Managementul Serviciilor DE Educatie. Studiu DE Caz LA Scoala Gimnaziala ”nicolae Bogdan” Vascau
MANAGEMENTUL SERVICIILOR DE EDUCAȚIE. STUDIU DE CAZ LA ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”NICOLAE BOGDAN” VAȘCĂU
Cuprins
INTRODUCERE
Capitolul I – Managementul serviciilor de educație, abordări conceptuale
I.1. Introducere în managementul serviciilor educaționale
I.2. Elementele definitorii ale managementului educațional
I.3. Principii ale managementului educației
I.4. Funcțiile managementului serviciilor de educație
I.4.1. Planificarea – programarea
I.4.2. Organizarea și coordonarea
I.4.3. Îndrumarea și controlul
I.4.4. Evaluarea
I.4.5. Decizia
I.4.6. Inspecția școlară
Capitolul II – O scurtă incursiune în învățământul românesc preuniversitar
II.1. Școala și organizația școlară
II.2. Istoricul școlii românești ca instituție de învățământ
II.3. Evoluția sistemului de învățământ românesc prin date statistice
II.3.1. Evoluția unităților de învățământ preuniversitar
II.3.2. Evoluția efectivelor de elevi în învățământul preuniversitar
II.3.3. Evoluția personalului în învățământul preuniversitar
Capitolul III – Studiu de caz la Școala gimnazială „Nicolae Bogdan” Vașcău
II.1. Prezentarea generală a instituției
II.2. Mediul educațional și formarea cunoștințelor
II.2.1. Influențele macroeconomice
II.2.2. Strategia școlii
II.2.3. Mixul de marketing
II.3. Mediul general al școlii
II.3.1. Localizarea orașului Vașcău
II.3.2. Mediul social-economic
II.3.3. Instituții ale orașului Vașcău
II.4. Serviciile oferite de școală și procesul educațional
II.4. Resursele umane – personalul didactic și cultura organizațională
II.5. Activități, colaborari și proiecte ale școlii
II.6. Imagine și inserție socio-culturală
II.7. Analiza SWOT a activității școlii
Capitolul IV – Analiza gradului de satisfacție al elevilor față de serviciile oferite de școală prin metoda chestionarului
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
Anexa 1 – Chestionarul
Anexa 2 – Planul managerial al școlii pentru anul școlar 2014/2015
INTRODUCERE
În societatea în care trăim este firesc să obținem capital fizic prin investițiile pe care le facem în resursele materiale, însă, lucrarea de față își propune să prezinte capitalul uman care poate fi obținut doar prin investiția realizată în creșterea, în pregătirea profesională și în educarea resurselor umane.
Lucrarea ” Managementul serviciilor de educație. Studiu de caz la Școala Gimnazială ”Nicolae Bogdan” Vașcău, își propune să studieze problematica investiției în capitalul uman, încă din primii ani de școală, mai exact din clasele gimnaziale într-un mediu școlar cu resurse materiale puține ca și cele oferit de școala din Vașcău supusă analizei în prezenta lucrare. Este cunoscut faptul că forța de muncă autohtonă este aflată în plin proces de căutare și integrare pe o piață comună, în cadrui căreia competiția reprezintă o regulă fundamentală.
Drept urmare, în primul capitol al acestei lucrări am prezentat din punct de vedere teoretic însemnătatea conceptului de management al serviciilor de educație, elementele definitorii, principiile și funcțiile acestuia. Am continuat, apoi, în capitolul II cu prezentarea sistemului de învățământ preuniversitar românesc, din punct de vedere istoric, dar și a evoluției unităților de învățămând, al efectivelor de elevi și al personalului didacticla nivel național, regional și local, constatând că în toate cele trei cazuri se înregistrează scăderi ce sunt datorate, în principal, scăderii demografice la nivel național.
Capitolul III al lucrării debutează cu studiul propriu-zis pe școala din Vașcău, în cadrul căruia am analizat instituția încă de la începuturile sale din secolul al XVIII-lea, serviciile educaționale pe care le oferă, personalul școlii, instituțiile de la nivel local și regional, cu care școala colaborează, capitolul încheindu-se cu o analiză swot a școlii.
În încheierea acestei lucrări am ales să măsor gradul de satisfacție al elevilor școlii cu privire la serviciile educaționale ce le sunt oferite printr-o cercetare pe bază de chestionar.
Capitolul I – Managementul serviciilor de educație, abordări conceptuale
I.1. Introducere în managementul serviciilor educaționale
Un management eficient se bazează pe o concepere adecvată, corectă, previzionară a serviciilor. Concepția în activitățile prestatoare de servicii trebuie să aibă în vedere atât serviciul ca produs (ca rezultat), cât și serviciul ca proces.
Serviciul ca produs, ca efect al activității, este o utilitate a unei acțiuni umane, spre deosebire de produsul material, care reprezintă materializarea unei asemenea acțiuni în obiecte, fiind utilitatea unui obiect strict delimitabil în spațiu și timp.
Serviciul ca proces reprezintă activitatea în sine, analogă procesului de producție materială.
Însă, serviciile alese în prezenta lucrare spre analiză, și anume, cele de educație, au nevoie de o analiză aparte, aceasta putând fi privită din două perspective, ca act social și ca factor determinant al evoluției lumii.
Privită ca act social, educația, din punct de vedere epistemologic, semnifică procesul
de influențare sistematică și conștientă a dezvoltării facultăților intelectuale, morale și fizice ale copiilor, tineretului etc. sau totalitatea metodelor folosite în acest scop (culturalizarea, ridicarea metodică a nivelului fiziologic, cultural, profesional) sau acțiunea de a dezvolta facultățile morale, intelectuale și fizice ale omului, ale unui popor etc.
Privită ca factor determinant în evoluția lumii, educația apare ca o manifestare socială odată cu evoluția omului pe scara istoriei, la început ca o necesitate de supraviețuire și, mai târziu, ca o necesitate de transmitere a experienței acumulate de membrii comunității de-a lungul timpului, din rațiuni de supraviețuire, de conservare și dezvoltare a vieții în Univers.
Managementul educațional reunește toate caracteristicile de bază ale managementului organizatoric, dar deși învățământul este integrat organic în activitatea economico-socială a țării în componența lui se poate identifica caracteristicile care-l particularizează și îl diferențiază, constituindu-l ca un domeniu distinct al societății ce are obiective și funcții specifice, organizare proprie, metode de muncă, de control și evaluare distincte.
Aceste particulatități provin, într-o mare măsură, din specificul școlii ca organizație și din caracteristicile managementului psihologic, din care managementul educațional face parte.
Principala particularitate a managementului educațional are în vedere la faptul că, facând o deosebire față de ramura industrială, în care, între conducător și executant se regăsesc adesea utilaje tehnice, mașinile, în educație conducerea se efectuează asupra oamenilor (elevi profesori sau alte categorii de personal), așadar, se concentrază pe dimensiunea umană și utilizează strategii de tip comunicativ.
În ciuda faptului că managementul educațional se încadrează în mare parte în tiparul managementului organizațiilor, totuși, specificul activităților școlare, ca și relația specială ce se stabilește între cadrele didactice și elevi, determină caracteristici particulare ale acestui tip de management.
Evoluția și transformările sociale din ultimii ani, în sistemul de învățământ, au determinat modificări în abordarea și aplicarea conceptului de educație, în special prin delimitarea și consolidarea unor servicii educaționale care să răspundă cerințelor unor categorii diverse de beneficiari, reprezentate de persoane de vârste diferite, aparținând unor medii sociale variate și cu posibilități intelectuale și aptitudini diverse.
Serviciile educaționale reprezintă un ansamblu de activități specializate, realizate prin metode și tehnici specifice, elaborate și desfășurate în cadrul unor instituții publice sau organizații, aparținând unei comunități, prin care se urmărește rezolvarea unor tipuri variate de probleme ce privesc educația și instrucția unor categorii diverse de beneficiari din cadrul comunității respective. Aceste servicii sunt focalizate pe categorii de beneficiari/populații țintă (copii, tineri, adulți), organizate pe diverse niveluri (preuniversitar, universitar, postuniversitar), cicluri (preșcolar, primar, gimnazial, liceal, superior) sau forme de pregătire (în sistemul public sau privat, obligatorii sau opționale, permanente, periodice sau ocazionale, mai ales în formele de educație a adulților etc.), antrenează persoane specializate, alocă resurse materiale, financiare și logistice în funcție de specificul programelor și numărul și cerințele beneficiarilor.
Managementul serviciilor educaționale are în vedere teoria și practica, știința și arta proiectării, organizării, coordonării, evaluării, reglării elementelor activtății educative, a resurselor ei, ca activitate de dezvoltare liberă, integrală, armonioasă a individualității, conform indealului educațional. Managementul educațional este o concepție integrativ-explicită, o atitudine, o metodologie de acțiune orientată spre obținerea succesului în educație, care cuprinde un ansamblu de principii și funcții, de norme și metode de conducere prin intermediul cărora se asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ. În prezent, se trece de la conceptul clasic de conducere, la cel de management educațional (în sens acțional, operațional, practic, procesual) și management pedagogic (în sens teoretic, global, strategic, științific).
Cercetările realizate în știința managementului au scos în evidență vastitatea sferei de cuprindere a acesteia, managementul fiind un atribut al oricărei activități conștiente. Prioritățile s-au conturat însă mai ales în câteva zone: economică, social-politică, administrativă, științifică, învățământ, cultură, apărare.
Dintotdeauna au existat aspecte manageriale în practica educațională, fără însă ca ele să fie abordate într-o concepție conceptuală, generală. Prin lărgirea sferei managementului actual, prin amplificarea experiențelor didactice și prin cooperarea interdisciplinară (psihologică, sociologică, economică, filosofică etc.) se conturează managementul educațional ca și disciplină foarte importantă pentru pregătirea generală a actorilor educaționali.
Trebuie făcută specificația că, pentru domeniul educațional managementul are în vedere nu doar latura instituțională, ci și activitatea didactică și educațională, procesul instructiv educativ concret. În plus, prin dimensiunea umană a învățământului, educația vizează întreaga societate, la fel cu activitatea umană, deci nu poate fi apanajul exclusiv al specialiștilor școlii.
Mesajul educațional se realizează cel mai concret în practica managementului învățământului, iar activitatea educațională reprezintă conducerea unui proces de formare-dezvoltare a comportamentelor așteptate. Managementul învățământului în general, și cel educațional, în mod special se conturează ca o disciplină constituită la granița dintre știința managementului și științele educației, în care rolul principal îl deține profesorul manager.
Managementul educațional vizează formarea inițială și continuă a managerilor educaționali și subordonaților, perfecționarea managementului științific, însușirea culturii specifice, aplicarea unor principii pedagogice, perfecționarea metodologiei manageriale etc.
Prin aplicarea științei managementului la nivelul educației se clarifică mai bine căile de abordare, tratare, soluționare a problemenlor fundamentale ale procesului instructiv-educativ, în primul rând prevederea, organizarea, coordonarea, evaluarea, relația reciprocă între educator (cel care conduce) ele să fie abordate într-o concepție conceptuală, generală. Prin lărgirea sferei managementului actual, prin amplificarea experiențelor didactice și prin cooperarea interdisciplinară (psihologică, sociologică, economică, filosofică etc.) se conturează managementul educațional ca și disciplină foarte importantă pentru pregătirea generală a actorilor educaționali.
Trebuie făcută specificația că, pentru domeniul educațional managementul are în vedere nu doar latura instituțională, ci și activitatea didactică și educațională, procesul instructiv educativ concret. În plus, prin dimensiunea umană a învățământului, educația vizează întreaga societate, la fel cu activitatea umană, deci nu poate fi apanajul exclusiv al specialiștilor școlii.
Mesajul educațional se realizează cel mai concret în practica managementului învățământului, iar activitatea educațională reprezintă conducerea unui proces de formare-dezvoltare a comportamentelor așteptate. Managementul învățământului în general, și cel educațional, în mod special se conturează ca o disciplină constituită la granița dintre știința managementului și științele educației, în care rolul principal îl deține profesorul manager.
Managementul educațional vizează formarea inițială și continuă a managerilor educaționali și subordonaților, perfecționarea managementului științific, însușirea culturii specifice, aplicarea unor principii pedagogice, perfecționarea metodologiei manageriale etc.
Prin aplicarea științei managementului la nivelul educației se clarifică mai bine căile de abordare, tratare, soluționare a problemenlor fundamentale ale procesului instructiv-educativ, în primul rând prevederea, organizarea, coordonarea, evaluarea, relația reciprocă între educator (cel care conduce) și educat (cel condus) se îmbunătățește calitatea comunicării, a circulației informațiilor, se asigură participarea și antrenarea, se îmbunătățește stilul de muncă al profesorului.
Managementul educației apare ca o disciplină de graniță, care studiază evenimentele care survin în organizarea unei activități educaționale determinate precum și în organizarea programelor educative.
Sorin Cristea arată că, privit ca activitate psihologică, managementul educațional se bazează pe:
o conducere de sistem primar – prin abordarea globală a elementelor educației și aplicațiilor specifice a funcțiilor conducerii la diferite niveluri;
o conducere de tip pilotaj – prin valorificarea optimă a resurselor sistemului educației, prin funcțiile manageriale de planificare-organizare, orientare metodologică și reglare;
o conducere strategică – de evoluție inovatoare, de perspectivă a sistemuluila diferite niveluri de organizare.
Managementul educațional, datorită naturii inerente umane a activității educative, ca finalizare, organizare, desfășurare, evaluare este un management participativ.
Potrivit lui J.J. Servan Schreiber substanța managementului educațional o reprezintă mobilizarea de resurse umane, ca ”gestiunea talentelor și competențelor”.
Știința conducerii în învățământ, deși la început, și-a conturat câteva probleme și principii, acestea sunt caracterizate prin:
elaborarea unor teorii, principii și metode de conducere avansate și desfășurarea activtății instructiv educative;
stabilirea regulilor de funcționalitate și informare în cadrul structurii, a raporturilor de supraordonare și subordonare, dintre îndrumare și control, dintre conducere și execuție;
instituirea formelor, metodelor și a problematicii pedagogice a formării și perfecționării cadrelor din conducere ce corespund acestei structuri;
optimizarea, din punct de vedere gnoseologic și practic – operațional, a tuturor acțiunilor de conducere, începând cu manifestările educaționale în cadrul relației educator – educat;
dezvoltarea unor discipline ca teoria conducerii actului educațional, teoria conducerii școlii, planificarea învățământului, organizarea științifică a învățământului, teoria deciziei în învățământ.
Printr-o caracterizare generală se poate spune despre managementul educației că are ca subiect teoria și practica, știința și arta prevederii, organizării, coordonării, evaluării și controlului elementelor acțiunii educative, ca activitate de dezvoltare liberă și armonioasă a individualității umane, în mod permanent, pentru afirmarea creativă și autonomă a personalității individului, în concordanță cu idealul stabilit de politicile educaționale ale societății.
O pledoarie pentru considerarea managementului educației ca o disciplină științifică, independentă și cu o metodologie proprie o realizeză Elena Joița, aducând în acest sens următoarele elemente astfel:
managementul educațional prezintă un complex de acțiuni concepute și desfășurate pentru a asigura funcționarea optimă, cu eficiență maximă a sistemului educațional;
pentru realizarea finalităților stabilite, managementul educațional utilizează cel mai efcient potențialul educaților, educatorilor ca și celelalte resurse;
prin managementul educațional se structurează problematica educației, elementele procesului și factorii după criterii de eficacitate, după particularitățile colectivității;
se studiază conducerea educației, atât la nivel macropedagogic cât și la nivel de acțiuni în cadrul clasei;
este un managemnt participativ datorită naturii inerent umane a activității educative, ca finalizare, organizare, desfășurare, evaluare;
ca disciplină, managementul educațional poate fi independent, pentru că are principii, conținut, metodologie, criterii adaptate sau concepute specific, dincolo de determinarea interdisciplinară. Poate fi realizat autonom, pentru că îți conturează reguli proprii de concepere și realizare;
poate fi considerat și disciplină fundamentală, pentru că precizează condițiile teoretice și metodologice generale, după care se pot elabora strategii, programe manageriale concrete;
admite dinamismul în consolidarea bazelor sale teoretice și în construirea unor modele strategice, în aflarea de noi aplicații în domeniu;
este și integrativ, pentru că utilizează date, concepții, modele, metodologii din domenii conexe și proprii, pe care le sintetizează specific;
este prospectiv, pentru că anticipează strategii, metodologii, programe, proiecte, norme specifice, din analiza direcțiilor de evoluție a sistemului educativ;
este indicativ-instrumental, deoarece arată cum trebuie realizate obiectivele, prin respectarea principiilor, metodelor, criteriilor, resurselor;
poate fi și metodologie a acțiunii, prin fundamentarea proiectelor de acțiune concretă, de organizare a sistemului pentru eficiență;
este și multifuncțional, prin descrierea, utilizarea, aplicarea mai multor roluri, atribuții, operații de aplicare;
sub aspect practic, poate fi sub semnul normativității, al operaționalității, al aplicativității pentru rezolvarea situațiilor educaționale concrete, pentru depășirea empirismului și afirmarea raționalității, creativității educatorului.
Față de managementul general, cel al educației diferă prin raportare specifică: la finalitățile educației, altele în conținut și determinare, la resursele umane antrenate, ele însele în formare-dezvoltare,la activitățile centrate pe informare, comunicare și participare prin strategii educaționale specifice (metode, mijloace, forme de organizare), la comportamentele actorilor implicați (bazat pe motivație, responsabilitate, cooperare, logică, afectivitate) în condiții de descentralizare.
Pentru domeniul educațional, sunt foarte reale și apropiate argumentele aduse Emil Mihuleac în favoarea considerării managementului ca o artă. În acest sens, sunt pertinente, actuale și adecvate următoarele argumente:
valorifică experiența și însușirile psihologice ale managerului;
evidențiază rolul motivației, al climatului potrivit activității eficiente;
”a ști cum să faci” pentru a obține un rezultat practic, ca o îndemânare, vocație, intuiție, alături de cunoștințe, inteligență, afectivitate;
înseamnă a crea un mediu favorabil în grupul organizat, deschis cooperării și stimulării;
valorifică anumite trăsături ale managerului, cum ar fi: intuiția, flerul, capacitatea de a decide, ușurința contactelor umane, dorința de a fi eficient, curiozitatea, conștiinciozitatea etc.
Studiile efectuate au pus în evidență faptul că managementul se corelează cu:
științele economice – care scot în evidență datele asupra mecanismului economic, asupra proceselor, fenomenelor, relațiilor caracteristice activității economice;
teoria generală a sistemelor care oferă principii explicative pentru abordarea integrativă a teoriei și practicii manageriale, pentru cunoașterea întregului și a părților în dinamica procesuală, a factorilor determinanți, a probabilităților de corelare internă și externă etc.;
informatica, mai ale tehnologia informației, cu studiul circulației informației în unitate și cu alte sisteme, utilizarea diferitelor limbaje și produse informatice în realizarea funcțiilor manageriale etc.;
statistica și matematica pentru analiza și interpretarea datelor cantitative, a aplicării teoriei probablilităților și a cercetării operaționale în actul decizional;
științele juridice pentru consolidarea cadrului legal al conducerii, precum și pentru definirea drepturilor și obligațiilor partenerilor, a normelor de conduită în procesul muncii;
psihologia pentru studiul factorului uman în conducere, a comportamentului în situații manageriale, prevenirea conflictelor, susținerea motivației, întărirea comportamentului pozitiv;
sociologia pentru fundamentarea teoretică și practică a conducerii ca activitatea umană la nivel macro sau al organizațiilor, a grupului acțional, în anumite condiții de mediu social;
științele politice pentru datele pe care le pun acestea la dispoziție, referitoare la caracteristicile, rolul și limitele exercitării autorității în conducere, în realizarea și luarea deciziilor la nivel social;
ergonomia prin datele puse la dispoziție referitoare la asigurarea condițiilor de mediu și cele necesare unei activtăți eficiente;
antropologia și ramurile ei care oferă date generale despre om și condiția sa, particularitățile sale ca ființă umană.
Pe fondul interdisciplinar al științei generale a managementului se inserează foarte complet și exact managementul educațional, privit în intercorelație cu toate aceste domenii ale științei și vieții.
I.2. Elementele definitorii ale managementului educațional
Elementele definitorii ale managementului educațional pot fi sintetizate astfel:
prezintă un complex de acțiuni concepute și aplicate pentru a asigura funcționarea optimă a sistemului educațional și a procesului de învățământ;
utilizează optim resursele umane (cadre didactice, elevi, specialiști), materiale, economice, didactice, informaționale, ergonomice, temporale;
se bazează pe participarea unor factori (care țin de școală, de comunitatea sau de sistemul social), pe descentralizare, pe creativitate acțională și depășește conducerea empirică (de tipul vîzând și făcând) bazată pe bunul simț sau pe simpla imitare a unor modele sau experiențe similare;
îmbină aspectul teoretic (concepte, metode de abordare, ipoteze, corelații) cu cel metodologic (în acumularea și procesarea informațiilor necesare, în realizarea activităților specifice), cu cel tehnologic (de rezolvare concretă a diferitelor situații, procedee, operații, etape, mijloace) și de practică managerială.
Indiferent de domeniul în care activează, managerul trebuie să stabilească obiective, să selecteze modalități de atingere a acestora, să caute resursele necesare, să selecteze și să pregătească personalul, să formeze echipe de lucru cu anumite competențe, să elaboreze mecanisme pentru monitorizarea și coordonarea activităților, să evalueze rezultatele și să procedeze la schimbările care sunt necesare în anumite momente. De asemenea, activitatea managerială, indiferent de nivelul la care se desfășoară, reclamă diferite calități. Cele mai importante abilități sau calități ale unui manager profesionist pot fi sintetizate astfel:
abilitatea de a folosi cunoștințele, tehnicile și resursele disponibile în rezolvarea problemelor;
abilitatea de a identifica factorii-cheie și de a înțelege relațiile de interdependență dintre ei, pentru a diagnostica și a evalua problemele și situațiile cu care se confruntă;
calitatea de luare a deciziilor și capacitatea de asumare a riscurilor;
abilitatea de a utiliza echipamentele informatice și softuri adecvate activității manageriale;
abilitatea de a comunica, de a lucra cu oamenii și de a-i înțelege;
abilitatea de a vedea organizația în toată complexitatea ei și de a sesiza relațiile și raporturile dintre subsistemele componente.
Orice instituție sau organizație care oferă servicii educaționale este inclusă într-un mediu specific, care influențează și condiționează procesul managerial. Într-o perspectivă generală acest mediu este axat pe câteva coordonate centrale:
condiții tehnologice: infrastructură, nivel de cunoștințe și capacități științifice, comunicații, facilități de transport, echipamente etc.;
condiții juridice: legi, norme, valori, reglementări caracteristice privind funcționarea instituțiilor de specialitate etc.;
condiții economice: nivelul de trai al populației, venitul pentru diferite categorii sociale și profesionale, inflația, fiscalitatea, dinamica pieței forței de muncă etc.;
condiții demografice: rata natalității, fenomenul migrației, caracteristici ale populației precum vârsta, sexul, rasa, religia, etnia, natalitatea etc.;
condiții ecologice: caracteristici ale mediului ambiant, gradul de poluare, resursele naturale, caracteristici geografice ale zonei etc.;
condiții culturale: valori predominante, atitudini, tradiții, convingeri, cutume, procese de socializare privitoare la elemente precum structura familiei, practici politice, practici religioase etc.
O caracteristică a instituțiilor și organizațiilor care oferă programe educaționale constă în caracterul eterogen al serviciilor și specializărilor în rândul personalului. Având în vedere această premisă, managementul serviciilor educaționale presupune abordarea prioritară a trei direcții:
Managementul politicilor instituționale – identificarea nevoilor, analiza opțiunilor, selectarea programelor, criterii de alocare a resurselor etc.;
Managementul resurselor – stabilirea sistemelor de suport precum realizarea bugetelor, managementul financiar, asigurarea aprovizionării și managementul personalului;
Managementul programelor – implementarea strategiilor sau operațiilor curente ale organizațiilor de-a lungul unor linii funcționale sau cicluri de pregătire.
Sistemul de management al instituțiilor și organizațiilor care oferă servicii/programe educaționale cuprinde patru subsisteme principale denumite componente manageriale:
Subsistemul metodologic;
Subsistemul decizional;
Subsistemul informațional;
Subsistemul organizatoric.
Abordate separat, aceste componente pot fi considerate sisteme de sine stătătoare, fiecare cu mai multe elemente și relații specifice între ele.
Subsistemul metodologic soluționează probleme privind modul de conducere prin instrumentul managerial utilizat în exercitarea proceselor de management și prin elemente metodologice la care se apelează pentru funcționarea și modernizarea celorlalte subsisteme manageriale. Acest subsistem se referă la aspectele managementului ”clasic”, respectiv la aplicarea principiilor manageriale în cadrul oricărui domeniu.
Subsistemul decizional cuprinde ansamblul deciziilor microeconomice și mecanismelor de fundamentare și adaptare ale acestora. Aceasta asigură orientarea dezvoltării de ansamblu a organizației și a subsistemelor sale, precum și suportul acțiunilor inițiale pentru realizarea obiectivelor.
Subsistemul informațional asigură materialul informațional necesar fundamentării și adaptării de decizii și inițieri de acțiuni pentru operaționalizarea acestora. Concomitent, subsistemul informațional contribuie decisiv la îmbogățirea și împrospătarea continuă a bazei de date și informații existente la nivelul instituției școlare.
Subsistemul organizatoric constituie suportul funcționării celorlalte subsiseme manageriale. Acesta cuprinde: organizarea formală (dată de acte normative, reglementări cu caracter intern, stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare, fișe de post etc.) și organizarea informațională (regăsită în constituirea și funcționarea grupurilor de lucru și a relațiilor dintre acestea).
I.3. Principii ale managementului educației
Activitatea managerială are o serie de idei fundamentale la bază, un set de principii ce îi orientează și îi ghidează în munca lor pe manageri.
Astfel, potrivit prof. dr. I. Bontaș printre principiile care orientează și fundamentează managementul educației, amintim:
Conducerea democratică și inactivă;
Îmbunarea conducerii și răspunderii unice (unipersonale) cu conducerea și răspunderea colectivă;
Promovarea cadrelor de conducere oe bază de competență;
Operativitate: ce presupune receptivitate la nou, preocupări și eforturi susținute, dialog, documentare, analiză atentă etc.
Având în vedere că managementul educațional este defiinit ca o disciplină particulară, aceasta este aplicată în practică, fiind adaptate principiile generale ale managementului științific la specificul educației. Așadar, la nivelul educației, acestea sunt particularizate astfel:
Principiul de creștere al eficienței – prezintă o implicare a managementului educațional în realizarea tuturor finalitaților educative cu costuri cât se poate de mici și la un nivel al calității superior. Este necesar să se precizeze că în ciuda faptului că serviciul educațional este oferit în mod gratuit beneficiarilor, este resimțită necesitatea pentru luarea în considerare a costurile indirecte, adică acelea legate de materialul didactic, rechizite, manuale, precum și alte echipamente necesare. Datorită faptului că ceea ce prezintă o importanță deosebită pentru societate sunt rezultatele educației, o creștere a eficienței se poate face prin adaptarea întregului sistem de management la caracteristicile speciale ale organizației educaționale printr-o implicare activă a tuturor factorilor implicați.
Principiul gestiunii economice – are nevoie de o reformulare pentru aplicarea sa în domeniul educațional și astfel se poate vorbi, mai degrabă, despre un principiu de gestiune al resurselor printr-o utilizare judicioasă a elementelor din sistemul educațional (resursele informaționale, umane, materiale, financiare, experiențele, procese, efecte, relații etc.) și al identificării de noi metode de finanțare de tip extrabugetară, ce este necesară pentru dezvoltarea activității educaționale și pe alte planuri. Având în vedere că organizațiile educaționale, în marea lor majoritate sunt publice, scopul lor declarat nu este de a obține profit ca în cazul celora pentru afaceri, ci este acela de a obține rezultate cu un nivel al performanței cât mai înalt. Astfel, recuperarea investiției inițiale făcute, are loc intr-un mod indirect în momentul în care beneficiarii serviciilor educaționale vor intra pe piața muncii.
Principiul de unitate al conducerii și răspunderii – predomină ideea că tot sistemul de management este necesar a fi conceput astfel încât fiecare manager să aibă atribuțiile, sfera de acțiune și responsabilitățile precis stabilite. Acest domeniu al educației implică atât existența de organizații ce sunt structurate pe un model clasic de tip piramidal, în cadrul căruia ierarhia este stabilită prin regulamente exacte, puterea fiind concentrată la nivelul directorului, cât și niște organizații mai complexe,ca unicersitățile, în cadrul cărora, deși sunt respectate modelele clasice, managementul constiuie o activitate disctinctă ce îi revine directorului sau managerului general, în timp ce decizia strategică și cea aparținând sferei educației este luată la nivel de conducere a universității.
Principiul de competență profesională și de motivare al salariaților – presupune necesitatea de a se găsi pe fiecare treaptă ierarhică persoanele cele mai competente, iar fiecare salariat să fie corespunzător motivat. Principiul acesta are în vedere nevoia de asigurare a calității serviciului educațional, fiind pus în practică cu ajutorul unui sistem al cerințelor ce sunt aplicate cadrelor didactice, prin care acestea sunt nevoite să facă dovada competențelor lor în procesul instructiv-educativ și în activitățile de proiectare și cercetare științifică.
Principiul flexibilității – adaptează permanent sistemul de management la toate schimbările care au loc în organizație sau în mediul extern. Acest domeniu al educației valorifică principiul acesta atât prin adaptări datorate de schimbările ce intervin la nivelul sistemului mondial și european al educației, printr-o adaptare a ofertei curriculare și prin asigurarea educației continue la nivelul adulților, la nevoile educaționale ce au fost identificate prin metode și tehnici moderne din marketing.
Eficiența activității manageriale se realizează și datorită folosirii unor strategii adecvate (metode, mijloace, procedee, tehnici) de investigații, acțiune, analiză, evaluare etc.
În acest context, pot fi luate în considerare unele strategii metodologice generale, ca: brainstormingul, metoda Delphi, studiul de caz, modelarea stimularea cooperarea, metodele de creativitate, dialogul, discuția, schimbul de experiență, masa rotundă etc.
Se pot folosi și o serie de forme și procedee metodologice mai adecvate activității manageriale, cum sunt: ședințele, negocierea, concilierea, medierea, arbitrajul, delegarea, extrapolarea, competiția, consultața, informatizarea, studiul de fezabilitate, jocul managerial computerizat etc.
Potrivit Mihaelei Stoica, metodele manageriale se pot grupa în:
a) Metode de informare și elaborare a deciziilor
Managerul școlar, în acest scop, va utiliza: metoda observării, studiul legislației și al documentelor școlare, chestionare, înregistrări audio și video, asistențe la lecții, la activități educative, culturale și administrative, referate, analize, dezbateri, informări, dări de seamă, consfătuiri, interasistențe, schimburi de experiență etc.
b) Metodele de activizare în scopul participării personalului didactic la procesul managerial sunt: explicația, convorbirea, convingerea, observația critică și autocritică, exemplul, schimbul de experiență, sugestia, îndemnul, lauda, aprobarea, dezaprobarea, cooperarea etc.
c) Metodele de stimulare a inițiativei și a creativității sunt: brainstormingul (asaltul de idei), care constă în punerea problemei și emiterea liberă de ipoteze de rezolvare, analogia, dezbaterea liberă, fuzionarea mai multor idei, extrapolarea etc.
d) Metodele operative se referă la conducerea prin obiective precise, la procesele administrative și bugetare.
Succesul managementului în general și al celui educațional în special, pot fi sporite de ”acțiunile inteligente ale managerilor și de realizarea a mai mult și mai performant, cu mai puțin”, acestea referindu-se la timp, resurse materiale și financiare, resurse umane, eforturi etc. scopul final fiind maxima eficiență și calitate – succesul.
I.4. Funcțiile managementului serviciilor de educație
Potrivit studiilor de specialitate atât pe plan național cât și internațional, ca și pe baza expertizei practice, se poate constata că principalele funcții ale managementului educațional sunt:
Planificarea – programarea (previziunea)
Organizarea și coordonarea
Îndrumarea și controlul
Evaluarea
Decizia
Inspecția școlară
I.4.1. Planificarea – programarea
Planificarea – programarea (previziunea) este funcția de concepere și prevedere a conținutului conducerii învățământului. Ea este o activitate complexă prin care se stabilește cum vor fi utilizate resursele umane și materiale, financiare și de timp de care dispune organizația școlară, pentru atingerea obiectivelor proiectate.
Principalul rol al acestei funcții este acela de a preciza ce se întreprinde practic, în școală, într-o anumită perioadă de timp, pentru aplicarea unei decizii, de către cine,cu ce mijloace materiale și financiare și până când.
Planificarea este o activitate de previziune, de anticipare a ceea ce se va face în fiecare etapă din anul școlar, pe domenii și probleme astfel încât obiectivele procesului de învățământ să se realizeze la un nivel de performanță cât mai ridicat cu toți elevii/copiii sau cu majoritatea lor.
Managerii școlii, în procesul planificării, trebuie să dispună de informații necesare identificării factorilor – interni și externi – care vor influența, atât pozitiv cât și negativ, activitatea membrilor organizației școlare, rezultatele școlare. Planificarea activității, la nivelul de sistem, reprezintă o reflecție asupra activității viitoare, cu un scop dublu: prospectiv (care vizează planificarea strategică, inovatoare) și ameliorativ (care vizează planificarea tactică și operațională).
Planificarea îndeplinește, potrivit literaturii de specialitate, o serie de funcții, ca:
Funcția de orientare (a organizației în ansamblu și a diferitelor ei componente)
Funcția de raționalizare (a resurselor umane, materiale și financiare, dar și a timpului)
Funcția de motivare (cu preponderență a personalului de execuție)
Planificarea, se realizeză atât la nivelul instituției de învățământ (planificarea strategică),
având durata de un an școlar, cât și la nivelul compartimentelor (catedre, comisii metodice, contabilitate, administrație, etc.) și al personalului (planificarea operațională), durata ei fiind de un trimestru, o lună sau o săptămână.
I.4.2. Organizarea și coordonarea
Organizarea și coordonarea este funcția de conducere care asigură punerea în practică a planurilor, stabilind, asigurând și utilizând în mod optim, metodic, ordonat, chibzuit și disciplinat personalul (cadre didactice, cadre didactice ajutătoare, personal administrativ, elevi, preșcolari, reprezentanți ai comunității educative etc.), resursele materiale (baza didactico-materială, spațiul școlar, timpul școlar, spațiul extrașcolar folosit la nivelul educației nonformale, timp extrașcolar folosit la nivelul educației nonformale etc.), financiare (bugetul central, bugetul local, contribuțiile comunității educative: familia, agenții, sociali etc.) și informaționale (planuri, programe de învățământ concepute în sens currucular; materiale curriculare; baza de date existentă înbibliotecă, videotecă, laborator de instruire asistată de calculator; centre, cabinete interșcolare de asistență psihopedagogică a cadrelor didactice, elevilor, părinților; centre, cabinete logopedice interșcolare; centre, cabinete metodice etc.) pentru obținerea eficienței instructiv – educative în învățământ, a atingerii obiectivelor propuse de unitatea școlară. Tot acum se stabilesc cele mai potrivite configurații a instituției de învățământ (organigrama) care să conducă la obținerea maximi eficiențe.
Organizarea, într-o instituție de învățământ, va conduce la obținerea rezultatelor proiectate, daca sunt avute în vedere câteva cerințe, ca:
Să precizeze clar ce se așteaptă de la membrii organizației școlare în fiecare etapă (solicitările să nu fie exagerate)
Să fie solicitat fiecare în funcție de competență, de aptitudini, posibilități și opțiuni
Să se asigure o comunicare adecvată în școală și să se evite conflictele
Să se îmbine armonios organizarea formală cu inițiativa și responsabilitatea personalului
Organizarea personalului să nu se bazeze doar pe sarcini trasate administrativ, ci și pe motivarea oamenilor și pe cooperarea dintre ei etc.
Organizarea-coordonarea învățământului sunt stabilite prin acte normative specifice învățământului ca: Legea învățământului, Statutul personalului didactic, Regulamentul de organizare și funcționare școlară, Regulamentul de ordine interioară etc.
I.4.3. Îndrumarea și controlul
Îndrumarea este funcția de conducere care asigură orientarea, dirijarea călăuzirea și înțelegerea obiectivelor, sarcinilor, atribuțiilor și responsabilităților de îndeplinit la un anumit nivel școlar, la nivelul unui compartiment al unității de învățământ, pentru fiecare persoană implicată în activitatea de învățământ. Îndrumarea este funcția de informare și instruire a factorilor implicați în activitatea învățământului, pentru cunoașterea prevederilor programelor stabilite, în vederea îndeplinirii lor. Scopul principal este acela de îndeplinire a planurilor stabilite, dar și prevenirea apariției unor neajunsuri, precum și înlăturarea acelora care au apărut.
Controlul este acea funcție a managementului prin care se verifică dacă obiectivele stabilite sunt atinse și în ce măsură.
Rolul controlului, în domeniul educației, este acela de a constata dacă, la nivelul sistemului și pe domenii precum și la nivelul instituțiilor, activitatea de instruire și educare a școlarilor și preșcolarilor se desfășoară în conformitate cu legile, hotărârile Guvernului, ordine și instrucțiuni ale Ministerului Educației și Cercetării, cu principiile procesului de învățământ , cu cerințele tehnologiilor moderne și dacă rezultatele finale sunt la nivelul standardelor pe plan național.
I.4.4. Evaluarea
Evaluarea, reprezintă o funcție obiectiv necesară și permanentă, ea se referă îndeosebi la activitatea și la rezultatele activității. Evaluarea este și ea un proces de obținere a informațiilor asupra activtății analizate, de comparare a lor cu anumite obiective sau standarde, de adoptare a unor decizii privind ameliorarea activității evaluate.
Potrivit literaturii de specialitate, se pot defini trei tipuri de evaluare:
Inițială: de formare, cu bază pentru previziune;
Continuă: de constatare și apreciere a dinamicii elementelor procesului organizat, dirijat, coordonat, cu rol corectiv;
Finală: de apreciere cantitativă și calitativă a realizării globale a obiectivelor, cu bază pentru reglare.
Ca o concluzie, trebuie avut în vedere că evaluarea este necesară chiar și în condițiile în care vom ajunge să avem încredere în oameni și când ei vor dovedi o înaltă conștiință profesională și moral – civică; fiindcă întotdeauna va fi nevoie să cunoaștem dacă am realizat ceea ce am programat și ce anume trebuie să facem în viitor pentru a fi mai bine, a obține mai mult, mai performant.
I.4.5. Decizia
Decizia este socotită ca un moment cheie în orice activitate de conducere și constă în alegerea unei modalități de acțiune, de alternative mai avantajoase din mai multe posibile – ținând cont de anumite criterii, pentru atingerea unor obiective.
Decizia concepută ca o activitate conștientă de alegere a unei modalități de acțiune, din mai multe posibile, în vederea realizării obiectivelor propuse, are în învățământ un caracter mai complex decât în alte domenii ale activității sociale, deoarece produsul condus – activitatea instructiv – educativă – urmărește omul în formare, sub multiple aspecte: pregătire profesională, dezvoltare fizică, ținută morală etc.
I.4.6. Inspecția școlară
Inspecția școlară este reprezentată de un ansamblu de acțiuni ce urmăresc controlul, îndrumarea, dar și evaluarea activității desfășurate de către cadrele didactice, de către colectivele de catedră sau de comisiile metodice, inspectorii școlari, conducerile școlilor, inspectorii școlari de specialitate, adjuncți și generali, în procesului de învățământ.
Inspecția școlară este desfășurată prin acțiuni specifice ce sunt proiectate și realizate la nivelul școlii, al Ministerului Educației și Cercetării și inspectoratului școlar.
Inspecția școlară este organizată de Inspectoratele școlare regionale și Ministerul Educației și Cercetării.
Inspecția școlară, este realizată, inspectorii Ministerului Educației și Cercetării și inspectorii din Inspectoratele Școlare Județene, după caz, iar conducerea școlilor, are obligația de a asigura condiți optime pentru buna desfășurare a lor.
Trebuie precizat faptul că principalul obiectiv pe care îl are inspecția școlară este acela de creștere a calității și a eficienței procesului de învățământ prin intermediul realizării finalităților educației.
Capitolul II – O scurtă incursiune în învățământul românesc preuniversitar
II.1. Școala și organizația școalară
În societatea contemporană, activitatea umană este permanent supusă unui proces de structurare și organizare, atât pe plan individual, cât și pe plan social. Necesitatea organizării activităților a apărut ca urmare a dorinței obținerii unor rezultate bogate și a unei eficiențe superioare. De asemenea, nevoile și trebuințele indivizilor (dacă ne referim doar la nevoia de afiliere, sociabilitatea și socialitatea) au dus la apariția și dezvoltarea organizațiilor. Este o caracteristică a omului modern dorința lui de a face parte din organizații și de a fi părtași la viața acestora.
Activitatea organizată se concretizează prin existența unor scopuri bine delimitate, prin definirea mai concretă a statusurilor și a rolurilor, prin raportarea la obiective, sarcini și competențe, prin delimitarea mai riguroasă a domeniilor de activitate. Inițierea și amplificarea unor rețele de comunicare, precum și a unor structuri ierarhice au condus la transformarea activității organizate în structuri organzaționale.
Într-o analiză rațională a mediului în care ne mișcăm, trăim și desfășurăm activități se poate constata că acesta este constituit din numeroase și diferite organizații. Cea mai mare parte a vieții și activității unui individ se desfășoară în cadre organizaționale, motiv pentru care cercetătorii consideră omul modern ca fiind om organizațional, deoarece cea mai mare parte a timpului și-o petrece acesta în cadrul organizațiilor, de la cele profesionale la cele politice.
Evident nu putem vorbi despre organizații fără a vorbi despre oameni. Organizația poate fi definită ca o reuniune structurată de resurse umane și nonumane, dirijate spre atingerea unor finalități prestabilite. Ea este caracterizabilă prin anumite scopuri, diferite structuri (decizionale, de comunicare, de raportare, de roluri, de putere etc.) și prin interacțiuni specifice (relații realizate efectiv în cadrul structurii formale sau în afara acesteia).
Practic rolul organizației școlare, abordat din perspectivă sistemică este acela de a transforma ”intrările” (prin care ințelegem elevii, profesorii, cunoașterea și principalele valori culturale, resursele financiare etc.) în ”ieșirile” așteptate (rezultatele educației școlare – oameni educați, cu autoritate socială indusă de această educație, noi informații și cunoștințe, noi valori, reprezentări și alte elemente culturale etc.).
Într-o abordare structurală, caracteristicile organizațiilor școlare pot fi considerate următoarele:
structura organizațională, descrisă prin variabile precum mărimea, complexitatea, formalizarea, specializarea și diferențierea activităților, pozițiile și rolurile, relațiile și interacțiunile;
controlul organizațional, structură ierarhică și nivelurile de autoritate, centralizare, descentralizare, birocratizare;
comportament organizațional, scopuri, cultură și climat educațional, eficacitate.
Analizată în relație cu societatea, școala a fost totdeauna definită ca un mediu social organizat, conform anumitor norme și reguli. E. Dukrheim se referea la ”societatea școlară” definind școala ca un ”grup social care are o unitate și o fizionomie proprie, o organizare asemănătoare cu cea a societății adulților”. Această concepție, incipientă în concepția lui Durkheim s-a dezvoltat ulterior într-un mod sistematic, ducând la apariția unor teorii metodologice mai apropiate de teoria organizațională actuală a școlii.
II.2. Istoricul școlii românești ca instituție de învățământ
Faptul că învățământul românesc se află în continuă căutare a propriei identități este nu numai de domeniul evidenței cotidiene, ci și de natură să dea serios de gândit tuturor celor care se preocupă de soarta neamului românesc.
Privită dintr-o perspectivă inovatoare, evoluția sistemelor de învățământ permite interpretarea istoriei școlii ca o ”istorie a reformelor sale”. Această teză sugerează tendința de perfecționare continuă a instituției școlare, rolul activ al învățământului în dezvoltarea societății moderne.
Din toate timpurile și în toate civilizațiile educația, școala și învățătura au fost și încă sunt un motiv de mândrie și de continuă cercetare. Oamenii de stat, filosofi și oameni de cultură și de artă s-au îngijit de acest subiect cu implicații seriose în dezvoltarea societății de azi și de mâine. Printre primele școli din țara noastră ce au fost atestate documentar se vorbește din perioada 1200-1300. Aceste școli erau cu predare în limba latină, funcționând pe lângă episcopiile din Alba Iulia și Oradea.
În Moldova și Țara Românească existau școli de nivel inferior în cadrul cărora se predau noțiunile scriere, de citire, și de aritmetică, dar și școli de nivel mediu unde se punea mai mult accentul pe gramatica limbii române, dar și slavone, pe studierea aritmeticii, a geometriei și a caligrafiei pentru a putea redacta acte. Cu toate acestea erau și școli la nivel superior în cadrul cărora se învăța gramatica, dialectica, retorica, aritmetica, muzica și geometria. Existau descrieri despre școlile mănăstirești ce erau organizate și care funcționau pe lângă mănăstiri sau biserici, cu scopul de a pregăti personalul de cult în general și nu doar pentru pregătirea preoților. Se vorbește și despre școli domnești ce erau organizate și erau susținute datorită grijii domniei, unde se pregăteau vameșii, slujbașii pentru cancelaria domnească, dar și dascălii. De asemenea, mai funcționau și școlile orășenești în care se pregăteau viitori slujbași din administrația orașului, logofeți, dar și fii familiilor bogate.
De învățământul modern se vorbește începând din anii 1700. Iar în a doua jumătate a secolului al XVIII – lea, școala domnescă era organizată și funcționa în toate ținuturile. Academia domnească aflată la București și întemeiată în ultima parte a secolului al XVIII – lea, este dezvoltată și extinsă din etapa a doua din existența sa, în perioada 1776-1821, asistându-se la un adevărat proces de modernizare a învățământului. Dezvoltarea economică și condițiile istorice a timpului îi permit domnitorului Alexandru Ipsilanti să reorganizeze în anul 1776 învățământul, pe niște principii mai largi din punct de vedere al viziunii pedagogice. Ideea de a organiza școlile naționale a fost întâmpinată cu seriose dificultăți, acestea fiind generate de către asigurarea locurilor pentru școli, de mobilier, manuale, personalul didactic și, aspectul cel mai important, a fost, bugetul. Școlile din Principate, ce au fost create între 1832-1848, au arată că în perioada aceasta a existat o instituție școlară orășenească foarte bine organizată, ce a însemnat un pas foarte important în istoria învățământului românesc. Școala orășenească, cu ajutorul slujitorilor ei ce au fost pregătiți în spiritul ideilor noi, a militat în permanență pentru luminarea poporului, pregătirea lui pentru revoluția de la 1848 și ridicarea lui culturală. Anul 1848 a fost considerat o cotitură extrem de importantă pentru organizarea și pentru dezvoltarea învățământului românesc. Oamenii ce au condus și pregătit marile acțiuni din acea vreme erau luptători politici, poeți, scriitori, filosofi și istorici, învățători, oameni de școală și profesori.
Reorganizarea învățământului în urma legii din 1850 a cuprins trei trepte:
– școala primară era la fel în orașele reședință de județ, cu o durată de studii de patru ani;
– la clasele colegiale s-au mai adăugat încă două, deci acestea aveau o durată totală de opt ani;
– învățăturile speciale, reprezentau ”studiile mai înalte“.
Această reforma aveau în vedere, mai ales învățământul de la nivel mediu și de la nivelul superior cu înființarea a unei de științe exacte și a unei facultăți de legi. În Transilvania și în Banat este votată o lege cu un conținut similar în anul 1854.
Legea învățământului superior și secundar din 1898 a avut un rol important pentru dezvoltarea învățământului superior românesc. Acest lucru a crescut importanța pentru dezvoltarea laturii practico-aplicative, punându-se bazele pentru îmbinarea învățământului teoretic pe băncile universității cu exercițiul practic din ateliere sau laboratoare. S-a realizat, de asemenea o organizare mai bună a vieții științifice universitare o dată cu legiferarea Senatului Universitar, ale cărui atribuții intrau atât în ceea ce privește rezolvarea problemelor de ordin didactic, cât și a problemelor de ordin administrativ.
Dacă analizăm legislația școlară, putem vorbi de următoarele perioade:
1864 – 1918 – constituirea sistemului modern de învățământ. Reforma lui Cuza a constituit un moment de referință în procesul de dezvoltare și modernizare a învățământului românesc, Departamentul Instrucțiunii Publice și Cultelor urmărind realizarea idealului educațional corespunzător logicilor unioniste, dominante în acele vremuri. Aplicarea primei Legi a Instrucțiunii Publice (1864) a avut ca efect creșterea numărului de școli și elevi, a numărului de educatori. Legile învățământului primar (din 1893 și 1896), Legea învățământului secundar (1898) au avut un puternic impact asupra învățământului românesc, la fel ca activitatea organizatorilor de școală, a importanților reprezentanți ai găndirii pedagogice, între care se detașează personalitatea lui Spiru Haret – ”Omul școlii”. Acesta afirmă că ”cea dintâi datorie a școlii este aceea de a forma buni cetățeni și cea dintâi condiție pentru a fi cineva bun cetățean este aceea de a-și iubi țara fără rezerve și de a avea încredere nemărginită în viitorul ei”. În acest scop, politica educațională se fundamenta pe principiul educației realiste și practice și logica adaptării învățământului la realitățile și nevoile naționale și locale de progres uman și social. Legea învățământului a proiectat o structură confirmată de evoluția sistemelor școlare moderne: liceu de 8 ani, cu ciclu superior organizat pe trei secții, după criteriul aptitudinilor: clasică-reală-modernă). Legea învățământului profesional (1899) urmărea trecerea școlilor profesionale sub controlul pedagogic al Ministerului Instrucțiunii Publice și organizarea lor.
1919 – 1948 – realizarea sistemului de învățământ național, unitar. Făurirea statului unitar român din 1918 a dus la o creștere a potențialului economic al țării, cu formarea pieței naționale unice, ceea ce a condus la formarea unor condiții propice dezvoltării învățământului. În aceste condiții, ”funcțiunea socială” a învățământului a fost aceea de a asigura continuitatea culturii și dezvoltarea societății românești prin descoperiri noi. Această etapă reflectă tendința generală de sincronizare culturală cu mișcarea europeană, în paralel cu valorificarea tradiției.
După 1948, implementarea unor forme străine în structurile tradiționale. Practic, întreg contextul sociopolitic și cultural a fost impregnat de principii și logici acționale subordonate ideologiei comuniste. Etapa de după 1948 întrerupe evoluția firească a școlii prin prevederile legii din 3 august 1948: revenirea la învățământul obligatoriu de 4 ani, controlul exclusiv al statului, politizarea învățământului. Aceste tendințe, accentuate între 1948-1956 și 1978-1989 au dat o imagine contradictorie transformărilor structurale proiectate la nivel de decizie politică, aplicabilă în timp. Astfel s-a trecut la:
generalizarea învățământului obligatoriu de 7 ani și prelungirea școlii generale cu încă un an (clasa a IX – a) în 1956;
învățământul obligatoriu de 8 ani și învățământul liceal cu clasele IX – XII (1962-1963);
mărirea duratei învățământului obligatoriu la 10 ani (1968);
creșterea ponderii liceelor de specialitate, până la un procentaj de 94% în perioada 1978-1989.
După o lungă perioadă în care învățământul românesc a avut un caracter ”supracentralizat“ și ”dirijist”, a urmat, începând cu întâiul an de democrație și de libertate postrevoluționară. Prima mare modificare a legii ce guverna învățământul are loc în anul 1990, însă nu printr-o lege, ci printr-o hotărâre de Guvern (în 12 mai 1990 „Hotărâre privind organizarea și funcționarea învățământului în România în anul școlar 1990/1991“). Din perspectivă legislativă, în condiții specifice a tranziției politice din România au fost două etape importante:
perioada 1990-1995, noua Constituție a asigurat cadrul legislativ al învățământului, fiind adoptată în 1991, punându-se accent pe dreptul la educație. La începutul fiecărui an școlar, Hotărârile de Guvern date anual decideau organizarea și structura învățământului. Schimbările aduse de această au în vedere: o refacere a structurii din cadrul sistemului de învățământ prin intermediul revenirii la obligativitatea învățământului de 8 ani; învățământului postliceal de specialitate este reînființat; învățământului liceal pe trepte de acces spre instruire a fost desființat; reînființarea de unități de învățământ destinate cultelor religioase ce sunt recunoscute de stat, atât pentru cel ortodox, romano-catolic, cât și pentru școli ale cultelor protestante; a fost adoptat un nou nomenclator al meseriilor prin care sunt pregătiți elevi din învățământul profesional, postliceal, liceal și de maiștrii.
prevederile ce au fost cuprinse în cadrul diverselor hotărâri de guvern erau revizuite și completate împreună cu aprobarea Legii Învățământului 84/1995, la care s-a adăugat și Legea 128 cu privire la Statutul Personalului Didactic. Legea Învățământului 84/1995 reglementează toate problemele cu care se confruntă învățământul. Principiile ce stau la baza acesteia sunt: educația privită ca prioritate democratică la nivel național; șansa egală de acces către educație pentru abdolut toți cetățenii țării; învățământ de stat gratuit; introducerea ca materie de studiu a religiei; rețeaua unităților de învățământ a fost adaptată la evoluția demografică dar și la nevoile de instruire profesională.
Din cauza unor dificultăți la aplicare a legii și în urma unor revendicări ale unor grupuri de presiune, această lege a fost modificată și completată în repetate rânduri.
În urma perioadei de deconstrucție a învățământului de tip rigid, centralizat și politizat, învățământul românesc profesional și tehnic s-a bucurat de un srijin important din partea organismelor europene. Aceast sprijin s-a concretizat printr-o serie de programe Phare ce au contribuit la o restructurare a învățământului tehnic și profesional românesc.
Astfel, după anul 1989, sistemul de învățământ românesc a tot fost într-o continuă reorganizare ce a fost deopotrivă lăudată și criticată. Fiecare nivel din cadrul învățământului românesc are propria sa formă de organizare fiind subiectul legislației aflată în vigoare. Grădinița pentru copii cu o vârstă cuprinsă între 3 și 6 ani este opțională. Școlarizarea începând la vârsta de 7 ani, iar mai recent, o data cu intraoducerea clasei 0 la vârsta de 6 ani. Școala fiind obligatorie până în clasa a 10–a.
II.3. Evoluția sistemului de învățământ românesc prin date statistice
II.3.1. Evoluția unităților de învățământ preuniversitar
În anul școlar 2013/2014, numărul unităților din învățământul preuniversitar a înregistrat o ușoară creștere în comparație cu anul școlar precedent, cu 7 de unități conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică cu privire la unitățile școlare pe niveluri de educație, medii de rezidență, macroregiuni, regiuni de dezvoltare și județe. Însă dacă luăm ca referința anul școlar 2009/2010, putem observa o scădere considerabilă cu 1256 de unități școlare.
Sursa: Calcule realizate pe baza datelor furnizate de Institutul Național de statistică, www.insse.ro.
Se poate observa din tabelul de mai sus că această creștere a unităților de învățământ a avut loc deopotrivă atât la nivel rural cât și urban, astfel, numărul unităților de învățământ înregistrat în anul școlar 2012/2013 un număr de 3190 unități școlare la nivel rural și 3781 la nivel urban. Iar în anul 2013/2014 se înregistrau un număr de 3186 unități școlare la nivel rural și 3792 în mediul urban.
II.3.2. Evoluția efectivelor de elevi în învățământul preuniversitar
Efectivele de elevi din sistemul românesc de învățământ preuniversitar, în ultimii 5 ani, au fost într-o continuă scădere de la un an la altul. Aceast fapt se datorează evoluțiilor demografice. Așadar, conform estimărilor făcute de Institutul Național de Statistică, rata brută a natalității a scăzut în ultimii ani, ajungând să se situeze sub nivelul valorii indicatorului de la nivelul Uniunii Europene (în anul 2013 – 9,3% în România și un procent de 10,2% la nivelul Uniunii Europeane).
Numărul elevilor a scăzut de la un an școlar la altul cu 96 mii elevi/an din 2010 pana în 2014. În anul școlar 2013/2014, sistemul preuniversitar al învățământului românesc a avut 3.217.699 elevi, în scădere cu aproximativ 52 mii față de anul anterior, astfel s-a înregistrat o scădre de 1,59 %.
Sursa: Calcule realizate pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistica, www.insse.ro
Această tendință de scădere a numărului de elevi este reflectată într-un mod diferit în funcție de nivelul de instruire. Așadar, în urma trecerii copiilor în vârstă de 6 ani în învățământul primar, în anul de referință al acestui raport, se continuă scăderea scăderea efectivelor de elevi din învățământul preșcolar (568.659 copii, cu 2.14% mai puțin în comparație cu anul anterior), în același timp cu creșterea numărului elevilor din învățământul primar incluzând cel special (942.747 elevi, cu aproximativ 1,14% mai mult decât în anul anterior). La nivelul de instruire primar, fără cel special, creșterea s-a înregistrat doar în mediul urban cu aprox 2.3%, creștere determinată de creșterea numărului de copii în vârstă de 6 ani care au intrat în clasa I (datele statistice au arătat, până în acest an școlar, că numeroase familii din mediul urban au optat să-și înscrie copii în clasa I mai târziu, la peste 7 ani, în ciuda faptului că legea educației din anul 2003 prevedea ca școlarizarea copiilor să înceapă o dată cu vârsta de 6 ani). La nivelul de instruire gimnazial a scăzut numărul elevilor, cu aproximativ 12 mii față de anul anterior, ceva mai mult în mediul rural față de mediul urban.
La polul opus se află nivelul de instruire liceal, unde se poate observa cea mai accentuată scădere a numărului de elevi în comparație cu anul anterior cu 52 mii de elevi mai puțin față de anul anterior.
II.3.3. Evoluția personalului în învățământul preuniversitar
Numărul personalului didactic din învățământul preuniversitar, în anul școlar 2013/2014, a înregistrat o ușoară creștere față de anul școlar precedent, cu aproximativ 2186 persoane.
Sursa: Calcule realizate pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistica, www.insse.ro
Peste jumătate din totalul personalului didactic din învățământul preuniversitar, funcționează în nivelul de instruire primar și gimnazial, aproximativ 25% în învățământul liceal, aproximativ 16% la nivel preșcolar, și ponderi relativ reduse în cadrul învățământului profesional și cel postliceal, respectiv un procentaj de 0.06% și 0.87%. La nivelul învățământului primar special avem un procentaj de 1.10% și în învățământul gimnazial special activează aproximativ 2% din totalul personalului didactic.
Capitolul III – Studiu de caz la Școala gimnazială „Nicolae Bogdan” Vașcău
II.1. Prezentarea generală a instituției
Deviza școlii: Progresul poate fi obținut numai prin performanță!
Școala este acea organizație formală, care are scopul de a furniza serviciul de educație în scopul formării, educării și profesionalizării generației tinere. Școala este acea instituție care funcționează în cadrul unei comunități locale, însă aceasta are reguli proprii de funcționare, adică este cea care șlefuiește “materialul uman” din cadrul comunității locale. Astfel cadrele didactice împreună cu elevii sunt persoanele care trăiesc în cadrul acestei comunități și îi suportă influențele.
Dacă avem în vedere o ierarhie a valorilor din cadrul instituțiilor învățământului preuniversitar bihorean, Școala Gimnazială “Nicolae Bogdan” din Vașcău ocupa un loc distinct, aceasta se bucură de un prestigiu și de o notorietate în acest spațiu plin de noblețe ce este al oamenilor școlii, se bucură de mândria și recunoștința elevilor care au absolvit aici, dar și de aprecierea și venerația întregii societăți civile, a numeroaselor generații de elevi care au învățat și încă învață rostul cunoașterii și al vieții în ceea ce se poate numi „un templu sacru” al învățământului românesc contemporan.
Orașul Vașcău este cea mai sudică localitate urbană din județul Bihor, este situată în interiorul Depresiunii Beiușului, pe cursul superior al Crișului Negru fiind străjuit de Munții Bihorului în partea de est și la vest de Munții Codru Moma.
Debutul în dezvoltare învățământului vășcăuan datează încă din secolul al XVIII-lea, astfel prima școală a fost ”Școala primară confesională romano-catolică”. Anul 1786 este anul în care se înființează ”Școala primară românească greco-catolică”, ce a fost condusă de către învățătorul Popovici Ioan.
În anul 1816 este extins învățământul prin înființarea ”Școlii Districtuale”, la care erau afiliate următoarele sate învecinate: Briheni, Bărăști, Cărpinet, Câmp, Călugări, Colești, Hotar, Criștior, Leheceni, Poiana, Lunca, Săliște de Vașcău, Sohodol, Sârbești, Șuștiu, Vărzarii de Jos și de Sus și Vașcău.
În timpul perioadei interbelice găsim în orașul Vașcău “Școala Primară de Stat Română” care, este distrusă în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Cu ajutorul comunității locale și cu efortul cadrelor didactice, unitatea școlară a fost refăcută în totalitate. Anul 1945 a adus înființat “Gimnaziul Unic” la Vașcău, acesta funcționând în mod paralel cu “Școala Primară de șapte ani”.
După schimbările ce au intervenit în organizarea învățământului din 1948, în orașul Vașcău a rămas o singură școală: ”Școala elementară cu șapte clase”. În 1956 Vașcăul este ridicat la rangul de oraș și astfel ia ființă și liceul din Vașcău. Astfel, s-a observat o creștere importantă a numărului de elevi care au învățat atât în ciclul gimnazial, cât și în cel liceal, clasele având un număr maxim de copii și funcționând în paralel. Însă, treptat, populația școlară s-a diminuat, ajungându-se ca în anul școlar 1977-1978 să se producă o restructurare a școlii, rămânând până în prezent doar școala gimnazială.
Anul școlar 2006/2007 este anul în care Școala Gimnazială ”Nicolae Bogdan” ajunge să fie o unitate cu personalitate juridică, cu următoarele structuri în subordine: Școala Gimnazială Câmp, Școala Primară Vărzarii de Jos, Școala Primară Câmp, Școala Primară Vărzarii de Sus, Grădinița cu Program Normal Câmp, Grădinița cu Program Normal Vașcău, Grădinița cu Program Normal Colești și Grădinița cu Program Prelungit Vașcău.
Datorită unei scăderi a numărului de copii, structurile ce erau arondate școlii, acestea au fost desființate, ajungându-se ca în anul școlar 2014/2015 să funcționeze în doar trei structuri, după cum urmează: Grădinița cu program Prelungit nr.1 Vașcău, Școala din Câmp, Grădinița cu Program Normal nr.2 Vașcău.
Viziunea și misiunea Școlii Gimnaziale “Nicolae Bogdan” Vașcău derivă din urmatorul citat: „Ține minte că acele lucruri minunate pe care le înveți la școală rezultă din munca multor generații. Toată această moștenire ți se dă pentru a o primi, onora și pentru ca să adaugi la ea și, într-o zi, s-o predai, cu respect și credință, copiilor tăi.” (Albert Einstein)
Pentru a fi un bun educator trebuie să fii, mai presus de toate, un cadru didactic orientat spre în special spre viitor, cu o responsabilitate pentru misiunea învățării și educării.
Misiunea acestei unități de învățământ este cunoscută și asumată de toate grupurile de interes ce sunt reprezentate în cadrul școalii, și anume: elevi, părinți, profesori, agenți economici autorități locale, dar și mulți alți reprezentanți ai comunității.
Instituția consideră că rolul școlii este de a oferi elevilor o educație adecvată care să permită un start bun în viață, o adaptare rapidă și eficientă la o societate în continuă schimbare, astfel încât viitorul să nu îi ia prin surprindere.
Pentru anul școlar 2014-2015 școala și-a propus să le ofere elevilor săi șanse egale de formare și dezvoltare a personalității, pregătirea necesară pentru valorificarea întregului lor potențial, astfel încât să obțină performanța școlară necesară progresului personal. De aceea, prioritar pentru școală este asigurarea calității serviciilor educaționale, având în vedere atingerea standardelor de performanță europene. Școala își dorește ca în parteneriat cu comunitatea locală să dezvolte un mediu favorabil învățării, bazat pe valori morale pozitive, în care fiecare elev să beneficieze de șansa dezvoltării sale ca persoană și personalitate.
II.2. Mediul educațional și formarea cunoștințelor
Mediul educațional școlar cuprinde totalitatea factorilor interni și externi care influențează activitatea educativă în sistemul de învățământ, fiind un mediu organizațional complex, care ridică prioritar exigențe de natură psihologică și socială atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Competența profesorului intră într-o relație de complementaritate cu particularitățile de dezvoltare ale elevului (biologice, psihologice și sociale) pe fondul unor elemente obiective (spațiu, dotare, confort, legi și norme, numărul de elevi în clasă, organizare școlară și servicii auxiliare) care, în interacțiunea lor, determină eficiența activității instructiv educative.
II.2.1. Influențele macroeconomice
Așa cum am prezentat și în capitolul II al acestei lucrări, este cunoscut faptul că sistemul de învățământ din România se confruntă cu un deficit în ceea ce privește efectivele de elevi din școli, aspect inflențat de o scădere în ceea ce privește natalitatea. Această scădere este determinată de următorii factori:
Factori globali
La nivel global, din punct de vedere demografic, asistăm la o criză ce este considerată a fi cauzată de cele două războaie mondiale. În acest fel, tabloul demografic din Europa este îngrijorător. Statistic vorbind, este necesar ca fiecare femeie să nască 2,1 copii și în acest fel s-ar putea păstra un raport pozitiv în cee ace privește demografia.
Un al doilea motiv pentru aceast caz, începând din anul 1950, este anticoncepția. Există o corelație între o creștere a prosperității materiale și în cee ace privește tendința de diminuare a populației, fapt care riscă să atingă un punct critic.
Factori naționali
Educația din România, este puternic condiționată de factorul demografic. În acest fel, în ultimii ani, efectivele de elevi cuprinse în sistemul românesc de învățământ preuniversitar au fost în scădere de la un an la altul. Această stare de fapt constituie un efect direct al evoluțiilor demografice. Efectivele de elevi au scăzut de la un an școlar la altul cu 14 mii până la 72 mii elevi/an. În anul școlar 2013/2014, sistemul preuniversitar de învățământ românesc a înregistrat o scădere cu 52 mii față de anul anterior.
Pe lângă problema demografiei și mișcarea naturală a populației influențează educația la nivel național și acest lucru se datorează faptului că mulți dintre cetățenii României aleg să meargă la muncă în străinătate, astfel că și copii lor ajung să studieze la școlile din țările respective. În acest fel efectivele de elevi din școlile românești suferă o scădere considerabilă.
Factori regionali
În județul Bihor au fost înscriși în anul 2013 un număr total de 81.188 elevi în învățământul preuniversitar, înregistrând o scadere cu 10% față de anul 2010, aspect determinat de demografia aflată în scădere, astfel că în anul 2014 numărul total al populației rezidente era de 573691, iar în anul 2012 a înregistrat o valoare de 575731 , dar și de migrarea populației din zonă. În ceea ce privește orașul Vașcău, în anul școlar 2013/2014 avem un număr de 201 elevi înscriși în ușoară scădere față de anul precedent când se înregistra un număr de 205 elevi.
In tabelul de mai jos am prezentat evoluția demografică a copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani, potențiali elevi, la nivel național, județean și local în ceea ce privește școala pe care am analizat-o în prezentul studiu de caz.
Sursa: www.insse.ro.
Așadar, putem observa o scădere, la nivel național, cu aproximativ 60 mii în anul 2014 față de 2013, acest lucru este valabil și în cazul efectivelor de copii cu vârste între 0 și 19 ani de la nivelul județului Bihor și al orașului Vașcău.
În mediul extern al sistemului de învățământ se pot identifica o serie de factori precum:
factori fizici – materiali – cuprind totalitatea obiectelor concrete, naturale și artificiale;
factori de microclimat – temperatura, lumina, cromatica, acustica, vibrații, radiații;
factori sociali – totalitatea persoanelor cu care cineva vine în contact direct sau mijlocit, relațiile dintre cei din jur și relațiile persoanei cu ceilalți;
factori culturali – valorile, stilul și nivelul societății în care trăiește persoana, mentalitățile, organizațiile și instituțiile specifice, gradul de liberatate – dependență a persoanei în societatea respectivă, stilul autoritar, democratic sau liber în care societatea înțelege să-și integreze membrii, sintetic exprimat, conștiința și acțiunea socială;
factori transcendentali – includ totalitatea influențelor inaccesibile cunoașterii ”științifice” la un moment dat.
Școala reprezintă o “unitate medială”, deoarece ea este definită atât prin delimitare spațială, cât și prin specificul activității desfășurate în spațiul respectiv.
În ambientul școlar, factorul spațial este reprezentat de sala de clasă (laborator, atelier) unde elevii își petrec cea mai mare parte a timpului, dar și de spațiile în care își pot desfășura diferite activități educative, cu scop formativ sau preventiv, în pauzele dintre ore sau în afara programului didactiv. Pentru perceperea favorabilă a acestui factor, școala nu trebuie să fie numai locul unde se învață, “se muncește”, ci și locul unde elevul poate găsi un spațiu protejat, al său (“școala mea”), unde poate să-și petreacă o parte din timpul liber în activități de relaxare.
Mediul educațional școlar determină forme de interacțiuni specifice. Spre deosebire de mediul familial în care disponibilitățile educaționale ale adultului revin într-o măsură semnificativă copilului, acesta fiind tratat ca “unicat” indiferent de numărul copiilor din familie, în școală, el se găsește în mijlocul unui număr relativ mare (20-30 de copii), omogen sub aspectul vârstei, și se află că trebuie să împartă disponibilitățile comunicaționale ale adultului, profesorul, cu toți ceilalți copii.
Mediul educațional a cunoscut de-alungul anilor o evoluție, atât din punct de vedere material cât și în ceea ce privește elevii. Astfel, avem de aface cu generația Y, numită și milenarii, generația digitală, generația Peter Pan sau Boomerang. Sunt acei copii ce sunt născuți între anul 1980 și anul 2000, care se pare că ar avea în ADN tehnologia. Această generație Y se spune că include chiar managerii de mâine sau tinerii manageri de astăzi, atât din perspectiva marile corporații, cât și din perspectiva tuturor organizațiilor private.
Aceștia ar trebui să fie tratați într-un mod diferit față de copii din generația X sau din generația Z. Milenarii sunt cei care consideră că nu li se oferă oportunitatea de a se putea dezvolta profesional. Aproape jumătate dintre cei din generația Y sunt de acord cu faptul că organizația încearcă să facă tot posibilul de a le dezvolta abilitatea de leadership. S-a observat că aproximativ 70% dintre tinerii generației Y preferă să-și desfășoare activitatea pe cont propriu decat să fie angajați în medii organizaționale tradiționale până ajung la vârsta de pensionare.
Cu toate acestea, milenarii sunt cei care își asumă mult mai repede decât cei din generația X anumite poziții ce implică o responsabilitate crescută, ei fiind mai dornici de avansare pe scara ierarhică și de a-și dezvolta abilitățile mai rapid. Milenarii, însă, văd dincolo de rezultatele imediate ale activităților economce ce sunt desfășurate în marile companii, dincolo de profitul și de outputul, ei sunt cei care se gândesc la outcome și au mari ambiții pentru companie.
II.2.2. Strategia școlii
Obiectivul fundamental al strategiei este o creșterea continuă a calității serviciilor educaționale oferite de către școală, cu scopul final de a se asigura o colaborare eficientă cu elevii școlii dar și cu părinții acestora. Mai departe putem observa matricea BCG și Ansoff a școlii supuse studiului de caz.
Matricea BCG
Matricea Ansoff
II.2.3. Mixul de marketing
Produsul este serviciul educațional. Educația apare ca o manifestare socială odată cu
evoluția omului pe scara istoriei, la început ca o necesitate de supraviețuire și, mai târziu, ca o necesitate de transmitere a experienței acumulate de membrii comunității de-a lungul timpului, din rațiuni de supraviețuire, de conservare și dezvoltare a vieții în Univers. Școala este principala instituție în care se realizează instrucția și educația tineretului.
Prețul. În România regăsim învățământ de stat și particular atât în mediul universitar cât
și preuniversitar. În cazul școlii supuse studiului de caz avem un învățământ de stat. Cu toate acestea, însă, fiecare client are de plătit un anumit preț pentru serviciile de educație. Pretul ia forma contribuției parinților, a cheltuielilor legate de cărți, ale statului etc.
Criteriile de admitere în cadrul școlii și examenul de intrare ar putea fi percepute ca bariere. Este însă, doar o percepție a clientului, mai degrabă, decât o intenție a școlii de a determina un preț. Unele dintre școli încasează bani pentru ore de efectuare a temelor sau meditații. Drept urmare, nivelul de contribuție a părinților poate varia considerabil. Pretul poate fi utilizat în reducerea granițelor psihologice. De exemplu: scurtarea timpului de deplasare către școală, reducerea ponderii temelor pentru acasa, criterii minimale de admitere, reducerea numărului de obiecte obligatorii etc. sunt metode de reducere a prețului. Ele trebuie aplicate cu atenție, pentru că reducerea prețului poate avea ca rezultat pierderea încrederii în calitatea produsului oferit.
Plasare. Plasarea școlii determină accesul la produsul educațional. Accesibilitatea către
sediul școlii determină în mare parte cererea pentru educație. O școală aflată în centrul orașului are avantajul și dezavantajul că se află la intersecția marilor artere de circulație. Astfel, ea poate deveni neîncapatoare sau periculoasă ca acces. Plasarea oferă siguranță, grija pentru accesibilitate, primirea prietenoasă a clienților, atmosfera de relaxare și creație.
Serviciile școlare din cadrul școlii supuse studiului de caz, se desfășoară în interiorul școlii, orele de educație fizică având loc în sala de sport, iar în zilelele călduroase, elevii fac diverse activității în curtea școlii. În ceea ce privește transportul elevilor din satele învecinate, acesta se face prin intermediul microbuzului școlar, școala având elevi care vin din sate aflate la aproximatix 5 km distanță față de școală.
Promovare. Modalitățile de promovare a școlii au în vedere:
reactualizarea constantă a siteului instituției și asigurarea funcționării în bune condiții a acestuia;
organizarea unor acțiuni cu impact asupra comunității în colaborarea cu instituțiile locale și județene;
organizarea de concursuri, întâlniri, reuniunii ce au drept scop îmbunătățirea relațiilor interpersonale între elevii școlii;
revista școlii, ”Vășcăuța”;
organizarea zilei porților deschise;
înființarea unei trupe de teatru
promovarea activităților școlii în mass media de la nivel local.
Doar promovarea nu este de ajuns să convingă un client. Promovarea îl face pe client să treacă pragul școlii. De aici încolo, calitatea produsului și oamenii implicați în educare pot să asigure o alegere rațională.
Evidențele fizice au în vedere în acest caz sălile de clasă în primul rând precum și dotările
acestora. Școala este dotată cu cabinete, laboratoare funcționale pentru anumite discipline (informatică, biologie, fizică – chimie), sală de sport, clubul școlii, bibliotecă, centru de documentare și informare, mobilier nou, racordare la rețeaua de apă și canalizare a orașului Vașcău, încălzire centrală în școală.
Personalul acestei școli este în număr de 35 persoane și cuprinde atât personalul didactic,
responsabil direct de serviciile educaționale oferite elevilor și personalul nedidactic care se ocupă cu îngrijirea școlii.
II.3. Mediul general al școlii
II.3.1. Localizarea orașului Vașcău
Așezat în partea de sud-est a județului Bihor, pe cursul superior al văii Crișului Negru, străjuit de Munții Bihorului la răsărit și Munții Codru Moma spre apus, orașul Vașcău și localitățile din jurul său formează una dintre cele mai pitorești zone ale județului în care vizitatorii și turiștii ce trec pe aici găsesc odihnă, reconfortare și agrement.
Orașul Vașcău este situat pe drumul național DN 76, la o distanță de 86 km de municipiul Oradea de care este legat și prin calea ferată, reprezentând chiar capătul de linie.
”Țara Beiușului” este spațiul drenat pe Crișul Negru, care separă pe de o parte Munții Pădurea Craiului și ai Bihorului, de Munții Codru-Moma, iar pe de altă parte realizează legătura dintre Munții Apuseni și Câmpia Crișurilor. În partea sudică, culmea deluroasă din Curmătura Criștiorului o desparte de depresiunea intramontană Brad-Hălmagiu, scăldată de apele Crișului Alb.
Vatra orașului Vașcău se învecinează cu mai multe localități, situate la o distanță de 2-8 km, după cum urmează: la est, Vărzarii de Jos si Vărzarii de Sus, fiecare la o distanță de câte 2 km; la sud, comuna Cărpinet (la 3km distanță) și satul Izbuc (7km); la vest, localitățile Câmp (5km) și Colești (8km distanță), iar la nord, localitatea Șuștiu aparținătoare comunei Lunca, la 2 km distanță de Vașcău.
II.3.2. Mediul socia-economic
Datorită faptului ca orașul Vașcău se află așezat pe o importantă rută comercială, și anume DN76, fiind drumul ce face legătura între Deva și Oradea, s-a dezvoltat aici diferite tipuri de comerț. Este o zonă în care regăsim industria de exploatare a pietrei naturale, de unde se justifică prezența numeroaselor firme locale ce au ca obiect de activitate prelucrarea marmurei. O altă îndeletnicire a localnicilor este creșterea animalelor, precum și rideluirea și tăierea lemnului. În ceea ce privește turismul în această zonă, acesta este exploatat destul de modest, având în vedere posibilitățile ridicate în acest sens pe care zona le are.
Chiar dacă situația economică poate fi considerată ca fiind stabilă, zona Vașcăului se confruntă din punct de vedere social si demografic cu problemele obișnuite din mediul rural românesc. S-a constat, conform datelor Institutului Național de Statistică, în urma recensământului din anul 2002 localitatea avea 2854 locuitori, urmând ca pănâ în anul curent să se înregistreze o scădere considerabilă a populației din zonă, astfel că până în momentul actual populația a scăzut orașul având 2.315 locuitori, acest lucru s-a datorat atât migrației dar și sporului natural negativ. Fenomenul migratiei se întâlnește în principal în rândul tinerilor, de unde rezultă că populația zonei este îmbătrânită, aspect care afectează într-o anumită măsură și economia. Populația orașului este omogenă, 94,9% sunt români, un procent de 2,89% sunt romi, restul aparținând altor etnii, nivelul educației fiind mediu.
II.3.3. Institutii ale orașului Vașcău
Primăria orașului Vașcău;
Casa de Cultură „Vasile Sala”;
Biblioteca orășenească „Alexandru Andrițoiu” Vașcău;
Școala cu clasele I-VIII „Nicolae Bogdan” Vașcău;
Scoala cu clasele I-IV Cîmp;
Scoala cu clasele I-IV Vărzarii de Jos;
Grădinița cu program prelungit Vașcău;
Grădinița cu program normal Vașcău;
Dispensar medical Vașcău;
Centru de permanență Vașcău;
Postul de poliție Vașcău;
Biserici: ortodoxe – Vașcău, Câmp, Colești, Vărzarii de Jos, Vărzarii de Sus; romano-catolice: Vașcău; baptiste: Vașcău, Colești; penticostale: Vașcău; adventiste de ziua a 7-a: Vașcău;
II.4. Serviciile oferite de școală și procesul educațional
Oferta educațională a Școlii Gimnaziale “Nicolae Bogdan” Vașcău cuprinde:
spații moderne de desfãșurare a activitãților instructiv – educative;
oportunitatea de a dobândi cunoștințe de limbi strãine încã din clasele primare și de operare pe calculator;
1 laborator cu 11 calculatoare ce pot fi folosite interdisciplinar;
posibilitatea de a participa la pregătirea suplimentara in vederea obtinerii de performante scolare la examene si concursuri ;
implicarea elevilor în activitãți extrașcolare
În planul managerial pentru anul școlar 2014-2015 au fost stabilite principalele priorități privind dotările, baza materială, investițiile, dar și multe altele. De asemenea, școala urmărește:
o colaborare cu instituții de învățământ, sport, cultură, poliție, sănătate etc. și are în vedere și parteneriatele educaționale;
organizarea, proiectarea, îndrumarea, dar și coordonarea activităților, prin contribuirea la dezvoltarea acestei unități școlare și printr-o creștere a prestigiului ei;
o pregătire în vederea obținerii a unor rezultate cât mai bune la examenele naționale și la admiterea la învățământul liceal al elevilor din anii terminali;
elaborarea în timp a tuturor documentelor de proiectare, control, organizare și evaluare pentru a putea asigura bunul mers al acestei instituții școlare;
stabilirea de parteneriate cu familiile elevilor școlii pentru eficientă colaborare și o bună susținere a proiectelor demarate în cadrul școlii;
o comunicare efcientă cu autoritățile de la nivel local: Primăria, Consiliul Local și ISJ pentru a putea susține proiectele educaționale .
În ceea pe privește numărul elevilor înscriși în cadrul acestei instituții de învățământ la începutul anului școlar 2014-2015, acesta a fost în număr de 201, aceștia fiind repartizați într-un număr de 13 clase sau grupe, după caz, așa cum sunt prezentate și în tabelul de mai jos.
Clasa de elevi ca mediu de învățare constructivist asigură reprezentări multiple ale realității, reprezentări multiple ce evită simplificările și reprezintă complexitatea lumii reale. De asemenea, are în vedere construcția cunoașterii cu inserția reproducerii cunoașterii, presupun mai curând sarcinii autentice în context semnificative decât instruire abstractă în afara contextului, oferă medii de învățare de tipul sitațiilor reale sau a studiilor de caz în locul secvențelor de învățare prestabilite, încurajază reflecția asupra experienței, asigură construcția cunoașterii prin și în dependență de context, suportă construcția colaborativă a cunoșterii prin negociere social, nu prin competiție.
Managementul clasei de elevi constă în planificarea, organizarea, controlul și evaluarea activităților educative din cadrul clasei de elevi ca grup socio-educativ. Obiectivele și structura organizațională a școlii, ca factor de pregătire a elevilor pentru integrarea socio-profesională, culturală și comportamentală, sunt determinate de structura social-economică și de idealul social.
În acest scop, școala asigură cunoașterea și dezvoltarea personalității elevilor, înzestrarea lor cu performanțele necesare integrării în dinamismul vieții social-economice.
Pentru un management școlar de calitate este necesar ca spațiile școlare să fie corespunzătoare și moderne, însă, pe lângă acestea, cele mai importante sunt serviciile oferite de cadrele didactice. Așadar, mai presus de toate, o școală are nevoie de un personal didactic foarte bine pregătit, cu are abilități pedagogice și cu o vastă cultură de specialitate. Resursa umană, este, drept urmare, pionul principal al managementului educațional.
II.4. Resursele umane – personalul didactic și cultura organizațională
Dacă vorbim despre resursa umană din sistemul educațional, este cunoscut faptul că, în special cadrele didactice dețin un rol esențial în asigurarea calității învățământului.
În societatea educațională actuală, profesorul trebuie să fie un educator și un consilier, care se ocupă de dezvoltarea capacităților și intereselor elevilor, punând aceste deziderate pe plan principal și abia în plan secundar vorbim despre rolul său de transmițător de cunoștințe și sursă de informații.
Această reproiectare a rolului profesorului cere asumarea unor noi responsabilități în colaborare și cu alți agenți educaționali ai comunității, în scopul pregătirii tinerilor pentru viața socială, profesională activă, de familie. Aceasta presupune implicarea în activități extraccuriculare, în consilierea elevilor și părinților, în organizarea activităților de timp liber a elevilor.
Școala gimnazială ”Nicolae Bogdan” are un număr de 27,54 norme repartizate la 35 persoane, după cum urmează:
Numărul cadrelor didactice: 17,79 norme repartizate la 22 persoane, astfel :
12 profesori,
6 învățători,
4 educatoare
Personalul didactic auxiliar: 2,5 norme repartizate la 3 persoane
Personalul nedidactic: 7,25 norme repartizate la 10 persoane.
Astfel, conform tabelului reprezentat mai sus, școala are un număr total de 22 cadre didactice dintre care 10 sunt titulare, 9 suplinitori și 3 sunt detașate, iar în ceea ce priveste personalul didactic auxiliar, sunt 3 angajați/ 2,5 norme și personalul nedidactic este în număr de 10 angajați/ 7,25 norme.
În ceea ce privește calitatea personalului didactic, aceasta este calificat 100%, au performanțe în activitatea didactică, sunt absolvenți de cursuri de formare și perfecșionare și au următoarele grade:
7 cu gradul didactic I
5 cu gradul didactic II
7 cu gradul definitiv
3 debutanți
Este remarcată preocuparea tuturor cadrelor didactice pentru îmbunătățirea metodologiei didactice prin participarea la o serie de activități și cursuri de formare și de perfecționare continuă organizate de către Casa Corpului Didactic Bihor, de Universitatea din Oradea sau de către alte instituții ce sunt acreditate din țară.
Cadrele didactice, în marea lor majoritate, și-au continuat studiile în vederea perfecționării, prin programe și module postuniversitare, astfel, școala are 1 absolvent al cursurilor de masterat în management educațional, în persoana doamnei directoare, Laza Liliana.
Dintr-un total de 22 cadre didactice care funcționează în școală, 10 sunt titulare, 3 sunt detașate, iar 9 sunt suplinitoare.
În ceea ce privește cultura organizațională a școlii, este cunoscut faptul că aceasta reprezintă un aspect al structurii informale a unei școli, concretizat în valorile, credințele și orientările împărtășite, care unesc membrii organizației, asigurând angajamentul acestora. O cultură puternică a școlii se dezvoltă în cadrul unui sistem informal de norme ce specifică foarte clar care sunt așteptările organizației cu privire la comportamentul membrilor acesteia în cea mai mare parte a timpului. Mai mult sau mai puțin, o cultură puternică oferă indivizilor posibilitatea să se simtă bine în cadrul școlii și de aici să depună mai mult efort pentru ca rezultatele muncii lor să fie eficiente.
Cultura organizațională a școlii se manifestă în rândul membrilor acesteia prin relații bazate pe diverse valori precum: respect, cooperare, competiție, exigență sau consecvență. Este evident faptul că diversele aspecte ale culturii școlii sunt prezentate diferențiat în relațiile care compun viața organizației. Astfel că, o anumită ideologie, valori sau norme stau la baza relației asimetrice dintre elevi și profesori și alt tip de elemente configurează relațiile dintre elevi sau cele dintre profesori.
Este evident faptul că școlile eficiente își cultivă identitatea prin oferirea unor oportunități de împărtășire a valorilor, de creare a unor eroi și mituri sau de promovare a unor ritualuri și ceremonii. Aceste simboluri au o semnificație aparte în cadrul instituției școlare unde predarea este mai mult o artă decât o știință și unde scopurile sunt întotdeauna clar formulate. Ca urmare, membrii organizației crează o varietate de simboluri pentru a se descurca în situațiile incerte și confuze care se nasc ca urmare a resurselor și tehnologiilor învechite sau a neînțelegerii obiectivelor. De aceea, este important ca directorii să cunoască și să pătrundă înțelesurile acestor simboluri instituționale care compun cultura școlii.
Este cunoscut faptul că profesorul, în exercitarea funcției sale, este parte integrantă a mediului educațional școlar. Trebuie să dea de gândit faptul că, prin poziția și rolul jucat, personalitatea profesorului și modul în care își proiectează propria identitate în activitatea profesională dau specificitate mediului educațional școalar; același mediu educațional poate fi structurat ca ansamblu de factori stimulativi ai învățării în valorizarea lor de către un profesor, sau ca mediu frenator al învățării în interpretarea altuia.
II.5. Activități, colaborari și proiecte ale școlii
Există o bună colaborare a conducerii școlii și a cadrelor didactice cu părinții, aceștia implicandu-se activ în toate acțiunile propuse de școală.
Dacă este să vorbim despre colaborarea cu primăria și consiliul local, aceasta este una bună, existând o susținere a școlii din partea acestora.
Școala Gimnazială ”Nicolae Bogdan” Vașcău se află în strânsă legătură și colaborare cu comunitatea locală, și anume:
Poliția
Dispensarul
Părinți
Biblioteca
Biserica
Școala are în fiecare an sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al orașului Vașcău, cât și al agenților economici din localitate, în desfășurarea activităților școlare și extrașcolare.
Școala a fost implicată într-o serie de activități de parteneriat pe teme diverse printre care amintim: Proiectul desfășurat la nivel național „Viața”, Parteneriat „Olimpicii cunoașterii”, Proiect educațional “Poveștile copilăriei mele”, Parteneriat “Noi despre noi“, Parteneriat “Mărțișor – Tradiție și simbol“, Protocol de colaborare cu Școala Gimnazială ”Miron Pompiliu” din Ștei, Parteneriat privind organizarea Centrelor Pilot de Învățare și Evaluare COMPER, Protocol de colaborare cu poliția orașului Vașcău, Proiect educativ „Pentru copii frumoși, dinți sănătoși”, Proiect internațional ”Let s do it,Romania!”, Parteneriat – Concurs internațional „Natura inspiră și dăruiește", Implementarea și evaluarea Proiectului Național "Lucian Blaga spirit european"
Datini și tradiții pascale prin proiectul "Paștele din sufletul copiilor" existând o colaborare între școlile din Ștei și Vașcău, Praznicul învierii – activitate desfășurată în colaborare cu școala din comuna Rieni, activități desfășurate în săptămâna "Să știu mai multe să fiu mai bun", Frumusețea de a fi diferit ,concurs internațional, "Măicuța mea" – în colaborare cu școala Nicolae Bolcaș din Beiuș, Învăț știu aplic – Concurs național – la școala din Beiuș , Concursul Mekki , Concurs Olimpicii cunoașterii , Concurs cangurul matematician, Evaluarea în educație, Concurs Național – Comunicare și ortografie, Olimpiada de limbă și comunicare George Călinescu, Olimpiada Universul cunoașterii prin lectură și Olimpiada Mihai Eminescu.
Școala Gimnazială ”Nicolae Bogdan” Vașcău a pus la cale un proiect numit ”Punte între oraș și sat”, în cadrul căruia au fost implicați elevi de la Școala cu clasele I-VIII din Rieni, care au venit în vizita la școala din Vașcău. Proiectul fiind demarat de profesorul de religie al școlii din Vașcău a avut in vedere dezbateri pe teme religioase în urma vizionării unui documentar despre nașterea Mântuitorului între elevii celor două școli.
În fiecare an primăria în colaborare cu școala organizează ”Varietăți bihorene”, un festival-concurs în cadrul Casei de Cultură din localitate. În cadrul acestei manifestări fiecare școală din cele patru localități: Criștior, Beiuș, Nucet, Ștei și Vașcău au făcut un program, iar participanții au cântat, recitat și dansat spre încântarea audienței. La finele concursului din acest an, Școala Gimnazială ”Nicolae Bogdan” a fost declarată câștigătoare datorită calității artistice a interpretării care i-a adus școlii punctajul cel mai mare.
Școala s-a implicat și în proiectul național ”Let᾽s do it, Romania!”, astfel a avut loc o mobilizare generală a cadrelor didactice și a elevilor școlii, care au avut ca scop să facă din orașul Vașcău un loc mai curat. Voluntarii implicați în proiect le-au pus elevilor la dispoziție pungi, mănuși și saci menajeri pentru a colecta selectiv gunoaiele din localitate.
Orașul Vașcău este înfrățit cu localitatea Apateu din Ungaria, drept urmare între cele două școli s-a creat un parteneriat transfrontalier româno-maghiar, astfel ca în fiecare an în luna octombrie școlile se întalnesc alternativ în una dintre localități, organizând spectacole în cadrul cărora protagoniști sunt elevii celor două școli.
Printre parteneriatele cu o mare importanță pentru școală se numără și cel cu poliția din localitate. Așadar, în cadrul acestui parteneriat de colaborare ce a fost semnat între școala și poliția din orașul Vașcău, la sediul școlii, s-a dezbătut problema delicvenței, programul numindu-se ”Spunem NU delicvenței juvenile!”. Un organ de poliție din localitate s-a deplasat la sediul școlii, prezentându-le elevilor consecințele săvârșirii unor infracțiuni. S-au împarțit pliante pe acestă temă, iar elevii au interacționat cu organul de poliție, adresându-i întrebări legate de tema supusă dezbaterii.
II.6. Imagine și inserție socio-culturală
Rezultatele școlare slabe, bune si foarte bune, ale elevilor școlii, se prezintă astfel:
cu rezultate slabe : un procent de 5 % dintre elevi
cu rezultate bune : 10 % dintre elevi
cu rezultate foarte bune : 85 % dintre elevi
Procentele de promovabilitate al elevilor din anii terminali la examenele naționale se prezintă astfel :
Promovabilitate lb. romană – 100 %
Promovabilitate matematică – 100 %
În anul școlar 2012/2013, în sesiunea iunie, toți absolvenții școlii din clasa a VIII-a au ajuns într-o formă superioară de învățământ, astfel că un procent de 65% dintre ei sunt elevi la colegiile naționale iar 35% la colegii tehnice.
Școala se mândrește și cu elevi ce au rezultate bune la concursurile și olimpiadele școlare:
– la concursuri școlare: 65% dintre participanți au obținut rezultate remarcabile
– la olimpiade școlare: 12% dintre elevii care au participat s-au întors cu rezultate bune.
Dacă vorbim despre absenteism în școală, se poate constata că există un cod de conduită atât pentru profesori cât și pentru elevi care determină existența unui respect reciproc. Problematica absenteismului fiind la limita minimă. În ceea ce privește rata abandonului școlar în cadrul instituției, acesta este de 0%, iar dacă este să vorbim despre numărul cererilor de transfer, acesta a fost redus în anul școlar 2013-2014, este vorba doar de două transferuri cauzate de schimbarea de domiciliu a părinților.
Școala îți manifestă o preocupare și pentru satisfacerea cerințelor părinților și în acest scop au fost consultați atât elevii școlii cât și părinții, propunându-li-se opționale care să le satisfăcă pretențiile. Au fost consultați cu privire la activitățile extrașcolare, fiind păstrate acelea care au stârnit un interes deosebit. În vederea promovării ofertei educaționale a școlii au fost realizat pliante și afișe, activități comune cu grădinițele din zonă. Preșcolarii din grupele de la grădinițe au fost invitați să viziteze școala, prezentându-li-se dotările și oferindu-li-se pliante.
În cadrul școlii se întreprind o serie de activități sociale și culturale, astfel, coordonatorul de programe și proiecte educative școlare și extrașcolare a îndrumat, condus și evaluat activitățile educative întreprinse în cadrul școlii: ore de dirigenție, de consiliere și de orientare și alte activități extracurriculare.
Școala colaborează și cu consiliul local. Consiliul Local prin reprezentanții săi numiți în forurile de conducere ale școlii (Consliliul de administrație și CEAC) participă activ la actul decizional al școlii și se implică în rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă instituția de învățământ.
Colaborarează și cu alte instituții de învățământ, cultură și sport. Astfel, Școala Gimnazială ”Nicolae Bogadan” a colaborat în mod eficient cu numeroase unități de învățământ din zonă și din județ, dar și cu instituții de cultură și sport. Partenerii educaționali ai acestei instituții de învățământ sunt: Poliția orașului Vașcău și Biblioteca Orășenească ,,Alexandru Andrițoiu” din orașul Vașcău. Elevii școlii au participat la programul ,,Salvați copiii”, prin care au desfășurat acțiuni cu un caracter caritabil pentru sprijinirea de ordin material a copiilor și familiilor ce sunt aflate în dificultate.
Pe lângă multitudinea de proiecte ale școlii, aceasta se mândrește și cu o publicație care se editează în fiecare an, și anume, revista școlii, numită: ,,Vașcăuța”.
II.7. Analiza SWOT a activității școlii
Pentru a realiza o bună diagnoză a organizației școlare, am apelat la analiza SWOT, analizându-se atât mediul intern dar și mediul extern, în următoarele paliere :
a) – oferta curriculară
b) – resursa umană
c) – resursele financiare și materiale
d) – relația cu comunitatea
Oferta curriculară
Puncte tari :
Pentru toate nivelele de școlarizare, școala are la dispoziție întregul material curricular, precum: programe școlare, auxiliare curriculare – manuale, ghiduri de aplicare, caiete de lucru, culegeri de probleme, îndrumătoare și planuri de învățământ, în conformitate cu standardele naționale;
aplicarea și existența planului cadru pentru toate ciclurile de școlarizare;
orare realizate în mod corespunzător de Comisia de elaborare a orarului;
cunoașterea ghidurilor și manualelelor alternative și a planului cadru de invățământ de către profesori, elevi și de către familie;
Puncte slabe :
programele școlare prea încărcate;
lipsa mijloacelor auxiliare pentru uzul elevilor școlii;
insuficiența unor materiale complementare, pentru profesori, care să răspundă unor nevoi ale sistemului de învățământ;
incapacitatea a câtorva cadre didactice pentru receptarea și aplicarea metodelor și tehnicilor moderne de învățare și de evaluare;
Oportunități :
existența unor cursuri de perfecționare, ce sunt acreditate, pentru cadrele didactice ale școlii;
curriculumul la decizia școlii oferă posibilitatea de a satisface dorința de informare și de cunoaștere în diferitele domenii de activitate;
posibilitatea de aplicare realistă a programelor de învățământ, a activității, concentrându-se pe elev și nu neparat pe colectivitate, asigurându-se un raport corect între educația pentru toți și între educația pentru fiecare;
curriculumul la decizia școlii permite o valorificare a abilităților individuale.
Amenințări :
insuficienta diversificare a CDS-urilor și lipsa adecvării acestora la cerințele și la solicitările făcute de părinți și de elevi poate duce la scăderea motivației acestora pentru a învăța, dar și interesul pentru această unitate școlară, putând exista riscul unei scăderi a numărului de cereri pentru înscrierea în această instituție;
programul informațional în mod excesiv și mult prea încărcat;
baza materială din acest moment nu permite soluționarea tuturor solicitărilor făcute de către beneficiari;
o varietate redusă a curriculumului la decizia școlii, oferit de către școală, care poate duce la o alegere a unui număr minim de ore din planul cadru și mai departe la o formare minimală și chiar incompletă a elevilor;
numărul calculatoarelor existente în școală este insuficient;
o instabilitatea socială și economică.
Resursele umane
Cadrele didactice
Puncte tari
existența unei colaborarei între școală și Primaria orașului Vașcău;
personal didactic cu o bună pregătire profesională și cu o bogată experiență;
calitatea corpului profesoral se reflectă prin aceea că, din totalul de 22 de cadre didactice, 7 au gradul didactic I, 5 au gradul II, 7 au gradul definitiv, 3 sunt debutanți;
existența unei atmosfere bună de muncă, a spiritului de echipă, de atașament și al fidelității față de unitatea școlară;
cadrele didactice au făcut stagii și cursuri de pregătire și formare continuă;
cadrele didactice sunt formate prin intermediul unor programe naționale;
cadrele didactice din școală sunt implicate în diverse activități metodice de la nivel județean;
o implicarea a cat mai multor cadre didactice în actul decizional;
implicarea managerului școlii în vederea responsabilizării cadrelor didactice, dar și a întregului personalului al școlii pentru receptarea noului;
Puncte slabe
existența unei reticiențe din partea unor cadre didactice pentru nous au pentru schimbări de orice natură;
modalitățile tradiționale de evaluare sunt folosite și în prezent;
sprijinul insuficient oferit de către familiile elevilor unității de învățământ;
prezența unui dezinteres din partea unor elevi pentru activitatea de formare și de învățare;
incapacitatea unor cadre didactice în ceea ce privește utilizarea tehnologiei didactice moderne, precum calculatorul.
Oportunități
posibilitatea de a continua cursurile de formare pe tot parcursul activității a cadrelor didactice, neținând cont de vârstă sau de gradul didactic;
adaptarea curriculumului școlii la cerințele elevilor și la specificul local;
organizarea unor activități educative eficiente și atractive atât pentru elevii școlii cât și pentru părinții acestora;
dezvoltarea unor relații de parteneriat cu instituții de cultură și artă și cu alte instituții de învățământ din mediul preuniversitar și universitar.
Amenințări
prezența rutinei în rândul unora dintre cadrele didactice;
existența unui dezinteres pentru activitățile extrașcolare;
o implicarea redusă din partea părinților în activitățile școlii;
tendința de a un-și duce la îndeplinire anumite sarcini extradidactice;
o scădere continuă a efectivelor de elevi, din cauza scăderii natalității în zonă.
Elevi
Puncte tari :
marea majoritatea a elevilor școlii provin din orașul Vașcău și din zonele limitrofe școlii, lucru care ajută la conturarea unei atmosfere de parteneriat între elevi;
ponderea elevilor ce au rezultate bune și foarte bune este în procent de 85%;
mulți dintre elevii școlii au rezultate deosebite la olimpiadele școlare atât pe plan local cât și județean și la concursuri școlare și extrașcolare;
prezența dorinței elevilor de implicare în activități extracurriculare, de voluntariat;
realizarea unor colaborări, în mod constant, cu școlile și instituțiile din interiorul județului, schițăndu-se astfel, profilul elevului din Școala Gimnazială “Nicolae Bogdan” Vașcău.
situarea la un nivel mediu pe județ în ceea ce privește rezultatele obținute de elevii școlii la examenele de testare națională.
Puncte slabe:
existența a aproximativ 10% dintre elevi ce au carențe în ceea ce privește educația de bază;
prezența absenteismul unora dintre elevi;
prezența unor bariere în relația dintre profesor și elev;
o influență negativă a mass-mediei.
Oportunități :
implicarea unora dintre elevi în probleme ce sunt specifice vârstei și școlii;
dorința unora dintre elevi pentru atingerea de performanțe;
existența programelor de formare și de informare a părinților;
deschiderea tinerei generații pentru operarea pe calculator.
Amenințări :
lipsa de motivație a câtorva dintre elevi;
posibilitatea înregistrării unei creșteri a ratei abandonului școlar având în vedere condițiile socio-politice actuale;
unii elevi sunt lipsiți de un mediu familial adecvat din cauza migrației părinților datorită lipsei locurilor de muncă în zonă.
Resurse materiale și financiare
Puncte tari :
existența unei baze materiale adecvate, ce este capabilă să asigure un învățământ eficient și performant;
starea fizică a spațiilor școlare este corespunzătoare și se încadrează în normele de igienă școlară;
prezența cabinetelor și a laboratoarelor funcționale pentru discipline ca: informatică, fizică, chimie și biologie;
o sală de sport;
clubul școlii;
bibliotecă;
centru de documentare și informare;
resurse informatizate existente;
mobilier nou în școală;
racordare la rețeaua de apă și canalizare a orașului Vașcău;
încălzire centrală în școală;
preocuparea continuă a conducerii școlare pentru dezvoltarea bazei materiale a școlii.
Puncte slabe
absența spațiilor destinate activităților extracurriculare;
uzura fizică dar și morală a unor părți ale materialelor didactice;
mobilierul din anumite clase este prea învechit;
fondul de carte al bibliotecii școlii este necorelat cu noua programă și noile manuale școlare;
mijloacele moderne lipsesc din biblioteca școlii;
venituri extrabugetare mici (sponsorizări episodice, donații întâmplătoare);
insuficiența fondurilor financiare ce sunt alocate de către comunitatea locală pentru achiziția echipamentelor și a materialelor didactice, iar celelalte fonduri din sectorul extrabugetar sunt mult prea mici.
Oportunități
existența unui program de guvernare ce prevede modernizarea școlii;
descentralizarea și autonomia instituțională este șansa obținerii unui proiect de finanțare;
completarea fondului existent de carte și adaptarea la programele școlare a acestuia;
parteneriate cu comunitatea locală: cu primăria, părinții, ONG-uri și cu anumite firme în vederea obținerii de fonduri extrabugetare;
antrenării elevilor și a părinților în activitățile de întreținere și de modernizare a unității școlare;
găsirea unor resurse financiare extrabugetare în vederea dotării școlii prin niște contracte de sponsorizare și prin parteneriate specifice.
Amenințări
probabilitatea ca Primăria orașului Vașcău să nu aibă întotdeauna resursele corespunzătoare cu cerințele școlii ;
un buget prea modest alocat școlii;
resurselor financiare insuficiente pentru conservarea, modernizarea și dezvoltarea bazei materiale a unității școlare;
o limitare a autonomiei școlii în luarea de deciziilor importante.
Relațiile comunitare
Puncte tari
implicarea ca parteneri a părinților în educația elevilor;
comisia diriginților organizează, semestrial, întălniri cu reprezentanții Poliției cu scopul de a preveni delincvența juvenilă și accidente rutiere;
întâlniri semestriale și cu Comitetul Reprezentativ de Părinți;
dezvoltarea relației dintre profesori-elevi-părinți este realizată cu ajutorul serbărilor școlare;
consilierea și orientarea vocațională a elevilor școlii;
realizarea unor activități extracurriculare cu ajutorul anumitor instituții locale, precum: excursii, vizionări de spectacole, vizite la muzee și introducerea elevilor în mediul comunitar.
Puncte slabe
legături de parteneriat slabe cu diversele ONG-uri;
o circulație deficitară a informației;
colaborare greoaie între părinți;
existența deficiențelot în relațiile de parteneriate precum: școala–agentul economic-comunitatea locală;
insuficiența legăturilor cu diverse firme și cu licee pentru realizarea unei orientări de ordin vocațional adecvate.
Oportunități
o cererea din partea elevilor pentru desfășurarea unor activități în comun între părinți-elevi-profesori;
responsabilitatea și disponibilitatea a câtorva instituții de a veni în ajutorul școlii, instituții ca: Primăria, diverse ONG-uri, Poliția, Biserica sau alte instituții culturale;
un interes din partea liceelor pentru a-și prezenta oferta educațională elevilor din această școală;
posibile legături cu alte unități de învățământ în vederea realizării unui schimb de experiență;
posibilitatea realizării unor proiecte de parteneriat educațional cu diverse instituții de învățământ, cu anumite instituții de artă și de cultură etc.;
implicarea în anumite proiecte multilaterale sau alte programe finanțate de către Uniunea Europeană.
Amenințări
timpul limitat și nivelul de educație redus al părinților pot duce la o slabă implicare a în viața școlară a copiilor lor;
organizarea deficitară a unor activități de parteneriat ce poate conduce la o diminuare a efectelor scontate sau chiar la inversarea acestora;
o instabilitatea la nivel social și la cel economic a unor instituții potențial partenere;
Concluzii și propuneri
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Managementul Serviciilor DE Educatie. Studiu DE Caz LA Scoala Gimnaziala ”nicolae Bogdan” Vascau (ID: 142496)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.