Managementul Riscului de Incendiu In Sectoarele de Productie Petroliera

LUCRARE DE ABSOLVIRE

„Managementul riscului de incendiu în sectoarele de producție petrolieră”

CUPRINS

Memoriu explicativ:

1.1. Importanța lucrării

Conceptul de apărare împotriva incendiilor

2.1. Acte normative și reglementări specifice de apărare împotriva incendiilor

2.2. Termeni și noțiuni specifice privind apărarea împotriva incendiilor

2.3. Identificarea riscurilor de incendiu

Procesul tehnologic:

3.1. Descriere

3.2. Pericole și cauze de incendiu

3.3. Sisteme de protecție pasivă și activă

caracteristici;

amplasare;

funcționare.

Evaluarea riscurilor de incendiu:

4.1. Măsuri de prevenire a stărilor potențial generatoare de incendiu

4.2. Serviciul Privat pentru Situații de Urgență

Controlul riscului de incendiu:

5.1. Planificarea, organizarea și desfășurarea activității de apărare împotriva

incendiilor la nivelul operatorului economic

5.2. Implementarea măsurilor de prevenire a stărilor potențial generatoare

de incendiu

Studiu de caz

Concluzii

Bibliografie

Anexe

CAPITOLUL 1

MEMORIU EXPLICATIV

1.1. Importanța lucrării

Țițeiul, în mod justificat numit și “aurul negru“ (fig. 1), pentru calitățile sale ca și pentru avantajele ce rezultă din prelucrarea lui – s-a numărat printr-o “continuitate remarcabilă” în ce privește utilizarea lui în cursul istoriei, “apărând pretutindeni, universal și multiplu, etern și misterios”. Neîndoielnic, petrolul nu a fost dintotdeauna la fel de râvnit și apreciat. Abia în ultimii 100 de ani, s-a impus ca un produs extrem de căutat, ca un element al solului indispensabil bunei desfășurări a vieții economice moderne și ca un important factor al politicii internaționale.

Fig. 1. Țiței (aurul negru)

Prelucrat prin diferite procese tehnologice duce la obținerea unei game largi de produse de importanță deosebită pentru o economie modernă.

Produsele obținute din petrol reprezintă aproape jumătate din totalul resurselor energetice pe plan mondial și sunt utilizate nu numai pentru motoarele de autovehicule, nave maritime, aeronave, dar și pentru încălzirea locuinței.

Fracțiile petroliere sunt folosite pentru a obține fire și fibre pentru industria textilă, cauciucuri sintetice, mase plastice, detergenți, săpunuri, vopsele, lacuri, intermediari pentru producția de fertilizanți, pesticide, medicamente etc.

Deoarece sunt necesare resurse importante de capital și trebuie realizate mereu noi investiții, de obicei în acest domeniu sunt implicate firme mari de stat sau particulare, care realizează operațiile de explorare, (fig. 2), transport, prelucrare și vânzare a petrolului neprelucrat, precum și a produselor derivate.

Țara noastră este cunoscută ca una dintre cele mai vechi țări producătoare de produse petroliere, fiind astăzi apreciată nu numai pentru calitatea produselor ci și a utilajelor specifice industriei petroliere.

Fig. 2. Exploatarea țițeiului

Industria prelucrării petrolului în țara noastră a cunoscut progrese deosebite, astfel încât, în prezent, se găsește la un nivel tehnic comparabil cu cel atins în țările cu industrie dezvoltată.

Avându-se în vedere complexitatea proceselor tehnologice (fig. 3) și valoarea ridicată a instalațiilor și echipamentelor utilizate în condițiile existenței unui accentuat pericol de incendiu, problema stingerii incendiilor capătă o importanță deosebită.

Succesul în lupta împotriva incendiilor este imposibil de obținut fără o cunoaștere temeinică a particularităților proceselor tehnologice, a principiilor și substanțelor de stingere adecvate și nu în ultimul rând a realizării unei strânse colaborări între serviciile profesioniste pentru situații de urgență și specialiștii obiectivului.

Unul dintre principiile managementului de urgență este previziunea și prevenirea.

De aceea trebuie pus un mare accent pe activitatea de apărare împotriva incendiilor, pe monitorizarea pericolului de incendiu precum și pe modul în care orice operator economic trebuie să se preocupe de implementarea tuturor măsurilor de apărare împotriva incendiilor pentru preîntâmpinarea unor evenimente deosebite cu impact negativ asupra populației și mediului.

Existența unor distilării este semnalată în țara noastră încă din secolul al XIX-lea. Prima rafinărie care a intrat însă în exploatare datează din anul 1857.

Tot în același an o parte din București este iluminată cu petrol lampant, fiind primul oraș din lume care a folosit acest sistem de iluminat.

Fig. 3. Proces tehnologic

Prevenirea incendiilor este o acțiune umană cu un scop precis, asociată oricărei activități, organizată și desfășurată pe baza unor principii rezultate din manifestarea factorilor interni și externi de influență a societății în domeniile esențial de existență.

CAPITOLUL 2

CONCEPTUL DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

2.1. Acte normative și reglementări specifice de apărare împotriva incendiilor

Organizarea apărării împotriva incendiilor presupune:

a) stabilirea structurilor cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor;

b) elaborarea, aprobarea și difuzarea actelor de autoritate: decizii, dispoziții, hotărâri și altele asemenea, prin care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva incendiilor;

c) elaborarea, aprobarea și difuzarea documentelor și evidentelor specifice privind apărarea împotriva incendiilor;

d) organizarea apărării împotriva incendiilor la locurile de muncă;

e) planificarea și executarea de controale proprii periodice, în scopul depistării, cunoașterii și înlăturării oricăror stări de pericol care pot favoriza inițierea sau dezvoltarea incendiilor;

f) analiza periodică a capacității de apărare împotriva incendiilor;

g) elaborarea de programe de optimizare a activității de apărare împotriva incendiilor;

h) îndeplinirea criteriilor și a cerințelor de instruire, avizare, autorizare, atestare, certificare, agrementare, prevăzute de actele normative în vigoare;

i) realizarea unui sistem operativ de observare și anunțare a incendiului, precum și de alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment;

j) asigurarea funcționării la parametrii proiectați a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor;

k) planificarea intervenției salariaților și a forțelor specializate, în caz de incendiu;

l) analizarea incendiilor produse, desprinderea concluziilor și stabilirea împrejurărilor și a factorilor determinanți, precum și a unor măsuri conforme cu realitatea;

m) asigurarea formularelor tipizate, cum sunt permisele de lucru cu focul, fișele de instruire.

Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de administratorul operatorului economic sunt:

a) dispoziție privind stabilirea modului de organizare și a responsabilităților privind apărarea împotriva incendiilor;

b) instrucțiuni de apărare împotriva incendiilor și atribuții ale salariaților la locurile de muncă;

c) dispoziție privind reglementarea lucrului cu foc deschis și a fumatului;

d) dispoziție privind organizarea instruirii personalului;

e) dispoziție privind funcționarea Serviciului Privat pentru Situații de Urgență;

f) dispoziție de oprire a funcționarii ori utilizării construcțiilor, instalațiilor și amenajărilor, în cazul anulării avizului/autorizației de securitate la incendiu;

g) reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea, transportul și depozitarea substanțelor periculoase specifice produselor sale;

h) măsuri speciale de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele caniculare sau secetoase.

Documentele și evidentele specifice apărării împotriva incendiilor ale operatorilor economici:

a) planul de analiză și acoperire a riscurilor al unității administrativ-teritoriale, în partea ce revine operatorului economic;

b) fișa obiectivului;

c) raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor;

d) documentația tehnică specifică, conform legii: scenarii de securitate la incendiu, identificarea și analiza riscurilor de incendiu etc.

e) avizele/autorizațiile de securitate la incendiu, însoțite de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii lor;

f) certificate de conformitate, agremente tehnice pentru mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor și echipamentele specifice de protecție utilizate;

g) registrele instalațiilor de detectare/semnalizare/stingere a incendiilor, copii după atestatele firmelor care au efectuat/efectuează proiectarea, montarea, verificarea, întreținerea, repararea acestora sau care efectuează servicii în domeniu;

h) registrul pentru evidența permiselor de lucru cu focul;

i) date ale personalului din cadrul serviciului privat pentru situații de urgenta, conform criteriilor de performanta;

j) planurile de protecție împotriva incendiilor;

k) evidența exercițiilor de evacuare a personalului propriu/utilizatorilor construcției;

l) evidența exercițiilor de intervenție efectuate, având anexate concluziile rezultate din efectuarea acestora;

m) rapoartele de intervenție ale serviciului privat pentru situații de urgență;

n) fișele de instruire, conform reglementărilor specifice;

o) lista cu substanțele periculoase, clasificate potrivit legii;

p) grafice de întreținere și verificare, conform instrucțiunilor producătorului/furnizorului

pentru diferite categorii de utilaje, instalații și sisteme care pot genera incendii sau care se utilizează în caz de incendiu;

q) rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorității de stat competente;

r) programe/planuri cuprinzând măsuri și acțiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităților de control pentru respectarea reglementărilor în domeniu.

2.2.Termeni și noțiuni utilizate în lucrare

accident major – producerea unei emisii importante de substanță, a unui incendiu sau a unei explozii, care rezultă dintr-un proces necontrolat în cursul exploatării oricărui amplasament, care intră sub incidența prezentei hotărâri și care conduce la apariția imediată sau întârziată a unor pericole grave asupra sănătății populației și/sau asupra mediului, în interiorul sau în exteriorul amplasamentului, și în care sunt implicate una sau mai multe substanțe periculoase.

agent – factorul activ rezultat în caz de incendiu, care provoacă diferite fenomene fizice, chimice, electromagnetice sau biologice, cu acțiuni și efecte asupra construcțiilor, instalațiilor și a utilizatori.

ardere, combustie – reacția exotermă a unei substanțe cu un comburant care emite efluenți însoțiți de flăcări și/sau incandescență;

avarie/incident – eveniment care nu generează consecințe majore asupra sănătății populației și/sau asupra mediului, dar care are potențial să producă un accident major;

amplasament – zona aflată sub controlul aceluiași operator în care, în una sau mai multe instalații, inclusiv în activitățile și infrastructurile comune, sunt prezente substanțe periculoase;

comportare la foc – schimbarea sau menținerea proprietăților fizice și/sau chimice ale unui produs expus la foc.

depozit – prezența unei cantități de substanțe periculoase în scop de înmagazinare, păstrare în condiții de siguranță sau de menținere în stoc;

hazard/pericol – proprietatea intrinsecă a unei substanțe periculoase sau a unei situații fizice, cu potențial de a induce efecte negative asupra sănătății populației și/sau mediului;

instalație – unitate tehnică din cadrul unui amplasament, unde sunt produse, utilizate, manipulate și/sau depozitate substanțe periculoase. Instalația cuprinde toate echipamentele, structurile, sistemul de conducte, utilajele, dispozitivele, căile ferate interne, docurile, cheiurile de descărcare care deservesc instalația, debarcaderele, depozitele sau structurile similare, plutitoare ori de altă natură, necesare pentru exploatarea instalației;

incendiu – arderea autoîntreținută, care se desfășoară fără control în timp și spațiu, care produce pierderi de vieți omenești și/sau pagube materiale și care necesitități de substanțe periculoase în scop de înmagazinare, păstrare în condiții de siguranță sau de menținere în stoc;

hazard/pericol – proprietatea intrinsecă a unei substanțe periculoase sau a unei situații fizice, cu potențial de a induce efecte negative asupra sănătății populației și/sau mediului;

instalație – unitate tehnică din cadrul unui amplasament, unde sunt produse, utilizate, manipulate și/sau depozitate substanțe periculoase. Instalația cuprinde toate echipamentele, structurile, sistemul de conducte, utilajele, dispozitivele, căile ferate interne, docurile, cheiurile de descărcare care deservesc instalația, debarcaderele, depozitele sau structurile similare, plutitoare ori de altă natură, necesare pentru exploatarea instalației;

incendiu – arderea autoîntreținută, care se desfășoară fără control în timp și spațiu, care produce pierderi de vieți omenești și/sau pagube materiale și care necesită o intervenție organizată în scopul întreruperii procesului de ardere;

operator – orice persoană fizică sau juridică care exploatează ori deține cu orice titlu un amplasament sau o instalație;

probabilitate de producere a incendiilor – măsura în care un eveniment de tip incendiu este probabil să se producă; se exprimă în număr de evenimente produse într-o unitate de timp;

reacție la foc – comportarea unui material care, prin propria sa descompunere, alimentează un foc la care este expus, în condiții specificate;

risc – probabilitatea producerii unui efect specific într-o perioadă sau în circumstanțe precizate; riscul rezidual se referă la riscul rămas după înlăturarea unora dintre factorii cauzatori de risc;

risc de incendiu – produsul dintre probabilitatea de inițiere a unui incendiu într-un proces tehnologic sau într-o situație tehnică dată și importanța estimată a pagubelor sau a consecințelor lor la apariția incendiului;

risc de incendiu acceptat – nivelul-limită maxim al riscului de incendiu, considerat acceptabil din punct de vedere al gravității consecințelor incendiului, corelat cu probabilitatea de inițiere a evenimentului respectiv;

sistem – ansamblul de elemente materiale, umane și/sau informaționale asociate într-o relație de interdependență, situat într-un mediu dat, care îndeplinește una sau mai multe funcții specificate, în scopul desfășurării corespunzătoare a uneia ori mai multor activități;

substanță periculoasă – substanțe sau amestecuri care sunt prezente sub formă de materii prime, produse, produse secundare, reziduale sau intermediare, inclusiv acele substanțe despre care se presupune că pot fi generate în cazul producerii unui accident.

sursă de aprindere/inițiere a arderii – sursa de energie care produce o ardere, aceasta putând fi un fenomen fizic, chimic sau de altă natură, care generează o cantitate de energie capabilă de a iniția aprinderea unui material sau mediu combustibil.

2.3. Identificarea pericolelor de incendiu

Identificarea pericolelor de incendiu reprezintă procesul de apreciere și stabilire a factorilor care pot genera, contribui și/sau favoriza producerea, dezvoltarea și/sau propagarea unui incendiu, și anume:

a) clasele de reacție la foc ale materialelor și elementelor de construcții;

b) proprietățile fizico-chimice ale materialelor și substanțelor utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate, natura procesului tehnologic și densitatea sarcinii termice;

c) sursele potențiale de aprindere existente;

d) condițiile preliminate care pot determina sau favoriza aprinderea și producerea, dezvoltarea și/sau propagarea unui incendiu.

Sursele de aprindere se clasifică, după natura lor, în următoarele grupe:

a) surse de aprindere cu flacără: flacără de chibrit, lumânare, aparat de sudură

b) surse de aprindere de natură termică: obiecte incandescente, căldură degajată de aparate termice, efectul termic al curentului electric

c) surse de aprindere de natură electrică: arcuri și scântei electrice, scurtcircuit, electricitate statică

d) surse de aprindere de natură mecanică: scântei mecanice, frecare;

e) surse de aprindere naturale: căldură solară sau trăsnet;

f) surse de autoaprindere de natură chimică, fizico-chimică și biologică, reacții chimice exoterme;

g) surse de aprindere datorate exploziilor și materialelor incendiare;

h) surse de aprindere indirecte: radiația unui focar de incendiu.

Împrejurările determinante care pot favoriza inițierea, dezvoltarea și/sau propagarea unui incendiu se clasifică, de regulă, în următoarele grupe:

a) instalații și echipamente electrice, defecte ori improvizate;

b) receptori electrici lăsați sub tensiune, nesupravegheați;

c) sisteme și mijloace de încălzire, instalații de ventilare, climatizare, răcire defecte, improvizate sau nesupravegheate;

d) fumatul în locuri cu pericol de incendiu/explozie;

e) sudarea și alte lucrări cu foc deschis, fără respectarea regulilor și măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor;

f) reacții chimice, urmate de incendiu;

g) folosirea de scule, dispozitive, utilaje și echipamente de lucru neadecvate, precum și executarea de operațiuni mecanice în medii periculoase;

h) neexecutarea, conform graficelor stabilite, a operațiunilor și lucrărilor de reparații și întreținere a mașinilor și aparatelor cu piese în mișcare;

i) scurgeri de produse inflamabile;

j) defecțiuni tehnice de construcții-montaj;

k) defecțiuni tehnice de exploatare;

l) nereguli organizatorice;

m) explozie urmată de incendiu;

n) trăsnet și alte fenomene naturale;

o) neîntreținerea elementelor de construcții cu rol de separare la incendiu sau a instalațiilor și echipamentelor de protecție împotriva incendiilor, precum și probabilitatea ca acestea să nu declanșeze/funcționeze în caz de incendiu;

Nivelurile de pericol de incendiu se stabilesc pe zone, spații, încăperi, compartimente de incendiu, clădiri de producție și/sau depozitare ori cu funcții mixte, precum și la instalații tehnologice, care se precizează în mod obligatoriu în documentațiile tehnice și în planurile de

intervenție la incendiu, potrivit reglementărilor tehnice.

CAPITOLUL 3

PROCESUL TEHNOLOGIC

3.1. Descrierea procesului tehnologic

Extracția țițeiului

Compoziția complexă și variată a petrolului după extracție (fig. 4), face posibilă prelucrarea lui într-o gamă largă de produse care pot fi utilizate cu eficiență economică, în diferite scopuri energetice sau tehnologice.

Înainte de prelucrare, petrolul se prepară prin diferite procese fizice și chimice, în scopul separării unor compuși utili (gaze de sondă, brom etc.) și îndepărtării apei saline, care este corozivă pentru instalații și produce emulsii la încălzire.

Fig. 4.Extracția țițeiului

Cele mai importante procedee de preparare sunt:

separarea gazelor de sondă, a apei și a impurităților

mecanice;

desalinizarea petrolului, respectiv îndepărtarea apei și a sărurilor minerale solubile în apă.

Procedeele de prelucrare a petrolului urmăresc două direcții principale:

obținerea de carburanți, lubrifianți, combustibili;

obținerea de materii prime petrochimice: etenă, propenă, butene.

Aceste produse se obțin în rafinării, prin prelucrarea nedistructivă a petrolului și apoi prin prelucrarea distructivă a fracțiilor petroliere. Produsele de rafinărie rezultă prin prelucrarea a circa 90% din petrolul extras, la nivel mondial.

Cantitățile de produse rezultate sunt de ordinul milioanelor de tone pe an, dar au valoarea mult mai mică decât produsele petrochimice.

1. Procesele de prelucrare primară, nedistructive au la bază operații fizice:
– distilarea petrolului la presiune atmosferică (DA);

– distilarea păcurii în vid (DV);

– fracționarea gazelor de sondă, a gazolinei și a gazelor de rafinărie etc.

2. Procese de prelucrare secundară, distructive au la bază operații fizico-chimice:
– procese termice: cracare, micșorarea viscozității, cocsare, piroliză;

– procese termocatalitice: cracare, reformare etc.;

3. Procese de rafinare a produselor petroliere se aplică atât produselor rezultate de la prelucrarea primară, cât și celor de la prelucrarea secundară.

Structura principalelor procese tehnologice de prelucrare (fig. 5) variază în funcție de natura petrolului utilizat ca materie primă și de cerințele de calitate impuse produselor obținute.

Fig. 5. Prelucrarea țițeiului

Valorificarea petrolului se poate face în condiții avantajoase din punct de vedere tehnologic și economic printr-o producție echilibrată de materii prime pentru petrochimie și de combustibili de calitate superioară, în complexul petrochimic. Complexul cuprinde rafinăria și instalațiile de prelucrare petrochimică, în care se prelucrează materii prime derivate din petrol și din metan la produse intermediare sau finite.

Complexul trebuie să fie astfel proiectat încât să se poată dezvolta prin integrarea unor noi procese tehnologice, care să asigure prelucrarea produselor intermediare în produse finite, pentru care există cerere, o valorificare cât mai completă și complexă a materiilor prime,

să permită prelucrarea de noi materii prime în funcție de conjunctura economică, să modifice tehnologia pentru diversificarea gamei de produse destinate consumului.

În general, producția acestor mari unități industriale este orientată spre fabricarea de materiale plastice, elastomeri, fire și fibre sintetice, anti-dăunători, detergenți, agenți frigorifici, lacuri, solvenți, plastifianți etc.

Prelucrarea petrolului în rafinărie

1. Distilarea petrolului la presiune atmosferică și în vid (DA și DV)

Prelucrarea nedistructivă a petrolului se realizează prin distilare atmosferică, când se obțin fracții petroliere care corespund unor produse albe, solicitate direct de consumatori, sau care sunt prelucrate în continuare distructiv. Instalațiile de distilare atmosferică pot să funcționeze independent, sau cuplate cu instalații de distilare la presiune redusă.

Prelucrarea se realizează prin distilarea fracționată sau rectificare care reprezintă o succesiune de vaporizări și condensări rezultate din schimbul de căldură și de masă între vapori și reflux (condensatul returnat în coloana de distilare).

Se realizează astfel un proces de vaporizare-condensare la echilibru.

În cazul în care distilarea fracționată se aplică direct petrolului și are loc la presiunea atmosferică, poartă denumirea de distilare primară sau atmosferică (DA), iar când se aplică reziduului de la distilarea primară, respectiv păcurii are loc la presiune scăzută (vid) și se numește distilare secundară sau în vid(DV).

Fig. 6. Instalație de DAV

Distilare primară (atmosferică DA)

Prin distilare primară(fig. 7) se obțin fracții petroliere cu intervale de fierbere diferite:

gaze necondensabile;

benzine (ușoare, medii, grele) cu temperaturi de distilare între 30- reprezentând circa 12-16% din petrol.

White-spirt în intervalul 160- ,circa 2-6% din petrol

petrol lampant, în intervalul 200-, circa 18% din petrol

motorine (ușoare și medii) în intervalul 250-,

circa 5% din petrol

păcura (reziduu de distilare), peste , circa 40-55% din petrol.

Fig. 7. Instalație de DA.

Instalația de distilare atât primară (fig. 8), cât și secundară este formată dintr-un cuptor tubular și o coloană cu talere și clopote.

Fig. 8. Instalație de distilare primară

Cuptorul tubular este alcătuit dintr-o cameră paralelipipedică de cărămidă refractară în care se află un ecran de țevi pentru circulația petrolului și în care se arde metan sau păcură. Gazele arse trec printr-un schimbător de căldură care recuperează o parte din energie.

Operația de punere în contact a petrolului lichid și a vaporilor de petrol se realizează în coloana cu talere și clopote, al cărei regim termic variază de la bază () spre vârf (20°).

Schematic elementele unei astfel de coloane sunt prezentate în (fig. 9).

Fig. 9. Secțiune prin coloana de distilare L -lichid;

V -vapori; 1-taler; 2-clopot; 3-preplin.

Talerul este o placă orizontală prevăzută cu ștuțuri acoperite cu clopoței (pot fi câteva sute pe fiecare taler). Vaporii care urcă prin ștuț, datorită clopotului cufundat în lichidul de pe taler care realizează închiderea hidraulică, vor barbota prin lichid.

Amestecul care trebuie separat este introdus pe un anumit taler al coloanei, curge din taler prin preaplin pierzând treptat componenții mai ușor volatili (care fierb la temperatură mai scăzută) în timp ce componenții mai grei ai vaporilor ce urcă în contracurent, condensează în contact cu lichidul aflat mai sus in coloană, deci la o temperatură mai coborâtă.

În cursul acestui proces, o parte din lichidul mai volatil se vaporizează și o parte din vaporii mai puțin volatili se condensează, astfel încât faza gazoasă se îmbogățește în componenți mai ușor volatili, iar lichidul în componenți mai greu volatili.

La ieșirea din coloană, vaporii sunt condensați într-un schimbător de căldură; o parte din condensat se întoarce ca reflux, iar restul condensatului este evacuat ca produs.

Rolul refluxului este să condenseze componenții grei ai vaporilor, realizând o îmbunătățire a calității produselor.

La partea inferioară a coloanei se injectează abur supraîncălzit, ceea ce provoacă o nouă vaporizare a lichidului, iar vaporii formați urcă din taler în taler asigurând concentrarea lichidului prin vaporizări succesive.

Pentru a obține compoziții constante ale fracțiilor se urmărește temperatura petrolului la ieșirea din cuptor, precum și debitele și temperaturile refluxurilor.

Gradul de separare și calitatea produselor obținute la distilare depind de numărul de talere din coloana de fracționare și de debitul refluxului.

Reziduul de la distilarea primară, păcura reprezintă materia primă pentru fabricarea uleiurilor minerale și a parafinei, poate fi utilizată la cracare sau drept combustibil.

Distilarea în vid

Pentru obținerea uleiurilor, păcura este distilată în vid, astfel încât să fie coborâtă temperatura de fierbere a componenților acesteia, spre a nu se produce degradări termice.

Distilarea în vid a păcurii se execută în instalații asemănătoare celor de la distilarea primară. Instalația este alcătuită dintr-un cuptor tubular în care păcura este încălzită la circa 350° C, după care intră în coloana cu talere și clopote.

Fiecare fracție obținută (ulei ușor, mediu, greu) este supusă unei operații de rafinare.

Fig.10. Instalație DAV. 1-cuptor tubular; 2-coIoană de distilare atmosferică;

3-coloană de distilare în vid

Din considerente economice, instalațiile de distilare atmosferică se construiesc cuplate cu instalațiile de distilare în vid, realizându-se o instalație de distilare atmosferică și în vid (fig. 10).

Consumurile de combustibil și materiale auxiliare raportate la materia primă prelucrată scad pe măsură ce crește capacitatea de prelucrare a instalației. Capacitatea optimă se situează la circa 3 milioane tone petrol/an.

Produsele petroliere trebuie să corespundă calitativ cerințelor consumatorilor. Principalele caracteristici sunt: interval de distilare, densitate, culoare, proprietăți de ungere la lubrifianți, proprietăți antidetonante la benzine și motorine (cifră octanică, punct de inflamabilitate) etc.

Prelucrarea fracțiilor petroliere în scopul obținerii materiilor prime petrochimice

Procedeele distructive de prelucrare a produselor petroliere au drept scop, obținerea de combustibili superiori și de materii prime petrochimice. După condițiile de lucru, aceste procedee pot fi:

– procedee termice, care au loc sub influența temperaturii și a presiunii; – procedee catalitice, influențate de temperatură, presiune și catalizatori. Cele mai utilizate procedee tehnologice sunt: piroliza, cracarea termică, cracarea catalitică, reformare termică și reformarea catalitică.

Cracarea termică și piroliza

Cracarea termică (fig. 11) valorifică superior fracțiile ce rezultă în procesul DAV. Cracarea termică se realizează prin intermediul unor reacții ce au drept efect fracționarea hidrocarburilor cu mase moleculare mari și redistribuirea atomilor de hidrogen prin dehidrogenarea parafinelor ce trec în olefine. Procesul de cracare termică se realizează la temperaturi de 450-, în funcție de condițiile de lucru și de calitatea materiei prime, obținând în proporții variate produse cu mase moleculare mai mici și cu proprietăți de curgere ameliorate.

Fig.11. Cracarea termică

Principalele reacții care au loc sunt:

ruperea lanțului de atomi de carbon (fracționare, cracare) rezultând parafine cu număr de carbon mai mic și olefine;

dehidrogenare;

formare de cocs (cocsare).

Piroliza este o variantă a cracării termice, care are loc la 750- și este utilizată în special pentru obținerea olefinelor din gaze de sondă.

Olefinele (etena și propena) sunt materii prime pentru obținerea materialelor plastice în petrochimie.

Procedeele tehnologice de piroliză pentru obținerea unor produse de mare tonaj s-au dezvoltat pe două direcții:

1. dehidrogenarea termică a etanului la etenă folosind ca materie primă gazele naturale sau gazele de rafinărie;

2. cracarea termică cu vapori de apă folosind ca materii prime fracții petroliere ușoare, medii sau grele.

În procesul de obținere a olefinelor, materia primă determină structura cheltuielilor de producție în proporție de 60-75%. Piroliza materiilor prime grele nu poate concura din punct de vedere economic cu procedeul de cracare a etanului, decât în cazul recuperării totale a olefinelor superioare.

Deci, costul mai scăzut al fracțiilor grele este anihilat de necesitatea unor investiții mari făcute în scopul recuperării coproduselor de mai sus.

Mărirea capacităților producției de olefine, în ultimii ani a fost determinată de creșterea consumului de produse derivate din etenă și de progresele tehnologice realizate în domeniul valorificării coproduselor: propenă și butene.

Câteva din produsele care se pot obține din etenă și propenă sunt prezentate în continuare :

Cracarea catalitică

Scopul acestui proces este fabricarea benzinelor cu CO ridicată și de mare stabilitate în timp; concomitent se obțin hidrocarburi olefinice.

Randamentul în benzine a acestui procedeu este foarte ridicat, posibilitatea de formare a produselor grele fiind redusă.

Principalele reacții care au loc sunt de:

cracare;

dehidrogenare;

izomerizare;

cocsare (nedorit).

Activitatea catalizatorilor de cracare a hidrocarburilor este influențată favorabil de aciditate și de dimensiunile suprafeței specifice. Modificarea rețelei cristaline sub acțiunea temperaturii ridicate în prezența apei sub formă de vapori, determină dezactivarea catalizatorilor.

Prezența în materia primă a unor compuși cu azot, vanadiu, nichel, cupru sau fier, chiar în cantități foarte mici, modifică sensibil activitatea și selectivitatea catalizatorilor în detrimentul formării benzinelor.

Catalizatorii de cracare au o durată de funcționare de 10 – 15 minute, după care se regenerează cu aer cald și vapori de apă, pentru îndepărtarea stratului fin de cocs depus în timpul cracării. Durata de funcționare în condiții optime (viața catalizatorului) a unui catalizator sintetic este de 6 – 12 luni, iar a celui natural de 3 – 6 luni.

Îmbătrânirea catalizatorului este condiționată de regimul termic din reactor, mai ales în perioada regenerării, când la temperaturi mai ridicate se produc sinterizări ale suprafeței.

Catalizatorul se prezintă sub formă de granule sferice, cu diametrul de ordinul zecilor de microni, având astfel porozitate foarte mare.

Materia primă pentru cracarea catalitică este formată dintr-o gamă largă de fracții petroliere: motorine ușoare, medii și grele, distilate grele de vid și chiar reziduuri. Randamentul proceselor de cracare catalitică și calitatea produselor finite sunt influențate de calitatea materiei prime, de activitatea catalizatorului și de parametrii termodinamici și cinetici de lucru: temperatură, presiune, timp de contact sau viteza de volum.

Procesul are loc la o temperatură de 460- și o presiune egală cu presiunea atmosferică. Există mai multe tipuri de instalații de cracare catalitică având catalizatorul dispus în strat fix, în strat fluidizat sau în strat mobil. 85 % din instalațiile de cracare catalitică funcționează în strat fluidizat, întrucât acest procedeu este deosebit de eficient .

Produsele obținute în urma acestui proces sunt: benzine de cracare catalitică, hidrocarburi gazoase și motorine de cracare catalitică.

Produsele prezintă stabilitate mai mare decât cele obținute în procesele de cracare termică a unor materii prime similare. Benzinele de cracare catalitică au cifra octanică mai mare (86 – 92) comparativ cu cele de cracare termică (75) datorită formării izoparafinelor în prezența catalizatorului. Motorina ușoară de cracare catalitică are un conținut ridicat de hidrocarburi aromatice, fapt care îi conferă proprietăți superioare de carburant

Reformarea catalitică

Scopul acestui proces este obținerea benzinei cu cifră octanică ridicată, (CO=98) având un conținut de cea. 16% hidrocarburi aromatice și circa 35% olefine.

În același timp se mai obține un concentrat de hidrocarburi aromatice (BTX), hidrocarburi Cm și în calitate de co-produse, olefine și hidrogen.

Materiile prime sunt benzine de DA și cracare.

Procesul are loc la temperaturi de 490- și presiune de 10-25 atm. Odată cu creșterea temperaturii, crește cantitatea de aromate în produse, deci cifra octanică crește, dar crește și viteza de cocsare a catalizatorului, fapt ce duce la dezactivarea catalizatorului și la scurtarea intervalului de regenerare.

Industrial, procesul se realizează în mai multe variante tehnologice care diferă în special prin modul de regenerare a catalizatorului. Se cunosc procedee continue regenerative în care există 2 reactoare cu funcționare ciclică, care sunt foarte flexibile datorită unei game foarte largi de materii prime folosite, dar cu investiții foarte mari.

3.2. Pericole și cauze de incendiu

Pericole și cauze de incendiu la cuptoarele de încălzire a țițeiului

Cu toate că există o oarecare diversitate în construcția cuptoarelor (fig. 12), determinată de destinația și regimul diferit de funcționare, totuși incendiile se produc datorită acelorași cauze, și anume: deteriorarea serpentinelor și apariția scurgerilor de produse la coturi ca urmare a coroziunii, fisurării, smulgerii țevilor, etc.

Ca urmare, spargerea ‚țevilor duce la formarea unor fante longitudinale în diferite dimensiuni (literatura de specialitate apreciază că aceste fante au în general dimensiuni de la 60 la lungime și până la lățime) care fac ca produsul să se scurgă în camera cuptorului.

Fig.12. Cuptor tubular

Produsul care se scurge de obicei nu arde în întregime în camera cuptorului pentru că o bună parte pătrunde în canalul principal de gaze de ardere puternică a jeturilor de lichid ce

iese prin fisurile conductelor precum și a straturilor colectate pe vatra cuptorului.

Temperatura în cuptor pe timpul incendiului nu depășește de obicei temperatura obișnuită în timpul lucrului și deci nu apar probleme pentru integritatea construcției cuptorului, în afara situației când se pot produce explozii.

Lipsa unei cantități suficiente de aer în spațiul cuptorului duce la formarea unei cantități de fum care iese în exteriorul cuptorului prin unele neetanșeități, fante și deschideri pentru explozie.

Incendiul se manifestă în exterior și prin apariția flăcărilor care pot acționa asupra elementelor de construcție exterioare și mai ales asupra celor metalice (pasarele, carcasa cuptorului, etc.) slăbindu-le rezistența mecanică.

La o acțiune prelungită a incendiului aceste elemente metalice pot deveni chiar incandescente, deformându-se, chiar fisurându-se, contribuind astfel la propagarea incendiului.

Ca urmare a unor greșeli ce se pot comite pe timpul operațiunilor de pornire a cuptoarelor apar concentrații explozive în camera acestora care produc explozii ce au drept urmare distrugerea parțială sau totală a construcțiilor cuptorului și deci propagarea incendiului la instalațiile învecinate (așa s-a întâmplat în anul 1989 pe platforma cracare catalitică din combinatul Brazi când datorită unui șir întreg de greșeli pe timpul pornirii unui cuptor în interiorul acestuia s-a produs o puternică explozie).

Coșul metalic de fum poate conduce la propagarea incendiilor deoarece acesta se poate încălzi intens pe întreaga înălțime, mai ales la partea de jos și de mijloc, devenind, după 5-10 minute, de culoare roșu închis apoi roșu violet (700-900 ºC) ceea ce creează condiții pentru deformarea lui.

Cel mai periculos moment apare atunci când la dilatarea coșului pe înălțime se pot rupe tiranții fapt ce duce la prăbușirea acestuia și implicit la deteriorarea unor instalații și chiar la apariția de noi focare de ardere.

Pericolule și cauze de incendiu la stațiile de pompare

Incendiile la stațiile de pompare (fig. 13) sunt precedate, de regulă, de defecțiuni în funcționarea pompelor, urmate de scurgerea lichidelor și apoi aprinderea sau explozia vaporilor acestora.

Fig.13. Stație de pompare

Lichidul combustibil se revarsă în cantități mari, iese din clădirea în care se găsesc pompele și se împrăștie pe terenul înconjurător, punând în pericol instalațiile existente în zonă.

Exploziile sunt însoțite de cele mai multe ori de distrugerea parțială sau totală a elementelor de construcție ale clădirii pompelor, a conductelor și instalațiilor din imediata

apropiere apărând noi focare de incendiu.

În interiorul clădirii în care se găsesc pompele, flăcările inundă întreaga încăpere, manifestându-se și în exterior ajungând la înălțimi apreciabile, aceasta în funcție și de lichidul combustibil care arde. La un incendiu izbucnit la o mare uzină chimică din Germania în anul 1969, la casa pompelor care vehiculau benzină, flăcările au atins 30- înălțime.

Violența deosebită a incendiului are în cele mai dese cazuri, drept urmare prăbușirea acoperișului clădirii în care se găsesc pompele (la incendiul menționat acoperișul s-a prăbușit după circa 10 minute, acesta fiind susținut de stâlpi portanți de oțel).

Incendiul se poate propaga în exterior și prin canalele conductelor care pot fi inundate cu produs arzând.

Un deosebit pericol apare în situația când, datorită distrugerii instalațiilor de golire sau distrugerii claviaturii (fig. 14), produsele nu mai pot fi evacuate și care se pot scurge pe terenul înconjurător, contribuind la apariția de noi focare. În interiorul casei pompelor, temperatura poate ajunge după 20-25 min de la izbucnirea incendiului la 900-1000 oC, iar după aproximativ 40 min încep să se distrugă elementele de construcție.

Fig.14. Claviatura stației de pompare

Pericole și cauze de incendiu la condensatoare și răcitoare

Incendiile pot izbucni la acest gen de utilaje datorită faptului că și acestea utilizează ca lichide de condensare lichide inflamabile, insolubile în apă, ca de exemplu: benzină, benzen, toluen, motorină, etc. și care pot să se scurgă în exterior ca urmare a neetanșeităților care apar la legăturile conductelor.

Flăcările care apar au acțiune distructivă asupra conductelor din interiorul utilajelor sau a celor din exterior, producând fisurarea acestora și scurgeri de produse care conduc la propagarea și creșterea intensității incendiului.

Fig.15. Condensator – răcitor

De asemenea sunt serios afectate construcțiile metalice învecinate, vanele și instalațiile fixe de stingere și răcire. Dacă nu se intervine la timp, un astfel de incendiu poate să cuprindă suprafețe mari datorită împrăștierii lichidelor combustibile în cantități mari.

Incendiul se poate propaga prin intermediul elementelor metalice încălzite și supraîncălzite, a canalelor tehnologice, precum și numeroaselor conducte de vehiculare a produselor petroliere.

La condensatoare și răcitoare (fig. 15) ard produsele gazoase care ies în exterior, precum și condensul, incendiul cuprinzând întreaga instalație de condensatoare și răcitoare.

Pericole și cauze de incendiu la coloanele tehnologice înalte, instalații și dispozitive.

O scurtă trecere în revistă a instalațiilor (fig. 16) din industria de prelucrare a petrolului permite să se observe, că multe dintre acestea lucrează la presiuni de ordinul zecilor sau chiar sutelor de atmosfere și la temperaturi ce pot atinge până la circa , care, în cazul unor defecțiuni sau avarii, pun probleme deosebite pentru prevenirea și stingerea incendiilor.

Fig.16. Instalații din industria de prelucrare a țițeiului

Avînd în vedere că instalațiile(fig.17) au capacități de ordinul zecilor de tone, ne putem ușor imagina potențialul energetic existent și puterea de distrugere în cazul unor accidente.

Fig.17. Instalații de mare tonaj

Dacă o astfel de instalație își pierde etanșeitatea, atunci produsele cu temperaturi și presiuni țâșnesc în exterior și, în contact cu aerul, se pot aprinde cu ușurință, producându-se în acest caz fenomenul de autoinflamare, considerat una din cauzele principale ale incendiilor la coloanele înalte din industria petrochimică și chimică.

La coloanele de distilare primară (fig.18), care sunt înalte, formarea neetanșeităților se datorează, în cele mai multe cazuri, acțiunii corozive a țițeiului sau presiunilor ridicate.

Fig.18. Coloane de distilare primară

Coroziunea este provocată de prezența impurităților cu sulf și a sării din țiței, chiar dacă acesta a fost supus operației de desalinare electrică. Porțiunile din coloane supuse cel mai mult coroziunii sunt cele din spațiul de vapori sau de la contactul dintre vapori și lichid. Creșterea bruscă a presiunii, chiar în coloane ce funcționează la o presiune puțin superioară presiunii atmosferice, poate fi provocată de introducerea în coloana încălzită, odată cu aburul de stripare, a unei cantități mai mari de apă, din conductă, provenită din condensarea aburului.

Uneori, cantitatea de produse care se scurge din cauza neetanșeităților, după oprirea circuitului produselor, este de numai câțiva metri cubi; alteori, însă când fisura este de dimensiuni mai mari, cantitatea de produse care se scurge este considerabilă și împrăștiindu-se pe sol se aprinde, incendiul cuprinzând în acest caz, parțial sau în întregime, instalația tehnologică. Incendiul produce încălzirea până la incandescență a construcțiilor metalice, deteriorarea cablurilor și a conductelor electrice și distrugerea aparaturii de măsură, comandă și control.

Arderea unor hidrocarburi gazoase lichefiate este însoțită de degajarea unei mari cantități de căldură, fapt care duce, de asemenea, la încălzirea rapidă a construcțiilor metalice, la deformarea și distrugerea lor. De exemplu, la încălzirea unui rezervor cilindric, care conține o hidrocarbură gazoasă lichefiată, după numai 30 s, presiunea se ridică în el mult peste limita admisă, pereții încep să se deformeze la temperatura de , la care se ajunge după 1 minut și 30 secunde, iar la o încălzire de (după 8 minute și 30 secunde) începe să se distrugă.

Într-un mod deosebit se petrec lucrurile în cazurile instalațiilor de prelucrare în vid în urma apariției neetanșeităților, în prima fază, nu se produce un incendiu, deoarece lichidul nu se scurge în exterior. Dacă vidul nu mai poate fi menținut în măsura dorită, atunci ulterior, scurgerile de lichid se produc și pot fi observate. In cazul când lipsa de etanșeitate este de proporții mai mari, instalația trebuie golită cât mai repede cu putință pentru a se evita scurgerea în exterior a lichidului inflamabil. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci se poate aștepta izbucnirea unui incendiu la locul defecțiunii, deoarece la pătrunderea unei cantități mai mare de aer în interiorul instalației, pot avea loc răbufniri.

In instalațiile de cracare termică și catalitică pericolul de incendiu este sporit față de instalațiile de distilare primară datorită temperaturilor și presiunilor de lucru ridicate (470—500°C și 30—50 atm).

Se cunosc cazuri de incendii datorate ruperii prezoanelor de la capacele pompelor calde, ca urmare a îmbătrânirii metalului sau a eforturilor suplimentare de contracție și dilatare, ca efect al variațiilor de temperatură.

La instalațiile de reformare catalitică o cauză a scăpării de produs o constituie coroziunea clorhidrică și depunerile de clorură de amoniu ce obturează conductele și elementele de închidere.

Pericolul de incendiu și explozie în instalațiile de deparafinare a uleiurilor și desuleierea parafinei se datorează în special folosirii unor solvenți foarte volatili și inflamabili, cum ar fi benzenul, toluenul etc.

Cauzele principale ale neetanșeităților sunt:

garnituri, ventile, sticlele de nivel defecte ;

coroziunea datorată compușilor de sulf din materia primă ;

depășirea presiunii de regim;

autoinflamarea produsului fierbinte în contact cu aerul;

înțepenirea supapelor de siguranță.

O altă defecțiune frecventă la o instalație tehnologică din întreprinderile petrochimice și chimice o constituie spargerea unor conducte în interiorul cuptoarelor. Prin aceste conducte circulă produse la temperaturi și presiuni ridicate. Dacă o astfel de conductă se sparge, produsele se revarsă în focar și se aprind. Defecțiunea poate fi depistată rapid datorită creșterii mari a temperaturii.

Incendiile la conductele din cuptoare provoacă oprirea producției pe timp mai îndelungat, defecțiunea neputând fi înlăturată decât după răcirea cuptorului.

Incendii pot apărea și la grupul de schimbătoare de căldură, unde țițeiul se preîncălzește cu produse calde până ia temperatura de 130—160°C. Aceasta se datorează în special scurgerilor de produse petroliere prin neetanșeități.

Coroziunea conductelor produce de asemenea defecțiuni urmate de neetanșeități, care se soldează cu incendii izbucnite în interiorul instalațiilor.

Coroziunea metalului în interiorul țevilor și coloanelor' se datorează prezenței în țițeiul supus încălzirii a unor impurități chimice dăunătoare: compuși cu sulf, cloruri metalice. Sulfurile organice se descompun la temperaturi ridicate cu formare de hidrogen sulfurat (H2S), care atacă fierul, trecând în sulfura de fier.

În special la capetele țevilor, pe o porțiune de circa de coturile de întoarcere, coroziunea este foarte puternică, in această zonă au loc cele mai multe spargeri ale țevilor. Explicația constă în faptul că, aici, din cauza curenților turbionari, oxizii metalici care protejează suprafața metalului sunt îndepărtați, astfel încât procesul de coroziune chimică are loc nestingherit.

Uzura interioară a țevilor cuptorului se datorează, în afara coroziunii chimice, și eroziunii suprafeței interne, ca urmare a vitezelor mari.

Aceasta este mai intensă în zonele de schimbare a direcției de scurgere, deci către capetele țevilor.

Se știe că principalele ramuri ale industriei chimice cuprind în fluxul tehnologic al instalațiilor de producție respective, conducte (fig. 19) de diferite diametre, având lungimi totale de mai mulți kilometri, în care poate apare pericolul unei explozii, ca urmare a unei perturbații în procesul de fabricație.

Fig.19. Transportul țițeiului prin conducte

Printre factorii care determină pericolul de incendiu în instalațiile tehnologice (fig. 20) prevăzute cu coloane înalte se mai pot aminti folosirea focului deschis în instalațiile de prelucrare și descărcările electrice atmosferice, ca și electricitatea statică care constituie surse de explozii sau incendii.

Din această succintă trecere în revistă a pericolului și cauzelor de incendii la coloanele înalte și instalațiile aferente acestora se poate trage concluzia că în cazul scăpării în exterior a produselor inflamabile, pe lingă faptul că se pot împrăștia pe o mare suprafață, se formează și vapori; aceștia sunt mai grei ca aerul, se strâng în locurile mai joase ale terenului înconjurător, ei putându-se constitui și sub formă de nor, care purtat de curenții de aer se transportă la distanțe relativ mari.

Fig.20 Instalații tehnologice

În aceste condiții incendiul se poate produce de la o sursă de aprindere, cum ar fi de exemplu scântei, țigară aprinsă, flacără de chibrit etc.

La asigurarea protecției contra incendiilor în obiectivele industriale de prelucrare a petrolului trebuie avute în vedere și recipientele (fig. 21) racordate la instalațiile de producție. La rezervoarele de bitum, de exemplu, se produc în mod frecvent răbufniri.

Fig.21.Rezervoare de depozitare a produselor provenite

din prelucrarea țițeiului

În cazul când ele sunt de proporții mici suprapresiunea poate fi eliminată prin ventile de siguranță. Uneori din cauza scăderii presiunii, care urmează imediat după răbufnire, capacul rezervorului nu rezistă și se turtește. Totuși, lipsind aerul nu se pot produce incendii. Dacă răbufnirile sunt puternice și provoacă despicarea capacului, atunci conținutul rezervorului se poate aprinde. In asemenea cazuri s-a observat că pe părțile superioare ale pereților rezervorului se găseau urme de asfalt ars. Când în recipient se pompează produse cu temperatură de peste , se formează o ceață", care are un interval de explozie foarte larg. Se presupune că aprinderea acestei ,,ceți" se datorează sulfurii feroase existente pe pereții rezervorului. După alte păreri, produsul fierbinte încălzește apa la peste , care se evaporă brusc, forța aburului provocând deteriorarea capacului recipientului.

Accidente urmate de incendii se pot produce și în timpul transvazării produselor din instalație (coloane tehnologice). De exemplu, produsul care se găsea la într-o instalație de prelucrare a petrolului a fost transvazat într-un rezervor intermediar. Se presupune că instalația de răcire nu a putut coborî temperatura produsului decât până la . Temperatura exterioară era de . După aproximativ o oră de la sfârșitul transvazării, rezervorul s-a fisurat pe o mare lungime în dreptul solului, iar conținutul s-a revărsat în bazinul de reținere, în mod similar, s-au petrecut lucrurile la un alt rezervor, dar după revărsare, conținutul s-a aprins. La 2-3 minute au mai crăpat alte două rezervoare, tot în dreptul solului, care în scurt timp s-au prăbușit.

Explicația deteriorării rezervoarelor, aproape goale, la nivelul solului, este următoarea : tensiunea termică creată între fundul rezervorului și pereții acestuia, prin introducerea produsului la temperatură ridicată () în raport cu temperatura pereților (), a fost atât de mare încât a determinat distrugerea rezervorului. Există și presupunerea că în rezervor ar fi pătruns și o cantitate redusă de apă care în contact cu produsul fierbinte a provocat spumegarea și instalația de aerisire nu a mai putut prelua întreaga creștere a presiunii.

Pericole și cauze de incendiu la rampele de încărcare și descărcare feroviare

Încărcarea și descărcarea produselor petroliere din vagoane cisternă de cale ferată reprezintă una din operațiile cu grad ridicat de pericol.

Amestecuri inflamabile pot lua naștere atât în interiorul cisternelor(fig. 22), cu ocazia umplerii și golirii lor, cât și în jurul cisternelor, în gropi, canale și cămine de canalizare.

Fig.22. Transportul feroviar al produselor petroliere

Incendiile la rampele de încărcare – descărcare se manifestă cu mare forță și rapiditate. Temperaturile ridicate care se dezvoltă în timpul unui incendiu provoacă arderea garniturilor de la îmbinările cu flanșe, ceea ce conduce la scurgeri suplimentare de produse ce alimentează incendiul. De asemenea, temperaturile ridicate deformează construcțiile metalice ale rampei, ceea ce provoacă ruperea conductelor.

Sursele de aprindere cele mai caracteristice sunt :

scânteile produse prin lovirea unor obiecte metalice de pereții cisternei în timpul umplerii;

electricitatea statică datorită frecării în conducte;

descărcările atmosferice;

scânteile produse de locomotive etc.

În timpul încărcării produselor petroliere lichide în cisterne au loc scăpări intense de vapori inflamabili la gura cisternei. Scăpările sunt deosebit de mari atunci când umplerea nu se face sub un strat de lichid.

Furtunurile de încărcare a cisternelor sunt prevăzute cu racorduri din metal, iar conductele de încărcare și golire nu sunt prevăzute cu ventile de închidere în caz de avarie.

Conductele de încărcare și golire a cisternelor trebuie prevăzute cu ventile de închidere pentru cazuri de avarie, situate la 15- distanță de rampă.

Manevrarea vagoanelor se face prin trecerea directă a locomotivei prin rampele de încărcare a cisternelor , iar șina este acoperită de vegetație uscată.

Mulți manevranți, din comoditate, aruncă pietre, luate de pe terasamente, sub roțile vagoanelor. O asemenea practică, pe lângă faptul că poate provoca scântei, duce în multe cazuri la accidente. La manevrarea vagoanelor se vor lua măsuri ca lovirea tampoanelor dintre vagoane să fie evitată sau să se facă ușor, pentru a nu produce scântei.

La trecerea vagoanelor cisternă prin dreptul rampei, gurile de încărcare vor fi rotite lateral. De asemenea, punțile metalice de trecere de pe pasarela rampei pe cisternă se vor rabata pentru a nu lovi cisternele în trecere. Scânteile ce s-ar putea produce în cazul unei loviri, ar conduce la incendiu dacă ținem seama că mediul din jurul rampei este exploziv.

Elementele metalice ale rampei, conductele cisternelor și șinele de cale ferată nu sunt legate la pământ .

Iluminatul rampelor nu asigură condiții optime de vizibilitate, atât noaptea, cât și pe timp de ceață.

Încărcarea cisternelor se efectuează pe timp de furtună cu descărcări electrice violente.

Pericole și cauze de incendiu la încărcarea în autocisterne

La umplerea autocisternelor cu produse petroliere, pericolul de incendiu se datorează degajării de vapori inflamabili din lichidul transferat și formării unor amestecuri explozive, atât în recipient, cât și în apropierea punctului de ieșire a aerului deplasat.

Fig.23. Alimentarea autocisternelor

Aprinderea se poate produce de la electricitatea statică provocată de frecarea produsului de stratul de aer în timpul încărcării.

Pericolul de incendiu poate apărea și dacă legarea la pământ a autocisternelor(fig. 23) nu este efectuată corect sau din comoditate nu este efectuată.

Pericole și cauze de incendiu la transportul produselor petroliere prin conducte

Conductele de produse petroliere(fig. 24), în special cele de produse volatile, prezintă pericole mari de incendiu și explozie în cazul ruperii conductei, întrucât vaporii produsului scurs din conductă se răspândesc pe suprafețe mari, putându-se aprinde de la o sursă oarecare. Perimetrul focarului de incendiu este în funcție de datele de exploatare ale conductei, de diametrul conductei și timpul până la închiderea vanelor de secționare.

Fig. 24. Transportul produselor petroliere prin conducte

Conform unei statistici, ruperea conductelor se datorează în 36% din cazuri unor suduri defectuoase, 40% din cazuri – coroziunii, 20% din cazuri – unor cauze externe (de exemplu lovirea de către un escavator) și 4% din cazuri – unor cauze necunoscute.

Pentru a preveni ruperi de conducte care transportă țiței sau produse petroliere volatile este necesar a se lua o serie de măsuri speciale. Controlul de calitate al țevilor în timpul fabricației și înainte de montare trebuie făcut de un specialist, altul decât specialistul uzinei producătoare sau al întreprinderii de montaj. Sudurile, atât cele de îmbinare a țevilor, cât și cele longitudinale (dacă este cazul) vor fi probate nedistructiv (prin gamagrafiere sau cu ultrasunete) în proporție de 100%. Se previn astfel sudurile necorespunzătoare, care sunt cauza a numeroase ruperi de conducte.

Presiunea de probă pentru conductele de transport produse petroliere trebuie să fie mai mare față de cea de regim, în raport cu alte conducte. Având în vedere că multe ruperi de conducte se datorează unor cauze externe, se va îmbunătăți sistemul de protecție a conductei. De asemenea, coroziunea fiind una din cauzele importante de rupere a conductelor, se va efectua un control periodic al conductei, pentru a determina schimbări în structura cristalină a materialului prin mijloace electronice sau cu ultrasunete. Conductele vor fi prevăzute cu sisteme de protecție contra coroziunii.

Pentru a micșora scurgerile de lichid în cazul ruperii conductei se va limita distanța dintre ventilele de secționare de pe traseul conductei. De asemenea, se va limita diametrul conductei, având în vedere că la diametre mari și cantitățile de produs scurse sunt mai mari.

La transportul produselor petroliere pe conducte trebuie luat în considerație și influența asupra celorlalte conducte în cazul ruperii uneia din conducte. Ruperea conductei duce la apariția unui șanț simetric în cazul conductelor sudate longitudinal și de formă neregulată în cazul conductelor sudate în spirală. Drept rezultat, conducta se deplasează atât de mult, încât există pericolul influențării conductelor paralele alăturate.

3.3.Sisteme de protecție pasive și active

Anunțarea și alarmarea în caz de incendiu

Pentru anunțarea incendiilor pe întreg teritoriul unităților, se vor instala mijloace de semnalizare, (acustică sau optică), mijloace care să asigure mobilizarea întregului personal și a serviciului privat de pompieri în caz de incendiu. În acest sens se vor asigura posibilități de anunțare în cel mai scurt timp a serviciului profesionist pentru situații de urgență.

Personalul încadrat în muncă va fi instruit pentru a cunoaște mijloacele de alarmare și semnalizare în caz de incendiu, precum și codul de semnale stabilit și modul în care se desfășoară operațiile de alarmare.

Problematica conducerii și supravegherii automate(fig. 25) a proceselor tehnologice de fabricație a țițeiului este de actualitate, în contextul în care majoritatea acestor procese necesită cunoașterea în timp real a parametrilor de funcționare, în vederea supravegherii, controlului și monitorizării acestora.

Sistemele de automatizare au în principal un obiectiv comun, respectiv controlul automat al procesului, prin intermediul unui dispecer central, care asigură toate funcțiile sistemului.

Conducerea asistată de calculator a proceselor de fabricație "după rețetă" contribuie la creșterea calități produsului final, la creșterea productivității muncii, reducerea consumurilor specifice de materiale și energie, precum și la diminuarea până la eliminarea riscului de producere a unui incendiu.

Fig.25. Instalație automată de semnalizare și control

Echipamentul de conducere a procesului, preia informațiile de la senzori și traductoare (senzori de fum, traductor de temperatura, traductoare de nivel, etc.) și transmite prin intermediul ieșirilor, comenzile elementelor de execuție, necesare atingerii parametrilor programați.

Astfel, sistemul de automatizare realizează 3 mari funcții de bază: achiziția datelor din proces, monitorizarea acestora și optimizarea procesului tehnologic de prelucrare a țițeiului, prin implementarea unei rețete care să asigure calitatea dorită a produselor finale.

Funcția de monitorizare, permite introducerea de către operator a unor parametri inițiali sau a unor parametri prestabiliți, a unor limitări sau domenii de variație a unor parametri (limite, alarme) și înregistrarea acestora într-o bază de date.

          Proiectul își propune să realizeze un sistem modular, configurabil, flexibil, de monitorizare a procesului tehnologic, reglare automată, optimizare și supraveghere pentru a crește siguranța în funcționare, dar cel mai important pentru a preveni posibilitatea producerii unui incendiu care poate afecta siguranța oamenilor .

         Echiparea instalatiilor tehnologice cu aparatura de automatizare reprezintă o necesitate în acest domeniu, prin folosirea cu maximă eficiență a sistemelor numerice pentru reglarea automată și optimizarea regimului de funcționare.

În încăperile serviciului privat de pompieri, la centralele și posturile telefonice și la ofițerul de serviciu se vor afișa la loc vizibil numărul de telefon unic 112 , precum și numerele telefoanelor personalului de conducere care trebuie anunțat în caz de incendiu.

Pentru orice început de incendiu, concomitent cu darea alarmei de la dispecer se vor anunța în primă urgență serviciul privat de pompieri din unitate, conducerea unității și serviciul profesionist pentru situații de urgență.

Se interzice ca posturile telefonice de la care se anunță pompierii în caz de incendiu să fie închise sau încuiate, astfel încât să nu se poată realiza legătura.

Instalații de detectare și semnalizare a incendiului

Instalațiile de semnalizare a incendiilor se vor menține în permanență în stare de funcționare. Execuția, exploatarea, întreținerea, revizia și repararea acestora se vor face de către personal autorizat, respectându-se prevederile proiectelor de execuție, instrucțiunile furnizorului și normele de prevenire și stingere a incendiilor.

Fig.26. Detectoare de gaze

La fiecare centrală de avertizare a incendiilor se va afișa schema circuitelor și detectoarelor precum și instrucțiunile de folosire.

Centralele de semnalizare a incendiilor vor fi în permanență supravegheate.

Toate instalațiile de semnalizare a incendiilor vor fi date în primire unor cadre tehnice de specialitate (energetice sau electronice), vor fi verificate, întreținute, revizuite și reparate pe baza unui grafic.

Scoaterea din funcțiune, durata și constatările făcute cu prilejul acestor operații, măsurile luate, semnalizările false și cauzele acestora vor fi menționate în caietul (registrul) instalațiilor de semnalizare a incendiilor.

Este interzisă blocarea accesului la avertizoare cu diferite materiale.

Detectoarele de temperatură cu clement fuzibil, de flacără, de gaze (fig. 26)etc., vor fi menținute curate, ferite de depunerile de praf, grăsimi, etc. Se interzice mascarea, blocarea sau orice altă acțiune care ar putea împiedica buna funcționare a detectoarelor.

Instalațiile de detectare și semnalizare a incendiilor vor fi controlate cel puțin o dată pe săptămâna de personal instruit, capabil să sesizeze și să remedieze eventualele defecte în funcționare.

În cazul unor defecțiuni (semnalizări accidentale, scurtcircuite, lipsă de alimentare de energie, etc.) se vor lua imediat măsuri pentru înlăturarea urgentă a acestora și a cauzelor care le-au generat. Pe timpul cât din cauza unei defecțiuni, instalația este scoasă parțial sau total din funcțiune, se vor lua măsuri suplimentare de securitate.

Instalații și mijloace de stingerea incendiilor

Toate instalațiile, fixe, semifixe, sau mobile pentru stingerea incendiilor cu apă, spumă, abur, bioxid de carbon, etc., trebuie menținute în stare perfectă de funcționare, asigurându-se în mod permanent debitele și presiunile necesare pentru stingerea și dotarea corespunzătoare cu accesorii de intervenție. Orice defecțiune constatată în funcționarea acestor instalații va fi adusă la cunoștința conducerii unității, luându-se măsuri urgente în vederea remedierii.

Întreținerea și repararea instalațiilor speciale de stingere a incendiilor se vor face de către echipele de revizie specializate, care vor face verificări periodice, pe baza unui grafic stabilit, consemnându-se într-un registru toate defecțiunile ivite și remedierile efectuate.

Utilajele și materialele din dotarea serviciului privat de pompieri vor fi menținute permanent în bună stare de folosire și vor fi echipate cu accesoriile necesare. Este interzisă utilizarea în alte scopuri a instalațiilor, utilajelor, mijloacelor și materialelor pentru stingerea incendiilor.

Se va asigura în permanență accesul la sursele de alimentare cu apă, rezervoare și bazine, hidranți interiori și exteriori, stingătoare, precum și la celelalte instalații și mijloace pentru stingerea incendiilor. Locul acestora va fi marcat cu indicatoare,iar

în caz de incendiu, stingătoarele se vor utiliza ca în (fig. 27).

Fig27. Modul de utilizare a stingătoarelor

Rezerva de apă pentru stingerea incendiilor care se păstrează în rezervoare și castele de apă, nu va fi utilizată în alte scopuri.

Rezervoarele și castelele de apă trebuie să fie prevăzute cu indicatoare de nivel, precum și cu posibilități de racordare a mașinilor și utilajelor de luptă contra incendiilor.

Sursele și instalațiile de alimentare cu apă și de stingere a incendiilor trebuie astfel întreținute și exploatate încât să fie ferite de îngheț, iar reviziile și eventualele reparații să se poată face cu ușurință și în cel mai scurt timp, fără a scoate din funcțiune întreaga instalație.

Se vor întocmi instrucțiuni cu privire la modul de funcționare, utilizare și întreținere a instalațiilor,, aparatelor, materialelor, etc. pentru stingerea incendiilor, din' dotarea unității. In instrucțiuni se va include și schema de funcționare a diverselor instalații de intervenție în caz de incendiu, pe secții și instalații tehnologice. Ele vor fi cunoscute de personalul de întreținere a instalației și de către serviciul privat de pompieri.

Hidranți exteriori, bazine și rezervoare

In construcțiile și instalațiile industriale trebuie asigurată alimentarea cu apă pentru stingerea din exterior a incendiilor. Aceasta se realizează prin rețele de hidranți exteriori și surse de apa, la debitul și presiunea necesara funcționării corecte a acestor rețele.

Hidranții exteriori de incendiu sunt realizați în următoarele tipuri :

hidranți subterani; hidranți de suprafață;

Hidrant subteran Hidrant tip 1A/2B Hidrant tip 1A/2C

Hidranții subterani se execută în două mărimi, cu diametrul nominal de 65 și pentru presiunea nominală de 10 bari.

Elemente le componente care alcătuiesc hidrantul subteran sunt prezentate în (fig. 28).

Fig. 28. Hidrant subteran, 1 – corp hidrant; 2 – cutie ventil,

3-racord cu gheare; 4- tijă; 5-cutie de protecție;

6- piesă de legătură pentru cheie

Hidranții subterani de incendiu se racordează la rețeaua exterioară de alimentare cu apă printr-o piesă de legătură la care se fixează, printr-o flanșă, corpul subteran al hidrantului. Acești hidranți se închid și deschid cu ajutorul unei chei speciale pentru hidranți. Pentru a se evita pericolul de îngheț hidranții subterani sunt prevăzuți cu dispozitive de golire a apei din corpul acestora. Protejarea racordului cu gheare și a capului tijei hidranților subterani se face în cutii de fontă. Furtunurile de incendiu se racordează la hidranții subterani prin intermediul unor hidranți portativi prevăzuți cu și fără robinete proprii.

Hidranții portativi cu robinete se execută într-o singură variantă constructivă -2B- cu două racorduri fixe mărimea B.

Hidranții portativi fără robinete se execută în variantele constructive 1A/2 A ( o intrare tip A și 2 ieșiri tip A), 1B/2B și 1C/2C.

Hidranții supraterani de incendiu se execută în mărimi cu diametrul nominal de 80 și 100mm pentru presiunea nominală de 10 bari.

Elementele componente care alcătuiesc hidrantul suprateran sunt prezentate în (fig. 29).

Fig. 29. Hidrant suprateran. 1- cutia ventilului; 2- corpul ventilului;

3- corpul hidrantului; 4- capac de manevră; 5- racord fix tip B sau C;

6- racord fix tip A; 7- tijă.

Deschiderea și închiderea hidranților supraterani se face cu ajutorul cheii pentru hidranți. Pe corpul hidrantului suprateran sunt prevăzute trei recorduri fixe care pot fi de tip B sau C și în mod obligatoriu unul de tip A.

Hidranții supraterani trebuie sa fie prevăzuți cu dispozitive de golire care se deschid automat la închiderea hidrantului și se închid tot automat la deschiderea acestuia

Tipul, numărul și amplasarea hidranților exteriori se stabilesc în funcție de sistemul de stingere și utilajul din dotare astfel încât să se asigure posibilitatea folosirii la locul incendiului a debitelor de calcul prescrise pentru fiecare obiectiv.

Hidranții exteriori trebuie să permită deservirea tuturor punctelor sau obiectelor ce trebuie protejate, considerând raza de acțiune a hidranților în raport cu lungimea furtunului astfel:

la rețele la care presiunea apei din rețea asigură lucrul direct de la hidranți, distanța dintre aceștia va fi de maxim .

în cazul folosirii motopompelor distanța dintre hidranți va fi 100..150 m

la folosirea autopompelor această distanță se poate majora până la .

Hidranții exteriori nu se montează mai aproape de de zidul clădirilor pe care le deservesc și la de obiectele ce radiază intens căldura în caz de incendiu.

Instalații de sprinklere

Instalațiile de sprinklere sunt sisteme de protecție cu funcționare automată care utilizează ca substanță de stingere apa.

Instalațiile de sprinklere (fig. 30) detectează ,semnalizează (alarmează) , localizează și, în anumite condiții, sting incendiile.

Fig. 30. Instalații de sprinklere

Elementele principale din care este alcătuită o instalație sprinklere sunt prezentate în (fig. 31).

Fig. 31.Elementele principale ale instalației de sprinkler apă-apă

1- sursă de alimentare cu apă ; 2 – conducta principală; 3-A.C.S.;

4- rețele de distribuție; 5- capete sprinkler;

6-racord fix la pompele mobile pompe

Sursa de alimentare cu apă, conducta principală de alimentare cu apă, aparatul de control și semnalizare (A.C.S.), rețele de conducte de distribuție (ramificate și inelare), capete sprinkler, elemente auxiliare.

Instalațiile de sprinklere, în funcție de temperatura mediului în care sunt amplasate capetele sprinkler, pot fi de următoarele tipuri :

– apă – apă, pentru medii cu temperatura mai mare de + și maxim +, când întreaga instalație este permanent umplută cu apă sub presiune, (fig. 31);

– apă – aer, pentru celelalte situații, câne apa sub presiune se află până la aparatul de control și semnalizare iar rețeaua de conducte este umplută cu aer sub presiune, (fig. 32).

Fig. 32. Instalație sprinkler apă – aer . 1-vană principală; 2 – A.C.S. apă-aer; 3- ventil de reținere; 4- robinet de închidere; 5- conductă de aer

Descrierea funcționării instalației de sprinklere se face pornind de la situația că aceasta este alimentată cu apă la presiunea corespunzătoare. La producerea unui incendiu, căldura gazelor de ardere, care se acumulează la partea superioară a spațiului protejat, determină declanșarea unuia sau a mai multor capete sprinkler prin care se dispersează apa.

Pentru instalațiile de tip apă – aer, la declanșarea capetelor sprinkler are loc mai întâi, evacuarea aerului din rețeaua de distribuție iar în continuare, după evacuarea totala a aerului din tronsonul respectiv, are loc refularea apei.

La instalația de sprinkler de tip apă – aer, în plus față de A.C.S. care există și la tipul apă – apă, se mai instalează un aparat diferențial și, de la caz la caz, un accelerator.

Instalații de drencere

Drencerele pentru stingerea incendiilor vor fi utilizate pentru încăperile cu pericol mare de incendiu unde din cauza propagării rapide a focului sau din alte considerente nu pot fi utilizate cu destulă eficiență alte mijloace de stingere (garaje cu mai mult de 50 autovehicule într-un compartiment de incendiu, etc.).

Drencerele pentru perdele de protecție se utilizează pentru :

protejarea golurilor (uși, ferestre, etc.) din pereții despărțitori pentru a împiedica transmiterea focului de la o încăpere la alta ;

protejarea clădirilor în exterior, când nu sunt amplasate la distanțele prevăzute în Normativul departamental pentru stabilirea distanțelor din punct de vedere al prevenirii incendiilor dintre obiectivele componente ale instalațiilor tehnologice din industria extractivă do țiței și gaze. În acest caz drencerele se pot folosi pentru protecția acoperișurilor, a ușilor, ferestrelor, pereților combustibil, etc. ;

crearea unor perdele de apă ;

crearea unor perdele de apă sub zonele antifoc ;

Prevederile de la primele două aliniate sunt obligatorii și pentru obiectivele existente.

Structura unei instalații automate de tip drencer este prezentată în (fig. 33).

Fig. 33. Structura unei instalații automate de stingere a incendiilor de tip drencer.

1-conductă de alimentare cu apă prevăzută cu robinet principal de închidere ; 2- dispozitiv de acționare al sistemului; 3- rețeaua de conducte de distribuție; 4- capete drencer ; 5-detectoare de incendiu amplasate în zona protejată de drencere; 6- circuit de impuls prin care se comandă intrarea în funcțiune a dispozitivului de acționare 2; 7- dispozitiv de confirmare a comenzii de deschidere a alimentării cu apă montat în aval de dispozitivul de acționare; 8-robinet de golire a rețelei ; 9- manometrul pentru măsurarea presiunii apei în conductă principală; 10- conductă cu racord și ventil de reținere pentru alimentarea de la pompe mobile de incendiu.

Funcționarea instalației constă din următoarele secvențe:

În stare de veghe(starea normală):

conducta principală este plină cu apă, la presiunea nominală de funcționare a instalației;

rețeaua de capete drencer situată în aval de dispozitivul de acționare este normal goală (uscată);

dispozitivul de acționare este un electroventil (robinet acționat electric).

În caz de incendiu:

detectoarele din zonă inițiază comanda pentru deschiderea dispozitivului de acționare, realizată prin intermediul unor dispozitive intermediare, capabile să suporte curenții șl tensiunile necesare solicitate de electroventil;

se deschide electroventilul, lăsând să pătrundă apa în rețeaua de distribuție până la capetele drencer;

capetele drencer debitează simultan apă pulverizată pe întreaga zonă protejată;

diapozitivul de semnalizare indică intrarea în funcțiune a instalației emițând un semnal acustic și optic, local în imediata apropiere a zonei protejate și la distanță către un loc cu supraveghere permanentă.

În cazul instalației de tip manual, punerea în stare de funcționare se realizează prin deschiderea manuală a robinetului aflat pe conducta principală de alimentare cu apă la constatarea semnalizării de incendiu. Semnalizarea de incendiu poate proveni de la o instalație distinctă de detectare automată a incendiilor care supraveghează atât spațiul în care sunt montate capetele drencer cât și zonele adiacente.

Instalații de stingere cu spumă

Scopurile instalației:

– stingerea incendiilor de produse petroliere și alte lichide combustibile;

– protecția cu spumă sub forma de pernă a rezervoarelor lichide combustibile din apropierea incendiului.

Tipuri de instalații:

1) După natura spumantului:

– cu spumă chimică;

– cu spuma mecanică cu coeficient:

● redus de înfoiere (6-8) pentru spuma grea;

● mediu de înfoiere (20-200) pentru spuma medie;

● mare de înfoiere (200-1000) pentru spuma ușoară;

– cu apa ușoară (light water):

2) După modul de execuție (construcție): fixe; semifixe; mobile.

Sisteme,aparate și dispozitive componente:

– sistem de alimentare cu apă;

– sistem de alimentare cu spumant;

– aparate și dispozitive de dozare-amestecare (generatoare);

– rețele de conducte de transport și distribuție;

– capete de debitare a spumei (camere de spumă cu deversoare,țevi de spumă).

Pentru spatiile închise protejate cu instalații de spumă,după caz,se prevăd:

– instalațiile de detectare și semnalizare a incendiului și de declanșare automată a instalației de spumă;

– dispozitive de acționare a ușilor,ferestrelor,ventilațiilor,trapelor de evacuare a fumului și gazelor fierbinți;

– dispozitive de avertizare și temporizare.

Substanța stingătoare utilizată (spumă mecanică, chimică, cu coeficient redus, mediu sau mare de înfoiere) se stabilește în raport cu natura chimică a substanțelor și caracteristicile construcțiilor și instalațiilor la care se intervine .

Instalațiile fixe, semifixe sau mobile de stingere cu spumă trebuie să fie dotate cu materiale și accesorii conform normelor în vigoare.

Substanțele stingătoare sub formă de praf se vor păstra în încăperi uscate și în condiții care să nu ducă la degradarea acestora. Substanțele stingătoare degradate se vor înlocui.

Presiunea și debitul de apă pentru instalațiile de stingere cu spumă trebuie să asigure realizarea spumei corespunzătoare și cu coeficientul de înfoiere stabilit.

Instalații pentru stingerea incendiilor cu abur

Instalațiile de abur vor fi prevăzute atunci când folosirea altor mijloace de stingere nu este indicată din punct de vedere tehnico-economic sau nu este eficace, la :

stingerea cu jet a incendiilor mici ;

stingerea incendiilor de substanțe gazoase, lichide sau solide prin inundarea spațiilor închise cu un volum mai mic de 500 mc (stații de dezbenzinare închise, depozite de gaze lichefiate, desalinări, case claviatură de robinete pentru produse combustibile, instalații de recuperare a fracției C2 +);

stingerea incendiilor la batale și decantoare pentru captarea reziduurilor de lichide combustibile ;

formarea perdelelor de protecție pentru instalații și pentru prevenirea amestecurilor explozive cu aer .și gaze sau scăpări de gaze inflamabile (grupuri de rezervoare de gazolină, grupuri de rezervoare de gaze lichefiate, stații de dezbenzinare în aer liber, stații de uscare gaze, rampa C.F. de încărcare-descărcare a lichidelor combustibile.

Instalațiile de abur pentru stingerea incendiilor se prevăd numai la obiectivele care au baterii de producerea aburului necesar nevoilor tehnologice și care pot asigura debitul necesar pentru dispozitivele de stingere.

Este interzisă folosirea aburului pentru stingerea incendiilor în interiorul încăperilor în care sunt instalate utilaje sau echipamente electrice neprotejate corespunzător sau atunci când folosirea acestuia ar putea contribui la propagarea incendiilor, ar da naștere la explozii ori accidente sau ar duce la distrugerea materialelor și utilajelor.

Instalații pentru stingerea incendiilor cu gaze inerte (bioxid de carbon, azot, etc.)

Stingerea incendiilor cu gaze inerte se va adepta atunci când alte mijloace de stingere nu sunt eficace sau atunci când acestea pot provoca pagube mari.

Instalațiile de stingere cu bioxid de carbon se vor utiliza la :

încăperi ale laboratoarelor din institutele de cercetare științifică din categoriile A și B pericol de incendiu în care se află instalații sau aparate de mare valoare.

în cazul în care se prelucrează sau utilizează substanțe care în contact cu apa sau aerul dau reacții exotermice ;

încăperi închise în care se află mașini și instalații electrice care îndeplinesc un rol important in asigurarea continuității producției (centre de calcul, stații de distribuție electrice etc.).

rampele de materii prime ale stațiilor pilot pentru prepararea de produse destinate tratamentelor la sonde.

Instalații de stingere a incendiilor cu pulberi stingătoare

Instalațiile de stingere a incendiilor cu pulberi se folosesc în cazurile în care ceilalți agenți de stingere (apă, spumă, aburul etc.) nu sunt eficienți sau prezintă o eficiență redusă și anume la :

— aparatura electrică sub tensiune :

— când alte substanțe pot da reacții periculoase (materii prime și produse chimice oxidabile cu apa, compuși cu sulf, fosfor etc.).

Pulberile stingătoare nu se recomandă în cazurile în care pot provoca deteriorări importante aparaturii sensibile, la praf (calculatoare, climatizări, centrale telefonice automate, etc.).

CAPITOLUL 4

EVALUAREA RISCURILOR DE INCENDIU

4.1.Măsuri de prevenire a incendiilor

Măsuri de prevenire a incendiilor la cuptoare de încălzire a țițeiului

Pentru a preîntâmpina incendiile și exploziile la cuptoare de încălzire a țițeiului se iau măsuri ca scheletul de rezistență al acestuia să fie protejat cu cărămidă refractară împotriva deformațiilor termice, prevăzându-se rosturi de dilatație, pentru a evita deformările din cauza încălzirii neuniforme. Pe pereții laterali ai camerei de radiație, se montează supape de siguranță pentru a proteja construcția cuptorului de distrugere în cazul unei explozii produse în spațiul focarului. Pe conductele de gaze combustibile imediat după cuptor, se montează separatoare de produse lichide, cu indicarea nivelului acestora, pentru a preîntâmpina pătrunderea lichidului in spatiile de ardere.

În vederea reducerii coroziunii chimice din interiorul țevilor cuptorului (fig. 34), țițeiul trebuie supus purificării spre a îndepărta impuritățile de sulf și sare, ceea ce se realizează în instalațiile de desalinare electrică și desulfurare. În timpul exploatării se controlează periodic starea țevilor.

Fig. 34. Cuptor tubular

Cele care prezintă deformații sau micșorări ale grosimii țevilor se înlocuiesc.

Țevile și coturile de întoarcere se confecționează din materiale rezistente la temperaturi înalte și coroziune. Pentru a micșora coroziunea exterioară a țevilor se controlează automat regimul termic al cuptorului (temperatura în focar, la prag, în canalul de fum).

În cazuri de avarie se opresc imediat arzătoarele de combustibili și se introduce abur în spațiul cuptorului.

Este foarte periculoasă oprirea totală a circulației lichidului în țevile cuptorului, întrucât în acest caz într-un timp scurt se depune o cantitate considerabilă de cocs. Depunerea intensă de cocs pe țevi poate fi observată prin creșterea temperaturii gazelor arse în canalul de fum, ca urmare a scăderii cantității de căldură transmisă produsului și prin ridicarea presiunii la pompele de alimentare, iar acest lucru poate fi periculos la repornirea cuptorului. Pentru înlăturarea acestor cauze se vor lua măsuri în consecință.

Măsuri de prevenire a incendiilor la instalațiile de pompare a țițeiului

Este recomandabil ca pompele să fie amplasate în linii (fig. 35), pe partea exterioară a blocurilor tehnologice, deasupra lor nefiind montate platforme pentru recipiente sau aparate.

Clădirile trebuie amplasate și construite astfel încât înălțimea lor să nu împiedice acțiunile de intervenție ale pompierilor.

Fig. 35. Instalație de pompare

Amplasarea instalațiilor petrochimice și chimice se face pe baza unor criterii bine stabilite, dintre care se enumera necesitățile tehnologice și de securitate împotriva exploziilor și incendiilor.

Experiența câștigată după multe incendii și explozii a demonstrat că mărimea distanțelor de siguranță între instalațiile mari petrochimice și obiectivele învecinate este hotărâtoare pentru pericolul de incendiu, propagarea incendiilor și valoarea pierderilor materiale, în caz că astfel de fenomene se produc.

Măsuri de prevenire a incendiilor la instalațiile tehnologice

Mărimea distanțelor de siguranță între instalațiile înalte tehnologice ale combinatelor petrochimice și chimice și construcțiile învecinate, ca zone de producție în care sunt montate agregate, aparaturi, dispozitive etc, aferente tehnologiei instalației respective, față de alte instalații și obiective din apropiere, este stabilită de norme ce sunt specifice fiecărei țări în parte. Unii specialiștii susțin că având în vedere efectele dinamice ale unei eventuale explozii și posibilitățile de propagare rapidă a incendiilor, se poate aprecia că stabilirea unor distanțe de siguranță care să diminueze total riscurile este complet neeconomică. Totuși, trebuie să se aibă în vedere că amplasarea elementelor constitutive ale fiecărui grup de instalații să se facă în așa fel încât să se dea posibilitate pompierilor să intervină cu operativitate și fără pericol.

Amplasarea coloanelor înalte, recipientelor, aparatelor etc, să se facă în așa fel încât înălțimea instalațiilor tehnologice să scadă spre exterior. Elementele înalte ale instalației să nu formeze un obstacol" pentru substanțele de stingere refulate din exterior.

La scăparea produselor combustibile din instalații trebuie să se izoleze imediat sectorul avariat, să se observe direcția de înaintare a vaporilor și gazelor, luându-se toate măsurile posibile pentru prevenirea inflamării acestora.

Dat fiind că îmbătrânirea materialului metalic are o mare importanță în evitarea pierderilor de fluid se impune a se reconsidera, pentru unele instalații, tipul de material folosit pentru coloane, conducte, robinete, recipiente, precum și suporții de conducte, care concură la reducerea transmiterii vibrațiilor. De asemenea, se recomandă folosirea cât mai redusă a filetelor la realizarea îmbinărilor.

Toate vanele de siguranță ar trebui conectate la conducta care duce la faclă, pentru a se asigura evacuarea vaporilor din proces.

La coloanele de distilare primară a țițeiului, în scopul protejării de distrugere a acestora, la creșterea presiunii se prevăd supape de siguranță în partea superioară și în zona de alimentare. înainte de introducerea aburului in coloană se evacuează condensatul din conducta de abur.

Atunci când sunt scăpări la flanșele conductelor la coloane sau alte aparate cu produse combustibile fierbinți se va refula abur la exterior, in locurile respective, pentru a preveni aprinderea produsului. în acest scop, vor fi prevăzute prize de abur la fiecare nivel al aparatelor tehnologice, unde se pot produce scăpări de fluide.

În timpul funcționării instalației trebuie controlat dacă nu sunt scăpări de gaze, vapori sau produse lichide, fie prin diferite defecțiuni (fisuri, pori, coroziuni), fie prin neetanșeități de garnituri. în cazul scăpărilor, se va interveni imediat cu jet de abur, iar dacă defecțiunile sunt grave, la nevoie, se va opri instalația pentru remedieri, în vederea prevenirii incendiilor și exploziilor.

Înainte de punerea în funcțiune a unei instalații tehnologice cu coloane înalte sau auxiliare se vor verifica în mod obligatoriu : starea armăturilor de siguranță; starea aparatelor de măsură și control; starea de funcționare a dispozitivelor și aparatelor de stins incendiul pe platforma instalației ; liniile pentru golire rapidă spre faclă.

La instalațiile la care se pot produce accidental scăpări de vapori, gaze sau lichide, de multe ori și la temperaturi ridicate, datorită neetanșeităților, defecțiunilor și avariilor diferite sunt obligatorii următoarele măsuri :

instalațiile electrice vor fi de tip antiexploziv;

la manipularea robinetelor se vor folosi numai cârlige alămite sau din material neferos ;

la lucrări se vor utiliza numai scule care nu produc scântei;

personalul de exploatare nu va folosi încălțăminte cu potcoave, cuie de fier, blacheuri, pentru evitarea producerii scânteilor;

lucrările cu foc pe platforma instalațiilor în funcțiune sau în revizie se vor executa numai pe baza unui permis de lucru cu foc.

înainte de pornire, coloanele se suflă cu abur până la îndepărtarea completă a țițeiului și a aerului (aburul evacuat să conțină maximum 5% oxigen).

La cracarea termică și catalitică, dacă apar neetanșeități, în timpul
exploatării, se injectează abur în locul respectiv, realizându-se astfel
o cocsare a fisurii. Această metodă se poate folosi cu succes la instalațiile prin care circulă produse grele (păcură, reziduuri).

La instalațiile de reformare catalitică care folosesc benzen trebuie avut grijă ca temperatura să nu crească peste o anumită limită, întrucât benzenul este volatil (temperatura de fierbere ) și prin încălzire degajă vapori inflamabili ce pot forma amestecuri explozive. Se impune deci menținerea unei temperaturi constante care se asigură prin montarea de ventile regulatoare pe conducta de abur, acționate de temperatura din rezervor.

O problemă deosebită care trebuie să stea în atenție pentru a fi rezolvată în mod corespunzător este asigurarea rezistenței la foc a părții inferioare a coloanelor înalte. Acest lucru se poate realiza prin protecția lor cu zid din cărămidă tencuită, blocuri de beton compact sau alte metode care trebuie însă să asigure o izolare termică corespunzătoare.Instalațiile tehnologice cu coloane înalte din petrochimie și chimie trebuie să fie supravegheate cu aparatură de control și semnalizare, astfel încât înaintea apariției unor incendii sau avarii pericolul să fie în prealabil cunoscut.

Toate stările de pericol din instalațiile tehnologice care pot duce la incendii trebuie să poată fi semnalizate. Printre acestea se enumera : întreruperea curentului electric în anumite zone ; scăderea debitului care se datorează unor lipsuri de etanșeitate în sistemul tehnologic sau înfundării unor conducte ; apariția unor procese de polimerizare ; depășirea presiunii și temperaturii admise ; supraîncălzirea în unele zone izolate ale sistemului tehnologic; concentrația unor gaze și vapori nocivi în exteriorul sistemului închis al instalației ; defecțiuni în alimentarea cu apă pentru răcire; defecțiuni de alimentare cu aer tehnologic în anumite zone ; defecțiuni în funcționarea suflantelor sau compresoarelor etc.

In cazul unei avarii sau a apariției pericolului de incendiu și explozie, normal instalația trebuie să execute automat operații de reglare, suficient de eficace până la oprirea instalației tehnologice dacă este nevoie. Toate operațiile de reglare trebuie executate de personal bine instruit, astfel încât în cel mai scurt timp instalația tehnologică să funcționeze la parametrii normali. în astfel de cazuri se vor anunța imediat formațiile civile de pompieri și vor pune în funcțiune instalațiile destinate opririi propagării incendiului.

Dacă instalația tehnologică funcționează automat și este reglată de un programator, operațiile amintite mai sus vor fi executate de acesta.

Măsuri de prevenire a incendiilor la rampele de încărcare descărcare feroviare.

Pentru a se reduce scăpările de vapori, la produsele volatile se recomandă ca umplerea să se facă în sistem etanș (printr-un racord prevăzut în capacul gurii de

vizitare), iar spațiul gazos al cisternei să fie legat printr-o conductă cu spațiul gazos din rezervorului din care se face încărcarea. Această măsura, care se folosește în mod curent la încărcarea gazelor lichefiate pentru egalizarea presiunii, permite întoarcerea vaporilor de produs petrolier în rezervor, în loc să iasă în atmosferă.

La încărcarea cisternelor (fig. 36) cu produs se va avea grijă să se lase un spațiu de vapori deasupra lichidului, care să permită dilatarea produsului la variațiile de temperatură în timpul transportului.

Conductele de încărcare și golire a cisternelor trebuie prevăzute cu ventile de închidere pentru cazuri de avarie, situate la 15- distanță de rampă. Pentru a evita formarea scânteilor, furtunurile de încărcare se prevăd cu racorduri din metale neferoase.

Fig.36. Încărcarea cisternelor

La manevrarea vagoanelor cisternă pentru încărcare sau descărcare se vor lua anumite măsuri. Vagoanele vor fi împinse pe linie până în dreptul gurilor de încărcare, iar locomotiva de manevră va trece niciodată prin dreptul rampei. Distanța minimă la care o locomotivă se poate apropia de rampă este de , în care scop se vor folosi la împins 2-3 vagoane tampon.

Terenul din jurul rampelor va fi curățit de ierburi, buruieni sau plante, care uscându-se, favorizează producerea și propagarea unui incendiu, în cazul aruncării neglijente a resturilor de țigări și chibrituri aprinse.

Elementele metalice ale rampei, conductele cisternelor și șinele de cale ferată trebuie legate la pământ. Conductele vor fi legate la pământ pe porțiuni de câte .

Iluminatul rampelor trebuie studiat astfel încât operatorii și manevranții să aibă asigurate condiții optime de vizibilitate, atât noaptea, cât și pe timp de ceață. Iluminatul exterior se va realiza cu reflectoare protejate contra exploziilor montate pe stâlpi proprii. Încărcarea cisternelor pe timp de furtună cu descărcări electrice violente este interzisă.

Măsuri de prevenire a incendiilor la alimentarea autocisternelor

Umplerea autocisternelor (fig. 37), poate genera apariția unor sarcini electrostatice foarte mari, datorită neizolării vehiculelor față de pământ. De aceea este necesar să se efectueze o legare la pământ eficientă. Pentru a se evita cazurile când legarea la pământ s-ar efectua greșit, sau nu s-ar face de loc, s-a pus la punct un dispozitiv cu control automat.

Integrat în circuitul sistemului de încărcare, acest dispozitiv obligă operatorul să efectueze legarea la pământ. Releul de forță al pompei de alimentare este comandat de un circuit electronic de control, care nu răspunde decât dacă borna de legare la pământ este conectată la vehiculul rutier. Dacă aceasta nu se realizează, nu poate fi pornită pompa de alimentare

Fig.37. Încărcarea autocisternelor

4.2.Serviciul privat pentru situații de urgență

Serviciul privat își îndeplinește atribuțiile legale într-un sector de competenta stabilit cu avizul inspectoratului județean pentru situații de urgenta.

Sectorul de competenta cuprinde în mod obligatoriu teritoriul operatorului economic care a constituit serviciul privat

Serviciul privat este condus de către un șef, profesionist în domeniu, care răspunde de pregătirea, capacitatea de luptă, disciplina și de întreaga activitate a gărzii de intervenție, având următoarele atribuții principale :

asigură prezența și completa încadrare cu personal a formației și organizează intervenția pe schimburi (ture) ;

organizează, desfășoară și conduce nemijlocit, pregătirea de specialitate a formației, întocmind în acest scop programul lunar de pregătire și planurile conspecte ; asigură pregătirea metodică a șefilor de grupe ; asigură materialul bibliografic necesar pregătirii de specialitate a formației ;

organizează și conduce activitatea de prevenire a incendiilor desfășurată de formație ; controlează respectarea in unitate a normelor de prevenire și stingere a incendiilor și de dotare și ia măsuri pentru înlăturarea neregulilor constatate ;. verifică modul de executare a serviciului de rond și a supravegherii respectării normelor în zonele periculoase ; verifică îndeplinirea măsurilor stabilite pentru executarea lucrării cu foc deschis de revizii, reparații și puneri în funcțiune, raportează conducerii unității, precum și unității militare de pompieri, situațiile care prezintă pericol de incendiu ;

execută instructajul introductiv general și ține evidența persoanelor instruite; sprijină șefii formațiilor de lucru în executarea instruirii personalului de la locul de muncă ;

controlează și ia măsuri ca toate mașinile și utilajele, instalațiile, aparatele, echipamentele de protecție și substanțele chimice pentru prevenirea și stingerea incendiilor din dotarea formației să fie în permanență în stare de funcționare sau de utilizare ; întocmește graficul de executare a întreținerilor, reviziilor și reparațiilor la tehnica de luptă și ia masuri pentru respectarea regulilor de circulație în timpul deplasării la incendii, aplicații sau alte misiuni ; verifică modul de întocmire a documentelor de exploatare a mașinilor și utilajelor de incendiu ;

g) organizează activitatea formației pentru verificarea stării de utilizare a mijloacelor inițiale de stingere, a surselor de apă pentru stingerea incendiilor și a căilor de acces, precum și pentru încărcarea aparatelor de stins incendii și efectuarea unor reparații curente la acestea ;

h) conduce și participă efectiv la acțiunile de stingere a incendiilor și de salvare a persoanelor și bunurilor materiale care se află în pericol de incendiu;

j) îndeplinește la timp obligațiile, măsurile și sarcinile ce-i revin, potrivit planului de apărare împotriva incendiilor ;

k) asigură păstrarea și întreținerea corespunzătoare a tuturor bunurilor și documentelor formației, precum și ordinea interioară și disciplina ; face propuneri conducerii unității pentru recompensarea sau sancționarea pompierilor din cadrul serviciului privat pentru situații de urgență ;

1) sancționează, potrivit dispozițiilor legale încălcările normelor de prevenire și stingere a incendiilor, sau după caz, face propuneri în acest sens factorilor în drept ;

in) informează periodic comisia tehnică și conducerea unității asupra activității desfășurate de formație ;

In lipsa șefului serviciului privat, atribuțiile acestuia îi sunt îndeplinite de către unul din comandanții de echipaj desemnat în acest scop.

Comandantul de echipaj din cadrul serviciului răspunde de organizarea și desfășurarea activității echipajului pe care îl conduce și are următoarele atribuții principale :

verifică la intrarea în serviciu, prezența pompierilor din echipaj și dacă aceștia sunt apți să-și îndeplinească atribuțiile, precum și starea de funcționare a tehnicii de luptă din dotare și raportează despre acestea șefului de formație ; asigură predarea corespunzătoare a schimbului ;

asigură întreținerea în stare de funcționare a tehnicii de luptă din dotarea, precum și a echipamentului de protecție ;

asigură respectarea întocmai de către pompieri civili din grupă, a programului zilnic de activitate, ordinea și disciplina în cadrul grupei ;

conduce echipajul și participă activ la acțiunile de stingere a incendiilor, de salvare a persoanelor și bunurilor ;

îndeplinește, în lipsa șefului de formație, în cazul că este desemnat și atribuțiile acestuia, precum și alte sarcini primite de la șeful de formație.

Șeful de garaj din cadrul serviciului privat răspunde de menținerea în permanență în bună stare de funcționare a mijloacelor tehnice de stingere a incendiilor încredințate, spre a putea fi folosite în orice situație la capacitatea maximă și are următoarele atribuții principale :

verifică la intrarea în schimb starea de funcționare a mijloacelor tehnice de stingere a incendiilor, precum și existența plinurilor de carburanți, lubrifianți și substanțe strigătoare ; remediază operativ toate neregulile constatate ;

execută la timp, întreținerile, reviziile și verificările prevăzute de normele specifice și instrucțiunile tehnice, ține evidența executării acestor operații și a exploatării mijloacelor pe care le deservește ;

acționează la stingerea incendiilor și la alte acțiuni și intervenții ordonate, folosind cât mai judicios mijloacele tehnice din dotare ; respectă regulile și instrucțiunile de utilizare a tehnicii de luptă, precum și pe cele de circulație.

d) execută repunerea operativă în stare de intervenție la întreaga capacitate a mijloacelor tehnice de stingere a incendiilor utilizate la incendii sau la alte acțiuni ;

își însușește corespunzător modul de funcționare, de utilizare și de întreținere a mijloacelor tehnice de stingere a incendiilor pe care le deservește ;

nu-și părăsește locul de muncă, decât cu aprobarea șefului de formație și poate executa temporar diferite sarcini în apropierea locului de muncă, cu condiția să nu fie afectată operativitatea intervenției mijloacelor de stingere a incendiilor pe care le deservește ;

Servantul pompier are următoarele atribuții :

a) participă la toate activitățile de pregătire de specialitate organizate cu formația ;

execută conform graficului, sau la cererea conducătorilor sectoarelor de activitate, încărcarea aparatelor de stins incendii, precum și verificările, întreținerile și reparațiile curente la acestea, respectând instrucțiunile tehnice și metodologice stabilite pentru astfel de operații ;

execută antrenamentul pentru mânuirea corectă a utilajelor, accesoriilor și echipamentului de protecție din dotare ;

execută lucrările de întreținere la mașinile, utilajele și accesoriile de stingere a incendiilor pe care le deservește, precum și întreținerea echipamentului de protecție ;

participă efectiv la acțiunile de stingere a incendiilor, de salvare a persoanelor și a bunurilor și de înlăturare a urmărilor calamităților naturale și catastrofelor ;

f) îndeplinește la timp alte sarcini stabilite de comandantul de echipaj sau șeful de formație.

Serviciul privat are în componenta următoarele structuri:

a) compartiment sau specialiști pentru prevenire, care include și compartimentul de protecție civilă pentru operatorii economici <LLNK 12003 95 20 301 0 32>privind controlul activităților care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase;

b) una sau mai multe formații de intervenție, salvare și prim ajutor, denumite în continuare formații de intervenție;

c) dispecerat;

d) ateliere de reparații și întreținere.

Serviciul privat pentru situații de urgență din cadrul operatorului economic este serviciu de categoria a V-a – având în formația de intervenție, salvare și prim ajutor două sau mai multe echipaje/grupe la doua sau mai multe autospeciale de intervenție și echipe specializate, pe tipuri de riscuri.

Serviciile private pentru situații de urgenta de categoriile aII-a, aV-a au în mod obligatoriu în compunere compartiment/specialiști pentru prevenire.

Criterii privind dotarea serviciilor private

Dotarea serviciilor private cu mijloace tehnice specifice trebuie sa asigure:

a) acoperirea riscurilor potențiale din sectoarele de competenta atât din punct de vedere preventiv, cât și operațional;

b) executarea oportuna a misiunilor și operațiunilor specifice;

c) corelarea performantelor tehnice ale mijloacelor de intervenție cu specificul și gradul de periculozitate al situației de urgenta, în vederea unei exploatări optime și cu eficienta maxima a acestora;

d) îndeplinirea criteriilor specifice prevăzute în normele de prevenire și stingere a incendiilor și de dotare cu mijloace tehnice, aplicabile în ramurile economice respective, emise în condițiile legii de ministere sau de alte autorități ale administrației publice centrale de specialitate;

e) pregătirea și antrenamentul personalului.

Dotarea echipajelor și echipelor specializate din cadrul unui operator economic

Documentele de organizare, desfășurare și conducere a activității serviciului privat pentru situații de urgență:

I. Dosarul privind organizarea și înzestrarea serviciului privat

Decizia/actul de constituire, cu organigrama și numărul de personal ale serviciului privat

Contractele sau convențiile de intervenție

Tabelul nominal cu personalul angajat, funcțiile ocupate și modul de înștiințare

Tabelul nominal cu personalul voluntar, locul de munca, funcțiile ocupate în serviciul privat și modul de înștiințare

Tabelul cu necesarul de tehnica, aparatura și materiale, în funcție de structura serviciului privat

Tabelul cu materialele și tehnica existenta în dotare

Solicitările anuale privind completarea cu tehnica, aparatura și materiale

Schema legăturilor fir-radio cu forțele ce acționează în cazul situațiilor de urgenta

Fișele de protecția muncii pentru personalul angajat și voluntar din serviciu

II. Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului privat

III. Dosar cu planurile operative ale serviciului privat

Planuri de intervenție (răspuns) în funcție de riscurile identificate în sectorul de competenta

Planuri de cooperare

Planul de evacuare în caz de urgenta civilă

Planurile sau schițele operatorilor economici/ instituțiilor publice/localităților din sectorul de competenta, pe care sunt marcate sursele de alimentare cu apa, zonele greu accesibile, zonele vulnerabile la riscuri

Planul de analiza și acoperire a riscurilor, pentru localitățile cu care s-au încheiat contracte sau convenții de intervenție

IV. Dosar privind pregătirea personalului

Planul de pregătire profesională lunară și anuala, pe teme și exerciții

Registrul de evidenta a participării la pregătirea profesională și calificativele obținute

Planificarea exercițiilor și aplicațiilor

V. Dosar operativ

Registrul cu note de anunțare și de evidenta a intervențiilor

Organizarea intervenției pe ture de serviciu

Raportul de intervenție (un exemplar se trimite la inspectoratul județean/al municipiului București pentru situații de urgenta, atunci când se intervine fără sprijinul serviciilor profesioniste)

VI. Registrul de control privind activitatea serviciului

VII. Dosar privind activitatea de prevenire desfășurata de personalul serviciului privat

Graficul de control

Programul serviciului de rond

Registrul cu constatările rezultate din serviciul de rond

Notele de control

Registrul cu evidenta lucrărilor cu foc sau a lucrărilor periculoase

VIII. Dosar tehnic

Planul de asistenta la autospecialele și utilajele de intervenție

Dosarul tehnic al mijloacelor de înștiințare-alarmare.

CAPITOLUL 5

CONTROLUL RISCULUI DE INCENDIU

5.1. Planificarea, organizarea și desfășurarea activității de apărare împotriva incendiilor la nivelul operatorului economic;

Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de munca consta în

prevenirea incendiilor, prin luarea în evidenta a materialelor și dotărilor tehnologice care prezintă pericol de incendiu, a surselor posibile de aprindere ce pot apărea și a mijloacelor care le pot genera, precum și prin stabilirea și aplicarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor;

organizarea intervenției de stingere a incendiilor ;

Organizarea intervenției de stingere a incendiilor la locul de munca cuprinde:

stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare și de alertare în caz de incendiu a personalului de la locul de munca, a serviciilor profesioniste/voluntare/private pentru situații de urgenta, a conducătorului locului de munca, proprietarului /patronului/administratorului, precum și a specialiștilor și a altor forte stabilite sa participe la stingerea incendiilor;

stabilirea sistemelor, instalațiilor și a dispozitivelor de limitare a propagării și de stingere a incendiilor, a stingătoarelor și a altor aparate de stins incendii, a mijloacelor de salvare și de protecție a personalului, precizându-se numărul de mijloace tehnice care trebuie sa existe la fiecare loc de munca;

stabilirea componentei echipelor care trebuie sa asigure salvarea și evacuarea persoanelor/bunurilor, pe schimburi de lucru și în afară programului;

organizarea efectivă a intervenției, prin nominalizarea celor care trebuie sa utilizeze sau sa pună în funcțiune mijloacele tehnice din dotare de stingere și de limitare a propagării arderii ori sa efectueze manevre sau alte operațiuni la instalațiile utilitare și, după caz, la echipamente și utilaje tehnologice.

afișarea instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor;

Instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor cuprind:

prevederile specifice de apărare împotriva incendiilor din reglementările în vigoare;

obligațiile salariaților privind apărarea împotriva incendiilor;

regulile și măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor pentru exploatarea instalațiilor potrivit condițiilor tehnice, tehnologice și organizatorice locale, precum și pentru reparații, revizii, întreținere, oprire și punere în funcțiune;

evidențierea elementelor care determina riscul de incendiu sau de explozie;

prezentarea pericolelor care pot apărea în caz de incendiu, cum sunt intoxicările, arsurile, traumatismele, electrocutarea, iradierea etc., precum și a regulilor și măsurilor de prevenire a acestora.

organizarea salvării utilizatorilor și a evacuării bunurilor, prin întocmirea și afișarea planurilor de protecție specifice și prin menținerea condițiilor de evacuare pe traseele stabilite;

reglementarea modului de executare a lucrărilor cu foc deschis

Reglementarea de către administratorul operatorului economic a modului de executare a lucrărilor cu foc deschis presupune:

stabilirea locurilor unde, periodic sau permanent, se pot efectua lucrări cu foc deschis, cum sunt topirea bitumului, arderea deșeurilor combustibile, curățările prin ardere, precum și a persoanelor care le supraveghează;

stabilirea și marcarea locurilor cu pericol de incendiu în care este interzisă utilizarea focului deschis;

nominalizarea persoanelor care au dreptul sa emită permis de lucru cu foc;

descrierea procedurii de emitere, semnare, aducere la cunoștința și păstrare a permisului de lucru cu foc (anexa. 1);

aprobarea unor instrucțiuni specifice de prevenire a incendiilor pentru astfel de lucrări.

elaborarea documentelor specifice de instruire la locul de munca, desfășurarea propriu-zisa și verificarea efectuării acesteia;

marcarea pericolului de incendiu prin montarea indicatoarelor de securitate sau a altor inscripții ori mijloace de atenționare (Tabelul 1).

Tabelul 1. Exemple de indicatoare de atenționare

Oganizarea apărării împotriva incendiilor în secții și depozite

prevenirea incendiilor prin evidențierea materialelor și dotărilor tehnologice care prezintă pericol de incendiu;

organizarea salvării utilizatorilor și evacuarea bunurilor;

afișarea planurilor de evacuare, schemelor de intervenție, planurilor de depozitare după caz, și organizarea apărării împotriva incendiilor pe locul de muncă;

marcarea cu indicatoare de avertizare a zonelor periculoase;

stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare și de alertare și cunoașterea semnalelor specifice de către personal și forțele de intervenție proprii;

componența echipelor de intervenție în caz de incendiu;

dotarea cu mijloace de prevenire și stingere a incendiilor;

gestionarea deșeurilor și materialelor combustibile;

consemnarea lunară în registru a exercițiilor de alarmare și stingere a incendiilor.

5.2 Implementarea măsurilor de prevenire a stărilor potențial generatoare de incendiu

Instruirea salariaților în domeniul situațiilor de urgență este componentă a pregătirii profesionale și are ca scop însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor necesare în vederea prevenirii și reducerii efectelor negative ale situațiilor de urgență sau ale dezastrelor la locul de muncă și în incinta operatorilor economici.

Instruirea salariaților în domeniul situațiilor de urgență se face la angajare și periodic și se realizează prin următoarele categorii de instructaje:

a) instructajul introductiv general;

Instructajul introductiv general vizează dobândirea de cunoștințe cu privire la:

conținutul actelor normative care reglementează managementul situațiilor de urgență și activitatea de apărare împotriva incendiilor, precum și actele normative specifice profilului operatorului economic sau instituției;

managementul situațiilor de urgență și modul de organizare a activității de apărare împotriva incendiilor la nivelul operatorului economic sau al instituției;

mijloacele tehnice de prevenire și stingere a incendiilor cu care sunt echipate construcțiile, instalațiile, amenajările și modul de utilizare a acestora, precum și mijloacele tehnice existente și planificarea resurselor pentru realizarea măsurilor de protecție civilă;

formele și metodele specifice de prevenire și stingere a incendiilor;

modul de acțiune în cazul producerii unei situații de urgență și în cazul observării și anunțării unui incendiu;

acțiunile ce trebuie întreprinse pentru limitarea și înlăturarea urmărilor situațiilor de urgență.

b) instructajul specific locului de muncă;

La efectuarea instructajului specific locului de muncă se urmărește să se asigure participanților cunoștințe referitoare la:

caracteristicile fizico-chimice ale substanțelor, materialelor și produselor utilizate la locul de muncă;

condițiile care determină ori favorizează producerea accidentelor și avariilor tehnologice și cauzele potențiale de incendiu și/sau de explozie specifice locului de muncă, măsurile de prevenire a acestora;

descrierea, funcționarea, monitorizarea și modul de intervenție la instalațiile și sistemele de siguranță ale mașinilor și utilajelor de la locurile de muncă, inclusiv cele de prevenire a avariilor tehnologice;

descrierea, funcționarea, amplasarea și modul de acționare a instalațiilor, utilajelor, aparatelor, dispozitivelor și mijloacelor de protecție împotriva incendiilor;

concepția de intervenție în cazul producerii unei situații de urgență și conținutul documentelor operative de răspuns;

sarcini specifice pentru prevenirea situațiilor de urgență, cauzelor potențiale de incendiu și realizarea măsurilor specifice de protecție civilă.

c) instructajul periodic;

Instructajul periodic se execută cu toate categoriile de salariați pe o durată de cel puțin două ore și are ca scop împrospătarea, completarea și detalierea cunoștințelor dobândite prin instructajul introductiv general și prin instructajul specific locului de muncă.

d) instructajul pe schimb, acolo unde situația o impune;

Instructajul pe schimb se execută la intrarea în schimbul de lucru, cu salariații care desfășoară activități în locuri de muncă cu risc major din punctul de vedere al existenței factorilor de risc potențial generatori de situații de urgență

Instructajul pe schimb se efectuează de regulă pentru atenționarea salariaților din tura de serviciu asupra principalelor reguli și măsuri de prevenire a situațiilor de urgență, pe baza identificării tipurilor de risc existente și ținând cont de constatările anterioare, precum și de operațiunile sau lucrările care se execută pe timpul schimbului respectiv.

e) instructajul special pentru lucrări periculoase;

Lucrările care fac obiectul unui astfel de instructaj se referă în principal la:

executarea unor operațiuni de manevră ori de comandă a unor instalații sau utilaje tehnologice de importanță ori intervenția asupra acestora, a căror operare greșită poate determina sau favoriza producerea unor incendii de amploare, explozii, calamități naturale ori a altor situații de urgență;

lucrări de reparații sau de întreținere, distrugerea unor deșeuri sau reziduuri periculoase pentru viața oamenilor sau pentru mediu;

prelevarea de probe din recipiente sau instalații care conțin substanțe periculoase;

lucrări de sudare;

lucrări de tăiere sau lipire cu flacără;

lucrări care pot provoca scântei mecanice;

lucrări care pot provoca scântei și arcuri electrice sau scurtcircuite;

lucrări de topire a bitumului sau asfaltului;

lucrări de curățare prin ardere a unor utilaje, aparate, conducte tehnologice sau conductoare electrice;

lucrări la care se utilizează foc deschis (dezghețări, decongelări, aprinderea cuptoarelor tehnologice, cazanelor etc.);

punerea ori repunerea în funcțiune a instalațiilor și utilajelor tehnologice care prezintă risc foarte mare de incendiu sau oprirea acestora;

aplicarea unor materiale de protecție din care se pot degaja cu ușurință vapori și gaze inflamabile și/sau explozive;

curățarea interioară a unor vase, rezervoare, recipiente sau sisteme de evacuare în care au fost stocate, prelucrate ori vehiculate produse combustibile etc.;

depozitarea, manipularea și transportul de substanțe/materiale periculoase;

spectacole cu foc deschis/jocuri de artificii.

f) instructajul la recalificarea profesională;

La stabilirea problematicii pentru instructajul de recalificare profesională, a persoanelor care îl efectuează, a duratei necesare și a modului de verificare a însușirii cunoștințelor se vor avea în vedere următoarele:

în cazul persoanelor care își vor desfășura activitatea în același loc de muncă în care au lucrat și înainte de conversia profesională, șeful locului de muncă va prelucra cu acestea numai unele aspecte din cadrul problematicii pentru instructajul specific locului de muncă pe care le apreciază că sunt necesare ca urmare a noilor sarcini de muncă pe care le au de îndeplinit;

în cazul persoanelor care își vor desfășura activitatea în alt loc de muncă din cadrul aceluiași operator economic sau al aceleiași instituții în care au fost angajate și înainte de recalificarea profesională, după formarea profesională, se va efectua Instructajul specific locului de muncă, după instructajul introductiv general, de către șeful locului de muncă respectiv.

în cazul persoanelor care își vor desfășura activitatea în cadrul altui operator economic sau al altei instituții, acestea se consideră nou-angajate și vor parcurge categoriile de instructaje prevăzute de prezentele dispoziții generale.

g) instructajul pentru personalul din afara operatorului economic sau a instituției.

Instructajul pentru personalul din afara operatorului economic sau a instituției se desfășoară cu persoanele care execută temporar activități în locurile din incinta operatorului economic sau a instituției respective unde sunt prezenți factori de risc potențial generatori de situații de urgență, după cum urmează:

personalul societăților comerciale de construcții-montaj și instalații;

personalul societăților comerciale de reparații, revizii, întreținere și de service;

personalul care efectuează transport de materiale periculoase;

personalul de pază aparținând altor societăți comerciale sau firme specializate;

vizitatori în grup de minimum 5 persoane.

CAPITOLUL 6

STUDIU DE CAZ

Evaluarea capacității de apărare împotriva incendiilor la instalația de stocare și manipulare aditivi pentru motorină.

Pentru evaluarea capacității de apărare împotriva incendiilor se au în vedere:

Riscul de incendiu;

Rezistența la foc;

Preîntâmpinarea propagării incendiilor;

Comportarea la foc;

Stabilitatea la foc;

Căile de acces, evacuare și de intervenție;

Prezentarea instalației :

A. Principalele caracteristici ale instalației:

tipul instalației: instalație tehnologică în aer liber;

suprafața platformei aferentă rampei: ;

numărul compartimentelor de incendiu: nu este cazul;

numărul maxim de utilizatori = 14 persoane pe schimb;

prezența permanentă a persoanelor, capacitatea de auto-evacuare a acestora: se lucrează la 3 schimburi, prezența fiind permanentă; persoanele au capacitate de auto-evacuare în caz de incendiu;

capacități de depozitare: 16 rezervoare de aditivi

caracteristicile procesului tehnologic:aditivi sunt depozitați în 16 rezervoare. Fiecare rezervor, în funcție de destinație, este conectat cu celelalte rezervoare care sunt destinate să stocheze același tip de aditivi.

numărul căilor de evacuare: instalația fiind în aer liber, nu se pune problema căilor de
evacuare pentru personalul de serviciu.

1. Riscul de incendiu

Surse potențiale de aprindere:

surse ce aprindere cu flacără deschisă (chibritul, lumânarea, bricheta, foc deschis);

surse de aprindere de natură termică: radiația (radiația termică, conducția și convecția termică), căldura degajată de corpuri incandescente (țigară, topituri de metale, blocuri de sudură și particule incandescente), efectul termic al curentului electric;

surse de aprindere de natură electrică: arcul electric (cu temperaturi de 3500 – ), scurtcircuitul electric, electricitate statică;

surse de aprindere spontană (aprindere spontană de natură chimică);

surse de aprindere de natură mecanică;

surse de aprindere naturale (trăsnetul, radiația solară);

acțiune intenționată.

Împrejurările (condițiile) preliminate care pot determina sau favoriza inițierea, dezvoltarea sau propagarea incendiului:

Instalații și echipamente electrice defecte sau improvizate:

folosirea de instalații electrice care nu asigură protecția antiexploziva;

folosirea în stare defectă a comutatoarelor electrice, fără capace de protecție, care nu mai asigură protecția antiexploziva;

Sisteme și mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate, fumatul;

fumatul în locurile cu pericol de explozie (platforma de depozitare; sudarea și alte lucrări cu foc deschis, fără respectarea regulilor și măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

neexecutarea analizei concentrațiilor periculoase gaze – aer înainte de începerea lucrărilor de sudură în spațiile cu pericol de explozie;

neluarea măsurilor de îndepărtare a substanțelor combustibile din zona de lucru cu foc;

neluarea măsurilor de acoperire cu un strat de nisip a gurilor de canalizare aflate în apropierea locului de sudură;

neluarea măsurilor de protecție cu paravane incombustibile a locului de sudură;

nesupravegherea lucrărilor de sudură de către o persoană din partea instalației.

Autoaprindere:

Scurgeri de produse inflamabile:

scurgeri de aditivi la unele elemente de îmbinare ale conductelor de vehiculare produse lichide combustibile;

intervenția greșită a personalului de exploatare.

Nereguli organizatorice;

neinstruirea personalului de exploatare privind modul de operare a instalației de aditivare;

neinstruirea personalului de exploatare privind măsurile de protecție împotriva incendiilor necesar a fi luate la manipularea aditivilor;

neinstruirea personalului de exploatare asupra modului de intervenție în caz de avarii și incendii produse în platforma de depozitare aditivi;

Trăsnet și alte fenomene naturale:

neasigurarea verificării și întreținerii instalațiilor de protecție împotriva trăsnetului. Acțiune intenționată:

acțiunea răuvoitoare a unor persoane din instalație sau străine de instalație prin producerea unor avarii în rampă, cu posibilități de producere a unor incendii.

Nivelurile riscului de incendiu;

Platforma rampei de depozitare: – categoria A(BE 3a) pericol incendiu – risc foarte mare de incendiu (Anexa 2);

2. Rezistenta la foc :

Instalația tehnologică este amplasată în aer liber.

Construcția metalică de susținere a copertinei are o rezistență la foc de maxim 15 minute;.

3. Preîntâmpinarea propagării incendiilor:

Pe platforma de stocarea a aditivilor nu sunt luate măsuri pentru limitarea propagării focului și fumului.

4.Comportarea la foc:

Metalele: dintre metalele utilizate cel mai des este oțelul. Rezistența oțelului se diminuează rapid începând cu 350-. La 500- (considerată temperatură critică), elementele metalice încep să cedeze.

Aditivii: sunt substanțe lichide inflamabile, încălziți la peste pot duce la creșterea violenta a temperaturii și presiunii. În caz de descompunere termică, apare riscul aparițiilor emisiilor de oxizi de azot.

5. Stabilitatea la foc

Stâlpii portanți ai copertinei metalice ce adăpostește containerele cu aditivi și ai echipamentelor tehnologice au o rezistență la foc de maxim 15 minute

6. Căi de acces, evacuare și intervenție

Nu este cazul, instalația fiind amplasată în aer liber.

Caracteristicile tehnice și funcționale ale acceselor carosabile:

a) lățime = 6m

b) traseul de acces al autospecialelor de la sediul PSI 1: Drum A – Drum 18

c) traseul de acces al autospecialelor de la sediul PSI 2: Drum 5 – Drum C

7. Măsurile de protecție împotriva incendiilor :

a) Măsuri de prevenire și stingere a incendiilor adoptate din punct de vedere constructiv

Rezervoarele sunt asigurate cu legături de împământare pentru asigurarea continuității scurgerii electricității statice acumulate pe timpul desfășurării procesului tehnologic;

instalațiile electrice de iluminat sunt realizate în construcție antiexplozivă;

b). Măsuri adoptate din punct de vedere organizatoric:

instruirea personalului muncitor privind regulile și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor specifice activității desfășurate;

instruirea personalului muncitor privind instrucțiunile de lucru specifice procesului tehnologic, caracteristicile fizico – chimice ale produselor vehiculate, precum și operațiile ce se vor executa în cazul apariției situațiilor de urgență;

verificarea prizelor de pământ se face periodic, conform prevederilor normelor în vigoare;

instruirea personalului muncitor privind modul de acțiune în caz de incendiu;

instruirea personalului muncitor privind modul de funcționare a mijloacelor de stingere din dotare;

personalul muncitor poartă echipament de protecție confecționat din materiale care nu produc electricitate statică.

c). Măsuri de dotare cu instalații și mijloace de prevenire și stingerea incendiilor:

A. Instalații de semnalizare, alarmare și alertare:

Instalație de semnalizare a incendiilor manuală acționată de un dispecer, la observarea avariei.

Detectoare de gaze

Detectoare de flacără

B. Sisteme, instalații și dispozitive de limitare și stingere a incendiilor:

■ instalație de hidranți exteriori pe drumurile 12 și A , montați pe rețeaua. PN 16 DN 300 – .

C. Dotarea cu stingătoare portabile:

Rampa este dotată cu următoarele tipuri de stingătoare:

3 stingătoare cu spumă aeromecanică;

5 stingătoare cu pulbere;

Serviciul privat pentru situații de urgență:

Serviciul privat pentru situații de urgență este dotat cu :

3 Autospeciale pentru lucru cu apa și spumă

1 Autospeciala pentru lucru cu pulberi și gaze

1 Autospecială pentru salvări de la înălțime dotată cu nacelă

1 Autospeciala dotată cu echipament de prim ajutor și descarcerare

2 Autocisterne pentru transport substanțe stingătoare spumă

1 motopompă

1 Autospecială pentru salvare din medii gazoase dotată cu aparate de respirat cu aer comprimat, tărgi,truse de prim-ajutor

Scenarii:

În caz de incendiu la un rezervor sau la un grup de rezervoare echipa de intervenție de pe locul de muncă execută următoarele:

oprește activitatea pompare a aditivilor;

alarmează Serviciul privat pentru situații de urgență al obiectivului;

acționează cu stingătoarele manuale și transportabile cu spuma și pulbere de pe platforma.

Serviciul privat pentru situații de urgență al obiectivului execută următoarele:

anunță Inspectoratul pentru situații de urgență al județului Prahova;

se deplasează la locul incendiului cu autospecialele din dotare;

execută recunoașterea incendiului;

se asigură că nu sunt răniți în zona incendiului;

amplasează autospecialele de stingere la hidranții exteriori din zona și acționează cu spumă asupra incendiului;

asigură rezerva de spumogen prin concentrarea la locul incendiului a celor 2 cisterne de transport substanțe stingătoare din dotare;

Dacă incendiul izbucnit la sol a cuprins o grupă de containere, el se lichidează cu jeturi de pulberi stingătoare sau de spumă.

Pentru a stinge un incendiu de lichid combustibil revărsat în caz de vânt, se acționează în direcția de bătaie a acestuia, substanța stingătoare trebuind a fi refulată din țevi pe întreaga suprafață de ardere.

Dacă nu este vânt, direcția de atac se stabilește astfel încât jeturile să fie concentrate către locul unde flăcările se desprind de lichid.

Pentru stingerea incendiilor de lichide revărsate, este necesar ca spuma să acopere integral suprafața incendiată, în caz contrar va avea loc reaprinderea.

Concluzii și recomandări privind intervenția rezultate din evaluarea capacității de apărare împotriva incendiilor:

riscul de incendiu este foarte mare, întreaga platformă încadrându-se la categoria A(BE 3a) pericol de incendiu;

în platforma se vehiculează o cantitate mare de aditivi, mărind considerabil densitatea sarcinii termice;

intervenția pentru stingerea unui eventual incendiu cu forțe din afară se poate executa pe 2 laturi ale platformei;

platforma de depozitare este echipată cu instalații de stingere la un nivel redus, fiind nevoie de forțe de intervenție din afară;

pe timpul intervenției se vor lua măsuri pentru răcirea abundentă a rezervoarelor cu aditivi vecine cu cel incendiat, în scopul prevenirii creșterii temperaturii acestora peste ce poate duce la explozie;

deoarece prin descompunerea aditivilor rezulta compuși care afectează organismul, pe timpul intervenției personalul care acționează la stingere va purta echipament de protecție adecvat;

ca agenți de stingere se vor folosi bioxid de carbon, pulberi stingătoare, spuma și apa pulverizată;

apa sub formă de jet compact nu se va folosi pentru stingere; ea se poate folosi numai pentru răcirea containerelor care sunt amplasate în imediata apropiere a locului unde a izbucnit incendiul;

CAPITOLUL 7

CONCLUZII

Pentru preîntâmpinarea unor evenimente deosebite cu impact negativ asupra populației și mediului trebuie pus un mare accent pe activitatea de apărare împotriva incendiilor, pe monitorizarea pericolului de incendiu precum și pe modul în care orice operator economic trebuie să se preocupe de implementarea tuturor măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

Un prim pericol îl reprezintă îmbătrânirea și deteriorarea instalațiilor de prelucrare a țițeiului, deoarece acestea lucrează la presiuni de ordinul zecilor sau chiar sutelor de atmosfere și la temperaturi ce pot atinge până la circa , care, iar în cazul unor defecțiuni sau avarii erup în exterior și, în contact cu aerul, se pot aprinde cu ușurință punând in pericol viața oamenilor.

Prevenirea acestui pericol se realizează prin luarea unor masuri cum ar fi:

supravegherea continuă a instalației și înlocuirea imediată a părților uzate

îmbunătățirea instalației de separare a țițeiului pentru a putea îndepărta apa salină într-un procentaj cât mai crescut, deoarece de aici pornesc principalii factori care duc la coroziunea și deteriorarea instalației.

montarea unor ventile de siguranță pentru a regla fluctuațiile de presiune din instalație și pentru a reduce cantitatea de produse petroliere revărsate în cazul fisurării unei conducte.

instruirea cât mai bună a angajaților, deoarece unul dintre pricipalii factori de producere a unui incendiu o constituie eroarea umană.Dacă aceștia nu respectă regulile impuse de andministratorul operatorului economic cum ar fi: efectuarea lucrărilor cu foc deschis în zonele interzise; nerespectarea reglementărilor privind fumatul; folosirea de scule, dispozitive, utilaje sau echipamente neadecvate pericolul de inițiere a unui incendiu va fi inevitabil.

montarea unor sisteme automate de avertizare in cazul detectării unor nereguli în instalație.

Dacă aceste măsuri nu sunt respectate pe lângă faptul că produsele inflamabile se pot împrăștia pe o mare suprafață, se formează vapori iar aceștia fiind mai grei ca aerul, se strâng în locurile mai joase ale terenului înconjurător, ei putându-se constitui și sub formă de nor, care purtat de curenții de aer se transportă la distanțe relativ mari.

În aceste condiții incendiul se poate produce de la o sursă de aprindere cum ar fi: scântei, țigară aprinsă, flacără de chibrit etc.

Succesul în lupta împotriva incendiilor este imposibil de obținut fără o cunoaștere temeinică a particularităților proceselor tehnologice, a principiilor și substanțelor de stingere adecvate și nu în ultimul rând a realizării unei strânse colaborări între serviciile profesioniste pentru situații de urgență și specialiștii obiectivului.

BIBLIOGRAFIE

LEGE nr. 307 din 12 iulie 2006 – privind apărarea împotriva incendiilor

ORDIN nr. 163 din 23 februarie 2007 – pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor

ORDIN nr. 210 din 21 mai 2007 – pentru aprobarea Metodologiei privind identificarea, evaluarea și controlul riscurilor de incendiu.

OMAI nr. 712 /2005, privind instruirea personalului în domeniul situațiilor de urgență

O.M.A.I. 1474 / 2006 pentru aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, pregătire și desfășurare a activității de prevenire a situațiilor de urgență.

P. Bălulescu – „Stingerea incendiilor”, Editura tehnică 1981

P. Bălulescu – „Cauzele tehnice ale incendiilor și prevenirea lor” , Editura tehnică 1971

I. Crăciun, V. Lencu, S. Calotă -„Stabilirea și prevenirea cauzelor de incendiu”, Editura tehnică 1993

P-118/1999 Normativ de siguranța la foc a construcțiilor;

NP086/05,Normativ privind proiectarea, executarea si exploatarea instalațiilor de stingere a incendiilor;

P. Bălulescu, I. Crăciun – „Agenda pompierului”, Editura Tehnică București -1993;

P. Bălulescu, V. Măcriș – „Prevenirea incendiilor”, Editura Tehnică București -1993

Prof.univ.dr.G. Cuculeanu, Prof.univ.dr.V. Ciobotaru –“Tehnologii industriale și de construcții”Editura ASE 2003.

L. F. Botez, C. Alpopi, V. Ciobotaru, G. Cuculeanu- „Bazele tehnologiei industriale”, Editura ASE 2003.

M. Corneanu, I. Crăciun Prevenirea incendiilor în industria chimică și petrochimică, Editura tehnică București 1987.

ANEXE

ANEXA 1

PERMIS DE LUCRU CU FOC
Nr. …………….din ………………

ANEXA 2

CATEGORII DE PERICOL DE INCENDIU

Proces tehnologic ANEXA 3

BIBLIOGRAFIE

LEGE nr. 307 din 12 iulie 2006 – privind apărarea împotriva incendiilor

ORDIN nr. 163 din 23 februarie 2007 – pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor

ORDIN nr. 210 din 21 mai 2007 – pentru aprobarea Metodologiei privind identificarea, evaluarea și controlul riscurilor de incendiu.

OMAI nr. 712 /2005, privind instruirea personalului în domeniul situațiilor de urgență

O.M.A.I. 1474 / 2006 pentru aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, pregătire și desfășurare a activității de prevenire a situațiilor de urgență.

P. Bălulescu – „Stingerea incendiilor”, Editura tehnică 1981

P. Bălulescu – „Cauzele tehnice ale incendiilor și prevenirea lor” , Editura tehnică 1971

I. Crăciun, V. Lencu, S. Calotă -„Stabilirea și prevenirea cauzelor de incendiu”, Editura tehnică 1993

P-118/1999 Normativ de siguranța la foc a construcțiilor;

NP086/05,Normativ privind proiectarea, executarea si exploatarea instalațiilor de stingere a incendiilor;

P. Bălulescu, I. Crăciun – „Agenda pompierului”, Editura Tehnică București -1993;

P. Bălulescu, V. Măcriș – „Prevenirea incendiilor”, Editura Tehnică București -1993

Prof.univ.dr.G. Cuculeanu, Prof.univ.dr.V. Ciobotaru –“Tehnologii industriale și de construcții”Editura ASE 2003.

L. F. Botez, C. Alpopi, V. Ciobotaru, G. Cuculeanu- „Bazele tehnologiei industriale”, Editura ASE 2003.

M. Corneanu, I. Crăciun Prevenirea incendiilor în industria chimică și petrochimică, Editura tehnică București 1987.

ANEXE

ANEXA 1

PERMIS DE LUCRU CU FOC
Nr. …………….din ………………

ANEXA 2

CATEGORII DE PERICOL DE INCENDIU

Proces tehnologic ANEXA 3