Managementul Societatilor DE Asigurari
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………… 3
Capitolul 1 NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND MANAGEMENTUL SOCIETAILOR DE ASIGURĂRI ………………………………………………………………. 5
1.1 Conceptul asigurărilor …………………………………………………………………………… 5
1.2 Clasificarea asigurărilor ………………………………………………………………………… 9
1.3 Funcțiile unei societăți de organizare …………………………………………………….. 15
1.4 Principalele departamente ale unei societăți de asigurare ………………………. 16
Capitolul 2 MANAGEMENTUL SOCIETĂȚILOR DIN DOMENIUL ASIGURĂRILOR ……………………………………………………………………………………… 21
2.1. Particularități privind managementul in asigurări ……………………………………………. 21
2.2. InfIuența riscurilor globale asupra managementului ………………………………………… 24
2.2.1. Riscuri tehnice …………………………………………………………………………………………………. 24
2.2.1.1. Măsuri pentru prevenira producerii riscurilor tehnice …………………………….. 27
2.2.2. Riscuri investitionale ……………………………………………………………………………………….. 27
2.2.2.1. Măsuri pentru prevenirea producerii investiționale ……………………………………. 29
2.2.3. Alte riscuri …………………………………………………………………………………………………….. 30
Capitolul 3 PIAȚA ROMÂNEASCÃ SI EUROPEANÃ A ASIGURĂRILOR – 32
3.1.Piața româneascã a asigurărilor …………………………………………………………………………. 32
3.2.Piața de asigurări și mediul concurențial ……………………………………………………………. 46
Capitolul 4 MANAGEMENTUL SOCIETĂȚILOR DE ASIGURĂRI
STUDIU DE CAZ LA SOCIETATEA I.N.G. ASIGURĂRI DE VIAȚÃ S.A …48
4.1. Prezentarea societății …………………………………………………………………………………………. 48
4.1.1.Istoric ………………………………………………………………………………………………… 48
4.1.2. Obiect de activitate ……………………………………………………………………………. 51
4.1.3.Structura organizatorica a societății ……………………………………………………. 52
4.1.4.Sistemul de management al societății ……………………………………………………. 54
4.1.4.1. .Subsistemul organizatoric ……………………………………………………………….. 54
4.1.4.2.Subsistemul informațional …………………………………………………………………. 56
4.1.4.3.Subsistemul metodologic ………………………………………………………………….. 57
4.1.4.4. Subsistemul decizional ……………………………………………………………………… 59
4.2.Produsele societății I.N.G. ASIGURĂRI DE VIAȚĂ S.A. ………………………. 61
4.2.1. Asigurări de viată ………………………………………………………………………………. 61
4.2.2.Clauze adiționale ………………………………………………………………………………… 63
4.2.3. Asigurarea investitionala de tip Unit Linked ………………………………………. 67
4.2.4. Pensii private obligatorii. Pilonul II ………………………………………………….. 70
4.3. Programe de investiții si fonduri ING …………………………………………………… 71
4.3.1.Programe de investiții ………………………………………………………………………… 71
4.3.2.Fonduri ING ……………………………………………………………………………………… 74
4.4.Situatia economico-financiara a societății …………………………………………………76
4.5.Studiu privind activitatea de management la ING ASIGURĂRI DE
VIAȚA.S.A ………………………………………………………………………………………………….. 79
4.5.1 Prezentarea eșantionului …………………………………………………………………….. 79
4.5.2. Prezentarea chestionarului ………………………………………………………………… 80
4.5.3. Analiza informațiilor obținute pe baza chestionarului ………………………………….. 81
4.5.4. Concluzii rezultate din analiză …………………………………………………………………….. 83
4.5.5.Principalele puncte tari si slabe rezultate din ancheta …………………………… 84
CONCLUZII ȘI PROPUNERI …………………………………………………………………….. 87
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………. 90
ANEXÃ ……………………………………………………………………………………………………… 92
Introducere
Existența individuala și socio-umană se grefează pe necesități și trebuințe, a căror satisfacere justifică și orientează activitatea omului. Unele trebuințe pot fi satisfăcute imediat sau într-un orizont de timp apropiat, altele sunt posibile într-o anumită eventualitate sub aspectul incertitudinii și al nesiguranței. Observațiile de ordin statistic evidențiază regularitatea și realitatea producerii anumitor evenimente generate de factori naturali sau de însăși activitatea omului, pagubele produse putând fi evaluate măcar cu aproximație. Incertitudinea constă în faptul că nu pot fi identificate subiectele asupra cărora planează pericolele respective, intensitatea și momentul producerii evenimentului.
Omul, prin modul necorespunzător în care își îndeplinește uneori atribuțiile ce-i revin în activitatea economică sau prin comportarea sa reprobabilă în societate, poate să provoace pierderi atât semenilor săi cât și lui însuși. Aceste pierderi provin din nepricepere în folosirea tehnicii, din neglijență, din nerespectarea regulilor privind protecția și securitatea muncii cât și săvârșirea de acțiuni delictuale. Anumiți factori socio-economici (crizele economice, șomajul, inflația, conjunctura economicã nefavorabilã) pot provoca și ei fenomene cu efecte negative asupra desfășurării activității omului. Pe lângă acești factori care provoacă pierderi omului mai sunt și forțele distructive ale naturii. Știm că omul nu se adaptează în mod pasiv la condițiile existente în natura, ci caută să supună natura, să o adapteze la nevoile sale. Cu toate acestea se produc și fenomene care duc la pierderi materiale, la stânjenirea activității omului sau chiar pun în pericol viața și integritatea corporala a oamenilor. Acestea ar putea fi: seceta, înghețul, uraganele, inundațiile, cutremurele, etc. Pericolele la care omul este supus sunt generatoare de pagube și de aceea el trebuie să se pună la adăpost de efectele lor.
Pentru combaterea acestor fenomene, pe care le numim riscuri, omul are la îndemână mai multe posibilități:
evitarea sau prevenirea riscului;
limitarea pagubelor provocate de riscurile produse;
crearea de rezerve în vederea acoperirii;
trecerea riscului asupra altei persoane (asigurare).
Capitolul 1
NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND MANAGEMENTUL
SOCIETĂȚILOR DE ASIGURĂRI
1.1. Conceptul asigurărilor
Asigurarea reprezintă un sistem de relații economice care implică aportul unui număr mare de persoane fizice și juridice în constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care sunt amenințate de aceleași pericole în existența și activitatea lor, pericole probabile, posibile, dar nesigure. în țările dezvoltate asigurările au devenit o importantă ramură a economiei naționale pentru ca, prin valoarea adăugată creată, societățile de asigurare, de intermediere sau de prestări de servicii inedite participă la sporirea produsului intern brut, oferă locuri de muncă, participă la oferta de capital de împrumut pe piața financiară și prin sumele acordate asiguraților contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate. Unii specialiști pun în evidență anumite valențe ale asigurărilor: calitatea de ramură prestatoare de servicii; de intermediar financiar și de activitate financiară. Conceptul de asigurare poate fi abordat din punct de vedere: juridic, economic și financiar.
1.1.1.Asigurarea sub aspect juridic Abordarea juridică este frecventă și justificată, întrucât asigurarea, pentru a fi operantă trebuie să capete forma juridică, iar această formă este cea dintâi sesizabilă. O asemenea formă i-o conferă contractul precum și legea propriu-zisa, care emana de la puterea legislativa. Contractul de asigurare și legea cu privire la activitatea de asigurare se completează reciproc. Potrivit legii din 1995, „prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o prima asigurătorului, iar acesta se obligă ca la producerea unui anumit risc să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurata, denumita în continuare indemnizație, în limitele și la termenele stabilite”. Astfel, contractul de asigurare și legea de organizare a asigurărilor constituie izvoarele de drepturi și obligații în materie de asigurări.
Contractul de asigurare are anumite trăsături caracteristice:
1) este un contract consensual, adică se încheie valabil prin simplul consimțământ al părților cu privire la conținut. Forma scrisa este ceruta de legiuitor prin dorința de a proteja interesele asiguraților și pe cele ale părților.
2) este un contract sinalagmatic, adică părțile contractante își asuma obligații reciproce și independente. Asiguratul se obliga sa facă declarații de risc exacte, atât la încheierea contractului cat și la producerea sinistrului, sa achite primele de asigurare datorate. Asigurătorul se obligã sã acopere riscul asiguratului în cazul producerii acestuia, acordând indemnizația cuvenita. Asigurătorul trebuie sã-și respecte obligațiile doar în cazul în care și le respecta asiguratul anterior.
3) este un contract aleatoriu, adică la încheierea acestuia părțile nu cunosc existenta sau întinderea exacta a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract deoarece obligațiile asumate de asigurat și asigurato depind de un eveniment viitor și incert. Fiecare din părți poate avea o șansa de câștig sau un risc de pierdere. Caracterul aleator este esențial în contractul de asigurare deoarece daca evenimentul pentru care se solicita încheierea contractului ar fi cert, iar momentul producerii lui ar fi cunoscut de părți, asigurarea nu ar mai avea sens, riscul respectiv urmând sã fie acoperit cu certitudine de către asigurător.
4) este un contract cu titlu oneros, adică fiecare parte urmărește sa obțină un folos, o contraprestație în schimbul obligației ce-si asuma.
5) este un contract succesiv, adică se eșalonează în timp. Asigurătorul se angajează să acopere un anumit risc o perioada foarte lungă de timp cu plata anuala sau subanuală a primei sau o perioada foarte scurta (pe timpul duratei unui zbor, al unei calatorii efectuate de o nava fluviala sau maritima sau transport rutier) cu plata integrala a primei la încheierea contractului. Pentru ca valabilitatea contractului de asigurare se întinde pe o anumita perioada de timp, face posibila eșalonarea plății primei de asigurare și evidențiata caracterul succesiv al realizării contractului.
6) este un contract de adeziune, adică deși este redactat și imprimat de asigurător, la el a aderat asiguratul. Asigurătorul poate întocmi polițe de asigurare tip, în care toate condițiile contractuale – termen de valabilitate, suma asigurata, cota de prima, etc. – sunt standard, sau la asigurările mai importante (de valori mari) un proiect de contract, un fel de oferta care se negociază cu asiguratul.
7) este un contract de buna credință, adică presupune ca executarea acestuia să se facă cu bună credință de către părți, deoarece asigurătorul accepta preluarea unui risc și determina cuantumul despăgubirii pe care urmează s-o acorde asiguratului, pe baza informațiilor date de asigurat. Deci asiguratul trebuie să fie de buna credință.
Alături de contract, legea constituie și ea o forma juridicã de realizare a asigurării. Spre deosebire de contract care are la baza principiul facultativității, asigurarea „ex lege” are ca baza principiul obligativității, adică persoanele fizice și juridice deținătoare de bunuri care fac obiectul asigurării obligatorii sunt obligate sa le asigure împotriva riscurilor prevăzute de lege. In afara de bunuri, în asigurarea obligatorie mai sunt incluse persoanele fizice aflate intr-o anumita situatei prevazuta de lege, precum și acele persoane fizice sau juridice care poartă o răspundere civila față de terți, expres prevăzută în lege (ex.: răspunderea civilă auto). Asigurarea obligatorie este mai puțin costisitoare față de cea contractuală, este selectivă și mai restrânsă.
1.1.2.Asigurarea sub aspect economic Existența asigurării este strâns legata de constituirea unui fond de asigurare din care sa acopere pagubele provocate de diferite fenomene sau evenimente care sunt cuprinse în asigurare. Fondul de asigurare trebuie sa fie obligatoriu în forma bănească. Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat din prime de asigurare sau cotizații, pe care le achita persoanele fizice sau juridice care s-au asigurat pentru a se proteja împotriva riscului care îi amenința. Aceste prime trebuie sa fie îndeajuns de reduse față de mărimea pagubei care ar apărea daca s-ar produce un eveniment. Daca prima ar fi prea mare asiguratului nu i-ar mai conveni sa încheie un contract de asigurare. Fondul de asigurare se constituie pentru a se acoperi niște pagube provocate de anumite fenomene sau evenimente viitoare și nesigure. Nu se știe cine va primi despăgubiri sau când se va produce riscul (riscurile) din moment ce toți cei care au constituit fondul de asigurare sunt amenințați pe viitor de un anumit risc, deci posibilitatea producerii riscului vizează pe oricare dintre aceștia. Despăgubirea pe care o primește cel care este afectat de producerea riscului asigurat, poate întrece de câteva ori cuantumul contribuției acestuia la fondul de asigurare.
Fondul de asigurare se utilizează centralizat pentru: acoperirea pagubelor provocate de fenomenele sau evenimentele asigurate la asigurările de bunuri și la cele de răspundere civila, respectiv plata sumelor asigurate la asigurările de persoane; finanțarea unor acțiuni legate de prevenirea pagubelor; constituirea unor fonduri de rezerva la dispoziția societății comerciale sau a organizației mutuale de asigurare. Pentru a se forma și utiliza fondul de asigurare trebuie sa existe niște relații economice intre participanții la asigurare. Se formează niște fluxuri bănești sub forma de prime de asigurare, care pornesc de la persoane fizice sau juridice către organizația de asigurare, dar și fluxuri bănești sub forma de despăgubiri care pornesc de la organizația de asigurare către persoanele fizice sau juridice afectate de producerea riscului pentru care s-au asigurat. Noțiunea de asigurare se folosește și în legătura cu asigurările sociale. Fondurile de asigurări sociale se constituie la dispoziția Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a unor organizații obștești și pe seama contribuției instituțiilor publice, agenților economici și a persoanelor fizice care folosesc munca salariată, daca fondul nu este de ajuns se primesc și subvenții de la bugetul de stat. Acest fond astfel constituit se folosește pentru acordarea de pensii, indemnizații, ajutoare, trimiteri la odihna și tratament etc.
1.1.3. Alte abordări economice și financiare ale asigurării. Modul tradițional de abordare al asigurării potrivit căruia asigurarea este un mijloc de a repartiza asupra unui număr mare de persoane fizice și juridice care constituie prin prime de asigurare fondul de asigurare, paguba provocata de un eveniment (fenomen), unui număr redus dintre acestea. Aceasta paguba devine mai suportabila de o masa mai mare de persoane fizice sau juridice. In afara de acest mod, asigurarea este văzuta și ca o ramura prestatoare de servicii. Societatea comerciala, de asigurare preia asupra sa riscurile producerii unui fenomen (eveniment) în schimbul unei prime de asigurare plătită de asigurat. Deci societatea comerciala de asigurare oferă asiguraților un produs sui generis. Societatea de asigurare își asumă o obligație care este influențată de caracterul aleator al fenomenelor (evenimentelor) asigurate. Daca acestea s-ar produce așa cum au fost presupuse la încheierea contractului, atunci intre prime și indemnizații ar fi un echilibru, dar apar de obicei abateri de la media multianuală a pagubelor. în urma acestor abateri societatea de asigurare poate avea ori un profit, ori trebuie sa apeleze la venituri din alta parte pentru compensarea influențelor nefavorabile. Societățile care încheie asigurări de viață acumulează treptat primele urmând ca după o perioada de timp să-si onoreze obligațiile. în acest timp ele trebuie să justifice sumele strânse din prime, cât mai favorabil. Așadar, societatea de asigurări este un intermediar financiar intre persoanele fizice asigurate și juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare. Societățile de asigurare apar pe piața financiara cu o oferta de împrumut orientata câtre diverși solicitanți: băncile, societățile comerciale de producție (pentru majorarea capitalului activ), autorități publice centrale și locale (pentru acoperirea deficitului bugetar) etc.
1.2. Clasificarea asigurărilor
1. După regimul juridic sau forma de realizare, se disting:
a. asigurări prin efectul legii – se caracterizează prin faptul că relațiile de asigurări dintre asigurați și asigurători sunt reglementate prin acte normative cu caracter obligatoriu. Astfel de asigurări se practică în toate țările lumii, cu diferite nuanțe. La noi, în perioada 1949-1990, asigurarea prin efectul legii a avut o sferă de cuprindere extinsă (asigurări de răspundere civilă auto, asigurări agricole, asigurări de accidente a călătorilor). După 1991, sfera asigurărilor prin efectul legii s-a restrâns. Astfel, prin Legea Asigurărilor s-a instituit excluderea obligativității asigurării clădirilor și a construcțiilor, a animalelor, a clădirilor agricole etc. și s-a legiferat menținerea caracterului obligatoriu a asigurării de răspundere civilă auto.
b. asigurări facultative (contractuale) – se caracterizează prin faptul că relațiile dintre asigurați și asigurător se stabilesc prin liberul consimțământ al părților, pe baza unui contract de asigurare.
2. După obiectul asigurării, există:
a. asigurări de bunuri – au ca obiect valorile materiale, animale, bunuri de tot felul, susceptibile a fi distruse sau vătămate de accidente, calamități naturale, indiferent de forma lor de proprietate. Principalele forme de asigurare în cadrul acestei ramuri sunt:
asigurarea animalelor;
asigurarea culturilor agricole;
asigurarea clădirilor, construcțiilor și a conținutului acestora;
asigurarea de transport terestru, aerian și maritim;
asigurarea autovehiculelor;
asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice etc.
asigurări de persoane – au ca obiect persoanele fizice pentru cazuri de deces, invaliditate permanentă din accident etc. Acestea pot fi: asigurări de viață sau asigurări pentru cazurile de accidente.
asigurări de răspundere civilă – au ca obiect răspunderea unei persoane fizice sau juridice pentru pagubele cauzate și vătămarea unor terți. Se disting: asigurarea de răspundere civilă auto (obligatorie); asigurarea de răspundere civilă legală sau contractuală (facultativă); asigurarea răspunderii constructorului. Prin asigurarea de răspundere civilă se realizează, de fapt, protecția patrimoniului asiguratului, pentru ca, în cazul în care el ar produce un prejudiciu unui terț, asigurătorul și-a asumat răspunderea și intervine în acordarea despăgubirii persoanei fizice sau juridice.
3. În raport cu cadrul național în care operează diferite forme ale asigurării, se disting:
a. asigurări interne – operează pe plan național, în cadrul fiecărei țări, fiind promovate prin intermediul societăților de asigurare care acționează pe piața asigurărilor din țara respectivă;
b. asigurări externe sau internaționale – s-au dezvoltat pe măsura amplificării schimburilor de mărfuri între partenerii din diferite țări și se caracterizează prin luarea în considerare a unor riscuri care pot afecta bunuri și persoane aflate în parcurs internațional (ex.: cartea verde – pentru automobile, asigurarea pentru riscuri financiare și politice etc.)
4. După natura relațiilor dintre părțile implicate în asigurare, există:
a. asigurări directe sau propriu-zise – în care sunt implicați, nemijlocit,
asiguratul și asigurătorul și intervine, după caz, contractul sau polița de asigurare. Acestea sunt asigurări tradiționale și au o sferă largă de cuprindere, vizând toate ramurile;
b. coasigurări – sunt o formă de asigurare directă în care asiguratul încheie contractul de asigurare, pentru masa bunurilor asigurate, cu mai multe societăți de asigurări în același timp, dar în cotă parte, riscurile vizate fiind greu de avizat de către o singură societate de asigurări;
c. reasigurări – sunt asigurări indirecte, fiind o formă de asigurare a
asigurătorului. Apariția reasigurărilor este motivată de creșterea valorii bunurilor aduse în
asigurare de către asigurați și de cerința impusă asigurătorului de a face față unor riscuri grele.
Prin reasigurare, asigurătorul cedează unui reasigurator (societate de asigurări – reasigurări) o parte, mai mare sau mai mică, din riscurile preluate de la asigurații săi și primele aferente.
Asigurătorii pot practica, potrivit obiectului de activitate stabilit în autorizația prealabila de constituire și aprobat prin autorizația de funcționare eliberată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, una sau mai multe clase de asigurări.
Categoriile de asigurări care pot fi practicate de asigurători, potrivit legii, se grupează în:
asigurări de viață;
asigurări generale.
A. Asigurări de viață. Tipuri de asigurări care au o bază contractuală:
asigurări de viață care includ: asigurarea la termen de supraviețuire, asigurarea de deces, asigurarea la termen de supraviețuire și de deces (mixtă de viață), asigurarea de viață cu rambursarea primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naștere;
anuități;
asigurări de viață suplimentare: asigurări de deces din accident, asigurări de vătămări corporale, asigurări de incapacitate permanentă din boală, asigurări de incapacitate permanentă din accident, asigurări de incapacitate temporară din boală, asigurări de incapacitate temporară din accident, asigurări de spitalizare, asigurări de cheltuieli medicale, asigurări de boli grave, asigurări de șomaj, când acestea sunt subscrise suplimentar unui contract de asigurări de viață;
d) asigurări permanente de sănătate.
Clasele de asigurări de viață
Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare, prevăzute la lit. a), b) și c), cu excepția celor prevăzute la pct. II și III;
Asigurări de căsătorie, asigurări de naștere;
Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții, prevăzute la lit. a) și b);
Asigurări permanente de sănătate, prevăzute la lit. d).
B. Asigurări generale
Clasele de asigurări generale:
Asigurări de accidente (inclusiv accidentele de muncă și bolile profesionale), pentru care se acordă: a) despăgubiri financiare; b) despăgubiri în natură; c) despăgubiri mixte (financiare și în natură); d) despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în timpul transportului.
Asigurări de sănătate, pentru care se acordă: a) despăgubiri financiare; b) despăgubiri în natură; c) despăgubiri mixte (financiare și în natură).
Asigurări de mijloace de transport terestru (altele decât feroviare), care acoperă: a) daune survenite la mijloacele de transport terestru cu motor; b) daune survenite la mijloacele de transport terestru, altele decât cele cu motor.
Asigurări de mijloace de transport feroviar, care acoperă: daune survenite la mijloacele de transport feroviar care se deplasează sau transportă mărfuri ori persoane.
Asigurări de mijloace de transport aerian, care acoperă: daune survenite la mijloacele de transport aerian.
Asigurări de mijloace de transport maritim, lacustru și fluvial, care acoperă: a) daune survenite la mijloace de transport fluvial; b) daune survenite la mijloace de transport lacustru; c) daune survenite la mijloace de transport maritim.
Asigurări de bunuri în tranzit, care acoperă: daune suferite de mărfuri, bagaje și alte bunuri transportate.
Asigurări de incendiu și alte calamități naturale, care acoperă: a) daune suferite de proprietăți și bunuri (altele decât bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 și 7), cauzate de: b) incendiu; c) explozie; d) furtună; e) alte fenomene naturale în afara furtunii; f) energie nucleară; g) surpare de teren.
Alte asigurări de bunuri, care acoperă: daune suferite de proprietăți și bunuri (altele decât bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 și 7), atunci când aceste daune sunt cauzate de grindină sau îngheț, furt, altele decât cele prevăzute la pct. 8.
Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule, care acoperă: daune care
rezultă din folosirea autovehiculelor terestre (inclusiv răspunderea transportatorului).
Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian, care acoperă: daune care rezultă din folosirea mijloacelor de transport aerian (inclusiv răspunderea transportatorului).
Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport maritim, lacustru și fluvial, care acoperă: daune care rezultă din folosirea mijloacelor de transport maritim, lacustru și fluvial (inclusiv răspunderea transportatorului).
Asigurări de răspundere civilă generală, care acoperă: daune din prejudicii produse terților, altele decât cele menționate la pct. 10, 11 și 12.
Asigurări de credite care acoperă următoarele riscuri: a) insolvabilitate; b) credit de export; c) vânzare în rate; d) credit ipotecar; e) credit agricol.
Asigurări de garanții pentru: a) garanții directe; b) garanții indirecte.
Asigurări de pierderi financiare, care acoperă: a) riscuri de șomaj; b) insuficiența veniturilor; c) pierderi datorate condițiilor meteorologice nefavorabile; d) nerealizarea beneficiilor; e) riscurile aferente cheltuielilor curente; f) cheltuielile comerciale neprevăzute; g) deprecierea valorii de piață; h) pierderile de rentă sau alte venituri similare; i) pierderile comerciale indirecte, altele decât cele menționate anterior; j) pierderile financiare necomerciale; k) alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de asigurare.
Asigurări de protecție juridică, care acoperă: cheltuielile cu procedura judiciară și alte cheltuieli, cum ar fi: recuperarea pagubei suferite de asigurat printr-o procedură civilă sau penală, apărarea ori reprezentarea asiguratului într-o procedură penală, administrativă sau împotriva unei reclamații îndreptate împotriva acestuia.
Asigurări de asistență a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absențelor de la domiciliu ori de la locul de reședință permanentă.
1.3. Funcțiile unei societăți de asigurări
1. Funcția de repartiție este explicată prin procesul de redistribuire a unei părți din produsul intern brut. Această funcție se manifestă în două cazuri;
în procesul de formare a fondului de asigurare pe seama primelor de asigurare;
în procesul de dirijare a fondului de asigurare către destinațiile sale legale: plata indemnizației de asigurare, finanțarea unor activități cu caracter preventiv, acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodărești ale organizațiilor de asigurare și constituirea unor fonduri de rezervă;
Funcția de control – ca funcție complementară a asigurărilor, urmărește modul cum se încasează: primele de asigurare și alte venituri ale organizațiilor de asigurare, cum se efectuează: plățile cu titlu de indemnizații de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, cheltuielile administativ-gospodărești, determinarea corectă a drepturilor asiguraților, gospodărirea judicioasă a fondului de asigurare.
Funcția de compensare a pagubelor reprezintă principala funcție a asigurărilor și prezintă interes atât pentru asigurat, cât și pentru economia unei țări:
pentru asigurat, asigurarea dă o marjă de siguranță cu privire la protecția bunurilor și a vieții, iar
pentru ansamblul economiei naționale, asigurarea nu poate preîntâmpina pagubele dar, prin acordarea operativă de despăgubiri, poate să realizeze, într-un termen relativ rezonabil, refacerea condițiilor pentru desfășurarea activității productive sau a capacității de muncă pentru persoanele vătămate.
4. Funcția de prevenire a producerii pagubelor este a doua funcție ca importanță și se realizează pe două căi:
prin finanțarea unor activități de prevenire a calamităților și accidentelor;
prin formularea unor asemenea condiții de asigurare care să-i constrângă pe asigurători să promoveze acțiuni de prevenire a evenimentelor și să îi cointereseze în menținerea în bună stare a bunurilor asigurate.
5. Funcția financiarã rezidă în aceea că asigurarea este apreciată ca fiind una dinpârghiile sistemului financiar. Încasarea primelor de asigurare are loc pe parcursul exercițiului financiar și scadența la începutul anului de referință. Plata despăgubirilor și a sumelor asigurate cuvenite se face treptat, pe tot parcursul anului, pe măsura apariției și argumentării necesității plăților. Diferența dintre încasări și plăți poate fi utilizată ca sursă generală de creditare în economie, fiind constituită în depozite sau în disponibilități curente la bănci.
1.4. Principalele departamente ale unei societăți de asigurări
O societate de asigurări este asemănătoare unui organism viu, fiind alcătuita din departamente care trebuie sa funcționeze asemenea unui organ vital, pentru ca asigurătorul sã supraviețuiască si sa aibă succes.
Principalele departamente ale unei societăți de asigurare sunt:
1.4.1.Marketing
Indiferent cat de bine este elaborata polița sau cat de corect este planul de evaluare, un asigurător nu poate avea succes fara un program de marketing adecvat. Potențialii cumpărători ai asigurării trebuie sa fie informați corect despre produsele societății, inclusiv despre polițele, planurile de evaluare, serviciile de soluționare a revendicărilor, posibilitățile de control al daunelor si alte servicii necesare unui produs de asigurare complet. Transmiterea acestor informații potențialilor clienți reprezintă funcția principala a personalului de la departamentul de marketing.
Metode de promovare a asigurărilor
Prin intermediul agenților si brokerilor independenți, care reprezintă mai mulți asigurători distincți
Cu ajutorul agenților exclusivi, care reprezintă un singur asigurător sau grup de asigurători (cu capital comun si nacelasi management)
Activitatea de distribuție desfășurata de angajații proprii.
Reclama prin postã, televiziune, ziare, reviste, fara a avea un contact direct cu clienții.
Obiectivele departamentului de marketing trebuie sa tina cont si de alte scopuri urmărite de asigurător. Un accent prea mare pus pe activitatea de promovare poate genera o atitudine greșita fata de anumite restricții privind activitatea de subscriere. Aceasta poate face ca un asigurător care îsi extinde activitatea sa fie totuși neprofitabil.
Un program de marketing care sa garanteze succesul trebuie sa includă o cercetare a pieței, in vederea determinării nevoilor potențialilor clienți, programe de publicitate si relații cu publicul, pentru a informa potențialii cumpărători despre produsele societății, programe de pregătire profesionala, care sa ajute agenții si angajații companiei in satisfacerea cerentilor publicului si alegerea obiectivelor si strategiilor de producție pentru a răspunde nevoilor publice.
1.4.2. Contracte
Funcțiile departamentului de contracte constau in stabilirea prețului, a termenilor si a condițiilor in care asigurătorul va oferi acoperire, si in aqlegerea solicitanților care vor fi asigurați. Din anumite puncte de vedere, activitățile departamentelor de contracte si marketing sunt complementare. Din alte puncte de vedere insa, acestea se susțin reciproc.
Departamentul de contracte sprijină departamentul de marketing prin elaborarea standardelor de subscriere si selactare a solicitanților de asigurări. Principalul scop urmărit este acela de a garanta profitabilitatea si stabilitatea financiara a clasei de asigurări subscrise. Restricțiile foarte mari, promovate prin politica de subscriere nejustifîcat de restrictiva si un departament de marketing foarte agresiv vor creste cheltuielile asigurătorului. Rata crescută a cheltuielilor este generata de faptul ca prețul investigării si respingerii solicitanților este aproape la fel de mare cu cel al preluării afacerilor acceptabile, si in plus volumul de prime limitat reduce numitorul ratei de dauna.
Departamentul de contracte sprijină departamentul de marketing prin elaborarea formularelor de polița si a planurilor de stabilire a primelor si prin incercarea de a găsi modalități de a asigura riscurile marginale prin modificarea contractelor de asigurare si a planului de prime.
1.4.3. Despăgubiri
Un contract de asigurare reprezintă o promisiune de a face o plata către sau in numele deținătorului de polița, daca si când se vor produce evenimente neprevazute.Functia de soluționare a revendicărilor deriva din aceasta promisiune.
Departamentul care are principala responsabilitate privind soluționarea revendicărilor este denumit frecvent departamentul de despăgubiri si este reprezentat de persoane care au pregătirea si abilitățile necesare pentru a negocia sau, daca este necesar, de a contesta soluționarea revendicărilor in favoarea sau impotriva deținătorilor de polite.
În anumite situații se considera ca scopul procesului de ajustare al daunelor este de a minimiza despăgubirile, in realitate scopul este de a acorda o despăgubire adecvata, nici prea mare, nici prea mica. Despăgubirile prea mari cresc costul asigurării, in in timp ce despăgubirile prea mici privează deținătorii de polițe de unele beneficii ale contractului de asigurare. Soluționarea necorespunzatoare a revendicărilor poate stânjeni eforturile de marketing ale asigurătorului si poate duce la acționarea în judecatã a societății.
1.4.4. Controlul daunelor
Funcția principala a departamentului de control a daunelor este a aceea de a înlătura acele daune care pot fi inlaturate si de a le minimiza pe cele care nu pot fi inlaturate. Controlul daunelor a reprezentat o funcție importanta înca de la începutul asigurărilor, în prezent acordandu-i-se chiar mai multa atenție decât în trecut. Din punct de vedere economic, este preferabil controlul daunelor dacat transferul riscului, deoarece se reduc pierderile de resurse umane si materiale, in cazul riscurilor foarte mari, este posibil sa se folosească atât transferul riscului cat si controlul daunelor, deoarece este rareori posibil sa se inlature toate daunele.
1.4.5. Reasigurări
Reasigurarea permite cumpărătorilor de asigurări sã obtinã întreaga acoperire de care au nevoie cu ajutorul unei singure polițe sau a câtorva polițe de la diverși asigurători. Reasigurare protejează solvabilitatea asigurătorului direct si capacitatea acestuia de a-sî onora obligațiile asumate prin contractele de asigurare.
Când un asigurător accepta un risc mai mare decât este dispus sau capabil sa suporte, acesta poate sa-1 transfere parțial sau integral catr alți asigurători din lume, prin intermediul diverselor tranzacții de reasigurare. Reasigurarea ajuta si la amortizarea efectelor catastroferelor naturale asupra anumitor asigurători si asupra industriilor de asigurări din anumite tari. Daca daunele ar fi acoperite in exclusivitate de o anumita societate de asigurări acestea ar reprezenta o lovitura puternica.
Procesul de reasigurare a dispersat riscurile in industria asigurărilor din intreaga lume, diminuând substanțial efectele daunelor produse.
1.4.6.Calculul actorial
Departamentul de calcul actorial indeplineste funcții matematice cum sunt: determinarea primelor, elaborarea planurilor de evaluare si estimarea rezervelor de daune. Actuarii pot acorda asistenta si pentru previziunile realizate de societate. De asemenea, sunt implicați in stabilirea obiectivelor societății si in evaluarea succesului obținut in indeplinrea acestor obiective.
1.4.7. Investiții
La prima vedere, se pare ca nu exista o relație strânsa intre activitățile de investitii-ale asigurătorului si transferul riscului, in realitate, relația este destul de puternica, din doua motive, in primul rând activitățile de investiții, ale asigurătorului generează venit din investiții prin plasarea fondurilor obținute ca urmare a activităților de transfer a riscului. Pe de alta parte, venitul din investiții reduce nivelul primelor solicitate de asigurător in schimbul riscurilor pe care si le asuma.
Relația funcționează in dublu sens. Tipurile de riscuri pe care si le asuma un asigurător reprezintă un factor determinant in ceea ce privește investițiile realizate de acesta. Un asigurător care preia doar riscuri de asigurare moderate poate sa-si asume riscuri de investiții mai mari. Un asigurător care isi asuma riscuri foarte mari trebuie sa fie mai conservator in ceea ce privește strategia de investire.
Daunele aferente asigurărilor de bunuri diferă foarte mult de la un an la altul, intr-o oarecare măsura din cauza catastroferol precum uraganele si cutremurele de pamant. De asemenea, daunele pentru acest tip de asigurare sunt despăgubite rapid.In consecința, un asigurător care subscrie mai multe asigurări de bunuri trebuie sa aibă investiții foarte stabile si lichide astfel sa poată rapid in lichidități pentru a plați despăgubirile.
Daunele aferente asigurării de răspundere civila sunt mai stabile decât daunele pentru bunuri si presupun un interval mai lung intre momentul producerii daunei si plata despăgubirii. Asigurătorii de viata pot sa realizeze investiții chiar mai puțin lichide decât asigurătorii de răspundere civila deoarece daunele sunt mai stabile iar contractele de asigurare sunt pe termen mai lung.
1.4.8. Alte departamente
Acestea includ departamentele de: contabilitate, auditul primei, procesare date, resurse umane, juridic, training.
Capitolul 2
MANAGEMENTUL SOCIETĂȚILOR DIN DOMENIUL ASIGURĂRILOR
Managementul în asigurări, ca de altfel în toate domeniile de activitate, urmărește crearea unor condiții optime pentru desfășurarea activității și obținerea unei eficiente economice sporite. Pe lângă factorii comuni tuturor domeniile de activitate, în asigurări intervin și factori specifici care determină modul de organizare și conducere a activității de asigurare, generând anumite particularități.
2.1. Particularități privind managementul în asigurări
Managementul în asigurări trebuie să creeze condiții optime pentru constituirea la timp și în cuantumul prevăzut al fondului de asigurare și pentru adaptarea continuă a formelor de asigurări (facultative și prin efectul legii) de bunuri, persoane și răspundere civilă la cerințele care apar pe piața de asigurări și reasigurări națională și internațională. Managementul în asigurări este dependent de influența anumitor factori, și anume:
caracterul aleatoriu;
forma juridică de realizare a asigurării (prin efectul legii sau facultative)
ramura de asigurare (asigurări de bunuri, asigurări de persoane sau asigurări de răspundere civilă);
sfera de cuprindere în profil teritorial a asigurării (asigurări interne sau asigurări externe și reasigurări);
dimensionarea fondurilor pe care și le poate constitui o societate de asigurări, etc.
1. Caracterul aleatoriu. Societățile de asigurare își asumă răspunderi în legătură cu acoperirea unor daune care au un profund caracter aleatoriu. Volumul acestor daune nu se poate cunoaște, ci se poate doar aproxima, prin calcule bazate pe teoria probabilităților. De aici rezultă importanța deosebită a existenței unui sistem informațional cât mai complet, care să cuprindă date privind frecvența și intensitatea riscurilor pe perioade de timp cât mai îndelungate. Pe baza acestui sistem informațional se pot efectua calcule privind evoluția în perspectivă a cheltuielilor cu plata despăgubirilor și a sumelor asigurate, se poate stabili nivelul primelor de asigurare și se pot adopta decizii privind introducerea de noi forme de asigurări facultative de bunuri, persoane și răspundere civilă sau decizii legate de normele de funcționare și structura organizatorică a societății de asigurări.
2. Forma juridică. Modul de organizare și conducere a activității de asigurare este diferit în cazul asigurării prin efectul legii față de asigurarea contractuală (facultativă). Pentru asigurările prin efectul legii nu se impun măsuri pentru dezvoltare, ci doar pentru crearea condițiilor necesare încasării primelor de asigurare la termenul prevăzut de lege și pentru ca evaluarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor (sau sumelor asigurate) să se efectueze pe baze reale și cât mai rapid. Dacă încasarea primelor de asigurare se realizează de către organele administrațiilor și circumscripțiilor financiare se impune o conlucrare permanentă între organele asigurătorului și organele financiare respective. In cazul asigurărilor facultative, este necesar ca managementul să permită:
realizarea unui grad de cuprindere în asigurare cât mai apropiat de 100% pentru realizarea unei dispersii optime a riscurilor;
efectuarea în condiții calitative corespunzătoare a operațiilor de contractare a asigurării și de încasare a primelor de asigurare
efectuarea într-un timp util și în concordanță cu realitatea a operațiilor de constatare, evaluare a daunelor și de stabilire și achitare a despăgubirilor (sau sumelor asigurate) cuvenite asiguraților.
Pentru realizarea unui grad de cuprindere în asigurare cât mai ridicat este necesar ca societatea de asigurări să ia o serie de măsuri organizatorice atât în perioada de dinaintea introducerii asigurării respective cât și ulterior, constând în:
studierea și analiza minuțioasă a condițiilor economice, financiare și sociale existente pe plan intern și / sau internațional;
organizarea unei publicități adecvate (agenții de asigurare și inspectorii trebuie să dea dovadă de mult tact și profesionalism bazat pe cunoașterea în profunzime a elementelor tehnice ale asigurării respective);
încheierea diferențiată a contractului de asigurare, în funcție de situația concretă pe care o prezintă fiecare persoană;
prezentarea unor cazuri concrete mai deosebite (se știe că una dintre cele mai eficiente căi de reclamă privind necesitatea și avantajele asigurării este tocmai promptitudinea cu care organele societății de asigurare intervin și acordă despăgubiri cuvenite);
cunoașterea cât mai detaliată a situației economice și a specificului activității fiecărei persoane asigurabile;
studiul evoluției și intensității riscurilor (în cazul asigurărilor de bunuri);
cunoașterea unor date despre fiecare familie (în cazul asigurărilor de persoane);
3. Ramura de asigurare. Influența ramurii de asigurare asupra managementului duce la împărțirea asigurărilor în două categorii: de bunuri și de persoane. în cazul asigurărilor de bunuri este necesară o grupare a activităților pe feluri de bunuri deoarece există particularități specifice fiecărei categorii, în ceea ce privește constatarea, evaluarea daunelor, stabilirea despăgubirilor. Această activitate complexă impune prezența alături de economiști a unor cadre de specialitate tehnică (ingineri agronomi, ingineri mecanici, ingineri constructori etc.).
La asigurările de persoane, nu este nevoie de un compartiment care să se ocupe cu problemele de constatare și evaluare a datelor, ci de ținerea unei evidențe clare privind situația fiecărui asigurat. Pe baza acestei evidențe se poate cunoaște, în mod permanent, suma constituită din primele de asigurare achitate până la un moment dat, eventualele sume răscumpărate, sumele răscumpărate reduse, împrumuturile primite de la asigurător. Acest volum mare de lucrări pentru fiecare asigurat în parte face necesară trecerea tuturor acestor operații pe calculator. Societățile de asigurare care practică și asigurări de viață sunt nevoite să țină conturi distincte pentru acestea, să gestioneze separat fondurile aferente, iar rezultatele finale să le evidențieze distinct de celelalte feluri de asigurări.
4. Sfera de cuprindere în profil teritorial. Acest factor împarte asigurările în: asigurări interne și asigurări externe. Pentru stabilirea cadrului organizatoric și de conducere în cazul asigurărilor interne este necesar să se țină cont de specificul țării și de cerințele de ordin economic, financiar și social ale posibililor asigurați. Asigurările externe au ca obiect bunuri sau persoane care ies în afara granițelor țării, precum și bunuri aparținând unui stat aflat pe teritoriul altor state.
Referitor la sfera managementului privind asigurările externe, aceasta trebuie dimensionată ținând cont că în realizarea unor asigurări se apelează la activitatea desfășurată de comisariatele de avarie. De asemenea, este necesară prospectarea permanentă, directă și sistematică a pieței externe de asigurări și reasigurări, prin intermediul unor agenții proprii create pe cele mai importante piețe de asigurări din lume sau prin trimiterea periodică a unor reprezentanți ai societăților de asigurare pentru documentare la față locului.
2.2. Influența riscurilor globale asupra managementului
Riscurile globale pot fi grupate după diferite criterii insa cu toate acestea unele suprapuneri nu pot ft evitate, fiind vorba de o anumita interdependenta a cauzelor care le generează caracterul pragmatic al acesteia. Conform clasificării utilizate de Autoritățile de Supraveghere a activității de asigurare din Uniune Europeana riscurile globale se grupează astfel:
riscuri tehnice;
riscuri investitionale;
alte riscuri,
2.2.1 Riscuri tehnice
Sunt determinate de tipul de activitate de asigurare pe care o desfășoară un asigurător. Aceste riscuri cunosc diferențieri in funcție de categoria de asigurări practicata si ca atare, fiind direct legate de activitatea de asigurare, nu greșim daca le numim riscuri primare. Riscurile tehnice pot fi întâlnite sub următoarele forme:
Riscul de eroare poate apărea ori de cate ori tarifele de prime se dovedesc a fi insuficiente (neacoperitoare), datorita faptului ca la fundamentarea acestora nu au existat suficiente date statistice care sa permită o extrapolare privind dezvoltarea (evoluția) riscului asigurat.
Riscul de deviere se manifesta atunci când pe parcursul desfășurării activității de asigurare se înregistrează o evoluție a daunelor si a costurilor activității de asigurare mult diferite de cele care au stat la baza calculării primelor. O astfel de evoluție poate fi determinata de schimbările petrecute in evoluția unor factori care influențează riscul.
Este vorba de schimbări privind rata de mortalitate si morbiditate, nivelul preturilor si al salariilor, rata șomajului, legislația, criminalitatea, înregistrarea unei frecvente si intensități la unele calamități naturale cu mult peste media din perioadele precedente etc.
Riscul de evaluare se refera la posibilitatea determinării insuficient de riguroase a rezervelor tehnice de prime, astfel incat acestea sa nu permită asigurătorului sa acopere integral obligațiile asumate prin contractele de asigurare încheiate.
Riscul cheltuielelor de exploatare poate fî intalnit in cazul asigurărilor care se incheie pe termen lung (de exemplu, la asigurările de viata) si se refera la faptul ca elementele incluse in prima de asigurare, in scopul acoperirii cheltuielelor privind constituirea si administrarea fondului de asigurare, sa nu permită realizarea acestui lucru in viitor, din cauza creșterii cheltuielelor curente de la un an ja altul.
Riscul daunelor majore este specific asigurărilor generale (altele decât cele de viata) si se manifesta in cazurile in care producerea unui număr excesiv de daune ii expune pe asigurători la plați de despăgubiri de un volum deosebit, care le poate perturba serios echilibrul financiar.
Riscul de cumul (riscul de catastrofa) poate apărea atunci când producerea unui singur eveniment (fenomen), ca, de exemplu, cutremurul de pamant, uraganul, furtuna etc, poate conduce la o acumulare a daunelor, intr-o anumita zona geografica, de proporții deosebite, in stfel de situații, asigurătorii se pot confrunta cu dificultăți financiare majore.
Riscul de creștere este posibil sa se manifeste ca urmare a inregistrarii unei dezvoltări (creșteri) excesive si insuficient coordonate si corelate a activității unui asigurător. O asemenea stare de lucruri poate genera agravarea altor riscuri, care in final pot conduce la grave perturbări de ordin financiar, ce pot amenința insasi existenta societății de asigurare.
Riscul de lichidare poate sa se producă atunci când fondurile unui asigurător nu sunt la nivelul obligațiilor (datoriilor) acestuia fata de terți in situația încetării activității de asigurare.
Pentru a putea contracara acțiunea factorilor care fac posibila producerea riscurilor tehnice este necesara, mai iritai, identificarea acestora. Asa cum am văzut, acești factori pot fi de natura tehnica sau factori macroeconomici, politico-sociali, fînanciar-monetari etc. in mod sintetic, principalii factori care pot provoca riscurile tehnice ar putea fi prezentați astfel (tabelul 2.1):
Tabelul 2.1 Factori care pot genera riscuri tehnice
Identificarea factorilor mat sus menționați si a efectului propagat de aceștia trebuie sa reprezinte obiective de ordin strategic ale managementului in asigurări.
Pe baza acestei identificări si cunoașteri a efectului propagat se poate acționa pentru reducerea consecințelor negative ale expunerii la riscurile tehnice.
2.2.1.1 Mãsuri pentru prevenirea producerii riscurilor tehnice
In ceea ce privește tarifele de prime:
eliminarea oricăror tentații privind practicarea unor prime reduse, nejustificate din punct de vedere tehnic, pentru mărirea gradului de atractivitate fata de asigurarea respectiva;
anumitã preocupare pentru introducerea, in cazuri deosebite, a unei clauze de modificare a primelor;
tarifare suplimentara pentru riscuri agravante;
practicarea unor bonificări (bonus) menite a stimula preocuparea pentru prevenirea apariției daunelor.
Este important faptul ca oricâte eforturi s-ar face pe linia evitării riscurilor tehnice, sunt puține speranțe ca unele dintre ele sa nu se producă, in general, riscul de eroare si riscul de deviere prin definiție pot fi evitate numai daca anumite asigurări nu vor fi practicate (este cazul asigurării unor riscuri noi pentru care nu exista suficiente date statistice). Cu toate acestea, pentru asigurători este esențial, in ceea ce privește prevenirea apariției unor riscuri tehnice (de exemplu, riscul de catastrofa si riscul daunelor majore), sa acționeze constant pentru o limitare cantitativa a riscurilor care raman in răspunderea proprie, apelând la reasigurare pentru riscurile care nu pot fi acoperite cu certitudine.
2.2.2 Riscuri investitionale
Mãsurile preventive sunt incontestabil necesare și de mre importanțã pentru promovarea unui management care poate contribui la derularea unor afaceri profitabile.
Riscurile investitionale apar in cadrul preocupărilor si acțiunilor ce se întreprind de un asigurător pentru obținerea performantei, randamentului si a unor venituri corespunzătoare prin realizarea anumitor investiții. Cel mai frecvent intalnite sunt: riscul de devalorizare, riscul de lichiditate, riscul dobânzilor si riscul de evaluare.
Riscul de devalorizare reprezintă riscul ca o anumitã investiție s1 înregistreze o pierdere din valoare ca urmare a schimbărilor intervenite intre cerere si oferta pe piața de capital sau pe piața bunurilor imobiliare, modificării ratei de schimb valutar sau creșterii volumului sumelor de încasat de la diferiți debitori.
Riscul de lichiditate apare atunci când anumite investiții de un volum important nu pot fi lichidate la momentul dorit (potrivit) sau conform unui program prestabilit, punandu-l pe asigurător in situația de a fi depășit de obligațiile financiare ajunse la scadenta. Apariția unor dificultăți, fie ele si trecătoare, in vânzarea unor proprietăți sau a unor obstrucții in efectuarea plaților intre asigurător si debitorii acestuia, poate conduce la o criza financiara si la pierderea credibilității asigurătorului.
Riscul dobânzilor este determinat fie de deprecierea titlurilor de valoare cu dobânda fixa, in situațiile in care se înregistrează o creștere a ratei dobânzii pe piata de capital, fie de pierderea care se poate înregistra in cazul reinvestirii, daca are loc o scădere a ratei dobânzii.
Riscul de supraevaluare apare in cazul in care, prin subestimarea efectului unor factori, o investiție este supraevaluata din start, ceea ce poate crea probleme neplăcute ulterior.
Sintetizând, factorii care pot determina apariția riscurilor investitionale si efectul propagat de aceștia pot fi prezentați astfel (tabelul nr.2.2):
Tabelul 2.2 Factori care pot genera riscuri investitionale
2.2.2.1. Mãsuri pentru prevenirea producerii riscurilor investitionale
Pentru prevenirea riscului de devalorizare:
dispersarea și diversificarea investițiilor;
evaluarea prudentã a oricărei acțiuni privind plasarea fondurilor de investiții.
Pentru prevenirea riscului dobânzii:
stabilirea unui raport corespunzător intre plasamentele făcute in titluri de valoare cu dobânda fixa si cele făcute in plasamente care permit încasarea de dobânzi variabile
luarea deciziei privind utilizarea valutei adecvate sa se bazeze pe o cunoaștere temeinica a evoluției de pe principalele piețe valutare.
Pentru prevenirea riscului de lichiditate:
opțiunea pentru o investiție sau alta sa se facă in strânsa concordanta cu natura si scadenta obligațiilor pe care le are asigurătorul respectiv;
in contractele Încheiate in legătura cu investițiile ce urmează a fi făcute sa fie prevăzute si clauze de reziliere.
Pentru prevenirea riscului de supraevaluare:
efectuarea unor analize si calcule minuțioase pentru a se ajunge de fiecare data la o valoare cat mai apropiata de cea reala pentru fiecare investiție;
evaluarea sa aibă toate atributele pentru a putea fi calificata drept prudenta.
Fara a absolutiza efectul util al unor astfel de masuri preventive, consideram ca ele pot avea o contribuție importanta la contracararea implicațiilor care se fac simțite in cazul producerii riscurilor investitionale.
2.2.3. Alte riscuri
Pe langa riscurile tehnice si cele investitionale, pot fi identificate si alte riscuri cu trasaturi proprii ale căror implicații nu trebuie trecute cu vederea. Este vorba de: riscul de participare, riscul privind garanțiile date in favoarea tertilor, riscul in legătura cu înregistrarea unor pierderi datorita unor terți, riscul general al afacerilor si riscul managerial.
Riscul de participare este riscul pe care si-1 asuma un asigurător, atunci când participa ca acționar la alte societăți comerciale. Se știe ca unele societăți se pot confrunta cu dificultăți financiare care sunt resimțite si de către acționari. Drept urmare, orice subscriere de capital la o alta societate trebuie făcuta cu prudenta necesara.
Riscul privind garanțiile date in favoarea tertilor isi face simțit efectul in cazul in care asigurătorul garant este pus in situația de a plați o garanție in îndeplinirea unei promisiuni făcute unei terțe persoane. Astfel de plați afectează capacitatea financiara a asigurătorului, motiv pentru care acordarea unor asemenea garanții nu trebuie făcuta cu larghețe, ci dimpotrivă in mode foarte prudent.
Riscul in legăturã cu inregistrarea unor pierderi datoritã unor terți poate apărea in cazul in care terțe persoane nu-si îndeplinesc anumite obligații asumate fata de asigurător. Astfel de obligații apar in contractele de reasigurare, coasigurare sau in cele de intermediere.
Riscul general al afacerilor, in condițiile in care afacerile se realizează in conformitate cu un anumit cadru legal, schimbările mai importante pe care acesta le cunoaște (de exemplu, cele referitoare la modul de impozitare) pot afecta gradul de profitabilitate al afacerilor. De asemenea, schimbările care se pot produce pe plan economic si social, inclusiv ca urmare a caracterului ciclic al economiei, pot determina mutații in ceea ce privește profilul si structura afacerilor si dimensiunea rezultatelor financiare obținute.
Riscul managerial se refera la riscul cu care se poate confrunta un asigurător, in condițiile in care activitatea de management nu este realizata de oameni competenți sau când printre aceștia apar unii dispuși la acțiuni frauduloase.
Tabelul 2.3. Factori care generaza „alte riscuri”
Tinand cont de importanta deosebita pe care o au acțiunile ce trebuie desfășurate pentru prevenirea diferitelor riscuri globale, este necesara existenta unui cadru legal de supraveghere a activității asigurătorilor, care vizează susținerea si sprijinirea acestora. Scopul urmărit prin instituirea unui asemenea cadru legal de supraveghere a asigurătorilor este de a preveni si limita riscurile. Pe aceasta linie prin lege sunt statuate coordonatele de baza ce definesc strategiile manageriale.
CAPITOLUL 3
PIAȚA ROMÂNEASCÃ A ASIGURĂRILOR
3.1. Piața românească a asigurărilor
În România, o perioadă de patru decenii piața asigurărilor a funcționat în regim de monopol de stat. începând cu anul 1991 monopolul de stat în asigurări a cedat loc pieței liberale, concurențiale, în formare, creștere și dezvoltare. De la unica societate de asigurări, în anul 1990, la trei societăți la începutul anului 1991 s-a ajuns la un număr de 46 de societăți în anul 1996 și Ia 72 de societăți în 2000, după care numărul acestora s-a stabilizat în jurul cifrei de 50 de societăți de asigurare în anii 2004-2008. Piața românească de asigurare evoluează lent sub incidența unor factori cum sunt: puterea financiară scăzută a purtătorilor de risc, persoane fizice și juridice; gradul de economisire scăzut; lipsa unei culturi a asigurărilor; încrederea prioritară în instrumente bancare de economisire, în detrimentul celor oferite de piața asigurărilor; rezerva consistentă de piață, atât în asigurările de viață, cât și în asigurările nonviață; prezența tot mai consistentă a capitalului străin pe piața asigurărilor din România; interesul reciproc al băncilor și societăților de asigurare pentru conlucrare pe piața financiară.
Piața asigurărilor de persoane a crescut de la 15,5 milioane USD în anul 2000, la 49,1 milioane USD în anul 2003 și la 344 milioane USD în anul 2004, respectiv 498 milioane USD în anul 2008. Pe piața asigurărilor din România au intrat deja o serie de companii străine mari între care Commercial Union, Wiener Stadtische (Austria), Allianz (Germania), Generali (Italia), Inter-american și Garanta (Grecia), ING Asigurări de Viata (Olanda).
Piața bancară, pe de altă parte, s-a consolidat. La orizontul anului 2005 procesul de privatizare a băncilor cu capital de stat se află în faza de finalizare, în activitate se află registrului de înmatriculare a băncilor comerciale, la mijlocul anului 2005) un număr de 38 de bănci comerciale, dintre care se consideră a fi în top Banca Comercială Română, Banca Română de Dezvoltare – Groupe Societe Generale care împreună dețin cca. 60 % din economiile populației din România, Banca Comercială Ion Tiriac cu 5% din economiile depuse de populație în bănci, după care urmează Bancpost, Banca Transilvania, Banca Comercială Carpatica și altele. în creștere sunt băncile comerciale cu capital preponderent străin: ING Bank, Raiffeisen Bank și altele. Sistemul bancar românesc marchează la ora actuală o serie de realizări, între care: consolidarea băncilor comerciale axate pe profesionalism și prudență; folosirea resurselor mobilizate pentru creditarea economiei reale; creșterea indicatorilor de calitate; înființarea Centrului Riscurilor Bancare; capitalizarea sistemului bancar și altele. Pe de altă parte reținem implicarea încă redusă a sistemului bancar în finanțarea economiei reale; riscul de creditare prezent și în cazul clienților viabili; sistemul de informatizare insuficient; concurența neloială etc.
În sectorul asigurărilor de viață, tendințe de creștere au fost înregistrate în 2007 și 2008, la fel ca și în 2006, de subscrierile pentru asigurările de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare, precum și pentru cele legate de fonduri de investiții.
Pentru sectorul asigurărilor de viață este prognozată o creștere a asigurărilor de viață tradiționale, precum și a celor legate de fondurile de investiții, pe fondul dezvoltării în continuare a activității de creditare, dar și pe măsură ce populația conștientizează rolul acestor produse de asigurare de a oferi securitate financiară. Potențialul foarte ridicat al pieței de asigurări de viață atrage interesul unui număr din ce în ce mai mare de investitori, concurența în acest domeniu fiind de așteptat să se intensifice mai ales după aderarea României la Uniunea Europeană (statutul de Stat Membru presupunând respectarea principiului libertății de a presta servicii, precum și a dreptului de stabilire). Cu toate acestea, se apreciază că pe termen mediu gradul de concentrare va rămâne ridicat, în sensul că ponderea majoritară în total subscrieri aferente categoriei de asigurări de viață va fi deținută în continuare de un număr mic de societăți.
Valoarea capitalului social subscris de societățile de asigurare era la sfârșitul anului 2007 de 888.438.922 lei, în creștere nominală cu 29,54% față de 2006. Aportul investitorilor străini în capitalul social al societăților de asigurare era, la această dată, de 435.509.088 lei, reprezentând 49% din total.
Figura 3.2. Structura capitalului social subscris în funcție de tipul subscrierii
17.4%
82,6%
17.4% – capital subscris în numerar
82.6 – capital subscris în natură
Majorările de capital efectuate în 2008 au avut ca efect și îmbunătățirea structurii capitalului social la nivelul întregii piețe, în sensul că ponderea deținută în total de capitalurile subscrise în numerar a crescut până la 82,6% (comparativ cu 77% în 2007). în consecință, ponderea aporturilor în natură a scăzut până la 17,4%.
Piața asigurărilor din România a fost caracterizată în anul 2008 de o relansare a asigurărilor de viață, categorie de asigurare care a consemnat un ritm de creștere real mai mare decât cel înregistrat de asigurările generale (respectiv de 28,12% față de 13,96%). În consecință, contribuția asigurărilor de viață în total subscrieri pe piață s-a majorat cu două puncte procentuale.
Volumul primelor brute subscrise în anul 2008 pe total piață, pentru contractele directe și primirile în reasigurare aferente ambelor categorii de asigurare – respectiv asigurări generale și asigurări de viață – a fost de 4.417.165.819 lei, în creștere reală cu 17% față de 2007, prin raportare la inflație. Exprimate în moneda unică europeană, la cursul de schimb stabilit de B.N.R. la sfârșitul perioadei, primele brute subscrise au fost în valoare de 1.201.263.446 euro.
Structura primelor de asigurare subscrise în total, pe categorii de asigurare, se prezintă astfel:
Primele subscrise pentru contractele, de asigurări generale au fost în valoare de 3.379.170.106 lei (918.976.940 euro), deținând o pondere de 76,5% în total;
Primele subscrise din contractele de asigurări de viață au fost în valoare de 1.037.995.713 lei (282.286.506 euro) și au reprezentat 23,5% din total subscrieri.
Figura 3.3. Evoluția primelor brute subscrise, pe total și pe categorii de asigurare, în perioada 2006 – 2008 (lei)
Tabel 3.1. Dinamica primelor brute subscrise în total piață, atât din asigurările directe, cât și din primirile în reasigurare, în perioada 2006 – 2008
Volumul total al primelor brute subscrise (4.417.165.819 lei) este rezultatul contractelor de asigurare directe încheiate de societăți, care au generat prime subscrise în valoare de 4.384.987.227 lei, precum și al primirilor în reasigurare, în valoare de 32.178.591 lei.
Gradul de penetrare a asigurărilor, exprimat ca raport între primele brute subscrise și Produsul Intern Brut a atins nivelul de 1,54%. Față de anul precedent, acest indicator consemnează o creștere cu 0,08 puncte procentuale.
Tabel 3.2. Gradul de penetrare a asigurărilor, ca raport între primele brute subscrise (atât din asigurările directe, cât și din primirile în reasigurare) și Produsul Intern Brut
Gradul de penetrare a asigurărilor de viață a fost de 0,36% în 2008 (față de 0,31%, în 2007).
Un alt indicator reprezentativ pe piața internațională de asigurări este densitatea asigurărilor, calculat ca raport între primele brute subscrise și numărul populației. Având în vedere că populația estimată de Institutul Național de Statistică pentru 31.12.2008 a fost de 21.610.208 persoane, rezultă că, în 2008, densitatea asigurărilor a fost de 204 lei/locuitor (echivalentul a 56 euro/locuitor), în creștere reală cu 17,33% față de anul 2007. Densitatea asigurărilor generale a fost de 156 lei/locuitor (în creștere reală cu 14,29% față de 2007), iar cea a asigurărilor de viață a fost de 48 lei/locuitor (în creștere reală anuală cu 28,49%).
Conform raportărilor transmise de societățile de asigurare, la data de 31.12.2008 erau în vigoare 11.629.827 contracte de asigurare, număr cu circa 2,6 milioane mai mare decât la finele anului anterior (rezultând astfel o creștere cu 28,74% comparativ cu situația de la sfârșitul anului 2007). Din numărul total de contracte în vigoare, 6.046.762 contracte erau aferente categoriei de asigurări generale (cu circa 1,6 milioane mai multe decât la sfârșitul anului 2007) și 5.583.065 contracte aferente categoriei de asigurări de viață (cu aproximativ l milion mai multe decât în urmă cu un an).
Numărul personalului cu contract de muncă în sectorul asigurărilor era, la 31.12.2007, de 15.550 persoane, din care 14.410 angajați ai societăților de asigurare (cu 1.110 mai mulți decât la finele anului anterior) și 1.140 angajați ai brokerilor de asigurare (cu 150 mai mulți decât în 2007). Cu privire la agenții cu care colaborează, asigurătorii au raportat un număr total de peste 28.850, iar brokerii un număr de 1.072 persoane.
Prime brute subscrise din asigurări de viață. Categoria asigurărilor de viață a înregistrat modificări în structura claselor de asigurare, urmare reîncadrării produselor conform noii clasificații, prevăzute în Anexa nr.l la Legea nr.32/2000, cu modificările și completările ulterioare. Au fost reîncadrate, în special, produsele care în clasifîcația anterioară figurau în clasa I (asigurări de deces, de supraviețuire și mixte) și clasa V – asigurări de capitalizare, astfel că raportările la 31.12.2008 au fost transmise pentru cele 4 noi clase de asigurare. Conform legislației europene în domeniu, adoptate și de țara noastră, la aceste 4 clase se adaugă ca polițe atașate asigurărilor de viață și cele încheiate pentru clasele de asigurări generale Bl și B2 (asigurări de accidente și, respectiv, asigurări de sănătate). Aceasta întrucât, conform noilor reglementări, o societate autorizată să practice asigurări de viață poate subscrie și asigurări ale căror riscuri sunt aferente claselor Bl și B2, tară a i se impune deținerea unei autorizații pentru asigurările generale.
Societățile care au practicat asigurări de viață în 2006 au înregistrat un volum total de prime brute subscrise din asigurări de viață de 1.037.995.713 lei (282.286.506 euro), din care 1.037.990.007 (282.284.955 euro) din contractele directe și 5.706 lei din primiri în reasigurare (primiri care au fost raportate de o singură societate). Subscrierile din asigurări de viață au contribuit cu 23,5% în total subscrieri din activitatea de asigurare fiind, comparativ cu 2007, cu 28,12% mai mari, în termeni reali. De altfel, ritmul anual de creștere înregistrat de asigurările de viață în 2008, în termeni reali, a fost mult mai mare decât cel din anul anterior (10,10%).
Se menține și în 2008 fenomenul de concentrare a pieței, în care 8 societăți controlează peste 88% din volumul tranzacțiilor efectuate pentru asigurările de viață.
Din analiza datelor transmise de cele 22 societăți care au practicat asigurări de viață, rezultă că ponderi semnificative în volumul primelor brute subscrise din asigurări directe sunt deținute de:
clasa I – asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare care reprezintă 63,7% din total. Valoarea primelor brute subscrise la această clasă de asigurare a fost de 660.956.627 lei, în creștere reală cu 31,5% față de 2007;
clasa III – asigurările de viață și anuități legate de fonduri de investiții, cu o pondere de 34,9%. Subscrierile din contractele de asigurare încadrate în această clasă au crescut cu 32% în termeni reali față de 2007, ajungând la valoarea de 362.186.238 lei.
Asigurările permanente de sănătate (clasa IV) au înregistrat cea mai mare creștere în acest an, respectiv de 780% în termeni reali față de 2007, atingând astfel valoarea de 3.359.578 lei. Peste 90% din această valoare a fost raportată de o singură societate, creșterea pe total fiind determinată nu de subscrieri semnificative, ci de reîncadrarea unor produse din clasa I, prevăzută în clasificația anterioară, în clasa asigurărilor permanente de sănătate.
Pentru anii următori este previzionată o creștere a asigurărilor de sănătate, urmare a implementării legislației specifice privind asigurările private de sănătate, dar și dezvoltarea unor noi produse de asigurare care să ofere servicii de asigurare complexe și atractive pentru populație.
Riscurile acoperite de o asigurare de sănătate individuală sau colectivă sunt legate de vătămarea corporală, îmbolnăvirea sau incapacitatea de muncă a persoanei asigurate, asigurătorii angajându-se ca, la momentul producerii riscului, să suporte cheltuielile medicale de spitalizare, pentru intervenții chirurgicale, sau alte servicii efectuate conform prevederilor contractuale.
Totodată, este previzionată o creștere a asigurărilor de viață tradiționale, ca urmare a evoluției pozitive a creditelor de consum și ipotecare acordate de instituțiile de credit, care presupun obligativitatea încheierii unor polițe de asigurare de deces.
În cursul anului 2008, societățile de asigurare au plătit pentru dosarele de daună avizate (aferente atât contractelor directe, cât și primirilor în reasigurare) indemnizații brute în valoare totală de 1.758.745.510 lei (478.296.894 euro), în creștere reală cu 23,45% față de 2007 (1.311.879.000 lei), din care:
pentru asigurările generale au fost plătite indemnizații în sumă de 1.661.359.989 lei (451.812.567 euro);
pentru asigurările de viață au fost plătite indemnizații în sumă de 97.385.521 lei
Tabel 3.4. Indemnizații brute plătite în perioada 2006 – 2008
Indemizații brute plătite pentru asigurările de viață. Pentru categoria asigurărilor de viață, au plătit indemnizații brute 21 din cele 22 societăți de asigurare care au practicat această categorie în anul 2008. Valoarea totală a indemnizațiilor plătite la această categorie a fost de 97.385.521 lei. Față de 2007, când indemnizațiile brute plătite la asigurările de viață au fost în sumă de 75.280.471 lei, acest indicator înregistrează în 2008 o creștere reală cu 19,12%.
Din sumă totală reprezentând indemnizații plătite la asigurări de viață, o sumă de 83.394.552 lei a fost plătită pentru riscurile produse în 2008 (reprezentând 85,6% din total), pentru riscurile produse în anii anteriori fiind acordate în 2008 indemnizații în sumă de 13.990.962 lei.
Comparativ cu volumul primelor brute subscrise, la care 8 societăți au contribuit cu 88%, în ceea ce privește indemnizațiile brute plătite trei sferturi din acestea au fost înregistrate numai de 2 societăți (valoarea cumulată fiind de 73.208.535 lei).
Pe clase de asigurare, structura indemnizațiilor brute plătite la asigurările de viață se prezintă astfel:
pentru clasa I – asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare s-au plătit indemnizații în valoare de 92.007.179 lei, ponderea fiind de 94,5% din total;
pentru clasa II – asigurări de căsătorie si naștere au fost plătite indemnizații brute în sumă de 63.811 lei (0,1% din total);
pentru clasa III – asigurări legate de fonduri de investiții, s-au plătit 3.089.655 lei (pondere 3,2%);
pentru clasa IV – asigurări permanente de sănătate, s-au plătit indemnizații în valoare de 737.279 lei, reprezentând 0,8%. Indemnizațiile plătite la această clasă au înregistrat o creștere reală cu 84,6%, sub influența reîncadrării în această clasă a unor produse care, potrivit clasificației anterioare, se regăseau în clasa 1;
pentru clasele suplimentare Bl – asigurări de accidente și B2 – asigurări de sănătate, produse atașate polițelor de viață, în cursul anului 2006 au fost plătite indemnizații brute în valoare de 1.487.597 lei, reprezentând 1,4% din total.
Tabel 3.5. Indemnizații brute plătite pentru asigurări de viață în perioada 2006 – 2008
Pentru riscurile cedate în reasigurare, aferente asigurărilor de viață, societățile de asigurare au primit de la reasiguratori indemnizații în valoare totală de 2.281.955 lei, din care pentru clasa 1 – asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare s-a înregistrat o valoare de 2.122.953 lei, reprezentând 93% din total indemnizații primite. Raportate la total indemnizații brute plătite pentru asigurările de viață, sumele primite de la reasiguratori au reprezentat 2,3%.
Sume de răscumpărare plătite pentru asigurările de viață. Conform clauzelor contractuale, la produsele de asigurări de viață tradiționale și de asigurări legate de investiții, pe lângă indemnizațiile plătite urmare a producerii evenimentelor asigurate se mai acordă, în baza opțiunilor asiguraților, răscumpărări parțiale și totale. Volumul sumelor plătite în 2008 cu titlu de răscumpărări (totale și parțiale) a fost de 117.742.117 lei, în creștere reală față de anul 2007 cu 10,66% (97.970.615 lei, în 2006). Din această valoare, 76.266.178 lei au reprezentat plăți pentru răscumpărări totale (64,8% din sumă totală reprezentând răscumpărări) și au fost raportate de 18 societăți de asigurare. Ponderi semnificative în valoarea răscumpărărilor totale au fost consemnate de clasa III – asigurări legate de fonduri de investiții (în valoare absolută de 46.513.867 lei, reprezentând 61% din răscumpărările totale) și clasa I – asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare (29.678.550 lei, reprezentând 38,9%).
Răscumpărările parțiale au fost în sumă de 41.475.939 lei (35,2% din valoarea totală a răscumpărărilor) și au fost înregistrate de 4 societăți. Din această sumă totală, un procent de 99,9% a fost aferent clasei III – asigurări legate de fondurile de investiții (la care au fost înregistrate răscumpărări parțiale în valoare de 41.468.739 lei).
La data de 31.12.2008, valoarea totală a activelor bilanțiere deținute de societățile de asigurare era de 6.334.392.301 lei reprezentând circa 2% în Produsul Intern Brut. în termeni reali, activele bilanțiere ale societăților de asigurare au înregistrat în 2008 o creștere anuală reală cu 24,66 % (ritm care este ușor mai ridicat decât cel consemnat în anul precedent, de 22,04%).
Din volumul total al activelor bilanțiere, plasamentele efectuate de asigurători, evaluate la 31.12.2008 la valoarea de 3.645.154.043 lei conform înregistrărilor în bilanțurile contabile, reprezentau 57,5% cu aproximativ 3 puncte procentuale mai mult decât în anul anterior.
Disponibilul în conturi curente și casierie, deținut de societățile de asigurare, era la sfârșitul anului 2008 de 264.304.091 lei, ceea ce reprezenta 4,2% din total active bilanțiere.
Valoarea terenurilor și construcțiilor evidențiată în bilanțurile societăților de asigurare la 31.12.2008 a fost de 638.662.473 lei, ceea ce înseamnă o pondere în total active de 10,1%. Față de 2007, valoarea aferentă terenurilor și construcțiilor a consemnat o creștere reală cu 11,54 %. Avansurile și plasamentele în imobilizări corporale în curs de execuție, în sumă de 9.530.499 lei, reprezentau, la data analizată, 0,15% din total active.
Valoarea depozitelor constituite de societățile de asigurare era la sfârșitul anului 2008 de 951.213.210 lei, ceea ce reprezintă 15% din totalul active, fiind cu 71,39% mai mare decât în urmă cu un an, în termeni reali.
În vederea acoperirii rezervelor tehnice nete, conform cerințelor legale, societățile de asigurare utilizează o parte a acestor active, cu respectarea strictă a dispersiei acceptate prin reglementările în vigoare. Astfel, din totalul activelor bilanțiere, o valoare cumulată de 4.188.031.608 lei a fost raportată ca reprezentând activele admise să acopere rezervele tehnice nete, din care:
2.177.162.379 lei reprezentând active admise care acoperă rezervele tehnice la asigurări generale;
2.010.869.229 lei reprezentând active admise care acoperă rezervele tehnice la asigurările de viață.
Raportate la valoarea totală a activelor bilanțiere, activele admise să acopere rezervele tehnice nete au reprezentat 66,1% la 31.12.2008.
Din investirea activelor care acoperă rezervele tehnice nete pentru asigurările generale au rezultat venituri în valoare de 200.028.825 lei, din care: din dobânzi, în valoare de 16.016.195 lei, din plasamente în titluri cu venit fix 27.570.568 lei, din creanțe imobilizate 21.606.206 lei, din diferențe de curs valutar 69.046.418 lei, etc.
În sectorul asigurărilor de viața, veniturile obținute din plasamente au fost în valoare de 197.700.520 lei, din care: din dobânzi, în sumă de 22.873.942 lei, din plasamente în titluri cu venit fix 69.666.822 lei, din plasamente în titluri cu venit variabil 37.499.499 lei, din creanțe imobilizate 15.053.819 lei, etc.
Active care acoperă rezervele tehnice nete pentru asigurările de viață. Rezervele tehnice nete constituite pentru asigurările de viață, în valoare de 1.813.766.518 lei (493.260.047 euro) erau acoperite la data de 31.12.2008 cu active admise în valoare de 2.010.869.229 lei, ceea ce înseamnă un grad de acoperire de 110,9%. Față de 2007, valoarea activelor raportate ca fiind admise să reprezinte rezervele tehnice nete la asigurările de viață au crescut cu 39,41% în termeni reali. Din această valoare totală, 1.923.052.485 lei reprezintă active deținute în țară (reprezentând 95,6% din total active admise să acopere rezervele tehnice nete la asigurări de viață), în timp ce activele deținute în străinătate și raportate ca acoperind rezervele tehnice nete la asigurările de viață au avut o valoare de 87.816.744 lei (4,4% din total). Ponderile deținute de activele plasate în țară și cele plasate în străinătate sunt comparabile cu cele din anul anterior.
Structura activelor admise să acopere rezervele tehnice, deținute în țară, era la data de 31.12.2008 astfel:
terenuri și construcții, în valoare de 137.280.373 lei, reprezentând 6,8% din activele admise (și 7,6% din rezerve), în creștere cu 93,77% față de 2006;
disponibil în depozite, conturi curente și casierie, în sumă de 582.599.977 lei, reprezentând 29% în activele admise (și 32,1% în rezerve), în creștere cu 77,09% față de 2007 în termeni reali;
titluri de stat, în valoare de 887.559.345 lei, reprezentând 44,1% din totalul activelor admise raportate ca acoperind rezervele tehnice nete la asigurările de viață (si 48,9% din rezervele tehnice nete). Față de 2007, acest tip de activ a consemnat o creștere reală cu 11,33%;
valori mobiliare și titluri de participare la fonduri deschise de investiții, în sumă de 101.108.619 lei, aceasta înregistrând o creștere reală față de 2007 cu 30,29%. Ponderea deținută de acest tip de activ în total active admise care acopereau rezervele la asigurări de viață a fost de 5% (iar în total rezerve tehnice nete aferente asigurărilor de viață de 5,6%);
obligațiuni emise de administrațiile publice locale, în sumă de 7.042.901 lei, reprezentând 0,4% din total active admise care acopereau la data analizată rezervele nete la asigurările de viață (și respectiv 0,4% din rezervele nete), în creștere reală cu 83,13% față de 2007;
creanțe aferente primelor brute subscrise, în sumă de 198.374.917 lei, reprezentând 9,9 % din activele admise (respectiv 10,9 % în rezervele nete). Comparativ cu 2007, valoarea creanțelor raportate ca acoperind rezervele tehnice nete la asigurările de viață a crescut cu 93,38 % în termeni reali.
alte active de natura mijloacelor fixe au fost luate în considerare în sumă de 9.086.353 lei, reprezentând 0,5% din active (și 0,5% din rezerve), în creștere reală cu 970,83% față de 2007 (când au fost de 781.337 lei);
La 31.12.2008 numai societatea ARDAF nu-si acoperea rezervele tehnice constituite pentru asigurări de viață cu sumă de 319.657 lei, aceasta făcând obiectul unui control din partea CSA.
Pentru obținerea unor randamente cât mai mari din investițiile efectuate, dar și datorită solicitărilor asiguraților care au încheiat asigurări tradiționale și legate de fondurile de investiții, 4 societăți au efectuat plasamente în străinătate. Plasamentele efectuate în străinătate au fost de natura acțiunilor, obligațiunilor guvernamentale, titlurilor și obligațiunilor corporatiste tranzacționate la bursele internaționale, valoarea totală a acestora fiind în 2006 de 87.816.744 lei , în creștere reală cu 45,25% față de anul 2007 (55.670.302 lei). Această valoare reprezintă 4,4% din valoarea totală a activelor admise și raportate ca acoperind rezervele tehnice nete la asigurările de viață.
Societățile care au efectuat plasamente în străinătate sunt:
ALLIANZ – TIRIAC cu plasamente efectuate pentru asigurările legate de investiții în sumă de 49.283.513 lei, , în creștere reală cu 79,96% față de 2005 (25.217.537 lei);
ING ASIGURĂRI DE VIAȚĂ, cu plasamente efectuate pentru asigurările legate de investiții în sumă de 13.643.417 lei, în scădere reală cu 7,21% față de 2005 (13.539.058 lei);
AVIVA, cu plasamente efectuate pentru asigurările legate de investiții în sumă de 22.089.912 lei în creștere reală cu 38,28% față de 2005 (14.709.402 lei);
INTERAMER1CAN, cu plasamente efectuate pentru asigurările tradiționale și pentru cele legate de investiții în sumă de 2.799.902 lei, în creștere reală cu 16,96% fata de 2005 (2.204.306 lei).
Din analiza situațiilor financiare ale societăților de asigurare încheiate pentru data de 31.12.2008, a rezultat că, din cele 42 de societăți de asigurare care au desfășurat activitate în cursul anului 2008 și au transmis raportări, 31 de societăți au înregistrat profit, iar 11 au raportat pierderi. La nivelul întregii piețe de asigurări, valoarea profitului net înregistrat de societățile de asigurare la 31.12.2008 a fost de 140.287.254 lei (38.151.602 euro), în creștere reală față de 2007 cu 6,42% .
Comparativ cu anul 2005, un număr de trei societăți care înregistraseră pierdere, în anul 2008 au înregistrat profit: UNITA, GARANTA și PETROAS, în timp ce două societăți care în 2007 au înregistrat profit, au raportat pierderi pentru 2008: ASTRA și NAȚIONALA. Pierderea cumulată înregistrată la nivelul pieței în 2008 (de către 11 societăți) a fost de 101.295.761 lei (27.547.731 euro), în creștere reală cu 33,95% față de 2007. Pierderi semnificative au fost înregistrate de societățile ASIROM, ASTRA, AVIVA, GENERALI si INTERAMERICAN, valoarea însumată în cazul acestora reprezentând 93,6% (94.818.664 lei) din valoarea pierderii totale consemnate la nivelul pieței. Cu excepția societății AVIVA (care a înregistrat un rezultat tehnic favorabil din activitatea de asigurări practicată, respectiv asigurări de viață), celelalte 4 societăți menționate au consemnat pierderi tehnice atât la asigurările de viață, cât și la cele generale. Pierderile pot fi cauzate atât de subscrierile unor riscuri cu daunalitate mare, de practicarea unor tarife de prime reduse, de extinderea activității de asigurare prin promovarea de noi produse, angajarea de personal suplimentar, cât și de cheltuieli de investiții reprezentate de achiziționarea de noi sedii și modernizarea celor existente, dotări cu mijloace fixe etc.
3.2. Piața de asigurări și mediul concurențial Piața totalã
În prezent,pe piața se afla 41 de companii de asigurări, dintre care 22 practica asigurări de viatã.Volumul total al pieței de asigurări la sfârșitul anului 2008:
79%asigurari generale și
21% asigurări de viatã.
Piața asigurărilor de viata
Din 22 de companii. 7 sunt prezente doar in sectorul asigurărilor de viata
(ING, AIG Life, Aviva, Omniasing Life, Grawe, Delta, BCR Asigurări de Viata) iar 16 fac parte din companii care practica ambele categorii de asigurări.
Piața asigurărilor de viata se caracterizează prin concentrare: primele 10 companii reprezintă peste 90% din volumul pieței iar 4 companii au in portofoliu produse UI (TNG Asigurari de Viata, Allianz Tiriac, Aviva si Interamerican), restul companiilor au doar produse traditionle.
Figura 3.6.Topul companiilor de asigurări de viata din România
Organizație Valoarea primelor brute subscrise in mil. RON, martie 2008
CAPITOLUL 4
MANAGEMENTUL SOCIETĂȚILOR DE ASIGURĂRI. STUDIU DE CAZ LA SOCIETATEA ING ASIGURĂRI DE VIATA S.A.
Pentru a susține problemele teoretice prezentate în capitolele anterioare, ne-am propus ca studiu de caz prezentarea managementului societății ING ASIGURĂRI, care se află în topul societăților de asigurări de viață în ceea ce privește cota de piață, cât șt în ceea ce privește volumul de prime brute încasate în ultimii ani.
4.1. Prezentarea generala a societății
4.1.1. Istoric
Grupul ING este unul din cele mai mari grupuri financiare din lume ce se constituie ca un exemplu reprezentativ pentru tendința de globalizare a serviciilor în general, și a celor financiare în special, manifestată cu preponderență în ultimul deceniu al mileniului doi. El oferă o gamă largă de servicii financiare integrate clienților individuali și instituționali printr-o mare varietate de canale de distribuție, lăsându-le acestora libertatea de a alege ceea ce se potrivește cel mai bine nevoilor lor. în întreaga sa activitate, ING Group realizează un echilibru între interesele clienților, ale acționarilor și angajaților, fiind în același timp conștient de responsabilitățile care îi revin într-o societate în permanentă schimbare.
Grupul ING a fost constituit în 1991 prin fuziunea dintre Naționale – Nederlanden și grupul bancar NMB PostBank, luând naștere un puternic concurent pe piața internațională a serviciilor financiare. De fapt „tinerețea” este doar aparentă, pentru că, în realitate, originile sale se întorc în timp la jumătatea secolului al XlX-lea (1845 asigurările și 1881 activitatea bancară), atunci când asigurările și băncile dețineau un rol important în sectorul financiar olandez. Nationale-Nederlanden era la vremea respectivă cea mai puternică societate de asigurări din Olanda. Experiența și calitatea serviciilor, atât în sfera asigurărilor de viață, cât și în sfera asigurărilor non-viață erau deja garantate de cei aproape 150 de ani de activitate a celor două companii fondatoare: Nederlanden (fondată în 1845) și Naționale Levensverzekering Bank (fondată în 1863). Pe de altă parte, grupul NMB PostBank era format din NMB Bank și PostBank – lidere în domeniul activităților bancare pentru clienți instituționali, internaționali și pentru clienți individuali.
În anii care au urmat fuziunii celor două grupuri de asigurări și bănci, au fost făcute alte importante achiziții care au întărit poziția internațională a Grupului ING: banca britanică de investiții Barings în 1995, prin care Grupul își extinde activitatea în domeniul investițiilor, compania de asigurări de viață Equitable of Iowa în 1997 și banca de investiții Furman Selz, care, împreună, au oferit Grupului ING și mai multe oportunități pe piața investițiilor bancare din SUA. Preluarea băncii belgiene Banque Brussels Lambert (BBL), la sfârșitul anului 1997, a reprezentat cea mai mare achiziție realizată o companie olandeză până în prezent.
Grupul ING este format din cinci centre de management care asigură cooperarea și sinergia diferitelor tipuri de activități financiare dezvoltate de componentele grupului: două dintre ele au la bază criteriul geografic, iar celelalte trei au la bază criteriul funcțional.
La 1 iulie 1997, Nederlanden Asigurări de Viață România S.A. și-a început oficial activitatea, pe baza studierii temeinice a pieței românești, reușind să ocupe o poziție demnă de invidie într-un timp foarte scurt. Astfel, în primele șase luni de activitate din anul 1997 a reușit să obțină totuși locul trei pe piața asigurărilor de viață, iar în anul 1998, după primul an s-a poziționat pe locul doi cu 22% din piața asigurărilor de viață. în privința atragerii de noi clienți, Nederlanden se află pe locul 1. Situația este la fel de bună în privința recunoașterii numelui pe segmentul de piață căruia i se adresează. Planurile Grupului ING sunt de a investi în România prin această societate de asigurare în primii cinci ani un capital de aproximativ 25 milioane USD.
Pe plan mondial, ING este un furnizor major de pensii, cu o experiența vasta in implementarea celor doi piloni de pensii private -facultative si obligatorii.Valoarea totala a activelor administrate de ING prin fondurilr de pensii a fost de peste 200 miliarde euro la sfârșitul anului 2008. În Europa, ING este compania nr.l pe piata asigurărilor de viațã si a pensiilor, deservind aproximativ 6 milioane de clienți, in Polonia detinanad 23% din piata pensiilor private, in Cehia 12%, in Ungaria 14% si 8% in Bulgaria. In Rusia, ING este cel mi mare administrator de fonduri de pensii private, cu o cota de piata de 65%.
În România Grupul ING a pătruns prin Banca ING Barings din anul 1994, căreia t-a urmat societatea de asigurări de viață "Nederlanden Asigurări de Viață România S.A.". Societatea este organizată ca societate pe acțiuni, având la constituire ca acționari 5 persoane juridice, dintre care 4 olandeze și una română, acționar majoritar fiind ING Continental Europe Holdings B.V. (cu peste 99%). Ceilalți acționari sunt Grabenstrasse Staete B.V., Naționale – Nederlanden Nederland B.V., Naționale – Nederlanden Herverzekering Maatschappij N.V., Hali Dickler România SRL. Obiectul de activitate al societății, conform contractului și statutului, îl reprezintă serviciile de asigurare și reasigurare pentru clasele de asigurări de viață și de persoane, diferite de asigurările de viață. La data constituirii, capitalul social a fost de 14,45 miliarde lei, adică 3,03 milioane USD (la cursul de schimb de 4771 lei/USD la data vărsării capitalului), societatea NederlandenNederlanden Asigurări de Viață
România SA situându-se la acel moment pe locul 2 în România după acest criteriu. După măriri succesive de capital, la data de 1 iulie 1999, după doi ani de activitate a ajuns să fie de 153 miliarde lei Rol przentând peste 30% din totalul capitalului societăților de asigurări existente în România, și evident, pe locul I după acest criteriu. Societatea se află detașat pe primul loc pe piața românească după acest criteriu, fiind cea mai puternică societate de asigurări de viață din România.
În anul 2001,ca o consecința a procesului global de schimbare a numelui,multe companii independente naționale si intemationale,membre ale Grupului,si-au adăugat la denumirea lor oficiala particula ING.Acelasi lucru s-a întâmplat si cu Nederlanden Asigurări de Viata în România procesul s-a incheiat in 2006 când s-a renunțat la denumirea „Nederlanden” si numele companiei a devenit: ING Asigurări de Viațã.
4.1.2. Obiect de activitate
Activitatea in domeniul asigurărilor in România inseamna in acest moment:
14 tipuri de asigurări de viata pentru persoane fizice si 9 tipuri de asigurări de grup pentru persoane juridice;
prima societate de asigurări care a introdus in România produse de tip Unit Liked(1998);
prima instituție financiara care a lansat asigurări de viata cu componenta de pensie (2002);
primul asigurător roman care oferă clienților accesul la polițe atât on-line (Partener on-line), cat si prin intermediul Serviciului Vocal Interactiv.
Principalele coordonate ale activității Grupului ING au în vedere următoarele activități:
Oferta de servicii financiare integrate pentru clienți individuali și instituționali. în
Olanda ING Group conduce deja în acest domeniu; poziția sa de lider se bazează pe folosirea experienței din mai multe domenii, care a dus la dezvoltarea unor produse noi care combină produsele de asigurări cu cele bancare. Grupul ING oferă servicii financiare integrate în celemai multe țări, unde se prefigurează posibilitatea unei cooperări optime între operațiunile de asigurare, cele bancare și de investiții;
Dezvoltarea și extinderea operațiunilor bancare și de asigurări pe piețele în dezvoltare pe baza experienței acumulate;
Extinderea canalelor de distribuție și concentrarea pe cele mai eficiente dintre acestea, folosind avantajele generale de Internet, vânzarea electronică, marketing direct etc.;
Consolidarea poziției Grupului în domeniile corn ere ial-bancar, bancar-investițional și în cel al investițiilor;
Creșterea și consolidarea activităților deja existente, prin achiziții și investiții de portofoliu în țările dezvoltate folosind numele companiei existente dată fiind cunoașterea pe piață a mărcii;
Folosirea eficientă a oportunităților de creștere a veniturilor și de reducere a costurilor de operare;
Asigurarea unui management eficient și dispersia riscurilor – inerente în activitățile din acest sector.
4.1.3. Structura organizatorică a societății
ING GROUP oferă servicii bancare, de asigurări si managementul activelor unui număr de peste 50 milioane clienți in peste 50 de tari, prin intermediul celor 112.000 de angajați.
Entitățile ING in România:
ING BANK N.V. Amsterdam-Sucursala București (1994)
Nederlanden Asigurări de Viata (1997)
ING Securites S.A. (1998)
ING Lease (2005)
ING Commerciai Finance (2006)
ING ASIGURĂRI DE VIATA S.A. este organizată ca societate pe acțiuni cu subscriere de capital având pe teritoriul României peste 800 angajați si 1800 de consultanți
Modul de organizare
Adunarea generală a acționarilor. Conform statutului, ING este o societate comercială pe acțiuni cu subscriere de capital. Acțiunile, la purtător, conferă deținătorilor drept de vot în Adunarea Generală a Acționarilor, forul suprem de conducere.
Consiliul de administrație. Consiliul de administrație este alcătuit din 3 membri aleși pe o perioadă de 4 ani. Președintele consiliului de administrație este și directorul general al societății. Membrii consiliului de administrație sunt: Președinte; 2 Vicepreședinți
Direcțiunea societății este compusă din: Director general, Director executiv, Contabil șef.
Departamentele și compartimentele. Activitatea societății este structurată pe două divizii: divizia de asigurări și divizia administrativ. Departamentul de asigurări este compus din: marketing și imagine; contracte; despăgubiri; evaluare risc și audît; calcul actuarîal;
plasamente; reasigurări; colaborări externe și documentare. Departamentul administrativ este structurat pe următoarele compartimente: financiar-contabil; resurse umane; procesare date; administrarea patrimoniului; administrativ; oficiul juridic și contencios.
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A COMPANIEI ING ASIGURĂRI ROMÂNIA S.A.
HEAD OFFICE
4.1.4. Sistemul de management al societății
Grupul este format din cinci centre de management care asigură cooperarea și sinergia diferitelor tipuri de activități financiare dezvoltate de componentele grupului: două dintre ele au la bază criteriul geografic, iar celelalte trei au la bază criteriul funcțional.
O echipă managerială de experți, români și olandezi, coordonează întreaga activitate desfășurată de I.N.G. ASIGURĂRI DE VIAȚĂ S.A. Cu o experiență cumulată pe piețe dezvoltate de asigurări precum cele din Germania, Olanda, Austria, managerii germani colaborează îndeaproape cu colegii lor români – specialiști recunoscuți pe piața asigurărilor din România, și nu numai. Excelența și dăruirea întregului personal sunt motive în plus în consacrarea companiei între liderii asigurărilor din România.
4.1.4.1. Subsistemul organizatoric constituie suportul funcționării celorlalte componente ale sistemului de management. ING este organizată ca societate pe acțiuni cu subscriere de capital. Organizarea formală a activității este dată de acte normative, reglementări cu caracter intern, stabilite prin intermediul regulamentului de organizare și funcționare, a fișelor de post, organigramei, în timp ce organizarea informală se regăsește în constituirea și funcționarea unor grupări informale, stabilirea unor relații informale, orientate spre realizarea unor interese personale.
Structura organizatorică cuprinde 3 nivele ierarhice caracterizându-se printr-un nivel mediu de descentralizare care nu determină totuși o interdependență prea mare a compartimentelor, dar facilitează o bună funcționare a subsistemului decizional și cel informațional, posibilitatea apariției unor deficiențe ale sistemului informațional fiind relativ mici.
Cu privire la ponderea ierarhică, alt parametru ce caracterizează structura organizatorică se poate spune că se remarcă ponderi ierarhice mari la nivelul managerilor de nivel inferior care determină o comunicare greoaie. In rest, se asigură ponderi echilibrate ceea ce poate conduce la o realizare eficientă a obiectivelor.
Pe lângă organigramă, un motiv în plus pentru a înțelege mai bine gradul de extindere a autorităților și răspunderii, precum și a relațiilor dintre compartimente îl constituie întocmirea regulamentului de organizare și funcționare (ROF), care surprinde următoarele elemente:
componența organismelor de conducere colectivă precum și sfera atribuțiilor acestora;
prezentarea organelor de conducere individuală (director general, directori executivi, șefi servicii, șefi birouri) prin desemnarea competenței atribuțiilor și responsablităților acestora, indicând rolul acesteia precum și personalul necesar pentru fiecare compartiment;
prezentarea tuturor legăturilor din cadrul structurii (ierarhice, funcționale, de cooperare) printr-o descriere detaliată precum și alte elemente ale structurii.
Regulamentul de Organizare și Funcționare cuprinde următoarele capitole:
I. Prevederi generale în care sunt inserate următoarele date:
– date privind înființarea societății și statutul societății;
– obiectul de activitate și destinația serviciilor sale;
II. Organizarea conducerii cuprinde:
– organigrama;
– sistemul informațional și modul de circulație a documentelor principale între
diferite compartimente;
III. Atribuții și sarcini pe compartimente.
– se face o expunere de detalii a atribuțiilor și sarcinilor pe fiecare compartiment cât și pe fiecare post de conducere și execuție.
– se reglementează natura relațiilor dintre compartimente prin elaborarea pentru fiecare compartiment a diagramei de relații.
– se prezintă fișa postului cu descrierea postului și cerințele postului.
IV. Dispoziții finale. În acest capitol sunt trecute:
data intrării în vigoare a regulamentului;
posibilitățile de operare a unor modificări sau completări avantajoase pentru societate.
4.1.4.2. Subsistemul informațional.
Prin subsistemul informațional se asigură materialul necesar fundamentării și adoptării deciziilor și inițierii de activități în vederea operaționalizării acestora. Componentele de bază ale unui subsistem informațional sunt: data, informația, circuitul informațional, fluxul informațional, procedura informațională și mijloacele de tratare a informației. Subsistemul informațional din cadrul societății analizate este foarte dezvoltat. La fel ca în orice societate, indiferent de specificul acesteia, informația prezintă 2 fluxuri:
unul de sus în jos – de la managerul general către consultanții de asigurări (acest flux este de mai mică intensitate);
unul de jos în sus – de la consultanți către managerul general. Orice informație care prezintă importanță în adoptarea unor decizit este transmisă de la primul nivel ierarhic direct șefului ierarhic, acesta va transmite informațiile directorului executiv, iar acesta la rândul său le va transmite, dacă nu este de competența sa analizarea lor, managerului general. Acest flux este mai bogat în informații.
Legat de modalitățile de comunicare existente și în societatea de asigurări se poate spune că ele urmăresc în general toate aspectele legate atât de componentele procesului de comunicare cât și de tipologia comunicațiilor. Evident că orice dată sau informație, care constituie mesajul, are un emițător și un receptor și urmărește un anumit canal, și o anumită cale de transmitere. Mesajul este codificat și decodificat apărând uneori în procesul de comunicare anumiți factori care determină disfuncționalitățî, uneori majore în derularea procesului de comunicare. Apar astfel distorsiuni, filtraje sau chiar blocaje determinate atât de factorii obiectivi (capacitate redusă a canalelor de comunicare, utilizarea unor suporți materiali neadecvat etc.) cât și subiectivi (atenție scăzută acordată atât transmiterii cât și recepționării mesajului informațional, intervenția unor persoane pentru deformarea conținutului informațiilor transmise, nivelul de pregătire precum și diferența de nivele de pregătire între executanți și director, mai ales la fluxul informațional de sus în jos.
Legat de tipologia comunicațiilor sunt utilizate în specia comunicațiile formale, respectiv informații strict necesare bunei executări a proceselor de muncă, apărând și comunicații informale stabilite spontan între diferite posturi, compartimente, etc. Acestea sunt transmise în special verbal, dar o parte a acestora permit perceperea și integrarea aspectelor non-verbale, canalele de comunicație îmbracă toate formele întâlnite în literatura de specialitate și anume:
verticale descendente – concretizate în transmiterea de decizii, instrucțiuni regulamente etc;
verticale ascendente – caracterizate în informații
orizontale – care vizează conlucrarea sau consultarea pentru elaborarea unor situații informaționale complexe sau pentru îndeplinirea unor obiective comune
oblice – apărute între posturi și compartimente situate pe nivele ierarhice diferite fără ca între acestea să existe relații autoritar ierarhice manifestate în indicații metodologice transmise de un post sau un compartiment în legătură cu derularea activității altor posturi sau compartimente.
4.1.4.3. Subsistemul metodologic.
Și în societățile de asigurări, ca și în cazul altor agenți economici, utilizarea unor sisteme, a unor metode și tehnici de management este foarte redusă fapt ce are o influență negativă asupra profitabilității firmei. în cadrul sistemelor de management, societatea utilizează doar managementul prin obiective, însă nu în adevăratul sens, ci numai anumite elemente ce ar putea fi asimilate managementului prin obiective și cu toate elementele componente ale acestui sistem. Sistemul de obiective este bine realizat, obiectivele fiind definite concret și armonizându-se pe verticala sistemului de management.
Programele de acțiuni există însă într-o formă incipientă, nerealizându-se delimitarea clară a centrelor de venituri și cheltuieli, prezentarea fiind făcută mai mult la nivelul firmei. Totodată nu sunt clar stabilite resursele umane, materiale, financiare necesare realizării obiectivelor previzionate și nici acțiunile necesare acestui scop.
Avantajele utilizării acestui sistem de management sunt:
întărirea responsabilității față de realizarea obiectivelor;
corelarea nivelului salarizării cu rezultatele obținute de fiecare salariat în parte;
amplificarea motivării personalului.
Managementul participativ este și acesta prezent doar într-o mică măsură prin prezența Adunării Generale a Acționarilor, adoptarea deciziilor strategice și tactice de către managerul general împreună cu directorii executivi. în cazul managementului de nivel mediu și inferior, managementul participativ este puțin reprezentat, deciziile luându-se mai mult individual de către șefii compartimentelor.
Din multitudinea de metode și tehnici existente în literatura de specialitate, la ING ASIGURĂRI DE VIATA S.A. se folosesc doar câteva și acestea incomplete, folosindu-se numai cele generale. Cea mai frecvent utilizată este ședința, cele mai utilizate tipuri de ședințe sunt cele de informare și cele decizionale, până în prezent nerealizându-se ședințe de exploatare și armonizare, aceasta reflectându-se în slaba coordonare a compartimentelor dar și existența unei slabe reflectări a viitorului firmei în acțiunile prezente. Utilizarea acestei metode nu este foarte corectă, de cele mai multe ori, neparcurgându-se cele patru etape obligatorii în desfășurarea unei ședințe. De cele mai multe ori etape care lasă de dorit este pregătirea în care:
nu se stabilește o ordine de zi judicioasă;
în marea majoritate a cazurilor ședința conține un număr mare de probleme care, ori nu sunt toate dezbătute, ori dacă sunt, acestea sunt tratate într-un mod superficial; .
problemele înscrise pe ordinea de zi nu sunt clar formulate astfel încât nu numai că participanții nu vor cunoaște precis problemele ce urmează a fi discutate, dar nici nu-i stimulează la o participare activă, la găsirea de noi soluții;
de cele mai multe ori lipsesc materialele pe baza cărora se vor desfășura discuțiile, iar când acestea există, ele conțin date care nu duc nici o noutate pentru participanți.
În foarte multe ședințe discuțiile sunt deviate spre alte probleme decât cele înscrise în ordinea de zi, pterzându-se timp prețios și nu trebuie să evităm faptul că raționalizarea timpului de muncă contează foarte mult pentru buna desfășurare a activității manageriale. Directorul general are tendința de a impune propriile sale păreri celorlalți participanți.
O altă metodă utilizată în cadrul societății este delegarea. Atribuirea temporară de către directorul general a unor sarcini unuia sau mai multor subordonați, însoțită de competența și responsabilitatea necesare, apare datorită multitudinii sarcinilor managerilor, și datorită timpului limitat de care dispun și încercării acestora de a îmbunătăți experiența subordonaților. Apar însă și probleme de genul neprecizării clare, în scris a sarcinilor, responsabilităților și competențelor delegate, neprecizarea clară a rezultatelor așteptate sau a criteriilor de evaluare.
În ce privește metodele și tehnicile decizionale se utilizează doar vechile metode, cele tradiționale, specifice conducerii unipersonale ce se bazează pe un ansamblu de procedee utilizate de decîdenții individuali al cărui element predominant în fundamentarea deciziilor îl constituie calitatea și personalitatea decidentului. în necesității adoptării unor decizii în condiții de risc și incertitudine, este mai mult decât necesară apelarea la metode și tehnici evoluate în acest domeniu.
4.1.4.4. Subsistemul decizional.
În procesul conducerii, o importanță deosebită o are actul decizional, acesta având un rol dinamizator și în același timp un rol de reglare al procesului conducerii realității concrete fiind actul final al procesului de gândire a conducătorului având rolul menținerii sistemului economic global într-un echilibru dinamic. Ca produs al unui proces de gândire, decizia devine element esențial al procesului de conducere, în această calitate reprezentând actul de trecere de la gândire la acțiune. Prin actul deciziei se urmărește prevederea celor mai raționale moduri de acțiune viitoare, căi de urmare care asigură eficiența maximă a acțiunilor conducerii. Necesitatea sporirii continue a eficienței acțiunilor conducerii impune ca orice decizie adoptată să aibă o temeinică fundamentare științifică.
În general, procesul decizional care se desfășoară în cadrul societății pleacă de la un rezultat existent și vizează un rezultat dorit. în această acțiune complexă, decidentul, pentru a-și atinge scopul urmărit trebuie ca, prin prelucrarea și analiza informațiilor de care dispune, să o aleagă cea mai bună variantă. Pentru aceasta, el trebuie să cunoască foarte bine situația existentă pe piața asigurărilor și în general, în activitatea de asigurare, care sunt tendințele viitoare ale sectorului respectiv în care urmează să aplice deciziile sale. Se poate spune că procesul decizional al conducerii este dominat de necesitatea armonizării continue a obiectivelor societății cu resursele, accentul punându-se pe latura prospectivă, de trasare a unor traiectorii de evoluție față de care abaterile să fie cât mai mici.
În elaborarea deciziilor ia nivelul societății, alături de factorul uman se acordă o atenție deosebită mediului extern prin luarea în considerare a oricăror mutații ce se pot produce în asigurări. Această situație determină numărul variabilelor și condițiilor în care se adoptă deciziile.
Calitatea deciziilor este rezultatul raționalității, raționalitate care poate fi prestabilită în funcție de cumulul de cunoștințe de care dispune conducerea. Cantitate de informații de care este nevoie în elaborarea deciziei depinde de importanța deciziei, a efectelor ei imediate și de perspectivă. Pentru adoptarea deciziilor se apelează la informații de genul: rezultate concrete urmărite și prioritățile ce trebuie acordate; resurse materiale și umane disponibile
precum și cele necesare pentru finalizarea acțiunii: modificările organizatorice ce se impun; cadrul legal ce trebuie respectat.
În adoptarea unor decizii de calitate se cere realism, experiență, spirit de discernământ, calități pe care personalul de conducere le are în cadrul societății se acordă o atenție foarte mare procesului decizional, el fiind momentul de cea mai mare responsabilitate al procesului de conducere, tot ele fiind cel care realizează trecerea de la gândirea creatoare la acțiuni generatoare de eficiență.
4.2. Produsele societății ING ASIGURĂRI DE VIATA S.A.
4.2.1.Asigurări de viațã
Asigurarea de viață pe termen limitat – PRUDENT (Term Insurance) – se încheie pe o anumită perioadă de timp și acoperă numai riscul de deces. Caracteristic pentru această poliță este faptul că suma asigurată va fi plătită numai dacă decesul se produce în perioada de valabilitate a contractului. Dacă la expirarea contractului asiguratul este în viață, asigurătorul este exonerat de orice răspundere privind plata sumei asigurate. Nici asiguratul și nici beneficiarul nu vor primi nimic la expirarea contractului. De aceea, prima de asigurare este mai mică în comparație cu celelalte tipuri de asigurări. Ea trebuie plătită pe toată durata poliței.
Această asigurare conferă protecție numai pentru riscul de deces și nu presupune o economisire sau capitalizare.
Asigurarea de viață pe termen nelimitat – MARATON (Whole Life) – acoperă riscul de deces pe o perioadă mai lungă de timp, respectiv din momentul încheierii asigurării până Ia vârsta de 95 de ani a asiguratului. Condiția este ca asiguratul să plătească primele de asigurare până la data pensionării (57 ani – femei, 62 ani – bărbați) sau până la vârsta de 95 de ani, după cum optează. Dacă decesul se produce pe perioada de valabilitate a contractului, beneficiarul încasează suma asigurată. Dacă asiguratul supraviețuiește vârstei de 95 de ani, contractantul va încasa suma asigurată. Deosebirea față de asigurarea de viață pe termen limitat constă în mărimea primei de asigurare și în faptul că introduce un nou element, și anume rambursarea sumei asigurate la împlinirea vârstei de 95 de ani a asiguratului.
Asigurarea mixtă de viață – REGAL (Endowment) – acoperă riscul de deces permițând totodată plata sumei asigurate și în cazul supraviețuirii asiguratului. De aceea, în orice condiții, societatea va plăti contractantului sau beneficiarului poliței suma asigurată; dacă asiguratul este în viață la expirarea poliței, contractantul primește suma asigurată, iar dacă decedează în perioada de asigurare, suma asigurată revine beneficiarului, iar dacă este în viață la expirarea poliței, contractantul primește sma asigurată. Este un produs complex care oferă potecție dublă (atât în cazul decesului, cât și a) supraviețuirii la sfârșitul perioadei de
asigurare). Trebuie menționat, dincolo de acoperirea riscului de deces, faptul că primele de asigurare plătite de contractant reprezintă o investiție, respectiv o formă de economisire care poate fi valorificată la expirarea perioadei (prin accesul la valoarea sumei asigurate plus eventualele participări la profit)
Asigurarea mixtă redusă – PHOENIX (Modified Pure Endowment) – permite contractantului asigurării să încaseze suma asigurată (mărită cu participări la profit) la expirarea termenului de asigurare, dacă asiguratul este în viață. în cazul în care decesul asiguratului survine în perioada de valabilitate a contractului, beneficiarul va primi doar suma primelor de asigurare nete plătite deja către asigurător. în cazul asigurării de tip PHOENIX fără clauze suplimentare atașate, nu se mai efectuează evaluare medicală sau ocupațională.
Asigurarea tip student – ACADEMICA (Student). Acest contract are drept scop economisirea unor fonduri pentru perioada de studii a copiilor, chiar în condițiile în care plătitorul nu ar mai supraviețui la momentul începerii acestora. Primele de asigurare vor fi plătite de obicei până la începerea studiilor, urmând ca beneficiarul să intre în posesia rentelor la vârsta specificată în contract. Durata de plată a rentelor poate fi de 4 sau 5 ani, după opțiunea asiguratului (care trebuie să fie întotdeauna una și aceeași persoană cu contractantul asigurării) sau la cererea acestuia, suma se poate încasa integral, printr-o singură plată, dar numai 95% din rentele cumulate. Dacă asiguratul decedează pe perioada de plată a,primelor, asigurătorul va proceda la exonerarea plății primelor viitoare, beneficiarul urmând să încaseze rentele în termenii stabiliți. Dacă beneficiarul decedează pe perioada de plată a primelor, polița își va menține valabilitatea, funcționând mai departe ca un contract de tip REGAL. Dacă beneficiarul va deceda în perioada de plată a rentelor, asiguratul are posibilitatea de a alege între continuarea încasării rentelor sau transformarea restului de plată într-o sumă forfetară.
Asigurarea de tip dotă – DEBUT (Dowry) – este o asigurare de tip dotă prin care părinții pot să ofere o sumă de bani drept zestre în momentul căsătoriei copiilor. Dacă asiguratul decedează pe durata perioadei de plată a primelor, se va proceda la exonerarea plății primelor viitoare. Suma asigurată va fi plătită beneficiarului la împlinirea vârstei de 20 de ani (dacă momentul căsătoriei a survenit înaintea acestei date) sau la împlinirea vârstei de 25 de ani (dacă beneficiarul nu s-a căsătorit încă). Este un produs asemănător celui pentru studii.
4.2.2.Clauze adiționale
Clauzele adiționale contractului de asigurare de viață se adaugă contractului de bază, având ca scop oferirea unor avantaje în plus asiguraților contra plății unor sume foarte mici. Toate aceste clauze se adaugă contractului principal în aceleași condiții, respectiv vârsta de
intrare și durata de plată a primelor. Este important de reținut că toate clauzele adiționale sunt disponibile numai în cazul contractelor cu o plată eșalonată a primelor de asigurare.
1) Opțiunea de protecție automată împotriva inflației – ING Asigurări de Viață
oferă opțiunea de protecție a sumei asigurate, menținându-se valoarea reală prin ajustarea ei permanentă – la alegere – cu rata inflației sau cu rata de devalorizare a leului în raport cu dolarul. Opțiunea de protecție împotriva inflației presupune ajustarea primei de asigurare, precum și creșterea corespunzătoare a sumei asigurate. Această corectare se face la fiecare aniversare a poliței, cu condiția ca până la expirarea contractului să mai fie cel puțin 3 ani. Suplimentul de primă de asigurare se va utiliza pentru adăugarea unei sume asigurate adiționale care se calculează pe baza vârstei asiguratului în anul respectiv și a perioadei rămase până la expirarea poliței. Este de menționat că această facilitate nu se poate aplica în cazul contractelor cu plată unică a primei de asigurare. Prin această opțiune, atât asiguratul cât și asigurătorul beneficiază de multiple avantaje. în primul rând asiguratul va avea certitudinea că beneficiarul poliței sau chiar el însuși va primi suma asigurată la un nivel nealterat de devalorizarea leului. în al doilea rând, asigurătorul poate oferi servicii de calitate indiferent de evoluția inflației, sumele rezultate din primele de asigurare încasate fiind fructificate prin investiții rentabile.
Clauza de scutire de plată a primelor (Waiver of Premium – WOP> -presupune posibilitatea de încetare a plății primelor de asigurare, atunci când persoana asigurată devine invalidă de gr. 1 și II din boală sau accident sau III ca urmare a unui accident produs după data începerii poliței de asigurare. în cazul în care survine un astfel de eveniment, asigurătorul va prelua plata primelor de asigurare, contractul funcționând în continuare în baza termenilor inițiali.
Clauza temporară flexibilă (Flexible Term Rider – FTR) – prin această clauză este permisă creșterea nelimitată a sumei corespunzătoare beneficiului în caz de deces. In mod deosebit, pentru această clauză, perioada de asigurare poate fi mai scurtă sau egală cu cea corespunzătoare poliței de bază. Suma asigurată va fi plătită beneficiarului poliței dacă asiguratul va deceda pe perioada de valabilitate a clauzei. Aeastă clauză poate fi atașată tuturor produselor cunoscute, cu excepția PRUDENT-ului (asigurare de viață pe termen limitat).
Clauza de creștere garantată a sumei asigurate (Guaranteed Increase Option – GIO) – această clauză permite ca la fiecare a treia aniversare a contractului, asigurații care au optat pentru plata eșalonată a primelor să își poată crește atât prima aferentă asigurării de bază cât și pe cea corespunzătoare celorlalte clauze suplimentare cu 30% cu condiția ca perioada rămasă până la expirarea asigurării să fie de cel puțin 3 ani. Din punct de vedere tehnic, suplimentul de primă astfel plătit va fi folosit pentru achiziționarea unei sume asigurate adiționale ce are la bază rata de primă aferentă vârstei curente a asiguratului și perioadei rămase până la expirarea asigurării. Perioada de asigurare și cea corespunzătoare plății primelor pentru clauza GIO trebuie să fie egală cu perioada corespunzătoare plății primelor asigurării de bază, neputându-se solicita aderarea la această clauză ulterior intrării în
vigoare a poliței.
5) Asigurarea suplimentară de deces prin accident (Accidental Death Rider – ADR) – în baza acestei clauze suma asigurată va fi plătită dacă decesul asiguratului va surveni ca urmare a unui accident ce are loc pe perioada de valabilitate a clauzei. Decesul nu trebuie să se producă mai târziu de un an de la data producerii accidentului. Suma inițială asigurată aferentă acestei clauze nu poate depăși suma asigurată aferentă asigurării de bază.
6) Asigurarea suplimentară de invaliditate permanentă din accident
(Permanent Accidental Disability Rider – PAD) – dacă un accident are ca urmare o
invaliditate permanentă (așa cum este ea definită în condițiile contractuale), asigurătorul va achita o sumă forfetară în funcție de gradul de invaliditate. Suma inițial asigurată,
corespunzătoare acestei clauze, nu poate depăși suma asigurată aferentă poliței de bază.
Durata de valabilitate a clauzei trebuie să fie egală cu cea a poliței de bază, dar nu poate continua după împlinirea vârstei de 62 de ani a asiguratului.
7) Asigurarea suplimentară de invaliditate permanentă și deces din accident rutier (Accident Rider – AD) – această clauză reprezintă o combinație a celorlalte două prezente mai sus. De aceea și suma asigurată reprezintă însumarea sumelor asigurate pentru clauzele ADR și PAD. Ea nu poate fi achiziționată împreună cu clauza de asigurare suplimentară de deces prin accident sau cu clauza de asigurare suplimentară de invaliditate permanentă din accident, tocmai pentru că le include deja. Suma asigurată va fi plătită dacă asiguratul decedează ca urmare a unui accident survenit pe perioada de valabilitate a clauzei. Decesul trebuie să intervină nu mai târziu de un an de la data producerii accidentului. In mod similar, dacă un accident provoacă o invaliditate permanentă, asiguratului i se va achita o sumă forfetară, în funcție de procentul de invaliditate asociat pierderii suferite.
8) Asigurarea suplimentară pentru spitalizare și interenții chirurgicale în caz de îmbolnăvire și/sau accident. La 1 august 1999 au fost lansate asigurările de sănătate sub forma unor clauze adiționale la asigurările existente sau la încheierea de noi contracte. Un avantaj esențial oferit prin aceste clauze constă în posibilitatea includerii în polița asiguratului și a membrilor familiei acestuia (soțul/soția și copiii). Asigurările oferite sunt:
clauza de spitalizare în caz de accident;
clauza de spitalizare în caz de îmbolnăvire și accident;
clauza de intervenție chirurgicală în caz de accident;
clauza de intervenție chirurgicală în caz de îmbolnăvire și accident.
Obiectul asigurării îl constituie sănătatea persoanei asigurate. Scopul acestor asigurări este cel de a compensa cheltuielile necesare pentru spitalizare, medicamente, îngrijire pe perioada respectivă. De aceea, beneficiarul asigurărilor de sănătate va fi persoana asigurată care va încasa contravaloarea sumei asgurate pe zi de spitalizare sau pe intervenție chirurgicală. în cazul asigurării pentru intervenția chirurgicală, condițiile de asigurare prevăd sume diferențiate în funcție de gravitatea acesteia, ajungând în cazurile grav până la de cinci ori suma asigurată
9) Asigurarea individuală în caz de accident – acoperă riscul de deces și pe cel al invalidității pemanente suferite ca urmare a unui accident, beneficiarul ales de client urmând să primească în cazul acestor situații neprevăzute ajutorul financiar atât de important în astfel de momente. La un preț de 1.66 de lei pe zi, asigurarea individuală în caz de accident oferă oriunde pe teritoriul României sau în afara granițelor țării, oricând pe perioada unui an de zile o protecție de 10.000 lei. Orice persoană cu vârstă cuprinsă între 18 și 65 de ani care dorește o astfel de proteție va plăti la semnarea contractului o primă de asigurare unică în valoare de 60. lei. Dacă asiguratul decedează ca urmare a unui accident, asigurătorul va plăti beneficiarului desemnat în poliță suma asigurată aferentă contractului încheiat. Dacă însă s-a plătit deja o indemnizație pentru o invaliditate permanentă rezultată din același accident, asigurătorul va plăti doar diferența dintre suma asigurată și valoarea indemnizației deja plătite. în cazul în care asiguratul suferă o invaliditate permanentă ca urmare a unui accident, asigurătorul va plăti asiguratului procentul corespunzător din suma asigurată, așa cum este aceasta prevăzută în lista sumelor asigurate din condițiile contractuale. în cazul în care în urma producerii unui accident rezultă două sau mai multe dintre invaliditățile permanente prevăzute în condițiile contractului, indemnizația plătibilă de către asigurător este maxim suma asigurată aferent contractului încheiat.
4.2.3.Asigurarea investițională tip Unit Linked
Unit Linked este un concept relativ nou în domeniul asigurărilor de viață, lansat în a douajumătate a secolului, care a înregistrat un succes remarcabil.
Conceptul unit linked se referă la o asigurare de viață pe bază de investiții, care oferă protecția prin asigurare și totodată posibilitatea investirii. Prima plătită de asigurat este investită într-unui sau mai multe fonduri de investiții puse la dispoziție de asigurător. Asiguratul are dreptul de a opta pentru fondurile și structura în care se vor investi primele plătite de el, având posibilitatea, pe parcursul derulării asigurării de a schimba această structură și de a investi suplimentar. Participarea la aceste fonduri este condiționată de cumpărarea unei asigurări de viață.
Unit linked este un produs nou care își păstrează modernitatea în cadrul asigurărilor pe plan mondial. A apărut pentru prima dată în Marea Britanie în 1961, iar la sfârșitul anului 1995 cota sa de piață a ajuns să fie de 50 %. Un rezultat asemănător a fost înregistrat și în S.U.A. (65 %), Olanda (25 %), Franța (20 %), Australia (75 %) și Africa de Sud (80 %), adică acolo unde investițiile reprezintă forma preferată de asociere cu protecția prin asigurare și unde veniturile obținute pot fi substanțiale8.
Produsele unit linked au apărut ca un răspuns firesc la dorința de investiție a clienților, alături de nevoia de protecție.
în plus, în orice moment se poate opta pentru:
Mărirea primei, fără a fi supus unui nou control medical;
Plata de prime suplimentare, ce se vor constitui în noi unituri de acumulare. Plata acestor prime va determina achiziționarea unui număr mai mare de unituri din fondurile de investiții și va conduce la creșterea valorii conturi deținut de asigurat. Plata acestor prime suplimentare nu afectează obligația contractantului de a plăti primele eșalonate;
Schimbarea procentului de alocare a primei între fondurile Nederlanden. Schimbarea procentului de alocare a primelor între fondurile de investiții se poate realiza în momentul plății primelor prin înștiințarea societății despre nouă opțiune, fără plata unor taxe suplimentare.
De asemenea, realocarea unitarilor deținute în cont se poate realiza la fiecare aniversare a contractului, fără taxe sau ori de câte ori dorește asiguratul dar prin plata unei taxe de 100.000 lei pentru fiecare astfel de realocare.
Începând cu al doilea an de asigurare, la scadența termenului de plată, devine posibilă și reducerea primei de asigurare. Se acceptă o reducere a primei de asigurare de minim 1.500.000 lei. Orice solicitare de reducere sub această limită nu poate fi soluționată.
Posibilele măriri sau reduceri ale primei conduc la recalcularea sumei asigurate garantate. Dacă prin modificările în mărimea primelor, asiguratul nu iese din intervalul sumei asigurate determinate pentru acesta, există și posibilitatea ca suma asigurată să nu sufere modificări.
Prin componenta sa de protecție, ACTIV asigură și acoperirea riscului de deces pe perioada de plată a primelor, beneficiarul fiind îndreptățit să încaseze maximul dintre suma asigurată și valoarea contului la momentul respectiv.
Valoarea contului asiguratului se determină prin înmulțirea numărului de unituri deținute cu prețul unui unit în momentul producerii riscului, valoarea unui unit cunoscând modificări zilnice.
Asiguratul poate opta pentru nivelul dorit al sumei asigurate garantate, astfel încât acesta să se situeze între limitele minime și maxime stabilite în funcție de vârsta sa și de prima
plătită.
Limitele minime și maxime depind de vârsta clientului și de prima de asigurare pe care o plătește.
O ilustrare a modului în care acești factori influențează limitele între care clientul poate opta pentru suma asigurată este prezentată în tabelele următoare:
Tabel 4.2. Limitele minime și maxime ale sumelor asigurate în funcție de vârstă
la asigurările unit linked
Tabel 4.3. Limitele minime și maxime ale sumelor asigurate în funcție de prima de asigurare la asigurările unit linked
Asiguratul poate opta, în funcție de interesele avute în vedere, pentru o sumă asigurată situată mai aproape de limita minimă a intervalului, caz în care va avea loc o creștere mai accentuată a valorii contului său. în cazul în care optează pentru o sumă asigurată apropiată de limita maximă a intervalului, se va înregistra o creștere cu prioritate a indeminzației de asigurare.
Oricând pe durata contractului este posibilă modificarea nivelului sumei asigurate garantate, în sensul micșorării sau majorării acesteia, pentru aceeași primă plătită, dacă modificarea permite situarea în cadrul aceluiași interval determinat pentru fiecare asigurat. Transferul de unituri. Oricând pe durata contractului asiguratul poate transfera unituri între Programele de investiții aparținând contului acestuia. Odată pe an acest transfer este efectuat fără plata unui comision.
Contul contractantului reprezintă echivalentul valoric al uniturilor deținute în Programele de Investiții Nederlanden Unit Linked, care sunt fonduri interne reprezentând un portofoliu de diverse tipuri de active financiare administrate de Nederlanden, exclusiv în scopul asigurării. Toate primele plătite vor fi alocate acestui cont. Suma deținută în cont de către asigurat se va schimba periodic, corespunzător cu valoarea activelor financiare administrate de asigurător. Contul contractantului se va reduce periodic prin deducerea cheltuielilor inițiale, a cheltuielilor administrative și a costului asigurării de viață.
4.2.4. Pensii private obligatorii. Pilonul II
De la 1 august 2007 legea pensiilor private obligatorii devine operaționala. Sistem ui de pensii private obligatorii se refera la economii individuale bazate pe redirectionarea unei parti a contribuției din sistemul public de stat fiind reglementat de Legea 411/2004 si Legea 23/2007.
Prin aderarea la un fond de pensii administrat privat, o parte din contribuția individuala de asigurări sociale datorata sistemului public de pensii va fi virata către fondul de pensii addministrat privat ales. Inițial cota de contribuție este 2%, urmând ca in termen de 8 ani de la începerea colectării aceasta sa se majoreze la 6%, creșterea anuala fiind de 0.5%. Practic, persoana care a aderat nu va face un efort financiar suplimentar, fiind vorba doar de o redirectionare a contribuțiilor pe care le plătea si pana in prezent. Persoana care nu a aderat la unul dintre fondurile de pensii administrate privat in primele 4 luni (pana la sfârșitul lunii noiembrie 2007), si care se afla in categoria de persoane obligate sa adere, a fost repartizatã aleatoriu la un fond de pensii.
Necesitatea Pilonului II:
Procesul de imbatranire a populației concomitent cu reducerea natalității (ponderea populației de peste 65 ani va creste de la 15% in 2004 la 25% in 2030-2050);
Creșterea duratei medii de viata;
Raportul actual de contribuabili/pensionari de 1:1 va deveni nefavorabil persoanelor pensionate;
Nivelul actual al contribuțiilor sociale este greu de susținut pe termen lung (printre cele mai mari contribuții din stateleUE).
Adresabilitate:
Persoanelor in vârsta de pana la 35 de ani, care contribuie la sistemul public de pensii, sunt obligate sa participe la un fond de pensii privat;
Persoanelor, in vârsta de pana la 45 de ani, care sunt deja asigurate si contribuie la sistemul public de bensii, pot adera la un fond de pensii privat.
Beneficii
garantarea ratei minime de rentabilitate;
garantarea sumei contribuțiilor nete .
La vârsta de pensionare :
pensie privata lunar;
plata unica sau eșalonată pe 5 ani ( daca suma acumulata nu e suficienta pentru pensia privata minima).
In cazul decesului: contul revine moștenitorilor legali conform Codului Civil
4.3. Programe de investiții si fonduri ING
4.3.1. Programe de investiții ING
4.3.1.1.Programul 1 (Bonuri de Tezaur) are în componență titluri de valoare cu dobândă fixă – Certificate de Trezorerie, în lei, emise de Ministerul de Finanțe prin Banca Națională, depozite bancare, în lei, pe termen scurt și disponibilități în conturi curente. Obiectivul urmărit în administrarea programului este maximizarea valorii acestuia și obținerea unor creșteri de capital prin asigurarea unui randament înalt al investițiilor.
Tabel 4.4. Evoluția activului net și a randamentului mediu anual al titlurilor de stat care intră în componența Programului 1 în perioada septembrie 2007
martie 2008
4.3.1.2. Programul 2 mixt are în componență acțiuni tranzacționale la Bursa de
Valori București și pe RASDAQ (25%), iar restul de 75% este format din titluri de stat în lei, emise de Ministerul de Finanțe prin Banca Națională, depozite bancare, în lei, pe termen scurt și disponibilități în conturi curente.
Tabel 4.5. Structura (%) portofoliului de acțiuni al ING în perioada septembrie
2007 – martie 2008
Tabel 4.6. Evoluția activul net al Programului 2 (Mixt) și randamentul mediu anual al titlurilor de stat ce intră în componenta fondului în perioada septembrie 2007 – martie 2008
Prețurile unituritor corespunzătoare fiecărui fond în parte și evoluția acestora sunt publicate în cotidienele Bursa și Ziarul Financiar în fiecare zi de luni a săptămânii. De asemenea, societatea realizează un buletin lunar în care prezintă, alături de prețurile uniturilor și informații, așa numite „de piață”. Aceste informații se referă în principal la rata inflației înregistrată în cursul lunii respective și la evoluția titlurilor care intră în componența fondurilor, în funcție de care se poate aprecia performanța înregistrată de fondurile Nederlanden.
Tabel 4.7. Evoluția prețurilor uniturilor Fondurilor ING comparativ cu rata de schimb ROL / USD în perioada 02-15.05.2008
4.3.2.Fondurile ING. Aceste fonduri cuprind plasamente pe piețele financiare internaționale și permit accesul la performanțele financiare ale celor mai bine cotate companii din lume. Lansate sub forma a trei fonduri cu grade de risc diferite, Roșu, Alb și Albastru, Fondurile ING Unit Linked sunt portofolii de active administrate exclusiv în scopul asigurării, structurate astfel: 95% din active sunt reprezentate de titluri de participare în fondurile corespondente ING Multicolour – Red, White, Blue, fonduri internaționale care administrează active în valoare de 290 miliarde USD pentru clienți din întreaga lume, 5% din active sunt reprezentate de lichidități aflate fie sub formă de disponibilități în conturi curente, fie sub formă de depozite bancare pe termen scurt; aceste lichidități sunt păstrate pe piața internă și ajută la o mai bună administrare a fondurilor Unit Linked.
Fondurile ING Multicolour sunt fonduri de investiții domiciliate în Luxemburg, cu plasamente pe principalele piețe financiare internaționale, administrate de ING Asset Investment Management din Haga. Acestea se împart, în funcție de gradul de risc a) investițiilor, în fondul ING Multicolour Blue (conservator), fondul ING Multicolour White (neutru) și fondul ING Multicolour Red (agresiv). Obiectivul acestor fonduri este realizarea unor profituri relativ stabile și atractive, pe termen mediu și lung, prin investiții indirecte în diverse portofolii din întreaga lume de pe piețele de capital, instrumente ale pieței monetare sau în acțiuni. în acest scop, ING Multicolour Funds investește lichidități în alte fonduri, în special în cele ING, Conform actualei legislații luxemburgheze, profitul și capitalizarea acestor fonduri nu fac obiectul nici unei taxe. în topul celor mai bine cotate companii internaționale la care fondurile ING dețin portofolii de acțiuni se numără: Microsoft Corp., Exxon Corp., General Electric Co, IBM, Sun Microsystems, Fujitsu Ltd etc.
Fondul ING Multicolour Blue este caracterizat de o politică învestițională defensivă, implicând o orientare câtre protejarea capitalului și un profit stabil pe termen mediu șl lung. Investițiile acestui fond sunt în: 20 % instrumente ale pieței monetare, 70 % obligațiuni, 10 %acțiuni.
Fondul ING Multicolour White este unul neutru din punct de vedere al riscului investițional, acest aspect implicând o orientare câtre investiții stabile și creșteri de capital pe termen lung. Investițiile acestui fond sunt în: 10% instrumente ale pieței monetare, 60% obligațiuni, 30% acțiuni.
Fondul ING Multicolour Red are un profil de risc agresiv, implicând o orientare către creșteri de capital pe termen lung. în acest scop, lichiditățile acestui fond sunt tot timpul investite aproape în întregime, poziția de cash fiind limitată la cel mult 5%. Investițiile acestui fond sunt în: 30 % obligațiuni și 70 % acțiuni. Performanțele în evoluția ING Multicolours Funds realizate în perioada Decembrie 1997 (lansare)- Decembrie 1999, corespunzătoare valorilor în USD sunt: Red +34,53 %, White +13,47 % și Blue +3,05 %.
Conform clasamentelor pentru 1999, realizate de prestigioasa firmă Standard & Poor's, ING Multicolour Funds ocupă locul 2 pe piețele offshore, în ceea ce privește rezultatele obținute în administrarea activelor. Performanțele înregistrate anterior nu pot determina evoluțiile viitoare ale fondurilor. Valoarea activelor care le compun poate să crească sau să scadă, influențând astfel și valoarea fondurilor respective. Alegerea proporției în care banii sunt alocați între cele trei Fonduri Nederlanden Unit Linked: Roșu, Alb sau Albastru aparține asiguratului. întrucât rata dobânzii obținute din investiții nu este garantată de ING, riscul investiției este al asiguratului. La 1 martie 2001 a fost lansat un nou fond în USD – Fondul Unit Linked Verde.
4.4. Situația economico-financiară a societății
ING Asigurări de Viață a încheiat anul 2008 cu o cota de 41,2% in piața asigurărilor de viațã, reconfirmând poziția de lider a acestei piețe pe care o deține începând cu anul 1999.
Rezultate financiare
1. Prime brute subscrise:
2006: 307.188.402 RON
2007: 392.924.224 RON
2008: 410 800.326 RON
2. Active totale:
2006: 671.186.584 RON
2007: 953.274.306 RON
2008: 978.328.513 RON
3. Număr de consultanți și număr de birouri
2006: 2500 de consultanți de asigurare
69 de birouri deschise în 63 de orașe (din care 32 de agenții)
2007: 2148 de consultanți de asigurare
66 de birouri deschise în 61 de orașe (din care 30 de agenții)
2008: 1800 de consultanți de asigurare
66 de birouri deschise în 61 de orașe
4. Cele mai vândute produse sunt planurile de investiții, planurile de economisire,
planurile financiare pentru copii.
În cei 9 ani de prezență activă pe piața asigurărilor din România, ING Asigurări de Viață a cunoscut o dezvoltare continuă. Poziția de lider de piață dobândită în 1999 a fost consolidată în următorii ani și confirmată de performanțele în creștere obținute.
cotă de piață: 41.2% (2008)
capital social: 45.042.794 RON
număr consultanți: 1800 -număragenții: 30
număr birouri: 66 de birouri în 61 de orașe.
1. Pentru analiza activității trebuie să se țină seama de indicatorii financiari-contabili care sunt redați în situațiile financiare și contabile și în rapoartele anuale ale societății.
– mii Euro
Veniturile din prime realizate în anul 2008 s-a majorat de peste trei ori față de cel din 2006. Cota de piață a crescut de la 10,44% în anul 2007 la 14,9% în anul 2008. Capitalul social și surplusul din reevaluare a rămas același pe perioada celor trei ani analizați, doar rezultatul reportat s-a modificat de la an ta an în sensul scăderii acestuia.
Primele brute subscrise în 2008 au crescut cu 68,51% față de 2006 și cu 39,57% față de 2007. Primele brute subscrise în 2005 au crescut cu 47,90% față de 2006.
Primele cedate în reasigurare în 2008 au crescut cu 33,44% față de 2007 și cu 61,75% față de 2006.
Alocările către provizîonul de prime au crescut în 2008 cu 39,72% față de 2007 și cu 64,45% față de 2006.
Veniturile nete din prime au crescut în 2008 cu 11% față de 2007 și cu 29,81% față de 2006.
Daunele brute plătite au crescut în 2008 cu 55,76% față de 2007 și cu 69,63% față de 2006.
Daunele nete în 2008 au crescut cu 31,70% față de 2007 și cu 42,91% față de 2006.
Cheltuielile cu comisioanele au crescut și ele pentru că ING a încheiat tot mai multe contracte de colaborare.
Comisioanele au crescut în 2008 cu 15,62% față de 2007 și cu 23,09% față de 2006.
Cheltuielile generale și administrative au crescut în 2008 cu 32,85% față de 2007 și cu 48,44% față de 2006. Aceste cheltuieli au crescut de la an la an pentru că a crescut și numărul persoanelor angajate.
4.5. Studiu privind activitatea de management la ING ASIGURĂRI DE VIAȚÃ
4.5.1 Prezentarea eșantionului
în vederea efectuării unei analize asupra activității manageriale s-a folosit un eșantion de 14 persoane care reprezintă principalii factori de decizie în cadrul ING ASIGURĂRI DE VIAȚĂ GALAȚI. Structura eșantionului acoperă practic toate nivelurile de management, iar ponderea managerilor de nivel superior: directorul general, directorul financiar, directorul activității de marketing etc. este de 29%. De asemenea, ponderea managerilor de nivel mediu este de 57%, situându-se la cel mai ridicat nivel, în timp ce a celor de nivel inferior este de 14%. Structura eșantionului de subiecți investigați după sex, pe niveluri ierarhice se prezintă astfel:
manageri de nivel superior – 100% sunt de sex masculin;
manageri de nivel mediu – 75% sunt de sex masculin și 25% de sex feminin;
manageri de nivel inferior- 100% sunt de nivel masculin.
Structura eșantionului de subiecți investigați pe grupe de vârstă și niveluri ierarhice se prezintă astfel:
structura managerilor de nivel superior cuprinde 25% între 41-50 ani și 75% peste 50 ani;
structura managerilor de nivel mediu cuprinde 63% între 31-40 ani, 25% între 41-50 ani și 12% peste 50 ani;
structura managerilor de nivel inferior cuprinde 100% între 41-50 ani.
Structura eșantionului în funcție de profesie se prezintă astfel: 14% economiști și 86% ingineri.
4.5.2. Prezentarea chestionarului
Chestionarul este format din 16 întrebări(vezi anexa 1) în care se prezintă probleme de maximă importanță pentru manageri și care privesc direct activitățile desfășurate de aceștia. întrebările sunt însoțite de răspunsurile aferente, răspunsuri care au fost centrate sub formă tabelară.La întocmirea acestui chestionar s-a pornit de la ideea că orice activitate managerială prezintă suficiente rezerve de îmbunătățire, chestionarul căpătând o orientare pe principalele elemente de influență a eficacității muncii managerului formându-se grupe de întrebări care vizează același element. Exemple:
modul în care este utilizat timpul de lucru (întrebările 3,4 și 5);
apelarea la serviciilor secretariatului (întrebările 10, 11 și 12);
apelarea la colaboratori moderni (întrebarea 13);
raportul / relația manager-subordonat (întrebările 6, 7, 8 și 9).
Obiectivul chestionarului 1-a constituit determinarea gradului de importanță pe care managerii o acordă anumitor elemente care contribuie la creșterea eficacității. La întocmirea chestionarului s-a optat pentru genul de întrebări orientate, subiectul putând alege unul sau mai multe variante de răspuns. Prezența econom iștilor-manageri se regăsește în cadrul compartimentelor cu profil economic – financiar, marketing, vânzări. Ponderea managerilor cu profil tehnic este foarte mică, în general în compartimentul IT.
Vârsta managerilor din cadrul societății indică o repartiție normală remarcându-se totuși ponderea mare a managerilor de nivel mediu cuprinși între 31-40 ani. Acesta demonstrează faptul că nu vârsta contează, ci reala capacitate de muncă și competență. Imbinrea experienței cu entuziasmul și optimismul asociat managerilor tineri se observă din structura managerilor de nivel superior – 75% peste 50 ani. Ponderea mică a femeilor manager decurge din promovarea redusă a acestora în postul de manager, care exista înainte de 1989. În structura eșantionului s-a avut în vedere alegerea unui număr de subiecți reprezentativi din punct de vedere al vârstei, vechimii în muncă, poziției în cadrul organizației pentru a permite conturarea unor concluzii cu valabilitate mai largă.
4.5.3. Analiza informațiilor obținute pe baza chestionarului
Analizând chestionarul lansat în cadrul ING ASIGURĂRI DE VIAȚĂ, se constată următoarele tendințe la nivelul principalelor elemente de influență a eficacității muncii managerului.
În privința relației manager-subordonat se apelează mai degrabă la o comunicare directă, iar în ceea ce privește motivarea se pare că se păstrează un echilibru între cea materială și cea moral-spirituală apelându-se la o motivare negativă în situații extreme dar în general primează motivarea pozitivă. O importanță deosebită este acordată comunicării nivelului realizărilor și performanțelor ce trebuie obținute, în felul acesta obținându-se și o implicare mai mare a subordonaților la realizarea obiectivelor propuse. Deciziile ce implică sfera de activitate a managerilor executivi pot fi strategice și tactice iar în privința subordonaților lor, sunt decizii tactice și curente iar în adoptarea lor putem vorbi, mai degrabă, de o consultare pentru a afla punctul lor de vedere decât de o implicare în procesul decizional.
La grupul de întrebări referitoare importanța acordată apelării la serviciile secretariatului, se pare că o parte din managerii chestionați nu acordă o importanță hotărâtoare utilizării secretariatului ca de altfel și dialogului permanent purtat între manager și secretară. Complexitatea activității manageriale impune o programare a muncii managerului care poate fi realizată de secretariat dar numai în măsura în care acesta cunoaște foarte bine programul zilnic al șefului. La nivelul societății ING ASIGURĂRI DE VIAȚĂ, atenția acordată secretariatului nu este de maximă importanță, acestuia revenindu-i sarcini de rutină și activități simple.
Pentru exercitarea la un nivel superior a sarcinilor responsabilităților și competențelor ce-i revin unui manager se apelează la colaboratori moderni, specialiști la care nu sunt subordonați managerului respectiv – în general firme de consultanță în management, specialiști în probleme de personal, iar dintre cei aflați nemijlocit în subordinea sa, apelează la colective intercompartimentale.
Întrebarea nr. 14 se leagă într-o oarecare măsură de organizarea ergonomică a locului de muncă a managerului, iar prin crearea stării de confort, senzația de plictiseală dispare, ca de altfel și problemele personale care sunt lăsate în exteriorul societății, iar dorința de a începe o nouă zi de muncă are o influență benefică asupra calității și productivității muncii managerului. Pentru îndeplinirea misiunii de bază în cadrul societății aceea de a realiza afaceri profitabile pentru societate – un element primordial îl constituie munca sa.
Managerii conștientizează principalele puncte forte ale activității lor și anume: cunoștințe manageriale de specialitate; potențialul decizional; capacitate de comunicare; spirit organizatoric, toate aceste contribuind la o activitate managerială calitativă.
Datorită specificului activității de construcții-montaj, putem spune că munca în echipă spiritul de echipă are o influență hotărâtoare asupra relațiilor dintre compartimente, eliminând barierele comunicaționale. Este necesară o bună comunicare pentru că nu trebuie pierdut din vedere faptul că 80% din timpul unui manager este afectat comunicării.
Activitatea de asigurări imprimă oarecare particularități în munca managerului. Astfel, managerul nu are un loc de muncă fix, el este mai mult decât un simplu cadru de conducere; comunică de preferință oral, trăiește în mijlocul contactelor sociale, cultivă relațiile pe care și le-a realizat în cursul întregii sale vieți profesionale. Predomină contactele cu subalternii, urmate de cele colegiale și cu superiorii. Ziua de muncă a managerului este împărțită în perioade scurte; este întrerupt foarte des în timpul lucrului.
Referitor la punctele slabe ale activității manageriale se remarcă timpul prea mare aiocat ședințelor care se desprinde și din fișa timpului de lucru și care generează o situație nesatistacătoare prin dimensiunea temporală a acestei participări (30% din timpul de lucru zilnic) care are implicații asupra altor activități de genul consultării unor materiale de specialitate.
În proporție de 100% managerii sunt conștienți de utilizarea unui instrumentar managerial sărac. Cunoscând totuși acest punct slab și avantajele modernizării instrumentarului și conștienți fiind de necesitatea unor demersuri în acest sens managerii din cadrul societății sunt foarte puțin antrenați în sfera acțiunilor practice în domeniul managementului de schimbare ceea ce ne duce cu gândul la un proces simplu ci la unul dificil, greu de realizat.
4.5.4. Concluzii rezultate din analiză
Concluziile principale care se desprind în urma analizei pe baza chestionarului prezentat sunt de acordare a unei atenții sporite utilizării raționale a timpului, fundamentul creșterii eficacității muncii managerului deoarece constituie un punct slab asupra căruia trebuie acționat. De asemenea fragmentarea excesivă a zîlei de muncă este în strânsă legătură cu utilizarea defectuoasă a secretariatului. Multe din dificultățile muncii managerului sunt legate de modul de organizare a propriei activități, de utilizare a timpului. Modul de gospodărire a propriului timp este considerat un test al capacității de conducere. Managerii din cadrul societății realizează importanța utilizării eficiente a timpului și sunt capabili să-și dozeze eforturile astfel încât să-șî poată îndeplini în întregime sarcinile acordându-și timp pentru perfecționare profesională.
Timpul alocat soluționării problemelor umane este foarte important pentru că oamenii și nevoile lor reprezintă adevărata resursă a societății. De aceea modul în care se comunică cu subordonații este mai degrabă direct și conciliant.
Rezultatele obținute în urma chestionarului au scos la iveală faptul că managerii sunt conștienți de abilitățile pe care trebuie să se posede pentru a deține funcția de manager.
Ierarhizate în funcție de importanța lor asupra creșterii eficacității muncii managerului pe cele 3 eșaloane manageriale, aceste elemente se prezintă astfel:
– La nivelul eșalonului superior: raționament, inteligență, spirit organizatoric, cunoștințe în domeniul managementului, cunoștințe în domeniul psiho-social, conduită morală, dorința de a conduce capacitatea de a colabora cu ceilalți, creativitate, climatul de muncă;
– La nivelul eșalonului mediu: spiritul organizatoric, dorința de a conduce, cunoștințe în domeniul managementului, adaptabilitate la schimbare, inteligență, cunoștințe psiho-sociale, creativitate, climatul de muncă, capacitatea de a colabora cu ceilalți, raționamentul;
– La nivelul eșalonului inferior: spiritul organizatoric, climatul de muncă, capacitatea de a colabora cu ceilalți, inteligență, dorința de a conduce, capacitatea de a stimula personalul cu potențial creativ, cunoștințe în domeniul psiho-pedagogiei, cunoștințe în domeniul managementului, conduită morală, creativitate.
Toți managerii chestionați au considerat foarte importante cunoștințele din domeniul managementului, cunoștințe psiho-sociale și potențialul decizional. Din analiza efectuată se desprinde utilizarea totuși scăzută a secretariatului, activitatea acestuia fiind îndreptată spre activități rutiniere, simple, fiind și manageri care consideră că nu este necesar ca secretara să cunoască programul zilnic al șefului. Lipsa preocupărilor pentru procesul de recrutare, selectări, pregătire a personalului de secretariat și avantajelor pe care le oferă un secretariat bine organizat și eficient constituie unul din punctele slabe ale managerilor. Conștientizând principalele disfuncționalități ale activității manageriale managerii trebuie să ia măsuri de înlăturare a acestora pentru o îmbunătățire a activității sale cu efecte asupra revitalizării societății.
4.5.5.Principalele puncte tari si slabe rezultate din ancheta
Societatea este angajată într-o intensă activitate de fundamentare a unor planuri strategice destinate îndeplinirii obiectivelor sale privind:
asigurarea stabilității financiare;
prezența mai activă pe piața valorilor mobiliare;
diversificarea produselor și serviciilor;
dimensionarea distribuției serviciilor;
dimensionarea și structurarea corectă a agențiilor, reprezentanțelor și punctelor din țară;
stabilirea unor contracte ferme
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Asigurările au un rol important atât în viața oamenilor, cât și pe piața financiară. în România, însă, activitatea de asigurare, deși este realizată de societăți naționale și internaționale cu experiență de zeci de ani în domeniu, care oferă produse tradiționale sau complexe de asigurări, este puțin dezvoltată atât din cauza situației nefavorabile a economiei naționale, cât și din cauza lipsei de educație a populației în acest domeniu. Pentru ca sectorul asigurărilor să se dezvolte este necesar să se facă simțită creșterea economică. Pentru îmbunătățirea activității din acest sector trebuie să nu mai existe discrepanțe în legislația care reglementează impunerea și activitatea de asigurare.
În vederea rezolvării acestei probleme, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute de lege, făcând propuneri de îmbunătățire și armonizare a reglementărilor legale în vigoare. Pe lângă aspectele menționate mai înainte, societățile de asigurare, prin activitatea de promovare a produselor lor, și alături de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să realizeze o educare a populației, o schimbare a mentalității acesteia.
Concurența acerbă care se înregistrează între diferite firme, indiferent de statutul lor nu putea să nu se răsfrângă și asupra industriei asigurărilor din România. Pornkid de la premisele unor dezvoltări durabile, cu creșteri exponențiale, toți asigurătorii din piață încearcă creșterea profiturilor, penetrarea de noi piețe și apropierea de client din diferite metode specifice marketing-ului (participări la tombole, oferirea unor beneficii ulterioare, acordarea unor clauze suplimentare fără obligația vreunei prime suplimentare din partea asiguratului și enumerarea poate continua). Toate aceste facilități și gratuități se pot reflecta ulterior asupra fostului beneficiar al acestora și prin față ascunsă a falimentului asigurătorului, lipsei lichidităților etc.
Managementul în asigurări, ca de altfel în toate domeniile de activitate, urmărește crearea unor condiții optime pentru desfășurarea activității și obținerea unei eficiente economice sporite. Pe lângă factorii comuni tuturor domeniile de activitate, în asigurări intervin și factori specifici care determină modul de organizare și conducere a activității de asigurare, generând anumite particularități. Managementul în asigurări trebuie să creeze condiții optime pentru constituirea la timp și în cuantumul prevăzut al fondului de asigurare și pentru adaptarea continuă a formelor de asigurări (facultative și prin efectul legii) de bunuri, persoane și răspundere civilă la cerințele care apar pe piața de asigurări și reasigurări națională și internațională.
Managementul în asigurări este dependent de influența anumitor factori, și anume: caracterul aleatoriu; forma juridică de realizare a asigurării (prin efectul legii sau facultative), ramura de asigurare (asigurări de bunuri, asigurări de persoane sau asigurări de răspundere civilă), sfera de cuprindere în profil teritorial a asigurării (asigurări interne sau asigurări externe și reasigurări), dimensionarea fondurilor pe care și le poate constitui o societate de asigurări etc.
Managementul în asigurări, particularizându-se prin anumite aspecte, impune și diferențieri în ceea ce privește profilul managerului. Managerul în asigurări nu are un loc de muncă fix; el este mai mult decât un simplu cadru de conducere. El pune accent pe relațiile cu subalternii, urmate de cele colegiale și cu superiorii, și promovează un stil participativ de management.
Trecerea de la economia centralizată la economia de piață presupune nu numai instituții democratice noi, mecanisme și pârghii financiare specifice, legislație nouă, ci și oameni cu o mentalitate nouă, cu spirit și inițiativă în promovarea unor activități rentabile și eficiente, care să concretizeze faptul că într-o economia concurențîală câștigă cel mai bun. Problema eficienței activității asigurare trebuie privită și prin prisma faptului că în viitor, ponderea asigurărilor prin efectul legii va scădea în favoarea asigurărilor facultative. De asemenea, trebuie să avem în vedere faptul că în viitor între bugetul statului și societățile de asigurare relațiile vor fi mult simplificate și, ca atare, acestea din urmă vor trebui să-și constituie într-o asemenea măsură rezervele de prime și daune, încât să facă față apariției unor riscuri asigurate de proporții mari și foarte mari.
Pentru îmbunătățirea activității în domeniul asigurărilor trebuie acționat pe mai multe direcții:
1) Adoptarea în continuare a unor acte normative care să reglementeze întreaga activitate de asigurare;
Extinderea protecției prin asigurare asupra unor sectoare, bunuri și riscuri noi, determinată de amploarea și complexitatea noilor structuri econom ico-sociale;
Necesitatea imperioasă a folosirii calculatorului electronic în automatizarea operațiunilor de asigurări. Experiența acumulată în această privință în alte țări și domenii de activitate arată că mașinile electronice de calcul pot fî folosite la calculul automat al primelor de asigurare, la contabilizarea acestora, Ia redactarea polițelor de asigurare etc.;
Perfecționarea continuă a pregătirii profesionale a tuturor lucrătorilor din domeniul asigurărilor. în acest sens, aparatul de asigurări trebuie să stăpânească o serie de cunoștințe din specialitatea sa și din alte domenii de activitate.
BIBLIOGRAFIE
Alexa C, Ciurel V., „Asigurări și reasigurări în comerțul internațional”, Editura All, București, 1993;
Bistriceanu Gh., „Sistemul asigurărilor din România”, Editura Economică, București, 2002;
Bistriceanu D. Gh., Bercea FI., Macovei D., „Dicționar de asigurări”, Editura Științifică, București, 1991;
Caraiani Gh., Tudor M., „Asigurări maritime”, Editura Lumina Lex, București, 1999;
Căruceru A., „UMG Employee Benefits – o motivație pentru angajați”, „Piața financiară”, nr. 7-8, 2001;
Ciurel V., „Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale”, Editura AH Beck, București, 2000;
Constantinescu D. A., „Tratat de asigurare", Editura Economică, București, 1999;
Constantinescu D. A., „Conjunctura pieței mondiale a asigurărilor”, Editura Semne, București, 2006;
Constantinescu D. A., „Reglementarea și supravegherea asigurărilor în Uniunea Europeană”, Editura Semne, București, 2006;
Constantinescu D. A., „Istoria asigurărilor în România”, Editura Semne, București, 2001;
Cristelecan Lazăr, Cristelecan Rodica, „Asigurări comerciale”, Editura „Dimitrie Cantemir”, Târgu-Mureș, 2006;
Enache Sorin, Ștefan Camelia, Negoiță Ion, „Asigurări și reasigurări în afaceri economice”, Editura Independența Economică, Pitești, 2002;
Galiceanu Ion, „Asigurări și reasigurări”, Editura Universitaria, Craiova, 1999;
Lăcătuș V. D., „Asigurări de viață”, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2003;
Macovei L., Popescu D., „Contractul de asigurare”, Editura Junimea, Iași, 1982;
Mărgulescu Serghei, „Asigurări și reasigurări”, Editura Cartea Studențească, București, 2006;
Mâzgă I., „Asigurările internaționale”, în „Dreptul comerțului internațional”, Editura Sylvi, București, 1999;
Șerbănescu Cosmin, „Modificări legislative în domeniul asigurărilor. Concepte cheie”, în revista „Finanțe, Bănci și Asigurări” an VIII, nr. 3 (87), 2008;
Tudor Mihaela, „Asigurări pentru agenții economici”, Editura Tribuna Economică, București, 2007;
Văcărel Iulian, Bercea FI., „Asigurări și reasigurări”, Editura Expert, București, 2005;
Timofticiuc Dana, „Azi, despre asigurările de viață” în „Adevărul Economic”, nr. 19/9 -15 mai 2004;
„Raport CSA 2006”, www.csa-isc.ro;
www.cea.assur.org;
www.ingasigurari.ro;
ING Partener, nr. 20 ,Aprilie 2007.
ANEXA
CHESTIONAR
1. Care sunt principalele cauze care generează în opinia dvs. o structură nefavorabilă a zilei de muncă?
presiuni din partea salariaților;
presiuni din partea sindicatului;
presiuni din partea șefului;
lipsa unui sistem de obiective;
lipsa unei ordini de priorități;
alte cauze.
2. Care sunt principalele forme de manifestare a utilizării necorespunzătoare a zilei de muncă?
depășirea duratei normale a zilei de muncă;
ponderea redusă a timpului destinat muncii de concepție;
timp insuficient pentru pregătire, documentare;
fragmentarea excesivă a zilei de muncă;
alte cauze.
3. Apreciați că timpul dvs. de muncă este utilizat în mod corespunzător?
întotdeauna;
în mare măsură;
în mică măsură.
4. Depășiți durata normală a zilei de muncă de 1 h?
întotdeauna;
uneori;
niciodată.
5. Apreciați care din următoarele activități ocupă zilnic cea mai mare parte din timpul dvs. de lucru.
rezolvarea corespondenței;
convorbiri telefonice;
participare la ședințe;
audiențe;
depășiri în sectorul de lucru;
deplasări în alte unități economice;
coordonarea și controlul de specialitate; h) efectuarea de lucrări rutiniere;
i) efectuarea unor activități de concepție;
j) alte activități.
6. In relatiile cu subordonatii, comunicati cu subordonatii mai degraba prin:
a) direct si conciliant;
b) prin intermediar;
c) în scris,
7. Cum vă motivați salariații din subordine?
prin premii lunare;
prin premii trimestriale;
prin premii anuale;
prin acordarea unei părți din profit;
prin promovare la sfârșit de lucrare;
prin alte modalități.
8. Considerați că este necesar să comunicați subordonaților foarte explicit nivelul realizărilor și performanțelor ce trebuie obținute?
întotdeauna;
uneori;
niciodată.
9. Subordonatii dumneavoastra sunt implicati in luarea deciziilor in sfera lor de activitate?
aproape niciodată;
consultați ocazional;
în general consultați;
implicare totală.
10. În ce măsură vă degrevează secretariatul de acțiunile de rutină pur administrative?
hotărâtoare;
medie;
neglijabilă.
11. Considerați necesar cã secretara să cunoască programul zilnic al șefului?
întotdeauna;
uneori;
niciodată.
12. Cum apreciați influența dialogu ui permanent manager-secretară asupra
eficienței muncii conducătorilor?
hotărâtoare;
medie;
neglijabilă.
13. La serviciile căror colaboratori apelați frecvent?
firme de consultanță în management:
specialiști în informatică:
specialiști în probleme de personal (psihologi, sociologi);
colective intercompartimentale constituite din specialiști;
nu apelez la colaboratori.
14. Indicați care din următoarele sentimente vă încearcă dimineața când veniți la serviciu în mod obișnuit:
dorința de a începe o nouă zi de muncă;
bucuria de a revedea colegii;
dificultate în fața noilor probleme;
teama față de șefi;
aversiune față de subordonați;
plictiseală față de munca de rutină;
eliberare față de problemele personale.
15. Care din următoare e elemente le puteți încadra ca puncte forte ale propriei
activități?
cunoștințe manageriale;
cunoștințe de specialitate;
potențial decizional;
capacitatea de comunicare;
spiritul organizatoric;
atitudine față de nou;
alte elemente.
16. Care din următoarele elemente le puteți încadra ca puncte slabe ale propriei dvs.
activități?
timp prea mare alocat ședințelor;
folosirea redusă a secretariatului;
apel redus la serviciile altor colaboratori;
dificultate în comunicare;
potențial decizional slab;
utilizarea unui instrumentar managerial sărac;
alte elemente.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Managementul Societatilor DE Asigurari (ID: 134201)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.