Managementul Si Gestiunea Riscului In Afaceri

Cuprins

1 Introducere

Riscul in afaceri : concept si tipologie

Sistemul de indicatori de performanta si corelatie de echilibru care se utilizeaza in managementul riscului in afaceri

Opinii pentru perfectionarea sistemului de indicatori de performanta utilizati in managementul riscului in afaceri

1.3.1 Din grupa “ Indicatorii potentialului tehnico-economic”

1.3.2 Din grupa “ Indicatorii potentialului financiar”

1.3.3 Din grupa “Indicatorii rezultatelor economico- financiare”

1.3.4Din grupa “ indicatorii eficientei utilizarii potentialului tehnoco -economic si financiar al firmei”

1.3.5 Opinii si concluzii privind noi tipuri de riscuri în lumea contemporană

Bibliografiue

16 pagini

=== proiect ===

MOTTO

A ști de unde să procuri capitalurile, la timp, la costurile cele mai mici și cu riscurile cele mai mici; a ști să le plasezi cu riscuri minime, astfel încât să  mulțumești pe toți actorii implicați în activitatea firmei, prin profiturile scontate și asigurate, este o adevărată  fascinație

Ion Stancu

Cuprins

1 Introducere

Riscul in afaceri : concept si tipologie

Sistemul de indicatori de performanta si corelatie de echilibru care se utilizeaza in managementul riscului in afaceri

Opinii pentru perfectionarea sistemului de indicatori de performanta utilizati in managementul riscului in afaceri

1.3.1 Din grupa “ Indicatorii potentialului tehnico-economic”

1.3.2 Din grupa “ Indicatorii potentialului financiar”

1.3.3 Din grupa “Indicatorii rezultatelor economico- financiare”

1.3.4Din grupa “ indicatorii eficientei utilizarii potentialului tehnoco -economic si financiar al firmei”

1.3.5 Opinii si concluzii privind noi tipuri de riscuri în lumea contemporană

Introducere

Gestiunea riscurilor în economie are o importanță deosebită, fiind argumentat prin rolul pe care îl are sectorul economic într-o țară.
Se consideră că bazele managementului riscului au fost puse odată cu apariția teoriei probabilității (în contextul jocurilor de noroc) în secolul XVII, care mai tarziu, a evoluat într-o disciplină de sine stătătoare, care cu timpul devine baza matematică a teoriei financiare și, respectiv, a teoriei riscului. După cum afirmă Bernshtain, în secolele XVI-XVII, au fost descoperite majoritatea mijloacelor și instrumentelor utilizate astăzi în managementul riscului – de la teoria probabilității, teoria jocurilor și până la teoria haosului.
Analiza literaturii economice în problema riscului și managementului riscului bancar demonstrează lipsa, chiar și în prezent, a unei opinii unice referitoare atât la definirea noțiunii de risc, cât și la principiile managementului adecvat al riscului în tranzacțiile economice internaționale.
Scopul tezei – dezvoltarea aspectelor teoretice, metodologice și practice de gestiune a riscurilor în tranzacțiile internaționale și formularea propunerilor privind perfecționarea managementului riscurilor în afaceri.

Obiective

–––––

Aspecte generale despre riscul în afaceri;

Elemente despre riscul de firma;

Concept

Tipologie;

Indicatori utilizați în gestiunea și managementul riscului În afaceri;

Aspecte metodologice;

Metoda SCORING;

Diagnosticul global;

Analiza de senzitivitate;

Riscul – se spune – este umbra oricărei afaceri. De asemenea, se susține că avantajele potențiale sunt proporționale cu riscul asumat în mod conștient și științific. Schimbarea – trăsătura dominantă a secolului XXI – amplifică incertitudinea și riscul. Din aceste perspective, managementul riscului, mai ales în afacerile internaționale, se impune, ca oportunitate și importanță, tot mai mult și pe o arie tot mai largă.

Riscul in afaceri : concept si tipologie

O afacere este practic inseparabilă de cel care o inițiază, de cel care o finanțează și de riscul pe care și-l asumă fiecare dintre părți.

Riscul, din păcate, s-a studiat și abordat doar secvențial, la creditor și la debitor, deci literatura (mai bogată) tratează riscul bancar și (cea mai săracă) riscul de firmă. Cu atât mai puțin au fost investigate riscurile reciproce dintre întreprinzători și celelalte părți implicate în afacere , inclusiv segmente ale pieței financiare și mai cu seamă ale pieței de capital.

Riscul bancar

Riscul de creditare, unul dintre cele mai prezente în relația arătată, îmbracă forme diferite – aici, cercetarea științifică a ajuns mai departe, decât în celelalte zone menționate și vizează:

riscul de rambursare, care provine din riscul de plasament;

riscul de mobilizare, care apare o dată cu unele oportunități mai favorabile care nu pot fi valorificate din cauză că resursele de creditare au fost deja plasate;

riscul de profit, care provine din riscul de dobândă și din celelalte riscuri generate de cheltuielile bancare sau de alte operațiuni care reduc profitul băncii;

riscul de fraudă, care provine din calitatea personalului și a managementului.

Între măsurile minimale de protecție, banca trebuie să cunoască și să interpreteze corect și la timp cel puțin următoarele informații despre firme, despre clienți în general:

a) directe:

modul în care organizația a fost înregistrată la registrul comerțului (documentația depusă, care este o informație publică);

caracterul de legalitate și eficiență a activității organizației;

dimensiunea capitalului social și modul în care acesta este grevat de datorii;

bonitatea organizației (lichiditate, solvabilitate, rentabilitate);

b) indirecte:

informații din relațiile anterioare ale băncii cu clientul respectiv;

informații de la partenerii de afaceri ai organizației în cauză.

Pentru compensarea riscurilor potențiale, banca trebuie să-și construiască și să promoveze o politică de prudențialitate și de garanții adecvată.

Fiecare măsură are avantaje și dezavantaje. Avantajele se cuantifică după impactul asupra riscului potențial, iar dezavantajele țin de afectarea atractivității clientelei. Ca în toate împrejurările, soluția bună este aceea care se înscrie la confluența dintre efectele avantajelor cu cele ale dezavantajelor și maximizează efectele avantajelor. Dar acest lucru devine inabordabil dacă nu se creează un sistem de cuantificare a acestor avantaje și dezavantaje.

Dacă ne referim la garanții, ca măsuri de prudențialitate, în literatura de specialitate întâlnim:

garanții personale, care țin de credibilitatea, solvabilitatea și stabilitatea clientului care solicită creditul (noțiune care este încărcată de o doză mare de subiectivism și risc). Tot în această grupă intră și garanțiile oferite de „giranți“, adică de către unele persoane fizice sau juridice care garantează pe solicitantul creditului;

garanții patrimoniale gajate (gaj cu sau fără deposedare) și acestea având o doză mare de subiectivism provenită din evaluarea bunurilor și din riscul care ține de stabilitatea valorii respective pe piață;

garanții constituite prin bunul creditat, care sunt cele mai preferate de către clientelă, dar sunt însoțite și ele de riscurile generate de carențele planului de afaceri acceptat de către bancă (mai cu seamă de capacitatea bunului care se realizează prin credite de a-și acoperi valoarea prin vânzare). Bonitatea și garanțiile trebuie să se verifice sistematic, ferm și profesionist. Verificările pot fi scriptice și fizice.

Riscul bancar se poate diminua prin divizare, prin provizioane de risc și prin alte mijloace.

Riscul de firmă

În ceea ce privește definirea, cuantificarea, previziunea, gestiunea și managementul riscului de firmă, lucrurile sunt abia într-o stare incipientă, abordările acestor domenii fiind sărace, disparate, incomplete.

Referindu-se, concret, la firmă, Ovidiu Nicolescu, clasifică deciziile manageriale, după riscurile care le însoțesc, astfel:

decizii luate în condiții de certitudine, adică acelea în care obiectivele stabilite au o probabilitate maximă de realizare și condițiile de realizare sunt cunoscute și nu ridică probleme deosebite (evident, asemenea cazuri sunt rare în zilele noastre);

decizii luate în condiții de incertitudine, în care obiectivele au de asemenea o probabilitate mare de realizare, însă sunt dubii serioase asupra modului de realizare, fiind variabile mai greu controlabile, mai cu seamă din lipsă de informații;

decizii luate în condiții de risc, decizii în care obiectivul fixat este posibil de realizat, dar este o mare nesiguranță privind modalitățile de urmat, care pot face ca obiectivul să nu se realizeze, riscul putând fi controlat și gestionat, pornind de la legitățile care îl formează, prin calcule de probabilitate .

Ținând seama de faptul că soarta unei decizii ține deci de factorii de mediu în care urmează să se realizeze, o definiție a riscului de firmă se formulează astfel: „Riscul reprezintă variabilitatea rezultatelor sub presiunea factorilor de mediu1“.

Pornind de la faptul că, în mod conștient, nimeni nu își asumă un risc dacă nu are în vedere un câștig și că între acești doi parametri trebuie să funcționeze o corelație bine concepută și controlată, se poate ajunge la o altă concluzie, și anume la faptul că se consideră echilibru economic și financiar acceptabil acela care compensează riscul asumat.

Potrivit aceluiași autor și lucrării citate, firmele s-ar confrunta cu următoarele categorii de riscuri:

Riscuri economice, în care include: inflația (dobânda și cursul valutar), riscul de exploatare, riscul investițional etc.).

Riscuri financiare (lichiditate, solvabilitate, îndatorare excesivă etc.).

Riscuri comerciale (preț, transport, vânzare etc.).

Riscuri de fabricație (calitate, neîncadrare în consumuri, nerealizare programe etc.).

Riscuri politice (restrângere importuri, licențe, neacceptare în unele țări, riscul de țară etc.).

Riscuri sociale (demotivarea personalului, creșteri salariale insuportabile, cultură organizațională antieconomică etc.).

Riscuri juridice (pierderea sau distrugerea mărfii, neîncasarea creanțelor, pierdere proprietate, blocare afacere etc. datorită încălcării legii).

Riscuri naturale.

După J. Ch. Matche, riscurile firmei ar fi:

1. Riscuri politice

2. Riscuri economice

3. Riscuri juridice

4. Riscuri tehnologice

5. Riscuri financiare

Se observă că lipsesc riscurile comerciale, de fabricație, sociale și naturale și apar în plus riscurile tehnologice.

Din simpla comparație se poate concluziona că problema identificării și definirii riscurilor de firmă rămâne deschisă.

Între practicieni, riscul de firmă este clasificat astfel:

1. Risc economic (de exploatare)

2. Risc financiar.

3. Risc de faliment

Riscul economic ar proveni din inadaptarea la mediu (calitate, costuri – ca nivel și structură –, profit, variația mesajelor pieței, modificarea factorilor de producție etc.).

Riscul financiar ar proveni din structura capitalurilor în funcție de costul mediu al acestora.

Riscul de faliment fiind, de regulă, un sumum al riscului economic și al celui financiar, precum și a unor factori de conjunctură), s-ar datora deficitelor financiare periodice sau definitive, cauzate de insolvabilitate.

Sistemul de indicatori de performanta si corelatie de echilibru care se utilizeaza in managementul riscului in afaceri

Potrivit opiniei D.Marculescu, acești indicatori se împart (după o logică, opinăm, fără replică) în următoarele grupe:

A. Indicatorii potențialului tehnico-economic al firmei ( care, exprimați sintetic, arată ce poate face firma);

B. Indicatorii potențialului financiar ( care arată ce poate finanța firma);

C. Indicatorii rezultatelor economico – financiare ( care arată ce a obținut firma din utilizarea potențialului tehnico – economic și financiar);

D. Indicatorii eficienței utilizării potențialului tehnico-economic și financiar.

A = Indicatori ai potențialului tehnico-economic

Indicatorii capacităților de producție (fizici, valorici, pe instalații, pe produse etc.).

Indicatorii imobilizărilor corporale și necorporale: volum, structură, vechime, grad de reînnoire, amortizare etc.).

Indicatorii activelor circulante (volum, structură, stadii ale circuitului economic în care se află, etc.).

Indicatorii potențialului uman (nr., structură, calificare, vechime etc.).

Indicatorii capacității de cercetare ( laboratoare de cercetare, număr de cercetători, etc);

Ratele de structură ale activului firmei (rata activelor imobilizate; rata activelor circulante etc.).

B = Indicatorii potențialului financiar

Indicatorii capitalurilor (volum, structură, proprietate etc.).

Indicatorii patrimoniului net (patrimoniul net fiind considerat activul bilanțului contabil din care s-au dedus datoriile, indicatorii vizând: dimensiunea, structura, sursele de formare , sistemul de proprietate, etc.).

Indicatorii capitalului de lucru (fond de rulment): net, propriu, străin, corelațiile cu necesarul de fond de rulment.

Indicatorii privind lichiditatea și solvabilitatea firmei.

a) Definiții

Lichiditatea reprezintă capacitatea elementelor patrimoniale ale firmei de a deveni lichide (stocurile vandabile, creanțele incasabile etc.).

Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a face față plăților.

b) Indicatorii

DB

Lichiditatea patrimonială = ––-

ML

în care:

DB = disponibilități bănești;

ML = mijloace care pot deveni lichide;

DC = datorii curente.

Când indicatorul are valoare peste 1, firma are o lichiditate bună.

Lichiditatea se mai întâlnește în literatura de specialitate și în activitatea practică și în alte variante, cum sunt:

a)Lichiditatea generală ( Alexandru Gheorghiu : Analiză economico – financiară, Editura

Economică, Buc., 2004, pag. 229-230):

Active circulante

L.G. = –––––– = peste 2

Datorii curente

b)Lichididatea curentă ( intermediară) , după același autor:

Active curente – stocuri

L.C. = –––––––––– = peste 0,8

Datorii curente

c)Lichiditatea la vedere ( imediată), după același autor:

Disponibilități bănești + Investiții financiare pe termen scurt

L.V. = ––––––––––––––––––––––––– = peste 0,2

Datorii exigibile imediat

d)Lichididatea bilanțului ( Petre Brezeanu : Diagnostic financiar, Editura Economică, Buc., 2003, pag. 252-253):

Active cu vechime mai mică de un an

L.B. = ––––––––––––––––

Datorii cu vechime mai mică de un an

Solvabilitatea

1.3 Opinii pentru perfectionarea sistemului de indicatori de performanta utilizati in managementul riscului in afaceri

Din grupa “ Indicatorii potentialului tehnico-economic”

Considerăm că în această grupă își poate găsi un loc pe deplin justificat indicatorul: „Compoziția tehnică a capitalului“.

Acest indicator se calculează ca o rată de structură, astfel:

(termenii își sugerează sensul:

CTC = compoziția tehnică a capitalului;

CF = capitalul fix;

CC = capitalul circulant).

Progresul tehnic și tehnologic actual, cu tendințe de amplificare, impune creșterea CTC, cu influențe multiple și pe toate planurile activității firmei. În primul rând, creșterea CTC impune eforturi financiare considerabile, care trebuie să fie cât mai repede recuperate. Apoi, ca efect, creșterea CTC trebuie să amplifice capacitatea de concurență a firmei, prin preț, calitate, diversitate, cost, operativitate etc. și în final să aducă profitul suplimentar care să justifice efortul financiar făcut.

Din păcate, implicațiile creșterii CTC asupra indicatorilor de performanță ai firmei nu
s-au conturat ca o practică curentă în management, abordându-se doar riscul investițional și acesta insuficient.

Indicatorii de eficiență ai utilizării celor două categorii de capitaluri suplinesc doar în parte capacitatea informațională pentru management a indicatorului CTC.

1.3.2 Din grupa “ Indicatorii potentialului financiar”

Exprimări de genul „Situație financiară bună, rea, criză financiară etc.“ transmit prin ele însele potențialul ridicat de risc de firmă pe care îl conțin.

Ele vizează starea și situația capitalurilor, componența lor și rezultatele obținute prin utilizarea lor.

Reprezintă un „barometru“ al managementului firmei (calitatea strategiilor, politicilor, programelor, modul de stabilire, asigurare și operaționalizare a resurselor), exprimând valoarea economică a firmei, utilă în raporturile cu mediul (bănci, burse, alte firme, acționari etc.). Scopul major al managementului este maximizarea și consolidarea valorii firmei, mai cu seamă prin:

rentabilitate;

echilibru economic și financiar.

Aceste mutații se exprimă prin evoluția patrimoniului firmei și prin calitatea situației financiare a acesteia.

Patrimoniul este definit ca ansamblul drepturilor și obligațiilor cu substanță economică. Ca indicator, cu denumirea de patrimoniu net al firmei, face parte deci din grupa la care ne referim (indicatorii potențialului financiar al firmei).

Factorii generatori de risc care însoțesc patrimoniul net al firmei rezultă din metodele de determinare a acestuia.

Din grupa “Indicatorii rezultatelor economico- financiare”

a) Cifra de afaceri

Este, după cum se știe, indicatorul de volum cel mai utilizat în aprecierile economice:

Dacă ne referim la riscul de firmă, așa cum am mai arătat, pentru manageri reprezintă două riscuri potențiale majore:

riscul ca firma să nu își poată acoperi cheltuielile din venituri proprii, care poate genera riscul de faliment;

riscul de a nu asigura profitul (mai cu seamă dividendul) scontat de deținătorii de capitaluri din firmă, care poate antrena migrația capitalurilor, dizolvarea firmei și, evident, încheierea carierei managerului.

b) Valoarea adăugată

Ca indicator de activitate calitativ, fiind interpretat ca reprezentând averea nou creată și creșterea valorii cuvenite acționarilor, este utilizat în același timp pentru a exprima gradul de integrare a activității firmei, care nu în toate cazurile reprezintă și o creștere a eficienței economice.

După metoda de producție, VA se calculează astfel:

VA = QE – C

în care:

C = consumuri din afară.

O creștere a VA prin reducerea C, ca urmare asimilării unor piese, subansambluri etc., din afară, care a dus la creșterea salariilor în detrimentul profitului, adică salariile au crescut mai mult, în suma absolută, decât au scăzut consumurile materiale din afară, este un fenomen care impune o analiză atentă și măsuri. Fenomenul poate fi negativ pe termen scurt și pozitiv pe termen mediu și lung.

c) Producția fizică

Producția fizică este substanța care poartă valoarea, prețul, costul și profitul.

Variația necontrolată a producției fizice creează un risc major în toate aceste zone vitale pentru firmă valoare, preț, cost, profit.

Producția fizică trebuie să fie programată în strictă concordanță cu cerințele pieței și cu capacitatea de producție. Ea trebuie să se realizeze, potrivit programului, integral, la timp, în structura și de calitatea prevăzută.

Variația producției fizice este determinată, în general, de factorii prezentați la CA, dar și de factorii specifici de mai jos, factori cu potențial de risc de firmă ridicat.

d) Costurile de producție

Costurile producției – așa cum am menționat – exprimă consumul factorilor de producție și, ca urmare, evoluția nivelului și structurii lor sunt zone potențiale ample și complexe de risc de firmă. Orice irosire de factori de producție iese din cadrul prevederilor și afectează, direct, profitul, capitalurile, eficiența generală a activității firmei.

e) Rezultatul exploatării

Activitatea de exploatare a firmei este activitatea sa de bază, misiunea firmei, obiectul său de activitate principal. Firesc, din această zonă provine ponderea principală a rezultatelor financiare potențiale.

Rezultatul exploatării (RE) este deci ponderea principală a profitului potențial scontat de deținătorii de capitaluri, de manageri și salariați, adică de către toți cei care au interese în cadrul firmei.

Nerealizarea profitului scontat este, fără echivoc, un risc de firmă major. El nu poate fi gestionat și manageriat fără a stăpâni factorii care determină profitul și implicațiile acestora asupra principalilor indicatori de performanță utilizați în acest scop.

f) Profitul brut

Este profitul total potențial al firmei. El provine din cele trei activități specifice oricărei firmei: activitatea de exploatare, financiară, excepțională.

Profitul potențial și efectiv al firmei poate apărea în următoarele două ipostaze încărcate de semnificații manageriale și de imagine pentru firmă:

în care:

RRC = rata rentabilității comerciale;

PB = profitul brut;

Pn = profitul net;

A = activul net;

Kpr = capitalurile proprii;

RRF = rata rentabilității financiare.

1.3.4Din grupa “ indicatorii eficientei utilizarii potentialului tehnoco -economic si financiar al firmei”

Întrucât această grupă a fost prezentată mai amplu în partea rezervată mai sus expunerii grupei respective, în cele ce urmează vom aborda:

1. Patrimoniul net

Este utilizat, ca regulă, numai ca indicator de dimensionare a potențialului financiar al firmei.

Considerăm însă că în gestiunea și managementul riscului de firmă poate fi utilizat și ca indicator de eficiență.

Patrimoniul net, după una dintre metodele utilizate, se determină astfel:

(AI + AC) – Datorii

Dacă datoriile cresc într-un ritm mai mic decât AI + AC, iar acestea au fost utilizate eficient (prin creșterea randamentelor și respectiv a vitezei de rotație), avem de-a face cu o mutație pozitivă, deci fără risc. Evident, o situație inversă este una generatoare de risc de firmă.

De asemenea, ținând seama că la plata datoriilor este implicat capitalul permanent și componenta sa principală, capitalul propriu, evoluția acestora poate genera o situație bună sau una riscantă.

Capitalul permanent (Kp) = capitalul propriu + împrumuturile pe termen mediu și lung

Capitalul propriu (Kpr) = activul economic al firmei – datoriile

Dacă IKp > IKpr, este o situație bună, semnificând contribuția în mai mare măsură la acoperirea datoriilor a capitalului propriu și posibilitatea reexaminării oportunității unor împrumuturi. Invers este, evident, o situație negativă, înrăutățind situația financiară a firmei, deci sursă de risc de firmă.

2. Eficiența și riscul la firmele cotate la bursă

Cotarea la bursă a firmelor este o tendință certă, care trebuie mai bine înțeleasă și gestionată.

Indicatori utilizați:

valoarea bursieră = numărul de acțiuni x valoarea unei acțiuni la cursul zilei;

CA/acțiune;

CAF/acțiune;

Capacitatea de capitalizare bursieră = .

În literatura străină, indicatorul apare sub denumirea de PER (Price Earning), fiind considerat un indicator foarte important, întrucât face legătura între cursul bursier și rentabilitate. Ex.: 3 înseamnă că valoarea bursieră se acoperă din profit în trei ani.

Valoarea adăugată de piață MVA (Market Value Added) care este valoarea bursieră – aportul de capital al acționarilor (capitalul social). Când este pozitivă, reflectă o valorificare superioară a capitalurilor.

X

X X

Sunt indicatori complecși, greu de încadrat în grile de cuantificare, dar foarte importanți în evaluarea reală a firmei și a abordării benefice a riscului în afaceri.

Pentru a se ajunge la concluzii generale, pe ansamblul firmei, rezultatele exprimate prin indicatorii menționați trebuie să fie sintetizate.

Opinii privind noi tipuri de riscuri în lumea contemporană

Comunitatea de afaceri internațională semnalează creșterea importanței unor

noi riscuri, considerate neconvenționale,pentru mediul de derulare a afacerilor,

precum și îngrijorătoarea escaladare a acestor noi tipuri de riscuri cu consecințe

imprevizibile și foarte dificil de gestionat tocmai datorită modalității rapide de

propagare (terorism, activități criminale, pandemii, dezastre naturale). O parte dintre

aceste riscuri pot fi cuantificate prin riscul de țară (Capitolul 13.2. – „Riscul de țară –

principalele componente”) însă gestionarea cere intervenție puternică la nivel național

și internațional. Deși proliferarea noilor riscuri neconvenționale

în România pare a fi deja alarmantă, autoritățile nu se dovedesc îngrijorate până la nivelul adoptării pachetelor legislative adecvate importanței acestor riscuri.

Cele mai frecvente noi tipuri de riscuri în situația economiei românești a perioadei actuale le constituie riscurile datorate incorectitudinii și lipsei

performanțelor. În opinia specialiștilor, nu există o strategie națională care să acorde

protecție adecvată, față de noile riscuri neconvenționale (terorism, activități criminale, 27 pandemii) iar planurile de intervenție necesare nu sunt suficient acoperite, din motive cum ar fi:

* amenințările neconvenționale ar necesita elaborarea unor planuri complexe

în care sunt implicate ministere și servicii care la acest moment se confruntă

cu probleme mult mai mici pentru care încă nu au găsit mijloace de

soluționare

* lipsa de organizare adecvată nu permite capacitatea de răspuns eficient

* lipsa monitorizării rapide determină insuficienta capacitate de răspuns

eficient

* inexistența sau nerespectarea planurilor strategice nu permite mobilizarea

resurselor

* dezastrele naturale care au avut loc în România au lăsat urme grele tocmai

pentru că nu avem fonduri suplimentare de alocat pentru situațiile de urgență

și pentru că nu se face o repartizare potrivită a fondurilor existente

* nefiind alocate resurse suficiente nici măcar nu se poate vorbi de eventuala

mobilizare a resurselor, se acționează doar sub presiune

* nu se manifestă interes pentru coordonarea politică coordonarea

politică

este insuficientă datorită lipsei comunicării și coordonării

* în ceea ce privește aspectul amenințării terorismului, acesta nu este încă

foarte bine abordat în România

Bibliografie