MARAMUREȘUL DE IERI ȘI DE AZI Recuperarea meșteșugurilor tradiționale lucrare de disertație MARAMUREȘUL DE IERI ȘI DE AZI Recuperarea meșteșugurilor… [304636]
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ SI URBANISM “ION MINCU” BUCUREȘTI
MARAMUREȘUL DE IERI ȘI DE AZI
Recuperarea meșteșugurilor tradiționale
lucrare de disertație
MARAMUREȘUL DE IERI ȘI DE AZI
Recuperarea meșteșugurilor tradiționale
Student: [anonimizat], aprilie 2019
“Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea
ca s-o auzi și trebuie un gram de iubire ca s-o înțelegi.” – Nicolae Iorga
“Epopeea lânei” (pictură pe pânză) – Aurel Dan
Cuprins
Structura lucrării :
Argument 4
Cuvinte cheie 5
Plan de idei 7
TRADIȚIE ȘI MEȘTEȘUGURI
1. “Maramureșul de ieri”
1.1 Cadrul geografic 9
1.2 Tradiția și Civilizația lemnului 10
1.2.1 Gospodăria și locuința 13
1.2.2 Bisericile 16
1.3 Meșteșuguri 18
2. “Maramureșul de azi”
2.1 Imaginea actuală 24
2.2 Instituții păstrătoare de “zestre” 30
II. STUDII DE CAZ 36
“MARAMUREȘUL DE MÂINE”
3.1 Proiect de diplomă 41
3.2 Concluzii 42
Argument
Cercetarea porneste de la imaginea arhitecturala contemporana (volumetrie, materialitate, proportii, morfologie) caracterizata de un fenomen de profunda abatere de la modelele traditionale ale cadrului geografic denumit Maramuresul Istoric. Substanta construita care dateaza dupa anul 1989 plaseaza zona studiata intr-o criza de identitate si continuitate culturala.
Lucrarea isi propune sa identifice printr-o prezentare exhaustive a [anonimizat].
Maramuresul Istoric, a [anonimizat] o [anonimizat] o populatie purtatoare de sintagma “civilizatia lemnului” si creatoare de arta si mestesug. Tema propune un demers de readucere in prim plan a mestesugurilor traditionale si a proceselor specifice de conservare a acestora, [anonimizat], ci cu referire la procesele si tehnicile traditionale de punere in opera. Istoric, acest proces traditional era sustinut in mod natural prin transmiterea acestor cunostinte si indeletniciri fie din tata in fiu fie prin ucenicie.
Proiectul de diploma va utiliza expunerea pe care un oras resedinta de judet, important centru economic, educational si cultural il detine pentru a crea un efect de sustinere a centrului mestesugaresc propus. Modelul functional propus pentru centrul de formare in arta si mestesuguri traditionale, urmareste/ are ca scop pe de-o parte definirea unui fond cultural autentic, triat si protejat de mistificarea mediilor necontrolate sip e de alta parte un spatiu de coagulare a specialistilor in practicarea mestesugurilor traditionale locale (prelucrarea lemnului, prelucrarea tesaturilor, olarit). Polul cultural creat va asigura continuitatea indeletnicirilor mestesugaresti creand un precedent de formare in mestesugul traditional local.
Cuvinte cheie
Etnografie – “Știință care se ocupă cu originea, modul de viață, cultura și obiceiurile
popoarelor”
Cultură – “Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori”
Zestre – “Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventor”
Folclor – “Totalitate a creațiilor artistice, literare, muzicale, plastice etc. a obiceiurilor și tradițiilor
populare ale unei țări sau ale unei regiuni”
Generație – “Perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de cea a fiului”
Moștenire – “Patrimoniu de valori morale, idei, fenomene culturale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta”
Obicei – “Mod tradițional de comportare caracteristic unui popor, unui grup social; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială”
Meșteșug – “Profesiune sau îndeletnicire bazată pe o muncă manuală calificată și desfășurată pentru a prelucra, a transforma etc. diverse materiale”
Tradiție – “Ansamblu de concepții, obiceiuri, datini și credințe care se transmit din generație în generație, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică”
Zonă etnografică – “Zonă în ale cărei forme locale se disting elemente specifice din anumite forme de cultură, ce imprimă trăsături aparte precum zonele de port, așezări etc.”
Peisaj cultural – “Peisajul cultural este rezultatul îmbinării dintre elementele naturale și cele antropice; este totodată peisajul supus unei schimbări permanente fie datorită factorului uman care intervine, fie datorită naturii care își „spune cuvântul”
Patrimoniul imaterial – „O serie de produse și forme de expresii ale mostenirii tradiționale care dețin elemente cu funcții și valori estetice și care sunt introduse în categoria creațiilor intangibile”
Patrimoniul material – „O serie de produse și obiecte cu valoare artistică, istorică și culturală ce sunt introduse în categoria creațiilor tangibile”
Plan de idei
Primul capitol “TRADITIE SI MESTESUGURI” urmareste imaginea si evolutia Maramuresului Istoric din punct de vedere al culturii patrimoniului material si spiritual. Cu scopul recuperarii mestesugurilor precum si a tehnicilor si metodelor traditionale de prelucrare, in intelegerea fenomenului evolutiv acest capitol este structurat in doua subcapitole denumite “Maramuresul de ieri” si “Maramuresul de azi”.
Aceste doua subcapitole, puse alternativ in oglinda scot in prim plan doua situatii diferite ce umaresc comparativ demersul tranformarilor ce au schimbat imaginea traditionala a Tarii Maramuresului.
Subcapitolul 1. “Maramuresul de ieri” prezinta o radiografie asupra trecutului si anume a ceea ce a insemnat civilizatia lemnului, gospodaria, locuinta, mestesugurile, obiceiurile si traditiile, intr-un cuvant Maramuresul de odinioara. In cadrul acestul subcapitom pe de-o parte avem ocazia sa ne familiarizam cu zona etnografica Maramures iar pe de alta parte sa intelegem cu adevarat care au fost valorile traditiei locale si ce au insemnat ele pentru stramosii nostri. Pentru a avea o arie se surprindere cat mai vasta in familiarizare cu acest contex, subcapitolul “Maramuresul de ieri” este subdivizat in mai multe subcapitole ce surprind viata locuitorilor, ocupatiile si mestesugurile traditionale precum si elemente ale valorilor traditiei locale.
In cadrul subcapitolului 1.1 Cadrul geografic vedem care sunt delimitarile fizice ale acestei zone etno-folclorice si ce rol au avut aceste delimitari in pastrarea in forme nealterate pe o perioada lunga de timp a traditiilor, obiceiurilor si a ocupatiilor mestesugaresti.
Subcapitolul 1.2 Traditia si civilizatia lemnului prezinta informatii cu privire la contextul in care au luat nastere civilizatiile lemnului, ce semnifica aceste civilizatii dar si cum si in ce fel s-au dezvoltat ele. In subcapitolul de fata, vom intelege in ce context taranii maramureseni s-au facut cunoscuti ca “civilizatie a lemnului”.
In continuarea acestui subcapitol, la 1.2.1 Gospodaria si locuinta ne vom familiariza cu ceea ce inseamna gospodaria si locuinta traditionala maramureseana. Prezentarea acestor doua valori ale arhitecturii populare traditionale este realizata mai detaliat pentru a putea surprinde munca depusa de mesterii locului. Acest subpunct vizeaza prezentarea modului in care au fost organizate si puse in opera gospodaria si locuinta prin folosirea excusiv atat a materiei lemnoase cat si a tehnicilor si modurilor traditionale de lucru. In ceea ce priveste locuinta traditionala, aici vom vedea cum a fost impartit si organizat interiorul, cum sunt utilizate si amenajate incaperile precum si pentru ce au fost ele intrebuintate.
Urmatorul subpunct 1.2.2 Bisericile urmareste sa aduca aminte de maiestria si ingeniozitatea de care au dat dovata mestesugarii prin utilizarea diveselor tehnici traditionale in construictia unei biserici. Aici se prezinta pe scurt cele mai de seama biseri de lemn, realizate prin practigarea mestesugurilor traditonale de maestrii lemnari si care au pus totodata Maramuresul Istoric sub semnul de “tara bisericilor de lemn”.
Subcapitolul 1.3 Mestesuguri face o introducere a mestesugurilor traditionale locale urmarind scoaterea in evidenta a trei mestesuguri care s-au remarcat de-a lungul timpului in Tara Maramuresului. Mestesugurile vizate in acest subcapitol sunt: olaritul, prelucrarea lemnului, precum si prelucrarea tesaturilor si a fibrelor textile.
Subcapitolul 2. “Maramuresul de azi” surprinde o situatia actuala din Maramuresul Istoric. Pentru a intelege intrecul parcurs pe care l-a avut zona etnografica Maramures, aceasta imagine transformata si moderna de care ne izbim in momentul de fata este prezentata in antiteza cu imaginea traditionala cu care ne-am familiarizat la subcapitolul 1. “Maramuresul de ieri”. Acest subcapitol este impartit in doua subcapitole denumite “Imaginea actuala” si “Institutii pastratoare de zestre”. Acestea au ca scop o data prezentarea noului fenomen ce a pus stapanire pe aceasta zona etno-folclorica iar pe de alta parte clarificarea situatiei in care se afla azi Maramuresul Istoric, aceea de a-si pierde identitatea si valorile in cazul in care nu gasim o cale de a le conserva.
Subcapitolul 2.1 Imaginea actuala prezinta o alta latura a Maramuresului Istoric in contextul in care aceasta zona a fost supusa unor lungi siruri de modificari si transformari. Luat in comparatie cu subcapitolul 1. “Maramuresul de ieri” in acest context vom putea sa vedem cu exactitate cum si in ce fel au afectat toate aceste transformari survenite in timp, cadrul traditional, gospodaria, casa, ocupatiile si mestesugurile traditionale cat si mentalitatea oamenilor locului.
Subcapitolul 2.2 “Institutii pastratoare de zestre” abordeaza aceasta situatie a prezentului dint-un alt punct de vedere si anume identificarea a singurelor institutii din Judetul Maramures care s-au ocupat cu salvarea si conservarea valorilor traditionale locale. In cadrul acestui subcapitol vor fi prezentate patru institutii care conserva in cadrul lor colectii de elemente ale patrimoniului material, pe care stramosii nostri au lasat-o in urma lor.
Capitolul al doilea denumit “STUDII DE CAZ”, sintetizeaza prin intermediul unor exemple representative, solutii si metode pe care alte centre sau asociatii din tara si din afata tarii, le-au adoptat cu scopul recuperarii si conservarii mestesugurilor traditionale, respectiv a tehnicilor si metodelor traditionale de lucru si prelucrare.
Capitolul al treilea denumit “MARAMURESUL DE MAINE” este o imagine viitoare ce vine ca o directie posibila pe care prin intermediul proiectului de diploma ne propunem un scenariu de conservare si punere in valoare a mestesugurilor precum si a procedeelor si tehnicilor traditionale locale.
In cadrul acestui capitol vom aduce in discutie tema proiectului de diploma si anume Centru de formare in arta si mestesuguri traditionale, corelat in acelasi timp cu lucrarea scrisa. Aici se va prezenta situatia existena a zonei, informatii referitoare la amplasament, vecinatati precum si informatii referitoare la un important traseul cultural ce sustine si favorizeaza dezvoltarea centrului propus in aria zonei. In continuare se urmareste prezentarea interventiei arhitecturale pe amplasamentul ales.
Capitolul se incheie cu formularea concluziilor prin sintetizarea si evidetierea principalelor idei extrase din substanta lucarii.
TRADIȚIE ȘI MEȘTEȘUGURI
“Maramureșul de ieri”
În subcapitolul de fața am urmărit să prezint o imagine a ceea ce a însemnat în timpuri străvechi Maramureșul Istoric. Pentru a aprecia “zestrea” oferită de strămoșii nostri vom încerca să ne familiarizăm cu această zonă etnografică prin întelegerea contextului în care a luat naștere așa numita “civilizație a lemnului” – de la obținerea și valorificarea materiei prime pană la realizarea locuinței, anexelor și a obiectelor necesare, obținute prin practicarea meșteșugurilor tradiționale.
Cadrul geografic
Situat în partea de nord-vest a României, județul Maramureș este mărginit către nord de granița cu Ucraina, iar către vest, sud si est de granițele cu județele Satu-Mare, Sălaj si Bistrița-Năsaud, respectiv Suceava.
Maramureșul este alcătuit din mai multe zone diferite din punct de vedere istoric si geografic dar cu o cultură si tradiție înrudite. Aici regăsim patru zone etno-folclorice: Țara Maramureșului, Țara Codrului, Țara Lapușului, și Țara Chioarului. Arta si meșteșugurile practicate aici aparțin unor tradiții populare cu numeroase elemente comune, însă fiecare dintre cele patru zone se individualizează printr-o serie de elemente specifice.
Studiul de față se concentrează asupra “Țarii Maramureșului”, zonă etnografică ce corespunde în linii mari acelei parți din Maramureșul Istoric care a revenit României după al Doilea Război Mondial. În mod deosebit atenția mea s-a canalizat pe “Țara Maramureșului” – cunoscută și ca Maramureșul Istoric – deoarece pe langă impresionanta capacitate de a rezista de-a lungul timpului, civilizația de aici a reușit să dea o altă însemnatate lemnului, realizând din această materie primă “mărturii” demne atât pentru numele de “țară veche”, cât și pentru tradiția culturii populare române.
Această zonă etno-culturală, ce aparține din punct de vedere geografic Depresiunii Maramureșului, este un spațiu bine conturat, delimitat clar de râul Tisa (la nord) și de lanțul muntos ce o înconjoară, compus din munții Oașului (la vest) munții Gutâiului, munții Țibleșului, munții Rodnei (la sud) și munții Maramureșului (la est și parțial la nord). Condițiile favorabile oferite de văi, zonele muntoase și zonele deluroase au permis dezvoltarea și evoluția asezărilor din cele mai vechi timpuri. Relativa izolare a acestei zone a permis păstrarea în forme nealterate pe o perioadă lungă de timp a credințelor, obiceiurilor, tradițiilor precum și a ocupațiilor meșteșugărești.
Tradiția și Civilizația lemnului
“Civilizația lemnului” este o expresie folosită cu scopul indicării unui anumit mod de viață socială, materială sau spirituală al unui popor ce a avut o preocupare sportită în prelucrarea lemnului și care a luat naștere în ariile carpatice și subcarpatice. În acest context cuvântul “civilizație” face referire la un popor ce a dezvoltat o anumită formă cultură iar cuvântul “lemn” indică materialul de bază pe care același popor l-a exploatat și prin detrimetrul căruia și-a exprimat existența și cultura.
Civilizațiile lemnului au fost prezente în zonele carpatice și subcarpatice dar și în afara spațiului românesc. Acestea s-au dezvoltat acolo unde se regăseau arii întinse de păduri, bogate în diferite esențe lemnoase, ce au oferit materia primă necesară dezvoltării așezărilor, locuințelor, uneltelor și ocupațiilor meșteșugărești.
Ca una din cele mai mari depresiuni intracarpatice “Țara Maramureșului” este cuprinsă între masive muntoase astfel că, vechimea si bogăția fondului forestier prezent aici, a influențat de-a lungul secolelor dezvoltarea unei civilizații a lemnului.
Lemnul a fost baza materială – pregătit înainte de prelucrare – pentru realizarea gospodăriilor, mijloacelor de transport, instrumentelor, armelor dar și a diverselor instalații tehnice precum mori, vâltori sau pive. Muncile forestiere erau ocupații specifice adesea întâlnite deoarece pădurea era locul de procurare a materiei din care oamenii iși confecționau unelte, obiecte casnice, construiau locuințe, adăpost pentru animale sau anexe gospodarești.
Fiind o ocupație tradițională printre maramureșeni, lucrul la pădure se realiza prin activități specifice ce țin de: butinărit (tăierea materiei prime folosind unelte precum securea sau ferăstrăul), plutărit (transportul materiei survenite din exploatarea pădurilor – se efectua pe drumuri forestiere cu diverse utilaje iar pe distanțe mari se realiza pe cursul râurilor cu ajutorul plutelor) și cărbunărit. Acești meșteri, au dobândit de la o generație la alta, numeroase cunoștinte despre tipurile și calitățile lemnului cât și o serie de tehnici de lucru. Prin exploatarea diferitelor esențe lemnoase, au descoperit posibilitățile acestui material dar și cum îl pot utiliza într-un mod cât mai adecvat.
Figura 2. Tăierea lemnului
În construcție, lemnul a fost utilizat pe întreg spațiul maramureșan însa în zona Maramureșului îndeosebi Valea Izei și zona Vișeului s-a remarcat bradul. Într-o altă ordine de idei, întrega zonă dispune și de alte esențe lemnoase (frasin,carpen,tei,mesteacăn,stejar) pe care țăranul maramureșean le-a exploatat. Astfel că lemnul de esență tare l-a folosit pentru locuință, arme sau poduri iar lemnul de esență moale pentru confecționarea vaselor casnice sau realizarea sculpturilor decorative și icoanelor. Din molid și brad a realizat șindrila și mobilierul ce se regăsește în interiorul locuinței iar din frasin și carpen, a construit anexele gospodărești sau l-a utilizat pentru foc.
Artiștii maramureșeni nu s-au rezumat doar la folosirea acestui material în uzul de bază ci cu ajutorul lui au creat adevarate simboluri, ce sunt ilustrate prin arhitectura caselor, bisericilor și a porților. Cunoscuți ca adevarați maeștri în prelucrarea lui, locuitorii și-au perfecționat tehnicile de lucru prin creațiile arhitecturale și plastice, fapt pe care putem să îl observăm în detaliile sculptate pe porți și troițe. Devenite adevarate simboluri și repere pentru tradiția și cultura locală a lemnului, poarta, troița și biserica sunt mărturii ale patrimoniului material național și universal dar și ale capacității meșterilor de metamorfozare artistică a materialului lemnos.
Arta prelucrării lemnului a fost apreciată în decursul vremii de mulți cercetători, deoarece a reliefat o puternică diversitate stilistică în care omul și-a exprimat viața, modul gândire și trai, prin seme și simboluri, realizate sau gravate în masa lemnoasă.
Etnograful Francisc Nistor, care a studiat această zonă mai bine de cinci decenii, susține în cartea “Arta prelucrarii lemnului în Maramureș” faptul că aici, în formele și imaginea arhitecturii populare se mai regăsesc mostre ale consacratelor curente stilistice din Europa. De asemenea acestă, observă trăsături ale romanicului moștenite de la vechile construcții de piatră, adoptate în arhitectura populară la unele cadre de uși și ferestre. În ceea ce privește bisericile, susține că anumite trăsături reprezintă esențe ale goticului, aceste lăcașuri de cult fiind adevarate elemente arhitecturale ce se remarcă prin armonia proporțiilor, iscusința îmbinării lemnului și monumentalitate, ce totodată fascinează prin silueta suplă si înaltă.
Figura 3. Figura 4. Figura 5.
Poartă tradițională din Sârbi, 1997 Prelucrarea lemnului Troiță din Bârsana
Gospodăria și Locuința
În Țara Maramureșului, se remarcă tipurile de parcele sub forma celor înguste și lungi – cu latura scurtă înspre strada principală și prelungiri ale lotului înspre grădină – și parcele mici cu forme poligonale ce au creat un caracter “neregulat” al curților interioare. De-a lungul timpului, nucleul de bază al satului maramureșean a fost gospodăria țărănească, care s-a remarcat prin structura sa organizațională încadrandu-se în tipul celei de “curte dublă” specifică pentru satele cu economie pastoral-agricolă
Figura 6.
Planul unei gospodării cu “curte dublă”
Cupșeni, Maramureș
Ocol (prima curte) – A. baligar D. staur
II. Odor (curtea din spate) – B. grajd C. șura
N. coteț K. fântână I. pari de fân E. coș F. casă G. tindă H. cămară L. lemne de foc M. pajiște O.
coteț a) cuptor b) coș
Gospodăria este compusă din două curți delimitate între ele de un gard (din lemn sau împletituri) și comunicând printr-o poartă de mici dimensiuni numită și “vraniță”. Acestă împărțire a curții a apărut din nevoia separării animalelor fața de “spațiul casei” cât și din necesitatea păstrării curățeniei din împrejurul locuinței și anexelor unde circulația era mai intensă datorită muncilor zilnice. Fiecare lot era alcătuit din “ocol” și “odor” astfel că “ocolul” era partea din fața a cuții și reprezenta locul unde erau ținute animalele. Partea din spate era “curtea casei” cunoscut în termeni populari și “odor” unde se regăseau casa, șura, grajdurile pentru animale și colejna pentru depozitare.
Figura 7.
Ansamblul unei gospodării tradiționale maramureșene – casa și anexele: șura, fântâna, coteș si colejnă
Desen – Gospodărie din satul Oncești, Maramureș
Arhiva de relevee DITACP/UAUIM
Activitățile zilnice ale țăranilor se desfășurau în cadrul gospodăriei unde erau amplasate construcții pe diferite sectoare în funcție de natura întrebuințării. Întreg ansamblul gospodăresc este alcătuit din casa de locuit, șură, grajd, cotețele pentru animale, găbănaș (loc în care se depozitau cerealele) și colejna (loc de depozitare a fânețului și a uneltelor). Nelipsite din ansamblurile gospadarești erau fântâna și poarta de lemn amplasată la intrare (marchează statutul social al omului).
Arhitectura tradiționala din zona Maramureșului se raportează la peisajul natural astfel că imaginea formată reprezintă o simbioză între om și natura ce îl înconjoară.
Casa a fost unitatea principală din structura unei gospodării îndeplinind o funcție practică deoarece era loc de adăpost, socializare, desfășurare a activităților de zi cu zi precum și loc de celebrare a momentelor importante din viața omului. Ansamblul gospodăriei tradiționale era guvernat de catre casa de locuit, aceasta fiind și elemental principal și ordonator deoarece în funcție de ea, erau organizate restul anexelor precum șura, grajdul, colejna, fântâna etc.
Locuința tradițională specifică zonei are o volumetrie simplă, compusă dintr-un volum sub forma unui paralelipiped dreptunghic a cărei dominate se realizează pe orizontală. Ridicată pe o fundație de piatră casa, prin tradiție era realizată din lemn și acoperită cu șită sau draniță. Un alt element reprezentativ, este acoperișul în patru ape, foarte înalt cu panta abruptă pentru a permite scurgerea apelor.
Casele erau organizate pe plan rectangular cu două încăperi alcatuite din camera de locuit și tindă precum și case cu trei încăperi, alcatuite din cameră de locuit, tindă și cămară, ulterior fiind adăugat și pridvorul. La casele tradiționale maramureșene tinda și-a păstrat funcția inițiala și era mereu neîncălzită, spre deosebire de locuințele de tip popular din alte zone ale țării. Acest spațiu era folosit pentru depozitare dar și facilita accesul către camera de locuit, cămară sau pod. De aici se putea accesa și pivnița, unde erau aduse legumele dupa recoltă și butoaiele cu lapte sau murături. În podul casei erau păstrate obiecte, vase și lucruri moștenite din străbuni dar și unelte pentru practicarea meșteșugului.
Figura 8. Casa Berciu din Călinesti, Maramureș
Spațiul interior era organizat în așa mod încât să răspundă nevoilor oamenilor iar activitățile casnice să decurgă cu ușurință. Un important element constructiv simbol în organizarea spațiului interior este “meștergrinda” care susține structura podului și acoperișului și străbate pe mijloc întreaga casă. Grinda “meșter” desparte spațiul interior în două părți cunoscute în limbaj popular ca “spațiul funcțiunilor casnice” și “spațiul faptelor de ritual”. În “spațiul functiunilor casnice” regăsim cele necesare vieții cotidiene precum, locul de luat masa, locul de dormit, locul pentru prepararea hranei și un colț destinat dulapului pentru depozitarea vaselor și ustensilelor. Pe partea cealaltă a meștergrindei este “spațiul faptelor de ritual” unde în colțul opus patului și vetrei se regăseau lavițele. Elementele de mobilier au un caracter fix și sunt dispuse perimetral în încăpere, lăsând liber zona centrală a camerei pentru a facilita circulația.
Interiorul casei este completat cu țesături care se disting prin culoare, decorație, motive geometrice și prin tehnicile prin care au fost realizate. Țesăturile pentru uz zilnic (cerga, țolul, stergarele) țesăturile decorative (țesături de desagi, fețe de masă) sau textilele de ritual, aduc un plus de culoare și armonie în casele maramureșenilor.
Bisericile
Maramureș este cunoscut ca “țara bisericilor de lemn” deoarece acest loc găzduiește numeroase biserici de lemn (recunoscute atât în țară cât și în afara spațiului românesc), dintre care opt fac parte din patrimoniul mondial al UNESCO. Dintre acestea, cele mai remarcabile sunt: Biserica de lemn din Șurdești (1721), Biserica de lemn din Budești (1643), Biserica de lemn din Ieud Deal (1363) – fiind cel mai vechi lăcaș de cult din Maramureș – și Biserica de lemn din Ieud – Seș (1718) – este una din cele mai mari construcții de lemn din țară –.
În ansamblu, bisericile de lemn din Țara Maramureșului se remarcă prin compoziția volumelor, tehnicile constructive, armonia proporțiilor, verticalitate, monumentalitate și prin decorație. Bisericile sunt amplasate de obicei în centrul satului sau pe culmile unor dealuri, marcând astfel localitatea.
Construite din diferite esențe lemnoase precum stejar, gorun sau brad, bisericile sunt cele mai de seamă exemple ale arhitecturii țăranești de lemn prin care se reflectă priceperea și măiestria meșterilor populari în ceea ce privește îmbinarea lemnului și tehnicile constructive.
În construcția unei biserici, meșterii locului au avut ca model principal casa populară tradițională, pe care au adaptat-o cultului creștin. Atât materialele folosite cât și tehnicile și soluțiile constructive au fost preluate și transferate de la case la biserici astfel încât prin toate detaliile se poate observa munca și experienta vastă a meșteșugarilor care s-au format de-a lungul a multor generații. Deși, casa țărănească a fost sursă de inspirație pentru meșterii constructori (doar în privința tehnicilor de construcție), aceștia au ținut cont și de o serie de reguli constructive în ceea ce privește ridicarea unei biserici de lemn. Aici amintim următoarele: fundațiile din blocuri de piatră (astfel lemnul nu putrezește), pereții de lemn îmbinați la colțuri în metode caracteristice zonei Maramureș, ridicarea șarpantei în două trepte, turnuri suple și înalte ș.a. .
La bisericile de lemn maramureșene întâlnim sistemul de construcție “block-bau” – acest sistem de construcție constă în așezarea pe orizontală a bârnelor de lemn și în care îmbinarea elementelor este realizată adesea în tehnici specifice zonei cunoscute sub numele “coadă de rândunică” sau sub alte forme precum “cheotoare rotundă” și “în cățel”. Acoperișul înalt, cu pante abrupte este și el un element caracteristic pentru bisericile de lemn din această zonă. Acoperișul prezintă unul sau două rânduri de streșini, are o învelitoare de șindrilă – variază ca formă, astfel că întalnim șindrilă “dreaptă”, “rotundă”, în sistem “săgeată”, în sistem “fagure” sau în sistem “coadă de rîndunică” – susținută de o șarpantă din lemn.
Obiceiurile și formele de manifestare ale meșteșugarilor maramureșeni confirmă prin decorație că arta lemnului din această zonă a avut o mare însemnatate atât pentru comunitate cât și pentru om.
La bisericile din Maramureșul Istoric întâlnim decorații variate, de la motive vegetale și animale până la motive geometrice realizate prin dălțuire sau crestare. Pe lângă acestea regăsim și diverse motive cu o încărcătură simbolistică precum: “funia împletită” – simbolizează infinitul și este întâlnită pe uși – “soarele” – motivul soarelul simbolizează viața și înțelepciunea, fiind întâlnit adesea pe poartă – “coroana” – este încrustată pe stâlpii de lemn ai bisericii și are ca semnificație “pacea lui Dumnezeu” – și nu în ultimul rând “roata” – un motiv asemenea simbolic ce are ca semnificație trecerea timpului – . Pentru realizarea acestor motive, maeștrii lemnului utilizează diferite unelte tradiționale precum securea, barda, tesla, cuțitul, dalta, horjul ș.a.
Figura 9. Tipuri de șindrilă Figura 10. Tipuri de îmbinare a bârnelor
în construcțiile de lemn
Meșteșuguri
Țaranii maramureșeni pe lângă ocupațiile lor de bază au dezvoltat și ocupații complementare precum practicarea meșteșugurilor. În Țara Maramureșului activitățile meșteșugărești erau ocupații des întâlnite deoarece prin practicarea lor oamenii locului și-au realizat locuințe, unelte, mijloace de transport pentru a-și desfăsura munca și straie pentru a se îmbrăca. De altfel practicarea meșteșugurilor în rândul comunității locale a ajutat omul să își procure mai ușor hrana, asigurându-și astfel o sursă în plus de venit dar și să își perfecționeze latura artistică.
În zona Maramureșului Istoric s-au remarcat meșteșuguri precum fierărit, olărit, pielărit, opincărit, iconărit ș.a. . Datorită ponderii mari ale fondului forestier, ocupația meșteșugărească primordială a comunității s-a axat pe exploatarea și prelucrarea lemnului; astfel că arta și meșteșugurile tradiționale maramureșene s-au făcut remarcate tocmai datorită ingeniozității tehnice ale meșterilor populari care au realizat numeroase lucrări din lemn cu deosebite valori estetice, arhitecturale și artistice. Meșterii maramureșeni, au învățat să exprime frumosul în artă prin materia lor primă de bază – lemnul. Fiecare om din comunitatea rurală deținea cunoștinte necesare în ceea ce privește prelucrarea materiei lemnoase astfel încat aceștia și-au realizat cele necesare în jurul gospodăriei sau în interiorul locuinței.
Studiind arta prelucrarii lemnului în zona Maramureș, muzeograful Janeta Ciocan remarcă în lucrarea sa “Lemnul în Cultura Populară din Zonele Etnografice ale Județului Maramureș”, că meșterii lemnari înainte de prelucrarea lemnului și folosirea lui în orice mod țineau seama și de o serie de alte aspecte precum selecția arborilor, cunoașterea calitătii, esenței și a tipului de lemn, perioadele optime pentru tăiere cât și conditiile de uscare și prelucrare. Dat fiind acest fapt reușim să înțelegem că specializările meșteșugarilor ce au vizat prelucrarea lemnului a variat în funcție de capacitatea, ingeniozitatea și îndeletnicirea fiecărui meșter.
Prin urmare, lucrările mai complexe erau executate de către tâmplari, dogari, dulgheri, dranițari care datorită experienței dobândite fie prin ucenicie, fie instruiți din tată în fiu, au acumulat cunoștințe vaste în exploatarea și prelucrarea lemnului. În lucrul cu această materie primă, dulgherii au folosit lemnul pentru a-l transforma în grinzi sau bârne urmând ca acestea să fie utilizate atât în cadrul gospodăriei, cât și la realizarea porților. Tâmplarii faceau mobilierul, ușile și ferestrele însă nu înainte să se ocupe de tăierea și uscarea lemnului. Dogarii utilizau materia lemnoasă în confecționarea obiectelor de uz precum butoaie, găleți și unelte, iar dranițarii se ocupau cu tăierea și cioplirea lemnului pentru a realiza dranița și șindrila folosită la învelitori.
Datorită faptului că lemnul este un material ce se poate prelucra cu ușurință, urmărind diferitele moduri și tehnici de lucru, putem observa că spațiul maramureșan se caracterizează printr-o mare varietate și complexitate a felurilor în care a fost utilizată această materie primă. Aspecte ce întăresc această afirmarție sunt tocmai valorile lăsate în urmă de către meșterii cioplitori. Acești adevărați maeștri în arta prelucrării lemnului au realizat, prin cioplirea masei lemnoase, de la obiecte mici precum icoane, sculpturi decorative, vase, unelte, până la compoziții complexe precum porțile maramureșene sau diverse elemente constructive ce intră în alcătuirea obiectelor de arhitectură (stâlpii prispelor, cadre de uși, ancadramente de ferestre etc.). Folosind dalta, barda sau cuțitul, meșterii sculptori nu s-au oprit doar la a da o “formă” lemnului ci prin realizarea unor motive și simboluri ancestrale (soarele, spirala, crucea, pomul vieții ș.a) au reușit sa dea o altă semnificație și valoare artistică acestui material.
Figura 11. Unelte folosite în prelucrarea lemnului Figura 12. Poartă și detalii realizate
1 — topoare 2 — ferăstraie de mână 3 — joagăre. 4 — dălți de meșterul Toader Bârsan din Bârsana
5 — rindele 6 — sfredele 7 — instrumente de măsură
8 — cuțitoaie 9 — cuțit pentru draniță.
Țesăturile și prelucrarea fibrelor textile sunt și ele dovezi ale măiestriei de care au dat dovada țăranii maramureșeni în precticarea meșteșugurilor tradiționale. Covoarele tradiționale, portul popular, hainele de lână, podoabele tradiționale, precum și măștile folosite pentru deghizare în diverse jocuri teatrale, sunt toate piese lucrate minuțios de mâna omului – prin metode și tehnici tradiționale – în propria casă ce i-a fost de-a lungul timpului atât adăpost cât și atelier de lucru. Nu putem omite faptul că în desfașurarea activităților meșteșugărești privind “industria” textilă erau implicați atât bărbații cât și femeile.
În zona Maramureșului, cusutul era o activitate pe care o practicau atât bărbații cât și femeile însă în decursul timpului, bărbații au fost cei care s-au remarcat în cusutul straielor de lână, datorită iscusinței lor. Pe langă cusutul gubei, cojoacelor, pieptarelor, caciulilor de lână, aceștia se ocupau și de ornamentația straielor populare și aplicarea broderiei.
Cusutul nu a fost singura ocupație a țăranului în domeniul textilelor ci acesta realiza inclusiv măștile populare. Etnograful Francisc Nistor realizând un studiu privind aceste “elemente de deghizare” cataloghează masca maramureșana ca fiind “un rezultat artistic al omunui ce îmbină atât elemente arhaice cât și contemporane”.
Masca tradițională maramureșana a fost folosită încă din vechi timpuri atât pentru celebrarea diverselor momente din viață, cât și utilizată în arta teatrala sub forma unor jocuri comice prin care se recitau concomitent texte folclorice. Măștile tradiționale populare erau elemente principale ale degizării pentru desfășurarea manifestărilor artistice în cadrul datinilor și obiceiurilor de iarnă. Confecționarea măștilor era pentru om o muncă meticuloasă fapt ce reiese din varietatea și complexitatea îmbinării elemententelor și a materialelor (lână, bumbac, pânză, bucăți de lemn, metal, curele, mărgele, monede, insigne etc.) ce intrau în alcătuire. Prin urmare printre numeroasele jocuri comice populare – în cadrul cărora erau folosite atât măștile cât și piesele vestimentare tradiționale realizate de meșterii populari (guba de lână, cojoace ș.a.) din zona Maramureșului putem menționa următoarele: Jocul “Ursului”, Jocul “Moșilor” sau “Viflaiemul”.
Activitățile casnice erau atribuite femeii însă aceasta s-a implicat și în prelucrarea fibrelor textile.
Astfel că, în zona Maramureșului pe langă activitățile zilnice femeile și-au luat sarcina de a-și învețmânta familia, casa și biserica cu țesăturile pe care le realizau în timpul anului. Priceperea și îndeletnicirea de care a dat dovadă femeia prin activitățile ce au ținut de tors și tesut, au făcut ca aceasta să se remarce în rândul comunității sătești deoarece aceste abilități le-a deprins încă din copilărie de la mamă sau bunică. Maiestre în arta țesutului la război cât și în mânuirea abilă a acului de cusut, femeile au creat de-a lungul vremii cergi, covoare, fețe de masă, trăistuțe și diferite țesături ce azi sunt piese de colecție în multe muzee de etnografie și artă populară. Fiecare țesătură este atent lucrată și se remarcă prin îmbinarea culorilor, prezența simbolurilor și a motivelor geometrice specifice zonei.
O alta îndatorire a femeii care de asemenea a intrat în ritmul vieții obișnuite, a fost aceea de a-și îmbrăca familia cu veșminte corespunzătoare anotimpului, fie pentru muncile zilnice sau sărbători, aceste straie surprindeau mereu prin eleganță și simplitate. Portul popular, era copletat cu podoabe tradiționale – realizate de fetele tinere – lucrate meticulos din mărgele colorate dispuse pe ață, formand motive și simboluri tradiționale.
Figura 13. Meșter cojocar Dumitru Bogaldea Figura 14. Măști tradiționale maramureșene
de pe Valea Izei, Maramureș realizate de meșterul popular Vasile Șușca din Săcel
Olăritul practicat încă din vechi timpuri, este o ocupație meșteșugărească tradițională prin care maeștri olari au modelat “pământul” dându-i astfel diverse forme și întrebuințări. Se spune că de-a lungul secolelor olarii au fost cei care au împodobit mesele celor bogați și săraci, cu vase și oale de lut. Cu abilități deosebite în arta olăritului, meșterul popular Daniel Leș, oferă o frumoasă descriere ale acestei ocupații meșteșugărești, afirmând că “olarii și-au dobândit meșteșugul de la Dumnezeu, numai că, neavand suflare divină, au pus vasele la ars pentru a dăinui.”
Țaranii maramureșeni s-au făcut cunoscuți și prin practicarea olăritului fapt pe putem să îl constatăm prin activitatea din vechi timpuri a centrului de ceramică de la Săcel. Acest loc unde odinioară activau peste 20 de olari, s-a remarcat datorită faptului că ceramica era realizată prin arderea lutului roșu, urmând ca dupa finalizarea întregului proces aceasta putea fi decorată (olarii folosind ca tehnică lustruirea sau pictarea). Aici, un element important în activitatea meșterilor olari era cuptorul de ars (de proveniență romană) care se regăsea în general sub formă semisferoidal-ovoidală cu două guri, una pentru foc și una pentru ieșirea fumului, ce avea în componența sa o vatra simplă de aprox. 175 cm lungime Astfel, cuptorul a fost o piesă importantă ce nu lipsea din practicarea acestui meșteșug.
Figura 15. Daniel Leș, artist ceramist și meșter popular în
ceramică figurativă, Baia Sprie, Maramureș
“Maramureșul de azi”
Prezentul subcapitol este o oglindă a ceea ce am prezentat anterior la “Maramureșul de ieri”, însă subiectul pe care îl voi dezbate aici prezintă realitatea de care ne izbim în prezent. Imaginea “transfigurată” ale acestei zone ne va face să înțelegem ce înseamnă azi Maramureșul Istoric.
Imaginea actuală
Țara Maramureșului este o zonă care a păstrat de-a lungul istoriei sale vechile tradiții și un foarte valoros patrimoniu material și imaterial. Această zonă s-a făcut remarcată datorită diversității valorilor culturii materiale și spirituale, intrând încă din prima jumătate a secolului al XX-lea în atenția specialiștilor din domeniul etnografiei. Cele mai ample cercetări au fost realizate însă dupa cel de-al Doilea Război Mondial.
Maramureșul Istoric dupa cum ni se dezvăluie în prezent nu mai poate fi catalogat ca un muzeu viu, fiind astăzi un spațiu într-o continuă transformare, ce se reconfigurează într-un ritm alert și care lasă în urmă o imagine transfigurată, departe de imaginea cu care am fost atât de familiarizați.
Dinamica din ce în ce mai prezentă a adus schimbări și modificări în întreg spațiul maramureșean. Acestea le observăm mai cu seamă în modul de viață al locuitorilor, în habitatul natural, în modul de trai și locuire, în munca și ocupațiile tradiționale, în viața comunității, a familiei precum și în educația și modurile de raportare a localnicilor la valorile culturii tradiționale.
În condițiile în care nu dispunem de niște date care ne pot indica cu exactitate momentele și cauzele în care aceste schimbări au început să se imprime, putem doar să analizăm coaja unui ansamblu care ne demonstrează cu certitudine modificările care au survenit de-a lungul timpului și pe care azi le putem sesiza în tot ceea ce înseamnă Maramureșul Istoric.
Ce s-a întâmplat cu Maramureșul de altă dată?
Această întrebare este tot mai frecvent întâlnită în rândul societății. Pentru a avea un punct de plecare în încercarea de da un răspuns, vom aduce în prim plan prima observație și anume faptul că este recognoscibil dezichilibrul care s-a produs între natură, om și cultura tradițională. Lucru care a contribuit dealtfel la situația în care se află azi Țara Maramureșului și anume în pericolul de a-și pierde definitiv identitatea și valorile culturale.
Maramureșul Istoric deține azi încă un frumos peisaj natural însă în care cu greu se poate distinge orice urmă de autenticitate. Renunțarea la valorile tradiționale a dat frâu liber cultivării unor noi tendințe și anume apariția tot mai pronunțată a inesteticului ce nu doar că se rupe de imaginea tradițională ci și periclitează întreg cadrul spațial.
Această zonă cunoscută odinioară ca țară a lemnului – din cauza utilizării exclusiv a masei lemnoase și a multiplelor preocupări în vederea prelucrarii lemnului – trece în prezent printr-un impas. Acest punct de cumpănă se referă la situația actuală în privința în care rar mai vedem construcții realizate din lemn sau oameni preocupați cu prelucrarea lemnului. Datorită acestui lucru metafora civilizația lemnului pentru societatea milenara semnifică doar o amintire a unei tradiții strămoșești.
Luând ca termeni de comparație atât subcapitolul 1.2 ce a vizat Țradiția și Civilizația lemnului –
în care am afirmat că lemnul a fost materialul de bază folosit pretutindeni de meșterii maramureșeni – cât și situația actuală, este lesne de înțeles că acest material nu mai prezintă un interes pentru localnici. Mai mult de atât lemnul a fost înlocuit în decursul timpului cu materiale noi (beton, cărămidă, metal, sticlă ș.a) deoarece sunt considerate mai bune și mai potrivite tendințelor actuale. Etnograful Mihai Dăncuș combate ideea conform căreia lemnul ar fi un material nerezistent în timp, susținând în cartea Maramureșul – Între Țradiție și Inovație faptul că longevitatea lemnului este foarte mare în condițiile în care este protejat cum se cuvine. De asemenea Dăncuș adaugă și o explicație pentru faptul că meșterii țărani din prezent nu au cunoștințele meșterilor de altă dată, aceștia nefiind instruiți în tainele meșteșugului.
Transformate și „modernizate”, satele maramureșene mai păstrează astăzi doar câteva mostre ale elementelor care au definit odinioară civilizația maramureșeana. O privire retrospectivă asupra satelor Maramureșului de acum trei, patru decenii ne relevă faptul că lemnul a fost materialul primordial în construcție. Astăzi acestă este întâlnit doar la puținele case tradiționale rămase iar în cazul construcțiilor noi lemnul lipsește cu desăvarșire, fiind considerat un material demodat în viziunea și pretențiile actuale ale comunității locale.
În cartea sa Maramureșul – Între Țradiție și Inovație, etnograful Dorin Ștef identifică drept cauze ale alterării arhitecturii tradiționale, absorbția foarte rapidă, fără filtre și distorsionată a unor influențe diverse, din afara spațiului maramureșean, dar multe chiar din afara țării. S-a creat astfel un amestec de elemente tradiționale cu unele elemente noi. Pe de altă parte Laura Ghinea, președinte UAP Maramureș, studiind influențele globalizării asupra civilizației din Maramureșul Istoric – întăreste afirmațiile făcute de etnograful Dorin Ștef. Observațiile sale au fost incluse în lucrarea Noile Modele: Maramureș între ficțiune și realitate. Analizând transformările satului maramureșean, autoarea constată că în Maramureșul Istoric transfigurarea satului tradițional a început să fie tot mai vizibilă spre sfârșitul anilor 90’, când experiența occidentului s-a impregnat în modul de viață, gândire, trai, munca și tehnica de lucru a localnicilor. Astfel că toate acestea au condus la o serie de efecte ce azi le resimțim la nivelul peisajului, al construcțiilor, al ocupațiilor și al meșteșugurilor.
Observând ritmul alert al transformărilor, realizăm că tot ce a însemnat construcții, obiecte și unelte realizate din lemn sunt azi pe cale de dispariție, fiind doar elemente ale patrimoniului material ce sunt conservate în diverse muzee specializate din domeniul etnografiei.
De asemenea în pericol de a-și pierde identitatea și valoarea culturală este și arta prelucrării lemnului, deoarece în prezent tot mai puțini meșteri populari se ocupă cu prelucrarea lemnului, ducând mai departe vechile ocupații meșteșugărești. Meșteri care cunosc tehnicile și procesele tradiționale de prelucrare a lemnului se găsesc tot mai greu și sunt din ce în ce mai puțini. Bătrânii, locuitori ai satelor au fost cei care dețineau aceste îndeletniciri însă pe parcursul timpului aceștia nu au mai avut pe cine să învețe și nici cui să transmită acest meșteșug. generațiile tinere migrând de la sat la oraș sau chiar în afara țării. Astăzi în Țara Maramureșului, doar în câteva sate ( Breb, Călinești, Budești, Bârsana, Săcel ș.a) se mai regăsesc câțiva meșteri, care din respect pentru trecutul strămoșilor săi cât și pentru valorile culturii tradiționale încă duc mai departe practicarea meșteșugurilor tradiționale, utilizând tehnici și metode învățate din moși-strămoși.
Multitudinea transformărilor se reflectă și într-o nouă imagine a satului maramureșean care din ce în ce mai mult capătă o imagine tot mai apropiată de cea a unor periferii urbane. Casele tradiționale preiau imaginea caselor de la oraș, gardurile tradiționale de lemn dispar fiind înlocuite cu altele noi, confecționate din diverse prefabricate de beton, fier și sârmă iar portile tradiționale sunt tot mai puține deoarece asemenea gardurilor sunt adesea realizate din materiale industriale ce se rup de tradiția și imaginea locului. În cadrul gospodăriei s-a renunțat inclusiv la o mare parte din anexe, rămânând astfel doar cele care înca răspund cerințelor actuale. Transformări radicale au fost și la nivelul casei atât în cazul aspectului exterior cât și la ceea ce a însemnat spațiul interior, împreună cu mobilierul și amenajările sale.
Figura 16. Casă tradițională, Vadu Izei, 1984 Figura 17. Case noi, Maramureșul Istoric, 2016
Arhitectura veche a caselor tradiționale maramureșene se caracteriza prin folosirea lemnului masiv însă, astăzi această arhitectură tradițională se mai regăsește doar în câteva sate izolate – aici arhitectura locuinței mai conservă o parte din formele volumetrice și materialele tradiționale – sau este conservată în muzee în aer liber (muzeul satului din Sighetul Marmației și muzeul satului din Baia Mare).
Casele tradiționale maramureșene care odinioară erau realizate din lemn de fag, brad sau molid sunt astăzi aproape inexistente fiind înlocuite cu alte case noi, moderne, realizate din beton sau cărămidă, care sunt mult mai spațioase și oferă un confort sporit. Pereții caselor tradiționale erau realizați din lemn, păstrând atât la exterior cât și la interior materialul aparent. Casele noi sunt total în contradicție cu cele vechi. Noile construcțtii pe lângă că nu mai pătrează materia lemnoasă, șochează prin volumetrie, noile ornamentații precum și prin materialele și culorile pestrițe, care neagă cultura tradiției populare și nu fuzionează cu paletarul de culori ale peisajului natural. Consacratul acoperiș îmbrăcat în șiță sau chiar paie este doar o amintire fiind dat uitării, astfel că în locul materialelor tradiționale utilizate pentru învelitoare, azi se regăsesc materiale noi (azbociment, tablă, țiglă), nespecifice locului.
Figura 18. Amestec de culori și stiluri
Arhitectura interiorului a fost supusă unor transformări masive de-a lungul timpului. Pentru a înțelege acestă transformare radicală, amintim de vechile case tradiționale cu un singur nivel care aveau volume simple, organizate pe plan rectangular cu două sau trei încăperi. Mobilierul tradițional era frumos decorat și lucrat cu multă trudă de meșterii țărani, fiind nelipsit din orice casă. Camerele de locuit pe lângă că aveau o regulă clară în amenajarea pieselor de mobilier, erau îmbrăcate în diferite țesături tradiționale pe care femeile le lucrau în decursul anului. Revenind în prezent sesizăm că toate aceste lucruri nu se mai regăsesc. Noile case depășesc novoile și necesitățile unei familii devenind tot mai impunătoare și mai spațioase. Transformarea spațiului interior este tot mai evidentă, remarcându-se astfel prin amenajarea interioară, fapt pe care putem să îl observăm prin camerele tot mai mari ce nu mai păstrează simplitatea spațiului interior de odinioară. Fiecare cameră devine un amestec de elemente și materiale noi (pereții nu mai păstrează materialul aparent – lemnul, ci acum sunt vopsiți în nuanțe stridente sau chiar placați cu diverse materiale iar pardoselile de lemn sau pământ care erau specifice vremurilor trecute, au fost înlocuite cu gresie și parchet). Obiectele și piesele de mobilier tradiționale, lucrate de meșterii populari sunt date uitării, în locul lor fiind achiziționate obiecte și piese de mobilier din import. Astfel prin cele menționale, putem realiza că tot ce a fost lucrat de mâna omului prin tehnicile și metodele tradiționale, azi nu își mai găsesc locul în gospodăriile și casele localnicilor.
Figura 19. Interior casă tradițională – camera bunicii – Figura 20. Interior casă nouă – familia Ion – 2006
Într-un timp al vitezei în care trasformările par aproape firești, vedem tot mai des noile generații care nu își apreciază valorile și care, renunță și își vând prea ușor zestrea oferită de strămoși. Astfel neluând nici o inițiativă, devenim la rândul nostru părtași la pierderea valorilor noastre materiale și spirituale. Analizând acest fenomen, etnograful Dorin Ștef susține în cartea Maramureșul – Între Tradiție și Inovație, că toată lumea este responsabilă și trebuie să ia inițiativă pentru a păstra și conserva atat casele, obiectele, uneltele, cât și metodele și tehnicile tradiționale. Astfel prin acest mod, dăm dovadă de respect atât față de strămoșii noștri cât și de tradiția culturii populare.
În ceea ce privește ocupațiile meșteșugărești, acestea azi, aproape că nici nu le mai întâlnim. Generațiile tinere nu mai știu ce a însemnat meșteșugul și nici cum erau realizate obiectele și elemente tradiționale, ce azi le pot observa sub formă fotografică doar în cărți sau expuse în muzee. Dorința noilor generații de a avea și experimenta facilitățile societății moderne, a fost mai presus decât păstrarea și conservarea valorilor tradiționale; astfel că aceștia au renunțat rapid la tot ceea ce a însemnat obiecte de lemn, vase de lut, țesături, covoare tradiționale, straie populare, obicei sau tradiție și le-au înlocuit cu obiecte noi, preluând chiar și obiceiurile și tradițiile altor zone. Chiar dacă în prezent mai întâlnim puțini oameni care mai folosesc portul popular, mobilierul, obiectele și țesăturile traditionale prelucrate de către meșteșugarii locali, o urmă de speranță vine de la Laura Ghinea, președinte UAP Baia Mare. Autoarea, studiind timp de patru ani acest fenomen al schimbărilor care, a lăsat urme adânci în arhitectura maramureșeana tradițională, obiceiuri, tradiții dar mai cu seamă la nivelul mentalității locuitorilor, concluzionează în lucrarea Noile Modele. Maramureșul între ficțiune și realitate, că tradiția nu a fost dată uitării ci, în rândul noilor generații chiar există dorința de a învăța și recupera valorile culturale tradiționale. În urma acestui studiu, Laura Ghinea susține că tinerii neavând un loc specializat, învață și se documentează din surse bibliografice și media, ce este și ce a însemnat cândva folclorul și meșteșugurile tradiționale, aceasta constatând că prin acest mod se produce o altfel de culturalizare.
În satele Maramureșului Istoric, astăzi se mai regăsesc puțini meșteri populari care duc mai departe meșteșugurile tradiționale. Chiar dacă noi considerăm în mod eronat că unele ocupații meșteșugărești sau unele meșteșuguri tradiționale azi nu le mai întâlnim deloc, nu înseamnă că este și adevărat. Încă mai sunt meșteri populari care se ocupă cu prelucrarea lemnului, sculptură, olărit, realizarea măștilor tradiționale și prelucrarea fibrelor textile. Printre puținii meșteri populari care mai practică meșteșugurile tradiționale, îi putem regăsi astfel: meșteri în prelucrarea lemnului întâlnim azi în satele Bred, Sârbi, Bârsana, Vadu Izei, Sighetul Marmației, Săpânța și Săcel, meșteri în prelucrarea fibrelor textile regăsim în satele Breb, Călinești, Desești, Sârbi, Săpânța, Budești, Șieu și Văleni, meșteri olari întâlnim în Baia Mare, Baia Sprie, Ieud și Săcel iar printre puținii meșteri specializați în realizarea măștilor tradiționale, mai întâlnim azi în Săcel și Vadu Izei.
Figura 21. De la o generație la alta Figura 22. Prezentul prin ochii „altuia”
Observăm că toate obiceiurile, tradițiile, meșteșugurile cât și metodele și tehnicile tradiționale de prelucrare sunt supuse dispariției iar tot ce se realizează în zilele noastre, nu mai păstrează calitatea și autenticitatea de odinioară. Etnograful Florin Andreescu, consideră că toate acestea se pot salva, susținând în cartea sa Maramureș – Lume veche, Lume noua că Maramureșul Istoric își poate păstra cultura și autenticitatea atâta timp cât noua generație va înțelege că moștenirea ce le-a fost oferită de strămoșii lor este irepetabilă și trebuie prețuită. De asemenea, Ștefan Mariș – director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Maramureș – completează afirmația entografului Florin Andreescu, susținând în cartea Maramureșul – Între Tradiție și Inovație că atât tradiția cât și meșteșugurile tradiționale locale, pot avea continuitate numai în condiția în care acestea pot fi puse la dispoziția publigului larg – pentru a le învăța și practica – de către o instituție specializată în acest domeniu.
“Maramureșul de azi” – Concluzie
În urma celor relatate anterior în acest subcapitol, putem constata că zona istorică a Maramureșului se află în pericolul de a-și pierde definitiv valorile. De asemenea am observat impactul pe care lipsa educației în randul comunității locale și dezinteresul celor din jur, l-a avut asupra culturii patrimoniului material și imaterial.
Instituții păstrătoare de “zestre”
În prezentul subcapitol am urmărit identificarea acelor instituții culturale din județul Maramure care au ca obiectiv salvgardarea și promovarea elementelor de cultură tradițională locală. Instituțiile care
mi-au atras atenția oferă un rol informator și educativ pentru publicul larg și de aceea le-am considerat adevărate valori din punct de vedere al păstrării patrimoniului material.
Care sunt aceste instituții? Ce păstrează? Cum păstrează?
“Muzeul etnografic al Maramureșului” din Sighetul Marmarției inaugurat în anul 1926, a funcționat în cadrul Palatului Culturii până în anul 1940 când a fost desființat, moment în care multe dintre obiecte s-au pierdut. Cu ajutorul etnografului Francisc Nistor, director al muzeului începând cu anul 1954 – care a colindat satele maramureșene pentru a salva elemente de arhitectură populară din vechile case tradiționale – în anul 1954 muzeul este reorganizat urmând ca în decembrie 1971 “noua colecție” să fie completă și deschisă pentru public.
În prezent muzeul dispune de mai multe săli de expoziție în cadrul cărora sunt prezentate obiecte, piese de mobilier, decorațiuni, măști tradiționale, materiale textile, porturi populare și multe altele. Fiecare sală este destinată unei anumite categorii ce deține câte o colecție de elemente de factură populară, acestea fiind asezate pe diverse postamente sau în vitrine pentru a fi cât mai bine puse în valoare.
Într-un spațiu al muzeului sunt expuse icoane pe lemn ce datează din sec. XIV – XVII, dar și diferite sculpturi în lemn, care ne aduc aminte de îndeletnicirile meșteșugarilor. O altă încăpere este destinată expunereii de unelte agricole – pluguri, furci, greble – și obiecte sau piese folosite în practicarea
meșteșugurilor – războiul de țesut sau furca pentru tors cunoscută în termeni populari și cujelcă.
În restul sălilor de expunere sunt prezentate pe diferite sectoare piese de mobilier, țesături și textile de interior specifice acestei zone, măști tradiționale dar și diverse vase ce provin din centrele de ceramică din Maramureș (centrul de ceramică de la Săcel, Baia Mare, Lapuș sau Vama).
“Muzeul Satului Maramureșean” din Sighetul Marmației inaugurat în anul 1981, se prezintă azi sub forma unui complex muzeal în aer liber, în cadrul căruia sunt conservate o selecție de case și gospodării împreună cu un întreg inventar de unelte, obiecte și țesături din întrega zonă a Maramureșului Istoric.
Spre deosebire de exemplul menționat anterior care păstrează doar colecții ale unor elemente de factură populară în cadrul acestui “muzeu sat” regăsim “mărturiile” unităților de locuire (gospodăria, casa) în care și-au dus traiul și și-au manifestat existența locuitorii zonei.
În ansamblul muzeal, arhitectura țăranească reflectă atât ocupațiile țăranilor, cât și îndeletnicirile lor meșteșugărești. Mihai Dăncuș – etnograf și doctor etnolog – susține în cartea sa “Muzeul Etnografic al Maramureșului” afirmația potrivit căreia sistemul constructiv al arhitecturii țărănești specifice acestei zone se remarcă prin manierea utilizării materialului lemnos, prin valoarea stilistică și prin detaliile realizate utilizând tehnicile tradiționale de lucru.
“Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș” din Baia Mare este compus din două secții: secția în aer liber “muzeul satului” și secția de etnografie și artă populară.
Muzeul satului, inaugurat în anul 1984, se prezintă sub forma unui muzeu în aer liber ce se desfașoară în zona Dealul Florilor pe o suprafața de 12 ha. Față de cazul prezentat anterior respectiv “Muzeul Satului Maramurețen” din Sighetul Marmației care are ca arie de surprindere Maramureșul Istoric, muzeul satului din Baia Mare întrunește obiecte și ansambluri caracteristice tuturor celor patru zone etnografice ale Maramureșului.
Prin urmare în cadrul acestui complex muzeal pe lângă conservarea de obiecte, unelte și țesături ce au reflectat ocupațiile țăranilor, se regăsesc gospodării, case, anexe și instalații specifice zonelor Chioar, Codru, Lapuș și Maramureșul Istoric. Un alt aspect important este faptul că imaginea de ansamblu a muzeului întruchipeaza satul maramureșean, gospodăriile fiind organizate în jurul vechii bisericii de lemn ce datează din anul 1630.
Muzeul de etnografie și artă populară din Baia Mare, se află în imediata vecinatate a muzeului în aer liber. Această secție ce deține mai multe zone de expoziție este organizată în spațiul interior al fostul teatru de vară al orașului.
Activitatea secției de etnografie și artă populară a început înca din anul 1968 prin achiziția pieselor de tip: mobilier, port popular, articole textile, ustensile și obiecte de uz casnic. În prezent muzeul găzduiește peste 7000 de exponate ce surprind creațiile populare din cele patru zone etnografice.
În spațiul interior în cadrul a patru încăperi piesele de colecție sunt expuse și grupate pe diferite categorii ce au reprezentat viața, activitățile și ocupațiile oamenilor.
În prima încapere sunt ilustrate prin surse fotografice și expunere de obiecte specifice, ocupațiile de bază. Următoarea încăpere prezintă un inventar de ustensile și echipamente tehnice, folosite la câteva meșteșuguri care s-au remarcat în cele patru zone etno-folclorice: dulgherit, tâmplărit și fierărit. O altă cameră este destinată în mod special colecțiilor de obiecte ceramice (ce datează din sec. XIX) și icoane pictate pe lemn (sec. XVII) sau sticlă (sec. XIX). Ultima încăpere aduce cromatica prin expunerea varietăților de țesături și costume populare.
Figura 23.
– Interior locuință populară –
Secția în aer liber “Muzeul Satului” Baia Mare, Maramureș
Figura 24.
– Expoziție de obiecte și unelte –
Secția de etnografie și artă populară, Baia Mare, Maramureș
Importanța acestor instituții astăzi
Scopul instituțiilor mai sus menționate a fost, înca de la înființarea lor, recuperarea valorilor materiale ale artei și arhitecturii populare maramurețene precum și expunerea lor către publicul larg.
În județul Maramureș vedem foarte clar că aceste muzee sunt singurele care au reușit să păstreze în cadrul lor atât arhitectura tradițională țărănească cu specific local cât și un bogat inventar de piese, unelte și obiecte realizate de mana omului. Importanța muzeelor de față constă în faptul că – prin păstrarea unui cumul mare de informații legate de viața spirituală și religioasă a oamenilor și prin conservarea unor mostre ale culturii materiale – ne oferă informații cu privire la trecutul nostru. Totodată prin aceste expuneri ni se prezintă rezultatul muncii unei civilizații, ale cărei caracteristici s-a sedimentat în timp și care prin practicarea meșteșugurilor folosind tehnicile tradiționale de lucru au reușit să creeze piese unice ce azi reprezintă sursă de inspirație pentru diverși artiști contemporani.
O analiză facută asupra activităților instituțiilor menționate mai sus, ne relevă faptul că această continuitate a valorilor tradiționale transmisă sub formă informativă și vizuală generațiilor viitoare, se rezumă doar la conservarea patrimoniului material -a materialului finit-. De asemenea dacă ne rezumăm doar la conservarea în sine a obiectului atunci posibilitățile utilizatorului de cultură sunt diminuate. Potrivit acestui fapt omul nu are șansa să învețe sau să se familiarizeze în legătură cu procesele și tehnicile tradiționale de lucru – prin care toate aceste “mărturii” ale existenței noastre au fost realizate.
De aproape cinci decenii muzeele etnografice maramureșene reusesc să informeze și să educe publicul cu privire la trecutul și rădăcinile sale prin punerea la dispoziție a unei întregi colecții de elemente tradiționale pe care acesta le poate analiza sau studia.
Omul devine astfel un simplu observator al unui “obiect artistic” ce a fost lăsat în urmă de catre strămoșii săi. Ceea ce nu transpare din modurile consacrate de expunere este complexitatea procesului meșteșugăresc. În astfel de formule, vizitatorul nu are ocazia să se familiarizeze cu meșteșugurile și tehnicile tradiționale, cu acele procese care au dus la crearea obiectului final, a obiectului expus.
Concluzie
Prezentele studii de caz m-au ajutat în a-mi contura un scenariu pentru viitoare strategii de recuperare a meșteșugurilor tradiționale specifice zonei Maramureș. Analizând metodele prin care alte centre sau asociații au reușit conservarea activităților meșteșugărești – utilizând tehnicile tradiționale de prelucrare – acestea m-au făcut să constat că printr-un mod interactiv meșteșugurile pot fi recuperate și practicate atât de către comunitatea din prezent cât și de generațiile viitoare.
II Studii de caz
Prezentul capitol aduce în atenția noastră o serie de modele reprezentative, prin care reușim să observăm strategiile adoptate de alte muzee sau centre, care au avut ca scop atât conservarea obiectului finit cât și recuperarea și conservarea meșteșugurilor și a procedeelor tradiționale de prelucrare. În prezentarea următoarelor studii de caz, am urmărit pe de-o parte identificarea unor muzee care prin intermediul unui drum inițiatic în cadrul spațiului interior, au reușit să ofere o altă formă de conservare a valorilor materiale, iar pe de altă parte am selecționat o serie de centre care au vizat nu doar conservarea obiectului finit, ci și aducerea în prim plan a meșteșugului, cu tehnica și cu întregul său proces tradițional.
Dat fiind faptul că interesul meu a vizat atât arhitectura, spațiile interioare cât și strategiile de recuperare și conservare a meșteșugurilor, modelele selectate, le-am încadrat în două categorii astfel:
A) Conservarea “obiectul finit” – Muzee care prin utilizarea interactivă și sub o altă formă artistică a spațiului interior, au reușit să transpună vizitatorul într-o lume mistică, apropiată de vechile civilizații dar cu mult îndepartata de cea în care trăiește.
B) Conservarea meșteșugurilor și a tehnicilor tradiționale – Centre care readuc și pun la dispoziția publicului larg, utilizarea metodelor tradiționale de lucru prin practicarea vechilor meșteșuguri tradiționale.
Conservarea “obiectului finit”
Muzeul Quai Branly, Paris
Localizat în centrul Parisului, Muzeul Quai Branly proiectat de către arhitectul Jean Nouvel și finalizat în anul 2006, incintă la realizarea unui dialog cultural, ce fuzionează în același timp cu o conservare a identității fiecarui popor, amenințat de fenomenul globalizării. Muzeul, adăpostește bogata artă a culturilor și civilizațiilor indigene din zona Aficii, Asiei, Oceaniei și Americii.
Imaginea cu totul aparte este dată de construcția care se prezintă sub aspectul unui pod lung, acoperit parțial cu lemn, ce reușeste să se rupă de concepția tradițională a clasicului muzeu parizian. Volumetria clădirii are o forma organică, ușor curbata, desfășurată pe 5 niveluri și acoperită de o terasă verde ce oferă o vedere asupra orașului și a Turnului Eiffel. Vegetația densă crează impresia că muzeul se dizolvă în profunzimile ei, fiind astfel protejat de zgomot și ferit de aglomerația stradală.
Spațiul suplu și ondulat al grădinii invadată de vegetație, invită în parcurgerea unui traseu prin care, muzeul ni se dezvăluie treptat, omul devenind un explorator al locului. Traseul intrării este reprezentat sub forma unei cărări serpuite ce ne poartă prin gradină, unde totodată regăsim marcaje în textura pavajului ce ne ghidează spre accesul în muzeu. Pe întregul parcurs printre copaci, se poate observa dinamicitatea jocului volumetric realizat de cutiile din oțel (colorate diferit, marcând spațiul de expunere destinat pentru obiectele de pe fiecare continet) ale fațadei principale. Înclinarea riflajului de lemn, ritmează fațada și oferă impresia unor arbori între care sunt introduse cutiile de metal – metafore ale caselor culturilor băștinașe, evocate în muzeu. Diversele nuanțe de roșu, maro și crem, ne oferă o paleta de culori ce ne duc cu gândul la cromatica pământului, la culorile pielii popoarelor tribale și la pigmenții sau vopselele utilizate de aceștia pentru pictarea simbolurilor. Această cromatică este prezentă atât în exterior, la nivelul fațadelor cât și în interior, la nivelul delimitării spațiale sau chiar la imaginea obiectelor.
Muzeul a fost construit în jurul unei colecții inedite de artă, unde atât spațiul cât și obiectele provoacă un efect emoțional, pe fundal remarcându-se muzica de pe cele patru continente. Întreg locul fiind învăluit în semnificații simbolice, ne prezintă culturile transmise din în generație în generație.
Modul în care este organizată expoziția, permite mai multe trasee, întrucat are o trasare organică fiind un circuit liber în care omul poate străbate în voie întreg spațiul. Traseul este realizat în așa fel încât omul, în explorarea sa, poate pe de-o parte să se familiarizeze prin intermediul proiecțiilor video, cu muzica, dansurile și imaginile de pe cele patru continente. Pe de altă parte, în întreg parcursul, aceasta poate să analizeze fiecare exponat ce aduce aminte de popoarele indigene. De asemenea, pentru unele aspecte ce ținau de prelucrarea lemnului, fildeșului, pietrei, fibrelor textile precum și aspecte referitoare la cultură și religie, au fost realizate diverse scenografii pentru a reflecta și a înțelege mai bine contextul. În interior, se remarcă o atmosferă placută cu un puternic contrast între lumină și umbră – cu scopul de a crea impresia că omul se află într-o grotă – unde accentul este pus în totalitate pe exponate. Lumina este direcționată în așa mod încat să redea impresia că obiectele plutesc în spațiul întunecat al sălii.
În cadrul muzeului, regăsim lucrări de artă decorativă, măști, vase, costume sau chiar diverse obiecte și statuete sculptate, sau realizate din teracotă, lemn sau piatră – toate reprezentând cultura vechilor civilizații. Pe langă acestea se pot observa și noi modalități de experimentare și însușire a operei de artă, atât de publicul văzător cât și de cel nevăzător.
Un bun exemplu în acest caz este “șarpele” – un element de mobilier ce unifică întreg spațiul expoziției – realizat din piele, invită la atingere deaorece, pe suprafața acestuia sunt realizate în relief informații cu privire la exponate. Prin abordarea acestui spațiu plin de încărcătură simbolică și emoțională, Jean Nouvel susține faptul că tocmai “relația cu obiectul expus trebuie să provoace mai întâi emoție”.
Muzeul Quai Branly, găzduiește pe lângă expozițiile permanente, săli de lectură, ateliere de lucru, bibliotecă, auditorium, restaurant și un amfiteatru orientat înspre gradină și deschis pe timp de vară. Astfel că, acest muzeu reprezintă unul din cele mai ilustrative exemple ale modului în care arhitectura ce face uz de toate mijloacele moderne ale contemporaneității, reușește să-și păstreze o dimensiune umană, să trezească emoția și să ofere o experimentare unică a spațiului.
Figura 25. Spațiu expozițional Figura 26. Mască și costume tradiționale tribale
Conservarea meșteșugurilor și a tehnicilor tradiționale
Cerdeira Village Art & Craft – Cerdeira, Portugalia
Satul portughez Cerdeira este cunoscut pentru cultura plantelor medicinale, apicultură și meșteșuguri. Resursele zonei le-a oferit localnicilor posibilitatea practicării mai multor meșteșuguri precum: sculpatul în lemn, prelucrarea fibrelor textile și olărit. Sfârșitul anilor 70’ a adus un moment de cumpănă, satul fiind părăsit de către locuitori din motive sociale și economice. În prezent satul Cerdeira este restaurat aproape în totalitate iar localnicii cu ajutorul asociației Cerdeira Art & Craft, au reușit să implementeze un program de conservare a meseriilor meșteșugărești.
Revitalizarea satului s-a bazat pe implementarea unui turism creativ ce a vizat activitățile meșteșugărești. Asociația Cerdeira Art & Craft s-a implicat în reconstruirea a peste 50 de locuințe tradiționale, fiecare urmând a fi utilizate ca ateliere de meșteșug iar în anul 2017 au finalizat și “Școala de Arte și Meserii Cerdeira” – un spațiu pentru predarea tehnicilor tradiționale locale. În cadrul atelierelor, pe lângă activitățile practice se mai predau și cursuri ce includ demonstrații, prelegeri și prezentări foto-video – tocmai pentru ca fiecare dintre cei prezenți să fie inițiați în linia și tradiția cultural-artistică a zonei.
Implementarea acestui proiect a avut scopul de a încuraja legătura dintre meșteșug, artă, tehnici tradiționale și natură – întreg procedeu realizat prin implicarea în promovarea unui turism creativ local.
Figura 27. Satul Cerdeira Figura 28. Atelier de prelucrare a lemnului
MESTESHUKAR, București
Meșteshukar este o intreprindere socială din București care lucrează la reevaluarea meseriei tradiționale a romilor și care a și reușit revalorificarea acesteia.
Produsele realizate de meșterii de la Meșteshukar, urmăresc atât reconectarea vieții umane cu natura înconjuratoare cât și dorința de a proteja mediul înconjurător. De altfel, munca depusă de meșteșugari în cadrul acestui centru, implică buna cunoaștere a materiilor prime precum și utilizarea și prelucrarea optimă a lor prin intermediul unor meșteșuguri care au supraviețuit timpului. Acest proiect a pornit de la analiza unui studiu de caz pe care Romano ButiQ l-a realizat, urmărind de altfel modul de viață al comunităților rome, meșteșugurile lor și motodele și tehnicile lor de prelucrare. În urma studiului, a apărut astfel și dorința de a ajuta și oferi diverse oportunități familiilor rome, care trăiesc în sărăcie. Dat fiind faptul că este o fuziune între designul contemporan și meșteșugul și tehnicile tradiționale, acest proiect a urmărit realizarea unui parteneriat între meșteșugari și tinerii designeri contemporani. Această unitate a reușit să revalorizeze o serie de tradiții deosebite dar desconsiderate în același timp, astfel prin aducerea lor în contemporan au apelat la relevanță și utilitate. Aceștia pastrează din tradițional doar ce mai are sens în prezent, în rest venind în completare cu design-ul contemporan de produs.
Persoanele care confecționează obiectele respective sunt foarte diferite între ele, aducând valori și tradiții din toată țara în acest sens, însa ei le prezintă ca pe un tot unitar. Meșteșugurile acestea sunt promovate atât pe plan național cât și pe plan internațional, prin evenimente în toată România, dar și în unele orașe europene, precum Paris sau Viena.
Ruthin Craft Centre – Centre for Applied Arts, Ruthin, Wales, UK
Centrul Ruthin Craft este destinat comunității locale, punând accentul pe activitățile educaționale și de agrement. Este un loc cunoscut pentru practicarea meșteșugurilor și un spațiu în care se desfășoară expoziții și vânzări de produse meșteșugărești realizate într-o manieră contemporană.
Conceptul acestui proiect a urmărit relația dintre curtea interioară și mediul înconjurător, astfel că, principalul spațiu comun este curtea – crează un mediu protejat și un spațiu de tranziție între interior și exterior.
În cadrul centrului se regăsesc ateliere de meșteșug, săli de lectură și curs, săli de expoziție precum și studiouri pentru artiștii rezidenți, care toate acestea comunică direct cu spațiul curții interioare. În acest fel, diferitele utilizări și funcții din cadrul acestui program, sunt într-o stransă legatură cu activitățile de zi cu zi ale oamenilor ce vin să practice meșteșugurile aici.
Figura 29. Centrul Ruthin Craft Figura 30. Expozitie țesături
De altfel, scopul acestui program a fost și este în continuare acela de a susține munca și produsele obținule de la cei mai buni producatori locali, ce nu fac decât să promoveze tehnicile tradiționale de lucru și de asemenea să contribuie la temelia continuitătii în ceea ce privește activitățile meșteșugărești.
Ansamblul Moara de Hârtie – Comana, Giurgiu
Centrul Moara de hartie situat in Comana, Județul Giurgiu a fost inițiat și dezvoltat în anul 2015 de catre Asociația “Moara de Hârtie”. Programul urmărea formarea și educarea comunității locale în ceea ce privește cultura populară tradițională – având ca scop readucerea și promovarea ocupațiilor meșteșugărești tradiționale locale, aflate pe cale de dispariție. Conceptul care a stat la baza întregului ansamblu a fost crearea acestui centru sub forma unui “atelier-muzeu”. Complexul Moara de Hartie se bazeaza pe ariile de formare educative, de productie si vanzare. Intr-o alta ordine de idei, în cadrul acestui complex accetul este pus atât pe păstrarea și conservarea meșteșugului cât și pe procesul tradițional de producție a obiectelor. Astfel prin acest mod se poate realiza o continuitate a tradițiilor manufacturiere românești.
Asociatia a început prin realizarea și producția hârtiei astfel că pe parcurs “Moara de Hârtie” a devenit locul unde se poate face hârtie manual, tipare, pictură, legătorie de carte și caligrafie. Programul este compus și din alte ateliere de creație ce țin de practicarea meșteșugurilor românești precum ateliere de țesut la război, prelucrarea stufului, papurei și a lemnului, olărit, ceramică și fierărit. Acest loc numit și datorită spiritului său “satul meșteșugarilor”, iși propune prin aducerea împreună a comunității locale, să reintroducă atmosfera satelor din trecut, să inspire și să arate publicului că meșteșugurile tradiționale pot avea un loc al lor în prezent precum și acestea, pot supraviețui și într-un secol al vitezei.
Figura 31. Atelier de fierărit Figura 32. Curs de țesut la război
III. MARAMUREȘUL DE MÂINE
Substanța acestui capitol, urmărește să atingă și să răspundă la trei obiective ce se canalizează pe continuitate, responsabilitate și conservare. Titlul “Maramureșul de mâine” este folosit în sens metaforic pentru a face o introducere în abordarea proiectului de diplomă, pe care îl consider o posibilă strategie în ceea ce privește continuitatea practicării meșteșugurilor tradiționale. Prin această sintagmă am urmărit să îmi expun perspectiva asupra unui scenariu prin care procedeele și tehnicile tradiționale de prelucrare pot fi accesibile și viitoarelor generații.
Proiect de Diplomă: Centru de formare în artă și meșteșuguri tradiționale
Amplasamentul ales are o arie de desfășurare de 5.600 mp și se situează într-o zonă relativ nouă a orașului, tangențială – către nord – centrului istoric din Baia Mare.
Terenul se află într-o zonă intens tranzitată de comunitatea locală – ce este împărțită pe mai multe categorii de vârste – datorită faptului că situl se învecinează cu o zonă de locuit, Parcul Tineretului precum și cu diverse instituții culturale sau de învațământ. Studiul acestei zone a relevat faptul că situl ales se află într-un punct important al unui bogat traseu cultural al orașului.
Prin valorificarea sitului ales reușim să completăm un traseu cultural, care în momentul de față este întrerupt excat în aria acestei zone. Mai mult de atât valorificarea terenului prin intermediul temei pe care doresc să o abordez în cadrul Proiectului de Diplomă, poate genera un major nod de legatură între galerii de artă, instituții culturale – care expun sau conservă arta tradițională sau contemporană – și centrul propus (Centru de formare în artă și meșteșuguri tradiționale). Printre importantele instituții și puncte culturale care sunt incluse în traseul cultural la care facem referire și care de asemenea sunt și cele mai apropiate de situl ales menționăm următoarele: Muzeul satului (1984), Muzeul de Etnografie și Artă Populară (1971), Complexul Expozițional Colonia Pictorilor (anii 1900), Liceul de Artă (1961), Muzeul Județean de Istorie și Arheologie (fosta monetărie a orașului – 1734), Teatrul de Dramatic (1956) și Galeria de Artă Millennium I.
În urma studiilor realizate consider că propunerea unui centru de formare în artă și meșteșuguri tradiționale, ar completa acest traseu cultural și ar avea un impact pozitiv asupra comunității interesate de arta și meșteșugurile locale dar mai cu seamă de tehnicile și procesul tradițional de realizare a acestora. Acest impact la care facem referire se leagă de faptul că atât publicul larg cât și comunitatea locală ar avea ocazia să parcurgă în cadrul centrului, un “drum inițiatic”: de la observarea unui “obiect” până la a cunoaște și experimenta complexitatea procesului meșteșugăresc prin diferite metode și tehnici tradiționale de lucru. Prin activitatea acestui centru fiecare vizitator va trece de la statutul de “observator” la cel de “meșter”.
Conservarea tehnicilor și metodelor tradiționale de prelucrare în cadrul atelierelor de meșteșug, ar oferi continuitate activităților meșteșugărești, meșterilor populari precum și a tradițiilor și obiceiurilor. Astfel că prin acest mod putem să depășim contextul în care ne rezumăm la conservarea stict a “obiectului”.
Centrul de formare în artă și meșteșuguri tradiționale este un spațiu interactiv, un punct de interes pentru publicul larg, pentru meșteșugari cât și pentru tineri dornici să învețe practicarea meșteșugurilor străvechi.
3.2 Concluzii
Până în momentul de față au existat multe muzee și instișutii culturale care, au reușit să păstreze și să conserve valorile noastre materiale culturale, însa cel puțin în România întâlnim foarte puține centre care au readus vechile ocupații meșteșugărești, conservând astfel tehnicile și metodele tradiționale de prelucrare.
Existența acestor centre de meșteșugărit este întâlnită într-o proporție foarte redusa în țara noastră. Chiar dacă în unele județe sau localități au fost implementate astfel de programe, județul Maramureș nu beneficiază de nici un centru pentru meșteșugari, care să aibă ca scop atât recuperarea meșteșugurilor tradiționale locale, păstrarea lor cât și conservarea procedeelor tradiționale de lucru. Prin urmare toate valorile locale sunt supuse într-un ritm alert dispariției.
În ceea ce privește recuperarea valorilor materiale și spirituale precum și a meșteșugurilor tradiționale din Maramureș, etnograful Dorin Ștef susține în lucrarea Maramureșul – Între tradiție și inovație că întreaga zonă a Maramureșului, nu trebuie privată de tehnologie și de idea de modernitate ci, în egală masură, valorile tradiționale ale acestui loc trebuie păstrate și promovate. Acest lucru poate fi realizat prin conservarea acestora în cadrul unor instituții sau centre de specialitate, care să dea ocazia vizitatorilor să îți cunoască rădăcinile, să interacționeze cu semenii, să învețe, să se informeze cu privire la trecutul strămoșilor săi și în final trecând de la simpli observatori la “meșteri”, să își recapete identitatea.
De asemenea, Dorin Ștef completează această afirmație susținând că pentru a ne putea recupera valorile materiale și spirituale, alegerea conservării nu trebuie să fie catalogată drept un moft ci mai degrabă trebuie sa fie o responsabilitate în rândul societății umane.
Prin urmare propunere unui Centru de formare în artă și meșteșuguri tradiționale, poate constitui un anumit punct de plecare în vederea recuperării vechilor meșteșuguri tradiționale și respectiv oferirea unei continuități a acestora prin conservarea tehnicilor străvechi de lucru și prelucrare.
În implementarea acestui Centru de formare în artă și meșteșuguri tradiționale, alegera orașului Baia Mare reprezintă un plus deoarece în județul Maramureș, Baia Mare este un important centru economic, educațional și cultural, ce este într-o continuă evoluție și dezvoltare. Prin adoptarea acestui tip de program în zona relativ nouă a orașului, ce se învecinează cu unități de locuire, Parcul Tineretului, centrul istoric precum și diverse instituții și centre culturale, consider că situl ales pentru a putea pune temelie proiectului de diploma, deține toate atuurile și calitățile necesare. Mai mult decat atât datorită fluxurilor mari de circulație auto și pietonală dimprejurul zonei cât și poziționarea terenului pe bogatul traseu cultural, face ca acest loc prin abordarea proiectului de diploma, să devină un important nod cultural și turistic.
Atât prin studiul temei de față cât și prin intermediul proiectului de arhitectură, am militat să readuc meșteșugurile tradiționale de mult uitate, cu scopul conservării tehnicilor și metodelor tradiționale de lucru cât și să recreez acea legatură între natură, om și cultură care s-a pierdut în timp. Prin implementarea acestor lucruri, am urmărit ca atât spațiile interioare ce îmi definesc programul cât și spațiile exterioare din jurul centrului să fie conectate între ele însă, în același timp fiecare spațiu în parte să dețină propriul specific și propria individualitate.
Din perspectiva mea, pentru a ne recâștiga valorile și a ne recupera identitatea, trebuie să învățăm să ne prețuim zestrea oferită de strămoșii noștri dar și să ne propunem de a o transmite mai departe generațiilor viitoare. În acest fel reușim să constientizăm cu adevarat că valorile culturii noastre materiale și spirituale sunt irepetabile. De asemenea, consider că prin acest mod putem da dovadă de respect față de trecut, cultură și valori, de ocupațiile meșteșugărești, de meșterii populari precum și de munca lor depusă vreme de multe secole.
Listă figuri
Figura 1. “Epopeea lânii” – pictură pe pânză – pictor Aurel Dan 2
Sursa: ***, Centrul Artistic Baia Mare “Anuala Artelor”, 2011, p. 23.
Figura 2. – Tăierea lemnului – 12
Sursa: Dan Dinescu, Ana Bârca, Maramureș – Țara Lemnului, Editura Ad Libri, București, 2006, p. 35.
Figura 3. – Poartă tradițională din Sârbi, 1997 – 13
Sursa: Dan Dinescu, Ana Bârca, Maramureș – Țara Lemnului, Editura Ad Libri, București, 2006, p. 111.
Figura 4. – Prelucrarea lemnului – 13
Sursa: Dan Dinescu, Ana Bârca, Maramureș – Țara Lemnului, Editura Ad Libri, București, 2006, p. 35.
Figura 5. – Troita din Barsana – 13
Sursa: ***, “Maramureș – Tezaurul din centrul Geografic al Europei” Ediția a-II-a – album realizat
de Consiliul Județean și Muzeul Județean Maramureș, Editura Proema, Baia Mare, 2003, p. 122.
Figura 6. – Planul unei gospodarii cu “curte dubla” Cupseni, Maramures – 14
Sursa: Valer Butură, Etnografia Poporului Roman, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p. 74.
Figura 7. – Ansamblul unei gospodării tradiționale maramureșene – 14
(Desen – Gospodărie din satul Oncești, Maramureș – Arhiva de relevee DITACP/UAUIM
Sursa: Grupul Rural al O.A.R – Ghid de Arhitectură pentru încadrarea în specificul
local din mediul rural – Țara Maramureșului, București, 2017, p. 17.
Figura 8. – Casa Berciu din Călinesti, Maramureș – 16
Sursa: Mihai Dăncuș, Muzeul etnografic al Maramuresului, volum editat de Muzeul Maramureșului,
Sighetul Marmației, 2000, p. 59.
Figura 9. – Tipuri de șindrilă – 18
Sursa: Cristea George, În țara bisericilor de lemn, Editura Mitropoliei Ardealului Sibiu, Sibiu, 1989, p. 20
Figura 10. – Tipuri de îmbinare a bârnelor în construcțiile de lemn – 18
Sursa: Cristea George, În țara bisericilor de lemn, Editura Mitropoliei Ardealului Sibiu, Sibiu, 1989, p. 21
Figura 11. – Unelte folosite în prelucrarea lemnului – 20
Sursa: Dăncuș Mihai, Zona etnografică Maramureș, Editura Sport-Turism, București, 1986, p. 52.
Figura 12. – Poartă și detalii realizate de meșterul Toader Bârsan din Bârsana – 20
Sursa: Dan Dinescu, Ana Bârca, Maramureș – Țara Lemnului, Editura Ad Libri, București, 2006, p. 109.
Figura 13. – Meșter cojocar Dumitru Bogaldea de pe Valea Izei, Maramureș – 22
Sursa: radulazar.blogspot.com
Figura 14. – Măști tradiționale maramureșene realizate de meșterul popular Vasile Șușca din Săcel – 22
Sursa: adypetrisor.blogspot.com/2010/10/vasile-susca-mester-pupular-maramures
Figura 15. – Daniel Leș, artist ceramist și meșter popular în ceramică figurativa – 23
Sursa: www.casaolarului.ro
Figura 16. – Casă tradițională, Vadu Izei, 1984 – 27
Sursa: Dan Dinescu, Ana Bârca, Maramureș – Țara Lemnului, Editura Ad Libri, București, 2006, p. 119.
Figura 17. – Case noi, Maramureșul Istoric, 2016 – 27
Sursa: Dan Dinescu, Ana Bârca, Maramureș – Țara Lemnului, Editura Ad Libri, București, 2006, p. 105.
Figura 18. – Amestec de culori și stiluri – 28
Sursa: Florin Andreescu, Maramureș – Lume veche, lume nouă, Editura Ad Libri, Bucuresti, 2014, p. 50.
Figura 19. – Interior casă tradițională, camera bunicii – 29
Sursa: Dan Dinescu, Ana Bârca, Maramureș – Țara Lemnului, Editura Ad Libri, București, 2006, p. 118
Figura 20. – Interior casă nouă, familia Ion, 2006– 29
Sursa: Dan Dinescu, Ana Bârca, Maramureș – Țara Lemnului, Editura Ad Libri, București, 2006, p. 106
Figura 21. – De la o generație la alta – 30
Sursa: Ortansa Dogaru, Ornamentele și croiul costumului din Maramureș, Centrul județean
de îndrumare a creației populare, 1976, p. 64.
Figura 22. – Prezentul prin ochii „altuia”– 30
Sursa: Florin Andreescu, Maramureș – Lume veche, lume nouă, Editura Ad Libri, Bucuresti, 2014, p. 6.
Figura 23. – Interior locuință populară – 34
Sursa: https://www.baiamare.ro/ro/
Figura 24. – Expoziție de obiecte și unelte – 34
Sursa: etnografie-maramures.ro/expozitii/
Figura 25. – Spatiu expozițional – 38
Sursa: https://blog.breslo.ro/vizita-la-muzeul-quai-branly
Figura 26. – Mască și costume tradiționale tribale – 38
Sursa: https://blog.breslo.ro/vizita-la-muzeul-quai-branly
Figura 27. – Satul Cerdeira – 39
Sursa: creativetourismnetwork.org/cerdeira-village-arts-and-crafts
Figura 28. – Activități în cadrul atelierului – 39
Sursa: creativetourismnetwork.org/cerdeira-village-arts-and-crafts
Figura 29. – Ruthin Craft Centre – 40
Sursa: ellulceramics.com/exhibitions/current-outlets/ruthin-craft-centre
Figura 30. – Expoziție de țesături – 40
Sursa: laurathomas.co.uk/blog
Figura 31. – Atelier de fierărit – 41
Sursa: www.moaradehartie.ro
Figura 32. – Curs de țesut la război – 41
Sursa: www.moaradehartie.ro
Bibliografie
***, Maramureș – Tezaurul din centrul Geografic al Europei, ediția a-II-a – album editat de Consiliul Județean și Muzeul Județean Maramureș, Baia Mare 2002-2003, Editura Proema, 2003;
***, 680 de ani de istorie Baia Mare / 80 de ani de istorie Rotary – Clubul Rotary Baia Mare; Arhivele Naționale-Direcția Județeană Maramureș; Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Editura Proema, 2009;
***, Anuala Artelor – Centrul artistic Baia Mare, Editura Eikon, Baia Mare, 2011;
Andreescu, Florin, Maramureș – Lume veche, lume nouă, Editura Ad Libri, Bucuresti, 2014;
Bratu, Anca, Pictură murală maramureșeană – Meșteri zugravi și interferențe stilistice, București, Editura ACS, 2015;
Bernea, Ernest, Maramureșul – Țară românească, Editura Predania, Bucuresti, 2012;
Butură, Valer, Etnografia Poporului Român, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978;
Ciocan, Janeta, Coman, Mirela, Lemnul în cultura populară din zonele etnografice ale județului Maramureș, Edituta Galaxia Gutenberg, Târgu-Lâpuș, 2016;
Cristea, George, În țara bisericilor de lemn, Editura Mitropoliei Ardealului, Sibiu, 1989;
Dăncuș, Mihai, Zona etnografică Maramureș, Editura Sport-Turism, București, 1986;
Dăncuș, Mihai, Muzeul Etnografic al Maramureșului – Valori ale culturii populare maramureșene, volum editat de Muzeul Maramureșului, Sighetul Marmației, 2000;
Dinescu, Dan și Bârca, Ana, Maramureș – Țara Lemnului, București, Editura Ad Libri, 2006;
Dogaru, Ortansa, Ornamentele și croiul costumului din Maramureș, Centrul județean Maramureș, Baia Mare, 1984;
Draguț, Vasile, Arta gotică în Romania, Editura Meridiane, București, 1979;
Filipașcu, Alexandru, Istoria Maramureșului, Editura Gutinul, Baia Mare, 1997;
Lozu, Constantin, Ioan, Maramureșul istoric: despre lupta pentru păstrarea demnității și legii strămoșești, Editura Vicovia, Bacau, 2012;
Man, Grigore, Biserici de lemn din Maramureș, Editura Proema, Baia Mare, 2007;
Marchiș, Ioan, Nodul dacic, Editura Eikon, Cluj Napoca, 2014;
Nistor, Francisc Iarna Maramureșeană, Editura Sport-Turism, București, 1981;
Nistor, Francisc, Arta lemnului în Maramureș, Editura I.P Artă Grafică, București, 1980;
Ștef, Dorin si Mariș, Stefan, Maramureșul între tradiție și inovație, Editura Etnologica, București, 2016;
Ștef, Dorin, si Oloș, Ana, Maramureș – A cultural brand name, Editura Cornelius, Baia Mare, 2008;
Webografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/MaramuresC8%99
https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserici_de_lemn_din_Maramure%C8%99
https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/turism/zona-etnografica-maramures-32191.html
https://www.oar.archi/despre-oar/ghidurile-de-arhitectura-pentru-incadrarea-in-specificul-local-din-mediul-rural
ghid_de_arhitectura_tara_chioarului_pdf_1510849069
ghid_de_arhitectura_tara_lapusului_pdf_1510849209
ghid_tara_maramuresului_pdf_1510849501
ghid_de_arhitectura_tinutul_codrului_pdf_1510850385
http://www.mentor-construct.ro/blog/126/arhitectura-si-gospodaria-traditionala-din-tara-maramuresului
Interiorul caselor tradiționale din Maramureș – valorificare muzeală si turistică – partea 1
http://www.emaramures.ro/traditie-arhitectii-si-autoritatile-locale-maramuresene-se-lupta-cu-ideile-localnicilor-despre-modernism-pentru-a-nu-pierde-de-tot-arhitectura-traditionala-video/
https://issuu.com/beniaminopisati/docs/maramures
https://adevarul.ro/locale/baia-mare/tehnici-construire-acaselor-taranesti-maramures-acoperisul-trei-mai-inalt-decat-peretii-1_598b01e75ab6550cb8dd695f/index.html
http://arhitectura-1906.ro/2016/10/tracing-a-sacred-building-tradition-wooden-churches-carpenters-and-founders-in-maramures-until-the-turn-of-the-18th-century/
https://issuu.com/explore-maramures/docs/et_brosura_mm_28oct_print_preview
http://www.romania-travel-guide.com/atractii/religioase/bisericile-de-lemn-din-maramures.html
http://paginadefolos.blogspot.com/2008/06/maramure-descriere.html
http://www.ilovemaramures.com/maramures-arta-traditii-obiceiuri/
http://www.complexlostrita.ro/blog/maramuresul-tara-a-lemnului-a-pitorescului-si-a-ospitalitatii.html
http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/Judetul-Maramures14.php
https://www.casaolarului.ro/vizite_Atelier.html
http://amfostacolo.ro/im.php?id=35804
https://adevarul.ro/locale/baia-mare/maramures-ramane-enigma-istorici-etimologia-numelui-inca-necunoscuta-1_50efd97f56a0a6567e69509a/index.html
https://biblioteca.regielive.ro/referate/turism/obiective-turistice-in-maramures-52920.html
biblioteca.regielive.ro/proiecte/turism/turism-rural-maramures-31930.html
www.referatulmeu.eu/referate/referate-turism/turismul-maramures
www.e-antropolog.ro/2012/10/baia-mare-ieri-si-azi/www.sighet247.ro/s/municipiul-baia-mare-scurt-istoric/
coltulcultural.wordpress.com/2013/01/30/baia-mare-atunci-si- doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2012/geografie/Craciun_Ileana_RO.pdf
www.visitmaramures.ro/index.php?task=page&page=Masks
www.hoinariromani.ro/2017/01/la-olarit-in-tara-oasulu
https://www.etnografie-maramures.ro/expozitii
http://www.creativetourismnetwork.org/cerdeira-village-arts-and-crafts
https://www.laurathomas.co.uk/blog/indian-threads-textile-inspirations-ruthin-craft-centre-24-nov-2018-27-jan-2019
http://www.ellulceramics.com/exhibitions/current-outlets/ruthin-craft-centre
www.cotidianul.ro/moara-de-hartie-din-satul-mestesugurilor
sergisonbates.com/en/projects/centre-for-applied-arts-ruthin
satulmestesugurilor.ro/despre-proiect (accesat la data 03.04.2019)
https://da.zf.ro/dupa-afaceri/internationala
http://visuell.ro/mesteshukar-butiq-2.html
www.jeannouvel.com/en/projects/musee-du-quai-branly/ (accesat la data 17.03.2019)
blog.breslo.ro/vizita-la-muzeul-quai-branly (accesat la data 03.04.2019)
www.cjmaramures.ro/caiet/caietul5/mobile/index (accesat la data 12.02.2019)
https://www.academia.edu/35510623/Me%C5%9Fte%C5%9Fuguri_tradi%C5%A3ionale_din_%C5%A2ara_Maramure%C5%9Fului_Traditional_handicrafts_of_Maramure%C5%9F
https://www.yumpu.com/ro/document/read/10651504/35-studiu-maramurespdf-magic-instrumente-de-comunicare
http://www.ecomagazin.ro/mestesugurile-traditionale/
http://ccajhd.ro/serviciul-cercetare-conservare-si-valorificare/
http://www.cimec.ro/Legislatie/Legea-26-2008-PatrimoniulImaterial.pdf
http://www.cultura.ro/unesco
https://lege5.ro/Gratuit/geytimzugq/legea-nr-26-2008-privind-protejarea-patrimoniului-cultural-imaterial
https://mecc.gov.md/ro/content/capitolul-viii-tehnici-si-cunostinte-legate-de-mestesugurile-artistice-traditionale
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: MARAMUREȘUL DE IERI ȘI DE AZI Recuperarea meșteșugurilor tradiționale lucrare de disertație MARAMUREȘUL DE IERI ȘI DE AZI Recuperarea meșteșugurilor… [304636] (ID: 304636)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.