Managementul Timpului Scolar

Timpul reprezintă o variabilă de interes în știință, economie, arte, religie și filozofie, ceea ce face posibile analize și explorări nuanțate, diverse, complexe și creative. Astfel, oferim în continuare câteva definiții și ipostazieri ale timpului:

Moment, coordonată temporală în desfășurarea unei acțiuni, a unui eveniment, fenomen sau proces; interval; una din formele fundamentale de existență a materiei în mișcare, exprimând succesiunea și simultaneitatea proceselor realității; perioadă determinată istoric, epocă, secol (DEXI – Dicționar Explicativ Ilustrat al Limbii Române, Arc & Gunivas, 2007);

O perioadă finită de existență continuă; intervalul dintre două evenimente sau întâmplări; o perioadă de desfășurare a unei acțiuni, în istorie, în existența lumii; o vârstă; o eră (Shorter Oxford Dictionary. On Historical Principles, Fifth Edition, Oxford University Press, 2002);

„Termenul „timp” este expresia unei coordonări dintre mai multe schimbări reale sau posibile, în concordanță cu o instanță generatore de semnificații sau cu un anumit program dinainte stabilit. În calitate de vector coordonator al mai multor schimbări, timpul este o formă de relație, un raport între schimbări calitative și cantitative, un mod de articulare a evenimențialului spațial, de la cel static la cel evolutiv, progresiv”. (C. Cucoș, 2002, p. 30)

Timpul este materia din care este formată viața. (Benjamin Franklin) (http://iola-definitii.blogspot.ro/2011/06/definitia-timpului.html)

Timpul este distanța dintre chemarea lui Dumnezeu și răspunsul tău. (Dumitru Stăniloae) (http://iola-definitii.blogspot.ro/2011/06/definitia-timpului.html)

Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim și dăm înapoi la ordinele lui, greșeala noastră e că ne închipuim că-l putem trage pe sfoară. (Jose Saramago) (http://iola-definitii.blogspot.ro/2011/06/definitia-timpului.html)

Timpul este moneda vieții tale. Este singura monedă pe care o ai și numai tu poți hotărî cum o vei cheltui. Fii atent ca nu cumva să-i lași pe alții s-o cheltuie pentru tine. (Carl Sandburg) (http://iola-definitii.blogspot.ro/2011/06/definitia-timpului.html)

Timpul este singurul lucru care se pierde într-adevăr. (Mircea Eliade) (http://iola-definitii.blogspot.ro/2011/06/definitia-timpului.html)

Timpul este un surogat metafizic al mării. (Emil Cioran) (http://iola-definitii.blogspot.ro/2011/06/definitia-timpului.html)

Ce este timpul? Scurgerea tăcută a unor fire de nisip… Ocolul pe care-l face Luna în jurul Pământului și ocolul Pământului în jurul Soarelui… Primul rid al omului matur și primul strigăt al noului născut. Un velier care dispare în larg. Într-un vechi cimitir de țară, sub un chiparos întunecat, un nume necunoscut, săpat pe un mormânt, un nume pe jumătate șters de vânt și de ploaie. Natura care moare în fiecare iarnă și renaște în fiecare primăvară. Vaporul care intră în port, după o lungă călătorie, soldatul care se întoarce din război. (Marie-Anne Desmarest) (http://iola-definitii.blogspot.ro/2011/06/definitia-timpului.html).

20.2. Timp social, timp educațional, timp școlar

Incontestabil, timpul este o problemă cu o relevanță socială aparte, o miză majoră a existenței umane, ceea ce îi conferă și o relevanță educațională specială. De altfel, chiar din unele basme populare și proverbe, care fac referire la factorul timp, putem identifica mesaje educaționale valoroase:

„Timpul este ce mai bun educator.”

„Cine se scoală de dimineață departe ajunge.”

„Ziua bună se cunoaște de dimineață.”

„Copacul de tânăr se îndreaptă.”

„Cine nu învață de tânăr, nu va ști nici la bătrânețe.”

„Ceea ce se învață la tinerețe nu se mai uită niciodată.”

„Nu e bătrân omul când e vorba de învățătură.”

„Nu lăsa pe mâine, ce poți face azi.”

Analizat din diverse perspective, timpul se dovedește a fi o valoare în sine, ale cărei caracteristici sunt inventariate astfel de Constantin Cucoș (2002):

Este strâns legat de existența concretă, de experiențele pe care le trăiesc indivizii și care presupun nu doar dimensiuni spațiale, ci și temporale;

Este evanescent, nu are un contur precis, nu posedă materialitatea fiecărui obiect;

Nu are limite, nu se poate ști exact când a început un proces când se va termina;

În anumite circumstanțe, timpul poate deveni subiectiv, fluid, relativ;

Este un bun rar, limitat;

Nu poate fi cumpărat sau transmis de la o persoană la alta;

Timpul social este multiplu, întrucât, în mod simultan, două sau mai multe grupuri sociale trăiesc timpul diferit și, totodată, este modificabil de la o etapă de existență a grupului la alta;

Nu poate fi stocat, acumulat, pus deoparte;

Nu poate fi dilatat sau mărit;

Nu mai revine, consumarea lui este irevocabilă;

Reperele temporale sunt mutabile;

Reprezintă o resursă indispensabilă, dar și vector al acțiunii;

Reprezintă un instrument eficient de orientare în perspectiva îndeplinirii a numeroaselor noastre sarcini;

Orientează omul, dă sens și semnificație diferitelor trasee evolutive;

Constituie o unitate dintre continuitate și discontinuitate; o dată cu perceperea fluenței și a continuității temporale este percepută și continuitatea temporală (la nivel biologic, social, individual);

Pentru ființa umană, el este intrinsec legat de existența umană, înseamnă viața însăși.

În corespondență cu dezvoltarea și organizarea proceselor sociale, cu relațiile pe care omul le stabilește cu alteritatea, putem vorbi despre un timp social, care asigură buna funcționare a comunităților și a societății, la un moment dat.

Timpul educațional/ educativ este o parte a timpului social, un fragment al timpului social aflat în interacțiune continuă și în interdependență cu acesta, într-o veritabilă sinergie. Timpul educativ este asociat cu procesele educative și reprezintă, practic, canavaua comună a activităților educaționale, pe care, practic, omul le realizează pe parcursul întregii vieți. Timpul educativ este corespunzător perioadelor de devenire (în timp) a individului și a societății, o perioadă în care se produc procese de formare și modelare a personalității (în modalități directe sau indirecte, explicite sau implicite). Aceste perioade se întind pe toată durata vieții omului (lifelong learning) în variantele:

contexte formale (în instituții de învățământ);

contexte nonformale (în alte instituții decât cele de învățământ: muzee, biblioteci, biserică, instituții economice, armată etc.);

contexte informale (în familie, grup de prieteni, mass media etc.).

Astfel, timpul educațional se referă atât la timpul școlar (consumat în școală), cât și la timpul extrașcolar – consumat în afara acesteia, dar aflat în legătură cu timpul școlar, respectiv timpul perișcolar (consumat în instituții socio-culturale). Așadar, am putea afirma că timpul educațional/ educativ se compune din timpul școlar, timpul extrașcolar și timpul non-școlar.

Relevanța timpului în procesele educaționale a condus la elaborarea de modele structurale ale curriculumului, în care una din variabile este timpul (Păun, E., Potolea, D. (coord.), 2002, p. 79):

modelul triangular al curriculumului (care promovează relațiile funcționale dintre finalitățile educaționale, conținuturile proprii disciplinei și timp);

modelul pentagonal al curriculumului (care promovează relațiile funcționale dintre finalitățile educaționale, conținuturile proprii disciplinei, strategii de instruire, strategii de evaluare și timp).

Aceste modele sunt valorificabile în ambele planuri ale temporalității educaționale – planul macroeducațional și planul microeducațional. Influențarea dezvoltării personalității prin educație presupune schimbare, creștere, modelare, dezvoltare, prin gestionarea eficientă și inteligentă (la macro și micronivel educațional) a unor resurse relevante, cum este și timpul. De aceea, devine de referință abordarea temporalității: planificarea temporală; organizarea temporală; fragmentarea timpului; succesiunea momentelor educaționale; continuitatea pe verticală a elementelor educaționale; corespondența lor pe orizontală; ritmul de lucru, viteza de acțiune și execuție, rapiditatea/ lentoarea în acțiune și în gândire a educaților etc. În acest fel, putem vorbi despre timpul de învățare, care se referă la investiția temporală individuală efectivă a celui care învață și care este angajat într-o situație de învățare. Capacitatea de învățare este măsurată prin timpul necesar acestora pentru însușirea de cunoștințe, formarea de abilități intelectuale și practice.

Analiză de caz: Modelul/ teoria „mastery learning” (învățării depline) susține ideea optimizării și eficientizării instruirii prin adaptarea ei la ritmul și modul de gândire al fiecărui elev (J.B. Carroll, B.S. Bloom). La baza acestei teorii stă principiul ritmului individual de lucru – care reclamă asigurarea posibilității fiecărui elev să lucreze și să parcurgă programul educativ în ritmul său propriu de lucru/ învățare, fără limitări în ceea ce privește timpul. Așadar, se susține necesitatea coroborării ritmului de învățare cu timpul de învățare. În caz contrar, se face greșeala considerării elevului cu ritm lent de învățare ca fiind slabi la învățătură și a celor cu ritm rapid de învățare ca fiind buni la învățătură. Ori, practica ne arată că rezultatele învățării la un anumit individ sunt diferite, funcție de respectarea sau nerespectarea ritmului său de învățare. Pe baza acestor observații, J.B. Carroll (1963) propune un „model temporal al învățării”, prin care arată susține realizarea învățării depline (mastery learning), prin respectarea ritmului de învățare al fiecărui subiect. Astfel, nivelul de învățare al celui care învață este o funcție a raportului dintre timpul real (timpul efectiv folosit) de care el dispune și timpul necesar (timpul ideal) pentru rezolvarea unei sarcini de învățare (I. Jinga, I. Negreț-Dobridor, 1999).

20.3. Când și unde se învață valorile temporalității

Învățarea și educația nu încep odată cu intrarea copilului la școală, în învățământul primar, ci ele încep de la naștere. În acest context, timpul, ca parte a procesului firesc de formare și dezvoltare al individului, devine subiect al învățării în familie și, ulterior, în instituția de învățământ. Fiecărei acțiuni realizate în familie (și, ulterior, în școală) îi corespunde un orizont de timp mai extins sau mai restrâns, o secvență pe axa trecut-prezent-viitor. De asemenea, orice acțiune se înscrie în temporalitate prin raportarea ei la altele, luându-se în considerare succesiunea lor în timp. Valorile temporalității se învață grație propriilor experiențe trăite și acumulate, în paralel cu modelarea personalității proprii.

„Familia reprezintă un șantier de unificare și armonizare a timpurilor, de atenuare a discontinuităților, de eliminarea contradicțiilor. Ea însăși trebuie să se adapteze ritmicităților exterioare, să se modeleze în acord cu multiplele logici de conturare a temporalității.” (C. Cucoș, 2002, p. 45).

Așadar, familia creează cele dintâi orizonturi temporale ale copiilor. Aici copilul află pentru prima dată că: „Acum este timpul să mâncăm/ dormim”, că „Dacă întârziem la spectacolul de teatru pentru copii, nu vom mai putea intra în sală”, că „După plimbare o să mâncăm o prăjitură”, că „O să crești mare și o să poți merge singur la …” etc.

În copilărie se învață cadrele și reperele temporalității. Ca și familia, școala și, implicit, grădinița, ca primă instituție de educație și învățare de tip formal, are competența, dar și un rol important în deprinderea copilului cu valorile temporalității și în educarea respectului și a prețuirii pentru timp, pentru clipa care înseamnă devenire. Aici copilul va afla, treptat, că „Astăzi este luni și mâine va fi marți”, că „Dacă acum suntem atenți, la sfârșitul activității vom merge afară în curte și ne vom distra de minune”, că „Dinozaurii au trăit demult și de aceea nu putem să îi vedem și astăzi” etc.

Calitatea activităților propuse spre desfășurare copilului, atât în familie, cât și în grădiniță și școală, precum și grija părintelui și a cadrului didactic pentru responsabilizarea copilului, încă de mic, în ceea ce privește prețuirea timpului, sunt de o importanță majoră pentru achizițiile lui școlare și pentru dezvoltarea lui personală și profesională ulterioară.

În timp, în mediul educațional al grădiniței și al școlii, precum și în mediul social, copilul învață că timpul este delimitat, structurat, valorează, costă și aduce profit. De asemenea, tot aici, copilul învață că anticiparea este unul din cele mai prețioase talente pe care le poți avea și că, în funcție de abilitatea ta de anticipare, poți evita problemele sau le poți rezolva înainte să apară, sau din contră, ești la voia hazardului.

În microgrupuri, copiii sesizează că, pentru fiecare din ei, clipele, orele, zilele, săptămânile pot avea valori diferite. „Timpul nu ființează autarhic, izolat, ci prin evenimentele, acțiunile și trăirile noastre care nu capătă semnificație altfel decât prin această proiecție.” (C. Cucoș, 2002, p. 33)

Lupta cu timpul sau pentru timp este o luptă pentru calitatea comportamentelor și acțiunilor noastre, pentru calitatea vieții. Pentru aceasta, primii pași pe care trebuie să îi facă un copil, îndrumat și sprijinit de adulții din jurul lui, sunt cei făcuți în direcția socializării cu ceilalți și a obținerii autonomiei personale. De ce? Pentru că autonomia individului, ca și socializarea cu ceilalți, înseamnă, în primul rând, respect pentru sine și pentru cei din jur, reguli care trebuie respectate și o cale către performanță. Din perspectiva timpului, la nivelul unei formațiuni sociale așa cum este grupa de preșcolari și clasa de elevi: „Armonizarea timpurilor individuale generează cooperarea și eficiența la nivelul colectivității.” (C. Cucoș, 2002, p. 43)

20.4. Abordarea operațională a managementului timpului școlar

Întrucât tot ceea ce face omul, orice fel de organizare se raportează la timp, timpul este una dintre cele mai importante resurse ale omului. Pentru agenții educaționali implicați direct în procesele educaționale (profesori, preșcolari, elevi și studenți) sau implicați indirect (părinți, factori de decizie), timpul este una din cele mai importante resurse ale instruirii.

Timpul școlar este o resursă pedagogică operantă la nivelul sistemului de învățământ, ca urmare a existenței unui sistem de variabile specifice temporalității: anul școlar/ anul universitar, săptămâna școlară/ universitară, săptămâna de vacanță, ziua școlară/ universitară, durata proiectului educațional, ora de curs, ora de seminar, durata lecției, durata lucrării de laborator ș.a.m.d.

„Timpul școlar reprezintă o resursă pedagogică de natură materială angajată la nivelul sistemului de învățământ prin intermediul unor variabile complementare pe verticala și orizontala acestuia: anul școlar/ universitar – săptămâna școlară/ universitară – ziua școlară/ universitară”. (S. Cristea, 1998, p. 448)

Ca resursă educativă, timpul înseamnă, practic, o chestiune de îmbinare a ipostazelor timpului trăit în modalități specifice de cei implicați – profesori, preșcolari, elevi. Firește, aceste îmbinări vizează utilizarea rațională a timpului, rentabilizarea utilizării timpului, exploatarea timpului, respectiv obținerea de cât mai multe avantaje într-o unitate de timp determinată, asigurarea unei ordini necesare, eliminarea a ceea ce este cronofag, reducerea oboselii fizice și psihice, abuzul de timp, stresul temporal, obținerea unui randament intelectual cât mai bun.

Referindu-se la complexitatea resursei timp, Sorin Cristea (1998) afirmă că ea este conferită de interacțiunea unor variabile, interacțiune care poate fi analizată din mai multe puncte de vedere:

pedagogic – timpul de instruire formală are o valoare specială;

psihologic – în raport cu ritmul de învățare pe care îl adoptă o persoană, putem vorbi despre anumite procese intelectuale;

social – timpul școlar este parte a timpului social;

economic – timpul de învățare se organizează în raport cu timpul cotidian disponibil;

medical – este necesară respectarea cerințelor de igienă a învățării.

Managementul timpului școlar se referă la ansamblul de măsuri sistemic coordonate, concepute și aplicate la nivel macro și microstructural de instanțe specifice, în vederea controlării efectelor interacțiunilor acestor variabile și în vederea utilizării eficiente a resursei timp și a reglării și autoreglării proceselor educaționale.

Utilizarea rațională a timpului presupune o organizare conștientă, judicioasă și sistematică a acestuia, o investiție a sa adecvată scopului și caracteristicilor contextuale. În opinia lui J.L. Seinvert (1997), organizarea eficientă a timpului, respectiv, un bun management al timpului poate oferi:

o orientare și o perspectivă mai bună asupra activităților și priorităților zilnice;

grație manifestării ințiativei, noi oportunități și avantaje în ceea ce privește creativitatea;

posibilitatea de a diminua, evita și înlătura stresul;

creșterea volumului timpului liber;

oportunități și șanse mai mari de atingere a scopurilor propuse.

Așadar, reușita activităților didactice depinde și de capacitatea profesorului de a organiza și repartiza în timp secvențele educaționale și de a-și proiecta, planifica și eșalona intervențiile în timp.

Principalele variabile de care depinde managementul timpului școlar sunt:

competențele pedagogice și cultura pedagogică a cadrului didactic;

competențele manageriale și cultura managerială a cadrului didactic;

experiența didactică deținută de profesor și experiența sa în realizarea managementului educațional;

concepția pedagogică personală a cadrului didactic;

finalitățile educaționale urmărite;

capacitatea de a analiza cu obiectivitate caracteristicile situațiilor de învățare;

particularitățile microgrupului de preșcolari și de școlari mici;

interesele epistemologice ale preșcolarilor și școlarilor;

nivelul de motivare al preșcolarilor și școlarilor,

strategiile de instruire utilizate;

de ritmul de lucru propriu cadrului didactic, de capacitatea acestuia de adaptare la situație și de luare a deciziilor pe loc ș.a.

20.5. Sugestii pentru realizarea managementul timpului școlar

Orice acțiune educațională se desfășoară orientată de anumite finalități, deci are caracter teleologic și se raportează la structuri temporale.

Din perspectiva temporalității, mediul educațional al grădiniței și al școlii primare se caracterizează prin existența următoarelor variabile de gestionare a timpului:

a) La macronivel educațional: anul școlar (împărțit pe semestre; perioade/ săptămâni de cursuri și de vacanță școlară);

b) La micronivel educațional: secvențele educaționale (structurate pe activități educaționale/ ore de predare și cuprinse într-un orar școlar/ program zilnic de activități); activitățile didactice sunt planificate și proiectate de către cadrele didactice.

Organizarea timpului școlar la macronivel educațional (an școlar), dar și microeducațional (săptămână, zi, oră, secvență educațională) condiționează eficiența procesului didactic. În cele ce urmează, prezentăm o serie de sugestii pentru realizarea unui management eficient al timpului școlar. Considerăm că aceste sugestii sunt utile pentru însușirea cadrelor temporalității și pentru valorizarea timpului, pentru principalele categorii de beneficiari ai educației, respectiv: pentru copii, pentru cadrele didactice și pentru părinți.

20.5.1. Copilul și timpul … în mediul școlar și acasă

Copilul se dezvoltă într-un mediu ordonat și predictibil, care îi conferă stabilitate, siguranță, securitate fizică și afectivă. Obiceiurile cotidiene, rutinele, au pentru el o altă importanță decât pentru adulți. Ora mesei, timpul în care se joacă, ora de somn din timpul zilei, momentele în care pleacă și vine de la grădiniță sau de la școală sunt obiceiuri zilnice, rutine care îi oferă stabilitatea de care are nevoie pentru dezvoltarea lui armonioasă, precum și sentimentul de căldură și protecție.

Rolul rutinelor, în contextul cărora au ocazia să repete mai multe zile sau mai multe luni la rând aceleași lucruri, este acela de a-i învăța să se cunoască mai bine pe ei înșiși, de a-i ajuta să perceapă mai clar și mai obiectiv umea care îi înconjoară, îndeosebi orizontul apropiat. Iar timpul este una dintre dimensiunile prezente în acest orizont apropiat.

Rutinele sunt primele așa-zise agende nescrise ale copilului pe care începem să le valorificăm din grădiniță. Ele sunt premisa de la care pornim atunci când le vorbim, mai târziu, despre orarul școlar, despre planificarea și organizarea unei activități, despre eșalonarea secvențelor acestora. Tot de rutine ne putem folosi în grădiniță atunci când începem să mediem relația copilului cu ceasul, cu măsurarea timpului. „La ora 8 – servim micul dejun, la ora 11 – ieșim în curte, la ora 13 – ne odihnim, la ora 16 – încep să vină părinții să ne ia acasă …”.

În învățământul preșcolar, din categoria rutinelor, „Întâlnirea de dimineață”, în care este prezent, invariabil, momentul „Calendarul naturii”, are un rol deosebit în deprinderea copilului cu dimensiunea timp, cu temporalitatea și cu unele aspecte ce privesc managementul timpului. Aici copilul învață despre anotimpuri și trăiește „în direct” trecerea anotimpurilor, a lunilor, a săptămânilor, a zilelor. Aici descoperă sensul zicalei „Ziua bună se cunoaște de dimineață” și învață că fiecare zi trebuie să fie orientată de un scop autoasumat și organizată în funcție de acesta.

De asemenea, treptat, prin activitățile educaționale sistematice desfășurate în grădiniță (indiferent de tipul acestora: liber-alese, pe domenii experiențiale sau de dezvoltare personală), copilul descoperă că fiecare, în parte, are o structură cu cel puțin trei momente (părți): un început, o desfășurare și o încheiere și că, prin analogie, atunci când vrea să desfășoare și el o activitate/ acțiune, trebuie să se asigure că sunt parcurse cel puțin aceste trei momente. Aceste cunoștințe îi vor fi extrem de utile atunci când el va deveni școlar și le va aplica în diverse contexte școlare. Este binecunoascut faptul că lipsa de structurare a materialului de învățat generează un consum de timp mai mare, oboseala copiilor, utilizarea nerațională a resurselor acestora, criza de timp, apariția iritabilității, demotivarea, părăsirea sarcinii etc.

Tot aici, în contextul activităților desfășurate în grădiniță, copiii vor afla că, de cele mai multe ori, pentru ceea ce facem există termene și că timpul trece și efectele trecerii lui ne pot afecta pozitiv sau negativ experiențele școlare, experiențele evaluative, viața, în general. Pentru a-i obișnui cu existența termenelor pentru soluționarea anumitor sarcini de lucru, facem următoarele recomandări:

comunicarea cu claritate a sarcinii de lucru și specificarea foarte exactă a timpului de lucru, astfel încât copiii să își poată organiza răspunsurile; cunoașterea obiectivă a sarcinii de lucru și a timpului alocat soluționării ei reprezintă o cerință pedagogică de bază;

putem recurge la remarci de genul: „Mai aveți 5 minute de lucru, după care vă rog să vă pregătiți să încheiați …” sau „Ați reușit să terminați la timp și, pentru asta, avem timp astăzi să mergem și afară”.

În ultimele decenii a crescut interesul cadrelor didactice pentru practicile didactice activizante și pe metodologiile active și interactive, care promovează activizarea copiilor, participarea activă și interactivă a acestora în procesul didactic, în vederea atingerii obiectivelor propuse. Instruirea activă presupune stabilirea de interacțiuni intelectuale, verbale, social-emoționale și afective între copii și cadrul didactic. Instruirea interactivă presupune stabilirea de interacțiuni intelectuale, verbale, social-emoționale și afective ale copiilor între ei și cu cadrul didactic. Aceste interacțiuni sunt mediate de conținuturile instructiv-educative valorificate în cadrul activităților didactice. (Bocoș, M.-D., 2013)

Cea mai operațională pârghie didactică de asigurare a intruirii active și interactive este metodologia didactică. Pe măsură ce copilul crește, cadrele didactice pot utiliza o gamă din ce în ce mai largă și mai variată de metode activizante; unele dintre acestea vor putea avea ca scop deprinderea copilului cu diferite tehnici și instrumente de analiză și planificare a ideilor/ activităților individuale sau colective (Brainstormingul, Ciorchinele, Diagrama Venn, Bula dublă, Știu-Vreau să știu-Am învățat etc.). Utilizarea metodologiilor activizante și, deci, implicarea activă, integrală a copiilor în activitățile didactice va rentabiliza utilizarea timpului, copiii reușind să înțeleagă noul, pas cu pas.

Toate aceste demersuri îi vor fi utile copilului în activitatea școlară viitoare, precum și în evoluția lui profesională și personală, în contextul în care suntem conștienți de faptul că lipsa de organizare a propriului timp se răsfrânge negativ asupra celorlalte dimensiuni și acțiuni din viața lui.

Multe dintre tehnicile folosite de cadrul didactic pentru familiarizarea copiilor cu reperele temporalității pot fi transferate și către părinți, pentru a-i responsabiliza, pentru a-i stimula să urmărească cu consecvență, alături de cadrele didactice, dezvoltarea abilităților de management al timpului, cât mai devreme și cât mai eficient.

20.5.2. Cadrele didactice și managementul timpului

Managementul timpului reprezintă una din problemele organizaționale critice, o problemă care poate fi rezolvată numai prin dezvoltarea abilităților specifice. Realizarea managementului timpului presupune existența și dezvoltarea de abilități specifice, necesare în practicarea oricărei profesii. Rezultatele profesionale obținute de orice persoană, în orice domeniu de activitate, depind semnificativ de exploatarea și utilizarea timpului. De aceea, dezvoltarea și îmbunătățirea abilităților de management al timpului pentru fiecare membru al unei organizații/ instituții reprezintă o finalitate a organizațiilor/ instituțiilor.

Un management al timpului eficient permite deținerea controlului asupra rezolvării sarcinilor de lucru și asupra derulării activităților zilnice, permite performanțe ridicate cu un minimum de resurse investite și combinate. La nivel organizațional, un management eficient al timpului poate duce la o diversitate de beneficii personale și instituționale: obținerea unor performanțe ridicate, la satisfacție profesională, la construirea unui mediu plăcut și a unei ambianțe plăcute la locul de muncă etc. Totodată, atunci când vorbim de managementul timpului ne referim, implicit, și la automanagement, întrucât este vorba de o abilitate personală, pe care ne-o formăm și ne-o dezvoltăm conștienți de particularitățile noastre: intervalul orar în care avem eficiență maximă, orele de somn și de masă, orele alocate hobby-urilor.

Managementul timpului se bazează pe trei piloni: planificarea, organizarea și controlul timpului. De aceea, managementul timpului este eficient atunci când, pentru fiecare individ, timpul este utilizat în mod rațional și productiv, în conformitate cu ritmul personal și cu resursele de care dispune fiecare individ, cu scopul de a asigura îndeplinirea unor activități precise într-un interval de timp dat.

Managementul timpului pornește de la un aspect paradoxal: deși, în mod real, dispunem astăzi de mult mai mult timp decât altădată, avem sentimentul că el nu ne ajunge. În realitate, orice individ dispune de 168 ore pe săptămână pe care le repartizează, aproximativ, în felul următor:

40 ore pentru activități profesionale;

56 ore pentru somn;

72 ore pentru diverse activități personale.

Activitatea profesională intensă și prelungită conduce la oboseală intelectuală și fizică, uzură mentală și fizică, demotivare, stres, aoarția sindromului burnout. Și, cum activitățile realizate cu copiii în cadrul procesului de învățământ reprezintă, în sine, o sursă de stres, la care se adaugă uzura fizică și mentală, stăpânirea unor tehnici eficiente de management al timpului este absolut necesară. În cele ce urmează, vom prezenta câteva tehnici de management al timpului, utile pentru cadrele didactice, tehnici privite și din perspectiva influenței pe care o are exemplul personal asupra copiilor preșcolari și chiar asupra părinților acestora.

20.5.3. Tehnici de management al timpului

Metoda ABCD este recomandată de Brian Tracy – unul dintre cei mai populari consultanți de business din lume, în toate programele sale de management al timpului. Aceasta metodă presupune alocarea câte unei valori – A, B, C sau D, pentru fiecare sarcină care trebuie realizată:

Prioritatea de valoare A este cea care trebuie realizată cât mai repede, urgent. Atunci când aceasta este finalizată, poate conduce către rezultate remarcabile. Lăsată deoparte, ea poate genera consecințe neplăcute sau grave. Cuvântul cheie al unei priorități de tip A este urgența. (Prioritate A – sarcina se referă la urgențe critice);

Prioritățile de valoare B sunt cele care ar trebui făcute curând. Ele nu sunt la fel de presante ca prioritățile A, dar sunt și ele importante. Acestea pot fi puse în așteptare, dar nu pentru prea mult timp, deoarece într-un timp scurt pot ajunge la valoarea A. (Prioritate B – sarcina este importantă, dar puțin mai lejeră din punctul de vedere al presiunii exercitate de timp, cum e în cazul A);

Categoria C cuprinde acele priorități care pot fi lăsate deoparte fără consecințe grave sau periculoase. Unele priorități pot să rămână în această categorie aproape nelimitat. Cele care sunt legate de un anumit termen calendaristic îndepărtat – se vor transforma, în cele din urmă, în sarcini de nivel nivel B sau A, în funcție de data limită impusă. (Prioritate C – sarcina nu este cu fără presiunea timpului, în momentul respectiv);

Categoria D cuprinde acele priorități de care poți sau nu să ții cont; ele se referă, practic, la acele lucruri care, teoretic, nu necesită neapărat o realizare. Aceste priorități sunt foarte rar ancorate în timp, ca și dată limită de realizare. Ar fi dezirabil să fie îndeplinite dar, ele pot fi ignorate total, fără efecte observabile, majore. Atunci când, totuși, sunt realizate, îți pot aduce beneficii neașteptate. (Prioritate D – sarcina este opțională, nu există presiunea timpului).

Această metodă poate fi utilizată de către cadrele didactice din învățământul preșcolar, în perioadele cu o aglomerare de sarcini, cum ar perioadele de dinaintea: examenelor, serbărilor școlare, cercurilor pedagogice, concursurilor cu copiii, simpozioanelor, sesiunilor de comunicări științifice.

Totodată, metoda ABCD poate fi utilizată în combinație cu o serie de alte tehnici clasice de gestionare a timpului, cum ar fi: managementul prin obiective (MBO), analiza SWOT, graficele Gantt, „Mind mapping”-ul etc. pe care le vom prezenta, pe scurt, în cele ce urmează, cu mențiunea că, unele se pot folosi cu succes, atât de către manager (director), cât și de către cadrele didactice.

De asemenea, cadrele didactice din învăământul preșcolar pot apela la metodele prezentate în continuare cu prilejul sau în timpul derulării unor ședințe (ale Consiliului de Administrație, ale Consiliului Profesoral, cu părinții etc.) sau al unor cursuri de formare (în calitate de formatori).

Managementul bazat pe obiective (MBO – acronimul provine din limba engleză: Management By Objectives) și-a câștigat recunoașterea odată cu apariția, în 1954, a volumului „The Practice of Management” de Peter Drucker.

Acest tip de management valorizează obiectivele în demersurile manageriale. Pentru a se obține rezultate semnificative, procesul de stabilire a obiectivelor trebuie să vizeze toate nivelurile organizației/ instituției, de la manager până la cea mai joasă poziție a ierarhiei. Implementarea managementului bazat pe obiective începe prin comunicarea scopurilor instituției, tuturor angajaților, în cadrul unei întruniri. În conformitate cu aceste scopuri, aceștia își propun obiectivele individuale legate de propriile atribuții profesionale și de propriile sarcini profesionale. Managerul aprobă sau modifică, dacă este necesar, prin negociere, obiectivele individuale propuse de angajații instituției. Ulterior, acesta verifică progresele înregistrate de angajați în îndeplinirea obiectivelor lor individuale, iar prin oferirea unui feed-back eficient și constructiv și, în funcție de situația concretă, poate autoriza și gira modificarea obiectivelor, în vederea respectării obiectivelor instituției și a programului propus.

În tabelul de mai jos este prezentat un model de grafic de planificare (Humphries, 1998):

Mind mapping-ul este o tehnică de planificare a timpului, ce permite utilizarea la maximum a gândirii divergente, laterale. Aplicarea acestei tehnici presupune :

Realizarea unei sesiuni de brainstorming în legătură cu iddea centrală.

Eborarea unui grafic pentru înregistrarea ideilor formulate. Pe o foaie albă de hârtie se scrie în mijloc ideea centrală, apoi se identifică și se consemnează idei noi, acțiuni și strategii care au legătură cu ea, trasându-se linii între idei, care să evidențieze legătura dintre acestea. Este important să se lucreze fără să se realizeze judecăți de valoare, care ar putea promova gândirea lineară. După ce s-au marcat legăturile și interlegăturile, se pot folosi cuvinte, linii, culori, săgeți, imagini și sunete pentru a stimula activitatea cerebrală, pentru a dezvolta imaginația și pentru a asigura o reținere eficientă a informațiilor.

Cu ajutorul acestor două elemente, se poate realiza ulterior o ierarhizare a ideilor și se poate crea un arbore de decizie.

Mind mapping-ul are patru caracteristici importante:

subiectul este reprezentat într-o imagine centrală;

componentele principale ale proiectelor pornesc din imaginea centrală pe căile principale;

componentele minore sunt legate de componentele principale;

toate ramurile sunt conectate între ele (pe baza ierarhiei) formând o structura nodală.

Graficul/ Diagrama Gantt este constituit dintr-o bară orizontală sau un grafic liniar, care se realizează astfel:

activitățile sunt reprezentate pe ordonată, iar timpul pe abscisă;

sunt desenate pentru fiecare activitate un dreptunghi sau o linie, arătând durata de realizare a acesteia;

sunt arătate (inter)dependențele dintre activități;

partea din dreptunghi hașurată sau partea din linie marcată reprezintă timpul alocat fiecărei activități care deja s-a realizat;

momentul prezent este reprezentat cu ajutorul unei linii care poate arăta foarte ușor activitățile desfășurate în avans sau în întârziere.

20.6. Regulile de aur ale managementului timpului

Managementul timpului are regulile sale de aur (Managementul timpului, www.profilescan.ro), pe care le prezentăm în continuare:

stabilirea activităților zilnice;

valorificarea „vârfurilor de energie” pentru a realiza sarcinile care necesită investiție maximă;

respectarea strictă a termenelor limită;

soluționarea totală a problemelor importante, chiar dacă sunt neplăcute;

eliminarea a tot ce nu este important (multe dintre probleme se rezolvă de la sine dacă nu li se acordă o importanță prea exagerată);

fixarea de perioade suficient de extinse, compacte, „bloc”, pentru situațiile în care se dorește finalizarea unei acțiuni/ a unui proiect;

gruparea activităților similare, în vederea creșterii eficienței în acțiune;

abordarea unei situații în ansamblu, în manieră sistemică și nedivizarea exagerată a acesteia pentru a nu pierde caracteristicile întregului și pentru a nu pierde timp la reconstruire;

stabilirea pauzelor pentru momentele în care nivelul de energie este redus;

adoptarea unei atitudini critice în analizarea a ceea ce se va accepta pentru a fi îndeplinit (sarcină de lucru, proiect de acțiune, interval de timp alocat, colaboratori, resurse etc.);

alocarea cu 50% mai mult timp fiecărei sarcini față de cât se consideră că durează și alocarea unui anumit interval de timp între acțiunile planificate;

respectarea regulii 60-40: a planifica doar 60% din timpul disponibil și păstrarea procentajului de 40% pentru evenimentele neașteptate, surpriză.

Aceste reguli sunt valoroase și în context școlar, respectiv în organizarea și managementul situațiilor de învățare. Aceste sunt văzute ca fiind contexte pedagogice configurate prin acțiunea conjugată și convergentă a următoarelor categorii principale de elemente (M. Bocoș, 1998):

obiectivele de învățare formulate operațional;

conținuturile învățării;

sarcina de învățare;

metodologia de predare-învățare;

metodologia de evaluare;

resursele materiale ale mediului de instruire și ale spațiului de învățare;

caracteristicile contextului comunicării (didactice) și ale contextului relațional;

resursele de timp.

Dacă resursele de timp sunt stabilite de cadrul didactic în mod corect (pornind de la timpul care lui îi este necesar), ținând cont de particularitățile clasei și ale categoriilor de educați, atunci aceștia ar trebui să poată rezolva cu succes situația de învățare. Motivații de tipul „timpul nu a fost suficient”, „am știut, dar nu mi-a ajuns timpul” sunt doar impresii subiective și scuze sau învinuiri nejustificate pentru elevii care sunt insuficient pregătiți.

Bibliografie

Androniceanu, A. (1998), Managementul schimbărilor, Editura All Educational, București.

Bocoș, M. (1998), Teoria curriculumului. Elemente conceptuale și metodologice, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

Bocoș, M.-D. (2013), Instruirea interactivă. Repere axiologice și metodologice, Editura Polirom, Iași.

Carroll, J.B. (1963), „A Model of School Learning”, în Teachers College Record, 64 (8), pp. 723-733.

Ceașu, I. (1999), Enciclopedia Managerială, Editura Tehnica ATTR, București.

Cole, G.A. (1993), Management – Theory and Practice, 4th edition, DP Publication Ltd, Aldine Place, London.

Corodeanu, Daniela-Tatiana (2005/2006), Managementul timpului sau tehnici și instrumente pentru a economisi eficient timpul, Analele științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Științe Economice.

Covey, S., Merrill, A.R.&R.R. (2000), Managementul timpului sau Cum ne stabilim prioritățile, Allfa, Timișoara.

Cristea, S. (1998), Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică București, R.A. – București.

Cucoș, C. (2002), Timp și temporalitate în educație. Elemente pentru un management al timpului școlar, Editura Polirom, Iași.

Drucker, P.F. (1954), The Practice of Management, Harper & Brothers, New York.

Drucker, P.F. (1994), Eficiența factorului decizional, Editura Destin, Deva.

Eliade, S. (2000), ABC-ul consilierii elevului, Editura Hiperborea, Turda.

Humphries, J. (1998), How to books – „Business&Management – Managing successful Teams – How to achieve your goal by working effectively with others”, Editura Plymbride House, Estover Road, UK.

Jinga, I., Negreț-Dobridor, I. (1999), Învățarea eficientă, Editura Aldin, București.

Menard, J.-D. (2002), Cum să ne adminstrăm timpul, Editura Polirom, Iași.

Neculau, A. (1987), Comportament și civilizație, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Păun, E., Potolea, D. (coord.) (2002), Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri aplicative, Editura Polirom, Iași.

Seinvert, J.L. (1997), Organizează-ți bine timpul, Editura Rentrop&Straton, Grup de editură și consultanță în afaceri, București.

Servan-Schreiber, J. (2000), Noua artă a timpului împotriva stresului, Editura Albin Michel, Paris.

Pettinger, R. (2000), Mastering Management skills, Editur Palgrave, Hampshire, Anglia.

*** DEXI (2007), Dicționar Explicativ Ilustrat al Limbii Române, Arc & Gunivas.

*** (2002), Shorter Oxford Dictionary. On Historical Principles, Fifth Edition, Oxford University Press.

Managementul timpului, www.profilescan.ro

Business în timp real www.wall-street

Rujoiu, Marian, Trainer Extreme Training, www.traininguri.ro

www.fwd.aiesec.ro

http://iola-definitii.blogspot.ro/2011/06/definitia-timpului.html

Aplicații

1. Identificați conceptele-cheie din această unitate de conținut și alcătuiți o hartă conceptuală/ organizator cognitiv, în care să evidențiați (inter)relațiile și (inter)determinările dintre ele.

2. Inventariați abilitățile de management al timpului pe care intenționați să le dezvoltați, în decursul unui an școlar, la copiii din grupa/ clasa dumneavoastră.

3. Analizați și discriminați conceptele de „timp social”, „timp educațional” și „timp școlar”.

4. Analizați specificitatea grădiniței/ școlii primare din perspectiva managementului timpului, referindu-vă la resursele umane implicate în viața grădiniței.

5. Formulați câteva reguli de aur pentru un management al timpului eficient în activitățile educaționale cu preșcolarii/ școlarii mici.

6. Formulați recomandări pentru managementul timpului, utile pentru părinți, în rolul lor de agenți determinanți ai progresului copilului mic.

7. a) Ce i-ați spune unui preșcolar care nu s-a încadrat cu rezolvarea sarcinii de lucru în intervalul de timp pe care l-ați precizat dumneavoastră? Dar unui școlar mic?

b) Ce i-ați spune părintelui unui preșcolar care nu s-a încadrat cu rezolvarea sarcinii de lucru în intervalul de timp pe care l-ați precizat dumneavoastră? Dar părintelui unui școlar mic?

8. Propuneți o grilă de observare a comportamentului didactic al educatoarei/ învățătoarei, din perspectiva managementului timpului în proiectarea și realizarea activităților educaționale.

9. Dați exemple de activități prin care puteți urmări formarea unor abilități de management al timpului la copiii preșcolari/ școlarii mici.

10. Alcătuiți un grafic de planificare a activităților pe care le considerați necesare pentru organizarea unei sesiuni de comunicări științifice în grădinița/ școala dumneavoastră.

11. Inventariați consecințele benefice ale unui management eficient al timpului la nivelurile: grădiniței/ școlii (instituțional), al colectivului de cadre didactice, al relației educaționale cadre didactice-preșcolari, al relației educaționale cadre didactice-părinți.

12. Analizați următoarele aserțiuni și formulați o generalizare cu privire la importanța managementul timpului în viața omului.

„Pentru a înțelege valoarea unui an, vorbește cu un student care nu și-a luat examenul de licență.”

“Pentru a înțelege valoarea unei luni, vorbește cu mama care a născut prematur.”

„Pentru a înțelege valoarea unei săptămâni, vorbește cu un redactor de ziar săptămânal.”

„Pentru a înțelege valoarea unei ore, vorbește cu îndrăgostiții care așteaptă ora întâlnirii.”

„Pentru a înțelege valoarea unei secunde, vorbește cu cel ce era la un pas de un accident auto.”

13. Citiți și explicați următoarea afirmație: „Fiecare avem o perspectivă personalizată a timpului, dar majoritatea dintre noi nu suntem conștienți deloc că avem sentimente inconștiente despre problema timpului.”

14. După ce citiți cu atenție următoarea listă, alegeți 5 cuvinte care credeți că se corelează cel mai bine cu termenul „timp”. Explicați alegerile realizate din perspectivă psihopedagogică.

istovitor alb prietenos

oportunitate vioi relativ

epuizant peșteră pregătit

ocupat îndemânatic eficient

muntos descurajant încordare

ca o vale disponibil gol

energic agitat brusc

15. Analizați următorul citat: „Dacă nimeni nu încearcă să afle asta de la mine, știu (ce este timpul, n.n.); dacă eu aș vrea să explic noțiunea cuiva care mă întreabă, nu știu. Cu toate acestea, afirm cu încredere că știu, fiindcă dacă timpul nu s-ar scurge, nu ar exista timp trecut, iar dacă n-ar mai fi să vină nimic, n-ar mai exista timp viitor, care, dacă nu ar exista nici el, n-ar mai exista timp prezent” (Sfântul Augustin, Confesiuni, Editura Humanitas, București, 1998, p. 405)

16. Explicitați ce înțelegeți prin afirmațiile: „Timpul are o semnificație în sine, el vorbește, transmite mesaje.”

17. Explicitați și exemplificați următoarea afirmație: „Modificările organismului, devenite periodice, funcționează ca un adevărat orologiu natural, construindu-și la limită un timp al lor, propriu. În cazul omului, alături de tempo-ul strict biologic se adaugă și timpul construit, prin conștientizarea intervalelor și a duratelor. În plus, datorită memoriei, omul poate reconstrui succesiunea schimbărilor trăite și poate anticipa schimbările ce vor veni.” (C. Cucoș, 2002, p. 27)

18. Analizați următorul citat: „… există o relație directă de determinare între calitatea instruirii și timpul necesar, nuanțată de nivelul capacității de învățare, de tempoul/ ritmul individual de învățare, de dificultatea și complexitatea materialului de învățat în raport cu cel ce învață, de volumul celor de învățat, de forma de învățare preconizată, de motivația învățării etc. (vezi modelul „mastery learning”) (Panțuru, S. (coord.), Voinea, M., Necșoi, D., Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia evaluării, Editura Universității „Transilvania” din Brașov, 2008, p. 172)

19. Ce ați aștepta de la un program de formare/ perfecționare în domeniul managementului timpului?

20. Identificați direcții strategice și teme concrete actuale de cercetare pedagogică în domeniul managementului timpului.