Marca Inregistrata. Aspecte de Drept Comparat
LISTĂ ABREVIERI
alin.- alineat(ul)
art.- articol(ul)
etc.- etcaetera
Lege(a) – Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată
lit.- litera
MC-marcă comunitară
nr.- număr(ul)
OAMI – WIPO, World Intelectual Property Organisation
OAPI – OHIM, Office of the Harmonisation in the Internal Market
OSIM – Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci
pag.- pagina
pct.- punct(ul)
UE – Uniunea Europeană
PLAN LUCRARE
CAPITOLUL I – MARCA ÎNREGISTRATĂ. ASPECTE INTRODUCTIVE
I.1. Definiția mărcii
I.2. Scurt istoric privind evoluția mărcii
I.3.Clasificarea mărcilor
I.4. Importanța înregistrării unei mărci
I.5. Clasificarea NISA-scopul și importanța clasificării
CAPITOLUL AL II-LEA – MARCA NAȚIONALĂ
II.1.Reglementare juridică
II.2.Oficiul de Stat pentru Inventii și Mărci
II.4.Proceduri prealabile demarării procedurii de înregistrare a unei mărci naționale
II.5.2.Etapa de formulare opoziții
II.5.3. Etapa de examinare a cererii de marcă
II.5.4.Etapa de formulare contestații
II.5.5.Etapa de publicare și eliberare a certificatului de marcă
II.6.Durata protecției și reinnoirea unei marci
II.7. Transmiterea dreptului asupra unei mărci
II.8. Înregistrarea unei modificări în situația juridică a mărcii
II.9. Stingerea drepturilor asupra mărcilor
CAPITOLUL AL III-LEA – MARCA EUROPEANĂ
III.1. Marca europeană-considerații generale
III.2. Reglementare juridică
III.3. Oficiul de Armonizare în Piata Internă
III. 4. Caracteristicile mărcilor europene
III.4. Proceduri prealabile demarării procedurii de inregistrare
III.5.Procedura de înregistrare a mărcii europene
III.6. Durata protecției și reinnoirea unei mărci înregistrate la nivel european
CAPITOLUL AL IV-LEA – MARCA INTERNAȚIONALĂ
IV.1. Aspecte referitoare la înregistrarea mărcilor internaționale
IV.2.Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO)
IV.3.Procedura de înregistrare a mărcii la nivel internațional
CAPITOLUL AL V-LEA – COMPARAȚIE ÎNTRE MARCA NATIONALĂ ȘI MARCA EUROPEANĂ ÎN PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE
CAPITOLUL AL VI-LEA – PRACTICĂ JUDICIARĂ
CONCLUZII
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Prezenta lucrare creionează o imagine de ansamblu asupra mărcii înregistrate, decriptând tainele fiecărei etape aferentă procedurii de înregistrare precum și similitudinea cu sistemul de marcă europeană și internațională. În contextul actual, înregistrarea mărcii este esențială în vederea protejării produselor și serviciilor promovate de către o persoană fizică sau juridică, având astfel ca scop folosirea exclusivă a denumirii și/sau reprezentării grafice, precum și evitarea unei acțiuni de interzicere utilizare sau contrafacere ori posibilitatea interzicerii terților de a utiliza o marcă deja înregistrată.
Lucrarea este structurată pe șase capitole, menite să scoată la iveală geneza mărcii și evoluția acesteia de-a lungul timpului până în prezent, importanța înregistrării unei mărci precum și sistemele național, european și internațional de protecție cu elemente distinctive sau similare în procesul de înregistrare.
În primul capitol este analizată marca, prin redarea unui scurt istoric ce arată evoluția acesteia în timp, scopul sau necesitatea creării ei, clasificarea, importanța înregistrării unei mărci si clasificarea NISA. Practic, în acest capitol sunt prezentate elementele esențiale ce stau la baza unei înregistrari de marcă, prin prisma legilor în vigoare și a opiniilor a mai multor autori citați în acest sens.
Capitolul al doilea prezintă conceptul de marcă pe planul național, prin arătarea legilor care guvernează procedurile referitoare la marca înregistrată, oferind date concludente despre Oficiul de Stat pentru Inventii și Mărci care reprezintă Oficiul național ce se ocupă cu înregistrarea si protejarea drepturilor de proprietate industrială. Astfel, sunt analizate etapele procedurii de inregistrare a unei marci nationale, transmiterea dreptului asupra unei marci, durata protecției și reînnoirea unei marci, înregistrarea unei modificări în situația juridică a mărcii precum si stingerea drepturilor asupra mărcilor.
Cel de-al treilea capitol aduce în prim plan marca comunitară sau marca europeană cum este folosită în limbajul curent. Astfel, se conturează cadrul juridic ce permite înregistrarea unei mărci europene, cu indicarea și prezentarea Oficiului abilitat în legătură cu înregistrarea și protejarea drepturilor de proprietate industrială, respectiv mărci și desene și modele: Oficiul de Armonizare în Piata Internă. In acest sens, sunt detaliate procedurile prealabile depunerii cererii de marcă europeană, condițiile și caracteristicile unei mărci europene și procedura de înregistrare, precum și durata protecției și reînnoirea unei mărci înregistrate la nivel european.
Capitolul al patrulea are la bază marca internațională, cuprinzând aspecte generale referitoare la obținerea protecției unei mărci la nivel international, prezentarea Oficiului International WIPO și procedura de înregistrare, care este diferită în funcție de țara pe teritoriul căreia se dorește înregistrarea mărcii, și de sistemul cu modalitățile de depunere ales.
Penultimul capitol al lucrării reprezintă o succintă comparație între cele mai importante două sisteme de înregistrare pentru statul român, și anume sistemul național si cel european. În acest sens sunt relevante aspectele similare sau identice precum si cele de diferențiere privind procedura de înregistrare a unei mărci, cu referire la procedura prealabilă înregistrării, etapa de depunere a cererii, etapa de publicare, etapa de examinare, etapa de formulare opoziții, etapa de contestații, eliberarea certificatului de marcă.
În ultimul capitol sunt surprinse spețe având ca temei drepturi de proprietate industrială, precum interzicerea importului și comercializării neautorizate de produse purtând mărci identice sau similare și încălcarea dreptului exclusiv asupra mărcii. Totodata, anexele sunt menite să arate exemple de fișă de marcă înregistrată pentru fiecare sistem de marcă analizat (național, european și internațional).
CAPITOLUL I – MARCA ÎNREGISTRATĂ. ASPECTE INTRODUCTIVE
I.1. Definiția mărcii
Marca înregistrată este, conform Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau a ambalajului sau, culori, combinații de culori, holograme, semnale sonore, precum și orice combinație a acestora, cu condiția ca aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.
S-a afirmat totodată că marca este un semn distinctiv servind la diferențierea de către public a produselor si serviciilor unui comerciant de produsele și serviciile de același fel ori de produsele și serviciile similare ale alor comercianți. Diferențierea poate fi obiectivă în măsura în care aceasta corespunde caracteristicilor produsului (marca reflectă calitațile produsului) își propune să exercite o acțiune de “atracție” asupra cumpărătorului. Uneori puterea de atracție este atât de mare încât marca devine mit și pătrunde în vocabularul curent al consumatorilor, transformându-se într-o denumire generică pentru produs sau pentru o categorie de produse. Exemple: “adidași” pentru încălțăminte sport, aspirina pentru medicamente antipiretice, “xerox” pentru copiatoare etc. Marca se caracterizează prin natura sa, aceea de semn distinctiv, și prin funcții. Definiții mai recente (cum este dată de legea germană din 1994) accentuează funcția de graranție a calității. Legea română din 1967 formula o legătură între marcă și folosirea acesteia în scopul stimulării îmbunătățirii calității produselor (art. 2) iar legea in vigoare exclude de la protecție mărcile de natură a induce în eroare cu privire la calitatea produsului. Plecând de la aceste tendințe, în doctrina noastră, marca a mai fost definită ca fiind un semn distinctiv, menit să diferențieze produsele, lucrările și serviciile unei persoane fizice sau juridice, garantând o calitate definită și constantă a acestora, un semn susceptibil de a forma în condițiile legii obiectul unui drept exclusiv, care aparține categoriei drepturilor industriale.
Marca este în primul rând un semn distinctiv, care reflectă și permite o diferențiere a produselor. Această diferențiere poate fi obiectivă sau subiectivă. Marca își exercită, în prezent, foarte adesea acțiuni asupra alegerii cunpărătorului, nu numai prin faptul că reprezintă o garanție de calitate, dar și prin aceea că are și semnificație unei oferte de servicii după vânzare, ofertă care nu există în cazul produselor anonime. Comparând diferite definiții date mărcii ca noțiune juridică, atât în doctină cât și în unele legislații, putem distinge doua tipuri de definitții: cele clasice, în care se subliniază caracterul lor distinctiv și cele moderne, care pun accentul pe funcția de garanție de calitate pe care trebuie să o îndeplinească marca.
O marcă este un semn capabil să distingă bunurile și serviciile produse sau furnizate de o întreprindere de cele provenite de la alte întreprinderi. În general, orice cuvinte, litere, numere, desene, imagini, forme, culori, logo-uri, etichete sau combinații distinctive utilizate pentru a deosebi bunuri sau servicii, pot fi considerate mărci. În unele tări, sloganurile publicitare sunt considerate de asemenea mărci și pot fi înregistrate ca atare la oficiile naționale de mărci. Tot mai multe țări permit înregistrarea unor forme de mărci mai puțin tradiționale, cum ar fi: o singură culoare, semne tridimensionale (forme de produse sau de ambalaje), semne sonore (sunete) sau semne olfactive (mirosuri). Dar cele mai multe țări au stabilit anumite limite pentru ceea ce poate fi înregistrat ca marcă, în general fiind admise numai semne care pot fi percepute vizual sau pot fi reprezentate grafic.
Marca înregistrată sau marca comercială, (în limba engleză Trademark, sau Trade mark), identificată prin simbolul ®, reprezintă un însemn distinctiv utilizat de un individ, organizație comercială sau altă persoană juridică pentru a identifica un produs sau serviciu în fața potențialilor consumatori, și pentru a arăta că toate produsele ce o poartă provin dintr-o sursă unică, pentru a face distincția între produsele sau serviciile proprii și cele ale altor entități. O marcă comercială este o formă de proprietate intelectuală, de regulă un nume, un cuvânt, o frază, un logo, un simbol, o imagine, sau o combinație a acestor elemente.
I.2. Scurt istoric privind evoluția mărcii
Majoritatea cercetătorilor sunt de acord în a afirma că folosirea unor semne caracteristice pentru a identifica produsele se situeaza în Antichitate. Arheologii și istoricii de artă semnalează existența lor atât în bazinul mediteranean, cât și în Orientul îndepartat. Astăzi, pare într-adevăr incontestabil că în Grecia și Roma antică anumite semne de identificare erau implicate în mod obișnuit pe pietrele de ceramică, iar în China și Japonia pe obiectele de porțelan. Aceste semne se înfățișau sub forma unor combinații de linii sau motive din natură. Cercetările au dovedit că în timpul dinastiei Ming (1368-1634) devenise un obicei în aplicarea de mărci cu numele împăratului. După părerea lui P. Roubier, rezultatele cercetărilor în prezent nu permit să se facă o legătură între semnele aplicate pe vasele de ceramică greco-romane și mărcile de fabrică. Acest autor consideră semnificativ faptul că în lucrările jurisconsulților români lipsesc orice mențiuni din care să rezulte că semnele în discuție ar fi îndeplinit o funcție similară mărcilor de azi. Aplicate pe diferite produse și în special pe obiectele de ceramică, aceste semne aveau ca scop “să afirme proprietatea unui obiect corporal produs de un artizan, oferindu-i astfel o satisfacție de amor propriu”. În sprijinul acestei idei, P.Roubier citează următorul pasaj din Sf. Augustiprovin dintr-o sursă unică, pentru a face distincția între produsele sau serviciile proprii și cele ale altor entități. O marcă comercială este o formă de proprietate intelectuală, de regulă un nume, un cuvânt, o frază, un logo, un simbol, o imagine, sau o combinație a acestor elemente.
I.2. Scurt istoric privind evoluția mărcii
Majoritatea cercetătorilor sunt de acord în a afirma că folosirea unor semne caracteristice pentru a identifica produsele se situeaza în Antichitate. Arheologii și istoricii de artă semnalează existența lor atât în bazinul mediteranean, cât și în Orientul îndepartat. Astăzi, pare într-adevăr incontestabil că în Grecia și Roma antică anumite semne de identificare erau implicate în mod obișnuit pe pietrele de ceramică, iar în China și Japonia pe obiectele de porțelan. Aceste semne se înfățișau sub forma unor combinații de linii sau motive din natură. Cercetările au dovedit că în timpul dinastiei Ming (1368-1634) devenise un obicei în aplicarea de mărci cu numele împăratului. După părerea lui P. Roubier, rezultatele cercetărilor în prezent nu permit să se facă o legătură între semnele aplicate pe vasele de ceramică greco-romane și mărcile de fabrică. Acest autor consideră semnificativ faptul că în lucrările jurisconsulților români lipsesc orice mențiuni din care să rezulte că semnele în discuție ar fi îndeplinit o funcție similară mărcilor de azi. Aplicate pe diferite produse și în special pe obiectele de ceramică, aceste semne aveau ca scop “să afirme proprietatea unui obiect corporal produs de un artizan, oferindu-i astfel o satisfacție de amor propriu”. În sprijinul acestei idei, P.Roubier citează următorul pasaj din Sf. Augustin: „Titulos meos posui, mea rea est, ubi nomen meum invernui meum est” („Am pus semnele mele, aceasta este proprietatea mea, acolo unde este numele meu, este și lucrul meu”).
Existența unor semne distinctive cu funcție de marcă în Antichitate reprezintă o problemă controversată. Unii autori susțin că semnele aplicate pe vasele de ceramică greco-romane nu permit a se da acestora semnificația de marcă, și că, de altfel, din lucrările jurisconsulților romani lipsesc mențiunile care să indice existența unor semne cu funcție de marcă. Alți autori considera că, dimpotrivă,existența semnelor cu funcție de marcă este incontestabilă încă din Antichitate.
Mărcile pot fi regăsite încă din Antichitate când serveau la identificarea originii vaselor din lut. În Evul Mediu, în Anglia, a fost dată o lege care cerea brutarilor să-și însemneze pâinile mari, întregi, astfel încât să poată fi depistate bucățile de pâine vândute separat. De-abia in secolul XIX au apărut produsele ambalate individual, începând să ia locul celor vândute en gros, și producătorii au început să-și eticheteze cutiile și ambalajele cu denumirile producătorului/fabricii. Apoi, companiile au descoperit că mărcile pot fi elemente valoroase, capabile de a reține atenția consumatorului. După Al Doilea Razboi Mondial, imaginile asociate mărcilor au început să devină din ce în ce mai abstracte. Designerii au inceput să creeze simboluri distinctive și ușor de memorat, care să aducă o imagine pozitivă companiilor și produselor acestora.
Potrivit lui I. Macovei, originea mărcilor se confundă cu semnele de proprietate și cu semnele folosite de păstori pentru a-și marca turmele. Trecerea de la semnele de proprietate la cele figurative se pare că o constituie semnele de pe vasele egiptene.
Combătând teza autorilor care au negat existența mărcilor în Antichitate cu funcția ei de concurență și de garanție a calității, G. Chiesi semnalează, într-o lucrare special consacrată acestei probleme unele cazuri de contrafacere a mărcii “ Fortis”, relatată de arheologi. Această marcă aparținea în sec. II e.n. unei fabrici de lămpi (Lucerna), situată între Padiva și Aquilina. La un moment dat ea a fost descoperită pe numeroase produse care proveneau din diferite provincii ale Imperiului. “Contrafacerea“ a fost dovedită prin faptul folosirii unei tehnici diferite de fabricare și a unui material diferit. In aceeași ordine de idei, Rema Franceschielii arată că asemenea cazuri de contrafacere deschideau în dreptul roman fie calea unor acțiuni bazată pe legea Cornelio de Folsis, adică reglementarea de bază în materie de fals, fie a unei sancțiuni referitoare la atingerile aduse persoanei, prin inuria.
Dacă apariția mărcilor în Antichitate rămâne controversată, în schimb, toți autorii sunt de acord în a considera Evul Mediu drept o perioadă de înflorire a lor, o perioadă în care s-au precizat funcțiile mărcilor și regimul lor juridic. Folosite pe produsele cele mai variate atât fabricate (arme, ceramică, țesături etc.) cât și naturale (vin, brânzeturi, etc.) semnele distinctive îmbrăcau, din ce in ce mai frecvent forma reprezentărilor grafice (…) P. Roubier arată că în această perioadă a apărut alături de marca individuală aplicată pe obiectele ieșite din mâna unui anumit meșteșugar și marca corporativă sau colectivă. aceeași pentru un corp de meșteșugari, lucrând în același domeniu. În sistemul corporatist medieval, în care fabricarea produselor era supusă unei reglementări stricte, aplicarea semnului distinctiv a mărci, înseamnă atestarea faptului că regulile de exercitare a meșteșugului în cadrul fiecărei corporații au fost respectate.
Merită însă menționat că, în perioada Evului Mediu, ca urmare a apariției breslelor, care au pus la punct diferite reglementări privind practicarea meseriilor s-a înregistrat o importantă evoluție a mărcilor. Ele au devenit, treptat, elemente de identificare și de diferențiere a produselor sau serviciilor, de garantare a calității acestora. Astfel, la Padova, în 1236, ca și la Monza, în 1331, au fost adoptate statute, potrivit cărora marcarea produselor era obligatorie. De asemenea, în registrele de comerț din Germania, Italia și Olanda, existau referiri la mărcile de comerț. Pentru a putea fi identificat, în cadrul breslei, pentru a-și exprima individualitatea, meșteșugarul folosea marca individuală; în schimb, pentru garantarea calității produsului, breasla utiliza marca colectivă. Dezvoltarea mărcilor a fost favorizată în special de actele normative adoptate în Franța. În anul 1534, a apărut aici o ordonanță prin care se impunea ca mărcile să fie unice, pentru a individualiza produsul sau serviciul. Puțin mai târziu, în anul 1544, se reglementează și pedeapsa pentru falsificarea mărcii. După Revoluția franceză, a fost adoptată o lege, prin care devenea posibilă înregistrarea și protejarea mărcii, iar contrafacerea mărcilor individuale era pedepsită aspru. Pe de altă parte, declinul vieții în comunitate răstoarnă sistemul de valori al individului, acesta dându-și seama că nu mai este apreciat pentru valoarea sa personală, ci pentru modul în care îndeplinește condițiile diferitelor contracte în care este implicat. Tot în Franța, în anul 1857, intră în vigoare o nouă lege, potrivit căreia marca înregistrată și folosită prima se poate opune înregistrării alteia, identice sau similare. În scurt timp, majoritatea țărilor europene au elaborat reglementări privind mărcile, având drept model legea franceză. Dincolo de ocean, în Statele Unite, un act normativ de referință apare în anul 1870. Evoluția mărcilor are o semnificație aparte din perspectiva marketingului, întrucât marca a fost, și încă mai este, cea mai vehiculată componentă a capitalului comunicațional al unei organizații. Prin urmare, vreme de secole, tehnicile de comunicare promoțională s-au conservat în stadiul embrionar din antichitate. Renașterea și evoluția lor spre formele moderne și sofisticate utilizate astăzi au fost condiționate de apariția nevoii agenților economici de a comunica cu mediul: mai întâi pentru a-și face cunoscute produsele și pentru a stimula vânzările, iar mai târziu și pentru a construi o imagine specifică a organizației, pentru a se afirma din punct de vedere social în cadrul comunității.
Prin convenția comercială încheiată în anul 1875 cu Austro-Ungaria, România și-a asumat obligația de a edita într-un anumit termen o lege care să asigure industriașilor și comercianților austro-ungari o protecție eficace a mărfurilor lor de fabrică și de comerț pe teritoriul țării noastre. Legea din 1879 era editată în executarea acestei convenții. Actul normativ din 1879 consacrase principiul caracterului facultativ și individual al mărcilor de fabrică și de comerț. În sistemul legii de la 1879, marca este un drept individual, absolut și exclusiv ”un monopol în exploatare”, întrucât așa cum prevede art. 4 “ marca adoptată de către un comerciant sau fabricant nu se poate întrebuința de un alt fabricant sau comerciant pentru a deosebi produsele de aceeași natură.” Prima noastră lege a mărcilor nu cuprindea decât o singură dispoziție de protecție directă a consumatorilor. Prin reglementarea aplicării unor semne obligatorii se urmărea asigurarea unei calități minime a produselor și totodată stimularea îmbunătățirii acesteia. Mijloacele folosite erau două: individualizarea producătorului ori a distribuitorului produselor, prin indicarea denumirii, emblemei sau aplicarea unui alt semn distinctiv carcateristic sau individualizarea produsului, pentru a permite controlul respectării dispozițiilor legale privitoare la calitatea produsului și, drept urmare, determinarea răspunderii pentru nerespectarea lor. Legea 1998 a adoptat sistemul priorității la înregistrare, în care dreptul la marcă se dobândește prin depozitul mărcii, urmat de un examen al îndeplinirii condițiilor de validitateale semnului ales ca marcă.
I.3.Clasificarea mărcilor
Înregistrarea unei mărci poate fi cerută individual sau în comun de orice persoană, direct sau printr-un mandatar, în condițiile prevăzute de lege, precum și de regulamentul de aplicare a acesteia. În condițiile în care solicitantul nu are nici domiciliul, nici sediul și nici o unitate industrială sau comercială, efectivă și funcțională pe teritoriul Uniunii Europene sau în Spațiul Economic European, este obligatorie reprezentarea prin mandatar autorizat, cu excepția procedurii de depunere a cererii de înregistrare de marcă.
În ceea ce privește tipurile de mărci, putem distinge, după natura solicitanților, între: mărci individuale (mărci ale căror solicitant/i este/sunt persoana/le juridică/e sau/și fizică/e; mărci colective, mărci de certificare, mărci notorii. Astfel, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată indică mărcile asupra cărora dispozițiile sale sunt aplicabile, și anume: mărci de produse și servicii, individuale, colective și de certificare ce fac obiectul unei înregistrări sau solicitări de înregistrare în România, ca urmare a unei protecții comunitare ori pe cale internațională.
Mărcile de comert reprezintă mărcile individuale utilizate pentru a distinge anumite bunuri ca fiind produse de o anumită întreprindere. Mărcile de servicii, în schimb, sunt utilizate pentru a distinge anumite servicii ca fiind furnizate de o anumită întreprindere. O marcă de servicii este asemănătoare cu o marcă de comerț. Ambele sunt semne distinctive; Serviciile pot fi de natură: financiară, bancară, de tursim, de publicitate, de catering etc., și pot fi înregistrate, reînnoite, anulate, cesionate sau licențiate în aceleași condiții ca și mărcile de comerț.
În ceea ce privește mărcile colective, acestea sunt deținute în general de o asociație sau o organizație cooperatistă ai cărei membri pot folosi marca respectivă pentru lansarea pe piață a produselor lor. De obicei asociația stabilește un set de criterii pentru utilizarea mărcii colective (de ex. standarde de calitate) și oferă fiecărei companii posibilitatea de a utiliza marca, sub rezerva îndeplinirii acestor criterii. Mărcile colective pot reprezenta o modalitate eficace de scoatere pe piață în comun a produselor unui grup de întreprinderi pentru care ar fi mai dificil să-și facă mărcile individuale recunoscute de consumatori și/sau acceptate pentru a fi ditribuite de către distribuitorii importanți.
Mărcile colective individualizează produsele unor producători diferiți atestând o calitate rezultând din respectarea acelorași reguli, de aceea, în cazul lor, preponderentă este funcția de calitate. Pentru astfel de marcă regula specialității se atenuează până la anihilare: ea poate desemna întreaga categorie de produse realizate în întreprinderile subordonate entității care este titulara mărcii(…) Marca colectivă propriu-zisă este definită de legea franceză (art. 715-1 CPI) ca fiind o marcă susceptibilă de a fi folosită de orice persoană care respectă regulile de exploatare stabilite de către titularul înregistrării. Doctrina apreciază că funcția acestei mărci este de a favoriza dezvoltarea comerțului și industriei membrilor persoanei juridice care o deține.
Marca de certificare reprezintă marca ce indică faptul că produsele sau serviciile pentru care este utilizată sunt certificate de titularul mărcii în ceea ce privește calitatea, materialul, modul de fabricație a produselor sau de prestare a serviciilor, precizia ori alte caracteristici.
Mărcile de certificare se dau pentru conformitatea cu anumite standarde, fără a se limita la calitatea de membru al vreunei asociații. Ele pot fi utilizate de orice firmă ale cărei produse sunt conforme cu anumite standarde prestabilite. În multe țări, diferența principală între mărcile colective și mărcile de certificare constă în faptul că primele pot fi utilizate numai de un anumit grup de întreprinderi, de ex. membre ale uni asociații, în timp ce mărcile de certificare pot fi utlizate de oricine se conformează standardelor definite de posesorul mărcii de certificare. O cerință esențială în domeniul mărcilor de certificare este aceea ca unitatea care solicită înregistrarea să fie considerată “competentă pentru certificarea” produselor în cauză.
Mărcile de certificare pot fi inregistrate la OSIM de catre persoane juridice legal abilitate sa exercite controlul produselor sau al serviciilor. Nu pot solicita inregistrarea unei mărci de certificare persoanele juridice care fabrică, importă sau vând produse, ori prestează servicii, altele decat cele de control in domeniul calitătii. Solicitantul înregistrării unei mărci de certificare va depune o data cu cererea de înregistrare , sau cel mai tarziu în termen de 3 luni de la data notificării de către OSIM:
a) regulamentul de folosire a mărcii de certificare;
b) autorizația sau documentul din care sa rezulte exercitarea legală a activității de certificare ori, daca este cazul, înregistrarea mărcii de certificare în țara de origine. Drepturile cu privire la marca de certificare nu pot fi transmise de persoana juridică, titulara a mărcii. Transmiterea dreptului asupra mărcii de certificare se stabileste prin hotărâre a Guvernului. Cand o marcă de certificare a încetat să mai fie protejata, ea nu poate fi nici depusă, nici utilizată înainte de expirarea unui termen de 10 ani de la data încetării protecției. Mărcile de certificare sunt supuse regimului mărcilor individuale.
De asemenea, pe lângă tipurile de mărci amintite mai sus, Legea mărcilor consacră și descrie marca notorie, ca fiind marca larg cunoscută în România în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora aceasta se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România pentru a fi opusă.
Mărcile notorii sunt mărci considerate binecunoscute de către autoritatea competentă din țara în care se dorește obținerea protecției. Mărcile notorii beneficiază în general de o protecție deosebită. De exemplu, mărcile notorii pot fi protejate chiar dacă nu sunt înregistrate (sau nici măcar folosite) pe un anumit teritoriu. În plus, deși mărcile sunt protejate în mod normal împotriva unor mărci similare până la confuzie numai în cazul produselor identice sau similare, în anumite condiții, mărcile notorii sunt protejate împotriva mărcilor care ar putea induce confuzie chiar și pentru produse lipsite de caractere similare. Scopul principal al acestei protecții speciale este de a împiedica alte companii să profite de reputația unei mărci notorii și/sau să aducă prejudicii reputației sau prestigiului ei.
Mărcile notorii au fost recunoscute prin Convenția de la Paris în urma revizuirii acesteia în cadrul conferinței de la Haga din 1925(…).Până nu demult se considera notorietatea un rezultat al vechimii al pătrunderii produsului desemnat de marcă pe zone foarte întinse și a mărcii în conștiința unei pături numeroase de consumatori. Se adăugau la acestea calitatea produsului, intensitatea publicității, etc. Dar în zilele noastre, grație unei publicități bine regizate, notorietatea mărcii se poate dobândi într-un timp foarte scurt și fără a se justifica neapărat prin calitatea produsului și/sau seriviciului cât de tehnica de lansare. Pentru a ne afla în fața unei mărci notorii este necesar ca publicul, auzind sau rostind numele ei, să aibă reflexul cvasi-automat de a se gândi la produsul sau serviciul pe care îl reprezintă. Astfel, marca ADIDAS face asocierea cu produsele sportive, după cum marca POIANA este asociată pentru consumatorii români cu ciocolata. Notorietatea este o problemă de fapt și se apreciază în raport cu condițiile locale. Pentru a fi luată în considereare, notorietatea trebuie apreciată în raport de țară, de teritoriul în care ea produce sau în care se discută efectele ei, de categoria de consumatori cărora produsul le este destinat.
O altă clasificare a mărcii este dată de modul de reprezentare grafică, în funcție de care distingem:
Marca verbală – o denumire, un slogan, scrise cu caractere standard.
Marca figurativă – un element grafic (desen) care nu conține litere sau cifre
Marca combinată – o denumire scrisă cu o grafică deosebită și/sau în culori sau o denumire însoțită de un element grafic (desen)
Marca tridimensională – marca constituită din forma produsului sau a ambalajului sau orice alt semn specific tridimensional care permite identificarea unui produs sau serviciu.
O altă clasificare a mărcilor are în vedere întinderea protecției acestora, și distingem între: mărci naționale, mărci europene si mărci internaționale.
Marca națională este marca solicitată la înregistrare în România, la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, Astfel, marca naționala se depune spre înregistrare în vederea obținerii protecției pe teritoriul României, pentru clasele de produse și/sau seriviciii pentru care ea este sau urmează să fie utilizată. Marcile înregistrate la OSIM nu sunt protejate decat pe teritoriul Romaniei.
Marca europeană reprezintă marca ce vizeaza protecția în toate statele Uniunii Europene, inclusiv România. Astfel, cererea de inregistrare se depune la OHIM sau OAPI (Office for the Harmonization in the Internal Market) cu respectarea condițiilor prevăzute de lege si a platei taxelor aferente.
In ceea ce privește marca internațională, cererea se depune la WIPO cu desemnarea statelor pentru care se doreste înregistrarea mărcii.
I.4. Importanța înregistrării unei mărci
Importanța înregistrării unei mărci vizează în special aspectul economic. Daca se investește într-un produs sau serviciu, pentru a-l face cunoscut pe piață, pentru a-l promova și pentru a evita posibilitatea ca o altă persoană, prin înregistrarea unei denumiri/reprezentări grafice similare sau identice, înregistrarea mărcii reprezintă o necesitate incontestabilă.
Marca este un simbol al economiei moderne dar ea nu are doar valoare economică și socială, ci este, în același timp și un fenomen psihologic. Sunt însă și țări în care se manifestă o exigență față de marcă și produsele sau servciile marcate, cum este Germania, în care termenul “articol de marcă” într-un material publicitar este rezervat numai produselor lansate, care au dobândit o anumită notorietate în rândul consumatorilor, în temeiul unei ridicate și constante calități. Un comerciant poate avea cele mai bune produse sau servicii din lume. Este însă necesar să existe pentru clienți posibilitatea de a le distinge și de a le alege dintre produsele și seriviciile concurenței. Astăzi este aproape de neimaginat vânzarea, chiar și a celor mai banale produse sau servicii, în lipsa unei mărci. De aceea, mărcile au devenit parte integrantă a oricărei strategii comerciale. Potrivit studiilor întocmite de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO), numărul mărcilor înregistrate în 150 de țări a crescut de la 400.000 în 1967 la 1.200.000 în 1992 și se estimează că acest număr va ajunge la 3.600.000 în 2017, țările cu cel mai mare numar de mărci înregistrate fiind Statele Unite, Japonia și Franța. Marca și-a dovedit importanța prin capacitatea de a atrage și de a conserva clientela, constituindu-se astfel într-un element esențial al creșterii clientelei întreprinderilor. În timp, importanța economică a mărcii a crescut în raport direct cu creșterea rolului publicității și cu dezvoltarea comerțului mondial și a schimburilor internaționale. Totuși, în mediile de afaceri, valoarea economică a mărcii în sine a fost conștientizată abia în anii de debut ai secolului al XX-lea.
Marca este un element esential al strategiei intreprinderilor: ea face distinctia dintre produsele si serviciile intreprinderii si cele ale concurentei. Pentru consumator reprezinta cel mai comod mijloc da a recunoaste rapid o categorie de produse și servicii care i-a fost recomandată sau, pe care experiența l-a determinat să o prefere altor produse sau servicii de aceeasi natură. Pentru întreprindere, marca reprezintă un mijloc de a cuceri și a pastra o clientelă. O marcă poate fi opusă altei mărci, utilizată de concurență, numai după înregistrarea la OSIM. Depozitul conferă primului solicitant, pentru produsele și serviciile desemnate în cerere, un drept de proprietate, care-i permite să se opună contrafacerilor sau imitațiilor ilegale.
Astfel, eforturile manifestate de catre titularul marcii, pentru a-si face cunoscute produsele, nu vor putea fi influentate de catre concurenti. Marca inregistrata devine element activ, care se poate comercializa. Drepturile asupra marcii pot fi transmise prin cesiune sau licenta oricind in cursul duratei de protectie a marcii, astfel :
a) prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comert in care aceasta este incorporata. Cesiunea poate fi totala sau partiala, fara limitarea teritoriala a folosirii marcii.
b) prin licenta , exclusiva sau neexclusiva , pentru toate sau numai o parte din produsele/serviciile pentru care marca a fost inregistrata. Actele ce modifica sau transmit drepturile asupra unei marci trebuie stabilite in scris. Ele nu pot fi opuse unor terti decit dupa inscrierea lor in registrul national al marcilor.
Semnificativă pentru importanța economică și legătura dintre mărci și publicitatea realizată prin mijlocirea acestora, urmată de creșterea vânzărilor produselor marcate, este celebra marcă Coca-Cola. În anul 1980 această marcă era evaluată la suma de 5 miliarde de dolari. În anul 1986, când concernul COCA-COLA își sărbătorea centenarul, activele sale erau evaluate la 14 miliarde dolari, din care 7 miliarde era valoarea mărcii și s-a afirmat cu privire la aceasta că „ este dificil a decide dacă băutura Coca-Cola este cea care caracterizează marca sau marca este cea care caracterizează băutura” .Dar notorietatea sau renumele unei mărci necesită lungi și costisitoare investiții, comcernul Coca-Cola cheltuind pe perioada 1922-1972 aproape o jumătate de miliard de dolari pentru publicitate. În ultimii ani, marca Coca-Cola a fost promovată printr-o campanie publicitară mult mai activă, dar și mult mai costisitoare, campanie în urma căreia valoarea mărcii a ajuns în zilele noastre la aproape 70 de miliarde de dolari SUA, ceea ce echivalează cu o creștere de 10 ori a valorii mărcii într-un interval de 15 ani.
I.5. Clasificarea NISA-scopul și importanța clasificării
Înainte de a demara procedura de înregistrare a unei mărci, se stabilesc clasele Nisa de produse și servicii pentru care marca va fi solicitată la înregistrare. Astfel, în funcție de activitățile desfășurate în legatură cu marca, se va face încadrarea produselor și/sau serviciilor in clasele Nisa, cu mentiunea ca pe plan national acestea pot fi inserate la modul general, pe cand pe plan european si comunitar fiind necesara individualizarea claselor strict la produsele si/sau serviciile pentru care este utilizata marca. Lista produselor si serviciilor pentru care protectia marcii este solicitata trebuie sa fie stabilita in termeni precisi, care sa permita clasificarea fiecarui produs sau serviciu numai intr-o singura clasa a "Clasificarii de la Nisa".
Astfel, clasificarea internațională a produselor si serviciilor Nisa cuprinde produse in clasele 01-34 si servicii in clasele 35- 45, după cum urmează:
PRODUSE
Clasa 1: Produse chimice pentru industrie, științe, fotografie, agricultură, și silvicultură; rășini artificiale în stare brută, materiale plastice în stare brută; îngrășăminte; compoziții pentru stingerea incendiilor; preparate pentru călirea și lipirea metalelor; produse chimice pentru conservarea alimentelor; tananți; adezivi pentru industrie.
Clasa 2: Coloranți, lacuri și vopsele; produse pentru prevenirea coroziunii și a deteriorării lemnului; materiale pentru vopsit; mordanți; rășini naturale în stare brută, metale sub formă de folie sau pulbere pentru pictori, decoratori, tipografi și artiști.
Clasa 3: Înălbitori și alte preparate pentru spălare; preparate pentru curățare, lustruire, degresare și preparate abrazive; săpunuri, parfumerie, uleiuri esențiale, cosmetice, loțiuni pentru păr, pastă de dinți.
Clasa 4:Uleiuri și unsori industriale; lubrifianți; produse pentru absorbția, umezirea și legarea prafului; combustibili (inclusiv benzina pentru motoare) și materiale pentru iluminat; lumânări și fitiluri.
Clasa 5: Produse farmaceutice și de uz veterinar; produse sanitare de uz medical; substanțe dietetice de uz medical, alimente pentru sugari; suplimente dietetice, plasturi, materiale de pansat; materiale pentru plombarea dinților și pentru amprente dentare; dezinfectanți; produse pentru distrugerea dăunătorilor; fungicide, erbicide.
Clasa 6: Metale comune și aliajele acestora; materiale de construcții metalice; construcții metalice transportabile; materiale metalice pentru căi ferate; cabluri și fire metalice neelectrice; fierărie, articole mici din metal; țevi și tuburi metalice; produse nemetalice cuprinse în alte clase; minereuri.
Clasa 7: Mașini și mașini-unelte; motoare (cu excepția motoarelor pentru vehicule terestre); cuplaje și organe de transmisie (cu excepția celor pentru vehicule terestre); unelte agricole, altele decât cele acționate manual; incubatoare pentru ouă; mașini automate pentru vânzare.
Clasa 8: Unelte și scule (acționate manual); cuțite, furculițe și linguri; arme albe; aparate de ras.
Clasa 9: Aparate și instrumente de uz științific, nautic, topografic, pentru fotografie, cinematografie, optică, cântărire, măsurare, semnalizare, verificare, salvare și învățământ; aparate și instrumente pentru conducerea, distribuția, transformarea, acumularea, reglarea sau comanda curentului electric; aparate pentru înregistrarea, transmiterea și reproducerea sunetului sau imaginii; suporturi magnetice de înregistrare, discuri acustice; mecanisme pentru aparate care funcționează cu fise; case de marcat, mașini de calculat, echipamente de prelucrare a datelor și calculatoare; echipament pentru stingerea incendiilor.
Clasa 10: Aparate și instrumente chirurgicale, medicale, stomatologice și de uz veterinar, membre, ochi și dinți artificiali; articole ortopedice, material de sutură.
Clasa 11: Aparate de iluminat, de încălzire, de producere a aburului, de gătit, frigorifice, de uscare, de ventilare, de distribuție a apei și instalații sanitare.
Clasa 12: Vehicule; aparate de locomoție pe uscat, în aer sau pe apă.
Clasa 13: Arme de foc; muniție și proiectile; explozivi; artificii.
Clasa 14: Metale prețioase și aliaje ale acestora, produse din/sau placate cu metale prețioase, care nu sunt cuprinse în alte clase; bijuterii, pietre prețioase; ceasuri.
Clasa 15: Instrumente musicale.
Clasa 16: Hârtie, carton și produse din aceste materiale neincluse în alte clase; tipărituri; articole de legătorie; fotografii; papetărie; adezivi pentru papetărie sau menaj; materiale pentru artiși; pensule; mașini de scris și articole de birou (cu excepția mobilierului); material didactic sau pentru învățământ (cu excepția aparatelor); materiale plastice pentru ambalaj (neincluse în alte clase); caractere tipografice; forme de tipar.
Clasa 17: Cauciuc, gutapercă, gumă, azbest,mică și produse din aceste materiale, care nu sunt incluse în alte clase; materiale plastice extrudate; materiale de etanșare, de umplutură, materiale izolante; țevi flexibile nemetalice.
Clasa 18: Piele și imitații de piele, produse din aceste materiale neincluse în alte clase; piei de animale; geamantane și valize; umbrele și bastoane; bice și articole de șelărie.
Clasa 19: Materiale de construcții nemetalice; conducte rigide nemetalice pentru construcții; asfalt, smoală și bitum; construcții nemetalice transportabile; monumente (cu excepția celor din metal).
Clasa 20: Mobilier, oglinzi, rame; produse din lemn (neincluse în alte clase), plută, stuf, trestie, răchită, os, fildeș, os de balenă, scoici, sidef, spumă de mare, înlocuitori ai acestora sau material plastic.
Clasa 21: Ustensile și recipiente de menaj sau de bucătărie; piepteni și bureți; perii; materiale pentru perii; materiale de curățare; lână metalică; sticlă brută sau semiprelucrată (cu excepția sticlei folosite in construcții); sticlărie, porțelan și faianță neincluse în alte clase.
Clasa 22: Frânghii, sfori, plase, corturi, prelate, vele, saci (neincluse în alte clase); materiale de umplutură (cu excepția cauciucului și a materialelor plastice); materiale textile fibroase brute.
Clasa 23: Fire de uz textil.
Clasa 24: Țesături și produse textile neincluse în alte clase; cuverturi de pat și de masă.
Clasa 25: Articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, articole pentru acoperirea capului.
Clasa 26: Dantelă și broderie, panglici și șnururi; nasturi, capse, copci; ace și ace cu gămălie; flori artificiale.
Clasa 27: Covoare, preșuri, rogojini, linoleum și alte articole de pardoseală; tapet, cu excepția celui din material textil.
Clasa 28: Jocuri, jucării; articole de gimnastică și sport necuprinse în alte clase; decorațiuni pentru pomul de Crăciun.
Clasa 29: Carne, pește, păsări și vânat; extracte de carne; fructe și legume conservate, congelate, uscate și gătite; jeleuri, dulcețuri; compoturi; ouă, lapte și produse lactate; uleiuri și grăsimi comestibile.
Clasa 30: Cafea, ceai, cacao, zahăr, orez, tapioca, sago, înlocuitori de cafea; făină și preparate din cereale, pâine, patiserie și cofetărie, înghețată; miere, sirop de melasă; drojdie, praf de copt; sare, muștar; oțet, sosuri; condimente; gheață.
Clasa 31: Produse agricole, horticole, forestiere și cereale, neincluse în alte clase; animale vii; fructe și legume proaspete; semințe, plante și flori naturale; mâncare pentru animale; malț.
Clasa 32: Bere; ape minerale și gazoase și alte băuturi nealcoolice; băuturi și sucuri din fructe; siropuri și alte produse pentru prepararea băuturilor.
Clasa 33: Băuturi alcoolice (cu excepția berii).
Clasa 34: Tutun, articole pentru fumători, chibrituri.
SERVICII
Clasa 35: Publicitate; conducerea și administrarea afacerilor; lucrări de birou.
Clasa 36: Asigurări; afaceri financiare, monetare, imobiliare.
Clasa 37: Construcții, reparații, instalații.
Clasa 38: Telecomunicații.
Clasa 39: Transport; ambalare și depozitare a mărfurilor; organizare de călătorii.
Clasa 40: Prelucrarea materialelor.
Clasa 41: Educație; instruire; divertisment; activități sportive și culturale.
Clasa 42: Servicii în domeniile științei și tehnologiei precum cercetarea și proiectarea aferentă; servicii de analiză și cercetare industrială; proiectare și dezvoltare hardware și software.
Clasa 43: Restaurante și cazare temporară.
Clasa 44: Servicii medicale; servicii veterinare; servicii de igienă și înfrumusețare pentru oameni sau pentru animale; servicii din agricultură, horticultură și silvicultură.
Clasa 45: Servicii juridice; servicii de securitate pentru protecția bunurilor și persoanelor; servicii personale și sociale oferite de terți pentru satisfacerea unor nevoi individuale
CAPITOLUL AL II-LEA – MARCA NAȚIONALĂ
II.1.Reglementare juridică
Dreptul asupra mărcii este dobândit și protejat prin înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) în condițiile Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată. Legea prevede condițiile în care se poate înregistra o marcă, persoanele care pot solicita o marcă la înregistrare, drepturile conferite de înregistrarea unei mărci, semnele care nu pot fi înregistrate ca marcă, procedura de înregistrare, transmiterea drepturilor privind mărcile, cuantumul și termenele privind plata taxelor pentru mărci.
De asemenea, prin Ordonanța guvernului nr. 41/1998, republicata, privind taxele în domeniul protectiei proprietatii industriale și regimul de utilizare a acestora, publicata in Monitorul Oficial nr. 959 din 29 noiembrie 2006 sunt stabilite taxele legale pe care solicitantul trebuie sa le achite la Oficiul national, in functie de tipul procedurii pe care o solicita. Astfel, cuantumul în lei al taxelor în domeniul proprietății industriale mărci și indicații geografice începând cu data de 01.01.2015 a fost calculat la nivelul cursului BNR leu-euro la 01.10.2014 — ANEXA Nr. 4.
II.2.Oficiul de Stat pentru Inventii și Mărci
Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci reprezintă instituția de stat din România unde se pot depune cereri de înregistrare a mărcilor, brevetelor, modelelor de utilitate, indicațiilor geografice și modelelor și desenelor, cereri de reînnoire, opoziții, contestații și alte tipuri de cereri în vederea protejării și menținerii în vigoare a drepturilor de proprietate industriala. Notabil este faptul că, spre deosebire de dreptul de autor care este un drept de proprietate intelectuală, dreptul conferit de marcă este un drept de proprietate industriala, având un rol semnificativ din punct de vedere economic, industrial.
O.S.I.M. elaborează și supune spre aprobare Guvernului strategia dezvoltării protecției proprietății industriale în România și aplică politica în domeniu. O.S.I.M. administrează următoarele legi și acte normative care definesc legislația română în domeniul protecției proprietății industriale:Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție;
– H.G. nr. 152/1992 cu privire la Regulamentul de aplicare a Legii nr.64/1991 privind brevetele de invenție;
– Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 280/2007, publicată în M.Of.nr.876/20.12.2007
– Legea nr. 16/1995 privind protecția topografiilor produselor semiconductoare;
– Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice;
– O.G. nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecției proprietății industriale și regimul de utilizare a acestora;
– Legea nr. 75/1999 privind recunoașterea internațională a depozitului de microorganisme în scopul procedurii de brevetare, conform Tratatului de la Budapesta la care România a aderat;
– Legea nr. 93/1998 privind protecția tranzitorie a brevetelor de invenție
– Normele nr.242/1999 privind sprijinirea brevetării în străinătate a invențiilor românești.
Atribuții specifice ale O.S.I.M. conform obiectului său de activitate:
– înregistrează și examinează cererile din domeniul proprietății industriale, eliberând titluri de protecție care conferă titularilor drepturi exclusive pe teritoriul României.
– este depozitarul registrelor naționale ale cererilor depuse și ale registrelor naționale ale titlurilor de protecție acordate pentru invenții, mărci, indicații geografice, desene și modele industriale, topografii de produse semiconductoare și noilor soiuri de plante;
– editează și publică Buletinul Oficial al Proprietății Industriale al României;
– editează și publică fasciculele brevetelor de invenție;
– administrează, conservă și dezvoltă, întreținând o bază de date informatizată;
– efectuează, la cerere, servicii de specialitate în domeniul proprietății industriale;
– desfășoară cursuri de pregatire a specialiștilor în domeniul proprietății industriale;
– editează și publică Revista Română de Proprietate Industrială;
– atestă și autorizează consilierii în domeniul proprietății industriale, ținând evidența acestora în registrul național.
Baza legală, rolul și statutul juridic al OSIM Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, denumit în continuare OSIM, este organ de specialitate al administrației publice centrale, autoritate unică pe teritoriul României în acordarea protecției proprietății industriale, în conformitate cu legislația națională în domeniu și cu prevederile convențiilor și tratatelor internaționale la care România este parte, în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 573/1998, privind organizarea și funcționarea OSIM, cu modificările ulterioare, art. 68, din Legea nr. 64/1991, privind brevetele de invenție, republicată, art. 96, din Legea nr. 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, și art. 48, din Legea nr. 129/1992, privind desenele și modelele, republicată. Organizarea și competențele OSIM sunt în conformitate cu acordurile, convențiile și tratatele internaționale în domeniul proprietății industriale la care România este parte. OSIM este finanțat integral din venituri proprii, în temeiul art. 10, din H.G. nr. 573/1998, cu modificările ulterioare, a Legii nr. 329/2009, anexa 1, pct. 24, și funcționează în regim de autofinanțare în temeiul O.G. nr. 41/1998, privind taxele în domeniul proprietății industriale și regimul de utilizare a acestora, republicată. Normele de conduită profesională a personalului contractual din cadrul OSIM sunt reglementate de Legea nr. 477/2004, privind Codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice.
Misiunea OSIM, autoritate unică în România în acordarea protecției proprietății industriale, este de a susține inovarea și competitivitatea în România prin acordarea unei protecții eficiente a drepturilor de proprietate industrială, furnizarea de servicii de specialitate de calitate, și prin promovarea proprietății industriale în infrastructura economică națională, și de a asigura cooperarea României în relațiile internaționale în domeniu.
Obiectivele generale ale OSIM:
Creșterea calității activităților instituției în scopul acordării unei protecții eficiente a drepturilor de proprietate industrială (DPI), prin armonizarea cadrului legislativ, a sistemelor informatic, tehnic și administrativ ale OSIM cu cele europene și internaționale.
Creșterea gradului de conștientizare în infrastructura economică națională cu privire la rolul Proprietății Industriale în susținerea inovării și competitivității.
Îmbunătățirea capacității instituționale a OSIM prin asigurarea resurselor umane calificate, a mijloacelor tehnice, informatice, administrative și financiare, pentru derularea unei funcționări eficiente.
Dezvoltarea continuă a colaborării cu organisme naționale și internaționale cu atribuții și implicații în domeniul Proprietății Industriale.
Funcțiile OSIM sunt următoarele: a) de acordare a protecției și eliberarea titlurilor de proprietate industrială; b) de reglementare și sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și instituțional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice din domeniul protecției proprietății industriale; c) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate; d) de aplicare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană pentru domeniul protecției proprietății industriale.
II.3.Condiții privind înregistrarea unei mărci
Marca poate fi verbală, figurativă sau compusă. Pot constitui marci semne distinctive, cum ar fi : cuvinte, ( inclusiv nume de persoane), denumiri arbitrare sau fanteziste, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale si, in special, forma produsului sau a ambalajului sau, combinatii de culori, precum si orice combinatie a acestor semne. Marca nu trebuie sa fie compusa in exclusivitate, din cuvinte, sau din expresii comune sau naturale, folosite pentru a desemna produsul, sau serviciul, sau categoria careia ii apartine ( ex. : MOBILA pentru obiecte de mobilier, sau MAGAZINUL pentru o publicatie cu continut variat). De asemenea, nu trebuie nici sa fie descrisa in mod exclusiv, adica limitata la indicarea compozitiei sau a calitatii esentiale ( ex. : AMAR pentru o bautura cu gust amar, sau AUTOMOTO pentru piese de automobile si motociclete ).
Nu pot fi înregistrate ca mărci semnele care:
nu se deosebesc suficient de alte marci privind produse sau servicii identice sau similare inregistrate in Romania sau protejate in baza unor conventii internationale, cu exceptia cazului cand inregistrarea este ceruta sau autorizata de titularii acestor marci;
constituie copierea, imitarea sau traducerea unei marci din alt stat, notoriu cunoscuta in Romania pentru produse sau servicii identice sau similare;
cuprind numai denumiri care sunt sau au devenit uzuale, necesare sau generice pentru acelel produse, sau servicii, ori se refera exclusiv la modul, timpul si locul fabricatiei sau la natura, destinatia, pretul, calitatea, cantitatea si greutatea marfurilor;
cuprind fara autorizatia organelor in drept: nume sau portrete de conducatori de stat, denumiri de organizatii sau de unitati administrativ teritoriale din Romania; reproduceri sau imitatii de steme, drapele, ordine, medalii, embleme si insigne; semne oficiale de marcare, verificare, calitate, control sau garantie;
cuprind elementele prevazute la litera d), apartinand altor state sau organizatiilor internationale interguvernamentale, daca folosirea este interzisa de conventiile la care Romania este parte;
cuprind indicatii false sau inselatoare ori sunt contrare legilor ordinii publice si bunelor moravuri.
II.4.Proceduri prealabile demarării procedurii de înregistrare a unei mărci naționale
Procedurile efectuate anterior depunerii cerereii de înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenții șă Mărci reprezintă proceduri prealabile înregistrării mărcii. Solicitantul, persoană fizică sau juridică, are posibilitatea să depună singur sau prin organele desemnate din companie, la OSIM cererea, sau se poate ajuta de cunoștințele și experiența unui consilier în proprietate industrială, autorizat de către Oficiu. Este recomandabil ca înainte de depunerea cererii de înregistrare a unei mărci, să se stabilească exact produsele și/sau serviciile pentru care va fi utilizată marca. Acest aspect este foarte important, deoarece cererea de inregistrare a mărcii va fi depusă spre înregistrare conform clasificării de la Nisa, respectiv pentru anumite clase de produse și/sau servicii. De menționat este faptul că, după depunerea cererii de înregistrare, nu se mai pot adăga alte clase, alte clase adăugate unei mărci presupunand o nouă cerere de înregistrare. Prin urmare, anterior depunerii, solicitantul, personal sau prin mandatar autorizat, stabileste clasele de produse și servicii pentru care se dorește înregistrarea mărcii.
Un alt aspect prealabil important îl reprezintă alegerea denumirii sau a reprezentării grafice. Solicitantul are posibilitatea să opteze între marca verbală, cu protecție pe elementele verbale, marca figurativă, cu protecție pe reprezentarea grafică și marca combinată, cu protecție atât pe text cât și pe reprezentarea grafică. Alegerea denumirii trebuie sa fie una cât mai fantezistă, care să îndeplineacă condițiile prevăzute de Legea mărcilor în vigoare, care să fie aptă să distingă între produsele unui comerciant față de produsele altor comercianți. De aceea, un pas important prealabil depunerii unei cererei de marcă o reprezintă verificarea disponibilității denumirii. Solicitantul are posibilitatea de a verifica în bazele de date ale Oficicului national (OSIM), Oficiului European (OHIM) și Oficiului Internațioanl (WIPO) pentru a vedea dacă denumirea pe care doreste să o înregistreze este deja protejată de un alt titular, pentru clasele de produse și servicii pentru care aceasta urmează să fie solicitată la înregistare. Totodată, pentru corectitudinea informatiilor și o verificare eficientă, solicitantul poate cere Oficiului național sau unui consilier în proprietate industriala efectuarea unui raport de cercetare documentară, prin care se poate determina cu exactitate disponibilitatea unei mărci pentru anumite clase de produse/servicii. Este recomandat ca cercetarea prealabilă să se facă la nivel național, european și internațional, acest lucru deoarece mărcile europene, având protecție în toate statele Uniunii Europene inclusiv România, se pot opune la înregistrarea mărcilor naționale. acest lucru se poate face și în cazul mărcilor internaționale care vizează protecția în Romania (RO)sau Uniunea Europeană (EM).Există situații în care solicitantul nu doreste verificarea disponibilității denumirii, caz în care se depune cererea si se așteapta reacția din partea terților în perioada de opoziții (în două luni de la publicarea mărcii in Buletinul Oficial de Proprietate Industrială).
În cazul în care în urma raportului de cercetare documentară se identifică mărci identice, solicitantul are posibilitatea să se decidă asupra altei denumiri sau sa demareze procedura de înregistrare, cu riscul de a primi opoziție din partea unui titular de marcă anterioară. De menționat este faptul că OSIM nu opune mărcile, acest lucru fiind lăsat la libera inițiativă a titularilor de mărci anterioare. În schimb, în cazul în care consideră ca marca nu este distinctivă, în raport cu existența unor altor mărci similare sau identice, Oficiul poate emite un avis de refuz, la care solicitantul cererii de marcă trebuie să raspundă prin argumente solide intr-un interval de 3 luni.
Dacă prin raportul de cercetare au fost identificate mărci similare, solicitantul marcii care urmează să fie depusă trebuie să aibă în vedere ca orice persoană interesată se poate opune la inregistrarea mărcii sale, după publicarea acesteia. În ceea ce privește mărcile identificate, similare sau identice, acestea pot avea clasele individualizate strict la produsele și/sau serviciile pentru care marca este folosita. Astfel, mărcile ce se depun spre înregistrare la OSIM se depun de regula cu clasele Nisa la modul general, în schimb Oficiul European solicită o individualizare a acestora. Prin urmare, dacă mărcile deja înregistrate nu intră în colizie cu noua marcă, aceasta se poate solicita la înregistrare, pentru produsele și/sau serviciile, altele decât cele deja înregistrate pentru o denumire identică sau similară. Mai mult, o marcă deja înregistrată se poate solicita la înregistrare de către un nou titular pentru aceleași clase de produse și/sau servicii cu acordul titularului de marcă anterioară.
II.5.Procedura de înregistrare a mărcii la nivel național. Etape
Etapele procedurii de înregistrare a unei mărci naționale reprezintă procedura defalcată pe fiecare stadiu al procesului de obtinere a protecției, după cum urmează: etapa de depunere a cererii, respectiv de înregistrare și publicare a cererii de înregistrare, etapa de formulare opoziții, etapa de examinare a cererii de marcă, etapa de formulare contestații și etapa de publicare și eliberare a certificatului de marcă.
II.5.1.Etapa de înregistrare și publicare a cererii de înregistrare
Ulterior procedurii de verificare a disponibilității denumirii, care reprezintă o etapă facultativă, se decide cu privire la depunerea cererii la OSIM. Pentru ca cererea sa fie înregistrată în mod valabil, este necesar ca aceasta să conțină următoarele elemente, prevazute la art. 9 alin (2) din Legea marcilor, actualizata:
solicitarea explicita a înregistrării mărcii;
datele de identificare a solicitantului și, dupa caz, a mandatarului;
o reprezentare grafică, suficient de clară, a mărcii a cărei înregistrare este cerută;
lista produselor și/sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii;
dovada achitării taxei de depunere și de publicare a cererii de înregistrare a marcii.
Notabil este faptul ca cererea prezintă mențiuni exprese atunci cand marca:
conține una sau mai multe culori revendicate ca element distinctiv al mărcii;
este tridimensională sau de un alt tip decat cele verbale sau figurative;
contine o transliterare sau o traducere a mărcii ori a unor elemente ale mărcii.
În ceea ce priveste modurile în care se poate depune cererea de marcă, aceasta se poate face la Registratura OSIM, prin poștă sau pe cale electronică. In cazul în care solicitantul este reprezentant de către un mandatar, este necesară împuternicirea celui din urma pentru a putea fi reprezentat în procedura de înregistrare a marcii. Procura poate fi generală, solicitantul putand fi reprezentat în toate procedurile legate de drepturile sau industriale, sau limitată strict la o procedura.(ex. contestație).
Cererea de inregistrare a mărcii care îndeplineste condițiile legale primeste dată de depozit și se publică în BOPI, în format electronic, în maximum sapte zile. Publicarea cererii de înregistrare a mărcii în format electronic se va face pe pagina de internet a OSIM.
Conform art. 10 din Legea mărcilor republicată, data depozitului reglementar este data la care a fost depusa la OSIM cererea de inregistrare a marcii in conditiile in care aceasta contine toate elementele prevazute, la nivel formal. Astfel, cand o cerere de inregistrare a marcii a fost reglementar depusa pentru prima data intr-o alta tara membra a Uniunii de la Paris sau membra a Organizatiei Mondiale a Comertului, solicitantul poate revendica data primului depozit printr-o cerere de inregistrare in Romania a aceleiasi marci, cu conditia ca aceasta din urma cerere sa fie depusa la OSIM in termen de 6 luni de la data constituirii primului depozit.
II.5.2.Etapa de formulare opoziții
Dupa depunerea cererii de înregistrare, Oficiul o va înregistra și ii va da un numar de Registratură, verificând ca aceasta să conțină elementele prevazute la art. 9 alin (2) din Legea mărcilor. Astfel, se contituie depozitul național reglementar. Totodata, marca va primi un numar de depozit iar in maxim 7 zile de la data depunerii va fi publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, secțiunea Mărci, cereri de inregistrare. De la data publicarii, incepe perioada de formulare opozitii, in care orice persoana interesata se poate opune la inregistrarea marcii. Termenul legal de formulare opozitii este de doua luni de la data depunerii, fara a putea fi extins.
Legea mărcilor prevede prin dispozitiile art. 18 posibilitatea ca orice persoana interesata sa poata formula observatii cu privire la cererea de inregistrare a marcii, pentru motivele absolute de refuz, prevazute la articolul 5 din aceeasi lege citata. Mai mult, in continuare, prin articolul 19 este prevazuta pozibilitatea ca orice persoana interesata sa poata sa formuleze opozitie, de aceasta data fiind vizate motivele relative de refuz., care sunt prevazute la art. 6 din Legea marcilor.
In ceea ce priveste conditiile pentru care o opozitie formulata sa fie admisibila sunt urmatoarele: sa fie formulata in scris, motival si cu plata taxei prevazute de lege.
De altfel, se prevede ca titularul marcii care a formulat opozitia prezinta OSIM dovada ca:
in cursul unei perioade de 5 ani care preceda data publicarii marcii asupra careia s-a formulat opozitia, marca anterioara a facut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul Romaniei pentru produsele si serviciile pentru care aceasta a fost inregistrata;
exista motive justificate pentru neutilizarea marcii cu privire la care s-a facut opozitie.
Daca plata taxelor privina opozitia nu a fost facuta catre Oficiu, opozitia nu va fi luata in considerare, ci va fi vazut ca nefiind facuta. Dupa primirea opozitiei, OSIM are insarcinarea de a notifica solicitantul cererii de inregistrare, prin transmiterea opozitiei si indicarea persoanei ce a formulat-o, impreuna cu argumentele de opozitie. Solicitantul notificar are un termen de 30 de zile pentru a-si prezenta punctul de vedere cu privire la opozitia formulata impotriva marcii sale. In continuare, opozitia va fi analizata si solutionata pe baza argumentelor de la dosar de catre o comisie din cadrul OSIM, urmand a se emite o decizie de admitere sau de respingere a opozitiei, ce va fi luata in considerare la examinarea marcii pe fond.
II.5.3. Etapa de examinare a cererii de marcă
OSIM examinează pe fond cererea de înregistrare a mărcii și hotărăște admiterea înregistrarii mărcii, în tot sau in parte ori respingerea cererii de inregistrare a marcii, in termen de maximum 6 luni de la publicarea acesteia, sub conditia achitarii taxei de examinare a cererii prevazute de lege. In aceasta etapa exista pozibilitatea emiterii unui aviz de refuz, pentru motive principale (absolute), pe care legea le enumera la art. 6 astfel:
semnele care nu pot constitui o marcă;
mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;
mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicatii devenite uzuale in limbajul curent sau in practicile comerciale loiale și constante;
marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicatii, putand servi in comert pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinatia, valoarea, originea geografica sau timpul fabricarii produsului ori prestarii serviciului sau alte caracteristici ale acestora;
marcile constituite exclusiv din forma produsului, care este impusa de natura produsului sau este necesara obtinerii unui rezultat tehnic sau care da o valoare substantiala produsului;
marcile care sunt de natura sa induca publicul in eroare cu privire la originea geografica, calitatea sau natura produsului sau a serviciului;
marcile care contin o indicatie geografica sau sunt constituite dintr-o astfel de indicatie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, daca utilizarea acestei indicatii este de natura sa induca publicul in eroare cu privire la locul adevarat de origine;
marcile care sunt constituite sau contin o indicatie geografica, identificand vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat;
marcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
marcile care contin, fara consimtamantul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucura de renume in Romania;
marcile care cuprind, fara autorizatia organelor competente, reproduceri sau imitatii de steme, drapele, embleme de stat, insemne, sigilii oficiale de control si garantie, blazoane, apartinand tarilor Uniunii si care intra sub incidenta art. 6 ter din Conventia de la Paris;
mărcile care cuprind, fara autorizatia organelor competente, reproduceri sau imitatii de steme, drapele, alte embleme, sigle, initiale sau denumiri care intra sub incidenta art. 6 ter din Conventia de la Paris si care apartin organizatiilor internationale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe tari ale Uniunii;
mărcile care contin semne cu inalta valoare simbolica, in special un simbol religios;
mărcile care contin, fara autorizatia organelor competente, ecusoane, embleme, blazone, semne heraldice, altele decat cele avute in vedere de art. 6 ter din Conventia de la Paris.
Prin excepție, în situația in care marca a dobandit carcater distinctiv ca urmare a folosirii inainte de data de depozit, dispozitiile alin. (1) lit. b)-d) nu se aplica insa solicitantul, in urma primirii din partea Oficiului a unui aviz de refuz avand ca temei legal unul sau mai multe dintre motivele absolute mentionate, va trebui sa raspunsa in termenul de trei luni (cu posibilitate de prelungire cu inca trei luni de la data notificarii) prin argumentatie juridica prin care sa dovedeasca utilizarea marcii in cauza, aducand dovezi de utilizare in acest sens.
În afara motivelor absolute, în cazul depunerii unei opoziții, o marcă este refuzată la înregistrare, sau există posibilitatea anularii, pentru urmatoarele motive relative, prevazute de art. 6:
daca este identică cu o marcă anterioară, iar produsele si serviciile pentru care marca este solicitata sau a fost inregistrata sunt identice cu cele pentru care marca anterioara este protejata;
daca, din motive de identitate sau de similitudine in raport cu marca anterioara si din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele doua marci le desemneaza, se poate crea, in perceptia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.
Sunt considerate ca fiind mărci anterioare, mărcile a căror dată de depozit este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii, sau, dupa caz, a dreptului de prioritate invocat in susținerea acesteia, care fac parte din urmatoarele categorii: mărcile comunitare, mărcile înregistrate în Romania, mărcile înregistrate în baza unor acorduri internationale și având efect în Romania, mărcile comunitare in privinta carora este invocata, in mod valabil, vechimea anterioara, potrivit prevederilor Regulamentului privind marca comunitara, fata de o marca la care se refera lit. b) sau c), chiar daca aceasta din urma marca a incetat sa mai existe sau a facut obiectul unei renuntari, cererile de inregistrare a marcilor prevazute la lit. a)-d), sub conditia inregistrarii ulterioare a marcilor, marcile care, la data de depozit a cererii de inregistrare a marcii sau, dupa caz, la data prioritatii invocate, sunt notorii in Romania, in sensul art. 6 bis al Conventiei de la Paris.
II.5.4.Etapa de formulare contestații
În urma emiterii deciziei de către Oficiu cu privire la cererea de înregistrare, aceasta poate fi contestată într-un termen de 30 de zile de la comunicare de catre orice persoană interesată, sau de la publicarea mărcii, cu plata legală aferentă acestei proceduri. Prin urmare, decizia poate fi in primul rând contestată de catre solicitant (la emiterea unei decizii de respingere a marcii în totalitate sau pentru anumite clase de produse/servicii), mai ales daca este vorba despre o decizie in urma unei opozitii. In al doilea rand, decizia poate fi contestata de catre orice persoana interesata in 30 de zile de la publicare. Astfel, contestatia are un rol asemanator cu cel al formularii unei opozitii, diferenta fiind ca marca este admisa la inregistrare, nefiind insa eliberat certificatul de inregistrare pentru aceasta.
II.5.5.Etapa de publicare și eliberare a certificatului de marcă
Dacă în urma examinării cererii se constată îndeplinirea condițiilor legale, OSIM decide înregistrarea mărcii în Registrul mărcilor. Marca se va publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în format electronic, în maximum doua luni de la data deciziei de înregistrare iar OSIM eliberează certificatul de înregistrare a mărcii numai după plata taxei de publicare și eliberare. De mentionat este faptul ca Registrul mărcilor este public.
II.6.Durata protecției și reinnoirea unei marci
Protecția pe care o asigură înregistrarea are o durata limitată de 10 ani de la data constituirii depozitelor. Astfel, de la data depunerii unei marci, solicitantul are asupra acesteia un drept provizoriu. Reinnoirea marcii se poate face la implinirea fiecarui termen de 10 ani de catre solicitant, personal sau prin mandatar si cu plata taxei prevazute de lege pentru aceasta procedura, inainte ca marca sa expire, insa nu mai devreme de 3 luni inainte de expirarea duratei de protectie. Exista un termen de gratie de 6 luni in favoarea solicitantului de plata a taxei de reinnoire, insa aceasta va fi majorata cu 50%. In cazul in care reinnoirea nu este solicitata in termenul legal sau daca plata taxei nu este facuta in termenul legal, se va proceda la decaderea titularului din dreptul la marca.
Conform legii, cererea de reinnoire ce urmeaza sa fie depusa la Oficiu pentru o protectie de inca 10 ani, trebuie sa contina urmatoarele elemente:
solicitarea expresa a reinnoirii inregistrarii marcii;
datele de identificare a titularului si, daca este cazul, numele si domiciliul, respectiv sediul mandatarului;
numarul de inregistrare a marcii in Registrul marcilor;
data depozitului reglementar al cererii de inregistrare a marcii.
Procedural, reînnoirea înregistrării mărcii se înscrie în Registrul mărcilor și se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industriala, in termen de maximum 3 luni de la depunerea la OSIM a cererii de reinnoire, urmand ca OSIM sa elibereze titularului un certificat de reinnoire a inregistrarii marcii.
II.7. Transmiterea dreptului asupra unei mărci
Drepturile asupra unei mărci se transmit, conform legii prin următoarele moduri:
cesiune
licență
pe cale succesorală
Legea consideră ca o modalitate de transmiterea a drepturilor asupra unei marci si executarea silita a debitorului, titular al marcii, efectuata in conditiile legii. Drepturile cu privire la marca individuala inregistrata sau reinnoita pot fi transmise total sau partial, oricand in cursul duratei de protectie. La cererea persoanei interesate si cu plata taxei aferente, OSIM inscrie transmiterea de drepturi (cesiuni, licente) in Registrul marcilor si o publica in BOPI. Transmiterea de drepturi devine opozabila tertilor incepand cu data inscrierii acesteia in Registrul marcilor.
Cesiunea poate viza o parte din produsele si/sau serviciile pentru care marca este inregistrata sau pentru toate produsele si/sau serviciile. In ceea ce priveste cererea de cesiune, aceasta va fi facuta de catre solicitant, personal sau prin mandatar, si va avea anexat actul doveditor al schimbarii titularului de marca. Acesta este de regula un contract de cesiune sau o declaratie de cesiune, care are ca obiect cedarea de catre titularul marcii sau a solicitantului cererii de marca (in cazul marcilor aflate in curs de inregistrare), in calitate de cedent, a drepturilor asupra marcii sau cererii de inregistrare a marcii catre cesionar, care va fi noul titular al marcii. Exista situatia in care OSIM sa refuze inscrierea cesiunii, mai exact in situatia in care prin transmiterea drepturilor asupra marcii publicul va fi indus in eroare in ceea ce priveste natura, calitatea sau originea geografica a produselor si serviciilor pentru care marca a fost inregistrata. In cazul in care induce publicul in eroare in acest fel, cesionarul, beneficiar al transmiterii, poate accepta sa limiteze transmiterea marcii la produsele sau serviciile pentru care marca nu este inselatoare.
În afara de cesiune, marca se poate transmite printr-un contract de licenta, in acest mod tertii fiind autorizati sa utilizeze marca pe intreg teritoriul Romaniei sau pe o parte a acestuia, pentru o parte sau pentru toate produsele ori servicile pentru care este marca este protejata. De mentionat este faptul ca licentele pot fi exclusive sau enexclusive. Licentele se inscriu in Registrul marcilor, cu plata taxei prevazute de lege, si se publica in Buletinul Oficial de Proprietate Industriala fiind opozabila tetilor de la data publicarii acesteia, conform legii.
II.8. Înregistrarea unei modificări în situația juridică a mărcii
Modicarile în situația juridică a mărcii reprezintă modificarile solicitate de catre titularul marcii inregistrare cu privire la:
schimbarea numelui
schimbarea denumirii titularului
adresa titularului
sediul titularului
Modificările înscrise în Registrul mărcilor, solicitate în tot cursul perioadei de protecție, se publica în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, coform art. 35 din legea mărcilor, republicată.
In situatia in care o marca urmeaza sa fie reinnoita, iar anterior au avut loc modificari in situatia juridica a marcii, aceste modificari trebuie inscrise la OSIM in ordinea in care s-au produs, iar solicitantul trebuie sa aduca dovezi cu privire la inscrierea acestora.
II.9. Stingerea drepturilor asupra mărcilor
Titularul marcii poate renunta la aceasta la o parte sau la toate produsele si/sau serviciile pentru care marca a fost inregistrata. Astfel, este necesa a fi intocmita o cerere de renuntare si inaintata catre OSIM, semnata si dupa caz stampilata de catre solicitant, personal sau prin mandatar, in care se solicita expres renuntarea si elementele de identificare ale marcii in cauza. Efectul acestei renuntari consta in stingerea drepturilor asupra marcii cu privire la produsele si/sau serviciile pentru care se solicita renuntarea.
O alta modalitate de stingere a drepturilor conferite de marca este decaderea din drepturi a titularului, solicitata Tribunalului Bucuresti, de catre persoanele interesate, in conditiile prevazute la art.45, dupa cum urmeaza:
fara motive justificate, intr-o perioada neintreruptă de 5 ani, socotita de la data inscrierii in Registrul marcilor, marca nu a facut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul Romaniei pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost inregistrata sau daca aceasta folosire a fost suspendata pentru o perioada neintrerupta de 5 ani;
dupa data inregistrarii, marca a devenit, ca urmare a actiunii sau inactiunii titularului, desemnarea uzuala in comert a produsului sau a serviciului pentru care a fost inregistrata;
dupa data inregistrarii si ca urmare a folosirii marcii de catre titular sau cu consimtamantul acestuia, marca a devenit susceptibila a induce publicul in eroare, in special cu privire la natura, calitatea sau provenienta geografica a produselor ori serviciilor pentru care a fost inregistrata;
marca a fost inregistrata pe numele unei persoane neavand calitatea prevazuta la art. 3 lit. h) si i).
Solicitarea anularii unei marci inregistrate poate fi ceruta Tribunalului Bucuresti de catre orice persoana interesata in situatia in care nu au fost respectate dispozitiile prevazute la art. 5 alin. (1) in legatura cu motivele absolute de refuz, daca marca a fost inregistrata cu nerespectarea dispozitiilor art. 6 cu privire la motivele relative de refuz, daca marca a fost solicitata la inregistrare cu rea-credinta, daca prin inregistrarea acesteia se aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic a unei persoane sau unor drepturi de proprietate industriala dobandite anterior.
Drepturile asupra unei marci inceteaza de asemenea prin lipsa solicitarii reinnoirii acesteia in termenul legal prevazut de lege, caz in care marca va fi radiata si libera la inregistrare. Notabil este faptul ca, in situatia unei marci pentru care nu se solicita reinnoirea, chiar daca aceasta este radiata, titularul marcii are dreptul de a se opune la inregistrarea unei marci similare sau identice, pentru clasele pentru care marca noua a fost solicitata la inregistrare, timp de doi ani de la data expirarii in baza folosirii anterioare.
CAPITOLUL AL III-LEA – MARCA EUROPEANĂ
III.1. Marca europeană-considerații generale
Conform art. 3 din Legea mărcilor, republicată, marca comunitara reprezintă marca inregistrata în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitara, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 78 din 24 martie 2009. Marcile comunitare beneficiaza de protectie pe teritoriul Romaniei, potrivit prevederilor Regulamentului privind marca comunitara.
Marca comunitară este un semn care identifică și diferențiază produsele si serviciile unei persoane fizice sau juridice de cele ale altei persoane si supra căruia titularul are un drept exclusiv ea este valabila pe intreg teritoriul Uniunii Europene si este inregistrata la OHIM in conformitate cu reglementarile in domeniu. Sistemul marcii comunitare constituie un sistem independent de sistemele nationale de protectie a marcilor, persoanele fizice sau juridice putand sa depuna cerere de marca natională, comunitară sau amandouă.
Având în vedere faptul că principiul teritorialității protecției constituia un obstacol în libera circulație a mărfurilor în cadrul Comunității Europene, cât faptul că reglementările naționale ale țărilor membre ale Comunității Europene prezentau anumite aspecte legale diferite, s-a încercat armonizarea legislațiilor naționale ale statelor membre asupra mărcilor. În anul 1957, prin tratatul de la Roma s-a constituit Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.). Obiectivul C.E.E. era să promoveze o dezvoltare armonioasă a activităților economice între țările membre, înlăturând barierele economice. Uniunea Europeană, fosta Comunitate Europeană, a cunoscut o dezvoltare pozitivă, numărul țărilor membre la început în număr de 6, a ajuns la 27, iar obstacolele în libera circulație a mărfurilor și serviciilor, a persoanelor și a capitalurilor au dispărut. În scopul realizării pieței interne, drepturile proprietății industriale trebuiau să fie armonizate la nivel comunitar, folosind o singură procedură care să fie valabilă pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Pot constitui mărci comunitare toate semnele care pot fi reprezentate grafic, în special cuvintele, numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiția ca astfel de semne să asigure deosebirea între produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altora.
Protecția se poate obține numai prin înregistrare, aspect ce implică, în primul rând, depunerea unei cereri la OHIM, iar simpla utilizare a acesteia nu dă naștere implicitși unui drept de protecție. Mărcile de produse sau servicii înregistrate în condițiile acestui Regulament sunt denumite "mărci comunitare"și produc aceleași efecte în întreaga Uniune Europeană. Conform prevederilor art.1 alin (2) din Regulamentul CE 40/1994, "marca comunitară are un caracter unitar. Are aceleași efecte în întreaga Uniune Europeană: nu poate fi înregistrată, transferată, nu poate face obiectul unei renunțări, al unei decizii de revocare a drepturilor de titular sau de nulitate si folosirea sa nu poate fi interzisă decât în cadrul Uniunii, în ansambul ei". Deși produce efecte în toate statele Uniunii, marca comunitară nu se substituie mărcilor naționale din statele membre, ci coexistă cu acestea.
III.2. Reglementare juridică
Conferințele diplomatice și reuniunile interguvernamentale, începute în anul 1960 au avut ca scop armonizarea legislațiilor naționale.Discuțiile și negocierile purtate în scopul creerii unui sistem al mărcii comunitare au fost finalizate prin două instrumente legale de lucru:
"Directiva 89/104 de armonizare a legislațiilor statelor membre asupra mărcilor", intrată în vigoare la 21.12.1988, care prevede coexistența, la nivel european, două sisteme de protecție a mărcilor, respectiv:
– sistemul național, reglementat prin legislații naționale armonizate, dar nu identice și
– sistemul mărcii comunitare.
Directiva nu realizează o armonizare totală a legislațiilor naționale, limitându-se doar la măsuri necesare unei bune funcționări a pieței interne.
"Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului Uniunii Europene, asupra mărcii comunitare", intrat în vigoare la 15.03.1994. Astfel, printr-o singură procedură, mărcile înregistrate devin valabile în toate statele membre ale Uniunii . Regulamentul este un instrument supranațional, prin care un singur oficiuși anume Oficiul de Armonizare a Pieței Interne (OHIM), cu sediul în orașul Alicante, Spania, înregistrează mărci care produc efecte pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
III.3. Oficiul de Armonizare în Piata Internă
Oficiul de Armonizare în Piața Internă (OHIM) este o agenție a Uniunii Europene responsabilă cu promovarea și administrarea mărcii comunitare (din 1994) și a desenului comunitar înregistrat (din 2003). OHIM este de fapt atât o instituție a Uniunii Europene cât și un oficiu de proprietate industrială în sarcina căruia se află înregistrarea drepturilor de proprietate pentru mărci și desene comunitare. Sediul OHIM este în localitatea Alicante/ Spania. Primele cereri de înregistrare pentru mărci comunitare au fost depuse în 1996, iar pentru desene comunitare în 2003. Marca comunitară și desenul comunitar sunt esențiale pentru piața unică care este Uniunea Europeană, ele fiind valabile pe întreg teritoriul Uniunii. Administrarea lor este foarte simplă deoarece avem o singură cerere de înregistrare a marcii, respectiv desenului comunitar, o singură legislație și o singură protecție valabilă pe teritoriul geografic al Uniunii Europene. In plus costurile sunt substanțial reduse în raport cu cele necesare luate cumulat pentru fiecare țară în parte. OHIM examinează, înregistrează și administrează mărcile și desenele comunitare și asigură protecția lor la nivel european. De asemenea OHIM menține registrele de mărci și desene comunitare înregistrate și împreună cu tribunalele din Statele membre ale Uniunii Europene decide asupra cererilor de anulare a mărcilor comunitare. Fiind o instituție publică independentă din punct de vedere legal, administrativ și financiar, are personalitate juridică și este guvernată de legislația comunitară. Legalitatea deciziilor sale este supervizată de două Curți Comunitare: Curtea de Primă Instanță și Curtea de Justiție a Comunității Europene (Curtea Europeană de Justiție). O primă etapă a lărgirii Uniunii Europene, după intrarea în vigoare a legislației privind marca comunitară, a avut loc în anul 2004, când în 10 țări (Republica Cehă, Lituania, Estonia, Letonia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Malta, Cipru) a fost extinsă valabilitatea acestui drept de proprietate industrială, fără nici un fel de formalitate. O a doua etapă a lărgirii Uniunii Europene a avut loc la 1 ianuarie 2007, când România și Bulgaria au aderat la Uniune ca State cu drepturi depline, marca comunitară extinzându-și valabilitatea în mod automat pe teritoriul acestor țări.
III. 4. Caracteristicile mărcilor europene
Marca comunitară este un titlu de proprietate care poate fi exploatat din punct de vedere comercial prin licentiere, franciza, cesiune etc., pe intreg spatiul Uniunii Europene, luand in considerare cererile si, in general, toate aspectele pietei interne.
a. Caracterul unitar
Prin înregistrarea mărcii comunitare se obține un titlu unic ce asigură o protecție unitară pe întreg teritoriul Uniunii Europene și care produce aceleași efecte în ansamblul acesteia.În consecință , înregistrarea, transferul sau abandonul unei mărci va avea automat efect în toate țările membre ale Uniunii Europene, iar deciziile privind validitatea și drepturile conferite de marca comunitară vor avea un efect unitar.
Conform principiului caracterului unitar marca trebuie sa aiba aceeasi intindere a protectiei (aceeasi lista a produselor si serviciilor) pe teritoriul Uniunii Europene; in situația in care o parte sau toata lista de produse si servicii a fost refuzata cel putin pe teritoriul unui stat membru, restrangand lista initiala, marca va fi inregistrata in toate statele (inclusiv in cele care nu au avut niciun motiv de refuz) pentru lista restransa. Daca cel putin intr-unul dintre state cererea a fost respinsa pe intreaga lista de produse si servicii, cererea de marca va fi respinsa pe teritoriul Uniunii Europene(…) Rezumand, caracterul unitar poate fi sintetizat in expresia “tot sau nimic”, altfel spus, marca comunitara se inregistreaza numai pe acea parte din lista de produse si servicii acceptabila in toate statele membre. Ca o primă consecinta, datorita caracterului unitar, marca comunitara va coexista (sau ar trebui sa coexiste) cu toate tarile nationale din tarile membre(…)Aceasta caracteristica a marcii comunitare este de natura sa creeze conflicte cu marcile nationale atunci cand noi state adera la Uniunea Europeana.
b. Coexistența cu drepturile naționale de marcă
Protecția prin marca comunitară nu are un caracter obligatoriu și nici exclusiv, ci constituie ea însă și un sistem independent de protecție care nu se substituie mărcii naționale și nici celei internaționale.
Conform acestul principiu nu inseamna ca existența sistemului marcii comunitare exclude posibilitatea ca cei interesați să-și înregistreze mărcile limitat pe teritoriul statelor unde au interese economice; altfel spus, un solicitant este liber sa aleagă dacă își înregistreză marca drept marcă comunitară sau marcă europeană. Mai mult, revenind la caracterul unitar, dacă o marcă comunitară a fost refuzată deoarece nu a putut fi înregistrată în unele sau mai multe state membre, dar putea fi înregistrată în altele, solicitantul poate opta în a-și transforma (convert) cererea de marcă comunitară în cereri naționale, în statele în care cererea de marcă nu a primit refuz la înregistrare.
c. Revendicarea vechimii (seniority) unei mărci naționale
Titularul unei mărci comunitare care are o marcă identică obținută pe cale națională sau internatională va putea revendica vechimea mărcii respective. Invocarea vechimii unei mărci are ca efect faptul că atunci când înregistrarea națională a cărei revendicare a fost cerută și acceptată decade, ea nu va trebui să fie reînnoită pentru a se menține drepturile ce decurg din înregistrarea ei. Această revendicare poate fi făcută odată cu depunerea cererii, în termen de 2 luni sau în orice moment după înregistrarea mărcii.
Principiul coexistentei mai generează încă o posibilitate pentru solicitanți: dacă un solicitant a avut la un moment dat înregistrată o marcă națională iar ulterior doreste extinderea protecției acestei mărci la nivelul Uniunii Europene ca marcă comunitară, el poate invoca această marcă națională (principiul senioritatii) la înregistrarea mărcii comunitare.
d. Transformarea mărcii comunitare în marcă națională
Orice cerere de marcă comunitară care nu a putut fi înregistrată, va putea fi transformată în marcă națională. Această transformare necesită depunerea aceleiași cereri la oficiile naționale în care nu există obstacol la înregistrare, cererea beneficiind de data de depozit a cererii de marcă comunitară sau cea de prioritate invocată și acceptată .
III.4. Proceduri prealabile demarării procedurii de inregistrare a unei mărci europene
Prin efectuarea unei cercetări documentare, beneficiarii acestui serviciu pot lua o decizie corectă referitoare la înregistrarea denumirilor dorite ca mărci. Ca și în cazul mărcilor naționale, solicitantul are posibilitatea de a efectua, personal o verificare prealabila în bazele de date ale OHIM, WIPO si OSIM, lucru pus la dispoziție de către Oficiul European prin intermediul website-ului TMview:
https://www.tmdn.org/tmview/welcome.html?lang=ro ) sau prin mandatar autorizat-specialist/consilier în proprietate industrială. În funcție de rezultatele identificate, se va decide cu privire la depunerea cererii de marca europeană.
Solicitantii care au domiciliul, sediul sau o intreprindere industriala sau comerciala efectiva si serioasă in Uniunea Europeană nu sunt obligați să fie reprezentați în fața OHIM de altcineva. În caz contrar, este obligatoriu ca aceștia să fie reprezentați de un mandatar în Uniunea Europeană, abilitat să îi reprezinte în fața serviciului de mărci din țara unde este stabilit sau de un mandatar agreat de OHIM.
OHIM pune la dispozitie solicitantilor inregistrarii cerilor de marca un formular ce contine elementele ce trebuie punctate pentru ca cererea sa fie acceptata. Acesta se poate accesa online atat pe pagina Oficiului național (OSIM) la adresa http://www.osim.ro/marci/pmarc.htm, fiind necesar a fi selectat "Formulare pentru utilizarea procedurilor de înregistrare, reînnoire, etc. a mărcilor", cu trimitere catrepagina OHIM. De asemenea, formularul mai poate fi accesat pe website-ul OHIM, prin selectarea linkului http://oami.europa.eu/ows/rw/pages/QPLUS/forms/nonelectronic/nonelectronic.en.do selectand "Application for a community trademark", cu posibilitatea selectarii limbii in care se doreste transmiterea cererii de marca, respectiv a formularului.
In ceea ce priveste elementele esențiale pe care trebuie sa le conțină cererea de înregistrare, acestea se referă la:
identificarea solicitantului (datele de identificare: nume, prenume, domiciuliul, tara, denumirea, sediul social
denumirea mărcii, împreună cu o reprezentare grafica dacă este cazul
produsele și serviciile pentru care se dorește obținerea protecției, cu mențiunea că în cazul mărcilor europene Oficiul solicită individualizarea strict la produsele și serviciile pentru care marca va fi utilizată
semnătura solicitantului sau semnatura/ștampila mandatarului, în situația în care solicitantul va fi reprezentat de către un specialist -consilier în proprietate industrială – în procedura de înregistrare.
III.5.Procedura de înregistrare a mărcii europene
Procedura de înregistrare privind marca europeană este demarată prin depunerera cererii de inregistrare, odată cu plata taxei legale ( 900 euro) la Oficiul European, in următoarele moduri:
online, prin e-filing accesând website-ul OHIM la adresa https://oami.europa.eu/ohimportal/ro/
prin intermediul curierului, prin transmiterea cererii in format fizic catre Oficiu
personal, prin prezentarea la sediul OHIM, din Spania, Alicante (Office for Harmonization in the Internal Market, Avenida de Europa, 4, E-03008 Alicante, Spania);
prin transmiterea unui fax de depunere a cererii, la numarul prin fax, la numărul +34 965 131 344
De altfel, cererile de înregistrare catre OHIM pot fi transmise prin intermediul Oficiului de Stat pentru Invenții și mărci (OSIM), prin intermediul unui oficiu național al unui stat membru sau prin intermediul Oficiului de la Benelux.
Cererea de marcă comunitară poate fi depusă în oricare din limbile oficiale ale Uniunii Europene, dar indicând și o a doua limbă diferită de cea dintâi ce va fi utilizată în procedurile post-examinare, inclusiv pentru opoziții. A doua limbă trebuie să fie una din cele cinci limbi oficiale ale OHIM (engleză, franceză, germană, italiană și spaniolă), limbi în care se desfășoară toate procedurile Oficiului de la Alicante.
Din punct de vedere procedural, prin prisma prevederile Regulamentului CE 40/94, privind marca comunitară, dupa inregistrarea cererii de marca procedura de inregistrare se concretizează două etape, după cum urmează:
Examinarea preliminară – această etapă are în vedere verificarea cererii de înregistrare la nive formal si sunt analizate condițiile de acordare a datei de depozit (filing date), recunoașterea priorităților invocate, a seniorității.
In situația în care cererea depusa nu este în concordanță cu condițiile prevăzute pentru depunere, OHIM (OAPI) trebuie sa notifice solicitantul si să-i acorde un termen de remediere a neregularitaților, care este de două luni de la data notificării transmise. Rezolvate în termenul de două luni acordat, Oficiul va proceda la acordarea și modificarea corespunzătoare a datei de depozit. In cazul în care, în termen de două luni de la data notificării, deficiențele nu au fost rezolvate prin transmiterea informațiilor suplimentare solicitate de OHIM, procedura se va încheia.
Dacă, în urma examinării preliminare, OHIM acorda dată de depozit, cererea de marcă va primi un numar de depozit (filing number), care va constitui un element de identificare a cererii de marcă.
Dupa depunerea cererii, Oficiul va comunica solicitantului o traducere a listei de produse și servicii, “ traducere prezentată în vederea primirii de observații din partea solicitantului (norma 85 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare a mărcii comunitare” . Traducerea propusă de Oficiu poate fi acceptată de către solicitant sau se poate propune modificarea ei. În cazul în care există observații din partea soliictantului cererii de marcă, acestea trebuie transmise Oficiului în termen de o lună de la notificarea comunicării de către Oficiu. Cu cât observațiile privind traducerea propusă sau acordul privind traducerea este transmisă mai repede, cu atât mai repede cererea de marcă va fi publicată. De asemenea, în lipsa unui răspuns în termenul stabilit sau în cazul în care Oficiul consideră că modificările propuse sunt neadecvate, va fi publicată traducerea propusă de Oficiu.
Examinarea de fond pe baza motivelor absolute – Regulamentul mărcilor comunitare prevede faptul că pot constitui mărci comunitare toate semnele care pot fi reprezentate grafic, în special cuvintele, numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiția ca astfel de semne să asigure deosebirea între produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altora.
După o verificare formală a cererii, urmează examinarea pentru motivele absolute de refuz, OHIM întocmește un raport de cercetare comunitară în care sunt menționate mărcile comunitare sau cererile de marcă comunitară anterioare a căror existență a fost descoperită și care pot fi considerate opozabile.
Marcile solicitate la înregistrare sunt refuzate, în baza motivelor de refuz sau de nulitate, în următoarele situații, prevăzute de Directivă la art. 3 (motivele de refuz sau de nulitate), si art. 7 din Regulament (motive absolute de refuz) după cum urmează:
1) semnele care nu pot constitui o marcă;
2) mărcile fără caracter distinctiv;
3) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putând servi, în comerț, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării de servicii sau alte caracteristici ale acestora;
4) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii devenite uzuale în limbajul curent sau în obiceiurile bona fideși constante ale comerțului;
5) semnele constituite exclusiv: din forma impusă de chiar natura produsului, din forma produsului necesară obținerii unui rezultat tehnic, din forma care dă valoare substanțială produsului;
6) mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
7) mărcile de natură să înșele publicul, de exemplu cu privire la natura, calitatea sau proveniența geografică a produsului sau serviciului;
8) mărcile care, în lipsa autorizației autorităților competente, trebuie refuzate sau invalidate în temeiul art. 6 din Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale, denumită în continuare "Convenția de la Paris".
Notabil este faptul ca unei mărci nu i se refuză înregistrarea sau, dacă este înregistrată, nu poate fi declarată nulă dacă, înainte de data cererii de înregistrareși după utilizarea ei, aceasta a dobândit un caracter distinctiv, lucru ce trebuie dovedit de catre solicitant.
În termen de o luna de la primirea rapoartelor de anterioritate, Oficiul publica cererea de marcă comunitară în Buletinul Mărcilor Comunitare, informând astfel despre aceasta titularii de mărci sau solicitanții de cereri comunitare în vederea unui posibil conflict între cererea publicată și marca lor.
Practic, de la data publicării mărcii, terții se pot opune la înregistrare în cazul in care cosnideră că prin înregistrarea mărcii noi se aduce atingere drepturilor sale de proprietate industrială.
La baza acestui „mecanism” sta Regulamentul CE 40/94, care „a dat nastere” unui sistem unitar de protectie, ce acopera întreg spatiul Uniunii Europene. Oficiul de la Alicante nu examineaza cererile de marca comunitara din punctul de vedere al asa-numitelor motive relative de refuz, aceasta „sarcina” revenind detinatorilor de marci sau drepturi anterioare, care pot stopa înregistrarea unei marci în procedura de opozitie. Dupa examinare, opozitia este a doua cale majora pe care trebuie sa o urmeze o cerere de marca în drumul ei catre mult râvnitul certificat de înregistrare, atunci fiind momentul când persoanelor interesate li se ofera oportunitatea de a avea obiectii întemeiate la înregistrarea unei marci. „Prea complicata, prea lenta si prea costisitoare” – asa ar putea caracteriza unii procedura de opozitie, însa protejarea pozitiei pe piata a unei marci revine în sarcina titularului acesteia, numai asa el putând sa actioneze daca considera ca îi sunt încalcate drepturile.
În termen de trei luni de la data publicării cererii de marcă comunitară, orice persoană interesată poate depune la OHIM opoziții scrise precizând motivele pentru care marca ar trebui refuzată la înregistrare. Acestea trebuie formulate în baza unor drepturi anterior dobândite , dacă se apreciază că marca ulterioară aduce atingere acestor drepturi. Opoziția reprezintă un mijloc administrativ, o cale de atac acordată terților (persoane interesate), pentru apărarea drepturilor anterioare. Trebuie subliniat că, în cazul mărcilor comunitare, sunt recunoscute ca drepturi anterioare nu numai mărcile (înregistrate sau în curs de înregistrare) comunitare, ci și cele naționale. Din punct de vedere practic, aceasta înseamnă că, după publicarea cererii de marcă comunitară în Buletinul oficial al OHIM – Partea A, titularii mărcilor naționale pot depune opoziții la înregistrarea acestor cereri, opozițiile urmând a fi depuse la OHIM și nu la OSIM sau la alte oficii ale statelor membre. Opoziția este condiționată de achitarea taxelor, care este în valoare de 350 €, indiferent de numărul de motive invocate. Dacă taxa nu este plătită înaintea expirării termenului de opoziție (respectiv, în 3 luni de la publicarea mărcii) se consideră ca nefiind depusă.
Dupa formularea opoziției, Oficiul acorda un termen de doua luni părților în vederea soluționării conflictului pe cale amiabilă, ce poartă numerle de “cooling off period” și care, la solicitarea părților poate fi extins. În urma examinării opoziției pe baza documentelor aflate la dosar din partea ambelor părți, OHIM decide cu privire la admisibilitatea opoziției și respectiv admiterea sau respingerea cererii de înregistrare, pentru o parte sau pentru toate produsele sau serviciile solicitate in cererea de marcă.
III.6. Durata protecției și reinnoirea unei mărci înregistrate la nivel european
Dacă nu au fost înregistrate opoziții timp de trei luni de la data publicării mărcii în Buletinul Mărcilor comunitare, sau dacă opoziția a fost respinsă printr-o decizie definitivă, marca va fi înregistrată ca marcă europeană, conferind titularului toate drepturile ce decurg din aceasta, prin eliberarea certificatului de inregistrare. In ceea ce privește valabilitatea unei mărci comunitare, protecția este de 10 ani de la data de depozit, cu posibilitatea reinnoirii la fiecare 10 ani, cu plata taxelor de reinnoire solicitată de Oficiu.
Reinnoirea se va face prin depunerea cererii, odata cu plata taxelor aferente acestei proceduri, cu cel mult 6 luni inainte de la expirarea datei de protectie, Taxele de reinnoire se pot achita cel tarziu in 6 luni de la data expirarii protectiei, insa vor fi percepute titularului costuri suplimentare, reprezentand penalizare. Efectele depunerii unei cereri de reinnoire se produc din ziua urmatoarei cele de expirare a perioadei de protectie anterioare. In ceea ce priveste lista de produse si/sau servicii pentru care marca a fost inregistrata 10 ani, aceasta nu poate fi modificata in sensul adaugarii de clase sau produse si servicii, fiind reinnoita exact pentru clasele pentru care a fost inregistrata, sau pentru o parte din acestea, prin limitare. In timpul procedurii de inregistrare sau reinnoire a unei marci se pot solicita modificari de natura sa nu afecteze marca intr-un mod esential si sa nu afecteze caracterul sau distinctiv.
CAPITOLUL AL IV-LEA – MARCA INTERNAȚIONALĂ
IV.1. Aspecte referitoare la înregistrarea mărcilor internaționale
De la aderarea Uniunii Europene la Protocolul de la Madrid, sistemul mărcii comunitare (MC) și așa-numitul sistem Madrid sunt corelate, în prezent fiind posibil fie să se depună o cerere internațională în temeiul unei MC, fie să se desemneze UE în cuprinsul cererii internaționale. Întrucât OHIM (OAPI) este oficiul regional al Uniunii Europene pentru înregistrarea mărcilor cu valabilitate pe întregul teritoriu al Uniunii Europene (UE), acesta este și punctul de contact pentru OMPI în cadrul tuturor procedurilor internaționale aferente unei cereri bazate pe o marca comunitara sau care desemnează Uniunea Europeană. OHIM poate acționa fie ca oficiu de origine, atunci când o cerere internațională este bazată pe o MC, fie ca oficiu desemnat, dacă Uniunea Europeană a fost desemnată în o cerere internațională având originea în alt teritoriu. Rolul OHIM în sistemul internațional este similar cu cel deținut de oficiile naționale.
Ideea creerii unui sistem internațional de înregistrare a mărcilor a fost formulată incă din 1856, cu prilejul Conferinței de la Roma, dar nu a ajuns să se realizeze decât la 14 aprilie 1891. La conferința care a avut loc la Madrid a fost adoptat un Aranjament având acest obiect, prin care s-a creat o Uniune restrânsă în cadrul Uniunii pentru protecția proprietății industriale. Aranjamentul de la Madrid a fost supus mai multor revizuiri succesive. La 1 ianuarie 1995 numărul total al țărilor membre ale Aranjamentului de la Madrid era 43 de state.
In cazul in care exista mai multe tari de interes, se poate regurge la inregistrarea marcilor la nivel international, prin sistemul WIPO de inregistrare de marci, tinand cont de faptul ca acest sistem permite optimizarea costurilor si a efortului de timp. Conventia de la Paris asigura unui titular român aceleasi drepturi ca cele acordate titularilor nationali din tara respectiva.
Aranjamentul de la Madrid permite inregistrarea internationala a unei marci, intr-o tara sau mai multe tari membre ale acestui aranjament printr-o singura cerere, depusa la OMPI – Organizatia Mondiala a Proprietatii Intelectuale. Pentru a beneficia de aceasta facilitate solicitantul roman trebuie sa aiba o marca inregistrata in registrul marcilor inregistrate din România, avand la acel moment certificat de inregistrare. Durata protectiei obtinute in baza Aranjamentului de la Madrid este de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire. Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid permite inregistrarea internationala a unei marci in una sau mai multe tari membre la acest Protocol, printr-o singura cerere, depusa la OMPI. Protocolul permite inregistrarea internationala nu numai pe baza unei marci inregistrate national, ci si pe baza depozitului national reglementar al unei cereri de marca. Mentionam ca in examinarea noutatii marcilor nationale OSIM tine cont atat de eventualele cereri si/sau marci inregistrate pe cale nationala in Romania cat si de eventualele cereri inregistrate pe cale internationala si prin care Romania a fost desemnata pentru inregistrare. Din acest motiv, verificarea de anterioritate pentru estimarea sanselor unei marci nationale de a fi admisa, trebuie efectuata atat pentru marcile nationale dar si pentru cele internationale, inregistrate conform Aranjamentului de la Madrid si conform Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid.
In cazul in care va putem asista in inregistrarea unei marci internationale, va recomandam efectuarea unei verificari de anterioritate, atat la nivelul international (WIPO) cat si in bazele de date nationale (intrebati-ne mai mult despre acest lucru) si chiar in baza de date de marci comunitare OHIM. Nu este dificil a se depune o cerere de inregistrare de marca dar este o arta evitarea oricaror dificultati procedurale care ar putea prelungi inutil procedura de inregistrare a unei marci, precum si finalizarea cu succes a procedurii de inregistrare.
IV.2.Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO)
Inregistrarea internationala a marcii se poate face prin depunerea unei singure cereri la WIPO (Organizatia Mondiala a Proprietatii Industriale) potrivit Sistemului Madrid (Aranjamentul sau Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid.)
OMPI, prin Biroul Internațional, administrează Protocolul de la Madrid împreună cu Aranjamentul de la Madrid (cele două tratate alcătuind, împreună, așa-numitul sistem Madrid). La primirea unei cereri internaționale din partea unui oficiu de origine, acesta verifică, în special, dacă toate condițiile de depunere au fost îndeplinite și dacă produsele și serviciile sunt corect clasificate. În acest caz, OMPI înregistrează marca în Registrul internațional și o publică în Buletinul internațional. Ulterior, Biroul Internațional comunică înregistrarea internațională către oficiile din țările desemnate.
Biroul Internațional nu analizează în ce măsură marca propriu-zisă se califică pentru protecție sau dacă o marcă identică sau similară a fost deja înregistrată; aceste aspecte țin de competența oficiilor din țările desemnate.
Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (conform denumirii originale din engleză, The World Intellectual Property Organization sau WIPO, este una din agențiile specializate ale Națiunilor Unite. WIPO a fost creată în 1967 Cu scopul declarat de a încuraja activitatea creatoare și promovarea proprietății intelectuale oriunde în lume.
IV.3.Procedura de înregistrare a mărcii la nivel internațional
Inregistrarea mărcii ca marca internațională este recomandata atunci cand se doreste inregistrarea marcii de produse sau servicii, inregistrarea firmei sau inregistrarea domeniului de internet, intr-un numar ridicat de state, indiferent ca acestea sunt sau nu membre ale Uniunii Europene. In plus, costurile sunt semnificativ mai reduse decat cele implicate de inregistrarea marcii pe cale nationala, in fiecare stat vizat. Una dintre particularitatile esentiale ale acestei modalitati de inregistrare a marcii este aceea ca cererea internationala trebuie sa aiba la baza o cerere sau, dupa caz, marca inregistrata in tara de origine a solicitantului. Respectiv:
in situatia in care prin cererea internationala sunt desemnate numai state membre ale Protocolului de la Madrid, inregistrarea internationala poate fi demarata in baza unei cereri de inregistrare a marcii pe cale nationala, depusa la OSIM, cu conditia ca taxele oficiale aferente examinariimarcii nationale sa fi fost deja achitate.
in situatia in care prin cererea internationala este desemnat cel putin un stat membru al Aranjamentului de la Madrid, inregistrarea internationala poate fi demarata exclusiv in baza unei marci inregistrate pe cale nationala, la OSIM.
Intinderea in spatiu a marcii internationale este data de numarul statelor desemnate in cererea de inregistrare. Inregistrarea marcii internationale este caracterizata de independenta existenta intre statele desemnate in cererea internationala. Aceasta inseamna ca, in situatia in care marca nu poate fi inregistrata intr-unul sau mai multe state desemnate (spre exemplu, pe motivul citarii sau opunerii unei marci anterioare, valabile in acel stat), marca va fi respinsa de la inregistrare exclusiv pe teritoriul statului /statelor in discutie, pentru celelalte state desemnate, cererea continuand procedura de inregistrare a marcii.
Intinderea in timp acopera o perioada initiala de protectie, de 10 ani, perioada ce poate fi prelungita ulterior, de un numar nelimitat de ori, cu alte perioade a cate 10 ani fiecare.
Procedura de inregistrare a unei marci internationale dureaza intre 12 si 18 luni, in functie de calea aleasa (Aranjament sau Protocol).
Sunt posibile trei feluri de depunere a mărcii intenaționale. O depunere internațională poate fi guvernată în mod exclusiv de Aranjament, guvernat exclusiv de Protocol și guveranată atât de Protocol cât și de Aranjament, depinzând la care tratat sau tratate fac trimitere, pe de o parte, Oficiul de origine, partile contractante desemnate la depunere.
Cererea de inregistrare trebuie sa fie depusa la Oficiul de origine. Primul contact pe care un oficiu il va avea cu cu o cerere de marca internațională, prin urmare, este cand o solicitare este facuta pentru a prezenta o depunere in fata Biroului Internațional.
In ceea ce priveste limba in care se depune o cerere de marca internationala, aceasta trebuie sa fie engleza, franceza sau spaniolă, lucru care este prevăzut de oficiul de origine. O depunere internațională trebuie să fie prezentată Biroului Internațional cu cu formularele oficiale.
Daca solicitantul poate sau trebuie sa completeze formularul de depunere a unei marci internationale, sau daca formularul este completat de Oficiul de origine, pe baza informatiilor date de catre solicitant, depinde de practica Oficiului in cauză. Exista trei tipuri de formulare oficiale (MM1, MM2 si MM3) pentru a prezenta o depunere internațională, depinzând dacă depunerea este guvernată în mod exclusiv de Aranjamanet, exclusiv de Protocol sau este guvernată atât de Protocol cât și de Aranjament. Formularele oficiale sunt disponibile pe website-ul WIPO, rubrica Madrid – sistemul International de Mărci / formulare.
Cererea de înregistrare internațională trebuie să cuprindă următoarele elemente:
numele și adresa solicitantului
țara al cărui resortisant este depunătorul sau în care își are domiciliul ori o întreprindere efectivă și serioasă
țara de origine a mărcii
numele și adresa mandatarului dacă este cazul
elementele de identificare ale mărcii
datele si numele inregistrarii anterioare
produsele si serviciile pentru care se cere protecție, desemnate în conformitate cu clasificarea internațională de la Nisa
dovada de plată a taxelor.
La nivel national/regional, protectia marcii poate fi obtinuta prin inregistrare, prin depunerea cererii de inregistrare la oficiile nationale /regionale si cu plata taxelor cerute de lege. La nivelul international, exista doua optiuni: ori depunerea cererii de inregistrare la oficiul fiecarei tari in care se vizează obtinerea protecției, ori prin utilizarea sistemului Madrid, la WIPO. In principiu, inregistrarea unei marci va conferi un drept exclusiv de utilizare . Asta inseamna ca marca sa fie utilizata exclusiv de catre titularul sau, sau licentiată in vederea utilizarii in schimbul unui preț.
CAPITOLUL AL V-LEA – COMPARAȚIE ÎNTRE MARCA NATIONALĂ ȘI MARCA EUROPEANĂ ÎN PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE
In ceea ce privește procedurile prealabile ale înregistrării unei mărci, acestea sunt asemanatoare, și prevăd în special pregătirea documentației în forma cerută de fiecare oficiu. Ca si prim pas procedural verificarea disponibilității denumirii, aceasta trebuie efectuată diferențiat la nivel european față de sistemul românesc, luând în calcul inclusiv mărcile anterioare înregistrate sau solicitate la înregistrare în fiecare stat din Uniunea Europeană. La nivel național, în procedura de verificare a disponibilității denumirii se iau in calcul mărcile anterior înregistrate la nivel național (în România, la nivel european (înregistrate la OHIM) precum si mărcile internaționale înregistrate, cu protecție in România și OHIM.
Diferențele au la bază si taxele legale, care diferă in functie de fiecare sistem în parte; în orice caz, este important de reținut faptul ca taxele solicitate de OHIM, care sunt mai mari decat cele de înregistrare a unei mărci la OSIM, oferind avantajul că protecția este vizată în toate statele Uniunii Europene. Prin urmare, este mult mai avantajoasa obținerea unei mărci europene, din punct de vedere al costurilor, deoarece nu vizează o singura țară,ca în cazul mărcii naționale, ci toate statele Uniunii Europene.
Etapa de inregistrare si publicare a cererii la OSIM nu se identifica in totalitate cu cea a marcii europene, intrucat depunerea are in vedere regulile impuse de fiecare oficiu in parte prin primsa modalitatilor de depunere. Astfe, in procedura marcii naționale, după depunerea cererii de înregistrare, care se poate face online, prin fax sau transmitere prin curier, în maximum 7 zile marca va primi un numar și dată de depozit si va fi publicată in Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Astfel, încapând cu data publicarii, orice persoană interesată se poate opune la înregistrare. Cât despre marca comunitara, după depunerea cererii la OHIM aceasta este examinată pentru preliminar cu privire la indeplinirea conditiilor de depunere. Astfel, se verifica daca cererea de marca conține toate elementele necesare, iar în caz contrar va notifica solicitantul în vederea remedierii neregularitatilor intr-un termen de doua luni de la data primirii notificarii. Dupa examinarea preliminara, marca europeana intra in etapa de examinare de fond, in urma careia se decide daca marca este aptă sa ideplineasca conditiile de inregistrare. Daca sunt indeplinite toate conditiile, marca va fi publicata in Buletinul Marcilor Comunitare, urmand ca pentru o perioada de trei luni de zile orice persoană interesată să se poată opune la înregistrare. Se observă astfel diferenta dintre etapa de publicare si examinare raportata la durata si randuirea etapelor in aceasta procedura. Marca nationala va intra in examinarea de fond abia dupa ce se finalizeaza etapa de formulare opozitii, respectiv in doua luni de la publicare. In cazul in care nu a fost emis in aviz de refuz, dupa ce marca este examinata OSIM emite o decizie de admitere la inregistrare, urmand ca marca sa fie publicata dand posibilitatea tertilor sa depuna contestatie la inregistrare. În ultima etapă va fi eliberat certificatul de inregistrare, in aproximativ 30 de zile de la data achitarii taxei de eliberere certficat. Marca europeană însă, va fi publicata dupa etapa de examinare, urmand ca trei luni sa fie in etapa de formulare opoziții iar in cazul in care nu exista opozitii, sa se elibereze certificatul in acest semn.
In ceea ce privește certificatul de înregistrare pentru marca europeană, acesta va fi eliberat și transmis către titularul mărcii sau către mandatarul acestuia, semnat, in format electronic. Certificatul de marcă națională este transmis, după semnare și ștampilare de către Directorul OSIM, în format fizic.
CAPITOLUL AL VI-LEA – PRACTICĂ JUDICIARĂ
VI.I. Interzicerea importului și comercializării neautorizate de produse purtând mărci identice sau similare
In data de 23 februarie 2005, TOMMY HILFIGER LICENSING, in calitate de reclamant a introdus o acțiune de chemare în judecată pe SC S.COM SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată să constate că mărfurile reținute de pârâtă și reținute de către autoritățile vamale conform deciziei Autorității Naționale a Vămilor nr. 3136/MC din data de 08 februarie 2005, aduc atingere drepturilor reclamantei asupra asupra mărcii TOMMY HILFIGER și să dispună interzicerea importului și interzicerea comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând mărci identice sau similare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
TOMMY HILFIGER LICENSING și-a întemeiat acțiunea pe reținerea de către Autoritățile vamale din cadrul biroului vamal Giurgiu care au reținut 1632 bucăți Deo Spray, a căror denumire inscripționată era TOMMY.Produsele retinute provin din Turcia, fiind exportate de catre KRAL KOZMETIK GIDA VE DAYANIKLI TURKETIN si importate de catre parata SC S.COM SRL. Marca inregistrata a reclamantei este TOMYY HILFIGER, asa cum rezulta din certificatul de inregistrare OSIM nr. 32343 din data de 14.04.1997, este marca inregistrata. Prin urmare activitatea de import si comercializarea neautorizata a produselor purtand marci identice sau similare cu acestea aduc atingere drepturilor exclusive de proprietate inteelctuala detinute asupra mărcii.
Cu toate acestea, prin sentința civilă nr.257 din 24,03,2005, T.M.B., secția a V-lea civilă a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată, luând în considerare următoarea situație de fapt: reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra mărcii TOMMY HILFIGER pentru produse din clasele 3, 9 și 25, beneficiind de protecție și pe teritoriul României. Pâratei i-au fost trimise de către o societate comercială din Turcia, 1632 bucăți deo-spray, inscripționate TOMY, mărfuri care fac parte din clasa 3, Din actele dosarului nu rezultă însă împrejurările în care aceste mărfuri au fost puse în comerț, cu sau fără acordul titularului mărcii, și nici natura mărfurilor comercializate, mărfuri originale sau contrafăcute.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 37 din Legea nr. 84/1998, titularul unei mărci înregistrate nu poate cere să interzică altor persoane deținerea, oferirea spre vânzare sau comercializarea produselor care poartă această marcă, pentru produsele care au fost puse în comerț de însuși titular sau cu consimțământul acestuia, iar acest text, care reglementează regimul asa ziselor importuri paralele, se coroborează cu art. 3 alin.1 din Șegea nr. 202/2000.
Astfel Tribunalul a reținut că nu se poate stabili că mărfurile importate de pârâtă aduc atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală ale reclamantei, câtă vreme nici din cererea introductivăde instanșă nici din probele administrate nu rezultă natura mărfurilor și modalitatea în care acestea au fost puse în comerț.
Reclamanta a depus apel împotriva sentinței pronunțate de Tribunal, pentru următoarele motive:
-în mod greșit Tribunalul a considerat în speță că nu rezultă natura mărfurilor importate și modalitatea în acre acestea au fost puse în comerț. Din moment ce titularul mărcii susține că mărfurile importate și inscripționate cu semnul TOMY sunt doar niște imitații frauduloase, astfel că nu sunt produse originale, si de asemenea că atât importatorul cât și exportatorul de la care provin mărfurile nu sunt autorizați să facă acte de comerț cu produse purtând mărci identice sau similare cu marca reclamantei TOMMY HILFIGER, legal înregistrată, atunci revine pârâtului obligația de a proba faptul pozitiv contrar, în sensul că are o justificare legitimă pentru faptele sale. Lipsa oricăror autorizații din partea titularului dreptului ori alte justificări legitime, sunt în sens juridic fapte negative și cum faptul negativ este de principiu imposibil de dovedit de catre reclaman, rămâne în sarcina pârâtului să invoce și să probeze faptul pozitiv contrar. În ceea ce privește aplicabilitatea art. 37 din Legea 84/1998, acest text de șege pornește de la premisa unor produse originale care au fost puse în comerț or, în speță, pârâta nu a importat produse originale care au fost puse în comerț or, în speță, pârâta nu a importat produse originale purtând marca TOMMY HILFIGER, ci produse contrafăcute în mod grosolan, prin imitarea mărcii reclamantei, legal înregistrată, fiind imposibilă calificarea actelor de import ca fiind importuri paralele. În speță, însemnul folosit de către pârâtă, TOMY, este similar mărcii TOMY HILFIGER, existând posibilitatea creării unui risc de confuzie sau de asociere a produselor importate de către pârâtă, cu produsele purtând marca reclamantei sau cu producătorul acestora.
Apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotârârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulatăp. Initmata, deși legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare și nu și-a delegat reprezentant în instanță. Apelul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
-reclamanta este titulara dreptului asupra asupra mărcii TOMMY HILFIGER, conform certificatului de înregistrare nr. 32343 eliberat de OSIM, obținând protecțiea pe teritoriul României pe termen de 10 ani, începând cu data de 14 aprilie 1997. Clasele de produse pentru care a fost obținută protecția sunt 3-cosmetice, parfumuri, articole de toaletă; 9-ochelari de vedere, ochelari de soare, și rame de ochelari; 25 – îmbrăcăminte, încălțăminte, articole de purtat pe cap. La data de 2 februarie 2005, Autoritatea Națională a Vămilor a decis – la cerera reclamantei – suspendarea operațiunii de vămuire și reținerea a 1632 bucăți deo-spray, având înscripâionată marca TOMY, mărfurile fiind importate de către păârâta SC S COM SRL de la o societate comercială din Turcia, respectiv KRAL KOZMETIK GIDA VE DAYNIKLI TURKETIN. În speță, semnul TOMY aplicat pe prudusele reținute în Vamă este similar cu semnul TOMMY HILFIGER, înregistrat ca marcă de către reclamantă. Astfel, fără să reproducă intocmai elementul verbal protejat de reclamantă, semnul inscripționat pe produse preia unul din cuvintele care alcătuiesc marca reclamantei TOMMY, csris însă cu un singur M.
Produsele pe carea fost aplicat semnul sunt produse cosmetice, identice cu o parte din cele protejate de marca reclamantei, pe teritoriul României. Dată fiind similaritatea semnelor și identitatea produsleor pentru care sunt utilizate, există un risc de confuzie în rândul consumatorilor în privința originii acestor produse, potențialii consumatori putând să creadă că acestea au fost produse de titularul mărcii înregistrate.
Prima înstanță a reținut că nu rezultă din actele dosarului împrejurările în care aceste mărfuri au fost puse în comerț, cu sau fără acordul titularului mărcii, și de aici a prezumat caracterul licit al operațiunii. Cum însă reclamanta a rețiunit că mărfurile au fost produse și comercializate fără autorizarea sa, era în sarcina pârâtei ă facă dovada faptului pozitiv contrar, așa cum corect se arată în motivele de apel.
Nu i se poate pretinde reclamantei, care este titularul mărcii, să facă dovada că nu a utilizat autorizarea unui semn similar cu marca de către pârâtă, ceea ce reprezintă un fapt negativ. Pârâta, care ar fi putut face dovada faptului poaitiv contrar-dacă ar fi înțeles să susțină un asemena fapt- nu s-a prezentat nici in fața primei instanțe și nici a celei de apel – și nu a administrat nicio probă prin care să combată susținerile reclamantei. În ceea ce privește dispozițiile art, 37 din Legea 84/1998, pe care și-a întemeiat Tribunalul hotărârea, acestea nu sutn aplicabile în speță din două motive: potrivit textului menționat, titularul unei mărci înregistrate nu poate cere să se interzică altor persoane deținerea, oferirea spre vânzare sau comercializarea produselor care poartă aecastă marcă, pentru produsele care au fost puse în comerț de însuși titular sau cu consimțământul acestuia. În primul rând, produsele importate de pârâtă nu poartă marca înregistrată a titularului, ci un semn care, dată fiind asemănarea cu marca și identitatea produselor protejate, contraface marca reclamantei.
Pe de altă parte, pentru a se putea reține aplicabilitatea acestui text, ar fi trebuit să se facă dovada că produsele au fost puse în comerț chiar de titularul mărcii sau cu consimțământul acestuia.
În speță, nu s-a făcut o astfel de dovadă, iar partea interesată să administreze probe în acest sens, ar fi fost pârâta, care însă nu și-a făcut niciun fel de apărări în cauză. În plus, dacă totuși reclamantula r fi fost acela care a pus în comerț produsele în litigiu ori ar fi consimțit la aceasta, este de presupus că ar fi utilizat ori ar fi autorizat aplicarea semnului așa cum a fost înregistrat și nu imitarea acestuia. Prin urmare, câtă vreme nu s-a dovedit că reclamanta a pus în comerț produsele încriminate sau a consimțit la aceasta și nici nu a autorizat pe pârâtă să efectueze operațiuni de import cu privire la produse purtând un semn similar cu marca înregistrată, reclamanta este îndreptățită să solicite interzicerea importului și comercializării produselor contrafăcute în temeiul art. 35 alin 2 lit. b) si c) din Legea 84/1998.
În baz art. 296 Cod procedura civilă, Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentința și av admite acțiunea reclamantei. Curtea va interzice importul și comercializarea neautorizată de către pârâtă a produselor cosmetice inscripționată cu denumirea TOMY. În baza art. 274 Cod procedură civilă, Curtea o va obliga pe pârâta intimată la plata sumei de 12,95 RON, cheltuieli de judecată către apelantă.
VI.II. Încălcarea dreptului exclusiv asupra mărcii. Marca combinată.
Prin acțiunea înregistrată la data de 27 ianuarie 2004, reclamanta SC P. Internațional SA a chemat în judecată pe pârâta SC S.C.N. SRL, solicitând instanțri ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate încălcarea dreptului exclusiv al reclamanteiasupra mărcii “ ZIARUL”, înregistrată sub nr. 51002, protejată începând cu data de 20 ianuarie 2002 și să dispună obligarea pârâtei să înceteze publicarea sub această marcă a cotidianului pe care îl editează.
În motivarea cererii, reclamanta arată că este titulara certificatului de înregistrare a mărcii nr. 51002 pentru marca “ZIARUL” , protejată pe teritoriul României pe o perioadă de10 ani, pentru clasele 16, 35, 38 și 41și că, totodată, este o societate privată al cărei obiect principal de activitate constă în servicii editoriale.
Societatea pârâtă a început editarea unui ziar sub marca pentru care reclamanta a cerut protecție și, cu toate că a fost notificată de reclamantă după publicarea mărcii în BOPI-secțiunea Mărci și eliberarea certificatului de înregistrare, la data de 26 februarie 2003, prin intermediul executorilor judecătoresti, pârâta nu s-a conformat.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 84/1998. Prin sentința civilă nr. 652, Tribunalul, secția a V-a civilă, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut următoarele:
-reclamanta este titulara mărcii combinate “ZIARUL” nr. 51002 conform certificatului emis de OSIM pentru clasele 16, 35, 38 și 41.
-la rândul său pârâta a făcut demersuri pentru înregistrarea mărcii sale individuale combinate “ ZIARUL CARE SPUNE LUCRURILOR PE NUME ”, fără a dovedi că a obținut din partea OSIM certificat de înregistrare, ci numai decizia prin care i s-a admis la înregistrare marca, decizie care este însă supusă contestației.
Privitor la semnul folosit de pârâtă pentru publicația sa, tribunalul reține că acesta este similar cu marca înregistrată de reclamantă deoarece elementul esențial este identic, fiind constituit de cuvântul “ZIARUL” iar următoarele cuvinte “CARE SPUNE LUCRURILOR PE NUME” sunt menționate cu caractere mult mai mici și aproape insesizabile pentru cititorul unui ziar. În drept, instanța și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile art. 35. lit. b) din legea 84/1998.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta a depus apel, invocand următoarele motive:
instanța a ignorat prevederile art. 5 lit. b) din legea 84/1998 care exclud de la înregistrare o amrcă lipsită de distinctivitate, precum și regula 17 alin. 4 dion Regulementul de punere în aplicare a legii nr. 84/1998, conform căreia în cazul în care marca include și un element care eset lipsit de caracter distinctiv iar acest element este de natură să creeze îndoilei asupra întinderii protecției mărcii, OSIM poate cere solicitantului să declare în termn de două luni de la data notificării că nu invocă un drept exclusiv asupra acestui element.
Prin adresa nr. 019391 din 20 octombrie 2002, reclamanta a declarat că nu revendică un drept exclusiv asupra denumirii „ZIARUL“ , conform înscrisului depus la dosar în fața primei instanțe.
Față de cele arătate, titulara mărcii combinate “ZIARUL” nr. 51102, nu poata solicita instanței să interzică unor terți folosirea numei “ ZIARUL” pentru că nu deține un drept exclusiv asupra acestui nume, nefiind întrunite condițiile art. 35 lit.b) din Legea 84/1998. În plus, pârâta apelantă face dovada înregistrării mărcii sale individuale combinate “ZIARUL CARE SPUNE LUCRURILOR PE NUME” finalizată cu obținerea certificatului de înregistrare a mărcii, așa încât semnul folosit de pârâtă este în realitate o marcă înregistrată. Marca pârâtei nu este similară cu marca reclamantei, deosebindu-se atât sub aspectul cuvintelor utilizate, cât și al reprezentării lor grafice, respectiv al fonturilor și al culorilor revendicate.
Apelanta solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca nefondat, cu motivarea că, atât în cererea de chemare în judecată cât și în concluziile scrise, a arătat că pe antetul cotidianului publicat de pârâtă nu apare marca “ZIARUL CARE SPUNE LUCRURILOR PE NUME”, ci marca “ZIARUL”, și că a solicitat instanței să constate faptul că prin publicarea cotidianului sub acel nume se aduce atingere dreptului exclusiv la marcă al reclamentei, iar nu unui drept exclusiv la elementul “ZIARUL”. Apelul este fondat si urmează a fi admisa pentru următoatele considerente:
-reclamanta intimată este titulara mărcii combinate “ZIARUL” Ccu element figurativ pentru următoarele clase de produse și servicii: 16 – hârtie, carton, carcatere tipografice, clișee; 35 – publicitate, gestionarea afacerilor comerciale, tratamentul textelor; 38 – difuzarea de programe ;i emisiuni radio-TV, servicii de teelcomunicații; 41 – realizare de programe radio și TV, organizare de activități sportive și culturale. divertisment.
Acest fapt este dovedit cu certificatul de înregistrare a mărcii nr. 51002 eliberat de OSIM certificat conform căruia protecția este conferită mărcii reclamantei începând cu data de 29 ianuarie 2002.
Pârâta-apelantă este titulara mărcii combinate “ZIARUL CARE SPUNE LUCRURILOR PE NUME” cu element figurativ, înregistrată pentru produsele din clasa 16 , durata de protecție începând la 23 iunie 2003, conform certificatului de înregistrare a mărcii nr. 57860 depus la dosar în apel. Atât reclamanta cât și pârâta au declarat că nu revendică un drept exclusiv asupra cuvântului “ZIARUL”.
Reclamanta a pretins prin acțiune că pârâta încalcă dreptul său la marcă prin editarea unei cotidian sub marca “ZIARUL“. Din înscrisurile depuse la dosar, reprezentând originalul sau copii ale diferitelor numere din publicația incriminată, rezultă însă că pârâta a editat publicația sa sub marca “ZIARUL CARE SPUNE LUCRURILOR PE NUME”, pentru care a obținut ulterior protecția legală, și sub marca “ZIARUL” așa cum pretinde reclamanta.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în apel și în concluziile scrise depuse la dosar în fața primei instanțe, reclamanta s-a plâns de faptul că pârâta aplică pe produsul său, respectiv în antetul publicației denumirea “ZIARUL”, în loc de “ZIARUL CARE SPUNE LUCRURILOR PE NUME”, dare această susținere nu poate fi avută în vedere la soluționarea cauzei deoarece tinde la schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată prin care se solicită obligarea pârâtei să înceteze publicarea cotidianului său sub marca “ZIARUL”, și să înceteze utlizarea acestui semn în cuprinsul publicației.
În speță s-a dovedit că pârâta publică cotidianul nu sub denumirea “ZIARUL” ci sub denumirea “ZIARUL CARE SPUNE LUCRURILOR PE NUME”. Tribunalul a reținut că această denumire este similară cu marca reclamantei, deoarece elementul esențial este identic. În realitate, elementul verbal considerat esențial de către prima instanță și anume “ziarul”, fiind descriptiv pentru produsul vizat de ambele părți, nu beneficiază de protecție, în sensul că este permisă utilizarea lui de către pârâtă în compunerea denumirii publicației sale, alcătuită din mai multe cuvinte. Prin urmare, nici anterior înregistrării mărcii sale, prin utilizarea denumirii ”ZIARUL CARE SPUNE LUCRURILOR PE NUME” și nici în prezent, când această denumire a fost înregistrată ca marcă, pârâta nu se face vinovată de încălcarea dreptului la marcă al reclamantei. În baza art. 296 Cod procedură civilă, Curtea o va obliga pe intimată la plata sumei de 35.500 lei cheltuieli de judecatăcătre apelantă, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
CONCLUZII
Pentru a concluziona, obiectivul principal al acestei lucrări este acela de a crea o imagine asupra mărcii înregistrate, prin sublinierea importanței pe care o reprezintă protecția unei denumiri și/sau a unei reprezentări grafice de promovare a produselor și serviciilor în contextul actual. Este vorba de analiza, în special a conceptului de marcă, văzut ca instrument industrial complex, la nivel național, european și internațional.
Raportându-ne la Legea nr. 84/1998, republicată, am observat, pe lângă condițiiile de înregistrare, etapele ce sunt parcuse în această procedură, respectiv: verificare disponibilitate denumire (procedură facultativă), inregistrarea și publicarea cererii de marcă în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, etapa de formulare opozitii, examinarea cererii de marcă, perioada de contestații, respectiv publicarea mărcii în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială și eliberarea certificatului de marcă.
În ceea ce privește cererea de înregistrare la nivel european, etapele parcurse constau, așa cum au fost analizate în cuprinsul prezentei lucrări, în verificarea disponibilității denumirii (procedură facultativă), înregistrarea cererii de marcă, examinarea preliminară, examinarea de fond, publicarea marcii în Buletinul Mărcilor Comunitare, etapa de formulare opoziții, eliberarea certificatului de marcă.
De asemenea, lucrarea vizează sistemul internațional de înregistrare a unei mărci, prezentând posibilitatea de depunere a unei cereri la WIPO (Organizatia Mondiala a Proprietatii Industriale) potrivit Sistemului Madrid (Aranjamentul sau Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid).
Pentru a conchide, înregistrarea mărcii, atât la nivel național, european și internațional este esențială în vedera protejării denumirii sau reprezentării grafice aferente produselor și serviciilor pentru care se doreste exclusivitate pe piață, având în vedere concurența dintre comercianți, oferind astfel posibilitatea de a promova și investi într-o afacere cu evitarea unei situații de interzicere utilizare sau contrafacere.
ANEXE
Anexa 1: Exemplu fisă marcă națională
Anexa 2: Exemplu fisă marcă comunitară
Anexa 3:Exemplu fisă marcă internațională
BIBLIOGRAFIE
Legea 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, republicata
Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitara
Directiva 89/104 de armonizare a legislațiilor statelor membre asupra mărcilor" , intrată în vigoare la 21.12.1988
Murzea Cristinel, Drilea Marian, Gheorghe Cletea, Miron Adriana, Noțiuni de proprietate intelectuală, Editura Romprint, Brasov, 2004
Mihaela Tăbârcă, Andreea Constanda si altii, Culegere de practică judiciară.Mărci și indicații geografice, Editura UNiversul juridic, București, 2008
Viorel Roș, Octavia Spineanu-Matei, Dragoș Bogdan, Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul proprietății industriale, Mărcile și indicațiile geografice, Editura All Beck, București, 2003
Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, Crearea unei mărci-O introducere în domeniul mărcilor pentru întreprinderile mici și mijlocii, Seria Proprietate Intelectuala pentru Afaceri Nr.1, Publicația OMPI No. 900(E)
Stefan Cocos, Protecția mărcilor în condițiile aderării României la Uniunea Europeană, Editura Tribuna Economică, București, 2006
I. Macovei, Protecția creației industriale, Editura Junimea, Iasi, 1984
Brosura OSIM “ Marca comunitara ”, Bucuresti 2014
Elena Grecu, “ Marcile comunitare. Ghid practic de inregistrare a marcilor in Uniunea Europeana”, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2010
Gratiela Duduta, Apararea drepturilor asupra marcilor comunitare, prezentare in cadrul seminariilor OSIM, Bucuresti, 2014
Brosură OSIM, Cum înregistrati la Osim o marcă, OSIM 2012
WEBOGRAFIE
www.osim.ro
https://oami.europa.eu
http://www.wipo.int
www.editurauranus.ro
www.romaniatrademarks.ro
www.patentdesign.ro
http://ro.wikipedia.org
www.the-pri.com
BIBLIOGRAFIE
Legea 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, republicata
Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitara
Directiva 89/104 de armonizare a legislațiilor statelor membre asupra mărcilor" , intrată în vigoare la 21.12.1988
Murzea Cristinel, Drilea Marian, Gheorghe Cletea, Miron Adriana, Noțiuni de proprietate intelectuală, Editura Romprint, Brasov, 2004
Mihaela Tăbârcă, Andreea Constanda si altii, Culegere de practică judiciară.Mărci și indicații geografice, Editura UNiversul juridic, București, 2008
Viorel Roș, Octavia Spineanu-Matei, Dragoș Bogdan, Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul proprietății industriale, Mărcile și indicațiile geografice, Editura All Beck, București, 2003
Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, Crearea unei mărci-O introducere în domeniul mărcilor pentru întreprinderile mici și mijlocii, Seria Proprietate Intelectuala pentru Afaceri Nr.1, Publicația OMPI No. 900(E)
Stefan Cocos, Protecția mărcilor în condițiile aderării României la Uniunea Europeană, Editura Tribuna Economică, București, 2006
I. Macovei, Protecția creației industriale, Editura Junimea, Iasi, 1984
Brosura OSIM “ Marca comunitara ”, Bucuresti 2014
Elena Grecu, “ Marcile comunitare. Ghid practic de inregistrare a marcilor in Uniunea Europeana”, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2010
Gratiela Duduta, Apararea drepturilor asupra marcilor comunitare, prezentare in cadrul seminariilor OSIM, Bucuresti, 2014
Brosură OSIM, Cum înregistrati la Osim o marcă, OSIM 2012
WEBOGRAFIE
www.osim.ro
https://oami.europa.eu
http://www.wipo.int
www.editurauranus.ro
www.romaniatrademarks.ro
www.patentdesign.ro
http://ro.wikipedia.org
www.the-pri.com
ANEXE
Anexa 1: Exemplu fisă marcă națională
Anexa 2: Exemplu fisă marcă comunitară
Anexa 3:Exemplu fisă marcă internațională
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Marca Inregistrata. Aspecte de Drept Comparat (ID: 142636)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.