Manifestari ale Violentei Scolare la Clasa a 5 a Si a 6 a

Cuprins

ARGUMENT

“Marea artă a unui educator constă în cizelarea manierelor

și informarea minții; el trebuie să sădească în elevul său bunele obiceiuri

și principiile virtuții și ale înțelepciunii, să-i dea treptat o viziune

asupra omenirii și să dezvolte în el tendința de a iubi și de a imita

tot ceea ce este excelent și demn de laudă.”(Locke, 1991, p.30)

În școli a existat dintotdeauna violență. Violența în școli nu este un fenomen social cu totul nou, dar astăzi este mai vizibil, în cea mai mare parte, datorită mass-mediei. Implicarea personală în activități extrașcolare, de animație, dar și calitatea mea de elev m-a pus în situația de a veni în contact cu diferite forme de manifestare a violenței în școală, de la clasele cele mai mici până la clasele mai mari (inclusiv clasa a V-a la a VI-a) . Problema trebuie abordată cu seriozitate încă de la început, de la vârstele fragede ale copilăriei când copiii învață diferite comportamente, pot asista la comportamente violente, sau, mai grav, pot crește într-un climat axat pe agresivitate, cresc odată cu ea, aceasta devenind un comportament aproape ”normal”.

În prima parte a lucrării am evidențiat problema violenței și am prezentat principalele forme de manifestare ale violenței școlare.

În cea de-a doua parte a lucrării am prezentat cauzele apariției eșecului școlar, precum și modalitățile de prevenire ale acestuia. Violența școlară poate fi cauzat de un șoc sau o stare depresivă, de obligația de a îndeplini mai multe sarcini care nu sunt deloc pe placul copilului și care creează supratensionare, neliniște și nesiguranță. Sunt indicate programe de recuperare, cunoașterea sferei de interes a elevului, stabilirea unei legături strânse între familie și școală, crearea unei motivații pentru studiu, stabilirea unei relații bune între profesor și elev și asigurarea unui climat afectiv corespunzător.

În ultima parte a lucrării, am aplicat un chestionar referitor la violența școlară, la clasele a V–a si a VI–a, prin care am încercat să evidențiez formele agresiunii întâlnite în școală, cauze, posibile remedii și căi de combatere.

Consider această temă de actualitate, importantă pentru că școala, și nu doar școala, este un mediu în care se promovează educația, domeniu în care agresivitatea trebuie combătută și prevenită.

Capitolul I

Aspecte teoretice referitoare la violența școlară

Delimitări conceptuale

Dicționarul enciclopedic român definește violența ca fiind “putere, tărie, intensitate, lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte, vehemență, furie”( DEX, p.1163). Violența este, din punct de vedere statistic, cea mai frecventă conduită de devianță școlară. Mass-media, cercetările și statisticile oficiale raportează o creștere spectaculoasă a fenomenului în ultimele trei decenii în mai multe țări ale lumii, astfel încât escaladarea violenței în școala a devenit cea mai vizibilă evoluție din câmpul educației formale; performanțele școlare sunt în prezent realități mai puțin evidente comparativ cu înmulțirea actelor de violență în școală. Specialiștii domeniului care au făcut însă o serie de delimitări între cele două concepte, care se cuvin menționate termenii ,,agresivitate’’ și ,,violență’’.

Termenul agresivitate vine din latinescul adgradior, care înseamnă „a merge către…”, și a evoluat apoi în agredire, ce semnifică „a merge către…cu un spirit belicos, cu tendința de a ataca”.

Noțiunea de violență este discutată în relație cu agresivitatea. Rădăcina latină a termenului violență înseamnă „forță” și trimite la ideea de putere, de dominație, de utilizare a superiorității fizice împotriva altuia.

În literatura francofonă de specialitate circulă următorii termeni:

a) violence, care definește situația de interacțiune în care unul sau mai mulți actori acționează, direct sau indirect, prejudiciindu-i pe alții la niveluri variabile: fie în integritatea lor fizică, fie în integritatea lor morală, fie în posesiunile lor, fie în participarea lor simbolică și culturală (J.Pain, Écoles : violence ou pédagogie ?, 1992, p.88 );

violence ressentie sau violența resimțită, subiectivă, care nu poate fi reperată din exterior, deoarece este resimțită ca atare numai de către victimă (É. Debarbieux, La violence dans la classe, editia a II-a, ESF, Paris, 1991,p.28) ;

les brimades, care desemnează violența psihologică (insulta, farsa, minciuna) ;

bullying, termen preluat din limba engleză, cu aceeiași semnificație (agresiune).

Eric Debarbieux, specialist în problematica violenței în mediul școlar, oferă o definiție prin care surprinde ansamblul fenomenului violenței: „Violența este dezorganizarea brutală sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social, și care se traduce printr-o perioadă a integrității, ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această dezorganizare poate să se opereze prin agresiune, prin folosirea forței, conștient sau inconștient, însă poate exista și violență doar din punctul de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenția de a face rău”(1996, pp.45-46).

C. Crețu, în lucrarea „Devianța școlară”, menționează că pentru Florence Dardel Jaouadi (2000, pp.131), importante în definirea violenței sunt: tipul de relație (abuzul de putere), actorul (un individ, un grup, o colectivitate) și cauza (nesatisfacerea unei nevoi). Yves Michaud, autor al unei lucrări de sinteză despre violență (1986), crede că nu poate exista un discurs universal asupra violenței, deoarece fiecare societate se luptă cu propria sa formă de violență, conform propriilor criterii, și tratează problemele violenței cu mai mult sau mai puțin succes. Istoric și cultural, violența este o noțiune relativă, dependentă de codurile sociale, juridice și politice ale societății în care se manifestă.

Cercetătorii (M.E. Rice, G.T. Harris, Q. Varney, Violence in institutions, Hognfe & Hubers Publishers, 1995) sunt de acord că statisticile și rapoartele oficiale nu redau adevărata amploare a fenomenului violenței școlare și că nu se poate realiza o contabilizare riguroasă a incidentelor de violență din școli deoarece:

multe victime nu raportează agresiunile fie din teama față de posibile răzbunări, fie pentru a-și conserva statutul în cadrul grupului, fie pentru că nu vor să-i implice pe adulți în rezolvarea problemelor lor;

printre directori sau alți reprezentanți ai autorității școlare este frecventă concepția conform căreia actele de violență fizică (comise împotriva elevilor sau/și împotriva profesorilor) sau actele de vandalism reprezintă o problemă internă, care privește doar școala.

J.-C. Chesnais, autor al unei Istorii a violenței (1981), subliniază faptul că violența este o realitate schimbătoare, adesea insesizabilă. El identifică trei tipuri de violență:

a) violența fizică este nucleul dur al violenței, în care sunt incluse faptele cele mai grave: omorurile voluntare sau tentativele de omor, violurile, loviturile și rănirile voluntare grave, furturile armate sau cu uz de violență, vătămările corporale, tâlhăriile;

b) violența economică este acea formă care afectează bunirile materiale (distrugeri, degradări de bunuri). Chesnais crede că ea nu poate fi de fapt calificată drept violență, deoarece “ violența este esențialmente un prejudiciu adus autonomiei fizice a unei persoane”;

c) violența morală (sau simbolică) este o construcție intelectuală ce trimite la conceptul de autoritate, la modul în care se exercită raporturile de dominație, din punctul de vedere a lui Chesnais, pentru care violența adevarată e doar violența fizică, a vorbi de violența morală este”un abuz de limbaj propriu unor intelectuali occidentali, prea confortabil instalați în viață pentru a cunoaște lumea obscură a mizeriei și a crimei”.

Formele violenței

Violența verbală

Abuzul verbal sau violența verbală este o formă de comportament abuziv prin limbaj. Violența verbală reprezintă un model de comportament care poate afecta serios dezvoltarea emoțională sănătoasă a unei persoane. Violența verbală este definită ca o formă de manifestare emoțională prin care cel ce abuzează dorește să controleze o persoană. Fie că apare în familie, la școală sau în grupul de prieteni, violența verbală se poate manifesta prin: amenințări sau intimidări, critică neconstructivă, porecle jignitoare, țipete, învinuiri și reproșuri repetate, manipulare emoțională, atitudini descurajatoare, farse repetate, diminuarea meritelor persoanei respective sau transmiterea ideii că victima nu valorează nimic fără agresor.
1. Amenințările sau intimidări pentru a obține unele beneficii sau pentru a-și demonstra superioritatea. Sunt destul de frecvente între copii, dar și în relația adulți-copii, atunci când adultul nu reușește să își impună autoritatea și să convingă copilul să urmeze un anumit comportament. 
2. Critica neconstructivă, folosirea sarcasmului sau a insultelor atunci când sunt exprimate păreri referitoare la rezultatele obținute de victimă. „Nu ai făcut nimic bine, nu ești în stare de nimic!” este un mesaj care poate fi încadrat în ceea ce numim „violență verbală”. 

3. Poreclele care jignesc și care fac referire la înfățișarea fizică, la clasa socială sau la apartenența etnică. Toate acestea, folosite de față cu alte persoane, dar și în conversațiile private, sunt modalități de a umili și a micșora stima de sine a copilului.

4. Țipetele sau cuvintele spuse pe un ton răstit, pentru mulți oameni, par o urmare firească a frustrării sau a furiei. Când apare frecvent în relația cu un copil, acestea pot avea efecte foarte puternice asupra echilibrului emoțional al copilului. 

5. Învinuirile și reproșurile repetate apare frecvent, ȋn cazul ȋn care apare și tendința de a acuza victima pentru comportamentul pe care îl are agresorul. De exemplu, „Dacă m-ai asculta, nu m-aș comporta așa cu tine, dar o meriți.”.

6. Manipularea emoțională apare atunci când victima încearcă să iasă din relația cu persoana care o agresează verbal – să întrerupă prietenia, să îl ignore sau să iasă din grupul respectiv – agresorul poate face apel la diverse modalități de manipulare a victimei. „A fost doar o glumă.”, „Știi că așa vorbesc eu, nu era nimic serios.” etc. Sunt mesaje prin care o persoană victimă a violenței verbale poate fi convinsă să rămână în continuare în relația respectivă. 

7. Neîncrederea în deciziile victimei și descurajarea continuă exprimă mesaje de genul: „Nu vei reuși niciodată acest lucru, poți să încerci oricât vrei!”, „Sigur vei eșua la fel ca data trecută când ai încercat acest lucru” etc. Deși cuvintele în sine pot să nu fie considerate neapărat „agresive” sau „jignitoare”, iar tonul pe care sunt spuse nu denotă agresivitate, ele au același efect ca formele mai evidente de violență verbală. Aceste mesaje repetate afectează în timp echilibrul emoțional al unui copil, dar și al unui adult.

8.  Glumele și/sau farsele repetate, se realizează atunci când victima se află într-un mediu social larg. În grupurile de copii, apar frecvent asemenea situații în care, de obicei, copilul cel mai vulnerabil sau cel mai timid din grup este ironizat și supus farselor care au ca scop umilirea lui. 
9. Diminuarea meritelor persoanei. „Mare lucru, ai luat 10 la matematică, ai avut și tu noroc!”. Presupune o atitudine care apare în mod frecvent. Asemenea mesaje repetate au ca rezultat scăderea stimei de sine, a încrederii în sine și, în timp, duce la izolarea socială a copilului.

10. Transmiterea ideii ca victimă nu valorează nimic fără agresor. „Fără mine nu ai reuși nimic/ Dacă nu aș fi fost eu, nu ai fi ajuns aici.” sunt mesaje care au ca scop crearea unei relații de dependență între victimă și agresor. Astfel, agresorul își exprimă superioritatea și își satisface nevoia de putere. Acest tip de relație poate să apară între colegi de clasă, dar și între soț și soție sau între frați. Victima deseori găsește scuze celui ce o manipulează, caută explicații pentru comportamentul pe care îl are și le găsește, întotdeauna cu referire la propria persoană. De exemplu, „Tipă la mine pentru că eu nu reușesc să mă concentrez și să înțeleg din prima ceea ce-mi spune”, „Am meritat palma primită, fiindcă nu am făcut ceea ce a zis”, etc.

 De asemenea, un copil care a fost victimă a violenței verbale poate prelua cu ușurință această modalitate de exprimare în relație cu alți copii sau cu alte persoane adulte, atunci când va crește.

(http://www.suntparinte.ro/comportament-si-educatie/51-gimnazial/3136-violenta-verbala-si-efectele-ei-asupra-copiilor)

Violența non-verbală

Violența în limbajul nonverbal se exprimă prin diverse forme de comunicare nonverbală, cum ar fi atingerile cutanate, distanțele interpersonale, privirea, haine sau accesorii, vocea, mirosurile și nu în ultimul rând, prin gesturi și mimică.

Violența ascunsă – în mare parte, aceasta este o formă de violență subiectivă, resimțită doar de victimă – e un produs, un construct sociocultural ; unii elevi resimt un anumit gest ca pe o formă de violență, în timp ce alții nu îl percep la fel. De asemenea, violență ascunsă include conduite ostile care nu lasă loc interpretărilor subiective, ca de exemplu: hărțuirea sexuală, folosirea poreclelor umilitoare, bruscarea unui elev mai mic, mai puțin puternic fizic și psihic, de către un elev mai mare, mai puternic etc. Violența ascunsă include forme de conduite care se manifestă zilnic, uneori departe de ochii și urechile autorităților școlare, alteori chiar în fața acestora.

În mod ironic, violența ascunsă se produce de multe ori în spațiile publice: în bibliotecă, pe coridoare, la cantină, în curtea școlii; uneori ea implică o serie de conduite discrete și expeditive, ca în cazul în care un băiat atinge sânii unei fete în algomerația de pe coridor sau când un grup de fete împinge o altă fată într-un elev care stă pe margine și privește, când un elev este încuiat într-un anumit spațiu la școală, când un elev devine ținta ironiilor celorlalți din cauza aspectului său fizic.

Violența ascunsă se produce și în spații mai puțin populate, cum ar fi grupurile sanitare, cabinetele, coridoarele mai puțin circulate; acestea sunt locurile în care unii elevi sunt frecvent hărțuiți sau agresați. Deși vizibile, unele dintre aceste forme de violență rămân ascunse tocmai din pricină că sunt atât de frecvente, atât de comune și deci acceptate, încât au devenit practic invizibile pentru orice adult care urmărește interacțiunea elevilor în școală. Chiar și aproximative, cifrele care au rezultat în urma anchetelor desfășurate sunt impresionante, demonstrând creșterea alarmantă a fenomenului; astfel, de exemplu, în SUA, conform rezultatelor unei anchete desfășurate de National Crime Survey în 1979, McDermott (Apud M.B. Strauss, Violence in the lives of adolescents, W.W. Norton, 1995, p.57) consemna că 14% din furturile comise cu violență, 12% din atacurile cu vătămare corporala gravă și 64% din tâlhării au avut loc în școli.

La începutul deceniului zece, un studiu realizat tot în SUA (studiu citat în U.S. News and World Report, 8 noiembrie 1993), arăta că:

20 % din fenomenul global al victimizării copiilor se petrece în școala sau în jurul școlii;

agresiunea fizică este a treia cauză de rănire în școală, după căzături și rănirile la activitățile sportive; agresiunea fizică include bătaia (54%), împușcarea (14%), căderea în urma împingerii (11%), lovirea (9%), lovirea cu un corp contondent (8%);

majoritatea agresiunilor (47%) se produc asupra elevilor din grupa de vârstă 10-14 ani; 18% dintre agresiuni sunt comise asupra elevilor cu vârste între 6 și 9 ani;

în SUA se introduc zilnic în școli aproximativ 270.000 de arme;

9% din elevii de clasa a VIII aduc în școală o armă de foc, un cuțit sau vin, cel puțin o dată pe lună, împreună cu grupul de prieteni, pentru a-și asigura securitatea.

În Canada, un studiu realizat de Consiliul Superior al Educației din Québec a descoperit că 41% din elevii de școală primară au fost victime ale violenței în școala.

În Norvegia, D.Olweus ( D.Olweus, Bullyng at School : What We Know and What We Can Do, Blackwell, Oxford, 1993) a finalizat un studiu național asupra violenței școlare în urma căruia a rezultat că 15% din elevi au fost implicați în acte de violență la școală. În Marea Britanie, o cercetare realizată de specialiștii de la Universitatea din Sheffield (National Children Bureau, „Bullying”, în Bullying Issues, vol. 13. p.1, Educational Publishers, Cambridge, 1998) raportează că 27% din elevi au fost victime ale violențelor în școală ; dintre aceștia, 10% au fost agresați de mai multe ori pe săptămână.

Alte studii (Ibidem, p.3), realizate în Spania, Olanda, Australia, Finlanda, Scoția, avansează cifre comparabile cu cele deja menționate. Odată cu înmulțirea cazurilor de violență în școală, s-au intensificat și preocupările de studiere a fenomenului, astfel încât actualmente literatura de specialitate operează cu o terminologie specifică pentru a nuanța conceptul general de „violență în școală”.

Forme ale violenței școlare

Violența este un fenomen extrem de complex, cu o diversitate de forme de manifestare ce justifică folosirea terminologiei specializate, rafinate. Astfel, școala este spațiul de manifestare a conflictelor între copii și între adulți și copii. În orice atac agresiv vom regăsi apelul la violență pentru transformarea unui individ în instrument în folosul personal și apelul la violență pentru înlăturarea semenului perceput ca adversar. De aceea, forme de violență pot fi orice cuvânt, privire, gest sau conduită care cauzează sau amenință să cauzeze un prejudiciu fizic ori psihic.

Violența școlară este un fenomen extrem de complex, cu cauze multiple, care țin de școală, de familie, de societate, dar și de personalitatea fiecărui elev. Responsabilitatea privind siguranța copiilor aparține școlii nu doar în orele de curs sau în incinta instituției. Trebuie să existe o preocupare față de copii și în pauze, în timpul petrecut pe drum și chiar în timpul liber. De multe ori, în pauze, copiii foarte mici, din clasele primare, sunt nesupravegheați și nu fac altceva decât să exerseze scheme de luptă văzute în desene animate.

Desigur, aici intervine și responsabilitatea părinților privind supravegherea programelor vizionate de copii. De aceea trebuie să existe un parteneriat între școală și părinți, nu doar o delegare de responsabilități. Jacques Pain (2000, p.72) reperează două tipuri de violență în mediul școlar :

a) violentele “obiective”, care sunt de ordinul penalului (crime și delicte) și asupra cărora se poate interveni frontal;

b) violențele subiective, care sunt mai subtile, țin de atitudine și afectează climatul școlar; sunt incluse aici atitudinile ostile, disprețul, umilirea, jignirea, sfidarea, lipsa de politețe, absențele de la ore, refuzul de a răspunde la ore și de a participa la activități sau ceea ce unii autori numesc atitudini antișcolare.

Violența perturbă grav mediul școlar, conducând la o deteriorare a climatului în școală, afectează raporturile elev-elev și elev-profesor și generează sentimente de insecuritate, de teamă, de angoasă, care influențează negativ dezvoltarea normală a elevului.

Tipologii care permit sublinierea specificului acestui fenomen, al violenței școlare:

În funcție de planul de manifestare a atacului, corelat cu tipul de prejudiciu adus victimei, se poate discerne între violența fizică și violența psihologică, verbală. Efectele violențelor fizice vizează atât sănătatea și integritatea corporală a victimei, cât și evoluția sa psihologică: în plan cognitiv, autopercepția negativă, iar în plan emoțional, teama, depresia. Un studiu britanic ( Action for Children, “Bullying in School”, în Bullying Issues, vol.13, Educational Publishers, Cambridge, 1998, p. 6) a ajuns la concluzia că în fiecare an 10 elevi au tentative de suicid determinate de actele de violență de la școală; același studiu mai arată că 80% din victimele violențelor consideră violența verbală mai stresantă decât atacurile fizice, iar 30% din victime afirmă că agresiunile le afectează capacitatea de a se concentra asupra sarcinilor școlare.

În funcție de planul agresiunii (verbal/fizic), gradul de deschidere (directă/indirectă), și tipul de implicare a agresorului (activă/pasivă) – a fost realizată de J.Hebert (La violence à l’école. Guide de prevention et techniques d-intervention, Éditions Logiques, Montréal, 1991, p.49 ) și include:

agresiuni active fizice directe – lovirea unui coleg;

agresiuni active fizice indirecte – lovirea unui substitut al victimei;

agresiuni active verbale directe – injuria, amenințarea;

agresiuni active verbale indirecte – calomnia;

agresiuni pasive fizice directe – împiedicarea producerii unui comportament al victimei;

agresiuni pasive fizice indirecte – refuzul de a realiza o sarcină, o activitate, de a da curs unei rugăminți;

agresiuni pasive verbale directe – refuzul de a vorbi;

agresiuni pasive verbale indirecte – negativismul.

Modalități de prevenire și combatere a violenței școlare

„Atâta timp cât oamenii vor folosi violența pentru a combate violența, aceasta va exista întotdeauna printre noi” – Michael Berg.

Un rol important în desfășurarea activităților de formare îl are integrarea strategiilor de intervenție în planul general de dezvoltare instituțională în școli. Printre măsurile de combatere a violenței școlare pot fi enumerate:

1. Respectarea strictă a Regulamentului Școlar și al Regulamentului de Ordine Interioară prin:

cunoașterea conținutului acestor regulamente de către fiecare elev și părinte;

aplicarea strictă, promptă și corectă a prevederilor acestor regulamente, în toate cazurile, în mod gradual și cu comunicarea acestor măsuri către cei în cauză;

popularizarea actelor și sancțiunilor administrate, în rândul elevilor și părinților, ca mijloc de descurajare a acestor acte.

2. Întărirea pazei și ordinii în școală prin:

contracte cu instituții de pază și protecție, asigurarea de fonduri bănești pentru plata angajaților permanenți în asigurarea pazei și protecției elevilor și cadrelor didactice pe timpul programului;

întărirea pazei și ordinii prin personalul propriu angajat, pe întreaga perioadă a cursurilor;

supravegherea permanentă a incintei școlii cu ajutorul unor camere video (unde e posibil);

accesul în școală se va asigura pe o singură intrare;

îmbunătățirea serviciului pe școală al cadrelor didactice pentru supravegherea atentă a elevilor și pentru evitarea oricăror accidente sau evenimente nedorite;

sesizarea promptă de către organele de ordine ale statului a oricăror evenimente sau acte de violență ce s-au manifestat sau riscă să se producă în unitățile școlare, colaborarea strânsă cu poliția locală sau de proximitate și cu jandarmeria;

atenție specială acordată elevilor sau grupurilor potențial-agresive, desfășurând activități de prevenție a faptelor negative.

3. Îmbunătățirea activității educative prin:

teme de dirigenție pe tema devianței comportamentale, delincvenței juvenile, violenței de orice fel, infracționalității, la toate clasele, cu conținut adaptat vârstei și caracteristicilor clasei; prezentarea unor cazuri apărute în presă și analizarea acestora cu elevii;

consilierea psihologică a elevilor cu probleme comportamentale precum și a celor care sunt victime ale violenței sau unor forme de abuz;

programe de prevenție cu accent pe dezvoltarea personală, psiho-emoțională a elevilor;

dezvoltarea rețelei de medicină școlară, deoarece medicul școlar împreună cu psihologul ar putea desfășura o bună activitate de prevenție privind comportamentele de risc ;

consilierea diriginților, profesorilor, părinților pe problemele comunicării și relaționării cu copiii;

desfășurarea unor programe și proiecte educaționale, în parteneriat cu instituțiile furnizoare de servicii în combaterea infracționalității;

organizarea de acțiuni educative atractive, cu elevii și părinții inclusiv concursuri pe această temă;

instaurarea în fiecare școală a unei atmosfere de seriozitate și respect pentru valori reale;

combaterea promptă a oricăror acte de violență, sub orice formă s-ar manifesta aceasta;

examinarea psihologică a elevilor cu probleme comportamentale;

monitorizarea elevilor și faptelor reprobabile, activități lunare cu elevii-problemă;

4. Întărirea legăturii școlii cu familia și comunitatea locală prin:

colaborare mai strânsă cu familiile elevilor, cu biserica, cu primăria, poliția, justiția, instituțiile sanitare;

vizitarea periodică a elevilor la domiciliul acestora, sau comunicarea prin mijloacele moderne cu părinții;

acțiuni în echipe mixte – profesori – elevi – părinți – psihologi – cadre medicale – polițisti – jandarmi, pentru activități de informare și prevenție a unor fapte sociale reprobabile.

5. Alte măsuri:

– introducerea uniformelor școlare, a unor ȋnsemne distinctive pentru elevii din fiecare școală, a legitimațiilor de elev, interzicerea utilizării telefoanelor mobile etc.

Adriana Băban menționează în „Consiliere educațională” – Ghid metodologic pentru orele de diriginție și consiliere, o serie de strategii de prevenire a conduitelor deviante.

Strategiile preventive

Stabilirea de reguli

Profesorul proactiv este capabil să definească și să comunice expectanțele sale față de elevi. Comunicarea clară a regulilor comportamentului social și academic la începutul anului școlar este esențială pentru un management eficient al clasei. Regulile îi ajută pe elevi să-și controleze comportamentul impulsiv, comunicându-le expectanțele profesorului față de un anumit comportament. Stabilirea regulilor începe prin identificarea împreună cu elevii a problemelor mai frecvente din școală. Regula este respectată dacă există și presiunea grupului pentru respectarea ei. Autodisciplina este o consecință a mai multor factori: existența unor reguli clare și consecințe bine specificate, ca și presiunea externă din partea părinților, profesorilor și mai ales a colegilor.

Criterii de stabilire a regulilor în clasă:

să fie stabilite la începutul anului școlar;

să fie formulate pozitiv, specificând comportamentul așteptat;

să fie precizate simplu;

lista de reguli să fie scurtă (5-6 reguli, pentru a nu fi uitate);

să includă numai regulile pe care le consideră necesare;

să se focalizeze pe comportamentele specifice;

să fie stabilite împreună cu elevii;

să fie discutate și explicate elevilor;

să fie precizate toate consecințele nerespectării unei reguli;

regulile să fie aplicate consecvent, fără a se face excepții de la aplicarea lor;

consecințele nerespectării regulilor să fie în conformitate cu gravitatea comportamentului;

regulile să vizeze îmbunătățirea condițiilor de învățare în clasă.

Rezolvarea imediată a problemelor apărute, prin:

controlul proximității – apropierea fizică sau proximitatea profesorului față de elev are o influență considerabilă asupra comportamentului;

recurgerea la regulă și aplicarea imediată a consecințelor comportamentului, în strânsă legătură cu gravitatea comportamentului;

comunicarea asertivă, respectiv utilizarea de mesaje asertive la persoana I, cu descripții clare ale comportamentului așteptat, „Vreau ca tu să…”, „ Mi-ar plăcea ca tu să…”, este o metodă mult mai eficace de rezolvare a problemelor (în astfel de condiții agresivitatea sau pasivitatea profesorului ar determina accentuarea și cronicizarea acestora).

Recompensarea meritată

Evaluările frecvente, care permit obținerea frecventă de recompense, determină creșterea motivației pentru învățare și a angajării în sarcină. Pentru ca acest efect să se păstreze este nevoie ca recompensele să fie stabilite individual, pentru fiecare elev în parte, în funcție de nivelul care reflectă pentru fiecare creșterea performanței (de ex., pentru un elev de nota 5, nota 7 va fi o performanță care trebuie recompensată).

Un cadru de interacțiune se caracterizează prin:

Atractivitate și culoare;

Respectarea orarului;

Planificarea activităților și dezvoltarea unor rutine pentru desfășurarea ordonată a activităților;

Utilizarea unor stiluri de interacțiune pozitivă;

Deschidere la schimbare;

Ignorarea comportamentelor disruptive, ori de câte ori este posibil;

Întărirea comportamentelor dezirabile;

Îndepărtarea obiectelor care determină conflicte interpersonale.

Strategii de modificare comportamentală

Modificarea unui comportament presupune:

Identificarea celor trei componente ale unui comportament: antecedentele comportamentului, comportamentul propriu-zis și consecințele comportamentului.

Exemplu:

Monitorizarea comportamentului – cu scopul de a culege date precise despre un comportament, sub aspectul frecvenței de manifestare, a contextului în care apare și a intensității sale, în vederea stabilirii unui program țintit de modificare comportamentală. Metodele utilizate pentru monitorizare pot fi: observarea și auto-monitorizarea comportamentului, chestionarea părinților, colegilor, profesorilor și reflectarea asupra situației anterioare similare.

Elementele programului de modificare comportamentală

Întăririle reprezintă orice stimul care determină creșterea frecvenței de apariție a unui comportament. Întărirea este definită prin efectul ei asupra comportamentului. Funcționează ca întăritor ceva care este perceput ca fiind plăcut sau valoros de către copil, de aceea același stimul poate avea conotații diferite pentru persoane diferite. Aceasta impune alegerea individualizată și contextualizată a întăririlor. Întărirea unui comportament reprezintă o situație de învățare în care copilul învață că există o relație între comportament și consecințele lui.

Tipuri de întăriri :

Obiectuale – hrană, jucării, bani, cadouri, premii;

Simbolice – obiecte cu semnificație (bulina roșie, jetoane colorate, fețe luminoase, steluțe, „bani falși”) care se pot preschimba în alte obiecte sau activități cu valoare recompensativă;

Activități – timp de joacă, dans, timp pentru cinema, timp liber, cititul împreună, a fi primul în rând;

Sociale – laudă, încurajarea, aprecierea, zâmbetul, aplauze, a te arăta interesat, a te arăta surprins.

Tipuri de aplicare a întăririlor pozitive:

Să fie aplicate imediat după producerea comportamentului așteptat;

Să fie precizat motivul pentru care primește întărirea;

Să fie aplicată constant în formarea unui comportament nou;

Să fie aplicată intermitent în întărirea unui comportament deja dobândit;

Întăririle să fie specifice fiecărui elev;

Cu cât survine mai repede în întărire cu atât învățarea este mai rapidă.

Pedeapsa este o modalitate de a reduce frecvența de apariție a unui comportament, prin aplicarea unui stimul neplăcut. Simpla aplicare a pedepsei nu determină apariția unui comportament alternativ. Pentru a produce acest efect este necesară asocierea pedepsei cu întărirea comportamentului dezirabil sau specificarea comportamentului alternativ și recompensarea sa ulterioară.

Reguli de aplicare a pedepselor:

Să fie aplicate imediat;

Să fie aplicate în particular;

Să fie aplicate cu calm;

Să nu fie criticată sau atacată persoana;

Să fie acompaniată de întărirea comportamentelor pozitive, acceptate;

Să fie precedată de un avertisment.

Cauzele ineficienței pedepselor corporale:

Pedeapsa corporală atacă persoana și nu comportamentul;

Pedeapsa corporală nu determină identificarea cauzelor comportamentului;

Pedeapsa corporală poate duce la vătămări fizice;

Pedeapsa corporală stabilește o barieră între profesor și elev;

Pedeapsa corporală produce agresivitate și probleme comportamentale – chiulul de la școală, minciuna;

Pedeapsa corporală are consecințe emoționale asupra copilului ca frica, iritabilitatea, izolarea;

Utilizarea pedepselor corporale asupra copiilor are ca efect învățarea acestui comportament și replicarea sa ca metodă de rezolvare a situațiilor problemă –ex. dacă un copil este bătut va utiliza aceeași metodă cu prietenii lui.

Modelarea este o metodă de modificare cognitivă – comportamentală care constă în prezentarea unui eșantion de comportamente cu scopul de a antrena persoana care observă comportamentul în producerea sa. Modelul comportamentului poate fi :

Real – părinții, colegii, profesorii, persoane semnificative pentru copil sau adolescent (vedetă de film, de ex. Adela Popescu)

Simbolic – personaje din povești, filme, romane sau un compozit între caracteristicile mai multor personaje.

Promtingul constă în utilizarea unui stimul înainte și/sau în timpul efectuării unui comportament, în vederea facilitării învățării acestuia. Tipuri de promteri sau ghidaj:

Ghidaj sau promteri fizici – de ex., ȋnvățătoarea la învățarea scrisului ghidăm la început mâna copilului;

Ghidaj sau promteri verbali – set de instrucțiuni realizate înainte sau în timpul execuției unui comportament;

Întrebări care au rolul de activare a unor comportamente.

Recomandări în utilizarea promterilor:

Definirea precisă a comportamentului care urmează să fie supus promting-ului;

Stabilirea promterilor și aplicarea celui mai eficient promter pentru comportamentul respectiv;

Captarea atenției copilului sau adolescentului pentru conștientizarea relației promter – comportament;

Ghidarea răspunsului corect;

Întărirea imediată a comportamentului ghidat;

Reducerea treptată a frecvenței de aplicare a promterului după formarea comportamentului;

Înlocuirea promterului cu o întărire naturală a comportamentului;

Întărirea intermitentă a comportamentului dobândit.

(Adriana Băban, Consiliere educațonală – Ghid metodologic pentru orele de diriginție și consiliere, Ed. S.C.PSINET SRL, 2001, pag. ……………………..)

Capitolul II

Chestionar privind violența școlară. Aplicație la clasa a V-a și a VI-a

2.1. Chestionar privind violența în școală

Pentru a studia problematica violenței școlare, am realizat un chestionar pe care l-am aplicat la Colegiul Național Pedagogic „ Gheorghe Lazăr”, Cluj-Napoca, în anul școlar 2011-2012, elevilor din clasa a V-a și a VI-a. În clasa a V-a au fost prezenți 21 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 11 și 12 ani, din care 8 băieți (38%) și 13 fete (62%). În clasa a VI-a au fost prezenți 26 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 12,13 și 14 ani, din care 10 băieți (38%) și 16 fete (62%). Prin aplicarea acestui chestionar, am dorit să studiez care sunt formele violenței școlare, care sunt factorii care o influențează, dar și măsurile pe care le putem lua în prevenirea și combaterea acesteia.

CHESTIONAR PRIVIND VIOLENȚA ÎN ȘCOALĂ

Dragi elevi, vă prezentăm un chestionar privind violența școlară, în urma căruia dorim să aflăm opiniile și sugestiile voastre. Răspunsurile voastre sunt anonime, deci vă rugăm să fiți sinceri.

Clasa:

Vârsta:

Sexul:

Ai fost vreodată victima unei agresiuni verbale în școală ? (injurii, amenințări)

Niciodată;

Foarte rar;

Uneori;

Deseori;

Foarte des

Ai primit vreodată observații din partea profesorilor, colegilor, din cauza comportamentului neadecvat pe care l-ai avut ?

Da

Nu

Ai fost vreodată victima unei agresiuni fizice în școală ?

Niciodată;

Foarte rar;

Uneori;

Deseori;

Foarte des.

În ce a constat agresiunea ?

Lovire;

Furt;

Încăierare;

Pălmuire

Bruscare;

Împingere;

Distrugere intenționată a unor lucruri personale;

Porecle; Jignire;

Injurii;

Altceva. Ce anume ?…………………………………………………………………………..

La cine apelezi în cazul unui act de agresiune asupra ta ?

Profesori;

Părinți;

Prieteni;

Alte persoane. Care?…………………………………………………………………………..

Actele de agresiune se petrec în :

Incinta școlii;

Curtea scolii;

Exteriorul școlii;

Grupuri sanitare;

În alte spații. Concret, unde?………………………………………………………………..

La școală ai agresat alți colegi? Dacă DA, precizează motivul :

Nu

Da…………………………………………………………………………..

Ai avut nota la purtare scăzută pentru implicare în conflicte?

Da

Nu

Din formele de agresivitate de mai jos, alegeți 3 care considerați că sunt cel mai des întâlnite la noi în școală :

Amenințare;

Gălăgie;

Cuvinte obscene;

Jigniri, înjurii;

Lovirea unui obiect;

Lovirea unui coleg;

Alte forme. Care?…………………………………………………………………………………….

Indică 3 tipuri de măsuri ce se pot lua în scopul reducerii comportamentelor agresive:

a)

b)

c)

Dacă ai asista la o situație conflictuală care ar putea degenera în violență cum ai reacționa?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Numește 3 factori care crezi că influențează comportamentul agresiv al elevilor din școală :

a)

b)

c)

Numește 3 măsuri pe care profesorii ar trebui să le ia pentru combaterea violenței în școală :

a)

b)

c)

Vă mulțumesc pentru participare!

Interpretarea cantitativă și calitativă a rezultatelor chestionarului

În cele ce urmează vă prezentăm datele obținute în urma aplicării chestionarului pentru cele două clase, interpretarea rezultatelor, precum și o analiză comparativă a răspunsurilor elevilor.

Ai fost vreodată victima unei agresiuni verbale în școală? (Injurii, amenințări)

Tabel 1.1. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 1, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Figura 1.1. Prezentarea comparativă a răspunsurilor obținute la itemul 1

Referitor la formele agresivității verbale în școală se constată că 38% dintre elevii clasei a V-a, respectiv 52% dintre elevii clasei a VI-a, nu au fost niciodată amenințați, fapt îmbucurător. Totuși, pentru varianta „foarte rar” și „uneori”, au optat 58%, respectiv 41%, ceea ce indică prezența amenințărilor în incinta școlii.

Ai primit vreodată observații din partea profesorilor, colegilor, din cauza comportamentului neadecvat pe care l-ai avut?

Tabel 2.1. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 2, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Figura 2.1. Prezentarea comparativă a răspunsurilor obținute la itemul 2

Referitor la observațiile din partea profesorilor sau colegilor, se constată că 10% din elevii clasei a V-a, respectiv 26% elevii clasei a VI-a, au primit observații din cauza comportamentului neadecvat. Totuși, pentru 90% din elevii clasei a V-a, respectiv 70% din elevii clasei a VI-a nu au primit nici o observație, ceea ce indică absența comportamentelor agresive ȋn cazul acestor elevi.

Ai fost vreodată victima unei agresiuni fizice în școală?

Tabel 3.1. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 3, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Figura 3.1. Prezentarea comparativă a răspunsurilor obținute la itemul 3

Referitor la victimele agresiunii ȋn școală, se constată că 71% din elevii clasei a V-a, respectiv 56% elevii clasei a VI-a, nu au fost victimele agresiunii ȋn școală, lucru ȋmbucurător. Totuși, pentru variantele „foarte rar” și „uneori” au optat 21% respectiv 44%, ceea ce arată că prezența agresiuni fizice ȋn școală.

În ce a constat agresiunea?

Tabel 4.1. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 4, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Tabel 4.2. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 4, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Figura 4.1. Prezentarea comparativă a răspunsurilor obținute la itemul 4

Referitor la variantele de agresiune, se constată că cele mai frecvente situații de agresiuni sunt ȋmpingerile” și “porecle/jigniri”, clasa a V-a – 38% și 14%, respectiv un procentaj de 14% și 37% pentru clasa a VI-a. Totuși, pentru variantele „lovire” și „manipulare emoțională” au optat 19% ceea ce sugerează prezența comportamentelor agresive ȋn școală.

La cine apelezi în cazul unui act de agresiune asupra ta?

Tabel 5.1. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 5, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Figura 5.1. Prezentarea comparativă a răspunsurilor obținute la itemul 5

Referitor la persoana la care elevii apeleaza ȋn cazul unui act de agresiune, se constată că 81% din elevii clasei a V-a, respectiv 67% elevii clasei a VI-a, cer ajutorul unui profesor. Totuși, pentru 52% din elevii clasei a V-a, respectiv 22% din elevii clasei a VI-a cer și ajutorul părinților. Cu procente mai mici, se cere ajutorul și altor prieteni, procentaje de 10% la clasa a V-a și 7% la clasa a VI-a. Este un semnal de ȋncredere faptul că peste 60% dintre elevi apelează ȋn cadrul unor acte de agresiune la profesori.

Actele de agresiune se petrec în:

Tabel 6.1. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 6, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Figura 6.1. Prezentarea comparativă a răspunsurilor obținute la itemul 6

Referitor la locul actelor de agresiune, se constată că 57% din elevii clasei a V-a, respectiv 63% din elevii clasei a VI-a spun că predomină incinta școlii. Totuși, 38% din elevii clasei a V-a și 36% din elevii clasei a VI-a spun că actele au loc ȋn curtea școlii dar și ȋn exteriorul școlii, ceea ce relevă prezența agresivității într-un mediu mai extins.

La școala ai agresat alți colegi? Dacă DA, precizează motivul :

Tabel 7.1. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 7, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Figura 7.1. Prezentarea comparativă a răspunsurilor obținute la itemul 7

Referitor la agresarea colegilor, se constată că 90% din elevii clasei a V-a, respectiv 78% din elevii clasei a VI-a, nu au agresat alți colegi. Totuși, 10% din elevii clasei a V-a, respectiv 19% din elevii clasei a VI-a au facut-o, ceea ce indică prezența unor comportamente violente existente ȋn școală. La clasa a V-a cele mai declarate motive ȋn cazul răspunsului pozitiv, au fost “jignirile” și “agresiunile”, ȋn schimb la clasa a VI-a, motivele au fost “nervozitatea” și “jignirile”.

Ai avut nota la purtare scăzută pentru implicare în conflicte?

Tabel 8.1. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 8, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Figura 8.1. Prezentarea comparativă a răspunsurilor obținute la itemul 8

Referitor la notele scăzute la purtare, se observă că 0% din elevii clasei a V-a, respectiv 11% din elevii clasei a VI-a, au avut nota scăzută la purtare, dar întreaga clasă a V-a, respectiv 85% din clasa a VI-a nu au avut nota scăzută la purtare, fapt, evident, ȋmbucurător.

Din formele de agresivitate de mai jos, alegeți 3 care considerați că sunt cel mai des întâlnite la noi în școală:

Tabel 9.1. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 9, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Figura 9.1. Prezentarea comparativă a răspunsurilor obținute la itemul 9

Referitor la formele agresivității cel mai des ȋntâlnite ȋn școală, apar cu o frecvență mare „gălăgia”, cu un procentaj de 57% în cazul clasei a V-a, respectiv 78% pentru clasa a VI-a, și „jigniri/injurii” cu un procentaj de 86% respectiv 70% la clasa a VI-a. Totuși, pentru 43% clasa a V-a și 44% pentru clasa a VI-a, o altă formă de agresivitate este „lovirea unui coleg”, ceea ce indică prezența comportamentelor agresive.

Indică 3 tipuri de măsuri ce se pot lua în scopul reducerii comportamentelor agresive:

Tabel 10.1. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 10, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Figura 10.1. Prezentarea comparativă a răspunsurilor obținute la itemul 10

Referitor la măsurile ce se pot lua ȋn scopul reducerii comportamentelor agresive, cele mai ȋntâlnite propuneri de către elevi sunt „scăderea notei la purtare” cu un procentaj de 48% din elevii clasei a V-a, și 48% din elevii clasei a VI-a, dar apare și „exmatricularea” cu un procentaj de 38% pentru cei de clasa a V-a și 30% pentru cei de clasa a VI-a. Dar, pentru 29% din clasa a V-a și 15% din clasa a VI-a, alte măsuri sunt „pedepsele”, ceea ce indică luarea la cunoștință a măsurilor de către elevi.

Dacă ai asista la o situație conflictuală care ar putea degenera în violență, cum ai reacționa?

Tabel 11.1. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 11, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Figura 11.1. Prezentarea comparativă a răspunsurilor obținute la itemul 11

Referitor la reacția unei situații conflictuale, se constată că 38% din elevii clasei a V-a, și 74% din elevii clasei a VI-a „ar anunța un profesor”, 52% din elevii clasei a V-a, respectiv 33% din elevii clasei a VI-a „ar interveni”, iar 10% din elevii clasei a V-a, și 7% din elevii clasei a VI-a „ar calma singuri situația”. Ȋn concluzie, cei mai mulți elevi ar apela la un profesor ȋn cazul ȋn care situația degenerează.

Numește 3 factori care crezi că influențează comportamentul agresiv al elevilor din școală:

Tabel 12.1. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 12, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Figura 12.1. Prezentarea comparativă a răspunsurilor obținute la itemul 12

Referitor la factorii care influențează comportamentul agresiv, se constată că un procentaj de 33% din elevii clasei a V-a, respectiv 37% elevii clasei a VI-a consideră că „injuriile” sunt cele care influențează ȋn mod negativ comportamentul în școală, iar un procentaj de 19% existent în dreptul ambelor clase sugerează că „notele mici” sunt cele care influențează comportamentele elevilor. Dar din diagrama rezultă că elevii consideră că injuriile, notele mici și amenințarea/concurența, sunt factorii principali care susțin comportamentul agresiv.

Numește 3 măsuri pe care profesorii ar trebuie să le ia pentru combaterea violenței în școală:

Tabel 13.1. Frecvența răspunsurilor obținute la itemul 13, de către elevii clasei a V-a (seria 1) și clasei a VI-a (seria a 2-a)

Figura 13.1. Prezentarea comparativă a răspunsurilor obținute la itemul 13

La itemul 13, referitor la măsurile pe care profesorii ar trebui să le ia pentru combaterea violenței ȋn școală , se constată că “discuțiile cu părinții, profesorii și elevii” sunt cele mai indicate, cu un procentaj de 67% din elevii clasei a V-a, respectiv 56% elevii clasei a VI-a, și “notele scăzute la purtare” cu un procentaj de 52% respectiv 52% la clasa a VI-a. Totuși, 29% la clasa a V-a și 22% la clasa a VI-a spun că exmatricularea ar fi o altă măsură pe care profesorii ar trebui să o ia, ceea ce indică aplicarea corectă de către profesori a măsurilor pentru combaterea violenței școlare.

2.3 Concluzii ale chestionarului

Chestionarul scoate în evidență faptul că elevii sunt supuși (sau ei percep că sunt supuși) violențelor verbale și fizice, la școală chiar într-un procent foarte mare. Este reflectată de asemenea și atitudinea lor violentă față de colegii lor, prieteni și apropiați. Prin aplicarea chestionarului se pot evidenția factorii care influențează violența în școală, care sunt cele mai frecvente conflicte între ele dar și ce măsuri se pot lua pentru combaterea acesteia.

Rezultatele anchetelor recent efectuate privind violența școlară, reflectă etapa istorică pe care o străbatem, cu particularitățile ei specifice de ordin social și economic, cu câștigurile și neajunsurile inerente, care și-au pus amprenta pe problemele cu care se confruntă elevii. Legăturile cu familia au importanța lor în planul reducerii sau înlăturării violenței.

Aplicând la două clase apropiate, respectiv clasa a V-a și clasa a VI-a, rezultatele sunt, în mare, aceleași, procentele evidențiază aspecte ale violenței în școală. Cu toate acestea, elevii sunt conștienți de ceea ce se întâmplă, de ce măsuri se pot lua, însă nu fac nimic pentru a schimba aceste lucruri. Bineînțeles că cele mai agresive comportamente sunt din partea băieților, care fiind integrați într-un grup, fac tot ce pot pentru a fi în centrul atenției. Însă acest lucru, nu înseamnă că fetele sunt foarte cuminți, dimpotrivă, sunt fete care manifestă comportamente agresive. Există diverse modalități de manifestare a violenței verbale și fizice ȋn școală. Elevii preferă să apeleze la profesori ȋn cazul unor acte de agresiune asupra lor. Ȋn general, actele de agresiune se manifestă prin loviri, injurii și amenințare. Ȋn mare parte jignirile sunt frecvente ȋn grupurile de băieți, ȋn anturajul lor. Ȋn ceea ce privește formele de agresivitate, cele mai ȋntâlnite ȋn școală sunt: amenințarea, gălăgia, cuvinte obscene, jigniri, injurii, lovirea unui obiect și lovirea unui coleg. Cele mai importante măsuri ce se pot lua ȋn scopul reducerii comportamentelor agresive sunt și cele mai cunoscute: exmatricularea, scăderea notei la purtare, pedepse și discuții cu părinții.

Experiența de până acum ne arată că violența în rândul celor mici este o realitate care poate fi ținută sub control și într-o măsură semnificativă redusă la manifestări pe care le putem numi acceptabile. Energia copiilor poate fi canalizată pe teritoriul unor activități cu încărcătură exclusiv educativă. Este foarte important să nu considerăm niciodată că s-a făcut totul în acest domeniu.

Analiza evidențiază faptul că violența în școală nu poate fi explicată, prevenită, ameliorată sau combătută fără a examina și mediul familial, acesta având un rol esențial în dezvoltarea copilului.

Încercând o concluzionare a rezultatelor chestionarului, am putea afirma că elevii noștri sunt supuși violențelor prin comportamentul. Școala ar trebui să aibă preocupare mai mare pentru mediul asigurat elevilor și chiar în educarea părinților.

Bibliografie selectivă

Action for Children, “Bullying in School”, în Bullying Issues, vol.13, Educational Publishers, Cambridge, 1998, p. 6

2. Stoica-Constatin, A., Neculau, A., Psihosociologia rezolvării conflictului, Ed.Polirom, Iași, 1998

Apud M.B. Strauss, Violence in the lives of adolescents, W.W. Norton, 1995

Băban, A. (coord), (2001), Consiliere educațonală.Ghid metodologic pentru orele de diriginție și consiliere, Ed. S.C.Psinet SRL, Cluj-Napoca

Paunescu,C., Agresivitatea și condiția umană, Ed. Tehnica, 1994

xxx, Prevenirea și combaterea violenței ȋn școli, Ghid practic pentru directori și cadre didactive, ISE, MEC, 2006

xxx, Violența ȋn școală, Metode de intervenție, Ed. Atelier Didactic, București, 2007

Webografie

http://integrareacopiilor.blogspot.com/2009/03/prevenirea-si-combaterea-violentei.html, Publicat de Integrarea Copiilor cu Deviatii Comportamentale

http://www.imparte.ro

http://www.scribd.com/doc/2517289/Violenta

http://www.suntparinte.ro/comportament-si-educatie/51-gimnazial/3136-violenta-verbala-si-efectele-ei-asupra-copiilor, scris de SuntParinte.ro