Manuscrise Psaltice Si Protopsalti Care Au Activat în Oltenia (sec. Xix Xx)

=== l ===

CUPRINS

INTRODUCERE

Muzica nu a lipsit din cultul nici unei religii. Ea are o puternică forță asupra sufletului credincioșilor.

În cultul nostru ortodox, muzica bisericească este un mod de exprimare al sentimentului religios, forma cea mai sensibilă a rugăciunii.

Muzica bisericească vine să întărească simțirea, pentru primirea înțelesurilor religioase pline de taină. Încă de la început Biserica Creștină a acordat un rol important cântării religioase. Din bogata și prețioasa gamă de cântări și imne sacre începând cu cele de origine biblică (psalmii și unele cântări, ca cea a Maicii Domnului, din Luca 1 46-55) Biserica Ortodoxă nu a păstrat decât acele cântări ce au exprimat principiile sale de credință și morală.

Cântarea Bizantină, caracterizată prin stilul vocal ce cuprinde un sistem original de tonuri, semitonuri și structuri infracromatice netemperate se poate recunoaște doar la o simplă audiție.

Apărută pe teritoriul țării noastre odată cu creștinismul, în primele secole după Hristos, muzica bisericească a cunoscut o dezvoltare continuă și originală ce a atras atenția internațională. Din perioada antică ne-a rămas de la episcopul Niceta de Remesiana (secolul IV-V), un imn „Te Deum Laudamus”, care reprezintă un model ce muzică ce a circulat la populația străromână.

Ca și muzica populară, muzica bizantină a avut un caracter unitar la toți românii, chiar și la cei uniți cu Roma la începutul secolului XVIII, cu unele diferențieri de stil datorate influenței creației copulare.

Cercetătorii români au descoperit peste o mie de Manuscrise muzicale bizantine, din care peste două sute cu muzică și notație veche bizantină, anterioară secolului al XlX-lea. Cercetarea lor ne dă o imagine asupra muzicii bisericești pe pământul României, asupra dezvoltării și rolului cultural artistic din perioada medievală și post medievală a istoriei poporului român și a Bisericii Ortodoxe Române.

Primele mențiuni despre cântarea muzicii bizantine în limba română, se păstrează din secolul al XVII-lea, iar la începutul secolului XVIII se consemnează săvârșirea integrală a Sfintei Liturghii în limba română la București, urmând ca de acum înainte, cultul nostru, împreună cu cântarea bisericească să se săvârșească în limba română.

Limba romană a intrat în uzul liturgic, cu mult mai înainte, mai ales în bisericile de la sate, unde cărțile și manuscrisele cu muzică oficială pătrundeau foarte greu și unde cântarea se făcea după auz.

Acest curent muzical neoficial dar practic și folositor credincioșilor a mers în paralel cu cel oficial de la bisericile din centrele parohiale sau din marile mănăstiri.

Începând cu secolul XVIII Muzica s-a introdus și prelucrat în limba română pentru toți, reprezentând prima fază a acțiunii de romanizare a slujbelor bisericești, acțiune începută de Filothei Jipa și continuată până la începutul secolului XIX.

Odată cu apariția școlilor de muzică în limba română la București, Neamț și Brașov, manuscrisele în limba Română se înmulțesc, numele psalților români apar din ce în ce mai des ca autori de cântări, dascăli sau copiști.

Amintim pe Filothei Jipa, dascălul Șărban, Ioan Radu Duma Brașoveanu, Constantin protopsaltul, Naum Râmniceanu, Iosif de la Neamț, Mihalache Vlahul, Nil Popovea, Visarion Ieromonahul și alții.

La 6 iunie 1817 este atestată documentar înfințarea școlii de muzică bisericească în „sistema nouă” la biserica Sfântul Nicolae Șelari din București profesor fiind numit Petru Emanuil Efesiu (1840) care însuși se desăvârșește în școala nou înființată la Constantinopol.

Acesta sprijinit de domnitorul Caragea Vodă organizează școala pe baze noi, mai pedagogice și mai științifice. Astfel în 1820 se pun bazele primei tipografii de note muzicale psaltice din lumea ortodoxă orientală, aici la noi tipărind două volume de cântări bisericești cu textul grecesc. Noul Anastasimatar și Doxastarul prescurtat.

Muzica bisericească, alături de folclor a constituit cea mai importanta sursa de cultura românească. Daca muzica populară s-a transmis mai mult oral, muzica bisericească, sprijinită de manuscrisele psaltice, a avut un rol hotărâtor în păstrarea istoriei culturale, căci după aceste manuscrise au învățat cei ce vor deveni personalități marcante ale culturii românești și internaționale.

În afară de uzul bisericesc, la slujbele religioase, manuscrisele psaltice foloseau ca manuale în școli și mănăstiri căci tipăriturile erau foarte rare la acea vreme și nu la îndemâna oricui.

Copiștii psalți au fost în cele mai numeroase cazuri nu numai caligrafi ci și dascăli de nădejde în literatură, istorie, muzică sau pictură.

Oltenia a fost unul din cele mai importante centre de cultură și artă bisericească. Prin tradiția lor mănăstirile: Horezu, Bistrița, Tismana, Cozia au adus o contribuție importantă la formarea spiritualității românești.

În această lucrare, ce cuprinde trei capitole voi prezenta muzicienii și copiștii psalți ce și-au adus contribuții importante la formarea vetrelor muzicale oltenești.

În primul capitol sunt prezentați copiștii de manuscrise psaltice reprezentativi din secolul al XVIII – lea și lucrările lor, în al doilea capitol copiștii psalți ai secolului al XIX – lea, iar în capitolul al treilea manuscrisele muzicale de la Mănăstirea Dintr-un Lemn din județul Vâlcea.

CAPITOLUL I

Manuscrisele psaltice reprezintă pentru noi o adevărată avere națională. Cele peste o mie de manuscrise aflate în bibliotecile și muzeele naționale, atestă prezența din cele mai vechi timpuri a culturii și artei manifestate sub diverse aspecte.

Pentru secolul XVIII copiștii de manuscrise cei mai importanți din Oltenia sunt:

• Filothei Jipa

• loan Radu Duma Brașoveanu

• Naum Râmniceanu

• Constantin Ftori Psalt.

Operele lor, au fost realizate la mănăstirile oltene: Cozia, Tismana, Horezu, Curtea de Argeș și altele.

În Țara Românească domnia lui Constantin Brâncoveanu a însemnat renașterea artistică și culturală. În vremea lui, s-au tipărit zeci de cărți atât bisericești cât și laice, deoarece Brâncoveanu a dorit ca în biserică să domine limba românească la slujbe, asemenea și cântarea din strană, pentru desfătarea sufletească a credincioșilor, astfel încât din câte se știe, „prima slujbă" în întregime în limba românească a avut loc în anul 1710.

FILOTHEI SIN AGAI JIPA

Având o vastă cultură teologică, filologică dar mai ales muzicală, acumulată atât în țară cât și la Athos, Filothei Sin Agăi Jipa realizează prima și cea mai cuprinzătoare operă muzicală ecleziastică românească. El este cel dintâi care realizează o carte de Psaltichie în limba română adaptând textele românești la melodiile tradiționale bizantine și invers.

Opera de traducere a cărților de strană era foarte dificilă tocmai datorită acestei adaptări a cuvintelor românești la ritmul cerut de necesitățile melodice ale cântărilor.

Născut la 1670 în comuna Mârșa județul Ilfov, într-o familie de români neaoși. Filothei era fiul unui mare demnitar de stat și anume al lui Aga Jipa sau vel agă, ceea ce dovedește că tatăl său deținea o dregătorie importantă pe lângă domnitor.

„Agia” era o funcție influentă ce dădea dreptul la un rang înalt în ierarhia demnitarilor țării.

Având informații sumare asupra originii etnice a lui Filothei, căci modestia celor din tagma monahală, autori a numeroase opere culturale potrivit căreia monahul trebuia să rămână anonim, a făcut aproape imposibilă alcătuirea unei biografii.

Vom descoperi că nu din întâmplare, Filothei a valorificat statusul său social în scopuri patriotice. Filothei nu este menționat în nici un act oficial căci monah fiind, potrivit canoanelor, el nu avea zestre personală, nu cumpăra și nu vindea moșii, nu se judeca pentru ele deci nu avea legătură cu „cele lumești” dar din diverse documente descoperim că tatăl său era deținătorul mai multor moșii în satul Vlașca și a ocupat chiar funcția de vornic la Curtea domnească.

Mama lui Filothei era fiica logofătului Mihalcea, se numea Anca și era din Drăghinești județul Teleorman.

Din cercetarea documentelor vremii, aflăm că Filothei a fost unul din cei patru copii ai familiei Jipa, o fată și trei băieți. Cercetând arborele genealogic al familiei Jipa întâlnim figuri proeminente ale istoriei și culturii noastre ca: Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Constantin Stolnicul, Udriște Năsturel. Este clar că încă din copilărie și adolescență viitorul ctitor de cântare românească, a fost influențat de preocupările culturale și social-politice, familiale.

La 24 decembrie 1713 Filothei scrie prima lucrare de muzica psaltică de pe teritoriul României. Manuscrisul acestei lucrări se găsește la Biblioteca Academiei cu numărul 61.

Opera de românire a lucrărilor muzicale, începe la Filothei cu mult mai înaintea anului 1713 căci la apariția Psaltichiei autorul depășise vârsta de șaptezeci de ani. Manuscrisul lui Filothei are 259 de pagini și cuprinde în paginile sale 1255 de cântări.

În finalul Psaltichiei găsim Rugăciunea lui Filothei pentru Constantin Brâncoveanu, Anixandarele lui losif Protopsaltul de la Mănăstirea Neamț și a lui Balaș preotul scrise mai târziu de altă mână. Manuscrisul lui Filothei are 259 de pagini și cuprinde în paginile sale 1255 de cântări. În finalul Psaltichiei găsim Rugăciunea lui Filothei pentru Constantin Brâncoveanu, Anixandarele lui losif Protopsaltul de la Mănăstirea Neamț și a lui Balaș preotul scrise mai târziu de altă mână.

Continuator al marilor cărturari, Coresi, Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul, în traducerea textelor în limba română, Filothei face și prima adaptare a textului la melodie după cum ne mărturisește chiar autorul în prefața lucrării: „Pentru aceasta și eu (—) văzând că în fiestecare zi (—) să cântă catavasiile iar să întăleg foarte de puțintei, cât numai viersul sânt ascultând, iar nu și înțelesul celor ce să cântă, tălmăcit-am pre a noastră de țara și de obște limbă, toate catavasiile cu troparele”, iar după prefață dă patruzeci și patru de versuri făcute tot de el, adresându-se „Către cântăreții acestei Vlahomusichii și către celălalt provoslavnic norod al Țării Românești”.

Lucrarea lui Filothei a fost folosită de către toți psalții și protopsalții din Mitropolia Ungro-Vlahiei dovadă fiind manuscrisele apărute ulterior sub semnătura altor autori ca a marelui Protopsalt Șărban, loan Duma Brașoveanul, Mihalache și losif de la Neamț cât și mulți alții ce nu și-au semnat lucrările.

Având o valoare muzicală monumentală dar și una istorico-literară, Psaltichia rumânească a constituit obiect de studiu pentru mulți muzicologi bizantinologi, filologi sau istorici în decurs de mai multe generații.

Unul dintre cei care au studiat viața și opera lui Filothei Sin Agăi Jipa este Sebastian Barbu Bucur profesor al conservatorului Ciprian Porumbescu din București care transcrie Psaltichia în notație liniară și o tipărește în patru volume ample în condiții grafice deosebite cu o prefață bine documentată.

Stilul de creație al lui Filothei respectă muzicalitatea limbii române păstrând melodia originală așa cum a fost realizată de vechii melurgi recunoscuți de Biserica Ortodoxă.

Majoritatea lucrărilor ce au urmat în secolul XVII Șl XIX poartă „amprenta fină” a marelui compozitor.

Aceste prime compoziții ale lui Filothei sunt atât de frumoase încât au rămas pentru totdeauna în Biserică și se mai cântă și astăzi mai ales în Transilvania.

Lucrarea de referință a secolului XVIII „Psaltichia rumânească " a fost utilizată la strană de Filothei și ceilalți psalți și protopsalți ai Mitropoliei Bucureștiului. Răspândirea sa în biserici, s-a făcut prin copii integrale sau parțiale. Se cunosc cinci copii ale acestei lucrări:

1. Manuscrisul românesc 4020 din Muntele Athos, schitul Prodrom scris în anul 1717.

2. Psaltichie rumânească scrisă la București de loan Radu Duma Brașoveanu în anul 1751 manuscrisul se află la Biblioteca Academiei Române sub numărul 4305.

3. Anastasimatarul de la Alba Iulia manuscris românesc sub numărul 4443 la Biblioteca Academiei Române .

4. Anastasimatarul lui Acachie leromonahul din Mănăstirea Căldărușani caligrafiat în anul 1821-se găsește la Biblioteca Academiei Române sub numărul 5970

5.Anastasimatarul de la Cluj – Napoca aflat în Biblioteca Centrală Cluj-Napoca sub numărul 1106.

Pe lângă baza cultural patriotică formată în sânul familiei Filothei se pare că s-a bucurat și de o susținere financiară potrivită, pentru a dobândi o cultură teologică, filologică și muzicală, studiind atât în țară cât și la Athos.

Prin activitatea sa patriotică, Filothei nu va renunța la lupta pentru românirea cântărilor bisericești chiar dacă mitropolitul Theodosie al cărui ucenic fusese, susținea săvârșirea slujbelor religioase în limba slavonă căci limba română este „proastă, săracă și îngustă față de cea slavonă și elină”.

Pe lângă „Psaltichia rumânească” Filothei a realizat o serie de traduceri din limbile greacă și slavonă.

În 1700 Filothei traduce și tipărește la Snagov „Floarea Darurilor și învățături creștinești”, iar în 1714 la Târgoviște primul Catavasier în limba română.

Ca și „Psaltichia”, cântările traduse de Filothei au o mare circulație fiind răspândite în toate ținuturile românești și înlocuind traducerile mai vechi din slavonă.

Catavasierul va apărea până la 1826 în cel puțin 38 de ediții românești bilingve sau trilingve. Bogăția procedeelor lingvistice și artistice din opera lui Filothei, forma clară a limbii române folosite în lucrările sale, îl impun pe autor ca un mare om de cultură, luptător pentru libertatea limbii române.

Răspândirea operei sale muzicale în toate bisericile române a contribuit la întărirea unității conștiinței naționale într-o vreme când limba romană începuse a fi uitată.

IOAN RADU DUMA BRAȘOVEANU

Printre cei ce au luptat pentru „românirea” cântărilor bisericești în secolul XVIII îl amintim și pe marele teolog, literat, dascăl de psaltichie și copist de manuscrise loan Radu Duma Brașoveanu.

Născut într-o familie de cântăreți de strană, ucenic al renumitului dascăl Șărban Preotul, protopsalt la Biserica Domnească din București și dascăl de psaltichie în vremea mitropolitului Neofit Cretanul. loan Radu Duma Brașoveanu a avut un rol deosebit de important în dezvoltarea literară și muzicală a secolului XVIII.

Fiul fostului gociman (epitrop) al bisericii din Șchei, loan Radu Duma Brașoveanu ce îndeplinise în perioada 1723 – 1740 multe misiuni spirituale și materiale pe lângă diferiți episcopi ortodocși și generali austrieci în folosul românilor brașoveni Ioan Radu Duma Brașoveanu provine dintr-o familie cu o poziție socială asemănătoare predecesorului său Filothei ceea ce îi va permite să urmeze școala în Țara Românească cu care românii din Brașov aveau de multe secole legături comerciale și culturale foarte strânse.

Dobândind o cultură muzicală teologică și filologică puternică, a studiat la București muzica cu dascălul Șărban, Ioan Radu Duma Brașoveanu se întoarce la Brașov unde contribuie la promovarea muzicii psaltice mai întâi ca dascăl de școală, cântăreț de strană și copist de manuscrise.

Protopsalt la biserica Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului și dascăl de cântări la „Școala cea nouă a bisericii” în perioada 1759 -1775 așa cum aflăm din Catastiful pentru rânduiala dascălilor, Ioan Radu Duma Brașoveanu este numit „dascăl de cântări să păzească cu cântare strana cea mare la toate cele ce se cuvine cântărețului, „iar câți copii vor veni să învețe cântări să se tocmească cu părinții lor și precum se vor așeza să-și ia plata dascălul de cântări cel mai sus numit de la părinții lor”.

În 1761 alcătuiește Teologia Sfinților Părinți cuprinzând mai multe cazanii iar în 1774 tălmăcește din limba greacă lucrarea pe care o semnează „loan Duma Cântărețu Ștefanopolitis din Transilvania".

Tot de la el ni se păstrează o copie a lucrării Tâlcuirea lui Andrei Arhiepiscopul Chesareei Capadochiei la Apocalipsul Sfântului loan Bogoslavul tradus din slavonește în 1704 de episcopul Damaschin al Buzăului.

În timpul uceniciei la dascălul Șărban la 1 august 1751 loan Radu Duma Brașoveanu termină de scris Psaltichia românească lucrarea sa cea mai importantă. Este unul din cele mai frumoase exemplare ce ni s-a păstrat din secolul XVIII și cuprinde aproape toate slujbele din timpul anului.

Psaltichia este o lucrare amplă ce cuprinde 678 de pagini realizate într-o grafică excepțională. Titlul Cărții este gravat într-un chenar cu flori negre și roșii și cuprinde: „Anastasima cu propedia și tot meșteșugul, cu eothinale și cu checragare, Stihirariul cu toate samoglasnicele praznicelor celor stăpânești și ale sfinților celor mari, carii să prăznuiască peste tot anul, Stihirariul Penticostarului cu sărbătorile Paștilor de la Sâmbăta lui Lazăr până la Duminica mare; Catavasierul cu toate trebuincioasele cântări ale bisericii ce se cântă peste tot anul, polieleele, doxologii, heruvice, pricesne, irmoase, veselitoare, etc”.

Asemănarea „Psaltichiei românești” a lui Ioan Radu Duma Brașoveanu cu „Psaltichia rumânească” a lui Filothei Sin Agăi Jipa ne demonstrează că „școala de muzică psaltică” din epoca brâncovenească a avut influențe nu numai în Țara Românească ci și la Brașov.

Asemănarea cântărilor din cele două manuscrise vine să întărească ideea că loan Radu Duma Brașoveanu a studiat manuscrisul lui Filothei înainte de a-și începe redactarea lucrării.

Autorii cântărilor din manuscrisul lui loan Radu Duma Brașoveanu sunt aceiași ca la Filothei; Ioan Cucuzel, Kir Melchisedec, Coroni, Hrisaf, Ghermano Neon Patron, Nil Xantopol, Damian Vatopedeanul, Filothei, Serban Dascălul, Ioan Monahul, Arsenie, Vizantie, etc.

Singurele cântări din Psaltichie ce nu se găsesc la Filothei sunt: Triodul Stihirar, Heruvicele lui Hrisafi „scurtate de popa Filothei pentru neputință omenească adică pentru nezăbavă” șase pricesne, Psaltichia este o lucrare amplă ce cuprinde 678 de pagini realizate într-o grafică excepțională. Titlul Cărții este gravat într-un chenar cu flori negre și roșii și cuprinde: „Anastasima cu propedia și tot meșteșugul, cu eothinale și cu checragare, Stihirariul cu toate samoglasnicele praznicelor celor stăpânești și ale sfinților celor mari, carii să prăznuiască peste tot anul, Stihirariul Penticostarului cu sărbătorile Paștilor de la Sâmbăta lui Lazăr până la Duminica mare; Catavasierul cu toate trebuincioasele cântări ale bisericii ce se cântă peste tot anul, polieleele, doxologii, heruvice, pricesne, irmoase, veselitoare, etc”.

Asemănarea „Psaltichiei românești” a lui loan Radu Duma Brașoveanu cu „Psaltichia rumânească” a lui Filothei Sin Agăi Jipa ne demonstrează că „școala de muzică psaltică” din epoca brâncovenească a avut influențe nu numai în Țara Românească ci și la Brașov.

Asemănarea cântărilor din cele două manuscrise vine să întărească ideea că Ioan Radu Duma Brașoveanu a studiat manuscrisul lui Filothei înainte de a-și începe redactarea lucrării.

Autorii cântărilor din manuscrisul lui loan Radu Duma Brașoveanu sunt aceiași ca la Filothei; Ioan Cucuzel, Kir Melchisedec, Coroni, Hrisaf, Ghermano Neon Patron, Nil Xantopol, Damian Vatopedeanul, Filothei, Serban Dascălul, Ioan Monahul, Arsenie, Vizantie, etc.

Singurele cântări din Psaltichie ce nu se găsesc la Filothei sunt: Triodul Stihirar Heruvicele lui Hrisafi „scurtate de popa Filothei pentru neputință omenească adică pentru nezăbavă” șase pricesne, iar un număr de șapte stihiri sunt prelungite cu multe rânduri de tereremuri care la Filothei lipsesc.

„Teologia Sfinților Părinți” cuprinde mai multe cazanii și mai ales chestiuni privitoare la deosebirile dogmatice, obiect al unor discuții aprinse între bisericile catolică și ortodoxă, dispute ce au preocupat pe brașoveni în lupta lor împotriva unirii cu biserica Romei întreg veacul al XVIII – lea.

Ioan Radu Duma Brașoveanu își aduce o importantă contribuție la promovarea muzicii bisericești ce s-a desfășurat pe o perioadă de cincisprezece decenii.

NAUM RÂMNICEANU

Naum Râmniceanu se înscrie în rândul muzicienilor și copiștilor psalți de manuscrise de la sfârșitul secolului al XVIII și începutul secolului al XIX – lea încheind lista cronicarilor din Țara Româneacă.

Istoric, teolog, filolog și muzician Naum Râmniceanu alături de Filothei, Șărban Protopsaltul, loan Radu Duma Brașoveanu, Constantin Protopsaltul, Mihalache Moldoveanu, Macarie, Anton Pann, etc. are o contribuție de mare valoare la dezvoltarea și răspândirea muzicii românești.

Naum Râmniceanu s-a născut la 27 noiembrie 1784 în comuna Jina din județul Sibiu așezare din sistemul „satelor grănicerești” instituite de Măria Tereza. în legătură cu locul nașterii sale, datorită puținelor date biografice ce s-au păstrat, sau produs anumite confuzii în sensul că majoritatea celor ce au scris despre Naum Râmniceanu confundă locul nașterii muzicianului cu locurile în care acesta și-a petrecut copilăria.

Una din scrisorile monahului către călugărul ardelean Clement de la mănăstirea Neamțului indică cu exactitate locul nașterii autorului.

„Prea scumpul meu patriot al Eptopolului Dachiei Transilvaniei, cel din satul Poiana, vecină satului Jina strămoșilor mei …de unde eu, încă în scutece de cinci luni născut, m-au dus de trupeștii mei părinți și de moșii mei, despre tată, aici în Valachia Dachiei”.

Fiind diacon, Bucur tatăl lui Naum va fi nevoit să părăsească Transilvania împreună cu familia datorită tulburărilor apărute în aceea perioadă, a prigonirilor lui Clain, căci nu dorea să primească hirotonia de la episcopul din Transilvania fiindcă acesta era bănuit de uniație.

Trecând munții în Țara Românească, Bucur se stabilește cu familia în satul Corbi din districtul Muscel, unde Naum va copilări până la vârsta de șase ani, când pleacă la București la Școala Sfântul Gheorghe Vechi pentru a învăța gramatica grecească și românească.

Din 1776 este elev al profesorului erudit Filaret al Mirelor pe care-l va urma la Râmnic odată cu numirea acestuia în funcția de episcop. La 15 ani Naum Râmniceanu este tuns rasofor și hirotonit diacon. În anul 1784 intră în cinul monahal la mănăstirea Horezu unde își începe activitatea de copist de manuscrise. Copierea și traducerea manuscriselor îi dezvoltă pasiunea istorică făcându-l un adevărat colecționar de documente vechi.

În 1785 traduce din grecește „un Grigorie Sinaitul”. În 1788 odată cu începerea răzmeriței între turci, ruși și nemți Naum Râmniceanu pleacă în Transilvania împreună cu protectorul său episcopul Filaret unde se va întreține predând lecții de greacă, română și muzică psaltică.

La 10 noiembrie 1788 îl găsim la mănăstirea Hodoș – Bodrog iar un an mai târziu la Lipova și la Canița în județul Caras Severin la 31 mai 1794.

La întoarcerea în țară în anul 1795 își continuă studiile la „Academia Domnească de la Sfântul Sava" vechea ctitorie a lui Brâncoveanu dobândind funcția de dascăl. Urmează o perioadă de peregrinări pe la mănăstirile Sinaia, Mărgineni și Episcopia Buzăului unde la 1802 episcopul Constandie îl hirotonisește ieromonah și-l cinstește cu rangul de protosinghel.

Într-o scrisoare primită din partea mitropolitului Ungro-Vlahiei, Dositei Filiti, Naum Râmniceanu era mustrat pentru peregrinările sale prin mănăstiri: „Toți sântem vremelnici și trecători, dar pentru aceasta nu și nestatornici, schimbându-ne din loc în loc că în aceasta rezidă mult rău. Stai dar de acum în locul ce ți-ai ales, pre a nu te găsi sfârșitul vieții pe drumuri, ceea ce, displăcându-mi mie, nici ție nu-ți doresc. Aș pofti să aud că de acum înainte ai încetat de a fi un rătăcitor".

Scrisoarea mitropolitului nu-l va determina pe Naum însă să renunțe la peregrinările sale motivându-le mai târziu la 1822 într-o jalbă către Grigorie Ghica astfel: „Din vreme în vreme, atîta s-au schimbat cele vechi bune obiceiuri ale patriei, încât se vindea pe bani tot felul de cuvinte și de laudă și de vrednicie, și de cinste, și de chiverniseală, și de alegere și de dreptate. Așa că eu, împreună cu alți fii ai patriei am rămas în spatele unor cumpărători ca aceștia ".

„Unele ca acestea m-au silit și pe mine a mă depărta de pragurile arhiereilor și a mă chivernisi în lume cu dăscălia, nevoie având a ajuta și casa părintească … și a crește pe nepoții săraci de părinți”

Cultura sa patriotică îl determină să ia atitudine împotriva boierilor fanarioți ce nu mai conteneau cu abuzurile. În lucrarea sa „Istoricul Zaverei în Valahia" istorisește evenimentele ce au precedat Eteria arătându-ne situația politico-economică în care ajunsese Țara Românească datorită repetatelor jafuri practicate de funcționarii statului în lupta lor pentru putere, pentru cumpărarea dregătoriilor.

În anul 1805 Naum Râmniceanu scrie în limba greacă și română „Introducere în gramatică … și literatură", iar la 1807 Epifonematele sale, lucrare patriotică în care vorbește despre vitejia românilor.

La 1814 scrie „însemnări Extrase din Cartea lui Iov". In același an îl găsim la școala mănăstirii Sfânta Ecaterina din București ca profesor. La 1816 este chemat profesor la Ploiești de către niște boieri locali unde înființează o școală cu patru clase la care va rămâne până în anul 1821 când îl găsim ca psalt al Episcopiei din Buzău.Manuscrisul numit „Școala a doua" dedicat dacilor ne-a rămas de la Naum Râmniceanu în 1819.

În 1822 Naum Râmniceanu scrie câteva manuale pentru elevii săi și începe lucrarea „Condica de casă" ce cuprinde numeroase transcrieri de documente, corespondență, dar și noțiuni de gramatică și date istorice.

Tot pentru elevii săi scrie nu număr mare de poezii grecești și românești cât și regulile verbelor din cele două limbi. La 17 aprilie 1823 Naum Râmniceanu este numit egumen la mănăstirea Sfinții Apostoli din București de către domnitorul Grigorie Ghica însă nu va rămâne nici în această funcție pentru mult timp, deoarece dezvălui datoriile făcute de fostul egumen Sinesie Aghiopolitul și văzând că nu i se face dreptate demisionează la 18 decembrie 1823.

În 1825 îl găsim ca dascăl în casa lui Scarlat Grădișteanu. În 1826 scrie două volume în limba greacă (extrase din loan Chrisostomul ) sub forma de omilie morale iar în 1828 scrie extrageri din seria părinților – carte tipărită de domnitorul Grigorie Ghica la 1872, precum și lucrarea „Introducere în gramatica elinească”.

La 23 septembrie 1828 Naum Râmniceanu activează ca profesor de citire și cântare psaltică la Conțeștii de Jos în județul Dâmbovița, predând celor patru copii ai lui Pană Conțescu.

Tot în acest an 1828, Naum Râmniceanu scrie o lucrare amplă de istorie „Cronicul" bazată pe numeroase documente și hrisoave de la 1764 – 1828. Lucrarea este în trei volume și cuprinde 565 de pagini.

În 1829 fiind dascăl la Potlogi scrie „Buna obicinuință nouă” lucrare în versuri grecești și românești, iar la 10 ianuarie același an termină cea mai importantă lucrare istorică a sa „Despre originea românilor" în cuprinsul căreia dovedește fanarioților că valahii formează un popor de sine stătător.

La 1 mai 1833 îl găsim pentru ultima dată într-o casă particulară făcând contract „să fie profesor cu anu", copiilor lui Farmache Nichita din Târgoviște. Viața zbuciumată a cronicarului avea să găsească în acest loc liniștea și răgazul pentru a traduce din grecește în românește cele trei volume ale Istoriei bisericești a lui Meletie, mitropolitul Atenei, traducere care, după afirmația lui Constantin Erbiceanu, este superioară celei a mitropolitului Veniamin Costachi, și ca stil și ca exactitate.

Printre localitățile în care și-a desfășurat activitatea sa didactică amintim: Sinaia, Ploiești, Mărgineni, Buzău, Râmnicu Vâlcea, Câmpina, Pitești, Contești, Târgoviște, Hodoș-Bodrog, Lipova și Conița.

In 1788, odată cu sosirea sa în Banat, Naum Râmniceanu scrie psaltichia sa ce cuprinde și „Meșteșugul cântărilor bisericești pe glasuri”, promovând cântarea bisericească și în aceste părți ale țării, unde va rămâne pentru o perioadă de șapte ani. Prima datare a manuscrisului corespunde cu anul venirii lui Naum la Hodoș-Bodrog deși unii cercetători consideră că autorul ar fi scris psaltichia încă de la Hurezi.

Luând în considerare activitatea sa cultural patriotică anterioară anului 1788 și situația în care se aflau bisericile din Banat din acea perioadă putem considera că Naum Râmniceanu a creat psaltichia sa pentru a răspândi muzica bisericească românească autentică în această zonă a țării.

Manuscrisul are o importanță deosebită pentru scopul didactic pe care îl are cuprinzând și o propedie care este identică cu cea a lui Filothei și Ioan Duma Brașoveanu. Propedia păstrează valoarea și semnificația numelor vechi, necesare descifrării textelor muzicale anterioare reformei lui Chrisant din Madyte și are în plus față de propediile lui Filothei și Ioan Duma Brașoveanu pentru prima oară în limba română „schimbările celor opt glasuri în chipul copacului"

Cele șase cântări în limba română cuprinse în manuscrisul lui Naum, se găsesc și la Filothei și la Duma Brașoveanu deci este clar că autorul a cunoscut manuscrisele predecesorilor săi.

Cântările din manuscrisul lui Naum se caracterizează ca și cele ale lui Filothei și Duma Brașoveanu prin:

• Ritm izvorât din ritmul prozodiei, accentul tonic al acestor cântări fiind liber, neîncorsetat de măsuri,

• Linii melodice simple, lipsite de ornamente bogate,

• Diatonicitate, inflexiunile în modurile de tip cromatic, imprimate de modul nenano fiind destul de rare cu toate că în această perioadă pătrund în muzica bizantină din țara noastră „figuri externe” – cum le numește Anton Pann, iar scările de tip turco-perso-arabă sunt foarte dese.

Manuscrisul psaltichiei lui Naum Râmniceanu, dăruit Academiei Române de către Constantin Erbiceanu, este de format mic, 12×16 cm și cuprinde 122 de pagini. Este scris foarte mărunt, cu text în limba română și greacă și cu notație cucuzeliană.

În limba română sunt scrise gramatica și un număr de șase cântări restul fiind în limba greacă, dintre care zece pagini numai text. Titlurile, indicațiile de glas, mărturiile, ftorarele, temporalele și consonantele sunt scrise cu cerneală roșie.

Literele mari de la începutul fiecărei cântări și câte un frontispiciu sau vignetă sunt ornamentate cu roșu și verde. Pe coperta manuscrisului găsim scris în interior: „Am dat la Vasile Gheorghievici de la Chindia un șfantic împrumut, aprilie 9/791, Naum Râmniceanu”.

La fila 61 printre mâzgălituri și încercări de condei, descifrăm, în limba greacă, un început de epistolă: „Prin scrisoarea de față întâi cercetez în special mie dorită și fericită viață a sfinției tale".

Pe prima pagină a manuscrisului unde începe gramatica sau propedia, găsim următorul text scris cu caractere chirilice.

„Începutul seamnelor meșteșugului psaltichiei, al glasului celor suitoare și celor pogorâtoare, al trupurilor și al duhurilor și a toată darea îndămână și urmarea, care s-au alcătuit într-însa de cei vechi și cei noi făcători, cari după vremi s-au arătat".

Manuscrisul cuprinde următoarele lucrări:

• Gramatica muzicii psaltice

• Troparul „A lui Hrisafi către ucenicii”

• Roata glasurilor și schimbările celor opt glasuri în chipul copacului

• Tropar

• Condac

• Priceasna

• Priceasna Florilor „a lui Kir Daniil Protopsaltul”

• Priceasna în Duminica Pastelor

• Chinonice săptămânale ale lui Kir Petru Lampada

• Evloghitariile

• Stihiri și tropare la diferite sărbători

CONSTANTIN FTORI PSALT

Despre Constantin Ftori Psalt deținem puține informații referitoare la viața cât și la activitatea sa de creație. Numele său apare însă în toate documentele ce ne descoperă viața și activitatea celorlalți psalți și copiști de manuscrise de la sfârșitul secolului XVII, ca Filothei, Ioan Duma Brașoveanu sau Naum Râmniceanu.

Contribuția la românirea cântărilor din cadrul vetrei muzicale de la Râmnic nu poate fi trecută cu vederea căci după cum ne relatează Gheorghe Ciobanu, renumitul bizantinolog, Constantin Ftori Psalt a fost al doilea psalt al Episcopiei Buzăului, apoi protopsalt la București și profesor al lui Macarie Ieromonahul.

Ucenic al dascălului Constantin psalt al Episcopiei Râmnicului în anul 1767, care la rândul său era ucenicul lui Șărban Protopsaltul, Constantin Ftori Psalt și-a adus o contribuție importantă la românirea cântărilor bisericești fiind un urmaș de nădejde al bătrânului Filothei a cărui operă a studiat-o cu mare pasiune.

Dovada acestui fapt este prezența în lucrarea sa a unei părți importante a manuscrisului lui Filothei. În anul 1767 Constantin Ftori Psalt caligrafiază „Antologhionul" românesc, lucrare ce cuprinde 339 de file și conține slujba din perioada Mineiului și a Penticostarului:

„Scrisu-s-am această psaltichie cu prea înfrumusețate cântări de mai micul și plecatul între cântăreți Konstandin vtori psalt al Episcopiei Râmnicului ucenic dascălului Konstandin al acestei Episcopii și au desăvârșit la luna iulie 4, 1767"

Cu siguranță că Antologhionul nu este singura lucrare a copistului, dar cum în acea perioadă manuscrisele psaltice aveau mare valoare este posibil ca alte lucrări ale lui Constantin Ftori Psalt să fi ieșit din țară sau mai degrabă să fi apărut sub semnătura altor autori.

Oricum Constantin Ftori Psalt rămâne pentru noi unul dintre cei mai importanți cântăreți și copiști de manuscrise ai școlii de psaltichie din Oltenia.

Reprezentant de marcă al școlii de psaltichie de la Râmnic, Constantin Ftori Psalt se încadrează în generația dascălilor din secolul al XVIII ce au trudit la românirea cântărilor bisericești dar și la „educarea" generațiilor viitoare din rândul cărora se vor ridica personalități marcante ale vieții religioase, științifice și artistice.

Cuprinsul manuscrisului:

Chinonic

Tropar la acatistul Precistei ( identic la Filothei și Duma Brașoveanu), Heruvic și priceasna la Joia Mare ( identic la Filothei și Duma Brașoveanu)

Heruvic și priceasna la Sâmbăta Mare ( identic la Filothei și Duma Brașoveanu),

Condac la Acatistul Precistei ( identic la Filothei și Duma Brașoveanu),

Polieleu

„Slavă și acum",

Doxologia lui Kir Ghermanos, arhiepiscop de Neon Patron,

Irmos al lui Balasiu Melodul,

Heruvic,

Doxologia lui Balasiu Melodul,

Troparele pobriganiei, Axion, Răspunsuri.

Manuscrisul lui Naum Râmniceanu cuprinde cântări grecești pe care Filothei Sin Agăi Jipa le-a tradus în limba română păstrând întocmai linia melodică cu care au circulat versiunile inițiale. Astfel ne putem da seama cum erau originalele grecești după care a tradus Filothei și putem observa modalitățile de lucru ale acestuia.

Valoarea inestimabilă atât istorică cât și muzicală a manuscrisului lui Naum Râmniceanu îl așează pe autor alături de figurile cele mai proeminente ale muzicii psaltice din secolul XVIII ce au contribuit la răspândirea sa în toate țările Române.

Dintr-o însemnare făcută în februarie 1839 pe volumul al treilea al Istoriei lui Meletie de monahul Casian, care o prescrie, aflăm că aproape de sfârșitul vieții Naum a primit marea schimă a schimniciei luând numele Nichita, iar când ajunge cu tălmăcirea până la secolul al XlV-lea, îmbolnăvindu-se, se stinge din viață la finele anului 1838 sau începutul lui 1839 în vârstă de 73-74 de ani.

Naum Râmniceanu a avut „o lungă carieră de cântăreț și dascăl" după afirmația lui Nicolae lorga predând psaltichia atât în cadrul mănăstirilor, bisericilor cât și la numeroase școli și case particulare.

Călătorind prin toată țara după cum ne dovedesc documentele și însemnările vremii, Naum Râmniceanu a contribuit incontestabil la formarea elitei românești, nu numai ca muzician ci și ca istoric și om de știință.

Secolul XVIII a însemnat pentru dezvoltarea culturală a Țării Românești una din cele mai importante etape ținând cont de situația politică, intereselor și așezarea geografică la intersecția marilor puterii, poporul român a trebuit să lupte din greu pentru a putea să-și păstreze tradițiile culturale.

Până în prima jumătate a secolului XVIII muzica bisericească de tradiție bizantină a fost aceeași în toate țările române. Din a doua jumătate a secolului XVIII după ce o parte a bisericii ortodoxe s-a unit cu Roma muzica psaltică, în special în Transilvania și Banat, a cunoscut o puternică influență occidentală dar și una folclorică, ce se fac simțite și azi în cântările bisericești din sudul Ardealului.

Și în Țara Românească și Moldova se constată o evoluție a muzicii psaltice datorată pătrunderii muzicii orientale turco – perso -arabe în melodii și în sistemul modal.

Începutul acțiunii de românire a cântărilor bisericești dovedită de descoperirea a numeroase manuscrise muzicale românești și bilingve scrise de psalți și protopsalți români a imprimat cântărilor bisericești specificul melosului autohton.

Caracterul național reiese și din apariția calificativelor „vlahica” și „cântări moldovenești” ce se referă la ifosul vechi românesc.

În capitolul următor vom studia a doua fază a „românirii" cântărilor și anume lupta patriotică a psalților români din secolul XIX din vetrele muzicale oltene și contribuția lor la păstrarea, dezvoltarea și promovarea culturii muzicale românești.

Dintre numeroasele figuri ale muzicienilor psalți din secolul XIX ne vom opri numai la câteva mai reprezentative, pentru componistica și caligrafierea manuscriselor ca:

• Anton Pann

• Gheorghe Gherontie de la Hurezi

• Chesarie de la Hurezi

•Ilie Stoianovici Jianu

• Epiharia Moisescu

CAPITOLUL II

ANTON PANN

Alături de Macarie Ieromonahul Anton Pann face parte din compozitorii și copiștii psalți de manuscrise ce au activat în a doua etapă a „românirii" cântărilor bisericești continuând tradiția predecesorilor săi:

• Filothei Sin Agăi Jipa

• Serban „Protopsaltul țării Românești"

• Ioan Radu Duma Brașoveanu

• Naum Râmniceanu

Membru al școlii naționale de psaltichie de la București Anton Pann a luptat de-a lungul întregii sale vieți pentru promovarea cântărilor bisericești în limba română dar și pentru editarea cărților de strană românești într-o perioadă când apariția tipăriturilor psaltice lua locul vechii îndeletniciri de caligrafiere a manuscriselor.

Versurile din prefața Heruvico-kinonicarului lui Anton Pann sunt elocvente pentru a ne face părtași la starea de spirit a autorului:

„Cântă măi frate române pe graiul și limba ta și lasă cele streine ei de a și le cânta, Cântă să-nțelegi și însuți și câți la tine ascult, Cinstește ca fieșcare limbă și neamu-ți mai mult.”

Fiul lui Pantoleon Petrov și Tomaida, Anton Pann s-a născut în 1796 în orașul Sliven din Bulgaria. Deși nu este român de origine Anton Pann și-a iubit mult noua patrie „luptând" până la sfârșitul vieții pentru promovarea muzicii. Cel mai mic dintre cei patru frați ai familie Petrov, Anton Pann a simțit dragostea pentru muzică încă din copilărie.

Primul său contact cu muzica bisericească a fost la Chișinău când a fost primit în corul catedralei.

În anul 1812 era deja la București paraclisier la biserica Olari și mai târziu cântăreț defteriu la Biserica cu Sfinți. Stabilit în București va urma cursurile școlii de muzică psaltică, ce funcționa pe lângă Mitropolie sub îndrumarea marelui profesor, grecul Dionisie Fotino.

În perioada 1816-1818 Anton Pann se număra printre cei dintâi elevi ai școlii de psaltichie de la biserica Sfântul Nicolae Șelari înființată de Petru Emanuil Efesiu unde se pare că a învățat și arta tiparului. Aici și-a tipărit cele două axioane, unul în românește și altul „scurtat după cererea prea sfințitului Dionise mitropolitul”.

În anul 1820 Anton Pann s-a căsătorit cu Zamfira Agurezan de la care a avut un fiu Lazăr ce va ajunge preot. În anul 1821, în timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu, el se refugiază împreună cu mitropolitul Dionisie Lupu la Brașov unde va rămâne până în 1822 când revine la București ca profesor de psaltichie la școala de cântăreți.

În 1825 Anton Pann pleacă la Râmnic unde va funcționa ca profesor, compozitor și cântăreț la biserica Buna Vestire. Aici se pare că îl va cunoaște pe ierodiaconul Chesarie de la Cozia, viitor protocantor al Mănăstirii Hurezi și profesor de muzică al Seminarului de la Vâlcea, la al cărui îndemn Anton Pann a scris lucrarea Voscresnele Învierii.

În 1828 îl găsim la Brașov Cântăreț la Biserica Sfântul Nicolae unde rămâne pentru o perioadă de opt luni după care se întoarce la București reluându-și vechea profesie de profesor de psaltichie dar și tipărirea de manuscrise.

Înzestrat cu un talent muzical deosebit dar și o putere de muncă pe măsură și-a împărțit timpul între catedră și strană, între literatură și muzică, tipărirea de manuscrise dar și promovarea lor.

Începând cu anul 1830 va tipări an de an câte una sau mai multe cărți timp de aproape un sfert de veac din care amintim:

• „Versuri muzicești” – București 1830

• „Poezi deosebite” – București 1831

• „Îndreptătorul bețivilor” – București 1832

• „Noul erotocrit, ton, l-V” – Sibiu 1837

• „O poveste arabică” – București 1839

• „Sfânta Evanghelie a Paștilor în opt limbi” – Sibiu 1840

• „Cântece de stea, ediția III” – 1846

• „Povestea vorbi” -1847

Prima din această serie de cărți de psaltichie, este lucrarea „Versuri muzicești ce se cântă la Nașterea Mântuitorului nostru lisus Hristos și în alte sărbători ale anului”. Lucrarea cuprinde 56 de pagini și conține colinde și cântece de stea în prima parte, iar în partea a doua câteva cântece religioase și laice.

În sprijinul mitropolitului Neofit, în anul 1841 Anton Pann tipărește Noul Doxastar tomul 1, lucrare ce aștepta de mult lumina tiparului așa cum reiese din cele câteva rânduri adresate de către autor „arhipăstorului Sfintei Mitropolii”.

„Mâhnit peste măsură de strădania cea de atâția ani a nu rămâne zadarnică, chibzuisem să merg și să le închei prea sfintei sale Venieamin mitropolitul de la lași, auzind cu câtă dragoste primește, pe câți îi înfățișează rodul ostenelilor lor … m-am dus la Preasfinția sa părintele Chesarie, episcopul Buzăului, cu cărțile împreună și dându-le în băgare de seamă m-a povățuit a nu le înstrăina din țara Românească, ci să aștept până va alege arhipăstor Sfintei Mitropolii, cu al cărui ajutor să se poată da la lumină mai lesne”.

În anul 1842 Anton Pann ocupa funcția de protopsalt la biserica Curtea Veche și apoi profesor de muzică la Seminarul Sfintei Mitropolii, după moartea lui Costache Chiosea, de unde va pleca după trei ani din cauza uneltirilor Arhimandritului rus Visarion, ecclesiarh și conducător administrativ al „corpului cântăreților bisericii domnești de la Curtea Veche” ce dorea introducerea cântării armonice în biserică în locul muzicii psaltice.

În perioada 1842-1844 marele muzicolog se va ocupa mai mult de pregătirea tipografiei sale din Chiliile Bisericii Oltene pentru a da la iveală în anul următor patru cărți de muzică bisericească atât de necesară elevilor săi. În anul 1845 tipărește „Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești sau Gramatica melodică” cea mai importantă lucrare de teorie și pedagogie a muzicii psaltice.

În anul 1846 văd lumina tiparului următoarele lucrări:

1. Irmologhiu sau Catavasier, dedicată Arhimandritului Spiridon,starețul Mănăstirii Tismana, ce a contribuit la tipărirea ei. Lucrarea cuprinde Catavasiile compuse pentru prima oară în tactul său, stilul irmologic cum se cântă și în prezent.

2. Epitaful sau slujba înmormântării Domnului Hristos, reeditată în anul 1853.

3. Heruvico – Kinonicar, tomul I, lucrare ce cuprinde trei rânduri de heruvice și kinonice duminicale pe toate glasurile și douăzeci și două de axioane și este dedicată „părintelui Veniamin, ajutorul direcției de la clădirea Mănăstirii Bistrița”.

Același părinte Veniamin va sprijini tipărirea tomului II al lucrării apărute în anul 1847 „în folosul patriei și în dragostea sfintelor lui Dumnezeu biserici, ca un adevărat fiu și credincios al ei”

Alături de tomul II al Heruvico-Kironicarul, Anton Pann tipărește în același an :

1. Prescurtarea din Bazul muzicii bisericești și din Anastasimatar, lucrare dedicată protosinghelului Dionisie Romano, inspectorul Seminarului Mitropoliei din București, prin următoarele rânduri: „este lucrată și întocmită după planul cuvioșiei voastre, pentru că m-ați îndemnat mai de multe ori, cum și tipărită cu ajutorul că a-ți binevoit a da, ca să o poată dobândi cu un preț mai ușor candidații și alți școlari cu nedare de mână.”

2. Rânduiala Sfintei și dumnezeești Liturghii.

3. Parasemier, care cuprinde cântările Postului Mare.

În anul 1848 tipărește lucrarea Privigherul cu rânduiala "privegherii sau mânecării" dedicată mitropolitului Neofit, amintind în finalul cărții și pe arhimandriții Spiridon Tismăneanu, Calinic Cernican, Nichifor Sărăcineanu, Dionisie Romano, Directorul Seminarului, Ieromonahul Veniamin și ierodiaconul Chesarie de la Hurezi.

În ceea ce privește familia, marele muzician și literat a avut o viață plină de dificultăți. Despărțindu-se de prima sa soție, Zamfira Agurezan, în 1828 se va căsători cu Anica nepoata Stareței Mănăstirii Dintr-un Lemn, Maica Platonida cu care va conlucra la „românirea" cântărilor bisericești. Însă nici de această dată necazurile nu-l vor ocoli. După moartea băiatului Gheorghiță, unul din cei doi copii dăruiți de Anica, Anton Pann pleacă din nou la Vâlcea unde în anul 1835 scrie un Doxastar, tradus din limba greacă cu ajutorul lui Chesarie de la Hurezi și al stareței Platonida căreia îi și dedică această lucrare prin versurile următoare:

„ Iată cartea cea dorită

A prea cuvioșiei tale

Din grecește rumânită

Precum ai găsit cu cale.

Ca și-n limba românească

Cu cântări pe muzichie,

Dumnezeu să se mărească

Si prea proslăvit să fie

Fie-ți, te rog, primită

Si te bucură de dânsa

Că o să fi pomenită

De câți vor cânta într- însa

Zicând toată Valahia

Dea Dumnezeu să trăiască

Platonida monahia

Ca să o și tipărească,,

La 10 februarie 1840, Anton Pann se căsătorește cu Ecaterina după eșecul celei de-a doua căsători cu care își va petrece ultimii 14 de ani. Din anul 1841 și până la sfârșitul vieții Anton Pann va scrie numeroase cărți de psaltichie multe dintre acestea rămânând netipărite, precum:

• Calofonicul – 1845

• Catavasier și Teoretician -1846

• Anastasimatar îndoit grabnic și zăbovnic -1847

• Antologie muzico-eclesiastică, în două tomuri, cu toate câte trebuiesc unui cântăreț – 1852

În iunie 1848 Anton Pann este prezent la proclamația de la Islaz printre tinerii revoluționari unde cu câțiva cântăreți a interpretat cântecul „Deșteaptă-te Române”, tipărit cu puțin timp înainte la Brașov sub semnătura lui Andrei Mureșan cu titlul „Răsunet”.

Melodia a fost compusă în anul 1838 pentru cântecul „Din sânul maicii mele”, versuri care aparțin poeziei „Adio” publicată de Grigorie Alexandrescu în „Curierul Românesc” din anul 1832.

În iarna anului 1848-1849 îmbolnăvindu-se grav Anton Pann începe să-și scrie un testament în versuri crezând că i s-a apropiat sfârșitul însă de acum și până la sfârșitul vieții vor urma multe lucrări, această ultimă etapă a vieții sale fiind cea mai rodnică din toată cariera sa de dascăl.

Continuându-și activitatea la Brașov, în 1850, descoperă mai multe talente printre elevii săi pe care îi recomandă consiliului parohial al Bisericii Sfântul Nicolae din Scheii Brașov. Dintre aceștia putem aminti pe Gheorghe Ucenescu, Ștefan Popescu sau Oprea Demetrescu ce vor deveni de-a lungul anilor muzicieni și compozitori de renume.

După terminarea studiilor de la București, la 30 martie 1853 Grigore Ucenescu primește din partea profesorului său Anton Pann două atestate „de cântăreț desăvârșit și de profesor al acestei arte” și de „lucrător atât de litere cât și de note muzico-ecleziastice, cât și de tipăritor bun al acestei arte”.

În anul 1850 Anton Pann scoate de sub tipar o culegere de cântece în notație psaltică „Spitalul amorului sau Cântătorul dorului” în două broșuri.

În ultimii doi ani ai vieții tipărește încă patru cărți de muzică bisericească unele la a doua ediție:

• Epitaful sau Prohodul

• Irmologhiu

• Catavasier iar altele la prima ediție ca:

Noul Doxastar tomurile II și III 1853, Antifoane 1853,

Noul Anastasimatar, 1854.

Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur 1854

Sfânta Liturghie a marelui Vasile 1854

Mica Gramatică muzicală teoretică și practică, pentru trebuințele școlarilor începători, pe care o dedică ieromonahului leronim „profesor de muzică bisericească în Seminarul Sfintei Mitropolii, unul din cei care i-au urmat la catedră”.

Manuscrisele psaltice ce ne-au rămas de la Anton Pann în afara tipăriturilor sale sunt în număr mare și se găsesc în bibliotecile mănăstirilor din Oltenia dar și în afara țării, în bibliotecile de la Muntele Athos.

Dintre lucrările în manuscris amintim:

• Floarea cântărilor – „alcătuită de mine Antonie Pann prin cererea și îndemnarea Domnului Hristea Logofăt al Cozii, în Râmnic, la an 1826, septembrie 14 – manuscrisul se află sub cota 2122 la Biblioteca Academiei Române.

• Antologhion

• Slujba Adormirii Prea Fericitei de Dumnezeu Născătoare și Pururea Fecioara Măria

• Heruvico – Kinonicar în Biblioteca Mănăstirii Tismana.

• Antologhion și Heruvico – Kinonicar în Biblioteca Mănăstirii Dintr-un Lemn

• Cântări bisericești Penticostar și Heruvice în Biblioteca Mănăstirii Surpatele

Doxastarul lui Dionisie Fotino în tălmăcirea lui Anton Pann „Doxastar nou, compus dintru a lui Dionisiachi de Anton Pann profesorul de muzică al școalelor naționale din București, pentru cererea prea cuvioșiei sale Platonida monahia, stareța Mănăstirii Dintr-un Lemn".

Manuscrisul în original se găsește în Biblioteca Academiei Române sub cota 2114.

Asupra activității din ultimii doi ani de viață ai marelui muzicolog, numeroase informații se regăresc în corepondența acestuia cu Gheorghe Ucenescu. Din aceste scrisori aflăm că la acea vârstă Anton Pann continuă să călătorească prin toată țara pentru culegerea cântecelor sale dar în același timp se ocupă și de tipărirea și distribuirea numeroaselor sale cărți.

La 2 noiembrie 1854 Anton Pann încetează din viață și este înmormântat la Biserica Lucaci. La ceremonia funerară au participat atât cele trei soții ale sale și copii muzicianului cât și un număr mare de profesori, elevi, cântăreți de strană și cititori ai operei sale.

Personalitate deosebit de complexă, Anton Pann ne-a lăsat moștenire o vastă operă de creație îmbogățind cultul religios cu lucrări muzicale de o deosebită valoare.

Nu am prezentat în această lucrare contribuțiile aduse de Anton Pann la îmbogățirea folclorului românesc cu lucrările culese direct din popor, prelucrate și tipărite de el însuși. Multe din acestea se caută și astăzi atât în țară cât și în străinătate.

„Fiul Pepelii cel isteț ca un proverb” cum l-a numit Mihai Eminescu a fost recunoscut de toți cărturarii noștri nu numai pentru contribuțiile aduse muzicii psaltice ci și pentru volumele sale de versuri.

În capitolul al treilea am așezat cele șapte manuscrise psaltice care se păstrează la Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Patriot înflăcărat a susținut prin versurile sale mișcările revoluționare din acea perioadă satirizând de multe ori pe cei ce doreau „pierderea” limbii române.

Realizările din domeniul muzicii, literaturii și folclorului îl afirmă pe Anton Pann ca pe un mare deschizător de drumuri pentru generațiile secolelor următoare.

Din rândul muzicienilor și copiștilor psalți ce au contribuit la formarea „vetrelor" muzicale din Oltenia îi amintim pe Gheorghe Gherontie alături de Clement Grădișteanu, Naum Râmniceanu, Constantin Ftori psalt și ucenicii acestuia de la Episcopie, Rafail și llarion, Anton Pann și lerodiaconul Chesarie.

Gheorghe Gherontie „zograf și cântăreț" s-a născut în anul 1807 în satul Bogdănești, județul Vâlcea la zece km sud vest de Mănăstirea Cozia, unde a fost încredințat de mic, de către mama sa, părintelui Metodie. Aici Gheorghe Gherontie a deprins arta zugrăvitului dar și cântarea bisericească practicată de renumiții monahi ai mănăstirii, ei însăși compozitori și interpreți precum Filothei sau Arsenie Cozianul.

La 18 octombrie 1831 Gheorghe Gherontie pleacă de la Cozia la Mănăstirea Bistrița din același județ, unde rămâne până în anul 1838 în funcția de cântăreț și zugrav. În toamna anului 1838 a venit la mănăstirea Horezu pentru realizarea unor zugrăveli și unde va fi oprit de egumenul Hrisant pentru realizarea altor lucrări. La 16 octombrie 1840 este angajat „cântăreț la strana cea mare a mănăstirii” funcție în care va rămâne până la sfârșitul vieții sale.

Măiestria sa artistică îi va oferi ocazia să fie un bun copist de manuscrise. Alături de Chesarie de la Horezu, Anton Pann, Ilie Stoianovici – Jianu, Gheorghe Gherontie se înscrie în rândul celor mai reprezentativi copiști de manuscrise psaltice ai Olteniei din secolul XIX.

Numele lui Gheorghe Gherontie apare pe lista prenumeranților înscriși de Anton Pann la Noul Doxastar, tipărit în anul 1841, alături de „cuvioșia sa ierodiaconul Chesarie Protocântăreț, cel aprins cu râvna asupra dumnezeieștilor cântări și ajutătorul după putere la românirea acestui Doxastar și la alte cântări bisericești”.

Manuscrisele întocmite de Gheorghe Gherontie sunt în număr de cinci. Trei se găsesc în Biblioteca Academiei Române, unul la Biblioteca Mănăstirii Polovragi, iar altul la Biblioteca Episcopiei Râmnic.

Manuscrisul 2227 scris în limbile greacă și română conține 377 de file este de format mic cu dimensiunile de 80×60 mm și cuprinde „Cântările dumnezeieștii Liturghii" ce sunt adunate de la mai mulți dascăli. Majoritatea acestora aparțin lui Anton Pann, traduceri și compoziții proprii, cântări cu textul în limba greacă și în limba română de Petru Efesiu, Grigore Protopsaltul și alții. Două heruvice (glas I și VIII) sunt ale „Sfinției Sale Policarp Ierodiaconul, Iviritul". Manuscrisul nu este datat, dar se pare că a fost realizat în perioada uceniciei de la Cozia și cea de cântăreț de la Bistrița. La fila 135 citim „Altul rusesc pe glas 8, scos de mine". Este un axion duminical scris cu alfabetul chirilic și text rusesc. Manuscrisul este legat în piele și se păstrează în bune condiții.

Manuscrisul 2228 conține 370 de file de același format unic 80×60 mm și conține cântări de la Vecernie (fila 1-68) și Utrenie majoritatea traduceri și compoziții ale lui Anton Pann. Se remarcă Kegragariile pe cele opt glasuri, grecești, „Polieleu exighisit de Domnul Anton Pann dintre ale răposatului Dionisache"glas V. Alți autori sunt :

• Macarie Ieromonah,

• Hurmuz Hartofilax

• Petru Efesiu

Este legat în piele și se păstrează în condiții bune. Anul realizării sale este 1843.

Manuscrisul 2229 conține 293 de file, are format mic 80X60 mm și după conținut este un Catavasier. De fapt, majoritatea cântărilor sunt copiate din Irmologionul lui Macarie Ieromonahul cum se constată din confruntarea melodiilor din cele două lucrări. Exemplu: fila unu din Catavasiile Nașterii Domnului se află în Irmologhiu la pagina opt. Manuscrisul cuprinde de asemenea cântări compuse și traduse de Anton Pann, precum și compoziții proprii: ,l-am alcătuit eu cel ce am scris această cărticică Gheorghe Zograf (fila 254)."Este Slavă…..Stihoavnei din Duminica înfricoșatei Judecăți.

Partea finală a manuscrisului conține cântece „veselitoare”, „morale”, „politicești". Manuscrisul este legat în piele și se păstrează în condiții bune. Anul realizării manuscrisului este 1839.

Manuscrisul 402 de la Biblioteca Mănăstirii Polovragi, județul Gorj are 176 file format 200×180 mm și cuprinde: "Începutul dumnezeeștii Liturghii a cântărilor românești pe sestima nouă, adunate și alcătuite precum se văd".

"Această carte, Tomul Sfintei Liturghii s-au înscris de mine cel mai jos iscălit la anul 1840, aflându-mă cântăreț la Sfânta Mănăstire Horezu, Gheorghe Zograf". Manuscrisul cuprinde mai multe cântări bisericești după cum însuși autorul ne relatează:

• „Heruvice pe opt glasuri, facerea dascălului Petru Efesiu și le-am potrivit eu cu cuvintele rumânești pe sestima nou”

• „Acsionul ce-l vom scrie în dosul foii acesteia, l-am alcătuit cu Gheorghe Zograf.pe glas al lll-lea”

• „Alt Acsion, facerea, mea, Gheorghe Zograf pe glas opt”

• „Altul (Kinonic) facerea lui Gheorghe Criteavu, iar rumânește l-am alcătuit eu fiind în Sfânta Mănăstirea Hurez 1840 octombrie 8, glas 8”

• La 24 iunie „cântăm priceasna aceasta,facerea dumnealui Kir Antonie Pantoleon, iar românește potrivită de mine ….ehul varis”.

Manuscrisul mai cuprinde pricesne tălmăcite de autor în limba română și a fost dăruit de copist,.sfintei biserici Polovragi, spre a mea vecinică pomenire … 1836, martie 4, vineri”.

Manuscrisul 6649 de la Muzeul Episcopiei Râmnic este de format mare, 300 X 220 mm, este scris în ultimul an de viață al lui Gheorghe Gherontie. Simțind apropierea morții, în același an, Gherontie a dăruit manuscrisul Mănăstirii Polovragi, "spre vecinică amintire”.

„Această carte s-a scris precum se vede, elinește și românește, de mine Gheorghe Gherontie Zograf și cântăreț al Sfintei Mănăstiri Horezu și pe viitor într-a cui stăpânire va cădea să-și aducă aminte și de mine, că eu mare osteneală și cheltuială am lucrat-o cum să veade, 1863”.

În cuprinsul manuscrisului distingem două părți:

• Cântările Sfintei Liturghii în limba greacă

• Aceleași cântări în limba română cu excepția axioanelor și chinonicelor de la Praznicele împărătești „peste tot anul de Anton Pann (pg 140-163) și Psalmul 142 de Iosif Naniescu." Cântările din această a doua parte a manuscrisului au fost compuse și traduse de Gheorghe Gherontie după cum ne dovedesc însemnările din manuscris:

„Începerea scrierii rânduielii Sfintei și dumnezeieștii Liturghii compusă românește. Cântările acestea sunt traduse din elinește și potrivite prin multă strădanie de cei iubitori de înfrumusețarea Patrii. "

„La înălțarea Cinstitei și de viața făcătoare Cruci, la a patrulea cântare, adică Dinamic Aghios a Theos, eu am făcut-o după evlavia mea, cine are plăcere să o cânte "(Melodia Crucii Tale )

Activitatea rodnică de tălmăcire și caligrafiere a cântărilor bisericești îl înscrie pe Gheorghe Gherontie în rândul celor mai importanți copiști și compozitori ai începutului de secol XIX din Oltenia.

CHESARIE DE LA HUREZI

Mănăstirea Horezu, asemenea celorlalte mănăstiri din Oltenia, a fost unul din cele mai importante centre culturale bisericești.

Tradiția mănăstirii Horezu în învățământul teologic, interpretarea cântărilor bisericești și caligrafierea manuscriselor psaltice a avut un rol important la afirmarea școlii naționale de psaltichie din secolul al XlX-lea.

Studiul cântărilor bisericești în cadrul școlii de psaltichie de la Mănăstirea Horezu din Oltenia a contribuit la formarea unor buni interpreți ai acestei arte și la afirmarea mai multor compozitori și copiști de manuscrise.

În secolul al XlX-lea, școala de psaltichie de la mănăstirea Horezu a fost reprezentată printre alții de lerodiaconul Chesarie. Protocântăreț al Mănăstirii Hurezi, Chesarie este numit în decembrie 1846 profesor al Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea în locul lui Hristea Grigoriu, funcție în care va rămâne până la 1847 când seminarul și-a întrerupt activitatea din cauza incendiului devastator ce a distrus mai mult de jumătate din orașul Râmnic și casele episcopale.

Până în anul 1854 Seminarul va funcționa la Craiova timp în care Chesarie va alege viața monahală de la Mănăstirea Hurezi unde va primi funcția de protocantor al mănăstirii, cum rezultă din Privighierul lui Anton Pann tipărit în anul 1848.

Cunoscându-l pe Anton Pann încă de la 1826 „când era cu metania la Mănăstirea Cozia " și i-a solicitat mai multe cântări bisericești în limba română, Chesarie poate fi considerat ucenic al vestitului muzician cu care va colabora mai târziu așa după cum reiese din primul volum al Noului Doxastar tipărit la anul 1841:

„Cuvioșia sa ierodiaconul Kesarie Protocântăreț cel aprins cu râvna asupra dumnezeieștilor cântări și ajutorul după putere la românirea acestui Doxastar și la alte cântări bisericești”.

Apreciat pentru cultura sa muzicală,Anton Pann îi dedică la 1836 lucrarea în manuscris intitulată Kinonicar. „Kinonicar care cuprinde în sine Heruvicele pe toate glasurile și Kinonicele duminicilor, cum și Kinonicele și Axioanele sărbătorilor de peste tot anul, compuse de Anton Pann, Profesorul de muzică eclesiástica și dedicate prea cinstitului și cuviosului părinte Kesarie, ierodiacon și protocantor la mănăstirea Hurezi-anul 1836 iunie 25”.

În anul 1846, când „părintele Kesarie, proto-cântăreț al Sfintei Mănăstiri Horezu" îndeplinea și funcția de profesor al Seminarului teologic din Râmnicu Vâlcea, îl întâlnim pe lista abonaților la Catavasierul sau Irmologhionul lui Anton Pann tipărit la București în tipografia sa.

Motivul pentru alegerea vieții monahale a fost se pare și vârsta înaintată a marelui caligraf deoarece în 1853 în lucrarea lui Anton Pann, Heruvico-Kinonicar, volumele II, III numele lui Chesarie nu mai apare pe lista abonaților.

Având în vedere activitatea sa culturală, patriotică de „românire" a cântărilor bisericești și colaborarea cu Anton Pann este limpede că numai moartea l-a determinat pe Chesarie să renunțe la aceste volume.

A decedat probabil între anii 1849-1852. Realizările din domeniul caligrafierii manuscriselor și românirii cântărilor bisericești îl situează pe Chesarie de la Hurezi printre dascălii cei mai importanți ai începutului de secol XIX ce au activat în zona Olteniei.

ILIE STOIANOVICI JIANU

Ilie Stoianovici-Jianu este unul dintre cei mai reprezentativi copiști de manuscrise ai secolului al XIX-lea.

Operele caligrafiate de Ilie Stoianovici-Jianu se află în mai multe fonduri documentare din țară și biblioteci particulare. Renumele său ca profesionist în copierea manuscriselor l-a determinat pe însuși Macarie Ieromonahul „bătrânul" său să-i încredințeze copierea a două manuscrise :

„Scrisu-s-au acest Stihirar de mine llie cântăreț al sfântului Ierarh Nicolae, mohalana Vlădicăi, cu porunca și cheltuiala sfinției sale părintele Macarie Ieromonahul, dascălul școalelor românești de manuscrise, la anul 1825 septembrie 1”

Primul dascăl al lui llie Stoianovici Jianu cu care a studiat psaltichia în noua „sistemă" este Dimitrie Theodorache- Castrino, venit de la București în anul 1819 la școala de la Biserica Maica Domnului-Dudu.

În toamna anului 1822, în urma Revoluției lui Tudor Vladimirescu, dorința sa de cunoaștere în materie de muzică și spiritul patriotic l-au determinat pe Ilie Stoianovici Jianu să meargă la București pentru continuarea studiilor în cadrul școlii de psaltichie în limba română de la mitropolie condusă de renumitul dascăl Macarie Ieromonahul, cel ce-i va încredința mai târziu scrierea valoroaselor manuscrise.

Angajat în funcția de cântăreț, la Biserica Sfântul Nicolae -Vlădica de la poalele Dealului Mitropoliei redată cultului după reparațiile din 1822, Ilie Stoianovici Jianu își va dovedi talentul atât în interpretarea cântărilor bisericești cât și în caligrafierea manuscriselor.

În anul 1827 îl regăsim la Biserica Madona Dudu din Craiova după cum aflăm dintr-o însemnare a marelui copist.

„Scrisu-s-am acest Tom de mine, Ilie Stoianovici Jianu de la Biserica Maica Precista ot Dud, cu cheltuiala dumnealui Kir Teodorache proim cântăreț al școalei de muzichie românești al Craiovei și au luat sfârșit … la leat 1827 noiembrie în 12 zile … Acest tom a început să se scrie în București și s-au sfârșit în Craiova".

Din anul 1842 îl găsim pe Ilie Stoianovici Jianu în funcția de cântăreț la Biserica Sfântul Ilie unde a avut coleg pe Filip Paleologul, venit de la lași, cu care Ștefan Paltinescu a ucenicit la școala condusă de Grigorie Vizantie, apoi au slujit tot împreună la Biserica Sfântul Spiridon din Iași.

Colaborarea cu Filip Paleologul de la Biserica Sfântul llie din Craiova va avea influențe ulterioare în cântările lui llie Stoianovici Jianu, căci în timpul petrecut împreună la București va avea acces la operele psalților reprezentativi din Țara Românească și Moldova.

În cele două manuscrise ale sale, llie Stoianovici Jianu păstrează structura de bază a marelui său dascăl Macarie Ieromonahul, dar îmbogățește fiecare manuscris cu propriul său repertoriu de cântări. Talentul său în caligrafierea manuscriselor psaltice și contribuția importantă la „românirea" cântărilor bisericești din vatra muzicală a Olteniei îl situează pe llie Stoianovici Jianu în rândul celor mai de seamă copiști profesioniști din Țara Românească.

Majoritatea manuscriselor sale poartă titlul "Tomul al doilea al Antologiei", după lucrarea cu același titlu a lui Macarie Ieromonahul tipărită la București în anul 1827.

Manuscrisul cu cea mai mare importanță științifică caligrafiat de llie Stoianovici Jianu este cel din Biblioteca Episcopiei Râmnic aflat sub nr. 7521. Este de format mare 230×175 mm și a fost scris în anul 1838.

Textul manuscrisului este scris cu cerneală neagră și roșie, iar titlurile și inițialele numai cu cerneală roșie.

Manuscrisul cuprinde adăugiri, 9 file la început și mai multe la sfârșit, caligrafiate de doi autori mai puțin experimentați, din care numai unul s-a putut identifica în persoana lui Gheorghe Smaragdi loanovici -unul din apropiații autorului, care copiază în adaosul său, cântări bisericești, cântece de lume și chiar noțiuni de teorie a muzicii în notație chrysantică.

Dovada scrierii acestui manuscris de către llie Stoianovici Jianu o avem chiar din însemnările autorului:

La pagina 461 : „Sfârșit și lui Dumnezeu slavă. Precum doresc cei ce sunt în mare ca să ajungă la liman cu adăpostire, așa dorește și scriitorul să ajungă la a cărții săvârșire"

Paginile 180-203 cuprind „Alte chinonice, facerea lui Kir Petru Vizantie, introduse românește"

Paginile 324-328 cuprind „Condacul în Sâmbăta Acatistului cel Mare, introdus întocmai după cel grecesc, pe limba noastră românească"

Acest ultim fragment este cuprins și în Manuscrisul 4359 și în Manuscrisul 2233 de la Biblioteca Academiei Române. Un alt manuscris psaltic întocmit la 1842 de către llie Stoianovici Jianu conține „Chinonicul care se cântă când se târnosește vreo biserică noao, facerea lui Kir Filip Paleologul" în limba greacă.

În anul 1854 compune „Răspunsurile mari" glas V de la Sfânta Liturghie prelucrate mai târziu de loan Popescu – Pasărea.

Activitatea didactică și componistică a marelui caligraf a condus la cunoașterea și promovarea creației psaltice din Țara Românească și Moldova, la românirea cântărilor bisericești din vatra muzicală craioveană contribuind astfel la menținerea Școlii de psaltichie pe primul loc dintre provinciile românești.

„Scrisu-s-au acest Tom de mine, smeritul cântăreț llie Stoianovici Jianu, fiind și tălmăcitor al acestui Tom, cu cheltuiala dumnealui Gheorghe Smaragdi loanovici la anul de la mântuirea lumii 1838. S-au început a să scrie acest Tom la februarie în 16 și au luat sfârșit la martie în 18, 1838”.

La doi ani după moatea lui Macarie Ieromonahul, llie Stoianovici Jianu își asumă răspunderea continuării românirii cântărilor bisericești la Craiova, tălmăcind un număr însemnat de pagini alăturate operei dascălului său după cum urmează:

• Paginile 21-28 „Heruvicele lui Kir Petru Efesiu pe opt glasuri introduse și tălmăcite pe limba noastră românească de smeritul cântăreț llie Stoianovici Jianu"

• Paginile 60-124 „Heruvicele pe opt glasuri, facerea lui Kir Grigorie Lampadarie, introduse și tălmăcite pe limba noastră românească de smeritul cântăreț llie Stoianovici, „scriitorul de musichie"

• Paginile 136-138 „altul – Pre Arătătorul – introdus românește de smeritul cântăreț llie Stoianovici Jianu după cel grecesc"

• Paginile 143-153 „Aceste axioane sunt tălmăcite de cel ce a scris acest Tom, deosebit de cele trei ale părintelui Macarie"

Asupra morții lui llie Stoianovici Jianu o însemnare a apropiatului său cântăreț Zmarandache lonescu, referindu-se la manuscrisul psaltic dăruit „Părintelui Nicolae" duhovnicul lui ne dovedește că fusese întocmit de „răposatul llie Stoianovici Jianu", deci în septembrie 1853 marele caligraf decedase.

EPIHARIA MOISESCU

Recunoscute pentru măiestria lor artistică în arta caligrafică, broderie sau pictura icoanelor și a interioarelor mănăstirești, călugărițele din mănăstirile oltenești au avut un rol important în promovarea artei bisericești, inclusiv în compunerea, caligrafierea și interpretarea muzicii psaltice.

Despre activitatea lor artistică stau mărturie numeroasele creații artistice prezente în interioarele și bibliotecile mănăstirilor chiar dacă atenția cercetătorilor s-a orientat în special asupra bărbaților.

Vom prezenta în rândurile ce urmează viața și activitatea compozitoarei Epiharia Moisescu, contribuția sa la „românirea" cântărilor de la începutul secolului XIX.

Născută la Brăila în anul 1866 a fost tunsă în monahism la vârsta de 26 de ani în cadrul mănăstirii Țigănești unde și-a început ucenicia în domeniul muzical.

Primele cursuri de muzică le-a făcut în cadrul mănăstirii sub îndrumarea maicii „Domnica Arhimandrita, stareța Sfintei Mănăstiri, protectoarea și Maica … duhovnicească" și a maicii „Magdalina Justina Schimonahia, moldoveanca, profesoara de psaltichie" iar specializarea cu Ștefan (Ștefanache) Popescu (1824-1911) căruia îi va dedica și prima sa lucrare „Slujba Acoperământului Maicii Domnului" tipărită în anul 1900.

Dragostea sa pentru muzică și dorința întăririi vieții monahale a determinat-o să continue întocmirea și a altor lucrări de psaltichie așa cum autoarea ne mărturisește în Prefața unuia dintre volume: „nu iscusința m-a hotărât la aceasta fiind alții cu mult mai tari în cunoașterea psaltichiei decât mine, ci multa dragoste ce am avut și am către Prea Sfânta Fecioară […]. De aceea cu smerenie îi închin această modestă a mea lucrare și banii ce se vor stânge din vânzare […] vom înființa o societate a monahiilor Române Ortodoxe cu numele Acoperământul Maicii Domnului, ne vom nevoi să adunăm încă, până vom avea un capital oarecare, din al cărui venit să începem a întreține o școală centrală superioară, Seminar pentru educația monahicească, duhovnicească a copilelor din toate unghiurile care vor dovedi că au înclinații către viața separată. Salvând cu acest mijloc situația așezămintelor noastre monahicești care din împrejurări cunoscute îndrăznesc a zice, că au devenit dintr-o așa tristă stare că aproape nu li se mai înțelege scopul".

În anul 1911 Epiharia Moisescu devine directoarea Leagănului Sfânta Ecaterina din București, iar după înființarea Societății religioase și culturale Acoperământul Maicii Domnului în 16 mai 1912 conducătoarea acestui așezământ din București.

Printre cele mai importante lucrări muzicale ce-i poartă semnătura

amintim:

1. „Slujba Acoperământului Maicii Domnului" ce cuprinde cântările de la Vecernie și Utrenie din ziua de 1 octombrie când se sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului.

2. Manualul de cântări bisericești ce cuprinde atât slujba completă a Adormirii Maicii Domnului, inclusiv Prohodul Maicii Domnului, ediția a doua și alte cântări din creația lui Macarie Ieromonahul, Ștefan Popescu sau Nicolae Apostolescu din Ploiești în ale cărui compoziții va și intervenii: „Corectat și modificat de mine care nefiind tipărit până acum aproape nu-și mai avea ființă ".

Numeroase lucrări ale Epihariei Moisescu au rămas în manuscris căci preocupată fiind de acțiunile didactico-educative a neglijat tipărirea lor. Prin activitatea ei în domeniul muzical Epiharia Moisescu se încadrează în rândul reprezentanților de seamă ai vetrelor muzicale oltenești de la Hurezi și Bistrița alături de Clement Grădișteanu, Chesarie de la Hurezi, Naum Râmniceanu, Gheorghe Gherontie.

CAPITOLUL III

MANUSCRISE PSALTICE DE LA MĂNĂSTIREA

DINTR-UN LEMN

Alături de creația psalților din București, repertoriul de cântări al muzicienilor psalți din Oltenia a stimulat procesul cultural de românire al cântării bisericești realizat de psalții din această zonă geografică, a contribuit la îmbogățirea lui și a păstrat pe această cale unitatea de limbă, cultură și credință și totodată au contribuit la menținerea conștiinței unității noastre naționale.

Manuscrisul grecesc nr. 107

Titlu: nu are, dar după conținut este o Antologie + Liturghier

Autorul: Anton Pann

Anul: secolul al XIX-lea început

Cota: 110×85mm

Nr.file : 480 file

File albe: f.1—f.7v; f.70v—f.71v; f.98v—f.103v; f. 203r—f.207v; f. 279r— f.282v; f. 465v;f.472v—f.480v.

Textul: limba greacă și unele cântări în limba română cu litere chirilice, folosindu-se cerneală neagră și roșie.

Rânduri în pagină: 7-8 de la fila 466r 8, 9, 10 rânduri.

Mss este legat în copertă de piele.

Cuprins: f.8r Fericit bărbatul un stih grecesc și unul românesc și tot așa

f.24r Kekragaria de Iacob

f.66r Prochimen glasul al 8-lea Să nu întorci…

f.72r Polieleu Robii Domnului Poiima Anastasiu

f.104r Polieleu Robii Domnului exighisit de Kir Visarion Nemțeanu glasul al 6-lea

f.152r Polieleu Cuvânt bun glasul al 7-lea varis de Gheorghe Kritos

f.208r Pasapnoarion de Ioan Protopsaltul

f.347r Doxologii de Petru Lampadarie Peloponesiu, Iacob Protopsaltul, Grigoriu Lampadarie.

f.450r Polieleul La râul Babilonului glas al 3-lea facerea Părintelui Macarie Ieromonahul întru slava lui Dumnezeu și spre podoaba sfintelor monastiri de obște, cântare în limba română.

f.466r Polieleul Robii Domnului glas 1 grecesc

Autorii cântărilor sunt : Iacob Protopsaltul,Visarion Nemțanu,Daniil Protopsaltul, Gheorghe Criteanul,Ioan Protopsaltul, Petru Lampadarie Peloponesiu,Grigorie Lampadarie,Meletie Sinaitul ,Kir Anastasiu,Petru Berechet,Vasiliu Iereos,Panaghiotu Protopsaltul Halazoglu,Petru Melodul, Macarie Ieromonahul, Anton Pann.

Manuscrisul nr. 1367 Românesc

Titlul: Kinonicar

Autorul: Anton Pann

Anul: 1836

Cota: 225×190mm

Nr.file: 175

Textul: limba română cu litere chirilice,folosindu-se cerneală neagră și roșie.

Rânduri în pagină: 14,15

Cuprins

f.5r Tipicalele glasul al șaptelea compuse pe limba patriei rumânește de D.D. Anton Pantoleon.Urmează "Binecuvintează…" psalmul 102 pe glasul al 8-lea, "Laudă suflete al meu pe Domnul…" pe glasul al 2-lea , "Unule Născut…" pe glasul al 2-lea, apoi alte cântări cum ar fi "Și ne auzi…", "Câți în Hristos, Sfinte Dumnezeule…" glasul al 2-lea, "Iubi-te-voi Doamne…" glasul al 7-lea, Răspunsuri pe glasul al 8-lea.

f.19r Heruvice mari pe opt glasuri compuse de Anton Pann 1836 aprilie

f.49v Al aceluiași Anton Pann pentru cererea Maicei Efpraxiei pe glasul greu

f.55r Alt rând de Heruvice ale săptămânii facerea Părintelui răposatul Macarie Ieromonahul, Portarie al Sfintei Mitropolii și traducătorul sistimei de Musikie pre limba rumânească.

f.56r Axioane și heruvice pe diferite glasuri

f.81v Axionul Cuvine-se glasul al 7-lea facerea răposatului Părintelui Macarie Ieromonahul

f.89r Kinonicele duminicilor pe opt glasuri compuse de mine Anton Pann anul 1836 luna aprilie 12

f.105r Polihroniu Mulți ani facă Domnul…

f.155v Axioane praznicale

f.167v Să se îndrepteze și heruvicul de la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite

f.175r Heruvicele lui Petru Efesiu

f.180v Kinonicele pe fiecare glas compuse de D. Anton Pann după cererea lui Aleksandru Oltenescu 1837

f.192v Polihroniu Mulți ani facă Domnul…

f.193v Răspunsuri la Liturghia Sf. Vasile cel Mare pe glasul al 2-lea

f.194r Pricesnă la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos a lui Petru Lampadarie pe glasul al 5-lea.

Manuscrisul are multe file rupte:

f.63, f.64, f.70, f.71, f.86, f.87, f.88, f.123, f.124, f.125, f.126, f.127.

Însemnări

f.1r anul 1859 Filotea

f.2r Kinonicar,care cuprinde în sine heruvicile pe toate glasurile și chinonicele duminicilor, cum și chinonicele i aksioanele sărbătorilor de peste tot anul compuse de Anton Pann profesorul de Muzică Ecclisiastică și dedicată prea cinstitului și cuviosului Părinte KESARIE Ierodiacon și Protocantor la Mănăstirea Horezul anul 1836 iunie 25 , iar în josul filei sunt inițialele P.B.

f.2v Versurile: Decât mii în limbi strine / În Biserică să-ncep

Numai cinci vorbe mai bine / În limba care pricep

Apostolu Pavel.

f.3r Sfinții sale Cuviosului Părinte Kesarie Ierodiacon și Protocantor la Mănăstirea Horezul să închină acest Kinonicar.

Kesarie Părinte

Slujitorul celor sfinte.

…………………………………………………………………………………

Vorbea tot limba grecească copiii, tineri și bătrâni

La biserici l-era silă românește când citea

Toți tot Kirie eleison să auzea, le plăcea.

Heruvice,Kinonice, românește când cânta

Începea toți să rânjească…nimeni n-asculta.

Un cântăreț pe atunci grecește de nu știa,

Să fi cântat îngerește tot iar îl ticăloșa.

Și zicea: Păcat săracu, el grecește de ar ști,

Măcar că un rumân este dar tot ceva ar plăti.

Auzindu-le aceste(a) cântăreții Românești

Erea siliți să alerge să învețe cele grecești.

Și nefiindu-i natura să vorbească lenevos,

Cum vorbesc în vârful limbii pă la locul călduros;

Când pronunția cuvântul,se vedea că îi păsa,

Că parcă fărâma cremeni în gură cu limba sa.

Trebuia să-mbătrânească numai limba învățând,

Și apoi să se hrănească cu greceștele cântând.

Știu câți-va în zilele mele,rumâni cu glas minunat,

Cu știința Musikii cântând foarte regulat.

Și căci nu știa grecește la mahalale trăia,

La monastiri nici o dată cântăreți nu-i primea.

Tot greci era pă la toate,de psalți procopsiți numiți,

Cu cafea și cu tutunuri de la Țaligrad veniți.

Parcă-mi era și rușine că până-n anul trecut,

Gragații și pânzarii meșteri drept cântăreți am văzut.

În zile de lucrătoare lucra și marfă vindea,

Și în zi de sărbătoare loc de cântăreți prindea.

Acum însă mulțumită împăratului ceresc,

Nu sunt așa batjocure-n lăcașul dumnezăiesc.

De când Alexandru Ghica Prinț român s-ancoronat,

Prin Școli limba rumânească s-a-nălțat și s-a-ntronat.

La Biserici nu voiește să asculte grecește cântând,

Cere Doamne miluiește să auză tot zicând.

Și așa se deșteptară rumânii din somnul greu,

Începură toți în limba-și să roage pe Dumnezeu.

Cântăreți de rumânie a se căuta-început,

Câți era la mahalale la mănăstiri a-ncăput.

Această dar reformare plăcută lui Dumnezeu,

Ca un fiu crescut al patriei dac-am văzut-o și eu,

Am gândit după putință-mi și din ce știu să slujesc,

Să-mi împărtășesc talentul la tot duhul românesc.

Ș-așa m-am apucat însă cu curaj foarte puțin,

Că tot mă gândeam la cine osteneala să-mi închin.

Într-aceste aflându-mă,un somn dulce m-a coprins,

Și iată a mea nădejde să-nfățișază în vis,

Zicându-mi,scoal și lucrează cântările celui Sfânt,

Până ai puțină viață și aproape de mormânt,

Și isprăvindu-le toate cu începutul mijloc

Mergi la Horezi și le-nchină lui Kesarie pe loc.

Acest părinte cunoaște și știe a prețui,

Ce osteneli au aceste la a se alcătui.

Zicând aste plesni-n aripi și zburând mă lovi-n piept,

Eu am… de spaimă și m-am pomenit deștept.

Gândind la cele văzute ș-a fi aievea crezând,

Mă și apucai îndată să scriu ce am pus de gând.

…………………………………………………………

Numai când de amețeala compunerii osteneam,

Atuncea lăsam condeiul și puțin mă odihneam.

După ce isprăviu cartea o numi Kinonicar,

Cum și după arătarea al Sfinții tale har.

Ca să știe fiecare prin cine a dobândit

Această de lipsă carte,de care mulți au dorit,

Iată dar o primește și cântă-n ea sănătos

Cu smerenia-ți cea mare și cu glasul mângâios

De-ați Dumnezeu înlesnire să poți să o tipărești

Ca-mpărtășind și pe alții în veci să te pomenești.

Al Sfinții tale plecat ANTON PANN.

Manuscrisul nr. 1368 Românesc

Titlul: nu are dar după conținut este Antologie + Podobier + Liturghier

Autorul: Anton Pann

Anul: 1837 1846

Cota: 200×165mm

Nr. file: 114 file

Textul: limba română cu litere chirilice,folosindu-se cerneală neagră și roșie,iar uneori numai neagră.

Rânduri în pagină: 11, 13

Cuprins: Manuscrisul are un adaos de 12 file la început.

f.1r Doamne strigat-am și Să se îndrepteze pe cele 8 glasuri ,dar începe cu glasul al 2-lea

f.6r Lumină lină ce să cântă la Litie compusă după cererea Sfinții Sale Părintelui Nichifor Ecclisiarhul Sfintei Episcopii Râmnicului de D. D.Anton Pann pe glasul al 2-lea

f.7v Dumnezeu este Domnul pe cele 8 glasuri

f.9v Evloghitare facerea lui Dionisache prefăcute de D. Anton Pann glasul al 5-lea

f.13r Doksologii al 2-lea rând compuse și dedicate în manuscris Prea Cuvioșii sale Părintelui Arhimandrit Kalinic, starețul Monastirii Cernica, de mine Anton Pann

f.22r Începutul cu Dumnezeu cel Sfânt la heruvicele lui Petru Lampadarie, pe toate glasurile ce se cântă în toată săptămâna, scrise în Siminari în anul 1846 februarie 13

f.34v Kenonicile duminicii facerea lui Grigorie Protopsaltul și Petru Lampadarie

f.48r Kinonicele săptămânii facerea lui Petru Lampadarie

f.56r Aksioanele la Liturghia Sf.Vasilie pe glasul al 2-lea

f.58v Intradus rumânește de Macarie Ieromonahul glasul 1 tetrafonos Că mitrasul tău…

f.60r Heruvicul în sfântul și marele Post ce să cântă miercuri și vineri Acum puterile glasul 1, urmat de Kinonic

f.62r De tine să bucură glasul al 8-lea

f.64v Să se îndrepteze,apoi Suflete al meu, Sfinte Dumnezeule pe glasul al 2-lea

f.69r Răspunsuri pe glasul al 8-lea

f.72r Podobiile alcătuite de Anton Pann

f.84r Stihurile Paștelui Rumânești alcătuite de Anton Pann, urmate de Ziua Învierii și Hristos a înviat

f.88r Slavă…Și acum pe 8 glasuri ce să cântă la Adormirea Maicii Domnului alcătuite de Anton Pantoleon.

f.92v Kinonicele duminicilor pe fiecare glas compuse de D. Anton Pantoleon la anul 1837 iulie 10.

f.101r Heruvice mari pe 8 glasuri compuse de D.Anton Pann.

Autorii cântărilor sunt: Anton Pann,Petru Lampadarie, Grigorie Protopsaltul, Macarie Ieromonahul.

Însemnări Manuscrisul nu este complet deoarece el fiind numerotat ,la fila socotită de mine 13 , copistul a notat-o cu 36.

f.3r Proprietatea mea monahia Paisia Vasilescu

f.21v Pr. Paroh Anghel Pleniceanu

Monahia Paisia Vasilescu , născută în 1880, a fost stareța mănăstirii Dintr-un Lemn între anii 1922 și 1966. S-a mutat la cele veșnice în anul 1973 și este înmormântată în cimitirul mănăstirii.

Manuscrisul românesc nr.62 fost nr. 1365

Titlu: Irmologhiu Catavasier

Autorul: Anton Pann

Anul: 1827, 1839

Cota: 200×150mm

Nr.file: 104

File albe: f.52,f.53,f.103, f.104r

Textul: limba română cu litere chirilice,folosindu-se cerneală neagră și roșie și unele cântări în limba greacă.

Rânduri în pagină: 12, 14

Cuprins:

f.2r Heruvice mari pe 8 glasuri compuse de D. Anton Pan la anul 1839 aprilie 10

f.26r Doksologhii alcătuite de mine Anton Pantoleon dascălul de musichie în Râmnicul…Vâlcea leatul 1827, august 5

f.54r Podobiile a 8 glasuri, compuse de Domnul Anton Pan

f.64v Cele unsprezece voscrezne sigăr glaznice dintr-ale lui Dionisache, alcătuite de Domnul Anton Pann.

f.79r Doksologhie mai Întâi fiind kompusă grecește în anul 1826 de mine Anton Pann, acum s-a prefăcut în românește pentru cererea D. Alexandru Oltenescu la anul 1839 iulie

f.82v în miercurea cea mare la stihoavnă Slavă…Și acum… de D. Anton Pann Doamne muerea… glasul al 8-lea

f.85r Kinonice pe fiecare glas kompuse de D. D. Anton Pann după cererea lui Alexandru Oltenescu 1837

f.100r Polihroniu Mulți ani facă Domnul

f.101r: Aghioasele ce să cântă la Liturghia marelui Vasilie pe glasul al 2-lea cântare grecească

f.102v: Axionul ce să cântă în Postul cel mare la Liturghia Sf. Vasilie alcătuit de Anton Pan glasul al 8-lea (fragment)

Autorul cântărilor este Anton Pann.

Însemnări f.1r Această carte de psaltichie este a Sfântului Schit Mamul

Cumpărată de subsemnata la leat 1853 și spre știință s-au (…) Evghenia Starița.

f.104v Las suvenire spre amintire, căci mâna putrezește, iar scrisul (…) Evghenia Stareța.

Manuscrisul este copertat, iar pe copertă este înscris Evghenia Starița.

Manuscrisul românesc nr. 105

Titlu: nu are ,dar după conținut este un Liturghier

Autorul: Anton Pann

Anul: prima jumătate a secolului XIX-lea

Cota: 105×75mm

Nr.file: 230

File albe: f.201—f.230v

Textul: limba greacă și limba română cu litere chirilice folosindu-se cerneală neagră și roșie. Inițialele frumos împodobite cu galben și roșu.

Rânduri în pagină: 6

Manuscrisul nu are coperți și nu are începutul deoarece fila 1 are numărul 41, manuscrisul fiind numerotat de copist.

Cuprins:

f.1r fragment din heruvic cântare grecească

f.5v Heruvic pre limba noastră pe glasul al 6-lea facerea lui Grigorie Protopsalt

f.9v Heruvic grecesc glasul al 3-lea al lui Antoniu

f.16v Heruvic românesc glasul al 3-lea de Grigorie

f.20v Chinonic de Antoniu glasul al 3-lea urmează alte heruvice și chinonice românești și grecești de mai mulți dascăli.

f.121v aici s-au pus de mine la rând toate axioanele grecești i rumânești pe toate glasurile de la feluri de făcători psalți.

f.158r Chinonice pentru fiecare zi a săptămânii grecești de Antoniu Pantoleon.

f.184v Sfânt, Sfânt, Sfânt… și Pre Tine Te lăudăm pe glasul al 2-lea și axionul De tine se bucură pe glasul al 8-lea românești.

f.194r Heruvicul Acum puterile glasul 1 de la Ke, facerea lui Anton Pantoleon și Chinonicul de același pe același glas.

Autorii cântărilor sunt: Anton Pann, Grigorie Protopsaltul, Daniil Protopsaltul, Petru Bizantie, Nicolae Poponi Sibianul, Visarion de la Neamțu.

Însemnări f.1r însemnare cu roșu scrisă în Sfânta mănăstire Dintr-un Lemn.

f.230v Varvara.

Manuscrisul românesc nr. 104

Titlul: lipsește,dar este Heruvicar

Autorul: Anton Pann

Anul: secolul al XIX-lea prima jumătate

Cota: 240×190mm

Nr.file: 33 file

Textul: limba română cu litere chirilice,folosindu-se cerneală neagră și roșie.

Rânduri în pagină: 15

Manuscrisul nu are coperți și nici începutul.

Cuprins:

f.1r Heruvicul pe glasul al 3-lea însă fără început. Urmează alte heruvice pe glasurile al 4-lea, al 5-lea, al 6-lea, al 7-lea, al 8-lea de Anton Pann.

f.8v alte heruvice facerea părintelui Macarie Ieromonahul Portarie, și a altor protopsalți.

f.19v Acatistul Închinare Prea Sfintei Treimi (text fără note muzicale)

Autorii cântărilor sunt: Anton Pann, Macarie Ieromonahul, Grigorie Protopsaltul, Petru Lampadarie, Petru Efesiu.

Însemnări f.22v Aciastă carte este a maicilor cântărețe Varvara și Fevronia, cântărețe Sfântului Schit Surpatele, iar acuma ale Sfintei Mănăstiri Dintr-un Lemn și care să ostenesc ziua și noaptea cu ascultarea Bisericii. Maica Domnului să le primească și să le binecuvinteze și în lumea asta și întralaltă.

Manuscrisul grecesc nr.106

Titlu: nu are,dar după conținut este un Liturghier

Autorul: Kesarie Ierodiacon

Anul: 1826 – 1827

Cota: 90×60mm

Nr. file: 234 file

Textul: limba greacă, folosindu-se cerneală neagră și roșie. Inițialele sunt mai mari ,cu roșu,negru , albastru deschis,verde.

Rânduri în pagină: 7, 10

Cuprins:

Manuscrisul conține cântări și pe coperțile din interior.

f.1r Binecuvântările Învierii pe glasul al 5-lea

f.4r – f.5r două axioane grecești

f.11r Polieleul Robii Domnului grecesc pe glasul 1 sau 5, al lui Dionisie, exighisit de Antoniu Pantoleon. Urmează alte polielee de alți autori.

f.112v Pasapnoarion deDionisie, exighisit de Antoniu Pantoleon.

f.160r Ziua Învierii grecesc pe glasul al 5-lea

f.165v Doxologiile lui Dionisie Peloponesiu exighisite de Antoniu Pantoleon la anul 1826 .

Autorii cântărilor sunt: Anton Pann, Macarie Ieromonahul, Grigorie Lampadarie, Dionisie Fotino.

Însemnări f.234v cu verde Sfârșit și lui Dumnezeu laudă în limba greacă, apoi apare anul 1827 Kesarie.

Manuscrisul românesc de la Mănăstirea Tismana

Nr. 2544 PRIMA PARTE

Titlul: nu are ,dar după cuprins este Liturghier + Podobier + Antologie Utrenier.

Autorul: Anton Pann

Anul: 1826

Cota: 210×160mm

Nr. file: 109 file

Manuscrisul seamănă mult mai ales ca și conținut cu MSS. ROMÂNESC NR. 62 de la Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Textul: este în limba română cu litere chirilice, folosindu-se cerneală neagră și roșie.

Rânduri în pagină: 14

Cuprinsul:

f.1r Stihirile Paștilor, facerea lui Anton Pantoleon, apoi Ziua Învierii pe glasul al 5-lea și Hristos a înviat pe glasul al 2-lea.

f.3v Heruvic pe glasul 1

f.7r 4 Chinonice două pe glasul al 8-lea și două pe glasul al 5-lea.

f.12v Axionul Cuvine-se

f.13v Cântarea Născătoarei de Dumnezeu facerea acelui întru pomenire fericită a răposatului Ioan (I)eromonahul din Mănăstirea Neamțului, pe glasul al 8-lea.

f.14r 4 Axioane Praznicale : la Nașterea Născătoarei de Dumnezeu, la Înălțarea Cinstitei Cruci, la Nașterea și la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos.

f.16r Răspunsuri pe glasul al 8-lea

f.17r Aceste Heruvice … sunt compuse de Anton Pantoleon, profesor de muzică vocală. Nu este însă decât unul singur pe glasul 1.

f.18v – f.25r Podobii alcătuite de Antoniu Pantoleon

f.25v Polieleul Robii Domnului pe glasul al 5-lea

f.29v Acesta este al lui Dionisache … 1867

f.35r – f.44r Cele unsprezece voscresne …dintr-ale lui Dionisache, alcătuite de mine Anton Pantoleon la leatu 826 .

f.44v În sfânta și marea miercuri la stihoavnă Slavă…

Și acum… Doamne muierea… alcătuirea mea Antonie Pantoleon Petrovicu.

f.47r Doxologii alcătuite de mine Anton Pantoleon dascălul Școlii de Musichie în Râmnicu Vâlcea 1827 august 5.Sunt 8 doxologii,pentru fiecare glas.

f.63r 2 Axioane praznicale la Intrarea în Biserică și la

Buna Vestire.

f.67r Cântări din Săptămâna Patimilor.

f.97v Alte 2 Axioane, unul la Adormirea Maicii Domnului, pe glasul 1, și altul la Schimbarea la Față, compuse de domnul Anton Pan.

f.100r Această Bogorodicină se cântă la îngroparea mortului, glasul al 8-lea.

f.101v Prochimenele ce se cântă în Duminicile Sfântului Post.

f.104r Doxologie pe glasul al 8-lea.

f.108r Troparul Îndreptător credinței pe glasul al 2-lea.

Autorii cântărilor sunt: Anton Pann, Petru Lampadarie, Ioan (I)eromonahul Nemțanul, Dionisache.

Însemnări f.46v Această carte…cine va citi mă va pomeni,Dionisie Ecclisiarh și superior acestei Mănăstiri 1867. Apoi cu cerneală violetă

Dionisie Arhimandrit.

f.89r semnează Pr. D. Bălașa 1981 aprilie 6.

Nr. 2544 PARTEA A DOUA

Acest manuscris al lui Anton Pann este dedicat arhimandritului Spiridon de la mănăstirea Tismana. Iată prefața lui:

“Prea Cinstite Părinte,

Nu acești munți și dealuri, nu aceste văi și râpe, nu acești arburi mari ce acopăr vârfurile culmelor și înconjor poalele aceștii zidiri antice, nu aceste ape crestelate ce să varsă cu zgomot din sânurile munților, nici privirea acestui strămoșesc monument, cu un cuvânt, nici unele din aceste nu m-au făcut ca să alerg și să vin dintr-atâta depărtare, ci m-au adus însuși bunătatea cea multă a preacuvioșiei voastre și duhul cel blând și milos care este cunoscut și vestit în toate laturile Prințipatului și gurile tuturor nu să pot opri a nu binecuvânta numele preacuvioșiei voastre zicându-vă: cu adevărat părinte al părinților și călugăr al călugărilor, cu blândețele, cu smerenia și cu milostivirea întrecând pe toți, ca un următori al sfântului Nicodim, patronul aceștii sfintei Monastiri. Căci cine a năzuit la îndrumarea preacuvioșiei voastre și s-au întors în deșert? Cine și-au plâns păsurile și nu ați cere lăcrămile în milostivire? Cine s-au învrednicit a vedea numai fața preacuvioșiei voastre și nu s-au întors cu mulțumire? Eu însumi sunt martor al nenumărate faceri de bine, precum și la tipărirea cărților. Spre luminarea neamurilor și folosul patriii totdeauna ați fost gata de a ajuta cu sumă mai însemnată. Sunt umilit, sunt recunoscător, cu evlavie vă cinstește sufletul mieu și vă binecuvântă inima mea.

De aceea și cu dragoste, cu înflăcărare am alergat din depărtare, nebăgând în seamă orice greutăți ale călătoriei, părăsind adică odihna zilei și somnul nopții numai ca să-mi supui metania la picioarele preacuvioșiei voastre.

Care de aceeași dragoste fiind îndemnat, în zăbovirea cea de mai multe zile în sfânta mănăstire am alcătuit pe meșteșugul muzicii bisericii noastre toată slujba hramului Adormirii Maicii Domnului și întocmindu-o ca o filadă cu umilință o închin preacuvoișiei voastre ca după vremi să se poată afla în sfânta Mănăstire ca un monument întru veșnică pomenire a preacuvioșiei voastre, rugând pe atotputernicul Dumnezeu ca să vă îndelunge viața și să vă ajute a serba hramul Adormirii Maicii Domnului întru mulți ani cu sănătate, Amin.

Al preacuvioșiei voastre prea plecat fiu sufletesc, Anton Pann,

Profesorul Seminarului Sfintei Mitropolii”

Titlul: Slujba Adormirii Maicii Domnului

Autorul: Anton Pann

Anul: 1844

Cota: 210×160mm

Nr. file: 40

Textul: este în limba română cu litere chirilice, folosindu-se cerneală neagră și roșie.

Rânduri în pagină: 14

Cuprins:

f.1r Preacuviosului Arhimandrit Spiridon egumenul Sfintei Monastiri Tismana

Prea cinstite Părinte!

……………………………………………………………………………,

semnează al Prea cuvioșiei voastre prea plecat fiu sufletesc Anton Pan,

Profesorul Seminarului Sfintei Mitropolii.

f.2v august în 15 Slujba Adormirii Prea Sfintei de Dumnezeu Născătoarei și pururi fecioarei Maria, alcătuită în zilele

Părintelui Arhimandritului Spiridon de mine Anton Pann,Profesorul Seminarului

Sfintei Mitropolii când am venit la Praznicul Sfintei Monastiri și am șezut mai multe zile. 1844.

Nr. 2544 PARTEA A TREIA

Titlul: nu are dar după conținut este un Heruvico- Kinonicar

Autorul: Anton Pann

Anul: 1836-1837

Cota: 210×160mm

Nr. File: 70

Textul: este în limba română cu litere chirilice, folosindu-se cerneală neagră și roșie.

Rânduri în pagină: 14

Cuprins:

f.1r Întru slava lui Dumnezeu Heruvicele săptămânale rumânești pe 8 glasuri facerea lui Petru Lampadarie și a lui Grigorie

Protopsaltul

f.9r Și aceste 8 heruvice …s-au compus de Anton Pan profesorul de muzică vocală

f.19r Heruvice mari pe 8 glasuri compuse de A.P. 1836 aprilie

f.35r Chinonice pe fieșicare glas compuse de Domnul Anton Pantoleon după cererea Domnului Alexandru Oltenescu, C. C. E. a

Râmnicului. 1837

f.44r Chinonicele duminicilor pe 8 glasuri compuse de mine

Anton Pan 1836 luna lui aprilie în 12 zile.

f.58v Chinonicele anului compuse de D.Anton Pan, profesorul de muzică ecclisiastică.

f.66v Heruvic potrivit de Anton Pann.

Cele trei manuscrise sunt legate și formează o carte. Primul manuscris este cel mai vechi 1826, al doilea este scris la anul 1844, iar ultimul între anii 1836 – 1837.

CONCLUZII

Legăturile culturale ale poporului român cu Bizanțul au existat din cele mai vechi timpuri. Alături de folclor, muzica bizantină cântată la slujbele religioase a constituit un important mijloc de transmitere a culturii.

Din secolul al XVII-lea asistăm la începutul acțiunii de românire a cântărilor bisericești atât în Muntenia cât și în Moldova. în timpul domniilor lui Matei Basarab și Vasile Lupu apar primele cântări la strană în limba română continându-se redactarea psalmilor în limba greacă.

Odată cu începutul secolului XVIII începe traducerea și adaptarea muzicii bizantine la limba română proces destul de anevoios ce a durat aproape două secole.

Deschizător de drumuri în acțiunea de „tălmăcire" a cântărilor bizantine Filothei Sin Agăi Jipa este primul copist ce reușește adaptarea unui text românesc la muzica bizantină. Astfel apare prima carte de muzică psaltică tradusă în românește este vorba de manuscrisul de sub cota numărul 61 de la Biblioteca Academiei Române.

Psaltichia românească scrisă de Filothei va fi promovată atât de autor cât și de ucenici săi în toate provinciile române, astfel că mult timp de aici înainte, influența sa va fi simțită în majoritatea lucrărilor.

În a doua jumătate a secolului XVIII românirea cântărilor va fi continuată și mai intens urmând ca spre sfârșitul secolului să asistăm la victoria ireversibilă a limbii române în biserică.

Tot în această perioadă după instalarea domniilor fanariote și a stăpânirii otomane muzica bizantină din cultul religios se confruntă cu fenomenul de laicizare datorită pătrunderii atât a cântărilor din Orient cât și a manuscriselor orientale ce vor influența inclusiv notația bizantină.

Printr-un edict din anul 1814 Patriarhia Ecumenică oficializează simplificarea notației și trecerea la notația chrysantică. Reprezentantul noului sistem de notație Petru Emanuil Efesiu deschide la București școala de la biserica Sfântul Nicolae Șelari unde se vor pregăti viitorii specialiști:

• Macarie,

• Anton Pann,

• Ghelasie Basarabeanu, și alți ctitori de cântare românească. Prin manuscrisele lor, acești corifei ai psaltichiei vor contribui nu

numai la formarea psalților și compozitorilor de mai târziu, ci prin activitatea lor ca dascăli, vor instrui numeroși învățăcei în descoperirea scrierii în limba română. Din rândul acestora se va ridica elita cărturarilor români ce vor duce mai departe tradiția culturală românească.

Prin „românire" muzica bisericească a câștigat forma sa specifică prezentă și în cântările de strană.

Datorită condițiilor istorice grele prin care a trecut această țară suportând ocupația străină odată cu instaurarea domniilor pământene și mai ales cu secularizarea averilor mănăstirești, numeroase manuscrise au dispărut făcând destul de dificilă munca cercetătorilor.

Păstrătoare ale tezaurului cultural românesc manuscrisele psaltice constituie și azi adevărate „mine de aur "pentru istorici, teologi, filologi,etc.

Închei această lucrare cu convingerea că muzica psaltică așa cum spune Sfântul Vasile cel Mare „înveselește sărbătorile și face să se nască în inima credinciosului dorul după Dumnezeu. Căci psalmul este liniștea sufletului, potolirea grijilor și a valului gândurilor. Cine oare mai poate fi socotit vrăjmaș al altuia atunci când își unește glasul la un loc cu el, pentru a da împreună laudă lui Dumnezeu? Psalmodierea aduce cu sine tot ce poate fi mai bun: iubirea făcând din înmănuncherea glasului lor un fel de trăsură de unire între oameni, adunând pe credincioși laolaltă într-un singur glas de cor, psalmul este alungătorul demonilor, aducătorul ajutorului îngeresc, armă pentru teama de noapte, liniște pentru oboseala zilei, pavăză și mângâiere oamenilor credincioși, iar pentru femeile credincioase una dintre cele mai potrivite podoabe ".

BIBLIOGRAFIE

Barbu Bucur, Sebastian, Cultura muzicală de tradiție bizantină pe teritoriu României, Editura Muzicală, București 1989

Barbu, Delia Ștefania, Schimonahia Epiharia Moisescu și manuscrisul ei psaltic,Acta Muzicae Byzantinae, vol VII, mai, 2004 Editura Novum

Buzera, Alexie Al., „Cultura muzicală românească de tradiție bizantină din sec. al XIX-lea", Fundația Scrisul Românesc, Craiova, 1999

Idem, Coordonateale culturii muzicale din Oltenia. Muzica de tradiție bizantina, Ed. Reduta, Craiova 2003

Erbiceanu, Constantin, „Viata si activitatea literara a protosigerului Naum Râmniceanu, București, 1900

Ionescu, Gheorghe C. „Lexicon al celor care, de-a lungul veacurilor, s-au ocupat cu muzica de tradiție bizantină în România, Editura Diogene 1994 "

Iorga, Nicolae „Istoria Literaturii Române în sec.al XVIII-lea" vol. 2, Editura Didactica si Pedagogica, București, 1969

Mateescu, Constantin Drumurile lui Anton Pann, București, Editura Sport-Turism, 1981

Meteș, St. Școlile de muzică și cântare bisericească din Iași (1558) și București (1711-1823) și românii din Transilvania", Sibiu 1965

Micle, Veniamin "Mămăstirea Polovragi", Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1976

Moisescu, Gheorghe I. „O sută de ani de la moartea lui Anton Pann", Biserica Ortodoxă Română, anul LXXIII, 1955, nr. 1-2, .București

Moisescu, Titus Valorificarea tezaurului de cultură muzicală bizantină în România, art. Biserica Ortodoxă Română, anul 100, nr. 7-8, București, 1982

Oltean, Vasile Acte, documente și scrisori din Șcheii Brașovului, Editura Minerva, București, 1980