Mancatul Emotional

MÂNCATUL EMOȚIONAL

Mâncatul emoțional-definire, caracterizare

Mâncatul emoțional ( Emotional Eating- EE) a fost definit în literatură ca tendința de a mânca drept răspuns la o gamă largă de emoții negative precum anxietate, depresie, furie și singurătate sau pentru a face față sentimentelor negative. (Arnow et al., 1995).

Acest construct nu se axează doar pe comportamentul alimentar și supraalimentarea, ci, mai cu seamă are în vedere sentimentele experiențiate de persoana care are impulsul de a consuma alimente ca răspuns la diverse emoții.

EE a fost identificat ca un posibil factor declanșator pentru mâncat compulsiv în Bulimia Nervosa ( BN) (Engelbergetal.,2007) și în tulburarea de mâncat compulsiv ( Binge Eating Disorder- BED) (Masheband și Grilo,2006). Studiile recentă arată că EE este o dimensiune comună a tulburărilor alimentare, indiferent dacă se face referire la tulburarea de mâncat compulsiv sau nu. (Ricca et al., 2012).

Stresul și comportamentul alimentar

Termenul stres se referă la procesele care implică percepția, reevaluarea și răspunsul la evenimente/ stimuli dăunători ( Fink, 2013) .

Experiențele generatoare de stres pot fi emoționale ( e.g., conflicte interpersonale, pierderea celor dragi, șomaj) sau fiziologice ( e,g., deprivarea de hrană, boală, sindrom de abstinență ca urmare a abuzului de droguri ) o reală provocare pentru persoana în cauză. Stresul acut activează răspunsuri adaptative , însă stresul prelungit duce la uzura sistemului reglator, de unde rezultă alterări la nivel biologic care slăbesc procesele adaptative legate de stres și măresc susceptibilitatea la boală ( McEwen, 2004 )

Astfel, stimuli cu nivel mediu de provocare în timp pot fi considerați un tip de„ stres bun ” sau „ eustres ” și pot favoriza motivația în atingerea rezultatelor orientate spre scop și homeostazia- aceasta poate rezulta într-un soi de pricepere și împlinire, fiind percepută pozitiv. Oricum, cu cât situația stresantă este mai intensă, cu atât scade adaptabilitatea și se dezvoltă un risc pentru dereglarea permanentă a sistemului homeostazic.

Stresul reprezintă o reală provocare pentru homeostazia primară a unui organism, tocmai de aceea el poate reacționa prin producerea unui răspuns fiziologic de redobândire a echilibrului pierdut ca urmare a impactului cu stresorul. Un exemplu al homeostaziei întrerupte este acela al comportamentului de hrănire.

În cazul oamenilor, diferențele individuale în răspunsul aportului alimentar se estimează la o creștere- descreștere de 40% a rației calorice în momentele de stres, în timp ce 20 % dintre oameni nu își schimbă comportamentele alimentare în timpul perioadelor stresante.

Unor astfel de rezultate li se adaugă și lipsa alegerii mâncării. A înțelege care sunt alimentele selectate sau evitate sub stres reprezintă o chestiune de mare importanță atât sub aspectul interpretării teoretice ale mecanismelor implicate, cât și în ceea ce privește predicția efectelor nocive ale stresului pentru sănătate.

Atât în cazul oamenilor, cât și al animalelor se observă îndreptarea atenției spre mâncăruri gustoase și care creează o senzație de plăcere, indiferent de schimbarea rației calorice asociate cu stresul. Mâncărurile consummate pe fond de stres sunt cele bogate în grăsimi și/ sau cu zahăr. De exemplu, un studiu pe șoareci realizat de Pecoraro et al. arată că sub impactul stresului, ei au ales alimente specifice precum untura sau zahărul. ( Pecoraro et. al., 2004; La Fleur, 2005) .

Un proces asemănător se întâlnește și la oameni, care aleg să consume alimente apetisante precum: snacks-uri, fast-food, produse dense caloric, în lipsa foamei fizice sau cu scop de satisfacere a homeostaziei prin valoarea energetică conținută de respectivul fel de mâncare.

Factorii implicați în realizarea unor astfel de comportamente care contribuie la obezitate, încep să fie treptat descoperiți.

S-a demonstrat în nenumărate rânduri că apetitul este un act învățat prin folosirea aluziilor neutre sau a contextelor ca predictor a cantității de alimente și s-a arătat că oamenii pot învăța să asocieze cu ușurință stimulii doriți cu mâncarea.

Cu toate acestea, nu s-a studiat și impactul aluziilor interne în declanșarea condiționării apetitului. În studiul lor, Bongers & Jansen (2015) au testat ipoteza conform căreia oamenii asociază mâncărurile dorite cu stimuli condiționați ca emoțiile negative, astfel oferindu-se o posibilă explicație mâncatului emotional.

Femeilor participante la studiu li s-a prezentat în mod randomizat 10 stimuli care solicitau stări negative sau neutre, una dintre ele fiind asociată cu mâncatul unei bucăți de ciocolată. Au fost evaluate expectanța de a mânca, dorința de a mânca, salivarea și neplăcerea experiențierii emoțiilor negative. După condiționare, participantelor le-a fost indusă o stare emoțională negativă și li s-a solicitat să aleagă între ciocolată și bani. Datele au arătat răspunsuri de condiționare diferite ale expectanței și dorinței evaluate, dar nu și în cazul salivației. Efecte specifice de condiționare au fost obținute de participanții cu un BMI (body mass index- indice de masă corporală) ridicat în sarcina de alegere și de participanții cu scoruri mari pe EE, în cazul cotării nivelului de neplăcere experiențiat. Aceste rezultate aduc primele dovezi experimentale care sugerează că stările emoționale negative acționează ca stimuli condiționați și au implicații în EE.

Implicarea funcțiile executive în mânatul emoțional

Prin funcții executive se face referire la „ o serie de procese de control de tip ascendant- descendent folosite atunci când acțiunea se realizează automat, altfel încrederea în intuiție ar fi insuficientă ” (Diamond, 2013, p. 136).

Cele mai importante și des investigate funcții executive sunt: ( 1) flexibilitatea cognitivă,

( 2) memoria de lucru și ( 3) controlul inhibiției.

Flexibilitatea cognitivă presupune schimbarea setării mentale, e.g. abordarea diferită a unei probleme și ajustarea flexibilă la noi cerințe, reguli, priorități. Controlul inhibiției se poate referi la inhibarea cognitivă a informațiilor irelevante, de exemplu sau la inhibiția comportamentală, care presupune reținerea unui răspuns motor automat.

Memoria de lucru face referire la menținerea și reactualizarea informațiilor relevante. Cercetările arată că funcțiile executive sprijină mecanisme importante în atingerea scopurilor de autoreglare și că reducerea temporară a lor reprezintă un mecanism ce contribuie la eșecul în autoreglare. (Hofmann et al., 2012).

Inhibiția comportamentală este cel mai des relaționată cu acest aspect și poate reprezenta chiar și un mod direct de măsurare a abilităților de autoreglare. Totuși, cercetări recente merg pe direcția în care capacitatea crescută a memoriei de lucru și flexibilitatea cognitivă se asociază cu un nivel de autoreglare mai mare.

Așadar, exersarea funcțiilor cognitive conduce în timp la obținerea unui nivel de autoreglare calitativ pentru individ.

Definiția și fenomenologia poftei de mâncare ( food craving)

Poftă ( Craving) se referă la dorința intensă de a folosi o anumită substanță. Experiențierea frecventă a poftelor reprezintă un factor de bază în tulburările abuzului de substanțe. (Tiffany & Wray, 2012). Cu toate acestea, termenul poftă nu se referă doar la abuzul relaționat cu drogurile, ci și la alte substanțe precum mâncarea sau băuturile non-alcoolice. (Hormes & Rozin, 2010). În acest sens, ciocolata se numără printer cele mai râvnite alimente, așa cum se poate observa și în viața de zi cu zi împreună cu alte alimente cu un gust intens.

A plăcea și a vrea în declanșarea comportamentului alimentar

Cercetărilee asupra rolului verbelor a plăcea și a vrea în cazul supraponderabilității și al obezității se află la început de drum. Câteva argumente logice în acest sens sunt sintetizate de Berridge et al. ( 2010) :

În primul rând, este posibil ca dereglarea mecanismului a vrea-a plăcea să cauzeze pentru unele cazuri mâncat în exces. În principiu, plăcerea hedonică poate fi alterată în cazul anumitor oameni, care suferă de tulburare de mâncat compulsiv, de exemplu.

Alternativ, anumite aluzii predispun la a vrea- care se manifestă diminuat în cazul anumitor persoane similar cu fenomenul stimulare-senzitivitate prezent în adicții. Disocierea dintre a plăcea/a vrea în cazul alimentelor poate apărea și în situațiile normale, de exemplu, atunci când faptul de a a vrea se epuizează mai repede și este mai îndepărtat decât a plăcea pentru un anumit fel de mâncare pe măsură ce sațietatea progresează.

În tulburările alimentare pare să se exagereze această separare care să conducă la cazuri în care a vrea se află la un nivel prea mare sau prea scăzut în comparație cu a plăcea care se consideră a fi mai potrivit. Consistente cu cele de mai sus sunt și creșterea marcantă în stimulare a aluziilor alimentare care este un parametru de funcționare al creierului la fel ca și mecanismele ce țin de rolul îndeplinit de dopamină.

În al doilea rând, mecanismul dintre a vrea-a plăcea se poate schimba în obezitate sau tulburările alimentare, ca urmare a consecinței per se decât în mod cauzal.

De exemplu, pare plauzibil ca cel puțin câteva schimbări în receptorul dopaminei D2 legat de obezitate să fie o consecință mai degrabă decât cauză, din motivul supraalimentării. În alte cazuri, mecanismele mai sus enunțate pot funcționa normal, așa încât sursa și rezolvarea problemei trebuie să-și găsească rezolvarea în altă parte.

Trendul în ascensiune către aflarea de răspunsuri la întrebarea de ce oamenii continua să crească în greutate rezultă din paleta generoasă de mâncăruri disponibile care interacționează cu un sistem de recompense al creierului care a evoluat în medii, cel puțin, deficitare.

În mediile evoluționiste, sistemele creierului prin care se stimulau motivația și apetitul puteau funcționa pe principiul moderației rămânând adaptative, dar în prezent anumite caracteristici ale acestor sisteme din creier au potential de sabotare a intereselor individului.

În scopul găsirii unor strategii terapeutice mai bune este binevenită îndreptarea atenției către înțelegerea mecanismelor reponsabile în declanșarea a vrea și a plăcea particularizate în funcție de tulburarea alimentară, acest lucru ajutând la crearea unor semnale mai eficiente de a spune stop atunci când se dorește.

Un model cognitiv al alegerii mâncării

Un model cognitiv legat de alegerea mâncării subliniază rolul cognițiilor și explicitează acele cogniții care rămân doar la stadiul implicit dintr-o perspectivă a dezvoltării. Câteva probleme ce merită enumerate sunt, după cum urmează:

Majoritatea cercetătorilor efectuează studii dintr-o perspectivă cognitivă folosind metode cantitative și diseminează chestionare bazate pe modelele existente. Aceasta înseamnă că gândurile care trebuie examinate sunt alese de cercetător mai degrabă decât să fie oferite de persoana care participă la cercetare. Este posibil să se omită multe cogniții, fapt indezirabil pentru a putea înțelege alegerile alimentare.

Limitarea modelelor cognitive constă în faptul că ignoră asocierea dată de importanța semnificației dintre mâncare și dimensiunea corporală.

Cercetătorii acestei paradigme asumă drept consecință a comportamentului gândirea rațională și ignoră rolul sentimentelor. Emoții precum frica ( de a câștiga în greutate, îmbolnăvire), plăcere ( cu privire la un succes demn de o tratație) și vina ( cu privire la supraalimentare) pot contribui la alegerea mâncării.

Câteva modele cognitive includ punctul de vedere al celorlalți sub forma constructului de  „ normă subiectivă ” . Aceasta nu se adresează adecvat rolului central pe care ceilalți îl joacă într-un comportament social ca mâncatul.

Uneori, modelele cognitive par tautologice întrucât variabila independentă nu este separată conceptual de variabila dependentă care se folosește pentru a face predicția. De exemplu, cogniția: „ Sunt încrezătoare că pot să mănânc fructe și legume ”se distinge de cogniția: „ Intenționez să mănânc fructe și vegetale ” (Ogden, J. ,2011). 

Mâncatul emoțional și starea de distres

Evaluare autoraportată a mâncatului emotional s-a găsit ca moderator semnificativ pentru aportul de mâncare indus de distres. Participanții cu un nivel scăzut al mâncatului emoțional au mâncat mai puțin după o sarcină stresantă decât după sarcina din condiția de control, iar cei cu scoruri mai mari la dimensiunea emotional eating au mâncat mai mult.

În studiul lor, van Strien et al. ( 2014 ) au vrut să exploreze posibilele mecanisme din spate testând posibile asociații cu (1) abilitatea de a experienția post-stres după reducerea tipică a foamei și (2) controlul inhibiției.

Ei au studiat efectele pe 54 de personae de gen feminin care au avut scoruri de la scăzut la crescut la un chestionar ce evalua mâncatul emotional. Folosind un design de tipul intrasubiect ( within subject design) s-au măsurat diferențele în consumul de mâncare sau gustări înaintea sarcinii de control sau a sarcinii de stres, cu ajutorul instrumentului Trier Social Stress Test.

Precum s-a așteptat, s-a găsit că mâncatul emoțional pe fondul unui distres favorizează aportul de alimente doar la femeile care nu au raportat reducererea tipică imediată a senzației de foame după o sarcină stresantă ( un răspuns de stres atipic la foame). Contrar expectanțelor, efectul moderator al mâncatului emoțional a fost present la femeile cu abilitate ridicată în a-și opri impulsurile motorii ( control ridicat al inhibiției).

Aceste rezultate sugerează că un raspuns atipic de stress la foame și nu un control scăzut al inhibiției ar putea sta în spatele efectului moderator al mâncatului emoțional indus de distres prin aportul de alimente.

Este mâncarea cu adevărat confortantă ? Cercetări realizate pe șoareci arată că stresul cronic facilitează un răspuns cortizolic ridicat la stresorul acut, cu selectarea unui anumit tip de mâncare-denumită generic „reconfortantă ” precum untură și zahăr și depozitarea cu precădere a grăsimii la nivelul abdomenului.

Astfel, cu cât grăsimea abdominală a șoarecilor este mai mare, cu atât reactivitatea la stresul acut este mai scăzută și a primit denumirea de rețeaua răspunsului la stres. (Dallman et al., 2003a,b, 2004, 2005 apud Tomiyama, Dallman și Epel, 2011).

În studiul lor, Tomiyama, Dallman și Epel (2011) au testat ipoteza existenței unei posibile asocieri după modelul rețelei la femeile ce prezintă un nivel ridicat al stresului. Rezultatele au arătat că femeile cu un nivel ridicat al stresului raportează mâncat emoțional într-o proporție mai mare, grăsime abdominașă mai mare, răspuns diminuat la stresul cronic, sensibilitate crescută la cortizol și o buclă a feedback-ului negativă, așa cum arată răspunsul la dexametazonă. Acest profil al activității axei hipofizo-corticosuprarenală a fost denumită „ hipocortizolemie relativă” (Fries et al., 2005; Heim et al., 2000 apud Tomiyama, Dallman și Epel, 2011).

Deși studiul realizat este cross-sectional aduce evidențe concludente privitoare la faptul că și în cazul oamenilor, așa cum s-a arătat la șoareci, obezitatea abdominală poate micșora indicele de cortizol bazal și acut doar în cazul femeilor stresate, care cu cât au obezitate abdominală mai mare, cu atât răspunsul cortizolic este mai scăzut și rezultă o hipocortizolemie relative.

Femeile care au perceput într-un grad mai mic stresul au avut nivelul cortizolului mai ridicat decât femeile care au perceput mai puternic stresul și a rezultat că nu există o legătură între grăsimea abdominală și funcția axei hipofizo-corticosuprarenale. Aceasta reprezintă o primă demonstrație a unei posibile existențe a unei rețele de răspuns cronic la stress aplicabilă pe populație umană.

Acest profil, substanțial cu anumiți indici ai activității axei hipofizo-corticosuprarenale prezintă o sugestie cu privire la existența rețelei. Aceste asocieri sunt parte a unui design cross-secțional, cu un eșantion de mărime mica. Mai departe, relația dintre grăsimea abdominală și unul dintre rezultate asteptate cu privire la cortizol-output ca răspuns la stresorii din laborator nu au atins semnificație statistică, deși s-a situat în direcția prezisă.

Direcții de cercetare inspirate vizează studiul pe oameni, în manieră longitudinală, a stresului și consumului alimentar pe fond de stres ca predictori ai modificării în funcționarea axei hipofizo-corticosuprarenale sau precedarea profilului hipocortizolemiei în comportamentul alimentar.

Scale de măsurare a comportamentului alimentar

Evaluarea mâncatului emoțional se face prin intermediul scalelor care au în vedere acest construct și care măsoară tendința autoraportată de a mânca atunci când te afli într- o stare emoțională precum: Scala Emotional Eating (Arnow, Kenardy și Agras, 1995), chestionarul Emotional Overeating (Masheb și Grilo, 2006) și subscala Emotional Eating a chestionarului Dutch Eating Behaviour (van Strien, 1986).

Impulsivitatea și comportamentul alimentar

Impulsivitatea crescută și controlul ineficinet al inhibiției sunt recunoscute drept factori de risc pentru mâncatul nesănătos și obezitate. Într-o cercetare în care s-a folosit modelarea prin ecuație structurală pentru investigarea relației dintre impulsivitate, controlul inhibiției, comportamentul alimenar și indicele de masă corporală pe un eșantion de 210 studenți variind de la o greutate sub cea normală până la obezitate s-a demonstrat că deficitele impulsului și controlului inhibiției se asociază pozitiv cu fațete ale mâncatului nesănătos, inclusiv supraalimentarea ca răspuns la indicii externi relaționați cu mâncarea și la stările emoționale negative, alegerea alimentelor făcându-se pe baza preferinței gustului și nicidecum după criteriul alegerii sănătoase.

Mai departe s-a arătat că mâncatul nesănătos este în cea mai mare parte asociat cu un BMI crescut, excepție făcând dimensiunea cu privire la reținerea de la a consuma alimente care a fost asociată negativ cu BMI. Aceste rezultate aduc un plus înțelegerii diferențelor interindividuale în materie de impulsivitate și controlul inhibiției ca aspect cheie în mâncatul nesănătos și pot avea implicații pentru prevenția și tratarea obezității ( Jasinska et. al. ,2014 ) .

Diferența dintre mâncatul emoțional și tulburarea de mâncat compulsiv

Mâncatul emotional este o tulburare atipică de comportament alimentar, în timp ce tulburarea de mâncat compulsiv precum BN sau BED se caracterizează printr-un grad mai mare de severitate a împiedicării funcționalității la nivel mental și fizic (American Psychiatric Association, 2013 ).

BN și BED sunt ambele caracterizate prin diminuarea funcționalității la nivel social , calitate mai scăzută a vieții, agravare a comorbidităților psihiatrice și per total o sănătate fizică mai precară. În timp ce mâncatul emoțional este asociat cu distresul, frustrarea și lipsa abilității de menținere a greutății, nivelul de disfuncționalitate nu este cronic sau pervaziv ( Grant și Boersma, 2005 )

Mai departe, aceia diagnosticați cu o tulburare de mâncat compulsiv manifestă o preocupare mai mare față de mâncare. De exemplu, un grup de oameni diagnosticați cu BED prezintă simptome ale adicției de mâncare (Gerhardt et al., 2011).

Adicția de mâncare se caractreizează prin diminuarea controlului în timpul consumului de alimente și lipsa abilității în a reduce cantitatea și frecvența de consum, în ciuda urmărilor negative.

În cazul dependenței de mâncare, mâncatul nu se întâmplă ca o reacție față de emoțiile negative, ci din cauza impulsurilor neurologice. Adicții tind sa consume mai multă mâncare decât cei care mănâncă pe fond emoțional. Deși, initial, nu par să fie diferențe majore între mâncatul emoțional și tulburările de mâncat compulsiv precum BN și BED, este clar impactul semnificativ pe care fiecare îl are asupra individului.

Mâncarea și elicitarea răspunsului emoțional

Figura 1. Surse emoționale evocate de mâncare (Osdoba, 2015).

Ideea evidențiată în figura de mai sus poate fi rezumată suf forma unui ciatt aparținând lui Barlow ( 2001) referitor la perspectiva asupra percepției: „Percepțiile rezultă din interacțiunea apercepțiilor- impactul imediat al mesajelor senzoriale prin care ne sunt amintite idei din experiența anterioară ”. Traducerea relaționată cu experiența emoției evocate de mâncare s-ar potrivi în sensul că răspunsul emotional la mâncare ( o formă de percepție) rezultă din interacțiunea indicilor senzoriali cu asocierile psihologice și amintirea efectelor post-ingestie (Barlow, 2001, apud Osdoba, 2015).

De fiecare data când consumăm un aliment, se aduc informații noi prin asociere care determină alegerile noastre ( ce mâncăm) și momentul de timp ( când mâncăm ) pentru a atinge rezultat dorit, emoțional sau altul (Weltens et al., 2014 apud Osdoba, 2015) . Valența emoțională a răspunsului nostru emotional depinde de concordanța dintre indicii senzoriali imediați și experiența anterioară (Weltens et al., 2014 apud Osdoba, 2015).

Autocontrolul

Majoritatea oamenilor consideră că viața lor s-ar îmbunătăți considerabil dacă ar deține mai mult din acea calitate rară care se numește voință. Cu un autocontrol mai mare, toți ne-am alimenta mai bine, am face exerciții fizice în mod regulat, am evita drogurile și alcoolul, am economisi pentru pensionare, am înceta să procrastinăm și am atinge tot felul de scopuri nobile.

În sprijinul celor expuse mai sus vin rezultatele sondajului de opinie anual Stres în America ™ demarat de Asociația Americană de Psihologie prin care le-a fost cerut respondenților să descrie abilitatea lor de a face schimbări pentru un stil de viață sănătos. Ei au numit lipsa voinței ca factor de prim rang care i-a împiedicat să inițieze schimbarea.

În 2011, 27 % dintre respondenții la sondajul de opinie au raportat lipsa voinței ca barieră principală pentru schimbare. Deși multe personae acuză imperfecțiunea voinței drept motivul alegerilor proaste este clar că atitudinea este totuși una optimistă. Majoritatea respondenților sunt de părere că voința este ceva ce se poate învăța.

Acele răspunsuri își găsesc logica. Cercetări recente indică faptul că autocontrolul ( voința) se poate întări, prin anumite modalități și practica în sine.

Deci, cum poți rezista în timpul tentației ? În ultimii ani, cercetătorii au făcut câteva descoperiri importantedespre modul în care funcționează autocontrolul.

Date din prezent

Lipsa autocontrolul ( voinței) nu este singurul motiv responsabil de neatingerea unui anumit scop de către o persoană. Cercetătorul în materie de autocontrol, Roy Baumeister, psiholog al universității din Florida descrie trei componente necesare pentru atingerea obiectivelor: 1) Stabilirea motivației pentru schimbare și setarea unui obiectiv clar; 2) Monitorizarea comportamentului înspre scop; 3) Exersarea autocontrolului. Fie că scopul este slăbitul, renunțarea la un obicei rău, studiul suplimentar, reducerea timpului petrecut pe rețelele de socializare, autocontrolul reprezintă un pas crucial pentru atingerea rezultatului.

În esență, autocontrolul este abilitatea de a rezista tentațiilor pe termen scurt în scopul îndeplinirii scopurilor de lungă durată, iar motivele pentru a face asta aduc mai multe avantaje decât dacă nu s-ar face nicio schimbare.

Cercetătorii Angela Duckworth și Martin Seligman au studiat autocontrolul pe parcursul unui întreg an școlar, la elevii de clasa a opta. Mai întâi, li s-a măsurat autodisciplina ( termenul impus de ei pentru echivalentul autocontrolului) prin completarea de chestionare atât de către elevi, cât și de către părinți și profesori. De asemenea, ei au primit o sarcină prin care li s-a oferit opțiunea de a primi imediat 1$ sau să aștepte o săptămână pentru a primi 2 $.

Concluziile studiului arată că elevi care au arătat un grad înalt de autodisciplină au avut note mai bune, prezență crescută la ore, scoruri mai mari la testele standardizate și șanse mai mari de a fi admiși la un program de liceu competitiv. Conform cu rezultatele obținute, cercetătorii au găsit că autodisciplina este un predictor mai puternic decât IQ-ul pentru succesul școlar.

Alte studii au descoperit tipare asemănătoare. June Tangney și colaboratorii, de la universitatea George Mason au comparat autocontrolul studenților prin completarea de chestionare.

Ei au creat o scală de scorare a puterii relative a autocontrolului. Ei au găsit că scorurile au corelat cu medii școlare mai mari decât majoritatea, o stimă de sine mai crescută, mai puține episoade de mâncat compulsiv și abuz de alcool și abilități de relaționare mai bune.

Beneficiile autocontrolului

June Tangney și colaboratorii de la universitatea Duke au studiat autocontrolul pe un grup de 1000 de personae care au fost monitorizate încă din primii ani de viață până la vârsta de 32 de ani ca parte a unui studiu îndelungat, din aria sănătății, în Dunedin, Noua Zeelandă. Din studiu a rezultat că persoanele cu un autocontrol mai mare încă din copilărie ( raportat de profesori, părinți și copiii înșiși) au devenit adulți mai sănătoși fizic și psihologic, cu mai puține probleme legate de abuzul de substanțe și incriminare criminală, un comportament mai bun de economisire, securitate financiară mai mare. Aceste tipare s-au păstrat chiar și după ce au fost verificate statutul socioeconomic al copiilor, atmosfera de acasă și inteligența generală ( disponibil la: https://www.apa.org/helpcenter/willpower-introduction.pdf).

În urmă cu mai bine de 40 de ani, Walter Mischel, psiholog al universității Columbia a cercetat autocontrolul copiilor printr-un test simplu, dar eficient. Experimentul său numit „ testul marshmallow”- testul bezelei , așa cum a ajuns să fie cunoscut a reprezentat imboldul pentru studiile moderne în autocontrol.

Mischel și colaboratorii au prezentat unui preșcolar o farfurie cu mai multe bezele. Copilului i s-a spus că cercetătorul va lipsi din cameră pentru câteva minute, dar înainte de asta, el are la dispoziție o alegere simplă: Dacă așteaptă până la întoarcerea experimentatorului va primi două bezele, iar dacă nu poate aștepta pur și simplu, o să sune un clopoțel și cercetătorul va reveni imediat, dar va primi doar o bezea.

Și adulții pot învăța autocontrolul ca o abilitate de bază în amânarea recompensei, asemenea copiilor. Preșcolarii cu un bun autocontrol își sacrifică păcerea imediată pentru a se bucura de o recompense mai mare, la un moment mai întârziat. Foștii fumători amână plăcerea savurării unei țigări pentru a avea o stare bună de sănătate și a se feri de riscul crescut de a avea cancer de plămâni într-un viitor îndepărtat, oamenii dependent de cumpărături se abțin de la cheltuieli excesive pentru a se simți comfortabil în timpul pensionării.

Experimentul descries anterior l-au condus pe Mischel și colaboratorii să dezvolte un cadru explicativ pentru abilitatea umană de amânare a gratificării. El a propus un sistem denumit cald-rece pentru a explica succesul sau eșecul autocontrolului.

Sistemul rece este un sistem cognitiv, în esență. Este un sistem relaționat cu gândirea, inteligența, care include informații despre senzații, emoții, acțiuni și scopuri-care îi amintesc persoanei de ce nu ar trebui să facă un anume lucru.

Sistemul cald este caracterizat de impulsivitate și emoționalitate, reponsabil de răspunsurile rapide, automate la anumiți stimuli ca de exemplu năpustirea asupra ueni cutii întregi de bomboane fără a lua în considerare consecințele.

Încetarea autocontrolului presupune expunerea predominantă la stimuli calzi în defavoarea celor reci, ceea ce conduce la acțiuni impulsive. Unii oameni au o mai mare suscceptibilitate la stimuli calzi și răspunsuri emotionale care le influențează comportamentul pe durata întregii vieți.

Mischel a descoperit la o reaaplicare a celebrului test al bezelei pe populație de adolescenți că aceia care au așteptat mai mult timp au scorat mai bine la testele de inteligență și părinții au afirmat despre ei că dețin mai bune abilități de planificare, managementul stresului, oferirea de răspunsuri justificate, manifestarea autocontrolului în situații frustrante, concentrare fără a acorda atenție distractorilor.

În aceeași manieră, Casey și colaboratorii, într-o cerecetare desfășurată cu 59 de participanți pe care i-au urmărit din copilărie și până la decada a patra de viață au demonstrate că răspunsurile pe care le-au avut la testul cu bezea în copilărie le-u influențat performanțele și autocontrolul ca adulți. Creierele unora dintre participanți au fost examinate prin folosirea unei rezonanțe magnetice nucleare prin care s-a evidențiat faptul că persoanele cu un autocontrol mai scăzut au activată o zonă din creier numită striatul ventral-regiune care procesează dorințe și recompense, iar persoanele cu un autocontrol ridicat au activată zona cortexului prefrontal- regiune al cărui control se centrează pe funcțiile executive, precum luarea deciziilor.

Cercetările mai trebuie încă să explice de ce anumiți oameni sunt mai sensibili la stimuli emoționali și tentații și cum se poate face o îmbunătățire în acest sens.

Deși cadrul sistemului rece-cald a lui Mischel explică abilitatea umană de amânare a recompensei, o altă teorie referitoare la epuizarea autocontrolului vine să susțină mai departe ce se întâmplă când rezistăm tentație după tentație (disponibil la: https://www.apa.org/helpcenter/willpower-gratification.pdf).

Zilnic, într-o formă sau alta, omul exercită autocontrol. De exemplu, rezistăm impulsului de a butona telefonul când avem de repetat material pentru un examen, alegem consumarea unei supe în locul unei tablete de ciocolată. Atunci când cineva me supără, ne abținem să facem comentarii răuvoitoare.

Astfel, pentru a rezista tentației trebuie să se facă un efort considerabil. Experții sunt de părere că autocontrolul este un mușchi care obosește dacă este folosit în exces

Câteva evidențe ale acestui efect provin din laboratorul lui Roy Baumeister. Într-un studiu de început, el a adus participanții într-o cameră îmbibată de aroma unor fursecuri prospăt coapte. Pe masa dinaintea lor se afla o farfurie cu fursecuri și un bol cu ridichi. Unor participanți li s-a cerut să testeze fursecurile, altora li s-a cerut să încerce ridichiile.

După aceea, li s-a dat de făcut un puzzle geometric complicat, cu durată de 30 de minute. Baumeister și colaboratorii au remarcat că persoanele care au mâncat ridichi și au rezistat tentației de a mânca fursecurile apetisante au renunțat să mai lucreze la completarea puzzlelui după 8 minute, în timp ce aceia care mâncaseră anterior fursecuri continuaseră, în medie, 19 minute.

Faptul că primii participanți s-au forțat să nu se gândească la fursecuri,a dus la scăderea autocontrolului în realizarea sarcinilor ulterioare.

Având în vedere că studiul a fost publicat în 1998, numeroase studii au construit o pledoarie pentru ceea ce se cheamă epuizarea voinței ( willpower depletion), golirea sinelui ( ego depletion), așa cum îl numesc unii experți.

Într-un exemplu, voluntarilor cărora li s-a cerut să-și suprime sentimentele atunci când au vizionat un film emoționant au renunțat mai repede la proba de rezistență fizică față de voluntarii care au vizionat filmul și au reacționat normal.

În alt studiu, oamenii care și-au suprimat activ anumite gânduri au întâmpinat dificultăți în a-și înăbușe râsul într-o testare de tip follow up creată cu scopul de a-i face să chicotească.

Din nefericire, evenimente epuizante se întâlnesc la tot pasul. Astfel, dacă în viața de zi cu zi, oamenilor aflați în interacțiuni sociale li se va cere să forțeze un zâmbet față de cineva sau să se prefacă binevoitori față de o rudă, în cele din urmă li se vor epuiza resursele de autocontrol.

Kathleen Vohs și colaboratorii ei de la universitatea din Minnesota au demonstrate într-un studiu că grupul care a încercat să convingă o audiență ostilă că sunt de fapt agreabili au rezultat în a avea autocontrolul scăzut, în timp ce grupul care s-a comportat normal nu s-a confruntat cu acest fenomen.

Confruntarea cu o audiență ostilă sau cu un vecin furios poate fi obositor, dar epuizarea nu reprezintă doar simplul fapt de a fi obosit, după cum a demonstrat și Vohs. Ea a supus jumătate dintre participanții la studiul ei la deprivare de somn pe parcursul 24 de ore și le-a cerut să-și suprime reacțiile emoționale în timpul vizionării unui clip video. Apoi a testat tăria autocontrolul participanților. Contrar așteptărilor, participanții care au stat treji toată noaptea nu s-au mai confruntat cu episoade de epuizare a autocontrolului față de cei care au dormit.

Explicații ale epuizării autocontrolului și modalități de combatere

Așadarm dacă epuizarea mai sus amintită nu este oboseală fizică, prin ce se definește mai precis ? Investigațiile recente au găsit un număr de mecanisme posibile pentru epuizarea autocontrolului, inclusive unele prezente la nivel biologic.

Cercetătorii de la Universitatea din Toronto au găsit că oamenii al cărui autocontrol a fost slăbit din cauza sarcinilor au arătat o descreștere a activității în cortexul anterior cingulat, o regiune a creierului implicată în cogniție.

Alte studii sugerează că indivizii cu autocontrol scăzut au combustibil redus. Creierul este un organ cu o energie mare, care funcționează pe baza unei aprovizionări dese de glucoză ( zahărul din sânge). Anumiți cercetători au propus idea conform căreia celule creierului consumă mai repede glucoza decât ar putea fi înlocuită pentru a menține autocontrolul.

Într-un studiu care pornea de la această idee, câinii cuminți care au rezistat tentației au avut un nivel mai scăzut de glucoză în sânge față de câinii care nu au manifestat autocontrol.

Studiile realizate pe oameni au găsit patternuri asemănătoare. Participanții umani care și-au exercitat autocontrolul într-o sarcină de laborator au avut un nivel mai scăzut al glucozei decât participanții din grupul de control care nu au trebuit să-și rețină autocontrolul. În plus, restabilirea nivelului de glucoză se pare că ajută la refacerea autocontrolului. De exempu, într-un studiu s-a găsit că aceia care au consumat limonadă îndulcită cu zahăr și-au refăcut rezervele de autocontrol în momentele de slăbiciune, în timp ce aceia care au băut limonadă fără zahăr nu au realizat acest lucru.

Evidențele mai sugerează că epuizarea autocontrolului poate fi ținută sub control prin intermediul credințelor și atitudinilor. Mark Muraven și colaboratorii de la Universitatea din Albania au găsit în studiul lor oamenii care se simt constrânși de către cineva apropiat, de exemplu să exercite autocontrol, au șanse mai mari să fie epuizați în comparație cu oamenii care manifestă autocontrol conduși de propriile motivații și dorințe interioare. Așadar, autocontrolul este mai puternic în cazul oamenilor care aleg să facă deliberat acest lucru comparativ cu cei care privesc acest fapt ca pe o impunere.

Muraven, Baumeister și colaboratorii au explorat efectele autocontrolul prin ridicarea moralului participanților prin vizonarea de filme de comedie și oferirea de cadouri surpriză. Ei au ajuns la concluzia că o stare de spirit bună poate combate autocontrolul slăbit față de cazul în care autocontrolul se exercită forțat.

O altă cerecetare realizată de Veronika Job în 2010 sugerează că în epuizarea sau nu a autocontrolului stă credinta persoanei cu privire la considerația pe care o acordă autocontrolului: ca fiind o resursă inepuizabilă sau invers.

În a doua parte a studiului, cercetătorii au manipulate credințele voluntarilor cu privire la autocontrol prin completarea unor întrebări biasate dintr-un chestionar.

Respondeții cărora li s-a indus ideea că autocontrolul este o resursă limitată, au arătat semne de epuizare a autocontrolului, în timp ce jumătatea cealaltă a respondeților nu a prezentat alterări ale autocontrolului.

Este deci autocontrolul o reursă limitată ? Propunătorii acestei idei ajung să sprijine această afirmație prin intermediul unui cadru solid de cercetări din ultima decadă. Ei sunt de părere că factori precum starea de dispoziție și credințele pot doar atenua efectele epuizării autocontrolului aflat în stadiile timpurii. Mai sunt necesare cerectări care să demonstreze modul în care credințele, dispoziția și atitudinile pot afecta abilitatea persoanei de a rezista tentațiilor.

Atunci când cineva se afă în postura de a refuza un burger delicios sau o prăjitură savuroasă, a se prezenta la o întâlnire la ora 8 dimineața-toate aceste evenimente reprezintă un test al voinței.

Autocontrolul limitat este primul element incrimat în imposibilitatea menținerii unei greutăți adecvate, așa cum susțin și cerectătorii. Un studiu realizat la Universitatea din Pennsylvania a arătat că acei copii care își exersează autocontrolul au șanse scăzute de a devein supraponderabili în perioada adolescenței datorită abilității de control a impulsurilor și întârzierea recompensei.

Așa cum s-a descris anterior, rezistarea la tentație diminuează puterea de a face față unei tentații viitoare. Cercetătorii Heatherton și Vohs au demonstrat în studiul lor că suprimarea emoțiilor necesită un efort de autocontrol fiind dificil să se înfrângă impulsul de a consuma înghețată după vizionarea unui film trist, așa cum au făcut studenții care au fost instruiți să nu manifeste reacții emoționale față de aceia care au avut instructajul de a reacționa normal.

Oamenii consideră adesea că mâncatul emoțional este cauzat de stările afective negative, însă studiile spun că starea emoțională nu influențează cantitatea de înghețătă consumată de participanți, de exemplu, ci mai degrabă, epuizarea autocontrolului.

În contextul temei de cercetare a acestei lucrări, motivul pentru care cineva ține dietă poate juca un rol important în relația cu autocontrolul. Ca și în secțiunea anterior descrisă, în cercetarea realizată de Muraven și colaboratorii, participanții care au ales să nu mănânce din motivație intrinsecă o farfurie de fursecuri au scorat un autocontrol mai bun atunci când au trebuit să strângă de mână interlocutorul comparativ cu cei care s-au abținut pentru a-i face pe plac experimentatorului.

Autocontrolul este o componentă necesară a alimentației sănătoase. Într-un mediu încare opțiunile de mâncare nesănătoasă sunt pretutindeni, eșuarea în menținerea autcontrolului poate avea loc cu mare probabilitate, lăsând în urmă orice efort de a urma dietă. Autocontrolul este un element discutabil în tratarea supraponderabilității și a obezității, întrucât mâncatul peste măsură sau în exces are multiple dedesubturi de natură psihologică și neurologică.

Unii experți sunt de părere că a pune presiune pe autocontrol și alegerile personale îi stigmatizează pe oameni și îi dmeotivează în îndeplinirea scopurilor.

Practicienii din domeniul sănătății ar trebui să se concentreze mai puțin pe evidențierea rolului autocontrolului și mai mult pe modificarea mediului ambiant, ca de exemlu: mediul alimentar care încurajează comportamentul de consum. Și reclamele sunt o component care îndeamnă excesiv la consumul de alimente bogate în calorii.

Multi consumatori cumpără acele alimente mai puțin costisitoare, dar mai nesănătoase de dragul satisfacerii unei plăceri de moment. În topul strategiilor de tratament anti-obezitate sau prevenirea ei, autocontrolul și regândirea mediului ambiant reprezintă două elemente de bază.

Autocontrolul joacă un rol și în alte alegeri ale unui stil de viață sănătos precum abuzul de tutun, alcool și droguri ilegale. Dezvoltarea încă din copilărie a unui autocontrol bun este un bun predictor al riscului scăzut pentru abuzul consumului de substanțe în perioada adolescenței și în postura adultă, potrivit lui King și colaboratorii, de la Universitatea din Washington.

Ei au evaluat nivelul autocontrolului la adolescenții din clasele a șasea până la clasa a unsprezecea. Ei au găsit că adolescenții care au avut probleme mai mari în clasa a șasea, ca de exemplu, să intervină impulsiv sau să se comporte fără să gândească înainte, au avut probabilitate mai mare de a consuma alcool, tutun și marijuana ca tineri liceeni.

Deloc surprinzător, autocontrolul și-a dovedit utilitatea și în diminuarea consumului de alcool. Într-o serie de studii, Muraven și colaboratorii au arătat că acei consumatori sociali de băutură care au trebuit să-și constrângă autocontrolul într-un mediu de laborator au avut tendința de a consuma mai mult alcool la o sarcină presupusă a fi de degustare.

Autocontrolul-resursă limitată

La fel ca și un mușchi, autocontrolul poate fi exersat în timp. Oamnii însă au o cantitate limitată de autocontrol, ceea ce îi predispune la oboseală.

Pentru întărirea mușchilor autocontrolului, exercițiul regulat este soluția pentru dezvoltarea rezistenței pe termen lung.

Recomandări pentru antrenarea autocontrolului și schimbarea obiceiurilor:

Concentrarea pe un singur scop- această strategie previne oboseala mușchiului autocontrol și reprezintă o garanție în obținerea succesului. Fie că alegem să studiem pentru un examen jumătate de oră, ca mai apoi să facem o plimbare în parc, concentrarea pe câte un singur scop și nu realizarea simultană asigură resurse reînnoite de autocontrol.

Evitarea tentațiilor-se referă la amenajarea mediului într-un mod care să faciliteze orientarea spre scop și nicidecum abandonul în acest sens.

A face un plan- se referă la planificarea anterioară despre cum decidem să reacționăm într-un anumit moment atunci când nu vrem să acționăm impulsiv, în discordanță cu scopul pe care îl urmărim.

Monitorizarea comportamentului în vederea atingerii scopului-se referă la acțiunile de conștientizare pe care persoana trebuie să le facă atunci când vrea să își schimbe un comportament.

Oferirea unei recompense-pentru a progresa în schimbare trebuie să se acorde și o recompense, din când în când. Este important ca răsplata să nu saboteze comportamentele bune ce tocmai au fost săvârșite.

Odihna suficientă este un stimul pozitiv pentru autocontrol ( disponibil la: https://www.apa.org/helpcenter/willpower-healthy-behaviors.pdf).

Căutarea de sprijin-în îndeplinirea unor scopuri dificile, oamenii de care alegem să fim înconjurați contribuie în mare măsură la reușita noastră, așa cum arată si cerecetările.

Interacțiunea dintre stresul acut și cronic atenuează modelul bazat pe luarea deciziei.

Este știut faptul că stresul are efecte diferite supra cogniției în funcție de timpul și durata expunerii. Cercetările făcute pe animale evidențiază că șoarecii cu stres cronic revin la obiceiurile comportamentale proaste (Dias-Ferreira et al., 2009).

Autorii au arătat că stresul cronic a fost asociat cu schimbări structurale în rețelele fronto-striate responsabile în luarea deciziei. Efectele interacțiunii dintre stresul acut și cronic sunt discutate larg și în ceea ce privește reducerea volumului hipocampului și a regiunii prefrontale și creșterea în volum a amigdalei ca urmare a expunerii la stres cronic, făcând individul mai susceptibil în a manifesta efectele stresului ( Tse et al., 2014).

Succesul depinde de multe ori de abilitatea de a face față rezultatelor negative sau eșecurilor și a persista în ciuda greutăților. Din păcate, oamenii se confruntă uneori cu eșecul, întrucât anterior au fost afectați de un stresor, nerelaționat cu eșecul în cauză. Stresul poate constitui un obstacol în urmărirea scopurilor, corelând cu imposibilitatea de a persista într-o schimbare comportamentală, ca în abuzul de droguri. (Sinha, 2007 apud Bhanji, Kim și Delgado, 2016). Oricum, efectul cauzal al stresul preexistent în persistența comportamentului este puțin înțeles.

Stresul afectează factori psihologici și biologici care pot fi esențiali în confruntarea cu eșecurile. Experiențierea unui stresor acut cauzează un răspuns neuroendocrin extins în timp.Cortizolul, markerul de răspuns al stresului își face simțită prezența de la 15 până la 30 de minute după stresor ( Schwabe, Haddad & Schachinger, 2008 apud apud Bhanji, Kim și Delgado, 2016). De exemplu, preexistența unui stresor debilitează încercarea persoanei de a se orienta către acțiuni orientate spre scop.

Definiții, domenii și procese ale autoreglării dintr-o perspectivă aplicată

Pentru a descrie abilitatea unei persoane de a-și manageria emoțiile, impulsurile și comportamentele s-au folosit mai mulți termeni în literatură, precum: willpower ( voință) , self-control ( autocontrol) , executive control ( control executiv), effortful control și self management.

Self-regulation ( autoreglare) este termenul cel mai folosit în articolele de specialitate, cu aplicații interdisciplinare și presupune o paletă largă de abilități pe lăngă simpla controlare a impulsurilor vizând răspunsul flexibil și adaptativ la situațiile externe și normele sociale (Blair & Razza, 2007).

Abilități și procese ale autoreglării: 1. Reglare comportamentală cuprinde abilități și procese ca: respectarea de indicații/reguli, controlul asupra aspectelor negative, impulsuri comportamentale, întărzierea recompensei, persistența în sarcini de lucru complexe, conflictul deciziei, coping comportamental activ, organizarea timpului; 2. Autoreglare emoțională cuprinde abilități și procese ca: autoliniștire, relaxare fizică, identificarea sentimentelor, empatia/compasiunea, comutarea atenției, reevaluarea situației, restructurarea cognitivă; 3. Autoreglarea cognitivă cuprinde procese și abilități precum: controlul conștient al atenției, flexibilitatea cognitivă,, stabilirea obiectivului, planificarea, automonitorizarea, luarea deciziei, rezolvarea de probleme, perspectivă de ansamblu (Murray et al., 2015).

Autoreglarea în perioada adultă

Deși plasticitatea neurocognitivă descrește odată cu vârsta, sunt cercetări care arată că maturizarea creierului în regiunea cortexului prefrontal nu este completă până la vârsta de 30 de ani (Steinberg, L., et al., 2008). După cum afirmă Steinberg Steinberg, L., et al., 2014), așa cum și adolescentul traversează un process în plină dezvoltare, la fel și autoreglarea se extinde pe o perioadă mare de timp, fapt util de menționat în intervenții care țin cont de acest aspect. Este potrivit să se consideră această perioadă ca fiind „ stadiul de adult în curs de apariție ” , definit de către Arnett ca acea perioadă între 18 și 25 în care cei în cauză „ nu au copii încă, nu locuiesc în propriile case, nu au suficient venit pentru a fi considerați pe deplin independenți, încă urmează studii, sunt în căutarea unei cariere și nu sunt căsătoriți ”(Arnett, 2000). Din păcate, se cunosc puține în prezent despre dezvoltarea neurobiologică în această perioadă, ceea ce face limitate bazele empirice cu privire la informarea despre abordarea unor posibile intervenții în această arie.

A lua în calcul contextul social al tinerilor adulți poate fi o sugestie pentru intervenții viitoare. Vârsta adultă este o perioadă cu numeroase cerințe care necesită autoreglare precum: nevoia de a-și purta singur de grijă și a trăi independent, fie în contextul frecventării unei universități, fie ca angajat la locul de muncă.

Pentru acestea sunt necesare abilități executive funcțional dezvoltate care trebuie implementate pe cât posibil fără influența exerciatată anterior de membrii familiei, apropiați etc.

O întârziere a funcționalității optime a abilităților executive în autoreglare poate genera greutăți la locul de muncă, stres și mai departe obstacole în viața de adult.

Autoreglarea în contextul stadiului de adult are la bază planificarea și persistența în realizarea sarcinilor complexe, pe termen lung, automonitorizarea și autoîntărirea progresului spre scop, precum și depășirea barierelor în rezolvarea eficientă a problemelor vieții cotidiene. Întârzierea recompensei este importantă în momentul stabilirii scopului și a planificării (Murray et al., 2015).

De asemenea, tinerii adulții sunt la modul ideal capabili să-și managerieze frustrările și distresul pe cont propriu, cu toate că reglarea emoțională se prelungește și în contextul relațiilor cu colegii și partenerul de viață, spre exemplu.

Autoreglarea deficitară în momentul stadiului adult este influențată de întăririle venite din partea persoanelor apropiate din mediu, de exemplu, familia. În vederea optimizării comportamentului de autoreglare este necesară dezvoltarea de programe care să sprijine evoluția în acest sens, de exemplu la locul de muncă, acolo unde sunt observați angajați cu dificultăți de autoreglare. De asemenea, ca și tineri părinți cu dificultăți în autoreglare, oferirea de asistență duală, atât părintelui, cât și copilului previne evenimentele nedorite ( exemplu: consumul de substanțe, de pildă sau fumatul) în cazul persoanelor aflate la risc.

Pare plauzibil ca expunerea repetată la evenimente de viață stresante să predispună persoana la schimbări cu privire la controlul comportamentului ca urmare a acelui stresor acut. Cercetări viitoare sunt de dorit pentru elucidarea interacțiunii mecanismelor neuronale a vulnerabilității la stress (Murray et al., 2015).

Interesant este că evenimentele stresante de viață din timpul ultimelor 24 de luni, nu pe durata întregii vieți și nici stresul perceput în luna anterioară a prezis schimbări induse de stres în modelul de bază comportamental.

Dată fiind reversibilitatea efectelor inducerii stresului asupra proceselor cognitive, este de înțeles că participanții ce se confruntă cu stres cronic pe parcursul întregii vieți să poată să se recupereze în urma efectelor distructive ale experiențelor stresante. Contrar aparențelor, stresul perceput în ultima lună este mult prea recent pentru a afecta considerabil controlul comportamental ca răspuns la stresul acut (Soares et al.,2012),

Ani de-a rândul, stresul a fost văzut sub aspectele sale negative asupra deteriorării sănătății, productivitate scăzute și depresie. Aceste perspective pot fi deopotrivă motivate, dar și ineficiente, întrucât focalizarea pe o setare mentală de creștere ( pozitivă) poate fi utilă în îmbunătățirea stării de sănătate și performanța în muncă.

Acest lucru nu înseamnă că oamenii trebuie să caute permanent stresul în viața lor, ci mai degrabă, în locul prevenției efectelor debilitante ale stresului, ei ar putea să se concentreze pe crearea unui set de atitudini mentale ( mindsets) care să le permită să profite de avantajele situației generatoare de stres, așa cum au arătat în cercetarea lor, Crum, Salovey și Achor (2013) .

Câteva variabile considerate eficiente pentru a se interveni sunt: răspunsurile biologice față de stres prin intermediul tehnicilor de relaxare, răspunsurile cognitive sau emoționale modificate prin intermediul restructurării cognitive, grupul social-ca parte a dezvoltării de abilități sociale în vederea primirii de sprijin în momentele stresante.

Coping în situații de stres

A face față stresului presupune autocontrol, întrucât este necesar ca oamenii să facă un efort pentru a-și controla atenția, gândurile emoțiile, așa cum susțin Baumeister et al. (1994).

Oamenii care au capacitatea să-și manifeste mai bine autocontrolul, fac față stresul într-un mod și mai eficient. Glucoza are o contribuție în sensul depășirii cu succes/eșec a situaților stresante.

În fața stresului, corpul are misiunea de a face față situației prin transformarea enrgiei depozitate în glucoză si eliberarea ei în circulația sângelui, în acest fel crescând cantitatea de glucoză de la nivelul creierului, deoarece situațiile stresante cer activitate cognitivă crescută (Alvarez, Portilla, Gonzalez, & Ezcurra, 1989) . Glucoza este pusă în mișcare pentru a-i furniza creierului suficient combustibil pentru a reacționa și a face față stresului în mod corespunzător. Stresul este un semnal intern de amenințare și presupune necesitatea corpului de a se adapta, iar acest lucru se face prin eliberarea de glucoză.

Un review realizat de Gailliot și Baumeister (2007) a găsit că glucoza din sânge este o sursă importantă de energie pentru autocontrol. Eșecul în autocontrol este mult mai probabil atunci când glucoza este scăzută sau nu poate ajunge corespunzător către creier ( în situații de insensibilitate la insulină sau insulină scăzută).Refacerea glucozei la un nivel optim îmbunătățește autocontrolul. Numeroase comportamente care țin de autocontrol converg cu această perspectivă, inclusiv controlul atenției, reglarea emoțională, renunțarea la fumat, reacția la stres, controlul impulsului, reținerea de la comportamentele agresive și criminale. Alcoolul reduce glucoza din creier și corp și de asemenea împiedică autocontrolul.

Mai departe, eșecul în autocontrol se produce cu probabilitate pe parcursul unei zile atunci când glucoza este folosită ineficient. De aceea, autocontrolul este susceptibil la glucoză și influențează comportamentele derivate.

CAPITOLUL 2

-Metodologia cercetării-

2.1 OBIECTIVE ȘI IPOTEZE

2.1.1.Obiectivele cercetării

Un prim obiectiv al cercetării vizează identificarea unei posibile asocieri negative între autocontrol scăzut și comportamentul alimentar pe fond emoțional ( emotional eating).

Un al doilea obiectiv al cercetării vizează identificarea unei posibile asocieri pozitive între percepția stresului și comportamentul alimentar pe fond emoțional ( emotional eating) .

2.1.2. Ipotezele cercetării

I 1: Se presupune că există o asociere negativă între autocontrol scăzut și comportamentul alimentar pe fond emoțional ( emotional eating) .

În cazul primei ipoteze, asocierea așteptată are în vedere autocontrolul scăzut ca variabilă independentă și comportamentul alimentar pe fond emoțional ( emotional eating) ca variabilă dependentă.

I 2: Se presupune că există o asociere pozitivă între percepția stresului și comportamentul alimentar pe fond emoțional ( emotional eating) .

În cazul celei de-a doua ipoteze, asocierea așteptată are în vedere variabila independentă, percepția stresului și comportamentul alimentar pe fond emoțional ( emotional eating) ca variabilă dependentă.

2.2 METODĂ

2.2.1.Participanți

Participanții la studiu au fost persoane cu vârste cuprinse între 19-51 de ani, media de vârstă 23.69 ani, abaterea standard de 4.95.

Eșantionul total a fost reprezentat de un număr de 254 de respondenți, de gen feminin și masculin. Genul respondenților reprezintă o variabilă de care nu s-a ținut cont în cadrul studiului.

2.2.2.Procedura

Colectarea datelor de la participanți s-a făcut prin intermediul completării online a unui formular Google Docs. Răspunsurile au fost salvate automat într-o foaie de calcul Microsoft Excel, apoi au fost introduse și prelucrate statistic în programul SPSS.

Respondenții au fost informați de faptul că participarea lor la studiu are ca scop realizarea lucrării de licență. Li s-a cerut consimțământul pentru folosirea datelor în scop științific. De asemenea, s-a specificar faptul că informațiile sunt confidențiale și vor fi prelucrate statistic doar în scop științific și că există posibilitatea de a se retrage oricând din studiu dacă nu mai doresc să continue.

Eșantionul a fost stabilit de conveniență, dar și randomizat prin intermediul distribuirii chestionarului pe grupuri de socializare precum Facebook.

2.2.3.Descrierea instrumentelor

Scala de autocontrol-forma scurtă, 10 itemi. Proprietăți ale scalei de Autocontrol așa cum reies din articolul Tangney, J.P., Baumeister, R.F., Boone, A.L. (2004).

Forma scurtă a scalei de autocontrol ( varianta adaptată după forma lungă și folosită în această lucrare) are fidelitatea mare: alpha 5.83 și .85. Consistența internă estimată de fidelitate este înaltă. Alpha Cronbach pentru scorul total al scalei este .89.

Scala are fidelitate internă adecvată. Fidelitatea test-retest pentru scala scurtă de autocontrol este .87 (Tangney,Baumeister,Boone, 2004).

Dat fiind faptul că autocontrolul are implicații majore în autoreglare, nu este deloc de mirare că nu sunt multe scale construite asumat, fidele și valide în acest sens. Scala de autcoocntrol reprezintă un instrument ușor de administrat, cu o bună consistență internă atât în cazul formei lungi, cât și a celei scurte, adaptate de 10 itemi. Exemplu de itemi în ambele versiuni, română și engleză pentru scala de autocontrol: 1. „ Am dificultăți cu privire la încetarea proastelor obiceiuri. ” („ I have a hard time breaking bad habits. ”); 4. „ Refuz lucruri care sunt rele pentru mine, chiar dacă sunt distractive. ” („ I refuse things that are bad for me, even if they are fun. ”); 8. „ Fac activități care îmi dau o stare de bine provizorie, urmând ca mai târziu să regret” („ I do things that feel good in the moment but regret later on. ”). Respondenții au avut de ales răspunsuri scalate în sistem Likert de la 1- niciodată- not at all like me, 2- în mică măsură- a little like me, 3- într-o oarecare măsură- somewhat like me, 4- deseori- mostly like me la 5- întotdeauna- very much like me.

Este important de menționat că deși scala de autocontrol-forma scurtă a avut inițial 10 itemi, la realizarea indicelui Cronbah Alpha pe versiunea în limba română s-a constatat un rezultat scăzut al indicelui de fideliatate cu întreaga scală în cazul itemilor 5 și 6, motiv pentru care au trebuit eliminați.

A doua scală folosită în cercetare a fost Scala de percepție a stresului, varianta cu 10 itemi.

Date generale despre scală: Fidelitate: Cohen, Kamarck, & Mermelstein (1983) au raportat Cronbach Alpha pentru scala de percepție a stresului între.84-.86. Fidelitatea test-retest a fost .85.

Exemplu de itemi din chestionar: 1. „ Cât de des ati fost supărat/a datorită a ceva ce s-a întâmplat în mod neasteptat ? ” („ In the past month, how often have you been upset because of something that happened unexpectedly? ”) ; 5. „ Cât de frecvent ați simțit că lucrurile merg în direcția dorită ? („ In the past month, how often

have you felt that things were going your way? ”) ; 8. „Cât de des v-ati înfuriat din cauza unor lucruri care nu erau sub controlul dumneavoastră ? ” („.In the past month, how often

have you felt that you were on top of things? ”) . Variantele de răspuns disponibile: 0- niciodată (never); 1-aproape niciodată (almost); 2-uneori (sometimes); 3- Destul de des (fairly often); 4- Foarte des (very often) .

Al treilea instrument folosit a fost Scala Yale pentru dependența de mâncare. Scala Yale pentru dependența de mâncare este un instrument psihometric care s-a dezvoltat cu scopul de a identifica acei oameni care au probabilitate ridicată de a manifesta semne ale dependenței legate de consumul mâncărurilor bogate în grăsimi și zahăr (Gearhardt, Corbin și Brownell, 2009) .

Elaborarea întrebărior din chestionar au în vedere criterii specifice de asemănare cu dependența de subtanțe așa cum apare scrisă în Manualul Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mentale IV-R și operaționalizat în Interviul Clinic Structurat pentru tulburările din DSM.

Specificul întrebărilor din scală este următorul: 1) Întrebările 1, 2,3 vizează substanțele consummate în cantități mari și pe perioade lungi de timp față de intenția reală; 2) Întrebările 4, 22, 24 și 25 vizează dorința continua de a renunța la un obicei rău, fără success; 3)

Întrebările 5, 6,7 vizează mult timp/ activitate pentru a obține, a folosi, a se recupera după consum; 4) Întrebările 8,9,10, 11 se referă la activitățile sociale, ocupaționale sau recreaționale care au fost reduse ca frecvență sau s-a renunțat la a se mai practica.; 5) Întrebarea 19 vizează folosirea continua în ciuda cunpașterii consecințelor negative; 6) Întrebările 20, 21 vizează toleranța ( marcată de cresșterea cantitativă; reducerea efectului; 7) Întrebările 15, 16 vizează raportarea față de mâncare și faptul că provoacă disfuncționalitate clinic semnificativă și distres.

Exemple de itemi cu variante de răspuns: 2. „Se întâmplă să continuu să consum anumite alimente chiar dacă nu îmî mai este foame ” ( I find myself continuing to consume certain foods even though I am no longer hungry); 4. „Îmi fac griji când nu mănânc anumite tipuri de alimente sau când reduc consumul anumitor alimente” („Not eating certain types of food or cutting down of certain types of food is something I worry about”). Variante de răspuns: 0- Niciodată 1- O dată pe lună 2- De 2-4 ori pe lună 3- De 2-3 ori pe săptămână 4 – De 4 sau mai multe ori pe săptămână.

2.2.4.Design experimental

Designul experimental folosit a fost de tipul cross-sectional (s-au aplicat o serie de instrumente de măsurare într-un singur moment de timp, fără aplicare post-testare) .

În cazul primei ipoteze, autocontrolul scăzut este variabila independentă și comportamentul alimentar pe fond emoțional ( emotional eating) variabilă dependentă.

În cazul celei de-a doua ipoteze, variabila independentă este percepția stresului și comportamentul alimentar pe fond emoțional ( emotional eating) variabila dependentă.

CAPITOLUL 3

-rezultate-

3.1.Statistici descriptive

Tabelul nr.2- Statistici descriptive pentru autcontrol, percepția stresului și comportamentul alimentar

Nr. subiecți Media Deviația standard

(SD)

Vârstă 254 23.69 4.95

Autocontrol 254 2.67 .52

Stres perceput 254 1.81 .58

Comp. alimentar 254 .94 .51

3.1.1. Prezentare desfășurată a datelor

Volumul eșantionului= 254 de participanți.

M= 23.69; SD= 4.95 (pentru vârstă)

Variabila autocontrol: M= 2.67; SD= .52

Variabila stres perceput: M= 1.81; SD= .58

Variabila comportament alimentar: M= .94; SD= .51

Tabelul nr. 3 – Coeficientul de fidelitate Cronbach Alpha pentru scala de autocontrol

Scala testată Croncah Alpha Nr. de itemi

Autocontrol .65 8

În tabel este reprezentat coeficientul Cronbach Alpha pentru scala de autocontrol, cu valoarea raportată de .65.

Se atrage atenția asupra faptului că din totalul de 10 itemi inițiali ai scalei, 2 itemi au fost eliminați (itemii 5 și 6), întrucât în urma analizei de fidelitate reieșise un coeficient Crombach Apha slab.

Tabelul nr. 4- Coeficientul de fidelitate Cronbach Alpha pentru scala de percepție a stresului

Scala testată Croncah Alpha Nr. de itemi

Percepția stresului .88 10

În cazul scalei de percepție a stresului se evidențiază un coeficient de fidelitate foarte bun, cu valoarea raportată de .88, pentru un număr de 10 itemi.

Tabelul nr. 5- Coeficientul de fidelitate Cronbach Alpha pentru scala Yale pentru dependența de mâncare

Scala testată Croncah Alpha Nr. de itemi

Scala pentru dependența de mâncare .87 25

În cazul scalei ce evaluează adicția alimentară, coeficientul de fidelitate Cronbach Alpha raportat este .87, pentru un număr de 25 de itemi.

3.1.2.Testarea primei ipoteze a cercetării

Tabelul nr.6- Evidențierea gradului de asociere dintre variabilele primei ipoteze

** Corelație semnificativă la pragul de 0.01 bilateral

Datele obținute în tabel în urma analizei statistice în programul SPSS arată că există o asociere semnificativă statistic între variabila independent-autocontrol și variabila dependent-comportamentul alimentar. Valoarea lui r este .38 (df= 254-2), deci r (252) = .38, la prag de semnificație 0.01 bilateral, pentru un interval de încredere de 99%., coeficientul de determinare r pătrat are valoarea numerică egală cu 0.7.

3.1.3.Testarea celei de-a doua ipoteze

Tabelul 7- Evidențierea gradului de asociere dintre variabilele celei de-a doua ipoteze

** Corelație semnificativă la pragul de 0.01 bilateral

Datele din tabel susțin cea de-a doua ipoteză a cercetării întrucât în urma analizei statistice, a rezultat un r cu valoarea de .24 (254-2) deci r (252) = 0.24 , semnificativ statistic la pragul de 0.01 bilateral, coeficientul de determinare r pătrat= 0.4.

Graficul 1- Evidențierea asocierii dintre autocontrol și comportament alimentar

În grafic se observă asocierea negativă dintre variabila independent (autocontrolul) și variabila dependentă (comportamentul alimentar pe fond emotional) .

Graficul 2-Evidențierea asocierii dintre stresul perceput și comportamentul alimentar

În grafic se observă asocierea pozitivă între stresul perceput și comportamentul alimentar pe fond emoțional.

3.2.1. Interpretarea psihologică a rezultatelor

Datele obținute au implicații majore în ceea ce privește zona psihologiei sănătății-aria prevenției, cât și cea a intervenției, întrucât depistarea timpurie a trăsăturilor de personalitate sau a acelor caracteristici care fac dificilă adaptarea la context poate fi de un real beneficiu pentru persoanele aflate în cauză.

Discuții

Faptul că datele sprijină ipotezele cercetării reprezintă un plus pentru această lucrare al cărui scop a fost demonstrarea unei asocieri valide pentru fiecare dintre cele două variabile analizate, specifice fiecărei ipoteze de cerectare în parte.

Confirmarea ipotezelor statistice semnifică o realitate care poate fi observată cu ușurință la oamenii din jur, din postura omului de rând, necunoscător al psihologiei.

Astfel, în accord cu prima ipoteză se presupune că între autocontrolul scăzut și comportamentul alimentar pe fond emoțional există o asociere negativă, adică pe măsură ce o variabilă scade, cealalta crește și invers, după caz. Acest lucru este susținut și de rezultatele cercetărilor prezentate în lucrare în care autocontrolul a fost relaționat cu o serie de comportamente dezadaptative, printtre care și comportamentul alimentar (Tangney,Baumeister,Boone, 2004).

Explicația acestei asocieri ar fi dată de faptul că autocontrolul scăzut este un trigger pentru dereglarea emoțională care este privită din trei perspective: autoreglare comportamentală, emoțională și cognitive (Murray et al., 2015).

Atunci când se întâmpină dificultăți în managerierea uneia sau a mai multora dintre aceste laturi ale autoreglării, persoanele tind să manifeste un exces/inhibiție în realizarea anumitor acțiuni de zi cu zi, în cazul de față, comportamentul alimentar.

În acord cu cea de-a doua ipoteză care își găsește confirmarea prin datele expuse anterior, se aștepta ca asocierea dintre percepția stresului și comportamentul alimentar pe fond emoțional să fie pozitivă, acest lucru însemnând că pe măsură ce o variabilă crește cealaltă crește de asemenea. Explicația acestui fapt este dată de impactul stresului asupra organismului, care atunci când este perceput contribuie la manifestări comportamentale exagerate.

În cazul cercetării de față, răspunsul acut la stres determină o compensare a stării stresante prin apel la consumul alimentar pe fondul unor emoții neventilate.

Astfel, pornind de la ipotezele studiului este important ca persoanele care au ocazia de a-și testa autocontrolul-ca dimensune de personalitate și descoperă un scor scăzut în acest sens să acceseze servicii psihologice de calitate care să se ocupe de prevenirea acțiunilor impulsive, precum și de educarea autocontrolului, prin oferirea de strategii personalizate, în conformitate cu nevoile individuale.

De asemenea, este important ca persoana cu un autocontrol scăzut să își urmărească atent comportamentele și să manifeste curiozitatea non-judicativă față de ceea ce face în scopul cunoașterii personale și ulterior, optimizării la nivel intraindividual.

În ceea ce privește percepția pozitivă a stresului este important ca persoana cu aceste manifestări să manifeste o atitudine observativă față de sine, să caute soluții la specialiștii în sănătatea mentală pentru minimizarea raspunsului la stress și crearea de comportamente adaptative, sănătoase.

Comportamentul alimentar pe fond emoțional merită a fi continuu investigat, întrucât reprezintă un mare avantaj pentru persoanele cu tulburări alimentare să cunoască factorii care l-au declanșat pentru a-și asuma mai asumat schimbarea și a ști cum să contracareze eventualele obstacole ce pot apărea pe parcurs.

Având în vedere cadrul teoretic prezentat în primul capitol, este important ca atât persoanele care manifestă lipsa controlului în comportamentul alimentar, cât și specialistul să aibă o viziune multinivelară asupra a ceea ce înseamnă prevenția, intervenția, verificarea post-intervenție în această situație, întrucât așa cum s-a arătat anterior în lucrare, comportamentul alimentar tine foarte mult de mediul intern al persoanei (emoții, cogniții), mai degrabă, decât de factori externi. Și aceștia pot avea o influență considerabilă în perpetuarea obiceiurilor nesănătoase.

În studiul de față nu a fost descrisă problematica data de context în exprimarea comportamentului alimentar, însă cerecetări pe această temă se fac și s-au făcut în trecut. Un exemplu în acest sens îl aduce studiul lui Van Ittersum și Wansink (2012) care prezintă influența culorii și a mărimii farfuriei ca pe o eroare perceptive, pe baza unei iluzii, ceea ce conduce la supraalimentare.

Așadar, după cum susțin și cercetările, se pare că există o direcție cu dublă orientarea când se vorbește despre comportamentul alimentar, în care importanța o dețin atât factorii individuali, privitori la personalitatea individului și felul cum este el construit, cât și factori externi, care țin de organizarea mediului în care se trăiește, caz în care, persoana poate manifesta mai mult control comparabil cu gestionarea propriilor emoții/gânduri, însă, indiferent despre care situație se vorbește, antrenarea autocontrolului este foarte importantă.

Fără această componentă bine dezvoltată, orice încercare de atenuare a unei posibile simptomatologii neplăcute (stare de rău crescută, ca urmare a supraalimentării, de exemplu) are șanse mari să eșueze.

Așa cum susțin și datele publicate de Asociația Americană de Psihologie, percepția autoeficacității reprezintă un element diferentiator între o persoană cu un autocontrol ridicat, respectiv, mai scăzut. Dacă ar fi să se facă o raportare la studiul de față, testarea percepției autoeficacității ar fi o variabilă care ar adăuga mai multă certitudine ipotezelor în baza cărora s-a desfășurat cercetarea. Așa cum s-a descris în cadrul teoretic, rolul cognițiilor în psihologia alimentației este important, întrucât el modelează și alegerile pe care le facem ulterior, având consecințe asupra percepției imaginii corporale, stării de bine (Ogden, 2011). 

În același timp, mecanismele emoționale proprii de autoreglare, de exemplu, autoliniștirea își dovedește rolul în rezistența la tentație și rămânerea în planul îndeplinirii obiectivului dorit. Astfel, dacă persoana reușește să își autogenereze o stare de calm, impulsul se va diminua nemaifiind nevoie să se acționeze spre îndeplinirea nevoii în baza căreia a fost declanșat.

Investigarea tipului de cogniții: funcționale/disfuncționale ca și variabilă care se interpune între autocontrol și comportamentul alimentar reprezintă o direcție bună de cercetare, întrucât, autoreglarea cognitivă, ca subcomponentă a autoreglării emoționale, așa cum s-a arătat anterior, este un element definitoriu în managementul eficient al emoțiilor.

Așadar,

Direcții viitoare privind această cercetare se vor discuta în capitolul final.

CAPITOLUL 4

-concluzii și propunei

Cercetarea de față și-a propus să facă o testare asupra asocierii dintre autocontrol/percepția stresului și comportamentul alimentar pe fond emoțional.

Rezultatele finale au venit în sprijinul susținerii ipotezelor cercetării. Unul dintre punctele forte ale acestei cercetări care a condus la confirmarea ipotezelor statistice îl reprezintă volumul eșantionului (254 de persoane) ceea ce a premeditate într-o oarecare măsură posibilitatea ridicată de obținere a unor rezultate semnificative statistic.

Un alt aspect pozitiv al cercetării l-a reprezenatt interesul acordat participării la studiu de către participanți, întrucât tema aleasă este de actualitate și prezintă interes pentru publicul larg.

De asemenea, conceptul de comportament alimentar pe fond emoțional (emotional eating) este un punct de pornire atât pentru îmbunătățirea intervențiilor psihologice menite să amelioreze comportamentele nedorite, cât și pentru domeniul medical și nu numai.

Implicațiile comportamentului alimentar pe fond emoțional sunt demne de a fi cercetate nu doar din perspectivă psihologică, ci și socială, economică.

În ceea ce privește limitările acestei cercetări una dintre ele ear fi legată de instrumentul de autocontrol utilizat care a suferit modificări trecând de la varianta cu 10 itemi la cea cu 8 itemi, ceea ce îndeamnă la retestarea instrumentului. De asemeenea, designul studiului a fost de tip cross-sectional și nu a implicat măsurări ulterioare, ceea ce face ca datele studiului să nu poată fi generalizate, ci mai degrabă să pledeze doar pentru existeța unei legături contextuale, reprezentative pentru studiul curent.

Direcții viitoare cu privire la acest studiu: idea de bază a cercetării nu s-a aplicat pe un eșantion de populație clinic.

În viitor, ar fi interesant să se aplice instrumente acelor persoane care suferă de o tulburare alimentară. În aces sens, ar fi util ca testarea să se realizeze înainte și după efectuarea unui program de reducere a stresului prin meditație, întrucât există cercetări care atestă aplicabilitatea unei astfel de intervenții în reducerea semnificativă a stresului experiențiat Taren et al., (2015)