Managementul Serviciilor Pentru Ingrijirea Virstnicilor LA Domiciliu

MĂNĂGEMENTUL SERVICIILOR PENTRU ÎNGRIJIREA VÎRSTNICILOR LA DOMICILIU

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Actualitatea cercetării. Evoluția și transformările din domeniul social au evidențiat și în țara noastră necesitatea unor servicii speciale adresate unor categorii diverse de beneficiari – persoane aflate în vărstă sau care se confruntă cu o serie de probleme/nevoi cărora nu le pot face față și care ajung adesea în situații de disconfort, inadaptare, izolare, marginalizare sau chiar excludere sociala.

Măsurile de politică socială din domeniul guvernamental și interesul societății civile au permis dezvoltarea unor practici noi de intervenție și asistență socială, în unele cazuri aceasta constituind elemente de noutate pentru societatea țarii noastre, atât prin tipul de servicii oferite beneficiarilor, cât și prin modul de acțiune în cadrul acestor servicii. Pe fondul schimbărilor sociale s-a impus nevoia pregătirii specialiștilor în domeniul serviciilor sociale și au apărut o serie de specializări mai puțin familiare în contextul nostru socio-cultural.

Cercetarea analizează contextul actual de reorganizare și transformare radicală a serviciilor de intervenție psihosocială în domeniul asistenței persoanelor în vărstă cu cerințe speciale sau aflate în dificultate și are în vedere perspectivele de evoluție a acestor servicii. Ea reprezintă rezultatul preocupării recente din domeniul reformelor de politică socială, adresate persoanelor vârstei a treia, în perspectiva modernizării și racordării țării noastre la sistemele europene de asistență socială pentru aceasta categorie de persoane. Pentru elaborarea și redactarea prezentei lucrări au fost utilizate și adaptate o serie de informații obținute în urma cercetării unor serii de lucrări ce abordează tema specifică  managementului asistenței sociale a persoanei în etate.

Problematicii în domeniu, însoțită de cadrul juridic în vigoare, oferă o imagine reala și încrederea că managementul asistenței sociale, un domeniu vast, de altfel, precum și acțiunea socială, care reprezintă rezultatul acesteia, vin în sprijinul persoanei în etate aflate în nevoie, oferindu-i alternative concrete pentru asigurarea unui trai decent.

Conștiința comunitară stimulată de o cultură socială poate contribui din plin la diagnoza socială și la îmbunătățirea dinamicii acesteia în sensul soluționării operative și favorabile a nevoii sociale.

Domeniul asistenței sociale în general este unul al faptelor, fenomenelor sociale complexe.

Problema cercetării: deși una dintre direcțiile cele mai importante de cercetare, dar și de acțiune în ceea ce privește protecția socială a persoanelor în vârstă vizează combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale, totuși, protecția socială a persoanelor în vârstă nu a capătat în mod deosebit atenția, așa cum este cazul copiilor, tinerilor, grupurilor etnice. Problematica lor apare cel mai adesea implicit, cu excepția celei legate de sistemul de pensii.

Odată cu aplicarea reformei economice în Republica Moldova, este necesar să se treacă și la o reformă în domeniul social, respectiv al asistenței sociale, care să atenueze, pe cât posibil, deprecierea nivelului de trai a persoanelor în etate și nu numai – considerat un segment apreciabil de populație. Un rol important în soluționarea cazurilor sociale îl are administrația publică locală, care trebuie să intervină cu profesionalism și metode specifice, potrivit atribuțiilor stabilite prin actele normative în vigoare de către administrația publica centrală. Pentru a interveni prompt și eficient, salariații din aparatul primăriilor este necesar să cunoască domeniul în care lucrează și mijloacele pe care le au la dispoziție pentru soluționarea problemelor sociale din cadrul comunităților[10, p.14].

În funcționarea sistemului național de asistență socială mai participă și alți actori (instituții publice, organizații non-guvernamentale, Biserica, persoane fizice) care trebuie, la rândul lor, să cunoască modul și gradul optim de participare, de implicare în soluționarea cazuisticii sociale.

O problemă socială ce vizează persoana vârstnica nu apare din neant. La modul cel mai general, este o ,,abatere,, constantă între o situație prezentă nesatisfăcătoare și o situație ulterioara de dorit. De exp. ,,în orașe, un număr semnificativ de bătrâni trăiesc în sărăcie extremă: bătrâni singuri, cu pensii mici sau fără sprijin din partea copiilor sau fără copii, care pierd locuința prin înșelăciune sau prin acumulare de datorii,,. Așadar o problemă socială este declarată ca atare de către membri implicați ai comunității, societății, de către ,,societate,, de către decidenți, de către practicieni, de către profesioniștii tratării și soluționării acesteia [12, p.18].

Pentru identificarea și rezolvarea problemelor sociale a persoanei în vârstă este nevoie de o multitudine de informații. Managementul, psihologia, sociologia și asistența socială vin cu o privire distinctă de cea administratorului și politicianului asupra problemelor sociale, asupra modului de organizare a activităților, asupra mijloacelor și procedeelor de pus în act pentru soluționarea eficientă a lor. Cercetarea științifică în domeniu poate induce mai multa coerență, evitând ideologizarea lui[13, p.84].

Cercetarea managementului serviciilor de asistență socială destinate persoanelor în vârstă a stârnit în ultima vreme un nou val de interes în rândurile celor care lucrează în domeniul asistenței sociale. Ea are numeroși adepți și ca o noua opțiune în domenii cum sunt îngrijirea persoanelor în vârstă, modificări fizice și psihologice caracteristice vârstei a III, dependența acestora precum și instituționalizarea persoanelor în vârstă. Domeniul asistenței sociale necesitã o importantã infuzie de resurse materiale și umane [17, p.35].

Lumea studiată de științele sociale este o lume a particularului, alcătuită din indivizi, organizații, orașe, grupuri, state, provincii, națiuni. Obiectivul științei este de a depăși acest nivel, de a ajunge la unul mai ridicat de generalitate.

Cu toate acestea, generalizarea nu elimină importanța evenimentelor particulare. De fapt, scopul real al tranziției de la particular la general este o mai bună înțelegere a ambelor, cunoașterea cazurilor individuale este facilitată de generalizări. Selectarea adecvată a elementelor de intervenție în domeniul social reprezintã o acțiune conjugatã a actorilor sociali și politici, cu contribuția celor angrenați în activitatea științificã de cercetare și evaluare a politicilor și programelor sociale.

Scopul cercetării: este de a analiza serviciile prestate de Direcția asistență socială față de persoanele vârstnice din sectorul Rișcani, municipiul Chișinău specificând măsurile de suport si ajutor bătrânilor de către stat și comunitate.
Obiectivele cercetării:

determinarea conceptelor privind bătrânețea, stereotipuri și prejudecăți;

analiza situației actuale a problemelor cu care se confrunta vârstnicii, specific sectorul Rișcani;

identificarea rolului direcției asistență socială în determinarea și prevenirea riscurilor și dificultăților cu care se confruntă persoanele vîrstnice.

analiza diversității serviciilor sociale care sunt prestate de direcția asistență socială persoanelor vîrstnice

elaborarea de recomandări privind situația persoanelor vârstice din sectorul Rișcani.

Ipotezele cercetării:

Instituționalizarea persoanelor în vârstă este însoțită de un șir de implicatii sociale, ce se reflectă în stări depresive.

Daca persoanele în vârstă o sa fie mai informati despre spectrul de servicii prestate de Directia asistenta sociala gradul lor de vulnerabilitatea va descreste

Baza conceptuală a lucrării: o constituie teoriile dezvoltării, teoriile privind problemele fundamentale ale psihologiei persoanelor în vârstă.

Termeni-chee: instituționalizare, asistența persoanelor în etate, implicatii psihosociale, politici și programe sociale, protecția socială, incluziune socială, calitatea vieții etc.

În 1975 vîrsta a III-a reprezentă pe glob 5,6% din populație, iar în 2000 — deja 6,3%. În Europa indicii sunt, respectiv, de 12,3% și 14,3%, ceea ce denotă îmbătrînirea populației europene. Pînă în anii 1986 – 1987 Republica Moldova intră în numărul statelor cu populație tînără, deoarece ponderea populației cu vîrsta de peste 60 ani nu depășea pragul îmbătrînirii de 12% din totalul populației. Republica Moldova a atins acest prag în anii 1988-1989. La recensămîntul populației din 1989 ponderea acestei categorii de populație constituia deja 12,6 %. Pe parcursul anilor 1990 procesul de îmbătrînire s-a identificat, la Recensămîntul din anul 2004 ponderea populației cu vîrsta de peste 60 ani a atins cota de 14,2%, iar în 2008 a scăzut la 13.5% [20, p.67].

Mulți autori, atît din țara noastră cît și din alte țări au încercat să definească bătrînețea. Ca exemplu noțiunea de vîrstă înaintată se utilizează pentru perioada de viață a omului care urmează după maturitate și ține pănă la sfîrșitul existenței sale. Această perioadă mai este numită și vîrsta a treia, perioada de involuție, perioada de bătrînețe sau senescență [10, p. 39]. Bătrînii sunt definiți drept persoane de vîrstă postadultă, în genere cea care a împlinit și depășește 60 de ani, dar în special în ultimul timp, cea care a împlinit și depășește 65 de ani. Sintagma presupune că vîrsta a treia desemnează persoanele ce au împlinit vîrsta de 60 de ani și mai mult. Populația de vîrsta a III sau bătrînii constituie o categorie specifică a societății care întrunește persoanele începînd cu vîrsta de 60-65 ani, pînă la deces.

În societățile tradiționale, caracterizate de extensia legăturilor familiale, de o moralitate cresută și o speranță de viață redusă, bătrînețea semnifica prestigiu social, experiență și înțelepciune, capacitatea de a găsi soluții echilibrate și ingenioase problemelor sau conflitelor din cadrul comunității. Deaceia vârstnicii erau priviți cu respect și prețuire, li se acordau poziții sociale prestigioase, iar contribuția lor, mai ales cea cu caracter spiritual, era apreciată ca avînd o importanță vitală pentru viața comunitară [21, p. 123].

În societățile contemporane, definite, dimpotrivă, de disoluția familiei extinse, de reducerea mortalității și creșterea speranței de viață, bătrînețea înseamnă, cel mai adesea, neputință, incapacitate, boală, conservatorism, lipsă de discernămînt, iritabilitate și dependență față de alții, vîrstnicii fiind considerați, în marea lor majoritate, ca o povară pentru societate.

Din punct de vedere social bătrînețea este echivalentă cu retragerea din activitatea profesională, cu dezangajarea față de rolurile sociale active și adoptarea altor roluri cu caracter compensatoriu, definite însă de dependență. Adică, bătrînețea începe odată cu pierderea capacității de muncă a persoanelor din cauza pierderii puterilor aparența,unor dureri care nu permit persoanei să îndeplinească acele funcții care le făcea cu cel puțin 5 ani mai înainte. Astfel persoana care deja e în etate capătă alte roluri care sunt mai pasive din punct de vedere fizic și caută ca cineva să satisfacă nevoile apărute, cu care se confruntă persoana dată.

Știința ce studiază toate aspectele îmbătrînirii (sanitar, sociologic, economic, comportamental, de mediu ș.a.) e definită ca gerontologie. Ea face apel aproape întotdeauna la mai multe discipline. Gerontologia (din greacă « geront » – bătrîn + « logos » – studiu) este ramura biologiei și a medicinei care se ocupă cu studiul îmbătrînirii ca proces fiziologic, sub aspectele sale biologice și sociale (gerontologia socială). Astfel mai pe scurt, ramură a biologiei care studiază problemele îmbătrînirii. Ea prezintă o ază teoretică pentru gereatrie. Termenul a fost descoperit pentru prima dată de către medicul rus Ilie Mecinicov, dar a fost utilizat aia în anul 1950. Geriatria (din greacă – „geras” – bătrînețe + „iatria” – tratament) care este o ramură a medicinii ce se ocupă cu stcare este o ramură a medicinii ce se ocupă cu studiul bolilor bătrîneței și ale sinilității, și cu tratamentul și prevenirea lor. Termenul a fost introdus de medicul smerican I Nasher în 1909, astfel spus este medicina vîrstnicului (mediina unei grupe de vîrste). Cu alte cuvinte geriatria se ocupă de sănătatea bătrînilor din toate aspectele – profilaxia, tratament, recuperare, supraveghere etc.Unii cercetători definesc senescența drept un proces insidios,dar constant, ce urmează perioadei de maturitate și se produce diferențiat, în funcție de particularitățile individuale, precum și de ansamblul condițiilor de trai. Conform altor studii, viața bătrînului, activitatea lui, posibil profesională, dar primordial habituală, este indispensabilă de problema „calității vieții”, care este determinată nu numai de boală etc., dar și de suferința sufletească greu recuperabilă, un fel de bunăstare reală și percepută în raport cu nivelul ideal sau dorit al unei condiții specifice . Potrivit altor opinii, calitatea vieții este determinată de cîțiva factori de bază: individual, de populație, economic și de mediu înconjurător [23, p. 56].

Alți termeni care trebue să-i definim sunt : Discriminare care este tratarea inegală a unor indivizi, grupuri și colectivități în raport cu unele trăsături cum ar fi: vîrsta, apartenența rasială, social, religioasă ș.a. ONU include termenul discriminare orice conduită bazată pe distinția operantă în raport cu anumite ategorii sociale dar care nu este legată de capacitățile și meritele individuale sau comportament concret al unei persoane. Stereotipul reprezintă componența emoțională a atitudinilor individuale și colective deasemenea stereotipurile sunt o prezentare distorsionată a unui grup social specific în timp ce prejudecata reprezintă componența cognitivă, adică doar la nivel de cunoștințe, păreri, aprecieri. O altă definiție este :prejudecata este o generalizare nesusținută, o opinie formulată fără o cercetare serioasă, despre un grup sau o categorie de oameni. Drept urmare, aeasta deseori duce la sentimente negative față de aceste categorii sociale.

Bătrînii în special cei foarte în vîrstă, constitue una dintre cele mai largi grupări de clienți ai serviciilor sociale. Creșterea populației vîrstnice ar avea un impact major asupra serviciilor de sănătate și a serviciilor sociale. Impact agravat de reducerile de fonduri destinate lor de bugetul de stat. Populația vîrstnică totuși se împarte și ea în subgrupuri specifice cu trebuințe diferite de ale altora.Clasificarea Organizației Mondiale a Sănătății distinge următoarele categorii:

Vîrstnici (60-74 de ani)

Bîtrîni (75-89 de ani)

longevivi sau macrobioți (90 de ani și peste)

marilongevivi sau centrari (100 de ani și peste)

Unele dintre persoanele vîrstnice sunt complet dependente,altele sunt independente – ducînd încă o viață activă,unele sunt instituționalizate,altele se întrețin singure sau primesc îngrijiri în cadrul familiei.Totuși trebue să ducem certătări referitor la starea societății noastre.

În cursul istoriei, nu întotdeauna bătrînețea a fost asociată cu o pierdere a statusului și a rolurilor sociale, ci, dinpotrivă cu creșterea acestora și cu sporirea prestigiului în cadrul comunității. Problema populației care îmbătrănește nu este o problemă pentru cei mai mulți dintre oameni și nu trebue să fie o problemă pentru lucrători sociali .ea poate fi în chimb o șansă de a lucra cu un grup extraordinar de înteresant de adulți:aceia care sau adaptat la o schimbare enormă și au depășit o răsturnare totală a vieții lor și care nu au nevoe decît de un mic ajutor pentru a continua să-și trăiască viețile care în cea mai mare parte, le plac și ar dori să le placă în continuare.

Epoca renașterii care a axaltat cultul tinereții a adoptat o atitudine negativă față de bătrîni prezentînd bătrînii ca ființe rele, zgîrcite, libidinoși și dezgustători în diferite piese, astfel această imagine a început să domine în lumea socială pentru a se transmite societății contemporane.

Din punct de vedere social, principalele evenimente asociate bătrîneții sunt acestea: pensionarea, separarea față de copii și în multe cazuri, decesul partenerului, evenimente care determină tendințe de dependență, izolare comunicațională și „anomie” individuală. Este destul de dificil să fie schimbată percepția unui tînăr sau chiar a unei persoane adulte, să înțeleagă un bătrîn, deoarece unii indivizi consideră că, bătrînii sunt acei care deacum și-au sfîrșit viața și nu trebue de acordat atîta atenție lor deoarece sunt alții, mai tineri care la fel trec prin diferite dificultăți, fapt argumentat de liceenii care urmează să-și trăiască viața, fapt ce devine unul din ce în ce mai greu de realizat, pentru că persoanele sunt uitate de proprii copii, iar specialiștii din localitate pot face doar niște activități mai fregvent financiare, iar unii bătrîni rămîn părăsiți. Noi toți viitorii asistenți sociali, dar și oameni trebue să schimbăm această viziune față de ceea ce avem mai scump, deci față de părinții noștri.

Conferința internațională ONU cu privire la dezvoltarea socială (1995, Copenhaga) a recomandat includerea concepției securității oamenilor în lista problemelor prioritare ale secolului XXI. Aceasta întrunește șase principii:

securitatea economic – presupune că vîrstnicii trebue să fie îndestulați financiar sau să-și poată permite măcar strictul neesar;

securitatea alimentară – modul de alimentație pe care-l au trebue să fie unul regulat, bogat în vitamine, protein, corespunzător;

securitatea sănătății, inclusiv ecologică – presupune accesul la asistența medical, la produsele medicamentoase, dreptul de a primi o îngrijire la domiciliu ăn caz de necessitate, dreptul la un mediu ecologic curat și nepoluat;

securitatea personală – presupune că fiecare vîrstnic trebue să aibă încredere atît în cei din jur cît și în propriile puteri;

securitatea socială – bătrînii se simt în siguranță cînd nu sunt marginalizați, izolați. Deasemenea presupune încrederea, atenția din partea societății;

securitatea politică – include toate legile, hotărîrile care protejează drepturile vîrstnicilor.

Realizarea tuturor acestor principii ar permite asigurarea unei bătrîneți decente.

În contextul îmbătrînirii populației în Republica Moldova devin mai necesare eforturile consegvente din partea statului, societății civile și agențiilor donatoare pentru consolidarea cadrului normativ și pentru implimentarea acestuia în vederea garantății accesului echitabil la serviciile sociale calitative pentru toți cetățenii indiferent de vîrsta acestora.

La această categorie de vîrstă starea civilă a bărbaților diferă mult de cea a femeilor. Ponderea femeilor necăsătorite este de trei ori mai mare în comparație cu cea a bărbaților. Majoritatea vîrstnicilor au rămas singuri din cauza decesului unuia dintre soți: ponderea văduvilor constitue 17% în comparație cu cea a văduvelor care constitue 54%. Această situație se explică prin faptul că soțiile sunt mai tinere decît soții  [24, p.67].

Sănătatea mintala reprezintă o componenta fundamentala a sănătății individuale si constituie un obiectiv major al politicii de sănătate publica [2, p.64].

a) prin persoana cu tulburări psihice se înțelege persoana bolnava psihic, persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltata psihic ori dependenta de alcool sau de droguri, precum si persoana care manifesta alte dereglări ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic in vigoare din practica medicala, ca fiind tulburări psihice;

b) prin persoana cu tulburări psihice grave se înțelege persoana cu tulburări psihice care nu este in stare sa înțeleagă semnificația și consecințele comportamentului său, astfel încât necesita ajutor psihiatric imediat;

c) prin pacient se înțelege persoana cu tulburări psihice aflata in îngrijirea unui serviciu medical;

d) prin echipa terapeutica se înțelege totalitatea profesioniștilor in domeniul sănătății mintale implicați in asigurarea sănătății mintale, a asistenței medicale și în îngrijirea unei persoane cu tulburări psihice, cum sunt: medic, psihiatru, psiholog, asistent medical specializat, asistent social, ergoterapeut și personal paramedical;

e) prin personal paramedical se înțelege un membru component al echipei terapeutice, altul decât medicul sau asistentul medical specializat;

f) prin servicii complementare se înțelege serviciile care asigura îngrijiri de sănătate mintala si psihiatrice, precum: consiliere psihologica, orientare profesionala, psihoterapie si alte proceduri medico-psihosociale;

g) prin servicii comunitare se înțelege serviciile care permit îngrijirea pacientului in mediul sau firesc de viata;

h) prin capacitate psihica se înțelege atributul stării psihice de a fi compatibila, la un moment dat, cu exercitarea drepturilor civile sau a unor activitatea specifice;

u) prin handicap psihic se înțelege incapacitatea persoanei cu tulburări psihice de a face fata vieții in societate, situația decurgând direct din prezenta tulburării psihice;

j) prin consimțământ se înțelege acordul persoanei cu tulburări psihice cu privire la procedurile de internare, diagnostic si tratament, care trebuie sa fie liber de orice constrângere și precedat de o informare completă, într-un limbaj accesibil, din care sa rezulte avantajele, dezavantajele si alternativele procedurilor respective, si sa fie reconfirmat in continuare ori de cate ori este nevoie sau la inițiativa persoanei în cauză;

k) prin discernământ se înțelege componenta capacității psihice, care se referă la o fapta anume si din care decurge posibilitatea persoanei respective de a aprecia conținutul si consecințele acestei fapte;

l) prin periculozitate sociala se înțelege atributul unei stări psihice sau al unui comportament ce implica riscul unei vătămări fizice pentru sine ori pentru alte persoane sau al unor distrugeri de bunuri materiale importante;

m) prin reprezentant legal se înțelege persoana desemnata, conform legislației in vigoare, pentru a reprezenta interesele unei persoane cu tulburări psihice;

n) prin reprezentant personal se înțelege persoana, alta decât reprezentantul legal, care accepta sa reprezinte interesele unei persoane cu tulburări psihice, desemnata de aceasta;

o) prin internare voluntara se înțelege internarea la cererea sau cu consimțământul pacientului;

p) prin internare nevoluntară se înțelege internarea împotriva voinței sau fără consimțământul pacientului

I.2 Trăsături esențiale ale politicii sociale în favoarea populației în vârstă

Orice stat democratic are o politică socială prin care protejează și acordă ajutor social tuturor categoriilor defavorizate ale populației, inclusiv persoanelor de vârsta a III a. Acest ajutor se acordă din perspectiva oportunității oferite de a participa la viața socială și de a menține un anumit standard de siguranță și confort [19, p.37].

În Republica Moldova procentul populației în etate este destul de ridicat. Acest fapt, pe fondul crizei economice prin care trecem, face ca problema persoanelor în etate să fie una din marile probleme sociale de astăzi. Din păcate, serviciile sociale la noi în țară sunt limitate.

Acestea se referă în special la persoanele de vârstă a III a care sunt izolate social și fără contact cu comunitatea, abandonate de familie sau copii, rămase singure, fără venituri sau cu venituri mici, bolnavi, cu nevoi speciale, incapabile de autogospodărire [26, p.112].

Pentru aceste persoane serviciile se realizează prin:

Luarea în evidență și urmărirea evoluției lor socio-medicale;

Intervenția de urgență pentru preluarea celor cu probleme în centre de supraveghere, în scopul asigurării de ajutor specializat;

Prestarea de servicii gospodărești (curățenie, menaj, etc.);

Asigurarea de masă la domiciliu pentru cei care nu se pot deplasa.

Preocuparea actuală este de a crea modele, mecanisme și structuri complexe de servicii sociale prin care să se poată interveni operativ, direct în cadrul comunității [30, p.114].

În acest context, diversificarea și dezvoltarea serviciilor sociale pentru vârstnici reprezintă un aspect prioritar al reformei asistenței sociale.

Este necesar ca unele servicii ce se vor crea să fie integrate în mecanismul de asistență al statului atât operațional cât și în alocarea resurselor, astfel încât acestea să fie acordate potrivit nevoilor. De asemenea este necesar ca serviciile sociale să fie administrate și practicate la nivel local, prin delegarea responsabilității de acordare celor care cunosc cel mai bine nevoia fiecăruia din cadrul comunității [28, p.152].

Există însă o serie de blocaje de ordin social, psihologic și economic care împiedică autoritățile locale și naționale să găsească soluții la problemele persoanelor de vârsta a III a.

Pentru realizarea unei politici sociale focalizate pe diferite arii problematice pa care le presupune procesul de îmbătrânire este necesară identificarea și evaluarea exactă a problemelor, contactarea persoanelor și agențiilor interesate în aceste probleme, dezvoltarea unui plan de investiție, implementarea acestui program și urmărirea etapelor specifice. Măsurile politice, este necesar să fie elaborate în funcție de nevoile semnalate, resursele existente și priorități [21, p.74]

Alzheimer

Dementa Alzheimer familiala se refera la un număr redus de cazuri, considerate în general ca reprezentând mai puțin de 5% din total, în care exista o modalitate evidenta de transmitere ereditara, asociata de regula cu o vârsta mai mica de 60 de ani la debutul bolii. Este forma de boala în care factorii genetici au un rol determinant. S-a constatat ca rudele de gradul întâi ale persoanelor cu dementa Alzheimer au un risc crescut de a face boala (aproximativ 50% la vârsta de 90 de ani).

Dementa Alzheimer non-familiala, constituind mai mult de 95% din totalul cazurilor, include acele situații în care nu exista o transmitere ereditara evidenta. Nu se cunoaște cu exactitate în prezent care sunt factorii cu rol decisiv în apariția bolii, fiind discutate doua ipoteze, cea a unei afecțiuni de natura predominant genetica, dar influențata de factorii de mediu si cea a unei afecțiuni în a cărei producere acțiunea mediului are o funcție hotărâtoare.

În ceea ce privește aspectele genetice, au fost deja identificate o serie de gene a căror implicare în etiologia bolii este bine determinata. Genele familiale caracterizate în cazul dementei Alzheimer provoacă o forma de boala cu debut de regula în decadele patru si cinci de viata. Aceste cazuri se asociază în principal cu o serie de mutații cromozomiale. De asemenea, peste alte 20 de gene au fost asociate cu forma sporadica de boala.

Referitor la factorii de mediu, se pare ca alimentația, aluminiul si a infecțiile virale au o contribuție la producerea dementei Alzheimer. De asemenea, o activitate fizica si intelectuala peste medie în perioada adulta reprezintă aparent un important factor de reducere a riscului de apariție a bolii. S-a observat ca nivelul scăzut de educație, statusul socio-economic redus (deci nutriția necorespunzătoare) si traumatismele cranio-cerebrale se corelează cu apariția dementei Alzheimer (însa la persoanele care au rude de gradul întâi cu aceasta afecțiune) [21, p.89].

Dieta bogata în lipide creste în general riscul de a face boala. Unii acizi grași din alimente se asociază cu prezenta tulburărilor cognitive la vârstnici, în timp ce alții.
Colesterolul este cunoscut ca fiind un factor de risc pentru dementa Alzheimer încă de la începutul anilor '90. Nivelul colesterolului circulant este afectat în mare măsura de alimentație, glucidele si lipidele (în special cele saturate) contribuind la formarea colesterolului seric.
   Suicidul .Ideația suicidala reprezintă dorința (exprimata sau nu) a unui individ de a se omori. Tentativa de suicid reprezintă un termen care, in conformitate cu recomandările făcute de experții Organizației Mondiale a Sănătății, a fost înlocuit în literatura de specialitate cu termenul de parasuicid, care este definit ca „un act nonfatal, prin care un individ întreprinde in mod deliberat un comportament care, fără o intervenție exterioara, i-ar cauza moartea sau ca un act care are drept scop obținerea unor schimbări dorite de către subiect, prin intermediul unor consecințe fizice reale sau presupuse". Astfel, termenul de parasuicid include atât tentativa de suicid (in vechea sa accepție, de suicid ratat in urma unei intervenții externe), cât și șantajul suicidal, eliminându-se, astfel, din definiții prezenta sau absenta intenției de a muri, greu de cuantificat in practica[21, p.114].

Factori de risc in conduita suicidala:

a) Antecedente suicidale

1. tentativa de suicid anterioara, care este, prin ea însăși, factorul de risc cel mai clar pentru o tentativa viitoare; recidiva se produce, de obicei, intr-un termen scurt – cel mult 12 luni;

2. exprimarea intenției de a se sinucide prin viu grai sau prin intermediul unor documente personale.

b) Afecțiuni somatice

1. boala somatica grava, incurabila, dureroasa;

2. malformații congenitale;

3. intervenții chirurgicale majore si recente.

c) Elemente psihopatologice

1. episoade depresive majore;

2. tulburări afective;

3. tulburări anxioase (neliniștit, îngrijorat,încordat);

4. tulburări psihotice.(suferind de psihoza = boala mintala caracterizata prin tulburări ale comportamentului, gândirii sau afectivității bolnavului de care acesta nu este conștient)

d) Tulburări comportamentale

1. toxicomanie;

2. alcoolism;

3. tulburări de conduita alimentara, in special anorexia(lipsa poftei de mâncare);

4. comportamente antisociale, deviante.

e) Situații existențiale

1. sinuciderea unui membru de familie, sau sinuciderea unei persoane apropiate; in aceasta situație, apare riscul transmiterii acestui comportament (ca și când ar „învăța" de la persoana respectivă aceasta „soluție");

2. neînțelegerile familiale;

3. pierderea unei ființe dragi;

4. abandonul;

5. izolarea si singurătatea;

6. dezrădăcinarea, schimbarea reședinței intr-o alta localitate;

7. dificultatea materiale, griji financiare, pierderea unor surse de venituri si bunuri[21, p.144].

Analiza tabloului psihopatologic poate evidenția, de asemenea, un grup de simptome („sindromul presuicidar") care, intensificate, indica un risc suicidal important:

1. Dinamica somnului:

*insomnii de lunga durata;

*insomnii predominant in a doua parte a nopții;

*vise cu caracter autodistructiv.

2. Afectivitatea:

*rigiditate afectiva;

*depresie accentuata dimineața.

3. Ideația:

*idei de inutilitate, sentimentul de a nu fi de folos la nimic si nimănui;

*idei de vinovăție, autoreproșuri;

*idei de inferioritate, de autoacuzare;

*fobia (teama) de îmbolnăvire psihica, de a se da in spectacol, de a face rău cuiva.

4. Comportamentul:

*inhibiție psihomotorie, agitație anxioasa intensa, pierderea inițiativei si a interesului pentru activitate;

*anorexie, scăderea in greutate (in absenta unei afecțiuni somatice care sa o justifice);

*insensibilitate la influenta mediului.

Un moment de răscruce, un stres căruia persoana în vârstă se adaptează cu dificultate și care poate avea în multe cazuri, un răsunet important asupra stării de sănătate [31, p.46].

Complexul de tulburări care poate urma retragerii din activitate a fost descrisă ca „ șoc psihologic al pensionării” sau „sindromul psihosomatic al bătrânului valid”. Vârsta pensionării este cuprinsă între anumite limite, variabilă în funcție de legislația fiecărei țări. Acest moment coincide cu anumite perioade critice ale existenței umane.

Atitudinea și adaptarea la pensionare depinde de: statutul socio-economic individual sau familial, genul de muncă, starea de sănătate etc. Femeile suportă mai bine evenimentul pensionării, ceea ce explică longevitatea mai mare a acestora comparativ cu a bărbaților. Criza pensionării este nai puțin brutală la femei, deoarece ele trec mai ușor de la activitatea profesională la cea casnică. Problemele deosebite apar la femei înainte de pensionare, fiind legate mai ales de criza de adaptare la înaintarea în vârstă, în timp ce la bărbați tulburările apar după pensionare, mai ales în primii doi ani. Momentul pensionării poate acționa sub forma unui stres major cu șocuri crize de gravitate imediată, cu tulburări de adaptare, anxietate, insomnii, depresii etc.

Prevenirea acestor simptomatologii legate de pensionare, atenuarea efectelor stresului de pensionare presupune reglarea următoarelor situații conflictuale:

Acceptarea pierderii statutului social și a rolurilor profesionale

Acceptarea noului statut social mai restrâns sau mai diminuat, egalizator

Acceptarea îmbătrânirii somatice, psihice și sociale

Acceptarea declinului spre moarte

Pregătirea pentru pensionare se face individual sau în grup și are ca scop prevenirea, combaterea sau ameliorarea morbidității generate de pensionare.

Procesul de îmbătrânire este rezultatul unor fenomene complexe ce imprimă modificări continue, ireversibile, în structura celulelor și țesuturilor organismului. Aceste modificări antrenează în a doua jumătate a vieții o scădere a capacității de adaptare la mediu și o creștere a sensibilității organismului față de factorii perturbatori externi.

Tabloul morbidității la vârstnici va conține o serie de boli cronice, nerezolvate anterior, pe care bătrânii le contactează mai ușor și care vor agrava evoluția bolilor cronice. Etiologia morbidității la această vârstă, cuprinde o serie de factori genetici, psihologice, familiali și socio-economici care vor favoriza îmbătrânirea precoce, agravarea bolilor existente, infirmitățile și în cele din urmă decesul[26, p.124].

Cea mai mare parte a oamenilor nu se pot gândi la moarte decât în strânsă legătură cu religia. Chiar cei mai puțin religioși își creează filozofii de viață care le dau un sens și o direcție. La persoanele de vârstă înaintată, teama de moarte trece pe primul plan. Moartea la oamenii în vârstă se numește „stagiu terminal”. Momentul morții este puțin studiat, moartea este sinistră și cere curaj , sacrificiu, demnitate dat fiind faptul că muribundul părăsește viața, dar și cei vii din jur îl părăsesc. Neliniștea morții pare să fie o parte din condiția umană de-a lungul vieții.

A ști să comunici cu o persoana în vârstă, potrivit stadiului de regresie a funcțiilor psihice care sunt premiza fiziologica a comunicării, presupune însușirea câtorva cunoștințe generale despre influenta procesului de îmbătrânire asupra funcțiilor psihice, cu alte cuvinte despre îmbătrânirea psihologica. Este ceea ce a fost prezentat în cele de mai înainte.

Comunicarea are un rol esențial nu numai in investigare si cunoașterea nevoilor, dar si în actul de îngrijire. Un gerontolog afirma cu multa dreptate ca a-i vorbi persoanei în etate este un act de îngrijire. Cuvântul bine ales, bine receptat poate avea un efect terapeutic.

Multe persoane în vârstă suferă adesea mai mult din cauza izolării, ignorării, marginalizării, lipsei de comunicare cu cei din jur, decât de o boala sau alta. A-i vorbi unui vârstnic, în graba, răstit, plictisit, indiferent, fara a te asigura ca te-ai adaptat înțelegerii sale, nivelului de cultura, capacității de recepție, capacității auditive, poate sa-i facă rău, adâncindu-i suferințele. Între abuzurile contra persoanelor în etate este inclus abuzul psihologic, emoțional sau verbal care se refera la un limbaj nepotrivit menționat mai sus, care se constituie într-un stres care se adăuga celorlalte pe care este obligat sa le suporte o persoana vârstnica dependenta care are nevoie de ajutor. Necomunicarea cu o persoana vârstnica poate însemna o condamnare la izolare psihologica si sociala, la precipitarea regresiei psio-intelectuale, constituindu-se în același timp si într-un stres de subsolicitare[26, p.27].

Într-o definiție simpla, comunicarea consta în transmiterea unui mesaj de la o persoana la alta. Comunicarea devine efectiva atunci când mesajul transmis este identic cu cel recepționat, altminteri avem un mesaj fie incomplet, fie distorsionat.

De reținut ca în toate conceptele aparținând de teoria nevoilor, comunicarea este inclusa printre nevoile fundamentale ale unei persoane în general, a unei persoane suferinde si în etate cu atât mai mult.

S-a afirmat ca ființa umana complexa este un tip indivizibil a cărei existenta implica nevoi psihologice, nevoi de comunicare, nevoi spirituale. Aceasta argumentează pluridimensionalitatea ființei umane.

Orice persoana este o entitate umana ale cărei nevoi si resurse sunt individuale si specifice.

Astfel, nevoile umane se prezintă ca multiple si complexe, scopul satisfacerii lor fiind acela de a obține o „stare de bine”, de confort, de creștere a calității vieții, ori calitatea vieții devine pentru vârstnic unul din obiectivele esențiale ale oricărei intervenții de ajutor sau de protecție; uneori, de pilda, vindecarea sau recuperarea nu mai pot fi posibile, calitatea vieții insa totdeauna.

În conceptul celor 14 nevoi fundamentale elaborat de Virginia Henderson, nevoia de comunicare ocupa un loc important ca si în la fel de cunoscuta „Piramida nevoilor”, modelul propus de psihologul american Maslow în care nevoia de comunicare este subinteleasa în toate cele cinci grade ale piramidei sale pornind de la baza către vârf – nevoi psihologice de baza, nevoi de securitate fizica si psihica, nevoi de apartenența si afecțiune, nevoi de stima si respect, nevoi de realizare de sine.

Pentru vârstnic se poate afirma ca nevoia de comunicare este vitala, existenta sa, calitatea si durata vieții fiind amenințate de nesatisfacerea nevoii de comunicare ca si de o comunicare inadecvata. Mai devreme sau mai târziu, o persoana în etate îți trăiește ultima parte a vieții care precede sfârșitul încheind existenta, comunicarea în acest stadiu având semnificații particulare si fiind alături de alte elemente de îngrijire paleativa o soluție a calității vieții pana în ultima clipa [27, p.56].

Am analizat în cele de mai înainte rolul comunicării ca nevoie umana fundamentala, efectele absentei comunicării în mod deosebit pentru orice persoana, defavorizata , vulnerabila, suferinda, vârstnica mai ales, si sa analizam în continuare efectele unei comunicări distorsionate cauzele si consecințele în care poate avea loc aceasta în condițiile unei persoane în etate cu diverse suferințe sau handicapuri si modalitățile de depășire a barierelor care se ivesc în aceste cazuri.

Fiindcă, dincolo de rolul comunicării în general ca factor de vitalitate, de combatere a izolării si de reintegrare sociala si socio-familiala, comunicarea la un lucrător social, înțelegând prin aceasta într-un sens larg orice profesionist (sau voluntar) care are între atribuții intervenția de ajutor, îngrijire terapeutica, de protecție în favoarea unei persoane în etate, cu nevoi, dependenta, comunicarea cu o astfel de persoana este un instrument de abordare, de eficacitatea utilizării cu maximum de randament al acesteia depinzând rezultatele intervenției [27, p.38].

Cu ajutorul comunicării investigam tipologia persoanei, modificările psihologice determinate de îmbătrânire, gradul acestora îmbolnăvire, suferința, stres social si psihologic, handicap; prin comunicare obținem date prețioase privind nevoile unei persoane sau alteia, în fine cu ajutorul comunicării putem influenta chiar si în sens terapeutic (psihoterapeutic) starea persoanei, ne mai punând la socoteala transmiterea spre însușire a mesajelor noastre destinate s-o ajute.

O clasificare utilizata în geriatrie, în clinica geriatrica si în psihologia geriatrica, din punctul de vedere al Capacitatii de comunicare, distinge: persoane în etate comunicante, persoane în etate parțial comunicante, persoane în etate non-comunicante.

Trecând la analiza condițiilor si factorilor de distorsiune a unei comunicări, care fie \piedica transmiterea mesajului, fie duce la o recepționare incompleta sau distorsionata, afectând înțelegerea, receptarea si evident si răspunsul se considera ca exista:

factori personali;

factori de mediu.

Menționam ca aceștia nu sunt neapărat specifici unei persoane în etate dar incidenta lor este mai mare la aceasta categorie care cumulează efectele psihologice regresive ale înaintării in vârsta, stresul izolării sociale consecutive, efectele îmbolnăvirilor multiple (polipatologie, adică existenta mai multor boli concomitent), handicapul si dizabilitatile consecutive. Acest cumul si asociere includ evident si particularitatea pe care le vom sublinia

factorii personali – țin de structura partenerilor la actul comunicării si pot fi:

emoționali (psihologici) – timiditate, supărare, teama, anxietate (teama exagerata fara obiect), resentimente;

fizici, organici – oboseala, defecte de vorbire, surzenie, durere, boala;

intelectuali – nivel de cunoștințe, de instruire, limbaj:

sociali – diferențe de cultura, clasa socio-economica, origine etnica, origine rurala sau urbana, accent, s.a.

b) factori de mediu care pot influența pozitiv sau negativ comunicarea, prin creșterea tensiunii sau disconfortului.

fizici: zgomot, lipsa intimității, neacomodare;

sociali: prezenta sau absenta altor persoane. A se tine seama ca anumite plângeri, răspunsuri la nevoi pot reprezenta probleme intime care exclud si prezenta altora; alteori persoana se simte mai în largul sau în prezenta, de regula, a unei rude apropiate, care eventual o încurajează sa comunice, confirma sau întărește cele spuse.

Înaintea inițierii comunicării, a dialogului se impune evaluarea cu grija a persoanei cu care se comunica (factori personali), cat si a mediului de comunicare (factori de mediu).

Orice comunicare implica verbalizarea mesajului, forma cea mai comuna, ideala, si manifestările non-verbale. În cazul persoanelor în etate, suferinde, cu diverse disfuncții de limbaj, de înțelegere, de memorie si orientare nu totdeauna poate fi utilizat mesajul verbalizat.

Comunicarea verbala se manifestă prin limbajul vorbit sau scris care reprezintă codul cel mai folosit de transmitere a mesajelor si este bine când acest cod este înțeles de ambele parți implicate în procesul de comunicare. Nu este suficient ca se vorbește aceeași limba ci, mai important este același înțeles pentru cuvinte (neologisme, termeni tehnici, abrevieri, sinonime, etc.). Ca urmare, o condiție esențiala este aceea de a ne asigura în permanenta ca vom fi înțeleși.

Limbajul non-verbal, care are la baza alte coduri decât cuvintele, codurile fiind de o mai mare varietate, include: expresia fetei, mimica, privirea, volumul vocii, tonul folosit, gestica, atingerea.

În plus, persoana poate emite o serie de semne de comunicare care trebuie înregistrate si interpretate cu grija, semne vocale, emisiuni vocale dar non-verbale, ce pot avea semnificații ce trebuie descifrate: gemete, oftat, tuse, plâns, ras, diferite inflexiuni ale vocii, etc.

Chiar si poziția corpului în pat poate arata celor avizați existenta unei dureri care silește persoana sa ia o anumita poziție în care durerea e resimțita la o intensitate mai mica (în practica medicinii clinice sunt numite poziții/posturi „antalgice” pentru ca diminua durerea); o poziție de retragere, cu genunchii la bărbie, însoțita de o privire care exprima teama si îngrijorare poate fi sugestiva pentru anxietate, pentru diferite stări halucinatorii vizuale sau auditive. Menționarea si a acestor semne intenționează sa sublinieze doar gama variata de manifestări non-verbale, interpretarea lor revenind specialiștilor – medici, psihiatri, psihologi, asistenți sociali, dar si altor persoane cu experiența.

De remarcat ca manifestările non-verbale sunt mai aproape de realitate, fiind mai greu de distorsionat, de trucat.

În evaluarea de ansamblu a unor persoane de la care dorim sa culegem cat mai multe date vom identifica si alte mesaje non-verbale: mișcări repezi, agitație, neliniște, anxietate, încleștare musculara, tremurături, dificultatea de concentrare. Urmărim daca eventual unele expresii, cuvinte îi pot declanșa persoanei supărare, teama, iritare, plâns sau alte stări deosebite.

O comunicare capătă o cat mai buna calitate cu cat determina din partea persoanei în etate si/sau bolnave o deschidere cat mai mare, totala chiar, care se bazează pe încrederea pe care persoana cu care intra în dialog i-a inspirat-o ; aceasta încredere este cheia deschiderii, premisa obținerii unui maxim de date privind suferințele, nemulțumirea, nevoile; în același timp, încrederea este si o baza pentru un posibil efect terapeutic al comunicării (psihoterapia). Fiindcă exista comunicare terapeutica ce poate grăbi si favoriza vindecarea, potentând celelalte tratamente, convenționale; o comunicare terapeutica poate reda dorința de viata la cei depresivi.

Împărtășirea de idei și judecăți, empatizarea comunicării, apropie participanții la dialog, valorizează persoana ce trebuie ajutata, transforma comunicarea într-un instrument eficient.

Exista si situații în care comunicarea poate fi întrerupta si blocata neintenționat, situații ce pot fi prevenite în beneficiul eficienței comunicării; aceasta eventualitate – blocarea se poate întâmpla în cazul schimbării subiectului, impunerii fără tact a părerii proprii, grabei și trecerii bruște la concluzii și soluții, a unui limbaj incomprehensibil, neadaptat la nivelul de instruire și de cunoștințe, pe alocuri, chiar încifrat. Pentru toate acestea se impune o pregătire atentă a intrării în dialog – evaluarea prealabila a personalității interlocutorului, a condițiilor speciale – boala, deficit de memorie, deficiente senzoriale, etc.

În cazul persoanelor în vârstă vom tine seama întodeauna de afectarea în mai mica sau mai mare măsura a Capacitatii de înțelegere sau, altfel spus, a vitezei de percepție a mesajului. Viteza proceselor psihice este încetinita, viteza fluxului nervos este mai scăzuta; informația de la emitator la receptor parcurge un timp mai lung decât în mod normal ceea ce întârzie si răspunsul pe care uneori trebuie sa-l așteptam cu mai multa răbdare.

La oamenii în etate se instalează în timp o lentoare a proceselor psihice, numita si bradipsihie si, de asemenea, în fluenta debitului verbal, în termeni de specialitate – bradilalie; de altfel, terminologia „bradi” care semnifica încetineala este valabila si pentru alte procese si funcții ale organismului în îmbătrânire[31, p.24].

O persoana în etate își găsește mai greu cuvintele pentru a-si alcătui răspunsurile care, în final, sunt găsite daca cel ce conduce dialogul are răbdarea necesara. De altfel, răbdarea este o însușire obligatorie pentru toți cei ce lucrează cu persoana în etate ca si pentru orice anturaj al unei astfel de persoane. Tulburările de memorie pot interveni întârziind si mai mult răspunsurile, chiar daca persoana vârstnica a înțeles, a recepționat mesajul.

În alte situații de îmbătrânire mai avansata, cu diverse afectări ale structurilor neurologice de suport a funcțiilor psihice, așa cum se întâmpla în îmbătrânirea avansata complicata cu boli neuropsihice sau chiar în îmbătrânirea timpurie când pot apărea astfel de tulburări cu debut precoce, este afectata înțelegerea; persoana asculta, aude dar nu înțelege datorita degradării unor zone din creier unde se face recepția si prelucrarea mesajelor. Nici în aceste cazuri nu trebuie sa ne pierdem răbdarea ci, sa insistam, sa apelam si la celelalte forme de comunicare non-verbale, fiindcă poate fi vorba de o afazie parțiala (afazie numindu-se pierderea Capacitatii de înțelegere si de exprimare), de tulburări ale exprimării verbale (disfazie), sau de tulburări de auz.

Sa fim, de asemenea, pregătiți, pentru confruntarea cu un limbaj simplificat, mai sărac, stereotip adesea, ceea ce este o alta caracteristica a îmbătrânirii căreia trebuie sa adaptam si propriul nostru limbaj si sa utilizam constant calitatea pe care o subliniam anterior, răbdarea.

Pentru favorizarea comunicării se vor utiliza diverse tehnici care nu exclud, ci potentează calitățile celui care intra în dialog, în cadrul actului profesional, cu o persoana în etate – pregătirea în domeniul psihologiei îmbătrânirii, a comunicării, răbdarea, empatia, s.a. – tehnici menite sa încurajeze persoana sa discute, cu deschidere si sinceritate, sa determine culegerea unui maximum de informații[27, p.74].

Cele mai cunoscute tehnici de comunicare sunt:

Ascultarea care nu trebuie identificata cu auzitul, ființa implica ascultarea persoanei întru totul, inclusiv observarea mesajelor non-verbale care însoțesc pe cele verbale, în scopul obținerii unui mesaj total. Vor fi observate: tonul vocii, fluenta vorbirii, postura, expresia fetei, mișcările, căutarea si alegerea cuvintelor. Se apreciază ca, în general, doar 10% dintre cei care conduc astfel de discuții, iau interviuri unor persoane cu diverse deficiențe o fac in mod corespunzător, ceea ce reduce eficienta ascultării si, în consecința,a comunicării. Pentru a realiza o ascultare eficienta, e necesara o anumita pregătire: rezervarea timpului necesar ascultării (nu graba, expedierea, superficialitatea, formalismul vor avea darul sa ofere premise pentru ascultare eficienta); concentrarea asupra comunicării – ceea ce spunem noi, ce relație propunem, ceea ce spune persoana respectiva, întrebările, răspunsurile, acceptarea perioadelor de liniște, necesare si semnificative; evitarea întreruperilor (persoanele în etate își pierd mai ușor șirul, fluenta vorbirii când sunt întrerupte; reluarea se face mai greu sau intervine blocarea). Putem totuși, orienta discuția cu grija, în direcția pe care o dorim si ne-am propus-o atunci când exista tendințe de depărtare de subiectul pus în discuție, ceea ce se întâlnește adesea la o persoana în etate; înregistrarea semnelor non-verbale însoțitoare; evitarea gesturilor care pot distrage (neliniște, uitatul la ceas, privitul în alta parte – ziar, televizor, care pot sugera de interes si graba, ceea ce poate suspenda comunicarea).

Concomitent cu ascultarea se va face verificarea percepției întrebând persoana daca a înțeles, verificând calitatea, adaptarea răspunsului. Pentru verificarea percepției vom folosi procedeele: reafirmarea, repetarea ca un ecou, parafrazarea, repetarea răspunsului, afirmației, rezumarea.

O metoda de confirmare sau de demontare ca mesajul a fost receptat este reflectarea. Aceasta îi permite evaluarea comunicării, constatarea ca cel care vrea sa o ajute încearcă sa o înțeleagă si sa se recunoască prin altcineva \n cuvinte si imagini. Atenție la aspectele esențiale: acordarea de pauze pentru liniștire, ca si pentru odihna si adunarea gândurilor.

Ascultatul nu este însa eficient daca nu avem în vedere si disponibilitatea sau deschiderea care, pe lângă că sunt indicatoare ale personalității, pot fi și dobândite prin formare corespunzătoare. Cercetările au arată că disponibilitatea atrage după sine disponibilitate. Aceasta privește mai ales pe cel care asculta, deși trebuie stimulata și la interlocutorul său. Se poate realiza prin împărtășirea biografiei si istoriei personale, prin sinceritate si naturalețe. S-a observat ca folosirea liniștei în comunicare este utila, poate „aerisi” relația; da răgaz pentru adunarea gândurilor, asigura persoana ca este ascultata, sporește calitatea si cantitatea informațiilor. Intercalarea comunicării prin „atingere” sporește încrederea, face mai eficienta comunicarea.

Daca în cele de mai înainte am prezentat aspecte ale comunicării în general, cu nuanțări particulare pentru cazul persoanei în etate, în continuare vom analiza situația comunicării cu persoana în etate în condiții deosebite.

Depresia Foarte multe persoane în etate sunt depresive, depresia fiind o situație comuna. În aceste cazuri, vorbirea este mai lenta, mai înceata, răspunsurile întârzie, sunt scurte. Abordarea este mai dificila din cauza lipsei de concentrare, a sentimentului de inutilitate si neîncredere, a pesimismului sau chiar, in cazuri grave, a ideilor de suicid. Tot în depresiile grave ne putem întâlni cu negativismul verbal, cu mutismul, adică refuzul de a vorbi, de a comunica.

In aceste cazuri, întrebările vor fi scurte, spre a nu solicita capacitatea de concentrare, reluate după o pauza, fără insistente si persuasiune care pot determina o blocare a comunicării [28, p.34]

Încercam sa convingem ca tot ceea ce facem este în scopul de a-l ocroti, de a-l ajuta.

Tulburările de auz. Surditatea totala (mai rar) sau parțiala (mai frecvent) sau hipoacuzia sunt frecvente la o persoana în etate al cărui auz diminua chiar în cadrul îmbătrânirii normale.

În aceste cazuri, ne poziționam în așa fel încât sa ne poată vedea fata si buzele în timp ce vorbim. Verificam daca persoana folosește proteza auditiva, daca este deschisa, daca bateria este funcționala. Vorbirea va fi clara, simpla, cu fraze scurte, vom vorbi mai tare, dar fără a țipa, rostind silabele mai rar. Adăugam mimica si gestica. Nu ne enervam, fiindcă persoana nu ne aude, sau încă nu aude, deoarece nu am luat masurile menționate anterior. Putem comunica, eventual, prin semne, prin scris, prin desen.

Tulburările de vedere. Scăderea acuității vizuale este de asemenea paralela cu înaintarea în etate. Este de diferite grade, pana la pierderea completa a vederii (cecitate vizuala). Limbajul verbal este în prim plan, mijloacele non-verbale ieșind din discuție. Informam persoana în legătura cu orice alte zgomote, alte persoane care intra în camera, diferite manevre necesare de pilda unei examinări, cercetării unor documente personale.

Tulburările de înțelegere si de exprimare. Se întâlnesc la persoanele cu suferințe cerebrale, cu sechele după accidente cerebrale-vasculare si se traduc prin: incoordonarea în vorbire, dificultatea în aranjamentul cuvintelor în fraza, inabilitate de a-si găsi cuvintele, imposibilitatea de a răspunde (în termeni de specialitate afazie, disfazie, dislexie).

Se pun întrebări care sa comporte răspunsuri prin „da” si „nu”, sau printr-un dat din cap. Acordam mai mult timp pentru a obține răspunsurile. Observam concomitent comportamentul si limbajul non-verbal.

Nervozitatea. Unele persoane în etate pot fi surprinse intr-o stare deosebita de iritabilitate, de nervozitate, determinate de supărare sau fara o explicație anume; nervozitatea poate traduce teama, anxietate sau neputința, stări ce pot fi prevenite si risipite prin explicații si asigurări. Încercam sa-i deturnam atenția de la obiectul supărării, nervozității, antrenând persoana în alte activitatea pentru o perioada mai scurta sau mai lunga, după care revenim la scopul comunicării. În nici un caz nu ne vom enerva si nu vom răspunde „cu aceeași moneda”.

Violenta. O situație mai speciala pe care o putem întâlni la unele persoane în etate si care sa se explice printr-o serie de cauze (pe care trebuie sa le investigam dinainte): leziuni cerebrale, senilitate, diverse afecțiuni psihice, consum de alcool, reacții secundare la unele medicamente care pot determina stări de agitație. Ne informam, de asemenea, înaintea inițierii comunicării, privind potențialul de violenta (accese de violenta în antecedente, confuzie si dezorientare, agitație, iritabilitate, impulsivitate, non-cooperanta, suspiciune). Daca suspectam un potențial de violenta, vom lua următoarele masuri: informarea celorlalți membri ai echipei (e recomandabil sa nu abordam singuri o astfel de persoana), identificarea eventuala a unor anumite cauze care pot declanșa violenta, plasarea persoanei într-o camera unde poate fi observata în permanenta, îndepărtarea obiectelor contondente; nu vom atinge persoana si nici nu vom face mișcări bruște spre aceasta, spre a nu-i declanșa reacții de apărare, agresivitate. Se păstrează o anumita distanta de persoana, evitam sa stăm cu spatele. Daca nu reușim, apelam la ajutor, chiar specializat: psiholog, psihiatru, ambulanta.

Plânsul. Putem întâlni persoane care plâng ușor, emotive, labile sau plâng spontan, nestăpânit, nemotivat, în anumite îmbolnăviri cerebrale cum sunt unele forme de scleroza cerebrala – sindromul pseudo-bulbar. În prima situație plânsul este o supapa de ușurare, de descărcare a tensiunilor si de aceea trebuie îngăduit. Nu-i vom cere sa înceteze plânsul, nu vom plânge alături, fiindcă nu este un model de empatie, de compasiune recomandabil în aceste cazuri.

Vom romane alături, cu răbdare pana se liniștește, asigurându-i intimitatea. Folosim atingerea ca mijloc de comunicare si apropiere. După ce va înceta plânsul, vom relua comunicarea, cu grija, cu blândețe, cu menajamente si cu tact.

Am insistat mai mult asupra comunicării ființa, dincolo de rostul sau în câștigarea încrederii în obținerea de informații, în identificarea nevoilor, ne ajuta în cunoașterea individualizata. În general, comunicarea este cel mai important mijloc de evaluare. O comunicare eficienta asigura cea mai mare parte a evaluării. Este o evaluare directa, chiar daca nu întotdeauna este suficienta, având în unele cazuri nevoie si de heteroevaluare, adică de informații culese de la alte persoane din anturaj, rămâne totuși esențială. Si evaluarea presupune o formare adecvata, cunoștințe de psihologie, putându-se afirma ca este si o arta.

Serviciile sociale și în special cele de asistență socială ocupă un loc aparte în cadrul sistemului de asistență socială. Orice sistem de protecție socială cuprinde beneficii sociale financiare care pot fi contributorii, și necontributorii, și se referă la domeniul asigurărilor sociale, sau noncontributorii, ca formă de ajutor social ,cum ar fi venitul minim garantat și servicii sociale [18, .34]

Serviciile sociale au drept obiectiv menținerea, refacerea și dezvoltarea capacităților individuale pentru depășirea unei situații de nevoie, cronice sau de urgență, în cazul în care persoana sau familia este incapabilă să o soluționeze singură. În ceea ce privește obiectivul acestor servicii sociale, el nu poate fi altul decît să-i ajute pe cei care se confruntă cu diferite nevoi. Serviciile de asistență socială au drept obiectiv refacerea și dezvoltarea capacităților individuale și ale celor familiare necesare pentru a depăși cu forțe proprii situațiile de dificultate [12, p. 78]

La categoria servicii sociale putem atribui orice serviciu dezvoltat în folosul membrilor societății. Serviciile sociale pot fi abordate în două sensuri: sens larg și sens restrîns. În sens larg, acestea cuprind, pe lîngă serviciile din domeniul educațional, cultural, juridic al sănătății etc., și sistemul servicilor de asistență social. În sens restrîns, serviciile sociale sunt abordate ca formă a asistenței sociale, adică o totalitate de activități desfășurate de intituțiile statale și ONG-uri în scopul prevenirii, minimalizării sau înlăturării consecințelor negative ale riscurilor sociale care afectează o parte din membrii societății. Grupul de persoanece pot beneficia de servicii sociale sunt cei ce se află în dificultate [28, p 102].

Abordarea serviciilor sociale stipulate în legea asistenței sociale din Republica Moldova, în care se dispune că serviciile sociale reprezintă activități specializate desfășurate în favoarea persoanelor sau familiilor care din cauza unor factori de natură economică, fizică, socială nu au posibilitatea să își asigure un nivel decent de viață. Protecția socială este un ansamblu de masuri legislative și administrative al serviciilor prin care se reglementează modalitățile de sprijin oferite cetățenilor, iar procesul propriu-zis prin care cetățenii beneficiază de măsuri de protecție socială și de ajutor profesionist în vederea satisfacerii trebuințelor lor și a unei bune integrări in societate [10, p. 67].

Dreptul la protecție socială presupune obligația statului de a întreprinde măsuri adecvate pentru a putea oferi fiecărei persoane un nivel de trai decent, prin acordarea diferitor tipuri de pensii și ajutoare în caz de bătrânețe, boală, invaliditate, șomaj sau alte cazuri de pierdere a mijloacelor de existență în rezultatul unor împrejurări independente de voința beneficiarului. În prezent, țara noastră se confruntă cu un dezechilibru între numărul salariaților și numărul pensionarilor, în sensul că, datorită, în primul rând, a crescut rapid numărul de pensionari, în timp ce numărul salariaților a scăzut, mai ales prin emigrarea tinerilor în afara granițelor țării. În acest context, îmbătrînirea populației accentuează o problemă resimțită deja în societatea: persoanele vîrstnice au nevoie de îngrijire medicală și asistență personală cu mult peste resursele de care dispun atît ei înșiși, cît și sistemul de asigurări și de asistență socială [17, p. 89].

O problema importanta a unor persoanelor în etate o constituie inexistenta unei locuinte sigure si edecvate, adoptata vietii persoanelor dependente. Statisticile arata ca mai mult de jumatate dintre persoanele vârstă au mari dificultati in ceea ce priveste achitarea facturilor la serviciile curente: intretinere, telefon, electricitate, etc. ca urmare cei mai multi dintre pensionari au redus cheltuielile pentru hrana la mai putin de un sfert din necesarul caloric zilnic specific varstei, au renuntat la telefon, , la radio, pentru a-si putea cumpara medicamentele necesare si a-si achita macar cheltuielile de intretinere si electricitate [20, p.14].

O parte dintre persoanelor în vârstă care au urmasi in viata se bucura de un anumit sprijin din partea acestora.Cea mai vulnerabila categorie reprezinta persoanelor în etatei singuri, mai ales cand singuratatea se asociaza cu lipsa mijloacelor materiale si dependenta.
Pentru a creste calitatea vietii persoanelor în etate dependente, politicile in domeniu trebuie sa puna accentul pe:

1.Stabilire principiilor si obiectivelor ingrijirii;

2.Dezvoltarea sistemelor de ingrijire primara, secundara si comunitara;

3.Dezvoltarea cadrului institutional si organizatoric care sa permita implementarea cu succesa serviciilor de ingrijiri la domiciliu

4.Sprijinirea dezvoltarii retelei informationale de ingrijire(ingrijire acordata de familie, prieteni, vecini);

5.Sprijinirea formarii de personal care sa furnizeze servicii de ingrijire la domiciliu

6.Cresterea calitatii serviciilor de ingrijire;

7.Cresterea masurilor privind prevenirea situatiei de dependenta;

8.Stabilirea sistemului de finantare a serviciilor de ingrijire;

9.Cresterea participarii persoanelor în etate dependente.

Pentru a putea oferi servicii unei persoane in varsta este nevoie ca aceasta persoana sa fie evaluata si sa I se stabileasca un grad de dependenta..

Definitie: Starea in care se gasesc persoanele care, datorita unor cauze legate de diminuarea sau pierderea autonomiei fizice, psihice sau intelectuale, au nevoie de o asistenta si / sau de ajutor, impoortante pentru a-si indeplini actele curente de viata [20, p.123].

De cele mai multe ori dependenta este considerata sinonim al pierderii autonomiei.

Este posibil sa fii dependenta de alta persoana pentru a te deplasa, dar in acelasi timp sa fii autonom in ceea ce priveste decizia asupra momentului, modului de deplasare si destinatie.

Toate categoriile de populatie pot fi afectate de dependenta. Pentru orice persoana in varsta trebuie insa sa ne gandim ca exista riscul ca, in urma unei fracturi, a unui accident, sa devina o persoana dependenta.

Situatia de dependenta temporara (care poate fi eliminata in urma unui program de ingrijire si recuperare adecvat)

Situatia de dependenta poate fi permanenta dar poate fi ameliorata in urma unui program de ingrijire adecvat la nevoile persoanei.

Organizarea prestării serviciilor la domiciliu

Cele 7 etape ale intregului proces de coordonare al ingrijirilor sunt:

1.Informarea populatiei despre gama de servicii oferite, in cat timp se poate primi serviciul si care este procedeul prin care se poate obtine.

2.Luarea in evidenta: procedeul prin care se face o luare in evidenta a nevoilor si, astfel, sa putem aprecia care ar trebui sa fie nivelul de evaluare pentru a se potrivi cu nevoile fiecarui client.

3.Evluarea nevoilor: a intelege nevoile fiecarui individ care solicita servicii si a le oferi, in functie de prioritati, si de resursele pe care le are organizatia.

4.Planul de ingrijire pe baza nevoilor identificate, elaborarea planului de ingrijire individual

5.Implementarea planului de ingrijire. Asigurarea de resurse pe toata durata stabila pana la atingerea obiectivelor din planul de ingrijire.

6.Monitorizarea serviciilor. Controlul si asigurarea cu resurse astfel ca serviciile sa fie furnizate.

7.Examenele de bilant. Reanalizarea periodica a elementelor si, astfel, reajustarea planului de ingrijire.

Informarea populatiei.

Primul pas in managementul serviciilor de ingrijire este acela de a informa populatia despre gama de servicii oferite care pot sa raspunda anumitor nevoi.

Informarea se face nu numai ca beneficiarii sa poata face o alegere intre un serviciu si altul, ci, mai ales, pentru a putea da un cuvant de spus celui care il primeste si, in acest fel, beneficiarul (clientul) sa fie tratat ca un adevarat partener de-a lungul intregului proces.

Criterii de eligibilitate a beneficiarilor

Persoanele în etate, singure, lipsite de sprijin la domiciliu (familie, prieteni, vecini) care necesita ajutor din partea comunitatii;

Persoanele care necesita ingrijiri temporare dupa spitalizare in vederea recrutarii, spre exemplu:

-persoanele care au suferit operatii si se externeaza din spital si nu au ajutor pentru ingrijire acasa;

-convalescenti dupa A.V.C. (accident vascular cerebral)

Bolnavii in stare terminala.

Persoanele care necesita ingrijiri de durata, cum ar fi:

-bolnavi cronici care, din cauza bolii, sunt impiedicati sa-si desfasoare activitatile cotidiene (hranire, toaleta personala, etc.), fiind imobilizati la pat si necesita ajutor.

Exista trei categorii de prioritati

1.Cei care sunt la risc si au nevoie urgenta de ingrijiri personale (de exemplu persoanele in varsta care sunt operati pentru facturi de col femural si sunt externati din spital direct acasa);

2.Cei care au o boala cronica si au nevoie de ingrijiri personale (de ex persoanele in varsta dupa A.V.C.);

3.Cei care sunt singuri si, pe langa o boala cronica fizica, dezvolta si o boala mentala, iar riscul lor este crescut.

Beneficiarii sau potentialii beneficiari pot fi trimisi si pot beneficia de servicii de ingrijire la domiciliu din mai multe surse: spitale, policlinici, biserica, servicii sociale.

Evaluare integrata a nevoilor [19, p.54]

Este procesul prin care intelegem nevoile fiecarui beneficiar si, functie de acestea si de prioritati, oferim servicii conform unui plan de ingrijire. Evaluarea, care este primul serviciu acordat efectiv, va fi facut in termen de maxim 48-72 de ore de la solicitare.

Procesul de evaluare al nevoilor e bine sa aiba loc la domiciliul beneficiarilor pentru a avea o imagine completa asupra mediului in care acestia traiesc.

Evaluarea este un proces cheie de care depinde oferirea serviciilor pe viitor; o evaluare corecta va avea ca rezultat un plan de ingrijire corespunzator.

Fisa de evaluare socio-medicala cuprinde:

-date personale

-evaluare sociala

-evaluarea starii de sanatate

-evaluarea gradului de dependenta

-rezultatele evaluarii cu incadrarea in grade de dependenta

-servicii sociale si socio-medicale recomandate, in functie de nevoile identificate

-dorintele persoanei în etate

-dorintele ingrijitorilor din reteaua informationala

-oferta locala de servicii care poate acoperi nevoile identificate

-concluzii, recomandari finale

-echipa de evaluare

In concluzie:

-evaluarea trebuie sa fie un proces simplu si rapid,

-evaluarea este un proces individualizat

-daca nevoile sunt complexe si nu pot fi acoperite de serviciile unei singure organizatii, faceti aranjamentele necesare cu alte organizatii

-nu permiteti ca veti face mai mult si mai repede incat decat puteti intr-adevar sa faceti,

-incercati sa intelegeti, pe cat posibil, din prima evaluare care sunt adevaratele nevoi si cum aceste nevoi se intrepatrund

-pentru nevoia pe care o descoperiti in timpul evaluarii ca fiind cea mai importanta

-alegerea locului potrivit pentru evaluare

II.2.Managementul calității serviciilor de asistența socială la domiciliu privind îngrijirea persoanelor în vârstă.

Serviciile sociale sunt un complex de măsuri și activități menite să susțină nevoile sociale și sociomedicale ale persoanelor vîrstnice în scopul depășirii situațiilor dificile, prevenirea marginalizării și excluderii sociale, situației care, din cauza factorilor de natură fizică sau socială, vîrstnicii nu le pot depași de sine stătător.

Serviciile sociale constituie o parte componentă a sistemului Asistență Socială. Acesta prin esența lor, contribuie la menținerea relațiilor dintre persoanele aflate în situații dificile, comunitatea locală și instituțiile publice. Ele reprezintă actitivități specializate, realizate în favoarea persoanelor sau familiilor defavorizate, sunt completarea serviciillor de asistență medicală, care se acordă conform legislației. Actual sisitemul de servicii sociale include : ocrotirea instituțională, reabilitarea și tratament balnio-sanatorial, îngrijire la domiciliu, oferirea prînzurilor calde, serviciile sociale alternative comunitare oferite în centrele de zi, de plasament, de reabilitare și reintegrarea socială.

Serviciile sociale se refera la sprijinirea persoanelor de vîrsta a III-a pentru a menține capacitatea lor de auto-îngrijire, pentru a spori autorespectul și demnitatea precum și gradul de independență.

Sistemul actual de servicii sociale, dezvoltat din 2003, este unul relativ nou pentru Republica Moldova. Rata înaltă de intituționalizare a unor anumite categorii de populație, în special a copiilor, a fost un factor de constrîngere ce a impus autoritățile să adopte un cadru normativ, menit să impulzioneze atragerea donatorilor și organizațiilor nonguvernamentale în acest domeniu.

Fig. 1. Tipuri de servicii acordate vîrstnicilor, elaborat de autor

Deservirea la domiciliu a persoanelor vîrstnice

Componenta de bază a activității Direcției generale asistență socială și subdiviziunilor ei teritoriale o constituie acordarea ajutorului social la domiciliu bătrînilor singuratici și cetățenilor inapți de muncă. Îngrijirea socială la domiciliu reprezintă o gamă de servicii și facilități, acordate persoanelor solitare pentru un trai decent și cît posibil independent în propriile case.

Serviciile sociale de îngrijire la domiciliu se prestează în baza Regulamentului – tip cu privire la secțiile de ajutor social la domiciliu a bătrînilor singuratici și cetățenilor inapți de muncă În procesul de deservire la domiciliu bătrînilor singuratici li se acordă de către lucrătorii sociali diferite servicii cotidiene necesare lor, cum ar fi:

suport moral,

procurarea produselor alimentare și industriale;

achitarea serviciilor comunale la casele de economii acordarea ajutorului la procurarea și transportarea cărbunelui și lemnelor de foc la domiciliu;

intervin către lucrătorii medicali pentru acordarea ajutorului medical;

îngrijirea locuinței și gospodăriei, ajutor pentru realizarea igienei personale;

organizarea procesului de adaptare a locuinței la nevoile persoanei dependente;

antrenarea în activități sociale și culturale;

organizarea funerariilor.

Acordarea biletelor de tratament balneo – sanatoriale.

Evidența și distribuirea biletelor de reabilitare medicală în centrele menționate se duce în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de evidență și distribuire a biletelor de reabilitare/recuperare acordate persoanelor în vîrstă și cu disabilități, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 372 din 06 mai 2010.

Planul de ingrijiri integrate

Sa faci un plan de ingrijiri inseamna sa identifici cele mai bune cai pentru a atinge obiectivele stabilite in urma evaluarii nevoilor si prezentarea lor sub forma unui plan individual de ingrijire.

Tipuri de servicii furnizate in ingrijirile la domiciliu

a.servicii de ingrijire de baza:

servicii de ingrijire personala:

-igiena corporala

-imbracat/dezbracat

-alimentatia

b.servicii de asistenta sociala:

-management de caz

-servicii de informare

-evaluarea nevoilor sociale si eleborarea unui plan social de interventie

-consiliere

-asigurarea legaturii cu alte servicii, institutii

-coordonarea si supravegherea activitatii voluntarilor

c.servicii medicale

-ingrijirea medicala directa

-monitorizarea parametrilor fiziologici

-administrarea medicamentelor

-alimentatia enterala si parenterala

-ingrijirea plagilor

-alte manevre terapeutice

-schimbarea si ingrijirea cateterelor urinare permanente

-ingrijirea stomelor

-efectuarea tratamentului durerii.

Implementarea planului de ingrijiri

Este procesul prin care planul de ingrijire este pus in practica de cate unul sau mai multi profesionisti si sunt furnizate efectiv serviciilor de ingrijire.

Ritmul in care se face implementarea planului de ingrijire este un subiect delicat si va fi negociat cu beneficiarul si cei din familia care il ajuta

S-a propus un model de servicii de integrare socio-medicale care sa fie furnizate de o echipa compusa din: ingrijitori la domiciliu, asistente medicale, kinetoterapeuti, asistenti sociali.

Coordonatorul de echipa responsabil, pentru furnizarea serviciilor de ingrijire de catre echipa indisciplinara, va avea in vedere urmatoarele elemente:

-daca planul de ingrijire este individual si daca cel care este trimis are experienta si cunostintele necesare

-daca cel care este trimis isi face treaba fara sa fie supravegheat la fel ca atunci cand este supravegheat.

-daca timpul este necesar pentru a se putea deplasa de la un caz la altul

Monitorizarea

Este o forma de supraveghere practica a implementarii si consta in asigurarea implementarii obiectivelor propuse si adoptarea planului de ingrijiri nevoilor mereu in schimbare ala beneficiarilor.

Monitorizarea se face practic prin:

-vizite la domiciliu

-telefoane/scrisori

-consultatii intre agentii/organizatii

Monitorizarea va urmari daca:

-obiectivele propuse in planul de ingrijiri sunt de o maniera cost eficienta

Bilant

Frecventa cu care se face bilantul depinde de complexitatea nevoilor si de nivelul investitiilor. De obicei, se face cu atat mai frecvent cu cat dinamica nevoilor este mai mare. Ca si evaluarea, bilantul se bazeaza pe analiza nevoilor, iar aceasta va fi facuta nu pe serviciile oferite, ci pe nevoile, preferintele si eficacitatea serviciilor de a rezolva aceste nevoi [19, p.58]

Cei care au fost implicati initial in definirea planului de ingrijiri initial vor fi invitati sa participe la aceasta echipa.

Ce se analizeaza la un bilant? R. Daca obiectivele de indeplinit initiale au fost, realiste si daca mai sunt elevante in continuare.

Punctul de plecare pentru o evaluare de etapa este perceptia atat a furnizorului, cat si a beneficiarului despre servicii, despre progresele facute privind starea beneficiarului din momentul furnizarii serviciilor de ingrijire la domiciliu

Daca au avut succes sau nu si de ce; analiza reultatelor, mai ales a celor in care nu am avut succes si din care putem invata pentru inbunatatirea calitatii serviciilor noastre;

Daca persoana ingrijita devine independenta

Analiza costului si calitatii serviciilor

Data urmatoarei vizite pentru o noua evaluare de etapa

În tara noastra sistemul serviciilor sociale destinate persoanelor în etate este înca insuficient dezvoltat. Desi cadrul legal este în curs de definire pentru ansamblul serviciilor sociale, în beneficiul persoanelor în etate s-au înfiintat si functioneaza pana în present relativ putine servicii comunitare, atat ca varietate cat si ca numar. Aceste servicii sunt promovate de organizatii neguvernamentale, de biserici / culte religioase – serviciile publice (preponderant rezidentiale) fiind în general asimilate celor pentru persoane cu handicap [20, p.39].

Daca în mediul urban exista o serie de servicii, datorita dezvoltarii ONGurilor si a accesului mai facil la surse de finantare, în mediul rural lipsesc aproape cu desavarsire. Doar centre rezidentiale – camine de batrani sau camine spital – institutii de talie mare din categoria celor de tip cazon, ascunse în sate rupte de lume, “mostenire” a vechii societati…

a) Servicii sociale

Ce sunt serviciile sociale? Cea mai coerenta si mai completa definitie am gasit-o în primul articol al Ordonantei 68, deci o reproducem ca atare:

“Serviciile sociale …. reprezinta ansamblul complex de masuri si actiuni realizate pentru a raspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea depasirii unor situatii de dificultate, pentru prezervarea autonomiei si protectiei persoanei, pentru prevenirea marginalizarii si excluziunii sociale si promovarea incluziunii sociale.”

Serviciile sociale pot fi servicii de asistenta sociala si servicii de îngrijire social-medicala.

Serviciile de asistenta sociala sunt servicii cu caracter primar si servicii specializate [20, P.114].

Serviciile cu caracter primar au drept scop prevenirea sau limitarea unor situatii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune sociala.

Serviciile specializate au drept scop mentinerea, refacerea sau dezvoltarea capacitatilor individuale pentru depasirea unei situatii de nevoie sociala. Beneficiarii sunt: persoanele în etate, copiii, persoane cu handicap.

Serviciile de îngrijire socio-medicala reprezinta un complex de activitati care se acorda în cadrul unui sistem social si medical integrat si au drept scop principal mentinerea autonomiei persoanei, precum si prevenirea agravarii situatiei de dependenta[26, p.84]

servicii de baza: ajutor pentru igiena corporala, îmbracare si dezbracare, igiena eliminarilor, hranire si hidratare, transfer si mobilizare, deplasare în interior, comunicare;

servicii de suport: ajutor pentru prepararea hranei sau livrarea acesteia, efectuarea de cumparaturi, activitati de menaj, însotirea în mijloacele de transport, facilitarea deplasarii în exterior, companie, activitati de administrare si gestionare, activitati de petrecere a timpului liber;

servicii de îngrijiri medicale;

servicii de recuperare si reabilitare, conexe domeniului medical si social: kinetoterapie, fizioterapie, terapie ocupationala, psihoterapie, psihopedagogie, logopedie, podologie si altele asemenea;

servicii de reabilitare si adaptare a ambientului: mici amenajari, reparatii si altele asemenea.

Fiecare serviciu social trebuie acordat cu respectarea a noua principii fundamentale, enumerate la articolul 3, referitoare la:

modul de lucru cu persoana (respectarea individualitatii fiecarei persoane; respectarea libertatii de a alege serviciul social în functie de nevoia sociala; tratament egal prin excluderea privilegiilor si eliminarea oricarei forme de discriminare; respectarea vietii intime; respectarea confidentialitatii)

modul de organizare a serviciului (asigurarea calitatii, a flexibilitatii si a accesibilitatii; asigurarea accesului la informatie; asigurarea drepturilor si a sigurantei beneficiarilor; dezvoltarea parteneriatului).

Tabelul 1. Tabloul tipurilor de servicii acordate persoanelor în etate[22, p.56]

b) Furnizorii de servicii sociale

Serviciile enumerate anterior pot fi acordate (individual sau combinate) de persoane fizice sau juridice, numite în ordonanta “furnizori de servicii sociale”, care sunt de doua categorii:

cu statut public: serviciul public de asistenta sociala si alte servicii publice specializate la nivel judetean si local; unitati de asistenta medico-sociala; institutii publice care dezvolta compartimente de asistenta sociala specializate

cu statut privat: persoane fizice autorizate, asociatii si fundatii, culte religioase, organizatii internationale, filiale si sucursale ale asociatiilor si fundatiilor internationale recunoscute în conformitate cu legislatia in vigoare.

Este denumita “furnizor de servicii sociale” o structura organizationala care are în mod obligatoriu personalitate juridica, respectiv o persoana fizica autorizata pentru prestarea de servicii sociale conform legii.

La data elaborarii acestui ghid nu a fost înca aprobata metodologia de acreditare a furnizorilor de servicii sociale (prevazuta a fi finalizata în trimestrul IV 2004), dar este important faptul ca aceasta metodologie urmeaza sa se aplice tuturor furnizorilor, publici si privati.

Sistemul serviciilor sociale este descentralizat, astfel încat principalul furnizor de servicii sociale este serviciul public de asistenta sociala al comunitatii locale; doar în situatiile în care la nivel local nu exista posibilitatea de a oferi integral pachetul de servicii necesare facandu-se apel la preluarea acestor servicii de catre asociatiile neguvernamentale.

În vederea asigurarii serviciilor sociale pentru persoanelor în etate, la nivel comunitar serviciul public de asistenta sociala poate furniza o serie de servicii care favorizeaza mentinerea varstnicului în familie si în propria locuinta: asistenta la domiciliu, hot-line, centru de zi sau clAub al seniorilor. De asemenea, pot fi acordate servicii de tip rezidential, prin crearea de unitati de tip familial, de talie mica sau medie – daca nevoile comunitatii impun acest lucru, existand un numar mare de persoanelor în etate care nu pot fi ingrijiti în familie. Serviciile specializate, cu precadere cele de ingrijire socio-medicala si de recuperare, care necesita resurse financiare importante si resurse umane calificate corespunzator, pot fi furnizate de Serviciul public de asistenta sociala judetean. Tot la nivel judetean sau în comunitatile urbane mari se pot furniza serviciile de asistenta sociala în regim de urgenta.

Furnizorii de servicii sociale îsi desfasoara activitatile în institutii specializate de asistenta sociala, la domiciliul beneficiarilor, precum si în alte categorii de institutii publice sau private (unitati de învatamant, unitati medicale, case de cultura, penitenciare etc)

c) Instituțiile specializate de asistenta socială

Conform articolului 15 din Ordonanta 68, “Institutiile specializate de asistenta sociala cuprind toate institutiile publice sau private care acorda servicii sociale si asigura supraveghere si îngrijire cu titlu permanent sau temporar, cu sau fara gazduire”

Aceste institutii trebuie sa respecte criteriile obligatorii de organizare si functionare a institutiilor specializate de asistenta sociala – de asemenea palnificate a fi validate în ultimul trimestru al acestui an.

Tabelul 2. Instituții specializate [24, p.17]

Aceste institutii pot functiona atat individual, cat si grupate într-un complex de servicii comunitare. Serviciile pentru persoanelor în etate trebuie sa fie bine cunoscute în comunitate si integrate în comunitate, sa aiba relatii de parteneriat cu alte institutii sociale, culturale, educative, cu organizatii neguvernamentale si firme private [14, p.74]

Deși actualmente tendința este de dezinstituționalizare, în toată lumea există forme de ocrotire a persoana în etateui în asemenea așezăminte.

O instituție reprezintă o organizație care are statut, reguli de funcționare stabilite prin regulamente și/sau legi, având funcția socială de a satisface anumite nevoi colective [30, p.49].

în Republica Moldova, există mai multe tipuri de instituții specializate de ocrotire. în funcție de perioada cât persoana în etate este ocrotit, instituțiile pot presta servicii pe termen lung sau temporar, ele aparținând până nu demult unor ministere diferite, astfel :

a) pe termen lung: sub tutela Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a consiliilor locale se află căminele de pensionari unde aceștia se pot interna ca urmare a deciziei DAS;

b) temporar-cel mai frecvent, aparținând unor fundații sau organizații nongu-
vernamentale. Ocrotirea temporară presupune accesul în centre de zi în care persoana în etate își poate petrece sub supraveghere timpul liber în mod plăcut sau poate fi îngrijit (în cazul dementului) pe perioada cât familia (aparținătorii) își desfășoară alte activități (serviciu, cumpărături); de asemenea, persoanele în etate pot desfășura diverse terapii fizice și ergoterapeutice, în cadrul unor programe
recuperatorii și profilactice organizate.

Decizia privind instituționalizarea pe termen lung trebuie să fie o decizie elaborată de o echipă pluridisciplinară formată din asistent social, medic, psiholog, la care va participa obligatoriu persoana în etate în cunoștință de cauză, eventual și familia persoana în etateui; este o decizie de mare răspundere care vizează viitorul persoanei și are numeroase repercusiuni psihice, morale, financiare. persoana în etate este o persoană matură, responsabilă, care are dreptul de a decide ce este mai bine pentru el, dar poate fi sprijinit, consiliat, prezentându-i-se riscurile și beneficiile traiului singur sau în instituție.

Cauzele instituționalizării pe termen lung ar fi:

singurătatea și lipsa rețelei de suport;

dorința manifestă a persoana în etateui;

lipsa veniturilor;

diferite afecțiuni cronice;

handicapul fizic sau mintal;

pierderea locuinței;

lipsa adaptării în cadrul serviciilor la domiciliu;

„crize" în sânul familiei de origine;

imobilizarea la pat;

violența domestică sau a celor ce s-au angajat să-1 îngrijească.

Populația în instituțiile de ocrotire este relativ omogene pe grupe e virsta în căminele pentru vârstnici predomină persoanele de sex feminin (70%); de asemenea, din distribuția pe vârste, rezultă că 80% dintre persoanele institu-ționalizate depășesc 70 ani și aproape 60% se situează peste 75 ani. Nivelul de instrucție al persoanelor în etate din aceste instituții este de peste 50% sub nivelul mediu, între acesta și statutul social al pensionarului existând o relație directă.

Deși după 1990 s-au schimbat multe în privința instituțiilor pentru vârstnici, totuși bătrânii din multe instituții spun că sunt deprimați, nefericiți, inadaptați; studiile au demonstrat că au mai puțină vitalitate, mai puțină activitate și mor mai repede decât persoanele de aceeași vârstă din societate.

Procedeul de admitere în aceste instituții se face prin adresabilitatea persoana în etateui sau aparținătorilor către serviciul de asistență socială, ceea ce demonstrează o redusă implicare a serviciului de asistență socială în acțiunea de cunoaștere a stării și condițiilor persoanelor în etate care se află în risc major; categoric, persoanele în etate cu nevoi speciale sunt mult mai mulți, dar lipsa rețelei de ocrotire privind persoana vârstnică, precum și marginalizarea problemelor persoanelor în etate au dus la slaba monitorizare și la lipsa soluționării multor probleme ale acestor categorii de persoane. în general, procedeul de admitere aduce daune individului, care este adesea privit ca un „obiect" ușor de prelucrat, este privat de la intrare de propriile sale haine și este o victimă a agresiunii verbale și, uneori, fizice a personalului. Nu rareori, rezidenții sunt puși în situația de a implora personalul pentru lucruri minore (un pahar cu apă sau permisiunea de a folosi telefonul). O atitudine ce accentuează scăderea stimei de sine este „stigmatizarea" (personalul sau ceilalți rezidenți pot ponegri un anumit pacient, îl pot arăta cu degetul sau pot vorbi despre el ca și cum n-ar fi prezent) [6, p.73]

In opoziție, poate apărea tendința de a „spitaliza" exagerat spațiile, toaletele, instaurându-se regimuri stricte față de riscul de contaminare a alimentelor și lenjeriei. Un aspect deloc de neglijat este violarea intimității, existând încă instituții în care toaletele nu sunt despărțite în cabină, camerele au 7-10 locuri, dulapurile și hainele sunt comune etc.

Aceste neajunsuri, ce nu se pot generaliza pentru toate instituțiile, își au originea în încercarea acestora de a satisface nevoile de bază ale persoana în etateui în limita bugetului.

Se pune problema de ce în 10 ani nu s-a putut schimba mai mult; pentru că există încă structuri rigide și persoane în poziții de decizie care nu doresc schimbarea, personalul este foarte puțin numeros și adesea necalificat, există foarte puține cursuri care au ridicat nivelul de pregătire al personalului, personalul nu este selectat (pentru că, în general, cei care doresc un astfel de post au o situație social-economică precară, el fiind o alternativă a existenței lui, și nu o alegere).

Considerăm deosebit de importante respectarea deontologiei medicale, creșterea nivelului de comunicare dintre medic și pacient, dar și rezolvarea retribuirii adecvate a personalului medical și de îngrijire, care trebuie recompensat adecvat, pe măsura condițiilor de lucru și a responsabilității pe care și-o asumă[25, p. 62].

Conform noii legi privind asistența socială a persoanei în etate, beneficiază de asistență socială persoana vârstnică aflată în una dintre următoarele situații:

a) nu are familie sau nu se află în întreținerea uneia sau a unor persoane obligate la aceasta potrivit dispozițiilor legale în vigoare;

b) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;

c) nu are locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condiții de locuit pe baza resurselor proprii;

d) nu se poate gdspodări singură sau necesită îngrijire specializată;

e) se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile sociomedicale din cauza bolii ori a stării fizice sau psihice.

III. STUDIUL EMPIRIC PRIVIND PRESTĂREA SERVICIILOR SOCIALE PERSOANELOR VÂRSTNICE

III.1.Metodologie și metode de cercetare

Metodologia asistenței sociale destinate persoanei în etate este domeniul de reflecție preocupat de manierele de acțiune, de principiile și procedeele utilizate în practica asistențială. Metodologia ne permite să înțelegem care este logica ce guvernează cunoașterea și acțiunea, având în atenție, deopotrivă procesul de investigare a problemelor sociale ale persoanelor în etate, precum și strategiile de intervenție în vederea soluționării acestora.

Componentele metodologiei asistenței sociale destinate persoanei în etate sunt:

teoriile de referință (sociologice, psihologice, psihosociologice, asistențiale, manageriale);

metodele, tehnicile și strategiile de cunoaștere și intervenție;

procedeele de evaluare a realității empirice.

Metodologia managementului asistenței sociale destinate persoanei în etate are o dimensiune teoretică, una tehnic-normativă și alta evaluativă, de sinteză între teoretic și empiric, autoreflexivă și autoevaluativă. Aceasta este perspectiva de definire a metodologiei asistenței sociale cu care ne-a familiarizat literatura de specialitate franceză [18, p.24].

În literatura asistențială americană, metodologia este privită mai puțin ca un complex de teorii și principii ce structurează, modalitățile de intervenție, și mai degrabă ca o colecție de metode și tehnici cu relevanță practică. Astfel au fost identificate mai multe tipuri de practici, în funcție de dimensiunea intervenției și de obiectivele propuse:

social casework – acea orientare sau acel tip de practică utilizată de asistentul social în sprijinirea preponderent psihologică a unui vârstnic,

social group work – metodă ce constă în ajutorarea unui grup de persoane constituit pe criteriul comunitării de interese sau al confruntării cu aceeași problema,

community organisation – practica ajutorării indivizilor, grupurilor și comunitarilor care locuiesc în aceiași arie geografică sau care se confruntă cu aceleași probleme, pentru a ajunge la identificarea scopurilor și intereselor comune, mobilizarea resurselor în vederea realizării proiectelor de dezvoltare comunitară,

administration in social work destinate old people – managementul asistenței sociale destinate persoanelor în etate.

În practica asistențială contemporană s-au delimitat doua arii teoretico-metodologice principale care acoperă întregul câmp al acțiunilor asistențial: practica de tip pozitivist (reparatorie, recuperatorie, represivă) și practica umanist-existențială. Aceste tipuri de practici descriu tendințele generale ale intervenției asistențiale, raportate la marile paradigme ale cunoașterii socioumane (paradigma pozitivistă și paradigma interpretativ-fenomenologică). În literatura franceză există unele încercări de construcție a metodologiei, în sensul adevărat al termenului, încercări centrate pe recuperarea dimensiunilor teoretice și epistemologice ale practicii asistențiale, pe conturarea unei logici generale a investigației, intervenției și evaluării în asistența socială. Concepte – cheie: metoda (mod de cercetare, manieră de cunoaștere sau de transformare a realității), tehnica (ansamblul de prescripții metodologice pentru o acțiune eficientă în planul praxisului sau al reflecțiilor teoretice), procedeul (mod de utilizare a instrumentelor de investigare științifică), instrumentul (mijloc material utilizat de cercetător pentru cunoașterea științifică a fenomenelor sociale: foaia de observație, ghid de interviu), strategia (combinarea unor metode și tehnici de investigare și intervenție socială, ghidate de un set de presupoziții adecvate obiectivelor stabilite) [12, p.39].

Complementaritatea dintre cercetarea fundamentală și cercetarea aplicată atestă rolul decisiv al cunoașterii teoretice în creșterea calității vieții. Se menține încă un decalaj semnificativ între cercetarea socială și acțiunea asistențială, chiar și în țările cu tradiție în cercetarea asistenței sociale.

Disjuncția între cercetare și acțiune a alimentat o criză epistemică din al cărei impas s-a ieșit prin utilizarea principiilor metodologiei cercetării sociale, care afirmă necesitatea unității între teoretic și empiric, explicație și înțelegere, teoretic și practic, cantitativ și calitativ, constatativ și evaluativ în cunoașterea realității socio – umane[20, p.24].

Demersul cercetare – acțiune, în practica asistențială, este un proces circular, activ și continuu, al cărui punct inițial și final este un context situațional concret. Între etapele sale este posibil un schimb informațional permanent, ceea ce permite o ajustare și o îmbunătățire a derulării activității în aceste secvențe, care se desfășoară aproape simultan.

Aceasta răspunde unui dublu obiectiv: realizarea schimbării sociale, pe de o parte, și îmbogățirea cunoștințelor științifice cu referire la realitatea socio-umană, pe de altă parte. Distanța între cercetarea socială și valorificarea rezultatelor acesteia în practică se reduce la minim, înregistrându-se un feedback relativ rapid. Rezultatele obținute prin cercetare acțiune sunt integrate mai întâi in practică și apoi în teorie, traseul fiind invers celui urmat în cercetarea socială clasică[22, p.164] .

Alegerea metodelor și a tehnicilor se înscrie într-o strategie a anchetei. Nu vom putea alege o metodă (inductivă, deductivă) și opta pentru tehnici în funcție de vreo ideologie sau anumite valori. Pentru a nu ajunge la generalizări eronate, pentru a acumula cunoștințe generalizabile, metodologia anchetei poate folosi ,,variabile, indicatori, indici,, fără a reduce resursa umană (oamenii, grupurile) la acestea.

Metodologia anchetei este demersul regrupat de producere a cunoașterii-în-vederea-acțiunii, tehnicile fiind procedeele operatorii ce vor permite aplicarea metodei anchetei la obiectul de studiu ales.

În Revista de de cercetare si interventie sociala propune o schemă care poate reda complexitatea unui demers de cunoaștere a problemelor vieții socioumane și a tehnicilor anchetei. Un demers menit să evite punctele lacunare, reducționiste[23, p. 37]. A ține seama doar de structuri, uitând de actorii implicați este la fel de reducționist ca a ține seama doar de actori, neglijând impactul constrângerilor și abilitant al structurilor.

Demersul de cunoaștere și tehnica anchetei COMPREHENSIUNE

Fig. nr. 2. Cunoaștere a problemelor vieții socioumane[ 23, p. 37 ]

Tehnica observației. ASC (analiza sistemică a cercetării) caută să cerceteze profunzimile vieții socioumane cotidiene pentru a descoperi acolo problemele sociale ale persoanelor în etate, cauze ale acestor probleme, factori și actori care ar putea contribui la rezolvarea lor.

Între tehnicile pe care le utilizează, observația ocupă un loc aparte [13, p.26]; autorul cerea ,,să tratăm faptele persoanelor în etate ca lucruri’’ , adică să le observăm ca și cum ar fi lucruri, obiecte, să evităm interpunerea subiectivității noastre între ele și ideile despre ele. Observațiile noastre hrănesc analiza sistemică teoretică, iar teoriile orientează și încadrează observațiile. Atunci când face observații, cercetătorul adopta un comportament activ, nu pasiv. Un aspect al realității socio umane, un eveniment, un fapt devine social și prin intervenția cercetătorului. ,,Nu există idei fără fapte, nu există fapte fără idei’’.

Distingem următoarele tipuri de observație: observația nestructurată și observația structurată.

Convorbirea comprehensivă. Nu există rețete pentru utilizarea cu bune rezultate a tehnicii convorbirii. Sunt însă importante câteva clarificări inițiale: cine este persoana în etate din fața noastră? ce așteptăm de la el? de asemenea nu trebuie să uitam că relația cu interlocutorul nu este una de autoritate, de putere, ci de (re)cunoaștere reciprocă, de modestie reciprocă, fără a uita scopul întrevederii: culegerea de date utile, semnificative pentru cercetarea-intervenția sa.

Convorbirea poate începe cu o întrebare deschisă care să suscite spontaneitatea, întrebări privind variabile independente (vârsta, statutul matrimonial) sunt lăsate pentru faza de încheiere a convorbirii. Reformulările, redundanța sunt eficiente pentru emergența mesajului esențial al convorbirii. Utilizând convorbirea ca tehnică de cercetare avem avantajul că putem obține informații importante. Suplețea acestei tehnici este un avantaj pentru realizarea unui studiu de profunzime. ,, Dezavantajele” ar fi ca apropierea celor doi poate distorsiona informațiile din cauza emoțiilor.

Studiul de caz. Studiind un caz, putem deprinde cunoștințe, abilități de intervenție, ne putem îmbogăți cunoștințele teoretice sau ne putem verifica ,,aplicabilitatea,, unei teorii. Se identifică o problematică de viață cotidiană a unui vârstnic, cu ajutorul celor implicați în ea. Vom descrie condițiile, resursele, valorile, normele, factorii, actoriei, înarmându-ne cu o orientare sau o ipoteză cu care ,,traversăm,, situația și căutam să-i surprindem complexitatea. Însă înainte de toate ne completăm informațiile din studierea cazului cu documente oficiale, cu observații directe, convorbiri.

Putem utiliza tehnica pattern-matching se compară fenomenul studiat într-un caz cu fenomenul prezis. ,,Textul,, rezultat din studierea cazului este supus atenției unora dintre subiecții implicați în caz. Astfel, adăugam elemente omise, considerate semnificative, corijăm.

,,Forma rezumativa,, a studiului de caz se poate prezenta astfel:

prezentarea problemelor identificate de cercetător;

prezentarea problemelor identificate de către persoanele implicate;

istoria problemelor – contextul;

puncte tari, puncte slabe;

mod de funcționare formală/informală;

evaluarea problemei de studiat și definirea ei;

cercetare – intervenție;

evaluarea, impactul, diseminarea rezultatelor.

Studiul spațiului social destinat persoanei în etate. Cercetătorul nu se interesează de mediul natural în general, ci de mediul locuit de către vârstnici. Spațiul comunitar, spațiul social, este produs nu doar dat. De aceea există diferențe între spațiile etnosocioculturale ale oamenilor, ale grupurilor diferite. Poate exista o spațializare ,, europeană’’, dar cu numeroase modalități de particular.

Mediul în care locuiesc oamenii unei comunități este un ansamblu de lucruri și de oameni, rezultat al așteptărilor, dorințelor, aspirațiilor lor, al instituțiilor după cum acestea au fost și sunt raționale, inteligente, ordonate, punctual, după cum respectă sau nu anumite valori, norme, reguli. Spațializarea nu este o proiecție strictă a organizării sociale, dar nu putem nega că o exprimă totuși. Realitatea socială este cea observată în orașe, sate etc.

Pentru a pricepe, explica și interveni eficient în mediul social al unui vârstnic, trebuie să observăm, să studiem habitatul său, ordonarea obiectelor din comunitatea din care face parte, posibilitățile deplasării, posibilitățile informării, recreării etc.

Dacă analizăm contextul global, și ideologia și comportamentele ,,vizibile,, ale instituțiilor și locuitorilor, vom pricepe mai ușor de ce și cum apar problemele sociale ale persoanelor în etate.

III. 2. Analiza rezultatelor studiului empiric

STUDIU DE CAZ

Instituționalizarea persoanelor în etate – soluție extremă cu implicații psihosociale

Finalitatea asistenței sociale a persoanei în etate este intervenția eficientă. Nici teoria singură nu-și poate aroga monopolul stiințificității, nu este singura depozitară a adevărului.

Cercetarea în domeniul asistenței sociale a persoanei în etate este definită ca o metodologie de investigare a fenomenelor, faptelor problematice dintr-o situație socială datată, localizată, identificarea și analiza lor fiind făcute în perspectiva intervenției eficiente.

Calitatea vieții caracteristică persoanelor în vîrstă s-a impus ca fiind una dintre cele mai relevante noțiuni evaluative, pentru a desemna nu numai aspectele vieții materiale, dar si celelalte aspecte implicate de starea de vârstnic, implicit propriile opțiuni și preferințe ale reprezentanților persoanelor în etatesi a patra. Exista o serie de inegalitati care privesc condițiile de locuit, accesul la servicii, izolarea comunicaționala, lipsa unei asistente sociale active a persoanelor în etate.
Persoanele în vîrstă au nevoie de o atenție specială. De cineva care sa fie lângă ei când au nevoie, care sa-i îngrijească, sa se asigure ca au tot ce le trebuie, că și-au luat medicamentele la timp, că au hrana adecvata, ca își pot petrece timpul într-un mod plăcut.
Pe măsura înaintării in vârsta, ca urmare a unor grave invalidități – sindromul de imobilizare, incontinentele, pierderea autonomiei si a capacitații de autoservire – la care se adaugă factori sociali: ca diminuarea veniturilor, lipsa familiei sau imposibilitatea acesteia de a asigura supravegherea si îngrijirea, apare creșterea solicitărilor de spitalizare pe termen lung. Din populația de peste 65 de ani, 4% este internata permanent. După unii autori, aceasta nu este decât o forma mascata de izolare a bătrânului, pe care o promovează familia si societatea. Se constata o presiune crescânda atât din partea familiilor cat si din partea unor unitati spitalicești (cu bolnavi părăsiți sau cu spitalizări îndelungate si frecvente), de a forța internarea în cămine spital.
Decizia este un act de mare răspundere si trebuie sa cuprindă numai urgentele medicale sau sociale.

Experiența arata ca mediul cel mai prielnic pentru bătrân rămâne familia (aceasta este si dorința persoanelor în etate), de aceea întoarcerea la domiciliu este un deziderat, mai ales in cazul in care condițiile de la domiciliu sunt prielnice. In orice caz, întotdeauna, pentru orice eventualitate, pregătirea psihologica a persoana în etateui trebuie făcuta, pentru a se evita tulburările de adaptare. In unitățile pentru vârstnici (cămine de bătrâni, cămine-spital), asistenta trebuie asigurata in echipa (medic generalist, medic geriatru, psihiatru, psiholog, fizioterapeut). Un rol principal îl are asistenta medicala si personalul de îngrijire.
Calitățile morale ale acestora, nicăieri nu sunt mai necesare ca in aceste unități. Echipa trebuie sa insufle bolnavului încredere, curaj, si sa-i ridice tonusul. Viitorul persoana în etateui, redobândirea autonomiei, a tonusului vital, reintegrarea sociala, depind de calitățile echipei medicale. De aceea suportul psiho-afectiv, respectul pentru demnitatea persoana în etateui sunt condiții de baza. Pentru bătrâni, familia constituie factorul vital fundamental. De aceea resursele familiei trebuie valorificate întotdeauna. Conflictul dintre generații exista, dar nu este o regula. Fenomenele de respingere si violentele fata de vârstnic trebuie cunoscute, combătute in măsura posibilităților. Spitalizarea, in multe cazuri, este nefavorabila persoana în etateui. Stresul de mutare este o realitate.
În general, din partea familiei, se pot delimita comportamente variate: cooperare, hiperprotectie, culpabilitate, angoasa, dar uneori si abandon si respingere. Când nu mai există altă posibilitate, când bolnavul este singur, când viața în familie este imposibilă, medicul și echipa pe care o conduce trebuie să preia toate funcțiile familiei normale: răbdare, afecțiune și susținere morală. Datorită stării materiale precare persoanele în etate se confruntă cu probleme acute, ca: abandonul rolurilor sociale active, sănătate deficitara, stare de singurătate, de dependență, sentimentul ca sunt o ,,povară,, pentru societate și familie. În raport cu aceste probleme, inexistența unui sistem instituționalizat de sprijin și protecție socială, de asistență la domiciliu contribuie la adoptarea instituționalizării ca soluție extrema de viață, cel mai adesea din inițiativa familiei sau rudelor. Persoanele în etate lipsite de orice resurse se adresează direct pentru hrana cantinelor săracilor, organizațiilor caritabile care sprijină material aceasta categorie. În București și în țară funcționează câteva organizații nonguvernamentale care transportă masa de la domiciliul persoanelor în etate, însă lipsa mijloacelor de transport a pus capăt acestei acțiuni generoase. Deși pe plan mondial, actuala tendința este ca instituționalizarea sa reprezinte o soluție extremă, veritabila protecție sociala a persoanelor în etate trebuind sa fie asigurată la domiciliul lor. În Republica Moldova, instituționalizarea rămâne încă o soluție necesară, atâta timp cât internarea rezolvă, în limite acceptabile, nevoia de locuința, de asigurare a hranei și în multe cazuri conferă un sentiment de securitate persoanelor în etate. În Occident există sisteme de protecție, care asigura ca instituționalizarea să fie un act voluntar, realizat numai la cererea beneficiarilor. Însă specialiștii au avertizat asupra faptului că existența unor cămine pentru persoane în etate, prea elegante sau prea ieftine, ar putea tenta familiile să-si abandoneze bătrânii în astfel de așezăminte.

O asemenea tentație fost denumita de către medicii francezi ,, efect pervers al gratuității,,. Centrul de zi este o forma de instituționalizare unde persoanele în etate își petrec dimineața, iar după-amiaza este readus în cadrul familiei.
În martie 2014 am realizat un studiu în mun. Chișinău pentru îngrijirea persoanelor în vârstă și în Azilul pentru persoanelor în vârstă Chișinău unde au fost chestionati un numar de 30 de batrani. Acestia au raspuns la o serie de intrebari cu privire la conditiile de subsistenta, relatiile dintre persoanelor în etate dar si dintre persoanelor în vârstă si personalul angrenat in desfasurarea activitatilor din centrul si caminul pentru vârstnici. De un mare interes a fost insa abordarea relatiilor dintre persoanelor în etate si rudele cu care vin in contact, prietenii din exterior. Am avut in vedere gradul de multumire cu privire la conditiile in care sunt tratati persoanelor în etatei institutionalizati, probelemele psihosociale cu care se confrunta acestia si mai ales implicatiile de natura psiho-somatic intalnite in centrele speciale destinate persoanelor în etatelor. Prezentarea comparativa a datelor este prezentata succint in continuare in urma extragerii datelor din chestionarele completate. Intrebarile care au compus chestionarul impreuna cu datele centralizate sunt redate mai jos.

Fig. nr. 3. Cum apreciati conditiile din aceasta institutie?

Fig. nr. 4. Servicii în caminul pentru vârstnici

Fig. nr. 5. Servicii în centru de îngrijire

Au fost intervievate 30 de persoane din căminul pentru vârstnici din Chișinău și 30 de persoane din centrul de îngrijire pentru vârstnici cu privire la condițiile de viata din aceste centre. Astfel 50% dintre persoanele în etate din Căminul pentru bătrâni au afirmat ca au condiții foarte bune de trai in comparație cu 33% din persoanele în etate din căminul pentru vârstnici. De asemenea pentru o treime din persoanele în etate din cămin condițiile sunt decente, acceptabile in timp ce 45% dintre persoanele în etate din centru au afirmat ca au condiții acceptabile în care își pot consuma restul zilelor. Un mic procent, în același număr atât persoanele în etate din centru cat si cei din cămin sunt nemulțumiți de condițiile precare în care sunt obligați să trăiască. Iată deci că încă mai sunt multe de făcut în sistemul instituționalizat pentru a asigura un trai decent persoanelor în etate pentru a le conferi un echilibru și o stare de bine materială și psihologică.

Fig. nr. 6. Relații cu vârstnicii din institutie?

Fig. nr. 7. Caminul pentru vârsnici

Fig. nr. 8. Relații cu din cadrul institutiei ?

Nu trebuie neglijat raportul dintre persoanele în etate care sunt găzduiți atât de centru cât și de căminul destinat îngrijirii persoanelor în vârstă. Se observă ca predomină o stare de calm și de bine, comunicarea este facilă ținând cont de apropierea vârstelor și de preocupările comune. 5% dintre persoanele în etate intervievați au afirmat că au probleme de comunicare. Sa nu uităm că aceștia vin din medii diferite, au avut preocupări diferite și mai ales gradul de cultură este diferit. În continuare în cadrul caminului pentru persoanelor în etate se observă o bună comunicare, un management eficient care prin pârghiile întreprinse insuflă persoanelor în etate liniste, calm, siguranță pentru ca raporturile dintre aceștia sa nu fie influențate de probleme adiacente.

Fig. nr. 9. Relații cu relatiile personalul din institutie ?

Un procent semnificativ de persoanelor în etate din cadrul Caminului pentru persoanelor în etate din Chișinău au apreciat ca avand relatii foarte bune cu membrii componenti ai personalului unitatii în care sunt îngrijiți si circa 23% dintre acestia au fost de parere ca relatiile stabilite intre acestia sunt accceptabile. 5% insa si-au exprimat nemultumirea vis a vis de comportamentul si atitudinea personalului din cadrul Centrelor de ingrijire speciale destinate persoanelor în vârstă. Privind situatia celor doua centre comparativ se observa o comunicare eficienta in cadrul Caminului pentru persoanelor în etate si mai puțin eficientă în cadrul Centrului de îngrijire pentru persoanelor în etate.

Fig. nr. 10. Relații dumneavoastra cu rudele, prietenii din exterior?

De o mare importanță rămâne comunicarea persoanelor instituționalizate cu rudele, cu cei care vin și îi vizitează, cu familia în deosebi. Stare psihică va fi cu mult îmbunătățită daca aceștia nu au sentimentul de abandon și dacă simt că pentru restul zilelor au o apartenență, că nu sunt uitați. 33% dintre persoanele în etate din căminul pentru vârstnici spun că relația dintre cei care îi vizitează și ei sunt foarte bune, că așteaptă cu nerăbdare wee-kand-ul ca să-și vadă nepoții și să afle vești despre rudele apropiate și prieteni. 20% dintre persoanele în etate din centru se declară mulțumiți de legătura care s-a păstrat cu mediul familial și prietenii. Un număr mic de vârstnici resimt starea de abandon aceștia având nevoie de o îngrijire specială, de asistență psiho-terapeutică.

Fig. nr. 11.Serviciu dintre urmatoarele considerati ca ar trebui sa fie schimbat in institutia aceasta?

Un aspect important abordat îl reprezintă serviciile oferite persoanelor în etate. Persoanelor instituționalizate li s-au îmbunătățit mult serviciile. Impactul schimbărilor atât în Republica Moldova cât și în străinătate s-a resimțit la nivelul tuturor regiunilor care au centre destinate îngrijirii persoanelor în etate. 34% dintre persoanele în etate intervievați atât în centru cât și în căminul destinat îngrijirii acestora se declara mulțumiți de serviciile oferite în mediul instituționalizat. S-au îmbunătățit mult condițiile medicale și sociale. Un trend crescător l-au avut și serviciile administrative oferite. Personalul care oferă asistență este calificat astfel încât putem afirma că ne raliem țărilor membre U.E în privința serviciilor oferite persoanelor în etate.
Deși puține ca număr, inițiative asemănătoare în sprijinul persoanelor în vârstă au fost dezvoltate în mai multe localități din Republicii Moldova, de către mai multe fundații care și-au propus ca obiective principale: dezinstituționalizarea sau semi-instituționalizarea persoanelor în etate, protecția, recuperarea și integrarea lor socială, restituirea sentimentului lor de demnitate.
O reglementare pe care o consideram extrem de importantă se referă la evaluarea nevoilor (de natura medicala, sociala si psihoafectiva) populației în etate, pe baza unei grile naționale, care sa fie revizuită la fiecare trei ani de zile. Ar fi de dorit ca în aplicarea instrumentelor evaluative să fie cooptate echipe interdisciplinare formate din medici, sociologi, psihologi și alți specialiști care aparțin domeniului socio-medical.
Analizănd calitatea vieții persoanelor în etate în Republica Moldova putem mentionează că în caminele destinate persoanelor în vârstă predomina persoanele de sex feminin în proporție de 70%, de asemenea din distribuția pe varste, rezulta ca 80% dintre persoanele institutionalizate depasesc 70 ani si aproape 60% se situeaza peste 77 ani.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Îmbătrânirea reprezintă faza naturală a vieții, un proces biologic individual, asupra căruia o mare influență o au schimbările sociale, economice și culturale a dezvoltării societății, iar bătrânețea este un stadiu în evoluția organismelor care apare după maturitate, se caracterizează prin scăderea treptată a funcțiilor fiziologice.

Deseori persoanelor vârstnice li se încalcă dreptul de a-și petrece ultimii ani din viață lângă familia sa fiind instituționalizați din cauza că nu are cine să-i acorde acea atenție pe care ei au acordato familiilor. Toate societățile discrimineză oamenii pe baza vîrstei. Vîrsta și stereotipurile influențează atitudinile, care afectează procesele de decizie și modalitătile în care resursele sunt alocate la centre de îngrijire, comunități, atît la nivel național cît și internațional.

Persoanele de vîrsta a III-a sunt îndreptățite să beneficieze de angajamentele internaționale în vederea eradicării sărăciei. Ei doresc sa joace un rol activ în îmbunătățirea modului de viață și a mediului. Oamenii de vârsta a III-a se străduiesc sa fie văzuți, auziți și înteleși. Ei sunt încă excluși de la dialog și acțiuni care să le îmbunătățească situația. Ca rezultat femeile și bărbații în vîrstă nu-și primesc partea cuvenită a resurselor naționale și globale.

1. Înființarea de Cămine private pentru persoanele în etate instituționalizate care – oferă contra cost condiții adecvate de cazare, hrană, asistență medicală, terapie ocupațională și multiple posibilități de petrecere a timpului liber.
Pentru acest segment de populație, trebuie să existe o baza de date care să cuprindă personal cu pregătire medicală: foste sau actuale cadre medicale – în general asistente medicale sau infirmiere, sau persoane cu experiența în acest tip de activitate, dispuse să lucreze într-un program flexibil, de la câteva ore pe zi pana la un program prelungit, de zi, de noapte și chiar ca intern, la domiciliu sau în alta locație (spital, etc.).
Alegerea unei astfel de persoane depinde de următoarele elemente:
gradul de deplasabilitate al persoana în etateui/bolnavului;
asistenta medicala necesara si gradul de specializare al asistentei;
programul de lucru solicitat.
Responsabilitatea angajatului vizează un ansamblu de activități care să-i creeze celui în cauză un mediu adecvat stării sale medicale, de la supravegherea medicației, a igienei și alimentației și pana la întreținerea capacitații sale mentale prin conversație și companie.

Căminul privat își propune:

oferirea serviciilor sociale, hrană gratuită, servicii de îngrijire a sănătății (consultații medicale, tratamente gratuite), unui număr de persoane în etate

crearea de locuri de munca pe perioada determinata.

Amenajarea și dotarea căminului cu, cabinet de kinetoterapie și bibliotecă.

Eliberarea de medicamente pentru vârstnici

Oferirea de sesiuni de informare și educație medicală pentru persoanele în etate susținute de medici invitați.

Beneficiari pot fi persoanele de vârsta a treia, care se încadrează în categoria persoanelor afectate de sărăcie extremă sau severă, se confruntă cu probleme sociale și de sănătate, prezintă diferite grade de dependență, sunt afectate de excluziune socială, fiind lipsite de sprijin material și moral din partea familiei și sunt izolate de comunitate. Acestora li se adăugă și bătrânii fără adăpost (așa-numiții "bătrâni ai străzii") sau cei care trăiesc în adăposturi improvizate.

Servicii. Acordarea sprijinului se face strict pe considerente social-umanitare, în baza evaluării social-medicale, indiferent de apartenența etnica și religioasă.

Standardele Etice Internaționale ale managerilor sociali, stabilite în consens cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu alte convenții care derivă din acestea. Plecând de la principiul de bază al profesiei de manager social, potrivit căruia acesta intervine pentru creșterea bunăstării individuale, Standardele Etice Internaționale ale managerilor sociali reglementează relațiile dintre:

managerul social și problematica socială, în care sunt prevăzute standardele referitoare la identificarea, înțelegerea și interpretarea nevoilor individuale și sociale;

manager social și client, referitoare la principiile de colectare și utilizare a informației privind situația clientului și modalitățile de lucru cu clientul;

managerul social și organizatia în care lucrează, privind problemele referitoare la aspecte ce țin de procedurile și practicile adecvate serviciilor oferite de organizatie;

managerul social și colegii, în care sunt prevăzute standarde referitoare la susținerea oportunităților de informare și experiență între specialiști și reglementează situațiile în care este încălcată etica profesională;

managerul social și profesie, referitoare la modalitățile de menținere și aplicare a valorilor profesionale în practica managementului social.

Înființarea de Grădinițe destinate persoanelor în etate/Cluburi în vederea oferirii de programe care urmăresc reducerea și prevenirea izolării sociale, menținerea relațiilor de familie degrevându-i pe cei care sunt ocupați de anumite activitati.
Clubul persoanelor în etate, permite accesul atât persoanelor asistate cât și al persoanelor în etate neasistați. În viitorul Club al persoanelor în etate, cei care îl vor frecventa vor fi beneficiarii unor activități diverse – consiliere, terapie ocupațională, recrere prin concursuri, serate, serbări, cenacluri literare etc. Într-un astfel de cadru, persoanele în vârstă se vor simți cu siguranță confortabil, iar cei pe care societatea i-a exilat din diverse motive vor simți efectele benefice ale unui tratament lipsit de ostilitate. Un astfel de loc se vrea a fi în primul rând tămăduitorul rănilor sociale.

Înființarea unei Agenții de servicii sociale de sprijin pentru persoane în etate la domiciliu, care să permită independența de zi cu zi (servicii de informare, consultanță, transport la cerere, aprovizionare, îngrijiri comunitare, holine și intervenții de urgență, teleasistență pentru cei cu nevoi speciale).
– revitalizarea sentimentului de apartenența în cadrul comunitatii – prin frecventarea serviciilor religioase si facilitarea accesului la consiliere;
– organizarea o data la doua luni a unor întâlniri ale persoanelor în etate – menite sa combată singurătatea, care de cele mai multe ori induce depresia. Aceste întâlniri au rolul de a încuraja, de a conversa pe diferite teme si de a găsi împreuna soluții la problemele cu care se confrunta fiecare;
– organizarea de plimbări în aer liber și activități sociale;
– implicarea persoanelor în etate, cu o condiție fizica bună, în mod voluntar, la întâlniri, vizite la domiciliul persoanelor asistate.
În Franța sunt grupuri de clădiri autonome, dotate sau nu cu servicii colective (reparații, spălarea lenjeriei, supraveghere medicală, centru de înfrumusețare, spații de recriere) a căror folosire este facultativă. Rezidenții plătesc o taxă pentru diferitele servicii. Ei pot găti în clădirea lor și primesc sprijinul serviciilor de ajutor menajer sau de îngrijire la domiciliu. În Franța prețurile pentru astfel de servicii variază de la o regiune la alta, iar îngijirile sunt finanțate de asigurările de sănătate.

Metode utilizate pentru realizarea acestui studiu au fost:

analiza documentelor care au fost puse la dispoziție de sursele de informații din baze de date ale Ministerului Muncii Solidarității Sociale si Familiei, Fundatia persoanelor în etatelor din municipiul Chisinău. Informațiile obținute au fost sistematizate si cuantificate din punct de vedere cantitativ si calitativ;

interviul și întrevederea cu persoane în etate și cu reprezentanți ai instituțiilor publice, O.N.G-urilor, O.N.P-urilor,

observația realizata asupra populației în etate din Caminele de batrani,

studiul de caz – s-au analizat problemele cu care se confrunta persoanele în etate in România și statele membre ale U.E.

Reorganizarea sistemului de managementcalitîții serviciilor de asistența socială privesc:

evaluarea globală a sistemului de asistență socială destinata persoanelor în etate care să fie fundamentată de o diagnoză a nevoilor de asistență socială,

eliminarea fragmentării sistemului și a responsabilităților lui,

profesionalizarea serviciilor sociale,

orientarea spre prevenirea crizelor, accentul serviciilor de asistență socială să fie direcționate spre grupurile de risc, printre care și bătrânii aflați în situații dificile etc.

Marginalizatoare față de bâtrîni este larg răspîndită în societate. Faptul că în majoritatea cazurilor îi vom avea ca beneficiari pe cei ce nu au pe nimeni alături, cei singuratici și neajutorați cei părăsiți și marginalizați trebue să ne ducă la gîndul că trebuie să ne purtăm cu stimă și respect față de ei. Comunitatea trebue să conștientizeze că îmbătrînirea este fundamentală în societate, și fără această conștientizare societatea nu va fi pregătită pentru schimbarea de atitudini. Iar dacă atitudinile nu se schimbă nu vor putea îmbunătăți substanțial poziția bătrînilor în societate.

În sectorul Rîșcani situația nu e atît de rea deoarece în urma anchetării unei părți din populația am depistat că părerile lor față de vîrstnici nu sunt atît de rele și majoritzatea au asociat bătrînețea cu ceva normal, bolnavi, nevoiași, înțelepți, buni la inimă. Nedorința de a instituționaliza buneii sau rudele vîrstnice într-un azil deasemenea vorbește mult doarece odată cu această afirmare se asumă responsabilitatea îngrijirii vîrstnicului cînd acesta nu va mai putea individual să facă lucrurile de care are nevoie.

Deci dacă tinerii și adulții recunosc vulnerabilitatea persoanelor vîrstnice atunci este necesară doar acțiunea acestora care ar dovedi că mai important ca acei vîrstnici să ducă un mod de viață „final” fericit alături de cei cărora le-au dat tot ce au avut (frumusețe, răbdare, grijă, dragoste, retrăială etc.) și ei la rîndul lor să ofere măcar jumate din ceia ce au primit.

BIBLIOGRAFIE

Afanasiu, A. Asistența socială în contextul transformărilor din Republica Moldova. Chișinău: Editura Cu drag S.R.L, 2008. 440 p.

Armasu, C. Asistența socială. Studii și Aplicații. Iași: Polirom, 2008. 224 p.

Arnautu, C. Asistența socială în Marea Britanie și România. București: Unicef, 2000. 127 p.

Blanovschi, A. Economia sectorului public. Chișinău: Editura Acad. De Administrare Publică de pe Lîngă Preș. Rep. Moldova, 2008. 180 p.

Blanovschi, A. Piața forței de muncă și politicile sociale. Moldova. Chișinău: Editura Acad. De Administrare Publică de pe Lîngă Preș. Rep. Moldova, 2009, 106 p.

Bocancea, C.; Neamțu, G. Asistența socială: elemente de teorie și strategii de mediere. : Polirom, 1999. 267 p.

Bulgaru, M. Aspecte teoretice și practice ale asistenței sociale. Chișinău: CEP USM, 2003, 400 p.

Bulgaru, M. Asistența Socială: fundamente teoretice și practice. Chișinău: CEP USM, 2009. 495 p.

Bulgaru, M. Metode și tehnici în asistența socială. Chișinău: USM, 2002. 432 p.

Bulgaru, M.; Dilion M. Concepte fundamentale ale asistenței sociale. Chișinău: CEP USM, 2000. 316 p.

Bulgaru, M.; Dilion M. Asistența socială în perioada de tranzație: probleme și modalități de soluționare. Chișinău: CEP USM, 2000. 134 p.

Buzducea, D. Aspecte contemporane în asistența socială. Iași: Polirom, 2005. 229 p.

Copiii în situație de risc: Crearea serviciilor sociale comunitare. Chișinău: S. N., 2004. 169 p.

Cojocaru, Șt. Evaluarea programelor de asistență socială. : Polirom, 2003. 264 p.

Cojocaru, Șt. Metode apreciative în asistența socială. Ancheta, supervizarea și managementul de caz. : Polirom, 2003. 224 p.

16. Bogdan Constantin. Geriatrie. București, Ed. Polirom, 1997, 449 p.

17.Bolocan D. Evoluția proceselor demografice în Republica Moldova.Materialele Conferinței științifice “Particularitățile și tendințele proceselor demografice în Republica Moldova”, Chișinău, decembrie, 2001, p.131.

18.Cernat V. Reabilitarea medico-socială a bolnavilor oncologici și diminuarea invalidității oncologice în Republica Moldova.Autoreferatul tezei de doctor habilitat, Chișinău, 1999.

19.Ețco C. Economia ocrotirii sănătății. Chișinău, Ed. Lumina, 2001, 302 p.

20.Friptuleac Gr. Aspecte igienice ale morbidității prin litiază urinară. Chișinău, Ed. USMF “N. Testemițeanu”, 2001, 117p.

21.Ghețău V. De la prognoză la politica demografică, Chișinău, Revista „Economistul”, nr. 523/2, noiembrie, 1994.

22.Ghidirim G. Calitatea mediului și sănătatea populației. Chișinău, Conferința „Impactul mediului – sănătate”, 1994, 20 p.

23.Grăjdianu T. Aspecte epidemiologice ale cancerului în Republica Moldova.Chișinău,Ed. Lumina , 2000, 234 p.

24.Melnic B. Omul. Geneza existenței umane. Chișinău, Ed. Pontos, 1998, 186 p.

25.Mereuță I. Sistemele sănătății în Țările Uniunii Europene. Chișinău, Ed. Lumina, 1996, 78p.

26.Mereuță I. Spre mileniul III. Dezvoltarea umană durabilă și problemele medico-sociale în R. Moldova, Chișinău, Ed. Lumina, 1999, 254 p.

27.Munteanu L. Îngrijirea vîrstnicilor în condiții de domiciliu. Chișinău, Ed. Nova-imprim, 2001, 21 p.

28.Paladi Gh. Femeile de vîrsta a III-a., Chișinău, Ed. Lumina, 2001, 138 p.

29.Rugină V. Curs de medicină socială.Iași, Ed. Polirom, 1986, 376 p.

30.Zamfir, E.; Zamfir, C. Politici sociale. România în context european. București: Alternative, 1995. 449 p.

31.Zamfir, C. Politici sociale în România. București: Expert, 1999. 195 p.

Cadrul Legal :

32.Legea nr. 547 din 25.12.2003 cu privirela asistența socială. Publcată in MO al RM N.r 2-5 din 12.02.2004

33.Legea nr.489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale. Publcată in MO al RM Nr. 32-38 din 22.06.1999

34.Legea nr.81-XV din 28 februarie 2003 privind cantinele de ajutor social Publcată in MO al RM Nr. 232 din 12.02.2004

35.Hotărârea Guvernului nr.1246 din 16 octombrie 2003 cu privire la regulamentul-tip cu privire la funcționarea cantinelor de ajutor social. Publcată in MO al RM Nr. 22-28 din 12.12.2003

36.Hotărîrea Guvernului nr.1500 din 24 octombrie 2003 cu privire la funționarea azilurilor de bătrîni. Publcată in MO al RM Nr. 48-52 din 12.11.2003

37.Legea privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni, nr. 499-XIV din 17.07.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 106-108 din 30.09.1999.

38.Legea privind sistemul public de asigurări sociale, nr. 489-XIV din 08.07.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-4/2 din 06.01.2000.

39.Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Structurii Sistemului Informațional Automatizat „ Asistență Socială”, nr. 1356 din 03.12.2008. În: Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 221-222 din 12.12.2008.

40.Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Programului național privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008-2012, nr.1512 din 31.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 7-9/25 din 20.01.2009.

SURSE DE INFORMAȚIE:

41.Pagina de Internet a Comisiei Europene (DG Ocuparea forței de muncă și Afaceri Sociale):Centrul de Informare al Comisiei Europene în Republica Moldova

42.www.infoeuropa.ro (informații utile referitoare la toate programele Uniunii Europene desfășurate în Rrepublica Moldova)

43.www. mmpsfc .gov.md pagina Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei

44.www.anofm.gov.md pagina Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

45.www.cnas.gov.md pagina Casei Naționale de Asigurări Sociale

46.www.statistica.md pagina Biroului național de statistică.

47.www.mmpfc.gov.md

48. www.justice.md

49 .http://www.iom.md/

50. http://www.ilo.org/global/lang–en/index.htm

Anexa Nr.1

Codul operatorului___________ Data___________

CHESTIONAR

Percepțiile sociale asupra vîrstnicilor

Mă numesc Ana Heghea, studentă la Facultatea Sociologie și Asistență Socială și realizez un studiu în rîndurile tinerilor și adulților pentru a cunoște opinia dumneavoastră referitor la bătrînețe. Scopul studiului este de a cunoaște atitudinia Dvs. față de persoanele vîrstnice.

Citiți cu atenție întrebarea și încercuiți răspunsul care reflectă opinia Dvs. Dacă nici o variantă de răspuns nu corespunde opiniei Dvs., scrieți răspunsul potrivit în rândul destinat pentru aceasta. Țin să vă asigur că chestionarul este absolut confidențial.

Vă mulțumesc!

I.Cadru general

1. La ce vîrstă credeți că persoana se poate considera bătrînă?(alegeți o variantă de răspuns)

1. cînd ajunge la vîrsta pensionării

2. cînd depășește vărsta de 60 ani

3. cînd are primul nepot

4. cînd se simte bătrînă

5. altă variantă____________________________________________________________

2.Sunteți deacord cu fraza că…: (răspundeți în fiecare rînd )

3.Cu ce cuvinte asociați bătrînețea? (alegeți 2-3 variante de răspuns)

1. înțelepți

2. nervoși

3. nevoiași

4. buni la inimă

5. harnici

6. bolnavi

7. capricioși

8. dezadaptați

9. persoane anxioase (fricoase)

10. altceva___________________________

II Relația cu rudele/copiii

4.Dvs., aveți bunei/ rude în vîrstă?

1.da

2.nu, (treceți la întrebarea 8)

5.Sunteți mulțumiți de relația pe care o întrețineți cu bunica/ o rudă în vîrstă?

1.da

2.nu

3.nu știu

6.Cît de des vă vizitați bunicii sau rudele vîrstnice?( alegeți o variantă de răspuns)

7. Cu ce ocazie vă vizitați rudele vîrstnice?

1. ajutor casnic (menaj)

2. ocazional (de sărbători)

3. simplă discuție

4. altă variantă_____________________________

8. Cum credeți Dvs., cine trebue să ajute persoanele în etate? (alegeți o variantă de răspuns)

1. familia

2. statul

3. tinerii

4. copiii

5. altceva________________________________________________________

9. Considerați că vîrstnicii au nevoe mai mult de sprijin:

1. material

2. moral / psihologic

3. social

10.Credeți că copii sunt obligați să-și îngrijească părinții, cînd aceștia au atins vîrsta bătrîneții?

1.da

2.nu

3.nu știu

11. Credeți că e bine ca o persoană vîrstnică să fie instituționalizată într-un azil?

1. da

2. nu

3. nu m-am gîndi

12. Ați fi deacord ca părinții sau vreo rudă apropiată vîrstnică să fie instituționalizată?

1. da

2. nu

3. nu m-am gîndit

13. Cît de important este rolul familiei în cazul vîrstnicului ?

1. foarte important

2. destul de important

3. neutru

4. putin important

5. deloc important

14. Cum credeți Dvs., între generații există conflicte?

1. da

2. nu

3. nu știu

15.În viziunea Dvs., cine trebuie să rezolve conflictele intergeneraționale?

________________________________________________________________________________________________

16. Sunteți deacord cu fraza: vîrstnicii sunt inutili?

1. acord total

2. acord parțial

3.dezacord parțial

4. dezacord total

17. Cum credeți vîrstnicii cel mai des sunt:

1. marginalizați de către societate

2. acceptați de către societate

3. integrați în societate.

4. altă variantă___________________________________________

18. Considerați vîrstnicii o povară pentru cei din jur?

1. da

2. nu

3. alt răspuns______________________________________________________________________

19. Sunteți deacord că sarcinile (dacă ne referim la domeniul profesional) pe care le împlinește un vîrstnic pot fi îndeplinite mult mai eficient și mai bine de un tînăr.

1. da

2. nu

Date socio-demografice

Sexul _____________

Vîrsta __________ani

Studii _________________

Statut familial_______________________

Confesiune religioasă__________________

Anexa Nr.2

Ghid de interviu pentru specialiști?

Nume, prenume………………………………..…………….

Perioada activării……………………………

Vîrsta…………………………………………..

Funcția Dvs…………………………………..

1. La ce vîrstă credeți că persoana se poate considera bătrână?…………………………………

2. Cîți vîrstnici sunt în localitatea Dvs?_________________________________

3. În cazul apariției unor dificultăți, cine apelează mai des?( bătrînii, rudele, vecinii)

4.Cu ce probleme vîrstnicii se adresează cel mai des la Dvs?…………………………………………

5.Cum se implică comunitatea în rezolvarea problemelor vîrstnicilor?

6. Ce părere aveți față de plasarea persoanelor în etate în instituțiile de plasamant? (argumentați)

7. Ce acte legislative utilizați în lucru cu persoanele vîrstnice?

8. Credeți că e bine ca o persoană vîrstnică să fie instituționalizată într-un azil? De ce?

9.Care categorii de persoane considerați că pot fi integrate în instituții? Care sunt factorii care ar putea determina instituționalizarea?

10. Aveți în localitate persoane care sunt plasate în vreun azil sau instituție din localitățile vecine?Cîte și unde?

11. Ați avut în munca Dvs cazuri dificile și cum ați încercat să le rezolvați?

12.Ce specilaliști ați mai implicat în rezolvarea cazurilor dificile?

Anexa nr.1

Test psihologic

1.Dacă ați întîlni o bătrînă pe drum cu o geantă foarte grea și mare ce ați face?

1.a-ți ajutao

2.nu ați ajutao

3.în dependență de direcția în care merge

4.în dependență cum va fi ea îmbrăcată

5.nu răspund

2.Indicați gradul de acord/ dezacord cu urmatoarele afirmatii:

3.Ce servicii se oferă pentru persoanele vîrstnice din localitatea Dvs?

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4. Credeți că e bine ca o persoană vîrstnică să fie instituționalizată într-un azil?

1.da

2.nu

3.nu m-am gîndit

5.Ați fi deacord ca părinții sau vreo rudă apropiată vîrstnică să fie instituționalizată?

1.da

2.nu

3.nu m-am gîndit

6.Ați dori să munciți ca voluntar și să aveți grijă de o persoană vîrstnică?

1.da

2.nu

3.nu m-am gîndit

7. Sunteti deacord cu fraza: „Îmbătrînirea este o criză a vieții”?

acord total

acord parțial

nici acord/Nici dezacord

dezacord total

îmi vine greu să răspund

8. Cum credeți ce este familia pentru vîrstnici?

1. „grup prietenesc”

2. „nucleu familial”

3. „cuibușorul tutoror secretelor”

4. „coltișorul necazurilor”

9.Cît de important este rolul familiei în cazul vîrstnicului ?

1. foarte important

2. destul de important

3. neutru

4. putin important

5. deloc important

10.Considerați că există conflicte între generații?

1.da

2.nu

3.nu știu

11.Sunteți deacord cu afirmația: “Tinerilor sănătate dar bătrînilor înțelepciune?”

1.acord total

2.acord parțial

3.neutru

4.dezacord total

5.îmi vine greu să răspund

12.Daca ați putea să angajați o persoană vîrstnică, ce sarciună ați ruga-o să facă?

1.să îngrijească de copii dvs

2.să facă ordine în curte

3.menaj

4.nu aș angaja

13. Sunteți conducătorul unei firme, o să angajați :

1.o persoană de 50 ani dar care are experiență de lucru 25 de ani (argumentați)________________________________________________________________________________

2.un tînăr de 22 ani fără experiență (argumentați)___________________________________________________

14.Sunteți deacord cu afirmația:”Poartăte cu cei bătrîni așa cum ai vrea să se poarte cu tine cînd vei devein bătrîn”

1. acord total

2. acord parțial

3. nici acord/nici dezacord

4. dezacord parțial

5. dezacord total

6. îmi vine greu să răspund

Date socio-demografice

Sex_____________

Vîrstă______________

Clasa_______________

Mediu de reședință: Rural_____ Urban_____

BIBLIOGRAFIE

Afanasiu, A. Asistența socială în contextul transformărilor din Republica Moldova. Chișinău: Editura Cu drag S.R.L, 2008. 440 p.

Armasu, C. Asistența socială. Studii și Aplicații. Iași: Polirom, 2008. 224 p.

Arnautu, C. Asistența socială în Marea Britanie și România. București: Unicef, 2000. 127 p.

Blanovschi, A. Economia sectorului public. Chișinău: Editura Acad. De Administrare Publică de pe Lîngă Preș. Rep. Moldova, 2008. 180 p.

Blanovschi, A. Piața forței de muncă și politicile sociale. Moldova. Chișinău: Editura Acad. De Administrare Publică de pe Lîngă Preș. Rep. Moldova, 2009, 106 p.

Bocancea, C.; Neamțu, G. Asistența socială: elemente de teorie și strategii de mediere. : Polirom, 1999. 267 p.

Bulgaru, M. Aspecte teoretice și practice ale asistenței sociale. Chișinău: CEP USM, 2003, 400 p.

Bulgaru, M. Asistența Socială: fundamente teoretice și practice. Chișinău: CEP USM, 2009. 495 p.

Bulgaru, M. Metode și tehnici în asistența socială. Chișinău: USM, 2002. 432 p.

Bulgaru, M.; Dilion M. Concepte fundamentale ale asistenței sociale. Chișinău: CEP USM, 2000. 316 p.

Bulgaru, M.; Dilion M. Asistența socială în perioada de tranzație: probleme și modalități de soluționare. Chișinău: CEP USM, 2000. 134 p.

Buzducea, D. Aspecte contemporane în asistența socială. Iași: Polirom, 2005. 229 p.

Copiii în situație de risc: Crearea serviciilor sociale comunitare. Chișinău: S. N., 2004. 169 p.

Cojocaru, Șt. Evaluarea programelor de asistență socială. : Polirom, 2003. 264 p.

Cojocaru, Șt. Metode apreciative în asistența socială. Ancheta, supervizarea și managementul de caz. : Polirom, 2003. 224 p.

16. Bogdan Constantin. Geriatrie. București, Ed. Polirom, 1997, 449 p.

17.Bolocan D. Evoluția proceselor demografice în Republica Moldova.Materialele Conferinței științifice “Particularitățile și tendințele proceselor demografice în Republica Moldova”, Chișinău, decembrie, 2001, p.131.

18.Cernat V. Reabilitarea medico-socială a bolnavilor oncologici și diminuarea invalidității oncologice în Republica Moldova.Autoreferatul tezei de doctor habilitat, Chișinău, 1999.

19.Ețco C. Economia ocrotirii sănătății. Chișinău, Ed. Lumina, 2001, 302 p.

20.Friptuleac Gr. Aspecte igienice ale morbidității prin litiază urinară. Chișinău, Ed. USMF “N. Testemițeanu”, 2001, 117p.

21.Ghețău V. De la prognoză la politica demografică, Chișinău, Revista „Economistul”, nr. 523/2, noiembrie, 1994.

22.Ghidirim G. Calitatea mediului și sănătatea populației. Chișinău, Conferința „Impactul mediului – sănătate”, 1994, 20 p.

23.Grăjdianu T. Aspecte epidemiologice ale cancerului în Republica Moldova.Chișinău,Ed. Lumina , 2000, 234 p.

24.Melnic B. Omul. Geneza existenței umane. Chișinău, Ed. Pontos, 1998, 186 p.

25.Mereuță I. Sistemele sănătății în Țările Uniunii Europene. Chișinău, Ed. Lumina, 1996, 78p.

26.Mereuță I. Spre mileniul III. Dezvoltarea umană durabilă și problemele medico-sociale în R. Moldova, Chișinău, Ed. Lumina, 1999, 254 p.

27.Munteanu L. Îngrijirea vîrstnicilor în condiții de domiciliu. Chișinău, Ed. Nova-imprim, 2001, 21 p.

28.Paladi Gh. Femeile de vîrsta a III-a., Chișinău, Ed. Lumina, 2001, 138 p.

29.Rugină V. Curs de medicină socială.Iași, Ed. Polirom, 1986, 376 p.

30.Zamfir, E.; Zamfir, C. Politici sociale. România în context european. București: Alternative, 1995. 449 p.

31.Zamfir, C. Politici sociale în România. București: Expert, 1999. 195 p.

Cadrul Legal :

32.Legea nr. 547 din 25.12.2003 cu privirela asistența socială. Publcată in MO al RM N.r 2-5 din 12.02.2004

33.Legea nr.489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale. Publcată in MO al RM Nr. 32-38 din 22.06.1999

34.Legea nr.81-XV din 28 februarie 2003 privind cantinele de ajutor social Publcată in MO al RM Nr. 232 din 12.02.2004

35.Hotărârea Guvernului nr.1246 din 16 octombrie 2003 cu privire la regulamentul-tip cu privire la funcționarea cantinelor de ajutor social. Publcată in MO al RM Nr. 22-28 din 12.12.2003

36.Hotărîrea Guvernului nr.1500 din 24 octombrie 2003 cu privire la funționarea azilurilor de bătrîni. Publcată in MO al RM Nr. 48-52 din 12.11.2003

37.Legea privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni, nr. 499-XIV din 17.07.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 106-108 din 30.09.1999.

38.Legea privind sistemul public de asigurări sociale, nr. 489-XIV din 08.07.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-4/2 din 06.01.2000.

39.Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Structurii Sistemului Informațional Automatizat „ Asistență Socială”, nr. 1356 din 03.12.2008. În: Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 221-222 din 12.12.2008.

40.Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Programului național privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008-2012, nr.1512 din 31.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 7-9/25 din 20.01.2009.

SURSE DE INFORMAȚIE:

41.Pagina de Internet a Comisiei Europene (DG Ocuparea forței de muncă și Afaceri Sociale):Centrul de Informare al Comisiei Europene în Republica Moldova

42.www.infoeuropa.ro (informații utile referitoare la toate programele Uniunii Europene desfășurate în Rrepublica Moldova)

43.www. mmpsfc .gov.md pagina Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei

44.www.anofm.gov.md pagina Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

45.www.cnas.gov.md pagina Casei Naționale de Asigurări Sociale

46.www.statistica.md pagina Biroului național de statistică.

47.www.mmpfc.gov.md

48. www.justice.md

49 .http://www.iom.md/

50. http://www.ilo.org/global/lang–en/index.htm

Anexa Nr.1

Codul operatorului___________ Data___________

CHESTIONAR

Percepțiile sociale asupra vîrstnicilor

Mă numesc Ana Heghea, studentă la Facultatea Sociologie și Asistență Socială și realizez un studiu în rîndurile tinerilor și adulților pentru a cunoște opinia dumneavoastră referitor la bătrînețe. Scopul studiului este de a cunoaște atitudinia Dvs. față de persoanele vîrstnice.

Citiți cu atenție întrebarea și încercuiți răspunsul care reflectă opinia Dvs. Dacă nici o variantă de răspuns nu corespunde opiniei Dvs., scrieți răspunsul potrivit în rândul destinat pentru aceasta. Țin să vă asigur că chestionarul este absolut confidențial.

Vă mulțumesc!

I.Cadru general

1. La ce vîrstă credeți că persoana se poate considera bătrînă?(alegeți o variantă de răspuns)

1. cînd ajunge la vîrsta pensionării

2. cînd depășește vărsta de 60 ani

3. cînd are primul nepot

4. cînd se simte bătrînă

5. altă variantă____________________________________________________________

2.Sunteți deacord cu fraza că…: (răspundeți în fiecare rînd )

3.Cu ce cuvinte asociați bătrînețea? (alegeți 2-3 variante de răspuns)

1. înțelepți

2. nervoși

3. nevoiași

4. buni la inimă

5. harnici

6. bolnavi

7. capricioși

8. dezadaptați

9. persoane anxioase (fricoase)

10. altceva___________________________

II Relația cu rudele/copiii

4.Dvs., aveți bunei/ rude în vîrstă?

1.da

2.nu, (treceți la întrebarea 8)

5.Sunteți mulțumiți de relația pe care o întrețineți cu bunica/ o rudă în vîrstă?

1.da

2.nu

3.nu știu

6.Cît de des vă vizitați bunicii sau rudele vîrstnice?( alegeți o variantă de răspuns)

7. Cu ce ocazie vă vizitați rudele vîrstnice?

1. ajutor casnic (menaj)

2. ocazional (de sărbători)

3. simplă discuție

4. altă variantă_____________________________

8. Cum credeți Dvs., cine trebue să ajute persoanele în etate? (alegeți o variantă de răspuns)

1. familia

2. statul

3. tinerii

4. copiii

5. altceva________________________________________________________

9. Considerați că vîrstnicii au nevoe mai mult de sprijin:

1. material

2. moral / psihologic

3. social

10.Credeți că copii sunt obligați să-și îngrijească părinții, cînd aceștia au atins vîrsta bătrîneții?

1.da

2.nu

3.nu știu

11. Credeți că e bine ca o persoană vîrstnică să fie instituționalizată într-un azil?

1. da

2. nu

3. nu m-am gîndi

12. Ați fi deacord ca părinții sau vreo rudă apropiată vîrstnică să fie instituționalizată?

1. da

2. nu

3. nu m-am gîndit

13. Cît de important este rolul familiei în cazul vîrstnicului ?

1. foarte important

2. destul de important

3. neutru

4. putin important

5. deloc important

14. Cum credeți Dvs., între generații există conflicte?

1. da

2. nu

3. nu știu

15.În viziunea Dvs., cine trebuie să rezolve conflictele intergeneraționale?

________________________________________________________________________________________________

16. Sunteți deacord cu fraza: vîrstnicii sunt inutili?

1. acord total

2. acord parțial

3.dezacord parțial

4. dezacord total

17. Cum credeți vîrstnicii cel mai des sunt:

1. marginalizați de către societate

2. acceptați de către societate

3. integrați în societate.

4. altă variantă___________________________________________

18. Considerați vîrstnicii o povară pentru cei din jur?

1. da

2. nu

3. alt răspuns______________________________________________________________________

19. Sunteți deacord că sarcinile (dacă ne referim la domeniul profesional) pe care le împlinește un vîrstnic pot fi îndeplinite mult mai eficient și mai bine de un tînăr.

1. da

2. nu

Date socio-demografice

Sexul _____________

Vîrsta __________ani

Studii _________________

Statut familial_______________________

Confesiune religioasă__________________

Anexa Nr.2

Ghid de interviu pentru specialiști?

Nume, prenume………………………………..…………….

Perioada activării……………………………

Vîrsta…………………………………………..

Funcția Dvs…………………………………..

1. La ce vîrstă credeți că persoana se poate considera bătrână?…………………………………

2. Cîți vîrstnici sunt în localitatea Dvs?_________________________________

3. În cazul apariției unor dificultăți, cine apelează mai des?( bătrînii, rudele, vecinii)

4.Cu ce probleme vîrstnicii se adresează cel mai des la Dvs?…………………………………………

5.Cum se implică comunitatea în rezolvarea problemelor vîrstnicilor?

6. Ce părere aveți față de plasarea persoanelor în etate în instituțiile de plasamant? (argumentați)

7. Ce acte legislative utilizați în lucru cu persoanele vîrstnice?

8. Credeți că e bine ca o persoană vîrstnică să fie instituționalizată într-un azil? De ce?

9.Care categorii de persoane considerați că pot fi integrate în instituții? Care sunt factorii care ar putea determina instituționalizarea?

10. Aveți în localitate persoane care sunt plasate în vreun azil sau instituție din localitățile vecine?Cîte și unde?

11. Ați avut în munca Dvs cazuri dificile și cum ați încercat să le rezolvați?

12.Ce specilaliști ați mai implicat în rezolvarea cazurilor dificile?

Anexa nr.1

Test psihologic

1.Dacă ați întîlni o bătrînă pe drum cu o geantă foarte grea și mare ce ați face?

1.a-ți ajutao

2.nu ați ajutao

3.în dependență de direcția în care merge

4.în dependență cum va fi ea îmbrăcată

5.nu răspund

2.Indicați gradul de acord/ dezacord cu urmatoarele afirmatii:

3.Ce servicii se oferă pentru persoanele vîrstnice din localitatea Dvs?

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

4. Credeți că e bine ca o persoană vîrstnică să fie instituționalizată într-un azil?

1.da

2.nu

3.nu m-am gîndit

5.Ați fi deacord ca părinții sau vreo rudă apropiată vîrstnică să fie instituționalizată?

1.da

2.nu

3.nu m-am gîndit

6.Ați dori să munciți ca voluntar și să aveți grijă de o persoană vîrstnică?

1.da

2.nu

3.nu m-am gîndit

7. Sunteti deacord cu fraza: „Îmbătrînirea este o criză a vieții”?

acord total

acord parțial

nici acord/Nici dezacord

dezacord total

îmi vine greu să răspund

8. Cum credeți ce este familia pentru vîrstnici?

1. „grup prietenesc”

2. „nucleu familial”

3. „cuibușorul tutoror secretelor”

4. „coltișorul necazurilor”

9.Cît de important este rolul familiei în cazul vîrstnicului ?

1. foarte important

2. destul de important

3. neutru

4. putin important

5. deloc important

10.Considerați că există conflicte între generații?

1.da

2.nu

3.nu știu

11.Sunteți deacord cu afirmația: “Tinerilor sănătate dar bătrînilor înțelepciune?”

1.acord total

2.acord parțial

3.neutru

4.dezacord total

5.îmi vine greu să răspund

12.Daca ați putea să angajați o persoană vîrstnică, ce sarciună ați ruga-o să facă?

1.să îngrijească de copii dvs

2.să facă ordine în curte

3.menaj

4.nu aș angaja

13. Sunteți conducătorul unei firme, o să angajați :

1.o persoană de 50 ani dar care are experiență de lucru 25 de ani (argumentați)________________________________________________________________________________

2.un tînăr de 22 ani fără experiență (argumentați)___________________________________________________

14.Sunteți deacord cu afirmația:”Poartăte cu cei bătrîni așa cum ai vrea să se poarte cu tine cînd vei devein bătrîn”

1. acord total

2. acord parțial

3. nici acord/nici dezacord

4. dezacord parțial

5. dezacord total

6. îmi vine greu să răspund

Date socio-demografice

Sex_____________

Vîrstă______________

Clasa_______________

Mediu de reședință: Rural_____ Urban_____