Managementul Resurselor Naturale Si Dezvoltarea Durabila A Localitatii Ocnele Mari
MANAGEMENTUL RESURSELOR NATURALE ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ A LOCALITĂȚII OCNELE MARI
Cuprins
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1
RESURSELE NATURALE. CONCEPT, CLASIFICARE, VALORIFICARE
1.1 Concept și clasificare
1.2 Resursele naturale și dezvoltarea durabilă
1.2.1Mediul și resursele naturale în procesul de dezvoltare durabilă
1.2.2 Raportul nevoi – resurse în procesul dezvoltării durabile
1.3 Valorificarea resurselor naturale și eficiența utilizării lor
1.4 Patrimoniului de resurse naturale din România
1.4.1.Fondul funciar
1.4.2. Fondul agricol
CAPITOLUL 2
MANAGEMENTUL DURABIL AL RESURSELOR NATURALE. CONCEPT, METODE ȘI OPȚIUNI DE VALORIFICARE
2.1. Dezvoltarea durabilă. Concept, principii, obiective
2.1.1 Abordarea economică a dezvoltării durabile
2.2. Metode de identificare și valorificare a resurselor naturale
2.2.1 Modelul PESTEL
2.2.2 Metoda analizei SWOT
CAPITOLUL 3
MANAGEMENTUL RESURSELOR NATURALE ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ A LOCALITĂȚII OCNELE MARI
3.1. Prezentarea localității
3.1.1 Așezare geografică
3.1.2 Istoric
3.1.3 Relief
3.1.4 Clima
3.1.5 Resursele naturale
3.1.6 Flora și faună
3.2 Diagnoza socio-economică – metoda PESTEL și analiza SWOT
3.2.1 Metoda PESTEL
3.2.1.1. Analiza factorului politic
3.2.1.2. Analiza factorului economic
3.2.1.3. Analiza factorului social
3.2.1.4. Analiza factorului tehnologic
3.2.1.5. Analiza factorului mediu
3.2.1.6. Analiza factorului legislativ
3.2.2. Analiza SWOT
3.3. VALORIFICAREA RESURSELOR NATURALE PRIN ÎNFIINȚAREA UNEI PLANTAȚII DURABILE DE PAILOWNIA PE TERENURILE AFECTATE ÎN URMA PROCESELOR EXTRACTIVE DIN ZONĂ
3.4. VALORIFICAREA RESURSELOR NATURALE PRIN TURISM BALNEAR
3.5. VALORIFICAREA RESURSELOR NATURALE PRIN EXPLOATAREA DURABILĂ A PĂDURILOR
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1
RESURSELE NATURALE. CONCEPT, CLASIFICARE, VALORIFICARE
Concept și clasificare
Resursele naturale reprezintă totalitatea zăcămintelor de minerale și de minereuri, a terenurilor cultivabile, a pădurilor și apelor de care dispune o anumită .
Resursele naturale sunt substanțe care apar în mod natural dar care sunt considerate valoroase în forma lor relativ nemodificată. O materie este considerată o resursă naturală atunci când activitățile primare asociate cu aceasta sunt extragerea și purificarea, ele fiind opuse creației. Mineritul, extragerea petrolului, pescuitul și silvicultura sunt în general considerate industrii ale resurselor naturale, în timp ce agricultura nu.
Resursele naturale sunt derivate din mediul înconjurător. Unele dintre ele sunt esențiale pentru supraviețuirea noastră în timp ce cele mai multe sunt utilizate pentru a satisface nevoile noastre. Resursele naturale pot fi clasificate în continuare în moduri diferite.
Unele resurse naturale, cum ar fi lumina soarelui și de aer pot fi găsite peste tot, și sunt cunoscute sub numele de resurse omniprezente. Cu toate acestea, cele mai multe resurse apar doar în zonele sporadice mici, și sunt denumite resurse localizate. Există foarte puține resurse, care sunt considerate inepuizabile – acestea sunt radiația solară, energia geotermală și aer. Marea majoritate a resurse sunt epuizabile, ceea ce înseamnă că au o cantitate finită, și pot fi epuizate dacă sunt gestionate necorespunzător.
Clasificare
Există mai multe metode de categorisire a resurselor naturale, acestea includ sursa de origine, stadiu de dezvoltare, și de regenerabilitate lor. Aceste clasificări sunt descrise mai jos. Pe baza originii, resursele pot fi împărțite în:
resurse regenerabile;
resurse neregenerabile.
Resursele regenerabile sunt în general resursele vii (de exemplu pești, păduri), care pot să se refacă dacă nu sunt supravalorificate. Resursele regenerabile pot să se refacă și pot fi folosite pe termen nelimitat dacă sunt folosite rațional. Odată ce resursele regenerabile sunt consumate la o rată care depășește rata lor naturală de refacere, ele se vor diminua și în cele din urmă se vor epuiza. Rata care poate fi susținută de o resursă regenerabilă este determinată de rata de refacere și de mărimea disponibilului acelei resurse. Resursele naturale regenerabile ce nu sunt vii includ solul, vântul, apa, mareele și radiația solară.
Resursele neregerabile – din această categorie fac parte minereurile si materialele nemetalice din litosferă, aer, apă, din care o anumită parte, denumita “rezervă”, este exploatată sau poate fi exploatabilă in condițiile tehnice si economice actuale. Dincolo de aceste rezerve, accesul la restul resurselor implică eforturi de cercetare, prospectare și dezvoltare tehnologică care impun costuri suplimentare, deseori foarte ridicate.
Ritmurile accelerate de exploatare, repartizarea foarte inegală a rezervelor si epuizarea previzibilă a unor rezerve ca cositor, mercur, platină, argint, heliu, plumb, cupru, zinc, petrol, gaze naturale, se reflecta in succesiunea unor “crize” de materii prime cu substrat tehnic si conjunctural.
Estimari moderate arată că, in majoritatea cazurilor rezervele nu vor satisface cererile decât numai timp de câteva decenii, in cazuri rare mai mult de un secol. Ritmul actual de creștere exponențială a cererii de materii prime poate fi ințeles prin urmatorul calcul: daca la cererea anuală actuală, pastrată constantă, o anumita rezervă ar ajunge un milion de ani, o creștere anuală de numai 3% a cererii ar epuiza resursa in numai 584 de ani.
Direcțiile in care se orientează cercetarile privind resursele neregenerabile au in vedere:
economisirea materialelor rare, epuizabile și recurgerea la înlocuitori;
extragerea complexului de substanțe utile din orice minereu;
recuperarea materialelor, posibila intre 50% si 100%;
dezvoltarea economic rentabilă a unor tehnologii si biotehnologii de extragere a materialelor din zacăminte sărace sau din apa oceanelor;
exploatarea nodulilor polimetalici de pe fundul oceanelor ce conțin, de exemplu (nodulii de mangan) – 25% mangan, 1% cupru, 1% nichel si 0,25% cobalt in cantitate de peste 10.000 tone/kmp;
exploatarea subsolului marin;
anticiparea si evitarea consecințelor haotice ale penuriei de materiale și ale impactului nedorit asupra mediului natural prin studii de evaluare a resurselor și rezervelor, de protecție a mediului, de dezvoltare echilibrată și durabilă a localităților in raport cu resursele.
Resursele naturale și dezvoltarea durabilă
Conform raportului Bruntland, document intitulat Viitorul nostru comun, „Dezvoltarea durabilă este un proces al schimbării, în care se exploatează resursele, se alege direcția de investiție, se orientează tehnologiile de dezvoltare și în care instituțiile au acțiuni convergente, sporind un viitor potențial pentru nevoile și dorințele umane”. Lucrarea analizează conceptul dezvoltării durabile, prezintă evoluția pe plan mondial a tratării problemelor mediului și propune unele concluzii. Spre exemplu, dezvoltarea durabilă subînțelege și faptul că industria, ca cea a mineritului, trebuie să utilizeze resursele cu grijă. Mineritul nu trebuie să pună în pericol sistemele de suport natural ale vieții – aerul, apa, solul, fauna și flora. Resursele minerale pot genera bunăstare substanțială, dar sunt epuizabile și neregenerabile. Pentru o dezvoltare durabilă, aceste resurse trebuie folosite astfel ca bunăstarea pe care o generează să poată substitui eficient resursele minerale epuizabile. Aceasta este desigur important în cazul țărilor care depind de resursele minerale pentru dezvoltarea lor economică.
Rădăcinile conceptului de dezvoltare durabilă își au originea în promovarea utilizării durabile a resurselor naturale. Regimurile juridice care vizează conservarea resurselor marine, viața sălbatică, protejarea habitatelor, protejarea moștenirii culturale și naturale, protecția zonei antarctice etc., au ca obiectiv protejarea resurselor mediului global și indică o acceptare largă la nivel internațional a utilizării durabile a resurselor naturale.
Definițiile utilizării durabile sunt variate, dar reflectă conceptul de echitate între generații.
În Convenția privind Biodiversitatea este menționat: „Utilizarea durabilă constă în utilizarea componentelor diversității biologice într-o manieră și cu o viteză care să nu conducă la declinul pe termen lung al resurselor biologice, menținând în consecință potențialul acestora de a îndeplini necesitățile și aspirațiile generațiilor prezente și viitoare.”
Deși conceptul de durabilitate este mai ușor de înțeles în cazul resurselor regenerabile, el are implicații majore și pentru resursele neregenerabile: „Resursele neregenerabile ale planetei trebuie exploatate în așa fel încât să se evite pericolul epuizării lor viitoare și să se asigure că beneficiile acestui tip de exploatare sunt împărțite de întreaga umanitate.”.
Dezvoltarea durabilă pune probleme comune tuturor țărilor, dar datorită căilor de dezvoltare diferite ale statelor lumii, țărilor industrializate le este solicitat să suporte o parte mai mare a problemelor imediate datorate utilizării neraționale a resurselor.
Într-una dintre cele mai controversate prevederi ale Declarației de la Rio, Principiul 7, țările dezvoltate recunosc explicit principala lor responsabilitate pentru prezenta degradare a mediului și necesitatea remedierii mediului.
Această responsabilitate se reflectă și în multe acorduri internaționale pentru protecția mediului. Multe dintre principiile, îndatoririle și obligațiile prezentate anterior sunt axate pe controlul poluării mediului.
La fel de importante pentru realizarea dezvoltării durabile sunt problemele privind utilizarea durabilă a resurselor naturale.
După toate estimările efectuate de specialiști în demografie, datorită creșterii rapide, populația globului va depăși cifra de 12 miliarde de locuitori în anul 2020 și va ajunge la valoarea de saturație, de 40 miliarde în anul 2040. Chiar în condițiile unui impact zero asupra mediului, Pământul nu va reuși să asigure resurse pentru toată populația.
De la publicarea documentului „Viitorul Nostru Comun”, dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv de interes mondial. Din punct de vedere al resurselor naturale regenerabile precum și al celor neregenerabile, dezvoltarea durabilă susține ideea că viteza de utilizare a resurselor nu trebuie să depășească în niciun fel capacitatea de a găsi noi resurse, substituții acceptabile sau noi metode de reciclare. În plus, trebuie făcute eforturi pentru a folosi tehnologii de procesare care prelungesc „viața” resurselor neregenerabile.
Dezvoltarea durabilă arată și faptul că industria, ca cea a mineritului, trebuie să utilizeze resursele cu grijă. Mineritul nu trebuie să pună în pericol sistemele de suport natural al vieții: aerul, apa, solul, flora și fauna. Resursele minerale pot genera bunăstare substanțială, dar sunt epuizabile și neregenerabile.
Pentru o dezvoltare substanțială, aceste resurse trebuie folosite astfel ca bunăstarea pe care o generează să poată substitui eficient resursele minerale epuizabile. Aceasta este desigur important în cazul țărilor care depind de resursele minerale pentru dezvoltarea lor economică.
În concluzie, pentru a da speranță în viitor planetei noastre, va trebui ca protecția și conservarea resurselor și mediului să fie o politică prioritară pentru toate domeniile de activitate umană, chiar înaintea ridicării nivelului de trai, transformând-o pentru fiecare individ printr-o educație continuă.
Sistemul de indicatori ai dezvoltarii durabile – eurostat
Obiective operaționale și targeturi subordonate obiectivului prioritar:
Obținerea și întreținerea unui avantaj competitiv prin îmbunătățirea eficienței resurselor, prin promovarea inovațiilor eco-eficiente;
Stoparea reducerii biodiversității și contribuirea la reducerea semnificativă a ratei biodiversității;
Evitarea generării deșeurilor și facilitarea utilizării eficiente a resurselor naturale aplicând conceptul de ciclu de viață prin promovarea reciclării și reutilizării resurselor naturale;
Îmbunătățirea eficiențeau noi metode de reciclare. În plus, trebuie făcute eforturi pentru a folosi tehnologii de procesare care prelungesc „viața” resurselor neregenerabile.
Dezvoltarea durabilă arată și faptul că industria, ca cea a mineritului, trebuie să utilizeze resursele cu grijă. Mineritul nu trebuie să pună în pericol sistemele de suport natural al vieții: aerul, apa, solul, flora și fauna. Resursele minerale pot genera bunăstare substanțială, dar sunt epuizabile și neregenerabile.
Pentru o dezvoltare substanțială, aceste resurse trebuie folosite astfel ca bunăstarea pe care o generează să poată substitui eficient resursele minerale epuizabile. Aceasta este desigur important în cazul țărilor care depind de resursele minerale pentru dezvoltarea lor economică.
În concluzie, pentru a da speranță în viitor planetei noastre, va trebui ca protecția și conservarea resurselor și mediului să fie o politică prioritară pentru toate domeniile de activitate umană, chiar înaintea ridicării nivelului de trai, transformând-o pentru fiecare individ printr-o educație continuă.
Sistemul de indicatori ai dezvoltarii durabile – eurostat
Obiective operaționale și targeturi subordonate obiectivului prioritar:
Obținerea și întreținerea unui avantaj competitiv prin îmbunătățirea eficienței resurselor, prin promovarea inovațiilor eco-eficiente;
Stoparea reducerii biodiversității și contribuirea la reducerea semnificativă a ratei biodiversității;
Evitarea generării deșeurilor și facilitarea utilizării eficiente a resurselor naturale aplicând conceptul de ciclu de viață prin promovarea reciclării și reutilizării resurselor naturale;
Îmbunătățirea eficienței resurselor;
Îmbunătățirea managementului și evitarea supraexploatării resurselor naturale regenerabile;
Contribuția efectivă la realizarea celor patru obiective globale privind pădurea.
Legatura dintre resursele naturale și creșterea economică:
Consumul de resurse naturale a alimentat creșterea economică și a scăzut îmbunătățirea condițiilor de viață pentru mulți cetățeni ai Europei. Dar folosirea nesustenabilă a acestor resurse a dus la schimbări ale multor ecosisteme. Apa este strâns legată de dezvoltarea economică, în special la nivel regional. Este un bun economic folosit pentru agricultură și acvacultură, pentru irigarea recoltelor și creșterea animalelor, dar este folosit și în industrie, pentru curățare sau ca intrări în procesul de producție și în generarea electricității. Sănătatea, agricultura, pescuitul și turismul sunt toate sectoare care pot avea o serie de avantaje de pe urma apei mai curate. Pe de altă parte, creșterea activității economice, dezvoltarea zonelor urbane și impactul creșterii rețelelor de transport sunt printre cauzele principale ale pierderii biodiversității.
Legatura dintre resursele naturale și dimensiunea socială
Deosebirile existente între categoriile socio-economice pot conduce la un acces inegal la resursele naturale;
Apa este un bun social principal, folosit pentru hidratare, igienă, gătit și din această cauză este în strânsă legătură cu sănătatea publică;
Îmbunătățirea calității (purității) apei de suprafață – măsurată prin cererea de oxigen biochimic în apa râurilor – are efecte directe asupra sănătății umane, apa fiind extrasă pentru a fi utilizată în gospodării, turism sau agricultură;
Poluarea apei poate induce riscuri la adresa sănătății.
Legatura dintre resursele naturale și schimbările climatice
Ca urmare a schimbărilor climatice, vor fi necesare extrageri tot mai mari de apă pentru irigații, ceea ce pune o presiune tot mai mare pe resurse;
Schimbările climatice adaugă la cele arătate anterior noi impacte antropomorfice asupra biodiversității;
Creșterea temperaturii oceanelor, schimbările climatice bruște ale apei schimbarea salinității adaugă noi riscuri și amenințări la adresa populațiilor de pești;
Ritmul de creștere a copacilor pădurilor depinde de sănătatea lor, de disponibilitatea substațelor nutritive, a apei,a luminii, factori ce pot fi afectați de schimbările climatice;
Totodată, schimbările climatice contribuie la slăbirea rezistenței copacilor (prin secetă, furtuni și paraziți).
Mediul și resursele naturale în procesul de dezvoltare durabilă
Mediul și resursele naturale alcătuiesc componentele principale ale funcționării sistemului economic. Acestea reprezintă „temelia naturală a activităților economice”, care pot avantaja sau restrânge dezvoltarea societății. În măsura în care îl considerăm pe om ca parte a mediului natural, putem aprecia că mediul natural are un rol determinant în dezvoltarea societății. De aceea este necesară:
Înțelegerea fundamentală a mediului natural și a interacțiunilor dintre sistemul social-economic și sistemele naturale; nu putem concepe creșterea economică și dezvoltarea durabilă numai prin creșterea cantității de bunuri pe locuitor, ci prin corelarea acestor cantități cu o serie de cerințe reale, raționale, în așa fel încât consecințele unui impact negativ asupra resurselor naturale să fie evitate sau menținute în limite minime;
utilizarea rațională și cu economicitate maximă a resurselor naturale, evitarea risipei și a dezordinii în gospodărirea lor; aceasta duce la obținerea din aceeași cantitate de materie primă și energie a unui volum mai mare de utilități sau de valoare adăugată, ca urmare a potențării muncii de prelucrare a acestora; în acest sens se impune necesitatea reducerii energointensivității unor produse, atragerea și valorificarea tuturor componentelor utile din zăcăminte, înlăturarea caracterului prea selectiv al tehnologiilor de prelucrare (prin crearea unor tehnologii integrative), recuperarea și refolosirea materialelor după scoaterea lor din uz, reciclarea deșeurilor și a unor reziduuri industriale;
prevenția și combaterea atât a degradării mediului natural provocată de om, cât și a celei produse din cauze naturale; prin adoptarea de tehnologii nepoluante și echiparea proceselor de producție generatoare de poluanți cu instalații împotriva poluării, valorificarea substanțelor utile existente în deșeurile provenite din activitatea de producție și consum și eliminarea efectelor negative ale reziduurilor nerecuperabile, realizarea și folosirea unor mijloace de transport cu un grad scăzut de poluare, precum și a unor substanțe chimice cu nocivitate și remanență cât mai reduse, instruirea și educarea cetățenilor în sensul înțelegerii mediului natural ca factor vital al activităților economico-sociale;
armonizarea intereselor imediate cu cele de lungă durată și permanente ale societății umane în utilizarea factorilor naturali de mediu: aer, apă, sol, subsol, floră, faună, peisaj, rezervații, monumente ale naturii; atragerea și valorificarea maximă a resurselor naturale trebuie să se facă privind spre viitor, printr-o politică de conservare eficientă, fără a afecta interesele generațiilor prezente.
În conceptul de dezvoltare durabilă, problematica mediului și a resurselor naturale își pune amprenta asupra redefinirii și determinării conținutului lor real, în condițiile evoluției sistemelor naturale.
1.2.2 Raportul nevoi – resurse în procesul dezvoltării durabile
Un tip de creștere extensiv, accentuat a dus în ultimele decenii, la o creștere impresionantă a consumului de resurse naturale, energetice și de materii prime, precum și la o creștere a dezechilibrelor ecologice și poluării.
Utilizarea excesivă s-a materializat într-un volum mare de resurse consumate, determinând contradicția dintre rezervele de substanțe existente și folosirea nerațională cu randamente nesatisfăcătoare în prezent. Exploatarea nelimitată a resurselor naturale, fără luarea în considerare a factorilor de mediu, a echilibrului ecologic a provocat efecte negative asupra solului, aerului, apei, florei, faunei, etc., cu mari pierderi în economie. A apărut astfel necesitatea reconsiderării problemelor refacerii condițiilor de mediu și a resurselor naturale, a redimensionării raportului nevoi – resurse prin combinarea optimă a factorilor cantitativi cu cei calitativi.
Se poate spune că omenirea nu este amenințată de lipsa de resurse, ci de irosirea fondurilor în alte direcții decât cele necesare rezolvării problemelor reale pe care le pun existența și dezvoltarea ei. Este necesară îmbinarea armonioasă, în funcție de condițiile fiecărei țări, fiecărei zone sau fiecărei perioade, a mai multe surse: petrol, cărbune, energie nucleară, geotermică, a mării, solară, etc. „optimizând de fiecare dată evantaiul opțiunilor atât din punct de vedere tehnic și economic cât și din cel al duratei resurselor și protecției mediului”. Una din cele mai ieftine resurse de care dispune omenirea și, în același timp, modalitatea de combatere a poluării termice este înlăturarea risipei de energie.
Dezvoltarea economică durabilă presupune găsirea unui echilibru al raportului nevoi – resurse, prin încercarea unei valorificări superioare a resurselor naturale, reducerea consumurilor de materii prime și energie, restructurarea și modernizarea producției, generalizarea recuperării și refolosirii tuturor materialelor rezultate din procesul de producție și consum. Recuperarea și reciclarea constituie una dintre metodele cele mai eficiente și mai avantajoase pentru economisirea resurselor neregenerabile, deoarece prin aceasta se realizează o economisire de energie și materii prime.
Evoluția raportului nevoi – resurse pune în evidență contradicția dintre nevoile sociale în creștere și resursele naturale într-un cadru național dat. Dinamica contradicției depinde de nivelul factorilor de producție atrași, nivel capabil să asigure satisfacerea optimă a nevoilor de consum. Nevoile de resurse naturale și de menținere a unui mediu natural sănătos trebuie corelate cu rezervele cunoscute exploatabile, iar ca perspectivă cu cele probabile.
În concluzie, pe măsura dezvoltării economice, trebuie trecut la o creștere calitativă structurată în care factorii eficienței economice să aibă o pondere importantă, care să contribuie la realizarea unei dezvoltări economice durabile.
Valorificarea resurselor naturale și eficiența utilizării lor
Comunitatea internațională a decis să trateze problemele mediului prin măsuri colective la nivel global, pe care a căutat să le definească și să le aplice prin intermediul unui cadru internațional adecvat. Acest cadru de acțiune la nivel internațional s-a format în timp și seaflă într-o evoluție dinamică, el cuprinzând măsuri legale, cu caracter obligatoriu, în forma tratatelor sau convențiilor sau cu caracter neobligatoriu, în forma declarațiilor, rezoluțiilor sau seturilor de linii directoare și orientări politice, măsuri instituționale și mecanisme de finanțare viabile. Comunitatea internațională s-a reunit pentru prima dată în 1972 la Conferința de la Stockholm privind mediul uman (Stockholm Conference on Human Environment), pentru a dezbate problema mediului global și a necesităților de dezvoltare. În urma conferinței au rezultat:
Declarația de la Stockholm, care conține 26 de principii;
Planul de Acțiune pentru Mediul Uman, ce are treicomponente:
programul pentru evaluarea mediului global(Earthwatch);
activitățile pentru managementul mediului;
măsurile de sprijin.
Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (United Nations Environment Programme – UNEP), al cărui Consiliu de Conducere și Secretariat au fost înființate în decembrie 1972, de Adunarea Generală a Națiunilor Unite;
Fondul Voluntar pentru Mediu (Voluntary Environment Fund), înființat în ianuarie 1973, în conformitate cu procedurile financiare ale Națiunilor Unite.
Toate acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru internațional pentru tratarea problemelor mediului. Conferința a recunoscut că problemele de mediu ale țărilor industrializate, cum sunt degradarea habitatelor, toxicitatea și ploile acide nu reprezintă probleme neapărat importante pentru toate țările, adică strategiile de dezvoltare nu îndeplinesc necesitățile și prioritățile țărilor și comunităților celor mai sărace. Conferința a fost dominată însă în principal de probleme de mediu și a condus la creșterea conștientizării publice în acest domeniu. De la înființarea sa, în baza recomandărilor Conferinței de la Stockholm, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu a desfășurat o serie de activități pentru a-și manifesta în cadrul sistemului ONU rolul său de catalizator și coordonator în domeniul mediului. Activitățile programului pot fi clasificate în două mari grupe, orientate astfel:
pe probleme sectoriale ale factorilor de mediu: poluarea apelor, a aerului și a solurilor (în special degradarea terenurilor);
pe probleme globale: ploi acide, epuizarea stratului de ozon, schimbările climatice, defrișarea și deșertificarea, conservarea biodiversității, traficul internațional de produse și deșeuri toxice și periculoase, protejarea mediului în perioadele de conflict armat. Problemele globale ale mediului au început să devină predominante și au creat necesitatea inițierii unor acțiuni suplimentare pentru creșterea conștientizării publice, care să determine comunitatea internațională să ia în timp util măsuri funcționale, atât pe plan internațional cât și național. Evaluarea efectelor acestor „noi” probleme ale mediului a condus la recunoașterea faptului că s-a realizat un progres prea redus în integrarea protecției mediului în politicile și activitățile de dezvoltare.
Summitul Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă, care a avut loc la Johannesburg în perioada 26 august – 6 septembrie 2002, a reunit 104 conducători ai statelor lumii și a avut ca principale rezultate:
• Declarația de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă;
• Planul de implementare a Summitului mondial privind dezvoltarea durabilă.
Summitul de la Johannesburg a reafirmat dezvoltarea durabilă ca fiind un element central al agendei internaționale și a dat un nou impuls pentru aplicarea practică a măsurilor globale de luptă împotriva sărăciei și pentru protecția mediului. S-a aprofundat și întărit înțelegerea conceptului de dezvoltare durabilă, în special prin evidențierea importantelor legături dintre sărăcie, mediu și utilizarea resurselor naturale. Guvernele au căzut de acord și au reafirmat un domeniu de obligații și ținte concrete de acțiune pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Prin Declarația de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea colectivă pentru progresul și întărirea celor trei piloni interdependenți ai dezvoltării durabile: dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și protecția mediului la nivel local, național, regional și global.
Prin Planul de implementare se urmărește aplicarea de măsuri concrete la toate nivelurile și întărirea cooperării internaționale, în baza responsabilităților comune, dar diferențiate, exprimate în Principiul 7 al Declarației de la Rio și integrarea celor trei pioni ai dezvoltării durabile. În acest sens, eforturile sunt cu precădere axate pe:
eradicarea sărăciei;
modificarea modelelor de producție și consum;
protejarea sănătății;
protejarea și managementul bazei de resurse naturale pentru dezvoltarea economică și socială.
Un important progres l-a constituit sprijinul pentru înființarea unui fond de solidaritate mondială pentru eradicarea sărăciei. De asemenea, opiniilor societății civile li s-a dat o importanță deosebită, ca recunoaștere a rolului esențial al societății civile în implementarea dezvoltării durabile și promovarea de parteneriate.
Patrimoniului de resurse naturale din România
Se estimează că rezervele de gaze naturale ale României se vor epuiza în 9,3 ani, iar cele de petrol în 19 ani. În privința resurselor de cărbune, în actualele condiții de producție, în 9 ani rezervele vor fi aproape terminate. Potrivit unui studiu BP, rezervele de gaze naturale ale României sunt de cinci ori mai mici decât în urmă cu 20 de ani, iar cele de petrol s-au înjumătățit. România are în exploatare aproape 80 de tipuri de resurse minerale, ape geotermale și naturale până la minereuri auro-argentifere, cuarț, calcar, marmură, lignit și minereuri de molibden sau de uranium.
Bihor este județul cu cel mai mare număr de resurse minerale, 22 de tipuri de resurse minerale, între ele aflându-se ape minerale plate, minereu de molibden, minereuri polimetalice și auro-argentifere. Județul Hunedoara se află pe locul al doilea, unde se exploatează 21 de tipuri de resurse naturale. De altfel, Hunedoara și Alba sunt singurele județe din România unde se gasesc minereuri auro-argentifere. În Bihor se găsesc minereuri polimetalice și auro-argentifere.
Pe a treia poziție se situeză Clujul, având 15 feluri de resurse minerale, de la nisip silicios, la gips, ape minerale terapeutice până la andezit industrial și de construcții.
La polul opus, cele mai sărace județe din punct de vedere al tipurilor de resurse minerale pentru care ANRM a eliberat licențe de exploatare se numără județul Vaslui, în subsolurile căruia se află argilă comună și Vrancea, Călărași și Dolj, care au doar nisip și pietriș, după cum reiese din datele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM).
În România rezervele de țiței și gaze naturale sunt în continuă scădere, potrivit estimărilor care se regăsesc în Strategia energetică pentru 2011-2035.
Un studiu al BP arată că rezervele de gaze naturale ale României mai ajung pentru o perioadă de 9,3 ani, iar cele de petrol pentru 19 ani, iar cele de cărbune, timp de 9 ani, în actualele condiții de producție.
Spre comparație, Polonia are rezerve de gaze naturale estimate să îi ajungă timp de 28,3 ani, Norvegia pentru 18,2 ani, iar pentru 6,1 ani. Arabia Saudită are rezerve pentru încă 80 de ani, în ritmul actual de producție, relevă studiul citat.
Tabel 1 – Estimarea rezervelor naționale de țiței și gaze naturale în România până în anul 2020
În România rezervele de gaze naturale au scăzut de la 0,5 trilioane de metri cubi (500 miliarde de metri cubi) la sfârșitul anului 1992, la 0,3 trilioane de metri cubi la sfârșitul anului 2002 și la 0,1 trilioane metri cubi la finele anului 2012, relevă studiul BP.
Tabel 2 – Rezervele estimate de gaze naturale
Producția de gaze naturale din România a scăzut în ultimii 10 ani cu 17%, de la 13,2 miliarde metri cubi în 2002, la 10,9 miliarde metri cubi în 2012.
Producția internă de gaze naturale în 2014 a fost estimată la 10,6 miliarde de mc, același volum fiind și în 2015, conform estimării autorității de reglementare în domeniu, menționate în Strategia energetică a României pentru perioada 2007-2020 actualizată pentru perioada 2011-2020.
Consumul de gaze naturale din România, în ultimii 10 ani, a scăzut cu 21%.
În timp ce în 2002 România consuma 17,2 miliarde metri de gaze naturale, în 2012 consumul a scăzut la 13,5 miliarde metri cubi.
Aproximativ 62,5% din totalul producției naționale de gazele naturale sunt extrase de pe teritoriul județului Mureș.
România are în prezent 59 de acorduri de concesiune petrolieră pentru perimetre de explorare, dezvoltare sau exploatare, acorduri aflate în diferite stadii și care presupun atât căutarea și extragerea de țiței cât și de gaze naturale.
Scopul atribuirii acestor acorduri este, potrivit autorităților, atingerea independenței energetice, în contextul în care România importă de la Gazprom circa 20% din necesarul de consum la prețuri mai puțin avantajoase decât alte state din regiune.
Rezervele rezervele cunoscute de petrol ale României, acestea erau, la finele anului 1992, de 1.200 milioane de barili, iar la finele anului 2012 au ajuns la 600 de milioane de barili. Cantitatea este estimată că s-ar termina în decurs de 19,1 ani, în actualele condiții de rpoducție, potrivit studiului BP.
La nivel mondial, rezervele cunoscute de petrol au crescut față de acum 20 de ani. Ele s-au majorat de la 1.039 mii de milioane de barili în 1992, la 1.668 mii de milioane de barili în 2012. Rezervele de țiței de la nivel mondial mai ajung, în actualele condiții de producție, pentru o perioadă de 52,9 ani.
România mai are rezerve cunoscute de cărbune de 291 de milioane de tone, care ne mai ajung pentru o perioadă de 9 ani, în actualele condiții de producție, potrivit studiului BP. Spre comparație, mai are rezerve cunoscute de cărbune de 2.366 de milioane de tone, suficiente pentru 72 de ani.
Tabel 3 – Rezervele de cărbune
România are zăcăminte totale de aproape 310 tone aur și peste 1.300 tone argint. România se află pe locul 35 în top 40 mondial al țărilor cu cele mai mari rezerve de aur la băncile centrale, cu o rezervă de aur de 103,7 tone.
Topul mondial al țărilor cu cele mai mari rezerve de aur deținute oficial are pe prima poziție Statele Unite ale Americii, care aveau, în septembrie 2013, o cantitate de 8.133 tone de aur, reprezentând 72% din totalul rezervelor lor, Germania – 3.390 tone aur (69% din total), Italia – 2.451 tone aur (67%), Franța – 2.435 tone (66%), China – 1.054 tone aur (1%), Elveția – 1.040 tone aur (9%).
În ceea ce privește minereurile auro-argentifere din subsolurile României, la începutul anului 2011 acestea erau estimate la 760 de tone.
În România, cele mai importante cantități de aur au fost găsite, de-a lungul anilor, în așa-numitul patrulater aurifer. Este vorba de o zonă din Munții Apuseni, care cuprinde minele din zona Roșia Montană, Bucium, Baia de Arieș, Almaș, Brad și Săcărâmb. După închiderea minelor de aur, înainte de aderarea României la UE, România nu a mai extras aur.
Fondul funciar
În privința fondului funciar, acesta cuprinde fondul forestier, fondul agricol, fondul apelor si fondul construcțiilor si al drumurilor etc.
Fondul forestier reprezinta terenurile acoperite cu padure, respectiv 26,4% din suprafața țarii, acestea fiind inegal răspândite:
– 65% in zona de munte;
– 28%in zona de deal;
– 7% in zona de campie.
Foiasele dețin o pondere de 69,5% iar rașinoasele 30,5%.
Regiunile cu cele mai reduse suprafețe forestiere sunt : Câmpia de vest-3,2%, Câmpia Bărăganului 3,5%, Câmpia Moldovei 5%, Podișul Dobrogei 12% .
Capacitatea de regenerare a pădurilor existente este de 28 mil. m3/an, mult sub cantitatea care se exploatează anual necesitând măsuri urgente pentru raționalizarea acestora și reîmpadurirea suprafețelor defrișate.
1.4.2. Fondul agricol
Cuprinde terenurile arabile, viile si livezile, pajiștile (pașunile și fanețele naturale).Toate aceste terenuri sunt afectate de secete din 7,1 milioane de hectare doar 200 000 ha mai sunt irigabile datorita devalizarii celorlalte sisteme de irigatii existente inainte de 1990,aproximativ 3,2 mil ha,eroziune,poluare,alunecari de teren, exces de umiditate,saturate.Pajistile prezinta o mare importanta economica pentru sectorul zootehnic si detin, in zonele montane 80%din terenurile agricole, 40%din terenurile de deal si podis.Alte resurse importante ale biosferei sunt plantele melifere circa 200 de specii si cele medicinale circa 300 de specii precum si elementele faunistice care formeaza fondul cinegetic si cel piscicol.
CAPITOLUL 2
MANAGEMENTUL DURABIL AL RESURSELOR NATURALE. CONCEPT, METODE ȘI OPȚIUNI DE VALORIFICARE
2.1. Dezvoltarea durabilă. Concept, principii, obiective
Societatea umană s-a dezvoltat mai întâi după modelul unui ecosistem natural complet, în cadrul unei economii naturale, de tip agrar, dar și-a modificat și diversificat opțiunile într-o direcție care a erodat tot mai mult armonia dintre om și natură. Altfel spus, s-au depășit deseori limitele optime de creștere, dezvoltare, organizare și funcționare ale unui sistem viu, iar natura sancționează principiul optimalității, prin creșterea expunerii periculoase la intervențiile unor factori dăunători sau nocivi. Acesată situație a atras atenția opiniei publice asupra necesității adoptării unor puncte de vedere și acțiuni specifice orientate spre schimbarea către o economie prietenoasă cu mediul.
Dezvoltarea durabilă este un subiect de actualitate și de profundă maturitate, preocupările față de el datează de aproape 40 de ani când, la Conferința asupra Mediului de la Stockholm (1972) s-a punctat necesitatea imediată de a demara acțiuni la nivel global menite să răspundă problemelor ridicate de deteriorarea mediului natural, de prevenire a agravării dezechilibrelor ecologice și de asigurare a echilibrului ecologic pe Terra. Aceste acțiuni au devenit o preocupare majoră a omenirii al cărui moment de referință îl constituie Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare, desfășurată la Rio de Janeiro, în 1992. Acesta marchează o nouă viziune de dezvoltare a țărilor lumii contemporane în sensul că, dezvoltarea economică și protecția mediului au fost fundamentate pe un nou concept, cunoscut sub denumirea de dezvoltare durabilă, adoptându-se, în acest sens, Agenda 21 și Declarația de la Rio de Janeiro, documente program ale dezvoltării durabile.
În timp, formularea conceptului a cunoscut o perfecționare continuă, prin noi precizări, noi instrumente de înfăptuire a dezvoltării durabile și noi direcții de acțiune precum cele înscrise în Declarația de la Johannesburg privind Dezvoltarea Durabilă a lumii contemporane. În cadrul acestui document, referitor la agricultură s-a subliniat ideea că „agricultura joacă un rol esențial în acoperirea nevoilor populației globului aflate în plină creștere, și este legată de eradicarea sărăciei, în special în țările în curs de dezvoltare … O agricultură viabilă și o dezvoltare rurală pe măsură sunt esențiale pentru implementarea unor abordări integrate ale creșterii producției alimentare și siguranței alimentelor într-o manieră ecologic viabilă” .
O amprentă puternică în ceea ce privește formularea conceptului de dezvoltare durabilă este cea din Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare a ONU, cunoscut sub denumirea de Raportul Brundtland, în care se consemnează ideea potrivit căreia „umanitatea are capacitatea de a realiza o dezvoltare durabilă – de a garanta satisfacerea necesităților actuale fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități”.
Astfel, dezvoltarea durabilă este înțeleasă ca un nou tip de creștere economică, radical opus actualului tip, care a dominat economia secolelor al XIX-lea și al XX-lea, circumscris „folosirii resurselor naturale ale planetei, a formelor de energie convenționale și a celor neconvenționale, concomitent cu protejarea și conservarea mediului înconjurător”.
De la apariția primelor formulări privind conceptul de dezvoltare durabilă și până în prezent, conținutul acestuia a cunoscut o perfecționare continuă, s-a îmbunătățit atât prin formulare cât mai ales prin conținut exprimată în numeroase interpretări. Partea comună a acestor interpretări o reprezintă viziunea globală, prin care se reliefează interdependențele complexe și dinamice dintre economie, ecologie și social-uman. Partea specifică a lor constă din diferențierea punctelor de vedere prin care este abordată durabilitatea, astfel:
economic, se bazează pe principiul generării unui venit maxim în condițiile menținerii capitalului (fizic, natural, uman). Acumulările trebuie să depășească consumurile, ceea ce presupune o abordare sub aspectul eficienței economice;
ecologic, se bazează pe susținerea sistemelor biologice naturale și antropizate, context în care dezvoltarea durabilă este abordată sub forma unei populații în continuă creștere și a unui consum de resurse ce diminuează stocurile și potențialul de refacere, cu consecințe nedorite asupra echilibrului ecologic general. În tendința de a oferi cât mai multe oportunități generațiilor viitoare, se înscrie și conservarea biodiversității globale, indiferent de avantajele cunoscute, în prezent, pentru unele specii;
socio-cultural, se bazează pe menținerea stabilității sistemelor sociale, educaționale și culturale;
moral și spiritual, se bazează pe relația cu valorile etice ale comportamentului uman, ca factor de sporire a eficienței muncii sociale;
temporal, se bazează pe perfecționarea sistemului de indicatori de măsurare a durabilității utilizați la evidențierea mărimii proceselor de înlocuire și reînnoire în raport cu cele de depreciere, primele să depășească sau cel mult să fie egale, pe termen scurt, comparativ cu celelalte.
In concluzie putem afirma că durabilitatea este abordată în literatura economică și ecologică, și nu numai, și considerată pe drept cuvânt esențială în elaborarea unor politici de dezvoltare.
În esență dezvoltarea durabilă, evidențiază necesitatea integrării armonioase a dezvoltării economice, a guvernării responsabile, a asigurării coeziunii sociale și a binomului om-natură, relevate de principiile dezvoltării durabile, formulate în cadrul Agendei 21 a Conferinței Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro (1992). Printre aceste principii se înscriu:
oamenii trebuie să se afle în centrul tuturor inițiativelor de dezvoltare;
căutarea soluțiilor pentru rezolvarea problemelor să se facă printr-o abordare holistică, făcând apel la știință și tehnologie;
încurajarea comunităților umane de a-și recunoaște valorile culturale, morale și spirituale;
capacitatea comunităților de autodeterminare prin respectarea drepturilor la propria dezvoltare;
suveranitatea națională presupune asigurarea securității oamenilor și a calității mediului;
egalitatea dintre sexe;
pacea, ordinea și unitatea națională;
justiția socială, echitatea spațială, intra și intergenerațională, care să asigure distribuția echitabilă a resurselor și oferirea de oportunități egale pentru membrii societății;
participarea democratică la luarea deciziilor;
viabilitatea instituțională care să asigure convergența de interese a diferitelor grupuri;
dezvoltarea economică viabilă, bazată pe echitate între comunități, vârste, clase sociale, grupuri etnice, zone geografice, generații etc.;
distribuția populației umane astfel încât să nu depășească capacitatea de suport a mediului;
sănătatea ecologică, prin recunoașterea naturii ca o moștenire comună pentru generațiile viitoare;
echitatea între zone biogeografice în managementul resurselor naturale;
cooperarea globală a națiunilor de pe Terra.
Principiile dezvoltării durabile fac obiectul unor largi discuții și dezbateri, pe plan național și internațional dar, în termeni generali, acestea sunt, în prezent, bine stabilite și conceptualizate.
Diferitele definiții privitoare la durabilitate sunt abordate „în viziunea reconcilierii dintre economie și mediul înconjurător pe o nouă cale care să susțină progresul uman, nu numai în câteva locuri și pentru câțiva ani, ci pentru întreaga planetă și pentru un viitor îndelungat”, ceea ce înseamnă și realizarea unui set de obiective economice și sociale, și care se referă la asigurarea:
creșterii economice cu luarea în considerare a conservării și protejării resurselor naturale;
cerințelor esențiale de muncă, hrană, energie, apă, locuințe și asistență medicală pentru oameni;
unei noi calități a proceselor de creștere economică;
creșterii controlate a populației;
conservării și sporirii rezervei de resurse;
restructurării tehnologice și menținerii sub control a posibilelor riscuri;
abordării integrate a protecției mediului înconjurător, creșterii economice și necesarului de energie.
Toate acestea pot conduce la noi oportunități, dar și la dispariția multor aspecte familiare ale vieții economice. Astăzi, în spațiul european, principiul integrării mediului înconjurător în politicile Uniunii Europene reprezintă baza acțiunilor desfășurate de Comunitate în ceea ce privește mediul natural. Tratatul de la Amsterdam prevede integrarea protecției mediului înconjurător în cadrul politicilor și activităților Comunității Europene. Obiectivul principal este dezvoltarea durabilă, și anume asigurarea pentru creșterea presentă nu pune în primejdie generațiile viitoare. Încă din februarie 1985, în cazul prezentat de Asociația franceză în apărarea intereselor în ceea ce privește arderea deșeurilor de petrol, Curtea de Justiție a hotărât necesitatea protecției mediului incojurator.
2.1.1 Abordarea economică a dezvoltării durabile
Dezvoltarea economică a înlocuit termenul de creștere economică, după anii 1960 și este definită drept: „Noțiune mai complexă, ce include și aspecte calitative pe lângă cele cantitative luate în considerare în aprecierea creșterii economice, presupunând și schimbări de structură ale economiei (pe ramuri, subramuri etc.), dezvoltarea se dovedește un obiectiv ceva mai greu de atins.”
Dezvoltarea economică este importantă pentru orice societate, însă beneficiile ei trebuie să fie mai mari decât costurile, inclusiv costurile legate de conservarea și protecția mediului. Subliniem faptul că omenirea în prezent se confruntă, ca urmare a unei impetuoase dezvoltări, economice cu o degradare masivă a mediului, iar dezvoltarea durabilă – concept formulat la finele secolului al XX –lea are dificila sarcină de a armoniza două realități paralele: activitatea economică și mecanismele ecologice.
Dezvoltarea durabilă are ca scop „maximizarea bunăstării ca rezultat al activității economice, concomitent cu menținerea sau creșterea în timp a stocului de active economice, ecologice și socioculturale și satisfacerea nevoilor de bază ale săracilor.” Din acest punct de vedere, durabilitatea include două funcții, la fel de importante: distribuirea echitabilă a rezultatelor economice și limitarea impactului negativ asupra mediului.
Dezvoltarea economică depinde de mediul natural al ființei umane, de calitatea acestuia si, în consecință, orice activitate economică nechibzuita, irațională, provoacă, de regulă, dereglări în natură și în economie. Orice încalcare a raporturilor dintre economie și mediu generează, mai devreme sau mai târziu, disfuncționalități economice, sociale și ecologice, cu profunde efecte dăunătoare asupra individului și societății omenești.
Trecerea la dezvoltarea durabilă marchează intrarea omenirii în era mediului înconjurător, în care riscurile dezvoltării trebuie diminuate, tot mai puternic sau chiar înlăturate. La acest nivel, principalii beneficiari ai serviciilor naturale, locuitorii, nu sunt principalii factori decidenți, ci, în anumite cazuri, „forțele economice externe și politicile guvernamentale pot copleși cele mai bune intenții ale comunităților locale”.
Pentru ca dezvoltarea să poată avea loc în condiții mai bune pentru generația actuală, fără a distruge șansele generațiilor viitoare, se impun următoarele deziderate:
În cadrul sistemului social – consensul privind:
Valorile fundamentale;
Condiții de trai sănătoase;
Progresul uman.
În plan economic:
Fundamentarea procesului economic pe munca omului și prin utilizarea resurselor regenerabile;
Rentabilitatea pe termen lung.
În plan ecologic:
Menținerea biodiversității;
Sănătatea oamenilor;
Asigurarea unei calități a aerului, a apei și a solului care să permită și generațiilor viitoare o viață sănătoasă.
2.2. Metode de identificare și valorificare a resurselor naturale
Metodele și tehnicile managementului strategic sunt utilizate de către factorii de răspundere ai dezvoltării rurale, pentru a avea o imagine de ansamblu și a identifica factorii critici cu impact asupra ruralului. Alegerea metodelor în evaluarea strategică a spațiului rural depinde de caracteristicile acestuia printre care amintim: tipologia spațiului rural, nivelul educației antreprenoriale și deprinderile populației rurale, mărimea și structura demografică a acestora, proprietatea asupra pământului, capacitatea de mobilizare microregională în proiecte de dezvoltare.
Elaborarea unor strategii de dezvoltare rurală, echitabile trebuie să se bazeze pe o serie întreagă de date, concentrate în baze de date informaționale veridice, și multilaterale, care prin interpretare să se poată constitui într-un suport pentru construirea unui sistem de indicatori care să exprime cantitativ, dar mai ales calitativ, multiplele aspecte de stare, structură, dinamică și comportament a dezvoltării rurale.
2.2.1 Modelul PESTEL
Reprezintă un proces de analiză profundă a componentelor ce influențează direct, respectiv indirect dezvoltarea spațiului rural cercetat (mediul extern) evidențiind factorii: politic, economic, social, tehnologic, de mediu (environment), de egalitate și legislativ.
Deciziile strategice și operaționale depind de condițiile tehnologice și, din ce în ce mai mult, de schimbările în nivelul de cunoștințe și tehnologie. Poziția competitivă și adaptarea tehnologică sunt strâns legate pe piețe cum sunt cele ale electronicelor, telecomunicațiilor, bunurilor de consum curent sau serviciilor de securitate. Instrumentul de analiză strategică PESTEL a fost dezvoltat, pentru a permite organizațiilor să identifice și să înțeleagă forțele macroeconomice cu impact asupra lor. Acest model reprezintă un prim pas în crearea unei noi strategii, deoarece fixează cadrul în care se operează și se vor lua decizii.
Prin urmare, în cadrul celor șase categorii de factori de mediu cu care operează analiză PESTEL pot fi avute în vedere și analizate următoarele influențe:
1. Factori politici: stabilitatea politică, politică externă a țării, politică economică și socială, relațiile dintre guvern și întreprindere, influență partidelor și a alianțelor politice etc.;
2. Factori economici: intervenția statului în economie, rată de creștere economică, inflația, rată dobânzii, cursurile de schimb valutar și fluctuațiile acestora, piețele financiare, rată șomajului, costul și calificarea forței de muncă, costurile energiei, transportului, ale materiilor prime etc.;
3. Factori socio-culturali: structura demografică, structura populației pe medii sociale, învățământul și nivelul educației, sănătatea, schimbarea stilului de viață, tradițiile și mentalitățile, distribuția veniturilor etc.;
4. Factori tehnologici: politică investițională guvernamentală, viteză de transfer a tehnologiilor, impactul tehnologiilor asupra produselor și costurilor, noi tehnologii,produse și brevete de invenții, rată de înnoire a produselor, rată de înlocuire a echipamentelor, potențialul de cercetare-dezvoltare în industrie etc;
5. Factori ecologici și de mediu: cantitatea, calitatea și structura resurselor naturale, politicile ecologice și de protecție a mediului înconjurător, deșeurile, consumul și sursele de energie etc;
6. Factori juridici: legislația în domeniul concurenței, al fiscalității, al protecției proprietății intelectuale, reglementările din domeniul dreptului muncii, privind salarizarea, protecția socială și securitatea în muncă, legislația în domeniul protecției consumatorilor etc.
2.2.2 Metoda analizei SWOT
Analiza SWOT reprezintă o metodă de audit a organizației și a mediului acesteia, fiind considerată prima etapă a planificării strategice. Metoda îi ajută pe specialiști (marketeri) să se concentreze asupra aspectelor relevante; odată identificate, acestea se transformă în obiective de marketing. Poate fi folosită împreună cu alte metode de audit și analiză, cum ar fi analiza și modelul lui Porter.
Deși originile analizei SWOT sunt destul de neclare, Ken Andrews este privit, în general, ca fiind pionierul analizei SWOT. În 1971 el a fost unul dintre primii teoreticieni de strategii care a articulat formal conceptul de concordanță strategică între resursele și potențialul unei firme și mediul extern. El a argumentat că aceasta metodologie este o abordare sănătoasă pentru a determina o strategie-nișă, modul cel mai bun pentru o firma de a-și folosi punctele sale forte pentru a exploata oportunitățile, dar și cea mai eficientă pentru a-și apăra de diverse amenințări externe propriile puncte slabe, dar și forte.
Analiza SWOT are două dimensiuni:
analiza factorilor interni, adică a punctelor forte (strenghts) și a punctelor slabe (weaknesses);
analiza factorilor externi, reprezentați de oportunitățile (opportunities) și amenințările (threats) cu care organizația se confruntă.
Totuși, analiza SWOT poate fi extrem de subiectivă și nu trebuie să fie utilizată ca singurul instrument de analiză și planificare.
Analiza SWOT poate fi abordată din mai multe perspective:
perspectivă strategică, deoarece permite identificarea strategiilor și cuprinde, la rândul său: viziunea (orientările viitoare, strategiile etc.), motivația (acceptarea, atitudinea politică, valorile sociale și culturale), obiectivele (siguranța locurilor de muncă, îmbunătățirea condițiilor locale).
perspectivă calitativă, deoarece descrie punctele forte, slăbiciunile, oportunitățile și amenințările și este utilizată pentru identificarea strategiilor de dezvoltare regională din Europa. Aceasta cuprinde:
finanțarea: niveluri de finanțare, promovarea proiectelor, concursurile de proiecte, participanții, evaluarea etc.
înzestrarea cu forță de muncă: calificarea, piața forței de muncă, competențe educaționale etc.
aplicațiile concrete: servicii, structuri, centre operaționale locale etc.
perspectivă cantitativă, ca prim efort de standardizare a acestei metode, deoarece înglobează informații cantitative ce se referă la: infrastructura tehnică, premise sociale, organizaționale, legale și regionale (protecția datelor, date regionale elementare, cooperarea etc.)
Identificarea punctelor forte, punctelor slabe, a oportunităților și amenințărilor
Primul pas în utilizarea unei analize SWOT pentru evaluarea strategiilor existente și a celor viitoare posibile implică listarea și evaluarea punctelor tari, a slăbiciunilor, oportunităților și amenințărilor.
Puncte forte
Punctele forte reprezintă avantajul distinctiv al unei organizații din punct de vedere al activității sau resurselor pe care le are, care sunt superioare competiției.
Punctele forte sunt de fapt resurse sau capacitați pe care le are organizația și care pot fi folosite efectiv pentru a-si atinge obiectivele în ceea ce privește performanța.
Identificate prin prisma poziției relative a organizației analizate față de competitorii săi, punctele forte se manifestă ca avantaje (atuuri) competitive în raporturile ei cu concurența.
Pentru identificarea punctelor forte, pe lângă analiza documentelor și situațiilor financiare ale firmei se mai pot utiliza următoarele întrebări:
• Ce avantaje deține organizația analizată?
• Ce „merge bine” în organizația analizată?
• La ce resurse importante are acces organizația analizată?
• Ce puncte forte văd ceilalți la organizația analizată?
Analiza presupune și delimitarea din ansamblul avantajelor competitive deținut de organizația a acelui atribut în care ea excelează și care corespunde combinației de puncte cheie de succes din domeniul de activitate al acesteia. Acest atribut definește competența distinctivă (specifică) a organizații analizate, care îi asigură o poziție de superioritate deplină, de multe ori de lider, în competiția economică din sectorul în care operează.
Puncte slabe
Un punct slab reprezintă o limitare, o greșeală sau un defect în cadrul organizației care o împiedică să-și atingă obiectivele. Reprezintă ceea ce nu face bine organizația sau punctele în care are capacitați sau resurse inferioare în comparație cu competiția.
Cele mai periculoase slăbiciuni sunt cele care se referă la combinația de elemente cheie de succes specifice sectorului de activitate în care acționează.
Ele sunt prezentate sub denumirea de vulnerabilități cheie.
Pentru identificarea punctelor slabe ale unei organizații se pot utiliza și întrebările:
• Ce elemente poate să-și îmbunătățească organizația analizată?
• Ce merge foarte prost în organizația analizată?
• Ce trebuie să evite organizația analizată?
Identificarea celor mai importante puncte slabe ale firmei analizate și în special a vulnerabilităților cheie cu care se confruntă, a cauzelor care le-au generat și a acțiunilor ce urmează a fi întreprinse pentru atenuarea sau eliminarea lor reprezintă una dintre cerințele de bază ale evaluării potențialului organizației. Neglijarea acestora poate afecta grav evoluția în viitor a firmei și situația sa economico-financiară.
Oportunități
Oportunitățile includ orice situație curentă sau viitoare favorabilă în mediul organizației cum ar fi o tendință, schimbare sau o necesitate de care nu s-a ținut cont, care sprijină cererea pentru un produs sau serviciu și permite organizației să-și îmbunătățească poziția sa competitiva.
Pentru identificarea oportunităților se pot pune următoarele întrebări:
• Care sunt tendințele interesante pe care le identificați?
• Unde există oportunități ce pot avantaja organizația analizată
Oportunitățile pot veni din schimbări în tehnologie și piețe, la nivel micro și macroeconomic; schimbări în politicile guvernamentale ce afectează domeniul de activitate al organizației analizate; schimbări ale modelelor sociale, profilurilor populației, ale felului de viață etc., evenimente locale.
Ocaziile pot apărea în diferite domenii – economice, sociale, politice, tehnologice, etc. – ale mediului larg și ale celui de competiție. Un loc important în sfera ocaziilor mediului concurențial îl dețin oportunitățile de piață care, atunci când organizația urmărește valorificarea lor, se concretizează în adoptarea unor strategii de extindere a piețelor existente sau de pătrundere pe noi piețe caracterizate prin numite nevoi primare, similare sau diferite în raport cu cele curente.
Amenințările
Reprezintă o primejdie ce poate apărea ca urmare a unei evoluții sau tendințe nefavorabile a acesteia, care, în lipsa unei reacții de contracarare sau apărare din partea firmei, va provoca o daună în activitatea acesteia, concretizată, spre exemplu, în deteriorarea situației financiare, reducerea vânzărilor, scăderea cotei de piață, etc.
O amenințare include o situație nefavorabila, tendința sau schimbare iminenta în mediul unei organizații care prejudiciază sau poate prejudicia ori amenința abilitatea organizației de a concura. Poate fi o bariera, o constrângere care poate provoca probleme, pagube, prejudicii, organizației.
Pentru identificarea amenințărilor se poate recurge la întrebări referitoare la tipurile de obstacole ce care se confruntă organizația analizată, cum acționează principalii săi competitori, care sunt specificațiile produselor sau serviciilor organizației analizate pe cale să se schimbe; dacă schimbarea tehnologică îi afectează poziția, dacă are probleme cu datoriile sau cu fluxul de numerar sau dacă vre-unul dintre punctele slabe ar putea să-i afecteze în mod serios afacerea.
.
CAPITOLUL 3
MANAGEMENTUL RESURSELOR NATURALE ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ A LOCALITĂȚII OCNELE MARI
3.1. Prezentarea localității
3.1.1 Așezare geografică
Orașul este așezat în partea central-sudică a României, în zona Subcarpaților Vâlcii, de-alungul văii "Pârului Sărat".Ocnele Mari este unul din cele mai vechi orase ale Olteniei, situat la 12 km de Ramnicu-Valcea. A fost redeclarat oraș în anul 1960, după ce în anul 1948 fusese transformat în comună. Așezarea se află într-o depresiune, la o altitudine de circa 320 m, fiind străjuită de dealuri cu o altitudine între 400 și 600 m.
Sub aceste dealuri se află un masiv de "sare" de circa 600 m grosime, care constituie principala resursă naturală a locului și care fost exploatată din cele mai vechi timpuri, dând dealtfel și numele localității ("ocnă" înseamnă "mină de sare"). În Ocnele Mari se poate ajunge folosind drumul DN 67, distanța față de Râmnicu Vâlcea fiind de 8 km. În limitele actuale orașul Ocnele Mari se învecinează: la nord cu comună Păușești-Măglași, la est și sud cu municipiul Râmnicu Vâlcea, iar la vest cu comună Mihăiești și comună Bunești.
3.1.2 Istoric
Deși este atestat documentar abia în secolul XV, printr-un document redactat între anii 1402 – 1418, semnat de Mircea cel Bătrân, orașul este locuit încă din timpuri îndepărtate. Între dealurile care îl înconjoară, pe Valea Bradului, au fost găsite urme ale unei așezări din epoca neolitică (unelte din piatră, topoare, vârfuri de lance, cuțite sau vase confecționate din lut ars). În zona cetății Buridavei a fost descoperită o necropolă unde s-au găsit diferite obiecte cu valoare arheologică precum: ulcioare, cești și blide din lut ars și un mare depozit subteran de cereale, construit în tuful calcaros al dealului. Aceasta cetate dacică face parte (alături de cele de la Tetoiu și Grădiștea) din fortărețele care au constituit un ingenios sistem defensiv în partea sud-estică a reședinței regilor daci, Sarmisegetuza Regia, din Munții Orăștiei. Materialul arheologic descoperit la Buridava este excepțional de bogat, de variat și de original, oglindind, pe de o parte, particularitățile locale, pe de altă parte integrându-se în marea unitate etno-culturală a dacilor. În așezări au fost identificate locuințe patrulatere care erau construite din bârne groase. În fiecare locuință au fost găsite numeroase vase, întregi sau fragmente, lucrate și ornamentate după vechea tradiție. Încă din secolul al III-lea î.e.n. olăritul a devenit un meșteșug propriu-zis, la Ocnița găsindu-se și o bogată colecție de ceramică pictată. Despre complexul dacic de la Ocnița se spune că este, deocamdată, singurul loc unde s-a descoperit a cantitate așa de mare de ceramică pictată. În centrul de la Ocnița de azi funcționau ateliere metalurgice, dovadă fiind numeroasele unelte găsite: seceri, cuțite, scule de lucrat lemnul, datând cu mult înainte de vremea lui Burebista, precum și o mare cantitate de zgură de fier și creuzete folosite în metalurgie.
3.1.3 Relief
Așezarea se află într-o depresiune, la o altitudine de circa 320 m, fiind străjuită de dealuri cu o altitudine cuprinsă între 400 și 600 m. Privit de sus, teritoriul acestei localități se aseamănă cu o "căldare" în poziție normală, fiind închisă pe margini cu șiruri neîntrerupte de dealuri ce au o înclinație de până la 45°. Cordonul de dealuri ce înconjoară orașul Ocnele Mari se deschide ca o potcoavă, numai în partea de sud-est în direcția pârâului Sărat, care izvorăște din nordul cartierului Luncă, străbate orașul și se varsă în râul Olt. Pe lângă apele curgătoare, specifice zonei sunt și lacurile dulci și sărate. Lacul Doamnei cu apă dulce, de pe dealul Gura Suhașului este amintit în documentele istorice încă din 1497. Lacurile sărate au luat naștere în zona masivelor de sare, prin acumularea apei în fostele saline. De asemenea, ca urmare a constituției litologice, agenții modelatori au creat o serie de forme de microrelief, din care cele mai spectaculoase sunt eroziunile liniare din punctul numit La Evantai.
3.1.4 Clima
Orașul se află într-o zonă cu un climat temperat continental de dealuri. În sezonul de vară temperatura medie este de plus 20 oC, umiditatea atmosferică este scăzută, iar vânturile sunt foarte slabe. Predomină zilele senine, precipitațiile sunt neînsemnate cantitativ, cele mai mari cantități înregistrându-se la începutul și sfârșitul sezonului. În aer sunt prezenți ionii de clorură de sodiu.
3.1.5 Resursele naturale
După cum se știe, cea mai importantă dintre resursele naturale din această zonă este sarea și ocupă, prin valorificarea superioară, un loc însemnat în economia orașului. Sarea este principala materie primă ce se folosește în industria chimică. În combinație cu ea se obțin pe plan mondial peste 85 produse chimice. Aici se află un masiv de sare cu o lungime de peste 6 km, o lățime de 1,5 km și o grosime ce depășește 400-500 m. Acest masiv începe de la est unde se mai văd și astăzi gurile "Ocnele Mici"(Cărpiniș) și se prelungește pe sub dealurile cartierelor: Buda, Teica, Ocnița, Luncă, spre Teiuș. La început, extracțiile de sare se făceau mai mult pe văile din apropierea Pârâului Sărat unde apăreau izvoare sărate, care indicau că sarea se găsește mai la suprafața solului. Primele lucrări științifice despre zăcământul de sare din Ocnele Mari datează din anul 1883, dar exploatarea sării se realiza aici încă din perioada neoliticului, având în vedere uneltele găsite în zonă. În evul mediu, exploatarea sării devine monopol domnesc. Se spune că Mircea cel Bătrân a plătit cu bolovani de sare construirea cetății . Prima gură de mină (ocnă) s-a săpat la începutul secolului al XVII-lea la Cărpiniș, apoi o altă care s-a prăbușit, creându-se un lac sărat numit "din brazi". A urmat cea de pe proprietatea Eforiei Spitalelor Civile. În 1837 sunt săpate 5 puțuri în formă de clopot pentru extracția sării, iar 10 ani mai târziu domnitorul Gheorghe Bibescu modernizează exploatarea, introducând sistemul de camere cu profil ogival și puțuri pentru drenajul apelor. Exploatarea în mina de la Ocnele Mari, cunoscută ca "ocna sistematică" a durat până în 1895, când lucrările de extracție a sării se mută în mina Sf. Ioan cel Nou, dotată cu prima mașină de extracție cu aburi din tară, unde lucrările se executau în camere în formă de clopot. Această exploatare durează până în 1938. Din anul 1933 începe săparea puțului la mână "1 Mai", din care s-au deschis camere cu profil trapezoidal, exploatarea făcându-se aici până în anul 1963. În 1959, intră în exploatare câmpurile de sonde pentru alimentarea cu saramură a platformei de produse sodice Govora.
O altă resursă naturală a locului este tuful calcaros ("malul" cum îl numesc localnicii), exploatat in trecut pentru diferite produse industriale, în special pentru materiale de construcții.
3.1.6 Flora și faună
Dealurile sunt acoperite cu păduri de goruneto-făgete cu arbuști și flora ierboasă specifică. Evidențiem aici vegetația terenurilor sărăturoase, care este formată din: bălănică (Puccinelia distans), pipirigul (Bulbbschoenus maritimus), brânca, sau iarba sărată (Salicornia herbacea), ghirinul (Suaeda maritima), pelinul (Artemisia maritima), ghimparita (Crypsis aculeata), ghizdeiul de sărătură (Lotus tenuis), ierboiul de bahna (Beckmania eruciformis). Fauna pădurilor de goruneto-făgete este și ea destul de bogată. Dintre mamifere cele mai răspândite sunt: vulpea, viezurele, iepurele, căprioara, mistrețul, pisica sălbatică, veverița, etc. În zona tufăriilor golașe își face cuibul prigoria (Merops apiaster), iar în apa sărată a lacurilor trăiește crustaceul Artenia salina.
3.2 Diagnoza socio-economică – metoda PESTEL și analiza SWOT
3.2.1 Metoda PESTEL
Reprezintă un proces de analiză profundă a componentelor ce influențează direct, respectiv indirect dezvoltarea spațiului rural cercetat (mediul extern) evidențiind factorii: politic, economic, social, tehnologic, de mediu (environment), de egalitate și legislativ.
Deciziile strategice și operaționale depind de condițiile tehnologice și, din ce în ce mai mult, de schimbările în nivelul de cunoștințe și tehnologie. Poziția competitivă și adaptarea tehnologică sunt strâns legate pe piețe cum sunt cele ale electronicelor, telecomunicațiilor, bunurilor de consum curent sau serviciilor de securitate. Instrumentul de analiză strategică PESTEL a fost dezvoltat, pentru a permite organizațiilor să identifice și să înțeleagă forțele macroeconomice cu impact asupra lor. Acest model reprezintă un prim pas în crearea unei noi strategii, deoarece fixează cadrul în care se operează și se vor lua decizii.
3.2.1.1. Analiza factorului politic
Mediul Politic se referă la toate acele lucruri comise de guvern care afectează economia si scenariul de afaceri in general. Reglementările guvernamentale si politice care au legătura cu mediul de afaceri, include și legi comerciale, de muncă, politicile fiscale, legile si normele de mediu, restricții și tarife comerciale, politicile de infrastructură și dezvoltare etc. Gradul de stabilitate politică de asemenea are un impact imens asupra mediului de afaceri și a economiei in general. In același timp nu trebuie neglijată influența factorilor politici Europeni si mondiali in contextual crizei economice mondiale care in anumite condiții pot deveni benefici pentru societate.
Factorul politic poate avea însă și un rol negativ în activitatea societății prin schimbări repetate a legislației sau prin refuzul de a acționa oportun la cerințele factorilor tehnici si economici de implementare a cerințelor UE și in final de satisfacere a cetățenilor. Folosirea factorului politic favorabil in funcționarea și dezvoltarea societății este necesară mai ales că ambele entități vor avea beneficii prin climatul favorabil din partea cetățenilor satisfăcuți de acest serviciu cât și al personalului societății care poate funcționa rentabil și fără probleme.
3.2.1.2. Analiza factorului economic
Activitatea economică a orașului este axată aproape exclusiv pe exploatarea zăcământului de sare și pe o slabă activitate balneo-turistică (sezonieră).
Teren agricol: 1160 ha
Arabil – 389 ha
Pășune – 640 ha
Fâneață – 82 ha
Livadă – 18 ha
Vie – 1 ha
Teren neagricol: 1345 ha
Păduri – 1057 ha
Ape – 16 ha
Construcții – 112 ha
Comunicații – 78 ha
Degradate – 82 ha
La Ocnele Mari există cel mai mare zăcământ de sare – 9 mld de tone, din care s-au exploatat 50 milioane tone.
Exploatarea acestuia se face prin 2 metode – exploatare umedă și exploatare uscată. Exploatarea umedă – există 4 câmpuri de sonde: – câmpul 1 (10 sonde) și câmpul 2 (16 sonde) – sunt închise – câmpul 3 (33 sonde) și câmpul 4 (8 sonde) – sunt funcționale și furnizează 1 mil. tone de sare/an către platforma chimică formată din Oltchim și Uzinele Sodice Govora. Exploatarea uscată – există o salină modernă cu galerie, auto-încărcătoare, exploatată prin metoda “cu camere mici”. Produce 200.000 – 250.000 tone sare/an, care se exportă spre sau se vinde către regii de drumuri, tăbăcarii, etc.
De asemenea, din cauza exploatării și conservării necorespunzătoare a minelor de sare activitatea societăților Oltchim, Uzinele Sodice Govora, CET Govora și Arpechim, care se aprovizionau cu sare de la Ocnele Mari, a fost afectată. Reglementarea procesului de restructurare a activității miniere din orașul Ocnele Mari prin închiderea câmpurilor de sonde a fost demarat și s-a realizat în perioada 2001-2008 prin adoptarea mai multor acte normative care prevăd atât perimetrele ce urmează a fi închise, resursele financiare necesare elaborării studiilor de fezabilitate și celorlalte documente tehnice pentru zonele menționate, planurile de măsuri propuse și instituțiile responsabile.
Prin urmare, se resimte necesitatea reorientării activităților economice din zonă prin promovarea spiritului antreprenorial și valorificarea potențialului turistic și terapeutic al zonei.
În ceea ce privește activitatea balneo-turistică se știe că, datorită apelor clorosodice și iodurate, secondate de nămolul sapropelic, aici se pot trata afecțiuni precum reumatismul, afecțiunile ginecologice și afecțiuni ale sistemului osos la copii. Primele stabilimente de tratament folosind apa sărată dintr-o fostă gură de ocnă, Baltă Roșie, adâncă de 120 m au fost construite aici în jurul anului 1812. Apele minerale de aici sunt clorosodice și iodurate, cu o mare concentrație ajungând la 250 g/l. Apele minerale provin din apele de precipitații infiltrate în pământ și mineralizate prin dizolvarea sării din straturile cu care vin în contact.
Deși dispune de un important potențial natural pentru tratarea a numeroase afecțiuni, în prezent, datorită dotărilor balneo-turistice modeste stațiunea funcționează doar în sezonul călduros. Lipsa investițiilor în infrastructura turistică precum și alunecările de teren din ultimii ani au determinat reducerea dramatică a numărului de turiști. Față de perioada 1989-1992, destul de înfloritoare ca și stațiune pentru Ocnele Mari, în prezent vin de 10 ori mai puțini turiști. Acest fapt accentuează declinul socio-economic al localității. Totuși, pe lângă infrastructura balneară existentă, serviciile oferite de cele 2 pensiuni din Ocnele Mari, monumentele istorice și de arhitectură, precum și vestigiile arheologice, mărturii ale trecutului acestei localități, ce pot fi vizitate de către turiști, pot constitui un punct de plecare pentru promovarea și dezvoltarea ofertei balneo-turistice a zonei. Pensiunea turistică Buridava este situată la 12 km de Râmnicu Vâlcea și 187 km de București, având 10 spații de cazare (20 de locuri).
De asemenea, dispune de o sală de conferințe cu 80 de locuri, fax, internet, parcare iar, în viitor, va avea o modernă bază de tratament. În același timp, pensiunea turistică Buridava organizează excursii la Rezervația arheologică „Buridava dacică – Ocnița”, la locul unde a poposit haiducul Miu – „Fagul Miului”, precum și la formațiunea geologică din tuf cretacic „Evantai”.
Pe lângă aceste excursii, se pot organiza ieșiri la ștrandurile din Ocnele Mari și Ocnița – aici sunt ape minerale, clorurate, sodice, de mare concentrație și sunt folosite în cură externă în tratarea afecțiunilor precum: boli ale aparatului locomotor, boli ale oaselor și mușchilor, sistemului nervos periferic etc. Apele folosite pentru băile din Ocnele Mari au fost analizate în anul 1925 de Institutul de Chimie prin Facultatea de Științe București, fiind clasate printre apele minerale cele mai concentrate, rivalizând cu reputatele băi similare din Hall, Salzburg, Hamburg. De asemenea, turiștilor li se oferă posibilitatea de a pescui în lacurile din apropiere: “Lacul Covoi” și “Lacul Doamnei”. Dintre monumentele istorice și de arhitectură amintim: Biserica Adormirea Maicii Domnului (secolul al XVl-lea), Biserica Slătioarele (secolul al XVI-lea, ctitoria soției lui Alexandru Vodă Mircea), Biserica fostului schit Titireciu (secolul al XVI-lea), Biserica Sf. Gheorghe Domnesc (1676), situată în Gura Suhasului, ce deține o evanghelie cu cruce filigran de argint și o icoană îmbrăcată în argint având ca posibil ctitor pe Constantin Brâncoveanu, Biserica Sf. Ioan Botezătorul – Broșteni (1793) și Biserica Sf. Dumitru din localitatea łeica, ce are o frescă datând din 1782.
Mai pot fi vizitate: Crucea de piatră datată din 1789, Muzeul Bisericii Trăistari, Casa Memorială Ghivercea și fântâna de 2.000 de ani, cu o construcție specială, ca un bazin colector subteran, despre care se spune că, prin conductele de olane arse de lut, ar fi alimentat așezările din aval.
Lucrările miniere se desfășoară la nivelul a două orizonturi – orizontul +226 și orizontul +210 , metodă de exploatare fiind cu camere mici și palieri pătrați , actual cea mai modernă metodă de exploatare pe plan mondial.
Finalizarea exploatării în aripa de vest a orizontului +226 a permis amenajarea în subteran a unui Punct turistic . Acesta cuprinde spații de agrement , spații de joacă , un muzeu cu exponate care arată istoria zonei din cele mai vechi timpuri pînă în prezent , nu în ultimul rînd , cea mai mare biserica subterană din România.
De asemenea, în Ocnele Mari au fost înființate și funcționează peste 60 de firme, majoritatea având ca obiect de activitate comerțul sau prestările de servicii.
Conform datelor statistice aproximativ 35% din populația orașului Ocnele Mari este populație activă.
Dintre aceștia 1012 persoane reprezintă populația ocupată cu următoarea împărțire pe activități economice:
82 – agricultură, silvicultură, vânat
156 – industrie extractivă
337 – industrie prelucrătoare
33 – energie electrică și termică, gaze și apă
73 – construcții
96 – comerț
14 – hoteluri și restaurante
63 – transport și telecomunicații
6 – activități financiare
15 – tranzacții imobiliare, închirieri și servicii prestate întreprinderilor
57 – administrație publică
26 – învățământ
33 – sănătate și asistență socială
20 – alte activități de servicii colective, sociale și personale
Tabel activități economice
Din aceste date se observă că aproape jumătate din populația ocupată își desfășoară activitatea în industria extractivă și prelucrătoare, iar în cealaltă extremă, cele mai slab reprezentate sunt activitățile financiare și turismul, aproximativ 2% din populația ocupată. Ca urmare, ținând cont de problemele cauzate de exploatarea necorespunzătoare a zăcământului de sare și de necesitatea închiderii unor câmpuri de sonde, în contextul restructurării și transformării acestui sector economic, se impun măsuri de reconversie profesională și reorientare a forței de muncă astfel disponibilizate către sectoare mai slab reprezentate în prezent, dar cu mare potențial de dezvoltare, cum ar fi turismul balnear și prestările de servicii.
De asemenea, sunt necesare măsuri de creștere a atractivității acestei localități, atât din punct de vedere economic, cât și social, astfel încât, după absolvirea cursurilor tinerii să nu fie tentați sau nevoiți să migreze în străinătate sau în alte localități, în căutarea unui loc de muncă și a unui mod de viață decent.
În ceea ce privește agricultura, aceasta se bazează pe suprafețe mici cultivate cu porumb, mai puține suprafețe de grădină (legume,cartofi). Datorită configurației terenului (deluros) există suprafețe relativ mari de pășuni, fânețe, plantații de pomi. Furajele rezultate constituie baza creșterii animalelor: bovine, cai, oi, capre, porci și chiar stupi de albine. Pomicultura aduce venituri prin producția de fructe și valorificarea lor la Râureni și Râmnicu Vâlcea.
3.2.1.3. Analiza factorului social
Deși în 1830, avea mai mulți locuitori decât actualul municipiu Râmnicu-Vâlcea, Ocnele Mari este o localitate care a suferit o gravă depopulare, reducerea la jumătate a populației în decurs de circa 60 ani. Cu toate acestea, în perioada 2002-2007 se observă o oarecare stabilitate în ceea ce privește evoluția demografică în această localitate, păstrându-se totuși o ușoară tendință de scădere a acesteia.
Conform datelor statistice, la 1 iulie 2007 populația stabilă a orașului Ocnele Mari era de 3472 de persoane și avea următoarea structură:
Repartizarea genurilor în localitatea Ocnele Mari
În ceea ce privește clasificarea pe sexe, se poate observa o diferență aproape nesemnificativă între populația de sex feminin, care reprezintă aproximativ 50,32% din totalul populației, față de populația de sex masculin de aproximativ 49,68%.
In funcție de grupele de vârstă, localitatea Ocnele Mari, are preponderent populație din grupa de vârstă 19-65 ani cu un număr de 2063 locuitori, grupa 0-19 ani având un număr de 792 locuitori.
Structura populației pe grupe de vârstă
Din punct de vedere al confesiunilor religioase, populația este majoritar de religie ortodoxă, înregistrându-se un procent de sub 1% alte religii. De asemenea, conform datelor statistice, majoritatea locuitorilor din Ocnele Mari sunt români.
3.2.1.4. Analiza factorului tehnologic
Tehnologia in sensul larg al noțiunii, constituie acea competență a macromediului care reprezintă un set de procese prin care o combinație de resurse sunt transformate în produse. Este cunoscut faptul că evoluțiile tehnologice au efect asupra creșterii și maturității sectorului, a localității, că influențează frontierele dintre segmentele strategice prin modificarea factorilor lor cheie de succes.
Aceasta impune ca valorificarea oportunităților tehnologice existente în mediul tehnologic al localității să devină o activitate permanentă a managerului superior si a celor care participa la fundamentarea strategiei.
România este aliniată in mare măsura nivelului internațional in privința standardelor și echipamentelor tehnologice, minimul decalaj cunoscut fiind datorat capacității financiare reduse și nu barierelor protecționiste sau de altă natură .
3.2.1.5. Analiza factorului mediu
Orașul Ocnele Mari trece din 2001 printr-o gravă problemă de mediu provocată de prăbușirea cavernelor de sare. În luna septembrie 2001, în localitatea Ocnele Mări a avut loc un accident major de mediu, manifestat prin prăbușirea plafonului unei caverne formate subteran în câmpul de sonde II de pe dealul Țeica. Fenomenul de prăbușire, inițial soldat cu surparea unei sonde și formarea unui lac cu apă sărată, a continuat cu intermitențe, până în luna octombrie, când s-a diminuat în intensitate. Expulzarea saramurii din acest lac a fost oscilantă și necontrolabilă, astfel că în pârâul Sărat au ajuns mari cantități de clorură de sodiu (concentrația saramurii a variat între 200 – 270 g/l) care, deversate în râul Olt în amonte de captarea de apă industrială a platformei chimice, au determinat oprirea a cca. 2/3 din instalațiile existente pe o perioadă de cel puțin 2 săptămâni. Au fost strămutate peste 100 de gospodării afectate de apă sărată ieșită din pământ și prăbușirea terenului.
Cauza prăbușirii s-a datorat exploatării intensive a sării în câmpul sonde II Țeica, din perioada 1960 – 1990, prin procedeul dizolvării subterane a zăcământului de sare cu apă și extracția saramurii. Aplicarea defectuoasă a acestui procedeu, neurmată de măsurile de protecție necesare, a condus în timp la „dizolvarea” pilonilor de susținere a plafonului (cu grosimi de pământ variind între 80 – 150 m) și unirea cavernelor individuale într-o singură cavernă subterană. Estimările specialiștilor au confirmat existența unei caverne și mai mari în aceeași zonă, pentru care exista oricând riscul prăbușirii, cu efecte incalculabile sub raport material și ecologic. Pentru diminuarea riscurilor pentru populație și mediu, în anul 2004 a fost adoptat un proiect unicat de prăbușire controlată a plafonului cavernei SOCOT, care constă în efectuarea operațiilor de dizolvare lentă a zăcământului de sare (ce se constituie în plafonul cavernei) și ruperea unor bucăți de mărimi variabile din plafon (rămase nedizolvate). Procesul de prăbușire presupune controlarea în timp a cantităților de saramură rezultate în urma dezlocuirilor din cavernă și evacuarea lor dirijată în râul Olt, fără afectarea funcționării platformei chimice din aval și calității cursurilor de apă de suprafață cu cloruri în exces. În ceea ce privește managementul deșeurilor, Consiliul Local Ocnele Mari are contract cu SC URBAN SA Vâlcea pentru colectare și transport deșeuri.
3.2.1.6. Analiza factorului legislativ
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, legislația europeană în vigoare reprezintă o constrângere care trebuie luată în considerare și decătre țara noastră. Este necesar a se avea în vedere toate tratatele, acordurile internaționale, legislația în vigoare, dar și actele pregătitoare în toate domeniile de interes. Între cele mai importante documente care trebuie avute în vedere, amintim: Constituția Europeană, Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană și Tratatele Uniunii Europene (Tratatul de la Lisabona, Tratatul de la Nisa, Tratatul de la Amsterdam, etc.).
Un alt factor juridic cu impact asupra orașului este reprezentat de legislația națională, cu modificările și completările ce pot apărea. Spre exemplu, un element cu un posibil impact semnificativ asupra dezvoltării socio-economice este adoptarea legii parteneriatelor de tip public-privat. Acestea sunt o soluție general recomandată și promovată pentru rezolvarea problemelor sau eficientizarea serviciilor publice și mai mult decât atât, poate crește numărul investitorilor și, implicit, consolida mediul de afaceri local, cu precădere în mediul rural unde este puțin reprezentat.
Un act normativ foarte important este reprezentat de OUG 13/2010 ce vizează îndeplinirea recomandărilor Uniunii Europene, Organizației Internaționale a Muncii și ale altor foruri internaționale și europene de a elabora și aplica măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă prin sprijinirea creării de locuri de muncă și de a menține preocupările pentru diminuarea incidenței șomajului, mai ales pentru evitarea șomajului de lungă durată. Una dintre cele mai importante acte legislative care vizează dezvoltarea economică este Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării IMM-urilor.
3.2.2. Analiza SWOT
Analiza SWOT reprezintă o metodă de audit a organizației și a mediului acesteia, fiind considerată prima etapă a planificării strategice. Metoda îi ajută pe specialiști (marketeri) să se concentreze asupra aspectelor relevante; odată identificate, acestea se transformă în obiective de marketing. Poate fi folosită împreună cu alte metode de audit și analiză, cum ar fi analiza PESTEL și modelul lui Porter.
Deși originile analizei SWOT sunt destul de neclare, Ken Andrews este privit, în general, ca fiind pionierul analizei SWOT. În 1971 el a fost unul dintre primii teoreticieni de strategii care a articulat formal conceptul de concordanță strategică între resursele și potențialul unei firme și mediul extern. El a argumentat că aceasta metodologie este o abordare sănătoasă pentru a determina o strategie-nișă, modul cel mai bun pentru o firma de a-și folosi punctele sale forte pentru a exploata oportunitățile, dar și cea mai eficientă pentru a-și apăra de diverse amenințări externe propriile puncte slabe, dar și forte.
PUNCTE TARI
-Poziționarea avantajoasă a orașului: în apropierea municipiului Rm. Vâlcea (12 km);
– Poziționarea avantajoasă față de stațiunile balneare Băile Govora, Călimănești și Olănești;
– Traversarea orașului de DJ 650 care face legătură între Rm. Vâlcea și Băile Govora;
– Existența unor suprafețe întinse de pădure pe teritoriul orașului 1057 ha;
– Resursele naturale bogate și diversificate: păduri, fond cinegetic, izvoare de ape minerale și terapeutice, peisaje;
– Resurse subterane valoroase: sare gemă, materiale de construcții (tuf);
– Zona avantajoasă turismului ecumenic datorită prezenței bisericilor: Biserica Adormirea Maicii Domnului ( sec. al XVI-lea), Mănăstirea Slatioarele (1568-1577), Mănăstirea Sfântul Ioan Gură de Aur (1597), Biserica Sfântul Gheorghe – Biserica Domnească (1676-1677), ce pot fi incluse în pelerinaj ecumenic alături de mănăstirile învecinate: Cozia, Bistrița, Arnota, Horezu, Mănăstirea dintr-un Lemn.
– Atracții naturale și obiective de interes în zona Ocnele Mari:
• "Evantaiul" (formațiune geologică spectaculoasă, în formă de evantai de culoare albă, din tuf cretacic);
• "Fagul Miului" (legendă spune că Miu Haiducu era fiul unui pandur de-al lui Tudor Vladimirescu, care ieșea la prădat la drumul mare în târgurile de la Horezu, la Muiereasca și la crâșmă lui Ilie Chioru. După ce dădea lovitură, se spune că se ascundea în scorbura tăiată în trunchiul unui fag bătrân dintr-o pădure din apropiere);
• ''Salina Ocnele Mari'' amenajarea în subteran a unui punct turistic. Acesta cuprinde spații de agrement , spații de joacă , un muzeu cu exponate care arată istoria zonei din cele mai vechi timpuri până în prezent , nu în ultimul rând , cea mai mare biserica subterană din România;
• Cetate dacică Buridava descoperită în anul 1960. Alături de cetățile de la Grădiștea și Tetoiu, au făcut parte dintr-un sistem defensiv ingenios în partea de sud-est a reședinței regilor daci din Sarmizegetusa.
– Baza de agrement de la Ocnele Mari alcătuită din două ștranduri cu apă sărată.
PUNCTE SLABE
– Existența rețelelor de utilități doar în anumite zone ale orașului;
– Transportul în comun al orașului insuficient dezvoltat și inexistentă unor legături către obiectivele turistice;
– Investiții insuficiente în lucrări de conservare și reabilitare a exploatărilor sistate(câmpul I și II de sonde);
– Semnalizarea insuficientă a obiectivelor turistice;
– Inexistența unui program de marketing și promovarea insuficientă a zonei și obiectivelor turistice;
– Capacitate de cazare redusă și lipsa calității în serviciile de cazare oferite;
– Infrastructură rutieră defectuasă către anumite obiective turistice;
– Lipsa sprijinului și a programelor de atragere a investitorilor străini;
– Lipsa modernizării și dezvoltării a bazei de agreement.
OPORTUNITĂȚI
– Posibilitatea creării unor parteneriate cu celelalte stațiuni turistice din zona pentru a crea un pol turistic balnear de importantă națională și regională;
– Posibilitatea de exploatare durabilă a pădurilor;
– Modernizarea bazei de agrement prin accesarea de fonduri europene, ce va permite funcționarea bazei de agrement pe durata întregului an;
– Creearea de noi locuri de muncă prin promovarea și dezvoltarea zonei Ocnele Mari;
– Dezvoltarea infrastructurii hoteliere și a pensiunilor agroturistice prin accesarea fondurilor europene sau a investițiilor străine;
– Dezvoltarea mijloacelor de transport și crearea de legături cu obiectivele turistice din zona;
– Reabilitarea zonelor afectate de exploatarea de sare prin înființarea unor plantații de Paulownia, ce oferă stabilitate terenurilor, o nouă sursă de venit și reducerea poluării;
– Ridicarea standardelor de calitate pentru servicii și utilități atât la nivel urban, cât și în turism ;
– Creșterea nivelului de trăi în urmă dezvoltării zonei.
AMENINȚĂRI
– Riscul apariției unui nou dezastru ecologic datorat exploatărilor iraționale de sare;
– Riscul de migrare al populației spre zonele învecinate cu dezvoltare economică și locuri de muncă suficiente;
-Apariția de noi destinatii competitive în piața de turism;
– Datorită dezvoltării slabe a orașului există riscul creșterii ratei șomajului;
– Scăderea atractivității turistice datorită echipării precare cu servicii și utilități publice;
– Reducerea ponderii populației active ;
– Lipsa de receptivitate și flexibilitate a populației locale la cerințele pieței care determina decalaje economice mari, greu de recuperate;
Principalele elemente rezultate din analiza situației existente în Ocnele Mari sunt prezentate în continuare, sub forma unei matrici SWOT, pe baza căreia vor fi formulate principalele direcții de acțiune și măsuri concrete de dezvoltare a localității:
Ținând cont de problemele cauzate de exploatarea necorespunzătoare a zăcământului de sare și de necesitatea închiderii unor câmpuri de sonde, în contextul restructurării și transformării acestui sector economic, se impun măsuri de reconversie profesională și reorientare a forței de muncă astfel disponibilizate către sectoare mai slab reprezentate în prezent, dar cu mare potențial de dezvoltare, cum ar fi turismul balnear, exploatarea durabilă a resurselor naturale.
De asemenea, sunt necesare măsuri de creștere a atractivității acestei localități, atât din punct de vedere economic, cât și social, astfel încât, după absolvirea cursurilor tinerii să nu fie tentați sau nevoiți să migreze în străinătate sau în alte localități, în căutarea unui loc de muncă și a unui mod de viață decent.
3.3. VALORIFICAREA RESURSELOR NATURALE PRIN ÎNFIINȚAREA UNEI PLANTAȚII DURABILE DE PAILOWNIA PE TERENURILE AFECTATE ÎN URMA PROCESELOR EXTRACTIVE DIN ZONĂ
Nu este lipsit de realism faptul că din cele 82 ha de teren din localitatea Ocnele Mari, afectate în urmă prăbușirii câmpului de sonde I și II, 40 de ha pot fi transformate în plantații de Paulownia. În acest scop, este important să se evite solurile argiloase. Grosimea stratului de sol trebuie să aibă cel puțin 1,5 metri. Pietrele, chiar dacă sunt mai mari, nu vor cauza probleme, dacă nu este vorba de un strat de rocă la o adâncime mai mică, care ar putea împiedică creșterea copacului. Paulownia nu suportă solurile acide, valoarea pH trebuie să fie în jur de 5,5, sau peste această valoare. Paulownia nu rezistă la nivelul înalt de apă freatică. Oglindă de apă freatică trebuie să fie la 1,5 metri sub nivelul solului, totodată plantelor tinere se va asigura irigare corespunzătoare. În cazul unui teren/sol corespunzător, este bine să-l pregătim prin arat. Dacă este posibil să se foreze în sol gropi cu diametrul de 60 cm, cu adâncimea între 60-100 cm, putem omite aratul. Atunci, când se planifică plantarea arborilor, trebuie să luăm în considerare mărimea utilajelor care vor fi utilizate (tractoare, mașini de cosit, cisterne). Planul de plantare a puieților depinde de scopul pentru care le plantăm. Irigarea regulată este esențială în primul și în al doilea an, apoi rețeaua de rădăcini deja devine destul de puternică, și ajunge la straturile în care se găsește apă (irigarea însă poate contribui semnificativ la dezvoltarea copacului). Primăvara și la începutul verii, pot apărea pe copacii Paulownia insecte, în special omizi, acest lucru însă nu înseamnă probleme grave, și dacă este necesar, poate fi tratată cu pesticidele cunoscute, folosite și la pomii fructiferi. Un arbore de Paulownia poate fi exploatat după 4 ani de la plantare sau când diametrul trunchiului la o înălțime de 1 metru este de 30 de cm.
Costul înființării unei plantații de Paulownia începe de la 4000 de euro/ha și poate ajunge până la 250.000 de euro/ha.
1) Materilul săditor plante sau butași variază de la 2000 euro/ha la 5000 euro pe ha.
2) Plantarea: 12.500 euro pentru 10 ha; 1.5 Euro pe groapă. Deoarece gropile în tehnologie trebuie făcute mecanizat și un utilaj nu poate face mai mult de 400 gropi pe zi avem nevoie de 21 zile de lucru și încă o echipa de 6 oameni pentru celelalte lucrări. Un utilaj de închiriat cu tot cu mecanic și motorină costă 300 euro/zi, asta înseamnă 6600 euro plus echipa de plantare, cazare, mâncare, transport 6000 euro.
3) Sistemul de irigații: 15.000 euro, care este necesar în primii 2 ani, dar dacă se va face intercalarea culturilor atunci este funcționabil 10 ani. Acesta costă 1500 euro/ha cu tot cu puț la 40 m și instalație de pompare și fertirigare.
4) Îngrășămintele 2000 euro la înființare și încă 2000 euro în primii 2 ani. Acesta este obligatoriu pentru rezultate foarte bune, dacă nu se poate uda și cu oamenii și cisternă la 70% din costul de irigare, și cu peformanțe mai scăzute cu 50%.
5) Gardul 4000 Euro pentru protejarea plantației și a putea încheia asigurarea.
6) Asigurarea 1000 euro/10 ha.
Dacă adunăm cheltuielile obținem suma de 84.500 euro pentru 10 ha. Este o investiție serioasă care însă are marele avantaj că aceste cheltuieli sunt numai în primii 2 ani iar după aceea din anul 5 toată investiția este amortizată. Făcând calculele la producție maximă în anul 7 la numai 100 euro/mc echivalent prețul bradului, profitul brut pe 8300 mc este de 833.000 euro pentru 10 ha. Prețul unui mc de Paulownia este cuprins între 300 și 2.000 de euro în funcție de utilizare.
Costurile de înființare a unei plantații de Paulownia este de cel puțin 3 ori mai mică decât orice livadă, iar costurile de exploatare la fel.
3.4. VALORIFICAREA RESURSELOR NATURALE PRIN TURISM BALNEAR
Localitatea Ocnele Mari prezintă potențial mare de dezvoltare în zonă, prin turismul balnear, dar acesta funcționează doar în sezonul cald. Pentru a atrage turiști baza de agrement de la Ocnele Mari are nevoie de modernizare și dezvoltare. Poate cel mai important aspect care vizează turismul balnear în România se referă la faptul că, în prezent, nu există uniformitate în înțelegerea conceptelor esențiale legate de dezvoltarea acestuia, și anume conceptele de sănătate, vindecare medicală și wellness. Conceptul de sănătate, definit inițial că fiind o „stare de bine la nivel fizic, mental și social, depășind simplă absența a bolii” (World Health Organisation, 1948), a fost îmbunătățit ulterior, prin sublinierea convergenței conceptelor de sănătate fizică și sănătate mentală, considerându-se că fiind un „instrument pentru conștientizarea și satisfacerea nevoilor, resursă pentru viață cotidiană și concept pozitiv care reliefează resurse sociale, personale și capacități fizice ale unei persoane” (World Health Organisation, 1984). Prin corespondență, turismul de sănătate reprezintă de asemenea un concept cuprinzător, cu mai multe categorii de activități (activități care implică soarele și distracția, activități care implică sănătatea în mod indirect, activități în care sănătatea ocupă locul central și activități de tratament medical), toate cu puncte de inflexiune spre alte forme de turism: turismul de agrement, de aventură, sportiv, medical, de wellness etc.
Întregul sistem implică atât cure de recuperare medicală, cure balneo-climatice terapeutice și cure profilactice secundare, cât și tratamente de infrumusetare, sport și fitness, cure profilactice primare. Pentru fiecare dintre aceste posibile produse turistice/balneare, pentru care se poate contura clar formă de turism echivalentă, se impune o compatibilitate cu elementele definitorii, componente ale destinației/stațiunii turistice, cum sunt: resursele sale naturale și antropice, resursele socio-culturale, infrastructură, structurile de primire turistică etc., toate contribuind la facilitarea desfasurarii activităților specifice.
Prin urmare, este necesară studierea marketingului turismului balnear pornind chiar de la conceptele de bază (necesitate, dorință, produs, valoare etc.) care intră în definirea marketingului, respectiv de la oferirea către consumatori a ceea ce „le este necesar și doresc’’. De aceea, la rândul lui, produsul balnear (cu resursele sale de sine-stătătoare) indică necesitatea existenței unor facilități și dotări specifice. Prin valențele sale (de tratament, de refacere și întreținere generală, de odihnă și relaxare) și privit ca fiind turism medical, turism de întreținere, turism de relaxare și turism de wellness, turismul balnear, în contextul tendințelor pieței turistice internaționale, se caracterizează prin dinamism, complexitate și actualitate. Rolul turismului balnear este de necontestat, dezvoltarea pieței sale având o influență importantă pentru susținerea finanțelor, sănătății publice, veniturilor unităților administrativ-teritoriale de care aparțin stațiunile balneare și a consumatorilor, atât pacienți existenți, cât și potențiali.
Pentru a putea dezvolta baza de agrement trebuie să beneficiem de anumite condiții și respectarea anumitor standarde:
-existența și posibilitatea valorificării izvoarelor minerale naturale, pentru tratamentul diverselor boli, dar și pentru dezvoltarea turismului, cu alte cuvinte, posibilitatea creării și dezvoltării unor produse turistice ce au în componență servicii de tip „cură balneo-climatică terapeutică”/„cură profilactică secundară”, în paralel cu produse de tip „wellness”/„cură profilactică primară”;
-menținerea profilului tradițional în majoritatea stațiunilor balneare;
-existența serviciilor de cazare balneară în hoteluri de două stele, în concordanță cu veniturile turiștilor, care reprezintă, deocamdată, ponderea majoritară în structura cererii totale pentru turism balnear;
-posibilitatea combinării turismului balnear cu mai multe forme de turism (turismul cultural, religios, rural etc.) în majoritatea stațiunilor balneare.
-posibilitatea accesării diferitelor fonduri în vederea realizării de investiții cu impact direct asupra fluxului turistic spre stațiunile balneare.
3.5. VALORIFICAREA RESURSELOR NATURALE PRIN EXPLOATAREA DURABILĂ A PĂDURILOR
O altă resursă importantă în Ocnele Mari sunt pădurile, acestea având o suprafață de 1057 ha. În momentul de față această resursă nu este utilizată și în zona nu există nici un gater. Această resursă ar putea fi utilizată într-un mod rațional și durabil, iar în urmă acestei exploatări s-ar dezvoltă firme în acest domeniu și noi locuri de muncă.
Lemnul este un material excelent din punct de vedere funcțional, ecologic și estetic. Este regenerabil, poate fi refolosit și reciclat în anumite aplicații și este biodegradabil în altele, fiind utilizat sub diferite forme în producția unei game largi de produse, precum și ca sursă de energie. Pentru a evalua dacă un produs din lemn este durabil, este important să se aibă în vedere ciclul de viață al acestuia (origine – proaspăt tăiat sau reciclat; prelucrare; transport și etapele post-consum (refolosire/reciclare/prevenirea generării deșeurilor).
Durata de funcționare/utilă a unui produs este, de asemenea, importantă, mai ales încazul produselor cu o durata mare de funcționare precum mobilă sau clădirile.
Întreagă cantitate de lemn existența pe piață este rezultatul activității de exploatare forestieră. Pentru a asigura cerințele de lemn și alte produse ale pădurii, la nivel local, dar mai cu seama pentru producția industrială, agenții economici specializați în exploatarea forestieră trebuie să se conformeze unor restricții legale de ordin social și ecologic. Pregătirea pădurii pentru recoltare este făcută în baza amenajamentelor silvice ce reprezintă planuri multianuale care asigura o fixare a elementelor care condiționează succedarea în timp a producției forestiere: exploatabilitatea, revoluția, posibilitatea, clasele de vârstă, compoziția, regimul, tratamentul etc. La nivelul Europei, pădurile, fie că sunt proprietatea statului, fie că aparțin altor proprietari, sunt supuse regimului silvic și considerate prin lege bun de interes public. În aceste condiții realizarea veniturilor din exploatarea pădurii este condiționată de aplicarea și respectarea planurilor amenajistice care în esență sunt instrumente ale managementului forstier.
Pentru a exploata durabil o pădure, tehnologia folosită este foarte importantă.
La noi în țară, ca de altfel în alte țări, pe baza studiilor, cercetărilor, experienței acumulate s-au elaborat procese tehnologice optimizate și tarife maximale care urmăresc creșterea substanțială a productivității muncii printr-o mai bună organizare, folosire a mijloacelor din dotare și a forței de muncă.
Procesele tehnologice optimizate iau în considerare principalii factori de influență ai exploatării lemnului cum sunt:
-specia și proveniență produselor principale rezultate;
-dimensiunile și volumul arborelui mediu;
-distanță de adunat și apropiat;
-condițiile de teren și poziția altitudinii a acestuia, câmpie, coline,
dealuri sau munți;
-instalația sau utilajul conducător al procesului de producție;
-reducerea la minimum posibil a colectării lemnului prin târâre în
favoarea deplasării prin suspendare a sarcinii.
Exploatarea durabilă a pădurii presupune respectarea principiilor Art. 5 al Legii Codului Silvic nr.46 din 19 martie 2008.
Pentru asigurarea unei plan de exploatare durabilă trebuiesc respectate principiile următoare:
a) promovarea practicilor care asigură gestionarea durabilă a pădurilor;
b) asigurarea integrității fondului forestier și a permanenței pădurii;
c) majorarea suprafeței terenurilor ocupate cu păduri;
d) politici forestiere stabile pe termen lung;
e) asigurarea nivelului adecvat de continuitate juridică, instituțională și operațională în gestionarea pădurilor;
f) primordialitatea obiectivelor ecologice ale silviculturii;
g) creșterea rolului silviculturii în dezvoltarea rurală;
h) promovarea tipului natural fundamental de pădure și asigurarea diversității biologice a pădurii;
i) armonizarea relațiilor dintre silvicultură și alte domenii de activitate;
j) sprijinirea proprietarilor de păduri și stimularea asocierii acestora;
k) prevenirea degradării ireversibile a pădurilor, ca urmare a acțiunilor umane și a factorilor de mediu destabilizatori.
Prin implementarea unui plan de exploatare durabilă a padurilor din zonă, suprafața împădurită se va menține în limitele actuale, se vor înființa firme specializate pe exploatarea lemnului ce vor aduce noi locuri de muncă rezultând o creștere economică a zonei. Prin respectarea legilor și normelor privind exploatarea lemnului se asigură o exploatare durbailă fără a avea un impact negativ asupra mediului și a zonei, permițând generațiior viitoare posibilitatea exploatării acestei resurse.
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Managementul Resurselor Naturale Si Dezvoltarea Durabila A Localitatii Ocnele Mari (ID: 142364)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.