Manipularea Opiniei Publice de Catre Mass Media cu Privire la Imaginea Rromilor

MANIPULAREA OPINIEI PUBLICE DE CATRE

MASS MEDIA

CU PRIVIRE LA IMAGINEA RROMILOR

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. RROMII: ASPECTE ISTORICE SI

SOCIALE

I.1. Etimologia cuvintelor “ țigan” și “rrom

I.2. Istoria rromilor

I.3. Modul de viață tradițional al populației de rromi

CAPTOLUL II. MANIPULAREA PRIN MASS-MEDIA

II.1. Mass-media și manipularea

II.2. Manipularea prin televiziune

II.3. Manipularea prin radio si presa scrisă

II.4. Manipularea prin internet

CAPITOLUL III. STEREOTIPURI SI PREJUDECĂȚI

III.1. Stereotipurile

III.2. Prejudecatile

III.3. Stereotipuri si prejudecati privind populatia de rromi

CAPITOLUL IV. METODOLOGIA CERCETARII

IV.1. Obiectivele cercetarii

IV.2. Ipotezele cercetarii

IV.3. Descrierea eșantionului

IV.4. Metode și tehnici de cercetare

IV.5. Prezentarea, analiza si interpretarea rezultatelor

CONCLUZII

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Anexa 5

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

„Unitate prin diversitate”

Motto-ul Comunității Europene

Odată cu acceptarea României în Uniunea Europeană, cetățenii români au obținut dreptul la libera ciculație în majoritatea țărilor europene. Totuși multe din visele unei vieți mai bune pe teritoriul unei țări unde munca cinstită îți asigura traiul decent și drepturile garantate prin constituție îți sunt cu adevărat respectate s-au năruit pentru mulți dintre românii care și-au încercat norocul peste hotare din cauza unei probleme mai puțin așteptate, discriminarea etnică. Oricât am încercat să credem că nu poate fi adevărat totuși, discriminarea etnică se regăsește peste tot în lume și la toate nivelurile sociale. Da, este adevărat, mulți dintre cetățenii români de toate etniile suferă peste hotare din cauza prejudecăților și stereotipurilor unora dintre occidentali, amplificate de mass media în goana după senzațional. Înainte însă de a ne simți ofensați, pe merit, trebuie să ne uităm în propria “ogradă “, și dacă o facem vom observa că și noi suntem sub influența stereotipurilor etnice. Rromii care s-au stabilit pe teritoriul actualei Românii acum sute de ani, au suferit în tot acest timp din cauza prejudecăților populației majoritare. Memoria colectivă a transmis aceste stereotipuri din generație în generație, ajungând la noi atât de înrădăcinate încât multora ne-a fost greu să le conștientizăm până când nu am trecut la rândul nostru prin situații similare .

Media joacă un rol important în procesul de integrare al minorităților etnice. De felul în care aceasta prezintă diverse evenimente a căror actori principali sunt reprezentanți ai minorităților naționale depinde mesajul transmis opiniei publice și modalitățile prin care publicul larg îi percepe pe etnicii minoritari. Cazurile prezentate de mass media – unele clare și detaliate, altele mai puțin -, stereotipurile și clișeele culturale duc adesea la confirmarea sau întărirea unor prejudecăți deja existente, care pot provoca sau exacerba comportamente exclusive, discriminatorii și rasiste în cadrul societății.

Cum bine este știut, una dintre funcțiile pe care presa le are în societatea modernă, aceea de purtător de mesaj și implicit de formator de opinie, o transformă într-un important vector în conturarea imaginilor pe care opinia publică le are cu privire la diverse subiecte.
Media are un rol major în definirea cadrului în care se desfășoară discursul public. De cele mai multe ori, presa este cea care stabilește termenii în care un discurs public se desfășoară, și, conștient sau nu, poate promova diverse stereotipuri.

Cercetarea de față se înscrie în ansamblul preocupărilor existente la noi în țară de a identifica strategii de integrare a rromilor și de eliminare sau măcar diminuare a stereotipurilor și prejudecăților populației majoritare legate de aceștia. am hotărât să aleg această temă de cercetare, indrumat de literatura de specialitate dar și de cele resimțite de-a lungul timpului.

In primul capitol am abordat aspecte legate de istoria si viata sociala a rromilor. Urmarind problematica legata de numele acestei etnii, am incercat sa prezint cateva din cele mai importante teorii referitoare la acest aspect. Astfel, denumirile derivate din termenul grecesc (a)tsigganos, în majoritatea țărilor europene sunt considerate astăzi peiorative aproape în unanimitate de către comunitățile de țigani și cercetători, cu trimitere expresă la semnificațiile inițiale legate de consemnarea din manuscrisul georgian de la 1068, cu conotații peiorative, în acest sens. O altă abordare este prezentată în Analele Universității din Craiova, Seria Științe Filologice, Literatura română și comparată nr. 1-2/2005 , unde după o analiză atentă, se propune ipoteza originii sanskrite a cuvintelor ațigan și țigan, cu semnificațiile „nomad, migrator, călător, căutător”, acestea fiind mult mai legate de istoria acestei etnii și susținute de o logică suficient de coerentă a datelor cunoscute până în prezent în domeniu.

Populația rromă pare sa își fi început migrația din India de nord undeva înainte de anul 1000 e. n. , după unii autori între secolul III și al XI-lea, deplasându-se de-a lungul timpului spre vest prin Persia, Imperiul Bizantin, Armenia, ajungând până în Europa.

Opiniile sunt divergente în ceea ce privește momentul sosirii rromilor pe teritoriul actual al României. După Gheorghe Sarau, rromii au ajuns pe teritoriile Țărilor Române undeva între anii 1390-1414, unde foarte repede au devenit apreciați pentru calitățile lor în diferite meșteșuguri în special pentru prelucrarea metalelor.

Procesul prin care rromii au fost transformați în robi este asemănător celui prin care țăranii liberi au ajuns la statutul de serbi și s-a derulat pe parcursul a aproximativ două secole. În Țările Române robii rromi reprezentau cea mai ieftină și mai sigură mână de lucru, fiind legați juridic de proprietar. Ei erau foarte căutați deoarece constituiau o importantă sursă de venit pentru stăpânii lor. Prețurile mari la care se tranzacționau până în secolul XVIII robii rromi arată clar importanța rolului lor în economia țărilor române.

Robia a fost menținută până la începutul secolului al XIX-lea, cu toate că drepturile stăpânilor au fost reduse, iar în 1837 divanul Țării Românești dezrobește țiganii care aparțineau statului, colonizându-i în satele românești. Reforma a fost continuată în Moldova și mai apoi în Țara Românească fiind eliberați țiganii clerului și cei care practică meserii în orașe. Treptat au fost eliberați din robie toți rromii, ultimele demersuri în acest sens le-a dus la îndeplinire Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor aflat în fruntea Principatelor Române Unite.

În timpul regimului comunist, rromii erau considerați elemente străine ce trebuiau românizate, cultura lor fiind considerată a subdezvoltării și a sărăciei.

În societățile europene tradiționale populația de rromi se distinge față de celalate populații tradiționale în primul rând la nivelul opoziției sedentar/nomad. Rromii reprezentând în Europa singura populație nomadă, dezvoltând un mod de viață specific acestei opțiuni strategice. Cu toate că în societățile europene actuale populația de rromi s-a sedentarizat în general, totuși ea a menținut un grad ridicat de distinctivitate.

In al doilea capitol am prezentat felul in care reuseste mass media sa manipuleze opinia publica, si prin ce mijloace. Manipularea reprezintă acțiunea de a influența prin mijloace specifice opinia publică, astfel încât persoanele manipulate să aibă impresia că acționează conform ideilor și intereselor proprii. În realitate, însă, ele preiau o părere (argumentare, idee, evaluare) care nu le aparține, ci le-a fost indusă prin diferite mijloace.

Televiziunea este media cu cel mai mare impact asupra publicului. Aceasta joacă un rol important în impunerea modei și îi întărește individului impresiile asupra unor evenimente. Transmiterea în direct a unui eveniment face ca acesta să crească, să se dilate, iar opinia publică devine una colectivă prin care subiectul este amplificat. Acestă acțiune, și anume amestecul între consumul individual și activitatea colectivă, îi oferă televiziunii forța, puterea de manipulare a publicului. Televiziunea creează o lume în care telespectatorul poate evada, eliberându-se treptat de propriile frustrări, neîmpliniri.

În ceea ce privește manipularea opiniei publice prin radio și presă scrisă, impactul nu este atât de mare precum la televiziune, dar tonalitatea vocii, în cazul radioului, și selecția informațiilor joacă și ele un rol important în influențarea și crearea unor schimbări ideologice și comportamentale.

In al treilea capitol am vorbit despre stereotipuri si de prejudecati, atat la modul general cat si la cele legate de etnia rroma.

Noțiunea de stereotip a fost împrumutată de către ziaristul Walter Lippman în 1922, din lumea tipografiei, cu scopul de a sublinia caracterul rigid și stabil al imaginii pe care și-o fac indivizii despre mediul lor.

Stereotipurile pot fi definite ca generalizări abuzive, judecăți de valoare despre un grup de persoane ce încearcă să rezume caracteristicile acelui grup într-o sumă de comportamente, obiceiuri tradiții, sau stereotipurile sunt credințe cognitive care asociază grupurile de persoane cu anumite tipuri de caracteristici.

Prejudecățile se referă la opinii sau atitudini manifestate de membrii unui grup față de altul. Opiniile preconcepute ale unei persoane sunt adesea bazate pe convenții verbale, mai degrabă decât pe evidență și sunt rezistente la schimbare chiar și în fața unor informații noi. Oamenii pot manifesta prejudecăți favorabile despre grupurile cu care se identifică și negative despre celelalte. Cineva care are prejudecăți referitoare la un anumit grup, refuză argumentele logice.

In Romania, la nivel legislativ si guvernamental, nu se poate vorbi despre o discriminare pe considerente etnice, dar exista o discriminare care este inconstienta, la nivelul omului obisnuit. Astfel, comportamentul nostru, determinat de stereotipuri si prejudecati, este deseori cauza unei comunicari dificile si a conflictelor, in special a celor entice. A construi stereotipuri este o functie naturala a mintii umane, care dorind sa atenueze anxietatea fata de necunoscut, simplifica realitatea complexa si ajuta corpul si mintea noastra sa dezvolte raspunsuri automate la stimuli similari. Dar a construi stereotipuri si a le utilize este periculos, deoarece simplifica realitatea umana complexa, negand unicitatea fiecaruia dintre noi. Stereotipurile entice conduc deseori la prejudecati, comportamente care se manifesta prin actiuni si emotii incarcate negativ.

Media are un rol major în definirea cadrului în care se desfășoară discursul public. De cele mai multe ori, presa este cea care stabilește termenii în care un discurs public se desfășoară, și, conștient sau nu, poate promova diverse stereotipuri.

De exemplu, în ceea ce privește prezența și imaginea minorității rome în presă, stereotipurile cel mai des utilizate sunt cele cu conotație negativă. Utilizarea stereotipurilor ca modalitate de prezentare a minorităților naționale reprezintă un mod de asociere și generalizare extrem de simplistă, un mod de construcție monotonă și stearpă a unei imagini sociale a celor care provin dintr-o minoritate etnică.

Media joaca un rol important în procesul de integrare al minorităților etnice. De felul în care aceasta prezintă diverse evenimente ai căror actori principali sunt reprezentanți ai minorităților naționale depinde mesajul transmis opiniei publice și modalitățile prin care publicul larg îi percepe pe etnicii minoritari. Cazurile prezentate de mass media – unele clare și detaliate, altele mai puțin -, stereotipurile și clișeele culturale duc adesea la confirmarea sau întărirea unor prejudecăți deja existente, care pot provoca sau exacerba comportamente exclusive, discriminatorii și rasiste în cadrul societății.

Capitolul patru al lucrării – Elementele cercetării – a fost orientat spre atingerea următorului obiectiv: Demonstrarea faptului că mass-media manipulează opinia publică în privința imaginii rromilor.

Ipotezele avute în vedere în cadrul metodologiei cercetării au fost următoarele:

Să demonstam că un articol de presă, în care etnia rromă este asociată cu fapte și evenimente cu caracter negativ, va modifica percepția opiniei publice, care inițial avea o imagine bună în legătură cu etnia în cauză.

Să demonstram că un articol de presă, în care etnia rromă este asociată cu fapte și evenimente cu caracter pozitiv, va modifica percepția opiniei publice, care inițial nu avea o imagine bună în legătură cu etnia în cauză.

Folosind un ansamblu de tehnici și metode de cercetare a unui fenomen psiho-social atât de complex, cercetarea de față a reușit să demonstreze rolul pe care il are mass media in privinta manipularii opiniei cu privire la imaginea rromilor.

Am concluzionat, că variabilele experimentale, în cazul nostru textele prezentate subiecților ca fiind articole de presă, au influențat persoanele chestionate în cadrul experimentului în maniera în care o parte semnificativă dintre aceștia și-au schimbat opinile legate de etnia rromă.

Pentru estomparea barierelor care apar pe drumul integrarii sociale a rromilor, fiecare dintre noi ar putea sa se concentreze pe fiecare persoana in parte ca individ, caci fiecare dintre noi marita sa fie considerat ca o fiinta umana unica si in acelasi timp sa recunoasca faptul ca facem cu totii parte simultan din mai multe grupuri si ca nici unul dintre aceste grupuri luate in parte nu poate explica in totalitate ceea ce suntem.

CAPITOLUL I.

RROMII: ASPECTE ISTORICE SI SOCIALE

I.1. Etimologia cuvintelor “ țigan” și “rrom”

Astăzi este deja un loc comun în literatura de specialitate opinia, exprimată de către o parte dintre cercetători, privind prima menționare documentară a țiganilor, sub denumirea de atsincani, varianta georgiană a formelor grecești atsinganoi/tsinganoi, termen folosit pentru desemnarea acestora de către bizantini.

Această mențiune a apărut într-un manuscris hagiografic în limba gruzină, datat 1068 d. H., scris de un călugăr georgian la Mânăstirea Iviron de la Muntele Athos. În manuscris se menționa că în anul 1054 d.H., în timpul domniei împăratului Constantin al IX-lea Monomahul, au sosit la Constantinopol, din Asia Mică, mulți athinganoi, ce făceau parte dintr-o “sectă eretică” și erau renumiți prin priceperile lor de ghicitori și vrăjitori. Se pare că împăratul le-a cerut athinganoi-lor să-l scape de fiarele sălbatice care devorau celelalte animale din parcul palatului, lucru pe care, se pare că, aceștia l-au făcut, dându-le fiarelor carne descântată. În acest context istoric, chiar dacă nu știm cu claritate cine erau athinganoii, nu trebuie să uităm că apariția lor în Europa corespunde cu o perioadă de maximă manifestare a religiei creștine „când totul era cercetat și explicat în conformitate cu dogmele Bisericii, ea fiind prima și ultima instanță”

Mulți cercetători sunt de părere că termenul atsinganos este o formă greșită a numelui sectei eretice athinganoi, folosit în cazul țiganilor pentru că ambele grupuri s-au bucurat de reputația de a prezice viitorul și de a face farmece.

Nu s-a stabilit cu exactitate dacă athinganoii/thinganoii sunt strămoșii rromilor/țiganilor, însă dacă documentul georgian de la 1068 ii prezintă pe strămoșii țiganilor atunci aceasta ar putea fi prima atestare documentară a acestora.

Următoarea consemnare a athinganoilor, de această dată cu referire certă la rromi, provine din veacul al XII-lea dintr-un comentariu al canonicului Teodor Balsamo, mort în anul 1204, unde se comentează condițiile canonului al LXI al Conciliului de la Trullo (692) privind interdicția oricărui credincios de a exploata publicul prin expunerea de urși sau șerpi, încercând, în același timp, să facă leacuri, descântece sau să prezică viitorul. Printre cei menționați, de două ori, că se ocupau cu așa ceva sunt și athinganoii. În aceeași idee, istoricul A.F. Pott afirmă că rromii/țiganii existau în Imperiul Roman de Răsărit, începând cu secolul al XI-lea, când bizantinii au adus mai multe mii de robi din Siria. Tot spre concluzii similare converge și părerea istoricului austriac I.H.Schwicker atunci când spune că limbajul rromilor, în special gramatica, se aseamănă cu limbile actuale ariene ale Indiei (a doua jumătate a secolului al XIX-lea – n.n.), limbi formate în jurul anului 1000 d.H.. Mihail Kogălniceanu consideră că prima consemnare certă privind existența rromilor în Europa datează din anul 1260 și este legată de informațiile conținute în scrisoarea lui Ottocar II, regele Boemiei, către papa Alexandru IV, în care se arată că în armata lui Bela al IV-lea, regele Ungariei existau și cete dintr-o populație numită „Cingari”.

Ipoteza cu cea mai consistentă susținere în secolele al XIX-lea și al XX-lea este cea a originii grecești a cuvintelor athinganoi/thinganoi, ca variante ale cuvintelor atsingganoi/tsingganoi care, la rândul lor, ar proveni din cuvântul athiggános „de neatins, intangibil” (cf. prefixului privativ a + vb. thigganō „a atinge, a leza”). Astfel, cuvintele athinganoi/thinganoi cu care era denumit acest grup de oameni aveau ca posibile semnificații „de neatins, intangibil, păgân, impur” sau față de care se recomandă precauție (thiggánō „a atinge, a tulbura, a emoționa”). Conform ipotezelor, ulterior s-ar fi pierdut particula privativă a și, astfel, s-a ajuns, în limba greacă, la un singur termen, acela de tsigganos, fapt infirmat de prezența ambilor termeni în limba greacă și în alte limbi, până în zilele noastre. La toate acestea se adaugă și observația că în limba țigănească nu există cuvântul țigan sau vreo variantă a acestuia.

O altă abordare este prezentată în Analele Universității din Craiova, Seria Științe Filologice, Literatura română și comparată nr. 1-2/2005 , unde după o analiză atentă, se propune ipoteza originii sanskrite a cuvintelor ațigan și țigan, cu semnificațiile „nomad, migrator, călător, căutător”, acestea fiind mult mai legate de istoria acestei etnii și susținute de o logică suficient de coerentă a datelor cunoscute până în prezent în domeniu.

Denumirile derivate din termenul grecesc (a)tsigganos, în majoritatea țărilor europene sunt considerate astăzi peiorative aproape în unanimitate de către comunitățile de țigani și cercetători, cu trimitere expresă la semnificațiile inițiale legate de consemnarea din manuscrisul georgian de la 1068, cu conotații peiorative, în acest sens.

Semnificația propusă în Analele Universității din Craiova, Seria Științe Filologice, Literatura română și comparată nr. 1-2/2005, cuvântului țigan , elimină sensul peiorativ al acestuia și vine să restituie demnitatea acestui cuvânt dar și a etniei pe care o reprezintă.

Cuvântul rom sau rrom este aceptat ca fiind corect de către membrii acestei etnii cât și de organizațiile care le apără drepturile, atunci când se face referire la unul din un individ aparținând populației rromă. Cu toate că dovezile care să clarifice etimologia acestui cuvânt nu sunt clare totuși ipoteza cea mai plauzibilă pare a fi că acest cuvânt își are originea din limba sanskită( indiana veche). Cuvântul rrom alături de cuvintele dom și lom care denumesc principalele trei ramuri ale migrației rromilor din India de nord înspre Europa, sunt convergente spre semnificația „domn, stăpân (al casei), soț” iar în limba rromani semnificația din limba țigănească a cuvintelor rom „bărbat, soț” și rai/raini „domn/ doamnă, stăpân/stăpână”, regăsim în mod complementar înțelesul de „domn, stăpân (al casei), bărbat, soț.”

I.2. Istoria rromilor

În Evul Mediu se credea că rromii vin din Egipt, acest fapt a fost pentru prima dată pus la îndoială de abia undeva între anii 1753-1754, când studentul la teologie de origine maghiară Wali Istavan a remarcat o asemănare izbitoare între limba vorbită de o serie de colegi de ai lui veniți de prin părțile Indiei și limba vorbită de rromi.

Una dintre posibilele explicații a plecării romilor din India, se referă la perioada de după ce sahul Ardashir(224-241) transforma nordul Indiei într-o colonie persană cucerind-o în prealabil. Vechii rromi au fost atrași de oportunitățile și bogățiile din imperiul persan, ei migrând treptat, mulți dintre aceștia ocupându-se cu meseria de muzicant.

După unii autori grupurile de rromi s-au separat, în migrația lor, undeva în estul Imperiului Bizantin. Această separare s-a făcut în trei ramuri și anume lom, rrom și dom. Ramura lom, a urmat un traseu prin Caucaz și N-V Marii Negre; ramura rrom prin Imperiul Bizantin și restul țărilor Europei, iar ramura dom a urmat un traseu mult mai ocolitor prin Siria, Africa de Nord pentru a ajunge până în Spania.

Originile robiei pe teritoriul actual la României

Conform studiului întreprins în 1837 de către istoricul și diplomatul Mihail Kogălniceanu, rromii ar fi ajuns în Moldova în 1417, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Din acest principat ei s-ar fi răspândit mai apoi în Țara Românească, Transilvania, Ungaria și în restul Europei.

Alți autori susțin că romii ar fi sosit pe aceste meleaguri înainte de această dată cu mult timp, fapt atestat și de prezența a două documente – unul din 1385 și celălalt din 1387- care se referă la donații către mănăstirile Vodița și Tismana de către Vladislav Voievod și Mircea cel Batran. Donația conținea și 40 de familii de „ țigani”, pe lângă o serie de bunuri materiale.

Originile înrobirii țiganilor sunt și ele foarte obscure, unii autori susțin că rromii au fost capturați de către tătari și transformați în sclavi; iar în timpul invaziei mongole din secolul al XIII, i-au urmat pe țărmul Dunării. Fiind înfrânți, tătarii au devenit robi iar rromii au fost preluați la rândul lor ca sclavi de către învingători.

Altă ipoteză pornește de la ideea ca după cruciade s-a extins comerțul ,ceea ce a dus la apariția unei clase de mijloc și la necesitatea constituirii unei forțe de muncă cât mai ieftine. Țăranii nu erau destul de numeroși și, mai ales, nu erau la fel de buni artizani ca rromii care practicau tot felul de meșteșuguri, îndeosebi pe cele de fierari, zidari și cărămidari. Ei fiind prin excelență nomazi, cel mai bun mijloc de a-i obliga să se fixeze era să li se suprime independența, transformându-i în robi.

Procesul prin care rromii au fost transformați în robi este asemănător celui prin care țăranii liberi au ajuns la statutul de serbi și s-a derulat pe parcursul a aproximativ două secole. Astfel, principii locali au transferat dreptul de a colecta dările către anumiți boieri sau către mănăstiri. Treptat, acest drept al boierilor și al mănăstirilor s-a transformat în drept asupra pământului și mai târziu asupra persoanelor care erau inițial libere. În timp s-a constituit astfel o clasă de țărani dependenți și s-a consolidat dreptul boierilor și mănăstirilor asupra pământului. Odată cu dreptul asupra pământului, stăpânul, fie el domnitorul, un boier sau o mănăstire, dobândeau și drepturi asupra “străinilor” ce se stabileau în zona respectivă. Societatea feudală, bazată în mare măsură pe proprietatea asupra pământului, nu acordă dreptul de proprietate “străinilor”. De aici utilizarea termenului de “pământean” cu sens de “autohton”. “Străini” fiind, și neavând deci acces la dreptul de a poseda pământ, rromii au ajuns astfel în situația de dependentă față de stăpân, situație “normală” pentru perioada evului mediu și care s-a transformat apoi în robie. Și altor grupuri etnice ce au migrat spre Țările Române în perioada medievală, cum sunt evreii sau armenii, le-a fost interzis accesul la proprietate asupra pământului, membrii acestora fiind nevoiți să se îndrepte, asemeni rromilor, spre ocupații considerate “inferioare” în epocă, cum ar fi meșteșugurile și comerțul. Dacă aceste grupuri s-au instalat însă în mediul urban în curs de constituire, singura posibilitate ce le rămânea rromilor, în perioada imediat următoare constituirii primelor formațiuni prestatale românești, era cea a muncii itinerante în principal în meseriile solicitate de cei care lucrau pământul.
Proprietarii robilor aveau practic drepturi nelimitate asupra acestora, cu excepția dreptului de a le lua viața. Robii puteau fi vânduți sau donați. Singura obligație a proprietarilor de robi era de a asigura hrană și îmbrăcăminte robilor care munceau pe lângă curtea domnitorului, pe lângă curțile boierești sau pe lângă mănăstiri.

În Țările Române robii rromi reprezentau cea mai ieftină și mai sigură mână de lucru, fiind legați juridic de proprietar. Ei erau foarte căutați deoarece constituiau o importantă sursă de venit pentru stăpânii lor. Prețurile mari la care se tranzacționau până în secolul XVIII robii rromi arată clar importanța rolului lor în economia țărilor române.

Cei mai mulți dintre rromi trăiau în cadrul unor mici comunități itinerante. Ei erau lăsați de stat sau de stăpânii lor să se “hrănească” prin țară “cu meșteșugul” lor. Evident, ei plăteau stăpânului o sumă de bani. În primele secole de la sosirea lor în Țările Române numărul rromilor care se stabilesc pe lângă curțile boierești sau domnești, ca și al celor care se instalează în sate sau orașe rămâne extrem de redus.

Pe toată perioada dintre secolele al XV-lea și al XIX-lea se constată o creștere a numărului rromilor ce devin sedentari sau chiar se contopesc în populația dominantă.
Se poate vorbi astfel de un proces de sedentarizare și asimilare în populația românească a unei părti a rromilor din Țara Românească și Moldova prin adoptarea voluntară de către rromi a modului de viață specific comunităților românești și prin intermediul căsătoriilor mixte.

Dezrobirea rromilor

Începând de pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, au fost adoptate mai multe reforme pentru îmbunătățirea sorți rromilor. Prin o reglementare din anul 1785 se interzice astfel separarea fraților și surorilor prin distribuirea lor la mai mulți stăpâni, dar se interzic și căsătoriile mixte pentru a se evita înrobirea românilor.

O dată ce sclavia a fost abolită, mulți rromi au părăsit România pentru a se îndrepta spre vestul Europei sau spre America de Nord. Cei care au rămas și-au dat seama curând că situația lor nu se îmbunătățise în mod simțitor – fuseseră eliberați într-adevăr, dar nu li se dăduse nici o bucată de pământ. Lipsa resurselor precum și a unei elite care să aducă în atenția factorilor de putere și a opiniei publice interesele acestei etnii s-a soldat cu neicluderea acestora în cadrul politicilor publice. Această situație, precum și marginalizarea, excluderea și izolarea comunităților la periferia localităților, au determinat creșterea decalajului socio-cultural, dar și material, rezultând menținerea condiției lor de sărăcie și discriminare.

Primul război mondial și tratatele de pace încheiate postbelic au dus la creșterea populației minoritare din România cu peste 18%, fapt ce a necesitat adoptarea unei atitudini de respectare într-o oarecare măsură a drepturilor și libertăților cetățenilor de alte etnii. În 1933 a fost fondată Societatea Generală a Rromilor, în București, urmând ca în același an să ia naștere un ziar, Glasul Rromilor, ce avea să apară timp de șase ani. Ulterior au apărut și alte ziare, precum și alte organizații. În 1934 s-a ținut o conferință pentru a înființa Uniunea Generală a Rromilor din România. Până în 1939 aceasta a încercat să promoveze drepturi egale pentru romii de naționalitate română, dar amploarea fascismului și consecințele războiului au pus capăt acestei lupte (Kenrick, 1998).

Cu toate acestea, situația economică a României de la acea dată nu era dintre cele mai bune, iar nevoii de a găsi un țap ispășitor i s-a răspuns repede – rromii constituiau cel mai bun material pentru a putea construi o asemenea imagine. Politicile antiminoritare și obiectivele clare de a româniza această populație nu au făcut decât să înrăutățească din ce în ce mai mult situația acestei etnii.

Perioada guvernului lui Ion Antonescu

A urmat perioada celui de al doilea război mondial, soldată cu mari pierderi în rândul populației de etnie rromă. În România, guvernul pro-nazist al mareșalului Ion Antonescu s-a manifestat vehement împotriva minorităților și mai ales împotriva rromilor. A început deportarea în masă a acestora din urmă, mai ales a rromilor nomazi despre care se credea în primul rând că sunt criminali. În acest context, în 1942, un număr mare de rromi au fost trimiși în Transnistria, teritoriu capturat de la Uniunea Sovietică . Comisia română pentru crime de război a recunoscut oficial că 36.000 de rromi au decedat în Transnistria, dar, după cum menționează Vasile Ionescu, alte estimări propun o cifră mult mai mare.

Perioada comunista

În timpul regimului comunist, mai ales în anii ’60, naționalismul a devenit o unealtă ideologică primordială, fiind folosit ca strategie de contraatac împotriva politicii de la Kremlin, dar și ca o dovadă a independenței acestui regim. Rromii erau considerați elemente străine ce trebuiau românizate, cultura lor fiind considerată a subdezvoltării și a sărăciei. Din această cauză trebuia să se facă ceva pentru a distruge cultura specifică rromilor, precum și modul lor de viață distinct – cel mai important element care i-a caracterizat de-a lungul secolelor. Eliminând din discursurile sale orice referire la comunitățile rrome din România, statul nega de fapt specificul acestora. Conform principiilor regimului comunist, ocupațiile “private” trebuiau să dispară. Ca urmare, toate fabricile particulare ce aveau proprietari privați au fost confiscate de stat, același tratament fiind aplicat tuturor materialelor și uneltelor folosite de rromi în ocupațiile lor tradiționale (prelucrarea metalelor, a lemnului, confecționarea bijuteriilor), mai ales aurul folosit pentru bijuterii. Concomitent, aceștia erau integrați în activitățile agricole efectuate în cadrul cooperativelor agricole de producție. Cei care erau pricepuți la prelucrarea metalelor, erau recrutați de cooperativele metalurgice. Până la căderea comunismului, 48-50% dintre romii apți de muncă lucrau în agricultură (nu aveau voie să facă comerț). Cei care au continuat să practice meșteșugurile tradiționale nu erau considerați muncitori autentici. Legea i-a proscris, considerându-i “paraziți sociali”, fapt pentru care erau expuși unui risc ridicat de a fi pedepsiți (închiși sau duși cu forța la muncă).

La începutul anilor ’60, regimul comunist, pentru a asimila populația rromă, a abordat o serie de politici cu privire la aceștia – cum ar fi stabilirea forțată în localități, urmată de ignorarea existenței lor. Spre deosebire de maghiari și de germani, ei nu aveau dreptul de a fi reprezentați ca minoritate etnică, nu erau liberi să-și promoveze tradițiile culturale. Socialismul sau comunismul a distrus multe din ocupațiile lor tradiționale și din elementele specifice modului lor de viață, iar rromii au început să se integreze în stilul de viață care le-a fost impus. În timpul comunismului, rromii, ca și ceilalți români, primeau locuri de muncă în fermele de stat și în fabrici. Chiar dacă multe din rezultate au fost obținute ca urmare a unui tratament coercitiv, multe familii au beneficiat de o oarecare securitate economică și socială ca urmare a acestor politici de sedentarizare și de muncă forțată. În acest mod, ei aveau posibilitatea de a-și întreține familiile (fiind obligați să lucreze), având în același timp asigurată o locuință .

În ultimii zece ani ai regimului comunist, dezorganizarea socială și crizele economice au oprit procesul “modernizării” (statul le asigura locuințe, locuri de muncă, iar copiilor le oferea oportunități de a frecventa școala) și asimilării populației rromă. Astfel s-a ajuns din nou la strategiile tradiționale (viețuirea la marginea societății în condiții de sărăcie și izolare), de adaptare la situațiile dificile datorate noului context. Deoarece mulți rromi și-au pierdut slujbele și odată cu ele avantajele pe care le aveau în calitate de angajați (cum ar fi alocațiile copiilor, dreptul de pensionare sau dreptul de a avea o casă), unii dintre ei s-au îndreptat spre activități ilicite, ceea ce a dus din nou la marginalizare, delincvență și sărăcie. Acest lucru a justificat stereotipurile negative despre rromi și a sporit atitudinile ostile ale majorității populației

În prezent, sechelele robiei sunt încă vizibile la populația țigănească. Secole întregi de aservire au știrbit încrederea țiganilor în propriul viitor, le-au șubrezit spiritul de inițiativă, dinamismul, și au generat un soi de fatalism în fața evenimentelor, mergând de la resemnare până la agresivitate.

Robia e încă prezentă în mentalități și continuă să influențeze modul în care “gadze” privesc această comunitate. Rasismul și prejudecățile unui număr mare de români își are originea în această perioadă a istoriei; identitatea țigănească este adesea percepută în termeni de inferioritate și în zilele noastre.

În țara noastră abia după 1990 , unii membrii ai comunităților de rromi au reușit să preia inițiativa și să renunțe la vechiul stil de viață, schimbând căruțele cu mașini și achiziționând turnătorii și ateliere de prelucrare a metalelor.

I.3. Modul de viață tradițional al populației de rromi

În centrul modului de viață tradițional specific populației de rromi, întâlnim o strategie de viață de tip simbiotic.

Condițiile sociale și economice dar și atitudinea de superioritate a populațiilor Europei medievale față de o populație venită în condiții de dependență cu valurile migraționare, i-a împins pe rromi la marginea comunităților europene. Situația de marginalitate a fost însușită structural în strategia de viață a comunității rrome , fapt care a prezentat avantajul de a oferi șansa supraviețuirii secolelor de discriminare, marginalizare ți chiar prigoană, dar totodată a devenit o barieră în calea modernizării.

Modul de viață tradițional al populației de rromi prezintă o serie de caracteristici distinctive. Unul dintre acestea este modul de obținere a resurselor economice necesare vieții. Rromii au dezvoltat o strategie proprie, specifică unei comunități sărace, aflate la marginea societății, cu caracteristici inseminate cu nomadism.

Dintre componentele acestei strategii se pot aminti următoarele:

Dezvoltarea unor profesii auxiliare pentru societatea rurală și urbană tradițională, modest recompensate: fierari, spoitori, căldărari, cărămidari etc.

Satisfacerea unor nevoi colective marginale prin utilizarea unor resurse sărace și cu potențial economic redus. Acolo unde nu există competiție cu membrii populației dominante au dezvoltat activități ca : ursar-circar, comerțul cu haine vechi, cu fulgi de pasăre, mai recent achiziționarea și vânzarea de materiale reciclabile în ultimele decenii, comerțul de semințe, porumb fiert, etc.

Exploatarea marginală a colectivității prin diferite tehnici cum ar fi: cerșitul, mici înșelătorii, ghicitul, furturi marginale a unor bunuri de strictă necesitate.

Aceste activități mențin o anumită marginalizare socială și culturală și un nivel economic scăzut dar și o precaritate a statutului social, profesional și economic.

Ceea ce privește modul de relaționare, rromii și-au dezvoltat paternuri de comportare specifice, explicabile și ca mijloc de adaptare active prin asumarea situației de marginalizare. Aceste paternuri de comportare și relaționare prezintă un anumit success, fapt care le-a întărit și amplificat.

Populația rromă își recunoaște în general explicit diferențele față de restul comunității asumându-și de multe ori statutul de inferioritate. Automarginalizarea prin propriul comportament este un mod folosit pentru obținerea acceptării și toleranței.

Atitudinea defensiv/ofensivă – autodenigrarea și autoevaluarea negativă de genul “ sunt un biet țigan “, transmiterea mesajului nonviolenței, de subliniere a sărăciei, este o strategie de a obține milă și prin urmare ajutor. De multe ori modul de a se îmbrăca și a se comporta a fost folosit ca parte a strategiei de a fi tratat ca fiind la marginea societății, ca având un statut special și tratați ca atare.

Comunitățile de rromi tradiționale au preferat să se mențină, pe cât posibil în afara autorității statale. Solidaritatea internă de grup a comunității de rromi are o funcție dublă: de apărare împotriva amestecului autorității statale, și de promovare a unor forme de autoritate difuză, colective, de tip tradițional. În modul de viață tradițional al rromilor este preferat modul propriu de a judeca delictele din cadrul comunității fără a recurge la instanțele statale, percepute a fi părtinitoare și în general ostile. Autoritatea statală și legea sunt acceptate dar mai mult ca ceva exterior, o putere străină care nu poate fi influențată, ci doar ocolită, păcălită sau îmbunată.

Alte caracteristici distinctive ale populatției tradiționale de rromi, sunt:

Familia extinsă, cu un număr mare de copii și vârsta scăzută la căsătorie. Toți membrii familiei, începând de la vârste fragede, contribuie în forme specifice la obținerea resurselor necesare vieții.

Interesul scăzut pentru școală, care nu este percepută ca având o contribuție la formarea socială și profesională a persoanei, ci mai degrabă ca o cale de “a ieși” din comunitate, de a asimila populației majoritare.

Locuința , care în modul tradițional de viață al rromilor nu are o valoare specială. Acest lucru este probabil rezultatul combinării mentalității nomade cu modul de viață sărac.

Inventivitate și spirit întreprinzător – strategia adoptată de a face față situației de marginalizare, a creat o serie de paternuri culturale și caracteristici care pot susține o evoluție socială pozitivă și rapidă: spiritul de inventivitate, spirit întreprinzător, capacitate de adaptare rapidă la situații noi de viață, de a identifica resurse, spirit deschis și mobil, înalt profesionalism într-o serie de meșteșuguri tradiționale, grija pentru copii, coeziune ridicată a familiei, solidaritate comunitară.

Multe dintre componentele modului de viață tradițional al comunității de rromi nu facilitează, ci dimpotrivă, blochează tranziția la un mod de viață modern, fie direct, fie indirect, prin consecințele lor. Sau deschide posibilitatea dezvoltării unui mod de viață modern, dar deviant.

CAPTOLUL II.

MANIPULAREA PRIN MASS MEDIA

II.1. Mass-media și manipularea

Încă de la început toată evoluția omenirii, construită în jurul paradigmelor dominației și dezvoltării, se bazează pe comunicare. Comunicarea interumană a fost mereu dublată deși întărită de comunicarea între sistem si cetățean, între om și comunitatea din care făcea parte, între om și stat. Max Weber vorbește de subordonarea masei cu ajutorul forței și dominației „forța înseamnă orice șansă de a face să triumfe în sânul unei relații sociale propria voință; iar dominația este șansa de a găsi persoane motivate, capabile să ducă la îndeplinire un ordin sau un model de gândire.” Afirmația sociologului aduce în discuție caracteristică cea mai importantă a masei, și anume obediența, o oarecare supunere oarbă față de ceea ce trebuie să facă, pasivitatea publicului, ușurința cu care acceptă orice idee, orice model de comportament.

Astăzi ne confruntăm cu doi termeni în ceea ce privește partea ascunsă a mass-media, și anume cu persuasiunea, cu manipularea opiniei publice. Persuasiunea și manipularea par să însemne același lucru, însă între acestea există o diferență. Prin persuasiune înțelegem acțiunea de a convinge într-un mod sau altul pe cineva să facă sau să aleagă un lucru. Persoana care ia decizia o face de multe ori pe baza altor tipuri de argumente decât cele logice sau cele logico-corecte, fiind convinsă de „necesitatea” sau „importanța” aparentă a acțiunii sau lucrului respectiv. Se spune că trăim într-o perioadă de explozie informațională, că informația ne asaltează, fie că vrem, fie că nu vrem.

Manipularea reprezintă acțiunea de a influența prin mijloace specifice opinia publică, astfel încât persoanele manipulate să aibă impresia că acționează conform ideilor și intereselor proprii. În realitate, însă, ele preiau o părere (argumentare, idee, evaluare) care nu le aparține, ci le-a fost indusă prin diferite mijloace. Aceasta mai poartă și numele de violență simbolică. Nu suntem bătuți, bruscați, forțați să credem sau să facem ceva. Acest lucru se bazează pe specificul vârstei sau alte particularităti, putem fi determinați să credem ceea ce o persoană sau un grup de persoane și-a propus să ne facă să credem. Dacă am fi întrebați cine ne-a influențat, am răspunde cu mândrie că nimeni. Pe asta mizează și cei care ne manipulează. Pe hotărârea noastră de a nu ne lăsa ‚duși de nas’, de a crede ceea ce vrem noi să credem. Din nefericire însă, prin manipulare suntem aduși în situația de a vrea ceea ce au hotărât alții că trebuie, astfel încât ei să-și atingă scopurile.

Mass-media a devenit parte integrantă a vieții noastre, reușind nu numai să se relaționeze cu celelalte domenii, dar și le-a aservit făcându-le în mare parte dependente de interesele sale. Influența mass-media este omniprezentă și omnipotentă. Ne înconjoară, ne pătrunde fără măcar, de cele mai multe ori, să ne dăm seama de acest lucru.
Devenind, astăzi, cel mai influent factor al societății noastre, mass-media are, pe lângă cele cinci funcții și câteva roluri diferite. Unul dintre cei mai mari sociologi care au analizat impactul mass-media asupra societății, Harold Lasswell, a afirmat în urmă cu 40 de ani că există 3 roluri principale :

– Supravegherea : informarea rapidă a societății de amenințările, schimbările și pericolele care amenință bunăstarea comunității, așa numitul „câine de pază” al societății.
– Interpretarea : mass-media are libertatea de a interpreta evenimentele cotidiene din societate, evaluând și analizând efectele pe care le vor avea asupra comunității.
– Transmiterea : mass-media transmite generațiilor viitoare moștenirea socială care caracterizează o anumită cultură. Ea găsește și un rost al transmiterii evenimentelor din trecut în viitor. Astfel, media construiește un sistem unic în care valorile din sistemul social sunt perpetuate și capătă continuitate și consistență care oferă unei culturi caracterul său unic. Înainte, acest rol era asumat de bunici și de părinți care transmiteau oral ceea ce se întâmplase în trecut.

Prin aceste trei roluri ale sale, media are o influență enormă asupra noastră. S-a spus de multe ori că mass-media este cea care ne determină deciziile. Aceasta este cea care ne spune cel mai des ce ar trebui sau ce nu ar trebui să fie important pentru noi din punct de vedere cultural, social, educațional, politic și economic. Cele mai importante evenimente interne sau externe, despre care oamenii au opinii formate, se datorează în mare parte presei și nu propriei experiențe.

„Omul modern este o victimă probabilă a propagandei, omul modern este o victimă sigură a manipulării din partea organizațiilor politice, dar și a celor comerciale sau de media. Omul modern este măsurabil din punct de vedere sociologic, este determinabil din punct de vedere psihologic și este parte a unui organism complex, dar perfect analizabil care se numește opinie publică. Fiecare rând citit într-un ziar, fiecare film văzut, fiecare reclamă întâlnită pe drum, fiecare discurs politic, fiecare demers al societății civile îl afundă tot mai mult într-o lume a multiplelor opțiuni, toate precomandate, dar niciuna izvorâtă pur și simplu din mintea sa.’’ (Teodorescu Bogdan)

De aici și ușurința cu care mass-media poate influența judecățile de valoare și, prin urmare, alegerile pe care le facem sau deciziile pe care le luăm în urma lor.

Există un paradox al informației : cu cât suntem mai expuși informației cu atât suntem mai puțin informați. Din două motive, și anume cu cât știm mai mult cu atât ne simțim mai neputincioși și, de aici, intervin indiferența sau uitarea, acoperind totul cu alte evenimente; și cu cât știm mai mult cu atât ne este mai greu ( din cauza timpului în special, dar și al nivelului de inteligență și de cultură ) să asimilăm și să înțelegem tot ceea ce ne înconjoară. Astfel suntem tentați să cedăm altora această muncă aceea de a prelucra și de a comprima informațiile pentru noi. Suntem, într-un fel, victimele propriei noastre inabilități de a manevra o cantitate atât de mare de informații fără a fi derutați. Putem spune că din comoditate este mai ușor să accepți ideile, valorile luate de-a gata. Comunicarea de masă este una unidirecțională, vine de la presă, dar receptorii nu pot răspunde, nu pot contrazice emițătorul direct, pe moment, iar acest lucru reprezintă un dezavantaj în ceea ce privește populația și de aici și pasivitatea consumatorilor de media.

Media, o organizație social-responsabilă, este însărcinată să ofere publicului informațiile și știrile importante, fără nici un control din partea guvernului, dar supusă unor presiuni din partea acestuia și responsabilă față de societatea civilă. Cel mai mare inconvenient al acestui tip de presă este dependența sa de interesele proprietarilor săi, care, de multe ori pot coincide cu cele ale guvernului. Presa, a patra putere în stat trebuie să protejeze status-quo- ul acestuia.Guvernul controlează în mare parte presa prin pârghii administrative ( chiar dacă aceasta este deținută de privați ) astfel că marea parte a informațiilor vor fi astfel oferite publicului încât să avantajeze și să sprijine intențiile guvernului. Se poate spune că aici presa este un colaborator al guvernului. Deși mass-media nu este deținută de guvern, influența politică a acesteia asupra societății este mult prea mare și, prin urmare, presa este angrenată în jocul politic.

Se presupune că media este proprietate publică, non-profit și care permite cetățenilor să aleagă informațiile care li se par importante pentru a fi dezbătute. Din păcate este vorba despre un sistem utopic, deoarece noi nu alegem, interesul public este doar simulat, fiind detronat de cel particular.

Este evident faptul că permanenta căutare a unui sistem relațional media-public perfect este determinată de dorința diminuării puterii de manipulare pe care o are mass-media. Mass-media folosește din plin propaganda pentru a apăra interesele economice ale proprietarilor și, evident, pe cele politice ale celor care pot influența legile care determină bunăstarea sau falimentul marilor companii. Ideea înrădăcinată și intens susținută de presă că se bucură de o independență totală față de politic face ca publicul (consumatorul de informații ) să fie încrezător și, prin urmare, neatent la substratul mesajelor transmise. Aceasta face foarte ușoară munca celor care pun în practică propaganda pentru atingerea unui anumit scop.

. În sistemele dictatoriale, presa este un simplu instrument de propagandă în favoarea ideilor clasei politice în vederea atingerii scopurilor acesteia. Manipularea este grosieră iar tehnicile sunt primitive (apelează la instinctele de bază, în special la frică). Explicațiile sunt, însă, altele decât în cazul democrațiilor. Neexistând alternativă la sursa de informare, manipulatorul își poate permite să inițieze orice propagandă, oricât de absurdă ar părea ea, propaganda are ca scop păstrarea avantajelor proprii oferite de deținătorul puterii. Pentru că sistemele autoritare doresc să fie privite ca unele democratice, și mass-media acționează în consecință. Manipularea se face mai ales prin omisiune, și nu prin minciună. Tehnicile de manipulare sunt simple și liniare.

În societățile de dezvoltare, planul politic este secundar, atenție maximă dându-se celui economic. Propaganda este îndreptată în direcția convingerii oamenilor că rezultatele bune nu pot fi obținute decât cu acel tip de guvern, luând astfel de pe umerii poporului responsabilitatea de a se conduce. Manipularea nu poate fi atât de grosieră, pentru că oamenii au acces și la alte surse de informație, iar rezultatele economice sunt vizibile și cuantificabile. Tehnicile nu sunt însă foarte multe, pentru că ideile care trebuie transmise sunt puține și destul de liniare.

Indiferent de tipul de sistem pe care îl servesc, cu care conlucrează, sau în cadrul
căruia acționează, mass-media este principala forță de influențare a opiniei publice. De aceea, guvernele învață să folosească forța presei pentru atingerea propriilor interese. O poate face prin câștigarea bunăvoinței, prin oferirea de avantaje, prin amenințări, prin presiuni, prin îngrădiri, prin control administrativ.

Ștefan Buzărnescu definește manipularea ca fiind acțiunea de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate) să gândească și să acționeze într-un mod compatibil cu interesele inițiatorului, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsionează intenționat adevărul.

Influența media poate să conducă la, nivelul receptorilor individuali, la realizarea acordului, identificării valorilor, a sensurilor transmise prin mass-media. Acest fenomen nu se realizează într-un mod rapid și conștient, ci printr-un proces treptat, lent care acționează asupra individului. Cu timpul consumatorii media pot ajunge să reacționeze pozitiv la mesajele trimise prin presă. Acest lucru se datorează identificării individului cu acestea, și anume se poate observa o convergență între valorile, principiile unui grup, unei persoane cu cele transmise prin media, iar acest lucru nu face decât să „întărească” legătura dintre presă și individ sporind totodată influența mass-mediei. Aceasta promovează anumite comportamente, valori care duc la imitare la nivelul tinerilor și nu numai. Aici mă refer la vestimentație, muzică, limbaj, idoli, iar presa prin mediatizare poate obține creșterea audienței și formarea totodată a unui public fidel. Aici intervine și factorul economic, creșterea audienței este direct proporțională cu creșterea publicității.

Pe lângă fenomenul de identificare de care am vorbit mai sus, Mihai Coman vorbește și de acela de internalizare, care presupune asimilarea valorilor, a semnificațiilor și modele de comportament difuzate de mass-media. Prin trasmiterea componentelor unui mesaj mediatic în elemente ale personalității individuale se atinge maximum de eficacitate în procesul de influențare. Omul cumpără ziarul, ascultă radioul sau urmărește emisiunile televizate, tocmai pentru a-și satisface curiozitatea, pentru a se simți informat, pentru a trăi cu iluzia că poate controla, că deține puterea. Discuțiile cu cei din familie, din comunitate, referitoare la evenimentele, fie ele sociale sau politice, îi oferă omului modern iluzia controlului. Libertatea presei a introdus o oarecare dezordine în spațiul public. Dezvoltarea media, multiplicarea canalelor de comunicare a permis în secolul al XX- lea proiectarea unei realități artificiale, care să acopere tot câmpul ideatic al mulțimii putând astfel să furnizeze fluxul necesar de motivații și de răspunsuri la provocările vieții reale, astfel încât regulile sistemului să apară mereu ca fiind soluția cea mai convenabilă. Ceea ce face media este doar să justifice realitatea existentă, să o consolideze și să motiveze individual să-și ocupe locul prestabilit în interiorul ei. Dacă e să analizăm media, am putea spune că aceasta are de fapt două ținte principale, și anume acelea de a informa societatea și de a o influența, de a o manipula fără ca publicul să fie conștient de acest lucru.

În viața social reală, efectele exercitate de mesajele mass-media asupra receptorilor se concretizează în forme diferite. Mihai Coman sublinează în cartea sa, Introducere în sistemul mass-media, diferite modele de reușită a manipulării:

Modelul „stimul-răspuns” în care factorul rațional este aproape eliminat și o dată cu acesta sunt anulate și dialogul social, influențele reciproce între membrii unui grup, tradiția și cultura specifică, precum și atitudinea critică.

Mesajele ajung rapid la receptor și generează un răspuns direct, necontrolat rațional. O campanie de presă bine construită tocmai pentru a manipula publicul, a orienta atitudinea și comportamentul în direcția dorită.

Modelul hegemonic, aici e vorba de clasele dominatoare care vor să manipuleze folosindu-se de mijloace de tip cultural-simbolice, de un sistem educativ trasmise prin intermediul presei. Aici intră concepții despre lume, sistem, educație transmise sub forma unor adevăruri neutre, universale, „acceptate de toată lumea”.

Modelul dependenței. Populația depinde în mod diferit de media, și anume prin gradul de educație, de nevoi, activitate. Presa se folosește de complexitatea ei, de a reda/construi realitatea, pentru a oferi indivizilor informații referitoare la aceasta, influențându-i în luarea deciziilor. Presa are puterea de a calma sau de a panica societatea prin intermediul mesajelor pe care le lansează.

Modelul spiralei tăcerii, presa poate influența opiniile indivizilor, fiind instrumentul prin care societatea controlează comportamentul fiecărui individ în parte. Acest model se întemeiază pe faptul că oamenii doresc să fie integrați în societate, se tem de izolare și iau astfel contact cu opiniile comune, asimilându-le. Astfel presa obține, folosindu-se de pasivitatea receptorilor, o opinie public majoritară, impusă de ea și acceptată de publicul larg.

Modelul „fluxului în doi pași”. în drumul său către public, mesajul este filtrat de un factor intermediar, așa-numitul lider de opinie, astfel că mass-media nu exercită o influență direct asupra publicului, ci una mediată, indirectă.

Sursa transmite mesajul liderului de opinie retransmite mesajul prelucrat publicului său

Aici publicul nu mai reprezintă masa, ci grupuri diferențiate, prin etnii, religie, educație, tradiții. Manipulatorul devine acum liderul de opinie, care traduce realitatea conform intereselor grupurilor sale.

Modelul cultivării, oamenii ajung să depindă de media într-o măsură foarte mare, formându-se astfel după „ceea ce li se dă”. În special televiziunea joacă un rol important aici, deoarece prin limbaj și vizualitate impactul asupra publicului este sporit.

Modelul agendei, mass-media afectează direct și radical publicul său, determinând schimbări ideatice, dar și comportamentale, prin faptul că reprezintă mijlocul de comunicare dominant și prin fluxul permant de informații, idei. Numele de agendă este dat de ordinea de zi a mesajelor mediatice, care focalizează atenția publicului asupra unei anumite chestiuni în defavoarea alteia. Mediatizând în mod abuziv un anumit eveniment, lăsând altul deoparte, induce publicului impresia că acela este cel mai important factor. Aici funcția de selecție a mass-media este cea care ajută manipularea.

Bogdan Ficeac vorbește despre manipulări mici, medii și mari.

Manipulările mici, obținute prin modificări minore ale situației sociale, pot avea, uneori, efecte surprinzător de ample. De pildă, donațiile pot crește simțitor atunci când cererea este însoțită de un mic serviciu, aparent nesemnificativ, de un apel la binecuvântarea cerească sau chiar numai de înfățișarea celui care formulează cererea. Acestea pot avea și efecte de o extremă gravitate la nivelul întregii societăți, pot produce panică. Ele pot fi utilizate pentru a influența deciziile unei singure persoane sau pot să genereze efecte puternice la nivelul întregii populații.

Manipulările medii se referă la modificări importante ale situațiilor sociale, cu efecte care, uneori, depășesc în mod dramatic așteptările, tocmai pentru că enorma putere de influență a situațiilor sociale asupra comportamentului uman este subevaluată în cele mai multe cazuri, cel mai bun exemplu aici este supunerea față de o persoană mai influentă, mai puternică decât tine. Pe lângă tehnicile menite să inducă sentimentul de supunere față de autorități sau, dimpotrivă, să declanșeze revolte puternice, alte exemple de manipulări medii pot fi și cele prin care se urmărește dezumanizarea victimelor sau dezindividualizarea atacatorilor, în vederea încurajării spiritului agresiv. Scopul fundamental al tehnicilor de dezumanizare este curățarea imaginii inamicului de orice trăsătură umană, prezentarea lui drept un monstru nedemn și periculos pentru specia umană, identificarea lui prin porecle sau prin orice alte denumiri care nu trebuie să mai păstreze nici o conotație omenească. Scopul fundamental al tehnicilor de dezumanizare este curățarea imaginii inamicului de orice trăsătură umană, prezentarea lui drept un monstru nedemn și periculos pentru specia umană, identificarea lui prin porecle sau prin orice alte denumiri care nu trebuie să mai păstreze nici o conotație omenească.

Manipulările mari sunt reprezentate de influența întregii culturi în mijlocul căreia viețuiește individul. Sistemul de valori, comportamentul, felul de a gândi al individului sunt determinate în primul rând de normele scrise și nescrise ale societății în care trăiește, de subculturile cu care vine în contact. Neglijând această permanentă și uriașă influență, individul poate face mult mai ușor judecăți greșite sau poate fi lesne de manipulat. Ele stau la baza răspândirii diferitelor curente de opinie, formează tradiții și obiceiuri, conturează mentalități, determină curente "la modă" .

„De câte ori deschidem radioul, televizorul, răsfoim un cotidian, un săptămânal, o revistă, cineva încercă să ne educe, să ne convingă să cumpărăm un produs, să alegem un candidat politic sau să fim de acord cu o anumită versiune a ceea ce este drept, adevărat, moral, frumos”.( Pratakanis Anthony)

II.2. Manipularea prin televiziune

Marshall McLuhan vorbea în 1954 despre film ca fiind „un substitut al realității și nu un mijloc de a o reconstrui”. Filmele, dar și celelalte forme de divertisment promovate de televiziune, au un impact major asupra publicului specatator. Acestea, dar în special emisiunile, sunt alese și pentru a reda ideologia trustului de presă. Chiar dacă acest tip de programe fac parte din funcția de divertisment a media, respectiv a televiziunii, ele sunt direct responsabile pentru progresul moral, cultural, social și spiritual al populației și influențează implicit și modul de gândire și comportament a acestora.

Modificarea atitudinilor și a comportamentelor conferă rezultate eficiente atunci când sursa de persuasiune cultivă setul de așteptări ale publicului, exploatându-i credulitatea.

Televiziunea beneficiază de mijoace pe care presa scrisă sau radioul nu le dețin, și anume, impactul visual, menținerea contact „față în față”, care implică atât comunicarea verbale, cât și cea non-verbală. Aici intervine prezentatorul, care prin charismă, ton, vestimentație, mimică, ținuta corpului poate influența opinia publică, poate modifica anumite concepții, idei fără ca publicul să conștientizeze acest lucru.

O altă formă de manipulare prin televiziune este și aducerea unui număr inegal de susținători în timpul unei dezbateri, fie ea politică, socială sau culturală. De cele mai multe ori se întâmplă să fie invitate mai multe persoane care susțin politica televiziunii. De aici rezultă faptul că se poate vorbi de subiectivitate în ceea ce privește relatarea știrilor, transmiterea informațiilor prin televiziune. Există posturi de televiziune private care aparțin unor anumite partide, oameni politici care bineînțeles nu fac decât să promoveze ideologia, simpatiile lor, punând în același timp într-o lumină proastă, sau chiar lăsând la o parte, faptele care nu-i convine.

II.3. Manipularea prin radio si presa scrisă

Pasivitatea publicului și comunicarea unidirecțională, transmiterea unui flux mare de informații, nu fac decât să crească dependența oamenilor față de media, sub pretextul nevoii de a fi informat. Ceea ce face presa este să îți arate o lume pe care ți-o dorești, sau cel puțin asta te face să crezi, pe când ea îți arată realitatea superficial, creată tocmai pentru a convinge publicul de o idee sau alta.

Comunicarea prin imagini este o comunicare unidirecțională, fără feed-back. Ea are un impact mai mare asupra publicului decât limbajul și din cauza faptului că fiecare o înțelege, o percepe în felul lui. Inegalitatea dintre emițător și receptor se accentuează și posibilitatea de manipulare crește.

Folosirea imaginii s-a impus foarte mult în ceea ce privește presa scrisă, care se folosește de ea tocmai pentru a atrage atenția cititorului. Cu cât aceasta este mai mare, mai colorată, cu atât mai mult interesează, trezește curiozitatea. Rolul principal este de a distra cititorul, iar informațiile politice, economice sunt reduse, fiind prezentate într-un mod spectaculos. Imaginea este considerată ca un regres cultural, banda desenată, caricatura nu fac decât să reducă apetitul pentru lectură, iar limbajul accesibil folosit amplifică acest lucru.

Pe lângă imagine și limbaj, manipularea prin presă este asigurată prin mai mulți factori, printre care: selectarea știrilor,a evenimentelor importante, plasarea lor în pagină, titlurile, care joacă de asemenea un rol important, ele sunt cele care captează atenția cititorului, selecția fotografiilor și a explicațiilor care le însoțesc. Un gen jurnalistic cu mare impact asupra cititorului este editorialul. Acesta împărtășește opinia jurnalistului, transformându-l în lider de opinie, astfel că cititorul își atribuie ideile editorialistului, fie din comoditate, fie din imposibilitatea de a gândi singur, de a critica, și se amăgește că sunt de fapt ale lui. Acest lucru duce la crearea unei opinii colective impuse de presă.

Aici intervine dezinformarea, care nu este doar lipsa de informare, ci și una incompletă, frânturi de adevăr sau chiar simple zvonuri. Dacă o informație este eronată sau deformată, atunci se poate vorbi de manipularea opiniei publice. De exemplu, să luam o informație din domeniul economic: prețul gazelor naturale va crește ca urmare a pierderilor înregistrate în transportul și furnizarea acestora în lunile în care temperatura a fost foarte scazută. Aceasta știre nu poate fi verificată de către cetățeni deoarece ei nu cunosc problema respectivă și nu li se furnizează toate datele care au dus la o astfel de decizie de creștere a prețului gazelor naturale. Însă oamenii pot face legatura cu alte informații pe care le-au primit sau cu experiențe trăite direct și pot avea în această problemă anumite îndoieli, dar de cele mai multe ori publicul nu caută informația în diferite părți pentru a o compara, ci de cele mai multe ori o acceptă ca fiind reală. Astfel că, imitația este una dintre modalitățile de transmitere a valorilor, a atitudinilor, a modului de gândire și comportament.

Din punct de vedere psihologic, imitația înseamnă apariția unor similitudini între comportamentul unui model și cel al unui subiect, în condițiile în care primul a servit ca indice pentru comportamentul celui de-al doilea. Atenția selectivă, codarea, fixarea, capacităților motorii de reproduce a ideilor. Individual nu suportă starea de incertitudine, iar certitudinea cu privire la o chestiune sau alta este dată de consensul de grup. Prin urmare, conformismul individului în fața grupului apare tocmai pe baza acestei motivații de a obține certitudinea și de a formula judecăți corecte. Aici intervine presa care încearcă să-i ofere publicului informațiile de care consideră ea că acesta are nevoie. Conformismul receptorilor media ajută la manipularea lor de către acestea. Influența apare ca rezultat al percepției similitudinilor dintre sursă și țintă.

Datorită rolurilor sale de formare, influențare și/sau manipulare a opiniei publice este clar că presa reprezintă o putere în stat. De multe ori anumite decizii politice sau juridice au fost influențate de apariția unor informații în presă. Aceasta nu este o situație foarte confortabilă pentru presă, deoarece trebuie să facă față unui număr crescut de condiționări de natură politică, economică și sociaă care, prin însumare, îi pot anula eficiența acțiunii. Pentru a fi eficientă în acțiunile ei, presa trebuie să fie independentă; acest lucru este relativ atât pe plan național dar și internațional. Nu putem vorbi de o obiectivitate absolută deoarece și presa este reprezentă de oameni, care pot fi mai mult sau mai puțin obiectivi, în funcție de subiectul tratat, situație, implicarea sau neimplicarea în situația prezentată în presă, și nu în ultimul rând în funcție de apartenența sau simpatia pentru un anumit segment politic, în funcție de gradul de cultură și de experiență profesională a ziariștilor. Ziarele, revistele, emisiunile sunt urmărite în funcție de diverși factori: cultură, educație, situație socială. Nu putem pretinde unui șomer sau unui om care are dimpotrivă o situație materială profitabilă, dar este lipsit de o educație de nivel mediu, să cumpere reviste sau să urmărească emisiuni cu caracter cultural educativ. Acesta va fi interesat cel mult de latura relaxantă, de divertisment a presei care de multe ori are un caracter informațional precar chiar degradant în ceea ce privește caracterul formativ. În acest fel, o presă de calitate din punct de vedere educațional, formativ nu poate fi accesat nici de cei interesați – din lipsa de bani – dar nici de cei care ar avea nevoie de ea pentru a-și ridica nivelul educațional, și care au situații materiale bune, datorită lipsei de instrucție a persoanelor respective.

II.4. Manipularea prin internet

Mijloacelor media de care am vorbit până acum, televiziunea, radioul și presa scrisă, li se mai aduagă și internetul. Acesta este cadrul în care informația ajunge cel mai repede la receptor, folosindu-se de toate posibilitățile de redare a evenimentelor, imagine, text, voce, iar prezentarea lor este mult mai amplă, mult mai atrăgătoare. Mai întâi câteva observații despre internet, cel care facilitează interacțiunea între cititorii ziarelor online. Internetul are funcțiile de: sursă de informare, mediu de comunicare și sferă publică virtuală. Internetul reușește, în plus față de toate celelalte mijloace de comunicare, să reunească informația din toate sursele, inclusiv din mass-media. Am spune, că orice ziar, dacă aspiră la notorietate și dorește să aibă o difuzare sporită, este obligat să aibă o ediție online. Comunicarea rapidă a informației este facilitată de internet. Nu întâmplător cititorilor li se îngăduie să trimită articolele din ziarele online prin e-mail. De asemenea, cititorul poate urmări reflectarea și interpretarea unui subiect de către toate ziarele postate online, ceea ce este cu mult mai dificil în edițiile printate. S-a constatat că multă lume nu mai cumpără varianta scrisă a ziarului, ci o preferă pe cea online. Tocmai datorită acestei prezentări complexe a informațiilor, crește și manipularea opiniei publice, pe forumurile din presa generalistă online. Aceasta este abordată prin expunerea temelor dezbătute.

Internetul creează spațiul public virtual, diferit de spațiul monolitic dominat de mass media centrale. Fiindcă oferă o interactivitate mai mare, internetul provoacă prin creșterea numărului de forumuri online o fragmentare a spațiului public. Reciprocitatea, lărgimea ariei tematice, adâncimea comunicării și controlabilitatea sunt motivele pentru care oamenii comunică online. Interactivitatea dintre cititor și mass media online are loc pe forumuri de comentarii și discuții. Ziarele online devin mai atractive pentru că permit postarea și accesarea de comentarii, imediat, sub impulsul lecturii. În ediția printată a ziarului cititorul nu are posibilitatea de a comunica reacția sa, dar are timp de reflecție și poate reveni asupra lecturii. Și la ediția online se poate reveni la opinia exprimată, poate fi corectată în dialogul cu ceilalți sau chiar cu autorul articolului. Forumurile online împlinesc anumite funcții: informare, clarificare, dialog, comunicare, cunoaștere, interactivă, ludică. Este greu de descris toate aceste funcții în cadrul unui articol. Trebuie subliniat că unele funcții aparțin comunicării însăși, pentru că orice forum este un cadru și mijloc de comunicare. În versiunile online ale majorității publicațiilor, fiecare articol este însoțit de un program de accesare a comentariilor. Fiecare publicație are cerințe proprii de acceptare a unui comentariu, de regulă se solicită cititorului să se identifice, cu numele real sau cu un supranume fictiv și printr-o adresă de e-mail. Referindu-ne la ziarele de largă circulație, vom observa ca ,,Adevărul", ,,Evenimentul Zilei", ,,Cotidianul", ,,Jurnalul Național" cer toate datele amintite. În schimb, ziarele ,,Gândul" și ,,România liberă" nu impun asemenea restricții. Unele ziare, ,,Cotidianul" și ,,Jurnalul Național" cer în plus validarea, prin accesarea de cifre și litere, a mesajului trimis. Redacția ziarului ,,Ziua" obligă cititorul la deschiderea unui cont să-și dezvăluie identitatea reală.

Manipularea pe forumuri se distinge prin particularități determinate de caracteristicile lor sociale și comunicaționale. Comentariile și dezbaterile pe forumuri sunt făcute de cititorii acelui ziar, de unde rezultă un anumit profil al acelui public. Cum fiecare ziar are o concepție editorială regăsită în toată producția jurnalistică publicul său aderă la această viziune, iar comentariile cititorilor o susțin prin aprobare, sau o resping prin corectarea unor informații. Multe dintre comentarii din edițiile online sunt de fapt păreri exprimate, în diverse formule, la conținutul articolelor. Prin forumuri, cititorii au posibilitatea de a valida sau respinge informațiile, ideile și interpretările jurnaliștilor. Nu se poate scrie fără a ține seama de cititori, care corectează informațiile sau fac referiri la credibilitatea surselor de informare, falsitatea unor informații, zvonuri, publicitatea mascată. Aș zice că este vorba de o comunicare artificială, prin care ziarul respectiv nu face decât să-și „atribuie” publicul.

În cazul forumurilor online comunicarea este între cititor și publicație, dar și între cititorii înșiși și a favorizat prezența simultană pe forum a foarte mulți cititori. Acest tip de interactivitate a luat locul poștei redacției – comunicarea se făcea numai între autorul scrisorii și adresantul ei. Pe forumurile online opinia cititorului este publică, este adevărat în măsura în care este postată. Mesajul este transmis imediat, și în același ritm survine intervenția altor cititori și a jurnaliștilor.

Cititorul trăiește astfel cu iluzia că poate controla informațiile, că joacă un rol important și că de el depind foarte multe lucruri. Acesta nu conștientizează că el este manipulat, și acum nu numai de presă, ci este influențat și de părerea celorlalți cititori, care scriu pe forum. Fiecare cititor scrie cu dorința de a convinge o altă persoană să împărtășească o anumită opinie sau să aibă un anumit comportament și stil de viață, care se aprofundă datorită dependenței de internet.

Pe forum cititorul nu este doar un simplu receptor de mesaje, el se dorește a fi un expert și din acest unghi își exprimă opinia și oferă soluții, strategii oricui începând cu șeful statului până la academicieni sau specialiști. O bună parte dintre cititori se simt manipulați de ziariști prin articolele lor și le contrapun propriile comentarii. Dezamăgiți de modul cum ziariștii tratează subiectele, suspectați de partizanat, unii cititori investesc mai mult în opiniile unor anonimi decât în afirmațiile unui jurnalist. Cititorul are exigențe față de producția jurnalistică, dar și pretenții de la ceilalți comentatori de pe forum să respecte anumite norme. În realitate, fiecare forumist ar dori să impună propriile reguli. Cele mai multe comentarii apar la articolele despre corupție, problema națională, diferențe între zonele istorice românești, conflictul dintre politicieni.

Forumurile promovează o manipulare a opiniilor, atitudinilor și a comportamentelor din afara presei, în numele unor interese ce exced presa, și avem în vedere interese care țin de orice tip de putere sau de influență. Deși sunt dezbateri între cititori, forumurile pot constitui un mijloc eficient de control din partea puterii politice, economice, mediatice, religioase etc. Unele dintre persoanele care scriu pe forum sunt calificate în aplicarea unor tehnici de manipulare provenind din diverse structuri organizaționale. Manipularea pe forum țintește schimbarea opiniei sau a atitudinii față de autorul unui articol fie prin evaluarea pozitivă, deci favorabilă autorului fie prin respingereaa conținutului sau stilului.

Manipularea pe forumuri se distinge prin particularități determinate de caracteristicile lor sociale și comunicaționale. Comentariile și dezbaterile pe forumuri evaluează conținutul și stilul articolelor, și, în același timp, abordează și alte subiecte. Forumurile sunt căi de creare a opiniei publice. Ele sunt o alternativă la manipularea exercitată de presă, care promovează o manipulare a opiniilor, a atitudinilor și a comportamentelor din afara presei, în numele unor interese care țin de orice tip de putere sau de influență. Deși sunt dezbateri între cititori, forumurile pot constitui un mijloc eficient de control din partea puterii politice, economice, mediatice, religioase etc..
Percepțiile autorilor afirmă o anumită nedumerire și chiar respingere față de comentariile de pe forumuri. Între autori și cititori se manifestă, cel puțin pe anumite subiecte, un dezacord, afirmat direct sau implicit.

Până acum am vorbit doar de manipulare în ceea ce privește media națională în general, dar poate cea mai potrivită pentru evidențierea persuasiunii este cea locală. Aici comunitatea este mai mică, iar interesele sunt mai mari. Presa locală este dependentă de autorități, aceasta este controlată aproape integral de grupuri de interese financiare și politice. Acest lucru se întâmplă din motive simple, evidente, de supraviețuire, suprapuse pe interesele personale distincte ale unor jurnaliștilor. Astfel, grupurile de afaceri și politice au nevoie de liniște, respectiv să nu fie ținta investigațiilor de presă, apoi de promovare în competițiile electorale. Și așa, din pragul falimentului, mii de "producători" de presă trăiesc, unii prosper, unii chiar regește, slujind un interes sau altul, după cum se potrivesc negocierile. Aici este valabil principiul „o mână spală pe alta”. Această formă nu este una recentă și problema este că va continua și pe viitor în presa locală, spre satisfacția celor care au fonduri suficiente pentru a plăti această formă de manipulare. Cetățeanul, beneficiarul direct al informației, nu are nici un loc, nu este băgat în seamă, pentru că ceea ce oferă el, prin leul dat pe ziar, este mic față de sumele uriașe „donate” presei locale.

În procesul de manipulare cel mai important lucru este credibilitatea media și credulitatea consumatorilor. Aceasta implică așa-numita relație dintre sursă și țintă. Credibilitatea se construiește în timp, bazată în special pe integritate, însă când vine vorba de manipulare, aceasta implică exact oposul, și anume lipsa integrității. Omiterea unor anumite detalii care pot schimba sensul unor informații, minciuna, dezinformarea sunt folosite pe scara largă atât în media, cât și în politică, ca tactici de manipulare.

CAPITOLUL III.

STEREOTIPURI ȘI PREJUDECĂȚI

III.1. Stereotipurile

Stereotipurile sunt un fapt social reale și au apărut din nevoia omului de a simplifica realitatea, de a grupa oamenii și comportamentele acestora în categorii mai largi, pentru a ușura analiza acestora. De aici rezultând și un aspect funcțional al stereotipurilor, și anume faptul că stereotipurile sunt doar reprezentări schematice și, prin urmare, inexacte.

Elaborarea cognitivă a stereotipurilor pare strâns legată de situația colectivă a indivizilor care dezvoltă poziții de discriminare în raport cu un obiect dat, în funcție de apartenența lor categorială. Stereotipul este mereu negativ, dacă contactul dintre grupuri este în condiții de competiție , și invers, este mereu pozitiv dacă există cooperare.

Discriminarea se referă la comportamentul real față de celălalt grup. Ea poate fi observată în activități care îi înlătură pe membrii unui grup de la ocaziile oferite altuia. Giddens dă exemplul generic al unui cetățean britanic negru căruia i se refuză o slujbă disponibilă doar pentru unul alb. Deși prejudecățile stau cel mai adesea la baza discriminării, acestea pot exista separat. Oamenii pot avea atitudini marcate de prejudecăți, dar cărora nu le dau curs. La fel de important este și faptul că discriminarea nu derivă în mod necesar din prejudecăți. De exemplu, cei care caută să cumpere vile rezidențiale se feresc să achiziționeze proprietăți în cartiere predominant locuite de negri, nu din cauza atitudinilor de ostilitate pe care le-ar avea față de cei ce locuiesc acolo, ci din teama că valoarea proprietății lor va scădea în timp. Atitudinile determinate de prejudecăți influențează în acest caz discriminarea, într-un mod indirect.

Teoriile psihologice, consideră sociologul englez A. Giddens , ne ajută să înțelegem atât natura atitudinilor care se dovedesc prejudecăți, cât și motivul pentru care diferențele etnice au atâta importanță. Două tipuri de abordare psihologică sunt importante, remarcă Giddens: unul folosește conceptul gândire stereotipă în analizarea prejudecăților, celălalt susține că există un anumit tip de persoană mai predispus atitudinilor ce dovedesc prejudecăți față de grupurile minoritare.

Prejudecățile operează în special prin intermediul gândirii stereotipe, ceea ce înseamnă a gândi în termenii unor norme fixe și inflexibile. Stereotipia este adesea îndeaproape legată de mecanismul psihologic al substituției, în care sentimentele de furie sunt îndreptate înspre obiecte, care nu se află în realitate la originea acestor sentimente. Oamenii își eliberează resentimentele asupra unor țapi ispășitori, persoane învinuite pentru lucruri de care nu se fac vinovate. Termenul ispășitor provine de la vechii evrei, care își transferau în fiecare an păcatele unui țap, alungat apoi în sălbăticie. A avea un țap ispășitor este un lucru acolo unde două grupuri etnice sărace intră în competiție pentru anumite recompense economice. Cei care își îndreaptă atacurile rasiale împotriva negrilor, de exemplu, se află adesea într-o poziție economică similară cu a acestora. Ei îi acuză pe negri pentru suferințe ale căror cauze reale trebuie căutate în altă parte.

Folosirea unui „țap ispășitor”, este în mod normal, direcționată împotriva unor grupuri distincte și relativ lipsite de putere, deoarece reprezintă o țintă ușoară. Protestanții, catolicii, evreii, italienii, negrii africani, rromii și alții au jucat rolul involuntar de „țap ispășitor” în diferite momente de-a lungul istoriei Occidentului.

A avea un „țap ispășitor” implică adesea proiecția, atribuirea inconștientă a propriilor dorințe și caracteristici altora. Poate fi implicată aici și sexualitatea. Cercetările au demonstrat cu certitudine, că atunci când membrii unui grup dominant, practică violența împotriva unei minorități și o exploatează sexual, este posibil ca ei să creadă că acel grup minoritar însuși prezintă trăsăturile violenței sexuale. De exemplu, ideile bizare susținute de către albi în vechiul Sud american cu privire la firea pofticioasă a bărbaților negri afro-americani își avea probabil originea în propriile lor frustrări întrucât accesul la femeile albe era limitat formal de natura comportamentului de curtare. În mod similar, în Africa de Sud credința că bărbații negri au o potență sexuală excepțională și că femeile negre sunt voluptoase era foarte răspândită în rândul albilor. Se considera că bărbații negrii sunt foarte periculoși pentru femeile albe, în timp ce în realitate, practic toate contactele sexuale erau inițiate de către bărbații albi cu femeile negre.

Este posibil, ca unele tipuri de oameni, ca urmare a socializării timpurii, să fie deosebit de predispuși la gândirea stereotipă și la proiecție. O cercetare binecunoscută întreprinsă de Theodor Adorno și colegii săi în 1940 a diagnosticat un tip caracteristic, pe care l-au numit personalitatea autoritară. Cercetătorii au stabilit mai multe scale de măsură pentru exprimarea nivelului prejudecăților. Pe una din scale, de exemplu, subiecților li se cere să-și exprime acordul sau dezacordul cu privire la o serie de afirmații puternic antisemite. Cei diagnosticați ca având prejudecăți împotriva evreilor tindeau să exprime atitudini negative și față de alte minorități. Cei cu personalitate autoritară – au conchis investigatorii – tind să fie conformiști rigizi, supuși superiorilor lor și aroganți cu inferiorii. Aceștia sunt totodată și foarte intoleranți în atitudinile lor religioase și sexuale. Caracteristicile personalității autoritare, au sugerat cercetătorii, rezultă dintr-o formulă educațională în care părinții sunt incapabili să-și exprime direct dragostea față de copiii lor, sunt reținuți și obsedați de disciplină. Ca adulți, acești indivizi suferă de anxietăți care pot fi controlate doar prin adoptarea unor poziții rigide. Ei sunt incapabili să facă față unor situații ambigue și le ignoră în consecință, având tendința să gândească într-un mod stereotip.

Cercetarea lui Adorno, a fost întâmpinată de foarte multe critici. Unii n-au fost convinși de valoarea măsurătorilor folosite pe scalele sale. Alții au susținut că autoritarismul nu reprezintă o caracteristică a personalității, ci reflectă normele și valorile unor anumite subculturi în interiorul societății în ansamblu. Investigația ar putea fi mai valoroasă în calitate de contribuție la înțelegerea trăsăturilor de gândire autoritaristă în general, decât ca distingând un tip particular de personalitate. Cu toate acestea există și similarități clare între aceste descoperiri și alte cercetări în domeniul prejudecăților. De exemplu, , un studiu clasic întreprins de Eugene Hartley a investigat atitudinile față de 35 de minorități etnice și a descoperit că majoritatea celor care manifestau prejudecăți împotriva unui grup etnic exprimau sentimente negative și împotriva celorlalte. Evreii și afro-americanii erau disprețuiți la fel de mult ca și valonienii, pirinenii și danirienii. Ultimele trei grupuri de fapt, nici nu există. Numele lor au fost inventate de Hartley pentru a vedea dacă subiecții vor avea prejudecăti și față de grupurile de care nu auziseră vreodată.

În Sociologie – 1996 s-a reținut faptul că în cazul dimensiunilor subiective ale etnicității un loc important îl au imaginile, reprezentările despre grupul propriu, care sunt formulate adeseori în contrast cu alte grupuri. Aceste imagini mitice, au funcția de a sugera unitatea grupului propriu și diferențierea lui de alte grupuri, comunități etnice. Deci, fiecare individ care aparține unui grup etnic, știe cum este grupul propriu, dar poate descrie și cum sunt și alte grupuri etnice. De exemplu, la noi, majoritatea indivizilor pot să ofere caracterizări mai scurte sau mai detaliate despre români, maghiari, țigani sau germani. Tot așa, sunt foarte mulți cei care ar putea să-i caracterizeze succint pe italieni, francezi sau pe scoțieni, deși s-ar putea să nu fi avut deloc contacte cu un italian, francez sau scoțian. Mai mult, aceste caracterizări ar fi foarte similare în conținut, în cazul indivizilor având caracteristici sociale similare (fac parte din același strat social, au același statut social, au același nivel de școlaritate etc.). Deci există un consens relativ despre cum sunt ceilalți și consensul, în cazul cunoașterii cotidiene, este considerat o sursă de legitimare a unei anumite cunoașteri, deci aceste “cunoștințe” vor fi considerate adevărate.

Tocmai datorită acestui consens relativ, percepția individuală, despre indivizii făcând parte dintr-un anumit grup etnic, nu se va schimba chiar dacă comportamentul acestor indivizi infirmă cunoștințele noastre despre ei. În cel mai bun caz ei vor fi considerați excepții care… întăresc regula.

Multe cercetări concrete, se reține în Sociologie – 1996, au arătat cât de profund operează reprezentările colective socializate. Astfel, unui grup de elevi americani li s-a prezentat următoarea poveste:

“Aladin era fiul unui croitor sărac ce trăia în Beijing, care este capitala Chinei. Aladin mai tot timpul trândăvea și prefera să se joace în loc să muncească.

Ce fel de copil era Aladin: chinez, negru, francez sau olandez?”

Majoritatea copiilor au afirmat că Aladin era negru.

Acest lucru nu este deloc surprinzător deoarece imaginea lui Aladin din povestioară (despre care se spunea că este chinez) corespunde perfect cu imaginea despre negri a copiilor chestionați. Astfel că nu le era greu să-l identifice pe Aladin ca fiind negru, căci ei știau despre negri că sunt: leneși, nepăsători și indiferenți. Și noi avem asemenea cunoștințe despre diferitele grupuri: știm despre scoțieni că sunt zgârciți, despre țigani că sunt buni muzicieni etc.

Aceste elemente, clișee despre aspectul fizic, trăsăturile morale și de caracter cu ajutorul cărora descriem un anumit grup, se numesc stereotipii. Stereotipiile sunt clișee generalizate despre un grup, atribuite fiecărui individ considerat a fi membru al grupului respectiv. Ele nu reprezintă generalizări ale unor experiențe individuale concrete, ci fac parte din reprezentările colective ale grupului, care sunt vehiculate nu numai într-un cadru informal (povestiri, discuții) ci și în mod instituționalizat (literatură, mass-media etc.) Astfel sunt însușite de majoritatea membrilor grupului. Datorită faptului că fac parte din reprezentările colective ale grupului, ele sunt relativ constante și imuabile la experiențele individuale neconcordante cu conținutul unor stereotipii.

Autorii Sociologiei – 1996 remarcă faptul că există atât autostereotipii cât și heterostereotipii. Noi avem stereotipii atât despre grupul propriu, autostereotipii, cât și despre alte grupuri, heterostereotipii. În majoritatea situațiilor, aceste stereotipii nu sunt neutre, în sensul că în mod implicit sau explicit ele conțin și anumite evaluări, exprimă și o raportare (admirație, stimă, respingere, simpatie, antipatie etc.) vis-á-vis de grupul la care se referă stereotipia noastră. Mai mult decât atât, pe baza acestor evaluări și raportări afective, pe baza “cunoștințelor” încorporate în stereotipii, se configurează o anumită atitudine (așteptări, judecăți anterioare oricărei experiențe individuale nemijlocite în legătură de grupul vizat). Astfel, când se discută despre, când se stabilesc interacțiuni cu membri grupului respectiv, aceste atitudini marchează conținutul discuției sau al interacțiunii. Acest complex de așteptări și judecăți care preced și marchează acțiunea este denumit prejudecată.

III.2. Prejudecǎțile

În cazul prejudecății, stereotipiile și atitudinile se presupun reciproc: dacă noi avem o atitudine de respingere față de un anumit grup, o să invocăm stereotipiile noastre despre acel grup. Astfel argumentăm, justificăm raportarea noastră față de indivizii făcând parte din grupul respectiv (procesul este numit și raționalizare).

Prejudecățile, atitudinile formate în legătură cu un anumit grup vor modifica și percepția individului, în sensul că el va fi sensibilizat numai la acele manifestări ale indivizilor făcând parte din grupul vizat care sunt în concordanță cu atitudinile și stereotipiile legate de acel grup. Astfel, datorită sensibilizării, observând doar aspectele concordante, le va considera pe cele discordante ca și excepții nesemnificative, sau le va interpreta în conformitate cu atitudinile proprii, și va invoca stereotipiile necesare raționalizării, stereotipii care se conformează intensității prejudecății și se adaptează situației concrete.

Este reținut un exemplu semnificativ, după Allport:

D-l X: Problema cu evreii este că se interesează numai de grupul lor.

D-l Y: Conform evidențelor unor campanii organizate în scopuri de binefacere rezultă că evreii, raportat la proporția lor din populație, donează mult mai mult decât cei care nu sunt evrei.

D-l X: Aceasta este o dovadă că întotdeauna s-au străduit să cumpere bunăvoința altora și întotdeauna se amestecă în treburile creștinilor. Numai la bani se gândesc, de aceea sunt atâția bancheri evrei.

D-l Y: O altă investigație, făcută nu de mult, arată că proporția evreilor în afaceri bancare este mică. Sunt mult mai mulți bancheri neevrei decât evrei.

D-l X: Păi, tocmai despre asta-i vorba, nu au curajul să intre în afacerile cinstite. În schimb mulți dintre ei investesc în industria filmului, în localuri de noapte și în alte afaceri dubioase.

Tocmai dinamica raționalizării prejudecăților , face posibil ca în contextul unor probleme sociale sau situații de criză, grupurile etnice să fie considerate responsabile de respectivele situații, fapt descris de noi mai sus, după Giddens, sub numele de abordarea „țapului ispășitor”. Autorii Sociologiei – 1996, rețin și ei faptul că mecanismul de a considera indivizii sau grupurile de indivizi (minorități etnice sau religioase, subculturi deviante etc.) ca vinovați de a fi cauzat anumite probleme sociale (război, șomaj, creșterea prețurilor, criminalitate etc.) este cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de crearea de țapi ispășitori. Efectele acestui mecanism sunt complexe și sunt exemplificate prin constatarea cinică dar elocventă a faptului că într-o anumită perioadă numărul negrilor linșați în sudul Statelor Unite varia invers proporțional cu recolta de bumbac: dacă recolta a fost bună au fost linșați mai puțini negri, dacă a fost slabă, mai mulți.

III.3. Stereotipuri și prejudecǎți privind populația de rromi

Ceea ce a unit dintotdeauna grupurile de rromi și le-a dat conștiința unei identitǎți țigǎnești, pe lângǎ originea comunǎ, era statutul social marginal, adicǎ izolarea lor ca “țigani” de cǎtre populația în mijlocul cǎreia trǎiau. Marginalizarea și excluderea socialǎ a rromilor au creat, în timp, un important decalaj socio-cultural între populația majoritarǎ și comunitatea țiganilor.

Diferențele dintre rromi și români persistǎ și în societatea actualǎ, aceastǎ etnie rǎmânând în continuare categoria socialǎ cea mai sǎracǎ și forța de muncǎ foarte ieftinǎ.

Astǎzi, în România venitul mediu pe persoanǎ al rromilor este mult sub cel al societǎții în general și aperanța de viațǎ este cu peste 10 ani mai micǎ. Totuși, comunitatea rromilor face pași importanți spre a deveni o minoritate etnicǎ în sensul modern al cuvântului, ca membrii ai societǎții românești, și nu un grup doar tolerat. Integrarea aduce însǎ pericolul asimilǎrii, adicǎ pierderii identitǎții entice și culturale. Pǎstrarea identitǎții și tradițiilor minoritǎții rrome este strâns legatǎ de pǎstrarea portului tradițional. Din pǎcate, în ziua de astǎzi portul tradițional nu este acceptat de societatea româneascǎ în general.

Deși drepturile omului sunt universale, ele sunt încǎlcate mai frecvent, în defavoarea anumitor grupuri. Adesea, aceste grupuri sunt comunitǎți sau populații minoritare în interiorul unui stat. Deși nu existǎ o definiție standard, un grup minoritar este, în general, “un grup non-dominant de indivizi care au în comun anumite caractersitici naționale, etnice, religioase sau lingvistice diferite de cele ale majoritǎții populației”. Tratamentul aplicat grupurilor minoritare și modul de interacțiune cu populația majoritarǎ variazǎ de la stat la stat. În general, politicile fațǎ de minoritǎți variazǎ de la integrare la segregare sau excludere și de la asimilare la acordarea de drepturi. Asimilarea este acea politicǎ adoptatǎ fațǎ de o minoritate naționalǎ prin care se încearcǎ a forța minoritatea respectivǎ sǎ adopte cultura dominantǎ a populației majoritare. Acest lucru se realizeazǎ prin politici coercitive care încearcǎ sǎ “civilizeze” grupurile minoritare sau sǎ forțeze membrii grupului minoritar sǎ se conformeze unor norme culturale definite. Rromii au fost adesea ținta unor politici de asimilare în multe state europene, în special în perioada regimurilor comuniste. Integrarea este frecvent consideratǎ o variantǎ superioarǎ a asimilarii. Politicile de integrare sunt considerate a avea drept rezultat “inserarea cu drepturi depline a individului în societate”, în același timp respectându-se drepturile individuale, inclusiv cele culturale.

Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasialǎ (1965) formuleazǎ cǎ prin discriminare se înțelege: “orice deosebire, excludere, restricție sau preferințǎ întemeiatǎ pe rasǎ, culoare, ascendentǎ sau origine naționalǎ sau etnicǎ, care are drept scop sau efect de a distruge sau de a compromite recunoașterea, folosirea sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertǎților fundamentale ale omului în domeniului public, social și cultural, sau în orice domeniu al vieții publice”. Prin rasǎ se înțelege un grup de oameni care au o moștenire bilogicǎ comuna și pe care o transmit generațiilor urmǎtoare. În România, la nivel legislativ și guvernamental, nu se poate vorbi despre o discriminare pe considerente etnice, dar existǎ o discriminare care este inconștientǎ, la nivelul omului obișnuit. Astfel, comportamentul nostru, determinat de stereotipuri și prejudecǎți, este deseori cauza unei comunicǎri dificile și a conflictelor, în special a celor etnice. A construi stereotipuri este o funcție naturalǎ a minții umane, care dorind sǎ atenueze anxietatea fațǎ de necunoscut, simplificǎ realitatea complexǎ și ajutǎ corpul și mintea noastrǎ sǎ dezvolte rǎspunsuri automate la stimuli similari. Dar a construi stereotipuri și a le utiliza este periculos, deoarece simplificǎ realitatea umanǎ complexǎ, negând unicitatea fiecǎruia dintre noi. Stereotipurile etnice conduc deseori la prejudecǎți, comportamente care se manifestǎ prin acțiuni și emoții încǎrcate negativ.

Centrul de Sociologie Urbanǎ și Regionalǎ a realizat un sondaj de opinie pe un eșantion reprezentativ la nivel național, în decembrie 2005, cercetarea propunându-și sǎ releve principalele dimensiuni și caracteristici ale fenomenului discriminarii în România la nivelul anului 2005. În urma acestui sondaj s-a ajuns la concluzia cǎ existǎ o susținere mare a unor atitudini discriminatorii fațǎ de rromii din România: 81% împǎrtǎșesc prejudecata conform cǎreia “cei mai mulți dintre rromi încalcǎ legea”, 61% sunt de accord cu afirmația “Rromii sunt o rușine pentru România”, circa jumǎtate dintre persoanele investigate sunt de acord cu afirmația “Mi-e teamǎ când mǎ întâlnesc cu un grup de rromi pe stradǎ” și toți considerǎ cǎ “rromii nu ar trebui sǎ fie lǎsați sǎ cǎlǎtoreascǎ în strǎinǎtate cǎ ne fac de râs”. O cincime din populație crede cǎ “ar trebui sǎ existe localuri sau magazine în care rromii sǎ nu fie primiți”.

Potrivit Direcției Consiliului Uniunii Europene 2000/43/EC, privind implementarea principiului tratamentului egal al persoanelor, indiferent de originea rasialǎ sau etnicǎ, discriminarea directǎ are loc atunci când “datoritǎ originii rasiale sau etnice, o persoanǎ este tratatǎ mai puțin favorabil fațǎ de cum este, a fost sau ar fi tratatǎ o altǎ persoanǎ într-o situație similarǎ. Atunci când un angajator respinge, ca urmare a unei politici, candidați rromi pentru postul respectiv sau atunci când un seviciu de distribuire a locuințelor acordǎ rromilor, în mod sistematic și intenționat, locuințe de nivel inferior, avem de-a face cu exemple de discriminare directǎ.

Normele de drept internațional condamnǎ discriminarea rasialǎ din domenii ca educație, sǎnǎtate, accesul la o locuințǎ sau la un loc de muncǎ, precum și accesul la bunuri publice și servicii.

Rezolvarea situației rromilor reprezintǎ un obiectiv fundamental pentru politica României. În acest sens, statul român își propune sǎ aducǎ la îndeplinire urmǎtoarele condiții: prevenirea și combaterea discriminǎrii instituționale și sociale; pǎstrarea identitǎții etniei rromilor; asigurarea șanselor egale pentru atingerea unui standard decent de viațǎ și stimularea participǎrii etniei rromilor la viața economicǎ, socialǎ, culturalǎ, educaționalǎ și politicǎ a societǎții. Succesul acestei strategii nu depinde numai de Guvern, ci și de participarea activǎ a societǎții civile și, mai ales a comunitǎții de rromi. Pentru combaterea discriminǎrii și pentru schimbarea stereotipurilor existente este necesar a înțelege cǎ acest lucru implicǎ responsabilitǎți nu numai din partea majoritǎții, ci și din partea organizațiilor rromilor, liderilor și membrilor comunitǎții de rromi.

Participarea civicǎ, cu șanse egale a etnicilor rromi într-un sistem democratic, accesul nediscriminatoriu la o slujbǎ și la un trai decent, accesul la serviciile sociale furnizate de stat și facilitarea organizǎrii politice și neguvernamentale a comunitǎților de rromi ar reprezenta drumul sigur cǎtre integrarea rromilor în societatea româneascǎ. Însǎ, lipsa unei investiții în educație, conjugate cu efectul de marginalizare socialǎ generat de stereotipuri și prejudecǎți, înseamnǎ un acces redus pe piața muncii și implicit o accentuare a sǎrǎciei în rândul comunitǎților de rromi. Unele studii estimeazǎ cǎ numai 10% dintre rromi sunt angajați pe piața albǎ a muncii. Rezultatul acestei situații este cǎ cei mai mulți dintre aceștia nu beneficiazǎ de asigurǎrile sociale și protecția pe care statul o oferǎ. Existǎ un numǎr important de rromi care nu are buletine de identitate sau certificate de naștere, astfel cǎ adulții nu pot participa la vot, nu beneficiazǎ de protecție socialǎ, nu pot cumpǎra ori vinde proprietǎți, iar copiii nu beneficiazǎ de alocații sau ajutoare sociale. Doar 27% dintre rromi au o slujbǎ constantǎ, iar din aceștia numai 51% desfǎșoarǎ o activitate calificatǎ. Doar 50% dintre copii merg regulat la școalǎ, iar gradul de analfabetism în rândul persoanelor peste 45 de ani ajunge la 30%.

Ministerul Muncii și Solidaritǎții Sociale, Ministerul de Interne, Ministerul Sǎnǎtǎții, Ministerul Educației și Cercetǎrii și Autoritatea Naționalǎ pentru Protecția Copilului și Adopție au impus o serie de mǎsuri, prin care au fost inițiate programe de muncǎ modulare care sǎ încurajeze practicarea de cǎtre rromi a meseriilor tradiționale; de asemenea, sunt sprijinite programele de calificare profesionalǎ și de angajare a rromilor; prin lege se acordǎ susținere financiarǎ inițiativelor ce presupun angajarea de șomeri pentru realizarea unor lucrǎri de interes comunitar; tot prin aceste programe au fost analizate cazurile de discriminare împotriva rromilor și propuse mǎsuri de sancționare a polițiștilor ce adoptǎ practice discriminatorii; de asemenea, a fost organizatǎ o serie de acțiuni culturale ce promoveazǎ identitatea etniei rromilor. Cu toate acestea, identitatea, cultura lor, în ciuda transformǎrilor va rǎmâne net distinctǎ de cea a populației gazdǎ care-i înconjuarǎ și de care depinde existența lor economicǎ, și acest lucru din cauza tradițiilor și rosturilor care caracterizeazǎ aceastǎ etnie. În întǎrirea acestei afirmații vin mǎrturiile strǎinilor diplomați, savanți și artiști din țǎrile Europei centrale și de vest, care au strǎbǎtut Principatele Romane la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Cǎlǎtorii remarcǎ trǎsǎturile rasiale, lingvistice și culturale ale acestei populații, descriu nomadismul și primitivismul rromilor, bordeiul, superstițiile, lenea și mizeria în care trǎiau.

Etnia rromǎ a avut și are o problemǎ de integrare socialǎ, dar, în același timp, și restul comunitǎții are o problemǎ cu cei pe care n-a reușit pânǎ acum sǎ-i integreze. Individul are libertatea, în primul rând, psihicǎ, curajul sǎ se declare ca aparținând de o minoritate sau alta; atâta timp cât percepția asupra țiganilor este negativǎ, atâta timp cât existǎ rușine sǎ fie rromi, e adevarat cǎ mulți oameni au o reținere, o fricǎ de a se declara ca fiind membrii ai acestei comunitǎți. Populația gazdǎ trebuie sǎ-i stimuleze pe acești oameni sǎ-și recunoascǎ identitatea. Astfel, se face ceva pentru comunitatea de rromi și se face ceva și pentru majoritatea românǎ din aceastǎ țarǎ. Dacǎ ei vor avea curajul sǎ-și recunoascǎ identitatea, dacǎ ei vor avea posibilitatea sǎ-și rezolve propriile probleme, în primul rând ei, de la învǎțǎmânt la identitate naționalǎ, de la problema socialǎ la problema economicǎ, numǎrul de infractori va scǎdea.

În privința creșterii nivelului de educație pentru copiii rromi, a fost înființat Proiectul Șanse Egale care își propune îmbunǎtǎțirea situației extrem de dificilǎ a copiilor rromi din România prin implementarea unui model de dezvoltare școlarǎ, facilitarea schimbǎrii instituționale și stimularea participǎrii elevilor și a pǎrinților de etnie rromǎ la viața școlarǎ. Strategia adoptatǎ de promotorii programului e concentratǎ pe ideea de a produce schimbǎri instituționale și de a încuraja acțiunile ce vor permite adaptarea crescutǎ a acestora în viața școlii, ca factor decisiv în creșterea gradului de succes al copiilor. Promotorii așteaptǎ ca programul sǎ conducǎ la participare și rezultate școlare mai bune ale copiilor rromi.

Pentru estomparea barierelor care apar pe drumul integrǎrii sociale a rromilor, fiecare dintre noi ar putea sǎ se concentreze pe fiecare persoanǎ în parte ca individ, cǎci fiecare dintre noi meritǎ sǎ fie considerat ca o ființǎ umanǎ unicǎ și în același timp sǎ recunoascǎ faptul cǎ facem cu toții parte simultan din mai multe grupuri și cǎ niciunul dintre aceste grupuri luate în parte nu poate explica în totalitate ceea ce suntem.

CAPITOLUL IV.

ELEMENTE ALE CERCETARII

IV.1. Obiectivele cercetării

Obiectivul general:

Demonstrarea faptului că mass-media manipulează opinia publică în privința imaginii rromilor.

Obiective specifice:

IV.2. Ipotezele cercetării

Ipoteza generală :

Se presupune că mass-media manipulează opinia publică in privinta imaginii rromilor..

Ipoteze de cercetare :

Se presupune că un articol de presă, în care etnia rromă este asociată cu fapte și evenimente cu caracter negativ, va modifica percepția opiniei publice, care inițial avea o imagine bună în legătură cu etnia în cauză.

Se presupune că un articol de presă, în care etnia rromă este asociată cu fapte și evenimente cu caracter pozitiv, va modifica percepția opiniei publice, care inițial nu avea o imagine bună în legătură cu etnia în cauză.

IV.3. Descrierea eșantionului

Pentru construirea lotului investigat a fost nevoie de o testare pentru eșantionare, realizată cu ajutorul chestionarului pe 400 de persoane proporțional diferite atât din punct de vedere al mediului de proveniență cât și al sexului, vârstei si nivelului de pregatire educationala. Drept urmare în acestă fază a cercetării examinarea s-a desfășurat atât în incinta unor firme private, cât și a unor instituții de învățământ sau locuințe ale subiecților, fabrici etc. Chiar dacă această fază a cercetării s-a desfășurat în diferite locații, subiecților li s-au asigurat condiții prielnice pentru a putea completa chestionarul fără a fi presați de timp sau alți factori perturbatori. Subiecții au participat la completarea chestionarului atât individual cât și în grupuri mici, de aproximativ 10 persoane, în funcție de locație.

În prima etapă a cercetării, pentru constituirea lotului experimental, am satisfăcut criteriile de selecție, ajungând la rezultatele care le voi prezenta în continuare. În urma aplicării chestionarului unui număr de 400 de persoane, am obținut urmatoarele rezultate reprezentate graphic mai jos:

Vârsta :

Între 18 – 30 de ani: 112

Între 30 – 45 de ani : 96

Între 45 – 60 de ani : 102

Peste 60 de ani : 90

Grafic nr.1 . Repartitia pe criteriul reprezentand varsta subiectilor

Sex :

– 208 persoane de sex masculin

– 192 persoane de sex feminin

Grafic nr.2 . Repartitia pe criteriul reprezentand sexul subiectilor

Nivelul de pregătire educațională :

– 112 persoane cu 4 – 8 clase absolvite

– 162 persoane cu studii medii

– 126 persoane cu studii superioare

Grafic nr.3 . Repartitia pe criteriul reprezentand nivelul de pregătire

educațională a subiectilor

Atitudinea față de etnia rromă :

– 133 de persoane cu atitudine pozitivă

– 267 de persoane cu atitudine negativă

Grafic nr.4 . Repartitia pe criteriul reprezentand atitudinea subiectilor față de

etnia rromă

Dintre subiecții care corespundeau criteriilor de selecție, prin randomizare, am format cele două loturi a câte 40 de subiecți . Un lot de subiecți cu atitudine negativă față de etnicii rromi iar celălalt lot este format din subiecți cu atitudine pozitivă față de etnia respectvă. Distribuția subiecților în cadrul fiecărui lot este egala din punct de vedere al criteriilor de esantionare: vârsta, sexul și pregătirea educațională, dupa cum se poate observa mai jos:

– sex:

– 20 de sex masculin

– 20 de sex feminin

Grafic nr.5 . Repartitia pe criteriul reprezentand sexul subiectilor

Vârsta :

– 10 persoane între 18 – 30 de ani

– 10 persoane între 30 – 45 de ani

– 10 persoane între 45 – 60 de ani

– 10 persoane peste 60 de ani

Grafic nr.6 . Repartitia pe criteriul reprezentand varsta subiectilor

– nivelul de pregătire educațională :

– 10 persoane cu 4 – 8 clase absolvite

– 15 persoane cu studii medii

– 15 persoane cu studii superioare

Grafic nr.7 . Repartitia pe criteriul reprezentand nivelul de pregătire

educațională al subiectilor

IV.4. Metode de investigație

IV.4. Metode de cercetare utilizate

În scopul obținerii unor date cât mai obiective privind tema propriei noastre cercetari, am utilizat ca metodă EXPERIMENTUL. Acesta a fost realizat in 3 etape, după cum se poate observa și in tabelul de mai jos

Tabel nr. 1. Design experimental

Ti – testarea inițială

Vexp. – variabila experimentală

Tf – testarea finală

Vexp.(-) – variabila experimentală cu mesaj negativ

Vexp.(+) – variabila experimentală cu mesaj pozitiv

L1 – lotul format din subiecții cu o atitudine pozitivă față de etnia rromă

L2 – lotul format din subiecții cu o atitudine negativă față de etnia rromă

În scopul testării inițiale și finale s-a utilizat ca tehnica CHESTIONARUL. Acest instrument a fost elaborat respectând criteriile științifice și urmând pașii prezentați în continuare:

stabilirea și delimitarea temei (atitudinea față de etnia rromă);

formularea obiectivelor

– surprinderea unor caracteristici demografice privind lotul investigat (vârsta, sex și nivel educațional), necesare in special esantionarii, construirii celor 2 loturi experimentale;

– identificarea percepțiilor si atitudinilor subiecților cu privire la etnia rromă (pozitive sau negative);

calcularea și stabilirea mijloacelor materiale (buget, timp);

documentarea (teoretică, pe baza bibliografiei)

stabilirea ipotezelor

– se presupune că persoana chestionată are o atitudine pozitivă sau negativă față de etnia rromă.

determinarea eșantionului investigat (400 de persoane)

construirea lotului investigat sau eșantionarea propriu-zisă (lotul investigat este format din 80 de persoane selectate după următoarele criterii: vârstă, sex, nivel educațional)

redactarea proiectului de chestionar;

redactarea propriu-zisă a chestionarului;

pretestarea chestionarului;

ajustarea chestionarului conform datelor rezultate din pretestare;

aplicarea chestionarului lotului investigat;

codificarea răspunsurilor subiecților;

analiza datelor (reprezentări grafice, corelații, prelucrări statistice);

redactarea concluziilor și a raportului (propuneri de intervenție în legătură cu tema cercetată).

Descrierea chestionarului :

Structura chestionarului cuprinde trei secvențe :

– Scrisoarea introductivă(anexa 1) – care conține o serie de observații privitoare la scopul și semnificația studiului, în plus tot aici am precizat și garantarea anonimatului și confidențialității.

– Instrucțiunile de aplicare(anexa 2) – aici am explicat modul în care trebuie răspuns la întrebările chestionarului, precizând că răspunsurile trebuie să reflecte opiniile și experiențele personale și că nu există răspunsuri corecte sau greșite.

– Chestionarul propriu-zis(anexa 3) – acesta este format din 15 întrebări, dintre care doar 10 sunt întrebări primare, deci care sunt direct corelate cu tema de cercetare; în ceea ce privește restul de 5 întrebări, acestea sunt fie întrebări secundare menite să verifice validitatea și coerența, fie întrebări terțiare care au rolul de a crea momente de relaxare pe parcursul completării chestionarului. În funcție de tipul de răspuns, chestionarul cuprinde atât întrebări cu răspunsuri fixe cât și întrebări cu răspunsuri deschise.

La începutul chestionarului, subiecții trebuie să marcheze căsuțele care corespund cu grupa unde se încadrează în funcție de sex, vârstă și pregătire educațională. Tot aici le sunt cerute doar inițialele numelui și prenumelui pentru a se evidenția faptul că subiecții vor fi sub protecția anonimatului pentru ca răspunsurile să reflecte opiniile și experiențele personale ale fiecăruia dintre ei fără a exista teama de a fi judecați pentru acestea .

Întrebările cu numarul 2 și 3 au drept scop doar evidențierea existenței unor relații de ordin social între subiecți și persoanele de etnie rromă. Pentru ca rezultatele obținute în urma aplicării chestionarului să poată fi folosite este nevoie ca subiecții să se găsescă

într-o oarecare interacțiune de natură socială cu etnicii rromi. Am considerat că o persoană care nu are nici un contact cu persoane de etnie rromă , adică dacă printre vecini, colegi de muncă, clienți, cunoștințe etc., nu există și rromi atunci răspunsurile acestor subiecți la restul întrebărilor din chestionar nu pot conduce la niște rezultate valide.

Pentru a răspunde întrebărilor cu numarul 4 , 13 și 14 subiecții folosesc o serie de atribute pentru a caracteriza etnicii rromi, cu ajutorul atributelor dar și a modului în care subiecții le folosesc se va face identificarea percepției pe care o au subiecții în legătură cu minoritatea rromă .

Întrebările 1 și 15 sunt menite să identifice existența sau nu a interesului celor chestionați în ceea ce privește posibilele contacte viitoare cu membrii ai etniei rrome sau cultura acestora.

Întrebările 5, 11, 12 sunt destinate diagnosticării nivelului de toleranță al subiecților la locul de muncă, în eventualitatea existenței unor persoane de etnie rromă printre colegi.

Scopul întrebărilor 7 și 10 este de a evidenția părerea subiecților în legătură cu rolul comunității de rromi în problemele societății românești.

Rezultatele obținute la itemii 6, 8, 9 vor pune în evidență părerea subiecților despre aspecte legate de integrarea comunității rrome și despre politica necesară pentru înfăptuirea acesteia.

Descrierea variabilelor experimentale :

După aproximativ 30 de zile de la testarea inițială, am trecut la a doua parte a experimentului, care a constat în aplicarea variabilelor experimentale.

Variabilele experimentale în cazul nostru constau în două TEXTE prezentate subiecților sub forma de articole de presa preluate dintr-un cotidian de success din Romania.

Pentrul lotul de subiecți cu o atitudine pozitivă față de etnicii rromi, variabla experimentală a constat într-un articol de presă unde etnia în cauză a fost asociată cu fapte și evenimente cu un caracter negativ(anexa 4). Mai precis articolul respectiv descrie un nou episod din seria de conflicte puternic mediatizate în perioada desfășurării experimentului între diferite grupări de rromi din orașul Craiova. Rromi sunt prezentați ca fiind deosebiți de violenți, rezultatul conflictului fiind un număr mare de răniți. Articolul mai tratează și cauzele apariție unor astfel de conflicte, vorbindu-se despre media mare de infractori în cadrul populației de rromi, despre ilegalitățile care le asigură venitul, despre faptul că nu doresc să colaboreze cu autoritățile și nici să muncească.

Variabila experimentală aplicată pe lotul de subiecți a căror atitudine față de etnicii rromi a fost identificată ca negativă în cadrul testării inițiale, a costat într-un articol unde rromi au fost asociați cu evenimente și fapte pozitive(anexa 5).

Articolul în cauză descrie o situație idilică din orășelul Lipova, unde rromii datorită unor talente locale în domeniul muzicii lăutărești au atras atenția asupra lor chiar și de peste hotare. Cu ajutorul autorităților locale dar și cu fonduri europene pe care le-au atras datorită unei bune organizări, au reușit să își dezvolte comunitatea la un nivel de invidiat. Rromii au format o organizație a cărei conducere este constituită într-un mod original, îmbinând tradiția cu noul, din consiliul organizației făcând parte și un număr de bătrâni înțelepți ai comunități. Etnicii rromi de aici conviețuiesc cu populația majoritară care a ajuns să îi aprecieze pentru realizările din ultima perioadă, pentru talentul lăutarilor care nu s-au lăsat cuprinși de febra genurilor muzicale prea comerciale, aceștia mândria orașului Lipova, dar și pentru faptul că au reușit să atragă investitori importanți în micul orășel, dezvoltând economia. Rromii de aici au ameliorat multe din aspectele stridente ale culturii lor, au început să conștientizeze importanța educației și au devenit cetățeni responsabili. În finalul articolului este relatat faptul că tot mai multe comunități de rromi din țara noastră se informează, dornici să urmeze exemplul celor din Lipova.

Trebuie menționat că articolele sunt fictive și au fost create doar în scopul utilizări lor în cadrul experimentului nostru.

Imediat după aplicarea variabilelor experimentale, am trecut la partea a treia a experimentului nostru și anume la testarea finală. Datele obținute în urma celor două testări atât de ordin cantitativ cât și calitativ au fost analizate comparativ în vederea verificării ipotezelor .

IV.5 Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor

În cele ce urmeazǎ vom încerca atât o analizǎ cantitativǎ cât și calitativǎ a rezultatelor propriei noastre investigații. Deorece prin intermediul experimentului am urmǎrit sǎ determinǎm influența pe care mass-media (în cazul nostru un articol fictiv de presǎ) o are asupra schimbǎrii atitudinilor și opiniilor atât pozitive cât și negative a subiecților vis a vis de populația de rromi, vom proceda la prezentarea în paralel a rezultatelor cercetǎrii decurcând din testarea finalǎ a celor douǎ loturi experimentale.

Prima întrebare a chestionarului are menirea sǎ identifice existența interesului subiecților de a afla mai multe detalii legate de cultura rromǎ .

Grafic nr.8 . Interesul fațǎ de cultura rromǎ (L1)

Subiecții din primul lot experimental (L1), așadar cei cu o atitudine pozitivǎ fațǎ de etnia rromǎ , și-au pierdut interesul legat de cultura edniei respective dupǎ aplicarea variabilei experimentale într-un procent de 47.5%, respectiv doar 21 din cele 40 de persoane chestionate au mai rǎspuns cǎ sunt interesate sǎ afle mai multe informații despre aceasta.

Grafic nr.9 . Interesul fațǎ de cultura rromǎ (L2)

În privința lotului experimental cu nr 2 (L2) , subiecții au rǎspuns la testarea inițialǎ într-un procent de 68% cǎ nu sunt interesați sǎ afle mai multe informații în legǎturǎ cu etnia rromǎ, dar odatǎ cu aplicarea variabilei experimentale se poate observa ușor din graficul de mai sus cum în urma rezultatelor obținute la testarea finalǎ, numǎrul celor neinteresați a scǎzut în cadrul lotului la doar 30%.

Întrebarea urmǎtoare adresatǎ subiecților a avut scopul de a stabili existența relaților de ordin social ( prieteni, cunoștințe, rude, clienți, parteneri de afaceri , vecini etc.) între subiecți și persoane de etnie rromǎ, am socotit necesarǎ existența unei astfel de relații pentru ca rǎspunsurile oferite la restul întrebǎrilor sǎ poata fi considerate relevante obiectivelor urmǎrite în cercetarea noastrǎ.

Grafic nr.10 . Relații de naturǎ socialǎ (L1si L2)

Așadar în ambele loturi experimentale existǎ relații de naturǎ socialǎ cu etnicii rromi în procentaj de 100%, deoarece acest fapt a fost urmǎrit în etapa de construcție a loturilor experimentale pe lângǎ celalelte criterii de eșantionare.

O altǎ întrebare adresatǎ subiecților prin intermediul chestionarului este urmǎtoarea ” Aveți / ați avut prieteni, persoane de etnie rromă? ” . Aceasta vine în sprijinul precedentei întrebǎri în scopul identificǎrii relațiilor dintre subiecții și persoane de etnie rromǎ.

Grafic nr.11 . Relații de prietenie (L1si L2)

Deci dupǎ cum rezultǎ și din graficul prezentat mai sus , 65% dintre subiecții din L1 au sau au avut relații de prietenie cu rromi spre deosebire de doar 28% dintre subiecții din L2.

În continuare vǎ prezentǎm rǎspunsurile oferite de subiecți în urma altui item al chestionarului, dar cu un grad mai mare de relevanțǎ în privința corelǎrii cu tema noastrǎ de cercetare . Astfel li s-a cerut subiecților sǎ aleagǎ dintr-o lista de atribute, 3 pe care le considerǎ ca fiind definitorii în privința rromilor. Prezentǎm mai jos lista atributelor utilizate în cadrul chestionarului : primitori, harnici, curati, intreprinzatori, sociabili, agresivi murdari, mincinosi hoti, lenesi. ,

Grafic nr.12 . Subiectii care au folosit atribute majoritar pozitive (L1)

Iatǎ cum articolul de presǎ folosit ca variabilǎ experimentalǎ, a modificat modul în care subiecții din L1 i-au caracterizat pe rromi , respectiv dacǎ inițial 88% dintre aceștia au folosit atribute majoritar pozitive (cel puțin 2 din 3 posibile), la testarea finalǎ doar 35% din primul lot experimental au procedat la fel.

Grafic nr.12 . Subiectii care au folosit atribute majoritar negative (L2)

În ceea ce privește cel de-al doilea lot experimental, am analizat gradul în care subiecții au folosit atribute majoritar negative ,observând astfel cǎ procentul acestora a scǎzut la testarea finalǎ, de la 100% la 63%. Chiar dacǎ în acest caz procentul acelora care și-au schimbat modul de a-i caracteriza pe rromi, cu ajutorul atributelor negative, este mai mic decât în cazul celor din L1, totuși procentajul rǎmâne suficient de mare pentru a putea afirma cǎ variabila experimetalǎ a produs modificǎri semnificative.

Întrebați dacǎ îi deranjeazǎ sǎ audǎ vorbinduse limba rromanii în preajma lor, subiecții din cele douǎ loturi au rǎspuns în felul urmǎtor :

Grafic nr.13 . Nu sunt deranjațide limba rromani (L1)

Dacǎ la testarea inițialǎ 90% dintre subiecții din L1 au rǎspuns cǎ nu sunt deranjați sǎ audǎ vorbinduse limba rromanii în preajma lor, iatǎ cǎ la testarea finalǎ doar 38% au rǎspuns același lucru.

Grafic nr.14 . Sunt deranjați de limba rromani(L2)

98% dintre subiecți recunosc în urma testǎrii inițiale cǎ sunt deranjați sǎ audǎ limba rromanii vorbinduse în preajma lor, procent care în L2 se va modifica odatǎ cu aplicarea variabilei experimentale , atingând cota de 73% la testarea finalǎ.

O nouǎ serie de rǎspunsuri comparate între Ti și Tf , vǎ prezentǎm în continuare la întrebarea ’’ Cum credeți că ar trebui să învețe copiii de etnie rromă?’’.

Grafic nr.15 . Forme de organizare a claselor (L1)

a – În clase mixte, din punctul de vedere al etniilor

b – În clase separate, din punctul de vedere al etniilor, învățând în limba rromanii

c – În clase separate, din punctul de vedere al etniilor, învățând în limba română.

Subiecții cu o atitudine pozitivǎ fațǎ de etnia rromǎ (L1) au considerat în urma testǎrii inițiale într-un procent de 70% cǎ copiii de etnie rromǎ trebuie sǎ învețe în clase mixte, din punctul de vedere al etniilor, dar în urma aplicǎrii variabilei experimentale pǎrerea s-a pǎstrat la doar 47.5 dintre aceștia.. Alți 13% au rǎspuns inițial cǎ cea mai bunǎ variantǎ ar fi clasele separate, din punct de vedere al etniilor, învǎțând în limba romanii dar proporția acestora s-a mǎrit, la testarea finalǎ ajungând la 25%. Ultimii , semnificând 17% din L1 au ales varianta claselor separate, din punct de vedere al etniilor, învǎțând în limba românǎ, procentul acestora ajungând la 27.5% în urma testǎrii finale.

Grafic nr.16 . Forme de organizare a claselor (L2)

Rǎspunsurile obținute de la al doilea lot experimental ne aratǎ urmǎtoarele schimbǎri :

cei care au considerat cǎ cea mai bunǎ soluție ar fi clasele mixte, din punctul de vedere al etniilor, au trecut de la un procent inițial reprezentând 35% din totalul de 40 de subiecți la 52,5% dintre aceștia.

Susținǎtorii claselor separate, din punct de vedere al etniilor, învățând în limba rromanii au crescut și ei în procente în urma testǎrii finale la 32.5% de la doar 23% .

Cea mai importantǎ modificare a apǎrut la cei 42% care la Ti , susțineau învǎțǎmântul în clase separate, din punct de vedere al etniilor, și în limba română, pentru copii rromi ; procentul acestora scǎzând pânǎ la 15% în urma aplicǎrii variabilei experimentale.

O altǎ întrebare are ca temǎ imaginea proastǎ a cetǎțenilor români peste hotare, iar subiecții chestionați au atribuit vina aceasta situatiei, în felul urmǎtor :

Grafic nr.17 . Vina pentru imaginea cetǎțenilor români peste hotare (L1)

a – Românii

b – Rromii

c – alte etnii

d – cetățenii români din toate etniile

Doar 2.5% din L1 au rǎspuns la testarea inițialǎ cǎ de vinǎ pentru imaginea proastǎ a cetǎțenilor români peste hotare sunt chiar cei de naționalitate românǎ, procentul a rǎmas neschimbat și la testarea finalǎ. În schimb cei care au atribuit vina rromilor pentru situația în cauzǎ au crescut de la 10% la un procent de 47.5% în urma aplicǎrii variabilei experimentale. Procentul celor care au învinovǎțit alte etnii a scǎzut de la 10% (Ti) la 5% (Tf). Iar cei a cǎror pǎrere era inițial cǎ de vina sunt cetǎțenii români indiferent de etnie, au scazut în procente de la 77.5% pânǎ la 45 %.

Grafic nr.18 . Vina pentru imaginea cetǎțenilor români peste hotare (L2)

În L2, situația rǎspunsurilor obținute în urma celor douǎ testǎri se prezintǎ diferit. Astfel dacǎ inițial niciun subiect nu a rǎspuns cǎ de vinǎ pentru imaginea proastǎ a cetǎțenilor români peste hotare sunt de vinǎ chiar cei de naționalitate românǎ, la testarea finalǎ 5% au avut acestǎ pǎrere. Cei care au învinovǎțit rromi au scǎzut de la 85% pânǎ la 62%, un procent important. Nimeni nu a fost de pǎrere cǎ responsabili ar fi cetǎțenii români aparținând altor etnii în afara celor douǎ. Iar situația în privința subiecților care au rǎspuns cǎ vina aparține tuturor cetǎțenilor români a crescut de la 15% (Ti) pânǎ la 33% (Tf).

La întrebarea ’’ Credeți că rromii sunt dispuși să se integreze în societatea modernă? ’’, subiecții au rǎspuns dupǎ cum am prezentat în continuare :

Grafic nr.19 . Integrarea romilor în societatea modernǎ (L1)

În urma primei aplicǎri a chestionarului 93% din subiecți au considerat cǎ rromii ar fi dispuși sǎ se integreze în societatea modernǎ, dar odatǎ cu aplicarea variabilei experimentale situația s-a schimbat semnificativ deoarece la testarea finalǎ doar 55% dintre aceștia au avut același punct de vedere.

Grafic nr.20. . Integrarea romilor în societatea modernǎ (L2)

Pentru acest lot experimental au fost analizate rǎspunsurile negative ale subiecților referitoare la întrebarea noastrǎ, așadar la testarea inițialǎ un procent de 98% au rǎspuns cǎ rromii nu sunt dispuși sǎ se integreze în societatea modernǎ, pe când rezultatele obținute la testarea finalǎ aratǎ cǎ doar 65% susțin în continuare aceeași afirmație.

În continuare subiecții au trebuit sǎ aleagǎ cea mai bunǎ politicǎ , care sǎ fie implementatǎ în viitor legatǎ de rromi, având de ales din urmatoarele douǎ variante posibile :

a – găsirea și aplicarea unor programe prin care rromii să se integreze mai ușor în societea modernă, asta presupunând să renunțe total la cultura și modul lor specific de viață.

b – găsirea și aplicarea unor programe prin care rromii să se integreze mai ușor în societea modernă, fără a renunța total la cultura și la modul lor specific de viață.

Grafic nr.21 . Politica privind viitorul etniei rrome (L1)

Aplicarea unor programe prin care rromii să se integreze mai ușor în societatea modernă, asta presupunând să renunțe total la cultura și modul lor specific de viațǎ, a fost politica preferatǎ de subiecți la testarea inițialǎ în procent de 17%, crescând dupǎ aplicarea variabilei experimentale la 43%. Iar în privința aplicǎrii unor programe prin care rromii să se integreze mai ușor în societatea modernă, fără a renunța total la culturǎ și la modul lor specific de viață, procentul mare al subiecților reprezentând 83% a scǎzut, la testarea finalǎ doar 57% au pǎstrat aceeași opinie.

Grafic nr.22 . Politica privind viitorul etniei rrome (L2)

Iatǎ cum în al doilea lot experimental susținǎtorii politicii care propuneau o serie de programe prin care rromii să se integreze mai ușor în societatea modernă, asta presupunând să renunțe total la cultura și modul lor specific de viațǎ , au scǎzut în procente de la 90% testare inițialǎ la 48% testare finalǎ. În privința susținǎtorilor variantei ‘b’ , procentul a crescut dupǎ aplicarea variabilei experimentale de la 10 % la 52%.

Subiecților li s-a cerut în continuare, opinia legatǎ de beneficile și dezavantajele pe care le aduce etnia rroma societǎții.

Grafic nr.23 . Aportul de beneficii și dezavantaje al etniei rrome la societate (L1)

a – Beneficii c – există un echilibru între bebeficii și dezavantaje

b – Dezavantaje d – nu știu

17% din primul lot experimental susțin la testarea inițialǎ cǎ etnia rromǎ aduce mai multe avantaje societǎții decât dezavantaje , însǎ procentul acestora scade la testarea finalǎ la un procent de doar 5%. Cei 23%, care la testarea inițialǎ sunt de pǎrerea cǎ rromii aduc mai multe dezavantaje societǎții cresc în procente ajungând la valoarea de 60%. Subiecții a cǎror pǎrere este cǎ existǎ un echilibru între beneficii și dezavantaje scad de la un procent de 55% pânǎ la 27%. Iar cei care rǎspund cǎ nu știu cresc de la 5% Ti la 8% Tf

Grafic nr.24 . Aportul de beneficii și dezavantaje al etniei rrome la societate (L2)

Inițial niciun subiect nu era de pǎrere cǎ rromii aduc mai multe beneficii societǎții decât dezavantaje, dar dupǎ aplicarea variabilei experimentale am constatat cǎ un procent de 10 % au ajuns la aceastǎ concluzie. Numǎrul celor care susțineau la testarea inițialǎ cǎ rromii aduc mai multe dezavantaje a scǎzut simțitor de la 83% pânǎ la 42.5%. Procentul celor care credeau în existența unui echilibru între avantaje și dezavantaje a crescut de la 15% pânǎ la 47%, conform testǎrii finale. Iar toți cei 2% nehotǎrâți la Ti , au ales în urma Tf unul dintre celelalte rǎspunsuri.

La întrebarea cu enunțul : ’’Credeți că o persoană de etnie rromă ar putea avea rezultate la fel de bune ca dumneavoastră în meseria pe care o practicați?’’, au fost obținute urmǎtoarele rezultate :

Grafic nr.25 . Comparație de ordin profesional (L1)

Din procentul de 90% care au rǎspuns cǎ o persoanǎ de etine rromǎ ar putea sǎ îi egaleze profesional, doar 75% au rǎmas la aceeași pǎrere dupǎ aplicarea variabilei experimentale.

Grafic nr.26 . Comparație de ordin profesional (L2)

În lotul experimental cu numǎrul 2 doar 25% credeau inițial cǎ pot fi egalați profesional de un rrom, însǎ la testarea finalǎ s-a constat o creștere de pânǎ la 65% în cadrul lotului, datoratǎ variabilei experimentale.

Întrebați dacǎ îi deranjeazǎ sau i-ar deranja sǎ aibǎ printre colegii de muncǎ și persoane de etnie rromǎ, subiecții au rǎspuns dupǎ cum urmeazǎ :

Grafic nr.27 . Deranjați de colegi de muncǎ rromi (L1)

Iatǎ cum dacǎ inițial toți subiecții din primul lot experimental susținea cǎ nu ar fi deranjați sǎ aibǎ un coleg de muncǎ de etnie rromǎ, la testarea finalǎ doar 68% au rǎmas la aceeași pǎrere.

Grafic nr.28 .Deranjați de colegi de muncǎ rromi (L2)

În cadrul celui de-al doilea lot experimental, subiecții în proporție de 93% susțineau cǎ ar fi deranjați în eventualitatea în care ar avea colegi de muncǎ rromi dar odatǎ cu aplicarea variabilei experimentale procentul acestora a scǎzut la 65%.

În continuare, subiecților li s-a cerut ca în spațiile punctate sǎ completeze cât mai multe calitǎți și defecte care dupǎ pǎrerea lor ar fi specifice etnicilor rromi.

Grafic nr.29 . Calitǎți și defecte specifice rromilor (L1)

75% dintre subiecții primului lot experimental au folosit inițial mai multe calitǎți decât defecte, însǎ la testarea finalǎ doar 30% au procedat în același fel.

Grafic nr.30 . Calitǎții și defecte specifice rromilor (L2)

Ajungând la L2 am constat cǎ dacǎ inițial toți subiecții au scris mai multe defecte decât calitǎti în spațiile punctate, dupǎ aplicarea variabilei experimentale doar 73% au procedat în același mod.

Urmǎtorul item al chestionarului le-a cerut subiecților sǎ descrie pe scurt, cum reușesc să identifice o persoană de etnie rromă atunci când se află între persoane, membri ai altor etnii(de ex.: într-un parc, într-o piață, într-o instituție publică etc.)

Grafic nr.31. Folosirea unor atribute și comparații pentru identificare (L1)

Procentul celor care s-au folosit de comparații și atribute normale sau pozitive pentru identificarea respectivǎ, a fost în cadrul L1de 60% inițial, scǎzând la testarea finalǎ la 33%.

Grafic nr.32. Folosirea unor atribute și comparații pentru identificare (L2)

În cadrul lotului experimental cu numǎrul 2 subiecții în procent de 100% au folosit inițial atribute sau comparații cu un caracter tendențios negativ pentru a descrie modul cum reușesc sǎ facǎ identificarea în cauzǎ, dar la testarea finalǎ procentul acestora a scǎzut la 80%.

Întrebați dacǎ le-ar face plǎcere sǎ cunoascǎ și alte persoane de etnie rromǎ, subiecții au dat urmǎtoarele rǎspunsuri :

Grafic nr.33. Deschiderea spre relații cu alți rromi (L1)

83% dintre subiecți au rǎspuns cǎ le-ar face plǎcere sǎ cunoscǎ și alte persoane de etnie rroma însǎ dupǎ aplicare variabilei experimentale subiecții nu au mai rǎspuns la fel decât în proporție de 35%.

Grafic nr.34. Deschiderea spre relatii cu alti rromi (L2)

In L2 subiecti au raspuns in proportie de 98% ca nu isi doresc sa cunoasca si alte persoane de etnie rroma, insa la testarea finala numarul acestora a scazut la 80%.

CONCLUZII

Se poate conchide, în urma prelucrării acestor date, că variabilele experimentale, în cazul nostru textele prezentate subiecților ca fiind articole de presă, au influențat persoanele chestionate în cadrul experimentului în maniera în care o parte semnificativă dintre aceștia și-au schimbat opinile legate de etnia rromă.

Deci atât ipoteza cu numărul 1 cât și ipoteza cu numărul 2 au fost validate statistic, fapt ce se poate evidenția ușor prin studiul graficelor prezentate anterior.Așadar în finalul acestei cercetări putem afirma că toate obiectivelor teoretice, propuse inițial, au fost atinse.

Tot în urma prelucrării datelor obținute am constatat diferențe, în ceea ce privește răspunsurile subiecților cu vârste sau grad de pregătire educațională diferite, respectiv, gradul de toleranță față de rromi pare să scadă direct proporțional cu înaintarea în vârstă a subiecților și pare să crească direct proporțional cu nivelul de pregătire educațională.

Nu am observat totuși, diferențe semnificative, în privința datelor obținute în urma interpretării rezultatelor, în funcție de sexul subiecților. Totuși aceste afirmații nu pot fi validate în urma cercetării noastre, motivul principal fiind numărul mic de subiecți din care au fost formate loturile investigate, deci insuficient de reprezentative pentru a se face un studiu diferențiat pe criterii de vârstă, sex sau pregătire educațională. Am considerat necesară prezentarea observaților de mai sus din considerentul că pot fi bune premise pentru o serie de viitoare cercetări .

Dacă e să vorbim de importanța practică a cercetării noastre vom descoperi nenumărate moduri a valorificări practice a acestei cercetări și a celor similare. Dar poate cel mai important mod, reiese tomai din ipotezele care au fost tocmai validate științific, respectiv faptul că un articol de presă a reușit să modifice, măcar temporar, percepția subiecților în legătură cu etnicii rromi. Prin urmare, publicația unei instituții de învățământ, de exemplu, poate manipula pozitiv cititorii elevi, recurgând periodic la publicarea unor articole, unde sunt prezentate aspecte pozitive din cultura rromilor și suferințele acestei etnii, de-a lungul istoriei. Astfel există posibilitatea diminuării discriminării etnice, care să mențină încă în memoria colectivă și care este de multe ori reactualizată sau chiar amplificată prin mass media.

ANEXE

Anexa 1. Scrisoarea introductivă a chestionarului

Studiul, la care și dumneavoastră contribuiți, prin completarea chestionarului are drept scop diagnosticarea percepție populației majoritate față de etnicii rromi. Nu este o noutate că etnia în cauză prezintă dificultăți de integrare, iar prin această cercetare ne putem aduce contribuția la înțelegerea motivelor și descoperirea unor eventuale soluții la problemele de integrare ale acestora.

Prin această scrisoare vrem să vă reamintim și faptul că, confidențialitatea răspunsurilor dumneavoastră și anonimatul vă sunt garantate, aspect foarte important pentru noi atât din motive de ordin deontologic cât și pentru a asigura validitatea rezultatelor pe care le vom obține în urma cercetării.

În final vrem să vă multumim pentru ajutorul acordat și să vă asigurăm că implicarea dumneavoastră în cadrul acestei cercetări este foarte importantă.

Anexa 2. Instrucțiunile de aplicare ale chestionarului

Chestionarul de față cuprinde o serie de 15 întrebări sau itemi, la care pentru a răspunde, trebuie să bifați cu “x” căsuța corepunzătoare răspunsului pe care îl considerați cel mai apropiat de realitate în ceea ce privește opinia pe care o aveți, sau în alte cazuri întrebările sunt deschise pentru a vă lăsa libertatea de a răspunde cu ajutorul cuvintelor dumneavoastră.

Mai trebuie precizat faptul că răspunsurile pe care ni le veți oferi trebuie să reflecte opiniile și experiențele personale și nu vor fi interpretate ca răspunsuri corecte sau răspunsuri greșite.

Anexa 3. Chestionarul

Inițialele numelui și prenumelui…………..

Sexul

– masculin ⁭

– feminin ⁭

Vârsta

– între 18 – 30 de ani ⁭

– între 30 – 45 de ani ⁭

– între 45 – 60 de ani ⁭

– peste 60 de ani ⁭

Nivelul de pregǎtire educaționalǎ

– 4 – 8 clase absolvite ⁭

– studii medii ⁭

– studii superioare ⁭

Existǎ aspecte legate de cultura rromǎ despre care v-ar face plǎcere sǎ aflați mai

multe informații ?

DA ⁭ / NU ⁭

2. Aveți relații directe cu persoane de etnie rromǎ ?( ex. colegi, vecini, cunoștințe, clienți, prestatori de servicii, etc.)

DA ⁭ / NU ⁭

3. Aveți / ați avut prieteni , persoane de etnie rromǎ ?

DA⁭ / NU⁭

4. Din lista de mai jos alegeți 3 atribute , care sǎ caracterizeze cel mai bine persoanele de etnie rromǎ.

Primitori ⁭

Curați ⁭

Întreprinzǎtori ⁭

Sociabili ⁭

Harnici ⁭

Leneși ⁭

Agresivi ⁭

Murdari ⁭

Mincinoși ⁭

Hoți ⁭

Vǎ deranjeazǎ sǎ auziți vorbindu-se limba rromani în jurul dumneavoastrǎ ?

DA ⁭ / NU⁭

Cum credeți cǎ ar trebui sǎ învețe copiii de etnie rromǎ ?

În clase mixte , din punctul de vedere al etniilor ⁭

În clase separate, din punctul de vedere al etniilor, învǎțând în limba rromanii ⁭

În clase separate, din punctul de vedere al etniilor, învǎțând în limba românǎ. ⁭

Cine credeți cǎ este de vinǎ pentru imaginea prostǎ a cetǎțenilor români peste hotare ?

Românii ⁭

Rromii ⁭

alte etnii de cetǎțenie românǎ ⁭

cetǎțenii români din toate etniile ⁭

Credeți cǎ rromii sunt dispuși sǎ se integreze în societatea modernǎ ?

DA ⁭ / Nu ⁭

Care credeți cǎ ar fi cea mai bunǎ politicǎ , care sǎ fie implementatǎ în viitor, în legǎturǎ cu rromii ?

⁭

gǎsirea și aplicarea unor programe prin care rromii sǎ se integreze mai ușor în societea modernǎ, asta presupunând sǎ renunțe total la culturǎ și modul lor specific de viațǎ

⁭

gǎsirea și aplicarea unor programe prin care rromii sǎ se integreze mai ușor în societea modernǎ, fǎrǎ a renunța total la culturǎ și la modul lor specific de viațǎ.

Comunitatea rromǎ , în opinia dumneavoastrǎ, aduce mai multe beneficii societǎții, sau mai multe dezavantaje ?

Beneficii ⁭

Dezavantaje ⁭

existǎ un echilibru între avantaje și dezavantaje ⁭

nu știu ⁭

Credeți cǎ o persoanǎ de etnie rromǎ ar putea avea rezultate la fel de bune ca dumneavoastrǎ în meseria pe care o practicați ?

DA⁭ / NU STIU ⁭ / NU ⁭

Vǎ deranjeazǎ/ v-ar deranja sǎ aveți printre colegii de muncǎ persoane de etnie rromǎ ?

DA⁭ / NU ⁭

Complectați cât mai multe dintre spațiile punctate cu calitǎțiile și defectele care ,dupǎ pǎrerea dumneavostrǎ, le au persoanele de etnie rromǎ .

Calitǎți: Defecte:

a)……………………………. a)………………………………..

b)……………………………. b)………………………………..

c)……………………………. c)………………………………..

d)……………………………. d)………………………………..

e)……………………………. e)………………………………..

f)…………………………….. f)……………………………..

g)……………………………. g)…………………………….

h)……………………………. h)…………………………….

i)…………………………….. i)……………………………..

j)…………………………….. j)……………………………..

Descrieți pe scurt , cu ajutorul cuvintelor dumneavostrǎ ,cum reușiți sǎ identificați o persoanǎ de etnie rromǎ atunci când se aflǎ între persoane, membri ai altor etnii (de ex.: într-un parc, într-o piațǎ, într-o instituție publicǎ, etc.)

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

V-ar face plǎcere sǎ cunoașteți și alte persoane de etnie rromǎ ?

DA⁭ / NU ⁭

Anexa 4. Variabila experimentala 1

Din nou măcel la Craiova !

La Craiova a avut din nou loc o ciocnire între două clanuri de rromi. Se pare că totul a început atunci când un mebmru al unuia dintre clanuri a fost atacat și lovit de către câțiva membri ai celuilalt clan, victima ajungând la spital cu răni grave.

Rudele și prietenii victimei au hotărât să se răzbune și astfel conflictul a degenerat

într-un adevărat război pe străzile de la periferia orașului. Înarmați cu bate, pietre, săbii și chiar pistoale au hotărât că răzbunarea este cea mai bună soluție, și au atacat cu pietre și alte obiecte, casele bănuiților vinovați și ale famililor acestora pentru a-i forța să iasă afară.

Forțele de ordine, care au intervenit la fața locului în efectiv mare, s-au confruntat la rândul lor cu agresiunea ambelor tabere de țigani, aceștia rănind ușor doi polițiști. Nu se cunoaște încă numărul exact de rromi care au fost reținuți de poliție pentru cercetări, însă numărul victimelor incidentului este de peste 24 de persone rănite, unele dintre acestea fiind în stare gravă.

Surse din poliție susțin că astfel de incidente sunt dese deoarece în cadrul comunităților de rromi rata celor care își câstigă existența în mod cinstit este foarte mică, pentru că principalele surse de venit ale comunități de rromi de la periferia Craiovei rezultă din cerșit, furturi, excrocherii, tâlhării, prostituție și tot felul de astfel de activități infracționale. Conflictele între clanuri apar atunci când unii membri își desfășoară activitățile ilegale pe teritorile celorlalte clanuri și sunt surprinși de aceștia.

Autoritățile spun că au încercat prin diverse strategii să îi ajute pe rromii de la periferia Craiovei, însă aceștia refuză absolut orice propunere care include faptul că ar trebui să muncească. În încercarea de a-i ajuta, autoritățile le-au oferit materiale de construcție pentru a-și renova casele degradate acolo unde era cazul, însă rezultatul nu a

fost cel asteptat, rromii au vândut materialele primite fără să folosescă nimic, cu toate că multi dintre ei locuiesc în condiții mizere.

Întrebați ce vor face mai departe pentru a prevenii astfel de situații și a modifica situația aproape barbară a rromilor, autoritățile ridică din umeri, spunând că până când nu își vor dorii și rromii să coopereze pentru a-și schimba stilul de viață, ei nu pot face mare lucru și că eforturile lor vor fi la fel de zadarnice ca cele de până acum. Forțele de ordine sunt singurul sprijin al autorităților care se bazează pe aceștia pentru stoparea conflictelor ca cel prezentat mai sus, într-un mod care să reducă cât mai mult victimele acestor altercații care conduc uneori și la decese.

Situația de la Craiova pare fără ieșire și mulți locuitori cinstiți ai orașului spun că dacă autoritățile nu vor găsi o soluție vor lua problema în propriile mâini pentru că nu mai rezistă la gândul că familiile lor pot deveni în orice clipă victimele țiganilor pentru care munca nu este o virtute.

Anexa 5. Variabila experimentala 2

Rromii din Lipova

Lipova este un orășel mic, situat pe ambele maluri ale Mureșului, în județul Arad. Cu o populație de doar 11.000 de locuitori, Lipova, se mândrește însă cu o bogată istorie ale cărei prime mărturii datează chiar din neolitic. Datorită poziției sale pe râul Mureș, deci în nordul Banatului, Lipova a fost permanent disputată de habsburgi și de otomani.

Este evidentă, deci, bogăția culturală pe care o găsim aici datorită etniilor care s-au perindat sau chiar stabilit în micul orășel.

Și totuși, astăzi, locuitorii Lipovei se mândresc cu o etnie care privind retrospectiv în istorie a fost disprețuită și multă vreme exploatată prin sclavie. Este vorba de etnia rromă, care formează o mică comunitate în Lipova dar ar căror talent este apreciat până departe peste hotarele țării noastre. Odată huliți, astăzi rromii care trăiesc aici sunt printre cei mai iubiți locuitori, pentru că au reușit să demonstreze stereotipurile care i-au ținut atâta timp izolați.

Muzica lăutărească este cea care a reușit să dea speranță rromilor de aici, muzicieni din tată în fiu, care trăiesc să cânte și caută perfecțiunea de multe generații. Originalitatea și pasiunea pe care o demonstrează a fost cea care i-a impresionat pe câțiva specialiști de peste hotare, care au descoperit întâmplător rezervorul de minuni ale sunetului din Lipova, și i-au promovat peste hotare.

Este foarte interesant și modul în care au reacționat rromii în fața succesului, aceștia organizându-se foarte repede au reușit să facă față noilor dificultăți apărute în viața lor dar și pregătindu-se să facă față celor viitoare. Au înființat o organizație care să se ocupe cu tot ceea ce tine de problemele rromilor dar care se concentrează foarte mult pe modernizarea comunității rrome însă fără a schimba radical cultura și modul de viață tradițional. Chiar și organizația în cauză este condusă după tradiție de un consiliu format din cele mai înțelepte persoane în vârstă ale comunității, pe lângă reprezentanții generației tinere, invitând periodic și reprezentanți ai autorităților locale atunci când problemele tratate cer acest lucru.

Printre cele mai importante realizări pe plan local, a comunității rrome, trebuie amintită școala de muzică, unde pe lângă copii de etnie rromă sunt primiți pentru a fi inițiați în tainele muzicii orice copii indiferent de etnie. Profesorii de aici sunt și ei diferiți, atât din punct de vedere etnic, cât și al specializării, pentru că inițierea se face în mai multe genuri muzicale. Au reușit să atragă investitori care au deschis o fabrică de încălțăminte și câteva ateliere de artizanat însă din cele aflate se pare că și alți investitori au fost impresionați de talentul și seriozitatea rromilor de aici.

Încercând să aflu cât mai multe informații despre comunitatea rromă despre care am vorbit până acum am fost impresionat să aflu de schimbările care au avut loc în Lipova în ultimii ani. Cele mai noi case ale rromilor nu mai seamănă atât de mult cu bordeiele sau palatele pe care eram obișnuit să le văd în locurile populate de aceștia, construcțiile din ultima perioadă nu se deosebesc mult de casele restului populație păstrând totuși unele particularități specifice, dar într-o manieră discretă.

Autoritățile au fost fericite să mă informeze despre numărul mic de șomeri din rândul rromilor lipoveneni, și despre faptul că numărul copiilor acestora care se înscriu la școli crește de la an la an, ba chiar și adulții de aceeiași etnie se întorc în număr mare pentru a-și termina studiile.

Reprezentanții rromilor din Lipova mi-au vorbit despre faptul că tot mai multe comunități de rromi sunt interesate să le urmeze exemplul dorind să atragă fonduri europene și investitori care să le exploateze binecunoscutele talente meșteșugărești și nu numai. Cele auzite mi-au adus aminte că rromii din Țările Române de acum câteva sute de ani erau considerați deosebit de importanți, și că erau cei mai iscusiți meșteșugari din acea perioadă, lucru care m-a făcut să mă gândesc că o strategie bine gândită i-ar putea aduce din nou în elita economiei romănești.

În încheiere trebuie să recunosc faptul că am venit la Lipova neîncrezător, însă după cele văzute aici, după modul cum localnicii se înteleg cu rromii și le apreciază talentul și realizările, nu pot decât să recunosc că am plecat fericit din locul în care izolarea a devenit comunicare între etnii, și mai departe a devenit progres din multe puncte de vedere. Sper că ceea ce se întâmplă la Lipova să fie doar începutul, și peste puțin timp să regăsesc în toată țara variații al acestui exemplu.

BIBLIOGRAFIE

Achim, Viorel, Tiganii in istoria Romaniei, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1998

Boncu, Ștefan, Psihologia influentei sociale, Ed. Polirom, Iași, 2002

Campean, Elena Adriana, Psihologie sociala, Ed. Dimitrie Cantemir, Targul Mures, 2007

Cherata, Lucian, Tiganii. Istoric, specific, integrare sociala, Ed. Sibila, Craiova, 1999

Cherata, Lucian, Integrarea europeana si problema rromilor, Ed. Arves, Craiova, 2005

Coman, Mihai, Mass-media, societate, cultură, Ed. Universității București. Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, 1995

Crișan, Corina; Danciu Lucian, Manipularea opiniei publice prin televiziune, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000

Emmanuele, Ponds, Țiganii din Romania: o minoritate in tranziție, Ed. Compania, Bucuresti, 1999

Ficeac, Bogdan , Tehnici de manipulare, ediția a VI, Ed.Nemira, București, 2006

Fraser, Angus, Tiganii, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1998

Rudolf, Poledna ; François ; Ruegg, Calin, Rus, Interculturalitate : cercetari si perspective romanesti, Centrulul de Cercetare a Relațiilor Interetnice, Cluj-Napoca, Institutului Intercultural Timișoara, 2002

Teodorescu, Bogdan, Cinci milenii de manipulare, Ed. Tritonic, București, 2007

Vișinescu, Victor, Jurnalismul universal, Ed. Victor, București, 2002

Zamfir, Cătălin; Zamfir, Elena ,Țiganii. Între ignorare și îngrijorare, Ed. Alternative, București, 1993

Prezența populației roma în presa românească. Februarie – August 2000. (Studiul este rezultatul unui parteneriat între Fundația Romani Criss care a constituit baza de articole de monitorizare și Agenția de Monitorizare a Presei – Academia Cațavencu care a făcut prelucrarea și analiza rezultatelor)

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Manipularea Opiniei Publice de Catre Mass Media cu Privire la Imaginea Rromilor (ID: 107285)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Manipularea Opiniei Publice de Catre Mass Media cu Privire la Imaginea Rromilor

Copyright Notice

Bibliotecile Si Evolutia

Nicolae Titulescu Spirit Liber, Democrat, Pacifist

Comunicarea Interactiva Cu Publicurile Organizatiei

Comunicarea Telefonica. Studiul Cunoasterii la Nivelul Comunicotional

Influenta Mesajului Politic Asupra Opiniei

Rolul Si Locul Mass Media In Construirea Imaginii Institutionale

Copyright Notice

Similar Posts