Managementul Stocurilor la Nivelul Intreprinderilor Mici Si Mijlocii

Lucrare de Licență

MANAGEMENTUL STOCURILOR LA NIVELUL

ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII

CUPRINS

1. DEFINIREA SAU CONCEPTUL DE ÎNTREPRINDERE MICĂ ȘI MIJLOCIE

1.1. UNELE CONSIDERATII PRIVIND DEFINIREA SAU CONCEPTUL DE INTREPRINDERE MICA SI MIJLOCIE

1.2. CRITERII CANTITATIVE SI CALITATIVE IN DEFINIREA INTREPRINDERILOR MICI SI MIJLOCII

1.3. DIVERESE ABORDARI SI DEFINIRI ALE INTREPRINDERILOR MICI SI MIJLOCII

2. MANAGEMENTUL STOCURILOR DE MATERIALE

2.1. CONCEPT , IMPORTANTA ECONOMICA , FUNCTIONARE

2.2. ROLUL , FUNCȚIILE ȘI NATURA ECONOMICĂ A STOCURILOR

2.3. MODALITĂȚI DE EXPRIMARE A STOCURILOR

2.4. FACTORI DE INFLUENȚĂ A NIVELULUI STOCURILOR DE PRODUCȚIE

2.5. CONDUCEREA PROCESELOR DE STOCARE ȘI ELEMENTELOR FUNCȚIONALE

2.6. TIPURI DE GESTIUNE A STOCURILOR

2.7. METODE DE CALCUL AL STOCURILOR , STABILIREA CANTITĂȚII ECONOMICE DE COMANDA APROVIZIONARE

2.8. DIMENSIONAREA STOCULUI DE SIGURANȚĂ

3. GESTIUNEA DIFERENȚIATĂ A STOCURILOR DUPĂ SISTEMUL ABC

3.1. PRINCIPALELE METODE DE URMĂRIRE ȘI CONTROL A DINAMICII STOCURILOR

3.2. LIPSA DE STOC , STOCURILE NEECONOMICE

3.3. NEGOCIEREA ÎN PROCESELE DE APROVIZIONARE ȘI DESFACERE

4. DEPOZITELE DE MATERIALE ȘI PRODUSE FINITE

4.1. TIPOLOGIA DEPOZITELOR

4.2. DESFĂSURAREA OPERAȚIUNILOR DE APROVIZIONARE – DEPOZITARE – LIVRARE

4.3. ELABORAREA BALANȚEI CAPACITĂȚILOR DE DEPOZITARE

4.4. NOMENCLATORUL DE MATERIALE ȘI ECHIPAMENTE TEHNICE

4.5. STRUCTURA MATERIALĂ A PLANULUI ȘI PROGRAMELOR DE APROVIZIONARE A UNITĂȚILOR ECONOMICE

4.6. LANȚUL OPERAȚIILOR DE APROVIZIONARE

5. STUDIU DE CAZ

5.1. PREZENTARE SOCIETATII S.C.TRICOTEX S.A.SATU MARE

5.2. OBIECTUL DE ACTIVITATE

5.3. FURNIZORI

5.4. RESURSELE INTREPRINDERI

5.5. PLANUL DE ORGANIZARE A UNITATII

5.6. OBIECTUL DE ACTIVITATE

5.7. ANALIZA ACTIVITATI SOCIETATII

6. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

CAPITOLUL 1

DEFINIREA SAU CONCEPTUL DE ÎNTREPRINDERE MICĂ ȘI MIJLOCIE

UNELE CONSIDERATII PRIVIND DEFINIREA SAU CONCEPTUL DE INTREPRINDERE MICA SI MIJLOCIE

O adecvată definire a întreprinderii mici și mijlocii este necesară pentru înțelegerea rolului acestui sector în economie și stabilirea unor politici de strategii de către aceasta . Din punct de vedere al conceptual întreprinderea mică și mijlocie poate fi definită în același mod ca oricare firmă , acela de unitate angajată în producția , distribuția și vânzarea produselor și serviciilor , în care factorii de producție sunt combinați pentru a realiza produse și servicii . În condițiile în care atașăm întreprinderii adjectivele de mic și mijlociu , ajungem la necesitatea definirii a cât de mică și mijlocie este întreprinderea .

În literatura de specialitate este larg recunoscut faptul că nu există o singură definiție în sens statistic , universal acceptată , referitoare la întreprinderea mică și mijlocie ( Brock și Evans , 1989 ) . Încercările de creare a unei unități de măsură generală pentru caracterizarea mărimii întreprinderii nu au condus la rezultate satisfăcătoare , neputând acoperi sectoare fundamental diferite , ca de exemplu , industria și serviciile . Cercetarea statisticilor diferitelor țări și ramuri economice relevă că definițiile în sens statistic ale întreprinderilor mici și mijlocii variază foarte mult de la o ramură la alta și de la o țara la alta . Aceasta demonstrează că dimensiunea întreprinderi nu poate fi definită decăt în funcție de ramura și de contextul economic național . Există ramuri în care dimensiunea întreprinderi este considerată decisivă pentru desfășurarea unei activități eficiente cum ar fi : industria autovehiculelor , chimică , extractivă , metalugică . Desigur , în funcție de structura producției , pe piața căreia îi este adresată , pot să apară și aici excepții . De exemplu , cazul Suediei care dispune de o structură de unități mici în domeniul metalugiei , care reușesc să realizeze o bună eficiență economică , demonstrându-și viabilitatea . Există de asemenea , alte ramuri în care firmele de dimensiuni mici și mijlocii sunt mai des întâlnite cum ar fi cele de confecții , industria lemnului , alimentară ,electronică , încălțăminte etc.

O bună parte a literaturii economice a considerat că mărimea producției constituie o măsura reală care ar trebui să fie folosită pentru a studia dimensiunea întreprinderii . Faptul că nu există un indicator OUTput-ului , care să poată fi aplicat uniform la toate tipurile de activitate , a condus la folosirea altor indicatori cum ar fi : numărul de angajați , cifra de afaceri , capitalul( de multe ori definit în cele mai variate moduri ) , precum și combinații ale acestor trei indicatori . Acestia constituie de fapt , principali indicatori folosiți pentru definirea dimensiunii întreprinderilor în majoritatea țărilor lumii . În afară de aceștia mai apar și alți indicatori , mai ales în literatura economică și mai puțin în practica statistică , cum ar fi : capacitatea de producție , valoarea adăugată , consumul de capital circulant , valoarea producției , cota de piață etc . Analiza indicatorilor cantitativi relevă că aceștia nu măsoară firma în ansamblul ei , ci numai una din laturile acesteia . În plus definițiile bazate pe cifra de afaceri sau pe oricare altă măsură a mărimii , exprimată financiar , suferă dezavantajele nevoii de permanentă actualizare din cauza erodării inflaționiste .

Pentru unele țări nu există informații statistice referitoare la întreprinderea mică și mijlocie , în timp ce pentru altele ( economiile de tranziție pot intra în această categorie ) acestea sunt foarte sărace . Unele statistici neagă existența unei grupe de intermediere între întreprinderile mici și mari , reprezentată de cele mijlocii , definind doar două grupe de întreprinderi mici și mari .Unele date din aceste statistici se referă la numărul de întreprinderi ,iar altele la stabilimente , aparând astfel numeroasele probleme de comparabilitate a datelor.Stabilimentul este definit ca reprezentând o unitate operațională a unei întreprinderi , iar în acest caz numărul de unități înregistrate este mai mare . În consecință , se poate vorbi de lipsa de consistentă și omogenitate a datelor referitoare la întreprinderea mică și mijlocie în statisticile internaționale . Toate acestea fac analizele comparative între țări foarte dificile.

A.P.Neck ( 1977 ) într-un studiu referitor la întreprinderea mică și mijlocie , identifică mai mult de 50 de definiții în sens statistic diferite în 75 de țări . Un alt autor E.K.Auciello determină criteriile care stau la baza definirii întreprinderilor mici și mijlocii într-o analiză comparativă : tări în curs de dezvoltare și țări dezvoltate ( tabelul 1 )

Tabel 1

Criterii care stau la baza definirii intreprinderilor mici si mijlocii

Sursa : E.K.Auciello , Employment Generation through Stimulation of Small – Scale Industry.Definitions , Atlanta ,Georgia Institute of Tehnology ,1975 , p.51.

Din analiza datelor din tabelul 1 observăm că pentru unele țari dezvoltate predomină criteriul numărul de angajați ( 9 țări ) urmat de cel combinat între numărul de angajați și capital ( 3 țări ) . În cazul țărilor în curs de dezvoltare , principalul criteriu este cel combinat între numărul de angajați ( 6 țări ) . În cadrul criteriilor simple , pentru întregul eșantion (54 de țări ) , luate de același autor în studiu , predomină numărul de angajați ( 15 țări ) urmat de capital ( 11 țări ) .Pentru criteriile combinate , pentru întregul eșantion , predomină numărul de angajați și capitalul ( 19 țări ) , urmate de numărul de angajați , cifra de afaceri și capital ( 4 țări ) și numărul de angajați și cifra de afaceri ( 3 țări ) .

În ultimul timp se observă tendința de creștere a folosirii indicatorilor combinați din dorința de a realiza o definire mai riguroasa a dimensiunii întreprinderii , aceasta apărând ca o necesitate în toate țările lumii . Astfel , comparațiile internaționale ar putea fi realizate pe o bază mai unitară , cercetarea economică putând astfel conduce la rezultate realiste .

Abordarea problemei definirii întreprinderilor mici și mijlocii impune realizarea următoarelor clasificari a criteriilor de definire ( Tabel 2 ) .

Tabel 2.

Clasificarea criteriilor de definire a conceptului de întreprindere mică și mijlocie .

CRITERII

CRITERII CANTITATIVE SI CALITATIVE ÎN DEFINIREA ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII

CRITERII CANTITATIVE PRINCIPALE

NUMĂRUL DE ANGAJAȚII

Acest criteriu răspunde nevoii de folosire a unor definiții concentrate și ușor de aplicat,fiind general acceptat ca oferind o bună măsură a mărimii întreprinderii . El constituie un criteriu preferat datorită accesibilității de inflație ( P.Ganguly , 1985 ) .

Dar acest indicator ridică numeroase probleme . Criteriul nu este pe deplin ilustrativ pentru dimensiunile activității economice .

Ar fi necesar ca , pentru o mai riguroasă definire ,să fie corelat cu productivitatea muncii și cu impactul progresului tehnic . Însă , trebuie să ținem cont de corelația care există între prezența capitalului fix într-o firma și a muncii vii . Acolo unde avem de a face cu o puternică prezență a capitalului fix , asistăm la reducerea necesarului de muncă vie și invers.Așadar , indicatorul număr de angajați poate deveni în anumite condiții mai puțin ilustrativ.

Faptul că , în general , sectorul mic și mijlociu este într-o mai mare măsură munca – intensivă decât capital – intensiv , determină creșterea gradului de acceptabilitate a criteriului, interpretarea acestuia trebuind făcută din această perspectivă .

Întreprinderile mici și mijloci angajează o cantitate mare de muncă sezonieră și folosesc munca membrilor familiei într-o pondere de multe ori importanta față de munca angajaților permanenți . Pentru ca criteriul numărului de angajați să fie elocvent , se recomandă includerea în cadrul statisticilor a numărului de angajați permanenți sau , pentru o mai bună calificare , folosirea indicatorului ore munca – în vederea includerii consumului total al factorului de producție – munca .

La nivelul economiilor de tranziție , dar într-o măsură și al economiilor de piață , statisticile nu sunt relevante în totalitate deoarece uni intreprinzatori folosesc forța de muncă neînregistrată , numărul de angajați declarați nefiind cel real .

Scopul practic al definițiilor cantitative și al excluderilor de mai sus apare atunci când este necesar ca , pe de o parte întreprinderile mari să fie excluse din programele preferențiale de asistență – destinată întreprinderilor mici și mijlocii , iar pe de alta parte , că aceste programe să se adreseze reprezentanților mai seminificativi ai sectorului mic și mijlociu , excluzând întreprinderile sau firmele prea mici în ideea scăderii cererii de tratament preferențial în cadrul acestor programe .

VALOAREA CAPITALULUI

Problema stabilirii dimensiunii acestuia este mai dificilă , decât cea a stabilirii numărului de angajați , existând numeroase probleme de evaluare .

De exemplu , apar dificultăți pentru proprietarul unei întreprinderi mici și mijlocii de a distinge între proprietatea personală si cea a firmei . Capitalul fix este de multe ori uzat fizic și moral , parțial folosit sau realizat de proprietar . De asemenea , clădirile sunt folosite ca locuințe , birouri , ateliere etc. Există probleme de evaluare a terenurilor . Ca pentru orice indicator financiar , apare permanent nevoia actualizării , mai ales în cadrul economiilor inflaționiste , cum sunt cele în tranziție .

CIFRA DE AFACERII

Constituie un indicator ușor de aplicat , dar care poate conduce la rezultate eronate în condițiile în care întreprinderi din ramuri diferite sunt comparate pe această cale . Actualizarea cifrei de afaceri și folosirea ei în cadrul comparațiilor internaționale ridică unele probleme . De pildă , schimbările care intervin în prețurile interne pot să nu se regăseasca în evoluția cursurilor de schimb .

Acest indicator este largni intreprinzatori folosesc forța de muncă neînregistrată , numărul de angajați declarați nefiind cel real .

Scopul practic al definițiilor cantitative și al excluderilor de mai sus apare atunci când este necesar ca , pe de o parte întreprinderile mari să fie excluse din programele preferențiale de asistență – destinată întreprinderilor mici și mijlocii , iar pe de alta parte , că aceste programe să se adreseze reprezentanților mai seminificativi ai sectorului mic și mijlociu , excluzând întreprinderile sau firmele prea mici în ideea scăderii cererii de tratament preferențial în cadrul acestor programe .

VALOAREA CAPITALULUI

Problema stabilirii dimensiunii acestuia este mai dificilă , decât cea a stabilirii numărului de angajați , existând numeroase probleme de evaluare .

De exemplu , apar dificultăți pentru proprietarul unei întreprinderi mici și mijlocii de a distinge între proprietatea personală si cea a firmei . Capitalul fix este de multe ori uzat fizic și moral , parțial folosit sau realizat de proprietar . De asemenea , clădirile sunt folosite ca locuințe , birouri , ateliere etc. Există probleme de evaluare a terenurilor . Ca pentru orice indicator financiar , apare permanent nevoia actualizării , mai ales în cadrul economiilor inflaționiste , cum sunt cele în tranziție .

CIFRA DE AFACERII

Constituie un indicator ușor de aplicat , dar care poate conduce la rezultate eronate în condițiile în care întreprinderi din ramuri diferite sunt comparate pe această cale . Actualizarea cifrei de afaceri și folosirea ei în cadrul comparațiilor internaționale ridică unele probleme . De pildă , schimbările care intervin în prețurile interne pot să nu se regăseasca în evoluția cursurilor de schimb .

Acest indicator este larg folosit în comparații sau în combinații cu ceilalti doi indicatori cantitativi principali ( număr de angajați și valoarea capitalului )

CRITERII CANTITATIVE SECUNDARE

Alături de indicatorii principali pot fi considerați și alti indicatori cantitativi care , din prisma aplicabilității lor sunt considerați secundari. Folosirea acestor indicatori poate conduce la apariția altor interpretări care reduc importanța utilizării lor .

VALOAREA PRODUCȚIEI

Valoarea producției este un indicator strâns legat de specificul activității respective ( de exemplu , întreprinderile din industrie , pe de o parte , și cele din agricultură , pe de alta parte ) comparațiile între întreprinderile aparținând unor ramuri diferite fiind greu de realizat . În plus ,pot să apară situații în care o creștere a acestui indicator nu indică totuși o creștere a dimensiuni întreprinderii . În realitate , creșterea producției se poate datora realizării unei combinări mai eficiente a factorilor de producție , numărului de angajați și capitalul folosit ramânâd la aceleași niveluri sau la niveluri mai mici .

CAPACITATEA DE PRODUCȚIE

Potențialul de producție al întreprinderii este un criteriu nesatisfacător din punct de vedere practic în condițiile în care , la aceiași capacitate de producție , pot interveni combinări diferite ale factorilor de producție având deci de-a face , în realitate , cu întreprinderi de mărimi diferite . Aplicabilitatea criteriului apare în cazul întreprinderilor care dispun de condiții asemănătoare de combinare a factorilor de producție ( condițiile tehnice , natura activității etc .)

COTA DE PIAȚĂ

Folosirea acestui criteriu de diferențiere a dimensiuni firmei depinde de tipul de piață la care ne referim ( piața produsului , piața locală , națională , internațională ) . O întreprindere poate avea o cotă de piață mică pe piața națională sau internațională , dar o cotă de piață mare pe piața locală . Ea poate avea , în condițiile în care realizează un produs specializat sau chiar unic , o cotă mare pe piața produsului , întreprinderea fiind totuși o întreprindere mică .

CRITERII CALITATIVE DE DEFINIRE A ÎNTREPRINDERII MICII ȘI MIJLOCII

Analiza întreprinderilor mici și mijlocii trebuie realizată dintr-o perspectivă mai largă, calitativă , încluzând influențele sectorului de activitate , a tehnologiei folosite , a modului de integrare în mediul economic , a prezenței pe piață , a concepțiilor organizatorice și manageriale .

Totuși relațiile dintre firmele mici și mijlocii și mediul extern variază , apărând astfel diferite tipuri de întreprinderi mici și mijlocii . Aceasta conduce la o definiție în care întreprinderile mici și mijlocii sunt caracterizate în termeni de legătură cu mediul economic și cu firmele mari . ( R.Rainnie , 1988 ) . Conform acestei abordări , există patru tipuri principale de întreprinderi mari și mijlocii :

1.Dependente – întreprinderi mici și mijlocii care există pentru a oferi produse și servicii întreprinderilor mai mari , mai ales prin intermediul relațiilor de subcontractare. Aceste întreprinderi formează un grup important în majoritatea economiilor dezvoltate .

2.Concurente – întreprinderi mici și mijlocii care concurează cu marile firme dar numai în ceea ce privește folosirea intensiva a capitalului și a muncii .

3.Permanente – firma care își desfășoară activitatea în cadrul unor piețe de tip nișă , existând o mică probabilitate de a fi invadate de firmele mari deoarece profitul și perspectiva de dezvoltare a activității nu prezintă interes pentru întreprinderile mari .

4.Inovatoare – întreprinderi mici și mijlocii care dezvoltă noi produse și servicii , folosesc noi tehnologii , crează noi piețe , dar care pot fi vulnerabile întreprinderilor mari , în condițiile în care noile piețe create și perspectivele de dezvoltare se dovedesc atractive pentru acesta .

Un alt mod de abordare calitativa pornește de la noțiunea de entitate economică independentă , cu elaborarea definițiilor în funcție de rolul sectorului economic studiat. Această abordare nu este suficientă pentru cercetarea întreprinderilor mici și mijlocii, existând nevoia de a analiza activitatea acestui sector ca o parte a unui mediu economic mai mare și nu privită în mod izolat .

Atât metodele cantitative cât și cele calitative nu pot fi folosite o perioadă lungă de timp , trebuind privite dintr-o perspectivă dinamică ce este ancorată în realitățile mediului economic din care face parte . Schimbările care intervin în cadrul piețelor , al progresului tehnic , al politicilor guvernamentale , realităților sociale , demografice etc. pot infuența întreprinderile mici și mijlocii , devenind necesară corectarea conceptelor sau definirea lor .

DIVERESE ABORDARI ȘI DEFINIRI ALE ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII

ABORDARI ALE ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

La nivelul UE , în actele normative există o multitudine de prevederi pentru întreprinderile mici și mijlocii .

Criteriile cele mai frecvent uzitate pentru dimensionarea întreprinderilor mici și mijlocii , sunt :

personalul angajat

cifra de afaceri

totalul activului bilanțier .

Biroul statistic al Uniunii Europene – EUROSTAT – utilizează drept criteriu numărul personalului angajat și evidențiază trei categorii de întreprinderi mici și mijlocii :

micro- întreprinderea : 1 – 9 angajați

întreprinderea mică : 10 – 99 angajați

întreprinderea mijlocie : 100 – 499 angajați

b ) Direcția a IV –a ( din domeniul contabil ) privind conturile individuale face recomandări referitoare la criteriile și pragurile pentru clasificarea întreprinderilor mici și mijlocii , după cum urmează :

b.1.Întreprinderile mici și mijlocii sunt firme care îndeplinesc două din următoarele criterii :

total bilanțier să nu depășească 1 milion ECU

cifra de afaceri să nu depășească 2 milioane ECU

numărul mediu de salariați în cadrul exercițiului să nu depășească 50 de persoane .

b.2.Intreprinderile mici și mijlocii sunt firme care îndeplinesc două din urmatoarele 3 criterii :

total bilanțier să nu depășească 4 milioane ECU

cifra de afaceri să nu depășească 8 milioane ECU

numărul mediu de salariați în cursul exercițiului să nu depășească 250 de persoane

c.Comisia Europeană a propus , în martie 96 , o definiție comună și coerentă a întreprinderilor mici și mijlocii , prin combinarea criteriilor : numărul de salariați , cifra de afaceri ,totalul bilanțului și gradul de autonomie .

Potrivit noi definirii , poate fi considerată :

c.1. Întreprindere mică și mijlocie – o firmă care are :

numărul de salariați mai puțin de 250

gradul de autonomie corespunzător ( să nu fie deținute de o întreprindere mare , un holding sau o companie multinațională în proporție de 25 % sau mai mult )

CONCEPȚII ȘI DEFINIȚII ALE ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII ÎN ROMÂNIA

Definirea modernă a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii în economia românească se află la începuturi , atât din punct de vedere statistic , cât și din perspectiva unor probleme de asistentă riguros definite . Instrumentele juridice necesare funcționării întreprinderii sunt asociate termenilor de comerciant și de societate comercială .

Legea nr.31 / 1990 privind societățile comerciale face o clasificare a întreprinderilor după forma lor juridică , respectiv :

Societăți în nume colectiv (SNC ).Decretul Lege nr.54 / 1990 prevede că asociațiile cu scop lucrativ devin SNC – uri dacă dobândesc personalitate juridică

Societăți în comandită pe acțiuni ( SCA )

Societăți în comadită simplă ( SCS )

Societăți pe acțiuni ( SA )

Societăți cu răspundere limitată ( SRL ) cele mai frecvente , ca urmare a condițiilor mai puțin restrictive în ceea ce privește funcționarea și organizarea .

b) Delimitări ale sectorului întreprinderilor mici și mijlocii sunt realizate și de Ordonanța Guvernului nr.25 / 25 august 1993 , aprobată și modificată prin Legea nr.83 din 1994 , privind stimularea întreprinderilor mici și mijlocii .

Sistemul de avantaje și facilități în Ordonanța și Legea de mai sus se acordă întreprinderilor mici și mijlocii constituite conform Legii nr.31/ 1990 privind societățile care îndeplinesc următoarele criterii :

un număr de până la 25 angajați , pentru întreprinderea mică

un număr de la 26 până la 200 de angajați , pentru întreprinderea mijlocie

o cifră de afaceri anuală între 10 milioane și 2 miliarde lei , pentru ambele categorii de întreprinderi.

Se utilizează , de regulă , la definirea întreprinderilor mici și mijlocii de la noi două criterii principale – număr de angajați și cifra de afaceri.Referitoare la criteriul – numărul de personal inclus în ordonanță s-au facut unele observații , inclusiv din parte Consiliului Național al Întreprinderilor Private Micii și Mijlocii din Romania( CNIPMMR ) , că limita maximă a acestui criteriu s-ar afla sub cea europeană de 500 de angajați.Dar dacă avem în vedere caracteristicile economiei românești , această definiție are punct de plecare realist .

Oricum , definirea întreprinderilor mici și mijlocii din Romania stă sub semnul eterogenității de opinii . De exemplu , conform Programului Comerțului privind privatizarea societăților de stat prin vânzarea de acțiuni , firmele mici și mijlocii au un capital social de până la 500 milioane lei și un număr de salariați de 500 , iar cele medii , un capital de maxim 3,5 miliarde lei și un număr maxim de 3000 salariați , cea ce constituie o clară exagerare a limitelor maxime ale acestora .

Nu există o delimitare clară a sectorului mic și mijlociu în cadrul datelor statistice ale României , neputându-se răspunde riguros în momentul de față la întrebarea – care sunt dimensiunile acestui sector în țara noastră ? Astfel , majoritatea informațiilor referitoare la Întreprinderile mici și mijlocii în România , ca și în celelalte foste economii centralizate din Estul Europei , se bazează pe date care sunt insuficiente . Nu există un sistem statistic fundamentat referitor la întreprinderile mici și mijlocii și nici la definirea acestora .

Este dificil de propus o definiție general valabila a întreprinderilor mici și mijlocii din cauza multitudinii de variabile care intervin ( accepțiunea dată noțiunii de întreprindere – persoană juridică sau componentele acesteia – fabrică , atelier , magazin etc. ) tipul de activitate desfășurată , gradul de dezvoltare a ramurii sau economiei respective.

În concluzie , mărimea unei întreprinderi este cel mai bine definită în funcție de scopul pe care îl urmărim ( statistic , de asistență etc.) de particularitățile diverselor ramuri economice ( industrie , servicii , agricultură ) , existând dificultăți majore în realizarea unei definiții general acceptate pe plan mondial sau național .

CAPITOLUL

MANAGEMENTUL STOCURILOR DE MATERIALE

ȘI PRODUSE FINITE

CONCEPT , IMPORTANȚĂ ECONOMICĂ , FUNCȚIONARE

În ansamblu problematica aprovizionării cu resurse materiale și energie , precum și în cea a desfacerilor produselor finite , este una dintre laturile care s-a dezvoltat cel mai mult din punct de vedere teoretic și practic care a cunoscut intense preocupări din partea unui număr mare de specialiști .Analiza procesului de stocare , a legităților și a acțiunii factorilor care guvernează acest proces au permis determinarea căilor , mijloacelor și formelor de constituire , utilizare și funcționare a stocurilor de materiale și produsele finite , care au devenit , astfel , un instrument important în conducerea științifică a activității economice , în creștere continuă a eficienței acesteia , în managementul întreprinderii .

Astfel încă din 1930 s-a realizat faptul că este nevoie de un sistem distinct de gestiune a stocurilor , care s-a transformat treptat într-un instrument principal de conducere economică , care a formalizat luarea deciziilor nu numai în procesul de aprovizionare și desfacere , ci a întregii activități .

Problematica stocurilor a devenit azi o categorie economică foarte cuprinzatoare , ce se referă atât la probleme de dimensionare , de optimizare a amplasării în teritoriu , de reducere a cheltuielilor de stocare , cât și probleme de depozitare , de structură sortimentală , conservare , redistribuire și mod de utilizare.

Cerințe care au dus la dezvoltarea amplă a procesului de stocare și au pus în acțiune funcții multiple pe care le îndeplinesc stocurile sunt :

a) necesitatea de a crea siguranță , certitudine , de a garanta alimentarea continuă a producției desfacerilor și vânzărilor.

b) necesitatea imobilizării unor cantități cât mai mici de materiale în stocuri.De aceea trebuie să se facă o dimenisonare judicioasă a stocurilor , bazată pe criterii științifice care să determine minimizarea cheltuielilor pentru constituirea , menținerea și conservarea stocurilor în condițiile în care acestea să asigure realizarea continuă , cu eficiență cât mai înaltă a procesului de reproducție .

c) diminuarea continuă a cheltuielilor de stocare pentru ca peste limitele raționale , eficiența procesului de stocare încetează și se manifestă exact contrariul sau concretizat în pierderi pentru întreprinderea respectivă .

d) Necesitatea asigurării unor stocuri de conjunctură .

e) Realizarea cerințelor implicate de modă , specificul regional , de tradiție cu deosebire la bunurile de consum precum și de factorii atrași de progresul științei.

f) Formarea și utilizarea unor stocuri de materiale și produse pentru situații deosebite , neprevăzute care afectează procesul de aprovizionare la scară națională .Are loc o concentrare de măsuri , mijloace și pârghii pentru eficientizarea conducerii , organizării și planificării stocurilor de materii prime , materiale și produse .

Imobilizarea în stocuri ridică mari și complexe ridica probleme legate atât de aspecte pozitive cât și de cele negative ale procesului de stocare . Neajunsurile sunt generate de faptul că procesul de imobilizare în stoc , duce la scoaterea temporară din circuitul economic a unor cantități de resurse .

Trăsături distincte ale procesului de stocare:

este una dintre problemele principale ale managementului întreprinderii

metoda de formare și utilizare a stocurilor are un caracter obiectiv și obligatoriu pentru toate unitățile economice .

constituirea , amplasarea și administrarea stocurilor se face în strânsă corelație cu indicatorii strategici și în interdependență cu rezultatele economico – financiare ale activității întreprinderii

întregul proces se desfășoară pe baza unor concepte și strategii de stocare menite să pună la adăpost activitatea întreprinderilor de elementele conjuncturale de pe piața internațională

adoptarea sistematică a nivelului stocurilor la condițiile noi create în economie

acțiunea sistematică de control a stocurilor

stocarea resurselor materiale în condiții în care să asigure eficiența întregii activități a întreprinderi

repartizarea judicioasă a stocurilor între partenerii de relații economice

Tipologia stocurilor

Stocurile de materii prime , materiale și produse pentru satisfacerea nevoilor de consum ale secțiilor , sectoarelor , atelierelor și locurilor de muncă dintr-o întreprindere , îmbracă în procesul de aprovizionare denumirea de stocuri de producție.Ele reprezintă totalitatea resurselor materiale destinate consumului productiv , aflate în depozitele întreprinderilor consumatoare și care au rolul de a asigura desfășurarea neîntreruptă a procesului de producție, corespunzator planului , programelor de fabricație și graficelor de lansare în lucru a comenzilor .

Tipuri de stocuri : ca elemente componente ale stocului de producție

Stocul curent ( Sc ) – cantitatea de materiale neceasară pentru asigurarea continuității procesului de producție în intervalul dintre două aprovizionări consecutive .

Stocul de siguranta ( Ss ) – reprezintă cantitatea de materiale necesară pentru asigurarea continuității procesului de producție în cazul eventualelor întreruperi în procesul de aprovizionare ca urmare a unor neregularități .

Stocul de pregătire sau de condiționare ( Scd ) – reprezintă cantitatea de materiale necesară pentru asigurarea continuității procesului de producție în cazul eventualelor staționări a materialelor înainte de a fi intoduse în procesul de producție determinate de efectuarea unor operații de condiționare .

Stocul pentru transport intern ( Sti ) – reprezintă cantitatea de materiale necesară pentru asigurarea continuității , în cazul în care sunt necesare transporturi de la un depozit central la punctele de consum .

Stocuri de iarnă ( Si ) – reprezintă cantitatea de materiale necesară pentru asigurarea continuității procesului de producție în perioada de iarna când , datorită condițiilor climatice nu sunt posibile exploatarea și transportul unor materiale de masă în condiții normale .

Stocurile intermediare ( Sin ) – reprezintă cantitățile de materiale ce se găsesc la un moment dat atât în depozitul central , cât și în depozitele secțiilor , sectoarelor sau atelierelor de fabricație .

Stocurile de anticipare ( San ) – reprezintă cantitățile de materiale pe care întreprinderile le aprovizionează anticipat , pentru perioada în care se vor executa lucrări de reparații , revizii periodice , întrețineri și verificări .

Stocuri sezoniere (Ssz ) – reprezintă cantităti de materiale și produse care sunt aprovizionate și consumate ca atare într-o anumită perioadă din an .

Stocurile de conjunctură ( Scj ) – reprezintă cantitățile de resurse materiale ce se aprovizionează de către întreprinderi atunci când pe piață apar în mod temporar unele condiții care facilitează cumpărarea acestor resurse în mod avantajos .

Stocurile de transport ( Str ) – reprezintă cantitățile de materiale existente în diferite mijloace de transport , în timpul cât durează aceste operați de la expedierea lor de către furnizori până la primirea de către destinatari .

Stocuri strategice ( Ssg ) – reprezintă cantitățile de materiale și produse la dispoziția Guvernului , pentru a putea intervenii cu eficiență mai mare în prevenirea și combaterea efectelor unor calamități sau pentru ajutorarea populației în cazul unor epidemii , molime , lipse de medicamente .

Stocurile de desfacere a produselor industriale ( Sd ) – respectiv stocul de produse finite care trebuie să asigure continuitatea livrărilor către cumparatori indiferent de ritmul producției a întreprinderii respective .

Activitățile și operațiunile pe care produsele finite trebuie să le parcurgă în timpul cât sunt stocate în depozitele de desfacere se compun din :

Primirea produselor finite de la secțiile de fabricație și recepționarea lor

Inregistrarea în evidență și încărcarea gestiunii

Sortarea produselor finite și depozitarea lor conform tehnologiilor stabilite

Ansamblarea , compunerea , efectuarea unor operații de montaj

Condiționarea produselor , maturizarea , atingerea parametrilor calitativi prevăzuți în comenzi și contracte , realizarea unor condiții tehnico-chimice cerute de beneficiari și prevazute de normele tehnice ale produselor respective

Etichetarea , marcarea , pansarea , ștanțarea

Formarea loturilor de livrare pentru fiecare destinatar , asortarea sortotipodimensională a fiecărei părți ce urmează a fi expediate la termenele contractuale stabilite

Ambalarea , atât pentru protecția produselor , pentru conservarea lor și izolarea față de agenții mediului înconjurător , cât și pentru protejarea produselor la operațiunile de manipulare și transport .

Întocmirea formelor de livrare și a facturilor și introducerea lor la bancă

Expedierea produselor , descărcarea din gestiune , efectuarea operațiilor de încărcare în mijloacele de transport programat

Deci , timpul total în care produsele finite sunt stocate în depozitul de desfacere reprezintă o suma a tuturor timpilor necesari pentru activitățile și operațiile ce se efectuează în aceste depozite și care trebuie să fie minim.

Un element foarte important de reținut este faptul că atunci când ne referim la stocuri de orice fel ne referim implicit și la conducerea și organizarea aprovizionării și desfacerii . Managementul aprovizionării și respectiv al desfacerii sunt concepte unitare complexe , cărora le este proprie o structură extinsă de activități componente care au în vedere că elementele de ansamblu , problemele de conducere – coordonare , previziune – programare – contractare , de organizare , antrenare , derulare efectivă , de urmărire – control , analiză și evaluare a stocurilor.

ROLUL , FUNCȚIILE ȘI NATURA ECONOMICĂ A STOCURILOR

Conform celor declarate de doi cunoscuți economiști ai noștri Gheorghe Bășanu și Mihai Pricop în lucrarea lor “ Managementul aprovizionării și desfacerii “ , formarea stocurilor de materiale și produse asigură condiții optime pentru desfășurarea , după un sistem rațional , a activității fiecărei unități economice , fără stocuri nu se poate obține utilizarea judicioasă a capacităților de producție , nu se poat satisface cererile clienților în strictă concordanță cu pretențiile pe care le emit , nu se pot desfășura o serie de operații din sistemele de aprovizionare și desfacere cu cheltuieli rezonabile .Stocurile îndeplinesc o funcție vitală aceea de decuplare și de amortizare a fluxului :cumpărarea , aducerea , recepția – depozitarea , pregătirea pentru consum – utilizarea materialelor și trecerea acestora prin faze de prelucrare până la magazia de produse finite .

În mod normal pentru un mare concern industrial stocurile reprezintă 25 % din capitalul investit . Dar deținerea de stocuri necesită , în același timp , spații special amenajate și dotate , cheltuieli de depozitare – păstrare , taxe de asigurare , dobânzi pentru credite deci aplicând efortul investițional aferent.

Agenții se confruntă cu o problema care se referă la stabilirea tipurilor de stocuri care trebuie constituite și nivelul acestora .Răspunsul la aceasta problemă a agenților economici constă în stabilirea unui prag optim care să asigure stabilirea unui echilibru între efectele negative și efectele pozitive.Astfel trebuie să se facă o cuantificare a efortului de stocare ( Es ) pe care îl face unitatea economică și care se compune din : efortul direct ( Eds ) care cuprinde cheltuieli pentru deținerea stocurilor de materiale și efort indirect ( Eids ) care este determinat de mărimea investiției financiare efectuate pentru cumpărarea și stocarea unor cantități de materiale sau produse pentru o anumită perioadă de timp .

Es = Eds + Eids

Pentru a face o distribuire mai clară a elementelor care influentează stocurile le prezentăm pe cele care sunt în cadru efortului direct și anume :

Cheltuieli cu salariile muncitorilor și a personalului administrativ din depozite, inclusiv cote pentru impozitul pe salariul și asigurările sociale aferente

Cheltuieli pentru energie electică , combustibil , lubrifianți , abur etc. destinate desfășurări proceselor de manipulare , depozitare – conservare

Cheltuieli cu amortismentele mijloacelor fixe ale depozitelor ( construcții , utilaje , mecanisme și alte mijloace de inventar )

Cheltuieli pentru întreținerea și repararea echipamentelor

Cheltuieli pentru iluminat și pentru climatizarea unor spații de depozitare

Cheltuieli pentru materiale auxiliare , întreținere ,necesare activității depozitului

Cheltuieli materiale determinate prin perisabilitatea sau scăzămintele aduse

Efortul direct de stocare este aproximativ constant pe unitatea de valoare stocată și deci se poate folosi un coeficient de calcul ( a ) care arată cât reprezintă cheltuielile aferente efortului direct de stocare în raport cu valoarea medie anuală a materialelor stocate( Spv)

Eds = a * Spv

Efortul indirect de stocare se poate calcula cu ajutorul formulei :

Eids = ( a* Spv + Spv ) * ei

În care ei reprezintă eficiența pentru dezvoltarea producției.

MODALITĂȚI DE EXPRIMARE A STOCURILOR

Stocurile de producție se exprimă în diferite mărimi și unități de evaluare fizică .O primă formă de exprimare este în “ unități naturale “( tone , kilograme , bucăți , m.p. ,m.c.)

A doua formă de exprimare este “ valorică “ prin care se asigură evaluarea resurselor financiare și valutare antrenate de formarea stocurilor și astfel se face și stabilirea impozitelor , taxelor de asigurare , dobânzi , etc.

A treia formă de exprimare este cea “ în zile “ prin care se evidențiază perioada de timp pentru care stocul fizic constituit acoperă cererea pentru consum .

FACTORI DE INFLUENȚĂ A NIVELULUI STOCURILOR DE PRODUCȚIE

Stocul de producție este un “ indicator “ important al activității economice a întreprinderii , de nivelul acestora depinde gradul de activizare a mijloacelor materiale și financiare de care dispune sau pe care și le-a asigurat unitatea economică și eficiența utilizării lor . De volumul și structura stocurilor depind eforturile investiționale pe care trebuie să le facă firma pentru , achiziționarea , aducerea , depozitarea și păstrarea resurselor materiale stocate .Stocul de producție ca indicator intra în corelații cu indicatori ca “capitalul social “ , “ viteza de rotație a capitalului “ , “ indicatorii din planul de aprovizionare “ , “ volumul producției “ , “ normele de consumuri specifice de materiale “ sau “ stocurile de producție “. Corelațiile stabilite cu veniturile firmei care reprezintă de fapt sursa de finanțare a stocurilor au o semnificație economică deosebită deoarece prin aceasta se influențează modul de repartizare a veniturilor agentului economic .Astfel se consideră că o situație economică și financiară favorabilă, atunci când avem un raport continuu descrescător între volumul de stocuri de resurse materiale și veniturile firmei.

Prin corelație cu indicatorul viteza de rotatie a capitalului se poate determina stocul mediu de producție care este un indicator important de eficiență economică .Astfel orice diminuare a stocului de materiale nu reprezintă altceva decât o creștere a vitezei de rotație a capitalului circulant și implicit o eficiență mai mare în utilizarea resurselor materiale .

___

Spv

Vrz = * 360

Nv

Spv2 = stocul mediu de producție în expresie valorică

Vrz = viteza de rotație în zile ( durata unei rotații )

Nv = necesarul valoric

Factorii de influență a nivelului de formare a stocurilor de producție acționează diferit și au putere de influență diferită asupra resurselor de stocuri de materiale , dar ceea ce este comun acestor factori este faptul că influențează rentabilitatea firmei .Deci “ modelarea economico – matematică “ a factorilor trebuie să elimine influențele generatoare de cheltuieli neeconomice , astfel încât rezultatul obținut să exprime un efort minim cu procesele de stocare .

Dintre factori de influență a nivelului de formare a stocurilor menționăm: frecvența livrărilor sau aprovizionărilor de la furnizori , strategiile de livrare, adică pot fi livrări simultane și livrări alternative , cantitatea minimă care poate fii comandată de un client în condiții economice sau la prețuri accesibile , capacitatea de transport a mijloacelor de transport folisite în transportul resurselor , condițiile naturale și clima de regulă pentru stocurile de iarnă , proprietățile fizico – chimice ale resurselor stocate , capacitatea de stocare existentă , disponibilă sau închiriată , volumul și structura producției , normele de consum sau consumurile standard, volumul pe structură a producției și normele de consum , durata de comandă – aprovizionare , durata de condiționare – pregătire , etc.De asemenea cheltuielile de lansare a comenzilor de aprovizionare ca și cele de stocare impun formarea stocurilor pe criterii economice .

CONDUCEREA PROCESELOR DE STOCARE ȘI ELEMENTELOR FUNCȚIONALE

CARACTERIZARE A ACESTORA

Conducerea proceselor de stocare este una din activitățile de baza ale gestiuni economice. Aceasta îmbracă forme diferite , astfel atunci când cererea pentru consum este constantă procesul de aprovizionare se face cu o ritmicitate cunoscută iar loturile de aprovizionare sunt fixe în timp ce aprovizionarea se face la intervale egale . În schimb când cerea pentru consum este variabilă , întâmplătoare aprovizionarea se face în loturi diferite ca dimensiune și ca valoare iar intervalele de aprovizionare pot să fie egale sau inegale .Deși modul de constituire a stocurilor diferă în funcție de mai multi factori orice proces de stocare necesită prevederea desfășurarii lui și a condițiilor în care urmează să se efectueze.Formarea stocurilor este predeterminată de o comandă , de o decizie de cumpărare a resurselor materiale necesare , iar realizarea eficientă a procesului impune o organizare rațională și un control sistematic al modului de derulare a acestuia . În stabilirea politicii de acțiune în formarea , deținerea și utilizarea stocurilor se au în vedere următoarele probleme :

Ce trebuie aprovizionat și stocat ?

În ce cantitate ?

Când trebuie emisă comanda de aprovizionare sau când trebuie inițiată acțiunea de cumpărare – achiziționare ?

Ce efort financiar va fii antrenat de o modalitate sau de alta de acțiune ?

Care sunt consecințele politicii adoptate în conducerea proceselor de stocare asupra eficienței activității economice ?

Pe baza acestor probleme pe care le ridică deținerea stocurilor trebuie să se stabilească următoarele obiective care trebuie urmărite în conducerea proceselor de stocare pentru a obține efecte economice favorabile.

formarea unor stocuri minim necesare , asortate , care prin dimensiune să asigure desfășurarea normală , a activității de ansamblu a unității economice prin alimentarea continuă a subunităților și a punctelor de consum în condițiile unui efort de stocare cât mai mic ;

menținerea stocurilor efective în limitele estimate ;

prevenirea fenomenelor de lipsă de resurse materiale în stoc și de suprastocare , de formare a stocurilor cu mișcare lentă sau fără mișcare ;

păstrarea integrității cantitative , a caracteristicilor fizico-chimice a resurselor pe timpul stocării ;

satisfacerea pe seama stocurilor constituite a cererilor pentru consum , cele ale clienților în strictă corelație cu politica adoptată de conducerea firmei.

Un alt element extrem de important în stabilirea politicii de gestiune a stocurilor sunt elementele funcționale care asigură caracterizarea proceselor de stocare și care de asemenea contribuie la dimensionarea stocurilor constituite.Aceste elemente funcționale sunt:

a)Cererea pentru consum – element de bază care condiționează nivelul și ritmul eliberării de materiale din stocuri și implicit nivelul și ritmul aprovizionării care asigură reîntregirea lor .Aceasta reprezintă motivația de bază pentru inițierea și desfășurarea proceselor de aprovizionare stocare.

b) Cantitatea sau necesarul de aprovizionat pentru perioada de gestiune luată în calcul adică volumul de resurse ce urmează a fi asigurat de către terți sau furnizori.

c)Lotul de livrare care nu reprezintă altceva decât cantitatea de materiale care se aduce la un moment dat de la furnizor iar baza de calcul pentru lotul de livrare nu este altceva decât necesarul de aprovizionat.

d) Parametri de timp sunt elemente funcționale care intervin în stabilirea politicii de gestiune a stocurilor și care includ perioada de gestiune , perioada de timp între două aprovizionări și durata de comandă – aprovizionare

e)Costurile sunt cel de-al cincilea element și includ mai multe cheltuieli antrenate de comandarea – cumpărarea resurselor materiale și derularea procesului de aprovizionare stocare .Astfel dintre acestea fac parte : costul cumpărării , costul de lansare a comenzi , costul de stocare , costul suplimentar aferent lipsei materialelor din stoc si penalizare .

Pe baza tuturor acestor “ elemente funcționale “ se delimitează tipurile de gestiune în care se încadrează forma concretă de stocare .

TIPURI DE GESTIUNE A STOCURILOR

1.Gestiunea cu cerere constantă la intervale egale .Aceasta prevede că reaprovizionările pentru reîntregirea stocului curent să se faca în cantități egale din punct de vedere cantitativ.

2.Gestiunea cu cerere variabila la intervale egale care implică aprovizionarea cu loturi variabile ca marime . Se cunosc deci momentele calendaristice ale lansarii comenzilor iar durata de aprovizionare fiind aceiași de fiecare dată .Este specific unităților de confecții , tricotaje , etc. care au un nomenclator relativ constant de fabricație.

3.Gestiunea cu cerere variabilă la intervale neegale la cerere nu se cunosc momentele calendaristice ale lansării comenzilor . Acest tip de gestiune este specifică întreprinderilor cu volum mare de producție nenominalizată sau prestatoare de servicii .

4.Gestiunea cu două depozite se caracterizează prin intervale și cereri variabile , lotul de aprovizionare fiind constant , iar comenzile de reaprovizionare se declanșează doar în momentul când stocul curent atinge un nivel de aprovizionare care definește de fapt momentul de reaprovizionare.

METODE DE CALCUL AL STOCURILOR , STABILIREA CANTITĂȚII ECONOMICE DE COMANDA APROVIZIONARE

O dimensionare economică a stocurilor prezintă o mare importanță pentru îmbunătățirea situației financiare a unităților din diferite sectoare de activitate și o bună eficiență de deținere a stocurilor .

Deși procesele reale de stocare au o structură generală comună există mai multe variante a acestor procese de stocare diferențiate prin calculele de optimizare a nivelului de formare a stocurilor . Astfel pentru dimensionarea corectă a stocurilor determinările se fac pentru fiecare tip de stoc : stoc curent , stoc de siguranță , pentru transportul intern și stoc de condiționare .

Stocul de producție ( Sp ) se stabilește pe fiecare tip de resursă prin însumarea elementelor care il compun , respectiv a stocului curent ( Scr ), stocului in curs de transport ( Str) , stocul de siguranță ( Ss ) , stocul de condiționare ( Scd ) si stocul de transport intern ( Stri ) :

Sp = Scr + Str + Ss + Scd + Stri

Stocul curent înregistrază nivele semnificative de maxim , mediu sau de minim deci va influența și va determina o evoluție similară și pentru stocul de producție .De exemplu stocul de producție la o resursă I are în componență numai stocul curent și stocul de siguranță .

Astfel nivelul maxim ( Spmax ) Spmax = Scrmax + Ss

_ _ _ _

Nivelul mediu ( S p ) S p = S cr + Ss

Iar nivelul minim ( Spmin ) Spmin = Scrmin + Ss

De reținut este faptul că determinarea stocului de producție se face :

În expresie fizică prin însumarea elementelor care il compun, calculate în unități naturale ( kg , tone , m3 , etc. )

În zile caz în care pentru componența exemplificată aceasta se determină cu ajutorul relației :

Spzmax = Scrzmax + Ssz1 si

Spzmax = Ssz2

Stocurile curente în condiții de incertitudine și de risc se pot calcula prin urmatoarele metode :

Metoda statistica care presupune luarea în considerare a intervalelor efective la care s-au realizat aprovizionările de la furnizori în perioada anterioară și a cantităților de materiale efectiv intrate în depozite . Se folosește pentru stabilirea stocului curent în expresie fizică .

2. Metoda de calcul direct se face la rândul ei :

Pe baza capacității de transport

b. Pe baza cantității minime de livrare în condiții economice

avantajoase

Pe baza intervalului de reluare a producției la producători – furnizori

3. Metode care iau în calcul cheltuieli antranate de procesele de aprovizionare –

stocare

Primul este modelul de calcul al cantității economice de comandat , al elementelor asociate , luând în considerare cheltuielile de lansare a comenzilor de aprovizionare Ca și a celor de stocare Cs . Aici se ține cont și se calculează frecvența aprovizionărilor sau livrărilor .

Al doilea model de calcul al lotului economic de reaprovizionare este cel în care se ia în considerare cheltuielile de lansare , de stocare și ale celor suplimentare determinate de lipsa de resurse în stoc .

În al treilea model de calcul al lotului economic de reaprovizionare se iau în considerare cheltuielile de lansare a comenzii , de achiziționare și cele aferente imobilizării resurselor în stoc .

Al patrulea model de calcul al lotului economic de reaprovizionare ia în considerare cheltuielile unitare de transport , convențional constante și variabile .

Al cincilea model de calcul al cantității de comandat ia în considerare cheltuielile de lansare și cele de stocare aflate în raport de proporționalitate cu preț unitar de achiziție.

Cel de-al șaselea model ia în considerare cheltuielile de lansare , de transport de stocare .Aici cheltuielile de lansare sunt date ca sumă totala pentru întregul lot , cheltuielile de transport se iau cheltuieli de transport pe lot și cheltuieli totale de stocare pe întregul an .

Cel de-al șaptelea model de stabilire a stocului optim s-a făcut luând în calcul pierderile generate de formarea unui stoc mai mare decât cererea pentru consum și a cheltuielilor suplimentare determinate de lipsa de resurse materiale din stoc .

Ultimul model este al optulea în care se ia în calcul cheltuielile de stocare și cele determinate de lipsa materialelor din stoc .

DIMENSIONAREA STOCULUI DE SIGURANȚĂ

Stocul de siguranță sau de securitate joacă un rol foarte important în asigurarea continuității proceselor de producție , a activității generale a întreprinderii , dar el constituie în același timp și o imobilizare anuală suplimentară a unor resurse materiale și financiare. Din această cauză este necesară alegerea și aplicarea unor modele și metode eficiente de determinare a acestui stoc .

Astfel o primă metodă este metoda abaterii ( devierii ) medii în care se folosesc date preluate din perioade anterioare celui de plan .

__

Ss = cmz * D

__

În care D este abaterea sau devierea medie

Cea de-a doua metoda este bazată pe timp sau pe durata de aprovizionare , aceasta reprezentând timpul total care se scurge de la momentul emiterii comenzii pentru o noua serie de materiale și până la sosirea acestora , inclusiv timpul de primire – recepție. Astfel stocul de siguranță se determină cu ajutorul relației :

Ss = cmz*

– este timpul total de comanda și se calculează astfel

= Tc + Tfl + Ttr + Toc + Tpr

în care :

Tc – este timpul de emitere a comenzii și de transmitere a acesteia la furnizori

Tfl – este timpul de formare a lotului la furnizori și de expediere a lui

Ttr – este timpul de transport

Toc – este timpul necesar efectuării unor operațiunii comerciale pe durata transportului

Tpr – este timpul de primire – recepție a lotului transportat

Această metodă este cunoscută în literatura de specialitate ca și metoda calcului direct

O a treia metoda este cea a abaterii medii patratice care presupune calcularea stocului de siguranță cu ajutorul relației

Ss = Kx*cmz

În care :

– este abaterea medie pătratică a producției lunare

K – este coeficientul de siguranță care exprimă potențialul de livrare

Abaterea medie pătratica în expresie fizică ( ) se stabilește în funcție de producția lunară și nivelul mediu pe lună .

Ceea de-a patra metodă este considerată un model eficient de stabilire previzională pe termen scurt a necesității de materiale și a stocului de siguranță adaptat la condițiile moderne de calcul , și se numește metoda IMPACT( Inventory Management Program And Control Tehnigues ) .

Prin această metodă stocul de siguranță se stabilește cu relația :

Ss = K * MAD

MAD – este abaterea absolută de la medie a cererilor pentru consum

Această abatere absolută de la medie se calculează în funcție de cererile lunare efective pentru consum și media acestora .De asemenea se determină ca valoare medie a abaterilor absolute pozitive de la cererea medie .

Cererile de consum și coeficientul de siguranță sunt importante de reținut pentru stabilirea stocului de siguranță deoarece cererile de consum sunt de regulă cunoscute , deci și oscilațiile vor fi cunoscute în timp ce coeficientul de siguranță un factor de acoperire atunci când un eventual consum ar depăși necesitățile prestabilite .

Ciclul normal de funcționare se realizează astfel : la un moment dat stocul curent se epuizează și se trece la consumul din stocul de siguranță .Se trece apoi la o nouă reaprovizionare pentru reîntregirea stocului curent si a stocului de producție .Evitarea lipsei de resurse în stoc ar conduce la neacoperirea cererilor pentru consum la un moment dat , adică ar însemna formarea unui stoc de rezervă mare . Opțiunea acestui stoc de rezerva ar duce la cheltuieli de stocare suplimentare nejustificate .Din toate aceste motive calculul stocului de siguranță trebuie să se bazeze pe o anumită probabilitate dinainte stabilită .

Toate metodele și modelele prezentate până acum sunt rezultatul unor cercetări operaționale care au căpătat o amploare deosebită datorită efectelor economice favorabile pe care le-au determinat .Se apreciază că cercetările operaționale au fost orientate spre problemele legate de dimensionarea și controlul stocurilor în raport cu celelalte domenii. Esența sistemului de relații specific modelelor și metodelor de dimensionare și de control al stocurilor se poate exprima sintetic în următoarea figură :

Figura 1.Sistemul de programare – control al stocurilor – SPCS

CAPITOLUL

GESTIUNEA DIFERENȚIATĂ A STOCURILOR DUPĂ SISTEMUL ABC

Gestiunea stocurilor implică utilizarea unui volum deosebit de mare de informații , atât în planificarea , cât și în urmărirea realizării proceselor de stocare .Acest lucru se întamplă îndeosebi datorită faptului că în intreprinderii și în unitățile economice în general se folosește un număr mare de sortotipodimensiuni de materiale , pentru o gamă foarte largă de produse și destinații de utilizare , iar sursele de aprovizionare sunt foarte diferite .În aceste condiții în practică sau confirmat o serie de sisteme de gestiune diferențiată a stocurilor , în funcție de importanța economică a fiecărui material . Toate aceste sisteme diferențiate de gestiune sau dovedit a fii deosebit de eficiente și utile .Astfel există mai multe criterii de departajare a resurselor materiale necesare unei unități economice , ele sunt :

Frecvența livrărilor

Valoarea individuală și totală a resurselor materiale aflate în stoc

Importanta materialului pentru activitatea de producție a unității economice

Sursa de asigurare – din import sau intern

norma de aprovizionare

Ciclul de fabricație , s.a.

Un mare inters îl prezintă sistemul de gestiune diferențiată numit Sistemul ABC. Aceasta grupează materialele care se aprovizionează și se stochează de către fiecare unitate economică în trei categorii sau grupe ( zone ) .Criteriul de grupare care se folosește frecvent este cel care se referă la valoarea stocului mediu la diferite materiale .Acest criteriu a fost ales pentru că corespunde cel mai bine scopului urmărit de intreprindere.Acest criteriu are în vedere – formarea unor stocuri cât mai mici de resurse materiale și implicit a unui capital circular mai redus – toate acestea asigurând o viteză de rotație destul de accelerată și activizarea unei părți cât mai mari din resursele materiale și financiare ale intreprinderii sau unității economice.

Un element important acum este definirea celor trei tipuri de grupe si a produselor care fac parte din ele . Astfel în prima grupă de importanță – A – analizele efectuate în diferite unități arată că ponderea cea mai mare din valoarea stocurilor este deținută de un numar relativ mic de materiale , care influentează direct atât realizarea producției cât și volumul capitalului circulant .Aceste materiale sunt acelea care intra în mod obișnuit în prelucrare pentru a fii transformate în produse finite .

Urmează o a doua grupă de importanță care cuprinde un numar ceva mai mare de materiale , dar cu o valoare mult mai redusă , care participă în mai mică măsură la dimensionarea volumului total al capitalului circulant .

În a treia grupă de importanță , se detașează un număr foarte mare de materiale utilizate în cantități foarte mici și care influențează foarte puțin volumul total al capitalului circulant . O reprezentare a celor trei grupe valorice cu ponderea orientativă a fiecăruia am realizat-o în “tabelul”3

Tabel 3.

Ponderile numerice și valorice ale celor trei grupe de importanță

Importanța diferențiată a resurselor materiale în procesul de fabricație și a influenței acestuia asupra capitalului circulant face ca sistemul de gestiune a stocurilor pentru fiecare grupă se va aborda diferit atât pe linia metodologiei de dimensionare a acestora , cât și pe linia conducerii și desfășurării proceselor de stocare .

Pentru a stabilii politica de gestiune a stocurilor de materiale trebuie să se parcurgă mai multe etape de lucru .Acestea ar fi :

1. Elaborarea nomenclatorului pe grupe și sortimente de materiale care urmează a fii aprovizionate și socate în depozitele intreprinderii sau a societăților economice ;

Aceasta se realizează întocmind o listă centralizatoare în care se cuprind toate materialele începând cu cele care au valoare individuală mai mare si terminând cu cele a caror valoare este foarte mică , totodată se calculează și valoarea cumulată pentru a determina mai ușor pe grupe de materiale și ponderea lor în total valoare vezi “tabelul”4.

Tabel 4.

Valorile individuale și cumulate ale materialului

2. Analiza și gruparea structurii materiale din nomenclator pe cele trei zone de importanta , în funcție de criteriile alese ; analiza structurii materiale trebuie să aibă în vedere îmbinarea mai multor criterii .

3. Stabilirea politicii ( a metodelor si modelelor economico – matematice) pentru dimensionarea stocurilor pe zone de importanță și în cadrul acestora pe tipuri concrete de materiale ; în acest sens se vor studia cu exigență factorii care influențează nivelul stocurilor , caracterul și modul de influență , puterea de acțiune , posibilitatea de control și dirijarea acțiunilor lor .

4. Dimensionarea stocurilor pe elemente și total ; în cadrul acestei etape are loc aplicarea efectivă a modelelor alese pentru dimensionarea stocurilor pe tipurile stabilite pentru formare . Rezultatele acțiunii acestei faze constituie baza de calcul al volumului estimat al capitalului circulant și al vitezei de rotație a acestuia .

5. Stabilirea politicii de conducere , coordonare , urmărire și control al procesului de formare și consum al stocurilor .

Un sistem de gestiune a stocurilor este viabil în general dacă acesta răspunde unor cerințe de bază cum sunt :

Grad ridicat de utilitate practică;

Adaptabilitatea la utilizarea mijloacelor de calcul electronice ;

Suplețe și operativitate în derularea și adaptarea proceselor de stocare ;

Arie de cuprindere mare ;

Deplină concordanță cu feneomene reale ale procesului de formare a stocurilor ;

Reducerea la minimum a imobilizărilor de resurse materiale în stocuri și accelerarea astfel a vitezei de rotație a capitalului circulant al unităților economice;

Cheltuieli de conducere cât mai mici ;

Cheltuieli de organizare și desfășurare a proceselor de stocare cât mai mici ;

Analizând toate aceste cerințe de bază și ținând cont de trăsăturile sistemului ABC putem spune că corespunde acestor cerințe în mare măsură .

Sistemul ABC generează multiple efecte economice dar toate aceste efecte economice se transmit asupra indicatorilor folosiți în aprecierea activității economico productive .De regulă obiectivul principal al conducerii proceselor de stocare constau în formarea unor stocuri de materiale cât mai mici , dar care să asigure alimentarea ritmică a consumului și să antreneze un cost minim cu achiziționarea , aducerea și stocarea acestora .

Frecvența livrărilor și numărul de aprovizionări pe an și repartizarea numărului de materiale de aprovizionat pe zone de importanță sunt prezentate în “tabelul”5 , iar modificările frecvenței livrărilor determină o serie de efecte economice favorabile .

Tabel 5.

Frecvența livrărilor , numărul de aprovizionări

Efectele economice favorabile sunt :

reducerea stocului curent maxim și mediu

reducerea cheltuielilor de aprovizionare

Bineînteles că reducerea cheltuielilor de aprovizionare și a celor de depozitare – păstrare va determina diminuarea în mod corespunzător a cheltuielilor de producție și deci creșterea eficienței activității de aprovizionare stocare .

PRINCIPALELE METODE DE URMĂRIRE ȘI CONTROL A DINAMICII STOCURILOR

O gestiune economică a stocurilor nu se limitează numai la dimensionarea acestora , la determinarea mărimii și structurii lor ci cuprinde și tehnicile și instrumentele de conducere a proceselor de stocare și de urmărire a dinamicii stocurilor efective în raport cu limitele estimate.Aceste tehnici și instrumente de stocare sunt necesare pentru a se cunoaște permanent situația reală și să se intervină preventiv și operativ pentru menținerea lor la nivelul stabilit . Astfel se impune permanent cunoașterea existenței și mișcării lor în depozitele intreprinderilor deținătoare pentru a se evita epuizarea stocurilor sau suprastocurilor .

Pentru a nu apare probleme de acest fel sau pentru a putea fii rezolvate rapid se vor folosi mai multe metode care pe lângă rezolvarea unor probleme ca epuizarea și suprastocarea să poată face față și problemelor de formare a stocurilor cu mișcare lentă sau stocuri fără mișcare care reprezintă de fapt imobilizarea irațională pe perioade lungi a unor resurse materiale și financiare .O primă metodă este :

A.Metoda minim – maxim

Aceasta prevede că urmărirea existenței și mișcării stocurilor efective în depozitele intreprinderii să se realizeze cu aceeiași exigență pentru toate materialele indiferent de importanța acestora în procesul de producție .Metoda se desfasoară pe parcursul a trei etape :

Stabilirea limitelor economice maxime și minime ale stocurilor de producție pe elemente componente , înscrierea pe fișele de magazie și urmărirea de către gestionar a evoluției lor pe parcurs astfel încât la atingerea nivelelor de alarmă sau de aprovizionare , să se declanșeze acțiuni operative pentru menținerea acestora între nivelele estimate. Este deci necesară introducerea în cadru limitelor maxim și minim ale stocurilor estimate , a unor nivele de alarmă , de aprovizionare care să declanșeze acțiunile .

Semnalizarea de către gestionar a compartimentului de aprovizionare asupra situației stocurilor în cazul când limitele de alarmă sau de aprovizionare sunt atinse sau depășite

Stabilirea de către compartimentul de aprovizionare a măsurilor menite să asigure prevenirea situațiilor nefavorabile care se întrevăd

B.Sistemul ABC

Potrivit acestuia pentru activitatea de urmărire și control se aplică același principiu al tratării diferențiate care stau și la baza dimensionării stocurilor.Astfel pentru fiecare categorie de stocuri după importanță vom verifica și urmări diferit . Astfel pentru stocurile din zona de importanță A acestea vor fi urmărite zilnic , stocurile din zona de importanță B vor fi urmărite la intervale de câteva zile , în timp ce stocurile din ceea de-a treia grupă de importanță ( C ) vor fi urmărite doar la intervale mari de timp , respectiv trimestrial sau cu prilejul operațiilor de intrare – ieșire .

LIPSA DE STOC , STOCURILE NEECONOMICE

Dintre stocurile neeconomice fac parte stocurile cu mișcare lentă sau chiar fără mișcare. Astfel pe parcursul derulării întregului proces de aprovizionare evoluția stocurilor înregistrează variații diferite ca mărime , oscilațiile fiind determinate de ritmul intrărilor și ieșirilor de materiale în și din stoc , de mărimea și structura în care acțiunile respective se realizează .Astfel se întâmplă ca în unele momente sau perioade de timp mai scute sau mai lungi stocurile efective să se situeze la nivele mai mari decât cele economice predeterminate , să se epuizeze sau să se mențină la aceiași dimensiune în mod nejustificat . Toate acestea nu fac altceva decât să fie dăunătoare pentru situația financiară a firmei și pentru desfășurarea normală a unității .

Printre fenomenele negative care se înregistrază se numară și lipsa de stoc pentru anumite resurse materiale și cumulat cu o întârziere a reîntregirii acestora situația trebuie rezolvată prin luarea unor decizii de genul :

Impulsionarea furnizorilor care sunt de fapt partenerii inițiali în relațiile de vânzare – cumpărare , pentru livrarea la termenul stabilit sau cu anticipație la loturile de resurse materiale comandate, contractate sau solicitate

Reconstituirea urgentă a stocului , indiferent de efortul necesar și de sursa de proveniență

Aprobarea consumului din stocul de siguranță , dacă acesta este format6

Apelarea la unele resurse înlocuitoare

Acceptarea lipsei din stoc prin renunțarea , sau reprogramarea fabricației produselor aflate sub incidența acțiunii .

Cel de-al doilea fenomen este cel de suprastocare adică formarea de stocuri mai mari decât nivelul prestabilit .Nivelul prestabilit este dat de către nivelul estimat anticipat care poate să fie sau să nu fie precizat pe criterii economice , în funcție de exigența impusă dimensionarii stocurilor , de strategia adoptată în formarea stocurilor .

Astfel cantitățile de resurse acumulate peste limita admisă sunt neeconomice reprezentând imobilizării de materiale și implicit de fonduri financiare și valutare antrenate la cumpărare și pentru stocare .

Dar pe parcursul unei perioade de gestiune în depozitele unei unități economice se pot identifica stocuri la unele resurse materiale care nu mai sunt necesare consumului propriu. Aceste resurse constituie stocurile fără mișcare. De fapt aceste stocuri reprezintă suprastocări peste limitele admise , imobilizări suplimentare de resurse materiale și financiar – valutare fără justificare economică .Acestea de fapt reprezintă un balast pentru unitatea economică și pentru situația ei financiară . De asemenea pe lăngă stocurile prezentate mai sus în depozite mai pot exista și stocuri care deși sunt formate și se mențin la nivelurile estimate au o mișcare foarte lentă adică se folosesc cantități mici la intevale mari de timp. Acestea deși consumul lor se înregistrează în cadrul perioadei de gestiune prevăzute au o viteză de rotație extrem de scăzută . Aici facem referire la resurse necesare doar în anumite momente , cum ar fi resursele necesare pentru reparații care se fac utilajelor și mașinilor utilizate.

Cauze care duc la formarea acestor stocuri și la lipsa de stoc sunt :

Supradimensionarea necesarului de resurse materiale ca urmare a folosirii în calcule de fundamentare a unor norme de consum specific și indici de consum mai mari .

Specificarea și comandarea materialelor în formate , dimensiuni, compoziții , calități diferite de cele necesare în mod real procesului de producție

Livrarea de către furnizori a unor materiale în formate, dimensiuni , compoziții , calități diferite de cele prevazute în comenzile clienților

Cumpărarea de către agentul de aprovizionare a unor materiale care corespund calitativ , structural și cantitativ cu cerințele de consum

Modificarea pe parcursul perioadei de gestiune a planului și a programelor de producție fără adaptarea corespunzatoare și la timp a documentației de aprovizionare

Livrarea de către furnizor a materialelor comandate la alte termene decât cele stabilite inițial cu partenerii săi

Depozitarea și conservarea în condiții necorespunzătoare a resurselor materiale , situație care determină degradarea , pierderea unor proprietăți fizice – chimice indinspensabile pentru producție .Aceasta duce la blocarea unor asemenea resurse devenind astfel stocuri cu mișcare lentă sau fără mișcare .

Încetarea fabricației unor produse comandate sau contractate pentru care sau făcut renunțări sau rezilieri de contracte .

Necorelarea ritmurilor și momentelor aprovizionării resurselor cu cele la care se manifestă cererile pentru consum

Schimbarea profilului de activitate , restrîngerea structurii de fabricație pe parcursul anului fără corelarea acțiunii , în timp util,cu sectorul de aprovizionare

Dar totuși și stocurile peste limitele stabilite , cele cu mișcare lentă sau cele fără mișcare deși nu sunt justificate economic aparțin unității economice și trebuie valorificate pentru a nu reprezenta o pierdere și așa destul de mare. Astfel există mai multe căi prin care acestea pot fi valorificate operativ și anume :

Folosirea resurselor materiale devenite disponibile chiar în cadru unității deținătoare , dar pe alte destinații de consum decât cele inițiale și dacă se justifică economic în raport cu alte posibilități de valorificare ;

Desfășurarea unei ample acțiuni de informare a potențialilor clienți de pe piața internă și internațională asupra resurselor materiale și produselor disponibile pentru vânzare ;

Apelarea unor unități specializate în comercializarea de produse din țară sau de pe plan internațional ;

Apelarea unor instituții specializate în studiul pieței interne și internaționale , a unor agenți comerciali cu experiență și sferă de acțiune mare

Participarea la “ burse de resurse materiale și produse “ la târguri și expoziții interne și internaționale ;

Dacă nu se reușește prin nici una dintre metodele amintite mai sus să se valorifice resursele amintite atunci se apelează la valorificarea prin recuperarea substanței materiale utile și recircularea acesteia , în acest sens se va apela și la unele instituții specializate în vânzarea produselor folosite .

NEGOCIEREA ÎN PROCESELE DE APROVIZIONARE ȘI DESFACERE

Pentru a se putea desfășura relațiile între parteneri în cadrul economiei sub forma schimbului la început trebuie să aiba loc niște negocieri .Astfel negocierile sunt de fapt forma inițială a unui parteneriat . Acestea presupun întodeauna , cel puțin o dublă participare , a furnizorului și a beneficiarului , adică a vânzătorului și a cumpărătorului.

Finalizarea unei negocieri , prin care s-a hotărât o colaborare viitoare pe o perioadă definită , înseamnă certitudine în vânzare pentru furnizor și garanție în aprovizionare materială pentru beneficiar .

Negocierea este un proces de tratative , în care partenerii sunt într-o competiție , adică își propun prin anumite forme ( scrise , telefonice , întâlniri directe , etc. ) să realizeze o tranzacție , o afacere , armonizând progresiv interesele și pozițiile lor cu privire la vânzarea – cumpărarea unui produs, cooperarea la realizarea unui produs , executarea unei lucrări , etc.

Se poate spune deci că negocierea reprezintă , în esență , totalitatea acțiunilor și documentelor elaborate și prezentate într-un dialog dintre doi parteneri , desfășurat prin reprezentanții oficiali ai acestora , care conduce la finalizarea unei tranzacții , a unei afaceri .

O alta definiție dupa Harold Bloom care spune că “ negocierea profesională este un mijloc prin care un cumpărător și un vânzător , recurgând la un mod de comunicare specializat , reușesc un acord asupra modalităților unui contract care trebuie să reflecte un anumit echilibru între interesele celor două părți .”

Pe baza acestor definiții ne putem da seama că negocierile fac parte din domeniul politicii și managementului fiecărei intreprinderi în parte. Aceasta este de fapt o acțiune prin care partenerii într-un act de vânzare – cumpărare stabilesc, prin intenții repetate , din aproape în aproape , condițiile finale în care un produs sau serviciu va trece din proprietatea vânzătorului în proprietatea cumpărătorului.

Conform unei alte definiții date de către M.Lapoujade “ a negocia înseamnă a accepta sau a avea o discuție pentru a ajunge la soluția de a găsi marja de ințelegere posibilă , tranzacția care va însemna minimum de concesii pe care fiecare parte gândește că poate să o facă pentru a atinge un punct de echilibru precar și temporar ( suma de avantaje , minimum de speranțe ) , permițând înlăturarea dificultăților “ .

Specialiști francezi consideră că negocierea atentă are mare importanță mai ales la achiziționarea de resurse materiale pentru că peste 50 % din profitul realizabil provine din aceasta etapă a procesului de cumpărare .

Relațiile unei întreprinderi cu colaboratorii ei se deschid doar prin gestiunea vânzărilor și cumpărărilor .Oricum contribuția celor doua sectoare la profitul întreprinderii este diferită, prin acțiunea asupra cumpărărilor în sensul de a realiza prețuri de achiziție cât mai mici care astfel să ducă la înregistrarea unui profit mai substanțial și din acțiunea vânzărilor pentru a obține un preț de vânzare cât mai ridicat .Negocierea este foarte necesară atunci când :

Prețurile concurenței sunt foarte comparabile

Atunci când este vorba de un produs pilot ( bun sau serviciu )

Când se stabilesc relații de parteneriat și de subfuzionat

Când produsul în discuție este unic sau foarte sofisticat și când experiența de cumpărare sau informațiile privind costurile sunt insuficiente

Când nici o oferta nu este satisfacătoare

Fie cumpărătorul , fie vânzătorul doresc să modifice un acord deja existent.

Negocierile cu caracter economic trebuie să aibă stabilit , în organizarea și desfășurarea lor , obiectul pentru care se desfășoară negocierile .Acest obiect poate fi :

vânzarea cumpărarea de produse finite semifabricate , materii prime , echipamente tehnice , combustibil , energie , etc.

Cooperarea la realizarea unor produse

Executarea de lucrări construcții montaj , de reparații și întreținere , cercetare

Prestarea de servicii de asistență tehnică , service, informatică

Vânzarea de licențe și brevete

Acțiuni de asigurare

Angajare de personal calificat sau necalificat

Dar aceste obiecte pot să fie și combinarea mai multor factori din cei precizați mai sus.Toate aceste tratative trebuie duse de către echipe de negociere din ambele părți , o echipă din partea vânzătorului si una din partea cumpărătorilor. Aceste echipe care participă la negocierii trebuie să știe exact ce vor , trebuie de asemenea să știe ce pot obține. Constituirea unor echipe bune este foarte importantă pentru reușita negocierilor și pentru obținerea produselor pe care le doresc .Echipele vor fii constituite din reprezentanți ai firmei cu împuterniciri limitate sau depline .Aceste echipe de negociere se vor constitui în funcție de :

importanta afacerii pentru firmă nivelul de reprezentare al interlocutorilor și de numărul de participanți din partea partenerului

Obiectul negociat

Structura profesională , funcțiile și alte calități ale membrilor echipei care reprezintă partenerul la tratative

Strategia adoptată pentru desfășurarea negocierilor

Negocierea trebuie să se facă în scopul obținerii de materii prime și materiale pentru realizarea de produse finite , dar toate acestea trebuie să se facă ținând cont de capacitățile de producție , de stocarea și prelucrarea pe care unitatea economică le are .

La negocieri de obicei nu participă președintele firmei , directorul general sau directorul coordonator decât atunci când :

are loc discutarea unor probleme decisive pentru existența sau perspectiva firmei

este necesară respectarea nivelului de reprezentare dorit de partener și dacă rezultatele previzibile fac totuși utilă prezența factorului de conducere amintit.

După ce în urma unui reușit proces de negociere se obțin materiile prime și materialele de care avem nevoie în procesul de producție unitatea economică trebuie să depoziteze resursele obținute până în momentul în care aceasta intră în procesul efectiv de prelucrare.

CAPITOLUL

DEPOZITELE DE MATERIALE ȘI PRODUSE FINITE

Depozitele de materiale și produse finite au un loc bine stabilit în cadrul unui ciclu economic . Astfel în cadrul fluxului circulației materialelor și produselor de la furnizor la consumatorul lor , activitatea de depozitare este un moment absolut necsar. Materialele rezultate în urma procesului de producție adică produsele finite nu pot fi livrate la consumator imediat ce s-a terminat ultima fază de fabricație , iar la consumator materialele primite nu pot intra din mijlocul de transport direct în procesul de producție . Deci și la furnizor și la consumator apare necesitatea depozitării resurselor materiale .Această necesitate este determinată de doi factori :

Un factor tehnic ce condiționează efectuarea livrărilor , respectiv darea în consum a materialelor , realizarea unor operații strict necesare , ca de pildă : ambalarea , etichetarea , marcarea , încărcarea , expedierea , etc.pentru produse finite și operați precum dezamblarea , curățirea , sortarea , recepționarea , pregătirea unor materiale necesare consumului productiv. Toate aceste operații necesită o anumită perioadă de timp și un loc special pentru realizare.Apoi mai este nevoie și de o organizare și o dotare ca atare pentru realizarea acestor operații.

Un factor economic care să sincronizeze intrările și ieșirile de materiale într-un anumit ritm dat de consum , care să mențină stocurile în volumul și structura necesară pentru asigurarea continuității producției.

Și astfel ținând seama de toți acești factori depozitarea s-a organizat ca un complex de acțiuni tehnico – economice intermediare între producție și consum.

Depozitele pot fi privite din două puncte de vedere . Un punct de vedere tehnic care vede depozitele ca suprafețe sau capacități amanajate pentru primirea materialelor și produselor. Aici putem da ca exemplu magaziile , silozurile, șoproane , rampe , hambare , precum și dotările necesare cu mobilier specific , mașini, utilaje , instalații necesare acestor operațiuni .

Din punct de vedere economic noțiunea de depozit înclude totalitatea stocurilor de materiale , materii prime și produse finite , sistemele și metodele de primire , conservare , păstrare și alimentare a consumatorilor și asigurării continuării producției . De asemenea reprezintă și cheltuieli efectuate pentru realizarea acestor operațiuni și organizarea corespunzătoare .

Ca să dăm o definiție putem spune că depozitul se definește ca o noțiune complexă amplasată la confluența producției și consumului , livrărilor – primirilor de materiale și produse , finalizând un proces de producție și sprijinind începerea altuia .

TIPOLOGIA DEPOZITELOR

Există pe piața bunurilor materiale o multitudine de tipuri de depozite necesare pentru

a păstra resursele materiale ale unităților .Această multitudine de tipuri de depozite este

determinată de multitudinea și varietatea de produse și resurse de pe piață . Factori care

determină această varietate de depozite sunt multipli și deci o clasificare atât a tipurilor de

depozite cât și a factorilor este necesară ,vezi “tabelul”6.

Tabel.6

Clasificarea depozitelor

Dacă avem unul dintre aceste tipuri de depozite putem să trecem la operațiunile efective de aprovizionare și depozitare .

DESFĂSURAREA OPERAȚIUNILOR DE APROVIZIONARE – DEPOZITARE – LIVRARE

În cadrul fluxului circulației materialelor și produselor de la furnizori la beneficiari întâlnim un număr mare de operațiuni care mijlocesc sau chiar înfăptuiesc direct etape în desfășurarea activității . Astfel acestea ajută la trecerea materialelor din sfera producției în sfera consumului . O reprezentare clară a întregului proces de aprovizionare – depozitare – livrare se poate vedea în figura 3.1. Aici avem reprezentat fluxul mișcării materialelor de la furnizor la beneficiar.

Figura 3.1 Circulația materialelor și produselor de la furnizor la beneficiar

Punctele A,B,C,D,E reprezintă momentele cele mai semnificative în care se desfășoară o serie de operațiuni , sau de la care pornesc anumite operațiuni în vederea realizării momentului următor . Analiza pornește de la gruparea pe cei trei executanți ai ansamblului de operații : furnizor , cărăuș și beneficiar.Principalele și cele mai numeroase operații se realizează la extremele fluxului adică la furnizor și la beneficiar .Aici avem operații precum: manipulari numeroase , mișcări repetate a materialelor dintr-un loc în altul , etc.În detaliu pe etape de desfășurare , fluxul circulației produselor de la furnizor la beneficiar este prezentat în figura 3.2.respectiv 3.3.

Figura 3.2. Operații la furnizor

Unde :

1,2,3,4 – sunt operați ce se efectuează înaintea livrării , în depozitul de produse finite și anume :

1 – primirea de la secțiile de fabricație

2 – recepție cantitativă și calitativă , sortare , depozitare

3 – etichetare , ștanțare , marcare

4 – asortare și formarea loturilor de livrare

A – operațiuni privind livrarea și expediția produselor și anume :

a – ambalarea produselor

b – întocmirea formelor de expediție

c – încărcarea în mijlocul de transport și stivuirea

Figura 3.3 Operații la beneficiar

Unde :

C – ce se efectuează înaintea depozitării și anume :

1 – descărcarea din mijlocul de transport

2 – recepția cantitativa și calitativă

3 – sortarea , selectarea

4 – transport intern spre depozite

D – operații ce se desfășoara după depozitarea materialelor și anume :

a – așezare , stivuire a materialelor

b – conservare

c – revizuire periodică

d – stocarea din depozite și lotizarea în vederea eliberarii în consum

Pentru a avea o cât mai eficientă efectuare a acestor operațiuni trebuie să se urmărească niște căi de realizare a lor . Aceste căi ar fii :

Scurtarea timpului necesar pentru fiecare operație prin utilizarea unor mijloace mecanice adecvate la încărcare – descărcare , stivuire , transport intern etc. care ar asigura o mai mare productivitate a muncii și o accelerare a ritmului de desfășurare a acestor operațiuni.

Îmbunătățirea fluxului de circulație a materialelor în interiorul întreprinderi , astfel încât să se asigure trasee cât mai directe între punctele de primire – descărcare a materialelor . Aici este foarte important să se elaboreze un traseu optim de transport care să deservească toate punctele de primire .

Îmbunătățirea organizării muncii în acest domeniu prin comasarea sau executarea simultană a unor operațiuni , trecerea unor operațiuni în alte faze și chiar eliminarea unor operațiuni care nu mai sunt necesare.Toate acestea trebuie să se facă în condițiile unor fluxuri optimizate.

Înainte ca materialul să fi ajuns în depozite , adică înainte să se faca realizata aprovizionarea trebuie să se facă o elaborare a capacităților de depozitare în cadrul depozitelor unității .

ELABORAREA BALANȚEI CAPACITĂȚILOR DE DEPOZITARE

Balanța capacităților de depozitare este un important instrument managerial de planificare , organizare și conducere operativă a aprovizionării .El este deosebit de util în procesul de formare și utilizare a stocurilor de materiale , de creare a condițiilor necesare pentru asigurarea cantitativa și calitativă a derularii aprovizionări și desfacerii .

Balanța capacităților de depozitare se poate defini ca un instrument cu multiple valențe în elaborarea planului de aprovizionare , în planificarea investițiilor la nivelul unităților specializate în acest domeniu , precum și în urmărirea operativă a îndeplinirii planului de activitate a unităților.

Elementele necesare elaborării acestor balanțe sunt :

Nomenclatorul de materiale ce se derulează prin depozite

Condițiile de manipulare , conservare , depozitare solicitate de fiecare tip

de material în parte

Tehnologiile de manipulare – depozitare utilizate în cadrul unității , atât din punct de vedere a capacităților de depozitare existente sau posibil de realizat , cât și din punct de vedere a condițiilor solicitate de materiale.

Indicatorii tehnico – economici

Investițiile prevăzute pentru dezvoltarea capacităților de depozitare

Volumul de activitate adică rulajul zilnic sau lunar , stoc maxim estimat și stoc mediu estimat pentru fiecare material

Cu ajutorul acestei balanțe se pot determina următoarele elemente:

Coeficientul de utilizare a suprafețelor de depozitare existente în unitatea respectivă , atât la nivel global cât și defalcat pe fiecare tip de depozit , conform tehnologiilor de depozitare conservare alese .

Gradul de încărcare a capacităților de depozitare existente , de asemenea stabilit la nivel global ,precum și defalcat pe fiecare tip de depozit , în conformitate cu tehnologiile de depozitare

Dimensiunea și structura capacității de depozitare suplimentare necesară , ceea ce duce la o justă determinare a volumului de investiții, atât în amenajarea de noi suprafețe de depozitare căt și pentru dotările tehnice necesare

Apare o problemă și anume corelarea nivelului stocurilor cu capacitățile de depozitare. Această problemă se poate rezolva pe baza “tabelului”8

Tabel 8.

BALANȚA CAPACITĂȚII DE DEPOZITARE PE ANUL ……

Astfel în vederea realizării activității economice a obiectivelor propuse , unitățile din industrie , construcții și transport trebuie să iși asigure , în fiecare perioadă de gestiune , baza materială și de echipamente tehnice a cărei structură este de obicei foarte extinsă. Din această cauză , prelucrarea manuală a datelor pentru elaborarea programelor de aprovizionare , evidența exigentă a mișcării materialelor , a stocurilor , este greoaie , necesită un volum mare de muncă și nu asigură operativitatea la un grad mare de reacție care să permită acțiune în timp util pentru luarea deciziilor și măsurilor care se impun după caz. Din această cauză trebuie să se utilizeze sisteme computerizate pentru planificare , a cererilor de materiale . În cadrul acestora un important rol revine nomenclatorului de materiale și echipamente tehnice .

NOMENCLATORUL DE MATERIALE ȘI ECHIPAMENTE TEHNICE

Aceasta este de fapt o lista sau un “ catalog centralizator a tuturor resurselor materiale , pieselor de schimb , subansamblelor , alte repere necesare unității economice , ordonate după anumite criterii , definite prin toate caracteristicile fizico-chimice , dimensional – configurative și de calitate , prin care are loc individualizarea distinctă a fiecărui articol “ ( Ghe.Bașanu ).

Pe baza acestui nomenclator se poate elabora așa numitul fișier de materiale și de echipamente tehnice . Acesta se actualizează și se folosește de fiecare dată când este nevoie pentru lucrări de prelucrare automată a datelor de genul : elaborarea de planuri strategice și programe de aprovizionare , pentru stabilirea cantităților economice de comandat , studierea și alegerea furnizorilor , alegerea substituienților și altele .

Astfel în nomenclator sunt stipulate elemente precum : purtătorii de informații existenți în unitatea economică , cataloagele de STAS-uri, cataloagele comerciale , oferte ale furnizorilor , prospecte , pliante , etc.

Pe baza nomenclatorului și a datelor continute de către acestea se întocmesc fișe de informare despre fiecare material în parte și astfel aceste fișe sunt date atât factorilor de decizie care hotărăsc ce să facă cu ele dar și celor de la aprovizionare în scopul identificării lor și a formulării cererilor de resurse materiale .

După aceasta se determină și structura materială a planului și programelor de aprovizionare a unităților economice .

STRUCTURA MATERIALĂ A PLANULUI ȘI PROGRAMELOR DE APROVIZIONARE A UNITĂȚILOR ECONOMICE

Desfășurarea la parametrii proiectați , a activității unităților economice presupune asigurarea în condiții economice , în timp util , în cantitățile , calitatea și sortimentația prevazută , a tuturor resurselor materiale și energetice necesare pentru toate destinațiile de consum , și în primul rând producția de bază . Deci înaintea fiecărei gestiuni trebuie să se asigure un plan și niște programe de aprovizionare foarte judicioase . Prin planul de aprovizionare și prin programele de aprovizionare de fapt nu se face altceva decât o nominalizare a cererilor de resurse materiale ale întreprinderi pe o anumita perioadă de timp, pe categorii de resurse , nivelul acestora și sursele de acoperire.

Planurile acestea de aprovizionare și programele trebuie să răspundă unor întrebări ca:

Ce trebuie comandat și asigurat pentru perioada de gestiune

În ce cantitate urmează a fii aprovizionată resursa materială pentru termenul de timp luat în considerare

Din ce resurse

Resursele materiale necesare unei unități economice se diferențiază prin mai multe criterii astfel :

1.După importanță pentru activitatea economică a intreprinderii se deosebesc :

Resurse materiale vitale

Resurse materiale de importanță mare

Resurse materiale de importanță medie

Resurse materiale de importanță mică

2.După aria consumului se deosebesc :

Resurse materiale de uz general

Materiale specifice

3.După destinația de folosire se pot deosebii :

Resurse materiale destinate producției de bază

Resurse materiale necesare pentru activitatea auxiliară

4.După natura resursei :

Resurse materiale din metal

Resurse materiale din lemn

Etc.

5.După sursa de proveniență :

Resurse materiale din țară

Resurse materiale din import

6.După forma de aprovizionare :

Resurse materiale care se asigură direct de la producători

Resurse materiale care se asigură de la unitati en-gros

7.După forma și stadiul tehnic de prezentare :

Resurse materiale aflate în stadii primare de prelucrare

Resurse materiale aflate în stadii avansate de prelucrare

Resurse materiale definitiv prelucrate

8.După efortul financiar antrenat la cumpărare și stocare :

Foarte mare

Mare

Mediu

Redus

9.După gradul de certitudine în asigurarea de pe piață :

Grad de risc mare

Mediu

Mic

Critic

10.După posibilitățile de înlocuire :

Resurse materiale nesustituibile

Resurse materiale parțiale

Resurse materiale integral sustituibile

Este foarte important pentru toată activitatea unei intreprinderi ca întregul proces de aprovizionare precum și cel de desfacere să reprezinte înlănțuirea fireasca a unor operațiuni succesive care determină pentru fiecare obiectiv al intreprinderi dimensiunile cantitative și calitative , complet corelate și judicios fundamentate pentru a asigura resursele materiale necesare desfășurării proceselor de producție .

LANȚUL OPERAȚIILOR DE APROVIZIONARE

Întradevar este un adevărat lanț elaborarea planului de aprovizionare și derulare a acestuia . Este de asemenea rezultatul întregii activități prin care se asigură interconectarea și acțiunea coordonată a unui număr foarte mare de parametrii economici care sunt de fapt indicatorii de bază în procesul de dezvoltare economico-sociala a firmei respective .

Există câteva cerințe ale balanței capacităților de producție cum ar fii :

Încărcarea completă a capacităților de producție existente în toate secțiile și utilizarea lor intensivă

Cuprinderea în calcul a tuturor capacităților noi care urmează să fie puse în funcție în perioada respectivă la parametri ce vor fi atinși în această perioadă

Realizarea unui ritm de derulare a livrărilor care să corespundă atât derulări continue a produselor fabricate cât și a ritmicități optime a aprovizionării

Programele de fabricație scot în evidență legatura indisolubilă dintre producție și aprovizionare , dintre intreprinderile furnizoare și cele beneficiare precum și modul în care contractele economice acționează pentru realizarea acestei legături .

Rolul principal îl are primirea și recepționarea materialelor . Acestea sunt supuse alegerii pentru că numai acelea sunt acceptate de beneficiar , intră în circuitul economic al beneficiarului.Totodată prin recepție beneficiarul îi confirmă furnizorului că s-a achitat de toate obligațiile care îi reveneau cu privire la livrarea produselor .Apoi un alt element care este primordial pentru desfășurarea procesului de producție în unitățile economice este procesul de alimentare a secțiilor cu materii prime și materiale. În acest proces de alimentare a secțiilor , a atelierelor și a sectoarelor de producție desfășurarea operativă a acestei activități se realizează prin două metode :

Una pasivă care presupune că materiile prime trebuie să fie preluate direct de la depozit de către secțiile de producție prin lucrători care au sarcini în acest scop

Una activă prin care toată activitatea de alimentare cu materiale a secției trebuie să se facă de către depozit acestea devenind factori activi în procesul de fabricație .

CAPITOLUL

5 STUDIU DE CAZ

5.1 PREZENTARE SOCIETATII S.C.TRICOTEX S.A.SATU MARE

Societatea comercială S.C.TRICOTEX S.A este înmatriculată la Registrul Comerțului județului Satu Mare sub numarul J30/157/1991 având un cod unic de întregistrare 638557.

Denumirea societăți este : Societatea Comercială pe acțiuni Tricotex Satu Mare . În toate actele , facturile , anunțurile , publicațiile și alte acte emanând de la societate , denumirea societății va fi urmată de cuvintele “ societate pe acțiuni “ sau inițialele “ S.A.” , de capitalul social și de număr de înregistrare .

Sediul declarat în : Satu Mare , Str.B.P.Hasdeu , nr.23

Durata societății este nelimitată începând cu data înregistrării la Camera de Comerț și Industrie .

Societatea comercială Tricotex S.A. este persoană juridică română , având formă juridică de societate pe acțiuni , ale cărei obligații sociale sunt garantate cu patrimoniul social , acționarul răspunzând numai până la concurența capitalului social subscris . Societatea este constituită , organizată și își desfășoara activitatea potrivit legislației din România și în conformitate cu prevederile Actului Constitutiv .

5.2. OBIECTUL DE ACTIVITATE

Scopul societății este prestarea și realizarea unor activități economice conform obiectului de activitate și realizarea de profit .

Obiectul de activitate al societății aprobat inițial , completat cu modificările ulterioare , potrivit Nomenclatorului CAEN va fi următorul :

Domeniul principal de activitate :

EB 177 – Fabricarea de articole tricotate sau croșetate

Activitatea principală conform codificării :

EB 1772 – Fabricarea de pulovere , veste și articole similare tricotate sau croșetate

Domenii secundare de activitate declarate :

Import – export de produse tricotate și produse textile în general , mașini , echipamente , piese , accesorii , subansamble și alte componente , consultanță tehnică în domeniile prevăzute la obiectul de activitate .

Firma S.C.TRICOTEX S.A. s-a constituit în data de 29.11.1998 printr-un proces de cesiune de la Fondul proprietății de Stat în calitate de cedent cătreSocietatea de Investitii Financiare Banat – Crișana în calitate de cesionar .Cesionarea s-a făcut datorită reorganizărilor din cadrul Regiei Autonome de Îmbunătățiri Funciare F.P.S. a cesionat către S.I.F. Banat – Crișana un număr de 32.926 acțiuni nominative cu valoare nominală de 25.000 lei fiecare la societatea S.C.TRICOTEX S.A.

5.3. FURNIZORI

Societatea comercială TRICOTEX S.A își desfășoară activitatea aprovizionându-se cu materiale și materii prime de la următorii furnizori:

S.C.RIFIL S.A. din Săvinești de la care se aprovizionează cu fir

S.C.ATRIC S.A. din București de la care cumpără ace de tricotat

S.C.MUNPLAST S.A din București de la care se aprovizionează cu nasturi

S.C.PLASTICA S.A. din Satu Mare de la care se aprovizionează cu pungi de plastic pentru împachetare

COOPERATIVA CARTONUL din Satu Mare care furnizează cuti de carton pentru ambalare

S.C.SEGAL S.A. din Satu Mare care furnizează combustibil petrolier pentru cazanele care produc aburi

Firma TRICOTEX S.A Satu Mare realizează o producție destul de mare de produse de confecții și de tricotaje pe care le comercializează în proporție de 98 % în străinătate în țări precum Italia , Anglia , Germania , Franța și Austria . S.C.TRICOTEX S.A. nu are deschise filiale în toate aceste țări ci realizează exporturi prin intermediari care aduc propuneri de desfacere a mărfii , se înțeleg cu firma în legătură cu prețurile de vânzare a mărfii și apoi aceștia transportă marfa în exterior . Astfel principalii intermediari cu care lucrează S.C.TRICOTEX S.A. sunt :

S.C. FIDES S.R.L. din București

S.C. ROMODE S.R.L. din București

S.C. FIMAX GRUP COM din Bistrița .

S.C.TRICOTEX S.A ne-a pus la dispoziție o situație cu modul de repartizare a cifrei de afaceri pe cei trei clienți , astfel FIMAX GRUP COM deține 23,91 % , ROMODE 66,37 % iar FIDES deține 9,72 5 din totalul cifrei de afaceri .

Datorită faptului că firma are o capacitate de producție destul de mare , dotare tehnică destul de modernă și personal bine pregătit firma din Satu Mare are rezultate bune ceea ce îi conferă un loc pe piață destul de bun . Principalele firme concurente pe piața confecțiilor ar fi :

S.C. SOMEȘUL S.A din Cluj Napoca

S.C. MIROSLAV S.A din Roman

S.C.SILVANIA S.A din Cehu Silvaniei

S.C.MIORIȚA S.A. din Oradea

S.C.ȘTEI S.A. din Ștei

5.4 RESURSELE INTREPRINDERI

Pentru ca să înțelegem mai bine caracteristicile firmei voi prezenta o situație cu resursele intreprinderii . Firma este situată pe un teren care aparține S.C.TRICOTEX S.A. SATU MARE fiind întinsă pe o suprafață de 10.347 metrii pătrați .

Societatea la constituire și-a format un capital social subscris și vărsat de acționari de 2.743.825.000. Capitalul social este compus din 109.753 acțiuni nominative și indivizibile , valoarea unei acțiuni fiind de 25.000 lei acțiunea , depuse integral până la data înregistrării cererii de autorizare .

Capitalul social subscris și vărsat se compune din aportul acționarilor după cum urmează :

1.Societatea de Investiții Financiare Banat – Crișana persoană fizică română cu sediul în Arad , Calea Victoriei numarul 33-35 , județul Arad rezultată din transformarea în baza Legii 133/1996 Fondul Proprietății Private I Banat – Crișana înregistrată la Registrul Comerțului Arad sub numărul J02 /1898/1992 având cod fiscal numărul 2761040.

2.Societatea Industrie Manufatti Maglieria S.P.A. , persoană juridică italiană având sediul social în Italia , Agliana , Str,Lombardi , nr.2. , înregistrată la Camera de Comerț Industrie și Artizanat cu numarul 74268 .

3.Persoane fizice acționari conform legii 55 / 1995 înscrisi în Anexa numărul.2.

Tabel 9.

Principalele categorii de mijloace fixe , exprimate valoric ar fi :

Aceste mijloace fixe s-au obținut prin achiziționarea realizată odată cu constituirea societății o parte din ele iar alta parte s-a achiziționat treptat pe măsura dezvoltării societății .

Acestora li se adaugă și imobilizările necorporale care împreună cu imobilizările corporale formează activele imobilizate totale .

Gestiunea activelor circulante și a resurselor de finanțare a ciclului de exploatare nu sunt clar exprimate în bilanț dar se poate extrage valoarea activelor circulante ale firmei , sub forma soldului de început de an și ca sold de sfărșit de an astfel :

Active circulante – total sold la început de an sold la sfărșit de an

13925103 27439756

Tot acest sold , împreună cu cel de la activele imobilizate formează total activ care este:

Sold la început de an Sold la sfârșit de an

19825321 394421208

În gestiunea activelor circulante intră :

stocuri

stocuri la terti

produse în execuție

semifabricate și produse finite

mărfuri

ambalaje

clienți și conturi asimilate

5.5 PLANUL DE ORGANIZARE A UNITATII

Desfășurarea activității la firma din Satu Mare se realizează în deosebi cu forță de muncă angajată permanent , doar un mic număr de colaboratori fiind angajați cu statut de angajat temporar resursele de forță de muncă angajate la S.C. TRICOTEX S.A sunt un număr de 250 muncitori , acest număr este în creștere fața de anii trecuți .

TESA

Personal direct productiv

Personal în regie

Colaboratori

O structurare a personalului se poate face astfel :

TESA cu un număr de 17 persoane care lucrează doar în admunistrație , tot aici putem să-i punem și pe cei trei din conducere , directorul general , directorul de productie și directorul tehnic

Direct producție care la rândul lor se împart în două:

tricoter fiind un număr de 80 muncitori

confecționer un număr de 112 muncitori

Personal în regie adică indirect productivi fiind un număr de 41 din care 18 sunt în concediu de maternitate deci doar 232 de persoane sunt muncitori efectiv .

Nu se poate face o structurare exactă după vârstă și sex dar se știe din datele obținute de la biroul de salarizare că vârsta medie în cadru fabrici este de 35 ani , și se mai știe că 16,82 % sunt bărbați și restul de 83,18 % sunt femei . Din totalitatea persoanelor angajate de către fabrică ponderea personalului TESA este de 6,8 % din total .

Tabel 10

Structura pe categorii funcționale

5.6 OBIECTUL DE ACTIVITATE

Firma TRICOTEX S.A după obiectul de activitate face parte din industria textilă . Firma desfășoară două tipuri de activității adică : tricotarea , croșetarea și confecționarea de produse din P.N.A. lână și bumbac .Cele două sectoare ale activității sunt diferite după dimensiune . Astfel dacă facem o comparare a celor două sectoare după numărul de salariați confecțiile sunt mai mari pentru că au un număr de112 angajați în timp ce tricotatul are doar 80 angajați . Dar dacă facem o comparare după productivitatea muncii , tricotatul are o productivitate mult mai mare deoarece deține un număr de utilaje mult mai mare și mai performante decât confecțiile .

Cele două tipuri de activități sunt complementare și împreună reprezintă activitatea intreprinderii . Deși amândouă sunt importante , acestea au ponderi diferite în producția marfa și în cifra de afaceri .Datorită dotării tehnice și a productivității mai mari tricotatul are o pondere mai mare în veniturile intreprinderi . Oricum tot ceea ce realizează tricotatul trebuie să fie finalizat de către confecționer . Deci se poate spune că cele două au ponderi egale în producția marfă .

Pe baza datelor din bilanț am aflat că cifra de afaceri a S.C.TRICOTEX S.A. in anul 2013 a fost de 91.840.765.000 lei din care la intern 1.010.248.415 , la extern 90.003.949.700 lei si alte venituri 826.566.885 lei

Din punct de vedere tehnologic structura de producție din cadrul firmei este o structură tehnologică , adică secțiile și atelierele sunt specializate în executarea unor stadii a procesului tehnologic , fiecare subunitate realizând un complex de operații omogene .

materi tricotat confecții croit triplok kett

prime

calcat CTC produs finit

pentru vânzare

5.7 ANALIZA ACTIVITATI SOCIETATII

Structura de conducere din cadrul S.C.TRICOTEX S.A cu toate componentele ei : organele de conducere , principiile postului de conducere , organigrama și tipologia structurii de conducere ne-au fost puse la dispoziție de către firmă .

Tabel 11

Analiza SWOT (ASOA)

În momentul de fața S.C.TRICOTEX S.A este într-o situație destul de favorabilă afacerilor și schimbului atât la nivel local cât și la exterior ( în străinatate ) . Pe piață ocupă o poziție destul de stabilă care ii permite să concureze de la egal la egal cu celelalte firme concurente de pe piață . Dotarea tehnică destul de bună și destul de modernă și capacitatea de muncă și producție îi permite să ia contracte destul de mari din diferite țări fără să iși facă probleme prea mari în legătură cu modul de onorare a acestora .

În cadrul S.C.TROCOTEX S.A. stocurile reprezintă un element destul de important în economia intreprinderii și ocupă un rol major în managementul acestuia . Și pentru această societate S.C.TRICOTEX S.A.stocurile pe care le deține reprezintă resursele materiale destinate consumului productiv , aflate în depozitul intreprinderi care asigură desfășurarea neîntreruptă a procesului de producție . Mai au și stocuri de produse finite care trebuie trimise către firmele cu care S.C.TRICOTEX are contracte .

S.C.TRICOTEX S.A. deține 2 depozite proprii , depozite închise care se împart în două depozite de materii prime și materiale și depozitul de produse finite . Cele două sunt depozite cu capacități de depozitare diferite . Dacă depozitul de materii prime are o capacitate de depozitare cam aproximativ 4500 m3 – 5000 m3 , depozitul de produse finite are o capacitate cam de aproximativ 6500 m3 – 7000 m3 . Dacă depozitul de materii prime este suficient , depozitul de produse finite se poate spune că este insuficient mai ales înaintea unor livrări de mare volum .

Pe lângă aceste depozite S.C.TRICOTEX S.A mai deține și o cisternă pentru combustibil cu o capacitate de depozitare de 40 tone dar care se consumă în procesul tehnologic cam într-o perioadă de 15-17 zile lucrătoare .

Astfel firma are următoarele tipuri de stocuri : stocuri curente de materii prime cu o valoare de 4.514.584.437 lei la începutul anului 2013 și cu un sold final la sfarsit de an de 6.632.741.743 lei . Dacă observăm că rulajul lunar este de 3.397.973.365 lei adică aproape de două ori mai mic decât soldul final la sfarsit de an ne dăm seama că la materii prime firma s-a aprovizionat constant cu materiale suficiente pentru două luni .

Mai are stocurile de materiale cu un stoc initial de 652548017 lei un rulaj lunar de 105046226 lei si un sold final de 770154702 .Stocurile de combustibil cu un rulaj lunar de 755616175 lei și un sold final de 263787835 .

Deci o valoare totală a stocurilor de materiale de 4520291932 lei rulaj lunar și sold final de 8987088053 lei deci cam de două ori mai mare decât valoarea rulajului lunar deci are per general o valoare a stocurilor cam cât pentru două luni .

Dar după cum se poate observa la combustibili valoarea soldului final este mai mic decât valoarea rulajului lunar deci este nevoie în medie de cam două , trei aprovizionări cu combustibil pe lună .

Aceste date sunt preluate din balanța din decembrie 2013 .

Societatea mai folosește și alte tipuri de stocuri cum ar fi stocul de sigurantă dar numai pentru anumite produse cum ar fi : piesele de schimb pentru utilaje , accesori pentru utilaje , etc.

Pentru materiile prime , dintre care principalul este firul , nu există mari probleme în ce privește volumul comenzii realizate . Comanda de fir se face în funcție de comanda de produse finte propriu zise pe care o primește fabrica într-o perioadă de timp . Dar fabrica după momentul în care primește comanda și în funcție de perioada în care aceasta trebuie să onoreze comanda trebuie să facă la rândul ei o comandă pentru materiile prime și materialele de care are nevoie pentru producție . Si de obicei firma este ceea care face niște calcule determinând cantitatea necesară de materii prime și la care mai adaugă o cota în jurul valorii de 12 % din valoarea acestora pe care o va folosi în cazul când se fac greșeli de producție. Poate la o primă vedere această cotă pare mare dar ținând cont de faptul că firma în general are comenzi din exterior și se cer produse de calitate firma nu-și poate permite ca să livreze produse cu greșeli sau de calitate slabă . Volumul de fir necesar este stabilit de partea de producție , iar stabilirea furnizorilor de fir se face de către conducere , respectiv departamentul de finanțe contabilitate , în colaborare cu șefii de producție .

Pe lângă fir firma mai are nevoie de combustibil pentru obținerea de abur care este foarte important pentru procesul de producție . Necesarul de combustibil este standard pe perioade de timp bine determinate și este în funcție de procesul tehnologic și de utilajele folosite . Acest necesar de combustibil este cunoscut și nu necesită calcule separate pentru stabilirea volumului stocurilor de combustibil . La această materie primă firma are furnizori vechi cu care are contracte bine stabilite de mult timp . Acest tip de materie primă are un flux de aprovizionare cunoscut la volume egale și la perioade egale de aprovizionare .

O altă materie primă folosită de către intreprindere sunt ambalajele care sunt stabilite de către departamentul de desfacere și care sunt în funcție de volumul de lucru pe fiecare lună sau comandă în parte . Acestora li se alatură materii precum ace , piese de schimb pentru utilaje , etc .Acestea constituie stocuri de valori mai mici care atunci când sunt terminate trebuie să se facă comanda pentru ele și să fie cumpărate cât mai devreme pentru ca utilajele să poată să funcționeze corect și la capacitate maximă pentru a nu se inregistra întârzieri .

Pentru S.C.TRICOTEX S.A. departamentul de finanțe contabilitate este cel care hotărește ce cantități de resurse să fie achiziționate pe baza nevoilor de producție , a inștiințărilor făcute de către fiecare departament în parte specializat pe operații , pe baza ofertelor de materii prime de la diferiți furnizori și pe baza disponibilului financiar în conturile bancare ale intreprinderi . Ei calculează un prag optim tinând cont de costuri de achiziție , de costurile de stocare și depozitare ( care sunt relativ mici ) , ofertele de materii de la furnizori , cerințele clientuilor , care să permită ca activitatea firmei să fie eficientă și să poata inregistra un profit .

Firma nu calculează care sunt eforturile de stocare separat în calcularea acelui prag optim de stocuri . S.C.TRICOTEX S.A. consideră ca o cheltuială de producție , salariile muncitorilor care se ocupă de stocuri și cheltuielile cu energia electrica și celelalte cheltuieli pentru manipulare , depozitare și conservare .Depozitele sunt tipuri de depozite în care nu se folosesc mijloace mecanizate de lucru ci munca manuală .

Se poate spune că valoric eforturile firmei de stocare a materiilor prime , a materialelor dar si a produselor finite reprezintă cam 7 % din valoarea stocurilor

Datorită faptului că depozitele sunt în proprietatea intreprinderii nu mai este nevoie de o amortizare a cheltuielilor cu depozitele .Acestea sunt intreținute relativ ușor , ieftin și cheltuielile pentru întreținere sunt incluse în celelalte cheltuieli totale .

În legătură cu modalitățile de exprimare a stocurilor acestea se exprimă atât în unități naturale adică în bucăți , kilograme , tone . Astfel firma are aproximativ pe o luna nevoie de:

2000 kg fir

40 tone combustibil

200 bucăți cutii

și valoric :

stocuri curente de materii prime cu o valoare de 4.514.584.437 lei la începutul anului și cu un sold final la sfaesit de an de 6.632.741.743 lei

stocurile de materiale cu un stoc inițial de 652.548.017 lei un rulaj lunar de 105.046.226 lei și un sold final de 770.154.702 lei

stocurile de combustibil cu un rulaj lunar de 755.616.175 lei su un sold final de 263.787.835 lei , etc.

O a treia modalitate de exprimare a stocurilor este cea în zile și se face astfel exprimarea stocurilor îndeosebi pentru stocurile de materii prime . De exemplu combustibilul poate să mai ajungă pentru 10 zile sau firul le ajunge pentru două – trei săptămâni , această exprimare ține cont de consumul mediu zilnic calculat la fiecare dintre produse în parte .

Un element important pe care l-am calculat pe baza datelor oferite de către firmă , este viteza de rotație a capitalului în zile . Astfel pe baza soldului final de pe luna decembrie la total stocuri care are valoarea de 19.305.587.734 și cu un necesar valoric de aproximativ 551.588.221 lei la un ciclu de aprovizionare obținem o viteză de rotație în zile de 35 zile .

19.305.587.734

35

551.588.221

Această valoare este pentru total stocuri , dar dacă luăm pe părți separate adică pe fire, pe combustibil , pe ambalaje , pe piese de schimb , etc. , atunci această viteză de rotație diferă.

Pe baza indicatorilor precum viteza de rotație a stocurilor se poate determina stocul mediu de producție .

Pentru intreprindere factorii de influență a nivelului stocurilor sunt :

dimensiunea comenzi de produse finite primită de la firmele cu care lucrează în sistem lohn

necesarul de materii prime și materiale ( care este în funcție de comanda pe care trebuie să o onoreze )

frecvența livrărilor și aprovizionărilor de la furnizori

strategiile de livrare și capacitățile furnizorilor de a onora comanda

perioada de timp în care furnizorul poate onora comanda

cantitatea minimă care poate fi comandată de un client în condiții economice

capacitatea de stocare existentă

volumul și structura producției

Decizia conducerii S.C.TRICOTEX S.A. se face pe baza comenzi primite și pe care firma de obicei le onorează într-o perioadă medie de 6 săptămâni , sau pe perioade mai mari sau mai mici în funcție de volumul comenzii S.C.TRICOTEX S.A. primește de obicei materia primă cam la 2 săptămâni de la data comenzi . Dar sunt și produse care primesc marfa în termen de 48 ore de la realizarea comenzii .

Firma însă prin personalul calificat reprezentat de șefii de producție și magazioneri trebuie să țină o evidență a stocurilor astfel încât în momentul în care acestea scad sub o anumită limită trebuie să se facă comanda pentru aprovizionare . Tot acestia au obligația să anunțe lipsa de materiale din stoc sau când apare suprastocarea .

Firma începe să se confrunte cu un fenomen de suprastocare pentru produsele finite . Acest surplus de produs finit apare datorită faptului că firma de obicei realizează o cantitate mai mare decât este comanda . Partea în plus vine de la marja de “ eroare “ pe care o constituie la comenzile pentru materia primă .

S.C.TRICOTEX S.A. rezolvă destul de ușor problema suprastocării . Ei se “ debaraseză “ de stocuri prin :

realizarea de sponsorizări

vinderea produselor pe plan local la sub –preț

vinderea în mediul rural la sub –preț

prin distrugerea efectivă ( daca nu se mai pot vinde ) mai ales a celor cu greșeli de realizare .

Stabilirea cantității de comandă se face după cum am mai spus pe baza volumului de comandă de produse finite . Dar nu depinde numai de volumul comenzii ci și de tipul de produse care le sunt comandate . Astfel pentru o comandă de 1000 de bucăți este nevoie în medie cam de 2000 kg fir de diferite culori și nuanțe , cam 50 bucăți ambalaje , etc. Dar firma fiind precaută adaugă un procent de 12 % din necesar pentru ca știe că va avea și produse cu defecte care nu se acceptă la livrare .

Pentru S.C.TRICOTEX S.A. modul de calcul al stocului de producție se calculează destul de simplu , se adaugă stocurile curente de fir pe care le obține firma de la furnizorii proprii , la care se adaugă cantitatea de fir pe care o aduc cei care fac comanda pentru produsele finite . Astfel firma lucrează atât cu firul ei cât si cu firul clientului .

Deseori firma S.C.TRICOTEX S.A. își calculează necesarul de stocuri de materie primă cu ajutorul metodei statistice . Astfel tinând cont de cantitățile folosite în perioadele precedente firma stabilește necesarul pentru comenzile actuale , desigur face o adaptare la noile cerințe de pe piață .

Dar ceea mai frecvent folosită metodă și model de calcul este cel al cantității economice comandate care ține cont de necesarul de materii prime .Pe lângă aceasta mai este capacitatea maximă de depozitare de care trebuie să se țină cont . La cheltuieli nu se poate adauga și cheltuielile de transport pentru că nu firma S.C.TRICOTEX.S.A. este ceea care realizează transportul .Realizarea acestuia cade în îndatoririle partenerilor cu care lucrează .

Firma nu își constituie stoc de siguranta sau de securitate pentru că nu au avut mari probleme în legătură cu materiile prime și nici cu ceea de produse finite . Ei doar au un nivel minim al stocurilor la care dacă ajung știu că trebuie să facă comanda pentru alte resurse materiale pentru a nu se trezi că nu au cu ce sa lucreze .

Nivelul acesta minim pe care îl au pentru stocuri se calculează ținând cont de perioada de aprovizionare calculată în zile înmulțind cu necesarul de materie primă care se utilizează într-o zi . Deci cantitatea rămasă trebuie să le ajungă cel puțin până la furnizare .

Timpul total de comandă este cam de două săptămâni și aici este inclus timpul de emitere a comenzii Tc , timpul de formare a lotului de aprovizionat la furnizor Tfl , timpul de transport Ttr , timpul necesar efectuări unor operații comerciale pe durata transportului Toc și timpul de primire – recepție a lotului transportat Tpr .

Gestiunea stocurilor este componența principală în managementul stocurilor . Modul în care firma își gestionează , influențează întreaga activitate a intreprinderii . În general procesul de gestiune a stocurilor implică un volum deosebit de mare de informații. Gestiunea este importantă pentru a putea avea o evidență clară și precisă a volumului de stocuri de materii prime și produse finite pe care le are firma . Chiar dacă este o firmă care lucrează în sistem lohn S.C.TRICOTEX S.A. are o mare diversitate de produse și un număr foarte mare de sortotipodimensiuni . La rândul lor toate produsele finite au un număr mare de destinații , comenzile fiind din partea mai multor firme . Deci este imperativ necesară o bună gestionare , repartizare și manipulare a tuturor stocurilor . Desi S.C.TRICOTEX S.A. nu il utilizează, Sistemul De Gestiune Diferențiată ABC ,are un mare interes practic și s-ar putea adapta și pentru cerințele acestuia .

Sistemul De Gestiune Diferențiată ABC face o grupare a materialelor cu care S.C.TRICOTEX S.A. se aprovizionează în trei grupe A,B,C, . Valoarea stocului mediu la diferite materiale este criteriul care se folosește cel mai frecvent și este și criteriul care ar putea fi folosit și în acest caz .

Pentru a reprezenta cât mai bine realitatea din cadrul S.C.TRICOTEX S.A. am adaptat puțin sistemul de gestiune la realitățile firmei . Astfel în prima grupă , grupa A sunt repartizate produsele care au ponderea cea mai mare din valoarea stocurilor dar reprezintă și cea mai mare cantitate ca volum . În această grupă putem pune firul de care intreprinderea are nevoie pentru realizarea producției . Firul este întradevar cel mai important factor sau resursă utilizată în producție . Aceste produse sunt cele care de fapt intra în prelucrare pentru a fii transformate în produse finite .

Urmează cea de-a doua grupă de importanță care cuprinde ( volumetric ) un număr mai mic de produse .Aici putem să includem combustibilii .Aceștia și ca număr și ca valoare sunt mult mai mici decât cele din prima categorie .

A treia grupă se detașează prin numărul relativ mare de materiale care sunt utilizate și care nu prea influențează volumul producției . Astfel în aceasta grupă putem include ambalajele , accesorile pentru utilaje , piese de schimb, etc. Produsele din această categorie ca valoare sunt destul de infime .

Tabel 12

Reprezentarea celor trei grupe valorice cu ponderea orientativă

Firma nu se poate spune că realizează un nomenclator pe grupe și sortimente de materiale care sunt stocate de către ei . Ei au o evidență a stocurilor lor de resurse materiale și de produse finite din depozite . Această listă centralizatoare în care sunt cuprinse toate materialele este reprezentată în următorul tabel .

Tabel 13

Lista centralizatoare a materialelor

Această listă centralizatoare este doar un model pentru stocurile de fir de care societatea are nevoie . O asemenea listă se face și în cazul celorlalte materii prime și de asemnea în cazul produselor finite .

Acest sistem de gestiune pentu intreprindere se poate spune ca este destul de util și practic pentru că reflecata corect realitatea din depozitele intreprinderii . Acest sistem poate fi foarte ușor de ținut , este ușor de citit , se poate adapta repede la cerințele intreprinderii , este realizat cu mijloace moderne de calcul . Tot acest sistem de evidență nu are ca variabila frecvența livrărilor de materii prime .

Conducerea a adaptat acest mod de gestiune fizică unor moduri de gestiune valorică , contabilă realizând o balanță de materiale de felul următor :

Tabel 14

Balanta de materiale

Pentru a face față unor probleme precum epuizarea , suprastocarea , stocurile cu mișcare lentă sau stocurile fără mișcare , firma folosește metodele de urmărire și control al dinamicii stocurilor . O primă metodă este cea de minim – maxim în care firma stabilește niște limite economice maxime și minime .

Aceste valori între care firma trebuie să-ți stabilească valorile sunt destul de clare atât pentru conducerea economică a intreprinderii cât și pentru gestionarea stocurilor . Firma își face niște calcule de eficiență în ceea ce privește valorile minime și maxime ale stocurilor de materii prime , dar nu se poate spune același lucru referitor la stocurile de produse finite .

Tinând cont de următoarele elemente :

valoarea și volumul comenzilor primite

termenul de livrare : – comanda normală

– comanda urgentă

– comanda specială

tipul comenzi adică : – comanda complexă care cuprinde mai multe

– tipuri de produse

– comanda simplă – comanda prototip

– comanda mare

tipul de materiale necesare

relațiile cu furnizori

Tinând cont de toate acestea firma stabilește un rulaj lunar de stocuri cam în valoare de 6.137.448.939 lei pentru stocurile de materii prime . Valorile maxime pe care le pot avea stocurile de producție nu sunt cu mult mai mari decât rulajul lunar dar nu depășesc capacitatea maximă de depozitare . Valorile minime sunt importante deoarece sub aceasta firma , se va confrunta cu probleme , de a nu fi capabilă să-si satisfacă comenzile.

Cealaltă metodă existentă de gestiune este sistemul ABC adică a tratării diferențiate în ceea ce privește activitatea de control și urmărire . Nu se poate spune că se aplică o astfel de metodă de evidență a stocurilor dar are loc o separare a produselor în ceea ce privește valorile minme pe care le ating stocurile .

Pentru S.C.TRICOTEX S.A. dacă nu prea are probleme cu celelalte tipuri de stocuri ar parea că are o problemă cu stocurile neeconomice și anume cele cu mișcare lentă sau fără mișcare . Această problemă apare datorita stocurilor de produse realizate în plus peste comandă sau de către produsele cu greșeli care nu pot fi trimise în cadrul comenzii . Deși nu prea au existat de mult timp există și stocuri formate din anularea comenzii . Pot să mai apară și cauze de genul : un produs nu se mai fabrică iar materia primă specifică acelui produs dacă nu poate fi refolosită în alt scop rămâne neutilizată . Dar am explicat și modul în care firma se debarasează de aceste surplusuri .

Negocierea în cadrul proceselor de aprovizionare se face destul de rapid și fără mari probleme . Pe baza comenzilor primite firma face niște calcule prin care stabilește necesarul de materie primă pentru realizarea producției ,tipul de materiale necesare , iar apoi contactează diferiți furnizori . De regulă firma are furnizorii ei cunoscuți de la care cumpără regulat , cu care se cunosc și cu care are contracte de colaborare de sediul de mult timp . Negocierea în esență se realizează de fiecare dată când firma trebuie să se aprovizioneze dar nu se face decât între anumite marje .

Astfel negocierea poate să varieze prețul de achiziție a materialelor , în funcție de volumul de marfuri achiziționat , de tipurile de marfuri achizitionate și de frecvența achizițiilor . Datorită faptului că firma lucrează cam cu aceiași furnizori de destul de mult timp aceștia le fac și anumite reduceri . De asemenea există situații în care furnizorii fac reduceri substanțiale pentru anumite produse la care fac diferite promoții , sau la produse pe care le vând numai firmei respective . Deși este un procedeu destul de simplificat , negocierea pentru obținerea de materii prime de la furnizor ocupă un rol important în cadrul managementului intreprinderii .

Negocierea poate să fie desfășurată numai de persoana autorizată din cadrul firmei și anume de directorul financiar care iși dă acordul pentru achiziționarea a celei mai marii părții a materialelor . Dacă însă firma este nemulțumită de calitatea materialelor primite de la furnizori poate oricând să își caute noi furnizori deoarece pe piața din țara noastră există destui producători de materie primă necesară intreprinderi .

O altă problemă este cea a depozitelor de materiale și de produse finite .Pentru un ciclu economic depozitele au un rol bine stabilit . Capacitatea de depozitare atât a materialelor cât și a produselor finite influențează fluxul economic .

Procesul de depozitare este determinat de doi factori :

factorul tehnic care se referă la efectuarea livrărilor și operațiile legate de ele precum ambalarea , etichetarea , marcarea , încărcarea și expedierea , precum și a operațiilor de dezamblare, curățirea , sortarea și recepția .

factorul economic care sincronizează intrările și ieșirile de materiale astfel încât să se mențină stocurile în volumul și structura necesară asigurării continuității producției .

Conform teoriei și practicii depozitele pot fii privite din două puncte de vedere . Punctul tehnic care se referă la capacităile de depozitare și punctul economic care se referă la stocurile de materiale , materii prime și produse finite care sunt depozitate și valoarea lor . Tehnic capacitatea de depozitare este de 4500 – 5000 m3 pentru depozitul de materii prime și de 6500 – 7000 m3 pentru depozitul de produse finite .

S.C.TRICOTEX S.A. folosește cele două tipuri de depozite pe care le are , adică depozitul de materii prime și depozitul de produse finite . Pe lângă acestea firma mai dispune de un depozit tip cisternă în care depozitează combustibilul necesar pentru obținerea aburului.Depozitele sunt închise și rezistente la foc . O problemă ar fii faptul că aceste depozite nu au un sistem mecanizat de lucru în cadrul lor . Aici se utilizează forță de lucru manuală .

Un aspect important este faptul că intreprinderea și depozitele inclusiv se găsesc la marginea orașului Satu Mare .

Desfășurarea operațiilor de aprovizionare – depozitare – livrare se desfășoară normal și fac trecerea de la materii prime la cele de produs finit .Astfel la aprovizionarea cu materii prime marfa trece prin toate cele cinci momente semnificative adică : livrare , transport , primire , depozitare și eliberare pentru consum . În cadrul fiecărei etape se face întocmirea următoarelor acte :

La livrare marfa vine cu un aviz de însoțire a mărfii și de factură

La transport trebuie să se întocmească actele de transport , și o împuternicire pentru cei ce însoțesc marfa .

La primire se face o notă de recepție la care se adaugă factura și se înregistrează în contabilitate astfel 381 = 4011

La depozitare se face o notă de cedare – primire , una de intrare în depozit a mărfii

Iar la darea în consum se întocmește o fișă de consum în care se precizează ce materiale au ieșit din depozit . Înregistrarea contabila este 600=300 și apoi împărțirea pe fiecare produs.

Pentru depozitele de produse finite ieșirea mărfii se face cu un aviz de însoțire a mărfii care se dă celui care preia marfa și o transportă la beneficiar.Aceasta este însoțită de factura fiscală și se înregistrează în contabilitate 411 = 701 .

S.C.TRICOTEX S.A. va încerca bineînțeles ca valoarea mărfii predate să fie încasată cât mai curand posibil . Pentru a nu avea fonduri imobilizate la terți , firma încearcă ca în momentul încheierii negocierilor să ceară un timp de plată cât mai scurt.

Toate aceste operații de manipulare trebuie să se faca în așa fel încât timpul necesar să fie cât mai scurt .Astfel să se ajungă la creșterea fluxului de circulație a materialelor.

Toate aceste elemente precizate aici despre S.C.TRICOTEX S.A. referitoare la managemntul stocurilor , adică la felul în care societatea își manipulează stocurile de materii prime și de produse finite sunt reale , relativ ușor de studiat , fac obiectul unui volum foarte mare de muncă și nu în ultimul rând sunt foarte importante pentru fabrică .

CAPITOLUL

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În această ultimă parte am încercat să realizez o analiză a stocurilor de materii prime , materiale și produse finte pe care S.C.TRICOTEX S.A le are și modul în care acestea le obține și utilizează . Managementul în general înseamnă conducerea cu succes a acțiunilor sau administrarea eficientă a unei societăți comerciale . O altă definiție a managementului spune că managementul este procesul de coordonare a resurselor umane, informaționale , fizice și financiare , în vederea realizării scopurilor firmei . Modul în care societatea S.C.TRICOTEX S.A. își conduce activitatea de administrare a întregii firme în general și a stocurilor în particular reprezintă o chestiune pe care o consider deosebit de importantă și interesantă .

Stocurile de toate felurile , sunt una din componentele de baza ale managementului în general. O manipulare eficientă a stocurilor , o utilizare care să fie eficientă a acestora va duce la obținerea de rezultate economice foarte bune de către firmă. Alături de modul cum are loc organizarea producției și a muncii , dezvoltarea capacităților și performanțelor oamenilor , modul în care se utilizează stocurile de orice fel fac ca activitatea de management să fie una complexă și completă , în care trebuie să fii bine , corect și la timp informat despre situația propriei firme precum și de situația de pe piață .

O analiză a situației stocurilor la S.C.TRICOTEX S.A. trebuie să fie corectă , să includă toate aspectele pe care firma le poate dezvolta și acoperii .

În primul rând pentru stocurile de materii prime :

Elemente pozitive ar fi :

faptul că furnizori clari cu care lucrează de mult timp și cu care a ajuns să dezvolte relații de bună înțelegere și de respect reciproc , de onorare la timp a comenzilor fără ca nici una din părți să nu aibă de suferit

furnizorii fiind societăți destul de vechi și cunoscute în domeniul în care lucreaza pot oferii produse de calitate la prețuri avantajoase

materiile prime pot fii în mai multe varietăți , sortimente și feluri , și datorită relațiilor pe care le dezvoltă cele două firme , se poate întâmpla ca S.C.TRICOTEX S.A. să ceară un anumit sortiment de produs și care să fie produs numai pentru ea

pe baza relațiilor de colaborare de lungă durată furnizorii dezvoltă diferite oferte speciale pentru clienți fideli sau acordă diferite discaunturi , sau chiar trec cu vederea anumite întârzieri la plată

Elementele negative ar fi faptul că lucrează numai cu o serie limitată de furnizori și nu se mai interesează de produsele și prețurile acestora pe întreaga piață unde este concurentă . Alt element sau aspect negativ ar fi faptul că sistemul de lucru în lohn practicat de S.C.TRICOTEX S.A. la această ora nu prea permite o libertate prea mare de alegere a furnizorilor deoarece contractanți aduc materialele lor .

În ceea ce privește produsele finite treaba este destul de clară . Sistemul de lucru în Ioan face ca firma care vine cu contractul să fie cea care să și cumpere marfa . Dar aceste contracte tip lohn sunt din ce în ce mai puține și mai ieftine și din această cauză firma trebuie să încerce să-și găsească și alte contracte de vânzare din proiecte proprii .

Deși nu se poate spune că firma are o strategie clară de viitor , deoarece nu face p planificare și o prevedere clară a producției , totusi se poate spune că firma are niște planuri de viitor în ceea ce privește dezvoltarea producției . Se dorește de altfel lărgirea pieței de desfacere , atât pe piața externă cât și pe cea internă , schimbarea treptata din sistemul de lucru lohn , în realizarea unei oferte proprii care să fie apreciată la valoarea ei adevărată . Din această cauză și stocurile trebuie adaptate la aceste noi intenții .

Din această cauză trebuie căutate acele rezerve de materii prime care să fie ieftine, care să aibă o calitate cât de cât bună și care să poată satisface necesitățile de producție ale S.C.TRICOTEX S.A.

Dacă în ceea ce privește firul necesar producției și combustibilul ar putea să dea mari bătăi de cap , în ceea ce privește celelalte materii prime nu sunt mari probleme .

În ceea ce privește organizarea stocurilor S.C.TRICOTEX S.A. este deficitară la acest capitol deoarece nu are o gestiune corectă și completă a stocurilor pe care le deține . Personalul care se ocupă de stocuri , atât de cele de materie primă cât și cele de produse finite , le revine responsabilitatea pentru modul în care manipulează stocurile . Din păcate interesul pentru stocuri nu este destul de ridicat cel puțin nu pe măsura necesarului.

Controlul care se realizează pentru a vedea cum sunt utilizate stocurile de materii finite , se face de către organele de conducere respectiv de către directorul tehnic .

Diferite decizii de modificare a stocurilor , sau de manipulare diferită se iau de către întreg consiliul director în frunte cu directorul general. Dacă se înregistrează întârzieri de orice fel , la livrarea de la furnizor a materiilor prime , la producția de produse finite ,la lipsa alimentării cu combustibil trebuie imediat să fie informată pe scara ierarhică conducerea S.C.TRICOTEX S.A pentru ca aceasta să stabilească ce măsuri vor fi luate pentru rezolvarea situației .

O altă problemă , legată de stocuri , care ar avea nevoie de unele îmbunătățiri este problema volumului tot mai mare de produse finite care rămân peste comenzile inițiale și care se strînge în cantități mari de stocuri de produse finite și la care firma trebuie să găsească căi de debarasare de ele .Pentru a nu se mai confrunta cu aceste suprastocuri firma trebuie să calculeze mai precis necesarul de materii prime și să scadă cota de eroare pe care o aplica la ora actuală .

Per ansamblu se poate spune că S.C.TRICOTEX S.A. este una dintre intreprinderile mici și mijlocii care se descurcă destul de bine în contextul actual al economiei de piața din Roamânia . Aceasta înregistrează un profit destul de “ frumos “ , își plătește taxele și impozitele la timp , nu prea are datorii și toate acestea se datorează unui management destul de simplu și de eficient . Un bun management a resurselor umane care sunt factorul cel mai important în procesul de producție la care se adaugă un proces de retehnologizare lent dar bine început și sigur efectuat , o bună și inteligentă modalitate de aprovizionare cu resurse de materii prime , o anumită îndemânare în procesul de negociere a contractelor pe care le au, un renume pe piața internă și externă toate acestea sunt faptele care au dus la actuala situație a S.C.TRICOTEX S.A.

O realitate este faptul ca transformarile economice din ani ’90 au dat nastere unei dezvoltari foarte rapide a antreprenoriatului in cadrul societatii romanesti , care a condus la infiintarea a mii de firme aflate in proprietate privata . Aceste firme printre care si S.C.TRICOTEX S.A au creat noi locuri de munca , preluind o mare parte din personalul disponibilizat prin procesul de restructurare a societatilor cu capital de stat , devenind “ locomotivele “ economiei romanesti in ceea ce priveste dezvoltarea economica durabila , crearea de noi locuri de munca si reducerea somajului.Intreprinderile mici si mijlocii sunt elemente de crestere economica si de stabilitate , ele avand flexbilitatea si abilitatea de a actiona pe piata atunci cand conditiile economice sunt neprielnice , costurile legate de crearea unui loc de munca fiind sub cele inregistrate de marile intreprinderi . In plus S.C.TRICOTEX S.A Satu Mare este una din IMM-urile care imbunatatesc eficienta pietelor autohtone si folosesc mai bine resursele de care dispun , de exemplu capitalul propriu , facilitand astfel cresterea economica pe termen lung . In prezent IMM-urile romanesti genereaza aproximativ 60% din PIB , in timp ce procentajul fortei de munca angajate reprezinta numai 40 % din populatia activa . Datorita acestui rol , de mare dimensiune economica si sociala , Guvernul Romaniei a integrat politica in domeniul intreprinderilor mici si mijlocii in politica de dezvoltare regionala a tarii . Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie actioneaza pentru imbunatatirea accesului la finantare a micilor intreprinderi , pentru sustinerea financiara a investitiilor in echipamente , tehnologii si produse noi , pentru asigurarea accesului acestora la rezultatele activitatii de cercetare – dezvoltare , pentru facilitarea colaborarii transfrontaliere si promovarea produselor romanesti la export , pentru dezvoltarea unei infrastructuri de afaceri corespunzatoare . Atunci cand vorbim de situatia actuala a IMM-urilor si de perspectivele acestora , nu putem neglija cerintele acguis-ului comunitar de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana si gradul de pregatire a firmelor romanesti pentru a face fata ofertei concurentiale a celor din piata comunitara .

S.C.TRICOTEX S.A. Satu Mare trebuie sa constientizeze ca in momentul intrari in Uniunea Europena , va fi nevoita sa dovedeasca faptul ca indeplineste indicatorii minimali de performanta , pentru a nu se autoelimina de pe piata . Mai sunt sapte luni pana vom adera la Uniunea Europeana.Fiecare zi,fiecare ceas conteaza pentru intreprinderile mici si mijlocii din Romania , in eforturile lor de a-si consolida pozitia in domeniul in care activeaza si de a se conforma standardelor de calitate , de mediu , de protectie a muncii , pentru a putea rezista pe piata unica europeana.De priceperea , vointa si viziunea managerilor depinde viitorul afacerilor si al angajatilor IMM-urilor .

BIBLIOGRAFIE

Basanu Gheorghe , Mihai Pricop – Managementul aprovizionării și desfacerii , Editura Dacia , Cluj Napoca ,2002.

Ciobanu I. – Strategii de management , Ed.Universității “ Al.I.Cuza “ , Iasi 1994

Dumitru Fundătură – Managementul resurselor materiale , Editura Dacia , Cluj Napoca 2002.

Lazăr Ioan – Management general , Editura Dacia Cluj Napoca , 1997.

Lazăr Ioan , Suport curs Organizarea unităților de producție , 2002.

Lazăr Ioan , Mortan M., Veres V – Management general , Editura Dacia Cluj Napoca , 2002.

Naghi M ., Stegerean Roxana – Managementul unităților din turism și comerț , Editura George Baritiu , Cluj Napoca 2001.

Ursu Dorel , Vasile Burja , Sorin Briciu , Managementul Intreprinderilor Mici si Mijlocii , Editura Star Soft , Alba Iulia , 1999 .

BIBLIOGRAFIE

Basanu Gheorghe , Mihai Pricop – Managementul aprovizionării și desfacerii , Editura Dacia , Cluj Napoca ,2002.

Ciobanu I. – Strategii de management , Ed.Universității “ Al.I.Cuza “ , Iasi 1994

Dumitru Fundătură – Managementul resurselor materiale , Editura Dacia , Cluj Napoca 2002.

Lazăr Ioan – Management general , Editura Dacia Cluj Napoca , 1997.

Lazăr Ioan , Suport curs Organizarea unităților de producție , 2002.

Lazăr Ioan , Mortan M., Veres V – Management general , Editura Dacia Cluj Napoca , 2002.

Naghi M ., Stegerean Roxana – Managementul unităților din turism și comerț , Editura George Baritiu , Cluj Napoca 2001.

Ursu Dorel , Vasile Burja , Sorin Briciu , Managementul Intreprinderilor Mici si Mijlocii , Editura Star Soft , Alba Iulia , 1999 .