicile principale ale unităților agroturistice ce vor fi construite sau modernizate; descrierea dotărilor aferente pensiunilor ce se vor achiziționa prin proiect; descrierea construcțiilor și/sau modernizarea accesoriilor propuse în proiect ( zone de campare, baze sportive și de recreere, echitație și alte servicii etc ); descrierea accesului la infrastructura de bază. Aceasta se face pe baza cheltuielilor de deviz investițional care sunt diferențiate după forma obiectivului agroturistic și capacitățile de sevicii principale ( cazare ) și secundare ( transport amenajări de agrement etc ). O astfel de structură agroturistică investițională poate fi prezentată astfel:

situația camerelor de oaspeți cu posibilitatea de servirea mesei. Este necesară cunoașterea următoarelor: cuantumul cheltuielilor pentru investiții ( construcții, amenajări, finisări, mobilier, echipament etc ) și amortismentele anuale; finanțările anuale ( cu referire la autofinanțare, subvenții, împrumuturi ); rambursările anuale de capital, cheltuieli financiare, anuitate;

situația fermei camping și fermei han, la o capacitate de 20 locuri pentru care se

calculează aceiași indicatori;

pentru situația microcomplexelor agroturistice evaluarea investițiilor necesare are în vedere o amplificare a sumelor față de formele anterioare ( acestea reprezentând : volumul investițiilor directe reprezentate prin capacitățile agroturistice; includerea sumelor de investiții conexe reprezentate prin infrastructura de la nivelul teritorial, cu referire la căi de acces, alimentare cu apă, energie electrică etc ).

În mod sintetic pentru fiecare din formele agroturistice posibil de înființat se au în vedere: construcții și instalații, montaj, utilaje și echipamente tehnologice, utilaje fără montaj și mijloace de transtort, dotări.

Întocmirea planului de afaceri, ca instrument de previzionare a afacerii prin care se jalonează riguros construcția afacerii agroturistice pentru a fi profitabilă. În acesta etapă se stabilesc obiectivele de realizat, durata și succesiunea activităților necesare, dimensiunea resurselor alocate și pricipalii parametrii de marketing, financiar, tehnici, de personal și forma managerială ce va fi aplicată. Prin planul afacerii se dimensionează resursele financiare necesare începerii și finalizării acțiunii interprenoriale. Astfel se calculează indicatori cum sunt: valoarea investiției, veniturile și cheltuielile rezultate din exploatare, profitul net, durata de recuperare a investiției, rentabilitatea capiatalului investit, cheltuielile financiare, gradul de acoperire al cheltuielilor financiare, rata îndatorării și a acoperirii prin fluxul monetar, valoarea netă actualizată. În majoritatea cazurilor ( mai ales în situația propunerilor de finanțare de UE sau Guvernul României ), este necesară cunoașterea impactului proiectului asupra dezvoltării zonei și a mediului de afaceri. Astfel sunt evidențiate efectele în planul creșterii numărului locurilor de muncă, creșterea veniturilor la bugetul local, impactul asupra mediului, asigurarea de contracte de achiziții de materii prime, prefinanțarea culturilor etc. Concomitent planul de afaceri prin toate elementele încorporate, oferă argumentele necesare convingerii furnizorilor de fonduri să se implice în operaționalizarea sa.

Pragul ( eficiența ) activităților operaționale și adoptarea unor strategii

adecvate în agroturism. Capacitățile efectiv utilizate și/sau cele proiectate impun cunoașterea formei de organizare și desfășurarea activităților în unitatea agroturistică.

Referitor la organizarea, compartimentarea și amenajarea interioară a capacitătilor de locuit se au în vedere următoarele:

delimitările spațial organizatoric pentru formele utilizate a camerelor de locuit;

sistemele constructive ale clădirilor și posibilitățile de apliacre interioară a mobilierului;

stabilirea necesarului de personal, cu precizarea categoriilor și salarizarea acestora.

Proiectarea variantelor de desfacere a produsului agroturistic. Produsele agroturistice, pe ansamblu conform elementelor structurale sunt codificate, cerință care este justificată atât de evidența organizatorică și gestionară, cât și determinarea rezultatelor prin calcule de eficiența. În afara veniturilor și cheltuielilor de funcționare se urmăresc elemente sintetice cum sunt: numărul de nopți, profitul brut ( pe activitate și per cameră ), rata marjei etc.

Legăturile dintre diversele activități agroturistice conform specificului zonal și al cererii se au permanent în vedere orientate spre alcătuirea fluxurilor care privind utilizarea parțială sau totală a produsului agroturistic. În aplicarea soluțiilor proiectate în activitatea agroturistică este necesară existența /elaborarea unor strategii, cu referire la produs, preț, distribuție, promovare. Aceasta presupune parcurgerea succesivă a unor trepte metodologice care apar datorită situațiilor efective din teren, dar și a solicitărilor turiștilor. Astfel se pot enumera:

urmărirea aplicării corecte a soluțiilor propuse și după caz înlocuirea și/sau completarea unor activități proiectate;

coordonarea activităților la nivelul unităților cu cele de la nivelul de ansamblu al microzonei;

crearea condițiilor de extindere și extinderea efectivă cu adaptările necesare.

Adoptarea unor strategii adecvate în agroturism, trebuie să răspundă cerințelor pieței preconizate ca în final să ducă la realizarea actului de vânzare-cumpărare. Strategia constituie un proces complex considerat un raport în funcție de cle patru variabile ale mixului de marketing. Pentru acest motiv elaborarea și adoptarea strategiilor în agroturism va fi diferențiată în funcție de criterii cunoscute ( ca elemente ale mixului ), dar și de combinarea variantelor aferente fiecăruia dintre acestea.

produsul agroturistic va trebui permanent îmbunătățit și diversificat sub influența factorilor pieței agroturistice, dar mai ales a condițiilor interne ( zonal-locale ) de realizare. Aceasta întrucât însăși specificitatea marketingului agroturistic presupune realizarea unor produse agroturistice din ce în ce mai complexe și personalizate conform vocției zonei. În acest sens se pune problema existenței unor strategii adaptate politicii de restructurare a produsului turistic prin dezvoltarea unor forme de agroturism mai puțin practicate în prezent ( turismul de vânătoare, drumul vinului etc ).

prețul produsului agroturistic va avea în vedere nivelul acestuia în activitățile desfășurate ( cu referire la calitate, nivelul veniturilor consumatorilor și strategia prețurilor înalte, moderate și joase ), gradul de diversifivcare ce este condiționat de strategia de produs ( urmărindu-se rentabilitatea globală a activităților agroturistice și chiar agricole în gospodăria agroturistică ), gradul de mobilitate al prețurilor ( ce se poate realiza în funcție de ciclul de viață al produsului turistic, oscilatiile sezoniere, modificarea condițiilor pieței agroturistice ).

strategiile de distribuție în agroturism, a căror diferențieri sunt date de amplasarea pieței ( internă și externă ), logistica teritorială existentă în spațiul rural, sistemul de organizare și implicarea gospodăriei rurale în serviciile agroturistice etc. Sistemele automatizate de evidență a resurselor și de gestiune concurează sistemele directe, dar care implică existența unor strategii specifice; forma prin internet începe să fie posibilă și în distribuția produsului agroturistic.

acțiunile de promovare, se încadrează în strategii de intensificare și diversificarea activităților din unitățile agroturistice, cu referire la principalele grupuri țintă interne și externe. În structura strategică este urmărită promovarea vânzărilor ( cu referire la formele de divizare a activităților de vânzare a produsului agroturistic ), publicitatea ( utilizată mai ales în lansarea unui nou produs specific zonei și sporirea vânzărilor ) etc. În marketingul agroturistic strategiile promoționale sunt diferențiate conform modului de desfășurare pentru aria agroturistică de cuprindere, a poziției față de structurile pieței agroturistice; a însăși caracterului strategiei ( ofensivă sau defensivă ) și a sediului activității promoționale ( prin instituții specializate cum sunt ANTREC sau chiar în cadrul spațiului rural ).

Incubatoarele de afaceri în agroturism, constituie în actuala etapă un istrument de asistență în sprijinul gospodăriei țărănești potențial agroturistice, mai ales în cursul etapelor de înființare și activitate incipientă. După perfecționarea serviciului agroturistic ( transformat în produs ), crearea unei baze privind categoriile de clienți, îmbunătățirea activității manageriale după care în final urmează părăsirea incubatorului. Scopul principal al incubatorului este oferirea consultanței gratuite, ușurarea contactului cu organismele bancare, stimularea și cultivarea talentului pentru servicii agroturistice prestate în gospodăria țărănească, furnizând servicii de consultanță și suport care trebuie să fie complementare cu talentele și capacitățile întreprinzătorului.

ANEXA 7.1

MODEL DE PLAN DE AFACERI ÎN AGROTURISM

A. DATE DE IDENTIFICARE A AGENTULUI ECONOMIC

1. Numele firmei 2. Numărul și data

agroturistice înregistrării

3. Forma juridică 4. Tipul activității curente

de constituire

5. Natura Particular Stat Străin

capitalului:

– Proporția (%):

6. Valoarea

Adresa, telefon/fax, e-mail:

Contul bancar este deschis la:

Banca…………………..…………. Număr cont …………………………………

Banca …………………………….. Număr cont …………………………………

9. Asociați, acționari principali:

B. CONDUCEREA ȘI PERSONALUL FIRMEI (GOSPODĂRIEI AGROTURISTICE)

B.l. Conducerea

(se vor completa, pentru fiecare poziție, tabelele următoare)

Principalele responsabilități în cadrul firmei:

B.2. Personalul angajat

Număr total de salariați: din care, direct productivi:

(Organigrama poate fi atașată, dacă e cazul)

C. DESCRIEREA ACTIVITĂȚII CURENTE

1. Produsele / serviciile actuale :

(descrieți tipul de produse/servicii și caracteristici, procentul din cifra de afaceri, preț vânzare)

3.1. Impactul asupra mediului:

(Descrieți cum poate proiectul afecta mediul, și ce soluții ați gândit pentru eliminarea acestor efecte!

(Studiu de impact se atașează dacă e cazul)

3.2. Modul de asigurare cu utilități:

(Unde va fi implementat proiectul, adresa, descrieți spațiul și cum sunt asigurate utilitățile-necesare)

(0 schiță de amplasare a mijloacelor fixe achiziționate se va atașa)

4. Descrierea investiției propuse în contextul procesului tehnologic descris anterior

(Se vor anexa oferte de la principalii furnizori, precum și proiectul și autorizațiile și avizele necesare, după caz.)

Graficul de realizare a investiției:

6. Modificările necesare la echipamentele, clădirile existente:

7. Modificările necesare la echipamentele, clădirile existente:

(Prezentați numărul de posturi create, tipul postului, calificări necesare, salariul lunar propus, inclusiv taxele. Descrieți cum intenționați să recrutați personalul necesar și cum îl veți pregăti pentru postul respectiv, precum și ce program de pregătire gândiți în viitor și cum vă propuneți să motivați personalul).

8. Cheltuieli de producție anuale:

(Detaliați cheltuielile directe și indirecte anuale de activități ce se desfășoară în urma implementării proiectului la capacitatea maximă)

9. Venituri anuale preconizate:

(Detaliați volumul vânzărilor anuale pentru fiecare categorie de produse/servicii oferite prin implementarea proiectului în capacitatea maximă a echipamentului).

3. Descrierea sumară a principalelor procese de cazare și loisir:

4. Date tehnice cu privire la principalele mașini, utilaje și mijloace de transport aflate în proprietatea agentului economic:

5. Imobile:

Prezentați locul unde gospodăria își desfășoară activitatea și cum sunt asigurate utilitățile necesare (energie electrică, apă, canal)

DESCRIEREA PROIECTULUI PROPUS

(Descrieți proiectul, cum a fost generată ideea, ce obiective pe termen scurt, mediu și lung v-ați propus să realizați)

1. Produse agroturistice noi:

(descrieți tipul de produse/servicii și caracteristici, procentul din total vânzări, preț vânzare)

2. Principalii furnizori de materii prime:

(Descrieți cum v-ați propus să faceți aprovizionarea, cine va asigura transportul etc.)

Anexați oferte de la furnizorii de materii prime principale

3. Descrierea pe scurt a procesului de servicii și loisir proiectate:

(Descrieți pe scurt procesul tehnologic și îmbunătățirea adusă prin proiect dacă e cazul)

Capitolul VIII

DISTRIBUȚIA ȘI VÂNZAREA PRODUSULUI AGROTURISTIC

8.1 Sisteme în organizarea distribuției și promovării în agroturism

Promovarea și în sfera agroturistică încadrează trei componente de bază: informarea, publicitatea și relațiile publice.

Informarea se realizează cel mai simplu verbal dar pentru a avea un impact de mai lungă durată și o utilizare cu o anumită continuitate ea se realizează în principal în scris, în acest scop este creată documentația turistică: pliante, broșuri, reviste și alte mijloace asemănătoare.

Publicitatea este în legătură directă cu prima componentă dar se referă la mesajul transmis (comunicarea cu piața).

Relațiile publice se referă la crearea unei imaginii favorabile față de clienți, marele public în general, parteneri de afaceri, autorități publice etc.

Marile rețele de informare turistică informatizate încadrează amplasamentele turistice în sisteme “menu”. Modelul acestor sisteme este o structurare și repartizare adecvată a informațiilor care să corespundă logicii de gestiune dar și a calității de informare necesare consumatorilor.

Produsele gen “turism rural” nu sunt ușor de identificat, însă le putem regăsi referindu-ne la: locuințele din mediul rural, de notat că predomină cazarea la locuitor (funda-mentală în turismul rural), ce reține din ce în ce mai mult interesul TO european; ansamblul (coșul) activităților tematice de loisir, ce constituie “nucleul” programelor și care reprezintă un element de atracție decizional. Astfel de elemente de animație sau de compunere a programelor se pot materializa prin: manifestări cu caracter de eveniment, vizite la ferme, circuite naturale etc.

Din ansamblul imaginii destinațiilor turistice create și proiectate la diferitele niveluri de promovare în agroturism pot fi delimitate următoarele probleme considerate esențiale (Roșca E.R., 2001):

– considerată cea mai importantă este aceea că imaginea proiectată de agențiile de turism nu este cea mai importantă sursă de idei despre destinațiile turistice pentru turistul potențial, în expresie cantitativă ea putând fi considerată nesemnificativă. Imaginea proiectată prin mass-media, experiența personală din vacanțele anterioare a vizitatorilor și experiența din contactele personale ale vizitatorilor potențiali este mult mai importantă decât imaginea promovată de chiar destinațiile turistice.

– o a doua mare problemă desprinsă din cercetările asupra efectelor imaginii turistice a destinațiilor privește elementele imaginii turistice și legăturile dintre acestea pentru realizarea scopului final al activității de marketing. Claritatea, simplitatea și minimum de distonantă cu imaginea preexistentă sunt esențiale pentru succes.

– a treia problemă a proiectării imaginii turistice este conflictul sau în cel mai bun caz, complementaritatea imaginilor proiectate de diferite destinații în aceeași regiune și imaginile acelorași destinații proiectate de agenții diferite. O variantă a acestei probleme ține de faptul că acest conflict poate să apară la scară spațială, fiind dat de realitatea că diferite autorități sunt responsabile cu imaginea turistică la nivelele naționale, regional și local.

Important este ca imagine agro-turistică creată prin acțiuni de marketing să nu difere de realitate, diferența fiind repede descoperită de consumator. Soluția cea mai prudentă ar fi proiectarea unei imagini atât de generalizate, încât să nu existe diferențe față de alți ofertanți, obținându-se aceleași efecte generale.

Formele sistemului de ajutor social destinat vacanțierilor poate favoriza promovarea locuințelor turistice și a activităților de turism în mediul rural. În această situație un rol important revine cecurilor pentru vacanțieri care au două obiective:

1) incitarea, prin avantajele fiscale, a angajaților să participe la finanțarea vacanțelor din salariile lor, tocmai datorită avantajelor fiscale;

2) incitarea salariaților pentru a-și dimensiona (limita chiar) cheltuielile pe parcursul anului, pentru realizarea unei vacanțe reușite.

Cecurile de vacanță sunt destinate plății serviciilor prestate în această perioadă și loisirului pe teritoriu francez. Ele sunt valabile pentru toți prestatorii de servicii turistice și loisir, ce au încheiat un contract. Prestatorii din turismul rural, care au încheiat un contract, beneficiază de avantaje legate de garanția ofertei la care s-a optat.

Datorită distribuției relativ echilibrate a preferințelor turiștilor pentru vacanțe în mijlocul naturii, prin politici de distribuție adecvate care au în vedere crearea unor agenții proprii administrativ-teritoriale și editarea de materiale promoționale (ghid turistic, broșuri , cataloage, poster) oferta turistică poate fi mai bine cunoscută și efectiv solicitată și apreciată.

Acțiunile publicitare propriu-zise se pot desfășura utilizând (prelucrat după Bădiță M., ș.a., 2001 ):

* Presă. Este indicată atât presa cotidiană cât și cea periodică. Acțiunile publicitare prin presa se vor realiza fie prin publicarea unor materiale informative(reportaje, articole legale de tema produsului turistic), fie prin anunț publicitar. Acesta trebuie să conțină o ilustrație cât mai edificatoare (de exemplu, imaginea unei încăperi, unei case, un context cât mai concis care să dea un minim de informație necesară să stârnească interesul, dar mai ales să degaje căldură umană, sinceritate).

• Publicitatea prin afișaj. Se recomanda afișele atât interioare cât și exterioare, de durată, imprimate direct pe panouri de lemn, tablă, carton. Textul afișului trebuie să fie concis, convingător și să se prezinte sub formă de invitație. Uneori textul poate lipsi. Ilustrația trebuie să aibă la baza o idee care să capteze atenția trecătorilor și să convingă. Afișele pot fi amplasate în scoli, universități, agenții de voiaj care vând produsul respectiv.

Pe lângă tehnicile de publicitate clasică trebuie utilizate și tehnicile de relații publice, prin intermediul lor asigurându-se nu doar transmiterea nealterată a informației de la furnizorul de servicii turistice la clienți și autorități , dar și un flux de întoarcere al informației (feed-back), cuprinzând impresii și sugestii privitoare la solicitările de îmbunătățire a calității și de diversificare a ofertei turistice , cunoașterea doleanțelor clienților , propuneri.

Pot fi enumerate și alte modalități de promovare a ofertei turistice , cum sunt:

participarea la târguri naționale și internaționale de turism și la burse de turism;

participarea la saloane și expoziții de specialitate ;

realizarea de filme documentare și fotoreportaje și distribuirea lor prin intermediul mijloacelor audiovizuale;

distribuirea de cadouri promoționale , oferte –pachet de sejururi, sărbători tradiționale locale.

Trebuie însă avut în vedere că în cadrul proceselor de descentralizare și al transferului de competență, structurile teritoriale la nivel regional, provincial sau departamental și comunal intervin, fiecare la nivelul său, în promovarea și vânzarea produselor turistice rurale, prin: difuzarea de informații turistice, editarea de documente, montarea operațiilor de promovare și comerciali-zare a produselor turistice etc.

Întrucât, independența administrativă nu coincide întotdeauna cu entitățile turistice, sunt generate regrupări intercomunale, acestea fiind necesare pentru constituirea coerențelor spațiale turistice.

Comunitățile rurale sunt de cele mai multe ori, de dimensiuni mici, și nu dispun decât de o capacitate financiara redusă. Pentru acest motiv sunt incitate să caute parteneri pentru finanțarea echipamentelor, promovarea și comercializarea produselor. Ca atare este necesar ca piețele turistice să fie amplificate prin care să se integreze unei imagini de marcă spațială lărgită, prin tipuri de grupări comunale într-un teritoriu național și în cooperare transnațională. Aceste grupări includ:

– sejururi timp de o săptămână, organizate de prestatorii și producătorii locali, în colaborare cu administrațiile teritoriale;

– cazare și restaurație în sate și cătune (în hoteluri de 2 stele și de 3 stele, camere la gazde sau hanuri) sau bivuacuri organizate;

– prestații specifice în perimetrele naturale de agrement: conferințe, inițieri în natură, vizite comentate etc.;

– activități de loisir în natură: plimbări, canoe etc.

La nivel european existența “cartei de cooperare turistică” implică aplicarea unor programe de distribuție pentru provinciile și departamentele care au aderat. Structura unor astfel de programe trebuie să includă:

– realizarea unui inventar anual al caracteristicilor turistice de pe teritoriul lor;

– stabilirea unei cartograme turistice evolutive a zonei respective (densitatea demografi-că, amenajări turistice stabilite sau în curs de stabilire, axe de comunicații);

– stabilirea de acorduri de promovare reciprocă;

– analizarea și lansarea produselor turistice transfrontieră sau interdepartamentale;

– dezvoltarea, cercetarea, pregătirea profesională continuă, animația, promovarea și comercializarea telematică, sistemul de rezervări etc.

Elemente evidențiate în reclama comercială a gospodăriilor agroturistice:

numele localității , numele familiei , fotografia casei, însemnele –simbol ale animalelor crescute în gospodărie (se specifică dacă gospodăria este amplasată în vatra satului);

terenurile de sport și agrement din apropiere sau din zonă (terenuri de tenis , de golf, piscină, teren de echitație, volei);

se precizează câte mese și ce fel de produse pot fi servite în gospodărie ;

informații suplimentare privind bucătăria familiei (produse și mâncăruri specifice);

prezentarea condițiilor de cazare și confort , prețul cazării , al servirii mesei, serviciilor;

alte elemente specifice privind oferta gospodăriei (artizanat , meșteșuguri , vânzări directe);

suplimentar, poate fi prezentată o schiță cu amplasarea gospodăriei față de căile de acces , cu toate informațiile necesare , în funcție de mijloacele de transport cu care se deplasează turistul.

Cunoașterea unei baze de date pentru practicarea agroturismului în zona montană va oferi suportul privind cunoașterea și dezvoltarea potențialului agroturistic existent a cărui valorificare necesită , de asemenea:

instruirea gazdelor , proprietari de gospodării agroturistice;

amenajare corespunzătoare sub aspectul condițiilor de primire , găzduire, confort igienico-sanitar, funcționalitate

inventarierea potențialului ecoturistic și cultural local, conceperea unor programe agrementale atractive, atât pentru valorificarea optimă a resurselor ecologice (ecosisteme și biotopuri naturale), cât și a celor culturale (folclor, sărbători tradiționale, șezători); management adecvat;

asigurarea logistică: drumuri corespunzătoare de acces, a infrastructurilor, utilităților , telecomunicațiilor.

Activitatea de promovare susținută (editarea de prospecte , pliante, cataloage, ghiduri turistice).

8.2 Vânzarea directă a produselor agricole

de către producătorii agricoli

Caracteristici ale activităților de vânzare directă a produselor agricole. Valoarea produselor agricole crește prin industrializarea și comercializarea lor, ceea ce duce la o diminuare a părții din valoarea produsului care revine producătorului agricol. Această situație nu este specifică numai agriculturii, fenomene asemănătoare se pot întâlni și în indus-trie.

Referitor la partea din valoarea produsului agroalimentar care revine producătorului agricol, putem spune că aceasta variază în funcție de filiera de transformare și distribuție, distingându-se, din acest punct de vedere, trei categorii de produse agroalimentare (după Lagrange L., 1995, citat de Constantin M.,1999):

– produse la care 60-90% din nivelul prețului n detail revine activităților de transformare și distribuție; este cazul pâinii, iaurtului, produselor de desert etc.;

– produse la care 40-60% din prețul n detail revine activităților de transformare și distribuție; de exemplu, laptele de consum în stare proaspătă, brânza, zahărul, fructele și legu-mele semiindustrializate și industrializate;

– produse la care mai puțin de 40% din prețul n detail revine activităților de transformare și distribuție; este cazul cărnii de porc, de pasăre etc.

Deci, vânzarea directă trebuie considerată un mod de comercializare proprie și activităților de turism rural, a cărei efectuare depinde de rentabilitatea pe care o poate obține producătorul agricol. Aceasta formă a activității de valorificare, desfășurată de producătorul agricol, se concretizează prin vânzarea directă a produselor sale consumatorilor finali.

Prin vânzarea directă, producătorul agricol își amplifică activitățile sale specifice agricole, cu activități de industrializare și distribuție a produselor obținute din procesul de producție agricolă.

Avantajele acestui mod de valorificare directă a produselor agricole pot fi atât pentru producătorul agricol, dar și pentru dezvoltarea de ansamblu a zonelor rurale.

Avantajele pentru producătorul agricol se referă la: cu investiții reduse și echipamente utilizate și pentru alte sectoare de activitate, pot crește veniturile realizate de populația existentă în zonele agricole producătoare; vânzarea directă poate fi considerată ca debușeu pentru producția care nu a fost achiziționată de agenții economici specializați în industria alimentară, sau în distribuția acestor produse agricole.

Avantajele pot fi semnalate și pentru ansamblul zonelor rurale, acestea referindu-se la: posibilitatea valorificării locale a produselor agricole, dar și a altor resurse specifice zonei de producție; responsabilitatea producătorilor agricoli pentru activitățile de industrializare, distribuție și respectiv a calității produsului agricol în cadrul pieței; existența unor utilaje și depozite de mici capacități. Dar, pentru desfășurarea activităților privind valorificarea, se solicită forța de muncă neutilizată, în anumite perioade, în cadrul sau în afara sezonului de producție agricolă.

Totodată, vânzarea directă a produselor de către producătorii agricoli, presu-pune existența și a unor limite sau restricții privind aceasta activitate, care se referă la:

– activitățile suplimentare de industrializare și comercializare, desfășurate de producătorul agricol, solicită, în anumite perioade, o suprasolicitare a forței de muncă și o competență ce nu poate fi improvizată;

– există situații în care vânzarea directă, practicată pe scară mai extinsă (cantități mari de produse), necesită forță de muncă salariată, în acest fel putându-se ajunge la un sistem (model) de comercializare, la care nu se poate permite a se calcula și reține valoarea nou-creată (plus-valoarea) în cadrul exploatației agricole. Vânzarea directă a produselor agricole a existat în toate timpurile, dar ea deține o mică proporție (6-8%) din totalul activităților de comercializare a produselor agricole, fiind în funcție de tipul produsului agricol și de regiunea producătoare. Totodată, pentru ca vânzările directe să se poată desfășura ca activități importante este necesar să existe o cerere potențială, așa cum se manifestă în cadrul marilor centre urbane, al zonelor turistice etc.;

– producătorul agricol își asumă responsabilitatea civilă pentru toate riscurile de intoxicație alimentară;

– produsele comercializate trebuie să fie diferențiate de produsele obișnuite (de serie), prin calitatea și/sau originalitatea lor;

– producătorul agricol trebuie să aibă cunoștințe privind tehnologiile culinare, dar și cele ale tehnicii comerciale. El trebuie, în același timp, să cunoască și să respecte regulile de igienă.

Formele de vânzare directă pot fi diferențiate în: forme individuale și forme colective de vânzare directă.

Formele individuale de vânzare directă, pot fi reprezentate prin:

– vânzarea directă în cadrul exploatației agricole, presupune existența unei cantități importante de produse agricole disponibile și a unor spații de depozitare. În același timp, vânzătorul, care este și producătorul agricol, trebuie să fie cunoscut astfel încât să existe o cerere de produse agricole relativ constantă;

– vânzarea pe piață este considerată o formă de comercializare frecventă. În acest caz, producătorul agricol va trebui să accepte și să plătească un loc pentru vânzare, alături de alți comercianți;

– vânzarea într-un magazin a produselor de către mai mulți producători agricoli;

– vânzarea prin deplasare în cadrul unei localități sau din mai multe localități, care se practică ocazional, mai ales în situația lichidării anumitor cantități de produse. Datorită unor opriri frecvente, existente în cadrul acestei forme de vânzare, volumul total al timpului cu efectuarea vânzărilor se prelungește foarte mult;

– vânzarea pe marginile șoselelor sau a străzilor, care presupune asigurarea unor responsabilități comerciale din partea producătorului agricol;

– vânzarea în campinguri, care poate fi făcută prin puncte fixe și mobile.

Formele colective de vânzare directă, se referă la crearea de către mai mulți producători agricoli a unor puncte de vânzare permanente sau sezoniere. Acestea constituie principala formă de vânzare directă spre care se tinde.

Criteriile organizatorice ale acestei forme de vânzare pot fi generate de existența unor: cooperative, un grup de cooperative, grupuri de producători agricoli cu interese comune, societăți comerciale cu responsabilitate limitată, asociații simple și specializate ale producătorilor agricoli etc.

Avantajele unor astfel de forme colective de vânzare directă pot fi considerate următoarele: existența unui sortiment larg de produse agroalimentare destinate vânzării; prin amplasarea diverselor puncte de vânzare în zone importante de consum, are loc o valorificare mai bună a produselor agricole; o bună organizare a activităților comerciale; posibilitatea unor adaptări mai ușoare la noile cerințe ale comerțului (referindu-ne, mai ales, la structura produsului sau sortimentului de produse destinate vânzării, accesul la mijloacele publicitare etc.); finanțarea activităților curente și de investiții este mai ușoară etc.

Pot fi semnalate și anumite inconveniente legate de: solicitarea unor cheltuieli de investiții, cu referire, în special, la închirierea și/sau cumpărarea localului; existența unor riscuri privitor la apariția unor niveluri ridicate ale cheltuielilor de funcționare; rezolva-rea greoaie a unor probleme privind gestiunea stocurilor și a cantităților de produse nevândute; riscurile implicate de schimbarea statutului fiscal (aici fiind luată în discuție activitatea comercială impozabilă) etc.

Totodată, formele colective de vânzare directă pot utiliza procedeele publicitare, frecvent întâlnite la producătorii agricoli, care practică vânzarea directă și anume: presa locală, transmiterile locale radiofonice, panourile amplasate pe drumurile publice, vizitele în cadrul diferitelor expoziții agricole, cu organizarea de degustări, anunțuri sonore în cadrul diferitelor puncte de vânzare etc.

8.3 Distribuția și vânzarea produsului agroturistic

prin gospodăria țărănească

Practicarea turismului prin intermediul fermelor agroturistice, vizează următoarele: valorificarea resurselor (naturale, umane, financiare); stabilitatea forței de muncă; preîntâmpinarea unui exod al populației locale în zonele urbane din apropriere; crearea de noi locuri de muncă în zonele industriale și extractive falimentate (de exemplu zonele miniere).

În dezvoltarea agroturismului mai ales în aria montană, sectorul creșterii animalelor are un rol important în asigurarea unor produse agroalimentare naturale.

În continuare se pot prezenta câteva coordonate privind distribuția și vânzarea produsului agroturistic prin gospodăria țărănească ( Tacu, A. P., 1999 ).

1) În evoluția sa, agroturismul practicat în România înregistrează următoare-le forme manageriale:

• Sistemul gospodăriilor cu pensiune completă (mic dejun, prânz, cină, cazare);

• Sistemul satelor agroturistice (când gospodăriile asigură numai cazare și micul dejun și își desfășoară activitatea în cadrul unor pensiuni agroturistice asociative, finanțate de programe internaționale;

• În sistem mobil itinerant, cu angrenarea gospodăriilor țărănești în cadrul societăților de turism din zonă.

2) În evaluarea gospodăriilor țărănești, pentru practicarea agroturismului, s-a urmărit, de organele în drept, respectarea normelor igienice, sanitare și a baremurilor privind confortul, pentru turiștii care vizitează sau utilizează pentru odihnă și recreere gospodăriile țărănești.

3) Ca urmare a promovării inițiativei de angrenare a microfermelor familiale în cadrul circuitelor agroturistice și a profitului înregistrat de acestea, numărul gospodăriilor a fost din ce în ce mai mare, ajungând, la nivelul anului 1997, de a ocupa 12% din cele existente la nivelul țării noastre.

4) În unele arii montane se poate aborda, în egală măsură, îmbinarea creșterii animalelor cu agroturismul, determinând nu numai ocuparea timpului disponibil al populației locale, ci și obținerea unor venituri substanțiale, fără a abandona activitățile tradiționale de bază.

5) Indicii de utilizare a spațiilor de cazare și gradului de confort al fermelor agroturistice sunt în majoritatea zonelor, la un nivel satisfăcător, spre mediu.

6) Investigațiile existente evidențiază rezultatele obținute, ca urmare a introducerii unor factori de producție suplimentari, în gospodăriile țărănești. În acest mod, microferma familială a putut evolua, de la stadiul de subzistență, la cel de pensiune agroturistică, cu sprijinul programului PHARE și în continuare, al programului SAPARD. S-a constatat o stimulare a fermelor agroturistice, urmărindu-se evoluția firească a gospodăriilor țărănești din zona de munte, identificate și evoluate pentru practicarea agroturismului în variante specifice caracterului regional.

7) Profitul obținut din îmbinarea agroturismului și creșterea animalelor, urmate de valorificarea produselor agricole în propria gospodărie, se majorează.

8) Rezultatele finale sunt evidențiate prin veniturile și cheltuielile pentru practicarea agroturismului împreună cu implementarea altor subramuri sau activități (efectul a fost dublarea veniturilor).

Dacă ne referim la zonele de munte, acestea sunt defavorizate, sub aspectul condițiilor pedoclimatice, față de zona de șes și colinară joasă, al distanțelor mari ale localităților față de orașe, existența unei infrastructuri deficitare, se impune prin puncte turistice. La acestea se adaugă valorile etno-folclorice, ce influențează viața locuitorilor. Ocupațiile de bază pentru populația zonei montane sunt creșterea vacilor de lapte și a oilor, subramuri agricole furnizoare de produse agroalimentare proaspete alături de activitățile de prelucrare a lemnului.

Fermele agroturistice din România fac parte din sectorul privat, la care se adaugă și alte structuri organizatorice din zonă, acestea desfășurând activități turistice (hoteluri, restaurante, sate de vacanță, pensiuni agroturistice), care sunt agreate de turiștii cu un venit modest, prin prețurile practicate care sunt mult sub limita celor din centrele urbane. Avantajul cazării turiștilor în aceste forme turistice, ca și al producătorilor agricoli este că pot valorifica eficient produsele principale obținute în gospodăria țărănească.

Prin măsurile și obiectivele din cadrul formelor organizatorice turistice, gospodăria țărănească va fi permanent în centrul atenției organelor în drept, vizându-se următoarele: sprijinirea de către stat a acestora și prin programele teritoriale, modernizarea microfermelor familiale, ameliorarea pășunilor și fânețelor, a populației de vaci din zonă și extinderea însămânțărilor artificiale.

Dar, în prezent, lipsa mijloacelor financiare pentru implementarea tehnologiilor moderne și a animalelor cu producții sporite, alături de posibilitățile reduse de valorificare a produselor principale obținute (lapte și carne), una din alternativele de dezvoltare este de integrare a producției sau de amenajare a acestor microferme familiale în circuitul integrativ și agroturistic.

8.4 Analiza circuitelor de informații , de vânzare și distribuție a produselor turistice de cazare (colectivă) în spațiul rural

8.4.1 Implementarea politicii de produs în circuitul informațional

Ofertanții serviciilor turistice din mediul rural trebuie ca permanent să țină seama de mișcările pieței agroturistice, conturate prin examinarea cererii și ofertei din cadrul acesteia.

Privitor la această problemă laturile de documentare și informative pot fi considerate următoarele: marketingul să fie implementat din ce în ce mai mult în turismul rural (agromarketing); cunoașterea specificității studiilor de piață și a implementării acestora (ca referire la mediu, producători și concurență, cine recomandă și distribuie produsul turistic); alegerea clienților țintă (denumirea colectivităților și a mijloacelor de atragere); construcția ofertei (adoptarea produsului la cerere); prețul produsului (nivelul prețului fiind în funcție de caracteristicile produsului și variațiile acestora, variațiile cererii și dimensiunile concurenței etc.); alegerea distribuției (cu referire la funcționalitatea diferitelor sisteme de distribuție, caracteristicile consumatorilor și natura pieței vizate, caracteristicile produsului etc.).

O politică de marketing valabilă și pentru activitățile de agroturism, duce la stabilirea unei politici de produs care poate fi investigată conform următoarelor laturi ( Snak, O., 1994 ):

1) Politica de produs înseamnă, în primul rând, capacitatea de a anticipa.

Locuințele din mediul rural, ca toate produsele aferente pieței trebuie să răspundă regulilor precizate de promovare și comercializare. În amonte de acestea există procesul de reflecție, observație. Această reflecție anticipativă trebuie să permită evaluarea:

– situației concurenței existente pe piață;

– nivelului evolutiv al prețurilor și tarifelor;

– solicitărilor clientelei.

2) Politica de produs înseamnă, totodată, investiții în animație și confort.

Cererea, mai ales în agroturism, evoluează, însă, în mai multe domenii. Deschiderea europeană va face ca produsele turistice, tip cazare în mediul rural, să evolueze spre un plus de confort. Pentru acest motiv, dezvoltarea nivelului de trai, generează nevoi calitativ superioare, ce sunt la fel de sen-sibile ca și gradul de animație. Toate acestea se pot realiza prin creșterea investițiilor în pregătirea profesională a oamenilor și în modernizarea structurilor de primire, considerate ca absolut necesare.

3) Politica de produs înseamnă creație și inovație.

Crearea și inovarea acestor cerințe în agroturism răspund unei duble necesități:

– reînnoirea permanentă a produselor;

– flexibilitatea de adaptarea la nevoile clienților.

Mediul rural (deoarece încadrează arii teritoriale extinse) și turismul asociativ, care a fost experimentat de mult timp, se pot contopi, pentru a inova și experimenta noile produse turistice. Politica promoțională și comercială în activitățile de agroturism, va trebui să țină cont de acestea.

4) Politica de produs înseamnă diversificarea distribuției.

De mult timp, canalele de distribuție ale produselor agroturistice, cu referire la cazarea în mediul rural au fost limitate, căutându-se o selectivitate a acestora. Astăzi, datorită deschiderii europene, se pot realiza legături noi cu distribuitorii europeni.

5) Politica de produs înseamnă a răspunde la așteptările clienților.

Se cunoaște că legile comerțului au aceeași valabilitate, indiferent de comerciant și consumator. Turismul rural, atunci când s-a referit la amenajarea teritoriului, a trebuit să răspundă unei presiuni locale. În al doilea rând, produsele elaborate au fost cele solicitate de clienți. În situația în care un produs este compus din elemente independente cererii clienților, acesta trebuie întotdeauna să fie luat în considerare, pentru a asigura o adaptare indispensabilă: produs-așteptare. Deci, cel ce judecă dacă un produs turistic este bun sau nu este clientul, cel care, în ultimă fază, îl cumpără sau nu.

Această satisfacere a nevoilor clienților corespunde diversității produselor: situație în care nu există numai o singură clientelă, ci mai multe, totodată acestea fiind în funcție de sezon, activități, distanță etc.

8.4.2 Evoluțiile și inovațiile în circuitele informaționale agroturistice

Turismul rural necesită un permanent transfer de inovații care pot fi analizate sub următoarele forme (Buciuman E., 1999):

inovații sociale, în primul rând, pentru că finalitatea sa inițială este modificarea pozitivă a condițiilor de viața ale populației rezidente;

inovații în materie de fabricație, pentru că este vorba de a realiza pentru el produse "singulare" care se delimitează de turismul clasic și/sau tradițional;

inovație în termeni de imagini și/sau de mesaje, în scopul de a se poziționa ca o alternativă a petrecerii vacanțelor, concediilor și a timpului liber, dezvoltat de către operatori de călătorii.

Elementele novatoare sunt indisolubil legate de introducerea informaticii în activitatea de vânzare agroturistică. Astfel, s-a ajuns la:

– forma de rezervare informatizată (prin introducerea unor programe adecvate);

– bazele de date ce se adresează și pot fi accesibile clientelei;

– sistemul de rezervare telematică. Acest nou mijloc de comunicare începe să aibă o dimensiune în ceea ce privește difuzarea, produsului agroturistic integrându-se în rețeaua de vânzare la distanță. Rețeaua de distribuție telematică este mai scumpă, deoarece sumele încasate trebuie să acopere investițiile făcute.

Și în domeniul agroturistic circuitele informaționale pot avea 3 funcții: de informare, de comanda, de rezervare și de plată. În cazul comenzii de rezervare, această rețea este completată de unul sau mai multe canale pentru retragerea acesteia.

Inovațiile așteptate sunt următoarele:

– rezervarea telematică;

– plata telematică;

– broșura telematică, chiar dacă suportul de hârtie va rămâne indispensabil.

Evoluția sectorului asociativ în domeniul turismului rural în Europa a obli-gat diferitele organisme să stabilească un acord-cadru în ceea ce privește o politică care poate fi analizată în trei dimensiuni:

• o politică socială de turism, bazată pe un parteneriat redefinit;

• o politică contractuală (contracte tip stat-regiune);

• o politică structurală pentru asociații, ce comportă:

– o mai bună cunoaștere a sectorului;

– o politică de comunicație și promovare;

– o politică de patrimoniu;

o politică de etalare a vacanțelor.

Aceste coordonate, încadrate în politicile europene nu sunt posibile decât dacă există structuri de interfață între actorii de teren și piețele potențiale; Structurile trebuie să asigure misiunea permanentă de consilieri la elaborarea produselor, să supravegheze și să urmărească realizarea și exploatarea acestora, cercetarea și inovația, să presteze activități de animație pentru elaboratorii de proiecte, pentru producători și, pe un plan mai larg, pentru întreaga populație din zona de primire a turiștilor.

8.5 Eficiența economică și socială a activităților de

distribuție în turismul rural (agroturism)

Turismul rural reprezintă, prin conținutul și rolul său, un fenomen caracteristic civilizației actuale, constituind una din componentele majore ale vieții economice și sociale, ce provoacă interesul unui număr tot mai mare de țări. Cercetările întreprinse asupra rolului turismului rural au evidențiat faptul că el are un impact considerabil asupra dezvoltării, din punct de vedere social, cultural și mai ales, economic, a zonelor rurale. Acțiunea sa se mani-festă pe o multitudine de planuri: de la stimularea dezvoltării economice, la perfecționarea structurilor sociale, de la valorificarea superioară a resurselor, la îmbunătățirea condițiilor de viață etc. Având în vedere oferta de servicii specifice turismului rural, se poate afirma că el reprezintă un element cu acțiune dinamică în stimularea cererii acestei forme de turism și poate fi considerat un mijloc de diversificare a structurilor economice, prin crearea unor activități proprii.

8.5.1 Turismul rural și durabil, factori de influență

Referitor la relația dintre turismul rural și turismul durabil, s-a observat că mediul natural, trăsăturile arheologice, itinerariile turistice, pot fi ireversibil deteriorate de un număr prea mare și mai ales, necontrolat, incorect administrat de turiști.

Însăși stabilitatea economică a regiunilor rurale, mai ales a celor defavorizate, poate fi serios afectată de dezvoltarea economică actuală, dar care poate fi redresată prin implementarea pe scară largă a unor afaceri turistice. De asemenea cultural poate fi serios amenințat de apariția unor culturi din afară, a unor mase mari de turiști. Toate aceste amenințări au dus la necesitatea considerării conceptului de dezvoltare durabilă a turismului. Locurile de muncă suplimentare create prin investițiile micilor întreprinderi situate în regiunile rurale, implică comunitățile locale, la creșteri economice necontrolate care pot crea dezechilibre la nivel teritorial.

Turismul durabil urmărește minimizarea efectelor negative asupra mediului natural și cultural, optimizarea satisfacției vizitatorilor și maximizarea creșterii economice pe termen lung a unei regiuni. Din acest punct de vedere turismul rural poate fi întrevăzut într-o formă trivalentă, cu referire la: regiunile-gazdă, cu oamenii și obiceiurile lor, ofertanții de vacanțe și industria turistică teritorială.

În concepția turismului durabil, locul turismului rural (agroturismului) este foarte bine definit, atât ca păstrător de cadru natural, tradiții, obiceiuri, cultură, dar și ca satisfacție sau împliniri pentru turistul saturat de urbanism și servicii sofisticate din hoteluri. Această formă de turism, este adecvată deficitului de fonduri bănești, pe care le impune construcția infrastructurilor de cazare turistică. Dar, turismul rural va oferi șansa unor acumulări financiare, ce vor fi probabil, absorbite de nevoia de a îmbunătăți oferta turistică. În perspectivă, însă, se poate contribui la ridicarea nivelului de viață al celor ce au această inițiativă și va crea sau va menține industria de artizanat, care se atașează aproape firesc turismului ru-ral. Există certitudinea că turismul rural are o cerere reală atât în străinătate, cât și în România.

Pentru aceasta însă este necesară realizarea vocației turistice a țării noastre, care, unanim recunoscut este cea mai frumoasă țară din spațiul geografic european.

Oferta turismului rural mai depinde de modul de amenajare a satelor turistice și de complexitatea serviciilor turistice ce pot fi prestate. Satele turistice sunt așezări rurale pitorești, situate în mediu nepoluat, păstrătoare de tradiții și cu un bogat trecut istoric. În afara funcțiilor politico-administrative, sociale, economice și culturale, aceste sate îndeplinesc, sezonier sau pe tot parcursul anului și funcția de primire și găzduire a turiștilor, pentru petrecerea sejururilor. Una din condițiile dezvoltării satelor turistice este accesibilitatea către aceste zone. Astfel, indirect, turismul rural (agroturismul) determină modernizarea rețelelor de drumuri și a mijloacelor de transport.

Alte condiții necesare practicării turismului rural (agroturismului) sunt: existența unui cadru natural atrăgător și prestarea unor servicii de cazare și de alimentație corespunzătoare. Pe lângă aceste condiții minime, în unele localități turistice rurale, apar și alți factori, ce pot îmbunătăți oferta turistică a satului respectiv: izvoare de apa minerală, lacuri sărate, izvoare de apă termală, mofete, sere, mănăstiri. Valorificarea resurselor turistice locale, la care se adaugă organizarea unor activități culturale specifice zonei, pot asigura condițiile cele mai bune de petrecere a timpului liber. Astfel, în mediul rural poate fi asigurat un produs turistic complex, format din servicii de cazare, transport, agrement și tratament.

În mod sintetic complexitatea și diversitatea turismului rural sunt date de caracteristicile zonei în care se practică această formă de turism. Din experiența practică, specialiștii români în domeniul turismului rural, au delimitat existența următoarelor tipuri de sate: sate turistice etnografico-folclorice, sate turistice de creație artistică și artizanală, sate turistice climatice si peisagistice, sate turistice pescărești și de interes vânătoresc, sate turistice pastorale, sate turistice vii-pomicole și sate turistice pentru practicarea sportului.

În afara posibilităților de cazare, în satele pescărești și de interes vânătoresc, se pot oferi atât servicii culinare specifice, cât și posibilitatea de a beneficia de forme de agrement specifice: vânătoarea și pescuitul.

Satele turistice pastorale, așezate, în general, în zonele de munte, oferă posibilitatea de a beneficia de produse gastronomice specifice zonei. Satele turistice vii-pomicole sunt așezate în zonele de deal, unde sunt condiții prielnice pomilor fructiferi și viței-de-vie.

Satele turistice pentru practicarea sportului dispun de spații de agrement, special amenajate, în funcție de zonă și de sportul ce se dorește a fi practicat.

Circulația turistică în zonele rurale este influențată de caracteristicile demo-grafice ale diferitelor zone, de structura pe vârste a populației și de dorința de a cunoaște cât mai bine o anumită zonă rurală.

Procesul de urbanizare este un alt factor care influențează dezvoltarea turismului rural. Circulația urbană are, pe lângă numeroasele avantaje asupra dezvoltării economi-ce și efecte negative, cu referire la, deteriorarea mediului înconjurător și creșterea solicitării nervoase a oamenilor. Ca urmare a acestor dezavantaje, apare nevoia de orientare a populației din aglomerările urbane spre zone de liniște, recreere, distracție, mai ales la sfârșit de săptămână și în concediu.

Prețurile și tarifele practicate, analizate în raport cu veniturile populației, constituie un factor stimulator pentru cererea turistică, în condițiile în care prețurile practicate în turismul rural sunt mai mici decât în alte forme de turism.

Progresul tehnic este un alt factor care influențează gradul de mobilitate al populației, acționând în două direcții: perfecționarea căilor și a mijloacelor de transport în comun și creșterea gradului de dotare a mijloacelor de transport. Acționând asupra unor fenomene ca urbanizarea, industrializarea și deteriorarea mediului, progresul tehnic influențează în mod indirect creșterea cererii pentru turismul rural.

Factorii psihologici, educativi și de civilizație constituie mobiluri ale dezvoltării turismului rural. Acești factori se referă la dorința de a cunoaște obiceiurile și tradițiile populației din mediul rural, de a participa la serbări tradiționale, manifestări culturale și sportive. Influența acestor factori poate fi analizată în corelație cu timpul liber.

Un factor cu acțiune directă asupra evoluției turismului rural este legislația cu privire la acest domeniu.

Pentru a sprijini dezvoltarea turismului rural, s-au constituit o serie de aso-ciații turistice sătești, ce au ca scop identificarea și popularizarea potențialului turistic din spațiul rural și se ocupă de formarea cadrelor, prin realizarea unor programe, ce au ca scop schimbul de experiență cu specialiștii din domeniu. O asemenea dezvoltare continuă, în turismul rural (agroturism) este condiționată de eficiența economică și socială înregistrată în acest domeniu de activitate. Concepută din perspectiva raportării efectului la efort, eficiența trebuie înțeleasă ca un proces, o acțiune sau rezultatul unui ansamblu de evenimente. Eficiența activității economice în turismul rural (agroturism), trebuie apreciată atât prin reflectarea și comensurare efectelor economice, cât și a celor sociale. În acest caz perspectiva socială este luată în considerare complementar în decizia macroeconomică de alocare a resurselor pentru dezvoltarea ramurii și în politica tarifelor pentru serviciile prestate.

8.5.2 Eficiența economică în turismul rural

În literatura de specialitate (Dobrotă N., 1991, citat de Nistoreanu P., 1999), se are în vedere conturarea următoarelor modalități de determinare a eficienței unor echipamente turistice: eficiența tehnică, eficiența promoțională, eficiența economică și eficiența social-politică. Astfel:

eficiența tehnică reprezintă modalitățile de reflectare a funcționalității propriu-zise a echipamentelor și amenajărilor. Ea este determinată în funcție de : durata utilizării fără căderi, termenele necesare remedierii unor deficiențe, costul realizării/remedierii reparației; elemente ce influențează atât eficiența economică, cât și cea promoțională;

eficiența promoțională este dată de imaginea pe care turistul o obține asupra ofertei turistice în urma sejurului petrecut în țară, imagine care împreună cu toate celelalte impresii acumulate poate contribui la realizarea unei opinii favorabile, care „developată",și „comunicată" în țara de origine poate avea în cazurile favorabile un efect promoțional;

eficiența economică reprezintă determinarea volumului încasărilor realizate, în concordantă cu volumul investițiilor făcute în vederea intrării în funcțiune a echipamentelor și amenajărilor, în aceste condiții eficiența este comensurată de durata recuperării sumelor investite, de încasările medii pe zi/turist etc.

Drept urmare, în activitățile legate de creșterea eficienței economice, un rol deosebit îl joacă:

contractarea bazei materiale;

utilizarea / umplerea echipamentelor și amenajărilor;

diminuarea influenței sezonalității prin realizarea unor calendare ale manifestărilor laice și religioase;

crearea de evenimente (festivaluri, serbări, import de sărbători din țările de origine ale turiștilor sosiți în mod ritmic etc.);

găzduirea de manifestări sportive și cantonamente;

organizarea de instruiri, mese rotunde, seminarii, traininguri și congrese pe teme din / sau tangențiale cu lumea satului (agricultură, dezvoltare durabilă, societatea civilă română, turism rural, artă și meșteșuguri populare etc.);

în ultimă instanță descoperirea de eroi locali (Dracula, Pintea Viteazul, lancu Jianu, Terente și Didina etc.) și valorificarea legendelor / întâmplărilor cu aceste subiecte; toate având drept scop exploatarea rațională și intensivă a dotărilor bazei materiale într-un echilibru permanent-de preț / calitate care Va impune serviciile și prestațiile din lumea ruralului și atmosfera propice ospeției și amiciției.

eficiența social-politică semnifică contribuția pe care echipamentele (fermele, pensiunile și camerele din casele țărănești) și amenajările – în termenii consacrați de industria turistică structurile de primire și baza materială – o aduc atragerii și implicării unui număr cât mai mare de persoane în participarea la activitățile de turism, evidențiind astfel rolul de ambasador cultural și ăl păcii ce-i este atribuit turismului internațional.

Rolul social reiese și din forma de antrenare a colectivităților din medii precum școlile, facultățile și organizațiile – animate de diverse motive de asociere în cadrul turismului de grup sau organizat.

Latura economică a eficienței turismului rural (agroturismului) este relevată de datele furnizate de analiza economico-financiară. În mod asemănător sistemul de indicatori ai eficienței activității de turism rural se bazează pe principiile generale ale eficienței, pe structura resurselor utilizate și pe componentele efortului și efectului. Structura resurselor utilizate cuprinde: forța de muncă, baza materială, mijloacele circulante, resursele naturale și antropice. Forța de muncă, privită ca resursă a activității desfășurate în domeniul turismului rural, poate fi exprimată valoric și fizic cu ajutorul următorilor indicatori: număr mediu de personal muncitor, număr mediu de personal operativ, fond total de timp de muncă etc. Baza materială poate fi analizată ca resursă a activității de turism, pe baza următorilor indicatori: capacitate de prestație și valoare medie a activelor fixe etc. Soldul mediu al mijloacelor circulante este un alt indicator al resurselor utilizate. Resursele naturale și antropice sunt exprimate fizic prin indicatori cum sunt: suprafața totală a amenajărilor în turismul rural, suprafața totală a zonelor rurale cu resurse turistice naturale.

Rentabilitatea considerată cea mai importantă latură a eficienței economice este definită ca raport între rezultatul obținut și mijloacele utilizate, prin rentabilitate se apreciază atât performanțele obținute, cât și posibilitatea de a realiza profit. Această noțiune de rentabilitate este bazată exclusiv pe fluxurile financiare, ca bază a calculului economic. Rentabilitatea poate fi exprimată în trei moduri:

– rentabilitatea de ansamblu a activităților;

– rentabilitatea economică;

– rentabilitatea financiară.

Rentabilitatea activității este analizată atât pe baza indicatorilor, exprimați în mărimi absolute, cât și pe baza celor exprimați în mărimi relative. Dintre indicatorii exprimați în mărimi absolute, pot fi menționați: profitul brut și profitul net.

Ca și în alte domenii ale activității economice și în turismul rural (agroturism), se urmărește obținerea unui profit suficient de mare pentru a asigura remunerarea capitalurilor, în scopul menținerii unui potențialul economic existent și pentru a realiza o creștere a eficienței economice, în funcție de evoluția pieței turistice și de factorii conjuncturali.

Principalele date necesare în calculul rentabilității activității sunt furnizate de contul de profit și pierdere. Ținând seama de structura veniturilor și cheltuielilor, se pot determina următorii indicatori:

– rezultatul sau profitul exploatării, calculat ca diferență între veniturile din exploatare și totalul cheltuielilor aferente exploatării;

– rezultatul financiar, care reprezintă diferența dintre veniturile financiare și cheltuielile financiare;

– rezultatul curent al exercițiului, calculat ca diferență între veniturile curente (din exploatare și cele financiare) și cheltuielile curente de exploatare și financiare;

– rezultatul excepțional, care reprezintă diferența dintre veniturile excepționale și cheltuielile excepționale;

– rezultatul exercițiului înaintea impozitării, stabilit prin însumarea rezultatului curent și rezultatului excepțional.

Un rol important în analiza rentabilității activității o au și indicatorii exprimați în mărimi relative (rata profitului).

Rentabilitatea economică reprezintă eficiența utilizării activului total sau a unei părți din acesta. Ea se exprimă prin rata rentabilității economice, care trebuie să fie superioară ratei inflației. O rată a rentabilității economice, suficient de mare, trebuie să permită reînnoirea și creșterea activelor fixe într-o perioadă de timp cât mai scurtă. Rata rentabilității economice se bazează pe profitul exercițiului și activul total.

Corespunzător indicatorilor ce exprimă rentabilitatea activității absolute, în funcție de structura veniturilor și cheltuielilor, se poate determina rata rentabilității economice a exploatării agroturistice, care reprezintă raportul între rezultatul exploatării și activele de exploatare, formate din active imobilizate corporale și active circulante de exploatare.

8.5.3. Eficiența ecologică și impactul determinat de lansarea satului turistic asupra ecosistemelor *)

Actuala etapă se concretizează prin lansarea pe piața externă a satului turistic românesc și economic de tranziția la economia de piață. Pentru o reușită a acestei acțiuni sunt necesare măsuri de asigurare a unor echipamente, dotări și amenajări raționale, cu efecte scontate atât în domeniul eficienței economice, dar și ecologice.

În general dezvoltarea turismului și amenajările în scopuri turistice se înscriu la polul pozitiv al activităților ecologice. Facem această afirmație apreciind că sporirea atractivității și funcționalității unei zone, localități rurale, pensiune sau fermă impun:

protejarea și conservarea mediului înconjurător;

prevenirea degradării „materiei prime" (mediul ambiant al resurselor turistice culturale și antropice);

conservarea și restaurarea monumentelor istorice, de artă și arhitectură;

integrarea în peisaj a dotărilor și lucrărilor privind extinderea
echipamentelor turistice;

trezirea interesului colectivităților interesate de dezvoltarea
infrastructurilor turistice pentru respectarea naturii, a patrimoniului
național și a perceptelor ecologice;

educarea tuturor actanților și a turiștilor în spiritul dezvoltării
conștiinței ecologice, a dragostei și respectului pentru natură și planetă.

Totuși specialiștii în mediu și futurologii utilizează în ultimul timp următoarea sintagmă: -„prea mult turism omoară turismul", exprimând prin aceasta limitele dezvoltării turismului. Se constată din acest punct de vedere că o dezvoltare necontrolată antrenează distrugerea mediului înconjurător, a monumentelor istorice, de artă sau naturale, a ritmului vieții locale, chiar exprimarea și cultura locală.

Concluzia celor care au analizat astfel de ecosisteme este incredibilă: un mediu natural, cultural, social nu trebuie să primească mai mulți turiști decât este capabil. Atunci când într-un sat de 800 de locuitori sosesc 4000 de turiști, nu mai poate fi vorba de o primire / găzduire turistică.

*) După Nistoreanu P., 1999, p. 160-185

8.5.4 Mutații posibile psiho-socioale în mediul rural sub influența dezvoltării agroturismului ca factor de coeziune locală.

În condițiile actuale ale procesului intens de urbanizare , înregistrat în special în țările dezvoltate din punct de vedere economic, turismul rural capătă o pondere mare având în vedere multitudinea factorilor motivaționali ai cererii turistice.

În prezent satul românesc , deși a fost afectat de măsurile aberante ale regimului totalitarist și în pofida condițiilor economice actuale destul de precare , oferă totuși unele posibilități de desfășurare a turismului rural. Avem în vedere , în special, frumusețea peisajului natural în care sunt plasate mute dintre aceste așezări , disponibilitatea țăranului pentru contacte umane și ospitalitate , precum și posibilitatea valorificării resurselor culturale, tradiționale, dar și agroalimentare ale gospodăriilor țărănești situate în unele zone ale țării.

Avantajele principale ale încurajării turismului rural sunt legate de alternativa de dezvoltare economică pe care o oferă comunitatea rurală, de cunoașterea valorilor patrimoniului natural sau creat de om , precum și de crearea și menționarea unor servicii.

Turismul , și în speță turismul rural, potențează dezvoltarea altor activități economice (producție culinară, artizanat , comerț) asigurând obținerea și reinvestirea resurselor financiare.

Pentru menținerea acestei forme de turism, numit și turism verde, moale, ecologic pentru că nu are un impact puternic asupra mediului , a luat ființă după 1989, Asociația Națională de Turism Rural , Ecologic și Cultural din România (ANTREC) , organizație profesională , neguvernamentală , membră a Federației Europene de Turism Rural (EUROGITES) precum și Agenția Națională a Zonei Montane care are ca scop principal dezvoltarea economiei rurale montane printre care și turismul montan.

Până în prezent ,turismul rural nu a cunoscut o amploare deosebită , în special datorită condițiilor de locuit și a unor facilități (apă curentă , suprafețe de cazare) impuse de Departamentul Turismului, dar sunt semne încurajatoare de rezolvare a acestor probleme.

Prin dezvoltarea turismului rural în toate formele (montan, pastoral, deltaic)încurajat în diverse moduri mai ales prin acte normative emise de Ministerul Turismului se întrevăd unele mutații și avantaje pentru economia rurală cum ar fi ( Mitrache, Șt., ș. a., 1997 ): :

* dezvoltarea durabilă a unor zone defavorizate din mediul rural (montane, deltaice);

* dezvoltarea agriculturii, zootehniei și altor activități prin reinvestirea veniturilor obținute;

* apariția , multiplicarea și diversificarea unor servicii și crearea de locuri de muncă, eventual pentru șomeri;

* creșterea certă a veniturilor;

* sporirea confortului interior și îmbunătățirea amenajărilor pentru casele țărănești ;

* punerea în valoare a peisajului natural, a obiceiurilor, tradițiilor și obișnuințelor din diverse zone ale țării;

* valorificarea în interes turistic și introducerea în circuitului internațional a patrimoniului natural peisagistic românesc și a patrimoniului construit, constând în monumente istorice, de cult și memoriale.

Turismul în spațiul rural generează totodată forme de concentrare, cooperare, parteneriat și solidaritate . Acești termeni se regăsesc din ce în ce mai des în vocabularul dezvoltării turistice locale.

În domeniul turismului local , solidaritatea poate fi de drept , de fapt sau de obiectiv, se poate reuni persoane ,organisme sau colectivități ; trece peste frontiere; asociază domeniul public cu domeniul privat ; leagă orașul de sat.

solidarități financiare- prin cofinanțări la programe, fonduri sociale publice, particulare, regionale, naționale, europene, pentru echipament de turism social la țară , pentru renovarea patrimoniului rural și pentru amenajarea locuințelor particulare

solidarități juridice – în cadrul structurilor care asociază parteneri în vederea unui obiectiv turistic comun: grupări de pensiuni , asociații locale , asociații de agrement , sindicate de comune, asociații regionale și europene de turism rural , asociații de descoperire a patrimoniului

solidarități tehnice – atunci când protagoniștii turismului rural se dotează cu un instrument comun (de exemplu : centrală de rezervare care regrupează elemente de produs turistic din mai multe țări)

solidarități sociale- prin intermediul campaniilor de opinie publică , care sensibilizează și mobilizează persoane , organizații din diferite țări pentru același obiectiv (de exemplu : „Anul Turismului Verde”)

Acest concept de solidaritate , care implică angajamentul fiecăruia pentru toți și pentru tot , este în măsură să angreneze elementele economice ale turismului în spațiul rural , precum și valorile imateriale pe care le deține .

Și sub aspect social turismul rural este un puternic factor de valorizare a indivizilor , a coeziunii sociale în cadrul comunităților , un factor de cooperare între puterile locale , prin :

sensibilizarea localnicilor la drepturile și obligațiilor cetățenilor;

îmbunătățirea cunoștințelor despre regiunea lor ;

pregătirea populației locale de a primi vizitatori și turiști ;

asigurarea unei instruiri calificate operatorilor turistici particulari;

contribuția la menținerea activităților locale și a serviciilor de proximitate.

Dar ascensiunea turismului rural depinde în mare măsură și de politica rurală practicată în multe țări europene și de pe glob.

Spațiul rural își datorează poziția și existența prin derularea activităților agricole care sunt predominante în teritoriu. Noua politică agrară își propune să realizeze unitatea piețelor, încurajarea schimburilor dintre țările membre ale UE și a celor asociate, solidaritate financiară prin realizarea unui buget comun , acordarea de asistență tehnică și de know-how.

În cadrul propriilor strategii agricole există un larg spațiu acordat și dezvoltării serviciilor neagricole , unde se găsește inclus și turismul . Dar acesta este prezent și reglementat între anumite limite , deoarece nu se dorește ca turismul rural să capete un caracter de masă și terenurile agricole să nu mai fie exploatate în favoarea altor ocupații.

8.6. Promovarea și distribuția produsului turistic în Uniunea Europeană *)

Țările Uniunii Europene realizează promovarea turismului rural prin mijloace tradiționale și anume:

toate suporturile de vânzare (ghid, broșură, pliant, catalog);

obiecte publicitare;

prezența la saloanele de turism;

mailing-ul;

utilizarea mediei (TV, publicații, radio etc.).

În țările Uniunii Europene se utilizează rețele de promovare, care pot fi: bancare (Germania, Belgia, Franța, Olanda), teritoriale turistice (Germania, Belgia, Franța), cluburi (Germania, Olanda).

În ceea ce privește comercializarea produsului turistic rural în cadrul țărilor Uniunii Europene, aceasta poate fi analizată ca forme de comercializare în cadrul UE și la nivel regional și local.

În majoritatea țărilor Uniunii Europene, comercializarea produselor turistice rurale se face:

1) pe plan intern prin:

• centrale de rezervare internațională (Franța);

centrale de rezervare națională (Spania, Franța, Irlanda, Portugalia);

centrale de rezervare regională (anumite landuri germane, Belgia, Franța, Spania, Italia);

centrale de rezervare departamentale/locale (Franța, Grecia);

vânzarea directă (toate țările UE).

2) pe plan extern:

touroperatori de voiaj (Germania, Belgia, Danemarca, Franța; Regatul Unit);

structuri turistice teritoriale (Germania, Belgia, Danemarca, Franța, Regatul Unit);

primării, cornițele de întreprindere (Franța, Italia).

Ca o concluzie reamintim două idei de bază și anume: rolul calității serviciilor turistice rurale și rolul activității de proiecție a unei imagini a destinațiilor turistice cât mai apropiate de realitate, în atragerea cererii turistice interne și externe.

*) Roșca E., R., 2001, p. 218-221

Capitolul IX

STRUCTURI ORGANIZATORICE ÎN SUSȚINEREA ȘI PROMOVAREA

TURISMULUI RURAL ( AGROTURISMULUI )

Problema “satelor turistice” constituie o preocupare și pentru Organizația Satelor Românești (OVR), sub patronajul PHARE, prin care s-a elaborat un “Program de dezvoltare a satelor agroturistice”, iar promotorul acestui program este “Asociația locală pentru dezvoltarea turismului”. Această asociație va trebui să inițieze și să dezvolte activități adecvate de turism cu “sprijinul și sub controlul populației locale”.

Este necesar ca, în strategia de dezvoltare a agroturismului, elementul organizatoric central să fie Asociația locală, cu implicarea autorității comunale.

Această idee are la bază următoarele considerente:

– agroturismul este o formă de turism, unde omul reprezintă elementul esențial și central, de altfel, “omul”, “teritoriul” – deci satul și “produsul turistic” – reprezintă elementele de bază ale agroturismului;

– asociația locală și fermierii pot asigura atractivitatea acestei forme de turism prin calitatea primirii, cunoașterea mediului local natural, uman și istoric, precum si autenticitatea produselor;

– participarea comunității locale este strict necesară în parteneriatul cu asociația de turism a colectivității, în asigurarea dezvoltării rurale, în general și a turismului, în special;

– asocierea fermierilor ușurează alcătuirea ofertelor, urmărirea pieței, promovarea și comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singură persoană;

– posibilitatea realizării în comun a unor oferte de agrement costisitoare, ca: pârtii de schi, piscine, piste pentru cicloturism, alei pentru turism ecvestru, terenuri sportive etc.;

– elaborarea unor studii de inventariere a resurselor și de creare a unor oferte specifice, studii de piață și respectiv, de marketing, studii de impact agroturism-mediu etc.;

– realizarea de programe de formare și perfecționare a membrilor asociației;

– stimularea afirmării identității comunității, asumarea responsabilităților și favorizarea creativității și cooperării, pentru asigurarea dezvoltării agroturismului cu specific local;

– conservarea și promovarea tradițiilor cultural-istorice, a patrimoniului etno-folcloric al spațiului rural;

– conservarea și protejarea mediului înconjurător și a monumentelor naturii.

9.1 Structuri în rețeaua turistică și agroturistică teritorială. Implicațiile instituționale în elaborarea și aplicarea

unor strategii de dezvoltare a turismului rural

O cerință, considerată obligatorie și în dezvoltarea turismului rural (agroturismului), o constituie existența unei suprastructuri, prin care să se individualizeze și repartizeze atribuțiile între puterea publică și organizațiile profesionale. Totodată, acestea trebuie să susțină cadrul juridic și fiscal al funcționalității activităților de turism rural.

Structura organizațională încadrează sistemele utilizate pentru alocarea sarcinilor și a responsabilităților în scopul de a ajuta în procesul de luare a deciziilor și de realizare a obiectivelor propuse.

Toate firmele de turism, cu excepția celor foarte mici, au o structură organizațională clar definită, astfel încât operațiile de zi cu zi, precum și planificarea pe termen. lung să se realizeze cât mai eficient.

O structură organizațională ajută la:

– stabilirea fluxurilor informaționale și a căilor de comunicație;

– identificarea surselor de autoritate și responsabilitate;

– clasificarea relațiilor de muncă între muncitori și diferitele birouri / departamente;

– identificarea modului de control pentru pârghiile interne și externe.

Structura instituțională, cu referire la activitățile de marketing agroturistic, poate începe de la asociații turistice locale, la cele naționale, cu multiple forme de cooperare și parteneriat, la organizații din alte țări. Această organizare trebuie să includă atât activitatea de turism rural, cât și cea de agroturism, ambele desfășurându-se pe teritoriul “satului turistic” sau în aria limitrofă.

În această sferă de delimitări, este necesară precizarea noțiunii de structură de primire turistică, care este reprezentată de o construcție sau spațiu special amenajat, destinată primirii și găzduirii turiștilor pe o anumită perioadă.

Ea poate dispune și de alte facilități pentru petrecerea cât mai plăcută a timpului liber.

Cele mai cunoscute structuri de primire turistică sunt: hotelurile, motelurile, vilele, cabanele, campingurile, satele de vacanță, construcțiile în cadrul gospodăriilor, fermelor, pensiunilor agroturistice, etc., având, în general, asociate și unități de alimentație (Stăncioi A., F., 1999).

9.1.1 Organizații profesionale specializate în activități de turism rural

Organizațiile profesionale, mai ales în mediul rural sunt foarte numeroase. Ele au apărut înainte de 1989, continuând să funcționeze și în prezent, desigur pe baza altor elemente restricționale, alături de cele noi, care au luat ființă în această perioadă de tranziție. Rolul acestor organizații profesionale este susținerea unor interese comune ale locuitorilor din mediul rural, ce pot fi sintetic redate astfel ( Bran Florina, ș. a., 1997 )

– facilitează unirea eforturilor (financiare, materiale și umane), pentru susținerea unor acțiuni și din domeniul turismului rural;

– sesizarea organelor publice centrale asupra problemelor cu care se confruntă locuitorii din localitățile rurale, referitor la anumite sectoare de activitate;

– participă activ, în cadrul unor parteneriate pentru dezvoltarea turismului, agriculturii etc. și a spațiului rural, local sau regional;

– contribuie la popularizarea cunoștințelor tehnice și economico-organizatorice, privind activitățile de turism rural;

– acordă consultanță de specialitate, tuturor fermierilor interesați, privind agroturismul.

Aceste organizații profesionale s-au instituit și intitulat asociații, fundații sau societăți naționale.

9.1.1.1 La nivel de “sat turistic”

Problema "satelor turistice" ca nucleu de bază în organizarea și promovarea turismului rural este abordată și de Organizația Satelor Românești (OVR) sub patronajul PHARE, care a elaborat în anul,1997 un "Program de dezvoltare a satelor agroturistice", iar nucleul acestui "program este "Asociația locală pentru dezvoltarea turismului", Aceasta, din urmă, va trebui să dezvolte un turism cu "sprijinul și sub controlul populației locale". În acest context se poate arăta că în scopul sprijinirii populației locale în dezvoltarea turismului rural și implicit, în organizarea și funcționarea “satului turistic”, s-au inițiat în foarte multe zone rurale cu vocație turistică “ASOCIAȚIA SĂTEASCĂ DE TURISM” (AST). Asocierea se face pe bază de adeziune, din rândul gospodarilor care oferă servicii agroturistice, dar și a altor persoane fizice sau juridice, care practică turismul sau desfășoară servicii conexe acestuia.

Asociația este nonguvernamentală, apolitică și nonprofit. Această asociație are ca scop evaluarea potențialului turistic al zonei, identificarea potențialului de cazare (inclusiv rezervări de locuri), realizarea unei oferte turistice proprii, informare, promovare, publicitate turistică și alte prestări de servicii, dezvoltare rurală etc.

Structura managerială a AST este următoarea:

Adunarea generală, cu rol de coordonare și alegere a următoarelor structuri de conducere:

• Consiliul de administrație, cu un președinte ales de adunarea generală, acesta fiind considerat un conducător efectiv și reprezentant al AST. Consiliul de administrație desemnează un comitet executiv, alcătuit din: președinte, vicepreședinte, contabil șef, secretar general și consilier juridic;

• Comisia economică și de dezvoltare;

• Comisia de clasificare a pensiunilor agroturistice, gospodăriilor țărănești cu potențial turistic și a altor structuri turistice de primire, alimentație etc. și de calitate;

• Comisia de marketing și animație;

• Comisia de cenzori.

Veniturile asociației.

AST are un buget propriu, alcătuit din:

– taxa de sejur, plătită de turiștii cazați în satul turistic;

– cotizații plătite de membrii asociației și alte persoane fizice și juridice interesate;

– sponsorizări, reclame etc.

Obiectivele asociației.

Printre obiectivele AST se pot enumera următoarele:

– alege anual comitetul asociației, pe președintele asociației, pe membrii consiliilor și pe responsabilii fiecăreia;

– aprobă primirea de noi membri, la propunerea comisiei de clasificare;

– aprobă tipul fundamental de sat turistic, serviciile turistice care urmează să constituie “specialitatea satului” și formele prioritare de turism, la propunerea comisiei de marketing și animație;

– aprobă bugetul asociației, volumul, căile de formare a bugetului, cheltuielile de la buget, diferite încasări și alte cheltuieli, efectuate la propunerea comisiei economice și de dezvoltare;

– aprobă funcțiile și sarcinile pentru serviciile remunerate (permanent sau sezonier) din fondul asociației, cuantumul remunerației și persoanele propuse pentru a îndeplini funcțiile respective, la recomandarea comitetului de administrație;

– aprobă statutul și regulamentul de funcționare al asociației, la propunerea Consiliu-lui de administrație, elaborat pe baza statutului cadru și regulamentului, care urmează a fi perfectat de către Federație, pe măsura fundamentării și verificării în cadrul experimentului acestei forme organizatorice;

– elaborează politica de dezvoltare a turismului rural, de amenajare a spațiului și de realizare a investițiilor necesare, creează oferte turistice noi;

– în colaborare cu ANTREC elaborează acțiunile promoționale locale și editează prospecte, pliante, hărți și calendare ale manifestărilor sătești tradiționale;

– contractează împrumuturi bancare pentru investiții turistice la nivel de “sat turistic” și sprijină contractarea unor împrumuturi, cu aceleași destinații, de către membrii asociației;

– înființează un Birou de informații și rezervări pentru turism, cu dotările necesare, în vederea asigurării serviciilor de primire, informare și rezervare; acest birou va fi contactat de centralele de rezervare ANTREC; recrutează la nivel local personalul pentru acest birou;

– participă activ, alături de administrațiile implicate și comunitatea locală la realiza-rea unor obiective de interes comun și conexe cu turismul;

– conlucrează îndeaproape cu organismele de turism, cu alte asociații de profil, cu ANTREC și filiala sa zonală, FRDMR și asociațiile sale, pentru dezvoltarea turistică locală;

– asigură securitatea și protecția igienico-sanitară a turiștilor, cu referire la realizarea acestor condiții în microcomplexe agroalimentare de prelucrare a produselor lactate, de carne și fructe, și care, prin magazine proprii, trebuie să aprovizioneze fermierii și turiștii;

– colaborează cu alte instituții specializate, pentru formarea și perfecționarea personalului implicat sau cu persoanele care doresc să întreprindă o afacere în domeniul agroturismului, cel al Biroului de informare și rezervare pentru turism, fie cei ce se vor ocupa de serviciile conexe ale turismului;

– reprezentarea intereselor asociației, în raport cu autoritățile, instituțiile, alte organizații turistice;

elaborează politica de conservare și protejare a mediului înconjurător, natural și amenajat, a întregului patrimoniu rural.

Necesitatea ca, în strategia de dezvoltare a agroturismului, pionul, central să fie Asociația locală de turism cu implicarea autorității comunale, derivă din următoarele considerente (Leescu S., 2002):

agroturismul este o formă de turism unde omul reprezintă elementul, esențial și central de altfel, omul, teritoriul – deci satul și "produsul turistic" reprezintă elementele de bază ale agroturismului;

asociația locală și fermierii pot asigura atractivitatea acestei forme de turism prin calitatea primirii, cunoașterea mediului local natural, cultural și istoric precum și autenticitatea produselor;

participarea comunității locale este strict necesară în parteneriatul întrucât asociația de turism a colectivității are atribuții în asigurarea dezvoltării rurale, în general și a turismului, în special;

asocierea fermierilor înlesnește alcătuirea ofertelor, urmărirea pieței, promovarea și comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singură persoană;

posibilitatea dezvoltării în comun a unor oferte de agrement costisitoare, ca pârtii de schi, piscine, piste pentru cicloturism, alei pentru turism
ecvestru, terenuri sportive etc.;

elaborarea unor studii de inventariere a resurselor și de creiere a unor oferte specifice acestora, studii de piață și respectiv de marketing, studii de impact agroturism – mediu etc;

realizarea de programe de formare și perfecționare a membrilor asociației;

stimularea identității comunități, asumarea responsabilităților și favorizarea creativității și cooperării pentru asigurarea dezvoltării agroturismului cu specific local;

• conservarea și promovarea tradițiilor cultural-istorice a patrimoniului etnofolcloric al spațiului rural;

• conservarea și protejarea mediului înconjurător, a monumentelor naturii, istorice și de artă.

Având în vedere ca Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural, la nivel central și filialele acesteia pe plan local au atribuții, cu precădere, de promovare a turismului rural, consideram că pentru cuprinderea și rezolvarea optimă a problemelor ce le implică activitatea turistică în spațiul rural este necesară o organizare la nivel local, regional și național. Această organizare trebuie să includă atât activitatea de 'turism rural cât și cea de agroturism, ambele desfășurându-se pe teritoriul "satului turistic" sau în aria limitrofă.

9.1.1.2 La nivel județean

Asociațiile locale – AST – se pot grupa, la nivel județean, în Asociația Județeană de Turism Rural (AJTR), care poate avea un rol predominant de îndrumare în anumite domenii și anume:

– îndrumarea în domeniul promovării și publicității și inițierea acesteia la nivel județean;

– îndrumarea în domeniul financiar, economic, juridic etc.;

– inițierea la nivel județean pentru formarea și perfecționarea personalului;

– inițierea unor schimburi de experiență la nivel județean și interregional;

– informarea asupra expozițiilor și târgurilor de profil;

– informarea cu noile acte normative, oferta altor asociații, noutățile pe plan intern și european privind turismul rural etc.;

– reprezentarea în raporturile cu asociațiile de profil, organisme și instituții județene, care au tangență cu turismul etc.

Aceste AJTR-uri cuprind, prin opțiune, AST-urile din județ și alte asociații și instituții interesate.

Conducerea AJTR este asigurată de Adunarea generală, constituită din reprezentanții tuturor AST-urilor. Adunarea generală alege un Comitet consultativ, condus de un președinte și care reprezintă interesele AJTR în raport cu terții. Restul structurilor organizatorice sunt identice cu cele existente la AST.

Se mai poate arăta că, asociațiile locale se pot grupa și regional, în scopuri publicitare, informative și chiar investițional sau pentru alte probleme turistice comune, în ansamblul teritorial rural din cadrul unei regiuni.

9.1.1.3 La nivel național

La acest nivel se poate crea Federația Națională de Turism Rural (FNATR), cu scopul de a coordona și îndruma întreaga activitate de turism rural din România.

Această federație este alcătuită din reprezentanți AST și AJTR, ministere, asociații, fundații și alte instituții la nivelul țării și condusă de un Comitet consultativ și un președinte ales de adunarea reprezentanților. Comisiile tehnice și celelalte elemente ale structurii organizatorice rămân aceleași.

Între principalele atribuții ale FNATR se pot enumera:

– reprezentarea, în raport de partenerii și alte asociații din domeniu, din țară și mai ales, din Asociațiile Internaționale, la care se poate afilia și cu care poate colabora pe linie de publicitate, schimbul de turiști, colaborare tehnică și științifică etc.;

– susținerea intereselor asociațiilor de turism în fața ministerelor, autorităților centrale sau organizațiilor, a căror activitate are legătura cu turismul rural și realizează un lobby eficient pentru agroturism;

– organizează târguri și expoziții de profil, participă sau invită asociațiile sau fermierii cu standuri proprii, fără a se percepe taxe;

– editează materiale de promovare, cataloage, prospecte, în colaborare cu asociațiile turistice locale și județene, oferă consultanță în acest scop și promovează, prin intermediul mass-mediei, oferta locală;

– promovează ofertele locale în diferite orașe mari sau la târguri și expoziții naționale și internaționale, în general, pe piața turistică;

– organizează cursuri de pregătire și perfecționare pe diferite teme, împreună cu diferite asociații locale și județene;

– organizează schimburi de experiență, prin asociații și fermieri, în țară și peste hotare;

– oferă consultanță tehnică asociațiilor de turism, prin comisiile proprii sau prin grupuri de lucru pe diferite probleme;

– promovează standardele de calitate în gospodăriile țărănești, prin utilizarea unor modalități reale de definire a ofertelor de turism rural;

– conlucrează activ cu ANTREC și FRDMR, pentru codificarea ofertelor turistice, prin “marcă” sau “logo”, pentru a fi inteligibilă și recunoscută de turiști; militează pentru adoptarea sistemului unitar de pictograme din Europa, pentru eficientizare codificării ofertei;

– elaborează cu ministerele, instituțiile și organismele specializate sau interesate un ghid-cadru, privind organizarea și derularea programelor de turism, modalitățile de amenajare a pensiunilor agroturistice, în vederea cazării, dotările minime pentru pregătirea și servirea micului dejun și a mesei, în general, realizarea dotărilor tehnico-edilitare, amenajarea agrementului și divertismentului, amenajarea Biroului de Informații și Rezervări pentru Turism, realizarea și editarea materialelor publicitare, semnalizarea și inscripționa-rea (prin pictograme), a pensiunilor agroturistice și pensiunilor turistice, întocmirea documentațiilor pentru omologarea spațiilor, actele normative în vigoare pentru omologare etc.;

– promovează proiecte de acte normative în sprijinul agroturismului.

Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), are un rol important în dezvoltarea turismului rural, fiind o organizație nonguvernamentală și nonprofit. Prin cele cincisprezece centrale regionale, ce corespund filialelor aferente, au obiective specifice dezvoltării turismului rural din zona cu obiective specifice. Sistemul ANTREC oferă membrilor săi următoarele avantaje:

– asigurarea cadrului legal de desfășurare a activității în turismul rural;

– asigurarea fluenței turiștilor spre pensiuni;

– instruirea membrilor filialelor, ce intră în circuitul turistic, cu referire la elementele specifice acestei activități;

– reprezentarea intereselor membrilor ANTREC în relațiile cu organele publice.

Concomitent, membrii ANTREC au următoarele obligații:

– asigură în perioadele contractate cazare, masă și agrement;

– asigură (conform solicitărilor) transportul turiștilor la locul de cazare, la început și sfârșit de sejur;

– garantează securitatea turiștilor și a bunurilor acestora, pe perioada sejurului, în relația gazdă-turist;

– cedează filialei de care aparține același comision din valoarea totală a serviciilor prestate, chiar dacă turiștii nu au venit prin ANTREC, în acest fel menținându-se aceleași tarife cu cele practicate prin centrala de rezervări;

– informează filiala, prin reprezentantul local desemnat, asupra ocupării, parțiale sau totale a capacității de cazare, pentru a nu perturba circuitul turistic;

– contractul între filială și proprietar va fi însoțit, în fiecare sezon, de un act adițional, ce va stipula perioadele de sejur, tarifele serviciilor prestate și valoarea comisionului cedat filialei. Acest act va avea acordul ambelor părți.

Este bine să se folosească ambele sisteme, adică atât direct, cât și prin centrală.

9.1.2 Organizații cu activități în dezvoltarea rurală

Există foarte multe organizații de acest fel, care au relații cu MAA și pot fi considerate profesionale într-un anumit domeniu, cum sunt: Asociația crescătorilor de animale, Societatea națională a horticultorilor, Societatea viticultorilor ecologiști, Fundația agricultorilor privați, Fundația Română pentru Dezvoltare Montana și Rurală etc.

Dintre acestea, un rol deosebit revine Federației Române pentru Dezvoltare Montană și Rurală (FRDMR), la care pot fi enunțate următoarele obiective strategice:

– acordarea de asistență tehnică și consultanță producătorilor și membrilor săi, în consolidarea și dezvoltarea gospodăriilor proprii;

– formarea, instruirea și însușirea de noi metode și tehnologii, pentru dezvoltarea activităților de producție existente și a altor activități complementare, care pot fi realizate în gospodăriile țărănești, în scopul asigurării veniturilor directe;

– formarea de noi agenți economici și sprijinirea acestora cu proiecte și asistență, pentru realizarea de activități specifice zonei, în valorificarea materiilor prime locale, în vede-rea creării unor obiective-pilot;

– identificarea și atragerea de mijloace financiare, necesare atenuării efectelor rezultate din caracterul de zonă defavorizată;

– realizarea de programe de integrare a micilor producători în filiere agroalimentare;

– promovarea unor inițiative legislative, în scopul dezvoltării protecției economice și sociale a producătorilor din zona rurală.

Legat de obiectul de activitate, domeniile de interes ale FRDMR sunt următoarele: fermele cu profil zootehnic și pensiunile agroturistice; unitățile de prelucrare a produselor agricole (carne, lapte, fructe, legume etc.); unități de exploatare lemnoasă și prelucrarea lemnului; transport intern și internațional, mașini, utilaje și instalații pentru agricultură și industria alimentară ; orice alte proiecte și propuneri, care vin în sprijinul dezvoltării rurale.

În cadrul strategiei de dezvoltare montană și rurală, FRDMR a creat un mecanism propriu, în vederea sprijinirii micilor producători, în obținerea de credite, pentru finanțarea unor proiecte, cu rol de dezvoltare locală. Beneficiarii de proiecte, care vor fi finanțați din fondul de credite vor fi selectați și asistați de către FRDMR pe toată perioada de creditare și rambursare a creditelor.

Inițiativele de perspectivă ale acestei organizații sunt materializate în pro-grame, cele mai importante fiind conturate prin următoarele:

– program de dezvoltare și implementare a turismului rural și agroturismului;

– program de consultanță, asistență, formare și dezvoltare locală;

– program de consolidare a gospodăriei țărănești, care tinde să devină fermă de producție sau pensiune agroturistică;

– program privind sprijinirea cu produse de bază a unor zone greu accesibile și a eliminării stocurilor de la producători;

– program de asigurare cu mijloace financiare a proiectelor agrare de la FRDMR, cu rol de dezvoltare rurală.

9.1.3 Organizarea Departamentului Turismului din cadrul MTCT

Organizarea Departamentului Turismului, component al MCTM este structurat pe direcții generale și direcții secundare. Direcția strategiei și reformei în turism, are următoarele servicii și birouri:

– Serviciul analiză, norme tehnice, facilități, tarife, avize și obiective turistice;

– Serviciul strategiei dezvoltării turismului, politici și reglementări în turism;

– Serviciul bancă de date și informatică;

– Biroul strategie-marketing;

– Biroul formare profesională.

Direcția de relații internaționale și promovare are în subordine:

– Serviciul de promovare;

– Serviciul acorduri, organizații internaționale și coordonare, birouri externe de informare turistică;

– Serviciul cooperare.

Cele două direcții sunt în directa subordine a Ministerului Turismului.

Direcția de control, licențiere și brevetare și protecția consumatorilor, cu următoarele compartimente:

– Serviciul control activitate de turism;

– Serviciul brevetare și licențiere în turism;

– Biroul coordonare centre teritoriale de promovare a turismului;

– Compartiment control financiar, gestiune.

Direcția economică, resurse umane și administrativă, se compune din:

– Serviciul financiar-contabilitate;

– Serviciul management-resurse;

– Serviciul administrativ;

– Compartimentul protocol-presă.

Fiecare direcție este condusă după caz de către un director general, director și director adjunct.

La nivel național, conducerea, care este asigurată de Departamentul Turismului, are următoarele atribuții:

– elaborează programe pentru valorificarea eficientă a potențialului turistic al țării și stabilește mijloacele și căile pentru dezvoltarea turismului, prin unități specializate, indiferent de subordonare și de forma de proprietate;

– avizează studiile și planurile de sistematizare pentru dezvoltarea zonelor, stațiunilor și localităților turistice, amplasarea obiectivelor turistice în cadrul acestora, precum și orice inițiativă de construcții și amenajări de obiective turistice;

– organizează activități de informare și documentare, cu privire la dezvoltarea turismului și tendințele acestuia pe plan mondial, efectuează studii de marketing, în vederea promovării produsului turistic românesc pe piața externă și pentru dezvoltarea bazei materiale turistice;

– realizează promovarea turistică în țară și în străinătate, inițiază, împreună cu Ministerul Sănătății, acțiuni pentru promovarea turismului balnear și medical;

– negociază, după caz, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, acorduri, protocoale și convenții internaționale, în vederea creării cadrului juridic necesar pentru facilitarea și încurajarea schimbului turistic internațional, sprijină și îndrumă cooperarea economică inter-națională, privind construirea și exploatarea de obiective turistice în țară și în străinătate;

– elaborează acte normative, reglementari de dotare și clasificare a unităților ce prestează servicii turistice, clasifică unitățile de cazare și de alimentație și exercită controlul respectării acestora, indiferent de subordonare sau forma de proprietate;

– înființează și organizează birouri și agenții turistice în străinătate și asigură funcționarea acestora, în conformitate cu normele legale în vigoare;

– avizează limitele minime si maxime de tarife, prețuri și comisioane pentru prestarea de servicii turistice de către unitățile de profil;

– avizează programele de formare și pregătire managerială a lucrătorilor din turism;

– avizează tematica de cercetare a Institutului de Cercetare în Turism.

La nivel județean, activitatea de turism este coordonată de minister și organele locale teritoriale de promovare a turismului, cu următoarele precizări și atribuții:

– în fiecare centru sunt numiți consilieri economici, în funcție de volumul activității;

– îndrumă și supraveghează aplicarea mecanismelor de piață din domeniul turismului, intervenind prompt, operativ și cu profesionalism în eliminarea neajunsurilor, respectarea cu rigurozitate a legislației în domeniu și realizarea la nivel corespunzător a calității serviciilor turistice;

– verifică modul de derulare a prestațiilor turistice, asigurarea protecției turiștilor, în sensul că aceștia să beneficieze de servicii (cantitativ și calitativ) în conformitate cu tarifele plătite;

– veghează ca agenții economici să ducă la îndeplinire programele de valorificare eficientă a resurselor turistice naturale și antropice, a factorilor naturali de cură, în special, lărgirea gamei serviciilor de tratament și agrement și creșterea, în continuare, a calității acestora;

– efectuează, împreună cu organele de control specializate, acțiuni de control, verificare și sprijin la toți agenții economici cu activitate de turism, indiferent de modul de organizare și forma de proprietate, dispunând măsurile corespunzătoare pentru respectarea legislației în vigoare;

– participă la tratativele ce se desfășoară în teritoriu de către agenții economici din domeniu, cu firmele externe și interne, asigurând asistență organizatorilor de licitații și veghează ca rezultatele acestora să nu fie viciate;

– organizează evidența tuturor agenților economici cu activitate de turism din județ, pe localități, forme de proprietate și obiect de activitate, precum și evidența brevetelor acordate, informând periodic direcțiile din minister, potrivit cerințelor și veghează ca acestea să întocmească la timp și corect lucrările prevăzute de actele normative în vigoare și să le înregistreze în termen la organele de drept;

– lunar, informează în scris conducerea Ministerului Turismului asupra activității desfășurate, principalele fenomene apărute în activitate și modul lor de soluționare;

– colaborează cu compartimentele de specialitate din Ministerului Turismului, cu agenții economici ce desfășoară activitate de turism, indiferent de forma de proprietate, cu toate organele care concură la realizarea și derularea prestațiilor și programelor turistice, urmărind ca prin această colaborare să se realizeze produse turistice de cea mai bună calitate.

În scopul dezvoltării, modernizării și eficientizării activității de turism, al cunoașterii și aplicării operative a actelor normative specifice sectorului și al valorificării tuturor resurselor locale, consilierii economici asigură o colaborare permanentă pe plan local cu:

– conducerile prefecturilor și primăriilor și cu organele de specialitate ale acestora, informându-se reciproc despre acțiunile organizate în domeniul turismului, despre reglementările nou apărute și măsurile dispuse de minister, precum și organele administrației locale de stat;

– organele a căror activitate economică și de control are tangență nemijlocită cu turismul, cum ar fi: organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor și cele ale băncilor, Garda Financiară, Camera de Comerț și Industrie, organizațiile de transport și expediții, vămi, armatori, organizațiile de navlosire și agenturare, căpităniile de port, inspectoratele sanitar-veterinare și fitosanitare etc.;

– societățile comerciale din alte ramuri ale economiei naționale, care au în subordine unități ce desfășoară activități comerciale de turism (industrie, cultură, cooperație și altele).

Activitatea propriu-zisă de turism, prestațiile turistice acordate turiștilor, se desfășoară în cadrul societăților comerciale, organizate conform legilor 15/1990 si 31/1991. Acestea au fost conduse, până la transformarea lor în societăți pe acțiuni și implicit, constituirea “Adunării generale a acționarilor”, de către un Consiliu al împuterniciților mandatați ai statului (C.I.M.S.), care avea atribuțiile acesteia (adunării generale), iar problemele curente sunt administrate de un Consiliu de Administrație.

Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) decide asupra organizării activității comerciale, precum și asupra politicii economice și comerciale a societății.

Activitatea AGA este coordonată de Ministerului Turismului.

Membrii AGA sunt numiți și revocați prin ordin al ministrului. Ei pierd această calitate în următoarele condiții:

– expirarea perioadei pentru care au fost numiți;

– revocarea (care poate fi dispusă și ea la cererea membrilor);

– incompatibilitatea, determinată potrivit legii;

– interzicerea judecătorească;

– deces;

– lichidarea societății comerciale;

– constituirea adunării generale a acționarilor.

Pot fi membri ai AGA cetățeni români maturi, cu domiciliul în România, cu calificare profesională corespunzătoare și reputație morală neștirbită.

AGA este constituită din 7-15 membri, în următoarea componență:

– un reprezentant al ministerului de care aparține;

– un reprezentant al Ministerului Finanțelor;

– un reprezentant al Comisiei Naționale de Statistică;

– un reprezentant al Camerei de Comerț, după caz;

– specialiști (economiști, ingineri, juriști, alți specialiști din domeniul de activitate al societății comerciale).

Consiliul de Administrație este compus din 5-15 membri AGA, aleși pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea realegerii pe o perioada de 4 ani și care aveau calitatea de acționari la prima ședință. Consiliul de Administrație va alege dintre membrii săi un președinte și doi vicepreședinți. Președintele poate fi directorul societății comerciale.

Consiliul de administrație se întrunește la sediul societății ori de cate ori este necesar, la convocarea președintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi și ia decizii cu majoritate simpla sau unanimitate de voturi din numărul total al membrilor consiliului. El este prezidat de președinte, iar în lipsa acestuia de unul dintre vicepreședinți, desemnați de președinte. Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor Consiliului de Administrație.

Președintele, vicepreședintele și membrii Consiliului de Administrație, directorul general și adjuncții acestuia răspund individual sau solitar, după caz, față de societate, pentru prejudiciile rezultate din infracțiuni sau abateri de la dispozițiile legale, pentru abaterile de la statut și pentru greșeli în administrarea societății. În astfel de situații, ei vor putea fi revocați prin hotărârea AGA.

Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:

– angajează și concediază personalul și stabilește drepturile și îndatoririle acestuia;

– stabilește îndatoririle și responsabilitățile personalului societății, pe compartimente;

– aprobă operațiunile de încasări și plăți, potrivit competențelor stabilite de AGA;

– aprobă încheierea de contracte de închiriere (lunare sau dare în chirie);

– stabilește tactica și strategia managerială și de marketing;

– aprobă încheierea sau realizarea altor contracte, potrivit competențelor acordate;

– supune anual AGA, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului economic financiar, raportul cu privire la încheierea exercițiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societății, bilanțul și contul de beneficii si pierderi pe anul precedent, precum și proiectul de buget al societății pe anul în curs;

– rezolvă toate problemele ce țin de salarizare și buget;

– adoptă măsuri ferme privind dezvoltarea de perspectivă a societății comerciale, a capacităților de producție ale acesteia, introducerea progresului tehnic, realizarea de produse la nivelul tehnic mondial;

– analizează modul de organizare a societății comerciale, aprovizionarea, forța de muncă, gestionarea, întreținerea și repararea dotării tehnice, luând imediat măsuri de remediere, în caz de defecțiuni;

– desemnează membrii Comitetului director;

– urmărește aducerea la îndeplinire a tuturor măsurilor stabilite de AGA .

9.1.4 Ministerele și departamentele implicate în realizarea obiectivelor

politicii guvernamentale în domeniul turismului

Ministerele și departamentele implicate în realizarea obiectivelor politicii guvernamentale în domeniul turismului sunt:

• Ministerul Comerțului: asigură aprovizionarea societăților comerciale, unităților de turism cu produse alimentare și nealimentare, din producția internă sau din import, coordonează activitatea magazinelor de profil din localități, stațiuni și zone turistice;

• Departamentul pentru Administrația Publică Locală este implicat, prin administrațiile publice locale, în realizarea tuturor obiectivelor, în calitate de responsabil în gestionarea patrimoniului pe care îl are în administrare;

• Ministerul Învățământului și Științei avizează programe de pregătire profesională, de formare și perfecționare managerială în turism; are un rol hotărâtor în pregătirea ghizilor de turism;

• Ministerul Cercetării și Tehnologiei avizează tematica de cercetare în domeniul turismului și gestionează fondurile destinate cercetării;

• Ministerul Muncii și Protecției Sociale coordonează inițiativele și măsurile destinate protecției turiștilor, în general și a persoanelor defavorizate (handicapați, șomeri, pensio-nari, vârsta a treia și tineretul), în special;

• Ministerul Apelor, Pădurilor și Mediului asigură protecția, conservarea și restaurarea/refacerea resurselor turistice naturale și antropice, a factorilor naturali de cură, în special, asigură echilibrul biologic și protecția mediului, în general, oferind cadrul natural favorabil pentru desfășurarea activității de turism;

• Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului asigura distribuirea judicioasă a spatiilor destinate construcțiilor unităților de cazare, alimentație publică, agrement, transport, tratament etc.;

• Ministerul Comunicațiilor asigură legături interne și internaționale în domeniul relațiilor între firmele turoperatoare și agențiile prestatoare de servicii turistice, precum și între turiști și familiile lor;

• Ministerul Industriei contribuie, prin subramurile sale, la echiparea unităților de cazare, alimentație, agrement etc.;

• Ministerul Finanțelor asigură subvenționarea unor investiții în domeniul turismului, precum și lansarea unor facilități;

• Ministerul Sănătății este direct implicat în derularea activității de turism balnear, precum și de cel de turism medical, pentru punerea în valoare și promovarea tratamentului cu produse medicale originale românești, precum și cu punerea în valoare a factorilor naturali de cură din România;

• Ministerul Tineretului și Sportului asigură derularea unor programe speciale pentru tineri, fiind deținător de bază materială turistică în stațiunile pretabile acestei categorii de vârstă. De asemenea, dispune de filiale și agenții în fiecare reședință de județ;

• Ministerul Culturii asigură derularea unor programe specifice, tematice și contribuie la punerea în valoare, pentru turism, a obiectivelor culturale și cultural-istorice;

• Departamentul Cultelor asigură punerea în valoare a monumentelor istorice, de artă și arhitectură, în cadrul unor programe, excursii și acțiuni tematice;

• Comisia monumentelor și siturilor istorice, din cadrul Academiei Române, pune în valoare locurile și vestigiile arheologice și istorice, recuperează pentru muzee și case muzeale diverse obiecte istorice și arheologice;

• Direcția Economică a Caselor de Odihnă și Tratament a Sindicatelor asigură valorificarea, pentru turism, într-un sistem de facilități, a unei rețele de unități de bază materială turistică, de cazare, alimentație publică, agrement și tratament.

• Ministerul Afacerilor Externe este cel care negociază, împreună cu Ministerul Turismului, acorduri, protocoale, tratate de colaborare în domeniul turismului;

• Ministerul de Interne asigură evidența intrărilor și ieșirilor de persoane române și străine la punctele de frontieră, precum și protecția turiștilor.

9.2 Criterii de omologare și tipuri de sate turistice

9.2.1. Exigențe referitoare la criteriile de omologare a satelor turistice

O analiză a naturii și structurii exigențelor la care turismul rural este obligat să răspundă pentru a putea vorbi despre o dezvoltare durabilă a lui, ne conduce la identificarea unor criterii și indicatori după care acestea ar putea fi clasificate (Păduraru T., ș.a., 2002)

Un prim criteriu poate fi cel legat de nivelul de la care provin sau sunt impuse aceste norme sau exigențe, sens în care putem vorbi despre:

exigențe ale Uniunii Europene;

exigențe naționale;

exigențe la nivel departamental;

exigențe la nivel local.

Dacă avem în vedere aria lor de răspândire și aplicabilitate, putem avea:

exigențe ce se referă în mod global la turismul rural;

exigențe ce au în vedere anumite aspecte ale turismului rural.

Atunci când analiza are în vedere turismul rural în corelație cu alte laturi ale activităților locale, putem distinge:

exigențe adresate în exclusivitate activității de turism rural;

exigențe ce sunt comune mai multor activități ce se desfășoară în spațiul rural.

Referindu-ne la primul criteriu enunțat se pune problema privind legătura ce există între turismul rural românesc și normele europene în domeniu.

Înțelegerea acestei probleme este diferențiată cu referire la următoarele aspecte:

• Uniunea Europeană este direct interesată și dispune de un pachet de norme ce vizează problematica ruralului din țările membre, norme ce au în centrul lor interesele prezente, dar mai ales viitoare ale comunităților rurale, sub deviza „dezvoltării durabile". Având drept puncte de referință principalele prevederi ale Conferințelor Mondiale Asupra Mediului (organizate sub egida ONU) din 1972 de la Stokholm (Suedia) și 1992 de la Rio de Janeiro (Brazilia) și în consens cu cerințele și necesitățile societăților rurale la nivelul U.E., s-a stabilit o strategie în domeniu, prezentată sub formă de recomandări;

• Deoarece România și-a manifestat dorința de aderare la UE, ea este obligată să cunoască cu exactitate aceste norme prezentate sub formă de recomandări și, implicit, să le aplice în practică, inclusiv prin adoptarea unor norme legale interne. Aceste norme nu au caracter consultativ sau cu aplicabilitate benevolă, ele fiind obligatorii pentru toți aceia căra1 vor să activeze – în cazul nostru – în turismul rural.

La nivel național au fost introduse până în prezent o serie de norme și exigențe incluse în legi și hotărâri de guvern ce reglementează întreaga problematică a condițiilor în care în spațiul rural pot fi practicate diverse activități, norme care, în mare parte, sunt inspirate din documentele UE.

Aceste reglementări legale impun o serie de norme ce trebuiesc cu strictețe respectate de toate persoanele fizice sau juridice acre doresc să activeze în domeniul turismului rural.

În paralel, la nivelul fiecărei comunități locale există o serie de norme și instrucțiuni care sunt fundamentate-fie pe baza actelor normative ce au valabilitate pe întreg teritoriul țării, fie unele hotărâri ale consiliilor locale.

Indiferent de nivelul de la care provin aceste norme și exigențe, persoanele fizice sau juridice care activează pe raza acestor comunități în domeniul turismului rural sunt obligate să le respecte.

9.2.2 Criterii de omologare

Pentru a avea o funcție turistică, o așezare rurală trebuie să îndeplinească anumite cerințe, legate, în primul rând, de valoarea tradițiilor etno-folclorice, dar și de calitatea mediului, de eventualele alte resurse turistice, ca și de accesibilitatea și poziția geografică. Se impun, astfel, stabilirea unor criterii pentru determinarea potențialului turistic și deci, identificarea acelor așezări ce pot fi valorificate în circuitul turistic ( Mitrache, Șt., ș. a., 1997, Ionescu, I., 2000 ).

Criteriul valorii etnografice și folclorice: are în vedere tradițiile teno-grafice și folclorice (meșteșuguri, port popular, specificul așezării, folclorul muzical, coregrafic, literar), ocupațiile tradiționale specifice satului și nemodificate în timp, arhitectura populară (a caselor și așezării, biserici de lemn), manifestările folclorice specifice zonelor etnografice românești și puțin alterate de-a lungul anilor, instituțiile muzeale pavilionare sau în aer liber etc. Toate aceste elemente și fenomene etno-folclorice se constituie, în cea mai mare parte, în patrimoniu specific, care formează “marca” așezării rurale.

Criteriul valorii turistice: este vorba de acele elemente ale cadrului natu-ral, cu referire la aspectele peisagistice, resursele de ape minerale și alte resurse turistice (fond cinegetic, piscicol, domeniul schiabil, strat de zăpadă etc.), dar și ale cadrului socio-economic și cultural-istoric, care permit realizarea unei oferte diversificate de programe din cadrul unui sejur (programe culturale, sportive, excursii și ascensiuni montane etc.). În această situație, volumul, varietatea si valoarea pentru turism a resurselor dau aprecierea asupra funcției turistice a așezării rurale. Este vorba de resursele turistice ale localității, dar și cele din împrejurimile acesteia, urmărindu-se izocronele de 15-30 si 100 km, în funcție de gradul de mobilitate a turistului.

Criteriul existenței și calității gospodăriilor țărănești (pensiuni și pensi-uni agroturistice): criteriul se referă la existența unor ferme agroturistice sau pensiuni turistice, care să ofere cazare și masă sau numai produse agroalimentare proprii, în baza unor standarde de confort, dotare și igienă sanitară. Aceste standarde au fost elaborate de Oficiul de Autorizare și Control în Turism al Autorității Naționale pentru Turism, în corelație cu cele internaționale, respectiv din Uniunea Europeană.

Criteriul calității ecologice: are în vedere calitatea mediului rezultată din amplasarea teritorială respectivă și cadrul natural limitrof: surse de poluare și degradare, conflicte între dezvoltarea așezării și economia acesteia cu turismul și mediul ambiant, dar și între turism-mediu ambiant. Aspectul general al așezării (urbanizare, curățenie, arhitectură specifică, starea tehnico-edilitară) contribuie la sporirea acestei calități ecologice, precum și modul de gestionare a conflictelor ivite între economie-turism și mediu sau turism și mediu.

Criteriul înzestrării tehnico-edilitare: dotarea tehnico-edilitară (alimenta-re cu apă, energie, canalizare, artere stradale, unități comerciale, sanitare etc.), constituie un criteriu important în aprecierea oportunității introducerii așezărilor rurale în circuitul turistic. Tot la dotări tehnice trebuie incluse și pe cele sportive sau de agrement, fie structuri turistice de primire existente, unele dintre acestea din urmă nefiind obligatorii.

Criteriul accesibilității: accesibilitatea la așezarea rurală, în interiorul ei, dar și la gospodăriile omologate sau la obiectivele turistice, joacă un rol important. Este vorba atât de drumuri naționale și europene, magistrale feroviare, aeroporturi, noduri rutiere sau feroviare, stații de cale ferată și transport în comun, cât și de infrastructura locală.

Criteriul poziției geografice: are un rol important în aprecierea așezării localității rurale, ca destinație turistică, în raport cu principalele centre emitente de turism, zone și obiective turistice de mare valoare, puncte de frontieră, magistrale rutiere și feroviare etc., care poate să conducă la ierarhizări valorice în acest sens.

Sintetic, aceste criterii pentru identificarea satelor turistice se prezintă astfel:

• Existența unor gospodării (ferme agroturistice și pensiuni turistice), care să asigure cazare și masă (demipensiune sau pensiune completă), corespunzător normelor în vigoare;

• Cadrul natural pitoresc și nepoluat, care să ofere posibilități de odihnă și recreere;

• Tradiții etnografice, folclorice (meșteșugărești, port și folclor muzical, coregrafic și literar) și arhitectura populară specifică zonelor etnografice, puțin alterate de-a lungul anilor;

• Ocupații tradiționale specifice locului și nemodificate în timp;

• Resurse turistice variate – locale și în împrejurimi – (naturale, cultural-istorice etc.) care să permită realizarea unei oferte diversificate de programe turistice (de odihnă, recreere, tratament balnear, cultură-cunoaștere, sporturi și sporturi de iarnă, unele îndeletniciri specifice mediului rural etc.);

• Accesibilitatea ușoară și o infrastructură adecvată (apropiere de căi ferate și drumuri naționale, drumuri modernizate sau pavate cu piatră de râu, alimentare cu apă și curent electric, canalizare etc.);

• Dotări tehnico-edilitare, comerciale, de comunicații, culturale și sanitare corespunzătoare.

Aceste criterii pot fi definite prin prisma marketingului turistic, ținând seama de oferta și cererea turistică, inclusiv prin viziunea motivațiilor turistice. Criteriile enunțate anterior sunt utilizabile în identificarea și determinarea așezărilor rurale cu patrimoniu rural specific și cu valoare turistică de “marcă”; ceea ce echivalează cu identificarea unui nou “produs turistic” – “satul românesc” care, prin organizare și promovare, poate duce la diversificarea ofertei turistice românești pentru piața externă.

9.2.2 Tipuri de sate turistice

În evaluarea resurselor turistice ale așezărilor rurale, orientarea este îndreptată atât spre cele naturale (așezare geografică, relief, climă, ape, peisaj, floră și faună etc.), cât și spre cele umane (monumente, muzee, ospitalitate, limbă, mentalitate, obiceiuri și datini, etnografie și folclor, artă, cultură etc.), știut fiind faptul că acestea (resursele turistice) sunt cele ce generează diverse forme de turism. Astfel, cele naturale sunt acelea care pot fi valorificate direct, ca factori constitutivi ai produsului turistic.

Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în identificarea și relevarea specificului localităților și gruparea lor în tipuri considerate fundamentale. Gruparea este necesară în vederea promovării, în fiecare localitate, a celor mai adecvate forme de turism, în funcție atât de principalele caracteristici geografice, sociale și economice, cât și de încadrarea la principalele motivații și opțiuni ale categoriilor de turiști care frecventează localitatea respectivă.

Însăși în denumirea de „sat românesc” este încadrată colectivitatea rurală dintr-o zonă românească cu un patrimoniu turistic, favorabilă realizării și implementării conceptului de neoruralism (termen introdus de Teaci D., citat de Nistoreanu P., 1999), prin prisma activității de turism rural. Acestei colectivități din satul românesc îi revin sarcini privind:

definirea corectă și clară a obiectivelor;

administrarea schimbării – din localitate rurală patrimonială în
localitate turistică;

alegerea metodelor de devenire;

înlăturarea incertitudinilor și riscurilor;

realizarea echipelor multidisciplinare care să realizeze schimbarea și implementarea proiectului.

În cadrul comunității un rol important îl joacă: reprezentanții administrației județene și locale, reprezentanții ONG -urilor, profesorii, doctorii și veterinarii, preoții, învățătorii și ceilalți specialiști ai lumii satului.

Aplicarea principiului specializării în domeniul organizării și funcționarii satului turistic este cu atât mai necesară cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate fizică, socială, culturală și economică, cu particularități proprii și activități specifice, care trebuie să fie identificate și valorificate cât mai eficient posibil, din punct de vedere turistic.

De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc de selecționare a turiștilor, aceștia grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în funcție de principalele lor motivații și opțiuni turistice.

Aceasta permite o mai bună cunoaștere și funcționare a mecanismului economic cerere-ofertă și ca urmare, organizarea spațiilor de cazare și a celorlalte servicii, în funcție de principalele caracteristici social-economice ale clientelei turistice. Ca element final, stabili-rea tipurilor de sate turistice, permite realizarea unei propagande, reclame și publicități con-crete și specifice, în funcție de particularitățile fiecărui tip de sat turistic.

Deoarece satul turistic românesc nu se prezintă ca un produs turistic de serie, ci urmărește originalul, ineditul și surpriza, el constituie, în prezent, una dintre cele mai bogate surse de satisfacere a trebuințelor, deci și a motivației. Principala caracteristică cu care se impune acest produs turistic în fata consumatorilor este cadrul de compensare, fizică și spirituală, a deficiențelor, din colectivitățile urbane.

Din punct de vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordata ca o chestiune de natura opțională, însă, decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului satului turistic este de natură obiectivă.

Sate turistice etnografic-folclorice: în această categorie se pot încadra satele în care portul tradițional, arhitectura, mobilarea și decorarea interioarelor, în stil rustic, muzica și coregrafia populară predomină și se impun ca însușiri esențiale ale satului respectiv.

Abordând viitorul unor localități rurale din perspectivă turistică și adaptân-du-le acestui scop, considerăm că specificul lor etnografic poate și trebuie să fie conservat și perpetuat (în forme adecvate). În caz contrar, interesul actual al turiștilor pentru satul românesc, pentru mediul rustic, în general, va scade treptat. Acest deziderat trebuie urmărit cu atât mai mult cu cât numeroși săteni, din unele localități, manifestă vădit interes pentru menținerea stilului lor tradițional de viață, aceste localități având șanse să devină baze turistice permanente, de popularitate internațională, deosebit de rentabile.

Sate turistice de creație artistică și artizanală: este cunoscut interesul numeroșilor turiști pentru creația artistică și artizanală, ca și dorința lor pentru achiziționarea unor astfel de creații direct de la sursă, de la producătorul însuși. Până în prezent, în aceste localități se practica doar turismul de circulație, localitățile respective fiind incluse în itinerariile turistice.

Aceste sate oferă, însă, posibilitatea practicării unui turism de sejur, în cadrul căruia, în ateliere special amenajate și sub îndrumarea unor artiști și meșteri populari renumiți, turiștii s-ar putea iniția în artă și tehnici arhaice populare: icoane pe sticlă, pictură naivă, sculptură în lemn și piatră, țesătorie populară, confecții și cusături populare etc. Se are în vedere identificarea posibilităților de practicare a unora din aceste activități, chiar în cadrul gospodăriilor agroturistice. Prin urmare, caracteristica esențiala a acestor sate, imaginea lor de marcă, este considerată producția artistică și artizanală, valorificabilă turistic, complex și eficient.

Sate turistice climaterice și peisagistice: caracteristica predominantă a acestor sate, adecvate turismului de sejur (pentru amatorii de liniște, de plimbări solitare, într-un cadru natural pitoresc) este cadrul natural și poziția geografică izolată de centrele aglomerate și de marile artere de circulație. Satele de deal și de munte, cu casele răspândite pe văi și coline, la o oarecare distanță unele față de altele, satisfac motivația fundamentală a numeroși turiști – “reîntoarcerea la natura”.

Sate turistice pescărești și de interes vânătoresc: în afara posibilităților de cazare, în aceste sate se pot oferi servicii culinar-gastronomice pescărești (îndeosebi în Deltă) și vânătorești. În această situație, populația locală poate organiza pentru turiști unele forme de agrement specifice – pescărești și vânătorești.

Sate turistice vii-pomicole: în satele în care predomină aceste subramuri agricole (cultivarea pomilor fructiferi și a viței-de-vie), activitățile turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în perioada recoltării, cât și după aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor și a preparatelor rezultate din prelucrarea lor. De asemenea, pot fi avute în vedere multe alte preparate culinare, comune sau dietetice, pe bază de fructe. În aceste sate, o atracție deosebită și în același timp, o sursă principală de venituri, poate s-o constituie băuturile răcoritoare și reconfortante din fructe.

Sate turistice pastorale: în această grupă pot fi incluse, în general, sate de munte, în care preocuparea de bază a localnicilor este creșterea oilor și a vitelor și care pot să atragă turiștii, prin meniuri bazate pe produse lactate. Meniurile pot fi completate cu ouă, carne de pasăre, de ovine și de bovine (produse ale gospodarilor), iar pentru divertisment, pot fi organizate diferite forme de ospețe ciobănești (batal la proțap, berbec haiducesc, balmuș, urdă și jintiță), petreceri specifice și tradiționale etc.

Sate turistice pentru practicarea sporturilor: numeroase localități rurale prezintă excelente condiții pentru practicarea sporturilor de iarnă (satele montane și de deal) și nautice (litoral, Delta Dunării, râurile interioare, lacuri de acumulare), fără amenajări speciale și costisitoare. Aceste tipuri de sat pot sa atragă două categorii de turiști, în general din rândul tineretului: sportivi amatori, inițiați în practicarea sporturilor respective; turiști neinițiați sau mai puțin inițiați, dar dornici să se inițieze și să le practice. Pentru această din urmă categorie de sate pot funcționa monitori de schi, bob, înot etc., recrutați din rândul populației locale. De asemenea, în aceste sate pot funcționa puncte de închiriere a echipamentului sportiv.

Clasificarea prezentată nu este limitativă, nici exhaustivă, putând fi avute în vedere și alte criterii (sate balneare, sate muzeale – ecomuzeu etc.). Toate acestea demonstrează diversitatea posibilităților de organizare și funcționare a satului turistic, în general. Important este de a sesiza caracteristicile naturale și istorico-culturale esențiale, specifice fiecărei localități, de a le evidenția și de a ține seama de ele în acțiunea de organizare și funcționare a unei localități ca “sat turistic”, pentru a evita uniformitatea și monotonia turismului rural.

Multe din tipurile de sate prezentate, nu au caracteristici tranșante (strict delimitative); același tip putând cuprinde trăsături specifice celorlalte tipuri, delimitarea făcută fiind mai mult de natură teoretică, după componentele predominante. Practic, fiecare sat întrunește caracteristici diverse, ceea ce constituie o valență în plus pentru valorificarea lor.

9.3 Cartea pensiunii turistice rurale, mijloc de evidență a activității economico-financiare

Turismul rural (agroturismul) actual reprezintă o realitate, iar mișcarea turistică spre spațiul rural este într-o continuă creștere. Această creștere a activității de turism rural nu a fost urmată, așa cum era normal, de o pregătire metodologică corespunzătoare, în consens cu exigențele cerute de nevoia de informații necesare cercetării, cât, mai ales, factorilor de decizie economică și politică.

Ceea ce lipsesc gospodarilor români sunt tocmai cunoștințele și practicile manageriale, necesare în procesul de fundamentare și de derulare a activității lor, în care trebuie să se adopte decizii. Dar, pentru acestea, nu au încă cunoștințele necesare și nici informațiile economice directe, pentru obținerea cărora trebuie să facă eforturi.

Referitor la întreaga problematică a turismului rural, care are caracter complex este de relevat faptul că cercetarea și mai ales, organismele decizionale de la nivel local, județean și departamental au foarte puține informații, obținute mai mult prin deducții, decât printr-o înregistrare riguroasă și sistematică a lor.

Cartea pensiunii turistice rurale – se constituie, din acest punct de vedere, într-o necesitate obiectivă pentru cunoașterea stării fenomenului, pentru conducerea activității, pentru luarea unor decizii, în funcție de datele reale. Deci, CARTEA va reprezenta un document referitor la activitatea de turism rural, desfășurată de pensiunile și gospodăriile turistice rurale, într-o unitate de timp, respectiv un an de zile.

9.3.1 Stadiul actual al problemei

Informații directe, corecte și la zi, despre ansamblul activității de turism ru-ral nu există în prezent în România, deși au fost numeroase încercări în acest domeniu.

În actuala etapă există, informații unilaterale și parțiale despre această activitate, în special cea referitoare la latura fizică a fenomenului (respectiv numărul localităților cu pensiuni turistice private, numărul paturilor de cazare, a locurilor la mese în alimentația publică și chiar a numărului de turiști cazați etc.). Acestea sunt cunoscute și oferite de Comisia Națională pentru Statistică, direct sau indirect, prin intermediul Oficiului de Autorizare și Control în Turism și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism, Asociația Națională de Turism Rural și Ecologic (ANTREC), unele institute de cercetare, cum ar fi Institutul de Cercetări Economice “Gh. Zane” din Iași, precum și de unele Agenții de Turism (turoperatoare), laboratoare de turism și unele fundații.

Astfel, Comisia Națională pentru Statistică, prin intermediul Rapoartelor Statistice: Turism 1A (Frecventarea structurilor de primire turistică, cu funcțiuni de cazare turistică), Turism 1A(Capacitatea de cazare turistică existentă instalată), Turism 2 (Activitatea agenților de turism pe trimestrul …), PSP (Prestări Servicii pentru Populație) și în mai mică măsura, prin Ancheta integrată în gospodarii (fostele bugete de familie) și recensăminte, obțin unele date parțiale și neconcludente asupra turismului rural. Au obligația, astfel, de a raporta date statistice unitățile care au un anumit număr de salariați (peste 10, 20 ,50 etc.) și o anumită cifră de afaceri, respectiv de peste 100 milioane lei. Restul unităților de același profil, care sunt cele mai numeroase și care se situează sub pragul respectiv sunt cuprinse în obligația de raportare prin eșantion, deci prin cercetare selectivă cu toate avantajele și dezavantajele ce decurg de aici. Pornind de la principiul strategic al “Canalului unic de raportare” Comisia Națională pentru Statistică nu dispune de toate informațiile generale de care are nevoie. În mod asemănător prin intermediul “Anchetei integrate în gospodarii” informațiile nu sunt concludente și aceasta din cel puțin două motive și anume:

a) pe toată țara există în prezent 501 centre, cu aproximativ 3.000 de gospodării (locuințe), ceea ce poate fi considerat un eșantion foarte mic;

b) din cadrul acestor gospodarii, numărul celor luate în studiu și care dispun de pensiuni turistice este aproape inexistent și nesemnificativ pentru activitatea cercetată.

Autoritatea Națională pentru Turism, prin intermediul Oficiului de Autori-zare și Control pentru Turism și Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Turism, dispun de unele informații obținute din dosarele de omologare a pensiunilor private și respectiv, din unele teme de cercetare sau cercetări specifice de teren. Aceste informații sunt însă, parțiale sau insuficiente.

ANTREC dispune de unele informații, pe care le-a obținut din dosarele de omologare, din contractele de colaborare încheiate în mod direct cu unele pensiuni turistice sau evidența trimiterilor de turiști la odihnă în aceste baze (atât direct, cât și prin intermediul agențiilor sale teritoriale).

Unele agenții turoperatoare, care au în activitatea lor pe cea de turism rural, dispun de o serie de date, dar neconcludente pentru ansamblul turismului rural. Mai sunt de asemenea luate în considerare laboratoarele de turism și fundații, dar fără o semnificație în plus față de cele menționate.

Concluzia care se impune este aceea că în prezent nu există informații directe asupra întregii activități de turism rural dar, în schimb, se pot dispune de informații indirecte, une-ori incomplete și care, în mod frecvent nu sunt obținute în timp util.

9.3.2 Cartea pensiunii turistice

9.3.2.1 Utilitate

Dacă se au în vedere interesele utilizatorilor pentru rezultatele lor – care, în primul rând sunt managerii pensiunilor turistice rurale – atunci înțelegem necesitatea de a introduce în practică “CARTEA PENSIUNII TURISTICE”, care reprezintă un mijloc important de evidență economico-financiară și fizică a activității.

Utilitatea CĂRȚII este deopotrivă, pentru managerii și salariații pensiunilor turistice rurale, pentru autoritățile locale, departamentale și centrale, precum și pentru cerce-tarea științifică. Se pot semnala următoarele avantaje pentru, “managerii” pensiunilor, respectiv, proprietarii pensiunilor care vor fi:

a) obișnuiși și învățați să strângă date aferente activității lor;

b) învățați să analizeze și să utilizeze aceste date;

c) mai realiști în adoptarea deciziilor;

d) mai atenți la efectuarea unor cheltuieli neeconomicoase;

e) mai obiectivi în analiza rentabilității activității lor.

Autoritățile locale și centrale vor avea posibilitatea:

a) de a avea informații exacte asupra activității de profil din teritoriu, din care vor putea extrage serii de date spre a fi prelucrate;

b) de a adopta decizii mai corecte și de a putea stabili, cu mai multă claritate, politicile adecvate pe linia investițiilor directe, a infrastructurii etc.;

c) de a putea analiza probleme de ordin financiar, fiscal, organizatoric și social, cu care se confruntă pensiunile turistice rurale.

Cercetarea științifică și factorii de decizie în domeniu, vor dispune pentru analiză de date reale și operative.

9.3.2.2 Conținut

Cartea constituie un caiet tip jurnal (vezi Anexa 1), cu un număr variabil de pagini (până la 10), care va trebui să cuprindă mai multe capitole:

Capitolul 1. Termenii utilizați, cu definirea lor prin explicații clare, pe înțelesul gospodarului din mediul rural, cum ar fi: numărul de locuri, capacitatea de cazare turistică existentă (instalată, în locuri-zile), capacitatea de cazare turistică în funcțiune (exprimată în locuri-zile), turiști cazați, numărul mediu de zile-turist (sejur mediu, în zile-turist); cheltuieli efectuate etc.

Capitolul 2. Date generale despre caracteristicile pensiunii turistice: informații despre zona geografică, numele gospodarului, categoria unității, numărul locurilor de cazare pe grade de confort, număr de personal lucrător din familie și din exterior (atras), mijloace fixe utilizate, valoarea investițiilor, amortismente, construcții, utilaje etc.

Capitolul 3. Date asupra cheltuielilor totale directe și indirecte realizate, pentru anumite perioade de timp, cum ar fi: cu personalul, materii prime și materiale, combustibil și energie, cu cazarea etc.

Capitolul 4. Date legate de veniturile totale realizate pe anumite perioade de timp (lună, trimestru, semestru sau an), cu diversificarea lor pe venituri din cazare, alimentație publică, agrement și alte venituri etc.

Capitolul 5. Situația împrumuturilor pe termen lung și scurt, cu bănci sau terțe persoane.

Capitolul 6. Situația turiștilor cazați: români, străini, numărul de zile cazare (înnoptări), indicii de utilizare a capacității de cazare turistică (%) etc.

9.3.2.3 Surse de date

Datele necesare pentru evidența corectă și la zi a “Cărții pensiunilor turistice” se iau din:

a) registrul de casă, care este documentul obligatoriu pentru orice agent economic ce desfășoară o anumită activitate și care trebuie ținut prin completarea zilnică a celor două coloane, de încasări și plăți;

b) registrul privind evidența turiștilor cazați, unde sunt reținute datele de pe buletinul de identitate al turiștilor, numărul de zile cât stă la pensiune și numărul camerei unde este cazat;

c) listele de inventar ale bunurilor existente;

d) extrasele de cont de la bancă.

9.3.2.4 Modul de colectare a datelor

Presupune, în primul rând, instituirea unui sistem de colaborare între mai multe instituții și organisme interesate:

a) proprietarii pensiunilor turistice cărora li se pune la dispoziție “Cartea pensiunii", cu un instructaj prealabil asupra modului de înregistrare al activității;

b) primăriile locale și instituțiile de cercetare regionale pe probleme de turism, care prin colaboratori și angajații lor au obligații în domeniu, inclusiv cei ai Direcțiilor Județene de Statistică;

c) Institutele sau Centrele de consultanță din zonă, vor culege trimestrial informațiile, fie direct de la pensiuni, fie de la primării, pe care apoi le vor expedia pentru centralizare la nivel național.

9.3.2.5 Rezultatele activității economice ale pensiunii turistice

Asemenea rezultate pot fi calculate de proprietarul pensiunii turistice prin:

a) determinarea venitului brut, care se obține prin însumarea tuturor încasărilor realizate în decursul unei perioade de timp din activitatea de cazare, alimentație publică, agrement, alte servicii, încasări diverse etc.

b) determinarea venitului net, care rezultă din diferența dintre “venitul brut” și toate cheltuielile realizate pentru desfășurarea activității, inclusiv amortismentele, impozitele și taxele etc.

c) determinarea venitului din muncă, care se obține prin adăugarea la “venitul net” a salariilor primite de proprietar și membrii familiei sale în perioada respectivă.

9.4 Informatizarea activității din domeniul turismului rural.

9.4.1. Industria turistică în concepție sistemică.

Putem privi industria turistică printr-o concepție sistemică , ea fiind legată cantitativ și calitativ de producția de mărfuri, industria constructoare de mașini, industria alimentară, industria textilă, transporturi , telecomunicații , aceasta fiind considerată un subsistem al sistemului economiei naționale.

X Y

D X

Fig.9.1. Sistemul cibernetic

În care :

x- variabile de intrare ;

y- variabile de ieșire;

R- regulator , generează mărimea Dx de reglare;

F- operatorul de transformare.

Variabilele de intrare pot fi : factori naturali , valorile culturale și spirituale, materii prime și materiale , capital, forță de muncă, indicatori de realizat, prognoze.

Variabilele de ieșire pot conține indicatori realizați , rezultate valorice ca urmare a prestării serviciilor.

Societățile turistice pot forma sisteme dinamice, ca urmare a variațiilor ce se produc în vectorul intrărilor, în interiorul lor și ca urmare și în vectorul ieșirilor. Evoluția societăților turistice poate fi caracterizată prin mărimi de stare ale sistemului , componente ce pot fi indicatori economici sintetici sau analitici.

Existența informațiilor statistice permite calculul ce caracterizează activitatea de turism la un moment dat sau în dinamică.

Cunoașterea lor este deosebit de importantă pentru :

cercetarea turistică;

politica de amenajare turistică teritorială;

acțiuni de marketing;

orientarea politicii de credite ;

calificarea forței de muncă;

urmărirea prețurilor și a nivelului de competitivitate al produselor turistice.

Prin urmare , prin acțiunile manageriale este necesară luarea în considerare a unui număr important de influențe interdependente și de variabile care vor determina , în ultimă instanță, rezultatele valorice ale unităților turistice.

Conceptul de sistem nu este ceva nou- în general analiștii definesc sistemul ca un ansamblu ordonat și inteligibil de fapte , principii doctrine sau alte elemente similare, implementate într-un câmp de cunoștințe sau idei.

Unitățile turistice primesc intrările de la celelalte sisteme, le supun unor procese de transformare și le livrează , ca rezultate , altor sisteme sau asupra propriului sistem, îndeplinind rolul de reenergizator în folosul dezvoltării viitoare.

Funcționarea adecvată a unităților turistice , realizarea obiectivelor propuse , nu este posibilă doar prin contribuția organizării structurale. Este necesară existența unui sistem informațional , care reprezintă ansamblul datelor , informațiilor , fluxurilor și circuitelor informaționale , a procedurilor și mijloacelor de tratare a informațiilor menite să contribuie la stabilirea și realizarea obiectivelor societăților .

Sistemul informațional realizează legătura dintre componentele sistemului de conducere și celelalte subsisteme la nivel microeconomic , asigurând atât transmiterea informațiilor necesare diverselor nivele de decizie, cât și a conținutului deciziilor către nivelele operaționale.

PRELUCRAREA

IDENTIFICAREA DATELOR IEȘIRI

INTRĂRILOR REFERITOARE

LA:

-Baza materială

– documente -Personal Indicatori ai

ofertei turistice

financiare -Capital

– evidențe -Servicii

contabile

– fișe de personal

– informări – Circulația turistică

administrative analizată pe unități Indicatori ai

– înregistrări de cazare ,motivație circulației

hoteliere mijloace de transport turistice

– sondaje în rândul în dinamică sau la un

populației și al turiștilor moment dat

-Încasări din turism

-Cheltuielile turistice Indicatori ai

– documente financiar – Calcule de eficiență rezultatelor

contabile economică valorice

-Prognoze

-Dezvoltare și

modernizare

– contracte de prestări Situația

servicii Evidența contractelor

contractelor

Fig. 9.2. Structura unui sistem informatic în turism

În acest context însăși procesul managerial este înțeles ca un proces de folosire a informației , actul conducerii realizându-se în cadrul ciclului :

INFORMAȚIE DECIZIE ACȚIUNE

Sistemele informaționale , folosind metode și mijloace moderne, permit managerilor accesul rapid la obținerea informațiilor, micșorând timpul cunoașterii în favoarea timpului de elaborare a deciziilor și de studiu a perspectivelor societăților turistice. În același timp , sistemul informațional permite conducerii societăților să confrunte permanent realizările efective cu prevederile inițiale , să aprecieze volumul și cauzele eventualelor abateri și să ia , la momentul oportun, măsurile de corecție care se impun.

Având în vedere că cerința de bază care stă în fața sistemului informațional este aceea de a asigura informarea corectă și în timp util a tuturor factorilor de decizie dintr-o societate comercială , activitatea de perfecționare a sistemelor informaționale este acceptată de majoritatea specialiștilor prin prisma utilizării tehnicii de calcul, care presupune :

utilizarea calculatoarelor electronice ca instrumente de lucru în activitatea de analiză și proiectare de sistem pentru evidențierea unor aspecte negative (paralelisme, redundanțe, perturbații apărute în fluxurile informaționale);

folosirea echipamentelor de calcul ca instrumente de lucru în cadrul componentelor informatice ale sistemelor informaționale, având drept scop dezvoltarea unor aplicații de gestiune economică la nivel de activitate sau grup de activități , în cadrul societăților turistice.

Folosind principiile teoriei sistemelor , sistemul informatic reprezintă acea parte a sistemului informațional în care procedurile informaționale și prelucrările sunt preponderent automatizate .

În turism informația este unul din cei mai importanți parametrii calitativi : netransmiterea la timp a informațiilor sau faptul că managerul hotelului nu a știut că toate camerele sunt închiriate , influențează semnificativ comportamentul clienților, care apreciază proasta valoare a serviciilor aduse de turoperator , agent de turism sau hotel.

Tehnologia informațională va revoluționa fundamental gândirea tradițională a celor din industria turismului.

Turismul devine tot mai individualizat și mai specializat, deciziile pentru vacanțe scurte sunt tot mai spontane iar clienții devin tot mai experimentați în aprecierea plus valorii în domeniul turistic. Aceasta înseamnă că cererea pentru oferte rapide , variate și flexibile va fi în creștere.

Generația nouă care va lucra cu tehnologia informațională din turism ,o va utiliza complet diferit față de predecesorii săi , datorită faptului că tehnica de calcul modernă permite oamenilor să-și dezvolte noi orizonturi și o nouă înțelegere a oportunităților în afaceri și în muncă. Sistemele de informare sunt utilizate și în domeniul turismului , unde culegerea informațiilor despre diferite segmente de piață este necesară pentru realizarea diferitelor pachete de produse turistice.

9.4.2. Turismul rural prin intermediul Internetului*)

Internetul a apărut ca un mediu de schimb al informațiilor științifice.

Explozia informațională survenită în anii '80, a extins Internetul, acesta devenind un mediu public, pentru ca în anii '90 să se producă consacrarea sa. Acest fapt a fost posibil, pe de o parte, datorită implementării ultimelor inovații tehnologice, iar pe de altă parte, reducerii costurilor de conectare și de acces.

Firmele, inițial prin simple site-uri de informare, au început să își facă simțită prezența în acest nou mediu, transformându-l și într-un mediu de afaceri.

Noul mediu de afaceri prin internet are câteva caracteristici importante:

este un mediu global – milioane de oameni din toate colțurile lumii accesează în fiecare zi Internetul;

disponibilitatea – un site Internet este "deschis" 24 de ore pe zi;

costurile de implementare a unei afaceri sunt foarte reduse în comparație cu deschiderea unei firme în plan fizic;

promovarea afacerii implică investiții minime;

oferă posibilitatea întreținerii unui contact direct și continuu cu clienții, ceea ce permite realizarea unui feed-back în timp real.

Turismul rural a existat din totdeauna, chiar dacă nu a fost studiat din punct de vedere științific decât de puțin timp. O condiție sine qua non pentru reușită o constituie atragerea unui număr cât mai mare de turiști. Aici intervine promovarea, care presupune transmiterea către clienți a tuturor informațiilor pe care aceștia le doresc.

In ultimul timp s-au realizat mii de studii și s-au scris zeci de cărți în ceea ce privește promovarea afacerilor pe Internet, marea lor majoritate în străinătate, în România, deși este foarte la modă în aceste vremuri ca firmele sau instituțiile să aibă site-uri Web, foarte puține folosesc aceste pagini pentru afaceri în mod eficient. Cele mai multe rămân doar simple pagini anoste, cu un conținut majoritar informativ, pe care rareori le mai actualizează cineva. Și asta pentru că doar acei "foarte puțini" își dau seama de potențialul extraordinar pe care îl oferă Internetul.

În privința turismului rural, succesul afacerii depinde de gradul de acoperire a pieței țintă, ceea ce în mediul fizic presupune tipărirea unui număr imens de afișe,

========================================================

*) prelucrat după Florescu G.C., 2001, p.144-147

pliante, încheiere de contracte cu agenții de turism din străinătate sau deschiderea de filiale proprii, costurile ridicându-se la sume fabuloase, în schimb, Internetul, ca mediu de afaceri, permite ca, doar cu ajutorul unui singur "pliant", într-adevăr, în format electronic, să atingem toți acei potențiali clienți ca și în mediul fizic, dar contrăgând acele etape care consumă atât de multe resurse.

Este necesară doar culegerea de informații în ceea ce privește posibilitățile de transport pe care le au persoanele interesate de oferta de servicii găsită în pagina Web, sau, cel mult, încheierea de contracte cu respectivele firme.

Există pe Internet destule exemple în acest domeniu, unele chiar din România. Țările cu o prezență într-adevăr notabilă sunt Franța și Spania, dar și Ungaria, Cehia au început sa fructifice potențialul extraordinar al Internetului.

Informațiile cuprinse în aceste pagini de promovare a unei afaceri de turism rural sunt foarte asemănătoare, dacă nu aceleași, cu cele din diverse pliante de prezentare pe care le găsim la diverse firme de turism, dar mult mai concise și mai concrete.

O mare importanță în succesul unei astfel de afaceri este diferențierea și popularizarea paginii pe Internet. Un exemplu concludent de reușită în acest domeniu îl constituie Ungaria, care, după nici un an de prezență on line, a reușit

creșterea numărului de turiști atrași în zonele rurale cu peste 500%. Conform multor statistici realizate de forurile europene acreditate în domeniu, Ungaria a devenit un model de referință al succesului pe Internet privind promovarea turismului rural. Acest lucru este cu atât mai important cu cât această țară, vecină nouă, nu dispune de aceeași bogăție de relief regăsită în România. Accentul în aceste pagini este pus pe aspecte din viața de zi cu zi din mediul rural, surprinzător de concrete, fără a se constata tendințe de prezentare idilică a acestora. Din acest punct de vedere, regiunile rurale românești dispun de un mai bogat și diversificat conținut tradițional.

Cele câteva încercări făcute pe Internet au demonstrat că puterea financiară a întreprinzătorilor români le permite acestora accesul la aceste moderne metode de promovare a afacerilor prin Internet, chiar dacă la prima vedere par inaccesibile, întreprinzătorii au două posibilități de a dispune de un site Web: fie apelează la o firmă specializată, fie se conectează ei înșiși la Internet și își realizează propriul site prin forțe proprii, în ambele cazuri, fără a face o calculație exactă, este rentabilă o astfel de investiție, în raport cu creșterea înregistrată de segmentul țintă. Calculatorul care poate fi folosit pentru Internet nu trebuie să fie mai performant decât cel folosit pentru gestiune, de exemplu, iar un modem nu depășește valoarea micului dejun pentru o persoană pentru o săptămână.

O pagină standard de promovare a unei afaceri în turism rural conține:

scurtă prezentare a zonei, care prezintă cadrul geografic în ceea ce privește relieful, clima, vegetația, fauna etc.;

pagina de prezentare a folclorului zonei, a miturilor, obiceiurilor, tradițiilor etc.;

• oferta de servicii: cuprinde lista caselor disponibile, perioadele în care pot fi închiriate, personalul existent, prețurile, posibilitățile de acces, opțiuni de petrecere a timpului liber, servicii adăugate etc.

În general, aceste pagini care urmăresc tiparul de mai sus, nu sunt neapărat pagini de afaceri, deoarece lipsesc anumite elemente specifice, cum ar fi formularele de comandă on line, care au un rol foarte important, atât pentru întreprinzător, cât și pentru client, întreprinzătorul poate să-și gestioneze corect resursele în funcție de planificări ale închirierilor, să-și îmbunătățească permanent oferta în funcție de sugestiile clienților și să nu piardă acei clienți care, dacă nu există formularele de comandă on line, din comoditate, nu mai apelează' la serviciile lui. Clientul are posibilitatea de a lua legătura direct cu întreprinzătorul pentru a lămuri eventualele neclarități, pentru a cere informații suplimentare, pentru a alege dintr-un număr mai mare de opțiuni, pentru a închiria cu o anumită perioadă înainte sau, pur și simplu, pentru a cunoaște mai bine viitoarele gazde etc.

După cum am mai spus, important este și modul de construcție al paginii în sine, dar mai importantă este popularizarea și întreținerea acesteia, deoarece o pagină neglijată de multe ori se pierde.

Promovarea paginii poate fi făcută:

în cadrul unui program de promovare a turismului rural de către statul român;

prin intermediul unui site important din străinătate sau din România (ex. www.turism.ro);

pe cont propriu, ca site individual, prin:

motoare de căutare;

inele specializate;

grupuri de discuții;

promovare prin mail etc.

Promovarea site-ului trebuie să fie continuă, conformă cu un plan bine stabilit, structurat și susținut, realist și realizabil. Trebuie urmărit continuu impactul pe care îl au paginile asupra clienților și trebuie să se țină seama de sugestiile primite.

Se poate concluziona că site-urile existente în acest domeniu sunt încă la început, fiind realizate marea majoritate, de entuziaști. Încă nu există site-uri de acest gen concepute în scopul realizării unor afaceri și, datorită acestui fapt, constituie o oportunitate

9.4.2 -Sistemul informatic al societăților de turism

Este practic imposibil de conceput o activitate exercitată într-o societate și în general , în orice fel de organizație, care să nu necesite, la unul sau altul dintre stadiile realizării sale, ca informațiile să fie tratate . Toate organizațiile pot fi considerate ca un sistem, care tratează fluxurile fizice și fluxurile de informații. Acest sistem poate fi la rândul lui descompus într-un număr de subsisteme, având fiecare drept scop asigurarea unui ansamblu de operații necesare pentru funcționarea globală a societății (fig9.3)

F Subsistemul financiar contabil C

U L

R I

N Subsistemul Subsistemul de control logistic E

I și de și de gestiune producție N

Z strategică Ț

O I

R

I Subsistemul Subsistemul

Personal marketing

Piața forței Concurență – tehnologii

De muncă legislație- evoluție culturală

Fig . 9.3.Sistemul informațional al societăților turistice

Societatea turistică este un sistem deschis către mediul său extern cu care schimbă fluxuri de produse , de personal și de bani , toate implicând , corelativ, fluxuri de informații.

Din punct de vedere al informatizării activităților în domeniul turistic se impune existența subsistemelor :

Subsistemul financiar contabil , cu referire la : evidența intrărilor de la furnizori, evidență realizări , evidență realizări , evidență cheltuieli și repartizarea lor, evidență stocuri materii prime și materiale , evidență mijloace fixe, evidență clienți , creditori , debitori, evidență mărfuri în gestiuni de alimentație publică, balanțe analitice și sintetice.

Subsistemul personal salarizare , care cuprinde : date personale despre salariați, drepturi salariale, determinarea și repartizarea cheltuielilor cu salariile lunare , trimestriale, anuale; statistici asupra realizărilor și asupra forței de muncă

Subsistemul tehnic , dezvoltare , reparații, cu referire la : realizare, întocmire, calcul și urmărire sau verificare devize reparații, evidență oferte de produse, servicii, elaborare documentație de plată pentru consumuri proprii și terți pentru apă, energie electrică.

Oficiul juridic ,care include: gestiune colecții de legi, decrete , hotărâri

Subsistemul prestații hoteliere

Pentru realizarea , implementarea și exploatarea acestor subsisteme este necesară dotarea cu calculatoare electronice, achiziționarea produselor de soft specializate, precum și formarea echipelor de specialiști care să asigure proiectarea logică și fizică a bazelor de date.

Tendința actuală este de a investi în computere (servere) de organizații – adică calculatoare puternice multiprocesor- calculatoare ce vor putea suporta și asigura eficient exploatarea bazei de date și a softului integrat de aplicații.

Trebuie asigurată consultanța – care presupune asistența acordată echipei manageriale pentru reorganizare, începând de la nivelul organigramei societății (inclusiv structura compartimentelor funcționale) până la fluxul informațional.

La nivelul tuturor unităților de cazare ar trebui implementat sistemul de prestații hoteliere , care presupune existența unui calculator PC(486, 586 sau 686) cu o memorie de minim 4Mb, hard disc de minim100 Mb , o imprimantă A3 sau A4 pentru editarea notelor de plată. Acest sistem permite un dialog simplu între calculator – recepționer, care se materializează în colecțiile de date ce vor fi exploatate ulterior pentru obținerea diferitelor situații și calculul indicatorilor statistici.

Baza de date trebuie să conțină o serie de fișiere permanente :

camere- număr cameră, etaj, tip cameră (singlă, dublă, apartament) ,număr de locuri din cameră, orientare cameră (est, vest), dotare cameră (duș, baie, TV, frigider), stare (liberă, ocupată, în reparații). Aceasta permite o evidență clară a situației camerelor din unitatea respectivă;

țări – cod țară (codul rutier), denumirea în clar;

firme de turism- cod , adresă, telefon, număr cont bancar, număr comandă ; permite introducerea firmelor partenere și a agențiilor de turism cu care unitatea are relații de colaborare. Aceste date sunt necesare în cazul folosirii sistemului automat de emitere a facturilor fiscale și pentru urmărirea decontării (datele fiind imprimate pe note3le de plată). Se poate urmări situația firmelor cu ponderea cea mai mare de turiști;

tarife- cod, denumire, valoare, scutit de TVA, cu care se pot configura tarife după sezonalitate, zilele săptămânii (tarif de weekend).

Servicii – cod, denumire, valoare. Serviciile reprezintă o latură foarte importantă a activității comerciale și mai ales a rezultatelor obținute. Ele pot fi : restaurant, bar, snak-bar, room service, spălătorire,coafor, centrală telefonică digitală, parcare;;

Turiști- camera, țara, nume, prenume, sex, data sosirii, data plecării, număr pașaport, data nașterii, domiciliul, scop călătorie, firma de turism, tip tarif. Pentru fiecare turist se generează o înregistrare după completarea cartei de sejur . este o componentă de bază , atât la recepția hotelului, cât și pentru prelucrările ulterioare;

Servicii-cazare – data, nr. turist, camera ,tarif cazare ,mic dejun, valoare cazare, tip plată, achitat virament, nr. notă plată – ceea ce permite generarea unei înregistrări cu aceste informații pentru fiecare turist. Cazarea turistului este privită ca pe un serviciu pe care îl prestează unitatea , cu o anumită valoare, ce poate fi achitată în numerar sau virament, anticipat, pe parcursul sejurului sau la sfârșit ;

Servicii- suplimentare- data, nr. turist, nume, cod serviciu, tip plată, valoare, achitat numerar, achitat virament, nr. notă plată se permite evidența serviciilor suplimentare solicitate de turiști pe perioada sejurului;

Informații utile turistului – cod, denumire, adresă, telefon , care se referă la crearea unui fișier cu informații , ce ar putea fi solicitate de turiști, referitoare la : restaurante , baruri de noapte, discoteci, teatre cinematografe, agenții de turism, agenții de bilete TAROM C.F.R. companii aeriene, ambasade;

Se poate constitui o arhivă cu turiști pentru a se analiza fidelitatea lor pentru zona turistică vizată.

Din aceste colecții de date se generează alte fișiere cu caracter permanent sau temporar ce urmează a fi prelucrate pentru obținerea diferitelor situații:

situații facultative: lista camerelor libere azi , camere care se eliberează în ziua …, turiști care pleacă în ziua…, listă partaje, lista rezervărilor în data de .., turiști existenți în hotel, planning, lista serviciilor prestate, diagrama cazare.

Situații zilnice : situația prestațiilor, raportul de gestiune, borderoul de încasări zilnice, servicii cu sold.

Situații ce cuprind principalii indicatori turistici, precum și evoluția lor în timp. Se pot edita centralizatoare lunare, anuale, precum și reprezentări grafice : volumul încasărilor, încasări în numerar și virament, modificarea în timp a cererii turistice , ponderea cererii turistice interne și externe în cererea globală, repartizarea cererii turistice pe agenții, durata medie a sejurului, coeficientul sezonalității turistice, gradul de ocupare a spațiilor de cazare.

Aceste situații pot fi furnizate managerilor societăților în timp util și în forme grafice cât mai sugestive.

Ca urmare a înființării în centre turistice a unor Centre de Informații pentru Turism

acestea pot oferi informații referitoare la : servicii de cazare și deservire turistică , obiective cultural- istorice , oportunități de agrement și petrecere a timpului liber , trasee turistice din localitate și împrejurimile sale . Pentru acestea este necesară crearea unei rețele de calculatoare , constituirea unor baze de date partajate care să asigure legături între noduri și Centrul de Informare.

UNITĂȚI DE CAZARE

CENTRUL

DE

INFORMARE

UNITĂȚI DE CAZARE

Fig. 9.4. Schema unei rețele de calculatoare cu bazele de date partajate

Pentru a putea fi exploatate mai ușor și cât mai mult informațiile care circulă în sistem, este de dorit implementarea unui sistem informatic integrat de gestiune a întreprinderii . Cu ajutorul unui astfel de sistem, format din mai multe module, se pot planifica și gestiona toate resursele : materiale , furnizori, clienți , resurse umane, produse și servicii, locații , gestiuni, trezoreria etc. Comunicarea între nodurile rețelei se poate realiza sub sistemul de operare WINDOWS NT. Astfel încât orice unitate de cazare să aibă acces la baza de date a centrului de informare , care la rândul lui să fie actualizat permanent sau periodic și să ofere turiștilor informații reale și complete. Un astfel de sistem oferă multiple avantaje :

accesul simultan a mai multor utilizatori la baza de date , fără apariția blocărilor;

integritatea datelor și a tranzacțiilor ;

securitatea datelor și protejarea sistemului de acces neautorizat;

lucru în medii distribuite : datele pot fi introduse din puncte diferite repartizate geografic, iar informațiile se pot obține indiferent de localizare;

protejarea datelor în timp , prin proceduri performante de arhivare.

În prezent , firme de turism lucrează în sistem local, fără să fie interconectate , ceea ce atrage un grad sporit de redundanță și un sistem greoi de popularizare a produsului turistic atât în țară cât și în străinătate.

Ținând seama de aceste intenții , conectarea la un sistem de rezervare computerizată global sau la internet ar fi în concordanță cu politica firmelor , contribuind la o mai bună imagine pe piața turistică , la ridicarea standardelor calitative impuse de tendințele actuale ale turismului pe plan internațional , și nu în ultimul rând , ar asigura o mai bună acoperire a gradului de ocupare a spațiilor de cazare, creșterea volumului încasărilor. Dar implementarea acestor proiecte vor necesita :

investiții în hardware – tendința actuală este de a investi în computere (servere)de organizații, adică calculatoare puternice ce vor putea suporta și asigura eficient exploatarea bazelor de date și a softului integrat de aplicații;

investiții în soft;

întărirea echipei de proiectare/întreținere aplicații , atât în cazul în care se va face reproiectarea aplicațiilor, cât și în cazul în care se vor achiziționa aplicații la cheie;

consultanță- presupune asistența acordată echipei manageriale pentru reorganizare, începând de la nivelul organigramei până la fluxul informațional.

9.4.3. Sisteme de rezervare computerizată

Turismul a devenit un sistem extrem de dinamic ce trebuie să răspundă prompt , cu configurații flexibile de servicii la schimbările de mediu importante , ca de pildă modificarea rapidă a comportamentului consumatorului.

În perioada trecută, industria turismului a fost marcată de o puternică internaționalizare a piețelor, cu înscrierea unor noi competitori și plecarea celor perimați . Aceasta situație i-a forțat pe actorii pieței turistice să caute strategii de afaceri globale și să obțină o integrare efectiva, coordonarea și controlul activităților pentru a genera un avantaj competitiv confirmat.

Noi forme ale parteneriatelor între companii par să redea structuri de piață demodate , barierele prăbușindu-se rapid, piața fiind organizată la un nivel extins în lume.

Se poate spune că schimbările condițiilor de piață duc la o redistribuire a fluxurilor turistice atât la nivel local, cât și pentru întreaga industrie. Aceasta conduce la o nouă paradigmă în cadrul tradițional al turiștilor și ei trebuie să reacționeze cu flexibilitate structurală spre noul spațiu turistic, care este tot mai mult specializarea unei rețele de interacțiuni.

Industria turistică a prezentat în câțiva ani schimbări dramatice în structura ei. Dorința consumatorilor pentru o călătorie mai frecventă, dar scurtă, rezervări în ultimul moment, calitatea serviciului, transparența pieței și o mentalitate a autoservirii, toate acestea contribuie decisiv la eliminarea etapei calculării non-valorii în sistemul serviciului turistic.

În vederea unei prezențe competitive pe piața turistică , participanții trebuie să cunoască modalitățile de tratare a acestor noi circumstanțe , să meargă pe căi noi și să dezvolte idei inovatoare , să înregistreze venirea consumatorilor obișnuiți și să câștige alții noi. De asemenea studiile recente subliniază nevoia urgentă pentru mărirea calității procesului furnizării serviciului complet și o înțelegere profundă a naturii și evoluției mediului înconjurător.

Furnizorii individuali , următoarea direcție și responsabilitate spre dinamicile noi ale pieței turistice , în general, reprezentată de întreprinderi mici și medii având dificultăți severe la schimbările rapide, de cele mai multe ori , datorită puterii financiare și infrastructurii tehnologice mici, vor începe să aibă tot mai greu acces pe piața turistică mondială dacă nu-și vor consolida poziția strategică în acest nou mediu.

Noile tehnologii de informare și comunicare sunt dezvoltate recent de colaborarea între companii și integrarea lor apropiată poate oferi succese și situații de reușită.

Fiecare element al acestei industrii este multiplicat într-un număr mare de legături , care pot fi urmărite azi prin conexiuni electronice.

Din punct de vedere al utilizării calculatorului , accesul la sistemele de comunicare efectivă poate furniza informații bine fundamentate asupra serviciilor și facilităților. Astăzi comunicațiile rapide și costisitoare în prezent permit deja călătorului să ia legătura cu furnizorul serviciului , să consulte oferta acestuia, să adopte decizia de cumpărare în timp real.

Este regretabil că mulți furnizori nu și-au stabilizat încă eforturile către nevoile crescânde de informatizare conform caracteristicilor actualei etape de dezvoltare a turismului .

Organismele guvernamentale au început să-și asume un rol de dirijor strategic în industria turismului și în mai multe țări s-au inițiat deja proiecte în domeniul comerțului electronic pentru a oferi noi posibilități competitive, la un nivel și standard internațional . Grupurile naționale au înțeles importanța mare a noului spațiu turistic și efectele creșterii lui în alte sectoare economice.

Noi medii electronice de vânzare și informare . Turismul , ca piață de servicii , este într-o mare măsură dependent de informații . Marea densitate de informații a condus la un înalt grad de susținere a computerului , atât în ceea ce privește informațiile referitoare la pregătirea vânzării , cât și la vânzarea propriu-zisă.

Ajutorul computerului nu este același în toate domeniile din turism. Drumul produsului spre consumator nu este realizat în așa mare măsură prin mediile electronice de agențiile de turism și organizațiile de voiaje , deși aceștia solicită ajutorul computerului .

Sistemele de rezervare computerizate au luat ființă în anii 50 , ca sisteme de plasare în aeroporturile americane. Așa a început American Airlines în 1959în cooperare cu IBM dezvoltarea precursorului sistemului actual Sabre , făcând posibilă o evidență electronică a rezervărilor făcute altă dată manual.

A durat 25 de ani până ce primele terminale Sabre au apărut în agențiile de turism. În același an , 1976 , sistemul Apollo a început conectarea primelor sale agenții de turism.

În Europa , în 1970 Societatea pentru studierea automatizării în turism, cunoscută sub numele de Start , a făcut primii pași în domeniu prin legătura stabilită între agențiile Lufthansa.

În prezent , există pe piață patru mari sisteme de distribuție , aflate într-o concurență puternică, Sabre și Worldspan s-au impus pe continentul american, Europa fiind dominată de Amadeus și Galileo.

Domeniile în care aceste sisteme acționează au evoluat mult în ultimii ani . La început se mărgineau la rezervări de zboruri , camere de hotel și închirieri de mașini. Acum oferă informații despre servicii, relații cu publicul, bănci de date, informații despre realizări și evoluții de ultimă oră (fig9.5)

Fig.9.5. sisteme de distribuție

Prezentarea sistemului de rezervare GALILEO

Galileo Internațional este un sistem global în adevăratul sens al cuvântului, oferind o gamă largă de servicii, de la simple rezervări la expertize și consultanță acordate partenerilor de afaceri.

Conducerea companiei trebuie să fie asigurată de un staff experimentat, o echipă în măsură să stăpânească nevoile și problemele unei firme cu o întindere geografică mare, cu un număr suficient de salariați dispersați teritorial. În acest fel se pot oferi :

toate formele de turism și un număr mare de servicii legate de turism;

are acces la zborurile unui număr apreciabil de linii aeriene;

agențiile de turism Galileo au posibilitatea de a efectua rezervări în foarte multe hoteluri în întreaga lume;

pot oferi serviciile la companii de închirieri;

deține aproximativ 30% din piața internațională, servind foarte multe agenții de turism distribuite în întreaga lume, operând pe 100000 de terminale.

Capitolul X

PERSPECTIVA DE DEZVOLTARE A AGROTURISMULUI ÎN ROMÂNIA

10.1 Susținerea dezvoltării agroturismului

10.1.1. Comunitatea locală și turismul rural *)

Agroturismul, componentă a turismului rural, are cele mai mari implicații în valorificarea resurselor turistice locale și în ridicarea nivelului de viață al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localității rurale și comunității în general și nu în ultimul rând, în protejarea și conservarea mediului natural și construit, în contextul unei activități economice pe principii ecologice.

Deci, turismul rural și agroturismul se constituie ca o activitate economico-socială, care valorifică resurse materiale, spirituale și umane ale unei comunități rurale și beneficiază de serviciile și dotările tehnico-edilitare ale acesteia. De aici și necesitatea ca autoritățile locale să se implice direct în organizarea, dezvoltarea și promovarea acestei forme de turism ca o componentă a activității generale a localității.

Pentru acest motiv, interesul comunității locale este să elaboreze o strategie de organizare, dezvoltare și promovare a turismului rural, cu precădere, a agroturismului, Ia nivel local, cu concurența tuturor agenților economici implicați în desfășurarea acestei activități.

Această participare a comunității locale se poate realiza prin:

realizarea unui parteneriat între autorități și asociația turistică locală, agenții economici din turism sau alte domenii conexe, care să conducă la o mai eficientă organizare, dezvoltare și promovare a turismului rural / agroturismului. Desigur, în cadrul acestui parteneriat asociațiile de turism și agenții economici implicați în activitatea de turism trebuie să contribuie financiar la realizarea obiectivelor de dezvoltare economică generală a localității (căi de acces, alimentare cu apă, încălzire, telecomunicații, dotări tehnico-edilitare). Aceasta se poate realiza prin prelevarea unei cote părți din volumul de afaceri și cedarea acesteia în scopul amintit, deci o contribuție mai mare a turismului la dezvoltarea generală a localității cu efecte benefice indirecte.

dezvoltarea rețelei comerciale de aprovizionare și de prestări de servicii;

* ) Glăvan, V., 2001, p. 160-162

dezvoltarea și diversificarea dotărilor de agrement și divertisment adaptate la specificul local;

dezvoltarea dotărilor tehnico-edilitare și de infrastructură generală;

diversificarea activității culturale, târguri, manifestări tradiționale;

sprijinirea inițiativei locale în dezvoltarea meșteșugurilor și a artei tradiționale locale;

crearea de facilități și sprijinirea dezvoltării rețelei de pensiuni și gospodării agroturistice;

realizarea unor microcomplexe de producție agroalimentară pentru aprovizionarea populației și a turiștilor cu produse locale;

sprijinirea asociației turistice în promovarea și dezvoltarea durabilă a turismului rural / agroturismului etc.;

gestionarea activității de turism și a acțiunilor de protejare și conservare a mediului înconjurător, a resurselor turistice naturale și cultural-istorice și a patrimoniului construit.

Conform acestor coordonate, reiese necesitatea ca în strategia de dezvoltare rolul esențial să revină Asociației locale, cu implicarea autorității comunale de unde derivă din următoarele considerente:

• agroturismul este o formă de turism unde omul reprezintă elementul

esențial și central; de altfel, omul, teritoriul – deci satul și "produsul turistic" reprezintă elementele de bază ale agroturismului;

asociația locală și fermierii pot asigura atractivitatea acestei forme de turism prin calitatea primirii, cunoașterea mediului local natural, cultural și istoric precum și autenticitatea produselor;

participarea comunității locale este strict necesară în parteneriatul cu asociația de turism a colectivității în asigurarea dezvoltării rurale, în general și a turismului, în special;

asocierea fermierilor înlesnește alcătuirea ofertelor, urmărirea pieței, promovarea și comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singură persoană;

posibilitatea dezvoltării în comun a unor oferte de agrement costisitoare, ca pârtii de schi, piscine, piste pentru cicloturism, alei pentru turism ecvestru, terenuri sportive etc.;

elaborarea unor studii de inventariere a resurselor și .de creare a unor oferte specifice acestora, studii de piață și respectiv de marketing, studii de impact agroturism – mediu etc.;

realizarea de programe de formare și perfecționare a membrilor asociației;

stimularea identității comunității, asumarea responsabilităților și favorizarea creativității și cooperării pentru asigurarea dezvoltării agroturismului cu specific local;

conservarea și promovarea tradițiilor cultural-istorice, a patrimoniului etnofolcloric din spațiul rural;

conservarea și protejarea mediului înconjurător, a monumentelor naturii, istorice și de artă.

Strategia politicii de dezvoltare rurală a României

Crearea unor economii rurale locale integrate și dinamice ( Brașoveanu, N., 1995, Csosz, I., 1996 ) presupune:

* instalarea unui sistem agricol viabil, bazat pe mecanismele economiei de piață , care să asigure securitatea alimentară a populației și un comerț dinamic :

reconversia gospodăriilor țărănești de subzistență în ferme familiale comerciale;

crearea unui sistem cooperatist de servicii pentru agricultură (aprovizionare, desfacere);

* consolidarea exploatațiilor agricole prin promovarea asociațiilor profesionale și interprofesionale ale producătorilor agricoli pe tipuri de produse ;

susținerea și dezvoltarea diversificării activității în fermă și în afara fermei ;

susținerea și dezvoltarea sistemului de ferme agricole productive la nivelul standardelor europene și competitive într-o economie concurențială ;

promovarea unor structuri agricole ecologice și a unor produse agricole de marcă ,

* diversificarea economică a gospodăriei rurale prin pluriactivitate : meșteșuguri , industrie artizanală , industrie casnică , agrobussines, agroturism;

* valorificarea locală a resurselor agricole și neagricole prin înființarea de întreprinderi mici și mijlocii.

În contradicție cu politica montană a țărilor europene, România nu a avut niciodată o politică montană distinctă. Consecințele au fost agravate de politica de distrugere a proprietății private , în perioada 1945- 1989. Infrastructura , telecomunicațiile sunt slab dezvoltate , lipsesc canalizările și alimentările cu apă , sistemul de învățământ , sanitar și serviciile sunt deficitare . Nu există cadre specializate în problematica montană , nivelul cultural și de informare este scăzut.

Zona montană a României trebuie să beneficieze de o politică specială de protecție , sprijinire și conservare , care să aibă ca obiective principale dezvoltarea durabilă, integrarea europeană , asigurarea stabilizării și întineririi populației – prin diferite pârghii de cointeresare materială și compensare a dezavantajelor specifice pe care le întâmpină locuitorii acestei zone, precum și orientarea producției agricole montane către activitatea de creștere a animalelor , comerț , agroturism.

Dezvoltarea intensivă a agriculturii montane – creșterea animalelor și agroturismul , orientarea spre produsele montane de calitate – va conduce la creșterea puterii de cumpărare a agricultorilor, cu efecte benefice în plan economic și social (creșterea nivelului de trai și de civilizație , a sănătății oamenilor prin funcția de recreere și calitățile produselor agroalimentare naturale montane ).

În cadrul acestei strategii a politicii de dezvoltare rurală a României, este necesar a se da o atenție deosebită următoarelor aspecte (Nistoreanu P., 1999):

– stabilirea unor obiective precise și judicios eșalonate în timp, cu implicarea mai activă a Ministerelor Agriculturii și Alimentației, Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriale;

ameliorarea infrastructurii generale de care depinde re vitalizarea întregii economii rurale (drumuri, rețea de apă, canalizare, telecomunicații, energie electrică);

amenajarea unor ferme, pensiuni, gospodării turistice model, ca dotare și organizare a activității, dar cu respectarea arhitecturii și tradițiilor locale, evitându-se kitchul, tipizarea sau transferul construcțiilor urbane în mediul rural;

identificarea, inventarierea și valorificarea resurselor turistice și limitrofe; dezvoltarea și modernizarea celor introduse în circuitul turistic "cu accent special pe divertisment, animație, agrement și practicarea sportului;

realizarea sistemului de rezervări național, în prima fază și racordarea la sistemul internațional de rezervări al turismului mondial – prioritar cel rural. Organizarea dispeceratelor de cazare și a birourilor de informare – ahidare; amplasarea în satele turistice și pe drumurile ce fac
legătura cu acestea (europene, naționale și locale) a panourilor – harta cu poziționarea reperelor TRR (turismului rural românesc): dispecerat cazare, punct informare, obiective turistice, gazde, unități de alimentație publică tradiționale, ferme, pensiuni etc. Montarea indicatoarelor pentru marcaj a plăcilor cu sigla federației sau asociației din care fac parte și a nivelului de clasificare a echipamentului;

întocmirea unei evidențe a: principalelor evenimente din viața satului (culturale, religioase, tradiții, târguri, iarmaroace etc.), a comemorărilor, a artizanilor și rapsozilor locali, în vederea prezentării unor programe turistice autentice și de certă valoare (personalizate zonei).

Trecerea timpului și practica vor contribui la verificarea teoriilor avansate prin experimente pe care se doresc a fi realizate cu succes.

10.1.3 Necesitate și coordonate în dezvoltarea agroturismului

Dezvoltarea susținută a turismului se află în atenția tuturor organelor de decizie de la toate nivelurile și înseamnă confruntarea cu faptul că cercetările de îmbunătățire a calității vieții prezintă o constantă inerentă. Există însă, o limită, la care populația umană și activitatea planetei noastre se poate împotrivi.

Această concepție cu caracter aplicativ produce câteva reacții și ocazii unice pentru industria turismului și implicit, a sferei turismului rural și implicit a agroturismului ( Tacu, A. P.,1999, Nistoreanu, P., 1997 ) :

– cererea turistica e proporțională cu calitatea mediului înconjurător al destinației turistice;

– turismul e deseori, activitatea ce protejează mediul rural, mai mult decât industriile consumatoare de resurse, ca: mineritul, construcțiile etc.;

– turismul face să crească numărul populației din zonele de destinație;

– condusă în mod corespunzător, activitatea de agroturism poate fi considerată o forță puternică în ceea ce privește conservarea mediului ambiant, a moștenirii culturale și a dezvoltării zone-lor rurale;

– turismul rural (agroturismul) susținut a devenit un cult pentru turiști, mai ales când acesta se desfășoară sub forma ecoturismului.

Agroturismul poate avea un impact pozitiv și unul negativ, direct sau indirect, tangibil și intangibil, asupra mediului. Și de aici, efortul de a defini și măsura ceea ce limitează implicarea unor domenii ale unor discipline științifice și profesionale. Pentru acest motiv este necesar a grupa factorii implicați în categorii ce corespund acelor discipline științifice profesionale:

– factori fizici, în particular resursele naturale, spațiul și facilitățile;

– factori ecologici, în particular flora, fauna și ecosistemul;

– factori sociali, priviți din două puncte de vedere:

– din punct de vedere al gazdelor, cuprind toți acei factori care corespund nivelului de trai al acestora;

– din punct de vedere al vizitatorului, cuprind toți acei factori care definesc nivelul de viață și experiența acestora;

– factori culturali, în particular tradițiile, limba, religia, obiceiurile, cultura;

– factori economici, care includ dezvoltarea zonelor rurale.

Întreținerea capacității turistice marchează limita dincolo de care activitatea turistică nu mai poate fi susținută. Cei ce planifică și conduc activitățile de agroturism, trebuie să fie capabili să îndeplinească această limită și să o măsoare, daca vor să realizeze o dezvoltare turistică susținută.

Teoretic exista un număr infinit de factori. Pentru a măsura dezvoltarea susținută, este necesară cunoașterea acelor factori care sunt potențiali factori de limitare a activității turistice.

Referitor la această problemă se poate arăta că reforma românească se axează pe următoarele trei coordonate ( Otiman, P., 1999 ):

1) coordonata instituțională care presupune următoarele acțiuni :

evaluarea și redefinirea , într-o primă etapă , a rolului și locului Ministerului Turismului ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu rol major în elaborarea , aplicarea , monitorizarea și evaluarea politicii naționale în domeniul turismului;

identificarea activităților care pot fi transferate către sectorul privat sau semi-privat, în conformitate cu practica internațională : marketing și promovare , licențiere, brevetare, clasificare în turism;

descentralizarea acestor activități și înființarea unor structuri teritoriale/zonale;

crearea unui parteneriat activ între sectorul privat – în consolidare- și sectorul public- cu redefinirea rolului și a locului său;

2) coordonata legislativă care va însemna:

revizuirea legislației specifice sectorului prin prisma sectorului acquis-ului comunitar;

elaborarea și promovarea unui pachet coerent de acte normative în concordanță cu legislația Uniunii Europene în domeniu;

amendarea , în scopul armonizării, a altor prevederi legale inițiate anterior sau în domenii conexe, cu influență directă sau indirectă asupra turismului;

promovarea unor acte normative care să genereze un mediu economic stimulativ dezvoltării turismului prin crearea de facilități specifice;

aderarea la asociații internaționale de profil.

3) coordonata economică care se referă la :

retragerea administrativă a statului de la stabilirea tarifelor de cazare și liberalizarea acestora ;

acordarea de facilități dezvoltării turismului rural;

tratarea turismului internațional ca activitate specifică de export indirect și stabilirea cotei „0” de TVA pentru serviciile a căror contravaloare se încasează în valută ca urmare a sosirilor de turiști străini în țara noastră;

păstrarea actualului Fond special pentru promovarea și dezvoltarea turismului prin colectarea unui procent de 3% din veniturile realizate de societățile comerciale din turism , și utilizarea acestui fond pentru derularea programelor anuale de promovare și dezvoltare a turismului aprobat prin hotărâre de guvern;

finalizarea procesului de privatizare a societăților comerciale din turism, realizat doar în proporție de 70% , care a avut un ritm lent de evoluție , cu efect negativ asupra dezvoltării turismului în România.

Pe baza estimărilor efectuate de OMT , pentru următorii 10 ani se prevede ca zona Europei Centrale și de Est să devină în viitor un pol receptor de sosiri internaționale , fapt care trebuie să convingă și să stimuleze România , în adoptarea unor măsuri adecvate de integrare turistică , cât mai rapidă în structurile europene . Un loc aparte îl ocupă creșterea serviciilor turistice care pot deveni elemente primordiale în atracția turistică având în vedere că patrimoniul turistic românesc nu se poate compara cu al altor state de pe continent.

Ca urmare a unor analize efectuate de Autoritatea Națională pentru Turism s-a realizat o prognoză a unor indicatori de circulație turistică internațională în țara noastră:

Tabelul 10.1

Prognoza circulației turistice internaționale a României pentru anul 2004

10.1.4 Propuneri în dezvoltarea turismului rural (agroturism)

10.1.4.1 Considerații generale privind posibilitățile de

dezvoltare a turismului în spațiul rural

Mai multe constatări, reieșite din numeroasele publicații și rezultate practice întreprinse, au dus la ( după Studii ICT ):

1) o atenție frecvent exprimată de Administrațiile turistice privite, ca structuri private, pentru o definire comună a spațiului rural.

Totuși, această definire trebuie să fie:

– suficient de “largă”, pentru a ține cont de evoluțiile și mutațiile din spațiul și mediul rural;

– suficient de suplă, pentru a se adapta la specificul spațiului economiei, relațiilor sociale și culturale din regiunile rurale europene ale Comunității;

– suficient de precisă, pentru a evita înglobarea tuturor tipurilor de activități turistice, care apar într-un spațiu perceput ca un spațiu nou, destinat petrecerii timpului liber;

– suficient de atrăgătoare, pentru a evidenția valorile culturale care formează baza activităților de turism rural european și care țin seama de Natură, Om și Patrimoniu, pentru o valorificare, din punct de vedere turistic, propice dezvoltării integrate și durabile a regiunilor rurale.

Luarea în considerare, într-un mod echilibrat, a acestor constrângeri, aparent contradictorii, trebuie să încadreze specificitatea turismului rural într-un sector economic european al turismului și să constituie un ghid de referință pentru agenții economici ce participă la această dezvoltare.

2) o proliferare, ce poate fi considerată anarhica, a rețelelor și sistemelor, de la toate nivelele și originile de codificare, clasament, folosire a mărcii, de informare, promovare și comercializare a locuințelor și a altor produse turistice din spațiul rural, ce furnizează, cel mai adesea, fără coerență sau sinergia unora cu altele, de unde și pierderile de energie, risipa de mijloace, proliferarea acesteia.

3) o “multitudine” a operatorilor de pe plan local, la nivel european, unde parteneriatul ar trebui, în mod evident, să se impună și să se organizeze, ținând seama de necesitățile economice ale pieței unice turistice. Regulile jocului vor fi stabilite în interesul conjugat al populației rurale, al profesioniștilor din turism și al consumatorilor europeni.

4) menținerea valorilor certe, ce constituie marca lanțurilor de primire agroturistică, implantate în spațiul rural.

5) o “valoare de piață” incontestabilă a mărcilor de calitate recunoscute și adaptate, ceea ce incită, de cele mai multe ori, comercianții fie să utilizeze în mod abuziv mărcile, pentru a vinde produsele lor, fie să scoată de pe piață membrii rețelelor ce poseda o marcă, pentru a se insera în circuitele de distribuție europeană, ce nu corespund, fără o orientare prealabilă , nici parteneriatului comercial cu organizațiile ce sunt deținătoare legale ale mărcilor în cauză.

6) apropieri interregionale și interțări, între rețelele și lanțurile de primire agroturistică; acțiunile de cooperare în curs de desfășurare, ce privesc la fel de bine acceptarea unei definiții comune, armonizarea criteriilor, codificarea mijloacelor de publicitate, promovarea colectivă, comercializarea grupată.

stabilirea efectivă, în curs de desfășurare sau în proiect, a grupărilor verticale la nivel european, pentru locuințele turistice și activitățile de petrecere a timpului liber în spațiul rural.

Factorii de dezvoltare a turismului rural

Pe plan mondial așezările rurale tradiționale sunt amenințate de factori diferiți dar aproape peste tot se cunoaște valoarea calitativă a acestora în raport cu habitatul urban. Printr-o analiză atentă și multilaterală a așezărilor rurale , poate fi constatată o adevărată filozofie, o atitudine, o concepție proprie în raport cu viața socială , cu munca cotidiană, ceea ce le conferă calitatea de document specific fiecărui popor.

Analizând datele din punct de vedere al istoricilor ,al modificărilor și al intervențiilor, vom constata că aceste așezări rurale sunt organisme vii, care s-au reorganizat de-a lungul veacurilor și s-au adaptat noilor condiții specifice impuse de evoluția societății umane, funcție de tendințele arhitecturale, de posibilitățile materiale, de schimbările culturale pe care le-au asimilat potrivit concepțiilor estetice proprii.

Aspectele legate de conservarea spațiului rural se află într-un cadru mult mai larg , care trebuie analizat cu deosebită atenție, chiar față de strategia de păstrarea calității mediului construit , deoarece există un continuu conflict între tradiție și modernitate, între conservare și evoluție, care se poate manifesta diferit în funcție de particularitățile fiecărui spațiu geografic.

Din multitudinea factorilor care pot influența apariția, evoluția și dezvoltarea turismului rural se pot menționa ( Otiman, P., 1999, Bran Florina, 1997 ):

păstrarea unui segment de agricultură tradițională ; în condițiile în care în țările dezvoltate populația rurală reprezintă doar 15-20% din cea totală, se pune problema susținerii unor activități agricole care să permită stabilitatea și viabilitatea satelor;

creșterea duratei timpului liber , fapt determinat de progresul tot mai evident al epocii industriale , de reducerea săptămânii de lucru , de creșterea treptată a zilelor de concediu legal de odihnă ; extinderea fenomenului de fragmentare a concediului în 3-4 minivacanțe permite scurte deplasări în diferite așezări rurale , din variate zone geografice ;

creșterea veniturilor individuale se datorează noilor condiții de muncă , dorința de permanetizare a forței de muncă în marile firme , derularea a 1-3 activități aducătoare de venituri suplimentare , dezvoltarea unor condiții de muncă alternative la domiciliu care reduc costurile și cresc posibilitățile de retribuire;

creșterea nivelului de cunoaștere și educație datorată reformelor din sistemul de învățământ , de toate gradele , asociate cu explozia multimedia. Astfel se constată un interes mai mare pentru cunoașterea patrimoniului natural și antropic al zonelor rurale . În acest context , locuitorul spațiului urban devine un turist tot mai mult atras de perspectiva recreării în spații naturale deosebite , relaxante , originale;

valorificarea unor resurse turistice inedite , mai puțin cunoscute , fapt care se explică prin existența unor variate resurse turistice , ce diferă de la o regiune la alta și permit realizarea unei oferte turistice „personalizate ”. Astfel arhitectura și folclorul , unele tradiții laice sau religioase pot îmbrăca forme diferite de manifestare de la o zonă etnografică la alta . În același timp existența unui cadru natural puțin alterat , satisfacerea celor mai variate opțiuni sunt condiții care permit și păstrarea unei bune sănătăți fizice și mentale ;

îmbunătățirea infrastructurii generale unde un loc prioritar îl dețin dezvoltarea și modernizarea transporturilor , mai ales prin creșterea calitativă și cantitativă a mijloacelor de transport , a telecomunicațiilor . Un rol esențial îl au și unele dotări tehnico-edilitare , care să sporească gradul de confort și igiena , fără a duce la urbanizarea agresivă a spațiului rural . Realizarea acestei cerințe devine o condiție primordială pentru crearea și menținerea unui flux turistic constant care să asigure amortizarea investițiilor și acumularea profitului ;

perfecționarea industriei de echipament turistic și sportiv , în sensul că gospodăriile rurale pot achiziționa ustensile , aparate casnice , sportive care să faciliteze realizarea unor servicii de cazare , alimentație , agrement de calitate și cât mai variate . Aplicarea celor mai noi inovații din știință și tehnică face ca aceste echipamente să permită derularea unor multiple activități turistice, asigură confort , independență și securitate personală sporită;

creșterea populației de vârsta a III a care se datorează îmbunătățirii condițiilor de viață , a posibilităților de îngrijire a sănătății , a reducerii timpului de muncă , elemente care vor determina o creștere a cererii de noi călătorii turistice , de petrecere a unor vacanțe în mediul rural , din diferite motive _ sănătate , buget personal modest , experiențe inedite , cadru natural pitoresc și relaxant.

Perfecționarea modalităților de promovare care se sprijină pe faptul că pe piața turistică mondială și îndeosebi pe cea europeană are loc fenomenul de puternică segmentare a cerințelor consumatorilor . Chiar dacă aparent se constată un caracter mai difuz și dimensiuni mai reduse ale activităților turistice din spațiul rural , se poate spune că valorificarea atentă a tuturor resurselor turistice prezentate , amenajarea acestora creează condiții de realizare a unor produse autentice „de marcă”, care să intereseze turistul și care cer un anumit mod de prezentare și vânzare a ofertei ;

Dezvoltarea parteneriatului dintre administrația publică locală și domeniul privat, fapt care are un rol deosebit de important în condițiile în care a avut loc procesul de descentralizare a activității turistice și creșterea treptată a autonomiei activităților locale.

Administrațiile publice locale pot pune la dispoziție terenuri prin vânzare sau cesionare , utilități publice care să susțină multiple activități și servicii neagricole .Un fenomen care în ultimii ani s-a amplificat foarte mult este acela al reședințelor secundare de vacanță care însă , având un caracter strict privat , nu sunt folosite decât pentru scurte perioade din an , când de fapt ar exista posibilitatea de a fi puse la dispoziția turiștilor.

De fapt , turismul rural a reușit în acele țări sau regiuni unde s-au conjugat favorabil mai mulți factori . Nu trebuie pierdut din vedere faptul că turismul rural nu trebuie să se substituie activităților agricole , deoarece aceasta înseamnă trecerea terenurilor în regim de pârloagă . Prin urmare el nu a apărut și nu s-a dezvoltat în regiunile unde sunt prezente exploatații agricole medii sau mari , rentabile, bine echipate tehnic și nici asociațiile agricole puternice și nici în spațiile agricole foarte fărâmițate sau mici , sărace , care nu pot presta servicii turistice de minimă calitate.

Din însumarea factorilor amintiți rezultă că turismul rural poate aduce o plusvaloare prin :

susținerea și dezvoltarea zonelor rurale cu reale valențe turistice , valorificând eficient și durabil resursele naturale , cultural-istorice , tradițiile și gastronomia locală precum și toate celelalte bunuri și servicii ale comunității rurale ;

realizarea unui produs turistic de marcă , care să exprime notorietate , să sprijine păstrarea și promovarea identității locale ;

asigurarea unei dezvoltări regionale și locale durabile care să reducă presiunea socio-economică numai asupra unei categorii de resurse (lemn , piatră).

10.1.4.2. Măsuri organizatorice necesare pentru dezvoltarea și promovarea ofertei agroturistice pe piața internă *)

În literatura de specialitate sunt prezentate măsuri cu caracter concret ce pot conduce la dezvoltarea ofertei agroturistice. Astfel, pot fi enumerate câteva din cele mai principale.

1) Organizarea activității de agroturism, la nivel de comunitate (localitate) prin înființarea Asociației Sătești de Turism Rural, similară sindicatelor de inițiativă din Austria și Germania. Această organizație este a prestatorilor de servicii turistice sau conexe, care se finanțează prin taxe, cotizații și alte contribuții bănești sau materiale și are un rol important în organizarea, dezvoltarea, informarea și promovarea agroturismului. Prin aceasta se asigură o legătură mai bună cu organele
locale, cu care trebuie să contribuie și la dezvoltarea tehnico-edilitară a localității. La nivel de județ sau regional, pentru o coordonare zonală, este necesară organizarea unei Asociații Județene (Regională) de Turism Rural iar la nivel național, Federația Națională a Asociațiilor de Turism Rural. Atribuțiile acestora se pot arăta într-un studiu distinct.

Actuala organizare a turismului rural prin Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural, cu cele 19-20 de filiale în țară, are în atribuții, cu precădere, promovarea.

Promovarea agroturismului în mediile sociale amintite mai sus, impune 6 colaborare (deocamdată la nivel de filiale ANTREC) cu ministerele de resort – Tineretului și Sportului, Educației Naționale, Muncii și Protecției Sociale și cu compartimentele acestora din teritoriu,
Casele de Pensii – în vederea popularizării acestei oferte. O altă cale ar fi aceea de a

=======================================================

*) Ionescu, I., 2000, p. 211-212

lansa viitorul „Catalog ANTREC" la toate agențiile de turism din țară, pentru a se face cunoscută oferta. Sunt interesante inițiativele
filialelor Brașov-Covasna și Dobrogea de a organiza cu tineretul și inclusiv cel școlar, acțiuni de însușire a unor meșteșuguri, sau de a cunoaște viața satului românesc, fie workshopuri cu tematici variate, care ar fi utile în realizarea unor programe pentru vârsta a-III-a, cu precădere în extrasezon.

Crearea unei agenții de turism a ANTREC-ului în București ar fi de un real interes pentru populația municipiului.

3) Protecția turistului este imperioasă, se referă atât la calitatea produselor agro-alimentare oferite turistului, a programelor turistice în general, cât și la siguranța turistului.

Dată fiind dispersia în teritoriu a fermelor agroturistice poate fi și imposibilitatea de a se controla igiena și calitatea produselor oferite.

10.1.4.4 Adoptarea unei etichete de calitate europeană,

adaptată cerințelor unei locuințe rurale

Principiul și conținutul unei definiții europene a turismului rural, o dată adoptată, va singulariza, în consecință, produsele specifice turismului rural, printr-o etichetă asortată unei locuințe.

Această etichetă și locuința ce o va adopta, n-ar trebui să se substituie etichetelor de calitate și locuințelor specifice, existente în statele membre U.E. (însă le atribuie o identitate europeană), toate acestea facilitând identificarea lor și împrospătând garanția lor pentru consumatori.

Punerea în valoare a unei asemenea proceduri ar trebui definită fără acoperirea U.E., printr-un consens între Administrațiile turistice ale țărilor U.E. si Organizațiile profesionale (fie la nivelul grupurilor europene, fie la nivelul național, daca este necesar).

Propunerile ar trebui să definească:

1.) pentru o etichetă de calitate europeană:

– natura (etichetă unică generică sau etichete multiple pentru mari categorii de produse);

– cadrul proprietății juridice;

– nivelul de competență acordat;

– condițiile teoretice ale atribuirii acesteia;

– modalitățile tehnice de eliberare a acesteia;

– un sistem de control, de urmărire și sancționare a abuzurilor;

– finanțarea sistemului;

– coordonarea cu sistemul de marcare folosit la nivel național.

2.) pentru o locuință care să ilustreze marca:

– natura sa (unică sau sectorială);

– cadrul de proprietate legală;

– datele tehnice de utilizare (pictograme pentru documentele de propagandă și mijloacele de promovare – plasate pe locuințe sau echipamente, panouri de semnalizare rutieră, panouri de identificare a siturilor, satelor etc.);

– modalități de finanțare;

– sistemul de control folosit (retragerea mărcii de calitate implică pierderea dreptului de folosire a locuinței în scopuri turistice);

– datele financiare din sistemele de control.

În situația etichetelor ce reprezintă o calitate multiplă, munca colectivă angajată la nivelul U.E., ar putea să beneficieze de inițiative deja luate (sau în curs de a fi luate), prin filierele europene de cazare turistică, în materie de imagine de marcă, în ceea ce privește locuințele vizat.

10.1.5. Măsuri și acțiuni pentru dezvoltarea turismului rural *)

În România practicarea turismului rural a început timid, după anul 1989, printr-o componentă a sa, agroturismul, orientat în special spre zona montană a țării, a cărei populație numără circa 4,5 milioane de locuitori și peste 900 de mii de gospodării familiale. Pentru dezvoltarea turismului rural în perspectivă, sunt necesare o serie de măsuri și acțiuni, între care:

Crearea premiselor organizatorice și legislative prin:

constituirea Asociației Naționale pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC);

constituirea primei societăți private specializate în turismul rural, respectiv S.C. Bran-Impex, cu sediul în localitatea Bran;

obținerea a două amendamente la Legea nr. 18/1991 și la Legea nr. 83/1994, pentru apărarea intereselor locuitorilor zonei montane;

promovarea, prin inițiativa Ministerului Turismului, a Ordonanței Guvernului nr. 62/1994, privind acordarea unor facilități pentru dezvoltarea turismului rural din zona montană, Delta Dunării și pe litoralul Mării Negre;

emiterea Ordinului Ministerului Turismului privind aprobarea Normelor și criteriilor de clasificare pe stele a fermelor și pensiunilor agroturistice.

Identificarea potențialului rural românesc care se pretează dezvoltării turismului de acest gen, prin:

realizarea unui studiu de evaluare a patrimoniului turistic rural și a
posibilităților de integrare în sistemul turistic european;

identificarea gospodăriilor țărănești ce pot fi introduse în circuitul
turistic, în special în zonele etnografice Neamț, Vâlcea, Gorj, Mărginimea Sibiului,
Țara Moților, Maramureș.

Formarea profesională pentru turismul rural prin organizarea de acțiuni,
cum ar fi:

seminarul pentru formarea prestatorilor și touroperatorilor pentru
turismul rural din întreaga țară;

===========================================================

*) Ciubotaru, I., 2001, p. 226-228

seminarul itinerant „Bed and breakfast", organizat în 6 din cele mai cunoscute zone etnografice, respectiv: Maramureș, Suceava (Vatra Dornei), Neamț,
Harghita, Apuseni și Argeș, destinat formării țăranilor gospodari, prestatori de
servicii turistice în propriile gospodării;

seminarii pentru formarea tinerilor din principalele zone etnografice
ca ghizi și agenți locali pentru agroturism.

Cooperarea cu organizațiile internaționale din domeniul turismului rural (O. V.R., Eurogites);

Pregătirea gospodăriilor țărănești pentru a deveni capabile să presteze servicii turistice, prin:

• acordarea de consultanță și asistență tehnică din partea Ministerului
Turismului, a asociațiilor și organizațiilor naționale și internaționale care activează
în domeniu;

• organizarea de manifestări naționale, regionale și locale pentru prestatorii de servicii agroturistice.

Atestarea gospodăriilor țărănești selecționate pentru prestarea serviciilor agroturistice, pe baza normelor și criteriilor elaborate de Ministerul Turismului;

Lansarea pe piața internă și internațională a ofertei turismului românesc, prin:

• organizarea de manifestări și realizarea de materiale promoționale de către asociațiile și organizațiile naționale ale turismului rural, cu sprijinul prestatorilor individuali de servicii turistice, al firmelor specializate și al agențiilor de turism și touroperatorilor din turismul românesc;

organizarea de acțiuni de marketing și promovare în cadrul programului promoțional al Ministerului Turismului;

editarea unui catalog al ofertelor gospodăriilor țărănești atestate din zonele etnografice selecționate.

Realizarea fondului de date privind unitățile/gospodăriile cuprinse în rețeaua națională a turismului rural;

Formarea experților în managementul agroturistic la nivel local, regional și național, precum și continuarea acțiunilor de formare a prestatorilor din rețeaua turistică rurală și a valorificatorilor specializați în comercializarea acestui produs, prin:

organizarea de cursuri în cadrul Institutului Național de Formare și
Management pentru Turism;

organizarea de acțiuni în teritoriu, grupate pe zone;

organizarea și participarea la acțiuni externe de formare, în special în
domeniul managementului turistic.

Facilitarea colaborării între organismele și organizațiile implicate în
dezvoltarea turismului rural din România și organisme similare din celelalte țări
europene cu un turism rural tradițional, prin:

sprijinirea asocierii la organismele internaționale de profil;

participarea la acțiuni internaționale și invitarea reprezentanților
organismelor internaționale la acțiuni organizate pe plan intern.

Asigurarea unor facilități în sprijinul dezvoltării turismului rural, prin:

• facilitarea accesului gospodăriilor țărănești și al întreprinderilor mici de artizanat la credite din fondurile alocate de la bugetul statului.

În prezent numeroase organizații naționale și internaționale din diferite țări europene se preocupă, de mai mulți ani, de organizarea și instituționalizarea turismului în spațiul rural. Astfel, în țările cu un grad ridicat de urbanizare și industrializare a apărut necesitatea de a recrea sau crea ambiantul rustic natural-rural, sub multiple forme: sate de vacanță, vacanțe la ferme, sate pentru tineret, stațiuni rurale de odihnă, precum și satul turistic, care, în ultimii ani deține un loc prioritar.

10.2. Turismul rural și dezvoltarea social-economică a satului românesc

10.2.1 Activități și strategii în dezvoltarea turismului rural

Turismul rural se desfășoară în ariile extraurbane, utilizează pensiunile și fermele agroturistice pentru cazare și servirea mesei și beneficiază de un mediu nepoluat și de atracțiile turistice naturale sau create de om. Ca formă de “loisir”, el se practică pentru odihnă și recreere, cură de aer, sporturi, instrucție și educație, tratament balnear etc.

Această formă de turism se încadrează în noțiunea, mai generală, de turism “moale”, cel ce se practică fără a deranja echilibrul natural dintr-un areal (natural).

Pentru acest motiv, turismul rural contribuie la introducerea în circuitul turistic intern și internațional a unor variate condiții naturale și la valorificarea tezaurului de cultură tradițională sau contemporană, a întregului potențial cultural-istoric din spațiul rural.

Turismul rural nu necesită investiții mari pentru amenajările de infrastructură și suprastructură sau pentru alte dotări și nu produce aglomerări cu caracter urban, ca în cazul stațiunilor turistice. De aceea, poate deveni, astfel, un factor esențial și determinant, atât în amenajarea și reamenajarea spațiului rural, cât și în recuperarea și/sau amplificarea nivelului funcției de bază în cadrul “loisirului”, având, în acest sens, multiple posibilități de dezvoltare. Pe de altă parte, oferă populației cu venituri reduse posibilitatea de odihnă și reconfortare, de petrecere a timpului liber în vacanță sau week-end, în peisajul pitoresc al mediului rural. Pentru materializarea acestei tendințe gospodăriile trebuie să fie promovate pe zone etnografice (dacă nu și pe “sate turistice”, care pot fi reconsiderate astfel), deoarece, prin prezentarea specificului local și regional și al etnoculturii tradiționale, se dă o imagine mai clară a României în lume.

Dezvoltarea turismului se impune în spațiul rural, atât pe plan economic, cât și social. Astfel, turismul rural contribuie la viața economică a satului, prin următoarele ( Ionașcu, Gh., 1995 ):

– posibilitatea realizării unei politici de dezvoltare a acestuia pe termen lung, în strânsă legătura cu alte politici sectoriale, agricultura, infrastructura, protecția mediului;

– posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri și locuri de muncă și care să determine o nouă dezvoltare în plan local și regional;

– încurajarea activităților tradiționale locale, cu precădere artizanatul, dar și cele care pot determina dezvoltarea unui comerț specific și crearea de noi locuri de muncă;

– creșterea veniturilor locuitorilor din așezările rurale, generate prin valorificarea resurselor locale, produse agroalimentare ecologice pentru consumul turiștilor sau vânzarea către aceștia și potențialul turistic existent (pentru agrement, excursii etc.);

– factor dinamizator al procesului de creștere a calității vieții în mediul rural.

Dar, în ansamblu, turismul rural, prin activitățile sale sezoniere și permanente, trebuie să se dezvolte într-o așa manieră încât agricultura să nu fie neglijată; să fie, deci, o activitate complementară, iar atelierele artizanale să nu fie transformate în buticuri de amintiri.

Aportul direct (estimativ) al turismului rural la încasările valutare la nivelul țării, la creșterea veniturilor gospodăriilor, contribuie, pe lângă ocuparea forței de muncă și la ridicarea gradului de confort al gospodăriilor și implicit, la faptul că populația va fi beneficiara unor condiții superioare de viață. Deci, dotarea tehnico-edilitara a fermelor agroturistice sau a pensiunilor conduce și la ridicarea economică a localităților (infrastructura, aspect estetic, comerț, alimentare cu apă, canalizare etc.).

Dar, turismul rural poate stimula lărgirea activității altor ramuri din mediul sătesc: industria locală de produse agroalimentare (preparate din lapte și carne), industria de prelucrare a fructelor de pădure, artizanatul (produse pentru decorarea interioarelor locuințelor sau suveniruri pentru turiști) sau mica industrie meșteșugărească și deci, crearea de noi locuri de muncă.

Toate acestea, alături de dezvoltarea serviciilor (comerț, prestări de servicii, transport), la care apelează și turiștii, conduc la sporirea forței de muncă, dar și la dezvoltarea tehnico-edilitară a localității.

Diversificarea activităților, desfășurate în spațiul rural prin turism, are implicații deosebite și în spectrul vieții social-politice, prin:

– creșterea fenomenului de stabilitate, dar și de restrângere a procesului de emigrare a populației, deci, de întreținere a acesteia;

– diversificarea ocupațională a populației rurale, îndeosebi cea tânără;

– schimbarea structurilor de vârstă și sexe, în funcție de noile ocupații profesionale (prin reținerea populației tinere în localitate, spre exemplu);

– păstrarea modelelor socio-culturale existente, a tradițiilor populare și a arhitecturii locale;

– posibilitatea ca păturile socio-culturale mai defavorizate economic să beneficieze de resursele agricole și turistice, de ambianța din mediul rural, la prețuri moderate;

– asigurarea pentru turiști, în general, a unor vacanțe alternative, concomitent cu creșterea gradului de cunoaștere și apreciere față de viața rurală tradițională;

– contribuția la educația și instrucția populației turistice tinere, dar și a altor segmente, având în vedere rolul cultural-educativ și de lărgire a orizontului de cunoaștere a mediului rural din țara noastră;

– creșterea calității vieții populației locale, ca și a gradului de instruire și cunoaștere a acesteia, strângerea de relații prietenești între localnici și turiști, între localități diferite (române sau străine), prin contactul cu turiștii sosiți din zone diferențiate socio-economic, dar și spiritual-culturale;

– crearea imaginii externe favorabile a României, prin contactul turiștilor străini cu etno-cultura și ambianța naturală și ospitalieră a satului românesc.

Promovarea și dezvoltarea turismului rural nu trebuie să facă abstracție de impactul negativ pe care îl poate avea asupra mediului ambiant (dispariția unor specii ale florei și faunei, a altor monumente ale naturii, suprasolicitarea și depășirea capacității de suport ecologic, dispariția unor terenuri agricole și forestiere, creșterea gradului de urbanizare etc.).

Ca atare consolidarea gospodăriei țărănești trebuie să aibă la bază o macrostabilizare și pentru spațiul rural bazată însă pe trei categorii de politici: structurale, de ajustare și de mediu. Prin analiza acestor politici satul românesc se poate dezvolta prin rezolvarea următoarelor probleme (după Ionașcu, Gh., 1995):

1. Definitivarea cadrului legislativ, care să permită administrațiilor publice locale să-și stabilească si să dispună de propriul buget;

2. Instaurarea definitivă a dreptului de proprietate juridică asupra terenurilor și întocmirea planurilor cadastrale;

Evidențierea suprafețelor de teren care reprezintă domeniul public și domeniul privat al satului;

Instituirea unor forme de cooperare între domeniul public și domeniul particular,

Întocmirea planurilor zonale și intercomunale de amenajare a teritoriului care sa asigure coordonarea politicilor consiliilor locale;

întocmirea planurilor de urbanism pentru satele și comunele (arii pentru reglementarea amplasării tuturor construcțiilor și amenajărilor și armonizarea politicilor sectoriale de dezvoltare.

Păstrarea etosului și a specificului local și arhitectural tradițional;

Revederea organizării administrativ-teritoriale a țării pentru a apropia sediul comunei de sat (sunt numeroase cereri în acest sens) și județul de comună, actuala structură, moștenită nefiind una ideală;

Crearea unor facilități pentru tineri de instruire și de muncă, pentru ca aceștia să rămână și să modernizeze satul românesc. Acestea ar putea consta și în înlesniri pentru obținerea terenului de casă, a materialelor de construcția, precum și a creditelor,

Crearea unei emulații între așezările rurale prin festivaluri și manifestări – concurs pentru cel mai frumos sat, cea mai frumoasă gospodărie, ori pentru cea mai frumoasă casă etc.

Aceasta presupune realizarea unor strategii de dezvoltare și promovare a turismului rural, pe termen mediu și lung, care să cuprindă următoarele aspecte:

– stimularea activităților nonagricole complementare, în mod deosebit prin crearea de noi unități economice, agroproductive și de servicii și prin valorificarea potențialului turistic și agricol;

– ameliorarea infrastructurii generale, de care depinde revitalizarea economiei rurale, inclusiv turismul (drumuri, rețea de apă, canalizare, telecomunicații, energie);

– asigurarea unei exploatări durabile a tuturor resurselor existente (inclusiv turistice) și a protecției acestora și a mediului înconjurător, în general;

– finanțarea unor programe de formare și educație a viitorilor lucratori din turismul rural, specialiști în meșteșuguri și activități artizanale sau în alte activități conexe;

– selectarea unor localități specifice zonelor etnografice românești, pentru finanțarea etapizată a unor proiecte de amenajare complexă pentru turismul rural și identificarea surselor de finanțare; implicarea mai activă, în acest scop, a Ministerelor Agriculturii și Alimentației, Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului;

– amenajarea unor ferme agroturistice moderne, ca dotare și organizare a activității, dar cu respectarea arhitecturii și tradițiilor locale, evitându-se, tipizarea sau transferul construcțiilor urbane în mediul rural;

– elaborarea de studii complexe pentru identificarea resurselor turistice și limitrofe și punerea în valoare, prin proiecte de amenajare și dotare pentru practicarea sporturilor, agrementului și divertismentului cultural, programe turistice diverse etc.;

– realizarea unui studiu-cadru cu un caracter complex, privind organizarea activității de turism și dotările necesare pentru promovare: dispecerat de cazare și birou de informare, harta-panou cu amplasarea gospodăriilor, semnalizarea gospodăriilor care închiriază și siglei după specificul îndeletnicirilor agricole ale fiecăreia, harta-panou cu obiectivele turistice din localitate și împrejurimi.

România are mari posibilități de dezvoltare a turismului rural, practicarea acestuia fiind nu numai posibilă, dar și foarte necesară în etapa actuală. Veniturile bănești realizate vor conduce la ridicarea nivelului de civilizație a satului românesc, iar locuitorii săi, prin ospitalitatea deosebită, ar putea schimba radical imaginea României în lume.

Pentru aceasta este necesară elaborarea unei politici clare și de perspectivă, cu privire la dezvoltarea turismului rural românesc, în sensul stabilirii unor obiective precise și judicios eșalonate în timp, spre care să fie dirijate resursele financiare interne și internaționale.

10.2.2 Influența politicilor agrare asupra dezvoltării turismului rural (cu referire la PAC)

Agricultura reprezintă unul din sectoarele cheie ale economiei mondiale , aflat într-un permanent proces de transformare cantitativă și structurală. Totodată activitatea agricolă reprezintă cea mai concretă modalitate de valorificare a factorilor mediului natural , de definire a raportului dintre om și natură din perspectiva constituirii unor sisteme agrare specifice , capabile să răspundă cerințelor actuale .

Evoluția științei și a tehnicii au făcut ca acest domeniu să beneficieze de toate progresele realizate , devenind tot mai eficientă . Cele mai mari progrese s-au înregistrat la nivelul continentului european.

Un rol esențial îl are aplicarea la nivelul celor 15 țări membre ale Uniunii Europene a reformei PAC (politica agricolă comună) adoptată în anul 1992, menită să reglementeze mecanismele concurențial și ale echilibrării pieței agroalimentare . În plus, diferite țări de pe glob au trecut la promovarea unor tipuri de agricultură pe noi baze științifice și comerciale , urmărind cu precădere susținerea unei agriculturi ecologice.

Dar spațiul agricol european se găsește concentrat în câteva zone geografice mari ( Franța, nordul Italiei , Spaniei) , dispuse fragmentar în alternanță cu spații urbane , montane sau de podiș , dar în general se poate afirma că aici există o agricultură performantă de tip industrial și extrem de eterogenă.

La baza acestui tip de agricultură stă aspectul trivalent al problemei cu referire la : proprietate funciară- familie- exploatație agricolă, care funcționează pe baza unor reglementări precise , cu subvenții importante. În amonte și aval de agricultură există o rețea de distribuție a materialelor necesare agricultorilor , unelte de prelucrare a materiilor prime agricole , o rețea de finanțare și creditare , asigurare , precum și una de asistență tehnică de specialitate .

Suprafața agricolă a Europei celor 15 se ridică la 133 milioane ha (57% din suprafața totală )înglobând peste 8 milioane de exploatații agricole. Populația numără 372,6 milioane de locuitori (1996) cu un PIB de 7281 miliarde dolari S.U.A. , exporturile agricole atingând circa 62,2 miliarde Ecu (1996) . În acest spațiu comunitar , 49,2% din numărul fermelor agricole existente se încadrează în clase de mărimi de 1-5 ha (Grecia ,Italia ,Portugalia, Olanda )și de 10-20 ha (Germania , Anglia, Danemarca, Suedia ). Aplicarea PAC a condus la multiplicarea schimburilor agricole comunitare care astăzi se ridică la circa 100 miliarde Ecu – 1999 . Cu toate că suprafața agricolă și populația din U.E. a crescut de două ori din anul 1968 până în 1999 , peste 20% din produsele obținute fac obiectul schimburilor , ceea ce înseamnă că restul se folosește pe plan intern de către fiecare țară membră.

În ciuda performanțelor sale , agricultura europeană se confruntă cu câteva aspecte deosebite precum:

* existența unui proces de mobilitate activă a populației din mediul rural către cel urban;

* scăderea rentabilității și accentuarea gradului de îmbătrânire demografică și prin aceasta scăderea potențialului de forță de muncă din agricultură;

* creșterea fluxului imigraționist care sporește cererea de bunuri și produse agro-alimentare;

* existența unor exploatații agricole situate în zone naturale cu potențial agricol redus și unde veniturile agricultorilor sunt modeste;

* prezența unui grad de poluare a mediului din cauza utilizării substanțelor chimice în agricultură.

În ultimii ani, politica agricolă comunitară încearcă să aplice programe prin care să permită dezvoltarea unor activități neagricole , având ca principal scop stoparea scăderii veniturilor agricultorilor , având în vedere aplicarea următoarelor instrumente:

* reglarea permanentă a piețelor și prețurilor și reducerea stocurilor datorate unor excedente de produse agricole;

* reglementarea relațiilor exterioare prin care trebuie să se asigure o securitate alimentară , negocierea tarifelor vamale protecționiste;

* ameliorarea structurilor agricole având în vedere tendința de acordare a unor avantaje substanțiale fermelor mari prin importante subvenții agricole.

Evitarea producerii de stocuri de produse agricole o constituie limitarea ofertei agricole de piață prin restrângerea importurilor , recurgerea la diverse soluții de limitare a producțiilor agricole naționale , instituirea unor monopoluri de stat sau private , care pot manevra oferta, asigurând obținerea unor prețuri mai bune.

Mecanismele voluntare de restrângere a producției agricole , vegetale și animale se sprijină pe retragerea din circuitul productiv a unor suprafețe agricole și a contingentelor de producție . În acest sens sunt încurajate și susținute apariția și dezvoltarea altor activități complementare celor din agricultură. Astfel se are în vedere crearea de noi surse de venituri și folosirea complementară sau înlocuirea unor activități pentru agricultori, fie la fermă , fie în afara ei . Zonele rurale sunt multifuncționale și agricultorii trebuie să fie încurajați să ia în calcul toate posibilitățile care se oferă întreprinzătorilor din mediul rural.

În perspectivă agricultura trebuie să se adapteze schimbărilor care vor caracteriza evoluția pieței , a politicii de piață și reglementările comerciale . Dar aceste schimbări vor aduce noi transformări piețelor agricole dar și economiilor locale ale tuturor regiunilor rurale. Zonele rurale vor trebui să-și definească noi funcțiuni de ordin ecologic și recreativ , din ce în ce mai importante, fiind alternative noi de dezvoltare pentru cei din domeniul agricol. În acest context un rol major îl va deține și dezvoltarea unei multitudini de activități turistice în mediul rural.

Tendința globalizată de reducere a deficitelor bugetare prin diminuarea subvențiilor și ajutoarelor acordate fermierilor care va determina dezvoltarea în viitorul apropiat a altor activități economici în mediul rural , menite să echilibreze veniturile obținute și să susțină stabilitatea gospodăriilor rurale.

În viitorii ani , având în vedere că statistica în domeniul turismului rural este foarte redusă, se impune acordarea unei mari atenții cercetării acestei forme de turism , pentru a permite cunoașterea tendințelor viitoare , realizarea de programe și strategii și evaluarea impactului pozitiv sau negativ produs asupra spațiului rural.

10.3 Programe de finanțare pentru turismul rural

10.3.1 Caracteristici și efecte ale programelor de finanțare în turismul rural *)

O caracteristică pentru turismul rural este existența unei baze materiale. De multe ori, însă, nivelul de pregătire a celor care oferă servicii în turismul rural este

*)după Studii ICT nesatisfăcător. Acesta este în majoritatea cazurilor, motivul pentru care promovarea internă și internațională a zonelor turistice este insuficient realizată.

De aceea este necesar să se elimine aceste carențe ale turismului nostru ru-ral, prin:

– dotarea corespunzătoare a caselor și pensiunilor;

– promovarea turismului rural la nivel profesional;

– training pentru operatorii din turismul rural;

– promovarea tradițiilor din spațiul rural românesc.

În condițiile unei inflații accentuate, caracteristică unor economii de tranziție, când dobânzile pentru creditele bancare nu sunt avantajoase, când piața turistică prezintă mari fluctuații, când nu există garanția recuperării în termen planificat a investițiilor, programele de finanțare devin o alternativă viabilă, cu rolul să acopere o parte din nevoia de fonduri necesare dezvoltării activității turistice în spațiul rural.

În orice situație începerea oricărui proiect este impusă, întotdeauna, de existența unei probleme de rezolvat, cu referire la dezvoltarea turismului rural. Această problemă poate fi a unui grup, a unei comunități sau chiar a întregii societăți. În general, prin “problemă” se înțelege o stare de fapt, considerată nefavorabilă în prezent, ce trebuie înlăturată.

Cererile sau propunerile de finanțare sunt adresate unei organizații finanțatoare, care poate fi o fundație, o asociație, un program guvernamental sau internațional. De cele mai multe ori, o cerere de finanțare este destinată finanțării unui program/proiect/activitate, pentru achiziționarea unor bunuri, operațiunilor curente sau dezvoltării unei organizații. Principalele etape care trebuie parcurse în elaborarea unei cereri de finanțare sunt:

– identificarea subiectului pentru care se cere finanțarea;

– planificarea activităților și bugetului;

– identificarea surselor de finanțare;

– scrierea propunerii de finanțare.

În domeniul turismului există o serie de finanțatori, unii dintre ei acordând, deja, finanțare în scop turistic unor organizații din zonele cu vocație.

10. 3.2 – Studii și programe de finanțare a turismului rural

Complexitatea și caracteristicile unui program de dezvoltare turistică implică concomitent programe de marketing și de finanțare. Elaborarea unor astfel de programe este dificilă tocmai datorită complexității și caracteristicilor produsului turistic. Anticiparea unui asemenea program de dezvoltare turistică trebuie să fie însoțită de o analiză precisă a interacțiunilor generate de spațiul și oamenii care-l locuiesc, practicile culturale și lectura peisajului, istoria regională și comportamentele sociale, patrimoniul și memoria colectivă, atitudinile mentale, obiceiurile etc.

Efectele pozitive ale acestor programe nu s-au văzut imediat ci abia după o perioadă de câțiva ani și privite global ele se individualizează prin:

în mod direct se constată o influență pe două planuri majore :

economic- activitățile turistice au contribuit la menținerea locurilor de muncă existente în alte sectoare de activitate ; suplimentarea veniturilor reale prin aportul unor profituri complementare; realizarea de noi locuri cu serviciile publice și turistice;

social : creșterea gradului de ocupare a forței de muncă mai ales în rândul tinerilor ; amplificarea formelor de pregătire profesională;

în mod indirect unde se păstrează planurile enunțate anterior:

economic – creșterea nivelului de viață al locuitorilor , viabilitatea temporală a localității rurale , protecția mediului înconjurător;

social – formarea treptată a unei solidarități locale în derularea unor proiecte ; încurajarea și susținerea inițiativelor turistice individuale; participarea benevolă a populației locale la activități turistice de interes general; stoparea fenomenului de migrațiune spre mediul urban.

10.3.2.1 Programele PHARE

Programele PHARE sunt o inițiativă a Comunității Europene, care sprijină țările din centrul și estul Europei pentru a se alătura tendinței generale europene de dezvoltare. Programul realizează acest lucru prin furnizare de sprijin financiar pentru țările partenere în cadrul procesului de transformare economică și întărire a democrației până la etapa în care aceste țări vor fi gata să-și asume obligațiile care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene.

Principalele priorități pentru finanțarea programului PHARE sunt comune pentru toate țările, deși fiecare țară se află într-un stadiu diferit de transformare. Cele mai importante domenii includ restructurarea întreprinderilor de stat, dezvoltarea sectorului privat, reforma serviciilor sociale, educație, sănătate, transporturi și telecomunicații, mediu, securitate nucleară etc.

De fapt, programul PHARE acționează ca un element de echilibru pentru deblocarea fondurilor, pentru proiectele preluate de la alți finanțatori. Se poate realiza acest lucru prin realizarea de studii, investiții în domenii prioritare, scheme de garantare si linii de credit.

a) Programul PHARE CERT

A fost creat pentru a ușura procesul de adaptare a turismului românesc la cerințele specifice ale economiei de piață. Programul s-a bazat pe stimularea acestui proces prin utilizarea a două categorii de măsuri:

– Măsuri la nivel național – care au acordat asistență Autorității Naționale pentru Turism, pentru a se realiza îmbunătățirea cadrului legislativ, dezvoltarea resurselor umane, marketingul și promovarea, cât și atragerea investițiilor în turism;

– Măsuri descentralizate, destinate domeniilor specifice: dezvoltarea turismului rural, promovarea dezvoltării turismului urban, crearea și întărirea activității asociațiilor profesionale din turism.

În iunie 1995, s-a încheiat prima fază de aplicare a programului pentru dezvoltare turistică în România. Ca rezultat al acestei faze a fost realizarea unui Plan Strategic pentru Dezvoltarea Turismului Românesc.

Fundația pentru Management Internațional FIMAN, a coordonat aplicarea părții de program destinată măsurilor descentralizate, prin programul PHARE CERT. Obiectivele specifice ale programului au fost:

– Stimularea inițiativelor locale prin acțiuni coordonate ale asociațiilor profesionale, administrațiilor locale, întreprinderilor private;

– Mobilizarea resurselor și inițiativelor locale, mobilizarea resurselor financiare;

– Îmbunătățirea standardelor de calitate în serviciile turistice.

Unul din principalele programe adoptate în cadrul măsurilor centralizate a fost cel numit “Centrul de Resurse pentru Turism”, lucru demonstrat și de faptul că pentru acesta s-au alocat peste un sfert din fondurile totale destinate turismului românesc de către PHARE. Acest program și-a propus să acorde asistență inițiativelor locale în turism, în concordanță cu prevederile Planului Strategic de Dezvoltare a Turismului în România, elaborat în cadrul primei faze.

Centrul de Resurse pentru Turism a avut ca obiective principale:

– Acordarea de consultanță pentru încurajarea și dezvoltarea inițiativelor și atitudinilor antreprenoriale la nivel local;

– Cofinanțarea, împreună cu autoritățile locale, a celor mai importante și viabile inițiative în turismul urban;

– Asistența pentru stabilirea de micro-parteneriate cu persoane sau organizații de peste hotare;

– Mediatizarea programului prin cele mai adecvate forme (se pot enumera peste 40 de seminarii de informare, prospecte, pliante, conferințe de presă etc.).

b) Programul PHARE Parteneriat

Finanțează proiecte ale organizațiilor nonprofit din sectorul descentralizat public sau privat, în domeniile:

– Dezvoltare regională – activități în scopul îmbunătățirii planificării și dezvoltării regionale strategice, serviciilor regionale și infrastructurii mediului înconjurător, managementului resurselor naționale, a moștenirii turistice și culturale ale unei regiuni.

– Dezvoltare locală – activități concentrate la nivel local sau de comunitate și care urmăresc sprijinirea dezvoltării socio-economice locale; îmbunătățirea serviciilor locale sau infrastructurii, crearea de locuri de muncă, dezvoltarea turismului.

– Dezvoltarea afacerilor și întreprinderilor – activități care promovează dezvoltarea întreprinderilor, afacerile sau întreprinderile mici și mijlocii locale, activitățile se referă la planificare financiară, consultanță pentru afaceri, promovarea investițiilor etc.

– Dezvoltarea resurselor umane și educației – formare profesională, specializări, învățământ la distanță, educație adulți;

– Întărirea capacității instituționale – activități în scopul întăririi capacității instituții-lor existente sau înființării unor instituții noi, care să contribuie la procesul dezvoltării locale.

c) Programul PHARE PROGRES

Un asemenea program este destinat dezvoltării resurselor umane, și își propune promovarea și sprijinirea resurselor umane în întreprinderile românești.

Ca obiectivele programului pot fi considerate următoarele:

– Conștientizarea întreprinderilor românești de faptul că instruirea resurselor umane înseamnă creșterea eficienței economice;

– Sprijinirea întreprinderilor în gestionarea eficientă a resurselor umane;

– Promovarea serviciilor de instruire prin creșterea calității, diversificarea și extinderea ofertei pe tot teritoriul României;

– Sprijinirea guvernului în promovarea unei politici adecvate de dezvoltare a resurselor umane.

Prin acest program se acordă servicii de consultanță întreprinderilor românești în identificarea, dezvoltarea și implementarea unor politici adecvate de resurse umane. Prin acordarea celor mai adecvate forme de consultanță, agenții economici din România sunt capabili să contribuie la creșterea eficienței lor economice, să contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor manageriale și tehnice ale angajaților și în final să sprijine guvernul în promovarea unei politici adecvate de dezvoltare a resurselor umane și lărgirea ariei de competențe.

d) Programul Leonardo da Vinci

Este un program comunitar de pregătire profesională pe meserii. Obiectivele programului care vizează turismul se referă la:

– Formarea profesională pe meserii;

– Promovarea calității și inovației în sistemele naționale de pregătire profesională;

– Combaterea șomajului;

– Încurajează adoptarea de măsuri specifice pregătirii profesionale (în meserii) pentru tinerii dezavantajați, lipsiți de o instruire corespunzătoare;

– Sprijină activitățile de învățare a limbilor străine, ca parte a masurilor de pregătire personala;

– Încurajează dezvoltarea și integrarea de deprinderi considerate importante (cheie), care privesc pregătirea profesională, cu scopul de a promova obținerea de calificări individuale flexibile, necesare mobilității muncitorilor și nevoilor firmelor.

Pentru turism, acest program constituie o șansă pentru îmbunătățirea pregătirii profesionale. O alta oportunitate, mai puțin vizibilă este promovarea unor proiecte de colaborare, pentru îmbunătățirea activității instituțiilor legate de activitatea turistică, de exemplu: muzee, restaurare de monumente, centre de artă etc.

e) Programul CREDO

Acest program este înființat de Programul PHARE al Uniunii Europene. Este un plan de asistență pentru sprijinirea financiară a proiectelor de cooperare transfrontalieră, între regiunile de graniță dintre țările central și est-europene și dintre noile state independente. Obiectivul programului îl constituie promovarea bunei vecinătăți, a stabilității sociale și dezvoltării economice în regiunile de graniță, prin finanțarea proiectelor care produc beneficii tangibile de ambele părți ale graniței.

Se acorda finanțare pentru două tipuri de proiecte:

– Proiecte de tip “soft” – sunt considerate acele proiecte care implică cooperarea în schimbul de experiență în domeniul învățământului, consultanță din partea experților, dezvoltare economică și comercială și schimbul de informații. S-au acordat finanțări pentru proiecte care au promovat seminarii, work-shop-uri, studii de fezabilitate, participare la târguri, înființare de centre (forme) incipiente de afaceri, oficii de informații turistice etc.

– Proiecte de tip “hard” – sunt proiecte care implică infrastructuri la scară mică, în cazul în care infrastructurile fac parte din proiecte de cooperare mai ample. Exemple de proiecte mici de infrastructură sunt: executarea de piste pentru circulația bicicliștilor, realizarea de marcaje turistice, locuințe “cadru model”, echipamente pentru supravegherea mediului etc.

Pentru toate situațiile în proiecte trebuie să fie prezentate și forme de dimensiune clară de cooperare transfrontieră. Aceasta înseamnă că este necesar să existe o cooperare între regiunile transfrontaliere implicate și comunități care trăiesc de o parte și de alta a graniței, în rezolvarea de probleme comune.

10.3.2.2 Studii și programe privind dezvoltarea turismului rural

S-a constatat că turismul rural are efecte pozitive în dezvoltarea socio-economică a satelor, dar că se confruntă și cu numeroase probleme legate de politica agrară comunitară , din transporturi , depopulare , fragilitatea sistemelor ecologice, deteriorarea patrimoniului cultural. Referitor la această problemă la nivelul anului 1987 a fost redactat și un studiu complet „Turismul rural în cele 15 state membre ale CE” care a enunțat șapte propuneri pentru dezvoltarea turismului rural CE:

să se realizeze o definire mai exactă a turismului rural , care să fie acceptată de toate țările membre ; acest pas se poate face prin culegerea datelor statistice din aceste țări și analiza lor atentă. O înțelegere comună a conținutului turismului rural ca sector de activitate , ajută la elaborarea unor strategii de dezvoltare a acestui sector la nivelul continentului european, iar specialiștii ar porni de la aceeași definiție și aceleași principi de analiză .

definirea noțiunii de agroturism care are tendința de a se separa de turismul rural și care de cele mai multe ori este în relație cu ocupația de bază a locuitorilor satelor. Astfel :

* dacă fermierii obțin mai mult de 50% din veniturile anuale din turism, nu se poate afirma că practică un agroturism autentic;

* codificarea produselor ce aparțin turismului rural, dar fără a se impune o standardizare sau uniformizare a acestora, ajungându-se la un limbaj comun de identificare și clasificare , care să faciliteze comercializarea mai rapidă;

* realizarea unui sistem de simboluri (pictograme) și semne general valabile prin care să fie identificate elementele componente ale turismului rural : structuri de cazare (hoteluri rurale, hanuri, campinguri, ferme) structuri de alimentație și agrement;

semnalizarea pe drumurile secundare din așezările rurale sau pe drumurile de legătură cu alte centre urbane, a gospodăriilor

Pentru a se contracara aspectele cu caracter negativ asupra turismului rural au fost create mai multe fonduri structurale :

* Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) destinat investițiilor productive, dezvoltării infrastructurii și implementării întreprinderilor mici și mijlocii;

* Fondul European Social (FES) destinat formării și valorificării resurselor umane, mai ales categoriilor de persoane defavorizate din mediul rural, având în vedere combaterea fenomenelor de sărăcie și analfabetism;

Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA) destinat sprijinirii directe a dezvoltării regionale și locale și așezărilor rurale .

Pentru a se încuraja cooperarea țărilor membre în Uniunea Europeană în derularea activităților de turism rural a fost creat grupul de acțiune LEADER care a inițiat organizarea de seminare , schimburi de experți, vizite de studiu, transfer de informații și date statistice pentru a încuraja inițiativele de dezvoltare a acestei forme de turism.

* Programe europene de susținere a turismului rural. Procesul de creștere și dezvoltare a acestui domeniu și înscrierea acestuia la standarde calitativ superioare se datorează în mare măsură și derulării unor programe europene comune. Astfel se explică și progresele deosebite înregistrate în țări ca Irlanda, Marea Britanie , Germania, Franța, Portugalia, Spania.

* Programul comunitar derulat de „EUROAGRITOUR” pus în practică de un grup al Organizației profesioniștilor din agricultură al organizației COPA- COGECA, care reunește periodic reprezentanții sindicatelor naționale ale agricultorilor și asociațiior camerelor agricole , pentru a dezbate probleme specifice sociale , fiscale care determină derularea activităților turistice din cadrul exploatațiilor agricole existente;

* Programul „The Village I love ” organizat de EUROTER, care a inclus 51 de acțiuni specifice din 14 țări europene . Organizația EUROTER are ca scop promovarea produselor agroturistice la nivel european . Prin programul enunțat a fost elaborată o publicație trilingvă (engleză, franceză, germană ) care prezintă activitățile turistice care se pot derula în mediul rural și organizează unele concursuri. În anul 1990, declarat „Anul European al Turismului” a fost redactat un raport , tipărit în 2000 exemplare care a fost distribuit administrațiilor și serviciilor publice , unor instituții europene și internaționale , ca și unor organizații și asociații de turiști , în mass-media;

* Programul „EUROPEAN RURAL TOURISM NETWORK” care a fost inițiat de EUROGITES în asociere cu circa 12 organizatori de turism rural din 9 țări europene și EUROTER. EUROGITES (Federation Europeenne pour l Accueil Touristique, chez L Habitant a la Campagne) a fost înființată în 29 septembrie 1990 la Tomar în Portugalia prin asocierea a 22 organizații, astăzi cu sediul la Strasbourg. Acest program a inclus trei componente : acordarea de asistență pentru elaborarea unor rețele de locuințe turistice , în spațiul rural din Germania , Sania, Ungaria, Porugalia, Cehia , cunoașterea pieței europene în domeniu , derularea unor acțiuni de informare și promovare a locuințelor rurale din fiecare țară;

programul „Rural Lodging” care a fost inițiat de către „Federation de Gites de Wallonie”. Acesta a avut drept scop să-i convingă pe proprietarii din mediul rural să-și renoveze și modernizeze locuințele , să le pună în slujba turismului rural. A creat și un video-clip , de 9 minute care prezintă evoluția pozitivă a unei familii din zona Ardeni, care de la un început modest , pe măsura transformării vechi locuințe și a practicării activităților turistice ajunge o gospodărie rurală foarte modernă, care oferă servicii de calitate

* Programul „INTERREGIONAL CELTIC COOPERATION ” care s-a axat pe o analiză efectuată în 8 regiuni agricole din Sania, Franța, Irlanda, Marea Britanie, punând accent pe elemente de istorie și cultură comune. Derulat între anii 1990- 1991, grupul care a realizat acest program (ERDF) a pus în acțiune 49 de activități care au avut în atenție promovarea turismului rural și cultural; un rol important l-a avut în inițierea unor activități turistice în aceste regiuni în perioada de „sezon mort ” pentru agricultură și de sprijinire a protecției mediului;

* Programul „DATA BASE OF RURAL TOURISM SERVICES” care a avut ca scop crearea unei bănci de date pe calculator pentru culegerea de informații referitoare la aspectele cantitative ale serviciilor turistice din mediul rural, organizator fiind societatea germană „Publitehnica S.A.” . Acest program a cuprins mai multe acțiuni care au vizat armonizarea informațiilor disponibile cu serviciile necesare turismului rural, pentru a facilita relațiile dintre proprietarii și fermierii agricoli și agențiile de turism

* Programul „TRENING SEMINAR FOR RURAL TOURISM OPERATOR ” s-a desfășurat din inițiativa Comisiei de Agricultură și Turism Rural din cadrul UE, care a organizat 5 seminarii (1992-1994) de pregătire profesională pentru operatorii din mediul rural, unde o atenție deosebită a fost acordată femeilor. Seminariile au prezentat tehnici specifice de management, marketing, aspecte de planificare a investițiilor, a modului de amenajare și modernizare a fermelor, de calculare a costurilor. La aceste activități cu rol teoretic și practic au participat reprezentanți din Danemarca , Irlanda, Marea Britanie, Polonia, Ungaria și unde fiecare a realizat un proiect propriu. Toate aceste programe au însemnat de fapt o trecere de la fazele de proiect , la cele de punere în practică a multor inițiative private . Ele au făcut ca produsele turistice concepute să se coreleze cu așteptările clientelei potențiale în concordanță cu puterea economică a ofertantului.

10.3.3 Fondul de Dezvoltare al Euroregiunii Carpatice

Este oferit de Fundația pentru Carpați (Carpathian Foundation), fundație care are drept scop formarea unei comunități transfrontaliere, care lucrează în zonele de graniță ale Ungariei, Poloniei, Slovaciei și Ucrainei și României. Această fundație își oferă serviciile la peste 14.000.000 de cetățeni, care locuiesc în diverse regiuni ale Carpaților, caracterizate prin subdezvoltare economică, situație rezultată din izolare și complexele relații istorice între state și între etnii.

Fundația promovează buna vecinătate, stabilitatea socială și progresul economic în regiunile de graniță din cele 5 țări. Este acordată asistență financiară și tehnică acelor proiecte care generează rezultate benefice pentru comunitățile din ambele parți ale granițelor naționale și care vor îmbunătăți calitatea vieții din micile orașe și sate și a zonelor rurale din Munții Carpați.

Scopurile Carpathian Foundation sunt axate pe rezolvarea următoarelor probleme:

– Întărirea democrației locale și dezvoltarea societății civile;

– Îmbunătățirea capacității organizațiilor nonguvernamentale (O.N.G.) și guvernărilor locale de a face față nevoilor regionale și locale;

– Promovarea cooperării transfrontaliere și interetnice, prin diseminarea informației și transmiterea-implementarea experiențelor de succes;

– Încurajarea participării cetățenilor în dezvoltarea locală și regională;

– Promovarea cooperării între ONG-uri, guvernarea locală și oamenii de afaceri.

Principalele programe dezvoltate sunt încadrate în:

– Programul de Dezvoltare a Capacității (Capacity Building Program), având ca scop întărirea guvernărilor locale și ONG-urilor, pentru a răspunde la nevoile locale;

– Programul de Dezvoltare Integrată a Comunităților Rurale (Integrated Rural Comunity Development Program), prin care se promovează dezvoltarea rurală integrată în orașele și satele din zonele montane;

– Programul de Cooperare Transfrontalieră (Cross-Border Cooperation Program) prin care se promovează cooperarea transfrontalieră și interetnică în domeniul economic, de mediu și cultural.

10.3.4 Fundația pentru o Societate Deschisă

Face parte din rețeaua de organizații naționale independente, finanțate de George Soros. Acest program finanțează, în general, proiecte care au tangență cu turismul, cum sunt:

– Programe pentru instruirea și specializarea în România și în străinătate a tinerilor;

– Promovarea relațiilor culturale, educaționale și științifice între România și celelalte țări;

– Contribuția la dezvoltarea societății civile, pentru promovarea liberă a inițiativelor culturale și educaționale, în scopul promovării democrației sociale;

– Încurajează informarea publicului, prin finanțarea unor publicații cu caracter cultural-educativ și facilitează accesul la presa internațională.

Pentru turism sunt interesante programele care facilitează schimbul de know how, crearea centrelor de informare, finanțarea de publicații cu caracter de prezentare turistică, educație ecologică, editarea de materiale promoționale.

Acestora li se adaugă și alte fundații sau organizații internaționale private, care au drept scop finanțarea unor proiecte:

– Rockefeller Foundation – acordă fonduri pentru artă și cultură, mediu, sănătate etc.

– Turner Foundation Inc. – fonduri pentru protejarea habitatelor, cu accent pe dezvoltarea unor strategii la nivel local, pentru apărarea ariilor naturale pentru a nu fi afectate de procesele distructive, protejarea ecosistemelor etc.

– WWF International – conservarea naturii, prin păstrarea diversității genetice, folosirea resurselor regenerabile, reducerea poluării, etc.

– Getty Grand Program – burse în domeniul istoriei, artei, în conservarea exemplare-lor din moștenirea artistică și arhitecturală a lumii, training și programe de conservare arhitecturală, asistență pentru muzee, destinate să mărească înțelegerea publicului asupra colecțiilor permanente din muzee.

De asemenea, proiectele pot fi clasificate în:

– Proiecte de tip “hard” – cele în cadrul cărora sunt finanțate cumpărarea de clădiri, terenuri, amenajări etc. – în general, investiții de mare anvergură;

– Proiecte “soft” – cele în cadrul cărora sunt finanțate activități promoționale, editare de materiale publicate, studii, documentări, training, specializări etc.

De reținut este faptul că sunt preferate proiectele de tip “soft”, deci nu cele destinate investițiilor directe (construcții, cumpărări sau reamenajări de clădiri, alimentari cu apă, energie electrică), ci cele destinate unor domenii adiacente turismului (promovare, mana-gement, formare profesională).

Proiectele pot fi aplicate de către:

– Organizații publice (administrații regionale, instituții publice);

– Organizații private (organizații nonprofit, campanii);

– Parteneriate între organizații.

Un argument în favoarea utilizării programelor de finanțare în domeniul turismului rural îl constituie faptul că organizațiile eligibile pentru finanțare sunt cele de mici dimensiuni (fundații, asociații, întreprinderi mici și mijlocii), în funcție de criteriile de eligibilitate ale fiecărei linii de finanțare.

Se poate concluziona, deci, că programele sau proiectele de finanțare constituie o alternativă accesibilă pentru finanțarea turismului, prin asigurarea cu fonduri a unor activități corelate turismului, care, în final, pot avea un impact major asupra dezvoltării acestuia.

10.4 Noile orientări în politicile europene de dezvoltare a turismului rural (agroturismului)

Acestea sunt exprimate în urma efectuării unor bilanțuri economico-sociale, care pun în evidență efectele turismului și exprimă oportunitățile viitoare: tipul de dezvoltare turistică, ce poate avea, în timp și spațiu, un caracter pozitiv sau negativ, în relația sa cu agricultura; faptul că urmările favorabile nu apar automat, ci trebuie căutate și stabilite; interesul de a căuta o creștere a urmărilor economice ale turismului, prin diverse acțiuni (comerț, creșterea sezonalității, sporirea investițiilor turistice, realizarea de produse turistice complexe); necesitatea de a însoți efortul de dezvoltare printr-un efort de organizare, concentrare a tuturor eforturilor locale.

Pe aceasta bază se conturează, practic, câteva orientări esențiale în relația turism-agricultură( Bran Florina, 1997, Tacu, A. P., 1999 ):

a) în formarea și educarea potențialilor turiști asupra consecințelor posibile, pe care prezența si comportamentele lor le pot avea asupra activităților agricole:

• realizarea unor forme de documente explicative (pliante, broșuri, ghiduri), care să aibă rolul unor “coduri de bună conduită” și cu un sistem de difuzare bine pus la punct;

• organizarea de manifestări, precum “Zilele fermelor deschise”, unde turiștii, mai ales elevii și studenții, pot cunoaște mai bine realitățile lumii rurale.

b) alegerea celor mai bune soluții de utilizare a spațiului rural în scopuri turistice:

• realizarea unor documentații de zonare a teritoriului, mai ales în zonele cu maximă presiune turistică și stabilirea priorităților de dezvoltare a turismului;

• elaborarea de documente de tipul “carte agricola”, care să se refere la politicile regionale din județe, în materie de utilizare a spațiului și de stabilire a dreptului de constituire în zonele agricole, în imprimarea unor reglementari pentru turism.

c) promovarea formelor de turism cu impactul cel mai redus asupra agriculturii:

• derularea unor activități turistice, precum: cazarea la cetățeni (camere de închiriat, camere de oaspeți, camping la fermă), sate de vacanță;

• stabilirea unor principii riguroase de organizare și dezvoltare a infrastructurii (proporționalitate, funcționalitate , estetică, ambianță etc.).

d) realizarea proiectelor sau a soluțiilor pe baza conceptului de complementaritate a activităților:

• construirea unor echipamente polivalente (de x., realizarea de acumulări acvatice antropice cu dublă utilizare, agricolă și turistică);

• utilizarea unor metode asociate de amenajare cu valențe agroturistice.

Astfel, se pot propune terenuri pentru construcții la schimb cu cele agricole, pentru cei care doresc să construiască, ceea ce implică acțiuni de promovare comună, atât pentru activitățile agricole, cât și turistice.

e) includerea proiectelor turistice într-un cadru global; din acest punct de vedere este necesar să fie integrate într-un plan de amenajare rurală la nivel de microregiune. Rolul unui asemenea plan se poate interpreta prin:

• studiu-diagnostic-oportunități, care permite căutarea și identificarea complementarităților și a elementelor concurențial și de propunere a unor soluții viabile;

• atragerea și colaborarea permanentă a populației și administrației locale, pentru o participare efectivă la dezvoltarea turismului, pentru a se crea condițiile concrete de realizare și punere în practică a proiectelor alese.

Astfel, stabilirea unui parteneriat între toți factorii interesați, are rolul de a diminua conflictele de interese, abordarea globală a problemelor de dezvoltare.

În afară de promovarea activităților de turism, se impune și impulsionarea programelor agricole și susținerea exploatațiilor, prin noi acțiuni și deschiderea de noi activități (de exemplu dezvoltarea legumiculturii, cu referire la culturile timpurii și extratimpurii) a altor ramuri horticole, creșterea cailor etc.

f) inițierea unor acțiuni de informare, de mediatizare a soluțiilor tehnice, prin care, cele mai bune realizări și experiențe, înregistrate la nivelul unor regiuni și realități, să fie cunoscute la nivel juridic.

În concluzie, se poate afirma că turismul rural trebuie să contribuie, într-o primă etapă, la salvarea și menținerea exploataților agricole, iar apoi, prin consolidarea și dezvoltarea sa, considerată o premisă de asigurare a dezvoltării socio-economice în plan local și regional.

Adaptarea și aplicarea măsurilor ce decurg din politica agricolă și cea turistică europeană va permite turismului rural românesc să evolueze pe noi coordonate , care au ca bază un evantai larg de obiective:

obiective socio-economice de dezvoltare care se referă la :

restructurarea și rentabilizarea activităților agricole, silvice, piscicole, artizanale.

Punerea în valoare a resurselor locale (naturale, antropice, umane);

Susținerea serviciilor de bază (alimentare cu apă , gaze, electricitate, energie termică ,salubritate ,igiena sanitară, colectare , evacuare deșeuri)

Apariția unor servicii complementare (comerciale, bancare, de întreținere, reparații, benzinării).

Susținerea instituțiilor de cultură (muzee, case memoriale, monumente, case de cultură)

Asigurarea unor condiții de respectare a calității mediului ți de prevenire a degradării și atenuarea dezechilibrelor naturale;

2) obiective de promovare care cuprind mai multe acțiuni specifice:

identificarea, definirea, localizarea , ierarhizarea valorică a resurselor turistice;

determinarea gradului de atractivitate a obiectivelor turistice și a violabilității acestora;

elaborarea planurilor de amenajare turistică, prin cofinanțări și prin consultarea populației locale;

monitorizarea atentă a tuturor activităților turistice pentru a se asigura calitatea acestora, și implicit o promovare mai bună;

diversificarea ofertei turistice , prin coroborarea cu alte activități neagricole, în scopul disipării cererii , a echilibrării fluxurilor și diminuării suprasolicitărilor;

încurajarea inițiativelor care conservă specificul tradițional , gastronomic, folcloric.

Asumarea obiectivelor prezentate va face ca turismul rural românesc să se deruleze într-o viziune sistemică, unde relațiile dintre mecanismele componente se reglează prin fenomenul feed-back. Grație acestor obiective , turismul rural va deveni în țara noastră o certitudine viabilă, stabilă, prezentându-se ca o activitate complexă bine articulată, care va răspunde eficient unor legitime necesități de ordin economic, social, cultural, spiritual, și care au posibilitatea să se alinieze la spațiul european.

Prin turismul rural românesc se creează condițiile de păstrare și conservare a identității structurale , culturale și spirituale a satului, aceasta fiind și una din condițiile exprimate în planul de aderare europeană.

10.5 Rolul Uniunii Europene în dezvoltarea

turismului rural (agroturismului)

La nivel european există o atitudine optimistă, cu privire la potențialul turismului rural, legată de compensarea efectelor politicii agricole a U.E., protejarea patrimoniului cultural al zonelor rurale și îmbunătățirea ofertei turistice. Cu toate acestea există și probleme ce trebuie rezolvate, prin găsirea unor soluții adecvate.

Nu toate regiunile rurale dispun de condițiile necesare dezvoltării, în ceea ce privește localizarea geografică, resursele naturale, profilul cultural etc. De asemenea, dezvoltarea și planificarea turismului rural în Europa este o sarcină dificil de realizat, dacă se are în vedere dispersarea și numărul operatorilor. În plus, profesionalismul care se cere pentru a penetra pe o astfel de piață concurențială, lipsește adesea. Tendința curentă a industriei turistice, spre internaționalizarea pieței turistice, face necesară dezvoltarea unor produse înalt calitative, dându-se dovadă de profesionalism și o bună cunoaștere a pieței. Or se pune problema: pot oare fermierii, asociațiile acestora sau comunitățile locale, lipsite de tradiția unei activități legate de turism, să facă față unei asemenea situații concurențial și sa evite falimentul sau preluarea (includerea) lor în sfera de activitate a unui turoperator.

Noile orientări în politicile europene arată că agrementul rural trebuie să aibă la bază bilanțuri economico-sociale care pun în evidență efectele turismului și exprimă oportunitățile viitoare (Simion T., 2001):

tipul de dezvoltare turistică ce poate avea, în timp și spațiu, un caracter pozitiv sau negativ, în relația sa cu agricultura;

faptul că urmările favorabile nu apar automat, ci trebuie căutate și stabilite;

interesul de a căuta o creștere a urmărilor economice ale turismului prin diverse acțiuni (comerț, creșterea sezonalității);

sporirea investițiilor turistice, realizarea de produse complexe);

necesitatea de a însoți efortul de dezvoltare printr-un efort de organizare, concentrare a tuturor eforturilor locale.

Pe această bază se conturează, practic, câteva orientări esențiale în relația turism, agrement rural-agricultură:

în formarea și educarea potențialilor turiști asupra consecințelor posibile ,pe care prezența și comportamentele lor le pot avea asupra activităților agricole;

selectarea celor mai bune soluții de utilizare a spațiului rural în scopuri turistice și în mod special pentru servicii de agrement;

promovarea acelor forme de turism cu impactul cel mai redus asupra agriculturii;

realizarea proiectelor sau a soluțiilor pe baza conceptului de complementaritate a activităților;

includerea proiectelor turistice într-un cadru global; din acest punct de
vedere este necesar să fie integrate într-un plan de amenajare rurală la nivel de
microregiune.

Astfel, stabilirea unui parteneriat între toți factorii interesați are rolul de a diminua conflictele de interese, racordarea globală a problemelor de dezvoltare a comunității rurale.

Dincolo de susținerea turismului se impune și impulsionarea programelor agricole și susținerea exploataților prin noi acțiuni și deschiderea de noi activități (dezvoltarea culturii de trufandale, horticultura, creșterea cailor, artizanat etc.)

f) inițierea unor acțiuni de informare, mediatizării și soluțiilor tehnice, prin care cele mai bune realizări și experiențe înregistrate la nivelul unor regiunii, și realități să fie cunoscute la nivel public. Legat de această problemă este necesar a fi puternic mediatizate acele localități rurale care practică turism rural care au știut să-și creeze servicii de agrement deosebite, originale.

Obiectivul principal al Uniunii Europene în agroturism este de a dezvolta un produs turistic, care să contribuie la crearea de venituri suplimentare pentru fermieri, la continuitatea și consolidarea comunităților rurale, la conservarea patrimoniului cultural al acestora, cu o intervenție minimă din exterior. Aici se includ măsuri ca: ajutor financiar, investiții în dezvoltarea activităților turistice și meșteșugărești, acțiuni de promovare a turismului rural, finanțarea investițiilor în facilități turistice, ca, de exemplu, structurile de primire din mediul rural, amenajarea parcurilor naturale, dezvoltarea amenajărilor pentru practicarea unor sporturi (schi, vânătoare și pescuit sportiv, golf etc.).

În 1990 Uniunea Europeană a adoptat o inițiativă de dezvoltare a spațiului rural, numita LEADER, care include măsuri legate de turismul rural. S-au identificat, astfel, o serie de obiective. precum:

1) definirea exactă a turismului rural, definiție cu care să fie de acord toate statele membre. Aceasta ar face posibilă obținerea unor date statistice corecte și comercializarea mai ușoară a acestui produs turistic (respectând principiul potrivit căruia este mai ușor să vinzi ceva ce este definit clar consumatorului).Un acord asupra conținutului turismului rural, ca sector de activitate, ar face mai ușoară adoptarea unor strategii de dezvoltare a acestui domeniu în Europa, deoarece specialiștii și factorii de decizie din turism, din diferite state, ar face apel la aceeași definiție a turismului rural;

2) clarificarea noțiunii de agroturism, în vederea unei promovări mai eficiente a acestui sector. În anumite state, sectorul de agroturism este definit în legătură cu profesiunea celor ce operează în acest sector. În aceste țări, orice proprietar al unei ferme, poate să primească turiști, dar aici avem de a face, de fapt și cu ferme mari, moderne, mecanizate și care, deseori, nu mai păstrează specificul rural căutat de turiști;

3) popularizarea elementelor principale ale turismului rural, prin intermediul utili-zării pictogramelor. Ar fi indicată crearea unui sistem de pictograme și simboluri, care să reprezinte principalele caracteristici ale produsului turistic rural: minihoteluri rurale, ferme turistice, spații special amenajate pentru camping, pensiuni agroturistice, toate având rolul unei identificări ușoare a acestor pensiuni de către clienții potențiali;

4) semnalizarea, prin indicatoare rutiere, a zonelor unde se practică turismul rural;

5) promovarea centrelor de atracții rurale;

6) încurajarea cooperării între organismele europene, implicate în dezvoltarea turismului rural;

7) informarea clienților potențiali, prin editarea unor suporturi specifice cum sunt ghiduri pentru structurile de primire rurale, manuale de turism rural pentru fermieri și turiști;

8) crearea unei rețele europene, pentru distribuirea produselor turismului rural.

Opinia analiștilor economici sintetizează ideea că: turismul va fi cea mai importantă industrie a secolului XXI, iar în cadrul acesteia turismul rural va deține o poziție importantă în viitor. Având în vedere imensul potențial turistic al țării noastre, ospitalitatea românească, frumusețea satului și peisajului rural, obiceiurile și tradițiile populare nealterate, turismul rural reprezintă una din cele mai atractive oferte turistice ale României.

Anexa 1

CARTEA PENSIUNII TURISTICE RURALE

Capitolul I. Termeni utilizați în cuprinsul cărții

Turism

– acțiunea de a călători în scop de plăcere și nelucrativ;

– ansamblul de activități ce rezultă din călătoria în scop turistic a unor persoane.

Turist

– persoană care călătorește mai mult de 24 ore pentru plăcerea sa, în afara domiciliului său și fără a exercita o profesie.

Turiști cazați

– persoane care apelează la găzduire, pentru cel puțin o noapte.

Număr de zile turist

– număr de zile cât un turist stă la pensiune.

Număr de înnoptări

– numărul de nopți cât un turist staționează în baza de cazare.

Venituri realizate

– totalitatea încasărilor – deci a intrărilor de bani – ce se realizează la pensiune din toate activitățile.

Cheltuielile efectuate

– totalitatea cheltuielilor efectuate pentru desfășurarea activității, dar legate în mod exclusiv de aceasta.

Capacitatea de cazare turistică existentă

– reprezintă numărul de locuri de cazare turistică înscrise în actul de recepție.

Capacitatea de cazare turistică în funcțiune

– reprezintă numărul de locuri de cazare puse efectiv la dispoziția turiștilor de către pensiunile turistice. Acest indicator se exprimă în locuri-zile.

Indicele de utilizare a capacității (în %)

– se calculează prin raportarea numărului total de înnoptări realizate, la capacitatea turistică totală în funcțiune (de regulă pe o perioadă de un an).

Capitolul II. Date generale despre caracteristicile pensiunii turistice

1.) Zona geografică;

2.) Localitatea / Județul;

3.) Numele proprietarului pensiunii turistice;

4.) Numele managerului;

5.) Numărul membrilor de familie ___, din care antrenați în activitatea pensiunii.

6.) Numărul persoanelor atrase la lucru ___, din care:

a) cu contract;

b) cu convenții;

c) membrii de familie.

7.) Categoria de confort;

8.) Tipul construcției, cu sau fără etaj;

9.) Numărul de locuri de cazare;

10.) Numărul camerelor oferite;

11.) Dotările din camere (grup sanitar, apă curentă, rece și caldă, balcon, TV etc.);

12.) Numărul locurilor la masă în pensiune ___, numărul locurilor la bar (sau cofetărie);

13.) Mijloace fixe existente (inclusiv construcții si utilaje);

14.) Valoarea investițiilor realizate;

15.) Amortismentele.

Capitolul III. Date asupra cheltuielilor pensiunii turistice rurale

Capitolul IV. Date asupra veniturilor totale

Capitolul V. Situația împrumuturilor contractate

1.) Împrumuturi realizate în cursul anului:

a.) de la bănci;

b) de la terțe persoane.

2.) Împrumuturi realizate din anii anteriori, care trebuiesc returnate, total sau parțial, în anul în curs:

a.) de la bănci;

b.) de la terțe persoane.

3.) Sumele ce trebuiesc returnate în anul ___, pentru a acoperi valoarea împrumuturi-lor realizate în anii anteriori și în anul în curs;

4.) Valoarea dobânzilor ce trebuiesc plătite în anul în curs:

a.) de la bănci;

b.) de la terțe persoane.

Capitolul VI. Situația turiștilor cazați

Anexa 2

LUCRARE APLICATIVĂ

PLAN DE AFACERI ÎN AGROTURISM

PROIECTAREA ORGANIZĂRII ȘI EXPLOATĂRII

pentru

O UNITATE AGROTURISTICĂ

cu referire la

GOSPODĂRIE AGROTURISTICĂ CU CAMERĂ DE OASPEȚI, ORGANIZAREA ȘI EXPLOATAREA UNEI

PENSIUNI AGROTURISTICE, FERMĂ HAN, CAMPING DE FERMĂ (DE GĂZDUIRE ȘI SEJUR), MICROCOMPLEXE AGROTURISTICE

În situația în care întreprinzătorul din zona agroturistică ……………………….. are intenția să înființeze o unitate de tip fermă han , camping de fermă, fermă de găzduire sau microcoplex agroturistic, o problemă esențială o constituie proiectarea acestora pentru înființarea și exploatare. Ansamblul activităților pentru cele două etape, cu referire la înființare și exploatare , trebuie să creeze premisele echilibrului desfășurării unei activități rentabile. Ca atare întreprinzătorul trebuie să cunoască problemele referitoare la obiectivele generale ale viitoarei afaceri, alături de problemele specifice ofertei agroturistice, cerințele și restricțiile legate de asigurarea resurselor materiale, financiare și umane, caracteristicile tipologice ale noilor capacități agroturistice.

I. – PROIECTAREA LUCRĂRILOR INVESTIȚIONALE

Ansamblul acestor lucrări este necesar să fie prezentate într-o structură adecvată care să includă:

– Date de identificare a zonei.

Date de identificare a agentului economic ( gospodăriei cu potențial agroturistic ).

3. – Stabilirea condițiilor ce trebuie să fie îndeplinite de gospodăriile care se pot implica pentru formele de agroturism și anume

Ferma han, reprezintă o gospodărie amenajată cu sală de mese (restaurant ) și cazare cu capacitate de primire până la 40 de persoane la masă. Reprezentând hotelul sau restaurantul rural, ferma han trebuie să aibă specificitate locală în privința mediului , a stilului de mobilare și organizare care să o diferențieze de alimentația publică ;

Campingul de fermă , este constituită ca o gospodărie cu teren amenajat pentru corturi și cu posibilități de pensiune și sejur;

Microcomplexele agroturistice , sunt considerate forme organizate în cadrul unui teritoriu unde se îmbină microobiectivele turistice și agricole de natură economică și economico-socială. Aceste forme organizatorice constituie o perspectivă certă pentru dezvoltarea turistică și agroturistică a zonei.

Ferma de găzduire și sejur, constituie forma organizatorică a fermei de găzduire cu teren amenajat pentru corturi și cu posibilități de pensiune și sejur.

4. – Stabilirea și clarificarea obiectivelor unității agroturistice.

Localizarea amplasării, la care se au în vedere factorii pieței agroturistice, se utilizează metode și modele privind : amplasamentul geografic și energia de relief propice activităților agroturistice; definirea ariei de piață agroturistică în care își va desfășura activitatea întreprinzătorul și implicit a ariei de atracție propriu-zisă; clientela posibil de a fi atrasă; analiza de ansamblu previzională a tipului unității agroturistice și previziunea de vânzare a produsului agroturistic. Sunt utilizate analize spațiale axate pe teoria polarizării economice , teoria alegerii tipului și categoriei de unitate agroturistică , cu orientare asupra componentelor consumatorului cum sunt : cunoașterea teritoriului (a structurii zonale); definirea conștientă sau perceperea intuitivă a nevoilor de deplasare (obligate de sosirea /plecarea din zonă și /sau a deplasărilor de agrement ); formarea unor criterii proprii de apreciere a teritoriului.

Caracteristicile produselor agroturistice (cu referirea concretă la produse și servicii) pentru care au în vedere pe de o parte politica comercială (ce poate fi de imitare sau de diferențiere conform caracteristicilor zonale), iar pe de altă parte politica socio-economică locală (cu referire la posibilitățile de dezvoltare zonală , veniturile populației, atragerea de investitori). Conform acestor considerente sunt formulate criterii proprii de rentabilitate (vezi și Anexa 2.1).

Criterii și etape de includerea gospodăriei în sistemul de evaluare , cu referire la: criterii de includerea gospodăriilor pe zone geografice ; fișa de evaluare a potențialului agroturistic al gospodăriei situate în zona geografică; modelul cererii de solicitare a proprietarului de locuință; fișa de informații generale; criterii minime privind clasificarea pe stele a pensiunilor și fermelor agroturistice.

Stabilirea efectivă a categoriei unității agroturistice (treapta de clasament). Se determină conform direcțiilor de acțiune estimate (nevoi, clientelă, service, cifră de afaceri). Are la bază clasificarea pe clase de confort agroturistic pe baza : spațiilor de cazare, fiind delimitate patru clase (clasa I,II,III, IV); și pe baza spațiilor de preparare și servire a meselor, fiind delimitate trei clase (clasa A, B, C).

5. -Definirea structurii organizatorice conform autorității și legăturilor manageriale. Se referă în special la tipurile unităților agroturistice cu un volum și diversitate mai mare a activităților (de exemplu satul turistic). Aceste elemente vizează următoarele:

obiectivele tipului de unitate agroturistică și a structurii organizatorice (conform principiilor manageriale)

stabilirea și coordonarea activităților economico-sociale;

necesitatea efectuării investițiilor în infrastructură și dotările ce necesită investiții;

veniturile unității agroturistice.

6. – Informarea privind volumul desfacerilor de produse agroturistice, ce trebuie axată pe următoarele laturi fundamentale:

Cererea potențială de produse agroturistice a populației (cu referire la unde se intenționează amplasarea unității agroturistice), prin utilizarea metodelor adecvate (interviuri, anchete) datele fiind ulterior prelucrate (rezultând indici, coeficienți, balanțe);

Analiza estimativă a cererilor efective de produse agroturistice, realizate anterior la nivel teritorial sau încadrate în raza teritorială a unității agroturistice proiectate (respectiv zonal sau alte tipuri de unități).

Fundamentarea planului desfacerilor de produse și servicii , utilizând indicatori cum sunt indicele (coeficientul) de atractivitate (ca produs între nota acordată de clienți și ponderea componentei respective) și atractivitatea totală (rezultată din însumare). Se va analiza și Anexa 2.1.

criteriile de analiză și notare a gradului de atractivitate a ofertei turistice va avea la bază : atractivitatea zonei în care se află amplasată localitatea , valorile turistice (ale cadrului natural și locale), caracteristicile climatice, perioada sezonului de primire, perioada de timp neagricolă, tipul de agricultură practicat și activitățile specifice zonei/sezonului , posibilități de cazare și pensiune, târguri, manifestări expoziționale, adrese utile;

determinarea nivelului indicelui de atractivitate a obiectivului real comparat cu indicele de atractivitate al unei variante estimative propuse, care poate fi inferior (pentru care selectarea de alegere este inoportună), sau superior (pentru care selectarea este justificată).

7. -Determinarea volumului și definitivarea structurii activității agroturistice a unității proiectate , pentru care se au în vedere :

Structura activităților agroturistice preconizate cu referire la cazare, alimentație , agrement, comportamentul personalului. Se va determina și interpreta prin utilizarea metodologiilor de sezonalitate (coeficient , ritm de creștere, diagrame)

Determinarea volumului activității agroturistice conform nivelului unor note ce reprezintă calificativele acordate (insuficient, suficient, bine, foarte bine), pentru structura produsului turistic redată la pct.4. Astfel pentru fiecare din elementele structurii ofertei produsului turistic se are în vedere ponderea comparativ cu o variantă etalon (vezi Anexa 1). Se poate folosi formula :

I = qi x ci; qi = 100%; în care :

I reprezintă, coeficientul de atractivitate ;

q reprezintă , ponderea fiecărui element (resursă) în total;

c reprezintă , nivelul calitativ al acestor elemente (bază de raportare);

n reprezintă, numărul componentelor.

8. -Relații stabilite cu furnizorii interni și externi. Se au în vedere principalele forme de reglementări în care se regăsesc aceste relații, cu referire la : cererea de mărfuri necesare aprovizionării producției agroturistice, colaborarea între agenții economici din producție și comerț pentru activități de vânzare-cumpărare, parteneriat , cooperare, creație (formularea de propuneri , procurarea de mostre , testarea de noi produse necesare în activitatea de agroturism), întocmirea de forme contractuale sau precontractuale.

9. -Stabilirea formelor de prezentare și vânzare a produselotr agroturistice, în care se stabilesc:

Formele de vânzare parțială (numai anumite elemente din structura ofertei produsului turistic), sau complexe (de exemplu: cazare-masă-agrement), cu mențiunea sferelor de cuprindere a funcțiilor și sferelor de servicii, a legăturilor de intercondiționare.

Formele de desfășurare a activităților operative (de exemplu varietatea meniurilor și forme de servire a mesei).

Evaluarea planului strategic de desfacere a produsului turistic prin calculul estimativ al unor indicatori rezultativi (cifră de afaceri, cheltuieli, profit). Se vor utiliza funcții liniare și pătratice

Gradul de autonomie al întregii unități față de furnizori (aceștia fiind reprezentați de turoperatori , organizații profesionale specializate de turism rural, organizații cu activități de dezvoltare rurală, întreprinderi cu care se încheie parteneriate).

Formele de informare și orientare agroturistică (puncte de primire și informare, panouri indicatoare, pliante, broșuri).

10. -Investițiile necesare pentru amenajarea spațiilor constructive din obiectivele agroturistice. Au la bază cheltuielile de deviz investițional care sunt diferențiate după forma obiectivului și capacitatea de cazare. Astfel :

Pentru camerele de oaspeți cu posibilitatea de servire a mesei (5 camere), este necesară cunoașterea următoarelor (vezi Anexa 2.2):

cuantumul cheltuielilor pentru investiții (construcții, amenajări, finisări, mobilier, echipament) și amortismentele anuale;

finanțările anuale (autofinanțare ,subvenții, împrumuturi) și rambursările anuale ale acestora (de capital, cheltuieli financiare, anuitate) ;

Pentru ferma de camping și ferma han (exemplificată prin capacitatea de 20 locuri), se calculează aceiași indicatori (vezi Anexa 2.3 și 2.4);

Pentru situația microcomplexelor agroturistice , calculele privind determinarea investițiilor necesare va avea în vedere o amplificare a sumelor :

conform investițiilor directe reprezentate prin capacitățile agroturistice ;

includerea sumelor de investiții conexe, reprezentate prin infrastructura de la nivel teritorial (căi de acces, alimentare cu apă , energie electrică).

Surse de asigurare a investițiilor directe și conexe (proprii întreprinzătorilor, locale, organisme bancare, organisme internaționale).

Dosarul întocmit în vederea obținerii creditului , va cuprinde următoarele documente : cerere de creditare ; hotărâre judecătorească (de înființare a societății comerciale); statutului beneficiarului de credit; contractul de societate, certificatul de înmatriculare la Registrul Comerțului ; bilanțul contabil, contul de profit și pierderi; bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pe anul în curs și proiectul acestuia pe anul următor; ultimele patru balanțe de verificare; planul de afacere; graficul de rambursare a creditului.

11. -Evaluarea variantelor organizatorice, cu referire la calculul și analizarea indicatorilor eficienței economice și sociale a investițiilor. Aceste aspecte sunt fundamentate prin indicatori specifici privind : evaluarea investiției (investiția totală, investiția specifică, coeficientul de eficiență a investiției, durata de recuperare), evaluarea structurii manageriale, determinarea eficienței sociale la nivelul zonei.

II- ORGANIZAREA ȘI EFICIENȚA ACTIVITĂȚII DESFĂȘURATE ÎN UNITATEA AGROTURISTICĂ.

Având la bază investițiile pentru capacitatea proiectată este necesară cunoașterea formei de organizare și desfășurarea efectivă a activităților în unitatea agroturistică.

1- Organizarea , compartimentarea și amenajarea interioară a capacităților de locuit. Au la bază :

delimitările spațial organizatorice pentru formele de utilizare a camerelor de locuit și altor utilități în spațiul agroturistic;

sistemele constructive ale clădirilor și posibilitățile de aplicare (modernizare) interioară a mobilierului (tipul și amplasamentul de mobilier);

stabilirea necesarului de personal, cu precizarea categoriilor (funcții, preocupări, activități îndeplinite) și salarizarea acestora (forme de salarizare), productivitatea personalului.

2-Proiectarea variantelor de desfacere a produsului agroturistic . Produsele turistice, pe ansamblu conform elementelor structurale sunt codificate , cerință care este justificată atât în evidența organizatorică și gestionară, cât și în calculele de eficiență. În continuare se au în vedere legăturile dintre diversele activități agroturistice conform specificului zonal și al cererii. Pot fi alcătuite fluxuri care includ parțial sau total utilizarea produsului agroturistic. Se vor utiliza metode inițiale de bază în determinarea itinerariilor de transport (Nord-Vest, Sud-Vest, minim pe linie, minim pe coloană)

3-Informațiile și datele necesare includerii unei gospodării în catalogul de reclamă agroturistică. Se fac referiri la :

Piese scrise pentru : sat sau comună (amplasament, monografie, adrese utile, servicii , dotări); pentru gospodărie (numele gospodarului, adresa gospodăriei, numărul de camere destinate cazării turiștilor , numărul turiștilor ce vor fi cazați), descrierea pe scurt a confortului existent și a serviciilor oferite (număr, tip de încălzire, forme de asigurare a mesei, mijloace de comunicație, radio, televizor);

Piese grafice, cu referire la : fotografia casei și a gospodăriei , fotografii ale unor monumente istorice sau ale naturii, schiță privind amplasarea gospodăriei în cadrul satului, trasee turistice.

4-Eficiența economică a activităților agroturistice desfășurate. Aceasta implică calcule privind:

Estimarea nivelului veniturilor din servirea mesei, băuturi altele, cheltuieli de funcționare (fixe și variabile), determinarea rezultatelor cu referire la profitul brut sau net (pe total, zi-turist sau masă servită). Toate aceste estimări au la bază nivelul prețurilor utilizate. Se vor utiliza funcțiile liniare și pătratice.

Diferențierea veniturilor și cheltuielilor, conform nivelului prețurilor , tipurilor și claselor de încadrare pentru camerele de oaspeți (vezi Anexa 2.5), ferma han (vezi Anexa 2.6) și campingul de fermă (vezi Anexa 2.7).

Pragul de rentabilitate, este destul de edificator cu referire atât la recuperarea investiției (cheltuieli fixe), cât și la venituri și cheltuieli anuale (cheltuieli variabile, cheltuieli totale și venituri totale ). În această situație profitul realizat variază în funcție de capacitatea de cazare realizată.

Calcularea indicatorilor prezentați în anexe alături de indicatorii minimali ai capacității de servire (pentru situațiile de ocupare parțială sau totală a capacității agroturistice).

5-Aplicarea soluțiilor proiectate în activitatea agroturistică. Presupune parcurgerea succesivă a câtorva trepte metodologice care apar datorită situațiilor efective din teren ,dar și a solicitărilor turiștilor.

Urmărirea aplicării corecte a soluțiilor propuse și după caz înlocuirea și/sau completarea unor activități proiectate.

Coordonarea activităților de la nivelul unităților cu cele de la nivelul de ansamblu al microzonei. Se vor utiliza metode inițiale de bază în determinarea itinerariilor de transport (Nord-Vest, Sud-Vest, minim pe linie, minim pe coloană)

Crearea condițiilor de extindere și extinderea efectivă a soluțiilor cu adaptările necesare.

ANEXA 2.1

La baza calculului se află coeficientul de atractivitate (I):

I = qi x ci , unde :

q = ponderea fiecărui element (resursă )în total;

c = nivelul calitativ al acestor elemente;

I = 1, 2, ……………….;

n = numărul componentelor;

qi = 100

I, II, III, IV, V,VI, _ _ _ _ _ _ _ _niveluri orientative, dar suma= 100%

Nivelul calitativ al elementelor (c) este reprezentat de o notă care variază între următoarele limite :

0-2 – insuficient

2-5 – suficient

5-8 – bine

8-10 – foarte bine

ANEXA 2.2

INVESTIȚII NECESARE PENTRU AMENAJAREA CAMEREI DE OASPEȚI CU POSIBILITATEA SERVIRII MESEI (5 CAMERE)

INVESTIȚII – AMENAJĂRI, DOTĂRI (MII LEI)

Investiție pe cameră: (x 5 camere) .

FINANȚĂRI (MII LEI)

RAMBURSĂRI ANUALE (MII LEI)

ANEXA 2.3

INVESTIȚII NECESARE PENTRU AMENAJAREA CAMPINGULUI LA FERMĂ (20 LOCURI)

INVESTIȚII – AMENAJĂRI, DOTĂRI (MII LEI)

FINANȚĂRI (MII LEI)

RAMBURSĂRI ANUALE (MII LEI)

ANEXA 2.4

INVESTIȚII NECESARE PENTRU AMENAJAREA FERMEI – HAN

INVESTIȚII – AMENAJĂRI, DOTĂRI (MII LEI)

FINANȚĂRI (MII LEI)

RAMBURSĂRI ANUALE (MII LEI)

ANEXA 2.5

VENITURI , CHELTUIELI ȘI EFICIENȚĂ ÎN AGROTURISM

( CAMERĂ DE OASPEȚI CU POSIBILITATEA SERVIRII MESEI- 5 CAMERE)

VENITURI (MII LEI)

INDICATORI

CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE (MII LEI)

TOTAL CHELTUIELI (a+b) =

REZULTATE (MII LEI)

INDICATORI DE EFICIENȚĂ

ANEXA 2.6

VENITURI, CHELTUIELI ȘI EFICIENȚĂ ÎN AGROTURISM (FERMA- HAN)

VENITURI(MII LEI)

INDICATORI

CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE (MII LEI)

TOTAL CHELTUIELI (a+b) =201500

REZULTATE (MIL LEI)

INDICATORI DE EFICIENȚĂ

ANEXA 2.7

VENITURI , CHELTUIELI ȘI EFICIENȚĂ ÎN AGROTURISM (CAMPING LA FERMĂ 20 DE LOCURI)

VENITURI (MII LEI)

INDICATORI

CHELTUIELI DE FUNCȚIONARE (MII LEI)

TOTAL CHELTUIELI (a+b) =

REZULTATE (MIL LEI)

INDICATORI DE EFICIENȚĂ

ANEXA 2.8

PREVIZIUNEA VENITURILOR ÎN AGROTURISM CU AJUTORUL FUNCȚIILOR

EX. Unitatea Montan-ro dorește să cunoască nivelul veniturilor posibil de realizat pentru anii următori cunoscând date din perioade precedente ,utilizând funcția liniară de tipul y = a0 +a1 x

a0= sumă y/n, unde n= numărul anilor luați în calcul

a1=sumăxy/sumăx2 y 2002 = a0+ a13 x = 3

ANEXA 2.9

NIVELUL SEZONALITĂȚII ÎN AGROTURISM

Xi = media aritmetică a veniturilor lunare

Xj = media aritmetică a veniturilor anuale

Ksi = Xi /X0 x 100 , unde X0 =Xj /numărul lunilor luate în calcul

Ksj = Xj /X0

Prsi = Ksi –100

Prsj = Ksj – 100

ANEXA 2.10

Determinarea coeficientului mediu al capacității de cazare

Cmc = sumă Xij x Cj / sumă Xij

ANEXA 2.11

Determinarea itinerariilor de transport prin utilizarea unor metode inițiale de bază

CERERE ( LOCURI DE CONSUM SAU CAPACITATEA OFERTEI)

A1,A2,A3,A4,An reprezintă locuri de cazare

ai – cantități disponibile de transportat

bj – necesar de transportat

S = b1 + b2 +…+bn = a1 +a2+ a3+….+an

Metodele inițiale de bază sunt : * metoda colțului N-V

* metoda colțului S-V

* metoda elementului minim pe coloană

* metoda elementului minim pe linie

BIBLIOGRAFIE

Bold, I., Buciuman, E., Drăghici, M., – Spațiul rural, Ed. Mirton, Timișoara, 2003. Baron, T., ș. a., – Statistică teoretică și economică, Ed. Didactică și Economică,

București, 1996

Constantin, M., ș. a., – Marketingul producției agroalimentare, Ed. Universitaria,

Craiova, 2002

Erdeli, G., ș. a., – Amenajări turistice, Ed. Universității din București, 1996

x x x – Zonarea producției agricole pe județe, Sinteză, MAIA, ASAS,

x x x – Zonarea turistică a RSR, IECIT, secția Turism, București, 1977

București, 1976

1.- Botez, Gloria ș.a., – Îndrumar pentru turismul rural, Ed. Rentrop & Starton,

București, 1998.

2.- Bran, Florina ,- Politici ecologice, ASE, București, 1997.

3.- Bran, Florina ș.a. – Turismul rural, Ed. Economică, București, 1997.

4.- Bressiere, J., – Patrimone culinaire t tourisme, Les études de TER, juillet,

France, 1996.

5. – Bran Florina., – Economia turismului și protecția mediului, Ed. Științifică,

București, 1996.

6. – Bazin, G., – Le developpement de l’agri-tourisme en France ( rencontre

international de Fes sur le developpement de zones defavorisees

mediteranennes ) INRA, Fraance, 1993.

7 . – Bogdan, M., – Prestări servicii agroturistice, Ed. Coral Sanivet, București,

1995.

8. – Brașoveanu, N., – Economia agriculturii montane, Ed. Academiei Române,

1995.

9. – Buciuman, E., – Economia turismului rural și a agroturismului, Alba Iulia,

SC Grup de AP-AI, 1999

10. – Bădescu, I., – Structura socială și clasa intermediarilor în mediul rural, Revista

Sociologia Românească, nr,1/1999.

11. – Bold, I., Buciuman, E., Drăghici, M., – Spațiul rural, definire, organizare,

dezvoltare, Ed. Mirton, Timișoara, 2003.

12. – Costea, Șt., – Agricultura românească, O perspectivă istorico-sociologică, Ed.

ARARAT, București, 1996.

13.- Caquet, J. G. ș.a., – Les collectivites locales dans le développement du tourisme

en espace rural, Les études de TER, France, 1991.

14.- Charvet, N. ș.a., – Tourism et vin. Reflexion autur du concept de tourisme

vitivinicole,Centre National de Ressurces n Espace Rural, Dossier de

synthese, nr. 18/1995, France

15.- Constantin, M., – Agromarketing, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1999.

16. – Constantin, M., ș. a., – Marketimgul producției agroalimentare, Ed.

Universitaria, Craiova, 2002.

17.- Crăciun, St., – Agroturism, organizare-eficiență, Ed. Mirton, Timișoara, 1997.

18.- Csosz, I. ,- Agroturism montan, Ed. Mirton, Timișoara, 1996.

19. – Cocean, P., – Modele de amenajare turistică a unor regiuni montane din

România, în:Studii, Universitatea Babbeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 1992.

20. – Cocean, P., – Geografia turismului, Ed. Daacia, Cluj-Napoca, 1993.

21. – Demanche, P., ș. a.,- La situation professionelles generees, par tourisme en

espace rural , Les etudes de TER, France,1991.

22. – Diez Nathalie, – Agritourisme. Logique l’acteurau logique de territoirea ?

Revue d’Economie Rurale, nr.250/1999, France

23. – Foidure, J., – Du tourisme au tourisme associatif, Ed. L’Haritmon, Paris,

France, 1997.

24. – Fulea, Maria, – Schimbări în structura socio-demografică rurală, Revista

Sociologia Românească, nr. 6/1994.

25. – Glăvan, V., ș. a., – Turismul și mediul înconjurător, Tribuna economică, nr. 17,

18/1996.

26. – Glăvan, V., – Resurse turistice pe Terra, Ed. Economică, București, 2000.

37. – Glăvan, N., – Turismul în România, Ed. Economică, București, 2000.

28. – Gherasim, T., ș. a., – Marketing turistic, Ed. Economică, București, 1999.

29.- Ionescu, I. ș.a., – Curs de ecologie, Universitatea din Craiova, 1992.

30.- Iosif, N. ș.a. – Ecomarketingul societăților comerciale, Ed. Tribuna Economică,

București, 1999

31. – Ionescu, I., – Turismul fenomen social-economic și cultural, Ed. Oscar Print,

București, 2000.

32. – Ionașcu, Gh., – Satul și dezvoltarea rurală, Revista Calitatea Vieții, nr. 3-

4/1995.

33..- Istrate, I. ș.a.,- Economia turismului și mediul înconjurător, Ed. Economică,

București, 1996.

34. – x x x .- Întreprinderi mici și mijlocii, Programe de finanțaare 2002-2003,

Guvernul României, Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și

Cooperație, 2002.

35. – Lanquar, R. ș.a., – Le tourisme social t associativ, Presses Universitaires de

France, Paris, 1978.

36. – Mitrache, Șt. ș.a., – Agroturism și turism rural, Ed. FAX PRESS, București,

1996.

37. – Moinet, Fr. ,- Le tourisme rural, Ed. France Agricole, France, 1993. 27. –

Mignot, J., Ph., ș. a – Les raisons de la diversification des agriculteurs le

tourism en espece rural, ENESAD, France, 1994.

38. – Martins-Cruz, A., – L’agro-tourisme dans CEE: utopie ou realite ? Bureau

Europeen de l’agro-tourisme ( euroagritour ), Bruxelles, Belgique, 1991.

39. – Neacșu, N., – Turismul și dezvoltarea duradilă, Ed. Expert, București, 1999.

40. – Nistoreanu, P., – Turismul rural, o afacere mică cu perspective mari, Ed.

Didactică și Pedagogică, București, 1999.

41. – Nistoreanu, P., ș. a., – Ecoturism și turism rural, Ed. ASE, București, 2003

42.- Otiman, I. P., – Restructurarea agriculturii și dezvoltarea rurală a României, în

vederea aderării la Uniunea Europeană, Ed. Agroprint, Timișoara, 1999.

43. – Otiman, P., – Restructurarea agriculturii și dezvoltarea rurală a României în

vedrea aderăii la Uniunea Europeană, Ed. AGROPRINT, Timișoara, 1999.

44. – Otiman, P., – Restructurarea agriculturii și dezvoltarea rurală a României în

vedrea aderăii la Uniunea Europeană, Ed. AGROPRINT, Timișoara, 1999.

.

45. – Popescu, Angela, – Dezvoltarea rurală, Ed. Universitară, București, 2002.

46. – Papuc, M., – Mutații în structura sortimeentală a mărfurilor oferite prin

comerțul rural în condițiile economiei de piață, Teză de doctorat, ASE,

București, 1998.

49. – x x x – Programul SAPARD, România, MAAP, Agenția SAPARD, 2000-

2003.

50. – x x x – Plan de afaceri, Instrument al propriei afaceri, Guvernul României,

MIMMC, București, 2003.

47. – Rujanschi, V., ș. a., – Economia și protecția mediului, Ed. Economică,

București, 1997.

48. – Rujanschi, V., ș. a., – Politici și strategii de mediu, Ed. Economică, București,

2002.

49. – Stăncioiu, Aurelia, Felicia, – Dicționar de terminologie turistică, Ed.

Economică, București, 1999

50.- Stoian, M. ș.a. – Turismul rural în țările U.E. – EURO-GITES, Tribuna

Economică, nr. 34,39, 44, 45 / 1996.

51. – Simmoneaux, J., – Les entreprises touristiques en espace rural, Les etudes de

TER, France, 1994

52. – Sandu, P., – Cine sunt antreprenorii în agricultura de tranziție, Revista

Socialogia Românească, nr. 1/1999.

53. – Șchiopu, D., – Ecologie și protecția mediului, Ed. Didactică și Pedagogică,

București, 1997.

54.- Tacu, A. P., Glăvan, V., (coordonatori) – Turismul rural românesc. Actualitate

și perspectivă, Ed. Pan Europe, Iași, 1999.

55. – Tacu, A. P., Glăvan, V., Burciu, A., ( coordonatori ), – Turism rural românesc,

Ed. Pan Europe, Iași, 2001, Lucrări: Rolul turismului rural în ansamblul

Activităților turistice din România, Matei Daniela; Particularități ale

amenajării turistice a zonei montane rurale, Nedelea, Al, ș. a.; Situația acuală

a turismului rural în Regiunea Nord-Est, Văleanu, G., ș. a.; Promovarea

turismului rural – dificultăți și perspective, Niță, V; Turismul rural prin

Internet, Florescu, C. G.; Rolul autorităților și comunităților locale în

organizarea și dezvoltarea turismului rural și agroturismului, Glăvan, V;

Rolul aactivităților turistice de agrement în dezvoltarea turismului rural,

Simon, Tamara; Fundamentarea prețurilor în turismul rural –erori posibile

și efectele lor, Talabă, I., ș. a.; Particularități ale activității de marketing în

turismul rural, Roșca, Elisabeta, ș. a.; Turismul rural al României în

contextul integrării în Uniunea Europeană, Ciubotaru, Irina Ștefania, ș. a.;

Turismul rural –element de integrare în turismul internațional, Cazacu,

Dana Claudia; Aspecte ale comunicării în turismul rural și francez,

Dospinescu,E. D.

56. – Tacu, A. P., Talabă, I., Sandu, Gh., (coordonatori ), – Turism rural românesc,

Ed. Pan Europe, Iași , 2002, Lucrări: Agroturismul – factor dinamic al

dezvoltării spațiului rural, Leescu, S; Perspectivele evoluției și dezvoltării

turismului rural în regiunea Bran-Moeciu, Bădiță, Maria, ș. a.; Influența

turismului asupra meseriilor satului, Băinișteanu,Domnița, s. a.; Dezvoltarea

turismului rural potrivit exigențelor impuse de amenajarea teritoriului,

Păduraru, T., ș. a.

57. – Tacu, A. P., Hlaciuc, El., Sandu, Al., ( coordonatori ), – Turism rural

românnesc, Ed. PIM, Iași, 2003, Lucrări: Turismul religios formă a

turismului rural, Alecu, I. C.; Calitatea produsului turistic rural. Avantaje și

limite, Niță, I., ș.a.; Aplicarea marketingului în turismul rural, Dospinescu,

Nicoleta; Spațiul rural și potențialul agroturistic. Modalități de cercetare și

valorificare turistică, Glăvan, V.

58. – Zahiu, Letiția,- Management agricol, Ed. Economică, București, 1999.