Managementul Riscului DE Rată A Dobânzii, PE Exemplul Băncii Române Pentru Dezvoltare Groupe Société Générale

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: FINANȚE ȘI BĂNCI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Conducător stiințific:

LECT. UNIV. DR.

ALINA GEORGIANA MANTA

Absolvent:

POPA ANDREEA-CRISTINA

CRAIOVA, 2014

UNIVERSITATEA DIN CARAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPCIALIZAREA: FINANȚE ȘI BĂNCI

MANAGEMENTUUL RISCULUI DE RATĂ A DOBÂNZII, PE EXEMPLUL: BĂNCII ROMÂNE PENTRU DEZVOLTARE- GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

Conducător științific:

LECT. UNIV. DR.

ALINA GEORGIANA MANTA

Absolvent:

POPA ANDREEA- CRISTINA

CRAIOVA, 2014

Cuprins

INTRODUCERE 1

CAPITOLUL 1. NATURA ȘI TIPOLOGIA RISCURILOR BANCARE 2

1.1. Natura riscurilor bancare 2

1.2. Particularități de manifestare a riscurilor bancare ………………………………………………….3

1.3. Tipologia riscurilor bancare. Noi forme de manifestare 5

1.4 . Prezentare BRD-GSG 8

CAPITOLUL 2. STUDIU DE CAZ PRIVIND MANAGEMENTUL RISCULUI DE RATĂ A DOBÂNZII PE EXEMPLUL BRD – GSG 11

2.1 . Conceptul de risc al ratei dobânzii 11

2.2 . Instrumente si tehnici de gestionare a riscului de rata a dobânzii 12

2.3 . Tendințe și perspective în gestionarea riscului de rată a dobânzii în cadrul sectorului bancar Românesc 15

2.4. Modalități de gestionare a riscului de rată a dobânzii în cadrul BRD-GSG 19

2.4.1. Strategia BRD în domeniul riscului de rată a dobânzii 19

2.4.2. Analiza indicatorilor riscului de rată a dobânzii 20

CONCLUZII 28

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………30

Introducere

Am ales această temă tinând cont de faptul că gestionarea riscului de rată a dobânzii reprezintă în sistemul bancar un pilon important pentru buna desfășurarea a acestuia.

Se poate spune că sistemul bancar românesc, deși mult avansat în raport cu celalalte ramuri economice se află încă în perioada de tranziție, fiind necesară în continuare restructurarea și dezvoltarea atât cantitativă, sub aspectul creșterii numarului de unități bancare, cât și calitativă,în sensul perfecționării structurilor de operare și modernizării activității, implementării de produse și servicii moderne, care să aducă în egală masură avantaje bancilor si clienților acestora.

Activitatea băncilor, ca intermediari în circuitul capitalurilor are ca sursă principală de venit dobânda, respectiv marja dobânzii. Marja dobânzii reprezintă diferența dintre veniturile încasate sub formă de dobânzi pentru creditele acordate și plasamentele băncilor remunerate pe principiul dobânzii, și cheltuielile efectuate sub formă de dobânzi corespunzătoare resurselor mobilizate. Rolul de intermediar în circuitul capitalurilor deținut de bănci s-a redus de-a lungul timpului datorită evoluției piețelor de capital, obligând băncile să-și găsească alte surse de majorare a veniturilor sale, activitatea de intermediere realizată de banci rămânând, totuși, predominantă.

Lucrarea este structurată pe două capitole și iși propune să dezbată atât problematica complexă a riscurilor bancare, incepând de la definirea riscului bancar până la analiza detaliată a riscurilor, cât și gestionarea riscului prin intermediul activelor și pasivelor sensibile la dobândă.

Riscul bancar este definit ca un fenomen care apare pe parcursul desfășurării operațiunilor bancare, care poate provoca efecte negative asupra activității desfășurate, prin deteriorarea calității afacerilor, micșorarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, și poate duce la afectarea funcționalității băncii.

Gestiunea riscului de dobândă are drept scop imunizarea prin neutralizarea riscului, adică adaptarea permanentă a dobânzilor și scadențelor aferente pasivelor și activelor ,si acoperirea riscurilor, ca metodă la care management-ul bancii apelează datorită faptului că este greu de realizat un portofoliu imun la variațiile ratei dobânzii.

În primul capitol “Natura și tipologia riscurilor bancare”, am ales să vorbesc despre riscuri in general , cum se clasifică ele ,particularitățile lor de manifestarea și am caracterizat în câteva cuvinte fiecare risc în parte.În acest capitol am facut o scurtă prezentarea a bănci BRD-GSG.

În cel de-al doilea capitol, intitulat “Studiu de caz privind managementul riscului de rată a dobânzii pe exemplul BRD-GSG” , am vorbit despre definirea riscului de rată a dobânzii si factorii care îl influențează, importanța gestionarii riscului de dobândă și am realizat o analiză a indicatorilor riscului de rată a dobânzii.

Analiza riscului ratei dobânzii are o importanță semnificativă întrucât modificările neașteptate ale ratelor dobânzii pot determina schimbări majore în profitabilitatea unei bănci și în valoare de piață a capitalului sau, prin creșterea sau scăderea venitului net din dobânzi în funcție de caracteristicile fluxului de numerar al activelor și pasivelor băncii.

Prin această lucrare , am incercat să conturez o imagine de ansamblu asupra conținutului teoretic și practic al riscului de rată a dobânzii.

NATURA ȘI TIPOLOGIA RISCURILOR BANCARE

Natura riscurilor bancare

Riscul bancar se poate spune că este un fenomen care apare pe parcursul derularii operațiunilor bancare și care provoacă efecte adverse asupra activităților respective, prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectând funcționalitatea băncii. Riscul bancar poate fi provocat atât în interiorul băncii de cărte clienți cât și din cauza mediului concurențial extern.

În literatura de specialitate întâlnim nenumărate abordari ale conceptului de risc bancar. Potrivit dicționarului explicativ al limbii române prin oportunitatea de risc se întelege pericol, inconvenient posibil, probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecințe neplacute pentru subiect. Literatura economică definește riscul ca fiind probabilitatea ca rentabilitatea reală viitoare să fie mai mică decat rentabilitatea asteptată.

Riscul poate fi definit ca un eveniment incert, dar posibil, originea lui aflându-se în incertitudine; este păgubitor, efectele lui odată produse nu mai pot fi înlaturate; apare în procesul activitatii umane, sociale, economice, politice și în raportul dintre om și natură.

Riscul bancar este prezentat în Dinctionary of Banking Terms “ca incertitudinea ca un activ să inregistreze o rată asteptată de profitabilitate sau să producă o pierdere”.

În lucrarea sa cuprinzatoare “Gestiunea riscurilor bancare”, Luminița Roxin apreciază că “atunci cand definesc riscul și gestiunea riscului, cei mai mulți autori se concentrează asupra funcțiilor clasice ale băncilor, de intermediere în sfera riscurilor financiare prin diviziunea acestora; din acest punct de vedere este tratată îndeosebi problema unor pierderi neprevazute la active bancare, pierderi cauzate de riscuri de piață, de credit sau de lichiditate”.

Revista “Risc consult” precizează că “riscul este practic amenințarea, ca un eveniment să afecteze stabilitatea unei companii de a funcționa și de a-și urmări îndeplinirea obiectivelor strategice. Riscul apare în general nu atât din probabilitatea că nu se întamplă ceva bine, ci din posibilitatea de a se întampla ceva rau”. “De asemenea, viața economică este guvernată de incertitudine și orice proiecție a unor evenimente viitoare este, prin definiție, lovită de riscuri, de a nu se realiza în parametri prevazuți”.

Ion Nițu in “Management-ul riscului bancar” ilustrează existența permanentă a riscului, care însoțește toate afacerile băncii ca o umbră și se produce sau nu, în funcție de condițiile care i se creează. Cel mai simplu spus, riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacție să nu se obțină profitul așteptat și chiar să apară o pierdere. Se poate spune că riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra activităților respective, prin deteriorarea calității afacerilor, înregistrarea de pierderi sau chiar diminuarea profitului ,afectarea funcționalității băncii.

Riscul bancar este generat de o mulțime de operații și proceduri, domeniul financiar necesitând abordarea ca un complex de riscuri, în majoritatea cazurilor interdependente, putând avea cauze commune și putând provoca în lanț și alte riscuri. El este in continuă schimbare și evoluează

în complexitate, pe langă riscurile tradiționale adaugând astazi riscurile financiare, riscurile operaționale, riscurile strategice, riscurile de tară, riscurile umane, riscurile de fraudă.

Condițiile de apariție a riscurilor bancare sunt determinate de manifestarea unui complex de factori care depend în general de: evoluția generală a economiei, modificari legate de organizarea băncii, adoptarea de decizii financiare, condiții economice și politice, iar producerea riscurilor bancare are ca rezultat diminuarea profiturilor și a veniturilor acționarilor sau, în ultimă instanță, iesirea din afacerea bancii, fie prin preluarea ei de către o altă bancă mai puternică, fie prin faliment, potrivit teoriei bancare tipologia riscurilor diferențiindu-se prin intensitatea de acțiune și consecințele pe care acestea le generează.

Particularități de manifestare a riscurilor bancare

Unul dintre cele mai importante domenii ale management-ului activelor si pasivelor bancare il reprezintă gestionarea riscului. Prin urmare, riscul reprezintă pericolul de apriție a unei pierderi; acesta putând fi definit ca un eveniment incert, dar posibil, originea lui aflându-se în incertitudine.

Gestionarea riscurilor pentru management-ul unei bănci presupune studierea posibilităților de investitii pe piețele monetar-financiare care să aducă profit acționarilor și clienților băncii, dar, în acelasi timp, reducerea posibilităților de perdere la un nivel acceptabil.

În general, pentru toate afacerile se ia in consideratie un element de risc, care să le asigure un profit potențial. Modul în care o firma tratează diferitele tipuri de risc și modul in care se decide să le gestioneze reprezintă un criteriu important în stabilirea structurii organizatorice a companiei și a felului de a acționa pe piață în relațiile cu clienții și concurența.

Inclinația la risc reprezintă un termen general menit să masoare tendința unor persone pentru un grad de risc mai ridicat sau mai scazut. Atracția față de risc este determinată de o combinație de 2 factori principali: experiența individuală și înclinația naturală, genetică, de a-ți asuma sau nu riscuri, precum si obligatiile fata de terte personae. Management-ul unei banci, cand decide comportamentul față de anumite riscuri ce pot apărea in activitatea băncii, va lua în consideratre propria atitudine față de risc, experiența băncii în domeniu și responsabilitatile față de terți (personal, acționari, clienți).

Riscurile bancare sunt considerate, cel mai adesea, din două puncte de vedere: cel teoretic și cel practic. Atunci când definesc riscul, cei mai mulți autori pun accent pe funcția clasică a băncilor, cea de intermediere în sfera riscurilor financiare prin diviziunea acestora. Din acest punct de vedere este tratată îndeosebi problema unor pierderi neprevazute din activele bancare, pierderi cauzate de riscurile de piață, de credit sau de lichiditate.

Alți autori se concentrează asupra unor pierderi – potențiale sau effective- cauzate de riscuri cu totul aleatoare se necontrolabile, cum ar fi frauda, incendiul sau calamitățile naturale. Cei mai mulți practicieni abordează, de regula, o singură grupă sau clasă de riscuri.

Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii activelor băncii sau instituției financiare respective, atat în mod direct ( de regula sub forma pierderilor directe suportate), cât și un impact indus cauzat de efectele asupra clientele, personalului, partenerilor și chiar asupra autorității bancare.

În funcție de punctual de vedere din care se face analiza riscului, acesta poate fi definit în mod diferit. Astfel, definitia lingvistică a riscului poate fi: probabilitatea de producer a unui eveniment cu consecințe adverse pentru subiect. Prin expunere la risc se intelege valoarea actuală a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suporta sau pe care le-ar ptea suporta instituția financiară în cauză.

În domeniul financiar bancar, riscul trebuie privit ca un complex de riscuri, de cele mai mult ori interdependente, prin aceea că pot avea cauze comune sau că producerea unuia poate genera, în lanț, apariția altor riscuri. Astfel, gestiunea riscurilor bancare ar trebui să fie una dintre componentele sistemului global de management bancar. Un bun manager în probleme de risc va observa și utiliza felul în care gestiunea riscurilor bancare interacționează cu alte componente ale sistemului management-ului bancar.

Prin urmare, analizând noțiunea de risc nu putem formula o definiție unică, dar în schimb putem distinge trei caracteristici principale:

Cauzele riscului provin din instabilitatea sub semnul careia se desfășoară toate procesele din viața economică a unei țări;

Punctual critic de manifestare a riscului este determinat de obiectivele intreprinzatorului;

Riscul reprezintă posibilitatea ca obiectivele stabilite să nu fie realizate.

In consecință, prin risc se întelege manifestarea unei instabilități ce rezultă din alegerea unui obiectiv gresit. In această accepțiune riscul apare în dependența de un obiectiv ales (riscul lichidității – de exemplu) precum și în legatura cu cauzele concrete ale obiectivului greșit ales (riscul valutar – de exemplu).

Riscul poate fi privit si sub aspectul pericolului sau perderii pe care îl sau o generează o decizie greșită in opoziție cu o alta decizie ce ar fi fost mai bună. În urma unei decizii manageriale se vor stabili obiectivele ce urmează a fi avute în vedere: economice(ale pieței, de producție, de productivitate), financiare (lichiditate, profit) sau sociale, precum si marimea acestora. In cazul primei trepte de decizie, prin alegerea unui obiectiv greșit poate să apară riscul. În cazul celei de-a doua trepte prin alegerea unei limite gresite poate, de asemenea, sa se manifeste riscul. Pe cea de-a treia treaptă, chiar și în cazul unor decizii corecte, manifestarea unor factori conjuncturali poate duce la apariția pierderii și la manifestarea riscului. În aceste condiții zona de risc este relativ extinsă față de cea a șansei, sau, am putea spune, față de cea de “siguranță”.

În funcție de ierarhizarea obiectivelor se pot observa o oscilațiie intre obiectivul venitului și cel al siguranței. Aceasta poziție diferă de la investitor la investitor. Astfel, unii promovează obiectivul castigului (maxim), în timp ce alții adoptă o atitudine prudenta, respectiv promovează obiectivul siguranței (maxime).

În cadrul unei societăti bancare se poate realiza management-ul riscului bancar printr-o politica corectă de fundamentare a deciziilor precum și prin politica asigurarii realizarii veniturilor prognozate, respective de asigurare a acoperirii datoriilor (cheltuielilor).

Politica asigurarii realizării veniturilor respective de acoperire a datoriilor este o rezultantă a “aversiunii” sau “atasamentului” față de risc, atitudine manifestată de catre conducerea băncii. Această poziție este un factor hotarator in tendința catre atingerea unui nivel de siguranță și este concretizată în politica de securitate bancară, bază a celor doua politici anterior menționate.

Politica de siguranță bancară se compune la randul sau din politica riscului și politica garantării rezervelor. Politica riscului oferă o protecție împotriva abaterilor de la veniturile viitoare (prognozate), abatere care poate să ajungă pâna in zona de pierdere. În acelasi timp politica garantării rezervelor urmarește realizarea unor masuri de precauție suplimentare impotriva acestor riscuri, neanticipate in cadrul politicii generale de gestiune a riscului. La randul său, politica riscului vizează acelasi obiectiv de evitare a intrarii societatii bancare în zona pierderii prin limitarea riscurilor respective prin eliminarea, în masura in care este posibil a riscurilor sau prin derularea strategiei riscurilor nesemnificative. În cazul protecției față de risc, un rol important il au garanțiile bancare și asigurarea clientului de catre bancă.

Dacă in cazul masurilor oraganizatorice și a celor vizănd activitatea de a acordare și supraveghere a creditului se are în vedere o pritecție față de cauzele apariției riscului, în cazul celorlalte component ale politicii de risc a băncii se are in vedere protecția împotriva efectelor manifestarii riscului. Riscul, după cum se știe, este determinat de probabilitatea nerealizarii venitului estimat sau, altfel spus, de realizarea unori pierderi potențiale. El poate să apară și sub forma nerealizării de profit sau, altfel spus, de realizarea unei pierderi efective.

Tipologia riscurilor bancare. Noi forme de manifestare

Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel a publicat sub titlul “Principii de bază pentru supravegherea bancară efectivă”, opt categorii de riscuri: riscul de credit, riscul de țară și de transfer, riscul de piață, riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul operațional, riscul legislativ, riscul de reputație.

Unele riscuri sunt noi și se datorează formei perfecționate de operare prin sisteme electronice.

Astfel:

riscul operațional decurge din posibile disfuncționalități ale funcționarii sau integrității circuitelor prin care se efectuează operațiile, fiind cu atât mai periculoase și greu de controlat când se produc nu în instalațiile proprii ale băncilor, ci în conectarile aparținând clienților;

riscul securității operațiilor, apare când extinderea geografică și posibilitățile deschise de acces, creează oportunități fară precedent de fraudă in defavoarea băncilor și a clienților;

riscul de reputație rezultă din pierderea credibilității bancilor ,afectate de o serie de evenimente: defecțiunile produse în instalații sau sustragerile electronice substanțiale din conturi.

Alți specialiști grupează riscurile bancare în urmatoarele categorii:

riscul întârzierii

riscul puterii de cumparare (a creditului de rambursare)

riscul ratei dobânzii sau riscul de piață la care se adauga si riscul portofoliului

Un studiu al Bancii Mondiale arata că, în general, riscurile bancare se încadrează în patru mari categorii:

riscuri financiare, ce cuprind riscuri pure( riscul de lichiditate, riscul de credit, riscul de solvabilitate) și riscuri speculative(riscul ratei dobânzii, riscul valutar, riscul pretului sau poziției de piață);

riscuri operaționale, associate organizării și funcționarii sistemelor interne ale băncii, incluzând sistemele computerizate și alte tehnologii, ce privesc stabilirea de către autoritățile de reglementare a unor norme pe care băncile trebuie să le respecte;

riscurile afacerii sunt associate mediului în care activează o bancă, inclusiv cu preocupările macroeconomice și de politici, factori legali și de reglementare, precum și infrastructurii și sistemului de plăți la nivelul intregului sector financiar. Această grupă de riscuri este adesea cunoscuta sub denumirea de risc de țară;

riscurile apariției evenimentelor cuprind toate tipurile de riscuri exogene care, dacă s-ar materializa, ar pune în pericol operațiunile unei bănci sau ar putea dăuna condiției financiare și gradului de adecvare a capitalului resprectivei bănci.

Expuneri la riscurile bancare

Tabelul 1.1

Sursă: Oprițescu Marin “Managementul financiar al băncilor comerciale” p.4.

Banca Națională a României, în reglementările sale enumeră zece categorii de riscuri: riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul de dobândă ,riscul de solvabilitate, riscul valutar, riscul de contrapartidă, riscul asupra patrimoniului, riscul nerespectării regulilor deontologice,riscul de administrare și riscul informatic.

Ca orice întreprindere, banca se confruntată cu anumite riscuri,unele specifice iar altele comune tuturor agenților economici.

În categoria riscurilor generale se includ: riscurile comerciale(riscul client/produs,riscul de piață, riscul de imagine comercială); riscurile aferente bunurilor și persoanelor (riscul accidentelor, riscul de delict); riscuri operaționale și tehnice (riscul asupra tratamentului operațiunilor,riscul asupra sistemului legat de telecomunicații); riscul de gestiune internă (riscul reglemetărilor,riscul strategic, riscul asupra gestiunii personalului,riscul de dependență tehnologică, riscul de comunicații).

Riscurile specifice băncilor cuprind: riscurile financiare (riscul de rată a dobânzii,riscul de lichiditate, riscul asupra titlurilor de venit variabil); riscul de semnatură sau de contrapartidă (riscul clienteli,riscul interbancar,riscul de țară).

În continuare sunt prezentatate pricipalele riscuri bancare:

Riscul de rată a dobânzii denumit și risc de transformare, corespunde unui risc de pierdere sau de absență a caștigului, fiind legat de evoluția ratei dobânzii, iar consecințele acestui tip de risc se concretizează intr-o pierdere financiara și în absența caștigurilor.

Gestiunea riscului ratei dobânzii poate să se realizeze prin urmatoarele metode:

punerea în aplicare, pentru operațiunile de piață a unui table al expunerilor la risc la o rată a dobânzii,pentru a cunoaște,în orice moment,poziția în raport cu alte active de referintă;

masurarea marjelor previzionate și a sensibilității la variațiile de rată a dobânzii(pentru operațiunile bilanțiere și cele extrabilanțiere);

utilizarea instrumentelor financiare în scopul acoperirii operațiunilor

Riscul de schimb corespunde pierderii antrenate de variația cursului devizelor în raport cu devizele de referință în care banca si-a exprimat creanțele sau datoriile. Acest risc este generat de o evoluție nefavorabilă a cursului de schimb între monede existente și de o repartizare nefavorabilă a riscurilor pe devize, acest antrenând o pierdere financiară sau o absență a câștigurilor estimate.

Riscul de lichiditate corespunde riscului de încetare a plăților datorită imposibilității bancilor de a se refinanța sau a pierderilor legate de dificultatea băncii de a-și procura fondurile în condiții normale de pe piața monetară. Principala cauză a riscului de lichiditate este structura dezechilibrată a bilanțului, respectiv creditele acordate pe termen mediu și lung finanțate prin depozite la vedere, precum și cotarea bursieră tot mai degradată.

Riscul asupra titlurilor cu venit variabil denumit și risc asupra acțiunilor, risc de emisiune sau risc de tranzacționare, corespunde riscului de pierdere sau de absenață a caștigului ca urmare a variației valorii titlurilor deținute de bancă.

Riscul de faliment denumit și risc al clientelei, risc de credit, corespunde riscului asumat de bancă în cazul falimentului unuia dintre clienți. O bancă puternic angajată într-o intreprindere prin participații la capitalul acesteia, precum și prin credite de exploatare, se va confrunta cu riscul de credit, în cazul falimentului sectorului respectiv.

Riscul interbancar cunoscut și sub denumirea de risc de contrapartidă interbancară sau risc de semnatură interbancara, corespunde riscului asumat de bancă atunci când se produce riscul unei instituții de credit naționale sau straine.

Riscul de țară (risc suveran) corespunde sumei totale a creanțelor, indiferent care este natura sau termenul acestora, asupra debitorilor privați sau publici, rezidenți intr-o țară cu risc ridicat , sau reprezintă suma creditelor totale acordate debitorilor rezidenți intr-o țară, considerată neriscantă, dar a caror naționalitate este cea a unei țări considerate riscantă.

Riscul client/produs constituie riscul de lansare al unui nou produs sau riscul concurențial și provine din inadaptarea unui produs sau serviciu la nevoile și așteptările clienților, sau din starea concurenței la un moment dat. De exemplu, o bancă decide, să ofere servicii de asigurări sau de voiaj, ceea ce va afecta alte activități.

Riscul sectorial corespunde riscului legat de strategia de poziționare a băncii pe piață și poate fi generat de o puternică concentrare a rentabilității asupra unui numar relativ redus de piețe.

Riscul accidental denumit și risc de insecuritate fizică corespunde riscului legat de un eveniment neintenționat care afectează securitatea fizică a personalului băncii, sau a bunurilor bancii.

Riscul de denaturare a fondurilor sau riscul de furt, corespunde unei operații ilegale efectuate de un angajat al băncii în portofoliul său. O astfel de situație antrenează pierderi financiare importante, cheltuieli de recompensare și o afectare a imaginii.

Riscul din tratamentul operațiunilor denumit și risc operațional, administrativ sau risc de “back-office” corespunde riscului legat de tratamentul administrativ și contabil al operațiunilor.

Riscul reglementarilor este cunoscut și sub denumirea de risc juridic, risc fiscal sau penal și corespunde riscului legat de neaplicarea dispozițiilor legale sau a reglementarilor.

Riscul deontologic reprezintă riscul de procedură sau riscul de control intern, care corespunde riscului legat de nerespectarea de către bancă a principiilor deontologice specifice sectorului bancar.

Riscul strategic este cunoscut și sub denumirea de risc politic sau risc de management, corespunde riscului generat de absența unei strategii sau existența strategiei ineficiente, la unul sau mai multe sectoare ale banci.

Riscul de insuficiență funcțională corespunde insuficienței organizarii uneia sau a mai multor functiuni de gestiune importante ale bancii: contabilitate, audit, control intern, control de gestiune, organizare, resurse umane, marketing.

Riscul de gestiune a personalului, denumit și risc uman sau social, care se concretizează în falimentul sistemului de gestionare a resurselor umane ale bancii.

Riscul de dependență tehnologica apare numai atunci când utilizarea unei tehnologii leaga banca de furnizorul acesteia.

Riscul de comunicare corespunde riscului financiar sau commercial legat de comunicarea de către bancă a resurselor și strategiei sale.

Prezentare BRD-GSG

Scurt istoric :

BRD – Groupe Société Générale este cea mai importantă bancă privată, cu o tradiție de peste 90 de ani în România și are a doua capitalizare la Bursa de Valori București. Acționarul principal al BRD este Société Générale , unul dintre cele mai mari grupuri bancare din zona euro, serviciile lui fiind utilizate de aproximativ 32 milioane de clienți din lumea întreagă.

Momentele din istoria înființării BRD- Groupe Société Générale care și-au pus amprenta asupra înfiițării băncii ca și personalitate juridică, precum și asupra creării unui bun renume sunt:

Istoria BRD – Banca Română pentru Dezvoltare începe în 1923, odată cu înființarea Societății Naționale pentru Credit Industrial, ce a avut drept scop finanțarea primelor etape ale dezvoltării sectorului industrial din România.

Dupa Al Doilea Razboi Mondial, conform Legii Naționalizării din iunie 1948, Societatea Națională pentru Credit Industrial devine Banca de Credit pentru Investiții.

În 1990, monopolul de care beneficiau băncile specializate în domeniul lor de activitate a luat sfarșit. Banca Română pentru Dezvoltare s-a constituit ca bancă comercială și a preluat activele si pasivele Băncii de Investiții, constituind baza activității, dar autorizarea generală pentru activitățile bancare atribuită acestei entităti stimulează constituirea unei importante rețele de agenții pe întreg teritoriul țării. Astfel, obiectivele unitățile sale se îndreaptă în special, în afara atragerii depozitelor societăților comerciale și persoanelor fizice și către creditele pentru investiții destinate societăților comerciale.

BRD a fost aleasă de Guvern pentru a deveni prima bancă comercială privatizată, o alegere ce consacră calitatea activelor și a gestiunii. Achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al BRD de către grupul Société Générale a fost finalizată în martie 1999. Ea intervine într-o perioadă dificilă marcată de falimente bancare răsunătoare. Este de asemenea începutul bancarizării masive a persoanelor fizice.

Listarea companiei la Bursa de Valori București în anul 2001, constituie o nouă etapă foarte importantă în activitatea BRD, devenind în scurt timp una din cele mai tranzacționate societăți.

În anul 2003, Banca Română pentru Dezvoltare a devenit BRD – Groupe Société Générale în urma unei campanii de rebranding. În 2004, Société Générale a cumpărat pachetul rezidual de acțiuni deținut de statul roman în capitalul BRD. Această mișcare strategică a avut ca obiectiv schimbarea identității, având efecte favorabile ce s-au resimțit într-o consolidare a poziției băncii pe piață.

Grupul Société Générale își crește în 2004 participația în capitalul BRD de la 51% la 58,32%, cumpărând pachetul rezidual de acțiuni deținut de statul român.

BRD profită de imaginea sa favorabilă în fața marelui public și de calitatea relațiilor sale cu întreprinderile pentru a dezvolta rapid clientela sa de persoane fizice. Foarte repede, BRD devine lider pe piața noilor produse, cum ar fi cardurile bancare și creditele pentru consum.

Trecerea timpului a conferit băncii un plus de autenticitate, transformând-o dintr-o “bancă din secolul trecut” într-o bancă modernă, reprezentativă în peisajul bancar românesc, care a știut să câștige continuu la capitolele notorietate, siguranță, profitabilitate.

Management:

Consiliul de Administrație determină orientarile activității bancii și supraveghează punerea lor în practică. Membrii consiliului sunt aleși de Adunarea Generală a Acționarilor iar mandatul lor are o durată de 4 ani și poate fi reînnoit.

Componența consiliului de administratie

Philippe Charles Lhotte – președinte

Petre Bunescu – membru

Jan-Luc Andre Joseph Parer – membru

Didier Alix – membru

Bernardo Sanchez Incera – membru

Jan-Louis Mattei – membru

Dumitru Popescu – membru

Sorin Marian Coclitu – membru

Ioan Cuzman – membru

Comitetul de direcție asigură conducerea strategică a băncii sub autoritatea Președintelui Director General. Membrii sai au mandate pentru a conduce si coordona activitatea de zi cu zi a băncii, cu excepția operațiunilor care sunt, în mod expres, de resortul Consiliului de Administrație sau al Adunării Generale.

Componența Comitetului de Directie:

Philippe Charles Lhotte – Director General

Petre Bunescu – Director General Adjunct

Claudiu Cercel – Director General Adjunct

Gabriela Gavrilescu – Director General Adjunct

Jan-Luc Grasset – Director General Adjunct

Gheorghe Marinel – Director General Adjunct

Didier Colin – Director General Adjunct

Grupul BRD:

Ald Automotive (BRD GSG 20%; Ald International Gmbh 80%) – este una dintre primele companii ce oferă serviciu leasing-ului operațional pe piața Românească, fiind înființată la inceputul anului 2005. Ea beneficiază de experiența de peste 40 de ani, in 37 de țări, a filialei Societe Generale. Ald Automotive este unul dintre liderii pieței de inchiriere de flote pe termen lung din Europa.

BRD Asigurari de Viață (BRD GSG 49%; SOGECAP 51%) – este filiala specializată în asigurari de viață a BRD GSG. Prezentă pe piață din 2009, compania oferă o gamă complexă de produse de asigurari de viață destinate atat persoanelor fizice cât și companiilor.

BRD Asset Management ( BRD GSG 99,97%) – se numară printre cele mai importante societăți de acest tip din România , administrând patru fonduri de investiții: Simfonia 1 ( fond de investiții monetar), Concerto (fond deschis de investiții specializat în plasamente și instrumente cu venit fix), Diverso Europa Regional (fond de investiții diversificat) și Actiuni Europa Regional (fond de investiții cu plasamente în actțuni).

BRD Corporate Finance ( BRD GSG 100%) – societate specializată în servicii de consultanță financiară în domeniul operațiunilor de fuziuni-achiziții, privatizări, evaluări și consultanță strategică.

BRD Finance (BRD GSG 49%, SG Consumer Finance 51%) – administrează o gamă diversificată de servicii financiare astfel încat clienții să poată obține simplu și rapid produsele pe care le doresc. Oferta include credite de consum, carduri de credit și credite auto.

BRD Pensii (BRD GSG 49%, SOGECAP 51%) – BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. este filiala speializată în pensii a grupului BRD care are ca activitate principală administrarea fondurilor de pensii private, pilonul 2 si pilonul 3.

BRD Sogelease (BRD GSG 99,98%) – este un “full-liner” care finantează în leasing un spectru larg de bunuri. Compania are un portofoliu echilibrat și anume: echipanemte de construcții și echipamente industriale, autovehicule comeciale ușoare și grele, autoturisme, real estate, echipamente medicale.

BRD este o bancă de forta, cu o tradiție de peste 90 de ani in România. Modelul de bancă universală implementat de Groupe Societe Generale în urma privatizării din 1999 este axat astazi pe trei activitati majore:

Banca de Retail care servește persoanele fizice și profesiunile liberale

Corporate & Investment Banking, cu servicii dedicate marilor companii locale sau subsidiarelor din România a companiilor internaționale

Servicii Specializate care oferă leasing financiar, leasing operațional, management al flotelor auto, credite de consum în magazine, titluri, asigurari, pensii și altele.

În present, BRD este a doua bancă din România din punct de vedere al activelor, unul dintre marii finanțatori ai IMM-urilor, precum și unul dintre cei mai importanți jucatori pe piața de corporate banking din România, lider pe segmentul de credite sindicalizate la sfârsitul anului 2012. Prin cei 8800 de angajati in 915 de unități din toată țara BRD este alaturi de clienții săi, fie ei tineri, seniori, salariați sau profesiuni liberale și companii astfel încat împreună să-și realizeze planurile și proiectele de viitor. Ea numară 2,3 milioane de clienți, care intră în contact cu banca prin intermediul sucursalelor clasice, al internetului, al telefonului mobil, dar și cu ajutorul unui call center performant.

Oferta de produse și servicii:

BRD- Groupe Société Générale este o bancă universală și deține o poziție privilegiată pe piața românească, din punctul de vedere al serviciilor bancare oferite persoanelor fizice și juridice.

BRD se află in topul băncilor care activează pe piața creditelor pentru persoane fizice și pe cea a cardurilor bancare. Forța de vânzare a băncii acționează printr-o rețea de 900 de unități. Banca combină avantajele cunoașterii pieței locale cu avantajele oferite de apartenența la rețeaua internațională a Société Générale.

Produse și servicii oferite persoanelor fizice de către BRD:

Conturi curente: transferuri între conturile BRD, depuneri și retragere de numerar, plăți de facturi de utilități, operațiunide schimb valutar, transferuri către conturi deschise la o altă bancă din țară sau din străinătate;

Carduri de debit (MAESTRO, VISA ELECTRON, VISA CLASSIC IN LEI, VISA CLASSIC IN USD, MASTERCARD STANDARD IN EUR, MASTERCARD GOLD, A LA CARTE, CARD CONTACTLESS, GIFT CARD) ;

Transferuri naționale și internaționale(WESTERN UNION,PLĂȚI PROGRAMATE)

Liniile de credit;

Pachete (Clasic, Select, Premium,Pentru adolescenți, studenți, salariați, seniori):

Banca la distanță: Internet banking , Mobile banking, Phone banking, SMS banking.;

Produse și servicii de investiții;

Produse și servicii de economii;

Credite oferite persoanelor fizice;

Alte servicii;

Consultant ;

Produse și servicii oferite persoanelor juridice de către BRD:

BRD- Groupe Société Générale oferă o gamă completă de produse și servicii bancare destinate persoanelor juridice :

Conturi curente: transferuri între conturile deschise la banca noastră și între conturi deschise la o altă bancă din România sau din străinătate, operațiuni de schimb valutar,depunere și retragere de numerar, semnătura electronică, colectare facturi, gestiune conturi trezorerie, plata salariilor;

Carduri: VISA BUSINESS, VISA BUSINESS USD și MASTERCARD BUSINESS

E-commerce :comercializarea produselor sau serviciilor direct prin Internet;

Banca la distanță : realizarea de operațiuni bancare fără a fi necesar ca și clientul să se deplaseze la banca: Internet banking, Mobile Banking, SMS Banking.;

Finanțarea activitatii curente :credite de trezorerie, garanții bancare si credite pentru export ;

Finantarea creantelor din activitatea de export ;

Factoring ;

Plăți interne și externe:ordine de plată în lei, cecuri în lei, transferuri valutare, efecte de comert ;

Credite pentru investiții: cofinanțări Sapard, , credite de investiții cu garanții FEI, credite de investiții din surse BEI, creditul BERD;

Plasamente;

Alte servicii: vânzare și cumpărare de valută, casete de valori, plata salariilor în cont, plăți programate, garanții bancare internationale, modalități de plată a facturilor de utilități;

STUDIU DE CAZ PRIVIND MANAGEMENTUL RISCULUI DE RATĂ A DOBÂNZII PE EXEMPLUL BRD – GSG

Conceptul de risc al ratei dobânzii

Activitatea băncilor, ca intermediari în circuitul capitalurilor are drept sursă principală de venit dobânda, respectiv marja dobânzii. Marja dobânzii reprezintă diferența dintre veniturile încasate sub formă de dobânzi pentru creditele acordate și plasamentele băncilor remunerate pe principiul dobânzii, și cheltuielile efectuate sub formă de dobânzi corespunzătoare resurselor mobilizate. Rolul de intermediar în circuitul capitalurilor deținut de bănci s-a redus de-a lungul timpului datorită evoluției piețelor de capital, obligând băncile să-și găsească alte surse de majorare a veniturilor sale, activitatea de intermediere realizată de banci rămânând, totuși, predominantă.

Din punctul de vedere al băncii, dobânzile se împart în:

Dobânda percepută – este dobânda pe care băncile o încasează de la clienții lor în calitate de debitori, corespunzător creditelor acordate. Aceasta este o marime ce depinde de mai mulți factori: inflația, riscul perceput, nivelul cheltuielilor cu operațiunile bancare ,rezerva minimă obligatorie precum și un profit acoperitor.

Dobânda bonificată – reprezintă remunerarea disponibilităților bănești ale titularilor de conturi constituite ca depozite la bancă; depozite care constituie baza creditelor acordate ulterior de către bancă. Dobânda bonificată depinde și ea de alți factori, precum: inflația, ratele dobânzilor practicate de celelalte bănci comerciale concurente precum și de dobânda de refinanțare.

Dobânda percepută și dobânda bonificată sunt interdependente, aflându-se într-o strânsă corelație, în sensul că dobânda percepută se stabilește pornind de la nivelul dobânzii bonificate, ținând cont și de nivelul marjei dobânzii și de rezerva minimă obligatorie depusă la banca centrală.

În cadrul veniturilor bancare și cheltuielilor bancare un aport deosebit îl are dobânda, aceasta reprezentă de altfel și obiectul politicilor, procedeelor și practicilor în vederea optimizării acestui element și, implicit al creșterii eficienței activității bancare și a profitului bancar.

Riscul ratei dobânzii este determinat de fluctuațiile ratelor dobânzii , aceste fluctuații duc la schimbări în veniturile și cheltuielile băncii, valoarea economică a activelor, pasivelor și pozițiilor extrabilanțiere. Riscul dobânzii îi afectează pe toți participanții la relațiile de credit, dar angajarea băncii deopotriva și în calitate de debitor și în calitate de creditor determină o angajare extrem de riscantă a băncilor. Pe de altă parte băncile se angajează nu numai în operațiuni curente sau pe termen scurt, ci și în operațiuni pe termen lung, în condițiile în care nivelul dobânzii stabilit parcurge diferite momente ce pot fi nefavorabile băncilor..

Riscul ratei dobânzii este o componentă a riscului de piață, acesta reprezentând riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care apar ca urmare a fluctuațiilor pe piață ale ratei dobânzii.

Dezvoltarea și apariția riscului ratei dobânzii se află sub influența unor factori endogeni, importanți pentru managerierea riscului, în sensul că, acționându-se asupra lor se poate minimiza expunerea la risc și a unor factori exogeni, determinați de evoluția condițiilor economice generale.

În categoria factorilor endogeni sunt incluse : strategia băncii, volumul și structura activelor și pasivelor bancare, eșalonarea scadenței creditelor, calitatea portofoliului de credite și scadența fondurilor atrase.

Din categoria factorilor exogeni care duc la apariția riscului ratei dobânzii, putem enumera: evoluția condițiilor economice generale, financiar-bancară și valutară practicată de autorități, tipul de politică economică, monetară, necorelarea politicii monetare a autorității centrale cu politica economică a guvernului, evoluția pieței interbancare, factori de ordin psihologic și nu în cele din urmă concurența.

Obiectivul managementului riscului ratei dobânzii este menținerea expunerii la risc în cadrul limitelor stabilite de administrația băncii și la un nivel corespunzător politicilor interne, complexității și naturii activităților băncii, chiar și în cazul modificării ratelor dobânzii.

Managementul riscului ratei dobânzii în cadrul băncii se axează pe aplicarea următoarelor practici:

Supravegherea riguroasă din partea administratorilor

Aplicarea unor proceduri eficiente de administrare a riscului ratei dobânzii;

Dezvoltarea unor sisteme de măsurare și monitorizare a riscului;

Instituirea unui sistem de control intern și extern a procesului de administrare a riscului.

Instrumente și tehnici de gestiune a riscului de rată a dobânzii

Gestiunea riscului ratei dobânzii are drept scop imunizarea prin neutralizarea riscului, adică adaptarea permanentă a dobânzilor și scadentelor aferente activelor si pasivelor si acoperirea riscurilor, ca metodă la care management-ul bancii apelează datorită faptului că este greu de realizat un portofoliu imun la variatiile ratei dobanzii.

Riscul ratei dobânzii trebuie gestionat în așa fel încat să se obțină o marjă a dobanzii cât mai ridicată și mai stabilă în timp, iar profitabilitatea și valoarea capitalului unei bănci să nu se modifice în mod semnificativ ca urmare a fluctuațiior neașteptate a ratelor dobânzii în funcție de caracteristicile cash-flow-urilor generate de activele și pasivele băncii. Majoritatea băncilor comerciale occidentale au avut mari probleme legate de fluxurile de lichidități și au intrat in criză de fonduri, deși pierderile acordatea din creditele au fost nesemnificative. Nu a fost deloc surprinzator când valoarea lor de piață a scazut considerabil până când majoritatea dintre ele au devenit insolvabile din punct de vedere economic, obligând astfel băncile să-și stabilească obiectivele financiare clare referitoare la venitul net din dobănzi, să formuleze unele strategii, politici, proceduri și linii de competență ,făcând referire la gestionarea riscului.

Responsabilitatea continuă pentru managementul riscurilor revine conducerii executive, reprezentate de Consiliul de Administrație al Băncii, gestionarea cât mai bună a riscului decurgând din modul în care este concepută responsabilitatea riscului.

Pentru a stabilii modul în care intregul portofoliu al băncii participă la realizarea obiectivelor sale, băncile iși analizează portofoliile de passive și active ca un întreg, management-ul integrat al acestora constituind o armă de aparare a băncii contra presiunilor sezoniere, asupra depozitelor și creditelor sale, și o armă de atac pentru formarea unui portofoliu de active și passive care să ducă la atingerea obiectivelor.

Managementul activelor

În formularea strategiilor se pornește de la premisa că tipul si cuantumul depozitelor pe care le deține o bancă, dar și volumul altor imprumuturi pe care banca le poate atrage depend în cea mai mare masură de clienții băncii, astfel că hotărârile adoptate de conducere se referă , nu la depozite, ci la investiții, plasamente, în general la domeniul activelor, banca exercitandu-și controlul asupra alocarii depozitelor pe care le primește și stabilind destinatarii creditelor pe care le acordă.

Elementul cel mai important al acestei strategii de management al activelor îl reprezintă gestionarea atentă a creditelor, care se acordă în marea lor majoritate pe termen scurt și finanțează în general necesarul de capital circulant al clienților în vederea acoperirii depozitelor existente, strategia de management folosită pentru gestionarea activelor, bazandu-se astfel pe ideea că banca iși poate acoperi necesarul de lichidități prin transformara activelor in numerar, însă creditele, în calitatea lor de activ principal al unei bănci nu se transforma întotdeauna in lichidități, în special n perioadele de criză economică.

Managementul pasivelor

Pe langă depozitele pe termen scurt, banca trebuie să dispună și de resurse noi de finanțare, pentru a putea ssă satisfacă nevoile clienților săi, care pot solicita și credite pe termen lung, având nevoie de acordarea unei mai mari atenții , pentru atragerea unei surse de finanțare suplimentară, precum și monitorizarea costurilor depozitelor și a celorlalte posturi de pasiv. În acest caz, băncile trebuie să se orienteze în atragerea de noi surse de finanțare care să minimizeze costul fondurilor și ,in stabilirea unei struncturi a depozitelor, imprumuturilor și capitalului care să asigure nivelul dorit de stabilitate a fondurilor disponibile, banca avand ocazia plasării fondurilor în activele cu randament înalt, ceea ce impune adesea inventarierea fondurilor pe o durată cât mai mare și cu un risc ridicat.

Strategia de management al pasivelor are ca obiectiv de bază supremația controlului asupra fondurilor comparative, cu controlul asupra activelor bancare, principala parghie de control fiind reprezentată de rata dobânzii si celelalte condiții oferite de bancă pentru depozitele atrase și imprumuturile acordate clienților și nu numai, în vederea obținerii volumului și costurilor dorite.

Managementului integrat

Managementul integrat al activelor și pasivelor bancare are la bază numeroase obiective, și anume:

Exercitarea controlului cât mai eficient de cărte conducerea bancii asupra veniturilor si costurilor activelor si pasivelor, pentru a duce la realiarea strategiilor pe care banca și le-a propus;

Managementul integrat trebuie să ducă la coordonarea controlului managementului asupra activelor cu controlul managementului asupra pasivelor, astfel incât să se asigure comparabilitatea între gestionarea activelor și cea a pasivelor;

Elaborarea strategiilor care duc la maximizarea veniturilor si minimizarea costurilor aferente serviciilor bancare, trebuind să genereze crearea de active sau passive.

Metodele avansate de gestionare a riscului de rată a dobânzii includ masurarea GAP la diferite termene de scadență, masurarea dinamicii GAP-ului, pe baza unor estimari de reinvestire și rate, masurarea duratei pentru activele băncii. Folosirea acestor metode avansate se datorează faptului că în cazul masurarii tradiționale a riscului ratei dobânzii apar o serie de probleme determinate de dificultatea selectarii scadenței care să fie utilizată drept criteriu pentru sensibilitate, precum și faptul că reinvestirea sau modificarea acestor rate poate să afecteze rapid sensibilitatea la dobandă.

Metoda GAP este folosită pentru a proteja venitul net din dobânzi impotriva modificarilor ratelor dobânzii sau pentru a alterna dimensiunea Gap-ului în încercarea de a sporii venitului net din dobânzi ,și constă in determinarea discrepanței dintre activele si pasivele cu dobandă variabilă din portofoliul bancii.

GAP=ASD-PSD, unde:

ASD-active sensibile la dobanda;

PSD-pasive sensibile la dobanda.

O bancă se află in situatia de poziție scurta atunci cand GAP este negativ, adică valoarea activelor sensibile la dobanda este mai mică decât valoarea pasivelor sensibile la dobândă, situație favorabilă în cazul diminuării ratei dobânzii și nefavorabila în cazul creșterii ratei dobânzii.

În caz contrar, atunci când GAP este pozitiv adică valoarea activelor sensibile la dobândă este mai mare decat valoarea pasivelor sensibile la dobândă, banca are poziție lungă de dobândă, iar majorarea sau diminuarea ratei dobanzii produce efecte inverse decat in cazul in care GAP este negativ.

Poziție scurtă Pozitie lungă

În cazul în care se urmarește determinarea discrepantei pentru intreg portofoliu de active și passive bancare, prin metoda GAP se utilizeză un grafic al scadențelor în care activele sunt grupare în “buchete” pe orizonturi mici de timp în funcție de scadență.

Graficul scadențelor ajută la determinarea discrepantei pentru fiecare clasă de scadență în parte care evidențiază riscul de dobandă aferent fiecarui orizont de timp, precul și a discrepanței aferente intregului orizont de timp (GAP cumulativ).

Pe baza graficului scadențelor se poate determina raportul de sensibilitate la dobânda activă și dobânda pasivă ,ce clasifică astfel activele și pasivele în funcție de sensibilitatea lor la dobândă, pe diferite intervale de timp pe parcursuol unui an:

RST=

Gestiune GAP-urilor grupate constă în gruparea activelor și pasivelor sensibile la dobândă în funcție de perioada scadenței lor, astfel încat decalajul să fie 0, iar venitul net din dobânzi să nu fie expus la riscul de variație al ratei dobânzii, în cadrul metodei operându-se cu ajustari ale marjelor, majorari sau diminuari ale dobânzilor active sau pasive pentru a preveni diminuarea venitului net din dobanzii.

Tabelul 2.2

Gestiunea dinamică a GAP-urilor presupune prognoza pe termen scurt a dinamicii ratelor dobânzii iar pentru fiecare ipoteză de evoluție se recalculeaza GAP-urile grupate pentru un orizont de prognoză cu cateva luni inainte.

Managementul riscului de rată a dobânzii prin metoda DGAP constă în stabilirea duratei de recuperare a fiecarui post de activ și pasiv, iar apoi calculul duratei medii de recuperare a portofoliului de active și passive al băncii. Din compararea duratelor medii de recuparare a activului cu duratele medii de recuperare a pasivului rezultă trei situatii posibile, expuse in tabelul de mai sus.

Prin metodele de gestiune a GAP-urilor în practica bancară se mai utilizează și altă metodă , metoda simulărilor, care implică elaborarea unui model cuprinzator al bilanțului băncii, obiecticul simulării fiind acela de masurare a sensibilității venitului net din dobânzi, caștigurilor și capitalului, la modificarea variabilelor cheie. Simularea presupune modelarea parametrică a tuturor activelor si pasivelor băncii pentru determinarea unor scenari de evoluție a acestora, urmarindu-se abaterile de la modelul comportamental în interacțiune cu proiecțiile ratelor dobânzii. Această metodă presupune însă existența unor cerințe mai mari în comparație cu cele ale altor tehnici de gestionare a riscului ratei dobânzii, care să poată permite accesarea volumului mare de informații în timp real.

De asemenea, bancile trebuie să iși evalueze vulnerabilitatea și în cazul unor conditii de piață problematice ,presupunând modele de rate ale dobanzii se ia in considerare rezultatul evaluarilor la stabilirea politicilor și limitelor privind riscul ratei dobânzii. “The stress test” (testul de stres) se efectuiează conform caracteristicilor de risc ale fiecarei băci și are ca obiectiv furnizarea informațiilor referitoare la situațiile de maximă vulnerabilitate pentru bancă, necesitand luarea în considerare a unor modificari abrupte ale nivelului general al ratelor dobânzii și a modificarilor potențiale ale volatilității și/sau lichidității de pe toate piețele pe care le activează banca.

2.3 Tendințe și perspective în gestionarea riscului de rată a dobanzii in cadrul sectorului bancar Românesc

Se poate spune că sistemul bancar românesc, deși mult avansat in raport cu celalalte ramuri economice se află încă în perioada de tranziție, fiind necesară în continuare restructurarea și dezvoltarea atât cantitativă, sub aspectul creșterii numarului de unități bancare, cât și calitativă,în sensul perfecționării structurilor de operare și modernizării activității, implementării de produse și servicii moderne, care să aducă în egală masură avantaje bancilor si clienților acestora. Sistemul bancar din România este un sistem pe doua nivele, cuprinzând Banca Națională a României și instituțiile de credit.

Principali intermediari financiari sunt băncile, a caror caracteristică importantă constă în capacitatea lor de a pune în circulație creanțe, sporind volumul mijloacelor de plată și implicit, al masei monetare.Ele facilitează formarea capitalului disponibil în economie și permit coordonarea procesului economisire-investire în scopul volumului total de resurse alocate economiei.

Sectorul bancar din România, finanțează preponderent economia românească, asigurând aproximativ 92% din totalul finanțărilor acordate de sistemul financiar românesc. Sistemul bancar s-a dovedit a fi rezilient pe perioada crizei, continuând să acorde finanțare economiei României.

Criza financiară din Romania s-a manifestat cu efect oarecum întarziat datorită faptului că băncile românesti nu au expuneri pe instrumentele finanaciare aflate la originea problemelor actuale de pe piețele financiare internaționale, iar turbulențele de pe aceaste piețe au afectat stabilitatea financiară în mod indirect, pe canalul economiei reale și cel al lichiditații bancare.

În fața acestei crize punctele tari ale economiei românești au fost sistemul bancar bine capitalizat și bine reglementat, lipsa produselor financiare sofisticate și ponderea relativ mare a autoconsumului, adică a economiei de subzistență. Aceste trasături au atenuat unele canale prin care criza financiară mondiala a afectat Romania.

Dar totuși ce nu a funcționat în sistemul bancar românesc? Principala cauză este apariția tendințelor nesustenabile în sectorul privat: creșterea salariilor reale într-un ritm superior caștigurilor de productivitate, evoluția puternic accentuată a creditului acordat sectorului privat, inclinația companiilor și gospodariilor de a economisi mai puțin, favorizată de tendința de a percepe sporurile de venit ca permanente si optimismul privind evoluția veniturilor viitoare (în principal în cazul persoanelor cu varsta sub 50 de ani).

Riscul activității bancare este determinat de faptul că orizontul de timp al banilor din depozite nu coincide cu cel al sumelor plasate în credite. Extinderea la maxim a capacității bancilor de a obține surse de finațare a creditelor prin îndatorare a dus la distrugerea credibilității bancilor pentru că nu mai sunt capabile să satisfacă condiția esențială existenței lor, transformarea maturităților.

Reacția BNR în acest context macroeconomic a vizat atenuarea creșterii nesustenabile a creditului și a constat în masuri de politică monetară care să tempereze dinamica segmentului in valută, prin folosirea unor instrumente care să reducă atractivitatea acestuia în raport cu componența în lei: fie prin operațiuni de modificare a ratei RMO, fie prin operațiuni de coroborare a dobânzilor la creditele în lei, fie prin operațiuni pe piața monetară și valutară. Toate aceste intervenții destinate frânarii dinamicii alerte a creditului au fost anulate odata cu momentul intrarii în recesiune, adoptandu-se o atitudine anticiclică prin relaxarea unor componente ale politicii monetare si prudențiale. Efectele provocate de impactul crizei financiare au fost atenuate de masurile BNR pentru restabilirea echilibrului macroeconomic care presupune atât stabilitatea prețurilor (țintirea inflației prin masurile de politică monetară), cât și stabilitate financiară asigurată prin funcția de supraveghere bancară.

Graficul de mai jos evidențiază caracterul anticiclic al politicii monetare: ulterior declanșării crizei ,BNR a sporit rata dobânzii de politică monetară în vederea evitarii creșterii ratei infllației iar la sfârșitul anului 2010 se remarcă folosirea acestui instrument de politica monetara in vederea reluării creșterii economice prin creșterea investițiilor și implicit a producției.

Figura 2.1

Sursă: rapoarte anuale BNR

Ca urmare a supraincălzirii economiei, standardele de creditare au devenit mai restrictive in trimestrul 3 din 2008 în cazul sectorului companiilor nefinanciare cât și la nivelul populației (10,07%), contribuind la temperarea ritmului de creștere a creditarii. Spre deosebire de strategia adoptată de alte banci naționale din Europa, BNR a adoptat o politică monetară restrictive aceasta fiind justificată de preocuparea bancii naționale privind evoluțiile de pe piața creditului. Întrucât ponderea creditelor acordate sectorului neguvernamental în PIB depașește 5% este evidențiază lipsa capacității de evaluare corespunzatoare riscului din partea sectorului neguvernamental. De asemenea, economia României prezintă trasăturile unei economii emergente vulnerabile în fața fluxurilor de capital. Incepand cu 2009 se inregistrează o reducere a ratei dobânzii de politică monetară la 5 puncet de bază pe trimestru, ajungand la 9,14%. Aceasta scadere continua până la sfarșitul anului 2010, iar ulterior se menține până la sfarșitul perioadei la un nivel relative constant de 5,75-5,25% care reprezintă de altfel valorile minime. Această masură reprezintă un semnal al BNR pentru a incuraja reluarea creditării și relansarea creșterii economice, considerând un deficit al cererii agreate. În acest caz e vorba în special de creșterea volumului creditelor în moneda națională în detrimental celor în valută avand ca scop reducerea riscului cursului de schimb. Un alt argument pentru scăderea ratei dobânzii ar fi creșterea incidenței selecției adverse ca urmare a faptului că cei care acceptă dobanzi din ce in ce mai mari pentru a-si finanța proiectele ,sunt tocmai cei care nu iși pun problema modalității de rambursare. În acest caz, instituțiile de credit ar miza pe o creștere robustă a economiei sau în cel mai nefericit caz, “soft landing”. În al doilea rând se poate pune problema lichidității sistemului bancar. În cazul în care există o criză de lichiditate, atragerea de noi lichidități devine dificil de realizat cu costuri rezonabile în condițiile în care rata dobânzii este la un nivel ridicat. Raspunsul cel mai frecvent ar fi contractarea creditului care ar avea consecințe nefaste pentru activitatea economică.

Nu în ultimul rand, un nivel ridicat al ratei dobânzii duce la slabirea situației bilanțiere a instituțiilor de credit. Desechilibrul între structura activelor și cea a pasivelor conduce la o scădere importantă a valorii nete a instituțiilor de credit, facându-le mai vulnerabile.

Unii analiști spun că, ar fi trebuit ca rata dobânzii să fie redusă agresiv atunci cand producția a inceput să se prabușească. În viziunea lor, pentru că nu a reacționat agresiv, politica monetară este vinovată de a fi contribuit la adancirea recesiunii și la creșterea creditelor nerambursabile.

Lucian Croitoru a folosit argumente stiințifice solide, 18eposit18t cantitative, că această critică este profund gresită. Si anume:

1. BNR a practicat o politică a ratei dobânzii care a ținut să asigure atât minimizarea deviației inflației de la țintă, cât și pe cea a producției de la nivelul potențial, adică de la acel nivel care asigură stabilitatea inflației. Teoria stiințifică a politicii monetare arată că, pe termen scurt, în funcție de natura socului, între inflație și producție poate exista un compromis.

2. În 2009 trimestrul 3, adică cu doar un trimestru inainte de a intra în recesiune, economia avea urmatorii parametrii: PIB efectiv trimestrial anualizat era cu 10% mai mare decât PIB potențial (gapul PIB pozitiv); inflația era mai mare decât ținta cu 4,3pp (adică deviația inflației anuale IPC de la țintă era de 4,3 pp); anticipațiile inflaționiste explicau 0,8pp din DIPC, iar gap-ul de producție aproximativ 1,6pp. Acum știm că economia a intrat în recesiune in anul 2008 trimestrul 4, când a scăzut cu 2% fata de trimestrul anterior și a scăzut cu înca 6,8% in 2009. În 2009, parametrii de mai sus s-au modificat astfel: gap-ul PIB a rămas pozitiv (1,4% in medie); DIPC a scăzut la aproape 2pp din care anticipațiile inflaționiste explicau aproape 1pp, iar gap-ul PIB 0,7pp.

3. Rata dobânzii de politică monetară a crescut de la o medie de 10,17% în 2008 trimestrul 3 la 10,25% in 2008 trimestrul 4, după care a urmat o succesiune de reduceri relative mici, care au plasat rata dobânzii la o medie de 9,14% în 2009.

4. Evoluțiile de mai sus sunt suficiente pentru a ințelege că politica ratei dobânzii în perioada de recesiune profundă (2008 trimestrul 4 – 2009 trimestrul 4) a fost corectă. Plasarea producției peste potential și sporirea contribuției anticipațiilor inflaționiste –in principal pe fondul deprecierii leului ca effect al crizei financiare- la plasarea inflației anuale IPC peste țintă nu permitea reducerea ratei dobânzii fară accentuarea pierderilor de bunăstare.

5. Pierderea de bunăstare ar fi venit în special de la o accentuare a deprecierii leului care ar fi dus la reducere mai abruptă a ratei dobânzii. Deprecierea ar fi cresut datoria în lei a gospodăriilor și firmalor ,accentuând recesiune și pierderea de locuri de muncă. Creșterea consumului sau a investițiilor care să compenseze aceste efecte nu ar fi aparut din moment ce în perioada imediat urmatoare declanșării crizei, canalele tradiționate de transmisie în economie a reducerii ratei dobânzii de politică monetară aproape că se obturaseră.

6. Unii au criticat faptul că rata dobînzii a fost redusă prea lent dupa 2009. Rata medie a dobănzii a fost menținută la 6,25% in fiecare trimestru din perioada 2010 trimestrul 3 – 2011 trimestrul 3, și la 5,25% în fiecare trimestru din perioada 2012 trimestrul 2 – 2013 trimestrul 3. Critica menționată a invocat în special două elemente: scăderea PIB efectiv trimestrial anualizat sub potențial; contribuția preponderentă la deviația inflației de la țintă, a produselor cu prețuri volatile (legume, ouă, fructe, combustibil) sau a produselor cu prețuri influențate de alte politici, și nu de interacțiunea dintre cerere si ofertă (tutun, alcool, produse cu prețuri administrate).

7. Totuși, nici această critică nu este corectă. Iată trei argumente care sprijină această concluzie: a) în perioadele menționate, contribuțiile anticipațiilor inflaționiste la DIPC au fost fie 19eposit19 mari, fie în creștere către niveluri mari; b) în 2010, reducerea deficitului bugetar devenise necesară și, regretabil, creșterea TVA cu 5pp, la 24%, nu a putut fi evitată în trimestrul 3 al acelui an. Această masură a contribuit cu aproape 4,9pp la DIPC în 2010 trimestrul 3, riscând să determine efectele de runda a doua asupra inflației. După creșterea TVA, media inflației anticipate a crescut cu 2,1pp în urmatoarele 4 trimestre la 6,9%. Dacă, în mod illogic din perspectiva contribuției factorilor menționați la deviația inflației, ar fi redus rata dobânzii, BNR ar fi acționat împotriva necesității obiective ca România să reducă deficitul bugetar la dimensiuni finanțabile în mod sustenabil; c) BNR a redus rata dobânzii de la 6,25% la 5,25% exact in perioada 2011 trimestrul 4 – 2012 trimestrul 2, neîntârziind să exploateze fereastra de oportunitate oferită de scaderea în acea perioadă a anticipațiilor inflaționiste.

8. În final trebuie menționat că, după intrarea economiei în recesiune, BNR a vândut multe miliarde de euro din cele cumpărate înainte de criză. Aceste vanzari au contribuit la evitarea accentuarii deprecierii leului. Fară ele, ratele dobânzii ar fi fost mai mari, pentru a tempera inflația suplimentară care ar fi apărut pe ruta inflației importate.

În gestioanarea ratei dobânzii, BNR a avut și unele temeri, una dintre ele a fost aceea că în eventualitatea scăderii dobânzilor, capitalurile strain ear fi iesit din tară, iar leul s-ar fi depreciat. Deprecierea leului ar fi dus la creșterea inflațiel, prin prețuri mai mari la bunurile și serviciile ale căror prețuri sunt exprimate în euro,dar și la creșterea ratelor clienților îndatorați în valută.

În present BNR înregistrează o rată a dobânzii de politică monetară de 3,5 % , o rată a dobânzii la facilitatea de creditare de 6,5% și o rată a dobânzii la facilitate de deposit de 0,5%.

Figura2.2

Sursă: rapoarte anuale BNR

La finele lunii iunie 2013, riscul de rată a dobânzii era în ușoară scădere față de luna similară a anului anterior. Scenariul advers al unui șoc permanent, reprezintă o creștere a ratelor dobânzii cu 200 puncte de bază presupunând o deplasare paralelă a curbei randamentelor, ar avea un impact negativ de aproximativ 7,4 la sută asupra fondurilor proprii, impact aflat în scădere cu 0,6 puncte procentuale față de cel evaluat în condițiile aceluiași scenariu în iunie 2012

Spre deosebire de perioadele anterioare, în semestrul II din 2012, respectiv în prima parte a anului 2013, deținerile de titluri de stat nu au mai cunoscut o creștere a ponderii în activul bilanțier, stabilizânduse la aproximativ 21 la sută. În pofida atractivității acestor elemente cu risc de credit scăzut, pe fondul unor așteptări de ajustare a ratelor de dobândă, fenomenul poate fi influențat de creșterea întrun ritm mai scăzut a ponderii datoriei publice în PIB ,dublată de creșterea interesului investitorilor străini pentru titlurile de stat, manifestată prin evoluția ascendentă a deținerilor de titluri de stat de către nerezidenți (aproape 28 la sută în mai 2013 față de 14 la sută în decembrie 2012, creștere explicată de includerea României în indicii JP Morgan EMBI și Barclays Capital în cursul lunilor martie, respectiv aprilie 2013).

În ipoteza unui eventual șoc permanent reprezentat de o deplasare paralelă cu 200 puncte de bază a curbei randamentelor, în condițiile creșterii ratelor de dobândă, pierderile generate de nepotrivirea pe scadențe a activelor și pasivelor senzitive la riscul de rată a dobânzii ar constitui aproximativ 7,4 la sută din fondurile proprii ale instituțiilor de credit. Impactul este în scădere față de iunie 2012,când acesta era estimat la aproximativ 8 la sută, în special ca urmare a scăderii activelor purtătoare de dobândă fi xă deținute de instituțiile de credit și, implicit, a duratei medii a activelor fi nanciare. Distribuția acestor pierderi este eterogenă la nivelul instituțiilor de credit, impactul variind între o pierdere de 35 la sută și un câștig de 12 la sută din fondurile proprii, în special ca urmare a diferențelor existente în structura activelor (instituțiile de credit având în portofoliu o pondere ridicată a creditelor în totalul activelor fi nanciare manifestă o senzitivitate mai scăzută). Cu toate că există instituții de credit în cazul cărora costul de fi nanțare este slab infl uențat de evoluții ale ratelor de dobândă pe termen scurt (surse de fi nanțare stabile sub aspectul momentului de reevaluare a ratei dobânzii și implicit cu o maturitate reziduală mare), marea majoritate a instituțiilor de credit atrag surse de fi nanțare pentru care costul este determinat de evoluțiile pe termen scurt. Astfel, în general, instituțiile de credit ar suferi pierderi la o creștere neașteptată a ratelor de dobândă.

Senzitivitatea activelor purtătoare de dobândă fixă, altele decât credite, estimată prin modificarea valorii de piață a titlurilor de stat în urma unei creșteri neașteptate și persistente a ratelor de dobândă cu 200 de puncte de bază ar genera pierderi de aproximativ 3,4 la sută din fondurile proprii la nivel de sistem. Pentru determinarea impactului, nu au fost luate în calcul titlurile deținute până la scadență (aproximativ 30 la sută din totalul deținerilor de titluri de stat), ca urmare a tratamentului contabil specific, care nu impune marcarea la piață și nu presupune afectarea contului de profit și pierdere sau ajustarea capitalului în funcție de pierderea nerealizată.

După o creștere aproape continuă a ponderii cerinței de capital aferente riscului de piață în totalul cerinței de capital aferente riscurilor reglementate în perioada martie 2008 – martie 2013, aceasta a scăzut ușor în iunie 2013, consistent cu diminuarea ușoară a riscului de rată a dobânzii. Totuși, nivelul acestei ponderi (aproape 2 la sută) este marginal în raport cu cea specifi că riscului de credit (aproximativ 83 la sută), respectiv riscului operațional (circa 15 la sută).

Acordul Basel III.

Ca răspuns la criza bancară globală, generată de criza din Statele Unite, Comitetul de supraveghere bancară al Băncii Reglementelor Internaționale a emis,în anul 2010, sub titulatura de Basel III: Cadrul Internațional pentru Măsurarea,Standardizarea și Monitorizarea Riscului de Lichiditate și Basel III.Prevederile noului acord implementate gradual începând din 2011, urmând ca până la finalului anului 2018 să fie implementate complet. Deoarece implementarea noului acord presupune majorarea capitalului băncilor, perioada extinsă de implementare este necesară pentru a acorda băncilor suficient timp pentru a constitui capitalul suplimentar.

Noile standarde BASEL III se deosebesc fundamental de standardele BASEL I și BASEL II prin faptul că au o arie de acoperire mult extinsă iar măsurile sunt deopotrivă microprudențiale(se adresează riscurilor individuale ale bănci)și macroprudențiale(sunt adresate riscurilor manifestate pe întregul sistem bancar) .

Un obiectiv principal este acela de a consolida acoperirea riscurilor( unde intră și riscul de rată a dobânzii): în anii anteriori crizei,aproape toate băncile au înregistrat o rată semnificativ mai mare de creștere a activelor decât cea a activelor ponderate la risc. Acest lucru a sugerat faptul că băncile nu au cuprins pe deplin riscurile prezentate în activitățile lor.

Multe riscuri se întrevăd încă la orizont, iar toate țările sunt nevoite să-și continuie procesul de consolidare a capicităților lor de absorpție a șocurilor, indiferent de sursă. Capacitatea de absorăție trebuie să fie mult mai puternică decât a fost în trecut,punerea în aplicare a noilor standard de reglementare trebuie să fie mai coerentă la nivel global.

Ceea ce pot face aceste reglementări, dacă sunt bine concepute și nu sunt prea rigide ,este faptul că pot reduce apariția unui risc, iar în cay că totuși acesta se produce, conferă sistemului financiar rezistența necesară pentru a-i face față.

Modalități de gestionare a riscului de rată a dobânzii în cadrul BRD-GSG

Strategia BRD in domeniu riscului de rată a dobânzii

BRD apreciază că riscul bancar este un obiectiv foarte important al strategiei sale, motiv pentru care riscul se înscrie ca un capitol de sine stătător în concepția strategică adoptată de consiliul de administrație. Potrivit acestei concepții, BRD are în vedere că expunerea la risc, este o condiție pentru a fi profitabilă pe piața interbancară. În aceste condiții se va acționa pentru reducerea la maximum a expunerii la riscuri în condițiile menținerii unei profitabilități care să-i asigure o poziție puternică pe piața concurențială.

Strategia băncii, are în vedere neacceptarea riscurilor individuale sau acumularea de riscuri care nu pot fi măsurate sau a căror consecință finală ar putea influența poziția băncii pe piața concurențială sau i-ar pune sub semnul întrebării existența.

Banca urmarește toate categoriile de risc care pot apărea și afecta diferitele poziții din bilanț, principale riscuri fiind:, riscul creditului, riscul lichidității, riscul ratei dobânzii, riscul valutar și riscul de capital.

Banca Română pentru Dezvoltare a trebuit să facă față de-a lungul timpului la presiuni asupra câștigului său ,atât din partea ratei dobânzii, cât și din partea concurenței exercitate de celelalte instituții financiare, astfel pentru a-și menține poziția pe piață dar și pentru a se proteja, aceasta a adoptat unele tehnici de apărare împotriva riscului ratei dobânzii care au fost incluse în politica bănci.

Printre aceste tehnici se afla managementul discrepanței activ-pasiv (G.A.P.) și calculul duratei (D.G.A.P.), care ajută la echilibrarea ratei dobânzii aferentă activelor cu cea aferentă pasivelor, precum și durata activelor cu durata pasivelor.

De menționat faptul că metoda G.A.P. nu ține cont de evoluția valorii de piață a activelor, pasivelor și capitalului băncii, valorile cu care banca operează sunt valori contabile, nu valori de piață. Managementul discrepanței duratei D.G.A.P. permite ca prin comparația făcută între durata portofoliului de active cu durata portofoliului de pasive o bancă să-și controleze ratele dobânzilor aferente întregului portofoliu de active-pasive.

Metoda operează cu valorile de piață ale portofoliului băncii, deci ține cont de modificările neregulate care au loc în structura pasivului și activului băncii ca urmare a fluctuației ratei dobânzii.

Banca se confruntă cu riscul de dobânda datorită expunerii la modificarile nefavorabile ale dobânzii pe piață. Schimbarea ratei dobânzii pe piață influențează în mod direct atât veniturile cât și cheltuielile aferente activelor și datoriilor financiare purtătoare de dobânzi variabile, precum și valoarea reală a celor purtătoare de dobânzi fixe.

Analiza indicatorilor riscului de rată a dobânzii

Analiza riscului ratei dobânzii are o importanță deosebită întrucât modificările neașteptate ale ratelor dobânzii pot determina schimbări semnificative în profitabilitatea unei bănci și în valoare de piața a capitalului sau, prin creșterea sau scăderea venitului net din dobânzi în funcție de caracteristicile fluxului de numerar al activelor și pasivelor băncii.

Riscul ratei dobanzii

Riscul de rată a dobânzii (Rrd) se calculează ca raport între activele purtătoare de dobânzi și pasivele purtatoare de dobânzi.

Tabelul 2.3

Sursă : situații financiare BRD 2013

Figura 2.3

Sursă : situații financiare BRD

Valoarea raportului trebuie sa fie cat mai aproape de 100% , pentru a minimiza riscul ratei dobanzii. În cazul nostru , BRD își gestionează foarte bine riscul de rată a dobânzii acesta aflându-se puțin peste valoarea de 100% , ajungând în anul 2013 să înregistreze o valoare de 107%.

Marja absolută a dobânzii bancare

Marja absolută a dobânzii (Mad) , exprimată prin veniturile nete din dobânzi , reflectă capacitatea bancii de a acoperii cheltuielile cu dobânzile din veniturile obținute prin încasarea dobânzilor la creditele acordate.

Tabelul 2.4

Sursa: situații financiare BRD 2013

Valorile înregistrate de acest indicator, la același nivel al activelor reprezintă o activitate profitabilă, deci o bună gestionare a activelor și pasivelor băncii. Pe de altă parte,o marjă absolotă ridicată poate fi obținută în urma angajării în activități riscante. În general băncile axate pe segmentul retail, cu o rețea largă de sucursale, agenții ,filiale,ce iși procură resursele la un preț scăzut înregistrează aceste valori ale marjei absolute, așa cum este și cazul BRD-GSG.

Putem observa , din tabelul de mai sus, faptul că , în peroada 2011-2013 au scăzut atât cheltuielile cât și venuturile din dobânzi practicate de BRD, iar marja de scădere a veniturilor este mai mare decât marja de scădere a cheltuielilor , ceea ce înseamnă o scădere a profitului înregistrat.

În graficul de mai jos sunt evidențiate veniturile și cheltuielile cu dobânzile practicate de BRD-GSG.

Figura 2.4

Sursă: situații financiare BRD 2013

Marja procentuala bruta a dobanzii bancare

Marja procentuala bruta(Mb.dob) se calculeaza ca si raport intre marja absoluta si active productive.

Tabelul 2.5

Sursă: situații financiare brd 2013

Figura 2.5

Sursă : situații financiare BRD 2013

Indicele GAP

Metoda GAP este o metodă de evaluare a riscului de rată a dobânzii folosită de BRD prin monitorizarea gap-urilor dintre active și pasive, respectiv prin utilizarea unei limie de senzitivitate a structurii bilanțului la riscul de dobândă.

GAP-ul mai poartă denumirea și de ecart (E) și se calculează ca diferență între activele sensibile și pasivele sensibile.

Tabelul 2.6

Sursă : situații financiare BRD

Figura 2.6

Sursă : situații financiare BRD

În cazul nostru, BRD înregistrează un GAP pozitiv adică valoarea activelor sensibile la dobândă este mai marea decât valoarea pasivelor sensibile la dobândă, banca are o poziție lungă de dobândă, confruntându-se cu o situație favorabilă în cazul majorării ratei dobânzii și o situație nefavorabilă în cazul diminuării ratei dobânzii.

Rata GAP relativă

Reprezinta raportul dintre indicele gap si total active.

Tabelul 2.7

Sursă: situații financiare BRD 2013

Figura 2.7

Sursă: situații financiare BRD 2013

Indicele de sensibilitatea

Indicele de sensibilitatea (Is) se calculeaza prin raportarea activelor sensibile la pasivele sensibile.

Tabelul 2.8

Sursă :situații financiare BRD 2013

Indicele de sensibilitatea înregistrează un caz favorabil atunci când are valoarea egală cu 1. În cazul BRD, putem observa că indicele de sensibilitatea depășește cu puțin valoarea favorabilă, banca reușind să diminueze acest indice începând cu anul 2011 până în 2013. Prin această reducere putem ințelege că BRD iși gestionează bine activele sensibile și pasivele sensibile.

Figura 2.8

Sursă: situații financiare BRD 2013

.

În Situațiile financiare consolidate și individuale pentru anul încheiat la 31 decembrie 2013, BRD afirmă că ” Riscul de rată a dobânzii este legat de modificarea ratelor de dobânda ale pieței. Acest risc este administrat de Grup prin monitorizarea gap-urilor dintre active și pasive pe intervale de scadență și/sau pe intervale de reprețuire, respectiv prin utilizarea unei limite de senzitivitate a structurii bilanțului la riscul de dobânda. În conformitate cu politica Grupului, pentru a se asigura ca pozițiile se mențin în limitele stabilite acestea sunt monitorizate în mod permanent și se utilizează cele mai potrivite strategii în acest sens. Senzitivitatea contului de profit și pierdere reprezintă efectul modificarilor de rată de dobândă asupra rezultatului exercitiului, pentru activele și datoriile financiare deținute la 31 decembrie. Senzitivitatea capitalurilor proprii este calculată prin reevaluarea activelor financiare disponibile pentru vanzare cu rată fixa la 31 decembrie ăn condițiile modificarilor considerate ale ratelor de dobândă. Senzitivitatea totală a contului de profit și pierdere și a capitalurilor poprii se bazează pe o presupusă deplasare paralelă a curbei randamentului”

Concluzii

Economia românească a parcurs, în ultimii ani, etape extrem de dificile, în special pentru o economie în dezvoltare, pe fondul unei crize din care uneori pare că nu o să mai ieșim. Astfel, inevitabil, efectele crizei s-au propagate în mediului economic, cu răsunătoare falimente în majoritatea domeniilor, dar și asupra mediului social.

În fața acestei crize punctele tari ale economiei românești au fost sistemul bancar bine capitalizat și bine reglementat, lipsa produselor financiare sofisticate și ponderea relativ mare a autoconsumului, adică a economiei de subzistență. Aceste trasături au atenuat unele canale prin care criza financiară mondiala a afectat România.

Sistemul bancar românesc nu ar putea funcționa fără a gestiona eficient riscurile. Printre riscurile cu semnificație ,se regasește și riscul de rată a dobânzii, acesta reprezentând riscul de înregistrare a pierderilor, sau riscul de a nu ajunge la înregistrarea profitului estimat din cauza factorilor interni cât și a factorilor externi .

În primul capitol , intitulat „Natura Și Tipologia Riscurilor Bancare” am încercat să vorbesc despre riscuri în general și mai concret cum se clasifică riscurile, particularitățiile riscurilor și să fac o scurtă prezentare a băncii BRD-GSG. Referitor la primul subcapitol care se numește „Natura riscurilor bancare”, aici am încercat să clarific de la bun început în ce constă definirea riscului și a riscului bancar. Riscul reprezintă un eveniment incert, dar posibil, originea lui aflându-se în incertitudine. Riscul prezintă mai multe caracteristici:

este păgubitor

odată ce efectele s-au produs nu mai pot fi înlăturate

apare în procesul activității umane, social,politic,economic

apare în raportul dintre om și natură

Riscul bancar este un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care poate provoca de cele mai multe ori efecte negativeasupra activităților respective, prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectând funcționalitatea băncii.

În cel de-al doilea subcapitol care se numește „Particularități de manifestare a riscurilor bancare” am analizat modul de gestionare a riscurilor bancare care se realizează prin management-ul activ și pasiv, dar și înclinația la risc care reprezintă un termen general menit să masoare tendința unor persone pentru un grad de risc mai ridicat sau mai scazut. Referitor la cel de-al treilea subcapitol intitulat “Tipologia riscurilor bancare.Noi forme de manifestare” am amintit despre riscurile deja existente reglementate de Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel care a înregistrat opt categorii de risc și anume :riscul de credit, riscul de țară și de transfer, riscul de piață , riscul ratei dobânzii, riscul operational , riscul de lichiditate, riscul legislativ ,riscul de reputație; dar și despre unele riscuri nou apărute care se datorează unei forme perfecționate de operare prin diferite sisteme electronice. În acest subcapitol am ajuns la concluzia că sunt multiple forme de riscuri bancare grupate în diferite categorii fie de specialiști fie de BNR.

În subcapitolul patru care se numește “ Prezentare BRD-GSG” am ales să vorbesc despre momentele cheie în istoria băncii, BRD fiind cea mai importantă bancă private cu o tradiție de peste 90 de ani în România , despre management-ul băncii care este împărțit în Consiliul de Administrație și Comitetul de Direcție, dar și despre oferta de produse și servicii.

BRD- Groupe Société Générale este o bancă universală și deține o poziție privilegiată pe piața românească, din punctul de vedere al serviciilor bancare oferite persoanelor fizice și juridice.

BRD se află in topul băncilor care activează pe piața creditelor pentru persoane fizice și pe cea a cardurilor bancare. Forța de vânzare a băncii acționează printr-o rețea de 900 de unități. Banca combină avantajele cunoașterii pieței locale cu avantajele oferite de apartenența la rețeaua internațională a Société Générale. BDR oferă o gamă largă de produse și servicii atat persoanelor fizice cât și persoanelor juridice.

Cel de-al doilea capitol intitulat “Studiu de caz privind managementul riscului de rată a dobânzii pe exemplul BRD-GSG” are o semnificație majoră în această lucrare. În acest capitol am dezvoltat conceptual de risc al ratei dobânzii, modul de gestionare al riscului și am facut o analiză a riscului de dobândă în sistemul bancar din România, particularizând pe exemplul BRD-GSG.

În primul subcapitol care se numește ”Conceptul de risc al ratei dobânzii” am ales să vorbesc despre activitatea băncilor, ca și intermediari în circuitul capitalurilor care are drept sursă principală de venit dobânda, respectiv marja dobânzii. Marja dobânzii reprezintă diferența dintre veniturile încasate sub formă de dobânzi pentru creditele acordate și plasamentele băncilor remunerate pe principiul dobânzii, și cheltuielile efectuate sub formă de dobânzi corespunzătoare resurselor mobilizate. Riscul ratei dobânzii este o componentă a riscului de piață, acesta reprezentând riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care apar ca urmare a fluctuațiilor pe piață ale ratei dobânzii.

În cel de-al doilea subcapitol intitulat „Instrumente și tehnici de gestiune a riscului de rată a dobânzii” am analizat modul de gestionare al riscului de rată a dobânzii. Gestiunea riscului ratei dobânzii are drept scop înlăturarea riscului, adică adaptarea permanentă a dobânzilor și scadentelor aferente activelor si pasivelor și acoperirea riscurilor, ca metodă la care management-ul băncii apelează datorită faptului că este greu de realizat un portofoliu imun la variatiile ratei dobanzii. Riscul ratei dobânzii trebuie gestionat în așa fel încat să se obțină o marjă a dobanzii cât mai ridicată și mai stabilă în timp. Cele mai avansate metode de gestionare a riscului de rată a dobânzii includ masurarea GAP la diferite termene de scadență, masurarea dinamicii GAP-ului, pe baza unor estimari de reinvestire și rate, masurarea duratei pentru activele băncii.

În subcapitolul trei “ tendințe și perspective în gestionarea riscului de rată a dobânzii în cadrul sectorului bancar Românesc” am analizat în primă fază influențele crizei actuale asupra sectorului bancar Românesc , dar și asupra riscului de rată a dobânzii. BNR a avut și are un cuvânt important de spus în gestionarea crizei economice și anume a vizat atenuarea creșterii nesustenabile a creditului și a constat în masuri de politică monetară care să tempereze dinamica segmentului in valută, prin folosirea unor instrumente care să reducă atractivitatea acestuia în raport cu componența în lei: fie prin operațiuni de modificare a ratei RMO, fie prin operațiuni de coroborare a dobânzilor la creditele în lei, fie prin operațiuni pe piața monetară și valutară. Unii specialiști nu au împărtășit propunerile Bănci Naționale considerându-le greșite, însă au fost și specialiști care au susținut cu tărie aceste propuneri. În timpul crizei actuale BNR a scăzut rata dobânzii de politică monetară ajungând în present la valoarea de 3,5 %.

În cel de-al patrulea subcapitol “Modalități de gestionare a riscului de rată a dobânzii în cadrul BRD-GSG” am analizat atât strategia băncii cât și indicatorii riscului de rată a dobânzii. Strategia băncii, are în vedere neacceptarea riscurilor individuale sau acumularea de riscuri care nu pot fi măsurate sau a căror consecință finală ar putea influența poziția băncii pe piața concurențială sau i-ar pune sub semnul întrebării existența. În acest subcapitol am ajuns la concluzia că BRD iși gestionează foarte bine riscul de rată a dobânzii obținând rezultatecare se încadrează în termeni stabiliți.

BIBLIOGRAFIE

Basno Cezar, Dardac Nicolae, ”Management bancar”, Editura Economică, București, 2002;

Basno Cezar și colaboratorii, ”Produse, costuri și performanțe bancare”, Editura Economică, București, 2000;

Brendea C. și colectiv, ”Riscul și performanța creditului bancar în România”, Editura Coresi, București, 2001;

Dănilă N. și colaboratorii, Management bancar, funadmente și orientări”, Editura Economică, București, 2000;

Dedu V., ”Management bancar”, Editura Mondan, București, 1997;

Giurgiu Aurel Ioan, ”Finanțele firmei”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000;

Lăzărescu Sorin și colectiv, ”Managementul riscului și măsurarea performanțelor bancare”, Editura ASE, București, 2004;

Manta Alina, ”Riscul și performanța în activitatea bancară ”, Editura Universitaria, Craiova, 2009;

Manta Alina, ”Tendințe și perspective în modelarea riscurilor financiar- bancare în contextul crizei financiare internaționale”, Editura Universitaria, Craiova, 2013;

Negrea Radu, ”Diversificarea riscului bancar”, Piața financiară, nr. 9/1998;

Nitu Ion: Managementul riscului bancar”, Editura Expert, Bucuresti 2000;

Oprițescu Marin , Manta Alina și colaboratorii, ”Managementul riscului și performanțelor bancare”, Editura Universitaria, Craiova, 2006;

Oprițescu Marin, Popescu Jenica, Manta Alina, ”Monedă, credit, bănci”, Editura Sitech, Craiova, 2012;

Oprițescu Marin, Spulbăr Cristi, ”Considerații privind reforma sistemului monetra și restructurarea sistemului bancar”, Analele Universității din Craiova, Seria Șiințe Economice, Editura universitaria, Craiova, 1996;

Oprițescu Marin și colectiv, ”Monedă și credit”, Editura Universitaria, Craiova, 2003;

Oprițescu Marin și colectiv, ”Monedă și credit, studii de caz”, Editura Universitaria, Craiova, 2003;

Predescu Liliana, ”Activitatea bancară între performanță și risc”, Editura Expert, București, 2005;

Rotaru Cristina, ”Managementul performanței bancare”, Editura Expert, București, 2000;

Roxin Luminița, ”Gestiunea riscurilor bancare”, EDP, București, 1997;

Stoian Ion, ”Metode și studii de caz privind managementul riscurilor și tranzacțiile de afaceri”, Editura Oscar Print, București, 1999;

Trenca Ioan, ”Metode și tehnici bancare. Principii, reglementări, experiențe”, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2002;

www.ase.ro

www.brd.ro

www.bnr.ro

www.google.ro