Manager Educațional Si Manager al Clasei de Elevi
Educatorul este cadrul specializat , format și perfecționat distinct , care își desfășoară activitatea în instituții specializate ,într-un cadru planificat , organizat , structurat El urmărește anumite obiective stabilite prin politica educațională și de învățământ , îmbinând formele de educație ale învățământului comun obligatoriu , cu cele potrivit particularităților individuale ; contribuie la dezvoltarea personalității autonome și creative a elevilor și nu numai .
Managerul este conducătorul , administratorul , organizatorul , coordonatorul unei echipe care desfășoară o activitate complexă de concepere , coordonare , administrare a elementelor implicate în atingerea unor obiective .
Demersurile educaționale, vizează dezvoltarea personalității elevilor, impune o participare activă , conștientă și responsabilă a acestora în propria formare . Implicarea managementului în demersul educațional , duce la întărirea acestuia , îl sprijină și ajută la obținerea unor idealuri educaționale înalte .
Profesorul ca educator și manager desfășoară o activitate de conducere globală , optimă și strategică a sistemului și procesului de învățământ . El aduce o argumentare multiplă pentru schimbare , fie din partea școlii , fie a clasei , fie a elevilor , sesizând și rezolvând conflicte ce apar astfel ;modifică modul de intervenție în situații concrete , în acord cu așteptările și particularitățile elevilor ; se bazează pe participarea , afirmarea , asumarea responsabilităților , implicarea sa și a elevilor în diversitatea situațiilor educaționale ; are opțiunea strategică pentru comunicare , motivare , participare , formare pentru o dezvoltare activă a clasei ; adoptă abordarea constructivă și înlăturarea barierelor în fașa dezvoltării , a rezistenței la schimbare , trecând de la negare la adaptare și apoi la afirmare .
Din punct de vedere psihologic, profesorul are rolul de a stimula elevii pentru o mai bună participare în procesul de învățare ; de încurajare și stimulare în desfășurarea unor proiecte sau în luarea unor decizii ; de ajutor în depășirea unor obstacole întâlnite pe parcursul procesului de învățământ ; oferă proceduri și modele mai eficiente pe are elevii le pot utiliza pentru îmbunătățirea demersului instructiv ; oferă consiliere și orientare atunci când este solicitat .
După cercetarea de sinteză a lui A. E. Woolfolk 1990 și a lui I. Nicola 1996 , sunt atribuite profesorului ca educator și manager următoarele roluri : expert al actului de predare –învățare ,deoarece fiecare profesor își cunoaște clasa și își adaptează metodele și procedeele de predare după nivelul și capacitatea de înțelegere a elevilor ; agent motivator , pentru că declanșează și întreține interesul elevilor pentru cunoaștere și învățare , aducând diverse materiale cu scopul de a stârni curiozitatea și dorința de cercetare a elevilor ; lider , prin exercitarea autorității dar și prin acordarea de sprijin , fiind un prieten , un confident al elevilor , un substitut al părinților ; consilier , deoarece este un observator sensibil al comportamentului elevilor , un îndrumător persuasiv ; model , pentru că este prin întreaga sa activitate un exemplu pozitiv pentru elevi ; profesionist reflexiv , întrucât cunoaște , analizează și înțelege problemele clasei ; manager , prin activitatea sa de supraveghere , dirijare organizare de luare a deciziilor , pentru menținerea ordinii și disciplinei în clasă .
Aceste roluri presupun un sistem de demersuri , situații organizate , reguli de respectat . Pentru optimizarea acestor roluri, consider că este necesar ca profesorul – manager să stabilească interacțiuni în realizarea obiectivelor propuse , printr-o organizare adecvată a formei și conținutului lecției , prin utilizarea metodelor potrivite ; să intervină cât mai des , mai consistent pentru a provoca și menține interacțiunile în toate etapele lecției ; să solicite elevii prin metode variate ; să sprijine cooperarea în grup a elevilor ; să stimuleze și să cerceteze , utilizând metode variate de notare și apreciere a răspunsurilor formulate de elevi ; să aplaneze anumite disensiuni și să prevină conflicte ce se pot ivi în clasă ; să ia diverse decizii pe parcursul activității ,pentru îmbunătățirea demersului didactic ;să aducă tot timpul noul în activitatea de predare , motivând elevii spre o mai bună activitate și spre obținerea de performanțe superioare în procesul de învățământ . Înșiși elevii generează optimizarea acestor roluri , deoarece își doresc să fie conduși mai eficient în procesul de învățare , pe domenii de cunoaștere stabilite de ei , după înclinațiile și dorinței lor pentru cunoaștere și cercetare ; să fie antrenați în rezolvarea unor probleme , ce le dezvoltă inteligența , gândirea logică , spiritul practic și creativ ; de a relaționa pozitiv , după o conduită morală desăvârșită , luând în considerare și nevoile și aspirațiile celorlalți , nu numai pe ale lor ; de a fi îndrumați , apreciați , stimulați după noi criterii , în care să se recunoască și cele mai mici performanțe .
Munca educatorului ca și manager este complexă , presupune cunoștințe suplimentare de psihologie , pedagogie metodica managementului și nu numai , pentru desfășurarea în condiții optime a procesului educațional . De priceperea și talentul profesorului depinde ducerea la bun sfârșit a procesului educațional , încununat cu succesul rezultatelor obținute .
Dupa parerea mea rolul de educator cât și cel de manager , implicit îmbinarea celor două , au un rol foarte important in dezvoltarea liberă , integrală , armonioasă a tinerei generații creative ,a oamenilor ce vor ramane cand noi nu vom mai fi. Numai însușirea și folosirea cu măiestrie a acestor roluri ne vor ajuta să atingem idealurile propuse .
În concluzie educatorii sunt cei care pot ajuta generațiile tinere să crească armonios îndemnandu-i sa-și gasească o cale cat mai bună catre succes.
Educatorul-manager trebuie să insiste nu pe problemele de conținut informațional, ci mai ales pe proceduri de interactivitate, de integralitate. Managerul clasei trebuie să-i lase pe copii/ elevi să-și afirme libertatea de manifestare, spiritul de inițiativă, independența, libertatea. Profesorii trebuie să se raporteze la cei pe care îi educă, să stabilească relații de cooperare cu părinții acestora și cu alți factori interesați ai societății.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Manager Educațional Si Manager al Clasei de Elevi (ID: 159810)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
