Managementul Serviciilor Sociale Si de Sanatate Mentala Pentru Copil Si Familie

Managementul serviciilor sociale și de sănătate mentală pentru copil și familie

Definireașiimportanțamanagementului:

Managamentuleste un termen englezesc de origine franceză. Conceptul de management are trei accepțiuni și anume:managementul ca și proces, managementul ca echipă de conducere și managementul ca dișciplină științifică.

Importanța managementului poate fi evidențiată în planul tuturor celor trei accepțiuni ale sale:caproces, ca echipă de management și ca dișciplină științifică. Ca proces, este relevant procesului de management birocratic exagerat impus de regimurile totalitare înainte de 1989. În cadrul acestui management, conducătorilor le revenea în principal sarcina de a superviza ceea ce se planifica de la centru. Auditurile financiare, economice, erau înlocuite cu rapoarte afirmative și festiviste. În locul analizei costurilor și calității se raportau procente, cote și obiective realizate.

Ca echipă, importanța managementului poate fi remarcată prin modificările ce survin în viața organizațiilor atunci când se schimbă conducerile acestora. Sintagma ,, omul sfințește locul’’, preluată din filosofia poporului român, se verifică prin exemple și în domeniul managementului.

Importanța conducerii ca știință poate fi dovedită statistic în sensul că firmele care folosesc mai multe instrumente științifice de conducere sunt mai viabile decât cele ce se bazează pe procese de conducere intuitive. Abilitatea managerială rezultă din integrarea sistemică a teoriei cu practica.

În lucrarea sa ,,The Principles of Scientific Management’’, Taylor a formulat următoarele 4 principii de bază ale managementului și anume:

Pentruorice operație de lucru să se elaboreze o variantă științifică de realizare, renunțându-se la metodeletradiționale.

Să se asigure o selecție științifică a lucrătorilor vis-a-vis de lucrări, după care să se procedeze la perfecționarea lor prin învățătură și experiență

Să se coopereze sincer cu lucrătorii, astfel încât lucrările să fie executate conform principiilor științifice puse la baza lor.

Munca și responsabilitățile să fie rezonabil împărțite între manageri și lucrători, managerii preluând toate activitățile pe care le pot executa mai bine decât lucrătorii.

Definirea serviciilor sociale:

Serviciile sociale existente în țara noastră s-au dezvoltat după 1989 din necesitatea de a răspunde unor nevoi imediate, generate de reformele economice. Șomajul, o noțiune valabilă pentru societatea capitalistă și “armă” de luptă în perioada războiului rece, a devenit un fapt și în România post-decembristă și avea nevoie de o reglementare legislativă. Zona asigurărilor sociale și de sănătate a necesitat de asemenea reglementări.

Problematicile familiei și copilului, ale persoanelor vârstnice, ale persoanelor cu handicap, au necesitat de asemenea reglementări și adaptări legislative impuse de realitatea contextuală și de nevoile adaptării la cerințele integrării europene.

Serviciilesocialesuntservicii de interes general și se organizeazăînforme,structuri diverse, înfuncție de specificulactivității/activitățilorderulateși de nevoileparticulare ale fiecăreicategorii de beneficiari.
Serviciilesociale au caracterproactivșipresupun o abordareintegrată a nevoilorpersoanei, înrelație cu situațiasocioeconomică, starea de sănătate, nivelul de educațieșimediul social de viață al acesteia.
Pornind de la nevoilefiecăreipersoane, serviciilesociale pot avea o adresabilitatemailargă, la nivel de grupsaucomunitate.
Pentrurealizareaunoracțiunisocialecoerente, unitareșieficienteînbeneficiulpersoanei, serviciilesociale se pot organizașiacordaînsistemintegrat cu serviciile de ocupare, de sănătate, de educație, precumși cu alteserviciisociale de interes general, dupăcaz.

Conceptul de sănătate mentală văzut din perspectiva lui Piaget asupra copilului, ne explică faptul că copilul nu este interesat de același tip de stimuli ca și adultul, pentru el lumea e altfel, cu aspecte care sunt ignorate, în bună măsură de adult. Copilul descoperă mereu un aspect al realității, o acțiune care îl va stimula, îi va capta interesul și atenția. De exemplu la o anumită vârstă, fașcinat de construirea unui tenuleț din cuburi, el este complet absorbit de asta, la început nu o face prea bine, exersând începe să stăpânească activitatea. Atunci o altă activitate mai complexă, îl va provoca, îi va atrage atenția, spre exemplu un turn, la început nu poate însă în cele din urmă prin exercițiu, el reușește și atunci un alt aspect al lumii îl va capta.

Piaget vede acest ciclu de evenimente repetându-se și copilul învățând mereu și ajustându-și abilitățile la aspectele tot mai complexe ale lumii. Prin urmare, copilul se comportă în fiecare stadiu al dezvoltării sale mentale după toate regulile unei experiențe de curgere, fiind complet absorbit de ceea ce face. Acest lucru este posibil doar în familiile care îngăduie ruperea de realitate a jocului copilului, îl aprobă, crează contextul necesar pentru ca acesta să se poată dărui pe deplin jocului.

Familia e chemată să asigure un context favorabil acțiunilor, jocului, de care este atras mental sau fizic copilul. Acțiunile și nu recompensele, trebuie să fie în centrul atenției. Când atenția este concentrată asupra recompensei și deci asupra consecinței, copilul nu mai trăiește plăcerea motivației intrinseci, nu se mai abandonează sarcinii. Motivația intrinsecă, acțiunile pe care copilul le face cu plăcere, în joc, dezvoltă abilitățile copilului.

,,Pentru copil, regulile vieții de familie nu pot fi prea îngăduitoare, fără limite precise, ,,face ce vrea și când vrea’’, și atunci el se plictisește, ori pot fi prea exigente, severe și copilul devine anxios.’’(Muntean-2009, p.88)

Din punct de vedereemoțional putem vorbi despre patru mari categorii de nevoia de dragoste și securitate, nevoia de experiențe noi, de stimulare, nevoia de a fi lăudat și recunoscut ca fiind capabil, nevoia de responsabilități.

Importanța acestor nevoi se schimbă în cursul dezvoltării, în diferitele momente ale evoluției copilului.

Dragostea aducătoare de securitate este cea mai importantă nevoie la vârsta mică, oferind baza viitoarei relații sociale, în familie, cu părinții și frații, cu prietenii, colegii, cu propria familie mai târziu.

Dragostea este o condiție pentru dezvoltarea unei personalități sănătoase, abilitatea de a reacționa și de a răspunde la dragoste și mai târziu, de a deveni un părinte iubitor depinde de măsura și felul în care această nevoie a fost satisfăcută în copilărie. E o nevoie permanentă a ființei umane, dar este primordială pentru intrarea copilului în lume, pentru umanizarea lui.

Satisfacerea nevoii de dragoste îi oferă securitate copilului în sânul familiei, sentimentul siguranței și al încrederii în ceilalți, iar mai târziu al încrederii în sine. Iubit de cei din jur, copilul învață că este demn de a fi iubit, că e valoros, prețios. El învață să se iubească pe sine, să se respecte, să se considere valoros. Sinele lui se diferențiază de ceilalți, sprijinit de dragostea lor, într-o atmosferă de dragoste și prețuire reciprocă.

Nevoia de experiențe, satisfacerea ei este importantă pentru dezvoltarea intelectuală a copilului. Așa cum hrana bună e importantă pentru creșterea fizică, experiențele sunt esențiale pentru dezvoltarea cognitivă.

Jocul desfășurat în timpul special afectat jocului, în viața de familie, crează experiențe noi. Limbajul este cel mai important joc prin care copilul învață să gândească și să-și facă relații sociale.

La școală, progresele și experiențele copilului sunt influențate de calitățile profesorilor, atitudinile, valorile, credințele acestora. Entuziasmul , interesul, receptivitatea educatorilor sunt contagioase pentru copil. Asptectele negative, din păcate sunt și ele contagioase. Învățăm nu doar din cărți, ci și prin modele ale copiilor, în afara familiei. Când școala nu este o oportunitate de a experimenta, de a descoperi lumea, copilul își pierde interesul natural pentru cunoaștere.

3. Nevoia de cunoaștere a capacităților și de a fi apreciat, dacă mai târziu o acțiune bine făcută conține în ea însăși răsplata, la început, pentru a deveni încrezător în posibilitățile lui, copilul are nevoie de încurajare și răsplată. Chiar și adultul rămâne sensibil la premii și recunoașteri ale meritelor sale. Încurajările și cererile rezonabile ale adulților, în acord cu capacitățile copilului, sunt importante. Nivelul optim al sarcinii este atunci când trăirea succesului de către copil e posibilă, cu un efort rezonabil.

4.Nevoia de responsabilități, creșterea independeței copilului. Mai întâi, în jurul vârstei de 3 ani copilul învață comportamente autonome, mănâncă, se spală, se îmbracă. Responsabilitățile vor crește pe măsura înaintării în vârstă, fiind importante pentru că dau sentimentul de libertate în timpul desfășurării acțiunilor. Dacă la vârsta în care copilul solocită responsabilități, iar această nevoie nu este valorizată de părinți, mai târziu când părinții au așteptări de la tânăr, el nu va ști și nu va avea inițiativă sau capacitatea de a-și însuma anumite responsabilități, dezamăgindu-și părinții.

,, Dacă stadiile dezvoltării copilului care cer responsabilități sunt bine valorizate de cei din jurul copilului, la maturitate, individul va fi capabil să își asume responsabilități atât pentru sine, cât și pentru ceilalți.’’(Muntean-2009,p.93.)

Greșelile făcute în întâmpinarea nevoilor copilului pot distorsiona dezvoltarea acestuia.

Consecințele sunt dramatice atât pentru individ, cât și pentru societate. Tensiuni intolerabile între individ și mediul său de viață au la origine suferințe, la care a fost expus în copilările. În locul unei atitudini de bucurie și colaborare cu cei din jur, atitudinea copilului și a tânărului va fi una de luptă sau de fugă, atac sau renunțare. Atât tratarea cu agresivitate, cât și supraprotejarea copilului sunt atitudini eronate ale părinților sau ale celor însărcinați cu creșterea copilului.

În ambele cazuri sunt neglijate nevoile emoționale, sociale, intelectuale ale copilului.

Închisorile, spitalele de boli mintale,școlile de corecție, oficiile de șomaj sunt pline de indivizi care în copilăria lor au fost maltratați de către părinți care, adese ori ei înșiși erau niște victime.

O greșeală este și faptul că recunoașterea și aprecierile celor din jur apar doar după ce se realizează achizițiile, și nu pentru efortul pe care îl depune copilul.

,, Nu putem fugi de experiențele noastre, atâta vreme cât refuzăm să ne confruntăm cu ele, vom rămâne captivi ai tiparelor experiențelor noastre’’(Muntean-2011.p.54), acestcitatdoriindsăevidențiezefaptulcătrebuiesătrecempestetraumelepe care le-am avutîn decursul vieții, să punem accent ma mult pe lucrurile care ne definesc în prezent, să fim capabili să iubim și să încercăm să oferim iubire copiilor noștri să încercăm să acceptăm realitatea.

S-a constatatfaptul că starea de bine nu rezidă nici în confortul material, nici în succes, ci în capacitatea de a realiza activități personale liber alese și îndreptate spre realizarea unui scop personal.

Aceste experiențe se caracterizează printr-un sentiment de fluiditate mentală și de intensă concentrare asupra unor sarcini care mobilizează un număr mare de competențe și constituie provocări pentru individ.

Aș dori să vorbesc în ceea ce privește sănătatea mentală și despre rezilienta copilului care ajută la o adaptarea sa în societate, însă pentru aceasta trebuie să adoptăm o atitudine proactivă care participă la alimentarea unui sentiment de reușită personală și de satisfacție în ceea ce privește viața, mai curând decât să se atenueze suferința psihologică sau cea fizică. Ea contribuie totodată, la identificarea precoce a semnelor care anunță o probabilă deterioare a stării se sănătate mentală și joacă ulterior un rol motor capital atunci când trebuie implementate măsuri pentru protejarea sa.

Atunci când această compentență proactivă lipsește,asistența psihologică poate contribui la crearea unei perspective pozitive și mai constructive asupra viitorului.

,,Acceptarea necondiționată a realității, oricât de dură ar fi ea, este o alternativă preferabilă evitării experiențelor negative, un prim pas obligatoriu pentru înițierea unui proces de schimbare , care să genereze mai puțină suferință psihică.’’ (Șerban-2013,p.398)

Bibliografie

Muntean, Ana (2009). Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, Iași.

Șerban,Ionescu(2013). Tratat de reziliență asistată, Editura Trei, București.

Muntean, Ana,Munteanu, Anca (2011) Violență, traumă, reziliență, Editura Polirom, Iași.

Militaru, Gheorhe,Stăncioiu Ion (1998). Management-Elementefundamentale, EdituraTeora, București.

Bibliografie

Muntean, Ana (2009). Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, Iași.

Șerban,Ionescu(2013). Tratat de reziliență asistată, Editura Trei, București.

Muntean, Ana,Munteanu, Anca (2011) Violență, traumă, reziliență, Editura Polirom, Iași.

Militaru, Gheorhe,Stăncioiu Ion (1998). Management-Elementefundamentale, EdituraTeora, București.