Managementul Structurilor Operative In Domeniul Sigurantei Si Ordinii Publice

TEMA :

MANAGEMENTUL STRUCTURILOR OPERATIVE ÎN DOMENIUL SIGURANȚEI ȘI ORDINII PUBLICE

CUPRINS :

INTRODUCERE

CAP.1 MANAGEMENTUL POLIȚIEI LOCALE

CAP.2 MANAGEMENTUL STRUCTURILOR OPERATIVE

CAP.3 CAP. 3 MANAGEMENTUL PROCEDURILOR OPERAȚIONALE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAP. 1 MANAGEMENTUL POLIȚIEI LOCALE

1.1. Proceduri manageriale

Făcând apel la teoriile manageriale putem radiografia Poliția locala văzută ca instituție paramilitară. Acest demers ne va ajuta să înțelegem mai ușor rolul pe care îl joacă managementul în cadrul sistemului de ordine publică și în special în cadrul Poliției locale. Utilizând conceptul clasic de instituție putem admite că Poliția locala reprezintă un spațiu social distinct, în care un grup de oameni cooperează pentru a atinge anumite obiective, pentru a asigura o anumită finalitate. Acceptarea tezelor privind teoria instituțiilor birocratice este foarte importantă pentru radiografierea, înțelegerea și explicarea mecanismelor relaționale care au loc la nivelul Poliției locale, concretizate, în special, pe relația interpersonală manager – executant sau mai simplu spus șef – subordonat.

În legea de organizare și funcționare a Poliției locale se stipulează finalitatea acesteia precizându-se că: „activitatea Poliției Locale constituie serviciu public specializat și se realizează în interesul persoanei (cetățeanului n.n.), al comunității, precum și în sprijinul statului exclusiv pe baza și în executarea legii". Acest lucru înseamnă că toate obiectivele pe care le are instituția Poliției locale derivă din această finalitate. Atribuțiile (obiectivele) Poliției locale pot fi incluse în cele trei mari categorii de obiective pe care le-am identificat, iar ponderea cea mai mare o au obiectivele din prima categorie, respectiv rezolvarea misiunilor și sarcinilor. Cele mai importante misiuni ale Poliției locale se regăsesc chiar la începutul capitolului trei din Legea Poliției Locale nr. 155 din 12 iulie 2010. Acestea sunt: „veghează la integritatea corporală și libertatea persoanelor, proprietatea privată și publică, celelalte drepturi și interese legitime ale cetățenilor și ale comunității" și „aplică măsuri de menținere a ordinii și liniștii publice, a siguranței cetățeanului, de prevenire și combatere a fenomenului contravențional și de identificare și contracarare a acțiunilor elementelor care atentează la libertatea, sănătatea și integritatea persoanelor, a proprietății private și publice, precum și a altor interese legitime ale comunității."

Poliția Locală capătă puteri sporite datorită Legii 155/2010. Vreau să subliniez că polițiștii locali au noi atribuții în : “prevenirea și descoperirea infracțiunilor în domenii ca ordinea și liniștea publică, paza bunurilor; circulația pe drumurile publice; disciplina în construcții, afișajul stradal, protecția mediului; activitatea comercială și evidența persoanelor”.

Permanent am in vedere că personalul Poliției Locale este compus din funcționari publici și persoane contractuale,  în conformitate cu prevederile legii. Acesta funcționează în baza HG 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și funcționare al Poliției Locale și a ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 92/5.05.2011 privind Metodologia de elaborare a planului de ordine și siguranță al poliției locale.

Aceste activității complexe depășesc cu mult posibilitățile unui sigur funcționar de poliție. Realizarea cu succes a acestor obiective presupune cooperarea totală, pe toate și între toate nivelele ierarhice. Mai mult decât atât, presupune conștientizarea necesității efortului comun, care nu mai reprezintă o alternativă în logica muncii ci o obligație profesională. Membrii instituției Poliției Locale, fie că fac parte din personalul de conducere sau de execuție trebuie să aibă abilități și deprinderi de a lucra în echipă. Conceptul de echipă de lucru, de echipă managerială este fundamental în acest tip de instituție.

Succesul unor asemenea demersuri creează obligativitatea cooperării externe, cu partenerii sociali. Realizarea unor servicii eficace presupune relații de cooperare cu autoritățile locale, cu cele publice și în primul rând cu cetățeanul. Reglarea raporturilor cu individul – cetățean reprezintă un obiectiv fundamental în implementarea cu succes a structurilor de poliție locală. Cu toate că este mai greu de acceptat, astăzi, transparența poliției în relația cu cetățeanul este un obiectiv strategic pe care reprezentanții poliției trebuie să îl îndeplinească.

Autoritatea teritorială de ordine publică, organism comunitar cu rol consultativ menit să desfășoare activități în folosul comunității poate fi răspunsul la necesitatea cooperării. Rămâne de văzut în ce măsură corpul managerial al Poliției locale se va adapta noilor realități ale României de azi, realității dinamice și în continuă schimbare, generate, în primul rând, de alinierea deplină a țării noastre în Uniunea Europeană, în special pentru trecerea poliției de ordine și siguranță de la Ministerul de Interne la Ministerul Administrație, respectiv la Poliția Locală, așa cum ea funcționează in multe țări (Belgia, Olanda, Spania, etc).

Sunt convins că imediat când condițiile vor permite ca propunerile ultimelor 2 guvernări să fie puse în practică. Respectiv trecerea întregii Direcții Ordine și Siguranță Publică (cu peste 50.000 cadre) către primării, adică la polițiile locale ale primăriilor. Sunt sigur că și microcriminalitatea existentă in prezent la poliția Ordine și Siguranță Publică va veni la poliția locală. De aceea am abordat această temă de perspectivă, acceptând o provocare interioară și sper să răspund cu argumente convingătoare că Poliția Locală poate deveni o polițe modernă și europeană.

Poliția locala trebuie să înțeleagă și să promoveze spiritul european al forțelor de poliție. Cu toate că s-a scris puțin despre cultura Poliției Europene, considerăm că actualele reglementări centrate pe Codul European de Etică al Poliției locale, reprezintă un prim pas în structurarea unei strategii a Polițiilor Europene menită să îmbunătățească activitatea polițienească la nivel european și, în același timp, să promoveze ideile europene la nivel local. Cooperarea Polițienească începe să fie din ce în ce mai eficientă dar ea nu trebuie să se reducă doar la aspectele „tehnice" ale muncii de poliție ci trebuie să cuprindă și alte aspecte ale activității, chiar și de natură non-operativă.

O idee interesantă care se experimentează astăzi în Europa este crearea unor secții de poliție mixte, la zona de frontieră, pentru putea răspunde mai bine solicitărilor cetățenilor. La granița olandezo-germană funcționează cu succes astfel de secții. Schimbul de polițiști prin programele "task force" reprezintă o nouă formă de cooperare între Poliția locala și alte poliții europene. Ideea este ca și aici la noi se poate înființa o structură de poliție române-maghiare.

1.2. Problematica managerială generală în Poliția locala

Un prim pas în elaborarea unei strategii complete de pregătire și perfecționare a managerilor este acela de a structura principalele activității pe care le desfășoară un șef la nivelul de bază ale pregătirii sale. Formarea deprinderilor și abilităților de bază în profesia de manager trebuie începută prin găsirea principalelor activități de tip managerial în care șeful are nevoie de pregătire. Pentru a răspunde acestei preocupări schițăm problematica managerială generală. Poliția locala, ca organizație, prezintă o serie de caracteristici ce merită a fi evidențiate:

nu toate unitățile de poliție sunt la fel. Ele se diferențiază prin: sfera responsabilităților lor obișnuite cu privire la aplicarea legii, prin întindere teritorială, prin numărul locuitorilor din jurisdicția lor, componența populației pe care o protejează, organizare internă;

nu toți funcționarii de poliție sunt la fel. Ei se deosebesc prin pregătire, personalitate, experiență, atitudini, comportament în timpul serviciului, calificare și interese;

deși referirile la poliție se fac la modul global, cerințele profesionale ce revin cadrelor diferă de la un caz la altul. Nu există un singur tip de activitate în munca de poliție. O diviziune a muncii sau o specializare profesională există și în munca de Poliție, asemenea majorității altor domenii de activitate.

Din aceste caracteristici rezultă că atunci când vorbim despre Poliție nu ne referim la o adunare de organizații, oameni sau activități omogene ci la oameni și instituții diferite, care împărtășesc o responsabilitate socială și profesională comună: aplicarea legilor și menținerea ordinii publice. Varietatea de situații, unități și comportamente ridică problema identificării unor activități tip care să surprindă, în pofida diferențelor existente, acele puncte comune care definesc problematica managerială generală în instituțiile de Poliție Locală.

Același tip de management se exercită pe toate nivelele organizației. Asta înseamnă că șeful de formațiune sau birou trebuie să promoveze același tip de management. Nu ne referim aici la complexitatea sau anvergura managementului ci la principiile de bază, la esența managementului. Tot personalul de conducere trebuie să vorbească aceeași limbă, să gestioneze același tip de management, astfel nu se pot înțelege unul cu altul.

Am structurat activitățile manageriale în cinci mari sectoare (figura de mai jos ) :

Sectorul legat de stabilitatea unității de poliție – ce vizează activitățile operaționale;

Sectorul legat de dinamica unității de poliție – ce vizează activitățile inovaționale;

Sectorul legat de orientarea către viitor a structurii de poliție – ce vizează activitățile proiective;

Sectorul legat de calitatea umană a unității de poliție – ce vizează activitățile de resurse umane;

Sectorul legat de eficiența unității de poliție – ce vizează activitățile legate de rezolvarea sarcinilor.

Problematica managerială expusă necesită câteva lămuriri:

prezentarea structurată a problemelor s-a făcut din necesități didactico-metodologice, în practică existând o mulțime de relații de tip feedback între aceste probleme sau între sectoarele prezentate;

toate sectoarele trebuie privite într-o continuă dinamică și ca un tot, eficiența unuia contribuie la eficiența întregii Poliții Locale, desincronizările sau ineficienta unui sector conduce la apariția unor disfuncționalități la nivel global;

nu există sectoare importante și sectoare mai puțin importante. Fiecare sector are importanța și contribuția sa la atingerea obiectivelor organizației în condiții de eficiență;

termenul de unitate de poliție este generic, el desemnând o secție de poliție, o unitate de poliție orășenească, municipală sau județeană, un serviciu, o direcție sau instituția Poliției, în ansamblu.

Oricare ar fi nivelul de conducere, problematica managerială se menține, modificându-se forma problemei și nu fondul acesteia. Obiectul fundamental este același: aplicarea legilor și menținerea ordinii publice.

1.2.1. Sectorul: Stabilitatea unității de poliție

Include toate activitățile, demersurile, orientările ce au drept scop menținerea stabilității unității de poliție, conservarea acesteia, atât din punct de vedere fizic și uman, cât și al operaționalității activității. Aceste activități le-am denumit operaționale. In contextul actual, în care dinamica sistemelor și subsistemelor realității sociale este foarte mare, preocupările pentru a asigura stabilitate, identitate și o anumită „istorie" unității de poliție sunt foarte importante. Demersurile pe această linie se referă la probleme legate de: organizare, adaptare, optimizare, coordonare, rezolvarea problemelor / conflictelor.

Organizarea, ca funcție a managementului, se referă la ansamblul de activități prin intermediul cărora se stabilesc și se delimitează procesele de muncă fizică și intelectuală, componentele acestora (operații, lucrări, sarcini), realizându-se gruparea lor pe compartimente, formațiuni de lucru, birouri etc. Prin organizare se combină rațio și intelectuală, componentele acestora (operații, lucrări, sarcini), realizându-se gruparea lor pe compartimente, formațiuni de lucru, birouri etc. Prin organizare se combină rațional și armonios toate elementele funcționării normale a unității de poliție: resurse materiale, resurse de muncă, logistică, asigurându-se dispunerea potențialului material și uman într-un mod optim. Aceasta presupune: structura organizației: – configurația compartimentelor și relațiilor dintre ele, atribuțiile la nivelul fiecărui element al structurii și al fiecărui post, responsabilități, putere de decizie; organizarea personalului și a resurselor materiale pentru desfășurarea activității în condiții optime de calitate și eficiență. Acest aspect intervine atunci când apar activități inedite ce nu se pot desfășura conform regulamentelor de organizare și funcționare -misiuni, realizarea unor dispozitive etc.

Adaptarea, în linii generale, desemnează ajustarea unui sistem la mediul său. In contextul nostru vizează ajustarea unității la problematica nouă ce intervine în cadrul activității și la schimbările structurale ale mediului extern (creșterea infracțiunilor într-o zonă, ofensiva politicului sau altor forțe externe, schimbări majore în societate care afectează instituția Poliției), în general impactul pe care îl au sectoarele, dinamica unității de poliție și orientarea către viitor a unității de poliție.

Unitatea trebuie să aibă o structură flexibilă astfel încât relația unitatea de poliție – mediul extern să provoace cât mai puține disfuncționalități. Trebuie avută în vedere și relația cu mediul intern. Ajustarea unității de poliție se face ori prin acțiunea acesteia asupra elementului de relație (asimilarea) fie prin acțiunea elementului de relație asupra unității (acomodare).

De regulă, acomodarea este întâlnită în relația cu mediul extern, iar asimilarea în relația cu mediul intern. Membrii unității asimilează filosofia de viață a unității iar unitatea se acomodează la unii factori externi. Optimizarea este sinonimă cu eficacitatea și se referă la acele activități prin care managerul încearcă să găsească cele mai bune soluții la dinamica ce apare în unitatea de poliție. în cazul nostru optimizarea vizează căutarea soluțiilor prin care unitatea rămâne stabilă în raport cu dinamica internă și externă.

Coordonarea asigură cooperarea dintre compartimente și oameni, armonizarea acțiunilor acestora pentru a se evita paralelismele și suprapunerile, risipa de forțe și mijloace. Coordonarea vizează și subsistemul de management, conducătorii e la nivelurile superioare ale unității de poliție sunt datori să asigure acțiunea conjugată a managerilor din subordine, atât în ceea ce privește deciziile acestora, cât și planul aplicării lor.

În esență, coordonarea se exprimă în priceperea managerului de a interveni operativ în funcționarea părților sistemului în vederea armonizării lor unele cu altele precum și cu ansamblul.

Rezolvarea problemelor/conflictelor – conflictul este definit ca opoziție deschisă, ciocnire de interese între indivizi, grupuri, comunități. Referitor la

management s-a dezvoltat o subdiviziune a acestuia – managementul conflictelor care vizează impactul conflictului asupra eficienței unității. Sunt avute în vedere conflictele formale, derivate din activitățile curente și conflictele informale – incompatibilitățile psihologice.

În anumite limite conflictul este benefic pentru organizație deoarece prin el se materializează o situație dilematică ce scoate la lumină opoziții aflate în stare incipientă. Există conflicte mai grave sau mai puțin grave, conflicte mai complexe sau mai simple. Există conflicte distructive și conflicte constructive. Formele sub care se manifestă sunt, plecând de la cele mai simple: disconfortul; incidentul; neînțelegerea; tensiunea și criza. Disciplina "Rezolvarea conflictelor" încearcă, pe baza cunoașterii în profunzime a naturii umane, să dezvolte la indivizi, în cazul managementului la șefi, acele deprinderi, priceperi, abilități pentru a rezolva cu un minim efort o situație conflictuală. Modalitățile de rezolvare sunt, în general: abandonul, reprimarea, lupta – strategia victorie/înfrângere, compromisul, negocierea – strategia victorie/victorie. Managementul conflictelor urmărește să facă din conflict o relație pozitivă, constructivă, un moment esențial al schimbării și, prin ea, al dinamicii unității.

1.2.2. Sectorul: Dinamica unității de poliție

Include toate activitățile și demersurile care asigură o dinamică a unității, o dezvoltare, o schimbare care să nu genereze convulsii, disfuncționalități. în contextul actual acest sector capătă o importanță deosebită datorită impactului pe care îl au activitățile manageriale incluse în el în procesul de integrare în structurile Uniunii Europe. Aceste activități le-am definit ca fiind inovaționale. Problemele care intră în atenția managerilor sunt: schimbarea, riscul, creativitatea, dezvoltarea și competitivitatea. Schimbarea constă în trecerea unității de poliție, în ansamblu sau a unor subdiviziuni, de la o stare la alta diferită calitativ și cantitativ precum și introducerea noului sub toate aspectele. Cercetarea schimbării se orientează către următoarele aspecte:

detectarea factorilor de schimbare. Sunt aceștia interni sau externi unității de Poliție?;

modul specific de identificare, diferențele dintre cele două stări, regularitatea schimbării;

sunt schimbări datorate unor factori difuzi ce țin "filozofia" unității de poliție. Dezvoltarea generală a cunoștințelor, progresului tehnic și economic, apariția de noi valori, fac ca procesul de schimbare să aibă loc din mers, intervenția factorilor de conducere neîntrerupând desfășurarea operativă a activităților;

există schimbări impuse de necesități concrete, schimbări ce vizează decizii majore, efort de grup, risc etc.

Riscul este definit ca probabilitate de producere a unui eveniment sau curs de acțiune, de regulă, nedorite de individ sau grup. La nivelul unității de poliție dimensionarea riscului este extrem de importantă deoarece, cele mai multe din deciziile care se iau sunt în condiții de incertitudine persistentă. Cu alte cuvinte, orice decizie ridică două probleme: problema consensului și analiza riscului.

Importanța riscului este reliefată prin implicațiile psihologice asupra indivizilor, ca urmare a oricărei activități considerată riscantă. Acesta se calculează în funcție de caracterul probabilistic al evenimentelor și de insuficienta cunoaștere a acestora. Analiza riscului este elementul central al deciziei și prin aceasta al conducerii, în general. Pentru definirea problematicii riscului în procesul luării deciziei s-au dezvoltat o serie de teme de cercetare axate pe:

estimarea subiectivă a probabilităților;

percepția riscului – factorii psihologici și sociali si selectării, considerării unor riscuri sau ai subestimării altora;

asumarea riscului – disponibilitatea unui decident de a opta pentru decizii cu risc mărit; factorii psihologici și sociali ce determină o asemenea disponibilitate. Aceste probleme sunt studiate de managementul crizelor.

Dezvoltarea este văzută ca o serie de etape pe care le parcurge unitatea pentru atingerea obiectivelor. Ea nu se reduce la creștere ci vizează un echilibru uman, material și financiar, pe care unitatea îl menține în dinamica ei. Fiecare unitate are un ritm de dezvoltare propriu. Intervin aici stagnări, reculuri, insuccese. Există o analiză a riscului pentru dezvoltare ca proces global. Recent foarte multe organizații promovează conceptul de dezvoltare durabilă, puternic ancorat în comunitate și care se bazează pe responsabilitate socială, standarde de calitate și de mediu.

Creativitatea este definită ca dispoziția de a crea ce „există" în stare potențială la orice individ și la toate vârstele. La nivelul unității creativitatea este definită ca suma tuturor creativităților individuale și ale celor din echipe. Există o creativitate a unităților de Poliție? Prin ce s-ar putea manifesta? Ar putea fi ele definite prin capacitatea de învățare, de creare a unor mecanisme care să ușureze munca și viața în interiorul unității?

Creativitatea are dușmani ascunși. Teama de a nu devia și tendința către conformism, ordine existentă sunt cei mai importanți. Creativitatea poate fi influențată de existența unor discuții în grup, în care consemnul este exprimarea tuturor ideilor, chiar și a celor mai bizare (brainstorming). Referindu-se la creativitate, Harrington arată că elementele care o influențează în mod decisiv și care ne ajută să gândim diferit sunt: curiozitatea (de ce sunt lucrurile așa cum sunt?) – formarea unui simț al interogației curioase, ca parte a modului nostru de a gândi, de a observa lucrurile din jurul nostru; asumarea riscurilor – este vorba de riscuri minime, care ne scot din cotidian, care ne fac diferiți în ochi celorlalți, să depășim puțin limitele statuate, să ieșim puțin din conformism; modificarea paradigmelor (ieșirea din rutină) – anumite modele de comportament și de desfășurare a activităților pot fi puse sub semnul întrebării, trebuie contestate, apoi înțelese și în final se poate decide dacă le păstrăm sau nu; exercițiu continuu – practica însoțită de constanță, este calea regală spre formarea unei noi aptitudini, formele prin care puteți face acest lucru sunt multe și este bine să le alegeți singuri; perseverența (toate lucrurile bune necesită timp) – răbdarea, tenacitatea vă poate ajuta să deveniți creativi. Trebuie să înțelegeți și să acceptați că este un proces greu și nu se poate realiza rapid.

Inovația – procesul prin care ideile noi sunt implementate și devin un lucru obișnuit în organizație. Chiar dacă poate crea confuzie, în special raportat la schimbare, inovația reprezintă un pas înainte față de schimbare. Recunoașterea existenței noului în mediu, importarea lui în organizație și găsirea unei utilizări nemaiîntâlnite sunt caracteristici ale inovației. în acest punct inovația se bazează pe creativitate. Noile forme de organizare a managementului și a muncii inclusiv îmbogățirea posturilor, participarea, reengineering-ul și programele de calitate sunt exemple de inovații, începutul procesului de inovare poate fi întâmplător și haotic, iar condițiile necesare pentru generarea de idei noi pot fi diferite de condițiile necesare implementării lor. Chiar dacă organizațiile trebuie să inoveze, rezistența pe care o pot întâmpina inovațiile face ca acestea să aibă, de multe ori, un caracter de politică – să fie introdusă în urma unor interese clare. Acest aspect se neglijează deoarece se consideră că procesul inovațional implică numai știință și metodologie, domenii ce au o conotație de raționalitate strictă.

1.2.3. Sectorul: Orientarea către viitor a unității de poliție

În cadrul acestui sector am inclus acele activități și demersuri care vizează proiectarea unității în timp, asigurarea unei stabilități și dinamici care să corespundă comenzii sociale pe perioade de timp scurte, medii și lungi. Activitățile incluse aici le-am numit proiective.

Dinamica realității sociale face obligatorie o aplecare către activități proiective, prin care unitatea de poliție să-și stabilească obiectivele și să găsească modalități de eficientizare a activității. Problemele pe care le-am inclus aici sunt legate de: stabilirea obiectivelor; predicție; planificare; planul; analiza mediului extern.

Stabilirea obiectivelor – reprezintă cea mai importantă activitate în cadrul planificării manageriale. întreg procesul managerial nu ar avea logică dacă nu ar începe cu obiectivele. Pentru organizație, obiectivele sunt ținte formale stabilite pentru a ajuta organizația să-și atingă scopul. Managerul trebuie să parcurgă trei etape importante pentru a stabili obiectivele: să determine existența unei tendințe de mediu care ar putea să influențeze semnificativ operațiunile organizației, să stabilească o serie de obiective pentru organizația ca întreg și să stabilească o ierarhie a obiectivelor. Problematica detaliată a stabilirii obiectivelor o găsiți în capitolul legat de planificare.

Predicția este definită drept anticipare a producerii unui eveniment sau fenomen, a unei interacțiuni, acțiuni sau relații pe baza cunoașterii disponibile. Alături de descriere și explicație, predicția este o funcție principală a teoriei științifice. Strâns legată de termenul predicție este folosit și cel de prevedere, definit ca acea activitate prin care managerii caută să evalueze viitorul, încercând să surprindă tendințele, conjuncturile probabile în care vor acționa factorii de influență asupra organizației.

Cu referire la unitatea de poliție putem spune că predicția cuprinde un ansamblul de decizii și acțiuni prin care se determină obiectivele unității de poliție și ale colectivelor care o alcătuiesc, se conturează modalități de realizare, se dimensionează resursele ce urmează a fi angajate.

Planificarea este un proces de elaborare și urmărire a realizării unui plan. Aceasta include măsuri și mijloace de urmărire a implementării precum și modalitățile concrete prin care pot fi atinse obiectivele planului. Lucrările necesare planificării sunt, în general, următoarele:

elaborarea prognozelor normative;

elaborarea planurilor executorii;

desemnarea competențelor de aplicare a planurilor;

măsuri de verificare-evaluare.

Planul – este o acțiune specifică menită să ajute organizația să-și îndeplinească obiectivele. O parte esențială a managementului constă în conceperea planurilor logice și apoi parcurgerea etapelor pentru transpunerea în practică a acestor planuri. Caracteristicile de bază ale unui plan sunt: repetitivitatea, timpul, sfera și nivelul. Planurile pot fi permanente sau cu o singură utilizare. Instrumentele planului sunt prognoza și programarea. Analiza mediului extern include acele activități prin care se cercetează impactul agenților exogeni (externi) asupra unității de poliție. Aceștia pot fi politici, economici, mass-media sau sociali. Se are în vedere analiza complexă a raporturilor unității de poliție cu: factorii politici; comunitate, societatea civilă; mass-media; magistratură – procurori, judecători, avocați; autorități locale. Relațiile cu mediul extern sunt extrem de importante deoarece în urma derulării lor se structurează imaginea poliției în cadrul realității sociale, prestigiul ei. Profesiunea de polițist are profunde implicații în societate. O imagine pozitivă a poliției în rândul opiniei publice poate rezolva, de fapt, multe din problemele cu care se confruntă Poliția locala.

1.2.4. Sectorul: Calitatea umană a unității de poliție

Profesionalismul unei organizații depinde de profesionalismul oamenilor ei. Acest sector cuprinde activitățile legate de indivizii din unitate. De la selectare până la perfecționare sunt avute în vedere toate aspectele care privesc relația angajați-unitate. Orice studiu al calității umane trebuie să înceapă prin a considera individul ca resursa cea mai valoroasă a organizației. În ultimă instanță conducerea este un proces de determinare a indivizilor să realizeze ceea ce liderul dorește ca ei să realizeze.

Polițiștii din cadrul unității se pot găsi în una din situațiile: subordonat, șef intermediar, conducător. În cadrul acestui sector am inclus următoarele probleme: cariera; pregătire continuă; comunicare; motivare; socializare – integrare.

Cariera – reprezintă o succesiune evolutivă de activități și poziții profesionale pe care le atinge o persoană, precum și atitudinile, cunoștințele și competențele asociate, care se dezvoltă de-a lungul timpului. Trei elemente sunt importante pentru a înțelege ce înseamnă cariera. în primul rând, cariera înseamnă mișcare de-a lungul unui drum în timp. Drumul poate avea două laturi. O latură este succesiunea obiectivă de poziții în ierarhie, sau cariera externă. Cealaltă parte a drumului este interpretarea individuală subiectivă a acestor experiențe profesionale, sau cariera internă. în al doilea rând, este vorba despre interacțiunea între factorii organizaționali și cei individuali. în al treilea rând, cariera aderă la o identitate ocupațională. Ce anume fac oamenii în societatea modernă este în mare măsură elementul cheie al identității lor.

Pregătirea continuă – este o tendință naturală a individului de a se pregăti și pune de acord cu tot ce înseamnă noutate în munca sa. Activitatea de perfecționare este inclusă în cele trei caracteristici ale profesiei, și anume la cea legată de natura progresivă a acesteia. Perfecționarea poate fi individuală sau în grup, instituțională sau voluntară. Ea urmărește specializarea în activitate și-1 transformă pe angajat în expert într-un anumit domeniu. Perfecționarea profesională este un concept mai general ce stă în atenția serviciilor de resurse umane. Direcții de acțiune posibile: realizarea unui program coerent de module de pregătire; adoptarea unor standarde ridicate în selecție și pregătire; selecționarea pe baze științifice și dezvoltarea aptitudinilor decizionale și manageriale a viitorilor lideri; pregătirea psihologică corespunzătoare a viitorilor polițiști.

Comunicarea este activitatea cea mai uzuală a oamenilor. Filosofia vieții umane are la bază comunicarea. în general, aceasta desemnează capacitatea și abilitatea de a schimba informații pentru atingerea unui anumit interes. Deși, comunicarea este o activitate cotidiană, oamenii nu comunică eficient datorită unor blocaje/bruiaje ce țin de mentalitatea noastră și de modul în care gândim lumea și pe cei din jur. De aceea, este necesar ca managerii, conducătorii să-și formeze abilități în acest sens pentru a comunica eficient. La nivelul organizațiilor apar blocaje specifice ce țin de comportamentul colectiv și de specificul activității. Aproximativ în 75% din durata unei zile de lucru managerul ascultă, vorbește, citește sau scrie, într-un cuvânt comunică.

Motivația este definită ca un ansamblu de factori care determină conduita unui individ. Pentru a conduce oamenii trebuie să-i motivezi. Cei mai buni lideri știu cum să-i motiveze pe ceilalți. Numeroase studii și cercetări au încercat să arate impactul motivației asupra activității unității. Este bine să reținem și să ne familiarizăm cu: Elton Mayo – experimental Hawthorne; Douglas McGregor – teoriile X și Y; A. Maslow – piramida trebuințelor. Există numeroase modalități de a motiva, unele costisitoare altele mai puțin costisitoare, unele directe, altele indirecte. Motivația este suma versiunilor interne și externe care energizează un anumit comportament, care îl orientează și îi conferă persistență în timp. Există surse interne ale motivației – trebuințele individului și surse externe – așteptări ale organizației față de individ. Individul poate interioriza așteptările externe sub forma dorinței de a realiza anumite performanțe.

Socializarea /integrarea – socializarea este procesul prin care oamenii învață normele și rolurile necesare pentru a putea trăi în societate sau în anumite grupuri din societate. Socializarea este un proces psihosocial subiectiv și încărcat afectiv. Nivelul calitativ al socializării se stabilește prin norme sociale: juridice sau morale. Integrarea este un proces care se desfășoară în organizații și urmărește ca persoana nou angajată să conștientizeze pretențiile sistemului de management, să-și formeze abilități de conviețuire organizațională astfel încât să dea, cel puțin, randamentul minim cerut de management. Integrarea este un proces ce implică: inițierea, familiarizarea și confirmarea.

1.2.5. Sectorul: Eficiența unității de poliție

Include acele activități, demersuri care au drept scop asigurarea eficienței unității de poliție, rezolvarea sarcinilor și obiectivelor propuse sau ordonate. Marea majoritate a indicatorilor după care se stabilește gradul de profesionalism al unității de poliție sunt legați de eficiență. Nu vedem eficiența ca un concept pur economic, ci ne referim la o eficiență socială tradusă prin îndeplinirea tuturor standardelor, inclusiv morale de către

poliție. Această eficiență socială se exprimă prin prestigiul unității de poliție, prin imaginea în raport cu opinia publică și cu comunitatea. Am inclus în acest sector următoarea problematică: sistemul informațional; decizia; metodele; controlul; evaluarea.

Sistemul informațional – văzut ca un ansamblu de date, informații, fluxuri și circuite informaționale precum și mijloace de tratare a informațiilor ce permit realizarea sarcinilor. Componentele sistemului informațional sunt: date, informații, circuite, proceduri, fluxuri informaționale și mijloace de tratare a informațiilor. Rolul sistemului informațional nu mai trebuie argumentat. Principalele funcții îndeplinite sunt: decizională, operațională/operativă și de documentare.

La baza sistemului informațional stă actul de comunicare. Chiar dacă avem o structură flexibilă a sistemului informațional și o logistică adecvată, dacă nu avem dobândite abilități și capacități de comunicare, de schimbare a informațiilor, sistemul informațional nu funcționează.

Decizia – definită drept alegerea dintre mai multe posibilități, este elementul cheie al managementului, ea punându-și amprenta asupra stilului de conducere. Dacă comunicarea, stresul, motivarea sunt asemănătoare și pentru conducători și pentru conduși, luarea deciziei este responsabilitatea exclusivă a liderului – chiar și atunci când deciziile sunt produsul unei activități de grup.

Există decizii programate/administrative și decizii neprogramate, mai complexe, presupunând investigații și gândire din partea liderului. Unii lideri se descurcă mai bine decât alții în situația în care trebuie să ia decizii neprogramate. Din acest punct de vedere se pot dezvolta abilități prin care deciziile complexe să fie luate cu o mai mare ușurință. Decizia intervine în toate funcțiile manageriale: planificare, organizare, conducere și control. Pentru fiecare secvență trebuie realizate trei sarcini: rezolvarea problemelor care apar, luarea deciziei și comunicarea. Luarea deciziei are un caracter procesual și cuprinde o succesiune de activități: pregătirea deciziei – identificarea problemei, obținerea informațiilor necesare, selecționarea, organizarea și prelucrarea informațiilor, elaborarea variantelor de acțiune și a proiectelor planurilor de măsuri; adoptarea deciziei – analiza și compararea avantajelor și dezavantajelor fiecărei variante, alegerea variantei celei mai avantajoase sau a celei mai puțin dezavantajoase; aplicarea deciziei – comunicarea deciziei, explicarea și argumentarea ei, organizarea acțiunii practice, controlul deciziei și reglarea acțiunii atunci când apar abateri, evaluarea rezultatelor finale.

Metodele – reprezintă, în linii generale, un mod de a acționa spre a ajunge la un scop. Prin ele deciziile sunt materializate, transpuse în programe, planuri și prognoze. Există metode generale de management și metode specifice. Raportat la unitățile de poliție, analiza diagnostic, ședința și delegarea sunt considerate metodele generale cele mai des folosite. Dintre metodele și tehnicile specifice amintim:

pentru optimizarea deciziilor în condiții de incertitudine – tehnica
pesimistă (Wald), tehnica optimistă (Hurwicz), tehnica minimalizării
regretelor (Savage), metoda arborelui decizional.

pentru creșterea creativității – brainstorming-lui, matricea descoperirilor, analiza valorii.

pentru proiectarea structurii organizatorice și a sistemului informațional -regulamentul de organizare, organigrama, fișa postului, diagrame de flux.

pentru amplificarea eficacității managerului – programarea și organizarea muncii, optimizarea raporturilor cu subordonații, tabloul de bord.

Controlul – constă în supravegherea funcționării sistemului condus, în anumite limite considerate normale precum și cu compararea rezultatelor obținute cu cele planificate sau cu obiectivele stabilite. Controlul poate fi preventiv – realizat pentru a preveni abaterile potențiale, erorile posibile și previzibile sau corectiv – asigură, fie aducerea sistemelor tehnice și umane la regimul normal de funcționare, fie corectarea abaterilor de la traseul inițial centrat pe obiective.

Specialiștii văd controlul ca un proces care parcurge următoarele etape: stabilirea obiectivelor urmărite; alegerea criteriilor de măsurare și a standardelor la care se vor raporta activitățile analizate; obținerea informațiilor despre aceste activități; compararea acestora cu obiectivele activității controlate; adoptarea unor decizii privind continuarea activității, fie îmbunătățirea ei. Controlul este mai complex și are o pondere mai mare în activitatea de conducere cu cât managerul este situat mai sus în ierarhie. Evaluarea – reprezintă un proces de obținere a informațiilor asupra activității analizate, de comparare a lor cu anumite obiective sau standarde, de adaptare a unor decizii evaluate. Unii experți consideră evaluarea ca o funcție managerială distinctă, alții o includ în control. Evaluarea este mai complexă decât controlul, având alte mijloace de materializare: rapoarte sau dări de seamă statistice, planul principalilor activități, analiza situației operative, ședința consfătuirii. Evaluarea poate fi sinonimă cu estimarea. Prin evaluare se determină valoarea unor activități și acordarea de calificative în funcție de standardele avute în vedere. Din acest punct de vedere, evaluarea încheie procesul decizional în sensul că în urma calificativului, acesta este îmbunătățit, suprimat sau continuat în altă formă. Pentru unitățile de poliție, analiza situației operative este metoda cea mai uzuală de evaluare a activității și de radiografiere a ei.

Am realizat această incursiune sintetică în problematica generală a managementului, pentru a vă da posibilitatea să vă formați o imagine de ansamblu asupra complexității managementului la nivelul Poliției. Cele cinci sectoare, adaptate de noi, constituie domeniile de interes pentru fiecare manager, indiferent de nivelul de management pe care se află. Abordarea complementară și situațională a acestor sectoare, în ciuda sentimentului că unele sunt mai importante decât altele constituie una din cele mai importante abilități care trebuie formată la manageri.

CAP. 2 MANAGEMENTUL STRUCTURILOR OPERATIVE

Supravegherea cu Poliția Locală

Supravegherea se planifică și se execută potrivit planului de pază făcut de structura ale cărei produse sau avuție se păzesc cu sfatul dat de Poliția Locală. 

Personalul de pază propriu este format din polițiști locali și este constituit în formații de pază pe trei categorii în funcție de numărul posturilor (I – peste 20 posturi (de exemplu Poliția Sector 2 București, care are 500 de polițiști locali); II – 10 – 20 posturi; III – 5-2 posturi) având în structura de conducere funcții ca: șef serviciu pază, șef tură, șef instruire. 

Când numărul posturilor este mai mic de 5, conducătorii unităților vor numi un împuternicit care să îndeplinească atribuțiile șefului serviciului de pază. 

În funcție de natura și specificul scopurilor materialelor și utilităților ce urmează a fi supravegheate pot exista și alte forme de pază și anume:

paza proprie de câmp;

paza căilor ferate interne (de incintă), a pădurilor, suprafețelor forestiere, a rezervelor de vânătoare, a conductelor pentru transportul produselor petroliere, a sistemelor de irigații etc.;

paza de la comune și sate.

Poliția Locală execută paza cu efective proprii, pe bază deciziei șefului structurii administrativ teritoriale sau a persoanelor fizice atunci când sunt indicii sigure ca viața acestora este în pericol. Planul de pază întocmit de Poliția Locală se face cu sprijinul de specialitate al unităților de poliție locale. 

În activitatea lor, polițiștii locali sunt obligați să coopereze cu unitățile de poliție și să le sesizeze când constată săvârșirea unor infracțiuni, fapte îndreptate asupra persoanelor, producerea unor calamități, etc. 

Obiectivele, bunurile și valorile care nu fac obiectul pazei cu efective de polițiști locali dar care necesită a fi păzite permanent se pot asigura prin pază proprie cu personal anume angajat.

Conform art 1 din Legea nr.333/2003 “paza si protecția sunt activități desfășurate prin forte si mijloace specifice,in scopul asigurării siguranței obiectivelor,bunurilor si valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existenta materiala a acestora, precum si a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizica sau sănătatea.”

Paza si protecția se realizează prin forte si mijloace militare sau civile, de către instituțiile specializate ale autorităților administrației publice, sau in regim privat, de către proprietarii sau deținătorii obiectivelor, bunurilor sau valorilor, precum si de către societățile specializate de paza si protecție.

Paza se organizează si se efectuează potrivit planului de paza, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc,cu avizul de specialitate al poliției .Acest aviz este obligatoriu pentru fiecare caz de modificare al planului de paza.

Avizul unității de poliție este necesar pentru sprijinirea instituției respective in organizarea pazei si pentru a coordona intr-o concepție unitara întreaga activitate de paza a bunurilor.

Prin planul de paza se stabilesc in principal : caracteristicile obiectivului păzit, in zona respectiva, numărul de posturi si locul acestora, necesarul de indivizi pentru protecție, amenajările, si resursele tehnice de pază și atenționare, dispoziția posturilor, succesiunea si coordonarea cu alte organe cu sarcini de supraveghere a obiectivelor, valorilor , bunurilor si locuitorilor si procedeul de acțiune in diferite variante. 

Paza prin societăți și corpuri specializate de pază

Aceste societăți se înființează și funcționează conform legii privind societățile comerciale, cu autorizarea I.G.P. și avizul S.R.I.

Conducătorii societăților specializate de pază sunt obligate să capete avizul inspectoratului județean de poliție, în a căror rază teritorială își au sediul societățile respective. 

Societățile specializate de pază nu pot adopta însemne, uniforme, accesorii de echipament sau denumiri asemănătoare cu cele ale autorităților publice de natură să conducă la confuzii între acestea.

De asemenea, echipamentul și autovehiculele din dotare se inscripționează cu denumirea și sigla societății iar folosirea de girofaruri sau sirene este interzisă. 

La decizia Șefului Poliției Locale pentru evenimente sau paza obiectivelor de importanță deosebită se pot constitui patrule (formațiuni) mixte, formate din polițiști și efective ale jandarmeriei.

Este indicată realizarea unei cooperări între Poliția Locală, pe de o parte și firmele de pază specializate, precum și cele de pază valori, pe de alta, mai ales pentru situațiile și acțiunile comune când o parte este atacată și doar împreună pot descoperi și reține agresorul.

Activități desfășurate de Poliția Locală, pentru asigurarea pazei obiectivelor

Pentru asigurarea pazei obiectivelor sunt realizate structurii de pază de către șefului structurii administrativ teritoriale respectând următoarea procedură : – autorizează Poliția Locală pentru paza obiectivelor; – identifică și ia în evidență obiectivele care necesită ași asigura paza.

La solicitarea șefului structurii administrativ teritoriale, Poliția Locală va emite avize de principiu cu privire la obiectul de activitate al structurii care urmează a se înființa ori care își extinde activitatea (pază obiective).

Pentru autorizarea funcționării structurii de pază, persoanele din conducerea acestora vor depune la inspectoratul județean de poliție în a cărui rază teritorială își are sediul primăria, pe lângă documentele arătate la avizare, și alte documente privind: solicitarea autorizării, situația medicală și atestarea psihologică a persoanelor cu funcții, avizarea pentru uniformă și însemnul acordat și alte documente privind pregătirea corespunzătoare atribuțiilor ce le revin tuturor persoanelor.
Conform legii privind paza persoanelor, obiectivelor, bunurilor și valorilor, societățile comerciale, indiferent de forma capitalului social, instituțiile publice și alte structuri care au produse ori avuții cu orice nume, sunt obligate să asigure paza acestora. Pentru poliția locală este necesară identificarea și luarea în evidență a unităților economice la care este necesară paza bunurilor și valorilor pentru a se urmări respectarea dispozițiilor legale : 

execută activități de control, sprijin și îndrumare în domeniul pazei la structurile de pază de pe raza de competență

recunoașterea în teren a amplasamentului viitorului obiectiv;
planul de pază;

dosarul de pază

atestă personalul în scopul executării muncii de supraveghere a structurilor, a produselor, a valorilor și escorta acestora.

Activități de intervenție

Pentru soluționarea evenimentului sesizat în situații complexe sau în cazuri particulare (din competența altor structuri de poliție) efectivele de poliție locală întreprind următoarele măsuri:

a) în cazurile în care intervenția urmează să se realizeze împreună cu alte structuri competente în soluționarea evenimentului semnalat (pompieri, ambulanță, jandarmi, etc.) polițiștii locali vor contacta forțele cu care se cooperează pentru asigurarea sincronizării intervenției, direct sau prin ofițerul de serviciu al structurilor implicate/Centrul Operațional și Apeluri de Urgență;

b) în toate cazurile privind menținerea ordinii și siguranței publice polițiștii sosiți la locul producerii evenimentului, vor coordona acțiunea tuturor forțelor participante, solicitând sprijin, după caz, ofițerului de serviciu; 

c) în situația în care evenimentul sesizat este de competența altor structuri de poliție decât cea din care provin aceștia vor lua primele măsuri ce se impun, și vor aștepta, după caz, sosirea echipelor competente la locul producerii evenimentului. În funcție de situația existență, vor solicita sprijin ofițerului de serviciu al structurilor implicate/Centrul Operațional și Apeluri de Urgență în vederea luării măsurilor preliminare în cazul evenimentelor care nu sunt de competența acestora;

d) după alertarea acestora, structurile competente să soluționeze evenimentele semnalate se vor deplasa imediat la locul producerii evenimentului semnalat, contactând, după caz, echipele de poliție prezente la fața locului producerii evenimentului cărora le vor indica timpul în care vor ajunge la evenimentul sesizat și măsurile preliminare recomandate a fi luate în funcție de specificul cazului;

e) în cazul evenimentelor semnalate în afara zonelor de competență a acestora, polițiștii alertați de către ofițerul de serviciu sau Centrul Operațional și Apeluri de Urgență, indiferent din ce structură fac parte, se vor deplasa la locul producerii evenimentului și vor lua măsurile preliminarii necesare;

f) în cazul evenimentele produse în timpul deplasării trenurilor de călători sau marfă, când este necesară intervenția de urgență, polițiștii alertați indiferent din structura din care provin, vor aștepta trenul respectiv în prima stație unde acesta are oprire, pentru luarea primelor măsuri ce pot fi întreprinse în vederea soluționării evenimentului sesizat, comunicând în acest sens cu personalul autorizat aflat în tren, direct sau prin intermediul lucrătorilor poliției transporturi sau al ofițerului de serviciu;

g) în cazul evenimentelor produse în mediul rural, în situația în care nu se pot contacta lucrătorii poliție locale pe raza căruia este produs evenimentul, se vor contacta lucrătorii posturile de poliție învecinate care se vor deplasa pentru confirmarea veridicității acestuia și luarea măsurilor preliminare până la sosirea echipelor de intervenție din cadrul birourilor de poliție rurală. De asemenea, aceștia se vor deplasa imediat și în cazurile în care este necesară sprijinirea de urgentă a lucrătorii posturilor comunale învecinate, la solicitarea directă a acestora sau a funcționarului de serviciu de la polițiile municipale și orășenești de care sunt arondate sau a Centrului Operațional și Apeluri de Urgență. 

h) în cazul în care apelul de urgență nu se confirmă, polițiștii locali sosiți primi la locul evenimentului semnalat, vor anunța imediat ofițerul de serviciu/Centrul Operațional și Apeluri de Urgență pentru verificarea adresei comunicate și anunțarea celorlalte structuri implicate. În cazul în care comunicația cu structurile cu care se cooperează se realizează pe canale comune aceștia vor comunica direct cu acestea datele despre situația existentă. 

Intervenția pentru aplanarea situațiilor sesizate, luarea măsurilor legale și menținerea ordinii și siguranței publice trebuie realizată în așa fel încât polițistul (polițiștii) aflat la fața locului să nu fie expuși riscului ultragierii ori vătămării corporale. În acest sens, pentru sincronizarea intervenției și luarea măsurilor legale vor cere sprijin prin dispecerul sau ofițerul de serviciu altor echipaje ori polițiști, în funcție de complexitatea evenimentului
Polițistul, care s-a prezentat la locul evenimentului, îi va comunica dispecerului natura evenimentului, ora sosirii la fața locului, ce a constatat, activitățile efectuate pentru întocmirea fișei faptei sesizate prin S.N.U.A.U. 112. 

Intervenția la evenimentele sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU) 112

Pentru realizarea unei intervenții rapide și eficace în soluționarea situațiilor sesizate, se impune ca luarea măsurilor legale și menținerea ordinii și siguranței publice să se realizeze conform principiului „cel mai aproape polițist de locul producerii evenimentului sesizat intervine”. Astfel efectivele de poliție locala, la recepționarea unui eveniment aflat în apropierea acestora sunt obligate să intervină și să-și precizeze poziția față de locul semnalării acestuia (în situația în care nu sunt dotate cu GPS).

În aplicarea principiului menționat, în cazul în care la locul evenimentului sesizat se prezintă polițiști care nu sunt competenți pentru soluționarea evenimentului sesizat, efectivele din structurile competente să soluționeze cazul semnalat prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, sunt obligate să se deplaseze în cel mai scurt timp locul producerii acestuia și să comunice timpul în care vor ajunge la cazul respectiv. De asemenea în funcție de complexitatea cazului semnalat, sunt obligate să comunice echipelor de poliție prezente la fața locului producerii evenimentului măsurile preliminare recomandate a fi luate în funcție de specificul cazului.

Pentru soluționarea în timp operativ a unor evenimente deosebite se introduce codul ROSU urmat de un indicativ, a cărei semnificație este următoarea, în funcție de cazul sesizat:

a) roșu – minor: dispariție de minori

b) roșu – siguranță: atentat terorist sau instituirea nivelului critic de alertă teroristă 

c) roșu – Năvod: semnalarea dispariției unui autovehicul 

d) roșu – misiune: ultraj asupra unui polițist aflat în misiune

e) roșu – armat: atac armat asupra unor persoane, obiective economice

f) roșu – violent: omor, tâlhărie, răpire sau sechestrare de persoane

g) roșu – civil: producerea unor situații de urgență civilă

h) roșu – rutier: producerea unui accident grav de circulație

La primirea codului ROȘU urmat de indicativul respectiv, polițiștii alertați/aflați aproape de locul evenimentului semnalat vor înceta orice activitate, cu excepția celor care impun neapărat prezența polițistului și se vor deplasa urgent, în funcție de situație, la locul evenimentului semnalat sau vor intensifica supravegherea pentru identificarea obiectivelor semnalate (minori, persoane, autovehicule, etc.).

Pentru soluționarea evenimentelor semnalate în cazurile din competența lor semnalate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență – SNUAU, polițiștii locali întreprind următoarele măsuri:

a) primesc datele necesare intervenției;

b) se deplasează în cel mai scurt timp la locul producerii evenimentului semnalat, solicitând concomitent și alte date necesare intervenției (date suplimentare pentru localizarea evenimentului, măsurile preliminare pentru evenimentul semnalat, etc.);

c) după prezentarea la locul evenimentului semnalat și lămurirea situației comunică imediat funcționarului de serviciu al structurii din care face parte sau dispecerului din cadrul Centrului Operațional și Apeluri de Urgență (în situația în care acesta nu poate fi contactat), dacă evenimentul se confirmă sau nu, dacă este de competența lor, măsurile luate precum și dacă este necesară intervenția altor structuri;

d) în cazuri de urgență solicită sprijinul echipajelor de poliție locală aflate în imediata apropiere;

e) lucrătorii posturilor de poliție locale se vor deplasa imediat la locul producerii evenimentului sesizat pentru soluționarea acestuia și vor solicita, după caz, sprijinul birourilor de poliție rurală din cadrul polițiilor municipale sau orășenești de care sunt arondați sau a lucrătorilor posturilor de poliție comunale învecinate.

Primele măsuri la locul unde s-a comis un eveniment

Cea mai importantă sarcină a primului polițist local la fața locului este de a preveni distrugerea sau diminuarea valorii potențialelor probe materiale ce pot conduce la identificarea autorului. 

Primul polițist local la fața locului este responsabil de toate acțiunile imediate luate la fața locului, ce nu pot fi amânate și trebuie luate pentru a îndeplini activitățile cerute de statutul forțelor de poliție (asistența generală inițială, respingerea și stoparea activităților periculoase, etc. ) și de codul de procedură penală ( salvarea victimelor, conservarea probelor, etc.). Dacă aceste regulamente stipulează că este necesară prezența unor specialiști, sau dacă, în unele cazuri particulare, este necesară prezența unor specialiști, primul polițist la fața locului trebuie să ia măsuri ca aceștia să fie anunțați. 

Sarcinile primului polițist local la fața locului, până când ajunge echipa de cercetare, sunt:

să salveze victimele în viață prin acordarea primului ajutor;

să stabilească perimetrul câmpului infracțional și să ia măsuri de semnalizare, avertizare și pază a acestuia;

să identifice martorii oculari și să procedeze la investigarea sumară a acestora cu privire la date despre autori, trecând la organizarea urmăririi și reținerii acestora și transmiterea semnalmentelor la unitatea de poliție;

să noteze cine era la locul faptei în momentul ajungerii sale: numele martorilor și a altor persoane ce au pătruns în locul faptei. Este important pentru eliminarea amprentelor neconcludente; 

să noteze ora la care ajuns la fața locului, ora la care fapta a fost comisă precum și ora la care a fost anunțată Poliția. Acest lucru se poate dovedi important pe parcursul anchetei, de exemplu pentru coroborarea afirmațiilor martorilor sau a suspecților.

să stabilească unele aspecte de bază. O descriere a celor întâmplate este importantă pentru că ajută echipa de cercetare să decidă asupra acțiunilor ulterioare. Descrierea se face pe scurt, fără prea multe detalii și fără inserarea unor opinii personale, mai ales de față cu unii martori;

să separe autorul și martorii când este posibil; 

să instruiască martorii să nu discute evenimentele, cu alte persoane sau între ei. Acest fapt previne distorsionarea faptelor prin sugestionare. Dacă se poate, principalul martor trebuie separat de restul martorilor;

să nu discute fapta cu martorii sau cu trecătorii;

să asculte atent la tot ce se vorbește în jurul său;

să protejeze probele ce sunt în pericol de a fi distruse, modificate ori alterate de condițiile atmosferice existente sau de alte persoane;

Pe vreme urâtă (ploaie, ninsoare etc) se deviază apa, se acoperă urmele (se utilizează cutii, folii de plastic, cartoane etc.).

Responsabilitatea primului polițist ce intervine la fața locului încetează în momentul în care șeful echipei de cercetare la fața locului preia oficial responsabilitatea pentru cercetarea la fața locului. În acest caz, primul polițist la fața locului trebuie să prezinte șefului echipei toate măsurile ce au fost întreprinse până în acel moment și care a fost scopul și rezultatul acestora, dacă locul faptei a suferit modificări sau nu și în ce constau acestea, precum și părerile profesionale pe care acesta și le-a format. Dacă este necesar, primul polițist la fața locului trebuie să asiste pe șeful echipei de cercetare sau pe criminaliști pe întreaga durată a investigării.

Intervenția într-un restaurant, bar ori alt local de alimentație publică
Agitația și bătăile în clădirile publice sunt actele de dezordine cel mai des întâlnite, prin mărimea lor, ele determină ca intervenția polițiștilor să fie complicată, caracterizată de o serie de spețe, în funcție de atmosferă.

Polițistul local anunțat cu privire la producerea unor acte de agitare a ordinii publice într-un local public se va informa despre:

natura evenimentului;

numărul persoanelor angrenate;

căile de acces în local;

numele proprietarului (administratorului);

structura clientelei;

dispunerea spațiilor în interiorul și exteriorul localului.

Pe timpul intervenției, respectați următoarele proceduri legale: 
anunțați evenimentul și solicitați forțe suplimentare.

Autoturismele de intervenție nu vor staționa în imediata apropiere a localului;

supravegheați mod discret localul, până la sosirea forțelor suplimentare, pentru a observa persoanele agresive și eventualii lideri ai grupului;

nu semnalați prezența tuturor forțelor sosite la intervenție, pentru a nu irita persoanele turbulente;

împărțiți sarcinile, stabilind căile și modul de acces pentru fiecare echipă constituită și semnalele folosite pentru avertizare;

intrați în local simultan, prin toate punctele de acces în acesta, având pregătite pentru intervenție bastoanele de cauciuc cu mâner lateral și spray-urile cu substanțe iritant-lacrimogene;

somați persoanele implicate să înceteze acțiunile violente folosind formula:

„POLIȚIA!ÎNCETAȚI!”, iar în caz de nesupunere somați din nou folosind formula: „ÎNCETAȚI !VOM FOLOSI BASTONUL DE CAUCIUC ȘI SPRAY-URILE LACRIMOGENE !”; 

este interzisă folosirea armamentului în intervenția la evenimentele din localurile publice;

imobilizați persoanele, începând cu cele mai agresive în cazul acțiunile violente nu încetează;

efectuați controlul persoanelor implicate în scandal;

solicitați sprijinul personalului de asistență medicală, acordați primul ajutor victimelor și luați măsuri de transportarea acestora la o unitate medicală;

identificați persoanele implicate și a martorii;

ridicați în vederea cercetărilor obiectele, armele, instrumentele, etc. Folosite în timpul altercației;

conduceți la sediu persoanele implicate în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale;

Intervenția în cazul întrunirilor și manifestațiilor spontane, conflictelor de natură salarială, interetnice și interconfesională, în zonele cu structură multietnică, precum și în cazul grupurilor de curioși

În cazul întrunirilor și manifestațiilor spontane, respectați următoarele proceduri legale:

documentați-vă la fața locului cu privire la numărul aproximativ, scopul și intențiile participanților și solicitați acestora încetarea acțiunii sub motivația nerespectării prevederilor legale; 

raportați pe cale ierarhică situația de fapt și rezultatele documentării; 
asigurați devierea circulației rutiere, dacă se impune acest lucru;

luați măsuri pentru prevenirea eventualelor acte de tulburare a ordinii publice ori limitarea distrugerii unor bunuri materiale sau a unor valori;

cooperați cu forțele de sprijin, după sosirea acestora la fața locului.

În cazul conflictelor de natură salarială, respectați următoarele proceduri legale:

supravegheați grupul, pentru edificarea asupra stării de fapt și obținerea primelor informații privind caracterul manifestației, numărul aproximativ de participanți, dacă aceștia au intenții agresive, identificarea inițiatorilor acțiunii;

raportați ierarhic evenimentul;

nu interveniți direct, deoarece uneori simpla prezență a dumneavoastră poate duce la reținerea participanților de a comite fapte contrare legii;

nu faceți comentarii de natură a incita participanții și nici aprecieri referitoare la solicitările acestora, limitându-vă numai la aspecte privind asigurarea ordinii și a liniștii publice; 

adresați-vă pe un ton confidențial persoanei care pare a fi „liderul” grupului, pentru a o determina să renunțe la actele de dezordine, explicându-i de ce fapte se face vinovată și ce consecințe au acestea; 

ascultați toate persoanele care solicită acest lucru, pe rând, fără a le permite să vorbească în același timp.

folosiți forța fizică și mijloacele din dotare, numai la dispoziția conducătorului misiunii și în strictă concordanță cu prevederile legale.

Intervenția la evenimentele în zonele cu structură multietnică
Intervenția la aceste evenimente nu diferă ca moduri de acțiune, dar comportă unele particularități și presupune respectarea următoarelor proceduri legale:

a) stabiliți o limită până la care persoanelor respective să li se permită accesul;

b) folosiți un ton autoritar, dar fără a se adresa cuvinte jignitoare sau amenințări;

c) când printre curioși se află persoane recalcitrante, care se manifestă agresiv față de măsurile care se iau, le avertizați să înceteze, le scoateți din mulțime, le izolați, după care luați măsurile legale.

d) pe lângă somația legală ce trebuie folosită, este necesar ca în cazurile în care grupuri de persoane aflate la momentul intervenției poliției pentru prinderea unor infractori cunoscuți ca deosebit de violenți și periculoși, care ar putea pune polițiștii în situația de a folosi armamentul din dotare, avertizați explicit despre riscul la care se expun dacă se va folosi armamentul din dotare.

e) în cazul intervenției la solicitarea legală a unor autorități sau pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere, de percheziție și de executare a unei hotărâri judecătorești, se impune ca alături de poliție să fie invitați să participe la acțiune un reprezentant al Agenției Naționale pentru Rromi sau al grupului etnic vizat (eventual lider informal), precum și consilierul local pe probleme de rromi, participarea reprezentanților conducând la responsabilizarea acestora față de problemele membrilor etniei respective, identificarea de soluții de sprijin pentru a nu se mai recurge la fapte de încălcare a legii de către aceștia pe considerente socio-economice. 

În cazul grupurilor de curioși

Grupurile de curioși se formează și cresc cu mare repeziciune ori de câte ori are loc vreun eveniment în locurile publice (accident de circulație, incendiu, scandal, încăierare). Unii oameni stau deoparte și privesc, în timp ce alții, văzând aglomerarea, devin curioși și se apropie foarte mult de locul în cauză.

Această mulțime prezintă anumite particularități, în sensul că forțele care acționează pentru a acorda sprijin nu au suficient spațiu de lucru, autovehiculele salvării, ale pompierilor sau ale poliției nu pot circula existând riscul tamponării, circulația poate fi blocată, se produc furturi din buzunare etc.

Proceduri legale ce trebuie respectate:

atenționați persoanele în cauză despre necesitatea părăsirii locului unde s-a produs evenimentul;

stabiliți o limită în teren până la care persoanelor respective să aibă acces. Aceasta se poate realiza prin folosirea unor indicatoare (jaloane, bandă colorată etc.) care să delimiteze zona interzisă accesului;

evacuați curioșii de pe partea carosabilă a străzii, pentru a preîntâmpina producerea de accidente și pentru a se crea spațiul de manevră necesar forțelor chemate la intervenție (salvare, pompieri, poliție);

folosiți un ton autoritar, dar fără a se adresa cuvinte jignitoare, insulte sau amenințări, care de cele mai multe ori îndârjesc oameni în loc să-i liniștească;

avertizați, scoateți din mulțime, izolați, după care luați măsurile legale împotriva persoanelor recalcitrante, care se manifestă agresiv față de măsurile ce se iau; 

Intervenția la evenimentele din perimetrul și în interiorul unităților de învățământ

Se vor respecta următoarele proceduri legale:

a) pe timpul deplasării la eveniment, solicitați informații suplimentare despre eveniment, căile de acces, locul (în curtea sau în interiorul unității de învățământ), persoanele implicate, cine a solicitat intervenția;

b) realizați o scurtă analiză a evenimentului și, după caz, solicitați sprijinul ambulanței, pompierilor sau al altor polițiști;

c) la fața locului, solicitați sprijinul conducerii școlii, cadrelor didactice, consilierului școlar, personalului de pază;

d) îndepărtați elevii care nu sunt implicați în eveniment și care, prin zgomote, gesturi, îndemnuri, instigă sau amplifică situațiile de acest gen;

e) salvați victimele, acordați primul ajutor și luați măsuri de transportare a acestora la o unitate medicală;

f) folosiți un ton autoritar, fără a adresa cuvinte jignitoare sau amenințări, având în vedere categoria de persoane cărora vă adresați;

g) somați persoanele implicate să înceteze acțiunea;

h) dacă se impune folosirea mijloacelor din dotare, aveți în vedere gradualitatea folosirii acestora; 

i) marcați locul faptei și conservați urmele, dacă este cazul;

j) raportați măsurile luate și solicitați, dacă este cazul echipa de cercetare la fața locului; 

k) identificați martorii oculari;

l) solicitați prezența părinților minorilor implicați, la locul evenimentului;

m) în continuare, luați măsurile legale ce se impun, în funcție de natura evenimentului;

n) informați despre eveniment și polițistul de proximitate.

Dacă sunteți martorul unei agresiuni:

rețineți suspectul pe loc;

separați suspectul de victimă;

asigurați securitatea copiilor și a celorlalte persoane prezente;

acordați primul ajutor și cereți sprijinul celorlalte servicii specializate;

Audiați victima, suspectul și martorii în locuri diferite: 

consemnați declarațiile lor;

descrieți toate vătămările corporale;

descrieți armele utilizate sau prezente;

consemnați informațiile disponibile despre suspecți;

consemnați orice semn de consum de droguri sau alcool;

consemnați numele copiilor prezenți;

Interogați victimele pentru a determina: 

dacă viața lor a fost pusă în pericol;

ce arme de foc sau alte arme se găseau în locuință;

dacă suspectul are acces la arme de foc sau alte arme;

orice antecedent de agresiune;

dacă au semnalat agresiunile anterioare poliției; 

culegeți mijloacele de probă, descrieți-le și conservați-le; 

rămâneți la locul faptei până vă convingeți că nu mai există nici un pericol;

transportați victima într-un adăpost sau loc sigur;

cereți sprijinul unor servicii comunitare de sprijin. 

informați victima despre procedura ce va fi pusă în practică;

Intervenția pentru reținerea unei persoane într-o zonă neiluminată sau în timpul nopții

Intervenția într-o zonă neiluminată sau în timpul nopții necesită respectarea următoarelor proceduri legale:

a) cei ce vor acționa în zona respectivă trebuie să cunoască foarte bine topografia terenului;

b) stabiliți cu exactitate sarcinile pentru fiecare membru al echipei care acționează;

c) stabiliți unele coduri, semnale pentru recunoaștere și pentru acțiune;

d) folosiți mijloacele din dotare astfel încât să nu puneți în pericol integritatea celorlalți membrii ai echipei;

e) țineți lanterna depărtată lateral, cât mai departe de corp, lumina nu se ține aprinsă în mod continuu;

f) nu aprindeți lanterna, dacă în timpul deplasării se aude zgomot, deoarece puteți deveni o țintă ușoară;

g) când se caută într-o încăpere, fasciculul de lumină se plimbă în mod sistematic dintr-un capăt la celălalt, neuitând luminarea tavanului;

h) cercetați toate colțurile, toate locurile care ar putea constitui eventuale ascunzători.

Acordarea de sprijin persoanelor cu funcții ce implică exercițiul autorității publice

Cu ocazia participării la activitățile de executare silită trebuie să respectați următoarele proceduri legale:

verificați la fața locului dacă persoanele prezente sunt cele învestite să facă executarea silită;

faceți-vă cunoscută calitatea de polițist și legitimați-vă la cererea persoanelor interesate;

precizați scopul pentru care sunteți prezenți la aceea adresă și cereți părților să se abțină de la manifestări violente aducându-le la cunoștință că împotriva lor pot fi luate măsuri de sancționare;

legitimați persoanele găsite la aceea adresă și îndepărtați pe cele care nu au legătură cu cauza (după consultarea executorului);

însoțiți organul de executare silită și asigurați protecția acestuia și a personalului adus pentru forțarea sistemelor de închidere;

luați măsuri de imobilizare și de îndepărtare a debitorului sau altor persoane în caz de opunere din partea acestora;

cereți forțe suplimentare, dacă numărul de polițiști nu este suficient pentru a se asigura conducerea persoanelor la sediu;

în cazul opunerii cu violență, după imobilizarea și conducerea la sediul unității a persoanelor în cauză, efectuați cercetări, pentru comiterea infracțiunilor de ultraj și nerespectarea hotărârii judecătorești, după caz (se încheie proces-verbal de constatare și se audiază martorii), ori luați măsuri de sancționare contravențională;
asistați la inventarierea bunurilor și urmăriți ca, în lipsa proprietarului să se ia măsurile necesare pentru asigurarea pazei și securității bunurilor găsite, atrăgând în acest sens atenția executorului și urmărind ca acestea să fie trecute în procesul-verbal;
verificați, în prealabil, în evidențele poliției dacă debitorul ce urmează a fi executat silit este învinuit sau cercetat în cauze penale în care s-au produs prejudicii, iar în caz pozitiv, cu ocazia executării silite vor fi identificate și alte bunuri aparținând celui în cauză, care pot acoperi, prin indisponibilizare, prejudiciul cauzat;

procedați la ridicarea bunurilor, valorilor sau obiectelor a căror deținere este interzisă de lege, pe bază de proces-verbal;

luați măsuri de prevenire a furtului obiectelor aflate în imobilul ce urmează a fi evacuat sau a celor care fac obiectul executării silite, atât de către personalul adus de executor cât și de către alte persoane;

nu vă implicați direct în activitatea de executare silită, nu participați la forțarea sistemelor de închidere și la mutarea bunurilor care fac obiectul executării;

semnați procesul verbal întocmit în cadrul procedurii executării silite;
luați măsuri ca în componența echipei de acțiune să facă parte cadre medicale, pompieri, specialiști pirotehniști etc., în cazul evacuărilor în care există opoziție și manifestări violente, dacă sunt indicii că persoanele în cauză vor amenința cu incendii sau folosirea de materiale explozive.

Faza de revenire la normal

După finalizarea cercetări la fața locului și îndepărtarea tuturor pericolelor, la terminarea activităților echipelor de intervenție, va fi degajată zona, pentru restabilirea situației anterioare producerii accidentului.

Dacă în prealabil au fost solicitate măsuri speciale de specializare pe căile de acces limitrofe, acestea vor fi anulate, fiind anunțat în acest sens administratorul drumurilor adiacente.

Dacă ambulanța a solicitat măsuri speciale în trafic, poliția locală va prelua automat decizia de anulare a acestora.

Când la fața locului se află și un lucrător desemnat de administratorul drumului, poliția locală va transfera acestuia responsabilitatea măsurilor luate anterior.

CAP. 3 MANAGEMENTUL PROCEDURILOR OPERAȚIONALE

1.Introducere

Procedura trebuie înțeleasă ca un set de instrucțiuni scrise care fundamentează o acțiune sau activitate repetitivă din instituția publică.

Elaborarea și implementarea procedurilor reprezintă o parte integrată a unui sistem al calității de succes, deoarece conferă angajaților informații utile pentru activitatea zilnică și facilitează realizarea obiectivelor.

Procedura operațională = procedura care descrie o activitate sau un proces care se desfășoară la nivelul unuia sau mai multor compartimente din minister. Mai sunt cunoscute și sub denumirile de „proceduri specifice”, „proceduri de proces”, „proceduri formalizate” etc.

Proceduri operaționale (PO)

Se inițiază de către conducătorul oricărui compartiment din cadrul P.L.Oradea pentru a descrie activitățile sau procesele, în vederea eficientizării și standardizării acestora.

Conducătorul compartimentului, pe baza obiectivelor specifice și a riscurilor identificate, va stabili lista procedurilor operaționale necesare, persoana/persoanele responsabile pentru elaborarea PO și termenele la care acestea vor finaliza realizarea PO.

O procedură nu este un alt element de birocratizare excesivă, ci, contrar acestei afirmații, este un instrument care facilitează realizarea activităților uzuale cât mai rapid, corect și eficient posibil („red-tape” „smart-tape”).

Elaborarea primei pagini din procedură

Prima pagină a procedurilor va conține obligatoriu următoarele elemente:

Antetul P.L., în conformitate cu manualul de identitate vizuală;

Denumirea procedurii și codul acesteia;

Numărul ediției (cu cifre romane) și a reviziei (cu cifre arabe), precum și data la care a fost trimisă procedura spre avizare, secretariatului P.L.;

Se va utiliza fontul Times New Roman 20.

Antetul și subsolul paginilor de procedură

Pentru restul paginilor se va utiliza un antet și subsol diferit.

Antetul va cuprinde:

Denumirea ministerului și a departamentului în cazul procedurilor

operaționale;

Denumirea procedurii;

Codul procedurii;

Numărul ediției și al reviziei;

Numărul paginii.

Conținutul formularului de procedură

Conținutul formularului de procedură va fi următorul:

Prima pagină;

Cuprins;

Formular evidențiere modificări;

Conținutul propriu-zis al procedurii;

Formulare;

Anexe;

Formular avizare procedură;

La Politia Locala Oradea (P.L.O.) sunt 17 P.O. :

Procedurile de legitimare și identificare a persoanelor fizice (cod P.O. 01)

Procedură cuprinzând măsurile pe care le vor lua polițiștii locali în cazurile de accidente rutiere cu victime ori de infracțiuni care au lăsat urme în locuri publice, în situațiile în care ajung primii la fața locului (cod P.O. 02)

Procedură de executare a mandatelor de aducere (cod p.o. 03)

Procedură de executare a mandatelor de invitare (cod p.o. 04)

Proceduri de oprire și control a autovehiculelor în vederea constatării și sancționării unor contravenții (cod p.o. 05)

Proceduri de folosire a forței (cod p.o. 06)

Procedurile de verificare a unor date de interes profesional în evidențe electronice „deschise” (cod p.o. 07)

Procedură pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 677 / 2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personalși libera circulație a acestor date (Cod P.O. 08)

Procedurile de ridicare a vehiculelor fără stăpân ori abandonate în municipiul (Oradea) (p.o. 09)

Procedura de lucru pentru controlul traficului greu în municipiul (Oradea) (Cod P.O. 10)

Procedura de lucru în cazurile constatării și sancționării de contravenții care prevăd confiscarea căruțelor conform H.C.L. nr. 438/2003 (cod p.o. 11) 

Proceduri de lucru ale compartimentului protecția mediului (Poliția ecologică) ( p.o. 12) 

Procedura de prevenire și combatere a actelor de vandalizare a mobilierului stradal și a altor fapte prin care este afectat fizic patrimoniul municipiului (Oradea) (cod p.o. 13) 

Procedura de prevenire și combatere a cerșetoriei (cod p.o. 14)

Proceduri operaționale pentru dispecerat (cod p.o. 15)

Procedura de prevenire și sancționare a contravențiilor privind parcările neregulamentare (p.o. 16)

Proceduri de lucru ale compartimentului control comercial (cod p.o. 17)

Pentru a exemplifica, prezint câteva din aceste proceduri de interes pentru această lucrare si care vor lămuri orice specialist exigent că managementul procedurilor operaționale este complex, modern si este singurul mod prin care protejăm activitatea zilnică a polițistului local, mai ales in fața instanțelor, unde acesta ajunge nu de rare ori.

2. Procedurile de legitimare și identificare a persoanelor fizice (P.O. 01)

2.1. Introducere

Aceste proceduri sunt necesare și premergătoare în cazul constatării și sancționării unor contravenții ori chiar infracțiuni.

Legitimarea și stabilirea identității unei persoane sunt măsuri polițienești cu caracter preventiv, ce constau în solicitarea și verificarea actului de identitate sau a altor documente de legitimare, pentru a i se cunoaște datele de stare civilă, cetățenia, domiciliul ori reședința, precum și orice posibilă legătură, în orice calitate, cu o faptă antisocială.

Legitimarea și identificarea polițienească sunt două proceduri care pot limita drepturi fundamentale cum sunt libera circulație, protecția datelor sau intimitatea. De aceea cazurile de aplicare sunt relativ limitate și justificate în concret, potrivit enumerării de mai jos.

2.2. Cazuri de aplicare .

Polițistul ia măsura legitimării atunci când:

a) persoanele încalcă dispozițiile legale;

b) există indicii temeinice că persoanele pregătesc sau au comis o faptă ilegală;

c) persoanele sunt suspecte (după comportament, bagaje, îmbrăcăminte, locul unde se află, creează suspiciuni în rândul polițiștilor aflați în misiune);

d) persoanele pot da lămuriri în legătură cu fapte sau alte aspecte care prezintă interes pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu de către polițiști;

e) persoana solicită intrarea într-un perimetru legal restricționat;

f) persoana legitimată este folosită ca martor asistent în procesul verbal;

2.3. Procedee de legitimare, respectiv identificare. În vederea legitimării și stabilirii identității persoanelor, se folosește unul din următoarele procedee:

a) verificarea actelor de identitate ale persoanelor;

b) verificarea altui document emis de instituții sau autorități publice (pașaport, permis de conducere, legitimație de serviciu ori diploma de absolvire a unei instituții de învățământ), cu fotografie de dată recentă;

c) stabilirea datelor de identitate ale persoanei cu ajutorul altor cetățeni cunoscuți și demni de încredere, care au fost legitimați anterior;

d) efectuarea verificărilor în evidențele poliției.

În continuare prezint succesiunea activităților prin care se aplică procedeele

2.4 și 2.5. Se interceptează persoana (respectând regulile stabilite) Se solicită actul de identitate, folosind formula: „BUNĂ ZIUA (SEARA)! SUNT AGENTUL DE POLIȚIE (numele) DE LA (unitatea de poliție), VĂ ROG SĂ – MI PREZENTAȚI ACTUL DE IDENTITATE”.

2.6. Când legitimarea se efectuează de către doi polițiști, șeful echipei verifică actul de identitate, iar partenerul supraveghează comportamentul celui legitimat, postându-se la 2-3 pași de acesta, către înapoi și lateral. După caz, polițistul care supraveghează persoana legitimată va avea pregătite mijloacele din dotare pentru intervenție.

2.7. Actul de identitate se ține la o înălțime corespunzătoare, care să permită atât supravegherea permanentă și atentă a comportării persoanei, cât și verificarea și citirea conținutului acestuia.

2.8. Întrebările cu privire la datele de identitate ale persoanei se adresează într-o altă ordine decât cea în care sunt trecute în act.

2.9. Se verifică dacă actul prezentat:

a) este emis de autoritatea competentă;

b) corespunde ca formă și conținut;

c) aparține sau nu persoanei, în sensul că fotografia din act corespunde cu fizionomia posesorului și dacă datele de stare civilă corespund cu cele declarate de persoana în cauză;

d) are expirat termenul de valabilitate pentru care a fost eliberat;

e) prezintă urme de falsificare, are ștersături, modificări, corecturi, adăugiri ori conține mențiuni nepermise, scrise ori ștampilate;

f) este păstrat în condiții corespunzătoare, nu este deteriorat și dacă persoana a luat măsuri pentru prevenirea deteriorării ori a distrugerii acestuia;

g) conține interdicția pentru titular de a se afla în acea localitate sau de a părăsi o anumită localitate fără aprobare.

2.10. Precizare valabilă în cazul grupurilor:

(1) În cazul legitimării unui grup de persoane, acestea sunt așezate în linie, se strâng actele de la fiecare, iar partenerul supraveghează comportamentul celor legitimați.

2.11. În situația în care actul de identitate verificat este în regulă și persoanei legitimate nu i se poate reproșa nimic, polițistul îi înmânează actul, îi mulțumește și își continuă serviciul.

2.12. Se evită, pe cât posibil, legitimările în locuri aglomerate, unde această măsură nu poate fi efectuată în bune condiții din cauza curiozității persoanelor din jur ori a intervenției nedorite a unora dintre acestea sau în locuri întunecoase. În cazuri deosebite, când situația nu suferă amânare, legitimarea se execută și în aceste locuri.

2.13. Dacă persoana refuză să se legitimeze ori să dea relații cu privire la identitatea sa, i se atrage atenția pe un ton ferm și autoritar că fapta sa constituie contravenție și se sancționează conform legii.

2.14. Dacă persoana refuză în continuare să prezinte actul de identitate, polițistul efectuează controlul corporal, iar în situația în care găsește actul, după stabilirea identității îi   aplică sancțiunea contravențională.

2.15. În cazul în care în urma efectuării controlului persoanei, actul de identitate nu se găsește asupra persoanei, polițistul încearcă să stabilească identitatea prin celelalte procedee de identificare (IMAGETRAK, AFIS 2000, etc despre care vom vorbi ulterior la o tema prezentata cu specialiștii Serv. Criminalistic). La aceste procedee criminalistice se recurge operativ cu sprijinul conducerii Poliției Locale, care va dispune, inclusiv telefonic și asupra actelor de corespondență cu I.P.J. Bihor.

2.16. Dacă nu se poate stabili identitatea persoanei în cauză pe loc, aceasta este condusă la sediul poliției, verificarea situației acesteia și luarea măsurilor legale, după caz, realizându-se în cooperare, sens în care se va întocmi și un proces verbal în comun.

2.17. Legitimarea se execută numai în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, iar datele obținute sunt confidențiale, putând fi folosite numai cu respectarea prevederilor legii privind protecția datelor cu caracter personal.

2.18. Dacă măsura legitimării este executată asupra unui cetățean străin, față de care există suspiciuni, se realizează o verificare amănunțită asupra documentelor personale cu precădere a actelor de trecere a frontierei, pentru a se stabili legalitatea intrării și șederii pe teritoriul României.

2.19. Polițistul trebuie sa fie în măsură ca la iesirea din serviciu să menționeze în raport datele de identitate ale persoanelor legitimate și măsurile dispuse.

În continuare se prezintă principalele norme de disciplină și deontologice care au legătură cu procedura.

2.20. Legitimarea, stabilirea identității, sancționarea contravențională ori solicitarea sprijinului unei persoane presupun și interdicții, ba chiar impun o prezență și o prestanță profesională conferită de:

a – corectitudinea:

– ținutei și aspectului fizic îngrijit;

– modului de adresare și comportamentului oficial. Astfel, i se explică contravenientului ce a greșit – fapta și încadrarea, dar explicațiile nu înseamnă dezbateri cu făptuitorul și trecătorii a actului normativ ori a temeiniciei acestuia;

– temeiniciei și consecvenței măsurilor luate (nu ne pripim, nu negociem și nu ne scuzăm pentru aplicarea legii, dar trebuie să comunicăm oficial celui care se socotește nedreptățit unde se poate plânge împotriva măsurilor noastre);

(b) – condescendența în raport cu persoanele cărora le aplică legea ori le solicită sprijinul profesional, ținănd cont că deseori acestea pot fi:

– sub influența băuturilor alcoolice;

– agitate de un conflict sau ca urmare a comiterii ori suportării consecințelor unei contravenții;

– bolnave sau afectate psihic din cauze străine de voința lor;

– incapabile să înțeleagă situații pe care nu le-au prevăzut;

Trebuie să evităm pe cât posibil certurile și insultele reciproce cu asemenea persoane și cu atât mai mult motivele de improcesuare cu acestea, în primul rând printr-un comportament calm și echilibrat, evitând să vorbim mult sau inutil.

Nu replicăm cu mijloacele, metodele și comportamentul persoanei care încalcă legea decât în cazurile de strictă necesitate (legitimă apărare, caz fortuit, stare de necesitate etc.).

Factorul psihic de echilibru al polițistului trebuie să fie autoconvingerea lui însuși înainte de toate că reprezintă autoritatea publică și nu interesele sau orgoliul personal.

2.21. Rapoartele / procesele verbale /datele de legitimare se păstrează la polițiștii care au executat activitățile și se centralizează numeric, ierarhic și se analizează, exploatează statistic și informatic conform rezoluțiilor șefului unității, ca indicatori profesionali de activitate.

2.22. Arhivarea documentelor privind legitimările se efectuează conform normelor privind caracterul și conținutului înscrisurilor.

Prin excepție, câte un exemplar din procesele verbale de identificare ori de clarificare a unor date realizate cu sprijinul agenților de la dispecerat, care interoghează sub parolă proprie bazele de date polițienești, rămâne îndosariat și se arhivează la termenele corespunzătoare prin dispecerat.

Tot prin excepție, corespondența pentru identificări cu alte instituții (I.P.J. Bihor, Serv. pt Străini, și alte unități ale M.A.I., Evidența Populației) se păstrează la secretariatul unității.

2.23. Nici un document privind legitimările nu poate fi scos după raportarea activității din unitate, fără aprobarea scrisă a șefului unității!

Orice date concrete despre legitimarea unei persoane sunt confidențiale și supuse prevederilor Legii nr. 677 din 2001.

3. Procedură cuprinzând măsurile pe care le vor lua polițiștii locali în cazurile de accidente rutiere cu victime ori de infracțiuni care au lăsat urme în locuri publice, în situațiile în care ajung primii la fața locului (cod P.O. 02)

3.1. Generalități. Legea Poliției Locale prevede competențe exprese ale acestei instituții, în:

A – domeniul prevenirii și combaterii infracționalității stradale alături de Poliția Română și de Jandarmeria Română.(art. 6 lit. „k”),

B – domeniul circulației pe drumurile publice (art. 7 litera „g”)

C – cazul infracțiunilor flagrante (art. 12 – integral)

3.2. Cazuri de aplicare și competențele în materie:

Ipotezele de la poziția „C” de la pct. 5.1. de mai sus acoperă practic toate situațiile când în spațiul public au fost comise infracțiuni flagrante, indiferent dacă au fost săvârșite cu intenție sau din culpă, deci care pot fi ucideri ori vătămări corporale sau distrugeri din culpă, ori furturi, ori infracțiuni de violență și altele comise deliberat. Competențele de la art. 12 presupun obligațiile dar și drepturile:

– imobilizării făptuitorului;

– conservării locului faptei;

– identificării martorilor oculari;

– sesizării organelor competente, respectiv al organelor de urmărire penală (procuror, organele de cercetare penală ale Poliției Judiciare, organele de cercetare penală speciale);

– predării făptuitorului;

3.3. Procedura concretă pe care va trebui să o îndeplinească polițistul / polițiștii / ajuns primul la fața locului cuprinde următorul algoritm (succesiune de pași)

3.3.1. – participă la acordarea primului ajutor și la salvarea victimelor în viață. Este o activitate prioritară, mai importantă decât prinderea făptuitorului ori identificarea de martori și probe sau conservarea acestora din urmă.

3.3.2. – face o evaluare preliminară a locului faptei pentru a stabili condițiile concrete existente și necesitatea prezenței unor unități specializate de intervenție din cadrul I.S.U., serviciilor medicale, altor unități de inspecție și intervenție (legate de instalații sub presiune, curent electric, gaz, etc.)

3.3.3. – raportează evenimentul și cere sprijin dacă este depășit de situație, ori există riscul producerii unor fapte mai grave decât cele petrecute inițial.

3.3.4. – protejează probele care sunt în pericol de a fi distruse, modificate ori alterate, acționând cu precauție pentru a nu crea propriile urme. (de exemplu: acoperă urmele biologice: sânge, păr, etc. dacă plouă)

3.3.5. – stabilește perimetrul inițial al câmpului infracțional și ia măsuri de semnalizare, avertizare și pază. Perimetrul în care se află probele va fi delimitat și marcat, de regulă cu mijloacele de semnalizare din truse auto (de ex. triunghiuri reflectorizante) cu jaloane sau benzi galben-negre, dacă există, sau chiar cu autoturismul de serviciu, căruia i se vor pune în funcțiune girofarul și semnalele de avarie. Polițistul va proceda la dirijarea traficului auto și a pietonilor pentru ocolirea perimetrului în care sunt urmele.

3.3.6. – nu permite accesul nici unei persoane în câmpul infracțional, cu excepția situațiilor de acces controlat. Atenție: nici organele de urmărire penală, indiferent de funcție sau grad nu intră în câmpul infracțional fără avizul specialiștilor criminaliști, altfel degeaba le vor cere ulterior probe științifice. Există chiar practica profesională ca procurorul sau șeful echipei polițienești de cercetare să nu intre inițial în câmpul infracțiunii, să privească de la distanță, să se ocupe de organizarea cercetărilor, de mobilizarea efectivelor, de convocarea unor specialiști, de organizarea anchetei, în timp ce primesc informații de la șeful echipei de criminaliști. Astfel criminalistul este oarecum similar observatorului, genistului sau cifratorului din armată sau diplomație. Nu lucrează fără ordin, dar șefii nu i se substituie. De altfel specialistul crimialisl nu face parte din organele de urmărire penală.

3.3.7. – notează ora la care a ajuns la fața locului și cea la care fapta a fost comisă atunci când este posibil.

3.3.8. – notează persoanele care au fost prezente la locul faptei în vederea eliminării urmelor neconcludente (așa zisele „excluderi”)

3.3.9. – identifică martorii oculari. Identificarea înseamnă să aflăm cine sunt și nu neapărat să îi legitimăm. De exemplu – proprietarul autoturismului cu nr….., sau vânzătorul de la chioșcul de ziare din strada …. nr…., etc.

3.3.10. – procedează la urmărirea și reținerea făptuitorilor. Sunt aplicabile regulile de la procedura privind folosirea forței.

3.3.11. – separă făptuitorii de martori.(când există această posibilitate)

3.3.12. – nu furnizează date despre eveniment mass-media sau altor persoane, fără aprobarea superiorilor și fără a fi în cunoștință de cauză.

Pe de altă parte însă, polițistul va întocmi imediat după eveniment și după desărcinarea de activitățile de la fața locului, un raport scris asupra celor constatate și asupra activității proprii executate.

Notă Cu excepția ultimei sarcini, privind confidențialitatea și ordinea cercetării, precum și a raportului scris, toate celelalte țin de limita posibilului. Dacă nu le poate executa, polițistul (ori polițiștii) sosit primul la fața locului va încerca să execute câte sunt posibile. Nu trebuie să se inhibe ori să se simtă responsabil dacă din motive obiective nu le poate executa pe toate ori pe unele. Lista de mai sus este maximală, aproape ideală, răspunde unor cerințe ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Institutului de Criminalistică al I.G.P.R. și acoperă rezolvări ideale pentru cazuri care pot începe de la furturi din autoturisme și continuă până la catastrofe aeriene.

Totuși, atunci când polițistul local sosit primul are aparate de înregistrare audio-video proprii instituției ori celor de colaborare setate corect pentru o rezoluție superioară cu data și ora exacte le poate folosi pentru a le pune la dispoziția organelor de urmărire penală. Astfel o filmare panoramică, așa cum se practică în multe țări europene de către primii funcționari sosiți la fața locului, va produce suficiente date acoperitoare ale cerințelor susmenționate. Într-un fel, dotările Poliției Locale .. permit realizarea unor măsuri calitativ superioare pentru cunoașterea primară și conservarea unor probe.

Responsabilitatea primului polițist care intervine la fața locului încetează atunci când șeful echipei de cercetare ajunge la fața locului. Trebuie reținut însă că este vorba de primul șef al echipei, deoarece în funcție de evoluția cazului acesta se poate schimba, în cazul sosirii la fața locului a procurorului, sau a unui ofițer de poliție judiciară superior primului și care își asumă conducerea. Aceste aspecte nu îl mai privesc însă pe polițistul care a sosit primul la fața locului.

Mai trebuie avut în vedere și că proporția numerică și atribuțiunile agenților Poliției Locale presupun o incidență redusă a participării la evenimente soldate cu cercetări la fața locului, iar în aceste cazuri timpul petrecut la fața locului până la sosirea unor echipaje ale Poliție Române (de ordine publică ori rutiere) sau Jandarmeriei Române este de presupus a fi minim. Pe de altă parte agenții de poliție locală trebuie să se integreze colegial în sistemul general polițienesc de la care în aceeași notă colegială să ceară la rândul lor sprijin și asistență.

3.3.13. Rapoartele / procesele verbale / datele de legitimare sau copiile acestora în situația că originalele se predau Poliției Române sau parchetelor, se predau de către polițiștii care au executat activitățile conform rezoluțiilor șefului unității, după caz și se arhivează alături de denunțurile penale și respectiv documentele de colaborare cu autoritățile judiciare.

3.3.14. Nici un document privind legitimările nu poate fi scos după raportarea activității, din unitate, fără aprobarea scrisă a șefului unității!

Orice date concrete despre identitatea persoanelor legitimate / interpelate / implicate sunt confidențiale și supuse prevederilor Legii nr. 677 din 2001.

4. Procedura de prevenire și combatere a cerșetoriei (cod p.o. 14)

4.1. Generalități. Procedura presupune, cum am mai arătat atât activități preventive, cât și de combatere a cerșetoriei.

Mai înainte de toate, cerșetorii cunoscuți vor trebui somați verbal să părăsească locul și să înceteze această practică parazitară.

Atenție: apelarea la mila publicului este egală cu contravenția, nu trebuie ca cerșetorul să și “încaseze”; la contravenție nu există complici, ci doar făptuitori și pentru fiecare cerșetor se întocmește un proces verbal separat.

Activitățile de prevenire și combatere a cerșetoriei cuprind :

4.2. 1. Identificarea, cunoașterea și supravegherea cvasipermanentă a locurilor în care se practică cerșetoria și a persoanelor care cerșesc. Aceste cerințe sunt îndeplinite îndeosebi prin:

A. prezența în teren a polițiștilor locali cu ocaziile:

– verificării sesizărilor venite de la cetățeni ori alte instituții și autorități;

– organizării unor acțiuni tematice anti-cerșetorie;

– patrulărilor de rutină, celor impuse de situații operative concrete sau ocazionate de evenimente sociale, culturale, religioase, sportive ori de altă natură, cu participarea unui număr mare de persoane;

– activităților de poliție rutieră de competența poliției locale;

– executării unor activități de supraveghere, de pândă ori urmărire;

– efectuării de investigații tematice cu privire la evenimete negative de gen, când se pot culege informații de la taximetriști, angajații societăților de transport public, poștași, angajați ai societăților de distribuire a energiei termice, comercianți, administratori de parcări, clerici, ș.a.

– prezenței la fața locului din oricare alte motive, în afara programului de serviciu;

B. Vizualizarea imaginilor de pe camerele de supraveghere din oraș la care are acces dispeceratul unității, precum și a arhivei de imagini a Poliției Locale Oradea.

C. Verificarea unor sesizări de la cetățeni sau alte instituții, precum și de la presă, situații în care putem primi și imagini video sau foto, certificate.

D. Exploatarea bazelor de date proprii și ale altor instituții la care Poliția Locală are acces.(inclusiv forma finală a aplicației „Contravenienți”)

E. Schimbul de date și informații cu alte instituții de autoritate polițienească și judiciară în privința identității făptuitorilor, locurilor de practicare a cerșetoriei, rețelelor de cerșetori, constatărilor de asemenea fapte și transmiterii unor imagini foto și video.

6.2.2. Efectuarea de activități preventive îndreptate spre cerșetori în sensul de a-și abandona obiceiurile, inclusiv prin somații de a părăsi locațiile unde cerșesc și de a-și opri activitatea, dar și spre populație, pentru a respinge asemenea practici.

Acțiunile preventive se vor desfășura cu structurile proprii precum și în colaborare cu alte instituții și cu presa locală. Vor fi folosite afișaje sugestive și vor fi explicate caracterul parazitar al cerșetoriei, riscurile încurajării unor asemena practici care pot crește exponențial, precum și riscurile medicale la contactul cu persoanele târâte.

Preventive cu caracter general vor fi și comunicatele de presă ori organizarea de acțiuni tematice cu participarea presei.

4.2.3. Constatarea și sancționarea faptelor de cerșetorie, cuprind de regulă următoarele măsuri:

– sesizarea despre comiterea faptei și / sau prezența cerșetorului într-un loc public;

– legitimarea și identificarea cerșetorului, conform procedurii operaționale P.O. 2;

– utilizarea forței în cazurile de opunere fizică a făptuitorului, în condițiile procedurii operaționale P.O. 6;

– identificarea de martori oculari și / sau martori asistenți la constatare;

– efectuarea controlului corporal și al bagajelor cerșetorului cu atenție asupra anturajului său (pot fi și alte persoane care îl sprijină);

– efectuarea de înregistrări video sau foto cu imagini de orientare asupra locurilor, asupra cerșetorilor, dispozitivelor sau modurilor de simulare a vreunui handicap, sumelor de bani și altor bunuri provenite din cerșetorie;

– întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției în care va fi trecută și măsura sancțiunii complementare a confiscării banilor sau bunurilor provenite din cerșit. Atenție: pentru bani se va întocmi un monetar cu descrierea bancnotelor și monedelor, care se predau la casierie!

– îndepărtarea din teren a contravenientului;

– raportarea / înregistrarea constatării sau depistării pentru introducerea în bazele de date proprii (aplicația „Contravenienți”);

4.2.4. În situația în care contravenienții nu pot fi identificați și sancționați în teren aceștia vor putea fi conduși la sediile Poliției Locale …., ale Poliției Municipiului …. Inspectoratului de Poliție al Județului …. sau unor instituții de ocrotire socială sau medicale, pentru :

– stabilirea certă a identității;

– operațiuni complexe de verificare a împrejurării că fac parte dintr-o rețea organizată, este urmărit ori prezintă alt interes pentru autoritățile judiciare;

– ampretare (la Pol. Mun. …. sau Serviciul Criminalistic), fotografiere, filmare ori operațiuni de consemnare a datelor biometrice;

– internare sau tratament medical ori igienizare;

– luarea unor măsuri de ocrotire socială

– prezentarea în fața autorităților judiciare în situația că au anumite calități procesuale;

5. Proceduri operaționale pentru dispecerat (cod p.o. 15)

5.1. Generalități. Aceste proceduri sunt specifice compartimentului dispecerat, dar privesc în egală măsură pe cei desemnați cu caracter permanent, cât și doar în anumite împrejurări să exercite atribuțiunile de dispecer. De asemenea , toți agenții trebuie să cunoască procedurile de la dispecerat, chiar într-o formă concentrată, pentru a ști ce anume pot să solicite ori după caz să transmită acestui compartiment al Poliției Locale Oradea.

Procedurile sunt practic regulamentele și succesiunea pașilor pentru anumite tipuri de activități. Ele nu se confundă cu atribuțiunile, interdicțiile ori cu formularele specifice compartimentului.

5.2. Proceduri de verificare in bazele de date electronice: a- proprii, b-ale altor autorități ori c- deschise online.

5.2. 1 Bazele de date accesibile de la dispecerat sunt :

A- accesibile cu coduri personale sau fără , dar în rețele protejate :

a-proprii : evidența populației locală și centrală , Contravenienți , pe măsura terminarii procedurii, precum și oricare altele din rețeaua primăriei la care au acces polițiștii locali sau numai dispecerii ( ex: coduri postale, aplicații de cadastru, fiscale, etc. ) după caz.

b -alte altor instituți:

-I.G.P.R.

– urmăriți

– furturi auto

– fiscale

c -M.A. I .

– permise si inmatriculari

B- bazele de date ale altor instituții la care nu avem accces direct ci se realizează prin corespondența , telefonic ori pe alte canale protejate in baza unor protocoale.. Recomandabil este să folosim :telefonul S.T.S. ori telefonul intern al M.A.I. cu 5 cifre ( dacă va fi instalat, dar pe care pot fi transmise date confidențiale ori protejate nu și secrete)

– evidențele 1 1 2- prin STS

– străini –Servicul pentru străini

– alte evidente politienesti sau ale autorităților fiscale, de protecția mediului, ale jandarmeriei, ( de ex scandalagii de pe stadioane ) pompierilor etc.

C-surse „deschise” ori parțial deschise cu C.N.P. conform procedurii P.O. 07 de verificări online

-evidența plăților de contravenții ( ex. www.oradea. Ro )

-evidențe ale instanțelor judiciare ( ex. www.noulportal.just.ro )

-evidențe publice ale registrului comerțului ori altor instituții de supraveghere, control -sau de publicitate pentru societăți comerciale.

– codurile postale ( aplicația CRIOS și altele )

5.2. 2 Algoritmul procedurii este următorul ;

preluarea datelor pe canalele de comunicare protejate ale instituției, verificarea identității și calității solicitantului, a temeiniciei solicitării precum și a căii de solicitare utilizată ( verbala cu agentul prezent la dispecerat, radio in rețeaua instituției, telefonică după verificarea nr. de apel )

intrarea sub parolă ori prin folosirea codului numeric personal al persoanei verificate in baza de date la care putem apela pentru obținerea informațiilor

notarea răspunsului și transmiterea acestuia către solicitant , de regulă pe aceeași cale pe care a venit solicitarea, dacă nu sunt situații deosebite care necesită răspunsuri mai ample.

Atunci când solicitarea se face telefonic de pe aparatele de serviciu ori prin stațiile radio cu suspectul de față în teren, poate fi utilă folosirea unor coduri verbale ( situațiile de urmăriți, de persoane semnalate ca periculoase, care își atribuie identități nereale ori false, sunt căutate cu mandate de aducere ș.a.) Codurile pot fi stabilite de instituție ori chiar de agenți prin practică dar trebuie cunoscute și acceptate de toți și să fie inechivoce. Aceste coduri nu pot fi abrevierile unor evidențe ori baze de date, deoarece infractorii sau contravenienții cu practică în încălcarea legii le cam știu. ( de ex. „U. G.” , „M.Ex.Ped.” etc.) Mai recomandabile sunt „ia-ți o pauză” , „schimbă amplasamentul „ esti asteptat la bază „, „apelul tău nu este clar” etc. Dar nici aceste expresii nu trebuie să se suprapună peste acelea des utilizate în convorbirile radio și telefonice.

transmiterea datelor confidențiale ori secrete se va face doar pe canalele de comunicare protejate ale instituției

inregistrarea verificării in registrele existente pe categorii de evidențe ( baze de date ) conform opisului de registre

semnarea și preluarea a unui exemplar din adresele care ies din unitate ca urmare a verificărilor.( de regulă se citesc telefonic funcționarului aflat la comandă)

prezentarea , dimineața la conducere a documentelor semnate în numele acesteia în raport cu alte instituții.

5.3-Procedura de inregistrare , verificare (formală) și control al soluționării sesizarilor primite la dispecerat, indiferent pe ce cale ( sesizări de la cetățeni, chiar anonime, de la alte autorități, de la superiori, de la patrulele din teren , etc

5.3.1 – identificarea apelantului/ persoanei care sesizează, pe cât de mult posibil în cazul cetățenilor și cu certitudine în cazul funcționarilor publici. Pe de altă parte în situații de urgență ne asumăm riscul unei alarme false decât să complicăm procedura de identificare telefonică prin reapeluri și chestionări prelungite.

5.3.2.-se obțin și se notează date despre eveniment sub aspectul:

– faptelor, respectiv a ceea ce s-a întâmplat – perturbarea ordinii și liniștii publice, încălcarea altor norme de drept, accidente, blocări de trafic sau de acces,

– locului și momentului/orei de producere

– persoanelor implicate

– prejudiciilor sau deranjului produs

– făptuitorilor și victimelor sau persoanelor vătămate , ori chiar martorilor și altor cetățeni aflați la fața locului

– stărilor de pericol care persistă ori au fost înlăturate

– altor instituții sesizate sau implicate la fața locului ori prin monitorizare

– primelor măsuri întreprinse de cetățeni sau după caz de autoritățile implicate- polițiști, jandarmi, ambulanțe cu personal medical, operatori de transport, salubritate, regii, etc.

-cereri de sprijin pentru rezolvarea situației

Similar se procedează și când primește sesizări despre viitoare evenimente publice stări de pericol de la alte instituții

5.3.3.măsuri luate de dispecer după primirea informației/sesizării

-instruiește/ consiliază pe agentul din teren cu privire la măsurile de luat în continuare în situația când sesizarea vine de la un polițist local aflat în teren

-îndrumă petentul către autoritățile în drept, în situația în care sesizarea nu este de competența Poliției Locale Oradea.

-dirijează după caz patrule din teren ori forțe suplimentare proprii la fața locului pentru aplicarea măsurilor de restabilire a ordinii și liniștii publice de sancționare contravențională, de asigurare a locului și evitare a pericolelor, și /sau solicită concursul altor instituții pentru conjugarea eforturilor ( poliție, jandarmerie, garda de mediu, garda financiară, pompierii etc ).

După caz convoacă la serviciu ori direct în teren, pentru soluționarea cazului , alți polițiști locali cu atribuții specifice în domeniul respectiv (ex: disciplina în construcții, ecologic, control comercial, etc.) la fața locului;

-efectuează verificări operative în bazele de date descrise la pct.5.2 și le transmite în teren cu respectarea regulilor de comunicare

-raporteză conducerii evenimentul dacă constată că se impune prezența sau consultarea unui superior. ( cazuri de evenimente grave , cu pagube mari și perturbarea gravă a ordinii și liniștii publice, accident sau vătămare a unui polițist local sau persoană protejată de acesta, avarierea semnificativă a bunurilor instituției, refuzul colaborării altor instituții/reprezentanților acestora, prinderea unor infractori, depistarea unor cetățeni care vandalizează bunurile primăriei, etc. ).

-preia în nume propriu sesizarea dacă aceasta presupune mai mult cereri de infomații, plângeri scrise, care suferă amânare până a doua zi, sesizări despre evenimete ce se vor produce abia peste un interval mai mare de timp, notificări/înștiințări/comunicări privind organizarea unor manifestări publice la date viitoare care nu presupun măsuri de îndată ( se vor produce peste 3-4 zile ori mai mult, plângeri fără urgență contra angajaților instituției – de ex. se adresează o plângere contravențională contra unui poces verbal , fără să se reclame și vreun abuz al unui agent)

-solicită prezentarea la sediu a unui agent/ patrule din teren sau de acasă, după caz, dacă sesizarea prezentată la sediul unității îl împiedică să-și continue atribuțiunile de dispecer în mod obișnuit și predă cazul celui/ celor veniți și preia apoi de la acesta/aceștia informațiile și documentele întocmite

-preia după soluționarea sesizărilor ori la terminarea serviciului de către agenți toate datele necesare cunoașterii cauzei sau informării conducerii, inclusiv în raportul zilnic.

-consemnează în registre și rapoarte datele principale ale evenimentului și modul de soluționare ori de declinare a competenței către alte autorități

-atunci când este posibil informează persoana care a făcut sesizarea cu privire la măsurile luate; sarcina va fi preluată implicit dacă un alt agent preia a doua zi problema .

5.4 Procedura predării – primirii serviciului la dispecerat între agenți

5.4.1. La preluarea serviciului agentul care intră în tură ia cunoștiință despre situația operativă , despre misiunile în desfășurare ori programate, despre instrucțiunile recente și primește sub semnătură tot inventarul camerei , cu armamentul,muniția, instrumentele de imobilizare, de transmisiuni și calculatoarele , inclusiv aplicațiile acestora, precum și toate documentele de serviciu din anexa nr………

5.4.2. Predarea-primirea armamentului și muniției se face prin verificarea bucată cu bucată și pe serii (a pistoalelor) și prin verificarea sigiliilor lăzilor cu muniție, sub semnătură.

5.4.3.Verificarea mijloacelor de transmisiune și funcționarea calculatoarelor a accesoriilor acestora , a aplicațiilor informatice profesionale, precum și funcționarea camerelor de supraveghere video se realizează prin punerea în funcțiune și testare. Dacă sunt neregului, dispecerul anunță/cheamă informaticianul instituției pentru remedieri, iar dacă acest lucru nu este posibil, pe directorul unității.

5.4.4.Odată cu intrarea în serviciu la dispecerat , agentul preia și răspunderile asupra pazei și securității sediului și parcului auto asupra cărora va exercita controlul de acces și respectiv al stării tehnice aparente.

5.4.5. După luarea în primire a serviciului, dimineața, agentul de serviciu se prezintă la Directorul Executiv (înlocuitorul ) pentru precizări și aprobarea schimbării. In situații deosebite, aceasta se poate efectua telefonic .

5.4.6. Agentul care iese din serviciu predă tot ceea ce primește înlocuitorul său și am expus la punctele.54.1.-5.4.4. Agentul care încheie serviciul dimineața centralizează rapoartele de la cei care au executat serviciul în ultimele 24 de ore și întocmește raportul de activitate( de evenimente) pentru ziua anterioară, pe care îl prezintă conducerii unității.

5.5 Proceduri de predare- primirea a armelor de foc, armelor neletale și aparatelor radio portabile

5.5.1. predarea-primirea precum și încărcarea-descărcarea armelor de foc.

A-Orice predare- primire a armelor de foc și muniției aferente se face numai cu mețiuni scrise în registrul anume ținut în acest scop și sub semnătură, cu specificarea caracteristicilor de identificare ale armei ( marcă , serie, număr.) și cantităților de muniție.

Armele de foc și muniția se predau agenților numai la dispoziția expresă a sefului instituției. Pentru agenții care fac serviciul la dispecerat, procedura se execută între cel care iese și respectiv cel care intră în serviciu. Aceștia vor folosi un singur pistol și muniția aferentă, care se transmit odată cu serviciul.

B- Încărcarea armamentului se realizează în fața mesei dintre grilajul metalic al magaziei de armament și suportul televizorului, cu fața înspre perete și în picioare. Succesiunea este următoarea :

– se preia tocul și se fixează la centură

– se preiau pistoul , încărcătorul și muniția de la dispecerul aflat în serviciu.

– se pun pe masă separat pistolul, încărcătorul și se numără muniția.

– se introduce muniția în încărcător, după care acesta rămâne pe masă în încărcător

– se verifică pistolul, prin armare, vizualizarea spațiului din camera cartușului și apoi percutare la un unghi de 45 de grade.

– se introduce încărcătorul în pistol. Nu se mai armează . Este interzis portul armei cu glonț pe țeavă, cu excepția folosirii efective a armei în condițiile strict limitate de Legea nr. 17 din 1996.- anexa nr.3

– se introduce pistolul încărcat în toc și se asigură fixarea corespunzătoare

Descărcarea se realizează în ordine inversă a activităților descrise la încărcare. în același spațiu, fără prezența altor persoane decât dispecerul în serviciu, cu aceleași reguli de predare primire, astfel :

– se îndreaptă pistolul la 45 de grade spre perete

– se scoate încărcătorul, ținând pistolul în mâna dreaptă cu degetul arătător în prelungirea gărzii trăgaciului și se apasă cu degetul mare butonul de deblocare a încărcătorului, care se preia cu mâna stângă.

– se pune încărcătorul pe masă

– cu mâna stângă se trage manșonul închizătorului 2-. spre înapoi și se imspectează vizual camera cartusului pentru a se asigura că arma nu este încărcată.

– se continuă tragerea manșonului spre înapoi apoi se eliberează pentru a se permite efectuarea cursei complete în față.

– se apasă trăgaciul pentru declanșarea de control, pentru a avea convingerea că arma este descărcată și arcul percutorului nu este încordat.

Pentru uzul de armă atașăm prezentului documentar despre procedurile de la dispecerat anexa nr 3 privind cazurile de folosire a armelor de foc.

Glock 17 calibrul 9mm este dotat cu sistemul "Safe Action“, care oferă o rată a focurilor moderată si constantă, de la primul până la ultimul glonț tras .Are 3 sigurante mecanice independente si automate, ce sunt încorporate în sistemul de actionare a pistolului. Când tragaciul este tras complet, toate cele 3 sigurante sunt dezactivate, iar reactivarea lor se realizeaza automat, prin eliberarea tragaciului. 
Are următoarele caracteristici tehnice 

calibru: 9mm;

cartus: 9×19;

lungime: ;

inaltime: ;

latime: ;

lungimea tevii: ;

greutate: (încărcat );

capacitatea incarcatorului: 17 cartuse standard, optional 19 sau 33;

masa de apasare pe tragaci: standard, optional 2-, ceea ce impune o forță sporită a degetului la trageri și poate afecta precizia necesitând atât antrenamente „la rece” cât și trageri de exercițiu ,pentru a nu acționa involuntar trăgaciul și implicit siguranțele. Este o armă cu care nu se fac amenințări formale cu glonț pe țeavă.

viteza initiala a glontului: 360 m/s

rata de focuri: 40 focuri pe minut

5.5.2. predarea-primirea dispozitivelor electroșoc, spray-urilor lacrimogene,

a-predarea-primirea dispozitivelor electroșoc a spray-urilor lacrimogene, se face numai potrivit dispozițiilor conducerii unității și în funcție de misiunile încredințate agenților, după verificarea stării fizice și psihice sumare a agentului care le primește.

b-Atât la predarea cât și la primirea dispozitivelor electroșoc și a spray-urilor se verifică starea bateriilor, a contactelor electrice, încărcătura de gaz și etanșeitatea, precum și dacă au suferit descărcări care le fac inutile.

c-Dispecerul are obligația de a înscrie în registrul de gen toate operațiunile de preluare .primire a susmenționatelor dispozitive, semnând pentru conformitate alături de agentul de teren care primește/predă dispozitivele.

d-Dispecerul va propune conducerii casarea dispozitivelor (electroșoc și spray)care devin inutilizabile.

5.5.3.predarea primirea și întreținerea aparatelor de radio emisie ; menținerea disciplinei radio.

a- dispecerul va veghea ca aparatele radio să își păstreze caracteristicile de individualizare , pentru a se cunoaște ce agent de teren le folosește

b-pe durata cât aparatele de radio emisie portabile sunt la dispecerat , bateriile acestora vor fi puse la încărcat.

c-predarea-primirea se consemnează în registrul de evidență a acestor aparate d-dispecerul va interveni ori de câte ori este necesar pentru ca toate comunicările radio să fie operate cu respectarea regulilor de transmisie, a codurilor prestabilite, precum și prin întreruperea discuțiilor inutile.

e-dispecerul va urmări ca dispozițiile transmise prin radio să fie și executate, respectiv va primi pe acceeași cale ori de câte ori este posibil și răspunsul referitor la excutarea unor acțiuni, consemnând evenimentele respective în evidențele dispeceratului.

5.6.dirijarea patrulelor și colaborarea cu alte structuri de ordine publică în probleme operative concrete ( se realizează prin legături telefonice, radio și uneori corespondență scrisă)

5.6.1 În timpul executării serviciului, dispecerul ține legătura cu patrulele de zonă și cu patrula de serviciu pentru traficul greu aflate în teren, cărora le transmite toate datele necesare executării misiunilor, precum și dispozițiile conducerii.

5.6.2.Dispecerul notează informațiile primite de la patrule , le dă indicații de rezolvare a unor probleme , le trimite în sprijin alte efective proprii ori de la instituțiile cu care colaborăm și după caz transmite informațiile de la patrule altor echipaje sau forțe care sunt necesare rezolvării unor situații concrete. Raportează conducerii situațiile în care competența sa nu este suficientă pentru rezolvarea unor situații operative

5.6.3 Menține legătura operativă cu structurile teritoriale ale Poliției, Jandarmeriei și I.S.U. primind de la acestea informații și sesizări ori transmițând dispeceratelor acestora informații și sesizări de competența respectivelor instituții.

5.6.4. Primește sesizările cetățenilor referitoare la încălcarea normelor de conduită civică, curățenie, comerț stradal,afisaj stradal, câini fără stăpân,nerespectarea regulilor de parcare, circulație, trafic greu, etc. și le transmite către patrulele aflate în teren sau la bază, pentru verificare și soluționare, primind apoi rapoartele ( transmise pe aceeași cale ca și a informațiilor inițiale)

5.6.5. Primește sesizările despre neregulile în activitatea serviciilor de utilități publice: salubrizare, alimentare cu apă, canalizare, iluminat stradal, etc. și le transmite spre verificare patrulelor din teren, informând conducerea unității despre rezultatul cercetărilor.

5.6.6. Ține evidența autovehiculelor rămase blocate dupa terminarea programului și anunță Patrula de serviciu, să intervină pentru deblocarea autovehiculului la solicitarea deținătorului.

5.6.7. Consemnează în registre toate informațiile și dispozițiile transmise ori primite și modul de soluționare a evenimentelor din categoria celor prezentate la punctele 5.6.1- 5.6.5.

5.7. Transmiterea/ executarea dispozițiilor conducerii Primăriei Oradea și a Poliției Locale Oradea Dispozițiile din această categorie pot avea caracter a) -normativ care se referă la practica exercitării unor operațiuni în general, sau b). –referitoare la o anumită acțiune, verificare, măsură de constatare, de protecție, s.a.m.d . Raportarea activităților zilnice ori la ieșirea din tură.

5.7.1.Dispecerul se asigură că preia corect mesajul/dispoziția și o notează corect, punând întrebări dacă are neclarități, spre a nu mai face necesare alte convorbiri ori precizări.

5.7.2.Transmite prin radio, prin curier dacă este o notă scrisă mai amplă, telefonic sau verbal-direct, conținutul dispoziției, efectivelor cărora le este destinată și consemnează când a fost preluat mesajul de către fiecare patrulă sau agent după caz, cu excepția situației în care transmite mesajul tuturor celor aflați în teren prin radio ori transmite mesajul prin s.m.s. tuturor agenților/ angajaților.

5.7.3.Consemnează și după caz raportează răspunsul/rezultatul acțiunii/misiunii așa cum preia rezultatele de la agenți și le centralizează după caz.

5.7.4.În afara programului obișnuit al funcționarilor transmite către alte instituții cu care avem protocoale în acest sens, date de interes comun sau sesizări pentru situații de competența respectivelor instituții.

Notă: Dispecerul va ține la zi toate documentele privind activitățile desfășurate în timpul serviciul său. Va centraliza rapoartele agenților care ies din serviciu și le va cuprinde în raportul propriu de activitate întocmit în fiecare dimineață la dispecerat.

5.8.Supravegherea camerelor video montate de primărie în oraș ori pentru supravegherea sediului .

5,8,1,Supravegherea este permanentă și presupune vizualizarea pe monitor a traficului auto și pietonal, comiterea unor infracțiuni și contravenții, distrugerea, degradarea, ori aducerea în stare de neîntrebuințare din orice cauză a unor bunuri și chiar misiunile patrulelor sau agenților , individual.

5.8.2.Datele rezultate din vizualizarea unor imagini de genul celor de mai sus , se comunică după caz patrulelor, Poliției Municipiului ….., Serviciului Poliției Rutiere, Direcției Tehnice ori societăților comerciale/regiilor cu atribuțiuni în serviciile de utilitate publică și după caz conducerii unității.

5.8.3.Pentru situațiile în care imaginile pot constitui suport probatoriu pentru dovedirea unor contravenții sau infracțiuni, va fi notată ora exactă a evenimentului, solicitându-se apoi informaticianului unității să extragă în format video sau foto acele imagini din memoria calculatoarelor la care sunt conectate camerele.

CONCLUZII

Misiunile poliției locale trebuie definite în funcție de nevoile cetățenilor. Poliția locală trebuie să cunoască foarte bine aceste nevoi pentru a putea fi capabilă să le soluționeze. Formele care periclitează securitatea publică, cauzele și condițiile favorizatoare variază de la un cartier la altul și evoluează de-a lungul timpului. La fel trebuie să evolueze și metodele de combatere a acestor acte. Eficacitatea în acest domeniu cere să fie îndeplinite două exigențe majore:

– o poliție care să comunice cu populația;

– o poliție care colaborează cu toate instituțiile care au atribuții pe linia securității publice.

Responsabilitatea esențială a managerului (șefului) poliției este aceea de a crea o legătură mai apropiată între poliție și comunitate, reprezentată în speță de celelalte autorități locale cu atribuții în menținerea ordinii și securității cetățenilor, precum și respectarea procedurilor operaționale. Este un principiu de bază al poliției locale prin intermediul căreia aceasta beneficiază de ajutorul fiecărui agent local și mă refer în special la reprezentanții primăriei, firmele de pază, etc.

Spre deosebire de modalitățile anterioare, un bun manager va lua în considerare datele furnizate de agentul de legătură cu comunitatea, deoarece acesta va menține o legătură strânsă atât cu persoanele care prezintă un risc minimal crescut și mă refer la persoanele în vârstă, la minori, cât și cu asociațiile de locatari, cu directorii de școli etc.

Colaborarea cu persoanele menționate se va materializa într-un parteneriat eficient care va urmări îndeplinirea obiectivului comun tuturor participanților, care este acela de creare a unui climat de siguranță publică.

Un lucru foarte important este acela că în fiecare zi polițistul local va transcrie direct informațiile, evenimentele care prezintă utilitate operativă, concretizându-le într-o informare zilnică pe care o va prezenta colegilor săi care lucrează în celelalte formațiuni astfel încât aceștia să-și poată orienta activitatea în funcție de procedurile operaționale. Spre exemplu, vor fi scrise date despre agresiuni, furturi sau alte categorii de infracțiuni care se produc mai des, date despre persoane cercetate, accidente rutiere etc. Este vorba de lucrul în echipă, unde toți participanții au un rol important de jucat.

Totodată, polițistul local își informează șeful direct asupra informațiilor adunate, analizând împreună cu acesta modul cum trebuie acționat, iar o dată pe lună trebuie să elaboreze un raport sinteză privind evoluția criminalității sau nu se află în aria lui de activitate în care trebuie cuprinse bilanțul perioadei parcurse, tendința actuală, gradul de criminalitate constatat, acțiuni întreprinse, date despre siguranța publică, propuneri pentru rezolvarea problemelor. Lunar sau trimestrial trebuie organizată o întâlnire la care să participe toți polițiștii de apropiere, care va fi condusă de șeful inspectoratului, unde, fiecare își va prezenta verbal situația generală a sectorului să de activitate.

Aceste rapoarte prezentate lunar sunt valoroase deoarece îi folosesc șefului poliției în luarea actelor decizionale cele mai juste, dându-i o idee de ansamblu asupra criminalității.

BIBLIOGRAFIE

Constituția României

Legea Poliției Locale nr. 155 din 12 iulie 2010

Hotărârea de Guvern nr. 1332/2010

Ordinul nr. 92 din 5 mai 2011 pentru aprobarea Metodologiei de aprobare a planului de ordine și siguranța publică al Poliției Locale

Legea nr.188/ 1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările ulterioare.

HG nr. 2295/2004 – regulamentul de aplicare a Legii nr. 371/2004

Legea nr.550 din 29.11.2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române

Legea nr. 143 / 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, modificată prin Legea nr. 522 / 2004;

Hotărârea Guvernului nr. 860 / 2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143 / 2000;

Legea nr. 300 / 2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor,

Hotărârea Guvernului nr. 1121/2002 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii 300 / 2002;

Strategia Națională Antidrog în perioada 2005- 2012, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 73 / 2005;

Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale Antidrog, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 323 / 2005

O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

H G. nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Drept polițienesc și contravențional – Colectiv, editura Tritonic, București 2003

Mircea Preda – „Drept administrativ – partea generală" – Editura Lumina Lex, București, 2000.

St. lvan, M. Bădescu, A. Neagu – „Administrație publică", Editura Lumina Lex, București, 2002.

27.1. Muraru, E. S. Tănăsescu – „Drept constituțional și instituții politice" – Editura AII Beck, București, 2003.

Stancu Șerb – Relații publice și comunicare, Ed. Teora, București 1999

Cristian Perianu, Comunicare și relații publice, Ed. Curtea Veche, București 2005

Supraviețuirea Polițistului – Curs – Ministerul Justiției SUA, Martie 2005;

Tehnici de Instruire – Curs – Ministerul Justiției SUA, Septembrie 2005;

Tr. Ștefanescu, Tratat de dreptul muncii, Editura LuminaLex, București, 2003

C.Voicu, Fl.Sandu, Management organizațional în domeniul ordinii publice, vol.1 și 2, Editura Ministerului de Interne, București, 2001.

C.Voicu, Șt.Prună, Managementul poliției, Editura Mediauno, București, 2004.

I.Dascălu, Elemente de drept polițienesc, Editura FADROM, București, 1998.

E.Bianu, Ordinea obștească, Tipografia Marvan, București, 1938.

W.Lienhard, Rolul și valoarea ordinii publice, Paris, 1935.

A.Lesviodax, Ordinea publică legală, Tipografia și legătoria penitenciarului Văcărești, București, 1924.

Otto Mayer, Deutsches Verwaltungsrecht, 1923

V.Barbu, Introducere în dreptul polițienesc român unificat, Tipografia Cosmos, Societatea anonimă Oradea, 1927.

V.J.Buissou, Poliția judiciară și Codul de procedură penală, Paris, 1959.

A.Decocq, I.Montreuil, J.Buisson, Le droit de la police, Universite Pantheon, Assas, Paris, 1991.

I.Pascu, Drept polițienesc român, București, 1929.

C.D.Valkeneer, Le droit de la police, De Boeck Universite, 1993.

D.Banciu, S.Rădulescu, Sociologia crimei și criminalității, Editura „Șansa SRL”, București, 1996.

C.Păunescu, Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, București, 1994.

T.Taudin, Cum să ne ferim de infractori, Editura MAI, București, 1996.

N.Șuteu, S.Pop, Poliția, comunitatea și prevenirea criminalității, Editura Constant, Sibiu, 2002.

M.Bantou, Polițistul în comunitate, 1991.

Gaius, K.Larry V.E.Kappeler, J.B.Vaughu, Munca de polițist în America, 1994.

H.Goldstein, Îmbunătățirea muncii de polițist. O abordare orientată pe probleme, 1979.

I.Suceavă, Drepturile omului în sistemul O.N.U., Editura M.I., București, 1992.

R.Wassermann, M.H.Moore, Valori în munca de polițist. Perspectivele muncii de polițist, 1988.

T.Morris, N.Morris, Munca modernă de polițist, Chicago, 1992.

R.Trojanowicz, B.Bucqueroux, Munca de polițist în societate, 1990.

N.Șuteu, S.Pop, Ghid de poliție comunitară, Editura Alma Mater, Sibiu, 2001.

T.Popa, T.C.Popa, Poliția și comunitatea, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2000.

B.F.Vera, Antrenamentul comunicării sau arta de a înțelege, Editura Gemma Press, 1998.

Margo T.Krasne, Munca de lămurire, o artă, Editura Antet, 1996.

I.Vintileanu, G.Adam, Poliția și comunitățile multiculturale din România, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj, 2003.

S.Pop, Poliția și prevenirea criminalității, Editura Herman, Sibiu, 1999.

C.Trandafir, D.Dumitrescu, C.Constantinescu, Poliția comunitară, Editura Sitech, Craiova, 2004.

J.F.Ryan, Munca de polițist în comunitate, schimbări, programe, asigurări, definiții, Critical Issues în Crime and Justice, 1994.

C.Simulescu, Noi abordări privind poliția comunitară, Editura Alma Mater, Sibiu, 2001.

Gh.Toma, Managementul schimbării, Editura Universitatea Națională de Apărare, Carol I, București, 2006.

BIBLIOGRAFIE

Constituția României

Legea Poliției Locale nr. 155 din 12 iulie 2010

Hotărârea de Guvern nr. 1332/2010

Ordinul nr. 92 din 5 mai 2011 pentru aprobarea Metodologiei de aprobare a planului de ordine și siguranța publică al Poliției Locale

Legea nr.188/ 1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările ulterioare.

HG nr. 2295/2004 – regulamentul de aplicare a Legii nr. 371/2004

Legea nr.550 din 29.11.2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române

Legea nr. 143 / 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, modificată prin Legea nr. 522 / 2004;

Hotărârea Guvernului nr. 860 / 2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143 / 2000;

Legea nr. 300 / 2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor,

Hotărârea Guvernului nr. 1121/2002 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii 300 / 2002;

Strategia Națională Antidrog în perioada 2005- 2012, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 73 / 2005;

Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei Naționale Antidrog, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 323 / 2005

O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

H G. nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Drept polițienesc și contravențional – Colectiv, editura Tritonic, București 2003

Mircea Preda – „Drept administrativ – partea generală" – Editura Lumina Lex, București, 2000.

St. lvan, M. Bădescu, A. Neagu – „Administrație publică", Editura Lumina Lex, București, 2002.

27.1. Muraru, E. S. Tănăsescu – „Drept constituțional și instituții politice" – Editura AII Beck, București, 2003.

Stancu Șerb – Relații publice și comunicare, Ed. Teora, București 1999

Cristian Perianu, Comunicare și relații publice, Ed. Curtea Veche, București 2005

Supraviețuirea Polițistului – Curs – Ministerul Justiției SUA, Martie 2005;

Tehnici de Instruire – Curs – Ministerul Justiției SUA, Septembrie 2005;

Tr. Ștefanescu, Tratat de dreptul muncii, Editura LuminaLex, București, 2003

C.Voicu, Fl.Sandu, Management organizațional în domeniul ordinii publice, vol.1 și 2, Editura Ministerului de Interne, București, 2001.

C.Voicu, Șt.Prună, Managementul poliției, Editura Mediauno, București, 2004.

I.Dascălu, Elemente de drept polițienesc, Editura FADROM, București, 1998.

E.Bianu, Ordinea obștească, Tipografia Marvan, București, 1938.

W.Lienhard, Rolul și valoarea ordinii publice, Paris, 1935.

A.Lesviodax, Ordinea publică legală, Tipografia și legătoria penitenciarului Văcărești, București, 1924.

Otto Mayer, Deutsches Verwaltungsrecht, 1923

V.Barbu, Introducere în dreptul polițienesc român unificat, Tipografia Cosmos, Societatea anonimă Oradea, 1927.

V.J.Buissou, Poliția judiciară și Codul de procedură penală, Paris, 1959.

A.Decocq, I.Montreuil, J.Buisson, Le droit de la police, Universite Pantheon, Assas, Paris, 1991.

I.Pascu, Drept polițienesc român, București, 1929.

C.D.Valkeneer, Le droit de la police, De Boeck Universite, 1993.

D.Banciu, S.Rădulescu, Sociologia crimei și criminalității, Editura „Șansa SRL”, București, 1996.

C.Păunescu, Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, București, 1994.

T.Taudin, Cum să ne ferim de infractori, Editura MAI, București, 1996.

N.Șuteu, S.Pop, Poliția, comunitatea și prevenirea criminalității, Editura Constant, Sibiu, 2002.

M.Bantou, Polițistul în comunitate, 1991.

Gaius, K.Larry V.E.Kappeler, J.B.Vaughu, Munca de polițist în America, 1994.

H.Goldstein, Îmbunătățirea muncii de polițist. O abordare orientată pe probleme, 1979.

I.Suceavă, Drepturile omului în sistemul O.N.U., Editura M.I., București, 1992.

R.Wassermann, M.H.Moore, Valori în munca de polițist. Perspectivele muncii de polițist, 1988.

T.Morris, N.Morris, Munca modernă de polițist, Chicago, 1992.

R.Trojanowicz, B.Bucqueroux, Munca de polițist în societate, 1990.

N.Șuteu, S.Pop, Ghid de poliție comunitară, Editura Alma Mater, Sibiu, 2001.

T.Popa, T.C.Popa, Poliția și comunitatea, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2000.

B.F.Vera, Antrenamentul comunicării sau arta de a înțelege, Editura Gemma Press, 1998.

Margo T.Krasne, Munca de lămurire, o artă, Editura Antet, 1996.

I.Vintileanu, G.Adam, Poliția și comunitățile multiculturale din România, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj, 2003.

S.Pop, Poliția și prevenirea criminalității, Editura Herman, Sibiu, 1999.

C.Trandafir, D.Dumitrescu, C.Constantinescu, Poliția comunitară, Editura Sitech, Craiova, 2004.

J.F.Ryan, Munca de polițist în comunitate, schimbări, programe, asigurări, definiții, Critical Issues în Crime and Justice, 1994.

C.Simulescu, Noi abordări privind poliția comunitară, Editura Alma Mater, Sibiu, 2001.

Gh.Toma, Managementul schimbării, Editura Universitatea Națională de Apărare, Carol I, București, 2006.