Managementul Riscului de Rata a Dobanzii

CUPRINS :

1.RISCUL DE RATA A DOBANZII………………………………….1-25

1.Dobanda :concept si functii.Rata dobanzii :riscul de rata a dobanzii

2.Masuri de acoperire a riscului de rata a dobanzii. Comitetul de la Basel

3. Reglementari Basel II in Romania

4.Surse si efecte ale riscului de rata a dobanzii

5..Limite de risc. Sensibilitatea ratei dobanzii

2.CAZUL UNEI BANCI COMERCIALE DIN ROMANIA.CONCLUZII SI PROPUNERI………………………26-50

Dobanda este analizata in legatura cu imprumuturile banesti si considerata in sens restrans, ca reprezintand :

plata pentru o suma imprumutata (Guitton Henri, Economie politique)

recompensa pentru renuntarea la lichiditate pe o anumita perioada de timp (Keynes, Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor)

partea din plusvaloare incasata de creditor ( persoana fizica sau juridica ) de la debitor, ca plata pentru capitalul de imprumut cedat (Kiritescu, Moneda. Mica enciclopedie)

pretul pe care oamenii il platesc pentru a obtine resursele acum in loc sa astepte pana vor castiga banii cu care sa cumpere resursele

o prima platita pentru a intra in stapanirea curenta a resurselor" (Heyne, Modul economic de gandire)

Dobanda este in mod firesc comuna cu conceptul de capital si cu elementele timp si risc. Rolul capitalului in activitatea economica este acela de a contribui la sporirea productiei, la cresterea productivitatii, indiferent ca provine din resurse proprii sau imprumutate.

In aceasta acceptiune, dobanda este "un excedent, ce revine sub forma de venit oricarui posesor a unui capital antrenat intr-o activitate economica" (Economie Politica – Note de curs), este "pretul specific platit pentru orice capital care constituie o alta categorie de factori de productie" (Samuelson, L'Economique).

Dobanda este recompensa ce revine posesorului de capital pentru aportul adus la productie; ea este "pretul pentru a pune economia in serviciul investitiei" (Andre Page, Economie politique).

Daca pentru resursele imprumutate se considera justificata dobanda, atunci, gandind economic, ea se cuvine si resurselor proprii folosite in calitate de capital. Nici un posesor de economii nu si le-ar utiliza pentru investitii proprii daca n-ar spera sa obtina un echivalent cu dobanda pietei.

Tocmai speranta obtinerii unui venit din utilizarea capitalului il determina sa economiseasca si sa investeasca. Venitul cuvenit posesorului capitalului, la nivelul dobanzii pietei, se justifica prin faptul ca, prin utilizarea capitalului in prezent, are loc sporirea productiei, cresterea productivitatii si castigurilor viitoare.

Dobanda nu este, deci, o caracteristica doar a capitalului imprumutat, ci a oricarui capital, prin a carui folosire sporesc resursele viitoare. Daca posesorul capitalului este si intreprinzator, el va insusi in mod direct, din vanzarea marfurilor, remuneratia capitalului echivalenta cu dobanda pietei ca parte a profitului normal, minimum sau necesar; daca el il da cu imprumut, va primi dobanda, ca venit indirect, printr-un act de imprumut, de la debitor.

Pentru debitor, dobanda este un cost, o plata inclusa in costul de productie. El plateste dobanda pentru a intra in stapanirea curenta a resurselor, care este mai de pret decat stapanirea viitoare a acelorasi resurse.

Atata timp cat oamenii cred ca isi pot spori productivitatea in viitor, prin intrarea, in prezent, in stapanirea resurselor si crearea de capital din ele, vor fi dispusi sa plateasca o prima pentru a obtine resursele acum, in loc sa astepte pana le vor castiga.

Dupa unii economisti, dobanda se descompune in urmatoarele componente:

prima de risc, care constituie o compensatie a riscului la care se estimeaza sa fie expus platitorul, majorandu-se in functie de nivelul de insecuritate al operatiunii;

costurile gestionarii, adesea suportate de imprumutator pentru a controla solvabilitatea

dobanda pura, ceea ce ramane din dobanda bruta (totala) dupa scaderea primei de risc si a costurilor gestionarii

Rata dobanzii

Este pretul platit pentru a dispune timp de un an de 100 unitati monetare. Ea reprezinta raportul procentual dintre marimea absoluta a dobanzii anuale platite si creditul acordat

Marimea dobanzii totale este direct proportionala cu marimea creditului acordat, durata lui in ani si rata dobanzii.Marimea dobanzii se stabileste pe piata in functie de cererea si oferta de capital, si depinde de o serie de factori economici si politici, cum ar fi marimea procesului inflationist.

Din cauza acestui proces, s-a trecut de la dobanda fixa, la dobanda variabila, care se calculeaza periodic (de regula la 3 luni) in functie de evolutia dobanzii pe piata. In felul acesta creditorul se apara de pierderea care ar rezulta pentru el din fixarea unei dobanzi neschimbate la acordarea creditului intr-o perioada de ascensiune a dobanzii.

Datorita inflatiei vom intalni rata nominala a dobanzii (dobanda cuvenita prin contractul de credit) si rata reala a dobanzii reale.

In conditiile in care, de exemplu, rata nominala a dobanzii este de 50 %, iar rata inflatiei este de 40%, rata dobanzii reale va reprezenta 7,14 % (dobanda reala pozitiva), ceea ce inseamna ca se recupereaza puterea de cumparare a capitalului angajat si o suma ce reprezinta dobanda reala, de dimensiuni mult diminuate, in raport de nivelul nominal.

Dimpotriva, in cazul in care rata nominala a dobanzii este de 50%, iar rata inflatiei este de 80%, rata dobanzii reale va reprezenta – 16,66% (sau altfel spus dobanda reala negativa de 16,66%), ceea ce evidentiaza nu numai lipsa oricarui profit pe seama acestei operatiuni, dar si o pierdere substantiala din puterea de cumparare a capitalului avansat.

Incepand din 1 ianuarie 1999 de Uniunea Europeana adopta moneda unica euro in 12 tari membre, stabilindu-se propriile sale repere pe piata interbancara de capital si piata financiara : Euribor si Eonia.

Euribor (Euro Interbank Offered Rate) este rata interbancara a depozitelelor la termen in euro oferita de o banca altei banci si este publicata la 11.00 a.m. CET cu data spot( T+2), fiind publicata pentru prima data la 30 Decembrie 1998.

Aceasta rata este sustinuta de catre FBE (European Bankinking Federation) si reprezinta ratele a 4500 de banci in 24 de state membre ale UE, Irlanda, Norvegia, Suedia si ACI (Financial Market Association).

Stabilirea ratei Euribor se face pe criterii si studii de piata ale bancilor de prim rang indreptate catre produse de creditare selectate astfel incat sa se asigure ca diversitatea pietei monetare este reflectata adecvat, Euribor devenind un reper eficient si reprezentativ in acest sens.Reuters (Moneyline Telerate) a devenit responsabil pentru formarea si publicarea sa.

Eonia (Euro OverNight Index Average) este rata efectiva overnight formata ca medie a imprumuturilor tranzactionate peste noapte pe piata interbancara de catre bancile din zona euro.Se formeaza de catre Banca Centrala Europeana iar bancile care contribuie sunt aceleasi care stabilesc rata Euribor

Ambele rate se folosesc pentru numeroase tranzactii pe piata derivativelor.In scopul promovarii eficiente a produselor expuse riscului de credit, banca aplica proceduri, standarde de generare, autorizare, monitorizare a afacerilor, clasificare a acestora si a imprumutatilor bazate pe principiile elaborate de Comitetul Basel II, tinind cont de realitatile pietei de moment, evolutiile careia cer interveniri si modificari.

Riscul de credit, are trei abordări posibile in contextul variatiilor ratei dobanzii :

Riscul de rata a dobanzii este riscul evolutiilor nefavorabile ale rezultatelor ca urmarea a modificarilor ratelor.Riscul de rata este rezultatul a doi factori: pozitia ratei reprezentata de diferite linii de bilant afectate de miscarile de pe piata si de incertitudine privind marja dobanzii.

Aceasta din urma creste cu volatilitatea ratei pe de o parte, si cu expunerea la riscul de rata, pe de alta parte.

Instrumentul clasic de masurare a pozitiei ratei este gap-ul ratei , diferenta dintre activele si pasivele care variaza pe o anumita perioada .

Din punct de vedere al riscului de rata distinctia care conteaza este «sigura-nesigura «  pe o perioada data curenta sau viitoare. Fluctuația ratelor de dobândă a făcut ca riscurile asociate să capete o importanță din ce în ce mai mare pentru operatorii economici.

Fluctuația ratelor de dobândă se măsoară luând în considerare câteva criterii cum ar fi: tendința fundamentală de creștere sau scădere a ratelor de dobândă, volatilitatea (amplitudinea valorilor in jurul valorii medii) sau viteza (variația dobânzilor într-un timp determinat).

În ultimile doua decenii contractele futures pe rata dobanzii au devenit extrem de atractive in contextul amplificarii operatiunilor pe pietele bancare și financiare și a volatilitatii dabanzilor bancare și implicit a celor asociate titlurilor financiare din categoria instrumentelor monetare și a celor de capital.

Fiecare tranzactie efectuata in cadrul unei banci afecteaza profilul riscului de rata a dobanzii.Institutiile bancare difera prin modul si nivelul in care isi doresc asumarea risului de rata a dobanzii, incercand sa isi minimizeze expunerea la risc.

Procesele si sistemele prin care o banca isi identifica si masoara riscul de rata a dobanzii trebuie sa se apropie de natura si complexitatea operatiunlor efectuate, sisteme ce pot veni cu informatii adecvate ptr ca aceasta sa isi reduca expunerea la risc.Pentru a gasi masurile de acoperire potrivite, managementul bancar trebuie sa identifice sursele majore si sa ia in considerare natura mixului de politici si activitati.

Basel II este abrevierea de la “Noul Acord Basel II privind Capitalul”.Aceasta intelegere internationala defineste regulile adoptate de catre banci in vederea pregatirii schimbarii mediului legislativ.

Aceste reguli sunt facute pentru limitarea posibilitatii aparitiei unei alte crize bancare internationale prin asigurarea unui cuantum al capitalului fiecarei banci in masura sa sustina activitatile cu un grad mare de risc al acestora.

Comitetul Basel pentru supraveghere bancara a fost inființat la sfârșitul anului 1974 sub auspiciile Băncii Reglementelor Internaționale iar scopul sau principal este asigurarea stabilității financiare și monetare în principalale 10 țări cele mai dezvoltate :

Obiective:

stabilirea unei reglementări privind capitalul minim al băncilor necesar acoperirii riscurilor

îmbunătățirea calității managementului riscului

Comitetul de la Basel privind supravegherea bancara a emis in septembrie 1997 o lista de 13 principii privind metodele de acoperire a riscului de rata a dobanzii, principii cu aplicabilitate generala referitoare la procesul de management al riscului ce include deasemenea dezvoltarea strategiei de piata, controlul intern si adecvarea activelor si pasivelor.

Abordarea specifica aleasa de fiecare banca pentru monitorizarea riscului de rata a dobanzii depinde de o serie de factori si tehnici precum si de auditul extern privind prudentialitatea bancara.

Aceste principii sunt :

Pentru asumarea responsabilitatii sale conducerea bancii trebuie sa adopte strategii si politici privind managementul de rata a dobanzii asigurandu-se ca managerii superiori urmaresc toti pasii necesarii monitorizarii si controlului riscului.Aceasta trebuie tinuta la curent cu regularitate privind expunerea bancii.

Managementul superior trebuie sa se asigure ca structura activitatii bancii si nivelul riscului de rata dobanzii pe care si-l asuma sunt controlate cu succes, sunt alese cele mai bine politici si proceduri pentru limitarea riscului iar resursele bancii pot evalua si controla riscul de rata a dobanzii.

In mod individul fiecare banca trebuie sa isi defineasca propriile chei de management de acoperire a riscului de rata a dobanzii pentru evitarea potentialelor conflicte de interese.

Este esential ca bancile comerciale sa isi defineasca polititii bancii si nivelul riscului de rata dobanzii pe care si-l asuma sunt controlate cu succes, sunt alese cele mai bine politici si proceduri pentru limitarea riscului iar resursele bancii pot evalua si controla riscul de rata a dobanzii.

In mod individul fiecare banca trebuie sa isi defineasca propriile chei de management de acoperire a riscului de rata a dobanzii pentru evitarea potentialelor conflicte de interese.

Este esential ca bancile comerciale sa isi defineasca politicilile si metodele de masurare a riscului in concordanta cu natura si complexitatea activitatilor.

Totodata este importanta identificarea riscului inerent de rata a dobanzii in noile produse si activitati practicate si sa se asigure ca acestea sunt subiectul procedurilor de control inainte de a fi introduse si promovate pe piata.

La diferite nivele de decizii sunt aplicate instrumente ale politicii de gestionare a riscului, in evolutia rate dobanzii urmarindu-se volatilitatea si spreadul riscului.

Responsabilitatea trebuie bine inteleasa de catre managementul riscului si intreg managementul bancar iar masurile luate trebuie sa acopere toate sursele materiale de aparitie a riscului de rata a dobanzii

Bancile trebuie sa isi stabileasca si sa isi accentueze limitele si practicile de mentinere a expunerii la risc in limitele politicii interne a acestora.

Cuantificarea riscurilor presupune exprimarea in cifre a posibilelor efecte negative asupra rezultatului bancar, desi uneori in practica sunt dificil de caracterizat toate pozitiile riscante prin valori statistice deoarece nu toate activitatile bancare genereaza fluxuri de numerar.

Societatile bancare trebuie sa isi masoare vulnerabilitatea fata de pierdere in conditiile pietei.

Acestea trebuie sa detina un sistem adecvat de masurare, monitorizare , control si sa isi raporteze expunerea la risc, rapoarte prezentate periodic catre conducerea bancii, managementul superior si chiar cazul managerilor unei anumite activitati.

Un control intern adecvat presupune evaluari si revizuiri ale efectivului intregului sistem si atunci cand este necesar sa se asigure de sporirea controlului, rezultatele fiind prezentate autoritatilor de supraveghere.

Bancile necesita revizuirea si validarea fiecarui pas al procesului de masurare a riscului, revizuirea facandu-se de catre diferite unitati din cadrul organizatiei inclusiv ALCO si personalul trezoreriei.

Printre elementele validate si revizuite de auditul bancar se numara :

adecvarea masurilor de masurare a riscului specifice in conditiile tipului, scopului si complexitatii activitatii bancare respective

acuratetea noilor elemente incluse in modelul de gestioanare a riscului. Aceasta include verificarea ca balanta si conditiile contractuale sunt corect prezentate si ca toate instrumentele majore, portofoliul si toate activitatile sunt incluse in model

rezonabilitatea scenariilor de rata a dobanzii

calcule valide ale masurarilor riscului de rata

Controlul riscului este necesar pentru a verifica daca reglementarile bancare sunt respectate si daca instrumentele de gestiune sunt corect aplicate, bazandu-se pe prevenirea acestuia.

Primul acord Basel privind adecvarea capitalului a fost implementat în anul 1988

► A stabilit un raport de minim 8% între capitalurile proprii și activele ponderate în funcție de risc

► Practica a demonstrat că între nivelul capitalului și risc este dificil de stabilit un raport asigurator

► Studiile cantitative au arătat că, la nivelul țărilor membre UE, obiectivul Basel I a fost realizat, cu o marjă așteptată de eșec de circa 5%.

Bancile trebuie sa isi masoare capitalul raportat la nivelul riscului de rata a dobanzii pe care sunt dispuse sa si-l asume

Basel II, noul acord Basel de adecvare a capitalului definește regulile ce trebuie adoptate de către bănci în vederea pregătirii schimbării mediului legislativ

În plan mai larg, macroeconomic, se dorește o stabilitate a pieței financiare internaționale printr-un mai eficient management al riscului. La stabilirea capitalului optim al instituțiilor de credit în măsura să susțină activitățile cu un grad mare de risc, Comitetul Basel are în vedere trei obiective :

► siguranță → protejarea clienților împotriva riscului sistemic

► soliditate → asigurarea stabilității în sistemul bancar și prevenirea riscului

► eficiență

Bancile trebuie sa ofere opiniei publice informatiile necesare asupra nivelului riscului de rata a dobanzii si politicile sale de mangement bancar.

Disciplina de piata poate fi asigurata prin cresterea transparentei activitatii fiecare banci. Publicarea tuturor informatiilor referitaore la activitatea bancilor va permite evidentierea pentru participantii la piata a riscurilor la care s-au expus bancile precum si a capitalului calculat si constituit pentru acoperirea respectivelor riscuri.

Sistemele bancare trebuie aduse la nivelul standard de acoperire a riscului pentru facilitarea monitorizarii acestuia si luarea masurilor necesare adecvarii capitaului.

Autoritatile de supraveghere trebuie sa obtina de la banci suficiente informatii necesare evaluarii riscului de rata a dobanzii.

Supravegherea prudentiala se axeaza pe necesitatea ca supraveghetorul sa se asigure ca orice banca dispune de procese interne in masura sa evalueze gradul in care adecvarea capitalului este asigurata corespunzator.

Basel II a stabilit norme de convergenta bancara in domeniul prudentei bancare :

Incurajează îmbunătățirea managementului riscului

Îmbunătățește sensibilitatea capitalului la riscul de pierdere din credite

Oferă o aliniere mai bună a reglementărilor de capital la riscurile fundamentale

Acordă posibilitatea dimensionării capitalului propriu proportional cu riscul asumat, evaluat pe baza unor ratinguri stabilite

Acoperă o gamă mai cuprinzătoare a riscurilor

Oferă băncilor posibilitatea de a opta în ceea ce privește modalitatea de evaluare a riscurilor

Integrează cerințele de capital într-un cadru mai larg, cuprinzând pe lângă riscul de credit și rolul autorităților de supraveghere, precum și al disciplinei de piață

Reguli perfecte nu sunt posibil

Acest process complex de gestionare a riscului de rata necesita evaluarea performantelor obtinute in urma acoperirii. Masurarea acestora arata calitatea gestiunii precum si aspectele negative si pozitive ale acestui proces.

Corectarea veniturilor cu riscurile asumate presupune calculul randamentului in functie de rata dobanzii fara risc, de randament si volatilitatea portofoliilor.

Unul dintre obiectivele Comitetului de la Basel a fost masurarea riscului de rata a dobanzii in bancile cu activitate internationala.Membrii acestuia au considerat riscul de rata a dobanzii ca fiind un risc semnificativ pe care bancile ar trebuie sa il monitorizeze foarte atent .

Urmarirea acestuia necesita o abordare comuna si discreta chiar in conditiile diversitatii produselor bancare, si comportamentului clientelei.

Un pas important il reprezinta calcularea diferentei dintre active si pasive.

O banca este expusa la riscul de rata a dobanzii de fiecare data cand sensibilitatea activelor sale nu concorda cu sensibilitatea pasivelor sau pozitiile bilantiere.

Pentru o banca ale carei pasive sunt mai sensibile decat activele o crestere a ratei dobanzii reduce venitul net prin cresterea costurilor necesare productivitatii activelor si vice-versa.

Obiectivul principal al masurarilor riscului este de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca iar obiectivul central al activitatii bancare il reprezinta obtinerea unui profit cat mai mare pentru actionari.

Numai ca nu intotdeauna aceste doua obiective-cel general si cel sectorial se afla in concordanta.

S-ar putea ca, in anumite situatii, costul implementarii si exploatarii procedurilor care vizeaza gestiunea riscului sa fie mai mare decat expunerea potentiala la risc.Ceea ce nu inseamna decat ca si aceste programe trebuie selectate in functie de criterii de eficienta.

Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai constiinciosi in indeplinirea sarcinilor de serviciu.

O gestiune eficienta isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii.Deoarece riscul este o sursa de cheltuieli neprevazute , gestiunea lor adecvata pentru stabilizarea veniturilor in timp are rolul uni amortizor de soc.

Daca procesul de gestiune a riscului de rata si sistemul global de management sunt efective , atunci banca va avea succes, folosind paradigma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei.

Reglementarile Basel II, alte reglementari menite sa alinieze legislatia Romaniei la cea a tarilor din UE, precum si competitia in crestere produc deja presiuni importante asupra bancilor romanesti si in cadrul acestora, asupra sistemelor informatice.

Pentru multe din aceste sisteme este necesara o regandire arhitecturala, care sa permita abordarea consolidata si totodata, flexibila, a pietei, precum si vanzarea unor produse sau servicii financiare complexe si adaptate mediului economic in continua schimbare.

Basel II, in particular, solicita bancilor sa efectueze calcule sofisticate pentru a determina nivelul reglementat de capital: capitalul minim pe care banca trebuie sa-l detina pentru a echilibra in balanta pierderile posibile.

Aceste calcule trebuie realizate pe baza unor date corecte, captate si stocate electronic de-a lungul mai multor ani de zile in conditii care sa garanteze acuratetea lor.

In stabilirea capitalului, banca trebuie sa ia in considerare riscuri „clasice“ cum ar fi riscul de credit, dar si riscuri operationale cum ar fi riscurile de frauda, de securitate, de proasta functionare a sistemelor informatice sau de posibile catastrofe naturale.

Basel II implica o responsabilitate mai mare decat pana acum in buna functionare a sistemului informatic al bancii atat pentru departamentul informatic, cat si pentru managementul bancii.

Alinierea la reglementarile Basel II a sistemelor si serviciilor informatice implica stabilirea strategiei de urmat si alocarea corespunzatoare de fonduri (care pot fi substantiale).

Daca strategia nu este buna si fondurile alocate nu sunt utilizate corect, pierderile pentru banca pot fi irecuperabile.Desi alinierea la reglementarile Basel II (cel putin in prima faza) poate fi privita ca o noua povara, o analiza mai detaliata poate scoate in evidenta ca aceasta reprezinta prilejul diferentierii competitive a institutiilor bancare.
Exista beneficii importante pe care o investitie corespunzatoare in tehnologia si serviciile necesare alinierii la Basel II poate sa le aduca atat bancii, cat si clientilor.In contextul conformitatii cu recomandarile Basel II, analistii cu recunoastere internationala

atrag atentia asupra necesitatii unei relatii mai strans care trebuie sa existe intre managementul la varf al bancii si departamentele de infrastructura de operare (back-office).
Ceea ce aduce nou Basel II in primul si in primul rand, este ideea ca managementul bancii are o responsabilitate mai mare decat pana acum in asigurarea acuratetii datelor care vor alimenta „masina de calcul al riscurilor“.

Aceasta presupune, intre altele, o atentie deosebita care trebuie acordata bunei functionari a sistemului informatic al bancii.

Un mesaj important este ca institutia bancara trebuie sa-si construiasca un fundament solid atat prin investitii bine planificate in infrastructura legata de managementul datelor, integrarea aplicatiilor, continuitate operationala, cat si prin revizuirea procedurilor si politicilor interne.

Dupa ce s-a realizat acest fundament, banca poate aborda modele si metodologii de calcul a riscurilor, utilizand produse software specializate.

Managementul Riscului reprezinta o provocare pentru sistemul bancar, in perspectiva aderarii la Acordul Basel II.In Bucuresti 18 noiembrie 2003 – IBM Romania si Grupul VIVEO au organizat, in colaborare, seminarul cu tema „Managementul Riscului – o provocare pentru sistemul bancar, in perspectiva aderarii la Acordul Basel II”.

Grupul VIVEO este un furnizor european important de produse si servicii IT din domeniul financiar-bancar.Acest seminar vine in intampinarea noilor cerinte de pe piata bancara internationala, ce impun si bancilor romanesti, o data cu intrarea in vigoare a Acordului Basel II, 2005-2007, sa se alinieze la noile cerinte legislative.

Prezentarile sustinute cu aceasta ocazie de specialistii IBM si VIVEO s-au concentrat asupra unor subiecte de un deosebit interes: provocarile si solutiile propuse pentru domeniul bancar, impactul pe care acordul comisiei BASEL II il are asupra sistemului financiar-bancar, cerintele si solutiile pentru compatibilitatea cu Acordul Basel II, precum si gama de produse oferite de cele doua companii pentru domeniul bancar.

Provocarile si solutiile in industria bancara: tendintele din industria bancara, initiativele ce trebuie luate in considerare de o banca se axeaza in principal pe:

eficienta, in contextul reducerii costurilor si, in acelasi timp, cresterea veniturilor, automatizarea si integrarea proceselor, consolidarea serverelor, adoptarea Linux, outsourcing / utilitare, etc;

flexibilitate, cu accent pe stabilitatea castigurilor, reducerea cerintelor privind rezerva de capital, gestionarea riscurilor / pierderilor;

diferentiere de competitie, prin axarea, cu prioritate, pe cerintele-cheie ale clientului, respectiv cresterea veniturilor.

Avantajele noilor cerinte prudentiale

urmăresc specificul activității fiecărei instituții de credit și profilul de risc pe care aceasta îl prezintă

conduce la dezvoltarea pieței agențiilor de ratin

asigură diversificarea metodelor privind evaluarea riscurilor și stabilirea cerințelor de capital de la un nivelsimplificat la un nivel sofisticat

determină o reducere a cerințelor de capital în contextul evoluției de la o abordare simplificată la

abordări avansate

presupune formarea resurselor umane în vedereautilizării eficiente a procedurilor de evaluare aagențiilor de rating, desfășurarea procesului de

supraveghere șivalidarea modelelor interne ale instituțiilor de credit

stimulează transparența și disciplina de piață

Obiectivul principal al Basel II (Directiva nr. 12 din 2000 a CE, revizuită și actualizată):

Asigurarea unui cadru mai flexibil pentru stabilirea cerințelor de capital, adecvat profilului de risc al instituțiilor de credit

Crearea premiselor pentru stabilitatea sistemului financiar

Etapele strategiei BNR pentru implementarea noului accord de capital sunt:

Etapa 1

inițierea dialogului și realizarea schimbului de informații cu sectorul bancar (mai-noiembrie 2005),în cadrul căreia principalele activități sunt:

realizarea unei evaluări generale cu privire la instrumentele de management al riscului și cunoașterea poziției instituțiilor de credit în ceea ce privește opțiunile naționale (adoptarea abordării standard sau a celei bazate pe modele interne);

informarea și stabilirea dialogului cu alte autorități naționale (Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare) și internaționale (autorități de supraveghere din alte state);

evaluarea necesităților de formare profesională la nivelul sectorului bancar, inclusiv la nivelul autorității centrale.

Etapa a 2-a: dezvoltarea mijloacelor pentru realizarea supravegherii sectorului bancar la standardele impuse de Noul Acord de Capital (decembrie 2005 – mai 2006)

În această etapă, eforturile vor fi canalizate simultan în următoarele domenii:

transpunerea în cadrul legislativ național a Directivelor europene

activități de supraveghere de la sediul băncii centrale (off-site) și misiuni la sediul instituțiilor de credit (on-site) pentru verificarea pregătirii implementării Basel II

asigurarea premiselor stabilității financiare în perioada aplicării acordului basel II

Etapa a 3-a: procesul de validare de către Banca Națională a României a modelelor interne de rating utilizate de instituțiile de credit pentru evaluarea clienților și a portofoliului de credite existente (iunie-octombrie 2006)

Etapa a 4-a: procesul de verificare a aplicării prevederilor Noului Acord de Capital în sectorul bancar (începând cu luna ianuarie 2007)

In ceea ce priveste riscul operational in tara noastra Basel II propune mai multe metode de gestionare:

In ceea ce priveste riscul de credit elemente de noutate ale Basel II ar fi:

Lărgirea gamei ponderilor de risc de credit de la un număr de 4 categorii la 8 (0%, 10%, 20%, 35%, 50%, 75%, 100% și 150%)

Diversificarea instrumentelor de diminuare a riscului de credit (recunoașterea ca diminuatoare de risc de credit a garanțiilor oferite de administrații locale și regionale, entități din sectorul public sau alte entități cu rating ridicat, utilizarea instrumentelor derivate – credit default swap, total return swap, credit linked notes)

Utilizarea rating-urilor pentru evaluarea clienților (ex.: pentru autorități centrale, corporații, instituții de credit etc.) stabilite de agenții de rating independente.

Indicatorii de performanță ai sistemului bancar in Romania conform noului accord Basel sunt:

Riscul de rata a dobanzii reprezinta expunerea bancii la variatiile ratei dobanzii.Acceptarea riscului reprezinta un fapt normal si poate fi o importanta sursa de crestere a profitabilitatii si cotei de piata.

Variatiile ratei dobazii afecteaza castigurile bancilor prin schimbarile de venit net si cheltuieli operationale.Ca urmare un management al riscului eficient care sa poata mentine riscurile in limite prudentiale este esential pentru siguranta si linistea unei societati bancare.

Inainte de a scoate in evidenta principiile care stau la baza managementului riscului de rata a dobanzii trebuie facuta o scurta prezentare a surselor si efectelor acestui tip de risc.

Aceasta include :riscul de recalculare, yield curve risk, basis risk si riscul operational.

Castigul asteptat se bazeaza pe impactul variatiilor ratei dobanzii pe termen scurt in timp ce valoarea economica se bazeaza pe valoarea veniturilor nete inregistrate.

Expunerea la riscul de rata a dobanzii este afectata de cele patru tipuri de risc precizate mai sus.

In calitate de intermediari financiari financiari bancile se confrunta cu riscul de rata a dobanzii sub mai multe aspecte.

Prima si cea mai des amintita forma a riscului de rata a dobanzii apare prin diferenta de timp intre maturitate (pentru ratele de dobanda fixa) si recalculare (pentru ratele de dobanda variabila) pentru activele si pasivele bancii.

In timp ce aceste schimbari sunt fundamentale pentru activitatea bancara pot expune venitul net si valoare economica la fluctuatii neanticipate odata cu variatia ratei dobanzii.

De exemplu o banca care a stabilit pe termen lung o rata fixa pentru un imprumut acordat si un depozit atras pe termen scurt se poate confrunta cu un declin in ceea ce priveste venitul asteptat aceasta datorita faptului ca venitul castigat ca urmare a creditului acordat este fix pe perioada respectiva in timp ce dobanda platita pentru depozitul atras este variabila si creste dupa scadenta aceastuia.

Efecte ale riscului de rata a dobanzii

Asa cum am aratat mai sus, variatiile ratei dobanzii poate avea efecte adverse atat in ceea ce priveste castigul bancii cat si valoarea economica, aceasta dand nastere la doua perspective adverse si complementare de gestionare a expunerii la risc.

In perspectiva castigurilor analiza trebuie canalizata asupra impactului schimbarilor ratei dobanzii fata de obligatiile financiare si castigurilor raportate.Aceasta reprezinta abordarea traditionala a riscului de rata a dobanzii asumat de catre fiecare banca.

Variatia castigurilor obtinute de societatile bancare este un punct important pentru analiza riscului de rata a dobanzii pentru ca diminuarea castigurilor sau pierderilor ameninta stabilitatea financiara prin subestimarea capitalului adecvat si prin scaderea increderii populatiei.

Valoarea economica asteptata.

Sensibilitatea valorii economice asteptata fata de fluctuatiile ratei dobanzii reprezinta un important aspect luat in considerare de catre actionari, management si supraveghetorii bancari.

Valoarea economica a unui instrument bancar este vazuta ca valoarea asteptata a veniturilor nete mai putin cash-flow-rile pasivelor la care se adauga veniturile din obligatiuni de pe piata de capital.Bancile a caror valoare de pita se degradeaza sunt tentate sa se orienteze catre activitati mai rentabile, dar mult mai riscante

Consecintele acestui risc se concretizeaza intr-o pierdere financiara si in absenta castigurilor.Gestionarea riscului de rata a dobanzii poate fi realizata prin

urmatoarele metode :

Bancile trebuie sa isi stabileasca si sa puna in aplicare limite operationale si practici care mentin expunerea in limite aflate in concordanta cu politicile lor interne.

Obiectivul managementului de rata a dobanzii este acela de a mentine expunerea la risc in parametrii proprii stabiliti de-a lungul unui sir intens de fluctuatii de rata a dobanzii.Un sistem adecvat de limitare a riscului si consultanta in acest domeniu reprezinta cheia atingerii acestui obiectiv.

Totodata acesta trebuie sa fie sigur ca atunci cand anumite nivele de risc sunt depasite acestea primesc o atentie prompta din partea managementului.

Limitele de risc acceptate si reevaluate de catre board trebuie pe de o parte sa se apropie de marimea , complexitatea si capitalul bancii, iar pe de alta parte sa masoare si controleze riscul. Depinzand de natura activelor bancii si de complexitatea activitatilor sale limitele pot fi identificate pentru fiecare activitate in mod individual, pentru portofolii si instrumente specifice.

Abaterile de la astfel de limite se fac cunoscute managementului superior cel mai apropiat fara intarziere.

Este important de stabilit daca aceste limitele sunt absolute in sensul ca acestea nu pot fi depasite sau daca in circumstante specifice si bine definite pot fi tolerate pe o perioada scurta de timp.

In acest context conservatorismul relativ fata de limitele de risc poate fi un factor important.

Din perspectiva veniturilor asteptate bancile trebuie sa cercteze si prospecteze limitele fata de fluctuatiile venitului net pentru stabilirea contributiei venitului din alte surse decat din rata de dobanda.Aceste limite specifica nivelele volatilitatii castigului sub diferite scenarii ale rate de dobanda.

Pentru bancile angajate in activitati traditionale si active detinute pe termen scurt, obligatiuni, instrumente cu optiuni incorporate ori alte instrumente a caror valoare este substantial alterata deteminand variatii in cotele de piata, stabilirea unor limite simple poate fi suficienta,pentru bancile complexe limitele de risc detaliate fiind absolut necesare.

Limitele riscului de rata de dobanda reprezinta cheia unor scenarii specifice de fluctuatii ale ratei dobanzii.

Rata folosita in evidentierea limielor de risc releva situatii speciale care iau in considerare rata istorica a volatilitatii si timpul necesar managementului bancar de a raspunde expunerilor.

In formularea concluziilor privind prudenta si siguranta bancara la care bancile sunt expuse examinatorii trebuie sa tina cont de urmatoarele aspecte:

complexitatea si nivelului riscului activelor, pasivelor si balantei de plati a unei banci

privirea de ansamblu a boardului si managementului superior asupra riscului de rata a dobanzii

cunostintele si abilitatea managementului de a identifica si gestiona riscul

de rata de dobanda

existenta metodelor de monitorizare, masurare si management informatic adecvat

eficacitatea limitelor de risc care controleaza si stabileste limite de toleranta asupra venitului sau pierderilor de capital

eficienta controlului intern si auditului asupra managementului riscului de rata de dobanda

adecvarea si eficacitatea managementului riscului de rata de dobanda in ceea ce priveste practicile si strategiile evidentiate in perioada trecuta cat si in performantele financiare previzionate

apropierea nivelului riscului de rata a dobanzii de elemente precum : castig, capitalul bancii si management de risc.

O gestiune eficienta isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii.

Deoarece riscul este o sursa de cheltuieli neprevazute , gestiunea lor adecvata pentru stabilizarea veniturilor in timp are rolul uni amortizor de soc.

Daca procesul de gestiune a riscului de rata si sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes, folosind paradigma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei.

O buna masura de gestionare a riscului de rata dobanzii este reprezentata de durata.

Sensibilitatea ratei dobanzii este derivata partiala a valorii activelor financiare (Po) fata de rata dobanzii de pe piata, r :

Po=Cn/(1+r)

Conventional durata poate fi modificata cu (1+r), rezultatul fiind durata modificata

Dm=D/(1+r)

Durata este un indicator al ratei dobanzii care cuprinde valoarea prezenta a cash-flow-urilor in timp si arata modificarea suferita de activele bancare in urma variatiilor ratei dobanzii.O banca isi poate controla expunerea la risc prin aproximarea si potrivirea maturitatii portofoliului sau de active cu cel al pasivelor.

Gapul de durata masoara necorelarea intre durata activelor si a pasivelor si reprezinta un indicator unitar al echitatii valorii expuse la riscul de rata a dobanzii.Durata pasivelor este ajustata de valoarea de piata a pasivelor fata de active :

DG =( Da – Lx Dl/ A )

A=valoarea de piata a activelor ;

L=valoarea de piata a pasivelor ;

Da=durata activelo ;

Dl=durata pasivelor ;

In mod surprinzator valoarea economica a unei banci variaza nonliniar la schimbarile ratei dobanzii Aceasta nonlinearitate descrisa prin curba convexitatii pretului este ilustrata in figura de mai jos.

Pe de alta parte durata descrie legatura liniara intre pret si rata dobanzii exist o relatie exprimata in figura de mai jos :

Durata reprezinta panta relatiei pret-randament iar convexitatea (curbura) reprezinta modificarea pantei sau gardul in care castigul de capital din scaderea ratei dobanzii cu x puncte procentuale depaseseste pierderea de capital din cresterea ratei dobanzii cu x puncte procentuale.

Utilizand convexitatea se poate obtine o aproximare mai buna a evolutiei pretului decat in cazul in care se utilizeaza doar durata.

2.CAZUL UNEI BANCI COMERCIALE DIN ROMANIA. CONCLUZII si PROPUNERI

O banca comercila din Romania prezinta urmatoarea situatie bilantiera :

Pe masura ce fluctuatiile dobazilor au devenit din ce in ce mai accentuate, si tehnicile de masurare si acoperire a riscului de dobanda au devenit mai sofisticate.

Elementele esentiale urmarite in astfel de analize pe baza bilantului sunt :

modificarea valorii de piata a capitalului sau a portofoliului de active si pasive, adica o perspectiva economica a gestiunii riscului ;

modificarea venitului net din dobanzi, adica o perspectiva a veniturilor, a gestiunii riscului

Modalitatile concrete prin care expunerile pot fi reduse sau incadrate in limitele stabilite/aprobate la nivel de banca si monitorizate de compartimentele de management al riscului (care in general trebuie sa fie subordonat direct Consiliului de Administratie, asadar o independenta totala fata de ariile din banca ce isi asuma si gestioneaza riscul) pot fi impartite in trei mari categorii:

Corelarea activelor si pasivelor din punct de vedere al scadentei, al frecventei modificarii dobanzilor si al bazelor de indexare folosite in stabilirea dobanzilor-acoperirea naturala a riscurilor.

Titlurizarea, prin inlaturarea riscului la nivelul bilantului.

Acoperirea riscurilor la nivel de bilant prin utilizarea elementelor extrabilantier

(tranzactii cu derivate ).

Aceasta banca comerciala poate utiliza mai multe tehnici pentru masurarea riscului de rata a dobanzii:

tehnici bazate pe gap-ul intre activele si pasivele sensibile (engl. Repricing model sau funding gap model)

tehnici bazate pe gap-ul de maturitate (engl. Maturity model)

tehnici bazate pe gap-ul de durata (engl. Duration model)

tehnici bazate pe simulari statice si dinamice

De altfel, aceste metode sunt si metodele recomandate de Comitetul Basel pentru crearea unui model standardizat care sa fie utilizat de autoritatile de reglementare pentru evaluarea expunerilor la riscul de rata a dobazii.

Modelul gap-ului dintre activele si pasivele sensibile

Activele si pasivele pot fi grupate in active si pasive cu rata de dobanda variabila

(sau sensibila ) sau fixa pe o anumita banda de scadenta.

Analiza gap-ului este tehnica cea mai simpla de masurare a riscului de rata a dobanzii. Pe langa gap-ul pe fiecare banda de scadenta se mai poate calcula si un gap cumulat ca diferenta dintre active si pasive sensibile cumulate.

GAPCi = GAPi-GAPi-1

GAP = As-Ps

GAPCi -gap-ul cumulat pentru scadenta i

GAPi -gap-ul pentru scadenta i

GAPCi-1 -gap-ul cumulat pentru scadenta i-1

As – activele sensibile

Ps -paivele sensibile

Pentru cazul bancii noastre consideram ca in anul 2005 elementele bilantiere pe benzi de scadenta se prezinta astfel:

Gapul pozitiv de 300 semnifica faptul ca activele sensibile sunt mai mari decat pasivele sensibile, iar gap-ul negativ pe banda de scadenta de la 7 zile la 3 luni arata faptul ca activele sensibile sunt mai mici decat pasivele sensibile .

Un gap pozitiv arata faptul ca activele isi modifica dobanda functie de dobanda pietei mai repede decat pasivele.

In functie de gap-ul pe fiecare banda de scadenta se poate calcula cu usurinta care este expunerea bancii in termeni de venit net din dobanda la modificarea ratei de dobanda pe piata :

∆ VNDi=GAPi x ∆ r=(Asi-Psi) x ∆ r

∆ VNDi- modificarea venitului net din dobanda pentru banda de maturitate I

GAPi-gap-ul dintre valoarea contabila a activelor si pasivelor sensibile pentru maturitatea i

∆ r -modificarea ratei de dobanda care afecteaza activele si pasivele pe maturitatea i

Asi-active sensibile pe maturitatea i

Psi-pasive sensibile pe maturitatea i

De exemplu pentru prima banda de scadenta atunci cand rata de dobanda creste cu 1 punct procentual, venitul net din dobanzi se va modifica astfel:

∆ VNDi=GAPCi x ∆ r= 300 x 0.01=3

Astfel atunci cand dobanda creste cu un punct procentual banca va inregistra o crestere a venitului net din dobanda pentru scadente de pana la un 7 zile de 300

Pentru ultima banda de scadenta atunci cand rata creste cu 1 punct procentual , venitul net din dobanda se va modifica astfel: -50+0.01=-0.5, diminuandu-se pentru sacdente de la 1 la 5 ani

Se poate observa ca relatia dintre modificarea ratei dobanzii si modificarea venitului net din dobanda se prezinta astfel:

Se observa, prin urmare, ca atunci cand gap-ul este mai mare, este mai mare si expunerea bancii la riscul de rata a dobanzii.

Cand gap-ul este pozitiv, legatura dintre modificarea ratei dobanzii si venitul net din dobanda este una pozitiva-cand creste rata dobanzii venitul net din dobanda creste iar cand scade rata dobanzii venitul net din dobanda scade.

Cand gap-ul este negativ, legatura dintre modificarea ratei dobanzii si venitul net din dobanda este una negativa-cand creste rata dobanzii venitul net din dobanda scade si invers (efectul de gap).

Aceste corelatii sunt valabile in cazul in care rata dobanzii se modifica cu aceeasi marime atat la pasive cat si la active.

Revenind la exemplul nostru daca rata de dobanda ar fi crescut cu 1% la active si 1.1% la pasive atunci modificarea venitului net din dobanda ar fi fost:

∆ VND1an=Asi x ∆ r la active-Psi x ∆ r la pasive

2300 x 0.01-2500 x 01.011=23-27.5=-4.5

În ansamblul tehnicilor si modalitatilor de gestionare a riscurilor, gestiunea activelor si pasivelor ocupa un plan central.

Gestionarea riscurilor si gestionarea activelor si pasivelor se adreseaza mai întâi riscurilor cuantificabile, de exemplu riscurilor financiare, riscurilor legate de asigurarea lichiditatii, variatiei ratei dobânzii sau riscului de credit etc.

Modelul gap-ului de maturitate

In cazul bancii comerciale prezentate vom calcula valoarea de piata a unei obligatiuni detinute cu o maturitate de 5 ani, valoare nominala 10000 u.m. , rata cuponului 5% si rata dobanzii pe piata de 5%

Cuponul annual incasat de banca va fi: 10000 x 5%=500 u.m.

Valoarea de piata a unei obligatiuni va fi

P=500/(1+0.5) + 500/(1+0.5)² ………. =10000 u.m.

Daca rata dobanzii creste la 7% atunci valoarea de piata a obligatiunii va scadea la 9179.961 u.m

Scaderea valorii de piata a obligatiunii este de :

∆ P(%)=(9179.961-10000) x100=-8.20%

10000

Din acest exemplu rezulta relatia negativa dintre rata dobanzii de piata si valoarea de piata a elementelor bilantiere ale bancii care au dobanda fixa.

Daca obligatiunea era emisa de catre banca aparea ca un element de pasiv, efectul cresterii ratei dobanzii fiind acelasi.

In acest caz este un lucru pozitiv pentru banca pentru ca ii scade valoarea de piata a datoriilor spre deosebire de acest cazul nostru cand scade valoarea de piata a activelor detinute de catre banca.

Cu cat maturitatea unui element bilantier este mai mare cu atat modificarea valorii de piata la modificarea ratei dobanzii pe piata este mai mare.

Astefel daca obligatiunea din exemplul anterior ar fi avut o maturitate de 3 ani valoarea de piata ar fi fost de 9475.137 u.m., iar variatia valorii de piata de –5.24%.

Daca maturitatea ar fi de 2 ani valoarea de piata in conditiile unei rate de dobanda de 7% ar fi fost de 9638..396, iar variatia valorii de piata a activului in conditiile aceleasi rate ar fi fost de -3.61%.

Influenta maturitatii asupra modificarii pretului unui element de active sau pasiv poate fi extinsa si la nivelul intregului activ sau pasiv, putandu-se calcula maturitatea medie a activelor si pasivelor:

MA=XA1 x MA1+XA2 x MA2+…………………+XAn x MAn

ML=XL1 x ML1+XL2 x ML2+…………………+XLn x MLn

MA = maturitatea medie a activului

ML = maturitatea medie a pasivului

MAi = maturitatea activului i

MLi = maturitatea datoriei

XAI = ponderea valorii de piata a activului i in valoarea de piata a activului total

XLJ = ponderea valorii de piata a pasivului j in valoarea de piata a pasivului total

Cand maturitatea activului/pasivului este mai mare, modificarea valorii de piata a activului/pasivului la o modificare a ratei dobanzii pe piata este mai mare.

Efectul net al modificarii ratelor de dobanda asupra bilantului depinde de gap-ul de maturitate intre active si datorii:

GAP= MA – ML

Atunci cand ratele de dobnada cresc, valoarea de piata a activelor si datoriilor scade.

Daca maturitatea activelor este mai mare decat maturitatea pasivelor, adica gap-ul de maturitate este pozitiv; valoarea de piata a activelor scade cu mai mult decat scade valorea de piata a datoriilor.

Daca gap-ul de maturitate este pozitiv si creste rata dobanzii pe piata, valoarea de piata a capitalurilor proprii creste pentru ca sacderea valorii de piata a activelor va fi mai mica decat scaderea valorii de piata a datoriilor.

Modelul gap-ului de durata

Durata, calculata ca media ponderata a scadentei fluxurilor unui activ sau pasiv utilizand ca ponderi valoarea prezenta a fiecarui flux in total fluxuri actualizate, se calculeaza dupa formula:

∑CFt x t D = durata masurata in ani

D= (1 + r/m)mt CFt = fluxul platit la momentul t

∑CFT N = ultimul moment la care este platit fluxul

(1 + r/m)mt m = numarul de plati pe an

R = rata dobanzii pe piata sau rentabilitatea ceruta

Se observa ca durata scade la cresterea ratei dobanzii pe piata sau a randamentului ( engl. Yield)

Sensibilitatea pretului activelor bilantiere

Sensibilitatea masoara riscul de rata a dobanzii si exprima variatia relativa a pretului unui activ in urma modificarii cu un procent a ratei dobanzii de piata

S = dPi/Pi = dPi/dr x 1/Pi

dr

S = sensibilitatea

dPi = variatia pretului activului i

Pi = pretul ( valoarea actuala) a activului i

Dr = variatia ratei dobanzii

Relatia durata-sensibilitate

S = -D/1+r

Din aceasta relatie rezulta faptul ca pretul activelor financiare pentru variatii mici ale ratei de dobanda este invers proportional cu marimea duratei. Relatia durata-modificarea procentuala a pretului este liniara si simetrica.

Daca rata dobanzii sacde cu un punct procentual sau creste cu un punct procentual , modificarea procentuala a pretului va fi proportionala cu durata

In practica se numeste durata modificata relatia Dm= D/1+r si reprezinta o masura mai directa a sensibilitatii pretului la modificarea ratei dobanzii.

Durata activului net se numeste si ecartul de durata si se calculeaza astfel;

ED= (DA x A-DP x P)/ AN

Durata si ecartul sau permit gestionarea riscului de rata a dobanzii dupa cum apare in tabelul de mai jos:

Imunizarea bilantului bancar utilizand conceptual de durata

Bilantul bancar este imunizat la rata dobanzii daca evolutia ratei dobanzii pe piata nu influenteaza valoarea de piata a capitalurilor proprii.Pentru realizarea imunizarii se calculeaza durata activului si pasivului indatorat.

DA=∑XAi x Dai

DL=∑XLi x DLi

DA, DL = durata portofoliului de active, passive

Da, DLi = durata activului I, datoriei i

XAi, XLi = ponderea valorii de piata a activului ( datoriei) i in valoarea de piata a activului (datoriei) total

Modificarea valorii de piata a capitalurilor proprii este:

∆ CP = ∆A – ∆L = – ( DA – DL x l ) x A x ∆r/( 1+r )

∆ CP = -DGAP x A x ∆r/ (1+r)

A,L = valoarea de piata a activului si datoriei

l = ponderea datoriilor in total active la valori de piata ( efectul de parghie)

DGAP = gap-ul de durata

Imunizarea la rata dobanzii va presupune reducerea la 0 a gap-ului de durata (DA – DL x l) care se poate realize prin modificarea duratei activului, a duratei datoriilor , sau a efectului de parghie.

De asemenea activele si pasivele prezinta rate de dobanda fixa, iar rata dobanzii pe piata este de 40%.Vom determina modificarile care trebuie operate in structura bilantului care permit imunizarea la rata dobanzii.

Modelul prezentat opereaza cu valori de piata si vom transforma valorile contabile de mai sus, considerand ca valoarea de piata a unui activ (pasiv) este egala cu suma fluxurilor actualizate generate de activul (pasivul) respective.

Bilantul bancii comerciale prezentate arata astfel intr-o forma simplificata:

Consideram ca nu exista nerambursari sau plati inainte de scadenta la active si nici retrageri inainte de termen la pasive.

De exemplu valoarea de piata a certificatelor de trezorerie se calculeaza astfel:

Dobanda anuala = 150.000 x 45/100 =67.500

P1=67.500/1+0.4+……+.=161916.91.Dupa aceasta metoda calculam si celelalte elemente bilantiere

Dobanda anuala depozite la alte banci=100 000 x 20% =20 000

P2=85 714.29

Dobanda anuala credite comerciale=500 000 x 50% = 250 000

P3 =989 773.14

Calculam si valoarea de piata a elementelor de pasiv si determinam capitalurile proprii prin diferenta.

Valoarae capitalurilor proprii va fi de 623 118.58

Bilantul la valoarea de piata va arata astfel:

Calculam durata pentru fiecare post de active si pasiv dupa formula prezentata mai sus:

∑CFt x t

D= (1 + r/m)mt

∑CFT

(1 + r/m)mt

Durata de imunizare sau de recuperare a activelor reprezinta o masura a ratei de sensibilitate (elasticitate) a unui activ si exprima numarul de ani in care se recupereaza investitia pe seama incasarilor.

La nivel de bilant analiza duratei comporta variatia valorii de piata a portofoliului de active cu variatia valorii de piata a portofoliului de pasive (exceptand capitalul), permitand egalarea fluctuatiilor acestora astfel incat valoarea de piata a capitalului propriu sa ramana insensibila la modificarea ratei dobanzii pe piata.

Calculul duratei pentru ficare post de cativ si pasiv

Certificate de trezorerie D1=2.19 ani

D2= 1 an

D3= 1.89 ani

D4= 1 an

D5= 1.5 ani

Urmeaza calculul duratei medii a activului si pasivului:

DA= 2.19 x 161 916.91/1 537 323 + 1 x 85 714.29/1 537 404.3 + 1.89 x

x 989 691.79/1 537 323= 1.5 ani

DL= 1 x 342 857.14/ 914 285.71+ 1.5 x 623 037.28/914 285.71= 1.31 ani

Gap-ul de durata DGAP= DA – l x DL=0.73ani

l =L/A= (342 857.14+571 428.57)/ 1 537 323= 0.59

Durata medie a activelor depaseste durata medie a a datoriilor, fapt ce pune in evidenta riscul ratei dobanzii.

In cazul in care ratele dobanzilor se modifica, valoarea activelor si datoriilor se va schimba ceea ce determina si modificari in valoarea de piata a capitalului propriu fata de situatia sa initiala.

Daca rata dobanzii pe piata creste cu 1 punct procentual valoarea de piata a datoriilor si a pasivelor indatorate se va modifica conform ecuatiei;

dP= -dr/(1+r) x D x P

r = rata dobanzii pe piata

D= durata

P= valoarea de piata a activului sau pasivului

Valoarea de piata a activelor si paivelor va fi:

Se poate observa ca aceasta crestere a ratei de piata a determinat ca valoarea activelor sa scada cu 16 506 mii RON iar a datoriilor cu 8571.43 mii RON.

Valoarea activelor a saczut mai mult decat valoarea datoriilor deoarece durata medie a activelor (1.5 ani) este mai mare decat durata medie a pasivelor (1.31 ani).Gap-ul de durata este pozitiv deci valoarea de piata a capitalului scade ca urmare a cresterii ratei dobanzii.

Variatia capitalului este:

∆CP = – DGAP x A x ∆r/1+r

∆CP = -0.73 x 1 537 323 x 0.01/1.4 = – 8 016.04

Valoarea capitalului bancii s-a diminuat cu 8 016.04 mii RON

Pentru a proteja capitalul propriu la variatiile ratei dobanzii, banca trebuie sa aiba ecartul de durata DGAP = 0, situatie pe care o poate obtine fie diminuand duratele activelor, fie crescand duratele pasivelor.

Analizam cazul in care durata medie a activelor scade cu 0.5 ani, de la 1.5 ani la 2 ani si cea a pasivelor creste cu 2.6 ani,de la 0.78 ani la 1.38 ani.

DGAP = 2 – 0.59 x 3.38 = 0

Pentru obtinerea acestei imunizari operam modificari in structura activelor si pasivelor astfel:

scad plasamentele in certificate de trezorerie cu X si cresc depozitele constituite la banci cu aceeasi suma

scad depozitele atrase de la alte banci cu Y si cresc resursele atrase prin certificatele de depozit vandute clientilor cu aceeasi valoare

Determinam cele douam modificari X,Y din formula de calcula duratei medii a activelor si pasivelor.

DA = 2.19 x (161 916.91- X)/1 537 323 + 1 x (85 714.29 +X)/ 1 537 323 +

+ 1.89 x 989 691.79/1 537 323 =2

DL = 1 x (342 857.14- Y)/ 914 285.71 + 1.5 x (571428.57+ Y)/ 914 285.71=1.31

X =63 812.28

Y= 9 142.86

Modificarile in structura bilantului la valori de piata din exemplul nostru distorsioneaza echilibrul bilantier la valri contabile

Structura vilnatului la valori de piata pentru DGAP = 0 va fi:

Modelul gap-ului de durata ia in calcul doar aproximarea de ordinul intai a evolutiei pretului.

Daca luam in calcul aproximarea de ordinal doi putem scrie ca:

∆P/P = -D x ∆r/(1+r) +1/2 CX (∆r)² = -Dm∆r + 1/2 CX (∆r)²unde CX reprezinta convexitatea.

Termenul reprezinta gardul de curbura in relatia pret-randament sau castigul de capital din scaderea ratei dobanzii cu x puncte procentuale.

Vom calcula convexitatea pentru o obligatiune cu maturitate de 5 ani valoare nominala 100, rata cuponului 5% si rata dobanzii 5%.

Pretul de piata este de 100, iar daca rata dobanzii pe piata scade cu un punct procentual pretul devine 100.043

Daca rata creste cu un punct procentual atunci pretul devine 99.96

Ca urmare convexitatea calculata dupa formula analitica este de 23.93

Durata =4.55 ani

Calculam modificarea pretului ca ∆P/P= -4.55 x ∆r/1.0.05 + ½ x 23.93 x (∆r)²

Daca rata dobanzii creste cu 3 puncte procentuale, modificarea pretului ar fi

-0.119

Modelul gap-ului de durata ar fi previzionat o scadere a pretului cu 12.98% la cresterea cu 3 puncte procentuale .Luand in calcul si convexitatea, scaderea pretului este de 11.91%.

Noul pret in conditiile unei rate de dobanda de piata de 8% este de 88.02 si modificarea pretului va fi de -0.1197

Astfel utilizand si convexitatea se poate obtine o aproximare mai buna a evolutiei pretului decat in cazul in care se utilizeaza doar durata.

Orice schimbare a ratei dobânzii pe piața de capital va duce la fluctuații ale valorii obligațiunilor din portofoliul investitorilor.

Așa cum v-am explicat, prețul obligațiunii este determinat de discontarea fluxurilor monetare (cupoane și principal).

Dacă rata dobânzii crește, valoarea fluxurilor monetare viitoare se va diminua, respectiv suma fluxurilor monetare descrește și, în consecință, prețul obligațiunii se reduce.

Dacă rata dobânzii pe piața de capital este 6%, o obligațiune cu un cupon de 6% va avea prețul de 100%. Totuși, când rata dobânzii crește la 7%, oamenii sunt dispuși să plătească mai puțin pentru obligațiunea de 6%.

În funcție de termenul rămas până la scadență, prețul său va scădea (rețineți că totuși investitorul va primi 100% din valoarea nominală la maturitate).Același principiu funcționează și în sens invers când ratele dobânzilor scad.

Probabil ați citit în ziare că băncile centrale din Statele Unite și Europa scad ratele dobânzilor pentru a contracara evoluția negativă a economiei.Acest fenomen a dus la creșterea prețurilor obligațiunilor.

În ultimii ani, obligațiunile au avut o evoluție foarte bună, depășind cu mult performanța acțiunilor pe piețe precum cele din SUA și Uniunea Europeană.

Riscul scăderii ratei dobânzii pe piața de capital reprezintă un risc de reinvestire. După deprecierea ratei dobânzii, când deținătorul unei obligațiuni vrea să cumpere una nouă, randamentul noii obligațiuni va fi mai mic decât al celor cumpărate anterior.

Deși scăderea ratei dobânzii duce inițial la o creștere a valorii obligațiunilor,pe termen lung investitorii se confruntă cu riscul de reinvestire.

Pe baza previziunilor cu privire la evoluția ratelor dobânzilor, investitorul poate să-și realizeze strategia pentru portofoliul de obligațiuni.Aceasta presupune studierea tendințelor pe piața de capital și a principalilor indicatori macroeconomici,cercetarea strategiilor băncilor centrale, etc.

Deoarece este imposibil să obții toate expertizele necesare în calitate de simplu investitor, majoritatea celor interesați de obligațiuni apelează la companiile de administrare a activelor, la companiile de asigurări și la bănci.

Acoperirea riscului de rata a dobanzii prin utilizarea contractelor FRA (forward rate agreements)

Contractul FRA reprezinta un contract ferm negociat pe piata OTC (over-the-counter) prin care se fixeaza un anumit nivel al ratei dobanzii pentru un imprumut fictiv angajat la o data viitoare si pe o perioada determinata.

Contractul permite garantarea in prezent a ratei de dobanda pe termen scurt pentru un plasament sau imprumut viitor.La data operatiunii fictive se plateste diferentiat dintre rata de dobanda garantata prin FRA si cea constatata pe piata.

Cumparatorul (long) sau debitorul este persoana care este de acord sa plateasca rata de dobanda fixa si sa primeasca rata de dobanda variabila .De regula el vrea sa isi acopere un imprumut viitor.

Vanzatorul (short) sau creditorul este persoana care este de acord sa primeasca rata de dobanda fixa si sa primeasca rata de dobanda variabial.De regula el vrea sa isi acopere un imprumut viitor

Rata de referinta reprezinta rata de dobanda variabila luata ca referinta, de regula LIBOR, EURIBOR sau BUBOR.

Daca rata dobanzii de referinta este mai mare decat rata FRA, cumparatorul de FRA va primi diferenta dintre rata de referinta si rata FRA pentru perioada contractului de la vanzatorul de FRA.

Acoperirea riscului de rata a dobanzii prin utilizarea

acordurilor Swap

Swap-ul reprezinta o operatiune prin care doua contrapartide contracteaza simultan un credit si un imprumut in aceeasi moneda pentru aceeasi valoare nominala dar cu referinta la rate de donbanda diferite.

De exemplu gestionarea riscului de rata a dobanzii la un credit in derulare se prezinta astfel:

Acoperirea riscului de rata a dobanzii prin contracte

CAP,FLOOR si COLLAR

CAP-ul reprezinta un contract (optiune call) care da posibilitatea cumparatorului ca in schimbul platii unei prime p sa se protejeze impotriva variatiilor rd pe piata prin intermediul unei rd-plafon pentru o suma si o perioada determinata.

Daca rata dobanzii de referinta este mai mare decat rata plafon, vanzatorul de CAP plateste cumparatorului diferenta de dobanda.

O banca va cumpara CAP pentru acoperirea riscului de rata a dobanzii in urmatoarele situatii:

Daca are active la rata fixa si pasive la rata variabila

Daca are o pozitie neta long pe obligatiuni

Daca are ecart de durata pozitiv (DGAP> 0)

Presupunem ca banca noastra are nevoie de finantare 1 mil USD pe 3 ani si are posibilitatea sa se imprumute la o dobanda fixa de 6 % sau variabila LIBOR.Banca anticipeaza o scadere a ratei dobanzii si se va imprumuta la rata variabila.De aceea va cumpara un CAP cu pret de exercitare (rata palfon) 6% si valoare notionala mil USD.Prima este de 0.75%.

Prima anuala va fi 0.75%/3=0.25%

Daca LIBOR este sub 6% atunci optiunea CAP nu se exercita si costul refinantarii va fi LIBOR+ prima (0.25%)

Daca LIBOR creste peste 6% atunci se exercita optiunea CAP si cumparatorul va primi diferenta dintre LIBOR si rata CAP iar costul refinantarii va fi:

LIBOR + 0.25% – (LIBOR – 6%) =6.25%

Oricat de mult arcreste LIBOR peste 6% costul refinatarii va fi 6.25%

FLOOR-ul reprezinta un contract (optiune put sau o succesiune de optiuni put) ce da posibilitatea ca in schimbul platii unei prime sa se protejeze impotriva variatiilor ratei dobanzii pe piata prin intermediul unei rd planseu pentru o suma si o perioada determinate.

Daca rata dobanzii de referinta este mai mica decat rata planseu atunci vanzatorul de FLOOR plateste cumparatorului diferenta de dobanda.Daca rata de referinta este mai mare decat rata planseu nu se plateste diferenta de dobanda.

Cumparatorul FLOOR isi acopera astfel riscul de scadere excesiva a ratei dobanzii pe piata (scadere sub un anumit nivel).

O banca va cumpara FLOOR pentru acoperirea riscului de rata a dobanzii in urmatoarele situatii:

Daca are pasive la rata fixa si active la rata variabila

Daca are o pozitie neta short pe obligatiuni

Daca are ecart de durata negativ ( DGAP<0)

Daca banca ar vrea sa acorde un credit de 1 mil USD pe 3 ani unui client si are posibilitatea sa acorde creditul la o dobanda fixa de 6% sau variabila LIBOR.

Banca anticipeaza o crestere a ratei dobanzii in viitor si va acorda credit la rata variabila.Pentru a-si acoperi pozitia, va cumpara un FLOOR cu pret de exercitare (rata plaseu) 3 % si valoare notionala 1 mil USD .Prima este de 0.75%

Daca rata dobanzii libor este peste 3% atunci optiunea FLOOR nuse exercita si castigul va fi LIBOR- prima (0.75/3).

Daca LIBOR scade sub 6% atunci se exercita optiunea FLOOR si cumparatorul va primi diferenta dintre rata FLOOR si LIBOR iar castigul va fi:

LIBOR -0.25 + (3%- LIBOR) =2.75%

Oricat de mult ar scadea LIBOR sub 3% castigul va fi de 2.75%.

COLLAR-contract ce presupune suprapunerea unui CAP cu un FLOOR garantandu-se astfel cumparatorului o rata de dobanda cuprinsa intre rata planseu si rata plafon pentru o suma si o perioada determinata.

Cand rata dobanzii scade sub rata FLOOR se exercita FLOOR si se primeste diferenta dintre rata FLOOR si dobanda pietei iar cand rata dobanzii creste peste dobanda CAP se exercita CAP si se primeste diferenta dintre dobanda pietei si CAP

C CAP + V FLOOR =C COLLAR

C FLOOR + V CAP = V COLLAR

C= cumparare, V= vanzare

Banca se finanteaza printr-un imprumut pe 5 ani la rata variabila LIBOR.valoare LIBOR in momentul actual este de 5%.pentru a se proteja imoptriva cresterii ratei dobanzii , banca cumpara un CAP cu rata plafon de 6% pentru care plateste o prima de 3% (0.6% pe an).

Datorita faptului ca prima platita este ridicata, banca isi va finanta prima platita prin vanzarea unui FLOOR cu rata planseu 4% pentru care plateste o prima de 3%(0.6% pe an).

Astfel se obtine prin COLLAR un cost al imprumutului intre 4% si 6%

CONCLUZII SI PROPUNERI

In concluzie putem spune ca problemele de risc si incertitudine au existat întotdeauna pentru societatile comerciale, banci, institutii financiare, pentru persoane fizice sau alte persoane juridice.

Astfel, din cele mai vechi timpuri, problema riscurilor, a incertitudinii si asigurarii în fata riscului a preocupat lumea specialistilor din diverse domenii de activitate.

Notiunea de risc poate fi definita ca un angajament care poarta o incertitudine, datorita probabilitatii de câstig sau pierdere.

Desfasurarea relatiilor dintre banci si clienti, persoane fizice si/sau juridice, în toate operatiunile pe care bancile le efectueaza si în serviciile pe care le presteaza sunt supuse unor reguli de comportament care releva obligatii de ambele parti.

Bancile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al riscurilor,daca folosesc paradigma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei.

In ceea ce priveste analiza sensibilitatii activelor si pasivelor la variatia ratei dobanzii (analiza GAP), alegerea intervalului de timp pentru care se masoara sensibilitatea activelor si pasivelor este foarte important.Efectul pe care il poate avea variatia ratelor dobanzii pe piata asupra marjei nete din dobanda si deci, implicit asupra profitabilitatii institutiei se cuantifica prin diferentele dintre activele sensibile si pasivele sensibile la dobanda (GAP).

Aceasta diferenta poate fi exprimata in mai multe moduri:

In valoare absoluta

GAP = AS-PS

In valoare relativa (raportata la total active):

GAPrel = GAP/TOTAL ACTIVE

Indicatorul de sensibilitate la rata dobanzii:

ISD= AS/PS

Institutiile financiare care sunt sensibile la active vor inregistra o crestere a marjei nete de dobanda cand rata dobanzii pe piata creste si invers.

In oglinda, institutiile financiare care sunt sensibile la passive vor inregistra o scadere a marjei nete de dobanda cand rata creste rata de dobanda pe piata.

Managementul sensibilitatii activelor si pasivelor la rata dobanzii poate fi abordat in management ofensiv sau defensiv:

In cazul managementului ofensiv strategia include doua etape:

Ajustarea schimbarilor ratelor dobanzii pe piata

Ajustarea portofoliului de active si passive sensibile la dobanda, pentru a profita de schimbarile de rata a dobanzii pe piata

Astfel previzionarea unei cresteri a ratelor dobanzii pe piata, conduce la trecerea societatii bancare catre un GAP pozitiv (sensibilitate fata de active).Profitul va creste deoarece veniturile obtinute pe baza activelor la dobanda vor creste mai mult decat costurile de atragere a resurselor (pasive sensibile la dobanda).

Ar putea sa scurteze scadenta activelor sale prin vanzarea titlurilor de valoare pe termen lung folosind fondurile obtinute pentru a cumpara titluri de valoare pe termen scurt.

De asemenea poate creste nivelul creditelor acordate cu rate variabile ale dobanzii.Aceste ajustari de portofoliu vor creste volumul activelor sensibile la dobanda ceea ce se va reflecta in cresterea veniturilor prin acste active.

O alta strategie ar putea fi marirea exigibilitatii surselor de finantare (pasive).Acest lucru se poate realize prin vanzarea de certificate de depozit pe termen lung.Folosind o astfel de strategie, efectul de crestere a ratei dobanzii pe piata asupra costurilor de finantare va fi mai redus, contribuind la cresterea marjei nete.

In cazul previziunilor de scadere a ratei dobanzii ajustarile ce trebuiesc efectuate vor fi inverse in cazul managementului ofensiv.Trebuie marita ponderea activelor cu rata fixa si redusa cea a activelor cu rata variabila.

In cazul unui management defensiv, nu se urmareste obtinerea unui profit din schimbarile de rata a dobanzii pe piata, ci prevenirea unor efecte negative asupra profitabilitatii existente.

Un management ofensiv urmareste o crestere a profitului, iar un management defensiv urmareste reducerea volatilitaii marjei nete de dobanda (gestionarea riscului de rata a dobanzii).

In managementul defensiv principalul obiectiv il reprezinta mentinerea unui echilibru intre activele si pasivele sensibile la dobanda.

In contextul activitatii financiar-bancare din tara noastra, in absenta unor instrumente financiare care sa permita adaptarea rapida a structurii activelor si pasivelor sensibile la dobanda, la variatiile de pe piata a ratei dobanzii , consider ca trebuie folosita de catre banci varianta managementului defensive (GAP= 0) pentru a evita riscuri suplimentare prin restructurarea portofoliului.

Dupa cum este cunoscut unul dintre rolurile principale ale unor banci este transformarea scadentelor.Trendul ascendent al ratei dobanzii este uneori benefic deoarece se atrag surse la dobanzi mai mici si se plaseaza la dobanzi mai mari.

Trendul descendent este mai putin favorabil deoarece face mai dificila corelarea scadentelor, inducand posibilitatea unor crize de lichiditate.

Pentru a face fata acestei situatii, bancile pot alege doua solutii:

Conservarea marjei nete din dobanda prin planificarea si ajustarea activelor si apsivelor sensibile

Cresterea marjei nete din dobanda

Scaderea activelor sensibile se poate face prin marirea plasamentelor cu dobanda fixa si prin marirea activelor cu decontare pe termen lung.Cresterea pasivelor sensibile presupune atragerea unor depozite cu dobanda variabila si/sau micsorarea perioadei de decontare a surselor (micsorarea exigibilitatii pasivelor)

Tinand cont de faptul ca si in anii 2006, 2007 va continua procesul deflationist, trendul ratei dobanzii fiind descrescator putem imagina ca solutie optima: marirea plasamentelor cu dobanda fixa si atragerea mai multor depozite cu dobanda variabila.

Perioada actuala este denumita "era managementului de risc" în domeniul bancar, iar managementul riscului constituie o sarcina extrem de complexa si importanta a managementului bancar.

In Romania bancile au facut fata tuturor factorilor de instabilitate financiara intr- un context de instabilitate generala generata de procesul de tranzitie.

Tranzitia a insemnat pentru bancile romanesti modificarea statutelor (ele operand ca societati pe actiuni), a cadrului legal de operare (legea permitand angajarea intr-o gama larga de operatiuni financiare), libertatea in alegerea partenerilor interni si externi, concurenta din partea altor institutii financiare (fondurile de plasament) si altor banci (romanesti, create dupa 1990 si straine), reducerea refinantarii directe de catre banca centrala, schimbarea permanenta a normelor prudentiale de catre BNR si deteriorarea situatiei financiare a majoritatii clientilor mari.

In aceste conditii, pentru conducerea bancilor, implementarea unor politici adecvate de gestiune a riscurilor devine o necesitate, ca si asimilarea de catre salariati a unor noi tehnici si instrumente de gestiune a riscurilor.

Daca procesul de gestiune a riscurilor bancare si sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes.

BIBLIOGRAFIE:

1 .www.bis.org

2 .www.euribor.org

3. www.bnro.ro

4 .www.dobanzi.ro

5. www.investopedia.com

6.www.riskmetrics.com

7. Basel Committee on Banking Supervision, “Principles for the Management and Supervision of Interest Rate Risk”, July 2004 http;//www.bis.org/publ/bcbs108pdf

8.”Interest Rate Risk”, Comptroller’s Handbook, Narrative-June 1997, Procedures-March 1998

9. “Stadiul pregatirii pentru aplicarea reglementarilor Basel II in sistemul bancar Romanesc”, prezentare a Prim-viceguvernatorului BNR, Dl Florin Georgescu, Seminarul “Managementul Riscului in perspectiva Basel II”, Editia a II-a

10.”Managementul Activelor si Pasivelor Bancare”-Note de curs, Lect.dr.Mihail Ion, Martie 2005, Bucuresti

11. „Interest rate risk and bank net interest margins” William B English, BIS

Quarterly Review, December 2002

12. "Deposit Insurance and Risk” Andrew Kuritzkes & Til Schuermann & Scott Weiner, 2002.

13. "Study on the Risk Profile and Capital Adequacy of Financial Conglomerates” Kuritzkes Andrew, Til Schuermann, and Scott M. Weiner, 2001

14.”Regulating Market Risk in Banks – The Options Banking Systems”, Constantinos Stephanou, December 1996

15. “Bank financial management”, George H. Hempel, Donald G. Simonson, 2002