Managementul Resurselor Si Activitatea Antropica In Exploatarea de la Rosia Montana

CAPITOLUL 2. RESURSELE NATURALE ÎN PROFIL TERITORIAL

NOȚIUNEA DE RESURSĂ NATURALĂ

Mediul geografic determină condițiile naturale în care omul își desfașoara întreaga activitate, dar și resursele de care are nevoie societatea. Conceptul de resurs a fost definit de către numeroși specialiști din domeniul economiei, geografiei, istoriei și ecologiei, ceea ce a imprimat o nuanțare a semnificației de bază, conform căreia, prin resursă naturală se înteleg acele elemente ale naturii care sunt folosite pentru satisfacerea necesitaților materiale și spirituale ale omului.

Astfel, după Ungureanu și Chițu, resursele naturale reprezintă toate acele forme și combinații ale materiei, existente în natură care pot fi utile societații, într-una din etapele evoluției sale. Lavanseur însa, considera că întreaga natură reprezintă resursele naturale.

Se folosește adesea și termenul de resursă economică, definit de Paul Bran ca fiind resursa extrasă din mediu și supusă prelucrării în cadrul activitații economice în vederea obținerii anumitor bunuri necesare satisfacerii unor trebuințe umane și sociale.

Structura și varietatea resurselor folosite în economie s-a modificat esențial pe parcursul secolelor. Astfel, de la piatră sau lemn, fructe și animale salbatice, din perioada preistorică, societatea a trecut odată cu dezvoltarea rapidă a tehnicilor și tehnologiilor, la metale, combustibili minerali transformați sau nu în energie electrică și apoi la cea mai “productivă” resursă, cea informațională, resursă specifică perioadei actuale.

Valorificarea resurselor nu este o rezultanta intrisecă a existenței lor, fiind dependentă de condițiile naturale (climă, relief, hidrografie). Acestea sunt definite în literatura de specialitate, ca reprezentând elementele mediului înconjurator care la nivelul actual al dezvoltării instrumentelor de lucru, sunt absolut necesare pentru dezvoltarea societății, dar nu servesc drept bază de materie primă pentru dezvoltarea economiei.

Luate în ansamblu, resursele naturale și condițiile naturale reprezintă factorul natural, care, alături de factorul demografic și nivelul de dezvoltare al instrumentelor de lucru, influențeaza nivelul de dezvoltare economică al unei țari. Astfel, calitatea resurselor și gradul lor de accesibilitate influențează direct productivitatea muncii în toate ramurile de activitate. În celași timp, nivelul general de dezvoltare economică cât și progresul tehnico – științific influențeaza accesibilitatea. Ținând seama de acestea, Minț (1972) menționează ca factori de influență ai gradului de valorificare a resurselor naturale, urmatoarele elemente:

posibilitatea tehnică a societății;

cererea economică de resurse;

gradul de cunoaștere a lor.

Având în vedere evoluția și structura valorificării resurselor, putem considera orice element al mediului o resursă potențială, ce poate deveni o resursă naturală în măsura în care considerentele economice și tehnice, care le restricționează utilizarea în prezent, vor fi înlăturate de presiunea în permanentă creștere a cererii. De asemenea, progresul tehnic poate contribui și la excluderea unor resurse din categoria celor exploatate.

Utilizarea resurselor naturale ridică două probleme importante:

necesitatea identificării celor mai eficiente căi de utilizare și a posibilităților de substituire a resurselor epuizabile;

diminuarea dezechilibrelor de mediu determinate de exploatarea, condiționarea, prelucrarea și utilizarea resurselor și, respectiv, a materialelor/ energiei obținute.

Pentru a se putea utiliza termenii folosiți pentru cercetare în domeniul resurselor s-a realizat o clasificare a acestora.

după criteriul locului din spațiu:

atmosfera – dioxidul de carbon, oxigen, azot, energie eoliană;

hidrosfera – apa, mineralele dizolvate, energie hidraulică;

litosfera – minerale, combustibili fosili, sol, energie geotermică;

biosfera – resurse genetice, biomasa, potențial turistic, mecanisme ecologice;

2. după criteriul modului de utilizare în faza de prelucrare:

devin materii prime pentrul sectorul secundar al economiei;

sunt cele care produc energie – combustibili, minereuri radioactive, forța vântului și a apei;

sunt informaționale, produse de știință și tehnică – tehnologii informaționale;

3. după criteriul gradului de cunoaștere:

identificate și exploatabile în condiții economice cu ajutorul tehnologiilor actuale;

cunoscute, dar a căror exploatare nu este economică în condițiile tehnologice curente (resurse subeconomice);

presupuse exploatabile (necunoscute);

4. după criteriul durabilității exploatării și al particularităților de refacere a resursei:

inepuizabile – energia solară;

epuizabile, care pot fi regenerabile sau neregenerabile.

A – probate 1. necunoscute

B – identificate 2. presupuse

C – posibile 3. indicate

4. masurate

5. exploatabile

6. marginale

7. submarginale

8. latente

Fig. 2.1 Clasificarea resurselor minerale conform metodologiei Comisiei Comunitații Europene

sursa: Viorica Răducanu – “Economia resurselor naturale”, Ed. All Beck, 2000, p. 77

RESURSELE NATURALE, FACTOR DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ

În contextul actual în care conștientizarea probemelor de mediu și, legat de aceasta, a epuizabilității resurselor, își pune amprenta asupra activității din toate domeniile, utilizarea rațională a resurselor se transformă într-un deziderat unanim. Gestionarea durabila a resurselor naturale presupune, între altele, o evaluare cât mai reală astfel încât să existe criterii precise în fixarea costului și ierarhizarea unor resurse în economiile naționale ale țărilor deținătoare.

Deși resursele naturale sunt rezultatul firesc al unui proces îndelungat de evoluție a mediului natural, la ora actuală nu există resurse în valorificarea cărora să nu fi intervenit activitatea omului care implică anumite cheltuieli. Valoarea resurselor va depinde astfel de mărimea acestor cheltuieli, calitatea fiecarei resurse și gradul de solicitare a lor într-o anumită etapă de dezvoltare a societății.

Evaluarea economică a resurselor se poate face după aprecierea:

Valorii absolute – se realizează în conformitate cu mărimea cheltuielilor realizate pentru cercetarea, valorificarea și exploatarea resurselor date. Se ține cont, de asemenea, de cheltuielile necesare pentru refacerea calităților pierdute ca rezultat al unor acțiuni ale omului (eroziunea solului, tăierea intensivă a pădurilor). Tot în această accepțiune se folosește și metoda evaluării prin cheltuielile compensatorii, adică cheltuieli pe care societatea le va suporta dacă va fi lipsită de diferite resurse. Metoda poate fi aplicată atât pentru o perioadă scurtă, exprimându-se eficiența anuală a reproducerii resurselor, cât și pentru o perioadă mai lungă.

Valorii relative – se determină eficiența suplimentară a producției care se obține în urma folosirii unor resurse mai valoroase în comparație cu cele mai puțin valoroase. O astfel de evaluare are un caracter geografic, deoarece se bazează pe influența factorilor naturali și servește la identificarea variantei optime de utilizare a resurselor, care prin cheltuieli minime pot asigura un profit mai mare.

Caracterizarea utilizării raționale, reproducerii și protecției resurselor naturale se realizează cu ajutorul unui sistem de indici economici. Aceștia servesc ca o argumentare științifică a amplasării raționale a obiectivelor economice în dependența de resursele naturale pe care le folosesc pentru determinarea celei mai avantajoase tehnologii de extragere și prelucrare a resurselor, precum și a complexului de măsuri necesare pentru protecția mediului. Acești indici pot fi grupați astfel:

Indici economici, ce caracterizează starea fiecărei resurse naturale;

Măsuri orientative, spre neutralizarea acțiunilor negative ale omului asupra mediului;

Indici care reflectă cheltuielile legate de realizarea măsurilor de redresare a mediului;

Eficiența economică a măsurilor de prevenire a degradării mediului înconjurător.

Folosirea rațională a resurselor naturale reprezintă principala cale pentru sporirea eficientă a producției, care poate fi obținută prin economisirea factorilor de producție în procesul extragerii și prelucrării lor.

Astfel progresul tehnico-științific devine principalul instrument în dezvoltarea contradicților dintre sporirea necontenită a cerințelor sociale de resurse și posibilitățile limitate pe care le oferă mediul înconjurător.

Tehnologiile actuale nu permit valorificarea integrală a numeroase resurse. Astfel, la extragerea cărbunelui rămâne în rocă aproximativ 30% din materialul util; la minereul de fier- 20%, iar la cel de fosfor 30%. Perfecționarea tehnologiilor trebuie să conducă la eliminarea acestor pierderi, pe de o parte, și la rentabilizarea exploatării unor resurse potențiale , cum sunt, de exemplu, rezervele de hidrocarburi din platformele continentale sau de mare adâncime.

De asemenea, orice inovație tehnologică va trebui să fie evaluată în dimensiunea ei ecologică, analiza plecând de la consumul de energie, continuând cu randamentul de valorificare a materilor prime și finalizandu-se cu evaluarea impactului utilizării produsului finit, precum și după scoaterea din uz a acestuia.

Progresul tehnico – științific își aduce o contribuție importantă la raționalizarea consumului de resurse pe mai multe căi, cum ar fi:

extragerea cât mai completă a resurselor minerale;

prelucrarea completă a materialelor extrase și utilizarea tuturor componentelor care se obțin;

reducerea pierderilor în cursul transportului;

valorificarea deșeurilor care rezultă în procesele de producție și cosum;

diversificarea resurselor de energie utilizate.

În general, trebuie facută o apreciare cât mai corectă încă din faza de proiectare a oricărui bun sau serviciu și, implicit, a tehnologiei care permite producerea acestuia pentru a vedea modului în care va influența mediul.

RESURSELE NATURALE, MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ȘI CREȘTEREA ECONOMICĂ

Criza ecologică pe care o traversează omenirea în prezent a condus la sporirea gradului de conștientizare a societății în ceea ce privește pericolul exploatării neraționale a resurselor naturale. Acestea au jucat un rol esențial în dezvoltarea societății, iar gradul în care și-au exercitat influența a variat de la o perioadă istorică la alta.

Din punct de vedere economic, resursele naturale se pot grupa în două categorii principale: prima este reprezentată de avuția națională, sub forma instrumentelor de lucru (minerale metalifere și nemetalifere, combustibili solizi, lichizi și gazoși, energie eoliană, hidraulică, electrică, nucleară). Cea de-a doua categorie de avuție naturală, informația, a început să se bucure de o atenție crescândă numai pe masura descoperirii modului sau de utilizare. Astfel a ajuns să capete o importanță determinantă pe treptele mai recente ale civilizației.

Deoarece dezvoltarea economică are loc în cadrul unor sisteme ecologice, pe parcursul anilor a început să se vorbească tot mai mult de ecodezvoltare. Aceasta este privită ca o relație complexă între dezvoltarea economică și mediul natural. Progresul tehnico- științific a întegistrat asemenea performanțe încât, pentru realizarea obiectivelor sale esențiale, omul poate transforma substanțial mediul său natural.

Pe parcursul dezvoltării societății omenești, influențată fiind de izbucnirea crizei eomice în dependența de resursele naturale pe care le folosesc pentru determinarea celei mai avantajoase tehnologii de extragere și prelucrare a resurselor, precum și a complexului de măsuri necesare pentru protecția mediului. Acești indici pot fi grupați astfel:

Indici economici, ce caracterizează starea fiecărei resurse naturale;

Măsuri orientative, spre neutralizarea acțiunilor negative ale omului asupra mediului;

Indici care reflectă cheltuielile legate de realizarea măsurilor de redresare a mediului;

Eficiența economică a măsurilor de prevenire a degradării mediului înconjurător.

Folosirea rațională a resurselor naturale reprezintă principala cale pentru sporirea eficientă a producției, care poate fi obținută prin economisirea factorilor de producție în procesul extragerii și prelucrării lor.

Astfel progresul tehnico-științific devine principalul instrument în dezvoltarea contradicților dintre sporirea necontenită a cerințelor sociale de resurse și posibilitățile limitate pe care le oferă mediul înconjurător.

Tehnologiile actuale nu permit valorificarea integrală a numeroase resurse. Astfel, la extragerea cărbunelui rămâne în rocă aproximativ 30% din materialul util; la minereul de fier- 20%, iar la cel de fosfor 30%. Perfecționarea tehnologiilor trebuie să conducă la eliminarea acestor pierderi, pe de o parte, și la rentabilizarea exploatării unor resurse potențiale , cum sunt, de exemplu, rezervele de hidrocarburi din platformele continentale sau de mare adâncime.

De asemenea, orice inovație tehnologică va trebui să fie evaluată în dimensiunea ei ecologică, analiza plecând de la consumul de energie, continuând cu randamentul de valorificare a materilor prime și finalizandu-se cu evaluarea impactului utilizării produsului finit, precum și după scoaterea din uz a acestuia.

Progresul tehnico – științific își aduce o contribuție importantă la raționalizarea consumului de resurse pe mai multe căi, cum ar fi:

extragerea cât mai completă a resurselor minerale;

prelucrarea completă a materialelor extrase și utilizarea tuturor componentelor care se obțin;

reducerea pierderilor în cursul transportului;

valorificarea deșeurilor care rezultă în procesele de producție și cosum;

diversificarea resurselor de energie utilizate.

În general, trebuie facută o apreciare cât mai corectă încă din faza de proiectare a oricărui bun sau serviciu și, implicit, a tehnologiei care permite producerea acestuia pentru a vedea modului în care va influența mediul.

RESURSELE NATURALE, MEDIUL ÎNCONJURĂTOR ȘI CREȘTEREA ECONOMICĂ

Criza ecologică pe care o traversează omenirea în prezent a condus la sporirea gradului de conștientizare a societății în ceea ce privește pericolul exploatării neraționale a resurselor naturale. Acestea au jucat un rol esențial în dezvoltarea societății, iar gradul în care și-au exercitat influența a variat de la o perioadă istorică la alta.

Din punct de vedere economic, resursele naturale se pot grupa în două categorii principale: prima este reprezentată de avuția națională, sub forma instrumentelor de lucru (minerale metalifere și nemetalifere, combustibili solizi, lichizi și gazoși, energie eoliană, hidraulică, electrică, nucleară). Cea de-a doua categorie de avuție naturală, informația, a început să se bucure de o atenție crescândă numai pe masura descoperirii modului sau de utilizare. Astfel a ajuns să capete o importanță determinantă pe treptele mai recente ale civilizației.

Deoarece dezvoltarea economică are loc în cadrul unor sisteme ecologice, pe parcursul anilor a început să se vorbească tot mai mult de ecodezvoltare. Aceasta este privită ca o relație complexă între dezvoltarea economică și mediul natural. Progresul tehnico- științific a întegistrat asemenea performanțe încât, pentru realizarea obiectivelor sale esențiale, omul poate transforma substanțial mediul său natural.

Pe parcursul dezvoltării societății omenești, influențată fiind de izbucnirea crizei energetice și de materii prime, societatea a început să se preocupe de faptul că exploatarea nerațională a naturii și utilizarea acesteia fără discernământ poate avea, pe lângă efecte benefice asupra bunăstării pe ansamblu, consecințe nefaste asupra echilibrului ecologic.

În ultimele decenii, introducerea și răspândirea diferitelor procese de degradare permanentă a dus la o reală criză a mediului exprimată printr-un antagonism între societate și mediu văzute ca două sisteme, având legi și ritmuri proprii de dezvoltare. Dimensiunea ecologică a creșterii economice și dezvoltării a fost conștientizată mai târziu din mai multe cauze, dintre care cele mai importante sunt urmatoarele:

în primul rând, existența unei concepții false, mecaniciste, de atribuire a rolului exclusiv și determinant în evoluția avuției naționale, a unor factori cu acțiune cantitativă imediată (resurse financiare), neglijându-se ori minimalizându-se influența calitativă, de durată a condiților de mediu;

în al doilea rând, caracterul mai lent, mai greu perceptibil, și aparent, mai puțin periculos al producerii dezechilibrului ecologic și al degradării mediului în comparație cu problematica înarmării, a decalajelor economice existente în lume, a foamei și sărăciei și a lipsei asistenței medicale, care au atras mai rapid atenția opiniei publice mondiale;

în al treilea rând, apariția unei anumite contradicții între conceptul de dezvoltare economică și cel de mediu în cadrul unor teorii economice vehiculate până acum câțiva ani.

În prezent atitudinea specialiștilor față de această problemă a evoluat, apreciindu-se că cele două concepte nu mai sunt antinomice, dar pot coexista, permițând o susținere și o stimulare reciprocă.

Din diversitatea de concepte privind protecția mediului, care au fost vehiculate în literatura de specialitate, în ultimii ani se impun atenției următoarele: concepția ecocentrică, concepția biocentrică și concepția antropocentrică.

Concepția ecocentrică referitoare la protecția mediului acreditează ideea conform căreia protecția Terrei, pe ansamblu, și a factorilor de mediu, în parte, reprezintă un scop în sine. Conform acestei concepții, planeta noastră trebuie apărată fără rezerve, condamnându-se orice intervenție dăunătoare a omului asupra resurselor naturale și promovându-se un spirit de conservare permanent. În cadrul acestei concepții, ființa umană se bucură de puțină atenție, ea fiind considerată doar unul din milioanele de elemente care se cer conservate pentru ca “natura să ramână neatinsă în puritatea ei”. În lucrarea “Limitele creșterii”, elaborată la cererea Clubului de la Roma, inițiat de Peccei, se susține faptul că în mai puțin de un secol (în jurul anului 2050), chiar în condițiile înregistrării actualului ritm de creștere economică, aproape toate resursele neregenerabile vor fi epuizate în cea mai mare parte.

Astfel, a fost lansată teza privind necesitatea “frânării deliberate a creșterii” sau a “ratei zero (sau aproape zero) a creșterii economice”.

Concepția biocentrică are în centrul preocupărilor sale ecologice celelalte forme de viață și specii existente pe planetă, deoarece acestea nu se pot apăra singure, așa cum o poate face specia umană. Această concepție pretinde ca omul să nu intervină în viața speciilor decât pentru protejarea lor. O astfel de formă de conservaționism nu reușește să țină cont de faptul că apărarea biosferei în condițile în care ființa umană nu-și poate asigura existența și dezvoltarea decât utilizând resursele naturale, nu poate să constituie un argument opozabil în fața sutelor de milioane de oameni subnutriți sau aflați sub pragul limitei de sărăcie.

Concepția antropocentrică privind protecția mediului susține ideea potrivit căreia totul este dependent de nevoile în continuă creștere și tot mai diferite ale ființei umane. A privi însă omul ca pe o ființa care are dreptul să facă orice și să încalce, în virtutea intereselor sale de moment, legile naturii se dovedește a fi o concepție complet eronată. Orice ideee adusă la absurd, în cazul de față, absolutizarea nevoilor de moment ale oamenilor, se transformă în contrariul ei. Experiența de până acum a arătat că exploatarea irațională a resurselor naturale, fără respectarea limitelor impuse de legile naturii, poate conduce la situația în care se distrug chiar bazele naturale ale exisțentei umane. În viziunea unei personalități marcante în domeniul protecției mediului, L. Elcheveria Alvarez, “nu se mai poate accepta distrugerea naturii ca un sacrificiu pe altarul creșterii economice”.

Elementele principale ale concepțiilor enunțate anterior conduc la o abordare de ansamblu, denumită “reconcilierea omului cu natura și cu sine însuși”.

Abordare tradițională Abordare sistemică

Fig.2.2 Abordarea tradițională și abordarea sistemică a problematici referitoare la protecția mediului,

Cicerone Ionescu-“Cum să construim și să implementăm un sistem de management de mediu”, Ed. Economică, 2000, p.39

Schema din stânga descrie o abordare de tipul “așteaptă și vezi ce se întâmplă”, ceea ce favorizează apariția în timp a acelorași probleme. Este reprezentarea unei atitudini conservative, riscante, ignorând principiul prudenței. Schema din dreapta înfățișează o abordare dinamică, bazată pe principiul îmbunătățirii continue: sunt identificate cauzele, apoi se intervine asupra acestora, astfel încât efectele negative asupra mediului, produse de ele , să nu se mai repete.

Studiul resurselor naturale, componentă esențială a mediului ambiant, se pretează la o amplă analiză, realizată din perspective multiple: cerințele creșterii economice, potențialul oferit pe termen lung, de factorii de mediu, progresele științifice și tehnologice și evoluția demografică , care influențează, pe de o parte, ritmul cererii și al extracției, iar pe de altă parte, ritmul substituției, reducerii consumurilor specifice.

În fața omului, privit ca un compex biologic și social cu determinări biofiziologice, psihologice și socio-istorice concrete stau numeroase trebuințe, pentru satisfacerea cărora există multe obstacole provocate de mediul înconjurător. În acest caz, mediului i se dă un sens larg, incluzănd în această categorie atât mediul natural, cât și cel artificial (economic, social, cultural și estetic) în care omul își desfășoară activitatea, tot mai bogată și mai complexă. Omul definit în multilateralitatea sa, împreună cu nevoile sale, este considerat ca un sistem cibernetic. Pentru dezvoltarea și conservarea acestui sistem, omul desfășoară întreaga sa activitate pe baza informațiilor receptionate și a răspunsurilor la variațiile și incertitudinile venite din mediul ambiant.

Fig. 2.3 Rolul informației in reglarea raportului cerințe umane – mediu

Florina Bran-“Componenta ecologică a deciziilor de dezvoltare economică, Ed. ASE, 2002, p.79

Prin informațiile recepționate despre starea, compotramentul și evoluția mediului, omul caută să dea răspunsuri la o serie de probleme privind selectarea și ordonarea nevoilor, organizarea întregii sale activități individuale și de grup după anumite priorități, în care ia în considerare mijloacele disponibile, precum și posibilitatea creării acestor mijloace materiale profesionale, organizaționale, politice și ideologice pentru satisfacerea nevoilor. Aceste mijloace, ca și posibilitățile de a le crea, sunt cu atât mai eficiente și mai diversificate cu cât omul, prin dezvoltarea economică și socială, se eliberează de sub dominația directă a naturii.

Atât la nivelul indivizilor, cât și la cel al grupurilor și claselor sociale din diferite țări, există variații mari de tipuri și structuri de trebuințe, ca și diferențe însemnate în ceea ce privește nivelurile de satisfacere a acestora.

Prima constatare: Gradul de dezvoltare economică își pune amprenta în mod hotârator asupra nivelului și structurii dorințelor și trebuințelor relevate în mod practic prin cererea efectivă. Trebuințele, ca și dorința de satisfacere a acestora, constituie motorul inițial care declanșeaza dezvoltarea economică. Dintre națiunile și grupurile sociale cu condiții grele, devin cele mai dinamice tocmai acelea care sunt mânate de dorințe ferme de a strabate noi trepte de realizare a unor trebuințe sporite cantitativ și ca diversitate. Se pot obține informații consistente cu privire la mobilitatea, nivelul și structura diferitelor categorii de trebuințe numai când acestea sunt puse în stransă corelație cu studiile de dezvoltare economică. Astfel, într-o societate mai puțin dezvoltată din punct de vedere economic, nevoile sunt mai puțin diversificate, mai puțin schimbătoare , iar ponderea lor principală o formează cele de supraviețuire biofiziologic. Pe masură ce nivelul de dezvoltare economică crește, iar volumul și diversitatea produselor sporesc, nevoile umane nu mai sunt legate atât de strict de viața biofiziologică. Ele trec treptat la cele de interes social, științific, cultural, estetic.

A doua constatare: În afara nivelului de dezvoltare economică , un factor care își pune amprenta asupra volumului, structurii și direcțiilor de evoluție a trebuințelor este cel privind natura relaților de lucru și sociale, structura de clasă, nivelul de cultură ca și reprezentările și concepțile oamenilor asupra nevoilor lor, reflectate și de aspirațile individuale și colective. Analizând mai atent fizionomia societații sub aspectul tendințelor privind structura și nivelul trebuițtelor, va reieși legatura acestora cu mecanismele economice și sociale, care vizează maximizarea profitului, procesele economice fiind intensificate la maximum prin aplicarea descoperirilor științifice și tehnologice în scopul sporirii profitului.

Aceasta înseamnă un mare consum de resurse regenerabile și neregenerabile din natura și adesea peste puterile naturii de menținere a echilibrului ecosistemelor vitale pentru evoluția viitoare a sistemului biologic și, în primul rând, a celui uman.

A treia constatare: Analiza existenței unor diferențe încă mai mari între diferitele țari și grupuri sociale în ceea ce privește sructura și volumul trebuințelor, a stat la baza unor propuneri de elborare a unor standarde privind nivelul minim și nivelul maxim de trebuințe în medie pe o persoană. Atingerea nivelurilor prevazute de aceste standarde se propune să formeze chiar obiectivele de politică economică nu numai la nivelul națiunilor, ci și al unor organisme O.N.U. Firește pentru atingerea obiectivului de a realiza un nivel minim de satisfacere a trebuințelor în multe țări în curs de dezvoltare, se cere, pe plan intern, introducerea unor structuri economice și sociale care să favorizeze, pe de o parte intensificarea ritmului de creștere economică, iar pe de altă parte realizarea unei politici de repartiție echitabilă.

IMPACTUL ANTROPIC CA REZULTAT AL SUPRAEXPLOATARII RESURSELOR NATURALE

POLUAREA AERULUI

Poluarea aerului este definită ca fiind introducerea în atmosferă de către om, direct sau indirect, de substanțe ori energie având o acțiune nocivă de natură a pune în pericol sănătatea umană, a prejudicia resursele biologice și ecosistemele, a deteriora bunurile materiale și a aduce atingere ori a vătăma valorile de agrement și utilizările legitime ale mediului.

Sursele de proveniență a poluanților atmosferici sunt extrem de variate. În privința surselor antropice acestea sunt reprezentate, în cea mai mare proporție, de procesele de combustie, fie că acestea furnizează energia calorică necesară în procesele industriale sau pentru încălzirea încăperilor. Prelucrarea metalelor și a rocilor antrenează în aer pulberi, aerosoli de metale grele.

Poluanții ajunși în atmosferă se diferențiază prin proprietățile lor fizice (starea de agregare) și chimice fiind mai mult sau mai puțin predispuși de a fi neutralizați, dispersați sau depuși pe suprafața terestră.

Prin efecte și cantitate cei mai periculoși poluanți atmosferici sunt considerați:

Dioxidul de sulf – rezultă din procese de ardere, în special a combustibililor fosili cu un conținut ridicat de sulf. Are impact asupra sănătății umane afectând căile respiratorii. Acumularea acestuia poate genera “ploi acide” și, în interacțiune cu alți poluanți, ceața toxică;

Oxizii de azot – se asociază cu dioxidul de sulf și are un impact similar cu acesta;

Monoxidul de carbon – rezultă din arderi incomplete;

Dioxidul de carbon – rezultat din arderea combustibililor;

Ozonul – se formează în prezența gazelor de eșapament;

Compuși organici volatili- provin din arderea incompletă a combustibililor lichizi, stocarea hidrocarburilor, producția și utilizarea unor compuși organici de sinteză cu mare putere de volatizare;

Metalele grele – sunt eliminate în procesele industriale de prelucrare a metalelor, în special al celor neferoase. Plumbul acționează cu precădere asupra sistemului nervos; cumularea acestuia în organism este cunoscută sub denumirea de saturnism;

Pulberile – pot fi sedimentabile (praf) sau în suspensie (funingine, fum) și rezulta atât din activități industriale cât și în urma simplei deplasări a pietonilor.

POLUAREA APEI

Poluarea apei reprezintă “modificarea stări apelor unei surse, survenită ca urmare a activității omului astfel încât apele devin mai puțin adecvate tuturor sau numai unora dintre utilizările pe care le căpăta în stare naturală”.

Apele, fie că sunt de suprafață sau subterane, constituie sisteme complexe, iar poluarea lor cu diverse substanțe semnifică modificarea mediului fizico-chimic al formelor de viața prezente aici.

De asemenea, în raport cu tipul de folosință în care sunt preluate, apele trebuie să îndeplinească anumite standarde de calitate, respectiv să se caracterizeze printr-un anumit nivel al parametrilor fizici (temperatură, turbiditate), chimici (concentrațiile diferitelor substanțe organice și anorganice) și organoleptici (culoare, gust).

Sursele de poluare ale apelor sunt reprezentate de apele uzate și de apele meteorice care spală diverse suprafețe (depozite de deșeuri, halde de steril, versanți despăduriți) și care revin în apele de suprafață sau subterane.

În funcție de predominanța unui anumit tip de poluant și de natura proceselor pe care le declanșează, poluarea apei poate îmbrăca mai multe forme: organică, chimică, fizică, biologică.

Poluarea organică este considerată cea pe care o determină deversarea de substanțe organice fermentesciabile, adică substanțe care pot fi descompuse de microorganismele din apă în condiții de aerobioză (în prezența oxigenului) sau anaerobioză (absența oxigenului). Principalul impact ecologic îl constituie scăderea concentrației de oxigen dizolvat, astfel că speciile puțin tolerante își scad efectivele sau chiar dispar.

Poluarea chimică sau toxică este determinată de deversarea de substanțe organice de sinteză (inexistente în natură) și anorganice în stare solvită (dizolvată).

Astfel de substanțe au în general toxicitate ridicată, la concentrații relativ mici distrugând organismele vii și o persistența îndelungată, neutralizarea lor fiind de natură chimică sau fizică, fără participarea microorganismelor.

Poluarea fizică îmbracă, în principal, două forme: poluarea cu materii în suspensie și sedimentabile și poluarea termică. În primul caz, poluantul este reprezentat de particule solide, insolubile, care în funcție de dimensiunea lor rămân în suspensie sau se sedimentează. Acestea duc la scăderea transparenței apei și, implicit, a intensitătii lumini pe baza căreia algele reoxigenează apa în procesul de fotosintexă. Poluarea termică presupune o creștere a temperaturii apei, care poate influența direct speciile de plante și animale, sau indirect, prin modificarea concentrației de oxigen dizolvat.

Poluarea biologică reprezintă contaminarea apei cu bacterii patogene pentru om și/sau animale.

Principalii poluanți întalniți în ape sunt:

Substanțe organice fermentescibile provin din activitatea menajeră, industrială;

Substanțe organice de sinteză sunt reprezentate de produsele intermediare sau finite din industria chimică, sau rezultate în procesele industriale de prelucrare a metalelor;

Petrolul și derivatii săi rezultați din intreținerea motoarelor, deversări accidentale;

Nitrații și fosfații provin din folosirea îngrășemintelor chimice și afectează apele subterane din primul nivel freatic;

Metalele grele ce sunt deversate odată cu apele uzate din industria siderurgică feroasă și neferoasă, minieră, chimică;

Materialele solide au o proveniență variată, respectiv, procesarea minereurilor, eroziunea solului, deversările orășenești;

POLUAREA SOLULUI

Poluarea solului constă în orice acțiune care produce dereglerea funcționării normale a acestuia, ca suport și mediu de viața pentru plantele superioare din cadrul diferitelor ecosisteme, naturale sau antropice. Poluarea solului se manifestă ca o dereglare în mai multe planuri: degradare fizică (compactare, distrugerea structurii), degradare chimică (poluare cu metale grele, modificarea PH-ului) și degradare biologică (poluarea cu germeni de boli).

Sursele de poluare directe sunt reprezentate de depozitarea diferitelor materiale (steril, deșeuri menajere și industriale), precum și de o serie de activități care afectează proprietățile fizice (folosirea substanțelor chimice în diferite activităti).

În funcție de proveniența lor, deșeurile se împart în următoarele categorii:

Deșeuri menajere rezultate din activitatea zilnică de întreținere și consum

Deșeuri industriale sunt generate de procede de fabricație și pot fi încadrate în trei mari categorii:

– deșeuri organice, deșeurile de hidrocarburi, solvenți

– deșeuri minerale lichide, precum cele provenind de la băile de decupare și tratament la suprafață a metalelor

– deșeuri minerale solide, precum nisipurile de topitorie, sărurile de călire cianurică

Deșeuri nucleare provin din laboratoarele de cercetare, medicale și, în cea mai mare proporție, din producerea de energie nucleară.

DEGRADAREA BIODIVERSITĂȚII

Impactul antropic în ecosferă poate fi evaluat probabil în cel mai obiectiv mod, prin prisma modificărilor aduse în structura speciilor.

Degradarea biodiversității se manifestă în multiple planuri, plecând de la reducerea intraspecifică și ajungând la dispariția unor specii sau a unor ecosisteme.

Degradarea biodiversității apare în urma manifestării presiunii antropice în patru planuri:

distrugerea și fragmentarea habitatelor;

supraexploatarea speciilor;

introducerea speciilor “alohtone”;

pierderi “în cascadă”, după principiul efectului în lanț declanșat în momentul în care o primă specie este afectată.

Distrugerea și fragmentarea habitatelor sunt considerate cele mai impotrante cauze ale erodării biodiversității. Acestea se manifestă direct prin reducerea suprafeței ocupate de ecosistemele naturale, sau indirect, prin efectele poluării asupra condițiilor de viața ale speciilor. Poluarea afectează habitatele, conducând chiar la distrugerea lor. Substanțele chimice de sinteză cu toxicitate ridicată și cu predispoziție de concentrare în verigile superioare ale lanțurilor trofice a afectat numeroase specii.

Supraexploatarea speciilor afectează mai mult de o treime din acestea. Sunt exploatate ecosisteme naturale, în care omul nu intervine pentru a contracara efectele ațtiunilor sale, așa cum se întamplă în cazul ecosistemelor agricole.

Astfel, “costul refacerii” nu este suportat pentru nici unul din produsele obținute, iar reâniorea depinde, în totalitate, de stabilirea ecosistemelor, de capacitatea lor de a contracara un anumit nivel al presiunii umane.

Modificarea echilibrului biocenotic prin introducerea de specii alohtone (originare din alte zone, inexistente în ecosistem) este o cauză a reducerii biodiversității, cu precădere în ecosistemele izolate cu numeroase specii endemice, cu atât mai putin cu cât se suprapune distrugerii habitatelor naturale.

De asemenea, factorii direcți, cum sunt creșterea demograficăa, neadaptarea sistemelor economice, politice și juridice, insuficiența cunoștințelor contribuie semnificativ la erodarea biodiversității.

NECONCORDANȚE ÎN CUANTIFICAREA FENOMENELOR ECONOMICE ȘI ECOLOGICE

Economia de piață este fără indoială cel mai puternic sistem gestionat vreodată de civilizație. Ca sistem de alocare a resurselor muncii, finanțelor și taxelor, pentru determinarea producției, distribuția și consumul bunurilor și pentru direcționarea deciziilor despre practic fiecare aspect al vieții noastre în comun, economia clasică domnește suveran.

Într-o evaluare realistă, sistemul economic este “parțial orb”. Aceasta se datorează faptului că masoară cu grijă și urmărește acele lucruri importante pentru cei care cumpară și cei care vând, cum ar fi hrană, îmbracamintea, bunurile manufacturate, munca și banii înșiși. Dar calculele economice ignoră adesea complet valoarea altor lucruri care sunt mai greu de cumparat și de vândut: apa limpede, aerul curat, frumusețea munților, bogata diversitate a vieții de pădure. Acest punct de vedere al sistemului economic actual este cea mai puternică fortă din spatele a ceea ce înseamnă decizii raționale fața de mediul global.

Deficiențele acestea pot fi separate, deși cu mare dificultate. Primul pas este cel de a recunoaște că economia distorsionează relațiile noastre cu lumea, chiar în timp ce ne oferă noi și impresionante puteri. Astfel economia noastră nu poate vedea și nici masura valoarea deplină a unor mari parți din lumea noastră. Ceea ce vedem și ceea ce masurăm este o bandă îngustă în interiorul spectrului larg de costuri și beneficii rezultate din opțiunile noastre economice.

Multe lucrări teoretice, de largă circulatie, nici nu abordează subiecte atât de fundamentale pentru opțiunile noastre economice, ca poluarea sau secătuirea resurselor naturale. Deși aceste probleme au fost studiate de mulți microeconomiști în contexte de afaceri specifice, în general, ele nu au fost integrate în teoria economică. “Nu există nici un punct de contact între macroeconomie și mediul înconjurător”, spune economistul Herman Daly de la Banca Mondială.

Lunâd în considerare cel mai important indicator de măsurare a realizarii economice ale unei națiuni, respectiv produsul național brut, se observã cã nu este luatã în considerare deprecierea resurselor naturale prin exploatare.

De exempul, folosirea intensiva a pesticidelor poate asigura profituri maxime pe termen scurt la recolte, dar în același timp ele otrăvesc panza de apă freatică. Atunci cănd adunăm costurile și beneficiile la producerea recoltei, pierderea sursei de apă curată va fi ignoraă.

Și în cazul exploatărilor forestiere uzura utilajelor folosite intra în cost prin amortizare. Dispariția unui ecosistem unic și de multe ori chiar a unor specii puțin cunoscute sau neidentificate datorită distrugerii habitatului, alunecările de teren, materialul detritic antrenat de ape care favorizeză inundațiile puternice nu beneficiază de o cuantificare, astfel că nu apar ca pierderi economice, și, implicit, nu influențează nivelul produsului național brut.

Chiar și creșterea productivității, cea mai semnificativă masură a progresului economic, este calculată printr-o metodă care încorporează o ipoteză absurdă: dacă o nouă tehnică are consecințe atât bune, cât și rele, este permis în unele circumstanțe, să le masurăm numai pe cele bune și să le ignorăm pe cele rele.

Ulterior, când este nevoie de cheltuieli pentru a curața poluarea, ele sunt incluse în contabilitatea națională, ca o altă intrare pozitivă în evidența contabilă. Cu alte cuvinte, cu cât creăm mai multă poluare, cu atât contribuim mai productiv la venitul național.

Economia clasică definește productivitatea îngust și ne încurajează să echivalăm caștigurile în productivitate cu progresul economic. Lucrurile reale pe care economiștii vor să le ignore, în timp ce le măsoară pe cele bune sunt considerate deseori prea dificil de integrat în calculele lor.

Sistemul economic actual traversează un cerc arbitrar al valorii în jurul acelor lucruri din civilizația noastră de care am decis să ținem cont și să le măsurăm. Apoi descoperim că cea mai usoară cale de a crește artificial valoarea lucrurilor din interiorul cercului este să o facem în detrimentul celor lasate în afara lui. Și aici apare o proporție directă: cu cât se aruncă mai multă poluare în râu, cu atât sunt mai mari profiturile pe termen scurt ale celui care poluează și ale acționarilor săi. Eșecul în a măsura impactul nostru asupra mediului este un fel de orbire economică și consecințele ei pot fi cutremuratoare.

Un matemetician de la Universitatea din Columbia Britanica, Colin Clark, spunea ca “mare parte din aparenta creștere economică poate fi de fapt o iluzie bazată pe eșecul de a ține cont de reducerea capitalului natural".

Sugestiile privind modificarea modului de calcul al unor indicatori economici sunt încă modeste. Astfel, se sugerează să fie masurate cu grijă atât produsele benefice, cât și cele daunătoare ale oricărui proces și să fie urmărite schimbările din ambele categorii înainte de a măsura schimbările de productivitate.

Interacțiunea economie – ecologie se manifestă pe multiple planuri, determinată fiind de compexitatea celor două sisteme între ale caror principii de funcționare diferențele s-au adâncit odată cu accelerarea ritmului creșterii economice. În acest context în care procesele economice au influențat fenomenele naturale până la punctul distrugerii unor sisteme esențiale pentru susținerea echilibrului ecologic, coordonatele raportului economie-ecologie sunt reprezentate de:

“Criza ecologică”, manifestată acut la mijlocul anilor ’60, face ca limitele în care creșterea economică poate fi concepută să devină subiectul a numeroase dispute, ințial teoretice, ulterior abordate în acordurile economice și politice, aducând în prim plan ecologia; aceasăa știința are rolul de a găsi planul de interfață în care principiile ecologice și economice să se armonizeze.

Necesitatea redimensionării condiției ecologice a omului, care trebuie înțeleasă ca o condiție socio-culturală, de apropiere din perspectiva intereselor socio-umane, ale naturii și elementelor sale componente.

În termeni economici ecosistemele sunt furnizoare de bunuri și servicii. Bunurile sunt reprzentate de tot ceea ce omul poate lua din natură, în timp ce mecanismele de feed-back care se manifestă la nivelul ecosferei iau forma “serviciilor”, cum sunt: controlul eroziunii, purificarea și stocarea apei, menținerea compoziției gazoase și a echilibrului radiativ al atmosferei.

Manifestarea presiunii antropice asupra ecosistemelor se concretzează în supraexploatare, transformarea ecosistemelor naturale, modificarea compoziției biocenozelor și a configurațiilor biotopurilor, direct, prin poluare, sau indirect, prin perturbarea ecosistemelor globale, care asigură “homeostazia” caracteristicilor de mediu planetar.

Resursele naturale și condițiile naturale reprezintă factorul natural, care, alături de factorul demografic și nivelul de dezvoltare a mijloacelor de producție, influențează nivelul de dezvoltare economică al unei țări.

Analiza tipurilor și structurilor de trebuințe necesită o abordare națională, având în vedere faptul că acestea depind de: gradul de dezvoltare economică, natura relaților de producție și sociale, structura de clasă, nivelul de cultură, reprezentările și concepțiile oamenilor asupra nevoilor lor, precum și de stabilirea standardelor privind nivelul minim și maxim de trebuințe.

Integrarea sistemelor economic și ecologic s-a conturat, cel puțin în plan teoretic, prin repere impuse de conceptul de dezvoltare durabilă. Suprapunerea acestora în diferite profiluri etice și economice presupune, printre altele: optimizarea și nu maximizarea obiectivelor economice, înțelegerea universalității constrăngerilor impuse de legile naturii, perfecționare metodelor de cuantificare a impactului ecologic și a resurselor, determinarea politică a nivelului activității.

Motivația dezvoltării durabile rezidă în: caracteristica din ce în ce mai internațională a problemelor mediului, perspectivele pe ternen lung privind consecințele diminuării resurselor și poluarii, ritmul și calitatea creșterii economice, distincția între diversele forme de capital și posibilitatea de a realiza o substituire între acestea.

Relația creștere economică – protecția mediului poate fi abordată prin prisma a patru puncte de vedere, respectiv: teza decuplării, subliniind lipsa unei legături semnificative, teza complementarității, conform căreia obiectivele protecției mediului sunt cu atât mai ușor de realizat cu cât creșterea economică este mai puternică, teza antinomiei, plecând de la premisa incompatibilității dintre creșterea economică și protecția mediului, teza dimensiunii calitative ce susține că politica de creștere economică actuală ia în considerare exigențele privind respectul mediului.

GESTIONAREA ECOLOGICĂ A RESURSELOR – CERINȚĂ A DEZVOLTĂRII DURABILE

Expresia “dezvoltare durabilă” a devenit populară la sfarșitul anilor ’80 ca urmare a publicării Raportului Bruntland, elaborat în cadrul O.N.U.. Acest document, cunoscut de altfel și sub numele de “Our Comun Future” (Viitorul Nostru Comun), a avut și continuă să aibă un rol orientativ. Conform acestuia dezvoltarea este durabilă dacă satisface nevoile generaților prezente fără a compromite posibilitățile generație viitoare de a-și satisface propiile nevoi.

Dezvoltarea durabilă presupune următoarele atribute:

este un atribut complex al strategiei de dezvoltare, un scenario care să fie adptabil atât socio – politic, ecologic cât și tehnologic într-o societate dată.

ECONOMIC

eficiența

creștere

stabilitate

SOCIAL AMBIENTAL

sărăcie – resurse naturale

cultură – poluare

Fig. 2.4 Demersuri pentru susținerea conceptului de dezvoltare durabilă

Sursa : Mihaela Diaconu – Perfecționarea managementului în turismul românesc, Ed. ASE, 1999

este un concept evolutiv pentru că trebuie să fie luate în considerare anumite repere neanticipate și descoperiri științifice;

dimensiunile cele mai importante ale conceptului sunt :

demografia

tehnologia

resursele

Dezvoltarea durabilă este compatibilă cu eforturile de introducere pe scară cât mai largă a științei în scopul substituirii volumului ridicat al resurselor folosite și creșterii posibilității de absorbție a rezidurilor de către mediu.

In 1992, Comisia Brundtland, stabilită de O.N.U. pentru a examina legatura dintre dezvoltarea economică și protecția mediului, a atras atenția asupra necesității de “echitate inter-generații”, respectiv ca deciziile generației prezente să fie facută cu constiința impactului asupra generației viitoare. Deși această expresie a devenit des folosită în retorica despre mediu, nu se reflectă încă în felul în care sistemul economic masoară efectul deciziilor noastre asupra lumii reale.

Dezbaterea curenta asupra dezvoltării durabile se bazează pe recunoașterea faptului ca multe investiții facute de instituții financiare majore au stimulat dezvoltarea economică în Lumea a Treia, încurajând exploatarea pe termen scurt a resurselor naturale, mărind afluxul de bani lichizi în detrimentul dezvoltării durabile pe termen lung. Acest model a avut prioritate atât datorită tendițtei de a nu ține cont de valoarea viitoare a resurselor naturale, cât și datorită nereușitei de a aprecia corect valoarea lor așa cum sunt folosite acum.

Una dintre soluțiile propuse în “Declarația despre Protecția Mediului și Dezvoltare de la Rio” adoptată de Conferința Națiunilor Unite Despre Mediu și Dezvoltare, este aceea că mediul și economia sunt strâns legate între ele, iar integrarea consideraților ecologice în planificarea dezvoltării este esențială pentru atingerea unei dezvoltări durabile. Devine necesară găsirea unui mod de dezvoltare care să împace interesele economice cu cele sociale și de mediu. Astfel, se poate pleca de la formalizare pentru a se trece apoi la acțiune, stimulate atât prin reglementări naționale cât și internaționale.

Succesul acestui demers se realizează în două faze:

într-o primă fază se încearcă îmbunătățirea sistemelor tehnologice actuale pentru protecția mediului;

într-o a doua fază trebuie începute și continuate cercetările vizând definirea tehnologiilor viitorului capabile să asigure o dezvoltare durabilă.

Componente strategice ale dezvoltării durabile și acțiunile de întreprins in vedere trecerii eficiente de la o etapa la alta se înscriu într-un sens trigonometric, de la gestiunea productiei si serviciilor, prin gestiunea resurselor către gestiunea modificării.

-închiriere -analiza proiectelor -concesionare -planuri de infrastructură controlul poluării -gestiunea traficului -costuri de mediu -controlul poluării auto -dezvoltare tehnologică -politică de producție -deșeuri

DEZVOLTARE DURABILĂ

-calitatea aerului și apei -păstrarea calității solului -securitatea și eficiența energetică -conservarea naturii -valorificarea deșeurilor -sănătatea și siguranța personalului

Fig. 2.5 Componentele strategice ale dezvoltării durabile,

Florina Bran-“Componenta ecologică a deciziilor de dezvoltare economică”, Ed. ASE, 2002 p. 96

O gestionare ecologică a resurselor trebuie să fie prioritară la nivelul fiecarui stat.

Principiile directoare ale gestionării ecologice a resurselor sunt:

echitate între generații – să utilizeze azi fără a reduce resursele și opțiunile generațiilor viitoare;

adoptarea unei politici anticipative în utilizarea resurselor;

limitarea utilizării resurselor naturale în funcție de capacitatea mediului în folosirea resurselor de apă și apoi reintegrarea rezidurilor lichide;

creșterea bunăstări umane mai mult sub aspect calitativ decât cantitativ;

estimarea valorii mediului ambiant și a resurselor naturale în scopul acoperirii tuturor costurilor necesare menținerii echilibrului ecologic;

rezolvări de perspectivă a problemelor ambientale;

utilizarea eficientă a resurselor de către toți participanții la procesul economic;

participarea activă a populației la politica și desfașurarea procesului de trecere la o societate durabilă din punct de vedere ecologic.

Direcțiile principale în care trebuie acumulate cunoștințele necesare unui mediu durabil ar fi:

cauzele ecologice și consecințele schimbării chimismului atmosferei, solului, apelor dulci și marine;

consecințele ecologice ale schimbării folosințelor terenurilor și apelor;

inventarul biologic;

indicatori ai răspunsurilor ecologice la stres;

refacerea ecosistemelor ecologice;

dezvoltarea și aplicarea teoriei ecologice la gospodarirea sistemelor naturale;

specii introduse, boli și patogeni;

ecologia răspăndirii bolilor;

procese ecologice și populațiile umane.

Luarea unei decizii economice trebuie să aibă în vedere și aspectul ecologic al acesteia. Astfel trebuie să se țină cont de urmatoarele aspecte:

-cunoașterea temeinică a mediului și a interacțiunilor dintre sistemul social-economic și sistemele naturale, prevederea consecințelor mai apropiate și mai îndepărtate ale acestor acțiuni;

-utilizarea rațională și cu economicitate maximă a resurselor naturale, indiferent de originea lor;

-prevenirea și combaterea judicioasă atât a degradărilor mediului, provocate de către om , cât și a celei produse de cauze naturale;

-armonizarea intereselor imediate, de lungă durată și permanente ale societății umane și utilizarea factorilor naturali de mediu: aer, apă, sol, subsol, floră, faună,rezervații și monumente ale naturii, peisaj.

BIBLIOGRAFIE

1. Argeșel Popescu F. – Valea Argeșului, Editura Sport Turism, București, 1989

2. Bran F., Dinu M., Simion T. – Turismul rural: modelul european, Editura Economică, București, 1997

3. Bran F., Ioan I. – Ecosfere și politici ecologice, Editura ASE, București, 2001

4. Bran F. – Relația om mediu la începutul mileniului trei, Editura ASE, București, 2001

5. Bran F. – Componenta ecologică a deciziilor de dezvoltare economică, Editura ASE, București, 2002

6. Bran F., Simion T., Nistoreanu P. – Ecoturism, Editura Economică, București, 2000

7. Cândea M., Bran F. – Spașiul geografic românesc: organizare, amenajare, dezvoltare durabilă, Editura Economicăm, București, 2002

8. Cucu V. – Geografia așezărilor rurale, Editura Damino, Târgoviște, 2000

9. Cucu V. – Geografia umană și economică, Editura Transversal, Târgoviște, 2002

10. Florea M. – Stabilitatea iazurilor de decantare, Editura Tehnică, București, 1996

11. Istart I., Bran F., Roșu A.G. – Economia turismului și mediul înconjurător, Editura Economică, București, 1996

12. Ionescu C. – Cum să construim și să implementăm un sistem de management de mediu, Editura Economică, București, 2000

13. Profiroiu M., Popescu I. – Politici europene, Editura Economică, București, 2003

14. Pierr Frois – Developpment durable dans L’Union Europeenne, Editura Paris, Paris, 1994

15. Rojanski V., Bran F., Diaconu G., – Economia și protecția mediului, Editura Tribuna Economică, București, 1997

Iosif N., Teodorescu F.

16. Rojanski V., Bran F., Diaconu G. – Protecția și ingineria mediului, Editura Economică, București, 1997

17. Rojanski V., Bran F. – Politici și strategii de mediu, Editura Economică, București, 2002

18. Raducanu V. – Economia resurselor naturale, Editura AllBack, București, 2002

19. Rădulescu C., Bran F., Ioan I. – Geografia economică și teritorială, Editura ASE, București, 2000

20. Sântimbrean A. – Muzeul mineritului din Roșia Montană, Editura Sport Turism, București, 1990

21. Snak Oskar, Baron P., Neacșu N. – Economia turismului, Editura Economică, București, 1998

22. Stremtan F. – Căi de valorificare a patrimonului turistic din zona munților Apuseni, Editura ASE, București, 1997

23. XXX – Strategia națională pentru dezvoltare durabilă, Editura Nova, București, 1999

24. XXX – Colecția „Tribuna economică” 1996-2003

25. XXX – Colecția „Perspective” 2001-2002

26. XXX – Colecția „Formula AS” 2001-2003

27. XXX – Roșia Montana, material pus la dispoziție de Institutul Național de dezvoltare-cercetare pentru protecția mediului

28. XXX – Concluziile Academiei Române asupra proiectului Roșia Montana, puse la dispoziție de Academia Română

29. XXX – Legea 378, publicată în Monotorul Oficial nr. 394 din18.07.2001, Legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 43/2000 privind patrimoniul arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național

30. XXX – Legea 137/1995, legea protecției mediului publicată în Monitorul Oficial nr. 304 din 30.12.1995

31.XXX – Legea 5/2000 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 12.04.2000

32. XXX – Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind desfășurarea activității de turism din România publicată în Monitorul Oficial nr. 309 din 26.08.1998

=== cap.4.2 ===

cunoașterea și adeziunea temporară la grupurile de apartenență specifice zonelor rurale;

cunoașterea, înțelegerea, inventarea și elaborarea contactului nemijlocit cu piese ale tezaurului istoriei naționale, ale folclorului, ocupațiilor tradiționale și obiceiurilor populare;

motivații estetice,

curiozitatea,

odihna, consumul de alimente proaspete și terapia ocupațională;

drumețile, sportul,

Turismul rural aduce o valoarea pozitivă prin:

susținerea și dezvoltarea zonelor rurale cu reale valențe turistice, valorificând eficient și durabil resursele naturale, cultural – istorice, tradițiile și gastronomia locală precum și toate celelalte bunuri și servicii ale comunității rurale;

realizarea unui produs turistic de marcă care să exprime notorietate, să sprijine păstrarea și promovarea identității locale;

asigurarea unei dezvoltări regionale și locale durabile care să reducă presiunea socio economică numai asupra unei categorii de resurse (lemn, piatră).

Roșia Montană poate fi inclusă în circuitul turistic pentru că deține o ofertă turistică complexă, variată:

componenta naturală – peisaje

componenta antropică – vestigii de cultură și civilizație , monumente și obiecte de artă laică sau religioasă, muzee, folclor.

În zona Roșia Montană se poate practica mai multe tipuri de turism rural, respectiv:

turism pentru recreere și odihnă favorizat de poziția geografică a localității,

turism etnografic,

turism cultural – religios,

turism sportiv și de agrement,

turism ecologic și științific.

Consider că în această zonă se poate practica un turism rural datorită:

poziției și așezării geografice care oferă o multitudine de peisaje;

vatra satului – păstrează specificul arhitectural al zonei;

terenurile agricole care datorită predominanței pășunilor conferă peisajului natural numeroase nuanțări ce oferă un pitoresc aparte și o atractivitate deosebită;

fondul forestier, respectiv pădurile care îmbracă munții din prejurul localității;

rețeaua hidrografică, în special datorită prezenței tăurilor care oferă posibilitatea practicării sporturilor nautice, dar și pescuitului;

bunurile culturale, tradițiile și obiceiurile folclorice care s-au păstrat nealterate de trecerea timpului;

dotările tehnico – edilitare, pentru că localitatea Roșia Montană dispune de rețea de apă și canalizare.

Practicarea turismului rural poate sprijini în mod real și corect dezvoltarea economică și culturală atât a localității Roșia Montană, cât și a comunelor și satelor vecine. Această dezvoltare se poate manifesta prin:

valorificarea superioară a resurselor existente în teritoriu;

perfecționarea structurilor sociale cu reducerea nvelului de sărăcie din gospodăriile țărănești;

stimularea dezvoltării economice, prin punerea în valoare a materilor prime agricole, în folosul turiștilor;

revigorarea unor vechi meșteșuguri, obiceiuri, și manifestări folclorice.

Trebuie avut însă în vedere și impactul negativ pe care îl poate avea turismul asupra mediului datorită:

creșterea activității turistice va duce la pierderea biodiversității;

construirea de căi de acces și alte infrastructuri va duce la pierderea biodiversității și degradarea solului;

creșterea cantității de noxe emise va determina poluarea atmosferei, a apei și a solului,

Turismul rural prezintă avantaje atât din punctul de vedere al săteanului, cât și din punctul de vedere al turistului:

săteanul are posibilitatea promovării umane, dar și de a obține venituri

turistului i se oferă modalitatea prin care se poate întoarce în sânul naturii, poate utiliza produse naturale și se poate recreea.

Trebuie luat în considerare fenomenul sezonier al turismului rural pentru a se elimina sau atenua efectele negative generate de concentrarea sezonieră a cererii.

Diminuarea efectelor negative ale turismului se poate realiza prin exploatarea și valorificarea resurselor economice, demografice, turistice, culturale, în mod rațional, echilibrat cu identificarea la timp a problemelor care apar, cu susținerea economică, tehnică, financiară de înalt profesionalism, care să asigure o gestionare teritorială deosebită.

Dezvoltarea turismului rural în zonă va genera:

un impact social care se va resimți prin crearea de noi locuri de muncă , asigurarea și dezvoltarea progresului social, de confort, stoparea fenomenului de migrație de la sat la oraș;

un impact economic care se va face simțit prin creșterea viabilității localității, creșterea veniturilor bănești ale locuitorilor și dezvoltarea unui comerț specific bazat pe produse meșteșugărești;

un impact cultural observabil datorită creșterii interesului populației locale pentru păstrarea și conservarea obiectelor etnoculturale, veniturile obținute din activitatea turistică putând fi folosite pentru susținerea activității de conservare, restaurare sau achiziționare de noi bunuri culturale tradiționale, atragerea tinerilori în acțiuni turistice în scopul continuării și păstrării tradiției.

De asemenea, concepția greșită de valorificare a resurselor turistice rezultate, fie dintr-o exploatare neștiințifică și nerațională a acestora, fie din realizarea necorespunzatoare a obiectivelor de investiții cu caracter turistic poate afecta calitatea potențialului turistic.

Avantajele dezvoltării turismului rural sunt:

valorificarea potențialului natural și cultural;

diversificarea economiei locale, îndeosebi a zonelor rurale adiacente;

stimularea economiei rurale printr-o cerere suplimentară de produse agricole;

încurajează utilizarea productivă a terenurilor slabe cu randament agricol, ceea ce permite păstrarea intactă a suprafeței ocupate cu vegetație naturală;

activitățile turistice pot conduce la creșterea interesului pentru protecția mediului.

Diversificare activităților din turismul rural are implicații deosebite în spectrul vieții social – politice prin:

creșterea fenomenului de stabilitate, dar și de restrângere a procesului de emigrare a populației, deci de întreținere a acesteia;

diversificarea ocupațională a populației rurale, îndeosebi cea tînără;

schimbarea structurilor de vîrstă și sexe în funcție de noile ocupații profesionale;

păstrarea modelelor socio – culturale existente, a tradițiilor populare și a arhitecturii locale;

posibilitatea ca păturile sociale mai defavorizate economic să beneficieze de resursele agricole și turistice, de ambianța din mediul rural, la prețuri moderate;

asigurarea pentru turiști, în general, a unor vacanțe alternative concomitent cu creșterea gradului de cunoaștere și apreciere față de viața rurală tradițională;

contribuția la educația și instrucția populației turistice tinere, dar și a altor segmente, având în vedere rolul cultural – educativ și de lărgire a orizontului de cunoaștere a mediului rural din țara noastră;

creșterea calității vieții populației locale, ca și a gradului de instruire și cunoaștere a acestuia, strîngerea de relații prietenești între localnici și turiști, între localități diferite prin contactul dintre turiștii sosiți din zone diferențiate socio – economic, dar și prin sprijin cultural;

crearea imaginii externe favorabile României, prin contactul turiștilor străini cu etnocultura și ambianța naturală și ospitalitatea spațiului românesc.

Valorificarea potențialului localității Roșia Montană prin turism cultural presupune:

amenajarea și prezervarea locurilor cultural – turistice;

punerea în valoare de noi centre culturale;

dezvoltarea de noi itinerarii și circuite;

încurajarea oricăror inițiative culturale;

dezvoltarea turismului rural;

punerea în valoare a vechilor centre istorice.

Fig.4.5 Efectul multiplicator al activităților de turism

Sursa: Bran F., Nistoreanu P. – Ecoturism, Ed. Economică, București, 2000

4.3 ROȘIA MONTANĂ – MODEL DE DEZVOLTARE DURABILĂ

Ținând cont de specificul zonei și pornind de la analiza situației prezente, cât și de la beneficiile care se obțin prin practicarea turismului rural am considerat că localitatea Roșia Montană poate fi un model de dezvoltare durabilă în vederea integrării în Uniunea Europeană.

Nu trebuie omis faptul că România beneficiază de Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare (ISPA) și de Programul special de Preaderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (SAPARD), programe ce sprijină măsurile pentru protecția mediului.

Pentru dezvoltarea durabilă a zonei consider că este necerar urmărirea următoarelor coordonate:

1. Realizarea unui habitat ecologic care să corespundă normelor de mediu ale Uniunii Europene:

Obiective:

Modernizarea infrastructurii

Ameliorarea condițiilor de locuit

Asigurarea calității mediului la nivelul Uniunii Europene

Gestionarea deșeurilor

2. Dezvoltarea potențialului turistic al localității Roșia Montană:

Obiective:

Introducerea regiunii în circuitul turistic

Reabilitarea habitatului turistic prin implementarea unor proiecte de infrastructură specifice turismului

Formarea profesională a forței de muncă în vederea asigurării serviciilor de turism

Atragerea locuitorilor celorlalte localități învecinate în procesul de dezvoltare a turismului din zonă

Promovarea bucătăriei românești specifice zonei

Modernizarea infrastructurii

Prin modernizarea infrastructuri se urmarește reducerea poluării care ar putea fi provocată de uzura rețelelor de distribuție, în special cea de canalizare și de evacuare a apelor uzate. Este necesară și reabilitarea rețelei stradale și marcarea acesteia în mod corespunzator (trecere pentru pietoni). De asemenea, se are în vedere crearea unui confort minim pentru desfășurarea activităților de turism, fără a interveni însă asupra mediului natural. Termenul de ”modernizare” nu trebuie să semnifice distrugerea mediului înconjurator.

Asigurarea calității mediului la nivelul Uniunii Europene

Pentru realizarea unui model de dezvoltare durabilă este necesară aducerea la standarde europene a normelor de protecție a mediului. Trebuie acordată o atenție deosebită surselor de poluare care pot afecta desfașurarea activității turistice în zona Roșia Montană. Aceste surse sunt reprezentate nu numai de activitatea desfașurată în gospodăriile din zonă sau de întreprinderile existente pe teritoriul localității. O importanat sursă de poluare, în principal atmosferică este reprezentată de Zlatna. Consider necesară instalarea unor sisteme performante de eliminare a deșeurilor.Instituțiile de protecție a mediului, atăt de la nivel central cat și de la nivel local,trebuie să coopereze pentru aplicarea legislației în domeniuși luarea unor măsuri sancționatorii adecvate pentru cei care poluează mediul.

Ameliorarea condițiilor de locuit

Realizare unor condiții mai bune pentru locuitorii zonei ar favoriza, în același timp, o mai bună popularizare a zonei. Păstrarea curățeniei , dezvoltarea iluminatului public pe toate străzile localității contribuie la ridicare nivelului de trai. Condițiile de locuit care să favorizeze dezvoltarea armonioasă a localități s-ar putea transforma într_un punct de atracție pentru turiști. deși aceștia sunt atrași de frumusețile locului, nu trebuie pierdut din vederefaptul că aspectul localității contează pentru realizarea unei imagini favorabile.

Gestionarea deșeurilor

Gestionarea deșeurilor trebuie să aibă ca principal scop reducerea impactului negativ pe care îl au asupra mediului. Trebui acordată o atenție deosebită deșeurilor care provin din exploatările miniere și care pot fi valorificate. Este vorba de sterilul de mină, ce a fost depus sub formă de halde. S-ar putea încerca împădurirea acestora cu specii de plante pentru a se evita deplasarea acestora din cauza precipitațiilor.

Introducerea regiunii în circuitul turistic

Prin introducerea regiunii în circuitul turistic se urmărește promovarea turismului rural care se poate practica în această parte a țării. Acest obiectiv se poate realiza prin desfașurarea unor acțiuni în care autoritățile locale și colectivitatea să colaboreze pentru găsirea celor mai bune modalități de a reliefa frumusețile zonei. Roșia Montană poate oferi nu numai un turism de agrement, dar și unul etnografic, religios și arheologic.

Activitatea de turism oferă posibilitatea de a se crea noi locuri de muncă, de a obține venituri prin valorificarea potențialului natural al localității. De asemenea prin permanentiyarea evenimentelor culturaletradiționale turiștiiau posibilitatea de a cunoaște obiceiurile locului, de a participa la desfășurarea acestora ca membrii ai comunității și nu ca simpli vizitatori.

=== CAPIOLUL I ===

CAPITOLUL 1. SUPORTUL ECOLOGIC AL ZONEI ROSIA MONTANA

1.1 AȘEZAREA ZONEI ROȘIA MONTANĂ

Spațiul, din punct de vedere filozofic, reprezintă forma obiectivă și universală a existenței materiei, care are aspectul unui întreg continuu tridimensional și exprimă ordinea coexistenței lumii reale. În cadrul spațiului are loc mișcarea materiei în timp. ”În existența umană spațiul este investit cu o dublă semnificație: condiție pentru supraviețuirea noastră biologică, considerându-l ca o resursă care explică rolul pe care cucerirea spațiului l-a jucat în istoria umanității, dar și necesitatea psihologică, spațiul fiind conceput ca o eliberare față de constrângeri și pericole. Având, prin definiție, o perspectivă antropocentristă, oamenii analizează spațiul senzorial și mental în funcție de suportul cultural: din experiența intimă, a pozițiior lor și a relațiilor cu alții, organizează spațiul astfel încât să corespundă cerințelor lor biologice și relațiilor sociale. În perimetrul existențial, ființa umană pornește de la o abilitate spațială instinctivă către o cunoaștere a spațiului prin atricularea simbolică dintre cuvinte și imagini. Conștientizarea spațiului într-un mod subiectiv, conferindu-i valoare și păstrându-l în memorie în ierarhii bine definite. Dimensiunea spațială a existenței umane este vitală: spațiul ne oferă apartenență, mobilitate, experiență, încărcătură emoțională, orizonturi cognitive.”(Claudia Popescu)

Datorită acestui fapt, spațiul deține un loc important în “segmentul” conceptual al multor științe, care au încercat să-l descrie, să-l analizeze și să-l înțeleagă, dezvăluind semnificația acestuia. Astfel, se vorbește de:

spațiul economic, care asociază fluxuri vizibile de materiale și produse cu cele invizibile, de prețuri și costuri, de profiuri și pierderi;

spațiul abstract – nematematic, constrâns de limite rigide și supus unor legi axiomatice;

spațiul mistic ca răspuns al sentimentelor, percepției și imaginației;

spațiul artistic definit de artă;

Noțiunea de spațiu variază de la o simplă categorie spațială la configurații din ce în ce mai structurale.

Spațiul geografic este un spațiu particular, de mare complexitate și dinamism în care se realizează funcția cea mai semnificativă și originală a Terrei – și anume, funcția biotică, sub toate formele și aspectele ei de evoluție. El exprimă o realitate obiectivă, care se raportează la un sitem de unități taxonomice superioare (spațiul terestru, sistemul solar, spațiul cosmic) și conține ideea de organizare sistematică, cu o serie de subsisteme.

Spațiul este construit social , fiind un efect al relațiilor sociale, dinamice și instabile; deci un produs social, uitând de încărcătura naturală a spațiului, de dubla sa natură socială și fizică.

Proprietățile spațiului geografic decurg din marea varietate cantitativă și calitativă a elementelor ce compun spațiul, din relațiile și conexiunile locale sau regionale dintre componentele naturale și social – economice. Astfel, orice spațiu are dimensiuni metrice exprimate prin : suprafețe, volume distante unele dintre acestea fiind stabilite în mod aproiric prin limite administrativ teritoriale sau prin delimitări subiective, generate de necesitatea studierii unui anumit ansamblu territorial.

Proprietățile topologice se referă la caracteristicile calitative ale spațiului geografic, caracteristici care, în ansamblu, asigură funcționalitatea acestuia:

complexitatea și coerența spațiului geografic rezultă din bogația componentelor și a relațiilor structurale care se găsesc în el; coerența permite celor interesați să urmarească experimental procesele specifice spațiului geografic, să le cuantifice și să le măsoare.

spațiul geografic este concret, oferă o serie de facilități concrete ce trebuie folosite, dar impune și o serie de restricții de care trebuie să se țină seama;

posedă o anumită structură, o alcătuire motfologică individuală, inclusiv o structură ierarhică;

este neomogen prin natura componentelor , irepetabil, dar divizibil structural;

înglobează atât trăsături actuale cât și alte relicte și progresive;

are proprietatea de a se autoregla, de a se autoorganiza prin mecanismul transformărilor în ieșiri (feedback) (cauză- efect);

În cadrul spațiului așezarea ocupă un loc important. Prin așezare se înțelege repartiția populației și a formelor organizării sale într-un anumit teritoriu. În sens mai larg, acest termen exprimă procesul succesiv de ocupare a unui anumit teritoriu și de “sedentarizare” a populației. Așezarea exprimă atât procesul populării cât și rezultatul acestui proces.

Orice așezare trebuie privită ca o rezultantă a totalității factorilor fizici, socio-economici, respectiv:

factori geografici naturali – relief, altitudine, climat, sol, influența apelor;

factori geo-economici care imprimă o anumită structură și formă a așezărilor;

factorul istoric intervine, adeseori, direct sau indirect asupra genezei, permanentizării concentrărilor umane în mediul rural, scimbărilor sau dispariției vetrelor de sat;

factorii politici sau administrativi au, de asemenea, semnificații deosebite în evoluția mediilor rurale în general și așezărilor rurale în special.

Configurația, poziția așezărilor a fost și este vizibil influențată de măsurile care vizează organizarea administrative – teritorială sau legislația din anumite epoci.

Nota dominantă a localizării așezarilor umane din Carpații românști este dată de frecvența și varietatea formelor morfostructurale a așezărilor de mare altitudine. Aceste așezări omenești au o temeinică bază istorico – geografică:

explică un conținut istoric încă din perioada geto – dacă;

predominanța așezărilor de mare altitudine este specifică populației autohtone;

culmile montane sunt în general accesibile, flancate de largi depresiuni, cu mari posibilități de cultivare a pământului și de creștere a animalelor;

predominanța platformelor întinse și ușor ondulate de tip “plai”;

frecvența pajiștilor care au putut fi ușor transformate în ogoare;

legăturile cu zonele vecine printr-o rețea mai densă de drumuri ușor accesibile;

păduri și resurse ale subsolului puse în valoare încă din epoca romană2.

Localitatea Roșia Montană este situată în partea de nord – vest a județului Alba, în extremitatea nord – vestică a Munților Metaliferi, la 6 kilometrii sud de râul Arieș, în mijlocul Munților Apuseni. Comuna este alcătuită din 16 sate: Roșia Montană, Bălmoșești, Blidești, Bunta, Cărpiniș, Coasta Henții, Corna, Curături, Dăroaia, Gârda – Bărbulești, Gura Roșiei, Iacobești, Ignătești, Soal, Țarina, Vârtop.

Roșia Montană face parte alături de localitățile: Zlatna, Almașul Mare, Abrud, Ciuruleasa, Bucium, Sohodol, Mogoș, Baia de Arieș, Lupșa, Sălciua din zona defavorizată Apuseni care se întinde pe o suprafață de 108.497 ha.

Distanța medie a zonei Apuseni față de reședința de județ, municipiul Alba Iulia, este de 75 de kilometrii, rezultată din media distanțelor celor 12 localități componente , după cum urmează: Abrud – la o distanță de 66 km, Zlatna – la o distanță de 36 km, Baia de Arieș – la o distanță de 105 km, Roșia Montană – la o distanță de 81 km, Mogoș– la o distanță de 63 km, Bucium – la o distanță de 70 km, Bistra – la o distanță de 80 km, Sălciua – la o distanță de 110 km, Ciuruleasa – la o distanță de 70 km, Sohodol – la o distanță de l 75 km, Almașul Mare – la o distanță de 50 km, Lupșa – la o distanță de 90 km.

Zona se află la o altitudine medie de 934 metrii, rezultată din media altitudinilor a 10 localități: Abrud – 600 m, Zlatna – 415 m, Baia de Arieș – 876 m, Roșia Montană – 850 m, Mogoș – 734 m, Bucium – 1142 m, Bistra – 1200 m, Sălciua – 1400 m, Ciuruleasa – 1264 m, Almașul Mare – 850 m.

Fig.1.1 Poziționarea localității Roșia Montană pe teritoriul României

1.2 RELIEFUL ZONEI ROȘIA MONTANĂ

Datorită așezării sale geografice localitatea Roșia Montană prezintă o mare varietate de peisaje și formațiuni geologige. Localitatea este situată în Carpații Occidentali, mai precis în zona Munților Apuseni.

Carpații Occidentali prezintă caracteristici diferite față de celelalte sectoare ale Carpaților românești. Sunt situați în vestul țării și au o desfășurare foarte neregulată, pe lungime de circa 370 de kilometrii, fiind delimitați de Dunăre în sud și cotul Someșului, respectiv Valea Barcăului la nord. Acest ultim sector al Carpaților românești este format din munți scunzi în general, cu o altitudine medie de peste 650 de metrii. Prezența culoarelor de vale (Someșului, Streiului,Timișului), a golfurilor de câmpie ce pătrund puternic în interiorul masei montane reduce considerabil masivitatea Carpaților Occidentali, aceștia fiind formați din munți insulari ce au culmi prelungi și etajate, depresiuni și bazinete. Munții din vestul țării prezintă altitudini scăzute, care arareori trec de 1300 m la sud de Mureș și de 1800 m la nord de acestă vale. Specifică este, de asemenea, căderea lor în trepte din ce în ce mai joase înspre vest, unde acești munți ajung adevarați muncei, cu înălțimi cuprinse între 500 și 700 m.

Carpaților Occidentali le este caracteristic profilul asimetric, în sensul că latura vestică se dispune sub forma unor trepte largi, în timp ce în est ei domină prin aliniamente de abrupturi.

O altă caracteristică o constituie marea diversitate a rocilor care îi alcătuiesc. Insulele de șișturi cristaline formează o bună parte a acestor munți. Rupte și prabușite pe alocuri, acestea au dat loc fie apariției rocilor vulcanice, fie depunerilor de roci sedimentare, dintre care mai frecvente sunt calcarele.

Pe acest fond litologic și tectonic deosebit de eterogen, agenții externi au modelat culoare largi de vale, depresiuni interioare și depresiuni – golfuri sau local bazinete, defilee și chei, un endocarst și exocarst deosebit cu elemente unicat: Peștera Vântului, Peștera Scărișoara, Focul Viu, avenele cele mai adânci din țară, izbucuri, doline.

Se impun în relief și în viața social – economică întinse platforme de nivelare, ocupate de sate risipite, fânețe și terenuri cultivate: suprafața Farcaș – Cârligatele, Măguri – Mărișel și Feneș (în Munții Apuseni).

Cele trei compartimente ce compun Carpații Occidentali și prezintă o discontinuitate în spațiu sunt: Munții Banatului, Munții Poiana Ruscă, Munții Apuseni.

Munții Banatului se conturează relativ omogen, fiind alcătuiți din culmi prelungi, nivelate sub forma unei succesiuni de trepte ce coboară de la est spre vest, imprimând un profil asimetric. Liniile mari structurale, orientate predominant spre direcția nord – sud, cu revărsări ale cutelor spre est, se transpun în configurația principalelor subunități muntoase care îi alcătuiesc: Munții Semenic, Munții Almajului, Munții Aninei, Munții Dognecei și Munții Locvei, la care se adaugă Culoarul Dunării, Culoarul Timiș – Cerna și Depresiunea Almajului și Bozovici.

Munții Poiana Ruscă alcătuiesc un masiv desparțiți de ceilalți prin coridoare largi, pardosite cu depuneri sedimentare sau prin defilee: la sud se află Culoarul Bistrei, la sud – vest golful de câmpie al Lugojului, la nord – vest valea largă a Begăi, iar la nord valea Mureșului. Spre est se află Depresiunea Hațegului și Culoarul Streiului2.

La nord de Culoarul transversal al Mureșului, în partea vestică a ținuturilor carpatice, la începutul orogenezei alpine, prin regenerarea structurii hercinice s-a format un rift care a evoluat ca geosinclinal dând naștere Munților Apuseni. Aceștia reprezintă sectorul cel mai extins, complex și înalt al Carpaților Occidentali.

Fiind înconjurați de regiuni joase – Culoarul Mureșului la sud și est, câmpia la vest și fragmente montane ale jugului intracarpatic la nord, par mai înalți decât sunt în realitate.

De fapt, numai in partea centrala, Muntii Bihorului trec de 1800 m altitudine, restul culmilor fiind mult mai scunde. Se poate spune ca predomina altitudinile mijlocii si mici, caracteristica principala constituind-o atajarea in trepte a reliefului, cu un nucleu inalt si compartimente periferice mai coborate.

Din punct de vedere litologic, Munții Apuseni constituie o adevarată “sinteză geologică”, unde sunt prezente toate categoriile de roci: vulcanice, metamorfice și sedimentare, fapt ce a dus la diferențierea unei game largi de forme de relief vulcanice, carstice.

În Munții Apuseni se află cea mai lungă peșteră din Romania (Peștera Vântului de 32,5 km), a celui mai adânc aven (325 m) și a cinci peșteri de gheață, alimentând pluvial și subteran numeroase râuri mari: Someșul Mic, Crișurile Alb, Negru și Repede, Arieșul.

În cadrul subdiviziunii se delimitează trei unități muntoase principale: Munții (Masivul) Bihor, Munții Mureșului și Munții Crișurilor.

Munții Bihor au o poziție central – estică în cadrul Munților Apuseni și constituie compartimentul cel mai reprezentativ prin masivitate și altitudine, cu funcția de “nucleu” montan principal, din care se desprind o serie de culmi și masive periferice mai coborâte numite și “muncei”. Această grupă de munti are o alcătuire geologică foarte felurită, cuprinzâd pe lângă șisturi cristaline, granite și fâși calcaroase care dau o mare varietate de forme carstice reprezentate de abrupturi pitorești, peșteri, câmpuri de doline, chei. Ca și în Carpații Meridionali, eroziunea îndelungată a nivelat platforme largi, etajate la altitudini diferite cea mai înaltă fiind Cârligata – Farcaș (1500- 1700 m), iar mai joasă Măguri Mărișel cu altitudini cuprinse între 1200- 1400 și 800 – 1100 m.

Bihorul este format din trei masive principale, așezate în triunghi:

– Munții Biharia, în vest, cu altitudinea maximă de 1849 m în Vârful Curcubăta Mare;

– Muntele Mare în est, care prin altitudinea de 1836 m se apropie de Biharia; are culmi rotunjite, văi puternic adâncite, cu versanți abrupți;

– Munții Vlădeasa în nord, formați din șisturi cristaline.

Munții Crișurilor reprezintă partea cea mai coborată a Munților Apuseni, situați pe partea lor nordică și vestică mai ales. Culmile cu altitudini medii de 700- 800 m sunt separate de “golfuri” de natură tehtonică.

Munții trec rar de 1000 m, iar depresiunile sunt în general joase, ocupate cu terenuri agricole. Din această grupă fac parte: Munții Zarand, situați în sud, Munții Codru Moma , cei mai înalti munți de pe latura vestică a Apusenilor, 1112 m în Vârful Padeș și Munții Pădurea Craiului, având altitudini ce scad de la est (800-900 m) spre vest (400 m).

Munții Mureșului se desfășoară în estul și sud – estul Apusenilor, între Mureș și respectiv, Crișul Alb și Arieș. Spre vest vin în contact cu Câmpia Aradului. Cele mai reprezentative sectoare sunt: Munții Metaliferi și Munții Trascaului.

Munți Metaliferi sunt mai scunzi, înălțimea lor situându-se între 800 și 1200 de metrii. Ivirile vulcanice terțiare din cuprinsul formațiunilor sedimentare cutanate explică bogăția de minereuri neferoase, mai ales auro- argintifere. Partea răsăriteană a acestui complex muntos între Valea Ampoiului și cea a Arieșului este cunoscută sub denumirea de Munții Trascăului. Dintre vârfurile care atrag atenția se pot enumera Vârful Trascău 1217 m, Piatra Cetii 1233 m, Negrileasa 1364 m, Vâlcoi 1348 m, Vârful Mare 1011 m, Dâmbaia 1569 m. Coloanele de bazalt de la Detunata, respectiv Detunata Flocoasă 1258 m și Detunata Goală 1040 m reprezintă un punc de atracție al acestei zone.

Fig. 1.2 Așezarea geografică a localității Roșia Montană

Fig.1.3 Localizarea geografică a localității Roșia Montană (vedere de sus)

În zona de contact a Muntelui Bihor și a Muntelui Mare cu Masivul Găina și Munții Metaliferi s-au format depresiunile Abrud și Arieșului cunoscute sub denumirea de Țara Moților. Pe Valea Arieșului se află depresiunile Lupșa și Sălciua, iar pe cursul superior al Râmețului Depresiunea Mogoș.

În acest loc se află localitatea Roșia Montană la poalele Munților Rotunda, Cetatea, Cârnicul Mare, Farina , Visul.

Pe Valea Ampoiului se întâlnește Depresiunea Ampoi – Ampoița, compartimentată în bazinete mai mici Ighiu – Șard, Ampoița, Tăut, Meteș și Poiana Ampoiului.

Între Munții Trascău și Munții Metaliferi se află Depresiunea Zlatna cu cele trei compartimente Zlatna, Pătrângeni și Feneș. Depresiunea Ponor este situata între Munții Trascaului, Munții Metaliferi și Muntele Mare. De asemenea, alcătuirea foarte felurită a dat naștere formelor carstice cum sunt Cheile Aiudului, Râmeților, Ceții, Ampoiței, Caprei.

1.3 REȚEAUA HIDROGRAFICĂ A ZONEI ROȘIA MONTANĂ

Relieful a impus în mare parte direcția de curgere a râurilor. Apele care izvorăsc din Carpați pornesc radial spre cele două regiuni joase de la margine, Câmpia de Vest și Câmpia Română în sud. Clima influențează, de asemenea, debitul râurilor și regimul de scurgere.

Din zona Munților Apuseni, Mureșul este râul care colectează apele unor afluenți importanți ca: Arieș, Ampoi, Vinț, Aiud, Abrudel, Geoagiu.

Arieșul este o vale pitorescă și drenează o mare parte a Munților Apuseni pe direcția vest- est. Afluenții de izvor își adună apele din Masivul Bihor prin intermediul Râului Alb și pârâului Colibiș care în zona comunei Arieșeni se unesc, numindu-se spre aval Arieșul Mare. Pe dreapta Râul Alb și apoi Arieșul primesc o serie de ape cu pante mari, repezișuri și mici cascade. Este cazul Văii Vârciorog cu cascada cu același nume, apoi Galbena, Valea Cepelor, Buciunișul și Iarba Rea.

Pe stânga, în dreapta comunei Gârda de Sus, Arieșul Mare primește apele văii Gârda Seacă unită cu Ordâncușa. Ambele drenează o vastă zonă carstică cu numeroase peșteri, izbucuri și ponoare. Între ele este situat bazinul închis Ocoale – Scărișoara cu drenaj subteran.

După confluența cu Gârda, Arieșul strabate o regiune cu constituție petrografică diferită, întâlnind iviri de calcar pe care le modelează sub formă de chei cum sunt Cheile Albacului. Pe teritoriul comunei Albac, pe stânga primește apele râului Albac, care constituie limita între Munții Bihor și Muntele Mare. În amonte de Câmpeni Arieșul Mare se unește cu Arieșul Mic care curge pe dreapta și își adună apele din masivele Curcubăta și Găina. După confluență poartă denumirea de Arieș și primește pe stânga, din Muntele Mare, o serie de râuri repezi cum sunt: Bistra, Bistricioara, Valea Mare, Dobra, Valea Caselor, Lupșa, Sălciuța, Pogașa și Ocoliș, iar pe dreapta Valea Dolii, Sohodolul, Abrudul cu Roșia Montană, Cioara, Valea Largă și Remetea, după care pătrunde pe teritoriul județului Cluj.

Ampoiul este un alt afluent de pe partea dreaptă al Mureșului, care își adună apele din munții Trascăului și Metaliferi și le varsă în amonte de Alba Iulia. Râul Ampoi izvorăște de sub Dealul Mare, având o pantă medie de scurgere de 25-30 m/hm și un bazin hidrografic mic. Străbătând roci diferite, râul le-a erodat selectiv creind izvoare lărgite în rocile moi (Zlatna, Poiana Ampoiului, Meteș, Tăuți, Ampoița, Șard) despărțite de culoare înguste săpate în conglomerate sau calcare. Primește ca afluenți pe stânga pâraiele Vâltori (Valea Morilor), ce izvorăște de sub Vâlcoi, Feneșul care are obârșia sub Negrilesa, Meteșul care izvorăște de sub Dosul Blidarului și Ampoița care izvorând de sub Ciumernasi străbate pe o lungime de un kilometru o zonă de calcare în care s-au format Cheile Ampoiței, Ighiul cu Telna și Bucerdea. Pe partea dreaptă primește ca afluenți pâraiele Trâmpoaiele, Valea Mare, Valea Mică și Galați.

În această parte a județului Alba se găsesc și lacuri . Dintre aceste Iezerul Igheului (Lacul Igheu) este lac de baraj natural, situat într-o zonă carstică, în Munții Trascău, și având o adâncime maximă de 8,40 de metrii.

În împrejurimile localității Roșia Montană se găsesc peste 100 de lacuri artificiale care au fost construite în scopul alimentării cu apă a șteampurilor, fiind cunoscute sub denumirea de tăuri: Tăul Țarini, Tăul cel Mare, Tăul Anghel, Tăul Brazilor, Cartuși, Cornii, Găurari și Munteni.

Tăul Țarinei se află la altitudinea de 950 m, pe malul drept al Văii Roșiei, în teritoriul Țarinei. Suprafața tăului este de circa 5.000 m2, iar volumul de 25.000 m3, este alimentat de două pâraie. Este prevăzut cu un dig din zidărie de piatră, lung de 150 m, iar pentru reglarea debitului de apă furnizată este prevăzut, la mijlocul digului, cu o galerie subterană armată în beton, lungă de 15 m, în care se găsește o conductă cu aceeași lungime și cu un diametru de 40 de centimetrii.

Tăul cel Mare, aflat la altitudinea de 1025 m, este situate în partea estică a comunei, are o formă neregulată, cu două prelungiri (una spre Mucșa și una spre Bucium- Muntari), suprafața totală de circa 40.000 m2 și volumul de 200.000 m3. Este alimentat de trei pâraie izvorâte din masivele Rotunda, Sulley și Vârși și din apa rezultată din ploi și zăpezi. Lungimea barajului este de 110 m, lațimea inferioară de 50 m , iar adâncimea de 25 m în interior și de 30 m în exterior.

Tăul Anghelului este situat mai jos de tăurile amenajate sub masivul Ghergheleu și umplut cu apă mai mult în anotimpurile ploioase. Suprafața lui este de circa 6.000 m2, iar volumul de 18.000 m3. Are un dig artificial construit din zidărie și pământ, în lungime de circa 120 m. Este alimentat de un singur pârâu și are un canal de ieșire, în parte deteriorat, pe unde se scurg apele în Tăul Brazi. Adâncimea maximă a tăului este de 6 m. În anotimpurile secetoase are tendința de secare.

Tăul Brazi și-a dobândit numele după vegetația specifică de conifere și are o suprafață de numai 9.000 m2 și un volum de aproximativ 46.000 m3. Este alimentat de patru pârâiașe în partea estică și sud-estică și are un canal de ieșire construit dintr-un tub de fontă, prevăzut cu un ventil, care se manevra dintr-un turn de comandă, amenajat la mijlocul barajului. Barajul este construit din piatră necioplită și pământ, având în marginea sudică un deversor pentru evacuarea apelor în cazul unor viituri puternice.

Tăul Cornii este situat în partea estică și sud-estică a Cârnicului, deasupra comunei Corna, la altitudinea de 940 m. Barajul tăului datează din secolul trecut. Suprafața lacului este de 5.000 m2 și volumul de aproximativ 20.000 m3; lungimea barajului este de 120 m. Fiind situat la poalele masivelor Cârnic, Ghergheleu și Citera, este alimentat în permanență de cinci pâraie, care formează de fapt locul de pornire al Văii Cornei.

1.4. RESURSELE SUBSOLULUI DIN ZONA ROȘIA MONTANĂ

Subsolul, ca factor de producție, conține mai multe tipuri de resurse naturale, resurse minerale, ape geotermale și ape freatice de adâncime, care constituie de fapt baza energetică și de materii prime a unei țări.

Zona munților Apuseni este recunoscută și prin intermediul resurselor de subsol de care dispune. De prezența rocilor eruptive sunt legate minereurile auro-argintifere și minereuri complexe exploatate la Zlatna, Roșia Montană, Baia de Arieș, Abrud, Bucium, Almașul Mare. Minereurile auro-argintifere din zona Munților Apuseni, deși au fost exploatate neîncetat încă dinaintea erei noaste, reprezintă cea mai mare rezervă de aur din Europa.

Fig.1.4 Patrulaterul aurifer de la Roșia Montana

Zăcămintele auro-argintifere asociate de cele mai multe ori cu sulfuri polimetalice (cupru, fier, plumb) se concentrează în Munții Oaș, Gutâi și Apuseni. În zona Baia Mare (Săsar, Valea Roșie, Baia Sprie) zăcămintele auro-argintifere sunt asociate adezitelor cuarțifere sarmațiene și pontiene. Zăcămintele auro – argintifere din Munții Apuseni (partea centrală a Metaliferilor), spre deosebire de cele din zona Baia Mare , sunt legate nu numai de andezite ci și de dacite și riolite de vârstă tortorsiană și sarmațiană. Alături de aurul nativ din Apuseni apar și sulfuri polimetalice aurifere. Din această categorie fac parte zăcămintele din zonele Barza, Musariu, Bucium, Săcărâmb, Roșia Montană.

Principalele zone de exploatarea aurului și argintului din minereuri complexe sunt:

zona Munții Gutâi – Baia Sprie, Săsar, Șuoir, Herja, Ilva

zona Munții Apuseni – Brad, Gura Barza, Musariu, Săcărâmb, Băița, Streja din bazinul superior al Crișului Alb, Zlatna din bazinul Ampoiului, Baia de Arieș, Roșia Montană, Abrud din bazinul Arieșului.

Prelucrarea primitivă a minereurilor auro – argintifere în vederea obținerii în concentrate, de amalgam în combinație cu mercurul, se face în centrele Zlatna, Crăscior- Brad. Obținerea aurului și argintului metalic se realizează în centrul Baia Mare.

La exploatarea de la Roșia Montană rezervele totale dovedite și probabile sunt de 225.740.000 tone de minereu cu un conținut de 1,7 grame aur la tonă și 9,1 grame argint la tonă. Cantitatea totală de aur este de 10.500.000 uncii (326.587 kilograme) din care 6.300.000 uncii (195.952 kg) în rezerve dovedite și 4.200.000 uncii (130.636 kg) în rezerve probabile. Argintul însumează 54.000.000 uncii (1.698.251 kg) din care 24.500.000 uncii (1.073.071 kg) în rezerve dovedite și 20.100.000 uncii (625.180 kg) în rezerve probabile. Cea mai mare parte se găsesc în zăcământul Cetate – Cârnic, iar restul în zăcămintele Orlea și Jid. De asemenea, se presupune existența unor rezerve suplimentare de aproximativ 1.380.000 uncii aur (42.923 kg) și 5.940.000 uncii argint (184.755 kg).

Fig. 1.5 Reprezentarea grafică a resurselor de la Roșia Montană

Alături de acestea în subsolul Apusenilor se găsește cupru (Bucium, Almașul Mare), calcare (Abrud, Poiana Avudului), nisipuri, pietrișuri.

De asemenea, în Bazinul Tebei (Mesteacăn) din Apuseni se află cărbuni bruni.

Industria extractivă a minereurilor neferoase este bine reprezentată în cadrul Munților Apuseni. Cuprul se extrage din Munții Metaliferi, la Certeju de Sus și Roșia Poieni. Extracția plumbului se realizează din minereu de galenă și cea a zincului din minereul de blendă sau sulfură de zinc. Aceste zăcăminte se exploatează la Baia de Aries, Haneș-Zlatna, Troița-Crăciunești. Aluminiul se obține din bauxită, iar acesta se exploatează la Râmeți, Cornet, Lunca Sprie și se prelucrează la Dobrești, Chiștag.

=== capitol III ===

CAPITOLUL 3. ECO-ECONOMIA ZONEI ROȘIA MONTANĂ

3.1 CAPITALUL ANTROPIC AL ZONEI ROȘIA MONTANĂ

3.1.1 INFRASTRUCTURA

Transporturi

Zona este strabatută de două drumuri naționale: DN74 – Alba Iulia – Abrud – Brad, făcând legătura cu județul Hunedoara, cu ramificația DN 74A Abrud – Câmpeni.

De asemenea, există și o rețea de drumuri județene, care strabăt majoritatea localitățiilor zonei, la care se adaugă rețeaua de drumuri comunale. Principalele drumuri județene care străbat zona sunt: DJ 705 Alba Iulia – Geoagiu; DJ 107I Aiud – Rîmeț – Mogoș – Bucium – DN 74; DJ 107K Gâlda de Jos – Benic – Intregalde – Mogoș și DJ706 Zlatna – Almașu Mare – Geoagiu.

Rețeaua de căi ferate este foarte slab dezvoltată în zonă. Există un sistem de cale ferată îngustă,dar nefuncționabilă cu stație CFR la Abrud. La Roșia Montană există o haltă CFR. Singura localitate care are acces la rețeaua feroviară este Zlatna, care face legatura între zonă și reședința de județ, municipiul Alba Iulia.

În ceea ce privește transportul aerian nu este cazul pentru această zonă, dar totuși zona se află la o distanță relativ mică de două aeroporturi naționale: Someșeni – Cluj (135km) și Cristian – Sibiu (140km).

Transport pe apa – nu există în zonă căi navigabile.

2. Telecomunicațile

Totalitatea localitățiilor care alcătuiesc zona defavorizată Apuseni sunt deservite de oficii poștale. Cea mai mare parte a zonei are acoperire GSM. Există și rețele telefonice locale, reprezentate de centrale digitale la Baia de Arieș împreună cu toate satele componente și Roșia Montană, dar satele componete nu au rețea telefonică; și de centrale automate și semiautomate și manuale în celelalte zone. În Zlatna s-au demarat lucrări pentru introducerea fibrei optice și a telefoniei digitale, care se preconizează să fie date în exploatare în trimestrul IV al anului 2001. De asemenea, în zonă se difuzează în mare parte televiziunea prin cablu, cu excepția unor localități mai mici din zonele mai înalte care au acces doar la TVR1, dar și la acesta doar parțial.

Infrastructura tehnică a localităților

a)   Rețeaua de alimentare cu apă potabilă este slab dezvoltată în această zonă. Cu excepția orașelor Abrud, Zlatna, Baia de Arieș și a comunei Roșia Montană, celelalte localități aproape ca nu dispun de o rețea de apă potabilă, iar acolo unde există doar un numar mic de gospodării sunt conectate la aceasta rețea, restul alimentandu-se de la surse de alimentare subterane captate prin puțuri forate (fântâni). Rețeaua de apă potabilă este veche de 30-40 ani și lucrează la capacitate redusă.

b)   Rețeaua de distribuție a gazelor naturale. În afara orașului Zlatna, în zona Apuseni nu există rețea de distribuție a gazelor naturale. Zlatna este alimentat cu gaze naturale prin racordul de presiune înalta, racordat de la magistralele de gaze naturale de înalta presiune VEST I și VEST II în dreptul municipiului Alba Iulia. Traseul acestui racord urmărește cursul râului Ampoi fiind montat subteran cu supratransversari repetate ale râului. Stația de predare este amplasată între orașul Zlatna și localitatea Patrangeni. În prezent în alte 3 localități ce aparțin orașului se lucrează la alimentarea cu gaze naturale în satele: Paărângeni, Valea Mică și Feneș.

c)   Rețeaua de distribuție a energiei electrice este de asemenea slab dezvoltată. Deși s-a încercat introducerea curentului electric în întreaga zonă și toate localitățiile au o rețea de distribuție a enegiei electrice există încă un număr de gospodrii neelectrificate. Chiar în raza orasului Zlatna la ora actuală sunt în curs de electrificare satele Rusi și Runc care au un numar de 12, respectiv 10 gospodării, lucrarea fiind în faza de întindere a sârmei pe stâlpii montați, iar satele Dobrot și Dumbrava cu un numar total de 14 gospodării sunt neelectrificate deoarece sunt foarte izolate și gospodăriile foarte răspândite, neavând legatură cu principalele căi de acces.

d)   Rețeaua de distribuție a energiei termice. Cu excepția orașelor Zlatna și Abrud în zonă nu exită rețele de distribuție a energiei termice , încălzirea locuințelor făcîndu-se în majoritatea cazurilor cu combustibil solid, lemnul.

e)   Rețeaua de canalizare și evacuare a apelor reziduale este, de asemenea, foarte slab dezvoltată în zonă. La Roșia Montană apele menajere sunt evacuate în fose septice și decantoare prin intermediul tuburilor de beton și în fose septice deschise. Apele pluviale se scurg în Valea Roșie și Abrudel. Apele uzate provenite de la prelucrarea minereului sunt deversate în iazul de decantare Valea Săliștei, iar după sedimentare sunt evacuate în râul Abrudel prin sistemul de sonde inverse.

f) Sistemul de locuințe este reprezentat în general în zona de case particulare, proprietate personală. Prețurile acestor locuințe variază între 80 – 300 milioane lei în funcție de locul unde sunt plasate, gradul de uzură, numărul de camere și dotarea. Prețurile terenurilor de construcție oscilează între 20.000 – 75.000 lei /mp, de asemenea în funcție de amplasament și utilitate. În Roșia Montană exista 138 de apartamente.

3.1.2 ECONOMIA

Ocupațiile de bază în zonă sunt: creșterea animalelor, agricultura, mineritul, prelucrarea primară a lemnului, metalurgie, confecții, meșteșuguri tradiționale, exploatarea marmurei. Specific Roșiei Montane este modul în care sunt practicate ocupațiile la nivelul comunei: în Roșia Centru și Roșia Piață locuitorii se îndeletnicesc cu extracția minereului aurifer, prelucrarea acestuia și diverse forme de comerț (în proporție de 95%), iar în celelalte localități – "lătureni" – se observă o dominare a ocupațiilor tipic moțești – agricultura și creșterea animalelor – în detrimentul mineritului. Dintre meșteșugurile tradiționale este de amintit în primul rând fierăritul, dar pot fi observate până astăzi și o serie de meșteșuguri de sorginte urbană, precum cizmăria, croitoria, măcelăria etc.

Gradul de calificare a resurselor umane din zonă este predominant mediu, dar există și persoane cu studii superioare, deși într-o proporție redusă. Calificarea și recalificarea forței de muncă disponibilizate este aproape inexistentă. Salariul mediu net în zonă este de 2.000.000 lei.

Lista societatilor comerciale importante care își desfașoară activitatea în zonă și obiectul lor de activitate:

În afara orașelor Abrud și Zlatna furnizorii de servicii sunt inexistenți în zonă.

Sistemul financiar – bancar

Sistemul bancar este slab dezvoltat în zonă. Cu excepția orașelor și a comunei Bistra în celelalte localități nu există nici un sistem bancar și de asigurari . Singurul sediu BNR existent în zonă este în orașul Abrud, altele mai apropiate de aceasta zonă fiind la Câmpeni și Alba Iulia, aici găsindu-se și cele mai apropiate societăți furnizoare de asigurări din zonă. Localitatea Roșia Montană este deservită de un oficiu poștal.

3.2 CAPITALUL SOCIAL, MEDIUL SOCIO-CULTURAL

STRUCTURA SI DINAMICA POPULAȚIEI

Populația totală a zonei Apuseni este de 45.645 locuitori, iar populația Roșiei Montana se ridică la 4099 de locuitori.

Densitatea medie a populației în zonă este de 42,07 locuitori/km2. Densitatea populației din zona vizată este în medie mai mare decât în alte zone ale Munților Apuseni.

Structura populației totale pe grupe de vârstă în zona Apuseni:

0 – 14 ani: 7303

15 – 64 ani: 30.126

65 ani si peste: 8216

Fig. 3.1 Structura populației totale pe grupe de vârstă în zona Apuseni

Structura populației totale pe sexe în zona Apuseni:

– de sex feminin: 23.220

de sex masculin: 22.425

Fig. 3.2 Structura populației totale pe sexe în zona Apuseni

În Roșia Montană structura populației pe sexe este următoarea:

– de sex masculin: 1984

de sex feminin: 2115

Fig.3.3 Structura populației pe sexe în Roșia Montană

3.2.2 RESURSELE DE MUNCĂ, OCUPAREA ȘI ȘOMAJUL

Ponderea resurselor de muncă în populația totală, la sfârșitul anului 2000, în zona Apuseni a fost de 38%

 Structura populației ocupate % din total populație activă, în:

agricultură și silvicultură: 41,5%

industrie, construcții: 24%

minerit: 22%

servicii: 12,5%

Fig. 3.4 Structura populației ocupate din totalul populației active

Până în anul 1997 în exploatarea minieră de la Roșia Montană lucrau peste 2000 de oameni. În prezent numărul lor s-a redus la 700. Numărul celor care lucrează în domeniul minier este de peste 50 % din totalul populației active din zona Roșia Montană și Corna.

Sistemul de sănătate este realizat în zonă de dispensarele umane existente la nivelul fiecărei comune, dispensare care deservesc și satele aparținătoare acestor comune (8). La nivelul comunei Roșia Montană funcționează două dispensare umane și două farmacii, dar sunt precar dotate, doar cu strictul necesar. În orașul Zlatna activitatea sanitară se desfașoară în prezent în două circumscripții medico-sanitare, 5 cabinete medicale particulare și 2 cabinete stomatologice. Spitalul orașenesc este prevăzut cu 50 de paturi. Bolile predominante cu care se confruntă pesonalul medical sunt : cardio-respiratorii, cardiopatie ischemică, card pulmonar cronic, silicoză. Situația mortalității este în general alarmantă, iar rata mortalității infantile în 2000 a fost de 36,6‰. În orașul Baia de Arieș sistemul de sănătate este reprezentat de Centrul de sănătate cu un numar de 60 paturi, 6 medici și 27 cadre medii, policlinica umană deservită de alți 6 medici și 12 cadre sanitare cu studii medii, dispensarul sucursalei miniere Baia de Arieș cu un medic și două cadre cu studii medii și secția de neuropsihiatrie cu 73 paturi, un medic și 9 cadre cu studii medii. În orașul Abrud sistemul de sănătate este asigurat de un spital orașenesc cu 225 de paturi și de 7 cabinete ale mediciilor de familie.

Sistemul de educație și învățământ este destul de dezvoltat în această zonă. În comuna Roșia Montană există o școală generală (cl. I – VIII) și școli elementare (cl. I-IV), precum și grădinițe. În raza orașului Zlatna pe lângă școlile primare și generale existente, funcționează și un liceu cu profil industrial cu un total de 320 de elevi. Principalele secții existente în liceu sunt: chimie-biologie; matematică-fizică, telecomunicații, industrial, profesional și seral. În oraș există și un club al elevilor cu un numar de 50 de elevi, unde se desfașoară anumite activități practice. În orașul Abrud funcționează Grupul Scolar „HCC” în cadrul căruia își desfășoară activitatea și un colegiu universitar, o școală generală cu clasele I-VIII, precum și 3 scoli primare, iar în orașul Baia de Arieș sistemul de învățământ este reprezentat de Grupul Școlar Lazăr Chirilă.

Localitatea Roșia Montană dispune de un stadion și de o echipă de fotbal., Minerul Roșia Montană.

Există patru biserici : Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Reformată, Biserica Unitariană.

Ordinea publică este asigurată de postul de poliție existent.

În zonă există foarte puține structuri de primire turistice pentru cazare, prețurile acestora oscilând între 50.000 – 300.000 lei. Se poate realiza cazare și în locuințele particulare ale oamenilor. Există și un hotel cu posibilități reduse de cazare.

3.2.3 SITUAȚIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Situarea geografică a zonei într-un relief untos și depresionar îi conferă anumite caracteristici de mediu deosebite între care un coeficient ridicat de risc, în cazul unor evenimente de mediu neprevazute, îl reprezintă: inundații, alunecări de teren, fenomene atmosferice periculoase, suprafețele utilizabile în scopuri agricole, industriale, gospodărești foarte mici și cu impact mare asupra populației.

În afara situației prezentate succint există și puternice surse de poluare a aerului în zonă: SM Baia de Arieș, Roșia Montană și Abrud , unități de extragere și prelucrare a minereurilor nemetalifere, care utilizează în procesul de producție poluanți puternici a căror neutralizare pune probleme: cianura, reactivi de flotație etc., incendii de păduri determinate de agenții economici din industria lemnului.

Zona cea mai poluată din această arie este orașul Zlatna. Zona afectată de poluare chimică provenită de la SC Ampelum SA Zlatna se întinde pe o suprafață foarte mare de cca. 50.000 ha. Depășirea concentrațiilor maxime admisibile la dioxidul de sulf este de 4 pana la 10 ori în această zonă, la pulberile în suspensie de 2,4 ori mai mare, la plumb de 1,7 ori, iar la cadmiu de 1,3 ori.

Între apele uzate evacuate de unitățile economice din zonă și mediul înconjurător în care acestea sunt deversate se stabilește o relație bilaterală. Prin impuritățile pe care le conțin, apele uzate acționează asupra mediului înconjurător de cele mai multe ori în sens negativ. Datorită contaminării apelor se distruge flora și fauna din apele de suprafață, apoi biocenoza fitoplanctonică și zooplanctonică a disparut.

Solul este afectat de poluare prin modificarea reactiei PH-ului, gradului de saturație în baze și a conținutului de humus. Prin acumularea poluanților în sol se produce acidifierea complexului trofic, slăbirea activității microbiene, sărăcirea fondului de substanțe minerale, descompunerea în elemente primare prin dispariția argilei ca factor liant, aceasta din urmă amplificându-se în urma ploilor puternice. Sistemul de recuperare și reciclare a deșeurilor refolosibile nu există în momentul de față și nici nu există propuneri pentru realizarea unui asemenea sistem nici măcar în orașul Zlatna.

Spațiile verzi se găsesc mai ales la marginea localității, dacă ținem cont ca Roșia Montană se află la poalele munților.

COORDONATELE PLANULUI DE EXPLOATARE A RESURSELOR SUBSOLULUI DIN PERIMETRUL ROȘIA MONTANĂ

Zăcământul auro – argintifer al Munților Apuseni a constituit o atracție încă din perioada romană. Astfel, încă dinainte de ocupația romană s-a realizat exploatarea aurului.

Tehnica folosită de romani a continuat până prin secolele al- XVI-lea – XVII-lea, iar unele mijloace, până în zilele noastre.

Munca în mină și la suprafață a fost în totalitate manuală. Tot în această perioadă s-a introdus forța hidraulică la prelucrarea minereului care a constituit un progres deosebit. Mineritul a fost ocupatța de bază a locuitorilor zonei, fiind practicat de micii proprietari de mine precum și de diferite asociații. În anul 1846 a luat ființă prima întreprindere de stat în jurul galeriei Sf. Cruce din Orlea (+ 714 m). Deasupra acestei galerii pe o înălțime de cca. 300m zăcământul era proprietatea particularilor.

Cu cât s-a coborât pe verticală, distanța până la corpurile minerale a crescut, fiind nevoie de galerii mai lungi, pe care micii proprietari nu le puteau realiza în acea perioadă. La mijlocul secolului al XVII lea a intervenit statul care avea nevoie de aur, executând galeriile magistrale pentru acces la corpurile minerale, evacuarea apelor de mină precum și la aerisirea locurilor de muncă.

Statul, interesat în dezvoltarea și menținerea producției de aur a executat în anul 1746 galeria Vercheșul de Jos (+798 m) și Vercheșul deSus (+852 m) din masivul Cârnic, iar în anul 1783 galeria Sf. Cruce din Orlea (+714) care practica deschis complet zăcământul la acest nivel.

Începând cu anul 1850 s-a deschis la suprafață o linie ferată îngustă, de 3165 m, care făcea legatura între mina și uzina de la Gura Roșiei, un loc cu haldere pentru minereu, un plan înclinat automotor în lungime de 570 m, un canal de aducțiune a apei din pârâul Abrudel și instalația de steampuri care au fost puse în funcțiune în anul 1852.

Exploatarea sub numele de Galeria Sf. Cruce din Orlea a continuat până în anul 1933 cînd s-a organizat sub denumirea de “Minele Statului” din Roșia Montana. Exploatarea zăcământului s-a efectuat în paralel de către proprietarii particulari și de stat, continuu până în anul 1948 cînd zăcământul a trecut în proprietatea statului, organizându-se Exploatarea Miniera Roșia Montană care lucrează și în prezent.

În paralel cu dezvoltarea rezervelor de minereu, producția a crescut de la 65 mii tone, cît era în anul 1948 la 580 mii tone în anul 1975, iar în anul 1990 s-a creat cea mai mare carieră de minereu aurifer la suprafață din țară.

Din anul 1997 perimetrul minier Roșia Montană a fost concesionat Societății Mixte EUROGOLD Resources S.A., care are ca obiectiv exploatarea , extracția și prepararea minereurilor auro – argintifere din acest zăcământ.

Ca urmare a lucrărilor de exploatare a zăcământului, efectuate în perioada 1997 – 2001, Gabriel Resources a finalizat studiul de fezabilitate.

Principalii indicatori tehnico – economici ai studiului de fezabilitatea sunt:

capacitate de producție: 20.000.000 tone minereu extras și prelucrat pe an;

resurse calculate: 226 milioane tone minereu cu 1,44g/t aur și 7,52g/t argint;

metale în minereu: 263.000 kg aur și 919.000 kg argint;

metoda de exploatare: la zi în carieră;

coeficientul de descopertare: 0,9;

metoda de preparare: măcinare, recuperare gravitațională, cianurare;

consum de cianură: 0,8 kg/ tona de minereu;

recuperare metalurgică: 81% aur și 54% argint;

producția de metale /an: 23,47 t aur și 81 t argint;

investiția totală: 426 milioane USD;

cost mediu total/ kg aur: 5074 USD;

rata internă a rentabilității: 30,3%;

durata de exploatare: 11 ani.

Situația rezervelor considerate a fi exploatate

În momentul de față, Proiectul Roșia Montană dispune de un total de rezerve dovedite și probabile de 217,955,000 tone de minereu cu un conținut de 1,76 grame aur la tonă și 9,5 grame argint la tonă. Cantitatea totală de aur este de 10.600.000 uncii (326.587 kg) din care 6.200.000 uncii (195.952 kg) în rezerve dovedite și 4.400.000 uncii (130.635 kg) în rezerve probabile. Argintul însumează 52.300.000 uncii (1.698.251 kg) din care 33.800.000 uncii (1.073.071 kg) în rezerve dovedite și 18.500.000 uncii (625.180 kg) în rezerve probabile. În cea mai mare parte, rezervele se găsesc în zăcămintele Cetate și Cîrnic, iar restul în zăcămintele Orlea și Jig. În plus, Proiectul a presupus existența unor rezerve suplimentare de aproximativ 1.380.000 uncii aur (42.923 kg) și 5.940.000 uncii argint (184.755 kg).

Fig. 3.5 Rezervele auro – argintifere de le Roșia Montană

Zonele propuse spre exploatare în cadrul proiectului Roșia Montană se întind pe o suprafață de 21,2 kilometrii pătrati și sunt:

Cetate

Cârnic

Cîrnicel

Jig – Vădoaia- Igre

Orlea – Țarina

Fig. 3.6 Cantitatea de minereu din exploatările de la Roșia Montană

Activitățile miniere din cadrul noii exploatări conduse de Roșia Montană Gold Corporation S.A. sunt planificate să înceapă în anul 2006. Cele patru corpuri principale de minereu avute în vedere în cadrul proiectului vor fi exploatate eșalonat prin metode convenționale, în carieră. Extracția minieră va incepe în zăcămintele Cetate și Cîrnic, și va continua într-un stadiu ulterior în zăcămintele Orlea și Jig. Exploatarea minieră va fi proiectată la o capacitate medie de 13 milioane de tone pe an, pentru toată durata de operare.

Durata de viață a exploatării miniere

Se preconizează că ciclul de viață al minei va fi de 13 ani, fără a lua în considerare perioada necesară pentru închiderea minei.

Fig. 3.7 Durata de exploatare a carierelor

Fig. 3.8 Localizarea proiectului Roșia Montană pe hartă

Fig. 3.9 Localizarea viitoarelor exploatări din cadrul proiectului de la Roșia Montană

Fig. 3.10 Suprafața geologică pe care se va realiza exploatarea

Metode de recuperare a aurului

Pentru recuperarea aurului și argintului din minereul brut, acesta va fi concasat și macinat prin metode convenționale, și trecut apoi printr-un proces de cianurare de tip "carbon-in-leach"
Toată cianura folosită pentru recuperarea aurului va trece printr-un distrugator de cianuri care va reduce concentrația acesteia la 1 ppm, înainte de evacuarea sterilelor de procesare în iazul de decantare.

Sterilele de procesare de la uzină vor fi pompate către sistemul iazului de decantare care va avea o capacitate de 250 de milioane de tone și care va fi situat în valea Corna, în imediata vecinatate sud-vestică a zăcământului Cârnic. Sistemul iazului de decantare va fi construit eșalonat pe toată durata de viață a exploatării miniere.

Sistemul iazului de decantare

Construcția sistemul iazului de decantare va începe cu ridicarea unui baraj inițial și va continua eșalonat pe întreaga durată de viață a Proiectului. Odată terminat, sistemul iazului de decantare va consta dintr-un baraj principal de retenție cu o înălțime de 180 de metri și un baraj secundar de retenție dotat cu un sistem de repompare a infiltratiilor în bazinul principal de retenție. Întregul sistem va fi proiectat pentru o capacitate de 250 de milioane de tone de sterile de procesare denocivizate.

Pentru amplasarea iazului de decantare cât și pentru realizarea exploatării este necesară tăierea pădurilor , îndepartarea vegetației și a solului vegetal, cât și a supracopertei de rocă sterilă în vederea descoperirii zăcământului.

Iazul de decantare care va fi situat pe Valea Cornei va prezenta urmatoarele caracteristici:

Rata de prelucrare/ depunere a sterilului: 13 mil. tone/an

Durata de exploatare: 17 ani

Cantitatea totală de minereuri prelucrate: 208 mil. tone

Cantitatea de steril rezultat: 171 mil. de tone

Rata maximă zilnică a depunerilor: 38.000 t/zi

Volum minim de apă decantată în iaz: 1 mil. m3

Volum de înmagazinare a precipitațiilor maxime: minim 4 mil.m3

Fig. 3.11 Amplasarea iazului de decantare

IMPACTUL PLANULUI DE EXPLOATARE A RESURSELOR SUBSOLULUI ASUPRA PERIMETRULUI ROȘIA MONTANĂ

Zona care va fi afectată prin lucrările preconizate este de importanță arheologică. Alburnus Maior – Roșia Montana de mai târziu – situat între Abrud și Câmpeni, a reprezentat un centru minier, care a funcționat din epoca bronzului (după ultimele concluzii ale echipei de arheologi francezi de la Universitatea "Le Mirail" din Toulouse) și mai ales a avut o deosebită însemnătate în timpul Imperiului roman, exploatarea continuând apoi în Evul Mediu și în timpurile moderne și contemporane. 

În același timp, este vorba de una din zonele de deosebită importanță istorică pentru români, locuri care au fost cuprinse în frământările marei răscoale din 1784 și mai ales în extraordinarul război de rezistență pe care l-au purtat moții sub conducerea lui Avram Iancu în 1848-1849.   

Decopertarea va produce 200 milioane tone de steril care trebuie depozitat și ,,fixat”, a 226 tone de steril rezultat din prelucrarea tehnologică și nevoia creării unor iazuri de mare suprafață, pentru decantarea celor 180000 tone de ape de la instalația de flotație a minereului, bogate în cianuri, care trebuie stocate pentru decantare și neutralizare. 

Ținând seama de amploarea activităților ce se vor desfășura sunt ușor de prevăzut consecințe grave asupra mediului înconjurător: 

1. Pădurile, pe o suprafață extinsă vor fi înlăturate, prin tăieri rase, ceea ce va imprima zonei un pronunțat caracter de deșertificare. Vor fi influențate profund ciclurile biogeochimice locale, ceea ce va marca începutul unor modificări ale regimului precipitațiilor, regimului termic, circuitului maselor de aer, precum și apariția și intensificarea proceselor de eroziune a solurilor,dereglarea regimului hidrologic al apelor curgătoare ducând la creșterea frecvenței și amploarei inundațiilor, a alunecărilor de terenuri, cu urmări profund negative asupra valorii peisagere, turistice a zonei și implicit asupra economiei populației la sate (pășunatul, lemne pentru prelucrare, pentru foc, construcții, etc.). Vor dispărea cele mai multe specii de plante și animale din această zonă, unele rare, vulnerabile sau periclitate. În aceste condiții, zona va deveni sterilă.

2. În condițiile de relief accidentat, depozitarea cantităților impresionante de rocă dislocată crează pericolul alunecării acestor halde – adevărate avalanșe de steril – care distrug totul în calea lor (păduri, construcții), după cum a arătat experiența din Munții Călimani referitoare la exploatarea la suprafață a sulfului. Chiar construirea de diguri pentru consolidarea haldelor nu este totdeauna eficientă, după cum s-a constatat în Munții Retezat când în urma unor ploi mai puternice digul de protecție din zona Zlătuia (bazinul hidrografic al Râului Mare) s-a rupt. Pe lângă aceasta, apele de precipitații antrenează o cantitate considerabilă de materiale din halde, poluează apele curgătoare și totodată schimbă chimismul apelor – omorând majoritatea viețuitorelor.

3. Va exista un permanent pericol al poluării apelor din râuri și a celor freatice cu cianuri provenite fie din infiltrații în sol (dacă iazurile cu ape ce conțin cianuri nu au fundul și malurile impermeabile), infiltrații care contaminează apa potabilă, fie prin fisurare sau ruperea digurilor.

Tehnologia de solubilizare a aurului cu cianuri, proces lent care durează de la câteva zile la câteva luni, necesită stocarea apelor în iazuri de decantare de foarte mare capacitate. Acestea ocupă suprafețe de sute de hectare în zone dens populate știut fiind că zona de risc conform normelor Uniunii Europene este de 100 Km. Astfel, se creează riscuri de contaminare persistentă a solului, apelor și aerului. 

Emisiunile de cianuri în aer pe plan mondial, în cursul anului 1992, corespunzătoare unei producții de aur de 2200 tone, sunt estimate la 20000 tone, soluții în suspensie, foarte stabile la degradare (timpul de înjumătățire este considerat a fi de 267 zile).

Deși doza de cianuri letală pentru om este de 1-3 mg / Kg corp, dozele foarte mici, repetate produc modificări patologice cu grade diferite de gravitate, mergând până la tulburări respiratorii, cardio-vasculare, tiroidiene sau ale sistemului nervos.

Cianurile se acumulează în plante, organisme acvatice și mamifere, intră în rețeaua trofică a ecosistemului, împreună cu alți poluanți (plumb, mercur, cadmiu ș.a.), prezenți în minereu. Cianura determina , de asemenea, apariția ploilor acide.

Proiectul conduce la riscul de contaminare a solului sau a apei prin emisii de poluanți pe terenuri sau în ape de suprafață și ape subterane rezultate din manevrarea, depozitarea sau deversarea de materiale periculoase sau toxice, de la descărcarea de ape de canalizare în ape sau sol, prin depunerea în ape sau pe sol a poluanților emiși în aer, din riscul pe termen lung al acumulării poluanților.

De asemenea, va avea ca efect emiterea în aer de poluanți sau substante toxice (cianura) care pot proveni de la :

arderea combustibililor fosili în surse staționare sau mobile;

procese de producție;

manevrarea materialelor, inclusiv depozitarea sau transportul acestora;

Poluarea cu cianuri și ioni de metale grele are efecte negative asupra sănătății publice, asupra activității social- economice și nu în ultimul rând asupra mediului. Astfel, pot avea loc urmatoarele:

– poluarea surselor publice de alimentare cu apă potabilă,

– acumularea de metale grele în sedimentele și solurile râurilor,

– efecte negative asupra animalelor și oamenilor, pe termen mediu și lung,

– piscicultura este compromisă, revenirea ei la normalitate necesită timp îndelungat și investiții mari,

– scăderea numărului de turiști,

– pierderi economice pentru industria locală ca urmare a imposibilităților asigurării surselor de apă,

– cianurile au acțiune dăunătoare asupra organismelor acvatice, iar acțiunea lor este cu atât mai puternică cu cât apele sunt impurificate cu substanțe organice,

– acidul cianhidric și sărurile sale au acțiune vătămatoare asupra proceselor biologice din apele de la suprafață,

– prin deversarea cu cianuri sunt afectate specii de moluște și alte organisme bentonice, pești, păsări și mamifere,

– metalele grele persistă în mediu și se bioacumulează în organismele vii,

– deversările de cianuri, chiar și în concentrații foarte mici reprezintă un pericol pentru ecosisteme și sănătate.

Apele acide care se vor forma la contactul apei și aerului cu sulfurile minerale vor determina apariția:

unui PH ridicat

o aciditate ridicată

unui nivel ridicat al metalelor solubile

Trebuie luat în considerare riscul producerii unor accidente în timpul derularii investiției sau funcționării. Acestea pot rezulta din explozii, deversări, incendii, depozitarea, manipulare, folosirea , producerea de substanțe periculoase, toxice, din avarierea sistemelor pentru controlul poluării, cât și datorită dezastrelor naturale care pot afecta proiectul. Un astfel de proces s-a produs la Baia Mare (unde iazul avea o suprafață incomparabil mai mică, cca.6-8 ha) care prin intensitatea și aria de manifestare a efectelor negative ne-a atras critici severe ale Comunității Europene și solicitări de despăgubiri din partea țărilor vecine (105 milioane $ din partea Ungariei).

De altfel, chiar studiul intitulat “Evaluarea stării actuale a sistemelor ecologice” prezentat de Compania Roșia Montană Gold Corporation recent (21 ianuarie 2003) la Alba Iulia în sprijinul promovării proiectului precizează la pagina 2: “Exploatarea minieră la suprafață ce s-a desfășurat în ultimele decade a determinat perturbări drastice ale complexelor de ecosisteme”. 

4. Infuențele directe negative asupra cadrului natural și asupra vieții, menționate mai sus, vor fi agravate de influențe indirecte, respectiv cu acele influențe negative care se manifestă într-un lung șir de conexiuni ale structurilor biologice și proceselor circulației materiei și fluxului energiei. Alterarea climei locale, cu creșteri ale temperaturii, scăderea precipitațiilor, intensificarea mișcărilor de aer, apariția și consolidarea unor zone cu procese și fenomene cu efecte intens degradative, ocuparea unor suprafețe mari cu halde de steril, afectarea unor populații largi umane prin alterarea chimismului mediilor de viață terestru, acvatic și chiar atmosferic și apariția unor boli, în special la copii, reprezintă câteva din categoria acestor influențe.

Exploatarea care implică decopertarea unei mari suprafețe, prin explozii provocate cu un amestec de nitrat de amoniu și motorină va avea consecințe negative nu numai asupra stabilității versanților și a holdelor de steril ci și asupra locuințelor păstrate în acea parte a localității neafectată de această activitate. Sub acest aspect, mai trebuie avut în vedere posibilitatea producerii unor seisme locale, eventualitate puțin probabilă dar nu în totalitate exclusă.

5. Munții Apuseni, vor suferi, o dată în plus, influențe puternic distructive. Tehnologiile preconizate de Societatea Comercială “Roșia Montană Gold Corporation”, care au la bază utilizarea cianurilor pentru solubilizarea minereului și extragerea aurului, nu se aplică nicăieri în lume în zonele cu o densitate apreciabilă a populației umane.

Zăcământul și toate construcțiile miniere necesare exploatării în carieră (cariere, halde de steril, iazuri de decantare, uzina de preparare, uzina metalurgică) sunt situate în cea mai mare parte pe zone locuite.

Amplasamentul construcțiilor miniere necesită strămutara a 740 de locuinte și 138 de apartamente, de asemenea ocupare a 1600 ha terenuri situate pe vatra localităților Roșia Montană și Corna. Trebuie strămutate 8 biserici, 9 cimitire și alte unități precum: școli, gradinițe, primărie, dispensar, poliție. Vor trebui depozitate 226 milioane tone steril de la preparare în care se vor gasi 180000 tone de cianură de sodiu și alte 200 milioane tone steril din descopertare. Toate terenurile ocupate nu se recuperează pentru producția agricolă sau silvică, iar redarea lor în aceleași domeni, după exploatare este discutabilă.

În afara amplasamentelor acestui mare obiectiv de investiții, dar în imediata apropiere, rămân gospodării izolate. Viața proprietarilor acestor gospodării va fi permanent tulburată și pusă în pericol. Terenurile agricole și silvice pe care le vor mai avea în proprietate și folosință vor fi puternic afectate de poluare, devenind slab productive sau chiar neproductive.

Exploatarea aurului de la Roșia Montană prin cianurare va face să dispară de pe hartă localitățile: Roșia Montană, Butna, Corna și , în cele din urma, Bucium, satul cel mai bogat, împrejurul căruia sunt numai rezervații naturale, paradisul de pe Valea Negrilesei, Poiana Narciselor, coloanele de piatră de la Detunata.

Prin modul de exploatare vor dispărea Muntii Cetatea, Cârnicul, Cârnicelul, Văidoaia, Corna.

Dezvoltarea carierei pe verticală va crea un crater de 360 metrii adâncime; unde sunt casele Roșiei Montane astăzi va fi o imensă groapă plină de ape reziduale, iar langă ea, haldele de steril de jur împrejur, pe 1600 ha: Valea Nanului, Citera, Budeștii Cornei, dealurile Sulei.

Vor disparea cele 8 lacuri artificiale care, până în 1948, erau folosite ca surse de apă pentru cele 500 de instalații de steampuri, de sub Tăul Mare până la Gura Roșiei. Se vor prăbuși vârfurile Detunata, Piatra Corbului, Piatra Despicată- monumente ale naturii.

Clădirile din Roșia vor fi acoperite de steril. Biserica catolică ctitorită de Maria Tereza, înăuntrul căruia se află o icoană de mare preț, va disparea.

La sfârșitul exploatării, zona Roșia Montană va include câteva cratere imense cu o adâncime de 400 m, care vor persista ca atare, în vecinătatea imediată a restului localității neafectată de această activitate.

6. Exploatarea acestui zăcământ prin procesul tehnologic de obținere a aurului pe baza de cianuri în circuit închis, dar în mediu deschis, cum se face la Baia Mare și se preconizează în Munții Apuseni este complet interzis în țările Uniunii Europene. Acest procedeu se mai folosește doar în câteva țări sărace din Lumea a Treia.

O altă problemă care se ridică prin tipul de exploatare preconizat a se folosi este faptul că exploatările miniere de suprafață sau de subteran nu lucrează niciodată la parametrii proiectați, de obicei lucrând sub acești parametrii. În plus cantitatea de minereuri obținută este întotdeauna mai mică decât cea proiectată, iar zăcămintele auro-argentifere exploatate în zona Roșia Montană și în general în Apusenii Meridionali sunt în majoritatea cazurilor de tip „filonian” care se pretează cu deosebire la exploatarea în galerii.

Tipul de exploatare propus la Roșia Montană sfidează conceptul de dezvoltare durabilă care presupune folosirea rezervelor fără a aduce atingeri patrimoniului de trebuie lăsat generațiilor viitoare.

Prin realizarea exploatării așa cum este preconizat trebuie avut în vedere faptul că iazul de decantare va avea peste 700 hectare, pentru ca rezerva de minereu ce se dorește a fi exploatată depașește 227 milioane tone. În plus sterilul rezultat din procesarea minereului va fi decantat într-un iaz cu o capacitate de 250 milioane tone și înalt de 185 metri.

Tipul de iaz propus , respectiv “ridicat în ax”, crește costul total al iazului, dar în același timp favorizează scurgerile de substanțe toxice în pânza freatică de sub acest iaz.

Tipul de baraj ales pentru acest proiect este descris de obicei ca tipul “modificat în amonte”. Acesta nu este cel mai sigur tip de baraj în sensul oferirii unei stabilități în timpul unor cutremure. În orice regiuni muntoase, există de obicei un potențial seismic semnificativ, iar iazurile de decantare,spre deosebire de rezervoarele de apă, trebuie să fie în așa fel construite incât să își poată menține “încarcatura” pentru totdeauna. Jumatatea de sus a actualului baraj, care este acea porțiune a barajului cu un design de construcție modificat în amonte, va fi mai vulnerabilă la cutremure decât partea de jos, care are un design centrat.

Dacă barajul ar ceda în timpul unui cutremur (partea de sus ar fi cea mai vulnerabilă), sterilurile sulfurice ar fi eliberate în cursul de apă de sub baraj. Barajul este la aproximativ 2 km în amonte de orașul Abrud. O ruptură majoră sau catastrofală a barajului ar putea rezulta în pierderi semnificative de proprietăți și posibile vieți omenești.

Consecințele asupra mediului a activității miniere în general și a operațiunilor de preparare umedă a minereurilor neferoase (flotații, ceanurări) au ca rezultat cantități de deșeuri care poluează apa și subsolul în principal, deșeurile fiind depozitate în iazuri de decantare.anual se depozitează pe sol circa 300 milioane tone deșeuri, dintre care cam 70% constituie sterilul de mină, iar circa 100000 – 200000 tone reprezintă ape poluate de la mine, care nu sunt tratate corespunzator din punct de vedere al protecției mediului.

La începutul desfașurării activității de minerit, deșeurile se descarcau direct în emisar, dar pe măsura trecerii timpului, a dezvoltării acestei activități și a măririi cantității de deșeuri a apărut necesitatea prevederii iazurilor de decantare. Materialul steril rezultat în urma activității miniere constituie depozite cărora cu greu li se poate gasi o întrebuințare, mai ales cînd relieful zonei nu este favorabil. Suprafețele de teren pe care sunt amplasate iazurile de decantare sunt greu de reutilizat.

Astfel întreaga Vale a Cornei va deveni un iaz mortal, de 250 milioane tone de steril. Dacă în prezent, prin metode curate, fără cianuri, se exploatează 420000 tone de minereu pe an, conform proiectului aprobat se vor exploata 13 milioane de tone pe an. Ceea ce s-ar exploata , în sistem clasic, în 30 de ani va fi exploatat într-un singur an. Astfel producția pentru urmatorii 300 de ani va fi exploatată doar în 10 ani.

Degradarea cadrului natural și toate consecințele negative menționate, în cazul demarării proiectului de la Roșia Montană, sunt confirmate și de alte situații asemănătoare din Europa. Astfel, Societatea “Australian Company Normandy” a deschis o exploatare a zăcământului aurifer de la Bergama (Pergamon), utilizând aceeași tehnologie prin solubilizarea cu cianuri a zăcământului aurifer. Există astăzi un curent puternic european împotriva acestui tip de exploatări, având în vedere date precise privind depunerile de substanțe toxice pe sol și infiltrarea apei, precum și emanațiile de vapori toxici rezultați în procesul tehnologic, cu efecte distrugătoare asupra vegetației, faunei și populațiilor umane. În acest sens, se poate menționa “Declarația de la Bergama (Pergamon)” (1997), care precizează: “…pe baza unor probe evidente, incluzând tehnologiile implicate și a cunoașterii mediului natural și a celui cultivat, extragerea aurului planificată în regiunea Bergama (Pergamon) este inacceptabilă” și care a blocat acțiunea, în urma unei hotărâri guvernamentale. Anterior acestei manifestări, la data de 17 noiembrie 1994, la Strasbourg, Parlamentul European a adoptat o poziție asemănătoare, împotriva exploatării zăcămintelor auro-argentifere bazată pe solubilizarea cu cianuri.

Chiar legislația Comunității Europene, în special în art. 174 al Tratatului CE standardizează obiectivele pe care politica acestei Comunități ar trebui să le urmarească. Obiectivele includ: “păstrarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului, protejarea sănătății oamenilor , precum și o utilizare prudentă și rațională a resurselor naturale”

Obiectivele politicii de mediu ale Uniunii Europene sunt:

păstrarea calității mediului;

îmbunătățirea calității mediului înconjurător;

protecția sănătăți populației;

utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale.

Astfel este necesar o evaluare a impactului asupra mediului care trebuie să identifice descrie și evalueze într-un mod corespunzator efectele directe și indirecte ale proiectului de exploatare pe baza următorilor factori:

ființe umane, floră și faună;

solul, apa, aerul, clima și peisajul;

interacțiunea dintre factorii 1 și 2;

bunurile materiale și moștenirea culturală;

De asemenea, trebuie avut în vedere că directiva referitoare la protejarea pânzei freatice de poluarea cauzată de anumite substanțe toxice (Directiva Consiliului 68/ 80/ CEE) face distincție între două categorii de substanțe împărțite în două liste I și II. Cianura face parte din prima listă. Încă din preambulul acestei directive se definește scopul acesteia: “pentru asigurarea protejării eficiente a pânzei de apă freatică din cadrul Comunității este necesar să se prevină evacuarea substanțelor din Lista I și limitarea evacuarii substanțelor din Lista II. Trebuie să se facă o distincție între evacuările directe de substanțe periculoase in panza de apă freatică și acțiunile care ar avea ca potențial rezultat evacuări indirecte. Cu excepția evacuărilor directe de substanțe din Lista I, care sunt în mod automat interzise, toate evacuările de substanțe trebuie să fie autorizate.”

Un alt aspect de care trebuie sa se țina cont este Programul de Acțiune pentru Mediu care se desfășoară între 2001 și 2010 în Uniunea Europeană și care acordă o atenție deosebită următoarelor elemente:

schimbările climatice – se urmarește stabilizarea concentrațiilor cu efect de seră din atmosferă la un nivel care nu provoacă variații anormale ale climei Pământului;

protecția naturii și a vieții sălbatice ale cărei obiective majore sunt:

protejarea și refacerea siturilor naturale;

stoparea pierderilor la nivelul biodiversității;

protejarea solului împotriva eroziunii și poluării.

acțiuni pentru mediu în raport cu sănătatea prin care se dorește asigurarea unui mediu la care expunerea umană nu conduce la impact semnificativ sau risc pentru sănătatea acestuia;

resursele naturale și deșeurile – care are ca obiectiv asigurarea consumului durabil al resurselor regenerabile și neregenerabile și asigurarea creșterii ecomice prin creșterea eficienței.

Pe lîngă aspectul care privește protecția mediului înconjurator o altă problemă care se pune este cea a rentabilității proiectului.

Analiza privind circuitele financiare pentru proiectul Roșia Montană indică urmatoarele efecte asupra ratei interne a rentabilității:

Estimările privind rata internă a rentabilității proiectului sunt afectate în mod considerabil de prețul aurului. Proiectul evaluează conform estimărilor de bază ale Minproc, o rată internă a rentabilității de aproximativ 30% din prețul aurului de 275 dolari/uncie, dar crește până la 45% pantru un preț de 350 dolari/uncie. Fluctuațiile recente, potrivit caruia pretul aurului va crește până la 350 dolari/ uncie, nu ar putea fi elocvente pentru trendurile pe termen lung, care sugerează că în viitor, acest preț se va stabili la 275 dolari/ uncie.

Este așteptată suplimentarea cheltuielilor de investiție ale proiectului care include modernizarea facilităților de administrare a iazului de decantare, costuri ridicate pentru programul de strămutare a populației, cât și alte cheltuieli suplimentare cauzate prioritățile operațiunilor necesare prevăzute de proiect. Astfel, rata internă a rentabilității este net afectată de creșterea cu aproximativ 25% a cheltuelilor de investiții. Estimările proiectului arată o rată internă a rentabilității de 25%, dacă prețul aurului este de 275 dolari/uncie și o scădere cu 7% datorită creșterii cheltuielilor de investiții.

Sunt prevăzute cheltuieli de investiții suplimentare și datorită costului crescut al muncii și al electricității și a altor factori adiacenți, plus eventualitatea unei concentrații mai scăzute a minereului sau a gradului de recuperare mai mic cauzate de aspectele incerte ale evaluării resurselor. Creșterea costurilor de operare cât și descreșterea recuperării produce o scșdere a ratei interne a rentabilitătii cu 9%

Prezența predominantă a potențialului de generare a apelor acide în cazul proiectului indică faptul că majoritatea măsurilor și a costurilor de închidere a minei au fost subestimate. Rata internă a rentabilității estimate este afectată și de creșterea cu 100 milioane dolari a costurilor de remediere, la sfarșitul lucrărilor de minerit. Creșterea cheltuielilor necesare remedierilor implică o scădere a ratei interne a renatabilității cu 2%.

=== Capitolul 4 ===

CAPITOLUL 4. PERSPECTIVA DEZVOLTĂRII ECONOMICE A ZONEI ROȘIA MONTANĂ

4.1 ANALIZA POTENȚIALULUI DE DEZVOLTARE A ZONEI ROȘIA MONTANĂ

Pentru ca propunerile de dezvoltare a zonei Roșia Montană să aibă un suport am considerat necesară realizarea unei analize asupra potențialului oferit.

Prin Legea nr. 5 /2000 Roșia Montană a fost declarată sit protejat. Legea nr. 378/2001 consideră situl arheologic ca fiind o zonă de interes arheologic care se constituie asupra teritoriului ce cuprinde situri arheologice a căror cercetare ștințifică, protejare și punere în valoare este de importanță excepțională pentru istoria și cultura națională prin mărturiile materiale, bunurile mobile sau imobile, care fac parte sau sunt propuse să facă parte din categoria Tezaurului Patrimoniului Cultural sau, după caz, din categoria monumentelor istorice aflate în Lista Patrimoniului Mondial.

Prin intermediul Legii nr.5/2000 a fost aprobat planul de amenajare a teritoriului național. În anexa I a acestei legi printre rezervațiile și monumentele naturii se numără:

Detunata Goală, cu o suprafață de 24 hectare și localizată în Comuna Bucium;

Detunata Flocoasă, având o suprafață de 5 hectare în perimetrul Comunei Bucium;

Piatra Despicată, are o suprafață de 0,20 hectare și este situată în Comuna Roșia Montană;

Poiana cu narcise de la Negrileasa, cu o suprafață de 5 hectare, se află în Comuna Bucium;

Avnenul din Hoanca Urzicarului, are o suprafață de 1 hectar și se află în satul Vârtop, Comuna Roșia Montană;

Piatra Corbului , cu o suprafață de 5 hectare și localizată în Cmuna Roșia Montană.

De asemenea, în anexa II – valori de patrimoniu cultural de interes național (monumente istorice de valoare națională exceptională) sunt specificate:

La punctul ansambluri urbane – centrul istoric al Comunei Roșia Montană, satul Roșia Montană;

La punctul arhitectura industrială, amenajări ale căilor de comunicații – galeriile romane ale exploatărilor miniere aurifere din Comuna Roșia Montană, satul Roșia Montană;

La punctul monumente de arhitectură populară (locuințe sătești) sunt menționate casele din secolele XVIII – XIX, din Comuna Roșia Montană, sat Roșia Montană.

Roșia Montană este un centru arheologic datorită prezenței numeroaselor urme romane și dacice care se întâlnesc la tot pasul. Pe Dealul Carpeni și la Tăul Găurilor există relicve ale existenței romane. Arheologi francezi au însemnat cu vopsea fuosflorescentă locurile în care se găsesc intrări de mină datând de pe vremea romanilor. La tot pasul pe dealurile din prejurul localității se găsesc vase sparte de ceramică care la apus de soare înroșesc dealurile.

Cu prilejul efectuării cercetărilor și săpăturilor arheologice în campaniile din anii 1999-2002, cele mai ample fiind cele din ultimii doi ani, au fost dezvelite la suprafață locașuri de cult, necropole, o incintă funerară pe valea Cornei, o clădire cu hypocaust, au fost descoperite, de asemenea, altare votive, toate atestând masiva prezență a unei populații de mineri în perioada antică romană. Cercetările din galeriile miniere, efectuate mai ales de o echipă de specialiști în acest tip de cercetare arheologică de la Universitatea "Le Mirail" din Toulouse au adăugat cunoștințe noi și mai ales au stabilit galerii care aparțin epocii antice sau medievale.

Dintre principalele descoperiri arheologice ale campaniei de cercetare 2001 pot fi amintite:

identificarea și cercetarea unor zone de locuire romană cu edificii publice (thermae), localizate în zona Carpeni și în zona Tăul Țapului;

localizarea unor așezări ale coloniștilor illiri (așezare de tip kastellum), situate în zonele Găuri-Hop, Hăbad și Carpeni;

identificarea parțială a unui traseu de drum roman;

identificarea și cercetarea a mai multor (5 sau 6) arii sacre și temple romane, unde au fost descoperite mai multe altare votive, dintre care 37 epigrafe (localizate în punctele Hăbad – Brădoaia, Hăbad – Vasinca, Valea Nanului – Szekely, Valea Nanului – Drumuș, Valea Nanului – Dalea);

cercetarea a 3 necropole romane de incinerație în zonele Hop, Valea Nanului și Carpeni, fiind cercetate peste 180 de morminte.

investigații de arheologie minieră: în sectorul Cetate au fost efectuate lucrări de cartare, fiind prospectați cca. 70 km de lucrări subterane, dintre care 3 în masivele Cârnic și Cetate; lucrările moderne înglobează galerii mici și șantiere de diferite tipuri: corande, șantiere în pantă sau ușor înclinate, dar nici un element de datare nu permite la acest nivel de studiu atribuirea fiecăreia din aceste structuri unei perioade istorice sigure;

identificarea și cercetarea unor urme de exploatare și locuire din perioada medievală și modernă localizate în punctele Hop – Botar, Hăbad.

Zăcămintele auro-argentifere din zona Roșia Montană (Roșia Montană, Tarnita, Carnic, Dealul Cetații, Carnicel, Vaidoaia, Bucium) situate în Munții Metaliferi (Apusenii Meridionali) s-au format în legătură cu activitatea vulcanică ce a avut loc acum 12-15 milioane de ani și au fost exploatate încă din perioada pre-romană (agatirși și daci), în sistemul galeriilor care deși este generator de impact asupra cadrului natural, a asigurat, totuși un echilibru al ecosistemelor din zonă și suprafețele adiacente.

Galeriile reprezintă un obiectiv și mai important pe plan arheologic, având în vedere însemnătatea lor pe plan mondial. Descoperirea succesivă a tăblițelor cerate (începând cu secolul al XVIII-lea), prețioase izvoare istorice, apreciate ca atare pe plan internațional, ca și alte vestigii, unele descoperite chiar în cercetările recente, impun o cercetare minuțioasă a ansamblului galeriilor. Rețeaua lor este uriașă, cele moderne și contemporane interferându-se și uneori îmbinându-se cu cele antice sau medievale. Totodată, multe galerii sunt inaccesibile, prin surpări sau inundări, altele au intrările zidite. Există circa 70 Km de galerii, în masivele Cârnic, Cetate, Hăbad, Orlea, Țarina, Carpeni. S-au găsit 3-4 Km de galerii antice și 4-5 Km de galerii medievale. Dintre galerii se impun unei atenții deosebite Orlea și Cătălina-Monulești, pentru care arheologii au propus conservarea lor in situ.

În afara peisajelor mirifice pe care le oferă Munții Apuseni sunt ideali pentru drumeții, dănd posibilitatea călătorilor să admire frumusețile naturi. Locurile înconjurătoare respiră istorie la fiecare pas.

Roșia Montană este un centru istoric. Participarea la marile evenimente istorice ale neamului este demonstrată la Roșia Montană prin numeroasele urme care amintesc de trecut. În aceasta localitate se poate vizita bustul și casa memorială a lui Cloșca în satul Cărpiniș, biserica unită a protopopului Simion Balint, datată din prima jumatate a secolului al XVIII-lea și refăcută ulterior, monumentul eroilor din primul război mondial, mormântul lui Simion Balint, casa Iuliei Faliciu și cea a poetei Maria Botiș Ciobanu.

O importanță istorică deosebită o prezintă construcțiile din perioada romană: fortificația Cetățuia și Galeriile romane de la Roșia Montană.

In Roșia Montană se poate vizita Muzeul Mineritului. Acesta are două secții. Prima secție expune o stelă funerară de la începutul mileniului I, o scară de lemn de tip roman folosită până la începutul veacului nostru, râșnițe și mojare de piatră, o moară pentru prepararea minereului, o galerie susținută în lemn (cu vagoneți de lemn), șteampuri cu 9 și respectiv cu 12 săgeți (secolele XVII- XX), o instalație de flotare, o pompă din secolul al XVII-lea de scoatere a apei din mină și multe altele. Cea de-a doua secție este o galerie romană la intrarea căreia , cu ocazia împliniri a 1850 de ani de la prima atestare documentară au fost înscrise în piatră următoarele ALBURNUS MAIOR (131-1981), iar alături, date referitoare la documentul în cauză – "TABLA CERATĂ XVIII. Este un contract. A fost descoperit în 1854 în mina Ohaba-Sf. Simion din masivul Cârnic – Roșia Montană împreună cu altă tăbliță . Cel mai vechi document ce atestă existența mineritului și a localității Roșia Montană sub denumirea de ALBURNUS MAIOR încheiat la 6 februarie 131e.n.".

Dintre evenimentele culturale de excepție ale zonei sunt de menționat Festivalul Național de muzică populară "Inimi fierbinți în țară de piatră" organizat în fiecare an la Abrud, în luna octombrie, și "Zilele Ion Agârbiceanu" în luna septembrie, în localitatea Bucium. Poate fi vizitată , de asemenea, casa memorială a lui Ion Agârbiceanu.

Se poate participa la manifestările legate de ocupațiile principale: petrecerea âampenească ocazionată de deschiderea pșsunatului, sărbătoarea câmpenească de la Negraia, Ziua Minerului.

Roșia Montană reprezintă un punct de plecare pentru a vizita monumentele naturii. Așezat pe valea care îi poartă și numele și la poalele dealului Știurt, Abrudul este cel mai vechi dintre toate orașele aurifere ale Munților Apuseni. Abrudul, Auraria Major sau Alburuns Minor a însoțit istoria și a participat la scrierea acesteia prin intermediul lui Horia. Orașul mai păstreazș și acum prin intermediul plăcilor memoriale așezate în diferite locuri marile încercări ale timpului. Se mai păstrează și acum fosta casă a lui Buteanu unde s-a ținut adunarea revoluționară din aprilie 1848, sau casa în care a fost torturat Petru Dobra.

De la Abrud la o distanță de 8 kilometrii pe Valea Buciumului și a Abrudului Mic se găsește spre stânca Detunata satele comunei Bucium. Într-unul din aceste sate, mai precis în satul Bucium Poieni cinci cetățeni belgieni și-au cumparat case atrași de locurile frumoase ale Apusenilor. Printe aceștia se numără și doamna Francoise Heidebroek, ecomomista care lucrează în cadrul unor proiecte ale Băncii Europene de Investiții și care s-a alăturat asociației ALBURNUS MAIOR în încercarea acesteia de a proteja aceste locuri.

Fig.4.1 Imagine de ansamblu a localității Roșia Montană

In partea de nord – vest a comunei se află culmile Boteșului, a Vulcanului, a Corabiei și a Negrilesei care sunt acoperite cu păduri. Pe dealul Carpeni, pe sub stâncile Vârfului Găurii sunt zeci de ruine dacice și romane. La Tăul Găurilor există un sanctuar ciudat, de formă semirotundă.

Marea atracție turistică o reprezintă însă Detunatele, mai exact Detunata Goală, fără vegetație și Detunata Flocoasă care este împădurită, rezervațiile naturale "Cheile Caprei", "Calcarele de pe Valea Mică", peștera "Huda lui Papara", izvorul mezotermal din Cheile Glodului, Cheile Cibului, arborele denumit "Fagul Impăratului", care a fost declarat monument al naturii datorită caracteristicilor botanice deosebite pe care le prezintă.

De la Bucium, dacă nu mergi spre Aiud sau Teiuș pentru a vedea cheile și mănăstirea, poți porni spre Râmeți spre a vedea mănăstirea așezată pe Valea Geoagiului care a fost zidită în vremea lui Matei Corvin și restaurată cu ajutorul lui Mihai Viteazul.

In apropiere de mănăstire se află Cheile Râmețului a căror defileu are o lungime de 3 kilometrii accidentat cu numeroase peșteri, grote, bolți. De aici se poate ajunge pe Cheile Cetii, care desparte Cheile Râmeților de Cheile Intergalde.

De asemenea, din Bucium poți merge în Albac, satul lui Horea. De aici, după ce ai vizitat casa memorială treci spre Scărișoara prin Cheile Albacului. Prin Gârda de Sus poți vizita cabana și ghețarul Scărișoara. Se poate merge la Pojarul Poliței, peștera din Șesuri sau la peștera Zguraști. Cetățile Ponorului, cetatea Rădesei, cheile Someșului Cald, Valea Drăganului, Stâna de Vale, Muntele Găina sunt doar cateva din itinerariile pe care le poți alege spre a te delecta cu frumusețile ascunse ale munților.

Pe lângă aceste puncte forte localitatea prezintă și o serie de oportunități

Zona Roșia Montană a fost declarată ca fiind zonă defavorizată și oferă astfel facilități la realizarea investițiilor pentru societățile comerciale cu capital social majoritar privat.

Facilitățile oferite sunt:

– scutirea de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoarea adaugată;

– restituirea taxelor vamale pentru materii prime, piese de schimb necesare realizării producției proprii în zonă;

– scutirea de la plata impozitului pe profit;

– acordarea cu prioritate din Fondul Special de dezvoltare aflat la dispoziția guvernului a unor sume pentru:

stimularea activității de export a produselor finite și a serviciilor industriale;

garantarea creditelor externe, în limita plafonului anual stabilit de Ministerul Finanțelor;

finanțarea unor programe speciale aprobate prin hotărâre a guvernului;

finanțarea proiectelor de investiții ale societăților comerciale prin coparticiparea statului la capitalul social.

Domeniile de interes pentru realizarea investițiilor sunt:

agricultura și zootehnie;

producție;

prestări servicii;

comerț;

protecția mediului și refacerea siturilor naturale.

O altă oportunitate oferită pentru dezvoltarea zonei o reprezintă realizarea lucrărilor pentru introducerea fibrei optice și a telefoniei digitale care se preconizează să fie date în exploatare în trimestrul IV al anului 2001.

Existența siturilor romane oferă posibilitatea deschiderii unei tabere arheologice pentru studierea urmelor istorice.

Punctele slabe sunt reprezentate de: slaba popularizare a zonei în rândul turiștilor, de posibilități limitate de folosire a serviciilor bancare.

Nu trebuie uitat însă că localitatea se confruntă cu o serie de amenințări:

îmbătrânirea populației;

migrarea populației de vârstă tânară de la sat la oraș;

riscul pe care îl reprezintă realizarea proiectului de exploatare propus pentru Roșia Montană;

poluarea și degradarea mediului, ca efect al activității de exploatare.

Nu trebuie uitat însă că Roșia Montană este o zonă naturală protejată și se justifică astfel a fi considerată peisaj cultural și să beneficieze de înscrierea pe lista patrimoniului mondial. Prin această înscriere, zona va putea beneficia de toate oportunitățile mondiale și europene de finanțare a cercetărilor, a proiectului de punere în valoare ca și zonă de turism cultural. Se vor crea foarte multe locuri de muncă pe termen lung, inclusiv pentru populația cu calificare în domeniul minier pentru că aceasta va trebui să lucreze la punerea în circuit a minelor romane și medievale. Familiile din zonă își vor putea introduce casele în circuitul turistic rural și cultural, o nouă sursă de venit pentru populație.

Fig.4.2 Planul localitătii Roșia Montană

Sursa Aurel Săntimbrean Muzeul Mineritului din Roșia Montană, 1990, p. 85

4.2 TURISMUL RURAL, ECOLOGIC ȘI CULTURAL – O ALTERNATIVĂ DE DEZVOLTARE A ZONEI ROȘIA MONTANĂ

Situată la poalele munților, localitatea Roșia Montană oferă o multitudine de posibilități de valorificare a potențialului de care dispune.

Una dintre acestea consider că o reprezintă practicarea turismului rural. Acesta reprezintă o formă de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia și unde se depune un efort conștient pentru a se reinvesti o parte din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Turismul rural pune accentul pe o dezvoltare durabilă în concordanță cu cerințele actuale ale mediului.

Turismul rural este o formă a turismului durabil care își propune ca principale obiective:

conservarea mediului pe termen lung și conștientizarea populației locale și a turiștilor cu ideea de conservare;

considerarea turismului durabil ca parte a culturii locale și naționale;

optimizarea economico – socială a activității turistice ;

reconsiderarea rolului și locului prioritar al turismului în cadrul economiei naționale determinate de importanța economică, socială, educativă și ecologică a acestui domeniu.

Fig. 4.3 Criteriile de bază ale turismului rural,

sursa: Puiu Nistoreanu – “Ecoturism și turism rural”, Ed. ASE, București, 2003, p. 75

Efectele ecologice scontate de dezvoltarea durabilă a turismului ar putea fi considerate următoarele:

crearea unei conștiințe ecologice a populației;

diminuarea efectelor distructive rezultate din activități economice sau din circulația turistică necontrolată asupra resurselor turistice;

sporirea atractivității resurselor turistice.

Relația turism – mediu înconjurător are o semnificație deosebită, dezvoltarea și ocrotirea mediului înconjurător reprezentând condiția sine qua non a turismului, orice modificare adusă acestuia aducând prejudicii și potențialului turistic prin anularea resurselor sale.

TURISM CONVENȚIONAL

TURISM RURAL ECOTURISM

TURISM DURABIL

Fig. 4.4 Relația dintre turismul rural și turismul durabil,

sursa: Tribuna Economică, nr. 16/1996

Referindu-se la raporturile mediu înconjurător – turism profesorul doctor NN Constantinescu sublinia: „Calitatea peisajului și prin extensie, a întregului mediu, se află în relație directă cu turismul, de aici decurgând avantajul considerării acestuia ca un indice global, sintetizator, de cea mai mare actualitate. Turismul reclamă măsuri de prevenire a degradării, de combatere și conservare a peisajului, participând chiar la sporirea calității mediului. În mod obiectiv, turismul pune probleme economice speciale, altfel, dacă se urmărește rentabilitatea cu orice preț, poate trece rapid în categoria factorilor cu acțiuni și rezultate dintre cele mai nocive.” (Economia protecției mediului natural, Ed. Politică , București, 1978).

Turismul rural este determinat de următoarele aspecte:

existența localității rurale;

păstrarea funcționalității rurale;

conservarea unei infrastructuri rurale;

conservarea modului de viața tradițional;

păstrarea identității culturale specifice.

Motivațiile specifice turismului rural:

reîntoarcerea la natura nemodificată;

cunoașterea și adeziunea temporară la grupurile de apartenență specifice zonelor rurale;

cunoașterea, înțelegerea, inventarea și elaborarea contactului nemijlocit cu piese ale tezaurului istoriei naționale, ale folclorului, ocupațiilor tradiționale și obiceiurilor populare;

motivații estetice,

curiozitatea,

odihna, consumul de alimente proaspete și terapia ocupațională;

drumețile, sportul,

Turismul rural aduce o valoarea pozitivă prin:

susținerea și dezvoltarea zonelor rurale cu reale valențe turistice, valorificând eficient și durabil resursele naturale, cultural – istorice, tradițiile și gastronomia locală precum și toate celelalte bunuri și servicii ale comunității rurale;

realizarea unui produs turistic de marcă care să exprime notorietate, să sprijine păstrarea și promovarea identității locale;

asigurarea unei dezvoltări regionale și locale durabile care să reducă presiunea socio economică numai asupra unei categorii de resurse (lemn, piatră).

Roșia Montană poate fi inclusă în circuitul turistic pentru că deține o ofertă turistică complexă, variată:

componenta naturală – peisaje

componenta antropică – vestigii de cultură și civilizație , monumente și obiecte de artă laică sau religioasă, muzee, folclor.

În zona Roșia Montană se poate practica mai multe tipuri de turism rural, respectiv:

turism pentru recreere și odihnă favorizat de poziția geografică a localității,

turism etnografic,

turism cultural – religios,

turism sportiv și de agrement,

turism ecologic și științific.

Consider că în această zonă se poate practica un turism rural datorită:

poziției și așezării geografice care oferă o multitudine de peisaje;

vatra satului – păstrează specificul arhitectural al zonei;

terenurile agricole care datorită predominanței pășunilor conferă peisajului natural numeroase nuanțări ce oferă un pitoresc aparte și o atractivitate deosebită;

fondul forestier, respectiv pădurile care îmbracă munții din prejurul localității;

rețeaua hidrografică, în special datorită prezenței tăurilor care oferă posibilitatea practicării sporturilor nautice, dar și pescuitului;

bunurile culturale, tradițiile și obiceiurile folclorice care s-au păstrat nealterate de trecerea timpului;

dotările tehnico – edilitare, pentru că localitatea Roșia Montană dispune de rețea de apă și canalizare.

Practicarea turismului rural poate sprijini în mod real și corect dezvoltarea economică și culturală atât a localității Roșia Montană, cât și a comunelor și satelor vecine. Această dezvoltare se poate manifesta prin:

valorificarea superioară a resurselor existente în teritoriu;

perfecționarea structurilor sociale cu reducerea nvelului de sărăcie din gospodăriile țărănești;

stimularea dezvoltării economice, prin punerea în valoare a materilor prime agricole, în folosul turiștilor;

revigorarea unor vechi meșteșuguri, obiceiuri, și manifestări folclorice.

Trebuie avut însă în vedere și impactul negativ pe care îl poate avea turismul asupra mediului datorită:

creșterea activității turistice va duce la pierderea biodiversității;

construirea de căi de acces și alte infrastructuri va duce la pierderea biodiversității și degradarea solului;

creșterea cantității de noxe emise va determina poluarea atmosferei, a apei și a solului,

Turismul rural prezintă avantaje atât din punctul de vedere al săteanului, cât și din punctul de vedere al turistului:

săteanul are posibilitatea promovării umane, dar și de a obține venituri

turistului i se oferă modalitatea prin care se poate întoarce în sânul naturii, poate utiliza produse naturale și se poate recreea.

Trebuie luat în considerare fenomenul sezonier al turismului rural pentru a se elimina sau atenua efectele negative generate de concentrarea sezonieră a cererii.

Diminuarea efectelor negative ale turismului se poate realiza prin exploatarea și valorificarea resurselor economice, demografice, turistice, culturale, în mod rațional, echilibrat cu identificarea la timp a problemelor care apar, cu susținerea economică, tehnică, financiară de înalt profesionalism, care să asigure o gestionare teritorială deosebită.

Dezvoltarea turismului rural în zonă va genera:

un impact social care se va resimți prin crearea de noi locuri de muncă , asigurarea și dezvoltarea progresului social, de confort, stoparea fenomenului de migrație de la sat la oraș;

un impact economic care se va face simțit prin creșterea viabilității localității, creșterea veniturilor bănești ale locuitorilor și dezvoltarea unui comerț specific bazat pe produse meșteșugărești;

un impact cultural observabil datorită creșterii interesului populației locale pentru păstrarea și conservarea obiectelor etnoculturale, veniturile obținute din activitatea turistică putând fi folosite pentru susținerea activității de conservare, restaurare sau achiziționare de noi bunuri culturale tradiționale, atragerea tinerilori în acțiuni turistice în scopul continuării și păstrării tradiției.

De asemenea, concepția greșită de valorificare a resurselor turistice rezultate, fie dintr-o exploatare neștiințifică și nerațională a acestora, fie din realizarea necorespunzatoare a obiectivelor de investiții cu caracter turistic poate afecta calitatea potențialului turistic.

Avantajele dezvoltării turismului rural sunt:

valorificarea potențialului natural și cultural;

diversificarea economiei locale, îndeosebi a zonelor rurale adiacente;

stimularea economiei rurale printr-o cerere suplimentară de produse agricole;

încurajează utilizarea productivă a terenurilor slabe cu randament agricol, ceea ce permite păstrarea intactă a suprafeței ocupate cu vegetație naturală;

activitățile turistice pot conduce la creșterea interesului pentru protecția mediului.

Diversificare activităților din turismul rural are implicații deosebite în spectrul vieții social – politice prin:

creșterea fenomenului de stabilitate, dar și de restrângere a procesului de emigrare a populației, deci de întreținere a acesteia;

diversificarea ocupațională a populației rurale, îndeosebi cea tînără;

schimbarea structurilor de vîrstă și sexe în funcție de noile ocupații profesionale;

păstrarea modelelor socio – culturale existente, a tradițiilor populare și a arhitecturii locale;

posibilitatea ca păturile sociale mai defavorizate economic să beneficieze de resursele agricole și turistice, de ambianța din mediul rural, la prețuri moderate;

asigurarea pentru turiști, în general, a unor vacanțe alternative concomitent cu creșterea gradului de cunoaștere și apreciere față de viața rurală tradițională;

contribuția la educația și instrucția populației turistice tinere, dar și a altor segmente, având în vedere rolul cultural – educativ și de lărgire a orizontului de cunoaștere a mediului rural din țara noastră;

creșterea calității vieții populației locale, ca și a gradului de instruire și cunoaștere a acestuia, strîngerea de relații prietenești între localnici și turiști, între localități diferite prin contactul dintre turiștii sosiți din zone diferențiate socio – economic, dar și prin sprijin cultural;

crearea imaginii externe favorabile României, prin contactul turiștilor străini cu etnocultura și ambianța naturală și ospitalitatea spațiului românesc.

Valorificarea potențialului localității Roșia Montană prin turism cultural presupune:

amenajarea și prezervarea locurilor cultural – turistice;

punerea în valoare de noi centre culturale;

dezvoltarea de noi itinerarii și circuite;

încurajarea oricăror inițiative culturale;

dezvoltarea turismului rural;

punerea în valoare a vechilor centre istorice.

Fig.4.5 Efectul multiplicator al activităților de turism

Sursa: Bran F., Nistoreanu P. – Ecoturism, Ed. Economică, București, 2000

ROȘIA MONTANĂ – MODEL DE DEZVOLTARE DURABILĂ

Ținând cont de specificul zonei și pornind de la analiza situației prezente, cât și de la beneficiile care se obțin prin practicarea turismului rural am considerat că localitatea Roșia Montană poate fi un model de dezvoltare durabilă în vederea integrării în Uniunea Europeană.

Nu trebuie omis faptul că România beneficiază de Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare (ISPA) și de Programul special de Preaderare pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (SAPARD), programe ce sprijină măsurile pentru protecția mediului.

Pentru dezvoltarea durabilă a zonei consider că este necerar urmărirea următoarelor coordonate:

Realizarea unui habitat ecologic care să corespundă normelor de mediu ale Uniunii Europene:

Obiective:

Modernizarea infrastructurii

Ameliorarea condițiilor de locuit

Asigurarea calității mediului la nivelul Uniunii Europene

Gestionarea deșeurilor

Dezvoltarea potențialului turistic al localității Roșia Montană:

Obiective:

Introducerea regiunii în circuitul turistic

Reabilitarea habitatului turistic prin implementarea unor proiecte de infrastructură specifice turismului

Formarea profesională a forței de muncă în vederea asigurării serviciilor de turism

Atragerea locuitorilor celorlalte localități învecinate în procesul de dezvoltare a turismului din zonă

Promovarea bucătăriei românești specifice zonei

Modernizarea infrastructurii

Prin modernizarea infrastructuri se urmarește reducerea poluării care ar putea fi provocată de uzura rețelelor de distribuție, în special cea de canalizare și de evacuare a apelor uzate. Este necesară și reabilitarea rețelei stradale și marcarea acesteia în mod corespunzator (trecere pentru pietoni).

Asigurarea calității mediului la nivelul Uniunii Europene

Pentru realizarea unui model de dezvoltare durabilă este necesară aducerea la standarde europene a normelor de protecție a mediului. Trebuie acordată o atenție deosebită surselor de poluare care pot afecta desfașurarea activității turistice în zona Roșia Montană. Aceste surse sunt reprezentate nu numai de activitatea desfașurată în gospodăriile din zonă sau de întreprinderile existente pe teritoriul localității. O importanat sursă de poluare, în principal atmosferică este reprezentată de Zlatna. Consider necesară instalarea unor sisteme performante de eliminare a deșeurilor.

Ameliorarea condițiilor de locuit

Realizare unor condiții mai bune pentru locuitorii zonei ar favoriza, în același timp, o mai bună popularizare a zonei. Păstrarea curățeniei , dezvoltarea iluminatului public pe toate străzile localității contribuie la ridicare nivelului de trai.

Gestionarea deșeurilor

Gestionarea deșeurilor trebuie să aibă ca principal scop reducerea impactului negativ pe care îl au asupra mediului. Trebui acordată o atenție deosebită deșeurilor care provin din exploatările miniere și care pot fi valorificate. Este vorba de sterilul de mină, ce a fost depus sub formă de halde. S-ar putea încerca împădurirea acestora cu specii de plante pentru a se evita deplasarea acestora din cauza precipitațiilor.

Introducerea regiunii în circuitul turistic

Prin introducerea regiunii în circuitul turistic se urmărește promovarea turismului rural care se poate practica în această parte a țării. Acest obiectiv se poate realiza prin desfașurarea unor acțiuni în care autoritățile locale și colectivitatea să colaboreze pentru găsirea celor mai bune modalități de a reliefa frumusețile zonei. Roșia Montană poate oferi nu numai un turism de agrement, dar și unul etnografic, religios și arheologic.

Reabilitarea habitatului turistic prin implementarea unor proiecte de infrastructură specifice turismului

Pentru desfașurarea în cele mai bune condiții și la standarde europene a activității de turism rural este necesar să se realizeze reabilitarea habitatului turistic.

Acest obiectiv vizează crearea unor condiții de confort și un raport preț/ calitate care să reflecte realitatea. Investițiile din activitatea turistică nu pot fi recuperate foarte repede fără a aduce atingeri mediului înconjurător.

De aceea, este necesar ca orice activitate care se va desfașura pentru atingerea acestui obiectiv să aibă în vedere protecția mediului, dar în același timp să respecte modele arhitecturale ale zonei.

Formarea profesională a forței de muncă în vederea asigurării serviciilor de turism

Un alt obiectiv care trebuie îndeplinit pentru realizarea în bune condiții a turismului rural îl reprezintă formarea profesională a forței de muncă.

Prin colaborarea cu organismele statului, cu organizațiile neguvernamentale din domeniul turismului, cât și cu agențiile de turism, sătenii trebuie să cunoasca modul cum poate fi organizată activitatea turistică.

Un punct de sprijin în formarea profesională a sătenilor poate deveni Asociația Națională a Turismului Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), ce promovează frumusețile satului românesc.

De asemenea, se poate realiza un schimb de experiență prin colaborarea cu asociațiile europene care sprijină turismul rural:

EUROTER – Asociația Europeană a Turismului Rural;

TER – Turism în Spațiul Rural, asociație franceză ce înglobează toate formele de găzduire din mediul sătesc;

AFRAT – Asociația pentru Formarea Sătenilor în activitatea de turism;

COFRAT – Centrul de Pregătire a Locuitorilor de la Țară pentru Activitatea de Turism.

Atragerea locuitorilor celorlalte localități învecinate în procesul de dezvoltare a turismului din zonă

Dezvoltarea turismului rural în zonă ar favoriza implicarea locuitorilor celorlalte localități în această activitate. Astfel, se va putea extinde zona de practicare a acestui tip de turism prin valorificarea unitară a resurselor de care dispun sate vecine.

Promovarea bucătăriei românești specifice zonei

Promovarea bucătăriei românești specifice acestei zone ar atrage o creștere a producției agricole ce ar putea fi valorificată în folosul turiștilor.

TRASEE TURISTICE

ZLATNA – VALEA MORILOR – SUB VÂRFUL VÂLCOI BUCIUM – DETUNATELE – ROȘIA MONTANĂ

Timp de mers: 8 – 10 ore. Traseu nerecomandabil iarna. Itinerar pentru drumetii cu pregatire foarte buna in ceea ce priveste orientarea; permite legatura dintre Zlatna si Rosia Montana peste culmea Muntilor Metaliferi. Pe parcurs avem posibilitatea sa vizitam muntii Detunata Flocoasa si Detunata Goala.

BUCIUM SASA – DEALUL CIOCULESTI – SUB VARFUL DETUNATA GOALA – SEAUA DETUNATELOR – DEALUL PALTINIS – POPASUL TURISTIC BRAZI (ROSIA MONTANA)

Timp de mers: 2 ½ – 3 ore. Traseu greu accesibil iarna. Pentru vizitarea Detunatelor putem urca din comuna Bucium Sasa. Poteca marcata se tine pe Dealul Ciculesti si iese din padure la baza peretilor din bazalt Detunata Goala (1158 m). in dreapta se vede si tinutul salbatic al Detunatei Flocoase (1256 m), mai greu accesibil. Se reia urcusul pana la saua dintre Detunate, si, ocolind Detunata Goala pe la est, ajungem la Saua Paltinis, la poteca marcata. In dreapta se afla poteca spre Zlatna, dar pornim pe culme spre nord. In final se coboara pe Valea Rosia Montana, pana la popasul turistic Brazi.

FENES – CHEILE FENESULUI SI INAPOI

Drum forestier. Timp de mers: 2 ½ – 3 ½ ., traseu accesibil si iarna. Din satul Fenes porneste un drum forestier pe Valea Fenesului care mai sus se stramteaza si formeaza chei. Peretii cheilor sunt dominati de un pilon de calcar numit Piatra Caprei.

Fig. 4. 6 Evolutia urbanistică a centrului istoric a localității Roșia Montană

Sursa: Aurel Săntimbrean – Muzeul Mineritului din Roșia Montană , 1990, p. 175

Fig.4.7 Compexul de galerii romane și abataje de exploatare minieră din cadrul Muzeului Mineritului de la Roșia Montană

Sursa: Aurel Sântimbrean – Muzeul Mineritului de la Rosia Montană, 1990, p. 89

CONCLUZII

Elaborarea unei strategii de dezvoltare durabilă a zonei Roșia Montană implică o colaborare între toate nivelurile de decizieale statului (central, local) căt și între acestea și colectivitatea locală.

Aceasta din urmă este cea care ar trebui să decidă în ultimă instanță asupra posibilităților de dezvoltare a localității. În elaborarea politicolor de dezvoltare trebuie sa se țină seama de condițiile specifice ale acestei regiuni și de faptul că, odată aplicate , acestea vor produce efecte asupra tuturor activitatilor sociale, economice si culturale.

Astfel,trebuie sprijinită acea dezvoltare rurală care asigură menținerea identitații culturale, a biodiversității, a frumuseții peisajului. Consider că generatiile de astăzi trebuie să folosească aceste valori astfel încât să nu pericliteze posibilitarea celor care urmează. În activitatea locală trebuie să – și găsească locul și responsabilitatea globală.

Indiferent de natura proiectelor elaborarea, realizarea si controlul acestora trebuie sa aibă în vedere și participarea activă a localității pentru că este singura în masură să cunoascăceea ce ăi asigură bunăstarea și continuitatea.

Colaborarea dintre autoritățile și colectivitatea locală trebuie să ducă la obtinerea de avantajepentru ambele entități.

Astăzi, indiferent de natura sistemului economic se impune o revoluție ecolocică care să ducă la repararea daunelor provocate mediului natural pe seama unor noi conduite ale agenților economici față de natură. În condițiile actuale, judecând sistemul socio- economic după scopul existenței lor și a mijloacelor prin care este atins acest scop, tragem concluzia că goana după profit, după avantaje imediate, prin exploatarea rapace a resurselor naturale, se repercuteaza mai devreme sau mai târziu, asupra mediului și a oamenilor.

Nu întâmplator, această problemă a devenit astăzi una dintre problemele globale ale omenirii.

Astăzi orice strategie de dezvoltare trebuie să se realizeze, nu prin distrugerea naturii, ci prin atragerea ei de partea omului și în slujba lui. Trebuie găsite formulele prin care cel care abuzează de consumul de resurse și de mediul natural să platească toate cheltielile pentru refacerea factorilor de mediu.

Se impune, deci, internalizarea costurilor , indiferent de strategia adoptată. Viitorul este al celor care vor gospodari cum se cuvine natura și o vor menține sănatoasă si curată. Dar aceasta nu se poate face decăt prin umanizarea naturii, prin reconsiderarea și reorientarea acțiunilor omului de până acum asupra mediului natural.

=== Capitolul 4.1 ===

CAPITOLUL 4. PERSPECTIVA DEZVOLTĂRII ECONOMICE A ZONEI ROȘIA MONTANĂ

4.1 ANALIZA POTENȚIALULUI DE DEZVOLTARE A ZONEI ROȘIA MONTANĂ

Pentru ca propunerile de dezvoltare a zonei Roșia Montană să aibă un suport am considerat necesară realizarea unei analize asupra potențialului oferit.

Prin Legea nr. 5 /2000 Roșia Montană a fost declarată sit protejat. Legea nr. 378/2001 consideră situl arheologic ca fiind o zonă de interes arheologic care se constituie asupra teritoriului ce cuprinde situri arheologice a căror cercetare ștințifică, protejare și punere în valoare este de importanță excepțională pentru istoria și cultura națională prin mărturiile materiale, bunurile mobile sau imobile, care fac parte sau sunt propuse să facă parte din categoria Tezaurului Patrimoniului Cultural sau, după caz, din categoria monumentelor istorice aflate în Lista Patrimoniului Mondial.

Prin intermediul Legii nr.5/2000 a fost aprobat planul de amenajare a teritoriului național. În anexa I a acestei legi printre rezervațiile și monumentele naturii se numără:

Detunata Goală, cu o suprafață de 24 hectare și localizată în Comuna Bucium;

Detunata Flocoasă, având o suprafață de 5 hectare în perimetrul Comunei Bucium;

Piatra Despicată, are o suprafață de 0,20 hectare și este situată în Comuna Roșia Montană;

Poiana cu narcise de la Negrileasa, cu o suprafață de 5 hectare, se află în Comuna Bucium;

Avnenul din Hoanca Urzicarului, are o suprafață de 1 hectar și se află în satul Vârtop, Comuna Roșia Montană;

Piatra Corbului , cu o suprafață de 5 hectare și localizată în Cmuna Roșia Montană.

De asemenea, în anexa II – valori de patrimoniu cultural de interes național (monumente istorice de valoare națională exceptională) sunt specificate:

La punctul ansambluri urbane – centrul istoric al Comunei Roșia Montană, satul Roșia Montană;

La punctul arhitectura industrială, amenajări ale căilor de comunicații – galeriile romane ale exploatărilor miniere aurifere din Comuna Roșia Montană, satul Roșia Montană;

La punctul monumente de arhitectură populară (locuințe sătești) sunt menționate casele din secolele XVIII – XIX, din Comuna Roșia Montană, sat Roșia Montană.

Roșia Montană este un centru arheologic datorită prezenței numeroaselor urme romane și dacice care se întâlnesc la tot pasul. Pe Dealul Carpeni și la Tăul Găurilor există relicve ale existenței romane. Arheologi francezi au însemnat cu vopsea fuosflorescentă locurile în care se găsesc intrări de mină datând de pe vremea romanilor. La tot pasul pe dealurile din prejurul localității se găsesc vase sparte de ceramică care la apus de soare înroșesc dealurile.

Cu prilejul efectuării cercetărilor și săpăturilor arheologice în campaniile din anii 1999-2002, cele mai ample fiind cele din ultimii doi ani, au fost dezvelite la suprafață locașuri de cult, necropole, o incintă funerară pe valea Cornei, o clădire cu hypocaust, au fost descoperite, de asemenea, altare votive, toate atestând masiva prezență a unei populații de mineri în perioada antică romană. Cercetările din galeriile miniere, efectuate mai ales de o echipă de specialiști în acest tip de cercetare arheologică de la Universitatea "Le Mirail" din Toulouse au adăugat cunoștințe noi și mai ales au stabilit galerii care aparțin epocii antice sau medievale.

Dintre principalele descoperiri arheologice ale campaniei de cercetare 2001 pot fi amintite:

identificarea și cercetarea unor zone de locuire romană cu edificii publice (thermae), localizate în zona Carpeni și în zona Tăul Țapului;

localizarea unor așezări ale coloniștilor illiri (așezare de tip kastellum), situate în zonele Găuri-Hop, Hăbad și Carpeni;

identificarea parțială a unui traseu de drum roman;

identificarea și cercetarea a mai multor (5 sau 6) arii sacre și temple romane, unde au fost descoperite mai multe altare votive, dintre care 37 epigrafe (localizate în punctele Hăbad – Brădoaia, Hăbad – Vasinca, Valea Nanului – Szekely, Valea Nanului – Drumuș, Valea Nanului – Dalea);

cercetarea a 3 necropole romane de incinerație în zonele Hop, Valea Nanului și Carpeni, fiind cercetate peste 180 de morminte.

investigații de arheologie minieră: în sectorul Cetate au fost efectuate lucrări de cartare, fiind prospectați cca. 70 km de lucrări subterane, dintre care 3 în masivele Cârnic și Cetate; lucrările moderne înglobează galerii mici și șantiere de diferite tipuri: corande, șantiere în pantă sau ușor înclinate, dar nici un element de datare nu permite la acest nivel de studiu atribuirea fiecăreia din aceste structuri unei perioade istorice sigure;

identificarea și cercetarea unor urme de exploatare și locuire din perioada medievală și modernă localizate în punctele Hop – Botar, Hăbad.

Zăcămintele auro-argentifere din zona Roșia Montană (Roșia Montană, Tarnita, Carnic, Dealul Cetații, Carnicel, Vaidoaia, Bucium) situate în Munții Metaliferi (Apusenii Meridionali) s-au format în legătură cu activitatea vulcanică ce a avut loc acum 12-15 milioane de ani și au fost exploatate încă din perioada pre-romană (agatirși și daci), în sistemul galeriilor care deși este generator de impact asupra cadrului natural, a asigurat, totuși un echilibru al ecosistemelor din zonă și suprafețele adiacente.

Galeriile reprezintă un obiectiv și mai important pe plan arheologic, având în vedere însemnătatea lor pe plan mondial. Descoperirea succesivă a tăblițelor cerate (începând cu secolul al XVIII-lea), prețioase izvoare istorice, apreciate ca atare pe plan internațional, ca și alte vestigii, unele descoperite chiar în cercetările recente, impun o cercetare minuțioasă a ansamblului galeriilor. Rețeaua lor este uriașă, cele moderne și contemporane interferându-se și uneori îmbinându-se cu cele antice sau medievale. Totodată, multe galerii sunt inaccesibile, prin surpări sau inundări, altele au intrările zidite. Există circa 70 Km de galerii, în masivele Cârnic, Cetate, Hăbad, Orlea, Țarina, Carpeni. S-au găsit 3-4 Km de galerii antice și 4-5 Km de galerii medievale. Dintre galerii se impun unei atenții deosebite Orlea și Cătălina-Monulești, pentru care arheologii au propus conservarea lor in situ.

În afara peisajelor mirifice pe care le oferă Munții Apuseni sunt ideali pentru drumeții, dănd posibilitatea călătorilor să admire frumusețile naturi. Locurile înconjurătoare respiră istorie la fiecare pas.

Roșia Montană este un centru istoric. Participarea la marile evenimente istorice ale neamului este demonstrată la Roșia Montană prin numeroasele urme care amintesc de trecut. În aceasta localitate se poate vizita bustul și casa memorială a lui Cloșca în satul Cărpiniș, biserica unită a protopopului Simion Balint, datată din prima jumatate a secolului al XVIII-lea și refăcută ulterior, monumentul eroilor din primul război mondial, mormântul lui Simion Balint, casa Iuliei Faliciu și cea a poetei Maria Botiș Ciobanu.

O importanță istorică deosebită o prezintă construcțiile din perioada romană: fortificația Cetățuia și Galeriile romane de la Roșia Montană.

In Roșia Montană se poate vizita Muzeul Mineritului. Acesta are două secții. Prima secție expune o stelă funerară de la începutul mileniului I, o scară de lemn de tip roman folosită până la începutul veacului nostru, râșnițe și mojare de piatră, o moară pentru prepararea minereului, o galerie susținută în lemn (cu vagoneți de lemn), șteampuri cu 9 și respectiv cu 12 săgeți (secolele XVII- XX), o instalație de flotare, o pompă din secolul al XVII-lea de scoatere a apei din mină și multe altele. Cea de-a doua secție este o galerie romană la intrarea căreia , cu ocazia împliniri a 1850 de ani de la prima atestare documentară au fost înscrise în piatră următoarele ALBURNUS MAIOR (131-1981), iar alături, date referitoare la documentul în cauză – "TABLA CERATĂ XVIII. Este un contract. A fost descoperit în 1854 în mina Ohaba-Sf. Simion din masivul Cârnic – Roșia Montană împreună cu altă tăbliță . Cel mai vechi document ce atestă existența mineritului și a localității Roșia Montană sub denumirea de ALBURNUS MAIOR încheiat la 6 februarie 131e.n.".

Dintre evenimentele culturale de excepție ale zonei sunt de menționat Festivalul Național de muzică populară "Inimi fierbinți în țară de piatră" organizat în fiecare an la Abrud, în luna octombrie, și "Zilele Ion Agârbiceanu" în luna septembrie, în localitatea Bucium. Poate fi vizitată , de asemenea, casa memorială a lui Ion Agârbiceanu.

Se poate participa la manifestările legate de ocupațiile principale: petrecerea âampenească ocazionată de deschiderea pșsunatului, sărbătoarea câmpenească de la Negraia, Ziua Minerului.

Roșia Montană reprezintă un punct de plecare pentru a vizita monumentele naturii. Așezat pe valea care îi poartă și numele și la poalele dealului Știurt, Abrudul este cel mai vechi dintre toate orașele aurifere ale Munților Apuseni. Abrudul, Auraria Major sau Alburuns Minor a însoțit istoria și a participat la scrierea acesteia prin intermediul lui Horia. Orașul mai păstreazș și acum prin intermediul plăcilor memoriale așezate în diferite locuri marile încercări ale timpului. Se mai păstrează și acum fosta casă a lui Buteanu unde s-a ținut adunarea revoluționară din aprilie 1848, sau casa în care a fost torturat Petru Dobra.

De la Abrud la o distanță de 8 kilometrii pe Valea Buciumului și a Abrudului Mic se găsește spre stânca Detunata satele comunei Bucium. Într-unul din aceste sate, mai precis în satul Bucium Poieni cinci cetățeni belgieni și-au cumparat case atrași de locurile frumoase ale Apusenilor. Printe aceștia se numără și doamna Francoise Heidebroek, ecomomista care lucrează în cadrul unor proiecte ale Băncii Europene de Investiții și care s-a alăturat asociației ALBURNUS MAIOR în încercarea acesteia de a proteja aceste locuri.

Fig.4.1 Imagine de ansamblu a localității Roșia Montană

In partea de nord – vest a comunei se află culmile Boteșului, a Vulcanului, a Corabiei și a Negrilesei care sunt acoperite cu păduri. Pe dealul Carpeni, pe sub stâncile Vârfului Găurii sunt zeci de ruine dacice și romane. La Tăul Găurilor există un sanctuar ciudat, de formă semirotundă.

Marea atracție turistică o reprezintă însă Detunatele, mai exact Detunata Goală, fără vegetație și Detunata Flocoasă care este împădurită, rezervațiile naturale "Cheile Caprei", "Calcarele de pe Valea Mică", peștera "Huda lui Papara", izvorul mezotermal din Cheile Glodului, Cheile Cibului, arborele denumit "Fagul Impăratului", care a fost declarat monument al naturii datorită caracteristicilor botanice deosebite pe care le prezintă.

De la Bucium, dacă nu mergi spre Aiud sau Teiuș pentru a vedea cheile și mănăstirea, poți porni spre Râmeți spre a vedea mănăstirea așezată pe Valea Geoagiului care a fost zidită în vremea lui Matei Corvin și restaurată cu ajutorul lui Mihai Viteazul.

In apropiere de mănăstire se află Cheile Râmețului a căror defileu are o lungime de 3 kilometrii accidentat cu numeroase peșteri, grote, bolți. De aici se poate ajunge pe Cheile Cetii, care desparte Cheile Râmeților de Cheile Intergalde.

De asemenea, din Bucium poți merge în Albac, satul lui Horea. De aici, după ce ai vizitat casa memorială treci spre Scărișoara prin Cheile Albacului. Prin Gârda de Sus poți vizita cabana și ghețarul Scărișoara. Se poate merge la Pojarul Poliței, peștera din Șesuri sau la peștera Zguraști. Cetățile Ponorului, cetatea Rădesei, cheile Someșului Cald, Valea Drăganului, Stâna de Vale, Muntele Găina sunt doar cateva din itinerariile pe care le poți alege spre a te delecta cu frumusețile ascunse ale munților.

Pe lângă aceste puncte forte localitatea prezintă și o serie de oportunități

Zona Roșia Montană a fost declarată ca fiind zonă defavorizată și oferă astfel facilități la realizarea investițiilor pentru societățile comerciale cu capital social majoritar privat.

Facilitățile oferite sunt:

– scutirea de la plata taxelor vamale și a taxei pe valoarea adaugată;

– restituirea taxelor vamale pentru materii prime, piese de schimb necesare realizării producției proprii în zonă;

– scutirea de la plata impozitului pe profit;

– acordarea cu prioritate din Fondul Special de dezvoltare aflat la dispoziția guvernului a unor sume pentru:

stimularea activității de export a produselor finite și a serviciilor industriale;

garantarea creditelor externe, în limita plafonului anual stabilit de Ministerul Finanțelor;

finanțarea unor programe speciale aprobate prin hotărâre a guvernului;

finanțarea proiectelor de investiții ale societăților comerciale prin coparticiparea statului la capitalul social.

Domeniile de interes pentru realizarea investițiilor sunt:

agricultura și zootehnie;

producție;

prestări servicii;

comerț;

protecția mediului și refacerea siturilor naturale.

O altă oportunitate oferită pentru dezvoltarea zonei o reprezintă realizarea lucrărilor pentru introducerea fibrei optice și a telefoniei digitale care se preconizează să fie date în exploatare în trimestrul IV al anului 2001.

Existența siturilor romane oferă posibilitatea deschiderii unei tabere arheologice pentru studierea urmelor istorice.

Punctele slabe sunt reprezentate de: slaba popularizare a zonei în rândul turiștilor, de posibilități limitate de folosire a serviciilor bancare.

Nu trebuie uitat însă că localitatea se confruntă cu o serie de amenințări:

îmbătrânirea populației;

migrarea populației de vârstă tânară de la sat la oraș;

riscul pe care îl reprezintă realizarea proiectului de exploatare propus pentru Roșia Montană;

poluarea și degradarea mediului, ca efect al activității de exploatare.

Nu trebuie uitat însă că Roșia Montană este o zonă naturală protejată și se justifică astfel a fi considerată peisaj cultural și să beneficieze de înscrierea pe lista patrimoniului mondial. Prin această înscriere, zona va putea beneficia de toate oportunitățile mondiale și europene de finanțare a cercetărilor, a proiectului de punere în valoare ca și zonă de turism cultural.

Fig.4.2 Planul localitătii Roșia Montană

Sursa Aurel Săntimbrean Muzeul Mineritului din Roșia Montană, 1990, p. 85

4.2 TURISMUL RURAL, ECOLOGIC ȘI CULTURAL – O ALTERNATIVĂ DE DEZVOLTARE A ZONEI ROȘIA MONTANĂ

Situată la poalele munților, localitatea Roșia Montană oferă o multitudine de posibilități de valorificare a potențialului de care dispune.

Una dintre acestea consider că o reprezintă practicarea turismului rural. Acesta reprezintă o formă de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia și unde se depune un efort conștient pentru a se reinvesti o parte din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Turismul rural pune accentul pe o dezvoltare durabilă în concordanță cu cerințele actuale ale mediului.

Turismul rural este o formă a turismului durabil care își propune ca principale obiective:

a. conservarea mediului pe termen lung și conștientizarea populației locale și a turiștilor cu ideea de conservare;

b. considerarea turismului durabil ca parte a culturii locale și naționale;

c. optimizarea economico – socială a activității turistice ;

d. reconsiderarea rolului și locului prioritar al turismului în cadrul economiei naționale determinate de importanța economică, socială, educativă și ecologică a acestui domeniu.

Fig. 4.3 Criteriile de bază ale turismului rural, sursa: Puiu Nistoreanu – “Ecoturism și turism rural”, Ed. ASE, București, 2003, p. 75

Efectele ecologice scontate de dezvoltarea durabilă a turismului ar putea fi considerate următoarele:

crearea unei conștiințe ecologice a populației;

diminuarea efectelor distructive rezultate din activități economice sau din circulația turistică necontrolată asupra resurselor turistice;

sporirea atractivității resurselor turistice.

Relația turism – mediu înconjurător are o semnificație deosebită, dezvoltarea și ocrotirea mediului înconjurător reprezentând condiția sine qua non a turismului, orice modificare adusă acestuia aducând prejudicii și potențialului turistic prin anularea resurselor sale.

TURISM CONVENȚIONAL

TURISM RURAL ECOTURISM

TURISM DURABIL

Fig. 4.4 Relația dintre turismul rural și turismul durabil,

sursa: Tribuna Economică, nr. 16/1996

Referindu-se la raporturile mediu înconjurător – turism profesorul doctor NN Constantinescu sublinia: „Calitatea peisajului și prin extensie, a întregului mediu, se află în relație directă cu turismul, de aici decurgând avantajul considerării acestuia ca un indice global, sintetizator, de cea mai mare actualitate. Turismul reclamă măsuri de prevenire a degradării, de combatere și conservare a peisajului, participând chiar la sporirea calității mediului. În mod obiectiv, turismul pune probleme economice speciale, altfel, dacă se urmărește rentabilitatea cu orice preț, poate trece rapid în categoria factorilor cu acțiuni și rezultate dintre cele mai nocive.” (Economia protecției mediului natural, Ed. Politică , București, 1978).

Turismul rural este determinat de următoarele aspecte:

existența localității rurale;

păstrarea funcționalității rurale;

conservarea unei infrastructuri rurale;

conservarea modului de viața tradițional;

păstrarea identității culturale specifice.

Motivațiile specifice turismului rural:

reîntoarcerea la natura nemodificată;

cunoașterea și

=== Doc3 ===

Reabilitarea habitatului turistic prin implementarea unor proiecte de infrastructură specifice turismului

Pentru desfașurarea în cele mai bune condiții și la standarde europene a activității de turism rural este necesar să se realizeze reabilitarea habitatului turistic.

Acest obiectiv vizează crearea unor condiții de confort și un raport preț/ calitate care să reflecte realitatea. Investițiile din activitatea turistică nu pot fi recuperate foarte repede fără a aduce atingeri mediului înconjurător.

De aceea, este necesar ca orice activitate care se va desfașura pentru atingerea acestui obiectiv să aibă în vedere protecția mediului, dar în același timp să respecte modele arhitecturale ale zonei.

TRASEE TURISTICE

ZLATNA – VALEA MORILOR – SUB VÂRFUL VÂLCOI BUCIUM – DETUNATELE – ROȘIA MONTANĂ

Timp de mers: 8 – 10 ore. Traseu nerecomandabil iarna. Itinerar pentru drumeții cu pregătire foarte bună în ceea ce privește orientarea; permite legătura dintre Zlatna și Roșia Montană peste culmea Munților Metaliferi. Pe parcurs avem posibilitatea să vizităm munții Detunata Flocoasă și Detunata Goală.

BUCIUM SAȘA – DEALUL CIOCULEȘTI – SUB VARFUL DETUNATA GOALĂ – ȘEAUA DETUNATELOR – DEALUL PĂLTINIȘ – POPASUL TURISTIC BRAZI (ROȘIA MONTANĂ)

Timp de mers: 2 ½ – 3 ore. Traseu greu accesibil iarna. Pentru vizitarea Detunatelor putem urca din comuna Bucium Sașa. Poteca marcaăa se ține pe Dealul Cioculești și iese din pădure la baza pereților din bazalt Detunata Goală (1158 m). În dreapta se vede și ținutul sălbatic al Detunatei Flocoase (1256 m), mai greu accesibil. Se reia urcușul pană la șaua dintre Detunate, și, ocolind Detunata Goală pe la est, se ajunge la Șaua Păltiniș, la poteca marcată. În dreapta se află poteca spre Zlatna, dar pornim pe culme spre nord. În final se coboară pe Valea Roșia Montană, pană la popasul turistic Brazi.

FENEȘ – CHEILE FENEȘULUI ȘI ÎNAPOI

Drum forestier. Timp de mers: 2 ½ – 3 ½ , traseu accesibil și iarna. Din satul Feneș pornește un drum forestier pe Valea Feneșului care mai sus se stramtează și formează chei. Pereții cheilor sunt dominați de un pilon de calcar numit Piatra Caprei.

Formarea profesională a forței de muncă în vederea asigurării serviciilor de turism

Un alt obiectiv care trebuie îndeplinit pentru realizarea în bune condiții a turismului rural îl reprezintă formarea profesională a forței de muncă.

Prin colaborarea cu organismele statului, cu organizațiile neguvernamentale din domeniul turismului, cât și cu agențiile de turism, sătenii trebuie să cunoasca modul cum poate fi organizată activitatea turistică.

Un punct de sprijin în formarea profesională a sătenilor poate deveni Asociația Națională a Turismului Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), ce promovează frumusețile satului românesc.

De asemenea, se poate realiza un schimb de experiență prin colaborarea cu asociațiile europene care sprijină turismul rural:

EUROTER – Asociația Europeană a Turismului Rural;

TER – Turism în Spațiul Rural, asociație franceză ce înglobează toate formele de găzduire din mediul sătesc;

AFRAT – Asociația pentru Formarea Sătenilor în activitatea de turism;

COFRAT – Centrul de Pregătire a Locuitorilor de la Țară pentru Activitatea de Turism.

Atragerea locuitorilor celorlalte localități învecinate în procesul de dezvoltare a turismului din zonă

Dezvoltarea turismului rural în zonă ar favoriza implicarea locuitorilor celorlalte localități în această activitate. Astfel, se va putea extinde zona de practicare a acestui tip de turism prin valorificarea unitară a resurselor de care dispun sate vecine. În acest mod efectul multiplicator al activității de turism, respectivrealizarea de venituri și dezvoltarea activităților comerciale, s-ar putea răsfrînge și asupra acestor localitați. Nu trebuie uitat că frumesețea locului nu depinde de o singură așezare, ci de ansamblul pe care acestea îl oferă alături de zonele învecinate.

Promovarea bucătăriei românești specifice zonei

Promovarea bucătăriei românești specifice acestei zone ar atrage o creștere a producției agricole ce ar putea fi valorificată în folosul turiștilor. De asemenea , ar ajuta la popularizarea preparatelor culinare din această parte a țării

NR. ACȚIUNEA RESPONSABILI RESURSE TERMENE

1. Valorificarea resurselor locale și a producției agro-alimentare ecologice prin consum turistic sau comercializare Agenții economici interesați

2. Stimularea producției din satele din jurul Roșiei Montană (agricole, apicole,pomicole, legumicole), a produselor alimentare ecologice Primăria RM, agenții economici interesați

3. Încurajarea proprietarilor caselor de primire turistică să servească mâncare tradițională Primăria RM, ANTREC

4. Asigurarea ofertei culinare în condiții de igenă OPC

Fig. 4. 6 Evolutia urbanistică a centrului istoric a localității Roșia Montană

Sursa: Aurel Săntimbrean – Muzeul Mineritului din Roșia Montană , 1990, p. 175

Fig.4.7 Compexul de galerii romane și abataje de exploatare minieră din cadrul Muzeului Mineritului de la Roșia Montană

Sursa: Aurel Sântimbrean – Muzeul Mineritului de la Rosia Montană, 1990, p. 89

4.4 CONCLUZII

Elaborarea unei strategii de dezvoltare durabilă a zonei Roșia Montană implică o colaborare între toate nivelurile de decizieale statului (central, local) căt și între acestea și colectivitatea locală.

Aceasta din urmă este cea care ar trebui să decidă în ultimă instanță asupra posibilităților de dezvoltare a localității. În elaborarea politicolor de dezvoltare trebuie sa se țină seama de condițiile specifice ale acestei regiuni și de faptul că, odată aplicate , acestea vor produce efecte asupra tuturor activitatilor sociale, economice si culturale.

Astfel,trebuie sprijinită acea dezvoltare rurală care asigură menținerea identitații culturale, a biodiversității, a frumuseții peisajului. Consider că generatiile de astăzi trebuie să folosească aceste valori astfel încât să nu pericliteze posibilitarea celor care urmează. În activitatea locală trebuie să – și găsească locul și responsabilitatea globală.

Indiferent de natura proiectelor elaborarea, realizarea si controlul acestora trebuie sa aibă în vedere și participarea activă a localității pentru că este singura în masură să cunoascăceea ce ăi asigură bunăstarea și continuitatea.

Colaborarea dintre autoritățile și colectivitatea locală trebuie să ducă la obtinerea de avantajepentru ambele entități.

Astăzi, indiferent de natura sistemului economic se impune o revoluție ecolocică care să ducă la repararea daunelor provocate mediului natural pe seama unor noi conduite ale agenților economici față de natură. În condițiile actuale, judecând sistemul socio- economic după scopul existenței lor și a mijloacelor prin care este atins acest scop, tragem concluzia că goana după profit, după avantaje imediate, prin exploatarea rapace a resurselor naturale, se repercuteaza mai devreme sau mai târziu, asupra mediului și a oamenilor.

Nu întâmplator, această problemă a devenit astăzi una dintre problemele globale ale omenirii.

Astăzi orice strategie de dezvoltare trebuie să se realizeze, nu prin distrugerea naturii, ci prin atragerea ei de partea omului și în slujba lui. Trebuie găsite formulele prin care cel care abuzează de consumul de resurse și de mediul natural să platească toate cheltielile pentru refacerea factorilor de mediu.

Se impune, deci, internalizarea costurilor , indiferent de strategia adoptată. Viitorul este al celor care vor gospodari cum se cuvine natura și o vor menține sănatoasă si curată. Dar aceasta nu se poate face decăt prin umanizarea naturii, prin reconsiderarea și reorientarea acțiunilor omului de până acum asupra mediului natural.

MOTTO:

“Ființele umane sunt în centrul preocupărilor pentru o dezvoltare durabilă. Ele sunt îndreptățite la o viața sănătoasă în echilibru cu natura”.

Principiul I al Declarației de la Rio de Janeiro, 1992

Introducere

Activitatea pe care omul o desfășoară în scopul acoperirii nevoilor se află în strictă dependență cu mediul natural. Natura furnizează omului elementele necesare vieții. Chiar daca este necesar un proces de transformare, omul adapteaza elementele naturale multiplelor sale nevoi. Astfel, de calitatea și cantitatea resurselor depinde gradul în care omul își acoperă nevoile.

Indiferent de natura lor sau de gradul de folosire sau de refolosire, resursele trebuie interpretate ca fiind limitate. Cu toate că dezvoltarea științei și tehnicii oferă posibilitatea de a dezvolta și de a utiliza mai bine resursele, caracterul limitat al acestora rămane o problemă a omenirii.

În contextul curentului actual în care se pune accentul pe o valorificare cat mai eficientă a resurselor pentru a lasa și generațiilor viitoare posibilitatea de a le folosi, este necesar ca activitățile care au în vedere exploatarea acestora să fie realizate prin respectarea principiului durabilității.

De asemenea, trebuie să tinem seama de efectele pe care activitatea antropica le provoacă în mediu. Natura a demonstrat ca este o forță pe care omul nu este capabil să o controleze. De aceea, consider ca înainte de luarea oricarei decizii cu privire la o activitate economică trebuie evaluate efctele pe care le va produce nu numai în mediul economic, dar și în mediul social, cultural și ambiental.

Celui din urmă aspect, respectiv mediului inconjurător trebuie să i se acorde o atentie deosebita și să se încerce prevenirea sau diminuarea fiecărui factor ce poate influența in mod negativ condiția actuala a acestuia.

Chiar legea nr. 137/ 1995 privind protecția mediului inconjurător consideră printre principiile sale pe cel al precauției in luarea deciziei, al prevenirii riscurilor ecologice și al producerii daunelor, pe cel al conservarii biodiversității și a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural.

Plecând de la aceste principii am analizat, in lucrarea de față, modul in care sunt respectate.

Astfel în primul capitol am prezentat punctele de reper ale localității Roșia Montană. Situata in nord.- vestul tarii, Rosia Montana a reprezentat inca dinaintea erei noastre datorita rezervelor auro 0 argintifere o sursa de venit.

In cel de-al doilea capitol se prezinta notiunea de resursa si modul in care aceasta trebuie valorificata astfel incat să dăm posibilitatea generatiilor viitoare să le poată folosi.

Capitolul urmator evidentiaza modul în care se dorește a fi exploatat zacamantul auro – argintifer de la Roșia Montană si subliniază consecințele pe care le-ar avea dacă s-sr realiza. De asemenea, am încercat să evidentiez efectele negative ce s-ar produce atăt din punct de vedere al protecției mediului, dar și social și cultural.

Ultimul capitol prezintă oportunitățile pe care localitatea Roșia Montană le ofera și modul in care acestea pot fi valorificate fără a produce efecte negative asupra mediului. Pentru a sublinia această idee am considerat necesar prezentarea unei alternative viabile pentru o dezvoltare durabilă a localității.