Marius Răzvan Călușaru, Managementul plantațiilor viticole împotriva complexului de boli si dăunători, 2017 [307845]

CUPRINS

CAPITOLUL I.

Introducere……………………………………………………………………………………………3

1.1. Istoricul viței de vie………………………………………………………3

1.2. Importanța viticulturii la nivel național……………………………………4

PARTEA I.

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI PLANTAȚIILOR DE VIȚĂ DE VIE ÎMPOTRIVA ATACULUI PRODUS DE CǍTRE COMPLEXUL DE BOLI ȘI DǍUNǍTORI

CAPITOLUL II.

Stadiul actual al cunoașterii în domeniul protecției plantațiilor de viță vie împotriva atacului produs de cǎtre complexul de boli și dǎunǎtori pe plan național și mondial……………..…………………………………………………………………………..6

PARTEA A II-A .

MATERIAL ȘI METODĂ

CAPITOLUL III.

Cadrul natural în care s-au realizat experiențele………………………………………13

3.1. Așezarea geografică…………………………………………………………………..13

3.2. Vegetația din zonă …………………………………………………………………….13

3.3. Relieful………………………………………………………………………………………………….13

3.4. Condiții pedologice………………………………………………………………………………..14

3.5. Condițiile climatice ale zonei și favorabilitatea lor pentru cultivarea viței de vie…………………………………………………………………………………………………………………………..14

3.5.1. Regimul termic………………………………………………………………………15

3.5.2.Regimul pluviometric………………………………………………………………16

3.5.3. Umiditatea relativă a aerului…………………………………………………..17

CAPITOLUL IV.

Scopul și obiectivele cercetării……………………………………………………………………..20

4.1. Organizarea experienței………………………………………………………………………..21

4.2. Soiuri de viță de vie studiate………………………………………………………………….23

4.3. Metode de combatere a bolilor și dăunătorilor……………………………………….29

PARTEAA III-A.

REZULTATE ȘI DISCUȚII

CAPITOLUL V.

Rezultate obținute privind combaterea bolilor și dăunătorilor din plantația viticolă……………………………………………………………………………………………………………………32

5.1. Identificarea principalele specii de organisme dăunătoare exintente în plantația viticolă……………………………………………………………………………………………………..32

5.1.1. [anonimizat]-vie………………………………………………………………………35

5.1.2. [anonimizat]-vie………………………………………………………………42

5.2. [anonimizat]-vie………………52

Concluzii……………………………………………………………………………………………………..63

Bibliografie………………………………………………………………………………………………….66

CAPITOLUL I.

INTRODUCERE

1.1. [anonimizat]-de-vie a apărut acum circa 4 000 de ani î.C., [anonimizat], cu aproximativ 3 000 de ani î.C. (Martin T.,1972).

Trecerea de la specia Vitis silvestris la Vitis vinifera (strămoșul comun al soiurilor roditoare cultivate azi), s-a realizat ca urmare a selecției și tăierilor aplicate de om (Teodorescu I.C.,1966; Fregoni M.,1991).

Forma, tipul frunzelor și al strugurilor sculptați în piatră și găsiți pe teritoriul țării noastre dovedesc faptul că în urmă cu 2 700 de ani erau știute nu numai soiurile de vin ci și cele de masă cu bobul mare (Constantinescu Gh. și colab.,1970).

Numeroase dovezi arheologice, epigrafice și lingvistice atestă existența viticulturii ca îndeletnicire de bază a dacilor și romanilor. În timpul evului mediu, viticultura s-a dezvoltat cu precădere în podgorii și centre viticole vestite prin calitatea vinurilor obținute, din sortimente specifice, ele fiind căutate atât pe piața internă, cât și la export.

Primele documente care atestă existența viilor din Transilvania datează din prima jumătate a secolului al XI-lea, iar a celor din Moldova și Țara Românească, de la sfârșitul secolului al XIV-lea (Cotea V.D. și colab.,2000).

De-a lungul timpului, s-au statornicit în podgorii sortimente specifice de soiuri. Ele au fost reprezentate, pentru fiecare areal viticol, printr-un număr restrâns de soiuri, care își puneau amprenta asupra specificității și calității vinurilor.

Viticultura în România constituie o activitate tradițională, de mare importanță economică, dezvoltată armonios, ca rezultat al condițiilor naturale deosebit de favorabile pe care vița-de-vie le găsește pe tot cuprinsul țării.

Fiind o străveche îndeletnicire a poporului român, s-a dezvoltat cu precădere în podgorii și centre viticole vestite prin finețea vinurilor, abundența acestora și calitatea deosebită a strugurilor de masă. Se apreciază că peste un milion de locuitori din țara noastră își asigură existența din cultura viței-de-vie, prelucrarea strugurilor și obținerea vinului, comerțul cu struguri și vin, activități în industrii și domenii conexe (ambalaje, transporturi etc).

1.2. IMPORTANȚA VITICULTURII LA NIVEL NAȚIONAL

Sectorul hortiviticol deține o pondere semnificativă în economia agricolă a țării noastre datorită suprafeței mari pe carte o ocupă culturile de viță de vie dar și datorită gradului de intensitate. Importanța viticulturii poate fi apreciată sub mai multe aspecte și se referă la faptul că permite obținerea și consumul strugurilor și vinului sub forma unei game largi de produse derivate și colaterale.

La maturitatea deplină strugurii au un conținut ridicat în zaharuri care sunt ușor asimilabile (glucoză, fructoză și zaharoză), în must procentul de zahăr fiind de 50-280g/ l de must.

Strugurii au un gust plăcut și o însemnată valoare alimentară, determinată și de ceilalți compuși pe care îi conțin aceștia: acizi organici (acid malic, succinic, tartric); săruri minerale (săruri de calciu, potasiu, fosfor, fier, magneziu), vitamine (A, B1, B2, C, D) – intră în structura oaselor, țesuturilor și echilibrează reacția sucului gastric. Strugurii au importanță deosebită în alimentație sub aspect energetic, reconfortant, vitaminizant, mineralizant, la aceasta adaugându-se proprietățile dietetice și terapeutice. Valoare alimentară nu prezintă numai strugurii ci și mustul și vinul, consumate rațional. Fiind recunoscut ca aliment complex și băutură energetică (un gram de alcool ingerat furnizează organismului uman 7 calorii), vinul are și o deosebită funcție terapeutică:

●compușii săi fenolici prevenind bolile cardiovasculare, facilitează circulația sangvină, protejează împotriva hemoragiilor, a unor tulburări de vedere;

● procianidinele din vinurile roșii, intervin în procesul de eliminare a colesterolul din sânge, de creștere a rezistenței pereților vasculari la hemoragii, de prevenire a îmbătrânirii premature a țesuturilor (Dejeu L., 2010), având importanță și în industria farmeceutică (cele extrase din semințe);

● în mod deosebit vinul roșu are efecte antiseptice prin acțiunea sa antivirală și bactericidă și este utilizat ca mijloc curativ în tratarea unor afecțiuni: astenie, insuficiență hepatică, afecțiuni de rinichi.

● din ce în ce mai mult se scoate în evidență rolul fitoalexinelor de origine viticolă în metabolismul uman. Besis R. și colab. (1997) precum și alți cercetători (Bessis, 1977; Hain ți al.ii 1993, Jeandet ți alții 1995, Fregoni 1998) scot în evidență importanța fitoalexinelor din grupa compușilor fenolici având ca principal reprezentant rezveratrolul; efectele rezveratrolului asupra sănătății vizează activitatea plăcilor sanguine, acțiunea oxidantă a lipoproteinelor, activitatea anticancerigenă, etc.

De asemenea în scopuri terapeutice s-a folosit din timpuri vechi seva viței-de-vie pentru tratarea afecțiunilor de ochi și de piele, frunzele pentru stoparea sângerărilor, strugurii necopți pentru inflamațiile gâtului și a bolilor infecțioase, stafidele în tratarea tuberculozei iar strugurii copți cu rol nutritiv, antitumoral, vitaminizant și mineralizant.

Și nu în ultimul raând, trebuie amintit aici și rolul peisager pe care îl are vița-de-vie, astfel peisajul viticol împreună cu interesul pentru istoria și tradiția locului stimulează turismul viticol, cunoscut și sub denumirile de oenoturism sau enoturism, reprezentat de circuite organizate la crame, cu prezentarea proceselor tehnologice, vizite în vii, degustări de vin asistate și cazări la crame sau în apropierea acestora.

CAPITOLUL II.

PARTEA I.

STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI PLANTAȚIILOR DE VIȚĂ DE VIE ÎMPOTRIVA ATACULUI PRODUS DE CǍTRE COMPLEXUL DE BOLI ȘI DǍUNǍTORI PE PLAN NAȚIONAL ȘI MONDIAL

Vița de vie este una dintre cele mai larg raspândite și cultivate plante din lume. Schimbul mare de material viticol între țări a dus la o distribuire uniforma dar greu reconoscibilă a bolilor viței de vie. Multe din bolile viței-de-vie au fost luate, aduse, sau au pătruns prin diferite forme în Europa și de altfel și în România, în urma preocupării la nivel mondial pe care a căpătat-o această plantă și a interesului, mijlocit de produsele ce derivă din cultivarea ei, pentru selectarea, îmbunătățirea și ameliorarea soiurilor de viță-de-vie.

Speciile genului Vitis s-au format în cadrul ecologic a trei arii geografice diferite, care au imprimat caracteristici morfologice și productive diferite.

În jumatatea sudică a Europei, de la Atlantic până la Marea Caspică și de aici spre E până în Asia centrală, se află zona de origine a vițelor europene nobile (Vitis vinifera), producătoare de struguri buni dar cu sensibilitate la filoxera și mană.

În America de Nord au apărut speciile rezistente la filoxera, ele se folosesc ca genitori în ameliorare și ca portaltoi în viticultură (Vitis riparia, Vitis rupestris, Vitis berlandieri, Vitis labrusca).

În Asia de Răsărit s-a format un alt grup de specii, dintre care Vitis amurensis este cea mai importantă, dar numai în ameliorare, pentru deosebita ei rezistența la temperaturi negative foarte scăzute.

Unele boli, produse de ciuperci sau dăunători, deosebit de grave cum ar fi filoxera viței-de-vie sau mana, făinarea, putregaiul negru al viței-de-vie nu au fost cunoscute viticultorilor europeni până la intrarea lor pe teritoriul Europei. După semnalarea lor în cultură, au fost identificate și studiate în vederea prevenirii și combaterii lor și de micșorare a daunelor pe care le produc. Alte boli cum ar fi antracnoza, fumagina și altele, sunt cunoscute și studiate încă din antichitate, sunt boli ce au apărut și s-au dezvoltat odată cu vița-de-vie nobilă, europeană.

Viticultura, ca știință s-a format prin sec. al XVIII-lea și s-a dezvoltat foarte mult în sec. XIX-XX odată cu celelalte științe biologice, tehnice și economice.

Secolul al XIX-lea a fost o perioadă a inovației și a descoperirilor, cu rezultate notabile în matematică, fizică, chimie, biologie, electricitate și metalurgie, ce au constituit baza evoluției tehnologice din secolul XX și XXI. De asemenea, a început Revoluția Tehnologică în Europa, iar Secolul al XIX-lea se poate spune că a dat naștere științei ca profesie, toate acestea permițand o aprofundare a studiului fenomenelor biologice, și nu numai, și o mai mare comprehensibilitate a lor.

Interesul pentru viticultură este vădit și susținut de cercetarile din domeniul viti-vinicol ce se cumulează în permanență, oferind posibilitatea unor noi strategii de prevenire și combatere a bolilor și dăunătorilor, de ameliorare și conservare a soiurilor valoroase și nu în ultimul rând de productivitate și profit economic.

Vița de vie este afectată de numeroase boli, clasificate astfel:

1. După tipul agentului patogen:

– virozele, sunt boli infecțioase cauzate de virusuri;

– bacteriozele, determinate de bacterii;

– micozele, produse de ciuperci.

2. După modificările ce apar în funcționarea plantei:

– boli fiziologice.

În prezent se cunosc cinci viroze importante ale viței de vie: Scurt-nodarea – Grapevine fan leafvirus, Mozaicul nervurian al viței de vie – Grapevine vein mosaic virus, Răsucirea frunzelor – Grapevine leaf roll virus., Marmorarea de vară a viței de vie – Grapevine summer mottle, Strierea lemnului viței de vie  – Grapevine Stem Pitting si o micoplasma (fitoplasma): Flavescența viței de vie sau Îngălbenirea aurie – această boală poartă mai multe denumiri printre care: Flavescența aurie, Flavescence doreé și Boala 22 A (Brans, 1956). Patogenul este o micoplasma (fitoplasma), specifică viței-de-vie și care nu se poate transmite mecanic pe alte plante. În țara noastră a fost depistată în podgorii ca: Dealu Mare, Greaca, Minis, Murfatlar, Odobești, etc (Savin și colaboratorii, 1969).

Cercetări asupra scurt-nodării viței-de-vie – Grapevine fan leafvirus au fost făcute de Rathay (1883) în Austria și ulterior sub diferite denumiri în Europa și S.U.A. iar boala a fost descrisă prima dată la Vitis vinifera sub numele de Gabler sau Zwiewipfler. În țara noastră, nu s-au efectuat cercetări sistematice privind răspandirea și frecvența virusului scurt nodării și pagubele produse de acesta. Rezultatele investigațiilor efectuate pâna acum arată că infecțiile sunt frecvente la unele soiuri, cu toate că simptomele tipice scurt-nodării sunt rare, iar cele de mozaic galben s-au găsit numai în podgoria Bucium din jud.Iași (Pop, 1979, Cercetarea în sprijinul producției, p. 3-4).

Cercetări privind virozele viței–de-vie, (Răsucirea frunzelor viței-de-vie – Grapevine leaf roll virs), au fost efectuate, în Israel, de Tane și Givony (1985), care izolează din planelele de viță de vie cu simptome de răsucire, aparținând soiurilor locale și din import, un potyvirus cu particule lungi de 790 nm. Natura virotică a bolii a fost precizată de către K. Harmon și W.C. Snyder în anul 1946.

Prin cercetări de microscopie electronică, în celulele mezofilului plantelor infectate (Mozaicul nervurian al viței-de-vie – Grapevine vein mosaic virus), s-au pus în evidență mănunchiuri de basonașe flexuoase, aparținând unui closterovirus al căror rol etiologic nu a fost încă stabilit (Vuittenez și Stocky, 1980).

Despre Marmorarea de vara a viței-de-vie – Grapevine summer mottle, Krake și Woodham (1978, Vitis. 17, 266) au descris boala în Australia și au demonstrat transmisibilitatea ei prin altoire.

În Italia, Conti și colab. (1980) izolează dintr-o viță-de-vie cu simptome de striere lemnului, virusul A al viței-de-vie (grapevine virus A), însă Milne și colab. (1984) apreciază  că aceasta ar fi mai degrabă asociat cu răsucirea frunzelor decât cu strierea lemnului. Presupunerea că Strierea lemnului viței-de-vie  – Grapevine Stem Pitting, ar putea fi produsă de virusul scurt-nodării nu este susținută de datele experimentale. Cu toate că simptomele bolii erau cunoscute în Franța de mai mult timp, strierea lemnului viței de vie a fost descrisă ca o viroză, sub denumirea de “legno riccio”, în sudul Italei, abia la mijlocul secolului nostru, natura infecțioasă a acesteia fiind demonstrată de A. Graniti și G.P. Martelli (1966).

Dintre bacteriozele viței-de-vie cele mai importante și păgubitoare sunt reprezentate de: Cancerul bacterian – Agrobacterium radiobacter pv. Tumefaciens, Boala lui Pierce la vița-de-vie – Pierce’s disease, Necroza bacteriana și cancerul viței-de-vie – Xylophilus ampelinus.

Prima cercetare care ademonstrat că o bacterie dă Cancerul bacterian – Agrobacterium radiobacter pv. Tumefaciens a fost cea a lui F. Cavara în 1885. Dintre toate plantele afectate de această bacterie, vița-de-vie este cultura cea mai afectată, în aproape  toate țările cultivatoare.

Din punct de vedere al combaterii biologice, până nu demult, nu exista un biopreparat pentru prevenirea cancerului la vița de vie, tulpina K 84 nefiind recomandată pentru viță. N. Zinca de la Stațiunea Viticolă din Drăgășani, a obținut în 1971 rezultate bune în prevenirea cancerului, prin tratarea vițelor înainte de stratificare sau plantare cu o cultură de Agrobacterium radiobacter nepatogenă, brevetând un preparat denumit Biozin.

Xylella fastidiosa este sursa Bolii Pierce (PD) a fost descoperit în 1892 de către Newton B. Pierce (1856-1916) (primul patolog de plante) în California pe struguri din California aproape de Anaheim, unde a fost cunoscut sub numele de „boala Anaheim.“ Boala este endemică în nordul Californiei, fiind răspândit de către Graphocephala atropunctata, care atacă numai vițe care sunt adiacente habitatelor riverane. Bacteria este de tipul richeții, cu dimensiuni de 1,0-3,2 x 0,4-0,5 m, având peretele celular încrețit tipic ca la richeții. Bacteria se dezvoltă bine în vasele xilemice recent s-a si reușit cultivarea ei pe medii nutritive. Patogenul este transmis prin altoire și de cicade aparținând mai multor specii, mai comune fiind Carneocephala și Draeculacephala (Mirică și Afrodita Mirică, 1986).

La 5 martie 1966 C.G. Pangapoulos, izoleaza Xylophilus ampelinus (Necroza bacteriana si cancerul vitei-de-vie) pe tulpina de viță-de-vie (Vitis vinifera var. Sultana) în Grecia și a fost depozitată în NCPPB în 1968, de unde a fost distribuit altor colecții de culturi pentru cercetare și materiale de referință si de diagnosticare; este o specie de proteobacterii, care produce multe boli la plante si este disponibila, pentru cercetere, de la NCPPB în Regatul Unit și alte colecții de culturi internaționale, cum ar fi ICMP în Noua Zeelandă, și LMG în Belgia.

Dintre micozele viței-de-vie cele mai importante și în același timp păgubitoare sunt reprezentate de Mana viței-de-vie – Plasmaopara viticola, Făinarea vitei de vie – Uncinula necator și Putregaiul cenușiu al viței de vie – Botyotinia fuckeliana. De boli cu frecvența mai redusă sunt responsabile micoze cum ar fi: Rosellinia necatrix – Putregaiul alb al rădăcinilor, Eutypa lata – Eutipoza viței de vie, Septoria ampelina – Septurioza viței de vie., Pseudopeziza tracheiphilla Müller-Thurgau –  Boala petelor roșii sau rujeola la vița de vie.

Astfel cercetări asupra acestor boli au fost întreprinse de către L. D. Schweinitz încă din anul 1934, în America de Nord unde a fost observată pentru început (Mana viței-de-vie – Plasmaopara viticola) iar datorită schimburilor comerciale, mana a fost introdusă în Europa, mai întâi în Franța, unde primele infecții au fost constatate de către J. Planchon în anul 1878 și de aici s-a răspândit peste tot cu mare rapiditate, determinând împreună cu filoxera pagube considerabile plantațiilor viticole.

În anul 1845 a fost observată în Anglia de către C.M.Tuker (Făinarea viței de vie sau oidiumul viței de vie ) și studiată în 1847 de către J. M. Berkeley, de unde s-a răspândit în toate podgoriile din Europa. La noi în țară, făinarea a fost descoperită în anul 1851, iar astăzi este des întâlnită în toate podgoriile țării, fiind considerată ca o boală ce depășește în unii ani, pierderile produse de mană.

Din cercetările efectuate de C. Sandu-Ville, Al. Lazar si M. Hatman (1962) rezultă că ciuperca (Putregaiul cenușiu al strugurilor – Botryotinia fuckeliana) se dezvoltă cu usurință, pe bobițele ce au concentrație ăn zahăr cuprinsă între 14-22 %, peste acest procent ciuperca nu mai formează miceliu și spori, sucul zaharat comportăndu-se ca o subsțanță inhibitoare.

R. Hartig în anul 1883, a studiat prima oară Putregaiul alb al rădăcinilor – Rosellinia necatrix, iar mai târziu de către P.Viala în 1890. Ciuperca atacă rădăcinile unui număr foarte mare de specii de viță, pomi și arbuști fructiferi. După G. Viennot-Bourgin (1949), ciuperca a mai fost semnalată pe sfeclă, cartof, fasole, lucernă cât și pe bulbi de narcise și lalele. În pepinierele de pomi și viță de vie, atacul acestei ciuperci poate de asemenea, produce pagube mari.

M. Carter în anul 1957 în Australia facut prima semnalare a Eutipozei viței de vie – Eutypa lata. La noi în țară a fost menționată pentru prima dată de C. Rafailă și Maria Oprea în plantațiile viticole de la Comarna, Cotnari și Bucium din județul Iași, în anul 1982, iar ulterior și în alte podgorii din țară.

Profesorul A. Săvulescu a descoperit într-o podgorie din Moldova Septurioza viței de vie, boala fiind originală din America. În diferite țări viticole boala poartă diferite denumiri, printre care: Melanose de la vigne și Melanosi (L. Tomoiaga, 2006) și este produsă de către micoza Septoria ampelina.

Müller-Thurgau au descris pentru prima dată , în Elveția, Pseudopeziza tracheiphilla Müller-Thurgau –  Boala petelor roșii sau rujeola la vița-de-vie care este o boală cunoscută de multă vreme în Europa, cu extindere mare în Germania, Austria, Elveția și Franța, fiind întâlnită, mai ales, în zone mai reci de creștere a viței-de-vie. Odată cu aplicarea tratamentelor cuprice, răspândirea bolii a cunoscut o regresie. Atacurile au devenit iarași grave după extinderea tratamentelor cu preparatelor de sinteză organică. În ultimii ani în țara noastră s-au semnalat atacuri puternice în podgoriile din Oltenia, Multenia, Moldova și în zona Târnavelor; la Blaj, cel mai intens atac s-a notat pe portaltoi (Riparia gloire, 125 A,Crăciunel 2, Kober 5BB, SO-4 ). În Moldava cele mai atacate soiuri în anul 1972 au fost: Fetească albă, Riesling italian, Alphonse lavallée, Chasselas doré, Grasa de Cotnari, Tămâioasă românească, Cabernet sauvignon, Pinot gris, Coarnă neagră (Mirică și Afrodita Mirică, 1986)

În privința dăunatorilor viței de vie, cel mai important dăunator a fost reprezentat de Phylloxera vastatrix.

I. C. Teodorescu scria în 1943 că ,,nici unul dintre cataclismele lumii de la potop încoace nu a avut urmări atât de grave, date fiind proporțiile valului distrugător”, referindu-se la Filoxera viței de vie (Phylloxera vastatrix) insecta microscopică ce a aprodus practic un cataclism în plantațiile europene, fapt ce a condus la împărțirea lumii viticole în doua ere: ante și post filoxerică. De la apariția ei în Europa (Anglia 1863) și în particular în România(1884, Chitorani), Filoxera viței de vie, aproape că a distrus soiurile nobile europene și în particular pe cele tradiționale romănești, iar ieșirea de sub acest flagel filoxeric a fost întrevăzută înca de când s-a realizat prima altoire a vițelor nobile sensibile la filoxera, forma radicicolă, pe portaltoi americani, rezistenți la acest dăunator, reprezentând singura soluție de compromis. Această idee a fost lansată de profesorul francez Laliman încă din anul 1869 căci el observase că unele varietăți americane de Vitis ca V. rotundifolia sunt indemne (neatacate), iar Vitis aestivalis – sunt rezistente.

În prezent nu se mai manifestă inters pentru acest dăunător, urmând ca eforturile să fie concentrate asupra minimalizării pagubelor produse de alți dăunători ca moliile viței-de-vie , acarienii, cărăbușii, viermii și alții.

Dintre bolile și dăunătorii viței de vie, cele identificate la Drănic sunt reprezentate de micoze ca Mana viței-de-vie – Plasmopara viticola, Făinarea viței de vie – Uncinula necator și Putregaiul cenușiu al strugurilor – Botryotinia fuckeliana și dăunători ca Păianjenul roșu comun – Tetranychus urticae koch, Acarianul galicol – Eriophyes vitis, Păianjenul roșu al pomilor – Panonychus ulmi, Cochilisul viței-de-vie – Eupeocilia ambiguella, Molia verde a strugurilor (eudemisul) – Lobesia botrana Den et Schiff, Viespea strugurilor – Vespa germanica.

Deoarece, în țara noastră majoritatea soiurilor cultivate în plantații sunt afectate mai mult sau mai puțin de acțiunea bolilor și dăunătorilor, acest fapt reclamă pe lângă identificarea și urmărirea manifestării unor boli și/sau dăunători și stabilirea și aplicarea unor măsuri de protecție corespunzătoare agentului în cauză.

PARTEA A II-A.

MATERIAL ȘI METODĂ

CAPITOLUL III.

CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE

3.1. AȘEZAREA GEOGRAFICĂ

Comuna Drănic este situată în sudul județului Dolj, la est este învecinată cu râul Jiu, la vest cu orașul Segarcea, la sud cu satul Padea iar la nord cu satul Booveni, care face parte din comună.

Este situată la o distanță de 4 km de Jiu, la 10 km față de Segarcea, 3 km față de Padea și 38 km față de Craiova. Are ca localități componente comuna Drănic și satele Padea, Booveni și Foișor.

3.2. VEGETAȚIA

Vegetatia din zonă este dată de prezența unor habitate naturale specifice stepei și silvostepei.

Vegetația caracteristică comunei este constituită din pajiști cu plante ierboase și păduri de foioase cu amestecuri de stejar brumăriu, stejar pufos și cer la care se adaugă și alte specii (arbori, arbuști și plante ierboase) datorită climatului temperat continental care imprimă vegetației din zonă o puternică deplasare de la stepă spre silvostepă, respectiv pădure.

3.3. RELIEFUL

Comuna Drănic este brăzdată de două văi: Valea Drănicului și Valea Zăgorenilor. Relieful este reprezentat de dealurile Mărinului, Cioboții și Scumpiei așezate la răsărit de Valea Drănicului (dealuri care descriu un podiș cu lățime de aproximativ 4 km între comună și râul Jiu), dealul Puturoasa care descrie versantul de vest al văii Puturoasa și dealul Zăgorenilor care era odată împădurit.

3.4. CONDIȚII PEDOLOGICE

Zona de trecere de la piemontul Getic la terasele Dunării cunoscut ca și Dealurile Craiovei.

Clasa de soluri care predomină în zonă este cea a cernoziomurilor levigate caracterizate din punct de vedere morfologic printr-un orizont de acumulare a humusului bine exprimat, urmat de un orizont de acumulare a argilei slab exprimat și un orizont de acumulare a carbonatului de calciu. Orizonturile respective prezintă următoarele însușiri:

Orizontul A are culoare brună, grosime de 30-40 cm și structură glomerulară stabilă;

Orizontul B are culoare brun deschisă, grosime de 50- 100 cm, structură nuciformă sau prismatică și textură fină datorată prafului de argilă;

Orizontul C are culoare galbenă, structură bulgărească și acumulări frecvente de carbonat de calciu sub formă de vine și concrețiuni.

Ca rezultat al condițiilor geo-climatice, solul caracteristic este cernoziom-levigat, foarte favorabil dezvoltării agriculturii (cultura de viță de vie și culturi mari agricole).

3.5. CONDIȚIILE CLIMATICE ALE ZONEI ȘI FAVORABILITATEA PENTRU CULTIVAREA VIȚEI DE VIE

Clima este continentală, cu veri calde, puțin bogate în precipitații sub formă de averse și ierni blânde cu viscole, dar și cu perioade de încălzire care sunt consecința advecțiilor calde dinspre Marea Mediterană.

Comuna este așezată într-o regiune cu altitudine sub 200 m și de aceea pe timpul iernii temperaturile nu coboară sub -30șC vara nu urcă mai mult de 40șC.

Vântul dominant are directia ENE-VSV.

Vânturile caracteristice sunt, crivățul care suflă pe timpul iernii dinspre nord-est și austrul care bate pe tot parcursul anului dar mai ales vara dinspre sud și sud-vest. Acesta din urmă aduce valuri de căldură și secetă vara iar pe timp de iarnă vine cu perioade de ger.

Prin asezare și poziție beneficiază de 11000 de ore de solarizare, iar ca țară, din perspectiva viticulturii, suntem situați pe paralela 45, denumită și paralela calității.

3.5.1. Regimul termic.

Plantația se încadrează într-o zonă cu climat temperat-continental cu o temperatura medie anuala de 11oC, o temperatura minimă absolută de -30oC și o temperatură maximă absolută de 41o C.

Pentru caracterizarea condițiilor climatice ale zonei cercetate s-au folosit datele înregistrate la stația meteorologică Craiova – Aeroport.

Temperatura, ca factor climatic, prin variabilitatea sa poate avea o influență permanentă asupra creșterii și dezvoltării viței de vie, dar și asupra organismelor dăunătoare.

Evoluției temperturilor medii lunare înregistrate în anul 2016 arată că cele mai ridicate valorile au fost în lunile iunie (23,7șC) și august (23șC), la polul opus fiind lunile ianuarie (-2,3șC) și decembrie (0) tabelul 3.1. , temperatura medie anuală a fost de 12șC.

Tabelul nr. 3.1

Valorile temperaturii, medii lunare (°C) (Stația Meteo Craiova, 2016)

Sursa:http://www.wunderground.com/history/station/15450/2010/2/3/MonthlyHistory.html?MR=1)

În anul 2016, ultima zi de îngheț s-a înregistrat pe data de 28 aprilie, brumele de toamnă în zona studiată au căzut după data de 20 octombrie. Durata medie a intervalului de timp fără îngheț este de circa 220 zile. Numărul zilelor de vară cu temperaturi mai mari de 25oC înregistrate în perioada 15 mai – 15 septembrie este de circa 75 zile.

3.5.2. Regimul pluviometric.

Precipitațiile sunt în cantități suficiente, iar uneori alternează cu perioadele de secetă. Cantitatea medie a precipitațiilor este de circa 510 mm/an.Cantitatea maxima de precipițatii a fost la Segarcea, peste 770 mm, iar cea minimă de 255mm (http://www.primariasegarcea.ro/

oras/istoric.php).

În anul 2016 suma precipitațiilor a fost de 337,6 mm (tabelul 3.2), vița-de-vie a beneficiat de un regim de precipitații favorabil pentru creștere și rodire.

Tabelul 3.2

Precipitații medii lunare și anuale (Stația Meteo Craiova, 2016)

(Sursa:http://www.wunderground.com/history/station/15450/2010/2/3/MonthlyHistory.html?MR=1)

Repartiția lunară a precipitațiilor căzute este foarte neuniformă, înregistrându-se luni în care au căzut precipitații foarte puține și luni cu ploi torențiale. Cea mai mare cantitate de precipitații s-a înregistrat în luna martie 94,8 mmm, iar cea mai mică în luna decembrie când s-u înregistrat numai 3,0 mm.

Pe anotimpuri repartiția precipitațiilor este de aproximativ 149,6 mm primăvara, 59,8 mm vara, 75,4 mm toamna și 53 mm iarna, cea mai mare cantitate de precipitații a căzut în primăvară, anul 2016 caracterizându-se ca un an secetos, din care cauză plantele au suferit în perioada de vară toamnă din lipsa apei.

În urma interpretării temperaturilor medii lunare și precipitațiilor, rezultă că zona studiată este încadrată într-un climat temperat-continental, cu contraste termice și pluviometrice accentuate de la o lună la alta.

În general lunile de vară se încadrează în perioada cu deficit de umiditate.

3.5.3. Umiditatea relativă a aerului

Umiditatea relativă a aerului alături de temperatură și precipitații influențează creșterea și rodirea plantelor de viță de vie, dar și atacul bolilor și dăunătorilor specifici.

Excesul de umezeală micșorează coeficientul de transpirație, datorită faptului că aerul este saturat cu vapori de apă.

Umiditatea relativă a aerului este condiționată în acest sens de originea maselor de aer care se desfășoară în zona experimentală, de frecvența precipitațiilor. În anul 2016 cele mai ridicate valori au fost înregistrate în lunile ianuarie și februarie (88,7% respective 80%), iar cele mai scăzute le întâlnim în iunlie și august (50,53% respective 51,6, tabelul 3.3).

În intervalul iulie-octombrie ploile au caracter local și sub formă de averse.

Umiditatea influențează întru-un sens sau altul atât viața plantelor cât și procesele patologice și dezvoltarea dăunătorilor din plantația de viță de vie.

Poate fi prezentă sub formă de precipitații, de rouă sau ceață și are influență determinantă asupra contaminării și evoluției bolilor și dăunătorilor viței de vie.

În perioada de vegetație s-au înregistrat valori cuprinse între 50,5% și 76,1% .

Tabelul 3.5

Umiditatea relativă a aerului (Stația Meteo Craiova, 2016)

(Sursa:http://www.wunderground.com/history/station/15450/2010/2/3/MonthlyHistory.html?MR=1)

CAPITOLUL IV.

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

Scopul prezentei lucrări este identificarea, monitorizarea și aprecierea evoluției dinamicii populațiilor dăunătoare și implicit alegerea celor mai eficiente măsuri de prevenire și combatere în plantația viticolă Drănic.

În vederea realizării obiectivelor propuse s-au utilizat metodele specifice din domeniul protecției plantelor.

Obiectivele propuse au vizat următoarele aspecte:

– Identificare principalelor specii de agenți fitopatogeni care provoacă boli la plantele de viță de vie;

– Identificare principalilor dăunători din plantația viticolă luată în studiu;

– Monitorizarea complexului de boli și dăunători din plantația viticolă;

– Evaluarea frecvenței, a intensității și a gradului de atac produs de către pricipalele organisme dăunătoare exixtente in plantația viticol;

– Testarea eficacității unor produse fitosanitare în combaterea bolilor și dăunătorilor din plantația de viță-de-vie;

Pentru realizarea obiectivelor propuse, s-au derulat o serie de activități:

– alegerea suprafețelor corespunzătoare fiecărei activități și identificarea speciilor dăunătoare;

– culegerea de date privind atacul produs de principalele boli și dăunători, respectând metodologia aplicată elaborată de Stațiile de Prognoză și Avertizare;

– colectarea entomofaunei dăunătoare utilizând diferite metode de colectare: capcane Barber, capcane cu feromoni, capcane cleiose colorate.;

4.1. ORGANIZAREA EXPERIENȚEI

Experiențele au fost organizate într-o plantație viticolă tănără pe rod, din Podgoria V. INC. SRL, înființată în anul 2010 în comuna Drănic pe fostele plantații de viță-de-vie. Podgoria însumează un total de 19 ha de teren cultivat împărțit în parcele cu orientare de la E la V astfel, cunoscută și sub denumirea de VIA LUI MARDALE (fig. 4.1 și 4.2), în care se cultivă soiurile:

1.Tămâioasă Românească- 3.5 ha

2. Fetească neagră – 4 ha

3. Souvignion blanc 4 ha

4. Cabernet souvignion 4ha

5. Merlot 3,5 ha

Fig. 4.1. Plantația ,,Via lui Mardale,, lucrări executate în perioada de repaus vegetativ (original)

Fig. 4.2. Plantația ,,Via lui Mardale,, aspect din perioada de vegetație (original)

Fig. 4.3. Plantația ,,Via lui Mardale,, aspect din perioada de vegetație (original)

4.2. SOIURI DE VIȚĂ DE VIE STUDIATE

Soiurile luate în studiu au fost Tămâioasa Românească și Cabernet Sauvignon, din totalul de 19 ha teren cultivat, reprezentând un total de 7,5 ha, respectiv 4 ha Cabernet Souvignon și 3,5 ha Tămâioasă Românească

Fig. 4.4. Soiul Cabernet Souvignon, aspect din perioada de vegetație (original)

Fig.4.5. Soiul Tămâioasa Românească, aspect din perioada de vegetație (original)

Soiul Cabernet Sauvignon își are originea în Franța, stă la baza celebrelor vinuri de Bourdeaux și este cultivat de majoritatea țărilor producătoare de vinuri roșii (Franța, Germania, Italia, România, Moldova, etc).

Soiul prezintă floare de tip hermafrodită-normală, frunza de mărime mijlocie, culoarea verde închis, scămoșată și gofrată împărțită în 5-7 lobi; strugurele de mărime mică cu forma conică, aripată, lax, cu greutatea medie de 70-90 g; bobul sferic și mic culoare neagră –albăstruie, pielița groasă, acoperită de pruină, miezul zemos cu gust franc(ierbos); soi cu vigoare medie-mare cu perioada de vegetație mijlociu-lungă, necesitând 180-190 de zile până la maturarea strugurilor, aceasta întâmplându-se după 15 septembrie, iar conținutul de zahăr este cuprins între 200 si 250 g/l; este un soi rezistent la secetă și la temperaturi scăzute, cele sub -20-22 C producând înghețul vițelor; productivitatea soiului este între 7-17 t/ha variind în funcție de clonă, zona de cultură si agrotehnica aplicată, fiind un soi ce în unii ani meiază și mărgeluiește.

Bolile și dăunătorii specifici soiului sunt reprezentați de: moliile strugurilor: Eudemisul (Lobesia botrana) și Cochilisul viței de vie (Eupeocilia ambiguella), acarienii viței-de-vie: Acarianul galicol (Eriophyes vitis), Păianjenul roșu comun (Tetranychus urticae), Păianjenul roșu al pomilor ( Panonychus ulmi), iar dintre boli, este un soi sensibil la: Mana viței-de-vie (Plasmopara viticola), Făinarea viței-de-vie „Oidium” (Unicula necator sin. Oidium tuckeri) și Putregaiul cenușiu al strugurilor (Botryotinia fuckeliana).

Fig.4.6. Soiul Cabernet Souvignon, aspect din perioada de repaus vegetativ (original)

Fig.4.7. Soiul Cabernet Sauvignon, aspect din perioada de vegetație (original)

Fig. 4.8.. Soiul Cabernet Sauvignon, aspect din perioada de vegetație (original)

Fig. 4.9. Soiuul cabernet sauvignon, sursa http://www.banfiwines.com/grape/cabernet-sauvignon/

Soiul Tămâioasa Românească are la origine un soi vechi grecesc, dar întrucât se cultivă la noi în țară din timpuri străvechi poate fi considerat un soi autohton.

Soiul prezintă floare de tip hermafrodită-normală cu polenizare preponderent cleistogamă (închisă, ascunsă), pentru astfel de flori polenizarea se face cu polen propriu înainte de deschiderea florilor, fapt ce-i conferă un inconvenient întrucât soiul poate să meieze și să mărgeluiască; strugurele de forma cilindro-conică rar aripat, compact, de mărime mijlocie-mare cu greutate de 140g dar poate atinge uneori și 650 g; bobul este sferic de culoare gălbuie-verzui de mărime mijlocie, cu miezul crocant, suculent cu aromă de muscat; soi cu vigoare mijlocie și cu perioadă de vegetație scurtă 165-175 zile, maturarea strugurilor are loc în intervalul 16-28 septembrie, putând acumula un total de zaharuri cuprins între 200 și 300 g/l în funcție de favorabilitate; productivitatea soiului este de 10-12 t/ha în funcție de clonă, zona de cultură și agrotehnică; factorii limitativi sunt reprezentați de temperatură, temperaturile mai mici de -18-20 grade celsius producând distrugerea vițelor și de perioadele de secetă prelungită.

Bolile și dăunatorii specifici soiului sunt reprezentați de: moliile strugurilor: Eudemisul (Lobesia botrana) și Cochilisul viței-de-vie (Eupeocilia ambiguella), acarienii viței-de-vie: Acarianul galicol (Eriophyes vitis), Păianjenul roșu comun (Tetranychus urticae), Păianjenul roșu al pomilor (Panonychus ulmi), Viespea strugurilor (Vespa germanica) iar dintre boli, este un soi sensibil la: Mana viței-de-vie(Plasmopara viticola), Făinarea viței-de-vie „Oidium”(Unicula necator sin. Oidium tuckeri) și Putregaiul cenușiu al strugurilor (Botryotinia fuckeliana).

Fig.4.10. Soiul Tămâioasă Româneasca, aspect din perioada de repaus vegetativ(original)

Fig 4.11. Soiul Tămâioasă Românească, aspect din perioada de vegetație (original)

Fig. 4.12 Soiul Tămâioasă Românească, aspect din perioada de vegetație(original)

Fig. 4.13 Soiul Tămâioasă românească, sursa: https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/03/11/viticultura-romaneasca-tamaioasa-romaneasca-vinul-capodopera–15-39-31

4.3. METODE DE COMBATERE A BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR

Bolile și dăunătorii viței-de-vie reprezintă principala cauză a pierderilor de recoltă și de calitate a produsului, în condiții pedoclimatice favorabile, reclamând în permanență o atentă monitorizare și un management eficient al protecției împotriva lor.

Protecția eficientă a plantațiilor de viță-de-vie se realizează prin:

– măsuri agrotehnice;

– protecție chimică, prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor;

– combaterea buruienilor.

Măsurile agrotehnice și tratamentele fitosanitare, cât și de prevenire/combatere a dăunătorilor și a buruienilor, efectuate corect și de calitate, în perioada de repaus și de vegetație, pe tot parcursul exploatării plantațiilor viticole, contribuie atât la reducerea sursei de infecție și la prevenirea răspândirii în masă a agenților patogeni, cât și la îmbunătățirea stării fiziologice și sporirea rezistenței plantelor.

Măsuri agrotehnice

Principalele măsuri agrotehnice, care trebuie respectate în vederea prevenirii atacului bolilor criptogamice sunt:

– Arătura de toamnă între rânduri (la adâncimea de 10-15 cm) care, pe lângă îmbunătățirea regimului solului, contribuie la adâncirea frunzelor atacate de micoze și reducerea considerabilă a sursei de infecție hibernantă. Se recomandă lucrarea solului în rânduri. Pe frunzele îngropate în sol ciuperca nu se dezvoltă și astfel se reduce cantitatea patogenului ce provoacă infectarea primăvară;

– Efectuarea la timp a operațiilor agrotehnice – legatul în uscat și în verde, lichidarea lăstarilor de prisos, copilitul, cârnitul, lichidarea buruienilor joacă unrol pozitiv în crearea condițiilor nefavorabile pentru dezvoltarea bolilor și dăunătorilor;

Pentru a reduce la minimum stadiile hibernante ale bolilor și dăunatorilor, pe lângă măsurile prevăzute mai sus se recomandă și:

– Folosirea echilibrată a îngrășămintelor minerale – excesul îngrășămintelor de azot favorizează atacuri mai intense de făinare;

– Dirijarea și amplasarea corectă în spațiu, asigurându-le expunerea cât mai optimă spre soare, ce crează condiții, mai puțin favorabile pentru patogeni.

– Conducerea rațională a coardelor, astfel ca strugurii să nu fie în contact sau în apropiata vecinătate cu solul, unde sursa de infecție este mai mare (mai cu seamă de Botrytis);

– Desfrunzirea parțială a tufelor la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august este o lucrarea foarte importantă, mai ales pentru profilaxia putregaiului, strugurii sunt aerisiți mai bine și se micșorează esențial persistența (reținerea) picăturilor de apă pe bobițe – factor important în dezvoltarea bolii. Efectuarearea acestei lucrări înainte de aplicarea produselor botriticide, permite sporirea eficacitații tratamentelor, datorită contactului mai bun al produsului cu strugurii;

– Combaterea la timp a dăunătorilor (moliilor) și a făinării viței-de-vie(care produc crăpături și leziuni pe bobițe) este indirect eficace și contra putregaiului strugurilor;

– Recoltarea în termen redus a recoltei, mai ales în condiții favorabile pentru dezvoltarea putregaiului cenușiu.

Aceste măsuri auxiliare sunt importante în protecția integrată contra bolilor, dar insuficiente pentru obținerea strugurilor de calitate, mai ales în condiții pentru dezvoltarea patogenilor.

Protecția chimică a viței-de-vie contra bolilor și dăunătorilor în condițiile actuale joacă rolul decisiv în obținerea producției viti-vinicole de calitate.

Folosirea rațională a pesticidelor și aplicarea lor în termeni optimali, pe lângă obținerea eficienței înalte de combatere, permit recoltarea producției la un cost mai redus și cu caracteristici avantajoase în condițiile de piață.

S-a calculat, că costul măsurilor de combatere în medie la un hectar pe an atinge cifra de 150-200 dolari SUA. Având în vedere că protecția chimică este un procedeu foarte costisitor și în același timp foarte necesar, în schemele decombatere, sunt prevăzute metodele de luptă integrată prin aplicarea tratamentelor simultane contra bolilor și dăunătorilor viței-de-vie spre a minimaliza numărul de tratamente, ținînd cont și de alterarea pesticidelor mai ales a celor cu acțiune sistemică, care pot cauza apariția fenomenului de rezistențăa organismelor nocive. ( Nicolae Perstniov, Alexandru Tereșcenco, Chișinău 2007)

La fiecare tratament s-au luat în considerare și corelațiile dintre fenologia patogenilor și a viței-de-vie, gradul de rezistență genotipică a soiurilor, compatibilitatea insecto-acaricidelor și fungicidelor utilizate în diferite combinații.

În plantația viticolă de la Drănic, tratamentele chimice se efectuează cu mașina de stropit și prăfuit AGRIDELTA (fig.4.13.)

Fig.4.13. Mașina de stropit AGRIDELTA (original)

Combaterea buruienilor

În multe situații, buruienile sunt gazde pentru boli și dăunători. Combaterea lor se poate face pe cale chimică, mecanică sau combinată. Folosirea erbicidelor pentru combaterea buruienilor, în combinație cu lucrările de mobilizare a solului, duce la realizarea de economii bănești, la reducerea numărului de treceri ale tractorului, la reducerea consumului de pesticide și, în final, la combaterea integrată și mai eficientă a buruienilor.

PARTEA A III-A. REZULTATE ȘI DISCUȚII

CAPITOLUL V.

REZULTATE OBȚINUTE PRIVIND COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR DIN PLANTAȚIA VITICOLĂ.

5.1. IDENTIFICAREA PRINCIPALELE SPECII DE ORGANISME DĂUNĂTOARE EXINTENTE ÎN PLANTAȚIA VITICOLĂ.

Pentru recunoașterea bolilor și dăunătorilor viței de vie se pot folosi anumite urme, caracteristice și specifice bolilor și dăunatorilor care le produc, propuse într-un algoritm de recunoaștere, denumite chei de identificare.

După E.DOCEA și V. SEVERIN,1964, citați de I. Comes în Ghid pentru combaterea bolilor și dăunătorilor viței-de-vie, 1995 avem următoarele chei:

● Cheie de identificare a bolilor viței-de-vie

Pe frunze

Mana viței-de-vie – Plasmopara viticola – pe fața superioară a frunzelor, pete untdelemnii apoi roșiatice, acoperite pe fața interioară de un puf albicios.

Făinarea viței-de-vie – Uncinula necator – pe ambele fețe pete alb-cenușii, prăfoase.

Antracnoza – Elsinoe ampelina – pete mici, la început circulare, mai târziu unghiulare, cenușii în partea centrală și brun-întunecate pe margini.

Putregaiul cenușiu – Botryotinia fuckeliana – pete mari, gălbui sau roșiatice, acoperite pe ambele fețe de o pâsla cenușie, pulverulentă.

Fumagina – Capnodium salicilum – pe fața superioară, crustre negre ca funinginea.

Pătarea roșie a frunzelor – Pseudopeziza tracheiphylla – pete galbene sau roșii-purpurii dispuse între nervuri.

Pătarea frunzelor (Septorioza) – Septoria ampelina – pete mici, unghiulare, brun-negricioase, cu punctișoare negricioase.

Putregaiul negru al strugurilor – Guignardia bidwell- pete aproape circulare, roșiatice, acoperite mai ales pe partea superioară cu punctișoare negre.

Cloroza – limbul frunzei îngălbenit.

Pe coarde și lastari

Mana viței-de-vie – Plasmopara viticola – pete alungite brun-roșiatice.

Făinarea viței-de-vie – Uncinula necator – pâsla alb cenușie care acoperă lăstarul pe porțiuni mici.

Antracnoza – Elsinoe ampelina – pete mici, în centru brun roșcate, cu marginea mai închisă la culoare, usor cufundate în țesut.

Putregaiul negru al strugurilor – Guignardia bidwell – pete alungite, brune, cu suprafața încrețită.

Putregaiul cenușiu – Botryotinia fuckeliana – internodiile acoperite cu mucegai cenușiu sau cu scleroți(corpușoare negre).

Rahitismul viței-de-vie – Vitis virus – internodii scurte, crescute în zig-zag.

Pe ciorchini și boabe

Mana viței-de-vie – Plasmopara viticola – boabe roșii acoperite de puf albicios.

Făinarea viței-de-vie – Uncinula necator– pete albe-cenușii pe boabe care ramân mici, crapă și sunt acre.

Putregaiul cenușiu – Botryotinia fuckeliana – puf cenușiu bruniu, boabele putrezesc.

Antracnoza – Elsinoe ampelina – pe boabele dezvoltate apar pete cu centrul cenușiu-roșcat, cu marginea brun-negricioasă.

Fumagina – Capnodium salicilum – crustre negre ca funinginea.

Putregaiul alb al strugurilor – Charrinia diplodiella – boabe zbârcite, uscate, brun cenușii, acoperite cu pustule albicioase.

Putregaiul negru al strugurilor – Guignardia bidwell – boabe zbârcite, uscate, acoperite cu pustule negre.

Pe butuci și rădăcini

Cancerul bacterian – Agrobacteriun tumefaciens – tumori(galme) mici sau mari.

Esca (Apoplexia) viței de vie – Stereum hirsutum – pe scoarța corpuri fructifere(iască) de 2-3 cm în diametru, galbene-brune păroase în forma de scoică.

Putregaiul alb al rădăcinilor – Rosellinia necatrix – mucegai alb sau brun pe scoarță și sub aceasta.

Putregaiul fibros al rădăcinilor – Armilaria mellea– sub scoarță, mucegai alb, fosforescent; toamna apar la baza butucilor ciuperci galbene, cu pălarie și picior lung.

● Cheie de identificare a dăunătorilor viței-de-vie (Docea si Severin,1964, apruda I.Comes,1995)

Pe frunze

Păianjenul viței-de-vie –Tetranycus urticae –adulții și larvele sug seva și produc pete decolorate apoi brun –arămii sau roșiatice.

Erinoza (Basicarea) frunzelor – Eriophyes vitis – pete albicioase-pâsloase pe fața inferioară a frunzelor și bombate(basicate) pe fața superioară.

Filoxera – Phylloxera vastatrix – forma galicolă – gale (umflături colțuroase), de 2-4 mm în diametru, galben verzui pe partea inferioară a frunzelor.

Cărăbusul verde – Anomala solida – rosături dantelate, uneori ramânând întregi numai nervurile principale ale frunzei.

Pirala – Sparganothis pilleriana – larvele rod frunzele tinere și lăstarii, înfășurându-le cu fire mătăsoase în formă de cuiburi.

Omida paroasă – Hypantria cunea – pe frunzele roase apar cuiburi înfășurate în fire mătăsoase, apoi vetre mari, de 60-90 cm, în care se găsesc numeroase larve.

Pe butuci, coarde și lăstari

Păduchele lânos – Pulvinaria vitis – lăstarii își încetinesc creșterea, coardele nu se maturează normal; pe coarde și butuci se observă primăvara saci ovigeri de 8-12 mm lungime, alcătuiți din numeroase filamente lânoase.

Păduchele țestos – Parthenolecanium corni – pe coarde și butuci apar larve brun-roșcate, de 4-7 mm lungime și 2-4 mm lățime, acoperite cu o carapace subțire de ceară.

Pe ciorchini și boabe

Cărăbușul verde – Anomala solida – cărăbușei de 10-12 mm lungime, de culoare verde metalică, rod la suprafața boabele de struguri în creștere.

Molia strugurilor – Lobesia botrana – larvele rod bobocii influorescențelor, boabele în creștere, în pârgă sau în coacere, alcătuind cuiburi învelite în fire mătăsoase; larvele cilindrice, verzi, cenușii-verzui sau brune verzui, cu capul și picioarele brun-negricioase, prezentând mișcări iuți față de larvele de Cochilis, lungimea fiind de 9-11 mm.

Cochilisul viței-de-vie – Eupoecilia ambiguella – larvele atacă numai inflorescențele și boabele coapte; larvele sunt brun-măslinii sau roșcate, cu capul și toracele negre, de 10-15 mm lungime.

Viespea strugurilor – Vespa germanica – boabele coapte sunt consumate în lunile iulie-septembrie, în afară de coaja.

(Ghid pentru combaterea bolilor și dăunătorilor viței de vie Comes, I.; Rapsodia Română, 1995)

5.1.1. Principalele boli ale viței de vie

Mana viței-de-vie. La noi în țară, mana a fost observată în anul 1887 în podgoriile Buzăului dar, după P.Viala, este aproape imposibil ca ea să fi apărut așa de târziu, ținând seama că boala era semnalată în țările vecine încă din anul 1881.

Pagubele produse de mană sunt foarte mari, nu numai în anul când boala se manifestă cu intensitate, ci și în anii următori. Pierderile de recoltă datorită acestei boli pot varia de la 10 % până la 70-80 %, în funcție de condițiile climatice din anul respectiv. Vinurile provenite din viile mănate sunt acide, cu un procent foarte mic de alcool (datorită unei cantități reduse de zahăr în must) fără buchet și se îmbolnăvesc de "băloșire".

Atacul de mană se manifestă pe toate organele aeriene ale viței-de-vie: frunze , lăstari erbacei, cârcei, flori, ciorchini și boabe.

Frunzele pot fi atacate după ce ating dimensiunea de 10-25 cm² iar petele de mană pot avea aspect diferit în funcție de perioada de producere a infecției, de la pete galben-untdelemnii, al căror centru se brunifică cu timpul atingând stadiul de arsură pe frunză , până la o brunificare totală a lor atingând stadiul de mozaic spre toamnă.

Atac de mana viței-de-vie pe frunze

Fig.5.1sursa:http://www.metos.at/tiki/tikiindex.php?page=GVDM+Plasmopara+viticola+Biology)

Mana (Plasmopara viticola) poate ataca boabele înaintea fazei de maturare, provocând pe epicarp pete negriciaose și o prăbușire a țesuturilor. Aceste traume ale țesuturilor nu mai permit creșterea  firească a boabelor, dar permit dezvoltarea  altor microrganisme patogene.

Atac de mană pe ciorchini.

Fig. 5.2 sursa: http://pakagrifarming.blogspot.ro/2013/02/symptoms-of-plant-diseases-caused-by.html)

Agentul patogen. Plasmopara viticola prezintă aparat vegetativ de tip sifonoplast intercelular care trimite în celule haustori sferici sau pirifirmi. Din camera substomatică, după o perioadă de hrănire, ciuperca emite în afară, prin osteolul stomatelor, prelungiri ale sifonoplastului care se numesc conidiofori, ce poartă conidii. Formarea conidioforilor și a conidiilor are loc într-un interval de timp scurt, în condiții optime, (6-10 ore) la umiditate atmosferică de 95-100% și temperaturi de 18-24șC.

În spațiile intercelulare ale frunzelor mozaicate ciuperca formează oogoane și anteridii și ca urmare a procesului de oogamie sifonogama rezultă oosporii, care reprezintă organele de rezistență și de iernare ale ciupercii. Prin germinarea lor, în condiții favorabile ciuperca iși reia ciclul evolutiv, în primavară, constituind infecțiile primare.

După infecțiile primare sau secundare urmează perioada de incubație, în care ciuperca se dezvoltă intracelular, se hrănește pe seama țesuturilor parazitate, iar pe frunze apar petele undelemnii.

Manifestarea bolii este marcată de apariția conidioforilor cu conidii (microconidii). Contaminările secundare cu ajutorul microconidiilor se pot repeta de mai multe ori în timpul perioadei de vegetatie, în funcție de frecventa ploilor ce mențin picăturile de apă pe organele viței-de-vie 1-2 ore.

Pentru prevenire și combatere se recomandă aplicarea unui complex de măsuri agrofitotehnice în plantațiile viticole, mana fiind mai frecventă și mai păgubitoare în plantațiile neîngrijite. Arăturile adânci și drenarea solurilor ce rețin multă apă pot reduce manifestarea bolii, terenul din vii să fie menținut curat de buruieni. Efectuarea legatului, copilitului și cârnitului la timp.

Combaterea chimică a manei se face la avertizare prin aplicarea tratamentelor cuprice , iar în lipsă de avertizare de la stațiile de avertizare și prognoză, se efectuează 3-4 tratamente cuprice în funcție de condițiile din timpul vegetației.

Făinarea vitei de vie sau oidiumul viței-de-vie  La noi în țară, făinarea a fost descoperită în anul 1851, iar astăzi este des întâlnită în toate podgoriile țării, fiind considerată ca o boală ce depășește în unii ani, pierderile produse de mană.

Sunt atacte frunzele , lăstarii erbacei, ciorchinii și boabele, din primavară până toamna târziu.

Fig. 5.3 Atac pe frunze, sursa: http://degradina.com/fainarea-vitei-de-vie-boala/

Atac pe lastari.

Fig. 5.4Sursa:https://pnwhandbooks.org/sites/pnwhandbooks/files/plant/images/grape-vitis-spp-powdery-mildew/flagshoot3mahaffee.jpg

În toamnele ploioase bobițele atacate de oidium sunt supuse infecțiilor cu Botrytis fickeliana, pagubele putând fi foarte mari. De asemenea atacurile tardive pe bobițele ajunse la maturitate le depreciază calitativ, la suprafata acestora formându-se numeroase pete necrotice.

Boala este favorizată de temperaturi mai ridicate, in jur de 20-25șC, când și perioada de incubație este de 7-10 zile, fiind des întâlnită în verile secetoase. După ce infecțiile s-au produs, evoluția bolii este favorizată de temperaturile cuprinse între 18-25șC și de o umiditate relativă moderată a aerului(50-80%), când atacul pe ciorchini și boabe produce pagube deosebit de mari. Conidiile nu germinează în picaturi de apă, iar ploile abundente împiedică evoluția bolii și efectuarea de noi infecții prin „spalarea” conidiilor.

La atacul de făinare (Uncinula necator-forma conidiană Oidium tukeri) unele boabe ramân mici cu epicarpul  întărit. Celelalte boabe, mai mari, au numeroase celule epidermice întărite, ceea ce nu permite creșterea  lor. Sub această presiune epicarpul sfârșește prin a se fisura, iar conținutul bobului se poate pierde în proporție de 50 pâna la 100% (Hofmann, 1993).

Pe miceliul ectoparazit, cu apresorii și haustorii, se formează conidiile de forma unor butoiașe, hialine, de 20-36 µ dispuse în lanțuri. Conidiile pot răspândi ciuperca în perioada de vegetație, putând germina de la 3-4 șC până la 34șC, temperatura optimă fiind cuprinsă între 24-26șC.

Principalele forme de iernare a parazitului sunt miceliul de rezistență în scoarță și, mai ales, în mugurii lăstarilor infectați și, în al doilea rând, periteciile.

Pentru a reduce sursa de infecție din plantație se recomandă ca lăstarii infectați sa fie tăiați și distruși prin ardere iar butucii puternic infectați, ce constituie focare de infecție să fie scoși și distruși.

Efectuarea la tinp a lucrărilor de tăiat, legat, copilit, prășit și combaterea buruienilor micșorează riscul de apariție al bolii.

Combaterea chimică se face folosind substanțe pe bază de sulf, iar tratamentele ce se execută au atât efecte preventive cât și curative. Primul tratament, înainte de pornirea în vegetație, se va efectua cu zeama sulfocalcică iar urmatoarele se aplică prin prăfuire cu sulf pulbere. De asemenea se pot face tratamente și cu fungicide sistemice pe baza de Benomyl cât și cu diferiți tiofanați.(Fitopatologie, M.Hatman,1985)

Putregaiul cenușiu al strugurilor – Botryotinia fuckeliana (Sclerotinia fuckeliana, forma conidiană Botrytis cinerea) este o ciupercă facultativ saprofită, cu cel mai complex impact asupra recoltei de struguri. Ea poate contamina strugurii imediat după înflorire, grefându-se pentru început pe corolele rămase în interiorul ciorchinelui și ducând o viața saprofită.

După intrarea în pârgă, odată cu acumularea zaharurilor apare posibilitatea  infestării boabelor de către miceliul ciupercii care pătrunse în interior mai ales prin leziunile ocazionale și trece de la viața saprofită la viața parazită.

De cele mai multe ori ciuperca produce la suprafața boabelor fructificații asexuate sub formă de puf cenușiu-brun  care poate cuprinde întreg ciorchinele provocând pagube foarte mari. Sub această formă conidiana (asexuată) a fost cunoscută și descrisă pentru prima dată ca Botrytis cinerea fiind cunoscută ca “putregai cenușiu”.

Atacul este favorizat de precipitații, de umiditate atmosferică (peste 80%), de temperatura ceva mai ridicată (20-25°C). Boala evoluează foarte rapid, mai întâi apar pe epicarp pete roșii-violacee, care semnalează locul infecțiilor. Ele cresc cu repeziciune cuprinzând întreaga bacă. Epicarpul se desprinde  de mezocarp, se brunifică și se acoperă cu puf cenușiu și datorită mortificării celulelor reține foarte ușor apa ca și un burete.

Boala este favorizată și de înțepăturile insectelor Cochylis si Eudemis, de prezența rănilor produse de grindină, cât și de crăparea pieliței boabelor ajunse în pârgă, fenomen frecvent în timpul ploilor de toamnă.

Fig. 5.5 Putregaiul cenușiu sursa: http://www.biolib.cz/en/image/id100642/

În anumite condiții de biotop, întâlnite în câteva podgorii din Europa (Sauternes-Franța, Rhein-Gau-Germania, Tokay-Unguaria) și în anumiți ani la Cotnari și Pietroasa (pentru soiul Grasa), parazitul are acțiune benefică contribuind la creșterea însușirilor calitative ale recoltei. Și în acest caz, după infestare, miceliul ciupercii dezorganizează țesuturile epicarpului, el devenind de asemenea poros, însă nu se detașează de mezocarp. Datorită higroscopicitații atmosferice scăzute și a concentratiei ridicate în zaharuri, are loc un proces de evaporare, urmat de stafidirea  bacelor. Astfel, are loc un proces  pentru care această formă de atac al agentului patogen este cunoscută sub numele de “putregai nobil”.

Fig. 5.6 Putregai nobil. sursa: http://greatvintagewine.com/category/sauternes/

Pentru prevenirea și combaterea putregaiului cenușiu se recomandă ca în toamnele ploioase viile să fie culese mai de timpuriu, înainte ca putregaiul sa producă pagube . În cazul în care concentrația de zahăr a boabelor este încă mică și condițiile climatice favorizează infecțiile se recomandă tratamente chimice care se vor efectua cu produse pe bază de Captan, Difolatan, etc. Pentru ca aceste produse să nu ajungă în must tratamentele se vor efectua cu cel puțin 10-14 zile înainte de recoltare. Folosirea produselor sistemice înlătura acest neajuns amintit, folosindu-se produse pe bază de Benomyl după înflorit, apoi în momentul formării ciorchinelui și ultimul tratament la intrarea în pârgă.

5.1.2. Principalii dăunatori ai plantației

Păianjenul roșu comun – Tetranychus urticae koch.

Răspândire. Specia se întâlnește în toate plantațiile de viță-de-vie din țară.

Descriere. Femela are corpul în formă elipsoidală, de 0,36-0,53mm lungime, de culoare variabilă, de la galben închis până la roz închis, pe partea dorsală prezintă grupe de perișori. Masculul este piriform și mai mic decât femela, de 0,22-0,35mm lungime, de culoare mai deschisă decât la femela (galben-roziu). Larva are corpul elipsoidal, de culoare galben palid sau verde gălbui, cu ochii roșii. La apariție are 6 picioare (hexapodă) iar în al doilea stadiu prezintă 8 picioare (octopodă). Specia este semnalată în culturi de câmp și pomi fructiferi.

Fig. 5.7 sursa: http://www.botanistii.ro/blog/paianjenul-rosu-comun-tetranychus-urticae/

Biologie și ecologie. Iernează ca femelă sub scoarța exfoliată a butucilor, sub solzii exteriori ai mugurilor, în stratul de frunze căzute, etc. Primavara, acarienii apar la începutul lunii mai, când se formează primele frunzulițe și se localizează pe partea inferioară apoi invadează alte frunze neatacate. Ouăle le depun pe fața inferioară a frunzei iar de la stadiul de ou până la apariția adulților capabili de reproducere durează 15-28 de zile, avand 5-7 generații pe an.

Plante atacate și mod de dăunare. Este specie polifagă ce atacă numeroase plante cultivate și spontane din familii diferite.

La frunzele de viță atacul înaintează de la bază spre vârf pe linia nervurilor, adulții și larvele sug seva și produc pete decolorate, apoi brun –arămii sau roșiatice.

Fig. 5.8 Sursa: http://hobbygradina.ro/2011/04/06/tratamente-de-primavara-la-pomi-fructiferi-arbusti-si-vita-de-vie/

Acarianul galicol – Eriophyes vitis Răspândire. Este semnalat în toate centrele viticole în general sub forma unui atac slab ce nu afectează producția cu excepția unor parcele sau soiuri mai sensibile asupra cărora poate produce erinoza viței de vie.

Descriere. Adultul este un acarian mic, de talie microscopică , cu corpul vermiform, masculul fiind de 0,14 mm lungime iar femela de 0,16 mm lungime, de culoare alb-galbuie sau roșcata. Pe exteriorul abdomenului are aproximativ 80 de triuri chitinoase, dispuse transversal, sub forma unor inele. Adultul la partea anterioară, prezintă două perechi de picioare, al patrulea articol al piciorului fiind mai dezvoltat decât al cincelea. Abdomenul se termină cu două prelungiri.

Fig 5.9 sursa: http://www.pistil.ro/wp-content/uploads/2016/08/acarianul-galicol.jpg

Biologie și ecologie. Specia prezintă 5-7 generații pe an și iernează sub formă de adult sub solzii mugurilor , la baza corzilor, în crăpăturile scoarței butucilor și coardelor, în stratul de frunze căzute. Primăvara apar la începutul lunii mai când apar primele frunzulițe și se instalează la început pe muguri unde încep să se hrănească apoi pe partrea inferioară a frunzei hrănindu-se cu sucul celular. Femelele depun ouă după o scurtă perioadă de hrănire iar larvele apar când lăstarii au 4-5 frunze. Atacul cel mai puternic se manifestă pe primele frunze de la baza lăstarilor.

Fig. 5.10 sursa:; http://www.pistil.ro/wp-content/uploads/2016/08/acarian-galicol.jpg

Plante atacate și mod de dăunare. Acest acarian atacă doar vița-de-vie, producând erinoza. Atacă frunzele viței și ca urmare a întepăturilor apar pete albicioase-pâsloase pe fața inferioară a frunzelor și bombate(bășicate) pe fața superioară.

Fig. 5.11 sursa:http://www.pistil.ro/wp-content/uploads/2016/08/acarian-galicol-2.png

Păianjenul roșu al pomilor – Panonychus ulmi. Femela are corpul oval, convex pe partea dorsală și aproape plat pe partea ventrală, de 0,3-0,5 mm lungime și 0,2-0,3 mm lățime, colorat în roșu-vișiniu. Pe partea dorsală prezintă un număr de 26 peri lungi, inserați pe tuberculi albicioși, dispuși în șapte rânduri perpendiculare. Masculul are corpul în formă ovoidă, cu partea posterioară puternic alungită, de 0,3-0,4 mm lungime și de 0,2 mm lățime, culoarea variind de la galben-portocaliu la galben-verzui. Larva este ovoidă, de 0,12-0,20 mm lungime. Culoarea larvelor eclozate din ouăle hibernante este roșie portocalie, iar a celor din ouăle de vara este variabilă, de la galben-portocaliu la roșu deschis. Oul de iarnă, de 0,13-0,17mm lungime de culoare roșietică, striat dorsal și pedicelat. Oul de vară are 0.11-0.14 mm lungime, de culoare gălbui la început, apoi devine brun-roșcat.

Fig. 5.12 Sursa: https://agriculture.basf.com/en/Crop-Protection/European-red-mite.html

Molia verde a strugurilor (eudemisul) – Lobesia botrana Den et Schiff.

Răspândire. Specie frecventă în sudul Europei și Africa de nord. În România se intâlnește îndeosebi în zonele viticole de la șes din sudul țării.

Descriere. Adultul este un fluturaș de 7-8mm lungime, cu anvergura aripilor de 18-20mm. Aripile anterioare sunt colorate diferit, cu pete de culoare brună care alternează cu pete de culoare cenușiu-albăstruie, iar aripile posterioare sunt cenușii franjurate. Larva este o omida de culoare verde măslinie-cenușie, de 10-12mm, cu capul pronotul și picioarele brune.

Fig.5.13 Sursa:http://www.blueberrieschile.cl/wpcontent/uploads/2015/10/lobesia3.png

Biologie și ecologie. Specie cu 2-3 generații pe an (prima în mai-iunie, a doua în iulie-august, iar a treia august-mai anul următor) care iernează ca pupă sub scoarța parțial exfoliată a butucilor, într-un cocon alb mătăsos.

Fluturii apar în prima decadă a lunii iunie având un zbor crepuscular atunci când temperatura depășește 15șC. Adulții apăruți au inițial o perioadă de hrănire precopulatorie de 10-12 zile. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici de 50-80 pe bobocii florali, întâlnindu-se mai rar pe frunze sau lăstari sau pentru generațiile 2 și 3 pe boabe verzi sau în pârga. Primele larve neonate apar la începutul lunii iunie, dezvoltarea durează 25-32 de zile, larvele suferind 4 năpârliri. Omizile complet dezvoltate iși fac un cocon mătăsos unde se transformă în pupă, stadiu ce durează 8-12 zile, după care apar adulții generației respective.

Plante atacate și mod de dăunare. Dăunatoare sunt larvele care sunt polifage, consumând peste 20 de specii diferite. Larvele rod bobocii inflorescențelor, boabele în creștere, în pârga sau în coacere, alcătuind cuiburi învelite în fire mătăsoase; larvele cilindrice, verzi, cenușii-verzui sau brune verzui, cu capul și picioarele brun-negricioase, prezentând mișcari iuți față de larvele de Cochilis, lungimea fiind de 9-11 mm.

Fig. 5.14 Sursa: http://biochemtech.net/eng/traps/vineyard-pests/lobesia-botrana/

Combaterea moliei strugurelui este în general preventivă , deoarece larvele dăunatorului sunt sensibile la acțiunea pesticidelor numai imediat dupa eclozare. Pragul economic de daunare este de 4-6 larve vii/100 inflorescente sau ciorchini la prima generație, 5-7 larve vii la 100 struguri sau 1-2% boabe atacate, sau pentru toate generațiile , 100 masculi/capcana/săptămâna în perioada de zbor a adulților.

Combaterea chimică se face în general prin 2 tratamente, din care primul se aplică în timpul înfloritului iar al doilea în fenofaza de pargă a boabelor. În zonele endemice puternic infestate se recomanda efectuarea și celui de-al treilea tratament cu 20-25 zile înaintea recoltatului, folosindu-se preparate cu toxicitate și timp de pauză reduse.

Pentru combaterea dăunatorului se poate folosi cu succes captarea în masă a adultului cu ajutorul capcanelor feromonale.

Cochilisul viței de vie – Eupeocilia ambiguella.

Răspândire. Specie cunoscută în Europa, Asia și nordul Africii. În România este semnalată în podgoriile de deal din zona de silvostepă, zona stejarului și fagului și produce daune în zone cu regim de ploi mai bogat.

Descriere. Adultul este de talie mică, cu aripi de culoare deschisă și lungime de 8-9 mm. Capul prezintă antene filiforme, acesta și toracele sunt brun-roșcate iar abdomenul, cenușiu-gălbui murdar. Aripile anterioare au o pată mediană iar cele posterioare sunt brun-cenușii la mascul și albicioase la femelă, prevăzute cu franjuri pe margini. Larva matură are 10- 12 mm lungime și are culoare brun-roșcată cu nuanțe măslinii. Capsula cefalică și pronotul sunt negre iar corpul prezintă negi de culoare brună.

Fig. 5.15 Sursa: http://www.rasfoiesc.com/business/agricultura/viticultura/Eupoecilia-ambiguella-Den-et-S43.php

Biologie și ecologie. Eupoecilia abiguella este o specie cu două generații pe an-prima atacă bobocii florali, cea de-a doua , boabele verzi-care iernează în stadiul de pupă sub scoarța butucilor și coardele mai groase. Prima generație de fluturi apare la sfârșitul lunii mai, sunt nocturni și încep să zboare când temperatura aerului este de 15° C și a treia frunză a lăstarului are diametru de 3 cm. Femela trăiește între 10-14 zile și imediat după copulare, depune între 100-160 ouă pe bobocii florali sau pe frunze. Larva iese după 8-15 zile, ea migrează în interiorul ciorchinelui și leagă cu fire de mătase pedunculii a 2-3 flori, apoi întră într-un buton floral și consumă organele florale. După aproximativ 20-25 zile, pe la sfârșitul lui iunie și debutul lui iulie, larvele ating maximul dezvoltării și construiesc un cocon de mătase la adăpostul unei frunze răsucite sau în interiorul ciorchinelui. După 10-14 zile, în interiorul coconului ele se transformă în pupe iar fluturii apar la jumătatea lui iulie, început de august. Aceștia zboară timp de 3-4 săptămâni iar în urma copulației femelele depun ouăle pe boabele verzi. Omizile ies după 7-10 zile din ouă, ele înfășoară cu mătase baza boabelor în care produc perforații și se hrănesc cu pulpa boabelor. În august sau prima decadă a lui septembrie larvele sunt complet dezvoltate, se retrag sub scoarța exfoliată a butucilor sau corzilor de viță de vie, unde își tes un cocon mătăsos, în interiorul căruia se transformă în pupe și iernează în acest stadiu.

Plante atacate și mod de atac. Este o specie polifagă , atacând peste 90 de specii de plante , dar producând daune mari la vița de vie.Omizile din prima generație distrug borganele florale, formând o țesătură deasă, care înfășoară bobocii distruși. Larvele generației a doua rod pulpa boabelor și uneori și semințele, boabele atacate sunt unite cu fire mătăsoase. Larvele atacă numai inflorescențele și boabele coapte; larvele sunt brun-măslinii sau roșcate, cu capul și toracele negre, de 10-15 mm lungime. Atacul larvelor din generația a doua favorizează instalarea putregaiului cenușiu.

Fig.5.16.Sursa:https://www.agrar.basf.de/agroportal/de/de/produkte_/produktempfehlung/product_details_2330.html

Combatere. Măsurile de reducere a populației dăunătorului, avertizarea măsurilor de combatere și combaterea chimică sunt asemănătoare cu cele de la eudemisul viței-de-vie .

Perju (1995) citat de Roșca și alții (2011) arată că omizile și pupele dăunătorului sunt parazitate de ciuperci din genurile Beauveria, Spicaria, Verticillum și Citromyces fiind semnalate diferite specii de insecte parazite pe stadii diferite de dezvoltare ale dăunătorului: aproximativ 43 specii de ichneumonide, 3 de branconide și 2 specii de diptere tachinide. Gradul de parazitare a pupelor hibernante ajunge în medie la 33%, uneori 85 %. Insectele prădătoare joacă un rol redus în limitarea populației cochilisului. Diferite specii de coleoptere (Coccinellidae, Cleridae), neuroptere (Chrysopidae) și heteroptere, dar și unele păsări insectivore (Parus sp.) distrug o parte din omizile dăunătorului. Feromonul folosit în lucrările de prognoză și avertizare pentru această specie se numește ATAMBIG Z 9.Tratamentele chimice folosite împotriva eudemisului asigură și protecția împotriva moliei brune.

Viespea strugurilor-Vespa germanica.

Răspândire. Viespea strugurilor se întâlnește în podgoriile din toataă țara noastră și duce o viață de grup asemeni albinelor  în cuiburi denumite ,,viespare" sau „faguri".

Descriere. Viespea strugurilor are  capul și toracele de culoare neagră,  abdomenul este galben iar clipeusul galben cu câte 3 punctulețe negre așezate în forma de triunghi. În spatele ochilor prezintă o banda de culoare galbenă iar pe torace prezintă câte 6 dungi dintre care 2 interioare așezate oblic alte 4 posterioare așezate în forma de dreptunghi. Pe partea interioară a segmentelor abdominale se află cate 2 punctulețe de culoare neagră .Viespea strugurilor are lungimea corpului curpinsă între 15 – 17 milimetri .

Fig 5.17 Sursa: https://www.paradisverde.ro/daunatori/cum-impiedicam-viespile-sa-vandalizeze-livada

Biologie și ecologie. Un viespar  sau fagure este compus ca și la albine din urmatoarele categorii de indivizi și anume: matca, trântori și viespi lucrătoare. Matca este ghidul coloniei și asigură înmulțirea. Trântorii au rolul de a fecunda matca, iar lucratoarele fac munca de culegere a hranei și asigură hrana viesparului . Matca se împerechează toamna  în zbor  apoi iernează în locuri adăpostite  iar la venirea primăverii iși construiește un cuib în care depune ouăle. Dupa numai 4 – 5 zile de la depunerea ouălor acestea eclozează și apar larvele care sunt hrănite de matca iar generațiile următoare sunt hrănite de lucrătoare. Lucrătoarele sunt majoritare în colonie și au rolul de a aduce hrana, de a hrani puietul și de a extinde continuu  cuibul după necesități. Cuibul poate ajunge la dimensiuni cuprinse între 10 – 40 de centimetri și este construit în pamânt facut  din placi suprapuse formate dintr-o pastă compusă din bucăti de plante mărunțite și amestecate cu saliva lucrătoarelor. La suprafața solului cuiburile au un orificiu prin care viespile intră și ies.

Plante atacate și mod de dăunare. Viespiile atacă strugurii în perioada de coacere adică lunile iulie-august și sug sucul dulce din  boabele strugurilor în special la soiurile timpurii  nelăsând decât coaja care se usucă și capătă culoare ruginie și putrezește .

Viespea strugurilor se hrănește cu substanțele zaharate, cu nectarul florilor, cu pulpa fructelor coapte și dulci și bineînțeles  cu sucul din boabele de strugure . Dintre soiurile de struguri cele mai atacate sunt soiurile cu coacere timpurie sau semitimpurie, care au gust și miros parfumat  cum sunt : „Perla de Csaba", „Tămâioasă românească", „Muscatul  Ottonel" .

5.2. COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR DIN PLANTAȚIA DE VIȚĂ DE VIE

Atacul organismelor patogene, nestopat la timp, are efecte negative asupra recoltei de struguri și calității vinurilor. Sunt semnalate însemnate pierderi cantitative (10-38%) și scãderea randamentului în must (-3; -19%). Sub aspect calitativ sunt consumate sau  pierdute prin evaporare cantitãți apreciabile de zaharuri, acizi, fenoli,etc.

Factorii culturali, atât cei fitotehnici cât și cei agrotehnici influențează cantitatea, dar și calitatea recoltei de struguri. Într-o formă sau alta fiecare intervenție culturală prin modul de aplicare (momentul, tehnicitatea) își transmite mai mult sau mai puțin vizibil efectul asupra recoltei de struguri. Multe dintre intervenții au chiar menirea să vină și să completeze neajunsurile semnalate la alți factori din ecosistemul viticol, încât recolta să fie constantă mai ales sub raport calitativ de la un an la altul pentru ecosistemul dat.

Măsuri agrotehnice pentru protecție și combatere împotriva bolilor și dăunătorilor au fost reprezentate de:

– tăiatul viței-de-vie începând cu data de 15.02.2016 și terminând în 23.02.2016 în cazul soiului tămâioasă ramânească și în data de 25.02.2016 s-au terminat tăierile la Cabernet Sauvignon;

– tocarea coardelor, care a urmat după tăiat, terminându-se în cazul celor două soiuri în data de 27.02.2016;

– cercuitul, legarea coardelor pe portantă, începând cu data de 03.03.2016 și încheind în data de 09.03.2016 pentru cele două soiuri studiate;

– arătura de primăvară efectuată în data de 13.04. 2016;

– dezmușuroitul mecanic efectuat în data de 14. 04. 2016;

– plivitul lăstarilor începând cu data de 18. 04. 2016 și terminând în 21. 04. 2016

– dirijarea lăstarilor începând din data de 11. 05. 2016 și terminând în data de 18. 05. 2016;

– plivirea și suprimarea lăstarilor sterili, aerarea butucului, desfrunzit și primul cârnit, lucrări efectuate manual începând cu data de 30.05.2016 și terminând în data de 02. 06. 2016;

– cârnitul mecanic efectuat în data de 10, 11. 06. 2016;

– cel de-al doilea cârnit mecanic efectuat în data de 09, 10. 07. 2016;

– aplicarea tratamentelor fitosanitare și fenofazele vegetative, tabelul 5.11.;

– începerea culesului în data de 03. 09. 2016 și terminând în data de 01. 10. 2016;

Fig 5. 18. Arătura de primăvară (original)

Fig. 5. 19 Tocarea coardelor (original)

Fig. 5. 20 Dezmușuroitul mecanic(original)

Fig. 5. 21 Stropitul cu zeamă sulfocalcică. (original)

Prevenirea și combaterea chimică a bolilor și dăunătorilor au ca scop obținerea de producții sigure, de calitate și cu pierderi reduse datorate bolilor și dăunătorilor.

Pentru prevenirea fenomenului de rezistență se recomandă reducerea numărului de tratamente la strictul necesar și aplicarea lor la momentul optim. Foarte importantă este alternarea substanțelor active de combatere, pentru evitarea folosirii îndelungate și repetate a produselor cu aceeași substanță activă. O însemnătate majoră o prezintă aplicarea pesticidelor în dozele sau, respectiv, concentrațiile recomandate. Utilizarea unor doze sau concentrații sporite nu mărește eficacitatea tratamentului. În cel mai frecvent caz, contribuie la apariția fenomenului de rezistență. Se recomandă, de asemenea, folosirea de produse selective și, nu în ultimul rând, utilizarea metodelor biologice de combatere, utilizarea de soiuri rezistente etc.

În consecință, este bine de reținut că, pentru eficiență, și deci pentru a se obține o mortalitate ridicată a daunătorilor, prin aplicarea tratamentelor chimice trebuie evitată, pe cât posibil, apariția fenomenului de rezistență, respectând cele câteva recomandări prezentate mai sus.

Interacțiunea dintre principalele boli, dăunători și buruieni, ca părți componente ale biocenozei viticole, este relativ complexă. În figura 5. 22 sunt prezentate interacțiunile identificate la acest nivel, care au importanță în asigurarea stabilității ecologice și a echilibrului biocenozei. Sunt prezentate numai acele elemente care sunt legate direct de protecția plantelor.

Fig 5. 22 Interacțiunea dintre boli, dăunători și buruieni în interiorul biocenozei viticole (după E. F. Boller, 1988)

Tabelul 5. 1.

Fungicidele utilizate în combaterea făinării viței-de-vie

Tabelul 5. 2.

Fungicidele utilizate în combaterea manei viței-de-vie

Tabelul 5. 3.

Fungicidele utilizate în combaterea putregaiului cenușiu al viței-de-vie

Tabelul 5. 4.

Fungicidele utilizate în combaterea făinarii viței-de-vie

Tabelul 5. 5.

Fungicidele utilizate în combaterea manei viței-de-vie

Tabelul 5. 6.

Fungicidele utilizate în combaterea putregaiului cenușiu al viței-de-vie

Pentru combaterea dăunătorilor din plantația viticolă s-au folosit patru produse fitosanitare granulate, cu baza chimică diferită, de proveniență autohtonă și din import, cum ar fi:

Tabelul 5. 7.

Insecticidele utilizate în combaterea acarienilor viței-de-vie

Tabelul 5. 8.

Insecticidele utilizate în combaterea moliei viței-de-vie

Tabelul 5. 9.

Insecticidele utilizate în combaterea acarienilor viței-de-vie

Tabelul 5. 10.

Insecticidele utilizate în combaterea moliei viței-de-vie

Tabelul 5. 11.

Aplicarea tratamentelor fitosanitare și fenofazele vegetative

CONCLUZII

Lucrarea de față abordează o temă de interes stiințific și practic în ceea ce privește cunoașterea modalităților de protecție, prevenire și combatere a plantațiilor viticole, împotriva complexului de boli și dăunători.

Lucrarea a fost structurată pe cinci capitole în care s-a propus accentuarea următoarelor aspecte: identificarea principalelor specii de agenți fitopatogeni care provoacă boli la plantele de viță-de-vie, identificarea principalilor dăunători din plantația viticolă luată în studiu, monitorizarea complexului de boli și dăunători din plantația viticolă, evaluarea frecvenței, a intensității și a gradului de atac produs de către pricipalele organisme dăunătoare exixtente în plantația viticolă, testarea eficacității unor produse fitosanitare în combaterea bolilor și dăunătorilor din plantația de viță-de-vie;

Scurta trecere prin istoricul și importanța viței-de-vie sunt temele primului capitol unde se arată de ce această plantă prezintă atât de mare interes, ea jucând un rol important în evolutia omului, de la descoperirea ei, având un însemnat caracter economic dar și social, însoțindu-ne practic în permanență în toate momentele istoriei noastre.

Stadiul actual al cunoașterii în domeniul protecției plantațiilor viticole reprezintă tema celui de al doilea capitol, unde străduința cercetărilor vechi și a celor moderne se potențează reciproc pentru stabilirea unui management optim în viticultura.

În capitolul trei se prezintă cadrul natural unde se desfășoară experiența, așezarea geografică, vegetația din zonă, relieful, condiții pedologice, condițiile climatice ale zonei și favorabilitatea lor pentru cultivarea viței de vie, regimul termic, regimul pluviometric, umiditatea relativă a aerului. Toate acestea influențează într-un fel sau altul sistemul biotic, biocenoza viticolă, care este reprezentată de plantația viticolă și toate viețuitoarele care își duc existența în arealul de cultură (buruieni, îngrășăminte verzi, bacterii și ciuperci patogene, microorganisme din sol etc).

În capitolul patru se prezintă scopul și obiectivele cercetării, modul cum a fost organizată experiența, ea desfașurându-se într-o plantație viticolă tânără pe rod, din Podgoria V. INC. SRL, înființată în anul 2010 în comuna Drănic pe fostele plantații de viță-de-vie cunoscută și sub denumirea de Via lui Mardale. În acest capitol se prezintă și soiurile de

viță-de-vie luate în studiu reprezentate de soiul Tămâioasă Româneascî și soiul Cabernet Sauvignon, însumând împreună un total de 7,5 ha de vie.

În cel de al cincilea capitol sunt prezentate rezultatele obținute privind identificarea și combaterea bolilor și dăunătorilor din plantația viticolă. Pentru recunoașterea bolilor și dăunătorilor viței de vie se pot folosi anumite urme, caracteristice și specifice bolilor și dăunătorilor care le produc, propuse într-un algoritm de recunoaștere, denumite chei de identificare. Dintre bolile și dăunatorii viței de vie, cele identificate la Drănic sunt reprezentate de micoze ca Mana viței-de-vie – Plasmopara viticola, Făinarea viței de vie – Uncinula necator și Putregaiul cenușiu al strugurilor – Botryotinia fuckeliana și dăunători ca Păianjenul roșu comun – Tetranychus urticae koch, Acarianul galicol – Eriophyes vitis, Păianjenul roșu al pomilor – Panonychus ulmi,Cochilisul viței de vie – Eupeocilia ambiguella, Molia verde a strugurilor (eudemisul) – Lobesia botrana Den et Schiff, Viespea strugurilor – Vespa germanica. De asemenea sunt prezentate măsurile agrotehnice și chimice de protecție și prevenire/combatere a bolilor și dăunătorilor, concentrațiile și modul de aplicare și acțiune precum și eficacitatea fiecarui produs în parte.

Consider că prin lucrarea de față s-a încercat realizarea unei ample cunoașteri a manifestărilor de creștere, dezvoltare și productivitate a viței-de-vie în raport cu complexul de boli și dăunători, și a acestora din urma în raport cu noile direcții de prevenire și combatere, reprezentate de măsurile agrotehnice și chimice moderne.

Principala preocupare pe care trebuie să o aibă viticultorul este înțelegerea modului de funcționare al ecosistemul viticol ce cuprinde: biocenoza, biotopul, subistemul agrofitotehnic și subsistemul socio-economic. Toate aceste subsisteme supunându-se factorului antropic, nu rămâne de facut decat o dirijare, bazată pe temeiuri stiințifice, către o productivitate crescută, de calitate și o exploatare îndelungată și benefică economic.

Fig. 5. 23 Evoluția potențialului cantitativ și calitativ de producție la vița de vie, în raport cu vârsta butucului (după Hidalgo, 2003)

BIBLIOGRAFIE

Bucur, G. M., Viticultură. București 2011;

Constantinescu, Gh. et al., La repartition territoriale des cėpages á raisin de table.1978;

Conti, M.; Milne, R. G.; Lt: Isoni, E.; Boccardo, G.(1980). A closterovirus from a stem-pitting-diseased grapevine. Phytopathology 70, 394-399.

Cotea, V., Cotea, V.V., Viticultură, ampelografie și oenologie. Editura Didactică și Pedagogică, București,1996.

Dejeu, L., Viticultură. Editura Ceres, 2010. 480 p.;

Fregoni, M., Origines de la vigne et de la viticulture.Contribution des peuples antiques.Musumeci Editeur,1991;

Georgescu, M., Dejeu, L., Ionescu, P., Ecofiziologia viței de vie. Editura Ceres, București,1991.

Grecu, V., Băicianu, F., Boian, I., Cultura viței de vie în gospodării familiale. București. Genunine. 2001.208 p.

Hidalgo, L., Tratado di Viticultura General. Ed. Mundi Prensa, Madrid. 2003.

Irimia, L. M., Biologia, ecologia și fiziologia viței de vie. Editura Ion Ionescu de la Brad. Iași, 2012;

Oșlobeanu, M., Oprean, M., Alexandrescu, I., Georgescu, Magdalena, Baniță, P., Jianu, L., Viticultură generală și specială. Editura Didactică și Pedagogică, București.,1980.

Martin, T., Viticultură generală. EDP București ,1972;

Tudosie A.,D., Cultura viței de vie pe lângă casa omului. Editura Ceres București,1981;

Perstinov, N., Tereșenco, A. Ghid pentru producătoriide struguri pentru masă. Chișinău 2007

Comes, I. Ghid pentru combaterea bolilor și dăunătorilor viței de vie. Rapsodia Română, 1995

Hatman, M., Bobeș, I., Lazăr, Al., Gheorghieș, C., Glodeanu, C., Severin, V., Tușa C., Popescu I., Vonica I., (1985). Fitopatologie. Editura Didactica și Pedagogică – București

Roșca, I. ,Oltean, I., Mitrea, I., Talmaciu, M., Peteneac, D.I., Bunescu, H.Ș., Istrate, R., Talmaciu, N., Stan, C., Micu, L. C., Tratat de entomologie generală și specială, Editura Alpha MDN 2011

WEBOGRAFIE

https://www.paradisverde.ro/daunatori/cum-impiedicam-viespile-sa-vandalizeze-livada

https://www.agrar.basf.de/agroportal/de/de/produkte_/produktempfehlung/product_details_2330.html

http://biochemtech.net/eng/traps/vineyard-pests/lobesia-botrana/

http://www.blueberrieschile.cl/wp-content/uploads/2015/10/lobesia3.png

https://agriculture.basf.com/en/Crop-Protection/European-red-mite.html

http://www.pistil.ro/wp-content/uploads/2016/08/acarianul-galicol.jpg

http://hobbygradina.ro/2011/04/06/tratamente-de-primavara-la-pomi-fructiferi-arbusti-si-vita-de-vie/

Paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae) – identificare si combatere

http://greatvintagewine.com/category/sauternes/

http://www.biolib.cz/en/image/id100642/

https://pnwhandbooks.org/sites/pnwhandbooks/files/plant/images/grape-vitis-spp-powdery-mildew/flagshoot3mahaffee.jpg

http://pakagrifarming.blogspot.ro/2013/02/symptoms-of-plant-diseases-caused-by.html

http://www.metos.at/tiki/tikiindex.php?page=GVDM+Plasmopara+viticola+Biology

http://www.agriculturaromaneasca.ro/produse/bolile-vitei-de-vie-partea-3-micoze-mana-vitei-de-vietratamente-189-t10.html

http://www.faunaromaniei.ro/daunatori/daunatorii-arborilor-fructiferi/hymenoptere/viespea-strugurilor-vespa-germanic

http://www.rasfoiesc.com/business/agricultura/viticultura/Eupoecilia-ambiguella-Den-et-S43.php

http://pakagrifarming.blogspot.ro/2013/02/symptoms-of-plant-diseases-caused-by.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Secolul_al_XIX-lea

http://agrointel.ro/50882/tabelul-tratamentelor-la-vita-de-vie-recomandari-de-la-specialisti-pentru-stropirile-de-primavara/

http://www.gorjeanul.ro/economie-2/agricultura-pe-intelesul-tuturor-daunatorii-vitei-de-vie#.WPrrbSa1tdg

https://ro.wikipedia.org/wiki/Secolul_al_XIX-lea

https://en.wikipedia.org/wiki/Xylophilus_ampelinus

http://www.agrimedia.ro/articole/combaterea-integrata-a-bolilor-si-a-daunatorilor-cerinta-majora-a-tehnologiilor-agricole-moderne

Tamaioasa Romaneasca – soi pentru Vinuri albe aromate

Cabernet Sauvignon – soi pentru Vinuri rosii superioare