Marina Militara In Primul Razboi Mondial

=== 290e20995945c200aea667e1baeb0604840dbf55_456844_1 ===

UNIVERSITATEA OVIDIUS

FACULTATEA DE DREPT

CONSTANȚA/altele

SPECIALIZAREA: DREPT

Materia: Drept Maritim Internațional/altele

LUCRARE DE

DISERTAȚIE/

LICENȚĂ

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. /alt grad

NUME:

Prenume :

Absolvent:

NUME

Prenume

Constanța/altele , 2017

UNIVERSITATEA OVIDIUS/altele

FACULTATEA DE DREPT/altele

CONSTANȚA/București, etc.

SPECIALIZAREA: DREPT /altele

Materia: Drept Maritim Internațional/altele

LUCRARE DE

DISERTAȚIE/

LICENȚĂ

Marina militară în primul război mondial

Coordonator științific:

Prof. univ. dr. /alt grad didactic

NUME:

Prenume :

Absolvent:

NUME

Prenume

Constanța/altele , 2017

Pagina de gardă (A se șterge indicație și printa liberă)

CUPRINS

Cuprins…………………………………………………………………4

Introducere……………………………………………………………6

Secțiunea I. Contextul politico militar înainte si la intrarea în Primul Război Mondial………………….8

Sectiunea a II-a Apărarea litoralului românesc și a Deltei Dunării , în nordul Dobrogei …………………….10

Sectiunea a III-a Privire comparativă asupra situației marinei militare române înainte de intrare, pe timpul și după Primul Război Mondial …….…13

§1. Tipuri de nave………………………………………………….13

§2. Dotări de armament………………………………………….15

Secțiunea a IV-a Principalele acțiuni de luptă ale marinei militare

§1. Studiu de caz I- Bătălia de la Flămânda

(29 septembrie -5 octombrie 1916)…………………17

§2. Studiu de caz II – Bătălia de la Turtucaia

(1-6 septembrie 1916)…………………………………………..19

§3. Studiu de caz III- Bătălia de la Rusciuk

(14 august 1916)…………………………………………………..23

Concluzii……………………………………………………………..25

Bibliografie………………………………………………………….28

Anexe…………………………………………………………………..31

ABREVIERI

Titluri de periodice

Referiri la denumiri de publicații și acte normative

Alte abrevieri

Marina militară în primul război mondial

(28 iulie 1914 – 11 noiembrie 1918)

Introducere

Studiul de față urmărește analiza contextului intrării României în Primul Război mondial, cu precădere asupra activității marinei militare în decursul conflagrației. Preferința pentru acestă temă se explică prin utilitatea de a analiza un rezultat remarcabil de tactică militară obținut cu mijloace modeste în ceea ce privește dotarea armatei. Eficiența, rapiditatea și diplomația era esențială pentru România – o parte beligerantă atrasă în război fără voia sa.

Statutul țării noastre de poartă între Orient și Occident, sau zonă de tampon între cele două lumi se menține de secole. Astfel, este îndoielnic ca acesta să se schimbe prea curând în viitor. Aici marcăm și utilitatea demersului nostru teoretic de a marca ipoteza unui trecut care se poate repeta în viitor.

Conform articolului 1 din legea fundamentală a țării, România este un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Analizăm în cele de mai jos modul în care marina militară a contribuit la nașterea noțiunii de stat de astăzi, cât și statutul actual al acesteia.

Secțiunea I. CONTEXTUL POLITICO-MILITAR ÎNAINTE ȘI LA INTRAREA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Paradoxul din iulie 1914 a fost că țările care aveau motive politice să intre în război nu erau legate de programe de mobilizare rigide , pe când națiunile cu programe rigide , ca de pildă Germania și Rusia , nu aveau niciun motiv politic de a intra în război. Marea Britanie , țara situate în cea mai bună poziție pentru a opri această înlănțuire a evenimentelor , a ezitat. Ea nu avea practice niciun interes în Balcani.(…)Numai că aici intra în ecuație și abstracta dimensiune morală. Flota franceză se află în Mediterană ca urmare a acordului naval dintre Franța și Marea Britanie, drept rezultat coasta de nord a Franței era larg deschisă flotei germane dacă Marea Britanie se ținea deoparte și nu intra în război. Pe măsură ce s-a adâncit criza, Bethmann- Holweg a insistat să nu se folosească flota germană împotriva Franței , dacă Marea Britanie promitea să rămână neutră. Însă Grey a refuzat acest compromis din același motiv pentru care respinsese propunerea germană din 1909, potrivit căreia Germania era de acord să încetinească ritmul de dezvoltare a propriei flote în schimbul neutralității engleze în eventualitatea unui război – altfel spus, Grey bănuia că după înfrângerea Franței , Marea Britanie va rămâne la mila Germaniei.

Peninsula Balcanică a fost denumită și „butoiul cu pulbere al Europei”. Balcanii au fost cuceriți în secolul al XV-lea de Imperiul Otoman, iar popoarele din regiune au trebuit sa îndure jugul turcesc pentru mai multe sute de ani. Cu timpul, odată cu dezvoltarea Imperiului Austriac (Austro-Ungar) multinațional s-au manifestat și dorințele hegemonice ale acestuia în regiune. Popoarele supuse din Balcani au declanșat o serie de razboaie de eliberare națională.

În 1913, trupele sârbe au intrat în Albania, agravând și mai mult tensiunile din Balcani. Serbia a fost obligată să se retagă ca urmare a presiunilor internaționale, iar criza din Albania a fost folosită de diplomația de la Viena pentru prezentarea Belgradului ca potențial agresor și inamic al păcii și pentru o eventuală declarație de război. Astfel, rivalitatea dintre Serbia și Austro-Ungaria pentru controlul asupra teritoriilor locuite de slavii sudici a fost motivul principal pentru izbucnirea războiului.

Negocierile României cu Antanta au durat foarte mult timp, și aceasta din douǎ motive. În primul rând, guvernul român a dorit sǎ obținǎ acceptul Antantei în legaturǎ cu includerea în granițele statului român a tuturor teritoriilor locuite de români. În al doilea rând se dorea ca intervenția militarǎ românǎ sǎ fie asiguratǎ de condiții militare favorabile.

România intră în război pe bază de promisiuni, majoritatea nerealizate, fără o pregătire prealabilă a armatei, luptând cu 600.000 de oameni pe un front de circa 1.400 de kilometrii, având legături nesigure și grele cu aliații, trebuind să lupte pe două fronturi apropiate. Ca atare, s-a ales ca formă de război –ținându-se cont de scopul acesteia, ofensiva în Transilvania, avându-se în vedere starea de spirit a armatei și a maselor largi populare și defensivă la sud.

Secțiunea a II-a APĂRAREA LITORALULUI ROMÂNESC ȘI A DELTEI DUNĂRII, ÎN NORDUL DOBROGEI

La 3 iulie, Ionel I.C. Brǎtianu a comunicat la Paris cerințele pe baza cǎrora România era gata sǎ intre în rǎzboi, preîntâmpinându-se astfel eventualele neînțelegeri: ofensivǎ comunǎ aliatǎ pe toate fronturile; sosirea, prin Arhanghelsk și Vladivostok, a munițiilor; acceptul ca armata rusǎ sǎ intre în Bucovina. De asemenea, se menționa că România, neputând apǎra simultan două fronturi, se impunea fie atacarea armatelor de la Salonic, fie ocuparea Rusciukului de către ruși. În același timp, se sublinia cǎ armata română are nevoie de treizeci de vagoane de muniții pe zi. În situația în care aceste condiții erau îndeplinite, guvernul român se declara gata sǎ intre în rǎzboi alǎturi de puterile Antantei.

După pierderea primului aliniament de apărare – Turtucaia, Silistra, Bazargic – trupele române și ruse s-au repliat până la 26 august/8 septembrie 1916 pe aliniamentul mentul Canlia, Lipnița, Negru -Vodă(Caraomer), malul de nord al lacului Mangalia, țărmul Mării Negre.

Acest aliniament va fi părăsit în noaptea de 1-2/ 14-15 septembrie, comandantul Armatei de Dobrogea dispunând o nouă repliere în afara contactului cu inamicul pe aliniamentul Rasova, balta Baciului, Plopeni (Cocargea) Cobadin, Topraisar, Tuzla (Tatlageac).
Pentru prima dată pe frontul din Dobrogea mareșalul August von Mackensen simte gustul înfrângerii la Cocargea(Pietreni) și Cobadin când , în urma luptelor din zilele 18 -19 septembrie/ 1- 2 octombrie 1916 trupele de sub comanda sa sunt oprite și în urma marilor pierderi suferite sunt silite să treacă la apărare.

În ceea ce privește Delta Dunării, Brătianu nu a câștigat nici sprijinul lui Savfet, nici al reprezentanților celorlalte puteri. Aceștia din urmă erau preocupați de alte probleme.Ulterior, obținerea Dobrogei și căile ferate au întărit mândria națională a românilor și au compensat pierderea sudului Basarabiei.

În Delta Dunării, forțele sovietice au început să treacă Dunărea la Tulcea, utilizând mijloace aparținând M.R.R.(de război și comerciale). Comandamentul Sovietic aștepta sosirea unui delegal al Guvernului României. Statul Major a prezentat situația Ministerului de Externe , menționând că în lipsa unui delegat al Guvernului care să clarifice situația diplomatică în această zonă, nu se putea stabili nici un mod de cooperare cu forțele sovietice și navele aparținând C.F.N.M. vor putea avea aceeași soartă ca navele de luptă, care s-au predat la Tulcea la cererea Comandamentului Flotilei Sovietice Dunărene.

Ministerul de Externe a răspuns că va pleca o întreagă delegație la Moscova. În același timp, va supune această chestiune Consiliului de Miniștriicare se afla în ședință. În cazul în care rușii înaintau la Constanța, se planifica , ca navele de la Tulcea înainteze în tandem cu cele din Constanța.

Secțiunea a III-a PRIVIRE COMPARATIVĂ ASUPRA SITUAȚIEI MARINEI MILITARE ROMÂNE ÎNAINTE DE INTRARE, PE TIMPUL ȘI DUPĂ PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

§1. Tipuri de nave

La 22 iunie 1941, Marina Regală Română avea cele două componente de bază, forțele fluviale și cele maritime, dezvoltate relativ inegal. Prin intrarea în serviciu a monitoarelor Ardealul, Basarabia, Bucovina, obținute de la Austro-Ungaria ca reparații de război – ce s-au adăugat monitoarelor Brătianu, Catargiu, Lahovary, Kogălniceanu – și cumpărarea, în anul 1921, a 4 vedete (nr. 1-4) din Italia – ce s-au adăugat celor 8 vedete britanice, existente în dotare – Escadra de Dunăre a devenit, pentru două decenii, principala forță fluvială din lume. În același timp a crescut și forța Diviziei de Mare prin intrarea în seviciu, în 1920, a distrugătoarelor Mărăști (ex Nibbio) și Mărășești (ex Sparviero) – comandate înainte de Primul Război Mondial în Italia –, a distrugătoarelor Regele Ferdinand și Regina Maria, în 1928-29, și a celor 4 canoniere (Lepri, Stihi,Ghiculescu, Dumitrescu), achiziționate din Franța, ultimele trei rămânând în serviciu și pe timpul războiului.

Ca reparații de război au fost primite din partea marinei austro-ungare și 7 torpiloare, dintre care trei (Năluca, Sborul și Smeul) vor rămâne în dotare și între anii 1941-45.

Ca urmare, până la intrarea război, marina română a primit în dotare doar nava-școală Mircea, construită în Germania, la șantierul Blohm und Voss, din Hamburg (1938), puitorul de mine Amiral Murgescu (1940), prima navă importantă construită la Galați, și vedetele torpiloare tip Vosper, nr. 1-3, (Viforul, Vijelia și Viscolul), importate din Marea Britanie. Începând cu anul 1937, toate monitoarele flotilei de Dunăre au fost modernizate în șantierele de la Galați, Basarabia și Bucovina fiind aproape reconstruite. În intervalul 1940-42, dotarea marinei militare s-a completat cu vedetele torpiloare tip Power, nr. 4-9 (Vedenia, Vântul, Vijelia, Viforul, Vârtejul, Vulcanul), construite în Olanda și finalizate la Galați, precum și cu două submarine, Rechinul și Marsuinul, construite la Galați, în anul 1941, după licența olandeză/germană IA U-Boot.

Figura 1. Dotarea marinei române în Cel de-al Doilea Război Mondial.(Sursa revista Historia)

§2. Dotări de armament…………………………………………….

Secțiunea a VI-a PRINCIPALELE ACȚIUNI DE

§2. Dotări de armament

Prin dezafectarea forturilor din jurul Bucureștilor, artileria grea de acolo a fost transformatã prin mijloace tehnice – construirea de afeturi în primul rând în artileria mobilã, tunurile fiind repartizate unitãților combatante. Rezultate bune s-au obtinut în organizarea sistemului sanitar. Mari rãmâneri în urma prezenta sistemul de comunicatii. Mijloacele moderne, telefoanele, telegraful erau foarte rare, se recurgea încã la ștafete. Deși contribuțiile românești au fost atât de importante pentru dezvoltarea aviației pe plan mondial chiar, în dotarea armatei române abia se gãseau câteva zeci de aparate de zbor si acelea deja învechite.

În comparație cu celelalte armate aflate în luptã dotarea armatei române era indiscutabil net inferioarã. Doar armata rusã se mai afla într-o situatie asemãnãtoare, chiar bulgarii ne depãseau ca înzestrare tehnicã. Constantin Kirițescu, cei contemporani cu el, dar si istoricii din zilele noastre dau nenumãrate exemple. Ne oprim la unul singur, cel al mitralierelor. În contextul diferențierelor între divizii împãrtite în trei categorii valorice, dotarea era urmãtoarea : “Diviziile se mai deosebeau si prin armamentul lor în mitraliere: diviziile 1-10 (cele mai bune) aveau câte o sectie de mitraliere pe batalion, deci zece pe regiment; diviziile 11-15 câte o sectie (douã mitraliere) pe regiment: dintre diviziile 16-23 unele nu aveau nici mãcar o mitralierã.” (Kiritescu, Istoria, p. 208). Dacã amintim cã fiecare regiment german avea cel putin 24 de mitraliere, comparatiile nu mai au rost.

Cauzele care au generat situatiile de mai sus sunt multiple: starea economicã generalã a țãrii, slaba dezvoltare industrialã, lungă perioadã de pace care a dus la neglijarea armatei, dar și corupția existentã si atunci, bineînteles nu la strivitoarele proportii de astãzi.

În raport cu populația tãrii efectivele totale (combatanti, trupe de spate, rezerve) depãșeau un milion de membri, ceea ce însemna destul de mult. Corpul ofițeresc nu era suficient de numeros, dar compensa prin calitãțile sale. Un rol important în componența sa l-au avut învãtãtorii deveniți ofiteri de rezervã care s-au aflat întotdeauna în primele rânduri dând numeroase exemple de eroism.

Elementul de bazã a rãmas desigur, soldatul român, în cele mai multe cazuri tãran de origine.

Secțiunea a IV-a PRINCIPALELE ACȚIUNI DE

LUPTĂ ALE MARINEI MILITARE

§1. Studiu de caz I- Bătălia de la Flămânda

(29 septembrie -5 octombrie 1916)

Ofensiva Flamânda (sau Manevra Flamânda), care a avut loc între 29 septembrie si 5 octombrie 1916, a fost o bătalie peste Dunăre a Armatei a II-a a Romaniei în timpul Primului Război Mondial. Aceasta a reprezentat un efort consecvent făcut de Armata Româna pentru a opri înaintarea spre sud a Puterilor Centrale conduse de feldmaresalul August von Mackensen. Bătalia s-a încheiat prin victoria tactică a Puterilor Centrale.

România a intrat în Primul Război Mondial în august 1916, cand forțele române au invadat Transilvania trecând de granița Munilor Carpați. Forțele române au

învins numărul mic de trupe habsburgice bazate în zona granițelor și au avansat în teritoriul Austro-Ungariei, dar au fost oprite rapid. Între timp, armata Puterile Centrale formată din trupe germane, bulgare și turce conduse de feldmareșalul August von Mackensen au intrat în Dobrogea în sud-estul României.

"Manevra de la Flamânda"-subiect de studiu excelent în manualele de artă militară-improvizație cu efecte dezastruoase pentru începutul Campaniei anului 1916 în România. Afirmăm că a fost o improvizație din următoarele motive: nu s-au studiat cu seriozitate situația, dispozitivul, intențiile, forțele și mijloacele inamicului, calitatea trupelor și a comandamentelor; dispozitivul propriu s-a constituit "din mișcare", grupările au fost încadrate cu unități trasportate aproape haotic de pe frontul principal și din rezervele slabe ale Marelui Cartier General; cooperarea cu trupele ruse nu a funcționat normal, ca și cooperarea dintre forțele de uscat și cele fluviale (deși România rivaliza pe fluviu cu Austro-Ungaria); nu a existat practic nici o coordonare între "operatiunea Flamânda" si actiunile Armatei aliate de la Salonic, ce ar fi trebuit sa blocheze majoritatea forțelor germano-bulgare la sud de Balcani etc. Peste ani, generalul Averescu încerca sa justifice:"Faptul ca am înregistrat o înfrângere în primele zile ale razboiului a zdruncinat situația morală foarte serios. Era, prin urmare, de cea mai mare importantă a o restabili redând populatiunei impresionate linistea, iar armatei, si chiar comandamentului, încrederea. Un asemenea scop nu putea fi atins decât printr-o actiune energică și bogată în rezultate, prin care sa fie recâstigat întreg teritoriul pierdut, facând pe inamic sa sufere o înfrângere, cel putin tot atât de dureroasă ca cea suferită de noi la Turtucaia".

§2. Studiu de caz II – Bătălia de la Turtucaia

(1-6 septembrie 1916)

În timpul Primului Război Mondial, Marina Militară Română a îndeplinit misiuni diverse, precum atacul de la 14 august 1916 al flotei austro-ungare în portul Rusciuk, acțiunea navelor Escadrei de Dunăre în apărarea capului de pod de la Turtucaia și protejarea retragerii trupelor române din această zonă, precum și susținerea flancului drept al armatei de uscat din Dobrogea de către navele Flotei de Operațiuni, sub focul artileriei germane.

Referindu-se la modul în care flota a susținut trupele noastre de uscat, reușind să înainteze sub tirul a șapte baterii grele germane, în amintirile sale, contraamiralul Negrescu arta că „Zilele de urmărire a flancului stâng al armatei germane din Dobrogea și zilele de la Rasova, vor forma pururea pagini de glorie, pentru mica dar brava și neobosita flotilă română”.

În perioada 1- 6 septembrie 1916 s-a desfășurat bătălia de la Turtucaia, soldată cu cea mai rușinoasă înfrângere a armatei române din întreaga sa istorie.
La sfârșiitul celor 6 zile de luptă din cei aproximativ 39.000 militari români care au acționat în capul de pod, 28.500 au fost luați prizonieri (480 ofițeri și 28.020 gradați -soldați), aproximativ 7.000 îl reprezintă morții și răniții, iar 3.500 au reușit să se salveze trecând Dunărea sau retrăgându-se spre Silistra. (conform Leonida Moise- Confruntări militare în Dobrogea). Cum a fost posibil această catastrofă este greu de explicat chiar și astăzi. Generalul Mihail Aslan, comandantul Armatei a III-a, care avea în subordine și capul de pod de la Turtucaia, declara plin de importanță, cu doar câteva zile înaintea catastrofei, că ”Turtuicaia va fi Verdunul românesc”. Generalul făcea această apreciere la Jokey –Clubul și nu din mijlocul militarilor care se pregăteau de marea confruntare.

Poziția principală de rezistență – era situată la aproximativ 3 km înapoia avanposturilor. Avea o dezvoltare frontală de aproximativ 30 km , cu o rază de 8-10 km și se sprijinea la extremități pe fluviul Dunăre. Era formată din 15 centre. Un centru avea forma unei redute și era realizat din lucrări pasagere cu șanțuri adânci și cu adăposturi pentru rezerve, blindate cu grinzi de fier sau lemn;

De o parte și alta a Dunării, în dreptul ostrovului Calimoc au fost instalate 4 obuziere 120 mm Skoda, 4 tunuri St.Chamond cal.120mm și 4 tunuri St.Chamond de 75mm. Toaote aceste piese de artilerie erau în bună stare de funcționare și sprijineau acțiunile la vest Turtucaia.

Conducerea tuturor forțelor bulgaro-germano-turce care acționau în nord vestul Bulgarie era asigurată de mareșalul August von Mackensen.
Pentru atacul capului de pod Turtucaia acesta a realizat o grupare de forțe, marea majoritate aparținînd Armatei a III-a comandată de generalul Toșev. Conducerea trupelor care au atacat capul de pod a revenit generalului bulgar Kiselov, Gruparea avea următoarea structură :
.

– Divizia 4 “Preslav” – care urma să atace cu 17 batalioane Sectorul II Daidâr;

– Brigada 1/Divizia 1 ”Sofia” – care urma să atace cu 8 batalioane Sectorul III Antimovo;

– Detașamentul mixt von Hammerstein – care urma să atace cu 3 batalioane bulgare și un batalion german Sectorul I Staroselo;

Generalului Mihail Aslan, comandantul Armatei a III – a, cel care este responsabil de această rușinoasă înfrângere, identifică următoarele cauze ale dezastrului:

– Neexcutarea ordinelor de către subordonați – generalul rus Zaioncikovski, comandantul Corpului de Armată Rus și generalul Ion Basarabescu, comandantul D.9 I.;

– Incapacitatea comandamentului capului de pod în organizarea și conducerea apărării;

– Defecțiunea a parte din șefi și unități în timpul luptelor;

– Lipsa de organizare a capului de pod.

Se estimează că cele două tabere au suferit următoarele pierderi ( morți și răniți):

– trupele bulgare – 199 ofițeri și 7773 soldați;

– trupele române – 160 ofițeri și 6840 soldați.

§3. Studiu de caz III- Bătălia de la Rusciuk

(14 august 1916)

În octombrie 1915 a plecat primul transport de muniții, escortat de monitoare, spre Leon Palanka, care era unită pe calea ferată cu Turcia.

În urma recepționării unor informații conform cărora era proiectată printre primele zile ale lunii decembrie 1915 o acțiune a navelor rusești , având ca punct de plecare portul Reni, în zona din amonte de Rusciuk iar flotila austro-ungară s-a reunit în acest port.

Atacul de la Rusciuk este recunoscut ca o acțiune strategică prin surprindere a navelor flotilei române asupra flotei austro-ungare. Analizând această acțiune a navelor române la Rusciuk, se pot desprinde câteva concluzii. Mijloacele avute la dispoziție pentru înfăptuirea acestei misiuni s-au dovedit precare. Chiar dacă a precumpănoit ideea că utilizarea minelor și torpilelor considerate arme redutabile în epocă, însă modalitatea de utilizare a lor a rămas de dorit.

Spre exemplu, pentru lansarea torpilelor se foloseau carcase din lemn de brad care deveneau inutile curând la contactul prelungit cu apa.

Presiunea de pe Jiu și Olt se resimțise atât de greu încât rechemarea armatei se impunea. De fapt, la 20 septembrie Johnson de la Independence roumaine a afirmat că ne batem la Brezoi, de la confluența Lotru-Olt! Iar comunicatul oficial are neobrăzarea să spună: „Demonstrația făcută între Rusciuk și Turtucaia luând sfârșit, trupele noastre au fost retrase pe malul stâng al Dunării".

Un comunicat bulgar de la 14 iunie pretinde că am trecut Dunărea cu 15-17 batalioane și că înaintasem binișor, ocupând Slivopole, Caga, Malle,.Bari-sovo, Malko, Gulano, Branovo, Breslen. Două coloane au înaintat concentric din Rusciuk și Turtucaia; la 20 septembrie coloana din Rusciuk a atacat și ne-a constrâns să ne retragem și „să căutăm podul distrus de monitoare". — Bulgarii ne acuză de cruzimi comise în retragere precum și în Dobrogea. Pentru frontul dobrogean comunicatul nostru spune: „Lupte foarte violente pe întregul front; s-au luat prizonieri 5 ofițeri și 100 de oameni" — Iar comunicatul bulgar: „Toate sforțările infanteriei române de a înainta s-au prăbușit față de focul bulgarilor și de contraatacurile lor încoronate de succes".

Concluzii

    După primul război mondial, România reîntregită, cu o suprafață de 295.000 km2 și o populație de aproximativ 18 milioane de locuitori, era, după Polonia, cea mai mare țară din spatiul european cuprins între Marea Baltică și Marea Egee. Având și importante resurse materiale, ea urma să joace un rol deosebit în asigurarea stabilității zonei de Sud-Est a Europei, însă politica de înzestrare și instruire a armatei sale, promovată de guvern, monarhie si Parlament a fost defectuoasă.

Către sfârșitul perioadei de neutralitate, la nivelul conducerii Ministerului de Război și al conducerii categoriilor de forțe armate, deci implicit și în Comandamentul Marinei Militare, s-au luat măsuri pentru realizarea dispozitivului de luptă final, precum și pentru intensificarea pregătirii marilor unități pentru intrarea în război. Misiunile indeplinite de Marina Militară în campania anului 1916 au fost urmatoarele: 1. Atacul executat prin surprindere la Rusciuk de către navele flotilei române asupra flotei austro-ungare; 2. Apărarea capului de pod Turtucaia; 3. Apărarea capului de pod Silistra; 4. Acoperirea litoralului Mării Negre intre Balcic și Chilia Veche ; 5. Acoperirea cursului Dunării; 6. Planificarea, organizarea și realizarea manevrei de la Flămânda ; 7. Sprijinul flancului drept al armatei de uscat din Dobrogea de către unitățile de marină ; 8. Acțiunile de luptă ale navelor flotei de operațiuni româno-ruse pe timpul restabilirii frontului din Dobrogea pe linia Rasova- Cobadin ; 9. Continuarea luptelor pe Dunăre în perioada octombrie-decembrie 1916. Pe timpul acestor misiuni, navele Marinei Militare au executat diverse acțiuni specifice precum: atacul cu torpila; instalarea unei estacade pentru bararea cursului navigabil al Dunării; lansarea unor baraje de mine; instalarea unor stațiuni de lansat torpile; protejarea trupelor de uscat prin angajarea tunurilor de la bordul monitoarelor asupra bateriilor și trupelor inamice; debarcarea unor detașamente de marinari inarmați cu mitraliere care au desfășurat acțiuni de recunoaștere și au acționat asupra trupelor inamice; acțiuni de hărțuire ale vedetelor asupra trupelor inamice aflate pe malul fluviului.

Un adevăr incontestabil este acela că sufletele și caracterele se întăresc prin lupta grea a vieții. A fost necesară lecția aspră a înfrângerii ca să înțelegem că avem datorii sfinte care nu se pot plăti decât cu lumina inteligenței, cu puterea brațului și cu jertfa sângelui, sacrificii care au stat la baza actului de la 1 decembrie 1918.

Bibliografie

Memorii

Vasile Rudeanu, Memorii din timp de pace și de rǎzboi, București, 1989.

Enciclopedii, Dicționare

Lucrări și studii

Henry Kissinger, Diplomația, Editura Bic All, 1994.

George Alfons Protopopescu, Arta militară românească în primul război mondial (1916-1917), Editor , Muzeul de istorie al Transilvaniei, 1973.

Marian Sârbu, Marina română în primul război mondial, 1914-1918, Editura Academiei Navale "Mircea cel Bătrân, 2002.

Surse Internet

http://cultural.bzi.ro/cauzele-primului-razboi-mondial-in-balcani-13941.

Periodice

Adrian Stroea și colectivul, ,, Brigada 8 Larom ”, Alexandru Ioan Cuza”- un secol de existent, 1 iulie 1916 –1 iulie 2016, Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, București -2016.

Albu Danut, 1916- Luptele pentru apărarea Dobrogei , articol publicat la data de 20 octombrie 2013 în revista Istorie militară.

Albu Dănuț, 6 mai 2013 în Liga militarilor, Turtucaia-înfrângerea despre care nu se mai vorbește.

Alexandru Marghiloman, Note politice., e-book.

Dan Răvaru, Armata românã – 100 de ani de la Primul Rãzboi Mondial, Scris de Vremea Nouă, luni, octombrie 17th, 2016 .

Frederick Kellogg, Laura Cuțitaru, Victor Spinei, Drumul României spre independență, Institutul European, 2002.

Ioan I. Scafeș, Dotarea armatei române în al Doilea Război Mondial, în revista Historia.

Manevra Flamânda din 1916, în ziarul Cultural Bzi, 14 aprilie 2014.

12 decembrie 2011, articol postat in http://lnr-mangalia.ro/?p=560.

Miron Brezoiu, Dotarea si inzestrarea armatei române la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, revista electronică Actrus, http://www.actrus.ro/reviste/1_2001/g_14.htm

Sîrbu Marian, Participarea Forțelor Navale Române la campania anului 1916, Conferință pe tema: Armata română în primul an al Războiului de Întregire. Analiza Campaniei din anul 1916, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj.

ANEXA NR.1 la : Marina militară în primul război mondial:

Sursa reproducere din "Adevărul", ediția din 25 august 1916. Credit: http://www.digibuc.ro/ – regăsită în : http://www.romania-actualitati.ro/frontul_romanesc_de_sud_august_1916_turtucaia_si_peris-93180#sthash.qmvy9p3m.dpuf

ANEXA NR.2 la : Marina militară în primul război mondial: Operațiunile din Dobrogea- Sursa Arhiva Muzeului Militar Național