Managementul Stocurilor la S.c. Legmas S.a

Cuprins

Introducere

CAPITOLUL I. Stocurile de resurse materiale și gestionarea lor

1.1. Rolul și tipul stocurilor de producție.

1.2 Managementul economic al stocurilor

1.3.1 Metode de gestiune a stocurilor

1.3.2 Lipsa de stoc, suprastocarea, stocurile neeconomice

CAPITOLUL II. Rezultatele folosirii anumitor metode și modele de calcul a stocurilor de producție la S.C. LEGMAS S.A

2.1 Informații generale despre S.C. LEGMAS S.A

CAPITOLUL III. Studiu de caz. Managementul stocurilor la S.C LEGMAS S.A

3.1. Metode de calcul a stocurilor de resurse materiale pentru producție

3.2. Posibilități de optimizare a mărimii stocurilor de producție

3.3 Dimensionarea financiară a stocului de materii prime

3.4 Utilizarea metodelor de gestiune în cadrul S.C. SUMA S.A

3.5. Necesitatea utilizării a noi posibilități de optimizare

a mărimii stocurilor de producție

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Aprovizionarea reprezintă totalitatea operațiunilor care au ca obiectiv punerea la dispoziția întreprinderii a materialelor și serviciilor pe care trebuie să le obțină din exterior pentru realizarea țelurilor sale. Ea include achiziționarea resurselor materiale și managementul stocurilor.

Lucrarea de fața dezbate un subiect de o importanță vitală și anume managementul economic al stocurilor, deoarece pentru o bună prestație a activității, companiile trebuie sa dețină stocuri de materie prima pentru producție. Gestiunea și controlul stocurilor de resurse materiale constitue în economia de piață o muncă căreia i se acordă un interes deosebit din cauza importantelor implicații economico-financiare pe care le determină formarea și deținerea lor.

Constituirea stocurilor de materiale și produse garanteaza condiții optime pentru evoluția, după un sistem rațional a activității fiecărei companii; fără stocuri nu se poate realiza folosirea judicioasă a puterii de producție, nu se pot indeplini cererile clienților în strictă concordanță cu exigențele pe care le emit, nu se pot derula o serie de acțiuni din sistemele de aprovizionare și desfacere cu costuri convenabile și toate acestea din cauza că stocurile îndeplinesc o “funcție vitală”.

Problemele de management a stocurilor necesită folosirea unei mari cantitați de informații, atât în programarea, cât și în analizarea realizării procedurilor de stocare, aceasta din cauza că în societățile economice se utilizeaza un număr mare de materiale, pentru o gamă variată de produse și scop de folosire, iar resursele de aprovizionare sunt foarte diversificate.

Practica a atestat o succesiune de sisteme de management diferențiat a stocurilor, în funcție de insemnatatea economică a fiecărui material, care s-au dovedit eficiente și utile.

Managementul economic a stocurilor nu se limitează numai la dimensionarea acestora, la stabilirea dimensiunii și structurii lor, aceasta cuprinde și tehnicile și instrumentele de conducere a proceselor de stocare, de verificare a dinamicii stocurilor efective în raport cu limitele estimate, pentru a se putea determina pozitia reală și pentru a se intervini preventiv și operativ pentru pastrarea lor la cota stabilită.

Dimensionarea economică a stocurilor este un termen de contemporaneitate și de însemnatate pentru optimizarea situației financiare a companiilor.

Lucrarea de fața înfatiseaza concepte și idei de bază de natură să creeze un ansamblu asupra managementului economic a stocurilor. Descrierea teoretică a principalelor aspecte a stocurilor printre care: rolul și felul stocurilor de producție; corelații și factorii de însemnatate a stocurilor de producție, managementul economic a stocurilor este realizat în Capitolul I .

Capitolul II descrie aspectele principale din gestiunea economică a stocurilor la S.C. LEGMAS S.A. Prezentarea societății și gestiunii financiare a stocurilor a fost intocmită pe baza datelor primite de la companie.

Capitolul III prezintă idei inovative pentru perfecționarea managementului economic a stocurilor la societatea S.C. LEGMAS S.A.

Finalul lucrării se infațiseaza concluziile cu privire la capitolul practic.

Tratarea tematicii managementului stocurilor reprezinta o perspectiva de ansamblu și subliniaza necesitatea acesteia pentru economia de piață.

CAPITOLUL I. Stocurile de resurse materiale și valoarea gestionării lor

1.1. Rolul și tipul stocurilor de producție.

Stocurile reprezintă produsul ocupației de aprovizionare și desfacere, ale activității comerciale, care depinde de natura și însușirile materialelor și produselor, de împrejurarile și modurile de procurare și asigurare transport, de planurile care se elaborează pe această linie, cu misiunea îndeplinirii obiectivului principal pe care fiecare angajat economic și l-a propus.

Stocurile condiționeaza imobilizarea bunurilor investite în procurarea de materiale sau produse finale și încă nevândute și de aceea trebuie ținut cont sa nu se producă supradimensionarea lor.

Producerea stocurilor de materiale asigură buna desfașurare a activității fiecărei unități economice; lipsa stocurilor provoacă lipsa producției si nerealizarea nevoilor clientilor.

Stocurile au nevoie de locuri special amenajate și dotate, costuri de depozitare-păstrare, taxe de asigurare, modificand astfel investiția de la inceput. Se mai adaugă uzura morală a produselor depozitate si a resurselor materiale. Fazele de aprovizionare, furnizare și intrebuințare a resurselor materiale sunt influențate de multe situații si factori cu acțiune constantă sau pe sezon care provoacă într-un mod „obiectiv” nevoia formării de stocuri.

Îndeplinirea de cercetari și evaluări economice pentru identificarea modului și a politicii în materia gestionarii stocurilor de la o perioadă la alta, ce depind de legile nou aparute atat pe piața internă cat și pe cea externă se realizează fară a se ține cont de factorii de influentă.

Stocurile cerute de clienți sunt influențate de termenul de construcție de la furnizori sau de transport iar situațiile urgente provoacă crearea de stocuri sub formă rezervei naționale; producerea unor probleme, tulburări în transporturile de la furnizori provoacă formarea de stocuri de securitate la consumatori sau în piețele de desfacere și implicit stoparea exploatării sau a transportului ca și consecinta a împrejurarilor naturale; alcătuirea stocurilor necesare este influențată de condiționarea produselor înainte de trecerea lor în consum.

Stocurile deconectează și amortizează fluxul: transportul, cumpărarea, pregătirea pentru consum-utilizare a materialelor, recepția-depozitarea, transformarea lor in produse finale, expedierea sau livrarea produselor la consumatori, în magazinele proprii sau ale distribuitorilor specializați pentru vânzare.

Stocurile provoaca imobilizări de capital investit în cumpararea de produse finale sau materiale și de aceea trebuie avuta grija sa nu se realizeze supradimensionarea lor. Principalele „dificultati” cu care se confrunta agenții economici, se referă la stabilitatea tipurilor de stocuri care trebuie constituite și nivelul acestora.

Stocurile sunt volume de resurse materiale care se înmagazineaza în depozitele și magaziile economice, într-o anumita cantitateși într-o anumită structură, pe o perioadă de timp bine determinată, cu un anumit obiectiv.

O alta teorie care provoacă nevoia formării de stocuri este cea care iși propune reducerea cheltuielilor de cumparare, depozitare, transport și folosire a resurselor materiale.

Cârmuirea și revizia stocurilor de resurse materiale sunt în economia de piață o ocupație căreia i se acordă o atenție specială din cauza implicațiilor economico-financiare pe care le determină formarea și deținerea lor.

Agajații economici își prezinta stocurile de resurse materiale sau de produse pentru a asigura fluxul continuu al consumatorilor în scopul unei bune desfășurări a activității.

Se are în vedere stabilirea unui prag „optim” care garanteaza un echilibru al efectelor negative și pozitive specifice unei situații sau alteia. Pentru aceasta este necesară cuantificarea „efortului de stocare” (Es) pe care îl relizeaza unitatea economică. Acesta este alcatuita din:

Efort direct (Eds) care contine deținerea stocurilor de materiale,

Efort indirect (Eids) condiționat de mărimea investiției financiare realizate pentru achizitionarea și stocarea unui volum de materiale sau produse pe o perioadă de timp.

Es=Eds + Eids

În cadrul efortului direct elemente principalele care influenteaza mărimea acestuia sunt:

Cheltuieli cu amortismentele mijloacelor fixe ale depozitelor (mecanisme, utilaje, construcții și alte mijloace de inventar)- (Ca),

Cheltuieli cu salariile muncitorilor și ale personalului administrativ din depozite, inclusiv cotele pentru impozitul pe salarii și asigurările sociale curente (Cs),

Cheltuieli determinate de pierderi de perisabilități sau scăzămintele admise (Cp),

Cheltuieli pentru iluminat, încălzit și pentru climatizarea unor spații de depozitare (Ci),

Cheltuieli pentru materiale auxiliare, de întreținere necesare activității depozitului (Cma),

Cheltuieli pentru energia electrică, combustibil, lubrefianți, aburi destinate desfășurării procesului de manipulare, depozitare, conservare (Ct).

Mărimea totală a efortului direct de stocare este dată de relația :

Eds = Cs + Ct + Ca + Ci + Cma + Cp

Rezultatul folosirii relației se exprimă în lei pentru o perioadă definită – an, trimestru, lună, etc.

În situațiile în care procesul de menținere a stocurilor într-un depozit are o forma de continuitate, fără variații mari ale volumelor, se accepta ideea că efortul direct de stocare este constant pe unitatea de valoare stocată. În consecință se poate determina un coeficient de calcul (a) care sitetizeaza cât reprezintă cheltuielile aferente efortului direct de stocare în comparatie cu valoarea medie anuală a materialelor stocate (Spv):

Eds = a*Spv

Efortul indirect de stocare este influentat de efectele evitării finanțării pentru cumpararea și depozitarea produselor care se pot înregistra în ipoteza nestocării și folosirii fondurilor financiar valutare.

Efortul indirect de stocare (Eids) se poate obtine cu ajutorul relației :

Eids = (a*Spv + Spv)*ei

unde „ei”- este eficiența investiției pentru dezvoltarea producției care obtine astfel:

ei =

,unde Pr este profitul suplimentar primit prin punerea în valoare a rezultatelor investiției „i” finanțată prin evitarea formării stocurilor ( a* Spv + Spv).

Configurarea materială a stocurilor pentru producție, din sunt alimentate punctele de consum cuprinde: materiale și piese de schimb destinate întreținerii și reparării utilajelor, furnituri de birou, părți componente și subansamble ale viitorului produs finit, materii prime de bază sau auxiliare, combustibili și lubrifianți, ambalaje și materiale de ambalat.

„Stocul curent” – este volumul de materii prime și materiale reutilizabile, de subansamble, piese de schimb, de combustibil și lubrifianți, care se aduna în depozitele și magaziile unei unități economice cu obiectivul indeplinirii cererilor pentru consum în structura, volumul, si intervalul dintre două aprovizionări succesive. Este stocul care se constituie în întreprinderi pentru alimentarea consumului.

Pentru funcționarea normală a activității, unitățile economice din construcții, industrie sau transporturi își formeaza stocurile în funcție de caracteristicile proceselor tehnologice, de organizarea subunităților de consum și dispersia teritorială a acestora factorii, de aprovizionare interni și externi, de strategia și politica adoptate în formarea stocurilor, de caracteristicile resurselor materiale.

La nivelul unităților economice se impune alcatuirea obișnuită a stocului curent, după caz a celui în curs de transport și cu titlu de excepție, stocurile de siguranță, de condiționare, de transport intern (sau de secție) și de iarnă. Aceste tipuri de stocuri îndeplinesc aceleași roluri dar în forme diferite și definesc conținutul stocului de resurse materiale pentru producție a cărui funcție gensuccesive. Este stocul care se constituie în întreprinderi pentru alimentarea consumului.

Pentru funcționarea normală a activității, unitățile economice din construcții, industrie sau transporturi își formeaza stocurile în funcție de caracteristicile proceselor tehnologice, de organizarea subunităților de consum și dispersia teritorială a acestora factorii, de aprovizionare interni și externi, de strategia și politica adoptate în formarea stocurilor, de caracteristicile resurselor materiale.

La nivelul unităților economice se impune alcatuirea obișnuită a stocului curent, după caz a celui în curs de transport și cu titlu de excepție, stocurile de siguranță, de condiționare, de transport intern (sau de secție) și de iarnă. Aceste tipuri de stocuri îndeplinesc aceleași roluri dar în forme diferite și definesc conținutul stocului de resurse materiale pentru producție a cărui funcție generală are în vedere „desfășurarea normală a activității unității economice în perioada de gestiune estimată”.

O politică eficientă în acest domeniu de activitate este cea care garaneaza formarea unor stocuri minime necesare, care prin structură, nivel asigură continuitate în alimentarea consumului în situatiile unui efort (cost) minim de stocare. Stocurile aranjate pe criterii economice reprezintă siguranță, garanție și certitudine în realizarea normală a activității angajatilor economici.

Stocul de „tranzit” ; poate fi mai mare sau mai mic, în funcție de distanța de transport și de mijlocul de transport. Stocul în curs de transport este volumul de resurse materiale în mijlocul de transport pe timpul deplasării acestora de la sursele de furnizare la depozitele destinatorilor.

Stocul de siguranță este volumul de materiale înmagazinat în depozitul consumatorului, avand rolul asigurării consumului constant când stocul curent a fost epuizat și întârzie reîntregirea lui, din cauza unor dereglări în livrările de la furnizori în transport. Consumul din cadrul stocului de siguranță presupune reîntregirea imediată din loturile următoare primite de la furnizori, în scopul reluării funcției specifice.

Stocul de pregătire sau de condiționare este volumul de materiale care se înmagazineaza și este oprit un timp în conditii special amenajate, cu scopul reducerii resurselor respective, prin metode de condiționare. În această categorie se includ materiale ca: varul (pentru stins), lână pieptănată (pentru asigurare condițiilor de umiditate și descărcare electrică), lemn pentru mobilă sau alte prelucrări industriale (pentru care sunt prevăzute anumite condiții de umiditate maximă), caolinul (pentru macerat), etc.

Operațiile de condiționare se realizează la producător-furnizor, aceștia fiind constransi să livreze bunurile in conditiile calitative prevăzute în normele stabilite, în standarde, în contractele economice. Există circumstanțe când condiționarea trebuie realizată la utilizatori; aceasta când operația s-a prevăzut a se realiza, prin contract, la consumator sau când deși efectuată la furnizor pe parcursul transportului, parametrii fizico-chimici nu pot fi menținuți.

Pentru situațiile în care procesul de condiționare se face in timpul staționării materialelor în stocul curent, constituirea stocului de pregătire poate fi evitată, aspect care influenteaza diminuarea efortului general de stocare.

După procesul de condiționare, produsele se trec în stoc curent pentru a fi utilizate pe destinațiile de consum prevăzute.

1.2 Gestiunea economică a stocurilor

1.2.1 Metode de gestiune a stocurilor

Fiindcă aprovizionarea nu se poate face în mod continuu, dificultațile se rezolvă pe baza volumului de comandă, care poate garanta consumul pe perioada L (termen de livrare) și perioada I (intervalul de aprovizionare) în situațiile prezenței unui stoc de siguranță Sg și îndeplinirea unei cereri cm (consumul mediu pe unitatea de timp).

q = cm*L + cm*I + Sg = cm(L+I) + Sg

În schimb dacă ținem cont de stocul prezent în magazie la un moment dat (M) și comenzile în curs de sosire (C), relația este:

q = cm*L + cm*I + Sg – (M + C) = cm*(L+I) + Sg – (M + C)

Prima comandă va fi dată în momentul t0 pornind procesul de aprovizionare Si este recepționat în momentul t1.

A doua comandă va fi primită în momentul t3 și trebuie să constituie stocul de siguranță și să asigure nevoile pe perioada t1t3 (Fig. 1).

q1 = cm*L + cm*(L+I) + Sg; q1 = cm*L + Sg

Fig. 1

Cantitate

B

cm*I H

G

cm*(I – L) C F

B A E t3 t4 t5 t6

t0 t1 t2

Timp(zile)

L I–L L I-L L I-L

t1, t3, t5 – momentele recepției comenzii;

t0t2 = t2t4 = t4t6 – intervalul de aprovizionare;

t0t1 = t2 t3 = t4 t5 – termenul de livrare.

t0, t2, t4, t6 – momentele transmiterii comenzii;

A doua comandă va trebuie să garanteze necesarul de consum pe perioada între t3, când este primittă, și momentul t5, când va sosi următoarea comandă:

q2 = cm*(I – L) + cm*I.

Oricare metodă de control este definită numai dacă îndeplineste doua principii fundamentale: Cât trebuie să comandăm? Când trebuie să comandăm?

Nultitudinea stocurilor la o firme presupune folosirea diferitelor metode, fiecare fiind adaptată la tipul stocului. Alegerea unei metode este influențată de diferiți factori:

valoarea stocurilor;

gradul de cunoaștere a consumurilor viitoare.

cantitatea comandată;

prețul materialului;

frecvența consumului;

Amestecarea acestor doi parametrii poate alcatui următoarele metode de control:

Gestiunea cu perioadă variabilă și cantitate variabilă;

Gestiunea cu perioadă fixă și cantitate variabilă.

Gestiune cu perioadă fixă și cantitate fixă;

Gestiunea cu perioadă variabilă și cantitate fixă;

Plecand de la presupunerea că nu toate materialele din stoc au aceeași importanță pentru firmă și că comtrolul stocurilor începe cu fixarea lotului optim și se termină cu gestionarea acestora, s-a ajuns la concluzia așezării tuturor materialelor pe câteva categorii.

Aplicarea metodei presupune parcurgerea a trei etape:

se reprezintă grafic valorile cumulate succesiv, iar pe de altă parte numărul de articole corespunzătoare.

se întocmește lista materialelor necesare și se ordonează descrescător în raport cu valoarea;

se numerotează rândurile de la 1 la n și se stabilește numărul articolelor și valoarea acestora cumulată;

1.2.2 Lipsa de stoc, suprastocarea, stocurile cu mișcare lentă și fără mișcare – stocuri neeconomice.

În timpul efectuăarii aprovizionării, evoluția stocului prezintă variații diferite ca mărime; modificările sunt influențate de ritmul intrărilor și ieșirilor de materiale din stoc.

Astfel, în unele perioade sau momente, mai lungi sau mai scurte, stocurile propriu-zise trebuie să se afle la cote mai mari decât cele economice predeterminate, să se epuizeze sau să se mențină constante la aceeași dimensiune în mod nejustificat.

Toate aceste stări de fapt se consideră, ca negative și dăunătoare pentru situația economică a firmei sau pentru desfășurarea activității. Fiecare situație de aceasta are nevoie de analize palpabile care să confirme natura fenomenului, cauza cel determină și implicațiile economice care le produce.

Primul fenomen se referă la suprastocare, adică în formarea de stocuri mai mari decât nivelul prestabilit. Nivelul estimat anticipat poate să nu fie precizat pe criterii economice; situația este supusă, în funcție de exigența impusă dimensionării stocurilor, de strategia adoptată în formarea stocurilor aflată în strictă corelație cu natura și caracterul resursei materiale, cu sursa de proveniență a acestuia.

Al doilea fenomen negativ care poate apărea face referire la lipsa de stoc în cazul unor resurse materiale și întârzierea reîntregirii acestuia. Situația implică luarea unor decizii de genul:

apelarea la unele resurse substituente;

impulsionarea furnizorilor, parteneri inițiali de vânzare-cumpărare pentru livrarea la termenul stabilit sau cu anticipație a loturilor de resurse materiale comandate, contractate sau solicitate.

reconstituirea urgentă a stocului indiferent de efortul necesar și sursa de proveniență;

aprobarea consumului din stocul de siguranță, dacă este format;

acceptarea lipsei de stoc prin renunțarea sau reprogramarea fabricației produselor aflate sub incidența acțiunii.

De obicei lipsa resurselor din stoc provoacă efecte financiare negative importante, uneori fiind dificil de suportat.

La produsele care se obțin prin import și se află sub anumite situații ale prețurilor de vânzare-cumpărare, provin din zone în care se arată stabilitate politico-economică, se poate alege pentru strategia realizării unor stocuri cu volum mai mare și care sunt consumabile într-o perioadă mai mare de un an; genul acesta de stocuri sunt justificabile.

În timpul perioadei de control și gestiune, în depozitele economice ale unitații se pot recunoaște stocuri la unele resurse materiale care nu mai sunt necesare consumului propriu; aceste stocuri reprezintă stocuri fără mișcare. Aceste stocuri pot fi imobilizări în plus de resursele materiale și financiare valutare, fiind un adevărat balast pentru situația financiară a unității.

Volumele de resurse materiale înmagazinate peste limita maximă admisă pot fi neeconomicoase, necesitand imobilizări in plus și implicit de fonduri financiare și valutare mobilizate la cumpărare și pentru stocare.

Aceste imobilizări se pot inventaria intr-un timp scurt sau mai lungă depinzand de volumul și viteza eliberărilor de resurse din stoc pentru consumul propriu al unității sau prin vânzare-valorificare la terți, cumpărători, utilizatori.

Pot fi și stocuri care, cu toate că sunt finisate menținandu-se la nivele aproximative, consumul din cadrul acestora se noteăză în timpul de gestiune prevăzut, dar într-un ritm mai lent, în volume scăzute la intervale relativ mari. Asemenea stocuri se constată fiind cu mișcare lentă. Astfel aici trebuie limitată situația resurselor materiale folosite desfașurării intervențiilor tehnice accidentale asupra utilajelor, mașinilor și instalațiilor pentru care crearea și posedarea stocurilor pe întreaga perioadă de gestiune luată în calcul se justifică economic.

Toate cele trei tipuri de stocuri: cu mișcare lentă, peste limita stabilită sau fără mișcare – se constată ca fiind neraționale, neeconomice pentru că antrenează nejustificat un efort material și financiar-valutar suplimentar, scazând modalitățile unității de a folosi cu eficiență economică ridicată resursele bănești și de alt ordin de care dispun.

Consecința negativă a creării unor stocuri de acest gen se amplifică dacă ținem cont că posedarea lor necesită spații și dotări în plus pentru depozitare-păstrare, plata de dobânzi pentru credite folosite la cumpărarea resurselor imobilizate, taxe de asigurare sporite.

Se mai adaugă și efectul imobilizării a resurselor care, contribuie la realizarea unor obiective productive noi, extinderea și modernizarea capacităților de producție, disponibilizarea unor spații de depozitare și utiliyarea lor în scopuri productive.

Cauzele care produc crearea unor stocuri de acest tip, sunt de ordin subiectiv, dependente sau nu de unitatea la care se constituie. Principalele cauze sunt:

modificarea pe parcursul perioadei de gestiune a planului și programelor de producție din punct de vedere cantitativ, structural și ca termene calendaristice de execuție fără adaptarea corespunzătoare, în timp util, a documentației de aprovizionare;

cumpărarea de către agentul de aprovizionare a unor materiale care nu concordă cantitativ și structural cu cerințele de consum ale unității pe care o reprezintă;

schimbarea profilului de activitate, restrângerea structurii de fabricație pe parcursul anului fără corelarea acțiunii, în timp util cu sectorul de aprovizionare.

livrarea de către furnizori a unor materiale în sortimente, formate, dimensiuni, calități diferite de cele prevăzute în comenzile clienților, în contractele încheiate cu aceștia;

depozitarea și conservarea în condiții necorespunzătoare a resurselor materiale, situație care determină degradarea, pierderea unor proprietăți fizico-chimice indispensabile pentru fabricarea calitativă a produselor pentru care au fost aprovizionate;

supradimensionarea necesarului de resurse materiale ca urmare a folosirii în calculele de fundamentare a unor norme de consum și a unor indici de consum foarte mari, care au fost stabiliți pe baze statistice sau în concordanță cu condițiile concrete care influențează consumul de materiale;

specificarea și comandarea materialelor în formate, dimensiuni, compoziții, calități diferite de cele necesare în mod real în procesul de producție;

încetarea fabricației unor produse comandate sau contractate pentru care s-au făcut renunțări sau rezilieri de contracte din partea anumitor clienți, sau ignorarea unor comenzi inițial luate în calcul de către producător;

livrarea de către furnizori materialelor comandate, contractate la alte termene decât cele inițial stabilite cu partenerii săi;

necorelarea ritmurilor și momentelor de aducere a resurselor materiale în depozitele unităților economice cu cele la care acestea sunt programate pentru trecerea în consum;

Pe timpul pentru care s-au constituit și sunt deținute, stocurile peste limitele admise, cele cu mișcare lentă sau fără mișcare se presupun a fi nejustificate din punct de vedere economic și în consecință acestea trebuiesc valorificate operativ pe mai multe metode și anume:

utilizarea resurselor materiale disponibile în cadrul unității deținătoare, dar pe alte destinații de consum decât cele precedente și dacă se justifică economic în comparație cu alte modalități de valorificare;

funcționarea unei acțiuni ample de informare a potențialilor clienți de pe piața internă și internațională asupra resurselor materiale și produselor disponibile pentru vânzare, folosind în acest sens toate modălitățile care se justifică economic;

solicitarea unor unitați specializate în studiul pieței interna și internaționale, unor agenți comerciali cu experiență și sferă de acțiune ridicată;

solicitarea unor unități specializate în comercializarea de produse, din țară sau din afară;

participarea la bursele de produse, la expoziții interne și internaționale și târguri.

CAPITOLUL II. Rezultatele folosirii anumitor metode și modele de calcul a stocurilor de producție la S.C. LEGMAS S.A

2.1 Informații generale despre S.C. LEGMAS S.A.

Compania a fost infiintata incepand cu data de 01.02.1962 sub denumirea “UZINA DE REPARATII NAVODARI”. Incepand cu data de 01.02.1971 pana in data de 08.12.1990 companiei a purtat si alte denumiri: UZINA DE FABRICATII, REPARATII SI MONTAJE PENTRU AGRICULTURA, UZINA MECANICA A AGRICULTURII SI INDUSTRIEI ALIMENTARE NAVODARI, INTRETINEREA MECANICA A AGRICULTURII NAVODARI.

In baza HG 1262/08.12.1990 ia fiinta societatea comerciala S.C. LEGMAS S.A. NAVODARI. S.C. LEGMAS S.A. are implementat sistemul de Management al Calitatii SR EN ISO 9001:2008/ ISO 9001: 2008; SR EN ISO 14001:2005/ISO 14001:2004; SR EN OHSAS 18001:2008/ OHSAS 18001:2007.

Cateva dintre utilajele agricole si produse fabricate si comercializate de societatea noastra: semanatori de plante prasitoare, pluguri de diferite tipuri, grape, tavalugi, combinatoare si cultivatoare.

Dotarile existente permit executarea si altor produse: mobilier urban, piese apa-canal, bunuri de larg consum, confectii si constructii metalice.

Semanatori pentru paioase si plante prasitoare, pluguri de diferite tipuri, grape,combinatoare si cultivatoare.Dupa privatizare societatea are un trend ascendent, produsele fabricate fiind comercializate atat pe piata interna cat si la export, in Bulgaria, Grecia, Egipt, Iran, si Republica Moldova.

De asemenea S.C. LEGMAS S.A. Navodari, are o dotare tehnica foarte diversificata :turnatorie in fonta, otel si aluminiu; tratatmente termice si forje; prelucrari mecanice si acoperiri metalice (zincari, cuprari, nichelari si cadmiere) lacatuserie montaj, vulcanizare si o moderna instalatie de vopsit cu pulberi in camp electrostatic.

Dotarile existente in cadrul societatii S.C. LEGMAS S.A. Navodari, permit executarea unor lucrari diversificate si complexe, colectivul tehnic si executia lucrarilor asigurand o calitate deosebita a produselor fabricate.

Compania are următoarele priorități:

Stabilirea obiectivelor, a competențelor și a responsabilităților fiecărui post de lucru.

Limitarea sarcinilor și îndatoriilor unitaților de muncă din structura societății

Informarea tuturor salariaților cu privire la rolul și atribuțiile fiecărui compartiment din societate precum și a fiecărui post din cadrul compartimentelor;

Scopul de funcționare al întreprinderii se efectuează pe bază de contracte comerciale realizate în reglementare cu Codul Civil și Codul Comercial român.

S.C. LEGMAS S.A. este o societate comercială pe acțiuni, iar scopul principalul de funcționare este confecționarea, proiectarea și comercializarea în străinătate și în țară a aparatelor tehnice, uneltelor și asamblelor pentru agricultură și alte sectoare economice, oferind și servicii, efectuarea operațiunilor de comerț exterior, asistență tehnică , operarea de fond valutar, putând participa la acțiuni de credite, colaborarea directă cu bănci.

În scopul îndeplinirii misiunii sale de activitate S.C. LEGMAS S.A. își face aprovizionarea cu următoarele componente: șuruburi, tablă, oțel plastic, vopsea, jenți, organe de asamblare, anvelope și camere.

Aceste componente se primesc prin intermediul contractelor cu următorii furnizori: Tofan Grup, Policolor București, Laminorul Brăila, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Siderurgica Hunedoara Oțel-inox S.A. Târgoviște, Rulmentul Brașov, Fortec Brașov, INMA București, Mecanica Codlea, Abro Slatina, Sidex Galați.

Preocuparea firmei este gestionată de comisia de cenzori alcatuită din trei membri. În timpul în care statul este acționar unic, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.

Capitalul social al S.C. LEGMAS S.A. este cel fixat în funcția bilanțului prin preluarea activului și pasivului ca parte de administrare la înființare.

Suma de plată a beneficiului cuvenit acționarilor se face de firmă, sub anumite forme de dividende, în situațiile legii în cel mult două luni de la aprobarea bilanțului. În cazul în care societatea înregistrează pierderi, părțile analizează cauzele și, sunt obligate să ia măsuri de recuperare. Pierderile suportate de proprietari se face proporțional cu aportul la capital.

Regulile de structurare și funcționare hotărăsc modul de organizare și funcționare a activității S.C. LEGMAS S.A.. Regulile de funcționare și organizare modelează forma de organizare a societății, cu scopul:

Precizarea sarcinilor, limitelor de competență să a responsabilităților corespunzătoare fiecărui post de lucru.

Informarea tuturor salariaților cu privire la rolul și atribuțiile fiecărui compartiment din societate precum și a fiecărui post din cadrul compartimentelor;

Delimitarea clară a atribuțiilor și răspunderilor tuturor compartimentelor de muncă din structura organizatorică a societății;

Scopul activitații firmei se face pe bază de contracte comerciale realizate în conformitate cu Codul Civil și Codul Comercial român.

Dupa cum am spus ,ai sus S.C. LEGMAS S.A. este o societate comercială pe acțiuni, care are scopul principalul sa produca, proiecteze și comercializeze în țară și străinătate a anumitor utilaje și componente pentru agricultură și alte sectoare de această natură.

Domeniile de specialitate contin o multitudine de modele matematice care ajuta la rezolvarea problemelor de stocuri cu misiuneal obținerii formulei cea mai eficiente, care să cuprindă toate condtițiile de influență ce pot aparea, în obținerea cantitații și structurii, astfel încât prin imobilizări financiare și materiale mici se poate crea obiectivul financiar propus și anume garantarea procesului de producție.

La S.C. LEGMAS S.A controlul stocurilor înseamnă o normare științifică a stocurilor. Cu acest obiectiv se ține evidența de volumul optim al lotului care scade cheltuielile de cumparare, transport, depozitare și desfacere.

Plecand de la acest lot optim, se pot stabili termenele de livrare din contractele economice cu firmele furnizoare.

Protocolul de stocare real, cu o structură generală comună, este variat și din această cauză nu se poate folosi o singură metodă de optimizare.

CAPITOLUL III. Studiu de caz. Managementul stocurilor la

S.C LEGMAS S.A

3.1. Metode de calcul a stocurilor de resurse materiale pentru producție.

Dimensionarea economică a stocurilor de resurse materiale are implicații deosebite asupra situației economico-financiare a S.C. SUMA S.A.. Procesele reale de stocare sunt variate, ca urmare în calculele de optimizare a mărimii stocurilor nu se poate folosi un model unic. Stocurile se formează în funcție de condițiile de aprovizionare, de natura resurselor materiale, de caracteristicile proceselor tehnologice, de strategia și politica adoptate în constituirea stocurilor. Calculele se fac pentru fiecare tip de stoc: curent, de siguranță, de condiționare.

Stocul de producție (Sp) se stabilește pe fiecare tip de resursă prin însumarea elementelor care îl compun, respectiv, a stocului curent (Scr), de siguranță(Sg), de condiționare(Scd).

În categoria stocurilor de materiale de producție, stocul curent deține cel mai important rol în asigurarea continuității activității economice.

Calculul stocului curent

În determinarea stocului curent S.C. SUMA S.A folosește metode diferite în funcție de scopul urmărit. Metodele folosite sunt:

Metoda statistică;

Metode de calcul direct;

Metode care iau în calcul cheltuielile antrenate de procesele de aprovizionare-stocare;

Metoda statistică – presupune luarea în considerare a intervalelor efective la care s-au realizat aprovizionările de la furnizori în perioada anterioară (Iefi) și a cantităților de materiale efectiv intrate în depozitele societății (qefi).

Relația de calcul care se folosește pentru stabilirea stocului curent în expresie fizică, după această metodă, este:

Scr = cmz *

în care:

cmz – consumul mediu zilnic estimat;

– intervalul mediu între două aprovizionări succesive.

Consumul mediu zilnic estimat se calculează prin raportarea necesarului de materiale pentru îndeplinirea programului de producție, Npl, la perioada de gestiune (θ) pentru care acesta se ia în calcul:

cmz =

Intervalul mediu între două livrări succesive () se stabilește folosind:

Media aritmetică simplă:

= (când partizile de materiale intrate qefi au fost egale);

Media aritmetică ponderată:

= (când partizile qefi au fost diferite ca mărime).

Metode de calcul direct

Metoda de calcul pe baza “capacității de transport” (Ctr), caz în care societatea stabilește nivelul stocului curent la nivelul acesteia:

Scr = Ctr

Intervalul mediu între livrări, care determină expresia în zile a stocului curent, se calculează cu ajutorul relației:

=

Metoda de calcul pe baza cantității minime de livrare (qml) a cărei mărime definește nivelul fizic de formare a stocului curent:

Scr = qml

= sau

C) Metode care iau în calcul cheltuielile antrenate de procesele de aprovizionare-stocare. În această categorie se încadrează metodele economico-matematice care, prin construcția lor, iau în calcul uneori și factori concreți de influență a nivelului de formare a stocurilor, dar în primul rând, cheltuielile pe care le antrenează procesele de stocare. Aceste metode asigură în esență stabilirea pe criterii economice a “ loturilor” care se comandă de consumatori furnizorilor.

Calculul stocului de siguranță

Stocul de siguranță are un rol important în asigurarea continuității consumului productiv, dar el constituie în același timp și o imobilizare suplimentară a unor resurse materiale și financiare. Ca urmare constituirea lui este rezultatul unei analize a tuturor factorilor implicați.

Dimensionarea stocului de siguranță (Sg) se realizează folosind metoda devierii medii. Această metodă se bazează pe faptul că acest stoc urmează să asigure cantitatea de producție cu ocazia ivirii anumitor anomalii în procesul de aprovizionare. Datele necesare calcului se iau din perioada anterioară celei de gestiune, iar relația utilizată este următoarea:

Sg = cmz*

în care:

– devierea sau abaterea medie, care se calculează folosind media aritmetică.

Intervalul mediu între livrări se determină cu relația:

=

Stocul de condiționare

Pentru stabilirii acestui stoc se fac analize privind condițiile concrete existente în cadrul societății pentru aducerea resurselor materiale la parametrii corespunzători în vederea consumului acestor resurse.

Relația de calcul este:

Scd = cmz*tcd

în care:

tcd – timpul pentru condiționare

3.2. Posibilități de optimizare a mărimii stocurilor de producție

S.C. SUMA S.A pentru optimizarea mărimii stocurilor folosește următoarele modele și metode:

Modelul de calcul al cantității economice de comandat, ale elementelor asociate, luând în considerare cheltuielile de lansare a comenzilor de aprovizionare și a celor de stocare;

Metoda Wilson pentru o gestiune cu perioade egale, cerere constantă și fără posibilitatea lipsei de stoc;

Stocul de siguranță. Modelul de consum constant pe perioada de risc.

Modelul de calcul al cantității economice de comandat, ale elementelor asociate, luând în considerare cheltuielile de lansare a comenzilor de aprovizionare și a celor de stocare.

Funcția economică specifică este:

Pentru un ciclu de aprovizionare sau pentru o comandă:

Cc = CI+*I*CS+n*p

în care:

Cc – cantitatea de comandat;

CI – cheltuielile de lansare a comenzilor de aprovizionare;

CS – cheltuielile de stocare;

I – intervalul între livrări-aprovizionări;

n – lotul economic de aprovizionat;

p – prețul de cumpărare a resursei materiale.

Pentru întreaga perioadă de gestiune:

Ca = (CI+ * I * CS) * y + N * p

în care :

N – necesarul de materie primă pentru realizarea producției;

y – frecvența livrărilor și se calculează cu relațiile:

y = sau

în care:

θ – nivelul întregii perioade de gestiune.

Având în vedere relația de calcul a lui y, funcția economică la nivelul întregii perioade de gestiune devine:

Ca = * CI + * θ * CS + N * p

Prin derivarea acesteia în raport cu variabila n și egalarea cu zero rezultă:

= – * CI + + θ* CS = 0,

de unde:

n* =

O dată stabilit, lotul economic de reaprovizionare n*, în continuare se calculează elementele asociate, astfel:

Frecvența optimă a aprovizionărilor y* pentru perioada de gestiune avută în vedere:

y* =

Intervalul optim între aprovizionările succesive I*:

I* = sau

costul minim pe ansamblul perioadei de gestiune Ca*:

Ca* = + N * p

Dacă CS se estimează la nivelul întregii perioade de gestiune (an, semestru, trimestru) atunci relația se modifică corespunzător, eliminându-se din calcul elementul θ. Evoluția cheltuielilor pe categorii și totale în raport cu variația lotului se prezintă în fig. 2.1:

Cheltuieli

Cs

Ct=Cs+Ci

C*

Ci N*p

n* Lot de aprovizionat

Fig. 2.1. Evoluția cheltuielilor pe categorii și totale

Curba cheltuielilor totale (Ct) înregistrează un minim, care corespunde lotului optim de livrare ( n*) și costului economic (C*). Analiza cheltuielilor de stocare și a celor de lansare evidențiază, pentru unele cazuri, că în structura lor se încadrează atât cheltuielile constante cât și variabile; pentru cheltuielile de lansare-aprovizionare, constante sunt cele cu comanda, iar variabile sunt cele de transport, care scad pe măsura creșterii lotului cumpărat și transport.

În acest caz, relația de calcul a lotului optim se completează cu efectul reducerii cheltuielilor variabile, astfel:

n* =

în care a – reducerea cheltuielilor de aprovizionare-stocare, iar funcția economică a CS estimat la nivelul perioadei de gestiune θ va avea forma:

C = * CS + * CI – a * n * N + C + a0 * N

Calculul lotului optim și a elementelor asociate prin modelul prezentat la materia primă “vopsea”:

Se cunosc următoarele date :

cheltuielile de lansare a unei comenzi: CI = 1500000 lei;

cheltuielile de stocare : CS = 20000 lei/zi,

necesarul de consum: N = 5 tone;

prețul de cumpărare al materiei prime: p = 200000000 lei/tonă;

Lotul optim, conform acestor date va fi:

n* = = = 2 tone

Pe baza lotului optim se calculează elementele asociate:

a) frecvența optimă a aprovizionărilor

y* = = = 2.5

b) intervalul optim între aprovizionările succesive

I* = = = 144 zile

c) costul minim pe ansamblul perioadei de gestiune

Ca*=+N*p=+5*20000000

=110392304 lei

2.Metoda Wilson pentru o gestiune cu perioade egale, cerere constantă și fără posibilitatea lipsei de stoc.

Metoda Wilson face abstracție de anumite elemente care intervin în procesul de stocare, iar alte elemente sunt idealizate, astfel:

Termenul de aprovizionare se consideră nul, ceea ce exclude costul de penurie;

Costul decomandă este independent de cantitatea comandată și proporțional cu numărul comenzilor;

Cererea este constantă sau cu o slabă tendință crescătoare sau descrescătoare;

Cheltuielile de stocare sunt proporționale cu nivelul stocului mediu.

Pentru aplicarea cestui model se ia în considerare gestiunea unui stoc de cantitate Q pe un interval de timp θ, cu aprovizionări la perioade fixe T1 de cantitate q conform cererii constante, în care se presupune că se cunoaște costul unitar de stocaj CS, că lansarea comenzii se face în timp util și aprovizionarea se face în momentul în care s-a epuizat stocul S și nu se admite lipsa de stoc.

Pentru organizarea științifică a acestei gestiuni se ia drept criteriu de optim costul global minim. Astfel pentru fiecare perioadă T avem următoarele cheltuieli:

Cc+*q*CS*T (1)

deoarece în medie, în stoc se ală cantitatea *q, datorită faptului că modelul presupune un consum constant, și deci o descreștere a stocului de la valoarea q la 0.

Pentru că perioadele sunt egale numărul aprovizionărilor se calculează cu relația:

y = = (2)

Având în vedere relația (2) perioada T se calculează astfel:

T = (3)

Costul global se obține înmulțind cheltuielile corespunzătoare unei perioade cu numărul de perioade după relația:

C(q) = (Cc + * q * CS * T) * (4)

Din relațiile (2) și (4) se obține pentru costul global o funcție de o singură variabilă, căruia îi putem determina minimul:

C(q) = (5)

Minimul funcției C(q) se obține fie prin anularea derivatei de gradul 1, fie aplicând proprietatea că minimul numai a două mărimi variabile are loc numai atunci când mărimile sunt egale, cu condiția ca produsul lor să fie constant.

(q) = -*Q*Cc+ (6)

(q) = (7)

Valoarea optimă a unei comenzi q se obține prin anularea expresiei (6):

= (8)

Înlocuind valoarea optimă a unei comenzi q, dată de expresia (8), în expresia (2) se obține numărul de aprovizionări:

= (9)

Din expresiile (9) și (3) rezultă valoarea optimă pentru T:

= = (10)

Gestiunea optimă se determină înlocuind în expresia (5) pe q cu valoarea optimă) și făcând calcule devine:

C() = (11)

Se poate calcula și media variației lui C(q) astfel:

= C(q)*(-( +)-2*C()

sau

= – (12)

Se constată că pentru abateri ale lui q de % variația medie a costului total este foarte mică, de aproximativ 0.5%.

Exemplificarea metodei Wilson pentru materia primă “vopsea”.

Se cunosc următoarele date :

Cantitatea anuală : Q = 5 tone;

Costul unitar de stocaj s-a evaluat prin calcule având în vedere gestiunea anterioară și este: CS = 20000 lei/zi;

Cheltuielile de aprovizionare: Ca = 1500000 lei;

1. Stocul curent optim:

= = = 1.5 tone

Intervalul optim de aprovizionat:

= = = = 108 zile

3. Cheltuielile totale :

C() = = =

= 10392000 lei

4. Variația cheltuielilor în cazul abaterii lui q cu :

C(q) =

= = 10400000 lei

= – =

== -99%

Modelul Wilson reprezintă unul din modelele cu caracter general în domeniul gestiunii stocurilor. Tipul de gestiune este previzionist asigurând cunoașterea apariției fenomenului de epuizare a stocului curent într-un anumit ciclu, putându-se face apel la utilizarea stocului de siguranță, pentru a se evita întreruperea producției.

Acest tip de gestiune se utilizează cu eficiență ridicată de către S.C. SUMA S.A. deoarece are un nomenclator constant de produse, cu un volum de aprovizionare uniform în timp și cu relații tradiționale cu furnizorii materiilor prime ți materialelor necesare.

Costul total de stocaj C(q) cuprinde costul de comandă a unei aprovizionări Ca, costul de menținere în stoc a unei unități din materialul dat CS.

Cheltuielile de aprovizionare pentru o livrare se stabilesc prin însumarea următoarelor elemente:

retribuția tarifară a personalului care se ocupă cu lansarea, emiterea și obținerea avizelor de aprobare a comenzii;

retribuția tarifară a achizitorului;

cheltuielile cu rechizitele și poșta;

alte cheltuieli ale compartimentului de aprovizionare.

Retribuția tarifară a lucrătorului care lansează comanda este de 3 milioane lei și pentru definitivarea unei comenzi are nevoie de 8 ore; știind că timpul efectiv lucrat într-o lună este de 176 ore, se poate stabili cota pare din retribuția sa, ce revine unei comenzi, adică:

= 136364 lei.

Retribuția tarifară a lucrătorului care se ocupă cu obținerea avizelor și semnăturilor necesare aprobărilor unei comenzi este de 3000000, iar în timpul ocupat de acesta în acest scop este 0.3 ore. Cota parte din retribuția sa ce revine unei comenzi este:

= 5114 lei.

Pentru lansarea și urmărirea unei comenzi se consumă de obicei 3 convorbiri telefonice:

3 convorbiri*20000 lei = 60000 lei.

Cheltuielile cu rechizitele și poșta consumate pentru o comandă se evaluează la 20000 lei, iar celelalte cheltuieli ale compartimentului de aprovizionare (amortizare, încălzire, iluminat) reprezintă în medie 25000000 lei.

Știind că în anul precedent au avut loc 42 intrări, fiecare intrare corespunzând unei comenzi, se pot determina cheltuielile pentru o comandă:

= 595238 lei.

Retribuția tarifară a achizitorului este de 2500000 lei, iar cota parte ce revine unei comenzi este:

*8 = 476190 lei.

Cheltuielile de aprovizionare pe o comandă sunt:

Ca = 136364+5114+60000+20000+595238+476190 = 1292906 lei.

Cheltuielile pentru stocarea unei unități de material pe unitatea de timp CS se determină calculându-se mai întâi cheltuielile anuale de stocare, după care prin împărțirea rezultatelor obținute la 360 zile se determină costul stocării în lei/tonă/zi, cost ce va fi utilizat în calcul.

Cheltuielile anuale de stocare cuprind:

taxa asupra terenurilor aferentă depozitelor, amortizarea utilajelor și clădirilor;

retribuția personalului care deservește depozitele, cheltuielile cu iluminatul și dobânzile plătite pentru imobilizarea mijloacelor circulante.

Taxa asupra terenurilor aferentă depozitelor se calculează în funcție de valoarea de inventar a acesteia și de cota fixă provenind din impozitul pe terenuri:

150000000*0.75% = 1125000 lei.

Cota de amortizare este de 10% pe an, amortizarea făcându-se pe 10 ani:

150000000*10% = 15000000 lei.

Retribuția personalului care deservește depozitul:

activitatea de manipulare a materialului este realizată de doi lucrători care au o retribuție lunară de 2300000:

2*2300000*12 = 55200000 lei.

Pentru evidențierea materialelor există doi gestionari cu o retribuție lunară de 2500000 lei:

2*2500000*12 = 60000000 lei.

Cheltuielile anuale de stocare sunt:

CSa = 1125000+15000000+55200000+60000000 = 131325000 lei.

Cheltuielile anuale de stocare pe tona de vopsea sunt:

= 26265000 lei.

Cheltuielile de stocare zilnică sunt:

= 72960 lei.

Costul total de stocaj, care cuprinde costul de comandă al unei aprovizionări și costul de menținere în stoc al unei unități din materialul dat, este:

C(q) = 1292906+26265000 = 27557906 lei.

3. Stocul de siguranță. Modelul de consum constant pe perioada de risc

Stocul de siguranță este legat de stocul optim curent cu cerere constantă, funcția de optimizat cuprinzând trei categorii de cheltuieli pe perioada de gestiune:

Cheltuielile de comandă:

y1 = ;

Cheltuieli de stocare:

y2 =

unde CSp =

Cheltuielile de penalizare:

y3 =

în care:

M – nivelul maxim al stocului în perioada 1;

– nivelul cererii în perioada 1;

Cp – cheltuieli datorate lipsei de stoc pe unitatea de stoc;

CSp – costul de stocare în lei pe unitatea valorică de stoc.

Nivelul stocului este prezentat în figura 2.2.

Nivel stoc

M

I2

I1 Timp

I

Fig. 2.2 Aprovizionarea cu cerere constantă și posibilitatea lipsei de stoc

Deoarece = , = și = I rezultă că = *I și .

Funcția de optimizat se prezintă prin relația:

y = .

Derivata funcției de optimizat este următoarea:

.

Minimizând această funcție obținem:

unde

M0 = q* .

În această ipoteză, stocul de siguranță care minimizează cele trei categorii de cheltuieli se determină astfel: Sg = . Stocul de siguranță se prevede la materiile prime de bază, a căror lipsă probabilă condiționează direct continuitatea activității productive a întreprinderii. Consumul din stocul de siguranță se face după analize prealabile și cu acordul conducerii asigurării materiale. Evidența scriptică a acestui stoc se ține distinct de celelalte categorii, în cadrul fișelor de magazie.

Calculul stocului de siguranță prin metoda de consum constant pe perioada de risc la materia primă “vopsea”, când se cunosc următoarele date:

Cantitatea anuală: Q = 5 tone;

Nivelul cererii în perioada 1: tone;

Cheltuieli de aprovizionare: Cc = 1500000 lei;

Intervalul de aprovizionare: I = 108 zile;

Prețul de producție al materialului: p = 20000000 lei/tonă;

Costul de stocare: CS = 20000 lei/zi;

Nivelul maxim al stocului în perioada 1: M = 1.4 tone;

Cheltuielile datorate lipsei de stoc: Cp = 10%*p = 2000000 lei.

Pe baza datelor de mai sus vom determina:

cheltuieli de comandă:

y1 = = = 5000000 lei

cheltuieli de stocare:

y2 = = lei

unde = *I = zile

CSp = =

cheltuieli de penalizare:

y3 = = lei

unde zile

Minimizând funcția de optimizat vom calcula:

lotul minim optim de aprovizionat

= 2.7=3 tone

= tone

în care q- lotul optim de aprovizionat.

costul global optim de gestiune

nivelul optim maxim al stocului:

M0 = q* = 2.7 tone

stocul de siguranță

Sg = = 3 – 2.6 = 0.4 tone

3.3 Dimensionarea financiară a stocului de materii prime

Prima formă de materializare a activelor circulante o prezintă stocurile de materii prime și materiale. Constituirea stocurilor se face pe considerente economice sau din motive de siguranță, tehnologice sau de sezon; suma capitalurilor bănești necesare pentru formare este în funcție de mărimea stocurilor, fără însă a fi egale cu expresia acestora. Prima fază în determinarea necesarului financiar pentru stocurile de materii prime și materiale consumabile reprezintă dimensionarea stocurilor.

În legătură cu gestiunea stocurilor se utilizează două noțiuni:

stoc de securitate;

stoc maxim.

Stocul de securitate reprezintă cantitatea de materii prime și materiale stocate, suficientă pentru a satisface cererea de consum în orice moment, fără a înregistra întreruperi în procesul de fabricație. Nivelul stocului de securitate poate fi constant dacă aprovizionările sunt regulate, sau fluctuant în situația în care acestea sunt sezoniere.

Stocul maxim, din rațiuni de siguranță, deținut de întreprindere trebuie să fie cât mai ridicat posibil, deci peste nivelul stocului de securitate pentru a preveni orice incident în aprovizionarea și obținerea ritmică a producției.

Volumul stocurilor este limitat de două restricții:

dacă întreprinderea are deschisă o linie de credit bancară, orice creștere de stoc peste nivelul stocului de securitate antrenează și o creștere a volumului creditului angajat și cheltuieli financiare suplimentare: dobânzi, comisionul sau alte cheltuieli bancare;

dacă întreprinderea are un excedent de trezorerie ea își finanțează creșterea de stoc pe cont propriu, fără cheltuieli bancare, dar pierde ocazia de a-și plasa lichiditățile sub altă formă pe piața financiară și de a le utiliza cu randament sporit.

Stocul maxim are un comportament complex și îndeplinește mai multe funcții:

asigură continuitatea fabricației pe intervalul aprovizionării consecutive. Frecvența reaprovizionărilor nu coincide cu frecvența consumului și în consecință se constituie un stoc care asigură nevoile curente ale exploatării, respectiv stocul curent (Sc);

constituirea unei rezerve pe seama căreia să se asigure continuitatea fabricației, și în cazurile în care furnizorii nu își respectă obligațiile contractuale sau anumite cauze obiective fac imposibilă aprovizionarea normală: se constituie deci un stoc de siguranță (Ss);

unele materiale, conform cerințelor tehnologice, înainte de a fi introduse în procesul tehnologic, trebuie să suporte o condiționare prealabilă pentru a îndeplini parametrii de calitate, astfel constituindu-se un stoc de condiționare (Scd);

dispersarea teritorială a atelierelor și secțiilor de producție impune ca anumite materiale, de regulă mai scumpe sau care necesită condiții de depozitare adecvate, să fie aprovizionate printr-un depozit central de unde sunt distribuite punctelor de lucru. Asemenea materiale mai staționează în stoc și din cauza transportului interior, timp în care nu îndeplinesc nici una din funcțiile anterioare, duc la constituirea unui stoc de transport interior (Sti);

anumite materiale nu pot fi exploatate sau transportate în condiții de iarnă, și ca atare cantitățile necesare pentru perioada de iarnă trebuie să fie asigurate în perioada premergătoare acesteia prin constituirea stocurilor de iarnă (Si).

Cele cinci funcții ale stocului maxim de materii prime, respectiv cele cinci componente ale acesteia, au un comportament diferit. Stocul curent și stocul de siguranță trebuie să se constituie la toate întreprinderile, la toate materialele și în toate trimestrele anului. Stocul de condiționare ți de transport interior se constituie numai pentru materialele care necesită condiționare sau aprovizionare prin depozit central, dar la toate întreprinderile cu astfel de condiții ți în toate trimestrele. Stocul de iarnă se constituie numai pentru materiale în cauză la întreprinderile care le folosesc în trimestrul IV al anului.

Corespunzător celor cinci funcții mărimea stocului maxim (Sm) este dată de relația:

Sm = Sc+Ss+Scd+Sti+Si.

Datorită faptului că întreprinderile nu pot consuma stocul de siguranță și cel de condiționare, decât în anumite condiții, suma lor reprezintă stocul minim:

Smin = Ss+Scd.

Metodologia de determinare a stocului maxim de materii prime și materiale presupune modalități de calcul specifice fiecărei componente a acesteia. Astfel, stocul curent se determină în funcție de doi factori:

consumul mediu zilnic;

intervalul dintre două aprovizionări consecutive;

Consumul mediu zilnic din fiecare material se determină în funcție de volumul fizic al producției și norma de consum-aprovizionare, care cuprinde atât norma de consum tehnologic cât și pierderile normale pe durata transportului și al stocării.

Intervalul dintre două aprovizionări consecutive este fie cel prevăzut în contractele anului de plan, dacă în contractele încheiate sunt prevăzute termen ferme, precise, fie intervalul mediu între aprovizionări realizat în anul de bază, stabilit ca o medie aritmetică ponderată a cantităților efectiv aprovizionate într-un interval suficient de sugestiv din anul de bază și intervalele efective între aprovizionări, date culese din fișa de magazie a materialului respectiv.

Stocul curent se determină pentru fiecare material cu pondere în consumul anual astfel:

Sc =

Dacă intervalul pentru stocul curent se determină în funcție de intervalul mediu între livrările din anul de bază (I), relația de calcul a acestuia este:

I =

qi – volumul fizic al producției în anul de referință;

ai – norma de consum-aprovizionare;

I – intervalul pentru stocul curent;

Aio – cantitățile efectiv aprovizionate în anul de bază;

Ico – intervalele efective între aprovizionări în anul de bază.

Stocul de siguranță determină la rândul lui în funcție de consumul mediu zilnic determinat cu ocazia fundamentării stocului curent și intervalul pentru stocul de siguranță. Intervalul pentru stocul de siguranță se determină ca o medie aritmetică ponderată a cantităților de materiale sosite cu o întârziere în intervalul luat în calculul intervalului pentru stocul curent și numărul de zile întârziere față de intervalul mediu dintre două aprovizionări în anul de bază.

Stocul de siguranță se calculează astfel:

Ss =

Is =

A- cantitățile aprovizionate în anul de bază peste intervalul mediu dintre aprovizionări;

I- intervalul efectiv în zile aferent fiecărei cantități primite cu întârziere.

Dacă este un material nou, care nu s-a mai aprovizionat în anul de bază, intervalul pentru stocul de siguranță poate să fie jumătate din intervalul pentru stocul curent.

Celelalte componente ale stocului maxim se estimează pe baza consumului mediu zilnic și intervalul corespunzător, astfel:

Scd =

Sti =

Si =

Icd – intervalul de condiționare;

Iti – intervalul pentru stocul de transport interior, determinat în funcție de timpul necesar operațiunilor de predare-primire și transport între depozitul central și secțiile de fabricație dispersate teritorial;

Ii – intervalul pentru stoc de iarnă și este, de regulă, egal cu durata în care nu sunt posibile exploatarea și transportul unor materiale.

După determinarea stocului maxim în unități fizice pentru fiecare material cu pondere în consumul anual se procedează la dimensionarea necesarului financiar, respectiv a nevoii de fond de rulment pentru finanțarea stocului pentru fiecare din materialele la care s-a determinat stocul maxim ca o mărime medie anuală.

………………………………………………

În dimensionarea corectă a necesarului financiar pentru stocurile de materii prime o importanță deosebită o are optimizarea nivelului stocului de consum curent cu cea mai mobilă componentă a stocului maxim de materii prime.

Optimizarea stocului presupune determinarea acelui nivel de stoc pentru care cheltuielile de stocare și cele de emitere a comenzilor și aprovizionare să fie minime.

Costurile de stocare cuprind următoarele elemente:

Amortismentul sau chiria pentru clădirea depozitului;

Cheltuieli cu personalul manipulant: salarii, asigurări, protecție socială;

Cheltuieli de întreținere;

Cheltuieli de asigurare;

Cheltuieli de evidență și inventariere.

Aceste cheltuieli sunt în mod normal fixe, deși anumite elemente variază în funcție de mărimea stocului. Astfel, dacă din rațiuni tehnice sau comerciale întreprinderea își dublează stocurile, ea riscă să își dublează și cheltuielile de stocare. Întreprinderea trebuie să-și închirieze două depozite în loc de unul, trebuie să-și dubleze și personalul manipulant, să mărească cheltuielile de electricitate, asigurări. Se poate admite ideea că aceste cheltuieli de stocare trebuie evaluate într-un procent din valoarea stocurilor stabilit pe baze statistice din anii precedenți.

La costurile de stocare se adaugă cheltuielile administrative determinate de funcționarea ciclului de aprovizionare, respectiv costul de emitere a comenzilor care cuprinde următoarele elemente de cheltuieli:

Salariile serviciului de aprovizionare și cele de asigurări și protecție socială;

Cheltuieli cu deplasări (diurnă, transport, cazuare), cheltuieli administrative de emitere a comenzilor (P.T.T., fax, rechizite);

Cheltuieli de recepție a materialelor.

Costul unei comenzi poate fi astfel ridicat. Funcția obiectiv de optimizare este următoarea: f(cost de stocare + cost de emitere a comenzilor)=minim.

Cei doi parametrii ai funcției obiectiv evoluează în sens invers. Astfel, cu cât numărul de comenzii este mai ridicat, dar volumul stocului este mai mic, costul de stocare scade. Este necesară determinarea punctului în care se minimizează simultan și costul de stocare și costul de emitere al comenzilor.

Modelul de optimizare aplicat este metoda Wilson. Punctul de extrem de minim, se obține prin derivarea și anularea funcției:

f(y=

= = 0

x =

unde:

x – numărul de comenzi optim anual;

c – consumul anual valoric de materii prime;

b – costul de emitere al unei comenzi;

p – cota cheltuielilor de stocare.

y1 – costul de emitere al comenzilor;

y2 – costul de stocare.

Stabilirea limitelor economice maxime și minime ale stocurilor de producție, înscrierea în fișele de magazie și urmărirea de către gestionar a evoluției lor pe parcurs duc la atingerea nivelelor de alarmă sau de aprovizionare și la declanșarea acțiunilor operative pentru menținerea acestora între nivelele estimate.

3.4 Utilizarea metodelor de gestiune în cadrul S.C. SUMA S.A.

Conducerea proceselor de stocare îmbracă forme diferite, în sensul că, într-un fel se pune problema conducerii unui proces de stocare, care are loc în condițiile în care cererea pentru consum este constantă, care se manifestă cu o ritmicitate cunoscută și pentru care aprovizionarea se face în loturi fixe, la intervale egale, anterior stabilite, și astfel când cererea pentru consum este variabilă, întâmplătoare, cu o anumită distribuție statistică, iar aprovizionarea se realizează în loturi diferite, la intervale egale sau neegale.

Orice proces de stocare necesită prevederea desfășurării lui și a condițiilor în care urmează a se efectua. Formarea stocurilor este predeterminată de o comandă, de o decizie de cumpărare a resurselor materiale necesare, iar realizarea eficientă a procesului impune o organizare rațională și un control sistematic al modului de derulare a acesteia.

Epuizarea stocului înainte de sosirea unui nou lot de materiale conduce la asumarea de cheltuieli suplimentare, care cresc proporțional cu partea de cerere nesatisfăcută și cu durata lipsei de stoc. De aceea este necesară delimitarea” tipului de gestiune” în care se încadrează forma concretă de manifestare a proceselor de stocare și se stabilesc condițiile și nivelul economic de formare a stocurilor, modalitate de urmărire și control.

Orice tip de gestiune este definită prin două elemente fundamentale:

Perioada când trebuie să comandăm;

Cantitatea care trebuie comandată.

Metodele care pot fi folosite la S.C. SUMA S.A. prin luarea în considerare a celor două elemente sunt:

gestiunea cu perioadă variabilă și cantitate fixă (metoda Q);

gestiunea cu perioadă fixă și cantitate variabilă (metoda P).

Alegerea acestor două modele depinde de mai mulți factori: cantitatea comandată, frecvența consumului, prețul articolului, valoarea stocului, gradul de cunoaștere a consumurilor viitoare, precum și de avantajele pe care le-ar prezenta pentru gestiunea stocurilor la S.C. SUMA S.A.

Gestiunea cu perioadă variabilă și cantitate fixă (metoda Q)

Trei parametrii definesc conținutul metodei:

Punctul comenzii: P;

Cantitatea economică de comandat: q0;

Disponibilul: D, unde punctul comenzii P = Sq+QL = Sg+Cm*L și D = M+C

în care: Sg – stoc de siguranță;

C – comenzi în curs de sosire;

CL – consumul pe perioada L;

Cm – consumul mediu;

M – stocul existent în magazie la un moment dat.

Pentru că stocul de garanție are o existență independentă se pune întrebarea “care este valoarea lui CL pentru situațiile următoare”:

I>L;

I=L;

I<L.

I>L

Cantitate

B

q0

D

P CL

H G C

Sg

A E

t0 t1 L t2 t3 Timp

I

Fig. 3.1 Principiul metodei Q când I>L

În timpul t când stocul atinge punctul D, se face o comandă ce va fi livrată la t, când stocul din magazie are nivelul stocului de siguranță, deci = L. Fiecare comandă este egală cu mărimea ei optimă ce poate varia după fluctuații cunoscute sau previzibile a le consumului, ca urmare = I.

Pe baza figurii 3.1 se poate scrie:

sau , de unde CL=.

În perioadele t0t1, t2t3, … nu avem comenzi în curs, pe când în perioadele t1t2, t3t4, … există mereu câte o comandă în curs C = q0 = Cm*I, iar existentul M = Sg.

Ca urmare avem: P = D = Sg +=Sg + Cm*L.

b) I = L

Dacă I = L (Fig. 3.2) înseamnă că se face o comandă la fiecare recepție (t1 se confundă cu t0, t2 cu t3, …) și există întotdeauna o comandă în curs. Deci:

CL = q și

P = D = Sq + q= Sg + Cm*I

Cantitate

CL

P

Sg

t0 t1 t2 t3

Timp

Fig. 3.2 Principiul metodei Q când I = L

I<L

Cantitate

A B C D

CL

P

Sg

t0 t1 t2 t3 t4 t5 t6 t7 t8 Timp

Fig. 3.3 Principiul metodei Q când I<L

La timpul corespunzător (A, B, …) se face o comandă ce va fi livrată în t4 (Fig. 3.3). La timpul t3 se face o nouă comandă ce va fi livrată în t6. În t5 se face o nouă comandă ce va fi livrată în t8. Pe perioadele t1t2, t3t4, t5t6, t7t8 există două comenzi în curs, în timpul ce în cursul perioadelor t0t1, t2t3, t4t5, t6t7 există o singură comandă. În acest caz avem:

CL = și P = Sg + Cm*().

La baza aplicării acestei metode stă fișa de stoc (anexa 2) care trebuie să cuprindă toate elementele necesare gestiunii de acest tip.

Această metodă își găsește aplicare numai în condițiile regularității lui L și Cm. Avantajul major al acestei metode constă într-o mică imobilizare ca urmare a unui stoc mediu curent și a unui stoc de siguranță dintre cele mai reduse. Astfel stocul mediu teoretic este egal cu +Sq, unde I este cel corespunzător stocului optim.

De asemenea, în cazul acestei metode, fluctuațiile cererii sunt absorbite de variațiile periodicității comenzilor urmând ca stocul de siguranță să absoarbă numai fluctuațiile cererii pe termenul de livrare.

Exemplu. Dacă luăm din fișa de stoc următoarele date pentru materia primă “vopsea”:

Stocul de siguranță: Sg = 0.4 tone;

Comenzi în curs de sosire: C = q0 = 1.2 tone;

Intervalul de aprovizionare: I = 108 zile;

vom putea calcula consumul pe perioada L și punctul de comandă P.

dacă L<I pentru L = 70 zile atunci:

CL== tone;

P = Sg + Cm*L = Sg + CL = 0.4 + 0.7 = 1.1 tone.

dacă L = I =108 zile, atunci:

CL = q0 = 1.2 tone

P = Sg + q0 = 0.4 + 1.2 = 1.6 tone.

c) dacă L>I, L = 120 zile, atunci:

CL = = ()*1.2 = 0.13 tone

P = Sg + Cm*() = 0.4 + 0.13 = 0.53 tone.

Gestiunea cu perioadă fixă și cantitate variabilă (Metoda P)

Principiul metodei este: la intervale fixe se comandă o cantitate ce ține seama de cererea pe perioadele viitoare, de existentul în magazie în acel moment și de stocul de siguranță.

Intervalele alese pentru controlul stocului sunt prezentate în figura următoare:

Cantitate

q0

Sg I L 2I L 3I L

Timp

Fig. 3.4 Principiul metodei P

Față de metoda precedentă, aprovizionările nu mai sunt declanșate de o valoare constantă a comenzii, ci de o variabilă q determinată periodic la momentele I, 2I, …. La fiecare dintre aceste momente se comandă o cantitate q livrabilă după un timp L în momentul când stocul este egal cu stocul de siguranță.

În momentele t1t2, … se pune întrebarea dacă disponibilul D este suficient pentru a acoperi necesitățile pe perioadele respective (t1t2, t2t3) fără a afecta stocul de siguranță. Dacă disponibilul D = M + C>Cm*(L + I) + Sq nu se face nici o comandă se așteaptă momentul următor. Dacă M + C<Cm*(L + I) + Sq se face o comandă: q = Cm*(L + I) + Sq – D.

Pe baza fișelor de stoc ținând cont de cantitatea economică de comandat, la fiecare control se constată actualitatea lui I, Cm, se calculează valoarea lui q și dacă rezultatul este pozitiv se comandă cantitatea respectivă, iar dacă rezultatul este negativ nu se face comanda.

Această gestiune ar avea următoarele avantaje pentru S.C. SUMA S.A.:

Evidențierea articolelor (stocurilor) fără mișcare sau cu mișcare lentă;

Nu necesită un control permanent;

Se adaptează cu ușurință gestiunii pe calculator.

Metoda este recomandabilă în cazul unor articole importante, costisitoare, care provin de la mai mulți furnizori și al căror consum este fluctuant dar previzibil.

Exemplu. Pe baza datelor din fișa de stoc pentru materia primă “vopsea” vom putea observa dacă disponibilul D este suficient pentru a acoperi necesitățile fără a afecta stocul de siguranță. Se cunosc datele:

Comenzi în curs de sosire: C = 1.2 tone;

Stocul de siguranță: Sg = 0.4 tone;

Intervalul de aprovizionare: I = 108 zile;

Stocul existent în magazie se consideră: M =1 tonă;

Perioada de consum se consideră: L = 70 zile.

D = M + C = 1 + 1.2 = 2.2 tone

Cm*(L + I ) + Sg = 0.011*(70+108)+0.4 = 2.4 tone,

unde Cm = tone

deoarece D< Cm*(L + I ) + Sg se poate face o comandă q = Cm*(L + I) + Sq – D = 2.4 – 2.2 = 0.4 tone.

3.5. Necesitatea utilizării a noi posibilități de optimizare

a mărimii stocurilor de producție

După cum am observat procesele de stocare, deși au o structură generală comună, sunt foarte variate și ca atare nu se poate folosi o metodă unică de optimizare.

S.C. SUMA S.A. folosește trei modele de optimizare a mărimii stocurilor. Acestea prezintă avantaje dar și dezavantaje.

Astfel modelul de calcul al cantității economice recomandat folosit de societate prezintă numeroase dezavantaje:

Creșterea stocului maxim de materiale depozitabile, ceea ce înseamnă spații de depozitare-păstrare suplimentare;

Sporirea cheltuielilor cu stocarea, conservarea și depozitarea, inclusiv a efectului imobilizării ca atare a resurselor financiare-valutare;

Amplificarea efectului uzurii morale;

Sporirea procentului deprecierilor și degradărilor calitative a resurselor materiale stocate;

Diminuarea flexibilității și mobilității în ajustarea stocurilor în situațiile care impun acțiunea în acest sens.

Modelul Wilson prezintă marele dezavantaj că este greu de aplicat datorită situațiilor limitate care îndeplinesc condițiile impuse de natura sa.

Pentru optimizarea mărimii stocurilor la S.C. SUMA. S.A. propun folosirea a două noi modele, pe care le voi prezenta în continuare.

Modelul economic de calcul al lotului economic de reaprovizionare luând în considerare cheltuielile de lansare, de stocare și ale celor suplimentare determinate de lipsa de resurse în stoc.

În elaborarea modelului se pornește de la necesitatea de a dimensiona “lotul” astfel încât prin nivelul economic stabilit să prevină lipsa de materiale determinată de eventuala epuizare a stocului curent în cadrul unui ciclu de reaprovizionare.

Acest model reprezintă o formă îmbunătățită a “modelului de calcul al cantității economice de comandat și al elementelor asociate “ folosit de S.C. SUMA S.A. prin luarea în calcul a “factorului de indisponibilitate” sau “de lipsă de stoc “ () – factor care joacă un rol important în procesele de stocare cu penalizare. Acest factor se determină cu ajutorul relației:

=

în care:

C- cheltuielile de stocare;

Cp- cheltuieli suplimentare unitare determinate de lipsa de stoc (lei/tonă/zi).

Relațiile de calcul al lotului economic (n*), stocului optim (S*), frecvenței optime (y*), intervalului de reaprovizionare optim (I*) și al consumului minim (C*) sunt următoarele:

n* = sau n* =

CS – pe zi sau CS – la nivel de an

S* = n**

I* = unde y =

C* = sau C* =

CS – pe zi sau CS – la nivel de an

în care:

N – necesarul de materie primă;

CI – cheltuielile de lansare a comenzilor;

CS – cheltuielile de stocare;

– perioada de gestiune.

Prin acest model se poate stabili distinct nivelul optim al stocului (S*); diferența dintre n* și S* (n*>S*) are rolul de siguranță în acoperirea consumului, deci, de evitare a fenomenului de epuizare integrală a stocului de resurse materiale.

Pentru exemplificare să presupunem următoarea situație existentă la S.C. SUMA S.A.:

Necesarul de materie primă: N = 5 tone;

Cheltuielile de lansare a comenzilor: CI = 1500000 lei;

Cheltuielile de stocare: CS = 20000 lei;

Cheltuielile suplimentare unitare determinate de lipsa de stoc: Cp = 2000000 lei.

Elementele calculate pe baza datelor se prezintă în continuare:

valoarea factorului de indisponibilitate

= =

lotul economic

n* = = tone

stocul optim

S* = n** = 2.1*0.99 = 2 tone

frecvența optimă

y = =

intervalul de reaprovizionare optim

I* = = zile

costul minim optim

C* = =

= lei

Modelul de calcul al lotului economic de reaprovizionare, luând în considerare cheltuielile de lansare, de transport și de stocare.

Cheltuielile de lansare (Cl) fiind date ca o sumă globală pe lot, indiferentn de mărimea acestuia, la nivel de an se stabilesc cu ajutorul relației:

= y* Cl =

în care k reprezintă coeficientul de multiplicare al intervalului de reluare a producției la furnizori – Ip. De fapt k*Ip reprezintă intervalul între două reaprovizionări succesive – I.

Cheltuielile de transport pe lot (Ctl) în condițiile unei distanțe constante variază în funcției de mărimea lotului, de forma de transport și se calculează, pentru un an, cu ajutorul relației:

Cta = y*Ctl = .

Mărimea lotului expediat va influența cheltuielile de stocare la fiecare cumpărător în parte: dacă lotul este mai mare, cresc și cheltuielile de stocare.

Cheltuielile totale de stocare pe an (Csa) se determină cu relația:

Csa = =

în care Csu reprezintă cheltuielile de stocare unitare pe an.

Ținând cont de cele trei categorii de cheltuieli, funcția costului total (Ca) va fi:

Ca = + + .

Pentru a obține minimul funcției economice, se face derivata cheltuielilor totale, determinate de procesul complet de lansare-comandă-aducere-depozitare, în raport cu k și se egalează cu zero, astfel:

– – + = 0

Din această relație rezultă că nivelul optim al variabilei k este dat de:

.

Pe baza coeficientului de multiplicare k*, a intervalului de reluare a două cicluri de fabricație consecutive la furnizori, se calculează în continuare, intervalul optim dintre două reaprovizionări I*; prin această formă de calcul a lui I* se asigură optimizarea procesului de stocare ținând seama atât de condițiile specifice producătorului-furnizor, cât și de cele ale cumpărătorului. Stabilind coeficientul de multiplicare k*, intervalul I* se poate calcula în continuare frecvența optimă a reaprovizionărilor y*, lotul optim n*, costul minim C*, cu ajutorul relațiilor:

I* = k**Ip

y* =

n* = =

C* = + + .

Acest mod de calcul se poate aplica în cazul materialelor și produselor pentru care frecvența livrărilor este condiționată în primul rând de ciclicitatea producției sau la aprovizionarea prin unități specializate în comercializare. Necesitatea stabilirii coeficientului de multiplicare pe baza căruia se calculează intervalul între aprovizionări este determinată de faptul că nu este întotdeauna economic ca o întreprindere, în calitate de consumator, să se aprovizioneze la un interval egal cu cel de reluare a producției la furnizor, în special în cadrul resurselor materiale necesare în cantități mici. Deci, este necesar să se stabilească la ce număr de cicluri de fabricație este economic să se aprovizioneze, un anumit lot, utilizatorul.

Pentru exemplificarea concretă a modului de aplicare a modelului să presupunem următoarele date existente la S.C. SUMA S.A.:

Coeficientul de multiplicare: k = 2;

Intervalul de reluare a producției la furnizor: Ip = 59 zile;

Cheltuieli de transport pe lot: Ctl = 2000000 lei;

Cheltuieli de stocare unitare pe an: Csu = 72000000 lei;

Consumul mediu zilnic: cmz = 0.013 tone/zi;

Cheltuieli de lansare; Cl = 1500000 lei;

Necesarul de consum: N = 5 tone.

Elementele calculate pe baza modelului se prezintă în continuare:

Cheltuielile de lansare anuale:

== lei

Cheltuieli de transport anuale

Cta = lei

3. Cheltuieli totale de stocare pe an

Csa = lei

Coeficientul de multiplicare optim

Intervalul optim de reaprovizionare

I* = k**Ip = 0.88*59 = 52 zile

Frecvența optimă a reaprovizionărilor

y* =

Lotul optim

n* = = tone

Costul minim optim

C* = + +

== =48550663 lei

CONCLUZII

Activitatea de aprovizionare tehnico-materială și cea de desfacere a produselor finite reprezintă unul din factorii primordiali în desfășurarea procesului de producție în cadrul S.C. SUMA S.A.

O aprovizionare corespunzătoare înlătură riscul epuizării stocurilor de siguranță a materialelor, care asigură continuitatea producției și implicit poate evita crearea de stocuri peste limita stabilită, cu mișcare lentă sau fără mișcare, ce nu se justifică economic și care duc la imobilizări de fonduri bănești importante.

Conducerea societății și ceilalți factori implicați cum sunt: serviciul Aprovizionare, serviciul Contabilitate, serviciul Desfacere Marketing, atelierul de proiectare și producție, depozite de materiale și produse finite acordă o importanță deosebită acestor probleme.

Pentru a-și realiza obiectul său de activitate S.C. SUMA S.A. are o serie de atribuții printre care:

efectuează modificări ale programului de producție;

întocmește balanța energetică;

fundamentează și planifică normele de consum pe materii prime și utilități, urmărește realizarea lor.

În domeniul comercial, serviciul Aprovizionare elaborează și fundamentează programul de aprovizionare, răspunde de asigurarea bazei materiale, necesare realizării programului de producție, încheie contracte cu furnizori de lungă durată, anuală, sau pentru perioade mai scurte, efectuează recepția materiilor prime, asigură depozitarea și conservarea în condiții corespunzătoare a acestora.

Pot exista o serie de factori care influențează negativ asigurarea aprovizionării cu materiale de calitate și în cantități stabilite, ceea ce duce la formarea unor stocuri nejustificate economic. Aceste situații se datorează unor factori de ordin subiectiv, cum ar fi supradimensionarea necesarului de materiale prin utilizarea în calcule de fundamentare a unor norme de consum mai mari decât cele necesare sau cumpărarea unor materiale care nu corespund din punct de vedere cantitativ și structural cu cerințele de consum ale societății sau fie de ordin obiectiv, care nu mai depind de societate (livrarea de către furnizori a unor materiale în sortimente, dimensiuni și calități diferite de cele prevăzute în comenzile societății).

Pentru rezolvarea acestor situații se iau anumite măsuri, și anume:

prin prospectarea pieței interne are loc descoperirea de potențiali pentru produsele actuale;

îmbunătățirea producției anuale pentru asigurarea desfacerii;

studierea structurii și competitivității prețurilor.

În legătură cu situația stocurilor se iau unele măsuri pentru lichidarea stocurilor de materii prime disponibile și anume:

Reanalizarea la zi a stocurilor și stabilirea exactă a cantităților și sortimentelor de materiale disponibile;

Urmărirea la perioade mai scurte a stocurilor materiale costisitoare;

Instruirea și urmărirea activității personalului care se ocupă efectiv de fundamentarea și urmărirea consumurilor specifice de materiale în concordanță cu condițiile concrete de consum;

Studierea cât mai completă a cerințelor pieței;

Instruirea și urmărirea activității personalului care se ocupă cu aprovizionarea și aducerea materialelor de la furnizori, pentru a evita cumpărarea unor materiale diferite ca sortimente, dimensiuni și calitate de cele necesare în desfășurarea activității societății;

intensificarea acțiunilor de informare a potențialilor clienți de pe piața internă prin toate mijloacele economice posibile, în vederea lichidării stocurilor de materiale disponibile.

Analizând situația și mișcarea stocurilor la S.C. SUMA S.A. se constată că în general aprovizionarea se face corespunzător, atât din punct de vedere cantitativ cât și din punct de vedere calitativ.

BIBLIOGRAFIE

Bășanu Gh. Gestiunea economică a stocurilor, Editura Științifică și Encilopedică , București, 1988.

Bășanu Gh., Management- Marketing, Editura Diacon Coresi, Fundătură D. București, 1993.

Bășanu Gh., Managementul aprovizionării și desfacerii, Editura

Pricop M. economică, București 1996

Kotler Ph. Managementul Marketingului, Editura Teora, București, 2000.

Mălăescu E., Managementul Aprovizionării, Editura Universitaria,

Scrioșteanu A. Craiova, 2002.

Nistorescu T., Economia Întreprinderii, Editura Scrisul Românesc,.

Meghișan Gh. Craiova, 1994

Pârjol M. Normarea tehnică a consumului și stocului de materiale. Oficiul de informare documentară pentru aprovizionarea tehnico-materială, OID-MAGF, București, 1985.

Pricop M., Sisteme moderne în managementul aprovizionării,.

Drăghici C. Editura Tribuna Economică, București, 1999

Ristea A. L. Distribuția mărfurilor, Editura didactică și pedagogică, București, 1996.

Vărzaru M. Economia Întreprinderii. Noțiuni fundamentale, Editura Helios, Craiova 1999.

BIBLIOGRAFIE

Bășanu Gh. Gestiunea economică a stocurilor, Editura Științifică și Encilopedică , București, 1988.

Bășanu Gh., Management- Marketing, Editura Diacon Coresi, Fundătură D. București, 1993.

Bășanu Gh., Managementul aprovizionării și desfacerii, Editura

Pricop M. economică, București 1996

Kotler Ph. Managementul Marketingului, Editura Teora, București, 2000.

Mălăescu E., Managementul Aprovizionării, Editura Universitaria,

Scrioșteanu A. Craiova, 2002.

Nistorescu T., Economia Întreprinderii, Editura Scrisul Românesc,.

Meghișan Gh. Craiova, 1994

Pârjol M. Normarea tehnică a consumului și stocului de materiale. Oficiul de informare documentară pentru aprovizionarea tehnico-materială, OID-MAGF, București, 1985.

Pricop M., Sisteme moderne în managementul aprovizionării,.

Drăghici C. Editura Tribuna Economică, București, 1999

Ristea A. L. Distribuția mărfurilor, Editura didactică și pedagogică, București, 1996.

Vărzaru M. Economia Întreprinderii. Noțiuni fundamentale, Editura Helios, Craiova 1999.