Manevra Navei Pentru Salvarea Supraviețuitorilor

5. MANEVRA NAVEI PENTRU SALVAREA SUPRAVIEȚUITORILOR

PE MARE

MANEVRA NAVEI ÎN CAZ DE “OM LA APĂ”

GENERALITĂȚI

Cele mai frecvente cazuri de “om la apă”, se întâmplă de obicei la manevrele de intrare și ieșire din porturi, la manevrele de legare la geamandură și în cazurile când oamenii trebuie să lucreze în afara bordului.

Orice persoană aflată la bordul navei trebuie să anunțe la comandă, imediat ce vede un om căzut în apă, raportând și bordul accidentului,”Om la apă în bordul ……..”.

De asemenea, cea mai apropiată persoană de locul căderii în apă, trebuie să arunce în apă un colac de salvare, primul aflat la îndemână. Imediat ce s-a raportat despre căderea omului în apă, un semnalizator cu binoclul, va trebui să urmărească omul din apă, urcându-se în arboradă dacă este nevoie, având pavilioane de mână, pentru a indica bărcii de salvare drumul. Noaptea se aprind două proiectoare, cu care se caută omul căzut și se menține fascicolul luminos pe el. Pavilionul de marș se coboară la jumătate și se ridică pavilionul de om la apă ”O”, din Codul Internațional de Semnale.

Toate aceste măsuri se pregătesc din timp, până când există convingerea că fiecare marinar de la bord, poate să execute în cele mai bune condiții rolul ce ia fost dat. Ofițerul de cart, trebuie ca la intrarea în cart, în funcție de vânt, vizibilitate, starea mării și calitățile manevriere ale navei, să-și conceapă planul de acțiune în cazul unei situații de “om la apă”, dacă acest plan nu a fost stabilit dinainte, de către comandantul navei.

5.1.2. MANEVRA NAVEI ÎN CAZ DE “OM LA APĂ”

Nu se poate indica o anumită manevră valabilă în orice situații și pentru orice fel de navă, dar există unele principii și activități obligatorii, într-o anumită ordine de executat, pentru salvarea omului căzut în apă, la auzul semnalului pe navă și anume:

1. Manevrarea navei de către ofițerul de cart, astfel ca omul căzut în apă, să nu fie prins

(aspirat ) de elice.

La viteze sub 10 Nd, va stopa mașina dacă nu știe în ce bord a căzut omul, iar dacă se

știe bordul, se va pune cârma banda în bordul căderii, pentru a îndepărta pupa de

locul accidentului. De îndată ce omul căzut în apă a depășit pupa, se manevrează

pentru a veni cât mai aproape de colacul de salvare aflat lângă om și pentru a lansa la

apă, barca de salvare din bordul de sub vânt.

La viteze mai mari de 10 Nd, se poate pune mașina înapoi, nefiind pericol de a prinde

omul la elice, deoarece în timpul necesar de alarmare și de a executa primele

comenzi, omul a fost cu siguranță depășit de pupa navei.

2. Aruncarea în apă a colacului de salvare, combinat cu geamandura de semnalizare.

3. Se dă alarmă pe navă prin sonerie ( ) și voce “Alarmă reală! Nu este

exercițiu! Om la apă în bordul….!”

Se apasă butonul “Man over board” al GPS-ului, care va transforma longitudinea și

latitudinea locului din momentul apăsării, în punctul fix al accidentului. GPS-ul

ghidează permanent deplasarea navei spre acest loc, indicând continuu relevmentul și

distanța la acesta, relevment ce va corespunde în orice moment cu drumul navei spre

locul accidentului, iar în funcție de distanța indicată, se va regla viteza, pentru a putea

opri nava lângă omul din apă. Precizia locului accidentului indicat de GPS depinde de

timpul scurs de la căderea omului în apă și până în momentul apăsării butonului

MOB, precum și de viteza navei.

5. Se anunță obligatoriu, personal, comandantul navei.

6. Se pune mașina pe drum înainte și se începe de către ofițerul de cart, manevra de om

la apă, ordonată de comandatul navei, manevră ce se va continua de către comandant

la sosirea pe comandă.

7. Se emit semnale sonore (cu sirena litera O din codul morse) și semne (pavilionul

Oscar din CIS), pentru avertizarea navelor din zona apropiată, despre manevră.

8. Se lansează apelul și mesajul de urgență “PAN PAN PAN”.

9. Se întărește veghea spre locul accidentului, urmărindu-se permanent omul din apă.

10. Se pregătesc barca și armamentul bărcii de salvare, pentru lansare la apă.

11. Se instalează în bordul de sub vânt plase, scări de pisică, scări de pilot, parâme

plutitoare, colaci cu saulă, parâme plutitoare cu gașe, etc., pentru situația când se face

recuperarea omului cu nava.

12. Se manevrează nava și apoi se menține astfel, ca omul din apă, să se afle sub vântul

navei pe timpul recuperării.

Apropierea navei de omul căzut în apă, se face de obicei după girație, când este văzut aproape în prova, după ce s-a stopat mașina și se guvernează astfel ca, omul să fie lăsat în bordul de sub vânt și curent, sau rezultanta dintre acestea, astfel ca omul din apă să se găsească tot timpul în bordul adăpostit al navei. Apropierea navei de om, trebuie astfel făcută, ca în cazul punerii mașinii înapoi pentru a opri nava, aceasta datorită pasului elicei, să nu vină cu prova peste om.

Când nava mai are ușoară viteză înainte, se stopează mașina, se lasă la apă, barca de salvare de sub vânt, asigurându-i adăpost prin menținerea navei în vântul bărcii. Pe vreme rea când nu se poate lansa barca la apă, se poate încerca salvarea omului, venind în apropierea și în vântul lui și filându-i colaci de salvare, sau alte obiecte plutitoare, legate cu parâme.

5.1.3. METODE DE EXECUTARE A MANEVREI DE “OM LA APĂ”

Practica a arătat că, diferitele forme de manevră pentru situația de urgență "OM LA APĂ" depind de situația anterioară evenimentului și tipului navei.

Eficiența manevrelor descrise mai jos, a fost verificată în următoarele cazuri de "OM LA APĂ" și a condus la stabilirea următoarelor manevre standard, considerând că nava se deplasează cu toată viteza:

a. Manevre în situații de ACȚIUNE IMEDIATĂ: evenimentul este observat de la comanda navei, iar reacția este declanșată imediat:

– girația simplă;

– întoarcerea navei de 2300, 2700, sau 3600;

– nava în balast cu vânt și valuri din prova;

– nava în balast cu vânt și valuri din travers;

– curba lui Butakov;

– curba lui Williamson, dar va solicita mai mult timp și va aduce nava departe,

în prova față de poziția inițială a producerii evenimentului.

b. Manevre în situații de ACȚIUNE ÎNTÂRZIATĂ: evenimentul este raportat la comanda navei de către un membru al echipajului, care a descoperit persoana din apă, iar reacția este declanșată cu oarecare întârziere:

– dubla întoarcere de 1800;

– curba lui Williamson;

– curba lui Scharnow, dar nu se poate efectua cu eficiență până când nu se va

stabili perioada de timp dintre momentul producerii evenimentului și cel al

începerii manevrei.

c. Manevre în situații de PERSOANĂ LIPSĂ: raportul ajunge la comanda navei, în situația când se descoperă o persoană lipsă de la bord:

– curba lui Scharnow;

– curba lui Williamson, dar distanța parcursă este mai mare.

Ambele curbe -WILLIAMSON și SCHARNOW – aduc nava pe drumul invers în siaj.

Manevra de “om la apă” prin girație simplă

Girația simplă a navei va aduce nava în poziția

din care a început manevra în timpul cel mai scurt:

– se orientează cârma bandă în bordul în care s-a 00

produs evenimentul;

– după o întoarcere de 2500 față de drumul inițial,

se aduce cârma la zero și se stopează mașina.

Din inerție nava va ajunge aproximativ în poziția

inițială.

2500

Manevra de “om la apă”prin întoarcerea navei de 230º,sau 2700,sau360º

– dacă din momentul căderii omului în apă nava a

parcurs o distanță egală cu lungimea sa, manevrând,

după o întoarcere a navei de 230º, acesta va fi văzut

în prova navei;

– dacă din momentul căderii omului în apă nava a

parcurs o distanță care nu l-a depășit,

manevrând, se va executa o întoarcere a navei de 270˚

și omul va fi văzut în prova navei;

– dacă manevra a început imediat după ce omul a căzut

în apă, acesta va fi văzut în prova după o întoarcere

de 360º.

Manevra de “om la apă”, a navei în balast, cu vânt și valuri din prova.

– se stopează mașina și se pune cârma bandă în bordul

în care a căzut omul (poziția 1); nava se deplasează

din inerție până în poziția 2;

– se pune mașina foarte încet înapoi și se guvernează din

cârmă și mașină pentru a se veni cu nava astfel ca omul

căzut în apă să se afle sub vântul navei, se stopează

inerția navei (pozițiile 3 și 4);

– se încep operațiunile pentru recuperarea omului din

apă, menținând permanent nava în vântul acestuia.

Manevra navei de “om la apă”cu vânt și valuri din travers.

– se stopează mașina și se pune cârma bandă

în bordul în care a căzut omul (poziția 1);

nava se deplasează din inerție până în poziția 2;

– se pune mașina foarte încet înapoi și se

guvernează din cârmă și mașină pentru a

se veni într-o poziție (3), care să permită

aterizarea cu vânt din travers la locul accidentului;

– se pune mașina foarte încet înainte și se

guvernează din cârmă și mașină pentru

apropierea provei navei în vânt față de om (poziția 4);

– se încep operațiunile de recuperare a omului din apă,

menținând permanent nava în vântul acestuia.

În caz de vizibilitate redusă s-au pe timp de noapte pentru

a putea găsi ușor omul, se aruncă colaci de salvare cu geamandură luminoasă și trebuie guvernat cu atenție pentru a reveni la locul accidentului.

Manevra navei de “om la apă ”prin metoda dublei întoarceri de 180

Se execută foarte bine pe vreme bună și pe vreme rea, inclusiv pe vizibilitate redusă, cu nava în orice alură.

Manevra trebuie executată cu aceiași viteză pe care a avut-o nava înainte de căderea omului în apă.

– se pune cârma banda în bordul în care a căzut omul

și mașina pe drum înainte, până când se execută o

întoarcere de 180º (pozițiile 1,2,3,4);

– după executarea primei întoarceri de 180º (poziția 5),

(când s-a ajuns la drumul opus drumului inițial),

se aduce cârma în ax și se ține acest drum până

când locul accidentului se vede în relevment prova

115º-120º, sau 25º-30º, înapoia traversului; RPV = 1150 – 1200

– se pune din nou cârma banda în bordul în care a

căzut omul și se începe a doua întoarcere de 180

(pozițiile 6,7,8);

– se aduce cârma în ax când nava ajunge la drumul

inițial, se ține capul spre locul accidentului și se

stopează mașina (poziția 9).

Manevra navei de “om la apă” folosind curba lui BUTAKOV

– se execută o întoarcere de 70 a navei, cu cârma

bandă în bordul în care a căzut omul;

– când s-a ajuns la drumul inițial plus 70, se pune

cârma bandă în bordul opus și se menține până

când nava ajunge la drumul inițial inversat, 200

când se aduce din nou în ax;

– se va naviga din inerție spre locul accidentului, care

trebuie să fie în prova navei, puțin lateral față de bordul 700

în care a căzut omul.

00

Manevra navei de “om la apă” folosind curba lui WILLIAMSON

– se pune cârma banda în bordul în care a căzut omul și se

execută o întoarcere de 60;

– când s-a ajuns la drumul inițial plus 60, se pune cârma

banda în bordul opus;

– când mai sunt 200 până la drumul invers celui inițial, 200

se aduce cârma în ax și nava se va întoarce din inerție

la drumul invers și se menține până când nava ajunge

la drumul inițial inversat, când se aduce cârma din 600

nou în ax;

– se va naviga din inerție spre locul accidentului, care 00

trebuie să fie în prova navei, puțin lateral în bordul în

care a căzut omul. În momentul când nava ajunge

aproape de locul evenimentului trebuie să se reducă

viteza pentru a opri nava la timp, lângă omul din apă.

Manevra de “om la apă ”folosind curba lui SCHARNOW

Se folosește atunci când nu se știe exact momentul dispariției omului de pe navă.

Atunci când se folosește curba lui Scharnow, distanța parcursă este mai mică, decât la curba lui Williamson, deci se face economie de timp. În momentul când nava ajunge în

drum opus după efectuarea acestei manevre, începerea căutării

se realizează cu câteva lungimi de navă în avans și în funcție

de tipul navei, distanța aceasta poate ajunge până la 1Mm.

– se pune cârma bandă în oricare dintre borduri și se execută 00

întoarcerea până la drumul calculat, care duce la

locul accidentului.

Drumul pentru salvare poate fi calculat cu formula:

Ds = Di +180º ± 60º;

unde: Ds = drumul pentru salvarea omului; 2400

Di = drumul inițial.

– semnul + se ia pentru întoarceri la dreapta;

– semnul – pentru întoarceri la stânga.

– după o întoarcere de 2400 față de drumul inițial, se orientează 0

cârma bandă în bordul opus;

– când mai sunt 200 până la drumul inițial inversat, se va aduce

cârma în ax și nava va întoarce din inerție la drumul inițial, inversat.

MANEVRA NAVEI PENTRU LANSAREA LA APĂ A

AMBARCAȚIUNILOR

GENERALITĂȚI

Orice ofițer de la bordul navei, dar mai ales ofițerii de punte, trebuie să fie pregătiți, ca în orice moment, să fie în măsură, să dea dovadă de pricepere, curaj, calm și să ia decizii rapide, pentru a executa lansarea bărcii de salvare la apă, mai ales pe vreme rea și să poată manevra cu barca, pentru a acosta la o navă aflată în pericol.

Echipajul bărcii trebuie selectat cu grijă, iar executarea ordinelor și a manevrelor, trebuie făcute întocmai și la timp, cu îndemânare.

Echipamentul care trebuie să armeze barca de salvare, depinde de împrejurările creeate și de activitățile ce urmează să se execute. Tot echipamentul care nu este necesar activităților de executat, trebuie luat din barcă, pentru a permite folosirea și manevrarea acesteia cu eficiență, dar ramele de rezervă, ispolul, gălețile, topoarele, ancora de furtună și lămpile sau lanternele pe timp de noapte, nu trebuie niciodată debarcate. Tot echipamentul care nu este de imediată necesitate, va fi stivuit pe fundul bărcii, de unde să poată fi imediat luat și folosit.

Norme constructive SOLAS, pentru bărcile de salvare

Toate bărcile trebuie să fie construite corespunzător, cu corpul rigid, și să aibă o astfel de formă și proporții care să-i confere o amplă stabilitate pozitivă pe apă și un bord liber suficient, când este la maximum încărcată cu echipament și persoane.

Barca de salvare trebuie să fie suficient de rezistentă pentru ca:

– să permită lansarea în siguranță la apă, încărcată la maxim;

– să permită lansarea și remorcarea când nava are viteza maximă de 5 Nd pe mare

calmă;

– corpul și copertina să fie din materiale necombustibile sau rezistente la foc;

– scaunele să permită așezarea unui om de 100 kg și sunt construite cât mai jos cu

putință;

– să fie suficient de rezistentă atunci când este la maxim încărcată, încât să reziste la

impactul cu corpul navei, cu o viteză de 3.5 m/s și la impactul cu apa când este

eliberată de la 3 m deasupra apei.

Nici o barcă de salvare nu trebuie să fie aprobată pentru a căra mai mult de 150 persoane.

Bărcile trebuie să fie astfel construite încât să permită ambarcarea și debarcarea rapidă, să fie complet armate cu personal în cel mult 3 min, să aibă scări de ambarcare în ambele borduri, pentru a permite persoanelor din apă, ambarcarea rapidă, cu treapta cea mai de jos, la cel mult 40 cm sub nivelul apei.

Materialele care asigură flotabilitatea bărcii, nu trebuie să fie afectate de apă, ulei sau produse petroliere și nu trebuie fixate pe exteriorul bărcii.

Bărcile trebuie să aibă motoare cu aprindere prin compresie, folosind combustibil cu punct de aprindere mai mare de 430C, cu pornire manuală sau automată, cu 2 sisteme

independente de energie. Motorul trebuie să fie capabil sa funcționeze cel puțin 5 minute când este pornit la rece și barca afară din apă. Elicea trebuie să poată fi decuplată de motor, iar țeava de eșapament să împiedice intrarea apei în motor.

Viteza bărcii pe poziția înainte, în mare calmă trebuie să fie de cel mult 6 Nd și cel puțin 2 Nd, când remorchează o plută cu 25 persoane plină, pentru cel puțin 24 ore.

Bărcile trebuie să aibă dopuri de scurgere a apei, cârmă și eche permanent atașate de barcă, suficienți recipienți etanși pentru stocarea obiectelor de inventar, dispozitiv de eliberare simultană a cârligelor.

Norme constructive SOLAS, pentru plutele de salvare

Cerințe constructive:

– să fie astfel construită încât sa fie capabilă să stea în apă 30 de zile, indiferent de

starea mării;

– să funcționeze corespunzător ea și echipamentul când este aruncată în apă de la

maximum 18 m. Dacă înălțimea de păstrare la bord este mai mare, pluta trebuie să

fie testată satisfăcător pentru acea înălțime;

– să suporte sărituri repetate pe ea de la max. 4,5 m, fie că are sau nu copertina ridicată

– să fie astfel construită încât să poată fi remorcată pe mare calmă cu o viteză de 3

noduri, încărcată plin cu echipament și persoane și cu o ancoră de furtună în apă;

– să aibă o copertină care să protejeze ocupanții de expunerea la condițiile

meteorologice, care să se ridice automat în momentul deschiderii plutei. Copertina

trebuie să respecte următoarele reguli:

– să asigure izolație împotriva căldurii sau frigului;

– să aibă o culoare la interior care să nu provoace disconfort ocupanților;

– fiecare intrare să fie clar indicată și să aibă posibilități de închidere/deschidere –

sigure și rapide. Plutele pentru mai mult de 8 persoane vor avea cel puțin 2 intrări

diametral opuse;

– să permită intrarea aerului suficient pentru ocupanți chiar dacă ușile sunt închise;

– să aibă un geam pentru a privi afară;

– să fie dotată cu mijloace de colectare a apei de ploaie;

– să nu împiedice ținerea dreaptă a capului în oricare dintre zonele ei;.

Corpul plutei trebuie să fie împărțit în nu mai puțin de 2 compartimente separate, fiecare umflat printr-o valvulă non – return. Capacitatea de plutire trebuie să asigure bord liber plutei dacă un compartiment este spart iar pluta este echipată normal cu tot inventarul și cu numărul maxim de persoane, cântărind în medie 75 kg și stând în poziție șezut. Pluta va trebui să se umfle în minimum 1 minut la temperatura de 180C – 200C și 3 minute la temperatura de 300C.

Orice plută trebuie astfel construită încât să aibă întotdeauna o bună stabilitate.

Instalații pentru serviciul ambarcațiunilor

Coborârea bărcii poate necesita, mai ales în cazul gruielor de tip vechi, pregătiri speciale și cunoașterea foarte bine a modului de folosire a instalațiilor pentru serviciul ambarcațiunilor.

Instalația pentru serviciul ambarcațiunilor, este un ansamblu de piese mecanisme și dispozitive ce servesc la manevrele de lăsare la apă și de ridicare de la apă, a ambarcațiunilor de la bordul navelor.

Navele din construcție sunt dotate, în funcție de destinația lor și de zona în care își desfășoară activitatea, cu ambarcațiuni (bărci și șalupe), necesare pentru salvarea echipajului, pentru salvarea oamenilor căzuți în apă, sau pentru pregătirea marinărească a echipajului, a căror lansare/ridicare la și de la apă se execută cu instalațiile pentru serviciul ambarcațiunilor.

Instalația pentru serviciul ambarcațiunilor este de regulă amplasată pe puntea ambarcațiunilor, în borduri, în zona centru sau de la centru spre pupa și este o construcție rezistentă, deoarece este solicitată la eforturi mari, de ambarcațiuni cu greutăți mari, în anumite situații fiind încărcate cu materiale și oameni, în condiții de vreme bună sau rea.

Instalația este compusă din piese pentru dirijarea parâmelor, dispozitive pentru fixarea ambarcațiunilor la post, mașina de forță a instalației, și gruie.

Gruiele sunt piese metalice foarte rezistente care servesc pentru lansarea la apă a ambarcațiunilor de la bordul navei precum și pentru ridicarea , așezarea și păstrarea lor la bord în timpul staționării și pot fi simple sau duble, pivotante, rabatabile și gravitaționale. Ele sunt formate dintr-un sistem cinematic de grinzi, acționate cu troțe ce asigură ieșirea bărcii în afara bordului în vederea lansării precum și ridicarea sau retragerea la bord a bărcii.

1.Gruiele rotative sau pivotante, sunt confecționate din bare sau țevi metalice, cu partea superioară curbată în plan vertical la mai mult de 90º, pentru a permite lăsarea sau ridicarea ambarcațiunilor în afara bordului. Acestea se rotesc în jurul axelor verticale pentru a face posibilă scoaterea bărcii în afara bordului, având partea inferioară, fixată în punte sau de bordaj și sprijinită cu un călcâi ce se poate roti într-o talpă prinsă solid în bordaj sau în punte.

De capătul superior, curbat, în locul numit capelatură sunt prinse inele sau cârlige de care se fixează palancul de ridicare al bărcii și brațele pentru rotirea gruiului în jurul axului său cu 360º.

Pe corpul gruiului sunt fixate mai multe raiuri deschise care dirijează spre vinciul

manual curentul, cu care este garnisit palancul de sarcină.

Vinciul manual este fixat solid pe corpul gruiului, având un tambur cu manivelă pentru înfășurarea curentului și un clichet de siguranță pentru a opri virarea accidentală a curentului palancului.

Ambarcațiunea poate sta la post pe un cavalet fixat pe punte sau în grui fiind asigurată cu ajutorul unor chingi sau amaratoare.

Gruiul rotativ poate fi simplu sau dublu, format din două gruie simple unite între ele la capetele superioare de o manevră fixă numită balansină, confecționată dintr-o parâmă metalică rezistentă, prevăzută cu atârnători de parâmă, cu noduri de turban și cu scări de pisică pentru coborârea oamenilor în barca lăsată la apă, sau pentru ambarcarea lor la bord. Acest tip de grui se utilizează doar pentru lansarea bărcilor de serviciu

Mod de lucru cu gruiele rotative

a. Gruiul simplu rotativ:

– se dezamarează ambarcațiunea din chingi și amaratoare;

– se prinde cârligul macaralei inferioare a palancului de sarcină, de labele de gâscă ale

ambarcațiunii;

– se ridică ambarcațiunea de pe cavalet până când se eliberează să se poată roti în afara

bordului;

– cu ajutorul brațelor (unul se virează și unul se filează), ambarcațiunea este rotită în afara

bordului, după care brațele se fixează luând volta;

– se va urca un marinar în barcă care va sta așezat pe banchet ținându-se cu mâinile de un

atârnător;

– se filează curenții palancurilor cu ajutorul vinciului manual sau al oamenilor, până când

ambarcațiunea a ajuns să plutească pe apă;

– marinarul din ambarcațiune desface rapid cârligul macaralei inferioare a palancului de

sarcină de la labele de gâscă, ambarcațiunea rămâne legată la bordul navei numai de

barbete.

Operațiunile de ridicare se execută în ordine inversă.

b. Gruiul dublu rotativ:

– manevrarea se execută întocmai ca la gruiul simplu rotativ, cu deosebirea că fiecare din

cele două gruie este manevrat de câte un braț , iar scoaterea ambarcațiunii în afara

bordului, sau introducerea deasupra punții, se face cu brațul unuia din gruie(prova),

virând, iar cu celălalt braț ,de la celălalt grui(pupa), filând și împingând ambarcațiunea

spre prova, după cum este nevoie, până când gruiele se rotesc fiecare cu 180º.

– cârligele palancurilor de sarcină de la cele două gruie se prind fiecare la câte o labă de

gâscă ale ambarcațiunii, iar în ambarcațiune pentru desprinderea acestor cârlige, atunci

când se află în stare de plutire se vor urca doi marinari.

2.Gruiele rabatabile sunt formate din grinzi rezistente drepte sau curbate rotite în jurul unor articulații cu ax orizontal plasate la partea inferioară. Se utilizează pentru bărci de salvare cu mase de până la 2300 kg

a. Gruiul dublu rabatabil cu șurub fără sfârșit, este asemănător cu gruiul rotativ, dar, cu deosebirea că ambarcațiunea se scoate în afara bordului, deasupra apei, prin rabatarea gruiului propriu-zis cu ajutorul unui sistem telescopic cu șurub fără sfârșit.

Gruiul este fixat foarte solid într-un postament pe punte, printr-o articulație, care îi permite să oscileze, pentru rabatare.

De corpul fiecărui grui sunt fixate sistemele telescopice care sunt puse în funcțiune prin intermediul a două manivele acționate manual.

Fiecare grui este prevăzut cu un vinci acționat manual cu manivelă, cu ajutorul cărora se ridică sau se coboară ambarcațiunea, virând sau filând curentul palancului de sarcină.

Instalația se mai compune din palancurile de sarcină, raiuri deschise și pastici pentru dirijarea curenților de la palancuri, chingi și amaratoare pentru asigurarea ambarcațiunilor

la post, balansină cu atârnători și scară de pisică, precum și cavaleți pentru fixarea ambarcațiunilor în repaus.

Niciodată ambarcațiunile nu vor fi ținute în repaus la bord, susținute de palancurile de sarcină.

Mod de lucru cu gruiul dublu rabatabil cu șurub fără sfârșit

– se dezamarează ambarcațiunea de pe cavalet;

– se prind cârligele de la macaralele inferioare ale palancurilor de sarcină de labele de

gâscă ale ambarcațiunii;

– se ridică ambarcațiunea de pe cavalet până când se eliberează ca să se poată rabate

în afara bordului;

– se urcă în ambarcațiune doi marinari care vor sta așezați ținându-se de atârnători;

– se rabat gruiele în afara bordului, deasupra apei, prin rotirea manivelelor ce

acționează șuruburile fără sfârșit,ale sistemului telescopic;

– se filează curenții palancurilor de sarcină cu ajutorul vinciurilor manuale, până când

ambarcațiunea a ajuns să plutească pe apă;

– marinari aflați în ambarcațiune desfac rapid cârligele palancurilor de sarcină de la

labele de gâscă, ambarcațiunea rămânând legată la bord numai cu barbetele.

Operațiunea de ridicare se execută în ordine inversă.

b. Gruiul dublu rabatabil cu sector dințat și cremalieră,, este asemănător cu gruiul cu șurub fără sfârșit, cu deosebirea că cele două gruie propriu-zise, se termină la partea inferioară cu un sector dințat, ce este cuplat și acționat de o cremalieră fixată solid pe punte.

Pentru rabaterea gruiului în poziția în afara bordului, deasupra apei, instalația este prevăzută cu o manivelă cu șurub fără sfârșit puse în funcțiune manual. Instalația mai este prevăzută cu palancuri de sarcină cu vinciurile lor de manevră, raiuri deschise și pastici pentru dirijarea curenților de la palancuri, chingi și amaratoare, pentru asigurarea ambarcațiunilor la post, balansină cu atârnători și scară de pisică, precum și cavaleți pentru fixarea ambarcațiunilor în repaus.

Modul de lucru cu gruiul dublu rabatabil cu sector dințat și cremalieră este asemănător cu modul de lucru cu gruiul dublu gravitațional cu șurub fără sfârșit.

3.Gruiele gravitaționale sunt ansambluri cinematice care asigură lansarea bărcilor sub acțiunea forțelor de gravitație, fără consum de energie mecanică, electrică, sau musculară. După schema lor cinematică, gruiele gravitaționale au mișcarea principală, de rotație sau de translație, realizând ieșirea peste bord și apoi coborârea bărcii, sub acțiunea gravitației, după ce au fost eliberate chingile de fixare a bărcii pentru poziția de marș a navei și după ce a fost eliberată frâna vinciului

Datorită acestui avantaj esențial gruiele gravitaționale sunt larg răspândite la navele maritime. Pentru ridicarea bărcii și retragerea ei la bord gruiele gravitaționale folosesc forța electrică sau mecanică a unui singur vinci de grui.

a . Gruiul dublu rabatabil, gravitațional fără șină călăuză, este compus din două gruie rabatabile propriu-zise fixate de câte o coloană, în așa fel încât pot fi scoase direct în afara bordului, rabatate spre exterior.

Cele două coloane care susțin gruiele, sunt fixate solid în punte prin niște postamente, pe ele fiind fixate raiuri deschise ce vor dirija curentul de la palancurile de sarcină la mașina de forță a gruiului, care de regulă este un motor electric. Acest motor electric trebuie să fie foarte puternic și de asemeni, trebuie să fie prevăzut cu cel puțin două sisteme de siguranță, mecanic cu frânare prin ferodou și electric prin întreruperea alimentării și frânarea rotirii rotorului.

La capătul superior, gruiul este prevăzut cu o macara fixă, prin care este garnisit curentul, ce formează împreună cu macaraua alunecătoare de care este prins cârligul, palancul de sarcină.

Palancurile de sarcină ale celor două gruie, sunt garnisite cu același curent, o parâmă continuă care se virează sau se filează în mod egal prin ambele palancuri, prin rotirea în sensul de virare sau de filare a electromotorului, astfel că în permanență ambarcațiunea va fi situată în poziție orizontală.

Instalația mai are în componență, balansina cu atârnători, chingi pentru fixarea la post a ambarcațiunii, și un sistem de cavaleți, fixați tot pe gruie, pentru fixarea ambarcațiunii în repaus.

Modul de lucru al gruiului dublu rabatabil, gravitațional, fără șină călăuză, este asemănător cu modul de lucru al gruiului rabatabil cu șurub fără sfârșit, cu deosebirea că manevra de lăsare a ambarcațiunii la apă se execută prin greutatea ambarcațiunii ținând din frâna electromotorului pentru ca aceasta să nu se fileze cu viteză prea mare, iar ridicarea ambarcațiunii la post se realizează cu electromotorul în sarcină.

La filare, pentru ca greutatea ambarcațiunii să acționeze asupra palancurilor de sarcină, se vor executa câteva rotații manuale ale tamburului cu parâma, cu manivela, în sensul de filare și de rabatere a gruiului, până când ambarcațiunea este deplasată de pe cavalet și rămâne suspendată cu toată greutatea sa în cârligele palancurilor de sarcină. Din acest moment având permanent controlul din frână, gruiul se rabate până când ajunge cu ambarcațiunea deasupra apei. În continuare se oprește rabaterea gruiului și începe filarea palancurilor de sarcină, tot din greutatea ambarcațiunii și din frână până când se ajunge în stare de plutire.

Operațiunile celelalte de coborâre și de ridicare sunt identice cu ale celorlalte gruie.

Avantajul acestei instalații este acela că ea este manevrată de o singură persoană de la bord și anume electricianul, conform rolului.

b. Gruiul dublu rabatabil, gravitațional, cu șină călăuză, este cel mai folosit astăzi la nave și este compus din două coloane de susținere sub forma unor șine în interiorul cărora glisează câte un tambur, al fiecăruia din cele două gruie. Aceste două șine au rolul de a dirija glisarea gruielor propriu-zise, atunci când se rabat spre exteriorul navei în afara bordului, pentru lansarea ambarcațiunii și în sens invers pentru readucerea ei la post.

Gruiele propriu-zise ale instalației sunt prevăzute în plus fiecare cu două role, doi tamburi, ce se rotesc și glisează concomitent în interiorul canalului șinelor călăuză, până

în momentul în care gruiele rabatate, ajung în poziția necesară de lansare a ambarcațiunii la apă, poziție în care sunt prevăzute cu stope mecanice, oprind rabatarea. Celelalte părți componente ale gruiului coincid cu cel de dinainte.

Asigurați-vă că gruiele și siguranțele bărcii sunt eliberate înainte de lansare.

Verificați dacă întinzătoarele sunt fixate corect.

Începeți lansarea bărcii spre puntea de ambarcare prin eliberarea frânei(evitați ca întreaga greutate a bărcii să fie suportată de întinzătoare).

Eliberați socarele și apoi întindeți-le și asigurați-le pentru a menține barca lângă copastie.

Eliberați întinzătoarele.

Ambarcați pasagerii și echipajul.

Slăbiți ușor și apoi eliberați socarele de la palancuri.

Coborâți barca cu grijă eliberând-o ușor din frână.

Încercați să eliberați palancurile când barca se află pe o creastă de val.

După ambarcarea vincierului și a personalului rămas la bord, eliberați atârnătorii și manevrați barca pentru a o îndepărta de corpul navei.

Modul de lucru al gruiului dublu rabatabil, gravitațional, cu șină călăuză, este asemănător cu modul de lucru al gruiului dublu rabatabil gravitațional fără șină călăuză.

Fiecare barcă este deservită de câte două brațe de gruie. În poziția de marș, prin intermediul legăturilor cu cablu și scripete barca este suspendată pe cavaleții gruielor, care preiau întreaga sarcină a bărcii și la ieșirea acesteia peste bord nu permit coborârea ei decât după ce legăturile bărcii au trecut de cavaleții gruielor.

Pentru ieșirea peste bord a brațelor de gruie se eliberează chingile bărcii și siguranța gruielor. Prin eliberarea frânei vinciului se produce ieșirea liberă peste bord a brațelor de gruie împreună cu barca suspendată. Frânarea este asigurată cu ajutorul unei sârme iar cursa brațului este limitată de un tirant telescopic.

Ridicarea bărcii se realizează cu ajutorul vinciului de gruie care virează sârmele până când legăturile bărcii ajung la ciocul gruielor. În continuare se produce retragerea la bord cu rotirea brațelor gruielor în jurul articulațiilor exterioare până când barca calcă pe cavaleții sudați de brațele gruielor și acestea ajung în poziția de marș, vinciul fiind oprit prin comandă manuală, sau prin limitatorii montați pe postament.

4. Cale de lansare la apă a ambarcațiunilor

Sunt instalații amplasate de cele mai multe ori în axul navei, la pupa și sunt construite dintr-un sistem fix de grinzi de forma unui plan înclinat, sau tobogan, pe care poate aluneca gravitațional ambarcațiunea de salvare.

Toate ambarcațiunile care folosesc astfel de instalație de lansare, sunt complet închise și după ce sau ambarcat la bord, tot personalul și materialele conform rolului, se pot folosi toate facilitățile pe care le oferă, numai din interior: pornirea motorului, lansarea la apă a ambarcațiunii, guvernarea, etc.

Măsuri de siguranță la manevra de coborâre la apă și de ridicare la bord a ambarcațiunilor

– toate operațiunile se execută la comandă, simultan, lin, fără smucituri și cu precizie;

– la ieșirea oamenilor din barcă, trebuie avut în vedere că agățarea de atârnători sau de

scara de pisică, se execută la poziția înaltă a bărcii (când este ridicată pe val). Dacă

se încearcă coborârea pe atârnători când barca se află în poziția joasă, este posibil ca,

în momentul următor, barca să urce pe val destul de mult, să lovească oamenii, care

scapă atârnătorii din mână și pot să cadă în apă;

– la agățarea labelor de gâscă de cârligul palancului de ridicare, operațiunea trebuie

efectuată de către amândoi oamenii odată, pentru că dacă unul nu a reușit, la

comanda “sus barca”, se ridică de la un capăt și se răstoarnă;

– este foarte important ca pe timpul ridicării barca să aibă în permanență poziția

orizontală;

– pe timpul cât se află în barcă, cei doi oameni vor sta pe banchet pe mijlocul bărcii și

se vor ține cu mâinile de atârnători, pentru a se putea salva în caz de incidente la

barcă, mai ales în condiții de lansare la apă pe vreme rea;

– cei doi oameni aflați în barcă pe timpul ridicării nu au voie să stea între palancul

prova și prova bărcii sau între palancul pupa și pupa bărcii. Ei trebuie să stea spre

interiorul bărcii, pentru că dacă un palanc ar ceda – omul de la celălalt capăt al bărcii

ar fi strivit între barcă și palancul rămas în funcțiune;

– pe timpul manevrei toate comenzile , ordinele și rapoartele trebuie date numai de cei

în drept să le facă, pentru a nu se produce încurcături:

MANEVRA DE LANSARE LA APĂ A AMBARCAȚIUNILOR,

CU NAVA ÎN MARȘ

5.2.2.1.Lansarea automată a ambarcațiunilor de salvare

Ambarcațiunea de salvare complet închisă trebuie să fie lansată automat prin cădere liberă și de aceea este esențial, ca înainte de lansare, conducătorul bărcii să se asigure că toate intrările, deschiderile și ventilațiile sunt corespunzător închise și toți membrii echipajului bărcii, sunt așezați pe scaune și cu centurile de siguranță bine legate. Acesta se va convinge că spațiul de lansare este liber de obstacole și va anunța supraviețuitorii, că în curând va lansa barca, asigurând suficient timp unui supraviețuitor, care nu este suficient pregătit, să obiecteze înaintea lansării efective a mijlocului de salvare.

1.Asigurați-vă că toate legăturile au fost desfăcute de la gruie și barcă înainte de a o lăsa până la puntea de ambarcare.

2.Când barca este la puntea de ambarcare, urcați în ea și ocupați-vă locurile desemnate.

3.Legați centurile de siguranță.

4.Când tot personalul este la bord, trageți de socarul de control prin gura superioară, pentru a începe lansarea bărcii.

5.Continuați să trageți până ce barca ajunge la cca. 2 metrii deasupra apei. Opriți coborârea, porniți motorul bărcii, reluați coborârea și încercați să eliberați cârligele când barca este pe o creastă de val. Eliberați socarele și manevrați barca pentru a o degaja de corpul navei.

Plutele de salvare automate, sunt prevăzute cu dispozitive hidrostatice de eliberare a chingilor de legătură, pentru situația că nava se scufundă înainte ca acestea să poată fi eliberate și lansate manual.

Dispozitivul de eliberare hidrostatic, este o piesă de construcție specială, care la adâncimea de 3.5 m (această valoare poate varia în funcție de tipul dispozitivului), datorită presiunii apei, eliberează chinga de legătura a plutei de salvare. Aceasta , datorită

flotabilității sale, se ridică spre suprafața apei, saula de declanșare rămânând prin intermediul unei saule subțire, legată de navă. Această saulă este proiectată la valori de rupere, care să permită întinderea saulei de declanșare a buteliei de gaz, ce va umfla pluta, dar se rupe, în momentul în care nava, în scufundare, ar încerca să antreneze pluta spre fund, eliberând-o. Dispozitivul de eliberare hidrostatic, trebuie anual verificat sau schimbat, în funcție de tipul constructiv și de reglementările SOLAS

5.2.2.2. Lansarea manuală a plutei de salvare

Abandonarea navei în pluta de salvare presupune pregătirea, lansarea și ambarcarea în aceasta. Următoarele etape pentru lansarea manuală a plutei, trebuiesc parcurse în mod firesc, astfel:

– se verifică ca barbeta să fie bine legată la bord;

– se verifică să fie totul liber peste bord și în afara bordului. Se eliberează chingile de

amaraj ale plutei și se aduce pluta lângă bordaj, eliberându-se după caz balustrăzile

mobile;

– se aruncă la apă containerul conținând pluta de salvare;

– se trage de capătul barbetei rămas la bord până când se declanșează butelia de gaz

care umflă pluta în maximum 1 minut;

– se urcă în plută pe scară, socar sau din apă, aruncându-se în prealabil toate obiectele

ascuțite.

Când toată lumea este la bord se taie barbeta pentru eliberarea plutei de legătura cu nava. În ape reci se umflă podeaua dublă. Se ventilează bine pluta înaintea închiderii intrării,.se lansează ancora de furtună.

Este bine să se urmărească rămânerea grupată cu celelalte mijloace de salvare.

Dacă pluta nu se umflă de prima dată acționați cu putere barbeta până la declanșarea buteliilor. Dacă pluta nu este lipită de corpul navei pentru a se putea executa ambarcarea direct, se poate sări pe plută de la max. 2 m în dreptul intrării și nu pe copertină.

1.Înainte de a arunca pluta de salvare în apă controlați dacă capătul socarului este

legat bine de valvula hidrostatică pentru a preveni îndepărtarea plutei în derivă.

2.Desfaceți cârligul de la centura prindere

3.Aruncați pluta peste bord.

4.Trageți restul socarului în afara containerului până simțiți rezistență. Trageți

puternic de socar pentru a activa mecanismul de umflare a plutei.

5.Când ați urcat în plută tăiați socarul cu un cuțit și manevrați pluta departe de navă

folosind padelele și ancora de furtună.

Manevra navei în marș, pentru lansarea ambarcațiunilor

a). PE VREME BUNĂ

– este preferabil ca această manevră să se execute cu nava având o foarte mică viteză

înainte (până la 5 Nd), pentru ca șeful bărcii să poată îndepărta barca din cârmă de

corpul navei, fiind legată cu barbeta prova;

– întotdeauna se va urmări să fie lansată barca de sub vântul navei, sau se va manevra

nava astfel ca barca pe care dorim să o lansăm să fie adusă sub vânt;

– manevra de coborâre a bărcii trebuie să fie la post, armamentul bărcii cu vestele de

salvare îmbrăcate și materialele conform rolului, va fi adunat pe puntea de

ambarcare, pe locul indicat prin rol;

– armamentul bărcii se ambarcă și se ține cu mâinile da atârnători pe timpul manevrei;

– la comanda ofițerului de cart sau a ofițerului secund se filează barca prin gruiul său

până când ajunge la apă, apoi se comandă “mola!”, moment în care, marinarii din

barcă desfac palancurile, din labele de gâscă. În acest timp șeful bărcii, ține barca

într-o poziție paralelă cu nava aproape de bordaj, punând cârma ușor spre navă;

– barca este ținută în tot acest timp de barbetele prova și pupa de doi marinari de pe

puntea navei;

– după desfacerea palancurilor șeful de barcă manevrează din cârmă pentru

îndepărtarea bărcii de navă într-o poziție paralelă, fiind ținută în continuare numai de

barbeta prova. Trebuie avut în vedere ca barca să nu ajungă travers cu nava fiind

pericol de răsturnare, mai ales dacă nava are viteză înainte;

– după ce barca a fost îndepărtată suficient de navă se comandă armarea bărcii de

către trăgătorii la rame, sau dacă este dotată cu motor, se manevrează din acesta, se

dă mola la barbeta prova, fiind guvernată pentru îndepărtarea de corpul navei.

b). PE VREME REA

Se execută la fel ca și pe vreme bună cu următoarele specificații:

– pe vânt puternic se va lansa numai barca de sub vânt, sau se va manevra cu nava,

pentru a o aduce cu bordul în care se va lansa barca, sub vânt.

– pericolul lovirii bărcii de corpul navei și de avariere a ei, înainte de a fi lansată la

apă, este atât de mare, încât se recomandă trecerea, unde acest lucru este posibil, a

două sârme pe sub corpul navei și legarea capetelor întinse, de capetele gruielor,

printre corpul navei și barca de salvare. Se încinge apoi barca cu două socare, unul

prova, altul pupa, care sunt prinse la capăt, cu o cheie de împreunare, ce alunecă pe

sârmă. Astfel, barca este ținută mereu lipită de sârmă, până aproape de coborârea în

apă și ferită de balansarea care o poate lovi de corpul navei. În același scop, se pot

folosi fendere, care să protejeze în plus barca de lovirea cu nava.

– barbetele se leagă cat mai jos și cât mai în lung și o persoană bine pregătită, va

menține barbeta fără să bandeze barca după navă.

– nava va fi manevrată pe timpul lansării bărcii în funcție de situație și atât cât este

posibil, cea mai bună alură care se va ține, va fi cu vântul câteva puncte, în bordul

opus lansării bărcii.

– pe mare montată, barca se filează din grui, până când creasta valului ajunge aproape

de chila bărcii, pentru ca barca să nu joace pe valuri și să nu fie izbită în palancuri,

iar la comanda “mola! ”, marinarii din barcă desfac palancurile de labele de gâscă.

Lansarea bărcii presupune găsirea momentului optim și acțiune hotărâtă. Palancurile

vor fi eliberate simultan și odată ce barca este în apă, cârma va fi pusă astfel încât să

o îndepărteze de navă.

– barca va rămâne legată numai cu barbeta prova, suficient de filată pentru a permite

șefului de barcă să o îndepărteze rapid de navă din cârmă (sau cu o ramă, cârma

având prea puțin efect, deoarece iese mereu din apă), pentru a feri lovirea bord în

bord dintre navă și barcă. În tot acest timp este bine ca unul la doi marinari din barcă

să poată acționa cu căngile pentru protejarea bordajului, să nu sa lovească de

corpul navei și pentru îndepărtarea de navă.

MANEVRA NAVEI ÎN MARȘ DE RIDICARE DE LA APĂ A AMBARCAȚIUNILOR

a). PE VREME BUNĂ

– când barca se apropie de navă aceasta trebuie să aibă viteză spre înainte până la

limita de guvernare a cârmei, pentru a permite ținerea sub vânt a bordului de

primire la acostare a bărcii;

– se bate bandula și se transmite barbeta prova, cu care barca este orientată spre locul

de ridicare la bord cu gruiul (sub grui);

– se introduc ramele în barcă, se scot între barcă și navă baloanele de acostare, apoi

aceasta se orientează din cârmă și barbetă într-o poziție paralelă cu nava;

– se prind palancurile de labele de gâscă și la comanda șefului de manevră “sus

barca!”, începe ridicarea cu gruiul, până când aceasta este adusă la post. În tot acest

timp armamentul bărcii, se ține de atârnători iar barca, este ținută cât mai fix din

berbetele prova și pupa de doi marinari de pe punte, pentru a-i reduce ruliul și a o

împiedica să se izbească de bordajul navei. Baloanele de acostare se țin tot timpul

între navă și barcă, pe timpul ridicării.

b). PE VREME REA

Se execută la fel ca și pe vreme bună cu următoarele specificații:

– pe vânt puternic și mare rea, nava va guverna menținându-și viteza foarte mică până

limita de guvernare a cârmei, în așa fel încât să mențină bordul de acostare a bărcii,

adăpostit de vânt și valuri;

– virarea bărcii la comanda “sus barca!”, se va face imediat ce au fost prinse

palancurile, pentru ca barca să nu joace pe valuri și să fie izbită în palancuri;

– barbetele se țin cât mai strânse ca barca să fie cât mai lipită de corpul navei, iar

baloanele de acostare se țin mereu în dreptul bărcii.

MANEVRA NAVEI AFLATĂ LA ANCORĂ, DE LANSARE ȘI

RIDICARE LA ȘI DE LA APĂ A AMBARCAȚIUNILOR

Se execută la fel ca și la o navă aflată în marș, cu deosebirea că o navă aflată la ancoră, în general are poziția de echilibru cu prova în vânt, sau mai bine zis cu bordul corespunzător ancorei fundarisite mai mult în vânt și val.

De aceea bordul opus bordului ancorei, se va folosi pentru manevra de coborâre și ridicare a bărcii, fiind mai adăpostit contra vântului și a valurilor.

Pentru situațiile în care bărcile lansate la apă nu mai pot fi ridicate la bordul navei datorită condițiilor grele, după ce au fost recuperați oameni din ele, acestea pot fi abandonate mai bine, decât să se producă avarii grave corpului navei, sau accidentări ale oamenilor de la manevră.

5.3. MANEVRA NAVEI PENTRU RECUPERAREA

SUPRAVIEȚUITORILOR PE MARE

5.3.1. GENERALITĂȚI

În cazul manevrelor de salvare a echipajului unei nave cu ajutorul bărcilor de salvare, acestea trebuie să poată fi lansate la apă, atât pe vreme bună cât și pe vreme rea, armamentul trebuie să fie bine antrenat și cu dotarea necesară, pentru a putea acorda primul ajutor celor salvați.

Lansarea la apă a bărcii, în vântul navei avariate, sau sub vântul ei, este în funcție de situația de la fața locului, adică de vânt și starea mării, suprafața velică și deci deriva ambelor nave, de posibilitățile de manevră ale navei salvatoare, de antrenamentul și priceperea armamentului bărcii.

Luarea la bord a supraviețuitorilor, este o manevră dificilă și ea trebuie executată cu foarte mare rapiditate, ținând cont de situația existentă și de starea acelor supraviețuitori, care se află în apă.

De aceea barca, nu trebuie să se apropie niciodată prea mult de omul din apă, evitându-se astfel pericolul lovirii acestuia și nu va fi luat la bord prin prova bărcii. Manevra indicată, este de a lăsa supraviețuitorul sub vântul bărcii și de a-i întinde o ramă și a-l ridica pe la mijlocul bărcii.

La bordul mijlocului de salvare, persoanele salvate vor fi ținute sub traversa bărcii. O astfel de așezare conferă stabilitate suplimentară și nu creează suprafață velică suplimentară, scăzând de asemenea riscul ca aceștia să fie luați de valuri.

În cazul în care există supraviețuitori în apă, nava salvatoare trebuie să aibă pregătite plase, sau să lanseze bărcile de salvare, sau plutele de salvare și să aibă echipajul adecvat echipat, pentru a intra în apă și a da asistență supraviețuitorilor.

În cazul existenței unui incendiu, a vremii nefavorabile, sau în cazurile în care este imposibil ca nava salvatoare să vină să acosteze la nava avariată, poate fi foarte eficient să se remorcheze un echipament de salvare într-o poziție cât mai apropiată. Un post de ambarcare, poate fi amenajat cu ajutorul unei plute de salvare lăsată la apă.

Astfel barca ce transportă supraviețuitorii poate face rapid transferul în postul de

ambarcare pentru a face o noua cursă, timp în care supraviețuitorii sunt luați la bord.

Salvarea supraviețuitorilor de la nava avariată, din apă sau de la postul de ambarcare amenajat, se poate face și cu ajutorul helicopterului.

Direcția de apropiere de supraviețuitori depinde de împrejurările oferite, astfel că de o navă cu incendiu la bord, aflată în flăcări apropierea se face venind din bordul din vânt, pe când apropierea de o plută, se va face din bordul de sub vânt. Cei doi factori esențiali de care se ține cont pe timpul apropierii, necesare pentru executarea operațiunilor de salvare a supraviețuitorilor, sunt protecția oamenilor ca scop fundamental și deriva navei salvator și a navei salvate. În general supraviețuitorii care se află în apă vor fi luați la bord, din bordul de sub vânt.

Dacă este posibil, se vor face pregătiri pentru persoanele accidentate care necesită

îngrijire medicală, sau pentru transferul lor pe nave, care posedă cadre medicale.

5.3.2. TRANSBORDAREA SUPRAVIEȚUITORILOR

În timpul operațiunilor de salvare, sau după ce supraviețuitorii au fost luați de la bordul navei avariate, poate fi necesară transbordarea acestora, din mijloacele de salvare, pe nava salvatoare, sau în helicopter, sau de pe nava salvatoare, în helicopter, sau invers.

Pentru aceasta, se vor face pregătiri de primire a supraviețuitorilor și se vor lua măsuri pentru asigurarea rapidă a transbordării supraviețuitorilor, ținând cont de posibilitatea ca starea lor fizică să fie precară.

Pe timpul cât nava se îndreaptă către zona de căutare, este necesar să se facă pregătirile adecvate primirii supraviețuitorilor, astfel:

– parâmă de la prova la pupa la linia de plutire în fiecare bord asigurată de corpul

navei, de care mijloacele de salvare se pot prinde la acostare;

– un cranic sau bigă, pe poziție gata pentru ridicare în fiecare bord cu o platformă,

sling, plasă, pentru a asigura rapida preluare a supraviețuitorilor;

– socare, scări, și plase de urcare, puse pe poziție și gata de a fi folosite în ambele

borduri, pe toată lungimea navei, în părțile cu bordul liber cel mai mic, și echipaj

echipat corespunzător pentru a intra în apă și a salva supraviețuitorii;

– o plută de salvare, gata de a fi folosită ca stație de ambarcare a supraviețuitorilor, ce

va fi lansată doar la nevoie;

– pregătiri pentru primirea supraviețuitorilor ce necesită asistență medicală, incluzând

asigurarea tărgilor pentru preluarea lor;

– când se va folosi barca proprie, se vor asigura toate mijloacele de comunicare între

ea și nava bază;

– aparatul de aruncat bandula, va fi gata de a fi folosit;

– pentru transbordarea supraviețuitorilor din și la helicopter, se vor folosi instalațiile

acestuia având la capăt agățat de cârlig:

un sling, folosit pe scară largă pentru transbordarea de persoane, dar care este

nepotrivit în cazul răniților. Slingul se îmbracă aproape la fel ca o haină și se

poate folosi și în situațiile când persoana este ușor rănită, dacă un membru al

helicopterului coboară pentru a acorda asistența;

– un coș, care nu necesită măsuri speciale. Omul se urcă în el rămâne așezat și se

ține bine;

o targă, care se folosește pentru persoanele rănite. Acestea vor fi imobilizate de targă. Cu toate că transferul unui rănit de pe targa navei, pe aceea specială a

helicopterului este dureroasă, este de preferat transbordării rănitului, pe o targă

care nu este destinată transbordării;

– un scaun, care se aseamănă cu o ancoră cu brațele plate, pe care persoana

salvată o încalecă și se ține bine. Pe scaun pot fi transbordați doi oameni în

același timp;

– o plasă, care seamănă cu o colivie și are o deschidere laterală, pe unde persoana

intră și se ține bine.

5.3.3.METODE DE RECUPERARE A SUPRAVIEȚUITIRILOR PE MARE

5.3.3.1.Metoda de recuperare a supraviețuitorilor “în telegraf”

Constă în aceea că supraviețuitorii se transportă de la nava avariată, la nava salvatoare, prin intermediul unei parâme de legătură, dată sub vânt, la nava avariată.

Nava salvatoare se apropie de nava avariată, prin vântul acesteia și la o distanță convenabilă și suficientă pentru executarea manevrei va lansa barca de salvare, din bordul de sub vânt, în vântul navei avariate.

Barca, la adăpostul navei salvatoare, se va apropia de nava naufragiată, cu precauție, deoarece aceasta fiind derivată, poate lăsa în urma ei atârnate capete de parâmă căzute în

apă, diferite obiecte agățate de acestea sau alte obiecte plutitoare ce pot avaria corpul bărcii sau îngreuna manevra acesteia, mai ales în condiții de mare agitată.

Acostarea la nava naufragiată, chiar și în bordul de sub vânt, este periculoasă de aceea barca se apropie de bordul din vânt atât cât să poată arunca bandula și prin intermediul ei să dea o parâmă lungă, plutitoare și ușoară, având un colac de salvare la mijloc.

Un capăt al parâmei se leagă de barcă, iar celălalt de nava naufragiată.

Nava naufragiată trage parâma până când aduce colacul de salvare lângă bord, de care se prind unul sau mai mulți naufragiați. Deriva navei avariate este mai mare și o va îndepărta de colac, de asemeni barca va avea derivă mai mare decât colacul și se va apropia de el, sau chiar barca se va trage spre colac, cu ajutorul parâmei.

După urcarea în barcă a naufragiaților, colacul este tras din nou la nava avariată, pentru a fi luați alți naufragiați. În tot acest timp nava salvatoare va asigura cu corpul său

adăpostul necesar bărcii.

Dacă barca trebuie să facă mai multe curse cu naufragiații la nava salvatoare, se poate folosi o parâmă cu care barca poate fi trasă până la bordul navei salvatoare pentru a prelua naufragiații.

colac

Barcă salvare Navă

avariată

Navă

W salvatoare

Metoda recuperării ‘în telegraf”

5.3.3.2. Metoda de recuperare a supraviețuitorilor “sub vânt”

Se folosește această metodă atunci când suprafața velică a navei avariate este mai mare decât suprafața velică a navei salvatoare și astfel oferă operațiunii, un bun adăpost sub vântul său, iar numărul persoanelor supraviețuitoare încap într-un transport în barcă.

Nava salvatoare aterizează sub vântul navei naufragiate și lansează la apă barca de intervenție și salvare, de sub vânt.

Barca întinde o parâmă lungă, plutitoare și ușoară de care sunt legate din loc în loc mai multe veste de salvare, iar la mijloc un colac de salvare. Parâma este lăsată în calea derivei navei avariate și caută să o lase să treacă cu prova sau pupa în dreptul ei, iar barca stă pe loc, cu prova în vânt și așteaptă ca nava naufragiată să fie derivată spre ea.

Nava naufragiată când ajunge la capătul parâmei din apă, o ridică la bord trage colacul

de salvare lângă bord de care se prind naufragiații cu centuri de salvare pe ei.

Se trage apoi de capătul celălalt al parâmei legat la barcă până când colacul ajunge la barcă și naufragiații sunt ridicați în barcă.

În tot acest timp nava salvatoare trece în vântul navei naufragiate și face adăpost cu corpul său navei naufragiate și bărcii, după care se apropie de barcă și o ridică la bord după ce mai întâi naufragiații au fost ridicați la bord cu ajutorul scărilor de pisică.

Navă Colac Barcă de salvare

Salvatoare Navă

W avariată

Metoda recuperării “sub vânt”

5.3.3.3.Metoda de recuperare a supraviețuitorilor “în vânt”

Se folosește această metodă atunci când suprafața velică a navei naufragiate nu este prea mare și deci nu este derivată prea puternic, astfel încât barca de salvare o poate ajunge și depăși.

Este preferabil ca nava salvatoare să lase barca în vântul navei naufragiate și apoi să-i creeze adăpost bărcii, pentru a depăși nava naufragiată.

După ce barca ajunge sub vântul navei naufragiate, nava salvatoare trece și ea sub vântul ei, așteptând aducerea la bord a naufragiaților, operațiune ce se va executa mai ușor, deoarece barca, după ce ia naufragiații, se apropie de nava proprie la adăpostul navei naufragiate.

Din momentul lansării ei, până la sosirea la bord, barca de salvare și intervenție, merge

cu vântul și valul din pupa, manevrarea ei făcându-se relativ mai ușor astfel.

Această manevră este indicată, dacă persoanele aflate pe nava naufragiată, pot fi luate

într-un singur transport în barcă.

Trebuie avut în vedre că nava naufragiată aflată în derivă, este bandată în bordul de sub vânt. De la bordul navei atârnă de cele mai multe ori capete de parâme, palancurile bărcilor, părți distruse ale instalației de încărcare, etc., fapt pentru care apropierea bărcii trebuie făcută cu multă prudență, întru-cât obiectele ce atârnă pot lovi armamentul bărcii, iar aceasta datorită agitației mării poate fi lovită și lipită de bordaj, de unde cu greu se poate desprinde, dat fiind că nava naufragiată derivează mai puternic decât barca.

Tot din această cauză, persoanele de pe nava naufragiată, care de obicei se aruncă în apă pentru a ajunge înot la barcă, sunt ajunși de nava naufragiată în derivă și nu se mai

pot dezlipi de bordajul ei. Barca în apropierea navei naufragiate nu poate prezenta decât un pericol pentru naufragiați, deoarece ei pot fi loviți și striviți între bordaj și barcă. Din acest motiv, este bine ca barca să vină sub vântul navei naufragiate spre prova sau pupa ei și după ce primește o parâmă de la bord, să se mențină perpendicular pe axul navei, la o distanță care să nu-i pericliteze siguranța.

Naufragiații ajung la barcă fie sărind în apă cu centuri de salvare, fie trăgându-se spre barcă cu ajutorul parâmei.

Barcă

Navă Navă Navă

Salvatoare avariată salvatoare

barcă de salvare

W

Metoda recuperării “în vânt”

5.4. MANEVRA NAVEI PENTRU ACORDAREA ASISTENȚEI UNEI

NAVE / AERONAVE AFLATE ÎN PERICOL

ACORDARE ASISTENȚEI UNEI NAVE AFLATE ÎN PERICOL

Orice navă care solicită ajutor înseamnă că nu mai poate manevra și este așezată de obicei între valuri, având oscilații puternice (ruliu), și o bandă mare în bordul de sub vânt. De asemenea, ea nu poate folosi mijloacele de salvare, acestea fiind în imposibilitatea de a fi lansate la apă, s-au fiind avariate. De aceea, în majoritatea cazurilor, acordarea ajutorului depinde numai de nava salvatoare. Pe timpul manevrei de apropiere de nava aflată în pericol și care urmează a fi asistată trebuie să se țină seama de următorii factori:

– la localizarea navei avariate este posibil ca aceasta să deriveze sub vânt mai repede

decât o ambarcațiune de salvare, de aceea se concentrează căutarea în vântul navei

avariate;

– o navă cu bord liber redus și parțial scufundată derivează mai încet decât o

ambarcațiune de salvare;

– o epavă poate deriva făcând un unghi foarte mare cu direcția vântului dominant;

– dacă se localizează resturi ale epavei , ambarcațiunile de salvare se vor găsi sub vântul

epavei (de regulă), dar se va căuta și în vânt;

– se cercetează și zona în care supraviețuitorii au fost împinși de valuri;

– comandantul unei nave ce ia parte la salvare trebuie să execute toate ordinele primite de

la C.S.S.(coordonatorul căutării de suprafață), prin mesaje standard.

O navă poate recepționa diferite semnale de pericol emise de o navă în primejdie sub formă de semnal de alarmă, apel de pericol direct sau retransmis, un mesaj retransmis

printr-o aeronavă de la un CRS (stație radio de la coastă), sau un semnal vizual sau acustic emis de nava în pericol.

În momentul recepționării unuia din aceste mesaje următoarele acțiuni vor fi imediat întreprinse la navă:

– va confirma primirea sau după caz retransmiterea mesajului;

– va încerca să goniometreze semnalul de pericol, pentru localizarea sinistrului;

– va comunica următoarele informații navei în pericol:

– identitatea;

– poziția;

– viteza și ETA;

– Ra la nava în pericol;

– va menține veghe în 500KHz (RTG), 2182KHz (RTF) și canalul 16 în VHF;

– va folosi radarul neîntrerupt;

– în apropiere de zona sinistrului va organiza veghe suplimentară pe întreg orizontul.

Nava ce se va îndrepta spre zona sinistrului va determina poziția, drumul, viteza și ETA celorlalte nave care acordă asistență.

Nava care acordă asistență va căuta să capete toate informațiile care o pot ajuta în operațiunile de căutare și salvare:

– identitatea navei în pericol;

– poziția;

– natura sinistrului și tipul asistenței necesare;

– informații diverse ca: drumul, viteza, intenția comandantului, numărul de persoane, dacă ele se mai află la bord, felul mărfii și cantitatea în cazul în care este periculoasă.

Va fi importantă și obținerea informațiilor referitoare la:

– starea meteo de la locul sinistrului;

– ora abandonului;

– numărul persoanelor rănite;

– numărul de mijloace de salvare lansate.

– dacă radiobalizele EPIRB sau transponderele SART sunt la bord sau în apă.

Când există răniți se vor lua informații referitoare la aceștia: numele, vârsta, sexul, naționalitatea pacientului, pulsul, temperatura, locul afectat de durere, natura rănii, simptome, felul, cantitatea forma și momentul administrării medicamentelor, abilitatea pacientului de a mânca și bea, dacă există facilități pentru helicopter.

Acordarea asistenței unui sinistru costier

Sinistrul costier este evenimentul de navigație produs în limitele apelor costiere la care unul sau toate următoarele mijloace pot fi disponibile a participa:

1.Nave

2.Aeronave

3.Helicoptere

4.Facilități de salvare cu baza la uscat

În sinistrul costier activitățile de salvare se coordonează de către RCC (Rescue

co-ordination centre – centrul de coordonare a căutării) care este o unitate responsabilă de promovare organizare verificare și coordonare eficientă a căutării și salvării în limita unei zone de căutare și salvare.

Specificul sinistrului costier constă în disponibilitatea unui mai mare număr de resurse umane și tehnice ce pot fi puse la dispoziția celor ce efectuează căutarea și salvarea.

Operațiunile se desfășoară în aceiași manieră, cu specificația că, pregătiri de genul celor ce se fac pentru transferul sau transportul supraviețuitorilor cu helicopterul se fac la navele care participă la operațiuni.

Într-un incident costier în care există supraviețuitori RCC-ul local trebuie să pregătească intervenția medicală la fața locului, venită de la uscat. Stația locală de coastă CRS poate acționa ca un intermediar în astfel de proceduri.

Decizia încetării activităților de căutare și salvare în cadrul unui incident costier va fi luată de CSS, după consultarea cu autoritățile de la uscat RCC, prin CRS-stația locală de coastă.

SALVAREA UNEI NAVE AFLATE ÎN PERICOL

Nava care acordă asistență unei nave în pericol va manevra pe cel mai scurt drum cu putință și cu viteză maximă către locul sinistrului. În apropierea acestuia dacă nu există un CSS sau un OSC (comandantul de la locul acțiunii), va manevra cu precauție pentru a putea detecta eventualele semne sau semnale ale supraviețuitorilor, va întări veghea și va organiza o căutare vizuală și cu radarul pe un sector de 3600. În cazul depistării unui mijloc ce are nevoie de salvare, sau de supraviețuitori în apă, va manevra cu nava, sau va lăsa la apă propriile ambarcațiuni pentru salvarea acestora:

– dacă supraviețuitorii sunt în apă, nava de salvare montează în borduri plase de cățărat

sau lansează bărci de salvare cu oameni (înotători), pregătiți pentru a interveni;

– lansarea ambarcațiunilor se face sub vânt;

– se vor lua măsuri de precauție pe timpul ridicării la bord a supraviețuitorilor;

– în caz de mare rea sau incendiu, nava va remorca în zonă o plută de salvare pentru

ambarcarea supraviețuitorilor;

– se va folosi o stație de transbordare care poate fi chiar pluta de salvare lansată de navă,

folosită pentru a prelua rapid supraviețuitorii aduși de bărcile de salvare;

– apropierea de supraviețuitori cu nava, în vântul acestora, se va face în funcție de

situație, mai ales când condițiile nu permit lansare la apă a bărcilor de salvare.

5.4.3. ACORDAREA ASISTENȚEI UNEI AERONAVE AFLATE ÎN

PERICOL

– aeronavele de regulă se scufundă repede, de aceea trebuie intervenit cât se poate de

urgent;

– nava salvatoare trebuie să răspundă stației care a emis mesajul transmițând identitatea,

poziția și acțiunile pe care le întreprinde;

– ca mesaj direct de la aeronavă – răspunde și retransmite mesajul C.S.S.

– nava salvatoare trebuie să dea pilotului următoarele informații:

– direcția și forța vântului;

– informații despre mare și vreme;

– nava, va naviga paralel cu drumul de amerizare.

Dacă aeronava amerizează lângă navă, atunci nava trebuie:

– să transmită relevmente pentru dirijarea aeronavei;

– să transmită semnale care să permită aeronavei să goniometreze nava;

– ziua să emită fum negru;

– noaptea să aprindă un proiector vertical și luminile de pe punte.

5.4.4. SALVAREA UNEI AERONAVE AFLATE ÎN PERICOL

– nava să aibă o barcă gata de lansare, plasele de cățărare montate;

– supraviețuitorii de la bord pot fi echipați cu veste de salvare și mijloace de semnalizare.

Metodele de recuperare, sunt cele apreciate de comandantul navei.

– de regulă echipajul se catapultează;

– dacă nu s-a catapultat prima operațiune este scoaterea pilotului din scaun fără

declanșarea mecanismului de catapultare.

5.4.5. MANEVRA NAVEI PENTRU ACORDAREA ASISTENȚEI UNEI

NAVE/AERONAVE AFLATE ÎN PERICOL

Manevra are loc în general pe mare rea, de aceea, atât pe timpul apropierii navei cât și pe timpul manevrării bărcii de salvare, trebuie dovedită o atenție și o abilitate deosebite, acordarea ajutorului depinzând în marea majoritate a cazurilor numai de nava salvatoare. Apropierea pentru acordarea asistenței se poate executa ca și în cazul recuperării supraviețuitorilor pe mare, în mai multe moduri, astfel:

– lansarea și ridicarea bărcii în vântul navei naufragiate sau avariate:

– nava se apropie cât mai mult posibil de epavă și în vântul acesteia, barca lăsându-se

la apă în bordul de sub vânt, iar la întoarcerea bărcii, nava salvatoare va veni cât mai

aproape de nava naufragiată, pentru a scurta drumul bărcii și a realiza sub vântul său

adăpost pentru manevrarea bărcii.

– lansarea și ridicarea bărcii sub vântul navei naufragiate sau avariate:

– barca se lansează la apă și se manevrează sub vântul navei naufragiate mai mult

stând pe loc și așteptând derivarea navei naufragiate spre barcă.

– lansarea bărcii la apă în vântul navei avariate și ridicarea la bord sub vântul acesteia:

– la lansare, barca va fi protejată de corpul navei salvatoare, iar la întoarcere, de corpul

navei naufragiate. La întoarcere barca așteaptă până când nava salvatoare trece sub

vânt.

– filarea bărcii de salvare din remorcă:

– nava de salvare stă în vântul navei naufragiate și lasă la apă o barcă de salvare care

se leagă la bord cu a parâmă de remorcaj cu care se filează barca către bordul din

vânt al epavei. Parâma poate fi filată și din barcă pentru a se regala distanța dorită.

Nava salvatoare va manevra astfel ca barca să fie permanent ținută perpendicular pe

nava naufragiată, dar cu atenție deoarece prin punerea mașinii se poate pune în

pericol barca proprie.

– acostarea la nava naufragiată:

– se face cu prova, perpendicular pe bordul de sub vânt al navei naufragiate, dar cu

mare atenție deoarece aceasta derivează și lovește barca de intervenție și îngreunează

manevra de plecare. Barca se menține pe poziție fiind legată cu o barbetă, iar

guvernarea se execută de obicei cu o ramă.

– acordarea asistenței direct cu nava:

– atunci când marea este foarte rea și nu permite lansarea bărcii, legătura între cele

două nave se face cu ajutorul bandulei. Pentru ca manevra să reușească nava

salvatoare va trebui să fie la o distanță cât mai mică față de nava naufragiată,

ținându-se cont de viteza cu care derivează navele:

– dacă nava naufragiată N derivează mai repede decât nava salvatoare S,

se va manevra pentru a se veni sub vântul navei naufragiate, cu pupa

sa, pe linia după care derivează pupa navei naufragiate și se va aștepta

ca pupa acesteia să ajungă la mică distanță, când se aruncă bandula;

Tot timpul acestei manevre mașinile trebuie să fie gata de pus pe marș

pentru a evita un eventual abordaj;

– dacă S derivează mai repede decât N, S va trece în vântul lui N și se

va lăsa derivată spre N, manevra decurgând identic ca mai sus.

W

N N

S W

S

Nava naufragiată N derivează mai Nava salvatoare S derivează mai

repede decât nava salvatoare S. repede decât nava naufragiată N

Acordarea asistenței unei nave aflate în pericol, cu nava.