Manifestarea Criminalitatii Organizate In Rusia Fostii Kgb
=== 89f341bebee19df824c8e071c42de5b1a10e3f15_38781_1 ===
CUPRINS
I. INTRODUCERE
I.1. Metodologie de cercetare și surse 5
I.2. Definiția crimei organizate 7
I.3. Structura crimei organizate din Rusia 8
II. ISTORIA CRIMEI ORGANIZATE ÎN URSS ȘI RUSIA
III. ISTORIA KGB
III.1. Originile KGB-ului 19
III.2. Istoria KGB-ului (1954-1991)
III.3. Organizarea și funcționarea KGB-ului
III.4. Dispariția KGB
III.5. Rusia după KGB
IV. LEGĂTURILE KGB CU CRIMA ORGANIZATĂ
V. NOUA OLIGARHIE RUSĂ ȘI LEGĂTURILE CU EX-KGB
V.1. Scurtă istorie a oligarhiei ruse
V.2. Oligarhii și foștii KGB
V.3. Cercul interior
V.4. Dezvoltarea cleptocrației
V.5. Corupția rusă și Comunitatea Internațională
VI. LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI
VI.1. Instituțiile de combatere a crimei organizate din Rusia
a. Guvern
b. Ministerul Afacerilor Interne (MVD)
c. Serviciul Federal de Securitate
d. Decrete anti-mafia
e. Direcțiile Regionale Anti-Crimă Organizată
f. Inițiativele lui Alexandr Lebed
g. Administrația Putin
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Motto
"Se spune că eu sunt nașul mafiei.
A fost Vladimir Ilici Lenin, care a fost adevăratul organizator al mafiei și
care a înființat statul mafiot."
Otari Kvantrishvili, șef al mafiei din Moscova
"Infractorii au cucerit deja poziții înalte in stat
cu șeful KGB-ului ca șef al unui grup mafiot".
Gen. Oleg Kalugin Ex-KGB
Majoritatea statelor, inclusiv SUA și Rusia au lansat o mare cruciadă împotriva crimei organizate și se pun întrebări nu numai cu privire la natura cooperării în comun, dar cu privire la natura crimei organizate în sine. Până în prezent, cea mai mare parte a discuției referitoare la crima organizată cu baza în Rusia și în alte foste republici sovietice a subliniat necesitatea de a combate infractorii convenționali dar și teroriștii high-tech. După studierea surselor pe care le-am consultat în vedera realizării acestei lucrări, am constatat că problema este mult mai profundă, implicând atât structurile de securitate ruse cât și statul rus, prin oficialii săi. Fenomenul studiat, criminalitatea organizată și corupția, consider că prezintă o amenințare nu numai pentru statul rus, dar și pe plan internațional, țara noastră aflându-se la granița spațiului ex-sovietic. Necesitatea unei cooperări internaționale este reală. Întrebarea care se pune este dacă în Rusia, țările care au pornit cruciada împotriva mafiei pot găsi un partener eficient.
Voi reda mai jos, ipotezele de la care am plecat în studierea fenomenului crimei organizate ruse.
Poziția geografică unică a Rusiei, conferă activității infracționale multiple avantaje. Rusia se află la intersecția dintre Asia, Europa și Orientul Mijlociu, oferindu-i acces la unele piețe importante și producători externi. Mărimea și poziția țării înseamnă că orice agent care operează în Rusia, fie că este vorba de crimă organizată, căi ferate sau Serviciul Federal de Securitate (FSB – fost KGB), poate avea acces la o serie de domenii strategice, din moment ce stau relativ aproape "de baza de acasă."
Grupurile de crimă organizată ruse reprezintă o provocare unică de aplicare a legii, punând în pericol siguranța publică în întreaga lume prin intermediul întreprinderilor lor transnaționale criminale. Activitatea la nivel mondial – spălare de bani, din Cipru în Insulele Cayman și din Vanuatu în Venezuela; asasinarea omului de afaceri american Paul Tatum la Moscova; escrocherii financiare la New York; rețele de furt auto în Europa; trafic de droguri, alianțe cu șefii cartelelor columbiene și nigeriene, cu mafia italiană, reprezintă doar câteva dintre tentaculele extinse ale rețelelor de crimă organizată din Rusia în întreaga lume. În prezent, 200 de mari organizații criminale din Eurasia operează în întreaga lume și au format alianțe cu omologii lor penali în 50 de țări.
Prin expansiunea sa, crima organizată rusă și-a mărit profilul, împreună cu profiturile. Instituțiile de aplicare a legii din țările afectate și-au îndreptat atenția către capii lumii interlope rusești într-un efort de a opri sau diminua proliferarea infracțiunilor financiare.
Crima organizată rusă nu este numai prolifică, dar este omniprezentă în orice activitate economică, motiv pentru care statele afectate, analizează, pe cât posibil fenomenul, căutând soluții de contracarare a sa. Lucrarea de fața, fără a avea pretenția unui studiu exhaustiv, se încadrează în efortul de analiză și înțelegere a fenomenului, considerând ca datele prezentate pot constitui baza unei abordări interinstituționalizate a multiplelor probleme care derivă din fenomenul examinat.
Metodologie de cercetare și surse
Crima organizată este un obiect paradoxal de cercetare. În măsura în care comiterea unei infracțiuni este un eveniment, teoretic, este posibil să fie observat. Chiar dacă are carater, "organizat", structura se sustrage observației: nimic observabil fizic nu ne indică dacă o crimă comisă pe străzi este o crimă din pasiune, o reglare de conturi între mafioți sau a vizat persoana greșită. Apartenența unei infracțiuni în categoria crimei organizate este un produs al cunoașterii și nu o anumită observație, de unde importanța identificării surselor de cunoștințe. Cunoștințele despre crima organizată se caracterizează atât prin abundența și lipsa acestora.
Extrema de abundență, cercetarea non-empirică formează un spectru larg care acoperă lucrările conținând date parazitare și zvonuri din toate sursele dar și lucrări teoretice de profunzime care încearcă să extragă un cadru conceptual din volumul de informații disponibile. Limitându-mă la lucrări serioase, am identificat următoarele tipuri de surse: presa, rapoartele publice ale comisiilor de anchetă (parlamentare, judiciare și administrative), mărturiile părților interesate (judecători, ofițeri de poliție și foști membri ai organizațiilor criminale deveniți informatori) și alte lucrări de cercetare publicate anterior. Printre aceste surse, presa de zi cu zi și jurnalismul de investigație joacă un rol privilegiat. O examinare a surselor citate în lucrările de cercetare a temei relevă adesea că peste o treime din trimiteri la articole relevante au apărut în presă.
În cadrul lucrărilor privind crima organizată, termenul "cercetare empirică" înseamnă o anumită direcție. Într-o lume secretă care respectă legea tăcerii, acest termen se referă adesea la observarea domeniului și interviuri cu infractori în activitate. El mai degrabă se referă la cercetarea bazată pe o analiză de poliție a fișierelor active și sunt luate în considerare ca surse primare. Aceste fișe sunt confidențiale și o comisie de anchetă poate avea acces în diferite grade doar cu mandatat de la o agenție guvernamentală. Dosarele poliției sunt structurate în scopuri proprii, iar cercetătorii care le folosesc, de obicei nu se limitează doar la examinarea lor, dar le coroborează cu observații în teren, interviuri cu informatori și exploatarea tuturor surselor indirecte, plus date de la procurori și instanțele de judecată.
Această examinare a surselor m-a condus la următoarele concluzii:
Cele două surse principale de cercetare sunt respectiv: presa (pentru cercetări non-empirice) și datele poliției (pentru cercetarea empirică). Prima dintre aceste surse este într-o măsură considerabilă reductibilă la a doua; în studiile efectuate asupra presei au arătat că peste 60% din informațiile reproduse proveneau din surse guvernamentale, și în special de la poliție. Rezultă de aici că în țări în care poliția este o instituție relativ închisă, există puține cercetări privind crima organizată.
Realizarea, în sine, a dosarelor poliției depinde în mare măsură de informațiile furnizate de delatori. De exemplu, cea mai frecventă reprezentare a Cosa Nostra SUA ca o ierarhie de "soldați" supravegheați de șefi mai mici care ascultă șeful cel mare și de consilierul său, vine din mărturia lui Joseph Valachi în fața subcomitetului McClellan în 1963.
Dacă vom concepe cercetarea empirică în sensul său obișnuit, ca un proiect care tinde la cunoașterea obiectului său și altfel decât prin intermediul textelor, cunoștințele din cercetările empirice privind crima organizată devin minime. Această cunoaștere este, în esență multilingvistică, materia primă – textele provenind de la poliția judiciară, și mass-media, cu neajunsurile lor, în mod paradoxal reprezintă deja o sursă secundară.
Conchizând,, nu avem, în circumstanțele actuale ale unui corp de cunoștințe privind criminalitatea organizată, sustinut de dovezi și coerent. Există totuși câteva studii specifice care, chiar și atunci când sunt efectuate în condiții optime de acces la documentația relevantă, sunt remarcabil de reținute în afirmațiile lor.
Definiția crimei organizate
O definiție a crimei organizate nu a fost dată până acum, poate și din cauza faptului că este vorba de un fenomen, uneori difuz, ocult, cu implicații sociale majore. Totuși într-o definiție, pe care o considerăm neacoperitoare, cima organizată ar fi o structură care caută să opereze în afara controlului guvernului și opiniei publice în țara unde îsi desfășoară activitățile. Credem că academicianului moscovit Luneev, preluat de Phil Williams în lucrarea sa “Russian Organized Crime”, axându-se pe “cum” în loc de “ce” este crima organizată rusă, s-a apropiat cel mai mult de esența fenomenului. Astfel, crima organizată include:
baza financiară, pentru acțiunile sale efective;
structura ierarhică;
diviziune clară a muncii;
disciplina strictă, care funcționează pe verticală, bazată pe norme și reguli bine definite;
pedepsirea drastică, mergând până la suprimarea fizică, a “apostaților”.
Aceste caracteristici se aplică unui grup care operează într-o anumită perioadă de timp, nu doar sporadic.
Lista cel mai frecvent citată până în prezent este cea a Consiliului Uniunii Europene dată în 1999. Criminalitatea organizată ar fi, prin urmare, organizațiile cu următoarele caracteristici:
O colaborare între mai mult de două persoane.
Implicând sarcinile specifice atribuite fiecăreia dintre ele
Pe o perioadă lungă sau nedeterminată
Cu o formă de disciplină sau de control
Suspectate de comiterea infracțiunilor grave
Active pe plan internațional
Recurgând la violență sau prin alte mijloace de intimidare
Folosind structuri comerciale sau de tip comercial
Implicate în spălarea de bani
În legătură cu politicieni care influențează mass-media, guvern, publicul, sistemul judiciar sau economia.
Activând în scopul obținerii de putere sau de profit
Mafia rusă (rusă: мафия русская; mafiya Russkaya), uneori denumită Bratva (frați și/sau frăție), sunt termeni utilizați pentru a se referi colectiv la diferitele grupuri de crimă organizată, originare din fosta Uniune Sovietică. Deși nu este o organizație criminală unitară, majoritatea grupurilor individuale împărtășesc obiective și structuri organizatorice similare, care le definesc ca parte a asociației globale.
Structura crimei organizate din Rusia
Termenul "crimă organizată din Rusia" este relativ. Relativitatea provine din faptul că nodul primar al rețelei criminale moderne este mafia din Moscova. Mafia din Moscova este o organizație umbrelă foarte conectată politic, care supraveghează o rețea de grupuri criminale legate între ele prin cel puțin unul dintre următorii factori: etnie, legăturile de familie și geografie. Aceste grupuri disparate primesc sprijin din partea mafiei moscovite sub formă de acoperire politică, bani și supraveghere organizațională. La căderea Uniunii Sovietice, Ministerul de Interne rus a estimat că au existat 100.000 de infractori care lucrează in 5.000 – 8.000 de bande de crimă organizată din Rusia și care operează în întreaga lume.
În primul rând, există grupurile legate de etnie. Nu toți criminalii implicați în crima organizată din Rusia sunt originari din Rusia. Dar aproape toți acești infractori provin din zone care au fost sub dominația sovietică, inclusiv Cecenia, Armenia, Azerbaidjan, Ingușetia, Ucraina și Daghestan. Mai multe bande din țările baltice, Polonia și fosta Iugoslavie sunt adesea considerate ca făcând parte din crima organizată din Rusia. Este important de remarcat faptul că membrii acestor grupări sunt legați etnic și nu geografic. Aceste grupări acționează nu numai în zonele lor de origine, dar, de asemenea, pe întreg teritoriul Rusiei, al fostei Uniuni Sovietice și în plan internațional- vezi cazul traficanților de droguri ceceni din Argentina. Grupările infracționale se ocupă cu de toate, de la droguri la protecție fizică și arme.
Apoi, există grupurile legate prin rudenie. O astfel de structură, grupul Tambov, condusă de doi frați, a fost un jucător extrem de puternic și profitabil în Sankt-Petersburg până când poliția specială rusă l-a destructurat. La momentul de vârf, grupul Tambov controla până la 80 la sută din traficul din porturile Sankt-Petersburg, Murmansk, Arhanghelsk și Kaliningrad. În tot acest timp, mai mulți membri ai grupului (rubedenii sau nu) au avut loc în Duma de Stat cu misiunea de a proteja afacerea de familie.
Exemple de grupări legate prin geografie sunt bandele care controlează diferitele suburbii ale Moscovei. Grupuri, cum ar fi bandele Dolgoprudnenskaya, Podolschi și Solntsevskaya activează în domeniul taxelor de protecție și a traficului de droguri, arme și ființe umane, în cartierele lor din Moscova. Alte bande domneau peste întregi orașe, cum ar fi băieții Uralmash, care au controlat orașul Ekaterinburg, la 1450 km. sud-est de Moscova. Acest grup a preluat Machine Factory Ural (de la care a primit numele) și de acolo s-a extins în telecomunicații, utilități și prelucrarea cuprului. Băieții Uralmash au preluat o mare parte a economiei Ekaterinburg și în cele din urmă au intrat în politică.
Cei implicați în crima organizată din Rusia sunt, de obicei, persoane cu o educație solidă, cu studii superioare. La începutul anilor 1990, statul nu a putut să-și păstreze cele mai strălucite minți în țară, pentru că pur și simplu nu a avut bani. Cu toate acestea, structurile de crimă organizată au avut bani să angajeze acești profesioniști cu înaltă calificare.
PARTEA I – CERCETAREA TEORETICĂ A FENOMENULUI
ISTORIA CRIMEI ORGANIZATE ÎN URSS ȘI RUSIA ȘI ISTORIA KGB
I.1 ISTORIA CRIMEI ORGANIZATE
Mafia rusă poate fi urmărită înapoi în perioada imperială a Rusiei, până în anii 1600, sub formă de banditism și hoție. Cea mai mare parte a populației erau țărani care trăiau în sărăcie la momentul respectiv, mulți dintre ei fiind șerbi. Unii dintre aceștia au fugit din șerbie devenind haiduci. Ca și Robin Hood, furau de la entitățile guvernamentale și împărțeau profiturile cu oamenii sărmani, devenind astfel foarte populari. În timp, Vorovskoy Mir (Lumea hoților) acești tâlhari s-au grupat, au inițiat propriul cod de conduită, care s-a bazat pe loialitatea strictă unul față de altul și de opoziție împotriva guvernului.
Vorovskoi Mir a exhibat o structură paramilitară complexă, care include ritualuri și coduri, și care, în mare parte, a fost copiată de primii conspiratori bolșevici. Principalele atribute ale nomenklaturii – o ierarhie paramilitară, ostilitatea față de cei din afara organizației și o aplecare către activități ilegale – sunt factori de similaritate cu grupările criminale secrete din vechea Rusie.
În timpul domniei lui Stalin, milioane de infractori au fost trimiși la gulagurile (lagărele de muncă) sovietice, dar și acolo infractorii puternici au găsit modul lor de a deveni v zakone vory ("hoți-în-lege"). Această elită criminală și-a afirmat statutul prin tatuaje complicate, simboluri încă folosite de mafioții ruși. Ei au adoptat un sistem de responsabilitate colectivă, și au aderat la un cod specific, jurând supunere completă în fața legilor vieții infracționale, respingerea angajării într-o muncă legitimă (trebuie să autosusțină prin activități infracționale) și refuzul de a participa la toate activitățile politice.
Nicio abatere de la cod nu era acceptată. Vory au organizat propriile lor instanțe și au ținut procese guvernate de codul lor de onoare "hoți și tradiție". Acceptarea în grup este adesea marcată de tatuaje specifice, permițând tuturor membrilor lumii interlope să recunoască instantaneu un "hoț în lege". Se spune că, "în timp ce Partidul Comunist a avut o ascendentă statornică asupra guvernului și societății,Vory aveau monopolul asupra criminalității”.
Set de reguli conform lui Aleksandr Gurov
În conformitate cu codul vory, un hoț:
Nu-și arată niciodată emoțiile.
Să se lepede de rudele sale: tată, mamă, frați, surori.
Nu are o familie proprie: nicio căsătorie, fără copii; acest lucru nu înseamnă că nu poate avea relații cu mai multe femei. La o mare adunare de vory, la sfârșitul anilor 1980, această regulă a fost eliminată.
Niciodată, în niciun caz, să nu aibă un loc de muncă legitim sau proprietăți semnificative (de exemplu, o casă), indiferent de cât de multe dificultăți ar aduce acest lucru; trăiesc numai din bani obținuți prin jocuri de noroc sau furt (cuvântul "furt", așa cum este utilizat aici, descrie orice activitate infracțională considerată "legitimă" de către Vory), și se bazează pe criminali de nivel inferior pentru cazare. Vătămarea sau molestarea copiilor este puternic pedepsită, putea pune în pericol statutul de vor și ar putea provoca represalii mai brutale din partea tovarășilor, decăt de la poliție. Un "hoț în lege" este o poziție de conducere, astfel încât participarea directă la contrabanda cu arme și traficul de droguri este incompatibil cu statutul lor ridicat, deoarece aceste infracțiuni sunt o formă de comerț. Primirea unui tribut de la contrabandiști și traficanți de droguri sau jefuirea și extorcarea acestora este o activitate legitimă pentru un "hoț în lege". (vory tradiționali aplicau acest lucru, dar vory moderni tind să fie în poziții mai puternice și această regulă acum este foarte puțin frecventă).
Ajută alți vory: atât prin sprijin moral cât și material.
Să conducă și să arbitreze lumea interlopă, să protejeze nevoile de bază ale interlopilor și deținuților în conformitate cu prioritățile stabilite de către “comuna vorylor” (de obicei, într-o anume celulă de închisoare / închisoare, sau o regiune atunci când nu este închis).
Să păstreze secretul informațiilor cu privire la complici (de exemplu: ascunzătorile, apartamente sigure, etc.).
În situații inevitabile (în cazul în care un vor este în curs de investigare sau este arestat) să ia asupra sa vina pentru infracțiunea altcuiva; acest lucru castigă timp pentru cealaltă persoană și-i dă posibilitatea să scape și să rămână liberă.
Să ceară o anchetă și judecată de către un consiliu de vory pentru a rezolva disputele în cazul unui conflict între sine și alți vory, sau între vory.
În cazul în care este necesar, să participe la astfel de anchete dacă este solicitat.
Să pedepsească orice vor care a încălcat codul, astfel cum s-a decis prin hotărârea consiliului vory.
Să nu ezite în aplicarea pedepsei decisă de consiliul vory, dacă un vor judecat este găsit vinovat.
Să aibă o bună cunoaștere a argoului vory (numit "Fenya"), o limbă distinctă vorbită de infractorii înrăiți din Rusia și înțeleasă de puțini cei din afară.
Să nu joace niciodată un joc de noroc, fără a fi în măsură să acopere pierderile.
Să predea calea infracțională a vieții tinerilor cu potențial.
Să aibă, dacă este posibil, informatori de calitate și dosare ale infractorilor.
Să nu piardă abilitățile de raționament, atunci când sunt în stare de ebrietate.
Să nu aibă nimic de-a face cu autoritățile, să nu participe la activități publice, și nici să se alăture oricărei organizații din comunitate. (această regulă datează din timpul erei sovietice și se aplică foarte rar acum).
Să nu servească în armată sau să accepte orice arme de la guvern sau autoritate penitenciară (baston de poliție). (Din nou, această regulă este tradițională și rareori se aplică astăzi, de fapt, vory controlează piața neagră a comerțului cu arme sovietice).
Să-și țină întotdeauna promisiunile făcute altor vory.
Să nu nege niciodată în mod direct statutul său de vor. La întrebări de genul "Ești Vor?”/ "Cu ce te ocupi?", un vor întotdeauna ar trebui să răspundă: "Da/Eu sunt vor)", chiar dacă întrebarea este pusă de către poliție.
După invazia lui Hitler asupra Uniunii Sovietice în al doilea război mondial, Stalin era disperat ca mai mulți oameni să lupte pentru națiune, oferind libertate prizonierilor în cazul în care intră în armată. Mulți s-au grăbit să ajute în război, dar acest act a trădat codul lumii hoților, încălcând interdicția de a se alia cu guvernul. Când războiul s-a terminat, Stalin i-a trimis înapoi la închisoare. Cei care au refuzat să lupte în război au fost considerați trădători, fiind numiți Suka ("cățea"), iar aceștia aterizau în partea de jos a "ierarhiei". Proscrisi, Suki s-au separat de celelalte structuri și au format propriile grupuri obținând putere prin colaborarea cu oficialii închisorii, în cele din urmă câștigând dreptul la poziții confortabile. Tensiunile între grupurile mafiote au erupt într-o serie de războaie Suki între 1945-1953, soldate cu mulți morți în fiecare zi. Oficialii închisorilor au încurajat violența, văzând-o ca o modalitate de a dezaglomera închisorile.
După moartea lui Stalin, un număr de aproape opt milioane de deținuți a fost eliberat din gulaguri. Cei care au supraviețuit închisoarii și războaielor Suki au devenit o rasă nouă de mafioți, nu mai este legată de legile vechi ale vory. Ei au adoptat atitudinea "orice-om-pentru-sine", care a însemnat cooperarea cu guvernul, dacă este necesar. Cu corupția răspândită în guvernul sovietic, lumea interlopă a început să înflorească. Această corupție era un lucru comun în timpul erei Brejnev. În 1970, mici afaceri ilegale au apărut în întreaga țară iar ignoranța guvernului față de piața neagră, le-a permis acestora să prospere. În anii 1980, Mihail Gorbaciov a relaxat restricțiile privind afacerile private, permițându-le să crească în mod legal, dar de atunci, Uniunea Sovietică deja a început să se prăbușească.
Profitând de nesiguranța economică endemică a anilor '90, mafia și-a întărit efectivele prin angajarea unor foști agenți KGB, soldați din Forțele Speciale întorși din războiul eșuat din Afganistan, și sportivi din era sovietică, cum ar fi trăgători și luptători, care își pierduseră sponsorizarea de la stat. Iar liderii mafiei și-au sporit mult averile în epoca post-sovietică, deoarece au cumpărat întreprinderile de stat puse în vânzare de Kremlin.
Alexander Yerin, din departamentul Ministerului de Interne privind crima organizată, a declarat cotidianului rus Izvestia: "Analiza noastră arată că mai mult de 2.000 de entități industriale au căzut sub controlul crimei organizate …. Liderii acesteia își folosesc banii pentru a-i pune în afaceri mari, având ca scop pentru puterea politică." El estima numărul de grupuri mafiote rusești la 450, cu un total de 12.000 de membri. Aceste grupuri sunt parte din sindicate mai mari ale crimei la nivel regional, conduse de șefi Vori v zakone a căror putere a crescut în era sovietică.
Vladimir Ovchinsky, reprezentantul Interpol în Rusia pe problema crimei organizate la sfârșitul anilor '90, a declarat: "O foarte mare parte a economiei rusești își are origini penale și un număr de nași (mafioți) sunt acum locomotive ale economiei ruse. Mafia controlează industriile de combustibil, energie, metale, lemn și pescuitul.”
Aceste întreprinderi controlate de mafie spălau banii în bănci controlate tot de mafie pentru a-i transfera apoi în paradisuri bancare precum Elveția. Dintre cele 1.200 de bănci din Rusia, existente în anii ’90, aproximativ 200 sunt considerate companii legitime. Restul sunt considerate a fi fațada unor activități infracționale.
Acest fapt a făcut din activitatea bancară una din cele mai periculoase întreprinderi din Rusia. Doar în anul 1995, în timpul a ceea ce s-a numit "goana după aur rus," 13 bancheri de rang înalt au fost asasinați la Moscova. De fapt, în 2003 oficialii ruși estimau că în Rusia au avut loc 5.000 de crime prin contract.
Emigrarea ușoară spre Europa de Vest, Israel și Statele Unite ale Americii, a facut ca mafia rusească să-și stabilească curând avanposturi în Germania, Marea Britanie, Israel și Statele Unite. Anthony Colannino, procuror adjunct din Los Angeles County, susține că gangsterii din fosta Uniune Sovietică formau în anii ‘90 cel mai mare grup de criminalitate pe baze etnice, din Statele Unite ale Americii. El a spus în Guardian din Londra: "Mafia rusă include foști ofițeri KGB, instructori ai forțelor speciale și ofițeri din armată. Sunt foarte buni la criminalitatea informatică, fraudă electronică, fraudă de asigurări, proxenetism, narcotice, cămătărie, înșelătorie …. Sunt sângeroși și nemiloși, nu se dau în lături de a lovi și membrii familiilor (soție, copii, parinți, veri, etc.). "
Raza de acțiune a crimei organizate din Rusia depășește limitele granițelor naționale și pentru motive istorice în mod deosebit este puternică în Europa de Est. Elita criminală și de afaceri din Rusia (și linia intre cele două este una fină) ținteste mai presus de toată Londra (cunoscută și ca Moscova de pe Tamisa). Londra are trei atu-uri importante pentru criminalitatea rusă: are o comunitate rusească mult timp stabilită in U.K., acolo este concentrat capitalul bancar european și nu este în Statele Unite ale Americii. Când a fost întrebată de un reporter ABC News de ce rușii aleg în număr mare Londra mai degrabă decât New York, Aliona Muchinskaya, a replicat: "Fii sincer, nu glumesti? Era război rece. America a fost cel mai mare, chiar cel mai mare dușman."
Asta nu înseamnă că mafia rusă nu și-a stabilit baze puternice și în SUA, așa cum am arătat mai sus.
Atunci când Vladimir Putin, un fost agent KGB, a venit la putere în anul 2000, a promis că va lupta împotriva mafiei, pentru a-i diminua influența socio-economică în Rusia. Au fost întreprinse câteva acțiuni în forță, s-a creionat un program de luptă antimafia, s-au creat noi instituții. Asta nu înseamnă că mafia a dispărut. Este cât se poate de “în viață”. Partea mafiei tradiționale de tip vory nu a dispărut, ea se manifestă încă în Rusia, dar mai ales în exterior. Există și o altă parte a crimei organizate care a devenit sofisticată.
Anvar Amirov, un expert în relații între stat și comunitatea de afaceri, a afirmat: "Suntem în situația în care Don Corleone își doreste ca fiii lui să ocupe locuri în camera superioară a Dumei"
Într-adevăr, deosebirea între un mafiot rus obișnuit și mulți membri ai noii oligarhii din Rusia de azi este una dintre clasă și scară. La urma urmei, mai mulți bani se pot face din controlul, să zicem, industriei de nichel din Rusia decât dintr-o rețea de trafic sexual. În Rusia de azi, infractorii în sensul de hoți în lege, s-au transformat în magnați.
Procesul de sofisticare a mafiei rusești a constat în abilitatea ei de a comite infracțiuni complexe, cu risc ridicat, dar și profituri uriașe. Organizațiile criminale ruse au angajat sute de tineri educați, cu studii masterale sau doctorat: economiști, chimiști, specialiști IT, soldați profesioniști și foști agenți KGB. În definitiv, aceste organizații au fost singurele entități interesate de cunoștințele și aptitudinile lor. Principalele ținte au fost băncile și instituțiile financiare.
Dacă este urmărită evoluția activității infracționale a câtorva șefi mafioți, sofisticarea devine evidentă. Dacă în anii ’90 conduceau rețele de extorcare a noilor oameni de afaceri ruși, în 2010-2011 erau implicați în complicate scheme financiare.
Mulți din oligarhii ruși își au originea în sistemul crimei organizate sau au legături cu acesta. Prin intermediul lor crima organizată din Rusia controlează domenii importante ale economiei țării: resurse naturale, industrii extractive, exploatarea și prelucrarea lemnului, căi ferate, etc.
În concluzie, putem afirma că așa numita “mafie rusă” are o lungă istorie, și a reprezentat un amestec de crimă organizată, politică și economică. Șefii mafioți au acumulat un capital enorm și au fost capabili să se transforme încet în oameni de afaceri legitimi și respectabili. Mulți dintre ei au intrat în elita politică și economică rusă. Astăzi, crima organizată rusă a acaparat largi sectoare economice, ceea ce a condus la legitimarea sa.
Teritoriul fostei Uniuni Sovietice este prea mic pentru activitățile mafiei ruse, de aceea este în continuă căutare de piețe noi, de clienți noi, extinzându-se în toată Europa, America de Nord, America de Sud, etc.
În ceea ce privește tradiționalii vory v zakone, mulți dintre ei s-au adaptat noilor activități economice, precum cameleonii, însă rămân destui cei pentru care vechiul cod rămâne important. Conflictul intre generațiile de mafioți ruși se manifestă printr-un război în plină desfășurare.
I.2 ISTORIA K.G.B
KGB-ul, sau KOMITET GOSUDARSTVENNOY BEZOPASNOSTI (Comitetul pentru Securitatea Statului), este cel mai cunoscut nume pentru organizația de spionaj, care a stârnit teroare și care a funcționat în Uniunea Sovietică în secolul al XX-lea. Această agenție a suferit o serie de modificări ale numelui și a structurii de la Revoluția rusă din 1917. De fapt, KGB-ul a fost denumirea oficială timp de treizeci și șapte de ani, între 1954 și 1991. Deși numele este relativ modern, organizațiile care au avut ca scop diseminarea terorii în societate au fost mult timp o parte din structura politică a Rusiei. Funcțiile acestor organizații au fost extinse din rolul poliției politice, care a fost jucat de “Ohrana” în timpul domniei țarului Nicolae al II-lea. În 1917, Vladimir Ilici Lenin a creat CEKA din rămășițele Ohkrana. Această nouă organizație, care în cele din urmă a evoluat în KGB, au avut loc responsabilități largi, inclusiv spionaj, protecția secretelor sovietice, precum și izolarea Uniunii Sovietice de bunuri occidentale, știri și idei. În 1991, Uniunea Sovietică s-a prăbușit, ceea ce duce la fragmentarea KGB-ului în mai multe organizații subsidiare, care sunt parte ale unei moșteniri care a început acum aproape un secol.
I.2.1. Originile KGB-ului
În 1880, țarul Alexandru al II-lea a format Departamentul de Poliție de Stat, cunoscut populației ruse ca Ohrana. Această organizație a fost utilizată în principal pentru a investiga, a infiltra și a dezactiva diferitele facțiuni radicale din cadrul Rusiei la sfârșitul secolului XIX și secolului XX. Prin plasarea membrilor Ohrana în cadrul diverselor grupuri revoluționare, țarul a rămas constant informat de mișcarea acestor organizații și putea contracara orice potențial atac cu o relativă ușurință. De fapt, între 1908 și 1909, patru dintre cei cinci membri ai comitetului partidului bolșevic din Sankt-Petersburg erau funcționari Ohrana.
În luna februarie 1917, peste 400.000 de muncitori din St. Petersburg, s-au revoltat spontan, ca răspuns la condițiile grele de muncă și de săracie. Amplificând revolta, armata rusă a trecut de partea populației civile împotriva guvernului. După căderea guvernului, parlamentul rus, (Duma) a devenit guvern provizoriu și țarul a abdicat.
Pe parcursul celor nouă luni de democrație incertă care au urmat, Vladimir Ilici Lenin și partidul său bolșevic și-au organizat în secret forțele. După lovitura de stat eșuată în iulie 1918, Comitetul Revoluționar Militar controlat de bolșevici a luat cu asalt, la 25 octombrie 1918, Palatul de iarnă din Sankt-Petersburg. Ei au preluat controlul după o foarte mică rezistență și Lenin a devenit șeful noului guvern.
Lenin credea cu tărie în folosirea terorii. El l-a numit pe Felix Dzerjinski în calitate de președinte al Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne, NKVD. Principalul obiectiv al acestei organizații a fost de a combate contra-revoluția și sabotajul pe tot cuprinsul țării. Pentru a face acest lucru mai eficient, la 20 decembrie 1917 s-a format VECHEKA ca o filială a NKVD-ului. Prescurtată la "CEKA", această organizație a fost originea pentru mai recentul KGB. Dzerzhinsky, un nobil polonez care a executat unsprezece ani de închisoare din cauza implicării sale în activități anarhiste anti-țariste înainte de Revoluția Rusă, a fost alegerea imediată a lui Lenin pentru președinția VECHEKA.
Imediat ce Dzerjinski a devenit familiarizat cu noua sa poziție, el a început să facă modificări la CEKA. În decembrie 1920, sediul CEKA a fost mutat de la Sankt-Petersburg la fostele birouri ale Companiei de Asigurări din Moscova (un loc în care a rămas, într-o formă sau alta, până în prezent) Organizația și-a extins competențele de la un organ de anchetă la una care avea puterea arestării sumare (arest fără motiv întemeiat), proces și execuție. În cele din urmă, CEKA a dobândit capacitatea de a încarcera criminali în lagărele de concentrare.
CEKA a fost responsabil de peste 500.000 de decese din Rusia între crearea sa, din 1917 și până în 1922, data redenumirii.
Pentru a îmbunătăți relațiile economice cu Occidentul, CEKA a fost desființată și înlocuită cu o organizație cu un nume care suna mai pozitiv – dar nu mai puțin opresiv – Administrația Politică de Stat (GPU).
Inițial, GPU, încă sub jurisdicția NKVD-ului, funcționează cu mai puțină putere absolută decât CEKA. Cu toate acestea, la insistențele lui Lenin, Dzerjinski a rămas președintele GPU-ului și, cu timpul, a devenit la fel de puternic cum fusese prin CEKA. Odată cu adoptarea constituției sovietice, în iulie 1923, GPU a suferit o altă schimbare de nume, de data aceasta la OGPU, sau Administrația Politică de Stat Unificată. Acest nou nume făcea trimitere la solidaritatea pe care Lenin se străduia să o imprime statului comunist.
În 1924, Lenin a murit și a fost succedat de Iosif Stalin. Dzerzhinsky, care a fost de partea lui Stalin în timpul luptei pentru succesiune, și-a păstrat poziția de președinte al OGPU. Atunci când Dzerzhinksy a murit în 1926, el a fost înlocuit de Vyacheslav Menzhinsky. Una din sarcinile principale ale OGPU în această perioadă a fost de menținere a ordinii în rândul cetățenilor sovietici în timp ce Stalin transforma paisprezece milioane de proprietăți țărănești în ferme colective. Pentru a satisface cererile de export, OGPU lua efectiv pâinea și cerealele din aceste ferme, creând o foamete care în cele din urmă a ucis mai mult de cinci milioane de oameni.
Menzhinsky a murit în circumstanțe misterioase în 1934 și a fost înlocuit cu Genrikh Yagoda, un “farmacist” extrem de instruit. Sub controlul său, OGPU a extins instalațiile de laborator și a început cercetarea științifică în exterminarea biologică și chimică. Yagoda însuși efectua cu placere experimente umane pe infractori. A fost executat în timpul domniei lui Stalin, după ce a mărturisit uciderea lui Menzhinsky într-un efort de a dobândi președinția OGPU.
În timpul președinției lui Nikolai Ejov, succesorul lui Yagoda, teroarea în interiorul Uniunii Sovietice a ajuns la apogeu. Chiar trei mii de oameni ai lui Ejov au fost executați între 1936 și 1938. Stalin, îngrijorat de puterea lui Ejov, l-a încercat și împușcat în 1938.
După Ejov, Lavrenti Beria a fost președintele organizației timp de cincisprezece ani. El a fost un lider strălucit, care a extins NKVD, organizația-mamă în cadrul căreia opera OGPU, într-o asemenea măsură, încât brațul înarmat al NKVD a fost transferat către o organizație separată în 1941. Această ramură nouă, NKGB, era responsabilă pentru securitatea internă, contra-spionaj, polițiștii de frontieră, administrarea lagărelor de muncă și corecție, precum și de gherilă și activități subterane împotriva germanilor în al doilea război mondial. Omul care a condus NKGB, Vsevolod Merkulov, era sub controlul lui Beria, ceea ce a păstrat în mod eficient NKGB legat de Beria.
Când Stalin a murit, în 1953, Beria a încercat să îi ia locul. Mai mulți membri cheie ai armatei sovietice, au lucrat cu succesorul lui Stalin, Nikita Hrușciov, pentru inculparea lui Beria iar acesta a fost executat în 1953. După ce Hrușciov a preluat controlul guvernului sovietic, organizația securității de stat a presupus un nou nume. În final, în martie 1954, a devenit KGB și a fost responsabilă pentru controlul poliției, operațiuni clandestine, patrulele de frontieră și de securitate internă.
I.2.2. Istoria KGB-ului (1954-1991)
La 13 martie, 1954, s-a format Komitet Gosudarstvennoy Bezopasnosti sau Comitetul pentru Securitatea Statului. Ivan Serov a fost numit primul președinte al acestei organizații.
Sarcina inițială a KGB-ului nou format, după cum a ordonat noul lider sovietic Nikita Hrușciov, a fost de a"epura" guvernul de orice persoană asociată sau loială lui Lavrenti Beria, care a încercat să preia controlul Uniunii Sovietice după moartea lui Stalin, la data de 5 martie 1953. Sub conducerea lui Hrușciov, Uniunea Sovietică a făcut mai multe schimbări de politică. S-a produs o reformă juridică, s-a redus numărul deținuților din închisori sau lagăre de muncă, și a fost relaxată selectiv cenzura operelor culturale, mai ales literare. În timp ce făcea unele concesii politice minore, în încercarea de a se diferenția de domnia lui Stalin, în timpul administrației Hrușciov, KGB-ul a dezvoltat un rol mai implicat în afacerile externe.
Începând din 1958, odată cu numirea lui Aleksandr Shelepin ca noul președinte al KGB (Serov a fost mutat la președinția GRU, organizația soră a KGB), Hrușciov a făcut mai multe modificări ale funcțiilor operaționale ale KGB-ului. Scopul său final a fost să creeze o percepție politică pozitivă față de Uniunea Sovietică și KGB, în special. Mai multe națiuni occidentale au fost numite principalii "inamici" ai Uniunii Sovietice, inclusiv Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Japonia. Aceste țări urmau să fie destabilizate și alianțele lor slăbite. Ca urmare, asasinatele și terorismul sponsorizat de sovietici a crescut de fapt sub conducerea lui Hrușciov.
În decembrie 1961, a demisionat Shelepin din calitatea de președinte al KGB, pentru a deveni președinte al noului Comitet de Partid și de Control al Statului. Vladimir Semiceastnîi a devenit noul președinte al KGB.
La 11 octombrie 1964, mai mulți lideri sovietici proeminenți au aranjat o întâlnire cu Hrușciov la o stațiune de la Marea Neagră. Până la 15 octombrie acesta a "demisionat" din poziția de leader al PCUS. În spatele acestei demisii s-a aflat o conspirație. Leonid Brejnev, președintele Sovietului Suprem, a devenit șef al Partidului Comunist, la 15 octombrie 1964.
Semiceastnîi a fost concediat din funcția de președinte al KGB. Imediat după aceea, în mai 1967, Iuri Andropov, șeful Departamentului pentru relația cu țările socialiste, a acceptat poziția lui Semiceastnîi. El a fost în funcție pentru cea mai lungă durată a oricărui președinte al KGB, din 1967 până la demisia sa din mai 1982.
În timpul cât a deținut funcția de președinte, Andropov a continuat restructurarea KGB-ului care a fost inițiată de către Hrușciov și Shelepin în anii 1950. El a lucrat în mod constant împotriva grupurilor politice, intelectuale, minorități și dizidențe religioase; a extins sistemul de lagăre de muncă și de exil intern și a crescut utilizarea de secții de psihiatrie pentru infractorii arestați. În plus, administrația sa a îmbunătățit achiziția științifică și tehnologică de informații, ajutând la construirea unei infrastructuri organizaționale pentru finanțarea și supravegherea militară, industria de apărare, precum și cercetarea din industria aviatică. Sub conducerea lui Andropov, KGB-ul s-a specializat în falsuri, a lucrat la campania împotriva bombelor cu neutroni, și a extins utilizarea agenților în străinătate. În luna mai 1982, Andropov a devenit liderul PCUS, iar președinția KGB a fost acordată lui Vitaly Fedorchuk, fostul președinte al KGB-ului regional ucrainean.
După ce a servit în calitate de președinte al KGB timp de doar șapte luni Fedorchuk a demisionat pentru a deveni ministrul afacerilor interne. În decembrie 1982, Viktor Chebrikov, primul adjunct al KGB sub președintele Fedorchuk, a urcat la șefie. A fost în funcție din 1982 până la eliberarea sa, în octombrie 1988, când a fost înlocuit de Vladimir Kryuchkov, care a fost șeful Direcției întâi, o divizie KGB.
Kryuchkov a deținut calitatea de președinte al KGB-ului până la 18 august 1991, când el și alți șapte membri cheie ai guvernului sovietic au încercat, fără succes, o lovitură de stat împotriva lui Mihail Gorbaciov, liderul PCUS din 1985, până la dizolvarea partidului pe 25 decembrie 1991.
I.2.3. Organizarea și funcționarea KGB-ului
În 1954, organizația de poliție politică a Uniunii Sovietice a devenit oficial KGB, sau Comitetul pentru Securitatea Statului. Odată cu această schimbare de nume KGB-ul a adoptat, de asemenea, structura sa organizatorică de bază.
Atunci când KGB-ul a fost format, în martie 1954, organizația a retrogradat de la un minister la un comitet de stat – o reducere semnificativă de statut. Cu toate acestea, în ciuda acestei schimbări de importanță ierarhică, KGB-ul a avut mai multă autonomie decât majoritatea celorlalte departamente ale guvernului sovietic și a fost independentă în primul rând de Consiliul de Miniștri. Ca și comitet de stat, KGB-ul tehnic era supus autorității Consiliului de Miniștri, după cum prevedea statutul său, prin care s-a conturat structura organizatorică de bază. Statutul KGB-ului nu a fost niciodată publicat, spre deosebire de majoritatea celorlalte legi sovietice.
KGB-ul a fost o organizație umbrelă care cuprindea comitetele de stat corespunzătoare, în fiecare dintre cele paisprezece republici sovietice. În Republica Rusă, nu a existat nicio administrație regională, administrația KGB de pe teritoriul Rusiei raporta direct la centrala KGB de la Moscova.
KGB-ul central era condus de un președinte, care era confirmat de către Sovietul Suprem, dar ales de către Politburo (un organism de elaborare a politicilor).
Sarcinile majore ale KGB cuprindeau patru domenii: protecția statului împotriva spionilor și a agenților străini, expunerea și investigarea infracțiunilor politice și economice comise de către cetățeni, protecția frontierelor de stat, precum și protecția secretelor de stat. În scopul de a-și îndeplini aceste obligații, între 390.000 și 700.000 de sovietici au lucrat în KGB în șase directorate principale.
Direcția I-a era responsabilă pentru toate operațiunile din străinătate și activitățile de culegere de informații în KGB. În această direcție au fost mai multe subgrupuri, împărțite pe categorii funcționale (de exemplu – culegerea de informații și analiză) și regiuni geografice din întreaga lume. Din cauza naturii acestei linii de muncă, Direcția întâi a recrutat personalul cel mai bine calificat din toate direcțiile; acești recruți aveau studii academice solide, cunoșteau una sau mai multe limbi străine, și aveau o credință puternică în ideologia comunistă.
Direcția a II-a s-a ocupat de controlul politic intern al cetățenilor sovietici și străini care locuiau în Uniunea Sovietică.
Direcția a III-a s-a ocupat de contrainformații militare și supravegherea politică a forțelor armate sovietice.
Direcția a V-a, împreună cu Direcția a II-a, s-a concentrat pe securitatea internă. Creată în 1969 pentru a combate disidența politică, era responsabilă în mod special pentru descoperirea și eliminarea opoziției religioase, minorități naționale, și elita intelectuală (inclusiv literar și comunitatea artistică).
Direcția a VIII-a a fost responsabilă pentru comunicațiile în cadrul sistemului sovietic. În mod specific, a monitorizat comunicarea externă, a creat sistemul de criptografie utilizat de către diviziile KGB-ului, a transmis comunicări către centralele KGB din străinătate, și a dezvoltat echipamente de comunicații securizate.
Direcția trupelor de grăniceri era responsabilă cu protejarea granițelor terestre și maritime sovietice.
În plus față de aceste șase direcții, au existat cel puțin trei direcții mai mici în dimensiune și domeniu de aplicare decât direcțiile principale, responsabile cu furnizarea și operarea echipamentelor tehnice pentru a monitoriza activitățile străinilor și cetățenilor sovietici suspecte, furnizarea gărzilor de corp pentru liderii de partid importanți și familiile lor în interiorul Kremlinului și în afara acestuia, mentenanța liniilor telefonice și de radio utilizate de către agențiile guvernamentale sovietice.
I.2.4. Dispariția KGB
La 18 august 1991, liderul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a fost confruntat cu mai mulți complotiști la casa de vacanță pe Marea Neagră, în Crimeea. Ei i-au ordonat să demisioneze sau să predea autoritatea prezidențială vicepreședintelui Gennadi Yanayev. Când Gorbaciov a refuzat să se conformeze, gărzi KGB au înconjurat casa, împiedicându-l să o părăsească sau să contacteze exteriorul.
În același timp, la Moscova, "Grupul Alpha", Direcția a șaptea KGB, a primit ordin să atace Clădirea Federației Ruse și să preia controlul asupra acesteia. Contrar așteptărilor conspiratorilor, grupul condus de Mihail Golovatov, a decis să nu efectueze atacul. Operațiunea a fost amânata până când forțele de opoziție, conduse de Boris Elțîn, s-au adunat pentru a apăra clădirea Federației Ruse.
Opt membri importanți ai grupului de puciști, numit "Banda celor Opt", au fost responsabili de tentativa de înlăturare a lui Gorbaciov: vicepreședintele Rusiei, președintele KGB-ului, ministrul apărării, Primul-ministru rus, un membru al Consiliului de Apărare sovietic; un membru al Parlamentului sovietic, Președintele întreprinderilor de stat din construcții industriale, transport și comunicații și ministrul de interne. Dintre aceștia opt, șapte au fost arestați, al optulea s-a împușcat în cap, înainte de a putea fi arestat.
După această răsturnare majoră în guvernul sovietic, care a inclus înlocuirea necesară a acestor opt poziții guvernamentale cheie, Gorbaciov a început să facă reforme serioase, care în cele din urmă au dus la destrămarea Uniunii Sovietice și sfârșitul regimului comunist din Rusia. Printre cei înlocuiți din funcții a fost Vladimir Kryuchkov, care a deținut funcția de președinte al KGB-ului pentru trei ani. În locul lui, Sovietul Suprem l-a nominalizat pe Vadim Bakatin pentru a deveni noul președinte. Bakatin a fost ministru de Interne 1988-1990 și a cerut desființarea KGB-ului în acea perioadă.
În sfârșit, la data de 24 octombrie 1991, KGB – Comitetul Uniunii Sovietice pentru securitatea statului – a fost dizolvat în mod oficial.
I.2.5. Rusia după KGB
Komitet Gosudarstvennoy BEZOPASNOSTI a existat oficial din 13 martie 1954 până la 24 octombrie 1991. Cu toate acestea, așa cum s-a întâmplat destul de frecvent și înainte de 1954, KGB-ul nu a fost distrus în totalitate în 1991. A fost rupt în mai multe facțiuni mai mici, care au asumat multe dintre responsabilitățile avute de KGB. Astfel, din KGB s-au desprins mai multe agenții guvernamentale: Serviciul de Informații Externe, Agenția Federală pentru Comunicații guvernamentale și Informare, Serviciul Federal de protecție și Serviciul de Securitate al Organizației Prezidențiale, Serviciul Federal de Securitate, etc.
Atrocități ca acelea comise de KGB in perioada sa de functionare nu mai apar în Federația Rusă, dar pentru generațiile care au crescut în cadrul acestui sistem opresiv, coșmarurile nu dispar niciodată. “KGB-ul este o stare a societății, o boală a conștiinței publice. Procesul de vindecare a început, dar societatea se va vindeca doar atunci când KGB-ul este definitiv distrus".
KGB-ul a fost demontat, dar pentru milioanele de oameni care au fost afectați de aceasta, cicatricile nu vor dispărea iar iertarea vine încet.
LEGĂTURILE KGB CU CRIMA ORGANIZATĂ ȘI CU NOUA OLIGARHIE RUSĂ
În Federația Rusă, opusul modelelor occidentale este real. Sistemul administrativ al țării ultra birocratizat, lipsa de legi adecvate, iar cultura “fără de legii” sovietizată s-au combinat pentru a rezulta guvernări corupte, agresive, care au fuzionat atât cu grupurile de crimă organizată, cât și cu structuri disciplinate, foarte bine organizate, din centrul sistemului. Persoanele care au condus aceste structuri s-au găsit în posesia unor resurse materiale, umane și administrative vaste. Ei au parazitat mediul de afaceri legitim pe măsură ce sistemul sovietic se prăbușea și apăreau structurile de piață dezvoltate.
Această parazitare își găsește rădăcinile în primii ani ai statului sovietic, când poliția secretă bolșevică CEKA a distrus afaceri private, activitatea de piață liberă, precum și dreptul de proprietate, prin confiscarea bunurilor proprietate privată a cetățenilor, arestarea și uciderea a zeci de mii de persoane pentru efectuarea oricărei forme de comerț sau barter, și ajutând Partidul Comunist să colecteze și să catalogheze prada pentru folosul noilor elite conducătoare sau pentru export în valută în străinătate. Pe măsură ce CEKA s-a dezvoltat în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de KGB, organizația a servit în mod sistematic nomenclaturii corupte din Partidul Comunist. Colapsul sovietic nu a rupt continuumul CEKA-KGB. Organele de securitate din Rusia prezentului au menținut cu atenție moștenirea "membrilor CEKA", glorificând CEKA în istoria țării, continuând respectul instituțional acordat fondatorului CEKA Felix Dzerjinski, păstrând emblema CEKA sabia și scutul și alte simboluri ca fiind ale lor și ostentativ referindu-se la proprii lor agenți ca "chekisti" (Waller, 1994: 9-34).
Liderii ruși au început să recunoască faptul că cel mai mare pericol clar și prezent la securitatea societății și, într-adevăr, a statului rus în sine, este corupția internă și crima. Cum se poate dezvolta cleptocrația atât de repede și multilateral, așa ca în Rusia, sub ochiul atent al unei organizații punitive precum KGB-ul și succesorii săi, devine evident atunci când se examinează legăturile cekistilor cu mediul de afaceri, corupția guvernului, și crima organizată.
Jurnaliști și savanți precum Vaksberg – 1991, Sterling – 1994 au descris stilul occidental adoptat de crima organizată în fosta Uniune Sovietică și noua sa expansiune la nivel mondial, iar unii au recunoscut că nomenclatura vechiului partid comunist, birocrația, și așa numitele “ministere de forță”: de apărare, de afaceri interne, precum și diverse foste organe de securitate ale KGB, au generat cea mai mare clasă coruptă și infracțională din Rusia. Jurnalistul Stephen Handelman descrie situația crimei organizate din Rusia, în cartea sa, “Tovarășul Penal: Furtul celei de-a doua Revoluții Ruse”. El prezintă, de asemenea, moralul distrus al ofițerilor onești din Rusia, care au încercat să combată crima organizată post-sovietică de îndată ce s-a prăbușit Partidul Comunist, dar li s-au refuzat instrumentele legale și materiale, atât de toate guvernele Rusiei de după 1990, cât și de programele de asistență din Vest. Handelman îl citează pe un fost procuror din Moscova, care rezumă problema: "Modul principal în care mafia pătrunde în economie este prin birocrați. Ei sunt inamicul nostru principal, clanurile mafiote sunt doar al doilea inamic".
Structura lumii criminale ruse și pătrunderea acesteia în agențiile de aplicare a legii sunt demonstrate în cartea “Mafia Roșie”, a generalului-maior MVD Aleksandr Gurov.
Autorii care s-au ocupat de fenomen demonstrează cum crima organizată în Uniunea Sovietică și Rusia a fost și rămâne într-o mare măsură, sub controlul a MVD, a KGB și a serviciilor succesoare ale acesteia. Pe baza unor documente interne ale KGB, se arată că MVD și KGB-ul, pentru diferite scopuri, au "supravegheat" și influențat crima organizată, și i-au dirijat activitatea și canalele dincolo de frontierele fostei Uniuni Sovietice.
Aleksandr Soljenițîn, în 1992, spunea că revoluția este "un amalgam de foști funcționari de partid, cvasi-democrați, ofițeri KGB și dealeri de pe piața neagră, care sunt la putere acum și au reprezentat un hibrid murdar, nevăzut în istoria lumii."
Ceea ce este adesea văzută ca o dezvoltare "spontană" a crimei organizate din Rusia, în multe cazuri, este un proces declanșat de către oligarhia de securitate si comunistă, ulterior, de stat, iar în anumite privințe importante, este ghidat de ele. Cea mai mare creștere a crimei organizate și a corupției în Rusia s-a produs în sectorul financiar-bancar. Sectorul de afaceri conține o mare concentrare a foștilor ofițeri de rang înalt KGB, care au condus crearea și dezvoltarea sa la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 și care au fuzionat cu zone largi din lumea interlopă.
În același timp, arată Aleksandr Gurov, care citează documente KGB interne ca surse, KGB-ul a reînnoit practica sa veche de a recruta șefi ai crimei organizate. Ca rezultat, KGB-ul a restaurat vechea tradiție CEKA de a se baza pe interlopi în lupta împotriva "dușmanilor poporului", care, în ochii cekiștilor, erau reprezentați de ofițeri corupți din Ministerul de Interne, oficiali ai Partidului Comunist și administratori de stat.
În acest scop, Direcția I-a a KGB responsabilă cu informațiile externe, a instruit unități speciale de penetrare sub acoperire a conducerii grupurilor criminale organizate. Într-un exemplu citat, în anul 1988 KGB a trimis patru astfel de unități, numite "Vulkan", "Bizan", "Vera" și "Taya". Sarcina acestora și a altor unități era să canalizeze activitatea violentă – și, dacă este nevoie, să aplice teroarea directă – împotriva "dușmanilor poporului". Ofițerii KGB au furnizat șefilor crimei organizate experiența lor instituțională și organizatorică, inteligența profesională, și cunoștințele în afaceri, iar mai târziu au furnizat contactele lor, în primul rând pe plan intern, iar mai târziu, la nivel internațional.
Trebuie menționat că în timp ce KGB avea responsabilitatea pentru combaterea crimei organizate, Partidului Comunist a început o campanie de furtișag în masă a proprietății de stat și a resurselor naturale, și a comandat KGB-ul să arunce ruble în străinătate, să vândă ilegal cantități mari de materii prime pe valută forte, și să se ocupe de spălarea încasărilor valutare în Occident. La câteva săptămâni după colapsul sovietic, o comisie de anchetă parlamentară (Ponomarev și Surkov, 1992) a raportat următoarele:
"Realizând atunci irevocabil pierderea priorității autoritare și ideologice în societate, Biroul Politic al PCUS a luat mai multe hotărâri secrete de ascundere în structurile comerciale a resurselor acumulate în detrimentul națiunii. Pe baza acestora, la toate nivelurile ierarhiei de partid, a existat o finanțare masivă a băncilor partidului, întreprinderilor mixte și societăților pe acțiuni în 1990 și 1991".
Investigatorii de la Procuratura de Stat au constatat că prin astfel de directive, oficiali ai partidului au fondat mai mult de 100 de bănci și întreprinderi comerciale în Moscova și 600 în Federația Rusă, precum și companii cu sediul în Occident. Investigația îl citează pe fostul colonel KGB Viktor Kichikhin, care a funcționat în cadrul Direcției a V-a, responsabilă pentru aplicarea ideologică, ca persoană care a asistat direct la acest proces: "În 1989-1990 majoritatea întreprinderilor sovietico-occidentale de tip joint-venture au fost create de Direcția noastră, cu excepția celor care au fost fondate în mod direct de către Comitetul Central al PCUS". Procesul a fost atât de integrat, încât fostul general KGB a comentat, "Piața va fi ocupată de către aparatul conducător al Partidului și de KGB, pentru că ei au oportunitățile de a controla procesul de privatizare și crearea de întreprinderi noi. Ei au licențele, ei au influența. Acest lucru nu este atât de mult de dragul partidului cât pentru pentru autoconservare. Există, fără îndoială, un element aici de retragere organizată. Forța în retragere încearcă să mențină un element al puterii și posibilitatea păstrării unui nucleu, pentru ca apoi, în timp, să revină la trecut".
Anchetatorii parlamentari au recunoscut că doar au zgâriat suprafața lucrurilor prin ancheta din 1991-1992. Ei au descoperit că actualul Serviciu de Informații Externe (SVR) a jucat un rol major în spălarea de bani pe scară largă, între 1989 și 1991, când a fost cunoscut sub numele de Direcția I-a KGB și că SVR a acoperit întreaga operațiune din acel moment. Descriind contracte false în Italia pentru a transfera numerar către băncile elvețiene și britanice, precum și pentru a înșela guvernele din Italia, Grecia și Portugalia, parlamentarul A. P. Surkov a declarat:
"Partidul a transferat în străinătate cel puțin 60 de tone de aur, opt tone de platină, 150 de tone de argint, și în seifurile băncilor occidentale sunt stocate resurse ale Partidului Comunist în valoare de la 15 până la 50 de miliarde de dolari. Există încălcări semnificative ale regimului metalelor prețioase, de care se face vinovat Depozitul de Stat pentru metale prețioase și totuși aceleași persoane sunt menținute în posturile lor sub administrația rusă".
Membrii comisiei parlamentare de anchetă au simțit unde se află o mare parte din numerarul furat și din lingouri, dar le lipseau numerele de conturi specifice în posesia Ministerului Finanțelor și altor instituții, și nu aveau resurse pentru a efectua o anchetă completă pe cont propriu. S-au confruntat cu o rezistență activă în cadrul KGB-ului, chiar dacă au constatat că șeful securității statului la momentul respectiv, Vadim Bakatin, sincer a făcut tot ce a putut pentru a ajuta comisia. Când ancheta s-a concentrat pe fiul fostului prim-ministru sovietic, Valentin Pavlov, care lucra la o bancă din Luxemburg, și pe fiul fostului președinte al KGB, Vladimir Kryuchkov, era fost șef de agenție KGB în Elveția, directorul RVS, generalul Primakov a blocat ancheta.
Acuzațiile persistente venite din Occident și rapoartele de investigație ale traficului de droguri făcut de KGB și organizațiile aflate sub controlul său, au fost confirmate dintr-o sursă diferită aflată chiar în Rusia, în 1995.
Un grup de foști ofițeri KGB și GRU, îngrijorați de nivelul corupției, a emis un raport acuzând mai mulți foști generali KGB de crearea și exploatarea unei rețele internaționale de trafic de droguri, în colaborare cu oficialii orașului Moscova și bănci. Grupul anticorupție, care se numește "Felix", după fondatorul CEKA Dzerjinski, a fost înființat chiar înainte de dezintegrarea Uniunii Sovietice în 1991, pentru investigarea infracțiunilor economice, și a devenit public în 1993.
Din momentul ieșirii publice, Felix a furnizat mai multe "rapoarte de cercetare" către diverse ziare rusești.
O mare parte din materialul apărut sub numele Felix pare a fi fost pregătit cu informații sensibile din serviciile de securitate și informații. Un astfel de exemplu este un raport "Felix" din 1995, publicat de două ziare cu orientare diametral opusă, Zavtra – pro-imperial și ultranationalist, și Segodnya – liberal, și este citat în alte 17 publicații rusești.
Raportul a acuzat în mod direct foști generali KGB de crearea și funcționarea unei operațiuni internaționale de trafic de droguri, și îl pune pe generalul Bobkov în rolul principal.
II.1. NOUA OLIGARHIE RUSĂ ȘI LEGĂTURILE CU EX-KGB
II.1.1. Scurtă istorie a oligarhiei ruse
Cuvântul oligarh este el însuși un simbol al istoriei Rusiei în ultimii douăzeci de ani, și a fost folosit pentru a desemna nimic și totul. Sinonim cu putere și clamat în mod deschis, chiar revendicat pe la mijlocul anilor ’90, utilizarea sa este acum contestată de marile averi ale Rusiei, deoarece acesta se referă la cele mai întunecate ore ale erei Elțîn.
Oligarhia a evoluat în mod substanțial în această perioadă – unii oligarhi sunt uitați, alții au fugit, iar alții sunt închiși. Cei mai pragmatici s-au adaptat prin renunțarea la orice pretenție de a influența politica, ceea ce face ca acest cuvânt să nu mai reprezinte o etichetă potrivită pentru ceea ce fac ei astăzi. Boris Berezovski, eminența cenușie a președintelui Elțîn, a popularizat termenul în 1996 în timpul unui interviu cu Financial Times.
Boris Abramovici Berezovski, un om de afaceri ruso-evreu, este cel mai cunoscut dintre oligarhi. Averea lui își are originea în vânzarea frauduloasă a automobilelor produse de către compania de stat AutoVAZ, cunoscută în Europa ca Lada. A devenit membru al "familiei" Elțîn și a preluat controlul activelor petroliere și industriale, precum și gestionarea Aeroflot, pe care le-a adus la un pas de faliment. Fostul editor al Forbes Rusia, rusul-american Paul Klebnikov, a consacrat o carte extrem de critică la adresa acestuia: "Nașul Kremlinului". Discursul său liber s-a încheiat prin asasinarea lui la 9 iulie 2004, la Moscova.
Vladimir Aleksandrovich Gusinsky este, de asemenea, un om de afaceri ruso-evreu. Averea lui provine de la banca pe care a fondat-o în 1989, precum și alianța sa cu fostul primar al Moscovei, Iuri Lujkov. El a fondat primul grup media privat din Rusia, "MediaMost", pe care l-a consolidat în timp. El i-a promis lui Berezovsky o luptă până la moarte la începutul anilor ‘90, dar s-a împăcat cu el, pentru a susține candidatura lui Elțîn. Un membru proeminent al Congresului Mondial Evreiesc, el a fost cofondator al Congresului Evreiesc Rus împreună cu Mikhail Friedman. Criza din 1998 l-a slăbit pe termen lung.
Vladimir Olegovici Potanin – este un alt oligarh celebru, a cărui poziție în cadrul Departamentului de Comerț Exterior i-a permis să-și strângă considerabila avere. Este creatorul grupului financiar Interros, al băncii Onexim, etc. În 1995, el a fost arhitectul sistemului împrumuturi contra acțiuni care au permis bancherilor să obțină controlul asupra unor sectoare întregi ale industriei din Rusia pentru prețuri de nimic. În timp ce împrumutau sute de milioane de dolari statului rus pentru a stăvili falimentul, oligarhii au preluat controlul unor active în valoare de miliarde. Prin intermediul acestui sistem, Vladimir Potanin a preluat Norilsk Nickel.
Mihail Borisovici Hodorkovski și-a început cariera ca membru influent al Komsomolului (organizația tineretului comunist); cu sprijinul acestei organizații și a legăturilor sale cu Partidul Comunist, și-a fondat banca Menatep. Cu ajutorul instrumentului împrumuturi contra acțiuni, a câștigat controlul asupra companiei energetice Iukos. Privatizarea Iukos a fost presărată cu numeroase crime, și a demonstrate un dispreț grosolan pentru drepturile acționarilor minoritari, inclusiv străini. Primarul din Nefteyugansk, centrul activelor Iukos – care a început greva foamei pentru a protesta față de neplata taxelor de către această societate, în timp ce orașul său a fost la un pas de ruină – a fost ucis 26 iunie 1998. Fostul șef al Securității Iukos, Alexei Pichugin este încă în închisoare pentru acea crimă. Hodorkovski a dezvoltat legături cu comunitatea de afaceri americană și agențiile sale de publicitate, pentru a-și construi o imagine pozitivă.
Mikhail Maratovich Fridman rămâne unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Rusia. Cu partenerul său de afaceri Piotr Aven, ministrul Comerțului Exterior la începutul anilor ‘90, el a fondat grupul Alfa, ale cărui nave-amiral sunt Alfa Bank și compania petrolieră TNK.
Vladimir Viktorovich Vinogradov a privatizat banca de stat Inkombank în propriul său profit, în 1993. El a dispărut de pe scena politico-economică ca urmare a falimentului băncii sale în criza financiară 1998.
Alexander Pavlovich Smolensky a fost condamnat în perioada sovietică pentru implicarea sa în crearea băncii Stolichny. Privatizarea băncii de stat Agroprom i-a permis să fondeze SBS AGRO, prima bancă privată și a doua cea mai mare bancă din Rusia. În 1998, banca a fost distrusă de criza financiară, și a dus la ruinarea a milioane de deponenți mici. El a pierdut influența politică, dar și-a păstrat averea.
Nu sunt singurii oameni bogați și influenți ai erei Elțîn, cu siguranță; cei enumerați mai sus sunt, cu toate acestea, "kingmakers" (făuritorii de regi). Ei și-au construit averile pe tripticul: politician/mafie/om de afaceri. Oligarhii locali și foarte puternici ai provinciilor rusești și-au construit puterea lor pe aceeași bază. Colapsul financiar din 1998 a dus la dispariția a doi dintre cei șapte bancheri: Vinogradov și Smolensky. O nouă generație a izvorât din ruinele post-criză Rusia. Ei au făcut averile la sfârșitul anilor ‘90, iar acum sunt la apogeul puterii lor: mai tineri decât prima generație, ei rămân foarte mult conectați la ea.
Cei mai celebri sunt Mihail Prokhorov, partenerul lui Vladimir Potanin în Norilsk Nickel; Roman Abramovici, cu legăturile sale strânse cu Berezovski, și Oleg Deripaska, fostul vasal al fraților Mihail și Lev Cernoi de la compania de aluminiu rusesc (RUSAL). În acest timp oamenii de afaceri încep să se distanțeze de mafia care le-a oferit protective, doar că ruperea de mafie nu este niciodată posibilă.
După alegerea lui Putin, întrebarea care preocupă presa occidentală este dacă noul președinte va fi o marionetă în mâinile oligarhilor. În mod surprinzător, cu cât Putin ia decizii mai des peste capetele oligarhilor, cu atât mai mult el este ținta atacurilor din presa deținută de aceștia. Primul care a simțit vântul schimbării este Vladimir Gusinski, a cărui mass-media l-a atacat pe Putin în timpul alegerilor. El fuge în Spania, și apoi în Israel în 2000. Compania MediaMost, plină de datorii, sfârșește în mâinile monopolului public al gazelor GAZPROM. În luna iulie 2000, Vladimir Putin îi convoacă pe oligarhi pentru a le anunța noi reguli pe care trebuie să le respecte dacă nu doresc să fie trași la răspundere pentru practicile lor agresive. Aceste reguli sunt în număr de patru: plata taxelor, stoparea evaziunii fiscale, reinvestirea profiturilor în Rusia și cel mai important, neparticiparea la elaborarea politicilor.
Cei mai mulți dintre oligarhi înțeleg de unde bate vântul și acceptă modificările. Doi dintre cei șapte bancheri încă mai încearcă să se opună voinței noului președinte.
Primul este Boris Berezovski, care nu se va supune noului statut. Dar Vladimir Putin conduce Rusia acum cu mână forte. El a epurat rapid administrația prezidențială, știind că poate conta pe sprijinul structurilor de forță, din care provine. În anul 2001, Berezovski este forțat să fugă la Londra. De atunci, el complotează din capitala engleză, și devine un dușman jurat al Kremlinului. El promite în mod regulat dezvăluiri importante despre Vladimir Putin, dar nimic substanțial nu este publicat vreodată. El se bucură, de asemenea, de protecția Serviciului Secret Britanic.
Cel de-al doilea oligarh care nu acceptă noua ordine este Mihail Hodorkovski. Mass-media occidentală, alimentată de agențiile de relații publice din SUA, atribuie în mod greșit arestarea oligarhului ambițiilor sale politice, și îl descriu ca un nou Soljenițîn. În studiul de caz, ne vom ocupa pe larg de căderea lui Mihail Hodorkovski.
Exemplul Hodorkovski dă roade iar cei din domeniul resurselor naturale își plătesc impozitele. Profiturile Kremlinului îi dau posibilitatea de a pune mâna pe mai multe active industriale; cele ale Iukos intră sub controlul întreprinderii publice GAZPROM în 2004. În 2005 Sibneft – firma lui Berezovski, achiziționată de Abramovici – este, de asemenea, cumpărată de GAZPROM și devine Gazpromneft.
Din cei șapte bancheri din 1996, doar doi rămân. Unul dintre ei, Vladimir Potanin, anunță în februarie 2010, că, prin testament, întreaga lui avere de peste 5 miliarde USD, revine organizațiilor caritabile.
Căderea celui de-al doilea, Mikhail Fridman, este anunțată de mai multe ori de-a lungul anilor, fără ca ea să se întâmple vreodată. Generația mai tânără a lui Deripaska, Prokhorov și Abramovici au abandonat în mare măsură politica în favoarea cluburilor de afaceri, de schi și fotbal.
II.1.2. Oligarhii și foștii KGB
Sentimentele de trădare și de umilință au fost împărtășite de 500.000 de agenți KGB din întreaga Rusie și dincolo, în vara anului 1991, când, după lovitura de stat eșuată, mulțimile entuziaste au dărâmat statuia lui Felix Edmundovici Dzerjinski, întemeietorul CEKA. Inclusiv de locotenent-colonelul Vladimir Putin, care a demisionat din funcție. Opt ani mai târziu, însă, oamenii KGB au simțit că bate vântul răzbunării. Chiar înainte de a deveni președinte, Putin le-a spus foștilor săi colegi de la Serviciul Federal de Securitate (FSB), succesorul KGB-ului, "Un grup de agenți FSB, trimis să lucreze sub acoperire în guvernul Federației Ruse, și-a îndeplinit cu succes această sarcină". A fost doar pe jumătate o glumă.
De-a lungul primelor două mandate ale președinției lui Putin, "un grup de agenți FSB" și-a consolidat puterea politică și a construit un nou tip de stat corporativ în acești ani. Oameni din FSB și organizațiile sale surori controlează Kremlinul, guvernul, mass-media și părți largi din economie, precum și forțele militare și de securitate. Cercetătoarea Olga Kryshtanovskaya, sociolog la Academia de Științe din Rusia, afirmă că un sfert din funcționarii de rang înalt din țară sunt siloviki – un cuvânt rus care, în mare, înseamnă "băieți de putere", incluzând membri ai forțelor armate și tuturor serviciilor de securitate, nu doar FSB. Proporția se ridică la trei sferturi în cazul în care includem și oamenii doar afiliați la serviciile de securitate. Acești oameni reprezintă un grup omogen psihologic, loial rădăcinilor cekiste. După cum spune Vladimir Putin în mod repetat, "Nu există așa ceva, fost membru al CEKA".
Mulți indicatori arată că șefii de securitate de astăzi se bucură de o combinație de putere și de bani fără precedent în istoria Rusiei.
“În afară de Putin, nu este nimeni astăzi care poate spune nu FSB-ului", spune parlamentarul Kondaurov.
Toate deciziile majore din Rusia, spune Olga Kryshtanovskaya, sunt acum luate de către un grup mic de oameni care au servit în KGB alături de Putin și care provin din orașul său natal St. Petersburg. Puterea reală trebuie probabil să rămână în organizație. Dintre toate instituțiile sovietice, KGB-ul a rezistat cel mai bine tranziției Rusiei la capitalism, fiind, de departe, cea mai puternică organizație. "Ideologia comunistă a trecut, scopul și metodele poliției secrete au rămas în psihologia colectivă", spune Kondaurov.
Încercările lui Andropov de a reforma economia sovietică, care stagna, în scopul de a păstra sistemul Uniunii Sovietice, și politica sa au servit drept model pentru Vladimir Putin. La începutul președinției sale, Putin a dezvelit o placă comemorativă la sediul din Lubianka, prin care a fost omagiat Andropov ca o "figură politică remarcabilă".
II.1.3. Cercul interior
După cum a văzut lucrurile noul președinte, primul lui obiectiv a fost de a restabili conducerea țării, consolidarea puterii politice și a neutraliza sursele alternative de influență: oligarhi, guvernatori regionali, mass-media, parlamentul, părți din opoziție și organizații nonguvernamentale. Prietenii lui din KGB l-au ajutat să-și îndeplinească obiectivul.
Pentru a face față guvernatorilor regionali nedisciplinați, Putin a numit trimiși speciali cu puteri de supraveghere și control. Cei mai mulți dintre ei erau veterani KGB. Guvernatorii și-au pierdut bugetele și locurile în camera superioară a parlamentului rus. Mai târziu, guvernatorii nu au mai fost aleși prin vot popular, ci numiți.
Toate deciziile strategice sunt realizate de grupul mic de oameni care reprezintă un fel de Birou Politic neoficial al lui Putin. Printre aceștia se numără doi șefi adjuncți ai administrației prezidențiale, Igor Sechin, care supraveghează problemele economice și Viktor Ivanov, responsabil pentru personalul din Kremlin și în afara lui. Apoi sunt Nikolai Patrușev, șeful FSB, și Serghei Ivanov, ministrul apărării și prim-ministru adjunct. Toți sunt de la St. Petersburg, și toți au servit în serviciile de informații sau contrainformații.
Faptul că doi dintre cei mai influenți, Igor Sechin și Viktor Ivanov, dețin doar posturi destul de modeste (fiecare este șef adjunct) și apar rar în public, conturează un statut înșelător. După toată practica sovietică comună, un adjunct, adesea legat de KGB, avea mai mare importanță decât șeful său teoretic. "Acești oameni se simt mai confortabil atunci când sunt în umbră", explică Olga Kryshtanovskaya.
Fiecare dintre acești veterani KGB are o mulțime de adepți în alte instituții de stat. Unul dintre foștii adjuncți ai lui Patrushev, de asemenea fost KGB, este ministru de Interne, având în sarcină poliția. Serghei Ivanov are încă autoritate la vârful armatei. Sechin are legături familiale strânse cu ministrul justiției.
Influența politică a acestor siloviki este susținută de (sau a avut ca rezultat) companiile de stat cu resurse financiare enorme, așa cum vom detalia în subcapitolul următor.
Transferul de active financiare de la oligarhi la siloviki a fost probabil inevitabil. Cu siguranță că majoritatea rușilor nu au avut la început nicio obiecție. Exista patina simpatie pentru "baronii tâlhari". Siloviki au câștigat chiar o oarecare popularitate. Succesul în gestionarea activelor nou dobândite este însă îndoielnic.
În mod curios, concentrarea puterii și a unor astfel de resurse economice în mâinile unui grup mic de siloviki, care se identifică cu statul, nu a îndepărtat oamenii din rândurile inferioare ale serviciilor de securitate. Salariul mediu al unui ofițer operativ FSB a crescut de mai multe ori în ultimii zece ani și un pic de activitate independentă este tolerată. În plus, mulți ruși în interiorul și în afara țării cred că transferul de active din mâini private la siloviki este în interesul statului.
Ofițerii de securitate se prezintă ca o frăție strânsă care au dreptul de a pune între paranteze orice lege de dragul misiunii lor. Limbajul lor elevat este asezonat cu înjurături, iar naționalismul lor este adesea combinat cu dispreț pentru oamenii obișnuiți. Ei sunt, totuși, loiali unul față de altul.
Concurența este intensă pentru a intra în serviciu. KGB-ul și-a ales cu atenție recruții. Proveniți din diferite institute și universități, au fost trimiși apoi la școli speciale KGB. Astăzi academia superioară a FSB-ului din Moscova atrage copiii de siloviki; clădirea academiei vastă și nouă se va dubla ca dimensiune.
Absolvenții Academiei FSB sunt. "o rasă CEKA", spune un general FSB. Un KGB-ist cu pedigree (care are un tată sau bunic care a lucrat pentru departament) este foarte apreciat de către siloviki de astăzi. Nunțile între clanurile siloviki sunt de asemenea încurajate.
Viktor Cerkesov, șeful agenției de control a drogurilor din Rusia, care a fost însă și vânător de dizidenți la sfârșitul anilor 1980, a rezumat psihologia FSB într-un articol care a devenit manifestul siloviki și un apel pentru consolidare.
"Noi (siloviki) trebuie să înțelegem că suntem un întreg. Istoria a pus greutatea susținerii statului rus, oprindu-i căderea, pe umerii noștri. Eu cred în capacitatea noastră, atunci când simțim pericolul, de a pune orice meschinărie deoparte și de a rămâne credincioși jurământului".
Sergey Grigoriants, care a fost deseori interogat și închis de două ori de KGB (pentru propagandă antisovietică), spune că șefii de la securitate cred "că ei sunt singurii care au imaginea reală și de înțelegere a lumii". În centrul acestei imagini este un sentiment exagerat al inamicului, care justifică existența lor: fără dușmani, ce sunt ei? "Ei cred că pot vedea dușmanii, atunci când oamenii obișnuiți nu pot", spune Olga Kryshtanovskaya.
"Acum câțiva ani, am cedat iluziei că noi nu mai avem dușmani și am plătit scump pentru asta", a spus Putin FSB-ului în 1999. Este o părere împărtășită de cei mai mulți veterani ai KGB-ului și serviciilor succesoare. Cea mai mare amenințare vine din Occident, al cărui scop este de a prezenta o Rusie slăbită și de a crea dezordine. "Ei doresc să facă Rusia dependentă de tehnologiile lor", spune un actual șef FSB. "Ei au inundat piața noastră cu bunurile lor. Slavă Domnului că încă avem arme nucleare". Mentalitatea de asediu al siloviki și anti-occidentalismul lor au prins la publicul rus. Un purtător de cuvânt al agenților privați, și-a exprimat starea de spirit în acest fel: "În timpul lui Gorbaciov, Rusia a fost plăcută de Occident și ce-am primit pentru asta? Noi am predat totul: Europa de Est, Ucraina, Georgia. NATO s-a mutat la granițele noastre".
Într-un astfel de climat, ideea că serviciile de securitate ale Rusiei au dreptul de a îi înfrunta fără milă pe dușmanii statului, oriunde ar fi, a căpătat o largă acceptare și este susținută de legi speciale.
Deși au o ciudată loialitate față de vechile rădăcini sovietice, șefii serviciilor de securitate de astăzi diferă de predecesorii lor. Ei nu doresc o revenire la ideologia comunistă sau să pună punct final capitalismului, ale cărui fructe le sunt pe plac. Banii și puterea au transformat siloviki în cleptocrați, iar statul rus într-un stat corporatist.
II.1.4. Dezvoltarea cleptocrației
Capturarea statului și rezervele sale financiare de către acoliții din jurul lui Putin a fost o trăsătură distinctivă a întregii sale perioade de conducere.
În sistemul de cleptocrație, statul a naționalizat riscul, dar a privatizat profiturile. Accesul la acest grup închis a cerut loialitate, disciplină, și tăcere. O dată intrați în cadrul grupului, oficialii pot jefui economia avand impunitate. Succesul funcționării sistemului în epoca noului țar a fost unitatea oficialilor cheie și dorința lor de a permite lui Putin să fie arbitrul final al oricăror dispute, fără a utiliza (chiar subminând) legea scrisă.
Cleptocrația a trecut prin mai multe etape, cu toate că obiectivele sale au rămas concordante.
Prima a fost faza de acumulare primitivă pe masură ce grupul apărut din rădăcinile de la Sankt-Petersburg-ul lui Putin s-a mutat în poziții de putere în birocrația din Moscova, și a eliminat sau îmblânzit oligarhii lui Elțîn.
Cea de-a doua fază a venit după preluarea companiei Iukos a lui Hodorkovski, în anul 2003. Compania a fost confiscată, activele sale importante fiind dezmembrate. A reapărut ca o nouă companie, Rosneft, si Igor Sechin, șeful adjunct al administrației lui Putin, asigură președinția consiliului său de directori. În această fază, care a durat până în 2011, după alegerea lui Dmitri Medvedev ca președinte în 2008 (cu Putin devenit prim-ministru păstrând în același timp puteri depline reale), aliații lui Putin în cadrul guvernului au ocupat poziții în consiliile de administrație ale companiilor de stat, asupra cărora au avut simultan competențe de supraveghere. Kudrin a estimat că, între octombrie 2008 și ianuarie 2009, 200 de miliarde USD au fost scoși din țară, practic cam toate stimulentele. În plus, sistemul de întrepatrundere a funcțiilor publice cu interese private a permis deținătorilor lor să acționeze întotdeauna cu impunitate.
Tradiția îndelungată a Rusiei de a vedea statul însuși ca izvor de drept, bazată pe ideea germană a “Rechtsstaat” și a echivalentului său rus, “pravovoe gosudarstvo”, oferă un mare avantaj pentru orice firmă sau oficial care beneficiază de protecția statului. Istoric vorbind, în Rusia actele și/sau faptele funcționarilor de stat importanți nu sunt de obicei contestate în cadrul sistemului judiciar compromis, în timp ce oricine care acționează împotriva sau în afara statului este acuzat vehement.
Aceasta nu este o simplă teorie, din moment ce legea prevede imunitate din punct de vedere penal pentru senatori și membrii Dumei de stat precum și o atenție specială pentru cei cu premii de stat.
Toți loialiștii lui Putin au primit zeci de premii de stat. Instanțele din Rusia sunt clemente cu cei care au primit ordine de stat, sistem ce datează din epoca țaristă și care a fost reintrodus în primăvara anului 2000. Iar dacă acest lucru nu a fost considerat o protecție suficientă, membrii clubului ar putea să devină consuli ai unei țări străine în Rusia, asa cum s-a și discutat, ceea ce oferă inviolabilitate nu numai persoanelor ci și bagajelor, mașinilor și proprietăților acestora.
În aceste moduri, pozițiile lor apropiate de Putin le oferă posibilitatea de a acționa cu impunitate, iar pozițiile lor oficiale le oferă imunitate în fața organelor de urmărire penală. În timp ce liderii opoziției au deplâns îndelung apariția unor tendințe corporatiste ce duc la diminuarea democrației, corporatismul nu a fost subiect de discuție deschisă în această a doua etapă între elite, care s-au mulțumit cu luări de poziție publice clamând atașamentul lor pentru democrație, dar în mod privat recunoscând "înțelegeri" nescrise cu privire la modul în care structura interioară a lucrat efectiv. Discuția, cu toate acestea, a fost adusă în public de Viktor Cerkesov, la acel moment șeful Serviciului Federal de Control al Stupefiantelor din Rusia. El a scris că Rusia are trei căi, cea mai bună fiind dezvoltarea societății civile și cea mai rea fiind alunecarea în dictatură. Dar există, de asemenea, o opțiune de mijloc, un model corporatist pe care el îl preferă, pentru că, cel puțin în 2007, el suporta cea mai apropiată comparație cu ceea ce exista de fapt la acel moment. Construirea unei elite care se consideră atașată de principii corporatiste se face cel mai probabil, a scris Cerkesov, pentru a "asigura o stabilitate pe termen lung și de a ieși treptat dintr-o profundă depresie socio-culturală. Înțeleg foarte bine că, în acest scenariu, există riscuri uriașe, inclusiv pericolul de a transforma o țară mare într-o mlaștină, pe modelul celor mai rele dictaturi din America Latină cu închiderea lor socială și neo-feudalismul. Dar aceasta nu este o concluzie sigură și nici singura. În afară de a fi negativ, corporatismul poate fi, de asemenea, pozitiv. . . Atâta timp cât stabilitatea societății se bazează pe această forță într-o măsură semnificativă, problema calității sale este o problemă de soartă a țării". Criticile publice ale lui Cerkesov la adresa calității unora dintre cei care au fost la conducere și care au trecut de la statutul de "războinici" la cel de "comercianți", l-au costat slujba.
Andrey Piontkovski, cercetător principal la Institutul, Studiul Sistemelor al Academiei Ruse de Științe, a oferit următoarea definiție a acestui fenomen: “Dreptul la proprietate în Rusia este în întregime condiționat de loialitatea proprietarului față de guvernul rus. Sistemul tinde să evolueze nu în direcția libertății și către o societate postindustrială, ci mai degrabă înapoi spre feudalism, atunci când privilegiile și terenurile erau distribuite de suveran vasalilor săi, suveranul putându-le lua în orice moment. Singura diferență este că, în Rusia de astăzi, lucrurile pe care Putin le distribuie și le ia înapoi nu sunt parcele de teren, ci companiile de petrol și gaze. De-a lungul ultimului deceniu a evoluat un mutant, care nu este nici socialism, nici capitalism, ci o creatură necunoscută până acum. Caracteristicile sale definitorii sunt fuzionarea banilor și a puterii politice; instituționalizarea corupției; și dominația economiei de către marile corporații, care înfloresc datorită resurselor publice”.
Pe parcursul acestei a doua faze, Putin a numit pe susținătorii săi principali în poziții în guvern și în consiliile de administrație ale companiilor cheie controlate de stat.
Medvedev a semnat un decret important prin care obliga miniștrii care dețin functii de supraveghere în guvern să renunțe la pozițiile lor din consiliile de administrație, decret care a fost salutat de activiștii din opoziție și comunitatea internațională. Medvedev s-a exprimat împotriva acestui sistem și a semnalat dorința sa de a scoate Rusia dintr-o astfel de stare. Dar, miniștrii s-au repliat imediat pentru a modela alegerea înlocuitorilor lor în consiliile de administrație. Aceste eforturi deschise pentru a submina decretul lui Medvedev l-au condus pe Alexei Navalnîi (puternic opozant al regimului Putin) să afirme că nimic nu s-a schimbat și că intențiile lui Medvedev au fost compromise. "Această problemă este extrem de gravă, deoarece crează un regim feudal. Sunt sceptic că această decizie de a elimina oficialii guvernamentali din consiliile de administrație va avea efect, deoarece toate aceste societăți aflate sub control de stat se transformă în proprietatea personală a acestor oficiali prin copiii lor".
Apelurile lui Medvedev pentru modernizare au fost zadarnice, iar la revenirea lui Putin ca Președinte, oamenii lui din Dresda și Sankt-Petersburg și-au redistribuit funcțiile de membri ai consiliilor de administrație și contractele cu statul.
Odată ce a fost ales în 2011 și după ce a rezistat furtunii de proteste împotriva fraudelor electorale din Duma de Stat în 2012, Putin a început să pună în aplicare cu fermitate a treia fază: controlul direct al economiei de către oamenii lui. Pentru ilustrarea “cercului lui Putin” și a statului corporatist, a se vedea Anexele de la sfârșitul lucrării.
Desigur, ei s-au îmbogățit în anii 2000, dar acum ei au primit poziții publice vizibile prin care controlează statul și economia. Atunci când aliații lui Putin au fost sancționați de către Statele Unite și Uniunea Europeană în urma anexării Crimeei de către Rusia, în primăvara anului 2014, Putin și-a exprimat mai întai amuzamentul, apoi s-a declarat șocat de efectul sancțiunilor. Băncile ale căror active au făcut obiectul unor secheste, cum ar fi Banca Rossia, sau deținute fie si parțial de către cei sancționați nu mai puteau desfășura activitate în dolari. Toate activele persoanelor sancționate ar fi sechestrate în cazul în care nu ar fi reușit să ajungă înapoi în Rusia la timp, așa încât activele externe au fost lichidate sau îngropate mai adânc. Putin și-a exprimat loialitatea față de prietenii săi vorbind la Forumul economic de la Sankt-Petersburg, în luna mai 2014: "Toate sancțiunile au avut ca țintă pe prietenii mei, oameni care sunt aproape de mine personal. Aceste sancțiuni sunt concepute pentru a-i falimenta și strivi. Dacă aș fi fost în locul lor, aș fi dus problema în instanță cu mult timp în urmă pentru că ei nu au nimic de-a face cu evenimentele din Ucraina sau Crimeea. Și pe care i-au ales ei? Doi evrei și un ucrainean, vă puteti imagina asa ceva?”.
II.1.5. Corupția rusă și Comunitatea Internațională
Treuie recunoscută o evidență: a existat un partener al acestei cleptocrații și că partenerul este Occidentul. Începând din epoca lui Elțîn, băncile occidentale și-au păstrat tezaurul deschis pentru spălătorii de bani și escrocii din Rusia. Reticența acestor bănci de a cere explicații Rusiei este alimentată în goana lor după bonusuri, comisioane, mită, și directorate. Și Putin, ca un fost ofițer KGB, știe cu siguranță punctele slabe ale Occidentului. Venalitatea rusă are un partener demn în rândul anumitor elite occidentale. Din moment ce KGB-ul a început să mute bani din URSS sub Gorbaciov, rușii au avut o experiență de treizeci de ani, și chiar mai mult, de a îngropa banii în Occident, folosind instituțiile Occidentului în propriul lor avantaj. Acest lucru a permis Rusiei să amâne reforma necesară în interior.
Rusia depinde de bunurile publice produse în Occident, inclusiv o rețea de obligații legale și alianțe care promovează interesele statului rus și susține reputația și autoritatea sa ca entitate suverană în afacerile internaționale. În Europa, de exemplu, semnarea și aparenta punere în aplicare a obligațiilor care îi revin prin acordul cu Consiliul Europei a dat Rusiei statutul de legitimitate și democratizare, deși țara o luase într-o altă direcție de mult timp. Calitatea sa de membru în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a câștigat timp pentru regim, cel puțin până la anexarea Crimeei. Elitele rusești au beneficiat mult timp de bunuri publice europene (statul de drept, societatea civilă, stabilitate economică, drepturi de proprietate, străzi relativ sigure), în timp ce subminează dezvoltarea acestor bunuri în propria lor țară. Un astfel de comportament inechitabil subminează nu numai dezvoltarea Rusiei, ci și societățile europene, care sunt supuse la un comportament planificat să extindă un câștig privat în zone geografice puternic reglementate de producția de bunuri publice. Și comportamentul Rusiei de stabilire al politicii externe în străinătate, fie în competiție pentru a obține Jocurile Olimpice sau Cupa Mondială, sau în plasarea reprezentanților ruși în cadrul organizațiilor internaționale, precum Banca Europeană pentru Reconstrucție și dezvoltare, care se angajează activității frauduloase, arată că elita rusă intră în afaceri pentru a maximiza câștigul privat pe termen scurt, chiar și în cazul în care corupe nu doar instituțiile rusești, ci și instituțiile internaționale pe termen lung.
Problemele Rusiei au fost expuse atunci când, în decembrie 2010, Grupul de state împotriva corupției din Consiliul Europei de (GRECO ) a emis un raport spunând că Rusia nu a reușit să pună în aplicare aproape două treimi din cele douăzeci și șase de recomandări ale grupului. Mai precis Rusia nu a avut niciun progres în luarea de măsuri pentru incriminarea corupției sau pedepsirea infractorilor. Șeful comisiei de elaborare a legislației anticorupție din Duma de Stat a evitat problema impactului acestei neconformări asupra democrației și imaginii Rusiei, spunând că se va analiza modul în care măsurile propuse pot opera în Rusia "luând în considerare cultura și tradițiile noastre". Doi ani mai târziu, raportul de conformitate a remarcat faptul că, deși era încurajator faptul că rușii au efectuat cercetări sociologice și de altă natură referitoare la sursele corupției, "GRECO rămâne îngrijorat de faptul că un număr mare de funcționari ruși continuă să se bucure de imunitate în materie penală, inclusiv pentru infracțiuni de corupție. Mai mult, consolidarea independenței sistemului judiciar nu numai în drept, ci și în practică și a independenței operaționale a agenților de aplicare a legii rămâne o provocare continuă". În ținuturile de graniță dintre UE și Rusia, precum și în celelalte state independente din fosta Uniune Sovietică, bani și mușchii rusești prevalează. Acest lucru este deosebit de vizibil în sectorul energetic. În anul 2008 în Serbia, o țară 100% dependentă de Rusia pentru petrol și gaze, Gazprom a fost "capabil" să achiziționeze un pachet de control de 51% din NIŠ, cea mai mare rafinărie de petrol din Serbia și compania sa cea mai mare, la prețul de 400 de milioane de euro, în ciuda evaluării prețului pe piață de 2,2 miliarde de euro și unui număr de oferte mai mari din Austria, Ungaria, Polonia care au fost respinse.
Începând din al doilea mandat al lui Putin, Rusia a folosit din ce în ce mai mult războaiele energiei, ca modalitate de îmblânzire a vecinilor nerecunoscători și necooperanți, ori de câte ori aceștia au căutat independența față de linia impusă de Moscova.
Certuri cu aceste state sunt, de asemenea create de interesele persoanelor care dețin o poziție de stat, dar care caută și un avantaj privat. Ucraina, Moldova, Georgia și Belarus, toate au fost supuse retragerii sau amenințării cu retragerea livrărilor de energie la prețuri convenite anterior (mai mici decât pe piața internațională).
Aici operează doi factori. Primul este interesul statului rus în maximizarea influenței asupra orientării politicii interne și externe a vecinilor săi; ei cumpără această influență pentru stat cu energie subvenționată. Al doilea aspect este interesul elitelor din Gazprom sau Rosneft sau miniștrilor adjuncți din ministerul de comerț exterior (uneori acestia sunt aceiași oameni), care sunt dispuși să negocieze aceste oferte de petrol și de gaze subvenționate, dar numai în schimbul unor comisioane personale ilegale și uriașe, prin firme intermediare.
În plus față de înființarea de firme intermediare, modelul de utilizare a puterii statului de a mobiliza un câștig public și privat este deosebit de evident în relațiile cu fostele țări sovietice.
Un model care a fost utilizat pe scară largă este implicarea statului rus în datoriile de capital a fostelor republici sovietice, prin care infrastructura industrială este preluată de către firmele de stat din Rusia, la prețuri infime ca plată pentru datoria suverană. Dacă un astfel de stat nu are active lichide suficiente pentru a rambursa datoriile către Rusia, el dă Rusiei un pachet de acțiuni în infrastructura lui economică, de obicei, la prețuri extrem de reduse. Rusia s-a arătat adepta controlului sporit, în special, asupra infrastructurii energetice, a statelor vecine. Companiile rusești beneficiare majoritar sunt: System United Energy și Gazprom care au achiziționat conducte de gaze, instalații nucleare, precum și rețelele electrice, ca parte a acestor datorii. În astfel de negocieri, banii se datorează statului rus, dar, de multe ori firmele rusești apropiate de stat, cu oficiali ruși în consiliile lor de administrație, beneficiază de avantajele tranzacțiilor. Oficialii nu au niciun risc pentru investiția lor, în timp ce culeg toate recompensele. În măsura în care Rusia este împinsă înapoi în propria regiune, potențialul de a pune o presiune enormă asupra țărilor vecine este în creștere.
Pe măsură ce copiii elitei de top a Kremlinului implinesc treizeci de ani, a existat o tendință clară pentru părinți să treacă pozițiile lor asupra copiilor și a rudelor acestora. Nepoții și nepoatele proprii și alte rude a lui Putin au avut succes: Igor Putin a devenit vice-presedinte al Băncii Naționale; Vera Putina a devenit membru al consiliului de administrație al Ganzakombank; Mihail Putin a devenit director adjunct al SOGAZ. Și alți oficiali de la Kremlin și-au pus fiii în poziții de conducere: Serghei Ivanov, al cărui fiu în vârstă de treizeci și unu de ani, a devenit șef al consiliului de supraveghere al Băncii Agricole din Rusia, al cărei CEO a fost Dmitri Patrușev, fiul șefului Consiliului Securității, Nikolai Patrușev. Celălalt fiu al lui Ivanov, Alexandr, a devenit șef al departamentului de creditare la Vnesheconombank, unde tatăl său s-a așezat în consiliul de administrație în 2011. Așadar, noua generație de cleptocrați/FSB-iști/interlopi este în plină afirmare. Rusia corporatistă merge mai departe.
LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI
II.1. Instituțiile de combatere a crimei organizate din Rusia
Guvern
La începutul luptei ei cu crima organizată, Rusia nu a încercat să solicite asistență externă. Cu timpul, ea a căutat în mod activ ajutor extern pentru a lupta împotriva grupurilor de crimă organizată în țară. Chiar și cu ajutor, crima organizată rămâne o problemă serioasă. De fapt, ajutorul a oferit foarte puțin sprijin real pentru că programele au fost greu de urmărit până la capăt și, de obicei, au fost pur și simplu abandonate.
Guvernul lui Boris Elțîn, primul guvern al noului stat rus democratic, a fost în imposibilitatea de a stopa criminalitatea în administrare. În schimb, mai târziu, s-a dovedit că aproape toate agențiile guvernamentale importante și personalități au fost legate de crima organizată și / sau corupție într-un anumit fel.
Guvernul rus nu avea resurse sau persoane fizice dedicate pentru combaterea criminalității. Duma de Stat a discutat mult timp propuneri legislative, dar rezultatul a fost slab. Din cauza incapacității statului de a anihila organizațiile criminale, populația nu mai avea încredere în guvern pentru a obține protecția de care avea nevoie. De fapt, cetățenii se bizuiau chiar pe grupurile de crimă organizată pentru a obține o protecție efectivă pentru casele lor, familii și întreprinderi. Chiar agențiile oficiale de aplicare a legii au început să devină partenere cu grupurile de crimă organizată, deoarece acest lucru a devenit una dintre cele mai bune moduri de a face bani.
Ministerul Afacerilor Interne (MVD)
Ministerul Afacerilor Interne este agenția guvernamentală responsabilă de combaterea crimei organizate. Câteva dintre ramurile sale includ miliția, poliția fiscală, și Departamentul de Control al crimei organizate. MVD participă întotdeauna la orice investigații legate de criminalitate sau acțiuni în Duma. Puțini membri ai MVD au fost cunoscuți ca fiind colaboratori cu crima organizată.
Serviciul Federal de Securitate
Serviciul Federal de Securitate (FSB) este versiunea postcomunistă a Comitetului pentru Securitatea Statului (KGB). La fel ca MVD, KGB-ul a lucrat împotriva crimei organizate în Rusia. De multe ori MVD a avut colaborări strânse cu FSB pentru a încerca să oprească crima organizată. Pe de altă parte, mulți oficiali FSB au fost cunoscuți a fi corupți, colaborând cu grupurile de crimă organizată.
Decrete anti-mafia
Pe la mijlocul anilor 1990, administrația lui Elțîn a început să creeze unele programe pentru a încerca să atenueze problema crimei organizate. În 1995, Președintele Elțîn s-a întâlnit cu Consiliul de Securitate al Rusiei pentru a asculta rapoartele Ministerului Afacerilor Interne (MVD) privind stadiul crimei organizate în stat. Rezultatele prezentate au fost în mod evident negative, fapt ce a demonstrat extinderea crimei organizate și slăbiciunea luptei împotriva acesteia.
Într-o încercare firavă de a aborda problema, Elțîn a ordonat mai multe fonduri și coordonare între organele judiciare împotriva crimei organizate. Nimic nu s-a întâmplat vreodată cu această inițiativă.
Mai târziu, în 1995, Elțîn a făcut o încercare foarte controversată împotriva criminalității. El a creat propria sa lege anti-mafia, care a permis "… autoritatea largă a poliției în timpul perchezițiilor, să confiște documente, să investigheze finanțele, și să rețină, timp de până la 30 de zile, persoane suspectate de activități de crimă organizată".
În luna iulie 1996, Duma de Stat a permis extinderea numărului agențiilor guvernamentale care ar putea face investigații. De asemenea, în luna iulie, Duma a adoptat o lege numită "cu privire la combaterea crimei organizate", care conține descrieri a ceea ce este crima organizată și definește grupurile de crimă organizată, împreună cu 60 de articole suplimentare. Legea a fost semnată de către Elțîn în 1996. În cele 60 de articole ale sale, a statuat cât de mulți ani de închisoare ar trebui să primească membrii grupurilor de crimă organizată, oficialii guvernamentali corupți și complicii la crima organizată. Până în anul următor noua lege părea să dispară din memorie și din nou, nimic nu s-a făcut împotriva crimei organizate.
Direcțiile Regionale Anti-Crimă Organizată
Direcțiile Regionale Anti-Crimă Organizată (RUBOP, RUOP sau UBOP) au fost create în 1992 pentru a urmări și de a suprima grupurile de crimă organizată. Mai multe astfel de direcții regionale de combatere a crimei organizate s-au înființat în toată țara. Aceste direcții au fost prezentate ca "o forță de poliție de elită, cu puteri extraordinare". RUBOP a menținut, de asemenea, o bază de date a tuturor grupurilor de criminalitate organizată și persoanele care au participat la ele. În 1996, baza de date a fost vândută unor particulari și nu mai este de actualitate.
Inițiativele lui Alexandr Lebed
Generalul Aleksandr Lebed, a fost secretarul Consiliului de Securitate în administrația Elțîn. Lebed a fost un avocat înrăit al instituțiilor de anti-crimă organizată. El a fost demis rapid după ce Elțîn a aflat un zvon care circula în 1996, despre o lovitură militară potențială așa că Lebed a pus în aplicare destul de puține inițiative.
Lebed a implementat noi competențe pentru poziția sa de secretar al Consiliului de Securitate:
Secretarului Consiliului de Securitate i-a fost acordată permisiunea de a notifica președintele in legătură cu orice oficial de rang înalt suspectat de corupție.
Secretarului i-a fost acordată autoritatea de a investiga toți funcționarii de rang înalt care urmează să fie aleși și să prezinte informații președintelui.
Secretarul Consiliului de Securitate i-a fost acordată permisiunea de a revizui proiectele de decrete prezidențiale cu alți membri ai Consiliului de Securitate.
Mai mult decât atât, Lebed l-a forțat pe Elțîn să semneze un decret – lege, care, printre altele, a permis întreprinderea de operațiuni împotriva șefilor crimei organizate din zona Moscova. Decretul a inclus, de asemenea, următoarele acțiuni de combatere a crimei organizate:
Divizia "Unitatea de implementare rapidă" a fost încadrată cu încă 19.000 de oameni să patruleze străzile.
Poliției fiscale speciale, o ramură a MVD, i s-a acordat un plus de 1.000 de oameni.
Instanțele penale din Moscova au angajat 650 de noi judecători.
Funcționarii suspectați de corupție vor fi suspendați temporar din funcție, până la o decizie judecătorească irevocabilă prin care să se constate nevinovația lor.
Stabilirea unui program de protecție a martorilor, judecătorilor și procurorilor pe parcursul întregii proceduri judiciare.
Administrația Putin
Vladimir Putin a fost un jucător cheie la nivel guvernamental, cel puțin în anul 2000. El a fost, de asemenea, un prim-ministru ex-KGB. Când a fost ales președinte în 2000, primul lucru pe care l-a făcut Putin fost de a-si acorda lui însuși și familiei sale imunitate față de urmărirea penală sau alte investigații, în temeiul Decretului prezidențial numărul 1763. Pe de altă parte, Putin a creat o nouă agenție de securitate pentru a combate crima organizată numită Serviciul Federal pentru Lupta împotriva corupției (FSRBK). În același timp, în 2000, Putin a amenințat că tot traficul de pe Internet va fi supravegheat atunci când a autorizat SORM-II, o rețea de ascultare, pentru a monitoriza tot traficul pe Internet în timp real. Toate instituțiile create și lupta împotriva crimei organizate s-au concentrat asupra mafiei “tradiționale”, în special a grupurilor constituite pe criterii etnice. Dar extinderea internațională a rețelelor de crimă organizată, puterea, inclusiv financiară, a acestor grupări, nu se putea face fără sprijinul sau aprobarea tacită a serviciilor secrete și a oficialilior ruși. Criminalitatea “gulerelor albe” a fost atacată doar în scopuri și la momente politice (vezi cazul Hodorkovski tratat în studiul de caz).
Legislația rusă in materie se deosebește de standardele juridice internaționale, marcând un anumit izolaționism legal.
Vom lua exemplul Codului penal rus din 2003. Este dificil să se aprecieze altfel noutățile introduse în Codul penal rus de la sfârșitul anului 2003, chiar în momentul în care ONU aproba Convenția împotriva corupției. Alături de noile prevederi care au liberalizat într-adevăr dreptul penal, autoritățile au eliminat confiscarea bunurilor, ca măsură penală, înlocuindu-o cu amenzi care variază de la 500.000 de ruble la un milion de ruble. Din punct de vedere practic, acest lucru înseamnă că un infractor care a furat 100 milioane USD de la stat și a spălat banii prin intermediul companiilor offshore, poate să scape cu o amendă în valoare de puțin mai mult peste 30.000 USD iar statul va considera prejudiciul recuperat.
Eliminarea clauzei de confiscare a proprietății contravine obligațiilor Rusiei în cadrul mai multor acorduri internaționale. Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii definește "beneficiile" ca "orice avantaj economic obținut din infracțiuni", iar convențiile ONU împotriva criminalității transnaționale organizate și a corupției definesc același termen ca "orice proprietăți derivate sau obținute, în mod direct sau indirect, prin comiterea unei infracțiuni". În ceea ce privește puterea legislativă, Dumei de stat îi lipsește capacitatea de a deveni o forță motrice pentru reforme serioase. Duma a devenit, în mare parte, un organism "ștampilare" a hotărârilor președintelui Putin.
În plus față de dificultățile de a trece legile necesare, punerea în aplicare a oricărei legi se face mai dificil în Rusia, percepția publicului larg și a diverselor instituții guvernamentale și private fiind că majoritatea legilor sunt negociabile sau pot fi ocolite. O astfel de atitudine provine din zecile de ani de rezistență la politicile de stat. Dificultățile menționate mai sus de a crea și de a pune în aplicare cadrul legislativ necesar pot duce la o separare a reformei oficiale de practicile obișnuite și orice încercare de a asigura buna funcționare a statului de drept prin reforme guvernamentale devine irelevantă.
PARTEA A II-A STUDIUL DE CAZ
Motivele pentru căderea lui Hodorkovski nu sunt chiar glorioase: din 2003, el începe să finanțeze toată opoziția potențială din Dumă, de la la comuniști la liberali. El spera să formeze un bloc parlamentar care să-i permită să blocheze planurile de reformă fiscală ale lui Vladimir Putin.
Între 2003 și 2004 pe impozitul pe profit a sărit de la 5% la 30% în medie. Oligarhul intenționa, de asemenea, să crească mod semnificativ implicarea companiilor americane cum ar fi Chevron si Exxon, in acțiunile Iukos. În cele din urmă, el vrea să rupă monopolul transportului de petrol al Transneft și, împreună cu chinezii, să construiască o conductă direct de la sondă până în China. Ambiția politică reală din partea lui Hodorkovski este puțin probabilă, deoarece el știe că poporul rus îl urăște. Condamnarea lui Hodorkovski și a asociaților săi – extrem de populară în rândul rușilor – marchează sfârșitul real al oligarhiei din epoca Elțîn. Se pare că, Vladimir Putin personal a considerat că Hodorkovski trebuie să plătească pentru crimele sângeroase care au punctat privatizarea Iukos, în special pentru asasinarea primarului din Nefteyugansk. În acest context, Putin a comparat situația lui Hodorkovski cu cea a mafiotului american Al Capone – care a plătit nu pentru crimele sale sângeroase, dar nedovedite, ci pentru evaziune fiscală.
El a fost cel mai bogat om din Rusia, iar apoi cel mai celebru prizonier său. După ce Vladimir Putin l-a iertat și l-a eliberat din închisoare, Mihail Hodorkovski trăiește în Zurich și complotează pentru căderea omului care l-a trimis după gratii timp de un deceniu.
"Voi lucra pentru a asigura schimbarea de regim în Rusia", spune el. "Intrebarea este: sunt eu pregătit să merg până la capăt? Și da, eu sunt pregătit să merg până la capăt".
Putin a anunțat în conferință de presă că dorește să-l elibereze Hodorkovski. Anunțul a venit ca o surpriză: au existat zvonuri că un al treilea dosar penal a fost elaborat pentru a-l păstra pe fostul oligarh după gratii. Dar, în mare secret, Hodorkovski a fost scos din celula închisorii în acea noapte și pus într-un avion spre St. Petersburg, unde a fost tranbordat într-o aeronavă ce aștepta pe pistă și care l-a dus la Berlin.
Hodorkovski spune ca el a promis i-a promis lui Putin trei lucruri, într-o scrisoare scrisă prin care cerea să fie eliberat pentru a-și putea vedea mama, care era bolnavă în stadiu terminal: că va părăsi Rusia ca să-și petreacă timpul cu familia sa, că va sta departe de politică, și nu ar încerca să recâștige acțiunile în Iukos – compania de petrol dezmembrată – sau să se implice în orice fel în afaceri conexe.
Cât a mai trăit mama sa el a fost într-adevăr tăcut, însă după ce mama sa a murit a înființat o fundație numită “Rusia Deschisă” și face declarații politice.
"Este adevărat că nu doresc să mă implic în politică", susține el. "Vreau să sprijin oamenii care împărtășesc valorile meleș asta e ceea ce fac. În Rusia, ei numesc asta politică ". El susține că prin "schimbarea regimului", nu se referă neapărat la Putin; în cazul puțin probabil că Putin ar decide mâine că vrea să-și schimbe complet stilul de conducere, Hodorkovski spune că ar fi fericit să lucreze cu el. De asemenea, el insistă că nu are personal nici o dorință de a fi președinte: "Nu pot spune că sunt foarte interesat de așa ceva, dar dacă oamenii mă întreabă, atunci da, OK, eu sunt gata."
Dar el știe cu siguranță că ceea ce sugerează, totuși pe ocolite, că și-ar putea dori să fie președinte nu-i va cădea bine lui Putin. Ultima dată când Hodorkovski cochetat cu politica, a fost arestat și a petrecut următorii 10 ani în închisoare.
În prezent se fac multe paralele între Hodorkovski și Boris Berezovski. Ambii au devenit fabulos de bogați prin procesul de privatizare dubios și nedrept din anii 1990, și ambii au fost aproape de Kremlin. Berezovski, care a fost mentorul politic al lui Putin, a pierdut protecția lui și a fugit la Londra, unde a murit printr-o aparentă sinucidere în 2013.
"Pentru a te transforma în cineva ca Berezovski, trebuie să ai o predispoziție interioară către acest tip de situație. El a fost un oportunist real, în timp ce eu sunt mult mai pragmatic. Sunt obișnuit să rulez afaceri, să-mi stabilesc obiective realiste și să acționez pentru realizarea acestora. Uneori, ele sunt obiective majore, alteori minore, și, câteodată, atingerea lor durează mai mult decât am crezut. Sunt întotdeauna obiective pragmatice, măsuri pragmatice și pașii sunt cu atenție planificați pentru atingera scopului propus".
În acest scop, Hodorkovski spune că a petrecut cea mai mare parte a timpului în închisoare gândindu-se la cum ce ar trebui să arate Rusia după Putin.
"În închisoare m-am gândit la ce mecanism ar trebui să existe pentru perioada de tranziție. Rezultatul tranziției este destul de clar: statul de drept. Punct."
Cu privire la modul de a atinge acest obiectiv, el este destul de vag. Despre cum va fi instalat un nou guvern – prin revoluție sau negociere – Hodorkovski refuză să vorbească. Dacă ar trebui începută urmărirea penală pentru persoanele regimului actual, el spune, că ar exista o decizie ulterioară.
"Vom discuta acest lucru mult, avem timp. Cred că vor exista o mulțime de discuții."
Chiar și în somnorosul Zurich, Kremlinul nu este niciodată departe. Serviciile speciale ruse fac clar că monitorizează comunicațiile lui Hodorkovski. Acesta spune: dacă cere cineva să ia un document pentru a-l duce la Moscova, acea persoană va oprită la vamă și supusă unei percheziții. La evenimentele sale publice, există adesea oaspeți nepoftiți.
El une că nu este urmărit în mod vizibil, dar este conștient de riscurile opoziției sale vocale: "Înțeleg foarte bine că, dacă Putin dă ordinul de a fi eliminat, voi fi eliminat. Ce altceva mai e de spus? Dar, având în vedere că sunt adversarul său personal, ar fi un gest foarte public. Nu știu cât de mult l-ar opri asta, când te gândești la ceea ce s-a întâmplat în Ucraina. Dar să sperăm că un fel de reguli ale jocului rămân în vigoare ".
Știrile că autoritățile ruse formulează acuzații de crimă împotriva fostului oligarh Mihail Hodorkovski, provoacă multe discuții.
Zvonuri că Hodorkovski angajat un asasin plătit pentru a se descotorosi de dușmanii săi au circulat timp de mulți ani.
Nu există nici o îndoială, unii dintre dușmanii lui Hodorkovski au avut parte de decese premature. Un caz de notorietate este cel al lui Vladimir Petuhov, primarul Nefteyugansk, care a fost ucis în 1998, după ce a insistat în mod public ca Iukos, compania petrolieră lui Hodorkovski, să-si plătească impozitele și taxele locale, intând chiar în greva foamei pentru asta.
Se pare că acuzațiile aduse acum de autoritățile ruse împotriva lui Hodorkovski se pot referi la acest caz.
Deși zvonurile că Petukhnov a fost ucis la ordinul lui Hodorkovski au existat întotdeauna, ele nu au avut ca rezultat urmărirea penală a lui Hodorkovski, pentru ca nu au existat martori care să le confirme.
Figura centrală în acest caz este Alexei Piciughin.
Piciughin este o persoană care pare un personaj dintr-un film de acțiune.
El s-a născut în 1962, și a fost antrenat ca personal de securitate în Ministerul Afacerilor Interne al URSS.
În 1986 a intrat în KGB. Din 1987 până în 1994 a continuat să servească mai întâi în KGB și, după dizolvarea KGB-ului, în diverse agenții succesoare, iar în cele din urmă s-a retras din serviciul de stat în 1994.
Pentru activitatea sa, se pare că Piciughin a primit distincții pentru serviciu ireproșabil în slujba URSS și Rusia.
Din 1994 Piciughin a început să lucreze pentru Hodorkovski, mai întâi ca funcționar în biroul de securitate al Băncii Menatep lui Hodorkovski, iar după 1998 ca șef al Departamentului Intern de Securitate Economică al companiei petroliere Iukos.
Se pare că munca lui Piciughin ca un om de securitate pentru Iukos a fost cel puțin neconvențională.
Autoritățile ruse spun că a condus divizia secretă internă de execuții Iukos, în esență, ca a fost asasin plătit. În opinia lor, el efectuat sau a organizat uciderea a cinci persoane pentru Iukos, unul dintre ei fiind Petuhov.
Autoritățile ruse spun că Piciughin a primit ordinele de la Leonid Nevzlin, acționar majoritar în Iukos și vicepreședinte, care a fugit în Israel, punându-se la adăpost de legea rusă.
Piciughin a fost condamnat pentru crimă în două cazuri diferite. Prima dată pentru uciderea a doi foști prieteni și asociați: soții Serghei și Olga Gorin. A doua oara, pentru uciderea lui Petuhov și alți câțiva adversari ai Hodorkovsky și Iukos.
Asasinatele asupra lui Serghei și Olga Gorin și a lui Petuhov au de fapt o conexiune, în sensul că autoritățile ruse spun că Serghei Gorin a fost cel care l-a ajutat pe Piciughin să-i găsească pe cei doi bărbați care, de fapt, l-au ucis pe Petuhov: Evgheni Reșetnicov, un fost parașutist, și Ghenadie Tsigelnik, un condamnat penal.
Se pare ca Reșetnicov și Tsigelnik au fost plătiți cu 10.000 $.
Condamnarea lui Piciughin în 2005 pentru uciderea lui Serghei și Olga Gorin este controversată. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, că la fel ca în unele dintre celelalte cazuri urmărite penal în primele zile ale scandalului Iukos, au existat încălcări procedurale majore care au încalcat dreptul lui Piciughin la un proces echitabil. În mod neobișnuit pentru practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recomandat o re-judecare a procesului, ceea ce nu sa mai întâmplat.
Condamnarea lui Piciughin în 2006 pentru uciderea lui Petuhov și altor câteva persoane, nu a fost niciodată contestată cu succes, ceea ce sugerează că a fost corectă.
Piciughin, Reșetnicov, Tsigelnik și alte câteva persoane, continuă să ispășească pedeapsa pentru omorul comandat de Piciughin, dar și pentru alte infracțiuni.
Atrag atenția, fie și în treacăt, asupra anumitor paralele evidente între cazul Litvinenko – ucis la Londra, prin otravire cu poloniu, suspect de crimă fiind Andrei Lugovoi – și cazul Petuhov, ucigșaul dovedit fiind Alexei Piciughin.
Lugovoi si Piciughin sunt ambii foști membri ai KGB-ului. Amândoi s-au apropiat, în anii 1990, de oligarhi ruși – în cazul Lugovoi de Berezovski, în cazul Piciughin de Hodorkovski – fiecare au lucrat ca șefi de securitate pentru companiile respectivilor oligarhi, ORT și respectiv Iukos. Ambii au fost condamnați de instanțele rusești pentru comiterea de infracțiuni în folosul angajatorilor.
Practica oligarhilor care angajau foști ofițeri KGB nu a fost în mod evident neobișnuită în Rusia, în anii 1990.
Cu toate că vinovăția lui Piciughin pentru uciderea lui Petuhov a fost disputată, până acum nu a existat nici o dovadă care să-l lege direct pe Hodorkovski de asasinarea lui Petuhov sau de oricare dintre celelalte crime comise de Piciughin.
În cazul în care Hodorkovski a avut un rol in acestea, el a fost atent să-și acopere cu atenție urmele, dându-i ordinele lui Piciughin prin Nevzlin.
Ideea că Iukos ar putea avea propria divizie de crimă fără ca Hodorkovski să știe, ar fi privită de cei mai mulți ca bizară. Dar, o presupunere rezonabilă nu reprezintă o dovadă și instanța nu o poate lua în considerare.
Ceea ce pare să se fi întâmplat este că unele sau toate persoanele condamnate și care își ispășesc sentința pentru uciderea lui Petuhov au mărturisit rolul lor în crimă și l-au implicat pe Hodorkovski. Se pare că printre aceștia se află și Piciughin însuși.
Acest lucru nu este neobișnuit în cazuri de acest gen. Până în prezent Piciughin și ceilalți și-au clamat nevinovăția, ceea ce înseamnă că nu l-ar fi putut implica pe Hodorkovski într-o crimă pe care au negat că au comis-o.
Anii petrecuți în închisoare i-au făcut să reflecteze asupra consecințelor tăcerii și ale negării vinovăției.
Nu este imposibil ca ei se fi fost furioși și să se fi simțit trădați de Hodorkovski, care nu a făcut nimic pentru a-i ajuta dupa propria sa eliberare în decembrie 2013.
Nu ar fi de mirare, prin urmare, în cazul în care aceștia caută să facă o înțelegere pentru a obține ei înșiși eliberarea, să-și implice fostul șef.
Între timp, în Occident, noile proceduri împotriva lui Hodorkovski vor fi, cu certitudine, denunțate ca o persecuție a statului împotriva acestuia.
Totuși, nu întotdeanua Occidentul a desconsiderat posibilitatea ca Hodorkovski să fi ucis oameni. Astfel, am afirmat deja că Piciughin este ca un personaj dintr-un film de acțiune. În 2004 – la scurt timp după arestarea lui Hodorkovski – un film de acțiune numit Bourne Supremacy a fost lansat în cinematografele din întreaga lume.
Acțiunea filmului se referă la un oligarh rus care angajează un asasin plătit pentru a-i ucide dușmanii. Asasinul este un ofiter FSB aflat în serviciul acestuia. Una dintre victimele oligarhului – ucis înainte de începerea acțiunii propriu-zise, dar nu de asasin – este un politician rus onest și luptător anti-corupție.
Acest oligarh rus fictiv nu numai că are o asemănare izbitoare cu Hodorkovski, dar la fel ca Hodorkovski, averea lui provine din petrol. Compania sa este numită "Pekos", care, desigur, sună foarte asemănător cu numele companiei lui Hodorkovski, Iukos. Deși personajul fictiv al asasinului nu prea seamană cu Piciughin, la fel ca Piciughin el are un trecut în serviciul de securitate al Rusiei.
Așa cum mulți au observat, aluziile la Hodorkovsky și Iukos sunt clare – chiar dacă decidenții filmului preferă astăzi să ignore faptul.
Cu toate că Bourne Supremacy a fost lansat după arestarea lui Hodorkovski, înseamnă că scenariul său trebuie să fi fost scris înainte arestare. Ca atare, filmul este o dovadă despre modul in care a fost privit Hodorkovski, cel puțin de unii oameni din Occident, înainte de arestarea sa.
Este aproape de neconceput faptul că autoritățile din Elveția – țara în care trăiește acum Hodorkovski – l-ar extrăda în Rusia. Prin urmare, șansa ca Hodorkovski să fie judecat în Rusia pentru uciderea Petuhov sau pentru oricare dintre celelalte crime este inexistentă.
In concluzie, cazul Hodorkovski este oglinda practică a aspectelor expuse în partea teoretică a lucrării. El arată foarte clar sursa averilor imense ale oligarhilor ruși, modul murdar de dobândire a acestor averi, legăturile lucrative, și uneori periculoase, cu foștii ofițeri KGB și lumea politică. Hodorkovski a stat la închisoare nu pentru infracțiunile majore comise în timpul privatizarilor din Rusia, nu pentru moartea unor oameni, ci pentru că arhitectura puterii se schimbase. Acțiunile Iukos, obținute prin fraudă și intimidare, profitând de sărăcirea oamenilor, nu s-au întors la aceștia, ci au trecut în mâinile noilor potențati ai zilei. Mai demonstrează acest studiu de caz că oligarhii ruși, ca parte a sistemului, plătesc pentru încălcarea legilor ruse, doar dacă și când puterea de la Kremlin vrea cu adevărat acest lucru.
CONCLUZII
În fosta URSS, dar și în Rusia post 1990, crima organizată și KGB-ul (în prezent FSB) au avut și încă au legături subterane, cu o lungă istorie în spate.
Înainte de Marea revoluție din Octombrie 1917, partidul comunist obișnuia să angajeze bande de crimă organizată pentru jafuri, inclusiv asupra unor bănci, cu scopul de a finanța activitățile partidului.
După înființarea CEKA, colaborarea a continuat, în scopul instaurării și prezervării noii orânduiri.
După înființarea KGB-ului, deși acesta avea o divizie de combatere a crimei organizate, bandele mafiote au reușit să-și mențină activitățile, influența și profiturile, bineînțeles cu condiția, împărțirii profitului. Folosirea unor membri ai crimei organizate pentru diferite operațiuni interne sau internaționale, a continuat.
După destrămarea URSS și puternicul declin economic, crima organizată a luat un puternic avânt, în rândurile sale angajându-se foști ofițeri KGB disponibilizați.
Pe parcursul deceniului 1990-2000, mafia rusă a căpătat două componente: mafia tradițională și mafia “gulerelor albe”, puternic implicată în economie. Oligarhii acestui deceniu aveau rădăcini sau colaborări puternice atât cu crima organizată cât și cu KGB-ul.
Urmașul KGB, FSB-ul de azi, continuă pe un plan superior și mult mai rafinat, tradiționala colaborare pe plan intern și internațional cu ambele componente ale mafiei. Magnații ruși ai zilelor noastre (cleptocrații) au și ei un trecut discutabil, de regulă legat de colaborarea sau afilierea la fostul KGB.
Cleptocrații au transformat Rusia într-un stat corporatist, în care membrii de prim plan, sau de plan secund, ai guvernului, conduc și companii de stat sau private din Rusia. Fiii foștilor șefi KGB, dar și cei ai foștilor șefi ai crimei organizate, sunt astăzi puternici oameni de afaceri sau membri în Duma de Stat.
Pe tot parcursul acestor ani, complicitatea autorităților a fost activă, în beneficiul tuturor părților implicate (mafia/KGB/autorități)
De-a lungul istoriei, de la țarism, la comunism, la Rusia de azi, lanțul complicităților nu a fost niciodată întrerupt cu adevărat.
În aceste condiții este greu de apreciat dacă și când Rusia va deveni un stat democratic, în accepțiunea occidentală a democrației, cu atât mai mult cu cât atitudinea anti occidentală a rusului de rând este extrem de manifestă.
ANEXE
Anexa X – Fostul detinut, oligarhul rus Mihail Hodorkovsky.
Anexa XI – Demonstrație pro Hodorkovski în Sankt Petersburg, 12 decembrie 2010.
Anexa XII – Alexei Piciughin, fost KGB – asasinul plătit al lui Hodorkovsky?
BIBLIOGRAFIE
CĂRȚI
ARTICOLE DE PRESĂ, INTERVIURI, DOCUMENTE
Michael Schwirtz (29 iulie 2008); "Vory v Zakone au un loc aureolat in panteonul penal rus” International Herald Tribune.
Investigatia Sovietului Suprem asupra loviturii de stat din 1991, Hearings; "Concerning the Role of Repressive Organs in the Putsch of 19-21 August 1991".
Webster, William si altii (1997); Russian Organized Crime: Global Organized Crime Project. Washington, D.C.: Center for Strategic and International Studies.
Webster, William; Bogachev, Arnaud; Frank J. Cilluffo (2000); Russian Organized Crime and Corruption: Putin's Challenge : Global Organized Crime Project. Washington, D.C.: Center for Strategic and International Studies.
Ovchinsky, Vladimir; The Mafia, the Law and Radicalism, articol publicat in jurnalul “Russia in Global Affairs”.
Interviurile citate în lucrare au apărut în ziarele: Izvestia, The Guardian, Der Spiegel, China Daily.
RESURSE WEB
https://www.csis.org/programs/transnational-threats-project
http://www.russia-insider.com/en/izvestia-russian-daily
https://www.fbi.gov/about-us/investigate/organizedcrime
http://www.theguardian.com/uk
http://www.spiegel.de
http://www.abcnews.go.com
http://www.chinadaily.com.cn
http://www.goodreads.com
http://www.abebooks.com
http://www.tass.ru/en
https://openlibrary.org
https://inmoscowsshadows.wordpress.com
https://docs.google.com
https://books.google.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Manifestarea Criminalitatii Organizate In Rusia Fostii Kgb (ID: 117953)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.