Managementul Serviciilor Sociale Pentru Grupurile Aflate In Dificultate

Introducere

Lucrarea Managementul serviciilor sociale pentru grupurile aflate în dificultate prezintă o cercetare descriptivă în domeniul serviciilor sociale pentru gruprurile de risc, cu centrare pe grupul vulnerabil al romilor.

În plan teoretic am realizat un studiu de literatură și analiză a documentelor legislative care tratează serviciile sociale din spațiul românesc și european, menite să prevină excluziunea și marginalizarea grupurilor de risc, și implicit să promoveze incluziunea socială a acestora. Totodată, am prezentat teorii care vin să explice contextul în care se înregistrează fenomenul excluziunii sociale a diferitelor grupuri sociale aflate în dificultate.

Am realizat o abordare teoretică privind serviciile sociale pe fondul caracteristicilor de sistem al protecției sociale, și din perspectiva legislativă. Principiile care stau la baza protecției și securității sociale generează efecte la nivel individual, social, comunitar.

Am considerat important să prezentăm notele de specificitate ale serviciilor sociale ăn cadrul european, principalele documente legislative și programatice care la nivel de UE asigură un cadru de referință. Pornind de la acesta, fiecare țară tratează problemele legate de serviciile sociale, în mod particular, în funcție de diferiți factori, așa cum am menționat în lucrare.

Ca o dimensiune practică a lucrării am elaborat un inventar al caracteristicilor principalelor modele de servicii sociale din UE și apoi din România.

Pe baza unui set de indicatori bine stabilit am realizat, ceea ce reprezintă principalul obiectiv al lucrării, o analiză comparativă a acestor țări sub aspectul serviciilor sociale privind sprijinul grupurilor cu risc, în special al grupului de etnie romă. Ne-am raportat astfel la indicatori precum: dimensiuni cantitative privind populația de etnie romă la nivelul diferitelor țări UE, complexitatea strategiilor naționale privind sprijinul populației rome, probleme prioritare ale acestui grup vulnerabil, respectiv programe, măsuri de intervenție.

Am optat pentru analiza comparativă întrucât permite identificarea într-un cadru bine precizat, a acelor structuri prin care statul asigură serviciile sociale grupurilor cu risc.

Pentru a evidenția aspectul practic al lucrării, ne-am referit la modele de bună practică în planul serviciilor sociale, așa cum ar putea fi ele implementate pentru a asigura servicii sociale de calitate.

Prin urmare, am realizat o cercetare descriptivă, plannificând-o pe trei etape distincte: în etapa I am prezentat cadrul legal, instituțiile responsabile de managementul servciilor sociale, în etapa a II-a am realizat analiza comparativă a modelele sociale implementate în diferite țări europene, iar în etapa a III-a am propus măsuri concrete de intervenție pentru asigurarea eficienței serviciilor sociale adresate grupurilor de risc, în special populației rome.

Ca o linie de dezvoltare viitoare a prezentului studiu, ar fi analiza detaliată a serviciilor sociale pentru alte grupuri vulnerabile, decât cel al populației rome.

Politica socială în uniunea europeană și românia privind asistența socială

În acest capitol vom prezenta câteva repere teoretice privind domeniul asistenței sociale cu elementele sale (beneficiile și serviciile sociale) așa cum se regăsesc ele în pracatica diferitelor țări și în România.

Asistența socială este parte a sistemului de protecție socială (securitate socială, safety net).

”Protecția socială sau securitatea socială este definită ca un set de politici, programe și măsuri destinate să reducă sărăcia și vulnerabilitatea, să diminueze expunerea populației la riscuri, asigurând bunăstare și securitate socială, în mod special persoanelor ce nu-și pot asigura prin efort propriu condiții minime de viață” ( Chipea, F., 2010, p.35).

Totodată, este considerată ca un ”ansamblu de acțiuni, decizii și măsuri întreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecințelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale asupra condițiilor de viață ale populației” (Luana Miruna Pop, 2002, p. 552) respectiv ca ”expresia tuturor investițiilor întreprinse de organismele publice sau private în scopul protejării gospodăriilor și indivizilor de consecințele unui set definit de riscuri sociale sau nevoi, în condițiile în care nu este implicat niciun angajament simultan de reciprocitate sau unul individual”( Comisia Europeană, 1996, Manualul ESSPROSS).

”Asistența socială (social work) desemnează un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate, servicii specializate de protejaare a persoanelor, grupurilor, comunităților cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care datorită unor motive de natură economică, socioculturală, biologică sau psihologică, nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi proprii un mod normal, decent de viață”(Zamfir, E., p.2).

Legea Nr. 292 din 20 decembrie 2011 reglementează cadrul general de organizare, funcționare și finanțare a sistemului național de asistență socială în România, și prevede că sistemul național de asistență socială precizează rolul specific al instituțiilor statului în vederea eliminării sau prevenirii ”efectelor temporare ori permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților”.

Măsurile de asigurare a asistenței sociale se implementează prin beneficii sociale, respectiv prin servicii sociale, așa cum sunt ele prevăzute de lege. Realizarea acestora se face de către stat, prin autoritățile administrației publice și centrale.

Sistemul de asigurări sociale acționează complementar cu cel de asigurări sociale și intervine, potrivit legii, în sensul ”dezvoltării capacităților individuale, de grup sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială” (Legea 292 din 2011).

Asistența socială se concretizează la nivel individual, la nivel de grup sau la nivel comunitar.

Sistemul de asistență socială are funcții specifice prin care permit realizarea unei intervenții sociale focalizate pe persoane, grupuri sau comunități aflate în dificultate:

”identificarea și înregistrarea segmentului populației ce face obiectul activităților de asistență;

Diagnoza problemelor socio-umane cu care persoanele vulnerabile sau grupurile cu risc crescut se pot confrunta într-o anume perioadă de timp și în anumite condiții socio-economice și culturale date;

Dezvoltarea unui sistem coerent de programe, măsuri, activități profesionalizate de suport și protecție a acestora;

Identificarea variatelor surse de finanțare a programelor de studiu;

Conștientizarea propriilor probleme de către cei aflați în situații de risc;

Stabilirea drepturilor și modalităților concrete de acces la serviciile specializate de asistență socială, prin cunoșterea cadrului legislativ-instituțional; suportul prin consiliere, terapie individuală sau de grup, în vederea refacerii capacităților de integrare socio-culturală și economică;

Prevenție:promovarea unor strategii de prevenire a situațiilor defavorizante;

Dezvoltarea unui program de cercetări științifice la nivel național și local privind dimensiunea problemelor celor aflați în situații speciale.”(Zamfir, E., 2012, p. 125).

De sistemul de asistență socială beneficiază orice cetățean român, și se fundamentează pe valori precum|:

a) solidaritatea socială, care implică participarea întregii comunități în procesul de sprijinre a persoanelor vulnerabile, respectiv implicarea în sensul incluziunii sociale a persoanelor aflate în dificultate;

b) subsidiaritatea – face trimitere la asigurareaa sprinjinului penntru realizarea nevoilor sociale de bază (atunci când persoana sau familia nu reușesc acest lucru); sprijinul este acordat de structuri asociative din comunitate, respectiv comunitatea;

c) universalitatea, care implică dreptul potrivit căreia fiecare persoană are dreptul la asistență socială, în condițiile prevăzute de lege;

d) respectarea demnității umane, în sensul că sunt garantate fiecărei persoane îi este garantată libertatea de dezvoltare a personalității și prootecția în raport cu abuzuri pe plan intelectual, fizic, social, psihic.

e) tratarea individuală, care implică identificarea măsurilor potrivit căreia măsurile de asistență socială trebuie adaptate fiecărui individ după nevoile sale sociale;

f) parteneriatul, care presupun parteneriatul între diferiți actori sociali, cu scopul de a asigura condițiile unei vieți decente persoanele aflate în dificultate;

g) participarea beneficiarilor,care se referă la implicarea beneficiarilor în procesul de elaborare și implementare a politicilor sociale pentru persoanele vulnerabile;

h) transparența, care vizează pe de-o parte stimularea implicării active a beneficiarilor în demersul decizional, respectiv implicarea în mai mare măsură și cu responsabilitate a autotităților locale în acțiunile de supor al persoanelor aflate în dificultate;

i)nediscriminarea, adică aplicarea fără diferențe ale măsurilor de protecție socială;

j) eficacitatea, care presupune obținerea celor mai bune rezultate în condițiile utilizării optime a resurselor.

k) eficiența, respectarea în cea mai mare măsură a raportului cost-beneficiu;

l) respectarea dreptului la autodeterminare, adică alegerea valorilor personale, dincolo de vaalorile societății;

m) activizarea, care urmărește aplicarea măsurilor din domeniul asistenței sociale;

n) caracterul unic al dreptului la serviciile și beneficiile de asistență socială;

o) proximitatea, care se referă la serviciile de asistență socială tot mai aproape de beneficiar,

p) complementaritatea și abordarea integrată, iar serviciile oferite sunt pentru serviciile sociale care vin să satisfacă nevoile persoaneli aflate în dificultate;

q) concurența și competitivitatea, care implică asigurarea unor servicii sociale de calitate;

r) egalitatea de șanse;

t) echitatea, care implică faptul că persoanele care au aceleași resurse socioeconomice, pentru aceleași tipuri de nevoi, beneficiază de drepturi sociale egale;

u) focalizarea, adică orientarea beneficiilor de asistență socială și a serviciilor sociale, în funcție de bunurile și veniturile beneficiarilor;

v) dreptul la liberă alegere a furnizorului de servicii.

Până în anul 2000, sistemul de asistență socială era centrat pe trei dimensiuni, vizând: protecția socială a copiilor aflați în dificultate, a persoanelor cu handicap, respectiv suportul social al unor categorii cu nevoi sociale specifice: vârstnici, săraci, familii cu copii, etc. Trebuie să precizăm însă că, după anul 2000, prin angajamente instituționale foarte bine determinate, se pun bazele unei asistențe sociale globale a copilului.

Schimbări instituționale ale protecției sociale a persoanelor cu handicap sunt legate de înființarea în anul 1990 a Secretariatului de Stat pentru Persoane cu handicap, care are ca responsabilitate principală oferirea de serviii și beneficii sociale persoanelor cu handicap instituționalizate și neinstituționalizate, gestionând totodată și fondul de protecție a persoanelor cu handicap.

Legea Nr. 53 din 1992 se referă la protecția socială a persoanelor cu handicap, precizând în mod explicit responsabilitățile specifice ale actorilor instituționali, în acest domeniu (primării, instituții de asistență socială). Din păcate, nu s-au putut crea standarde înalte în aceste instituții deoarece dualitatea responsabilității și subfinanțarea au avut consecințe în plan negativ.

Noul cadru legislativ aduce modificări și finanțarea se realizează din trei susre: bigete locale, contribuțiile celor asistați sau ale familiei lor, fondul special pentru solidaritate socială.

Persoanele cu handicap, neinstituționalizate, beneficiază de servicii de terapie și progame de integrare socială în centre de zi, numărul acestora la nivel de țară find, din păcate, scăzut. Totodată, limitările financiare constituie factori sau surse ale ineficienței serviciilor și beneficiilor de asitență socială a persoanelor cu handicap instituționaliate sau neinstituționalizate.

Protecția copilului aflat în dificultate reprezintă un alt domeniu important al asistenței sociale. Menționăm că până în 1997 nu funcționa nicio instituție distinctă care să aibă ca funcții specifice protecția și asistența socială a copilului aflat în dificultate, fiind asigurată doar instituționalizarea acestora.

În ceea ce privește responsabilitățile financiare, acestea reveneau Ministerului Educației, Ministerului Sănătății și Consiliilor județene. Nu funcționau servicii de prevenire a a abandonului sau servicii de consiliere a familiilor cu risc de abandon, ori servicii de intervenție în cazul copiilor care au suferit abuzuri și violență în familie.

Sunt înregistrate în 1997 schimbări la nivel administrativ și la nivel legislativ. Consiliile județene preiau sarcinile care revin pentru finanțarea domeniului asistenței sociale.

Totodată apar noi instituții: CJPDC (Comisia Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului) care are rol decizional pentru instituționalizare-dezinstituționalizarea copiilor aflați în dificultate, identificarea măsurilor educațtive pentru copii care au manifestat un comportament deviant, certificarea familiilor adoptive și a asistenților maternali.

O altă instituție este DJDPC (Direcția Județeană de Protecție a Drepturilor Copilului) caăreia îi revin sarcini specifice legate de:

”– coordonarea protecției sociale a copilului în dificultate la nivel județean;

– aplicarea strategiei naționale în domeniul protecției drepturilor copilului;

– documentarea cazurilor înaintate CJPDC: plasament familial,

Instituționalizare, măsuri educative etc.;

– sintetizarea și monitorizarea implementării deciziilor luate de Comisie;

– organizarea activităților în domeniul prevenției abandonului copiilor;

– susținerea și promovarea oricărei forme de protecție a copilului în dificultate,

inclusiv crearea de forme alternative la instituționalizare;

– colaborarea cu ONG-urile și fundațiile private ce desfașoară activități în

acest domeniu”(Luana, Pop,2002, p. 34).

La nivel național se constituie Departamentul pentru Protecția Drepturilor Copilului, care, în subordinea directă a Guvernului, elaborează Strategii naționale în domeniul asistenței sociale.

După anul 2000 constatăm noi aranjamente instituționale, la nivel național funcționând ANDPC (Agenția Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor).

Sunt identificate patru surse de finanțare a sistemului de asistență socială:

Fondul special de solidaritate socială;

Bugetul Consiliului Județean;

Bugetul propriu al ANDPC;

Bugetele locale ale primăriilor;

Bugetul de stat.

Copiii străzii sunt beneficiarii unor activități, fără a fi cuprinși însă în forme sistematice de protecție socială. În unel județe sunt înființate centre de resurse pentru acești copii, respectiv servicii de consiliere a acestora. Desigur, aceste servicii nu sunt sustenabile pe termen lung.

Perspective teoretice privind incluziunea și excluziunea socială

Incluziunea și excluziunea socială –concepte fundamentale ale politicilor sociale

Principalul furnizor de politici publice este statul. El are intervenții specifice, concrete, în domeniul economic, social, fiind în măsură să elaboreze și să implementeze politici menite să rezolve probleme sociale care merchează viața societății.

După Thoening, J., C. (2009, p. 197), „politicile publice sunt un fenomen social și politic specific, fondat empiric și construit analitic”, care „desemnează intervențiile unei autorități investite cu putere publică și legitimitate guvernamentală asupra unui domeniu specific al societății sau teritorial”.

Prin urmare, politicile publice sunt instrumente de intervenție a statului în vederea eficientizării funcționării societății.

În acest context vom face referire la politicile sociale, ca parte a politicilor publice, ” ca tip de politică publică se constituie din modul în care statul, prin instituțiile sale, investite cu autoritate specifică la nivel național și local, se raportează la condițiile de viață ale cetățenilor (Mărginean I., 1994, p. 11)”.

Fiecare politică socială este elaborată și implementată în vederea ameliorării sau rezolvării unei probleme sociale specifice, care, după C. Zamfir(2007, p.455) este „un factor, proces, stare naturală care afectează negativ funcționarea societății și/sau condiția umană” sau o „caracteristică, situație apărută în dinamica unui sistem social, care afectează negativ funcționarea sa și necesită intervenția pentru corectarea, eliminarea ei” ( Dicționar de sociologie, 1995, p. 453).

Pentru a asigura sistemul de protecție socială, este organizat un anume spațiu organizațional, legislativ, instituțional. Este important ca populația (în general) să manifeste o atitudine suportivă în raport cu politicile sociale care susțin satisfacerea nevoilor sociale de bază a persoanelor sau grupurilor aflate în dificultate.

Trebuie să precizăm că fiecare politică beneficiază de percepții diferite din partea actorilor multipli. Cu cât au un suport social mai mare, cu atât politica va înregistra succes în mai mare măsură, fiindu-i acordată legitimitate.

În acest cadru vom analiza politicile sociale care intervin direct în domeniul protecției sociale, a asistenței sociale.

Trebuie însă să facem referire la concepte fundamentale ale politicilor sociale, precum incluziunea, respectiv excluziunea socială.

Incluziunea socială

Termenul de incluziune socială este relativ nou, fiind uzitat în foarte mare măsură în elaborarea politicilor sociale (naționale și internaționale) și în relație cu excluziunea socială.

În cadrul Consiliului European de la Lisabona, (2000) a fost definit de către statele membre obiectul strategic care prevedea construirea unei Europe dianmice, competitive, cu o coeziune socială mare. În același context s-a impus ca metodologie de lucru, metoda deschisă de coordonare, care permite statelor să elaboreze și să aplice politici sociale convergente.

În 2006, trei domenii mari de intervenție au constituit punctul de intervenție a politicilor:

eradicarea sărăciei, a excluziunii sociale;

sistem adecvat și eficient de pensii;

servicii de sănătate accesibile și nu în ultimul rând, sustenabile.

Agenda socială de la Lisabona face referire la conceptul de excluziune socială, sărăcie, iar la Nisa se analizează și măsutilr pentru incluziune socială.

Fiecare stat membru valorizează ideea necesității ca politicile economice și politicile sociale să acționeze în regim de complementarietate, iar dezvoltarea economică să permită susținerea unor sisteme puternice de protecție socială.

Prin incluziune socială înțelegem ” dezvoltarea capacităților și oportunităților de afirmare nu doar în termeni economici, ci și în termeni sociali,psihologici și politici”.(http://www.cesi.org.uk/kbdocs/socinc.doc).

În viziunea a numeroși cercetători, excluziunea socială este un element important, un concept de politică socială, menit să orienteze demersurile în această zonă, „descriind modul în care societatea evaluează performanțele și riscurile cu privire la coeziunea socială și bunăstarea individuală.” (Mărginean,I. 2005).

Excluziunea socială este văzută la nivel conceptual ca o extindere a conceptului de sărăcie, fiind consacrat de Comisia Europeană în al treilea program anti-sărăcie. Acesta este momentul la care este agreat termenul „excluziune socială” în discursul politic comunitar.

Excluziunea socială (Preda M., apud Bergham, 1966, 2007, pag. 98) poate fi

definită ca incapacitatea sau eșecul unuia dintre sistemele care trebuie să asigure integrarea civică (apartenența unui individ în calitate de cetățean, la un sistem democratic și conștientizarea acestui fapt), integrarea economică (accesarea unui loc de muncă), integrarea socială (accesare liberă a serviciilor statului, ca principal furnizor al bunăstării) și integrarea interpersonală (apartenența la rețele interpersonale): sistemul democratic și legal (integrarea civică); piața muncii (integrarea economică);sistemul statului bunăstării (integrarea socială); sistemul familiei și comunității (integrarea interpersonală.

Analiza excluziunii sociale, numită și „noua sărăcie”, trebuie să țină seama și de

componenta dinamică a acesteia. În fapt, un discurs asupra excluziunii sociale va aduce date semnificative despre raportarea individului la statul bunăstării.

S-au elaborat numeroase definiții ale excluziunii sociale, acestea având dincolo de elementele specifice, anumite elemente comune. Referindu-se la acest aspect, (1988) propune spre analiză următoarele ( Popescu, R., Arpinte, D., Neagu, G, p. 2, Atkinson , 1988, ):

-Relativitatea – Excluziunea este realizată în contextul situațional dezvoltat de anumită societate, bazându-se pe comparații, prin raportare la alți indivizi..

-Agentul – Întrucât excluziunea este rezultatul acțiunii altor agenți sau se poate vorbi despre autoexcluziune, trebuie avut în vedere registrul de cauze care stau la baza acestuia și a potențialelor soluții.

-Dinamica – Fenomenul excluziunii trebuie analizat cu centrare pe efectele pe termen lung și scurt, tocmai pornind de la caracterul dinamic al său. Memorandum-ul pentru învățarea permanentă încurajează sporirea investiției în resursele umane și activarea unor pârghii eficiente în acest sens.

Abordând problematica principalelor categorii de excluziune socială, putem constata modele similare la nivelul diferitelor state: excluziunea de la serviciile de educație; excluziunea de la serviciile de sănătate; excluziunea de la locuire; excluziunea de la serviciile ocupaționale/piața muncii. Se identifică astfel grupuri cu risc de excludere socială care trebuie să beneficieze de răspunsul instituționalizat al statului.

Cauzele excluziunii sociale, respectiv sursele acesteia se regăsesc într-un registru larg. Preda M. (2007, p. 102) identifică sursele excluziunii sociale la diferite nivele, fiecare având note de specificitate: la nivelul societății, al comunității și al individului:

-autoexcluziunea (individul are această opțiune sub influența unui model cultural, a dezinteresului, ajungând să respingă o anumită formă de participare socială);

– sistemul, atunci când se ajunge la o excluziune structurală pornind de la faptul că nu sunt politici sociale adecvate, că sistemul social nu răspunde unei nevoi;

– apartenența teritorială sau comunitară a individului (resursele comunității nu permit satisfacerea unei anumite nevoi, deși există un cadru formal în care să se realizeze acest lucru).

O analiză a registrului de obiective pe care se centrează programele de dezvoltare socială, relevă faptul că unul dintre obiectivele centrale ale acestora este combaterea sărăciei și a excluziunii sociale.

Putem identifica diverse teorii privind cauzele și condițiile excluziunii sociale. Ca și reper de analiză a teoriei privind registrul de cauze ale excluziunii sociale avem cadrul mai larg al teoriilor despre sărăcie, ca fenomen asociat al excluziunii sociale.

Putem identifica teorii individualiste și teorii de tip conflictualist.

Categoria teoriilor de tip individualist și de tip culturalist face parte Teoria lui Charles Murray referitoare la underclass. Acest concept face referire la opțiunea de autoexcludere al indivizilor și grupurilor.

Teoriile excluziunii sociale evidențiază aspectele care împidică evitarea inegalităților sociale. În literatura de specialitate, excluziunea socială este abordată ca un fenomen multidimensional, care surprinde elementele de distanță socială pe care o resimt cei excluși față de alte grupuri sociale (Ladanyi și Szelenyi, 2006, p. 11).

Teoriile de tip conflictualist (Haralambos și holborn, 2008) sunt centrate pe explicații sistemice (existența stratificării sociale , consecințele capitalismului), respectiv pe explicații de natură cauzală (eșecul statului social, lipsa de putere a săracilor pe piața muncii).

Grupuri cu risc social

Grupurile cu risc social „sunt reprezentate de categoriile de persoane carre se pot afla în situații comune de dificultate, generatoare de marginalizare sau excluziune socială, temporar sau pe o anumită perioadă de timp variabilă.Limitarea, inexxistența resurselor proprii sau comunitare, imposibilitatea accesării oportunităților existente determină consecințe grave asupra: dezvoltării capacităților intelectuale, integrității fizice, morale, spirituale”(Tompea, A., 2007, p. 291).

Copiii constituie un grup vulnerabil, care, în condiții de excluziune și marginalizare socială pot prezenta și riscul abandonării. Atunci când nu se bucură de sprijinul și suprevegherea familiei sau comunității, aceștia pot deveni victimele traficanților de persoane sau droguri (Lindenberg, 2001, p. 122).

Copiii străzii constituie o categorie expusă în foarte mare măsură riscului de marginalizare socială. Așa cum se poate observa din practică, deși sunt în responsabilitatea autorităților, este binevenită intervenția ONG-urilor, a societății civile.

Copiii abandonați, abuzați, exploatați economic, reprezintă cazuri manifestate în special în societățile care prezintă o dezvoltare economică slabă, pauperitatea fiind cauza principală a abandonului copiilor, încă de la naștere. Alte cauze țin de planing-ul familial inadecvat ( sau lipsa acestuia), climatului familial din familiile dezorganizate. Aceste situații generează cazuri grave de abuz emoțional, fizic sau psihic.

Copiii și familiile monoparentale reprezintă un grup de risc ridicat (JIM, 2005), mai ales în planul excluziunii sociale. Categoria populației rome prezintă cel mai înalt risc de sărăcie și marginalizare socială (80% dintre romi, potrivit documentului citat). Evident că odată cu înregistrarea acestor stări de fapt se pot identifica și modele de comportament agresiv sau nonconform normelor sociale.

Copiii fără acte de identitate reprezintă un fenomen foarte des întâlnit în rândul comunităților rome. Desigur, acest aspect atrage o serie de dificultăți: imposibilitatea de a avea acces la servicii medicale, de a se înscrie la școală, mai târziu imposibilitatea integrării sociale și profesionale datorită faptului că nu au dobândit o calificare. Așa cum arată și Zamfir C. (2000, p. 43), sunt necesare politici sociale adecvate care să intervină în sprijinul acestor indivizi, cu atât mai mult cu cât, „deficitul de suport acordat copiilor are consecințe pe termen lung asupra viitorilor tineri prin adoptarea unor deformări comportamentale ireversibile sau greu de corectat”.

Copiii lipsiți de oportunități de dezvoltare personală provin în foarte mare măsură din familii numeroase, care au venituri extrem de reduse și nu ajung nici la un nivel minim de subzistență. În acest context, de sărăcie accentuată, sunt necesare ajutoarele sociale, serviciile sociale în general.

Întrucât „excluziunea perpetuată din generație în generație generează strategii marginale de supraviețuire” (Memorandumul Comun în Domeniul Incluziunii Sociale, 2005, p. 24), această categorie a beneficiat de numeroase politici sociale centrate pe problemele sociale specifice.

În domeniul protecției copilului s-au aplicat numeroase acte legislative, normative, înregistrându-se o nevoie accentuată de colaborare între diferiți actori sociali, la nivelul comunității. „ Rolul instituțiilor și comunităților locale va trebui să fie mai bine susținut, să asigure dezvoltarea de servicii alternative, de conssiliere, de prevenire a abandonului, de creștere a accesului la planificarea familială, reintegrarea copiilor, stimularea adopției și sprijin pentru aceste familii, stimularea participării școlare, prevenirea neglijării și abuzurilor de orice formă, prevenirea delincvenței, dependenței de droguri, dar și reinserția socială a delincvenților juvenili și recuperarea consumatorilor de droguri” (Tompea, A., 2007, pp.293-294).

Tinerii sunt în atenția și responsabilitatea autorităților, în vederea integrării lor în viața socială a comunităților. În fapt, eficiența politicilor sociale este dată și de gradul de inserție a acestora în plan social și profesional. Este binecunoscut că în zonele rurale în care nivelul de dezvoltare economică este scăzută, piața locurilor de muncă este aproape inexistentă. Dacă factorul economic este asociat cu lipsa oportunităților de culturalizare, cu relația de dependență a tinerilor de familiile de proveniență, putem identifica exemple numeroase de tineri excluși social.

Persoanele fără adăpost reprezintă o provocare pentru autoritățile responsabile, ridicând probleme și nevoi sociale specifice: locuințe sociale, locuințe temporare, adăposturi de zi și de noapte.

Romiii constituie un grup vulnerabil numeros, care se află în atenția guvernanței.Documente legislative, programatice, elaborate și implementate atât la nivel național cât și internațional, vin să asigure condiții pentru ameliorarea situației de sărăcie ridicată a romilor, a situației în care nu posedă acte de identitate și, implicit nu au acces la servicii sociale, asistență și asigurări sociale, asistență medicală. Riscul cel mai mare de excluziune socială îl prezintă copiii romi, potrivit statisticilor.

Persoanele vârstnice beneficiază de un sistem de asistență socială destul de fragil în comparație cu alte state. Asigurările sociale nu reușesc să asigure nici ele în mare măsură condiții decente de trai acestei categorii.

Persoanele cu dizabilități trebuie să beneficieze, conform normelor europene, de fonduri suficiente pentru integrarea lor în plan social, de servicii specializate de sprijin, de profesionalizarea serviciilor, de programe și proiecte specifice.

Servicii sociale–componente ale sisstemului de asistență socială

3.1. Definire, clasificări, caracteristici

Serviciile sociale constituie un important mecanism pentru politicile sociale actuale europene focusate pe promovarea oportunităților pentru toți cetățenii europeni de a participa în societate” (Commission of The European Communities, 2008, p.11).

Potrivit Dictionarului de sociologie,  serviciile sociale desemnează totalitatea serviciilor oferite de către stat populației în mod gratuit sau la un tarif redus. În sens larg, serviciile sociale desemnează totalitatea serviciilor pe care o comunitate (localitate, asocițtie etc.) le asigură total sau parțial, pentru toți membrii ei sau pentru segmente particulare care manifestă o nevoie sporită de astfel de servicii.

Cu cât este mai înalt nivelul de dezvoltare socio-economică a societății, cu atât mai mult acest obiectiv de sprijinire a populației aflate în dificultate prin politici sociale adecvate este mai mult susținut.

Dictionarul de Politici Sociale defineste serviciile sociale ca fiind instrumente de realizare a unor obiective sociale, de natura redistributiva, reprezentand acele servicii publice care au drept scop cresterea bunastarii sociale.

Fiind o formă de intervenție activă în spijinul serviciile sociale ” reprezintă ansamblul complex de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup,în vederea prevenirii și depășirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate sau dependența pentru prezervarea autonomiei și protectței persoanei, pentru prevenirea marginalizării și excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii sociale și în scopul creșterii calității vieții (OG 68/2003).

Strategia de dezoltare a serviciilor sociale a fost aprobată prin HG Nr.1826 din decembrie 2005, aceasta punând în evidență rolul serviciilor sociale „de a permite persoanelor, grupurilor și colectivităților să-și rezolve problemele care apar în cadrul procesului de adaptare la o societate în permanentă evoluție, să identifice cauzele care pot conduce la compromiterea echilibrului de funcționare socială și să acționeze în vederea ameliorării condițiilor economice și sociale ale categoriilor țintă”.

După formularea legislativă privind serviciile sociale, s-au conturat prevederi în raport cu evaluarea acestora.

Intervențiile în domeniul serviciilor sociale este necesar a fi abordate în manieră integrată, sub semnul unor standarde de calitate și în raport cu schimbările sociale, cu nevoile sociale și cerințele beneficiarilor, a grupurilor aflate în dificultate.

Se pot identifica practici de parteneriat între sistemul public și sistemul privat de asigirarea a serviciilor socialee. În absența unui astfel de parteneriat, nu putem vorbi de coerența oferirii de servicii sociale, de o creștere a calității acestora.

Sectoarele care sunt implicate activ în prestarea serviciilor sociale pot fi:

sectorul public- se referă la serviciile pe care le oferă instituțiile publice (la nivel central și local);

sectorul privat;

sectorul nonprofit (de voluntariat și nonprofit);

sectorul informal (se referă la asigurarea serviciilor sociale de către familie sau cei apropiați).

Fiecare structură care are rolul de a oferi servicii sociale, prezintă organizare specifică și specializare pe anumite categorii de servicii, în funcție de grupul țintă

Țările își structurează serviciile sociale după specificul pe care îl au, la nivel european neefiind impusă o anumită structură, respectându-se astfel diversitatea contextului socio-cultural.

Totuși, la nivel european sunt elaborate documente programatice care intervin pentru dezvoltarea și modernizarea serviciilor sociale din anumite domenii. Ciar dacă se conturează măsuri specifice pe domeniile respective, este de așteptat o abordare integratoare, care să genereze efecte pentru grupurile de risc.

Fig 3.1.Factori cu influență semnificativă asupra serviciilor sociale

Acțiunea acestor factori influențează calitatea serviciilor sociale și nu în ultimul rând intensitatea și diversitatea acestora. O influență semnificativă o au fenomene sociale precum migrația, globalizarea, structura socio-demografică. În funcție de dezvoltarea socială, și în cadrul unor politici economice eficiente, sunt elaborate politici sociale care să răspundă adecvat problemelor sociale identificate într-o comunitate. Desigur, gradul de dezvoltare economică va asigura un cadru propice pentru realizarea și implementarea unor politiici sociale eficiente.

La nivel european sunt promovate servicii sociale care subscriu unui registru comun de valori și principii, fără a se putea vorbi însă despre o standardizare a acestora.

Există o serie de atribute ce caracterizează în ansamblu serviciile sociale din spațiul european: „Serviciile sociale sunt acordate de agenții publice, de agenții nonguvernamentale (ONG-uri sau agenții nonprofit), precum și de organizații comerciale (totuși, majoritatea acestor servicii se acordă informal, de către familie, prieteni, vecini sau voluntari neplătiți). Serviciile sociale pot fi organizate și acordate separat sau pot fi integrate cu alte servicii, cum ar fi serviciile de sănătate, de educație sau cele de tipul beneficiilor (prestațiilor); există diferențe între statele membre în ce privește numărul și tipul de servicii sociale”( Report on user involevent in personal social services prepared by Brian Munday,University of Kent, United Kingdom, Council of Europe, March 2007, p.50).

3.2. Modele ale serviciilor sociale din alte țări

Vom prezenta câteva modele ale serviciilor sociale pentru a putea identifica indicatori care să servească drept criterii pentru o analiză comparativă în acest domeniu.

Belgia

Serviciile sociale din Belgia beneficiază de atenția autorităților și înregistrează un nivel înalt al calității acestora. De fapt, în această țară este implementat un model care o diferențiază de alte țări ale Uniunii Europene.

Astfel, se poate constata efortul de a asigura integrarea persoanelor vulnerabile pe piața forței de muncă și de a acredita angajatorii și pe sistemele de bonuri. Acestea fac parte din prevederile politicilor sociale pentru populație în general, pentru persoanele vulnerabile în mod special.

Aplicarea acestui sistem încearcă să creeze noi locuri de muncă pentru persoanele cu risc social, iar acreditarea furnizorilor de servicii sociale se realizează prin raportarea calitatea condițiilor de muncă oferite, respectiv la calitatea serviciilor.

Abordarea serviciilor sociale în Belgia este una centrată pe carcaterul pragmatic. În 2007, Serviciul Public federal de planificare pentru integrarea socială, lansează un proiect cu finanțare a Fondului Social European, prin care sunt recrutate persoane cu risc înalt de sărăcie și li s-au oferit locuri de muncă. S-a desprins o concluzie interesantă: ideea necesității propunerii unor programe de formare individualizată.

Au fost accesate și alte proiecte care să stimuleze la nivel regional ocuparea forței de muncă în secotrul de servicii de proximitate în scop social, fiind încurajați și stimulați financiar angajatorii.

Estonia

Estonia distribuie responsabilitatea serviciilor sociale între Ministerul de Afaceri Sociale și guvernatorii de județe (Raport de sinteză privind Atingerea excelenței în cadrul furnizării de servicii sociale, 2010). Fiecare județ gestionează resursele în vederea asigurării

serviciilor sociale. Trebuie subliniat că aspectul calitativ al serviciilor sociale din sectorul public este relativ limitat. Sarcina monitorizării serviciilor sociale revine guvernatorilor de județe, care au obligația să asigure un standar minim de calitae, respectiv au libertatea să propună propriile standarde calitative, ideea centrală fiind cea de aliniere la serviciile sociale europene. Ca o măsură de îmbunătățire se conturează asigurarea unor servicii sociale unitare, uniforme, alineate unor standarde calitative superioare.

17

Lituania

Lituania prezintă un sistem tripartite de servicii sociale:

servicii de îngrijire socială

servicii sociale commune

servicii de asistență socială

Serviciile de îngrijire socială au un caracter complex și impun o abordare integrată; ele sunt în responsabilitatea autorităților centrale. În ceea ce privește serviciile de îngrijire socială, ele au un caracter individual și implică servicii de consiliere, informare și mediere.

Cea de-a treia categorie o constituie serviciile de asistență socială care se referă la serviciile pentru personae vârstnice, la adăposturi și asistență la domiciliu. Atât serviciile de îngrijire social, cât și serviciile de asistență social sunt în responsabilitatea autorităților locale.

Funcționează un departament care are rolul de a monitoriza serviciile sociale (Ministerul Serviciilor Sociale și al Muncii) și a asigura calitatea acestora, deci există un cadru organizat de implementare și evaluare. Fiecare grup de risc beneficiază de servicii sociale care răspund unor standard de calitate specifice.

Croația

Preocupările în domeniul serviciilor sociale sunt orientate cu precădere spre asigurarea calității acestora. Demersul reformator al sistemului de servicii sociale vizează parteneriatul dintre furnizorii serviciilor sociale, asigurarea unor structuri care să faciliteze implementarea unor standard de calitate: “Noile initiative privind calitatea se focalizează asupra implicării utilizatorilor și asupra dirijării standardelor dee calitate spre rezultate.

În consecință, cooperarea active dintre furnizori beneficiarii de servicii ar trebui promovată. Criteriile privind calitatea în cadrul furnizării de servicii sunt centrate pe utilizatori.

Metodologia cercetării

Motivarea temei

Există pe plan internațional o preocupare constantă pentru asigurarea unor servicii sociale de calitate și ale unui management eficient al acestora. Dacă există instituții cu responsabilitate în acest sens, documente legislative și programatice elaborate pe plan internațional, nu există obligația ca toate țările să aibă aceeași abordare asupra politicilor sociale, asupra serviciilor sociale.

Se conturează astfel o perspectivă interesantă de a analiza notele de specificitate în ce privește perspectiva națională asupra serviciilor sociale, carul particular în care se eleborează și implementează strategiile de furnizare a serviciilor sociale pentru diferite grupuri de risc.

Am considerat că pentruu a realiza o astfel de analiză, trebuie să centrăm studiul pe un grup cu risc social, astfel ca am detașat spre studiu grupul de risc al etnicilor romi, identificând politicile de sprijin pentru aceștia.

Pentru a stabili direcțiile de cercetare, am pornit de la întrebări precum: Cui revine responsabilitatea pentru integrarea socială a romilor? Dar pentru integrarea economică a acestora? Autoritățile publice au această misiune, dar eforturile realizate în cadru formal de către acestea sunt în relație sinergică cu acțiunile diferitelor structuri din societatea civilă. În ce măsură există coordonare între sectorul public și sectorul privat al furnizării de servicii sociale?

4.2. Obiective generale și specifice

Obiectiv general

Analiza cadrului legal de promovare și susținere a fenomenului incluziunii sociale pentru grupurile dezavantajate, cu focalizare pe etnia romă.

Obiective specifice

1.Identificarea principalelor instituții naționale și internaționale care au în atribuții promovarea incluziunii sociale a grupului de risc al romilor.

2. Prezentarea cadrului legislativ și a exemplelor de bună practică în domeniul incluziunii sociale.

3. Analiza comparativă, din perspectiva unor indicatori specifici, a măsurilor și practicilor incluzive din diferite țări.

Pornim de la ideea potrivit căreia intervenția statului prin structuri bine constituite și organizate, prin politici sociale adecvate, permite asigurarea unui management eficient al serviciilor sociale adresate grupurilor de risc.

Planificarea cercetării

Etapa I Analiza documentelor sociale și legislative privind sprijinirea grupului de risc al romilor, în plan național și internațional.

Etapa a II-a Realizarea unei analize comparative privind politicile de prevenire a excluziunii și marginalizării sociale, măsurile legislative ce conturează cadrul politicilor de incluziune socială, modele de practică instituțională centrată pe serviciile sociale oferite grupurilor de risc în general, celor din etnia romă în special.

Etapa a III-a Identificarea unor măsuri de intervenție în vederea sprijinirii populației rome pentru prevenirea excluziunii sociale și a marginalizării sociale, pentru asigurarea incluziunii sociale a acesteia.

4.3. Metode și tehnici de cercetare utilizate

Pentru realizarea obiectivelor specifice primei etape de cercetare, am realizat un studiu de literatură, respectiv o analiză a diferitelor documente legislative privind politicile și serviciile sociale destinate grupurilor de risc.

Întrucât, așa cum am prezentat, putem identifica numeroase grupuri aflate în dificultate, am detașat spre studiu grupul de risc al populației rome.

Subliniem faptul că există un cadru legislativ național și internațional care permite elaborarea și implementarea politicilor sociale pentru sprijinul minorității rome. Strategiile naționale și europene încearcă identificarea soluțiilor optime pentru îmbunătățirea situației romilor.

Etapa I

Etapa I a permis identificarea principalelor documente legislative pe care țările Uniunii Europene le implementează, în scopul abordării integrative a domeniului de servicii sociale oferite grupurilor de risc în general, a populației rome în special.

Analiza documentelor sociale a vizat: statistici la nivelul UE și național, acte legislative, documente programatice la care au subscris numeroase țări, studii și rapoarte de cercetare privind excluziunea și incluziunea socială.

Abordarea instituțională, respectiv abordarea practică a politicilor pentru romi, a generat o serie de măsuri punctuale, precum:

înființarea unor structuri, organisme de reprezentare a minorității rome;

elaborarea și implementarea politicilor de sprijin pentru grupurile vulnerabile, respectiv pentru etnia romă;

implicarea organizațiilor naționale și internaționale în proiecte și programe specifice pentru sprijinirea grupurilor de risc.

Strategii care au fost implementate în plan național, au servit prin efectele și rezultatele create, ca fundament pentru ceea ce înseamnă obiectivele și liniile de acțiune ale Strategiei Europa 20.

Strategia națională trebuie să fie reorientată spre sprijinirea adecvată a minorităților rome prin programe și acțiuni specifice.

Fig. 4.1. Politicile naționale și europene în care au fost inclusă minoritatea romilor

Sursa: Ionescu,M., Stănescu, S., 2014, p. 28

Identificăm în practica politicilor de incluziune, două categorii de politici:

politicile mainstreaming (integratoare)

politicile focalizate (targeting)

Desigur, fiecare dintre categoriile de politici amintite au rolul lor în procesul de , prin costuri diferite, procesul de integrare socio-economică a romilor.

Politicile focalizate servesc grupului țintă prin strategii, programe, proiecte, măsuri punctuale, având la bază registrul de nevoi identificate. Trebuie să subliniem că acest tip de politici permite implicarea specialiștilor romi și neromi și se pretează la evaluarea exactă și transparentă a fondurilor alocate.

Amintim aici:

Strategia Guvernului din 2001, care a permis formarea unei elite a romilor, accesarea unor locuri de muncă cu status înalt, cooperarea dintre diferiți actori instituționali, activarea unui mecanism de implementare eficient la diferite nivele(local, județean, național);

Strategia Guvernului din 2011;

Deceniul de incluziune al romilor;

Memorandum-ul Nr. 406/INB/02.11.2010 cu tema Linii directoare privind incluziunea romilor pentru perioada 2011-2020.

Comisia Europeannă: Un cadru UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor până în 2020;

Politicile mainstreaming servesc tuturor grupurilor vulnerabile, realizând astfel o abordare in tegratoare (PNAInc- Planul Național Antisărăcie și Promovarea Incluziunii Sociale, JIM -Memorandumul Comun de Incluziune Socială, PNDR-Planul Național de Dezvoltare a României). În spațiul românesc este agreată în măsură semnificativă categoria de politici focalizate, acestea fiind evaluate sub aspectul resurselor, rezultatelor și impactului obținut.

Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității romilor pentru perioada 2011-2020 vizează incluziunea romilor în plan social, economic, cultural. Agenda publică a autorităților locale trebuie să cuprindă această problematică, urmare a unei responsabilizări suplimentare a acestora.

Pentru a evita marginalizarea și excluziunea socială a romilor, Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității romilor pentru perioada 2011-2020 are ca obiective:

„Creșterea nivelului de educație și calificare a cetățenilor români aparținând minorității romilor, dobândirea abilităților și competențelor pentru viață și societate, prin sporirea investițiilor în dezvoltarea educației formale și nonformale;

Creșterea ratei de ocuparee a cetățenilor români aparținâînd minorității romilor;

Diminuarea sărăciei și a excluziunii sociale care afectează minoritatea romilor;

Diminuarea discriminării care afectează minoritatea romilor”.

Principiile care stau la baza acestei Strategii, sunt valorizate și în documente programatice precum:

Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale încheiată la Strasburg la 1 februarie 1995;

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene;

Deceniul de incluziune a romilor 2005-2015;

Platforma Europeană pentru Incluziunea romilor;

Directiva 2000/43/CE din 29 iunie 200 cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de originea rasială sau etnică;

Decizia cadru 2008/913/JAI a Consiliului -2008;

În acest context, principiile stabilite pentru a orienta acțiunile și serviciile sociale pentru minoritatea romă, sunt:

„Principiul diviziunii sectoriale

Principiul cooperării și coerenței

Principiul adiționalității fondurilor

Principiile subsidiarității și descentralizării în educație

Principiile egalității de șanse și al conțtientizării dimensiunii de gen

Principiul dialogului intercultural

Principiul nediscriminării și respectării demnității umane

Principiul egalității și compatibilității legislative

Principiul participării active

Principiile complementarității și transparenței”

Instituțiile care în plan international au atribuții în domeniul sprijinirii grupurilor cu risc sunt: CE / Comisia Europeană.,ONU / Organizația Națiunilor Unite,OSI / Open Society Institut – Institutul pentru o Societate Deschisă, DGOASI / Direcția Generală de Ocupare, Afaceri Sociale și Incluziune.

Trebuie să subliniem ideea unui cadru european pentru dezvoltarea serviciilor sociale. Principal promotor al acestei politici de coeziune este Comisia Europeană, care, în cadrul Comitetului pentru protecție socială dezvoltă un tipar în care să se configureze servicii sociale de calitate, promovate în regim de voluntariat.

Astfel, cadrul EQUASS aduce o prounere de servicii sociale la nivel European, și în același timp acreditarea calității acestor servicii.

În viziunea Comisiei Europene, serviciile sociale, vizează fie riscurile cele mai importante din viața individului, fie serviciile care sunt focalizate pe indivizi care au nevoie de intervenții de asistență personalizată care contribuie la incluziunea în mai mare măsură în plan social a acestora.

Etapa a II-a

Etapa a II-a a cercetării a permis identificarea unor indicatori pentru realizarea obiectivului său: analiza comparativă a politicilor de incluziune și a serviciilor sociale în câteva țări diferite.

Problematica romilor nu este specifică doar țării noastre, ci este o problemă ce preocupă majoritatea țărilor europene. Astfel țările membre UE și-au asumat responsabilitatea incluziunii romilor acționând convergent, pe baza unor instrumente și politici, fapt ce a dus la o serie de recomandări și măsuri ce vizează creșterea intergării sociale a grupurilor defavorizate.

În ceea ce privește directivele europene care vizează egalitatea rasială, combaterea discriminării și a xenofobiei, acestea au fost incluse în cadrul unor programe cu caracter strategic precum Strategia Lisabona, Strategia Europa 2020, Deceniul de incluziune al romilor 2005-2015, dar și documente cadru centrate pe minoritatea romă, ca: Platforma europeană pentru incluziunea romilor, Cadrul European pentru Strategiile de Integrare a Romilor 2020.

Comisia Europeană a solicitat tuturor țărilor membre UE să își elaboreze propriile strategii naționale pentru incliziunea romilor (Național Strategies for Roma inclusion –NSRI).

În acest context o parte din țările membre UE (Bulgaria, Slovacia, Cehia, România, Spania, Ungaria) au realizat și îmbunătățit anumite strategii existente în Agenda Lisabona care s+au continuat într-un alt program – cel al Decadei de incliziune a romilor 2005-2015, desemnând anumite instituții pentru implementarea acestui proces.

Tabel 4.1. Institutia responsabila în programul Decada de incluziune a romilor

Sursă: Informații preluate de pe site-ul www.romadecade.org

Un aspect deosebit de important, sesizat și de UE este cel referitor la numărul populației rome, deoarece așa cum se preciza și în raportul NO DATA –NO PROGRES „ al Open Society Fundation –iunie 2010, „lipsa de date privind comunitățile rome rămâne cel mai mare obstacol pentru a evalua condițiile de viață și de analiză a impactului politicilor naționale și a măsurilor”.

Tabel 4.2. Populația de etnie romă

Sursa: Informații preluate de pe site-ul www.romadecade.org

Trebuie amintit faptul că felul în care țările UE vin în întâmpinarea dificultăților cu care se confruntă populația de etnie romă, depinde în primul rând de cadrul național de protecție a drepturilor umane existent în fiecare țară, de politicile culturale ce recunosc minoritățile etnice precum și de întreg spectrul sistemelor de politici sociale. Pentru realizarea unei imagini de ansamblu, prezentăm în continuare principalii indicatori ce privesc deprivarea populației de etnie romă, funcție de dimensiunile educație, ocupare, acces la servicii de sănătate, locuire și bunăstare materială.

Grafic 4.1. Rata riscului de sărăcie în rândul romilor

Chiar dacă la prima vedere rata riscului de sărăcie în rândul romilor, comparativ cu alte țări analizate, este mai mică, datele rezultate nu ar trebui să ne bucure deloc. Considerăm că acest indicator este relativ scăzut datorită plecărilor masive (migrației) ce a avut loc după anul 1990 și până în prezent, în țări puternic dezvoltate ale Europei, fapt ce a contribuit la relansarea și reducaerea sărăciei în rândul populației analizate.

Probabil am putea crede că acumulările financiare rezultate în urma plecărilor în țările europene, au fost rodul furturilor, înșelătorilor și delincvențelor cu care mass media ne-a obișnuit. Nu trebui să uităm că și în rândul acestora sunt oameni onești care au lucrat și lucrează în meserii ce solicită mână ieftină de lucru sau meserii degradante ,iar aici aceștia nu s-au formalizat și au acceptat să lucreze pentru a-și întreține familiile rămase acasă.

Grafic 4.2. Șomeri de etnie romă între 20 și 64 de ani

Procentul de 28% prezentat în graficul de mai sus atinge această valoare cel puțin din 2 motive:

Slaba pregătire profesională a acestei categorii reduce șansele de integrare profesională;

Însăși economia nu oferă un număr suficient de locuri de muncă compatibil cu nivelul de educație și să fie satisfăcător renumerat.

În aceste condiții, o parte însemnată a populației analizate preferă să trăiască din ajutoarele primite de la stat sau de pe urma alocației copiilor.

Grafic 4.3. Etnici romi cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani, care sunt angajați cu contract de muncă

Aflat în consonanță cu situația prezentată anterior, considerăm că are ca fundament principal aceleași motive ca și cele expuse mai sus.

Grafic 4.4. Etnici romi cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani, care au absolvit cel puțin școala generală sau profesională

Datele obținute reflectă preocuparea scăzută a etnicilor romi de a-și întregi studiile, fapt ce se reflectă direct în greutățile întâmpinate în integrarea socio-economică. Din nefericire, concepția și mentalitatea populației analizate va fi transmisă și copiilor acestora, preferând așa cum menționam anterior , să ia drumul occidentului pentru un trai mai ușor.

Grafic 4.5. Copii romi cu vârsta între 7 și 15 ani care nu frecventează școala

Acest fenomen îngrijorător a copiilor romi care nu frecventează școala poate fi interpretat atât din punct de vedere al părinților care nu îi încurajează să urmeze și să frecventeze cursurile școlilor- aceasta fiind și o tradiție în interiorul acestei culturi, dar și gradul scăzut de sărăcie cu care se confruntă aceste familii care nu își permit să susțină acest efort. Cu toate acestea măsurile coercitive luate de guvernele țării noastre în ultimii ani (copiii nu primeau alocația dacă nu frecventau școala) cât și măsurile atractive (programul Laptele și cornul și alte programe similare) prin care copiii beneficiau de produse alimentare , a făcut ca eșantionul analizat să scadă la nivelul procentului prezentat.

Grafic 4.6. Copii romi cu vârsta între 4 și 6 ani care sunt înscriși la grădiniță

Situația copiii romi cu vârsta cuprinsă între 4 și 6 ani , care merg la grădiniță este oarecum îmbucurătoare față de perioada de după 1995, deoarece după această dată datorită dezindustrializării, a lipsei acute de locuri de muncă- părinții au renunțat să-și ducă copiii la grădiniță. Oarecum asemănătoare cu situația prezentată anterior, părinții acestor copii au căpătat o mentalitate nouă și au început să-i ducă pe aceștia la grădiniță, ca urmare a culturii împrumutate din occident, a acumulării de fonduri financiare, dar și a condițiilor tot mai bune pe care grădinițele le oferă copiilor.

Se poate presupune că în viitor procentul analizat să crească și nu neapart datorită condițiilor economice, ci în primul rând datorită mentalității noii generații de părinți ce a luat contact cu cultura europeană.

Grafic 4.7. Grafic persoane rome deprivate de utilități gospodărești

În cazul persoanelor rome, care sunt deprivate de utilitățile gospodărești, acesta însumează o serie de factori care au determinat această situație :

În primul rând famiile rome sunt stabilite preponderent în mediul rural, la marginea localităților. În aceste condiții, accesul la canalizare, curent electric, apă potabilă, etc., se realizează greu, deoarece chiar infrastructura specifică utilităților menționate anterior nu este dezvoltată.

Pe de altă parte, populația analizată nu dispune de fondurile financiare pentru a-și racorda locuința cu cele necesare gospodăria;

Populația de etnie romă care a lucrat în strănătate și.a strămutat locuința în interiorul comunităților, construind case pe care le-au racordat și utilatla fel ca și populația majoritară;

De asemenea, subliniem că până acum 50 de ani, o parte din acesată populație era nomadă, iar trecrea la locuri statornice se face treptat;

Grafic 4.8. Grafic privind adulți de etnie romă care au asigurare de sănătate

Beneficiarii asigurăărilor de sănătate sunt de obicei cei care locuiesc în mediul urban, au o pregătire medie și sunt angajați cu carte de muncă.Cei care nu au asigurări de sănătate locuiesc de regulă în mediul rural, nu lucrează, sunt plecați în afara țării sau nu știu că au acest drept. Trebuie să subliem că o bunmă parte dintre aceștia nu au nici acte de identitate , îngreunând procesul de acces la asigurări de sănătate.

Având ca rezultat direct datele prezentate anterior, Comisia Europeană a considerat că este necesar să facă următoarele recomandări privind strategiile țărilor membre focalizate pe seriile de indicatori, astfel:

Tabel Recomandările CE privind strategiile naționale de incluziune a romilor

Sursa: CE (2012) National Roma Integration Strategies: a first step

in the implementation of the EU Framework

Folosindu-se de experiența țărilor membre UE, în special a celor care au participat activ la Deceniul Romilor, Comisia Europeană a propus extinderea perioadei de implementare a Stragegiei de Incluziune a Romilor, pânî în anul 2020, solicitând în același timp tuturor țărilor membre să-și centreze strategiile de integrare a romilor pe patru mari domenii:

educație

ocupare

sănătate

locuire

Ținând cont de aceste recomandări, prezentăm în continuare, principalele măsuri luate de țările membre, pentru creșterea nivelului de educație al copiilor.

Sursa: Comunicatul Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor- Strategia Națională de Integrare a Romilor: un prim pas în implementarea strategiei europene, 2012, p. 5

În vederea reducerii decalajului existent între numărul de romi și nonromi angajați în statele membre UE, și pentru a avea rezultatele scontate, toate statele membre vor trebui să-ți etapizeze obiectivele pe termene statistice, în scopul monitorizării progreselor.

Principalele măsuri solicitate de UE pentru participarea sporită pe piața muncii sunt:

Tabel Măsuri pentru susținerea participării la piața muncii la nivel UE

Sursa: Idem, p. 7

În scopul accesului unitar, la nivel UE la serviciile de sănătate, s-a ajuns la concluzia că toate țările membre trebuie să-și impulsioneze criterii de extindere a serviciilor de sănătate, creșterea condițiilor de acces a populației rome la aceste servicii, precum și promovarea, dar mai ales conștientizarea, la nivelul acestei populații, a necesității controalelor medicale.

În aceste condiții, UE propune următoarele măsuri pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate

Tabel Măsuri pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate la nivelul UE

Sursa: Comunicatul Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor- Strategia Națională de Integrare a Romilor: un prim pas în implementarea strategiei europene, 2012, p. 8-9

Cât privește condițiile de locuire, menționăm că la nivel UE, există un număr restrâns de state care promovează măsuri de înlocuire nediscriminatorii. Astfel, Comisia Europeană a sprijinit statele membre în promovarea dezvoltării locale prin apelarea unor diferite surse de finanțare precum Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune.

Principalele măsuri de îmbunătățire a situației locative solicitate de către UE sunt:

Dacă până acum am prezentat situația de ansamblu, în ceea ce privește măsurile recomandările și strategiile la nivel UE, în cele ce urmează vom analiza succint situația concretă existentă în țările enumerate mai sus, vis-a -vis de problematica incluziunii romilor.

Prima țară la care ne vom referi este Bulgaria- țară participantă la angajamentul Deceniul de Incluziune a Romilor 2005-2015 și care nu demult a adoptat Strategia Internațională Pentru Integrarea Romilor. Beneficiara unui procent de 4,9% din populația totală (conform Recensământului din 2011), prin strategia mai sus amintită scoate în evidență multiplele probleme cu care se confruntă minoritatea romă.

Pe lângă progresele mici relevate de Banca Mondială în anul 2003, romii din Bulgaria se confruntă, atât pe plan nașțional dar și european, cu o atitudine ostilă antiromi, dar și a discriminării.

Referindu-ne la integrarea romilor pe piața muncii, Fundația Secretariatului Deceniului pentru Incluziune a Romilor și Open Society Sophia a scos în evidență faptul că doar 1/3 din populația romă este angajată, iar condițiile de angajare sunt lovite de obstacole de genul: 25% dintre cei care au dorit să se angajeze au fost refuzați datorită originii etnice, iar 22% datorită calificării reduse.

În ceea ce privește educația tinerilor, cu vârste cuprinse între 20-24 de ani, constatăm că 1/5 din rândul acestora a reușit să parcurgă cursurile uneii școoli generale sau profesionale, iar din rândul copiilor cu vârsta cuprinsă îngtre 7 și 14 ani, un procent de 15 % nu frecventează școala.

Referitor la condițiile de locuit, acestea sunt precare, populația romă locuind la periferia orașelor, unde 77% dintre aceștia nu beneficiază de utilități gospodărești (bucătărie, electricitate, baie în casă, neracordate la rețeaua de apă).

Cât privește asigurările de sănătate, rapoartele Comisiei Europene au evidențiat faptul că 50% din populația romă, nu are asigurări de sănătate.

Slovacia

Prin Planul Național de Acțiune al Deceniului de Incluziune al Romilor 2005-2015, guvernul slovac și-a propus să întreprindă toate eforturile pentru a depăși excluziunea socială și să promoveze integrarea romilor.

În conformitate cu Recensământul populației din 2011, minoritatea romă din această țară este de 105738, aproximativ 2% din întreaga populație, în ccondițiile în care Consiliul Europei estimează o cifră mult mai mare, ce duce spre un procent de 9%.

Un aspect nedemn de secolul în care trăim s-a consumat în această șară, prin construirea unor ziduri în jurul așezărilor rome. Mai mult, dărâmarea locuințelor improvizate ale romilor, s-a făcut sub umbrela protecției mediului.

Aceste date au fost clar formulate în Raportul ERRC pe 2013- unde reprezentanți ai Con siliului Europei au cerut oficialităților orașului Kosice, înlăturarea zidurilor.

În aceste condiții, pșosibilitățile de integrare a romilor sunt mult mai mici, procentul celor care lucrează, vis-a –vis a șomerilor fiind de 15,3%-84,7%. În același timp, ca de altfel în majoritatea țărilor din Europa de Est, o mare parte din popșulația romă lucrează în „economia cenușie”, neavând forme de angajare, supunându-se la exploatare și condiții de muncă grele și precare. Un fapt îmbucurător scoate în evidență că în Slovacia nu există analfabetism în rândul romilor. Studii pe aceeași temă (vezi Studiul UNDP –wv-EC și FRA 2011) relevă aspectul că din rândul tinerilor romi cu vârsta cuprinsă întgre 20-24 de ani- numai 19% au finalizat o școală generală sau profesională.

Dacă în cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 15 ani , 3% din rândul acestora nu frecventează școala, în cazul copiilor preșcolari, cu vârsta cuprinsă între 4 și 6 ani, procentul este mult mai mare, aproximativ 30%.

Inexistența unor programe de ocupare, mai ales în sectorul public, a dus la creșterea șomajului- în coondițiile în care o mare parte din rândul populației ce locuiește în zonele rurale, ot lucra în sectoare nonagricole, în meserii pe care aceștia le știu și le practică ( confecționări mobilă din ratan ssau prelucrarea lemnului).

Consiliul Europei a criticat programul strategic din Slovacia, atât în problema educației și a ocupării în sectorul public, dar mai ales în domeniul politicilor de locuire, aceasta fiind cea mai slabă componentă a politicilor publice.

Finlanda

Finlanda prezintă modele de bună practică în domeniul incluziunii romilor, și ceea ce este foarte important, a ratificat tratate ale Consiliului Europei privind integrarea minorităților; politicile sociale implementate au asigurat un cadru favorabil acestui demers de combatere a excluziunii romilor și promovare a incluziunii acestora.

Ministerul Protecției Sociale a elaborat și implementat PoliticaNațională pentru Romi, care prevede atingerea unor indicatori specifici:

formarea profesională și integrarea romilor pe piața forței de muncă;

susținerea prin măsuri concrete a egalității în drepturi și a accesului la servicii pentru etnicii romi;

realizarea unor eforturi concrete de dezvoltare a culturii și identității culturale a romilor;

stimularea participării școlare a copiilor și tinerilor romi;

Au fost inițiate măsuri de colaborare interdepartamentale pentru asigurarea locuirii și creșterea locurilor de muncă cu acces pentru grupurile dezavantajate.

Grecia

În contextul crizei economice, situația grupurilor dezavantajate devine tot mai dificilă. În Grecia se realizează o abordare strategică potrivit Planului de acțiune integrat pentru integrarea romilor greci 2001-2008. Pentru o perioadă următoare, 2012-2020, documentele legislative și programatice sunt centrate pe asigurarea accesului la locuințe, servicii de sănătate, servicii educaționale , accesul la piața forței de muncă. Ca principale probleme pe care le are populația romă din Grecia, înregistrăm rata ridicată a șomajului, respectiv numărul mare a celor care lucrează fără contract de muncă.

România

Incluziunea persoanelor de etnie romă se regăsește în preocupările cercetătorilor (Sandu, 2005, Zamfir et al, 1993 Cace et al, 2006), dar și în prevederile documentelor legislative și programatice.

Politicile de sprijin pentru populația romă sunt în sinergie cu principiile economiei sociale, având parte de o atenție deosebită.

În anul 2014 a avut loc evaluarea progreselor înregistrate în implementarea strategiilor de integrare a romilor –în principal pe cele patru domenii: eduucație, ocuparea forței de muncă, sănătate și locuințe, dar și pentru combaterea discriminării și utilizare a fondurilor.

În urma evaluării au rezultat date promițătoare privnd incluziunea populației rome în cea ce privește accesul la sănătate și educație. Astfel, încă din anul 2011, guvernul României a angajat 450 de mediatori, în materie de sănătate, care au avut rolul de a realiza dialogul dintre instituțiile medicale și romi, vis-a vis de demersurile necesare obținerii asigurărilor de sănătate, de a se înscrie la un medic de familie, de a consilia mamele cu privire la diferite aspecte ce țin de sănătate.

În spiritul bunei practici și datorită rezultatelor bune obținute s-a ajuns la concluzia că unul dintre obiectivele care favorizează incluziunea romilor este de a mări numărul mediatorilor cu 25% până în anul 2020.

Cât privește programul de măsuri în domeniul învățământului, acesta se va constitui ca prioritate a Strategiei României și va viza stimularea participării copiilor romi la educație și îngrijirea copiilor preșcolari. Tot în acest program au fost vizate și măsurile privind accesul romilor în învățământul superior. Astfel, dacă prin programele ce ofereau locurile speciale pentru admitere în universitățile publice- la nivelul anului 2011 au fost alocate 555 de locuri, iar în anul 2013, numărul acvestora a crescut la 564.

În problema ocupării a rezultat faptul că principalele măsuri au vizat îmbunătățirea participării la piața muncii a minorităților rome, prin măsuri specifice precum : campanii de informare și asigurare a legăturii dintree angajatori și romi, facilitarea forței de muncă și antreprenoriatului pentru romi, cât și acordarea de facilități pentru agenții economici ce angajează cetățeni aparținători grupurilor defavorizate.

Și în privința locuirii s-au avut în vedere obiective ce au vizat:

construirea de locuințe pentru asigurarea accesului nediscriminatoriu a romilor cu venituri mici;

reabilitarea clădirilor locuinței populației romilor;

sprijinirea activității de cadastru și întabulare a proprietăților imobiliare.

Etapa a III-a

Ultima etapă a cercetării vizează identificarea unor măsuri de intervenție punctuale în raport cu incluziunea romilor și diferite tipuri de servicii sociale care vin în sprijinul lor.

Studiul a permis identificarea unor măsuri punctuale atât pe linia intervenției, cât și a prevenirii riscului de excluziune socială și marginalizare socială a grupurilor cu risc social ridicat în general, a populației rome în special.

Concluzii

Datele prezentate au făcut posibilă identificarea situației concrete în care se găsește populația romă, dar și eforturille pe care țara noastră le face în scopul incluziunii socio-economice a acesteia.

În același timp, am putut observa că populația analizată din țara noastră, se află într-o poziție medie privind incluziunea social, România fiind recunoscută ca țară tolerantă care respectă fiecare grup minoritar în parte, assugurându-le drepturile și libertățile de care se bucură și populația majoritară.

În același timp, efortuirle incluziunii sociale trebuie să țină seama de anumite tradiții , mentalități și caracteritici ale populației rome, în acest sens aparișia mediatorilor ar trebui extinsă și la alte capitole, nu numai la cele prevăzute în Strategia Guvernului României pentru Incluziunea Cetățenilor Romi și ar trebui să puncteze schimbarea mentalității și a comportamentului socio-uman al populației analizate.

Considerăm că astăzi, în urma programelor aplicate, populația romă nu se mai poate numi populație defavorizată, aceasta beneficiind de aceleași drepturi ca și populația majoritară, la care se adaugă o serie de programe cu rol de ajutor în demersul incluziunii . incluziune care nu se va realiza decât treptat , odată cu creșterea economică, cu schimbarea mentalităților și adaptarea comportamentului la grupul majoritar.

Bibliografie

Arpinte, Daniel; Baboi, Adriana; Cace Sorin; Tomescu, Cristina, Stănescu, Iulian, 2008, Politici de incluziune socială, în CALITATEA VIEȚII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 339–364

Barr, N., 1998, The economics of the welfare state, Stanford University Press, Stanford

Boussaguet,Laurie, Sophie, Jacquot și Pauline, Ravinet, 2009, Dicționar de politici publice, Editura Polirom, Iași

Busemeyer, M.,R., Goerres, A., 2009, Attitudes towards redistributive spending in an era of demographic ageing : the rival pressures frim age and income in 14 OECD countries.Journal of European Social Policy 19, p.195

Chipea, F., 2010, Dezvoltare socială teritorială. Premise conceptuale și date empirice, Editura Universității din Oradea

Chipea, F., Ștefănescu, F., 2004, Combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale – studiu de caz în județul Bihor, Editura Universității din Oradea

Cojocaru, Ș., 2010, Evaluarea programelor de asistență socială, Editura Polirom, Iași

Idem, 2005, Metode apreciative în asistența socială. Ancheta, supervizarea și managementul de caz, Editura Polirom, Iași

Dunn, W., 2010, Analiza politicilor publice. O introducere, Editura Polirom, Iași

Easton, D., 1965, A system Analysis of political Life, John Wiley&Sons, New York, London, Sidney

Ferreol, G., 1995, Dicționar de sociologie, Editura Polirom, Iași

Hogwood,B., Gunn, L., 2000, Introducere în politicile publice, Editura TREI

Ionescu, Mariea și Cace, Sorin,2006, Politici publice pentru romi. Evoluții și perspective,

București, Editura Expert.

Lazăr, F., 2010, Introducere în politici sociale comparate. Analiza sistemelor de asistență socială, Editura Polirom, Iași

Idem, 2000, Statul bunăstării din România, în căutarea identității, în Calitatea Vieții XII, Nr.1-4, pp. 7-38

Leibfried, S., 1993,Towards an European Welfare State? In Jones, C., New perspectives on the Welfare State in Europe, Routlege

Lipsey, M.V., 2000, Meta analiysis and learning curve in evaluation practice, American journal of evaluation, vol. 21

Lindenberg, Mark și Bryant, Coralie, 2001, Going Global: Transforming Relief, and Development NGO S, Kumarian Press, Bloomfield.

Poede, G., 2002, Politici sociale. Abordare politologică, Editura Edict, Iași

Idem, 2002, Politici sociale, Tipografia Moldova, Iași

Preda, M., 2007, Politica socială românească. Între sărăcie și globalizare, Editura Polirom, Iași

Preoteasa, Ana Maria, 2009, Cercetarea politicilor sociale. Aspecte metodologice

Surdu, M., 2003, Segregarea romillor în educație distanță fizică sau socială?, Editura Arves, Craiova

UNESCO, Sinteză de studii de caz, București

Zamfir, C., Stoica, L., Stoica, 2006, O nouă provocare: dezvoltarea socială, Editura Polirom, Iași

Zamfir, C. , Stoica, L., Stănculescu, M., 2007,(coord.), Proiectarea dezvoltării sociale – ghid metodologic, București

Zamfir, C., Stănescu, S., (coord.), 2007, Enciclopedia dezvoltării sociale, Editura Polirom, Iași

Idem, 2000, Elemente pentru o strategie antisărăcie în România, în Strategii antisărăcie și dezvoltare comunitară, Editura Expert, București

Zamfir, C., Vlăsceanu, L.,(coord.), 1993, Dicționar de sociologie, Editura Babel, București

Zamfir, E.(coord.), 2000, Strategii antisărăcie și dezvoltare comunitară, Editura Expert, București

Documente și rapoarte

MMFPS, 2008, Raportul Național Strategic privind protecția socială și incluziunea socială, 2008-2010

Guvernul României, 2008, Raportul național strategic privind protecția romilor

Carta socialã Europeanã, art.14.

Legea nr.74 din anul 1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite, adoptatã la Strasbourg la 3 mai 1996.

Legea 705 din 2001 privind sistemul naþional de asistenþã socialã, publicatã în M. Of. nr. 814 din 18.12.2001.

OG 68/2003 privind serviciile sociale.

HG 515/2003 de aprobare a Ordonanþei nr. 68/2003 privind serviciile sociale.

HG 1876/2005 pentru aprobarea Strategiei naþionale de dezvoltare a serviciilor sociale.

Alte surse:

http://www.ies.org.ro/library/files/raport_serviciile_sociale_in_romania._rolul_actorilor_economiei_sociale.pdf (accesat noiembrie, 2014)

file:///C:/Users/formator/Downloads/RO_RO_Web.pdf

http://fra.europa.eu/sites/default/files/eu-midis_technical_report.pdf

http://www.edrc.ro/resources_details.jsp?resource_id=17

http://cpescmdlib.blogspot.ro/2012/04/romii-politici-europene-resurse-si.html

http://www.anr.gov.ro/docs/Publicatii/Politici_publice_pentru_romi.pdf

http://www.fundatia.ro/sites/default/files/ro_123_studiu_ro.pdf

Legea asistentei sociale, publicata in Monitorul Oficial nr. 905/2011 din 20 decembrie 2011

CE (2012) National Roma Integration Strategies: a first step

in the implementation of the EU Framework

Politici publice pentru romi – tendințe și perspective”,disponibilă pe pagina web a ANR:

www.anr.gov.ro.Raportul de activitate al ANR 2006, disponibil pe www.anr.gov.ro, consultat în 2014.

Sandu, Dumitru (2005) O hartă socială a comunităților de romi, București, ediție bilingvă,

disponibilă la www.anr.gov.ro, consultat în 2014

Preoteasa, Ana Maria, Cace Sorin, Duminică Gelu (2009), Strategia națională de

îmbunătățire a situației romilor – Vocea comunităților, București, Editura Expert.

Centrul European pentru Politica și Cercetarea în Domeniul Bunăstării Sociale, 2010, Raport de sinteză privind Atingerea excelenței în cadrul furnizării de servicii sociale

Anexe

Index tabele, grafice, figuri

Fig 3.1.Factori cu influență semnificativă asupra serviciilor sociale

Fig. 4.1. Politicile naționale și europene în care au fost inclusă minoritatea romilor

Tabel 4.1. Instituția responsabilă în programul Decada de incluziune a romilor

Tabel 4.2. Populația de etnie romă

Grafic 4.1. Rata riscului de sărăcie în rândul romilor

Grafic 4.2. Șomeri de etnie romă între 20 și 64 de ani

Grafic 4.3. Etnici romi cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani, care sunt angajați cu contract de muncă

Grafic 4.4. Etnici romi cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani, care au absolvit cel puțin școala generală sau profesională

Grafic 4.5. Copii romi cu vârsta între 4 și 6 ani care sunt înscriși la grădiniță