Manualul își propune să prezinte studenților o serie de aspecte teoretice din domeniul dreptului civil, succesiuni și urmărește cunoașterea… [620650]

1
UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE DREPT CLUJ -NAPOCA

PROGRAMUL DE STUDII: LICENȚĂ

DREPT CIVIL. SUCCESIUNI
MANUAL DE STUDIU INDIVIDUAL

Conf. univ. dr. ILIE URS

2
OBIECTIVE ȘI COMPETENȚE

Numărul de credite: 4

OBIECTIVELE CURSULUI

Manualul își propune să prezinte studenților o serie de aspecte teoretice din domeniul
dreptului civil, succesiuni și urmărește cunoașterea instituțiilor fundamentale ale dreptului
civil român prin raportare la dispozițiile legale în materie, doctrina existentă și jurisprudența.
Prin utilizarea de studii de caz / spețe se urmărește fixarea cunoștințelor teoretice și
rezolvarea aplicațiilor practice.
Obiectivul central al acestui curs constă în însușirea și analiza principalelor i nstituții de drept
civil succesiuni.
RESURSE ȘI MIJLOACE DE LUCRU

Cursul dispune de prezentul manual scris care va fi studiat individual de către studenți,
precum și de trimitere la surse jurisprudențiale. În timpul convocărilor, în prezentarea temelor
sunt folosite echipamente audio -vizuale, metode interactive și participative de antrenare a
studenților pentru conceptualizarea și vizualizarea practică a noțiunilor predate.

Referitor la disciplina Drept civil. Succesiuni
– Utilizarea adecvată a concept elor, teoriilor, paradigmelor și metodologiilor din domeniul
juridic.
– Descrierea conceptelor, teoriilor și metodologiilor utilizate în domeniul dreptului civil.
– Utilizarea limbajului juridic de specialitate, scris și oral, a instrumentelor de logică
juridică pentru explicarea și interpretarea conceptelor și teoriilor specifice domeniului
dreptului civil, materia succesiuni.
– Utilizarea limbajului juridic de specialitate și a unor instrumente de logică juridică, în
elaborarea unor argumentări specifi ce dreptului civil, în scris și oral.
– Utilizarea limbajului juridic de specialitate pentru evaluarea conceptelor, teoriilor și
metodelor consacrate în domeniul dreptului de moștenire.
– Folosirea limbajului juridic de specialitate în elaborarea proiect elor profesionale.
– Aplicarea tehnicilor și instrumentelor specifice domeniului juridic.
– Definirea și clasificarea teoriilor, paradigmelor și principiilor utilizate în studiul dreptului
civil.
– Utilizarea conceptelor și teoriilor din domeniul dreptului civil, pentru explicarea și
interpretarea textelor de lege (normelor juridice) naționale, europene și internaționale.

3
– Aplicarea teoriilor, a principiilor și a conceptelor într -un caz determinat.
– Analiza datelor preliminare, interpretarea a cestora, realizarea de clasificări specifice
materiei succesiunilor.
– Elaborarea unor proiecte profesionale cu utilizarea teoriilor, principiilor și metodelor
specifice dreptului civil.
– Aplicarea cunoștințelor necesare în culegerea datelor și informaț iilor referitoare la o
problemă de drept concretă.
– Identificarea surselor de informare în domeniul dreptului civil (legislației, doctrinei și
jurisprudenței), aplicabile la o problemă de drept, inclusiv utilizarea bazelor de date
juridice.
– Explicarea și interpretarea surselor de informare din domeniul dreptului civil (legislația,
doctrina și jurisprudența), referitoare la o problemă de drept concretă.
– Selectarea informațiilor juridice necesare pentru rezolvarea unei probleme practice,
specifice dre ptului de moștenire.
– Evaluarea critică a textelor din legislație, doctrină și jurisprudență, referitoare la o
problemă de drept concretă.
– Elaborarea de proiecte profesionale utilizând legislația, doctrina și jurisprudența.

– Realizarea sarcinilor pr ofesionale în mod eficient și responsabil, cu respectarea regulilor
deontologice specifice domeniului.

Cunoașterea și utilizarea adecvată a noțiunilor specifice disciplinei:
– noțiune de moștenire, caractere juridice;
– nedemnitatea succesorală și reprez entarea succesorală;
– devoluțiunea succesorală legală;
– devoluțiunea succesorală testamentară;
– dreptul de opțiune succesorală;
– rezerva succesorală și cotitatea disponibilă;
– partajul succesoral.

4
Metoda de Evaluare

Tip
activitate Criterii de evaluare Metode de evaluare Pondere din
nota finală
(%)
Studiu
individual Cunoașterea
informației predate la
curs, gradul de
însușire a limbajului
de specialitate,
parcurgerea
bibliografiei specifice. Examen scris
90,00 %
Seminar Prezența activă la
orele de seminar,
adresarea de întrebări
care să ateste o
preocupare continuă
spre studiu. Test grilă
10,00 %

5
Unitatea de învățare 1

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MOȘTENIREA

Obiectivele și competențele unității de învățare:
– Însușirea unor definiții, concepte, terminologii privind moștenirea
– Utilizarea limbajului juridic de specialitate și a unor instrumente de logică juridică, în
elaborarea unor argumentări specifice
– Evaluarea critică a textelor di n legislație, doctrină și jurisprudență, referitoare la o problemă
de drept concretă

Secțiunea I

NOȚIUNE. FELURILE MOȘTENIRII. CARACTERE JURIDICE

1. Noțiune. În conformitate cu dispozițiile art. 953 C.civ., moștenirea
este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai
multe persoane în ființă.
Regulile care guvernează moștenirea se aplică numai în cazul morții
unei per soane fizice, nu și în cazul încetării existenței unei persoane juridice .
Frecvent, în locul noțiunii de "moștenire" se utilizează cuvântul
"succesiune", care în materia dreptului de moștenire are același înțeles .
De asemenea, ace lași termen, "moștenire" sau "succesiune", este
întrebuințat pentru a desemna însuși patrimoniul persoanei fizice decedate, care
se transmite mortis cauza moștenitorilor săi , adică masa succesorală lăsată de
defunct. De exemplu, cu acest înțeles se vorbeșt e despre "moștenirea lăsată de
defunct" sau "moștenirea vacantă" ori "moștenirea dobândită de moștenitori".
Persoana decedată, despre a cărei moștenire este vorba, se numește
defunct sau de cujus (abreviere din formula dreptului roman is de cujus
succesione agitur = cel despre a cărui moștenire este vorba). Se mai utilizează
și termenul de "autor" (autorul comun al moștenitorilor), iar în cazul moștenirii
testamentare, de "testator".
Persoanele care dobândesc patrimoniul defunct ului se numesc
"moștenitori" sau "succesori", iar în cazul moștenirii testamentare "moștenitori
testamentari" sau "legatari".
2. Felurile moștenirii. Potrivit art. 955 alin.1 din C.civ., " patrimoniul
defunctului se transmite prin moștenire legal ă, în măsura în care cel care lasă
moștenirea nu a dispus altfel prin testament ". Prin urmare, ca și în sistemul
vechiului Cod civil român de la 1864, moștenirea este de două feluri: legală și
testamentară .
a) Moștenirea este legală atunci când patrimoniul defunctului se
transmite în temeiul regulilor prevăzute de lege, respectiv către persoanele, în
ordinea și în cotele stabilite de lege. Ea are loc atunci când persoana care lasă
moștenirea, în timpul vieții sale, nu a dispus de patrimoniul său prin testament

6
sau, deși a dispus, testamentul nu produce efecte, în totalitate sau în parte. De
asemenea, moștenirea este legală și atunci când defunctul a lăsat testament,
însă acesta nu cuprinde dispoziții referitoare la transmiterea patrimoniului său,
ci numai alte dispoziții (de exemplu, referitoare la funeralii, numirea unui
executor testamentar etc.).
b) Moștenirea este testamentară atunci când patrimoniul succesoral se
transmite în temeiul voinței defunctului, exprimată în cuprinsul unui testament,
către persoanele desemnate (instituite) de el ca legatari .
c) Coexistența moștenirii legale cu cea testamentară. Cele două feluri
de moștenire nu se exclud reciproc, putând coexista, împrejurare ce rezultă din
prevederile art.955 alin.2 C.civ. conform cărora " o parte din patrimoniul
defunctului se poate transmite prin moștenire testamentară, iar cealaltă parte
prin moștenire legală".

3. Sediul materiei. Principalele dispoziții legale referitoare la dreptul de
moștenire sunt cuprinse în art.953 – 1163 C.civ., precum și în unele legi
speciale, la care ne vom referi pe parcursul acestei lucrări (de exemplu, Legea
notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995).
4. Caractere juridice. Transmit erea succesorală are anumite
particularită -ți care o deosebesc de celelalte moduri de transmitere a drepturilor
și obligațiilor.
Astfel, transmiterea succesorală este o transmisiune:
a) pentru cauză de moarte (mortis cauza), deoarece pr oduce efecte
numai la moartea persoanei fizice. Normele care guvernează transmiterea
drepturilor și obligațiilor pe cale succesorală nu se aplică în cazul
transmisiunilor prin acte între vii și nici în cazul încetării existenței unei
persoane juridice;
b) universală, căci privește totalitatea drepturilor și obligațiilor
patrimoniale care au aparținut defunctului, respectiv întregul său patrimoniu,
privit ca universalitate.
c) unitară, deoarece moștenirea se transmite la moștenitori după
aceleași norme juridice, indiferent de natura (mobile sau imobile) , proveniența
(de pe linie maternă sau paternă) sau originea bunurilor (moștenite sau
achiziționate).
d) indivizibilă, căci acceptarea sau renunțarea nu se poate limita doar la o
parte din moștenire, ci trebuie să privească totalitatea ei (sau totalitatea părții la
care moștenitorul are vocație). Prin excepție de la acest caracter, succesibilul
care cumulează calitatea de moștenitor legal cu aceea de legatar poate opta
diferit cu privire la moștenirea legală și respectiv la legat (art.1102 C.civ.) .

Secțiunea a II -a

DESCHIDEREA MOȘTENIRII

5. Noțiune. Potrivit art. 954 alin.1 C.civ., " moștenirea unei persoane se
deschide în momentul decesului acesteia" .
Prin urmare, deschiderea moștenirii are loc fie prin moartea fizic
constatată, fie prin moartea judecătorește declarată .

7
În schimb, trebuie reținut că dispariția unei persoane nu are acest efect,
întrucât cel dispărut este socotit a fi în viață, dacă nu a intervenit o hotărâre
declarativă de moarte rămasă definitivă (art.53 C.civ.)
6. Data deschiderii moștenirii. Moștenirea se deschide în
momentul (clipa) morții persoanei fizice.
Dovada morții se poate face, în prin cipiu, cu orice mijloace de probă,
întrucât moartea este un fapt juridic. Însă, de obicei, moartea persoanei fizice
se demonstrează fie cu certificatul de deces, fie cu hotărârea judecătorească
declarativă de moarte, acte care, în această privință, au pute re doveditoare până
la proba contrară .

Importanța stabilirii exacte a datei deschiderii moștenirii constă în faptul
că, în funcție de această dată:
– se determină capacitatea de a moșteni, vocația succes orală, compunerea
și stabilirea valorii masei succesorale;
– se determină momentul începerii, ca regulă, a curgerii termenului de
opțiune succesorală de un an (art.1103 C.civ.);
– se determină legea aplicabilă, în caz de conflict de le gi în timp;
– se determină momentul până la care retroactivează acceptarea sau
renunțarea la moștenire;
– se determină momentul inițial al indiviziunii succesorale, în cazul în
care sunt mai mulți moștenitori.
7. Locul deschi derii moștenirii. Deși moștenirea unei persoane fizice se
deschide automat, în momentul morții acesteia, locul deschiderii moștenirii nu
este legat de locul unde ea a decedat.
Potrivit art.954 alin.2 C.civ., locul deschiderii moștenirii este cons iderat
ultimul domiciliu al defunctului, indiferent dacă el a decedat sau nu la acest
domiciliu. Locul unde a decedat persoana (acasă, la spital, în alt oraș ori în
străinătate etc.) nu prezintă importanță sub acest aspect. Nu interesează nici
locul reședi nței, dacă defunctul avea o altă locuință vremelnică sau secundară.

Dispozițiile de mai sus se aplică în mod corespunzător și atunci când
primul organ sesizat, în vederea desfășurării procedurii succesorale, este
instanța de judecată ( art. 954 alin.4 C.civ.) .
Interesul stabilirii locului deschiderii moștenirii constă în faptul că:
– acest loc determină competența teritorială a instanței de judecată care
va judeca acțiunile referitoare la moștenire (conform art.118 din Noul Cod de
procedură civilă , până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă
a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului : cererile privitoare la
moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe car e
moștenitorii le -ar avea unul împotriva altuia; cererile privitoare la validitatea
sau executarea dispozițiilor testamentare; cererile legatarilor sau ale creditorilor
defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului
testamenta r) ;
– secretarul consiliului local al localității ultimului domiciliu al
defunctului poate cere (dacă moștenirea cuprinde bunuri imobile) deschiderea
procedurii succesorale notariale și, dacă este cazul, luarea măsurilor de
conservare (art.1171 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001);

8
– procedura succesorală notarială este de competența notarului public din
biroul notarial situat în circumscripția teritorială a judecătoriei de la locul
ultimului domiciliu al defunctului ( art.15 lit.a din Legea nr.36/1995 ).

Secțiunea a III -a

CONDIȚIILE GENERALE ALE DREPTULUI DE A MOȘTENI

8. Enumerare. Pentru ca o persoană să poată moșteni, ea trebuie să
îndeplinească trei condiții generale:
– să aibă capacitate succesorală;
– să aibă vocație succesorală (adică să fie chemată la moștenire);
– să nu fie nedemnă de a moșteni .
Condițiile de mai sus trebuie să fie întrunite cumulativ , indiferent d acă
moștenirea este legală sau testamentară.
9. Capacitatea succesorală. Potrivit art. 957 alin.1 C.civ.," o persoană
poate moșteni dacă există la momentul deschiderii moștenirii. Dispozițiile
art.36, 53 și 208 sunt aplicabile".
Prin u rmare, capacitatea succesorală se referă la existența persoanei în
momentul deschiderii moștenirii , nefiind legată direct de capacitatea civilă (de
folosință și de exercițiu). Orice persoană care există la data deschiderii
moștenirii are capacitate succeso rală și deci poate moșteni .
A) Au capacitate succesorală :
a) persoanele născute și aflate în viață la data deschiderii moștenirii ;
este indiferent cât timp a trăit moștenitorul după deschiderea moștenirii, fiind
suficient ca, în moment ul decesului persoanei despre a cărei moștenire este
vorba, el să fi fost în viață, chiar dacă a decedat ulterior; dovada existenței în
viață la data deschiderii moștenirii se face cu actele de stare civilă sau, dacă
este nevoie, prin orice mijloace de pro bă;
b) persoanele concepute, dar nenăscute la data deschiderii moștenirii,
cu condiția de a se naște vii (chiar dacă nu viabile); în acest sens, art. 36 C.civ.
prevede că " drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă
numai dacă e l se naște viu"; rezultă că legea consacră expres capacitatea
succesorală a copilului de la concepțiune, cu condiția să se nască viu.
c) persoanele dispărute, căci acestea sunt socotite de lege a fi în viață,
dacă nu a intervenit o hotărâre declar ativă de moarte definitivă (art. 53 C.civ.);
după declararea morții, existența capacității succesorale depinde, retroactiv, de
împrejurarea dacă data morții, stabilită prin hotărârea judecătorească, se
situează înainte sau după data deschiderii moștenirii ;
d) persoanele juridice existente la data deschiderii moștenirii, care au
capacitate succesorală de la data înregistrării (dacă sunt supuse înregistrării)
sau de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la
data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege (art.205 alin.1 și 2
C.civ.).

Trebuie precizat că persoanele juridice pot dobândi moștenirea numai în
temeiul unui testament (prin legat).
B) Nu au capacitate s uccesorală :

9
a) persoanele predecedate (care au murit înaintea deschiderii
moștenirii), precum și persoanele juridice desființate (care nu mai aveau ființă
legală la data deschiderii moștenirii); aceasta deoarece au cap acitate
succesorală numai persoanele fizice și juridice care "există" la data deschiderii
moștenirii;
b) persoanele decedate în același timp cu defunctul, adică comorienții
sau codecedații. Potrivit art. 957 alin.2 C.civ., " dacă, în cazul morții mai
multor persoane, nu se poate stabili că una a supraviețuit alteia, acestea nu au
capacitatea de a se moșteni una pe alta". Se aplică prezumția că persoanele
respective au murit deodată, ca și sub imperiul vechiului Cod civil de la 1864.
Ca urmare, moșt enirile vor fi considerate deschise în același moment pentru
toate persoanele în cauză și vor fi deferite separat moștenitorilor fiecăreia
dintre persoanele decedate în același timp .
10. Vocația succesorală (chemarea la moștenire). Potrivit art. 962
C.civ., pentru a putea moșteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de
lege (de exemplu, să fie soț supraviețuitor ori rudă cu defunctul) sau să fi fost
desemnată de către defunct prin testament. Rezultă că vocația succesorală este
determinarea persoanelor îndreptățite să vină la moștenire, care se face fie prin
lege, fie prin testament.
Legea cheamă la moștenire rudele defunctului, soțul supraviețuitor și
statul (comuna, orașul, municipiul).
Testamentul cheamă la moștenire persoanele fizice sau juridice instituite
ca legatari prin voința testatorului.
Vocația succesorală poate să fie generală și concretă.
Vocația succesorală generală înseamnă vocația potențială (eventuală) a
unor persoane de a culege moștenirea lăsată de o altă persoană . De exemplu, în
cazul rudelor defunctului în linie dreaptă descendentă (copii, nepoți, strănepoți
etc) toate au vocație succesorală legală generală (eventuală), în sensul că toate
ar putea să -l moștenească pe de cujus . Însă, după cum vom vedea, în concret,
moștenirea va fi culeasă numai de unele dintre aceste rude, care sunt preferate,
adică au vocație succesorală concretă.
Vocația succesorală concretă (efectivă) desemnează acele persoane care
vor culege efec tiv moștenirea lăsată de defunct. Așa cum s -a arătat, vocația
succesorală concretă presupune două condiții: una pozitivă (vocația succesorală
generală) și una negativă (persoana în cauză să nu fie înlăturată de la moștenire
de un alt succesibil, chemat de lege în rang preferabil sau de un legatar)
11. Nedemnitatea succesorală. Pentru ca o persoană să moștenească
trebuie să îndeplinească (alături de condițiile capacității și vocației succesorale)
și o condiție negativă – să nu fie nedemnă de a m oșteni.
11.1. Noțiune și natură juridică. Nedemnitatea succesorală este
sancțiunea civilă a decăderii din dreptul de a moșteni, care se aplică persoanei
(cu capacitate și vocație succesorală) vinovată de o faptă gravă față de de cujus
sau față d e un succesibil al acestuia . Sancțiunea nedemnității operează fie de
drept, în temeiul legii, fie în baza unei hotărâri judecătorești, iar nu în temeiul
voinței defunctului.
11.2. Caractere juridice. Nedemnitatea succesorală, ca sancțiune civi lă,
prezintă următoarele caractere juridice:
– se aplică numai dacă faptele au fost săvârșite cu intenție, deci, implicit,
de persoane având discernământ;

10
– operează atât în cazul moștenirii legale, cât și în cazul moștenirii
testamentare (ceea ce este o noutate față de vechiul Cod civil de la 1864);
– se aplică și produce efecte numai în privința autorului faptei, nu și față
de alte p ersoane chemate la moștenirea defunctului, în nume propriu sau prin
reprezentare succesorală;
– nu poate fi extinsă, în principiu, la alte moșteniri, nedemnul fiind
înlăturat numai de la moștenirea persoanei față de care s -a făcut vinovat prin
faptele comise ; cu toate acestea, nedemnul poate moșteni indirect bunuri din
patrimoniul lui de cujus, prin intermediul unui terț ;
– operează de drept, dar poate fi și judiciară (declarată de către instanța
judecătorească);
– efecte le nedemnității pot fi înlăturate expres de către cel care lasă
moștenirea, fie prin testament, fie prin act autentic notarial (cu alte cuvinte,
defunctul îl poate ierta pe nedemn, ceea ce nu se putea în sistemul vechiului
Cod civil de la 1864).
11.3. Felurile nedemnității. Din dispozițiile art. 958 și 959 C.civ.
rezultă că, spre deosebire de dispozițiile vechiului Cod civil român de la 1864,
nedemnitatea este de două feluri: nedemnitatea de drept și nedemnitatea
judiciară.
11.4 Nedem nitatea de drept. Conform art.958 alin.1 C.civ., este de drept
nedemnă de a moșteni :
a) persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu
intenția de a -l ucide pe cel care lasă moștenirea.
b) persoana condamnată penal p entru săvârșirea, înainte de deschiderea
moștenirii, a unei infracțiuni cu intenția de a -l ucide pe un alt succesibil care,
dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau
ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorul ui.
În cazul analizat (art. 958 alin. 1 lit b), făptuitorul poate urmări să -și
deschidă calea spre moștenirea defunctului sau să -și mărească drepturile
succesorale prin înlăturarea succesibilului preferat sau concurent. Însă, mobilul
urmărit pr in infracțiunea comisă este indiferent pentru incidența nedemnității .
În principiu, pentru ca o persoană să fie înlăturată de la moștenire pentru
aceste cazuri de nedemnitate de drept, trebuie să fie îndeplinite cumulativ
următoarele condiții:
– succesibilul făptuitor, cu vocație concretă la moștenire, să fi omorât
sau să fi încercat să îl omoare (omor sau tentativă de omor), cu intenție, pe cel
care lasă moștenirea sau pe un alt succesibil (deci, uciderea din culpă sau
loviturile cau zatoare de moarte nu atrag sancțiunea nedemnității de drept,
deoarece nu sunt comise cu intenția de a -l ucide pe cel care lasă moștenirea);
nu se cere ca omorul să fie calificat ori deosebit de grav; poate fi vorba și
despre infracțiunea de pruncucidere;
– succesibilul făptuitor să fi fost condamnat penal, în calitate de autor,
coautor, complice sau instigator , pentru omor sau tentativă de omor, iar
hotărârea penală de condamnare să fi rămas definitivă (dacă succesibilul
făptuitor a fost achitat , el nu va fi nedemn); în cazul în care condamnarea
pentru faptele menționate mai sus este împiedicată prin decesul autorului
faptei, prin amnistie sau prin prescripția răspunderii penale, nedemnitatea de
drept operează dacă acele fapte au fost constatate printr -o hotărâre
judecătorească civilă definitivă (art.958 alin.2 C.civ.);

11
– efectele nedemnității de drept să nu fi fost înlăturate expres prin
testament sau printr -un act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea.
Nedemn itatea de drept poate fi constatată oricând după data deschiderii
moștenirii, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către
instanța de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătorești
din care rezultă nedemnitatea (a rt.958 alin.3 C.civ.).
11.5. Nedemnitatea judiciară. Potrivit art. 959 alin.1 C.civ., poate fi
declarată nedemnă de a moșteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârșirea, cu intenție, împotriva
celui care lasă moștenirea a unor fapt e grave de violență, fizică sau morală,
ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei.
Pentru a fi declarată nedemnă de a moșteni, este necesar ca faptele să
întrunească elementele constitutive ale unei infracțiuni, întrucât legea cere ca
persoana să fie condamnată penal. De asemenea, faptele trebuie să fie comise
cu intenție . Dacă condamnarea pentru faptele menționate la art. 959 alin. 1 lit.
a) este împiedicată, prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin
prescripția răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost
constatate prin hotărâre judecătorească civilă definitivă.
Sancțiunea intervine numai dacă faptele sunt grave și au fost comise
împotriva lui de cujus, nu și împotri va unor persoane apropiate acestuia.
În categoria faptelor grave de violență morală au fost incluse: șantajul,
denunțarea calomnioasă, mărturia mincinoasă etc
b) persoana care, cu rea -credință, a ascuns, a alterat, a distrus sau a
falsificat testamentul defunctului; după cum se poate observa, faptele trebuie
comise cu rea-credință, iar nu din eroare sau la solicitarea celui care lasă
moștenirea; de exemplu, nu va fi nedemnă persoana care a ascuns testamentul
la solicitarea lui de cuju s, pentru a -l proteja împotriva altor potențiali
moștenitori ori persoana care a distrus testamentul din eroare sau la solicitarea
celui care lasă moștenirea ; prin " ascunderea testamentului" se înțelege dosirea
testamentului, fie la domiciliul sau reședin ța defunctului, fie într -un alt loc, cu
scopul de a nu fi găsit de către moștenitori; se consideră că ascunde testamentul
și persoana care a primit testamentul de la de cujus pentru a -l păstra și a -l preda
celor în drept ori organelor competente și care, d upă deschiderea moștenirii, nu
predă testamentul ; prin " alterarea testamentului" se înțelege modificarea
materială a înscrisului testamentar prin adăugiri, înlocuiri, ștergeri de cuvinte,
cifre, date, deteriorarea prin mâzgălituri, prin folosirea unor age nți externi cum
ar fi apa, cerneala etc ; "distrugerea testamentului" înseamnă nimicirea
înscrisului testamentar, indiferent prin ce mijloc, de exemplu prin ardere,
aruncarea la gunoi ; "falsificarea testamentului" este analizată sub două
aspecte: contrafa cerea scrierii – care înseamnă a imita, a plăsmui, a reproduce
scrierea defunctului pentru a face să se creadă că este cea originală;
contrafacerea scrierii poate fi executată fie de către un succesibil, fie chiar de
către un terț, însă la cererea succesib ilului; contrafacerea subscrierii, care
înseamnă imitarea semnăturii obișnuite a testatorului, fie aplicarea unei
semnături care creează aparența că este a testatorului ;
c) persoana care, prin dol sau violență, l -a împiedicat pe cel care lasă
moștenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul; nu atrage
sancțiunea nedemnității fapta unei persoane care, prin dol sau violență, l-a
determinat pe defunct să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul,

12
dar în acest caz poate inter veni nulitatea testamentului pentru captație și
sugestie .

11.6. Efectele nedemnității. Potrivit art. 960 alin.1 C.civ., nedemnul
este înlăturat atât de la moștenirea legală, cât și de la cea testamentară.
În literatura de sp ecialitate s -a precizat că nedemnitatea produce
întotdeauna efecte de la data deschiderii moștenirii, indiferent dacă condițiile
cerute de lege sunt întrunite deja la această dată sau dacă vor fi întrunite abia în
viitor .
a) Efectele nedemnităț ii față de nedemn. Efectele nedemnității constau
în desființarea retroactivă a titlului de moștenitor al nedemnului.
b) Efectele nedemnității față de descendenții nedemnului. În sistemul
vechiului Cod civil de la 1864, sancțiunea nedemnității pro ducea efecte și față
de descendenții nedemnului, în sensul că aceștia nu puteau moșteni prin
reprezentarea ascendentului lor nedemn. Descendenții nedemnului puteau veni
la moștenirea lui de cujus numai în nume propriu.
Însă, noul Cod civil, la art. 967 alin.1 prevede că: " poate fi reprezentată
persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat
în viață la data deschiderii moștenirii".
Prin urmare, în prezent, sancțiunea nedemnității nu produce efecte față
de descendenții nedemnului, care vor putea veni la moștenire atât în nume
propriu, cât și prin reprezentarea ascendentului lor nedemn.
c) Efectele nedemnității faț ă de terți. Față de terții cu care nedemnul a
contractat, în perioada de la data deschiderii moștenirii și până la constatarea
ori declararea nedemnității, art.960 alin. 3 C.civ. prevede că rămân valabile
actele de conservare și de administrare , în măsura în care profită
moștenitorilor. Este indiferent dacă terțul contractant a fost de bună sau rea –
credință, deoarece legea nu face nici o distincție în acest sens.
De asemenea, se mențin și actele de dispoziție cu titlu oneros încheiate
între nedem n și terții dobânditori de bună -credință, regulile din materia cărții
funciare fiind însă aplicabile. Terțul dobânditor este considerat de bună –
credință numai dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în
folosul său, sunt îndeplinite urm ătoarele condiții:
a) nu a fost înregistrată nicio acțiune prin care se contestă cuprinsul
cărții funciare;
b) din cuprinsul cărții funciare nu rezultă nicio cauză care să justifice
rectificarea acesteia în favoarea altei persoane;
c) nu a cunoscut, pe altă cale, inexactitatea cuprinsului cărții funciare .
În celelalte cazuri se aplică principiul resoluto iure dantis resolvitur ius
accipientis.
11.7. Înlăturarea efectelor nedemnității. Potrivit art.961 alin.1 C.civ.,
efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres prin
testament sau printr -un act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea.
Fără o declarație expresă, legatul lăsat nedemnului după săvârșirea faptei care
atrage nedemnitatea, nu înlătură efectele nedemnității.
11.8. Invocarea nedemnității succesorale. În ce privește nedemnitatea
de drept, ea poate fi invocată de orice persoană interesată care urmează să
profite de înlăturarea nedemnului de la moștenire și anume:
– comoștenitorii ori moștenitorii subsecvenți;

13
– legatarii sau donatarii, dacă nedemnul ar fi fost moștenitor legal
rezervatar și deci prezența sa ar fi putut atrage reducțiunea liberalității;
– creditorii persoanelor indicate mai sus, pe calea acțiunii oblice, cu
condiția să fie îndeplinite condițiile de exercitare ale acestei acțiuni (art. 1560 –
1561 C.civ.) ;
– instanța de judecată ori notarul public din oficiu, pe baza hotărârii
judecătorești din care rezultă nedemnitatea (art.958 alin. 3 din C.civ.);
– procurorul, în condițiile art. 92 din Codului de procedură civilă ;
– comuna, orașul sau municipiul în a cărui rază teritorială se aflau
bunurile la data deschiderii moștenirii, dacă prin înlăturarea de la moștenire a
nedemnului moștenirea devine vacantă; la fel, Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice, în cazul în care moștenirea ce ar deveni vacantă, prin
înlăturarea nedemnului, se află în străinătate ;
– nedemnul însuși, dacă justifică un interes legitim .
Întrucât nedemnitatea operează de drept, prin acțiune civilă se solicită
instanței de judecată să constate nedemnitatea, care o perează în virtutea legii
din momentul deschiderii moștenirii.
În ce privește nedemnitatea judiciară, aceasta poate fi invocată;
– de orice succesibil al defunctului, dacă justifică un interes legitim ;
– de procuror (dac ă sunt succesibili minori, persoane puse sub
interdicție sau persoane dispărute etc);
– de comuna, orașul sau municipiul în a cărui rază teritorială se aflau
bunurile la data deschiderii moștenirii, în cazul în care singurul succesibil este
nede mnul; în aceleași condiții, pentru moștenirile vacante aflate în străinătate,
Statul Român poate cere instanței să declare nedemnitatea unicului succesibil ;
– nedemnul însuși, dacă acesta justifică un interes legitim.
În toate cazuril e, nedemnitatea poate fi constatată sau declarată de către
instanța judecătorească numai după deschiderea moștenirii și numai dacă
vocația succesorală a nedemnului este concretă, nefiind înlăturat de la
moștenire prin prezența unor moștenitori în rang pref erat.

Bibliografie OBLIGATORIE
1. ILIE URS – Drept civil. Succesiuni, Curs Universitar, Ed. Universul Juridic, București,
2017.
2. F.Deak, R.Popescu, Tratat de drept succesoral, vol I, II și III, Ed. Universul
Juridic, București, 2013 și 2014;
3. D.Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile. Ed.C.H.Beck,
București, 2014;
4. Fl.Baias, coord. Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beek,
București, 2012;
5. I.Genoiu, Dreptul la moștenire în Noul Cod civil, Ed.C.H.Beek, Buc urești,
2012.
Concepte și termeni de reținut: reprezentarea succesorală, vocația
succesorală, nedemnitatea judiciară

14

Test de evaluare/autoevaluare
1. Reprezentarea:
a) operează transmiterea moștenirii în favoarea unor rude mai îndepărtate în
grad, cărora le permite să urce în locul, gradul și drepturile defunctului;
b) are ca efect împărțirea moștenirii pe tulpini;
c) are ca efect împărțirea moștenirii pe capete.
2. Principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii din
aceeași clasă admite ex cepții:
a) în cazul clasei a III -a de moștenitori, când unchii nu înlătură de la moștenire
pe verii primari ai defunctului;
b) în cazul reprezentării succesorale;
c) în cazul venirii la moștenire a soțului supraviețuitor împreună cu bunicii
defunctului.

Răspunsuri corecte
1. B
2. B

15

Unitatea de învățare 2
Obiectivele și competențele unității de învățare:
– Însușirea unor definiții, concepte, terminologii privind moștenirea legală
– Utilizarea limbajului juridic de specialitate și a unor instrumente de logică juridică, în
elaborarea unor argumentări specifice
– Evaluarea critică a textelor din legislație, doctrină și jurisprudență, referitoare la o problemă
de drept concretă

MOȘTENIREA LEGALĂ

DISPOZIȚII GENERALE

12. Moștenitorii legali. Dacă defunctul nu a lăsat testament sau, deși a
lăsat un testament, nu cuprinde legate ori acestea sunt ineficace, legea cheamă
la moștenire pe soțul supraviețuitor și rudel e defunctului. În acest sens, art.963
alin.1 C.civ. prevde că moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile
stabilite de lege, soțului supraviețuitor și rudelor defunctului, respectiv
descendenților, ascendenților și colateralilor acestuia, după caz.
Descendenții și ascendenții au vocație la moștenire indiferent de gradul
de rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv
(art.963 alin.2 C.civ.).
Vocația succesorală legală a rudelor este reciprocă (de exemplu, copilul
are vocație la moștenirea tatălui său, dar și tatăl are vocație la moștenirea
copilului său, dacă acesta a murit mai înainte) .
Întrucât legea cheamă la moștenire rudele defunctului, precizăm că
rudenia este de două feluri: ruden ia firească și rudenia civilă.
Rudenia firească este legătura bazată pe descendența unei persoane
dintr -o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent
comun (art.405 alin.1 C.civ.).
Rudenia civilă este legătura rezu ltată din adopția încheiată în condițiile
prevăzute de lege (art.405 alin.2 C.civ.).
Sub un alt aspect, ca și în sistemul vechiului Cod civil de la 1864,
rudenia poate fi: în linie dreaptă sau în linie colaterală.
Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenței unei persoane dintr -o
altă persoană și poate fi: rudenie în linie dreaptă descendentă sau rudenie în
linie dreaptă ascendentă (art.406 alin.1 C.civ.).
Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai
multe persoane au un ascendent comun (art.406 alin.2 C.civ.).
Gradul de rudenie se stabilește, conform art. 406 alin.3 C.civ., astfel:
a) în linie dreaptă, după numărul nașterilor; astfel, copiii și părinții sunt
rude de gradul întâi, nepoții și bunicii sunt rude de gradul al doilea;

16
b) în linie colaterală, după numărul nașterilor, urcând de la una dintre
rude până la ascendentul comun și coborând de la aceasta până la cealaltă rudă;
astfel, frații sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătușa și nepotul, de
gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.
Pentru a nu chema la moștenire deodată toate rudele defunctului (care,
dacă sunt foarte multe, ar putea determina fărâmițarea excesivă a moștenirii),
art.964 alin.1 C.civ. le împarte în patru clase de moștenitori:
a) Clasa întâi: descendenții (adică rudele defunctului în linie dreaptă
descendentă: copiii, nepoții, strănepoții, stră -strănep oții etc.);
b) Clasa a doua: ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați (adică
părinții defunctului – firești sau adoptatori – și frații sau surorile defunctului,
precum și descendenții acestora, până la gradul al patrulea);
c) Clasa a treia: ascendenții ordinari (adică bunicii, străbunicii, stră –
străbunicii etc.);
d) Clasa a patra: colateralii ordinari (adică unchii și mătușile, verii
primari și verișoarele primare etc.):

13. Principiile generale ale devoluțiunii legale a moștenirii și
excepțiile de la aceste principii. Din dispozițiile art.964 C.civ. se desprind
următoarele principii generale ale devoluțiunii legale a moștenirii:
13.1. Rudele defunctului sunt chemate la moștenire în o rdinea claselor
de moștenitori. Astfel, în primul rând vin la moștenire rudele din clasa întâi,
care vor înlătura rudele din clasele a doua, a treia și a patra.

13.2. În cadrul aceleiași clase, rudele de grad mai apropiat cu
defunct ul înlătură de la moștenire pe cele de grad mai îndepărtat, cu excepția
cazurilor pentru care legea dispune altfel (art.964 alin.3 C.civ.). Se mai
numește și principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii din
aceeași clasă.
13.3. În cadrul aceleiași clase, rudele de grad egal moștenesc în părți
egale, dacă legea nu prevede altfel (art.964 alin.4 C.civ.). De exemplu, dacă la
moștenire sunt chemați cei patru copii ai defunctului, fiecare are dreptul la o
pătrime.

Secțiunea a II -a

REPREZENTAREA SUCCESORALĂ

14. Noțiune. Reprezentarea succesorală este o instituție specifică
dreptului de moștenire, care nu trebuie confundată cu reprezentarea legală
(cum ar fi reprezentarea persoanelor incapabile) sau cu reprezentarea
convențională (cum ar fi mandatul, care se referă la reprezentarea voinței altuia
la încheierea de acte juridice).

15. Domeniul de aplicare. Pot veni la moștenire prin reprezentare
succesorală numai descendenții copiilor defunctului și descendenții fraților sau
surorilor defunctului (art.966 alin.1 C.civ.). Fac parte din categoria
descendenților copiilor defunctului nepoții, strănepoții, stră -strănepoții la

17
infinit, iar din categoria descendenților fraților (surorilor) nepoții și strănepoții
de frate sau soră.

16. Condițiile reprezentării succesorale. Pentru a opera reprezentarea
succesorală trebuie îndeplinite următoarele condi ții:
a) Cel reprezentat să fie lipsit de capacitatea de a moșteni sau să fie
nedemn față de defunct.
În acest sens, spre deosebire de vechiul Cod civil de la 1864, care la
art.668 alin. 1 prevedea că "nu se reprezintă decât persoanele moarte", noul
Cod civil dispune la art.967 alin.1 că " poate fi reprezentată persoana lipsită de
capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data
deschiderii moștenirii".
b) Locul celui reprezentat să fie un loc util (adică el, reprezentatul, dacă
ar fi fost în viață la data deschiderii moștenirii, ar fi putut moșteni efectiv; este
exceptată doar situația în care reprezentatul este nedemn).
În literatura juridică recentă este controversată problema dacă, în virtutea
noului Cod civil, reprezentarea succesorală mai presupune sau nu condiția ca
locul celui reprezentat să fie util.
Într-o opinie, unii autori au susținut că, în prezent, nu se mai cere condiția
ca locul reprezentatului să fie uti l .
Alți autori apreciază că locul celui reprezentat trebuie să fie util, iar acest
lucru este a doua condiție în persoana reprezentatului . Astfel, se consideră că
reprezentarea succesorală se admite numai în cazul în care cel reprezentat, dacă
ar fi fost în viață la data deschiderii moștenirii, ar fi avut vocație concretă la
moștenire, adică ar fi putut moșteni. Excepție face situația în care reprezentatul
este nedemn deoarece, în acest caz, chiar dacă nedemnul nu poate veni la
moștenire, descen denții nedemnului pot moșteni prin reprezentarea acestuia .
c) Reprezentantul să îndeplinească toate condițiile necesare
pentru a -l moșteni pe defunct. În acest sens, conform art. 967 alin.2 C.civ.,
pentru a veni prin reprezentare succe sorală la moștenirea defunctului,
reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condițiile generale pentru a -l
moșteni pe acesta, respectiv:
– să aibă capacitate succesorală, adică să fie în viață (sau cel puțin
conceput) la data deschiderii moșt enirii;
– să aibă vocație proprie la moștenirea defunctului, adică să fie rudă în
grad succesibil cu defunctul (descendent în linie dreaptă, sau colateral până la
gradul al patrulea inclusiv);
– să nu fie nedemn față de defunct; este in diferent dacă reprezentantul a
venit la moștenirea reprezentatului sau a fost înlăturat de la aceasta ca nedemn
sau renunțător . În acest sens, potrivit art. 967 alin.3 C.civ., reprezentarea
operează chiar dacă reprezentantul este nedemn față de reprezenta t sau a
renunțat la moștenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoștenit de el. Aceasta
deoarece nu este vorba despre moștenirea lăsată de cel reprezentat, ci de
moștenirea lui de cujus. Reprezentantul nu trebuie să îndeplinească condițiile
necesare pentru a -l moșteni pe cel reprezentat, ci pe de cujus .
17. Efectul general al reprezentării succesorale. Prin
reprezentare succesorală reprezentantul urcă, în temeiul legii, în locul și gradul
celui reprezentat pentru a culege partea din moșt enire care i s -ar fi cuvenit
acestuia.

18
În cazurile în care reprezentarea succesorală operează, art. 968 alin.1
C.civ. prevede că moștenirea se împarte pe tulpină.
Prin tulpină se înțelege:
– înăuntrul clasei întâi, descenden tul de gradul întâi care culege
moștenirea sau este reprezentat la moștenire;
– înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care
culege moștenirea sau este reprezentat la moștenire.
Dacă aceeași tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri
subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenților de același
grad din aceeași ramură împărțindu -se între ei în mod egal (art.968 alin.3
C.civ).
18. Efectul particular al reprezentării succesorale. Potrivit art.969
alin.1 C.civ. , copiii nedemnului concepuți înainte de deschiderea moștenirii de
la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moștenirea acestuia din urmă
bunurile pe care le -au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă v in la
moștenirea lui în concurs cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea
moștenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul
și în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a
depășit valoar ea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl
suporte ca urmare a reprezentării (cu alte cuvinte, obligația de raport va privi
numai activul net moștenit, iar raportul se va face prin echivalent, conform art.
1146 și următ. din C.civ.) .

MOȘTENITORII LEGALI

I. Soțul supraviețuitor

19. Considerații generale. În sistemul vechiului Cod civil de la 1864
situația succesorală a soțului supraviețuitor era inechitabilă.
Astfel, soțul supraviețuitor avea drept de moștenire numai după ultimul
colateral de gradul al doisprezecelea cu defunctul (până în anul 1921) sau
după ultimul colateral de gradul al patrulea cu defunctul (după 28 iulie 1921).
În mod excepțional, văduva săracă avea dreptul la 1/3 din moștenire în
uzufruct, în concurs cu un singur descendent, sau o parte de copil în uzufruct,
în concurs cu mai mulți descendenți. Soțul supraviețuitor primea 1/4 din
moștenire în propr ietate numai în concurs cu alți moștenitori legali, rude mai
îndepărtate .

20. Condițiile cerute de lege pentru ca soțul supraviețuitor să poată
moșteni. Pentru a avea dreptul la moștenirea soțului decedat, soțul
supraviețuitor trebuie să îndeplinească, pe lângă condițiile generale cerute de
lege (capacitate succesorală, vocație succesorală, să nu fie nedemn), o condiție
specială și anume: să aibă calitatea de soț supraviețuitor la data deschiderii
moștenirii. Această condiție rezultă d in dispozițiile art.970 C.civ. potrivit
cărora " soțul supraviețuitor îl moștenește pe soțul decedat dacă la data
deschiderii moștenirii, nu există o hotărâre de divorț definitivă".

19
21. Corelația dintre dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor și
comunitatea de bunuri a soților. În cazul în care unul dintre soți decedează,
prima problemă care trebuie rezolvată este determinarea masei succesorale
rămase după acesta. Așa cum s -a arătat în literatura de specialitate, problema se
pune deoarece, în afara bunurilor proprii care au aparținut soțului decedat și
care intră în masa succesorală, mai există bunurile comune ale soților. Întrucât
la moartea unuia dintre soți comunitatea de bunuri încetează, trebuie să se
determine partea cuvenită soțului decedat din această comunitate, care
urmează să intre în masa succesorală .

22. Enumerarea drepturilor succesorale ale soțului supraviețuitor.
Potrivit art.972, art.973 și art.974 din noul Cod civil, ca și în sistemul
Legii nr.319/1944, soțul supraviețuitor are următoarele drepturi succesorale:
– un drept general de moștenire, în concurs cu oricare clasă de
moștenitori;
– un drept temporar de abitație asupra casei de locuit;
– un drept special de moștenire asupra mobilelor și obiectelor de uz
casnic care au fost afectate folosinței comune a soților.
Vom analiza mai jos, pe scurt, fiecare dintre aceste drepturi succesorale.
A) Dreptul general de moșteni re, în concurs cu oricare dintre clasele
de moștenitori legali. Potrivit art.971 alin.1 C.civ., soțul supraviețuitor este
chemat la moștenire în concurs cu oricare dintre clasele de moștenitori legali.
Cota succesorală a soțului supraviețuitor v ariază ca întindere, în funcție
de clasa concurentă, așa cum rezultă din dispozițiile art.972 alin.1 C.civ.:
a) un sfert din moștenire (1/4), dacă vine în concurs cu descendenții
defunctului, indiferent de numărul lor;
b) o treime din moștenire (1/3), dacă vine în concurs atât cu ascendenții
privilegiați (indiferent de numărul lor), cât și cu colateralii privilegiați ai
defunctului (de asemenea, indiferent de numărul lor);
c) o jumătate din moștenire (1/2), dacă vine în concu rs fie numai cu
ascendenții privilegiați, fie numai cu colateralii privilegiați ai defunctului, în
ambele cazuri indiferent de numărul lor;
d) trei sferturi din moștenire (3/4), dacă vine în concurs fie cu
ascendenții ordinari (clasa a treia), f ie cu colateralii ordinari ai defunctului
(clasa a patra), în ambele cazuri indiferent de numărul lor.

B) Dreptul de abitație. 1) Noțiune. Dreptul de abitație al soțului
supraviețuitor a fost reglementat pentru prima dată prin art. 4 din Legea
nr.319/1944 . Potrivit acestui text de lege "soțul supraviețuitor care nu are o
altă locuință proprie, va avea până la executarea ieșirii din indiviziune, și, în
orice caz, cel puțin timp de un an de la încetarea din viață a soțului său, în afară
de dreptul de moștenire potrivit dispozițiilor de mai sus, un drept de abitație
asupra casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din succesiune".

2)Condițiile cerute pentru nașterea dreptului de abitație. Soțul
supraviețuitor beneficiază de acest drept de abitație separat și peste cota
succesorală legală stabilită la art. 972 alin.1 C.civ., în următoarele condiții:
a) să fi locuit, la data deschiderii moștenirii, în casa ori apartamentul
care face obiectul dreptului de abitație ; în literatura juridică se admite că

20
cerința este aceea de a fi locuit statornic în acea casă (apartament), adică să fi
avut domiciliul acolo ; nu este necesar ca la data deschiderii moștenirii soțul
supraviețuitor să fi conviețuit (locuit) cu defunctul în aceea locuință ;
b) nu este titular al niciunui drept real (de exemplu, drept de
proprietate, uzufruct, uz, abitație etc.) de a folosi o altă locuință
corespunzătoare nevoilor sale ; prin urmare, dacă soțul supraviețuitor este
titularul unui drept real de a folosi o locuință corespunzătoare, atunci nu i se
cuvine dreptul de abitație; dar, dacă soțul supraviețuitor are doar un simplu
drept de folosință asupra unei alte locuințe, de exemplu o utilizează în temeiul
unui contract de înch iriere sau de comodat, atunci soțul supraviețuitor
beneficiază de dreptul de abitație prevăzut la art. 973 alin. 1C.civ. ; mai mult,
chiar dacă soțul supraviețuitor ar avea un drept real de a folosi o altă locuință,
el nu poate fi privat de dreptul de abit ație când acea locuință este
necorespunzătoare nevoilor sale ; noțiunea "locuință corespunzătoare" trebuie
apreciată în concret, în funcție de elemente cum ar fi; suprafață, zonă,
expunere, vârsta, profesia și starea de sănătate a soțului supraviețuitor; însă, așa
cum s -a arătat în literatura de specialitate, esențial este ca decesul lui de cujus
să nu determine pentru soțul supraviețuitor o schimbare brutală a condițiilor de
locuit .
c) casa de locuit să facă parte din bunurile moștenirii – în totalitate sau
în parte – fiind proprietatea exclusivă a defunctului, proprietatea comună a
defunctului cu soțul supraviețuitor sau proprietatea comună a defunctului cu
alte persoane ; în caz de proprietate comună în devălmășie sau pe cote -părți,
dreptul de abitație se întinde numai asupra părții de proprietate ce a aparținut
defunctului, nu și asupra părții care îi aparține soțului supraviețuitor cu titlul de
proprietate ori asupra cotei -părți ce aparține altuia ;
d) să nu fi devenit, prin moș tenire, proprietar exclusiv al întregii
locuințe (de exemplu, ca unic moștenitor) ; într -un asemenea caz el nu poate fi
titular al dreptului de abitație, căci proprietarul nu poate avea în același timp un
dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra bu nului care îi aparține;
dacă soțul supraviețuitor este numai comoștenitor împreună cu alții, dreptul de
abitație îi va permite să folosească locuința potrivit necesităților, iar nu numai
în raport de cota -parte din dreptul de proprietate dobândit prin moșt enire ;
e) defunctul să nu fi dispus altfel ; de exemplu, defunctul să nu fi dispus
prin testament dezmembrarea proprietății locuinței, prin constituirea unui drept
de abitație sau de uzufruct în favoarea unui terț ; se admite că defunctul putea
înlătura dreptul de abitație al soțului supraviețuitor, întrucât el nu este
moștenitor rezervatar în ceea ce privește casa de locuit .
3) Caracterele juridice. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor are
următoarele caractere juridice:
– este un drept real având ca obiect casa de locuit; soțul supraviețuitor
va avea dreptul să utilizeze nu numai locuința, dar și dependințele, părțile
comune ale imobilului care cuprinde mai multe locuințe, precum și terenul
aferent;
– este un drept temporar, care se stinge la partaj, dar nu mai devreme de
un an de la data deschiderii moștenirii; în mod excepțional, dreptul de abitație
încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de
recăsătorire a soțului supraviețui tor (art.973 alin.4 C.civ.) ;
– este un drept strict personal,

21
– este un drept inalienabil și insesizabil, împrejurare ce decurge din
caracterul strict personal al dreptului de abitație (art.973 alin.2 C.civ.); ca
urmare, creditorii so țului supraviețuitor nu pot urmări acest drept;
– este un drept acordat de lege soțului supraviețuitor cu titlu gratuit (art.
973 alin. 2 C.civ.) ; deci, pe durata de existență a dreptului de abitație, soțul
supraviețuitor nu trebuie să plăteasc ă chirie celorlalți moștenitori, pentru
utilizarea locuinței.
4) Încetarea dreptului de abitație. Dreptul de abitație al soțului
supraviețuitor se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data
deschiderii moștenirii (art.973 alin. 4 t eza I -a din C.civ.). Totuși, dacă partajul
între comoștenitori s -a efectuat înainte de împlinirea termenului de un an de la
data deschiderii moștenirii, iar locuința este atribuită în întregime soțului
supraviețuitor, dreptul de abitație încetează căci el devine proprietar exclusiv
asupra locuinței. Atunci când soțul supraviețuitor se recăsătorește, dreptul de
abitație încetează indiferent de momentul când intervine aceasta, chiar înainte
de împlinirea termenului de un an de la data deschiderii moștenirii ( art.973
alin. 4 teza a II -a din C.civ.).
C) Dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor asupra
mobilierului și obiectelor de uz casnic. Conform art. 974 C.civ., când nu vine
în concurs cu descendenții defunctului, soțul supraviețuitor moștenește, pe
lângă cota stabilită potrivit art.972 C.civ., mobilierul și obiectele de uz casnic
care au fost afectate folosinței comune a soților.
Pentru ca soțul supraviețuitor să culeagă aceste bunuri, este necesar să
fie îndeplinite două condiții:
a) să nu vină la moștenire în concurs cu descendenții defunctului
(respectiv, cu moștenitorii din clasa întâi); dacă soțul supraviețuitor vine la
moștenire în concurs chiar și cu un singur descendent al defunctului, bunurile
respective se cuprind în masa succesorală și vor fi împărțite, împreună cu
celelalte bunuri ale moștenirii, între toți moștenitorii; însă, în cazul în care soțul
supraviețuitor vine la moștenire în concurs cu alți moștenitori, din clasele II –
IV, aceste bunuri îi rev in în totalitate și exclusiv, urmând ca numai celelalte
bunuri, dacă există, să fie împărțite între toți moștenitorii (inclusiv soțul
supraviețuitor); așa fiind, soțul supraviețuitor culege bunurile în discuție
separat și peste cota sa succesorală din cele lalte bunuri;
b) soțul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin
liberalități între vii sau pentru cauză de moarte, căci soțul supraviețuitor nu
este rezervatar în privința acestor bunuri ; prin urmare, dreptul special al
soțul ui supraviețuitor asupra acestor bunuri există numai dacă defunctul nu a
dispus de ele în favoarea unor terți; precizăm că soțul supraviețuitor va fi lipsit
de acest drept special de moștenire numai dacă defunctul a dispus prin
liberalități de toată partea sa din aceste bunuri, în favoarea unor terți; dacă
defunctul a dispus numai de o parte din aceste bunuri, celelalte, de care nu a
dispus, vor reveni soțului supraviețuitor în temeiul acestui drept special de
moștenire.

– bunurile ap arținând gospodăriei țărănești, cum ar fi: animalele de
muncă și de producție, uneltele agricole etc.

II. Descendenții defunctului

22

23. Noțiunea de descendenți. Potrivit art.975 alin.1C.civ., descendenți i
sunt copiii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit, fără deosebire
de sex și indiferent dacă sunt din aceeași căsătorie sau din căsătorii diferite .
24. Împărțeala moștenirii între descendenți. Așa cum am văzut, în
conformitate cu disp ozițiile art. 964 alin.1C.civ., descendenții fac parte din
clasa întâi.
25. Caracterele juridice ale dreptului de moștenire al descendenților.
– pot veni la moștenire în nume propriu sau prin reprezentare
succesorală (în cazul descenden ților copiilor defunctului);
– sunt moștenitori rezervatari, adică beneficiază, în temeiul legii, de o
parte din moștenire numită rezervă succesorală, de care defunctul nu poate
dispune cu titlu gratuit, prin donații sau legate;
– sunt moștenitori sezinari, adică au dreptul de a intra în stăpânirea de
fapt a patrimoniului succesoral chiar înainte de eliberarea certificatului de
moștenitor
și posibilitatea de a exercita drepturile și acțiunile defunctului;
– sunt obligați să raporteze donațiile primite de la cel care lasă
moștenirea , adică să readucă la masa succesorală bunurile primite cu titlul de
donație (dacă donația nu a fost făcută cu scutire de raport).

III. Ascendenții privilegiați și colatera lii privilegiați

Ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați fac parte din clasa a
doua de moștenitori legali (art.964 alin.1 C.civ.) și vin la moștenire dacă
descendenții nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni (art.976 alin.3
C.civ.). Ei se numesc privilegiați pentru că sunt chemați la moștenire înaintea
ascendenților și colateralilor ordinari, care fac parte din clasele de moștenitori
subsecvente.

A. Ascendenții privilegiați.
26. Noțiunea de ascendenți privilegiați. Potrivit art. 976 alin.1 C.civ.,
ascendenții privilegiați sunt tatăl și mama defunctului.
Cu alte cuvinte, ascendenții privilegiați sunt părinții defunctului , din
căsătorie, din afara căsătoriei, din adopție, precum și cei care au recurs la
reproducerea umană asistată medical cu terț donator.

27. Împărțirea moștenirii între soțul supraviețuitor, ascendenții
privilegiați și colateralii privilegiați. Dacă soțul supraviețuitor vine la
moștenire în concurs atât cu ascendenții privil egiați, cât și cu colateralii
privilegiați ai defunctului, partea cuvenită clasei a doua este de 2/3 din
moștenire (art.977 alin.1 C.civ.).
Dacă soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs fie numai cu
ascendenții privilegiați, fie numai cu colateralii privilegiați ai defunctului,
partea cuvenită clasei a doua este de 1/2 din moștenire (art.977 alin.2 C.civ.).
28. Împărțirea moștenirii între ascendenții privilegiați și colateralii
privilegiați. Conform art.978 C.civ., moștenirea sa u partea din moștenire
cuvenită ascendenților privilegiați și colateralilor privilegiați se împarte între

23
aceștia în funcție de numărul ascendenților privilegiați care vin la moștenire ,
după cum urmează:
a) în cazul în care la moștenire vine un singur părinte, acesta va culege
1/4, iar colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor, vor culege 3/4;
b) în cazul în care la moștenire vin 2 părinți (sau mai mulți, în cazul
adopției cu efecte restrânse), aceștia vor culege împreună jum ătate (1/2), iar
colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă jumătate
(1/2).
În cazul în care colateralii privilegiați nu îndeplinesc condițiile necesare
pentru a moșteni, ascendenții privilegiați vor culege moșteni rea sau partea din
moștenire cuvenită clasei a doua (art.979 alin.1 C.civ.).
Dacă ascendenții privilegiați vin singuri la moștenire (în lipsa soțului
supraviețuitor și a colateralilor privilegiați) culeg întreaga moștenire, pe care o
vor împărți între ei în mod egal (art.980 C.civ.).
29. Caracterele juridice ale dreptului de moștenire al ascendenților
privilegiați. Ascendenții privilegiați sunt moștenitori rezervatari și sezinari. Ei
pot veni la moștenire numai în nume propriu , nu și prin reprezentare
succesorală. De asemenea, nu sunt obligați la raportul donațiilor primite de la
defunct.

B. Colateralii privilegiați.
30. Noțiunea de colaterali privilegiați. Potrivit art. 976 alin.2 C.civ.,
colateralii privilegiați sunt frații și surorile defunctului , precum și descendenții
acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.

31. Împărțirea moștenirii între colateralii privilegiați. În cazul în care
ascendenții privilegiați nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni,
colateralii privilegiați vor culege moștenirea sau partea din moștenire cuvenită
clasei a doua (art. 979 alin.2 C.civ.).

32. Caracterele jur idice ale dreptului de moștenire al colateralilor
privilegiați. Frații și surorile defunctului pot veni la moștenirea acestuia numai
în nume propriu, în timp ce descendenții fraților și surorilor, până la gradul al
patrulea, pot veni și prin reprezentare s uccesorală. Colateralii privilegiați nu
sunt moștenitori rezervatari și nici sezinari. Ei nu sunt obligați să raporteze
donațiile primite de la defunct.

IV. Ascendenții ordinari.
33. Noțiunea de ascendenți ordinari. Potriv it art. 982 alin.1C.civ.,
ascendenții ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale defunctului, cu
excepția părinților acestuia.
34. Caracterele juridice ale dreptului de moștenire al ascendenților
ordinari. Ascendenții ordinari nu sunt m oștenitori rezervatari și nici sezinari,
după noul Cod civil (art.1126). Ei pot veni la moștenire numai în nume
propriu, nu și prin reprezentare succesorală. Ei nu sunt obligați la raportul
donațiilor primite de la defunct.

V. Colateralii ordin ari.

24
35. Noțiunea de colaterali ordinari. Potrivit art. 983 alin.1 C.civ.,
colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al
patrulea inclusiv, cu excepția colateralilor privilegiați.
Colateralii ordinari fac parte din clasa a patra și îi cuprinde pe unchii,
mătușile și verii primari ai defunctului, fie din căsătorie, fie din afara căsătoriei
sau din adopție (sub vechea legislație, numai pe cei din adopția cu efecte
depline), precum și pe frații și surorile oricăruia dintre bunicii defunctului,
adică toate rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv.

36. Caracterele juridice ale dreptului de moștenire al colateralilor
ordinari. Colateralii ordinar i pot veni la moștenire numai în nume propriu, nu
și prin reprezentare succesorală. Ei nu sunt moștenitori rezervatari și nici
sezinari. De asemenea, nu sunt obligați la raportul donațiilor primite de la de
cujus.

Secțiunea a IV -a

MOȘTENIREA VACANTĂ

37. Noțiunea de moștenire vacantă. Potrivit art. 1135 alin.1 C.civ.,
dacă nu există moștenitori legali sau testamentari, moștenirea este vacantă.
Prin inexistența moștenitoril or legali sau testamentari, la care se referă
art. 1135 alin.1 C.civ., trebuie să înțelegem nu numai absența fizică a
moștenitorilor (defunctul nu are rude și nu a lăsat testament), ci și absența lor
în sens juridic , determinată de renunțarea ori de înlăturarea lor de la moștenire
ca urmare a dezmoștenirii, nedemnității ori revocării pe cale judecătorească a
legatului..
38. Dreptul de a culege moștenirea vacantă. Conform art. 1138 alin.1
C.civ., moștenirile vacante revin comunei, orașului sau, după caz, municipiului
în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii și intră
în domeniul lor privat . Este considerată nescrisă orice dispoziție testamentară
care, fără a stipula transmiterea bun urilor moștenirii, urmărește să înlăture
această regulă.
39. Natura juridică a dreptului asupra moștenirii vacante. Natura
juridică a dreptului asupra moștenirii vacante constituie, și după intrarea în
vigoare a noului Cod civil, o problemă controversată. Astfel, într -o opinie se
consideră că, în concepția noului Cod civil, temeiul juridic al dobândirii de
către acesta (statul) a moștenirii vacante este dreptul de suveranitate. Într -o
altă opinie, statul dobândește moștenirea vacantă în baza unui drept de
moștenire legală .
40. Constatarea vacanței succesorale. Certificatul de vacanță a
moștenirii. Potrivit art. 553 alin.2 C.civ. , moștenirile vacante se constată prin
certificat de vacanță succesorală și intră în domeniul privat al comunei,
orașului sau mun icipiului, după caz, fără înscriere în cartea funciară. Acest

25
text de lege se coroborează cu art. 887 alin. 1 C.civ. care prevede că drepturile
reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moștenire.
41. Răspunderea pentru pasivul moștenirii vacante. Se admite, atât
în literatura juridică cât și în practica judiciară, că municipiul, orașul sau
comuna culege un patrimoniu, o universalitate, motiv pentru care este ținut de
datoriile și sarcinile moștenirii. Însă, conform art. 1139 ali n.2 C.civ., comuna,
orașul sau municipiul suportă pasivul moștenirii vacante numai în limita valorii
bunurilor din patrimoniul succesoral.
42. Ine xistența dreptului de opțiune succesorală al comunei,
orașului sau municipiului în cazul dobândirii moștenirilor vacante. În
cazul în care comuna, orașul sau municipiul urmează să dobândească o
moștenire vacantă, ele nu au un drept de opțiune succesorală, așa cum au toți
ceilalți moștenitori, deoarece nu pot renunța la moștenirea vacantă. Oricum
bunurile abandonate ar reveni tot lor (art.553 alin.2 C.civ.).

Bibliografie OBLIGATORIE
1. ILIE URS – Drept civil. Succesiuni, Curs Universitar, Ed. Universul Juridic, București,
2017.
2. F.Deak, R.Popescu, Tratat de drept succesoral, vol I, II și III, Ed. Universul
Juridic, București, 2013 și 2014;
3. D.Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile. Ed.C.H.Beck,
București, 2014;
4. Fl.Baias, coord. Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beek,
București, 2012;
5. I.Genoiu, Dreptul l a moștenire în Noul Cod civil, Ed.C.H.Beek, București,
2012.
Concepte și termeni de reținut: moștenitorii legali, dreptul de a culege
moștenirea, moștenirea vacantă

Test de evaluare/autoevaluare

1. Nedemnul care a intrat deja în posesia unor bunuri din masa
succesorală, înainte de deschiderea moștenirii:
a) este privit ca un posesor de rea -credință de la data constatării nedemnității;
b) este privit ca un posesor de rea -credință de la data deschiderii moștenirii;
c) trebuie să restituie celor îndreptăți ți contravaloarea acestora, chiar dacă s -ar
putea restitui în natură.
2. Moștenirea este culeasă de rude aparținând a două clase de moștenitori:
a) în cazul în care există și moștenitori legali, și moștenitori testamentari;
b) atunci când defunctul a disp us dezmoștenirea părinților și avea soț
supraviețuitor și frați;

26
c) atunci când defunctul a dispus dezmoștenirea copiilor și nu avea nepoți, dar
avea frați și surori.

Răspunsuri corecte
1. B
2. C

Unitatea de învățare 3

MOȘTENIREA TESTAMENTARĂ

Obiectivele și competențele unității de învățare:
– Însușirea unor definiții, concepte, terminologii privind moștenirea testamentară
– Utilizarea limbajului juridic de specialitate și a unor instrumente de logică juridică, în
elaborarea unor argumentări specifice
– Evaluarea critică a textelor din legislație, doctrină și jurisprudență, referitoare la o problemă
de drept concretă

Secțiunea I

NOȚIUNEA DE TESTAMENT ȘI CARACTERELE JURIDICE

43. Noțiunea de testament. Patrimoniul succesoral se poate transmite
nu numai în temeiul regulilor prevăzute de lege, ci și în temeiul voinței
persoanei care lasă moștenirea, manifestată prin testa ment. În acest caz,
moștenirea este testamentară.
44. Caracterele juridice. Testamentul prezintă următoarele caractere
juridice:
– este un act juridic, adică o manifestare de voință făcută cu intenția de a
produce efecte juridice; prin urmare, testamentul trebuie să îndeplinească toate
condițiile de fond cerute de lege pentru valabilitatea oricărui act juridic, plus
cele specifice pentru valabilitatea actelor cu titlu gratuit ;

27
– este un act juridic unilateral, valabil prin ex primarea unei singure
voințe, aceea a testatorului, independent de orice manifestare de voință a
beneficiarului;
– este un act juridic personal, adică nu poate fi încheiat prin reprezentare
legală sau convențională ori cu încuviințarea ocrotitoru lui legal; așa cum s -a
arătat, chiar dacă testatorul primește consultații de specialitate de la o altă
persoană (avocat) în vederea redactării testamentului, el trebuie să exprime
voința sa personală ;
– este un act juridic revocabil, adică testatorul poate, oricând până la
deces, să revină în mod discreționar asupra dispozițiilor testamentare, fie
revocându -le, fie modificându -le ori înlocuindu -le cu altele noi; orice clauză
de renunțare la dreptul de a revoca dispozițiile de ultimă v oință este nulă;
– este un act juridic solemn, deoarece voința testatorului trebuie să fie
exprimată în una dintre formele cerute de lege;
– este un act juridic pentru cauză de moarte întrucât, deși este valabil de
la data întocmirii sale dacă s -au respectat cerințele legii în vigoare, produce
efecte juridice numai de la data încetării din viață a testatorului.

Secțiunea a II -a

CONȚINUTUL TESTAMENTULUI

45. Legatele testamentare. Din dispozițiile art. 1035 C.civ. rezultă că
testamentul conține dispoziții referitoare la patrimoniul succesoral sau la
bunurile ce fac parte din acesta, precum și la desem narea directă sau indirectă a
legatarului.

46. Alte dispoziții testamentare. Alături de legate și de dispozițiile
privind desemnarea legatarului ( ori chiar în lipsa acestora ), testamentul poate
conține și alte dispoziții de ultimă voinț ă sau chiar acte juridice de sine
stătătoare, cum ar fi:
a) dispoziții referitoare la un partaj (de exemplu, partajul de ascendent,
adică împărțeala făcută de testator între descendenții săi a bunurilor moștenirii
sau a unei părți din aceste bunu ri);
b) revocarea dispozițiilor testamentare anterioare;
c) dezmoșteniri (exheredări), adică dispoziții prin care testatorul înlătură
de la moștenire pe unii sau pe toți moștenitorii legali;
d) numirea de executori testamentari , adică desemnarea unei persoane
(sau mai multe) care să aducă la îndeplinire dispozițiile de ultimă voință
cuprinse în testament;
e) sarcini impuse legatarului (ori legatarilor), adică obligații de natură
patrimonială sau de altă natură;
f) dispoziții privind funeraliile și înhumarea;
g) recunoașterea de către tată a unui copil din afara căsătoriei (art.415
alin.2 C.civ.) sau de către mamă a copilului care a fost trecut în registrul de
stare civilă ca născut din părinți necunosc uți ori a cărui naștere nu a fost
înregistrată în registrul de stare civilă (art.415 alin.1 C.civ.); deși testamentul
este un act revocabil, recunoașterea copilului este irevocabilă;

28
h) acordul testatorului, exprimat prin testament autentic, în ve derea
prelevării de organe, țesuturi și celule umane, în scop terapeutic sau științific,
de la testatorul decedat sau, dimpotrivă, exprimarea opțiunii împotriva donării
de organe, țesuturi și celule umane (a se vedea art. 81 C.civ. și art.147 pct. 5
din Le gea nr.95/2006);
i) stipularea unei clauze de inalienabilitate (art.627 alin.1 C.civ.);
î) înlăturarea efectelor nedemnității de drept sau judiciare (art.961
C.civ.);
j) alegerea legii statului a cărui cetățenie o are ca lege aplicabilă
propriei moșteniri (art. 2.634 C.civ.) ;
k) orice alte dispoziții de ultimă voință a testatorului (de exemplu,
recunoașterea unei datorii sau a unui drept).

Secțiunea a III -a

CONDIȚIILE DE VALIDITATE ALE TESTAMENTULUI

Testamentul, fiind un act juridic, trebuie să îndeplinească condițiile de
validitate cerute de lege pentru orice act ju ridic : capacitatea de a încheia actul
în cauză, consimțământ valabil, obiect determinat și licit, iar cauza să existe, să
fie licită și morală .

A. Condițiile de fond.

47. Capacitatea. Pentru ca dispoziția testamentară să fie valabilă,
testatorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune prin liberalități (donații sau
legate) sau de a face alte acte juridice cuprinse în testament.
a) În principiu, orice persoană poate face și primi liberalități, cu
respectarea regulilor privind capacitatea (art.987 alin.1 C.civ.).
b) Incapacități de a dispune prin testament. Sunt incapabile de a dispune prin
testament, potrivit legii, următoarele persoane:
c) Incapacități de a primi prin testament. Nu pot primi prin testament,
potrivit legii, următoarele persoane:

Incapacitățile speciale în materia legatelor. Art.991 C.civ. prevede că
sunt anulabile legatele în favoarea:
a) notarului public care a autentificat testamentul;
b) interpretului care a participat la procedura de autentificare a
testamentului;
c) martorilor, în cazurile prevăzute la art. 1043 alin.2 C.civ. (care au
asistat testatorul cu ocazia autentificării testamentului) și art.1047 alin. 3 C.civ.
(martorii care au asistat și semnat testamentul privilegiat);
d) agenților instrumentatori, în cazurile prevăzute la art. 1047 C.civ.;
e) persoanelor care au acordat, în mod legal, asistență juridică la
redactarea testamentului.

29
48. Consimțământul. Pentru ca dispozițiile testamentare să fie valabile, nu
este suficient ca testatorul să aibă capacitatea de a dispune, ci este necesar ca
voința acestuia să nu fie afectată de vreun viciu de consimțământ (eroarea,
dolul sau violența; problema leziunii nu se pune în această materie, deoarece
dispozițiile testamentare nu sunt acte juridice bilaterale, cu titlu oneros sau
comutativ).
Conform art.1038 alin.1 C.civ., testamentul este valabil numai dacă
testatorul a avut discernământ și consimțământul său nu a fost viciat.
49. Obiectul și cauza. Dispozițiile testamentare trebuie să aibă un obiect
determinat sau determinabil și licit (să fie în circuitul civil; obiectul legatului
poate fi și un bun viitor, care nu există în momentul testării), iar cauza să
existe, să fie licită și morală.
Sancțiunea care intervine în caz de încălcare a cerințelor de mai sus este
nulitatea absolută (art.1226 alin.2 C.civ., art.1238 alin.2 C.civ.).

B. Condițiile de formă.

Din punctul de veder e al formei, condițiile cerute pentru valabilitatea
oricărui testament sunt: forma scrisă și actul separat.
Scopul formei este de a asigura atât libertatea de manifestare a voinței
testatorului, cât și certitudinea declarației sale de ultimă voin ță .
a) Forma scrisă. Forma scrisă este o condiție de validitate a oricărui
testament, iar nu una de probațiune.
b) Actul separat. 50. Interpretarea testamentului. Potrivit
art.1039 alin.1C.civ., regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile și
testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale
acestuia.

Secțiunea a IV -a

FORMELE TESTAMENTULUI

51. Enumerare. Formele de testament prevăzute de noul Cod civil sunt
următoarele:
– testamente ordinare, adică obișnuite, pe care testatorul le încheie în
condiții normale; sunt ordinare testamentul olograf și testamentul autentic;
– testamente privilegiate, adică extraordinare, pe care testatorul le
încheie numai în situații excepționale; din categoria testamentelor privilegiate
fac parte cele menționate la art. 1047 alin.1 C.civ.;
– alte forme de testament, special permise de lege cum ar fi: testamentul
sumelor și valorilor depozitate, testamentul cetățenilor români aflați în
străinătate.

A. Testamentele ordinare. Conform art. 1040 C.civ., testamentul
ordinar poate fi olograf sau autentic.
a) Testamentul olograf. Potrivit legii, sub sancțiunea nulității absolute,
testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat și semnat de mâna

30
testatorului (art.1041C.civ.). Ca urmare, se înțelege că această formă
testamentară poate fi folosită num ai de către persoanele care știu să scrie.
b) Testamentul autentic. Potrivit art. 1043 alin.1 C.civ., " testamentul
este autentic dacă a fost autentificat de un notar public sau de o altă persoană
învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii ".

B. Testamentele privilegiate. Conform art.1047 alin.1 C.civ., se poate
întocmi un testament valabil în următoarele situații speciale:
a) în fața unui funcționar competent al autorității civile locale, în ca z de
epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări excepționale;
b) în fața comandantului vasului sau a celui care îl înlocuiește, dacă
testatorul se află la bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei
călătorii maritim e sau fluviale; testamentul întocmit la bordul unei aeronave
este supus acelorași condiții;
c) în fața comandantului unității militare ori a celui care îl înlocuiește,
dacă testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori
prestează servicii în cadrul forțelor armate ale României și nu se poate adresa
unui notar public;
d) în fața directorului, medicului șef al instituției sanitare sau a
medicului șef al serviciului ori, în lipsa acestora, în fața medicului de gardă, cât
timp dispunătorul este internat într -o instituție sanitară în care notarul public
nu are acces.

Prevederile art.1048 alin.1 C.civ. nu se aplică dispoziției testamentare
prin care se recunoaște un copil.
C. Alte f orme de testament. Pe lângă testamentele ordinare și
privilegiate, legea admite și alte forme de testament.
a) Testamentul sumelor și valorilor depozitate. Potrivit art. 1049 alin.1
C.civ., dispozițiile testamentare privind sumele de bani, valor ile sau titlurile de
valoare depuse la instituții specializate sunt valabile cu respectarea condițiilor
de formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituții .
b) Testamentul făcut de un cetățean român în străinătate. În
raporturil e de drept internațional privat (cu element de extraneitate).

Secțiunea a V -a

REVOCAREA VOLUNTARĂ A TESTAMENTULUI

Întrucât testamentul este un act juridic esențialmente revocabil,
testatorul îl poate revoca oricând, până la deces.
Revocarea voluntară constă în desființarea testamentului (încheiat
valabil) prin voința testatorului și este valabilă dacă testatorul a avut
capacitatea de a testa și consimțământul ne viciat.
După modul de manifestare a voinței testatorului, revocarea voluntară
poate fi expresă sau tacită.
52. Revocarea voluntară expresă. Potrivit art. 1051 alin.1 C.civ., un
testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr -un act
autentic notarial sau printr -un testament ulterior.

31
Rezultă că revocarea voluntară expresă este un act solemn , deoarece
actul revocator trebuie întocmit fie în formă autentică, fie în formă
testam entară.
53. Revocarea voluntară tacită. Revocarea este tacită atunci când
rezultă indirect, dar neîndoielnic, din alte acte sau fapte juridice ale testatorului
ori
cunoscute de el.

54. Retractarea revocării. Întrucât revocar ea este ca și testamentul
însuși un act unilateral de voință, poate fi la rândul ei revocată, situație care se
numește retractarea revocării. Este vorba, în realitate, despre revocări
succesive. În principiu, testatorul poate reveni, oricând până la deces, asupra
unei revocării anterioare, indiferent dacă aceasta a fost expresă sau tacită.

LEGATUL

Secțiunea I

NOȚIUNE ȘI CATEGORII DE LEGATE

55. Noțiunea de legat. Am văzut că testamentul poate conține mai multe
dispoziții de ultimă voință. Însă, principala menire a testamentului este aceea
de a asigura transmiterea patrimoniului succesoral potrivit voinței testatorului,
iar nu potrivit regulilor devoluțiunii legale a moștenirii. Acest scop se
realizează prin intermediul legatelor cuprinse în testament.
56. Desemnarea legatarului. Potrivit art. 989 alin.1C.civ., sub
sancțiunea nulității absolute, dispunătorul trebu ie să îl determine pe
beneficiarul liberalității ori cel puțin să prevadă criteriile pe baza cărora acest
beneficiar să poată fi determinat la data la care liberalitatea produce efecte
juridice.
57. Categorii de legate. Legatele pot fi clasificat e după criteriul
obiectului dispoziției testamentare și după criteriul modalităților care le
afectează.
A. După criteriul obiectului lor legatele sunt universale, cu titlu universal
sau cu titlu particular (art.1054 C.civ.).
a) Legatul universal este dispoziția testamentară care conferă uneia sau
mai multor persoane vocație la întreaga moștenire (art.1055 C.civ.).

b) Legatul cu titlu universal este dispoziția testamentară care conferă
uneia sau mai multor persoane vocație la o fracțiune a moștenirii (art.1056
alin.2 C.civ.).

c) Legatul cu titlu particular. Conform art. 1057 C.civ., orice legat care
nu este universal sau cu titlu universal este un legat cu titlu particular.
B. După criteriul modalităților care le afectează, legatele pot fi
pure și
simple, cu termen, sub condiție sau cu sarcină (art.1054 alin.2 C.civ.).

32
a) Legatele pure și simple nu sunt afectate de modalități și își produc
efectele l a data deschiderii moștenirii.
b) Legatele afectate de termen sunt cele a căror executare sau stingere
depinde de un termen suspensiv sau extinctiv.
c) Legatele sub condiție sunt cele a căror naștere sau desființare depinde
de un eveni ment viitor și nesigur (condiție suspensivă sau rezolutorie).
d) Legatele cu sarcină.

Secțiunea a II -a

EFECTELE LEGATELOR

58. Dobândirea fructelor bunurilor ce constituie obiectul legatului.
59. Drepturile legatarului cu titlu particular. Dacă legatul cu titlu particular
are ca obiect un bun individual determinat, legatarul dobândește proprietatea
acestuia de la data deschiderii moștenirii (art.1059 alin 1C.civ.). Prin urmare, în
acest caz, acțiunea în predarea legatului este, de fapt, una în revendicare, astfel
încât va fi imprescriptibilă extinctiv.
60. Sarcina excesivă a legatului cu titlu particular. Potrivit art.
1060 alin.1C.civ., în cazul în care legatarul nu poate îndeplini sarcina care
grevează legatul său, întrucât valoarea sarcinii ar depăși valoarea bunurilor
primite, se va putea libera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i -au fost
lăsate prin legat sau valoarea lor. Valoarea bunurilor lăsate prin legat și a
sarcinilor este aceea de la data deschiderii moștenirii.
61. Legatul bunului altuia. Dacă bunul individual determinat care face
obiectul unui legat cu titlu particular nu aparține testatorul ui și nu se găsește în
patrimoniul acestuia la data deschiderii moștenirii, se aplică dispozițiile art.
1064 alin.2 și 3 C.civ., asemănătoare cu dispozițiile vechiului Cod civil de la
1864 (art.906 și 907).
62. Legatul rentei viagere sau al unei c reanțe de întreținere. Conform
art. 1062 C.civ., atunci când obiectul legatului îl constituie o rentă viageră sau
o creanță de întreținere, executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii
moștenirii. Deci, creditorul rentei viagere sau al creanței d e întreținere poate
cere executarea din momentul decesului testatorului.
63. Legatul alternativ. Legatul este alternativ atunci când testatorul a
lăsat legatarului cu titlu particular fie un bun, fie un alt bun. În acest caz,
dreptul de alegere re vine celui ținut să execute legatul, dacă testatorul nu a
conferit acest drept legatarului sau unui terț (art. 1063 C.civ.).
64. Legatul conjunctiv. Legatul conjunctiv nu trebuie confundat cu
testamentul conjunctiv (reciproc).
65. Cheltui elile predării legatului. Așa cum rezultă din dispozițiile art.
1066 C.civ., în lipsa unei dispoziții testamentare sau legale contrare,
cheltuielile predării legatului sunt în sarcina moștenirii, fără ca prin aceasta să
se aducă atingere rezervei succesora le.
66. Dreptul de preferință al creditorilor moștenirii față de legatari.
Potrivit art. 1067 alin.1 C.civ. creditorii moștenirii au dreptul să fie
plătiți
cu prioritate față de legatari. Regula este echitabilă deoarece interesul
creditorilor trebuie să fie preferat, întrucât ei luptă pentru a evita o pierdere.

33

Secțiunea a III -a

INEFICACITATEA LEGATELOR

Ineficacitatea legatelor poate fi determinată fie de nulitatea lor, fie de
revocarea sau de caducitatea lor. Vom analiza mai jos aceste cauze de
ineficacitate a legatelor.
67. Nulitatea legatelor. Întrucât sunt acte juridice unilaterale , cuprinse
în testament, legatele sunt supuse dispozițiilor de drept comun referitoare la
nulitatea actelor juridice.

68. Revocarea voluntară a legatelor. Revocarea voluntară a legatelor
constă în desființarea acestora în temeiul voi nței testatorului.
Întrucât revocarea voluntară a testamentului a fost analizată mai sus,
vom cerceta doar celelalte cazuri de revocare voluntară tacită a legatelor și
anume:
a) Înstrăinarea voluntară de către testator a bunul ui care face obiectul
unui legat cu titlu particular. Potrivit art. 1068 alin.2 C.civ., orice înstrăinare a
bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular , consimțită de către
testator, chiar dacă este afectată de modalități, revocă implici t (tacit) legatul
pentru tot ceea ce s -a înstrăinat.
b) Distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie
obiectul legatului cu titlu particular revocă implicit legatul (art.1068
alin.4C.civ.).
Firește, în cazul distruger ii involuntare a bunului, legatul nu va fi
considerat revocat, ci caduc.
69. Revocarea judecătorească a legatelor. Cât timp testatorul este în
viață, el și numai el poate revoca voluntar orice legat, neavând nevoie de o
acțiune în justiție. De aceea, revocarea judecătorească a legatelor poate
interveni numai după moartea testatorului, la cererea persoanelor interesate
(moștenitori legali, legatari universali etc.) .
Cauzele care atrag revocarea judecătorească a legatelor sunt:
– neîndeplinirea sarcinii instituite de testator;
– ingratitudinea legatarului.
69.1. Neîndeplinirea sarcinii instituite de testator. Potrivit art. 1069
alin.1 C.civ., teza a I -a, "revocarea judecăt orească a legatului poate fi cerută în
cazul neîndeplinirii, fără justificare, a sarcinii instituite de testator".

69.2. Ingratitudinea legatarului. Potrivit art. 1069 alin.2 C.civ.,
revocarea judecătorească a legatului poate fi soli citată și pentru ingratitudinea
legatarului.

70. Caducitatea legatelor. Caducitatea constă în desființarea
retroactivă a unui legat – născut valabil și nerevocat – ca urmare a
imposibilității executării lui datorită unor împrejurări străine de voința
testatorului și de vreo culpă a legatarului .

34
71. Regimul legatului -sarcină. Potrivit art. 1073 C.civ., cu excepția
cazului prevăzut la art. 1071 lit. f) C.civ., caducitatea sau revocarea
judecătorească a unui legat grevat cu un legat -sarcină în favoarea unui terț nu
atrage ineficacitatea acestui din urmă legat. Moștenitorii care beneficiază de
ineficacitatea legatului sunt obligați să execute legatul -sarcină.
72. Efectele ineficacității legatelor. Așa cum rezultă di n dispozițiile
art. 1072 C.civ., în toate cazurile în care legatele sunt ineficace din cauza
nulității, revocării, caducității sau desființării pentru neîndeplinirea condiției
suspensive ori pentru îndeplinirea condiției rezolutorii, această ineficacitate
profită moștenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micșorate sau,
după caz, înlăturate prin existența legatului sau care aveau obligația să execute
legatul. Este vorba despre așa -numitul drept de acrescământ deoarece partea
moștenitorilor car e profită de ineficacitatea legatelor va crește în mod
corespunzător.

CAPITOLUL V

DEZMOȘTENIREA ȘI EXECUȚIUNEA TESTAMENTARĂ

Secțiunea I

DEZMOȘTENIREA (EXHEREDAREA)

73. Noțiune. Testamentul poate conține nu numai legate, dar și dispoziții
prin care testatorul înlătură de la moștenire pe unul sau mai mulți moștenitori
legali (soț supraviețuitor ori rud e).
Noul Cod civil, spre deosebire de legislația anterioară, reglementează
expres dezmoștenirea. Astfel, potrivit art. 1074 alin.1C.civ. " dezmoștenirea
este dispoziția testamentară prin care testatorul îi înlătură de la moștenire, în
tot sau în parte, pe unul sau mai mulți dintre moștenitorii săi legali".

74. Felurile dezmoștenirii. În funcție de modul în care se manifestă
voința testatorului, dezmoștenirea poate fi: directă, indirectă și cu titlu de
sancțiune.
Dezmoștenirea este directă (expresă) atunci când testatorul dispune prin
testament înlăturarea de la moștenire a unuia sau mai multor moștenitori legali
(art.1074 alin.2 C.civ.).

EXECUȚIUNEA TESTAMENTARĂ

77. Noțiune. Executarea dispozițiilor de ultimă voință cuprinse în
testament este, de regulă, în sarcina moștenitorilor legali sau a legatarilor
universali.
78. Natura juridică. Din dispozițiile art. 1077 alin.1 și art.1082 alin.2
C.civ., se poate deduce că execuția testamentară este un mandat (testatorul
conferă împuternicirea necesară executării dispozițiilor testamentare), iar
executorul testamentar este un mandatar.

35

79. Dreptul de administrare. Potrivit art. 1079 alin.1C.civ., executorul
testamentar are dreptul să administreze patrimoniul succesoral pe o perioadă de
cel mult 2 ani de la data deschiderii moștenirii, chiar dacă testatorul nu i -a
conferit în mod expres acest drept .

80. Puterile executorului testamentar. Potrivit art. 1080 alin.1 C.civ.,
executorul testamentar are următoarele atribuții :
– de a cere punerea sigiliilor, dacă printre moștenitori sunt și minori,
persoane puse sub interdicție judecătoreas că sau dispărute;
– de a stărui pentru a se face inventarul bunurilor moștenirii, în prezența
sau cu citarea moștenitorilor;
– de a cere instanței de judecată să încuviințeze vânzarea bunurilor, în
lipsă de sume suficiente pentru execu tarea legatelor; instanța va putea
încuviința vânzarea imobilelor succesorale numai dacă nu există moștenitori
rezervatari;
– de a depune diligențe pentru executarea testamentului, iar în caz de
contestație, pentru a apăra validitatea sa;
– de a plăti datoriile moștenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin
testament; în lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va
putea achita datoriile numai cu încuviințarea instanței;
– de a încasa creanțele moștenirii.
81. Răspunderea executorului testamentar. În conformitate cu
art.1082 alin.1C.civ., la sfârșitul fiecărui an și la încetarea misiunii sale,
executorul testamentar este obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa, chiar
dacă nu există moștenitor i rezervatari. Această obligație se transmite
moștenitorilor executorului.
82. Încetarea execuțiunii testamentare. Potrivit art. 1085 C.civ.
execuțiunea testamentară poate înceta:
– prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii
primite;
– prin renunțare, care se face în forma unei declarații autentice notariale;
– prin decesul executorului testamentar;
– prin pune rea sub interdicție judecătorească a executorului testamentar;
– prin revocarea de către instanță a executorului testamentar care nu își
îndeplinește misiunea ori o îndeplinește în mod necorespunzător;
– prin expirarea termenului în c are se exercită dreptul de administrare,
afară de cazul în care instanța decide prelungirea termenului.

LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE PRIN ACTE
JURIDICE
DE BUNURILE MOȘTENIRII

83. Conside rații introductive. În principiu, orice persoană fizică poate
dispune liber de bunurile din patrimoniul său, pentru timpul când nu va mai fi
în viață.
Secțiunea I

36

INTERZICEREA ACTELOR (PACTELOR) ASUPRA MOȘTENIRII
NEDESCHISE

84. Actele juridice asupra moștenirii nedeschise. Potrivit art. 956
C.civ." dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută
actele juridice având ca obie ct drepturi eventuale asupra unei moșteniri
nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moștenirea sau se renunță
la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se
promite înstrăinarea unor drepturi care s -ar putea dobândi la deschiderea
moștenirii".
85. Sancțiunea aplicabilă. Actele juridice asupra moștenirii nedeschise
sunt lovite de nulitate absolută, sancțiune care poate fi invocată de orice
persoană interesată. De exemplu, pot invoca nulitatea moștenit orii
succesibilului care a renunțat la moștenire înainte de deschiderea acesteia sau
care a înstrăinat drepturile succesorale dintr -o asemenea moștenire nedeschisă.

Secțiunea a II -a

SUBSTITUȚIILE FIDEICOMISARE

86. Substituția fideicomisară în sistemul vechiului Cod civil de la
1864. Potrivit art. 803 din Codul civil de la 1864, prin substituție fideicomisară
se înțelegea orice dispoziție cuprinsă într -un testament sau într -un contract de
donație prin care dispunătorul îl obliga pe cel gratificat, numit instituit, să
conserve bunurile primite de la el și la moartea sa să le transmită altei
persoane, numită subs tituit, desemnată tot de dispunător .

87. Substituțiile fideicomisare în concepția noului Cod civil. Noul
Cod civil, cu referire la substituțiile fideicomisare, reglementează la art. 993
noțiunea acestora, precizând că " dispoziția prin care o persoană, denumită
instituit, este însărcinată să administreze bunul sau bunurile care constituie
obiectul liberalității și să le transmită unui terț, denumit substituit, desemnat
de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este per misă de lege".
88. Condițiile substituției fideicomisare permise de lege. Din
dispozițiile art. 994 alin.1 C.civ. și art. 996 alin.3 C.civ., rezultă următoarele
condiții:
a) Dispunătorul să facă două liberalități (donație or i legat testamentar) ,
având același obiect, în favoarea a două persoane diferite (instituitul și
substituitul) , liberalități care urmează să fie executate succesiv : prima la data
încheierii contractului de donație sau la data decesului dispunătorului, iar a
doua la moartea instituitului.
b) Dispunătorul să impună instituitului sarcina de a administra bunul
sau bunurile care constituie obiectul liberalității și să le transmită, la moartea
sa, substituitului . Această sarcină trebuie impusă în mod imperativ instituitului,
ea neputând fi o simplă recomandare sau rugăminte a dispunătorului . Prin

37
urmare, instituitul are o obligație, iar nu o simplă posibilitate. Obligația
instituitului este aceea de a administra și transmite bunurile care constituie
obiectul liberalității.
c) Drepturile substituitului să se nască la moartea instituitului (art.996
alin.1C.civ.). Deci, dispunătorul îl obligă pe instituit să administreze și să
conserve bunurile ce fac obiectul liberalității și, la moar tea sa, să le transmită
substituitului. Aceasta înseamnă că dispunătorul stabilește ordinea succesorală
(ordo succesivus ), nu numai pentru cazul morții sale, ci și pentru cazul morții
instituitului. În caz contrar, dacă remiterea bunului de către instituit la o altă
persoană este independentă de devoluțiunea succesorală a patrimoniului său,
respectiv fără legătură cu moartea sa, nu mai este vorba despre o substituție
fideicomisară, ci despre o obligație perfect valabilă.
89. Efectele substituției fideicomisare. Potrivit art. 995 alin.1C.civ.,
sarcina prevăzută la art.994 alin.1 C.civ. produce efecte numai cu privire la
bunurile care au constituit obiectul liberalității și care la data decesului
instituitului pot fi identificate și se află în patri moniul său.

90. Ineficacitatea substituției fideicomisare. În conformitate cu
dispozițiile art. 1000 C.civ., dacă substituitul decedează înaintea instituitului
sau renunță la beneficiul liberalității, bunul revine instituitului, cu ex cepția
cazului în care s -a prevăzut că bunul va fi cules de moștenitorii substituitului
ori a fost desemnat un al doilea substituit.

LIBERALITĂȚILE REZIDUALE

91. Noțiune. Potrivit art. 1001 C.civ. di spunătorul poate stipula ca
substituitul să fie gratificat cu ceea ce rămâne, la data decesului instituitului,
din donațiile sau legatele făcute în favoarea acestuia din urmă.
92. Dreptul de dispoziție al instituitului. Instituitul nu este obliga t să
conserve bunurile primite prin donație sau legat de la dispunător, având dreptul
să încheie acte cu titlu oneros și să rețină bunurile ori sumele obținute în urma
încheierii acestora (art.1002 C.civ.).
93. Aplicarea regulilor substituției fi deicomisare. Din prevederile
art.1005 rezultă că dispozițiile art. 995, art.996 alin.2, art.997, 999 și 1000 sunt
aplicabile și liberalităților reziduale.

Secțiunea a IV -a

REVIZUIREA CONDIȚIILOR ȘI SARCINILOR

94. Domeniul de aplicare. Potrivit art. 1006 C.civ., dacă din cauza unor
situații imprevizibile și neimputabile beneficiarului, survenite ulterior
acceptării liberalității, îndeplinirea condițiilor sau executarea sarcinilor care
afecte ază liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă
pentru beneficiar, acesta poate cere revizuirea sarcinilor sau a condițiilor.

38

Bibliografie OBLIGATORIE
1. ILIE URS – Drept civil. Succesiuni, Curs Universitar, Ed. Universul Juridic, București,
2017.
2. F.Deak, R.Popescu, Tratat de drept succesoral, vol I, II și III, Ed. Universul
Juridic, București, 2013 și 2014;
3. D.Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile. Ed.C.H.Beck,
București, 2014;
4. Fl.Baias, coord. Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beek,
București, 2012;
5. I.Genoiu, Dreptul la moștenire în Noul Cod civil, Ed.C.H.Beek, București,
2012.
Concepte și termeni de reținut: testamentul olograf, testamentul nul,
liberalități reziduale

Test de evaluare/autoevaluare

1. Un testament nul pentru vicii de formă:
a) dacă conține liberalități și a fost confirmat de către moștenitorii universali
ori cu titlu universal ai testatorului, atrage renunțarea la dreptul de a opune
viciile de formă, dar nu și alte motive de nulitate;
b) poate fi confirmat de moștenitorii le gali ai testatorului;
c) dacă conține liberalități și a fost confirmat de către moștenitorii legali ai
testatorului atrage renunțarea la dreptul de a opune orice alte motive de
nulitate, nu numai viciile de formă.
2. Testamentul olograf:
a) poate fi cont estat de persoanele interesate;
b) trebuie să arate locul unde s -a întocmit testamentul;
c) nu poate include adăugiri sau ștersături, care constituie interpretări ale
dispozițiilor inițiale, chiar dacă sunt făcute de mâna testatorului.

Răspunsuri corecte
1. B, C
2. A

39
Unitatea de învățare 4

REZERVA SUCCESORALĂ ȘI COTITATEA DISPONIBILĂ

Obiectivele și competențele unității de învățare:
– Însușirea unor definiții, concepte, terminologii privind rezerva succesorală și cotitatea
disponibilă
– Utilizarea limbajului juridic de specialitate și a unor instrumente de logică juridică, în
elaborarea unor argumentări specifice
– Evaluarea critică a textelor din legislație, doctrină și jurisprudență, referitoare la o problemă
de drept conc retă

95. Considerații prealabile. În principiu, orice persoană fizică poate
dispune liber de bunurile sale, cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, astfel încât
patrimoniul succesoral rămas la decesul său să fie neînsemnat. Mai mult,
nimeni nu e ste obligat să lase o moștenire, chiar dacă are soț supraviețuitor și
rude apropiate.
96. Noțiunile "rezervă succesorală" și "cotitate disponibilă". Potrivit
art. 1086 C.civ., rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care
moște nitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței
defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri.
Prin reglementarea rezervei succesorale, legiuitorul apără pe moștenitorii
97. Justificarea rezerve i succesorale. Rezerva succesorală a fost și este
una dintre cele mai controversate instituții ale dreptului de moștenire.

98. Caracterele juridice ale rezervei succesorale. Rezerva
succesorală prezintă următoarele particularități:
a) Rezerva succesorală este o parte a moștenirii (pars hereditatis) . Așa
cum rezultă din prevederile art. 1086 C.civ., rezerva succesorală este " partea
din bunurile moștenirii" care se cuvine în baza legii moștenitorilor rezervatari,
chiar îm potriva voinței defunctului.

b) Rezerva succesorală are caracter imperativ, de ordine publică. Atât
întinderea rezervei succesorale cât și moștenitorii rezervatari sunt stabilite
imperativ de lege , neputând fi modificate prin voința defunctului, nici chiar cu
acordul viitorilor moștenitori rezervatari care ar consimți la micșorarea rezervei
ori la instituirea altor persoane ca moștenitori rezervatari (ar constitui acte
asupra unei moșteniri nedeschise, lovite de nulitate absolută în temeiul art. 956
C.civ) Prin urmare, orice dispoziții testamentare prin care testatorul ar dispune
micșorarea întinder ii rezervei ori ar institui sarcini asupra acesteia sunt lovite
de nulitate .

40
c) Dreptul la rezerva succesorală este un drept propriu, născut din lege
în persoana moștenitorilor rezervatari la data deschiderii moștenirii, iar nu
dobândit de la defunct prin moștenire .
d) Rezerva se atribuie în natură. Moștenitorii rezervatari au dreptul la
rezervă în natură , iar nu sub forma echivalentului în bani. Cu alte cuvinte,
moștenitorii rezervatari au dreptul să primească bunuri succesorale în natură,
întrucât sunt proprietari asupra rezervei. Ei nu sunt creditori ai moștenirii
pentru valoarea rezervei succesorale, adică nu pot fi obligați să se mulțumească
cu contravaloarea părții rezervate lor din moștenire, ci au dreptul să pretindă
predar ea bunurilor în natură .
e) Caracterul individual al rezervei succesorale. Rezerva succesorală
este individuală căci, deși se atribuie în indiviziune rezervatarilor, se calculează
în funcție de fiecare moștenitor rezervatar care vine efectiv la moștenire .
Astfel, potrivit art.1088 C.civ. " rezerva succesorală a fiecărui moștenitor
rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților
sau dezmoștenirilor, i s -ar fi cuvenit ca moștenitor legal".
f) Rezerva s uccesorală este intangibilă, în sensul că nu poate fi știrbită
prin donații sau legate . Așa cum s -a arătat în literatura juridică, în prezența
moștenitorilor rezervatari (care la data deschiderii moștenirii ar îndeplini
condițiile cerute de lege pentru a moșteni), liberalitățile defunctului, prin care
s-ar aduce atingere rezervei succesorale, sunt supuse reducțiunii până la limita
cotității disponibile
99. Moștenitorii rezervatari. Potrivit art.1087 C.civ., sunt moștenitori
rezervatari soțul supr aviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai
defunctului . Așadar, noul Cod civil păstrează aceiași moștenitori rezervatari ca
și vechiul Cod civil de la 1864.
Rezultă că ascendenții ordinari și rudele colaterale ale defunctului nu
beneficiază de rezervă succesorală. Pe cale de consecință, pot fi înlăturați de la
moștenire fără nici o limitare.
100. Întinderea rezervei succesorale. Spre deosebire de vechiul Cod
civil de la 1864 , noul Cod civil reglementează diferit întindere a rezervei
succesorale.
Potrivit art.1088 C.civ. rezerva succesorală a fiecărui moștenitor
rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților
sau dezmoștenirilor, i s -ar fi cuvenit ca moștenitor legal.
101. Rezerva soțului supraviețuitor. Așa cum am arătat , cota
succesorală ce i se cuvine soțului supraviețuitor, în calitate de moștenitor legal,
diferă în funcție de clasa de moștenitori cu care vine în concurs. Dacă rudele
din cele patru clase de moștenitori lipsesc ori nu îndeplinesc condițiile cerute
de lege pentru a moșteni, iar defunctul nu a instituit legatari, soțul
supraviețuitor culege întreaga moștenire.
Având în vedere cele de mai sus, cuantumul rezervei soțului
supraviețuitor va fi:
– 1/8 din moștenire (adică jumătate din cota succesorală legală de 1/4),
dacă vine în concurs cu descendenții defunctului (clasa întâi), indiferent de
numărul sau gradul de rudenie cu defunctul (copii, nepoți, strănepoți etc.);
– 1/6 din moștenire, dacă vine în concurs cu ascendenții privilegiați și cu
colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor (adică jumătate din cota
succesorală legală de 1/3);

41
– 1/4 din moștenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascend enții
privilegiați, fie numai cu colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor
(adică
jumătate din cota succesorală legală de 1/2);
– 3/8 din moștenire, dacă vine în concurs cu ascendenții ordinari (clasa a
treia) sau cu colateralii ordin ari (clasa a patra), indiferent de numărul lor (adică
jumătate din cota succesorală legală de 3/4);
– 1/2 din moștenire , dacă rudele din cele patru clase de moștenitori legali
nu îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a moșteni, deoarece în acest caz
concurează numai cu beneficiarul liberalității, care nu are calitatea de
moștenitor legal, inclusiv ipoteza în care ar fi avut această calitate, dar a
renunțat la moștenirea legală
102. Cotitatea disponibilă specială a soțului supravi ețuitor. Potrivit
art. 1090 alin.1C.civ. " liberalitățile neraportabile făcute soțului supraviețuitor,
care vine la moștenire în concurs cu alți descendenți decât cei comuni lor, nu
pot depăși un sfert din moștenire și nici partea descendentului care a prim it cel
mai puțin".

a) Descendenții la care se referă art. 1090 alin.1 C.civ. Textul de lege
se referă la " alți descendenți decât cei comuni lor", adică la alți descendenți
decât cei pe care defunctul îi are împreună cu soțul supraviețu itor. Este vorba
despre
descendenții defunctului dintr -o căsătorie anterioară, din afara căsătoriei,
adoptați, precum și cei născuți prin reproducere umană asistată medical.
b) Liberalitățile care intră sub incidența art. 1090 alin.1C.civ. Sunt
vizate de textul de lege " liberalitățile neraportabile făcute soțului
supraviețuitor", adică:
– donațiile neraportabile, respectiv cele care nu trebuie raportate, pe care
defunctul le -a făcut cu scutire de raport (art.1150 alin.1 lit.a C.civ.); dacă
donația este supusă raportului, ea urmează să fie readusă în natură sau prin
echivalent la moștenire și deci nu îl prejudiciază pe descendent, întrucât
reprezintă doar un avans din moștenire ; este indiferent dacă donația a fost
făcută în perioada căs ătoriei cu soțul supraviețuitor sau înainte de încheierea
căsătoriei cu acesta, dacă încheierea căsătoriei a fost cauza impulsivă și
determinantă a liberalității;
– donațiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau
efectuate prin persoane interpuse (art.1150 alin.1 lit.b C.civ.), pentru că, în
principiu, și aceste donații sunt neraportabile, iar noul Cod civil nu mai
interzice vânzarea între soți;
– legatele făcute de defunct în favoarea soțului supraviețuitor, indifer ent
de data întocmirii testamentului.
c) Determinarea cuantumului cotității disponibile speciale. Potrivit art.
1090 alin. 1 C.civ., instituția cotității disponibile speciale există atunci când
soțul supraviețuitor vine la moștenire în concurs c u "alți descendenți decât cei
comuni lor".
d) Sancțiunea depășirii cotității disponibile speciale. Deși art.1090
C.civ. nu prevede vreo sancțiune în cazul în care defunctul a făcut liberalități
care depășesc limita cotității disponibile speciale, considerăm că, așa cum se

42
admitea unanim în literatura juridică anterioară noului Cod civil, sancțiunea
care
intervine este reducțiunea. Aceasta deoarece regulile reducțiunii sunt aplicabile
în toate cazurile în care liberalitățile, făcute prin acte între vii sau prin
testament, depășesc cotitatea disponibilă (indiferent dacă este vorba despre
cotitatea disponibilă ordinară sau despre cotitatea disponibilă specială).
103. Rezerva descendenților.
a) Noțiunea de descendenți. Prin descendenți trebuie să înțelegem copiii
defunctului și urmașii lor în linie dreaptă la infinit, indiferent dacă sunt din
căsătorie, din afara căsătoriei (cu filiația legal stabilită), din reproducerea
umană asistată medical cu terț donator sau din adopție și indiferent dacă vin la
moștenire în nume propriu ori prin reprezentare succesorală. Deci, beneficiază
de rezervă succesorală nu numai descendenții de gradul I (copiii), dar și
descendenții de gradul II, III, IV (nepoții, strănepoții, stră -strănepoții e tc.), la
infinit.
b) Descendenții decedați. Descendenții defunctului care nu mai există la
data deschiderii moștenirii (predecedați, comorienți, codecedați etc.) și care nu
au urmași, nu sunt luați în considerare la stabilirea rezervei succesoral e
deoarece, neavând capacitate succesorală, nu au calitatea de moștenitori legali
și, pe cale de consecință, nici de moștenitori rezervatari. Dacă însă au urmași,
aceștia beneficiază de rezervă succesorală, cu condiția să vină efectiv la
moștenire (să nu f ie renunțători sau nedemni).

c) Cuantumul rezervei descendenților. Rezerva succesorală a fiecărui
descendent este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților
sau dezmoștenirilor, i s -ar fi cuvenit ca moștenitor legal (art.1088 C.civ.).
Descendenții defunctului pot veni la moștenire fie în nume propriu, fie
prin reprezentare succesorală.

104. Rezerva ascendenților privilegiați (părinții defunctului).
a) Noțiunea de ascendenți priv ilegiați. Ascendenții privilegiați sunt
părinții defunctului, adică tatăl și mama defunctului, din căsătorie, din afara
căsătoriei, din adopție, precum și cei care, pentru a avea un copil, au recurs la
reproducerea umană asistată medical cu terț donator.

b) Cuantumul rezervei ascendenților privilegiați. Potrivit art.1088
C.civ. rezerva succesorală a fiecărui părinte al defunctului este de jumătate din
cota succesorală care , în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi
cuvenit ca moștenitor legal.

Secțiunea a VI -a

REDUCȚIUNEA LIBERALITĂȚILOR EXCESIVE

105. Stabilirea rezervei succesorale și a cotității disponibile. Rezerva
succesorală și cotitatea disponibilă se determină în funcție de valoarea masei

43
succesorale la data deschiderii moștenirii. Așa fiind, una dintre problemele
importante care se pun este aceea de a stabili masa succesorală rămasă după
defunct. Masa su ccesorală nu se confundă cu bunurile efectiv găsite în
patrimoniul defunctului la data deschiderii moștenirii. Noțiunea de masă
succesorală include, pe lângă aceste bunuri, și bunurile pe care defunctul le
donase în timpul vieții, bunuri a căror valoare se adaugă la activul net al
moștenirii, doar pentru efectuarea unui calcul pe hârtie.
Potrivit art.1091alin.1C.civ., valoarea masei succesorale, în funcție de
care se determină rezerva succesorală și cotitatea disponibilă, se stabilește
astfel:
a) determinarea activului brut al moștenirii , prin însumarea valorii
bunurilor existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii
(bunuri imobile, bunuri mobile, inclusiv valoarea bunurilor care fac obiectul
legatelor și valoarea dr epturilor de creanță);

b) determinarea activului net al moștenirii , prin scăderea pasivului
succesoral din activul brut; cu alte cuvinte, din suma totală, care reprezintă
activul brut al moștenirii, se scade pasivul succesoral, adică toate datoriile
defunctului, existente la data deschiderii moștenirii (inclusiv cele afectate de un
termen suspensiv și care încă nu sunt scadente, pentru că ele există, deși până
la scadență nu sunt exigibile); în schimb, nu se vor scădea obligațiile care se
sting prin moartea debitorului, cum sunt, de exemplu, obligația legală de
întreținere față de rudele apropiate, obligațiile nesancționate cu o acțiune în
justiție (așa -numitele obligații naturale sau cele morale) și nici cele contractate
sub o condiție suspensivă (a căror existență este încă incertă, depinzând de
realizarea condiției) . Se obține astfel, ca rezultat al scăderii, activul net al
moștenirii.
c) reunirea fictivă, doar pentru calcul , la activul net, a valorii
donațiilor făcute de c el care lasă moștenirea; potrivit art.1091 alin.2 C.civ., în
vederea aplicării art.1091 alin.1 lit. c C.civ., se ia în considerare:
– valoarea bunurilor donate la data deschiderii moștenirii, ținându -se
seama de starea lor în momentul donației, din care se scade valoarea
sarcinilor asumate prin contractele de donație;
– dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se ține seama de valoarea
lor la data înstrăinării;
– dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se ține cont de valoarea,
la data deschiderii moștenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu și de starea lor
la momentul dobândirii; totuși, dacă devalorizarea bunurilor intrate în
patrimoniu era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, înlocuirea
bunur ilor nu este luată în considerare (în acest caz, apreciem că se va lua în
considerare valoarea bunului donat, la data deschiderii moștenirii, ținându -se
cont de starea acestuia în momentul donației );
– în ipoteza în care bunul donat sau cel car e l-a înlocuit pe acesta a pierit
fortuit, indiferent de data pieirii, donația nu se va supune reunirii fictive;
– sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflației,
corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în pa trimoniul
donatarului și data deschiderii moștenirii.

44
Conform art.1091 alin.5 C.civ., la stabilirea rezervei nu se ține seama de
cei care au renunțat la moștenire, cu excepția celor obligați la raport, potrivit
art.1147 alin.2 C.civ. .
106. Reducțiunea liberalităților excesive. Potrivit art. 1092 C.civ., după
deschiderea moștenirii, liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt
supuse reducțiunii, la cerere (deci, reducțiunea nu operează de drept).
Reducțiunea nu este impusă de lege rezervatarilor, care sunt liberi să o ceară
sau nu .
107. Căile de realizare a reducțiunii. Reducțiunea liberalităților
excesive se poate realiza prin buna învoială a celor interesați (art.1094
alin.1C.civ.).
În lipsa un ei asemenea învoieli, reducțiunea poate fi invocată în fața
instanței de judecată pe cale de excepție sau pe cale de acțiune , după caz
(art.1094 alin.2 C.civ.).
Acțiunea în reducțiune este prescriptibilă. Astfel, conform art.1095 alin.1
C.civ., dreptul la acțiunea în reducțiune a liberalităților excesive se prescrie în
termen de 3 ani de la data deschiderii moștenirii sau, după caz, de la data la
care moștenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor c are formează
obiectul liberalităților.
108. Ordinea reducțiunii liberalităților excesive. Așa cum era și sub
imperiul legislației anterioare, potrivit art.1096 alin.1 C.civ., legatele se reduc
înaintea donațiilor. Această regulă operează în cazul în care defunctul a făcut
atât donații, cât și legate.
109. Efectele reducțiunii. Potrivit art. 1097 alin.1 C.civ., reducțiunea
are ca efect ineficacitatea legatelor sau, după caz, desființarea donațiilor în
măsura necesară întregirii rezervei s uccesorale.
110. Reducțiunea unor liberalități speciale. În cazul în care
liberalitatea făcută de de cujus are ca obiect un uzufruct, uz, abitație, rentă ori
întreținere viageră, aplicarea regulilor reducțiunii este deosebit de dificilă
deoarece partea disponibilă (liberă) a moștenirii este stabilită de lege în plină
proprietate.
111. Imputarea liberalităților. Potrivit art.1099 alin.1C.civ.,
dacă beneficiarul liberalității nu este moștenitor rezervatar , liberalitatea
primită d e el se impută asupra cotității disponibile, iar dacă o depășește, este
supusă reducțiunii.
CAPITOLUL VII

TRANSMISIUNEA MOȘTENIRII

Secțiunea I

OBIECTUL TRANSMISIUNII SUCCESORALE

112. Obiectul transmisiunii succesorale. Obiectul transmisiun ii
succesorale îl constituie patrimoniul ce aparținea defunctului în momentul
deschiderii moștenirii.
111. Activul succesoral. Activul succesoral cuprinde totalitatea
drepturilor patrimoniale , reale sau de creanță, aflate la data deschiderii
moștenirii în patrimoniul defunctului:

45
– dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile (terenuri, construcții)
și mobile, inclusiv asupra bunurilor de uz casnic și personal;
– unele drepturi reale principale (servitute, s uperficie etc.);
– drepturile reale accesorii (ipotecă, gaj etc.) prin care defunctului i s -a
garantat executarea creanțelor;
– drepturile de creanță , cum ar fi dreptul la restituirea unui împrumut
sau la încasarea unui preț neachitat, a unei chirii etc;
– drepturile patrimoniale de autor și de inventator , precum și alte
drepturi patrimoniale izvorâte din creația intelectuală;
– acțiuni patrimoniale nesoluționate până la data deschiderii moștenirii
(de exemplu, acț iunea în revendicare, în rezilierea sau rezoluțiunea unui
contract, acțiunea în anularea sau în constatarea nulității absolute a unui
contract etc.).
112. Transmiterea activului succesoral. Transmisiunea activului
succesoral operează de drept, de la data deschiderii moștenirii.
Transmisiunea poate fi universală, cu titlu universal sau cu titlu
particular.
Transmisiunea universală are ca obiect patrimoniul defunctului;
moștenitorii au vocație la întregul patrimoniu succesoral, chiar dacă, în concret,
emolumentul pe care îl vor culege va fi neînsemnat. Transmisiunea cu titlu
universal are ca obiect o fracțiune din patrimoniul succesoral, moștenitorii
având vocație doar la o cotă -parte din acesta .
113. Pasivul moșt enirii. Pasivul cuprinde datoriile și sarcinile
moștenirii.
Datoriile moștenirii sunt obligațiile cu caracter patrimonial al căror
debitor era defunctul, indiferent de izvorul lor:
– obligații contractuale (de exemplu, obligația defunctului de a plăti o
chirie sau prețul unui bun cumpărat, o sultă, un împrumut nerestituit etc.);
– obligații delictuale (de exemplu, obligația defunctului de a repara un
prejudiciu cauzat prin fapta sa ilicită și culpabilă);
– obligații cvasicontractuale (de exemplu, de a restitui o plată
nedatorată, de a plăti unui gerant cheltuielile necesare și utile făcute în timpul
gestiunii);
– obligații legale (de exemplu, plata impozitelor).
Nu intră în pasivul succesora l obligațiile pe care defunctul le -a contractat
intuitu personae (ca mandatar, antreprenor) căci acestea încetează la decesul
lui; nici obligațiile impuse de lege în temeiul unei calități personale a
debitorului (obligația legală de întreținere datorată de defunct în calitate de soț
sau de rudă apropiată).

114. Transmiterea pasivului succesoral. Moștenitorii obligați să
suporte pasivul moștenirii sunt moștenitorii legali, legatarii universali și
legatari cu titlu universal, care au ac ceptat moștenirea. Succesibilii care au
renunțat la moștenire nu au această obligație.

115.Plata pasivului. Regula divizării de drept a pasivului succesoral.
Regula divizării de drept a pasivului succesoral între moștenitorii
universali și cu titlu universal rezultă din dispozițiile art. 1155 alin.3 C.civ.,

46
care se referă expres la " regula divizării de drept a pasivului succesoral",
precizând situațiile de exce pție când această regulă nu se aplică.
116. Excepțiile de la divizarea de drept a pasivului moștenirii.
Potrivit art.1155 alin.2 C.civ.: " Înainte de partajul succesoral, creditorii ale
căror creanțe provin din conservarea sau din administrarea bu nurilor
moștenirii ori s -au născut înainte de deschiderea moștenirii pot cere să fie
plătiți din bunurile aflate în indiviziune. De asemenea, ei pot solicita
executarea silită asupra acestor bunuri".

117. Situația creditorilor personali ai moștenitorilor. În conformitate
cu dispozițiile art. 1156 alin.1 C.civ., înainte de partajul succesoral, creditorii
personali ai unui moștenitor nu pot urmări partea acestuia din bunurile
moștenirii.
Însă, creditorii personali ai moștenitoril or și orice persoană ce justifică
un
118. Regresul între moștenitori. Potrivit art.1157 alin.1C.civ.,
moștenitorul universal sau cu titlu universal care, din cauza garanției reale sau
din orice altă cauză, a plătit din datoria comună mai mult de cât partea sa are
drept de regres împotriva celorlalți moștenitori, însă numai pentru partea din
datoria comună ce revenea fiecăruia, chiar și atunci când moștenitorul care a
plătit datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor.
121. Noț iunile de opțiune succesorală și de succesibil. Opțiunea
succesorală este posibilitatea oferită de lege persoanelor cu vocație la
moștenire de a accepta moștenirea sau de a renunța la ea. În acest sens,
art.1100 alin.1 C.civ. dispune că "cel chemat la moș tenire în temeiul legii sau
al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea".
122. Dreptul subiectiv de opțiune succesorală. Este facultatea
recunoscută de lege succesibililor, începând cu data deschiderii moștenirii, de a
alege între acceptarea moștenirii ori renunțarea la aceasta.
123. Actul juridic de opțiune succesorală. Este manifestarea de voință
a succesibilulu i, de a accepta moștenirea sau de a renunța la aceasta, făcută în
scopul de a produce efectele juridice corespunzătoare.
Actele juridice de opțiune succesorală pot fi îndeplinite numai după
deschiderea moștenirii (orice acte de acceptare sau de r enunțare la moștenire
făcute înaintea deschiderii ei sunt lovite de nulitate absolută – art. 956 C.civ.).

124. Termenul de opțiune succesorală. Potrivit art.1103 alin.1C.civ.,
dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data
deschiderii moștenirii. Termenul de un an vizează dreptul de opțiune
succesorală, adică atât acceptarea cât și renunțarea la moștenire, care trebuie
făcute în acest interval de timp.
Astfel, potrivit art.1103 alin.2 C.civ., te rmenul de opțiune curge:
a) de la data nașterii celui chemat la moștenire , dacă nașterea s -a produs
după deschiderea moștenirii (este vorba despre succesibilul conceput la data
deschiderii moștenirii, dar născut ulterior, situație în care termenu l de opțiune
va curge de la data nașterii, cu condiția să se nască viu);
b) de la data înregistrării morții în registrul de stare civilă, dacă
înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătorești de declarare a morții
celui care lasă moșt enirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul

47
morții sau hotărârea de declarare a morții la o dată anterioară, caz în care
termenul curge de la această din urmă dată;
c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască
legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după
deschiderea moștenirii;
d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască
legătura de rudenie pe care se întemeiază vocația sa la moștenire, dacă această
dată este ulterioară deschiderii moștenirii.
124.1. Retransmiterea dreptului de opțiune succesorală. Problema
retransmiterii dreptului de opțiune succesorală se pune atunci când un
succesibil a lui de cujus a decedat, după deschiderea moșteniri i acestuia, fără a –
și fi exercitat dreptul de opțiune succesorală. În acest caz, art.1105 alin.1 C.civ.
prevede că "moștenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de
opțiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în terme nul
aplicabil dreptului de opțiune privind moștenirea autorului lor".
125. Prorogarea termenului de opțiune. În cazul în care succesibilul a
cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de opțiune
succesorală, termenul de opțiune nu se va împlini mai devreme de două luni de
la data la care i se comunică procesul -verbal de inventariere (art.1104
alin.1C.civ.).
Pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat
moștenitor, cu excepția cazului în care a acceptat moștenirea (art.1104 alin.2
C.civ.).
126. Reducerea termenului de opțiune. Potrivit art. 1113 alin .1 C.civ.,
pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil
poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanța
președințială, să își exercite dreptul de opțiune succesorală înăuntrul unui
termen stab ilit de instanța judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la
art.1103.

Secțiunea a III -a

ACCEPTAREA MOȘTENIRII

127. Libertatea acceptării moștenirii. În conformitate cu dispozițiile
art. 1106 C.civ. " nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se
cuvine".
128. Felurile acceptării moștenirii. Din dispozițiile art.1108
alin.1C.civ. rezultă că acceptarea moștenirii poate fi: expresă sau tacită.
A. Acceptarea expresă. Acceptarea moștenirii este expresă atunci
când succesibilul își însușește explicit titlul sau calitatea de moștenitor printr –
un înscris autentic sau sub semnătură privată (art.1108 alin.2 C.civ.).

B. Acceptarea tacită. Acceptarea moștenirii este tacită când
succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate
de moștenitor (art.1108 alin.3 C.civ.) .
Potrivit art. 1110 alin.1C.civ., actele de dispoziție juridică privind o
parte sau totalitatea drepturilor asupra moșteni rii atrag acceptarea tacită a
acesteia.

48
Sunt astfel de acte:
a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a
drepturilor asupra moștenirii; încheierea actelor de înstrăinare (vânzare,
donație, schimb etc.), indiferent de valoarea obiectului actului juridic și de
natura lui, presupune intenția neîndoielnică a succesibilului de a accepta
moștenirea; așa cum s -a arătat, înstrăinarea drepturilor succesorale, cu titlu
oneros sau gratuit, este posibilă numai pentru că, în prealabil, succesibilul a
acceptat moștenirea ; ceea ce interesează în materie de opțiune succesorală
nu este actul de înstrăinare în sine, ci intenția de acceptare manifestată de
succesibil prin încheierea lui ; prin urmare, chiar dacă actul d e înstrăinare nu ar
produce efecte juridice (de exemplu, este anulabil sau nul, revocat etc.), el
valorează act de acceptare tacită dacă voința succesibilului a fost neechivocă în
acest sens .
b) renunțarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor
moștenitori determinați; renunțătorul își cedează partea sa unuia sau mai
multor moștenitori anume determinați; asemenea acte de renunțare ( "renunțare
in favorem") , constituie în realitate acte de acceptare tacită a moștenirii, urmate
de acte de înstrăinare (cesiune) între vii a drepturilor succesorale; succesibilul a
deținut și deci a putut dispune de partea sa, în favoarea unuia sau mai multor
moștenitori determinați, numai pentru că, în prealabil, a acceptat moștenirea,
consolidându -și calitatea de moștenitor; partea sa de moștenire va fi dobândită
de către acei moștenitori nu de la defunct, ci de la el, ca urmare a cesiunii
drepturilor sale succesorale .
c) renunțarea la moștenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturo r
comoștenitorilor sau moștenitorilor subsecvenți; în acest caz, renunțătorul o
face în schimbul unui preț; la fel ca situația de la lit. b), renunțătorul a putut
dispune de partea sa numai pentru că, în prealabil, a acceptat moștenirea.
De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moștenirii actele de
dispoziție, de administrare definitivă ori de folosință a unor bunuri din
moștenire (art.1110 alin.2 C.civ.).

129. Declarația de neacceptare a moștenir ii. Potrivit art. 1111 C.civ.,
succesibilul care intenționează să îndeplinească un act ce poate avea
semnificația acceptării moștenirii, dar care dorește ca prin aceasta să nu fie
considerat acceptant, trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii ac tului, o
declarație autentică notarială.
Aceasta deoarece dacă succesibilul îndeplinește un act care valorează
acceptare tacită, nu mai poate înlătura acest efect prin declarația făcută în act
sau ulterior în sensul că nu a dorit să fie moștenit or.
130. Prezumția de renunțare la moștenire. În conformitate cu
dispozițiile art. 1112 alin.1C.civ., este prezumat, până la proba contrară , că a
renunțat la moștenire succesibilul care, deși cunoștea deschiderea moștenirii și
calitatea lui de su ccesibil, ca urmare a citării sale în condițiile legii, nu acceptă
moștenirea în termenul prevăzut la art.1103. Citația trebuie să cuprindă, sub
sancțiunea nulității acesteia, pe lângă mențiunile prevăzute de Codul de
procedură civilă, și precizarea că, d acă succesibilul nu își exercită dreptul de a
accepta moștenirea în termenul prevăzut la art.1103, va fi prezumat că renunță
la moștenire.

49
Prezumția de renunțare operează numai dacă citația i -a fost comunicată
succesibilului cu cel puțin 30 de z ile înainte de expirarea termenului de opțiune
succesorală (art.1112 alin.2 C.civ.).
131. Efectele acceptării moștenirii. Acceptarea moștenirii consolidează
retroactiv, cu începere de la data deschiderii moștenirii, calitatea de
moștenitor a acce ptantului . În toate cazurile, ca urmare a acceptării moșteniri,
transmisiunea patrimoniului succesoral, realizată de plin drept la data
decesului, se consolidează, devenind definitivă (art.1114 alin.1C.civ.).

132. Întocmirea inventarului. Potrivit art.1115 alin.1C.civ.,
succesibilii, creditorii moștenirii și orice persoană interesată pot cere notarului
competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul
succesoral, iar toate cheltuielile care se vor face în acest scop sunt în sarcina
moșteniri.
Dacă succesibilii sau persoanele care dețin bunuri din moștenire se
opun, efectuarea inventarului este dispusă de către instanța judecătorească de la
locul deschiderii moștenirii (art.1115 alin.2 C.civ.) .
Inventarul se efectuează de către persoana desemnată prin acordul
moștenitorilor și al creditorilor sau, dacă nu se poate realiza un asemenea
acord, de către persoana numită fie de notar, fie de către instanța de judecată
competentă (art.1115 a lin.3C.civ.).
133. Procesul -verbal de inventariere. Cu ocazia inventarierii bunurilor
din patrimoniul succesoral se va întocmi un proces -verbal de inventariere.
Acesta va cuprinde enumerarea, descrierea și evaluarea provizorie a bunurilor
ce se a flau în posesia defunctului la data deschiderii moștenirii (art.1116
alin.1C.civ.).
Bunurile a căror proprietate este contestată se vor menționa separat
(art.1116 alin.2 C.civ.). Bunurile din moștenire care se află în posesia altei
persoane vor f i inventariate cu precizarea locului unde se află și a motivului
pentru care se găsesc acolo (art.1116 alin.4 C.civ.).

134. Măsurile speciale de conservare a bunurilor. Potrivit art. 1117
alin.1C.civ., dacă există pericol de înstrăina re, pierdere, înlocuire sau
distrugere a bunurilor, notarul va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va
preda unui custode.

135. Măsurile speciale privind sumele de bani și alte valori. Dacă cu
ocazia efectuării inventarului se vor g ăsi sume de bani, hârtii de valoare, cecuri
sau alte valori, se vor depune în depozitul notarial sau la o instituție de
specialitate.
Conform art.1118 alin.2 C.civ., din sumele de bani găsite se vor lăsa
moștenitorilor sau celor care locuiau și gospodăreau împreună cu defunctul
sumele necesare pentru:
a) întreținerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru
maximum 6 luni;
b) plata sumelor datorate în baza contractelor individuale de muncă sau
pentru plata asigur ărilor sociale;
c) acoperirea cheltuielilor pentru conservarea și administrarea bunurilor
moștenirii.

50
136. Acceptarea forțată a moștenirii. Acceptarea forțată a moștenirii
este o sancțiune civilă impusă succesibililor în unele situații , constând în
decăderea lor din dreptul de a renunța la moștenire . Este o excepție de la
principiul libertății acceptării moștenirii.

Acceptarea forțată a moștenirii operează dacă sunt îndeplinite condițiile
de mai jos:
a) existența unui element obiectiv și anume fapta de sustragere sau de
ascundere a unor bunuri din patrimoniul succesoral, săvârșită de succesibil
singur ori în participație cu altul (comoștenitor sau terț) .
b) existența unui element subiectiv, care constă în intenția frauduloasă a
succesibilului făptuitor, în scopul de a -și însuși bunurile singur, sustrăgându -le
de la împărțeala cu ceilalți comoștenitori. S -a admis că frauda succesorală în
această materie poate consta și în intenția de a -i păgubi pe creditorii moștenirii,
prin sustragerea sau ascunderea unor bunuri din patrimoniul succesoral .
c) autorul faptei ilicite să aibă calitatea de moștenitor cu vocație
concretă la moștenire (moștenitor legal, legatar universal sau cu titlu
univer sal).
Dacă succesibilul nu are vocație concretă la moștenirea lui de cujus,
atunci sancțiunea nu se aplică.
Acceptarea forțată a moștenirii produce următoarele efecte speciale:
– sustragerea sau ascunderea bunurilor este sancționată cu atribuirea
forțată a calității de moștenitor acceptant, chiar dacă anterior succesibilul
vinovat renunțase la moștenire; deci, succesibilul pierde cu efect retroactiv
dreptul de opțiune succesorală, fiind considerat acceptant;
– succesibilul vinovat, deși păstrează calitatea de moștenitor, nu are nici
un drept asupra bunurilor sustrase sau ascunse; aceste bunuri vor fi dobândite
de către comoștenitorul ori comoștenitorii succesibilului vinovat, potrivit
cotelor lor succesorale; dacă succesibilul vinovat este moștenitor unic sau, fiind
mai mulți, cu toții împreună au sustras sau ascuns bunuri din moștenire în
scopul fraudării creditorilor moștenirii, acest efect al acceptării forțate nu se
produce; decăderea din drepturile succesorale asupra bunurilor sustrase sau
ascunse se produce numai în raport cu comoștenitorii fraudați .

Bibliografie OBLIGATORIE
1. ILIE URS – Drept civil. Succesiuni, Curs Universitar, Ed. Universul Juridic, București,
2017.
2. F.Deak, R.Popescu, Tratat de drept succesoral, vol I, II și III, Ed. Universul
Juridic, București, 2013 și 2014;
3. D.Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile. Ed.C.H.Beck,
București, 2014;
4. Fl.Baias, coord. Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beek,
București, 2012;

51
5. I.Genoiu, Dreptul la moștenire în Noul Cod civil, Ed.C.H.Beek, București,
2012.

Concepte și termeni de reținut: moștenitori rezervatari, renunțarea la
moștenire, întocmirea inventarului

Test de evaluare/autoevaluare

1. Rezerva soțului supraviețuitor:
a) se calculează la întreaga moștenire atunci când soțul supraviețuitor este unic
moștenitor legal;
b) are caracter individual chiar dacă există și alți moștenitori rezervatari;
c) este de 1/6 din moștenire în conc urs cu colateralii privilegiați.
2. Sunt moștenitori rezervatari:
a) ascendenții ordinari;
b) strănepotul în linie dreaptă al defunctului, chiar dacă defunctul a fost adoptat
cu efecte restrânse;
c) descendenții defunctului, până la gradul IV inclusiv.

Răspunsuri corecte
1. A
2. B

Unitatea de învățare 5
DREPTUL DE OPȚIUNE SUCCESORALĂ

52

Obiectivele și competențele unității de învățare:
– Însușirea unor definiții, concepte, terminologii privind dreptul de opțiune succesorală
– Utilizarea limbajului juridic de specialitate și a unor instrumente de logică juridică, în
elaborarea unor argumentări specifice
– Evaluarea critică a textelor din legislație, doctrină și jurisprudență, referitoare la o problemă
de drept concretă

120. Car acterul neobligatoriu pentru moștenitori al transmisiunii
moștenirii. Chiar dacă transmisiunea moștenirii operează de plin drept, în
virtutea legii, de la data deschiderii moștenirii, totuși moștenitorii legali sau
legatarii nu sunt obligați să primească moștenirea . În acest sens, art.1106 C.civ.
prevede că " nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine".
Prin urmare, persoanele cu vocație la moștenire își păstrează dreptul de
a opta între acceptarea moștenirii (situație în ca re ele își consolidează
drepturile dobândite în momentul deschiderii ei) și renunțarea la moștenire
(când ele își desființează, retroactiv, drepturile respective).
121. Noțiunile de opțiune succesorală și de succesibil. Opțiunea
succesorală est e posibilitatea oferită de lege persoanelor cu vocație la
moștenire de a accepta moștenirea sau de a renunța la ea. În acest sens,
art.1100 alin.1 C.civ. dispune că "cel chemat la moștenire în temeiul legii sau
al voinței defunctului poate accepta moșteni rea sau poate renunța la ea".
122. Dreptul subiectiv de opțiune succesorală. Este facultatea
recunoscută de lege succesibililor, începând cu data deschiderii moștenirii, de a
alege între acceptarea moștenirii ori renunțarea la aceasta.
123. Actul juridic de opțiune succesorală. Este manifestarea de voință
a succesibilului, de a accepta moștenirea sau de a renunța la aceasta, făcută în
scopul de a produce efectele juridice corespunzătoare.
Actele juridice de opțiune succesorală pot fi îndeplinite numai după
deschiderea moștenirii (orice acte de acceptare sau de renunțare la moștenire
făcute înaintea deschiderii ei sunt lovite de nulitate absolută – art. 956 C.civ.).

124. Termenul de opțiune succesorală. Potrivit art.1103 alin.1C.civ.,
dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data
deschiderii moștenirii. Termenul de un an vizează dreptul de opțiune
succesorală, adică atât acceptarea cât și renunțarea la moștenire, care trebuie
făcute în acest interval de timp.
Întrucât art. 1103 alin.1 C.civ. nu menționează expres natura juridică a
termenului de un an, majoritatea autorilor apreciază că termenul de un an este
un termen de decădere , iar nu de prescripție. S-a precizat că , din discuțiile
care au avut loc cu ocazia adoptării noului Cod civil, s -a avut în vedere că este
un termen de decădere, în cadrul căruia urmează să se exercite un drept
potestativ Argumentul invocat este acela că dreptul de opțiune, fiind un drept
potes tativ, nu privește un drept material la acțiune care s -ar pierde prin

53
neexercitarea lui în termenul prevăzut de lege, cum se întâmplă în cazul
prescripției extinctive .
Termenul de opțiune succesorală de un an se aplică tuturor
succesibililor, d in toate clasele, cei de rang inferior neputând aștepta să vadă
dacă cei de rang preferat acceptă sau renunță. Opțiunea celor de rang inferior
va fi supusă condiției renunțării sau nedemnității celor de rang preferat .
Astfel, potrivit art.1103 alin.2 C.c iv., termenul de opțiune curge:
a) de la data nașterii celui chemat la moștenire , dacă nașterea s -a produs
după deschiderea moștenirii (este vorba despre succesibilul conceput la data
deschiderii moștenirii, dar născut ulterior, situație în care termenul de opțiune
va curge de la data nașterii, cu condiția să se nască viu);
b) de la data înregistrării morții în registrul de stare civilă, dacă
înregistrarea se face în temeiul unei hotărâri judecătorești de declarare a morții
celui care la să moștenirea, afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul
morții sau hotărârea de declarare a morții la o dată anterioară, caz în care
termenul curge de la această din urmă dată;
c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cuno ască
legatul său, dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după
deschiderea moștenirii;
d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască
legătura de rudenie pe care se întemeiază vocația sa la moștenire, dacă această
dată este ulterioară deschiderii moștenirii.
Neexercitarea dreptului de opțiune succesorală în termenul de un an
prevăzut la art. 1103 alin. 1 C.civ. atrage stingerea prin decădere a dreptului
de opțiune, succesibilul fiind prezum at relativ că a renunțat la moștenire . Prin
urmare, expirarea termenului de un an fără ca succesibilul să fi făcut acte de
acceptare expresă sau tacită a moștenirii are drept consecință pierderea
dreptului de a accepta moștenirea, iar odată cu aceasta și a calității de
moștenitor .
Persoanele interesate, respectiv comoștenitorii, moștenitorii subsecvenți,
donatarii și legatarii, precum și instanța de judecată sau notarul public, din
oficiu, pot invoca sancțiunea decăderii. Succesibilului care inv ocă acceptarea
moștenirii îi revine sarcina probei.
Însă, conform art. 1103 alin. 3 din C.civ., termenului de opțiune
succesorală i se aplică prevederile referitoare la suspendarea și repunerea în
termenul de prescripție extinctivă.
124.1. Retransmiterea dreptului de opțiune succesorală. Problema
retransmiterii dreptului de opțiune succesorală se pune atunci când un
succesibil a lui de cujus a decedat, după deschiderea moștenirii acestuia, fără a –
și fi exercitat dreptul de opțiune succe sorală. În acest caz, art.1105 alin.1 C.civ.
prevede că "moștenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de
opțiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul
aplicabil dreptului de opțiune privind moștenirea autor ului lor".
Fiind un drept patrimonial, dreptul de opțiune succesorală se retransmite
propriilor moștenitori ai succesibilului decedat. Spre deosebire de sistemul
vechiului Cod civil de la 1864 , moștenitorii celui care a decedat fără a fi
exerci tat dreptul de opțiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru
partea sa, iar partea succesibilului care renunță profită celorlalți moștenitori
ai autorului său. Așa cum s -a arătat în literatura juridică , moștenitorul sau

54
moștenitorii dreptului de opțiune prin retransmitere vor avea de exercitat două
drepturi de opțiune succesorală:
– un drept propriu de opțiune succesorală , născut în persoana lor, cu
privire la moștenirea succesibilului decedat;
125. Prorogarea termenului de opțiune. În cazul în care succesibilul a
cerut întocmirea inventarului anterior exercitării dreptului de opțiune
succesorală, termenul de opțiune nu se va împlini mai devreme de două luni de
la data la care i se comunică procesul -verbal de inventariere (art.1104
alin.1C.civ.).
Pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat
moștenitor, cu excepția cazului în care a acceptat moștenirea (art.1104 alin.2
C.civ.).
126. Reducerea termenului de opțiune. Potrivit art. 1113 alin.1 C.civ.,
pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, un succesibil
poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru ordonanța
președințială, să își exercite dreptul de opțiune succesorală înăuntrul unui
termen stabilit de instanța judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la
art.1103.

Secțiunea a III -a

ACCEPTAREA MOȘTENIRII

127. Libertatea acceptării moștenirii. În conformitate cu dispozițiile
art. 1106 C.civ. " nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se
cuvine".
Prin urmare, deși transmiterea patrimoniului succesoral se face de plin
drept, din momentul deschiderii moșteniri, totuși ea nu are caracter definitiv și
obligatoriu pentru moștenitori. Succesibilii au dreptu l de a alege între
acceptarea moștenirii (situație în care își consolidează titlul de moștenitor) și
renunțarea la aceasta (când își desființează, retroactiv, calitatea de moștenitor).
Acceptarea moștenirii fiind liberă, înseamnă că ea poate fi fă cută, în
principiu, numai de către succesibilul îndreptățit.
Cu toate acestea, potrivit art. 1107 C.civ., creditorii succesibilului pot
accepta moștenirea , pe calea acțiunii oblice, în limita îndestulării creanței lor.
128. Felurile acc eptării moștenirii. Din dispozițiile art.1108
alin.1C.civ. rezultă că acceptarea moștenirii poate fi: expresă sau tacită.
Spre deosebire de legislația anterioară, noul Cod civil nu a mai
reglementat acceptarea moștenirii sub beneficiu de inventar, dar a prevăzut la
art.1114 alin.2 că moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal
răspund pentru d atoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din
patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia (adică exact consecințele
pe care le avea în trecut acceptarea moșteniri sub beneficiu de inventar).
A. Acceptarea expresă. Acceptarea m oștenirii este expresă atunci când
succesibilul își însușește explicit titlul sau calitatea de moștenitor printr -un
înscris autentic sau sub semnătură privată (art.1108 alin.2 C.civ.).

55
B. Acceptarea tacită. Acceptarea moștenirii este tacită când
succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate
de moștenitor (art.1108 alin.3 C.civ.) .
Prin urmare, așa cum s -a arătat în literatura juridică, acceptarea tacită a
moștenirii se rezumă la o singur ă condiție: actul săvârșit de succesibil să
implice cu puterea necesității intenția de a accepta moștenirea, să nu poată
primi și o altă interpretare .
Dimpotrivă, actele echivoce nu pot constitui acte de acceptare tacită a
moștenirii.
Acceptarea tacită a moștenirii poate fi făcută și prin mandatar,
împuternicit special să facă acte de acceptare tacită a moștenirii. Însă, actele de
acceptare tacită trebuie să fie făcute de mandatar în termenul de opțiune
succesorală.
Așa cum s -a arătat în literatura juridică, acceptarea tacită poate fi făcută
nu numai în cazul moștenirii legale, ci și în cazul celei testamentare. În cazul
moștenirii testamentare, acte de acceptare tacită pot fi săvârșite nu numai de
către legatarul uni versal sau cu titlu universal, dar și de către legatarul cu titlu
particular .
Potrivit art. 1110 alin.1C.civ., actele de dispoziție juridică privind o
parte sau totalitatea drepturilor asupra moștenirii atrag acceptarea tacită a
acesteia.
Sunt astfel de acte:
a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a
drepturilor asupra moștenirii; încheierea actelor de înstrăinare (vânzare,
donație, schimb etc.), indiferent de valoarea obiectului actului ju ridic și de
natura lui, presupune intenția neîndoielnică a succesibilului de a accepta
moștenirea; așa cum s -a arătat, înstrăinarea drepturilor succesorale, cu titlu
oneros sau gratuit, este posibilă numai pentru că, în prealabil, succesibilul a
acceptat m oștenirea ; ceea ce interesează în materie de opțiune succesorală
nu este actul de înstrăinare în sine, ci intenția de acceptare manifestată de
succesibil prin încheierea lui ; prin urmare, chiar dacă actul de înstrăinare nu ar
produce efecte juridice (de exemplu, este anulabil sau nul, revocat etc.), el
valorează act de acceptare tacită dacă voința succesibilului a fost neechivocă în
acest sens .
b) renunțarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor
moștenitori determinaț i; renunțătorul își cedează partea sa unuia sau mai
multor moștenitori anume determinați; asemenea acte de renunțare ( "renunțare
in favorem") , constituie în realitate acte de acceptare tacită a moștenirii, urmate
de acte de înstrăinare (cesiune) între vii a drepturilor succesorale; succesibilul a
deținut și deci a putut dispune de partea sa, în favoarea unuia sau mai multor
moștenitori determinați, numai pentru că, în prealabil, a acceptat moștenirea,
consolidându -și calitatea de moștenitor; partea sa de mo ștenire va fi dobândită
de către acei moștenitori nu de la defunct, ci de la el, ca urmare a cesiunii
drepturilor sale succesorale .
c) renunțarea la moștenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor
comoștenitorilor sau moștenitorilor subsec venți; în acest caz, renunțătorul o
face în schimbul unui preț; la fel ca situația de la lit. b), renunțătorul a putut
dispune de partea sa numai pentru că, în prealabil, a acceptat moștenirea.

56
De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a moștenirii actele de
dispoziție, de administrare definitivă ori de folosință a unor bunuri din
moștenire (art.1110 alin.2 C.civ.).

129. Declarația de neacceptare a moștenirii. Potrivit art. 1111 C.civ.,
succesibilul care intenționează să îndeplinească un act ce poate avea
semnificația acceptării moștenirii, dar care dorește ca prin aceasta să nu fie
considerat acceptant, trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului, o
declarație autentică notarială.
Aceasta de oarece dacă succesibilul îndeplinește un act care valorează
acceptare tacită, nu mai poate înlătura acest efect prin declarația făcută în act
sau ulterior în sensul că nu a dorit să fie moștenitor.
130. Prezumția de renunțare la moștenire. În con formitate cu
dispozițiile art. 1112 alin.1C.civ., este prezumat, până la proba contrară , că a
renunțat la moștenire succesibilul care, deși cunoștea deschiderea moștenirii și
calitatea lui de succesibil, ca urmare a citării sale în condițiile legii, nu ac ceptă
moștenirea în termenul prevăzut la art.1103. Citația trebuie să cuprindă, sub
sancțiunea nulității acesteia, pe lângă mențiunile prevăzute de Codul de
procedură civilă, și precizarea că, dacă succesibilul nu își exercită dreptul de a
accepta moștenir ea în termenul prevăzut la art.1103, va fi prezumat că renunță
la moștenire.
Prezumția de renunțare operează numai dacă citația i -a fost comunicată
succesibilului cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de opțiune
succesorală (ar t.1112 alin.2 C.civ.).
131. Efectele acceptării moștenirii. Acceptarea moștenirii consolidează
retroactiv, cu începere de la data deschiderii moștenirii, calitatea de
moștenitor a acceptantului . În toate cazurile, ca urmare a acceptării moșteniri ,
transmisiunea patrimoniului succesoral, realizată de plin drept la data
decesului, se consolidează, devenind definitivă (art.1114 alin.1C.civ.).
Prin efectul acceptării moștenirii se stinge definitiv dreptul de opțiune al
succesibilului, care nu mai poate renunța la moștenire.
De asemenea, așa cum am văzut, moștenitorii legali și legatarii universali
sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu
bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu co ta fiecăruia (art.1114
alin.2 C.civ.). Legatarul cu titlu particular nu răspunde pentru pasivul
moștenirii (cu excepțiile prevăzute la art.1114 alin.3 C.civ.).
În cazul înstrăinării bunurilor moștenirii după deschiderea acesteia,
bunurile intrat e în patrimoniul succesoral prin efectul subrogației pot fi afectate
stingerii datoriilor și sarcinilor moștenirii (art.1114 alin.4 C.civ.).
În raporturile juridice pe care defunctul le avea cu terții, prin acceptarea
moștenirii moștenitorul va lua locul acestuia. Ca urmare, terții vor putea opune
moștenitorului excepțiile personale pe care le puteau invoca și contra lui de
cujus. De asemenea, terțul acționat pentru plata datoriei față de moștenire va
putea opune în compensație o obligație person ală a moștenitorului .
132. Întocmirea inventarului. Potrivit art.1115 alin.1C.civ.,
succesibilii, creditorii moștenirii și orice persoană interesată pot cere notarului
competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul
succesoral, iar toate cheltuielile care se vor face în acest scop sunt în sarcina
moșteniri.

57
Dacă succesibilii sau persoanele care dețin bunuri din moștenire se
opun, efectuarea inventarului este dispusă de către instanța judecătorească de la
locul deschiderii moștenirii (art.1115 alin.2 C.civ.).
Inventarul se efectuează de către persoana desemnată prin acordul
moștenitorilor și al creditorilor sau, dacă nu se poate realiza un asemenea
acord, de către persoana numită fie de notar, fie de către instanța de judecată
competentă (art.1115 alin.3C.civ.).
133. Procesul -verbal de inventariere. Cu ocazia inventarierii bunurilor
din patrimoniul succesoral se va întocmi un proces -verbal de inventariere.
Acesta va cuprinde enumerarea, descrierea și evaluarea provizorie a bunurilor
ce se aflau în posesia defunctului la data deschiderii moștenirii (art.1116
alin.1C.civ.).
Bunurile a căror proprietate este contestată se vor menționa separat
(art.1116 alin.2 C.civ.). B unurile din moștenire care se află în posesia altei
persoane vor fi inventariate cu precizarea locului unde se află și a motivului
pentru care se găsesc acolo (art.1116 alin.4 C.civ.).
Dacă cu ocazia inventarierii se va găsi vreun testament lăsa t de de cujus,
acesta se va viza spre neschimbare și va fi depus în depozit la biroul notarului
public (art.1116 alin.5 C.civ.).
Conform art. 1116 alin.3 C.civ., în inventar se fac și mențiuni referitoare
la pasivul succesoral.
Inventa rul se semnează de cel care l -a întocmit, de succesibilii aflați la
locul inventarului, iar în lipsa acestora sau dacă ei refuză să semneze,
inventarul va fi semnat de 2 martori.
134. Măsurile speciale de conservare a bunurilor. Potrivit art. 111 7
alin.1C.civ., dacă există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau
distrugere a bunurilor, notarul va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va
preda unui custode.
În calitate de custode poate fi numit, cu acordul tuturor celor interesaț i,
unul dintre succesibili sau, în caz contrar, o altă persoană aleasă de notar
(art.1117 alin.2 C.civ.).
Cheltuielile necesare pentru conservarea bunurilor moștenirii vor fi
făcute de către custode sau, în lipsa custodelui, de un curator special, cu
încuviințarea notarului.
Bunurile date în custodie sau în administrare se predau pe bază de
proces -verbal semnat de notar și de custode sau curator. Dacă predarea are loc
deodată cu inventarierea, se va face mențiune în procesul -verbal, un exemplar
al acestuia predându -se custodelui sau curatorului (art.1117 alin.4 C.civ.).
La finali zarea procedurii succesorale sau atunci când notarul cere,
custodele sau curatorul este obligat să restituie bunurile succesorale și să dea
socoteală notarului asupra cheltuielilor de conservare sau administrare a
acestora (art.1117 alin.5 C.civ.).
În sfârșit, orice persoană care se consideră vătămată prin inventarul
întocmit sau prin măsurile de conservare și administrare luate de notarul public
poate face plângere la instanța judecătorească competentă (art.117 alin.6
C.civ.).
135. M ăsurile speciale privind sumele de bani și alte valori. Dacă cu
ocazia efectuării inventarului se vor găsi sume de bani, hârtii de valoare, cecuri

58
sau alte valori, se vor depune în depozitul notarial sau la o instituție de
specialitate.
Conform art.1118 alin.2 C.civ., din sumele de bani găsite se vor lăsa
moștenitorilor sau celor care locuiau și gospodăreau împreună cu defunctul
sumele necesare pentru:
a) întreținerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru
maximum 6 luni;
b) plata sumelor datorate în baza contractelor individuale de muncă sau
pentru plata asigurărilor sociale;
c) acoperirea cheltuielilor pentru conservarea și administrarea bunurilor
moștenirii.
136. Acceptarea forțată a moșt enirii. Acceptarea forțată a moștenirii
este o sancțiune civilă impusă succesibililor în unele situații, constând în
decăderea lor din dreptul de a renunța la moștenire . Este o excepție de la
principiul libertății acceptării moștenirii.
Astfel, potrivit art.1119 alin.1C.civ., succesibilul care, cu rea -credință, a
sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donație
supusă raportului ori reducțiunii este considerat că a acceptat moștenirea, chiar
dacă anterior renunțase la ea. El nu va avea însă niciun drept cu privire la
bunurile sustrase sau ascunse și, după caz, va fi obligat să raporteze ori să
reducă donația ascunsă fără a participa la distribuirea bunului donat.
Așa cum s -a arătat în literatura juridică, su stragerea sau ascunderea de
bunuri reprezintă fapte juridice ilicite, adică delicte civile (nu acte de acceptare
tacită a moștenirii), iar sancțiunea acceptării forțate a moștenirii este o
pedeapsă civilă .
Acceptarea forțată a moștenirii opere ază dacă sunt îndeplinite condițiile
de mai jos:
a) existența unui element obiectiv și anume fapta de sustragere sau de
ascundere a unor bunuri din patrimoniul succesoral, săvârșită de succesibil
singur ori în participație cu altul (comoștenitor sau terț) .
Noțiunile de "sustragere" și "ascundere" sunt interpretate larg,
inclu zând orice acte sau fapte de natură a micșora activul succesoral în
detrimentul comoștenitorilor sau creditorilor moștenirii și în folosul
succesibilului de rea -credință (care acționează cu intenția frauduloasă de a le
însuși el în exclusivitate și de a pă gubi pe ceilalți comoștenitori ori creditori ai
moștenirii). De exemplu, poate fi vorba despre fapte comisive (ascunderea
materială a unor bunuri din moștenire, prezentarea unui testament falsificat sau
a unui înscris doveditor al unei creanțe inexistente asupra moștenirii, care îl
favorizează pe succesibilul respectiv etc.) sau despre fapte omisive (omisiunea
de a trece anumite bunuri în inventar, nedeclararea unei donații raportabile sau
chiar neraportabile, nedeclararea unor datorii ale succesibilului către moștenire
etc.) .
Se admite că ascunderea sau dosirea poate viza nu numai bunurile
mobile, dar și bunurile imobile (de exemplu, donația deghizată care are ca
obiect un imobil).
Fapta ilicită poate fi comisă nu numai după deschider ea moștenirii, dar și
înainte de această dată (uneori chiar cu complicitatea defunctului) . De
asemenea, fapta ilicită poate fi săvârșită înainte sau după exercitarea dreptului
de opțiune succesorală.

59
Ceea ce trebuie reținut este faptul că, în to ate cazurile, sustragerea sau
ascunderea bunurilor succesorale să nu fie cunoscută celorlalți comoștenitori
sau creditorilor moștenirii. Dacă aceștia au cunoștință de existența bunurilor
(de exemplu, au fost trecute în inventar sau au constituit obiectul u nor
negocieri în vederea realizării unui partaj voluntar), sancțiunea nu se aplică ;
b) existența unui element subiectiv, care constă în intenția frauduloasă a
succesibilului făptuitor, în scopul de a -și însuși bunurile singur, sustrăgându -le
de la împărțeala cu ceilalți comoștenitori. S -a admis că frauda succesorală în
această materie poate consta și în intenția de a -i păgubi pe creditorii moștenirii,
prin sustragerea sau ascunderea unor bunuri din patrimoniul succesoral .
Este necesa r ca succesibilul să fi comis fapta cu rea -credință, adică cu
intenție.
Nu există intenție frauduloasă și deci sancțiunea nu se aplică dacă
succesibilul a omis, din eroare, să declare bunuri succesorale . Buna -credință se
prezumă, așa încât inte nția frauduloasă trebuie să fie dovedită de către cel
interesat.
Se mai cere condiția ca succesibilul să fi avut capacitate delictuală (nu
capacitate de exercițiu) în momentul săvârșirii faptelor, adică să fi comis
faptele cu discernământ. În pr ivința minorilor sub 14 ani discernământul
trebuie dovedit, iar în cazul minorilor care au împlinit 14 ani și nu sunt puși sub
interdicție judecătorească se prezumă că au avut discernământ, până la proba
contrară.
Dacă fapta ilicită a fost comis ă cu participarea mai multor moștenitori,
pentru a -i frauda pe ceilalți, consecințele sancțiunii vor fi suportate de toți, iar
pentru restituirea către moștenire a bunurilor sustrase vor răspunde delictual,
adică solidar .
Sancțiunea nu se apl ică dacă sustragerea sau ascunderea a fost comisă
de către succesibilul care are drepturi succesorale exclusive asupra bunurilor
sustrase ori ascunse, întrucât în această situație fapta nu este păgubitoare pentru
ceilalți moștenitori sau comoștenitori (de exemplu, dacă soțul supraviețuitor a
sustras sau ascuns obiecte de uz casnic și vine la moștenire în concurs cu alte
rude ale defunctului decât descendenții, sancțiunea nu se aplică deoarece aceste
rude oricum nu moștenesc obiectele de uz casnic, deci nu s unt prejudiciate prin
sustragerea ori ascunderea lor; la fel, dacă legatarul particular ascunde bunuri
care formează obiectul legatului său și care îi revin în exclusivitate) ;
c) autorul faptei ilicite să aibă calitatea de moștenitor cu vocație
concretă la moștenire (moștenitor legal, legatar universal sau cu titlu
universal).
Dacă succesibilul nu are vocație concretă la moștenirea lui de cujus,
atunci sancțiunea nu se aplică.
Acceptarea forțată a moștenirii produce următoar ele efecte speciale:
– sustragerea sau ascunderea bunurilor este sancționată cu atribuirea
forțată a calității de moștenitor acceptant, chiar dacă anterior succesibilul
vinovat renunțase la moștenire; deci, succesibilul pierde cu efect retroactiv
dreptul de opțiune succesorală, fiind considerat acceptant;
– succesibilul vinovat, deși păstrează calitatea de moștenitor, nu are nici
un drept asupra bunurilor sustrase sau ascunse; aceste bunuri vor fi dobândite
de către comoștenitorul ori comoștenitorii succesibilului vinovat, potrivit
cotelor lor suc cesorale; dacă succesibilul vinovat este moștenitor unic sau, fiind

60
mai mulți, cu toții împreună au sustras sau ascuns bunuri din moștenire în
scopul fraudării creditorilor moștenirii, acest efect al acceptării forțate nu se
produce; decăderea din drepturi le succesorale asupra bunurilor sustrase sau
ascunse se produce numai în raport cu comoștenitorii fraudați .
Deși succesibilul vinovat nu va beneficia de partea sa din bunurile
sustrase ori ascunse, totuși va răspunde pentru datoriile și sarcinil e moștenirii,
proporțional cu cota parte ce i se cuvine din moștenire. În acest sens, art.1119
alin.2 C.civ. prevede că " moștenitorul aflat în situația prevăzută la alin.1 este
ținut să plătească datoriile și sarcinile moștenirii proporțional cu cota sa din
moștenire, inclusiv cu propriile sale bunuri".

Bibliografie OBLIGATORIE
1. ILIE URS – Drept civil. Succesiuni, Curs Universitar, Ed. Universul Juridic, București,
2017.
2. F.Deak, R.Popescu, Tratat de drept succesoral, vol I, II și III, Ed. Universul
Juridic, București, 2013 și 2014;
3. D.Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile. Ed.C.H.Beck,
București, 2014;
4. Fl.Baias, coord. Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beek,
București, 2012;
5. I.Genoiu, Dreptul la moștenire în Noul Cod civil, Ed.C.H.Beek, București,
2012.
Concepte și termeni de reținut: actul de opțiune, dreptul de opțiune,
acceptarea forțată a moștenirii

Test de evaluare/autoevaluare

1. Actul de opțiune succesorală:
a) este declarativ de drepturi;
b) este un act juridic personal și revocabil;
c) este pur și simplu sau afectat de modalități.
2. Dreptul de opțiune succesorală:
a) poate fi exercitat exclusiv în termenul de 6 luni calculat de la data morții
celui care lasă moștenirea;
b) poate fi exercitat de creditorii succesibilului pe calea unei acțiuni oblice;
c) aparține doar persoanelor cu vocație concretă la moștenire.

61

Răspunsuri corecte
1. A
2. B

Unitatea de învățare 6
RENUNȚAREA LA MOȘTENIRE

Obiectivele și competențele unității de învățare:
– Însușirea unor definiții, concepte, terminologii privind renunțarea la moștenire
– Utilizarea limbajului juridic de specialitate și a unor instrumente de logică juridică, în
elaborarea unor argumentări specifice
– Evaluarea critică a textelor din legislație, doctrină și jurisprudență, referitoare la o problemă
de drept concretă

137. Noțiune. Renunțarea la moștenire este manifestarea de voință prin
care succesibilul declară, în cadrul termenulu i de opțiune succesorală de un an,
că renunță la titlul de moștenitor.
Este un act juridic unilateral, expres și solemn, ce aparține tuturor
moștenitorilor legali sau testamentari, cu vocație universală, cu titlu universal
sau cu titlu particular .
138. Condiții de fond. Renunțarea la moștenire presupune următoarele
condiții de fond:
a) în principiu, renunțarea este expresă, ea neputând fi dedusă din
anumite împrejurări de fapt (de exemplu, renunțarea la moștenire nu poate fi
dedusă din neexercitarea dreptului de opțiune succesorală în termenul de un an;
renunțătorul este considerat că nu a fost niciodată moștenitor).
Prin excepție, în cazurile prevăzute la art.1112 și art. 1113 alin.2 C.civ.
se prezumă că succesibilul a renunțat la moștenire ;

62
b) renunțarea se poate face numai după deschiderea moștenirii (dacă s -ar
face înainte de această dată ar fi vorba despre un act juridic asupra unei
moșteniri nedeschise, sancționat cu nulitatea absolută conform art. 956 C .civ.)
și numai dacă succesibilul nu a acceptat anterior moștenirea (deoarece
acceptarea moștenirii este irevocabilă, așa încât declarația ulterioară de
renunțare la moștenire este lipsită de orice efecte juridice) ;
c) renunțarea este un act j uridic indivizibil; succesibilul nu poate renunța
la o parte din moștenire, pentru a accepta o altă parte;
d) renunțarea nu poate fi decât pur abdicativă (impersonală și cu titlu
gratuit); așa cum am arătat, "renunțarea in favorem" are semnificaț ia acceptării
tacite a moștenirii, fiind urmată de acte de înstrăinare (cesiune) între vii a
drepturilor succesorale .
139. Condiții de formă. Renunțarea la moștenire este un act juridic
solemn. În acest sens, art. 1120 alin.2 C.civ. prevede că " declarația de
renunțare se face în formă autentică la orice notar public, sau, după caz, la
misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, în condițiile și limitele
prevăzute de lege".
140. Efectele renunțării la moștenire. Ca urmare a renunțării la
moștenire se desființează, cu efect retroactiv, titlul de moștenitor al
renunțătorului. În acest sens, potrivit art. 1121 alin.1 C.civ. " succesibilul care
renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor".

141. Renunțarea frauduloasă. Potrivit art. 1122 alin.1C.civ., creditorii
succesibilului care a renunțat la moștenire în frauda drepturilor lor pot cere
instanței revocarea renunțării în ceea ce îi privește, însă numai în termen de 3
luni de la data la care au cunoscut renunțarea. De exemplu, succesibilul renunță
la o moștenire solvabilă, cu intenția de a frauda drepturile creditorilor săi.
Admiterea acțiunii în revocare produce efectele acceptării moștenirii de
către succesibilul debitor numai în privința creditorului reclamant și în limita
creanței acestuia (art.1122 alin.2 C.civ.).
142. Revocarea renunțării. Deși renunțarea la moștenire este, în
principiu, irevocabilă (ca și acceptarea), totuși legea permite, în mod
excepțional , ca succesibilul să revină asupra hotărârii de renunțare la
moștenire.
Rațiunea pentru care legea permite revocarea renunțării este evitarea vacanței
succesorale .

La fel ca sub imperiul legislației anterioare, din dispozițiile art. 1 123
alin.1C.civ. rezultă că revocarea renunțării se poate face dacă sunt respectate
două condiții:
10- nu a expirat termenul de opțiune succesorală de un an; împlinirea
termenului de opțiune succesorală se analizează în raport cu situația concret ă a
renunțătorului, ținând seama de regulile aplicabile dreptului de opțiune
succesorală; decăderea din dreptul de a revoca renunțarea operează de drept și
poate fi invocată de orice persoană interesată ;
20- moștenirea nu a fost deja acceptată d e alți succesibili care au vocație
la partea care i -ar reveni renunțătorului (comoștenitor, moștenitor subsecvent,
cu vocație legală sau testamentară, universală sau cu titlu universal); acceptarea
legatului cu titlu particular de către legatar nu împiedic ă revocarea renunțării

63
făcute de succesibilul universal sau cu titlu universal, întrucât legatul particular
conferă vocație doar la unul sau unele bunuri, nu la întreaga moștenire și deci
nu este evitată vacanța succesorală;
143. Anularea acceptării sau renunțării la moștenire. Potrivit art.
1124 C.civ., dreptul la acțiunea în anularea acceptării sau renunțării se prescrie
în termen de 6 luni, calculat în caz de violență de la încetarea acesteia, iar în
celelalte cazuri din mo mentul în care titularul dreptului la acțiune a cunoscut
cauza de nulitate relativă.

Secțiunea a V -a

SEZINA

144. Considerații prealabile. Deși toți moștenitorii dobândesc
drepturile succesorale de la data deschiderii moștenirii, în privința dobândirii
exercițiului acestor drepturi, numită " posesiunea moștenirii" sau " sezina",
legea face distincție între două categorii de moștenitori :
– moștenitori care au de drept posesiunea moștenirii sau sezina, chiar de
la data deschiderii moște nirii, numiți moștenitori sezinari;
– moștenitori care nu beneficiază de sezină, numiți moștenitori
nesezinari; aceștia dobândesc ulterior sezina, dar cu efect retroactiv din ziua
deschiderii moștenirii, prin eliberarea certificatului de moștenit or.
145. Noțiunea de sezină. Noțiunea de " sezină", denumită și " posesiunea
moștenirii", are în materia dreptului succesoral un înțeles special. Astfel,
potrivit art.1125 C.civ. "pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra
patrimoniului succe soral, sezina le conferă moștenitorilor sezinari și dreptul
de a administra acest patrimoniu și de a exercita drepturile și acțiunile
defunctului".

146. Moștenitorii sezinari. Conform art. 1126 C.civ., sunt moștenitori
sezinari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați.
Calitatea de moștenitor sezinar este condiționată de vocația concretă la
moștenire. Numai cei care vin efectiv la moștenire vor fi moștenitori sezinari.
Cei care au fost înlăturați de la m oștenire prin prezența altor moștenitori dintr -o
clasă preferată sau de grad preferat ori din cauza nedemnității sau renunțării la
moștenire, nu pot avea calitatea de moștenitori sezinari.
Însă, trebuie precizat că moștenitorul rezervatar dezmoșt enit, atunci când
acceptă moștenirea, păstrează calitatea de sezinar, deoarece culege rezerva
succesorală.
147. Efectele sezinei. Sezina produce următoarele efecte:
– moștenitorii sezinari au dreptul de a intra în stăpânirea de fapt și de a
administra patrimoniul succesoral, fără să fie necesară îndeplinirea vreunei
formalități prealabile; dacă bunurile succesorale se află în posesia altor
persoane, moștenitorii sezinari vor putea intra în stăpânirea lor pe calea
exercitării unei acțiuni petitorii sau posesorii ; numai dacă s -au luat măsuri
speciale de conservare a unor bunuri mobile, atunci moștenitorul sezinar nu va
putea exercita în fapt stăpânirea bunurilor respective; de asemenea, sezina nu
va putea înlătura drepturile celui care stă pânește în mod legitim pentru sine, în

64
fapt, bunurile succesorale și care este apărat împotriva unor fapte materiale de
deposedare ;
– moștenitorii sezinari pot exercita, chiar de la data deschiderii
moștenirii, drepturile și acțiunile defunctului (inclusiv cele posesorii) fără
obținerea în prealabil a certificatului de moștenitor; sezina nu înlătură însă
diviziunea de drept a raporturilor obligaționale; fiecare moștenitor poate
acționa și poate fi acționat numai pentru partea ce -i revi ne din creanță,
respectiv din datorie .
Regulile referitoare la sezină sunt imperative, ceea ce înseamnă că ele nu
pot fi modificate prin voința persoanei care lasă moștenirea. Testatorul nu
poate înlătura sau atribui sezina ori modifica efectel e acesteia după voința sa .
În schimb, fiind un beneficiu al legii, moștenitorul sezinar poate renunța la
invocarea acestei calități.
148. Dobândirea sezinei de către moștenitorii legali nesezinari.
Potrivit art.1127 alin.1 C.civ., moștenitori i legali nesezinari dobândesc sezina
numai prin eliberarea certificatului de moștenitor , dar cu efect retroactiv din
ziua deschiderii moștenirii.
149. Dobândirea sezinei de către legatarul universal sau cu titlu
universal. Legatarii nefiind moșten itori sezinari, trebuie să fie trimiși în
posesie, adică să dobândească sezina. Sezina se dobândește prin predarea
legatelor (adică verificarea validității legatului și recunoașterea calității de
legatar).

150. Predarea legatului cu titlu particular. Conform art. 1129 C.civ.,
legatarul cu titlu particular intră în posesia obiectului legatului din ziua în care
acesta i -a fost predat de bunăvoie sau, în lipsă, din ziua depunerii la instanță a
cererii de preda re.

Secțiunea a VI -a

PETIȚIA DE EREDITATE

151. Noțiune. Așa cum am arătat, la data deschiderii moștenirii
patrimoniul succesoral se transmite automat, în virtutea legii, de la defunct la
moștenitorii săi. De obicei, bunurile succesorale sunt în posesia moștenitorilor
defunctului.
Există însă și situaț ii în care bunurile succesorale sunt stăpânite – în
totalitate sau în parte – de persoane care au numai în aparență calitatea de
moștenitori, calitate contestată de alte persoane, care se pretind ele a fi
adevărații moștenitori ai defunctului, urmărind să intre în posesia bunurilor
succesorale. De exemplu, bunurile succesorale sunt deținute de fratele
defunctului, singura rudă a acestuia, dovedindu -se ulterior că o terță persoană a
fost instituită de către defunct legatar universal, fratele fiind astfel înl ăturat de
la moștenire (în acest caz, fratele este doar un moștenitor aparent).

152. Caracterele juridice. Petiția de ereditate prezintă următoarele
caractere juridice:
a) este o acțiune reală , deoarece reclamantul urmărește s ă îl deposedeze
pe moștenitorul aparent de bunurile succesorale și să intre el în stăpânirea lor;

65
b) este o acțiune divizibilă , în sensul că fiecare moștenitor reclamant
acționează pentru sine, solicitând partea la care el este îndreptățit; tot l a fel,
dacă sunt mai mulți pârâți (moștenitori aparenți), care dețin bunuri din
patrimoniul succesoral, fiecare se apără pe sine și cu privire la bunurile pe care
el le deține;
c) este o acțiune imprescriptibilă extinctiv, așa cum rezultă din
dispozițiile art. 1130 C.civ.: " moștenitorul cu vocație universală sau cu titlu
universal poate obține oricând recunoașterea calității sale de moștenitor….".
Competența de soluționare a acțiunii în petiție de ereditate aparține
instanței celui din urmă domiciliu al defunctului (art. 118 din NCPC).
153. Dovada calității de adevărat moștenitor în cadrul petiției de
ereditate. Petiția de ereditate pune în discuție calitatea de moștenitor al
bunurilor succesorale reclamate. De aceea, problema c ea mai importantă este
dovedirea calității de moștenitor legal sau de legatar universal ori cu titlu
universal . Mijloacele de probă care pot fi folosite în cadrul judecării petiției de
ereditate sunt certificatul de moștenitor, certificatul de calitate de moștenitor,
testamentul, actele de stare civilă și orice alte mijloace de probă admise de
lege.
154. Delimitarea petiției de ereditate de alte acțiuni. Petiția de
ereditate se deosebește de acțiunea în revendicare.

155. Efectele recunoașterii calității de moștenitor. Recunoașterea
calității de moștenitor a reclamantului, ca urmare a admiterii acțiunii în petiție
de ereditate, produce următoarele consecințe:
155.1. În raporturile dintre reclamant (adevăratul moștenitor) și pârât
(moștenitorul aparent).
Pârâtul este obligat să restituie reclamantului bunurile succesorale. În
acest sens, art. 1131 alin.1 C.civ. prevede că " recunoașterea calității de
moștenitor îl obligă pe deținătorul fără titlu al bun urilor din patrimoniul
succesoral la restituirea acestor bunuri cu aplicarea regulilor prevăzute la art.
1.635 – 1.649".
Obligația de restituire este diferită după cum moștenitorul aparent a fost
de bună -credință (nu a știut că moștenirea prelu ată nu i se cuvine) sau de rea –
credință (a știut foarte bine că moștenirea preluată nu i se cuvine).
a) Dacă moștenitorul aparent a fost de bună -credință , este obligat să
restituie în natură, în starea lor actuală, toate bunurile succesorale pe c are le
deține, creanțele pe care le -a încasat și să achite datoriile pe care le are față de
moștenire (dacă există).
b) Dacă moștenitorul aparent este de rea -credință, el este obligat să restituie în
natură, în starea în care le -a primit , toate bunurile s uccesorale pe care le
deține, creanțele pe care le -a încasat și să achite datoriile pe care le are față de
moștenire.

155.2. În raporturile dintre reclamant (adevăratul moștenitor) și terțele
persoane. Dacă, în perioada cât a deținut bunurile succesorale, moștenitorul
aparent a încheiat acte juridice cu terțe persoane, având ca obiect aceste bunuri,
se vor aplica dispozițiile art.960 alin.3 C.civ.

Secțiunea a VII -a

66

CERTIFICATUL DE MOȘTENITOR

156. Noțiune. Certificatul de moștenitor este actul emis de notarul
public, în cadrul procedurii succesorale notariale reglementată de Legea
nr.36/1995, care atestă calitatea unei persoane de a fi moștenitor legal sau
testamentar al unei persoane decedate .
157. Conținutul certificatului de moștenitor. Potrivit art.1132 C.civ.,
certificatul de moștenitor cuprinde constatări referitoare la patrimoniul
succesoral, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din acest
patrimoniu, precum și alte men țiuni prevăzute de lege . În același sens, art. 115
alin.1 din Legea nr.36/1995, republicată, prevede că certificatul de moștenitor
se redactează pe baza încheierii finale întocmite de notarul public și va
cuprinde constatările din încheiere referitoare la masa succesorală, numărul și
calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din patrimoniul succesoral.
Certificatul de moștenitor mai poate cuprinde:
– mențiuni referitoare la un partaj voluntar între moștenitori;
– mențiuni în legătură cu reducțiunea liberalităților excesive.
În cazul în care există bunuri succesorale care n -au fost cuprinse în
certificatul de moștenitor, notarul public poate emite un certificat de moștenitor
suplimentar, dacă toți moștenitorii sunt de acord. Când există bunuri
succesorale care n -au fost cuprinse nici în certificatul de moștenitor și nici în
certificatul de moștenitor suplimentar, oricare dintre moștenitori poate cere
instanței de judecată să constate această si tuație și să includă în masa
succesorală toate acele bunuri ce au existat în patrimoniul succesoral la data
deschiderii moștenirii .
158. Funcțiile certificatului de moștenitor. Se admite că certificatul de
moștenitor îndeplinește două funcții im portante;
– mijloc de însezinare; astfel, moștenitorii legali nesezinari dobândesc
sezina prin eliberarea certificatului de moștenitor, dar cu efect retroactiv din
ziua deschiderii moștenirii (art. 1127 alin.1 C.civ.) ;
– instrument p robator; cu alte cuvinte, certificatul de moștenitor este un
mijloc de dovadă a calității de moștenitor legal sau testamentar, a dreptului de
proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală,
în cota care se cuvine fiecăruia.
159. Puterea doveditoare a certificatului de moștenitor. Conform art.
1133 alin.1 C.civ., certificatul de moștenitor " face dovada calității de
moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al
moștenitorilor acceptan ți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care
se cuvine fiecăruia".
160. Certificatul de calitate de moștenitor. Notarul public poate elibera
certificat de calitate de moștenitor, care se emite numai în cazul în care
determinarea existen ței unor bunuri în patrimoniul succesoral necesită
operațiuni de durată și moștenitorii cer să li se stabilească doar calitatea. . În
acest sens, art. 116 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, republicată, prevede că, la
cererea moștenitorilor, notarul public poa te elibera certificat de calitate de
moștenitor, care atestă numărul, calitatea și întinderea drepturilor tuturor
moștenitorilor legali, cu respectarea procedurii prevăzute pentru eliberarea

67
certificatului de moștenitor, exceptând dispozițiile privind masa succesorală,
iar art. 116 alin. 2 prevede că notarul public va stabili și cotele succesorale.
Succesibilii care solicită eliberarea certificatului de calitate de
moștenitor trebuie să facă dovada acceptării exprese sau tacite a moștenirii, în
termenul de exercitare a dreptului de opțiune succesorală .

CAPITOLUL VIII

AMINTIRILE DE FAMILIE

161. Bunurile care constituie amintiri de familie. Această categorie de
bunuri nu a fost reglementată de vechiul Cod civil de la 1864.
Spre deosebire de vechea legislație, noul Cod civil consacră un capitol
special bunurilor reprezentând amintiri de familie. Astfel, potrivit art.1141
alin.1C.civ. "constituie amintiri de familie bunurile ce au aparținut membrilor
familiei și stau mărtu rie istoriei acesteia".
Rezultă că, pentru a intra în această categorie, bunurile trebuie să
îndeplinească două condiții:
– să fi aparținut membrilor familiei;
– să stea drept mărturie istoriei familiei, adică să existe o legătu ră reală
între aceste bunuri și trecutul familiei.

162. Regimul juridic al amintirilor de familie. Persoana care lasă
moștenirea, cât timp a fost în viață, în calitate de titulară a dreptului asupra
bunurilor ce constituie amintiri de fa milie, putea dispune liber de acestea, prin
vânzare, donație sau testament, în favoarea unui moștenitor determinat sau
chiar în favoarea unui terț. Aceasta pentru că nu a existat și nu există nici în
prezent vreo interdicție legală în acest sens.

CAPITOLUL IX

INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ ȘI PARTAJUL ACESTEIA

Secțiunea I

INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ

163. Noțiuni generale. Patrimoniul defunctului, rămas la data deschiderii
moștenii, se poate transmite fie către un singur moștenitor, fie către doi sau mai
mulți moștenitori. În această din urmă situație, între moștenitori se naște o stare
de indiviziune succesorală . Deci, indiviziunea succesorală presupune o
pluralitate de titulari ai dreptului de proprietate .

68

Secțiunea a II -a

REGIMUL JURIDIC AL INDIVIZIUNII SUCCESORALE
164. Principiile generale ale indiviziunii succesorale. Principiile
generale ale indiv iziunii succesorale sunt următoarele:
– fiecare coindivizar are un drept individual, absolut și exclusiv asupra
unei cote -părți ideale din întreaga masă indiviză ;
– niciunul dintre coindivizari nu are vreun drept exclusiv asupra vreunui
anumit bun din masa indiviză.
Aceste două principii determină regimul juridic al actelor pe care le pot
încheia coindivizarii în legătură cu bunurile aflate în stare de indiviziune.
165. Regimul juridic al actelor privitoare la bunurile indivize. În
legătură cu bunurile succesorale indivize, coindivizarii pot efectua două
categorii de acte: acte materiale și acte juridice.
a) Actele materiale constau în acte de folosință și de culegere a fructelor
acestor bunuri .
b) Actele juridice privitoare la bunurile succesorale aflate în stare de
indiviziune pot fi: acte de conservare, acte de administrare și acte de
dispoziție.
10 În ce privește actele de conservar e, fiecare coproprietar poate să facă
acte de conservare cu privire la bunul comun fără acordul celorlalți
coproprietari (art.640 C.civ.). 20 Actele de administrare sunt acele acte
prin care se realizează punerea în valoare a unui bun sau patrimoni u. Conform
art. 641 alin. 1 C.civ., sunt acte de administrare încheierea sau denunțarea unor
contracte de locațiune, cesiunile de venituri imobiliare și altele asemenea (de
exemplu, încheierea unor contracte de reparare sau îmbunătățire a unor bunuri
succe sorale care nu se află în pericol de pieire sau degradare gravă, asigurarea
unor bunuri ).

Actele de administrare încheiate cu nerespectarea dispozițiilor de mai sus
sunt inopozabile coindivizarului care nu și -a dat acordul, expres sau tacit, la
încheierea actului (art.642 C.civ.).
30 Cu referire la actele juridice de dispoziție , trebuie să avem în vedere
două aspecte:
a) Fiecare dintre coindivizari își poate înstrăina liber, fără acordul
celorlalți coindivizari, cota -parte ideală ce -i revine din indiviziune. Aceasta
deoarece, așa cum am arătat, fiecare coindivizar are un drept individual,
absolut și exclusiv asupra cotei -părți ideale ce i se cuvine d in bunurile indivize.
În acest sens, art.634 alin.1 C.civ. prevede că " fiecare coproprietar este
titularul exclusiv al unei cote -părți din dreptul de proprietate și poate dispune
în mod liber de aceasta în lipsă de stipulație contrară". Fiecare coindivizar
poate dispune liber nu numai de cota ideală ce -i revine din universalitate, ci și
de cota ideală dintr -un bun determinat din universalitate (de exemplu, cota –
parte dintr -un imobil), cumpărătorul subrogându -se înstrăinătorului, situație în
care se va afla în aceeași stare de indiviziune în care se găsea coindivizarul
vânzător .
b) Actele juridice de dispoziție, care privesc nu cota -parte ideală, ci un
anumit bun din masa indiviză, în materialitatea lui, pot fi încheiate numai cu

69
acordul tuturor co proprietarilor. În acest sens, conform art.641 alin.4 C.civ.,
orice acte juridice de dispoziție cu privire la bunul comun, actele de folosință
cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare și locațiunile încheiate pe
termen mai mare de 3 ani, precum și actele care urmăresc exclusiv
înfrumusețarea bunului nu se pot încheia decât cu acordul tuturor
coproprietarilor; orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de
dispoziție .
.

166. Imprescriptibilitatea dreptului de a ce re ieșirea din indiviziune.
Indiviziunea succesorală este concepută de legiuitor ca o stare
vremelnică, ce încetează prin partaj .
Astfel, potrivit art.1143 alin. 1 C.civ., "Nimeni nu poate fi obligat a
rămâne în indiviziune. Moștenitorul poate cere oricând ieșirea din indiviziune,
chiar și atunci când există convenții sau clauze testamentare care prevăd
altfel".

Bibliografie OBLIGATORIE
1. ILIE URS – Drept civil. Succesiuni, Curs Universitar, Ed. Universul Juridic, Bucureșt i,
2017.
2. F.Deak, R.Popescu, Tratat de drept succesoral, vol I, II și III, Ed. Universul
Juridic, București, 2013 și 2014;
3. D.Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile. Ed.C.H.Beck,
București, 2014;
4. Fl.Baias, coord. Noul Cod civ il. Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beek,
București, 2012;
5. I.Genoiu, Dreptul la moștenire în Noul Cod civil, Ed.C.H.Beek, București,
2012.
Concepte și termeni de reținut: ieșirea din indiviziune, amintirile de familie,
certificatul de moștenitor

Test de evaluare/autoevaluare
1. Renunțătorul:
a) nu poate reveni asupra renunțării întrucât dreptul de opțiune succesorală este
irevocabil;
b) nu poate fi obligat la plata taxelor succesorale;
c) își pierde vocația succesorală la succesiunea descendentului c elui la a cărui
moștenire a renunțat.

70

Răspuns corect
1. B

Unitatea de învățare 7
PARTAJUL SUCCESORAL

Obiectivele și competențele unității de învățare:
– Însușirea unor definiții, concepte, terminologii privind partajul succesoral
– Utilizarea limbajului juridic de specialitate și a unor instrumente de logică juridică, în
elaborarea unor argumentări specifice
– Evaluarea critică a textelor din legislație, doctrină și jurisprudență, referitoare la o problemă
de drept concretă

167. Considerații generale. Partajul este reglementat la art. 669 -686
C.civ., care constituie dreptul comun în materie . Conform art. 1143 alin. 2
C.civ., dispozițiile art.669 -686 se aplică și partajului succesoral, în măsura în
care nu sunt incompatibile cu acesta . De asemenea, partajului succesoral i se
aplică și unele reglementări speciale, cum ar fi art. 1144 -1145, art. 1155 -1159
C.civ.
168. Noțiunea de partaj (împărțeală). Partajul definitiv. Partajul de
folosință și partajul parțial. Potrivit art. 669 C.civ. " încetarea coproprietății
prin partaj poate fi cerută oricând….".
169. Condițiile generale de fond ale partajului succesoral. Condițiile
de fond ale partajului succesoral se referă la persoanele care pot cere partajul,
capacitatea de exercițiu a acestora și, pentru anumite situații, necesitatea unei
autorizații administrative.
a) Persoanele care pot cere partajul succesoral sunt:
– coindivizarii, respectiv moștenitorii legali, legatarii universali și
legatarii cu titlu universal ; legatarul cu titlu particular nu poate cere ieșirea din
indiviziune atunci când dobândește un drept exclusiv de proprietate (sau alt
drept real) asupra unui bun individual determinat; dacă însă legatarul particular
a dobândit o cotă -parte din dreptul asupra unui bun aflat în indiviziune, va

71
putea cere partajarea acelui bun; indiferent cine solicită partajul succesoral,
acesta se poate face numai cu participarea tuturor coindivizarilor, sub
sancț iunea nulității absolute a actului de partaj (art.684 alin. 2 C.civ.);
– succesorii în drepturi ai coindivizarilor, adică persoanele care au
dobândit, inter vivos sau mortis cauza, de la coindivizari drepturile lor
succesorale, printr -o transmisi une universală sau cu titlu universal; acești
succesori subrogându -se în drepturile coindivizarilor, pot cere partajul sau pot
continua împărțeala cerută de autorul lor ; în caz de moarte a unui coindivizar,
moștenitorii lui, care se bucură de drepturile s uccesorale prin retransmitere, pot
cere ieșirea din indiviziune; așa cum s -a arătat, în acest caz, se creează două
stări de indiviziune (două mase indivize), astfel încât se impune partajul
acestora în ordinea deschiderii moștenirilor ;
– creditorii personali ai coindivizarilor pot cere partajul sau pot continua
acțiunea de ieșire din indiviziune înaintată de către coindivizarul debitor, pe
calea acțiunii oblice ); astfel, conform art. 1156 alin. 2 C.civ., creditorii
personali ai moștenito rilor și orice persoană interesată, ce justifică un interes
legitim, pot să ceară partajul în numele debitorului lor, pot pretinde să fie
prezenți la partajul prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj;
ei pot cere partajul numai în cazu l în care și debitorul lor ar fi putut să îl ceară,
nu și atunci când ar exista o convenție valabilă de suspendare temporară a
partajului ; dar, potrivit art. 678 alin.4 C.civ., convențiile de suspendare a
partajului pot fi opuse creditorilor numai dacă, î nainte de nașterea creanțelor,
au dobândit dată certă în cazul bunurilor mobile sau au fost autentificate în
cazul bunurilor imobile și s -au îndeplinit formalitățile de publicitate prevăzute
de lege; creditorii moștenirii nu pot solicita partajul bunurilor succesorale, din
lipsă de interes legitim, căci ei pot cere să fie plătiți din bunurile indivize sau
pot cere executarea silită a acestor bunuri.
b) Capacitatea de exercițiu necesară pentru a cere partajul succesoral.
Având în vedere co nsecințele pe care le are asupra patrimoniilor
coindivizarilor (dreptul fiecărui coindivizar asupra cotei -părți ideale se
transformă într -un drept exclusiv asupra unor bunuri determinate, ce intră în
lotul său), partajul este calificat drept un act de disp oziție, iar nu de
administrare a patrimoniului . De aceea, coindivizarii care solicită sau participă
la ieșirea
din indiviziune trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină.
c) Necesitatea unei autorizații administrative. În principiu, ieșirea din
indiviziune nu este condiționată de obținerea unei autorizații administrative
prealabile. Prin excepție, dacă în masa succesorală se găsesc construcții, iar
împărțeala acestora în natură ar necesita modificări arhitectonice, atunci este
obligatorie el iberarea autorizației potrivit Legii nr.50/1991 privind autorizarea
executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor.
Partajul la care participă statul sau unitățile administrativ -teritoriale se
face potrivit dreptului comu n, fără a fi necesară eliberarea unei autorizații
speciale. Dacă însă partajul are ca obiect bunuri imobile, aflate în indiviziune
cu domeniul public sau privat al comunelor, orașelor sau județelor, atunci
ieșirea din indiviziune se face cu participarea or ganelor care reprezintă aceste
persoane juridice .

72
170. Obiectul partajului succesoral. În principiu, obiectul partajului îl
constituie numai bunurile asupra cărora poartă drepturile reale ale
defunctului și care s -au transmis moștenitorilor .
Precizăm că unele bunuri, deși existau în patrimoniul defunctului la data
deschiderii moștenirii, totuși nu fac obiectul partajului succesoral:
– bunurile individual determinate care fac obiectul unor legate cu titlu
particular; numai da că legatul ar avea ca obiect o cotă -parte din dreptul de
proprietate asupra unui bun individual determinat (de exemplu, cota de 1/4
parte dintr -un apartament) legatarul ar dobândi calitatea de coproprietar
(coindivizar) și deci ar putea participa la împărț eala acelui bun; așa cum s -a
arătat în literatura juridică, indiviziunea poate fi nu numai totală (asupra
universalității succesorale), dar și parțială (asupra unui bun din universalitate) ;
– sumele de bani depuse la CEC Bank sau la o altă ban că, pe care
defunctul (deponent) le lăsase prin clauză testamentară unei anumite persoane,
care să le dobândească la data deschiderii moștenirii (legat particular) ;
– adăugirile și îmbunătățirile aduse de către moștenitori unor bunuri
succesoral e; în măsura în care aceste bunuri nu cad în lotul coindivizarului care
le-a adus îmbunătățirile, acestea vor putea constitui obiect de desocotire între
moștenitori;
– bunurile care, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a fi împărțite; de
exemplu, amintirile de familie (corespondența purtată de membrii familiei,
arhivele familiale, decorațiile, armele de colecție, portretele de familie,
documentele, precum și alte bunuri cu semnificație morală deosebită pentru
respectiva familie – art.1141 C.c iv.); conform art. 1142 alin.1 C.civ.,
moștenitorii pot ieși din indiviziune cu privire la bunurile care constituie
amintiri de familie numai prin partaj voluntar;
– servituțile și părțile comune din imobilele destinate folosinței în comun
(curte a comună, subsolul, podul casei, drumul de acces etc) ; acestea fac
obiectul dreptului de proprietate comună forțată și perpetuă, partajul fiind
inadmisibil (art.671 alin.1 C.civ.) ;
– dreptul real de folosință asupra locurilor de înmormântare ș i lucrărilor
funerare (potrivit regulamentelor cimitirelor, acestea se transmit în indiviziune
soțului supraviețuitor și rudelor celor mai apropiate ale defunctului , fiind
susceptibile de partaj numai în mod cu totul excepțional).
Pe de altă par te, sunt și bunuri care fac obiectul partajului succesoral,
deși nu au existat în patrimoniul defunctului la data deschiderii moștenirii:
– bunurile aduse la masa succesorală ca urmare a raportului donațiilor
sau ca efect al reducțiunii liberalit ăților excesive;
– bunurile care intră în masa succesorală în temeiul subrogației reale cu
titlu universal (de exemplu, despăgubirile plătite pentru distrugerea unui bun
succesoral de către un terț) ;
– bunurile asupra cărora se reconstit uie dreptul de proprietate al
defunctului, în temeiul legilor de restituire (adică Legea nr. 18/1991, Legea nr.
112/1995, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005 etc); este vorba despre
terenuri, construcții, obiecte de artă, obiecte din metale prețioase, in clusiv
sumele de bani primite în cazul imposibilității restituirii în natură a bunurilor
preluate în timpul regimului comunist ;
– fructele naturale, industriale sau civile produse de bunurile succesorale
ulterior datei deschiderii moștenirii; ace stea se cuvin tuturor coindivizarilor, cu

73
excepția cazului în care ei au realizat un partaj de folosință a bunurilor
succesorale sau unul dintre comoștenitori a folosit bunul în temeiul unui titlu
(de exemplu, contract de comodat, dreptul de abitație al so țului supraviețuitor
etc.);
așa cum s -a arătat în literatura juridică, cota -parte din fructe poate fi cerută nu
numai în cadrul acțiunii de partaj, dar și printr -o acțiune separată; dreptul de a
cere cota-parte din fructele naturale sau industriale ale bun ului comun este
imprescriptibil dacă ele mai există în materialitatea lor (nu au fost consumate
ori înstrăinate sau nu au pierit și pot fi identificate distinct; în caz contrar,
dreptul la acțiunea în despăgubiri este supus prescripției, potrivit dreptului
comun – art.638 alin.2 C.civ.) ; însă, coproprietarul care a suportat singur
cheltuielile producerii sau culegerii fructelor are dreptul la restituirea acestor
cheltuieli de către coproprietari, în proporție cu cotele lor părți ; dreptul de a
reclama fructele civile ale bunului comun însușite de un coproprietar este supus
prescripției, potrivit dreptului comun (art.638 alin.3 C.civ.).
171. Felurile partajului succesoral. Potrivit art. 670 C.civ., partajul
poate fi făcut prin bună învoială (partaj voluntar sau amiabil) sau prin hotărâre
judecătorească (partaj judiciar), text care se aplică și partajului succesoral.
a) Partajul voluntar. În conformitate cu art. 1144 alin.1 C.civ., dacă
toți moștenitorii sunt prezenți și au capacitate de exercițiu deplină, partajul se
poate realiza prin bună învoială, în forma și prin actul pe care părțile le convin.
Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, convenția de partaj trebuie
încheiată în formă autentică, sub sancțiunea nulității abso lute .
Partajul realizat prin bună învoială se întemeiază pe acordul de voințe al
coindivizarilor, motiv pentru care are natură contractuală. Practic, acesta
amiabil se face prin convenție de partaj ori prin tranzacție.
Pentru validit atea partajului succesoral prin bună învoială trebuie să fie
îndeplinite următoarele condiții:
– să fie prezenți toți moștenitorii coindivizari (personal sau prin
reprezentant cu procură specială); dacă nu sunt prezenți toți moștenitorii,
partajul se poate face numai pe cale judecătorească ; în mod excepțional,
partajul s -ar putea realiza voluntar doar dacă persoana absentă este declarată
dispărută, iar interesele sale sunt reprezentate de un curator, în condițiile legii
(art. 178 alin. 1 lit. d) ;
– să aibă capacitate de exercițiu deplină ; dacă printre moștenitori se află
minori sau persoane puse sub interdicție judecătorească ori persoane dispărute,
partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecția
perso anelor lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu
restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute (art. 1144 alin. 2 C.civ.), numai
cu autorizarea instanței de tutelă precum și, dacă este cazul, a ocrotitorului
legal (art.674 C.civ .); în cazul persoanei dispărute, instanța de tutelă va numi
un curator special, în condițiile art.178 alin.1 lit.d și următ. din C.civ.;
nerespectarea normelor legale referitoare la ocrotirea incapabililor atrage
sancțiunea nulității relative a partajului ;
– moștenitorii coindivizari să fie de acord cu realizarea împărțelii pe
această cale și cu clauzele convenției ; dacă un singur coindivizar nu este de
acord, împărțeala prin bună învoială nu se poate realiza, urmând ca partajul să
se facă prin hotărâre judecătorească.

74
Convenția de partaj voluntar poate fi încheiată numai după deschiderea
moștenirii. Orice înțelegere anterioară reprezintă un act asupra unei moșteniri
nedeschise, lovită de nulitate absolută (art.956 C.civ.). Numai împărțeala de
ascendent, care n u constituie o ieșire din indiviziune, ci o modalitate de
prevenire a ei, se face prin acte încheiate anterior .

b) Partajul judiciar. La acest fel de împărțeală se ajunge atunci când:
– nu sunt prezenți toți coindivizarii ;
– unul dintre moștenitori este minor ori interzis și nu se poate asigura
respectarea regulilor prevăzute de lege referitoare la protecția acestor persoane
(de exemplu, instanța de tutelă refuză autorizarea partajului voluntar);
– coindivi zarii nu se pot înțelege cu privire la împărțeală.

172. Efectele juridice ale partajului. Potrivit art.680 alin.1 C.civ.,
fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al
sumelor de bani ce i -au fost atri buite numai cu începere de la data stabilită în
actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului , în cazul
împărțelii voluntare sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești.
173. Obligația de garanție în tre copărtași. Potrivit art. 683
alin.1C.civ., coproprietarii își datorează, în limita cotelor -părți, garanție pentru
evicțiune și vicii ascunse, dispozițiile legale privitoare la obligația de garanție a
vânzătorului aplicându -se în mod corespunzător.
Întrucât se aplică dispozițiile legale privitoare la obligația de garanție a
vânzătorului, înseamnă că garanția între copărtași, în caz de evicțiune, operează
dacă sunt îndeplinite condițiile de mai jos:
a) un copărtaș să sufere o tulburar e (evicțiune) în exercitarea
prerogativelor de proprietar asupra bunurilor atribuite lui prin partaj; la fel
ca în materia contractului de vânzare, tulburarea (evicțiunea) trebuie să fie de
drept, adică să rezulte din valorificarea de către un terț a unui drept asupra
bunurilor atribuite lui prin partaj; împotriva tulburărilor de fapt, care nu se
întemeiază pe un drept, coproprietarul se poate apăra și singur, prin acțiunile
posesorii; dacă tulburarea ar proveni de la un alt coproprietar, se poate invoca
excepția de garanție (art. 1696 C.civ.);
b) tulburarea (evicțiunea) să aibă o cauză anterioară datei partajului;
cu alte cuvinte, pretențiile terțului asupra bunurilor atribuite lui prin partaj să se
întemeieze pe un drept născut anterior datei par tajului; copărtașii nu răspund
pentru cauzele evicțiunii ivite ulterior împărțelii (de exemplu, dacă imobilul
piere fortuit sau este expropriat după partaj);
c) tulburarea (evicțiunea) să nu fie imputabilă copărtașului care a
suferit pierderea; de exemplu, pentru uzucapiunea începută înainte de partaj,
dar împlinită după realizarea partajului, copărtașii nu răspund, întrucât
coproprietarul tulburat (evins), în calitate de proprietar exclusiv al bunului avea
posibilitatea să întrerupă prescripția achizitivă ; dacă copărtașul a fost acționat
în justiție de către un terț (de exemplu, o acțiune în revendicare) și nu a chemat
în garanție copărtașii, aceștia nu vor răspunde pentru evicțiune dacă dovedesc
că existau motive suficiente pentru a se respinge acțiunea (art.1705 alin.1
C.civ.); de asemenea, coproprietarii nu datorează garanție dacă prejudiciul este
urmarea faptei săvârșite de un alt coproprietar (în acest caz, prejudiciul va fi

75
reparat numai de cel care a comis fapta ) sau dacă au fost scutiț i prin actul de
partaj (art. 683 alin.3 C.civ.);
d) obligația de garanție să nu fi fost înlăturată printr -o clauză specială
stipulată în actul de partaj; o asemenea clauză trebuie să fie expresă și
specială, menționând clar cazurile în care oblig ația de garanție nu funcționează
.
Dacă sunt îndeplinite condițiile de mai sus, efectele obligației de
garanție împotriva evicțiunii vor fi următoarele:
– copărtașul tulburat în exercițiul dreptului său, printr -o acțiune în justiție,
are dreptul să îi cheme în judecată pe ceilalți copărtași pentru a -l apăra
(art.1705 alin.1C.civ.);
– dacă evicțiunea s -a produs, fiecare copărtaș este obligat să îl
despăgubească pe coproprietarul prejudiciat prin efectul evicțiunii ; dacă unul
dintre coproprietari este insolvabil, partea datorată de acesta se va suporta,
proporțional, de către ceilalți coproprietari, inclusiv coproprietarul prejudiciat
(art.683 alin. 2 C.civ.); dreptul la acțiunea în despăgubire se prescrie în
termenul general de pr escripție de 3 ani, care începe să curgă de la data
producerii evicțiunii (în cazul în care evicțiunea rezultă dintr -o hotărâre
judecătorească, termenul curge de la data rămânerii definitive).
În caz de vicii ascunse, copărtașii datorează gara nția dacă sunt
îndeplinite condițiile cerute de lege (art.1707 C.civ.), respectiv viciul să fie
ascuns, viciul sau cauza lui să fi existat la data predării bunului, viciul să fie
important și viciul să se fi ivit înăuntrul termenului de garanție . Dreptul la
acțiunea în despăgubire se prescrie în termen de 3 ani și începe să curgă de la
datele stabilite la art. 2531 alin.1C.civ. .
174. Desființarea partajului succesoral. Partajul prin bună învoială
având natură contractuală, poate fi desființat pe ntru aceleași cauze ca și
contractele (art.684 alin.1 C.civ.). Ca urmare, nerespectarea condițiilor
esențiale pentru validitatea unui contract, atrage sancțiunea nulității relative sau
absolute a partajului:
a) Nulitatea relativă. Actul de partaj voluntar poate fi anulat pentru vicii
de consimțământ: eroare esențială, dol, violență, leziune, potrivit dreptului
comun .

b) Nulitatea absolută. Conform art. 684 alin.2 C.civ., partajul făcut fără
participarea tuturor coproprietarilo r este lovit de nulitate absolută .
175. Drepturile creditorilor cu privire la partaj. Prin înțelegere între
ei, coindivizarii ar putea realiza un partaj succesoral în frauda drepturilor
creditorilor lor. De exemplu, prin cuprinderea în lotul c oindivizarului debitor a
unor bunuri insesizabile sau care pot fi ascunse, prin atribuirea imobilului
ipotecat de unul dintre ei în timpul indiviziunii unui alt coindivizar, făcând ca
ipoteca să se desființeze retroactiv .

RAPORTUL DONAȚIILOR

176. Noțiune. Conform art. 1146 alin.1 C.civ., raportul donațiilor este
obligația pe care o au între ei soțul supraviețuitor și descendenții defunctului
care vin efectiv și împreună la moștenirea legală de a readuce la moștenire

76
bunurile care le -au fost do nate fără scutire de raport de către cel ce lasă
moștenirea.

177. Domeniul de aplicare al raportului donațiilor. Din dispozițiile
art.1146 C.civ. rezultă că obligația de raport există numai în privința soțului
supraviețuitor și descend enților defunctului, atunci când ei vin efectiv și
împreună la moștenirea legală a donatorului.
178. Natura juridică a raportului donațiilor. Raportul donațiilor nu se
confundă cu reducțiunea liberalităților excesive sau cu alte instituții juridi ce
asemănătoare, așa cum vom arăta mai jos.
Astfel, raportul donațiilor se deosebește de reducțiunea liberalităților
excesive:
– raportul donațiilor are drept scop asigurarea egalității sau echilibrului
între comoștenitori, în timp ce r educțiunea liberalităților excesive urmărește
întregirea rezervei succesorale ;
– raportul se aplică numai donațiilor, în timp ce reducțiunea operează și în
privința legatelor;
– raportul donațiilor este obligatoriu numai pentru anumiți m oștenitori
legali și operează doar între ei, pe când reducțiunea liberalităților excesive se
aplică oricărei persoane gratificate, indiferent dacă este moștenitor sau o
persoană străină de moștenire;
– raportul donațiilor este reglementat prin nor me juridice supletive,
donatorul putând deroga de la ele, în timp ce reducțiunea liberalităților
excesive este reglementată prin norme juridice imperative, de la care nu se
poate deroga;
– raportul donațiilor este guvernat de legea în vigoare la d ata încheierii
contractului de donație ( tempus regit actum ), în timp ce reducțiunea este
cârmuită de legea în vigoare la data deschiderii moștenirii, când se naște
dreptul la rezerva succesorală.
De asemenea, raportul donațiilor se deosebește și d e operația de luare în
calcul a valorii donațiilor, cu ocazia stabilirii masei succesorale:
– raportul donațiilor presupune readucerea efectivă – prin echivalent sau
în natură – a bunurilor donate la masa succesorală, în timp ce în cazul stabiliri i
masei succesorale, reunirea valorii donațiilor este fictivă, făcându -se doar
pentru calcul, pe hârtie;
– raportul privește numai donațiile făcute fără scutire de raport, în
favoarea moștenitorilor obligați prin lege la raport, pe când operația d e stabilire
a masei succesorale se referă la toate donațiile, indiferent cine este persoana
gratificată .
179. Condițiile obligației legale de raport a donațiilor. Obligația de
raport a donațiilor există dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile de mai jos:
a) Moștenitorii care au obligația de raport să vină efectiv la moștenire, în
calitate de moștenitori legali. Aceasta înseamnă că moștenitorii sunt obligați la
raportul donațiilor dacă au vocație concretă la moștenire și au a cceptat
succesiunea legală a donatorului. În caz de renunțare la moștenirea legală,
descendentul sau soțul supraviețuitor nu mai are obligația de raport, putând
păstra liberalitatea primită în limitele cotității disponibile (art.1147 alin.1
C.civ.). Totuși , art.1147 alin.2 C.civ. dispune că " prin stipulație expresă în
contractul de donație, donatarul poate fi obligat la raportul donației și în cazul

77
renunțării la moștenire. În acest caz, donatarul va readuce la moștenire numai
valoarea bunului donat care de pășește partea din bunurile defunctului la care
ar fi avut dreptul ca moștenitor legal".
b) Soțul supraviețuitor să vină la moștenire împreună cu descendenții
defunctului ori să vină la moștenire împreună doi sau mai mulți descendenții ai
defunctu lui.
c) Moștenitorii legali vizați ar fi avut vocație concretă la moștenirea
donatorului, dacă s -ar fi deschis la data donației.
d) Moștenitorul obligat la raport să aibă dubla calitate, de moștenitor
legal și donatar. Obligația de ra port va exista numai dacă cele două calități
(moștenitor legal și donatar) sunt întrunite în aceeași persoană, atât în
momentul încheierii contractului de donație (art.1146 alin.2 C.civ.), cât și în
momentul deschiderii moștenirii donatorului (art.1146 ali n.1 C.civ.).
e) Donația făcută soțului supraviețuitor sau descendenților să fi fost
făcută fără scutire de raport de către cel care lasă moștenirea. Scutirea de
raport poate fi făcută prin chiar actul de donație sau printr -un act ulterior,
întocmi t în una dintre formele prevăzute pentru liberalități (adică formele
prevăzute de lege pentru donații sau testamente). Cerința respectării formei
prevăzute de lege pentru liberalități se explică și justifică prin faptul că scutirea
de raport reprezintă, ea însăși, o liberalitate, desăvârșind -o .
180. Persoanele care pot cere raportul donației. Dreptul de a cere
raportul donațiilor îl au numai descendenții și soțul supraviețuitor, precum și,
pe cale oblică, creditorii personali ai acestora (art.1148 C.civ.).

181. Excepțiile de la obligația de raport. Potrivit art. 1150 alin.1C.civ.,
nu sunt supuse raportului:
– donațiile pe care defunctul le -a făcut cu scutire de raport;
– donațiile deghizate sub forma unor în străinări cu titlu oneros sau
efectuate prin persoane interpuse, cu excepția cazului în care se dovedește că
cel care a lăsat moștenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport;
– donațiile indirecte (de exemplu, remiterea de datorie), fiin d prezumate
ca făcute cu scutire de raport;
– darurile obișnuite, donațiile remuneratorii și, în măsura în care nu sunt
excesive, sumele cheltuite pentru întreținerea sau, dacă este cazul, pentru
formarea profesională a descendenților , a părinți lor sau a soțului și nici
cheltuielile de nuntă, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus
altfel;
– fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii moștenirii și
echivalentul bănesc al folosinței exercitate de donatar a supra bunului donat;
– raportul nu este datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit fără
culpa donatarului. Cu toate acestea, dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea
unei indemnizații încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este ținut să facă
raportul bunului în măsura în care indemnizația a servit la reconstituirea acelui
bun. În cazul în care indem nizația nu a fost utilizată în acest scop, ea însăși este
supusă raportului. Dacă indemnizația rezultă dintr -un contract de asigurare,
aceasta se raportează numai în măsura în care depășește cuantumul total al
primelor plătite de donatar (art.1150 alin.2 C .civ.);
– bunurile donate în cadrul partajului de ascendent (raportarea donației ar
însemna desființarea partajului de ascendent) .

78
Toate celelalte donații sunt supuse raportului, indiferent de forma în care
au fost realizate.
182. Modurile de efectuare a raportului. Spre deosebire de vechiul
Cod civil de la 1864 care, la art. 765, în privința bunurilor imobile consacra
regula efectuării raportului în natură, noul Cod civil prevede la art. 1151 alin. 1
că "raportul se face pri n echivalent. Este considerată ca nescrisă dispoziția
care impune donatarului raportul în natură".
Cu toate acestea, art.1151 alin.2 C.civ. prevede că donatarul poate efectua
raportul în natură dacă la data cererii de raport este încă proprietarul bunului și
nu l-a grevat cu o sarcină reală și nici nu l -a dat în locațiune pentru o perioadă
mai mare de 3 ani.
Raportul în natură constă în readucerea efectivă la masa succesorală a
bunului primit cu titlu de donație de la cel care lasă moșten irea.
Raportul prin echivalent constă în readucerea la masa succesorală a
valorii bunului donat, donatarul păstrând bunul primit de la de cujus.
Conform art. 1151 alin. 3 C.civ., raportul prin echivalent se poate realiza
prin trei modur i și anume:
a) prin preluare; raportul prin preluare se realizează prin luarea din
masa succesorală de către moștenitorii îndreptățiți la raport a unor bunuri, pe
cât posibil de aceeași natură și calitate cu cele care au format obiectul donației,
ținând seama de cotele succesorale ale fiecăruia (art.1151 alin.4); după preluare
bunurile rămase se împart între toți comoștenitorii;
b) prin imputație; în cazul raportului prin imputație, valoarea donației
se scade din partea moștenitorului o bligat la raport (art.1151 alin.5 C.civ.);
practic, valoarea donației făcute se reunește fictiv, pentru calcul, la activul net,
după care se calculează valoarea cotei din moștenire cuvenită donatarului
obligat la raport și, din această parte, se scade valo area donației primite. De
exemplu, dacă masa succesorală totală (după reunirea donației) este de 24.000
euro și vin la moștenire împreună soțul supraviețuitor și trei copii ai
defunctului, dintre care unul a primit de la defunct o donație de 4.000 euro
supusă raportului; partea cuvenită fiecăruia dintre copii fiind de 6.000 euro, cel
ce primise donația de 4.000 euro va mai primi din masa succesorală doar restul
de 2.000 euro;
c) în bani; în cazul raportului în bani, cel obligat la raport va depune la
dispoziția celorlalți moștenitori o sumă de bani care reprezintă diferența dintre
valoarea bunului donat și partea din această valoare ce corespunde cotei sale
succesorale (art.1151 alin.6 C.civ.).

183. Căile de realizare a raport ului. Din dispozițiile art. 1152
alin.1C.civ. rezultă că raportul se realizează în cadrul partajului, prin bună
învoială sau pe cale judecătorească.
184. Raportul datoriilor. Potrivit art. 1158 alin.1 C.civ., dacă, la data
partajului succesoral, un moștenitor are o datorie certă și lichidă față de
moștenire, aceasta se lichidează prin luare mai puțin . Cu alte cuvinte, dacă un
moștenitor are o datorie față de de cujus , ea se lichidează prin instituția
raportului, iar nu prin plată sau prin dare în plată .

Secțiunea a V -a

79
PARTAJUL DE ASCENDENT

185. Reglementare și noțiunea "partaj de ascendent". Având în
vedere inconvenientele stării de indiviziune, dificultățile partajului succesoral,
posibilele neînțelegeri între moștenito ri, noul Cod civil reglementează partajul
de ascendent la art. 1160 – 1163 .

186. Natura juridică. Partajul de ascendent este un act juridic mixt: pe
de o parte este o liberalitate (donație sau legat testamentar), iar, pe de altă
parte, un act de împărțeală, dar de natură specială întrucât nu pune capăt stării
de indiviziune, ci preîntâmpină nașterea unei indiviziuni între descendenții
dispunătorului la data deschiderii moștenirii acestuia . Așa fiind, la realizarea
partajului de ascendent vor trebui respectate atât condițiile de valabilitate ale
donației sau testamentului, cât și cele ale partajului .
187. Condițiile de validitate ale part ajului de ascendent. Realizarea
partajului de ascendent în mod valabil presupune respectarea unor condiții de
fond și de formă, așa cum vom arăta mai jos.
A. Condiții de fond. Partajul de ascendent fiind un act juridic, el trebuie
să îndeplineasc ă condițiile de fond de drept comun (capacitate, consimțământ,
obiect și cauză) prevăzute de lege pentru validitatea donațiilor și testamentelor.
În afara condițiilor de mai sus, partajul de ascendent presupune și unele
condiții speciale referi toare la persoanele care pot face și între care se face
partajul, obiectul și modul de partajare a bunurilor, așa cum vom arăta mai jos.
a)Persoanele care pot face partajul de ascendent. Așa cum rezultă din
dispozițiile art. 1160 C.civ., persoane le care pot face un asemenea partaj sunt
ascendenții. În această categorie intră părinții (tata și mama) și alți ascendenți
(bunici, străbunici), din căsătorie, din afara căsătoriei și din adopție. Se admite
că donația -partaj poate să fie făcută împreună d e mamă și tată în favoarea
copiilor comuni, act denumit donație -partaj conjunctivă (avantajul constă în
faptul că prin acest act se poate dispune nu numai de bunurile proprii, ci și de
bunurile comune) .
b)Persoanele între care se poate face partajul de ascendent. Partajul de
ascendent, indiferent dacă este realizat prin donație ori testament, se poate face
numai între descendenții dispunătorului. Intră în această categorie copiii și
ceilalți descendenți a i dispunătorului (nepoți, strănepoți etc), din căsătorie, din
afara căsătoriei și din adopție.

c) Obiectul partajului de ascendent. Sunt obiect al partajului de
ascendent bunurile proprietatea exclusivă a dispunătorului, deoarece aces ta nu
poate să hotărască prin act unilateral de voință încetarea proprietății comune pe
cote-părți sau în devălmășie . Ca urmare, în privința bunurilor comune, soții
pot face un partaj de ascendent numai pe calea unei donații, nu și pe calea
testamentului, întrucât testamentul prin care două sau mai multe persoane
dispun una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terț este interzis de lege
sub sancțiunea nulității absolute (este vorba despre testamentul reciproc,
reglementat la art.1036 C.civ.).
d) Modul de realizare al partajului de ascendent. Este necesar ca partajul
de ascendent să constituie, cel puțin din punct de vedere intelectual, un singur
act și să fie realizat cu concursul ori sub influența ascendentului .

80

B. Condiții de formă. Potrivit art.1161 alin.1C.civ., partajul de
ascendent se poate realiza prin donație sau prin testament, cu respectarea
formelor, condițiilor și regulilor prevăzute de lege pentru aceste acte juridice .

188. Efectele partajulu i de ascendent. Partajul de ascendent produce
efecte diferite, după cum s -a realizat prin donație sau prin testament.
A. Efectele partajului de ascendent realizat prin donație. Dacă partajul
s-a realizat pe calea donației, între ascendentul -donator și descendenții -donatari
se nasc raporturi juridice specifice contractului de donație . Fiind un contract,
donația -partaj presupune ca ascendentul -donator să -și împartă bunurile între
descendenții -donatari cu acordul acestora.
Trebuie să d istingem între efectele donației -partaj produse în timpul
vieții dispunătorului și cele produse la moartea acestuia, așa cum vom arăta
mai jos:
a) Efectele donației -partaj în timpul vieții ascendentului. Donația -partaj
produce efectele unei dona ții obișnuite.
b) Efectele donației -partaj la moartea dispunătorului (la deschiderea
moștenirii)

B. Efectele partajului de ascendent realizat prin testament. Fiind
realizat prin intermediul unui act juridic mortis cauza, testamentul -partaj
produce efecte numai din momentul deschiderii moștenirii. Până la deces,
testatorul poate oricând modifica sau revoca testamentul -partaj .
189. Cauzele de ineficacitate ale partajului de ascendent. Pot fi cauze
de ineficacitate de d rept comun (aplicabile și altor acte juridice) și cauze de
ineficacitate speciale (aplicabile doar partajului de ascendent).
a) Cauze de ineficacitate de drept comun. Potrivit dreptului comun,
cauzele de ineficacitate ale partajului de ascendent sunt nulitatea,
anulabilitatea, revocarea, caducitatea etc. De exemplu:
– este lovit de nulitate absolută actul de partaj întocmit cu nerespectarea
condițiilor de formă prevăzute de lege pentru validitate;
– este anulabil partajul făcut de un ascendent incapabil sau a cărui voință
a fost viciată (vicii de consimțământ);
– împărțeala de ascendent făcută prin donație poate fi revocată în privința
descendentului culpabil, vinovat de ingratitudine sau de neexecutarea
sarcinilor; de asemenea, creditorii ascendentului donator pot solicita, prin
acțiunea pauliană, revocarea actului de împărțeală pentru fraudă;
– împărțeala de ascendent făcută prin testament va fi ineficace dacă
intervin cazurile de caducitate.
b) Cauz e de ineficacitate speciale. Acestea sunt nulitatea și reducțiunea.

81

Bibliografie OBLIGATORIE
1. ILIE URS – Drept civil. Succesiuni, Curs Universitar, Ed. Universul Juridic, București,
2017.
2. F.Deak, R.Popescu, Tratat de drept succesoral, vol I, II și III, Ed. Universul
Juridic, București, 2013 și 2014;
3. D.Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile. Ed.C.H.Beck,
București, 2014;
4. Fl.Baias, coord. Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beek,
București, 2012;
5. I.Genoiu, Dreptul la moștenire în Noul Cod civil, Ed.C.H.Beek, București,
2012.
Concepte și termeni de reținut: partajul de ascendent, raportul donației,
reducțiunea donației

Test de evaluare/autoevaluare

1. Dacă defunctul a făcut liberalități, inclu siv cu privire la cota sa din
bunurile aparținând gospodăriei casnice și se pune problema încălcării
rezervei succesorale a soțului supraviețuitor:
a) această rezervă se va calcula asupra masei succesorale în care nu se includ și
mobilierul și obiectele de uz casnic;
b) această rezervă nu se va calcula în raport și de mobilierul și obiectele de uz
casnic;
c) această rezervă se va calcula asupra întregii mase succesorale, în care se
includ și mobilierul și obiectele de uz casnic.

2. Reducțiunea donației ex cesive:
a) se face pe calea unei acțiuni prescriptibile în termenul general de 3 ani,
aplicabil drepturilor de creanță;
b) are ca efect dobândirea de către moștenitorul rezervatar a dreptului de
proprietate de la data încheierii actului;
c) poate fi cer ută și de persoana care nu a acceptat în termen moștenirea dacă
este soț supraviețuitor al defunctului.

Răspunsuri corecte
1. C
2. A

82