Managementul Unui Cabinet de Kinetoterapie

Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Educație Fizică și Sport

Disciplina: Management aplicat în kinetoterapie

PROIECT

Managementul unui cabinet de kinetoterapie

Autor:

Bucur Radu-George

Grupa 303

Anul universitar

2015-2016

Prezentarea domeniului de activitate

Kinetoterapia este o formă de terapie, prin mișcare efectuată prin programe ce au rolul de a reglementa funcții diminuate sau creșterea nivelului funcțional datorită unor diverse suferințe. Plecând de la programe de exerciții fizice statice și dinamice, kinetoterapia propune următoarele: corectarea posturii corpului, creșterea mobilității articulare, creșterea forței musculare, recăpătarea echilibrului, dar și reeducarea respiratorie si reeducarea sensibilității.

Kinetoterapia se află la granița dintre remediu medical și exercițiu fizic, ajutând la găsirea unui echilibru și organizarea unui stil de viață sănătos.

Fiziokinetoterapie reprezintă metoda de tratament medical cu ajutorul agenților fizici (aer, lumina, apa, electricitate etc.) care are scopul menținerii, îmbunătățirii și/sau recuperării funcțiilor organismului.

Fizioterapia, ca disciplină terapeutică complexă, cuprinde tradițional mai multe ramuri din care clinica noastră va executa cu succes urmatoarele:

Compania (Afacerea)

Numele legal va fi S.C. Clinica de Recuperare Medicala Independent S.R.L. Locația gasită pentru desfășurarea activității se află la parterul unei case din zona Metrou Piața Victoriei ce are aproximativ 250mp utilizabili. Zona reprezintă siguranță și confort pentru pacienții noștri. Numele pe care ne propunem să îl transformam în brand este Clinica Independent, așa că numele pe care îl vom folosi în plan este Clinica Independent, nu altfel.

Clinica Independent iși propunem să îndeplinească cu success următoarele ramuri din zona fizioterapiei:

electroterapia – importante efecte antialgice (calmarea durerii), antiinflamatorii (eliminarea inflamațiilor articulare si musculare), decontracturante (eliminarea contracturilor), miorelaxante (relaxare musculara), antiedematoase (eliminarea umflaturilor rezultate din infiltrarea unui lichid seros intr-un țesut celular subcutanat), prin intermediul curenților de tip diadinamic, interferențial și aplicației de ultrasunete, laser și ultrascurte generate de aparate modern.

kineziterapia – vizeaza menținerea unei capacități respiratorii corecte la bolnavii suferind de o afecțiune bronhopulmonara (bronșita cronică) sau pleurală (pleurezie), de o fractură a coastelor sau care au suferit o intervenție chirurgicală.

termoterapia – este o metodă de tratament nespecific ce utilizează ca agent terapeutic factorul termic vehiculat de diversi vectori ca: apa, lumina, aerul, parafina, namolul, nisipul. Prin această metodologie se poate crește temperatura țesuturilor pe care se aplică superficial (0,5 cm) sau profund (3,5 cm).

masajul

În ceea ce privește kinetoterapia sau “gimnastica medicală”, ne propunem să tratam o gamă largă de afecțiuni, cum ar fi:

corectarea posturii și a aliniamentului corpului – prin tehnici speciale de kinetoterapie cum ar fi posturari și exerciții de tonifiere a musculaturii cu rol in ortostatism

creșterea forței musculare – prin exercitii de tonifiere cu rezistență mare

creșterea rezistenței musculare – prin exerciții de tonifiere cu o evoluție gradată

creșterea mobilității articulare – prin mobilizari pasive, pasivo-active și active cu rezistență, precum și prin exerciții de asuplizare a musculaturii articulației in cauza

coordonarea, controlul si echilibrul – prin exercitii specifice de kinetoterapie pentru afecțiuni neurologice

antrenarea la efort – prin exerciții de efort aerob fără o încarcare considerabilă și cu un număr mai mare de repetari

reeducarea respiratorie – sunt exerciții de kinetoterapie pentru antrenarea musculaturii intercostale și abdominale

reeducarea sensibilității – sunt tehnici de kinetoterapie ce constau în stimularea terminațiilor nervoase senzitive de la nivelul zonei afectate.

relaxarea – una dintre cele mai eficiente metode de relaxare folosite în kinetoterapie fiind stretching-ul. Prin această tehnica se obține întinderea mușchilor pe toata lungimea lor, având ca rezultat relaxarea, creștera elasticitatii, flexibilității și amplitudinii în mișcare.

Programul de lucru

Luni – Vineri 08:00 – 22:00

Sâmbătă – Duminică 09:00 – 17:00

Ne definim segmentul de piață dupa cum urmeză:

Persoane care au suferit traumă, accidente

Femei gravide și tinerele mămici

Oameni cu probleme motorii, ale spatelui ori cu greutatea

Persoanele care lucrează în companiile naționale și multinaționale

Sportivii profesionisti

Din aceste mari categorii/segemente extragem consumatorul tipic pe care îl vizăm după cercetarea efectuată și căruia i se adresează Clinica Independent este reprezentat de persoanele cu vârsta între 18 și 50 de ani dar cu nucleul de vârsta cuprins între 25 și 39 de ani. Aceștia au venituri medii spre ridicate, studii medii și superioare și sunt din mediul urban. Pe lângă caracteristicile demografice ale consumatorului am identificat și o serie de caracteristici personale ale acestora, cum ar fi: merg la sala de fitness pentru întreținere și recuperare, sunt motivate să iși schimbe stilul de viață, sunt persoane sociabile (motiv pentru care este important ca doctorii noștri să aibă bune abilități de comunicare), cred în eliberarea stresului prin mișcare, însă nu știu foarte multe despre domeniul kinetoterapiei.

Neajunsurile indentificate:

Preț mediu spre mare (datorită calității)

Notorietate scăzută a firmei fiind la începutul activității

În cadrul sistemului sanitar privat se observă tendința ca specializările medicale (de exemplu: oftalmologie, kinetoterapie, fizioterapie etc) să fie practicate în cabinete individuale, pierzând teren în acest fel ideea de policlinică.

Distribuția:

Departamentele de ortopedie, neurologice sau de ginecologie

Medicii de familie

Asociațiile și cluburile sportive

Asociațiile sau ligile oamenilor care muncesc mult

Misiunea companiei

Țelul nostru îl reprezintă îmbunătățirea calității vieții în comunitatea în care ne regăsim.

Ne propunem sa ne ajutam pacientii sa parcurgă drumul spre câștigarea încrederii prin servicii si programele pe care le implementăm împreună. Încrederea deplină face parte din misiunea noastră zilnică.

Putem obține acest lucru prin înțelegerea domeniului, informarea și educarea pacienților, și întelegerea nevoilor pe care aceștia le au.

Avem nevoie de aparatură profesională și personal calificat. Acest personal va fi dedicat, va oferi, pe lângă servicii medicale de calitate, și o experiență de bun cunoscător al domeniului comunicării sociale, astfel încât să inteleaga așteptările pacienților.

Dorim să ne creerea o reputație prin a îmbunătăți încrederea oamenilor și interesul acestora către sănătate și sport.

Clinica Independent va fi văzută ca o sursă de informare, prevenire, responsabilizare și tratarea a problemelor medicale cu care oamenii se confruntă.

Clinica Independent crede în inovație și în starea de bine a pacienților. De aceea, investim constant în tehnologie și cercetare, pentru a dezvolta tratamente unice, care aduc un real avantaj celor care le folosesc. Pentru noi, inovația este un fel de a fi. Rolul nostru este acela de a găsi soluții noi, superioare și de a seta tendințe pe piața cabinetelor de recuperare medicala.

Viziune

Vrem să devenim prima alegere în mintea consumatorilor pe piața cabinetelor de recuperare medicală din București, dar și din împrejurimi.

Pentru a ne atinge acest obiectiv, ne-am stabilit un parcurs bazat pe o creștere durabilă și sustenabilă, în care ținem cont de un set de valori esențiale:

Inovație. Investim constant în tehnologie și cercetare pentru a dezvolta produse unice, evaluate dar in același timp inovam și în relațiile interumane.

Creativitate. Ne inspirăm din viața și activitatea pacienților noștri, tocmai pentru a putea găsi soluții care să le ușureze viața și activitațile personale.

Curaj. Credem în ceea ce facem și nu ne ferim de nicio provocare.

Mediu. Folosim tratamente naturale și noninvasive.

Responsabilitate. Vrem să devenim parte din comunitate.

Distracție. Lucrurile cu adevarat bune se fac cu pasiune și determinare, dar și cu zâmbetul pe buze.

Servicii oferite

Clinica Independent va presta servicii ce vor trata problema recuperarii medicale prin pachete personalizate și prin consiliere psihologică pentru rezultatele cele mai bune. Serviciile pe care le oferim sunt desprinse din ramura fiziokinetoterapiei, oferind astfel din domeniul fizioterapiei servicii de electroterapie, kineziterapiei si termoterapiei și o serie largită de exerciții din domeniul kinetoterapiei. Vă prezentam o scurta listă de servicii pentru a vă putea forma o parere:

Kinetoterapie de recuperare individuală sau de grup

Masaj terapeutic (masaj clasic, reflex, periostal, alte forme de mesaj terapeutic)

Recuperarea medicală a bolnavilor posttraumatici

Recuperarea medicală a bolnavilor după intervenții ortopedico-chirurgicale

Recuperarea medicala a bolnavilor reumatici

Recuperarea copiilor cu deficite funcționale

Oferim terapie cu unde de șoc care te scapă de durere într-un timp foarte scurt. Terapia Shockwave este folosită cu succes pentru tratarea durerilor de calcâi, genunchi, șold, spate, umar și nu numai. Shockwave, sau “terapia durerii”, este o tehnologie care utilizează undele de șoc pentru a trata durerile cronice ale sistemului musculo-scheletal.

Oferim un mix personalizat in funcție de afecțiunile și de personalitate fiecărui pacient. Compania noastră se ocupă cu crearea de programe personalizate împotriva obezității și a unui stil de viață sedentar.

Susținem că mișcarea este foarte importantă în sarcină, în afara cazurilor speciale ce necesită repaus la pat. Pentru o femeie cu o sarcină dezvoltată normal, exercițiile gândite special pentru aceasta perioada a vieții le ajuta pe viitoarele mame să se mentțna în formă, să treacă mai ușor prin transformarile fizice și presiunea psihică, dar și să se pregătească pentru naștere.

Echipa noastră de medici oferă consultanța în probleme de dietetică și nutriție. Credem într-o dietă echilibrată și de aceea vrem să ajutăm pacienții să mentină o dietă echilibrată.

Clinica mai beneficiază și de serviciile unui psiholog care oferă sprijin mental, consultații și servicii suplimentare de psihologie.

Servicile noastre includ și servicii corporate de grup pentru relaxarea persoanelor care lucrează într-un mediu în care nivelul stresului este ridicat.

Publicul țintă

Persoanele vizate sunt persoane cu un stil de viață dezorganizat, cei care lucrează în companii naționale și multinaționale, femeile gravide și sportivii de perfomanță. Toate cele trei grupuri de persoane identificate își doresc recâștigarea încrederii și vitalității.

Dorim să participăm activ la conștientizarea problemei în scopul educării și tratării.

Am urmat și o serie de chestionare și analize asupra pieței și potențialilor clienți. Puteți găsi aceste statistici în anexele 2 și 3, dar și în capitolului destinat acestei probleme.

Capital necesar

Avem nevoie de 50.000 Euro pentru a ne permite să începem această afacere. Putem garanta și ieși din acest imprumut în 2 ani, prin dividend din profitul în exces.

Plan financiar

Ținând cont de faptul că planul reprezintă o investiție pentru o nouă afacere vom prezenta planul financiar în capitolul destinat acestuia pe larg dar și îm anexele dosarului.

Riscuri – Oportunitati

Riscurile la care se expune Clinica Independent este reprezentata de impredictibilitatea raspunsului concurentei si a mediului social.

Oportunitatile Clinicii Independent sunt reprezentate de ne aranjarea pietei in materiei de recuperare medicala si faptul ca incercam sa ne pozitionam ca fiind cei care ofera incredere deplina pacientilor.

Analiza SWOT

Puncte forte ale companiei:

Clinica Independent este singura de pe piață care oferă imaginea încrederii depline. Venind la noi, oamenii nu numai că merg pe mana unui personal cu deosibite calități sociale și cunoștințe în domeniu, dar reușesc să își recapete și încrederea în ei însuși.

Zona în care se află cabinetul este una centrală, iar design-ul oferit este atrăgător. Clienții, aflându-se într-o ambianță placută, se deconectează de stresul cotidian. Acest lucru îi face să revină la cabinetul nostru.

Oferim medicilor training-uri de specialitate, astfel încât aceștia să fie mereu la curent cu noile metode apărute pe piață în materie de medicina.

Potențialii clienți sunt informați cu privire la riscurile la care se pot supune zi de zi, fără a le conștientiza. Ne bazăm pe ideea că este mult mai bine să previ, decât să tratezi!

Parteneriatele pe care le avem cu cabinetele medicale de familie, cabinetele ginecologice, cele ortopedice și sălile sportive ne asigură o anumită bază de clienți, care se mărește cu timpul.

Slăbiciuni:

Suntem la început, așadar avem o notorietate mică, pe care însă o vom mări cu timpul.

Fiindcă oferim servicii de o calitate înaltă, folosim aparatură și tehnici moderne de recuperare, prețurile noastre sunt medii spre mari datorita dorintei de penetrare in piata

Oportuniăți:

Tentință oamenilor de a se îndrepta către un stil de viață sănatos. În ultimul timp, din ce în ce mai mulți oameni aleg să aibă grijă de sănătatea lor (ex. Mâncarea BIO), așadar cabinetul nostru le va oferi bună perspectivă în acest sens.

Când vine vorba de servicii medicale, ai nevoie de siguranța și încrederea că serviciile pe care le primești sunt de bună calitate, iar medicii care te tratează sunt adevărați specialiști.

Bulversarea pietei

Amenințări:

Servicile de substituție, cum ar fi sălile de fitness, alte cabinete de stat sau particulare.

Recesiunea și, respectiv, scăderea salariilor.

Comportamentul consumatorilor, și anume dezinteresul lor față de această ramură: unii oameni tind să se concentreze foarte mult pe muncă și nu consideră că trebuie să își acorde o anumită atenție.

Costurile ridicate ale furnizorilor

Organigrama

Echipa de conducere

Forma legala a societatii este SRL, avand trei actionari ce si-au distribuit capitalul social si procentul profitului si a pierderilor dupa cum urmeaza:

Actionar nr. 1 – Medic Specialist – 40%

Actionar nr. 2 – Investitor – 60%

Actionar nr. 3 – Managerul angajat de companie care va primi cate 5% din partea fiecarui actionar.

Suport profesional

Am adunat împreună o echipă de specialiști, care impreuna au peste 10 ani de experienta in materie de investitii si activitati medicale. Singura exeptie in aceasta ecuatie o face managerul care are o experienta de 5 ani in domeniu, acesta fiind absolvent al facultatii de comunicare si relatii publice.

Angajati, salarii si experienta

Ne propunem sa angajam sa angajam un personal calificat cu o experinta de peste 3 ani in domeniu. Pe langa aceast personal calificat vom angaja si personal ce se va ocupa de curatenia spatiului si de receptia clientilor. In tabelul de mai jos se gaseste numarul de personal dorit, salariul oferit si experienta ceruta.

Bibliografie

http://www.reumatism.ro/disease/osteoporoza. (n.d.). Liga Romana contra Reumatismului. reumatism.ro. Retrieved from http://www.reumatism.ro/disease/osteoporoza

Raportul FIT FOR WORK: “Afectiunile musculo-scheletice si piata muncii din Romania.” (n.d.). Liga Romana contra Reumatismului. Retrieved from http://www.reumatism.ro/project/raportul-fit-for-work-afectiunile-musculo-scheletice-si-piata-muncii-din-romania

REHABILITATION THERAPY VERSUS DRUG THERAPY IN PATIENTS WITH LUMBAR DISC DEGENERATION. (2013). Balneo Research Journal, 4(4). Retrieved from http://bioclima.ro/Balneo%20%2853%29.pdf

Romania, „campioana” la scolioza in Europa. (n.d.). csid.ro. Retrieved from http://www.csid.ro/health/noutati-sanatate/romania-campioana-la-scolioza-in-europa-4022603/

Romednet. (n.d.). PIAȚA SERVICIILOR MEDICALE PRIVATE CREȘTE CONSTANT DATORITĂ NUMĂRULUI TOT MAI MARE DE APELANȚI. Retrieved from http://comunicate.mediafax.biz/UploadedFiles/6631/pdf/1.pdf

Viasu, M. (2010, September 28). Program national de depistare a scoliozei. http://www.paginamedicala.ro. Retrieved from http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Program-national-de-depistare-a-scoliozei_9328/

Anexe

Anexa 1

Dotări minime pentru o clinică de Recuperare, medicină fizică și balneologie:

aparat de masurat tensiunea arterială cu stetoscop

negatoscop

aparat curenți diadinamici sau aparat curenți de joasă frecvența-impulsuri etc.

aparat curenți interferențiali interfrem, interdyn, diafrem sau nemectron

aparat terapie cu ultrasunete

dotări minimale pentru kinetoterapie (spalier, saltea, oglindă etc.)

termometru

ciocan reflexe

Condiții de spațiu pentru sala de kinetoterapie:

suprafața utilă a sălii va asigura cel puțin 4,5-5 m2 pentru fiecare pacient

sala va avea aerisire naturală directă, cât mai eficientă

pardoseală caldă (parchet sau scândura) sau mochetă pe beton cu strat amortizor

cabina de duș (cu apă caldă permanentă) și WC

spașiu separat pentru dezbrăcat-îmbrăcat

Dotări specifice:

1 spalier

2 saltele

1 oglindă de perete

1 masă kineto simplă

1 bancă

2 instalații-montaje scripete cu contragreutăți

greutăți de diverse mărimi, bastoane, arcuri, cordoane elastice

minimum 3-4 dispozitive pentru recuperare funcționala din grupa "dispozitive ajutătoare" (de exemplu: Pedalier, planșetă basculantă, giroplan, levier pentru cvadriceps, roată și scăriță pentru umăr, placă canadiană, placă pentru abilitățile mâinii etc.)

cântar pentru persoane

Dotări pentru urgență:

aparat de masurat tensiunea arterială

trusă de urgență:

2-3 tipuri de mărimi de atele

Feși simple si feși elastice

pansamente sterile

dezinfectante (alcool, iod, unguent cu antibiotic)

2-3 tipuri de medicație antialgica administrabilă oral sau rectal (algocalmin, piafen, paracetamol etc., câte 10 bucăți)

1 spray cu bronhodilatator (salbutamol, berotec)

nitroglicerină, 10 tablete

nifedipin (simplu, nu retard), 10 tablete, pentru administrarea sublinguală

furosemid, 10 tablete

atenolol sau metoprolol, 10 tablete

Anexa nr. 2

Planul cabinetului

Similar Posts