. Managmentul Activitatii de Creditare
Cap I. Creditul și principiile de creditare în economia competițională
1.1. Importanța creditelor în economia competițională
Noțiunea de credit este de origine latină și provine de la “creditul-credere”, care înseamnă creditare, a crede, a avea încredere.
Creditul reprezintă încrederea pe care o persoană, numită creditor, o acordă altei persoane, numită debitor, căreia îi dă, în prezent, bani sau alte valori sub formă de împrumut, care-i vor fi restituite la o dată determinată, numită scadență, împreună cu o anumită dobândă, ce reprezintă prețul capitalului împrumutat. Creditul presupune existența încrederii.
Creditul are următoarele elemente constitutive: schimbul în timp al unor resurse; subiectele raportului de credit (debitorul și creditorul); promisiunea de rambursare; termenul de rambursare (scadența); costul creditului (dobânda) etc.
Prin intermediul creditului se mobilizează capitalul temporar disponibil din economie (de la agenții economici și populație) de către bănci și, împreună cu resursele bancare proprii, se acordă sub formă de împrumuturi diferitelor persoane juridice, precum și populației.
Creditul bancar se acordă de către bănci care dețin capital bancar agenților economici și persoanelor fizice. Creditul bancar procură resurse financiare diferitelor sectoare de activitate economică.
Creditul bancar se acordă din capitalul inactiv, nefolosit, precum și din capitalul bănesc temporar disponibil care se află în căutare de plasament. Creditul bancar constituie unul dintre obiectivele principale ale activității băncilor. În calitatea lor de intermediare – făcând abstracție de capitalul lor propriu – băncile se împrumută pentru a da apoi cu împrumut. În activitatea lor, băncile folosesc capitalul disponibil din conturile clienților – păstrat ca resursă în bancă – din care acordă împrumuturi altor clienți ai lor.
Creditul se acordă, de regulă, pe termen scurt și are în vedere și riscul insolvabilității împrumutului.
Funcția de bază a unei bănci în economia competițională este creditarea, prin intermediul căreia băncile sunt chemate să încurajeze afacerile viabile care sunt bazate pe rentabilitate și eficiență.
Promovarea unei afaceri eficiente, finanțate parțial sau total din credite depinde de modul în care banca analizează solicitarea investitorului. În cadrul acesteia banca trebuie să investigheze obiectul împrumutului, sursele de rambursare și riscurile la care se expun băncile în activitatea de creditare.
Abilitatea debitorului de a rambursa creditele depinde de standingul financiar al firmei și de factorii endogeni și exogeni pe care banca trebuie să-i identifice și să-i evalueze în mod corect.
Creditul este operațiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoțite de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător.
Creditul, în termenii cei mai generali, reprezintă schimbul unei valori monetare prezente pentru o valoare monetară viitoare.
Din definițiile date mai sus rezultă că principalele elemente ale creditului sunt:
Subiecții raportului de creditare respectiv împrumutătorul (creditorul) și împrumutatul (debitorul), care pot fi persoane juridice, persoane fizice și statul.
Rambursabilitatea creditului, în cadrul căreia promisiunea de rambursare a creditului este acoperită cu garanții materiale și/sau bănești din partea debitorului, în vederea prevenirii riscului de rambursare sau de imobilizare.
Scadența sau termenul de rambursare al creditului, diferă de la bancă la bancă, în funcție de categoria de creditor, de tipul creditului, de moneda în care este angajat creditul și de capacitatea de rambursare a debitorului.
Termenul de rambursare este o trăsătură specifică a creditului care poate îmbrăca trei forme: termen scurt, termen mediu și termen lung.
Costul creditului sau dobânda care poate să fie fixă (în economiile stabile sau neinflaționiste) și variabile (în economiile cu inflație ridicată).
Dobânda reprezintă în fapt prețul creditului acordat de bancă pe perioada de rambursare fixată prin contract. Dobânda se negociază între părțile contractante în funcție de tipul creditului, perioada de rambursare, ratele scadente etc.
5. Acordarea creditului este etapa în care dosarul de credit al debitorului este analizat de comisia de specialitate, din punct de vedere formal și al conținutului, în concordanță cu metodologia de creditare a băncii, bazată pe legislația financiar-bancară existentă pe plan național. În ultima perioadă s-a dezvoltat sistemul acordării de credit deschis, în cadrul căruia împrumuturile devin accesabile la intervale de timp stabilite de părți.
6. Întocmirea contractului de credit și transferul fondurilor acordate, este etapa în care se încheie contractul de credit între părți pe de-o parte, și are loc transferul banilor în contul deschis de beneficiar la banca creditoare.
Creditul este un mecanism eficient numai în cazul în care sunt respectate cinci categorii de condiții privind funcționarea și dezvoltarea creditului și anume:
condiții de ordin juridic, ce se referă la cadrul legal, reglementează cu precizie și fără echivoc măsurile de protecție privind încheierea contractelor între cele două părți;
condiții de ordin instituțional sau infrastructural – acest grup de condiții constă în existența unui sistem de instituții și organisme bine concepute, deținând atribuții clare în efectuarea operațiunilor de credit, precum și în exercitarea unui control riguros asupra modului de respectare a condițiilor în care s-a acordat creditul;
condiții de ordin social-politic ce se referă la existența cadrului general, social și politic, de stabilitate și continuitate a operațiunilor generale ale factorilor de decizie macroeconomică, cât și la regimul politic existent și atitudinea acestuia față de economie, de evoluția liberei inițiative, față de piața liberă;
condiții de ordin economic: sun cele strâns legate de situația de ansamblu a economiei naționale, de perspectivele acesteia, dar și de conjunctura economică a momentului considerat pe plan intern și extern;
condiții de ordin psihologic, care se referă nu numai la încredere, ca suport hotărâtor al creditului, ci și la comportamentul agenților economici, al întreprinzătorilor și al populației în ansamblul său.
În cadrul contractului, trebuie să se stipuleze foarte clar obligațiile și îndatoririle părților, obiectul contractului, graficul de rambursare, clauze care să nu poată fi interpretate în cazul în care creditul angajat nu poate fi rambursat de debitor, și banca să-și poată recupera ratele rămase de achitat până la stingerea integrală a debitului.
Din punctul de vedere al activității bancare, operațiunile de creditare reprezintă componenta cea mai importantă a operațiunilor de plasament, atât din punctul de vedere al volumului de activitate, cât și al participării acestor categorii de operațiuni la realizarea profitului băncii. Creditul bancar reprezintă încă soluția de bază pentru investițiile agenților economici, fiind, în esență, la nivelul economiei românești în tranziție, calea de realizare a restructurării economice și a relansării activității întreprinderilor românești.
Băncile își elaborează propriile norme de creditare care, în timp, au căpătat caracter de generalitate, în sensul că principiile de creditare, obiectele creditului și tipurile de credit au devenit elemente comune ale reglementărilor interne în domeniu la majoritatea băncilor. Activitatea de normare a operațiunilor de creditare este, în același timp, un proces permanent, datorită diversificării operațiilor bancare și deschiderii băncilor spre domenii de creditare noi pentru sistemul bancar actual.
În principiu, atribuțiile compartimentelor de creditare dintr-o bancă trebuie să acopere întreaga gamă de operațiuni aferente acestei activități. În general, băncile organizează activitatea de creditare pe principiul dublei subordonări, față de un departament din centrala băncii și față de conducerea sucursalei. De asemenea, reglementările legale actuale obligă băncile să constituie comitete de credite care să analizeze cererile de creditare și să acorde în urma evaluărilor sumele solicitate de clienții băncii. În acest fel, decizia de creditare se poate lua în condiții de obiectivitate și banca este în consecință mai protejată împotriva eventualelor pierderi cauzate de nerambursarea creditului.
Importanța creditului bancar în economia concurențială rezultă cel puțin din următoarele considerente:
creditul bancar reprezintă principala formă de atragere și mobilizare a resurselor bănești temporar disponibile în economie;
creditul bancar constituie o sursă importantă de finanțare a afacerilor întreprinderilor;
creditul bancar reprezintă o modalitate modernă de finanțare a consumului populației;
creditul bancar reprezintă o pârghie importantă în reglementarea circulației bănești și menținerea stabilității economiei naționale.
1.2. Principii de creditare și funcțiile creditului
Indiferent de perioada de timp pentru care se acordă precum și pentru categoria de beneficiari, băncile trebuie să țină cont de următoarele principii:
Limitarea riscului insolvabilității. Operațiunile de creditare efectuate de bancă au la bază prudență bancară – prin limitarea riscului insolvabilității – ca principiul fundamental de politică bancară pentru creditele acordate.
Destinația precisă a creditelor și garantarea acestora cu bunuri materiale, hârtii de valoare, efecte de comerț etc.
Perceperea de dobânzi ca preț al creditului, care se stabilesc în funcție de destinația și durata de rambursare, precum și de comisioane pentru operațiunile legate de acordarea creditului. Pentru creditele nerambursate la scadență, agenții economici plătesc dobânzi penalizatoare.
Credibilitatea solicitanților de credit. La acordarea creditelor, banca urmărește ca solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea lor la scadență.
Consemnarea tuturor operațiunilor de creditare și garantare în documente contractuale din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile tranzacțiilor încheiate. În situația în care împrumutatul nu respectă condițiile contractuale stabilite, inclusiv cele referitoare la destinația creditului sau în cazul în care situația economico-financiară a acestuia nu mai asigură pe parcursul creditării condițiile de rambursare, banca poate întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea creditului aprobat.
Limitarea împrumuturilor mari acordate unui singur debitor, la maxim 20 % din fondurile proprii ale băncii. Un împrumut este considerat mare în sensul acestor prevederi, atunci când suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv a garanțiilor și a altor angajamente asumate în numele acestuia, depășesc 10 % din fondurile proprii ale societății bancare. Se consideră un “singur debitor”, orice persoană sau grup de persoane fizice sau juridice care sunt legate economic între ele și beneficiază, împreună sau cu titlu individual, de împrumuturi și garanții acordate de aceeași societate bancară.
creditele solicitate pentru activitatea curentă pe termen scurt se acordă numai în limita plafoanelor comunicate de Direcția de Trezorerie și Titluri.
Într-o altă ordine de idei, principiile care stau la baza creditării bancare sunt următoarele:
Prudența bancară. În derularea operațiunilor de creditare, băncile autohtone și străine, indiferent de forma capitalului statutar pe baza căruia au fost constituite, manifestă toată prudența atunci când sunt solicitate să acorde un împrumut.
Credibilitatea constituie suportul moral, elementul psihologic, fără de care creditul nu se poate acorda. Dobândirea încrederii presupune cunoașterea agentului economic sau a persoanei fizice privind calitățile morale și profesionale, precum și a reputației sale privite prin calitatea produselor și serviciilor, a relațiilor cu partenerii, ca și a situației sale patrimoniale și financiare.
Destinația precisă în funcție de destinația și durata de rambursare, precum și de comisioane pentru operațiunile legate de acordarea creditului. Pentru creditele nerambursate la scadență, agenții economici plătesc dobânzi penalizatoare.
Credibilitatea solicitanților de credit. La acordarea creditelor, banca urmărește ca solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea lor la scadență.
Consemnarea tuturor operațiunilor de creditare și garantare în documente contractuale din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile tranzacțiilor încheiate. În situația în care împrumutatul nu respectă condițiile contractuale stabilite, inclusiv cele referitoare la destinația creditului sau în cazul în care situația economico-financiară a acestuia nu mai asigură pe parcursul creditării condițiile de rambursare, banca poate întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea creditului aprobat.
Limitarea împrumuturilor mari acordate unui singur debitor, la maxim 20 % din fondurile proprii ale băncii. Un împrumut este considerat mare în sensul acestor prevederi, atunci când suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv a garanțiilor și a altor angajamente asumate în numele acestuia, depășesc 10 % din fondurile proprii ale societății bancare. Se consideră un “singur debitor”, orice persoană sau grup de persoane fizice sau juridice care sunt legate economic între ele și beneficiază, împreună sau cu titlu individual, de împrumuturi și garanții acordate de aceeași societate bancară.
creditele solicitate pentru activitatea curentă pe termen scurt se acordă numai în limita plafoanelor comunicate de Direcția de Trezorerie și Titluri.
Într-o altă ordine de idei, principiile care stau la baza creditării bancare sunt următoarele:
Prudența bancară. În derularea operațiunilor de creditare, băncile autohtone și străine, indiferent de forma capitalului statutar pe baza căruia au fost constituite, manifestă toată prudența atunci când sunt solicitate să acorde un împrumut.
Credibilitatea constituie suportul moral, elementul psihologic, fără de care creditul nu se poate acorda. Dobândirea încrederii presupune cunoașterea agentului economic sau a persoanei fizice privind calitățile morale și profesionale, precum și a reputației sale privite prin calitatea produselor și serviciilor, a relațiilor cu partenerii, ca și a situației sale patrimoniale și financiare.
Destinația precisă sub forma creditării bancare directe. Unitățile bancare acordă credite pentru obiectele creditabile, iar agenții economici sunt obligați să le folosească numai în scopurile pentru care au fost acordate.
Garantarea creditului. potrivit acestui principiu, fiecare credit trebuie garantat cu bunuri mobile și imobile sau cu titluri de valoare care se află în patrimoniul împrumutatului. garanțiile asigurătoare constituie principalul mijloc preventiv prin care se diminuează riscul insolvabilității în rambursarea creditului. garanțiile creditului sunt formate din valorile patrimoniale pe care împrumutatul le constituie drept gaj în favoarea băncii pentru reducerea riscului de nerambursare a creditului la scadență. Garanțiile trebuie să acopere integral volumul creditului și al dobânzilor aferente. În funcție de volumul și destinația creditului se aleg și formele concrete ale garanțiilor. Raporturile juridice dintre bancă și împrumutat asupra garanțiilor constituite se sting, de regulă, după rambursarea integrală a creditelor și după plata dobânzilor aferente.
Acordarea creditului în mod diferențiat, treptat, corespunzător gradului de îndeplinire a programului economic. Creditele nu se pun la dispoziția agenților economici automat și integral în momentul solicitării, ci treptat și potrivit gradului de îndeplinire a programului economic, de formare a activelor circulante sau a resurselor de finanțare a investițiilor, în funcție de modul cum își gospodăresc resursele proprii. Acest principiu înlesnește efectuarea controlului bancar în timpul utilizării și rambursării creditului acordat, stimulează și accelerează viteza de rotație a resurselor materiale și financiare.
Rambursabilitatea creditului la un anumit termen, numit scadență. Termenul de rambursare (scadența) a fiecărui credit se stabilește în funcție de mișcarea valorilor materiale, adică ținându-se seama de timpul cât agenții economici au nevoie de aceste valori materiale, precum și de perioada de recuperare a cheltuielilor de producție și de circulație, potrivit programului economic. Nerambursarea ratelor de credit la termenele prevăzute în contract atrage după sine plata de dobânzi penalizatoare, precum și declanșarea procedurii de executare silită a împrumutatului.
Creditul este purtător de dobândă. Dobânda este interesul care stă la baza oricărei operațiuni de creditare, constituind prețul perceput de bancă de la clientul său pentru capitalul împrumutat. Dobânda are un nivel diferențiat; ea se include în costul produselor, fapt care îi stimulează pe agenții economici să gospodărească rațional resursele proprii și pe cele împrumutate.
Încheierea contractului de creditare. Orice acordare de credit presupune încheierea unui contract de creditare între bancă și cel ce solicită împrumutul, în care se stipulează condițiile și modul de acordare, de folosire și de rambursare a împrumutului, cuantumul și durata de folosire (scadență), garanțiile creditului, nivelul dobânzii etc. Încheierea contractului de creditare necesită prezentarea de către client a documentației de credit.
Documentația de credit cuprinde toate datele necesare caracterizării situației patrimoniului și a rezultatelor financiare ale solicitatorului de credit, a resurselor sale financiare, precum și indicatorii economico-financiari privind eficiența economico-financiară.
Între principiile creditării există o strânsă interdependență; de aceea, în procesul creditării trebuie să se respecte simultan toate aceste principii.
Principiile creditului bancar se aplică indiferent de obiectul și de formele concrete de creditare folosite pentru agenții economici și persoanele fizice.
În economia de piață, creditul îndeplinește următoarele funcții:
mijlocește redistribuirea capitalurilor între diferite ramuri de producție, înlesnind egalizarea ratei profitului;
contribuie la reducerea cheltuielilor de circulație;
constituie un instrument de intensificare a concentrării și centralizării capitalului;
exercită o influență pozitivă asupra volumului producției și circulației mărfurilor;
este un instrument de control al împrumuturilor acordate agenților economici și persoanelor fizice.
1.3. Elemente esențiale în analiza procesului de creditare
Acordarea creditului trebuie să se bazeze pe un set de reguli bine stabilite, care definesc procesul de creditare. Procesul acordării creditului trebuie să fie dinamic și adaptabil mediului economic în continuă schimbare cât și particularităților pieței.
Elementele esențiale în analiza procesului de creditare sunt următoarele:
Persoana
Capacitatea
Garanțiile
Scopul
Perioada
Valoarea
Rentabilitatea
Avantajele
Piața
1. Persoana
Atunci când se face o cerere de fonduri, creditorul trebuie să analizeze debitorul în funcție de:
2. Capacitatea de rambursare
Evaluarea capacității de rambursare constă în următoarele:
analiza performanțelor anterioare pentru a determina istoricul capacității de generare de numerar;
utilizarea analizei performanțelor anterioare ca bază în prevederile performanțelor viitoare;
utilizarea analizelor amintite pentru a evalua prognozele prezentate de solicitantul creditului – realismul rentabilității viitoare, managementul corespunzător al viitorului flux de fonduri;
asigurarea corespunzătoare de fonduri de capital de lucru;
elaborarea de planuri de cheltuieli de capital viitoare;
suma, natura și programul de rambursare pentru celelalte obligații ale solicitantului de împrumut;
în situații de început de activitate, utilizarea de tehnici, cunoștințe și experiență pentru a testa valabilitatea prognozelor. În acest caz, analiza sensibilității este foarte importantă din cauza ratei foarte înalte de eșecuri în rândul societăților nou înființate;
asigurarea luării în calcul a tuturor angajamentelor;
3. Garanții
În situația în care apare imposibilitatea rambursării împrumutului , banca trebuie să aibă o măsură de protecție. De aici, rezultă necesitatea unei garanții.
O propunere de credit nu trebuie aprobată pe baza faptului că garanția poate fi materializată dacă rambursarea nu se poate face. Solicitarea trebuie să fie viabilă prin propriile sale calități, să fie identificată sursa de rambursare principală și, în absența acesteia, pe cea secundară, iar garanția luată să fie numai o măsură de protecție împotriva unor împrejurări neprevăzute.
Elemente obligatorii pentru acceptarea unei garanții:
Titlul de proprietate – este vital ca persoană care oferă garanția să fie posesorul de drept al acesteia;
Valoarea – stabilitate; valoare probabilă într-o situație de vânzare forțată; valoarea necesară peste valoarea împrumutului capabilă să acopere datoria bancară în urma valorificării garanției. Se va lua în considerare faptul că prețul care va fi obținut va fi destul de scăzut deoarece banca dorește să obțină banii în timp scurt, fiind presată să vândă, iar cel care cumpără va fructifica această informație oferind un preț mai scăzut;
Transformarea în bani – în mod frecvent se realizează un echilibru între valoarea bunului și rapiditatea transformării acestuia în lichidități.
Calitățile de titlu, valoare și convertibilitate rămân esența garanției, iar creditorul trebuie să evalueze fiecare tip de garanție după fiecare din aceste elemente.
4. Scopul
Riscul implicat în creditare este în mod evident influențat de scopul în care creditul este solicitat, astfel încât creditorul să fie convins de reușita proiectului. Scopul proiectului trebuie să fie foarte clar (cu cât propunerea este mai speculativă cu atât este necesară mai multă atenție). Scrisoarea de solicitare trebuie să conțină descrierea clară a scopului creditului, pentru a asigura (sau cel puțin să limiteze posibilitatea) faptul că împrumutul nu este folosit în alt scop decât cel declarat.
5. Perioada
Durata acordării împrumutului trebuie să fie în directă legătură cu scopul acestuia și cu capacitatea beneficiarului de a rambursa. Graficul de rambursare trebuie, în mod normal, desfășurat pe toată durata de creditare.
Împrumutul pentru activitatea curentă trebuie să fie, prin natura sa, pe termen scurt, iar împrumutul pentru active fixe trebuie să fie pe o perioadă lungă, care nu trebuie să depășească durata previzionată a activului care este înființat.
6. Rentabilitatea
Sursa principală de venit a băncii este dobânda obținută din împrumuturi și, deci, dobânda aplicată trebuie să acopere costurile și riscurile implicate. Ratele dobânzilor pot fi mărite pentru a reflecta un risc mai mare sau incertitudini implicate de o anumită propunere. Creditorul trebuie să realizeze un echilibru între marja cea mai mare posibilă și riscul de a pierde contracte.
În condițiile creșterii continue a costurilor și a presiunilor asupra băncii, marjele de rentabilitate adecvate sunt în mod evident esențiale dar, în același timp, în condițiile concurenței și ale necesității de a reține sau de a mări segmentul de piață, de multe ori trebuie acceptate marje limitate.
7. Valoarea
În legătură cu valoarea unui credit, trebuie avute în vedere următoarele puncte:
CUANTUMUL CREDITULUI – suma solicitată să fie suficientă pentru proiect/afacere și alte eventualități;
PARTICIPAREA – în mod obișnuit banca nu asigură 100% din finanțare, beneficiarul trebuie să participe substanțial la fondurile totale necesare (se minimizează astfel riscul financiar).
8. Avantaje
Fiecare solicitare nouă trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă cât și pentru beneficiar.
9. Piața
Banca trebuie să ia considerare factorii externi care pot influența succesul sau eșecul firmei într-un mediu economic instabil. Trebuia acordată atenție unor factori cum ar fi:
dimensiunea totală a pieței și nivelul concurenței existente;
dacă ramura/sectorul de activitate al firmei este în dezvoltare, în staționare sau declin;
stabilitatea ramurii;
tipul produselor vândute (de bază sau de lux);
concurența nouă în curs de apariție pe piață;
tendințe legislative, sociale și economice.
1.4. Metodologia de creditare
In activitatea de creditare trebuie avut in vedere atat evaluarea intentiei cat si a posibilitatii unui agent economic de a rambursa un credit , si care implica examinarea atenta a urmatoarelor elemente:
-identificarea si evaluarea riscurilor care pot sa apara in activitatea clientului si in relatia dintre client si banca, inclusiv a sumelor si a scopului pentru care au fost solicitate acestea de catre client.
-identificarea si evaluarea masurilor luate de catre client in vederea diminuarii acestor riscuri, inclusiv specificarea resurselor primare de rambursare a creditului, cat si a graficului de rambursare a acestuia
-identificarea si evaluarea metodelor utilizate de catre client , pentru administrarea riscurilor pe care si le-a asumat in momentul solicitarii creditului, precum si a garantiilor oferite de catre acesta.
Acordarea creditului trebuie sa se bazeze pe un set de reguli bine stabilite, care definesc in mod clar principiile de creditare.
Cele mai importante principii de creditare pot fi sintetizate prin intermediul celor „5C” ai creditarii:
CARACTER – se refera la cinstea, integritatea si credibilitatea imprumutatului. Aceasta caracteristica se refera cel mai adesea la posibilitatea si bunavointa clientului de a rambursa creditul.
CAPITAL – indica prezenta (sau absenta) resurselor financiare, pe termen scurt sau lung, care pot fi utilizate de catre client pentru a-si stinge obligatiile fata de banca.
CAPACITATEA – se refera la posibilitatea agentului economic de a rambursa creditul la scadenta.
COLATERAL – (garantii) –se refera la existenta si valoarea activelor (sau a altor garantii) care pot fi utilizate pentru stingerea obligatiilor, in cazul in care platile nu se fac conform graficului de rambursare sau clientul se afla in incapacitate de plata.
CONDITII – reprezinta mediul economic general si conditiile (atat ale imprumutatului cat si ale imprumutatorului) care pot afecta posibilitatea debitorului de a rambursa creditul sau a creditorului de a acorda imprumutul.
Cea mai importanta problema in activitatea de evaluare a riscului de creditare este aceea a determinarii capacitatii si dorintei imprumutatului de a rambursa creditul.
Atat caracterul cat si hotararea clientului sunt evidentiate, de obicei prin cinstea, integritatea si profesionalismul sau. Chiar daca situatiile financiar contabile si prognozele aferente activitatii clientului par acceptabile, o banca nu trebuie sa aiba relatii cu clientii care par necinstiti sau care nu prezinta credibilitate.
Metodologia de creditare cuprinde mai multe etape și reprezintă concretizarea elementelor esențiale în activitatea de creditare.
Etapa preliminară
Etapa preliminară presupune o informare-documentare reciprocă, banca-agent economic în vederea identificării necesarului de credit, condițiile de obținere a creditului, de rambursare, de cost etc. Putem spune că este etapa "primei impresii".
Etapa depunerii dosarului
Etapa depunerii dosarului cuprinde în principal două tipuri de documente: unele de ordin juridic legate de statutul contractului de societate, înregistrat la Registrul Comerțului, autorizații specifice funcționării normale, angajarea legală a creditului, componenta echipei manageriale etc., și altele de natură economică legate de prezentarea situației economico-financiare a societății, (bilanț, situația contului de profit și pierdere, situația fluxului de fonduri), balanța de verificare a lunii precedente solicitării creditului, planul afacerii, contracte, comenzi ferme la intern și/sau extern, situația obligațiilor de plată, garanțiile materiale oferite de agentul economic.
Pentru fundamentarea creditelor agentul economic trebuie să prezinte:
studiul de fezabilitate;
autorizația de construcție;
devizul general al lucrării;
planul de amplasare;
contractul încheiat cu constructorul;
graficul lucrărilor investiției;
alte autorizații prevăzute de lege.
Etapa analizei documentației depuse
Evaluarea cererii de creditare va implica o analiză a fezabilității planului privind rambursarea împrumutului, plan prezentat de solicitant și asupra posibilităților de atingere a scopurilor pentru care împrumutul a fost cerut. Scopul băncii este să obțină profituri.
Când este vorba de un credit pentru un agent economic mic, problema trebuie abordată având în vedere și următoarele aspecte:
scăderea bruscă a numărului de clienți este o sursă de informații;
slăbiciuni în informațiilor financiare disponibile;
risc, incertitudine și garanții;
verificare și control.
Când este vorba de un credit pentru un agent economic mare, analiza devine mai complexă și trebuie să se ia în considerare următorii factori:
evaluarea financiară și managerială;
evaluarea investițiilor de capital
evaluarea profitului estimat și a fluxului de disponibilități;
evaluarea riscurilor (de insolvabilitate, de garantare, comerciale și necomerciale, etc.);
garanțiile.
Etapa determinării indicatorilor de apreciere
În urma analizei bilanțului debitorului se calculează o serie de indicatori care reflectă starea economico-financiară a acestuia, indicatori care contribuie la decizia finală de creditare.
Principala funcție a indicatorilor este redarea dinamicii evoluției unei societăți de-a lungul timpului. La măsurarea indicatorilor unei firme, este necesară diferențierea acestora de media pe industrie. De exemplu, problema încadrării în funcție de sfârșitul anului financiar, mărimea și natura afacerilor, finanțarea activelor și amplasarea. Prin urmare, dacă se face o comparație între indicatorii firmelor a doi clienți din aceeași ramură industrială, trebuie urmărită dinamica indicatorilor.
Indicatorii nu se analizează în mod izolat, ci grupați și intercorelați.
Este mult mai ușor să se pună întrebări decât să se obțină răspunsuri, datoria analistului fiind să utilizeze instrumente și noțiuni comune pentru a identifica motivele schimbărilor și să determine gradul în care acei factori sunt în măsură să determine ameliorarea sau deteriorarea performanțelor în viitor.
Există indicatori ce pot fi considerați "statici" – întâlniți la compararea valorilor din bilanț – sau indicatori "dinamici" – în cazul comparării valorilor din situația veniturilor; există în același timp și indicatori "compuși" – o combinație între indicatorii "statici" și cei "dinamici". Toți acești indicatori se încadrează în două categorii principale:
Indicatorii financiari – măsoară structura financiară și lichiditatea unei firme; indică modul de desfășurare a activității financiare;
Indicatorii activității curente – reflectă cât de eficient firma își vinde produsele, reprezentând modul de finanțare;
Etapa aprobării creditelor
În funcție de nivelul de competență, deciziile privind acordarea creditului revin sucursalelor sau centralei băncii.
În cadrul centralei unei bănci decizia poate fi luată la nivelul Comitetului de risc și credite a Comitetului de Direcție, Consiliului de Administrație în cazul unor credite mari.
Etapa constituirii garanțiilor
Orice decizie privind creditarea unui client trebuie să ia în considerare capacitatea prezentă și viitoare de a rambursa creditul din surse proprii. Pentru a diminua riscul de nerambursare și de a preveni pierderi majore, băncile solicită garanții reale și chiar personale societăților comerciale la acordarea creditelor precum și cesionarea unor efecte de comerț, sub forma cesiunii de creanță.
O altă categorie de garanții, mai puțin utilizate de bănci este dreptul de gaj general dobândit automat de creditor la acordarea creditului.
În practică se mai întâlnesc și garanții asumate de terțe persoane în numele debitorului, caz în care primul preia și obligația principală în cazul neexecutării contractului de credit.
Contractele de garanție conferă băncii un grad mai mare de siguranță diminuând riscul asumat de bancă la acordarea creditelor.
Etapa încheierii contractului
Etapa încheierii contractului este etapa finală pe baza căruia societatea comercială va primi împrumutul. Contractul va fi semnat de persoanele autorizate atât din bancă cât și din partea societății. Semnarea contractului de imprumut ar trebui sa se faca pe fiecare din paginile acestuia pentru a da autenticitate fiecareia dintre acestea. Din pacate acest lucru nu se prea intampla, in consecinta contractul de imprumut si anexele ce fac parte integranta din contractul de imprumut se semneaza doar pe ultima pagina. Semnarea pe fiecare pagina ar duce din punct de vedere juridic la eliminarea oricaror didensiuni cu privire la continutul contractelor.
O alta problema constatata in activitatea practica este faptul ca in majoritatea cazurilor semnarea contractelor de catre clientii are loc fara citirea contractului de credit. Acest lucru se intampla din mai multe motive: graba de a acorda creditul dupa ce el a fost aprobat, euforia clientului care a luat la cunostiinta de aprobarea creditului si nu mai este atent la clauzele contractuale si doreste sa obtina cat mai repede banii, lipsa de preocupare din partea consilierului de ccredite de a aduce la cunostiinta clientului importanta clauzelor contractuale, increderea prea mare pe care clientul poate sa o acorde bancii, etc. Consilierul de credite are obligatia de a ruga clientul sa citeasca contractul inainte de semnare. Totodata avand in vedere aceste aspecte precum si faptul ca de cele mai multe ori contractele de credit se incadreaza intr-un model cadru propun afisarea acestor modele de contracte la avizierele bancii. In acest fel toti clientii bancii ar putea lua la cunostiinta drepturile si obligatiile ce le vor avea inainte chiar de solicitarea unui credit. Aceste modele cadru de contracte nu prezinta elemente de confidentialitate sau secret bancar.
Contractul de credit va stipula condițiile în care a fost aprobat creditul (suma, obiectul, durata, grafic de rambursare, rata dobânzii, comisioane), obligațiile și drepturile părților și garanțiile materiale.
De multe ori se face greseala ca nu i se aduc la cunostiinta clientului inca de la inceput informatii cu privire la nivelul comisioanelor si modul lor de calcul. Aceste informatii sunt aduse clientului dupa aprobarea creditului si acesta le accepta avand in vedere si timpul investit (cheltuit) legat de demersurile pentru obtinerea creditului. Clientul are dreptul sa cunoasca toate informatiile legate de creditul care-l solicita pentru a lua o decizie in cunostiinta de cauza.
Etapa urmăririi și derulării creditului
Există o serie de motive care relevă importanța procesului de urmărire a creditelor. Astfel, aflarea situației la zi a afacerii clientului, precum și a posibilității acestuia de a plăti în continuare, datoria către bancă, urmărirea tendințelor contrare astfel încât să se poată lua măsuri preventive, confirmarea folosirii creditului în scopul acordării, infirmarea sau confirmarea informațiilor date de client, descoperirea practicilor neobișnuite folosite de client și informarea despre activitatea clientului și a credibilității lui, asigurarea că acest client este încă solvabil, sunt motive care arată că, pe lângă procesul complex de acordare a creditului, urmărirea creditelor este o etapă deosebit de importantă și absolut necesară în derularea unui credit.
De la aprobarea și acordarea unui credit bancar și până la rambursarea integrală a lui și a tuturor datoriilor aferente acestuia, scopul activității de urmărire a derulării lui este de a menține pe tot parcursul creditării condițiile inițiale de la acordare. Aceasta, pentru a se preveni ca un credit inițial performant să devină neperformant, datorită deteriorării situației economico-financiare a împrumutatului.
1.5. Tipuri de credite
Creditele bancare pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii, astfel:
1. În funcție de perioada de acordare:
Credite pe termen scurt respectiv operațiuni de împrumut pe termen până la 1 an pentru suplimentarea mijloacelor circulante;
Credite pe termen mediu acordate pe o perioadă de până la 5 ani pentru operațiuni de export-import sau investiții;
Credite pe termen lung acordate pe o perioadă de peste 5 ani pentru investiții de amploare, retehnologizare.
În fiecare din cele 3 cazuri banca trebuie să se asigure că rambursarea creditului/ratelor de credit se va face la scadență, în caz contrar sunt afectate angajamentele asumate față de cei ce i-au încredințat fondurile spre păstrare.
2. În funcție de debitorii băncii (beneficiarul creditului):
Credite acordate persoanelor fizice, în principal, pentru construcția de locuințe, achiziționarea de autoturisme, cărți de credit, etc.
Credite acordate persoanelor juridice – agenți economici.
Pentru a face față cheltuielilor productive societățile comerciale apelează la credite bancare, banca urmând să satisfacă numai nevoile temporare de lichidități, sprijinind în principal, activitățile rentabile.
3. În funcție de destinație:
Credite pentru producție, acordate pentru activitatea curentă și de investiții. În perioada actuală, creditele productive dețin ponderea cea mai mare din volumul creditelor acordate de bănci.
Creditele pentru activitatea curentă se solicită de societățile comerciale pentru desfășurarea activității curente (achiziționarea de materii prime, materiale, fond de marfă, prestarea unor lucrări și servicii facturate la sfârșitul perioadei, etc.) Aceste credite intră în categoria celor pe termen scurt, cu rambursare parțială sau integral la scadență, rata dobânzii stabilindu-se diferențiat de la bancă la bancă și garantate cu gaj cu sau fără deposedare de mărfuri, ipotecă și cesiunea creanțelor.
Credite pentru investiții acordate pentru construirea unor obiective industriale; ele fac parte din categoria creditelor pe termen mediu și uneori chiar lung. Angajarea unor asemenea credite de valori mari, presupune un control riguros din partea băncii începând cu faza de proiectare, de construcție și apoi de exploatare, asumarea unui risc mai mare determinat de rezultatele calculului de actualizare, deci a eficienței investiției. Specificul acestor credite este acordarea unor perioade de grație atât pentru rambursarea împrumutului (uzual 1 sau 2 ani, dar uneori și 5 ani) cât și pentru dobândă (pentru primele 6 sau 12 luni).
Garanția materială a acestui credit este însăși investiția plus alte garanții care aparțin agentului economic. Acest tip de credit ridică o serie de riscuri deloc de neglijat din partea băncii, unul dintre ele materializându-se în dificultatea atragerii unor surse de creditare pe termen mediu și lung.
Credite pentru export-import – vizează activitatea de comerț exterior. Diversitatea operațiunilor de comerț exterior a determinat condiții specifice de creditare pentru acest domeniu.
Băncile comerciale sprijină realizarea contractelor de export oferind o serie de facilități producătorilor (prefinanțare, scontarea efectelor de comerț, asigurarea creditului de export) de multe ori la costuri mai mici decât cele ale creditelor obișnuite, premise notabile pentru ca operațiunile de export să fie "motor" pentru economie, factor important în creșterea resurselor valutare.
La rândul lor operațiunile de import generează elemente tehnice specifice, particularități în acordarea (credite sub formă de avansuri, credite pentru deschideri de acreditive de import, etc.), utilizarea, costul și rambursarea acestui tip de credite. În plus, operațiunile de export și import prevalează tehnicilor de finanțare pe termen scurt, iar pentru investițiile internaționale specifice sunt finanțările pe termen lung ceea ce presupune în majoritatea cazurilor surse externe, fie de la bănci străine fie de la organisme internaționale.
Credite de consum sunt tipul de credite pe termen scurt sau cel mult pe termen mijlociu acordate persoanelor fizice și sunt destinate să acopere costul bunurilor și serviciilor de care beneficiază prin rețeaua de comercializare. Un astfel de credit este limitat și prin costul pe care îl comportă.
4. În activitatea practică regăsim și alte tipuri speciale de credite ce se acordă agenților economici:
Creditele de trezorerie reprezintă raporturi de credit menite să satisfacă necesitățile curente ale societăților comerciale de regulă, din sursele proprii ale băncii remunerate în strânsă corelare cu dobânda pieței și garantate, de obicei, prin desfășurarea întregii activități la banca creditoare.
Liniile de credit presupun efectuarea creditării fie prin cont curent, fie prin cont de împrumut. Această linie de credit presupune un plafon maxim de creditare stabilit anual, de regulă, un procent din cifra de afaceri sau procent din rulajul conturilor curente (lei/valută), bonitatea societății, notorietatea publică a acesteia, precum și de posibilitățile de garantare a liniei de credit. Întrucât plafonul de credit are valori de obicei mai mari și sursa acestui tip de credit este una atrasă, costurile sunt implicit mai ridicate.
Creditele pe obiect presupun raporturi de credit în care obiectul creditării este foarte bine delimitat (de ex.: achiziționarea de material lemnos pentru fabricarea de mobilă, achiziționarea unui anumit activ fix), rata dobânzii fiind determinată de costul sursei atrase și este garantat de regulă cu active fixe.
Creditele preferențiale – raporturi de credit izvorâte din acte normative ale statului român care prin politica sa economică poate sprijini o anumită ramură (de ex.: sprijinirea activității de export sau a agriculturii prin facilități de dobândă).
Creditele pentru stocuri și cheltuieli sezoniere – se acordă agenților economici care constituie stocuri de materii prime și produse, cum ar fi: produse agricole, agroalimentare, de proveniență vegetală sau animală etc. Ele se acordă, în special, pentru agricultură.
Creditul de scont sau scontarea titlurilor de credit (cambii, bilete la ordin) sau a altor instrumente de plată (scrisori de credit) ce reprezintă o relație de credit de un tip special, solicitat de agenții economici atunci când duc o lipsă acută de disponibilități. Menționăm că valoarea creditului acordat de băncile care practică acest sistem de creditare este diminuată cu valoarea scontului.
5. În funcție de calitatea lor:
Credite performante – reprezintă angajamente de plată ale societăților comerciale față de bancă, onorate la scadență. Derularea lor se face în conformitate cu contractul de credit încheiat și cu normele interne bancare.
Credite neperformante – reprezintă angajamente de plată asumate de societățile comerciale care nu își achită la timp obligațiile, generând credite restante și dobânzi neachitate cu consecințe directe asupra activului, solvabilității și a cheltuielilor băncii prin constituirea de provizioane într-un volum mai mare.
Cap II. Caracteristici personale și aptitudini profesionale ale ofițerului de credit
Pentru a identifica riscurile și factorii de succes ai unei afaceri, un ofițer de credit competent trebuie să aibă anumite calități personale și aptitudini profesionale. Caracteristicile personale, cum ar fi capacitatea de a asculta, sunt deosebit de importante pentru oricine intră în relații cu publicul. Pe de altă parte, aptitudinile profesionale se dobândesc în mod obișnuit prin educație și pregătire.
2.1. Caracteristici personale
Comunicarea
În multe dintre etapele parcurse în cadrul unui proces de creditare este necesar ca ofițerul de credit să fie un observator fin al detaliilor.
O bună parte din timpul unui ofițer de credit este destinată comunicării cu clienții și cu alți angajați ai băncii. Clientul poate fi un fermier sau președintele unei companii foarte mari.
Un ofițer de credit bun este acela care poate să comunice la orice nivel. Capacitatea de a comunica include, de asemenea, și comunicarea scrisă, fie sub forma unei scrisori către un client, sub forma unui memoriu către un angajat al băncii sau a unui raport către Comisia de acordare a creditelor. Claritatea, concizia și meticulozitatea corespondenței, sunt la fel de importante ca și aptitudinile de comunicare verbală.
Capacitatea de a asculta
Cele mai multe informații se culeg în cadrul întâlnirilor în care clientul este cel care vorbește cel mai mult, iar ofițerul de credit este cel care ascultă. Rolul pe care acesta din urmă îl are în cadrul unui interviu, este de a pune întrebări într-un mod inteligent, având grijă să noteze răspunsurile, pentru ca în continuare să-și concentreze atenția și să facă investigații acolo unde răspunsurile au fost incomplete sau au oferit indicii asupra unor probleme pe care clientul le-ar putea avea în desfășurarea activității sale.
Capacitatea de decizie
În cursul unei zile, ofițerii de credit pot lua mai multe decizii, de la cele legate de operațiunile de rutină, până la cele foarte importante, cum ar fi cele cu privire la capacitatea unui client de a rambursa împrumutul. Ofițerii de credit competenți nu se tem să ia decizii, nici să argumenteze o decizie atunci când există și păreri contrare. Pe de altă parte, aceștia ar trebui să accepte modificarea sau revenirea asupra deciziei în momentul apariției unei noi informații.
Diplomația
În relațiile cu cei care solicită împrumuturi, ofițerii de credit se confruntă uneori cu situații în care aceștia sunt nemulțumiți din diferite motive, cum ar fi respingerea unei cereri de împrumut sau chiar suspendarea unui împrumut. În aceste cazuri, este necesar să se facă apel la diplomație. Unul dintre scopurile unui ofițer de credit competent este acela de a cultiva relații de afaceri profitabile și nu de a ofensa clienții.
Eficiența
Pe parcursul unei zile, un ofițer din cadrul compartimentului de creditare poate avea de desfășurat numeroase activități legate de creditare, cum ar fi: interviuri preliminare, vizite la societăți care solicită credite, analize financiare etc. De aceea, ofițerii de credit trebuie să fie eficienți. Cei care vor reuși acest lucru, vor fi capabili să încheie mai multe contracte de creditare în condiții avantajoase pentru fiecare parte, credite ce vor fi rambursate la termenele stabilite.
Capacitatea de a negocia
Aptitudinea de a fi un negociator este foarte importantă. Aceasta necesită capacitatea de comunicare, de înțelegere a cerințelor și de apreciere a punctelor forte și a celor slabe ale celeilalte părți negociatoare.
Stăpânirea de sine
În sfera de activitate a creditării, lucrurile nu se desfășoară întotdeauna așa cum ne așteptăm. Deseori apar sincope sau situații stresante. De aceea, adesea este necesar ca adaptarea la schimbările de situații să se facă cu calm.
Confidențialitatea
Confidențialitatea în toate etapele unei acțiuni de creditare – de la interviul preliminar și investigațiile legate de credit, până la rezolvarea unui credit neperformant – este deosebit de importantă.
2.2. Aptitudini profesionale
Cunoștințe în domeniul afacerilor, bancar și legislativ
Aptitudinile profesionale pot fi obținute prin studiu, specializare și din experiența acumulată în desfășurarea activității propriu-zise.
Ofițerii de credit trebuie să fie capabili să trateze cu orice tip de client, indiferent de activitate desfășurată de acesta. Ofițerul de credit trebuie să fie pregătit atât din punct de vedere financiar, cât și al modului de desfășurare a afacerilor. În acest scop, ar trebui citite cu regularitate secțiunile de afaceri din presa locală și națională.
Ofițerii de credit trebuie să fie capabili să citească și să interpreteze o situație financiară mai complicată a veniturilor și un bilanț mai complex, ei trebuie, de asemenea, să cunoască modalitatea de calcul, cum ar fi, de exemplu, în cazul unei analize a indicatorilor.
Ca reprezentant al băncii, ofițerul de credit trebuie să aibă o înțelegere deplină asupra obiectivelor, modului de organizare, structurii financiare și a politicii de creditare pe care le are banca respectivă. De asemenea, se impune cunoașterea legislației și a reglementărilor interne referitoare la activitatea de creditare.
2.3. Discuții preliminare în vederea acordării creditului
Interviul inițial
Procesul de creditare începe de obicei cu un interviu, pe care ofițerul de credit îl are personal cu solicitantul, potențialul beneficiar de credit. Interviul inițial, în general, are loc la sediul băncii de la care se solicită împrumutul, sau uneori la sediul companiei clientului. Obiectivul principal al acestui prim interviu este acela de a constata dacă se justifică continuarea investigațiilor, desfășurarea altor interviuri mai în detaliu sau analiza situațiilor financiare.
Un interviu preliminar poate să furnizeze o informație bogată sau poate să fie un demers inutil, o pierdere de timp pentru toate părțile implicate. Responsabilitatea pentru rezultatele interviului revine în întregime ofițerului de credit, care pune întrebările și direcționează discuția. Modul în care începe interviul este determinant pentru desfășurarea ulterioară a acestuia. O atmosferă relaxată, de conversație, dar în același timp de lucru, va încuraja clientul să furnizeze informațiile necesare. Este esențială o bună introducere, cu o strângere de mână fermă și recomandarea părților, după care clientul este invitat să ia loc. În tot timpul întâlnirii, clientul trebuie tratat cu curtoazie. Informațiile trebuie cerute politicos și nu într-un mod imperativ.
Meticulozitatea, seriozitatea, sunt atribute esențiale, dar nu trebuie pierdut prea mult timp cu probleme ce au o importanță minoră. În timpul interviului, ofițerul de credit ar trebui să evalueze, din când în când, dacă cererea de împrumut este fezabilă sau trebuie respinsă. Nu are nici un rost ca un interviu să fie continuat atunci când este evident că acordarea împrumutului implică riscuri inacceptabile sau solicitarea este incompatibilă cu politica de creditare a băncii.
Este important ca ofițerul de credit să-și asculte clientul într-un mod activ. El trebuie să noteze informațiile semnificative în timpul discuției, precum și punctele neclare sau echivoce și să se gândească la cele mai potrivite întrebări. Ofițerul de credit trebuie să fie atent în același timp la manierele clientului său, care pot releva caracterul și gradul de pregătire al acestuia. De exemplu, dacă un client nu pare în largul său sau are ezitări atunci când vorbește despre specificul activității companiei sale, aceasta poate fi un indiciu că ceva nu este în regulă. Orice comportament neobișnuit al clientului, care survine pe parcursul interviului preliminar, trebuie să fie notat și poate fi urmat de o investigare atentă.
Este important ca, pe parcursul interviului, ofițerul de credit să ia notițe. Este posibil ca unele răspunsuri sau observații importante să fie uitate dacă acestea nu sunt notate în timpul discuțiilor cu clientul.
În activitatea de creditare nu trebuie să existe preferințe personale sau acțiuni părtinitoare. Cererile de împrumut trebuie să fie acceptate sau respinse în funcție de bonitatea clientului și nu în funcție de alți factori, cum ar fi cei de natură personală. Ofițerul de credit trebuie de asemenea, să fie pregătit să facă față situațiilor în care clienții sunt nemulțumiți, întrucât li s-a comunicat că cererile lor nu au fost aprobate.
Subiectele abordate
Ofițerul de credit trebuie să insiste asupra întrebărilor ale căror răspunsuri pot furniza informații esențiale despre următoarele cinci domenii de interes:
solicitantul;
împrumutul cerut;
capacitatea clientului de rambursare a creditului,
existența garanțiilor reale și personale;
relațiile dintre client și bănci la momentul respectiv.
Ofițerul de credit trebuie, în urma interviului, să obțină răspunsuri la următoarele întrebări:
Solicitantul
Producător individual:
Nume și adresă/sediu;
De cât timp își desfășoară activitatea?
Care sunt produsele?
Care este numărul de angajați?
Cine cumpără produsele? Există vreun contract ferm?
Este activitatea profitabilă?
Societăți comerciale:
Nume și adresă/sediu
Societatea comercială este o societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, sau, respectiv, societate pe acțiuni, societate în comandită pe acțiuni, societate cu răspundere limitată?
De când funcționează societatea?
Ce produse și ce servicii furnizează societatea respectivă?
Care sunt principalii proprietari și câte părți sociale / acțiuni deține fiecare?
Este conducerea separată de acționari? În caz afirmativ, cine sunt directorii?
Ce experiență are personalul de conducere?
Câți angajați are societatea?
Ce poziție ocupă societatea în ramura în care își desfășoară activitatea?
Deține societatea un capital corespunzător?
Există bunuri personale care se pot constitui drept garanții pentru creditori?
Cine sunt principalii furnizori și clienți ai societății?
Care sunt condițiile normale în care își desfășoară activitatea comercială?
Există contracte importante, pentru furnizarea de materii prime sau pentru vânzarea produselor?
Este societatea profitabilă?
Cererea de împrumut
Care este scopul pentru care se solicită un credit: de exemplu, pentru a face o investiție în vederea achiziționării de utilaje sau clădiri sau pentru finanțarea cheltuielilor curente de aprovizionare, salarii, impozite, etc?
Ce anume îl determină pe client să considere că împrumutul solicitat îl va ajuta la creșterea profitului?
Perioada de rambursare solicitată de client este rezonabilă, având în vedere scopul pentru care acesta solicită creditul, precum și modalitatea de rambursare a acestuia? De exemplu, este creditul acordat pe o perioadă ce se încadrează în durata de utilizare a activului care a fost finanțat? Țineți cont de faptul că împrumuturile pentru investiții se pot acorda pe termene lungi, în timp ce creditele pentru cheltuieli curente ar trebui să fie pe termen scurt.
Ce alte condiții (dacă este cazul) mai sunt solicitate de către client?
Capacitatea clientului de a rambursa creditul
Prin utilizarea creditului, va obține clientul un venit suplimentar care să asigure rambursarea creditului?
Condițiile de creditare sugerate de client (atunci când este cazul) sunt în concordanță cu posibilitățile sale de rambursare?
Garanții personale
Există giranți?
În cazul în care giranți, în ce relații se află clientul cu aceștia?
Care este puterea financiară a giranților?
Garanții reale
Unde sunt amplasate garanțiile?
Care este gradul de lichiditate al garanțiilor?
Bunurile ce se constituie drept garanții sunt perisabile?
Care sunt modalitățile prin care au fost evaluate garanțiile? Este valoarea acestora realistă și există posibilități ca aceasta să fluctueze?
Este necesară obținerea acordului prealabil al instanței în cazul în care banca va fi pusă în situația de a vinde garanțiile respective?
Relațiile dintre solicitantul creditului și bancă
Care sunt băncile cu care lucrează în mod obișnuit solicitantul?
În vederea obținerii creditului, solicitantul a adresat cereri și către alte bănci?
Ce anume l-a determinat pe client să solicite creditul de ala această bancă?
Are solicitantul contractate împrumuturi de la alți creditori și neachitate încă?
După ce s-a răspuns la toate întrebările necesare, ofițerul de credit poate decide dacă este cazul ca acțiunea să continue sau cererea de împrumut să fie refuzată. Dacă cererea de împrumut nu se încadrează în politica de creditare a băncii, aceasta trebuie respinsă.
Respingerea unei cereri de împrumut trebuie făcută în mod politicos, dar ferm, iar clientului trebuie să i se explice argumentele pe baza cărora cererea de împrumut a fost respinsă. Majoritatea solicitantilor apreciază un refuz adus la cunoștință în mod profesional, din care pot să înțeleagă situația reală în care se află și cauzele care au determinat-o.
Dacă, după discuția preliminară, ofițerul de credit consideră că cererea de împrumut este în concordanță cu criteriile de bază ale băncii în domeniul creditării, următorii pași vor fi efectuarea unor investigații mai în detaliu și a unei analize financiare, pe baza documentelor solicitate clientului și a unor informații obținute de la bancă și din alte surse externe.
Înregistrarea rezultatelor unui interviu
Imediat după încheierea interviului, ofițerul de credit ar trebui să facă un raport, în care să detalieze informațiile obținute în timpul interviului.
În multe bănci se utilizează pentru aceasta formulare standardizate de solicitare a creditului, în care se detaliază informațiile obținute în timpul interviului.
Recapitularea interviului preliminar și rezumarea lui pe hârtie dă posibilitatea ofițerului de credit să-și formeze o viziune completă și de ansamblu asupra situației clientului. În timpul interviului, ofițerul de credit trebuie să fie concentrat atât asupra notării informațiilor, cât și asupra întrebărilor pe care urmează să le pună în cadrul investigațiilor. Prin întocmirea unui raport ulterior interviului, ofițerul de credit are posibilitatea de a sistematiza informațiile și datele ce i-au fost furnizate.
Orice raport întocmit asupra informațiilor primite în cadrul unui interviu ar trebui să facă parte din dosarul de creditare al clientului. Ca parte a dosarului de credit, astfel de rapoarte pot constitui o sursă de informare pentru oricine care, mai târziu, ar dori să obțină mai multe date despre clientul respectiv.
Având în vedere acestea, orice raport ar trebui să fie bine organizat, clar și concis. De asemenea, ar trebui să fie cuprinzător și obiectiv.
Informații suplimentare
În timpul investigării unei cereri de acordare a unui credit, ofițerul de credit trebuie să facă o vizită la sediul solicitantului. O inspectare a echipamentului și a firmei împreună cu interviuri care să cuprindă întrebări cheie despre respectiva persoană, pot releva informații care altfel ar fi rămas ascunse.
În cazul în care împrumutul cerut este substanțial, orice viitor interviu trebuie să-i vizeze și pe membrii echipei manageriale a companiei. Competența și onestitatea sunt cele două atribute principale pe care ofițerul de credit trebuie să le urmărească.
Decizia de acceptare sau de respingere a cererii de împrumut nu va fi adoptată înainte de culegerea tuturor informațiilor necesare.
CapIII. Analiza economico-financiară a activității clienților- aspect important in activitatea de creditare
3.1. Aspecte generale privind analiza economico-financiara a aclientilor
Analiza aspectelor economico-financiare are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situației economico-financiare indispensabil pentru decizia de creditare. Pentru aceasta, analiza economico-financiară se bazează pe documentele de sinteză contabilă (bilanțul și raportul de gestiune, contul de profit și pierdere, raportări contabile periodice etc.), pe analiza fluxului de fonduri ale perioadelor expirate, precum și pe analiza fluxului de lichidități (cash-flow-ului) pentru perioada următoare.
Analiza economico-financiară a activității clienților conține:
a) Analiza bilanțului, care presupune:
examinarea bilanțurilor și a situațiilor financiare pe 3 perioade anterioare, respectiv ultimii 2 ani consecutivi încheiați (2 bilanțuri) și ultima situație contabilă periodică (balanța de verificare); în cazul clienților a căror activitate se desfășoară de mai puțin de doi ani, cu un standing financiar ridicat, analiza economico-financiară a activității acestora se poate efectua pe baza ultimelor situații contabile disponibile, respectiv, ultimul bilanț contabil încheiat și două balanțe de verificare sau a ultimelor trei balanțe de verificare.
Bilanțurile societăților comerciale sunt supuse verificării și certificării de către cenzori, experți contabili, contabili autorizați cu studii superioare sau societăți comerciale de expertiză contabilă, după caz, în condițiile stabilite de Ministerul Finanțelor Publice.
analiza imobilizărilor corporale și necorporale și a surselor de acoperire a acestora;
analiza decontărilor, datoriilor și obligațiilor față de terți;
analiza costurilor, în vederea dimensionării corecte a volumului de credite pentru activele circulante care fac obiectul creditării.
b) Analiza veniturilor, cheltuielilor și contului de profit și pierdere, care presupune:
analiza rezultatelor activității și a profitului obținut;
analiza repartizării profitului net;
analiza pierderilor înregistrate și recuperarea lor.
c) Analiza fluxurilor de fonduri ale perioadelor expirate, oferă posibilitatea unei mai bune înțelegeri, la nivelul fiecărei activități (exploatare, investiții, financiară), a modului în care au fost generate fondurile (sursele) și utilizarea acestora, precum și impactul asupra disponibilităților bănești ale agentului economic, la sfârșitul perioadei analizate.
d) Analiza fluxului de lichidități pe perioada următoare, presupune ca pe baza rezultatelor obținute anterior și a portofoliului de contracte de aprovizionare și desfacere, a programului de producție și a variației stocurilor etc. să se evalueze și să se prognozeze:
posibilitățile clientului de a genera în viitor lichidități;
capacitatea clientului de a-și onora obligațiile de plată viitoare.
3.2. Analiza structurii și conținutului bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere
Prudența bancară presupune, în primul rând, cunoașterea și înțelegerea activității clienților băncii.
Cunoașterea activități desfășurate de client în perioada anterioară, precum și a prevederilor pentru viitor dau posibilitatea băncii, pe de o parte să ofere acestuia serviciile și produsele bancare adecvate, iar pe de altă parte să ia măsuri pentru diminuarea și prevenirea riscului în vederea recuperării creditelor și a încasării dobânzilor. În consecință., în vederea protejării fondurilor proprii și a celor atrase, banca are datoria de a-și selecționa judicios clienții, deoarece performanțele ei depind de eficiența cu care sunt acordate creditele. Atunci când banca acordă un credit ea face, pe baza cunoașterii detaliate a clientului, un act de încredere.
În procesul obținerii de informații despre client, o importanță deosebită o are cunoașterea situației economico-financiare a acestuia. Analiza financiară are ca punct de plecare bilanțul contabil, care este documentul oficial de gestiune al agentului economic. Bilanțul oferă o imagine contabilă asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatelor obținute, pe baza unor acte administrative emise la un moment dat. Pentru obținerea unei imagini cât mai reale asupra situației financiare a clienților este necesar ca pe baza bilanțului să se elaboreze noi informații care să corespundă mai bine necesităților de analiză a băncii, respectiv, de diagnostic dar și de evaluare.
De asemenea, pentru analiza financiară a clientului o importanță deosebită o prezintă informațiile furnizate de contul de profit și pierdere, care, ca și în cazul bilanțului contabil, vor fi regrupate și prelucrate pentru a oferi o imagine mai clară privind rentabilitatea și eficiența activității desfășurate.
3.3. Indicatorii de analiză a bonității clienților
Pornind de la conținutul bilanțului contabil prelucrat (situației contabile periodice) și de la contul de profit și pierdere prelucrat, ofițerii de credite vor analiza situația bonității clienților pe baza unui sistem de indicatori de structură și performanță.
Indicatorii care stau la baza analizei și evaluării bonității clienților pot fi grupați în:
A) Indicatori de nivel și structură:
cifra de afaceri;
capitaluri proprii;
rezultatul exercițiului (profit/pierdere);
fondul de rulment;
necesarul de fond de rulment
trezoreria netă;
lichiditatea:
lichiditatea imediată;
lichiditate curentă;
lichiditate la o dată viitoare;
solvabilitatea;
gradul de îndatorare:
gradul de îndatorare generală;
gradul de îndatorare financiară;
j) viteza de rotație:
rotația activelor circulante;
rotația stocurilor de materii prime;
rotația stocurilor de produse în curs de fabricație;
rotația stocurilor de produse finite/mărfuri;
durata medie de încasare a clienților;
durata medie de plată a furnizorilor.
B) Indicatori de performanță
k) rentabilitatea
rentabilitatea de exploatare:
brută;
netă;
rentabilitatea economică;
rentabilitatea financiară;
l) riscul financiar:
gradul de acoperire a dobânzii;
m) rata valorii adăugate;
n) politica de dividende.
3.4. Aspecte nefinanciare privind clienții băncii
Analiza nefinanciară vizează credibilitatea clientului, ca element psihologic esențial cu privire la formarea de către bancă a convingerilor referitoare la calitățile morale și profesionale ale conducătorilor agenților economici solicitanți de credite, a principalilor asociați și colaboratori, precum și a reputației privită prin calitatea produselor, serviciilor și a modului de îndeplinire a obligațiilor asumate în relațiile cu partenerii de afaceri.
În acest scop, se va face evaluarea cât mai reală a riscului în activitatea de creditare, iar banca va analiza atât riscurile financiare, cât și cele nefinanciare la care se expune. Factorii nefinanciari care influențează activitatea clientului pot fi interni sau externi.
În fundamentarea deciziei de acordare a unui credit, se va ține seama suplimentar și de următoarele aspecte interne:
a) Conducerea activității (managementul):
pregătirea profesională, prestigiul și experiența în ramura sau sectorul de activitate;
experiența în funcții de conducere și reputația echipei manageriale;
conducerea este asigurată de o echipă sau de către o singură persoană, cunoscând ca în cele mai multe cazuri conducerea în echipă poate avea rezultate mai bune decât luarea deciziilor de către o singură persoană;
asigurarea succesiunii manageriale;
gradul de participare a echipei de conducere la capitalul societății, fiind de așteptat ca implicarea conducerii să fie cu atât mai ridicată cu cât gradul de participare la capital este mai mare;
structura conducerii, specializarea în funcție de aptitudinile în domeniile tehnic, financiar-contabil, marketing etc.;
moralitatea conducerii;
calitatea sistemului informațional (informații primite de conducere, circulația acestora în interiorul societății, modul de obținere a informațiilor prin utilizarea tehnicii moderne de calcul etc.);
capacitatea de a se achita de obligații;
perioada de rotație a personalului îndeosebi a celui de conducere și a specialiștilor, care poate constitui un semnal atunci când este prea scurtă (câteva luni) sau prea îndelungată (peste 10 – 20 ani);
b) Activitatea clientului
existența și viabilitatea planului de afaceri;
evoluția activității și profilul acesteia;
caracterul activității: permanent, sezonier, ciclic;
sfera de activitate: producție, comerț, prestări servicii etc.;
produsele și serviciile sunt: de strictă necesitate/de lux, de serie/unicat, vechi/noi, competitive/mai puțin competitive, profitabile/neprofitabile;
importul;
concurenții: numărul și mărimea concurenților, reputația lor, caracteristicile produselor fabricate de aceștia etc.;
segmentul de piată deținut: în creștere/declin, cuantificabil/necuantificabil;
portofoliul de clienți ai acestuia: număr, reputație dependentă de anumiți clienți, modalitatea de vânzare: pe credit comercial / cu plată imediată;
relațiile cu furnizorii: număr, dependență de anumiți furnizori, modalitatea de plată la vedere/ la un anumit timp de la vedere;
politica de prețuri: nivel față de concurență, facilități;
publicitate reclamă;
resursele materiale: clădiri, mașini, utilaje, instalații., mijloace de transport (proprietate, metode de evaluare, de amortizare, stare fizică, fiabilitate, finanțare etc.);
resurse umane: evaluarea angajaților din punct de vedere al pregătirii profesionale, priceperii, eficienței, costul personalului, disponibilități de înlocuire, fluctuația personalului, relații conducere-personal-sindicat etc.;
c) Strategia:
existența unei strategii pe următorii 3-5 ani. Dacă aceasta este realistă, realizabilă sau cu risc de eșec;
modalitățile de realizare a strategiei propuse;
alternative și implicații în cazul nerealizării strategiei propuse;
existența sau nu a planurilor de restructurare și redresare financiară.
Factorii nefinanciari externi care trebuie avuți în vedere la fundamentarea deciziei de creditare sunt:
domeniul de activitate – caracteristicile domeniului de activitate din punct de vedere al competitivității, profitabilității, tehnologizării, cheltuieli de capital, costuri fixe ridicate sau reduse. Principalele firme care evoluează în respectivul domeniu de activitate;
încadrarea activității clientului în politica economică generală și în tendințele strategiei viitoare privind respectivul domeniu de activitate;
impactul legislației asupra activității clientului;
impactul unor factori macroeconomici asupra activității clientului;
dependența și poziția geografică față de sursele de aprovizionare și piețele de desfacere, față de căile de transport etc.;
caracteristicile sociale ale piețelor de desfacere: obiceiuri alimentare, înclinația spre un anumit tip de consum, religie etc.
3.4. Standingul financiar al întreprinderii
Banca încadrează agenții economici, care apelează la credite într-o categorie de bonitate, în funcție de punctajul obținut la criteriile cuantificabile, coroborat cu rezultatul analizei criteriilor necuantificabile.
Rezultatul obținut prin adunarea punctelor acordate fiecărui criteriu cuantificabil, determină clasificarea preliminară, care poate fi menținută sau modificată în funcție de concluziile analizei criteriilor necuantificabile, determinând astfel performanța finală a celui care a solicitat creditul.
A. Clasificarea preliminară se va stabili în funcție de punctajul (scoringul) obținut la analiza criteriilor care urmează, astfel:
Evaluarea criteriilor de performanță economico-financiară
LEGENDA:
Lc – lichiditate curentă;
Ac – active circulante;
Sn – stocuri nefavorabile;
Ci – clienți incerți;
D <1 an – datorii cu scadență mai mică decât 1 an;
S – solvabilitate;
A – total active;
D – datorii totale;
Cp – diferențe de conversie pasiv;
Gi – gradul de îndatorare generală;
CPNs – capitaluri proprii nete în sens strict;
Rac – viteza de rotație a activelor circulante;
Cd – cheltuieli cu dobânzile;
CAr – cifra de afaceri realizată (pe lună; trimestru; semestru sau an în
funcție de perioada cuprinsă în analiză);
At – aprovizionări în țară în raport cu totalul aprovizionat;
Ai – aprovizionări din import în raport cu totalul aprovizionărilor;
Dt – desfaceri în țară în raport cu totalul desfacerilor;
De – desfaceri la export în raport cu totalul desfacerilor.
La determinarea punctajului în cazul clienților care garantează creditul cu mai multe tipuri de garanții se va utiliza media ponderată.
B. Analiza nefinanciară se face în funcție de următoarele criterii: calitatea conducerii, calitatea organizării, sectorul de activitate al firmei, poziția firmei în ramură, strategia de dezvoltare și perspectiva unității.
Analiza criteriilor nefinanciare
C) Performanța economico-financiară finală a împrumutului în urma coordonării criteriilor cuantificabile, de punctaj cu criteriile de analiză necuantificabile se va evidenția pe cele cinci categorii de bonitate: A, B, C, D, E:
categoria „A” – performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a dobânzii și a ratei. În același timp se prefigurează menținerea și în perspectivă a performanțelor financiare la un nivel ridicat;
categoria „B” – performanțele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot menține acest nivel într-o perspectivă mai îndelungată;
categoria „C” – performanțele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendință de înrăutățire;
categoria „D” – performanțele financiare sunt scăzute și cu o evidentă ciclicitate, la intervale scurte de timp;
categoria „E” – performanțele financiare arată pierderi și există perspective clare că nu pot fi plătite nici ratele, nici dobânzile.
Cap IV. Aspecte generale privind riscul în activitatea de creditare și politici de management al acestuia
4.1. Riscul în creditare
Creditul reprezintă principalul plasament al unei bănci.
Plasamentele în credite reprezintă pentru bănci o posibilitate de a obține venituri din dobânda percepută.
Băncile trebuie să identifice gradul de risc care însoțește fiecare cerere de credit și să efectueze o evaluare a acceptabilității acestuia pentru fiecare bancă.
Acolo unde riscul este ridicat, dar este totuși considerat acceptabil, el se va reflecta în condițiile de creditare (dobânda ridicată).
Gradul de risc asociat unei firme, sau unui credit acordat pentru acea firmă, este determinat atât de factorii interni, cât și de factorii externi în care firma își desfășoară activitatea.
Definirea riscului în creditare
Riscul în creditare reprezintă probabilitatea de a suferi o pierdere datorită încălcării obligațiilor debitorilor, prevăzute în contractul de credit. Pierderea constă în nerecuperarea sumelor avansate clientului, precum și a dobânzilor aferente.
Riscul de creditare mai este denumit și risc de insolvabilitate a debitorului sau risc de nerambursare. El apare când împrumuturile nu sunt rambursate în volumul și la termenul stabilit.
Riscul de credit este în corelare cu riscul de reinvestire. Banca înregistrează pierderi nu numai datorită faptului că împrumutul și dobânzile aferente nu au fost rambursate în volumul și la termenul stabilit, ci și datorită faptului că nu a reinvestit la timp sumele pe care trebuie să le primească.
Astfel, dacă o bancă trebuie să încaseze o rată de credit și dobânda aferentă la data de 1 martie și le încasează abia pe 8 martie, banca pierde dobânda pe care ar fi obținut-o prin plasarea sumei respective pentru o săptămână.
Pentru a reduce, până la eliminare, riscul de credit banca trebuie să analizeze în amănunt activitatea clienților și să evalueze factorii care ar putea influența negativ derularea afacerii și pot induce pierderi în firmă, periclitând rambursarea ratelor creditului în volumul și la termenul stabilit.
Pentru o bună analiză de risc a clientului, banca, prin ofițerul de credit, trebuie să realizeze o cât mai completă analiză non-financiară și o cât mai precisă analiză financiară.
CAP V -Procedura privind rambursarea creditelor, plata dobanzilor si importanta graficului de rambursare
5.1. Rambursarea creditelor si plata dobanziilor
Rambursarea creditelor se face la termenul si în cuantumul stabilit prin graficul de rambursare, anexa la “Contractul de credit’’. Ratele vor fi stabilite lunar pentru creditele pe termen scurt, cu exceptia clientilor cu activitati sezoniere la care scadentele se pot stabili la perioade inegale, in functie de periodicitatea incasarilor. Pentru acestia din urma, precum si pentru celelalte tipuri de credit pe termen mediu si lung, scadentele pot fi stabilite lunar, trimestrial sau semestrial, in rate egale sau inegale, dupa caz, in functie de specificul activitatii fiecarui client. Scadentele se stabilesc de comun acord cu clientul la date fixe (ziua, luna, anul), incepand cu luna/trimestrul/semestrul urmator acordarii creditului.
Cu acordul bancii, clientul poate efectua rambursarea anticipata a creditului, neconditionata de cuantumul sumei rambursate anticipat, numai daca este la zi cu plata dobanzilor si comisioanelor datorate. Rambursarea anticipata a creditului se realizeaza pe baza ordinului de plata emis de client sau a notei contabile intocmite de serviciul/biroul contabilitate. Data la care se poate efectua o rambursare anticipata va fi, de preferinta, data unei scadente intermediare, iar sucursala va proceda la recalcularea dobanzilor si intocmirea unui nou grafic de rambursare.
1. Scadenta unui credit reprezinta un termen (data) viitor, la care acesta devine exigibil si trebuie rambursat.
2. Scadentele creditelor pot fi:
a) intermediare: termenul la care o rata de credit devine exigibila si trebuie rambursata;
b) finale: termenul la care ultima rata de credit trebuie rambursata;
Avand in vedere precizarile BNR privind determinarea duratei de creditare, elaborarea planului de rambursare se va face tinand cont de faptul ca scadenta unui credit trebuie sa fie in ziua acordarii minus 1, astfel daca un credit este acordat pe data de 15 ian. 2006 pe o perioada de 1 an, scadenta finala a acestui credit va fi in 14 ian 2007; daca clientul isi va alege o alta scadenta decat ziua de 14, in determinarea graficului de rambursare se va avea in vedere ca ziua scadentei finale nu trebuie sa depaseasca ziua acordarii minus 1. Aici intalnim un aspect deosebit de important in ceea ce priveste alegerea zilei din luna la care devin scadente ratele intermediare de credit. Spre exemplu in cazul unui credit acordat unei personae fizice ziua din luna la care se fixeaza ratele de credit este indicat sa fie ziua de salar plus 2 sau 3 zile. De ce asa? Dupa ce persoana fizica primeste salariul este bines a se lase 2 sau maxim 3 zile pentru a da acestuia posibilitatea de a se deplasa la sediul bancii pentru a-si depune suma necesara in cont. De ce nu mai multe zile? Daca dupa primirea salariului se scurg prea multe zile pana la ziua scadentei la banca, clientul din diverse motive poate sa cheltuiasca bani prea multi si sa nu mai ramana destui pentru a plati datoria ce devine exigibile fata de banca. Acest aspect negative se poate intampla oricum daca clientul nu e de buna credinta dar daca se respecta acest principiu de fixare a zilei scadentei probabilitatea de rambursare fara probleme creste diminuand astfel riscul la care banca se expune.
In situatia în care ziua scadentei este zi nelucratoare, transferul din contul curent al clientului se face in ziua lucratoare ulterioara scadentei.
Contractele de credite incheiate cu clientii trebuie sa contina clauza conform careia clientul autorizeaza banca sa procedeze la efectuarea transferului sumelor datorate de client automat din contul curent ceea ce in limbaj bancar se numeste rambursare automata.Sa precizam totusi faptul ca rambursarea automata este posibila doar in cazul existentei unui soft informatic bine organizat si care sa cunoasca scadentele sa credite si sumele devenite exigibile pentru a face rambursarea automata din contul curent al clientului. Acesta din urma trebuie doar sa se ingrijeasca ca la datele scadente sa existe in contul curent sumele necesare. Avand in vedere ca fiecare client poate sa fixeze o alta data pentru rambursarea ratelor in lipsa unui soft informatic ar fi nevoie de un personal marit pentru a putea gestiona contabil rambursarea creditelor. Totusi azi nu se mai pun astfel de probleme dar din pacate ele au existat pana nu demult.
3. Rambursarea creditelor si plata dobanzilor se efectueaza avand in vedere si unele particularitati pentru urmatoarele tipuri de credit mentionate mai jos:
a) in cazul liniilor de credit (credite tip revolving) se pot efectua trageri si rambursari pe toata perioada de valabilitate a plafoanelor de credit aprobate:
a.1) Rambursarea creditelor se realizeaza prin transferul zilnic (la sfarsitul zilei operative), automat sau in functie de optiunea clientului, pe baza notelor contabile editate de calculator, al soldului creditor al contului curent al clientului in creditul contului de credit.
a.2) Scadenta finala, de rambursare, a liniilor de credit (credite tip revolving), coincide cu data prevazuta pentru expirarea valabilitatii creditului aprobat. Scadenta finala se stabileste de banca de comun acord cu clientul, in functie de dinamica procesului de transformare a activelor circulante finantate in disponibilitati banesti (lichiditati evidentiate in creditul contului curent al clientului).
a.3) Plata dobanzii se va efectua la sfarsitul fiecarei luni din disponibilitatile existente in contul
curent al clientului deschis la unitatea bancara. In cazul inexistentei sumelor necesare, alimentarea contului curent se va face prin debitarea de catre banca a contului de linie de credit, in limita plafonului aprobat.
De foarte multe ori acest tip de credit (linie de credit) este foarte avantajos pentru client din mai multe motive. Clientul poate efectua trageri din acest imprumut astfel incat niciodata sa nu aiba soldul la credit mai mare decat plafonul de credit aprobat. Atunci cand intra o suma in contul curent si nu este folosita pentru vreo plata catre terti, aceasta suma se ramburseaza automat creind din nou sursa de imprumut in cadrul plafonului de credit aprobat. Exact pe acelasi principiu functioneaza si creditele de descoperire de cont la cardurile de credit. Cu alte cuvinte acest tip de credit este de fapt activarea unui drept al clientului asupra bancii de a se imprumuta de la aceasta cand doreste si cu ce suma doreste nedepasind niciodata limita data de plafonul de creditare si deasemenea faptul ca acest credit se ramburseaza in orice zi (in cadrul perioadei de valabilitate) si in orice cuantum. Avand in vedere totusi faptul ca banca trebuie sa poata onora in orice zi pana la maximul dat de plafonul de creditare ea pastrand in acest sens aceste resurse, pentru plafonul de credit neutilizat de client banca percepe o penalizare, insa la un nivel modic.
Trebuie precizat deasemenea si faptul ca in cazul liniei de credit practice nu exista graphic de rambursare.
b) in cazul creditelor pentru finantarea stocurilor si a creditelor pentru finantarea echipamentelor:
b.1) Rambursarea creditelor si plata dobanzilor se realizeaza din disponibilitatile existente in contul curent al clientului, prin debitarea acestuia in corespondenta cu creditul contului de credit, pe baza notelor contabile intocmite de serviciul/biroul contabilitate.
b.2) In acest scop, clientul va alimenta contul curent cu sumele necesare, fara o instiintare în acest sens din partea bancii, fiind responsabilitatea clientului sa asigure, la termenele scadente, sumele reprezentand obligatii de plata catre banca.
b.3) Termenele de rambursare a creditelor si de plata a dobânzilor vor fi stabilite de catre consilierul clienti PJ impreuna cu clientul, avandu-se în vedere situatia (fluxul) incasarilor curente si prognozate.
c) in cazul creditelor pentru facilitati de cont:
c.1) Rambursarea creditelor si plata dobanzilor se realizeaza din disponibilitatile existente in contul curent al clientului, prin debitarea acestuia in corespondenta cu creditul contului de credit, oricand pe parcursul incasarii contravalorii facturilor acceptate drept garantii ale creditului, intr-o singura rata finala sau in mai multe rate intermediare, pana la rambursarea integrala a acestuia.
c.2) Contractele de credite incheiate cu clientii trebuie sa contina clauza conform careia clientul autorizeaza banca sa procedeze la efectuarea automata a operatiunii mai sus mentionate.
4. Indiferent de tipul de credit acordat de banca, acesta se considera rambursat integral daca, la sfarsitul perioadei de creditare stabilita prin contractul de credit, sau anterior, in cadrul acestei perioade, contul de credit nu prezinta sold, s-au achitat dobanzile, taxele si comisioanele aferente si nu este trecut la restanta sau in afara bilantului.
5. Dobanda se calculeaza si incaseaza de la data primei trageri din credit si pana la data rambursarii integrale a acestuia. Dobanda datorata de client se calculeaza la valoarea soldului contului de credit.
6. Dobanda se va calcula dupa formula :
D= (Sc*d*t)/360 , unde :
Sc-soldul creditului
d-procentul de dobanda
t-numar de zile calendaristice pentru care se calculeaza dobanda .
Monografia contabila, calculul si inregistrarea dobanzilor se stabilesc de catre Directia Contabilitatii Generale, unitar pentru toate categoriile de credite acordate de banca.
7. In cazul modificarii procentului de dobanda, consilierul clienti PJ este obligat sa transmita compartimentului contabilitate noul plan de rambursare.
8. In cazul in care, in ziua scadentei, disponibilul contului curent al clientului este insuficient pentru plata sumelor datorate, sumele neachitate (rata de credit, dobanda aferenta, diferenta neachitata, dupa caz) se trec la restanta, in ziua scadentei (la finele acesteia), pe baza notei contabile intocmite de serviciul/biroul contabilitate.
9. Pentru ratele de credit nerambursate la scadenta, banca va calcula si incasa, din ziua trecerii la restanta si pana la data achitarii acestora, exclusiv, dobânzi majorate (stabilite ca un numar de puncte procentuale peste rata dobanzii curente practicate de banca), exprimate în procente pe an. Odata cu achitarea restantei si a dobânzilor majorate, se vor încasa si cheltuielile de urmarire aferente, care vor fi evidentiate într-un cont de venituri deschis în acest scop, operatiune ce se va inregistra pe baza notei contabile intocmite de serviciul/ biroul contabilitate.
10. Intre încasarea la scadenta a ratelor de credit si a dobanzilor datorate, prioritate are incasarea dobanzilor datorate. Ordinea incasarii creantelor bilantiere cuvenite bancii este urmatoarea:
a) comisioane, taxe bancare si alte datorii legate de derularea creditului;
b) creante atasate creditelor restante;
c) dobanzi restante;
d) credite restante;
e) dobanda curenta;
f) rata curenta.
5.2. Aspecte importante in constituirea graficului de rambursare
Graficul de rambursare constituie anexa la contractul de imprumut si face parte integranta din acesta. Alegerea tipului de grafic de rambursare constituie un aspect deosebit de important si care poate sa contribuie la diminuarea riscului in activitatea de creditare. Graficul de rambursare mai poarta denumirea si de plan de rambursare, in functie de banca. Este necesar ca acesta sa se prefigureze inca de la prima intalnire cu clientul si sa capete o forma finala inainte de discutarea intregului dosar de credit in comitetul de credite. In conturarea sa un rol important i-l joaca ofiterul de credite. Acesta insa trebuie sa poarte discutii ample in legatura cu posibilitatile (variantele) de grafic de rambursare posibile. Ofiterul de credite are obligatia sa explice ce se intampla in cazul fiecarui tip de grafic de rambursare avand in vedere ca de cele mai multe ori clientul nu cunoaste toate aspectele vis-à-vis de aceasta problema. Aici intervine profesionalismul ofiterului de credite.
Graficul de rambursare trebuie sa fie unul realist si care sa se plieze pe posibilitatile de rambursare ale clientului izvorate din miscarea fluxului de numerar (cash flow). De foarte multe ori activitatea agentului economic prezinta o fluctuatie in ceea ce priveste fluxul sau de numerar astfel incat acesta s-ar putea ca in anumite perioade sa nu dispuna de cash pentru a putea rambursa bancii ratele scadente. In acest caz este indicat ca in acele perioade sa nu se fixeze scadente la credit tinandu-se astfel cont de realitatea ca in acea perioada clientul nu are capacitate de rambursare. Tinand cont de acest aspect se evita ca in acea perioada banca sa intampine probleme in rambursarea creditelor. Este bine totusi ca in acele perioade sa se fixeze rate de credit simbolice astfel incat clientul sa nu se dezobisnuiasca de faptul ca are un credit care trebuie rambursat. Pe de alta parte acesta apreciaza banca pentru faptul ca aceasta acorda intelegere inca de la inceput in ceea ce privesc realitatile activitatii sale.
Un grafic de rambursare bine gandit inca de la inceput duce la evitarea aparitiei pe parcursul derularii creditului a situatiilor in care clientul solicita rescadentarea sau reesalonarea creditului.
Clientul are dreptul prin clauzele contractul de imprumut sa faca plati anticipate partiale sau integrale. Cum pot fi evitate astfel de situatii? Un credit nu trebuie acordat pe o perioada egala cu perioada maxima valabila pentru acel tip de credit. Creditul poate si este bine sa fie acordat pe o perioada mai mica sau egala cu perioada maxima de creditare tinand cont in primul rand de posibilitatile de rambursare ale clientului in ceea ce priveste capacitatea sa de rambursare. Se face de multe ori greseala ca ofiterul de credit simuleaza un grafic de rambursare, din care rezulta o suma lunara de plata si apoi este intrebat clientul daca poate sa plateasca acea suma lunar. Raspunsul in acest caz este de cele mai multe ori afirmativ pentru ca acesta vrea creditul si se gandeste in primul rand la faptul ca trebuie sa i-l obtina si mai putin la faptul ca acesta va trebui si restituit. Cel mai bine este mai intai sa fie intrbat clientul cu privire la suma care considera ca poate sa o plateasca lunar, iar graficul de rambursare sa tina cont de raspunsul la aceasta intrebare. Cu cat un credit este acordat pe o perioada mai scurta cu atat clientul plateste mai putina dobanda in total pe toata perioada de creditare.
Majoritatea bancilor percep comisioane la plata anticipata partiala si respectiv integrala, comision ce se aplica procentual la valoarea creditului rambursat anticipat. Este corect sau nu sa se aplice aceste comisioane? Exista argumente atat pro cat si contra in aceasta privinta. Argument pro in favoarea bancii: banca a plasat deja acea suma si care nu trebuie decat sa fie rambursata la anumite scadente si care sa aduca dobanzi; deci banca prin faptul ca i se restituie acea suma va trebui sa caute un alt client caruia sa-i plaseze acea suma pentru a putea sa incaseze dobanzi. Argument contra : prin replasarea sumei rambursate anticipat banca mai incaseaza si comisioane de l;a un al;t client. Deci iata ca o banca activa si care are un portofoliu de potentuiali clienti buni platnici nu se ingrijoreaza de faptul ca un client ramburseaza anticipat.
Tipuri de grafice de rambursare:
a) grafic de rambursare in care rata din credit este constanta:
exemplu:
Se observa ca la acest tip de grafic de rambursare clientul plateste la fiecare scadenta o suma totala din ce in ce mai mica. Acest fapt se datoreaza ratei de credit constanta la care se adauga o dobanda din ce in ce mai mica datorita soldului creditului care scade cu fiecare scadenta. Acesta este preferat in cazul in care clientul doreste sa restituie cat mai repede creditul si sa plateasca o dobanda totala cat mai mica cu putinta.
b) grafic de rambursare in care: rata credit + dobanda =suma constanta:
exemplu:
Acest tip de grafic de rambursare permite clientului ca la fiecare scadenta sa plateasca o suma constanta. Aceasta i-i confera o uniformitate in rambursarea creditului cunoscand ca in fiecare luna are aceeasi suma de plata. Formula matematica de calcul a acestei constante nu este foarte simpla. In cazul acestui grafic dobanziile urmeaza un trend descrescator iar ratele un trend crescator astfel incat suma lor este o constanta. Pe ansamblu clientul plateste in acest caz dobanda mai mare decat in cazul tipului de grafic precedent.
c) grafic de rambursare in care: rata credit este variabila
exemplu:
Acest grafic de rambursare tine cont de fluctuatiile in activitatea agentului economic si permite acestuia ca in perioadele in care capacitatea de plata este scazuta sa ramburseze bancii doar rate simbolice plus dobanda.
Indiferent de graficul de rambursare in cazul in care banca procedeaza la modificarea procentului annual de dobanda incepand cu o anumita zi, graficul de rambursare incepand cu acea zi nu mai este valabil si trebuie intocmit un alt grafic de rambursare valabil incepand cu ziua modificarii.
Concluzii
Creditul reprezintă încrederea pe care o persoană, numită creditor, o acordă altei persoane, numită debitor, căreia îi dă, în prezent, bani sau alte valori sub formă de împrumut, care-i vor fi restituite la o dată determinată, numită scadență, împreună cu o anumită dobândă, ce reprezintă prețul capitalului împrumutat. Creditul presupune existența încrederii.
Creditul bancar presupune acordarea de împrumuturi sub formă bănească. Obligatoriu pentru acest tip de credit este unul dintre subiecții raportului de credit să fie banca, iar celălalt, o persoană fizică sau juridică.
Prin intermediul creditului se mobilizează capitalul temporar disponibil din economie (de la agenții economici și populație) de către bănci și, împreună cu resursele bancare proprii, se acordă sub formă de împrumuturi diferitelor persoane juridice, precum și populației.
Creditul bancar constituie unul dintre obiectivele principale ale activității băncilor. În calitatea lor de intermediare – făcând abstracție de capitalul lor propriu – băncile se împrumută pentru a da apoi cu împrumut. În activitatea lor, băncile folosesc capitalul disponibil din conturile clienților – păstrat ca resursă în bancă – din care acordă împrumuturi altor clienți ai lor.
In activitatea de creditare trebuie avut in vedere atat evaluarea intentiei cat si a posibilitatii unui agent economic de a rambursa un credit
Cea mai importanta problema in activitatea de evaluare a riscului de creditare este aceea a determinarii capacitatii si dorintei imprumutatului de a rambursa creditul.
Atat caracterul cat si hotararea clientului sunt evidentiate, de obicei prin cinstea, integritatea si profesionalismul sau. Chiar daca situatiile financiar contabile si prognozele aferente activitatii clientului par acceptabile, o banca nu trebuie sa aiba relatii cu clientii care par necinstiti sau care nu prezinta credibilitate.
Pentru a identifica riscurile și factorii de succes ai unei afaceri, un ofițer de credit competent trebuie să aibă anumite calități personale și aptitudini profesionale.
Ofițerii de credit competenți nu se tem să ia decizii. Unul dintre scopurile unui ofițer de credit competent este acela de a cultiva relații de afaceri profitabile și nu de a ofensa clienții.
Confidențialitatea în toate etapele unei acțiuni de creditare – de la interviul preliminar și investigațiile legate de credit, până la rezolvarea unui credit neperformant – este deosebit de importantă.
Aptitudinile profesionale pot fi obținute prin studiu, specializare și din experiența acumulată în desfășurarea activității propriu-zise.
Analiza aspectelor economico-financiare are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situației economico-financiare indispensabil pentru decizia de creditare
Prudența bancară presupune, în primul rând, cunoașterea și înțelegerea activității clienților băncii. În vederea protejării fondurilor proprii și a celor atrase, banca are datoria de a-și selecționa judicios clienții, deoarece performanțele ei depind de eficiența cu care sunt acordate creditele.
Analiza nefinanciară vizează credibilitatea clientului, ca element psihologic esențial cu privire la formarea de către bancă a convingerilor referitoare la calitățile morale și profesionale ale conducătorilor agenților economici solicitanți de credite, a principalilor asociați și colaboratori, precum și a reputației privită prin calitatea produselor, serviciilor și a modului de îndeplinire a obligațiilor asumate în relațiile cu partenerii de afaceri.
Riscul în creditare reprezintă probabilitatea de a suferi o pierdere datorită încălcării obligațiilor debitorilor, prevăzute în contractul de credit. Pierderea constă în nerecuperarea sumelor avansate clientului, precum și a dobânzilor aferente.
Riscul de credit este în corelare cu riscul de reinvestire
Activitatea de creditare se desfășoară astfel încât să răspundă principiului prudenței în procesul de aprobare a solicitărilor de credite și să asigure controlul și asumarea conștientă a tuturor riscurilor care decurg din relația băncii cu clienții săi.
La acordarea creditelor, banca are în vedere întotdeauna principiul ca prima sursă de rambursare a creditului o constituie capacitatea împrumutatului de a genera lichidități, iar garanțiile materiale trebuie să constituie întotdeauna ultima sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor aferente.
Alegerea tipului de grafic de rambursare constituie un aspect deosebit de important si care poate sa contribuie la diminuarea riscului in activitatea de creditare. Este necesar ca acesta sa se prefigureze inca de la prima intalnire cu clientul si sa capete o forma finala inainte de discutarea intregului dosar de credit in comitetul de credite
Un grafic de rambursare bine gandit inca de la inceput duce la evitarea aparitiei pe parcursul derularii creditului a situatiilor in care clientul solicita rescadentarea sau reesalonarea creditului.
Bibliografie:
1. C. Basno, N. Dardac, C. Floricel – Monedă, credit, bănci, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 2002
2. N. Dănilă, A.O. Berea – Management bancar, Editura economică, București, 2000
3. Norme de creditare CEC
4. Norme de creditare Banc Post
5. Norme de creditare BCR
6. Curs de managementul creditelor – Institutul Bancar Roman.
7. M. Stoica – Management bancar, Editura Economică, București, 2003
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Managmentul Activitatii de Creditare (ID: 132501)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.