Marius Răzvan Călușaru, Managementul plantațiilor viticole împotriva complexului de boli și dăunători, 2017 [303578]
CUPRINS
CAPITOLUL I.
Introducere…………………………………………………………………………………………………….2
1.1. Istoricul viței de vie…………………………………………………………….…2
1.2. Importanța viticulturii la nivel național……………………………………………3
PARTEA I.
STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI PLANTAȚIILOR DE VIȚĂ DE VIE ÎMPOTRIVA ATACULUI PRODUS DE CǍTRE COMPLEXUL DE BOLI ȘI DǍUNǍTORI
CAPITOLUL II.
Stadiul actual al cunoașterii în domeniul protecției plantațiilor de viță vie împotriva atacului produs de cǎtre complexul de boli și dǎunǎtori pe plan național și mondial…………………………………………………………………..5
PARTEA A II-A .
MATERIAL ȘI METODĂ
CAPITOLUL III.
Cadrul natural în care s-au realizat experiențele…………………………………………12
3.1. Așezarea geografică…………………………………………………………………….12
3.2. Vegetația din zonă…………………..…………………………………………………………12
3.3. Relieful…………………………………………………………………………………………………..12
3.4. Condiții pedologice…………………………………………………………………………………12
3.5. Condițiile climatice ale zonei și favorabilitatea lor pentru cultivarea viței de vie………………………………………………………………………………………………………………..13
3.5.1. Regimul termic…………………………………………………………………………………….13
3.5.2.Regimul pluviometric…………………………………………………………………………….14
3.5.3. Umiditatea relativă a aerului………………………………………………………………..15
CAPITOLUL IV.
Scopul și obiectivele cercetării………………………………………………………………………..17
4.1. Organizarea experienței…………………………………………………………………………..17
4.2. Soiuri de viță de vie studiate…………………………………………………………………….19
4.3. Metode de combatere a bolilor și dăunătorilor…………………………………………24
PARTEAA III-A.
REZULTATE ȘI DISCUȚII
CAPITOLUL V.
Rezultate obținute privind combaterea bolilor și dăunătorilor din plantația viticolă………………………………………………………………………………………………………….28
5.1.Identificarea principalele specii de organisme dăunătoare exintente în plantațiaviticolă…………………………………………………………………………………………….28
5.1.1. [anonimizat]-vie………………………………………………………………………………….31
5.1.2. [anonimizat]-vie………………………………………………………………………….37
5.2. [anonimizat]-vie………………..46
Concluzii……………………………………………………………………………………………………….56
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………58
Webografie……………………………………………………………………………………………………59
CAPITOLUL I.
INTRODUCERE
1.1. ISTORICUL VIȚEI DE VIE
Una din cele mai vechi plante de cultură, vița-de-vie a apărut acum circa 4 000 de ani î.C., în România cultivându-se din neoliticul mijlociu, cu aproximativ 3 000 de ani î.C. (Martin T.,1972).
Trecerea de la specia Vitis silvestris la Vitis vinifera (strămoșul comun al soiurilor roditoare cultivate azi), s-a realizat ca urmare a selecției și tăierilor aplicate de om (Teodorescu I.C., 1966; Fregoni M.,1991).
Forma, tipul frunzelor și al strugurilor sculptați în piatră și găsiți pe teritoriul țării noastre dovedesc faptul că în urmă cu 2 700 de ani erau știute nu numai soiurile de vin ci și cele de masă cu bobul mare (Constantinescu Gh. și colab.,1970).
Numeroase dovezi arheologice, epigrafice și lingvistice atestă existența viticulturii ca îndeletnicire de bază a dacilor și romanilor. În timpul evului mediu, viticultura s-a dezvoltat cu precădere în podgorii și centre viticole vestite prin calitatea vinurilor obținute, din sortimente specifice, ele fiind căutate atât pe piața internă, cât și la export.
Primele documente care atestă existența viilor din Transilvania datează din prima jumătate a secolului al XI-lea, iar a celor din Moldova și Țara Românească, de la sfârșitul secolului al XIV-lea (Cotea V.D. și colab.,2000).
De-a lungul timpului, s-au statornicit în podgorii sortimente specifice de soiuri. Ele au fost reprezentate, pentru fiecare areal viticol, printr-un număr restrâns de soiuri, care își puneau amprenta asupra specificității și calității vinurilor.
Viticultura în România constituie o activitate tradițională, de mare importanță economică, dezvoltată armonios, ca rezultat al condițiilor naturale deosebit de favorabile pe care vița-de-vie le găsește pe tot cuprinsul țării.
Fiind o străveche îndeletnicire a poporului român, s-a dezvoltat cu precădere în podgorii și centre viticole vestite prin finețea vinurilor, abundența acestora și calitatea deosebită a strugurilor de masă. Se apreciază că peste un milion de locuitori din țara noastră își asigură existența din cultura viței-de-vie, prelucrarea strugurilor și obținerea vinului, comerțul cu struguri și vin, activități în industrii și domenii conexe (ambalaje, transporturi etc).
1.2. IMPORTANȚA VITICULTURII LA NIVEL NAȚIONAL
Sectorul hortiviticol deține o pondere semnificativă în economia agricolă a țării noastre datorită suprafeței mari pe carte o ocupă culturile de viță de vie dar și datorită gradului de intensitate. Importanța viticulturii poate fi apreciată sub mai multe aspecte și se referă la faptul că permite obținerea și consumul strugurilor și vinului sub forma unei game largi de produse derivate și colaterale.
La maturitatea deplină strugurii au un conținut ridicat în zaharuri care sunt ușor asimilabile (glucoză, fructoză și zaharoză), în must procentul de zahăr fiind de 50-280g/ l de must.
Strugurii au un gust plăcut și o însemnată valoare alimentară, determinată și de ceilalți compuși pe care îi conțin aceștia: acizi organici (acid malic, succinic, tartric); săruri minerale (săruri de calciu, potasiu, fosfor, fier, magneziu), vitamine (A, B1, B2, C, D) – intră în structura oaselor, țesuturilor și echilibrează reacția sucului gastric. Strugurii au importanță deosebită în alimentație sub aspect energetic, reconfortant, vitaminizant, mineralizant, la aceasta adaugându-se proprietățile dietetice și terapeutice. Valoare alimentară nu prezintă numai strugurii ci și mustul și vinul, consumate rațional. Fiind recunoscut ca aliment complex și băutură energetică (un gram de alcool ingerat furnizează organismului uman 7 calorii), vinul are și o deosebită funcție terapeutică:
●compușii săi fenolici prevenind bolile cardiovasculare, facilitează circulația sangvină, protejează împotriva hemoragiilor, a unor tulburări de vedere;
● procianidinele din vinurile roșii, intervin în procesul de eliminare a colesterolul din sânge, de creștere a rezistenței pereților vasculari la hemoragii, de prevenire a îmbătrânirii premature a țesuturilor (Dejeu L., 2010), având importanță și în industria farmeceutică (cele extrase din semințe);
● în mod deosebit vinul roșu are efecte antiseptice prin acțiunea sa antivirală și bactericidă și este utilizat ca mijloc curativ în tratarea unor afecțiuni: astenie, insuficiență hepatică, afecțiuni de rinichi.
● din ce în ce mai mult se scoate în evidență rolul fitoalexinelor de origine viticolă în metabolismul uman. Besis R. și colab. (1997) precum și alți cercetători (Bessis, 1977; Hain ți al.ii 1993, Jeandet ți alții 1995, Fregoni 1998) scot în evidență importanța fitoalexinelor din grupa compușilor fenolici având ca principal reprezentant rezveratrolul; efectele rezveratrolului asupra sănătății vizează activitatea plăcilor sanguine, acțiunea oxidantă a lipoproteinelor, activitatea anticancerigenă, etc.
De asemenea în scopuri terapeutice s-a folosit din timpuri vechi seva viței-de-vie pentru tratarea afecțiunilor de ochi și de piele, frunzele pentru stoparea sângerărilor, strugurii necopți pentru inflamațiile gâtului și a bolilor infecțioase, stafidele în tratarea tuberculozei iar strugurii copți cu rol nutritiv, antitumoral, vitaminizant și mineralizant.
Și nu în ultimul raând, trebuie amintit aici și rolul peisager pe care îl are vița-de-vie, astfel peisajul viticol împreună cu interesul pentru istoria și tradiția locului stimulează turismul viticol, cunoscut și sub denumirile de oenoturism sau enoturism, reprezentat de circuite organizate la crame, cu prezentarea proceselor tehnologice, vizite în vii, degustări de vin asistate și cazări la crame sau în apropierea acestora.
PARTEA I.
STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI PLANTAȚIILOR DE VIȚĂ DE VIE ÎMPOTRIVA ATACULUI PRODUS DE CǍTRE COMPLEXUL DE BOLI ȘI DǍUNǍTORI PE PLAN NAȚIONAL ȘI MONDIAL
CAPITOLUL II.
STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI PLANTAȚIILOR DE VIȚĂ VIE ÎMPOTRIVA ATACULUI PRODUS DE CǍTRE COMPLEXUL DE BOLI ȘI DǍUNǍTORI PE PLAN NAȚIONAL ȘI MONDIAL
Vița de vie este una dintre cele mai larg raspândite și cultivate plante din lume. Schimbul mare de material viticol între țări a dus la o distribuire uniforma dar greu reconoscibilă a bolilor viței de vie. Multe din bolile viței-de-vie au fost luate, aduse, sau au pătruns prin diferite forme în Europa și de altfel și în România, în urma preocupării la nivel mondial pe care a căpătat-o această plantă și a interesului, mijlocit de produsele ce derivă din cultivarea ei, pentru selectarea, îmbunătățirea și ameliorarea soiurilor de viță-de-vie.
Speciile genului Vitis s-au format în cadrul ecologic a trei arii geografice diferite, care au imprimat caracteristici morfologice și productive diferite.
În jumatatea sudică a Europei, de la Atlantic până la Marea Caspică și de aici spre E până în Asia centrală, se află zona de origine a vițelor europene nobile (Vitis vinifera), producătoare de struguri buni dar cu sensibilitate la filoxera și mană.
În America de Nord au apărut speciile rezistente la filoxera, ele se folosesc ca genitori în ameliorare și ca portaltoi în viticultură (Vitis riparia, Vitis rupestris, Vitis berlandieri, Vitis labrusca).
În Asia de Răsărit s-a format un alt grup de specii, dintre care Vitis amurensis este cea mai importantă, dar numai în ameliorare, pentru deosebita ei rezistența la temperaturi negative foarte scăzute.
Unele boli, produse de ciuperci sau dăunători, deosebit de grave cum ar fi filoxera viței-de-vie sau mana, făinarea, putregaiul negru al viței-de-vie nu au fost cunoscute viticultorilor europeni până la intrarea lor pe teritoriul Europei. După semnalarea lor în cultură, au fost identificate și studiate în vederea prevenirii și combaterii lor și de micșorare a daunelor pe care le produc. Alte boli cum ar fi antracnoza, fumagina și altele, sunt cunoscute și studiate încă din antichitate, sunt boli ce au apărut și s-au dezvoltat odată cu vița-de-vie nobilă, europeană.
Viticultura, ca știință s-a format prin sec. al XVIII-lea și s-a dezvoltat foarte mult în sec. XIX-XX odată cu celelalte științe biologice, tehnice și economice.
Secolul al XIX-lea a fost o perioadă a inovației și a descoperirilor, cu rezultate notabile în matematică, fizică, chimie, biologie, electricitate și metalurgie, ce au constituit baza evoluției tehnologice din secolul XX și XXI. De asemenea, a început Revoluția Tehnologică în Europa, iar Secolul al XIX-lea se poate spune că a dat naștere științei ca profesie, toate acestea permițand o aprofundare a studiului fenomenelor biologice, și nu numai, și o mai mare comprehensibilitate a lor.
Interesul pentru viticultură este vădit și susținut de cercetarile din domeniul viti-vinicol ce se cumulează în permanență, oferind posibilitatea unor noi strategii de prevenire și combatere a bolilor și dăunătorilor, de ameliorare și conservare a soiurilor valoroase și nu în ultimul rând de productivitate și profit economic.
Vița de vie este afectată de numeroase boli, clasificate astfel:
1. După tipul agentului patogen:
– virozele, sunt boli infecțioase cauzate de virusuri;
– bacteriozele, determinate de bacterii;
– micozele, produse de ciuperci.
2. După modificările ce apar în funcționarea plantei:
– boli fiziologice.
În prezent se cunosc cinci viroze importante ale viței de vie: Scurt-nodarea – Grapevine fan leafvirus, Mozaicul nervurian al viței de vie – Grapevine vein mosaic virus, Răsucirea frunzelor – Grapevine leaf roll virus., Marmorarea de vară a viței de vie – Grapevine summer mottle, Strierea lemnului viței de vie – Grapevine Stem Pitting si o micoplasma (fitoplasma): Flavescența viței de vie sau Îngălbenirea aurie – această boală poartă mai multe denumiri printre care: Flavescența aurie, Flavescence doreé și Boala 22 A (Brans, 1956). Patogenul este o micoplasma (fitoplasma), specifică viței-de-vie și care nu se poate transmite mecanic pe alte plante. În țara noastră a fost depistată în podgorii ca: Dealu Mare, Greaca, Minis, Murfatlar, Odobești, etc (Savin și colaboratorii, 1969).
Cercetări asupra scurt-nodării viței-de-vie – Grapevine fan leafvirus au fost făcute de Rathay (1883) în Austria și ulterior sub diferite denumiri în Europa și S.U.A. iar boala a fost descrisă prima dată la Vitis vinifera sub numele de Gabler sau Zwiewipfler. În țara noastră, nu s-au efectuat cercetări sistematice privind răspandirea și frecvența virusului scurt nodării și pagubele produse de acesta. Rezultatele investigațiilor efectuate pâna acum arată că infecțiile sunt frecvente la unele soiuri, cu toate că simptomele tipice scurt-nodării sunt rare, iar cele de mozaic galben s-au găsit numai în podgoria Bucium din jud.Iași (Pop, 1979, Cercetarea în sprijinul producției, p. 3-4).
Cercetări privind virozele viței–de-vie, (Răsucirea frunzelor viței-de-vie – Grapevine leaf roll virs), au fost efectuate, în Israel, de Tane și Givony (1985), care izolează din planelele de viță de vie cu simptome de răsucire, aparținând soiurilor locale și din import, un potyvirus cu particule lungi de 790 nm. Natura virotică a bolii a fost precizată de către K. Harmon și W.C. Snyder în anul 1946.
Prin cercetări de microscopie electronică, în celulele mezofilului plantelor infectate (Mozaicul nervurian al viței-de-vie – Grapevine vein mosaic virus), s-au pus în evidență mănunchiuri de basonașe flexuoase, aparținând unui closterovirus al căror rol etiologic nu a fost încă stabilit (Vuittenez și Stocky, 1980).
Despre Marmorarea de vara a viței-de-vie – Grapevine summer mottle, Krake și Woodham (1978, Vitis. 17, 266) au descris boala în Australia și au demonstrat transmisibilitatea ei prin altoire.
În Italia, realizând cercetări asupra simptomelor de striere a lemnului, Conti și colab. (1980) au izolat, virusul A al viței-de-vie (grapevine virus A), însă Milne și colab. (1984) susțin că virusul ar fi asociat cu răsucirea frunzelor și nu cu strierea lemnului. Supoziția că Strierea lemnului viței-de-vie – Grapevine Stem Pitting, ar putea fi produsă de virusul scurt-nodării nu este dovedită de datele experimentale. Deși simptomele bolii erau știute în Franța de ceva vreme, strierea lemnului viței de vie a fost prezentată ca o viroză, sub termenul de “legno riccio”, în sudul Italei, pe la jumătatea secolului nostru, natura infecțioasă a acesteia fiind dovedită de A. Graniti și G.P. Martelli (1966).
Dintre bacteriozele viței-de-vie cele mai importante și păgubitoare sunt reprezentate de: Cancerul bacterian – Agrobacterium radiobacter pv. Tumefaciens, Boala lui Pierce la vița-de-vie – Pierce’s disease, Necroza bacteriana și cancerul viței-de-vie – Xylophilus ampelinus.
Prima cercetare care ademonstrat că o bacterie dă Cancerul bacterian – Agrobacterium radiobacter pv. Tumefaciens a fost cea a lui F. Cavara în 1885. Dintre toate plantele afectate de această bacterie, vița-de-vie este cultura cea mai afectată, în aproape toate țările cultivatoare.
În ceea ce privește lupta biologică, până nu demult, nu apăruse un biopreparat pentru profilaxia cancerului la vița de vie, iar tulpina K 84 nu era recomandată pentru viță. N. Zinca a obținut în 1971, la Stațiunea Viticolă din Drăgășani,efecte bune în prevenirea cancerului, prin tratarea vițelor înainte de stratificare sau plantare cu o cultură de Agrobacterium radiobacter nepatogenă, brevetând un preparat denumit Biozin.
Xylella fastidiosa este sursa Bolii Pierce (PD) a fost descoperit în 1892 de către Newton B. Pierce (1856-1916) (primul patolog de plante) în California pe struguri din California aproape de Anaheim, unde a fost cunoscut sub numele de „boala Anaheim.“ Boala este endemică în nordul Californiei, fiind răspândit de către Graphocephala atropunctata, care atacă numai vițe care sunt adiacente habitatelor riverane. Bacteria este de tipul richeții, cu dimensiuni de 1,0-3,2 x 0,4-0,5 m, având peretele celular încrețit tipic ca la richeții. Bacteria se dezvoltă bine în vasele xilemice recent s-a si reușit cultivarea ei pe medii nutritive. Patogenul este transmis prin altoire și de cicade aparținând mai multor specii, mai comune fiind Carneocephala și Draeculacephala (Mirică și Afrodita Mirică, 1986).
La 5 martie 1966 C.G. Pangapoulos, izoleaza Xylophilus ampelinus (Necroza bacteriana si cancerul vitei-de-vie) pe tulpina de viță-de-vie (Vitis vinifera var. Sultana) în Grecia și a fost depozitată în NCPPB în 1968, de unde a fost distribuit altor colecții de culturi pentru cercetare și materiale de referință si de diagnosticare; este o specie de proteobacterii, care produce multe boli la plante si este disponibila, pentru cercetere, de la NCPPB în Regatul Unit și alte colecții de culturi internaționale, cum ar fi ICMP în Noua Zeelandă, și LMG în Belgia.
Dintre micozele viței-de-vie cele mai importante și în același timp păgubitoare sunt reprezentate de Mana viței-de-vie – Plasmaopara viticola, Făinarea vitei de vie – Uncinula necator și Putregaiul cenușiu al viței de vie – Botyotinia fuckeliana. De boli cu frecvența mai redusă sunt responsabile micoze cum ar fi: Rosellinia necatrix – Putregaiul alb al rădăcinilor, Eutypa lata – Eutipoza viței de vie, Septoria ampelina – Septurioza viței de vie., Pseudopeziza tracheiphilla Müller-Thurgau – Boala petelor roșii sau rujeola la vița de vie.
Astfel cercetări asupra acestor boli au fost întreprinse de către L. D. Schweinitz încă din anul 1934, în America de Nord unde a fost observată pentru început (Mana viței-de-vie – Plasmaopara viticola) iar datorită schimburilor comerciale, mana a fost introdusă în Europa, mai întâi în Franța, unde primele infecții au fost constatate de către J. Planchon în anul 1878 și de aici s-a răspândit peste tot cu mare rapiditate, determinând împreună cu filoxera pagube considerabile plantațiilor viticole.
În anul 1845 a fost observată în Anglia de către C.M.Tuker (Făinarea viței de vie sau oidiumul viței de vie ) și studiată în 1847 de către J. M. Berkeley, de unde s-a răspândit în toate podgoriile din Europa. La noi în țară, făinarea a fost descoperită în anul 1851, iar astăzi este des întâlnită în toate podgoriile țării, fiind considerată ca o boală ce depășește în unii ani, pierderile produse de mană.
Din cercetările efectuate de C. Sandu-Ville, Al. Lazar si M. Hatman (1962) rezultă că ciuperca (Putregaiul cenușiu al strugurilor – Botryotinia fuckeliana) se dezvoltă cu usurință, pe bobițele ce au concentrație ăn zahăr cuprinsă între 14-22 %, peste acest procent ciuperca nu mai formează miceliu și spori, sucul zaharat comportăndu-se ca o subsțanță inhibitoare.
În 1883, R. Hartig a studiat prima oară Putregaiul alb al rădăcinilor – Rosellinia necatrix, iar mai târziu acesta a fost studiat de către P. Viala în 1890. Ciuperca produce agresiuni asupra rădăcinilor unui număr însemnat de specii de viță de vie, pomi și arbuști fructiferi.
G. Viennot-Bourgin (1949), a semnalat prezența ciupercii la Beta vulgaris (sfeclă), Solanum tuberosum (cartof), Pisum sativum (mazăre), Medicago sativa (lucernă) cât și pe bulbi de narcise și lalele. În pepinierele de pomi și viță de vie, atacul acestei ciuperci poate de asemenea, produce pagube mari.
M. Carter în anul 1957 în Australia facut prima semnalare a Eutipozei viței de vie – Eutypa lata. La noi în țară a fost menționată pentru prima dată de C. Rafailă și Maria Oprea în plantațiile viticole de la Comarna, Cotnari și Bucium din județul Iași, în anul 1982, iar ulterior și în alte podgorii din țară.
Profesorul A. Săvulescu a descoperit într-o podgorie din Moldova Septurioza viței de vie, boala fiind originală din America. În diferite țări viticole boala poartă diferite denumiri, printre care: Melanose de la vigne și Melanosi (L. Tomoiaga, 2006) și este produsă de către micoza Septoria ampelina.
Müller-Thurgau au descris pentru prima dată , în Elveția, Pseudopeziza tracheiphilla Müller-Thurgau – Boala petelor roșii sau rujeola la vița-de-vie care este o boală cunoscută de multă vreme în Europa, cu extindere mare în Germania, Austria, Elveția și Franța, fiind întâlnită, mai ales, în zone mai reci de creștere a viței-de-vie. Pe măsură ce s-au administrat tratamente cuprice, împrăștierea bolii a cunoscut o involuție. Agresiunile s-au dovedit din nou grave după amplificarea tratamentelor cu preparatele de sinteză organică. În ultimii ani în România au fost înregistrate agresiuni intense în podgoriile din Oltenia, Multenia, Moldova și în zona Târnavelor; cel mai viguros atac a fost înregistrat la Blaj, pe portaltoi (Riparia gloire, 125 A,Crăciunel 2, Kober 5BB, SO-4 ). În 1972, în Moldova, cele mai afectate soiuri au fost: Fetească albă, Riesling italian, Alphonse lavallée, Chasselas doré, Grasa de Cotnari, Tămâioasă românească, Cabernet sauvignon, Pinot gris, Coarnă neagră (Mirică și Afrodita Mirică, 1986)
În privința dăunatorilor viței de vie, cel mai important dăunator a fost reprezentat de Phylloxera vastatrix.
I. C. Teodorescu scria în 1943 că ,,nici unul dintre cataclismele lumii de la potop încoace nu a avut urmări atât de grave, date fiind proporțiile valului distrugător”, referindu-se la Filoxera viței de vie (Phylloxera vastatrix) insecta microscopică ce a aprodus practic un cataclism în plantațiile europene, fapt ce a condus la împărțirea lumii viticole în doua ere: ante și post filoxerică. De la apariția ei în Europa (Anglia 1863) și în particular în România(1884, Chitorani), Filoxera viței de vie, aproape că a distrus soiurile nobile europene și în particular pe cele tradiționale romănești, iar ieșirea de sub acest flagel filoxeric a fost întrevăzută înca de când s-a realizat prima altoire a vițelor nobile sensibile la filoxera, forma radicicolă, pe portaltoi americani, rezistenți la acest dăunator, reprezentând singura soluție de compromis. Această idee a fost lansată de profesorul francez Laliman încă din anul 1869 căci el observase că unele varietăți americane de Vitis ca V. rotundifolia sunt indemne (neatacate), iar Vitis aestivalis – sunt rezistente.
În prezent nu se mai manifestă inters pentru acest dăunător, urmând ca eforturile să fie concentrate asupra minimalizării pagubelor produse de alți dăunători ca moliile viței-de-vie , acarienii, cărăbușii, viermii și alții.
Dintre bolile și dăunătorii viței de vie, cele identificate la Drănic sunt reprezentate de micoze ca Mana viței-de-vie – Plasmopara viticola, Făinarea viței de vie – Uncinula necator și Putregaiul cenușiu al strugurilor – Botryotinia fuckeliana și dăunători ca Păianjenul roșu comun – Tetranychus urticae koch, Acarianul galicol – Eriophyes vitis, Păianjenul roșu al pomilor – Panonychus ulmi, Cochilisul viței-de-vie – Eupeocilia ambiguella, Molia verde a strugurilor (eudemisul) – Lobesia botrana Den et Schiff, Viespea strugurilor – Vespa germanica.
Deoarece, în țara noastră majoritatea soiurilor cultivate în plantații sunt afectate mai mult sau mai puțin de acțiunea bolilor și dăunătorilor, acest fapt reclamă pe lângă identificarea și urmărirea manifestării unor boli și/sau dăunători și stabilirea și aplicarea unor măsuri de protecție corespunzătoare agentului în cauză.
PARTEA A II-A.
MATERIAL ȘI METODĂ
CAPITOLUL III.
CARACTERIZAREA CADRULUI NATURAL ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE
3.1. AȘEZAREA GEOGRAFICĂ
Comuna Drănic este situată în sudul județului Dolj, la est este învecinată cu râul Jiu, la vest cu orașul Segarcea, la sud cu satul Padea iar la nord cu satul Booveni, care face parte din comună.
Este situată la o distanță de 4 km de Jiu, la 10 km față de Segarcea, 3 km față de Padea și 38 km față de Craiova. Are ca localități componente comuna Drănic și satele Padea, Booveni și Foișor.
3.2. VEGETAȚIA
Vegetatia din zonă este dată de prezența unor habitate naturale specifice stepei și silvostepei.
Vegetația caracteristică comunei este constituită din pajiști cu plante ierboase și păduri de foioase cu amestecuri de stejar brumăriu, stejar pufos și cer la care se adaugă și alte specii (arbori, arbuști și plante ierboase) datorită climatului temperat continental care imprimă vegetației din zonă o puternică deplasare de la stepă spre silvostepă, respectiv pădure.
3.3. RELIEFUL
Comuna Drănic este brăzdată de două văi: Valea Drănicului și Valea Zăgorenilor. Relieful este reprezentat de dealurile Mărinului, Cioboții și Scumpiei așezate la răsărit de Valea Drănicului (dealuri care descriu un podiș cu lățime de aproximativ 4 km între comună și râul Jiu), dealul Puturoasa care descrie versantul de vest al văii Puturoasa și dealul Zăgorenilor care era odată împădurit.
3.4. CONDIȚII PEDOLOGICE
Zona de trecere de la piemontul Getic la terasele Dunării cunoscut ca și Dealurile Craiovei.
Clasa de soluri care predomină în zonă este cea a cernoziomurilor levigate caracterizate din punct de vedere morfologic printr-un orizont de acumulare a humusului bine exprimat, urmat de un orizont de acumulare a argilei slab exprimat și un orizont de acumulare a carbonatului de calciu. Orizonturile respective prezintă următoarele însușiri:
Orizontul A are culoare brună, grosime de 30-40 cm și structură glomerulară stabilă;
Orizontul B are culoare brun deschisă, grosime de 50- 100 cm, structură nuciformă sau prismatică și textură fină datorată prafului de argilă;
Orizontul C are culoare galbenă, structură bulgărească și acumulări frecvente de carbonat de calciu sub formă de vine și concrețiuni.
Ca rezultat al condițiilor geo-climatice, solul caracteristic este cernoziom-levigat, foarte favorabil dezvoltării agriculturii (cultura de viță de vie și culturi mari agricole).
3.5. CONDIȚIILE CLIMATICE ALE ZONEI ȘI FAVORABILITATEA PENTRU CULTIVAREA VIȚEI DE VIE
Clima este continentală, cu veri calde, puțin bogate în precipitații sub formă de averse și ierni blânde cu viscole, dar și cu perioade de încălzire care sunt consecința advecțiilor calde dinspre Marea Mediterană.
Comuna este așezată într-o regiune cu altitudine sub 200 m și de aceea pe timpul iernii temperaturile nu coboară sub -30șC vara nu urcă mai mult de 40șC.
Vântul dominant are directia ENE-VSV.
Vânturile caracteristice sunt, crivățul care suflă pe timpul iernii dinspre nord-est și austrul care bate pe tot parcursul anului dar mai ales vara dinspre sud și sud-vest. Acesta din urmă aduce valuri de căldură și secetă vara iar pe timp de iarnă vine cu perioade de ger.
Prin asezare și poziție beneficiază de 11000 de ore de solarizare, iar ca țară, din perspectiva viticulturii, suntem situați pe paralela 45, denumită și paralela calității.
3.5.1. Regimul termic.
Plantația se încadrează într-o zonă cu climat temperat-continental cu o temperatura medie anuala de 11oC, o temperatura minimă absolută de -30oC și o temperatură maximă absolută de 41o C.
Pentru caracterizarea condițiilor climatice ale zonei cercetate s-au folosit datele înregistrate la stația meteorologică Craiova – Aeroport.
Temperatura, ca factor climatic, prin variabilitatea sa poate avea o influență permanentă asupra creșterii și dezvoltării viței de vie, dar și asupra organismelor dăunătoare.
Evoluției temperturilor medii lunare înregistrate în anul 2016 arată că cele mai ridicate valorile au fost în lunile iunie (23,7șC) și august (23șC), la polul opus fiind lunile ianuarie (-2,3șC) și decembrie (0) tabelul 3.1. , temperatura medie anuală a fost de 12șC.
Tabelul nr. 3.1
Valorile temperaturii, medii lunare (°C) (Stația Meteo Craiova, 2016)
Sursa:http://www.wunderground.com/history/station/15450/2010/2/3/MonthlyHistory.html?MR=1)
În anul 2016, ultima zi de îngheț s-a înregistrat pe data de 28 aprilie, brumele de toamnă în zona studiată au căzut după data de 20 octombrie. Durata medie a intervalului de timp fără îngheț este de circa 220 zile. Numărul zilelor de vară cu temperaturi mai mari de 25oC înregistrate în perioada 15 mai – 15 septembrie este de circa 75 zile.
3.5.2. Regimul pluviometric.
Precipitațiile sunt în cantități suficiente, iar uneori alternează cu perioadele de secetă. Cantitatea medie a precipitațiilor este de circa 510 mm/an.Cantitatea maxima de precipițatii a fost la Segarcea, peste 770 mm, iar cea minimă de 255mm (http://www.primariasegarcea.ro/oras/istoric.php//).
În anul 2016 suma precipitațiilor a fost de 337,6 mm (tabelul 3.2), vița-de-vie a beneficiat de un regim de precipitații favorabil pentru creștere și rodire.
Tabelul 3.2
Precipitații medii lunare și anuale (Stația Meteo Craiova, 2016)
Sursa:http://www.wunderground.com/history/station/15450/2010/2/3/MonthlyHistory.html?MR=1)
Repartiția lunară a precipitațiilor căzute este foarte neuniformă, înregistrându-se luni în care au căzut precipitații foarte puține și luni cu ploi torențiale. Cea mai mare cantitate de precipitații s-a înregistrat în luna martie 94,8 mmm, iar cea mai mică în luna decembrie când s-u înregistrat numai 3,0 mm.
Pe anotimpuri repartiția precipitațiilor este de aproximativ 149,6 mm primăvara, 59,8 mm vara, 75,4 mm toamna și 53 mm iarna, cea mai mare cantitate de precipitații a căzut în primăvară, anul 2016 caracterizându-se ca un an secetos, din care cauză plantele au suferit în perioada de vară toamnă din lipsa apei.
În urma interpretării temperaturilor medii lunare și precipitațiilor, rezultă că zona studiată este încadrată într-un climat temperat-continental, cu contraste termice și pluviometrice accentuate de la o lună la alta.
În general lunile de vară se încadrează în perioada cu deficit de umiditate.
3.5.3. Umiditatea relativă a aerului
Umiditatea relativă a aerului alături de temperatură și precipitații influențează creșterea și rodirea plantelor de viță de vie, dar și atacul bolilor și dăunătorilor specifici.
Excesul de umezeală micșorează coeficientul de transpirație, datorită faptului că aerul este saturat cu vapori de apă.
Umiditatea relativă a aerului este condiționată în acest sens de originea maselor de aer care se desfășoară în zona experimentală, de frecvența precipitațiilor. În anul 2016 cele mai ridicate valori au fost înregistrate în lunile ianuarie și februarie (88,7% respective 80%), iar cele mai scăzute le întâlnim în iunlie și august (50,53% respective 51,6, tabelul 3.3).
În intervalul iulie-octombrie ploile au caracter local și sub formă de averse.
Umiditatea influențează întru-un sens sau altul atât viața plantelor cât și procesele patologice și dezvoltarea dăunătorilor din plantația de viță de vie.
Poate fi prezentă sub formă de precipitații, de rouă sau ceață și are influență determinantă asupra contaminării și evoluției bolilor și dăunătorilor viței de vie.
În perioada de vegetație s-au înregistrat valori cuprinse între 50,5% și 76,1% .
Tabelul 3.5
Umiditatea relativă a aerului (Stația Meteo Craiova, 2016)
Sursa:http://www.wunderground.com/history/station/15450/2010/2/3/MonthlyHistory.html?MR=1)
CAPITOLUL IV.
SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII
Scopul prezentei lucrări este identificarea, monitorizarea și aprecierea evoluției dinamicii populațiilor dăunătoare și implicit alegerea celor mai eficiente măsuri de prevenire și combatere în plantația viticolă Drănic.
În vederea realizării obiectivelor propuse s-au utilizat metodele specifice din domeniul protecției plantelor.
Obiectivele propuse au vizat următoarele aspecte:
– Identificare principalelor specii de agenți fitopatogeni care provoacă boli la plantele de viță de vie;
– Identificare principalilor dăunători din plantația viticolă luată în studiu;
– Monitorizarea complexului de boli și dăunători din plantația viticolă;
– Evaluarea frecvenței, a intensității și a gradului de atac produs de către pricipalele organisme dăunătoare exixtente in plantația viticol;
– Testarea eficacității unor produse fitosanitare în combaterea bolilor și dăunătorilor din plantația de viță-de-vie;
Pentru realizarea obiectivelor propuse, s-au derulat o serie de activități:
– alegerea suprafețelor corespunzătoare fiecărei activități și identificarea speciilor dăunătoare;
– culegerea de date privind atacul produs de principalele boli și dăunători, respectând metodologia aplicată elaborată de Stațiile de Prognoză și Avertizare;
– colectarea entomofaunei dăunătoare utilizând diferite metode de colectare: capcane Barber, capcane cu feromoni, capcane cleiose colorate.;
4.1. ORGANIZAREA EXPERIENȚEI
Experiențele au fost organizate într-o plantație viticolă tănără pe rod, din Podgoria V. INC. SRL, înființată în anul 2010 în comuna Drănic pe fostele plantații de viță-de-vie. Podgoria însumează un total de 19 ha de teren cultivat împărțit în parcele cu orientare de la E la V astfel, cunoscută și sub denumirea de VIA LUI MARDALE (fig. 4.1 și 4.2), în care se cultivă soiurile:
1.Tămâioasă Românească- 3.5 ha
2. Fetească neagră – 4 ha
3. Souvignion blanc 4 ha
4. Cabernet souvignion 4ha
5. Merlot 3,5 ha
Fig. 4.1. Plantația ,,Via lui Mardale,, lucrări executate în perioada de repaus vegetativ (original)
Fig. 4.2. Plantația ,,Via lui Mardale,, aspect din perioada de vegetație (original)
Fig. 4.3. Plantația ,,Via lui Mardale, aspect din perioada de vegetație (original)
4.2. SOIURI DE VIȚĂ DE VIE STUDIATE
Soiurile luate în studiu au fost Tămâioasa Românească și Cabernet Sauvignon, din totalul de 19 ha teren cultivat, reprezentând un total de 7,5 ha, respectiv 4 ha Cabernet Souvignon și 3,5 ha Tămâioasă Românească
Fig. 4.4. Soiul Cabernet Souvignon, aspect din perioada de vegetație (original)
Fig.4.5. Soiul Tămâioasa Românească, aspect din perioada de vegetație (original)
Soiul Cabernet Sauvignon își are originea în Franța, stă la baza celebrelor vinuri de Bourdeaux și este cultivat de majoritatea țărilor producătoare de vinuri roșii (Franța, Germania, Italia, România, Moldova, etc).
Soiul prezintă floare de tip hermafrodită-normală, frunza de mărime mijlocie, culoarea verde închis, scămoșată și gofrată împărțită în 5-7 lobi; strugurele de mărime mică cu forma conică, aripată, lax, cu greutatea medie de 70-90 g; bobul sferic și mic culoare neagră –albăstruie, pielița groasă, acoperită de pruină, miezul zemos cu gust franc(ierbos); soi cu vigoare medie-mare cu perioada de vegetație mijlociu-lungă, necesitând 180-190 de zile până la maturarea strugurilor, aceasta întâmplându-se după 15 septembrie, iar conținutul de zahăr este cuprins între 200 si 250 g/l; este un soi rezistent la secetă și la temperaturi scăzute, cele sub -20-22 C producând înghețul vițelor; productivitatea soiului este între 7-17 t/ha variind în funcție de clonă, zona de cultură si agrotehnica aplicată, fiind un soi ce în unii ani meiază și mărgeluiește.
Bolile și dăunătorii specifici soiului sunt reprezentați de: moliile strugurilor: Eudemisul (Lobesia botrana) și Cochilisul viței de vie (Eupeocilia ambiguella), acarienii viței-de-vie: Acarianul galicol (Eriophyes vitis), Păianjenul roșu comun (Tetranychus urticae), Păianjenul roșu al pomilor ( Panonychus ulmi), iar dintre boli, este un soi sensibil la: Mana viței-de-vie (Plasmopara viticola), Făinarea viței-de-vie „Oidium” (Unicula necator sin. Oidium tuckeri) și Putregaiul cenușiu al strugurilor (Botryotinia fuckeliana).
Fig.4.6. Soiul Cabernet Souvignon, aspect din perioada de repaus vegetativ (original)
Fig.4.7. Soiul Cabernet Sauvignon, aspect din perioada de vegetație (original)
Fig. 4.8.. Soiul Cabernet Sauvignon, aspect din perioada de vegetație (original)
Fig. 4.9. Soiuul cabernet sauvignon,
Sursa http://www.banfiwines.com/grape/cabernet-sauvignon/
Soiul Tămâioasa Românească are la origine un soi vechi grecesc, dar întrucât se cultivă la noi în țară din timpuri străvechi poate fi considerat un soi autohton.
Soiul prezintă floare de tip hermafrodită-normală cu polenizare preponderent cleistogamă (închisă, ascunsă), pentru astfel de flori polenizarea se face cu polen propriu înainte de deschiderea florilor, fapt ce-i conferă un inconvenient întrucât soiul poate să meieze și să mărgeluiască; strugurele de forma cilindro-conică rar aripat, compact, de mărime mijlocie-mare cu greutate de 140g dar poate atinge uneori și 650 g; bobul este sferic de culoare gălbuie-verzui de mărime mijlocie, cu miezul crocant, suculent cu aromă de muscat; soi cu vigoare mijlocie și cu perioadă de vegetație scurtă 165-175 zile, maturarea strugurilor are loc în intervalul 16-28 septembrie, putând acumula un total de zaharuri cuprins între 200 și 300 g/l în funcție de favorabilitate; productivitatea soiului este de 10-12 t/ha în funcție de clonă, zona de cultură și agrotehnică; factorii limitativi sunt reprezentați de temperatură, temperaturile mai mici de -18-20 grade celsius producând distrugerea vițelor și de perioadele de secetă prelungită.
Bolile și dăunatorii specifici soiului sunt reprezentați de: moliile strugurilor: Eudemisul (Lobesia botrana) și Cochilisul viței-de-vie (Eupeocilia ambiguella), acarienii viței-de-vie: Acarianul galicol (Eriophyes vitis), Păianjenul roșu comun (Tetranychus urticae), Păianjenul roșu al pomilor (Panonychus ulmi), Viespea strugurilor (Vespa germanica) iar dintre boli, este un soi sensibil la: Mana viței-de-vie(Plasmopara viticola), Făinarea viței-de-vie „Oidium”(Unicula necator sin. Oidium tuckeri) și Putregaiul cenușiu al strugurilor (Botryotinia fuckeliana).
Fig.4.10. Soiul Tămâioasă Româneasca, aspect din perioada de repaus vegetativ(original)
Fig 4.11. Soiul Tămâioasă Românească, aspect din perioada de vegetație (original)
Fig.4.12 Soiul Tămâioasă Românească, aspect din perioada de vegetație(original)
Fig. 4.13 Soiul Tămâioasă românească, sursa: https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/03/11/viticultura-romaneasca-tamaioasa-romaneasca-vinul-capodopera–15-39-31
4.3. METODE DE COMBATERE A BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR
Bolile și dăunătorii viței-de-vie reprezintă principala cauză a pierderilor de recoltă și de calitate a produsului, în condiții pedoclimatice favorabile, reclamând în permanență o atentă monitorizare și un management eficient al protecției împotriva lor.
Protecția eficientă a plantațiilor de viță-de-vie se realizează prin:
– măsuri agrotehnice;
– protecție chimică, prevenirea și combaterea bolilor și dăunătorilor;
– combaterea buruienilor.
Măsurile agrotehnice împreună cu tratamentele fitosanitare și de prevenire/combatere a dăunătorilor și a buruienilor, realizate adecvat și de calitate, în perioada de creștere vegetativă și repaus vegetativ, pe tot parcursul valorificării plantației, participă atât la diminuarea sursei de infecție și la evitarea răspândirii în masă a agenților patogeni, cât și la ameliorarea stării fiziologice și creșterea viabilității plantelor.
Măsuri agrotehnice
Cele mai importante măsuri agrotehnice, care trebuie respectate în scopul prevenirii atacului bolilor criptogamice sunt:
– Arătura de toamnă între rânduri (la adâncimea de 10-15 cm) care, asigură ameliorarea regimului solului, contribuie la îngroparea frunzelor atacate de micoze și diminuarea remarcabilă a sursei de infecție hibernantă. Se propune lucrarea solului în rânduri. Înfăptuirea la timp a măsurilor agrotehnice – legatul în uscat și în verde, îndepărtarea lăstarilor inutili, copilitul, cârnitul, îndepărtarea buruienilor, au un rol deosebit în plăsmuirea condițiilor neprielnice pentru extinderea bolilor și dăunătorilor;
În afară de tehnicile menționate mai sus, pentru a atenua la minimum stadiile hibernante ale bolilor și dăunătorilor, se recomandă și:
– utilizarea ponderată a îngrășămintelor minerale – abuzul de îngrășăminte pe bază de azot fiind prielnic unor atacuri mai puternice de făinare;
– dirijarea și așezarea corectă în spațiu, oferindu-le o expoziție cât mai bună spre soare, ce oferă condiții, mai puțin favorabile pentru patogeni.
– dirijarea rațională a coardelor, evitând contactul strugurilor cu solul, unde sursa de infecție este mai mare (mai cu seamă de Botrytis);
– desfrunzirea parțială a tufelor la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august este o măsură esențială, îndeosebi pentru profilaxia putregaiului, strugurii sunt mai bine aerisiți și se diminuează substanțial reținerea picăturilor de apă pe bace – factor important în dezvoltarea bolii; realizarea acestei măsuri înainte de aplicarea produselor botriticide, duce la creșterea eficienței tratamentelor, ca urmare a contactului mai bun al produsului cu boabele;
– combaterea la timp a dăunătorilor (moliilor) și a făinării viței-de-vie(care produc crăpături și leziuni pe bobițe) este indirect eficace și împotriva putregaiului strugurilor;
– recoltarea în scurt timp a strugurilor, mai ales în condiții favorabile pentru dezvoltarea putregaiului cenușiu.
Măsurile acestea secundare sunt esențiale în protecția integrată contra bolilor, dar nesatisfăcătoare pentru producerea strugurilor de calitate, mai ales în condiții favorabile evoluției patogenilor.
Protecția chimică a viței-de-vie împotriva bolilor și dăunătorilor în condițiile actuale are un rol major în asigurarea unei producției viti-vinicole de calitate.
Aplicarea rațională și în timp optim a pesticidelor, asigură pe lângă câștigarea unei eficiențe maxime de combatere, și recoltarea producției la un cost mai redus și cu caracteristici avantajoase în condițiile de piață.
Costul măsurilor de combatere în medie la hectar pe an atinge cifra de 150-200 dolari SUA. Ținând cont de faptul că protecția chimică este o tehnică extreme de costisitoare și în același timp strict necesară, în schemele de combatere, sunt concepute mijloacele de combatere integrată prin administrarea concomitentă a tratamentelor contra bolilor și dăunătorilor viței-de-vie, spre a minimaliza numărul de tratamente, având în vedere și alterarea pesticidelor, îndeosebi a celor cu acțiune sistemică, care pot cauza apariția fenomenului de rezistență a organismelor nocive. ( Nicolae Perstniov, Alexandru Tereșcenco, Chișinău 2007)
Pentru fiecare tratament s-au avut în vedere următoarele aspecte: corelațiile dintre fenologia patogenilor și a viței-de-vie, gradul de rezistență genotipică a soiurilor, compatibilitatea insecto-acaricidelor și fungicidelor utilizate în diferite combinații.
În plantația viticolă de la Drănic, tratamentele chimice se efectuează cu mașina de stropit și prăfuit AGRIDELTA (fig.4.13.)
Fig.4.14. Mașina de stropit AGRIDELTA (original)
Combaterea buruienilor
În multe situații, buruienile sunt gazde pentru boli și dăunători. Combaterea lor se poate face pe cale chimică, mecanică sau combinată. Folosirea erbicidelor pentru combaterea buruienilor, în combinație cu lucrările de mobilizare a solului, duce la realizarea de economii bănești, la reducerea numărului de treceri ale tractorului, la reducerea consumului de pesticide și, în final, la combaterea integrată și mai eficientă a buruienilor.
PARTEA A III-A. REZULTATE ȘI DISCUȚII
CAPITOLUL V.
REZULTATE OBȚINUTE PRIVIND COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR DIN PLANTAȚIA VITICOLĂ.
5.1. IDENTIFICAREA PRINCIPALELOR SPECII DE ORGANISME DĂUNĂTOARE EXINTENTE ÎN PLANTAȚIA VITICOLĂ.
Pentru recunoașterea bolilor și dăunătorilor viței de vie se pot folosi anumite urme, caracteristice și specifice bolilor și dăunatorilor care le produc, propuse într-un algoritm de recunoaștere, denumite chei de identificare.
După E.DOCEA și V. SEVERIN,1964, citați de I. Comes în Ghid pentru combaterea bolilor și dăunătorilor viței-de-vie, 1995 avem următoarele chei:
● Cheie de identificare a bolilor viței-de-vie
Pe frunze
Mana viței-de-vie – Plasmopara viticola – se observă pe fața superioară a frunzelor, pete untdelemnii apoi roșiatice, acoperite pe fața interioară de un puf albicios.
Făinarea viței-de-vie – Uncinula necator – apariția pe ambele fețe pete alb-cenușii, prăfoase.
Antracnoza – Elsinoe ampelina –se văd pete mici, la început circulare, mai târziu unghiulare, cenușii în partea centrală și brun-întunecate pe margini.
Putregaiul cenușiu – Botryotinia fuckeliana – apar pete mari, gălbui sau roșiatice, acoperite pe ambele fețe de o pâsla cenușie, pulverulentă.
Fumagina – Capnodium salicilum – se observă pe fața superioară, crustre negre asemanătoare cu funinginea.
Pătarea roșie a frunzelor – Pseudopeziza tracheiphylla –se observă pete galbene sau roșii-purpurii între nervuri.
Pătarea frunzelor (Septorioza) – Septoria ampelina – se prezintă sub formă de pete mici, unghiulare, brun-negricioase, cu punctișoare negricioase.
Putregaiul negru al strugurilor – Guignardia bidwell- pete aproape circulare, roșiatice, acoperite mai ales pe partea superioară cu punctișoare negre.
Cloroza – limbul foliar îngălbenit.
Pe coarde și lastari
Mana viței-de-vie – Plasmopara viticola – pete alungite brun-roșiatice.
Făinarea viței-de-vie – Uncinula necator – pâsla alb cenușie care acoperă lăstarul pe porțiuni mici.
Antracnoza – Elsinoe ampelina – pete mici, în centru brun roșcate, cu marginea mai închisă la culoare, usor cufundate în țesut.
Putregaiul negru al strugurilor – Guignardia bidwell – pete alungite, brune, cu suprafața încrețită.
Putregaiul cenușiu – Botryotinia fuckeliana – internodiile acoperite cu mucegai cenușiu sau cu scleroți(corpușoare negre).
Rahitismul viței-de-vie – Vitis virus – internodii scurte, crescute în zig-zag.
Pe ciorchini și boabe
Mana viței-de-vie – Plasmopara viticola – boabe roșii acoperite de puf albicios.
Făinarea viței-de-vie – Uncinula necator– pete albe-cenușii pe boabe care ramân mici, crapă și sunt acre.
Putregaiul cenușiu – Botryotinia fuckeliana – puf cenușiu bruniu, boabele putrezesc.
Antracnoza – Elsinoe ampelina – pe boabele dezvoltate apar pete cu centrul cenușiu-roșcat, cu marginea brun-negricioasă.
Fumagina – Capnodium salicilum – crustre negre ca funinginea.
Putregaiul alb al strugurilor – Charrinia diplodiella – boabe zbârcite, uscate, brun cenușii, acoperite cu pustule albicioase.
Putregaiul negru al strugurilor – Guignardia bidwell – boabe zbârcite, uscate, acoperite cu pustule negre.
Pe butuci și rădăcini
Cancerul bacterian – Agrobacteriun tumefaciens – tumori (proeminențe) mici sau mari.
Esca (Apoplexia) viței de vie – Stereum hirsutum – pe scoarța corpuri fructifere(iască) de 2-3 cm în diametru, galbene-brune păroase în forma de scoică.
Putregaiul alb al rădăcinilor – Rosellinia necatrix – scoarța îmbrăcată de un mucegai alb sau brun.
Putregaiul fibros al rădăcinilor – Armilaria mellea– sub scoarță, mucegai alb, fosforescent; toamna apar la baza butucilor ciuperci galbene, cu pălarie și picior lung.
● Cheie de identificare a dăunătorilor viței-de-vie (Docea si Severin,1964, apruda I.Comes,1995)
Pe frunze
Păianjenul viței-de-vie –Tetranycus urticae –adulții și larvele absorb seva ceea ce duce la apariția unor pete decolorate apoi brun –arămii sau roșiatice.
Erinoza (Basicarea) frunzelor – Eriophyes vitis – pete albicioase-pâsloase pe fața inferioară a frunzelor și bombate (bășicate) pe fața superioară.
Filoxera – Phylloxera vastatrix – forma galicolă – gale (umflături colțuroase), de 2-4 mm în diametru, galben verzui pe dosul frunzelor.
Cărăbușul verde – Anomala solida – rosături dantelate, lăsând întregi numai nervurile principale ale frunzei.
Pirala – Sparganothis pilleriana – larvele rod frunzele tinere și lăstarii, înfășurându-le cu fire mătăsoase în formă de cuiburi.
Omida păroasă – Hypantria cunea – pe frunzele roase apar cuiburi înfășurate în fire mătăsoase, apoi vetre mari, de 60-90 cm, în care se observă multe larve.
Pe butuci, coarde și lăstari
Păduchele lânos – Pulvinaria vitis – lăstarii au creștere lentă, coardele nu se maturează normal; pe coarde și butuci se observă primăvara saci ovigeri de 8-12 mm lungime, alcătuiți din numeroase filamente lânoase.
Păduchele țestos – Parthenolecanium corni – coardele și butucii sunt acoperiți de larve brun-roșcate, de 4-7 mm lungime și 2-4 mm lățime, cu o carapace subțire de ceară.
Pe ciorchini și boabe
Cărăbușul verde – Anomala solida – cărăbușei de 10-12 mm lungime, de culoare verde metalică, toacă la suprafață boabele de struguri în creștere.
Molia strugurilor – Lobesia botrana – larvele macină inflorescențele abia formate, boabele în creștere, în pârgă sau în coacere, construind cuiburi acoperite de filamente mătăsoase; larvele cilindrice, verzi, cenușii-verzui sau brune verzui, cu capul și picioarele brun-negricioase, au mișcări rapide comparativ cu cele de Cochilis și o lungime de 9-11 mm.
Cochilisul viței-de-vie – Eupoecilia ambiguella – larvele brun-măslinii sau roșcate rod doar inflorescențele și boabele coapte; au capul și toracele negre, de 10-15 mm lungime.
Viespea strugurilor – Vespa germanica –consumă conținutul bacelor coapte în lunile iulie-septembrie, coaja rămâne neatacată.
(Ghid pentru combaterea bolilor și dăunătorilor viței de vie Comes, I.; Rapsodia Română, 1995)
5.1.1. Principalele boli ale viței de vie
Mana viței-de-vie. În țara noastra, mana a fost semnalată în anul 1887 în podgoriile Buzăului deși, după consideratiile lui P.Viala, este improbabil ca ea să-și fi făcut apariția așa de târziu, ținând cont că boala fusese deja observata în țările vecine încă din anul 1881.
Daunele cauzate de mană pot fi foarte mari, atât în anul când boala se manifestă cu intensitate, cat și în anii următori. Pierderile in productie datorită acestei boli pot varia de la 10 % până la 70-80 %, în funcție de condițiile climatice din anul respectiv. Vinurile provenite din viile afectate sunt acide, cu un procent foarte mic de alcool (datorită unei cantități reduse de zahăr în must) nu au buchet și se îmbolnăvesc de "băloșire".
Atacul de mană se manifestă pe toate organele aeriene ale viței-de-vie: frunze , lăstari erbacei, cârcei, flori, ciorchini și boabe.
Frunzele pot fi atacate după ce ating dimensiunea de 10-25 cm² iar petele de mană pot avea aspect diferit în funcție de perioada de producere a infecției, de la pete galben-untdelemnii, al căror centru se brunifică cu timpul atingând stadiul de arsură pe frunză , până la o brunificare totală a lor atingând stadiul de mozaic spre toamnă.
Fig.5.1 Atac de mana viței-de-vie pe Frunze Sursa:http://www.metos.at/tiki/tikiindex.php?page=GVDM+Plasmopara+viticola+Biology)
Mana (Plasmopara viticola) poate ataca boabele de timpuriu, înaintea fazei de maturare, provocând pe epicarp pete negriciaose și o adâncire a țesuturilor. Aceste traume ale țesuturilor nu mai permit creșterea normala a boabelor, dar in schimb permit dezvoltarea altor microrganisme patogene.
Fig. 5.2 Atac de mană pe ciorchini
Sursa:http://pakagrifarming.blogspot.ro/2013/02/symptoms-of-plant-diseases-caused-by.html)
Agentul patogen. Plasmopara viticola prezintă un aparat vegetativ de tip sifonoplast intercelular care trimite în celule haustori sferici sau pirifirmi. Din camera substomatică, după o perioadă de hrănire, ciuperca emite în afară, prin osteolul stomatelor, prelungiri ale sifonoplastului care se numesc conidiofori, ce poartă conidii. Formarea conidioforilor și a conidiilor are loc într-un interval de timp scurt, în condiții optime, (6-10 ore) la o umiditate atmosferică de 95-100% și temperaturi de 18-24șC.
În spațiile intercelulare ale frunzelor mozaicate ciuperca formează oogoane și anteridii și ca urmare a procesului de oogamie sifonogama rezultă oosporii, care sunt și organele de rezistență și de iernare ale ciupercii. Prin germinarea lor, în condiții favorabile ciuperca iși reia ciclul evolutiv, în primavară, constituind infecțiile primare.
După infecțiile primare sau secundare urmează perioada de incubație, în care ciuperca se dezvoltă intracelular, se hrănește pe seama țesuturilor parazitate, iar pe frunze apar petele undelemnii.
Manifestarea bolii este marcată de apariția conidioforilor cu conidii (microconidii). Contaminările secundare cu ajutorul microconidiilor se pot repeta de mai multe ori în timpul perioadei de vegetatie, în funcție de frecventa ploilor ce mențin picăturile de apă pe organele viței-de-vie 1-2 ore.
Pentru prevenire și combatere se recomandă aplicarea unui complex de măsuri agrofitotehnice în plantațiile viticole, mana fiind mai frecventă și mai păgubitoare în plantațiile neîngrijite. Arăturile adânci și drenarea solurilor ce rețin multă apă pot reduce manifestarea bolii, terenul din vii să fie menținut curat de buruieni. Efectuarea legatului, copilitului și cârnitului la timp.
Combaterea chimică a manei se face, in mod normal la avertizare prin aplicarea tratamentelor cuprice , iar în lipsă de avertizare de la stațiile de avertizare și prognoză, se efectuează preventiv 3-4 tratamente cuprice în funcție de condițiile din timpul vegetației.
Făinarea vitei de vie sau oidiumul viței-de-vie La noi în țară, făinarea a fost observata în anul 1851, iar in prezent este des întâlnită în toate podgoriile țării, fiind considerată ca o boală care depășește în unii ani, pagubele produse de mană.
Sunt atacte frunzele , lăstarii erbacei, ciorchinii și boabele, din primavară până toamna târziu.
Fig. 5.3 Atac pe frunze,
Sursa: http://degradina.com/fainarea-vitei-de-vie-boala/
.
Fig.5.4 Atac pe lastari
Sursa:https://pnwhandbooks.org/sites/pnwhandbooks/files/plant/images/grape-vitis-spp-powdery-mildew/flagshoot3mahaffee.jpg
În toamnele ploioase boabele atacate de oidium sunt supuse unor infecțiilor cu Botrytis fickeliana, daunele putând fi foarte mari. De altfel atacurile tardive pe bobițele ajunse la maturitate le depreciază calitativ, la suprafata acestora formându-se numeroase pete de necroză.
Boala este favorizată de temperaturi mai ridicate, in jur de 20-25șC, când și perioada de incubație este de 7-10 zile, fiind des întâlnită în verile secetoase. După ce infecțiile s-au produs, evoluția bolii este înlesnită de temperaturile cuprinse între 18-25șC și de o umiditate relativă moderată a aerului(50-80%), când atacul pe ciorchini și boabe produce pagube deosebit de puternice. Conidiile nu germinează în picaturi de apă, iar ploile abundente împiedică evoluția bolii și efectuarea de noi infecții prin „spalarea” conidiilor.
La atacul de făinare (Uncinula necator-forma conidiană Oidium tukeri) unele boabe ramân mai mici cu epicarpul întărit. Celelalte boabe, mai mari, au numeroase celule epidermice întărite, ceea ce nu permite creșterea lor. Sub această presiune epicarpul sfârșește prin a se fisura, iar conținutul bobului se poate pierde în proporție de 50 pâna la 100% (Hofmann, 1993).
Pe miceliul ectoparazit, cu apresorii și haustorii, se formează conidiile de forma unor butoiașe, hialine, de 20-36 µ dispuse ca niște lanțuri. Conidiile pot răspândi ciuperca în perioada de vegetație, putând germina de la 3-4 șC până la 34șC, temperatura optimă fiind cuprinsă între 24-26șC.
Principalele forme de iernare a parazitului sunt miceliul de rezistență în scoarță și, mai ales, în mugurii lăstarilor infectați și, în al doilea rând, periteciile.
Pentru a reducerea sursei de infecție din plantație se recomandă ca lăstarii infectați sa fie tăiați și distruși prin ardere iar butucii puternic infectați, ce constituie focare de infecție să fie scoși și distruși.
Efectuarea la tinp a lucrărilor de tăiat, legat, copilit, prășit și combaterea buruienilor micșorează semnificativ riscul de apariție al bolii.
Combaterea chimică se face folosind substanțe pe bază de sulf, iar tratamentele ce se execută au atât efecte preventive cât și curative. Primul tratament, înainte de pornirea în vegetație, se va efectua cu zeama sulfocalcică iar urmatoarele se aplică prin prăfuire cu sulf pulbere. De asemenea se pot face tratamente și cu fungicide sistemice pe baza de Benomyl cât și cu diferiți tiofanați.(Fitopatologie, M.Hatman,1985)
Putregaiul cenușiu al strugurilor – Botryotinia fuckeliana (Sclerotinia fuckeliana, forma conidiană Botrytis cinerea) este o ciupercă facultativ saprofită, cu cel mai complex impact asupra recoltei de struguri. Ea poate contamina strugurii imediat după înflorire, inserându-se pentru început pe corolele rămase în interiorul ciorchinelui și ducând o viața saprofită.
Mai târziu, după intrarea în pârgă, odată cu acumularea zaharurilor se ivește posibilitatea infestării boabelor de către miceliul ciupercii care pătrunse în interior mai ales prin leziunile ocazionale și trece de la viața saprofită la viața parazită.
De cele mai multe ori ciuperca produce la suprafața boabelor fructificații asexuate sub formă de puf cenușiu-brun care poate cuprinde întreg ciorchinele provocând daune foarte mari. Sub această formă conidiana (asexuată) a fost cunoscută și descrisă pentru prima dată ca Botrytis cinerea fiind cunoscută ca “putregai cenușiu”.
Atacul este favorizat de precipitații, de umiditate atmosferică (peste 80%), de temperatura ceva mai ridicată (20-25°C). Boala evoluează foarte rapid, mai întâi apar pe epicarp pete roșii-violacee, care semnalează locul infecțiilor. Ele cresc cu repeziciune cuprinzând întreaga bacă. Epicarpul se desprinde de mezocarp, se brunifică și se acoperă cu puf cenușiu și datorită mortificării celulelor reține foarte ușor apa ca și un burete.
Boala este facilitată și de înțepăturile insectelor Cochylis si Eudemis, de prezența rănilor produse de grindină, cât și de crăparea pieliței boabelor ajunse în pârgă, fenomen des întâlnit în timpul ploilor de toamnă.
Fig. 5.5 Putregaiul cenușiu
Sursa: http://www.biolib.cz/en/image/id100642/
În anumite condiții de biotop, întâlnite în câteva podgorii din Europa (Sauternes-Franța, Rhein-Gau-Germania, Tokay-Unguaria) și doar în anumiți ani la Cotnari și Pietroasa (pentru soiul Grasa), parazitul prezintă acțiune benefică contribuind la creșterea însușirilor calitative ale recoltei. Și în acest caz, după infestare, miceliul ciupercii dezorganizează țesuturile epicarpului, el devenind de asemenea poros, dar nu se detașează de mezocarp. Din cauza higroscopicitații atmosferice scăzute și a unei concentratiei ridicate în zaharuri, are loc un proces de evaporare, urmat de o stafidire a bacelor. Astfel, are loc un proces pentru care această formă de atac al agentului patogen este cunoscută sub numele de “putregai nobil”.
Fig. 5.6 Putregai nobil.
Sursa: http://greatvintagewine.com/category/sauternes/
Pentru prevenirea și combaterea putregaiului cenușiu se propune ca în toamnele ploioase viile să fie culese mai din timp, înainte ca putregaiul sa poată produce pagube . În cazul în care concentrația de zahăr a boabelor este încă mică și condițiile climatice înlesnesc infecțiile se recomandă tratamente chimice care se vor efectua cu produse pe bază de Captan, Difolatan, etc. Pentru ca aceste produse să nu ajungă în must tratamentele se vor aplica cu cel puțin 10-14 zile înainte de recoltare. Folosirea produselor sistemice poate înlătura acest neajuns amintit, folosindu-se produse pe bază de Benomyl după înflorit, apoi în momentul formării ciorchinelui și ultimul tratament la intrarea strugurilor în pârgă.
5.1.2. Principalii dăunatori ai plantației
Păianjenul roșu comun – Tetranychus urticae koch.
Răspândire. Această specie se întâlnește în toate plantațiile de viță-de-vie din țară.
Descriere. Femela are corpul în formă elipsoidală, de 0,36-0,53mm în lungime, de culoare variabilă, de la un galben închis până la un roz închis, iar pe partea dorsală prezintă grupe de perișori. Masculul este piriform și mai mic decât femela, de 0,22-0,35mm în lungime, de culoare mai deschisă decât la femelă (galben-roziu). Larva are corpul elipsoidal, de culoare galben palid sau verde gălbui, cu ochii roșii. La apariție prezintă 6 picioare (hexapodă) iar în al doilea stadiu are 8 picioare (octopodă). Specia este observată în culturi de câmp și pomi fructiferi.
Fig. 5.7 Păinjenul roșu comun
sursa: http://www.botanistii.ro/blog/paianjenul-rosu-comun-tetranychus-urticae/
Biologie și ecologie. Iernează ca femelă sub scoarța exfoliată a butucilor, sub solzii exteriori ai mugurilor, în stratul de frunze căzute, etc. Primavara, acarienii apar la începutul lunii mai, odată cu formarea primele frunzulițe și se localizează pe partea inferioară a frunzei apoi invadează alte frunze neatacate. Ouăle le depune pe fața inferioară a frunzei iar de la stadiul de ou și până la apariția adulților capabili de reproducere durează 15-28 de zile, avand 5-7 generații pe an.
Plante atacate și mod de dăunare. Este specie polifagă ce atacă numeroase plante cultivate și spontane din familii diferite.
La frunzele de viță atacul înaintează de la bază spre vârf pe linia nervurilor, adulții și larvele sug seva și produc pete decolorate, apoi brun –arămii sau roșiatice.
Fig. 5.8 Frunze atacate
Sursa: http://hobbygradina.ro/2011/04/06/tratamente-de-primavara-la-pomi-fructiferi-arbusti-si-vita-de-vie/
Acarianul galicol – Eriophyes vitis Răspândire. Este semnalat în toate centrele viticole în general sub forma unui atac slab ce nu afectează producția cu excepția unor parcele sau soiuri mai sensibile asupra cărora poate produce erinoza viței de vie.
Descriere. Adultul este un acarian mic, de talie microscopică , cu corpul vermiform, masculul fiind de 0,14 mm lungime iar femela de 0,16 mm lungime, de culoare alb-galbuie sau roșcata. La exteriorul abdomenului are aproximativ 80 de striuri chitinoase, dispuse transversal, sub forma unor inele. Adultul la partea anterioară, are două perechi de picioare, al patrulea articol al piciorului fiind mai dezvoltat decât al cincelea. Abdomenul se termină cu două prelungiri.
Fig 5.9 Acarianul galicol
Sursa: http://www.pistil.ro/wp-content/uploads/2016/08/acarianul-galicol.jpg
Biologie și ecologie. Specia prezintă 5-7 generații pe an și iernează sub formă de adult sub solzii mugurilor , la baza corzilor, în crăpăturile scoarței butucilor și coardelor, în stratul de frunze căzute. Primăvara iși fac apariția la începutul lunii mai când apar primele frunzulițe și se instalează la început pe muguri unde încep să se hrănească apoi pe partrea inferioară a frunzei hrănindu-se cu sucul celular. Femelele depun ouă după o scurtă perioadă de hrănire iar larvele apar când lăstarii au 4-5 frunze. Atacul cel mai puternic se manifestă pe primele frunze de la baza lăstarilor.
Fig. 5.10 Acarianul galicol – atac pe frunze
Sursa:; http://www.pistil.ro/wp-content/uploads/2016/08/acarian-galicol.jpg
Plante atacate și mod de dăunare. Acest acarian atacă doar vița-de-vie, producând erinoza. Atacă frunzele viței și ca urmare a întepăturilor apar pete albicioase-pâsloase pe fața inferioară a frunzelor și bombate(bășicate) pe fața superioară.
Fig. 5.11Frunze cu gale
Sursa:http://www.pistil.ro/wp-content/uploads/2016/08/acarian-galicol-2.png
Păianjenul roșu al pomilor – Panonychus ulmi. Femela are corpul oval, convex pe partea dorsală și aproape plat pe partea ventrală, de 0,3-0,5 mm lungime și 0,2-0,3 mm lățime, colorat în roșu-vișiniu. Pe partea dorsală are un număr de 26 peri lungi, inserați pe tuberculi albicioși, așezați în șapte rânduri perpendiculare. Masculul are corpul în formă ovoidă, cu partea posterioară puternic alungită, de 0,3-0,4 mm lungime și de 0,2 mm lățime, culoarea variind de la un galben-portocaliu la un galben-verzui. Larva este ovoidă, de 0,12-0,20 mm lungime. Culoarea larvelor eclozate din ouăle hibernante este roșie portocalie, iar a celor din ouăle de vara este variabilă, de la galben-portocaliu la roșu deschis. Oul de iarnă, de 0,13-0,17mm lungime de culoare roșietică, striat dorsal și pedicelat. Oul de vară are 0.11-0.14 mm lungime, de culoare gălbui la început, apoi devine brun-roșcat.
Fig. 5.12 Păianjenul rosu al pomilor
Sursa: https://agriculture.basf.com/en/Crop-Protection/European-red-mite.html
Molia verde a strugurilor (eudemisul) – Lobesia botrana Den et Schiff.
Răspândire. Această specie este frecventă în sudul Europei și Africa de Nord. În România se intâlnește mai ales în zonele viticole de la șes, din sudul țării.
Descriere. Adultul este un fluturaș de 7-8mm lungime, cu anvergura aripilor de 18-20mm. Aripile anterioare sunt colorate diferit, cu pete de culoare brună care alternează cu pete de culoare cenușiu-albăstruie, iar aripile posterioare sunt cenușii franjurate. Larva este o omida de culoare verde măslinie-cenușie, de 10-12mm, cu capul pronotul și picioarele brune.
Fig.5.13 Stadiile de dezvoltare la Lobesia botrana Sursa:http://www.blueberrieschile.cl/wpcontent/uploads/2015/10/lobesia3.png
Biologie și ecologie. Specie cu 2-3 generații pe an (prima în mai-iunie, a doua în iulie-august, iar a treia august-mai anul următor) care iernează ca pupă sub scoarța parțial exfoliată a butucilor, într-un cocon alb mătăsos.
Fluturii apar în prima decadă a lunii iunie având un zbor crepuscular atunci când temperatura depășește 15șC. Adulții apăruți au inițial o perioadă de hrănire precopulatorie de 10-12 zile. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici de 50-80 pe bobocii florali, întâlnindu-se mai rar pe frunze sau lăstari sau pentru generațiile 2 și 3 pe boabe verzi sau în pârga. Primele larve neonate apar la începutul lunii iunie, dezvoltarea durează 25-32 de zile, larvele suferind 4 năpârliri. Omizile complet dezvoltate iși fac un cocon mătăsos unde se transformă în pupă, stadiu ce durează 8-12 zile, după care apar adulții generației respective.
Plante atacate și mod de dăunare. Dăunatoare sunt larvele care sunt polifage, consumând peste 20 de specii diferite. Larvele rod bobocii inflorescențelor, boabele în creștere, în pârga sau în coacere, alcătuind cuiburi învelite în fire mătăsoase; larvele cilindrice, verzi, cenușii-verzui sau brune verzui, cu capul și picioarele brun-negricioase, prezentând mișcari iuți față de larvele de Cochilis, lungimea fiind de 9-11 mm.
Fig. 5.14 Molia verde a strugurilor
Sursa: http://biochemtech.net/eng/traps/vineyard-pests/lobesia-botrana/
Combaterea moliei strugurelui este în general preventivă , deoarece larvele dăunatorului sunt sensibile la acțiunea pesticidelor numai imediat dupa eclozare. Pragul economic de daunare este de 4-6 larve vii/100 inflorescente sau ciorchini la prima generație, 5-7 larve vii la 100 struguri sau 1-2% boabe atacate, sau pentru toate generațiile , 100 masculi/capcana/săptămâna în perioada de zbor a adulților.
Combaterea chimică se face de obicei prin 2 tratamente, din care primul se aplică în timpul înfloritului iar al doilea în fenofaza de pargă a boabelor. În zonele endemice puternic infestate se recomanda efectuarea și celui de-al treilea tratament cu 20-25 zile înaintea recoltatului, folosindu-se solutții cu toxicitate și timp de pauză reduse.
Pentru combaterea dăunatorului se poate folosi cu succes capturarea în masă a adultului cu ajutorul capcanelor feromonale.
Cochilisul viței de vie – Eupeocilia ambiguella.
Răspândire. Specia este cunoscută în Europa, Asia și nordul Africii. În România este semnalată în podgoriile de deal din zona de silvostepă, zona stejarului și fagului și produce daune în zone cu regim de ploi mai bogat.
Descriere. Adultul este de talie mică, cu aripi de culoare deschisă și lungime de 8-9 mm. Capul prezintă antene filiforme, acesta și toracele sunt brun-roșcate iar abdomenul, cenușiu-gălbui murdar. Aripile anterioare au o pată mediană iar cele posterioare sunt brun-cenușii la mascul și albicioase la femelă, prevăzute cu franjuri pe margini. Larva matură are 10- 12 mm lungime și are culoare brun-roșcată cu nuanțe măslinii. Capsula cefalică și pronotul sunt negre iar corpul prezintă negi de culoare brună.
Fig. 5.15 Lobesia botrana – adult
Sursa: http://www.rasfoiesc.com/business/agricultura/viticultura/Eupoecilia-ambiguella-Den-et-S43.php
Biologie și ecologie. Eupoecilia ambiguella este o specie care are două generații pe an – prima atacă bobocii florali, cea de-a doua , boabele verzi-care iernează în stadiul de pupă sub scoarța butucilor și coardele mai groase. Prima generație de fluturi apare la sfârșitul lunii mai, sunt nocturni și încep să zboare atunci când temperatura aerului este de 15° C și a treia frunză a lăstarului are diametru de 3 cm. Femela trăiește între 10-14 zile și imediat după copulare, depune între 100-160 ouă pe bobocii florali sau pe frunze. Larva iese după 8-15 zile, ea migrează în interiorul ciorchinelui și leagă cu fire de mătase pedunculii a 2-3 flori, apoi întră într-un buton floral și consumă organele florale. După aproximativ 20-25 zile, pe la sfârșitul lui iunie și debutul lui iulie, larvele ating maximul dezvoltării și construiesc un cocon de mătase la adăpostul unei frunze răsucite sau în interiorul ciorchinelui. După 10-14 zile, în interiorul coconului ele se transformă în pupe iar fluturii apar la jumătatea lui iulie, început de august. Aceștia zboară timp de 3-4 săptămâni iar în urma copulației femelele depun ouăle pe boabele verzi. Omizile ies după 7-10 zile din ouă, ele înfășoară cu mătase baza boabelor în care produc perforații și se hrănesc cu pulpa boabelor. În august sau prima decadă a lui septembrie larvele sunt complet dezvoltate, se retrag sub scoarța exfoliată a butucilor sau corzilor de viță de vie, unde își tes un cocon mătăsos, în interiorul căruia se transformă în pupe și iernează în acest stadiu.
Plante atacate și mod de atac. Este o specie polifagă , atacând peste 90 de specii de plante , dar producând daune mari la vița de vie.Omizile din prima generație distrug borganele florale, formând o țesătură deasă, care înfășoară bobocii distruși. Larvele generației a doua rod pulpa boabelor și deseori și semințele, boabele atacate sunt legate cu fire mătăsoase. Larvele atacă numai inflorescențele și boabele coapte; larvele sunt brun-măslinii sau roșcate, cu capul și toracele negre, de 10-15 mm lungime. Atacul larvelor din generația a doua inlesnește instalarea putregaiului cenușiu.
Fig.5.16.Molia verde a strugurilor
Sursa:https://www.agrar.basf.de/agroportal/de/de/produkte_/produktempfehlung/product_details_2330.html
Combatere. Măsurile de micșorare a populației dăunătorului, avertizarea măsurilor de combatere și combaterea chimică sunt asemănătoare cu cele de la eudemisul viței-de-vie .
Perju (1995) citat de Roșca și alții (2011) arată că omizile și pupele dăunătorului sunt parazitate de ciuperci din genurile Beauveria, Spicaria, Verticillum și Citromyces fiind semnalate diferite specii de insecte parazite pe stadii diferite de dezvoltare ale dăunătorului: aproximativ 43 specii de ichneumonide, 3 de branconide și 2 specii de diptere tachinide. Gradul de parazitare a pupelor hibernante ajunge în medie la 33%, uneori 85 %. Insectele prădătoare joacă un rol redus în limitarea populației cochilisului. Diferite specii de coleoptere (Coccinellidae, Cleridae), neuroptere (Chrysopidae) și heteroptere, dar și unele păsări insectivore (Parus sp.) distrug o parte din omizile dăunătorului. Feromonul folosit în lucrările de prognoză și avertizare pentru această specie se numește ATAMBIG Z 9. Tratamentele chimice folosite împotriva eudemisului asigură și protecția împotriva moliei brune.
Viespea strugurilor-Vespa germanica.
Răspândire. Viespea strugurilor se întâlnește în podgoriile din toataă țara noastră și duce o viață de grup asemeni albinelor în cuiburi denumite ,,viespare" sau „faguri".
Descriere. Viespea strugurilor are capul și toracele de culoare neagră, abdomenul este galben iar clipeusul galben cu câte 3 punctulețe negre dispuse în forma de triunghi. În spatele ochilor prezintă o banda de culoare galbenă iar pe torace are câte 6 dungi dintre care 2 interioare dispuse oblic alte 4 posterioare dispuse în forma de dreptunghi. Pe partea interioară a segmentelor abdominale se află cate 2 punctulețe de culoare neagră .Viespea strugurilor are lungimea corpului curpinsă între 15 – 17 milimetri .
Fig 5.17 Viespea strugurilor
Sursa: https://www.paradisverde.ro/daunatori/cum-impiedicam-viespile-sa-vandalizeze-livada
Biologie și ecologie. Un viespar sau fagure este compus ca și in cazul albinelor din urmatoarele categorii de indivizi și anume: matca, trântori și viespi lucrătoare. Matca este conducătorul coloniei și asigură înmulțirea. Trântorii au rolul de a fecunda matca, iar lucratoarele muncesc pentru culegerea hranei și asigură hrana viesparului . Matca se împerechează toamna în zbor apoi iernează în locuri adăpostite iar la venirea primăverii iși construiește un cuib în care iși depune ouăle. Dupa numai 4 – 5 zile de la depunerea ouălor urmeaza eclozarea acestore și apar larvele care sunt hrănite de matca iar generațiile următoare sunt hrănite de lucrătoare. Lucrătoarele sunt cele mai multe în colonie și au rolul de a aproviziona viesparul cu hrana, de a hrani puietul și de a extinde continuu cuibul după necesități. Cuibul poate ajunge la dimensiuni cuprinse între 10 – 40 de centimetri și este construit în pamânt facut din placi suprapuse formate dintr-o pastă compusă din bucăti de plante mărunțite și amestecate cu saliva lucrătoarelor. La suprafața solului cuiburile au un orificiu prin care viespile intră și ies.
Plante atacate și mod de dăunare. Viespiile atacă strugurii în perioada de coacere în lunile iulie-august și sug sucul dulce din boabele strugurilor în special la soiurile timpurii nelăsând decât coaja care se usucă și capătă culoare ruginie, care apoi putrezește .
Viespea strugurilor se hrănește cu substanțele zaharate, cu nectarul florilor, cu pulpa fructelor coapte și dulci și bineînțeles cu sucul din boabele de strugure . Dintre soiurile de struguri cele mai atacate sunt acelea cu coacere timpurie sau semitimpurie, care au gust și miros parfumat cum sunt : „Perla de Csaba", „Tămâioasă românească", „Muscatul Ottonel" .
5.2. COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR DIN PLANTAȚIA DE VIȚĂ DE VIE
Atacul organismelor patogene, care nu este stopat la timp, poate avea efecte negative asupra recoltei de struguri dar și asupra calității vinurilor. În urma atacurilor agenților patogeni pot fi semnalate însemnate pierderi cantitative (10-38%) și scãderea randamentului în must (-3; -19%), iar sub aspect calitativ sunt consumate sau pierdute prin evaporare cantitãți apreciabile de zaharuri, acizi, fenoli,etc.
Factorii culturali, atât cei fitotehnici cât și cei agrotehnici influențează în mod direct cantitatea, dar și calitatea recoltei de struguri. Într-o formă sau alta fiecare intervenție culturală prin modul său de aplicare (momentul, tehnicitatea) își transmite intr-un mod mai mult sau mai puțin vizibil efectul asupra recoltei de struguri. Cele mai multe dintre intervenții au chiar rostul să vină și să completeze neajunsurile observate la alți factori din ecosistemul viticol, astfel încât recolta să fie constantă, mai ales sub raport calitativ de la un an la altul pentru ecosistemul viticol dat.
Măsurile agrotehnice pentru protecția și combatera bolilor și dăunătorilor din plantașia viticola de la Dranic au fost reprezentate de:
– tăiatul viței-de-vie începând cu data de 15.02.2016 și terminând în 23.02.2016 în cazul soiului tămâioasă ramânească și în data de 25.02.2016 s-au terminat tăierile la Cabernet Sauvignon;
– tocarea coardelor, care a urmat după tăiat, terminându-se în cazul celor două soiuri în data de 27.02.2016;
– cercuitul, legarea coardelor pe portantă, începând cu data de 03.03.2016 și încheind în data de 09.03.2016 pentru cele două soiuri studiate;
– arătura de primăvară efectuată în data de 13.04. 2016;
– dezmușuroitul mecanic efectuat în data de 14. 04. 2016;
– plivitul lăstarilor începând cu data de 18. 04. 2016 și terminând în 21. 04. 2016
– dirijarea lăstarilor începând din data de 11. 05. 2016 și terminând în data de 18. 05. 2016;
– plivirea și suprimarea lăstarilor sterili, aerarea butucului, desfrunzit și primul cârnit, lucrări efectuate manual începând cu data de 30.05.2016 și terminând în data de 02. 06. 2016;
– cârnitul mecanic efectuat în data de 10, 11. 06. 2016;
– cel de-al doilea cârnit mecanic efectuat în data de 09, 10. 07. 2016;
– aplicarea tratamentelor fitosanitare și fenofazele vegetative, tabelul 5.11.;
– începerea culesului în data de 03.09.2016 și terminând în data de 01.10.2016;
Fig 5. 18. Arătura de primăvară (original)
Fig. 5. 19 Tocarea coardelor (original)
Fig. 5. 20 Dezmușuroitul mecanic(original)
Fig. 5. 21 Stropitul cu zeamă sulfocalcică. (original)
Prevenirea și combaterea chimică a bolilor și dăunătorilor au ca scop obținerea de producții sigure, de calitate și cu pierderi reduse datorate bolilor și dăunătorilor.
Pentru a preveni fenomenul de rezistență se recomandă, in primul rând, reducerea numărului de tratamente la cele strict necesare și de asemenea, aplicarea lor la momentul oportun. De o importanța mare este alternarea substanțelor active de combatere, pentru evitarea folosirii pe o perioadș îndelungată și frecventa a produselor care contin aceiași substanță activă. O însemnătate majoră o prezintă aplicarea pesticidelor în dozele și, concentrațiile recomandate de producator, deoarece utilizarea unor doze și concentrații sporite nu mărește eficacitatea tratamentului, în cel mai des caz, contribuie la apariția fenomenului de rezistență. Se recomandă, de asemenea, folosirea de produse selective și, nu în ultimul rând, utilizarea metodelor biologice de combatere, utilizarea de soiuri rezistente sau tolerante, etc.
În concluzie, este bine de reținut că, pentru eficiență sporită, și pentru a se obține o mortalitate ridicată a daunătorilor, prin aplicarea tratamentelor chimice trebuie evitată, pe cât se poate, apariția fenomenului de rezistență, respectând cele câteva recomandări menționate mai sus.
Interacțiunea dintre principalele boli, dăunători și buruieni, ca părți componente ale biocenozei viticole, este relativ complexă. În figura 5. 22 sunt prezentate interacțiunile identificate la acest nivel, care au importanță în asigurarea stabilității ecologice și a echilibrului biocenozei. Sunt prezentate numai acele elemente care sunt legate direct de protecția plantelor.
Fig 5. 22 Interacțiunea dintre boli, dăunători și buruieni în interiorul biocenozei viticole (după E. F. Boller, 1988)
Tabelul 5. 1.
Fungicidele utilizate în combaterea făinării viței-de-vie în plantația de la Dranic în 2016
Tabelul 5. 2.
Fungicidele utilizate în combaterea manei viței-de-vie
Tabelul 5. 3.
Fungicidele utilizate în combaterea putregaiului cenușiu al viței-de-vie
Tabelul 5. 4.
Fungicidele utilizate în combaterea făinarii viței-de-vie și eficacitatea lor în plantația de la Dranic în 2016
Tabelul 5. 5.
Fungicidele utilizate în combaterea manei viței-de-vie și eficacitatea lor în plantația de la Dranic în 2016
Tabelul 5. 6.
Fungicidele utilizate în combaterea putregaiului cenușiu al viței-de-vie și eficacitatea lor în plantația de la Dranic în 2016
Pentru combaterea dăunătorilor din plantația viticolă s-au folosit patru produse fitosanitare granulate, cu baza chimică diferită, de proveniență autohtonă și din import, cum ar fi:
Tabelul 5. 7.
Insecticidele utilizate în combaterea acarienilor viței-de-vie
Tabelul 5. 8.
Insecticidele utilizate în combaterea moliei viței-de-vie
Tabelul 5. 9.
Insecticidele utilizate în combaterea acarienilor viței-de-vie și eficacitatea lor în plantația de la Dranic in 2016
Tabelul 5. 10.
Insecticidele utilizate în combaterea moliei viței-de-vie și eficacitatea lor în plantația de la Dranic in 2016
abelul 5. 11.
Tratamente fitosanitare aplicate în funcție d fenofaze vegetative
în plantația de la Dranic în 2016
CONCLUZII
Lucrarea de față abordează o temă de interes stiințific și practic în ceea ce privește cunoașterea modalităților de protecție, prevenire și combatere a plantațiilor viticole, împotriva complexului de boli și dăunători.
Lucrarea a fost structurată pe cinci capitole în care s-a propus accentuarea următoarelor aspecte: identificarea principalelor specii de agenți fitopatogeni care provoacă boli la plantele de viță-de-vie, identificarea principalilor dăunători din plantația viticolă luată în studiu, monitorizarea complexului de boli și dăunători din plantația viticolă, evaluarea frecvenței, a intensității și a gradului de atac produs de către pricipalele organisme dăunătoare exixtente în plantația viticolă, testarea eficacității unor produse fitosanitare în combaterea bolilor și dăunătorilor din plantația de viță-de-vie;
Scurta trecere prin istoricul și importanța viței-de-vie sunt temele primului capitol unde se arată de ce această plantă prezintă atât de mare interes, ea jucând un rol important în evolutia omului, de la descoperirea ei, având un însemnat caracter economic dar și social, însoțindu-ne practic în permanență în toate momentele istoriei noastre.
Stadiul actual al cunoașterii în domeniul protecției plantațiilor viticole reprezintă tema celui de al doilea capitol, unde străduința cercetărilor vechi și a celor moderne se potențează reciproc pentru stabilirea unui management optim în viticultura.
În capitolul trei se prezintă cadrul natural unde se desfășoară experiența, așezarea geografică, vegetația din zonă, relieful, condiții pedologice, condițiile climatice ale zonei și favorabilitatea lor pentru cultivarea viței de vie, regimul termic, regimul pluviometric, umiditatea relativă a aerului. Toate acestea influențează într-un fel sau altul sistemul biotic, biocenoza viticolă, care este reprezentată de plantația viticolă și toate viețuitoarele care își duc existența în arealul de cultură (buruieni, îngrășăminte verzi, bacterii și ciuperci patogene, microorganisme din sol etc).
În capitolul patru se prezintă scopul și obiectivele cercetării, modul cum a fost organizată experiența, ea desfașurându-se într-o plantație viticolă tânără pe rod, din Podgoria V. INC. SRL, înființată în anul 2010 în comuna Drănic pe fostele plantații de viță-de-vie cunoscută și sub denumirea de Via lui Mardale. În acest capitol se prezintă și soiurile de
viță-de-vie luate în studiu reprezentate de soiul Tămâioasă Româneascî și soiul Cabernet Sauvignon, însumând împreună un total de 7,5 ha de vie.
În cel de al cincilea capitol sunt prezentate rezultatele obținute privind identificarea și combaterea bolilor și dăunătorilor din plantația viticolă. Pentru recunoașterea bolilor și dăunătorilor viței de vie se pot folosi anumite urme, caracteristice și specifice bolilor și dăunătorilor care le produc, propuse într-un algoritm de recunoaștere, denumite chei de identificare. Dintre bolile și dăunatorii viței de vie, cele identificate la Drănic sunt reprezentate de micoze ca Mana viței-de-vie – Plasmopara viticola, Făinarea viței de vie – Uncinula necator și Putregaiul cenușiu al strugurilor – Botryotinia fuckeliana și dăunători ca Păianjenul roșu comun – Tetranychus urticae koch, Acarianul galicol – Eriophyes vitis, Păianjenul roșu al pomilor – Panonychus ulmi,Cochilisul viței de vie – Eupeocilia ambiguella, Molia verde a strugurilor (eudemisul) – Lobesia botrana Den et Schiff, Viespea strugurilor – Vespa germanica. De asemenea sunt prezentate măsurile agrotehnice și chimice de protecție și prevenire/combatere a bolilor și dăunătorilor, concentrațiile și modul de aplicare și acțiune precum și eficacitatea fiecarui produs în parte.
Consider că prin lucrarea de față s-a încercat realizarea unei ample cunoașteri a manifestărilor de creștere, dezvoltare și productivitate a viței-de-vie în raport cu complexul de boli și dăunători, și a acestora din urma în raport cu noile direcții de prevenire și combatere, reprezentate de măsurile agrotehnice și chimice moderne.
Principala preocupare pe care trebuie să o aibă viticultorul este înțelegerea modului de funcționare al ecosistemul viticol ce cuprinde: biocenoza, biotopul, subistemul agrofitotehnic și subsistemul socio-economic. Toate aceste subsisteme supunându-se factorului antropic, nu rămâne de facut decat o dirijare, bazată pe temeiuri stiințifice, către o productivitate crescută, de calitate și o exploatare îndelungată și benefică economic.
BIBLIOGRAFIE
Bucur, G. M., Viticultură. București 2011;
Constantinescu, Gh. et al., La repartition territoriale des cėpages á raisin de table.1978;
Conti, M.; Milne, R. G.; Lt: Isoni, E.; Boccardo, G.(1980). A closterovirus from a stem-pitting-diseased grapevine. Phytopathology 70, 394-399.
Cotea, V., Cotea, V.V., Viticultură, ampelografie și oenologie. Editura Didactică și Pedagogică, București,1996.
Dejeu, L., Viticultură. Editura Ceres, 2010. 480 p.;
Fregoni, M., Origines de la vigne et de la viticulture.Contribution des peuples antiques.Musumeci Editeur,1991;
Georgescu, M., Dejeu, L., Ionescu, P., Ecofiziologia viței de vie. Editura Ceres, București,1991.
Grecu, V., Băicianu, F., Boian, I., Cultura viței de vie în gospodării familiale. București. Genunine. 2001.208 p.
Hidalgo, L., Tratado di Viticultura General. Ed. Mundi Prensa, Madrid. 2003.
Irimia, L. M., Biologia, ecologia și fiziologia viței de vie. Editura Ion Ionescu de la Brad. Iași, 2012;
Oșlobeanu, M., Oprean, M., Alexandrescu, I., Georgescu, Magdalena, Baniță, P., Jianu, L., Viticultură generală și specială. Editura Didactică și Pedagogică, București.,1980.
Martin, T., Viticultură generală. EDP București ,1972;
Tudosie A.,D., Cultura viței de vie pe lângă casa omului. Editura Ceres București,1981;
Perstinov, N., Tereșenco, A. Ghid pentru producătoriide struguri pentru masă. Chișinău 2007
Comes, I. Ghid pentru combaterea bolilor și dăunătorilor viței de vie. Rapsodia Română, 1995
Hatman, M., Bobeș, I., Lazăr, Al., Gheorghieș, C., Glodeanu, C., Severin, V., Tușa C., Popescu I., Vonica I., (1985). Fitopatologie. Editura Didactica și Pedagogică – București
Roșca, I. ,Oltean, I., Mitrea, I., Talmaciu, M., Peteneac, D.I., Bunescu, H.Ș., Istrate, R., Talmaciu, N., Stan, C., Micu, L. C., Tratat de entomologie generală și specială, Editura Alpha MDN 2011
WEBOGRAFIE
https://www.paradisverde.ro/daunatori/cum-impiedicam-viespile-sa-vandalizeze-livada
https://www.agrar.basf.de/agroportal/de/de/produkte_/produktempfehlung/product_details_2330.html
http://biochemtech.net/eng/traps/vineyard-pests/lobesia-botrana/
http://www.blueberrieschile.cl/wp-content/uploads/2015/10/lobesia3.png
https://agriculture.basf.com/en/Crop-Protection/European-red-mite.html
http://www.pistil.ro/wp-content/uploads/2016/08/acarianul-galicol.jpg
http://hobbygradina.ro/2011/04/06/tratamente-de-primavara-la-pomi-fructiferi-arbusti-si-vita-de-vie/
Paianjenul rosu comun (Tetranychus urticae) – identificare si combatere
http://greatvintagewine.com/category/sauternes/
http://www.biolib.cz/en/image/id100642/
https://pnwhandbooks.org/sites/pnwhandbooks/files/plant/images/grape-vitis-spp-powdery-mildew/flagshoot3mahaffee.jpg
http://pakagrifarming.blogspot.ro/2013/02/symptoms-of-plant-diseases-caused-by.html
http://www.metos.at/tiki/tikiindex.php?page=GVDM+Plasmopara+viticola+Biology
http://www.agriculturaromaneasca.ro/produse/bolile-vitei-de-vie-partea-3-micoze-mana-vitei-de-vietratamente-189-t10.html
http://www.faunaromaniei.ro/daunatori/daunatorii-arborilor-fructiferi/hymenoptere/viespea-strugurilor-vespa-germanic
http://www.rasfoiesc.com/business/agricultura/viticultura/Eupoecilia-ambiguella-Den-et-S43.php
http://pakagrifarming.blogspot.ro/2013/02/symptoms-of-plant-diseases-caused-by.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Secolul_al_XIX-lea
http://agrointel.ro/50882/tabelul-tratamentelor-la-vita-de-vie-recomandari-de-la-specialisti-pentru-stropirile-de-primavara/
http://www.gorjeanul.ro/economie-2/agricultura-pe-intelesul-tuturor-daunatorii-vitei-de-vie#.WPrrbSa1tdg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Secolul_al_XIX-lea
https://en.wikipedia.org/wiki/Xylophilus_ampelinus
http://www.agrimedia.ro/articole/combaterea-integrata-a-bolilor-si-a-daunatorilor-cerinta-majora-a-tehnologiilor-agricole-moderne
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Marius Răzvan Călușaru, Managementul plantațiilor viticole împotriva complexului de boli și dăunători, 2017 [303578] (ID: 303578)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.