Managmentul Sectiilor Sportive

1.1. Management – noțiuni definitorii

1.2. Procesele și relațiile de management

1.2.1. Procesele de management

1.2.2. Relațiile de management

1.3. Principiile generale ale managementului

1.4. Managementul organizației

1.4.1. Aspecte generale

1.4.2. Funcțiile manageriale ale organizației

1.4.3. Sisteme de management și componentele acestuia

1.5. Managementul resurselor umane

1.5.1. Rolul managerului

1.5.2. Calitățile și abilitățile managerului

Capitolul II Organizarea cercetării

2.1. Scopul lucrării

2.2. Ipoteza lucrării

2.3. Durata și locul de desfășurare

2.4. Sarcinile lucrării

2.5. Metode și tehnici de cercetare și evaluare

Capitolul III Rezultatele obținute

3.1. Prezentarea C.S. Dinamo

3.2. Istoricul și palmaresul C.S. Dinamo

3.3. Structura organizatorică

3.3.1. Resursa umană

3.3.2. Baza materială

3.3.3. Resurse financiare

3.3.4. Resurse informaționale

3.3.5. Parteneri și colaborări

3.4. ANALIZA SWOT

Capitolul IV Posibilități de îmbunătățire a managementului secție

Capitolul V Concluzii

Bibliografie

Anexe

Capitolul I

Fundamentarea teoretică

Management – noțiuni definitorii

Semnificațiile pe care le prezintă conceptul de management audus la aparitia unor diversități de opinii în ceea ce privește definirea sa.

Potrivit lui W. Newman managementul reprezintă o ,,tehnică socială importanta avand in vedere direcționarea, conducerea și controlul eforturilor unei grupe de indivizi pentru indeplinirea unui anumit scop comun. Un bun conducător este considerat acela care face ca grupa să-și realizeze scopurile sale, avand in vedere un minim de cheltuieli, de resurse si de eforturi.’’

Pentru definireaconceptului de management, D. Carlson formulează aspecte esențiale care trebuie avuteîn vedere. Printre aceste aspecte se enumeră: previzionarea rezultatelor dorite, studierea pieții și interpretarea cererii,previzionarea tendințelor esențiale și identificarea problemelor importante; stabilirea obiectivelor, politicilor, criteriilor și normelor de randament, elaborarea planurilor, prognozelor, bilanțurilor și fixarea mijloacelor de control corespunzătoare; stabilirea rezultatelor așteptate de la colaboratori, conceperea și menținerea unei organizări corespunzătoare; determinarea metodelor de perfecționare, evaluarea rezultatelor, luarea deciziilor, adoptarea măsurilor corective; ajutorarea subordonaților în ceea ce privește progresul acestora, înțelegerea nevoilor și aspirațiilor personalului, inspirarea încrederii, stimularea muncii participative, menținerea respectului disciplinei și a eticii.

A. Marteau, un alt specialist al domeniului, face referire la fundamentele teoretice ale managementului a cărui esență constă în a dobȃndi rezultate prin alții, asimilându-se însă raspunderea pentru aceste rezultate, în a fi îndreptat către mediul înconjurător, în a lua decizii legate în mod direct de finalitatea societatii, în a oferi încredere angajatului în procesul muncii prin acordarea de responsabilității, recunoasterea dreptului de a face greșeli și primirea favorabilă a inițiativelor acestuia, în a descentraliza sistemul organizatoric și a aprecia angajatii după rezultatele obținute în urma muncii lor și desigur în a asigura maleabilitatea angajaților.

Managementul este definit și de I. Petrescu ca fiind ,,ansamblul activităților, disciplinelor, tehnicilor, metodelor care totalizează responsabilitățiile conducerii, gestiunii, administrării și organizării societății comerciale și are în vedere ca prin luarea deciziilor optime în proiectarea și fixarea proceselor microeconomice să angreneze toți angajații pentru a lucra cât mai profitabil, pentru a organiza modificări care să asigure sporirea performanțelor pe plan economic și social”.

Procesele și relațiile de management

Procesele de management

În activitatea desfășurată de oricare societate economică au loc două tipuri de procese: procese de execuție și procese de management.

Procesele de execuție se definește prin faptul că forța de muncă intreprinde activitati în mod direct asupra obiectelor muncii prin mijloacele de muncă sau indirect, cu ajutorul unor mijloace de muncă speciuale, rezultȃnd realizarea unor produse cu un anumit grad de prelucrare sau servicii, în corespondentă cu natura proceselor de producție utilizate și obiectivelor propuse.

Procesele de management se caracterizează prin faptul că o parte din forța de muncă din cadrul societatii economice intreprinde activitati asupra părții majoritare pentru atingerea si indeplinirea obiectivelor stabilite initial ale societatii. În contextul prezentat mai sus, procesul de management se definește prin totalitatea intervențiilor prin care managerul îndeplinește funcțiile managementului. Prin procesul de management se înțelege „totalitatea fazelor și proceselor cu ajutorul cărora se fixează obiectivele societății și subsistemelor aferente, resursele și procesele de muncă utile îndeplinirii lor și angajaților unității, prin care se înglobează și se verifică munca angajatului, utilizȃnd un ansamblu de metode și tehnici pentru îndreptarea cât mai eficiente a rațiunilor ce au condus la înființarea respectivei societăți”. Din noțiunea definită mai sus reiese faptul că procesul de management constă în realizarea funcțiilor managementului, organizate într-o înșiruire logică pe trei faze.

Prima fază este alcătuită din procesele de muncă care au în vedere fixarea obiectivelor societatii economice și ale subdiviziunilor sale organizatorice, cât și cele utile atingerii si indeplinirii scopului stabilit. Această fază are la bază preponderența activităților previzionale, deci efectuarea funcției de previziune, cât și asigurarea realizarii celorlalte funcții ale managementului dar într-o viziune pevizionala. Deciziile strategice și tactice au prioritate întrucȃt sfera de cuprindere și intensitate a acestor procese se manifestă, cu precădere, la eșalonul superioral sistemului de management.

Cea de-a doua fază are în vedere activitatea de „operaționalizare” în care se exprimă în mod prioritar funcțiile managementului, și anume: funcția de organizare, de coordonare și antrenare. După precizarea obiectivelor societății, urmează să se fixeze deciziile necesare pentru îndeplinirea acestora, impunându-se o activitate de organizare a proceselor de muncă, coordonarea activităților pe fiecare componentă structurală a firmei și pe ansamblul său, fără a omite aplicarea tuturor procedeelor de antrenare a personalului la realizarea obiectivelor propuse.

Cea de-a treia fază, poarta denumirea si de faza finală de control – evaluare si este alcătuită din totalitatea activităților cu privire la cuantificarea rezultatelor obținute și compararea cu cele stabilite anterior, examinarea și interpretarea acestora și redactarea unor opinii cu privire la ciclul de management viitor. Evaluarea rezultatelor nu se efectueaza doar la finalul procesului de management, ci și pe parcursul acestuia prin realizarea funcției de control – evaluare atunci când anumite circumstante duc la luarea unor decizii corective.

Calitatea procesului de management este reprezentată prin următoarele aspecte esențiale: dinamism, stabilitate, continuitate, consecvență, ciclicitate.

Caracterul dinamic al managementului are loc ca urmare a influențelor factorilor interni și externi ai societatilor economice care au in vedere modificari apreciabile în parametrii de funcționare a sistemului de management, care la rândul său acomodeaza societatea la noile condiții aparute.

Stabilitatea este determinata de faptul că în executarea procesului de management se folosesc doar anumite canale de comunicare cu ajutorul cărora se formează baza structurală a sistemului de management care se mentionează în acte organizatorice, garantându-i astfel stabilitatea.

Continuitatea are loc în funcție de nivelul de executare a managementului și de particularitățile procesului de producție din cadrul societatii.

Consecvența reprezintă una din trăsăturile definitorii ale procesului de management și reprezintăperseverența cu care acționează pentru realizarea fazelor sale, astfel ca fiecare dintre faze să aibă un rol esențial în creșterea eficienței activității de management.

Ciclicitatea este accentuată de faptul că toate actele de influențare se finalizează prin trecerea subsistemului condus la o stare noua, ceea ce duce la aparitia necesitatii fixarii unui scop nou a procesului de management sau cerinta de a modifica sau a completa scopul stabilit initial și pentru indeplinirea căruia este necesar realizarea unui nou act de influențare.

La fel ca orice activitate umană, procesul de management necesita să fie organizat. Organizarea procesului de management reprezintă constituirea sistemului de management în timp și spațiu luand in vedere punerea în acord a muncii componenților societatii cu performanțele fixate initial. Activitatea de organizare a procesului de management se refera la structurarea activităților după anumite criterii, pe etape și normarea și reglementarea efectuarii lor, fixarea termenelor de execuție, stabilirea cerințelor obligatorii în efectuarea acestui proces. Pentru perfecționarea acestui proces de management se au în vedere următoarele: stabilirea cheltuielilor rezonabile privind efectuarea proceselor de management, perfecționarea sistemului informațional în tot ansamblul său, dar și a fiecărei componente în parte astfel încât procesul decizional să se desfășoare în condiții normale; acomodarea permanentă a structurii funcționale la exigentele impulsurilor factorilor interni și externi unității;

Relațiile de management

Cea de-a doua componentă esentiala a conceptului științei managementului o reprezinta relațiile de management. Acestea pot fi definite ca raporturile care au loc între componenții unui sistem și între componentii unui sistem și componenții aferenti sistemelor în procesele de previzionare, organizare, coordonare, antrenare și evaluare a activității societatii. Astfel relațiile de management au in vedere o determinare triplă, si anume: social – economică, tehnico-materială, umană.

Determinarea social – economică derivă din dependența relațiilor de management aferente relațiilor de producție. Prin această dependență reies aceleași trasaturi economico-sociale caracteristice societatilor economice care au aceeasi formă de proprietate. Astfel se poatea sustine faptul ca activitățile esentiale sunt consolidate pe aceleași principii de management, folosirea anumitor metode de previziune, organizare, motivare a angajatului, adoptarea unor tehnici de management participativ sunt similare, avand in vedere același tip de societati.

Determinarea tehnico – materială rezulta din dependența caracteristicilor managementului de trasaturile muncii și mijloacelor de muncă ce formeaza suportul tehnico-material al încadrării societatii economice în ramuri și subramuri. În urma condiționării tehnico-materiale, relațiile de management au in vedere caracterul specific al ramurilor sau subramurilor din care fac parte societatile economice.

Determinarea umană are in vedere faptul ca o influență insemnata asupra relațiilor de management se regaseste și in alcatuirea colectivității fiecărei societati economice și cultura sa organizațională. Iși pune amprenta asupra relațiilor de management personalitatea managerilor, specialiștilor si a personalului care își realizeaza munca. Factorii principali care influențează relațiile de management într-o societate economică sunt reprezntate de: natura proprietății, complexitatea proceselor de producție, dispersarea teritorială a subdiviziunilor organizatorice, dimensiunea sa, gradul de autonomie, potențialul uman etc.

Principiile generale ale managementului

La baza creearii și efectuarii managementului societatilor economice se regaseste un ansamblu de principii. Principiile generale influenteaza nivelul de dezvoltare al științei managementului și fundamentele teoretice previzionate pentru modelarea de ansamblu a sistemelor de management ale societatilor economice, formand un sistem a cărui intelegere și aplicare este esentială pentru toți managerii și pentru personalul implicat în cadrul managementul.

Principiul asigurării concordanței dintre parametrii sistemului de management al unității economice și caracteristicile sale esențiale și ale mediului ambiant

Funcționalitatea și competitivitatea societatii economice are in vedere o coordonare permanentă, perfecționare, dar si acomodare a sistemului de management la situația care are loc în cadrul său și în contextul socio-economic în care își desfășoară activitatea. Contextul acestui principiu își are baza în dinamismul fenomenelor și proceselor economice care se efectueaza în societatile economice. Astfel, din prezentarea de mai sus, rezultă două elemente esentiale: 1) necesitatea unei concordanțe între parametrii sistemului de management și trasaturile societatii; 2) efectuarea acestei concordanțe la un nivel ridicat de dezvoltare a ambelor caracteristici, nivel dorit de sporirea performanțelor economice a procesului de management și, totodata, ale societatii economice. Pot aparea performanțe economice nesatisfăcătoare ca urmarea a ivirii neconcordanțe generate de anumite disfuncționalități.

Principiul managementului participativ

Efectuarea celor mai esentiale și complexe procese și relații de management în cadrul unei societati economice trebuie să se bazeze pe implicarea managerilor si specialiștilor. La nivelul fiecarei societati economice se aplica acest principiu si rezulta din: complexitatea și miscarea activităților de management, modificarile rapide și insemnate a unor componente esentiale ale mediului ambiant, repeziciunea evoluțiilor tehnice, științifice, comerciale, organizatorice, nivelul superior de pregătire a personalului. Aspectele de participare a componenților societatii, a unor specialiști din exteriorul acestora și a reprezentanților proprietarilor se stabileste prin acte normative sau documente organizatorice emise de societatea economică.

Principiul motivării tuturor factorilor implicați în activitatea unității

Rezultatele de producție și cele economice ale oricărei societati reprezinta componente introductive în management, fiind determinate in mod decisiv și formele de efectuare a proprietății, de opinia pe care se bazează luarea lor în considerare, prin folosirea de pârghii economice și motivaționale. Principiu de management al unității economice, motivarea reprezinta utilitatea unei asemenea fixari și folosiri a stimulentelor materiale și morale de către factorii decizionali încât să asigure o concordanta armonioasă in ceea ce priveste intereselor părților implicate.

Afirmarea acestui principiu în cadrul activitatii de management presupune identificarea și evaluarea motivațiilor care are loc atât la nivelul componenților compartimentelor, cat si a întregului personal care se regaseste în sistemul managerial al societatii economice, și a acționarilor, furnizorilor, etc. Un rol esential îl are sistemul de salarizare pe care unitatea economică il practica, modalitățile de repartizare a profitului și a de folosire a fondurilor create, a comisioanelor, etc., care să confere un maxim de contribuție la indeplinirea obiectivelor propuse.

Principiul eficienței

Maximizarea efectelor economico-sociale cuantificabile și necuantificabile ale societatii economice rezulta din luarea in vedere a dimensiunii, structurii și combinarii tuturor proceselor și relațiilor de management astefel incat sa asigure o competitivitate crescuta. .Acest principiu are in vedere necesitatea asigurării funcționalității sistemului de management al societatii economice, astfel încât să se aiba performanțe economice ridicate și să obțină produse si servicii competitive. Pentru utilizarea în practică a acestui principiu se folosesc metode, tehnici și instrumente economice și de management care se bazeaza pe analiza lucidă a contextului real în care își efectueaza activitatea societatea economică.

1.4. Managementul organizației

1.4.1. Aspecte generale

Literatura de specialitate defineste organizația ca fiind o asociație de oameni care au concepții și preocupări comune si sunt uniți conform unui regulament sau statut, in scopul desfășurării unei activități organizate pentru realizarea unor obiective propuse. Organizația este prezentă în toate domeniile de activitate: industrie, constructii, servicii, agricultura, cercetare, educatie, cutura, sport, religie etc.

Se poate afirmafaptul că societatea țărilor dezvoltate a devenit astfel o societate a organizațiilor. Atfel organizațiile fie politice, economice sau sociale sunt formate din grupuri de indivizi uniți prin mijloace comune pentru atingererea scopurilor prestabilite. Conform lui Gary Johns, organizațiile reprezinta invenții sociale destinate indeplinirii unor scopuri comune prin efort de grup.

Fiind abordată ca o multitudine de elemente aflate în interacțiune, se deosebeste de mediul cu care se află în relație rezultand astfel următoarele noțiuni esentiale cu privire la organizație:

organizația reprezinta un sistem deschis în interactiune permanentă cu mediul ambiant;

organizația este un sistem finalizat deoareceisi stabileste cu precizie obiectivele si dispune de autonomie pentru a le indeplini;

organizația reprezinta o entitate socială formata din ,,oameni sau grupuri de oameni cu

interese particulare aparținând unor categorii socio – profesionale proprii acesteia, dar și exterioare acesteia”.Interesele organizațieinu coincidîntotdeauna cu cele ale grupurilor sociale exterioare, iar ajustările reciproce vor constitui una din problemele importante ale organizațiilor.

Cu alte cuvinte, organizațiareprezinta o entitate socială structurată și finalizată, alcatuita din subsisteme aflate în interacțiune și care se adaptează in mod permanent atât modificarilor din interior (sisteme autoreglabile), cât și schimbarilor din mediul exterior (sisteme deschise) pentru a atinge si arealiza obiectivele propuse.

Notiunea de organizație este de mare complexitate și include orice tip de activitate umană prestată în diverse domenii, pornind de la cel industrial, sportiv, agricol, bancar, cultural, până la cel religios, civic,militar, etc.

Complexitatea conceptului este cauzata de faptul că o organizație urmărește indeplinireaa unui sau mai multor obiective, acestea reprezentând exprimarea cantitativă și/sau calitativă a scopului pentru care a fost înființată și funcționează organizatia. Totodată presupune valorificarea unei game diverse de resurse, pornind de la cele materiale, financiare și umane, inclusiv cele informaționale, indiferent de obiectul de activitate.

Organizația este dependentă de alte organizații, avand in vedere resurselor avansate în procesele de muncă, dar si maniera de realizare a obiectivelor proprii; aceasta desfasoara procese de muncă orientate spre obținerea unui anumit tip de rezultate, care permit satisfacerea uneia sau mai multor nevoi sociale bine stabilite.

Modificarile profunde generate de noua economie mondială determina atât oportunități noi, cât și tensiuni asupra cărora organizațiile, în deosebi firmele, trebuie să reacționeze in mod eficient si promt.

Globalizarea este un nou mod de interacțiune dintre state, economii și indivizi. Infăptuirea acestui proces de durata amplifică, diversifică și ofera dimensiuni noi legăturilor economice în plan international. La o primă percepție, fenomenul impune ca un număr mai mare de companii să se implice în afaceri pe piața mondială, o data cu cresterea riscurilor și a fragilitații relațiilor in care sunt angrenate, dar pașii catre globalizare oferă, fără rezerve, pentru consumator mai multe posibilități de alegere. Etapei actuale de globarizare economică îi concorda apariția și dezvoltarea firmelor globale. Apariția și amplificarea producției integrate reprezinta o formă avansată în activitatea care reunește într-un sistem integrat și coordonat in mod unitar, dar la o scară globală elementele lanțului de creare a valorii.

1.4.2. Funcțiile manageriale ale organizației

Cunoașterea și perceperea funcțiilor managementului în mod aprofundat reprezinta o premisă importanta pentru descifrarea conținutului științei și practicii riguroase a managementului, pentru asimilarea și utilizarea eficientă a sistemelor, tehnicilor, metodelor, procedurilor și modalităților proprii.

Avand în vedere natura sarcinilor implicate și modul de realizare ale acestora,procesul de management se poate imparti, după cum urmează:

funcția de previziunedesemneaza ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se stabilesc principalele obiective ale organizației și componentelor sale, precum și resursele și principalele mijloace necesare indeplinirii acestora;

funcția de organizareconsta in ansamblul proceselor de management cu ajutorul cărora se determina și se delimitează procesele de muncă fizică și intelectuală și componentele acestora (mișcări, timpi, operații, lucrări, sarcini etc.), precum și gruparea acestora pe posturi, formații de lucru și repartizarea lor personalului luand in considerare anumite criterii manageriale, economice, tehnice și sociale, pentru realizarea în condițiicât mai bune a obiectivelor propuse;

funcția de coordonare are în vedere multitudinea proceselor de muncă prin care se armonizează deciziile și acțiunile personalului comnpaniei și subsistemelor sale aferente, în cadrul previziunilor și sistemului organizatoric prestabilit;

funcția de antrenare poate fi definită ca ansamblul proceselor de muncă prin care se stabileste personalul organizației care contribuie la precizarea și realizarea obiectivelor propuse, luand în considerare factorii care îi motivează;

funcția de evaluare și controlincorporează totalitatea proceselor prin care performanțele organizației, subsistemelor și componenților acesteia sunt determinate și comparate cu obiectivele și standardele prestabilite, pentru eliminarea deficiențelor consemnate și integrării abaterilor pozitive.

1.4.3. Sisteme de management și componentele acestuia

Prin intermediul sistemul de management se realizeaza exercitarea funcțiilor și relațiilor de management la nivelul fiecărei organizații.

Sistemul de management al unei societati reprezinta ansamblul elementelor cu caracter organizatoric, decizional, informațional și motivațional prin care se efectueaza procesul de management, avand ca obiectiv urmarit asigurarea avantajului competiției și al unui nivel de performanță cât mai mare. Pentru realizarea funcțiilor manageriale la nivelul fiecărie societati se proiectează, pe baza respectării cerințelor impuse de un set de principii, reguli și norme, sistemul propriu de management

Pentru proiectarea și realizarea practică a sistemului de management trebuie luate in vedere si evaluate, în interdependență, urmatoarele elemente specifice funcționării unei organizații:

profilul activității;

dispersia teritorială;

talia (dimensiunea organizației);

dimensiunea și structura resurselor umane, material și financiare;

capitalul uman;

pozitia organizației pe piața locală, națională și internațională.

Componentele sistemului de management al organizației sunt împărțite in urmatoarele subsisteme, indiferent de caracteristicele specifice funcționării acesteia:

subsistemul decizional;

subsistemul organizatoric;

subsistemul informațional;

subsistemul metodelor și tehnicilor de management;

alte elemente de management.

1.5. Managementul resurselor umane

Numeroși oameni de știință din diferite țări, precum si practică managerială a firmelor competitive pe plan național au recunoscut și argumentat faptul ca rolul primordial al resurselor umane la scara intregii societăți se regăsește și la nivelul organizației. Elementele principale care o demonstrează sunt următoarele:

forța de muncă este singura creatoare de valoare de intrebuințare; în fapt, organizația reprezintă celula de baza a societatii în care oamenii creeaza produse și servicii necesare extinderii și dezvoltării populatiei;

resursa umană este singura resursa creatoare, nu doar din punct de vedere economic, ci și sub aspect spiritual și științific; ideile noi care rezulta concretizate în produse, servicii, tehnologii, metode de conducere sau solutii organizatorice noi reprezinta aportul exclusiv al omului;

eficacitatea și eficiența folosirii resurselor financiare, materiale și informaționale depind într-o măsură hotărâtoare de resursele umane; astefel practica activității economice evidentiazasituații când inteprinderi, înzestrate in mod similar din punct de vedere tehnic, financiar și informațional obțin performanțe sensibil diferite.

Insa aici intervine creativitatea resurselor umane în cadrul organizației. Procesul de inovatie are o sferă largă de cuprindere. Asadar se manifestă în toate activitățile care se efectueaza în companii, si nu se refera doar la produse și tehnologii. El are in vedere și sisteme informaționale, structuri organizatorice, metode economice, procedee decizionale etc. Acestă precizare se efectueaza deoarece există adesea inclinatia potrivit careia creativitatea și inovarea se refera doar la activitațile de producție, desi în ultimul timp pe plan mondial are loc o tendință de procreare a celorlalte categorii de invenții și inovații.

Orice ființă umană este inzestrata cu aptitudinea de a fi creativ, adică de a genera idei noi. Subliniem acest aspect deoarece există o opinie destul de larg răspândită, bazată pe teoria elitelor, potrivit căreia doar anumite persoane poseda abilitatea de a creea.In mod cert capacitatea de a fi creativ, variază de la o persoană la alta, avand in vedere influența unor multitudinede factori, dintre care menționăm, ca fiind deosebit de importantă, educația primită. În acest sens, cunoscutul sociolog francez Michael Crozier mentiona faptul ca “problema educației este problema cheie în ceea ce privește toate dificultațile, însăcu condiția de a înțelege sensul cel mai cuprinzător”. Persoanele care sunt inzestrate într-o măsura apreciabilă avand capacitate de a fi creative pot fi recunoscute după modul in care gândesc și acționează in diferite situatii. Selecția și încadrarea personalului semnifica componente importante ale funcțiuni de personal, ce se desfășoară cu participarea managementului organizației sau se realizează nemijlocit de către aceasta.

Incadrarea nu trebuie sa fie redusă doar la partea formală. Astfel, incadrarea eficientă a personalului usureaza contactul și cunoașterea cu noi manageri și personalul aferent, cu responsabilitațile, sarcinile, competențele ce ii revin și familiarizarea cu structurile esentiale ale culturii organizaționale aferente companiei. De asemenea, luarea în considerare a aspectelor psihosociologice implicate este esentială pentru accelerarea integrării în noua colectivitate.

Selecționarea personalului presupune ansamblul proceselor prin care se aleg persoanele ce poseda calitățile, cunoștințele, deprinderile, aptitudinile și comportamentele necesare pentru atingerea si indeplinirea obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților aferente anumitor posturi.

Încadrarea personalului reprezinta totalitatea proceselor de atribuire efectivă a posturilor stabilite în structura organizatorică pentru persoanelor selectionate, inclusiv efetuarea tuturor formalitatilor aferente.

Din examinarea bibiliografiei de specialitate a managementului resurselor umane, rezultă că în esentă, selecționarea și încadrarea personalului se fundamenteaza pe patru elemente, ce reprezintă fie numai premise pentru selecționarea și încadrarea personalului, fie numai criterii de selectie, fie ambele. Aceste elemente sunt:

studii certificate cu ajutorul diplomelor;

postul avut inainte al persoanelor in cauza;

aptitudinile, calitățile, abilitatile, cunoștințele, comportamentele, deprinderile persoanelor în cauză;

vechimea dobandita în muncă.

În condițiile contemporane ale fundamentării activității umane pe principiul educației continue, al transformării informațiilor într-o resursă de bază a companiei și a conturării organizațiilor bazate pe cunoștințe, pentru fiecare organizație formarea și perfecționarea personalului devin o prioritare majora.

Prin formarea personalului de calitate într-o activitate a unei organizații intelege ansamblul proceselor prin care salariații își însușesc într-un cadru organizat, dependințe de organizația respectivă si cunoștiințele, aptitudinile, deprinderile și comportamentele necesare pentru exercitarea unor ocupații necesare respectivei firme. În strânsă legătură cu activitatea de formare se regaseste activitatea de perfecționare a pregătirii personalului.

Perfecționarea pregătirii personalului reprezinta ansamblul proceselor prin intermediul cărora salariații organizației își dezvolta in urma urmarii unor programe special organizate de companie, totalitea cunoștințelor, metodelor, aptitudinilor, deprinderilor și comportamentelor în domenii în care deja au o calificare de bază, în vederea realizării la un nivel superior a obiectivelor propuse și sarcinilor ce le revin. Formarea și perfecționarea salariaților, ajungand pana la stakeholderii organizației, determina in mod relavant calitatea resurselor umane ale acesteia și de asemenea performanțele economice dobandite.

Prin evaluarea personalului se intelege ansamblul proceselor prin intermediul cărora se enunta judecăți de valoare asupra personalului din companie, apreciat in mod separat, în calitate de detinator al anumitor posturi pentru relevarea elementelor fundamentale ale modului de atingere a obiectivelor și sarcinilor conferite și de efectuare a responsabilitaților, acordării de recompense și sancțiuni, a fixarii modalitaților de perfectionare a pregătirii, a stabilirii perspectivelor de promovare. Din această definire reies diverse implicațiile pe care evaluarea personalului le poseda asupra profitabilității și funcționalității companiei. Evaluarea asigură un suport informațional esential pentru decizii de perfecționare, recompensare sau promovare a personalului firmei și pentru decizii analizate din punct de vedere strategic și tactic cu privire la viitoarea configuratie a organizatiei, la tratarea anumitor piețe de desfacere care se bazează într-o proportie insemnata pe calitatea resurselor umane. Competivitatea organizatiei depinde in mod esential de raționalitatea acestor decizii. Dar implicațiile evaluării personalului nu trebuie limitate doar la nivelul organizației. Consecintele evaluării asupra vieții profesionale a personalului companiei, asupra perspectivelor și progresului acestora, asupra satisfacției lor în muncă si asupra indepliniriii lor pe toate planurile, sunt esentiale. Datorita complexității implicațiilor sale, evaluarea prezinta o extindere neschimbata si continua în cadrul organizațiilor moderne. In opinia multor specialiști, principala problema a managementului organizației o reprezinta evaluarea cadrelor, ceea ce a dus la aparitia unor noi discipline, cum ar fi: docimologia, erogologia, doxalogia.

Metodele și tehnicile de evaluare utilizate pentru evaluarea personalului în organizațiile moderne se împart în doua categorii: generale și speciale, in funcție de sfera de aplicabilitate. Metodele de evaluare generale sunt aplicabile oricarui component al organizației, indiferent de postul deținut. Acest tip de evaluare presupune luarea in considerare a urmatoarelor metode: notația, aprecierea globală și aprecierea funcțională.

Etapa de tranziție spre economia de piață care este caracterizată prin reconsiderarea rolului managementului ca fiind principal vector al eficienței economico – sociale, aduce în prin plan comunicarea dintre manager și subordonați ca element dinamizator al proceselor manageriale și, concomitent constituie o condiție a unui climat organizațional și motivațional adecvat realizării obiectivelor propuse.

Managementul are in verede previziunea, organizarea, coordonarea, motivarea, controlul și avaluare in mod eficace, dar numai dacă dispune de cantitatea si calitatea de informații dorite. De aceea intre manager si subordonați, colaboratori si ceilalti managerii aflati în „amonte” trebuie sa existe o permanenta comunicare, iar eficacitatea comunicarii depinzand in mod direct de comunicații create, efectuate și folosite în cadrul companiei.

Din multitudinea de definiții date conceptului de comunicare rezultă faptul că la nivelul unei companii, între centrele care genereaza, cele care furnizeaza informații și cele care beneficiaza de acestea au loc multiple legături ce face ca transferul acestora sa fie facil și implicit, efectuarea proceselor de management și execuție. Comunicarea reprezinta un proces de transmitere a informațiilor, sub forma mesajelor simbolice, între două sau mai multe persoane, unele avand statut de emițător si altele de receptor, prin intermediul unor canale specifice.

La nivelul organizației există o multitudine de rețele de comunicații denumite grupaje de canale de comunicații care se regasesc în configurații caracteristice care formeaza sistemul de comunicații. Rolul important al comunicării în a asigura funcționalitatea și eficacitatea in activitățile societatii este generat de urmatorii factori:

volumul, diversitatea și complexitatea organizației și subsistemelor sale, datorate impactului variabilelor mediului ambient la nivel național și internațional;

activitatea managerială, modul de restructurare a timpului lor de muncă în secvențe astfel incat să duca la rezolvarea decizională și operațională a problemelor cu care se confruntă domeniul respectiv;

schimbarile esentiale care au loc în caracteristicile dimensionale și funcționale ale companiei românești, determinatee de tranziția spre economia de piață; modificarea și implementarea noului analizat din punct de vedere economic, managerial, tehnic și tehnologic au devenit o importante în majoritatea organizațiilor, avand consecințe remarcabile asupra complexitații și configurației comunicațiilor;

grupurile și modul de creare și desfasuare a acestora în cadrul companiei, avand în vedere atributiile comunicațiilor de a vehicula, de a amplifica legăturile dintre componenții grupurilor, de a consolida coeziunea acestora.

Din acest punct de vedere este unanimă precizarea conform căreia un manager aloca din timpul lui aproximativ 80% pentru a comunica, conjunctura care justifică ansamblul rolurilor pe care acesta le poseda în cadrul firmei.

1.5.1. Rolul managerului

In literatura de specialitate au fost clasificate rolurile pe care le detine un manager al unei companii, după cum urmează:

Rolurile informaționale ale managerului sunt:

– monitor, să fie centru rețelei de informație al societatii;

– difuzor, să fie cel ce filtrează și transmite informația în cadrul companiei;

– purtător de cuvânt, să fie cel care propagă informația în afara companiei.

Rolurile interpersonale ale managerului sunt:

– lider, să conducă grupul;

– figură reprezentativă, să reprezinte grupul;

– legătură, să realizeze legătură între membrii grupului.

Rolurile decizionale ale managerului sunt:

– negociator, să găsească mereu cea mai bună soluție în rezolvarea diverselor situații;

– inițiator, să fie întreprinzător, cu voință și inițiativă;

– factor de soluționare a perturbărilor, să fie mediatorul și liantul între membrii societatii și problemele aparute ale acestora;

– factor de alocare a resurselor.

1.5.2 Calitățile și abilitățile manageriale

Literatura de specialitate menționează o multitudine de calități care trebuie să se regăsească la un manager. Printre acestea se pot enumera:calități antreprenoriale: capacitate de decizie, proactivitate, calitățile intelectuale: gândire logică, capacitate de conceptualizare,capacitate de a realiza prognosticuri și diagnosticuri,calități socio – emoționale : autocontrol, autoapreciere,spontaneitate, adaptabilitate, calități interpersonale: capacitatea de a-i influența pe cei din jurul său.

Inca de la inceput trebuie sa se identifice specificul muncii managerului de către acesta, iar in acest sens fișa postului trebuie privită doar ca pe un punct de plecare și nu ca pe un document inalterabil. Intocmirea unei descrieri perfecte a unui post care să cuprindă toate situațiile posibile de lucru și modul în care angajatul trebuie să reacționeze in anumite circumstante este considerata o utopie deoarece nu poate contine indicatori clari de prioritate în muncă.

Capitolul II

Organizarea cercetării

2.1. Scopul lucrării

Prin intermediul lucrării de față doresc să aduc un plus de informație în vederea îmbunătățirii și perfecționării proceselor manageriale ale structurilor sportive. De asemenea se urmărește și perfecționarea structurii organizatorice precum și perfecționarea continuă a resurselor umane și materiale în vederea creșterii eficienței rezultatelor finite și a performanțelor propuse în cadrul C.S. Dinamo.

2.2. Ipoteza lucrării

În realizarea prezentei lucrări am pornit de la ipoteza conform căreia structura organizatorică și managerială a C.S. Dinamo, reprezintă un exemplu în ceea ce privește organizarea și managerierea unei instituții de profil, având o bună colaborare cu forurile de specialitate precum federațiile sportive și asociațiile municipale ale sporturilor reprezentative, Direcția Municipală de Tineret și Sport, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret.

2.3. Durata și locul de desfășurare

Cercetarea ce a stat la baza realizării lucrării de față s-a desfășurat în decursul acestui an (ianuarie-mai) și a avut ca locație structura sportivă C.S. Dinamo.

2.4. Sarcinile lucrării

Pentru organizarea și derularea cercetării lucrării am stabilit următoarele sarcini:

– efectuarea legăturii și obținerea colaborării cu echipa managerială a grupării sportive;

– studierea literatulii de specialitare;

– adunarea de informații de specialitate și utilizarea acestora pentru întocmirea planului de realizare a cercetării propriu – zise;

– studierea actelor normative și legislației în vigoare în baza cărora funcționează C.S. Dinamo;

– analizarea aspectelor manageriale ce condiționează activitatea C.S. Dinamo;

– determinarea gradului de respectare a obiectivelor pe termen lung, mediu și scurt în realizarea proceselor manageriale și a componentelor acestora în cadrul structurii sportive;

– stabilirea obiectivelor strategice generale și specifice fiecărui sector de activitate în parte;

– consemnarea atingerii cotei de realizare a obiectivelor prestabilite;

– previzionarea bugetului și stabilirea resurselor disponibile/anticipate;

– efectuarea evaluării rezultatelor palpabile și a efectelor produse în urma aplicării planului managerial propus.

2.5. Metode și tehnici de cercetare

In urma studierii literaturii de specialitate pentru realizarea cercetării s-au stabilit ca mijloace ale investigației următoarele metode de analiză:

metoda studiului bibliografic este esentiala deoarece delimitează obiectul studiului si faciliteaza formularea unor ipoteze de lucru rezultate dintr-o cunoaștere prealabilă a domeniului. Datorită acestei metode se pot aplica tehnici, instrumente și procedee care sa ducă la obtinerea unor rezultate apreciabile, desigur și compararea rezultatelor se realizeaza tot cu ajutorul metodei studiului bibliografic și reprezinta nu doar o condiție pentru dezvoltarea disciplinei, dar este și proces prin care se maximizeaza orizontul de interpretare a datelor obținute;

sudierea materialelor interne ale clubului: se refera la studierea si analizarea planurile manageriale ale clubului si organigramele;

metoda observației reprezinta colectarea datelor despre diferite activități, comportamente, relații, obiecte pe baza ghidului de observație presupunând analizarea acestora în desfăsurare fără a le schimba condițiile normale de functioane. Am considerat eficientă această metodă deoarece se raportează la un obiectiv bine determinat, stabilit initial, la o tematică științifică elaborată, construită cu ajutorul definițiilor și clasificărilor riguroase și coerente.

analiza SWOT