Manipularea ÎN Presă. Practici Totalitare

UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, LITERE ȘI COMUNICARE

STUDII DE MASTER

JURNALISM ȘI STUDII CULTURAL – EUROPENE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

MANIPULAREA ÎN PRESĂ.

PRACTICI TOTALITARE

Coordonator științific, Absolvent,

Conf. Univ. Dr. Tomiță Ciulei Ana Maria Ristea

2016

Târgoviște

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………… 5

CAPITOLUL I – MANIPULARE MEDIATICĂ……………………………………………………………………………………… 7

CAPITOLUL II – PRACTICI TOTALITARE…………………………………………………………………………………… 21

CAPITOLUL III – STUDIU DE CAZ

MANIPULAREA PRIN INTERMEDIUL CANALULUI AUDIO-VIZUAL………………………………………………………………………………………… 26

CONCLUZII………………………………………………………………………………….. 37

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………… 39

Introducere

„Un ziar fără crime și jafuri, violuri și incest,

bestialitate și sodomie, sacrilegiu, scrisori

incendiare și falsuri, execuții și dueluri, se

spune că este lipsit de știri.” (jurnalist anonim)

Mass – media este simultan artizanul unui vis și obiectul unei deziluzii: visul că libertatea în toate formele ei, se va manifesta în acest mediu, deziluzia că obiectivitatea și relevanța s-au pierdut în subiectivitate sau în abundența de informații.

Într-o societate democratică existența unei diversități de relații publice este necesară și legitimă. Ilegitime sunt încercările de a ascunde interesele politice în spatele știrilor prezentate ca fiind neutre, opinii împărțite prezentate ca puncte de vedere obiective, publicitate mascată în cadrul show-urilor de televiziune, dar mai ales adevăruri nespuse și înlocuite de informații false, prezentate ca știri de interes public.

Într-o lume din ce în ce mai tehnologizată, datorată evoluției telecomunicațiilor, mass – media a devenit o forță, numită simbolic a patra putere în stat, datorită puterii de persuasiune pe care o deține asupra publicului, determinându-l să creadă că lumea în care trăiește este fie cea mai bună, fie cea mai rea dintre toate.

Era în care trăim este populată de minți al căror scop este acela de a pătrunde în spiritul public colectiv prin manipulare, prin exploatare și prin control. Acest lucru are ca rezultat perpetuarea la nesfârșit a unor deprinderi greșite și a unor stări de neputință generalizată.

Manipularea este o modalitate de influențare a populației prin diverse mijloace bine stabilite. Întotdeauna cel ce este aflat sub influența manipulării trăiește cu senzația, falsă evident, că se află în posesia adevărului.

Dezinformarea este una dintre metodele de manipulare cel mai des întâlnite. Ea este practicată la scară largă și presupune modificarea în mod deliberat a înformațiilor furnizate publicului.

Aceasta se dovedește a fi eficientă atunci când calitatea valorilor sociale fundamentale este distorsionată, deteriorată. Scopul este acela de a cultiva atitudini, reacții, acțiuni ale receptorilor, care aparent sunt benefice, însă au substrat cu caracter manipulator.

Manipularea se bazează foarte mult și pe oferirea informațiilor parțial adevărate, pe alăturarea lor cu afirmații false și pe omiterea menționării sursei, astfel încât această să nu poată fi verificată.

Jocul manipulării este unul periculos, viciios, iar în vederea abandonării lui este necesar ca publicul să fie conștient de dreptul lui de a alege indiferent de situație. Însă, pentru a putea face o alegere corectă este esențial ca publicul să aibă acces la toate informațiile. Din acest motiv, una din principalele preocupări ale celor aflați la putere este de a controla fiecare informație lansată către receptori, iar acest lucru este realizabil prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă.

Există un sistem bine construit prin intermediul căruia monopolul asupra maselor este asigurat. Aici vorbim de mari agenții de presă, de finanțatori etc. Mergându-se pe ideea că informațiile oferite de aceste surse sunt incontestabile, atât presa scrisă cât și cea audio – video le preiau și le furnizează mai departe, bazându-se doar pe încredere.

Lumea de astăzi, lumea în care trăim este una artificial iar credibilitatea aici are o importanță majoră. În societatea actual, facilitatea cu care informația este răspândită o face pe aceasta săocupe un loc important în activitatea de zi cu zi a indivizilor. Acest lucru înlesnește însă și dezvoltarea dezinformării, a manipulării.

Opina public își modifică comportamentul în funcție de informațiile care apar în presă, aici intervenind de cele multe ori abilitatea de a analiza coerența, corectitudinea faptelor publicate in diverse surse media.

Datorită faptului că am devenit dependenți de informație, chiar noi receptorii, ajungem într-un punct în care exercităm modalități de influențare, fie conștient, fie în mod inconștient. Uităm de spiritul critic, uităm să verificăm veridicitatea informațiilor și tindem să cădem în capcana manipulării publice cu foarte mare ușurință, toate acestea petrecându-se dintr-o simplă dorință de apartenență.

Astfel, instituțiile media nu mai dețin în procent de sută la sută finalitatea procesului de informare, aceasta fiindu-ne atribuită nouă, indivizilor bazați din ce în ce mai puțin pe rațiune.

Capitolul I

Manipularea mediatică

Cu toții știm că multitudinea formelor de comunicare și continua lor dezvoltare domină societatea actuală, societate în care se discută foarte mult de manipulare, neștiindu-se exact adevărul despre aceasta sau despre cauzele care predispun presa la „remodelarea gândirii”. Toți cei care susțin faptul că presa nu poate exista fără manipulare se bazează prea puțin pe argumente clare și solide, astfel pun accentul, în acest caz, pe ideile subiective. Totodată, ei sunt de părere că, mai ales în ultimele decenii, presa s-a abătut de la scopul său primordial (acela de a informa), către a manipula opinia publică. Oare această idee este argumentată serios? Putem afirma în mod clar și sigur că presa manipulează informația?

Se vorbește mai tot timpul de manipularea în presă, întrucât teoria manipulării informaționale este indusă la cele mai înalte niveluri sociale. Practic, în România, presa a devenit o putere absolută, situându-se pe locul trei în topul încrederii cetățenilor în instituții. De aici și impetuozitatea cu care se aduc acuze presei, acuze de cele mai multe ori nefondate.

Definiții ale manipulării

Noțiunea de „manipulare” nu a căpătat nici până în ziua de astăzi „formula unică” care să delimiteze clar conceptul, deși cercetătorii au realizat numeroase lucrări, prin intermediul cărora să ofere o definiție cât mai exactă a acesteia. Drept urmare, în lucrările de specialitate există numeroase semnificații. Însă dintre acestea, puține fac referire la nivelul comunicațional, cel asupra căruia ne-am îndreptat atenția în această lucrare, menită să răspundă întrebărilor evidențiate mai sus.

Făcând o scurtă analiză a definițiilor noțiunii de „ manipulare”, se poate observa cu ușurință faptul că, cele mai multe dintre ele analizează latura psihologică a acesteia, psihologia fiind cea care conclucrează cu domeniul comunicațional, ambele referindu-se la opinia publică, indivizi, societate.

Într-o lucrare destinată elucidării formelor, cauzelor și delimitărilor fenomenului de manipulare, Bogdan Ficeac afirmă că: „ în termenii psihologiei sociale putem vorbi de manipulare atunci când o anumită situație socială este creată premeditat pentru a influența reacțiile și comportamentul manipulanților în sensul dorit de manipulator”.

De aici, reiese prectic necesitatea existenței anumitor constante pentru ca fenomenul de influențare să fie considerat drept manipulare.

Astfel, se remarcă „premeditarea influențării” și existența unui manipulator (care dorește schimbarea unui comportament) precum și a unui manipulat (cel supus influenței).

De asemenea, ca o continuare a celor spuse mai sus, putem adăuga că: „manipularea în sine este un act care se instalează în mod irațional”, lucru care semnifică faptul că publicul nu ar avea cum să devină conștient că este supus unei influențări, pentru a-i schimba convingerile și comportamentul.

Potrivit Dicționarului Explicativ Român, cuvântul „manipulare” primește următoarea definiție: „ a antrena, prin mijloace de influențate psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor, a influența opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive”. Analizând cu atenție această afirmație, putem spune că prin manipulare se înțelege o acțiune impusă la nivel psihologic de către altă persoană, având drept scop atingerea intereselor acesteia din urmă, fără ca cineva să intervină în acest proces. Tot de aici, se observă cum mass-media este catalogată drept sursă principală de manipulare, întrucât are misiunea de a transmite informații care, pe parcurs, pot fi manipulate de alți factori decisivi.

Revenind asupra lucrărilor lui Bogdan Ficeac, descoperim o definiție și mai elocventă a fenomenului de manipulare potrivit căreia: „manipularea presupune remodelarea gândirii, a comportamentului și a sentimentelor sub acțiunea unor factori externi, a presiunii exercitate de un manipulator care dorește să-și atingă scopul”. Specialiștii în comunicare ar putea interpreta faptul că „factorii externi” despre care vorbește Ficeac, să fie reprezentați chiar de presă, care potrivit viziunii lor, are drept scop convingerea publicului că informațiile prezentate de aceasta sunt adevărate. Însă, mass-media nu a susținut niciodată că informațiile transmise prin intermediul ei sunt sută la sută veridice. Presa aduce în fața publicului date cât mai veridice, bine verificate astfel încât, indivizii să fie bine informați asupra realității în care aceștia trăiesc, să poată acționa și comunica în cunoștință de cauză.

Ca o concluzie, putem spune că orice act, inclusiv cel jurnalistic, poate fi considerat manipulator numai atunci când există intenția de a schimba comportamente și convingeri, aceasta fiind condiția necesară manipulării- intenția. Nu se poate vorbi de manipulare dacă aceasta nu poate fi dovedită în niciun fel.

De asemenea, un alt aspect de care se ține cont este reprezentat de faptul că manipulatul (persoana asupra căreia se acționează) nu trebuie să cunoască intențiile manipulatoare ale manipulatorului, deoarece manipularea constituie iraționalitatea și anihilarea spiritului critic al manipulatului.

Problema manipulării prin intermediul presei

Cu toții știm că obiectivul principal al presei și al comunicării este acela de a transmite informații către diferite categorii de public, cât mai aproape de adevăr. Comunicarea este prima instanță a lumii moderne, fără de care aceasta nu s-ar mai putea dezvolta, întrucât accesul la informațiile vitale pentru propria-i existență ar fi unul limitat. De aici, rezultă practic, vehemența cu care presa, de cele mai multe ori, este blamată de toate neajunsurile și nenorocirile societății. Acest lucru are loc datorită faptului că, prin intermediul ei, al presei, se prezintă partea negativă a realității existențiale.

Deoarece comunicarea lucrează cu opinia publică, manipularea devine o problemă de analizat. Aceasta oferă iluzia opiniei publice, cum că a emis o judecată de valoare plauzibilă sau că a decis de una singură o situație, când de fapt, deciziile au fost luate înainte de altă instanță catalogată drept manipulatoare. Se vorbește că principalele cauze care duc la apariția manipulării informaționale prin intermediul presei sunt fie lipsa de informație, fie surplusul de informație redundantă.

Potrivit acestei teorii, presa, prin intermediul manipulării, distruge spiritul critic al individului, pe când, mass-media lucrează cu acest concept, încercând sa-l dezvolte. De cele mai multe ori, manipularea își face simțită prezența atunci când publicurile nu susțin ceea ce presa le prezintă.

Datorită lipsei de gândire rațională se alege varianta potrivit căreia presa manipulează, pentru că, din motive afective, indivizii nu sunt de acord cu ceea ce se află în media. De asemenea, erorile de comunicare sau de colectare a informației lasă loc unei alte abordări a manipulării. În acest caz, orice greșeală comisă de jurnalist este pusă pe seama unei intenții manipulatoare.

„Trebuie însă să știm de la început că presa românească nu manipulează neapărat. Aceste erori apar din cauza lipsei de profesionalism a jurnaliștilor zilelor noastre”.

Problema manipulării (prin intermediul mass-media) reprezintă un obiect de studiu interesant pentru că se știe faptul că presa construiește caractere și ajută la formarea opiniei publice. Presa, prin intermediul manipularii, încearcă să schimbe total unele convingeri. Este necesar ca opinia publică să se construiască pe baza informării corecte și echidistante și nu pe baza părerilor subiective, neargumentate și nefondate. Cu toate acestea, este obligatorie următoarea distincție: informațiile mass-media nu sunt aceleași cu informațiile opiniei publice.

Scopul manipulării îl constituie schimbarea percepției asupra realității. Aceasta este văzută în mod diferit de la un individ la altul, de aici rezultând practic și fragilitatea în fața influențării. Potrivit unor afirmații venite din partea unor specialiști, există două tipuri de realități și anume: o realitate mediatică bazată pe constructivism (prin reconstruirea unei realități obiective care presupune legarea faptelor între ele cu ajutorul unor informații necesare) și o realitate obiectivă fundamentată pe perspectiva realistă a lumii.

Influența ineficacității procesului de selecție a tuturor informațiilor ce urmează a fi mediatizate duce, de asemenea, la apariția manipulării prin intermediul presei. Spiritul critic al publicului este cel care poate face distincția clară între manipulare și informare. De cele mai multe ori, manipularea este percepută ca o inducere în eroare. Acest tip de greșeală poate fi consierată manipulare doar dacă își face simțită prezența și intenția de manipulare.

Adesea, erorile, indiferent dacă apar în presa audiovizuală sau în presa scrisă, nu sunt făcute cu intenție, drept urmare, nu pot fi etichetate ca fiind manipulatoare. Chiar dacă intenția de manipulare apare, întreg procesul de descoperire și de dovedire al acesteia este foarte dificil și nici nu are o finalitate certă.

De asemenea, publicitatea mascată, pe care publicul o acceptă fără să o supună unor raționamente clare și obiective, reprezintă o altă formă de manipulare prin mass- media. Cele mai puternice exemple le constituie cazurile celebre „Watergate” și „Războiul lumilor”.

Fenomenul manipulării nu poate fi distins dacă nu se stabilește, înainte de toate, intenția; fără intenție nu există manipulare. Dacă se vrea o schimbare de comportament a publicurilor, făcându-se apel la omiterea unor informații sau difuzarea lor fără a fi verificate , fără a avea o anumită intenție, se poate vorbi de o eroare mediatică.

Lipsa spiritului critic al indivizilor alăturată acestor erori duce la catalogarea presei drept manipulatoare, deși scopul unic al acesteia este informarea.

Se poate spune că, procesul de informare în sine este supus erorilor, întrucât există posibilitatea ca informațiile mediatizate să fi fost verificate anterior, din cauza subiectivității jurnalistului. Erorile acestea sunt neintenționate.

Opera actelor de comunicare este opinia publică. Dacă aceste acte sunt supuse influențării, atunci și opinia publică devine influențată la rândul ei. Astfel, apare problema manipulării prin intermediul mass-media. În anumite lucrări, pentru manipulare, este folosit termenul de „contagiune”, care presupune „transmiterea rapidă la nivelul mulțimilor de oameni a emoțiilor și a manifestărilor de comportament”. Așadar, presa nu impune schimbări prin informațiile transmise, alții fiind factorii care manipulează informațiile primite de la canalele media în folosul propriu.

Sursele manipulării

Deoarece mass-media constituie un domeniu foarte larg, manipularea poate găsi foarte multe surse aici. Fie că discutăm despre presa audio-video sau despre cea scrisă, în decursul procesului de informare pot apărea erori, erori care, dacă sunt făcute cu intenție încep să reprezinte o sursă de manipulare pentru publicuri. Dar, nu putem trece cu vederea faptul că unele erori nu sunt intenționate; de cele mai multe ori acestea fiind făcute ori în grabă, ori din lipsă de experiență. Însă, erorile jurnalistice nu trebuie confundate cu actele de manipulare.

O primă sursă de manipulare, dintre cele mai influente, este chiar sursa pe care jurnalistul o folosește în vederea colectării informațiilor necesare pentru redactarea materialului jurnalistic. O regulă principală a jurnalismului este aceea potrivit căreia, jurnalistul trebuie să verifice informația din trei surse înainte de a o face publică. Cu toate acestea, în alergătura după exclusivități și datorită ritmului alert de informare, se fac adesea abateri de la această regulă. De aici și nenumăratele probleme cu privire la veridicitatea datelor. Această eroare, această grabă nu trebuie catalogată drept sursă de manipulare. De foarte multe ori, jurnalistul renunță la o verificare amplă a informației din cauza timpului care îl presează și nu pentru că intenționează să facă cunoscută publicului o informație mai puțin adevărată.

Atunci cînd anumite evenimente mediatizate au la bază informații venite din partea unor „surse” mai puțin oficiale, există riscul ca acestea să fie ori nefondate, ori false.

Așadar, o altă problemă, în ceea ce privește sursele, o constituie faptul că acestea pot manipula singure informațiile pe care jurnalistul le va prelua ca fiind adevărate.

Acest lucru este posibil pentru că sursele prezintă propria versiune a evenimentului, sunt subiective, ceea ce face ca tocmai lipsa de obiectivitate să fie confundată cu manipularea. Din nou se pune problema legată de premeditarea cu care acestea (sursele) oferă informații false sau incomplete. În cazul în care iese la iveală vreo intenție de schimbare a informațiilor, atunci se poate vorbi de o manipulare din partea sursei și nu a presei.

Trebuie să ținem cont de faptul că rolul mass-media este doar acela de a transmite informația, iar dacă nu este prezentată ca fiind veridică, acest lucru se întâmplă din lipsa de atenție a jurnalistului sau chiar din slaba pregătire a acestuia.

Pe de altă parte, cele mai veridice informații, pe care jurnalistul le transmite publicului, sunt cele culese chiar de el însuși, prin participarea la eveniment și prin observarea directă a lucrurilor care se întâmplă acolo. Observarea este cea care trebuie folosită de către comunicatori, deoarece constituie cea mai bună metodă științifică prin intermediul căreia de pot oferi informații precise. Dar, și în acest caz, este necesar să subliniem faptul că există riscul apariției unor probleme, în legătură cu subiectivitatea jurnalistului. Acesta prezintă doar o fațetă a situației și uită să răspundă tuturor întrebărilor care pot fi puse despre eveniment și totodată să caute contraargumente. Adevărata problemă manipulării apare atunci când, din lipsa materialelor redacționale, el ajunge în situația de a inventa articole, știri. De cele mai multe ori, acest lucru este provocat datorită nevoii neapărate de dezvoltare a unui subiect, instalându-se astfel starea de panică. Aceste invenții sunt parțiale, în cele mai multe cazuri, deoarece jurnalistul pleacă de la o ipoteză minimală și o completează cu informații de la el, făcând anumite supoziții care sunt prezentate drept veridice. Dar, ca să nu fie tras la răspundere, în cazul apariției unor probleme legate de materialul publicat, „omul de presă” se pune la adăpost și nu oferă nume sau date exacte și concrete despre el. Publicul, însă, observă cu ușurință că informațiile sunt false și se informează în altă parte. În cele din urmă, dacă facem o scurtă analiză asupra celor spuse anterior, putem spune că aceasta nu este neapărat o sursă de manipulare, ci mai degrabă, una de dezinformare.

Cea mai periculoasă sursă de manipulare pentru presă este opinia publică. Mass-media, prin funcția sa predominantă de informare, poate deveni o armă pentru puterea politică, fiind utilizată și în alte scopuri decât informarea. De data aceasta, putem vorbi despre o manipulare a presei și nu despre o manipulare a informației. În acest caz, presa preia titlul de „manipulat”, iar politica de „manipulator”.

„Se vorbește astfel nu de o presă ca manipulator, ci ca mijloc prin care se realizează manipularea.” Aici, poate fi vorba despre o manipulare voită a presei , cât și despre manipularea publicului prin folosirea instituțiilor media. De cele mai multe ori, puterea politică folosește presa pentru a influența, fără să vrea intenționat acest lucru. Cele mai vizibile acte de manipulare sunt săvârșite în timpul campaniilor electorale, mai ales dacă patronii unor trusturi de presă se întâmplă să fie și oameni politici.

Asta nu înseamnă că instituțiile publice de presă sunt ferite de manipulare. Dimpotrivă, acestea sunt nevoite să asigure politicienilor aflați la putere o imagine publică excelentă, întrucât sunt finanțate din bugetul de stat. Tocmai din această cauză, aceste instituții cad pradă procesului de manipulare, mai mult decât cele private.

De exemplu, în România antedecembristă, televiziunea și radio-ul public erau folosite pentru a manipula populația, oferindu-i acces numai la informații pozitive despre cei aflați la conducere. În cazul tuturor statelor totalitare, presa este folosită cu scopul de a îndoctrina și de a manipula.

Revenind asupra instituțiilor media în genere, este foarte bine cunoscut faptul că cele conduse de oameni politici, întotdeauna vor avea grijă să promoveze interesele patronale în defavoarea informării corecte și echidistante. Dar asta nu înseamnă că toate informațiile lor sunt greșite sau manipulatoare. Publicul are datoria de a selecta și de a analiza în mod obiectiv informația.

O altă sursă a manipulării o reprezintă chiar jurnalistul însuși. Acesta are posibilitatea să jongleze cu informația, fie în interes propriu, fie pentru a satisface alte interese. În unele cazuri, aceștia se folosesc de informații pentru a-și satisface interesele economice, pentru a-și crește popularitatea sau, pur și simplu, pentru a face rost de un material redacțional. Jurnalistul poate deveni o sursă de manipulare din cauza presiunii patronale sau a publicității.

Singura sursă de venit pentru presă este publicitatea și din această cauză, presiunea acesteia se poate transforma într-un act de manipulare a potențialilor clienți. Se poate vorbi aici despre o manipulare prin intermediul mass-media, în cazul publicității mascate car induce publicul în eroare. De cele mai multe ori, interesul publicității primează în fața informării, dar acest lucru nu se întâmplă cu intenție, pentru că presa este obligată să respecte ceea ce este scris în contractele de publicitate. Puține sunt cazurile când publicitatea schimbă percepția informațiilor cu adevărat importante pentru public, puține sunt cazurile când publicitatea a folosit strategii de manipulare.

Ca o concluzie asupra celor afirmate mai sus, putem spune că presa nu manipulează, ci doar comunică intențiile de manipulare ale publicității.

Concurența care are loc în domeniul mass-media este o altă sursă care duce la manipulare uneori. Unele trusturi recurg la difuzarea unor informații false, cu scopul obținerii unei audiențe mai mari. La rândul ei, concurența poate să prezinte informații neverificate și eornate, iar mass-media să le preia drept adevărate. Există și situații când unele instituții media acuză concurența de manipulare, pentru a provoca scăderea publicurilor acesteia.

Manipularea din interiorul presei este mult mai lipsită de importanță față de cea care se face prin intermediul acesteia. În interiorul presei, poate fi vorba despre greșeli ale jurnaliștilor, de anumite presiuni neintenționate, dar nu se poate vorbi despre manipulare în adevăratul sens al noțiunii.

Presa este supusă la manipularea din afara ei de către alte instituții care sunt conștiente de puterea de influențare pe care mass-media o deține, precum și de încrederea pe care i-o acordă publicurile.

Lipsa obiectivității din mass-media poate fi o altă sursă de manipulare. Deși se vrea ca presa să fie total obiectivă, acest lucru este foarte greu, deoarece o informație brută va fi filtrată de mai mulți indivizi care pot imprima asupra ei o doză mai mică sau mai mare de subiectivitate.

Tehnici de manipulare

Pentru ca opinia publică să înțeleagă fenomenul manipulării, este necesar ca aceasta să cunoască atât sursele sale, cât și tehnicile pe care le folosește. În continuarea lucrării, vom lua în considerare tehnicile care se aplică domeniului comunicării, ci nu neapărat pe cele care se aplică în domeniul psihologic.

Tehnicile de manipulare în presă pot avea efecte pe termen lung sau pe termen scurt, pot fi simple sau complexe și vizează fie un public țintă, fie majoritatea publicurilor.

Cea mai cunoscută tehnică prin care se încearcă manipularea indivizilor prin intermediul presei, o constituie lipsirea publicului de informații suplimentare cu privire la un eveniment marcant. Aceasta presupune, mai exact, ascunderea unor informații care pot aduce lămuriri suplimentare. Prin lipsa detaliilor de context se ajunge la derutarea publicurilor și inducerea acestora în eroare.

„Existența unei singure surse de informare poate amplifica efectele manipulării”. Manipularea poate apărea foarte ușor atunci când evenimentele sunt prezentate dintr-o singură sursă de informare. Dacă celelalte canale de presă nu au acces la informație, atunci nici publicul nu dispune de mai multe puncte de vedere în legătură cu evenimentul. Instituția media care deține informația în exclusivitate o poate transmite așa cum dorește, deoarece nu există posibilitatea unui contraatac din partea concurenței.

Acest lucru poate conduce la scoaterea unor detalii de context, la prelucrarea în mod subiectiv, ceea ce conduce la instalarea fenomenului de manipulare sau de dezinformare, în cazul în care asta se întâmplă fără o intenție anume. Astfel, indivizii vor lua în considerare spusele jurnaliștilor și le vor cataloga drept veridice. Ceea ce duce la acest lucru este lipsa altor surse informaționale.

Cu toate acestea, până nu se stabilește existența unei intenții de manipulare, acest fenomen nu poate fi considerat o formă de manipulare. Dacă acest lucru este greu de demonstrat, atunci informațiile prezentate în exclusivitate, chiar dacă sunt incomplete și neverificate sunt asociate actului de dezinformare, care nu trebuie confundat cu cel de manipulare.

În opinia specialiștilor în comunicare, tehnicile la care presa apelează cel mai des, sunt cele care au la bază fenomenul dezumanizării pentru a-și atinge scopurile manipulatoare. Astfel, manipulatorul apelează la nepăsare și individualitate pentru ca publicul să aibă impresia că ideile și convingerile sale sunt unice, diferite și mult mai bune decât ale celorlalți. De fapt, se urmărește acceptarea unei serii de informații care să constituie baza unei manipulări mediatice.

Dacă ne referim la statutul noțiunii de manipulare în sine și nu la manipularea mediatică, cele mai cunoscute tehnici de manipulare sunt „piciorul în ușă” și „trântitul ușii în față”. Deși sunt foarte cunoscute și utilizate de manipulatori, mass-media nu se folosește de ele în eventualele sale acte de manipulare.

Tehnica „piciorului în ușă” (The Foot In The Door Technique) presupune convingerea unui grup de persoane sau a unei persoane să accepte cererile noastre. Tehnica are la bază acceptarea unei cereri de către manipulat, cerere venită din partea manipulatorului. După primul accept, manipulatorul se va folosi de acesta, urmând să aibă din partea manipulatului, o serie ulterioară de acceptări. Altfel spus, odată ce ai acceptat o sarcină, le vei accepta și pe celelalte care au legătură cu aceasta, din inerție.

De asemenea, își face simțită prezența și limita manipulatului, când acesta simte că i se încalcă granițele domeniului personal. Acest tip de tehnică nu este foarte utilizat în media, fiind mult mai întâlnit în domeniul personal și cel al marketingului.

Acestă tehnică a fost descoperită în urma unui experiment de către cercetătorii Freedman și Fraser, în 1966. Ei au observat că indivizii care au acceptat plasarea unor imagini în curțile lor, în legătură cu siguranța condusului în California, ulterior au acceptat și plasarea unor panouri de dimensiuni mult mai mari și asta datorită unei obligații nescrise și neimpuse.

„Principiul pe care se bazează această tehnică este acela ca un mic angajament creează o conexiune între cele două persoane”.

În domeniul marketingului și cel personal se folosește tehnica „ trântitul ușii în față”. Ea constă în prezentarea unei cereri plauzibile, cerere care poate fi respinsă mult mai ușor de manipulat. După aceea, manipulatorul propune o a doua cerere, mult mai plauzibilă, care îl determină pe manipulat să o accepte ca fiind cea mai bună soluție. În acest fel, el este constrâns să aleagă, manipulatorul venind cu a doua variantă mult mai convenabilă și mai lejeră. Printr-o analiză a situației, constatăm că manipulatul este pus să aleagă între două lucruri rele, alegând răul cel mai mic, din punctul său de vedere; cu toate că decizia sa va fi doar în folosul manipulatorului. „Trântitul ușii în față constă în prezentarea prealabilă a unei cereri aproape imposibil de acceptat, prin comparație cu care următoarea solicitare să pară mult mai rezonabilă și să aibă mult mai multe șanse de a fi acceptată”.

De asemenea, în domeniul comunicării, nici această tehnică nu este folosită prea des. Altele sunt tehnicile care pot fi considerate manipulatoare în domeniul mass-media. Cele mai puternice zece tehnici manipulatoare din comunicare au fost publicate în revista Historia.ro, după cum urmează:

Strategia de distragere a atenției

Strategia problemă-reacție-soluție

Strategia graduală

Strategia infantilizării

Strategia amânării

Strategia emoțională

Strategia de promovare a mediocrității

Strategia de autoînvinuire

Strategia de cunoaștere a individului (publicului).

Toate tehnicile amintite mai sus sunt folosite în comunicare, dar nu numai în presă, ci mai mult de oameni politici. Cea mai puternică este considerată strategia emoțională care pune accentul pe emoție și nu pe gândire rațională. De cele mai multe ori, individul se lasă condus de afecte și nu de raționamente, lucru care face ca această tehnică să fie foarte folosită și să aibă un real succes.

Strategia de autoînvinovățire presupune inducerea sentimentului de culpabilizare la nivelul publicului. Astfel, acceptarea ideilor duce la o manipulare asiduă.

Strategia de cunoaștere a publicului se bazează pe aflarea cât mai multor lucruri despre public, pentru a putea folosi slăbiciunile și detaliile în favoarea lui.

Strategia amânării impune ideea potrivit căreia, problema este una măruntă și suportă amânare, fapt care duce la uitarea acesteia de către public.

Metoda aplicării treptate folosită în mass-media prezintă o problemă zilnic, cu scopul de a o întipări în mintea publicului, declanșând astfel acțiunea dorită de manipulator.

Metoda acțiune-reacție-soluție constă în crearea unei acțiuni care să conducă la o reacție în rândul publicului, pentru ca manipulatorul să ofere o soluție în acest caz, percepută drept veridică și cea mai plauzibilă.

Cea mai utilizată tehnică este distragerea atenției publicului de la anumite probleme, prin prezentarea unor alte evenimente. „ Distragerea permanentă a atenției populației de la adevăratele probleme sociale, mutând-o la teme fără o reală importanță pentru a se asigura că oamenii sunt preocupați mereu cu ceva și nu o să aibă timp pentru a gândi de pe câmp în cușcă, ca și celelalte animale”.

Mai poate fi amintită tehnica de amorsare (Low-ball) care are la bază efectul de stopare al acțiunilor. Aceasta este o tehnică a manipulării clasice și este foarte puțin folosită în presă.

Printr-o scurtă analiză asupra celor spuse mai sus, observăm că manipularea mediatică nu apelează la tehnicile clasice de manipulare.

Tipuri de manipulare

În lucrarea sa despre tehnicile de manipulare, Bogdan Ficeac vorbește și despre o clasificare a tipurilor de manipulare. Clasificarea, pe care o prezintă în opera sa , este preluată de la profesorul Fhilip Zimbardo de la Universitatea Standford, California. Ca și criteriu de ordonare este „amplitudinea modificărilor efectuate într-o anumită situație socială”.

Încă de la început, este necesar să punctăm faptul că, indiferent de schimbările care se produc, consecințele pot fi minore sau majore. În funcție de această clasificare putem vorbi de o împărțire în trei categorii:

Mici

Medii

Mari.

Manipulărilor mici le sunt caracteristice schimbările mici ale situației, nesemnificative, dar cu efecte ulterioare majore. Acest tip de manipulare vizează fie persoane, fie grupuri țintă și se folosesc ca și tehnici „piciorul în ușă” sau „trântitul ușii în față”. Se optează pentru schimbări minore ale convingerilor, ideilor sau acțiunilor publicului, dar efectele escaladează și produc schimbări majore la nivel social.

În ceea ce privește manipulările medii, se spune că acestea presupun schimbări importante ale comportamentelor și ale societății, dar în foarte multe cazuri, efectele sunt mult mai mici decât se preconiza inițial. Aici de încadrează efectul de supunere în fața unei autorități. Potrivit lui Stanley Milgram, indivizii conduși de o forță autoritară superioară lor nu-și mai urmează propria conștiință sau propriile interese. Indiferent care ar fi urmările, ei se supun ordinelor, dar atunci când nu sunt supuși unei asemenea presiuni, aceștia revin la afecte și iau propriile decizii. Specifice manipulărilor mici sunt tehnicile ca dezumanizarea și dezindividualizarea.

Prima constă în procesul prin care o parte opusă manipulatorului este prezentată în mod negativ în fața opiniei publice. De altfel, „dezindividualizarea este definită ca sentiment al pierderii în anonimat”. Această metodă are la bază găsirea unui grad anume de uniformitate.

Manipulările mari schimbă radical societatea. Se vorbește despre manipularea societății asupra individului, cea mai importantă forță de manipulare.

„Manipulările majore stau la baza răspândirii diferitelor curente de opinie, formează tradiții și obiceiuri, conturează mentalități, determină curente la modă sau chiar ample manifestări protestatare”.

Dacă ne referim strict la mass-media, cercetătorii spun că cel mai adesea avem de-a face cu manipulări medii sau majore, care încearcă să schimbe total caractere. Dar, așa cum am precizat anterior, în cazurile manipulărilor medii sunt prea puține cazuri de reușită.

Dezindividualizarea din mass-media este un pretext, o acoperire a intențiilor de manipulare a opiniei publice. Unele voci ne asigură că presa este cel mai bun mijloc de disimulare, întrucât prin materialele jurnalistice se transmit informații care manipulează opinia publică.

Tehnica dezindividualizării se aplică de presă și la nivelul publicurilor ei, cu scopul distrugerii spiritului de colectivitate al individului, pentru ca acesta să devină mai ușor de manipulat.

Dar, primele obiective ale presei, pe lângă cel de informare, se găsesc socializarea, crearea comunităților și asigurarea construcției opiniei publice pe baza informațiilor transmise prin ea. Așadar, presa creează spiritul de colectivitate, nu îl inhibă.

Dacă analizăm mai aproape informațiile mincinoase, omisiunile, informațiile parțiale, sursele slab informate care sunt considerate surse ale manipulărilor majore, vom observa că ele aparțin, de fapt, fenomenului de dezinformare și nu de manipulare.

Diferența dintre manipulare și alte procese de influențare

Manipulare versus dezinformare

Potrivit DEX online, verbul „ a influența” înseamnă „o acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei persoane putând duce la schimbarea lor”. Kelman face cunoscute trei tipuri de relații de influențare:

Conformarea- influența se acceptă pentru ca cel influențat să aibă un beneficiu

Identificarea- emițătorul se bucură de charismă, iar influențarea este facilă

Internalizarea- acțiune de evaluare care se termină prin acceptarea influenței.

Majoritatea specialiștilor în comunicare tratează dezinformarea ca pe un act de manipulare, cu toate că, actele de dezinformare sunt neintenționate, ele constituie, de cele mai multe ori, greșeli ale jurnalistului sau ale sistemului jurnalistic. Între dezinformare și manipulare există diferențe clare, care ajută la delimitarea conceptelor.

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, dezinformarea este „ acțiunea de a dezinforma și urmările ei”. Pentru o înțelegere mai bună a termenului, vom defini în continuare și verbul „ a dezinforma” care presupune „ a induce în eroare, a informa greșit”. Conform lui Valentin Miroiu, specialist român în comunicare, aceasta poate fi și minciună și informație eronată în același timp.

Prima dată, dezinformarea a apărut ca o strategie militară prin intermediul căreia inamicii erau prost informați. Informațiile false pe care le primeau, îi făceau mai ușor de învins. Ulterior, pentru a șterge din istorie faptele negative, conducătorii statelor totalitare au preluat, la rândul lor, acest tip de eroare. Ei urmăreau să atragă populația, să o manipuleze pentru a crede în intențiile lor binevoitoare. Vladimir Volkoff spunea că această acțiune este o „tehnică ce permite furnizarea de informații generale eronate unor terți, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăți dorite de dezinformatori”. El a scris și o carte despre tehnicile de dezinformare intitulată „Tratat de dezinformare”. Tehnicile sunt tratate din punct d evedere militar, prin analizarea surselor, acuzelor, dar și a consecințelor fenomenului de dezinformare. Acesta prezintă cele mai semnificative acte de dezinformare în ordine cronologică, Antichitatea chineză și postulatele lui Sun Tzî din secolul V Î. Hr., fiind primul act de dezinformare. Studiul dezinformării are ca punct de plecare „Arta Războiului”.

Capitolul II

Practici totalitare

„Manipularea este acțiunea de a determina o persoană, un grup, o colectivitate să gândească și să acționeze într-un mod compatibil cu interesele inițiatorului, iar nu cu interesele sale prin utilizarea tehnicilor de persuasiune care distorsionează intenționat adevărul, lăsând impresia libertății de gândire și decizie.”

Dacă privim manipularea din punct de vedere psihologico-social aceasta poate fi încadrată într-o situație creată cu premeditare, cu scopul de a influența reacții, decizii ale opiniei publice, exact în aceași direcție dorită de persoana manipulatoare. În acest fel, ceea ce se propagă este acceptat de receptor ca fiind adevăr, determinându-l pe acesta să își formeze noi convingeri care să se alinieze perfect cu interesele realizatorului sistemului de propagandă.

Manipulatorul are ca scop principal schimbarea atitudinii, a comportamentului receptorului într-o direcție de el dorită, dar încearcă totodată să și subjuge psihic. În vederea reușirii unei astfel de acțiuni este nevoie de o întreagă gamă de strategii și tehnici de manipulare.

În urmatoarele rânduri voi face o analiză asupra unor tehnici utilizate cu precădere în timpul a două regimuri totalitare, cel nazist și cel comunist.

Regimurile totalitare au întruchipat imaginea conducătorului, a liderului, într-o figură mesianică, acesta fiind văzut și perceput ca o binecuvântare a omenirii, un atotștiutor, singurul capabil să se afle în fruntea unei întregi societăți. Acești lideri erau venerați într-o manieră extremă, deveneau protagoniștii unor spectacole grandioase, li se imortalizau trăsăturile feței în sculpturi sau în picturi, se compuneau ode sau poezii care să îi preaslăvească, figura lor se identifica cu cea a partidelor în fruntea cărora se aflau dar și cu țara, cu națiunea.

Conducătorii regimurilor totalitare aveau parte de o biografie nu doar îmbunătățită, ci exagerată chiar, ajungând să se propage despre ei ideea că fuseseră predestinați să conducă țări, destine, ba chiar întraga lume. Printre acești mari lideri și-au făcut loc și aproape au reușit ascendența supremă, Kim Ir Sem și chiar Nicolae Ceaușescu, care la rândul lui s-a apropiat de reușită, însă viața i-a fost curmată brusc în urma revoluției de la 1989.

În vederea pictorializării acestei aure de grandoare artizanii sistemelor totalitariste au conceput ritualuri de-a dreptul fastuoase.

În cele ce urmează voi încerca să ilustrez amploarea pe care acțiunile propagandiste și-au luat-o si totodată impactul pe care acestea l-au avut asupra maselor, luându-l ca punct de reper pentru început, pe nimeni altul decât Adolf Hitler.

În anul 1934, pe vreme de toamnă, aproximativ 1.500.000 de suflete s-au adunat la Nurnberg să ia parte la un spectacol grandios, în care se făcea promovarea lui Adolf Hitler, acesta fiind aclamat și preaslăvit asemenea unui zeu. Încă de la început Hitler punea în practică o tehnică de manipulare bine stăpânită. De fiecare dată începea să se adreseze mulțimii pe un ton jos, lipsit de vlagă, afișând un chip al unei persoane smerite, însă pe măsură ce tema dezbătută căpăta consistență tonul urca, modulațiile vocii se intensificau iar accentele începeau să cadă cu putere. Întotdeauna discursul lui Hitler se fnaliza într-un mod apoteotic, acesta văzându-se urlând la mulțimea deja isterizată și fascinată de schimbarea radicală se făcea martoră. Astfel, în popor se dezvolta speranța într-un viitor glorios al Germaniei, speranță alimentată de forța ce părea să sălășluiască în cel desemnat să le conducă țara.

Intrebarea vine însă acum: Oare cum a fost posibil ca un om deloc impunător la prima vedere, de o statură măruntă, să reușească să influnețeze milioane de oameni, ajungând să îi subjuge până la ultimul nivel de toleranță, atât psihică cât și fizică?

Chiar Hitler ne dezvăluie secretul său în Mein Kampf, vorbind fără reținere despre abilitatea sa de a controla masele.

„Propaganda trebuie să fie populară și nivelul său intelectual ajustat după cea mai limitată inteligență a indivizilor cărora le este adresată. Prin urmare, cu cât este mai mare masa la care trebuie să ajungă, cu atât mai redus trebuie să fie nivelul său intelectual.”

Arta propagandei se bazează pe înțelegerea emoțiilor maselor urmată de găsirea căii spre atenția lor într-o manieră psihologică corectă, de aici rămânâd decât un singur pas către inima lor.

Receptivitatea maselor este una foarte limitată, acestea având o inteligență redusă și totodată o capacitate de a uita enormă, motiv pentru care să faci propagandă pe mai multe planuri constituie o greșeală imensă. Astfel, pentru ca aceasta să fie eficientă, cel ce o exercită trebuie să se limiteze doar la câteva aspecte și să insiste asupra lor până ce informația va fi percepută și înțeleasă de absolut toată lumea din public.

Făcând abstracție de grandoarea manifestațiilor ce constituiau manipularea, aceasta din urmă se ridică la un grad mult mai complex, întinzându-se pe o scară mult mai largă. Pentru a se putea controla masiv emoțiile, gandurile și comportamentul maselor erau aplicate cenzuri stricte asupra ziarelor, radioului, muzicii, teatrului precum și asupra picturii sau arhitecturii.

Orice mijloc de exprimare beneficia de o atentă supraveghere. Aceleași metode de manipulare au fost aplicate și de regimurile comuniste. În timpul regimului ceaușist manipularea maselor a fost practicată mergându-se pe aceleași idei și concepte. Așadar presa, radioul și televiziunea se aflau totalmente în subordinea puterii, accesul la informațiile venite din exterior era limitat, iar acestea erau transmise mai departe deteriorate și cenzurate. La acea vreme se politizau instituțiile de învățământ, copiii fiind educați politic încă din ciclul preșcolar și transformați în șoimi ai patriei, pionieri sau utc-iști.

Întreaga populație era supusă unor reguli organizatorice foarte stricte, fiind obligată să poarte uniforme specifice care să arate și să creeze sentimentul de supunere față de autorități. Timpul de gândire, de refleție și exprimarea sau manifestarea unor opinii personale le erau cu strictețe interzise atât individului cât și colectivelor.

Nici Ceaușescu nu s-a lăsat mai prejos în ceea ce privește cultul personalității. S-a evidențiat prin grandomanie exagerată, regăsită în spectacole cu figurați de ordinul sutelor, chiar miilor, a influențat restaurarea arhitectonică a anumitor orașe și nu în ultimul rând, poate cel mai mare gest de grandomanie l-a reprezentat construirea Casei Poporului ca simbol al ideologiei comuniste, devenind a doua clădire ca mărime din lume, după Pentagon.

Politica șantajului era una dintre metodele de manipulare cu un grad de subtilitate ridicat dar și foarte eficientă. Aici se încadrau acele persoane cu așa-zisele „pete la dosar”, care puteau fi permanent controlate și puse la punct în cazul unei eventuale încălcări de reguli. Totuși, confortul funcției și privilegiile venite odată cu aceasta îi determinau pe aceștia să nu încalce regulile, să respecte indicațiile și să se mențină pe poziții la orice oră.

Cei care promovau regimurile totalitare disprețuiau ființa umană, asemuind-o cu o masă amorfă, cu un lut numai bun de modelat în vederea obținerii unor supuși perfecți. Bazându-se pe ideea formării de supuși perfecți, Jean Piaget afirmă că sistemul de învățămât este unul dintre cele mai mari instrumente de manipulare. Își susține afirmația aducând argumente solide:

școala este cea care îi insuflă copilului spiritul de subordonare față de autorități începând cu cadrele didactice și urcând mai apoi scara ierarhică;

elevul, deja obișnuit să aibă simțul responsabilității, datorită faptului că este obligat să își facă temele, odată devenit adult se va integra mult mai ușor în sistemul social, îndeplinindu-și sarcinile fără obiecții;

ideea de respectare a unui program strict, prezența obligatorie și zilnică la școală, respectarea timpilor de studiu și de pauză il obișnuiesc pe elev cu programul de lucru de la un serviciu și tot odată cu respectarea acestuia.

spiritul competitiv este promovat în sistemul de învățământ unde premiile, notele, participarea la diverse concursuri și olimpiade îi crează viitorului adult ideea de a lupta pentru ascensiune pe scara profesională.

Așadar, sistemul de educație este construit astfel încât să poată modela gândirea și comportamentul adultului ce va să fie, conform ideilor susținute de regimul politic aflat la putere. Inclusiv uniforma impusă în instituțiile de învățământ are ca scop depersonalizarea individului, disciplinarea și manipularea lui într-o manieră mult mai simplistă.

Liderii unui sistem totalitar nu au ca scop principal coducerea unui popor prin intermediul forței brute, sau desființarea și distrugerea adversarilor, ci de a-și determina supușii să gândească precum ei, să acționeze în același mod ca ei, să creadă în aceleași idealuri ca ei. Într-un sistem în care manipularea este dominantă, forța este doar un auxiliar la care se apelează în momente de maximă necesitate.

La acea vreme se credea, la un nivel extrem de înalt, în posibilitatea de a controla mintea umană. Voi exemplifica prin următoarele afirmații:

„Dați-ne un copil de 8 ani și vă garantez că va fi bolșevic toată viața!” este una din afirmațiile lui Lenin în anul 1923.

„Individul trebuie să accepte lipsa de importanță a propriei persoane, să se integreze unei puteri superioare și să fie mândru că este parte din forța și gloria acestei puteri superioare” spunea Hitler in Mein Kampf în anul 1933.

Gustave le Bon se referea la mase în Psihologia Mulțimilor ca la „o reuniune cât se poate de eterogenă, care nu va fi greu de stăpânit și de dirijat”. Într-o astfel de comunitate, spune autorul, personalitatea conștientă dispare, fiind înlocuită de un suflet colectiv cu trăsături distincte:

are loc o manipulare a reacțiilor în cadrul membrilor ce o alcătuiesc;

masele au tendința de a crede orice, fiindu-le ușor induse anumite sentimente, emoții;

dacă un lider are charm și carismă reușeste ușor să determine masele să acționeze în mod hipnotic, uitând de convingerile proprii.

Un astfel de lider, consideră Gustave Le Bon, trebuie să dețină anumite calități și să indeplinească unele cerințe:

să aibă parte de un larg prestigiu;

să respecte ceea ce poporul lui valorifică cel mai mult;

să aibă un limbaj violent;

să transmită un mesaj simplu, clar, constant;

să fie defăimător dar să nu recurgă la violență fizică.

Încă din cele mai vechi timpuri asupra oamenilor s-au exercitat presiuni de toate tipurile, plecate de la semenii lor. Sistemele totalitare nu permit individului să se exprime liber și să acționeze conform propriei gândiri. Este interesant de analizat influența la nivel psihologic exercitată asupra personalității indivizilor, asupra stimei de sine, a încrederii în forțele proprii a celor care, pe teren lung, s-au văzut nevoiți să renunțe la individualitatea lor în vederea supunerii unor cerințe impuse de autorități.

O societate unde totul se petrece la unison devine monotonă, lipsită de interes, de culoare, de perspective, incapabilă să progreseze, nimic altceva decât o utopie.

Merg pe principiul că este primordial să reușim să identificăm tentativele de manipulare exercitate asupra noastră și totodată să învățăm să îi evaluam pe toți cei cu care intrăm în contact, nu doar în funcție de ceea ce spun, ci și conform a ceea ce fac. În acest fel reușim să ne protejăm individualitatea de influențe nedorite.

Capitolul III

Studiu de Caz – Manipularea prin intermediul canalului audiovizual

Dezvoltarea audiovizualului în ultimele decenii a ridicat problema manipulării maselor la cote foarte înalte, cu precădere televiziuneal care a ajuns să creeze adevărate pericole sociale.

Informarea obiectivă este cea încălcată în procesul de manipulare, dar pe lângă aceasta se regăsesc și persuasiunea, dezinformarea sau intoxicarea.

Analiza concretă a situațiilor de manipulare este una greu realizabilă, la fel ca și distingerea ei dintre toate celelalte tehnici de inducere în eroare a maselor, mai ales știind că se acționează asupra caracterului non-rațional al publicului țintă. Rolul manipulării este acela de a implementa idei false, greșite în mintea auditoriului și de a le denatura înfățișarea încât acestea să pară adevărate.

Manipularea este o formă a persuasiunii, cu caracter negativ, dotat însă, cu bună știință. Aristotel Onasis, spune că "secretul manipulării este de a deține numai tu informații". Prin diverse tehnici mesajul se transformă în minciună (totală sau parțială), deteriorându-se astfel realitatea.

Televiziunea câștigă teren datorită faptului că oferă imagine și sunet, ceea ce face ca publicul să aibă tendința de a contesta din ce în ce mai puțin faptele relatate.

Toate tehnicile de manipulare a receptorilor urmaresc declanșarea și amplificarea proceselor de influențare a gândirii umane.

Psihologii cred că există o multitudine de modalități prin intermediul cărora indivizii pot fi educați în vederea rezistării manipulării, având la bază analiza strategiilor de remodelare a gândirii. Așadar, individul trebuie avertizat cu privire la mecanismele de manipulare ale diverselor instituții pentru ca mai apoi să reușească să opună rezistență dezinformării exercitate.

Individul se poate opune manipulării prin mai multe modalităti. Cea mai sigură variantă pare, la priama vedere, izolarea față de societate, însă acest lucru nu poate fi aplicat tuturor datorită faptului că omul este o ființă socială.

Alternativa la izolare este detașarea emoțională a individului de anumite aspecte ale vieții, reușind astfel să își păstreze relativ intact traiul în societate.

Fiecare dintre cele două soluții vine la pachet cu un amalgam de lucruri nesatisfăcătoare pentru individ, fapt ce ne direcționează către cea de-a treia soluție și probabil cea mai viabilă, adoptarea unei poziții de mijloc, de alternare a celor două stări permițându-i-se individului să aibă parte de trăire la intensitate ridicată în societate, urmată de momente de detașare bine meritate.

Manipularea opiniei publice într-un mediu televizat se poate face prin intermediul a trei elemente principale:

a) Moderatorul

b) Compoziția platoului

c) Scenariul

Primul nivel la care poate începe manipularea este cel al moderatorului datorită faptului ca intervențiile acestuia sunt văzute ca și constrângătoare, deoarece el are posibilitatea de a impune subiectul discuției, dar si de a lua cuvântul de la invitați putând să acorde atenție deosebită unora și să ignore într-o proporție sesizabilă pe alții aflați în platou.

Moralismul moderatorilor lasă, în multe cazuri, de dorit. Acești moderatori au devenit manipulatori de conștiinte având ca scop schimbarea gândirii telespectatorilor.

O alta strategie de manipulare care poate fi abordată de moderator este mimarea lipsei de timp, acesta utilizând timpul ca scuză în vederea întreruperii invitaților exact în punctul culminant al discuției, astfel pierzându-se esența dezbaterii.

Comunicarea înseamnă dialog, nu monolog, motiv pentru care moderatorul trebuie să-și înfrâneze tendința de a ieși la suprafață, lăsând invitatul să câștige atenția publicului.

Compozitia platoului

Al doilea nivel la care se poate realiza manipularea în cazul producțiilor de televiziune – compoziția platoului – este determinant pentru modul de abordare al problemelor.

Modul în care este alcătuit cercul de invitați influențează inconștient modul de percepție al telespectatorilor, absența unuia sau a altuia dintre reprezentanții vreunei părti aflate la discuții având o mare importanță în construcția percepției privitorilor.

Compoziția platoului ar trebui, teoretic, să ofere imaginea unui echilibru, evitându-se astfel producerea unei deformări de percepție a publicului.

Scenariul

Scenariul, pe baza căruia moderatorul conduce dezbaterea și arbitrează părțile poate să fie stabilit înaintea înregistrării (caz în care calitatea discuției poate fi afectată de rigiditatea scenariului). Nici cealaltă opțiune nu este, însă, lipsită de riscuri; în cazul în care moderatorul își trasează scenariul în linii mari în urma discuțiilor pregătitoare cu participanții prezumtivi, prin care lasă loc și improvizației sau exprimării libere în timpul emisiunii, discuția poate să devieze într-un mod periculos. Oricum, nu trebuie uitată una din regulile tacite ale jocului și anume menținerea limbajului în limitele politeții.

Televiziunea nu este "oglinda societății" așa cum se autointitulează, datorită faptului că asupra ei intervin factori ce o determină să deformeze și să manipuleze realitatea, motiv pentru care o putem asemăna mai degrabă cu o oglindă concavă a societății.

Mahatma Gandhi a surprins cel mai bine pozitia de mijloc a telespectatorilor: "Nu vreau ca locuinta mea sa fie înconjurata din toate partile de ziduri si ferestre astupate. Vreau ca toate culturile si cunostintele din lume sa fie aduse si sa patrunda în casa mea intr-un mod cât se poate de liber, însa refuz sa ma las purtat de valul vreuneia dintre ele.”

Reclamele au și ele un scop manipulator, iar acest lucru se vede clar în abudența cu care sunt difuzate, în mijloacele la care se apelează pentru a influența opinia publică, ba chiar și în intervalul orar în care acestea insită să ocupe micul ecran.

Să luăm de pildă, reclamele destinate copiilor. Acestea abundă pe micul ecran, ele fiind o sursă indirectă de influențare a persoanelor adulte prin intermediul copiilor lor.

Jucării promovate prin reclame la posturile TV dedicate copiilor sunt uneori la limita legalității. Copiii sunt manipulați prin mesaje care le induc ideea că pot fi cei mai buni numai dacă au o anumită jucărie.

Spoturile în care apar fetițe iubitoare, alături de mamele lor și imaginează o familie perfectă în compania unor produse la care se face reclamă sunt periculoase atât pentru copii, dar și pentru buzunarul părinților, spun specialiștii în psihologie. 

"Includerea într-o reclamă a unui îndemn direct adresat copiilor să cumpere produsele promovate sau să își convingă părinții ori alți adulți să cumpere produsele promovate reprezintă o practică comercială agresivă, ceea ce constituie contravenție și poate fi sancționată de autoritățile competente", este de părere Mihai Titichi, șef serviciu juridic la Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România.
Experți în publicitate sunt mai rezervați. "Nu putem spune că aceste reclame reprezintă o formă de agresiune. Important e ca ele să nu exploateze credulitatea și lipsa de experiență a copiilor sau să sugereze că posesia sau folosirea unui produs va oferi copilului un avantaj fizic sau social asupra celorlalți copii de vârsta lor sau că lipsa acelui produs va avea efect opus", comentează Georgiana Grecu, director executiv al Consiliului Român pentru Publicitate.
Instituțiile ce pot fi interveni atunci când la televizor apar reclame manipulatoare sau lipsite de etică sunt Consiliul Național al Audiovizulaului (CNA) sau Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). 
În cazurile posturilor care nu sunt din România (cum este cazul Disney Channel) CNA-ul nu poate interveni, iar reclamațiile pot fi făcute doar la ANPC.

În următoarele rânduri vom împărtăși opinia psihoterapeutului Delia Aldescu, care ne explică cu lux de amănunte cine apelează la forme de manipulare, motivul pentru care o face, dar și cum să recunoaștem și să ne ferim de astfel de practici inconveniente.

În articolul său publicat pe http://www.topexperti.ro/, la data de 14 iunie 2011 Delia Aldescu ne spune că:

“Sunt convinsă că ați cunoscut cel puțin un manipulator. Cu toții folosim manipularea într-o anumită măsură, dar unii indivizi se bazează pe ea pentru a-și hrăni egoul și a-și atinge scopurile narcisiste. Uneori, este în interesul nostru să încetam o relație manipulatoare atunci când aceasta nu poate fi schimbată sau este necinstită și nesănătoasă.” 

Un individ, poate manipula din pura obișnuință. Obiceiurile se înrădăcinează, iar manipulatorii optează pentru calea pe care o cunosc cel mai bine, fără să exploreze situația și să aleagă calea cea mai eficientă. Motivul pentru care manipularea persistă, este faptul că aceasta funcționează. Iar contra-controlul pe care îl are o victimă, este acela de a o face să nu mai funcționeze. 

Dacă vă dezvoltați capacitatea de a vedea, dincolo de cuvinte, procesele de gândire uneltitoare ale manipulatorului, veți fi surprinși să aflați, cât de ușor veți descoperi adevăratul lui scop, și comportamentul manipulator iși pierde puterea de a influețna. La cei mai mulți dintre noi, până la vârsta de treizeci de ani, caracterul se va fi consolidat ca un mulaj și nu se va remodela niciodată. Din fericire, lucrurile nu stau la fel pentru toata lumea.

Dar când vorbim despre persoane cu tulburări de personalitate sau cu trasături de personalitate cu dificultăți grave de adaptare, o schimbare radicală este improbabilă.
Persoanele cu tulburări de personalitate recurg frecvent la comportamentul manipulator sau pot să se concentreze asupra atingerii scopurilor cu orice preț.
Manipulatorii au multe fețe și îndeplinesc criteriile unor tulburări de personalitate descrise în manualul de diagnostic al Asociației Psihiatrilor Americani sau în manualul de sanatate mintală utilizat în Europa.

Manipulatorii consideră o relatie ca fiind fie un concurs de inteligență, la care ei sunt excepționali, fie o cale de a li se satisface nevoile. Persoanele la care tulburările de personalitate sunt înrădăcinate devin incapabile de a face schimbari adaptative normale, idiferent cât de sincere par. Unele nu vor să se schimbe, iar altele nu au niciun interes să se schimbe. Toate tulburările de personalitate pe care le voi descrie în continuare v-ar putea fi de mare ajutor in identificarea caracteristicilor manipulatoare.

Personalitatea antisocială
Persoanele antisociale au un talent de mici în a avea probleme.

Deși intră în conflict cu legea și stau și la închisoare ei pot fi șarmanți și amuzanți. Nu au mustrări de conștiință și sunt impulsivi, dar alături de ei puteți petrece clipe minunate. Dacă le cereți să se comporte ca niște adulți responsabili veți realiza în sfârșit că singurul lor scop este de a se distra și de a trăi periculos. Felul lor specific de manipulare este să vă găsească punctul vulnerabil și să-l folosească spre a vă controla.
Personalitatea de tip borderline
Acești indivizi sunt foarte emotivi și odată ce idealizează relațiile pregatiți-vă ca apoi să le defăimeze. Își antrenează familia și prietenii în vârtejul lor emoțional. Se tem de abandon și dau dovadă de un comportament extrem dacă sunt părăsiți. Sunt nesiguri în ceea ce privește propria identitate și nu au capacitatea să mențină relații interpersonale stabile. Manipularea tipică lor este de a vă amenința că își va face rau sieși pentru a va păstra în relație.
Personalitatea histrionică
Exagerat de emotive și seducătoare din punct de vedere sexual, histrionicii vor să li se acorde atenție. Fac orice pentru a rămâne în centrul atenției. La început îi percepem distractivi și interesanți, apoi descoperim că nu au sentimente profunde față de nimic care nu are legatură cu ei și cu nevoia lor de a fi admirați. Forma de manipulare tipică este să seducă ca să i se satisfacă nevoia constantă de atenție.

Personalitatea narcisistă
Narcisicii se cred buricul pământului. Dacă vreți să relaționați cu ei trebuie să fiți de acord cu ei fiindcă nu tolerează nici un fel de critică. Trebuie să îi răsfățați și să îi admirați, orice altceva ați face, nu vor satisface așteptările lor exigente. Când manipulează, încep prin a curta și a vă cuceri cu un pseudoșarm prea frumos ca să fie adevărat, iar apoi vă vor seca de bani.
Personalitatea dependentă
Aceste persoane simt nevoia de a fi aprobați de ceilalți și se tem să ia decizii independent. Se străduiesc enorm de mult să păstreze o relație pentru a evita singurătatea. Dacă relația se sfârșește nu vor vrea să renunțe. În relațiile cu oamenii au nevoie de încurajări și sprijin.
Aceste persoane sunt foarte amabile și dispuse să facă orice pentru a evita conflictele și abandonul. Vor manipula prin această amabilitate beneficiind de o dependență copleșitoare pentru ceilalți.
Personalitatea psihopată
Psihopații au aptitudini renumite pentru a vă fermeca astfel încât sa le dați totul.

Apoi dispar fără urme și nu vă dați seama de nimic, dar încă continuați să-i apărați cu înverșunare. Fiți cu ochii în patru când intuiția vă dă un semnal de alarmă.
Acesta poate fi uimitor de șarmant, deseori inteligent, dar prea bun ca să fie adevărat. În interiorul lor nu există decât sentimente superficiale care nu pot empatiza și nu pot iubi. Nu vă lăsați vrajiți fiindcă asta e tactica de manipulare care vă lasă nauciți cu ochii în zare.

Vă întrebați probabil, de ce am ales să scot în evidență această opinie și totodată, ce legătura are aceasta cu deteriorarea discursului jurnalistic prin intermediul manipulării. Motivul pentru care am ales să subliniez personalitățile diferite care recurg la manipulare, este acela că o manipulare creată într-un discurs jurnalistic aparține, în mod cert uneia sau alteia dintre aceste categorii.

După cum bine știm, un discurs jurnalistic nu este scris sau susținut de un computer sau orice altă mașinărie.Toate creditele creării acestuia se atribuie unei persoane. Așadar, adevărata față a discursului jurnalistic se regăsește în personalitatea celui ce-i dă naștere. De aici reiese faptul că persoanele capabile de manipulare prin intermediul discursului jurnalistic, fac parte, fără dubii, dintr-o categorie de personalități cu o gamă de probleme în ceea ce privește adaptarea la mediul social. Acest lucru aduce după sine semen de întrebare: să plecăm urechea la cele relatate fără să facem în prealabil o verificare proprie? Sau să tindem să ne păstram o poziție cumva mijlocie, în așa fel încât să fim la curent cu noutățile dar să nu ne lăsăm pradă injustitiilor exercitate asupra propriilor opinii de către cei ce consideră că au materialul necesar pentru efectuarea unei astfel de manipulări?

Raspunsul se regăsește în cea de-a două variantă. Astfel, cunoaștem teritoriul inamic, dar nu înaintăm pe planul acestuia fără a fi înarmați.

Manipularea reprezintă o metodă de influențare prin mijloace specifice a opiniei publice, astfel încât persoanele manipulate să trăiască cu impresia că acțiunile lor sunt în conformitate cunpropriile interese. Realitatea este, însă alta, ele intrând în posesia unor păreri ce nu le aparțin, acestea fiind induse prin felurite mijloace. Principalele tehnici prin care manipularea este realizată se constituie în zvonuri, intoxicări, dezinformare, ba chiar propagandă.

În ultimii ani,manipularea a luat amploare, despre ea vorbindu-se din ce în ce mai mult, motiv pentru care termenul de “manipulare” devinde din ce în ce mai ambiguu, nicidecum nu are tendință de clarificare.

Manipularea este și ea abordată pe mai multe căi: de la cea care încă păstrează un nivel de bun simț, în care termenul este utilizat incorect și abuziv fără a exista însă nici măcar o mică bănuială venită dinspre cel care îl folosește, până la cea a abordării riguros științifice.

Vom face o abordare prin intermediul unei căi mijlocite, privind manipularea dintr-o perspectivă științifică. Atfel, încercăm să arătăm mecanismele prin intermediul cărora se poate deteriora, cu sau fără intenție, realitatea și totodată să depistam tentativele de manipulare existente în presa din România secolului XXI.

Cauzele fenomenului de manipulare se extind pe diverse planuri, iar tehnicile prin care aceasta este pusă în pactică devin din ce în ce mai greu de depistat, căpătându-și o aliură plină de rafinament.

Cu toate acestea, manipularea nu domină chiar tot. Aceasta apare, de regulă, ca urmare a lipsei informațiilor. Sau, paradoxal, prin excesul informațional, aproape sufocant.

Spre deosebire de alte procese, manipularea se instalează în mod irațional. Dacă în cazul persuasiunii sau al publicității receptorul este conștient într-o oarecare măsură că asupra lui se exercită o tentativă de influențare, atunci când vorbim de manipulare,lucrurile se schimbă. Dacă receptorul își dă seama că ceva este în neregulă, realizează că asupra lui se încearcă ceva, atunci nu mai vorbim despre manipulare. Aceasta se transformă într-o acțiune ratată. Devine doar o tentativă, fără sorți de izbândă.

Mecanismul prin care funcționează tehnicile de manipulare se ramifică, o dată cu avansarea tehnologiei. Pentru a se reuși manipularea maselor este necesar să se pună la dispoziție mecanisme complicate și cu diferite conturări ale pentru a putea să confere credibilitate.

Efectul de sedare este generat cu ajutorul unui bombardament de informații, de cele mai multe ori inutile, asupra receptorului, fapt ce îl determină pe acesta să perceapă totul așa cum îi este prezentat, fără să se mai gândească la o posibilă variant incompatibilă cu cele relatate.

Persoanele predispuse mai ușor spre a cădea pradă manipulării fac parte, în general, din rândul celor lipsite de educație, intolerante, persoane care nu cunosc adevărul în totalitate.

De multe ori manipularea se ascunde în spatele unei ideologii, fiind pusă pe tapet cu mult rafinament, bazându-se pe cunoștințe psihologice clare, iar persoana din spatele manipulării rămâne în permanență într-un con de umbra.

Odată cu trecerea timpului manipularea a căpătat forme din ce în ce mai robuste, având de partea ei tehnologia avansată, cu precădere internetul, prin intermediul căruia se exercită o forță extraordinar de mare a manipulării

Ideea manipulării din România acestui timp echivalează cu puterea exercitată de vrăjitoria Angliei din Evul Mediu. Privită ca a patra putere în stat, presa are și ea o vină atunci când vorbim despre manipulare, prin intermediul ei făcându-se posibilă împlinirea celor mai mari “dorințe” politice care, inevitabil, ajung în casele și în mintea oamenilor de rând, acesta din urmă dându-le crezare.

Fenomenul manipulării este analizat din perspectiva a două procese: cel psihologic și cel sociologic. Din punct de vedere psihologic, manipularea este privită ca arta de a convinge pe cineva să facă ceva, implementându-i ideea că ceea ce urmează să facă este bine și că decizia îi aparține în totalitate, iar toate acestea îi reușesc manipulatorului fără a depune nici cel mai mic efort fizic.

Din punct de vedere sociologic, manipularea își are baza tot în cadrul procesului psihologic, însă acum acționează pe scară mai mare, se extinde în mediul social al grupurilor, al opiniei publice, asigurându-și un succes cu o cu totul altă valoare.

Ca o acțiune să devină manipulare, aceasta trebui să facă dovada unor intenții ascunse având ca scop schimbarea opiniei, a atitudinii, a comportamentului, să permită persoanelor manipulate să trăiască cu impresia că ceea ce fac, fac din proprie inițiativă.

Falsa informație parțială este practica cea mai întâlnită în presă atunci când vine vorba despre intenția de manipulare. Ea constă în a falsifica prin orice mijloace, cum este omisiunea – scoaterea în evidență a unor părți în defavoarea altora.

Promovarea intereselor având ca scop schimbarea opiniei publice presupune utilizarea unor mijloace și tehnici pe care presa le deține, mijloace de care face uz fără a fi necesară solicitarea unui intermediar spre a oferi suport.

În presă, manipularea pleacă de la interesele patronale, din trust sau chiar de la jurnalist care, deși meseria îi cere să-și păstreze identitatea într-un con de umbra, este de multe ori asaltat de puterea pe care propria-i poziție i-o oferă, recurgând astfel la metode mai puțin ortodoxe, în vederea obținerii credibilității.

Această deteriorare pe care jurnalistul o face este generată de dorința acestuia de vedetism, de a ieși cu orice preț în față, de a deveni cunoscut și îndrăgit de public. Acest lucru se aplică în general jurnaliștilor de televiziune, însă nici presa scrisă nu este lipsită complet de astfel de ziariști. Publicarea unor articole cu interes mascat, ocuparea spațiului de emisie cu articole lipsite de importanță, favoritismul arătat anumitor articole – toate acestea indică o grafomanie pe care jurnaliștii din presa scrisă o posedă și nu evită să o arate.

În ceea ce privește interesele patronale, vorbim deja de un alt nivel. Aici regăsim în primul rând favoritismul politic pe care patronal sau acționarii îl au vis – a – vis de un anumit partid.

Totodată, dorința de a avea exclusivitate asupra unui subiect duce la o deteriorare a discursului jurnalistic, adevărul fiind denaturat sau chiar în totalitate ascuns.

Informațiile cu tentă publicitară inserate în cadrul unor știri, fără a se face cunoscută adevărata intenție poartă de asemenea însemnele manipulării.

Evitarea manipulării necesită o dezvoltare a spiritului critic, astfel receptorii nu vor cădea pradă influențelor negative exercitate de jurnaliști. Pentru a-și dezvolta însă spiritual critic, receptorul are nevoie în primul rând de educație, de cultură, urmate de timp, timp în care să își poată dezvolta abilitatea de a face diferența între manipulare și adevăr, de a recunoaște manipularea în cadrul textelor și de a putea face față avalanșei de informații care tinde să-l copleșească.

În vederea rezistării manipulării receptorii trebuie să treacă prin filtrul gândirii articole publicate în mai multe ziare, știri prezentate la mai multe posturi de radio sau de televiziune, știri care prezintă aceleași evenimente dar din unghiuri total diferite. Aceasta este singura variant prin care pot fi depistate tehnicile de manipulare și încercarea jurnaliștilor de a ieși din anonimat.

Nesiguranța este cea care apare atunci cândauditoriul tinde să recunoască faptul că informația oferită pare deformată, deteriorate, moment în care se simte folosit, unicul scop servindu-i ca și furnizor de audiență.

Manipularea în presă nu este un fenomen ușor de digerat. În România, presa este supusă marilor puteri, favorizând interesele politice și economice ale lumii aristocrate.

Termenul de manipulare este folosit în cazul încercărilor de constrângere, de persuasiune, de influențare nelegitimă aplicată asupra uneia sau a mai multor persoane în diverse contexte.

Apetitul publicului pentru "istoria instantanee" este un fapt bine cunoscut. 
Însă doar cu puțin timp în urmă managerii și specialiștii în comunicare au început să se intereseze despre opiniile privitorilor referitoare la știrile televizate.

Un amplu sondaj internațional realizat de Gallup în 1986 a relevat următoarele fapte: 

– doar 1 din 4 subiecți considera că marile instituții de știri ( BBC sau NBC) sunt credibile;

– 79% dintre indivizii intervievați cred că presa este "cu adevărat profesionistă" și că se preocupă să-și facă cât mai bine treaba.

Un sondaj similar, realizat cu 3 ani mai târziu (1989), a indicat anumite modificări în percepția publicului asupra modului în care televiziunea informează:

–   doar 54% dintre cei chestionați au mai spus că reporterii prezintă informațiile în mod obiectiv;

– 44% considerau că presa este frecvent neobiectivă;

–   peste două treimi dintre ei (68%) au declarat că jurnaliștii tind să favorizeze întotdeauna una dintre părțile implicate într-un conflict;

–   doar 33% erau de părere că presa este independentă, majoritatea considerând că ea este influențată de persoanele sau grupurile politice puternice;

–  77% blamau mass-media că le invadează intimitatea.

Televiziunea nu este "oglinda societății" așa cum îi place să se autointituleze; asupra ei intervine un complex de factori care o determină să deformeze și să manipuleze (conștient sau nu) realitatea. Din acest motiv o putem asemăna mai degrabă cu o oglindă aburită a societății. Mahatma Gandhi a surprins cel mai bine poziția de mijloc a telespectatorilor: "Nu vreau ca locuința mea să fie înconjurată din toate părțile de ziduri și ferestre astupate. Vreau ca toate culturile și cunoștințele din lume să fie aduse și să pătrundă în casa mea într-un mod cât se poate de liber, însă refuz să mă las purtat de valul vreuneia dintre ele.”

Concluzii

Evoluția mijloacelor de comunicare din utimul secol, supranumit și “secolul vitezei”, a condus la puterea pe care a dobândit-o mass – media, putere ale cărei legături se extind rapid și se dezvoltă pe mai multe planuri, unele dintre ele însă, neprielnice nouă.

Forța cu care mass – media acționează în planuri paralele este una de nivel fantastic, ea putând în același timp să și educe publicul, dar să și-l corupă, să pună sau să demită din funcție un lider, să prezinte realități alternante, fără ca noi măcar să percepem o urmă de neadevăr.

Furnizarea informației în mod distorsionat a condus la manipularea în masă, publicul țintă fiind ușor indus în eroare și devenind incapabil de a mai face distincția între adevăr și minciună, lăsându-se purtat în întunericul metaforic, fără a cunoaște adevărul, dar mai ales fără a-și dori conștientizarea adevăratelor fapte.

Manipularea, prin tehnicile-i multiple, a ajuns la un stadiu în care este chiar periculoasă și totodată râvnită. Din acest motiv este folosită pe toate planurile, nu doar cel mediatic, făcându-și rădăcini adânci în special în plan politic.

Influența pe care manipularea o are asupra auditoriului este una foarte mare și din acest motiv a fost analizată din nenumărate perspective și de o multitudine de minți luminate. Plecând de la condițiile realizării ei și până la universul în care aceasta a fost creată, manipularea și-a lăsat amprente asupra opiniei publice.

Mecanismul manipulării funcționează printr-o serie de resurse textuale, având ca scop alterarea, modificarea comportamentului auditoriului, acest lucru putând fi posibil și ușor de realizat inducând publicul în eroare, înșelându-i încrederea dar mai ales făcând apel la starea emoțională.

Manipularea, această formă de deteriorare discursivă, nu se încadrează nici pe departe în structura regulilor sociale din cadrul unei instituții media ce vizează furnizarea de informații în condiții optime, ci se înclină către ilegal, înlocuind scopul propriu al informației cu unul care depășește termenii legali ai mass-media.

Se spune că influența media este un flux continuu de informații în timp ce realitatea este mediul de existență. Influența media este parțială în timp ce influența realității este totală.

Apelându-se la manipulare, indiferent de context, reguli de bază ca obiectivitatea, raționalitatea, interesul publicului sunt încălcate, sunt uitate, fiind înlocuite de minciună, denaturare a faptelor, de omitere a unor aspecte fundamentale din cadrul informației sau chiar de introducerea unor aspecte false, însă promovate, facilitându-le trecerea neobservată de către target.

Discuțiile legate de manipualarea la care sunt supuși indivizii din partea mass-media au apărut mai ales în ultima perioadă. Și asta s-a datorat pe de o parte dezvoltării continue a presei în ultimele decenii, iar pe de altă parte încrederii tot mai mari pe care indivizii o acordă instituțiilor media.

Se vorbește foarte mult de faptul că indivizii sunt predispuși la acet tip de manipulare din primul moment în care citesc un ziar, apasă tasta telecomenzii sau pornesc aparatul de radio. Iar principala vină cade pe mass-media din perspectiva faptului că aceasta transmite informațiile care mai târziu devin surse de manipulare.

Manipularea s-a dovedit a fi o formă atractivă de promovare a unui produs finit, servind ca și metodă de camuflare a adevăratelor intenții ale emițătorului.

Prin manipulare nu se reflectă fidel spațiul public dar aceasta prezintă totuși societatea în care este creată, însă odată recunoscute și eliminate sursele acestui tip de deteriorare cu ajutorul corpului social, manipularea, ar putea, în timp, să dispară.

În contextul actual se vorbește atât de mult despre manipularea din presă pentru ca astfel publicul să își piardă interesul și încrederea către instituțiile media. Din păcate majoritatea indivizilor nu caută aspectele fundamenatele ale presei, se lasă manipulați de societate și mai târziu se justifică afirmînd că presa, ca principal vector al informării, manipulează. Realitatea în care trăim are și ea un mare impact și o mare putere de influențare. Informațiile din realitate primează în fața celor difuzate de media. Experiența, trăirea evenimentelor poate schimba percepția asupra informațiilor.

Bibliografie:

Alina Căprioară, Discursul Jurnalistic și Manipularea, Bacau, Decembrie 2009

Cf. Luiza Seche și Mircea Seche, Dicționarul de sinonime, 2002

Cf. Tom McArthur, The Oxford Companion to the English Language, Oxford University Press, Londra, 1992 în http://grammar.about.com/od/rhetoricstyle/a/ironyobserve.htm.

Erwan Black, Funcțiile Politice ale Mass-mediei, Butterworsths, Toronto, 1982

Pierre Bourdieu, Sur la television, Liber-Raisons d’agir, Paris, 1996

Sorin, Preda, Jurnalismul cultural și de opinie, Polirom, Iași, 2006.

Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Ediția a VI-a , Ed. C.H.Beck, București, 2006

Stan, Sonia Cristina, Manipularea prin presă, Ed. Humanitas, București, 2004

Volkoff, Valdimir, Tratat de dezinformare, Editura Antet, București, 2002

Adolf, Hitler, Mein Kampf, Vol I, 1925

Adolf, Hitler, Mein Kampf, Vol II, 1926

Herjeu, Radu, Tehnici de propagandă, manipulare și persuasiune, București, 2000

Gustave le Bon, Psihologia mulțimilor, Editura Antent, București, 2004

Surse Web:

http://www.damaideparte.ro/index.php/tehnica-piciorului-in-usa/12130/

https://archive.org/details/SilentWeaponsForQuietWars_75

http://dexonline.ro/definitie/influenta

http://dexonline.ro/definitie/dezinformare

http://www.topexperti.ro/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Manipulare_in_presa

http://aad.revues.org/index219.html.

http://www.thefreedictionary.com/sarcasm

http://grammar.about.com/od/rhetoricstyle/a/ironyobserve.htm.