Mandatul Presedintelui Romaniei Dobandirea, Durata Si Protectia
INTRODUCERE
Tema lucrării de disertație se numește ,,Mandatul Președintelui României- dobândirea, durata și protecția " și este prezentată prin intermediul a trei capitole și studiu de caz, în care am privit cu atenție modul în care a evoluat elaborarea și desfășurarea campaniei prezidențiale , cum este primită pe piață electorală de către candidați, strategiile ce se desfășoară în cadrul campaniilor, modalitatea în care acestea sunt aplicate în cadrul obținerii mandatului prezidențial.
Am abordat această temă, fiind o provocare din pricina faptului că reprezintă încă o noutate, prin complexitatea de care acesta dispune și a mediului care este într-o permanentă schimbare și progres.
În primul capitol, am început prin prezentarea unor informații generale despre dobandirea mandatului prezidențial, axandu-mă pe modalitățiile și condițiile necesare obținerii mandatului prezidențial.
Tot în cadrul acestui capitol, al lucrării, am prezentat instrumentele specifice ale dobandirii mandatului prezidențial, ce au ca scop realizarea unor campanii electorale interactive și atractive pentru alegători, care să le capteze atenția și să-i convingă să își exercite dreptul la vot.
În al doilea capitol, am reliefat Protecția mandatului Președintelui României elaborat pe baza Ocrotirii celei mai înalte magistraturi din România se realizează si prin consacrarea unui regim juridic special ce vizează veniturile pe care Presedintele României le dobândeste în timpul mandatului. Astfel, întâlnim reglementate dispoziții legale referitoare la indemnizația prezidențială, formă de remunerație si principală sursă de venit a Presedintelui, precum si la alte drepturi de natură pecuniară ce i se cuvin, cum ar fi indemnizații din diurne,venituri din drepturi de autor sau venituri din dividende.
În capitolul trei am abordat rolurile si mitologia din campania electorală din 2009 caracteristică acestei campanii electorale constând în faptul că a început în plină criză politică, în situațiile în care Guvernul Boc (alcătuit din PDL și PSD) a fost destituit, în Parlament, de către o alianță ce cuprindea PSD, PNL, UDMR, PC și minorități. Specificul campaniei ținând și de evidențierea crizei politice prin refuzarea Guvernului Croitoru și prin amânarea intrării în plenul Parlamentului, pentru votul de învestitură, a Guvernului Negoiță.
Modalitatea prin care a fost construită campania, din perspectiva imaginii, a necesitat, o luptă între Traian Băsescu, sprijinit de PDL, și o alianță parlamentară ce i se opune, alcătuită din PSD, PNL, UDMR, PC și minorități, dar care nu îi contrapune lui Băsescu un singur opozant, ci mai mulți, și anume, trei: Mircea Geoană, Crin Antonescu, Kelemen Hunor.
Din această cauză, electorală pentru alegerile prezidențiale, nu a inclus, din punctul de vedere al imaginii, conturarea și impunerea unei soluții la Traian Băsescu, consecinta fiind o divizare a electoratului anti-Băsescu în funcție de candidatul opoziției de care se simte mai apropiat. Din acest motiv, nu a reușit să evidențieze o alternativă clară la Traian Băsescu, deși exista și majoritate parlamentară care să i se opune.
Mesajul general, al campaniei, transmis de către contracandidații lui Băsescu, fiind că acesta nu trebuie să mai câștige un mandat, deoarece cinci ani la conducerea tării, ar fi catastrofali pentru România, dar nu a fost implicată și o alternativă explicită, comună, propusă electoratului, ci doar alternativa persoanei proprii.
Campania primului tur fiind una "narcisistă", în cadrul căreia candidații au avut dialoguri, parcă străini, cu ei înșiși, înrădăcinați în cazul confruntărilor ce au avut loc în oglindă, acestea fiind limitate de propriile granițe ideologice.
Desfășurarea campaniei electorale, a parcurs, pe fondul crizei economice interne și internaționale, peste care a urmat să fie suprapusă criza politică. Guvernul fiind demis, organismele internaționale financiare care au dat credite pentru România nu au mai avut un partener de discuții, posibilele finanțări au rămas în suspensie. Campania fiind marcată și de proteste sociale – cel al crescătorilor de animale și greva de la la metrou având cel mai mare impact – în cazul primului, impactul fiind unul mediatic, iar cea de-a doua, un impact economic și politic.
Un alt aspect particular al acestei campanii, Traian Băsescu, își exercita dreptul de a decreta organizarea unui referendum național chiar în ziua alegerilor, electoratul fiind invitat să își dea cu părerea despre reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300 și referitor la transformarea Parlamentului bicameral în unicameral. Decretarea unui referendum național realizat în ziua alegerilor prezidențiale. acest lucru nu a mai fost întâlnit în istoria campaniilor prezidențiale din România.
Cum s-a întamplat și în campaniile electorale ulterioare unde se înfruntă candidați, nu partide, de această dată competitorii au încercat să își reliefeze, să își impună sau întărească rolurile specifice, ținând cont de mitologia de campanie.
Campania electorală a fost supertehnicizată, similară meciurilor de fotbal cu miză imensă în care aspectele tactice impuse de antrenori "fură" puternic din spectacol și, în consecință, a avut trăsături rigide, putând fi considerată anostă, cu accente "murdare".
Au lipsit, în principal, emulația, ludicul, emoția, subsidiarul, spectacolul, imaginarul, retorica. Au fost prezente, în schimb, încrâncenarea, tehnicismul, abstractul, alienarea, grotescul, subteranul, tenebrosul, docilitatea, narcisismul.
Concluzionand , în studiul de caz am abordat în special analiza sloganurilor de la alegerile prezidențiale din anii 2004, 2009 și 2014 .
În confruntările politice din zilele noastre, cuvântul este utilizat precum o armă și poate să cântărească forte mult pe parcursul unei campanii electorale. Politicienii apelând la echipe de consultanți care să-i sfătuiască ce mesaje să transmită pentru a convinge un numărăr cât mai mare de alegători. La postul de televiziune Digi24, a fost realizată o analiză a sloganurilor utilizate de candidați în timpu alegerilor prezidențiale, din anul 2004 și până în prezent.
La fel cum în trecut, războinicii porneau la bătălie cu un strigăt de luptă, tot așa și politicienii secolului XXI își aleg un slogan care să le evidențieze scopul politic, direcția, intenția. Pentru a înțelege mai bine sloganurile din campania anului 2014, facem un retrospectiv al anului 2004, când românii aveau posibilitatea să aleagă pentru prima dată un președinte pentru cinci ani.
Concluzia fiind aceea că numărul candidaților, este proporțional cu cel al sloganurilor. Bunătatea, respectul, traiul îmbelșugat, eradicarea corupției, lucrurile bine făcute, unitatea, liniștea – reprezintă decțt niște afișe colorate și cuvinte frumoase, sloganuri nobile. Abia după alegeri vom realiza dacă afișele și vorbele, devenin fapte reale.
Capitolul 1
Dobândirea mandatului prezidenițal
1.1. Cadrul legal al alegerii Președintelui României
Constituția din 1991 a prevăzut un regim semiprezidențial, instituționalizând modelul executivului dualist sau bicefal ce curprinde un șef al statului și un premier. Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Președintelui României a reprezentat până în 2004 cadrul legal de desfășurare a alegerii Președintelui. . În literatura de specialitate, noțiunea de ,,prezidențiabil’’ comportă multiple interpretări: într-un sens larg, termenul desemnează orice candidat la alegerile prezidențiale; în sens restrâns, avem în vedere doar personalitățile susceptibile de a fi alese. În această secțiune, vom opta pentru cea de-a doua definiție fondată pe credibilitatea candidatului efectiv sau potential de a fi ales, considerând ,,prezidențiabil’’ personalitatea politică susceptibilă de a fi aleasă în mod efectiv în funcția de Președinte.
Revizuirea Constituției din 2003 a avut ca scop adaptarea legislației referitoare la alegerea Președintelui României. O.U.G. nr.77 din 7 octombrie 2004 a jucat un rol esential în modificarea Legii nr. 370 din 20 septembrie 2004 pentru Alegerea Președintelui României.
Așa cum am văzut, alegerea Președintelui și a Parlamentului direct de către electorat conferă legimitate arhitecturii instituționale. Totodată, faptul că alegerile prezidențiale și cele parlamentare au avut loc în perioada 1990-2004 simultan a conferit un plus de credibilitate instituției prezidențiale.
1.1.1. Funcția de Președinte al României
A fost constituită în anul 1974 printr-o schimbare a Constituției din anul 1965. Președintele țării era desemnat de către Marea Adunare Națională, iar acesta era tras la răspundere în fața Adunării, realizand toate sarcinile specifice în ceea ce privește funcția de șef al statului. După prăbușirea regimului comunist și după provizoratului puterii de stat din anii ’90, construcția instituțională s-a format în jurul formei republicane de guvernământ. Alegerea revenirii la monarhie a starnit vreme de câțiva ani dezbateri publice conflictuale, reprezetand una dintre temele conflictului partizan. Insă, în urma alegerilor din luna mai anul 1990, iar apoi a referendumului din decembrie 1991 republica a fost validată și legitimată prin votul populației.
Constituția României a conferit Președintelui o listă de prerogative pentru a mulțumi, pe de-o parte, necesitatea de intruchipare a statului, iar pe de altă parte, necesitatea de mediere între „puterile statului”, între „stat și societate”.
1.1.2. Rolul Președintelui României
Este reprezentat de către Articolul 80 din Constituția României. Potrivit acestui articol, Președintele României înfățișează statul român și este garantul independenței nationale, al unității și al integrității teritoriale a țării. Președintele României supraveghează la respectarea Constituției și la buna desfășurare a autorităților publice. În acest sens, Președintele îndeplinește funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.
Articol 80 desemnează una dintre contradicțiile Constituției, întrucât ‘încornorează’ rolul în stat al Președintelui, folosind formulări care depășesc sarciniile ce i se atribuie în realitate.
Potrivit dreptului public, statul nu poate fi conceput fără un șef, oricât de simbolic ar fi rolul acestuia în unele sisteme politice.
1.1.3. Instituția șefului de stat
Își are obârșia în chiar istoria lumii, a sistemelor statale. Dintotdeauna, colectivitățile umane organizate au avut un șef, recunoscut sau impus, în contextul împrejurărilor istorice, instituție ce a cunoscut o evidentă evoluție cât privește formele, structurile, împuternicirile, protocoalele.
În dreptul public modern, noțiunea șefului de stat este strans legată de forma de guvernământ, noțiune prin care, de regulă, s-a răspuns la o problemă, cine exercită puterea în stat: o singură persoană (monocrația), un grup de persoane (oligarhia) sau poporul în mod direct (democrația)?
Cu alte cuvinte, în ceea ce privește forma de guvernământ ca modalitatea în care sunt instituite și funcționează organele statului, o vizăm, de principiu, la caracteristiciile definitorii ale șefului de stat și la relațiile sale cu puterea legiuitoare.
O examinare din viziunea dreptului comparat, a modului de reglementare a instituției Președintelui, în mare parte a statelor Uniunii Europene consacră forma de guvernământ republicană, celelalte fiind monarhii constituționale, ceea ce ne duce la gândul că în majoritatea cazurilor predomină teza unui Președinte de Republică aflat cât mai aproape de un monarh constituțional, cu rol de reprezentare și de arbitru,dispunând de sarcinii destul de restrânse și adeseori temperate de demersurile altor autorități publice.
Primordial, șeful statului în România a fost monarhul.
Deși doar Constituția din 1938 a prognozat în mod expres că „Regele este capul statului”, din cercetarea dispozițiilor constituționale anterioare se poate remarca că Regele desfășura sarciniile specifice unui șef de stat, „puterea executivă fiind încredințată monarhului”. Chiar în anii 1940-1944, când președintele Consiliului de Miniștri a fost învestit cu puteri depline în carmuirea statului român, Regele a continuat să dețină o listă de prerogative definitorii funcției de șef al statului.
După abolirea regimului monarhist, în anul 1948 a fost inventat un organ colegiu care exercită atribuțiile șefului de stat, numit inițial Prezidiul Republicii Populare Române, iar apoi, Prezidiul Marii Adunări Naționale a R.P.R., substituit în anul 1961 cu Consiliul de Stat, ca organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă, cubordonat Marii Adunări Naționale.
Constituția din 1965 a consfințit prezența Consiliului de Stat ca organ colegial cu atribuții de șef de stat, deoarece in anul 1974, printr-o schimbare a acesteia să fie instituită expres funcția de Președinte al Republicii Socialiste România. Acesta era ales de către Marea Adunare Națională și era responsabil în fața acesteia, exercitând toate îndatoriile definitorii funcției de șef al statului.
Consiliul de stat a fost mentinut, dar și-a păstrat doar o parte din atribuțiile instabile le exercita până la schimbarea constituțională din anul 1974.
Începând cu 27 decembrie 1989, se stabilește funcția de Președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale, care căpăta și sarciniile de șef de stat. La începutul lunii februarie a anului 1990, organele centrale ale puterii politice se restructurează, prin formarea Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), al cărui președinte recepționa și atribuțiile de șef de stat.
După decembrie 1989, instituția Președintelui a fost păstrată, dar prin Decretul- lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui României s-a hotărat ca acesta să fie selecționat de către popor prin vot universal, egal, secret și liber exprimat.
Constituția României din anul 1991 a ales un Președinte de Republică pentru a satisfice , pe de-o parte, dificultatea de reprezentare a statului, iar pe de altă parte,nevoia de arbitraj între „puterile statului”, între „stat și societate”.
Astfel, dispozițiile susținute determină o reevaluare în ceea ce privește locul șefului statului în sistemul organelor statului, în sistemul politic, poziția acestuia în raport cu puterile în stat.
1.1.4. Cronologia funcției de Președinte al României
Persoanele care au ocupat funcția de Președinte al României:
– 28 martie 1974 – 22 decembrie 1989: Nicolae Ceaușescu (președinte al Republicii Socialiste România)
– 27 decembrie 1989 – 6 februarie 1990: Ion Iliescu (președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale)
– 6 februarie 1990 – 18 iunie 1990: Ion Iliescu (președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională)
– 18 iunie 1990 – 11 octombrie 1992: Ion Iliescu
– 30 octombrie 1992 – 29 noiembrie 1996: Ion Iliescu (considerat de Curtea Constituțională ca "primul mandat constituțional")
– 29 noiembrie 1996 – 20 decembrie 2000: Emil Constantinescu
– 20 decembrie 2000 – 20 decembrie 2004: Ion Iliescu
– 20 decembrie 2004 – 20 decembrie 2014: Traian Băsescu
– 21 decembrie 2014 – prezent Klaus Werner Iohannis
În perioada 20 aprilie 2007 – 23 mai 2007, președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a exercitat funcția de președinte provizoriu, ca urmarea deciziei a votului Parlamentului de suspendare a funcției de președinte a lui Traian Băsescu. În urma rezultatului referendumului din perioada 19 mai 2007,Traian Băsescu a fost din nou Președintele Romaniei.
Conform art. 80 din Constituția României, rămas la fel atât în ceea ce privește numărul, cât și sub înfățișarea conținutului:
(1) Președintele României înfățișează statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării.
(2) Președintele României păzește respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.
”Dispozițiile acestui articol sintetizează, după cum s-a susținut în primul comentariu al Constituției, întreaga configurație a funcției prezidențiale de la definirea acesteia la fundamentarea și legitimizarea acțiunilor Președintelui.
1.2. Sistemul electoral și alegerea Președintelui României
Modalitatea de alegere a Președintelui Republicii recomandă o importanță cardinală pentru descrierea regimului politic aparținand unei țări. În dreptul constituțional sunt două categorii de republici împărțite în: parlamentare constand în faptul că Președintele este ales, de către Parlament în țări precum Italia, Grecia, Ungaria), sau după caz de către o adunare alcătuită din parlamentari și alți reprezentanți (Germania), iar pe de altă parte cele prezidențiale sunt caracterizate prin două tipuri de alegeri în funcție de caz, alegerea fiind determinată de către popor fie direct (cele mai multe din republicile Americii Latine), fie prin intermediul unei adunări de electori( S.U.A.).
Președintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat ( art.81, alin.1 din Constituția României).
Opțiunea Adunării Constituante a deschis și încă întreține controverse, bipolare: alegerea Președintelui de către Parlament prin sufragiu universal? Atât prima modalitate, cât și cea de-a doua, prezintă avantaje și dezavantaje.
Alegerea Președintelui de către Parlament îl poate îndemna sau costrânge la un exces de reținere. Alegerea Președintelui prin sufragiu direct poate fi un îndemn sau un pretext pentru exces de zel.
Alegerea Președintelui de către Parlament, volens-nolens are ca efect poziționarea lui în câmpul comparării dintre partidele politice și bineînțeles, punerea lui la discreția acestora. El ar fi, poate, un element de suplețe în mecanismul instituțional, dar cu siguranță ar fi unul de incertitudine, mai ales atunci când Președintele s-ar baza pe o coaliție parlamentară, totdeauna instabilă, conjecturală și deci incertă. Mai periculos ar fi însă dacă Președintele ar fi un simplu produs al alianțelor politice parlamentare, când în realitatate, puterea covârșitoare a puterilor sociale se află în afara Parlamentului și, cel mai adesea, fără nici o legătură parlamentară. Ar fi un Președinte al națiunii, fără ca națiunea să-l fi ales în această funcție.
Alegerea Președintelui prin sufragiu universal nu numai că este de natură să-l scape de toate servituțile arătate, dar îi permite legimitate orginal democratică, temeiuri de autoritate și obiectivitate.
Dacă alegerea Președintelui prin sufragiu universal este conjugata și cu mijloace eficiente de control parlamentar asupra obiectivelor lui, foloasele sunt dublate, iar dificultățile înjumătățite, efect realizat în mare parte prin Constituția României.
Alegerea Președintelui se face prin scrutin uninominal majoritar în două tururi. În primul tur de scrutin este declarat castigator candidatul care a întrunit majoritate absolută , adică jumătate din plus unu din voturile alegătorilor înscriși în listele electorale. Dacă nici unul dintre candidati nu au întrunit această majoritate, se organizează cel de-al doilea tur de scrutin, între primii doi candidati stabiliți, în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur, și va fi declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi, așadar o majoritate relativă. Acest al doilea tur de scrutin este un scrutin de balotaj.
Ins, dacă s-ar aproba și în primul tur o majoritate relativă, referirea făcându-se la numărul voturilor exprimate și nu la acela al alegătorilor care înfățișează în listele electorale, s-ar putea ca, urmare a unui posibil absenteism ridicat, președintele ales încă din primul tur să fie departe de a reprezenta dorința întregului corp electoral, cu atât mai mult cu cât în această fază a alegerilor prezidențiale numărul candidaților este relativ ridicat și optiunea electoratului nu este sau nu poate fi îndeajuns de lămurită, față de variația programelor expuse de aceștia. Pe de altă parte, desfășurarea celui de al doilea tur de scrutin recomandă interes deosebit pentru polarizarea formațiunilor politice depizand de numai două candidaturi, care au dobandit cel mai mare număr de voturi exprimate.
Plănuirea celui de al doilea tur de scrutin, absolut necesar după eșecul primului tur, aduce cel puțin două consecințe, deloc neinsemnate: postularea unui președinte în calitate de reprezentant al națiunii prin majoritatea relativă a membrilor ei cu drept de a lua decizii, ceea ce va reduce considerabil minoritatea morală a președintelui și va fi o sursă continua de ambiguități și reticențe și a doua consecință este constrângerea corpului electoral la bipolarizarea, în pofida varietății aspirațiilor și volițiunilor membrilor săi.
Practica politică a dovedit însă că, în acest fel, se creează condiții pentru limitarea echișerului politic și realizarea unor coaliții sau partide puternice, în măsură să țină piept exigențelor unei lupte politice fondate pe programe clare, coerente, și diferentiate ca structuri obiective. De aici decurg perspectivele alternanței la putere între forțele politice fundamental variate și derularea luptei pentru putere între factori care pot fi luați în calcul ca reprezentanți autentici ai principalelor curente din opinia publică. În aceste situații ne axăm pe faptul că va fi declarat ales, în al doilea tur de scrutin candidatul care a adunat majoritatea voturilor exprimate. Reinceperea condiției inițiale în primul tur de scrutin ar fi un nonsense pentru că nimeni nu poate garanta forțarea alegătorilor, cel puțin în sistemul roman electoral, de a participa la vot spre a a asigura realizarea condiției cerute în primul tur, existând pericolul imposibilității alegerii șefului de stat asigura obligarea alegătorilor, cel puțin în sistemul roman electoral, de a participa la vot spre a a îndeplini executarea condiției menționate în primul tur, fiind pericolul imposibilității alegerii șefului de stat.
Curtea Constituțională reprezintă pionul cheie în alegerea Președintelui Romaniei deținand controlul legalității procedurii pentru alegerea Președintelui și validarea rezultatului sufragiului în condițiile legii potrivit articolului 146 lit.f și art82. alin.2.
Dispozițiile Constituționale din art.82 alin.1 și 2 reglementează constatarea legalității desfășurării scrutinului prezidențial și a procedurii solemne, în urma căruia noul președinte este în drept să ocupe funcția pentru care a fost ales. Textul art.82, alin.1 se coroborează cu cel al art.146 lit.f, potrivit căruia Curtea Constituțională joacă un rol crucial definitivand rezultatele sufragiului prezidențial, anunțand astfel că unul din candidații la președenție a fost ales în condițiile legii .
1.3. Condițiile de eligibilitate pentru a fi ales în funcția de Președinte
Teoretic fiecare cetățean al țării “poartă în raniță bastonul prezindențial” . Practic însă, pentru a candida la funcția de Președinte, trebuie îndeplinite câteva condiții minime, de formă și de fond.
Condițiile de fond sunt cele prevăzute de art.36 și 37 din Consituție:
a) candidatul să nu se afle într-una din situațiile care îl împiedică să beneficieze de dreptul de vot;
b) persoana care candidează să aibă cetățenie română;
c) să aibă domiciliul în țară;
d) să fi împlinit până în ziua alegerilor inclusive, vârsta de cel putin 35 de ani;
e) să nu fi împlinit deja, de două ori, funcția de Președinte;
Constituția limitează posibilitate a unei persoane de a îndeplini funcția de Președinte al României la cel mult două mandate, indifferent dacă acestea sunt sau nu successive (art.81, alin.4). Este o măsură binevenită, mai cu seamă pentru a spulbera atât cât este posibil dubiile asupra insituției și apetitul pentru prezidențialism.
f) să nu-i fie interzisă asocierea în partide politice. Această ultimă condiție nu trebuie interpretată ca fiind cens, ci în sensul că, dacă persoana care candizează face parte dintr-o categorie arătată de art.40, alin.3 din Consituție.
Condițiile de formă pot fi considerate următoarele:
a) depunerea candidaturii de către un partid sau de altă formațiune politică înscrisă în alegeri;
b) declarația de acceptare a candidaturii;
c) în cazul candidaților independent, depunerea listei susținătorilor, cuprizând cel puțin numărul minim prevăzut de lege, lista autentificată de către notariatul de stat atestându-se astfel realitatea semnăturilor susținătorilor.
Aceste condiții sunt necesare pentru a putea fi prevenite candidaturile numeroase și fanteziste, precum și pericolul denaturării și devalorizări campaniei prezidențiale.
Conform art. 9 din Legea nr. 370/2004, propunerile se fac în scris și vor fi primite numai dacă:
a) sunt semnate de conducerea partidului sau a alianței politice ori de conducerile acestora care au propus candidatul sau, după caz, de candidatul independent;
b) cuprind prenumele și numele, locul și data nașterii, starea civilă, domiciliul, studiile, ocupația și profesia candidatului și precizarea că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a candida;
c) propunerile pe de o parte vin împreună cu declarația de acceptare a candidaturii îndeplininand toate formalitățile, de declarația de avere, de o declaratie autentică, pe propria răspundere, potrivit legii penale, cu aspect privind apartenența sau neapartenența ca agent ori colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, iar pe de altă parte și de lista sau listele susținătărilor, care sunt obligați să constituie un număr de 200.000 de alegătorii .
Condițiile de formă pot fi considerate următoarele:
a) depunerea candidaturii de către un partid sau de altă formațiune politică înscrisă în alegeri;
b) declarația de acceptare a candidaturii;
c) în cazul candidaților independent, depunerea listei susținătorilor, cuprizând cel puțin numărul minim prevăzut de lege, lista autentificată de către notariatul de stat atestându-se astfel realitatea semnăturilor susținătorilor.
Aceste condiții sunt necesare pentru a putea fi prevenite candidaturile numeroase și fanteziste, precum și pericolul denaturării și devalorizări campaniei prezidențiale.
Conform art. 9 din Legea nr. 370/2004, propunerile se fac în scris și vor fi primite numai dacă:
a) sunt semnate de conducerea partidului sau a alianței politice ori de conducerile acestora care au propus candidatul sau, după caz, de candidatul independent;
b) cuprind prenumele și numele, locul și data nașterii, starea civilă, domiciliul, studiile, ocupația și profesia candidatului și precizarea că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a candida;
c) sunt însoțite de declarația de acceptare a candidaturii, scrisă, semnată și datată de candidat, de declarația de avere, de o declarative autentică, pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent ori collaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, precum și de lista sau listele susținătărilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători.
1.4. Incompatibilități ce privesc funcția prezidențială
1.4.1. Noțiunea de incompatibilitate
Poate fi definită ca fiind acea situație reglementată de lege prin care unei persoane fizice i se interzice să dețină simultan două sau mai multe funcții publice sau private ori să desfăsoare în același timp două sau mai multe activități, care prin caracterul lor sunt contradictorii, scopul fiind acela al protejării prestigiului funcției, garantării imparțialității agentului public si respectării interesului general. În ceea ce privește incompatibilitate ca si instituție juridică însărcinată cu rolul să ofere protecția mandatului prezidențial, Constituția României,potrivit art.84 al.1, decide că Presedintele României, în timpul mandatului său, nu poate aplica pentru funcția de membru al unui partid politic si nici nu poate practica o altă funcție publică sau privată.
1.4.2. Analiza normei constituționale
Din analiza normei constituționale se desprind două situații de incompatibilitate. Prima este de natură politică si are în vedere cerința de a asigura instituției prezidențiale caracter neutru, independent în planul relațiilor social-politice românesti. În acest sens art.80 al.2 din Constituție îi impune Presedintelui îndeplinirea funcției de mediere între puterile statului, precum si între stat si societate, atribut ce nu ar putea fi realizat atât timp cât asupra sefului statului ar plana suspiciunea că deciziile sale ar putea fi influențate de partidul care l-a susținut si care i-a acordat încrederea în accederea la funcția supremă în stat.
Reglementarea acestei incompatibilități îl pune pe Președinte în două situații: prima situație îl obligă pe Președinte ca, odată ales în funcție, să întrerupă provizoriu exercitarea oricărei funcții avută în cadrul partidului politic, chiar si in situația în care este simplu membru, iar în situația a doua pe durata desfășurări mandatului, nu are dreptul de a putea să obțină calitatea de membru sau orice altă funcție într-un partid politic.
Examinarea dispoziției constituționale precizată în art.84 al.1 teza I implică semne de întrebare asupra interpretării conceptului de partid. În ce constă sensul pe care legea supremă il conferă conceptului de partid ? Este semnificația în cadrul restrâns al conceptului precizat de Legea partidelor politice sau putem cataloga orice formațiune care are dreptul de a participa,pe baza criteriului potrivit propriului statut, la viața politică din România? Drept urmare intervine întrebarea: Care ar fi urmările în situația în care membrul si candidatul unei organizații care fac parte din minorităților naționale, de exemplu: Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (U.D.M.R) sau Frontul Democrat al Germanilor din România (F.D.R.G.), în urma rezultatului scrutinului prezidențial, ar exercita funcția de Presedinte al României? În situația menționată acesta ar avea obligația, odată preluat mandatul, de a abandona organizația minorității naționale care i-a oferit sprijin în perioada alegerilor, tocmai pentru a fi în conformitate cu respectarea dispozițiile constituționale ce reglementează incompatibilitatea funcției prezidențiale cu calitatea de membru al unui partid politic, de menționat că aceste minorități naționale nu sunt organizate ca si partide politice potrivit Legi partidelor politice nr.14 din 2003, în M.Of. nr. 25 din 17 ianuarie 2003 nefiind menționate, nici în baza Registrului partidelor politice document administrat de Tribunalul Municipiului Bucuresti? În situația în care Presedintele României ar prefera, după preluarea mandatului, să se înregistreze într-o organizație în baza minorităților naționale. S-ar confrunta în această situație cu incompatibilitate menționată de prevederea constituțională din art.84 al.1 teza I? S-ar mai îndeplini obiectivul stabilit de legiuitorul constituant constand în a avea un Presedinte imparțial, neutru în demersul prerogativelor sale? Din ce perspectivă interpretează constituantul român conceptul de partid politic? Dacă ne raportăm la sensul pe care îl dă noțiunii Legea ‘’ Potrivit art.1 din Legea nr.14 din 2003 a partidelor politice: Partidele politice sunt asociații cu caracter politic ale cetățenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea si exercitarea voinței lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituție’’, iar pe de altă parte așa cum este precizat în art.3 al.1 din acelasi act normativ: Își pot exercita funcția în calitate de partide politice doar asociațiile care îndeplinesc condițiile cu caracter politic în conformitate cu cerințele potrivit legi sau trebuie să ne referim la noțiunea de partid politic într-un sens vast, referindu-ne și la formațiunile care sunt în conformitate cu legea, ale organizațiilor aparținând minorităților naționale?
Considerăm că legiuitorul constituant a luat în considerare cuprinsul art.84 al.1 sensul noțiunii de partid pe care Legea partidelor politice o dă acesteia. Altcumva ar fi reactionat la completarea textului constituțional în ceea ce privește sensul menționării exprese ca incompatibilitate ce are în vedere orice formațiune cu caracter politic, chiar dacă nu organizează potrivit Legii nr.14 din 2003.Concluzionăm, că nu identificăm nicio piedică legală pentru ca Presedintele României, odată ales, să-si păstreze calitatea de membru al organizației în ceea ce privește aparținerea minorităților naționale sau al oricărei organizații de natură politică recunoscută de lege pe a cărei susținere s-a fundamentat în accederea la fotoliul prezidențial ori să se alăture într-o asemenea structură după preluarea mandatului.
A doua incompatibilitate prevăzută de textul constituțional este de natură profesionalăși se referă la interzicerea, pe durata mandatului ca Presedintele României să exercite o funcție publică sau privată de orice natură. Justificarea unei asemenea interdicții rezultă, asa cum s-a susținut în doctrinădin necesitatea de a concentra si canaliza întreaga forță de muncă a Presedintelui unui singur scop si anume interesului public, național prin exercitarea prerogativelor ce-i revin, dar în egală măsură si înlăturării motivelor de suspiciune, de neîncredere ale opiniei publice în general care ar putea plana asupra persoanei șefului statului dacă acesta ar ocupa, în același timp o altă funcție, din sectorul public sau privat, si care ar implica beneficii patrimoniale sau nepatrimoniale pentru acesta sau pentru familia ori rudele sale. Legat de această incompatibilitate se pune o întrebare: poate Presedintele ales să ocupe o funcție sau să exercite o profesie în domeniul didactic, al cercetării stiințifice sau al creatiei cultural-artistice în condițiile în care i se interzice prin textul constitutional exercitarea oricărei funcții publice sau private fără menționarea nici unei excepții, dar cunoscându-se faptul că pentru alte demnitați publice, inclusiv pentru alte categorii de alesi naționali, cum sunt parlamentarii, este prevăzută excepția mai sus menționată? Considerăm că posibilitatea Presedintelui României de a derula activități didactice si de cercetare stiințifică nu ar pune în pericol sub nicio formă buna derulare a atribuțiilor prezidențiale si nici nu ar fi împotriva scopului pentru care legiuitorul a luat în calcul această incompatibilitate.
Din contră, activitățile pomenite , în domenii ce au legătură cu desfășurarea mandatului, nu ar face altceva decât să ducă la un nivel mai înalt calitatea actului de conducere cu urmări pozitive în satisfacerea interesului public. Pornind de la acelasi raționament avut în vedere si mai sus , în sensul unei interpretări riguroase a dispozițiilor constituționale, credem că Presedintele României nu poate exercita activități didactice, de cercetare stiințifică sau care iau de a face cu creație cultural-artistică. Dacă constituantul român ar fi acceptat acest lucru, ar fi precizat în mod expres situațiile de excepție potrivit art.84 al.1 ultima teză.
Concluzionând, credem că se forțează schimbarea textului din Constituție referitor la regimul incompatibilității Președintelui României, pe de o parte, în sensul unei flexibilități la un nivel mai ridicat în ceea ce privește prevederile constituționale, care să-i poată permit titularului funcției prezidențiale o opurtinitate de mare libertate decizională asupra planului vieții profesionale iar pe de altă parte enumerarea expresă si care impune anumite limite , prin termeni conciși.
1.4.3. Validarea mandatului și depunerea jurământului Președintelui
În ceea ce privește controlul legalității procedurii pentru alegerea Președintelui României și dovedirea rezultatului sufragiului îi revin Curții Constituționale ( art. 146 lit.f și art82. alin.2).
Dispozițiile Constituționale din art.82 alin.1 și 2 reglementează constatarea legalității desfășurării scrutinului prezidențial și a procedurii solemne, în urma căruia noul președinte este în drept să ocupe funcția pentru care a fost ales. Textul art.82, alin.1 se coroborează cu cel al art.146 lit.f, conform căruia Curtea Constituțională confirmă rezultatele sufragiului prezidențial, declarând astfl că unul din candidații la președenție a fost legal ales de către corpul electoral, pentr Procesul de validare derulat de către Curtea Constituțională nu ia în seamă declararea unei persoane ca aleasă în funcția de președinte al țării, ci faptul că alegerile prezidențiale s-au desfășurat potrivit legii, ceea ce ne atrage atenția că nu Curtea Constituțională îl declară pe Președinte.
Procesul de validare derulat de către Curtea Constituțională nu ia în vedere declararea unei persoane ca aleasă în funcția de președinte al țării, ci faptul că alegerile prezidențiale s-au derulat în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă că nu Curtea Constituțională declară pe Președinte. Lucru care arată că art.82. alin.2 prevede că persoana care depune jurămâtul în fața Camerelor reunite își mentine funcția de candidat, desigur după ce alegerea a fost validată de Curte.
Referitor la forma jurământului, sunt incluse o serie de component , care îi oferă stabilitate, însă pe de altă parte literatura de specialitate a Constituției nu poate exercita magistratura supremă a țării. Procedura de confirmare se regăsește și în următoarele țări precum Constituția Franței, însă în Constuțiile Bulgariei, Portugaliei și Austriei, consiliul (tribunalul) constitutional are rolul de a solutiona contestațiile care au efect asupra legalității alegerii președintelui. În situația unei eventuale respingerii a contestațiilor, alegerile derulate au temei legal, deci implicit are loc o validare a desfășurării în care ele au avut loc.
Procesul de validare derulat de către Curtea Constituțională nu ia în seamă declararea unei persoane ca aleasă în funcția de președinte al țării, ci faptul că alegerile prezidențiale s-au desfășurat potrivit legii, ceea ce ne atrage atenția că nu Curtea Constituțională îl declară pe Președinte.
Procesul de validare derulat de către Curtea Constituțională nu ia în vedere declararea unei persoane ca aleasă în funcția de președinte al țării, ci faptul că alegerile prezidențiale s-au derulat în conformitate cu legea, ceea ce înseamnă că nu Curtea Constituțională declară pe Președinte. Lucru care arată că art82. alin.2 prevede că persoana care depune jurămâtul în fața Camerelor reunite își mentine funcția de candidat, desigur după ce alegerea a fost validată de Curte.
În ceea ce privește forma jurământului, sunt de enumerat o listă de elemente, care îi dau stabilitate, același timp în literatura de specialitate a Constituției.
Drept urmare președintele se obligă în fața reprezentanților națiunii să aibă în vedere îndeplinirea mandatului, precum și :
– respectarea Constituției și legilor țării ( art.1);
– protecția democrației (art.8, alin.1);
– protejarea suveranității, independenței, unității teritoriale a României (art.1, alin.1).
Adunarea Constituantă este cea care are rolul hotărator asupra formulei relegioasă ‘’ Așa să îmi ajute Dumnezeu!’’de la finalul jurămantului. Rostirea jurămantului cu formula religioasă este impusa indiferent de convingerile religioase ale persoanei în cauză, avand in vedere că Adunarea Constituantă a refuzat amendamentul avand în vedere rostirea jurământului fără formula religioasă.
Capitolul 2
Durata și protecția mandatului Președintelui României
2.1. Numărul mandatelor
Conform art.83, alin.1 din Constituția României mandatul Președintelui României se desfășoară pe o perioada de 5 ani și se valorifică de la data depunerii jurământului.
În deciderea duratei mandatului prezidențial ar putea fi menționate următoarele posibilități: un mandat mai lung decât mandatul Parlamentului iar pe de altă parte un mandat a cărui durată să fie întocmai cu cea a mandatului parlamentar. Alegând prima posibiltate, s-ar fi obținut continuitate a exercitării prerogativelor între două legislaturi. Această problemă a găsit o alternative constand în : derularea mandatului Președintele României până în momentul depunerii jurământului de președintele nou ales .Dispozițiile acestui alineat dau expresia unei nevoi de ordin practice, proveninând din faptul că, în cazul în care mandatul nu ar mai avea valabilitate în mod clar la împlinirea a 5 ani, iar rezultatul alegerilor, prezidențiale nu a fost încă validat de Curtea Constituțională, România ar fi lipsită de Președinte. Este de înțeles că mandatul Președintelui în exercițu se prelungește până în momentul depunerii jurământului de către noul Președinte, acest pericol este evitat.
Indiferent de situație , în ceea ce privește modul de organizare a alegerilor prezidențiale trebuie desfășurată în așa manieră încât mandatul de 5 ani să nu fie în situația de a fi depășit, în principiu, decât cu o perioadă absolut necesară derulării acestor alegeri.
2.2. Prelungirea mandatului
Soluționarea unui mandat cu o durată mai lungă decât cel al Camerelor ar fi fost practică acolo unde prerogativele prezidențiale fie sunt de umplutură fie, neobișnuit, ele sunt atât de esențiale încât Președintele ajunge piesa crucială în sistemul instituțional. Această soluție ar mai implica posibilitatea ca, prin modificarea structurii politice a Parlamentului, Președintele să se afle în situația de a fi pus în fața unei majorități parlamentare ostile. Îmbinarea celor două mandate, unice ca durată, ușurează conjugarea strădaniilor legislativului și executivului pentru crearea aceluiași program de guvernare, validat de către corpul electoral în urma rezultatele positive ale sufragiului și, în cele din urmă, de Parlament prin votul de investituire oferit Guvernului.
Din cele două aliniate ale art.82, sugerate, reiese că jurămâtul depus în ședința comună a Camerelor Parlamentului nu simbolizează numai un moment solemn. El este componentă de efecte juridice, atribuind madatului efectivitate. Jurământul desemnează momentul exercitării noului mandat și al încetării mandatului precedent.
Conform art83 unicele situații în care mandatul prezidențial poate fi prelungit peste perioada stabilită conform legii este doar în caz de război sau castrofa. Cazurilor de prelungire a mandatului Președintelul are caracter strict limitativ, neavand oportunitatea să dea explicatii pentru o astfel de măsură.
Astfel, primejdia situației și nevoia prelungirii mandatului sunt la‘mana’ exclusivă a Parlamentului , fiind evitată situația ca modalitatea respectivă să fie de resortul Președintelui țării. Asta nu înseamnă că el nu poate avea efect asupra ei la nevoie, print-un mesaj care să desemneze situația critică în care se află țara și care nu îngăduie organizarea unor alegeri prezidențiale.
În ceea ce privește modalitatea de prelungirea a mandatului pentru situația procedurii unei catastrofe, luăm în calcul că este necesară o amănunțită documentare asupra efectelor deosebit de grave ale împrejurărilor respective, pentru ca măsura de prelungire să aibă o bază reală.
Suntem de părere că prin legea organică de admitere a prelungirii mandatului, în cele două situații, este necesar a se menționa limita până la care are loc această prelungire după cum urmează:
• încetarea ostilităților;
• lichidarea efectelor catastrofei;
• încetarea cauzelor excepționale care au determinat luarea măsurii prevăzută de art.83, alin.3.
Sfârșitul mandatului prezidențial se produce, în momentul , expirării duratei acestuia. Însă pot intervenii și alte clauze care să ducă la terminarea mandatului ceea ce definim vacanța funcției.Cauzele pot fi : demisia, demiterea din funcție, imposibilitatea definitive a exercitării atribuțiilor, decesul.
2.3. Suspendarea din funcție
Președintele României, în situația săvârșirii unor fapte cu caracter grav, ce are ca efect încălcarea prevederilor Constituției, suportă consecințele constand în suspendarea din funcție derulată de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, prin intermediul votului majorității deputaților și senatorilor, după consultarea Curții Constituționale. Președintele are posibilitatea de a explica Parlamentului situația referitoare la faptele ce i se impută.Pentru a putea fi posibilă propunerea de suspendare din funcție trebuie îndeplinite o listă de condiții de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor și se aduce, ulterior, la cunoștința Președintelui.
„Suspendarea din funcție nu este ea însăși o formă a răspunderii politice, ci procedura premergătoare și obligatorie pentru eventuala sancționare a Președintelui, întrucât: Președintele nu răspunde politic în fața Parlamentului, ci în fața corpului electoral; suspendarea din funcție poate fi infirmată prin referendum sau ea devine ineficace dacă referendumul nu a fost organizat în termenul prevăzut de Constituție”.
Forma de răspundere a Președintelui României are o natură complexă, juridică și politică, cea juridică luand forma suspendării din calitatea de președinte , care include Parlamentul în forma sa de organ suprem reprezentativ și cea politică incluzând în primul rând poporul, ca titular al dreptului fundamental de a-l alege pe șeful statului și de a-l demite în situația în care el nu mai demonstrează încrederea cu care a fost învestit de electorat.
Din perspectiva temeiului obiectiv, această modalitate de răspundere intervine în momentul săvarșiri de către Președintele în funcție a unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției. Au fost dezlănțuite două proceduri de suspendare a Președintelui Romaniei care a avut la bază intrarea în vigoare a Constituției.Drept urmare în perioada anului 1994, un număr de 167 de parlamentari au intodus o propunere de suspendare, ce viza unele declarații publice ale Președintelui în funcție adresase un mesaj judecătorilor de a nu decide o solutionare grabnică asupra spețele privind restituirea caselor naționalizate și drept consecință să se aștepte astfel intervenția legiuitorului. Pe de altă Președintele a evaluat că hotărârile reliefate nu au bază legală și că, în consecință, legea va trebui să reglementeze această situație. O a doua procedură a fost initiată în luna aprilie 2007, când un număr de 322 de parlamentari a hotărat suspendarea din funcție a președintelui, care însă fost însă anulată prin referendumul demarat cu scopul demiterii acestuia.
Avand în vedere regimul procedural aplicabil, demersul acestei forme de răspundere include străbaterea următoarelor etape:
izbucnirea procedurii de suspendare, formată din o treime din numărul parlamentarilor.
Lista se depune la Secretariatul General al Camerei care este preponderant reprezentată printre inițiatori și care are rolul să o aducă la cunoștiintă și celeilalte Camere.
b) comunicarea în timp eficient a recomandări de suspendare din funcție a Președintelui României.
Străbaterea acestor etape are caracter obligatoriu deoarece Președintele poate informa Parlamentul asupra faptelor care i se impută, deducand, din situația în care este exprimat textul, că nu este obligat să facă acest lucru.
c) Înștințarea Curții Constituționale, pentru ca aceasta să realizeze avizul consultative
d) Analizarea propunerii de suspendare, după dobandirea avizului Curții Constituționale.
Avizul va trebui să fie transmis în timp real și Președintelui, care va avea opurtunitatea de a putea da explicații atât Parlamentului, cât și Curții Constituționale pentru faptele care i se atribuie.
Parlamentul își exprimă prin vot părerea asupra unei candidaturi cu majoritate simplă în ședința comună a celor două Camere Parlamentul
e) Consecința votării recomandării de suspendare se raportează la stabilirea stării de interimat, mai exact suspendarea temporară a exercitării mandatului Președintelui.
f) Referendumul se constituie , potrivit art. 95 alin. (3), în termen de 30 de zile de la acceptarea propunerii de suspendare din funcție a Președintelui de către cele două Camere ale Parlamentului.Deși Constituantul nu face nici o referire în ceea ce privește la subiectul de drept care are sarcina să elaboreze referendumul, și anume Guvernul, care are obligația reprezentată de art. 102 alin. (1) de a asigura realizarea politicii interne și externe a țării. Ca și concluzie în urma rezultatelor referendumului și a consecințelor acestor rezultate,avem două situații:
acordarea, de către popor, ceea ce înseamnă demiterea Președintelui și derularea de noi alegeri într-o perioadă de 3 luni de la data referendumului.
respingerea propunerii, situație pe care Constituția nu o mai are în vedere. Pe fondul absenței unor reglementări exprese, în doctrină s-a exprimat teza că în acest caz avem de-a face cu o încetare a legitimității organului reprezentativ suprem, „data retragerii legitimității Parlamentului prin referendum este data de la care începe să curgă termenul celor trei luni privind organizarea de noi alegeri, prevăzute de articolul 63 (2) din Constituție.
Este o soluție exagerată, în afara cadrului constituțional și care, date fiind raporturile dintre cele două autorități publice, nu o împărtășim.Există autori care apreciază, pornind de la procedura răspunderii politice, care implică atât Parlamentul cât și poporul, că răspunderea politică a Președintelui cuprinde, practic, două faze distincte: răspunderea politică propriu-zisă, pe care șeful de stat și-o asumă în condițiile art. 95 alin. (1) din Constituție, față de Camera Deputaților și Senat, și o răspundere față de popor, concretizată în referendumul organizat pentru demiterea Președintelui’’.
2.4. Răspunderea penală a Președintelui României
Natura juridică a faptei de înaltă trădare
Deși Președintele se bucură de imunitate, în timpul exercitării mandatului său, se admite o excepție. Art. 96 potrivit căruia Președintele poate fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare de cele două Camere ale Parlamentului, cu votul majorității de 2/3 din numărul total al parlamentarilor.Împărtășim calificarea faptei de înaltă trădare ca o faptă având character complex, politic și juridic în același timp, care nu se poate confunda cu infracțiunea de trădare din Codul penal, însă susținem necesitatea ca această faptă să-și găsească consacrarea într-o lege organică.
Neconsacrarea juridică a faptei ar putea face loc arbitrariului politic și ar încălca principiul constituțional al legalității infracțiunii.
Etapele procedurii constituționale a implicării răspunderii penale a șefului de stat din moment ce am aprobat că fapta de înaltă trădare are, două dimensiuni politică și una juridică, vom descoperi, și în parcurgerea procedurii răspunderii penale a Președintelui, două faze politică și o fază judiciară.
2.4.2. Faza politică
Declanșarea procedurii de punere sub acuzare
Potrivit art. 96 alin. (2) din Constituție, inițiativa de punere sub acuzare poate fi declanșată de majoritatea deputaților și senatorilor și după care se înștințează Președintelui României pentru a se putea justifica.
Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului obligă ca solicitarea să includă prezentarea faptelor care îi sunt imputate Președintelui și încadrarea lor juridică.
Cererea se duce la Birourile permanente ale fiecărei Camere, care au obligația de a aduce la cunoștință Președintelui asupra cereri de punere sub acuzare.
În ședința în care se desfășoară propunerea se contribuie la constituirea unei comisii care are obligația să studieze acuratețea faptelor de care este inculpat șeful statului.Comisia ne explică raportul în ședința comună a celor două Camere, în care are loc și desfășurarea votării de punerea sub acuzare.
Votarea cererii de punere sub acuzare
Votarea se realizează pe baza votului secret.
Votarea cererii de punere sub acuzare obligă întrunirea Parlamentului în ședință comună, la fel se procedează și în situația de suspendarea din funcție a Președintelui în exercițiu. În situația în care se strange laolaltă majoritatea necesară, Parlamentul urmează să înștiințeze Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dezlănțuindu-se drept urmare cea de‐a doua fază acestei forme de răspundere. Potrivit art. 96 din Constituție, punerea sub acuzare a Președintelui României poate fi decisă de 2/3 din numărul total al parlamentarilor.
2.4.3. Faza judiciară
Se concretizează în următoarele etape procedurale:
Recepționarea sesizării exprimate de Parlament asupra competenței Parchetului General, după ce a fost constatat de Parlament, conform opiniei potrivit căreia Parchetul este liber ca, în urma propriilor studii , să hotărască dacă fapta este validă pentru încadrarea juridică a înaltei trădări, și atunci se constituie rechizitoriul de trimitere în judecată, sau nu are caracteristici specific, și atunci va decide scoaterea de sub urmărire penală a Președintelui.
2. Înalta Curte de Casație și Justiție, are rolul de judecarea a Președintelui, această etapă se clasifică în alte două categorii după cum urmează:
Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se desfășoară judecata în fond;
Secțiile Reunite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se desfășoară judecata în recurs;
Președintelui Romaniei îi este cunoscut dreptul de a se apăra pe tot toată durata procedurii de punere sub acuzare, conform Regulamentului ședințelor comune ale celor două Camere.
3. Destituirea Președintelui, ca rezultat a rămânerii definitive a deciziei judecătorești de condamnare.
Concluzionand în urma hotărarii judecării definitive în funcția de Președinte Înalta Curte de Casație și Justiție ne arată că:
• Președintele este culpabil , caz în care în momentul stabilirii definitive a hotărârii judecătorești este egal cu demiterea din funcție a Președintelui.
Constituția deduce că „Președintele este demis din funcție de drept în momentul luări deciziei definitive a hotărârii de condamnare”.
– Președintele este nevinovat, ceea ce imiplică achitarea Președintelui.Ca orice alt cetățean, Președintele se bucură, în cursul derulării procedurii, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, de prezumția de nevinovăție.
2.4.4. Vacanța funcției de Președinte al României
Art.97, alin.1 din Constituție semnalează situațiile care deduce încetarea mandatului prezidențial și declararea vacanței funcției. Acestea se pot reunii în anumite situații:
imposibilitatea definitivă a exercitării atribuțiilor și decesul constand în împrejurări de ordin natural
împrejurări voluntare la propunerea instanțelor autorizate să decidă asupra demiterii din funcție a Președintelui în exercițiu sau la propunerea Președintelui de a demisiona.
Sarcina stabilirii circumstanțelor de imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor în funcția de Președinte al României îi revine Curții Constituționale, după care acestea îi sunt predate Parlamentului și Guvernului. Demisia reprezintă un act unilateral al Președintelui, ca rezultat datorat unor motive personale, fie din pricina unor motive care țin de domeniul său. Drept urmare, șeful statului poate demisiona din cauza unor motive personale cum ar fi motivul sănătății precare , în ideea de a lucre în alt domeni avand o altă funcție incompatibilă cu cea de Președinte,sau datorită pierderii credibilității în fața alegătătorilor.Președintele, mai poate demisiona când apreciază ca fiind pe cale să se producă suspendarea sau trimiterea sa in judecată, dar o astfel de atitudine duce în mod cert către pierderea imunității prezidențiale, drept urmare suportand consecințele ei. Mai pot exista o gamă de situații, dar subliniem faptul că demisia este un act conștient, propriu și irevocabil al șefului statului, asupra căruia are drept de a decide numai el, indiferent de funcția celui care i-o cere.
O preocupare aparent neprecizată în Constituție o reprezintă formalitatea exprimării demisiei.Suntem de părere că Președintele trebuie să înștințeze renunțarea la exercitarea funcției în fața Parlamentului. Această interpretare este solidă avand la baza că mandatul Președintelui se manifestă după depunerea jurământului în fața acestui organ și, ca urmare, oprirea exercitării funcției, la inițiativa sa, nu poate avea loc decât tot în fața corpurilor legiuitoare reunite.
De subliniat imposibilitatea cu caracter definitiv a exercitării atribuțiilor aceasta situație întemeiază o dublă condiție, avand ca fundament imposibilitatea exercitării funcțiilor și caracterul ei definitiv.Imposibilitatea exercitării funcților, dintr-un motiv de natură gravă cu efect asupra sanătății sale .Trebuie să fie eliminată calea dispariției acestor efecte în viitor, caracterul lor nedandu-ne posibilitatea de a revenii la starea initială. Conform art. 98 din Constituție, interimatul funcției se stabilește în cazul intrării în starea de vacanța a Președintelui, de precizat pană la momentul organizării și terminarea alegerilor.
În situația în care Președintele poate obține din nou exercițiul atribuțiilor, doar îndeplininand o anumită condiție cum ar fi încetarea imposibilității temporare de a-și exercita atribuțiile.
Constituția exprimă pe de o parte cine garantează interimatul funcției de Președinteiar pe de altă parte, care este statutul Președintelui interimar. Drept urmare conform art.98, din Constituție, interimatul se garantează de președintele Senatului sau, în cazul în care se află el în imposibilitate din diverse motive, de președintele Camerei Deputaților.
Președintele Senatului sau după caz, cel al Camerei Deputaților, exercitând prerogativele care rezultă din interimatul funcției de Președinte al României, ci îndeplinând doar provizoriu parte dintre atribuțiile care fac parte din categoria funcției prezidențiale. Alineatul final al art.98 care statuează ’’atribuțiile prezidențiale’’, este stabilit pentru a restrange prerogativele Președintelui care asigură schimbarea titularului funcției, datorită faptului că se execută un mandat de interimat. Legiuitorul constituent nu permite Președintelui interimar să emită mesaje Parlamentului, în sensul art.88, avand la bază idea că acestea sunt specifice Șefului Statului aflat în această funcție în condiții normale și nu cu titlu pe o perioadă scurtă de timp . Prin amploarea consecințelor sale, drept urmarea dizolvarea Parlamentului nu poate fi făcută de aceeași persoană.
Pornind de la aceleași motive specifice mesajului, Președintelui interimar nu i se permite accesul la referendum.
Președintele răspunde, deci, politic în fața electoratului, putând fi demis din funcție printr-un referendum, după ce a fost suspendat de Camera Deputaților și de Senat, în ședința comună a acestora, pentru încălcarea preederilor încălcarea prevederilor Constituției. Cât privește referirea la art.98, aceasta se datorează faptului că pe parcursul exercitării mandatului său, Președintele interimara se poate confrunta cu aceleași situații de încetare a mandatului ca și la cel de titular, prevăzute în art.98, alin.1. Drept urmare este firesc să existe dispoziții care să garanteze preluarea funcției prezidențiale cătrecandidatul care urmează la conducere. Președintele interimar, în situația comiterii prin fapte grave a Constituției, va suporta consecințele ca și titularul funcției potrivit prevederilor art.95 si art.98.
Vacanța funcției prezidențiale nu trebuie să se prelungească nejustificat.Aliniatul final al art.97 specifică că Guvernul va desfășura alegeri prezidențiale într-o perioadă de cel mult trei luni din momentul intrării vacanței. Textul subliniază următoarea mențiune: alegerile se organizează avand ca scop desemnarea unui nou Președinte, eliminandu-l de la candidatură,pe președintele demisionar sau destituit. Motivele care fundamentează cele două situații explică, prin ele însele, rațiune a acestui text.
2.5. Protecția mandatului Președintelui României
Ocrotirea mandatului Președintelui României prin măsuri de ordin penal
Presedintele României, are privilegii datorate exercitării funcției sale pe durata mandatului dar si după încetarea acestuia are oportunitatea de a primi protecția acordată de legea penală, că de altfel oricărei persoane purtătoare a autorității publice de stat. În cazul de față, fenomenele prin care este periciclită reputația sau onoarea șefului de stat, iar pe de altă parte cele care primejduiesc actele de violență îndreptate împotriva persoanei acestuia, referitoare la exercitarea mandatului, se vor pedepsi conform Codului penal dar si a altor prevederi penale se regăsesc în legi speciale. Potrivit art.1 al.3 din Constituția României demnitatea umană impune garantarea celui mai eficient grad de protecție, acestea fiind determinate de legea penală pe baza a două aspecte privind incriminarea insultei si a calomniei în Codul penal. Art.205 Cod penal precizează că insulta se pedepseste cu amendă si constă în a înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă, sau, potrivit al.2, când se acordă unei persoane un handicap, sau boală care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui să li se dea amploare. Calomnia, este reprezentată conform art.206 Cod penal ca fiind exprimarea ori imputarea în public, prin tot soiul de mijloace, a unei fapte referitoare la o persoană, care, dacă ar fi reală, ar reliefa acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori antipatia public si o pedepseste cu amendă de la 250 la 13000 lei. În cazul în care astfel de fapte ar fi realizate față de Presedintele României, potrivit rolului constituțional pe care-il realizează si a autorității cu care este învestit, pericolul social ar avea consecințe mult mai dăunătoare, ceea ce obligă si o reacție rapidă și energică din perspectiva autorităților competente intuite de cel calomniat. Drept urmare apărând demnitatea și tot ceea ce tine de reputația persoanei în funcția exercitării mandatului Presedintelui, legea penală păzește totodată si valoarea socială pe care o exprimă instituția prezidențială ca parte a puterii executive.
Apărarea demnității Presedintelui României poate fi făcută si prin incriminarea denunțului calomnios prin art.259 Cod penal. Fapta constă în învinuirea mincinoasă făcută prin denunț sau plângere, cu privire la săvârsirea unei infracțiuni de către o persoană sau, potrivit al.2, în producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte. Ocrotirea este posibilă datorită faptului că obiectul juridic secundar al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale referitoare la demnitatea persoanei în contra căreia se face învinuirea mincinoasă.
Protecția obține și un caracter special dacă luăm în calcul prevederile art.31 al.1 din Legea nr.176 din 2010. Drept urmare obligația sefului statului roman de a formula si apoi urmează etapa controlului Agenției Naționale de Integritate declarația sa de avere si de interese vine însoțită cu precizarea că măsura de protecție a sancționării celui care, cu intenții nefondate, sesizează Agenția Națională de Integritate pentru ca aceasta să desfășoare activitatea cu caracter specific de evaluare referitoare la situația averii existente pe durata exercitării demnității publice, din sfera conflictelor de interese si a incompatibilităților în exerciatarea funcției Presedintelui României.
Drept urmare va întemeia infracțiunea de denunțare calomnioasă si se vor suporta consecințele constand în închisoare de la 6 luni la 3 ani sau, după caz, de la 1 la 5 ani, sesizarea anunțată cu intenții de rea credință, dacă prin rezultatul aceasteia a avut efecte asupra persoanei denunțate un prejudiciu de ordin moral.
Tot în cadrul măsurilor de ocrotire a șefului statului, dispozițiile Codului penal referitoare la infracțiunile contra autorității incriminează în art.239 al.1 ultrajul, ca fiind amenințarea săvârsită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui funcționar public care îndeplineste o functie ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii. Dacă relațiile sociale ocrotite prin incriminare vizează în principal respectul datorat autorității de stat, în subsidiar protecția se extinde si asupra relațiilor sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei, iar în formele agravate din al. 2, 3 si 4 chiar si la integritatea corporală si sănătatea persoanei. Legea penală îi oferă Președintelui Romaniei calitatea de funcționar public ce are o funcție constând în exercițiul autorității de stat, acesta poate fi subiect pasiv secundar al infracțiunii de ultraj. Prin urmare, incriminarea din art.239 Cod penal îl apară pe Presedintele României de orice amenințare ori vătămare corporală care s-ar îndrepta împotriva persoanei acestuia. Faptele antisociale care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj si îndreptate contra sefului statului ar putea avea loc cu ocazia adresării de mesaje Parlamentului, cu ocazia ceremoniilor prin care se conferă decorații sau titluri de onoare sau pentru emiterea unor decrete de grațiere, sau care privesc declararea mobilizării forțelor armate, sau pentru instituirea stării de asediu ori de urgență etc. Avand în vedere omiterea legiuitorului penal, reglementând cazurile speciale de pedepsire în art.239 Cod penal, pentru a aplica sancțiuni asupra actelor indirecte de intimidare a funcționarului public cu efect împotriva soțului, copiilor sau părinților acestuia, a omis să-l enumere și pe Presedintele României, lucru extrem de important dacă este să luăm în calcul rolul crucial pe care îl joacă acesta în aparatul de stat.
Integritatea corporală, sănătatea, dar si viața Presedintelui României pot fi protejate si prin incriminarea atentatului care pune în pericol siguranța statului prevăzută de art.160 Cod penal, în condițiile în care atacul material si violent îndreptat împotriva victimei infracțiunii a avut loc în împrejurări care au pus în pericol siguranța statului.Cum ar fi , atacul desfășurat împotriva Presedintelui României cu urmare a luării de către acesta a deciziilor absolut necesare pentru eliminarea agresiunii armate care au ca țintă România este de natură să ajungă în la imposibilitatea, temporară sau permanentă a sefului statului de a-si îndeplini atribuțiile, ceea ce ar avea ca si consecință o stare de pericol pentru siguranța statului. În mod similar, imposibilitatea exercitării de către seful statului a funcțiilor sale ce vizează politica externă sau luarea măsurilor excepționale precum instituirea stării de asediu sau de urgență, datorată atentatului la viața acestuia pot avea acelasi efect asupra relațiilor sociale ce privesc siguranța si stabilitatea statului. Fiind o infracțiune ce prezintă un pericol social ridicat vizând atât relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale statului, precum unitatea, suveranitatea, independența si indivizibilitatea, cât si viața si integritatea corporală a Presedintelui, sancțiunea stabilită de legiuitor este una extrem de severă, constând în detențiunea pe viață alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Imunitatea președintelui îl dispensează pe Traian Băsescu de orice răspundere juridică pe întreaga desfășurare a mandatului.
Parchetul General este de părere că imunitatea președintelui îl dispensează pe Traian Băsescu de orice fel de răspundere juridică pe perioada derulării mandatului, pentru fapte săvârșite în această perioadă în conformitate cu prevederile legii , exceptand însă răspunderea politică, ceea ce implică și situația de a fi pus în postura de a fi suspendat.Drept urmare aceasta reprezinta justifcarea dată de procurorii Parchetului General referitoare la decizia de dezaprobarea unei plângeri prin care senatoarea PSD Gabriela Firea protestează decizia procurorilor emisă din data 18 aprilie, pe baza căreia a fost anulată cercetarea îndreptată asupra domnului Traian Băsescu, din pricina faptului că președintele se bucură de protecție rezultată din imunitate.
Decizia i-a aparținut Cameliei Sutiman, în calitate de procuror-șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din interiorul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Parchetul General este de părere că noțiunea de imunitatea a fost stabilită ca o modalitate de protecție a președintelui României fiind un scut împotriva oricăror constrangeri, excese și procese agasante cu rolul de a pune bețe în roata în exercitarea mandatului, obiectiv care asigură libertatea de exprimare și ocrotirea împotriva efectelor judiciare abuzive.
"Imunitatea președintelui îl dispensează de efectele răspunderii juridice, pe perioada desfășurării mandatului, pentru fapte comise în perioada exercitării mandatului, făcand excepție răspunderea politică în condițiile prevăzute de art. 95 din Constituție eventualitatea de a fi suspendat ,penală precizată în art. 96 din Constituție – modalitatea de a fi pus sub acuzare pe motiv de înaltă trădare. Parlamentul are posibilitatea de a îl suspenda pe președinte în perioada exercitării mandatului, acesta posibilitate este egală cu ridicarea imunității pentru președinte, care se află sub protecție nu poate răspunde juridic, în perioada exercitării mandatului, excepție de la protecție făcand parte doar faptele de înaltă trădare. Drept urmare punerea sub acuzare poate fi decisă de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, cu condiția să îndeplinească votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor. Competența de judecată îi revine Curții Supreme de Justiție.
Președintele este demis de drept", după este precizat în decizia Parchetului General.
Intră sub incidența imunității orice tip de infracțiune, făcand excepție infracțiunea de înaltă trădare, pentru aest tip de infracțiune se aplica procedura punerii sub acuzare a președintelui.Parchetul este de părere că unica protecție absolută pe care imunitatea funcțională o conferă președintelui României tine strict de modul de exprimare, în timpul mandatului, a opiniilor politice.
Președintele în timpul exercitării mandatului, suportă consecințele în urma săvarșirii faptelor sale care au caracter de așa manieră încat nu au legătură cu sarciniile ce revin președintelui în desfășurarea mandatului, se aplică numai imunitatea de drept procedural, astfel că, după încetarea mandatului, președintele suportă consecințele ce derivă din săvarșirea faptelor.Senatoarea PSD Gabriela Firea în perioada 16 aprilie a formulat o plângere penală pe motiv că președintele Romaniei a emis opinii politice cu caracter amenințător prin intermediul unei emisiuni televizate. Parchetul General a informat că a demarat un dosar penal avand ca motiv săvârșirea infracțiunii de șantaj referitoare la plângerea penală depusă de senatoarea Gabriela Firea împotriva președintelui Romania Traian Băsescu, însă procurorii au decis suspendarea anchetei, pe motiv că președintele are protecție bucurandu-se de imunitate.
2.5.2. Regimul juridic al veniturilor Presedintelui Romaniei
Ocrotirea celei mai înalte magistraturi din România se realizează si prin consacrarea unui regim juridic special ce vizează veniturile pe care Presedintele României le dobândeste în timpul mandatului. Astfel, întâlnim reglementate dispoziții legale referitoare la indemnizația prezidențială, formă de remunerație si principală sursă de venit a Presedintelui, precum si la alte drepturi de natură pecuniară ce i se cuvin, cum ar fi indemnizații din diurne,venituri din drepturi de autor sau venituri din dividende.
Regula, hotărată de legiuitor, constă în sursele de venit ale Presedintelui României trebuie subjugate principiului transparenței.Drept urmare, Legea cadru referitoare salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice decide asupra cuantumului indemnizației lunare de încadrare în funcție a Presedintelui României la o valoare constand în salariul minim brut pe economie multiplicat cu 15, coeficientul maxim de ierarhizare care se află în conformitate cu clasa de salarizare referitor la sectorul bugetar, șefului statului are obligația să-si declare toate veniturile obținute conform legii, la primirea mandatului, anual, pe parcursul acestuia, si la încetarea lui, a declarației de avere si de interese. Adăugarea și actualizarea periodică referitoare la declarațiilor de avere si de interese trebuie să se facă de către Presedintele României cu bună-credință, în așa fel încat cele spuse să fie conforme situației reale a veniturilor obținute iar pe de altă parte a intereselor sale, în situația contrară avand posibilitate față de acesta răspunderea penală.Potrivit art.28 din Legea nr.176 din 2010 referitoare la integritatea în exercitarea funcțiilor si demnităților publice, decide ca find infracțiune de fals în declarații așa cum ne arată art.292 Cod penal, acțiunea săvarșită de către Presedintelui României care cu intenție, depune declarații de avere sau declarații de interese care nu sunt conforme situației reale, pedeapsa pentru aceaste acțiuni constand în închisoarea de la 3 luni la 2 ani. Suntem de părere că angajarea răspunderii penale în situația de față nu este reținută de imunitatea pe care o are Presedintele României potrivit art.84 al.2 din Constituția României findcă aceasta are ca scop strict opiniile politice spuse de către șeful statului pe perioada mandatului si în legătură cu acesta si nu desfășurarea unor obligații impuse de lege. Două elemente stau la baza opiniei noastre, după cum urmează, art.16 al.1 si 2 din Constituție subliniază că cetățenii români au aceleași drepturi și îndatoriri în fața legii si a autorităților publice si că nimeni nu este mai presus de lege, iar pe de altă parte, Decizia nr.81 din 2013 a Curții Constituționale care a hotărat că este necesară împiedicarea posibilele diferențe referitoare la tratamentul juridic între categoriile de persoane cărora li se aplică prevederile Legii nr.176 din 2010, fiindcă, luand în calcul scopul reglementării avand două țeluri și anume garantarea integrității în exercitarea funcțiilor si demnităților publice, iar al doilea lea țel este reprezentat de prevenirea corupției instituționale, adresate persoanele menționate la art.1 al.1 din Legea nr.176 din 2010, printre care se află și Presedintele României.
Drept urmare, relatează Curtea, instituirea unui tratament distinct chiar si în cazul Președintele României, admitandu-se la modul total ideea de imunitate, are un caracter discriminatoriu. Iar pe de altă parte, interdicția ce îl are în vizor pe Presedintele României, aceea de a ocupa orice altă funcție publică sau privată pe durata mandatului si drept consecință imposibilitatea cumulării indemnizației cu alte venituri obținute ca urmare a exercitării altor activități, obligă legiuitorul să reglementeze un cadrul legislativ care să îi garanteze titularului funcției prezidențiale o anumită stabilitate din punct de vedere financiar care să îi asigure acel confort social necesar tocmai pentru ca întregul efort al Presedintelui să se axeze, să se concentreze strict pe realizarea în mod eficient a atribuțiilor funcției. Acesta este si motivul pentru care seful statului are cel mai mare venit din sectorul bugetar. În acelasi timp, asigurându-i-se independența financiară, șeful statului este ferit de alte presiuni exterioare funcției care ar putea periclita normala desfăsurare a activității sale. Spre exemplu, se diminuează riscul ca acesta să poată săvârsi infracțiuni în legătură cu serviciul prevăzute de Codul penal, precum luarea de mită, primirea de foloase necuvenite sau traficul de influență.
Capitolul 3
Strategiile utilizate în România pentru obținerea mandatului de președinte, în anii 2004 și 2009, momente cheie ale acestora
3.1. Campania electorală din anul 2004
Între anii 2000 și 2004, pe parcursul celui de-al treilea mandat al președintelui Ion Iliescu, la conducerea României s-a aflat guvernarea social-democrată, la cârma căreia se afla Adrian Năstase. Opoziția a fost diminuată, presa fiind supusă aproape în ansamblu, iar justiția – moderată de baronii locali. Au urmat patru ani în care prim-ministrul Adrian Năstase a fost cel mai puternic om din România. „Exista un cult al personalității. «El Însuși» i se spunea sau «Omul înalt»”, dupa cum relata Cristian Tudor Popescu. Alegerile prezidențiale din 2004 își urmau cursul către un final previzibil. Întreaga lume considerând că Năstase urma să preia sceptrul puterii de la președintele în exercițiu Ion Iliescu. Formarea Alianței Dreptate și Adevăr (D.A.), prin reunirea Partidului Național Liberal (PNL) și a Partidului Democrat (PD), nu lăsa impresia că încurcă prea mult aceste planuri. Theodor Stolojan, candidatul Alianței, era considerat o victimă sigură în lupta electorală cu candidatul opoziției Adrian Năstase. Însă, pe 2 octombrie 2004, înainte de alegeri, cu mai puțin de două luni, Alianța D.A. a înființat o conferință de presă prin intermediul căreia Theodor Stolojan a comunicat că se retrage din cursa prezidențială, cauza fiind, problemele de sănătate, locul fiind cedat lui Traian Băsescu. Momentul care a rămas în memoria oamenilor prin celebra replică „Dragă, Stolo”, adresată de Băsescu lui Stolojan, izbucnind în plâns. „A fost o strategie de campanie. Experții partidului și-au dat seama că Stolojan va pierde în fața lui Năstase și atunci au hotărât rocada. Și au zis că dacă tot o facem, hai s-o facem într-un fel în care se rezulte o propulsie pentru Traian Băsescu. A fost o scenetă de teatru prost, un moment dezgustător din punct de vedere al bunului simț, dar cu mare eficiență la poporul român. Există o zonă d-asta de Zița, de Veta, în poporul român, care o să fie mereu apelabilă dacă știi să tragi de ea”, susține Cristian Tudor Popescu. Stolojan: „Nu cred că l-aș fi învins pe Năstase”. În prezent, acesta este europarlamentar, iar starea de sanatate fiind destul de bună. Afirmând că renunțarea la candidatura din 2004 nu a fost cauzată de probleme grave, ci de apariția unei epuizări fizice și mentale. Stolojan recunoscând, însă, că rocada dintre el și Traian Băsescu în acel moment, având și o logică electorală: „Eu nu cred că-l învingeam pe Năstase în 2004. La momentul respectiv, Băsescu avea șanse mai mari decât mine și a fost foarte bine că am renunțat pentru că ceea ce făcea Băsescu eu nu puteam să fac. Îmi amintesc o emisiune de atunci în care a fost întrebat: «Ei, și ce-o să-i faceți lui Năstase?». Băsescu spunând: «O să-l iau și-o să-l dau cu capul de toți pereții». România, a doua zi era pe burtă de măreția acestui dialog. Eu n-aș fi putut să fac așa ceva”. „Glonțul de argint" al lui Băsescu. A doua zi după ce a devenise candidatul Alianței D.A., Băsescu a înființat o nouă conferință de presă. Cu ochii în lacrimi, acuzând PSD-ul că l-a șantajat pe Theodor Stolojan pentru retragea sa din cursa electorală: „Ei, băieți, pe mine nu mă învingeți! În Piața Victoriei, la țepe, după 28 noiembrie!”.
Corupția din regimul Năstase fiind principala temă a campanie lui Traian Băsescu. După ce Adrian Năstase a câștigase în primul tur cu 40,9%, Băsescu acuza PSD-ul că a săvârsit faude la alegeri cu ajutorul turismului electoral. „În 2004 s-a jucat foarte inteligent fraudarea alegerilor. A fost și acel slogan: «Nu pot ei fura cât poți tu vota»”, amintește Cozmin Gușă, acesta fiind consilierul lui Băsescu în timpul acelei campanii electorală. Traian Băsescu reușeste să recupereze difereța de șapte procente din primul tur și îl învinge pe Adrian Năstase, cu un procent de 51,2% din voturi. Diferența s-a realizat în perioada celor două săptămâni dintre turul întâi și turul al doilea, mai ales în dezbaterea televizată difuzată de postul public. “Era foarte preocupat Traian Băsescu înainte de această dezbatere, spunea «îmi trebuie glonțul de argint», asta a fost expresia lui”, susține Cristian Tudor Popescu, care a fost moderatorul acelei dezbatereri televizate din 2004. „Glonțul de argint” al lui Traian Băsescu fiind în celebra replică adresată lui Adrian Năstase: „Ce blestem o fi pe acest popor de a ajuns să aleagă între doi foști comuniști, între Năstase și Băsescu?”. „Eu am știut că o să câștige Băsescu atunci. Lucrurile se mișcau, simțeam. Adrian Năstase n-avea greutate deloc, nu știa să vorbească. Au încercat ăștia să-l pună să cânte la chitară, să se dea familiar, să pupe babe. Dumnezeule! Erau niște secvențe grotești. Deci, Adrian Năstase merita să piardă, a fost rigid în acea dezbatere, incapabil să se adapteze situațiilor neprevăzute, el venise de acasă cu niște lecții învățate pe care să le debiteze. Traian Băsescu s-a dovedit o specie mai avansată pe scara evoluției politice, era mult mai flexibil, mai adaptabil situației și a reușit să se descurce”, relatează Cristian Tudor Popescu. „Să trăiți bine!“ contra lui „Suntem puternici împreună“ Traian Băsescu reușind să câștige alegerile din 2004, deoarece a avut o strategie de campanie care a dat randament. Sloganul pe care miza era, „Să trăiți bine!”, având mare priză la public, deși ulterior s-a întors împotriva sa. Pe de alta parte, Băsescu s-a bazat și pe sprijinul unor personalități precum Mircea Cărtărescu sau Mircea Dinescu. În cealaltă situați, Adrian Năstase având sloganul „Suntem puternici împreună” și-a îndreptat atenția către realizările din mandatul de prim-ministru, menționând construirea a 2.000 de săli de sport într-un timp foarte scurt și implementarea în școli a programului „Cornul și laptele”.
3.2. Campania electorală din anul 2009
Campania electorală din 2009, în primul tur al alegerilor prezidențiale, s-a desfășurat pe fondul unor crize politice și economice ce au avut implicații sociale negative, fiind una încrâncenată, grotescă pe alocuri, fără creativitatea și emoția.
Caracteristica acestei campanii electorale constând în faptul că a început în plină criză politică, în situațiile în care Guvernul Boc (alcătuit din PDL și PSD) a fost destituit, în Parlament, de către o alianță ce cuprindea PSD, PNL, UDMR, PC și minorități. Specificul campaniei ținând și de evidențierea crizei politice prin refuzarea Guvernului Croitoru și prin amânarea intrării în plenul Parlamentului, pentru votul de învestitură, a Guvernului Negoiță.
În ciuda alierii circumstanțiale – prima dată în cazul suspendării președintelui Traian Băsescu, în anul 2007, a doua oară fiind la căderea Guvernul Boc – alianța parlamentară nu a sprijinit un singur candidat la funția de președinte ( cum s-a realizat în cazul CDR, care l-a susținut pe Emil Constantinescu împotriva lui Ion Iliescu), ci a avansat proprii candidați.
Modalitatea prin care a fost construită campania, din perspectiva imaginii, a necesitat, o luptă între Traian Băsescu, sprijinit de PDL, și o alianță parlamentară ce i se opune, alcătuită din PSD, PNL, UDMR, PC și minorități, dar care nu îi contrapune lui Băsescu un singur opozant, ci mai mulți, și anume, trei: Mircea Geoană, Crin Antonescu, Kelemen Hunor.
Din această cauză, campania electorală pentru alegerile prezidențiale, nu a inclus, din punctul de vedere al imaginii, conturarea și impunerea unei soluții la Traian Băsescu, consecinta fiind o divizare a electoratului anti-Băsescu în funcție de candidatul opoziției de care se simte mai apropiat. Din acest motiv, campania nu a reușit să evidențieze o alternativă clară la Traian Băsescu, deși exista i majoritate parlamentară care să i se opune.
Mesajul general, al campaniei, transmis de către contracandidații lui Băsescu, fiind că acesta nu trebuie să mai câștige un mandat, deoarece cinci ani la conducerea tării, ar fi catastrofali pentru România, dar nu a fost implicată și o alternativă explicită, comună, propusă electoratului, ci doar alternativa persoanei proprii.
Campania primului tur fiind una "narcisistă", în cadrul căreia candidații au avut dialoguri, parcă străini, cu ei înșiși, înrădăcinați în cazul confruntărilor ce au avut loc în oglindă, acestea fiind limitate de propriile granițe ideologice.
Desfășurarea campaniei electorale, a parcurs, pe fondul crizei economice interne și internaționale, peste care a urmat să fie suprapusă criza politică. Guvernul fiind demis, organismele internaționale financiare care au dat credite pentru România nu au mai avut un partener de discuții, posibilele finanțări au rămas în suspensie. Campania fiind marcată și de proteste sociale – cel al crescătorilor de animale și greva de la la metrou având cel mai mare impact – în cazul primului, impactul fiind unul mediatic, iar cea de-a doua, un impact economic și politic.
Un alt aspect particular al acestei campanii ținând de faptul că președintele în exercițiu, Traian Băsescu, își exercitată dreptul de a decreta organizarea unui referendum național chiar în ziua alegerilor, electoratul fiind invitat să își dea cu părerea despre reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300 și referitor la transformarea Parlamentului bicameral în unicameral. Decretarea unui referendum național realizat în ziua alegerilor prezidențiale. acest lucru nu a mai fost întâlnit în istoria campaniilor prezidențiale din România.
3.2.1. Candidații
În această campanie pentru alegerea personei care să ocupe funcția de președinte, intrând 12 candidați, aceștia nu au avut întâlniri în cadrul unei confruntări sau măcar într-o dezbatere, iar acest fapt a constituit, un alt moment care nu s-a mai produs până atunci, pe parcursul unei campaii electoarele prezidențiale din România.
Toate partidele sau alianțele politice susținând un candidat propriu, după cum urmează: Traian Băsescu, președintele în exercițiu, sprijinit de PDL, Mircea Geoană, președintele Senatului, sprijinit de alianța PSD-PC, Crin Antonescu, sprijinit de PNL și Kelemen Hunor, sprijinit de UDMR.
Au existat și trei candidați independenți: Sorin Oprescu, primarul Bucureștiului, Constantin Potârcă și Eduard Manole.
Au fost remarcați, în acea periodă și așa-numiții "candidați exotici", europarlamentarii Corneliu Vadim Tudor și George Becali, președinți ai unor formațiuni neparlamentare, PRM, și respectiv PNG, candidații Remus Cernea, sprijinit de Partidul Verde, Cristian Iane, sprijinit de PER, și Constantin Rotaru, sprijinit de PAS.
Aceasta fiind prima campanie pentru alegerile prezidențiale care, din pricina nepotrivirii dintre mandatul președintelui (cinci ani) și mandatul parlamentarilor (patru ani), nu a corespuns cu campania pentru alegerea Parlamentului.
Acest fapt a implicat un efort suplimentar din partea candidaților, care au fost siliți să comprime forța aparatelelor de partid în situașiile în care acestea nu erau încadrate în propria lor campanie.
3.2.2. Rolurile și mitologia de campanie
Cum s-a întamplat și în campaniile electorale ulterioare unde se înfruntă candidați, nu partide, de această dată competitorii încercând să își reliefeze, să își impună sau întărească rolurile specifice, ținând cont de mitologia de campanie.
Președintele în exercițiu, Traian Băsescu, și-a îndeplinit și întărit rolul de "părinte". Rivalii săi politici i-au creat rapid o etichetă depreciativă, considerându-l "tătuc", cu mențiunea directă către conceptul de "dictator". Din altă perspectivă, Băsescu, în campanie, și-a apărat mandatul său de cinci ani, repetând realizările sale, susținând că mai sunt unele pe care încă nu le-a finalizat, astfel dorind să câștige susținerea oamenilor pentru încă un mandat.
Strategia sa, fiind realizată pe baza noțiunii "eu și românii împotriva intereselor de grup, intereselor de partid și intereselor mogulilor de presă".
Pe de altă parte, președintele Senatului, al doilea om în stat, Mircea Geoană, și-a impus și consolidat rolul de diplomat occidentalizat, de politician cu bune relații externe, care poate oferi României o bună reprezentare pe plan internațional.
Geoană a criticat mandatul lui Băsescu pentru neîmplinirile în plan extern, dar și pentru cele din plan intern.
Conceptul de imagine fundamental este proiectul său, intitulat "O singură Românie", aluzie la celebrul discurs al lui Adrian Năstase, din 2004, când, după ce a pierdut în fața lui Băsescu, vorbea de "cele două Românii".
Campania lui Geoană s-a dorit a fi una pozitivă, conturată în jurul sloganului "Învingem împreună", dar a avut și o componentă negativă, de atac la Băsescu, conturată în jurul mesajului "Trăiți bine?", prin care a acuzat corupția din jurul actualului președinte.
Geoană l-a atacat pe Băsescu, a avut o relație de campanie decentă cu Antonescu, vorbind de o majoritate post-electorală formată în jurul PSD și PNL și nu s-a referit deloc la Oprescu.
Geoană a încercat să ducă o campanie de tip american, pe modelul Obama, ecuația câștigătoare, din punctul său de vedere, fiind cea preconizată de Viorel Hrebenciuc, care implică intrarea în turul doi cu Băsescu, după care câștigarea alegerilor în baza votului negativ prin care românii îl vor sancționa pe actualul șef al statului.
Crin Antonescu,în funcția de președinte al Partidului Național Liberal nu a avut bazele unui rol clar care să devină durabil. Drept urmare a lansat bazele unui rol care să îl facă remarcat în piața mesajelor de campanie, cu identitatea de "revoluționar al bunului-simț", fiind echilibrat și de sloganul său, "România bunului simț".
Antonescu s-a evidențiat prin arta de a convinge populația prin măiestria argumentației printr-o retorică foarte bună și prin poziții clar definite, dar a fost slab evidențiat din punctul de vedere al soluțiilor eficiente.
Președintele Pnl a lansat atacuri împotriva lui Geoana pe de o parte iar pe de altă parte împotriva lui Băsescu , singurul pe care l-a tratat cu respect și o atitudine de competitor elegant fiind Sorin Oprescu.
Sorin Oprescu, în funcția de primar al Bucureștiului și-a pus bazele și a creat un rol cu caracter de om ,,anti-sistem’’, de autonom care este contra ideilor ale partidelor. Rezultatul acestui rol s-a concrezitat cu dobandirea functiei de edil al Bucureștiului în anul 2008.
Campania electorală a lui Oprescu a fost consolidată pe baza sloganului "Hai România", un slogan promițător cu noi perspective în clasa politică. În campania electorală Oprescu a lansat atacuri la adresa celor doi oponenți Mircea Geoană, Traian Băsescu, într-o proporție de 0% pe Crin Antonescu.
Metodele de comunicare utilizate de candidați în campania electorală nu au uimit cu nimic, au fost lipsite de tact , iar strategiile electorale au avut perspective "cuminți".
În campanie atacurile dintre candidați au fost vehemente: Oprescu l-a jignit numindu-l pe’’ Geonă un produs fals, marca Vanghelie-Hrebenciuc’’, Antonescu l-a supranumit pe Băsescu’’ tiran și caricatura lui Ceaușescu’’, iar pe Mircea Geoană la înzestrat cu ‘’calității’’ de mincinos laș și manechin.
3.2.3. Tematica de campanie
Campania electorală nu a beneficiat de o bază de comunicare cu înclinații de favorizare, centrală, elemente definitorii existente în campaniile anterioare, când "Corupția" sau "Lupta împotriva comunismului" au întemeiat baze centrale, care erau continuitatea acțiunile de comunicare.
Pe de altă parte nu și-au făcut, tandemurile președinte-premier, existente în campanii electorale anterioare folosite pe post de’’ artificii’’de comunicare.
Însă temele cu grad avansat de candidați pot fi încadrate în categoria cu caracter "fals", în situațiile în care acestea erau insuflate de politicieni pe agenda publică, neavand corectitudinea fiind element de bază pretinsă de cetățean asupra problemelor cu caracter economic curente și imperios, de exemplu falimentul firmelor, scăderea consumului, deprecierea monedei naționale.
Tipul acesta de teme au fost desfășurate chiar la depunerea candidaturilor la BEC, înaintea începutului în timp real al campaniei electorale. Sosirea fostului președinte Ion Iliescu la BEC, a avut scopul de a-și arăta sprijinul față de Mircea Geoană și a-i preda"scaunul" transmitandu-i totodată lui Băsescu semnale de intimidare pe tot parcursul desfășurării campaniei.
Candidatul la funcția de președinte Traian Băsescu a inițiat ideea că România nu trebuie să cadă pradă "coaliției de la Grivco", aflată sub conducerea lui Iliescu, Hrebenciuc, Geoană, Marko, Voiculescu și Vântu – coaliție care a avut ca rezultat căderea Guvernului Boc.
În perioada desfășurării campaniei electorale Traian Băsescu a declarat , că de fapt confruntarea nu are loc între el și ceilalți candidați ci cu Ion Iliescu. Conform declarațiilor lui Băsescu, Geoană nu este decat un paravan în spatele lui fiind Ion Iliescu, defiindu-l ca pe cel mai distrugător om din clasa politică romanească .
Cea dea doua temă de comunicare avansată are ca țintă atacul în care Traian Băsescu se axează pe patronii trusturilor de presă – Vântu, Voiculescu Patriciu, Sassu, care patronează o Televiziune publică "mogulizată".
Băsescu a precizat că trusturile de presă au avut ca scop influențarea deciziei politice și pentru favoruri și a inițiat atacuri împotriva posturilor de televiziune Antena 1 și Antena 3, acuzandu-le că se ocupă de transmiterea informațiilor cu caracter negativ asupra campaniei sale electorale, el postand, pe site-ul său official, un clip cu prezentarea unor poze modificate de oameni din clasa politică și patronii unor trusturi media.
Traian Băsescu a declarat că, în perioada desfășurării campaniei electorale, și că în perioada mandatului său presa a avut frau liber, însă în urma acțiuniilor sale s-a discreditat singură.
3.2.4. Campania virtuală
Un punct de plecare important în economia campaniei electorală îl are campania virtuală, derulată pe net. Aceasta metodă de desfășurare a campaniei electorale nu a fost nici pe departe de același calibru, în comparație cu campania din 2004 care a avut impact .
Traian Băsescu i-a ridiculizat pe Mihai Gâdea, Mircea Badea și Valentin Stan, jurnaliști la postul de televiziune de la Antena 3, postând niște clipuri care au luat amploare în mediul virtual , reacțiile jurnaliștiilor în cauză, nu au întarziat să apară care au făcut un clip replică.
Este de evidențiat participarea lui Traian Băsescu, în timpul desfășurării campaniei electorale, la o emisiune a grupului Divertis, difuzată de către postul de televizune ProTv, recitând, cu lacrimi în ochi, o poezie scrisă de el, din perioada când acesta ocupa funcția de marinar,avand ca scop sensibilizarea publicului larg.
3.2.5. Campania electorală desfășurată pentru turul I
A avut caracter cu elemente rigide, putând fi privită ca fiind fadă, cu tentă "murdară".
În esență au lipsit cu desăvarșire, înduioșarea, imaginarul, retorica. Însă au fost reliefate, egoismul, superficialitatea.
3.2.6. Desfășurarea campaniei electorală a candidaților ajunși în turul doi
Campania electorală privind turul al doilea al prezidențialelor s-a desfășurat la 26 noiembrie 2009 și s-a încheiat în perioada 5 decembrie, ora 7,00.
În interval de trei zile după încheierea primului tur de scrutin, PNL și PSD au inițiat un acord politic care avea ca scop acordarea sprijinului pentru Mircea Geoană privind funcția de presedinte al Romaniei în turul al doilea.
Anterior PNL inițiase un acord de colaborare cu UDMR scopul fiind sprijinirea unui candidat la obținerea pentru funcția de președinte al statului "care să garanteze o bună colaborare între instituțiile statului".Pe de altă parte, PSD a inițiat și un acord politic cu reprezentanții minorităților i naționale în Parlament. În perioada 1 decembrie liderul PSD, Mircea Geoană, Crin Antonescu, alături de primarul Sibiului, Klaus Iohannis, și primarul Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, au inițiat Parteneriatul pentru Timișoara.Drept urmare, primarul Gheorghe Ciuhandu și-a oferit sprijinul în scopul concretizarii proiectului liberalilor cu scopul sprijinii a candidatului Klaus Iohannis la funcția de premier și a candidaturii lui Mircea Geoană în turul al doilea al prezidențialelor.
3.2.7. Dezbaterea Traian Băsescu versus Mircea Geoană
Finalul campaniei electorale a fost marcată de întalnirea într-o analiză amănunțită televizată a celor doi candidați la data de 3 decembrie 2009, la al doilea tur de scrutin, Traian Băsescu și Mircea Geoană. Dezbaterea a fost desfășurată la Palatul Parlamentului.
Analiza a început cu descrierea unor argumente prin care candidații Traian Băsescu și Mircea Geoană au avut scopul de a încerca, pe rând, să se justifice de ce românii ar trebui să le acorde voturi pentru funcția prezidențială. Candidatul Mircea Geoană a precizat că a inițiat un proiect cu scopul de a consolida dezvoltarea țării. Proiectul s-a desfășurat în jurul a trei segmente: reîmprospătarea modului în care se desfășoară România, vizand agricultura și consolidarea unui număr mai mare de locuri de muncă. Mircea Geoană a subliniat că colaborarea sa cu liberalii, parafată la Timișoara, este una de bun augur și nu fundamentată pe interese de rang politic. Mircea Geoană a subliniat dorința ca Traian Băsescu să nu folosească tertipurile anterioare prin intermediul dezbaterii, 'la modul în care a conceput campania electorală, care s-a bazat pe minciună, atacuri personale și la familie".
Totodată, Traian Băsescu a precizat că funcția de președinte este o onoare și o 'uriașă obligație" care și-a pus amprenta în perioada desfășurării mandatului. Discursul lui Traian Băsescu a fost fundamentat pe sprijinirea rapidă a reformei, prin care 'vocea românilor să fie auzită". Propunand 'o guvernare a politicienilor pentru politicieni". Băsescu a vorbit în primul său discurs despre rivalii din Psd, pe care i-a acuzat că neglijează ‘’prioritățile țării’’și își arogă privilegii de ordin politic. Mircea Geoană a precizat că eventuala revenirii la exercitarea funcției prezidențiale a fostelor puteri cu caracter comunist și a fostului președinte Ion Iliescu.Traian Băsescu a prezentat romanilor condițiile favorabile prin care va trece de urgență rezultatul referendumului din 22 noiembrie vizand reducerea masivă a numărului de parlamentari și crearea unui parlament unicameral.
Traian Băsescu și Mircea Geoană în calitate de candidați la prezidențiale au depus jurămantul acțiune care constă în a jura cu mâna pe o Biblie.Pe de o parte candidatul Mircea Geoană a jurat cu mana pe Biblie ca nu a făcut o înțelegere oferindu-i eventuale avantaje lui Patriciu, Vântu și Voiculescu, iar pe de altă parte Traian Băsescu a jurat că 'nu a lovit un copil nici în plex, nici cu pumnul în față".
La final , rivalii și-au înmanat unui celuilalt cadouri. Traian Băsescu oferindu-i flori Mihaelei Geoană și Cristianei Copos, acestea sprijinindu-l pe rivalul său, iar lui Mircea Geoană i-a dăruit produse românești.Mircea Geoană i-a oferit rivalului său două cărți: 'Codul bunelor maniere astăzi" și 'Încredere''.
3.2.8. Pregătiri pentru turul al doilea
Secția de votare amenajată în Gara de Nord, alegeri prezidențiale 2009
Foto: (c) Simion MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ
Secțiile speciale au fost inițiate pentru a venii în sprijinul de a putea vota cetățenii care nu se aflau în localitatea de domiciliu precizată în documentele oficiale în ziua alegerilor,cu condiția de a declara pe propria răspundere că nu au și-au mai exercitat dreptul la vot și în altă secții de votare , aceste locații luandu-și măsuri de precauție fiind supravegheate de camere web sau camere video. În situația în care cetățeanul nu se putea deplasa către secția de votare din motive de ordin medical i s-a oferit oportunitatea de a-și putea exercita votul prin intermediul urnei speciale. Exercitarea dreptului la vot prin intermediul urnei speciale s-a aplicat și deținuțiilor cu drept de vot, cu condiția să aibă asupra sa un act de identitate. În străinătate au fost organizate 294 secții de votare dintre care în :
Italia fiind deschise 55 de secții,
în Spania – 38;
în Republica Moldova – 13;
în Franța – 9;
în Germania – 5;
în Ungaria – 4;
în Rusia – 3;
în Marea Britanie – 8;
în Belgia – 4;
Grecia – 6;
Canada – 4;
SUA – 28.
3.2.9. Rezultatele turului doi al alegerilor prezidențiale
Potrivit rezultatelor centralizate de Biroul Electoral Central la 9 decembrie 2009, candidatul Traian Băsescu este învingătorul din cursa electorală a alegerile prezidențiale, obținand 5.275.808 voturi, însemand 50,33%, iar rivalul său, Mircea Geoană, a obținut 5.205.760 de alegători, adică procentajul de 49,66%. Numărul total al cetățenilor care și-au exercitat dreptul la vot a fost de 10.620.116. Din numărul total al cetățeniilor care și-au exercitat dreptul la vot în secții speciale 986.887 de persoane, iar în situațiile special urna mobilă a fost de ajutor pentru 47.189 de alegători. Numărul voturilor valabil exprimate a fost de 10.481.568, dintre care 138.476 reprezantand numarul voturile nule.
Președintele în exercițiu Traian Basescu, candidat pentru un nou mandat de șef al statului, susținut de PD-L, alegeri prezidențiale 2009
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES ARHIVĂ
Traian Băsescu a obținut la cel de-al doilea tur de scrutin 78,39% din voturile alegătorilor români din străinătate, iar candidatul PSD+PC, Mircea Geoană — 21,01%. Potrivit procesului verbal al Biroului Electoral pentru Străinătate, pentru Traian Băsescu au votat 115.831 de alegători, iar pentru Mircea Geoană , 31.045 din cei 147.754 de participanți la vot.
Procesul-verbal final care atestă câștigătorul alegerilor prezidențiale a fost semnat de toți membrii BEC, cu excepția reprezentantului PNL, Mihai Bălășescu, al PSD, Șerban Nicolae, și al PRM, Dan Zamfirescu. Pe procesul-verbal cei trei și-au argumentat refuzul de a semna. Astfel, Șerban Nicolae susține că numărul mare de fraude — vot multiplu, persoane inexistente, mită electorală — dovedite infirmă cifrele anunțate de BEC.
3.2.10. PSD a contestat rezultatul din al doilea tur .
La 8 decembrie 2009, Partidul Social Democrat a depus o cerere de anulare și repetare a turului II al alegerilor prezidențiale la Curtea Constituțională, declarând că alegerile au fost fraudate masiv. La 11 decembrie, PSD a depus la Curtea de Apel București o cerere prin care solicită suspendarea procesului verbal întocmit de Biroul Electoral Central (BEC) privind rezultatele finale ale alegerilor prezidențiale. Instanța a stabilit ca această cerere a PSD să fie judecată pe 5 ianuarie 2010. Într-un alt dosar, PSD a depus la 10 decembrie, la Secția de contencios-administrativ a Curții de Apel București, o cerere de prezervare de probe. Social-democrații solicită păstrarea probelor către Ministerul Administrației și Internelor, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Externe, Biroul Electoral Central și Serviciul de Telecomunicații Speciale. Potrivit legii, o astfel de cerere constituie o asigurare de dovezi pentru un eventual proces.
3.2.11. Curtea Constituțională a decis reexaminarea și renumărarea voturilor
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, la 11 decembrie 2009, reexaminarea buletinelor de vot nule de la alegerile prezidențiale și renumărarea acestora de către Biroul Electoral Central pentru a se stabili dacă există diferențe între datele consemnate în procesul-verbal și realitatea constatată. În ziua de 8 decembrie 2009, PSD a depus la Curtea Constituțională contestația de anulare a turului doi al alegerilor prezidențiale din 6 decembrie, în baza art. 146, litera f) din Constituția României, potrivit căreia CCR veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului.
CCR respinge cererea PSD de anulare a alegerilor
De asemenea, CCR a respins prin Hotărârea nr. 40 din 14 decembrie 2009 ca inadmisibile sesizările formulate de Alianța PSD+PC, Organizația județeană Caraș-Severin, înregistrate la Biroul Electoral Central și transmise spre soluționare Curții Constituționale și prin Hotărârea nr. 41 din 14 decembrie 2009 ca inadmisibilă contestația formulată de Alianța PSD+PC — Arad. Hotărârile au fost definitive.
La 23 decembrie, CCR a susținut în motivarea deciziei prin care a respins cererea PSD de anulare a alegerilor prezidențiale că fenomenele arătate cu privire la cele două tururi ale alegerilor prezidențiale din 2009 sunt generate, în principal, de deficiențele legislației electorale de natură să producă insecuritate juridică. Curtea a constatat că la aceste alegeri au fost semnalate un număr mai mare de incidente, precum și o exprimare mai accentuată decât cu alte prilejuri a unei lipse de încredere a cetățenilor în corectitudinea procesului electoral.
Traian Băsescu a fost validat în funcția de șef al statului pentru al doilea mandat.
Traian Băsescu a fost validat la 16 decembrie 2009 de Curtea Constituțională în funcția de șef al statului pentru al doilea mandat. "Curtea Constituțională s-a întrunit în plenul său în vederea validării alegerii președintelui României. Curtea Constituțională în numele legii hotărăște: validează alegerea dlui Traian Băsescu în funcția de președinte al României", a afirmat președintele Curții Constituționale, Ioan Vida. Curtea Constituțională a validat, la 14 decembrie, alegerile prezidențiale și a constatat că Traian Băsescu a fost ales președinte în al doilea tur de scrutin, pe 6 decembrie, cu 50,33% din voturile exprimate.
La 16 decembrie, în cadrul ceremoniei de validare, președintele Traian Băsescu a declarat că obiectivul său principal este ca fiecare român să simtă că președintele este și al lui, indiferent cum a votat la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale de pe 6 decembrie. "Românii pe 6 decembrie mi-au acordat susținere, alții mi-au dat o lecție. Indiferent care a fost poziția românilor pe 6 decembrie voi fi președintele tuturor, și al celor 22 milioane de români care trăiesc în interiorul frontierelor României, și al celor aproape zece milioane care trăiesc în afara frontierelor. Obiectivul meu principal este ca fiecare român să simtă că președintele este și al lui, indiferent cum a votat pe 6 decembrie. Acesta este crezul meu pentru următorii cinci ani", a afirmat Traian Băsescu.
3.2.12. Imunitatea președintelui
Parchetul General: Imunitatea președintelui îl scutește pe Traian Băsescu de orice răspundere juridică pe perioada mandatului Parchetul General susține că imunitatea președintelui îl scutește pe Traian Băsescu de orice fel de răspundere juridică pe perioada exercitării mandatului, pentru fapte săvârșite în această perioadă, cu excepția răspunderii politice, respectiv posibilitatea de a fi suspendat.
Aceasta este motivarea dată de procurorii Parchetului General în decizia de respingere a unei plângeri prin care senatoarea PSD Gabriela Firea contesta decizia procurorilor din 18 aprilie, prin care a fost suspendată ancheta împotriva lui Traian Băsescu, deoarece președintele se bucură de imunitate.
Decizia a fost luată de Camelia Sutiman, procuror-șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Parchetul General susține că imunitatea a fost definită ca o formă de protecție a președintelui României împotriva oricăror presiuni, abuzuri și procese șicanatorii îndreptate împotriva sa în exercitarea mandatului, având drept scop garantarea libertății de exprimare și protejarea împotriva urmăririlor judiciare abuzive.
"Imunitatea președintelui îl scutește pe acesta de răspundere juridică de orice fel, pe perioada exercitării mandatului, pentru fapte săvârșite în această perioadă, cu excepția răspunderii politice prevăzute de art. 95 din Constituție – posibilitatea de a fi suspendat – și a celei penale prevăzute de art. 96 din Constituție – posibilitatea de a fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare. Cele două măsuri pe care le poate lua Parlamentul (suspendare și punere sub acuzare) echivalează cu ridicarea imunității pentru președinte, care nu poate răspunde juridic, în perioada exercitării mandatului, decât pentru faptele de înaltă trădare. În acest caz, punerea sub acuzare poate fi hotărâtă de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor. Competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție. Dacă s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, Președintele este demis de drept", se arată în decizia Parchetului General.
Procurorii precizează că prima teză a art. 84 alin.(2) teza I din Constituție reglementează imunitatea de drept procedural a șefului statului, iar imunitatea procedurală este aplicabilă în cazul tuturor infracțiunilor care ar putea fi săvârșite și împiedică orice act procesual și procedural.
Intră sub incidența imunității orice infracțiune, cu excepția infracțiunii de înaltă trădare, pentru care Constituția reglementează distinct procedura punerii sub acuzare.
Parchetul mai susține că singura protecție absolută pe care imunitatea funcțională o asigură președintelui României este cea legată de exprimarea, în timpul mandatului, a opiniilor politice.
Pentru faptele săvârșite în timpul mandatului, dar care nu au legătură cu atribuțiile ce revin președintelui în exercitarea acestuia, se aplică numai imunitatea de drept procedural, astfel că, după încetarea mandatului, președintele poate fi cercetat pentru astfel de fapte.
Senatoarea PSD Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie o plângere penală în care îl acuză pe șeful statului de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.
În data de 18 aprilie, Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în legătură cu plângerea penală depusă de senatoarea Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece președintele se bucură de imunitate.
Gabriela Firea a contestat decizia procurorului de caz, însă contestația sa a fost respinsă de procurorul ierarhic superior.
3.2.13. Momente cheie ale desfășurării mandatelor lui Traian Basescu
Președintele Traian Basescu si-a inceput cariera prezidențială Palatul Cotroceni în perioada 6 octombrie 2004, cand, in cadrul Conferintei Nationale a Aliantei D.A., a fost declat candidat al aliantei la presedintia Romaniei, dupa retragerea lui Theodor Stolojan, care invocase motive de sanatate.
În timpul primului său mandat prezidențial, Traian Basescu a semnat, pe 25 aprilie 2005, Tratatul de Aderare al Romaniei la Uniunea Europeana.
În perioada 18 decembrie 2006, presedintele Traian Băsescu a transmis, în prezența camerelor reunite ale Parlamentului, raportul Comisiei prezidentiale referitoare asupra analizei cu perspective asupra dictaturii comuniste din Romania, aflată sub conducerea lui Vladimir Tismaneanu.
În perioada 16 aprilie 2007, Traian Basescu a fost suspendat de Parlament, în urma celor 322 voturi ''pentru'' si 108 ''impotriva'', intre 20 aprilie 2007 – 23 mai 2007.
În calitate de președinte, Traian Basescu a luat decizii de bază privind introducerea votului uninominal, în octombrie 2007, semnand decretul referitor la organizarea referendumului pentru introducerea votului uninominal.
Traian Basescu si-a depus, pe 21 octombrie 2009, la Biroul Electoral Central candidatura pentru un nou mandat de presedinte.
Prin intermediul ceremoniei de validare, din data de 16 decembrie 2009, Traian Basescu a precizat ca țelul sau constă ca fiecare roman sa simtă că candidatul ales în exercitarea mandatului prezidențial este compatibil, indiferent de opțiunea alegătorului.
Pe 4 iulie 2012, a fost depusa la Birourile permanente ale Parlamentului o cerere de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu, demarată de USL.
Ședința încheiendu-se, Parlamentul a decis cu suspendarea din functie a presedintelui Traian Băsescu, în urma obținerii 256 de voturi favorabile si 114 impotriva. Doua voturi au fost anulate.
Cetățenii care și-au exercitat dreptul la vot s-a clasificat astfel 87,52% reprezetand demiterea presedintelui, iar 11,15% contra, reprezetand 46,24%.
În perioada august 2012, Curtea Constitutionala a Romaniei a observat că, la desfășurarea referendumului din 29 iulie, nu s-a îndeplinit condiția 50% + 1, cu prevederile art. 5, alin. 2 din Legea 3/2000 privind organizarea si desfășurarea referendumului.
Președintele Traian Băsescu și-a reluat funcția, pe 28 august 2012, după o absență de 52 de zile.
În perioada 21 decembrie 2014, presedintele Traian Basescu își încheie exercitarea celui de al doilea mandat, conducerea fiind preluată de Klaus Iohannis.
STUDIU DE CAZ
Alegeri prezidențiale din 2014, în România
În România, alegerile prezidențiale s-au desfășurat pe parcursul a două tururi de scrutin, la 2 noiembrie 2014 și la 16 noiembrie 2014. Turul al doilea i-a adus în fruntea clasamentului pe premierul în funcție, Victor Ponta (Alianța PSD–UNPR–PC), cu 40,44% din voturi, respectiv primarul Sibiului, Klaus Iohannis (ACL), cu 30,37%. Participare la vot, în turul al doilea, a fost cu peste 10% mai mare față de primul tur, Iohannis a obținut 6.288.769 de voturi, reprezentând 54,43% din opțiuni. Victor Ponta a obținut 5.264.383 de voturi, reprezentând 45,56%.
Principlala problemă care a marcat alegerile au fost cozile lungi de așteptare la secțiile din străinătate, care au ajuns și până la zece ore. Însă acest fapt nu a descurjat oamenii, deși zeci de mii de cetățeni români nu au reușit să-și exercite votul, deoarece toate secțiile au fost închise la ora 21:00.
După numărarea voturilor din străinătate a devenit certă preferința românilor din diaspora pentru candidatul opoziției, Klaus Iohannis, care a obținut în diaspora cel mai bun scor (89,73%).
După cum este menționat în Constituției României, art. 83, mandatul președintelui este de 5 ani, cu posibilitatea înnoirii sale o singură dată.
1. Organizarea alegerilor
Guvernul Ponta este cel care a modificat prin OUG 45/2014 procedeul prin care este desenmnat președintelui României, astfel să vină în sprijinul votului, pentru a putea fi exprimat de către alegători în toate secțiile de votare.
OUG 45/2014 a fost criticată de Partidul Național Liberal sub aspectul favorizării votului multiplu, la mai multe secții de votare. La data de 5 august 2014, PNL a sesizat Curtea de Apel București cu o cerere, prin care dorea anularea OUG 45/2014. În data de 20 august 2014 instanța a hotărât sesizarea Curții Constituționale, în această cauză. Această instanță a respins în data de 16 septembrie 2014, excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă, fără să o judece pe fond.
În data de 19 septembrie congresmanul american Christopher Smith, membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanților, a adresat o scrisoare premierului Ponta, în care și-a exprimat îngrijorarea față de modificarea legii electorale în perioada campaniei electorale. Congresmanul Smith a arătat că legislația electorală trebuie adoptată în urma dezbaterii în Parlament, nu prin modalitatea unei ordonanțe de urgență.
2. Depunerea candidaturilor
Primul candidat care s-a înscris în cursa electorală a fost Victor Ponta, care a depus candidature pe data de 17 septembrie listele cu semnături. Candidatul Klaus Iohannis și-a depus candidature în cursa electorală în perioada 20 septembrie.Monica Macovei și-a depus candidatura pe 21 septembrie, anunțând că a strâns peste 300.000 de semnături.
În data de 22 septembrie, au fost depuse listele de mai mulți candidați. Călin Popescu-Tăriceanu a ajuns la ora 10:00 la Biroul Electoral Central și și-a înscris candidatura ca independent, întrucât înregistrarea partidului PLR trena încă în justiție. Candidatul Elena Udrea și-a depus candidatura acumuland peste 400.000 de semnături.Potrivit precizărilor lui Dan Diaconescu a acumulat peste 300.000 de semnături. În aceeași perioadă Hunor Kelemen a depus listele acumuland peste 270.000 de semnături.
La 23 septembrie, ultima zi în care a fost posibil să fie depuse candidaturi, s-au înscris Teodor Meleșcanu, Corneliu Vadim Tudor și William Brânză și ceilalți candidați.
Sondaje de opinie
Cu mai mulți candidați
Cu doi candidați
3. Turul întâi
3.1. Prezența la vot
Consulatul general din München. Coada cu puțin timp înainte de închiderea urnelor.
3.2. Rezultate
3.3. Deficiențe
Protest spontan al alegătorilor care nu au apucat să voteze la Consulatul general din München. Conform cotidianului Die Welt, au demonstrat sute de oameni.
3.4. Lipsa formularelor tipizate
În mai multe secții de votare din Sectorul 2 din București, în Timișoara și în județul Cluj au apărut cazuri în care nu mai existau formulare tipizate pentru declarațiile pe proprie răspundere. Alegătorii care votau în afara localității de domiciliu nu au putut vota și au fost nevoiți să caute alte secții care mai aveau aceste formulare. Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a declarat, într-o conferință de presă, că solicită demisia de urgență a prefectului de București, fiindcă acesta a refuzat să pună la dispoziția secțiilor de votare declarații suficiente pe care cetățenii să le completeze pentru a putea vota pe listele suplimentare.
3.5. Votul în diaspor
Principala cauza pentru care mulți români aflați în străinătate din varii motive, nu au reușit să își exercite dreptul la vot până la închiderea urnelor, a fost cauzat de numărul mic de secții de votare din străinătate în număr de 294 de secții și a modului de votare în afara țării.
Federația asociațiilor de români din Europa au cerut BEC să soluționeze problemele apărute, printr-un program cu durata de ore mai mare la secțiile de votare din străinătate unde zeci de mii de persoane au stat ore în șir la coadă,nereușind să își exercite dreptul la vot.Drept urmare, foarte mulți români și-au spus nemulțumirile în seara alegerilor în fața sediului Ministerului Afacerilor Externe.
Candidatul Monica Macovei și Cătălin Predoiu au elaborate o cerere, dorind demisia Guvernului Ponta privind proasta organizare a alegerilor.
Traian Băsescu a declarat că trebuie luate măsuri radicale referitoare la demisiile ministrului de Externe Titus Corlățean și a ministrului delegat pentru Românii de Pretudinteni Bogdan Stanoevici, pe motive de "Grave deficiențe la organizarea votului în străinătate"
Gheorghe Funar în calitate de candidat, a rugat Biroului Electoral Central să ia o decizie referitoare la ceea ce s-a întamplat în alegerilor din 2 noiembrie și reluarea lor. Avand ca motiv nerespectarea egalității cetățenilor în fața legii, prin "încălcarea" exercitării dreptului de a vota al cetățenilor români aflați în perioada alegerilor în străinătate.
De asemenea, parlamentarul german Gunther Krichbaum, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Bundestag, a sugerat că împiedicarea dreptului la vot echivalează cu fraudarea alegerilor și a apreciat că forurile europene competente trebuie să investigheze problema votului din Diaspora. Conform opiniei lui Krichbaum, premierul Ponta și-ar fi irosit deja orice autoritate de a mai îndeplini o funcție guvernamentală.
3.6. Între cele două tururi de scrutin
Zilele de 8 și 9 noiembrie, reprezintă momentul în care zeci de mii de români s-au strâns în marile orașe ale României pentru a-și striga nemuțumirea la adresa premierului Ponta și a ministrului Corlățean. Cele mai remarcante proteste având loc în Timișoara și Cluj, dar proteste importante s-au înregistrat și în București, Constanța, Iași, Brașov și Oradea.
În același sfârșit de săptămână a devenit publică implicarea unor înalți clerici ai Bisericii Ortodoxe Române, între care arhiereul Iustin Hodea, în campania electorală a lui Victor Ponta. O investigație realizată de TVR Cluj a demonstrat implicarea mitropolitului Andrei Andreicuț în campania lui Ponta.
În data de 9 noiembrie, diplomații români din Italia, țară în care se găsește o largă comunitate de cetățeni români, au cerut sprijinul autorităților locale italiene privind deschiderea de secții de vot în două orașe (Riano și Verbia), unde trăiesc un număr mare de români. Primăriile din Italia au avut un răspuns pozitiv la cererea diplomaților români din peninsulă, dar Ministerul Afacerilor Externe a refuzat ajutorul acestora.
La 10 noiembrie europarlamentarul PMP Cristian Preda, a trimis o scrisoare lui Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, și lui Martin Schulz, președintele Parlamentului European, prin care a adus la cunoștință problemele apărute în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidențiale. Cristian Preda le-a impus liderilor europeni să dețină o poziție publică, prin care să-i ceară premierului Victor Ponta respectarea dreptului de vot a românilor din diapora.
3.7. Biroul Electoral Central
A anunțat că deschiderea de noi secții de votare în diaspora este atât legală cât și recomandată. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă și nu printr-o hotărâre juridică, ceea ce a permis guvernului să spună că nu există bază legală pentru deschiderea de noi secții de votare în străinătate. Ministrul Titus Corlățean a ignorat comunicatul de presă al BEC și și-a depus demisia pe data de 10 noiembrie pe motiv că el nu dorește să încalce legea, transformându-și propria demisie într-un atac politic la adresa șefului statului și a contracandidatului prim-ministrului în turul al doilea: „Nu accept să încalc legea, ca MAE să fie forțat să încalce legea pe considerente de interese politice, electorale, ale domnilor Băsescu și Iohannis. Și nu pot accepta să ofer motive de contestare a rezultatelor alegerilor prezidențiale din turul II pe considerente de nelegalitate a înființării de noi secții de votare în străinătate”
Tot în data de 10 noiembrie, premierul Ponta a trimis șefului statului decretul de numire a lui Teodor Meleșcanu, candidat la prezidențiale în turul întâi și susținător al său în turul al doilea, în funcția de ministru de externe. Președintele Băsescu a semnat decretul de numire, în aceași zi, spunând că nu dorește să lase în aer problema deschiderii unor secții noi de vot în diaspora. Teodor Meleșcanu depunând jurământul în ziua respectivă.
Drept urmare, în perioada 14 noiembrie, Meleșcanu comunicat că „nu MAE organizează alegerile din diaspora, ci BEC, alături de Biroul Electoral pentru Străinătate”.
3.8. Dezbaterile electorale
Dacă în turul întâi nu a fost nici o dezbatere, între niciunul dintre cei 14 candidați la alegerile prezidențiale, problematica dezbaterilor prezidențiale a fost evidențiată după turul întâi și metamorfozată în motiv de atacuri de campanie.
Echipa premierului Victor Ponta a fost cea care a pornit negocierile pentru campanie pe 2 noiembrie: l-a invitat pe Klaus Iohannis sa vină pe zilele de 10, 11, 12 respectiv 13 noiembrie la posturile România TV, Realitatea TV, B1 TV respectiv Antena 3 pentru a dezbate pe niște teme decise de PSD. Klaus Iohannis a refuzat, menționând că dezbaterile ar trebui să aibă loc pe "o platformă publică, independentă, accesibilă celor doi candidați și întregii media" astfel încât nici un candidat să nu fie avantajat, iar temele pentru campanie ar trebui negociate.
Klaus Iohannis i-a propus premierului o dezbatere la Palatul Parlamentului, cum s-a întamplat și în cazul alegerile prezidențiale din 2009, însă Victor Ponta a refuzat.
Pe 4 noiembrie Universitatea de Vest din Timișoara i-a invitat pe cei doi candidați la o dezbatere în Aula Magna a Universității. Klaus Iohannis a onorat, ziua următoare invitația UVT. Răspunsul premierului, fiind unul negativ. Premierul a considerat că dezbaterile trebuia să aibă loc la televiziuni și să fie moderate de jurnaliști. Klaus Iohannis a fost nemulțumit din pricina faptului că premierul a refuzat invitația Universității de Vest din Timișoara.
Pe data de 8 noiembrie președintele Băsescu le-a făcut o invitație celor doi candidați la Palatul Cotroceni pentru dezbatere. Inițial Klaus Iohannis nu a vrut să dea un răspuns precis invitației lanste de către președinte, pentru echipa premierului, invitația șefului statului s-a dovedit a fi un avantaj, pentru a-și agresa contracandidatul, asociându-l din nou cu acesta.
Data de 9 noiembrie, reprezintă momentul în care, ACL a emis o cerere prin care doreau să determine convocarea conducerii Parlamentului pentru a se stabili repartizarea timpilor de antenă privind dezbaterea celor doi finaliști ai cursei prezidențiale. În ziua de 10 noiembrie, birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului s-au întâlnit, chiar dacă cele două părți nu au reușit să se ajungă la un numitor comun, nici de această dată.
Data de 11 noiembrie, reprezintă pentru Klaus Iohannis, ziua în care anunța cu puțin timp înainte de începerea emisiunii, că i se va alătura prim-ministrului Victor Ponta la postul de televiziune Realitatea TV pentru o primă confruntare a candidaților. A doua confruntare a candidaților având loc pe data de 12 noiembrie la postul B1 TV.
Prima dezbatere televizată.
Dezbaterea a avut loc pe 11 noiembrie la Realitatea TV.
A doua dezbatere televizată.
Dezbaterea a avut loc pe 12 noiembrie la B1 TV.
4. Turul al doilea
4.1. Prezența la vot
Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost de 11.719.344, adică 64,10%. Numărul de alegători care s-au prezentat la urne înscriși în listele electorale permanente a fost de 10.042.721. Cei care au votat în altă secție de votare decât cea în care au fost arondați conform domiciliului – 1.569.668, iar numărul total al celor care au votat utilizând urna specială a fost de 106.955 persoane. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne în străinătate a fost de 379.116.
4.2. Rezultate
Din voturile exprimate, 1,41% au fost nule, adică 166.111
4.3. Validarea alegerilor
Pe 21 noiembrie 2014 Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidențiale. La ceremonia solemnă de validare a participat și președintele în funcție, Traian Băsescu, al cărui mandat se termină pe 21 decembrie 2014.
4.4. Surse legislative
Constituția României
Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României
5. Analiza sloganurilor de la alegerile prezidențiale din anii
2004, 2009 și 2014
În confruntările politice din zilele noastre, cuvântul este utilizat precum o armă și poate să cântărească forte mult pe parcursul unei campanii electorale. Politicienii apelând la echipe de consultanți care să-i sfătuiască ce mesaje să transmită pentru a convinge un numărăr cât mai mare de alegători. La postul de televiziune Digi24, a fost realizată o analiză a sloganurilor utilizate de candidați în timpu alegerilor prezidențiale, din anul 2004 și până în prezent.
La fel cum în trecut, războinicii porneau la bătălie cu un strigăt de luptă, tot așa și politicienii secolului XXI își aleg un slogan care să le evidențieze scopul politic, direcția, intenția. Pentru a înțelege mai bine sloganurile din campania anului 2014, facem un retrospectiv al anului 2004, când românii aveau posibilitatea să aleagă pentru prima dată un președinte pentru cinci ani.
„Lumea mergea la vot. Aveai prezență destul de mare. Conta ce și cine ești. Nu mai suntem în situația asta acum”, spune Bogdan Naumovici, șeful unei agenții de publicitate.
Anul 2004, când premierul Adrian Năstase a candidat la Președinție și le-a prezentat românilor sloganul „Faptele sunt politica mea”. O alegere care nu a fost inspirată, după cum menționează specialiștii în comunicarea politică.
„Sloganul a fost unul destul de vulnerabil de la bun început. Pentru că faptele pot să fie și fapte rele și fapte penale”, susține Antonio Momoc, specialist în comunicare politică.
Dan Andronic, consultant în echipa de campanie a lui Adrian Năstase. Își aduce aminte că electoratul PSD a preferat alt slogan decât cel pe care l-a ales până la urmă politicianul.
„Cred că cel mai bun slogan care n-a fost folosit și care a ieșit pe primul loc în sondaje a fost 'Împreună pentru România'”, spune Dan Andronic, directorul ziarului Evenimentul Zilei.
Campania electorală din anul 2009
Candidatul Traian Băsescu a contat pe cartea schimbării. Sloganul „Să trăiți bine” a pornind de la o joacă.
„Când au efectuat sesiunea foto de la acest salut, Să trăiți bine, a fost o întrebare inocentă. E bine? E bine!”, își aduce aminte Antonio Momoc.
„E o idee care captează, naturală și care te duce într-o zonă de speranță”, susține Dan Andronic.
În anul 2009, Traian Băsescu a pornit în cursa pentru Cotroceni de pe o poziție secundară , deoarece după cinci, românii nu trăiau neapărat mai bine. De aceea a transformat acest dezavantaj într-un atu.
„Atunci clipurile porneau cu: Știu că nu trăiți bine”, relatează Antonio Momoc.
„În 2009, campania lui Traian Băsescu a fost la fel ca în 2004, foarte agresivă, și a pus accent pe personalitatea lui, scindând electoratul pro/anti Băsescu”, susține Bogdan Dima, consultant politic.
Contracandidatul său, Mircea Geoană, a adus în fața românilor un mesaj care inspira mai degrabă de o înfrângere: „Învingem împreună”.
„Aici vedem o serie de cuvinte cheie în legătură cu Mircea Geoană, printre care și inteligent. Se încerca construirea unui profil al lui Mircea Geoană care vine puțin în opoziție cu ce se spunea în spațiul public despre el și ceea ce spunea Ion Iliescu la un moment dat: prostănacul”, afirmă Antonio Momoc, specialist în comunicare politică.
Și tot în 2009, Crin Antonescu invita alegătorii să-l voteze pentru a construi o „Românie a bunului simț”. Deși nu a câștigat alegerile, campania sa a fost considerată una de succes.
„Crin Antonescu, în 2009, a obținut mai mult decât partidul său, ceea ce înseamnă că prin campania pe care a avut-o a reușit să aduca la vot în plus față de bazinul electoral al partidului său”, relatează Bogdan Dima,
consultant politic.
Campania electorală din anul 2014
În 2014, politicienii și consultanții lor au optat în cadrul campaniei pe noi formule care au avut ca scop să atragă populația mai mult sau mai puțin decisă pentru a mearge la vot.
„Anul ăsta mi se pare din nou că PSD-ul nu a schimbat mult. Iliescu s-a ales cu liniștea voastră, încredere. Arc peste timp Ponta are același discurs: președintele care vă unește, gata cu scandalurile, gata, hai să fim liniștiți”, susține Bogdan Naumovici.
Referitor la sloganul Elenei Udrea, „Bună pentru România”…
„În momentul în care-ți faci campanie punându-ți o poză destul de sexy, „Bună pentru România”, lăsând toate dublele înțelesuri intenționat… E! acolo femeile nu te vor vota. Să crezi că bărbații din România te vor vota pentru că asta faci când implici aspectul fizic mi se pare o naivitate”, afirmă Bogdan Naumovici.
Sloganul lui Klaus Iohannis, „România lucrului bine făcut”, ne duce cu gândul la seriozitatea și chibzuința sașilor.
„Candidatul ACL-ului mizează foarte mult pe ideea de stereotipuri cu privire la sași sau la germani. Precizie, lucrul bine făcut. De aici și sloganul său”, susține Radu Magdin, consultant politic.
„Hainele lui, straiele lui albe, postura de deschidere este mai degrabă o poziție aproape biblică, mesianică”, afirmă Bogdan Dima.
Monica Macovei a considerat potrivită cartea „războiului total” cu politicienii corupți și încearcă să atragă voturile oamenilor cu sloganul „Monica Macovei mai bună decât ei”.
„Eu o văd pe Monica Macovei ca pe un fel de Nicușor Dan la nivel național”, este de părere Bogdan Dima.
Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu le promite românilor bunătate și respect.
„Problema acestui slogan? Nu are în el nimic care să te atragă”, consideră Dan Andronic.
Candidatul William Brînză vrea să-i câștige încrederea pe românilor cu un slogan bătăios: „Să le spargem gașca!”.
„Bănuiesc că dincolo de numele pe care îl are și este suficient să atragă atenția, domnul Brînză are nevoie și de un slogan la fel de bombastic ca și numele dânsului”, afirmă Bogdan Dima.
Concluzia fiind aceea că numărul candidaților, este proporțional cu cel al sloganurilor. Bunătatea, respectul, traiul îmbelșugat, eradicarea corupției, lucrurile bine făcute, unitatea, liniștea – reprezintă decțt niște afișe colorate și cuvinte frumoase, sloganuri nobile. Abia după alegeri vom realiza dacă afișele și vorbele, devenin fapte reale.
CONCLUZII
O examinare din viziunea dreptului comparat, a modului de reglementare a instituției Președintelui, în mare parte a statelor Uniunii Europene consacră forma de guvernământ republicană, celelalte fiind monarhii constituționale, ceea ce ne duce la gândul că în majoritatea cazurilor predomină teza unui Președinte de Republică aflat cât mai aproape de un monarh constituțional, cu rol de reprezentare și de arbitru,dispunând de sarcinii destul de restrânse și adeseori temperate de demersurile altor autorități publice.
Presedintele României, are privilegii datorate exercitării funcției sale pe durata mandatului dar si după încetarea acestuia are oportunitatea de a primi protecția acordată de legea penală, că de altfel oricărei persoane purtătoare a autorității publice de stat. În cazul de față, fenomenele prin care este periciclită reputația sau onoarea șefului de stat, iar pe de altă parte cele care primejduiesc actele deviolență îndreptate împotriva persoanei acestuia, referitoare la exercitarea mandatului, se vor pedepsi conform Codului penal dar si a altor prevederi penale se regăsesc în legi speciale.
Soluționarea unui mandat cu o durată mai lungă decât cel al Camerelor ar fi fost practică acolo unde prerogativele prezidențiale fie sunt de umplutură fie, neobișnuit, ele sunt atât de esențiale încât Președintele ajunge piesa crucială în sistemul instituțional. Această soluție ar mai implica posibilitatea ca, prin modificarea structurii politice a Parlamentului, Președintele să se afle în situația de a fi pus în fața unei majorități parlamentare ostile. Îmbinarea celor două mandate, unice ca durată, ușurează conjugarea strădaniilor legislativului și executivului pentru crearea aceluiași program de guvernare, validat de către corpul electoral în urma rezultatele pozitive ale sufragiului și, în cele din urmă, de Parlament prin votul de investituire oferit Guvernului.
O preocupare aparent neprecizată în Constituție o reprezintă formalitatea exprimării demisiei.Suntem de părere că Președintele trebuie să înștințeze renunțarea la exercitarea funcției în fața Parlamentului. Această interpretare este solidă avand la baza că mandatul Președintelui se manifestă după depunerea jurământului în fața acestui organ și, ca urmare, oprirea exercitării funcției, la inițiativa sa, nu poate avea loc decât tot în fața corpurilor legiuitoare reunite.
De subliniat imposibilitatea cu caracter definitiv a exercitării atribuțiilor aceasta situație întemeiază o dublă condiție, avand ca fundament imposibilitatea exercitării funcțiilor și caracterul ei definitiv.Imposibilitatea exercitării funcților, dintr-un motiv de natură gravă cu efect asupra sanătății sale .Trebuie să fie eliminată calea dispariției acestor efecte în viitor, caracterul lor nedandu-ne posibilitatea de a revenii la starea initială.
Cum s-a întamplat și în campaniile electorale ulterioare unde se înfruntă candidați, nu partide, de această dată competitorii încercând să își reliefeze, să își impună sau întărească rolurile specifice, ținând cont de mitologia de campanie.
BIBLIOGRAFIE
1. ANCA PARMENA OLIMID, Politică românească după 1989, Editura Aius PrintEd, Craiova, 2009
2. BIANCA SELEJAN-GUȚAN, Drept constituțional și instituții politice,Ediția a 2-a, revăzută și readăugita, Editura Tamangiu, 2008
3. BREZOIANU DUMITRU, Drept administrativ. Partea specială, Ed. Universitații „Titu Maiorescu”,București, 2002
4. C.IONESCU, Constituția României. Legea de revizuire comentată și adnotată, cu dezbateri parlamentare, Ed. All Beck, București, 2003, p. 190.
5. E.BĂLAN, Instituții administrative, Ed. C.H. Beck, București, 2008
6. HENRY F. CAREY; CRISTINA IONESCU, Regimul politic în Romania, Editura Ch Beck, 2002
7. GENOVEVA VRABIE, Organizarea politico-etatică a României. Drept constituțional și
instituții politice, Vol.II, Ediția a treia revăzută si reîntregită, Ed. Cugetarea, Iasi, 1999
8. GEORGES BURDEAU, Droit constitutionnel, 21 Edite par Fr. Hamou, M. Troper, L.G.D.I, 1988
9. ION DELEANU, Drept constituțional și instituții politice, Editura Fundației Chemarea, Iași, 1996
10. ION DELEANU, Instituții si proceduri constituționale – în dreptul român și în dreptul comparat, Editura Ch Beck, București, 2006
11. IORGOVAN ANTONIE, Tratat de drept administrativ, vol. I, Ed. All Beck, București, 2001
12. IULIAN M.NEDELCU, MARIANA VANGHELIE NEDELCU, Președintele României și administrația prezidențială, Ed Universitaria, Craiova, 2012
13. MURARU IOAN, TĂNĂSESCU SIMINA, Drept constituțional și instituții politice, ediția a X-a revăzută și completată, Ed. Lumina Lex, București, 2002
14. P. PACTET, Institutions politiques. Droit constitutionnel, Masson, Paris, Milano, Barcelona, Boon, 1992
15. TUDOREL TOADER, Drept penal român. Partea specială, Ediția a 3-a, Ed. Hamangiu,
Bucuresti, 2007
16. VASILESCU FLORIN, CONSTANTINESCU MIHAI, DELEANU ION, IORGOVAN ANTONIE, MURARU IOAN, VIDA IOAN, Constituția României – comentată și adnotată, Ed. Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, București,1992
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Mandatul Presedintelui Romaniei Dobandirea, Durata Si Protectia (ID: 128469)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.