Managementul Resurselor In Cadrul Proiectelor

CUPRINS

pagină albă

INTRODUCERE

Managementul resurselor în cadrul proiectelor a apărut din nevoia resimțită, a nu știu câta oară, de a explica pentru mine, iar acum și pentru cei care au curiozitatea să-mi citească lucrarea, ce influență au resursele în proiecte și cum este adaptat programul de execuție al proiectului la posibilitățile reale de asigurare a resurselor. De asemenea, am explicat și ce eforturi pentru asigurarea resurselor se impun a fi făcute, astfel încât proiectul să nu depășească termenul stabilit pentru execuție.

Nu a rămas pe ultimul loc nici preocuparea de a identifica sursele, din care se pot finanța proiectele, fiind bine cunoscută teoria economică în baza căreia resursele vin în întâmpinarea satisfacerii nevoilor, pe care le au consumatorii, dar, în timp ce nevoile sunt nelimitate, resursele sunt rare și limitate și prin urmare de maximă importanță asigurarea lor.

Urmând această idee, am prezentat în capitolul I „Finanțarea europeană, sursă de dezvoltare a proiectelor” spre ce domenii sunt direcționați banii europeni și ce intenționează să realizeze Comisia Europeană alocând fonduri la dispoziția guvernului. Un loc aparte am rezervat întreprinderilor mici și mijlocii, care pot beneficia de fonduri europene nerambursabile. Cu titlul „Antreprenoriatul, inițiativa particulară” am tratat în capitolul al II-lea al lucrării, posibilitățile, pe care le au oamenii de afaceri români de a beneficia de finanțarea propriilor întreprinderi.

În capitolul al III-lea „Managementul resurselor în cadrul proiectelor” am scris despre cum sunt planificate resursele în cadrul proiectelor și cum sunt influențate legăturile dintre activitățile proiectului de asigurarea resurselor.

Capitolul al IV-lea a fost rezervat pentru exemplificarea metodelor de asigurare a resurselor pe un proiect de muniții într-o fabrică de muniții care își extinde producția. Exemplificările din cuprinsul lucrării au fost făcute pe domeniile pe care noțiunile au putut fi exprimate cel mai clar. Adaptarea textului a fost realizată pe baza legislației europene privind fondurile structurale și după documente de referință din domeniul managementului proiectelor menționate în notele de subsol și în bibliografie.

Prelucrarea personală constă în interpretarea unor date furnizate de bibliografia folosită, la care am făcut trimiteri în text și pe care le-am reprezentat într-o manieră sugestivă folosind pachetul de programe „Libre office” furnizat ca licență liberă de sistemul de operare „Linux” în varianta „Fedora 21”, cu interfață „Gnome 3”.

pagină albă

1. Finanțarea europeană, sursă de dezvoltare a proiectelor

Prin aderarea la Uniunea Europeană, România a beneficiat pentru dezvoltarea sa de transferuri financiare substanțiale și nerambursabile, oferite de Comunitatea Europeană. Sumele sunt canalizate în mod special prin intermediul politicii de coeziune.

Politica de Coeziune Economică și Socială a Uniunii Europene este concentrată pe dezvoltarea și stoparea declinului economic al regiunilor foarte defavorizate,în mod special a zonelor rurale.

Pentru toate domeniile ce fac obiectul procesului de programare al fondurilor structurale și de coeziune au fost concepute strategii de dezvoltare. Aceste documente sunt foarte importante pentru planificarea și programarea dezvoltării, asigurându-se pe de-o parte orientarea priorităților și măsurile programelor în conformitate cu direcțiile strategice propuse, iar pe de altă parte coerența planurilor și programelor de dezvoltare cu ansamblul politicilor de dezvoltare promovate la nivel sectorial și regional.

Dezvoltarea și implementarea politicilor de dezvoltare regională necesită instrumente financiare speciale și mai ales eficiente cum sunt fondurile structurale. Funcționarea acestora și delimitarea regiunilor în cele 3 categorii se face utilizându-se sistemul NUTS:

-NUTS I – între 3 000 000 și 7 000 000 locuitori

– NUTS II – între 800 000 și 3 000 000 locuitori, nivel utilizat frecvent în UE

– NUTS III- între 150 000 și 800 000 de locuitori

Bachtler și Taylor (2003) au argumentat că eforturile finanțate de Fondurile Structurale sunt vizibile în mai multe trepte sociale și că acest produs al Fondurilor a crescut suportul pentru procesul de integrare europeană. Ei afirmă că „în afară de beneficiile primite există suportul puternic pentru integrarea europeană economică și politică. Pentru unii, aceasta este o dimensiune semnificativă a valorii adăugate. Efectul a fost probabil mai puternic în acele State Membre care sunt mai „distante” de inima Europei, fie geografic, fie în termeni de angajament în integrarea Europeană.

Afirmația citată poate fi argumentată cum că o parte importantă din Fondurile Structurale sunt folosite pentru creșterea suportului în votarea integrării Europene, ceea ce generează o posibilitate interesantă a investigării efectelor opiniei publice pentru această politică.

În acest moment, pentru România este foarte importantă menținerea și dezvoltarea capacității de absorbție a fondurilor structurale primite de la Uniunea Europeană. Acestea sunt prezentate în continuare:

Fondul Social European (FSE) este cel mai important instrument prin care Uniunea Europeană pune în aplicare strategii privind ocuparea forței de muncă. În cadrul acestui fond există mai multe priorități la nivel european:

creșterea adaptabilității forței de muncă și a companiilor;

îmbunătățirea condițiilor de pe piața forței de muncă prin creșterea accesului și a participării pe această piață;

promovarea incluziunii sociale prin eliminarea sau diminuarea la maxim a discriminării și facilitarea accesului pe piața forței de muncă pentru persoanele dezavantajate.

Toate statele Uniunii Europene au acces la acest fond pe un interval de minim șapte ani (actualul exercițiu se desfășoară pe orizontul de timp 2014-2020).

Misiunea și domeniul de aplicare al intervenției FSE precum și dispozițiile specifice și cheltuielile eligibile pentru intervenție sunt cuprinse în Regulamentul nr. 1081/ 2006 privind crearea Fondului Social European.

Fondul de coeziune (FC) este destinat statelor mai puțin dezvoltate ale Uniunii Europene, în vederea reducerii decalajelor de dezvoltare economică dintre acestea. În mod concret, fondul se adresează acelor state care înregistrează un PIB pe cap de locuitor mai mic de 90% față de media europeană. Acest fond se află sub incidența acelorași reguli, regulamente și acte normative de programare, gestionare și de control ca în cazul Fondului Social European și al Fondului European de Dezvoltare Regională.

Principalele domenii de activitate care sunt finanțate din acest fond sunt:

rețelele transeuropene de transport (în special proiectele prioritare de interes european, stabilite la nivelul conducerii Uniunii Europene);

mediul înconjurător (fondul poate interveni în proiecte din domeniul energiei sau al transporturilor, în măsura în care aceste proiecte aduc avantaje pentru mediul înconjurător, cum ar fi reducerea poluării, îmbunătățirea eficienței energetice, utilizarea surselor de energie regenerabilă etc.).

Fondul de coeziune este instituit prin Regulamentul nr. 1084/2006.

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este un fond al Uniunii Europene care a luat ființă în anul 1975 și care are ca principal obiectiv reducerea decalajelor dintre gradul de dezvoltare a diferitelor regiuni ale Uniunii Europene. Mai concret spus, conform politicii regionale a Comisiei Europene, acest obiectiv se traduce prin eliminarea dezechilibrelor și a discrepanțelor dintre diferitele regiuni europene, prin orientarea resurselor pentru:

ajutoare financiare directe pentru investiții în companii (cu precădere IMM-uri) în vederea diminuării șomajului prin crearea de noi locuri de muncă;

infrastructuri legate de cercetare, dezvoltare, inovare, telecomunicații, mediu, transporturi și energie;

mijloace financiare destinate să sprijine dezvoltarea regională și/sau locală și să favorizeze cooperarea între orașe și regiuni;

măsuri de asistență tehnică.

Fondul European de Dezvoltare Regională este instituit de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene prin Regulamentul nr. 1080/15.07.2006.

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) este un fond al Uniunii Europene care s-a cristalizat ca instrument financiar în anii 2003-2004 și este instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1290/2005.

Conform legislației europene, fondul își canalizează acțiunea pe mai multe planuri (axe):

Axa l: Îmbunătățirea competitivității sectoarelor agricol și forestier. Acest lucru este posibil prin adoptarea mai multor tipuri de măsuri: măsuri menite să îmbunătățească nivelul de cunoaștere și să consolideze potențialul uman; măsuri menite să restructureze și să dezvolte capitalul fizic; măsuri menite să îmbunătățească structura calitativă a producției și a produselor; măsurile tranzitorii pentru noile state membre.

Axa 2: Îmbunătățirea mediului și a spațiului rural. În cadrul acestei axe, cele mai importante aspecte vizează biodiversitatea, gestionarea siturilor Natura 2000, atenuarea schimbărilor climatice și protecția apei și a solurilor.

Axa 3: Calitatea vieții în mediul rural și diversificarea economiei rurale. În cadrul acestei axe se includ măsuri privind: ameliorarea condițiilor și îmbunătățirea standardului de viață în mediul rural, prin renovarea și dezvoltarea satelor; inițierea și dezvoltarea de activități neagricole (dezvoltarea microîntreprinderilor, încurajarea activităților turistice etc.); formarea profesională în domeniile precizate anterior.

Axa 4: Leader. Are în vedere inițierea de parteneriate public-private pentru aplicarea strategiilor locale.

În cazul României situația cofinanțării pe ani pentru acest fond se prezintă astfel: pentru anul 2008, 278,47 milioane de euro; pentru anul 2009, 350,4 milioane de euro; pentru anul 2010, 330,22 milioane de euro; pentru anul 2011, 329,75 milioane de euro; pentru anul 2012, 330,07 milioane de euro; pentru anul 2013, 329,35 milioane de euro.

Fig. 1.1. Situația cofinanțării României din FEADR, pe ani

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală a fost instituit prin Regulamentul nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală.

Fondul European pentru Pescuit (FEP) are ca principal obiectiv sprijinirea industriei pescuitului, precum și comunitățile din zonele de coastă, în așa fel încât acestea să se adapteze mai ușor la condițiile fluctuante ale pieței.

Conform legislației și regulamentelor europene, Fondul European pentru Pescuit a dispus de un buget total în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru intervalul de timp 2007-2013. Acest fond este utilizat în mod nediscriminatoriu pentru toate ramurile pescuitului – pescuitul maritim și continental (în ape curgătoare sau stătătoare), acvacultura, precum și prelucrarea/comercializarea produselor din pescuit. Similar Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, și în cadrul acestui fond finanțarea se face pe mai multe axe:

dezvoltarea durabilă a zonelor de pescuit;

recondiționarea/ajustarea/ameliorarea flotei de pescuit;

măsuri de interes comun (ex. îmbunătățirea trasabilității sau a etichetării produselor);

acvacultură, procesare și comercializare, pescuit continental (ex. trecerea la metode de producție ecologice);

asistență tehnică pentru a finanța administrarea fondului.

Toate aceste fonduri constituite la nivel european pentru diferite state membre, regiuni geografice sau domenii de activitate sunt operaționalizate pe baza unor programe specifice. În acest sens, putem prezenta următoarele programe care se ocupă cu distribuirea fondurilor precizate anterior:

l) Programul Operațional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane

Misiunea acestui program este dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității acestuia „prin corelarea educației și învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii și asigurarea de oportunități sporite pentru participarea viitoare pe o piață a muncii modernă, flexibilă și inclusivă a 1.650.000 de persoane”.

Dintre obiectivele specifice ale programului, putem enunța:

dezvoltarea în România a unei piețe a muncii moderne, flexibile și incluzive;

reducerea șomajului pe termen mediu și lung, prin facilitarea inserției tinerilor și a șomerilor pe piața muncii;

promovarea calității sistemului de educație și formare profesională inițială și continuă;

facilitarea accesului la educație și pe piața muncii a grupurilor vulnerabile/defavorizate.

Acest program cuprinde mai multe axe prioritare, după cum urmează:

AXA PRIORITARĂ l: Educația și formarea profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere;

AXA PRIORITARĂ 2: Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii;

AXA PRIORITARĂ 3: Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor;

AXA PRIORITARĂ 4: Modernizarea Serviciului Public de Ocupare;

AXA PRIORITARĂ 5: Promovarea măsurilor active de ocupare;

AXA PRIORITARĂ 6: Promovarea incluziunii sociale;

AXA PRIORITARĂ 7: Asistență tehnică.

2) Programul Operațional Sectorial – Creșterea Competitivității Economice

Misiunea acestui program este îmbunătățirea performanțelor companiilor românești (și, pe această cale, a competitivității acestora) în vederea reducerii decalajelor de productivitate față de media europeană. Pe baza implementării acestui program se urmărește o creștere a productivității de circa 5% anual, ceea ce va permite României să atingă un nivel de aproximativ 55% din media la nivel european, în anul 2015.

Dintre obiectivele specifice ale programului, putem enunța:

A creșterea capacității de cercetare/dezvoltare, stimularea cooperării între instituții de cercetare, dezvoltare și inovare și companii, precum și creșterea accesului acestora din urmă la institutele de cercetare, dezvoltare și inovare;

modernizarea, consolidarea și dezvoltarea sectorului productiv;

crearea unui mediu favorabil dezvoltării durabile pentru companiile românești;

valorificarea în mod superior a potențialului tehnologiei informației și a comunicațiilor și aplicarea acestuia în sectorul public și cel privat;

îmbunătățirea eficienței energetice și dezvoltarea durabilă a sistemului energetic la nivel național, pe baza încurajării utilizării surselor de energie regenerabilă (atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel microeconomie).

Acest program cuprinde mai multe axe prioritare, după cum urmează:

AXA PRIORITARĂ l: Un sistem inovativ și eco-eficient de producție;

AXA PRIORITARĂ 2: Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare pentru competitivitate;

AXA PRIORITARĂ 3: Tehnologia informației și comunicațiilor pentru sectoarele privat și public;

AXA PRIORITARĂ 4: Creșterea eficienței energetice și a siguranței în aprovizionare, în contextul combaterii schimbărilor climatice;

AXA PRIORITARĂ 5; Asistență tehnică.

3) Programul Operațional Sectorial – Mediu

În linii generale, acest program operațional sectorial are în vedere mediul înconjurător, sub toate aspectele acestuia. Concret, scopul acestui program este reprezentat de ameliorarea din punct de vedere calitativ și cantitativ a decalajului existent în România și Uniunea Europeană privind infrastructura de mediu.

Dintre obiectivele specifice ale programului, putem enunța:

inițierea și dezvoltarea sistemelor de management al deșeurilor (în acest sens, se are în vedere reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum 30 de județe până în anul 2015);

îmbunătățirea calității și a accesului la infrastructura de apă și apă uzată, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare in majoritatea zonelor urbane (orizontul de timp luat în calcul este anul 2015);

reducerea impactului negativ cauzat de sistemele de încălzire urbană în cele mai poluate localități până în 2015;

protecția și îmbunătățirea biodiversității și a patrimoniului natural prin sprijinirea managementului ariilor protejate, inclusiv prin implementarea rețelei Natura 2000.

Acest program cuprinde mai multe axe prioritare, după cum urmează:

AXA PRIORITARÄ l: Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată;

AXA PRIORITARĂ 2: Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor și reabilitarea siturilor contaminate istoric;

AXA PRIORITARĂ 3: Reducerea poluării și diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea și reabilitarea sistemelor de încălzire urbană, pentru atingerea țintelor de eficiență energetică în localitățile cele mai poluate;

AXA PRIORITARĂ 4: Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protejarea naturii;

AXA PRIORITARĂ 5: Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc;

AXA PRIORITARĂ 6: Asistență tehnică.

4) Programul Operațional Sectorial – Transport

Obiectivul fundamental al acestui program operațional sectorial este acela de a dezvolta infrastructura de transport a României (sub toate formele sale), în așa fel încât să corespundă standardelor și exigențelor la nivel european. Pe această cale se poate asigura și o interconectivitate între rețeaua de transport a României și cea a statelor învecinate, contribuind astfel la omogenitatea sistemului de transport la nivel european.

Dintre obiectivele specifice ale programului, putem enunța:

modernizarea și dezvoltarea axelor prioritare TEN-T;

sprijinirea dezvoltării transportului durabil, prin minimizarea efectelor adverse ale transportului asupra mediului și îmbunătățirea siguranței traficului și a sănătății umane;

modernizarea și extinderea rețelelor de transport la nivel național, în conformitate cu principiile dezvoltării durabile;

promovarea cu prioritate, în funcție de specificul zonei, a transportului feroviar, naval și intermodal;

Acest program cuprinde mai multe axe prioritare, după cum urmează:

AXA PRIORITARĂ l: Modernizarea și dezvoltarea axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil și integrării acestuia cu rețelele de transport ale UE;

AXA PRIORITARĂ 2: Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în afara axelor prioritare TEN-T în scopul creării unui sistem național de transport durabil;

AXA PRIORITARĂ 3: Modernizarea sectorului de transport în scopul creșterii protecției mediului și a sănătății publice și siguranței pasagerilor;

AXA PRIORITARĂ 4: Asistență Tehnică pentru POS-T.

5) Programul Operațional – Dezvoltarea Capacității Administrative

Obiectivul fundamental al acestui program operațional este acela de a moderniza/îmbunătăți activitatea în cadrul administrației publice locale și centrale, în folosul cetățeanului și al întregii comunități.

Dintre obiectivele specifice ale programului, putem enunța:

obținerea unor îmbunătățiri structurale și de proces ale managementului ciclului de politici publice;

îmbunătățirea calității și eficienței serviciilor publice furnizate către populație, cu accentul pus pe reducerea birocrației și pe procesul de descentralizare, ambele în folosul cetățeanului.

Acest program cuprinde rnai multe axe prioritare, după cum urmează:

AXA PRIORITARĂ l: Îmbunătățiri de structură și proces ale managementului ciclului de politici publice;

AXA PRIORITARĂ 2: Îmbunătățirea calității și eficienței furnizării serviciilor publice, cu accentul pus pe procesul de descentralizare;

AXA PRIORITARĂ 3: Asistență Tehnică.

6) Programul Operațional Regional

Spre deosebire de toate programele operaționale prezentate anterior (care puneau accentul, așa cum le era și denumirea, pe un anumit sector al vieții economico-sociale a României), Programul Operațional Regional are în vedere o anumită regiune de dezvoltare. Astfel, obiectivul fundamental al acestui program îl reprezintă dezvoltarea economică echilibrată a României, pe regiuni geografice, în funcție de nevoile și de specificul acestora, de resursele existente în zonă și de tradiții etc. În acest sens, programul se concentrează pe acele regiuni ale țării care au rămas în urmă din punctul de vedere al dezvoltării economice.

Dintre obiectivele specifice ale programului, putem enunța:

dezvoltarea economică a României pe centre urbane, în funcție de regiunile de dezvoltare;

îmbunătățirea accesibilității regiunilor;

creșterea competitivității regiunilor ca locații pentru afaceri sau ca centre de turism.

Acest program cuprinde mai multe axe prioritare, după cum urmează:

AXA PRIORITARĂ l: Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – potențiali poli de creștere;

AXA PRIORITARĂ 2: Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale;

AXA PRIORITARĂ 3: Îmbunătățirea infrastructurii sociale;

AXA PRIORITARĂ 4: Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local;

AXA PRIORITARĂ 5: Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului;

AXA PRIORITARĂ 6: Asistență tehnică.

7) Programul Operațional pentru Pescuit

Acesta își propune îndeplinirea misiunii strategice exprimate în Planul Național Strategic pentru Pescuit, care se referă la crearea și dezvoltarea unui sistem piscicol eficient, bazat pe respectarea legislației privind protecția mediului, care să contribuie la bunăstarea economică și socială a României.

Dintre obiectivele specifice ale programului putem enunța:

dezvoltarea competitivității și a performanței sectorului piscicol (atât cel de captură, cât și cel de acvacultură);

dezvoltarea unei piețe eficiente pentru produsele sectorului piscicol;

susținerea dezvoltării durabile a zonelor pescărești și îmbunătățirea calității vieții în aceste zone.

Acest program cuprinde mai multe axe prioritare, după cum urmează:

AXA PRIORITARĂ l: Măsuri de adaptare a flotei de pescuit comunitare;

AXA PRIORITARĂ 2: Acvacultura, pescuitul în apele interioare, procesarea și marketingul produselor obținute din pescuit și acvacultură;

AXA PRIORITARĂ 3: Măsuri de interes comun;

AXA PRIORITARĂ 4: Dezvoltarea durabilă a zonelor pescărești;

AXA PRIORITARĂ 5; Asistență tehnică.

8) Programul Operațional pentru Asistență. Tehnică

Acest program asigură implementarea armonioasă, eficientă, unitară și transparentă a tuturor fondurilor structurale în România.

Dintre obiectivele specifice ale programului, putem enunța:

asigurarea unui instrumentar adecvat în vederea unei coordonări și implementării eficiente a fondurilor structurale pentru perioada 2014-2020;

sesizarea disfuncționalităților existente în implementarea programelor pe intervalul 2007-2013, în așa fel încât acestea să fie evitate în perioada actuală de programare a instrumentelor structurale;

diseminarea informațiilor și promovarea instrumentelor structurale.

Acest program cuprinde mai multe axe prioritare, după cum urmează:

AXA PRIORITARĂ 1: Sprijin în implementarea instrumentelor structurale și coordonarea programelor;

AXA PRIORITARĂ 2: Dezvoltări viitoare și sprijin în funcționarea Sistemului Unic Informatic de Management;

AXA PRIORITARĂ 3: Diseminarea informației și promovarea instrumentelor structurale.

9) Programe de cooperare teritorială

Aceste programe au în vedere soluționarea strictă a unor probleme la nivel teritorial. La rândul lor, acestea cuprind:

Programe de cooperare teritorială transfrontalieră – au în vedere dezvoltarea economică și socială în regiuni aflate la granițele interne și externe ale Uniunii Europene (pentru România, există programe de cooperare transfrontalieră cu Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Bazinul Mării Negre);

Programe de cooperare teritorială transnațională – au în vedere dezvoltarea economică teritorială integrată în diferite domenii de activitate;

Programe de cooperare teritorială interregională – au în vedere, în general, cooperarea dintre autoritățile publice pe baza transferului de know-how și „bune practici” dintre diferitele regiuni ale Uniunii Europene.

Aceste programe, reprezintă transpunerea în practică la nivel național a fondurilor europene descrise anterior, la nivelul României.

Corespondența dintre fondurile structurale prezentate anterior A și programele sectoriale/regionale este ilustrată în tabelul de mai jos:

Pagină albă

2. ANTREPRENORIATUL, INIȚIATIVA PARTICULARĂ

Antreprenoriatul este o sursă de inovare și schimbare, și ca atare stimulează creșterea productivității și a competitivității economice. Antreprenoriatul este strâns legat de cunoștințe și flexibilitate, doi factori care au câștigat o nouă semnificație ca sursă a competitivității într-o economie mondială din ce în ce mai globalizată.

Odată cu schimbările tehnologice și cu intensificarea concurenței mondiale aduse de globalizare și de liberalizarea economică, ipoteza că încurajarea spiritului antreprenorial reprezintă încurajarea competitivității unei țări, azi pare mai valabil decât oricând. Este surprinzător faptul că în zilele noastre este analizată importanța antreprenoriatului în special în țările dezvoltate și faptul că problema modului de stimulare a spiritului antreprenorial pare să fie o preocupare primordială a factorilor de decizie din țările OCDE.

Ca un element-cheie în asigurarea competitivității țărilor dezvoltate, spiritul antreprenorial este chiar mai important pentru țările în curs de dezvoltare care încearcă să atingă competitivitatea pe piețele internaționale.

Întreprinderi mici

Pentru cei care conduc o întreprindere mică sau mijlocie (IMM), au fost deschise posibilități de finanțare UE prin subvenții, împrumuturi și, în unele cazuri, garanții. Ajutorul este disponibil fie direct (subvenții UE), fie prin programe gestionate la nivel național. IMM-urile pot beneficia, de asemenea, de o serie de măsuri nefinanciare de asistență sub formă de programe și servicii de sprijin în afaceri.

Finanțare prin subvenții ale UE

Această finanțare este în mare parte tematică, cu obiective specifice – mediu, cercetare, formare – concepute și puse în aplicare de diverse departamente ale Comisiei Europene sau agenții executive.

IMM-urile sau alte organizații (de exemplu asociații de afaceri, furnizori de asistență în afaceri sau consultanți) pot aplica, de obicei, direct pentru programe, în general cu condiția să prezinte proiecte durabile, cu o plusvaloare și transnaționale.

Fonduri structurale

Ajutorul direct pentru IMM-uri pentru cofinanțarea investițiilor este posibil exclusiv în regiunile mai puțin dezvoltate economic (așa-numitele regiuni de „convergență”).

În alte regiuni, s-a acordat prioritate acțiunilor care au un efect de levier ridicat (de exemplu: formare antreprenorială, servicii de asistență, incubatoare de afaceri, mecanisme de transfer de tehnologie, relaționare în afaceri etc.), opuse astfel ajutorului direct pentru IMM-urile individuale.

Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții au lansat o inițiativă comună pentru îmbunătățirea accesului la finanțe al IMM-urilor în țările mai puțin dezvoltate. Inițiativa, denumită Resurse Europene Comune pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (sau JEREMIE ), va permite statelor membre și regiunilor să utilizeze o parte din fondurile lor structurale pentru a furniza garanții pentru împrumuturi, precum și finanțări în fonduri proprii și capital de risc pentru IMM-uri.

Instrumente financiare

Aceste scheme nu furnizează finanțare directă pentru IMM-uri, ci sunt de obicei procesate prin intermediari financiari, cum ar fi băncile, instituțiile de credit sau fondurile de investiții. Ele sunt destinate să mărească volumul de credit disponibil pentru IMM-uri și să încurajeze acești intermediari să își dezvolte capacitatea de împrumutători IMM.

Prin Programul-cadru pentru Competitivitate și Inovație (CIP), s-au alocat 1.130 de milioane de euro pentru instrumente financiare pe perioada 2007-2013. Acestea au fost organizate în trei scheme, administrate în cooperare cu Fondul European de Investiții (EIF) și cu alte instituții financiare internaționale:

mecanismul în favoarea IMM-urilor inovatoare și cu creștere rapidă (MIC) vizează creșterea aportului de fonduri proprii pentru IMM-urile inovatoare, atât în stadiile lor timpurii (MIC1), cât și în faza de expansiune (MIC2). MIC împarte riscul și recompensele cu investitori privați, asigurând un efect de levier important privind aportul de fonduri proprii pentru companiile inovatoare;

mecanismul de garantare pentru IMM-uri oferă garanții adiționale pentru creșterea finanțelor de credit pentru IMM-uri;

dispozitivul de întărire a capacităților sprijină intermediarii financiari în anumite state membre.

ONG-uri

Organizațiile neguvernamentale și organizațiile societății civile constituie un grup-țintă natural eligibil pentru o parte importantă din finanțarea UE, deoarece sunt active în numeroase domenii acoperite de politicile UE pe o bază nonprofit, o precondiție pentru primirea de fonduri din partea trezoreriilor UE.

De fapt, este dificil să se găsească un program UE care să nu includă într-un fel sau altul o oportunitate de finanțare pentru ONG-uri. Finanțarea este disponibilă atât prin programele conduse de autoritățile naționale și locale, care sunt finanțate prin fonduri structurale, cât și prin programele conduse de Comisie.

Se estimează că o sumă de peste 1 miliard de euro pe an este alocată pentru proiectele ONG direct de către Comisie, majoritatea în domeniul relațiilor externe pentru cooperarea în dezvoltare, drepturile omului, programe de sprijinire a democrației și, în special, ajutor umanitar (400 de milioane euro). Alte alocații importante sunt în sectorul social (70 de milioane euro), educațional (50 de milioane euro) și în cel al mediului în cadrul UE.

În termeni practici, ONG-urile pot beneficia de două tipuri de finanțare:

Puteți prezenta o propunere pentru un proiect concret printr-un program UE care acoperă sfera dumneavoastră de activitate și, dacă are succes, proiectul în chestiune va fi cofinanțat de UE printr-o subvenție pentru acțiune.

Prin unele programe și cu condiția ca ONG-ul dumneavoastră „să urmărească un scop de interes general european sau să aibă un obiectiv care face parte dintr-o politică a Uniunii Europene”, UE poate subvenționa direct organizația dumneavoastră printr-o subvenție de funcționare. În astfel de cazuri, subvenția se bazează pe o analiză a dimensiunii activităților dumneavoastră, pe sfera lor, planul anual de lucru, compatibilitatea cu prioritățile politice etc., mai degrabă decât pe proiecte individuale.

Printre exemplele de programe gestionate la nivel central care prevăd subvenții de funcționare pentru ONG-uri întâlnim: Europa pentru Cetățeni (Acțiunea 2: Societate Civilă Activă în Europa), Cultura 2007 (Faza a doua: sprijin pentru organismele active la nivel european în domeniul culturii) și Progres (sprijin pentru ONG-urile la nivelul UE active în integrarea socială, nediscriminare și egalitatea de gen).

Tineri

Programul de învățare pe tot parcursul vieții

Cei care doresc să studieze în străinătate, Erasmus, parte a Programului de învățare pe tot parcursul vieții, îi poate ajuta. Peste 1,5 milioane de studenți au beneficiat până acum de burse Erasmus. Comisia Europeană speră să atingă un total de 3 milioane de studenți până în 2012, așadar tinerii pot folosi această oportunitate!

În cadrul Programului de învățare pe tot parcursul vieții, Comenius oferă oportunități de finanțare pentru tinerii din ciclul de studii până la nivelul secundar superior, în special prin parteneriate școlare în Europa; Leonardo da Vinci oferă oportunități pentru cei din domeniul educației și formării vocaționale, de exemplu prin plasamente de formare într-o altă țară.

Tineret în acțiune

Programul cofinanțează proiecte care întăresc angajarea civică activă a tinerilor, munca voluntară, înțelegerea reciprocă și deschiderea spre lume, respectiv oferă ajutor tinerilor muncitori și sprijină decizia politică privind tineretul.

Se adresează tinerilor cu vârsta între 15-28 ani (13-30 ani pentru anumite acțiuni specifice).

Exemplele de activități care pot beneficia de finanțare cuprind schimburile pentru tineret; inițiativele privind tineretul, în care tinerii participă direct la activități pe care le-au conceput ei înșiși; proiecte orientate către creșterea participării tinerilor la mecanismele democrației reprezentative; proiecte de voluntariat (de remarcat că voluntarii individuali nu pot depune cererea în mod direct; acest lucru este valabil numai pentru organizațiile oficiale acreditate de Serviciul European de Voluntariat); formarea și relaționarea celor implicați în activitățile pentru tineret și în organizațiile de tineret; campanii de informare pentru tineri.

Planul de acțiune „Antreprenoriat 2020” al Comisiei Europene prevede „crearea unui mediu în care întreprinzătorii pot prospera și crește” din care rezultă că noile întreprinderi necesită o atenție specifică. Sunt șase domenii cheie în care Comisia consideră că sunt necesare acțiuni pentru înlăturarea obstacolelor care frânează crearea și creșterea acestor întreprinderi:

Accesul la finanțare;

Sprijinirea antreprenorilor în fazele esențiale ale ciclului de viață al întreprinderilor și ale creșterii acestora;

Lansarea unor noi oportunități de afaceri în era digitală;

Transferul întreprinderilor;

Procedurile legate de faliment și a doua șansă pentru antreprenorii onești;

Reducerea poverii reglementărilor.

Îmbunătățirea accesului la finanțare

Fără o finanțare adecvată și fără lichidități, nicio întreprindere nu poate funcționa, investi și crește – accesul la finanțare este, pe bună dreptate, una dintre pârghiile creșterii pentru IMM-uri. Conform concluziilor unei consultări publice lansate de Comisie în iulie 2012, accesul la finanțare constituie una dintre cele mai semnificative constrângeri care influențează creșterea și spiritul de întreprindere în Europa. IMM-urile au depins de-a lungul timpului de împrumuturile bancare, iar actualele constrângeri de pe piața creditelor bancare, provocate de criză, au prin urmare un efect disproporționat asupra IMM-urilor. În plus, în special antreprenorii obțin cu dificultate finanțări în fazele inițiale ale activității lor. În decembrie 2011, Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune pentru facilitarea accesului la finanțare pentru IMM-uri, precum și propuneri privind capitalul de risc și fondurile pentru antreprenoriatul social. De asemenea, o atenție deosebită a fost acordată IMM-urilor în Directiva privind instrumentele financiare și în negocierile finale referitoare la Directiva privind cerințele de capital. Cu toate acestea, trebuie depuse eforturi suplimentare, atât la nivel european, cât și la nivel național, pentru a depăși insuficiențele pieței, inclusiv prin evaluarea unor soluții alternative de acordare a creditelor pentru IMM-uri, pentru suplimentarea finanțării private – limitate – și pentru a facilita accesul la informațiile privind finanțarea.

De asemenea, este important ca proiectele de noi întreprinderi (start-ups) să aibă o mai bună calitate și să genereze profituri mai mari. Sprijinul financiar pentru testarea, demonstrarea și pilotajul noilor tehnologii, consolidarea capitalului de risc, investițiile providențiale, incubatoarele de afaceri și împrumuturile pentru IMM-uri cu potențial ridicat sunt câteva dintre domeniile în care sunt posibile acțiuni. Întreprinzătorii au nevoie de fonduri pentru a comercializa cercetarea și dezvoltarea, precum și pentru a testa modele de afaceri inovatoare. Comisia europeană propune sprijinirea acestor domenii prin intermediul viitorului Program pentru competitivitatea întreprinderilor și IMM-urilor (COSME) și al programului Orizont 2020, un sprijin suplimentar fiind acordat prin Fondurile structurale europene.

Actorii din economia socială și întreprinderile sociale sunt vectori esențiali ai creării de locuri de muncă și ai inovării sociale bazate pe incluziune. În plus față de probleme similare cu cele ale majorității IMM-urilor, acești actori se pot confrunta cu alte dificultăți, cum sunt problemele legate de accesul la finanțare, aceasta fiind o chestiune abordată de Comisie în Programul pentru schimbări sociale și inovare socială (PSCI), precum și în regulamentele privind fondurile structurale.

O latură importantă a unui ecosistem antreprenorial de succes constă într-un ansamblu de investitori în fazele inițiale (capitaluri de risc și investitori providențiali) care furnizează investiții sub forma capitalului de înființare și investiții de capital pentru primele faze ale întreprinderii. Acești investitori folosesc o rețea extinsă de omologi și sunt o sursă de cunoștințe și de sprijin valoroasă privind piața și atragerea „banilor inteligenți” în capitalul de risc. Aceste investiții pot fi atrase de asemenea prin stimulente fiscale.

Sprijinirea noilor întreprinderi în faze esențiale ale ciclului de viață și sprijinirea creșterii acestora

În jur de 50% dintre noile întreprinderi dau faliment în primii lor cinci ani de activitate. Pentru ca întreprinzătorii europeni să genereze creșterea așteptată de la ei, Comisia îi sprijină cu resurse suplimentare pentru a-i ajuta să traverseze perioada de criză economică. Deseori, întreprinderile simt lipsa unui ecosistem adecvat în care să prospere. Vitalitatea absolut necesară poate fi generată prin sprijinirea serviciilor care își cunosc piețele și care, prin urmare, sporesc în mod semnificativ rata succesului noilor întreprinderi. Sprijinul eficient constă în programe globale care integrează elemente esențiale cum sunt formarea în domeniul managementului, instruirea în cercetare și dezvoltare, precum și crearea de rețele cu omologii, cu furnizorii potențiali și cu clienții. Antreprenorii au nevoie stringentă de consiliere și asistență pentru a face față constrângerilor legate de resurse și insecurității ofertei, prin intermediul investițiilor strategice și al dezvoltării produselor. Numeroase întreprinderi mici trebuie să facă față unor constrângeri din ce în ce mai mari din partea societăților cărora le livrează produsele lor, legate de respectarea unor noi standarde și de cerințe de proiectare guvernate de principiile eficienței și caracterului reciclabil al resurselor.

Reducerea costurilor legate de respectarea normelor fiscale ar îmbunătăți mediul afacerilor, în special în cazul micilor societăți. Din cauza resurselor și experienței lor limitate, întreprinderile mici și nou-înființate sunt afectate mai mult decât marile firme de costurile ridicate legate de respectarea normelor impuse de o legislație fiscală complexă și de procedurile greoaie de raportare a impozitelor. Statele membre ar trebui să ia în considerare posibilitatea simplificării procedurilor de înregistrare a TVA-ului, precum și a creării unei înregistrări online unice pentru a facilita comerțul electronic transfrontalier al micilor întreprinderi. Multe idei noi ale întreprinderilor de succes își au originea în cercetare și dezvoltare, dar se pot depune eforturi suplimentare pentru ca întreprinderile să folosească rezultatele cercetărilor. Prin urmare, ar trebui puse la dispoziția întreprinderilor mai multe informații tehnice specifice ale proiectelor finanțate de programele-cadru de cercetare și dezvoltare tehnologică. Noile întreprinderi sunt deseori victimele practicilor înșelătoare de marketing. Acestea iau forme diferite, de la furnizarea de informații false sau înșelătoare privind un anumit serviciu, la trimiterea de oferte disimulate ca facturi sau de formulare înșelătoare solicitând actualizarea datelor în anuarele profesionale. Comisia europeană a publicat o strategie care cuprinde o listă detaliată de viitoare acțiuni menite să contribuie mai mult la protecția întreprinderilor și a prezentat o inițiativă legislativă pe parcursul anului 2013.

Înlăturarea obstacolelor din calea pieței comune și crearea, în consecință, a unor condiții de concurență echitabile vor ajuta micile întreprinderi să dezvolte activități transfrontaliere. Aceste acțiuni includ remedierea problemei dublei impozitări și eliminarea neconcordanțelor dintre sistemele fiscale, precum și a altor măsuri fiscale care reprezintă obstacole pe piața comună și în calea investițiilor străine în UE.

În plus, în majoritatea statelor membre ale UE, cadrele juridice pentru securitatea socială a persoanelor independente sunt foarte diferite față de cadrele corespunzătoare persoanelor angajate, situație care creează bariere suplimentare pentru antreprenori. Sprijinirea noilor întreprinderi este deosebit de importantă pentru tranzițiile de la statutul de șomer la cel de independent. Măsurile de facilitare a lansării unei afaceri proprii pentru persoanele care depind de prestațiile sociale (de exemplu, de alocația de șomaj) și de creare a premiselor pentru independența economică a acestora (punți către bunăstare) pot fi de un real ajutor. Prin urmare, statele membre ar putea studia posibilitatea acordării pentru persoanele independente a unor prestații de securitate socială (de exemplu, asigurare de sănătate, pensie, prestație de invaliditate, alocație de șomaj în cazul încetării activității/falimentului întreprinderii etc.) comparabile cu prestațiile acordate angajaților, fără a reduce prestațiile acestora din urmă.

Pentru a prospera, antreprenorii și IMM-urile au nevoie de competențe specifice, personalizate, care îi pot ajuta să își dezvolte avantaje competitive și să profite de lanțurile valorice globale și de gestiunea comună a resurselor umane. Grupurile de întreprinderi, rețelele de întreprinderi și alte tipuri de asociere ale întreprinderilor pot oferi astfel de medii de sprijin întrucât acestea reunesc actorii relevanți din întreprinderi, învățământ, cercetare și din sectorul public. Anumite societăți din rândul IMM-urilor, cum sunt întreprinderile sociale, au deseori modele de afaceri care necesită programe de asistență specifice. Prin gruparea IMM-urilor, se poate ajunge la o creștere a competitivității. Prin urmare, statele membre ar putea evalua posibilitatea îmbunătățirii regimurilor fiscale proprii pentru a permite formarea a mai multor astfel de grupuri de IMM-uri.

2.1 MODALITATI DE ABORDARE A RESURSELOR DIN PUNCT DE VEDERE ANTREPRENORIAL

Nu este necesar ca antreprenorii să dispună de toate resursele necesare începerii unei afaceri. Antreprenorii cu acest mod de abordare reduc unele riscuri în urmărirea oportunităților:

Capital. Suma de capital necesară este pur și simplu mai mică, în consecință se reduce expunerea financiară și diluarea capitalului fondatorilor.

Flexibilitate. Antreprenorii care nu dețin o resursă se află într-o poziție mai bună pentru a se angaja sau dezangaja rapid.

Costuri nerecuperabile reduse. În plus, costurile nerecuperabile sunt mai mici atunci când firma a fost nevoită să-și lichideze activitatea. De exemplu pentru construcția unei centrale nucleare se fac cheltuieli enorme care nu mai pot fi recuperate la abandonarea unui astfel de proiect.

Costuri. Costurile fixe sunt reduse, astfel afectează favorabil pragul de rentabilitate. Desigur, cealaltă posibilitate presupune creșterea costului variabil.

Reducerea riscului. În plus față de reducerea expunerii totale, alte riscuri, cum ar fi riscul de demodare a resurselor, sunt de asemenea mai mici. De exemplu, nu este de mirare că leasing-ul calculatoarelor a prins repede și s-a dezvoltat.

Asistență externă

Domenii ale legislației în care antreprenorii au nevoie de asistență:

Înființarea firmei.

Contracte și acorduri.

Litigiile oficiale, etc.

Imobiliare, asigurări și alte aspecte.

Planurile pentru angajați (beneficii, pensii, etc.).

Planificarea/optimizarea fiscală.

Acte normative și rapoarte financiare.

Nevoi personale.

În anul 2014, tinerilor li s-a oferit ocazia să-și materializeze ideile printr-un ajutor de 20 de milioane de euro, fonduri puse la dispoziție de Guvernul României.

Cele 20 de milioane de euro au fost împărțite între două programe guvernamentale: „Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri” și „Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitarea accesului acestora la finanțare START.”

Cele două programe au venit ca urmare a nevoii de finanțare a Start-up-urilor datorită faptului că această categorie nu a fost declarată eligibilă pentru acordarea ajutoarelor de minimis.

Programele destinate tinerilor antreprenori au avut noi reguli de selectare, fiind eliminat criteriul ”primul venit, primul servit”, care nu a fost primit cu bucurie de către cei ce au avut nevoie să acceseze ajutoarele de minimis.

Guvernul a deblocat suma de 15 milioane lei, în luna mai 2015, pentru derularea programelor finanțate de la bugetul de stat în scopul sprijinirii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii. Suma de 15 milioane de lei a reprezentat cea de-a treia tranșă deblocată în 2015, din fondurile ce urmează să fie repartizate de Guvern pe o perioada de șase luni, în mod eșalonat, pentru programele destinate IMM-urilor.

În 2015, au fost lansate următoarele programe pentru IMM-uri:

Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitatea accesului la finanțare START, care vizează facilitarea accesului la finanțare a tinerilor întreprinzători. Nerambursabilitatea este de maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile dar nu mai mult de 125.000 lei/beneficiar.

Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri – SRL-D (Societate cu Răspundere Limitată – Debutant) vizează acordarea de sprijin oricărui cetățean român care dorește să își deschidă o afacere (și care nu a mai avut una până acum), prin acordarea unui credit nerambursabil cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile.

Programul de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață – COMERT prin care suma nerambursabilă (AFN) este de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar nu mai mult de 135.000 lei/beneficiar.

Programul național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM-urilor – FEMEIA MANAGER prin care se finanțează implementarea celor mai bune Planuri de Afaceri depuse de femeile antreprenor. Valoarea alocației financiare nerambursabile este de maxim 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA) și nu poate depăși suma de 41.500 lei/beneficiar.

Programul național multianual de înființare și dezvoltare de INCUBATOARE tehnologice și de afaceri care are ca obiectiv general dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din Romania, prin înființarea unor noi incubatoare de afaceri, precum și prin dezvoltarea incubatoarelor de afaceri deja existente.

Contravaloarea alocației de la bugetul Programului pentru construcția și/sau renovarea/reabilitarea și amenajarea fiecărei noi locații este de maximum 500.000 lei și de maximum 200.000 lei pentru reabilitarea/renovarea și reamenajarea clădirii incubatorului la începutul fiecărui nou ciclu de incubare.

Programul național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului prin care se stimulează dezvoltarea meșteșugurilor și a micii industrii din Romania, a întăririi clasei de mici meșteșugari și artizani, care își desfășoară activitatea individual sau prin intermediul asociațiilor.

În anul 2015, Programul urmărește organizarea a 8 Târguri Regionale pentru Artizanat și Meșteșuguri.

Programul de dezvoltare antreprenorială UNCTAD/ EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, care oferă întreprinzătorilor instruire și asistență tehnică, precum și un cadru instituțional pentru dezvoltarea capacităților antreprenoriale și creșterea competitivității pe piața locală și internațională a întreprinderilor mici și mijlocii.

Planificarea și planul de afaceri

Motive frecvent citate de planificare sunt:

Muncă mai inteligentă. Planificarea ajută o echipă de management să muncească "inteligent" (de exemplu, a veni cu o "mai bună cale" prin considerarea de alternative), mai degrabă decât pur și simplu "mai din greu". Planificarea permite unei echipe de management să înțeleagă și să clarifice riscurile și, la rândul său, să elaboreze metode de a gestiona aceste riscuri și de a le reduce.

Orientare către viitor. Planificarea necesită o orientare spre viitor. Gândirea în viitor ajută o echipă să anticipeze și, astfel, să fie mult mai alertă și să răspundă problemelor, oportunităților, și schimbărilor.

Testarea de idei. Planificarea ajută echipa de management să dezvolte și apoi să actualizeze strategia prin testarea sensibilității ideilor și abordărilor sale.

Orientare către rezultat. Stabilirea obiectivelor oferă de asemenea unei echipe o "orientare către rezultat" (adică, o preocupare pentru realizare și progres). Dezvoltarea măsurabilă și eșalonată în timp care permite evaluarea performanțelor dar și specificarea unui anumit scop.

Managementul stresului. Stabilirea unor obiective realiste poate ajuta în gestionarea și confruntarea cu ceea ce este prin natura sa o situație stresantă.

Motivare. O consecință mai subtilă a planificării este rezultatul pe care stabilirea obiectivelor realiste îl are asupra motivației. Inerent în orice obiectiv există un anumit nivel al efortului necesar pentru a-l atinge.

IMM-urile pot obține finanțare de la Uniunea Europeană prin granturi, împrumuturi și garanții. Granturile oferă sprijin direct, iar celelalte tipuri de finanțare sunt acordate prin programe gestionate la nivel național.

Finanțare europeană pentru întreprinderile mici ONG-uri și organizații ale societății civile

ONG-urile și organizațiile societății civile pot fi eligibile pentru finanțare, cu condiția să își desfășoare activitatea în domeniile de politică ale UE și să nu aibă scop lucrativ.

Există două tipuri principale de finanțare:

Educație și formare English (en) – oportunități de studiu prin programul Erasmus+, sprijin pentru elevii din ultimii ani de studiu în învățământul secundar și de formare profesională în alte țări;

Tineret English (en) – cofinanțarea proiectelor care încurajează participarea civică, activitățile de voluntariat și o abordare multiculturală și mai amplă.

3. MANAGEMENTUL RESURSELOR ÎN CADRUL PROIECTELOR

Planificarea unui proiect nu poate fi completă, de obicei, decât după programarea tuturor activităților cu luarea în considerare a resurselor organizației. În vederea asigurării la timp a resurselor pentru derularea proiectului este nevoie să se urmărească în procesul de planificare ca aceste resurse să nu fie niciodată excesiv suprasolicitate, dar nici să fie insuficient folosite, luând în calcul efortul de a termina proiectul, cel mai târziu la data stabilită pentru finalizare. În aceste condiții, procesul de planificare poate fi destul de complex. Programul ideal de execuție nu va putea fi realizat chiar întotdeauna, dar există reguli și metode de lucru cu ajutorul cărora se poate face o programare rațională și eficientă a resurselor.

Ce resurse se programează

Pe lângă timp, resursele utilizate de majoritatea proiectelor cuprind materialele, spațiul de activitate, lichiditățile, utilajele și forța de muncă. Voi începe prin a răspunde la întrebarea cine trebuie să programeze resursele și în privința căror resurse se poate și trebuie să se aplice metode de management al proiectelor în vederea programării.

Cine trebuie să programeze utilizarea resurselor

Responsabilitatea pentru programarea utilizării resurselor poate să revină managerului de proiect, sau ar putea fi o chestiune de resortul altei persoane din echipa managerială. Persoana care îndeplinește un rol exclusiv de consultant sau consilier pentru managementul proiectului s-ar putea să aibă posibilitatea de a lăsa sarcina programării resurselor (cu excepția fluxului de numerar) în seama contractorilor și subcontractorilor angajați să execute lucrările. Un contractor executiv pentru un proiect de construcții va trebui să-și programeze activitatea personalului tehnic din cadrul biroului central de proiect, dar poate să lase în seama subcontractorilor de resort programarea de zi cu zi a celei mai mari părți din manopera directă.

Organizațiile cele mai susceptibile în privința câștigului prin programarea detaliată a resurselor de proiect sunt cele care utilizează efective numeroase de specialiști sau muncitori calificați. Dacă există forță de muncă temporară cu calificarea necesară, care poate fi angajată fără probleme cu minimum de notificare prealabilă, programarea s-ar putea să devină un simplu proces de evaluare a efectivelor viitoare de lucrători (o formă elementară de planificare a forței de muncă). Problemele cele mai complexe și mai dificile în materie de alocare a resurselor apar în organizațiile unde forța de muncă este în mare măsură permanentă (și, prin urmare, relativ stabilă și inflexibilă), și acolo unde angajații dețin un bagaj prețios de abilități, pregătire profesională și experiență, care este specific companiei și obiectului ei de activitate.

Resurse care pot fi programate cu tehnici de management al proiectelor

Majoritatea cazurilor de utilizare a resurselor pot fi ilustrate cu ajutorul situațiilor referitoare la manopera directă, adică situația în care resursa umană este reprezentată de lucrători cu diverse genuri de calificare. Aceleași tehnici se pot aplica și pentru majoritatea celorlalte categorii de resurse, dacă pot fi cuantificate în unități de măsură simple sau număr de resurse. Prin urmare, aceste tehnici pot fi utilizate și pentru a se programa închirierea utilajelor, aprovizionarea în vrac cu materiale, timpul de funcționare al utilajelor, capacitățile de producție etc. O posibilă excepție ar putea fi spațiul de activitate, deoarece nu este o resursă care să poată fi întotdeauna descrisă și calculată adecvat în unități de măsură simple, cum ar fi metri pătrați. S-ar putea să trebuiască luate în considerare mai mult elemente ca: forma amplasamentului, înălțimea spațiului în care se desfășoară activitatea, mijloacele de acces, sursele de lumină, instalațiile de alimentare cu energie electrică și alte utilități, dotările necesare pentru transportul și manipularea materialelor și gradul de încărcare a spațiului disponibil. De pildă, în planificarea utilizării halelor de montaj pentru asamblarea și testarea utilajelor de mari dimensiuni, se permite uneori ca un utilaj să atârne peste un altul, iar acesta este doar un singur exemplu în care proiecte diferite pot avea posibilitatea de a împărți un spațiu comun. Problemele de acest gen nu pot fi rezolvate printr-o aritmetică simplă, ci s-ar putea să necesite reprezentări grafice tridimensionale, modele fizice la scară sau un sistem sofisticat de proiectare dinamică asistată de calculator.

Resurse care ar trebui programate cu tehnici de management al proiectelor

În general, facem o greșeală dacă încercăm să programăm absolut fiecare tip posibil de resurse ce urmează să se utilizeze în cadrul unui proiect. Nu poate conduce decât la complicații inutile și chiar numai tentativa de a demara monumentalul efort de muncă necesar va fi probabil suficientă ca să-l descurajeze pe planificator de a mai încerca acest lucru vreodată.

Să ne gândim, de pildă, la un departament de proiectare unde se execută planșe pentru instalații tehnologice speciale. Departamentul gestionează un flux continuu de muncă pentru mai multe proiecte. Managerul departamentului de proiectare știe, din experiență, că la fiecare 10 tehnicieni care proiectează componentele mecanice, este nevoie de un tehnician proiectant specializat în instalații, care să proiecteze sistemul auxiliar de tubulatură și gresaj. În acest caz, s-ar putea să nu trebuiască luată în calcul, decât resursa reprezentată de desenatorii tehnici. Dacă însă, urmează să fie nevoie de 100 de desenatori tehnici, managerul știe că munca acestora va trebui susținută cu participarea a 10 proiectanți specializați în instalații. Această abordare, întâlnită de multe ori în practică, poate fi extinsă și în cazul multor altor tipuri de resurse (de exemplu, personalul de inspecție în raport cu operatorii de mașini; capacitatea cuptoarelor de uscare în raport cu capacitatea instalației de vopsit carcase metalice, și așa mai departe). De obicei, un raționament similar se poate aplica și în cazul celor mai multe categorii de personal indirect, cum ar fi operatorii aparatelor de copiere, funcționarii de la aprovizionare și cei implicați în activități mai generale de administrație și management. Pot fi întâlnite practici precum: „Nu te lega la cap fără să te doară”. Nu încercați să programați „tot ce mișcă”; concentrați-vă pe resursele care sunt disponibile numai în cantitate limitată sau pe cele foarte importante, iar pe cele care depind de acestea lăsați-le să rezulte de la sine.

3.1. Principii de programare a resurselor

Agregarea resurselor

Putem face o reprezentare introductivă a programării resurselor luând în considerare cazul unui singur departament, din cadrul unei organizații care derulează un proiect de construire a unei instalații de prelucrare substanțe chimice. Departamentul în cauză răspunde de montarea sistemului de țevi și conducte. Datele de timp pentru aceste activități au rezultat dintr-o diagramă în rețea pentru întregul proiect. Firește că, în practică toate celelalte activități vor fi fost deja programate, presupunând participarea a câteva alte departamente și tipuri de resurse.

În partea superioară a figurii nr. 3.1 se poate vedea un fragment dintr-un grafic cu bare. Acesta a fost extras din graficul de rețea al proiectului, dar a fost modificat pentru a nu cuprinde decât activitățile de montare a conductelor și țevilor aferente tabloului principal de control al instalației. Din rațiuni de simplificare, s-a considerat că fiecare activitate din rețea nu va necesita decât un singur montator, pe toată durata sa de execuție. Fiecare activitate a fost reprezentată ca începând la termenul minim posibil, determinat prin analiza drumului critic. Porțiunile ușor diferite, cu care sunt prelungite câteva dintre bare, indică rezerva totală de timp disponibilă. Cifrele din josul graficului cu bare indică numărul de montatori necesari în fiecare zi, pentru a se respecta această programare. Pentru a se oferi o imagine cât mai edificatoare asupra necesarului de resurse, în jumătatea inferioară a figurii nr. 1 a fost trasată și histograma utilizării acestora.

Această programare s-a obținut prin simpla însumare a resurselor, fără a se lua în calcul gradul lor de disponibilitate. Procedeul este cunoscut sub denumirea de agregare a resurselor. Se întâmplă frecvent ca managerii să apeleze la acest gen de programare, în speranța optimistă că vor putea să demareze fiecare sarcină la termenul minim posibil prevăzut prin graficul rețea. Modul de repartizare în timp a efortului de muncă va fi, însă, departe de a se dovedi satisfăcător, intervalele de consum maxim al resurselor alternând cu perioade de relativă inactivitate. Dacă departamentul prezentat ca exemplu nu dispune decât de doi montatori, această programare este imposibil de pus în practică.

Sarcină

Rezervă de timp

Tabel nr. 3.1 la figura nr. 3.1

Fig. nr. 3.1: Planificarea fără nivelarea resurselor

Programarea resurselor

În figura nr. 2 sunt înscrise aceleași sarcini ca și cele prezentate în figura nr. 1, numai că, de data aceasta, câteva dintre ele au fost deliberat întârziate de planificator, dar fără ca duratele lor însumate să depășească rezerva totală de timp disponibilă. Acum, modul de repartizare în timp a efortului de muncă așteptat din partea montatorilor a devenit, de departe mai satisfăcător. Vârfurile de sarcină și căderile bruște au fost nivelate. Încercărilor de a se obține programări mai acceptabile ale resurselor li se spune în mai multe feluri: nivelarea resurselor, alocarea resurselor, programarea resurselor sau optimizarea resurselor. Termenii respectivi nu sunt sinonimi – procedura de nivelare, similară uneori cu optimizarea caută să obțină o repartizare mai uniformă în timp a resurselor, comparativ cu procedeul programării similar uneori cu alocarea. Majoritatea softurilor de specialitate nu vor produce nici pe departe cele mai uniforme tipare de repartizare în timp a efortului de muncă, dar rezultatele sunt, de regulă, acceptabile și perfect posibil de pus în practică, mai ales dacă ne gândim că, în fond, orice demers de planificare și programare se bazează pe estimări, iar acestea sunt, la rândul lor, în foarte mare măsură subiective, și, în multe cazuri, chiar discutabile.

Sarcină

Rezervă de timp

Tabel nr. 3.2 la figura 3.2

Fig. nr. 3.2: Planificarea cu nivelarea resurselor

Utilizarea graficelor

E ușor de imaginat procesul de programare, cel puțin la nivelul elementar pe care tocmai l-am descris, efectuat prin metode simple de reprezentare grafică manuală. Se pot utiliza, de exemplu, planșe trasate în formatul graficului cu bare, cu benzi mobile diferit colorate pentru fiecare tip de resursă. Graficele de acest gen, afișate de regulă pe un perete, reprezintă un instrument de lucru obișnuit pentru planificarea volumelor de activitate pe departamente, atât în termenii efectivului de personal, cât și ai diverselor instalații de producție (cum ar fi utilajele dintr-un atelier de producție). Deși graficele trasate manual rămân o variantă demnă de luat în considerare în circumstanțe extrem de simple (un exemplu evident ar fi programarea concediilor la nivel de departament), își pierd orice utilitate atunci când, cantitatea de date devine prea mare. Spre deosebire de rețelele cu drum critic, pe un grafic cu bare nu se pot arăta, de regulă, toate condiționările logice dintre activități, lucru care, probabil, conduce la erori de planificare. Dacă planificatorul încearcă să folosească mai mult de 5-6 culori diferite pentru codificare, sau încearcă să planifice mai mult de aproximativ 50 de sarcini diferite, toată povestea începe să fie obositor de organizat, dificil de interpretat și îngrozitor de greu de replanificat. În continuare considerăm posibil, accesul planificatorului la un sistem computerizat de prelucrare a datelor.

3.2. Rolul rețelelor de drum critic în programarea resurselor

Programarea resurselor impune o serie de decizii sau judecăți de valoare care, la rândul lor, impun existența unui ansamblu de date. Când o persoană sau un calculator încearcă să plaseze fiecare activitate într-un moment rațional din cadrul de timp al proiectului, se ridică mai multe întrebări ce trebuie luate în considerare cu privire la drumul critic al proiectului:

Ce activități trebuie finalizate, pentru ca această activitate să poată începe?

Care este termenul minim posibil de începere a acestei activități, presupunând că resursele necesare vor fi disponibile?

În cazul unui deficit de resurse, cât timp poate fi amânată începerea acestei activități, în așteptarea disponibilizării resurselor?

Dacă două sau mai multe activități care necesită aceleași resurse ar putea fi începute în aceeași zi, care dintre ele ar trebui începută prima și care ar putea fi amânată? Altfel spus, care activitate are grad maxim de prioritate?

Rezerva de timp ca factor determinant al priorității

Prin analiza drumului critic se va determina cât este rezerva deținută de fiecare activitate la începutul proiectului. Aceste date despre rezerva de timp sunt absolut vitale pentru procesul ulterior de programare a resurselor. Activitățile cu rezervă de timp pot fi întârziate până la termenele lor maxim admise, dacă se dovedește necesar, adică dacă nu există resurse disponibile pentru executarea lor. Evident, activitățile critice trebuie începute la datele minime prevăzute, dacă se dorește finalizarea proiectului la termenul minim posibil. Când două sau mai multe activități se concurează pentru aceleași resurse limitate, activitatea cu rezerva cea mai redusă este cea care are prioritate.

De ce nu sunt considerate de la bun început condiționările legate de resurse

Când se trasează prima dată o rețea a drumului critic, planificatorul are de făcut o mulțime de lucruri: trebuie să identifice toate activitățile necesare, să specifice condiționările logice dintre ele, să estimeze duratele și să efectueze analiza temporală. Pur și simplu nu se pot lua în considerare, în acest moment, toate potențialele condiționări în materie de resurse, atât din cauza complexității acestei sarcini, cât și a faptului că rețelele cu drum critic nu sunt adecvate acestui scop. Este întotdeauna mai rațional să se considere programarea resurselor ca proces separat și ulterior, efectuat după ce s-a făcut analiza temporală inițială a rețelei, fără luarea în calcul a condiționărilor sau restricțiilor legate de resurse. Un planificator care știe întâmplător că o anumită resursă este deficitară, s-ar putea să se simtă tentat să introducă anumite condiționări speciale în schema logică a rețelei. Să zicem, de exemplu, că o organizație de proiect are angajat un singur montator aparatură de măsură și control (AMC), iar rețeaua conține 10 activități de montare AMC. Pentru a se asigura că nu se programează în nici un moment derularea în paralel a două asemenea activități, planificatorul poate recurge la un expedient foarte simplu: să le lege pe toate cele 10 în serie. O asemenea abordare, însă, chiar că ar fi nechibzuită, fiindcă planificatorul nu poate ști dinainte alte lucruri de foarte mare importanță:

Cum poate ști planificatorul dinainte succesiunea optimă în care ar trebui să aibă loc activitățile respective, dat fiind că provin din părți diferite ale rețelei?

Ce efect ar avea legăturile suplimentare astfel create, asupra traseului principal pe care îl urmează schema logică a rețelei?

Cum ar putea planificatorul să-și amintească toate aceste condiționări în materie de resurse, dacă rețeaua va trebui să fie modificată?

În consecință, rețeaua drumului critic nu este, de regulă, cadrul adecvat pentru gestionarea condiționărilor și restricțiilor ce decurg din caracterul limitat al resurselor. Există, totuși, o singură excepție importantă.

O excepție de la regulă

Chiar dacă programarea resurselor este de obicei un demers care urmează analizei de rețea, există cazuri în care disponibilitatea resurselor va influența diagrama rețea inițială.

Să considerăm o activitate din rețea care se referă la asamblarea unui echipament electromecanic complex, de către unul sau mai mulți montatori. Să zicem că planificatorului i s-au oferit opțiunile prezentate în figura nr. 3, pentru estimarea duratei acestei activități. Pe care dintre ele ar trebui să o utilizeze? Soluția optimă pare să fie planificarea utilizării a doi montatori, care ar trebui să termine treaba în două săptămâni. Utilizarea a mai mult de doi montatori ar reduce, cu siguranță, și mai mult durata activității – dar cu prețul scăderii eficienței și al majorării costurilor. Avem acum o activitate care urmează să utilizeze 2 montatori timp de 3 săptămâni. Știm că există și alte activități, în aceeași rețea, care vor avea nevoie de montatori pe durate diverse, la date pe care deocamdată nu le cunoaștem. Un planificator cu experiență nu va lua în considerare celelalte cerințe relative la montatori, în această etapă a procesului de planificare și programare. Problema respectivă poate fi rezolvată mai târziu, prin procedura separată a programării resurselor.

Tabel nr. 3.3: Date de programare pentru o activitate complexă

Să zicem însă că mai avem o ipoteză: planificatorului i s-a spus că finalizarea proiectului la termenul minim posibil este mai importantă decât orice considerente de cost. Dacă această activitate de montaj se întâmplă să se afle pe drumul critic, s-ar putea să se considere justificată utilizarea unui număr de 9 montatori. Planificatorul știe însă că firma nu are decât 5 montatori angajați și se poate prezuma, în general, că în orice moment măcar unul din ei nu va fi disponibil, din varii motive, pentru a participa la desfășurarea proiectului. Prin urmare, planificatorul va limita la 4 numărul montatorilor repartizați să execute această activitate, și îi va estima durata la 2 săptămâni. Deci, cu toate că resursele nu se iau în calcul, de regulă în momentul întocmirii graficului rețea, judecata rațională și bunul simț practic trebuie să intervină în stabilirea modului de repartizare a resurselor pe fiecare activitate.

Specificarea resurselor necesare pentru fiecare activitate

Exemplul anterior ilustrează faptul că un prim pas preliminar în demersul de alocare a resurselor este acela de a considera, pe rând, fiecare activitate din rețea și a-i estima nu numai durata, ci și numărul unităților din fiecare tip de resursă necesar pentru executarea acelei activități în limitele duratei stabilite. Aceasta înseamnă că planificatorul trebuie să ia o serie de decizii tactice, menite să ducă la un raport de concordanță între duratele activităților și necesarul de resurse, considerat în termeni cantitativi și ai tipurilor de resurse. Aceste decizii trebuie înscrise pe diagrama de rețea, astfel încât datele să poată fi introduse ulterior în calculator pentru programarea resurselor, dar și pentru a avea siguranța că intențiile tactice preliminare sunt respectate atunci când are loc executarea lucrărilor. Atât ideea de a economisi timp și efort, cât și ideea de a se exploata în mod optim spațiul disponibil pentru înscrierea datelor pe diagrama de rețea, se obișnuiește utilizarea unui cod cât mai abreviat pentru fiecare tip de resursă. Exemplu: pentru a indica necesarul de zidari calificați, am putea folosi codul ZD, iar pentru ajutorii de zidari sau muncitorii necalificați care urmează să-i ajute pe zidari, am putea folosi codul ZA. În consecință, codificarea „5z 2ZD 2ZA” înscrisă pe o activitate din rețea va însemna că intenția este ca sarcina să dureze 5 zile, utilizându-se 2 zidari și 2 necalificați.

3.3. Conflictul dintre termenele de timp ale proiectului și disponibilul de resurse

Pe parcursul procesului de alocare a resurselor, vom constata adeseori că resursele disponibile nu vor permite ca activitatea să se desfășoare suficient de repede pentru ca proiectul să fie finalizat la termenul preconizat. (Vom considera, din rațiuni de simplificare că termenul de finalizare preconizat este echivalent cu durata drumului critic, respectiv cel mai scurt interval de timp posibil în care se poate termina proiectul dacă există resurse mai mult decât suficiente.) Fig. nr. 3.3 ilustrează această problemă. Proiectul este înfățișat sub forma unui balon plin cu resurse. Resursele pot fi privite ca un lichid necomprimabil, în sensul că balonul își poate schimba forma, dar volumul îi va rămâne întotdeauna constant. Un proiect care utilizează resurse este restricționat de două tipuri principale de limite: volumul sau nivelul resurselor disponibile și termenul maxim admis pentru finalizarea proiectului. Dacă durata admisibilă se reduce (de exemplu, dacă beneficiarul vrea ca proiectul să fie terminat mai devreme), limita temporală poate fi mutată la stânga, până ajunge la termenul minim posibil indicat de graficul drumului critic. Ca urmare a acestei deplasări însă, balonul își schimbă forma, devenind mai alungit pe verticală, iar aceasta înseamnă o rată superioară de consum al resurselor. Dacă, dintr-un motiv sau altul, volumul resurselor disponibile trebuie să se reducă, atunci balonul este împins în jos, devenind mai alungit pe orizontală, ceea ce înseamnă că durata proiectului trebuie extinsă, pentru a se admite o dată mai târzie de finalizare.

Din toată această discuție rezultă doi termeni specifici: „programarea cu restricție/limită de resurse” și „programarea cu restricție/limită de timp”. De multe ori, planificatorul trebuie să decidă care opțiune este mai importantă: să se mențină în limita resurselor disponibile, cu riscul de a întârzia execuția lucrărilor sau să se mențină în limitele de timp stabilite, cu riscul de a majora cheltuielile prin suplimentarea forței de muncă necesare. Aproape sigur că sistemele computerizate de programare îi vor impune planificatorului să stabilească de la bun început, înainte de a începe rularea softului, dacă se aplică regulile restricției de timp sau cele ale restricției de resurse.

Fig. nr. 3.3: Conflictul dintre limitarea în timp a proiectului și limitarea resurselor

Resursele „de prag”

Una din soluțiile posibile la problema programării cu restricție de timp, atunci când se știe deja că volumul resurselor disponibile s-ar putea dovedi insuficient, ar fi utilizarea așa-numitelor resurse de limită critică sau „de prag”. Voi ilustra conceptul resurselor de prag cu ajutorul unui exemplu practic foarte simplu. Să zicem că numărul tehnicienilor specializați în testarea lucrărilor, disponibili în mod normal pentru lucrări de proiect, este de 5. Prin urmare, când planificatorul introduce în calculator datele de pornire ale unui proiect nou, va specifica un număr de 5 tehnicieni disponibili pentru testare. Planificatorul, însă, are îndoieli că numărul tehnicienilor va fi suficient pentru finalizarea la timp a proiectului respectiv, iar bănuielile sale se văd confirmate atunci când programarea cu restricție de timp este procesată prima dată pe calculator. Planificatorul știe, însă, că s-ar putea apela la trei tehnicieni cu calificare superioară (și, prin urmare, mai bine plătiți) din alt departament al organizației, care să dea o mână de ajutor în situații de criză. Unele softuri îi vor permite planificatorului să specifice numărul suplimentar de tehnicieni, ca resursă de limită critică. Calculatorul nu va utiliza resursa de limită critică decât atunci când activitățile ar ajunge altfel să fie întârziate peste termenul lor maxim admis de finalizare. Alte locuri din care pot să provină resurse suplimentare de manoperă ar putea fi subcontractorii externi sau agențiile de plasare care furnizează personal temporar, sau se poate preconiza că personalul existent va trebui să aibă un program de muncă prelungit sau să facă ore suplimentare (această din urmă opțiune nu se recomandă, decât în cazuri de extremă urgență).

Activitățile fragmentabile

Activitățile pot fi specificate ca fiind fragmentabile sau nefragmentabile. O activitate fragmentabilă este o activitate care poate fi întreruptă și reluată mai târziu, în scopul de a se disponibiliza temporar resurse limitate pentru executarea unei alte activități cu grad mai mare de prioritate. Activitatea fragmentată va fi reluată mai târziu, când resursele devin din nou disponibile. În situația de setare implicită, majoritatea softurilor de planificare vor considera toate activitățile ca fiind nefragmentabile.

3.4. Programarea calendaristică a resurselor

Duratele din rețeaua de reprezentare a proiectului nu constituie un program calendaristic până când disponibilitatea resurselor nu a fost asigurată. Întotdeauna există mai multe propuneri de proiect decât resursele disponibile. Sistemul de priorități cere selectarea acelor proiecte care contribuie cel mai mult la obiectivele organizației, cu restricțiile ce decurg din resursele disponibile. Dacă toate proiectele și resursele lor restrictive sunt programate calendaristic cu ajutorul calculatorului, fezabilitatea (acceptabilitatea) și impactul adăugării unui nou proiect la cele în curs de realizare se pot evalua cu rapiditate. Cu aceste informații, echipa de stabilire a priorităților proiectelor va adăuga un nou proiect, numai dacă resursele deficitare sunt disponibile și reglementat atribuite acelui proiect specific. În continuare vom examina metodele de programare calendaristică a resurselor, de așa manieră încât echipa de stabilire a priorităților proiectelor să poată face raționamente realiste referitoare la disponibilitatea resurselor și la duratele proiectelor. Managerii de proiecte folosesc aceeași programare pentru implementarea proiectelor. Dacă apar schimbări pe parcursul implementării proiectelor, programarea calendaristică computerizată este ușor actualizată, iar efectele sunt ușor evaluate.

Utilizarea și disponibilitatea resurselor sunt domenii majore de probleme pentru managerii de proiecte. Tratarea atentă a acestor domenii la elaborarea unui program calendaristic al proiectului poate pune în evidență „locurile înguste” ale resurselor înaintea începerii proiectului. Rezultatele programării calendaristice ale resurselor sunt adesea semnificativ diferite de rezultatele metodei standard ADC sau MDC (Analiza Drumului Critic sau Metoda Drumului Critic).

Datorită schimbărilor tehnologice rapide și accentului privind momentul lansării pe piață, surprinderea problemelor privind momentul lansării pe piață, cunoașterea dificultăților privind utilizarea și disponibilitatea resurselor înaintea începerii proiectelor poate aduce economii de costuri și scurtarea ulterioară a duratelor activităților proiectelor. Orice abateri de la plan și de la programul calendaristic cu privire la resurse, care apar pe parcursul implementării proiectului, pot fi rapid înregistrate și efectul măsurat, atunci când există o bună programare calendaristică a resurselor. Fără această capacitate de actualizare rapidă, efectul negativ real al unei schimbări poate să treacă neobservat până în momentul când schimbarea și efectul ei devin evidente.

O corelare a disponibilității resurselor într-un sistem de management multiproiect, și multisursă va crea instrumentele de sprijin pentru procesul stabilirii priorității proiectelor, proces care va asigura alegerea proiectelor după contribuția lor la obiectivele organizației și după planul strategic.

Între resursele ce trebuie alocate proiectelor un loc important îl ocupă repartizarea indivizilor pe proiecte. În acest caz, repartizarea individuală cu ajutorul rutinelor de calculator ar putea să nu corespundă particularităților individuale, și cea mai bună soluție pentru aproape toate cazurile constă în ignorarea soluției calculatorului și armonizarea diferențelor individuale și a competentelor la cerințele activităților proiectelor.

Pentru comunicarea și clarificarea responsabilităților individuale în cadrul unui proiect se dovedesc eficace matricele de responsabilități, corelate cu programarea calendaristică a resurselor umane.

PROBLEMELE UTILIZĂRII ȘI DISPONIBILITĂȚII RESURSELOR

Întrebări la care ar dori să fie capabil să răspundă orice șef de proiect în orice moment:

Dacă se acceptă un alt proiect la cele care sunt în desfășurare și deja planificate, care din proiecte vor fi întârziate în caz că se va întâmpla acest lucru?

O dată de terminare este realistă?

Ce resurse au prioritate?

Resursele umane și/sau echipamentele existente vor fi adecvate și disponibile pentru a aborda noul proiect?

Unde este drumul critic? Există dependențe neobservate la timp?

Dacă rezerva a fost utilizată, ce se va întâmpla cu riscul de a fi în întârziere?

Se va recurge la un antreprenor din afara firmei?

Este evident că un asemenea șef de proiect are o bună înțelegere a problemelor cu care se confruntă. Orice sistem de programare calendaristică a proiectelor trebuie să faciliteze găsirea rapidă și ușoară a răspunsurilor la aceste întrebări.

Rețeaua proiectului și duratele planificate pe activități, nu reușesc să trateze problema utilizării și disponibilității resurselor în majoritatea cazurilor. Estimațiile de durate pentru pachetele de operații și pentru timpii din rețea, de obicei sunt făcute independent, cu ipoteza implicită că resursele urmează să fie disponibile în cantitățile și la momentele cerute de termenul începerii activității și pentru întreaga durată estimată. Această ipoteză poate să nu se confirme. Dacă resursele sunt adecvate, dar solicitarea lor variază într-un domeniu larg pe parcursul vieții proiectului, poate fi de dorit să se niveleze solicitarea resursei prin amânarea activităților necritice (utilizarea rezervelor de timp), pentru a coborî vârfurile de solicitare și implicit, a crește durata utilizării resursei.

Procesul menționat este cunoscut sub denumirea de nivelare a resurselor. Pe de altă parte, dacă resursele nu sunt adecvate pentru a satisface vârfurile de solicitare, va trebui să se accepte începerea cu întârziere a unor activități, iar ca o consecință, durata proiectului poate să crească. Acest proces este cunoscut sub denumirea de programare calendaristică, cu restricții de resurse. Un studiu făcut în străinătate pentru peste 50 de proiecte arată că duratele planificate în cadrul reprezentării prin rețea au fost majorate în 38% din cazuri atunci când s-a trecut la programarea calendaristică a resurselor.

Costurile eșecului de a lua în considerare utilizarea și disponibilitatea resurselor sunt ascunse sau nu sunt evidente și din această cauză, în practică, programarea calendaristică a resurselor, adesea, nu se face sau nu i se acordă atenția cuvenită. Consecințele eșecului în a programa calendaristic resursele limitate sunt și de natura creșterii costurilor activităților și de întârzieri ale proiectelor, care apar de regulă evidente „la jumătate de drum”, când acțiuni corective rapide devin dificil de întreprins. O consecință în plus a eșecului programării calendaristice a resurselor constă în eșecul de a reduce vârfurile și depresiunile (căderile) în utilizarea resurselor pe parcursul duratei proiectului. Datorită faptului că resursele proiectului sunt în mod uzual suprasolicitate, și pentru că rar există un echilibru între disponibilitățile și necesitățile de resurse, sunt necesare proceduri pentru a trata aceste probleme.

Tipuri de restricții prezente în proiecte

Restricțiile unui proiect împiedică sau întârzie începerea activităților. Rezultatul acestor restricții constă în diminuarea rezervelor prezentate în rețeaua previzională a proiectului, în reducerea flexibilității de programare calendaristică, în reduceri posibile ale numărului de activități paralele și în creșterea probabilității întârzierii terminării proiectului. În programarea calendaristică a activităților este necesar să se ia în considerare trei tipuri de restricții prezente în proiect: tehnologice sau logice; de resurse și fizice. Acestea vor fi pe scurt caracterizate și concretizate prin exemple simple.

Restricții tehnologice sau logice

Acest tip de restricții se caracterizează, de regulă, în secvența sau succesiunea în care trebuie să se desfășoare activitățile. Prezentarea proiectului prin rețea descrie restricțiile tehnice. O rețea de proiect pentru construirea unei case ar putea prezenta trei activități în ordinea tehnologică firească: l) fundația, 2) construcția pereților și 3) acoperișul. O rețea pentru o aplicație informatică ar putea plasa activitățile în ordinea l) concepție, 2) codificare, 3) testare, într-o rețea de forma unei secvențe. Esențial de reținut din figura nr. 5, constă în aceea că în mod logic nu s-ar putea executa activitatea 2) până când activitatea l) nu este terminată etc.

a.

b.

Figura nr. 3.4 Exemple de restricții tehnologice

Restricții de resurse

Aceste restricții decurg din lipsa sau deficitul de resurse și pot modifica drastic restricțiile tehnologice sau logice, fără ca acestea să fie, cumva, atacate. Un specialist care reprezintă proiectul printr-o rețea poate presupune și într-o primă analiză trebuie să facă ipoteza că vor exista resursele necesare și în consecință să prezinte o reprezentare a activităților cu desfășurare în paralel. Totuși, activitățile desfășurate în paralel prezintă un conflict potențial în solicitarea resurselor. Să presupunem ca exemplu pregătirea pentru o nuntă la un local închiriat care ar include patru activități: l) planificare; 2) angajarea orchestrei; 3) pavoazarea sălii și 4) aprovizionarea cu alimente și băuturi. Fiecare activitate ar necesita o zi. Activitățile 2), 3) și 4) s-ar putea face în paralel, dar de persoane diferite. Nu există niciun motiv de natură tehnică sau de dependență a unei activități față de o alta dintre cele trei (vezi figura nr. 3.5.a.). Totuși, în cazul în care toate cele trei activități trebuie efectuate de o singură persoană, restricția de resurse (o singură persoană disponibilă) impune ca activitățile să fie executate în secvență (succesiv sau în serie). Consecința este evidentă, o întârziere a acestor activități și un set diferit al relațiilor de dependență în rețea (vezi figura nr. 3.5.b.). De observat că dependența de resurse capătă prioritate față de dependența tehnologică, fără însă a ataca dependența tehnologică. În exemplu, angajarea orchestrei, pavoazarea sălii și aprovizionarea, în cazul executării lor de una si aceeași persoană, vor avea loc succesiv și nu în paralel, dar trebuie toate terminate înainte ca petrecerea să poată avea loc.

Restricții fizice

Există, relativ rar și situații în care apar restricții fizice care fac ca activități, care în mod normal ar putea apărea în paralel, să fie restricționate de condiții contractuale sau de spațiu de muncă. De exemplu, cilindrarea balastului într-un front de lucru la un drum industrial poate permite numai un compactor la executarea activității, datorită limitării de spațiu. Procedurile de abordare a restricțiilor fizice sunt similare cu cele utilizate în cazul restricțiilor de resurse.

a.

b.

Figura nr. 3.5 Exemplu cu și fără restricție de resurse

Interdependențele și interacțiunile dintre restricțiile de termene și de resurse sunt complexe chiar și în cazul proiectelor de mică scară. Unele eforturi pentru examinarea acestor interacțiuni înainte de începerea proiectului pun adesea în evidență probleme surprinzătoare.

Un deficit de resurse poate modifica semnificativ relațiile de dependență ale proiectului, datele de terminare și costurile proiectului.

În perioada actuală există software de calculator care permite să se identifice problemele referitoare la resurse pe parcursul fazei timpurii de planificare a proiectelor, fază în care schimbări cu caracter corectiv pot fi luate în considerare. Aceste programe reclamă numai precizarea necesităților de resurse ale activităților și disponibilitatea informațiilor pentru programarea calendaristică a resurselor.

Restricții de resurse umane

Resursa umană este cea mai importantă din resursele unui proiect. Resursele umane se clasifică în mod uzual după meseriile (profesiile) cu care participă la proiect – de exemplu, zidar, programator, sudor, inginer mecanic, maistru, inspector, director marketing etc. În puține cazuri, unele meserii/profesii sunt interșanjabile, iar acest lucru în practică are ca și consecință o pierdere de productivitate. Mai mult, meseriile/profesiile implicate în proiect adaugă complexitate programării calendaristice a proiectelor.

Restricții privind materialele

Lipsa materialelor este invocată în multe cazuri drept cauză a întârzierii proiectelor. Atunci când se cunoaște că lipsa materialelor este importantă și probabilă, materialele trebuie incluse în lista resurselor ce trebuie planificate prin rețeaua de reprezentare a proiectului și programate calendaristic. De exemplu, dacă în categoria materialelor includem și piese sau subansamble de schimb care trebuie utilizate în locul celor prevăzute a fi înlocuite cu ocazia unei revizii sau reparații la un utilaj important (excavator, instalație de extracție, agregat energetic), lipsa acestora la momentul cerut poate avea grave urmări din cauza întârzierii proiectelor de revizii și reparații.

Programarea materialelor are, de asemenea, mare importantă în asimilarea unor noi produse, când lansarea pe piață cu întârziere poate însemna pierderea ponderii vânzărilor. Construcția echipamentelor unicat, cum ar fi vapoare, avioane șa., poate fi întârziată și urmată de penalizări, atât pentru materiale importante (cum ar fi tabla), cât și pentru materiale ușor de scăpat din vedere (cum ar fi vopselele, adezivii sau electrozii de sudură speciali).

Restricții privind echipamentele

Utilizarea echipamentelor în cadrul proiectelor trebuie tratată sub aspectul tipului, mărimii și cantității. Ca și în cazul personalului, echipamentele pot fi interșanjabile și prin aceasta programarea calendaristică poate fi îmbunătățită. Interșanjabilitatea echipamentelor nu este însă ceva tipic. Disponibilitatea echipamentelor este adesea scăpată din vedere ca o restricție. Cel mai obișnuit mod de a scăpa din vedere restricția de utilaj este presupunerea că inventarul sau parcul este mai mult decât adecvat pentru proiect. De exemplu, proiectul va necesita un buldozer peste șase luni și firma are patru în inventar. Este ceva aproape normal să se presupună că această resursă nu va provoca o întârziere a proiectului considerat. Totuși, când buldozerul va fi necesar la punctul de lucru, toate cele patru echipamente din inventar pot fi indisponibile (ocupate, defecte, în revizie).

În cazul desfășurării activității într-un mediu multiproiect (construcții, minerit, foraj – extracție șa.), este recomandabil și prudent să se lucreze cu un singur parc pentru toate proiectele. Această abordare obligă la o verificare a disponibilității resurselor pentru toate proiectele și impune rezervarea echipamentelor pentru nevoile specifice ale proiectelor, în viitor. Identificarea restricțiilor de echipament, înainte ca proiectul să înceapă, poate evita costuri de accelerare a unor lucrări sau datorate întârzierilor.

Restricții de fond de rulment

Fondul de rulment este tratat ca o restricție în puține proiecte. Asemenea proiecte sunt întâlnite în ramura construcțiilor, unde fondul de rulment este limitat ca sumă. Dacă fondul de rulment sau capitalul de lucru este oricând disponibil, managerul de proiect poate desfășura simultan mai multe activități. Din contră, atunci când fondul de rulment este limitat ca urmare a faptului că plățile sunt în funcție de avansarea lucrărilor și se fac lunar, plățile pentru aprovizionarea materialelor și pentru munca utilizată pot fi restricționate pentru a menține lichiditățile. În astfel de situații, programarea calendaristică a fondurilor de rulment reprezintă o problemă de programare a fluxurilor de lichidități.

Clasificarea problemelor de programare calendaristică a proiectelor

Cea mai mare parte a metodelor de programare calendaristică disponibile în prezent cere managerului să clasifice proiectul în una din următoarele două categorii:

programare calendaristică cu restricții de timp (încadrarea într-o anumită durată sau terminarea la o anumită dată);

programarea calendaristică cu restricții de resurse.

O modalitate simplă de a determina dacă proiectul este cu restricție de timp sau/restricții de resurse constă în a vedea ce răspuns are întrebarea: „Dacă drumul critic este prelungit (activitățile critice ar întârzia la un moment dat), vor fi suplimentate resursele pentru a se reveni la termenele programate?”

Dacă răspunsul la această întrebare este afirmativ, atunci se poate presupune că proiectul intră în categoria celor cu restricție de timp. Dacă răspunsul este negativ, se presupune că proiectul intră în categoria celor cu restricție de resurse.

Un proiect cu restricții de timp este acel proiect care trebuie terminat până la o dată impusă. Deși timpul este factorul critic, utilizarea resurselor nu trebuie să depășească nivelele necesare și suficiente.

Un proiect cu restricții de resurse este acel proiect în care se presupune că nivelul resurselor disponibile nu poate fi depășit. Dacă resursele sunt inadecvate, se va accepta întârzierea terminării proiectului, dar cât se poate mai puțin.

Se poate observa, o dată în plus, importanța criteriilor de prioritate și utilizarea lor corectă. A pretinde simultan și respectarea unei date impuse și încadrarea în cantități deficitare de resurse nu poate duce decât la imposibilitatea rezolvării corecte a problemei programării calendaristice, urmată de costuri și întârzieri suplimentare.

În termenii programării calendaristice, restricțiile de timp înseamnă că timpul (durata proiectului, termenul final) este fixat și resursele sunt flexibile; pot fi suplimentate pentru a se putea respecta termenul final în cazul unor rămâneri în urmă. Restricția de resurse înseamnă că resursele (efectiv de personal, fonduri bănești, echipamente) sunt fixate și timpul este flexibil (prelungirea termenului de terminare este admisă pentru că, datorită unor resurse insuficiente, duratele unor activități critice se vor prelungi).

Metodele de programare calendaristică a proiectelor prezintă particularități în funcție de natura restricțiilor, așa cum se va putea vedea în cele ce urmează.

Metode de alocare a resurselor, ipoteze

Metodele disponibile pentru alocarea resurselor reclamă respectarea câtorva ipoteze restrictive, tocmai pentru a menține atenția concentrată asupra esenței problemei. Întreaga expunere care urmează depinde în întregime de ipotezele prezentate în continuare. Trebuie observat că ipotezele par să vină în contradicție cu realitatea și ca urmare, să fie respinse. Aducem în atenție, faptul că este vorba despre ipoteze de lucru fără de care nu este posibilă rezolvarea problemei programării calendaristice a proiectelor. Încălcarea sau alterarea ipotezelor de lucru va permite să se determine impactul unor asemenea situații practice asupra soluției inițiale de programare.

Prima ipoteză: Nu este admisă sistarea activităților. Aceasta înseamnă că odată ce o activitate este prevăzută în program, se presupune că se va executa continuu până la terminare. Ca urmare, o activitate nu poate fi începută, oprită o perioadă de timp și apoi reluată și terminată.

A doua ipoteză: Nivelul resurselor utilizate pentru o activitate nu poate fi schimbat. Această ipoteză restrictivă nu este adevărată în practică, dar numai admiterea ei simplifică înțelegerea metodelor de rezolvare a problemelor de programare.

Managerilor de proiect le va fi ușor să trateze situațiile din practică, în care activitățile sunt divizate și nivelul resurselor utilizate este schimbat, când se raportează soluții de programare în care s-a presupus că asemenea situații nu vor avea loc. Vor putea astfel să vadă ușor dacă este vorba de îmbunătățirea sau de înrăutățirea soluțiilor de programare calendaristică.

4. STUDIU DE CAZ: Programarea resurselor pentru proiectul DE muniții

O întreprindere de mărime mijlocie, producătoare de muniții, dorește să se angreneze într-un proiect de suplimentare cu un articol nou catalogul său de produse. Acesta este o lovitură cumulativă pentru tun cal. 100 mm acuplată, utilizată la tunurile de pe tancuri unde tragerea se execută prin ochire directă, deci încărcătura este normală, nu presupune variații.

Managerul proiectului este un inginer proiectant. Acesta va putea să apeleze din când în când la diverse persoane din celelalte secții ale întreprinderii, pentru a se alătura temporar echipei sale de proiect atunci când e nevoie, deci găsirea de resurse pentru acest proiect n-ar trebui să ridice nici o problemă. Sfera proiectului cuprinde concepția tehnică, fabricarea și evaluarea prototipului.

Tabelul cu relațiile de precedență între activitățile planificate să se desfășoare pentru executarea proiectului este prezentat mai jos.

Tabelul 4.1. Lista sarcinilor pentru proiectul de muniții

Tabelul 4.2. Datele de analiză temporală din graficul rețea al proiectului de muniție

Fig. 4.1. Diagrama de precedență pentru proiectul de muniții

Analiza resurselor: Dacă din punct de vedere al condiționărilor de tip precedență (temporale) existența activităților paralele este corectă din punct de vedere logic, putând exista oricâte activități care se desfășoară în același timp, dacă nu se intercondiționează între ele, neexistând nici o diferență între zilele proiectului, din punct de vedere practic, este clar că o zi în care se desfășoară în același timp 10 activități este mult mai intensă din punct de vedere al organizării și aprovizionării cu resurse decât o zi în care se desfășoară o singură activitate. Deci, dacă se ține cont doar de condiționările temporale pot apărea dezechilibre foarte mari în desfășurarea proiectului și/sau pot apărea zile în care necesarul de resurse ar fi mai mare decât disponibilul acestora.

Din cele spuse mai sus, se desprinde faptul că există cel puțin două probleme importante legate de resursele proiectului: problema alocării resurselor, în care se încearcă programarea activităților în așa fel încât în nici o zi să nu se depășească disponibilul din nici o resursă și problema nivelării resurselor, în care se încearcă programarea activităților în așa fel încât în toate zilele să se folosească cam aceiași cantitate de resurse (sau, altfel spus, suma variațiilor de la o zi la alta să fie minimă). Trebuie făcută și observația că analiza în cele două probleme de mai sus se face în general pentru resurse refolosibile, care nu se consumă în timp, adică cele care, după terminarea activității la care au fost alocate, se pot folosi la altă activitate. Resursele de acest tip sunt în principal forța de muncă și mașinile și utilajele.

Pentru expunerea celor două probleme este necesară și introducerea noțiunilor de intensitate a unei resurse și de profil a unei resurse: Intensitatea unei resurse este cantitatea necesară sau disponibilă din acea resursă, la un moment dat; Profilul unei resurse este diagrama în care se figurează variația intensității unei resurse în timp.

Pentru obținerea unui efect maxim cu un cost suplimentar minim, accelerarea nu trebuie să ia în considerare decât activitățile critice. Drumul critic reiese prin parcurgerea activităților din diagramă pe drumul cu cele mai mici rezerve și cel mai lung parcurs al termenelor minime ale activităților. În cazul de față drumul critic este dat de parcurgerea activităților din rețea în ordinea: 01, 06, 08, 12, 13, 14, 18, 22. Rezerva de timp mai mică a unei activități înseamnă urgență mai mare pentru executarea ei.

Nu are rost să se cheltuiască bani pentru accelerarea unei activități care dispune de o rezervă de timp substanțială, în cazul de față activitatea 5 „cumpărarea capselor de inițiere”.

Fig 4.2. Graficul desfășurării activităților pentru proiectul de muniții în condițiile agregării resurselor

Fig. 4.3. Graficul desfășurării activităților pentru proiectul de muniții în condițiile nivelării resurselor

Graficele Gantt reprezentate mai sunt utile și pentru a indica interdependențele dintre sarcinile proiectului de muniții dar ridică probleme de reprezentare chiar și în cazul acestui proiect pentru realizarea unui prototip de muniții care presupune puține activități. Se estimează că o astfel de reprezentare este utilă pentru proiectele care nu depășesc 50 de activități. La un număr mai mare de activități se pierd din vedere detalii importante cum sunt legăturile dintre activități și în aceste condiții reprezentarea ajunge să fie lipsită de eficiență. Există, în schimb, posibilitatea să creăm scheme logice de precedență care se dovedesc a fi mai utile.

În analiza proiectului prezentat am evidențiat două metode de alocare a resurselor care presupun finalizarea proiectului în termenul stabilit. Nu am prezentat situația în care, datorită insuficienței resurselor, termenul de finalizare a proiectului este amânat. Apreciez că aceste situații chiar dacă nu sunt excepții, mai ales în cazul proiectelor de construcții unde se adoptă frecvent metoda amânării, reprezintă cazuri punctuale, cu foarte multe aspecte particulare care fac obiectul unui studiu separat, numai pe această temă.

Ideea principală care trebuie reținută din acest studiu este că rețeaua de precedență trebuie mai întâi estimată fără a se lua în considerare nici un fel de posibile conflicte în materie de resurse. Programarea resurselor este un demers ulterior și aproape complet separat de analiza temporală.

Pagină albă

Abrevieri

Pagină albă

Bibliografie

Ana-Maria Grigore, Antreprenoriatul și managementul pentru afaceri mici și mijlocii, Editura C.H. Beck, București, 2012;

Virginia Ciobotaru, Oana Cătălina Țăpurică, Dumitru Smaranda, Aplicații ecotehnologice – Probleme. Proiecte. Studii de caz, Editura Economică, București;

Eugen Țigănescu, Dorin Mitruț, Bazele cercetării operaționale, Editura ASE, București, 2003, p. 155 – 183;

Tom Mochal, Jeff Mochal, Lecții de management de proiect, Editura Codecs, București, 2006;

Harold Kerzner, Management de proiect, vol. I – O abordare sistematică a planificării, programării și controlului activității de proiect, Editura Codecs, București, 2010;

Florin BUȘE, Aurelian SIMIONESCU, Nicolae BUD, Managementul proiectelor, Editura Economică, București, 2008, p. 197 – 222;

Tannguy Le Dantec, Managementul proiectelor prin exemple, Editura C.H. Beck, București, 2009;

Dennis Lock, Managementul proiectului. Ediția a IX-a, Editura Monitorul oficial, București, 2010, p. 305-410;

Daniela Florescu, Managementul proiectelor cu finanțare europeană, Editura C.H. Beck, București, 2012;

Dumitru Constantinescu, Tudor Nistorescu, Managementul proiectelor: fundamente, metode și tehnici, Editura SITECH, București, 2008;

Dennis Lock, Manual Gower de management de proiect, Editura Codecs, București, 2004, p. 302 – 350;

Ion Vasilescu, Claudiu Cicea, Ștefan Bușu, Sinergetica accesării proiectelor, Editura Economică, București, 2013.

Adrese Internet

http://www.manager.ro/articole/management/managementul-proiectelor:-metoda-raci-36381.html, accesat la 19.06.2015;

http://www.fonduri-structurale.ro/, accesat la 20.06.2015;

http://www.fonduri-ue.ro/, accesat la 20.06.2015;

http://ita-goldtech.ro/docs/PLIANT%20MASTER%20ITA.pdf, accesat la 20.06.2015;

http://cepu.ro/15-milioane-de-lei-pentru-imm-uri/, accesat la 22.06.2015;

http://antreprenor.eu/2015/06/vrei-finantare-de-la-stat-pentru-afacerea-ta-iata-cum-arata-candidatul-ideal/, accesat la 24.06.2015;

http://www.trilex.ro/Solutii-project-management-proiect-EPM/EPM/microsoft-project-server-resource-management-resurse.htm, accesat la 24.06.2015;

http://www.smeprojects.ro/index.php?page=faq&pag=4, accesat la 27.06.2015;

http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:52012DC0795, accesat la 28.06.2015;

http://ueurope.blogspot.ro/, accesat la 28.06.2015;

https://www.yumpu.com/ro/document/view/4829918/managementul-proiectelor-dezvoltare-durabila-departamentul-de-/73, accesat la 28.06.2015;

http://www.asecib.ase.ro/Mitrut%20Dorin/Curs/bazeCO/html/43ADC.htm, accesat la 28.06.2015;

http://europa.eu/about-eu/funding-grants/index_ro.htm, accesat la 28.06.2015;

http://antreprenor4x4.ro/sprijinirea-noilor-intreprinderi-in-fazele-esentiale-ale-ciclului-de-viata-si-a-cresterii-acestora/, accesat la 28.06.2015;

http://www.legal-land.ro/fonduri-pentru-sprijinirea-imm-urilor/, accesat la 28.06.2015;

http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/TEORIA-ORDONANTARII152312217.php, accesat la 28.06.2015;

http://olx.ro/oferta/proiectare-si-executie-hale-metalice-accesari-fonduri-europene-ID374ip.html, accesat la 28.06.2015;

http://www.bursa.ro/guvernul-aloca-15-milioane-de-lei-pentru-sprijinirea-imm-urilor-267384&s=print&sr=articol&id_articol=267384.html, accesat la 28.06.2015;

http://www.curierulnational.ro/print/235827, accesat la 28.06.2015;

http://eufinantare.info/Instrumente_structurale_UE.html, accesat la 28.06.2015.