Manifestarea Conceptului de Liminalitate în Sărbătorile Traditionale Si Civile din România de Azi

Manifestarea conceptului de liminalitate în sărbătorile tradiționale și civile din România de azi

Sărbătorile

Importanța sărbătorilor în România

„Prezentul nu există decât să mimeze și

să repare Marele Trecut. De asemenea,

viitorul ultim va fi Marele Trecut regăsit,

rejucat, bine numit, bine recitat. ”

(Nicolae Panea, Antropologie culturală și socială, 2000)

România, cea de azi, a cunoscut o schimbare cu privire la ritualurile sacre ce au loc în cadrul sărbătorilor tradiționale; în ultimii ani a apărut din ce în ce mai frecvent și noțiunea de sărbători civile. Termenul de sărbătoare provine din latină servo,-are și înseamnă a păstra, a menține; astfel, sărbătoarea are sens de menținere sau de conservare a unor comportamente de natură sacre sau profane menite să servească unei reîntregiri a trecutului cu prezentul. În fiecare an au loc aceleași evenimente care au rolul de menținere a tradițiilor. Ritualurile din timpul sărbătorilor sau înaintea lor sunt învățate încă din copilărie și sunt păstrate ca mai apoi să fie dăruite din generație în generație. Deși țara noastră este puternic influențată de noi culturi, ea rămâne un puternic punct de legătură cu tradițiile sărbătorilor din vechi străbuni. Nevoia românului de se rupe de cotidian și a celebra anumite zile duce la afirmarea importanței pe care o are sărbătoare în societatea noastră. Știm cu toții ce importanță au sărbătorile în societatea noastră și cum sunt ele sărbătorite în fiecare an. Schimbările au marcat o definire a noțiunii de sărbătoare din antichitate până în prezent. Atât în epoca veche, cât și în cea actuală, sărbătoarea reprezintă o alcătuire de ritualuri și mituri. Nu voi vorbi despre perioada din timpul sărbătorilor, ci mă voi baza mai mult pe ce se întâmplă înainte. Toată agitația de dinaintea sărbătorilor duce la afectarea comportamentului fiecărui român care urmează să sărbătorească ceva. Sărbătorile sunt și vor fi mereu importante în societatea noastră. Aș putea să le numesc liantul nostru cu trecutul. Ritualurile pe care le facem și în care intrăm în majoritatea din bunăvoie reprezintă darul nostru primit din trecut și dăruit pentru viitor. Încă din cele mai vechi timpuri, sărbătoarea a reprezentat un mod de interacțiune sau de ritualizare a acțiunilor fiecăreia societăți. Conform lui Dumazedier (1976:56), sărbătoarea poate avea și funcție doar de relaxare și distracție, nu și de ritual oficializat. Astfel, ea devine o entitate păstrată într-un mediu închis sau privat, fără a fi în atenția altor oameni din societate, de exemplu: ziua de naștere a unui simplu cetățean este privită ca o sărbătoare doar pentru el și apropiații săi; pentru societate aceasta sărbătoare a nașterii lui nu există. Ea capătă nunață numai daca persoana respectivă este cunoscută, dar și atunci îi lipsește caracterul oficial. Jacque Waardenburg considera în 1939 că sărbătoarea poate fi privită ca o simplă zi de absență atât la locul de muncă. Sărbătoarea nu numai că întrerupe rutina unei societăți, dar o și provoacă să participe la un ritual sacralizat, axându-se pe necesitatea oamenilor de a își crea o identitate. Dacă ne uităm, în societatea noastră tradițională veche, pentru oamenii de la țară, o sărbătoare reprezenta modul cel mai favorabil de interacțiune și prezentare a statutului său în societate. În romanul Moromeții a lui Marian Preda, țăranii ies la horă în zilele de sărbătoare, îmbrăcați în straie festive. Desfășurarea evenimentelor are loc în sat, cu toții strângându-se în jurul horei. Fetele așteptau liniștite să fie invitate să joace, iar flăcăii prindeau curaj doar văzându-l. Acest ritual de sărbătoare la țară are rol de uniune a societății. Dacă comparăm cu societatea noastră actuală, sărbătoarea la țară era văzută mai mult ca un ritual sacru și intim, fiecare persoană care participa la așa ceva era expus unei referințe simbolice. Disponibilitatea oamenilor pentru activarea în aceste ritualuri erau menite pentru a crea o comuniune a omului cu societatea, dar în egală măsură și cu societatea. Diferența este că epoca noastră modernă a destabilizat structura spiritualismului în societatea, religia devenind doar un simplu actant, fără a se mai resimți prezența sa.

Dacă ne uităm la România, prinvind-o strict din punct de vedere cultural, vom observa cum elementele sale de ordin cultural au un rol definatoriu în menținerea și transmiterea mai departe a tradițiilor românești. Sărbătorile, prin menirea lui culturală, transportă fiecare persoană care participă la ritualurile sale într-o lume nouă, care are un alt înțeles față de lumea prezentă. Dar România nu este construită numai din punct de vedere trradițional, ea este afectată din ce în ce mai mult de apariția unor alte culturi care aduc cu sine noi elemente culturale. Astfel, se ajunge la o impregnare a ce este nou în tradiția românească. Aceste elemente le întâlnim tot mai des în societatea noastră, dar însă, putem observa că românul de rând caută în periaoda dinaintea sărbătorilor să se reunească cu trecutul sau cu strămoșii săi.

În cartea Ghidul sărbătorilor românești, Irina Nicolau descrie „o sărbătoare din șapte ingrediente: miezul de sfințenie, timpul bun, locul curat, sufletul primenit, cuvantul, gestul si lucrul potrivit”. Autoarea precizează că: ”sărbătoarea are 3 funcții esențiale: întretine relația cu sacrul, reface grupul comunitar și pune societatea în acord cu Cosmosul”. Sărbătorile au avut dintotdeauna un rol modelator al oricărei societăți. „Importanța sărbătorilor: oprește lumea în loc și îi abate pe oameni de cele lumești, ajutându-i să reînnoade legăturile cu cele de dincolo”. Delimitarea de comportamentele religioase nu se poate realiza integral, deoarece majoritatea dintre ele au ca bază o amintire vie legată de religie. Astfel, în România a existat un punct de legătură al oamenilor cu natura și implict cu Dumnezeu. Zeitatea sau divinitatea era privită pe timpuri ca un punct de judecată pentru comportamentul lor în societate.

România de azi a cunoscut impactul modernității prin acceptarea unor interpretări ale realității în progres tehnic și științific, prin dorința cetățeanului de a cunoaște autonomie și a fi în măsură să își decidă singur soarta și separarea religioasă din societatea noastră. Societatea noastră contemporană a fost puternic reconstruită, dar păstrându-și aceleași baze etnice, sociale, religioase. S-a dus la nașterea conceptului de secualizare unde raționalmentul științific a marcat o reducere a apartenenței oamenilor de religie și de misterul pe care acestea le oferă. Această reducere a spațiului religios a împărțit societatea în mai multe părți, iar ritualurile care alcătuiesc sărbătorile au fost restructurate. Cu toate că societatea noastră nu mai cunoaște un aspect atât de religios ca pe vremuri, ritualurile își păstrează sacralitatea. Un ritual are puterea de a crește sau a scade din statutul unui individ. Prin participarea la sărbători, oamenii participă la ritualurile ei. De fapt, sărbătorile nu ar putea fi realizare fără existența ritualurilor. O opoziție între contemporanitate și religie nu poate exista pentru că aspecte ale caracteristii celei din întâi întăresc convingerea că societatea reprezintă un complex conținut de sacru și profan. Elementele culturale ale fiecărei societăți au în conținutul lor aspecte religioase pe care nimeni nu va reuși să le schimbe. Un element cultural își păstrează tradiția și sacralitatea indiferent de vreme. Posibil să fie influențat de apariția altor elemente sociale care să fie introduse pe lângă cele religioase, creănd impresia de o nouă sărbătoare. Dar elementele culturale rămân. De exemplu: în perioada Crăciunului, copii plec la colindat prin sate. Faptul că trăim în mileniul trei nu face ca acest ritual să fie schimbat, poate doar influențat. Copiii la colindat rareori mai primesc covrigi și mere, ci bani. Aceste aspect este influențat de dorința copiilor de a primi ce își doresc. Schimbarea societății și introducerea noțiunii copiilor încă de mici că partea financiară este cea mai importantă, a creat o reformulare a ritualui la colindat. Cei care primesc cu colindul au înțeles că dacă rămân la tradițiile vechi unde covrigii și mere însemnau alteceva față de astăzi, posibil ca datina colindului într-un timp mai scurt să înceteze să mai existe. Desigur, mai există zone în România unde datina colindului își păstrează cu rigorizitate elementele culturale, precum în Maramureș și Bucovina. De fapt, aceste două zone sunt bine cunoscute în țară pentru mândria de își păstra tradițiile intacte.

Modernizarea societății și implicit modelarea conceptului de sărbătoare a produs o schimbare a clasei sociale și o anume o reducere a dimensiunii colective. Sărbătătorile pot avea caracter privat sau public, în funcție de natura lor. Dumadezier consideră că revocarea ceremonialului în favoare ludicului a fost o caracateristică a influenței modernității în societate. Sărbătoare înseamnă mai mult decât o zi liberă petrecută într-un ritual profan. Ritul de trecere devine obligatoriu în manifestarea trecerii timpului. Irina Nicolau afirmă:

„Festivitatea este ceea ce rămâne din sărbătoare după ce a fost îndepărtat miezul de sacralitate. Să zicem, o coaja. Festivismul reprezinta tendinta exagerata spre festivitati. Contextele intime sunt nepropice pentru festivitati. Acestea se exprima optim intr-un cadru oficial. Aici, ceremonialul devine ceremonie. Hainele, cuvintele, gesturile si obiectele nu mai lucreaza in folosul relatiei dintre om si Dumnezeu. Festivitatile ocolesc sublimul, oribilul si confruntarea dintre viata si moarte. Festivitatea consuma fara sa regenereze.”

Sărbătoarea este un manifest al creației tradiționale având ca scop desfășurarea unui anumit mecanism în modelarea și continuarea societății din generație în generație. Sărbătoarea în România împletește simbolistică sacră și profană, fiind cu un pas în tradiționalism și unul în contemporanitate. Cetățenii țării tratează sărbătorile tradiționalionale cu seriozitate, aplicându-se datinile conform trecutului. Sentimentul de apartenență este cel care îi face pe români să se simtă nerăbdători să celebreze diferite ritualuri cu caracter de sărbătoare, astfel ei fiind dispuși să intre în liminalitate pentru a accede la o transformare simbolică.

Sărbătorile marchează o trecere a prezentului din trecut în viitor. Ele rup societatea actuală în bucăți menite să dobândească starea lor de sacralizare. Societatea românească are la bază o istorie bogată în tradiții și sărbători, însă acestea au început să fie afectate de impactul trecerii timpului. Schimbarea sau trecerea timpului transformă sărbătorile sau cel puțin, sunt influențate și vor cunoaște o desacralizare accentuată. Însă, sărbătorile din România au un puternic impact emoțional care este transmis din generație în generație. Astfel, societatea românească reușește să își păstreze credințele și tradițiile intacte atât timp cât modernitatea nu are rol de rupere a sacrului de lumea lor. De fapt, toată lumea societății românești este alcătuită din lupta constantă a sacrului cu profanul. Devenirea sau marcare tradițiilor dovedește că modernitatea poate influența atât timp cât societatea permite. Oamenii cu cât sunt crescuți în modernitatea, cu atât vor refuza să mai participe la ritualurile tradiționale.

. Sărbătoarea tradițională în România

Dezvoltarea ritualurilor sau a riturilor de trecere în epoca noastră, a României de azi este încă în derulare datorită recepționării idei oamenilor de a își păstra vie credința în tradiți. Menținerea unei idei tradiționale în spiritul modern dovedește o recepționare a renaștere eului român. Tradițiile devin spirit consecvent în ritualurile atât de la sat, cât și de la oraș. Dacă am face o comporație a sarbătorile din satul de altă dată și cel prezent am observa că în prezent există o dispariție accentuată a noțiunilor în spirit tradițional. Satul românesc de azi devine unul privit mai mult din punct de vedere profan. Diferențele dintre satul vechi și satul nou sunt multe și s-au mai tot scris despre acest subiect. Ideea este că riturile de trecere au existat și vor exista mereu atât timp cât societatea va fi într-o continuă mișcare. Riturile de trecere dezvoltă societatea și o ajută să evolueze. O oprire a acestora ar semnifica o moarte a societății. Îngroparea acesteia în trecut și renunțarea la orice acțiune de evoluție a umanității. Societatea are nevoie de rituri de trece cu tot ce ține: sărbătorile, școala, serviciu, participarea la diferite acțiuni atât sociale, cât și culturale, politice, sportive, etc. Lista poate continua mult și bine atât timp cât societatea respectivă permite.

Nașterea de noi acțiuni în sărbătorile naționale pot avea un aspect mai mult profan decât unul sacru. Sărbătorile se manifestă diferit în funcție de societatea în care se realizează. Chiar și societatea românească este împărțită în diferite ritualuri: la sat și la oraș.

Sărbătorile tradiționale reprezintă ritualuri menite să dăruiască mai departe nevoia de unitate și naționalitate. România este o țară încărcată de tradiții tocmai din acest motiv- dorința oamenilor de a își păstra intacta cultura a făcut ca România de azi să cunoscă aceleași noțiuni pe care oamenii din trecut le cunoșteau.

Sărbătoarea laică în România

Antropologul Natale Spineto aduce în discuție ideea de secularizare pentru a desfășura o înțelegere mai eficientă a funcțiilor sărbătorii. De remarcat, cuvântul saeculum provine din limba latină și înseamnă secol, reprezentând o consecință a modernității societății în care trăim, unde aspectele religioase au început să se diminueze. Modernitatea și-a schimbat traiectoria drumului religios, căpătând în timp nuanțe anti-religie, acest lucru datorându-se mai ales separării percepției persoanelor de lucruri spirituale. Societatea a devenit mai rațională și a început să se axeze pe știință, iar tot ce ținea de o arie spirituală s-a transformat în concepte de natură modernă unde dacă nu se poate demonstra devine inexisentă.

Pornind încă din timpurile vechi, unde sărbătoarea reprezenta un ritual menit colectiv ce determina între poporul să își ia liber în ziua aceea până în zilele noastre unde ea a devenit punct de atracție al mass mediei corelat cu dependența societății față de ea. Secularizarea îmbină elementele tradiționale și culturale cu cele moderne în societatea contemporană, iar România se situează în aceeași zonă de impact. Modernizarea țării din punct de vedere cultural crează un confort al mentaliății oamenilor pentru societatea tradițională. Transformarea are loc liniar, fără aspecte extreme în manifestarea sărbătorilor tradiționale.

Antropologul Natale Spineto introduce în cartea sa La festa oggi un nou concept privind sărbătorile în perioada noastră modernă și anume: seculaizarea. Conceptul de secularizare provine din latină „saeculum” ce înseamnă secol. Natale Spineto urmărește o intensificare a noțiunii de sărbătoare, de data aceasta manifestată în plan modern, diferită de epoca veche unde tradițiile se bazau pe religie și divinitate. Putem spune că modernitatea a schimbat societatea și a influențat o tendință către progress, unde impactul noutății a determinat sărbătorile tradiționale să cunoască un nou drum. Impactul religios în societățile modern este din ce în ce mai reduc, acesta ne mai putând să influențeze societatea așa cum o făcea înainte. Astfel, putem spune că secularizarea este un process prin care componentele religioase sunt reduse într-o societate. Apariția modernității a înlocuit în gândurile oamenilor apartenența vie față de religii și a introdus conceptual de sărbători civile. Totuși, modernitatea nu a reușit să schimbe imaginea sărbătorilor tradiționale, ele reprezentând un simbol al societății.

Sărbătorile au avut dintotdeauna un rol modelator al oricărei societăți. Delimitarea de comportamentele religioase nu se poate realiza integral, deoarece majoritatea dintre ele au ca bază o amintire vie legată de religie. Astfel, în România a existat un punct de legătură al oamenilor cu natura și implict cu Dumnezeu. Zeitate sau divinitatea era privită pe timpuri ca un punct de judecată pentru comportamentul lor în societate. România tradițională cunoaște o dependență activă față de religie. Antropologul Natale Spineto contemplă asupra noțiunii de secualizare mizând pe diferențele socielate dintre preoții care trăiesc în societatea noastră și cei care se retrag în mânăstiri. Primii sunt mai apropiați de comportametele sociale, devenind la rândul lor influențați de pierderea sacralității.

Sărbătorile laice din România au început să fie din ce în ce mai vizibile, chiar am putea spune că în multe cazuri le depășesc pe cele tradiționale. Influența altor culturi asupra țării determină introducerea în cultura noastră a unor elemente diferite, marcând România ca un punct de legătură între sacru și profan, tradițional și modern. Sărbătorile precum Halloween-ul sau Valentines Day sunt sărbători păgâne pentru noi, cu o simbolistică profană. Dar fără a putea schimba ceva, ele se sărbătoresc la noi în țară. Au fost împrumutate cu ajutorul telezivorului, internetului sau al mediei în general. În același timp, și tranziția românilor în alte țări a dus la influența și introducerea în culturii noastre a noi sărbători.

Marcarea acestor sărbători ca ritualuri permanente a dus la transformarea sau o adaptare a României la nevoile cetățenilor de a fi în ton cu modelele altor culturi.

Sărbătorile civile au caracter naționalist atât timp cât România celebrează un eveniment care s-a manifestat sau se manifestă în țara noastră. Olimpiadele pot reprezenta tot un ritual menit să organizeze o sărbătoare pentru participanți. După terminarea acțiunii de a concura, elevii primesc în cadrul unui ceremonial premiile. Astfel, putem spune că se organizează o sărbătoare civilă pentru a promova un eveniment important pentru un anumit mediu sau spațiu. Această sărbătoare nu afectează restul societății decât dacă ajunge să fie promovată prin mass media. Atunci societatea primește această informație și devine fără să vrea un actant la sărbătoarea copiilor de la olimpiadă. Primirea premilor capătă nuanțe sacre dacă intervine și o anumită entitate religioasă. Cu cât sărbătoarea este promovată, cu atât ea devine sacră. Profanul își pierde nuanțele sale în favoarea sacrului. Dispunerea de a urmări șansele pe care le au copii prin participarea la olimpiade sau diferite concursuri urmărește să creeze o legătură a sacrului cu profan. Sărbătoarea civilă este reprezentată de societate. Sau putem spune că societatea s-a simțit nevoită să transforme sărbătoarea în ritualuri marcante pentru dezvoltarea sau echilibrarea tradițiilor societății. Chiar se poate presupune că societatea dezvoltă în modernitate apariția unor alte tradiții prin sprijinirea altor culturi decât cea națională. Societatea noastră este într-o continuă schimbare, pornind cu manifestarea interesului cetățeanului de rând cu privire la etapele de la tradiționalism la modernism. Societatea noastră își păstrează sărbătorile tradiționale intacte, însă nu reușește să scape de influența modernității. România de azi are o cultură stabilă, cu un puternic simț naționalist, însă este flexibilă și dechisă noilor idei sau culturi. Astfel, țara noastră devine un centru al creației culturale manifestat prin diferite ritualuri.

Interesul omului de rând pentru sărbătorile tradiționale izvorește din necesitatea sa de a se contempla cu istoria. Manifestarea unui interes special pentru conceperea unor idei bazate pe îmbinarea profanului cu sacrului într-o lume aparent laică, induce necesitatea dezvoltării unor dorințe de recreere a spiritului tradițional. Însă, România de azi nu este alcătuită numai din aspecte laice sau profane, ci are în componența sa și multe ritualuri sacre. România, având o istorie bogată în tradiții și cultură, este apanajul cunoștințelor sacre. Tradiția are ca rol modelator asupra mentalității oamenilor din România. Cum am mai spus, dobândirea cunoștințelor și a tradițiilor se face din generație în generație. Dar, România cunoaște o serie de sărbători: naționale, tradiționale, sportive, politice.

Sărbătorile laice din România au început să fie din ce în ce mai vizibile, chiar am putea spune că în multe cazuri le depășesc pe cele tradiționale. Influența altor culturi asupra țării determină introducerea în cultura noastră a unor elemente diferite, marcând România ca un punct de legătură între sacru și profan, tradițional și modern. Sărbătorile precum Halloween-ul sau Valentines Day sunt sărbători păgâne pentru noi, cu o simbolistică profană. Dar fără a putea schimba ceva, ele se sărbătoresc la noi în țară. Au fost împrumutate cu ajutorul telezivorului, internetului sau al mediei în general. În același timp, și tranziția românilor în alte țări a dus la influența și introducerea în culturii noastre a noi sărbători.

Marcarea acestor sărbători ca ritualuri permanente a dus la transformarea sau o adaptare a României la nevoile cetățenilor de a fi în ton cu modelele altor culturi.

Implementarea în spațiul liminalității a simbolistii ritualurilor sacre sau profane menite să determine importanța sărbătorilor în România duce la o fugă accelerată în vederea obținerii unor altor noi sărbători. România modernă este construită din numeroase sărbătorice laice, fără a avea vreo legătură directă cu trecutul țării. Ele pur și simplu apar din dorința oamenilor de a se purta asemenea altor culturi, dar în același timp și pentru a găsi un alt motiv de a petrece timpul liber, participând la diferite ritualuri profane.

Introducerea acestor sărbători laice în cultura românească nu a făcut decât să sporească o atenție mai mare a oamenilor față de alte ritualuri, acestea devenind o parte din România de azi. Sărbători precum cele politice au o importanță de ordin profan în cultura noastră. Elementele sărbătorilor se găsesc și în ritualurile politice. Lansarea unui candidat presupune o sărbătoare în zona respectivă, realizată prin participarea a unor diverși politicieni, dar și a oamenilor de rând care urmăresc doar să se distreze gratis. Aceste sărbători au un caracter profan, fiind laice și nu corespund normelor religioase sau nu se regăsesc în trecutului neamului românesc. De exemplu, lumea satului, pe timpuri, nu acorda o importanță așa mare politicului ca mod de sărbătoare. Dacă erau sărbători în sat se presupunea că acestea au valori sacre, fiind unite cu credința religioasă a sătenilor. Dependența de religie a făcut ca sătenii să nu acorde interes pentru alte sărbători în afară de cele sfinte. De asemenea, aceștia își creeaseră diferite ritualuri menite să marcheze aceste sărbători.

În schimb, lumea satului de acum s-a adaptat, chair am putea spune că a cunoscut modernitatea în toată puterea ei, reușind să introducă și acolo diferite sărbători laice. Lumea satului de acum nu se mai aseamănă cu cea din trecut. Desigur, că există diferite tradiții și ritualuri care atestă sacralitatea satului, dar nu mai rămâne are aceleași valori ca altădată. Lumea satului cunoaște o modernizarea accelerată și asta mai ales, nevoii omului de a se integra într-un mediu nou.

Astfel, dacă sărbătoarea Crăciunul nu înseamnă decât o preluare a elementelor culturale ale unor alte națiuni, se poate ajunge la ideea că sărbătorile noastre tradiționale sunt în pericol. Acest fapt duce la o împietrire a bazei culturale sacre în favoare profanului, fiind în contact direct cu influența mass mediei în societatea românească. Acest fapt a dus la o ajungere directă la o impunere a sărbătorilor laice în societatea noastră de astăzi. Dacă în lumea satului încă există o tendință a oamenilor de a își păstra vii tradițiile, nu putem spune același lucru și despre viața de la oraș, unde aceasta este marcată în permenanță și bombardată de informații menite să inducă obsesia oamenilor pentru laicitate în ritualurile societății actuale.

Sărbătorile civile au caracter naționalist atât timp cât România celebrează un eveniment care s-a manifestat sau se manifestă în țara noastră. Olimpiadele pot reprezenta tot un ritual menit să organizeze o sărbătoare pentru participanți. După terminarea acțiunii de a concura, elevii primesc în cadrul unui ceremonial premiile. Astfel, putem spune că se organizează o sărbătoare civilă pentru a promova un eveniment important pentru un anumit mediu sau spațiu. Această sărbătoare nu afectează restul societății decât dacă ajunge să fie promovată prin mass media. Atunci societatea primește această informație și devine fără să vrea un actant la sărbătoarea copiilor de la olimpiadă. Primirea premilor capătă nuanțe sacre dacă intervine și o anumită entitate religioasă. Cu cât sărbătoarea este promovată, cu atât ea devine sacră. Profanul își pierde nuanțele sale în favoarea sacrului. Dispunerea de a urmări șansele pe care le au copii prin participarea la olimpiade sau diferite concursuri urmărește să creeze o legătură a sacrului cu profan. Sărbătoarea civilă este reprezentată de societate. Sau putem spune că societatea s-a simțit nevoită să transforme sărbătoarea în ritualuri marcante pentru dezvoltarea sau echilibrarea tradițiilor societății. Chiar se poate presupune că societatea dezvoltă în modernitate apariția unor alte tradiții prin sprijinirea altor culturi decât cea națională.

Societatea noastră este într-o continuă schimbare, pornind cu manifestarea interesului cetățeanului de rând cu privire la etapele de la tradiționalism la modernism. Societatea noastră își păstrează sărbătorile tradiționale intacte, însă nu reușește să scape de influența modernității. România de azi are o cultură stabilă, cu un puternic simț naționalist, însă este flexibilă și dechisă noilor idei sau culturi. Astfel, țara noastră devine un centru al creației culturale manifestat prin diferite ritualuri.

Liminalitatea ca mecanism de realizare a sărbătorilor

Sacrul nu a cunoscut o dispariție în totalitate în societatea contemporană. Secularizarea a declanșat o acțiune progresivă a profanului asupra ritualurilor, dar nu a reușit să schimbe în totalitate conceptul sacrului. Sărbătorile românești au un puternic rol în crearea și evoluția societății noastre. Sărbătorile definesc cultura românească, pornind din perioada tradiționalismului unde ritualurile lor semnificau un rit de trecere. Arnold Van Gennep introduce noțiunea de rit de trecere la începutul secolului 20, axându-se pe ritualurile din țările africane, mai precis pe triburile lor. Acest rit de trecere reprezintă un prag de trecere dintr-o lume veche într-una nouă. Cu toate că etnologul francez, Arnold Van Gennep, consideră riturile de trecere ca elementele culturale strict pe societățile primitive, Victor Turner ajunge la concluzia că riturile de trecere sau starea de liminalitate se desfășoară în orice societate: primitivă, tradițională sau modernă. Astfel, conceptul de liminalitate se poate întâlni atât în sărbătorile tradiționale, cât și moderne.

Arnold Van Gennep introduce noțiunea de rit de trecere la începutul secolului 20, axându-se pe ritualurile din țările africane, mai precis pe triburile lor. Acest rit de trecere reprezintă un prag de trecere dintr-o lume veche într-una nouă. Cu toate că etnologul francez, Arnold Van Gennep, consideră riturile de trecere ca elementele culturale strict pe societățile primitive, Victor Turner ajunge la concluzia că riturile de trecere sau starea de liminalitate se desfășoară în orice societate: primitivă, tradițională sau modernă

Teoria lui Victor Turner sintetizează funcția relației a membrilor în structura socială punând liminalitatea ca faza între spații, unde indivizii sunt priviți la finalul procesului ritualic ca membrii ai societății cu un statut nou. Diferența dintre liminalitate, marginalitate și inferioritate este reflectată în modul în care cea de a doua se ocupă de periferie, iar ultima de dedesubt. În ultimele două cazuri, persoanele care acced la aceste două stări sunt fie îndrumați către zone limitrofe pe bază de etnie, rasă, religie ori fie sunt obligați să rămână în nivelul de jos al societății din motive economice, lucru ce îi determina să fie marginalizați.

Prin naștere, un individ ocupă un loc în societatea în care s-a născut, dar nu poate fi considerat ca un membru deplin în cadrul acesteia până când nu trece prin numeroase ritualuri. Aceste rituri de trecere apar în momentul când acesta este supus apariției pubertății, depășind pragul copilăriei, apoi urmând meseria, logodna, căsătoria și moartea.

Liminalitatea, prin viziunea lui Victor Turner este cea care manifestează nevoia de schimbare pe care o au oamenii pentru a intra în spațiul sărbătorii. Nevoia omului de rând de a își crea un spațiul al simbolisticii este direct proporționată cu reformularea accentuată a sa ca român. În spațiul liminalității, românul este pregătit să se îndepărteze de eu-ul său din viața de zi cu zi și să acceadă la o redobândire a entității sale, reunindu-se cu imaginea satului și a tradiționalului. Vorbind despre tradițional, este surprinzător cum imaginea nunții în România de azi nu s-a schimbat și încă se păstrează tradițiile conform căreia nuntași pășesc în noua viața. Atât nunta, cât și taina botezului își mențin aceleași principii bazându-se pe aspectele tradiționalului în era modernă sau post modernă. Drumul tranversării din lumea modernă în lumea tradițională este menținut și în același timp determinat de valorile sacre pe care românii le primesc din timpul nașterii. Crescând într-o familie cu valori cu caracter religios și moral conform tradițiilor României, viitori adulți se vor comporta asemenea părinților lor, păstrând cu sfrințenie ritualurile profane sau sacre; atât nunta, cât și botezul sunt sărbători sacre într-o lume profană.

Știința și tehnologia modernă au cunoscut un progres uimitor în ultimii ani, astfel încât societatea românească este influențată de dobândirea unei autonomii individuale pentru fiecare cetățean. Depărtea de religie a marcat un punct de trecere al societății românești. Modernitatea a creat un ritual sacru unde ritul de trecere a marcat o metamorfoză a societății românești. Starea de liminalitate a durat câțiva zeci de ani prin care au trecut milioane de români, unii ajungând bătrâni în modernitate. Putem spune că liminalitatea a transformat o populație tânără într-una bătrână, modelând astfel generațiile tinere care au venit din urmă. Starea de așteptare din cadrul ritului de trecere a produs o renunțare a comportamentului fiecărui român și a condus la o ruptură a societății contemporane de cea tradițională. Un alt aspect al producerii schimbării prin liminalitate este bazat pe modelarea elementelor culturale tradiționale. Nașterea unei societăți moderne nu a însemnat neapărat și o renunțare la tot ce era tradițional, ci o completare a noului cu vechi. Tendința păstrării elementelor culturale este cunoscută în multe zone din țara noastră, dar este și ea la rândul său deschisă spre modernitare. Păstrarea tradiției a devenit o luptă continuă cu conceptul oamenilor moderni. Este întâlnită din ce în ce mai des o renunțare a elementelor religioase și o deschidere spre tot ce înseamnă profan. Starea de prag devine o ștergere a elementelor religioase și înlocuirea lor cu o deschidere mai amplă spre societate. În liminalitate, sărbătorile au cunoscut o transformare înceată, dar continuă. De-al lungul anilor, societatea tradițională românească a cunoscut o modelare a aspectului religios prin insuflarea de noi elementele culturale. Însă nu a putut exista o renunțare completă a tradiționalului în favoarea modernismului. Tradiționalul s-a păstrat, având la bază numeroase elemente culturale pe care trecerea timpului nu le-a putut schimba sau eroda. Sărbătorile au devenit o legătură a sacrului cu profan într-o lume pregătită și deschisă spre progres unde idealul religios se diminuează pe timp ce trece. Religia nu reprezintă o problemă individuală, ci una socială. Oamenii își păstrează noțiunile de credință și participă în continuare la diferite activități cu caracater religios, dar în același timp, sunt din ce în ce mai influențați de ce dorește societatea să creeze. Credințele sociale care apar în modernitate trebuie mai întâi să se facă cunoscute și să se implementeze rolul lor în societatea contemporană. O ieșirea din spațiul liminalității se realizează atunci când conceptul de modernitate este recunoscut de întreaga societate și toți cetățenii participă la ritualurile sociale. Creerea unor noi sărbători reprezintă un alt factor al modernității în societatea românească. Nașterea unor noi valori și concepte religioase dezvolta spațiul profan în cultura românească și aduce cu sine o serie de modele noi anti-religioase. Cu toate că în momentul de față există o luptă accerbă în menținerea societății noastre cu elemente culturale și religioase intacte, modernismul luptă pentru modelarea lor. Dispariția lor nu este posibilă. Societatea românească va cunoaște mereu noi rituri de trecere, iar cei afectatți vor fi în special persoanele care vor urma să se nască. Oameni care intră în spațiul liminalității își pot păstra anumite valori cu care au crescut, dar copiii lor vor fi crescuți în ritmul creerări unei noi societăți.

Schimbările influențate de liminalitate se reflectă asupra noțiunii de sărbătoare sau de felul în care aceasta este privită de către oameni. Victor Turner, în cercetările pe care le-a realizat în cariera sa, a ajuns la concluzia că noțiunea de liminalitate se împarte în două: o primă denumire și anume liminalitatea se atribui societății tradiționale sau primite, pe când cea modernă primește o altă denumire a ritului de trecere: liminoid. Antropologul sugera că liminalitatea este o existență disciplinată pe noțiune de tot ce însemnă vechi. Însă, viitorii cercetători n-au mers pe drumul impus de Victor Turner, ci au rămas la noțiunea de liminalitate pe care a introdus-o Arnold Van Gennep, apelând la denumirea ei în toate formele de rit de trecere atât în societatea primitivă, tradițională și modernă. Astfel, România tradițională de azi are în componență denumirea de liminalitate care se aplică pentru toate formele sale de rit de trecere, inclusiv pentru sărbătorile naționale și tradiționale.

Sărbătoarea s-a născut la țară, în spiritul tradiționalismului. Societatea noastră a cunoscut ritualuri specifice epocii în care trăiam. La sat, tradiția avea rol de transpunere și edificare a entităților sociale în mediul tradițional. Toate acțiunile vechii societăți modelau comportmanetul oamenilor. Sătenii respectau cu strictețe ritualurile tradiționale menite să îi facă pe aceștia să își dobândească anumite trăsături elementare pentru a se ridica în societate sau a se păstra cu un statut neutru. Cunoașterea elementelor culturale ale satului era prioritar pentru orice cetățean. Dorința de a deveni un membru recunoscut pentru grupul de la sat îl dispunea pe acesta la participarea la diferite ritualuri. Ele reprezentau în fond o metamorfozare a eului sau o renunțare a vechiul sine pentru accederea unei poziții mai înalte. Liminalitatea era prezentă în orice ritual al satului. De fapt, am putea spune că ritualurile sunt direct proporționale cu riturile de trecere. Etnologul francez, Arnold Van Gennep, reflectă asupra liminalității în societățile primitive, ale satului din triburile africane. El mizează pe urmărirea comportamentului africanilor în triburi și felul în care aceștia își dobândesc noul statut. O diferență marcante între aceștia și societatea tradițională românească este motivată de modernitatea prezentă în satul din România. Aici, deși satul este cunoscut ca o entitate tradițională, el în fond aparține unei lumi mai moderne decât triburile africane. Socitetatea tradițională românească este accentuată de trecerea de la o etapă la alta, de la un primitivsm accentuat la un tradițional care pentru triburile africane simbolizează un concept de modernitatea. Statutul sătenilor este infleunțat de puterea de muncă și de partea materială, iar ritualurile aici sunt privite prin prisma unor acțiuni mai eficiente. Din ritualurile sătenilor s-a menținut în prezent participarea oamenilor la diferite sărbători menite să sărbătorească revocarea trecutului. Ziua de naștere în satul tradițional era sărbătorit cu voie bună și reprezenta o trecere a persoanei aniversare de la o etapă la alta. În funcție de vârsta pe care o sărbătorea, persoana era impusă unor treceri menite să introducă o nouă stare de cunoaștere a lumii sau vieții satului. De exemplu, dacă fata se apropia de vârsta majoratului, ea devenea o viitoare participantă la modelarea sa ca femeie. Nunta sau statutul de casnică devenea un model de urmat pentru viitoarea femeie. Dezvoltarea sa de la fată la femeie stârnește curiozitatea idei de a intra mai repede în lumea soțiilor, fiind grăbită să renunțe la copilărie. Ritualurile diferențiază felul în care oamenii privesc societatea. Am putea spune că ritualurile modelează societatea. Cu toate acesta, societatea se dezvoltă în timp rapid și devine din ce în ce mai greu ca ritualurile să se păstreze întregi. Migrația oamenilor de la sat la oraș a semnificat o renunțare sau o ruptură a sacralui și introducerea profanului în ritualuri. Societatea românească nu mai cunoaște tradiționalism în stare pură, ci devine un mijloc de atracție al modernismului. Dizolvarea tradițiilor în sărbătorile naționale românești au avut ca scop o expunere a idei de desacralizare a societății. România de azi este încărcată cu simboluri sacre și profane. Mizarea pe religie și menținerea legăturii cu sacralitatea a dovedit că românii încă nu sunt pregătiți să renunțe la tradiție în schimbul unei libertăți incerte. Profanul este menținut ca o compunere a sacrului, el reprezentând de fapt baza oricărui ritual.

Liminalitatea leagă profanul de sacru. Ea devine o legătură a sacrului cu profan, menținându-și ideile ca bază de trecere dintr-un punct în altul. Tradiționalismul românesc a traversat o perioadă grea, ajungând acum la un modernism cu tendințe tradiționale încă vii. Modernizarea satului tradițional românesc este datorat idei de conceptualizare și îmbrățișare a noului cu prețul de a renunța la sacru în fața profanului. Cunoașterea tradițiilor românești reprezintă o calitate importantă a cetățeanului de rând pentru că este de datoria lui de a își păstra țara întreagă din punct de vedere moral și național. Renunțarea la diferite ritualuri religioase au marcat nașterea profanului din sacru. Astfel, profanul a dovedit o expunere mai detaliată în modernitate, iar sacrul rămând doar undeva la bază.

Liminalitatea a apărut în dezvoltarea acestor rituri, mizând pe dinamismul lor în formarea și dezvoltarea societății. Victor Turner precizează în lucrarea lui The ritual passage] o lume obscură divizată în stadiile: preliminare, liminare și postliminare care exprimă îngreunarea maleabilității formării persoanelor în societate. Prin expunerea integrării unei persoane în sistemul liminal se obține o tranziție a trecutului în prezent cu efecte în viitor. Etapa de prag a liminalității configurează starea actuală a actantului în creearea unui nou model post liminal. În perioada în care o persoană se situează în starea liminală se urmărește să fie deposedată de orice particularitate a societății și să fie introdus într-o zonă ambiguă a structurii sociale.

Drumul parcurs de o persoană este alcătuit dintr-un proces ritualic în care stabilirea unui nou stat social este primordială în starea de prag.

Termenul de prag poate fi parcurs în toate momentele vieții unui individ: nașterea, copilăria, pubertatea, căsătoria, cariera și moartea.

Familliaritatea individului în stare liminală se reflectă în poziția pe care acesta o adoptă în statutul de existență în stadiul de prag. O dată perceput ca o adaptare către acțiunile noi, momentul de sosire în faza finală se recurge la grăbirea soluționării liminalității.

Liminalitate poate să reprezinte o etapă în modul de reflecție al acțiunii. Etapele în perioada de liminalitate configurează date și sunt acceptate pentru a fi dizolvate în alte unități.

Teoria lui Victor Turner sintetizează funcția relației a membrilor în structura socială punând liminalitatea ca faza între spații, unde indivizii sunt priviți la finalul procesului ritualic ca membrii ai societății cu un statut nou. Diferența dintre liminalitate, marginalitate și inferioritate este reflectată în modul în care cea de a doua se ocupă de periferie, iar ultima de dedesubt. În ultimele două cazuri, persoanele care acced la aceste două stări sunt fie îndrumați către zone limitrofe pe bază de etnie, rasă, religie ori fie sunt obligați să rămână în nivelul de jos al societății din motive economice, lucru ce îi determina să fie marginalizați.

Nicu Gavriluță descrie existența a trei mituri în societatea contemporană, pornind de la ideile găsite în cartea lui Marcel Mauss și Henri Hubert. Un prim mit esențial este cel potrivit căreia oamenii în timpurile noastre nu își mai întrebările potrivite în ritualuri, astfel se ajunge la o superficialitate determinantă în societatea noastră, fără a mai avea sacru locul său. Esențialitatea întrebărilor din timpul liminalității este cea care îi împinge pe oameni să găsească soluții potrivite pentru a scăpa din ritual într-un mod cât mai rapid. Problema apare, când oamenii nu mai rostesc întrebările potrivite și ajung să se hrănească cu iluzii.

Dacă sărbătorile tradiționale din România noastră, cea de azi, sunt predispuse la o desacralizare accentuată înseamnă că și contribuția oamenilor în menținerea lor define ineficientă. Esențialiatea se pierde. Tradiția însă, caută să își păstreze întregi ritualurile și de astfel, se lucrează la o menținere a lor.

Un alt mit important pe care îl descrie Nicu Gavriluță în cartea sa este cel al sacrificiului interior. În perioada dinainte de sărbători, oamenii se delimitează de normal și intră într-o fugă pentru o organizare temeinică pentru ziua cea mare, ei intrând cu toții în starea de liminalitate. Putem spune că se aseamănă cu liminalitatea triburilor africane pe care Arnold Van Gennep le descria. Cu toaet că trăim într-o societate modernă și avem acces la o multitudine de lucruri față de societățile primitive, și noi suntem predispuși la un sacrificiu interior.

El este întâlnit în toate ritualurile sacre cât și profane: „Daca toate acestea se pot sacrifica, atunci de ce n-am putea jertifi si fapta sociala, actiunea orientata asupra celuilalt? Savarseste totul ca un ritual sacru. Orice profesiune sau actiune sociala poate fi tranmutata in dinamisme transpersonale. Ce inseamna aceasta? Nimic altceva decat a actiona ca si cum ai face-o in locul celuilalti, renuntand la fructul actelor tale. Totul devine atunci sacrifiu. Orice urma de pragmatism este stearsa. Actul social ajunge a fi savarsit cu totul special: actionam ca si cum nu noi am actiona, ci, mijlocindu-se de noi, un zeu tacut si indepartat si-ar face simtita prezenta.”

Astfel, putem observa cum însuși ritualul reprezintă un sacrifiu pe care oamenii îl fac cu bunăștință pentru a se integra cu societatea. Perioada de așteptare înaintea sărbătorilor reprezintă o perioadă încărcată de haos și de desprindere a omului de normal, reușind în același timp să marcheze o reîntregire a spiritului cu trecutul. Starea de liminalitate împinge omul spre viitor, dar în același timp îl readuce în lumea trecutului. El devine o parte din trecutul său. Sacrifiul său înseamnă chiar îmbrățișarea trecutului cu scopul de a se asemăna cu datinile potrivite societății noastre românești.

Înaintea sărbătorilor, românii sunt predispuși la un sacrifiu economic, fiind motivați să cheltuie peste măsură pentru bunastare a zilei de sărbătoare. Dacă ne uităm în periaoda Crăciunului, oamenii împinși de mirajul lui Moș Crăciun ajung să cheltuie sume impresionante pe care poate mulți nu și le permit în mod normal pentru a marca sărbătoarea de iarnă; cu toate că originea sărbătorii este una sacră, Crăciunul a devenit o sărbătoare profană, românii adaptându-se la celălalte culturi și împrumutând multe elemente culturale noi. Același lucru se întâmplă și în preajma sărbătorilor de Paști, Sfânta Maria sau Revelionul. Sacrifiul românului contemporan este unul de ordin material.

Un alt treilea sacrificiu este cel al ritualului, omul fiind responsabil de menținerea acțiunilor sale în preajma sărbătorilor. An de an, fiecare român participă cam la același ritualuri ca restul, fiind de multe ori supus acestora fără voința asta. Putem lua exemplu: apariția simbolurilor de iarnă în magazine, mass media și în oraș duce la o forțare a implementării ideii că vin sărbătorile și astfel, el este indus mai repede în starea de așteptare. Cu cât aceste simboluri apar mai repede, cu atât românul devine conștient de venirea sărbătorilor și intră mai repede în starea de liminalitate. De-al lungul timpului, s-a observat că perioada de dinaintea sărbătorilor apare mai repede decât în alți ani (simbolurile apar cu mai mult de o lună înainte în magazine)-înaintea Crăciunului încep să apară ornamente în hypermakreturi încă din octombrie. Dar ce sacrifiu face românul de rând? În perioada de liminalitate, el ajunge să se gândească cu bucurie sau tristețe că trebuie să se pregătească cum se cuvine de sărbători. Cu toate acestea, sacrificiul ritualului nu este unul asemănător cu cel descris de Nicu Gavriluță, oamenii nefiind predispuși la un act echilibrat și realizat constant, ci pentru societatea contemporană, sacrificiul este unul mai mult de ordin moral. Se impune un comportament corespunzător și se renunță la toate răutățile din decursul anului. În această perioadă, fiecare om se consideră mai bun sau chiar își promite că se face mai bun. Sacrifiul ritualului devine unul moral.