Manipularea Digitala a Fotografiilor de Presa

Manipularea digitală a fotografiilor de presă

Cuprins

Introducere …………………………………………………………………………………………………………… 5

Capitolul I FOTOGRAFIILE DE PRESĂ. FOTOJURNALISMUL

1.1 Fotografia. O marfă ieftină dar scumpă ………………………………………………… 7

1.2 Diferențe între imaginea vizuală și adevărul vizual ……………………………….. 9

1.3 Fotojurnalismul ………………………………………………………………………………… 13

1.3.1 Fotografia de presă ………………………………………………………………………. 16

1.3.1.1 Genurile fotografiei de presă ………………………………………………….. 18

1.4 Fotoreporterul: tehnician sau artist? ……………………………………………………. 20

1.5 Elogiile fotografiei de presă ………………………………………………………………… 21

Capitolul II ETICĂ ȘI MORALĂ ÎN FOTOJURNALISM

2.1 Relațiile dintre etică și morală ………………………………………………………………. 22

2.2 Etica în mass media ……………………………………………………………………………… 23

2.3 Etică și morală în fotojurnalism …………………………………………………………….. 24

Capitolul III MANIPULAREA DIGITALĂ A FOTOGRAFIILOR DE PRESĂ

3.1 Elementele de construcție a manipulării digitale ……………………………………… 28

3.2 Manipularea digitală a fotografiilor de presă ……………………………………………. 32

3.2.1 Se întâmplă o singură dată ……………………………………………………………….. 37

3.2.2 Conștientizarea momentului ……………………………………………………………… 37

3.2.3 Setări minine …………………………………………………………………………………. 38

3.2.4 Corectarea unei focalizări slabe ………………………………………………………… 39

3.2.5 Eliminarea factorului uman ………………………………………………………………. 39

3.2.6 Editarea ………………………………………………………………………………………….. 39

3.2.6.1 Photoshop, maestrul imaginilor perfecte …………………………………….. 40

3.3 Impactul manipulării digitale a fotografiilor de presă …………………………………. 41

Capitolul IV STUDIU DE CAZ

4.1 Metodologie și ipoteza de lucru …………………………………………………………………. 43

4.2 Propunere de cercetare ……………………………………………………………………………… 46

4.3 Prezentarea suportului de analiză ……………………………………………………………….. 47

4.4 Manipularea digitală a fotografiilor de presă. Analiză …………………………………… 48

4.5 Rezultatele cercetării …………………………………………………………………………………. 56

Concluzie ………………………………………………………………………………………………………………………. 57

Bibliografie …………………………………………………………………………………………………………………….. 59

Introducere

În fața oricărui forme de manipulare stă comunicarea; în spatele acestora, o serie întreagă de strategii care au ca scop final, convingerea publicului țintă. Această afirmație susține idea unei nevoi concentrate de a înțelege necesitatea descifrării unei comunicări ce vine de la fotografiile de presă. Comunicarea este cu siguranță, în parte, transmitere de informație. Aceasta este prima sa modalitate de existență. Însă, comunicarea nu poate fi doar o modalitate de informare. Ea este un proces mult mai complex decât un simplu schimb de informații. Am putea discuta la nesfârșit despre înțelesul de bază al comunicării. Primul impuls este să ne gândim la exemplele de relații pe care comunicarea le leagă (fie că vorbim de domeniul familial, afaceri, școală, sentimental etc). Dar există și un domeniu, mai puțin disputat, în care comunicarea este doar un paravan. Paravan al manipulării cu scopul de a schimba mentalități, comportamente, atitudini.

Societatea în care trăim descoperă pe zi ce trece nevoia unui răspuns concret la următoarele întrebări: este manipularea un rău de care cu toții trebuie să fugim? Care sunt tehnicile de creare a manipulării? Este de condamnat dacă apelăm la sentimente pentru a schimba comportamente, moduri de gândire, atitudini? Este manipulatorul un viclean sau doar salvatorul unei omeniri care nu are o opinie? Și este arta de a convinge calitatea supremă a celor care vor să conducă o lume către propriile principii? În idea de a răspunde la toate aceste frământări am realizat lucrarea de față. Manipularea este un act de care toți abuzăm în deplină cunoștință de cauză atunci când încercăm să convingem o audiență. Indivizi care apelează la persuadare suntem cu toții, în viața de zi cu zi, în afaceri, în politică, în relațiile interpersonale etc. Dar oare noi, suntem conștienți că facem obiectul unor multiple tentative de persuadare?

Cea dintâi ambiție a acestei lucrări este de a explica ce este fotografia, cum se realizează și care este impactul acesteia asupra comunicării sau descifrării unei comunicări aparte (comunicarea vizuală). Fotojurnalismul este parte a domeniului mass media. Rând pe rând, presa scrisă, audiovizualul și presa online au apărut, bucurându-se de un debut plin de admirație, formând ceea ce noi numim astăzi ca fiind mijloace de comunicare în masă sau mass-media. Un lucru ce nu poate fi constat este modul lor de a lua naștere tocmai la cererea publicului prin exprimarea nevoii de a fi informați. Este fotojurnalismul la fel de puternic ca și jurnalismul în general? Cea de-a doua ambiție a acestei lucrări este reprezentată de dorința de a face o cercetare asupra fenomenului eticii în fotojurnalism dar și a descifra tehnicile manipulări digitale. Evident, în secolul XXI nu se poate trăi fără informație. Informația, de oricare natură, ne ajută să dobândim avantaje într-un proces sau într-o acțiune aflate în derulare. Așadar, indiferent că vrem sau nu, trebuie să recunoaștem puterea pe care fotojurnalismul îl are asupra noastră. Atunci când puterea devine o sursă de a exprima o autoritate transparentă dar sigură, se produce procesul de manipulare a publicului. Obiectivul celui de-al treilea capitol al lucrării Manipularea digitală a fotografiilor de presă, este de a decoda mesajul tehnicilor de manipulare și care este efectul acestora. Metoda prin care se poate efectua remodelarea gândirii necesită un suport mediadic, un public nesigur, o minte hotărâtă și un discurs care să capteze atenția, astfel încât, odată ce ai acel public, să îi arăți tu calea. Cea de-a treia ambiție este de a intra în lumea fotografiei, cu precădere, în lumea fotografiilor de presă. Cum sunt acestea realizate? Ce rol au? Mai este fotografia, un element credibil în transmiterea unei informații/a unui mesaj? Toate aceste întrebări, își vor găsi răspunsul în analiza prezentată în studiul de caz. Dacă tot trăim într-o lume, unde tehnicile manipulării prin fotografia de presă ne străpung inima și mintea la tot pasul, atunci cred cu tărie că ceea ce ne mai rămâne este să cunoaștem aceste tehnici și să respingem efectul strategiilor argumentative asupra noastră exersându-ne responsabilitatea individuală.

Puțini dintre noi recunoaștem că fotografiile de presă au puterea de a ne manipula convingerile sau că fotografiile de presă ne influențează modul în care înțelegem sau ne comportăm în raport cu evenimentul sau persoana prezentată, tocmai pentru că omul se consideră o persoană completă căruia nu îi lipsește factorul de decizie. Dacă această teorie se confirmă sau nu, voi descoperi la finalul acestei lucrări, sub aspectul concluziilor, prin infirmarea sau confirmarea următoarei ipoteze de lucru: fotografia de presă este paravanul unei strategii bine construite și ale cărei tehnici de manipulare nu lasă pe nimeni indiferent.

De asemenea, această lucrare poate reprezenta o cărămidă solidă, în construcția oricărei extinderi a subiectului.

Capitolul I

FOTOGRAFIILE DE PRESĂ. FOTOJURNALISMUL

1.1 Fotografia. O marfă ieftină dar scumpă

Așa cum în comunicarea verbală se folosește un limbaj pentru ca mesajul să poată fi transferat de la emițător la receptor și comunicarea vizuală, presupune un cod care se compune din culoare și formă. Ceea ce rezultă aspectul de sinteză pe care acest tip de comunicare și-l poate însuși (cum propozițiile sunt împărțite în cuvinte prin prisma gramaticii, așa și în cazul imaginilor, care pot fi descompuse la nivel vizual în formă și culoare). Despre ceea ce înseamnă acest tip de comunicare vom afla mai multe în acest subcapitol care își propune să reprezinte baza recunoașterii fotografiei. Înainte de a începe concret, să vorbim despre ce înseamnă și cum se manifestă comunicarea vizuală, țin să menționez faptul că imaginile au în primul rând un echivalent emoțional datorită senzațiilor care se transmit și abia apoi, rațional (iată și explicația pentru care culorile, de exemplu au fost împărțite în culori reci și calde). Acestea au rolul de a trezi sau crea o anumită stare de spirit. La fel se întâmplă și în cazul formelor, în urma cărora se transmit stări precum dinamism, agresivitate, ocrotire, etc. Astfel spus, imaginile cu formele și culorile lor au un impact puternic asupra psihicului, gândirii și sensibilității celor care iau contact cu acestea. Fie că vorbim de comunicarea vizuală prezentă la televizor, presa scrisă, cinematograf sau pur și simplu comunicarea artistică trebuie să parcurgem elementele cunoașterii conceptelor care fac ca mesajul comunicării vizuale să fie decodificat și acceptat (senzația, percepția, reprezentările etc.). Astfel spus: senzațiile vizuale sunt compuse din tonul cromatic, luminozitate și saturație. Acestea împreună sunt rezultatul final al acțiunii undelor electromagnetice asupra analizatorilor vizuali; sau mai puțin tehnic vorbind, senzațiile vizuale sunt rezultatul undelor luminoase care se propagă de la soare către obiectul vizat, transmițând astfel, o imagine clară. Percepția pe de-o parte reprezintă prima imagine pe care o preluăm de la ceea ce vedem, cu toate informațiile cu care aceasta vien la pachet (însușirile concrete ale obiectelor). Reprezentarea atrage cu sine imaginea mentală și poate fi definită ca un proces cognitiv-senzorial. Comunicarea vizuală poate avea mai multe mijloace de transmitere dar important este că indiferent prin ce va fi aceasta transmisă, imaginile sunt cele care vorbesc. Acest tip de comunicare este efectul unei nevoi moderne de a a avea alături de un mesaj, o imagine care să ajute la reprezentarea acestuia mai bine. Imaginea poate fi o schiță, o fotografie, o hartă, grafice etc.

Termenul de imagine provine de la latinescul Imago care înseamnă suma percepțiilor pe care noi le avem față de obiecte. Dr. Elena Abrudan (Conf. Univ. La Universitatea Babeș Balyai) definește în schimb imaginea ca fiind "portretul subiectiv, impregnat psihologic și culă în studiul de caz. Dacă tot trăim într-o lume, unde tehnicile manipulării prin fotografia de presă ne străpung inima și mintea la tot pasul, atunci cred cu tărie că ceea ce ne mai rămâne este să cunoaștem aceste tehnici și să respingem efectul strategiilor argumentative asupra noastră exersându-ne responsabilitatea individuală.

Puțini dintre noi recunoaștem că fotografiile de presă au puterea de a ne manipula convingerile sau că fotografiile de presă ne influențează modul în care înțelegem sau ne comportăm în raport cu evenimentul sau persoana prezentată, tocmai pentru că omul se consideră o persoană completă căruia nu îi lipsește factorul de decizie. Dacă această teorie se confirmă sau nu, voi descoperi la finalul acestei lucrări, sub aspectul concluziilor, prin infirmarea sau confirmarea următoarei ipoteze de lucru: fotografia de presă este paravanul unei strategii bine construite și ale cărei tehnici de manipulare nu lasă pe nimeni indiferent.

De asemenea, această lucrare poate reprezenta o cărămidă solidă, în construcția oricărei extinderi a subiectului.

Capitolul I

FOTOGRAFIILE DE PRESĂ. FOTOJURNALISMUL

1.1 Fotografia. O marfă ieftină dar scumpă

Așa cum în comunicarea verbală se folosește un limbaj pentru ca mesajul să poată fi transferat de la emițător la receptor și comunicarea vizuală, presupune un cod care se compune din culoare și formă. Ceea ce rezultă aspectul de sinteză pe care acest tip de comunicare și-l poate însuși (cum propozițiile sunt împărțite în cuvinte prin prisma gramaticii, așa și în cazul imaginilor, care pot fi descompuse la nivel vizual în formă și culoare). Despre ceea ce înseamnă acest tip de comunicare vom afla mai multe în acest subcapitol care își propune să reprezinte baza recunoașterii fotografiei. Înainte de a începe concret, să vorbim despre ce înseamnă și cum se manifestă comunicarea vizuală, țin să menționez faptul că imaginile au în primul rând un echivalent emoțional datorită senzațiilor care se transmit și abia apoi, rațional (iată și explicația pentru care culorile, de exemplu au fost împărțite în culori reci și calde). Acestea au rolul de a trezi sau crea o anumită stare de spirit. La fel se întâmplă și în cazul formelor, în urma cărora se transmit stări precum dinamism, agresivitate, ocrotire, etc. Astfel spus, imaginile cu formele și culorile lor au un impact puternic asupra psihicului, gândirii și sensibilității celor care iau contact cu acestea. Fie că vorbim de comunicarea vizuală prezentă la televizor, presa scrisă, cinematograf sau pur și simplu comunicarea artistică trebuie să parcurgem elementele cunoașterii conceptelor care fac ca mesajul comunicării vizuale să fie decodificat și acceptat (senzația, percepția, reprezentările etc.). Astfel spus: senzațiile vizuale sunt compuse din tonul cromatic, luminozitate și saturație. Acestea împreună sunt rezultatul final al acțiunii undelor electromagnetice asupra analizatorilor vizuali; sau mai puțin tehnic vorbind, senzațiile vizuale sunt rezultatul undelor luminoase care se propagă de la soare către obiectul vizat, transmițând astfel, o imagine clară. Percepția pe de-o parte reprezintă prima imagine pe care o preluăm de la ceea ce vedem, cu toate informațiile cu care aceasta vien la pachet (însușirile concrete ale obiectelor). Reprezentarea atrage cu sine imaginea mentală și poate fi definită ca un proces cognitiv-senzorial. Comunicarea vizuală poate avea mai multe mijloace de transmitere dar important este că indiferent prin ce va fi aceasta transmisă, imaginile sunt cele care vorbesc. Acest tip de comunicare este efectul unei nevoi moderne de a a avea alături de un mesaj, o imagine care să ajute la reprezentarea acestuia mai bine. Imaginea poate fi o schiță, o fotografie, o hartă, grafice etc.

Termenul de imagine provine de la latinescul Imago care înseamnă suma percepțiilor pe care noi le avem față de obiecte. Dr. Elena Abrudan (Conf. Univ. La Universitatea Babeș Balyai) definește în schimb imaginea ca fiind "portretul subiectiv, impregnat psihologic și cultural al realității." Extragem idea că imaginea reprezintă un mediu sau un mijloc prin care comunicarea vizuală transmite o informație compusă din formă și culoare. Ceea ce trebuie să reținem este faptul că nu numai ochiul ca organ al trupului este cel căruia imagine i se adresează ci, așa cum am menționat anterior, totalitatea corpului este activ la producerea și receptarea informațiilor vizuale prin crearea senzațiilor și ulterior, sentimentelor. Astăzi ne confruntăm cu o necesitate a exprimării unui mesaj într-o imagine sau cu ajutorul unei imagini. Este important să comunicăm prin imagini și la fel de important este să știm să decodăm ceea ce ni se transmite prin acestea. Ele ne ajută să ne formăm o idee mai clară, concisă și sigură despre obiectele din jurul nostru. Impactul vizual este avantajul principal al comunicării vizuale deoarece o imagine poate cuprinde zeci de pagini scrise și economisește timp și spațiu. Vedem astfel, legătura inopinantă dintre fotografie și comunicare (practic, specialiștii definesc fotografia ca un mijloc de comunicare), astfel că se simte aici nevoia de a defini în termeni științifici ce reprezintă comunicarea.

În opinia lui Jean Claude Bertrand informația „este un stoc de date (mesaje, semnale, simboluri) care se transformă prin procesul de comunicare. Comunicarea face ca ființa umană să creeze noi semnificații, să interpreteze mesajele, să transforme ideile și cunoștințele prin dialog cu semenii săi”. În aceași idee, Bertrand afirmă că „termenul de comunicare implică neapărat o relație între două entități”. În aceste definiții, autorul explică faptul că procesul comunicării devine mijlocul principal prin intermediul căruia putem să ne adaptăm la realitățile generate de social. Doar că, în aceași nuanță, specialist în sociologie, Alain Touraine, merge mai departe și afirmă faptul că la baza comunicării de orice tip stă informația "a fi informat înseamnă a ști nu numai ce se petrece, ci și a cunoște rațiunile și metodele de decizie.” Ce-i drept, nimeni nu poate contesta faptul că scopul fotografiei nu este acela de a transporta o informație, fie aceasta legată de o veste, o stare, un indiciu etc. Astfel spus, fotografia este comunicare.

Individul unei societăți care se hrănește cu informație, devine inevitabil abonatul unor ziare/reviste. Răsfoind paginile suportului mediatic, în calitate de receptor, individul își formulează astfel un set de întrebări (curiozități) pe care numai informația prezentă i le va putea satisface. Autoarea româncă, Gabriela Sandu, numește contravaloarea abonamentului, "taxa pe informație". Pe de altă parte, de-a lungul unei singure zi, individul unei societăți, este ținta a mii de imagini pe care le vitualizează din monentul în care se trezește și până adoarme (imaginile din casă, din mass media, publicitatea de pe stradă, de la metrou, de la serviciu etc.). În acest moment, persoana respectivă nu oferă nimic în schimbul acelor imagini care transportă inevitabil, informații. De ce? Simplu. Autorii Dan Petre și Mihaela Nicola amintesc faptul că "publicitatea este un fenomen economic pentru că obiectul esențial al publicității îl constituie creșterea vânzării și extinderea organizației care se comunică." Într-adevăr, acest tip de comunicare se numește publicitate, dar acest subiect nu face domeniul de cercetare a lucrării de fațiă, astfel că mă voi rezuma doar la a o menționa. Idea însă, constă în faptul că fotografia are puterea de a vinde: informație sau un produs. În aceași ordine de idei, trebuie reținut impactul fenomenului de pătrundere a fotografiei în viața oricărei persoane.

Îndepărtându-ne de prezent, amintesc faptul că fotografia a luat naștere ca suport de a păstra amintirile. Cel mai adesea, fotografia avea rolul de a crea celebrele și nostalgicele albume de familie. Ulterior, fotografia a fost folosită pentru a susține informațiile din presa scrisă (acest procedeu a crescut foarte mult tirajul vânzărilor cotidienelor). În timp, evoluția fotografiei a fost strict legată de dezvoltarea tehnică și în același timp dezvoltarea economică a societății umane. Acest suport a trecut ușor de la a fi o unealtă culturală, la a deveni o marfă pe care astăzi, mass media sau agențiile de publicitate o folosesc cu diferite interese (despre aceste interese vom discuta mai pe larg în decursul capitolului III și IV).

1.2 Diferențe între imaginea vizuală și adevărul vizual

O operă de artă rezultă dintr-un amestec dintre un obiect și o imagine vizuală. Dacă la început, arta era cea prin care se înțelegeau funcții ale societății, pe cine trebuia să venerezi, etc. astăzi, artele plastice nu mai sunt reprezentări simple ale unor funcții (sociale, religioase, politice etc.) ci un mijloc prin care esteticul transmite plăcere. Parte a culturii artistico-plastice, arta se crează iar artistul este un creator al unor lumi senzoriale, afective imaginare. Creația este astfel o operă individuală sub amprenta artistului. Dacă artele precum muzica, dansul, teatrul comunică prin scena care desparte lumea artiștilor de cea a spectatorilor, artele plastice comunică prin însăși imaginea lor (tablouri, sculpturi, fotografii) provocând reverberații spirituale. Imaginea artistică este ea însăși o formă a comunicării artei. Mesajele comunicate oferă posibilitatea accesări unei altfel de lumi, plină de senzații, visare și euforii. O lume care prezintă o viață frumoasă, lipsită de griji, trăită în armonie. Prin imagine, opera de artă vorbește. De reținut însă faptul că fotografia solicită concentrare și înțelegere a intențiilor autorului pentru a descifra mesajul transpus în imagine. Doza de concentrare, relevă faptul că imaginea arată o anumită formă, dar estetica acelei imagini, spune mult mai multe despre operă. Momentul lecturării fotografiei este identic cu cel al descifrării semnificațiilor simbolurilor.

Simbolurile, despre care am discutat anterior sunt se pare, cele mai importante elemente de transmitere a mesajelor fotografiei în jurul cărora se învârte esența esteticului care trebuie transmis și resimțit de către spectator. Imaginea artistică oscilează între realism și irealism, drept dovadă atâtea fotografii fantastice și chiar intenția fotografilor de a transpune fenomene sau lucruri ireale în creațiile lor, de parcă acestea ar fi o sursă de eliberare din această lume și trăirea exactă a ceea ce și-ar dori să aibă tot timpul. Indiferent de tipul de fotografie, aceasta va înfățișa mereu forme abstracte pentru că asta este ceea ce toți ceilalți își doresc să observe – elemente noi care să îi facă să evadeze din obișnuita realitate. O formă este transpusă în imagine cu ajutorul unui material, linie, culoare etc. În aceași idee vom continua să parcurgem drumul pe care o fotografie îl parcurge din momentul în care este creată până la finish: ce transmite? Mai precis, cât adevăr ascunde fotografia și care este scopul acesteia.

Autoarea amintită mai devreme (Gabriela Sandu), propune o deschidere a înțelegerii cum funcționează senzațiile vizuale, cele care percep fotografia din momentul în care aceasta este expusă către vizionare: "senzațiile vizuale sunt rezultatul acțiunii undelor electromagnetice asupra analizatorilor vizuali. Ochiul uman s-a adaptat pentru recepționarea undelor din registrul 390-800 de milimicroni. Între aceste limite se află toate lungimile de undă corespunzătoare culorilor fundamentale ale spectrului luminii terestre. Undele elecromagnetice se propagă de la sursele naturale de lumină, îndeosebi de la soare, de la sursele artificiale sau de la corpurile de iluminat. Acestea din urmă, din cauza structurii lor materiale, absorb o parte a radiațiilor, iar o altă parte este reflectată. Ultimele stimulează ochiul omului care vede obiectele colorate într-o nuanță cromatică corespunzătoare lungimilor de undă reflectate." Astfel, se nasc percepțiile; cele care conțin totalitatea informațiilor despre ceea ce ochiul uman vede. De cele mai multe ori, percepțiile nasc credibilitatea; altfel spus, la nivelul creierului uman, informația transmisă, transportă cu ea și efectul acesteia "cred ceea ce văd ochii mei". Fotografia este și a fost dintotdeauna o ramificație de semnificații dintre cele mai artistice domenii. Pentru ca aceste semnificații să existe, a fost nevoie de o serie de simboluri care să inspire fotografii și să insufle mesaje proprii. Desigur, mulți se așteaptă ca simbolul să fie ceva vizibil, un obiect care să poată fi palpabil, dar nu întotdeauna este așa. Simbolurile se referă și la concepte mentale care stârnesc reacții în subconștient, simboluri care nu descriu în particular o anumită cultură ci se referă la valoarea universală pe care acesta o poate însuși. Precum spune autorul Lucian Ionică, „fiind universal, simbolul are capacitatea de a ne introduce simultan atât în inima individului, cât și în cea a grupului social." Se presupune că fiecare dintre noi avem o stare de profundă conștiență în care deși aparent, ne purtăm normal, suntem prinși în visare. Simbolul este cel care generează această stare de visare la artiști și în urma căruia creațiile iau naștere. Propun în cele ce urmează câteva exemple pentru a înțelege mai bine cum funcționează senzațiile: o imagine a unui câmp cu flori reușește să trezească în mintea interlocutorului senzații de aromă, olfactive simțind la nivel perceptibil, reacții care îl fac să se transpună în acea imagine. Elevii claselor primare care desenează păsări visează la călătorii și libertate etc. Astfel, simbolurile sunt cele care dirijează creațiile artistice și anume, fotografiile. Ele există fizic, numai atunci când ne facem timp pentru ele ca să le conștientizăm. Simbolurile intervin în momentul în care nu mai reușim să vedem natura lucrurilor. Deci, putem considera simbolul ca un element ajutător psihologiei fotografilor în a da viață unor imagini cu semnificații specifice.

Simbolurile în arta plastică se axează pe domenii care s-au consacrat pe toată perioada vieții omului precum religia, cosmosul, sociologia, psihologia etc.; (Mircea Eliade distinge următoarele două feluri de simboluri: simbolurile uraniene (zei, ființe cerești, mistică lunară, culte solare etc.) simbolurile chtoniene (pământ, pietre, femeie, naștere etc.) la care mai adaugă

simbolurile spațiului și timpului.)

Pe de altă parte Sigmund Freud axează simbolurile pe plăcere argumentând că aceasta este cea care le focalizează cel mai bine. Gilbert Durand obține o altfel de clasificare și anume:

simboluri diairetice (focul purificator, armele războinicilor etc.)

simbolurile spectaculare (soare, lumină, auriul, albul, ochiul etc.)

simbolurile ascensionale (muntele sacru, îngerul, pasărea, războinicul etc)

simbolurile catamorfe (frica, căderea etc.)

simbolurile nictomorfe (femeia fatală, păianjenul, apa tristă etc.) simbolurile terimorfe

(bestiarul etc.)

Dar există situații în care cel care fotografiză provine dintr-o cultură diferită decât cel care urmează să o privească, înțelege și aprecia. Astfel semnificațiile vor fi variate pentru fiecare simbol în parte. Și pentru că niciodată nu vom ajunge să decodăm toate semnificațiile, mereu ne vom trezi puși în situația de a interpreta. Fotografia fără simboluri ar părea o continuă rătăcire condusă de derutare într-o lume a obiectelor. Suntem conștienți că trăim într-o lume plină de simboluri, care se fac resimțite în aproape toate domeniile, de la religie (simbolul porumbelului care înseamnă Duhul Sfânt) până la publicitate unde regăsim simbolul bună stării. Astfel spus, trăim într-o lume plină de semnificații și mai puțin una a obiectelor. Pentru a destinde puțin starea de incertitudine asupra fotografiei privită din punct de vedere al simbolurilor, propun o definiție, de această dată, a unui autor care se adresează elevilor cu scopul de a înțelege mai ușor procedeul imaginii artistice "1. imaginea este o reflectare în mintea noastră a realității pe baza impresiilor primite prin simțuri (imagini auditive, vizuale etc.); 2. reprezentare a unui obiect, a unei scene din realitate etc., prin desen, fotografie etc., tablou, priveliște. Imaginea artistică este un produs specific creației artistice care exprimă generalul într-o formă senzorial-concretă, în unitate nemijlocită cu individualul (folosind cuvinte, sunete, culori, etc.)." O altă legătură pe care ne permitem să o facem prin prisma experienței literare a Germaniei medievale, în care bilde înseamna orice reprezentare figurală, este aceea de a lega imaginea de cea de chip (înfățișarea unei persoane). Dar atunci când ne aflăm în situația de a transpune imaginea într-o formă, constatăm cu stupoare că există diferențe de la o creație la alta. Spre exemplu, imaginea unei ființe va fi întotdeauna pictată diferit de ceea ce se aștepta inițial; rezultând regula care spune că între imagine și formă în fotografie, intervine un ce personal. Acest ce, definește atribuția nostră ca om, personalitate, gândire, experiențe etc. Iar acet fenomen este ușor explicabil prin faptul că receptorii de culoare ai ochiului obosesc după ce vizualizează intens o anumită culoare și produc o imagine iluzorie de aceași formă a culorii după îndepărtarea stimulului inițial, fenomen numit imagine remanentă de către cercetătorul Norbert Sillamy (pe scurt, imaginea care ne rămâne pe retină după ce terminăm de privit obiectul). Fotografia ca și imagine a artei este un subiect dezbătut și disputat de mulți specialiști în domeniu, fiecare dintre ei, acordându-i mai multe sensuri. Unul dintre aceste sensuri este cel pe care același Norbert Sillamy, îl evidențiază ca fiind transpunerea ideilor și sentimentelor în formă vizuală.

Acest tip de transpunere este denumit de specialiști și autori ai cercetărilor fotografiei ca fiind imagine artistică. Noțiune care ne permite să înțelegem că fotografia este ceea ce oglindește arta și o face să existe și să capete semnificații – fiind o motedă de reflectare, pătrundere și de transformare artistică a artei. Un alt termen legat atât fotografie cât și de imaginea artistică este cel de design care, reprezintă proiectarea artistică prin grafic (aspect pe care îl vom dezbate tot în capitolul III, al lucrării de față). Am hotărât deci, împreună că imaginea artistică a fotografiei este ceea ce se reflectă atât în fața fotografului înainte de a-i da o formă cât și produsul finit pe care consumatorul îl privește. În subcapitolul următor vom dezbate fotojurnalismul atât din punct de vedere ca gen gen al mass mediei cât și din punct de vedere al fenomenului care îl proclamă ca fiind un spectacol imens în care fotografia ajunge mult mai rapid la o audiență.

1.3 Fotojurnalismul

La o primă vedere fotojurnalismul ar părea că este un gen al jurnalismului care are la bază fotografia. Dar ce este jurnalismul? Astăzi, indivizii unei societăți în plină schimare și care funcționează după sistemul informațional, cunosc jurnalismul ca fiind domeniul mass mediei. Și atunci, ce este mass media?

Dicționarul de Comunicare, Mass-media și Știința Informării definește acest termen ca fiind un suport, mijloc. „Ea desemnează mijloacele de comunicare în masă (presă, radio, televiziune)". Apariția acestor mijloace de comunicare a fost privită ca un adevărat fenomen mai ales pentru că evoluția acestora nu se oprește aici – suntem deja martori evoluției unui alt mijloc extrem de atractiv și util, internetul. Astăzi, privim cum mass-media roiesc în jurul identității individului sau instituțiilor, dând naștere la „vieți" sau distrugând altele. Ziarul, radioul, televiziunea, internetul – au apărut treptat în societate, astfel găsindu-ne din ce în ce mai încântați de noile invenții. Nu contestăm faptul că ele au luat naștere din nevoia de informare. Jean Claude Bertrand, doctor și profesor emerit la Institutul Francez de Presă, acordă un spațiu destul de mare în lucrarea sa O introducere în presa scrisă și în presa vorbită, rolului pe care mass-media îl posedă încă din sec. al XIX-lea când în Marea Britanie, a fost numită cea de-a patra putere în stat. Catalogat ca fiind câinele de pază al societății, presa și-a câștigat repede încrederea în rândul publicului deaorece acesta a fost atras de seriozitatea jurnaliștilor și respectul acestora pentru adevăr, oameni, drepturile sale și societate. În afara tuturor avantajelor pe care jurnalismul le arată mândru, astăzi, în întreaga lume, reținem importanța comunicării și impactul acesteia peste ceea ce înseamnă relații, afaceri, succes, viitor etc. De-a lungul anilor, am fost martorii direcți sau indirecți ai unor evenimente ce au schimbat istoria comunicării.

Fotojurnalismul, ca parte a mass mediei este definit ca fiind "relatarea vituală a informației." Reamintim faptul că imediat după ce apogeul folosirii fotografiei ca suport pentru albumele foto, a fost atins, presa scrisă (cu precădere cotidianele și periodicele) au început să folosească fotografia ca suport vizual. Acest fapt se datorează cererii oamenilor care nu își mai doreau doar să citească ci și să vadă. Astfel, fotojurnalismul are la baza nașterii sale, relația cu cititorul și rolul pe care această nevoie o satisface. De-a lungul timpului, fotojurnalismul și-a câștigat puterea de a prelua controlul total asupra modului de gândire al individului, comportamentului său dar și asupra atitudinii față de anumite subiecte, astfel recunoaștem că fotojurnalismul are aceași putere și asupra schimbării sociale. Implicarea fotojurnalismului în schimbarea socială are loc și astăzi chiar sub ochii noștri. Fotografiile, bannerele, afișele etc., ne anunța că pentru o viață sănătoasă trebuie să consumăm 2 litri de lichide pe zi, că avem nevoie de minimum 30 de minute de mișcare sau că trebuie să eliminăm din alimentația noastră sarea, zahărul și grăsimile. Este interesant modul în care fotojurnalismul a reușit să se impună ca un supraveghetor asupra indivizilor unei societăți, creând sentimentul de protecție, tocmai pentru că aceasta are nevoie de public pentru a exista. Astfel, în acest proces inteprins de fotojurnalism, comportamentul a urmat rațiunea (oamenii au început să elimine alimentele menționate, să facă sport și să bea minimum 2 litri de apă pe zi). Iată așadar un exemplu concret prin care fotojurnalismul se implică în viața socială a oamenilor. Tipul de locuință care se potrivește unui anumit stil de viață, felul în care individul ar trebui să se îmbrace, succesul garantat de locul de muncă, programul orelor de somn, alimentația, ritualurile și obiceiurile, dirijarea sentimentelor etc., toate acestea sunt exemple de obiective pe care fotografiile apărute în mass media și le-a împlinit prin controlul comportamentului publicului său.

O informație scrisă, în zilele noastre, ar fi o informație incompletă fără o imagine. De obicei, când se prezintă evenimente de interes național, care stârnesc curiozitatea cititorilor, o imagine justifică cel mai bine știrea prezentată; în plus, conferă credibilitate și aduce un plus efectului acelei informații asupra conștiinței cititorului pentru că detaliile reușesc întotdeauna să mulțumească și mai mult. La început, sisezăm o fericire aparte a cititorilor care erau plăcut surprinși de faptul că realitatea putea fi prezentată atât de ușor nu doar de interpretarea unui jurnalist (vinovat și de opiniile proprii pe care adesea le aducea textului scris). O imagine, în jurnalism, oferea posibilitatea de a înțelege ceea ce se întâmplă și fără a urma cu strictețe cele scrise deja. Pentru a reține faptul că fotojurnalismul nu este doar un adevăr care se relatează în imagini ci că acesta implică și o anumită specializare, Philippe Gaillard, explică: "fotojurnalismul este o combinație de imagini și cuvinte legate eficient cu educația și mediul social al celui care citește."

La fel ca și celelalte genuri ale presei scrise, fotojurnalismul se adresează unei audiențe de masă, iar mesajul transmis trebuie să fie concis și ușor de interpretat tocmai pentru că o fotografie face cât 10 cuvinte; sau, cum afirmă Gabriela Sandu, "fotojurnalismul trebuie să redea experiența umană corect, cu acuitate și cu un ridicat simț al responsabilității sociale." Citându-l pe H. J. Newton, aceași autoare, scrie că "fotojurnalismul în cultura contemporană trebuie privit într-un mod complex, interdisciplinar, multidisciplinar." Astăzi, privind atâtea exemple și fiind ținta directă a proceselor de manipulare care au loc la tot pasul, ne punem întrebarea dacă într-adevăr, fotojurnalismul mai dispune de adevăr sau dacă măcar, într-o mică măsură, acesta mai este prezentat pentru a vinde. Rămânând la celebrul Manual de fotojurnalism, autoarea conchide: "o fotografie poate minți doar pentru că arată numai o parte din întreg, doar pentru că prezintă realitatea dintr-un singur unghi. Știm că se poate manipula prin prezentarea triunchiată a lumii sau prin modul în care este folosită fotografia (dimensiunile ei, locul în pagină, locul în cadrul spațiului pe care îl ocupă împreună cu textul)."

De remarcat însă, este faptul că provenind din limba greacă, cuvântul fotografie înseamnă scriere cu lumină. A scrie, a devenit în secolul XXI, o artă a fantasticului; o operă pe care o poți crea cu atâta ușurință fără să fii acuzat de lipsa obiectivismului, tocmai pentru că sensibilitatea oamenilor va rămâne punctul forte al celui care scrie. Și atunci, putem acuza fotojurnalismul că prezintă lucruri care în realitate par altfel? Răspunsul acestei incertitudini îl vom afla cu siguranță în capitolul Studiu de caz, al lucrării de față.

1.3.1 Fotografia de presă

Fotojurnalismul înseamnă automat, fotografiile de presă. Presa scrisă devine astfel principalul suport care transportă adevărul vizual către audiență (desigur, nu putem ocoli recunoașterea televiziunii ca fiind regina imperiului jurnalistic care trăiește numai din imagini și pentru care audiența este doar o victimă ușor de manevrat; dar pentru că televiziunea nu face obiectul cercetării noastre, ne vom opri doar asupra presei scrise). Prezentată pe suportul hârtiei, fotografia câștigă în raport cu textul, spațiu și timp (detaliile până-n amănunt, descrierea amănunțită a relatărilor, elementele de decor etc., conferă cititorului șansa de a alege întotdeauna un ziar sau o revistă în favoarea unui oricare alt suport care nu dispune de fotografie.

Putem merge mai departe și afirma că, privită din punct de vedere al presei, fotografia este un limbaj. Felul în care redactorul șef al unei publicații decide să asocieze fotografiile ce urmează să le facă publice, desemnează modul în care identitatea publicației respective se vrea a fi cunoacută. Fotografia comunică despre suportul media care o utilizează, despre o persoană, despre caracterul acesteia, despre un eveniment, despre nimic. Uneori, fotografia nu comunică nimic și avem în presa scrisă destul de multe exemple care să certifice faptul acest fapt.

Scopul fotografiei de presă este acela de a informa. Doar că, ,,orice comunicare este o încercare de a influența. Mass media urmărește într-adevăr să transmită un sens (al unei idei sau situații, al unui fenomen), ceea ce nu se poate realiza fără influențare. Influențarea este consubstanțială mass mediei. A comunica și a influența formează una și aceeași acțiune a mijloacelor de comunicare în masă.” Presa scrisă a înțeles că premisa presiunii unui grup în legătură cu un mesaj este cunoașterea comportamentului și a mentalității publicului țintă reprezentat astfel de grup. Folosirea unei fotografii, devine pentru presă, un atuu, greu de contestat tocmai pentru că la prima vedere, nimeni nu îi poate contesta obiectivul: oamenii care nu sunt specialiști în decriptarea mesajelor din fotografii vor crede că folosirea acestora nu au niciun alt scop în afara acelui de a susține informația. Tocmai de aceea, consider că lucrarea Manipularea digitală a fotografiilor de presă, făcând cunoscute tehnicile manipulării pe care presa le folosește în prezentarea fotografiilor va reprezenta un ajutor pentru oricine va vrea să învețe să citească cu ochiul liber intențiile fotografiei de presă. Procesul folosirii fotografiei în presă, cu scopul de a transmite un mesaj nu promite de cele mai multe ori eficacitatea acestuia. Să nu uităm că publicul încă are calitatea de a judeca și selecta în conștiința acestuia oferta. În Discursul asupra metodei, Descartes afirmă că tot ceea ce se poate discuta este obligatoriu fals, în raport cu demonstrația. Și pentru a nu pierde teren în fața acestui adevăr, designerii fotografiei de presă se vor inspira din psihanaliză, psihologie, biologie și științele comportamentului uman. Are astfel legătură efectul manipulării cu pregătirea noastră în școală? Faptul că una este lumea de afară și alta imaginile din mințile noastre, sau realitatea că percepem numai ceea ce suntem pregătiți să percepem, ne face să afirmăm că, da. Trăim în aceeași lume dar se pare că simțim în lumi diferite. Este așadar vina publicului că nu este suficient de educat în acest sens? Manualele de specialitate ne prezintă fără nicio perdea strategii de a manipula o masă uriașă, susținute de programe speciale (Photoshop, Photoshine, Photoscape, Frame Photo Editor etc.). Se subînțelege necesitatea urmării unor cursuri de specialitate pentru a fi în avantaj. Dar cum rămâne cu ceilalți indivizi ai societăți care habar nu au despre aceasta și de existența unor tehnici ai ei? Este acest tip de public un răsfățat sau o victimă? Este o victimă pentru că fotografia de presă creează dependență de un altfel de informație și un răsfățat pentru că își păstrează garantul libertății de decizie chiar și atunci când i se oferă atâtea, separând societatea în: cei convinși și ceilalți. Atunci când vorbim despre o fotografie de presă trebuie să ținem cont de faptul că se acordă o atenție aparte a detaliilor, detașându-ne de imaginea de ansamblu și analizând fiecare element care la prima vedere, scapă ochiului uman. Revenind la mult citata autoare Gabriela Sandu, concluzionăm astfel: "pentru a reține atenția cuiva, fotografia de presă trebuie să aibă ceva de comunicat, să aibă conținut: să fie informativă, educativă, interesantă, amuzantă sau moralizatoare. Refuzul de a privi fotografiile care șochează este echivalent cu teama de a privi realitatea în față. În fotografia de presă, lucrul cel mai condamnabil este imaginea fără conținut. O fotografie fără conținut este unul din ce mai puternice instrumente de a trezi opinia publică."

În aceste condiții în care specialiștii recomandă folosirea fotografiilor de presă cât mai elocvente, bine lucrate, gândite special pentru publicul țintă, este evident că limita dintre prezentarea obiectivă și manipularea prin fotografie, este atât de subțire încât ne este greu să afirmăm că manipularea lipsește cu desăvârșire din metoda presei scrise de abordare a publicului.

1.3.1.1 Genurile fotografiei de presă

Dacă în cazul jurnalismului se disting mai multe genuri publicistice, putem vorbi și în cazul fotojurnalismului de diferite tipuri de fotografie de presă. Acestea sunt:

Fotografia de sport (pentru realiza o fotografie sportivă, regula principală cere ca

fotograful să fie un specialist al domeniului sportului tocmai pentru că numai un pasionat știe ce își dorește publicul acestui domeniu. A avea un oarecare background despre sportivi, teren, echipament etc., devine în acest sens, un must. Am putea spune, privitor la fotografia sportivă, că face parte dintre cele mai pretențioase genuri deoarece fotografii au responsabilitatea de a capta într-o imagine, un eveniment în derulare (o săritură, un atlet care atinge panglica ce delimitează linia de finish, o mingie în aer etc.);

Portretul (este una dintre cele mai ușoare fotografii de realizat; dar nu trebuie înțeles

că în cazul fotografiei portret nu sunt cerute abilități specifice sau că orice poate realiza o astfel de imagine. Chiar dacă de cele mai multe ori, obiectivul acestui tip de fotografie îl reprezintă oamenii, detaliile feței, mâinilor, expresia, ținuta, poziția, mimica etc., fotograful trebuie să dea dovadă de multă imaginație, creație și viziune. Se recomandă, de asemenea, concentrație în momentul focalizării pentru ca detaliile să poată fi captate fără probleme);

Fotografia de fapt divers (deși în secolul al XVI lea când apare pentru prima dată

acest tip de fotografie, este folosit mai degrabă pentru a reprezenta crime de tot felul și acte de violență, trebuie remarcat că fotografia de fapt divers a luat naștere pentru a conferi caracterul spectacular al evenimentului prezentat. Pentru a înțelege mai bine care este scopul fotografiei de fapt divers trebuie menționat că în mod normal toate fotografiile care oferă o reprezentație vizuală unei știri sunt fotografii de fapt divers. Amintim ca drept exemplu: un incediu, un accident, o conferință, o întâlnire anuală, un concert etc.);

Fotografia electorală (de cealaltă parte, dacă fotografia de fapt divers nu are o țintă

precisă, fotografia electorală se referă la un moment specific și anume, după cum Andrei Stoiciu susține: reprezentarea unui candidat sau reprezentat al instituțiilor politice sau reprezentarea unui eveniment politic care poate deservi ca avantaj campaniei electorale. Fotograful are un rol important în realizarea acestui tip de fotografie pentru că își asumă responsabilitatea de a asigura succesul prin câștigarea campaniei electorale.);

Fotografia de spectacol (pentru realizarea fotografiei de spectacol este nevoie de

lumină, ceea ce în toate cazurile, nu există. Într-o încăpere unde se joacă o piesă de teatru de regulă, lipsește iluminarea. În această situație fotograful trebuie să fie un specialist în răbdare, atenție, în mișcare și fixarea aparatului de fotografiat – chiar dacă pentru acest minus, fotografii au la dispoziție trepiedul);

Fotografia de ilustrare (acest tip de fotografie se află undeva în opoziție cu fotografia

de fapt divers. Dacă în cel de-al doilea caz, timpul este iminent iar fotografia trebuie prezentată cât mai repede pentru a oferi un surplus de informație, fotografia de ilustrare se referă la petrecerea timpului liber și astfel, evenimente care nu cer o imediată prezentare. Prezentarea subiectelor de ordin general permite tocmai din această cauză, folosirea regiei);

Fotografia publicitară (la începutul acestei lucrări am amintit despre faptul că

individul unei societăți este ținta a mii de imagini din momentul când se trezește și până când adoarme. De cele mai multe ori, aceste imagini sunt prezentate colorat, imaginativ, amuzant, serios etc., doar cu scopul de a vinde: se poate căuta vinderea unui produs, a unei idei, a unei imagini etc. Citite prin grila imensului aparat publicitar, metafora, imaginația, poezia, creativitatea devin simple diversiuni; scopul suprem, declarat, este eliberarea individului prin actul consumului, pseudo-libertate fondată pe generarea perpetuă de false-nevoi, false-dorințe, și acestea, la rândul lor, înlocuite ritmic cu noi nevoi și noi dorințe: “Publicitatea este o luptă cotidiană. E ca în box: primești lovituri toată ziua (…) Dar această luptă nu este decât o regretabilă contingență. Importantă e poezia, creația. Imaginația e singurul lucru în care cred, afirmă publicitarul. Astfel, gloria lui este să devină director de creație. Mai mult decât preot, iată-l devenind Dumnezeu-Tatăl.” În acest soi ciudat de război, publicitar vs public, “imaginația” este, însă, eufemismul folosit pentru “iluzie” și “minciună”; îndărătul fiecărui mesaj publicitar devine ușor lizibil un altul, ascuns cu grijă clientului potențial, țintă mobilă în această guerrilă universalizată. "Folosirea fotografiei în publicitate se bazează pe următorul postulat: nu numai că a vedea înseamnă a crede, dar, foarte repede, este cerdibil doar ce este văzut.");

– Fotografia de modă (venind tot în aria fotografiei publicitare, fotografia de modă are aspect comercial și caută să vândă: accesorii, obiecte vestimentare, produse cosmetice etc. Pentru a seduce clientul, fotografiile joacă un rol major; cercetătorii din domeniul fotografiilor de modă vorbesc despre nuditate ca tehnică de manipulare, folosită în fotografii. Imaginile pot prezenta obiectul în sine sau în situația de utilizare. Privirea trebuie susținută cu stimulenți vizuali care să incite și să capteze interesul. ,,Să ieși în evidență, cum ți-ar spune orice guru, este biletul de intrare, piatra de temelie, primul principiu, sine-qua non-ul și prima funcție a oricărui tip de reclamă. Este practic, cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci.”)

1.4 Fotoreporterul: tehnician sau artist?

La începutul lucrării Managementul Resurselor Umane, Ștefan Stanciu definește managerul ca fiind "persoana abilitată prin pregătire și prin experiență să administreze, să ordone, să conducă, să antreneze, să dirijeze, să explice, să influnțeze, să integreze, să clarifice, să facă cunoscut, să admită și să contribuie la perfecționarea pregătirii subordonaților." Această definiție îmi permite să asociez managerul cu fotograful; ambii au de dus o responsabilitate mare care are în vederea efectele asupra oamenilor. Astfel că nu putem contesta faptul că fotograful este sau nu un actor care se folosește de strategii pentru a-i face pe cei cărora fotografia li se adresează, să creadă în aceeași viziune ca a lui. În definitiv, fotograful poate fi orice, atâta timp cât lupta este dreaptă, iar el aduce rezultatele așteptate. Așadar, emitem o primă caractersitică: fotograful este un profesionist. Un rezultat al unei munci îndelungate, în care cunoaște totul atât teoretic cât și practic, exigent, rabdător. Este înțelept, prudent, amabil, binevoitor, direct, rezonabil, realist. Dispune de o doză imensă de creație, imaginație și este dizijat de o viziune care vizează momentul feedback-ului.

Pe de altă parte, fotograful este categoric, un artist. Un îndrăzneț pentru că îi place să riște și nu îl doboară un eșec, plin de imaginație, vesel, ciudat, vizionar, imprevizibil, intuitiv. Diferența este vizibilă abia atunci când putem vedea rezulatele directe sau indirecte ale fotografiei. De multe ori, în sălile de clasă, studenții sunt întrebați: fotografii sunt tehnicieni sau artiști? Mulți cred că a deține tehnica programelor noi apărute în a crea și edita fotografii este o condiție esențială, dar fără abilitatea artistică de a da sens (crearea unui mesaj) fotograful ar fi doar un programator de birou (am putea asocia termenului de tehnician, domeniul matematic și informaticii iar celui de artist: filozofia, literatura, psihologia, sociologia, artele plastice etc.). Fotograful se naște fotograf sau realizarea fotografiilor se învață? Ei bine, se învață, pentru că dacă nu s-ar fi învățat, nu ar mai avea de ce să existe studenți în sălile de curs dar cei care predau acest tehnici sunt cei care s-au născut cu abilitatea de a trăi prin arta fotografierii.

1.5 Elogiile fotografiei de presă

Amintind de faptul că fotojurnalismul este strâns legat de presa scrisă, menționăm fenomenul internetului ca fiind o replică a presei scrise; o replică a viitorului. Astfel ne simțim datori să recunoaștem faptul că internetul susține cel mai bine fotografia, dacă privim internetul ca un mijloc de comunicare în masă. Iar viitorul internetului este cu desăăvârșire unul în continuuă expansiune, de unde rezultă că viitorul fotojurnalismului se prevede a fi unul glorios. Pentru a aduce un elogiu fotografiilor de presă, în lume se organizează foarte multe concursuri care își rezervă scopul în a atrage atenția întregii planetei asupra importanței fotografiei de presă și rolul acesteia în secolul al XXI-lea. Dintre acestea, amintim:

premiile Pulitzer;

concursul World Press Photo

concursul național de fotografie de presă organizat de Agenția Națională de presă

Rompres.

Capitolul II

ETICĂ ȘI MORALĂ ÎN FOTOJURNALISM

2.1 Relațiile dintre etică și morală

Încep acest capitol prin a face lumină în ceea ce înseamnă conceptul de etică și cum se diferențiază acesta de morală. Pentru a susține cel mai bine orice afirmație despre cele două noțiuni apelez la autorul român, Tănase Sârbu care, declara în "Etică, valori și virtuți morale", următoarele: "etica este morala eliberată de filosofi, căreia i se mai spune și folosofia morală, cu un ăronunțat caracter teoretic. (…) Ca urmare, etica este o cunoaștere conceptuală a moralității istorice. (…) Morala ni se prezintă sub forma unui discurs normativ și imperativ, care rezultă din opoziția dintre Bine și Rău, concepute fie ca valori absolute sau transcendente fie ca valori imanente vieții oamenilor." Deși ambele se traduc prin obicei, morală, fiecare dintre ele provine din două limbi diferite: etica provine din limba greacă (ethos) iar morala, din limba latină (mos, moris). Dar această asemănare de traducere nu are nimic în comun cu semnificațiile reale pe care cele două termene le împlinesc; deosebiri de ordin epistemologic, ontologic și metodologic. Pe scurt, morala este emblema unui caracter care alege binele (face bine) și nu caută să rănească pe nimeni. Etic se referă la deontologia unei profesii. De exemplu, nu este moral să minți, să trădezi, să faci un avort pentru că aceste acțiuni fac rău atât individului autor cât și unei întregi societăți prin instigarea la imoral. Etica, pe de altă parte reprezintă forma oficială a moralei dar care poate fi sesizată numai în cazurile profesiilor (nu este etic să privezi pe cineva de libertate, să pătrunzi în intimitatea unei persoane, să șantajezi etc.). Înțelegem așadar că morala face apel la latura umană a unei societăți în încercarea de a păstra valorile tradiționale moștenite din generații în generații iar etica reprezintă forma de sancțiune vizibil și tangibilă a lipsei moralității (dacă am putea spune că majoritatea lucrurilor imorale pot fi pedepsite). "Dacă până acum, sursele decisive ale înnoirilor din domeniul eticii, au fost marile mișcări de opinie care s-au declanșat în anii 60' și 70', ai secolului XX, în legătură cu avortul, ecologia, eutanasia, decolonizarea, pacea lumii, feminismul, sexualitatea, sclavia ș.a., după 1989, problemele morale, se repun în legătură cu noile schimbări sociale, economice și politice, precum și cu războaiele interetnice din fosta Iugoslavie sau cele separatiste din Cecenia, Azerbaidjan și Moldova, cu războaiele civile, religioase și anti-teroriste din Afganistan, cu cel de înlocuire a regimului, politic autoritar din Irak." În anul 2014, oamenii folossesc cuvântul ethos făcând referire la atitudini, caracteristici, obiceiuri specifice unei culturi, a unui popor sau unui grup uman (ca în exemplele „etosul american“ sau „etosul afacerilor“ – the business ethos). Astăzi, avem clar distincția dintre cele două termene: etica este disciplina teoretică care studiază fie precumpănitor ideile de Rău, Bine, Dreptate, Datorie, etc., fie atitudinile, caracterele, datinile, adică moralitatea oamenilor. Cunoscând obiectivul celor două termene, putem trece mai departe în a oferi o imagine de ansamblu a ceea ce se petrece în mass media, din punct de vedere etic.

2.2 Etica în mass media

Etica în mass media este un subiect pe cât de simplu pe atât de complex. Ce este etic pentru orice individ al unei societăți sănătoase, este etic și pentru o profesie. Orice este etic pentru întregul set de profesii existente până la ora actuală, este etic și pentru jurnalism. Se cere astfel ca omul să fie obiectiv în tot ceea ce realizează ("aceștia raționează, în formă concentrată astfel: valorile nu sunt dependente de subiectul care valorizează, ci, ele aparțin în mod intrinsec lucrurilor, cam tot așa precum unei substanțe îi sunt constitutive anumite proprietăți fizico-chimice"). Etica presupune o foarte amplă cunoaștere a Constituției prezente în fiecare stat, deoarece faptele care țin de etică și sunt încălcate, sunt menționate și explicate acolo. Cel mai dificil moment în jurnalism este alegerea tipului de etică pe care jurnalistul se vede nevoit să îl adopte: etica umană sau etica profesională? Când vorbim despre etica umană, jurnalistul se angajează să respecte barierele impuse de natura civică care delimitează privată de cea publică.

Etica în mass-media este considerată de către specialiști, ca fiind parte a fenomenul modelor intelectuale. În acest sens, etica în mass media este legată de întreaga structură a spiritualității contemporane, inclusiv de filosofia postmodernă și de sensibilitatea postmoralistă. Născută încă din istoria gândirii morale, etica în mass media nu pare a fi un simplu accident. Exemplele din mass media contemporană arată clar că situațiile politice, sociale și religioase nășteau pe timpuri importante conflicte la baza căreia lipsa eticii profesionale lipsea cu desăvârșire. Astfel, putem spune că etica în mass media s-a născut din nevoia absolută de a exista o etică a mass mediei. Rolul acestei etici în jurnalism a reușit (sau caută să reușească, căci nu putem afirma că mass media zilelor noastre este lipsită de orice vină), să glorifice valoarea obligației, să sacralizeze virtuțile publice și private, să glorifice munca dar și sacrificiul de sine. Idea de a convinge pare a fi o reală muncă, pe care unii o iau atât de în serios încât ajung să se convingă pe ei înșiși de faptul că secolul XXI este secolul noilor valori și că tradiția nu va mai exista prea mult. Publicul, nu va încerca să dărâme această convingere din lipsa unor idei demne de apărat. Tocmai pentru că au înțeles necesitatea atingerii unei audiențe cât mai mare, mass media uită de etică și categoric, nu mai trăiește condusă de morală. Manipularea este prima acuză pe care o putem aduce mass mediei (cu ajutorul unui discurs elegant, indiferent dacă argumentele sunt suficiente sau nu, manipulatorul poate schimba o atitudine pentru că face apel la afecte. Sau, după cum susține Aristotel, retorica nu trebuie să aibă de-a face cu sentimentele pentru că însuși oratorul este om și involuntar, ceea ce va transmite îl va afecta și pe acesta; trecând de partea celui ce urmează a fi manipulat. Oratorul își va pierde din putere, iar actul manipulării se poate considera ca și anulat). Și în afara manipulării, mass media este capabilă de foarte multe alte exemple la baza cărora etica pune probleme de conținut dar și de discurs.

2.3 Etică și morală în fotojurnalism

“În lumea de astăzi, plină de ziare de scandal de duzină și de manipulare prin imagini, fotojurnaliștii sunt cei care trebuie să spună adevărul. Un fotojurnalist este într-o continuă vânătoare de imagini, care spun care sunt luptele și realizările de zi cu zi ale comunității în care acesta trăiește” La o primă impresie, cititorul își dorește ca în fotografia pe care o vizualizează, să primeze exactitatea, optând cu desăvârșire pentru adevăr în favoarea imaginii artistice. Dar realitatea arată altfel: o imagine spectaculoasă vinde imediat, nemai ținându-se cont dacă triunchiază adevărul sau este copia fidelă a realității. Dacă în discursul mass mediei ne punem problema eticii destul de des, în fotojurnalism, este greu de demonstrat dacă s-a produs sau nu o intervenție mincinoasă asupra imaginii prezentate; numai un cunoscător al tehnicilor de manipulare digitală sau o persoană care a fost la fața locului de unde s-a captat imaginea, poate depune mărturie împotriva unei fotografii lipsite de etică. Așadar, regulile eticii în fotojurnalism sunt aceleași ca și în jurnalism. În acest subcapitol nu ne rămâne decât să propun un set de comportamente în ceea ce privește etica fotojurnaltului și anume: un fotograf profesionist nu trebuie să surprindă cadre care să susțină punctul lui de vedere, ilustrând opinia lui, ci să fotografieze realitatea așa cum este ea, indiferent că este sau nu de acord cu ea. Într-un fotoreportaj, o fotografie va avea un adevărat succes dacă va reuși să transmită atmosfera de la fața locului și să îl facă pe cititor să simtă că a fost acolo, oferind cât mai multe detalii clare despre un anumit eveniment, loc sau persoană.

Etica fotojurnalismului îi cere fotografului să plece din redacție cu o atitudine care nu are în vedere obținerea unor fotografii frumoase, ce au ca scop impresionarea cititorilor ci gândindu-se că merge la fața locului pentru a arăta și celor care nu au putut ajunge, ce se întâmplă acolo. În ghidul “Cele mai Bune Practici în Meseria de Fotojurnalist Independent” publicat pe site-ul fotojurnalism.ro se recomandă: “Căutați fotografii care spun povestea pe care o vedeți, nu doar ceea ce ati fost angajați (se așteaptă de la dvs.) să redați”. În aceași notă, ghidul propune o calitate pe care fotografii renunță să o mai ia în calcul atunci când se află la fața locului: “a face fotografii înseamnă mult mai mult decât distanțe focale și viteza de expunere. Imprimarea fotografiilor înseamnă mult mai mult decât temperaturile substanțelor chimice și gradele de contrast. Publicarea fotografiilor înseamnă mult mai mult decât decupaj și luarea unor decizii privind dimensiunile. Un fotojurnalist trebuie să știe întotdeauna faptul că aspectele tehnice ale procesului fotografic nu constituie o problemă de ordin primar”. Tehnologia secolului XXI ne permite falsificarea conținutului fotografiilor, modificările făcute fiind aproape insesizabile.

Diferența dintre o fotografie obișnuită și fotografia de ziar constă în efectul ultim asupra cititorului (o imagine artistică pentru wallpaper sau desktop nu are ce căuta într-o pagină de ziar; pentru aceasta, există deja sute de siteuri care furnizează gratis imagini impecabile). ”Exactitatea ar trebui să fie principiul care ghidează profesia fotojurnaliștilor; astfel, ar fi neprofesional să se altereze conținutul unei fotografii pentru a înșela publicul oferind o perspectivă greșită asupra informației. Reprezentarea cât mai corectă a realității trebuie să fie baza eticii în fotojurnalism, iar acest crez ar trebui să constituie criteriul de apreciere în prelucrarea imaginilor. Mai mult decât atât, denaturarea conținutului unei fotografii de presă reprezintă o încălcare a standardelor morale’’. Pozele frumoase, artistice, care distorsionează realitatea duc la pierderea credibilității. În codul etic al fotografilor de presă se cere ca: “tu, ca fotoreporter nu poți manipula și schimba radical anumite convingeri publice". În fotojurnalism, totul trebuie să fie prezentat onest și obiectiv, cele mai bune fotografii fiind cele din care cititorul își dă seama ce s-a întâmplat fără să mai citească textul, fotografiile vorbind de la sine. În schimb, însă, în România, majoritatea ziarelor abuzează de fotografii banale care însoțesc textul (privite separat acestea nu ar reprezenta nimic).

Adevărul crud arată că cititorii noștri nu sunt niște profesioniști care știu să disece mesajul fotografiei, ci dimpotrivă, aceștia pot fi rapid impresionați dacă la prima vedere fotografia este frumoasă. Lipsa calitatea de a privi în profunzime naște obiceiul de a judeca greșit o fotografie doar la suprafață. În acest sens, expresia "ambalajul face toți banii" cântărește foarte mult. Sunt situații în care fotojurnalistul nu poate fi imparțial, nereușind să surprindă realitatea așa cum este ea (un exemplu concret îl reprezintă evenimentele petrecute în Afganistan. În lupta pentru pace, soldați americani sunt uciși iar presa, cu precădere fotojurnalismul, prezintă fotografii în care aceștia apar ca niște eroi iar soldaților talibani li se asociază imaginea de teroriști; neprezentându-se niciodată și actele pe care soldații americani le fac pe teritoriul Afganistanilor). Astfel adevărul este mascat, punându-se într-o lumină pozitivă pe oameni din căreia imaginile vor fi publicate. “Fotografia dintr-un fotoreportaj e ceva descriptiv, capabil sa transmită pe lângă informație, o stare”. Riscul fotografului constă în lipsa spectaculozității fotografiei (lipsa ei nu va atrage atenția, deci nu va transmite nicio stare). Codul etic presupune, de asemenea ca “editarea trebuie să păstreze integritatea conținutului și a contextului imaginilor fotografice. Aceasta nu trebuie să manipuleze imaginile, să adauge sau să modifice sunetul în niciun fel care ar putea induce în eroare spectatorii sau reprezenta greșit subiectele”. Iată așadar o ipoteză destul de suspicioasă, deoarece codul etic permite modificarea imaginilor înainte ca acestea să fie prezentate publicului. Însă, această editare nu trebuie să depășească intenția nvinovată a editorului (pentru a arăta realitatea exact cum este, de multe ori se cere modificarea în Photoshop sau alte programe de editare deoarece se întâmplă ca fografiile să nu redea exact culorile pe care fotograful le-a văzut la fața locului, detaliile sau pur și simplu nu subliniază destul de clar mesajul fotografiei).

O remarcă deosebită face referire la faptul că în urma unui eveniment la care au participat zeci de fotoreporteri, fotografiile lor nu vor fi identice (fiecare se va distinge de cealaltă prin ceva, o particularitate specifică). De aceea efectul de spectacol face de cele mai multe ori diferența. O fotografie frumoasă face cât o mie de cuvinte, însă depinde doar de fotoreporterul care a realizat acea imagine dacă cuvintele vor fi cele care descriu exact evenimentul care a avut loc sau doar o parte din întreg, (o realitate “decupată”). Fotojurnalismul are menirea de a informa publicul, prin prezentarea unui set de imagini care completează tabloul textului. Pe lângă această menire, fotojurnalismul, fiind parte a mass mediei, își rezervă responsabilitatea de a educa publicul. Iar pentru ca această educație să fie una de bun augur, este impetuos necesar să se aibă în vedere, cu grijă, selecția pozelor ce urmează a fi publicate. Presa scrisă face însă abuz de imagini terifiante, scandaloase, uimitoare, tocmai pentru că lucrează la o educație proprie a publicului. Pe de-o parte vinde, pe de alta, această acțiune este lipsită de etică și responsabilitate.

Capitolul III

MANIPULAREA DIGITALĂ A FOTOGRAFIILOR DE PRESĂ

3.1 Elementele de construcție a manipulării digitale

Comunicarea unei fotogrii se fundamentează pe faptul că mesajul transmis are un destinatar, un receptor bine precizat; încearcă să convingă un grup de indivizi de calitățile și meritele a ceva ce poate fi produs. Pentru a obține rezultate favorabile este necesară o analiză cât mai precisă a țintei. Și după cum menționează autorul cărții 101 ponturi în fotografia digitală de bază: "până la urmă fotografia nu se referă doar la acțiunea de a face fotografii – tu, aparatul de fotografiat și subiectul din fața ta". Rareori, un fotograf se gândește la public atunci când în fața sa, are ca țintă o imagine la care știe că nu mai poate reveni; însă un fotojurnalist va avea mereu în vedere impactul final ținta, atragerea atenției acesteia și influențarea acesteia. Un buget consistent nu garantează reușita unei fotografii de succes. Două publicații pot să cheltuie aceeași sumă cu activitatea respectivă și să obțină rezultate complet diferite. Cercetările demonstrează faptul că mesajele creative pot avea o importanță mai mare pentru succesul fotografiilor de presă decât sumele de bani cheltuite. Indiferent cât de mare este bugetul, această activitate poate fi încununată de succes numai dacă imaginile atrag atenția și comunică în mod eficient mesajele ("noi, fotografii, ne ocupăm de lucruri care dispar și nu există nici o șmecherie pentru a le face să vină înapoi") Așadar, primele elemente al construcției manipulării digitale sunt: ocazia unică, imaginea care nu costă dar are un mesaj scump și publicul. Fotojurnaliștii se confruntă cu un mediu din ce în ce mai aglomerat de fotografii ale concurenților. Cititorul obișnuit poate viziona numeroase imagini și are de ales între mii de publicații. La acestea se adaugă nenumărate cataloage, reclame prin poștă și multe alte mijloace de informare. Această aglomerare creează mari probleme atât fotografilor cât și designerilor (pot fi două persoane diferite sau, una și aceași prersoană). Astfel, dată fiind existența a sute de alte imagini care caută să atragă atenția cititorilor și ca urmare a faptului că un mesaj este puțin probabil să rețină atenția un timp prea îndelungat, fotojurnaliștii se confruntă cu sarcina provocatoare de a concepe mesaje care să acapareze și să mențină atenția audienței, dar să o și motiveze să răspundă, fie într-un mod perceptual, fie comportamental la ceea ce vede. Mesajul transmis de fotografie trebuie să fie bine proiectat, plin de fantezie, antrenant și plin de satisfacții pentru cititor. Îndeplinirea acestor obiective necesită imaginație și spirit novator. Astfel, strategia creativă va juca un rol din ce în ce mai important în privința succesului fotografiei de presă. Pentru elaborarea acestei strategii, fotojurnaliștii parcurg un proces în trei etape, care constau în: generarea mesajului, evaluarea și alegerea acestuia și execuția mesajului. Obiectivul principal al fotografiilor de presă este acela de a se obține o anumită modificare a atitudinei țintei față de un anumit eveniment sau persoană. Acest sistem propriu de a atinge obiectivul determină o anumită reacție a cititorului, reacție care se poate concretiza în interes față de eveniment/persoană (și deci cunoașterea lui), crearea unei atitudini față eveniment/persoană sau a unui anumit comportament față de acesta. Având în vedere aceste elemente, obiectivele fotografiei de presă trebuie să vizeze toate cele trei niveluri (cognitiv, afectiv și conativ), cu accent pe cel care satisface cel mai bine, ceea ce publicația dorește să rezolve într-un anumit interval de timp. La nivel cognitiv, obiectivele urmăresc informarea țintei, astfel încât aceasta să cunoască mai bine evenimentul captat de aparatul foto (acest nivel poate să informeze cititorii de apariția unui eveniment sau să le reamintească de existența lui în societatea românească, totodată prin intermediul ei transmițându-se informații cu privire la anumite caracteristici ale evenimentului). La nivel afectiv, obiectivele fotografiei de presă urmăresc realizarea unei atitudini favorabile față de evenimentul vizat. Prin intermediul publicării unei fotografii se urmărește poziționarea favorabilă sau nu, față de eveniment. Pentru ultimul nivel, cel conativ, obiectivele urmărite vizează influențarea comportamentului cititorului, astfel încât acesta să reacționeze într-un mod voit când vine vorba despre ceea ce imaginea arată. Orice publicație reprezintă mai mult decât ceea ce produce sau vinde. Ea are o idee de bază asupra activității sale, o personalitate care se răsfrânge asupra tuturor acțiunilor sale. Identitatea comunicată a unei publicații reprezintă manifestarea vizibilă a personalității ei. De aceea, stabilirea modului de comunicare a acesteia trebuie să plece nu doar de la obiective precise și punctuale, ci mai ales de la o primă definire clară a ceea ce reprezintă personalitatea, eul publicației. Altfel există extrem de puține șanse să fie reținută de către cititori și să devină astfel un punct de reper. O bună planificare și un control eficient al publicațiilor depind în mare parte de modul de măsurare a eficienței mesajelor transmise (text, imagine). Cu toate acestea, cercetările fundamentale cu privire la eficiența fotografiei au o amploare foarte redusă, ele realizându-se mai mult pe baza experienței. Trebuie amintit faptul, bine cunoscut, că la originea unor comportamente pe care cititorul le are în fața fotografiei de presă, se află decalajul sau distanța excesivă dintre aspirații și posibilitățile reale; se află o inadvertență de lungime de undă, de multe ori programate genetic. ,,În interacțiunea dintre participanți, procesele de comunicare sunt intermediare între stările psihologice ale acestora. Ceea ce înseamnă că eventualele perturbații ale comunicării fac, dacă nu imposibilă, cel puțin dificilă cunoașterea proceselor psihologice între parteneri.” În timp ce personalul de marketing ale publicației pune accentul pe coordonatele economice ale pieței în care lansează mesajul, designerii imaginilor se concentrează asupra psihologiei cititorilor. Ei încearcă să descifreze fenomenele psihice determinate de receptarea mesajelor fotografiilor în general, pentru a putea anticipa răspunsul comportamental al publicului la imaginea pe care o concep. Terenul de acțiune al fotografiei este deci mentalul publicului vizat. Intenția de a crede mesajul pe care o fotografie de presă îl transmite este rezultatul mai multor procese mentale, declanșate de situația-stimul, definită ca un complex de condiții ce determină un răspuns din partea cititorilor. Intenția de a crede este rezultatul unui ansamblu de procese psihice din care fac parte percepția, cunoașterea și memorarea, învățarea, emoția și motivația. Viața psihologică ca și cea biologică, este puternic socializată și culturalizată, fiecare persoană însușindu-și normele, valorile, modelele de acțiune din mediul în care trăiește. Principalele instanțe de socializare sunt grupurile formale și informale, de apartenență (familia, cercul de prieteni) și de referință (comunitatea profesională), care le oferă indivizilor modele de comportament specific diverselor roluri sociale pe care ei și le asumă de-a lungul vieții. În fară de aceste grupuri, un rol important în socializare îl au și mijloacele de comunicare în masă, purtătoarele predilecte de imagini. Cercetări din domeniul psihologiei transculturale au pus în evidență tendințe de contextualizare a modelelor psihologice. Editorii de imagine au înțeles că premisa persuasivității unei fotografii este cunoașterea comportamentului și a mentalității cititorului. Ei sunt interesați să afle ce procese au loc în mintea receptorilor de imagine, pentru a putea prevedea comportamentul de decizie determinat de aceste procese. Ele sunt în mare măsură dependente de cerințele, valorile, normele și tradițiile mediului în care trăiesc cititorii țintă. Editorii ignoră de multe ori cercetarea dimensiunilor psihosociale ale pieței unde lansează fotografia de presă și se rezumă doar la elemente de psihologie empirică, acumulate de ei prin experința curentă în formă de observații, opinii etc. despre ei înșiși și despre psihologia semenilor lor, despre comportamentul uman în general. O asemenea abordare a fotografiei, face ca ea să atingă doar accidental coardele sensibile ale categoriei de cititori vizați. Pentru a reuși să influențeze cu certitudine comportamentul cititorului, editorul trebuie să recurgă la o investigare sistematică a caracteristicilor psihografice ale cititorilor, la studierea motivației, intereselor, trebuințelor și așteptărilor lor și la testarea prealabilă a atitudinii publicului față de diverse variante ale mesajului imaginii proiectate. Utilitatea informațiilor de natură psihologică obținute prin cercetările asociate publicării fotografiilor au demonstrat că asemenea studii sunt la fel de necesare designerilor de imagine ca și aptitudinile artistice și abilitățile ale fotografului. În esență, rolul fotografiei de presă este de a-i ajuta pe cititori să se orienteze mai ușor și mai repede în multitudinea evenimentelor care se petrec zilnic în societatea din care fac parte. Problema designerului care editează fotografia este să poată controla cu cât mai mare precizie efectul mesajului pe care fotografia îl emite. Fotografia trebuie deci să declanșeze în mintea cititorilor exact reacția comportamentală dorită de fotograf și urmărită de designer. Analiza factorilor psihologici ce influențează comportamentul de decizie al cititorilor prin intermediul fotografiei de presă este un domeniu foarte larg. În acest context trebuiesc subliniați principalii factori psihologici care acționează în mare parte la nivelul subconștientului indivizilor. Nevoia de a înțelege funcționalitatea mecanismului fotografiei impactul imaginii asupra atitudinilor și comportamentului receptorilor sunt resimțite nu numai de publicul cititor, ci și de fotojurnalist și editorul de fotografie. Dimensiunea psihologică arată că memoria este subiectivă, în sensul că achiziționarea, reținerea și actualizarea informațiilor depinde de semnificația lor pentru cititori, ce se raportează la trebuințele, sentimentele și interesele acestora. Ca urmare, manifestările comportamentale ale unui cititor în interesul pentru fotografiile care prezintă imagini terifiante este generat de existența unei stări de tensiune (un dezechilibru interior), datorită existenței unei nevoi nesatisfăcute, care pune organismul în acțiune până la dispariția ei. Fotografiile de presă sunt cele care fac apel direct la emoțiile noastre legate de necesitatea satisfacerii nevoilor. Rareori se face apel la rațiune sau la logică, pentru că, oamenii sunt extrem de influențabili la nivel emoțional și deciziile lor țin cont într-o măsură covârșitoare de senzațiile și emoțiile lor. Nu este întâmplător faptul că apelul cel mai des folosit este cel al fricii (de moarte, de suferință, de singurătate, de boală, de pierdere a statutului social, etc). Deoarece atitudinile sunt „predispozițiile învățate de a reacționa cu o consecvență față de un obiect sau o clasă de obiecte într-un mod favorabil sau nefavorabil” și se formează printr-un proces de învățare, ele nu pot fi observate, ci doar deduse. Ceea ce se poate observa este comportamentul cititorului, care are la bază atitudinile formate. Formarea atitudinilor se realizează în timp, iar o dată formate, ele sunt stabile și durabile. Este posibilă schimbarea lor în timp, dar procesul este lent și relativ dificil.

La începuturile sale, fotografie de presă avea un caracter pur informativ. Ulterior, existența mai multor fotografii, ce concurau pentru a capta atenția publicului, a determinat editorii de imagine să acorde atenție formei de prezentare pentru a mări șansele ca fotografiile lor să fie recepționate și reținute. Așa au început să fie cultivate în fotografiile de presă elemente estetice și emoționale. Este un adevăr acceptat unanim faptul că personalitatea și motivația indivizilor condiționează comunicarea. Dezvoltarea în timp a fotografiei de presă nu a fost lineară. Ea a stârnit valuri de entuziasm, care au alternat cu critici severe și contestări. În perioada când sancțiunile vizau conținutul informațional al fotografiei, editorii au pus accentul pe componentele artistice ale acesteia. O asemenea strategie oferea posibilitatea atragerii cititorilor prin elemente inefabile, dar nu mai puțin persuasive, lăsând în plan secund avantajele concrete ale mesajelor oferite. Fotografia de presă este un mijloc de atragere a publicului, dar în același timp o manifestare a libertății de expresie a fotojurnaliștilor și un câmp de exercitare a facultăților critice ale cititorilor. Eficacitatea ei este condiționată de fundamentarea strategiei pe studiul comportamentului uman sub acțiunea fluxurilor informaționale. Metodele prin care editorii fotografiilor identifică trebuințele cititorilor sunt, în ordine descrescătoare a preferinței dintre care avem observații personale asupra comportamentului de decizie, discuții cu potențialii cititori, sondaje pe diverse segmente de populație, observații efectuate de colegi, distribuitori, competitori, studii riguroase de piață și corelarea informațiilor existente în banca de date a publicației.

3.2 Manipularea digitală a fotografiilor de presă

Prezentarea articolelor în cadrul unei publicației ridică, în esență, problema modului de dozare a informațiilor scrise și a imaginilor, astfel încât paginile să nu fie nici inconsistente, dar nici aglomerate. Ceea ce este cu adevărat important este tipul de articol prezentat – cu cât articolul este mai tehnic, cu atât trebuie furnizate mai multe explicații și ilustrate detaliile prin fotografiile de presă. Este recomandabilă această soluție și pentru articolele de volum mare. Privirea trebuie susținută cu stimulenți vizuali care să incite și să capteze interesul. ,,Să ieși în evidență, cum ți-ar spune orice guru, este biletul de intrare, piatra de temelie, primul principiu, sine-qua non-ul și prima funcție a oricărui tip de reclamă. Este practic, cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci.” Înainte de înțelege cum se desfășoară procesul de manipulare digitală a fotografiilor de presă, trebuie amintită legătura dintre fotografia de presă ca efect al unei cercetări psihologice a minții umane și psihanaliză. Admițând, conform principiilor psihanalizei, că funcția generală a artei – domeniu în care includem creația fotografiei – este aceea de a constitui: “un mijloc de a ne bucura de propriile fantasme fără culpabilitate și rămânând nepedepsiți”, atunci discursul fotografiei de presă, chiar lipsit – prin multiplicarea (a se citi uniformizarea, masificarea) mărturisită și premeditată a destinatarului – de unicitatea actului creației, dizolvă suficiente reziduuri estetice pentru a nu-l asimila, fie și parțial, unui fapt de artă. În interiorul raportului dintre fotografia de presă și psihanaliză, prima regulă este substituirea: substituirea spațiului personal cu cel public, a intimității cu etalarea și dezgolirea (de multe ori brutală) a acesteia. Miza fotografiei de presă nu este departe de acest tip de vulgaritate; termeni ca: seducție și preț se presupun reciproc, iar coeficientul afectiv investit este minim: “Pentru a deveni public, un discurs trebuie să se elibereze puțin câte puțin de specificitate și să câștige asentimentul unei largi majorități. În consecință, nu se poate întemeia decât pe cel mai mic numitor comun afectiv sau intelectual al auditoriului căruia îi este destinat. De la bun început va fi deci lipsit de de bogăția umană care constituie profunda noastră diversitate, cu atât mai mult cu cât va viza un public mai larg”. Este, așadar, discursul fotografiei de presă, fratele mai mic al literaturii, culpabilă de prostituție, de seducție publică, oferindu-se cu dezinvoltură îndelung regizată și mimând simultan dezinteresul? Sau, dimpotrivă, printr-un efect de bumerang, ne însușim fantasmele editorilor de imagine, iar identificarea actor/spectator, eu/celălalt devine inevitabilă? Ce se întâmplă, pe parcursul celor 20-30 de secunde de interacțiune cu identitatea cititorului de fotografie? Astfel se explică efectul manipulării digitale a fotografiilor de presă. Manipularea, formă relativ recentă a persuandării unei mase întregi de audiență, otravă simbolică a motorului numit “societate fără opinii”, se întemeiază pe falsele dorințe create și întreținute de fotojurnaliști; Văzute prin obiectivul aparatului de fotografiat, metafora, imaginația, poezia, creativitatea devin simple diversiuni; scopul suprem, declarat, este eliberarea individului prin actul citirii, pseudo-libertate fondată pe generarea perpetuă de false-nevoi, false-dorințe, și acestea, la rândul lor, înlocuite ritmic cu noi nevoi și noi dorințe. Încă din antichitate s-a remarcat faptul că memoria imaginilor este superioară celei a cuvintelor; în Interpretarea viselor, Freud remarcă, de asemenea, că visăm predominat în imagini, componanta onirică lingvistică fiind una derizorie. Datorită dezvoltării ulterioare fără precedent a mijloacelor de comunicare prin intermediul imaginii: cinema, benzi desenate, televiziune etc. s-a intensificat și cercetarea asupra asupra imaginii: Allan Paivio (Canada), Gordon Bower (SUA), Paul Fraisse (Franța) etc. Astfel, numeroase experiențe au demonstrat superioritatea informațiilor vizuale în cadrul proceselor memoriei: desene, fotografii, dar și imagini mentale, în raport cu cele verbale. A. Lieury citează un astfel de experiment: subiecții văd pe un ecran o listă de 24 de activități prezentate fiecare într-un timp constant de 5 secunde (timpul mediu pentru memoria de scurtă durată) sub forme diferite, fie fraze (exemplu “Femeia lipește un timbru”, “Fata ascute un creion”), fie sub forma unui film, sau set de fotografii ori de imagini desenate, reprezentând aceeași acțiune. Toate reprezentările sub formă de imagine au fost mai bine memorate decât frazele. De asemenea, s-a constatat că însoțirea textului de imagine sporește capacitatea de memorare a acestuia, memoria vizuală predominând la cei mai mulți dintre subiecți. Pe de altă parte, capacitatea de stocare pe termen lung a imaginilor pare să fie considerabilă, afirmă tot A. Lieury: într-un test de recunoaștere a peste 280 de fotografii vs nume, subiecții au identificat numele însoțite de fotografii într-un procent mediu de 90% în defavoarea numai a numelor scrise. Așadar, denumirea explicită este fundamentală; comparând memorarea a 25 cuvinte concrete (coș, bomboană, pară, leu, scaun etc.) R. Ducharme și P.Fraisse au demonstrat superioritatea amnezică a itemilor desen și desen+cuvânt în raport cu itemii cuvânt:

cuvânt desen desen+cuvânt

reamintire per 25 itemi: 16,5 18,0 18,1

Fotografiile de presă au în primul rând un echivalent emoțional datorită senzațiilor care se transmit și abia apoi, rațional (iată și explicația pentru care culorile, de exemplu au fost împărțite în culori reci și calde). Acestea au rolul de a trezi sau crea o anumită stare de spirit. La fel se întâmplă și în cazul formelor, în urma cărora se transmit stări precum dinamism, agresivitate, ocrotire, etc. Astfel spus, fotografiile cu formele și culorile lor au un impact puternic asupra psihicului, gândirii și sensibilității celor care iau contact cu acestea. Astfel spus: senzațiile vizuale sunt compuse din tonul cromatic, luminozitate și saturație. Acestea împreună sunt rezultatul final al acțiunii undelor electromagnetice asupra analizatorilor vizuali; sau mai puțin tehnic vorbind, senzațiile vizuale sunt rezultatul undelor luminoase care se propagă de la soare către obiectul vizat, transmițând astfel, o imagine clară. Percepția pe de-o parte reprezintă prima imagine pe care o preluăm de la ceea ce vedem, cu toate informațiile cu care aceasta vine la pachet (însușirile concrete ale obiectelor). Reprezentarea atrage cu sine imaginea mentală și poate fi definită ca un proces cognitiv-senzorial. Surprinzător este faptul că s-a demonstrat că omul nu doar privește obiectul ca pe o traiectorie întâmplătoare, ci „pipăie” cu privirea elementele cele mai importante ale figurii. O proprietate a ochilor este de a cuprinde grupe de litere, forma acestora, precum și o lungime determinată a rândurilor. Acest factor determină accelerarea sau încetinirea descifrării mesajului fotografiei. Astfel savanții au determinat traiectoria pe care o parcurge ochiul uman la citirea informației: de la început ochiul se ridică la colțul din dreapta sus a paginii, apoi se coboară la mijlocul acesteia citind consecutiv informația de la stânga la dreapta până la sfârșit. Când cititorul vede o fotografie care îl interesează, în acel minut el încremenește, încetează să clipească și să înghită salivă, se încetinește respirația, pupilele se măresc. Aceasta este o transă hipnotică. Un om normal clipește de 32 ori/min, când retrăiește de 50-60 ori/min, iar în timpul selectării produselor de 14 ori. În Jurnalistul Universal, Ray Bradbury este amintit prin următoarea afirmație: "Va trebui să scrii, să lași la o parte sau să arzi o mulțime de pagini înainte de a te simți în elementul tău în acest mediu. Poate ar fi bine să începi chiar acum. Pentru că eu cred că, în cele din urmă, cantitatea se va transforma în calitate". Într-adevăr, mulți fotojurnaliști sunt de acord atunci când vine vorba despre metodele cele mai bune spre a atinge satisfacțiile fotografierii (astfel se explică de ce fotojurnalistul va face mai multe fotografii și va alege doar una pentru a fi publicată). Dar, nu numai a fotografia mereu și a dobândi o experiență, oferă și calitatea unui articol. Dacă fotografia de presă nu este și judecată, atunci, fotojurnalistul care a creat fotografia nu va știi niciodată dacă trăiește într-o continuă eroare sau dacă, este pe drumul cel bun. Astfel, structura redării trebuie să corespundă atât logicii interne a fotografiei cât și orientările ei. Regula principală a reușitei unui discurs publicitar persuasiv este ca textul să fie în concordanță cu imaginea. Următorul pas, este acela în care editorul fotografiei își alege metoda, stilul, forma și realizarea tehnică; Citându-l pe David Randall spunem că "ziarele nu sunt literatură". Într-adevăr, ele se aseamănă în multe (ca originalitate, inspirație și moment ) dar într-un punct cerințele de publicare se despart, mai ales când este vorba de presa scrisă, care spre deosebire de un roman, de exemplu, necesită concentrare maximă. Fotografia de presă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: fotografia să transmită o informație ușor descifrabilă; declararea scopului fotografiei (ce se urmărește cu publicarea acesteia); sesizarea stilului ("orice fotografie se află în strânsă corelație cu tonul, rolul și starea de sprit a autorului" scrie Andra Șerbănescu. Tonul este modul în care se spune ceva, atitudinea fotojurnalistului față de subiect, reflectată în felul de a fotografia evenimentul. În mod obișnuit, cunoaștem două feluri: obiectiv și subiectiv. Rolul reprezintă sarcina pe care fotojurnalistul și-o asumă în raport cu ideile transmise prin intermediul fotografiei. Starea de spirit poate fi una calmă, melancolică, indiferentă, angajată, de neliniște, de surescitare, de oboseală, de surprindere etc.), conținutul să fie unitar; să satisfacă aștepările cititorului; să convingă cititorul; să poarte amprenta responsabilității autorului asupra consecințelor pe care le-ar putea avea asupra publicului (doar că tema eticii, dezbătută în capitolul II al acestei lucrări, a demonstrat că această responsabilitatea, lipsește cu desăvârșire). Pentru a menține viu interesul cititorilor pe parcursul vizualizării fotografiei de presă editorii de imagine trebuie să folosească următorii factorii care influențează atenția: intensitatea, repetiția, noutatea, acțiunea, contrastul, relevanța. Poate cel mai important aspect al unui articol este imaginea, pentru că aceasta este primul element de contact cu cititorul și dacă ea este realizată ca la carte, atunci, împreună cu textul pe care îl însoțește, fotografia de presă dispune de cel mai profesionist discurs publicistic (nicăieri altundeva nu se concentrează laolaltă atât de multe probleme și atât de puține cuvinte). Pentru a atinge acest nivel, fotografia de presă trebuie să atingă 5 praguri importante:

să aibă un mesaj foarte clar;

mesajul să fie extras din informația principală a fotografiei;

să existe o strânsă legătură între fotografie și text;

să fie ușor de înțeles și fără echivoc;

să dea cititorului un imbold spre vizualizare, să fie incitantă.

După cum am menționat anterior, fotojurnalistul are mai multe atribuții. De la a avea o idee, a fi un profesionist în arta fotografierii, a transmite o emoție, un mesaj, o atmosferă, acesta trebuie să fie și un bun editor, deoarece marile manipulări au loc nu în locul de unde se captează imaginea ci în studioul de editare a imaginiilor. Pentru a înțelege cum se desfășoară acest proces de "prelucrare" a imaginii, înainte ca ea să devină produsul finit, gata de publicare, subcapitolele următoare vin în ajutorul nostru:

3.2.1 Se întâmplă o singură dată

Celebrul Michael Freeman, notează în cartea sa (101 ponturi în fotografia digitală de bază) că: "cel mai simplu scenariu, cu care te poți întâlni în fiecare zi, este acela când spui prietenilor: Arată bine acest cadru, să facem o fotografie. Toți sunt de acord, își iau o anumită atitudine, zâmbesc și … așteaptă. Ei așteaptă în timp ce fotograful se joacă sau pur și simplu, din anumite motive, apasă imediat pe declanșator. În majoritatea situațiilor , nu este nevoie de altceva. Iar acesta este doar un instantaneu de familie sau cu prietenii, care trebuie să fie simplu și direct. Pe stradă, în timp ce faci fotografii de reportaj, sincronizarea și circumstanțele sunt neiertătoare. Ezită și vei pierde fotografia." Trebuie să recunoaștem că sunt situații în care scuzele pentru întârzierea fotografierii sunt justificate de către fotojurnaliști prin faptul că elementele tehnice precum focalizarea, expunerea, timpul de expunere, balansul de alb, juxtapunerile în detaliu, compoziția, expresia sau gestica se pot îmbunătăți dacă se așteaptă câteva secunde din momentul fixării unei ținte. Dar sunt cazuri în care timpul nu este deloc îngăduitor cu fotojurnalistul (incediu de proporții, avalanșe, războiul din Irak etc.). Important de reținut este faptul că în fotojurnalism, timpul nu stă în loc, iar "tigrul nu pozează precum un model în fuga pentru obținerea hranei".Astfel spus, există o singură șansă de care fotojurnalistul trebuie să profite.

3.2.2 Conștientizarea momentului

Exclusivitatea înseamnă ocazia de a arăta primul evenimentul în derulare. Presați de gândul că trebuie să se întoarcă în studiou cu fotografii spectaculoase, fotojurnalistul uită să conștientizeze momentul și să aprecieze poziția pe care o are în fața multor alți colegi de-ai săi. "Pericolele ezitării pot fi mai mari în cazul subiectelor ușoare, statice, pentru că nu vedem care ar fi urgența. Planificarea unei fotografii și analizarea momentului sunt extraordinare, însă adesea vei fi neplăcut surprins să descoperi că timpul nu a îmbunătățit situația. Este foarte ușor să fii în fața unei scene, să verifici aranjamentul și să estimezi că totul va arăta mai bine când se va schimba lumina sau poziția norilor, sau mâine dimineață, când umbrele vor cădea altfel. Însă este întotdeauna un poate. Cea mai bună garanție este să fotografiezi scena așa cum se înfățișează ochiului, în momentul în care te afli acolo." Fotografierea subiectelor pentru presă devine o acțiune imprevizibilă pe care nu o poate controla nimeni. Dacă în studioul de editare, fotografia poate deveni ceea ce se dorește, editorul așteaptă de la fotograf o bază ce va reprezenta suportul fizic pe care se vor face modificările. Iar acest suport fizic trebuie să cuprindă toate elementele pe care fotojurnalistul le dorește în fotografie. "Conștientizarea momentului înseamnă cunoașterea locului unde te afli, a ceea ce se întâmplă în jurul tău și a modului în care diferite elemente, oameni și evenimente, sunt interconectate."

3.2.3 Setări minine

Primele setări care ajută fotojurnalistul la fața locului sunt cele pe ce le poate realiza pe aparatul foto (chiar și cele mai non profesioniste aparate pot modifica realitatea imaginii prin alegerea unui fundal alb, a-i oferi un contrast mai intens, luminozitate, claritate, saturație etc. Doar că din punct de vedere tehnic, toate aceste setări distrug valorile pixelilor iar această tehnică nu mai poate fi reparată niciodată. De aceea, în ceea ce privește fotojurnalismul, postprocesarea este absolut necesară; rareori, fotografia realizată la fața locului poate fi prezentată exact în starea inițială, fără a se interveni asupra calității ei (dar obiectivul lucrării de față nu sunt ajustările de calitate ale fotografiilor de presă ci de manipularea făcută prin intervenția asupra conținutului acesteia). Am tot spus că fotografia reprezintă capacitatea de a reproduce realitatea întocmai cum este aceasta. Orice intervenție asupra acestei reproducerii, declanșează o serie de acuze asupra celuia care intervine, conștientizându-se îndepărtarea de adevăr și apropierea mai degrabă de domeniul artelor plastice. Sau, poate tocmai din temerea de a nu se pierde din esența artei, editorii de imagine intervin cu diverse mijloace de prelucrare, ca să ajusteze expresiile fotografiei. De aici și până la lungul drum al intervenției asupra conținutului justificator pentru relatarea realității, arta se transformă din parte a culturii, în arta manipulării.

3.2.4 Corectarea unei focalizări slabe

Un mesaj autentic înseamnă o fotografie reală. O fotografie reală reprezintă realitatea așa cum a fost ea prezentată fotografului în momendtul declanșării butonului de la aparatul de fotografiat. Prima condiție ca fotografia să fie o copie 100% a originalului, o reprezintă focalizarea. "Soluția vine de la soft. Dar sharpeningul USM standard (Unsharp Mask) nu este de prea mare ajutor, deoarece nu abordează problema de la rădăcină, în schimb încearcă să corecteze lucrurile prin mărirea contrastului cu câțiva pixeli. Ai putea obține o îmbunătățire aparentă prin aplicarea unei cantități de sharpening USM doar pentru zone selectate, dar acest sharpening evine prea evident și ridică semne de întrebare când este folosit prea agresiv. (…) Un plug-in ce lucrează foarte bine este Focus Magic, care are o funcție de estimare a nivelului de neclaritate." După cum se observă, autorul Michael Freeman, nu face apel la calitățile fotojurnalistului sau ale aparatului (nici ale circumstanțelor fotografierii) ci la corectarea neclarității cu ajutorul unui soft (se face apel la studioul de editare, locul propice oricărei intervenții vinovate asupra fotografiilor de presă).

3.2.5 Eliminarea factorului uman

Zgomotul de imagine este starea pe care editorul o sesizează încă din prima clipă a vizualizării imaginii. Această stare de disconfort pentru ochiul unui profesionist poate fi îndepărtată ușor de tehnici ale programelor speciale de modificare a fotografiilor. Acest subcapitol nu încearcă să repete ceea ce s-a spus până acum sau să accentueze faptul că studioul este palatul cu ușile închise în spatele căruia se petrec miracole, ci să aducă la cunoștință faptul că eliminarea elementului uman este cel mai des procedeu de ajustare a fotografiilor de presă.

3.2.6 Editarea

Evoluția tehnologiei a dat naștere unor metode mai puțin ortodoxe ale creării fotografiei. Cei care nu cunosc acest domeniu, vor crede mereu că fotografia prezentă pe pagina unui ziar este cea care a fost făcută exact la locul evenimentului. Sunt însă, persoane care, din diferite motive, nu pot fi păcăliți. Toate fotografiile din presă, au suferit modificări mai mari sau mai mici, înainte de a fi publicate. Putem declara că prima modificare a avut loc la nivelul conștiinței cititorului, care, în urma unui proces îndelungat constând într-un discurs pubicistic și prezentarea unor știri care să atragă prin spectacol, frică, teroare, scandal etc., tabloitizând orice tip de informație. Mai pe scurt, primul proces al manipularii este determinat de felul în care mass media transportă informația. Și pentru a menține această stare de sete continuă de scandal, designerii de fotografie petrec zeci de ore în studio pentru editare. Dacă la început modificarea fotografiilor de presă presupunea editarea detaliilor, lumina, claritatea etc., astăzi, modificarea are loc la baza conținutului fotografiei, ajungându-se până la deprinderea totală de realitate. Puterea expresiei emoționale a fotografiei (indiferent de imaginea pe care o reprezintă) stă în strategii și tehnici de modificare care au ca țintă distorsionarea adevărului până într-acolo încât acesta nu mai seamănă cu ce prezenta fotografia inițial. Cu toate acestea, atât editorii și fotojurnaliștii cât și cititorii (ținta finală a fotografiilor de presă) nu contestă folosirea editării imaginilor; ba mai mult, manipularea este considerată ca fiind un mijloc creativ de a exprima realitatea.

3.2.6.1 Photoshop, maestrul imaginilor perfecte

Photoshop-ul este un program cu ajutorul cărora oricine cunoaște tehnicile lui, poate retușa fotografiile în sensul dorit: așadar, photoshopul este o siguranță a tuturor celor care își fac probleme în ceea ce privește imaginea finală a fotografiei. Pentru că lucrarea de față nu face obiectul de cercetare a domeniului IT, vom discta despre photoshop ca o tehnică de manipulare și nu ca un soft corespunzător profesioniștilor în domeniu. Acest program poate ajunge la reultate excepționale (uneori, incredibile) din fotografii aparent compromise: Photoshopul este folosit pentru mare parte a muncii de postproducție. De asemenea, chiar dacă programul este foarte ușor de găsit, downloadat și instalat pe orice calculator și de acasă, oricine poate învăța să modifice fotografiile, pentru fotografiile de presă, se cere neapărat un profesionist care să aibă experiență și să cunoască ceea ce poate obține cu Photoshop și mai ales, ce poate recupera. Făcând referire la puterea acestui soft, Michel Freeman declară: "pentru a reaminti că fotografia digitală înseamnă mai mult decât simplă fotografiere, există războaie între producătorii de softuri, aflați în competiție pentru a obține premiul de contribuție la obținerea a cât mai multă informație din fotografie. Câmpul de luptă este formatul RAW, adică imaginea așa cum a fost ea capturată. Ar fi convenabil să nu existe diferențe prea mari de la un soft la altul pentru conversia imaginilor RAW, dar acest lucru contează din ce în ce mai mult. Da, suntem fotografi, nu ingineri programatori, dar chiar în acest moment sunt echipe care lucrează pentru ca imaginile pe care tocmai le-ai fotografiat să fie mai clare, cu un grad ridicat de acuratețe, nivel mai scăzut de zgomot al imaginii și, în general, așa cum vrei tu să fie." Vom dezbate mai pe larg acest procedeu prin care se obține manipularea digitală a fotografiilor de presă, când vom analiza practic în studiul de caz, fotografiile modificate cu Photoshop.

3.3 Impactul manipulării digitale a fotografiilor de presă

Designerii de fotografie au înțeles că premisa persuasivității unui mesaj vizual este cunoașterea comportamentului și a mentalității cititorilor. Astfel, într-o revistă pentru femei vom găsi în mod evident imagini dedicate hainelor la modă, parfumurilor, cosmeticelor de întreținere corporală, destinații romantice unde acestea își pot petrecere vacanța sau evenimente culturale care li se adresează în mod deosebit. Pentru a reuși să influențeze cu certitudine comportamentul cititorilor, publicații importante care dispun de un buget considerabil, recurg la o investigare sistematică a caracteristicilor psihografice ale potențialilor cititori, la studierea motivației, intereselor, trebuințelor și așteptărilor lor și la testarea prealabilă a atitudinii publicului față de diverse variante ale mesajului vizual proiectat. Desigur, unul din rolurile fotografiilor prezentate în mass media românească este și acela de a adopta o nouă atitudine față de o situație, un fenomen ce a luat amploare (de remarcat campaniile sociale pe care ziarele le fac în mod insistent asupra cititului în transportul în comun). Întregul fenomen al rememorării fotografiilor vizualizate funcționează, de altfel, pe principiul metonimic: mostra de pe ecran (elogiată brusc în mijlocul serialului sau talk-showului preferat) sau de pe afișul-reclamă etalat pretutindeni (pereții stației de metro, vitrine, reviste și ziare, cutii de chibrituri, bilete de troleu etc.) este momeala aparent inofensivă, oferită generos (și gratuit) pentru a declanșa dorința, acest mic dispozitiv explozibil cu efect întârziat, plasat cu îndemânare în inconștientul privitorului inocent. O tehnică de manipulare folosită în presa scrisă este metafora vizuală care poate de asemenea, implica un “transfer”; aceasta transferând anumite însușiri ale unui semn asupra unui alt semn. Însă, în timp ce psihanaliza postulează apariția visului ce simptom benign al reprimării unei dorințe irealizabile, mesajul vizual, în esență persuasiv, acționează în sensul invers, al prezentării, impunerii imaginii și textului ca realizare (pe toate coordonatele unei producții onirice veritabile: morfologie, animație, desfășurare cronologică etc.) a unei prezumtive dorințe reprimate. Manipularea este cvasi-insesizabilă: dacă visul este o formă de împlinire fantasmatică a dorinței, atunci vizualizarea unei imagini exterioare similare, aparent personalizate și investite emoțional cu ajutorul unui text, creează și întreține iluzia dorinței. Cu alte cuvinte, dacă în psihanaliză, vezi ceea ce dorești, prezumția simetrică, în cazul fotografiilor de presă, este că dorești ceea ce vezi.

Capitolul IV

STUDIU DE CAZ

4.1 Metodologie și ipoteza de lucru

Pentru a scoate în evidență care sunt acele tehnici de manipulare digitală a fotografiilor de presă trebuie să avem în vedere ceea ce autoarea Adela Fofiu, doctor în sociologie propune, atunci când are loc o cercetare științifică. Și anume:

Definesc tema de cercetare;

Metoda de cercetare;

Dezvolt o ipoteză de lucru ;

Prezint suportul de analiză;

Culeg, procesez și analizez date;

Propun concluzii în care se infirmă sau confirmă ipoteza de lucru.

Astfel, având în vedere că domeniul dezbătut este parte a științelor sociale și anume,

fotojurnalismul și impactul acesteia asupra publicului, în decursul redactării studiului de caz al acestei lucrări, voi folosi ca metodă de cercetare, analiza de conținut, transpusă în cazul de față, prin discursul mediatic (cum prezintă fotojurnalismul, cu precădere cele 10 de fotografii de presă puse la dispoziție ca suport de analiză, mesajul publicitar). Analiza de conținut este "o tehnică de cercetare bazată pe măsurarea a ceva (în cazul de față fotografiile), în eșantioane reprezentative (nu oricare fotografie ci fotografia de presă)".

Dar analiza de conținut nu se referă numai la cantitatea de imagini și texte pe care fotografiile le dețin ci și felul în care această cantitate capătă sens și un rol important prin felul în care este este transmisă. Astfel, discursul mediatic este primul instrument care va susține în lucrarea Manipularea digitală a fotografiilor de presă, analiza de conținut. Discursul reprezintă mijlocul prin care un autor își poate transmite un mesaj. Mesajul mediatic poate fi înțeles ca un discurs general care amalgamează și focalizează cunoștințele și credințele despre ce a fost, este și ar trebui să fie, evident cu accentuarea prezentului, dar fără excluderea memoriei și prospectivei. Daniela Rovența-Frumușani vorbește într-una din carțile sale despre "discursul mediatic definit în sens larg ca enunțare despre realitatea socială și caracterizat de diversitate, polimorfism și ubicuitate".

Discursul este, de fapt, structura profundă a textului căruia îi asigură linearizarea. Investigarea discursului nu este posibilă decât prin intermediul "urmelor" lăsate în textele-performanță. În viziunea lui R. De Beaugrande și W. Dressler, cercetările privind frontierele textului, actualizările sale sintactico-semantice și pragmatice au permis identificarea unor standarde de textualitate:

Coeziunea ca relație de dependență gramaticală (acord, acțiune, selectarea unei

propoziții etc) la nivelul suprafeței discursive;

Coerența ca reacție de compatibilitate între elementul lumii textuale la nivelul

structurii de adâncime, mai precis modul în care aceste elemente sunt mutual accesibile și relevante;

Intenționalitatea ca atitudine a producătorului de text de a construi un text coeziv și

coerent;

Acceptabilitatea ca atitudine a receptorului de a considera setul de fraze drept un text

coerent;

Informativitatea ca organizare cognitiv-discursivă adecvată a raportului

cunoscut/necunoscut, așteptat/neașteptat;

Situaționalitatea ca ancorare corectă în contextul de comunicare;

Intertextualitatea ca raport între discursul prezent și discursurile anterioare preluate,

criticate, în orice caz modificate și inserate într-un nou context discursiv.

Când vorbim de discurs, din start implicăm limbajul. "A înțelege limbajul discursului înseamnă a înțelege lumea care îl generează, iar pentru a înțelege lumea trebuie să depășim cadrele lingvisticii". Limbajul este mai mult decât un stoc de cuvinte, este un instrument și o emblemă a puterii ce încearcă să fie acaparată (Michel Foucault consideră că puterea asupra lumii este una dintre cele mai importante dimensiuni ale puterii). Întorcându-ne la analiza discursului observăm că înainte de construcția lui, autorul își pune problema efectului și a reușințelor acestuia. "Analiza discursului nu trebuie doar să explice de ce anumite enunțuri și nu altele au fost perfecte, ci să dea seamă despre modul în care acele anunțuri au mobilizat forțe, au influențat rețele sociale".

Astfel, discursul își exprimă valoarea nu ca și construcție ci ca abordare și efect. "De fapt, când vorbim astăzi de lingvistica discursului avem în vedere nu o disciplină cu un obiect bine determinat, ci un ansamblu de cercatări care abordează limbajul plasând în prim plan activitatea subiecților, dinamica enunțiativă, relația cu contextul social". Ceea ce observă autoarea Daniela R. Frumușani este că se simte pe zi ce trece, o tendință către juvenilizare, privatizare, sexualizare, desticizare, în schimbul sferei publice a epocilor luminilor.

Tematicile viața privată, sănătate, modă, corporalitate, loisir, sunt percepute ca noul jurnalism. "Aceste aspecte au înlocuit discursul informativ modern organizat în jurul a patru nuclee narative: conflict (război, securitate internă și internațională, apărare), progres (buget, economie, industrie), competiție (de la sport la cultură), accidente (dezastre, anomalii, inovații)". Diferența de discurs o face persoana la care acesta trebuie să ajungă (Men naturally think in abstract concepts, women think in pictures.) Și din nou, ajungem la poziționarea unui text în fața sexelor (masculin și feminin).

Așadar, discursul este canalul de transmitere a ideilor. Idei ce influențează odată trecute de granița construirii. În încercarea de a confirma teoriile despre cum influențează mass media publicul în a decide ce trebuie vizionat și ce nu, atitudinea față de subiectul prezentat și efectele care recurg din felul subiectelor de a fi prezentate, voi analiza în următoarele subcapitole, câteva episoade ale emisiunii Acces direct, în care se prezintă viața politcă, din punct de vedere al discursului mediatic ca subramură a metodei de cercetare – analiza de conținut.

Analiza discursului va avea în vedere modul de construcție al acestuia, efectele, publicul țintă și impactul asupra societății române (consumatoare de emsiuni tabloid). Dar înainte de analiza propriu zisă, se simte nevoia reamintirii ipotezei de lucru formulată încă din introducere și prezentarea suportului de analiză.

Am pornit redactarea acestei lucrări de licență de la o ipoteză de lucru care a urmărit tot acest demers al alegerii surselor bibliografice pentru a susține obiectivele propuse și a demonstra că publicitatea deși este un domeniu care face studiul multor cărți de specialitate, reușește pe fiecare zi să surprindă și să atragă atenția a cât mai multor cititori. Tehnicile folosite de aceasta fac parte dintr-un set de strategii care au ca final persuadarea audienței vizate. Oamenii nu mai sunt atrași de lucruri simple pentru că trăim vremuri care cer mai mult decât atât și astfel, se resimte nevoia de a se hrăni zilnic cu subiecte de scandal, imagini care șochează sau texte care atrag într-un mod violent atenția.

Pentru a demonstra toate aceste afirmații, voi avea în vedere confirmarea sau infirmarea următoarei ipoteze de lucru: fotografia de presă este paravanul unei strategii bine construite și ale cărei tehnici de manipulare nu lasă pe nimeni indiferent.

4.2 Propunere de cercetare

Fotografia de presă este astăzi un imperiu al puterii supreme în procesul de manipulare a conștiințelor, atitudinilor și comportamentelor. Pentru ca ideile, produsele, serviciile și experiențele unor fotojurnaliști să ajungă la publicul vizat este nevoie de o promovare intensă și bine gândită, prin tehnici de manipulare digitală. Rolul comunicării într-un astfel de proces este extrem de important deoarece numai specialiști ai sociologiei și psihologiei pot scoate în evidență cu ajutorul comunicării, mesajul din spatele imaginii dintr-o fotografie de presă. Idea de a convinge pare a fi o reală muncă, pe care unii o iau atât de în serios încât ajung să se convingă pe ei înșiși de faptul că secolul XXI este secolul noilor valori și că tradiția nu va mai exista prea mult. Publicul, nu va încerca să dărâme această convingere din lipsa unor idei demne de apărat. Astăzi, nu găsim un individ care să nu convingă, eventual să nu își impună punctul de vedere prin manipulare psihologică. Dar mai periculoasă decât manipularea evidentă a discursului este manipularea digitală, dacă luăm în considerație și faptul că, calculatoarele sunt niște mașinării periculoase care ne conduc viețile prin sentimentul satisfacției. Recunoaștem deci, în acest punct, că manipularea este arta convingerii pe care nu toți o dețin. Editorii de fotografie, cei care petrec zeci de ore întregi pentru a crea ceea ce în final, la noi ajunge ca o fotografie nevinovată și a cărei veridicitate nu i-o poate pune nimeni la îndoială. O dată câștigat publicul, procesul manipulării devine un act intens și bine gândit pentru că nimic nu este succes dacă nu se referă la câștigul pe termen lung. Astăzi, privim cu stupoare că secolul XXI este era dezvoltării tehnicilor de manipulare și întărirea unei rețele invizibile de bruiaj a cuvântului, de altă dată. Cea mai sigură tehnică de manipulare a presei scrise din România, este cu desăvârșire reprezentată de controlul informației. Acțiunea de a cenzura știrile, rescrierea istoriei, crearea unei false realități și dezinformările, toate acestea, sunt obiectivele clare ale celor care se ocupă cu controlul informației. De-a lungul capitolelor și subcapitolelor parcurse până în acest moment, am reușit să înțelegem că principalul suport cu ajutorul cărora se pun în practică astfel de procese, este nimeni alta, decât fotojurnalismul (domeniul căruia nimeni nu-i punea la îndoială credibilitatea). În trecut, informația era controlată doar de putere. Un sistem totalitar impunea ca informația să ajungă doar acolo unde actorii politici își doreau. Astăzi, democrația vine cu un set de dezavantaje pe cât de vizibile pe atât de greu de contestat. Fotojurnalismul zilelor noastre folosește strategii bine elaborate pentru a influența opinia publică și joacă acest proces subtil, sigur și de nedemonstrat tocmai pentru că oamenii s-au obișnuit să creadă cu tot devotamentul, în imparțialitatea fotojurnaliștilor. Exemple stau multe situații în care ziarele/revistele propagă un fel de "ură" împotriva unor societăți nedorite în sistemul actual de guvernare. Fotojurnalismul promovează ceea ce noi oamenii creăm; ceea ce tot noi vrem să transmitem. Nu putem condamna fotojurnalismul că promovează fel și fel de mesaje, în special pentru că noi suntem devoratori de informație. Constatăm atât efecte pozitive cât și negative pe care fotojurnalismul îl are asupra noastră. Pe de altă parte, manipulările din studioul de editare, ne forțează parcă să decidem în sensul dorit de ei. Astfel, fotojurnalismul creează impresia că sunt de partea societății numai pentru a câștiga votul acestei, dar în lupta ei împotriva politicii (de exemplu) îi aparținem cu totul (câți dintre noi merg la vot numai pentru că alegerile sunt promovate intens în presa scrisă sau câți dintre noi nu votează un anume candidat numai pentru că imaginea acestuia a fost prezentată de către presa scrisă ca fiind un salvator al problemelor cu care ne confruntăm?). Analizarea acestor fotografii folosite în presa scrisă, reprezintă tema de cercetare a acestei lucrări de licență.

4.3 Prezentarea suportului de analiză

10 fotografii difuzate de presa scrisă în diferite reviste și ziare vor susține analiza temei de cercetare și anume identificarea tehnicilor de manipulare digitală dar și a discursului mediatic cu ajutorul căruia se realizează transmiterea mesajului fotografiilor. Fotojurnaliștii din România au înțeles că specificarea gradului de impact pe care mesajul imaginilor editate îl are asupra comportamentul publicului vizat, reprezintă cheia succesului unei manipulări subtile, greu de depistat și acuzat. Unele dintre aceste fotografii fac parte dintr-o întreagă serie de fotografii care aparțin unui singur eveniment (fotografii care caută, treptat, în episoade, să își transmită mesajul cât mai sigur).

4.4 Manipularea digitală a fotografiilor de presă. Analiză

În tonul de a transmite groază, designerii fotografiei prezentate mai sus, folosesc strategii înspăimântătoare definite puternic de imaginile unor bucăți de picioare, tăiate, a căror urme de sânge încă se mai văd. Textul din colțul dreapta jos, este deloc surprinzător în neconcordanță cu imaginea sau cu mesajul transmis. „Cutting trees, cuts your life short” este un mesaj care face referire la înțelegerea și adaptarea procesului de reciclare pentru o societate sănătoasă. Comparația dintre imaginea unei păduri fără copaci cu această imagine a unei străzi cu jumătăți de trupuri de oameni, este una forțată, care naște sentimente înfricoșătoare. Un astfel de anunț, va avea un impact devastator asupra sensibilității oamenilor care se vor trezi puși în fața unei imagini de care nu și-ar dori să aibă vreodată parte. Manipularea digitală constă în tehnica tăierii copurilor unor ființe umane într-atât încât să le mai rămână doar picioarele. Locul unde s-a efectuat "tăierea", editorul a folosit efecte care să înspăimânte cititorul, creând senzația unei imagini reale. Efectele speciale care accentuează lumina întrepătrunsă printre blocuri, pun organiele însângerate în centrul scenei. Cu intenția de a crea o campanie împotriva tăierii copacilor din România, fotojurnaliștii au reușit să creeze o imagine cap coadă, în studioul de editare, cu ajutorul Photoshopului. Se remarcă așadar, faptul că nu a existat niciodată o fotografie inițială, făcută pe teren, căreia ulterior, să i se fi făcut modificări; aceasta fiind un produs 100% modificat.

În aceași nuanță, designerii următoarei fotografii difuzată de presa din România au înțeles că apelul la frică, va avea un impact de conștientizare asupra gravitiții fumatului și au realizat o fotografie editată care înfățișează un bărbat într-o poziție asemănătoare a celei de sinucidere. În locul frânghiei este prezentată o țigară aprinsă, al cărui mesaj vorbește despre vinovatul situației. Textul care însoțește imaginea halucinant de înspăimântătoare pentru o reclamă destinată unui public larg (fumători și nefumători) explică: „se numește sinucidere pentru că este alegerea ta”. Se înțelege astfel că fumatul este ca o moarte sigură pe care singur o alegi. Elementele de strategie folosite în acest discurs publicitar sunt ca și în cazul imaginilor anterioare, groaza, moartea, frica, conșientizarea. Manipularea digitală se sesizează din felul în care editorii au folosit programul Photoshop pentru a ridica bărbatul din imagine, desprinzându-se de podea ca prin magie.

În continuare, este prezentată o fotografie care are în plan copii, folosind un discurs mediatic, la fel ca și în celelalte fotografii de presă prezentate mai sus: compasiunea, frica, răul și durerea prezentată prin violența fizică. Imaginea unui copil bătut, a cărei impact va fi unul evident, are și mai multă rezonanță asupra discursului mediatic datorită mâinii care încearcă să ascundă urmele violenței cu bucăți de imagini care construiesc o identitate nouă. Mesajul este unul plin de compasiune și care atrage atenția tocmai prin faptul că vorbește despre inposibilitatea copiilor de a se apăra „câen eu nu pot să vorbesc, sună tu la 116 111 și vorbește despre suferința mea”. Această fotografie face parte dintr-o campanie împotriva violenței asupra copiilor și este construită după modelul fotografiilor anterioare cu efect de înspăimântare și a cărui impact va răspunde categoric mesajului. Intervenția asupra editării fotografiei este evidentă tocmai pentru că mâna editorului intervine asupra fotografiei realizate de fotojurnalist. Bucățile de hârtie care pot ascunde rănile prezente pe fața copilului sunt dovada clară a puterii pe care Photoshopul o are asupra editării oricărei imagini. Trebuie reținut faptul că fiecare intervenție a editorilor asupra fotografiilor de presă, au un scop precis, uneori menționat sub forma unui text pe fotografie, alteori doar reieșind din imagine și că modalitățile brutale de modificare a imaginilor reușesc să obțină un impact covârșitor asupra publicului țintă.

Cele două fotografii prezentate mai jos, fac parte din aceași campanie pe care Poliția Română o promovează; de data aceasta făcându-se apel la consumul de alcool din timpul șofatului (Don’t drink and drive!). Imaginile prezentate însoțite de textul „sunt modalități mai bune de a face cunoștință cu oameni noi” reprezintă strategiile folosite pentru a crea impactul scontat de fotojurnaliști. Ambulanța, medicii, mediul unui accident, victimele, denotă gravitatea întâmplării și vor crea imediat senzația de teamă. Astfel, că cei vizați vor încerca să ia în serios mesajul pentru a evita pe cât de mult pot, să se trezească într-o astfel de situație. Manipularea realizată la nivelul în care a fost editată fotografiile este una de impact deși editorul a avut o fotografie de bază pe care să lucreze. Acesta a adăugat elemente care să ajute imaginea să fie una de efect: culoarea albastră, ploaia, lacurile acumulate pe jos, pacientul care arată mai degrabă a manechin decât a victimă etc. Astfel, este evident că s-a intervenit asupra fotografiilor inițiale cu programe de modificat imaginile.

Continuând seria de fotografii de presă care fac parte din campaniile promovate de Ministerul Administrației și Internelor, următoarea imagine este una cu un impact la fel de promt, deoarece, se încearcă conștientizarea cerșitului ca find o infracțiune din care se câștigă foarte mulți bani. Asocierea femeii sărmane care ține un copil în brațe și a bătrânului care cerșesc cu simbolul unui brand internațional de mașini crează un impact evident, creându-se legătura între sărăcie și opusul ei prin săvârșirea unei infracțiuni împotriva căreia lupta poliția română. Textul „în spatele cerșătorilor sunt oameni care fac avere” subliniază perfect rolul negativ pe care cerșetoria îl are asupra unei societăți care vrea să înlăture corupția și situațiile incriminatorii în care se învârt bani inlegali. Impactul așteptat este ca cei care vor vedea această reclamă, să înceteze să mai ofere bani cerșătorilor. Discursul fotografiilor încearcă să scoată în evidență prin text și imagine, mesajul precum că, din banii primiți, cerșătorii își pot cumpăra mașini impozante și extrem de scumpe. Manipularea digitală este evidentă deoarece, în realitate, nu există mașini cu astfel de sigle (ele au fost editate cu un program de modificat imaginile).

Imaginea prezentată în continuare, înfățizează două situații similare care fac trimitere la mesajul „citește Cărtureși”. Editura își face astfel reclamă prin ilustrarea unor povești care e regăsesc în cărțile publicate de aceasta. Discursul publicitar este alcătuit din toposuri care desemnează interes pentru iubitorii de SF, găsind reclama atractivă și interesantă. Fiind un anunț care se adresează în mod special unei singure categorii de cititori, discursul fotografiei este unul eficient și va crea impact. Fiind o imagine care promovează SF-ul, evident, fotografiile au fost editate pentru a realiza impresia că televizoarele au fețe de singuratici și zboară sau că din mijlocul unui pat, pot crește crengi de copac sinistre.

O altfel de campanie care promovează atenția în timpul condusului, este cea inițiată de Centrul de Consultanță a victimelor în trafic. Imaginile înspăimântătoare care ilustrează personalități negative remarcante ale istoriei omenirii vor avea un prim efect asupra celor care le urmăresc deoarece imaginea este primul element al discursului mediatic care se remarcă. Poza este făcută în așa fel încât dă impresia că cel care urmărește această promovare se află la volanul unei mașini și din neatenție i-a accidentat pe cei bărbați prezentați mai jos. Pentru a înlătura orice urmă de satisfacție că au participat la o răzbunare ce va fi de folos întregii omeniri, textul amintește: „De fapt, lucrurile nu stau chiar așa. De obicei, victimele sunt inocente”. Acest mesaj crează teroare pentru că se va instala imediat sentimentul de vinovăție într-o situație în care din lipsa atenției la volan, poți ucide o persoană fără vină.

„Nu îl condamna la o viață în izolare” este mesajul pe care fotografia ce urmează a fi prezentată încearcă să îl impună prin imaginea unui copil care se joacă singur, în spatele altora doi, fericiți că împart prietenie. Strategiile folosite în acest discurs mediatic sunt imaginea unui copil trist și cuvintulele condamnare la izolare din text. Impactul va fi unul care denotă compasiune și schimbare atitidinilor față de copii, creându-se prietenii bazate pe înțelegere și iubire. Deși fotojurnalistul a avut o temă practic ușoară – de fotografiat un grup de copii jucându-se la care unul să stea izolat – (deși aparent este simplu de realizat), acesta a preferat să intervină asupra fotografiei cu tehnici de modificare a unor programe speciale, tocmai pentru a crea aceea atmosferă de poveste tristă, stingheră, creionată de mâna unui individ suspicios.

Următoarea imagine asociază borna de pe marginea șoselei care arată câți km mai sunt până la București, cu imaginea unei cruci care arată sfârșitul. Această asociere încearcă să facă legătura dintre viață și momentele în care te zbați pentru ea. Așteptându-se la o campanie împotriva vitezei, publicul țintă va remarca că textul de deasupra îi îndeamnă să direcționeze cei 2% din impozit către Smurd, pentru a cumpăra un avion sanitar pentru urgențe. Astfel, imaginea finală construiește mesajul „ajută-ne să scurtăm distanțe ca să prelungim vieți”. Discursul folosit va avea ca impact sensibilizarea audienței care va dori să ajute la salvarea vieților, conțtientizând că majoritatea morților se produc din lipsa unui echipament performant de a ajunge la victime. Dacă prima manipulare digitală a imaginii reiese din forma bornei (nicio bornă de pe teritoriul României nu este în formă de cruce), a doua, pe cât de evidentă pe atât de mai puțin luată în seamă: drumul care pare un deșert.

După cum ne-am obișnuit, folosirea copiilor ca strategie de a transmite un mesaj prinde foarte bine la public. În încercarea de a conștientiza că, copii trebuie să meargă la grădiniță pentru a reuși în viață și pentru a deveni cineva, discursul mediatic folosește imaginea unei copile sărace, care privește nestingherit, lipită de un perete (ceea ce înseamnă izolare, singurătate) către o posibilă evoluție a sa (imaginea unei studente la facultate, a unei domnișoare în societate și a unei doamne care are o slujbă) pentru a crea un impact cu desăvârșire eficient îndrumării de a da copii la grădiniță. Fotojurnalistul a simțit nevoia de a adăuga imaginii reale cu fetița, alte imagini creionate care se vrea să fie o reprezentație a viitorului (fetița ar fi putea ajunge să aibă o slujbă, o carieră de succes, o viață sigură, frumoasă).

4.5 Rezultatele cercetării

Ironia, constrângerea, cadrajul înșelător, repetiția, esteticizarea mesajului, intertextualitatea, hipnoza, efectul de mirroring, recadrajul abuziv și seducția sunt tehnici care construiesc strategiile folosite de designerii de fotografie pentru a da naștere unui discurs mediatic ce are ca rol, să emită un impact puternic asupra celor vizați. Apelul la sentimentele de groază, durere, moarte, rău, frică, dar și a celor de iubire, compasiune, sensibilizare, fraternizare etc. sunt rezultatele de dincolo de imaginile ilustrate și textele care le însoțesc. Mediile în care au fost prezentate cele mai multe fotografii de presă sunt cele care fac referire la copii și accidente, ceea ce denotă că specialiștii care crează fotografiile mizează pe situațiile negative pentru a crea un impact evident și imediat, astfel, realizându-se procesul de manipulare digitală (toate fotografiile au demonstrat o modificare ulterioară cu programe speciale pentru a interveni asupra evenimentului inițial/real).

Concluzii

O dată încheiată lucrarea de față, ipoteza de lucru se afirmă mai mult. Plecând de la premisa că fotografia de presă este paravanul unei manipulări am încercat o analiză cât mai obiectivă, astfel că nu ne-am permis să catalogăm în niciunul din capitolele teoretice că strategiile și toposurile care construiesc discursul mediatic ar fi un act de condamnat sau dimpotrivă, o necesitate. Rolul acestei etichete îl are numai studiul de caz datorită tehnicilor de analiză ale manipulării digitale văzute prin fotografiile prezentate. Publicul sau mai exact, conștiința acestuia este ținta unor idealuri pe cât de puerile în aparență, pe atât de imposibil de atins, în esență. Cercetarea de față a scos în evidență faptul că fotojurnalismul reprezintă cel mai eficace suport pentru ca desfășurarea actului publicitar să își atingă ținta în timp real și sigur. Este de condamnat poziția acestuia de a fi complicea manipulatorilor? Categoric, nu. Fotojurnalismul promovează ceea ce noi oamenii creăm; ceea ce tot noi vrem să transmitem. În acest sens, nu-i putem condamna că transmite astfel de fotografii, în special pentru că noi suntem devoratori de imagini de groază, știri înspăimântătoare etc. Fiecare individ, parte al unei societăți, caută să iasă în evidență și să atragă atenția asupra ceea ce este sau asupra a ceea ce face. Acest individ așteaptă nerăbdător următorul produs apărut pe piață ca și-l însușească și să fie primul care îl promovează. Ceilalți, din teama de a nu fi în tendințe, îi urmează exemplul. Căutăm să exprimăm că ne place tot ceea ce este nou și nu respingem mai nimic din ceea ce se inventează. Este oare din cauză ca noi dorim să fim supuși unui discurs mediatic care să se remarce prin elemente dure pentru că numai astfel reușim să conștientizăm și să revenim cu un feedback, sau în definitiv, suntem prea slabi și nu reușim să opunem rezistență tehnicilor și strategiilor de a crea un discurs mediatic persuasiv? În urma analizei făcute în studiul de caz al acestei lucrpri, ipoteza de lucru: fotografia de presă este paravanul unei strategii bine construite și ale cărei tehnici de manipulare nu lasă pe nimeni indiferent se confirmă.

În continuare, propun șase sfaturi practice pentru a rezista manipulărilor digitale folosite în presa scrisă din România:

Să învățăm să decodăm iar acest proces poate fi realizat numai dacă cunoaștem

care sunt tehnicile de manipulare pentru că numai atunci când suntem conștienți de ceea ce ni se transmite vom fi capabili de o selecție în propriul avantaj.

Să ne exersăm responsabilitatea individuală pentru că prin dorința de a fi

competitivi cu cei din jurul nostru, naștem idei de manipulare și creștem capacitatea tehnicilor acesteia.

Să ne asumăm libertatea de alegere atunci când mergem de exemplu, la supermarket

și privim nehotărâți spre raftul cu produse. Libertatea de decizie se manifestă atunci când alegi să cumperi un produs, fără să fii influențat în vreun fel.

Evitați să luați hotărâri pripite. O reclamă nu înfățișează întotdeauna adevărata

realitate. Așadar, luați-vă suficient răgaz să gândiți problema la rece; mai ales atunci când situațiile vă sunt neclare.

Păstrați-vă punctul de vedere. Este recomandat ca în afara a ceea ce ni se transmite să

avem și noi un punct de vedere al nostru. Nu uitați că oamenii fără opinii sunt cel mai ușor de manipulat.

Amintiți-vă că nu există prietenie totală sau dragoste necondiționată, din partea

unui străin, la prima vedere. Ultimul sfat se referă la a nu uita nici măcar o clipă că există manipulare și suntem zilnic supuși tehnicilor acesteia.

Bibliografie

Bertrand, Jean, Claude, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 2001

Berger, Arthur, Asa, Media Research Techniques, Editura Sage, 1998

Brune, François, Fericirea ca obligație. Psihologia și sociologia publicității, Editura Trei, București, 2003

Crăciun, Dan, Business and Morality, A Short Introduction to Business Ethics, Editura ASE, București, 2003

Crăciun, Dan, Etica în afaceri, Editura ASE, București, 2005

Craia, Sultanu, Dicționar de Comunicare, Mass-media și Știința Informării, Editura Meronia, București, 2008

Freeman, Michael, 101 ponturi în fotografia digitală de bază, Editura Litera, București, 2010

Gaillard, Philippe, Tehnica jurnalismului, Editura Științifică, București, 2000

Gettins, Dominic, (Sorin Tofan), Cum să scrii reclame de succes, București, Ed. Publică, 2009

Haineault, Doris-Louise, Jean Roy, Publicitate și psihanaliză, București, Editura Trei, 2002

Hâncu, D., Dicționar explicativ școlar, Editura, Știința, Chișinău, 1999

Ionică, Lucian, Imaginea vizuală, Editura Marineasa, Timișoara, 2000

Lieury, Alain, Manual de psihologie, Editura Antet, București, 1998

Milcu, Marius, Psihologia relațiilor interpersonale, Editura Polirom, Iași, 2008

Muchielli, Alex, Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare, Editura Polirom, Iași, 2002

Petre, Dan, Nicola, Mihaela, Introducere în publicitate, Editura Comunicare.ro, București

Sârbu, Tănase, Etică, valori și virtuți morale, Editura Societății Academice "Matei Teiu Botez", Iași, 2005

Randall, David, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Editura Polirom, Iași, 2007

Rovența-Frumușani, Daniela, Analiza Discursului, Editura Tritonic, București, 2005

Sandu, Gabriela, Manual de jurnalism, Editura Tritonic, București, 2004

Sillamy, Norbert, Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000

Stanciu, Ștefan, Managementul Resurselor Umane, Facultatea de Comunicare și Relații Publice "David Oglivy", București, 2001

Stoiciu, Andrei, Comunicarea politică – Cum se vând idei și oameni, Editura Humanitas, București, 2000

Șerbănescu, Andra, Cum se scrie un text, Editura Polirom, Iași, 2000

Tompea, Doru, Provocarea postmodernă. Noi orientări în teoria socială, Editura Polirom, Iași, 2001

Touraine, Alain, Metodele sociologiei, Editura Polirom, Iași, 2003

Wunenburger, Lean-Jaques, Filosofia imaginilor, Iași, Editura Polirom, 2004

http://www.fotojurnalism.ro/2008/06/ce-este-un-fotojurnalist/

http://www.fotografa.ro/index.php?cmsID=3&newsID=82#

http://mediatice.ning.com/profiles/blogs/1265026:BlogPost:4001

www.fotojurnalism.ro

Bibliografie

Bertrand, Jean, Claude, O introducere în presa scrisă și vorbită, Editura Polirom, Iași, 2001

Berger, Arthur, Asa, Media Research Techniques, Editura Sage, 1998

Brune, François, Fericirea ca obligație. Psihologia și sociologia publicității, Editura Trei, București, 2003

Crăciun, Dan, Business and Morality, A Short Introduction to Business Ethics, Editura ASE, București, 2003

Crăciun, Dan, Etica în afaceri, Editura ASE, București, 2005

Craia, Sultanu, Dicționar de Comunicare, Mass-media și Știința Informării, Editura Meronia, București, 2008

Freeman, Michael, 101 ponturi în fotografia digitală de bază, Editura Litera, București, 2010

Gaillard, Philippe, Tehnica jurnalismului, Editura Științifică, București, 2000

Gettins, Dominic, (Sorin Tofan), Cum să scrii reclame de succes, București, Ed. Publică, 2009

Haineault, Doris-Louise, Jean Roy, Publicitate și psihanaliză, București, Editura Trei, 2002

Hâncu, D., Dicționar explicativ școlar, Editura, Știința, Chișinău, 1999

Ionică, Lucian, Imaginea vizuală, Editura Marineasa, Timișoara, 2000

Lieury, Alain, Manual de psihologie, Editura Antet, București, 1998

Milcu, Marius, Psihologia relațiilor interpersonale, Editura Polirom, Iași, 2008

Muchielli, Alex, Arta de a influența. Analiza tehnicilor de manipulare, Editura Polirom, Iași, 2002

Petre, Dan, Nicola, Mihaela, Introducere în publicitate, Editura Comunicare.ro, București

Sârbu, Tănase, Etică, valori și virtuți morale, Editura Societății Academice "Matei Teiu Botez", Iași, 2005

Randall, David, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Editura Polirom, Iași, 2007

Rovența-Frumușani, Daniela, Analiza Discursului, Editura Tritonic, București, 2005

Sandu, Gabriela, Manual de jurnalism, Editura Tritonic, București, 2004

Sillamy, Norbert, Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000

Stanciu, Ștefan, Managementul Resurselor Umane, Facultatea de Comunicare și Relații Publice "David Oglivy", București, 2001

Stoiciu, Andrei, Comunicarea politică – Cum se vând idei și oameni, Editura Humanitas, București, 2000

Șerbănescu, Andra, Cum se scrie un text, Editura Polirom, Iași, 2000

Tompea, Doru, Provocarea postmodernă. Noi orientări în teoria socială, Editura Polirom, Iași, 2001

Touraine, Alain, Metodele sociologiei, Editura Polirom, Iași, 2003

Wunenburger, Lean-Jaques, Filosofia imaginilor, Iași, Editura Polirom, 2004

http://www.fotojurnalism.ro/2008/06/ce-este-un-fotojurnalist/

http://www.fotografa.ro/index.php?cmsID=3&newsID=82#

http://mediatice.ning.com/profiles/blogs/1265026:BlogPost:4001

www.fotojurnalism.ro