Managementul turistic al unui traseu cultural -religios [623621]

UNIVERSITATEA „ OVIDIUS” – CONSTANȚA
FACULTATEA DE TEOLOGIE „ SF. AP. ANDREI”
MASTER TURISM RELIGIOS

Managementul turistic al unui traseu cultural -religios
-Moștenirea Brâncovenească –

Profesor Îndrumător:
Pr. Lect. Univ. Dr. RUSU IOAN

Masterand: [anonimizat]

2018

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

2 Contents
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 3
I – Pelerinajul – drum al evlaviei și cunoașterii. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 8
I.1 Potențialul turistic al pelerinajelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 12
I.2 Servicii turistice oferite ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 14
I.3 Apariția și ev oluția pelerinajelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 18
II. Managementul turistic al traseului – Moștenirea Brâncovenească ………………………….. …………………… 23
II.1 Justificare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 23
II.2 Prezentarea generală a traseului. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 30
II.3 Etapizarea programului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 31

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

3 INTRODUCERE

În ultimele decenii ale secolului XX și începutul secolului XXI, turismul mondial și -a
diversificat formele de manifestare pe plan internațional, încercând să valorifice cele mai
valoroase obiective culturale si religioase din patrimoniul cultural religios al unei țări. Între
turism și cultură respectiv între turism și religie există nenumărate interacțiuni și combinații pe
baza relației dintre obiectivul cultural/locul sacru și motivația turistului în funcție de care se pot
analiza mai multe aspecte.
Premisele turismului rel igios și de pelerinaje pun în lumină o adevarată oportunitate pe
care o au parțile implicate și care se dovedește foarte profitabilă. Forma veche de turism religios
este înlocuită de o noua eră (o industrie dinamică, în care se comercializează produse turi stice de
prim rang, care se bazează pe calitatea serviciilor de cazare, alimentație, agrement, transport și
care se adresează tuturor categoriilor de turiști, fie ei tineri sau în vârstă). România este renumită
pentru obiectivele cultural -religioase și cea mai mare densitate de lăcașuri de cult, motiv pentru
care țara noastră este favorită succesului în acest domeniu.
Important este că turismul religios și de pelerinaje se individualizeaz ă, câștig ă teren și
devine de sine stătător, cu beneficii atât pentru agenții economici cât și pentru pelerini, cu noi
modalități de manifestare în care tinerii joacă un rol important pe viitor și care ne poate asigura o
imagine pozitivă pe plan internațional.
Vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric, cum ar fi vestigii arheologice, istorice,
monumente, castele, edificii religioase, ansambluri urbane și rurale, parcuri și grǎdini reprezintǎ
una din componentele turismului cultural1. Se observǎ cǎ o pondere din ce în ce mai mare, circa
40%, din totalul vizitelor revine tur ismului cultural, iar ca o cǎlǎtorie sǎ fie inclusă în sfera
turismului cultural, ea trebuie sa îndeplineascǎ trei condiții2:
 sǎ fie determinatǎ de dorința de cunoaștere, de cultivare .
 sǎ aibǎ loc consumul unui produs turistic cu semnificație culturalǎ (m onument,
operǎ de artǎ, spectacol, schimb de idei)
 și sǎ presupunǎ intervenția unui mediator – persoanǎ, document scris, material
audio -vizual – care sǎ punǎ în valoare produsul cultural.

1 Rodica Minciu, Economia turismului , Editura Uranus, București, 2000, pg. 84 -85
2 ***Le tourisme culturel en Europe, Etudes, CEE, Bruxelles, 1994, pg. 103.

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

4 Dupǎ cum se observǎ, turismul religios și de pelerinaje este inclus în aceastǎ mare
categorie a turismului cultural.
Turismul religios este acea formǎ de turism care presupune vizitarea unor lăcașuri de
cult, a unor obiective turistice unice prin trǎsǎturile lor de edificii religioase. Mai mult decât atât,
turismul de pele rinaje presupune practicarea turismului religios cu o anumită regularitate privind
spațiul și timpul, la destinații foarte cunoscute.
Pornind de la noțiunea de turism cultural -religios se poate vorbi de două tipuri de
călătorii:
 călătorie unifuncțională, care are un singur scop de natură religioasă, un exemplu
foarte bun în cazul României fiind călătoriile religioase efectuate la lăcașuri cu
icoane făcătoare de minuni, iar participantul la acest gen de c ălătorie este strict
pelerinul;
 călătorie plurifuncț ional ă care îmbină aspectele religioase ale călătoriei cu cele
strict culturale, și care permit vizitarea unui număr mai mare de obiective
turistice. Atunci când elementul de atracție pentru turiști se află într -un monument
sau altă formă a patrimoniului c ultural de factură religioasă, se poate vorbi de
turism în spațiu religios. 3
Turismul cultural -religios atrage în special turiștii care sunt interesați de satisfacerea unor
nevoi spirituale prin participarea la o serie de manifestări de această natură, pr in contacte cu
civilizația și cultura altor popoare, asigurând loisirului (timpul liber) funcția sa formativă.
Turismul de cunoaștere (cel motivat de cultură) se caracterizează prin existența unor
fluxuri turistice de tip wonderlust (dorința de a călători) . De aceleași caracteristici se bucură și
turismul religios în sensul că alegerea acestei destinații turistice se datorează în principal
modului în care turistul percepe existența unei diferențieri între oferta externă și cea internă
concretizând în cultur ă valorile culturale recunoscute ale propriei țări, cultul religios de stat,
arhitectura bisericească, datinile, folclorul etc.
Pe lângă acești factori mai acționează și alții: similitudini de limbă, apartenența la un
spațiu cultural comun, stabilitatea po litică, moda, lipsa riscului etc., însă ei nu pot fi cuantificați,
deci impactul lor poate fi apreciat doar calitativ.

3Conf. univ. dr. Bădulescu Alina , Lector univ. dr. Ban Olimpia -Turismul religios , Amfiteatrul Economic nr 18,
noiembrie 2005, p 70

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

5 Factorii educativi și de civilizație (nivel de instruire, setea de cultură, dorința de
cunoaștere) alăturați celor psiho -sociologici (mod a, tradițiile, caracterul individual și
temperamentul) sunt cei care exercită o influență semnificativă asupra turistului în alegerea
acestei forme de petrecere a timpului liber. De exemplu, tradiția materializată în serbări populare,
festivaluri de folclo r, sărbători religioase influențează în mare măsură opțiunea pentru locul
petrecerii vacanței și de asemenea contribuie la atragerea în circuitul turistic a noi segmente de
populație. Nu trebuie omiși nici ceilalți factori de natură socio -economică (factor i economici,
tehnici, socio -politici), care, și aceștia stau la baza practicării turismului cultural -religios.
Din cele două mari grupe de factori prezentați mai sus se pot distinge patru mari factori
esențiali :
 nivelul de instruire și cultură
 apartenența religioasă și eventual practicarea unui cult religios
 ocupația profesională și nivelul veniturilor
 calitatea infrastructurii (căilor de acces) și a serviciilor turistice oferite.

Nivelul de instruire și de cultură prezintă importanță pentru turiștii ce vi n să viziteze și
să cunoască un obiectiv cultural religios. Această cunoaștere are în vedere epoca istorică în care
se raportează structura arhitectonică, plastic a decorativă a construcției, precum și istoricul
locurilor. Pentru această categorie de turișt i nu propria religie con tează, ci valoarea arhitectural –
artistică a monumentului. Se poate afirma că turismul religios din zilele noastre este practicat
indiferent de cultul practicat de turist și cere un nivel de înțelegere ridicat.
Apartenența religioasă reprezintă elementul esențial pentru cei ce practică pelerinajul.
În schimb, un rol hotărâtor în practicarea turismului religios îl are ocupația profesională a
turistului. Formația sa profesională determină gradul său de cultură, relevă posibilitățile
financiare și timpul liber de care dispune.
Din punct de vedere strict religios, motivele pelerinajului sunt următoarele prezentate
succint:
 a vedea ( a cunoaște locurile speciale legate de istoria mântuirii );
 a se ruga, a adora, a venera (contemplarea locur ilor sfinte este insoțita de
rugăciune, fie individuală, fie colectivă);

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

6  a împlini un legămâ nt (drumul anevoios al călătoriei este un semn al legămantului
facut lui Dumnezeu în cazul rezolvării favorabile a unei cereri);
 a ramâne să locuiască p ână la moa rte într -un loc sfânt (motivarea care îi inspira
pe unii oameni să aleagă viața monastică);
 a obține o favoare ( prin rugăciune);
 a procura moaște sau obiecte purtătoare de sfințenie, a face daruri.4

Calitatea infrastructurii și a serviciilor turistice deține, de asemenea, un rol foarte
important în alegerea unui program turistic, în aprecierea unei oferte turistice adecvate cu timpul
liber și cu bugetul turistului.

Turismul cultural religios reprezintă o formă aparte de turism caracterizată prin
necesita tea cognitivă a individului, prin căutari permanente, prin dorința de a se informa, educa,
regăsi sau desăvârși.
Prin turismul religios turiștii se deplasează spre locuri sfinte, morminte, moaște sfinte,
biserici și mănăstiri cu speranța regăsirii de sine , a căutărilor liniștii sufletești, a împăcarii cu eul
propriu și cu realitatea.
Cautarea divinității prin pelerinaje organizate în grupuri sau deplasări individuale este
specific unui segment de piață diferit, ce nu poate fi încadrat nici într -o altă cla sificare după
vârstă, sex, venituri, categorie socială, educație, etc. deoarece motivația turistică este strict
spirituală și personală.
Turismul religios impune individului anumite sacrificii acceptate de bunăvoie cum ar fi:
ținuta decentă chiar sobră, a titudine plină de respect și pioșenie, reculegere, rugăciune, meditație,
contemplație, interiorizare, conștientizare asupra binelui și răului din fiecare individ.Turistul
aflat în vizită la obiectivele religioase acceptă fără comentarii regulile bisericeșt i, se supune de
bunăvoie, uneori cu bucurie și chiar cu speranță canoanelor indicate de slujitorii acestora.
Din punct de vedere spiritual, turistul pelerin se simte puternic și superior, iar bucuria
sufletească îl înalță deasupra bucuriilor materiale și trecătoare ale vieții cotidiene. Turistul
pelerin simte că a depășit o anume dificultate și se întoarce împăcat cu sine și cu cei din jur,
încărcat cu energia pozitivă necesară depășirii grijilor cotidiene și pregătit psihic și fizic pentru

4https://www.crestinortodox.ro/editoriale/pelerinajul -dimensiune -spiritualitatii -ortodoxe -70091.html

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

7 continuarea act ivităților. Acestea sunt doar câteva motive pentru care turiștii de orice vârstă sau
condiție socială își îndreaptă pașii spre cunoaștere, în căutarea valorilor adevarate și nemuritoare.

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

8 I – Pelerinajul – drum al evlaviei și cunoașterii .

După cum afirm ă Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Or todoxe Române,
„pelerinajul este o constant ă a umanit ății. El are motiva ții multiple ș i semnifica ții spirituale
profunde, c ând este tr ăit intens și înțeles corect. Pelerinii sunt oameni care doresc s ă viziteze și să
venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moa ștele sfin ților, icoane f ăcătoare de
minuni sau locuri unde tr ăiesc mari duhovnici renumi ți”5.
El este un memorial -vizual al locuri lor unde s -a arătat în lume iubirea ș i lucrarea
minunat ă a lui Dumnezeu pentru oameni ș i prin oameni. Pelerinul vrea s ă ating ă locul sf ânt sau
moaș tele sf ântului în care ș i prin care s -a arătat prezența sfințitoare a lui Dumnezeu î ntr-un mod
deosebit de intens, pentru ca el , pelerinul , să-și intensifice c redința ș i iubirea sa pentru
Dumnezeu.
În locurile de pelerinaj vin oameni diferi ți din regiuni sau țări diferite. Motiva țiile și
dorințele lor sunt diferite. Vârstele, starea socială, gradul de cultură , intensitatea credinței,
sensibilitatea spirituală – toate sunt diferite. Această diversitate adunată laolaltă se vede mai ales
la pelerinajele legate de h ramurile locurilor sfinte sau sărbătorile sfinț ilor patroni spirituali ai
acestor locuri.
În experienț a spiritual ă a pelerinajului, cei care au credința m ai slabă au prilejul să o
întărească văzând credința mai puternică a altora; cei care au răbdare mai puțină se întăresc
văzând răbdarea altora; cei care se roagă mai puțin și mai superficial se îmbogățesc și se înnoiesc
din rugă ciunea fierbinte a altora, a tuturor. În pelerinaj suntem influențați de alții și influență m pe
alții prin felul nostru de a fi prezen ți acolo. Î n general pelerinii sunt oameni însetați de mai multă
viață spiritual ă, pe care nu o oferă totdeauna propria lor parohie sau mănăstire, sau pentru că s -au
prea obișnuit cu acestea. Pelerinajul î nvinge rutina. În pelerinaj Duhul Sfânt trezește î n om o
dorin ță mai mare de sfințenie, de înnoire a vieț ii.

5 DANIEL , Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ediție revăzută și completa tă, Editura BASILICA a Patriarhiei
Române, București – 2008, p. 12

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

9 Când pelerinajul este însoțit de rug ăciuni, de priveghere, de spovedanie, de împărtășire
euharistic ă, de convorbiri duhovnice ști cu al ți pelerini, el este un izvor de bucurie și pace
interioar ă, un prilej de îmbogățire spirituală .
Pelerinii oferă bani sau daruri materiale bisericilor din locurile de pelerinaj, ca semn c ă
primesc î n schimb daruri spirituale, binecuvântări pentru viața și activitatea lor. Lumina și
frumusețea de pe fețele pelerinilor î n timpul slujbelor re ligioase ale pelerinajului arată lumina
adunată de ei în suflet prin rugă ciunea comună a sărbătorii. Întâlnirea cu locurile sfint e, moaștele
sfinților, icoanele sfinților și persoane cu viață smerită și sfântă devine izvor de bucurie, iubire și
luminare interioară a pelerinului.
Pacea și bucuria, lumina și sfințenia adunate î n inimi prin pe lerinaj la locurile sfinte sau
în momentele sfinte ale celebră rii liturgice sunt duse de pelerini în casele lor, în parohiile și
mănăstirile lor, î n societate. Astfel, pelerinii purtători ș i martori ai Duhului lui Hristos î n lume,
devin, misionari f ără să fi pretin s aceasta. Pelerinii duc cu ei în lume ce -au primit din întâ lnirea
cu locurile sfinte, cu sfinții pe care îi venerează . Catehezele populare f ăcute cu pril ejul
pelerinajului, privind viaț a sfin ților și lucrarea lui Dumnezeu în viaț a oamenilo r sunt de mare
importanță. Rugă ciunile p entru boln avi (Sf. Maslu), sfințirea apei, mărturisirea păcatelor și
împăcarea, rugăciunile și privegherile de noapte, câ ntările și rug ăciunile î n gru p pe drum spre
locurile sfinte și spre casă, cărțile ș i pliantele, i coanele, obiectele religioase -suvenire,
procesiu nile și ceremoniile liturgice în aer liber – toate acestea fac d in pelerinaj o lucrare
misionară î n care adev ărul credinț ei se armonizeaz ă cu frumuseț ea celebră rii pentru a exprima
taina iubi rii lui Dumnezeu pentru oameni ș i a iubir ii oamenilor față de Dum nezeu. Taina iubirii
și a bucuriei divine împărtășite oamenilor prin sfinți este celebrată în pelerinaj și devine lucrare
sfântă . Pentru toate acestea, pelerinajul ca eveniment misionar este o sărbatoare a vieții luminată
de sfinț enie, o icoana a bucuriei veșnice în prezenț a lui Dumnezeu. Pelerinajul sfințește timpul
vieții terestre și îl deschide spre veș nicie.6
Pelerinajele au avut de -a lungul veacurilor o influen ță benefic ă asupra vie ții persoanelor
și popoarelor: au contribuit la întărirea și înnoirea v ieții religio ase, au consolidat identitatea și
unitatea spirituală a comunităț ilor umane dintr -o regiun e, au contribuit la apropierea între
Biserici naționale diferite și î ntre grupuri etn ice diferite, au contribuit la îmbogăț irea cu lturii

6 Vasilescu Lucretia Lect. Dr. ,„Pelerinajul – dimensiuni semantice și spirituale”, in Anuarul Facultății de Teologie
Ortodoxă, Universitatea din București, 2001, p. 581 -600

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

10 popoarelor și au imprimat civilizaț iei umane universale di namica progresului spiritual, căutarea
sacrului și a vieții veș nice.

Pelerinajul este un fenomen religios cu dimensiuni foarte largi în timp și spațiu, care
decurge dintr -o experiență religioasă. Originile sale se pierd în timp, iar ca extindere geografică,
este aproape planetar, iar a pleca în pelerinaj este un act important în viața oricărui credincios.
Componentă a antropologiei religioase, acesta este un fenomen ce interesează direct sau indirect
pe istorici, g eografi, economiști, folcloriști, filosofi, sociologi, etnologi și, nu în ultimul rând, pe
teologi.
În studiul termenilor pelerin – pelerinaj se detașează patru mari arii culturale , și anume:
– drumul7 – a se îndrepta spre casa lui Dumnezeu pe pământ pent ru a dobândi casa
cerească, mersul implicând o încercare și un scop;
– ritualul care trebuie îndeplinit în timpul drumului și la sfârșitul acestuia: rugăciuni,
cântări etc.
– încercarea de transformare lăuntrică pentru a corespunde cerințelor acceptării om ului
în împărăția cerească;
– sărbătoarea – celebrarea unui timp sacru care consacră orice manifestare pelerină.

Drumul es te elementul esențial al orică rui pelerinaj; acest drum este pentru pelerin „cu
bucuriile ș i necazurile lui, primul orizont în căutar ea sa”, este o lume în sine, o lume separată de
lume. Omul se simte neînsemnat, amenințat, supus la încercări diferite (î ncercarea pustiei), dar în
același timp el conștientizează faptul că mersul său simbolizează victoria omului asup ra
obstacolelor care n u pot decât să încetinească căutarea, dar nu s -o anuleze.
Plecarea la drum este un act profund liber. Pelerinul va fi de -a lungul se colelor omul care
merge. A te aș terne la drum este un leg ământ, înseamnă că cel ce pleacă în pelerinaj vrea să
schimbe ceva în viața sa. Dacă pleacă la drum, ceva îi lipsește. Există „o fascinație a drumului.
Mersul, în încetineala lui, î n efortu l lui, în liniștea lui, ne face prezenți noua înșine, tovarășilor
noștri de drum” Această omniprezență a drumului în actul pelerinajul ui se regăsește și în
rugăciunile pe care cel ce pleacă la drum le rostește, rugăciuni prezente atât în lumea orientală ,
cât și occidentală:

7 În ambele sen suri de cale de comunicație, rută și călătorie, mers spre o țintă cu un scop.

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

11 „Doamne, Iisuse Hristoase , Dumnezeul nostru, Cel ce ești calea, adevarul și viața, și ai
călătorit î mpreun ă cu slu ga ta Iosif, precum ș i cu cei doi ucenici care au mers la Emaus, Însuți,
Stăpâne, călătorește și cu mine robul tău, binecuvântându -mi drumul. Trimete -mi și mie î nger
păzitor ca lui Tobie, ca s ă-mi fie povățuitor și păzitor și să mă ferească nevătămat de to ată
reaua întâmplare. Și, astfel, cu pace, sănătate și bună sporire, să mă întorc întru ale mele și
toată viața mea să preamăresc preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al
Fiului și al Sfântului Duh. Amin.”8
Drum ul nu este deloc ușor, dar Hristos este prezent, dând pelerinilor forța să treacă peste
obstacolele călătoriei, încurajându -i pe cei deznădăjduiți, pe bolnavi, pe cei ce înaintează mai
greu, pe cei ce se opresc, adesea descurajaț i, pe marginea drumului. A cest drum este întreaga
noastră viață, iar capătul lui, moartea, este viața veșnică . Acest d rum este al Celui ce este Alfa și
Omega, al Celui care este „calea, adev ărul și viaț a” (Ioan 14, 6).
Viața pelerinului este ritmată de anumite practici, bine înrădăcinate în tradiția peler ină,
transmise din generație în generație și respectate de cei ce sunt călători în că utarea lui Hristos. În
locurile de pelerinaj, c ălătorul găsește o structură liturgică menită să -l ajute în rugăciune, căci
pelerinul este omul rugăciunii, fiecare pas al s ău purtând î nsemnul dragostei lui pentru
Dumnezeu. Însăși liturghia oficiată pe pamânt este un pelerinaj mistic în căutarea Împărăț iei, iar
credinciosul este pelerinul.
Pelerinajul este și timpul prețios al catehezei. Pe lângă noile cunoștințe legate de
evenimentele din Vechiul și Noul Testament , despre viaț a mucenicilor, a sfin ților, pe tot acest
drum și la locul sfânt, pelerinul învață să -și deschidă inima la cuvântul lui Dumnezeu, învață să –
și împărtașească sentimentele și cunoștințele. Doritor să vadă, să meargă pe urmele paș ilor lui
Hristos; pelerinul este sensibil la vedere a semnelor ce amintesc viața „casnicilor lui Dumnezeu ”.
Adesea el dorește să atingă moaștele sfinț ilor, peretele unei grote, martoră a aparițiilor
miraculoase, sărută cu venerație mo aștele, își plânge viața păcătoasă , sau pur și simplu se roagă
cu lacrimi, aprinde lumânări. Aceste gesturi sunt semnele exterioare ale credin ței pelerinului, a
dorinței sale fierbinț i de a se apropia de Dumnezeu, de a se uni cu El; sunt semne ale încreder ii în
puterea mântuitoare a rugăciunii. Dorința de a fi curățat sufletește și de a fi însufleț it de harul
divin este aceeași cu cea manifestată de personajele Evangheliilor care căutau să -l vadă pe Iisus
și să se atingă de hainele Lui.

8 Molitfelnic, Editura I.B.M.B.O.R, București, 2013, p. 410

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

12 După loc ș i timp, se propun pelerinilor diferite alte practici de devoț iune: drumul Cr ucii,
procesiuni, recitarea rugă ciunilo r. Procesiunea este un fel de prelungire a mersului care conduce
la punctul f inal al pelerinajului. Nu există practic pelerinaj fără aceasta „rugăciune în picioare” ,
somptuoasă și plină de lumina lumânărilor, câ nd are loc noaptea (Lourdes, Ars).
La început, ca la Ierusalim, procesiunea semnifică mersul fizic pe urmele pașilor lui
Hristos și în alte locuri pe urmele sfântului sau sfintei veneraț i. Itiner ariul proce siunii este
aproape mereu același și în general este circular, în sensul mersului soarelui. În fruntea mulț imii
participante la procesiune este Sfâ nta Cruce, reamintind via dolorosa și faptul că drumul
creștinului pe acest pămâ nt este unul al sa crificiului. Pelerinii merg rugându -se, cântând,
câteodată dansând, cum se întâmpla altădată î n Spania, în Africa sau America Latină, plimbând o
statuie sau moaștele vreunui sfâ nt. Este un mome nt de neuitat pentru participanți, moment a cărui
amintire pele rinul o va purta cu el multă vreme.
În lumea ortodoxă au loc procesiuni cu ocazia anumitor sărbă tori (Prohodul Domnului
din Vinerea Mare, Prohodul Maicii Domnului, de exemplu). În Grecia, Slovacia și chiar în
România pelerinii ocolesc biserica în genunchi, o dată sau de trei ori.
Aceste adunări ale oamenilor care -și cântă credința simbolizează și i naugure ază adunarea
ultimă a neamurilor, anunțată în ultimele capitole din Isaia ș i de viziunile d in Apocalipsa. De la
Avraam, toți credincioșii sunt pelerini, în mers prin pustie, spre țara făgăduinței; încet, încet, ei
conștientizează faptul că Hristos este cu ei și-i invită la frângerea pâ inii.
Întreaga ființă a pelerinului este expresia căutarii lui Dumnezeu. Răspuns la această
căutare este celebrarea euharisti că la locul sfâ nt, momentul central al pelerinajului. Este timpul
adunării credincioș ilor pentru a a sculta Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și a primi, spre sfințenie
și viața veșnică, împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos .

I.1 Potențialul turistic al pelerinajelor

Parte integrantǎ a ofertei turistice, potențialul turistic constituie, prin dimensiunile și
varietatea componentelor sale, prin valoarea și originalitatea acestora, condiția esențialǎ a
dezvoltǎrii turismului, în limitel e unui perimetru. În acest context, capǎtǎ semnificație
deosebitǎ pentru conturarea strategiei expansiunii turistice, evaluarea potențialului și a structurii
sale, a gradului de atractivitate, a stadiului de exploatare și posibilitǎților de valorificare în viitor.

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

13 Potențialul turistic al unui teritoriu poate fi definit, la modul general, prin ansamblul
elementelor ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează unei amenajări pentru
vizitare și primirea călătorilor.9
Pentru definirea conținutulu i potențialului turistic, în literatura de specialitate sunt
consacrate noțiuni ca atracții turistice și resurse turistice, termeni care, în opinia multor autori, au
semnificație și arii diferite. Astfel, atracțiile turistice au o sferă de cuprindere mai r estrânsă,
limitându -se la elementele care atrag atenția, produc impresie, incită la călătorie.
Conform abordǎrii privind patrimoniul cultural -religios, prezentatǎ în articolul 1 al
Convenției cu privire la Protejarea Patrimoniului Mondial Cultural și Natu ral din cadrul
Conferinței UNESCO de la Paris din 197210 acesta este constituit din: monumente (lucrări
arhitecturale, lucrări de sculptură și pictură monumentale, elemente de structură de natură
arheologică, inscripții, locuințe în peșteri și combinații de structuri) , care au o valoare universală
remarcabilă din punct de vedere istoric, artistic și științific; grupuri de clădiri ( separate sau
legate care, datorită arhitecturii lor, omogenității lor sau locului lor în peisaj) , care sunt de o
valoare unive rsală remarcabilă din punct de vedere istoric, artistic și științific; situri ( opere ale
omului sau opera combinată a omului cu natura, și zonele ce conțin astfel de situri arheologice),
care sunt de o valoare universală remarcabilă din punct de vedere is toric, estetic, etnologic sau
antropologic.
Potențialul turistic specific pelerinajelor este reprezentat de monumentele istorice, de artă
și arhitectură ale unei țări sau zone geografice. Acestea pot fi de o mare varietate, datând din
perioade istorice dif erite și reflectând evoluția culturii și civilizației autohtone și influențele
diferitelor culturi ale lumii cu care a intrat în contact.
În România, cele mai reprezentative monumente de acest gen sunt: mănăstirile cu fresce
exterioare din Bucovina – Voron eț, Humor, Sucevița, Moldovița, Arbore, realizate în sec. XV –
XVI, în stilul arhitectonic moldovenesc, cu influențe bizantine și gotice; bisericile din lemn din
Maramureș – Bogdan Vodă, Surdești, Călinești, Botiza, Ieud, Rozavlea – construite în sec.
XVIII, în stilul arhitecturii populare specifice zonei; Biserici și cetăți țărănești fortificate din
Transilvania – Rășinari, Silmnic, Biertan, Cristian – sau din Oltenia – Cula lui Tudor
Vladimirescu de la Cerneți, Cula Greceanu de la Măldărăști, Cula Poenaru d in comuna Almăj;

9 Rodica Minciu, op. cit., pg.161
10 Textul complet poate fi accesat î n mai multe limbi pe siteul http://whc.unesco.org/en/conventiontext/

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

14 castele și palate – Bran, Mogoșoaia, Corvineștilor -Hunedoara, Peleș, Cotroceni, Ghica etc;
edificii religioase, monumente și statui – catedrala Romano -Catolică din Alba -Iulia, Biserica Sf.
Trei Ierarhi – Iași, Biserica Neagră – Brașov, Bis erica Stavropoleos – București, Biserica
Mănăstirii Curtea de Argeș, Moscheea din Constanța, turnul Chindiei – Târgoviște, Arcul de
Triumf – București, Ansamblul sculptural al lui Constantin Brâncuși – Târgu Jiu, Mausoleul
Eroilor de la Mărășești, statuia poetului Ovidiu – Constanța, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazu
– București, și multe altele.11

I.2 Servicii turistice oferite

Având ca obiect satisfacerea nevoilor persoanelor apǎrute cu ocazia și pe durata
cǎlǎtoriilor, turismul poate fi privit, în co nținutul sǎu, ca o succesiune de servicii, prestații, cum
sunt cele de organizare a voiajului, de transport, de odihnǎ și alimentație, de recreere etc.O parte
a acestora vizeazǎ acoperirea unor necesitǎți obișnuite, cotidiene (odihnǎ, hranǎ), altele sunt
destinate unor trebuințe specific turistice și, respectiv, formelor particulare de manifestare a
acestuia (agrement, tratament, organizarea cǎlǎtoriilor.12
Derularea programelor turistice, în general, dar și ale celor religioase, în special,
presupune asigur area unui pachet de servicii (cazare, masă, agrement), de a căror calitate depinde
în bună măsură succesul programelor concepute.
Echipamentele de cazare sunt poate cele mai importante elemente componente ale unui
program turistic.Agențiile de turism apele ază, în derularea programelor turistice religioase,
oferite în special turiștilor străini, la serviciile de cazare ale unităților hoteliere (doua și trei stele)
din orașele incluse în circuitul propus. Având în vedere situația actuală a turismului romanesc ,
celelalte unitǎți de cazare (moteluri, popasuri turistice, hanuri, vile etc.) nu corespund, sub raport
calitativ, exigențelor turiștilor străini. Ele reprezintă, însă, o alternativă convenabilă turiștilor
romani.
Multe dintre obiectivele religioase sunt situate în apropierea unor stațiuni balneare și
montane, iar turiștii pot beneficia de structurile de cazare existente aici (de exemplu, Sinaia,
Durdu, Călimănești, Govora, Borșa, Soveja, Bălțătești, Slănic Prahova, Moldova).

11 Rodica Minciu, op. cit., pg. 171
12Idem 13, pg. 217

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

15 Unitatea de cazare specifică turismului religios și de pelerinaje este arhondaricul13
(aripă sau casă specială a unei mănăstiri rezervată găzduirii oaspeților ), cunoscută în spațiul
spiritual catolic sub denumirea de “Casa pelerinului” (“La Maison du Pelerin”).Parte
componentă a ansamb lului mănăstiresc, arhondaricul oferă pelerinului un minimum de confort,
dar, mai ales, posibilitatea de a observa din interior modul de viața monahală.
Numărul total de locuri de cazare în arhondarice nu se cunoaște, deoarece Episcopiile
și-au exprimat do rința de a nu transmite informații de acest gen Secretariatului de Stat pentru
Culte, organul care ar fi putut să -și asume procesul de centralizare a datelor referitoare la
dimensiunea turistică a economiei mănăstirești (număr de locuri, număr de turiști v izitatori).
După 1990, în cadrul multor mănăstiri, au început lucrări de refacere și modernizare a
arhondaricelor existente și de construire a altora noi. Astfel, la începutul anului 1996, s -a
finalizat construcția Centrului Cultural Pastoral din Durdu, cu o capacitate de cazare de 200
locuri, completată cu 150 locuri în 6 vile construite.Recent, la mănăstirea Bistrița, în județul
Vâlcea, a fost construită o casă de oaspeți. Practic, toate marile ansambluri mănăstirești și chiar
unele mai mici și mai puțin cunoscute dispun de case de oaspeți. Excepții sunt mănăstirile
Vodița, Humor și Voroneț, reînființate în 1991.
Se poate observa cu ușurință că arhondaricele nu acoperă nevoia de locuri de cazare, mai
ales cu prilejul marilor sărbători religioase a hramuril or, când se pot aduna 10.000 – 40.000 de
oameni. De aceea, se impune dezvoltarea rețelei de cazare la cetățeni, în pensiuni sau ferme
agroturistice.În Bucovina și Maramureș, precum și în alte locuri din România (Vrancea, Buzău,
Argeș, Brașov, Mureș) există deja câteva pensiuni agroturistice clasificate.Dintre acestea, le
menționăm pe cele din Vatra Moldoviței, Ciocănești, Vicovu de Jos, Putna, Mănăstirea
Humorului, Bogdan Vodă, Tulnici și Botiza – Județul Maramureș, Moeciu și Bran – Județul
Brașov etc.
Pentru a satisface nevoia de locuri de cazare, s -au implicat și mănăstirile în activitatea de
construire și exploatare a unor spații de cazare,cum ar fi de pildă cabana de la Râmești și
minihotelul de la Sâmbăta de Sus (50 – 60 locuri).
Echipamentele de alimen tație implicate în desfășurarea programelor turistice religioase
și de pelerinaj sunt în general afiliate unitǎților de cazare.De asemenea sunt utilizate se apeleazǎ
la unități cu servire simplificată (restaurant cu autoservire, bufet expres, pizzerie, sna ck-bar etc.)

13 Dicționarul Explicativ al Limbii Române

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

16 și la unități de patiserie – cofetărie.Foarte puține dintre unitǎțile de alimentație menționate sunt
preocupate să valorifice bucătăria tradițională a unei zone sau să pregătească în mod deosebit
preparate de post sau pentru anumite sărbători religioase din an (Paște, Crăciun).
În măsura posibilităților, mănăstirile oferă și servicii de alimentație pelerinilor.Păstrând
tradiția autohtonă, unele mănăstiri oferă gratuit o noapte de cazare și două zile de masă.
În cadrul turismului cultural -religi os, programele elaborate adesea conțin și activități și
structuri de agrement și divertisment cultural.Astfel pot fi incluse spectacole de teatru, operă,
concerte, seri folclorice, vizitarea unor gospodării sătești, a unor centre de meșteșuguri populare
(olărit, broderii etc.), participarea la festivaluri și târguri tradiționale românești, degustări de
vinuri, vizitarea unor colecții muzeale, întâlniri cu oameni de artă. Specifice turismului de
pelerinaje sunt spectacolele de poezie și muzică religioasă.
Pentru cele mai multe monumente religioase din România, există condiții adecvate de
accesibilitate.De calitatea infrastructurii generale și specifice depinde turismul intern al
României.Țara noatră dispune de rețele de transport feroviar, rutier, fluvial, m aritim și
aerian.Utilizarea unuia sau altuia dintre mijloacele de transport, precum și folosirea lor
combinata , sunt determinate de factori legați de particularitățile acestora și de specificul
călătoriei, precum și de elemente ținand de psihologia turișt ilor.14
Căile ferate, prin posibilitățile tehnice oferite pentru o deplasare comodă și rapidă a
călătorilor, au fost și sunt un factor important al dezvoltării activităților turistice.Județele puternic
dezvoltate economic, cu pondere mare în turism (Prahov a, Brașov, Timișoara, Arad, Bihor,
Mureș, Satu Mare) au densități mari, ce depășesc media pe țară.
Transporturile aeriene au o importanță tot mai mare în cazul călătoriilor pe distanțe lungi,
constituind un factor de dezvoltare.În ultimii ani, se remarcă o intensificare a transporturile
aeriene și pe distanțe medii, favorizând intensificarea călătoriilor turistice în interiorul țării.
Transportul rutier ocupă locul cel mai important pe piața călătoriilor turistice interne și
internaționale întrunind 60 -70% din opțiuni.Modernizată în proporție de 50%, rețeaua din
România cuprinde întreg teritoriul, înregistrând o densitate medie de 30,5 kilometri/100 kmp, 22
județe și Bucureștiul, în general cele cu resurse turistice valoroase depășind această medie.În
zonele greu accesibile sistemul rutier este întregit de o densă rețea de drumuri forestiere,
completată cu poteci de munte, în general marcate.În ceea ce privește călătoriile la locașuri de

14 Rodica Minciu, op. cit., pg. 238

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

17 cult sau vizitele la obiective cultural -religioase, turiștii români sau străini utilizează preponderent
rețeaua rutieră, automobilul deținând o poziție privilegiată datorită avantajelor evidente pe care
le oferă, iar agențiile de asemenea oferă în țară îndeosebi circuite cu autocarul drept mijloc de
transport.
Situația drumur ilor de acces la mănăstirile din România evidențiază următoarele aspecte:
există un număr semnificativ de mănăstiri amplasate de -a lungul drumurilor naționale (Curtea
de Argeș, Sucevița, Polovragi, Agapia, Văratec etc.), județene (Neamț, Putna, Ciolanul, T ismana
etc.) sau comunale (Voroneț, Dragomirna, Prislop, Dealu, Necula); există, de asemenea,
mănăstiri la care accesul se realizează prin parcurgerea unor drumuri neclasificate ( asfaltate :
Jitianu, Moldovița, Sâmbăta, pietruite : Rohia, Recea sau poteci : Cetățuia, Moisei) ca drumuri
publice.
Trebuie avut în vedere un aspect foarte important privind pelerinajele.Există turiști care
au o motivație turistică predilect culturală, însă pentru acei pelerini autentici, călătoria religioasă
în sine trebuie lipsită de confort, relaxare, distracție, vazută ca o penitență, ca o suferință
necesară pentru atingerea unui anumit nivel spiritual. De aceea, deseori se merge pe jos până la
locașul de cult.
Astfel, se poate afirma că serviciile turistice trebuie sǎ creeze co ndiții pentru refacerea nu
numai a capacitǎții fizice a organismului, dar și a celei psihice simultan cu petrecerea plǎcutǎ și
instructivǎ a timpului liber; totodată trebuie concepute ca în urma consumǎrii lor, turistul sǎ
dobândeascǎ un plus de informații , cunoștințe, chiar deprinderi noi. Numai astfel se poate vorbi
de un conținut al prestației turistice în concordanțǎ cu cerințele epocii moderne și cu exigențele
turistului contemporan.15
Luând în considerare informațiile din acest prim capitol am putea pu ne în evidență câteva
aspecte: turismul cultural -religios și -a cucerit o poziție bine definită pe piața turistică, constituind
o formă de turism în plină dezvoltare datorită creșterii numărului de turiști români si străini, dar
și tineri cu o independența tot mai mare și nivel de cultură ridicat; existența unui patrimoniu
cultural și religios remarcabil la nivel național și mondial; turismul religios are avantajul cǎ poate
fi combinat cu oricare altǎ formǎ de turism, cum ar fi turismul urban, cel rural, de litoral și chiar
cel balnear; se manifestă două tendințe în călătoriile religioase: cele care au ca singur scop
motivația turistică și cele care îmbină această motivație cu cea culturală (multitudinea de

15 Rodica Minciu, op. cit., pg. 217

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

18 motivații corespunde mai bine complexității omului m odern); din punct de vedere al serviciilor,
tot mai mult mănăstiri și locașuri de cult se implică în activitatea turistică oferind cazare gratuită
sau la un preț modic, dar și în alimentație; turismul religios depinde în mare măsură de
infrastructura gene rală, unele obiective turistice fiind mai greu accesibile.

I.3 Apariția și evoluția pelerinajelor

Istoria religiilor în mod obișnuit este o disciplină laică, nepărtinitoare și care vrea să prezinte
concret și adevărat ce s -a petrecut din punct de vedere religios în istoria lumii.Are rostul de a
descrie credințele oamenilor, manifestarile lor religioase în marea complexitate a vieții pământești,
modurile de simțire a sfințeniei și de exprimare a ei, instituțiile sacre și speranțele de realizare mai
directă a legăturii cu divinul.Nu a unei legături oarecare, ci a unei legături trainice, durabile, la
infinit.Faptele religioase nu trebuiesc rupte de atmosfera de spiritualitate, de religiozitate16.
În continuare vo i prezenta sumar perioadele de referință în isto rie din punctul de vedere al
pelerinajelor și evoluției lor: Antichitatea, Evul Mediu, Perioada contemporană și cea modernă.
Antichitatea a cunoscut importante pelerinaje. În Egipt, în anumite perioade ale anului,
mase de pelerini cǎlǎtoreau cǎtre temple. Printre acestea, templul lui Osiris cu Abydos era locul
de întâlnire a mii de pelerini care ajungeau acolo pe Nil, circa 700.000 de pelerini dupǎ scrierile
lui Herodot. În Grecia, se sǎrbǎtoreau în cinstea lui Zeus Jocurile Olimpice la fiecare patru ani,
încǎ din sec. VIII î. Hr. Alte sanctuare cunoscute ca locuri de pelerinaj erau Delphes în cinstea
lui Apolo, Corint lui Poseidon, Nemee lui Zeus etc. În timpul precreștinismului mulți israeliți
cǎlǎtoreau cǎtre Ierusalim spre locuri unde aveau loc principal ele festivaluri evreiești: cel al
pâinilor (Mazzoth), Paștele (Pasoch).
Sfârșitul antichitǎții a însemnat apariția și dezvoltarea pelerinajelor creștine. Sub domnia
lui Constantin I cel Mare (306 -337), creștinismul a devenit o religie dominantǎ a imperiul ui (în
edictul de la Milan din 317). Destinațiile și motivațiile pelerinajelor s -au schimbat. Vizitele erau
organizate în locurile în care a trǎit Iisus sau în locurile martirizǎrii apostolilor și confesorilor.
Pânǎ la sfârșitul sec. IV pelerinii cǎlǎtorea u numai în limitele Ținutului Sfânt. În cadrul
promovǎrii pelerinajelor cǎtre Ierusalim un rol esențial l -a avut împǎrǎteasa Elena, mama lui

16 Cucu Vas ile Dorin, Istoria și filosofia religiilor – note de curs, Facultatea de Drept , Universitatea „George
Barițiu” Brașov, 2004

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

19 Constantin, care a vizitat Palestina în 326. Punctul culminant a fost descoperirea Crucii Sfinte de
la Golgota. Pen tru a se ajunge acolo se folosea cel mai mult uscatul. Pe drumurile principale erau
construite hanuri și adǎposturi.Rareori pelerinii alegeau calea mǎrii, mult mai riscantǎ, sau
foloseau o cale combinatǎ a celor douǎ. În Palestina a fost construitǎ pentru pelerini o rețea
specialǎ de unitǎți de cazare, iar Consiliul de la Nic ée recomandă construirea și întreținerea
acestui mod de cazare mai ales în mǎnǎstiri.17
Pelerinajele cǎtre Roma s -au dezvoltat mult mai încet. În India unul dintre cele mai vechi
locuri de pelerinaj este Varanasi, pentru hinduiști și budiști. Erau venerate douǎ divinitǎți.Prima
era Civa, zeița distrugerii, identificatǎ cu Moartea, dar în același timp beneficǎ deoarece guverna
Creația, sexualitatea și procreerea. Reprezentat ca un ascet, c orpul era acoperit cu cenușǎ și
stǎtea în poziție de yoga. O altǎ divinitate ce a generat pelerinaje era Vishnu, considerat zeul
Oceanului. În Arabia, în timpul perioadei pre -islamice, Mekka era deja un loc important de
pelerinaj, dezvoltându -se în jurul s ursei Zemzem și pe un vechi loc de venerare numit Kaaba.
În Europa, Evul Mediu a însemnat o creștere a numǎrului pelerinajelor și a locurilor
sacre. Pentru a crea un loc de pelerinaj erau necesare moaște ale unor sfinți. Cei care aveau în
proprietate astfe l de moaște aveau venituri destul de mari, având loc astfel o dezvoltare a
comerțului de acest gen în țǎrile riverane Mǎrii Mediterane, apoi chiar și spre nord.
Dezvoltarea pelerinajelor se afla la baza stabilirii rețelei de drumuri, poduri și adǎposturi
pentru pelerini. Au fost publicate ghiduri. Au fost construite clǎdiri monumentale de -a lungul
acestor drumuri, în timp ce industria și comerțul se dezvoltau foarte mult. În arta romanǎ,
pelerinul era personajul principal. În Europa dominau trei locuri de p elerinaj: Roma, Ținutul
Sfânt și Sfântul Santiago de Compostela. Printre pelerini erau întâlniți suverani, dar și oameni
sǎraci. Majoritatea veneau din Franța, Germania, Anglia și Scandinavia. Fluxul de pelerini s -a
intensificat dupǎ proclamarea Anului Sfâ nt (“Anno Sancto”) de cǎtre papa Bonifacio VIII în anul
1300. În primul an au venit 2 milioane de pelerini la Roma .18
La începutul Evului Mediu veneau foarte puțini pelerini în Ținutul Sfânt, majoritatea
venind de Paște. În perioada bizantinǎ (395 -636), pe lerinajele împǎratesei Eudoxia din 438 au
contribuit la construirea unor sanctuare în Ierusalim și la reconstruirea orașelor. Dupǎ scurta
dominație a țǎrii de cǎtre perși (614 -628), zona a trecut sub controlul arabilor pânǎ în 1070.

17 Nan, Alexandru Dan Pr., Pelerinajul în Biserica primară , Revista „Apostolia”, iulie 2010, p. 4
18 Varodi, A., Pelerinajele Catolice în Evul Mediu , p. 16

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

20 Aceștia practicau o pol iticǎ de toleranțǎ religioasǎ și au susținut dezvoltarea pelerinajelor cǎtre
Ierusalim.
În 1118 a fost creat ordinul templelor care aveau dublǎ vocație: protejarea pelerinilor și o
luptǎ împotriva necredincioșilor.La sfârșitul celei de -a treia Cruciadǎ (11 89-1192), a avut loc un
aranjament între occidentali și sultanul Saladin care le permitea accesul cǎtre Ierusalim,
Bethleem și Nazaret. De atunci pelerinii erau tolerați dar și persecutați, motiv pentru care
fluxurile erau neregulate.
Pelerinajul Sfântului Santiago de Compostela din Spania este legat de creșterea
divinizǎrii apostolului care a propagat creștinismul în anii 33 -34. Pelerinajul ce se face la
mormântul Sfântului Ioan reunește peste 100.000 de pelerini anual la Catedrala din
Compostela.19
Alte lo curi de pelerinaj din Evul Mediu erau Padova și Loretta în Italia, Mont Saint –
Michel și Rocamadour în Franța, Einsiedeln în Elveția și Gniezno și Jasna Gora a Czestochowa
în Polonia. Muntele Saint -Michel era unul dintre cele mai vizitate situri, originea s a fiind foarte
ciudatǎ.
În afarǎ de Europa, au loc și pelerinaje hinduiste și budiste în India și Asia de Sud -Est.
Între sec. IX -XII tradiția pelerinajelor budiste a fost propagatǎ dinspre India cǎtre China și
Japonia. În Arabia, în sec. VII, se consolide azǎ poziția Mekkǎi, deoarece orașul este recunoscut
de cǎtre musulmani ca Centrul Lumii.Anual in Arabia Saudită cu ocazia desfășurării călătoriei
numite haji (unul dintre cei 5 stâlpi ce trebuie respectați de credincioși) se adun ă peste două
milioane de mu sulmani. Destinația centrală a pelerinajului este Moscheea Sfantă cu nouă
minarete (unică în lume) și Ka’abah , „piatra sfânta”, o clădire construită din piatră, fără
geamuri.Când pelerinul atinge piatra neagră, el atinge într -un fel mâna lui Dumnezeu.20
Epoca contemporanǎ și cea modernǎ este caracterizatǎ de un declin relativ al
pelerinajelor internaționale , singurele care se mențin fiind cele de la Roma și Ierusalim în timpul
“anilor sfinți”. Locurile de importanță locală din multe țări captează atenția, ra re fiind locurile
care reușesc să -și mențină o dimensiune internaționalǎ, acestea fiind în special legate de cultul
Fecioarei Maria.

19 http://www.crestinortodox.ro/Biserica -in-lume/Catedrala_din_Santiago_de_Compostela -24-13965.html
20 Gabriela Ț igu (coord.), Mădălina Lavinia Țală, Adela Talpeș, Crisanta Lungu, John Samad Smaranda, Resurse și
destinaț ii turistice pe plan mondial ,ediție actualizată, editura Uranus, Bucureș ti, 200 5, pg 185

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

21 Sec. XIX a cunoscut o renaștere spectaculoasǎ a pelerinajelor, când s -a instalat o pace
asupra Europei.La acest lucru a co ntribuit și instalarea lui Papa Pius al IX -lea în 1846. Doctrinele
lui redescopereau rolul central al papalitǎții.În Franța, multe ordine religioase au fost
reconstituite în aceastǎ perioadǎ (dominican, evreiesc etc.), care au contribuit la renașterea celo r
mai importante pelerinajele regionale, cum ar fi cel de la Notre Dame de Lumieres din Luberon.
Un loc de pelerinaj cunoscut este cel de la Sfânta Ana din Auray, numărul pelerinilor care au
venit să se roage pe 20 septembrie 1996 depășind 150 000 de perso ane.21
Printre alte circumstanțe favorabile este și dezvoltarea rețelei de cale feratǎ încǎ din 1848,
ca și ajutorul din partea guvernelor (libertatea presei, participarea oficialilor la procesiuni etc.).
La data de 19 septembrie 1846 Fecioara Maria apare î n fața a doi ciobani, Melanie Calvat și
Maxime Giraud, în Saletta, în Alpi, anunțându -le cu lacrimi în ochi pedeapsa ce va coborî asupra
mai multor țǎri. Parohul Grenoble de Bruillard declarǎ apariția autenticǎ și sfințește pe 25 mai
1852 prima piatrǎ din biserica ce urma a fi construitǎ aici. Din 1853, pelerini din întreaga lume
vin pentru a vizita Saletta, sit ce devine unul din primele centre naționale de pelerinaj din prima
jumǎtate a sec. XIX.
Lourdes este astǎzi unul din locurile cele mai vizitate din Franța. În fiecare an, pe 11
februarie, se sărbătorește miracolul petrecut în mica localitate de la poalele munților Pirinei, când
Fecioara Maria se arată unei fetițe pe nume Bernadette, pe care Papa Pius al XI -lea a declarat -o
Sfântă pe 8 decembrie 1933. De aceea, perioada dintre 8 decembrie 2007 și 8 decembrie 2008 a
fost declarată an jubiliar. În mai mult de 150 de ani, Lourdes a devenit unul dintre cele mai mari
locuri de pelerinaj din întreaga lume. Aproximativ 6 milioane de oameni vizitează acest or aș în
fiecare an.22
Dupǎ o dezvoltare slabǎ a pelerinajelor din perioada 1945 -1970, urmeazǎ o dezvoltare a
celor mai mari și cunoscute locuri de pelerinaj, cum ar fi Vaticanul, Lourdes, Czestochowa și
Fatima în Europa, Guadalupe în Mexic, Lujan în Argentina și Goa în India.O dezvoltare rapidǎ a
avut loc sub episcopia lui Papa Ioan Paul al II -lea.
Printre pe lerinajele ne -creștine sunt cel cǎtre Mekka, ce constituie una dintre cele mai
importante migrații turistice din lume, prin dimensiunile sale și prin cara cterul stabil. La b udiști
unul dintre pelerinajele celebre este cel în jurul muntelui Kailasa, din Tibet. Hindușii merg în

21 http://www.infobretagne.com/sainte -anne -dauray.htm
22 http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=ro&item=5055

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

22 pelerinaj la Benares (Varanasi), Elephanta, Kailasa sau Kathmandu. Pentru asceții rătăcitori hinduși
parikrama23, este chiar un mod de viață: există chiar un traseu complet de pelerinaj care include
toate altarele importante dedicate lui Shiva în India și Asia Centrală (Marele pelerinaj, Maha
Parikrama), pentru parcurgerea căruia pe jos este necesară o viață întreagă. Valea Kathmandu es te
practic locul cu cel mai mare număr de locuri sacre hinduse și budiste din lume.24

23 altă denumire pentru pelerinaj la hinduși
24 http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=2022

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

23 II. Managementul turistic al traseului –
Moștenirea Brâncovenească

II.1 Justificare

La ceas aniversar, în anul Centenarului, datoria de căpătâi a fiecăruia dintre noi este aceea
de a cinsti cum se cuvine marile personalități care au contribuit la așezarea și dezvoltarea
cultural -economică, social – politică a României Mari. Deși Constantin Brâncoveanu nu a fost
contemporan cu evenimentele mărețe de la 1918, prin ceea c e a înfăptuit în timpul epocii sale,
putem spune, pe drept cuvânt că a pus pietre de temelie, la ridicarea României de atunci și de azi.

„Epoca lui Constantin Brâncoveanu (1688 -1714) a fost una dintre cele mai rodnice
pentru cultura și arta românească. Ep ocă de generoasă eflorescență, în care experiența
artistică tradițională și -a sporit vigoarea prin mijloace de circulație europeană, anii domniei
Brâncoveanului reprezintă un moment de vârf în dezvoltarea artei românești, de la înălțimea
căruia pot fi cupr inse orizonturi largi ce fac mai lesne de înțeles prestigiul și forța ei de
regenerare. Din nordul transilvan și până la coastele Mediteranei, din Epir și până în
Caucaz, autoritatea culturii și artei brâncovenești a fost o mărturie de valoare a cărei
semnificație face de prisos orice comentariu”.25

Așadar, în cele ce urmează voi detalia rolul pe care l -a avut Constantin Brâncoveanu
asupra artei și culturii românești și de ce este necesar, ca generațiile de azi, să d escopere, să
cunoască și să învețe despre moștenirea brâncovenească , scopul principal al traseului turistic
prezentat în paginile aceste lucrări.

25 Vasile Drăguț și Nicolae Săndulescu, Arta brâncovenească , București, Ed. Meridiane, 1971, p. 5 -6.

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

24
Una dintre cele mai lungi domnii din istoria Valahiei , cea a lui Constantin
Brâncoveanu , domnie întinsă pe 25 de ani, s-a sfârșit în chip groaznic , cu mazilirea, torturarea și
uciderea domnitorului de către turci – care, totuși, îi făgăduiseră domnia pe viață – și aceasta în
urma intrigilor viclene ale propriilor sale rude. Brâncoveanu a avut o domnie cu puține lupte26,
datorită, în cea mai mare parte, diplomației sale grație căreia a reușit mult timp să păstreze un
echilibru sănătos între pretențiile turcilor – cei de care depindea menținerea lui pe tron – și
interesele Apusului creștin, care dorea să -și extindă influența spre Răsărit.
Jonglând abil cu relațiile diplomatice cu toate marile puteri care îi amenințau țara, plătind
turcilor ceea ce ii cereau, dar cultivând și relațiile cu vestul, Brâncoveanu a reusit să mențină
Țara Românească intr -o stare de stabili tate politică remarcabilă
După 1699, când turcii, mulțumiți de această stare de lucruri și de generozitatea
voievodului, i -au acordat domnia pe viață – un privilegiu rar – părea că nu mai are a se teme de
nimic. Până în 1714 a avut parte de o epocă tihnită , în care a putut clădi palate și lăcașe de cult, a
putut sprijini artele, învățământul și științele și și -a putut crește copiii în liniște. Dar toate acestea
s-au sfârșit în chip tragic, ca urmare a mai multor întâmplări în care chiar oameni înrudiți cu
domnitorul au săvârșit fapte care i -au grăbit căderea. Un boier rudă cu el, spătarul Toma
Cantacuzino, fără știrea și permisiunea domnitorului, îi ajutase pe ruși în războiul acestora cu
turcii (1711)27, lucru care îi supărase pe aceștia din urmă și îi făcus e să-l suspecteze pe domn de
necredință față de ei. O alta rudă, unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, râvnind să -l
pună pe tron pe propriul său fiu Ștefan, a uneltit la Poartă, țesând intrigi care i -au alcătuit
domnului o reputație proastă în och ii turcilor. Iar aceștia, deși îi dăduseră domnia "pe viață", n -au
ezitat să -și încalce promisiunea: l -au mazilit, ispitiți pesemne și de marea avere pe care
voievodul o adunase în timpul lungii sale domnii.
Brâncoveanu, pe atunci în vîrsta de 60 de ani, ș i cei patru fii ai săi au fost aduși la
Stambul și inchiși. Turcii l -au torturat pe bătrânul voievod pentru a afla unde -i sunt bogățiile
apoi, la data de 15 august 1714, Brâncoveanu a fost decapitat, după ce turcii il siliseră să asiste la
execuția celor p atru fii. I -a urmat la tron Ștefan Cantacuzino, așa cum dorise (și uneltise) tatăl
acestuia dar, după cum scrie Nicolae Iorga: "Ca o răsplată dumnezeiască, i -a venit aceeași pieire

26 Rezachevici, Constantin, Zărnești 1690 , Editura Militară, București 1989, p. 6
27 Columbeanu, S.; Valentin, Radu, Constantin Brâncoveanu și epoca sa , Edit ura Științifică, București 1967, p. 85

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

25 silnică, după doi ani singuri de domnie. Fu gâtuit în temniță la Constantin opol, împreună cu tatăl
său foarte bătrân".28
Fără posibilitatea desfășurării unor acțiuni armate de anvergură, pentru a putea anticipa
corect intențiile marilor puteri, intenții între care a manevrat foarte abil, Brâncoveanu,
supranumit ,,meșterul neîntrec ut al diplomației” , „a înțeles să -și alcătuiască o cancelarie foarte
activă și eficace, dotată cu dieci pentru limbile latină și italiană (Giovanni Candido Romano,
Anton Maria Del Chiaro), germană (Ladislau Teodor Dindar, Peter Griennen și medicul
Bartolom eo Ferrati), polonă (Andreas și Nicolaus Wolff), turcă (clucerul Afenduli), maghiară și
rusă (frații „șcheieni” David și Toader Corbea), operînd cu cifru, înconjurîndu -se de secretari
înzestrați (Romano, Del Chiaro, Ferrati etc.) și întreținând o întinsă c orespondență nu numai cu
suveranii vremii (împărații de la Viena, țarul Rusiei, regele Franței, al Poloniei ș.a.), dar și cu
oameni de stat și generali imperiali, poloni și țariști, conducători ai răscoalei curuților (1703 –
1711), ambasadori ai marilor pute ri (englez, olandez, habsburgic și venețian) la Constantinopol,
suveranul pontif, cardinali, înalți ierarhi ai Bisericii Răsăritului, cărturari greci ș.a.m.d.. Din cele
două sute optzeci și două de scrisori – identificate pînă în prezent – trimise de Brânc oveanu
diferiților destinatari, mai mult de jumătate, adică o sută șaptezeci, au un caracter politic și
diplomatic. Această apreciabilă cifră îl arată ca pe unul din domnii cu activitatea cea mai
dinamică pe plan extern, alăturîndu -l lui Mihai Viteazul, de la care se cunosc două sute patruzeci
de astfel de misive. Totodată, Brâncoveanu a întreținut la Curtea din București, oraș devenit cel
mai activ centru diplomatic cu vederile ațintite îndeosebi spre Viena, Constantinopol, Moscova și
Varșovia, o vastă reț ea de agenți și emisari, recrutați în majoritate dintre cărturari, comercianți și
clerici transilvani, sud -dunăreni sau levantini și pe care i -a trimis în diferite misiuni în capitalele
Europei.”29. Mare om de stat, politic și de cultură, dar și excepțional administrator, Brâncoveanu
a promovat o politică intensă pentru consolidarea țării și a domniei – după ce instituția domniei
fusese la discreția boierimii și a grupărilor sale. Principalele direcții ale politicii sale au fost:
a. continuarea politicii tra diționale a voievozilor români, de susținere a Bisericii
Ortodoxe, ca liant al românității , prin susținere morală și materială, atât în țară, cât și peste
hotare, prin construirea de lăcașuri de cult, înzestrarea cu danii, tipărirea cărților de învățătură
creștină.

28 Iorga Nicolae , Istoria Românilor , vol.II, ediția a II -a, București, 1936, p. 183
29 Paul Cernovodeanu, Coordonatele politicii externe ale lui Constantin Brâncoveanu. Vedere de ansamblu ,
conferința „Constantin Brâncov eanu”, Institutul de Istorie „N. Iorga”, București,1989, p.10 -11

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

26 b. cultura, este sprijinită la un nivel nemaiîntâlnit. Mai mult, Țara Românească „de la o
vreme în multe reformi s -au schimbat, și de la Constantin -vodă Basaraba Brâncoveanul cu totul
s-au prefăcut precum iaște de toți știut”30.
c. promovarea de relații strânse cu celelate țări române , Moldova și
Transilvania, și relații diplomatice intense cu toți vecinii, cu aproape toate țările
Europei
„Prudența tradițională, așteptarea cumpătată, zăbava câștigătoare, curajul resemnat al
martiriului, elanul zid itorului plin de credință și fastul – compensator pentru „răotățile” veacului
– al unui monarh la margini de Europă fac din Constantin Brâncoveanu un personaj tragic și,
totodată, deplin al umanității românești.[…] Creația prin excelență a acestei domnii, așezată,
cronologic între toamna 1688 și primăvara 1714, se numește „stilul brâncovenesc”. A fost un stil
de artă și un stil de viață, unul al ceremonialului și al reculegerii, al culorii și al organicului… A
fost, într -o mare măsură, un stil al spectacolu lu[…] înnobilând o curte domnească ce stătea sub
semnul culturii, al lecturii de pagini cu ornamente gravate ce treceau în piatra unor portaluri și
ale căror legături prețioase se adunau, la Hurezi, într -o „casă a cărților” îmbiind „ prea înțeleapta
îmbelș ugare”31 Într-o reușită sinteză asupra propășirii Țării Românești în vremea lui
Brâncoveanu, se remarcă: ”Socotind de la întemeierea celor două state feudale românești, vreme
de trei secole, absența unei temelii constituționale mai largi – dacă exceptăm can celaria
domnească și așezămintele monastice – a lăsat edificiul cultural în voia inițiativelor individuale.
Disparate puncte de inserție pe suprafața tradiției, aceste inițiative au fost, de regulă, la fel de
efemere ca și viața personalităților care le -au generat. Când Constantin Brâncoveanu pune bazele
bibliotecii de la Hurezi și întărește actul de fondare al Academiei de la Sf. Sava, el acordă celor
două instituții nu numai șansa dăinuirii, ci și pe cea a evoluției. Pentru prima oară în istoria
culturii vechi românești, elementele încă viabile ale tradiției sunt recuperate și îmbrăcate în
forme suficient de noi pentru a le asigura, dincolo de acestă domnie de la cumpăna veacurilor,
integrarea în patrimoniul cultural al secolului al XVIII -lea.”32
Lunga sa d omnie a generat o serie de inițiative pedagogice, literare, științifice și
arhitecturale, stilul brâncovenesc al ctitoriilor și construcțiilor din vremea sa fiind martorul

30 Chesarie al Râmnicului, prefața la Mineiul pe ianuarie din 1779, la Alexandru Duțu, Coordonate ale culturii
românești în secolul XVIII (1700 -1821) , Editura pentru Literatură, București, 196 8, p.184
31 Răzvan Theodorescu, Constantin Brâncoveanu între „Cartea Cărților” și „Ievropa”, RAO Distribuție, București,
2012
32 Violeta Barbu, Miniatura brâncovenească , Editura Meridiane, București, 2000, p.5

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

27 palpabil și peremptoriu al acestor străluciri”33. În rezumat, câteva din ctitoriile d omnitorului:
„În domeniul educației, în 1694 -1695, Constantin Brâncoveanu a înființat Academia de
la Sfântul Sava, una dintre cele mai vestite instituții de învățământ din sud -estul Europei ,
unde se studia filosofie și literatură antică și creștină. Pe aic i s-au perindat medici, geografi,
istorici, naturaliști, teologi. Dintre aceștia îi amintim pe Ioan Cariofil, Sevastos Kymenites, Iacob
Pylarinos, Ioan Molybdos Comnen. Toți aceștia sunt cărturari „demni de enciclopedismul
veacului lui Leibniz și al lui Ca ntemir”34
Sensibil la problemele românilor transilvăneni, Constantin Brâncoveanu l -a trimis, în
1699, la Alba Iulia, pe Mihai Iștefanovici, care a tipărit Bucoavna, prima carte didactică în limba
română”35
Constantin Brâncoveanu l -a sprijinit pe învățatul Antim Ivireanu (georgian adus din
Iberia Caucazului de însuși Brâncoveanu pentru competențele sale tipografice) să înființeze o
tipografie la Târgoviște (înainte de acesta, Ivireanu înființase o tipografie la Mănăstirea Govora,
jud.Vâlcea)
Cea mai importan tă ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu este Mănăstirea Hurez
(jud.Vâlcea), monument reprezentativ pentru stilul brâncovenesc, celebru pentru pictura și
ornamentele care îl decorează. Stilul brâncovenesc a reînnoit arhitectura religioasă mai ales prin
utilizarea pietrei sculptate în forme împrumutate din arta barocă, dar reconvertite într -o sinteză
originală .
Iată câteva monumente religioase ctitorite în acest stil:
1. Bisericile Mănăstirii bucureștene Colțea, zidită între anii 1695 -1698 de
către fratele lu i Ștefan Cantacuzino, spătarul Mihai Cantacuzino, „zugrăvită” de Pârvu
Mutu (1657 -1735) și repictată de Gheorghe Tattarescu (1818 -1894)
2. Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou, ctitorită de către Constantin
Brâncoveanu și pictată de Pârvu Mutu
3. Biserica Mănăst irii Polovraci
4. Biserica Fundenii Doamnei
Monumente de arhitectura civilă unde întâlnim ornamentul sculptural realizat în stil

33 Domnitori și Principi ai Țărilor Române. Crono logie ilustrată, prezentată de Radu Lungu , Editura Paideia,
București, 2010, p.108
34 Ibidem, p.108
35 Răzvan Theodorescu, op.cit., p.15

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

28 brâncovenesc:
5. Casa ridicată de domn la Potlogi (jud.Dâmbovița) în 1698
6. Palatul construit de Brâncoveanu la Mogoșoaia (jud.Ilfo v) terminat în
1702
Aceste palate introduc elemente arhitecturale occidentale (loggia italiană) și
orientale (planurile), realizând astfel o sinteză originală românească.
De asemenea, o mare dezvoltare cunosc și artele decorative, broderia, argintăria, le mnul
sculptat, etc.36
În jurul anului 1700 se remarcă apariția fenomenului arhitecturii rezidențiale, la început
manifestat la nivel aulic, apoi în edificiile ridicate de boieri. Astfel apar curți, locuințe și lăcașuri
capele, scoase însă dintr -un circuit u rban propriu -zis.
În afară de palatul domnesc de pe malul Dâmboviței, la poalele dealului Mitropoliei,
Brâncoveanu își avea și palatul de la Mogoșoaia aflat deci în afara Bucureștiului. Pentru a ajunge
cu ușurință de la un palat la altul, Brâncoveanu a con struit prima dintre arterele principale ale
orașului modern începând cu anul 1692. Astfel a apărut Podul Mogoșoaiei care avea să devină
cea mai cunoscută stradă bucureșteană – devenit în 1878 Calea Victoriei în amintirea „războiului
de independență” din 18 77-1878 – „Mogoșoaia” pentru că ducea spre palatal domnesc și „pod”
pentru că era pavată, „podită”, cu bârne de stejar așezate transversal.
Domnitorul român aflat „în centrul celei mai somptuoase curți din Europa de Sud -Est în
timpurile postbizantine […] s -a vrut un model demn de urmat”. Așa a și fost, asemenea stilului
ce-i poartă numele, „o paradigmă politică, morală, artistică”37. Acest stil artistic avea să ducă în
secolul al XVIII -lea și câteva decenii după 1800 la formarea unui stil folcloric panromâne sc ce s-
a manifestat în satele și târgurile Munteniei și Olteniei, în orizontul popular al Transilvaniei, al
Banatului și al Moldovei, stil aflat sub semnul gustului pentru poveste și apocrif, al exuberanței
decorative, al canonului iconografie brâncovenes c, al lecturii din cărțile tipărite în epoca lui
Constantin vodă Brâncoveanu.
Domnia lui Brâncoveanu este dominată de încercarea de a instaura o stabilitate politică
de mult neatinsă, de apetențele sale culturale ce cereau timpuri mai favorabile și aureola tă de
moartea sa de martir, este demnă a -l plasa pe domnitorul postbizantin ca urmaș al împăraților

36 Gabriel Leahu și Relu Leoveanu, op.cit., p.32
37 Răzvan Theodorescu, op.cit., p.16

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

29 Bizanțului din care domnul își revendica descendența. Ca mărturie în acest sens stă tabloul votiv
din pronaosul bisericii Mănăstirii Hurezi, cea mai importa ntă ctitorie a sa, gândită ca necropolă
voievodală (un istorism de esență barocă).
Civilizația românească din jurul anului 1700 reprezintă epoca hotărâtoare a trecerii de la
medievalism la modernitate; este o trecere lentă, fără cezuri și răsturnări specta culoase. În efortul
său de sincronizare a vieții culturale românești cu restul culturii europene, Brâncoveanu s -a
înconjurat de cărturari și artiști ce dețineau știința îmbinării tradiției cu înnoirea, a ideii dinastice
și a fastului aulic exprimate în arh itectura religioasă și rezidențială sau în pictura murală, cu
„sentimentul cel nou al demnității omului de merit”38. Acest sfert de secol de domnie
brâncovenească a însemnat, mai ales, schițarea unei expresii culturale „naționale ” în care
posteritea a văzut întruparea unui spirit local în morfologii originale. Pentru Lucian Blaga, stilul
brâncovenesc reprezenta „un minunat amestec de renaștere și bizantinism, de baroc și de
orientalism”, o aluzie reconfortantă la ceea ce ar fi putut să fie o epocă de adevăra tă istorie
„românească”39

38 Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri , Editura Humanitas, București, 2005, p.150
39 Lucian Blaga, Spațiul Mioritic, în Trilogia culturii, Editura D. Ghișe, București, 1969, p.236

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

30 II.2 Prezentarea generală a traseului .

Programul turistic propus va reprezenta un traseu ce are ca itinerariu următoarele
destinații principale: Făgăraș – Brașov – Sinaia – București – Mogoșoaia – Potlogi – Curtea de
Argeș – Hore zu – Râmnicu Vâlcea – Sâmbăta de Sus.
Principalele obiective turistice vizitate în cadrul programului vor fi monumente istorice,
religioase și de artă precum: Cetatea Făgăraș, Biserica Neagră, Biserica Sfântul Nicolae – Șchei,
Prima Școală Romînească, Mănă stirea Sinaia, Castelul Peleș, Catedrala Patriarhală, Palatul și
Biserica de la Mogoșoaia, Palatul și Biserica de la Potlogi, Mănăstirea Curtea de Argeș,
Mănăstirea Horezu, Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, Mănăstirea Cozia,
Mănăstirea “Brâncove anu” – Sâmbăta de Sus.
Programul turistic se va desfășura de -a lungul a 3 zile, în perioada 17 – 19 august 2018,
totalul traseului parcurs însumând aproximativ 750 km, oferindu -le turiștilor ocazia de a
descoperi monumente impresionante de artă, de a afla lucrur i noi și interesante, dar și bucuria
liniștii ce cuprinde orice vatră monahală din țara noastră, astfel încât, cultura să fie îmbinată cu
rugăciunea, liniștea cu încântarea privirii.

Harta traseului

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

31 II.3 Etapizarea programului

Ziua 1. Sâmbăta de Sus – București (267km)

Întâlnirea pelerinilor va avea loc la ora 600 în fața Mănăstirii, iar plecarea va avea loc la
ora 6.30
 Primul popas îl vom face în Făgăraș, la Biserica Sfântul Nicolae, unde părintele
paroh ne va vorbi despre istoria și importa nța locașului de cult și va binecuvânta
grupul de pelerini, rostind rugăciunea de călătorie.

Biserica Sfântul Nicolae – Făgăraș (1697)
Este cunoscut faptul că încă înainte de anul 1456, în Făgăraș a existat o biserică ortodoxă
românească pe strada Grecilo r, care însă a fost distrusă în timpul răscoalei făgărășenilor, iar
românii au fost alungați din oraș ca unii care întâmpinaseră cu dușmănie luarea în stăpânire a
Făgărașului de către cei de alt neam. Treptat însă aceștia și -au redobândit casele și proprie tățile,

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

32 dar împiedicați fiind atât de catolici, cât și de calvini, românii nu și -au putut reconstrui biserica
timp de aproape 250 de ani.
Mihai Viteazul, după anul 1595, a zidit o biserică românească în centrul orașului Făgăraș,
în vecinătatea de miazăzi -apus a șanțului cetății, între șanț și drum. Existența ei a fost însă de
scurtă durată deoarece, odată cu căderea lui Mihai, a căzut și biserica lui pradă furiei celor de altă
credință, care au distrus -o complet. Așa se face că la data de l martie 1617, pri ncipele Gavril
Bethlen a dat terenul rămas liber de orice clădire, ca ipotecă, pentru 300 de florini ungurești,
căpitanului districtului Mihai Gyulai, „…pe care teren și loc de casă hipotecar fusese odinioară
clădită o biserică a lui Mihai voievodul Țări i Românești”40.
După dărâmarea din oraș a bisericii lui Mihai Viteazu, la 1625, Gavril Bethlen a permis
românilor din Făgăraș să -și țină preot pe cheltuiala lor, iar biserică proprie și -au putut construi
numai în 1648, cu autorizație de la Gh. Rákóczi I. Da r și aceasta după 10 ani, în luna august a
anului 1658, au ars -o tătarii, care năvăleau prin Valea Oltului împotriva lui Gh. Rákóczi II, când
au incendiat Făgărașul și satele din cale.
Făgărășeni și -au ținut după aceea slujbele ortodoxe într -o capelă, ridi cată în cimitir, în
care se prohodeau morții, și în care, de atunci țineau si liturghia41.
Dorința făgărășenilor de a avea propria lor biserică s -a materializat numai de voievodul
Constantin Brâncoveanu, la 1698, el reușind să înlăture multe piedici, pe ca re românii săraci și
disprețuiți n -ar fi fost în stare să le depășească.
Autorizația construcției a fost obținută de Brâncoveanu la 10 octombrie 1694, de la
principele Mihai Apafi II, cu consimțământul și în numele Consistoriului general al eclejiilor
reformatei.
Construirea bisericii s -a făcut însă foarte greu datorită numeroaselor piedici pe care i le –
au pus reformații din cetate care doreau: “Să nu fie vătămată jurisdicția bisericii reformate
asupra preoților religiei grecești (ortodoxe) în Transilvani a, ba mai mult, zisul domn principe
(Brâncoveanu) să fie îndatorat, întrucât e posibil, să fie bun prieten ajutător și patron dreptului
religiei reformate, în acel loc si chiar și întregii biserici reformate din Transilvania. Zidurile
bisericii să nu fie p rea groase, nici pereții foarte înalți, din respect față de cetate, a cărei tărie
are trebuință să cerceteze si să vadă și în această parte.”42
Odată începută construcția bisericii la 4 ianuarie 1698, când edificiul lăcașului ortodox
era destul de înaintat cu ziditul, Petru Vaida șeful curții princiare (principis aulae magister) a
înaintat un protest înaintea forului competent pentru astfel de chestiuni: Capitlului din Alba Iulia,
în numele său si al întregii eclezii reformate din Făgăraș, că biserica valah ilor schizmatici este
ridicată fără autorizația principelui și în prejudiciul ecleziei reformate, iar reformații să aibă
dreptul ca oricând să o dărâme si să o nimicească .43

40 Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei și Țării Roma nești, vol. IX (1614 –
1616), București, 1937, p. 130 -131.
41 Valer Literat, Biserici vechi românești din Țara Oltului , op. cit. p. 154.
42 Ibidem, p. 155.
43 Ibidem.

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

33
Biserica brâncovenească din Făgăraș (imagine de epocă)

Inscripția de deasupra in trării, care din fericire s -a păstrat până astăzi, ne arată că biserica
a fost finalizată în anul 1698: „Această sfântă și dumnezească beserică a Răsăritului Io
Costandinú -B[râncovean] Basarabu Voievod domnul si oblăduitorul a toatei Țărăi Rum[a]nești.
în slav[a] și lauda preasfintei și necuprinsei trei ipostasis și una f[i]ință Troiță și întru cinstea
sfîntului și de ciudesse [minuni] făcătoriului Nicolae episcopului Mirelechii a căruia si hramul
ieste, den temelie cu toată cheltuiala sa o au ridicat si o a zidit la anul de la spăsenia lumii 1698,
la al zecelea an al domniei sale. Și sau început la luna lui Iunie 17 zile și sau sfârșit la luna lui
Sepe[m]vrie 30 zile, la anul. Și au fost ispravnic Neagoe Pitar Rătescu. 7206……1697.

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

34
Pisania bisericii brânc ovenești din Făgăraș.

Din anul 1723 biserica cu toată înzestrările ei au fost luate cu forța de greco -catolici, iar
preotul ortodox Toma și epitropul Vasile Pop au fost aruncați în temniță. Ortodocșii din Făgăraș
și-au improvizat o capelă într -o casă part iculară, dar pentru puțin timp deoarece a fost închisă
forțat, iar biserica brâncovenească devenită catedrală unită a rămas fără credincioși după cum
însuși episcopul Inochentie Klein, într -un report către cancelarul aulic transilvan scria: „Biserica
catedrală din Făgăraș nu are popor, în continu stă încuiată și întristată, și grecii vreau să pună
mina pe ea"44.
Intervențiile făgărășenilor, inclusiv ale văduvei lui Brâncoveanu, din 8 aprilie 1724, la
baronul Viechter, directorul cameral al Transilvaniei, la Camera aulică nu au avut rezultate.
Biserica a fost recuperată cu forța în timpul răscoalei religioase din 1761 , dar pentru numai vreo
două luni, fiind restituită greco -catolicilor de generalul Nicolae Adolf Buccow. Acesta a decretat
că biserica rămâne ce lor 12 familii greco -catolice, iar cele 142 de familii ortodoxe conscrise, au
fost trimise la biserica din Beclean, deoarece nu li s -a mai permis să -și mai aibă în Făgăraș nici
capelă și le -a luat și dreptul ca nici în viitor să nu -și mai poată zidi altă b iserică45.
În prezent biserica brâncovenească aparține credincioșilor ortodocși fiind organizată ca
biserică parohială .

 Tot în Făgăraș, pelerinii pot admira din autocar, măreața Cetate a Făgărașului ,
monument istoric de importanță internațională ce a fost desemnat ca al doilea cel
mai frumos castel din lume.

44 Augustin Bunea , Din istoria Românilor. Episcopul Ion Inocențiu Klein, Blaj, 1900. p. 34.
45 Valer Literat, op. cit. p. 162.

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

35

Cetatea Făgăraș
Centrul unuia dintre cele mai mari domenii din Transilvania, care la 1632 cuprindea 62
de sate, cetatea Făgărașului a fost, începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea și mai cu
seamă în secoul al XVII -lea, reședință nobiliră și princiară importantă.
Construirea unui punct fortificat la Făgăraș trebuie pusă în legătură cu poziția sa
strategică – la jumătatea drumului comercial dinspre Sibiu și Brașov și în vecinătatea Țării
Român ești (de a cărei istorie a fost legată), stăpânirea cetății dovedindu -se foarte importantă
pentru voievozii și principii Transilvaniei. Ștefan Mailat și Gașpar Becheș au folosit -o ca piesă
de sprijin în lupta pentru tronul Transilvaniei, Mihai Viteazul a considerat -o ,,cetate de scaun”,
principele Gabriel Bethlen i-a acordat întâietate față de Alba Iulia în modernizarea fortificațiilor,
iar Mihail Apafi o va transforma, datorită poziției sale întărite, în reședință princiară. Aici, în
cetatea Făgărașului s-au ținut între 1670 și 1691 11 Diete și 18 delegații (reuniuni mai restrânse),
în timp ce la Alba Iulia 15 Diete și 3 delegații.
Primele știri documentare care atestă existența cetății de piatră sunt din 1455, când este
menționat un ,,castelan”, iar în anul următor Iancu de Hunedoara, scriind brașovenilor, amintește
de ,,cetatea noastră Făgăraș”.
Cercetările arheologice din cetate desfășurate cu ocazia diferitelor etape de restaurare au
scos la iveală existența, înaintea acestei cetăți de piatră, unei fortificații din lemn cu val de
pământ, construită aproximativ pe amplasamentul actualei cetății. Distrugerea violentă relevată
de cercetările arheologice a curmat brusc, către mijlocul secolului al XIII-lea, existența acestei
fortificații, distrugere ce poate fi pusă în legătură cu invazia tătară din 1241. Tipologic,
fortificația de lemn se încadrează în sistemul general de apărare practicat în Transilvania.
Cetatea de zid, atestată documentar la mijlocul secolului al XV-lea, prezintă o planimetrie
de tip patrulater neregulat, cu latura de est mai lungă și apărată de un turn de avanpost de tip
barbacană, la o distanță de circa 20 de metri de cetate. Incinta era formată de un zid patrulater de
tip crenelat, întrerupt de patru turnuri – trei de tip bastionar și unul rotund de tip donjon (care
este și cel mai înalt turn al cetății). Paramentul zidurilor de apărare prevăzute cu ambrazuri aveau
la partea superioară, în spatele crenelurilor un drum de strajă, din bârne groase, ale căror urme în
zidărie se mai pot vede a și acum în unele spații netencuite.
Tipologic, în această fază, cetatea Făgărașului se poate defini ca o fortificație de apărare
cu caracter militar. Ca stil de construcție, cetatea corespunde în secolul al XVI-lea, sistemului de
fortificații occidental introdus în Transilvania începând cu secolul al XIV-lea.
Veacul al XVI-lea aduce cu sine cele mai importante modificări petrecute în arhitectura
cetății Făgărașului, care vor transforma cetatea de apărare într-un castel cu o puternică fortificație
exterioa ră.
Inițiatorul acestor ample lucrări va fi Ștefan Mailat (voievod al Transilvaniei între 1534 –
1540 și proprietar al cetății între 1528 -1541) care separă planul de castel (locuința nobiliară) de
planul de cetate (construcția militară propriu -zisă). Înconj oară cetatea de piatră cu zid de apărare,
zid care va îngloba și turnul barbacană, cu fante pentru artilerie, coronament crenelat, respectând
planimetria vechilor ziduri de apărare. Zidurile interioare sunt dublate cu ziduri de cărămidă,
culoarele astfel create având diferite destinații – casele voievodului, sufrageria căpitanului etc.
Tipologic, toate acestea transformă cetatea de apărare într-un castel seniorial fortificat.

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

36 Gaspar Békés, proprietar al Făgărașului între 1567 – 1573, realizează șanțul din jurul
cetății, pământul scos fiind folosit pentru întărirea părții interioare a zidurilor.
La sfârșitul secolului al XVI-lea este posibil ca în timpul lui Ștefan Bathory (voievod al
Transilvaniei între 1571 -1586) și a lui Balthazar Bathory (stăpân al cetăți i între 1588 -1594) să se
fi efectuat transformarea tuturor celor patru laturi ale vechii cetății în apartamente și înglobarea
celor patru turnuri la nivelul acestora. Tot acum începe construirea primului bastion care va purta
numele familiei, în colțul sud-estic al incintei exterioare, dar care va fi terminat ulterior. De
numele lui Balthazar Bathory se leagă o serie de transformări estetice importante și ridicarea
unui nivel trei, cel puțin, deasupra uneia dintre laturile cetății (cea sudică), ancadramente de
piatră păstrând blazonul lui.
În secolul al XVII – lea, transformările arhitecturale stabilesc forma actuală a
complexului fortificat de la Făgăraș. Gabriel Bethlen (principe al Transilvaniei între 1613 -1629),
unul dintre cei mai importanți constructor i ai cetății, întocmește, în 1623 un plan privind lucrările
de construcție și modernizare a cetății în 36 de puncte, plan care prevedea printre altele,
construirea a încă trei bastioane prevăzute cu cazemate, realizarea unui număr de 600.000 de
cărămizi într-un an de către 1500 de iobagi permanenți, organizați în trei schimburi, cărămizi
necesare ridicării bastioanelor. Gabriel Bethlen va reamenaja sălile interioare ale castelului, va
construi loggiile de pe latura de sud a castelului în stil italian, desch ise spre curtea interioară pe
arcuri a șase pile de zidărie masive și impunătoare. Ferestrele curților interioare au ancadramente
simple, dar elegante, intrările de pe loggie au samblaj sculptat în meplat sau în relief cu motive
renascentiste. Gustul estetic al acestui principe, influențat de Renașterea italiană (a adus din Italia
arhitecți și meșteri sticlari din Murano care vor lucra pentru curtea princiară de la Făgăraș), a
insuflat eleganță și frumusețe unei construcții mai mult militară decât utilitară .

Cetatea Făgăraș – 1910

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

37 Lucrările de modernizare au continuat și sub Gheorghe Rakóczi, principele Transilvaniei
între 1631 -1648, când sunt podite cele patru bastioane, este contruit corpul de gardă, lipit de
partea nordică a turnului porții; tot acum este pietruit și șanțul cetății, care în caz de atac își putea
tripla volumul de apă, sunt reparate podurile de acces – cel de pe latura de est și de pe latura de
nord.
Din a doua jumătate a secolului al XVII -lea, ultimii proprietari nu mai întreprind lucră ri
de amploare, ci doar operațiuni de reparații și întreținere. Trecerea Făgărașului în proprietate
austriacă, în 1696 și transformarea în garnizoană a însemnat începutul unei perioade de
degradare surprinsă și în inventarul din 1726. Servind unor scopuri militare, castelul și cetatea de
la Făgăraș își pierd eleganța și măreția de odinioară.
Între 1918 și 1948 a fost garnizoană a armatei române. Din 1918 până în 1923, aici a fost
lagăr pentru rușii albi, presa vremii consemnând donațiile pe care regina Maria le-a făcut pentru
aceștia. În anul 1939, polonezii și-au găsit în cetate un refugiu. Între anii 1948 -1960, cetatea
Făgărașului a fost transformată în închisoare pentru deținuți politici, iar după anul 1960, cetatea
va fi dezafectată și vor începe vaste lucrări de restaurare care au vizat redarea aspectului de castel
fortificat din perioada de glorie a secolului al XVII -lea.46

 De la Făgăraș ne îndreptăm către Brașov, trecând pe la Mănăstirea Rupestră de la
Șinca Veche, unde pelerinii vor avea ocazia de a se închina la o părticică din
moaștele Sfântului Nectarie dar și de a vizita grotele unde vreme de sute de ani,
au viețuit o seamă de monahi în liniște și rugăciune.

Mănăstirea Rupestră de la Șinca Veche
Vechiul așezământ monahal de la Șinca Veche este at estat documentar din timpul
domniei Maria Tereza, o perioadă plină de semnificații amare pentru poporul român din
Transilvania. Grea a fost lupta românilor din Ardeal pentru credința lor între anii 1701 -1761,
când sub domnia Mariei Tereza, imperiul Austro -Ungar încerca creșterea bisericii unite.
Analogiile constructiv -stilistice cu una dintre bisericuț ele de la Basarabi, Constanța, care
este practic identică bisericii 2 de la Șinca Veche atât prin scobirea în stâncă, cât și în ce privește
compartimentarea p lanimetrică (pronos, naos, absidă semicirculară) și volumetria, ca și forma
boltei semicilindrică a naosului și pronaosului și semicalotă a absidei (altarul), ca și prezența
încăperilor anexe. Datarea bisericuței de la Basarabi este conform inscripției cu grafit, în anul
992.
O conscripție oficială din 1748 ne arată că în Șinca Veche erau două mânăstiri: una în
partea de jos a satului pe pământul boieresc al călugărului bătrân și neputincios popa Manu, cu 4
călugări și 2 călugărițe și cu această avere: 1 ca l, 1 vacă cu lapte, 9 stupi, arător de 2 gălete de
cucuruz și fânaț de 2 care de fân; cealaltă mănăstire în partea de sus a comunei, devenită apoi
Șinca Nouă.
Episcopul unit P.P. Aron spune la 1755 că aceste două mânăstiri sunt ocupate de
ortodocși.

46 http://muzeufagaras.ro/cetatea -fagarasului/

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

38 În alt ă conscripție se vorbește despre cinci mânăstiri, care se numeau după locul unde
erau adăpostite: la Trestioara, in Strâmba, in Valea Lărguță, pe Crețul și nenumit locul.
Mânăstirea și chili ile călugărilor de „pe Crețul“ erau făcute în stâncă . Ce s-a întâm plat cu
aceste mânăstiri, dintre care una a fost refăcută pe la 1779, n e spun preoții din Șinca Nouă: “ și în
hotarul comunei sus zise la Crețu s -a aflat o peșteră în peatră cu călugări, unde s -a slujit sfânta
liturghie… și în al 3 -lea Iunie 1761 s-au ars s chiturile și oamenii au eșit din casele lor și s -au dus
în Țara Românească. ”
Același Ștefan Meteș ne spune: "Din Șinca Veche, la câteva minute spre miazăzi, ajungi
la dealul Pleșul. Pe versanul de apus al colinei, înspre pârâul Cetățuie, e o fostă mănăstir e,
scobită în gresie nisipoasă, foarte ușor de măcinat, chiar și numai frecând -o cu degetele. Peștera
de la început a trebuit să fie lărgită cu ciocanul, urme de ciocan se văd pretutindeni pe pereți. Azi
e în stare rea, apa ploilor și gerul macină mereu di n pereții ei, pavimentul e în grămădit de această
măcinătură.”47

Mănăstirea Șinca Veche

 Plecăm de la Mănăstirea Șinca Veche mai bogați spiritual și cu nădejdea ca in
aceeași seară să ne reîntâlnim cu Sfântul Nectarie la Mănăstirea „Radu – Vodă”
din Bucur ești. Apoi, ne urmăm traseul către Brașov, trecând prin localitatea
Vlădeni, unde poposim vreme de câteva minute pentru a vizita Casa Memorială
„Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae”.

47 http://www.sincaveche.ro/bisericile -rupestre

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

39 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae
1903: Părintele Dumitru Stăniloae s -a născut în data de 16 noiembrie în Vlădeni,
județul Brașov; Dumitru, ultimul din cei cinci copii ai lui Irimie și Reveca; mama era nepoată de
preot.
1917 : 10 februarie, pleacă la Brașov să urmeze cursurile Liceului confesional umanist
„Andrei Șaguna”.
1918 : I se ofer ă o bursă pentru clasa a IV -a de către Fundația „Emanuil Gojdu”.
1922 : Primește o bursă în cadrul Universității din Cernăuți.
1923 –1924 : După un an părăsește Universitatea pentru a se înscrie și urma cursurile
Facultății de Litere din cadrul Universității din București.
1924 : În Postul Mare se întâlnește cu mitropolitul Nicolae Bălan, care -i oferă o bursă la
Centrul Mitropolitan din Sibiu.
1927 : Termină anul IV la Cernăuți și susține licența în Teologie sub conducerea prof.
Vasile Loichiță, cu lucrarea Botezul copiilor ; primește o bursă pentru studii de specializare la
Atena.
1928 : Toamna, susține la Cernăuți teza de doctorat cu titlul Viața și opera patriarhului
Dosoftei al Ierusalimului și legăturile lui cu Țările Românești , sub îndrumarea prof. V Loichiță .
Centrul Mitropolitan din Sibiu îi oferă o bursă pentru Bizantinologie și Dogmatică. Pleacă la
Munchen, pentru semestrul de iarnă, urmând seminarul de Istorie și filologie bizantină al
profesorului August Heisenberg , tatăl celebrului fizician.
1929 : În ia nuarie pleacă la Berlin, pentru semestrul de vară, având profesori pe Hans
Lietzmann și Reinhold Seeberg , apoi la Paris și la Belgrad, pentru studii de Bizantinologie și
Dogmatică și documentare asupra operei originale a Sfântului Grigorie Palama; la întoa rcerea în
țară este încadrat profesor suplinitor la catedra de Teologie fundamentală a Academiei Teologice
„Andreiene”; aici, în decursul celor 17 ani de activitate didactică, a predat Teologie
Dogmatică (1929 – 1946), Apologetică (1929 -1932 și 1936 -1937), Pastorală (1932 -1936)
și Limba Greacă (1929 -1934). La Cernăuți i se publică teza de doctorat.
1930 : Pleacă la Constantinopol pentru a cerceta și copia opera teologică a Sfântului
Grigorie Palama; în 5 octombrie se căsătorește cu Maria (născută Mihu).
1931 : În luna mai i se nasc primii doi copii gemeni, Dumitru (care moare în septembrie
1931) și Maria; în 16 octombrie, este hirotonit diacon. Apare la Sibiu Catolicismul de după
războiu .
1932 : La 25 septembrie este hirotonit preot.
1933 : La 8 octombrie se nașt e Lidia, avându -l ca naș de botez pe istoricul transilvănean
Ioan Lupaș.
1934 : La 1 ianuarie este numit redactor responsabil al ziarului Telegraful Român , funcție
îndeplinită, vreme de 12 ani, până în 13 mai 1945. îl cunoaște și leagă o strânsă prietenie c u
Nichifor Crainic.
1936 : În iunie este numit rector al Academiei Teologice din Sibiu, funcție îndeplinită
până în 1946.
1938 : Apare la Sibiu lucrarea fundamentală Viața și învățătura Sfântului Grigorie
Palama .
1939 : Publică la Sibiu Ortodoxie și românism .
1940 : Vara, România intră în cel de -al Doilea Război Mondial. Se constituie, la inițiativa
poetului Sandu Tudor, grupul Rugul aprins , din care făceau parte Ierom. Ivan Kulighin,
duhovnicul mitropolitului rus de Rostov (refugiat la Cernica), Ierom. Benedic t Ghiuș, Ierom.

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

40 Sofian Boghiu, Prof. Alexandru Mironescu, poetul Vasile Voiculescu, Arh. Constantin Joja, Pr.
Andrei Scrima, Ion Marin Sadoveanu; întâlnirile periodice la mănăstirile Antim și Cernica au
constituit o înviorare duhovnicească a vieții creștin e în București.
1942 : Apare la Sibiu Poziția domnului Lucian Blaga față de creștinism și Ortodoxie ,
conținând și articole publicate inițial în Telegraful Român .
1943 : Apare la Sibiu Iisus Hristos sau Restaurarea omului .
1945 : La sfârșitul lunii aprilie, mo are fiica Maria (Mioara).
1946 : Sub presiunea autorităților comuniste, reprezentate de Petru Groza, mitropolitul
Nicolae Bălan este silit, împotriva propriei voințe, să -i ceară demisia din funcția de rector al
Academiei; rămâne profesor în continuare până în 1947. Apare la Sibiu, primul volum din
traducerea FILOCALIEI sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, sau culegere din scrierile Sfinților
Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși . Este transferat prin „chemare”
la Facultatea de Teol ogie a Universității din București, urmându -l la catedra de Teologie ascetică
și mistică pe Nichifor Crainic.
1947 : Locuiește cu soția și fiica Lidia în casa parohială a bisericii „Sfântul Gheorghe
Vechi”. Apare la Sibiu volumul 2 al Filocaliei .
1948 : Apar la Sibiu volumele 3 și 4 ale Filocaliei .
1949 : Catedra de Teologie ascetică și mistică fiind desființată, rămâne profesor
de Teologie dogmatică și simbolică pentru doctoranzi.
1950 : Participă la întâlnirile organizate de grupul Rugul aprins .
1955 : La Sibi u are loc un mare congres al preoților ortodocși; Petru Groza, membru al
prezidiului refuză să vorbească cu Părintele Stăniloae, fapt ce va avea consecințe negative mai
târziu. Are loc canonizarea Sfântului Calinic de la Cernica.
1958 : Începe un nou și mar e val de arestări în România, ca o condiție a retragerii trupelor
sovietice. Sunt arestați membri ai grupului Rugul aprins . Este urmărit de Securitate. La 4
septembrie este arestat, se face percheziție la domiciliul din București. În 5 septembrie, ora 4.00
dimineața, este dus la închisoarea din strada Uranus, pentru o lună, apoi în strada Plevnei, pentru
încă o lună. În 4 noiembrie, începe procesul înscenat, caracteristic regimului comunist. Apare la
București Teologia dogmatică și simbolică: manual pentru Institutele Teologice , în colaborare cu
Nicolae Chițescu, Isidor Todoran, Ioan Petreuță – Părintele Stăniloae nu a fost consemnat ca
autor, întrucât, înainte de publicarea lucrării, a fost arestat.
1959 : Este dus la Aiud, având printre alți colegi de celul ă pe preotul Lazarov, paroh în
Dobrogea sau pe avocatul și publicistul Petre Pandrea, care -1 evocă în scrierile sale. Vreme de
câteva luni este ținut în regim de izolare totală. Lidia, fiica părintelui, căsătorită între timp, naște
pe unicul nepot Dumitru Horia; fiind asistentă la catedra de Fizică a Universității din București –
prof. Hulubei – este obligată să părăsească Universitatea.
1961 : Toamna, este adus la București pentru noi cercetări penale.
1962 : În martie este readus la penitenciarul din Aiud.
1963 : În ianuarie este eliberat din închisoare și lucrează ca funcționar la Biblioteca
Sfântului Sinod. în octombrie este reintegrat la catedră.
1965 : Este solicitat să scrie articole și studii, de către cei care -l cenzuraseră înainte
(Departamentul Cultel or se pregătea să prezinte Occidentului imaginea unei libertăți religioase).
1968 : Este invitat la Freiburg și Heidelberg, de către profesorii Paul Miron și respectiv
Heyer, pentru conferințe; primește acordul Departamentului Cultelor, ce urma politica sch imbării
imaginii României.

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

41 1969 : Conferențiază la Oxford unde leagă prietenie cu profesorul de Teologie și scriitorul
anglican Donald Allchin.
1971 : Merge la Vatican ca membru al delegației Bisericii Ortodoxe Române.
1973 : Apare la București Uniatismul în Transilvania, încercare de dezmembrare a
poporului român . Devine pensionar cu titlu de profesor onorar, rămânând profesor consultant
pentru cursul de doctorat.
1976 : Apare la București Filocalia, volumul 5, iar la Atena volumul Гια Ένα Ορθοδοξο
Οικουμενισμ ό, Ευχαριστία, Πίστη, Εκκληςία (Despre un ecumenism ortodox. Euharistie, credință,
Biserică ), cu o prefață semnată de Panayotis Nellas. Este declarat Doctor Honoris Causa al
Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Tesalonic; în perioada 1929 aug ust participă
la Al Doilea Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă organizat la mănăstirea Penteli –
Atena, alături de preoții profesori Ene Braniște, Ion Bria, Ioan G. Coman, Dumitru Popescu și
Dumitru Radu.
1977 : Apar la București volumele 6 și 7 al e Filocaliei .
1978 : Apare la București Teologia dogmatică ortodoxă pentru Institutele teologice ,
volumele 1 -3.
1979 : Apare la București Filocalia , volumul 8.
1980 : Apare la București Filocalia , volumul 9; la Geneva, Dieu est Amour , traducere de
D. Nesser; la New York, Theology and the Church , traducere de R. Berringer, cu o prefață de
John Meyendorff; la Atena, Προσευχή, Eλευθεία, Aγίοτητα (Rugăciune, libertate, sfințenie ). I se
acordă premiul „Dr. Leopold Lucas” al Universității din Tübingen.
1981 : Este num it Doctor Honoris Causa al Institutului ortodox „Saint Serge” din Paris.
Este premiat la Londra cu distincția onorifică „Crucea Sfântului Augustin din Canterbury”,
pentru merite teologice și creștinești. Apare la Paris Prière de Jésus et expérience de Saint
Esprit , cu o prefață scrisă de Olivier Clément; la București Teologia morală ortodoxă , vol.
3: Spiritualitatea ortodoxă (Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe ) și Filocalia , volumul 10.
1982 : I se acordă titlul Doctor Honoris Causa al Facultății de Teolo gie a Universității din
Belgrad; în noiembrie conferențiază la New York, Boston, Detroit, Chicago, Washington. Apare
la București traducerea din Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri , vol. 1.
1985 : Apare la Benzinger Verlag, Gütersloher Verlagshaus, Orthodoxe Dogmatik , vol. I,
în traducerea profesorului H. Pitters, cu o introducere scrisă de Jürgen Moltmann; la Paris
apare Le génie de l’Orthodoxie , traducere de Dan Ilie Ciobotea (azi Preafericitul Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române), cu o pre față scrisă de Olivier Clément.
1986 : Apare la Craiova Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă .
1987 : Apare la Craiova Chipul nemuritor al Iui Dumnezeu și la București
traducerea Scrieri , partea I, de Sfântul Atanasie cel Mare.
1988 : Apare la Buc urești traducerea Scrieri , partea a II -a, de Sfântul Atanasie cel Mare.
1990 : Devine membru corespondent al Academiei Române. Apare în aceeași editură ca și
primul volum Orthodoxe Dogmatik , vol. 2, traducere de H. Pitters, cu o prefață scrisă de Jurgen
Moltmann; la Roman apare Filocalia , volumul 11, iar la Craiova volumul Studii de Teologie
dogmatică ortodoxă care cuprinde Hristologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, Omul și
Dumnezeu și traducerea Imnele iubirii dumnezeiești ale Sfântului Simeon Noul Teolog.
1991 : Devine membru titular al Academiei Române. Este numit Doctor Honoris Causa al
Facultății de Teologie a Universității din Atena. Apare la Sibiu Chipul evanghelic al lui Iisus
Hristos ; la București apare traducerea Scrieri, vol. 1, de Sfântul Chiril a l Alexandriei și Filocalia ,
volumul 12.

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

42 1992 : Este numit Doctor Honoris Causa al Facultății de Teologie Ortodoxă a
Universității din București. Apare la Craiova volumul Reflecții despre spiritualitatea poporului
român .
1993 : Apar la București lucrările Iisus Hristos, lumina lumii și îndumnezeitorul omului și
Sfânta Treime sau La început a fost iubirea . La 5 octombrie din același an, Părintele Dumitru
Stăniloae a trecut la cele veșnice .48

 De la Vlădeni, ne înd reptăm către Brașov unde vedem Piața Sfatului și Biserica
Neagra, îndreptându -ne către Biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Bra șovului și
Prima Școală Românească. Interesant de a flat și mai puțin cunoscut este faptul că,
unul din cele două paraclise ale Bisericii Sfântul Nicolae și anume, Paraclisul
„Buna Vestire ” din partea nordică este ridicat la cererea și cu ajutorul domniței
Ancuța, fiica lui Constantin Brâncoveanu.

Biserica Sfântul Nicolae .

Prima biserică din Șcheii Brașovului a fost din lemn, de pe la anul 1292, având drept
ocrotitor pe Sfântul Nicolae. În veacul al XV -lea, începând cu anul 1495, se construiește o
biserică din zid, cu o navă dreptun ghiulară și absidă cu patru laturi, cu particularitatea unei
muchii în ax, cu sprijinul domnului muntean Vlad Călugărul. A treia construcție o pornește
Neagoe Basarab în 1495, tot în piatră, cu un plan asemănător precedentei, cu absida poligonală,
cu muchi i în ax și trei contraforturi. Biserica se bucură și de aportul ctitoricesc al mai multor
voievozi și boieri din Muntenia și Moldova. Lui Neagoe Basarab îi urmează Petru Cercel, care a
fost îndemnat de inimoșii protopopi din Șchei, Iane și Mihai, ultimul f iind Aron Vodă al
Moldovei, care a susținut terminarea zugrăvelii și a turnului. La 1651 sunt definitivate
construcțiile paraclisului din turnul bisericii cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“ – unic în țara
noastră -, unde se săvârșea Miezonoptica, dar car e a fost și ascunzătoare pentru domnii din
Muntenia ori Moldova .
Astfel cronicile locale, începând cu cea a protopopului Vasile (1628) si Radu Tempea II
(1741), continuate de multi alti cronicari, surprind sporadic momente de e volutie privind
construirea bisericii. La un veac dupa prima atestare, la 15 decembrie 1399, papa Bonifaciu al
IX-lea emite un edict papal prin care cere si porunceste epicopului de Strigoniu sa converteasca
pe " fidelii" din Schei "deoarece, dupa cum am î nteles – scria papa – au o biserica pentru folosul
lor si slujirea zeilor (sic.)" .49
Cercetari prilejuite de lucrarile de restaurare, initiate de Directia Monumentelor Istorice
între anii 1969 -1975, au confirmat existenta succesiva a trei edificii de cult, în cepând cu veacul
al XIV -lea. Cea dintâi era o biserica de lemn, la care au slujit între altii, preotii Costea (+1477) si
Patru cel Batran (+1541). În veacul al XV -lea (începând cu anul 1495) se construieste o biserica
din zid cu o nava dreptunghiulara si a bsida cu patru laturi, cu particularitatea unei muchii în ax,
cu sprijinul domnului muntean Vlad Calugarul. A treia constructie o porneste Neagoe Basarab,
tot în piatra, cu un plan asemanator precedentei, cu absida poligonala, cu muchii în ax si trei
contr aforturi, motiv pentru care cronicile locale îi adreseaza meritate omagii.

48 Popa Virginia , Părintele Dumitru Stăniloae. Bio -biografie , Ed. Trinitas, Iași, 2004, pp. 11 -15.
49 Porumb, Marius, Dicționar de pictură veche românească din Transilvania (sec. XIII -XVIII ), București, 1998, pp.
50-58.

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

43 Pâna la mijlocul veacului al XVIII -lea, biserica din lemn nu cunoaste alte modificari, ea
purtând cu siguranta hramul "Uspeniei"(Adormirea Maicii Domnului) careia i se adresa si act ul
de danie al familiei lui Mihai Viteazul din 1602, oferind acestei biserici mosia Micsunesti din
Muntenia. În schimb, biserica de piatra se bucura de aportul ctitoricesc al mai multor voievozi si
boieri din Muntenia si Moldova. Lui Neagoe Basarab îi urme aza Petru Cercel, care, îndemnat de
inimosii protopopi din Schei, Iane si Mihai, "au ridicat – ne precizeaza cronicarul Radu Tempea
– tinda bisericii de piatra si au înfrumusetat oltariul si besereca cea veche cu toate chipurile
sfintilor si cu podoabe în anul 7092 (=1583)". "Ce n -au ispravit Petru Voda – scrie cronica în
continuare – Aron Voda (al Moldovei) au ispravit si au zugravit si au înaltat turnul". Ulterior
biserica se completeaza prin adaugiri arhitectonice. La 1651 sunt definitivate constructiile
paraclisului din turnul bisericii cu hramul Sf. Ioan Botezatorul (unic în tara noastra), unde se
obosnuia a se savarsi slujba monastica a Mezonopticii.
O noua modificare arhitectonica se produce la 1733 "iulie 9 zile, luni, la 7 ceasuri – ne
precizeaza cr onica amintita – s-au pus temeliile paraclisului, care s -au facut pentru treaba
ispovedaniei, întru hramul Blagovestenilor Precestei, care s -au facut prin îndrumarea si purtarea
de grija a popei Radului s(fiul) popei Radu Tempea". Astfel se naste impresion antul paraclis de
nord, prin stradania protopopului cronicar Radu Tempea II, dar si în baza daniei domnitei
Ancuta, fiica voievodului Costantin Brâncoveanu. Purtând hramul Bunei Vestiri, noul paraclis a
fost îmbracat în pictura murala între anii 1735 -1738 de vestitii "zugravi" craioveni Hranite
Grigore, Gheorghe, Ioan si Mihail, care reproduc între altele apocalipsul Sfantului Ioan, primul
sobor de la Niceia din 325, tema Deisis si a învierii, "roata lumii"(o scena unica a rotirii
pamantului în jurul soarel ui, rotatie executata de sfinti), program iconografic surprinzator si
apreciat de marii specialisti în domeniu.50
Urmând exemplul protopopului Radu Tempea, urmasul sau, protopopul Eustatie Grid
(tatal primului gramatic, Dimitrie Eustatievici Brasoveanul) con struieste pentru echilibru
arhitectornic cel de al doilea paraclis, spre sud, pe care îl defnitiveaza la 1750, având ca hram
"Înaltarea Domnului", bucurându -se de sprijinul localnicilor, negustori de vaza : Radu Pricop cu
sotia, Paraschiv si Hagi Pricup cu sotia Anstasia. Valorosul paraclis impresioneaza, nu numai
prin valorile picturale de secol XVIII, realizate de zugravii Ioan, Iancu, Constantin si Irimie, ci si
prin tâmpla originala cu motive brâncovenesti, restaurata dupa 1975 de Directia Monumentelor
Istorice.
Asa cum se prezinta astazi biserica, este formata dintr -o nava rectagulara unita, cu absida
circulara de la rasarit si cu pronaosul si tinda de la apus. Interiorul bisericii centrale este îmbracat
cu pictura valorosului artist Costin Petrescu, ex ecutata în deceniul al cincilea al veacului XX,
folosindu -se si de concursul elevilor sai de la Belle -Arte. Gasim aici pe peretele dinspre miaza –
noapte fresca intrarii lui Mihai Viteazul în Brasov, întâmpinat la poarta cetatii de protopopul
Mihai, cunoscut ul colaborator coresian. Pe peretele frontal gasim imaginea a patru voievozi
ctitori si tabloul alegoric al tipografiei coresiene, iar pe peretele de sud scena încoronarii lui
Ferdinand la Alba Iulia, pentru ca pe peretele dinspre rasarit sa putem privi un moment festiv cu
mitropolitul Andrei Saguna, liceul, ctitorit de înaltul ierarh si alaiul junilor. Portretul
mitropolitului Andrei Saguna si al mitropolitului Nicolae Balan se gasesc si în interiorul bisericii
pe peretele de sud, pentru ca pe cel de nord sa aflam imaginea regelui Mihai si al mamei sale
Elena, realizate tot de Costin Petrescu în cadrul lucrarilor de restaurare dintre anii 1939 -1946.
Atunci s -a construit podisorul pentru cor, s -au realizaat usile de la intrare si stranile, sculptate de

50 Ișa, Ion, Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovulu i, Sibiu, 1977 .

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

44 Moise Schiopul din Rupea. Protosincelul Ieronim Balintoiu de la Manastirea Hodos Bodrog
realizeaza noul iconostas, conditii în care cel vechi este daruit bisericii din Predelut Bran.
Sub egida Bisericii s -a înfiintat prima scoala româneasca veacul al XIV -lea); s-au tiparit
primele carti de circulatie în limba româna (prin diaconul Coresi); s -a scris prima gramatica
româneasca (Dimitrie Eustatievici -1757); s -au tradus primele carti populare (dascalul Costea) si
multe alte valori ale spiritualitatii românesti.
De-a lungul celor mai bine de sapte veacuri de existenta Biserica a fost slujita de preoti
carturari cu valoroase contributii aduse pe altarul vietii spirituale românesti. În circumstantele de
spati impuse mentionam pentru veacul XV pe Popa Costea si Popa Pa tru cel Batrân; pentru
veacul al XVI -lea, activitatea tipografica a diaconului Coresi si activitatea carturareasca a
protopopilor Iane si Mihai; pentru veacul al XVII -lea, activitatea protopopului cronicar Vasile si
a dascalului Costea; pentru veacul XVIII , familia protopopilor Radu Tempea, Grizilor si
Hobanilor, traducatori de carti, cronicari, autori de manuale scolare si pentru veacul al XIX -lea,
activitatea protopopilor Ioan Popazu, Petru Gherman, Ioan Petric, iar pentru veacul al XX -lea pe
protopopii V asile Saftu, Ioan Priscu si Sterie Stinghe .51

Biserica Sfântul Nicolae – Șcheii Brașovului

Prima Școală Romanească .
Prima Scoala Romaneasca, construita in 1495 pastreaza elementele stilului baroc de la
modificarile care i -au fost aduse in anii 1760 -1761. Intre 1557 si 1583 Diaconul Coresi tipareste
aici 17 titluri in romana si slavona, pe hartie fabricata intr -o manufactura brasoveana .
Sub egida Bisericii s -a infiintat prima scoala romaneasca. Scoala noua, de piatra, a fost
construita in 1597, prin osteneala protopopului Mihai, din fondul daruit cu draga inima de Aron
Voda al Moldovei. Aici veneau sa cunoasca lumina invataturii toti copiii mai rasariti ai
Brasovului.

51 http://ziarullumina.ro/maica -bisericilor -din-ara-barsei -40464.html

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

45 Prima Scoala Romaneasca este recladita in 1760, adaugandu -i-se un etaj in stil baroc.
Incepand cu anul 1559, limba de predar e in aceasta scoala era romana.
Aici s -au tiparit primele carti de circulatie in limba romana – prin diaconul Coresi; s -a
scris prima gramatica romaneasca – Dimitrie Eustatievici -1757; s -au tradus primele carti
populare – dascalul Costea – si multe alte v alori ale spiritualitatii romanesti . Muzeul Primei Scoli
Romanesti este compus din mai multe camere, si anume: Sala de clasa "Anton Pann" care
aminteste nu numai de popasurile merelui povestitor Anton Pann dar si de scoala veche, in jurul
careia s -a fonda t un focar de cultura, aici tiparindu -se cele dintai carti de cultura in limba
romana,scriindu -se prima cronica cu subiect romanesc, prima gramatica romaneasca, primul
calendar almanah in literatura romana;

Prima Școală Românească

Sala "Diaconul Coresi" ale carei exponate sunt: " Cazania a II -a" ("Cartea romaneasca cu
invatatura"), "Psaltirea", "Sbornicul", "Octoihul" s.a.; Sala "Cartea, factor de unitate nationala",
unde, cele peste 80 hrisoave domnesti, inscrise pe pergament si aurite, confirma permanentele
legaturi intre tinutur ile romanesti si, unde sunt expuse cele mai valoroase monumente de limba
romana medievala printre care se numara: "Biblia de la Bucuresti"(1688), "Cazania lui
Varlaam"(1643), "Indreptarea legii" de la Targoviste(1652),s.a.
Sala "Cartea si Carturarii brasov eni" – copistii, traducatorii, creatorii de limba literara,
muzica si arta, toti acestia sunt reprezentati aici prin cateva dintre valorile adapostite in arhiva
istorica a muzeului printre care sunt: "Omiliarul" din veacurile XI -XII, Molitvelnicul popei
Bratu, Parimiarul protopopului Vasile, alaturi de tablourile in ulei pe panza ale fondatorului
liceului "Andrei Saguna", precum si opereta "Crai nou" a lui Ciprian Porumbescu.
"Sala cu vatra" – un mic colt etnografic reprezentat de vatra, icoane pe sticla si obiecte
casnice amintind de caracterul sasesc al Scheiului in perioada medievala.
Autoritatea locala accepta in 1578 folosirea ca prim manual romanesc a catehismului
coresian la scoala din Schei. Mai trec cativa ani si popa Iane scrie intaiul text brasovea n in limba

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

46 romana, iar apoi, in secolul XVI, dascalul Barbu Hoban se osteneste si scoate primul manual de
filosofie .
Nu se scurge multa vreme si, la 1757, dascalul Dimitrie Eustatievici scrie prima
gramatica, iar la 1797 Radu Tempea al V -lea tipareste gramatica romaneasca. Unele carti se
faceau pe atunci din piele de miel nenascut, pentru ca era foarte fina si neporoasa. Exista si acum
expuse la muzeu astfel de raritati.
Intre 1821 si 1828 Anton Pann poposeste pentru catva timp in Schei. In luna mai 1848
George Ucenescu compune muzica imnului "Desteapta -te, Romane".

 După vizitarea celo r două ob iective ne vom îndrepta pașii catre autocar și vom
porni în direcția Predeal, unde vom fi asteptați de către personalul Pensiunii
Pârâul Rece pentru a servi masa de prâ nz, unde pelerinii vor servi mâncare de
post, având în vedere că ne aflăm într -o zi de vineri.

Pensiunea Pârâul Rece

 De la Predeal mergem către Valea Prahovei, pentru a ajunge la Sinaia unde
vizităm Mănăstirea și Castelul Peleș . În drumul nostru ob servăm frumoasele
peisaje ale Văii Prahovei, admirăm Crucea Eroilor de pe Caraiman și purtăm în
suflet minunația Bucegilor. Înălțăm o rugăciune tainică at unci când trecem pe
lângă Mănăstirea Caraiman . Odată ajunși în Sinaia, sufletul nostru însetat de
cultură și spiritualitate ne îndeamnă săpătrundem cu evlavie în incinta Mănăstirii,
pentru a ne închina în cele două biserici și a vizita frumosul Muz eu.

Mănăstirea Sinaia
În secolele XV -XVI sunt atestate în zonă două mici schituri de lemn, Sf. Ana și Sf.
Nicolae . Între 1690 -1695 Spătarul Mihail Cantacuzino construiește par tea veche a mănăstirii, cu

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

47 biserica mică, una din primele construite în stilul brâncovenesc. A numit -o ,,Mănăstirea Sinaia”
în amintirea pelerinajului său la Ierusalim și Muntele Sinai. Nu a fost niciodată închinată.
Între 1842 -1846 este construită partea nouă a mănăstirii, cu biserica mare, care a fost
refăcută între 1897 -1903. Prima biserică electrificată din România.
În 1895 a fost inaugurat muzeul mănăstirii, primul de acest gen din România. Aici se află
icoane de Pârvu Mutu – cel mai mare pictor biseri cesc român, venerat ca sfânt sub numele de
Cuviosul Pafnutie Zugravul -, icoane din Alep -Siria, din Moscova, sfinte cruci de la Betleem,
Ioannina și Constantinopol. Biblia din 1688 este prima tipărită integral în limba română, iar
tipăriturile muzicale su nt primele de acest fel în limba română. În paraclisul de iarnă din cetatea
veche a funcționat prima școală din zonă. Tot în cetatea veche se află cavoul lui Take Ionescu,
Prim -Ministru al României (+ 1922).

Mănăstirea Sinaia

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

48 Biserica ,,Adormirea Micii Domnului”
A fost cons truită în 1695 de Spătarul Mihail Cantacuzino și pictată în frescă de Parvu
Mutu Zugravu. Primul stareț a fost ieromonahul Nicodim.
Biserica a ars în 1788, astfel că din pictura originală se mai păstrează scenele din turla
naosului, afară de Pantocrator, cele din tabloul votiv și pridvorul deschis.
Tabloul votiv îl reprezintă pe ctitor, înconjurat de optsprezece copii (din care 12
adop tați), de prima soție, Maria și de cea de a doua, Teodora, precum și de alți membri ai
familiei Cantacuzino, la loc de frunte fiind frații ctitorului, Domnitorul Șerban (1678 -1688) și
stolnicul Constantin. Mai sunt pictați trei Domnitori ai Țării Românești , cu care era înrudit prin
mama sa : Sf. Neagoe Basarab (1512 -1521), Radu Șerban (1601 -1611) și Constantin Șerban
(1654 -1658).
Este o biserică micuță pentru că obștea era mică iar mănăstirea era izolată. Abia la mai
bine de 100 de ani s -a simțit nevoia con struirii unei biserici mai mari. Este monument istoric și
de arhitectură de gradul I. Pisania de la intrare nu este cea originală, de la 1695, ci a fost pusă la
restaurarea din 1795.
Biserica ,,Sfânta Treime”
A fost construită între anii 1842 -1846 în timpu l stareților Arhimandriți Ioasaf și Paisie.
Refăcută între 1897 -1903.
Pictura actuală a fost executată de un danez, Aage Exner, candelabrele sunt realizate la
Viena, mobilierul este în lemn de paltin aurit în naos și în lemn de stejar în pronaos. În naos s e
află jilțurile familiei regale.
În pronaos este pictat întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme,
mitropolitul primat Iosif Gheorghian (1886 -1893, 1896 -1909), apoi regele Carol I (1866 -1914),
lângă o coloană din piatră ciobită care simboli zează regatul încă neîntregit al României; în partea
cealaltă a ușii, regina Elisabeta (alias Carmen Silva) este pictată lângă singurul lor copil,
principesa Maria, moartă în fragedă copilărie. Ultimul personaj este Mihail Cantacuzino, ctitorul
părții vech i a mănăstirii. Cele două icoane rusești din pronaos, ,,Sf. Serghie” și ,,Sf. Nicolae”,
realizate în Lavra Sf. Serghie de Radonej de lângă Moscova, sunt darul făcut de Țarul Nicolae al
II-lea al Rusiei starețului Mănăstirii Sinaia, Nifon Arhimandritul, în 1903, cu ocazia botezului
prințului Nicolae, fiul Regelui Ferdinand al României(1914 -1927).
Paraclisul ,,Schimbarea la Față”
A fost folosit ca paraclis de iarnă. A fost construit în anul 1695 și a fost pictat tot de
Pârvu Mutu în frescă. Incendierea mănăst irii, în 1788, în timpul războiului ruso -austro -turc, a
afectat și paraclisul, astfel că pictura a fost pe alocuri refăcută în 1792. În altar, la proscomidiar,
se păstrează cu litere chirilice numele zugravilor care au realizat noua pictură: , ,Pomenește
preote cucernice și zugravii: Diacon Manole Zugravul, Ioan Zugravul, Tudorache Zugravul
Stanciu, Hristea, April 30. 1792 ”.
Aici a funcționat școala monahală, din secolul al XVII -lea, iar din 1882 a fost folosit
câțiva ani ca școală pentru copii din localitate.52

52 https://manastireasinaia.ro/istoric/

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

49 Castelul Peleș
Castelul Peleș a fost construit la inițiativa primului Rege al României, Carol I, în afara
perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafață de 24 de km în anul 1874, an în
care, din inițiativa suveranului, comuna primește numele de Sinaia. Un an mai târziu, în centrul
localității sunt construite primele case boierești, iar în 1876 începe construirea căii ferate Ploiești
– Predeal, care străbate și Sinaia. Concomitent, între anii 1873 și 1875 a fost edificată fundația
castelului Peleș. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reședinței a avut loc într -un cadru
festiv la 1 0/22 august 1875 .

Castelul Peleș

Castelul Peleș a fost construit la inițiativa Regelui Carol I, pentru a -i servi drept reședință
de vară, investită cu funcții politice, culturale și simbolice. După 1914, castelul Peleș și -a exersat
în continuare funcția de reprezentare și de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, așa
cum obișnuia suveranul fondator. Până în 1947, devine spațiu aulic pentru vizitele oficiale sau
găzduiește ceremonii cu caracter militar. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia și
găzd uit de castelul Peleș până la abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de
sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II -lea (1930 -1940).
În perioada ianuarie – martie 1948, castelul este închis din ordinu l autorităților comuniste, iar
bunurile de patrimoniu sunt inventariate. Cea mai mare parte a colecțiilor de pictură, mobilier,
textile, piese de artă decorativă și cărți au fost transferate la Muzeul de Artă din capitală. Din
luna mai a aceluiași an, alte piese au intrat în custodia diferitor instituții de cultură din marile
orașe ale României, București, Brașov, Sibiu etc. Din anul 1953, castelul devine Muzeu
Național, deschis publicului larg, în timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peleș, precum

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

50 castelele Pelișor, reședința particulară a celui de -al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria și
Foișor, fosta Casă de vânătoare a primului Rege al României și reședință a regilor Carol al II -lea
și Mihai I vor deveni case de creație și odihnă pentru scri itorii, muzicologii și artiștii plastici
agreați de regimul comunist. Două decenii mai târziu, în anul 1975, starea de conservare tot mai
critică a imobilului determină măsura închiderii acestuia și evacuarea unei părți importante a
patrimoniului muzeal în depozitele amenajate într -un vechi conac boieresc al familiei Bibescu
din Posada, localitate situată la cca 20 de km sud de Sinaia. Între anii 1966 și 1982, într -o fostă
dependință a castelului regal, situată în apropierea acestuia, a fost amenajat Muzeul de Artă
Decorativă (Ceramica), ce valorifica piese reprezentative din vechile colecții regale.
Concomitent cu lucrările masive de restaurare, castelul găzduiește până în 1989, anul înlăturării
regimului comunist în România, o serie de vizite de șefi de st at. Din 1990, respectiv 1993 și până
azi, castelele Peleș și Pelișor sunt redeschise spre vizitare .53

 Lăsăm în urma noastră Sinaia și ne îndreptăm către capitala României. În drumul
nostru, trecem pe lângă Câmpina, ren umită localitate, unde Bogdan Petriceicu
Hașdeu a ridicat un castel în memoria fiicei sale, dar și pentru micuța și frumoasa
biseric ă ridicată în 1711 de Toma Cantacuzino, mare spă tar al domnitorul ui
Constantin Brâncoveanu . De aici trecem pe lângă ruinele faimosului Palat
Cantacuzino de la Florești, numit și „Micul Trianon ” și ajungem în preajma
orașului Ploiești, pe care suntem nevoiți să il ocolim , dar despre care vom vorbi în
cateva rânduri în ce le ce urmează.

Ploiești
Primele atestari istorice (si plauzibile) apar la 1503, in documentele Brasovului, o data cu
aparitia u nor nume de carausi ploiesteni, ce aduceau marfuri brasovene, mai intai pe drumul
Teleajenului si mai apoi de -a lungul Prahovei. Atfel, in socotelile orasului Brasov, intre 1503 –
1550 sunt trecuti pe listele de plata cativa carutasi ploiesteni: la 1503 este trecut Radu, la 1543
apare Dragoi si la 1545 apar Tudor, Avrut, Draghici si Neagu. Mai mult decat atat, in 1567, Petru
Voda – fiul lui Mircea Voda – recunoaste logofatului Coresi din Barcanesti cumpararea a cinci
razoare de mosie de la Avrut din Ploiesti.
Asadar, prezenta unor ploiesteni pe pietele din Ardeal denota totodata ca localitatea avea
un nume si o baza economica ce ii permiteau sa intretina relatiile comerciale cu centre de peste
munti.
In 1597, Mihai Viteazul ar fi dorit intemeierea unui nou tar g pe drumul spre Ardeal.
Propune mosenilor ploiesteni sa le cumpere mosiile cu bani grei, insa acestia refuza. Ploiestenii
insa, prin reprezentantul lor, resping multele tentative ale voievodului, avand teama de a nu -si
pierde totodata si libertatea, o dat a cu vanzarea pamanturilor. Mihai cumpara o parte din mosia
Baicoiului si o oferta in schimb ploiestenilor – acestia accepta si astfel Ploiestiul devine o baza
militara, si este ridicat la rangul de targ domnesc.
La 26 iunie 1615 apare adevarul istoric int r-un document dat de Radu Voda. Acesta
mentioneaza ca in toamna lui 1597, ploiestenii chiar daca erau liberi, libertatea lor era serios
amenintata si nu ar fi avut nici un interes sa se opuna planurilor lui Mihai, iar mosia nu le
apartinea lor, ci unor mic i boieri. Ploiestenii nu s -au mutat nicaieri, ci doar au beneficiat de
eliberare sau de obtinerea unor mici mosii in jurul asezarii.

53 http://peles.ro/istorice/istoricul -castelului -peles/

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

51 Sprijinit de domnie si sediu al capitanului de Ploesti, orasul Ploiesti se dezvolta continuu,
devenind un centru urban al t arii. Astfel, statutul urban oferea locuitorilor targului libertatea –
depinzand numai de domnitor. In al doilea rand, aveau dreptul ca saptamanal sa aiba o zi de targ
unde isi aduceau produsele, se faceau vanzari sau cumparari de la negustorii si mestesug arii
timpului.
Prezenta lui Mihai Viteazul la Ploiesti s -a legat si de pregatirea stralucitei campanii peste
munti, ce avea sa aduc prima unire a neamului romanesc. In 1599, cea mai mare parte a ostirii
sale isi termina intruirea si depune juramantul, iar Nicolae Balcescu afirma „De a Ploiești a
plecat el, în fruntea trupelor, pe valea Teleajenului, și apoi pe cea a Buzăului, spre Ardeal”.
In urmatoarele secole, Ploiestiul cunoaste o dezvoltare permananeta si ajunge sa
concentreze cea mai mare parte a vieti i economice din regiune. Avand o pozitie strategica, targul
de miercurea atragea multa lume. O data cu cresterea populatiei, era nevoie de negot si in
celelalte zile ale saptamanii. Si astfel, unii negustori au inceput sa isi vanda marfa inca din ajun
(de martea) ori mai ramaneau o zi in plus, pana joi. In cele din urma, majoritatea negustorilor
veniti cu marfa la Ploiesti, se stabileau aici, si fie isi ridicau ateliere fie pravalii, ingustand practic
piata. Astfel apare practic extinderea targului si impli cit cresterea asezarii .
In timpul celui de -al doilea razboi mondial, orasul Ploiesti a fost victima unor
bombardamente violente ce s -au soldat cu pagube imense asupra orasului. Bombardamentele
vizau in principiu rafinariile .
Bombardamenetele asupra Ploies tiului au inceput la 5 aprilie 1944 si au continuat pana in
august. Au fost in total 23 de raiduri de atacare, special concentrate asupra orasului Ploiesti. S -au
folosit 13700 de tone de explozibil, care au avariat atat institutiile orasului cat si marile rafinarii,
ori monumente .
Datorita transformarilor sociale si economice de sub regimul comunist, orasul incepe sa
isi piarda din importanta treptat. Intre 1944 -1964 orasul cunoaste o dezvoltare minora, iar mai
apoi incepe adevarata dezvoltare industriala si o crestere demografica impresionanta: de la 100
000 de locuitori in anii 1940 s -a ajuns la peste 260 000 de locuitori. Astfel orasul ia amploare,
industrializarea cunoaste limite exponentiale, majoritatea locuitorilor din Ploiesti lucrand in
uzine ca 1 mai sau Cablul Romanesc ori rafinarii .54

 Ne continuăm drumul spre București pe noua autostradă ce leagă capitala
Județului Prahova de Capitala Țării, unde ajungem în prag d e seară, la vremea
Vecerniei în curtea Mănăstirii Radu Vodă , intrînd să ascultăm sluj bași să ne
închinăm moaștelor Sfântului Nectarie Taumaturgul. De aici, vizităm Colina
Bucuriei, unde s e află Catedrala și Reședința Patriarhală și ne închinăm Sfintelor
moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou . Coborâm dealul Patriarhiei pentru a ne
caza și lua cina la Centrul Sf ântul Apostol Andrei.
Iar în plimbarea de seară vizităm șantierul Catedralei Naționale pe care toți
nădăjduim să o vedem binecuvântată anul acesta, de sărbătoarea națională și
spirituală a poporului român. În drumul de întoarcere, ne abatem și pe la
Mănăstirea Antim.
 Astfel încheiem prima zi din itinerariul nostru.

54 Sevastos Mihail , Monografia Orașului Ploiesti , Editura Cart ea Românească , București, 1938 .

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

52 București
Este capitala României și, totodată, cel mai mare oraș al țării, atât ca număr de populație
cât și ca suprafață. Principal centru industrial, comercial, administrativ, cultural al României,
Bucureștiul este situat în sud estul țării, având următoarele coordonate geografice 44°26′N
26°06′E.
Atestat istoric în anul 1459, pe atunci o mică cetate de pe malurile Dâmboviței ,
Bucureștiul devine în 24 ianuarie 1862 capitala Principatelor Unite, sub domnia lui Alexandru
Ioan Cuza . Între cele două războie mondiale orașul cunoaște o dezvoltare urbanistică importantă,
fiind cunoscut ca Micul Paris .
Din punct de vedere admnistrativ, Bucureștiul este împărțit în 6 sectoare . Fiecare din
aceste sectoare sunt administrate de căte un primar de sector, iar pe ansamblu Bucureștiul este
condus de un primar general . Municipiul București este situat în sud estul României având
coordonatele geografice de 44°26′7″ latitudine nordică și 26°6′ 10″ longitudine estică. Din punct
de vedere al reliefului orașul este așezat în Câmpia Vlăsiei, în sud subdiviziunea numită Câmpia
Bucureștiului, iar în nord Câmpia Snagovului, și este traversat de văile Colentinei și
a Dâmboviței .
Apele care străbat orașul aparțin de bazinele hidrografice ale Argeșului (cursul inferior) și
ale Ialomiței (cursul mediu). Cele mai importante cursuri de apă din București sunt Râul
Dâmbovița și Râul Colentina. Dâmbovița străbate orașul de la nord -vest la sud -est râu pe o
distanță de 22 de km, iar Colentina pe o distanță de 34,7 km urmând aceași direcție precum
Dâmbovița.
Deși este principala sursă de apă în alimentarea Bucureștiului, râul Dâmbovița a ridicat
de-a lungul timpului diverse probleme, din cauza fenomenolor hidrologice rezultate din
traversarea orașului: inundații, înmlăștiniri. Ca urmare a acestor fenomene, cursul râului a suferit
o serie de amenajări, în prezent întregul său curs fiind canalizat.
Datorită albiei ușor înclinată și meandrată, cursul râului Colentina a fost transformat într –
o salbă de lacuri, astăzi amenajate aproape în totalitate. Lacurile aflate pe cursul râului Colentina
sunt: Mogoșoaia , Străulești , Grivița , Băneasa , Herăstrău , Floreasca , Tei, Plumbuita , Fundeni , Pa
ntelimon I , Pantelimon II , Cernica .55

București

55 http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Bucure%C5%9Fti

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

53 Mănăstirea Radu Vodă
Manastirea Radu Voda a fost fondata de voievodul Alexandru al II -lea Mircea (1568 –
1577) si doamna sa, Ecaterina, pentru a multumi lui Dumnezeu c a i-a daruit victoria in lupta pe
care a dat -o pe aceste locuri impotriva lui Vintila -Vornicul si Dumbrava -Vornicul. Voda a
ridicat -o cu gandul de a fi Mitropolia Capitalei.
La vremea intemeierii, purta numele Sfanta Troita. In framantarile acelor vremuri, sfantul
asezamant cade, in 1595, in mainile turcilor. Dupa victoria lui Mihai Viteazul la Calugareni,
vestitul Sinan Pasa, dusmanul lui Mihai, o fortifica cu palisade, cu valuri de pamant si cu
bastioane. Tot orasul este, de asemenea, intarit de turci. De geaba insa: dupa victoria marelui
voievod din octombrie 1595, de la Targoviste, Sinan e silit sa se retraga din fata armatelor
biruitoare ale crestinilor. Nu inainte insa de a distruge toate fortificatiile pe care el insusi le
ridicase si de a darama pana in temelie Manastirea Sfintei Troite.
Abia in 1614, voievodul Radu Mihnea (1601 -1602, 1611 -1616, 1620 -1623) incepe
reconstructia, pastrand planurile si elevatia edificiului de origine. Biserica este cunoscuta de
atunci sub numele ctitorului. Fiul si urmasu l sau la domnie, Alexandru Coconul (1623 -1627) se
ingrijeste de zugravirea bisericii. In vremurile domniilor fanariote, marea manastire Radu -Voda,
una dintre cele mai bogate din Bucuresti, este carmuita de egumeni greci, buni negustori dar
jalnici administ ratori ai constructiilor manastiresti; multa vreme, manastirea acumuleaza bogatii,
mosii, vii, case si pravalii in Bucuresti, dar posesia acestor mari averi nu se oglindeste in
imbunatatirile aduse cladirilor .
Planul si formele arhitectonice ale bisericii Radu -Voda sunt inspirate din cele ale bisericii
episcopale de la Curtea de Arges, cu diferenta ca materialul de constructie intrebuintat nu este
piatra, ci caramida. Planul este triconc, cu turla pe naos, cu un pronaos largit, acoperit cu trei
turle dintre care cea principala se sprijina pe douasprezece coloane, simbolizand pe cei
doisprezece apostoli, ca si la modelul de la Curtea de Arges.
Fatadele, impartite in doua registre de inaltime inegala printr -un brau , au o decoratie
simpla, constand din firide cu arhivolte intrande, care ritmeaza placut suprafetele tencuite cu alb.
Infatisarea actuala a bisericii este datorata ultimei restaurari, condusa de arhitectul Stefan Bals
intre anii 1967 -1974 (dupa care biseri ca a fost repictata).
Restaurarea a adus edificiul la formele sale arhitectonice initiale intrucat ruinandu -se
partea superioara a bisericii, aceasta fusese reconstruita catre mijlocul secolului al XIX -lea in
stilul neogotic la moda in acea epoca. Tot atun ci i-a fost adaugat si pridvorul, care se pastreaza si
astazi. In interior sunt demne de vazut frumosul iconostas de expresie baroca si pietrele de
mormant din pronaos: una dintre cele mai vechi este cea a lui Vlad Voievod, fiul lui Mihnea
Turcitul, mort l a sfarsitul secolului al XVI -lea.
Mormantul ctitorului se gaseste pe dreapta, in nisa dintre pronaos si naos.
La miaza -noapte de biserica se pastreaza turnul -clopotnita, ultimul vestigiu al puternicei
incinte manastiresti de altadata. Vremurile nu l -au cru tat (deasupra intrarii dinspre sud o
inscriptie aminteste ca dupa marele cutremur din 1802 era intr -o stare „vrednica de plans”), dar
refacerile i -au respectat infatisarea, astfel incat felul in care arata astazi este poate destul de
apropiat de cel in car e arata in secolul al XVI -lea, cand a fost construit de voievodul Alexandru
al II-lea Mircea.
Cladirile Seminarului Teologic, ce se ridica pe colina, la sud de biserica, dateaza din
1893 si au fost construite prin grija lui Ion Scorteanu si a surorii sale Maria Schiopescu, ca
Internat Teologic.

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

54 Tot aici este înmormântat și Patriarhul de vrednică amintire, Justinian Marina. 56

Mănăstirea Radu – Vodă
Colina Patriarhiei
Catedrala patriarhal a, Reședința patriarhală și Palatul Patriarhiei constituie un ansamblu
de primă însemnătate al Bucureștilor, care datează de pe la mijlocul secolu lui al XVII -lea, o dată
cu mănăstirea ctitorită în 1656 de voievodul Țării Românești, Constantin Șerban Basarab (1654 –
1658) .
Biserica cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena a fost sfințită în 1658 de
Patriarhul Macarie al Antiohiei și al Întregulu i Orient, împreuna cu Mitropolitul Ștefan al Țării
Românești și cu episcopii de Râmnic și de Buzău. Sfântul locaș a fost pictat pentru prima dată în
1665, în timpul domniei voievodului Radu Leon (1664 -1669). Același domnitor a hotărât, prin
hrisovul domnes c din 8 iunie 1668, ca mănăstirea să devină reședință mitropolitană . De fapt,
Mitropolitul Ștefan își stabilise deja aici reședința încă de prin anul 1661. În 1925, când Biserica
Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, Reședința mitropoli tană a devenit
Reședința patriarhală iar Catedrala mitropolitană a devenit, provizoriu, Catedrala patriarhală,
până la edificarea unei noi catedrale adecvate .
În decursul timpului, Catedrala și Palatul cu paraclisul său au fost reparate, s -au făcut
extind eri și transformări, dintre care cele mai importante lucrări au avut loc între anii 1792 -1799
(inițiate de mitropoliții Filaret al II -lea și Dositei Filitti), 1834 -1839 (inițiate de mitropolitul
Grigorie IV Dascălul și terminate după moartea sa), 1932 -1935 (inițiate de patriarhul Miron
Cristea), 1960 -1962 (inițiate de Patriarhul Justinian Marina, proiectant arh. Paul E. Miclescu), în
anii 1989 și 2000 -2001, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, și în 2008,
sub îndrumarea Preafericitul ui Părinte Patriarh Daniel .

56 https://manastirearaduvoda.ro/istoricul -manastirii

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

55 Catedrala și -a recăpătat forma inițială în urma restaurării realizate între 1960 -1962 din
inițiativa patriarhului Justinian Marina. E a fost construită după modelul arhitectural al bisericii
Mănăstirii Curtea de Argeș, zidită d e domnitorul Neagoe Basarab. Ca și aceasta, este compusă
din altar și naos, înscriind în plan o forma treflată, dintr -un pronaos supralărgit, sprijinit pe
coloane din piatră, de secțiune octogonală, prevăzute, la partea superioară, cu remarcabile
capitelur i sculptate în manieră compozită și poleite, iar în elevație prezintă aceleași patru turle
prismatice .
La exterior, fațadele Catedralei sunt delimitate de jur împrejur în două registre printr -un
brâu de piatră dispus cvasimedian. Monumentul bucureștean es te, însă, de proporții mai ample
decât modelul său de la Curtea de Argeș. În pridvor, deasupra ușii de la intrare, se află icoana
praznicară cu Sfinții Împărați Constantin și Elena, pictată în 1665. Pictura murală actuală, în
manieră neobizantină, a fost r ealizată de Dimitrie Belizarie, între anii 1932 -1935, înlocuind -o pe
cea de factură neoclasică a lui Nicolae Polcovnicul din perioada 1834 -1839 (suprapusă, la rândul
ei, peste un strat pictural mai vechi). Icoanele împărătești ale tâmplei au fost lucrate î n email de
Otilia Oteteleșanu între 1961 -1964, în atelierele Patriarhiei .
Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, așezate într -o frumoasă racla de argint, au fost
aduse în Catedrala din satul Basarabi, de pe malul drept al Dunării, la 13 iulie 1774, de către
mitropolitul Grigorie II (1760 -1787). Sfântul Dimitrie cel Nou este patronul spiritual al orașului
București, iar ziua sa de prăznuire, 27 octombrie, este, în fiecare an, prilej de mare pelerinaj al
credincioșilor din întreaga țară. În dreapta pronaosului se află mormintele patriarhilor Bisericii
Ortodoxe Române: Miron Cristea (+1939), Nicodim Munteanu (+1948), Justin Moisescu
(+1986) și Teoctist Arăpașu (+2007). Mormântul celui de -al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe
Române, Justinian Marina (+1977), se află în biserica 'Sfânta Treime' a Mănăstirii Radu Vodă
din București, capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox 'Mitropolitul Nifon' din București .
La răsărit de altarul catedralei se află clopotnița ridicată de voievodul Constantin
Brâncoveanu în 1 698 și restaurată în 1956 -1958, precum și coloana cu inscripții, de formă
rotundă, realizată în memoria mitropoliților Teodosie (+1708) și Ștefan al II -lea (+1738), ale
căror morminte s -au aflat, inițial, în acest loc .
La nord de catedrală au fost instal ate în 1959, sub forma unui ansamblul numit
'TROIȚA', trei cruci de piatră, dintre care cea mare, provenită de la Salatruc -Argeș, datează din
vremea domnitorului Petru Cercel (1583 -1585), iar celelalte datează din 1617 și, respectiv, 1644 .
În perioada mai -octombrie 2008, prin directa îndrumare a Preafericitului Părinte Patriarh
Daniel, s -au înfăptuit noi și ample lucrări de consolidare și restaurare la Catedrala patriarhală.
Între aceste lucrări se înscrie, în primul rând, consolidarea navei și turlelor bi sericii, prin
montarea unor tiranți din beton armat. De asemenea, s -a refăcut complet tencuiala exterioară,
folosindu -se mortar special adus din Italia, s -a refăcut soclul și trotuarul Catedralei, s -au montat
ferestre noi și s -a învelit din nou biserica și turlele cu tablă de plumb .
Tot în timpul lucrărilor din anul 2008 s -au montat, în registrul de sus al pridvorului, 26 de
icoane în mozaic. A fost restaurată pictura, catapeteasma și mobilierul ornamental. Candelele,
candelabrul mare de argint și vitralii le au fost recondiționate, iar instalațiile au fost înlocuite
complet, fiind refăcute și echipamentele audio -video de transmisie pentru Radio TRINITAS și
TRINITAS TV. De asemenea, clopotnița a primit 4 clopote noi, turnate la fabrica Grassmayr din
Austria, fiind montat și un sistem de acționare electromecanic controlat prin computer .

Traseu l turistic – Moștenirea Brâncovenească

56
Catedrala și Palatul Patriarhi ei

Reședința Patriarhală

Traseul turistic – Moștenirea Brâncovenească

57
Catedrala Mântuirii Neamului

Biserica Mănăstirii Antim