Managementul Public Si Metodele Utilizate In Administratia Publica Locala

Comunicare

Managementul Public Si Metodele Utilizate In Administratia Publica Locala

Byadmin ianuarie 1, 2024

Cuprins

INTRODUCERE

Necesitatea schimbărilor managementului instituțional aferent sistemului administrativ și, în principal, ale managementului serviciilor publice, își definește utilitatea și eficiența satisfacerii nevoilor sociale în mediul respectiv local și plasează în numărul problemelor primordiale, recent apărute, elaborarea unui complex de măsuri organizațional-structurale și funcțional-operaționale stimulative și de modernizare a managementului activității funcționarului public la nivel local, inclusiv în primărie.

Aceste probleme sunt puțin investigate științific și sunt așteptate in practica activității administrației publice.

Conceptul de administrație, fie în accepțiunea sa publică, fie în cea privată, a dus la nașterea unor multiple întrebări la care răspunsurile sunt date în maniere diferite, în funcție de autori, de perioada istorică în care acestea au fost formulate, de teoriile care stau la baza lor.

Complexitatea fenomenului administrativ reiese din faptul că în mod obișnuit vorbim de administrație publică și privată, de administratori și funcționari publici care îndeplinesc funcții administrative, de persoane care, sub comanda altora, execută decizii și de persoane care pun în aplicare deciziile celor aflați într-o poziție ierarhică superioară.

Termenul de administrație derivă de la latinescul "administrare" care înseamnă a servi și este în legătură cu cuvântul "magister" care îl desemnează pe stăpân, căruia i se subordonează servitorul și pe care acesta trebuie să-l slujească.

Deoarece serviciile publice fac parte din activitatea primăriei, adică a resurselor sale umane, funcția de conducere este orientată la fel spre comunitatea care beneficiază de ele și le apreciază calitatea.

Noțiunea de administrație este mai largă decât aceea pe care trebuie s-o definim și anume, administrația publică. Administrația publică este un gen de administrație distinctă de administrația particulară. Ambele genuri de administrație au mai multe specii. De aceea trebuie să ne folosim de noțiunea generală care scoate în evidență trăsăturile comune tuturor genurilor de administrație, oferindu-ne criteriile de deosebire între administrația publică și cea particulară și posibilitatea de a sublinia particularitățile diferitelor specii ale celor două genuri de administrație.

Pe scurt, a administra reprezintă o activitate executivă, pusă sub semnul comenzii sau al delegării de atribuții. Atunci când această activitate își realizează obiectivele folosindu-se de puterea publică, prin derogare de la regulile dreptului comun, ea dobândește atributele administrației publice.

Pe planul dreptului administrativ, problema care se pune este aceea de a stabili care sunt serviciile publice și care trebuie să fie modul de organizare a acestora.

În principiu, determinarea serviciilor publice care intră în componența statului este o problemă variabilă în timp și spațiu, apreciată în exclusivitate politic, de organele reprezentative ale statului, prin lege. Elementul esențial în stabilirea sferei serviciilor publice îl constituie delimitarea sferei trebuințelor individuale și colective care pot fi satisfăcute de sfera privată a societății civile, de cea a trebuințelor care au nevoie de o susținere publică, prin intermediul administrației publice.

Pornind de la această delimitare se operează distincția între administrația publică și cea privată, dimensiunile acestei distincții rămânând la îndemâna Parlamentului, iar actul prin care face o astfel de distincție este legea. În realizarea acestei sarcini, Parlamentul își poate rezerva exercitarea unor funcții proprii administrației publice sau poate încredința atribuții administrative puterii executive, după cum poate delimita sfera administrației publice de stat, de cea a administrației publice locale, stabilind și relațiile dintre acestea, precum și prerogativele specifice ale fiecăreia. Din moment ce aceste distincții sunt stabilite de lege este normal ca aceia care îndeplinesc servicii administrative să se supună legii, chiar dacă fac parte din administrația publică de stat, din administrația publică locală sau din administrația publică privată, ori fac parte din categoria celor care intră în relații cu oricare din aceste forme ale administrației.

Valoarea cea mai prețioasă care trebuie salvată și promovată la locul de muncă este persoana umană, deoarece economia este în mișcare, iar grupului uman îi revine sarcina de a menține pasul.

Omul este chemat ca, prin muncă, să contribuie la îmbunătățirea creației însăși. Munca este calea de realizare a fiecăruia, prin creșterea și dezvoltarea potențialului și capacităților ce se dobândesc prin formarea, experiența și operativitatea concretă. Munca umană presupune inteligență și urmărește să graveze un proiect inteligent în realitatea materială și socială în care lucrează omul. Cu toate acestea, datorită faptului că există diferență între ceea ce omul își propune și ceea ce reușește să realizeze, constatarea limitelor personale și socio-culturale induce, adesea, elemente de suferință în experiența concretă a muncii. Dintr-o anumită viziune asupra muncii decurge angajarea constantă de a acorda prioritate, în orice împrejurare, binelui omului și deplinei sale promovări spirituale, culturale și sociale.

1. Administrația publică locală

1.1. Administrația publică- noțiuni introductive

Indiferent de știință, deci și în știința dreptului administrativ, condiția primordială pentru înțelegerea rolului și locului pe care îl are fenomenul ce-i constituie obiectul este aceea de a preciza conținutul și înțelesul noțiunilor de bază cu care operează.

În mod frecvent întâlnim în doctrina juridică noțiuni ca: “administrație”, “administrație de stat”, “activitate administrativă ”și mai nou “administrație publică”, autorii dându-le uneori, înțelesuri diferite, alteori punând semnul egalității între unele dintre acestea.

Pornind de la sensul etimologic al cuvântului ”administer” în doctrină regăsim următoarea semnificație: aceea a serviciului celui mai mic, al celui supus, sau ca o activitate subordonată, sub comandă.

Noțiunea de “a administra” arată acțiunea cuiva de a ajuta, de a servi la ceva după care termenul a fost folosit pentru a indica o activitate administrativă, care este o activitate subordonată, ce se îndeplinește la ordinele cuiva. Ca atare, se apreciază că însuși “ministrul este în primul rând servitor, desigur al cetățeanului, pe care acesta trebuie să-l servească.

Conceptul de administrație cuprinde o activitate ce semnifică faptul de a adminstra, de a gestiona, de a gospodări și organul (sau autoritatea) care exercită o astfel de activitate.

În limbaj curent, termenul de “administrație” definește fie unele compartimente organizatorice din structura unei unități sau organ, fie activități ale acestora, care nu au caracter productiv.

Când se utilizează noțiunea de “administrație de stat” desemnează anumite organe ale statului “organe ale administrației de stat”, sau la anumite servicii publice (activități ale statului) – “activitatea administrativă”. Unii autori precizează că noțiunile de “activitate administrativă” și “organe administrative” pot fi desemnate și prin termeni “activitate executivă”, respectiv “organe executive”.

Termenul de administrație provine din limba latină “administer” traducându-se prin: agent, ajutor, servitor sau într-un alt sens instrument. Verbul “administro” înseamnă a da o mână de ajutor, a conduce sau a dirija.

Conceptul de administrație prezintă trei accepțiuni principale:

administrația ca activitate de a administra, de a realiza administrația;

administrația ca structură sau organizare, indispensabilă în scopul înfăptuirii administrației;

administrația ca instituție, constituită din activitatea și structura sa, cu scopul de a putea îndeplini sarcinile primite de la puterea politică, precum și de a satisface interesele generale, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale oamenilor.

Verbul “a administra” conform dicționarului limbii române înseamnă: a conduce, a cârmui, iar pentru “administrație”- totalitatea autorităților, administrative existente într-un stat, secții sau servicii care se ocupă de probleme administrative ale unei instituții sau agent economic.

În limbajul curent termenul administrație este utilizat în mai multe sensuri. Astfel prin administrație se înțelege: conținutul principal al activității puterii executive a statului; sistemul de autoritate publică care înfăptuiește puterea executivă; conducerea unui agent economic sau a unei instituții social-culturale; un compartiment (direcție, secție, sector, serviciu) din unitățile productive sau instituții social-culturale, care nu desfășoară nemijlocit o activitate direct productivă.

Pentru a înțelege mai clar acest termen vom utiliza explicațiile de rigoare date de către “Dictionary of American Gouvernment and Politics”, care atribuie termenului “public administration” următoarele explicații:

Funcția executivă în guvern; executarea (aplicarea) politicii publice;

Organizarea și conducerea poporului și a altor resurse pentru atingerea obiectivelor guvernării;

Arta și știința conducerii aplicată la sectorul public (managementul public), pentru că aceasta nu se limitează la management ci include împrejurările politice, sociale, culturale și legale care afectează conducerea instituțiilor publice.

Alți autori fac distincție netă între “administrația de stat” și “activitatea executivă”, definind administrația de stat ca “activitatea ce se desfășoară pentru îndeplinirea în mod practic și concret a funcțiilor statului și a sarcinilor organelor administratiției de stat”.

În ceea ce privește “activitatea executivă” în literatura de specialitate au existat discuții legate de conținutul acesteia, considerându-se de unii autori că în conținutul său sunt cuprinse, de fapt, două activități distincte: o activitate” executivă propriu-zisă” și o activitate “de dispoziție”. În această viziune, se consideră că activitatea executivă propriu-zisă ar consta în aplicarea directă a legii la cazuri concrete, forma juridică de realizare a acesteia fiind actul administrativ individual, iar activitatea de dispoziție ar consta în dreptul organului executiv de a lua măsuri pentru aplicarea în concret a legii, forma juridică de realizare fiind actul administrativ cu caracter normativ.

În prezent, marea majoritate a autorităților nu mai împărtășesc o asemenea înțelegere a activității executive, considerând-o ca fiind o simplă formă de activitate, execuția și dispoziția nefiind decât elemente ale aceleiași activități.

În ceea ce privește “administrația publică”, în orice societate, fie ea clasică, fie modernă, aceasta se deosebește de administrația particulară, tocmai prin caracterul său public, reprezentând, în esență, un instrument al statului indispensabil în atingerea unor deziderate, a unor obiecte majore determinate de el în fapt, de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, în scopul satisfacerii interesului general, prin acțiunea puterii publice.

Administrația publică constituie aparatul de gestiune al problemelor publice. Ea este constituită din ansamblul serviciilor publice a căror bună desfășurare permite realizarea obiectivelor definite de puterea politică. Ea constituie, de asemenea, organizarea care se dă oricărui grup social evoluat, instrumentul de coeziune și de coordonare indispensabilă, fără de care societatea se dezintegrează.

Administrația publică nu se identifică însă nici cu administrația de stat, întrucât ea are o sferă mai largă de cuprindere și se realizează nu numai prin activitatea organelor (autorităților) statului, ci și prin activitatea altor autorități publice care nu au neapărat caracter statal, inclusiv a regiilor autonome și a instituțiilor publice.

1.2. Obiectul și definirea administrației publice

Administrația publică are ca scop realizarea unor interese generale ale statului sau ale unei colectivități distincte, recunoscurecunoscută ca atare de stat. Prin scopul său, administrația publică este strâns legată de puterea legiuitoare care îi circumscrie obiectul, dar și de puterea judecătorească, ale cărei hotărâri sunt aplicate și executate adeseori în sfera administrației publice prin activități administrative realizate de către autorități ale administrației publice.

Administrația publică este legată mai ales de puterea executivă, dar nu se identifică cu aceasta, având o sferă mai largă de cuprindere. Administrația publică se realizează atât de autorități ale puterii executive (guvernul, ministerele, prefecții) cât și de autorități ale administrației publice care nu fac parte din sistemul puterii executive (consilii locale, primării, consilii județene ), precum și de către structuri organizatorice care nu au calitatea de autorități (regii autonome și instituții publice).

Administrația publică se realizează prin două categorii de activități: activități cu caracter dispozitiv și activități prestatoare, care constituie și obiectul său specific.

Prin activitățile cu caracter dispozitiv autoritățile administrative stabilesc ce trebuie să facă sau să nu facă persoanele fizice și juridice, putându-se interveni, în condițiile legii, cu aplicarea de sancțiuni în caz de nerespectare a condiției prescrise. Această activitate se realizează prin acte juridice (acte administrative) de către autoritățile administrației publice și funcționarii acestora ca activități specifice, principale.

Activitățile executive cu caracter de prestație se realizează tot pe bază și în executarea legii, de către autoritățile administrative sau reprezentanții săi, din oficiu sau la cererea persoanelor fizice sau juridice. Prestațiile sunt realizate de organele administrației publice și funcționarii acestora în cele mai diverse domenii de activitate: stare civilă și autoritate tutelară (ex: eliberarea unui act de naștere sau de deces, oficierea unei căsătorii, instituirea unei tutele sau curatele,etc), gospodărire comunală și locativă, furnizarea de gaze, apă și energie electrică și termică, asistență medicală, activități cultural-educative. Această categorie de activități se realizează, în principal, prin fapte materiale și, uneori prin emiterea de acte juridice (diplome, atestate, adeverințe), pe baza și în condițiile prevăzute de lege.

Este important de subliniat și faptul că activitățile de organizare a executării legii și de executare în concret a acesteia, de natura celor două categorii menționate, se desfășoară nu numai de organele administrației publice, ci și de cele din sfera puterii legislative și judecătorești.

Actele juridice adoptate de parlament pentru numirea în aceste funcții, indiferent dacă sunt adoptate de una dintre Camere sau amândouă, reunite în plenul lor, sunt acte administrative care au ca obiect activități care, prin natura lor, nu țin de activitatea de elaborare a legilor.

Același caracter îl au și actele juridice emise de președinții judecătoriilor, tribunalelor, Curților de apel și al Curții Supreme de Justiție, care au ca obiect buna admnistrare a justiției și a bazei materiale pe care o folosesc. În aceste situații, ei acționează ca autentici funcționari publici din administrație, actele emise de ei fiind acte administrative.

În ceea ce privește actele desfășurate de barourile de avocați și de notarii publici, prestațiile acestora nu mai sunt în sfera autorității statale, și deci subordonate vreuneia dintre puterile statului, chiar dacă ele trebuie să se desfășoare în condițiile impuse de stat, prin lege. Activitățile pe care le realizează avocații și notarii publici interesează intr-un mare grad nu numai statul, ci și societatea civilă în ansamblul său, actele avocaților și cele ale notarilor publici intrând în ordinea juridică a statului ca acte administrative, care concură fie la realizarea puterii judecătorești, fie a celei executive, după caz, încadrându-se în cerințele principiilor statului de drept.

Cu toate că nici barourile de avocați și nici birourile notarilor publici nu sunt structuri din sistemul autorităților administrației publice, prin activitatea pe care o desfășoară și actele pe care le emit, dobândesc, în aceste imprejurări, o natură juridică administrativă.

În concluzie, administrația publică poate fi definită ca activitate de organizare și de executare în concret a legii, cu caracter dispozitiv și prestator, care se realizează, în principal, de autoritățile administrației publice și funcționarii acestora și, în subsidiar, de celelalte autorități ale statului, precum și de instituții particulare care desfășoară activități de interes public.

1.3. Principiile administrației publice locale

Principiile general valabile întregii administrații publice (de stat, centrale și teritoriale, precum și cele locale) sunt:

principiul legalități- administrația se realizează în baza legii și în vederea executării ei („presupune respectarea legilor, încălcarea lor atrăgând aplicarea de sancțiuni„) ;

principiul democratismului – conducerea se realizează în colectiv, iar puterea se configurează de la bază;

principiul echilibrului centralizare- autonomie;

principiul separării funcțiilor politice de cele administrative;

principiul creări unui corp al funcționarilor publici de carieră, profesional și neutru politic;

principiul definirii clare a rolului, responsabilităților și relațiilor între instituții;

principiul transparenței actului de guvernare și administrativ;

principiul simplificării procedurilor și actelor normative;

principiul umanismului- administrația publică acționează în interesul oamenilor, având ca scop satisfacerea necesităților sociale.

Fig 1.Principiile administrație publice locale

Realizarea autonomiei locale în România este unul din obiectivele esențiale ale reformei în administrația publică. Atingerea acestui obiectiv este dependentă de o serie de factori de natură politică, legislativă, economică și socială, de realizarea unor modificări structurale în administrația publică și, mai ales, este dependentă de schimbarea comportamentului funcționarului public în realizarea noilor sarcini care revin serviciilor publice.

Problema esențială cu care se confruntă reforma administrației publice este receptarea corectă a structurii administrației publice, a rolului, funcțiilor și atribuțiilor componentelor acesteia și, mai ales, a raporturilor care se stabilesc între administrație și beneficiarii serviciilor publice pe care aceasta le prestează. Practic, ne găsim în fața unor erori de interpretare a Constituției și a legislației.

O primă eroare de acest gen o constituie așezarea semnului de egalitate între puterea executivă și administrația publică. Această eroare este determinată de preluarea “tale quale” a concepției interbelice privitoare la puterea executivă, în a cărei cuprindere intrau toate autoritățile administrative de la rege și până la primar. Între timp, concepția asupra administrației publice s-a modificat esențial, în toate statele europene. Puterea executivă este redusă la șeful statului și Guvern, sub conducerea acesteia desfășurându-și activitatea administrația publică. Guvernul are funcția de a conduce administrația publică.

O a doua eroare care poate fi identificată în diferite lucrări are în vedere neglijarea distincției dintre administrația de stat și administrația locală. În felul acesta, autoritățile care funcționează în unitățile administrativ-teritoriale sunt tratate ca autorități ale administrației locale, fără a se face distincție între serviciile publice ale ministerelor, ale celorlalte autorități ale administrației publice locale, care sunt reprezentantele colectivităților locale. Această eroare este susținută de faptul că unitățile administrativ-teritoriale în care funcționează servicii publice exterioare ale ministerelor și ale celorlalte autorități ale administrației publice centrale de stat, coincid cu colectivitățile locale, cărora le sunt aplicabile regulile autonomiei locale.

O a treia eroare, care decurge din prima, se regăsește în tratarea autorităților administrației locale ca autorități ale puterii executive, ceea ce duce la concluzia că între administrația de stat și administrația locală nu există nici o deosebire, prima integrând-o pe cea de a doua. O asemenea soluție este neconstituțională și respinge aplicarea principiului autonomiei locale în organizarea și funcționarea serviciilor publice locale.

A patra eroare are în vedere conceperea administrației publice pe ideea exclusivă de organ de stat care are rolul de a pune în executare legea, recurgând, atunci când este necesar, la forța de constrângere a statului. Această eroare rămâne tributară regimului totalitar, în concepția căruia administrația de stat era atotcuprinzătoare și actele sale erau executorii din oficiu, în toate cazurile fără a se admite practic posibilitatea controlului judecătoresc asupra acestora. Noua concepție promovată de Constituție și de legile ulterioare respinge o asemenea abordare unilaterală a problematicii administrației publice.

În România, potrivit Constituției, administrația locală este realizată pe două nivele, spre deosebire de unele state în care administrația locală se distribuie pe trei nivele, celor două adăugându-li-se nivelul regional. Constituția României stabilește în art.119 că administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale și pe cel al descentralizării serviciilor publice. Aceste două principii au o arie diferită de aplicare. Astfel, în timp ce principiul autonomiei locale privește comunele, orașele și județele, principiul descentralizării serviciilor publice are în vedere atât crearea și sporirea competiției serviciilor publice desconcentrate, cât și crearea unor servicii publice descentralizate ori a unor servicii publice locale ori județene.

Legea administrației publice nr. 69/1991 stabilește în primul său articol că administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile administrației locale, descentralizării serviciilor publice, eligilibității autorităților administrației publice locale și consultării cetățenilor în probleme de interes local. În temeiul acestei legi, autoritățile administrației publice locale sunt alese prin vot direct sau indirect și odată alese ele asigură continuitatea administrației publice locale, mandatul de 4 ani al acestora, neputând înceta înainte de termen, decât în anumite colectivități locale, în cazurile prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, legea nu permite organizarea de alegeri anticipate pentru toate colectivitățile locale.

În sfârșit, alin. 1 al art. 3 al Legii nr. 215/2001 prevede că autonomia locală privește atât organizarea și funcționarea administrației publice locale, cât și gestionarea, sub propria responsabilitate, a intereselor colectivităților pe care le reprezintă.

Aceste dispoziții legale prezintă o dublă importanță. În primul rând, ele definesc aplicarea atotcuprinzătoare a autonomiei locale în cadrul competențelor care revin autorităților locale, în al doilea rând, textul legal stabilește dimensiunea reală a autonomiei locale – asumarea în integralitate a responsabilității pentru gestionarea intereselor colectivității pe care o reprezintă, iar în al treilea rând, textul legii recunoaște existența în cadrul unităților administrativ-teritoriale a colectivităților locale, subiecte reale ale autonomiei locale, identificate în Constituție prin comune, orașe, municipii și județe.

1.4. Administrația publică actuală- considerații generale

În fiecare etapă a dezvoltării, administrației i-au fost proprii anumite trăsături. Principalele caracteristici ale administratiei în etapa actuală sunt următoarele:

Fig 2.Trăsăturile administrației publice

Administrația este subordonată

Adminsitrația este subordonată dreptului legii care îi stabilește obiectivele, îi formează limitele, cu respectarea unor garanții. Întreaga activitate a organismelor sociale este guvernată de legi și reguli care stabilesc organizarea și determină principiile de funcționare a serviciilor.

Subordonată Guvernului care-i stabilește factorii superiori de conducere și îi furnizează mijloacele necesare, administrația constituie un corp intermediar, creat în vederea acțiunii, însă, caracteristica de subordonare nu exclude o anumită putere proprie. Pentru șeful statului, Guvern și Parlament, administrația constituie un sprijin tehnic și în urma colaborării ce se instituie, ea le face cunoscute nevoile și posibilitățile, contribuind astfel la optimizarea tuturor activităților.

Administrația este ierarhizată și ordonată

Ierarhizarea administrativă inspirată din ierarhiza militară este necesară pentru a asigura coeziunea și disciplina administrației. Ea permite Guvernului să-i cunoască activitățile, iar în cadrul propriei structuri, facilitează transmiterea ordinelor prin verigile succesive, repartizarea responsabilităților și supravegherea executării. Numai într-un cadru ierarhic se poate exercita puterea de comandă și control și se poate asigura disciplina. Puterea derivată din ierarhie se manifestă asupra funcționarilor numiți și asupra actelor emise de autoritatea inferioară.

Prin activitatea de control, care este o consecință a existenței puterii ierarhice, se asigură și unitatea de acțiune a aparatului administrativ. Controlul în administrație poate fi:

– administrativ, efectuat fie din interiorul administrației, fiind legat direct de puterea ierarhică, fie din exterior, acolo unde există libertăți publice și un liber exercițiu al suveranității populare;

– juridic, caz în care este asociat ideii puterii suverane de control, care este delegată tribunalelor. Aspectul juridic se manifestă în verificarea legalității deciziilor administrative, dar nu în ceea ce privește oportunitatea acestora.

Administrația este remunerată, civilă, laică, egalitară

Pentru munca depusă, funcționarii publici sunt remunerați cu salariu, din bugetul public. Nevoile publice, altele decât cele pe care le implică apărarea națională, sunt satisfăcute prin intermediul administrației civile. În societățile moderne nu există decât în mod excepțional o confuzie între funcțiile civile și cele militare. În cazuri particulare, autoritatea militară intervine în domeniul civil, în urma unei relații deschise cu autoritatea civilă sau după proclamarea stării de urgență.

Peste tot, în țările democratice, administrația este laică, pentru că ea folosește un personal care nu intervine direct pentru asigurarea unor nevoi religioase. În unele state însă, în mod excepțional, cultul religios are caracter de serviciu public.

Administrația publică este egalitară, în sensul că furnizează servicii tuturor, în mod egal, fără a face distincție de origine, rasă, apartenență politică, principiu care nu este întotdeauna și peste tot aplicabil.

Administrația este formalizată, scrisă, birocratică

Administrația este formalizată, în sensul că ea acționează conform unor proceduri dinainte stabilite, dând naștere la un anumit tradiționalism administrativ, care poate antrena rutina și care-i poate încetini ritmul de lucru.

Administrația are la bază documente, fapte, decizii consemnate în documente scrise.

Formalismul și birocrația sunt proprii oricărei administrații, ceea ce diferă este numai gradul în care acestea se manifestă, trebuind evitate exagerările care ar putea avea ca rezultat instaurarea unui regim nedemocratic.

Administrația este structurată vertical și orizontal

Vertical, ea este divizată în servicii și grupe de servicii. Astfel, de exemplu, administrația centrală este împărțită pe ministere, care au următoarele verigi componente: departamente, direcții, servicii și birouri. De asemenea, ministerele pot avea în subordine direcții la nivel teritorial (județean). Alături de ministere există instituții publice, agenții independente, societăți naționale sau corporații publice, cu serviciile din cadrul lor.

Structurarea pe orizontală se regăsește atât în administrația centrală, cât și în administrația teritorială de stat și administrația locală. Între diferitele diviziuni verticale și orizontale există relații de cooperare, coordonare, comunicare, ierarhizare, centralizare și descentralizare, concentrare și desconcentrare.

Administrația publică este într-o continuă expansiune

De peste o jumătate de secol, în toate țările lumii, administrația se dezvoltă, se extinde: există o creștere a serviciilor publice. Pretutindeni statul intervine din ce în ce mai mult în viața națiunii.

S-a trecut de la statul jandarm la statul providență; ca urmare, serviciile publice au crescut ca număr și ca volum. Expansiunea administrativă rezultă dintr-o tendință internă a administrației, o tendință naturală de a se extinde, de a prolifera: este tendința generală pe care o semnala Spinoza: „totul tinde a persevera în eul său și de a mări acest eu”. Cauza acestei tendințe vine din dorința statului de a face față unor noi nevoi sociale, de a oferi condiții de viață mai bune membrilor săi împotriva diferitelor riscuri ale vieții.

Buna funcționare a administrației, a serviciilor publice, a devenit un element de liniște, după cum mersul defectuos la serviciilor publice se află la originea multor crize politice si chiar revolte populare. Statul modern, prevăzut cu un aparat administrativ enorm, trebuie să nu piardă controlul administrației, să nu fie lovit de neputință, în ciuda gigantismului său sau tocmai din cauza aceasta.

2. Autoritățile administrației publice locale, organizarea și funcționarea consiliilor locale, consiliilor județene și primăriilor

2.1. Consiliul local- considerații generale

Consiliul local este o autoritate colegială a administrației publice locale, aleasă în vederea soluționării problemelor de interes local ale comunei, orașului sau municipiului.

Această autoritate, în temeiul art.5 al Legii nr. 215/2001, se bucură de un statut autonom, în sensul că ea deliberează asupra intereselor specifice ale colectivității locale și hotărăște cu privire la modul de realizare a acestora, fără vreun amestec din partea autorităților administrației publice de stat sau autorităților administrației publice județene.

În privința raportului dintre consiliile locale și primării este necesar să subliniem că Legea nr. 215/2001 a adoptat soluția alegerii prin vot direct a ambelor autorități ale administrației locale. Formula cea mai utilizată, în plan european, o constituie alegerea directă a consilierilor municipali, din rândul acestora fiind desemnat primarul. Această formulă nu a fost acceptată de legiuitorul român. Soluția la care s-a oprit legiuitorul nostru a fost aceea de a asigura supremația consiliului local "în realizarea administrației locale față de primar”. În acest sens, Legea nr. 215/2001 stabilește în art. 5 că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Calitatea primarului de organ executiv derivă atât din faptul că el este cel care răspunde de ducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local, cât și din faptul că el este cel care trebuie să pună în practică dispozițiile privitoare la realizarea în colectivitățile umane de bază a legii și a celorlalte acte normative.

Având rolul de rezolvare a intereselor legitime ale cetățenilor și a unității administrativ-teritoriale, consiliile locale sunt constituite în comune și orașe, ca autorități ale administrației publice locale, ele reprezentând expresia realizării practice a principiului autonomiei locale.

Prin caracterul structurii lor, consiliile locale poartă amprenta caracteristică a unei adunări administrative, abilitată cu deliberarea tuturor problemelor de interes local.

Consiliile locale, incluzând realizarea treburilor de interes local, ca autorități administrative, au obligația ca, în unitățile administrativ-teritoriale în care sunt alese, să aplice și să respecte legea, să satisfacă interesele naționale, aceasta relevând coerența și unitatea sistemului administrației publice românești.

Activitatea deliberativă a consiliilor locale, dezbaterile consilierilor în vederea adoptării hotărârilor de interes local, se desfășoară într-un cadru precizat de regulamentele proprii de funcționare și în limita competențelor conferite de lege.

Dezbaterile au ca obiect numai rezolvarea problemelor administrative ale comunei sau orașului, actele adoptate trebuind să nu contravină legii, ordinii de drept sau intereselor generale ale statului și neputându-se emite vocații politice.

Reluând firul reglementărilor din perioada interbelică, îndeosebi ale Legii din 1929, actuala reglementare revine la denumirea de consilier. În prima versiune a Legii nr.70/1991 numai consiliile locale au fost alese prin vot direct, pentru ca Legea nr.25/1996 să generalizeze principiul și pentru consiliile județene: "Consiliile locale, consiliile județene, primarii și Consiliul General al Municipiului București se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Viceprimarii se aleg prin vot indirect de către consiliile locale" (art. 1). Această soluție de alegere a consiliilor locale nu este singura posibilă potrivit Constituției. Legiuitorul constituant în alin. l al art.120 vorbește despre alegerea consiliilor locale și a primarilor în condițiile legii, subînțelegându-se că această lege trebuie să fie conformă Constituției. Legiuitorul constituant s-a ferit să consacre, și pentru alegerea consiliilor locale, principiile reținute, în art.59 alin. 1, pentru alegerea Camerelor Parlamentului. Art. l din Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale preia aceste principii, dar nimeni nu oprește ca într-o viitoare reglementare legiuitorul organic să vină și cu o altă soluție, cum ar fi o alegere indirectă, o alegere cu protecția anumitor grupuri etnice și un vot obligatoriu. Remarcăm că votul liber exprimat este prevăzut expres de Constituție numai pentru alegerea Camerelor Parlamentului și a Președintelui României. Această soluție a fost consacrată și în Decretul – Lege nr.92/1990.

În ceea ce privește numărul consilierilor, art. 29 al. 1 al Legii nr. 215/2001 precizează că: "Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de populația comunei, orașului sau a subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului București, raportată de Comisia Națională pentru Statistică la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile", după cum urmează: localități până la 1500 de locuitori, 9 consilieri; între 3001 și 5000 de locuitori, 13 consilieri; de la 5001 la 10000 de locuitori, 15 consilieri; de la 10001 la 20000 de locuitori, 17 consilieri; urmează un nou prag la 20001 de locuitori cu 19 consilieri; la pragul de 50000 – 100000 locuitori, 21 consilieri; de la 100001 la 200000 de locuitori, 23 consilieri; de la 200001 la 400000 de locuitori, 27 consilieri; și la peste 400000 de locuitori, 31 consilieri. Pentru municipiul București este prevăzut un număr de 55 consilieri (art. 28 alin. 2).

Condițiile de eligibilitate trebuie îndeplinite la data depunerii candidaturii în alegeri.

În cazul în care un candidat îndeplinește condițiile de eligibilitate și devine consilier, el trebuie să se supună și regulilor privitoare la incompatibilități, pentru exercitarea mandatului în consiliul local.

Potrivit Legii administrației publice locale, funcția de consilier este incompatibilă cu:

funcția de prefect și subprefect, precum și cu alte funcții publice ale consiliilor locale și județene și din aparatul prefecturilor ministeriale și ale celorlalte autorități guvernamentale;

funcția de primar;

funcția de membru al altui consiliu comunal sau orășenesc;

deținerea unei funcții de consilier în același consiliu de către soțul persoanei în cauză, ascendenții, frații și surorile acesteia.

Efectele incompatilibității – persoana care a obținut în alegeri calitatea de consilier și se află într-o stare de incompatibilitate poate opta între a fi consilier sau a-și păstra calitatea care îl face incompatibil cu exercitarea mandatului de consilier. În cazul în care consilierul nu renunță la funcția sau calitatea care îl face incompatibil cu exercitarea acestui mandat, el își poate pierde această calitate în urma hotărârii luate de majoritatea consilierilor.

Pentru organizarea și desfășurarea alegerilor la nivelul fiecărei circumscripții și secții de votare se constituie o comisie electorală și respectiv birou electoral. Ele sunt formate din magistrați și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice care participă la alegeri în unitatea administrativ-teritorială respectivă. În cazul în care numărul magistraților este insuficient, comisiile electorale și birourile electorale se vor completa cu alți juriști sau alte persoane care au o reputație neștirbită și care nu fac parte din nici un partid sau formațiune politică.

Depunerea candidaturilor pentru funcția de consilier se face de către partide și formațiuni politice legal constituite, dar se oferă posibilitatea ca, individual, cetățeanul să participe la ocuparea unui mandat de consilier, a candidaturilor independente, în condițiile prevăzute de lege.

Alegerea candidaților în funcția de consilier se realizează prin scrutin de listă, care înseamnă că atât un partid sau o formațiune politică poate propune un număr de candidați, cel puțin egal cu numărul membrilor consiliului local, cât și candidaturi independente, individual sau pe o listă cu candidați independenți, similară listei partidelor.

Repartizarea mandatelor obținute de fiecare listă de candidați și de candidații independenți, se va face prin aplicarea "coeficientului electoral", prevăzut de lege în cadrul primei etape (reglementate în art. 66, lit. a Legii 70/1991), acest coeficient electoral, nefiind altceva decât rezultatul împărțirii numărului total de voturi valabil exprimate pentru toate listele și candidații independenți la numărul total al consilierilor din circumscripția respectivă. Comisia electorală de circumscripție va repartiza fiecărei liste atâtea mandate de câte ori se include coeficientul electoral în numărul total al voturilor exprimate pentru lista respectivă.

Comisia electorală de circumscripție va elibera certificatul doveditor al calității de consilier și va transmite, în termenele prevăzute de lege, consiliului local procesele-verbale și celelalte documente, care formează un dosar semnat de președinte și ceilalți membri ai comisiei, în vederea validării alegerilor. Procesul-verbal va cuprinde:

numărul alegătorilor din circumscripția electorală, potrivit listelor de alegători;

numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne;

numărul total al voturilor exprimate;

numărul total al voturilor nule;

numărul total al voturilor valabil exprimate obținute de fiecare listă. de candidați sau de fiecare candidat independent;

numărul voturilor obținute de fiecare dintre candidați pentru funcția de primar;

numele și prenumele candidaților aleși pentru fiecare consiliu local, consiliul județean, și partidul sau alianța politică ori alianța electorală care i-a propus, respectiv mențiunea de candidat independent;

numele și prenumele primarului ales și partidul sau alianța politică care 1-a propus sau mențiunea de candidat independent;

expunerea pe scurt a întâmpinărilor, contestațiilor și hotărârilor luate de comisia electorală de circumscripție, care sunt definitive.

2.2. Competența, funcționarea și atribuțiile consiliilor locale

Prin dispozițiile constituționale, dezvoltate prin art. 31 al legii organice, se stabilește că "consiliul local are inițiativa și hotărăște, cu respectarea legii, în probleme de interes local”, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice locale sau centrale.

Competența autorității administrative autonome deliberative este atât o competență materială generală cât și teritorială. Competența generală a consiliului local se caracterizează prin aceea că are atribuții cu privire la toate domeniile și problemele vieții locale.

Ca atare, consiliile locale au o competență materială generală și una teritorială, în virtutea căreia poate iniția și hotărî în toate domeniile de interes local pe teritoriul comunelor sau orașelor.

În ceea ce privește competența temporală, aceasta desemnează limitele de timp în care autoritatea administrativă aleasă își exercită atribuțiile legale; în cazul consiliilor locale și primarilor mandatul lor este de 4 ani.

"Atât constituantul, cât și legiuitorul au stabilit că inițiativele și hotărârile ce se iau în exercitarea competențelor consiliilor locale nu sunt în nici un fel afectate, pentru realizarea și îndeplinirea lor, de nici o aprobare sau autorizare a vreunei alte autorități publice". Se subliniază astfel funcționalitatea principiului autonomiei locale.

Prin cercetarea atentă a normelor constituționale și a dispozițiilor legii organice, rezultă că, în exercitarea competențelor consiliilor locale se cer îndeplinite unele condiții fundamentale, cum sunt:

rezolvarea problemelor locale trebuie făcute cu respectarea intereselor generale;

competențele conferite se exercită numai în condițiile și cu respectarea legii;

problemele de interes local, date prin lege în competența altor autorități publice, se realizează de către acestea.

Aceste condiții fundamentale sunt implicite și decurg din natura unitară a statului, ca și din supremația legii – principiu esențial al statului de drept. Constituția din 1991 a schimbat modul de reglementare a competenței consiliilor locale, stabilind principiul după care "consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și din orașe" (art. 120 alin.2). "Consiliile locale pot avea atribuții în orice domeniu sau sector de activitate, dacă nu există o interdicție expresă a legii. Interdicția legii nu poate fi numai expresă, ci și implicită, în sensul că sunt prevăzute expres exclusiv atribuții pentru autorități de subordonare guvernamentală sau ministerială, respectiv pentru autoritățile centrale autonome ale administrației publice de specialitate, care sunt, fără îndoială, structuri de esență. statală".

Atribuțiile principale ale consiliilor locale pot fi grupate în patru categorii:

atribuții în domeniul organizării interne a consiliilor locale și a serviciilor publice;

atribuții în domeniul elaborării, administrării și executării bugetului și al stabilirii impozitelor și taxelor locale;

atribuții în domeniul înființării, coordonării și asigurării activităților economice, social-culturale și de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor;

atribuții legate de acordarea titlurilor de onoare și de cooperare cu localități din străinătate.

În prima categorie se încadrează atribuții ce privesc în primul rând alegerea viceprimarilor care se exercită în condițiile stabilite prin regulamentul consiliului. În acest sens, prin Hotărârea Guvernului nr.103/29.02.1992, a fost aprobat "Regulamentul cadru-orientativ de funcționare a consiliilor locale". Acest regulament statornicește regulile de procedură ale desfășurării ședințelor consiliului local și ale adoptării hotărârilor sale.

De asemenea, consiliul local are competența de a elabora statutul comunei sau orașului după caz, pe baza Hotărârii Guvernului nr. 127/11.03. 1992, care cuprinde principalele elemente ale unității administrativ-teritoriale, autoritatea administrativă locală care o administrează și competențele pe care i le conferă, în afara celor prevăzute de lege.

Pentru organizarea serviciilor publice proprii, consiliul local, la propunerea primarului, stabilește statutul personalului, organigramele și numărul de personal, precum și criterii de competență în vederea funcționării acestora, în condiții de operativitate și eficiență.

Orice serviciu public, care nu mai este organizat de stat, dar care rezolvă "treburi publice din comune și din orașe", devine de plin drept, un serviciu public local, în sarcina consiliului local.

Legea administrației publice locale în vigoare precizează cele mai uzuale atribuții ale consiliilor locale în art. 1 și lasă o fereastră mereu deschisă, cum era și normal: "Consiliul local exercită și alte atribuții stabilite prin lege sau prin statutul comunei sau al orașului”.

Dacă ar fi să facem o grupare a atribuțiilor reglementate de Legea 25/2001 reținem:

atribuții care vizează constituirea altor autorități ale autonomiei locale, ce nu pot fi delegate;

atribuții de organizare internă;

atribuții de dezvoltare în perspectivă a localității;

atribuții de prestare a serviciilor publice uzuale și

atribuții de integrare și cooperare pe plan intern și extern.

Consiliul local se întrunește în ședințe ordinare, care sunt lunare, la convocarea primarului, și în ședințe extraordinare, care pot fi cerute, alături de primar, și de 1/3 din numărul consilierilor. Legea are un termen de cinci zile pentru convocarea ședințelor ordinare și de cel puțin trei zile pentru cele extraordinare. Consilierii sunt invitați la ședință în scris, precizându-se ordinea de zi, ora și locul de desfășurare a ședinței. Ordinea de zi se aduce la cunoștința locuitorilor comunei sau orașului "prin presa locală ori prin alt mijloc de publicitate" (art. 40 alin.6).

Ordinea de zi se aprobă de consiliu, la propunerea celui ce a cerut întrunirea, iar modificarea acesteia "se poate face numai pentru probleme urgente" (art. 44).

Prin Legea 24/1996 s-a admis că în caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei sau ai orașului, convocarea consiliului local să se poată face imediat.

Legea 215/2001 reglementează “Lucrările ședințelor se desfășoară în limba română, limba oficială a statului. În consiliile locale în care consilierii aparținând unei minorități naționale reprezintă cel puțin o treime din numărul total, la ședințele de consiliu se poate folosi limba maternă. În aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română. În toate cazurile documentele ședințelor de consiliu se întocmesc în limba română.” (art. 43 alin. 3).

La începutul fiecărei ședințe secretarul prezintă procesul-verbal al ședinței anterioare și îl supune aprobării consiliului. Consilierii au dreptul să conteste conținutul procesului-verbal și să ceară menționarea exactă a opiniilor exprimate în ședința anterioară (art. 43 alin. 6 din Legea nr. 215/2001).

Hotărârile consiliului local se semnează de către președintele ședinței, cele individuale se comunică persoanelor interesate, iar cele normative devin obligatorii numai după aducerea lor la cunoștința publică.

Art. 43 alin. 7 din Legea nr. 215/2001, republicată, precizează că "Procesul-verbal și documentele care au fost dezbătute în ședință se depun într-un dosar special al ședinței respective, care va fi numerotat, semnat și sigilat de consilierul care conduce ședințele de consiliu și de secretar.

În vederea asigurării reprezentării autentice a intereselor colectivităților locale, sunt excluși de la deliberarea și adoptarea hotărârilor consilierii care fie direct, fie prin soț, soție sau rude până la gradul IV inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii.

Durata mandatului consiliului local este de 4 ani, dar poate înceta înaintea împlinirii acestui termen. Termenul de 4 ani poate fi dedus din interpretarea legii, în condițiile în care legea nu prevede data de la care acesta începe să curgă.

Astfel, potrivit art. 31 Legii nr. 215/2001, constituirea consiliilor locale se face în termen de 20 de zile de la data alegerilor. Cu toate acestea, în cazul neîntrunirii cvorumului de două treimi, legea admite convocarea de drept, a unei noi ședințe, 3 zile mai târziu, pentru a cărei constituire legală este necesară aceeași majoritate calificată. În aceste condiții, consiliile locale se pot constitui la date diferite, care nu pot fi luate în calcul ca termene de referință pentru determinarea mandatului de 4 ani. Pe de altă parte, art.7 al Legii nr.70/1991 privind alegerile locale precizează că data alegerilor se stabilește cu cel puțin 60 de zile înaintea votării.

Spre deosebire de mandatul consiliului local, mandatul consilierului se exercită de la data depunerii jurământului, deci după constituirea legală a consiliului. Mandatul de consilier poate înceta la data încheierii mandatului consiliului, la 4 ani, sau înaintea încheierii acestui termen în caz de dizolvare ori la data demiterii acestuia, la propunerea prefectului, prin hotărâre a Guvernului. Propunerea prefectului poate avea ca efect și suspendarea din funcție a persoanei în cauză. De asemenea, mandatul de consilier încetează înainte de termen în caz de demisie, incompatibilitate, pierdere a drepturilor electorale, schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială sau în caz de deces.

Hotărârea Guvernului privind demiterea consiliului este supusă procedurii contenciosului administrativ, inclusiv recursului grațios sau recursului ierarhic.

Consiliul local poate fi dizolvat, prin hotărâre de Guvern, dacă a adoptat hotărâri repetate care au fost anulate irevocabil de instanța de judecată întrucât au contravenit intereselor generale ale statului sau au încălcat Constituția și legile țării (art. 57, alin. l). Hotărârea Guvernului de dizolvare se adoptă la propunerea motivată a prefectului. Legea cere ca hotărârea de dizolvare, ca și motivele care au stat la baza emiterii sale să fie aduse, de prefect, la cunoștința membrilor consiliului, în termen de cinci zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial. Hotărârea de dizolvare poate fi atacată de consilieri la instanța de contencios administrativ, în termen de zece zile de la data aducerii oficiale la cunoștință de prefect (art. 60, alin. 3 din Legea 215/2001).

Organizarea alegerii noului consiliu local se stabilește de Guvern, la propunerea prefectului, în termen de 30 de zile calculate fie de la expirarea termenului de zece zile pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, dacă nu s-a introdus o acțiune, fie de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care a fost respinsă acțiunea consilierilor.

Până la alegerea noului consiliu, primarul rezolvă problemele curente ale unității administrativ-teritoriale.

2.3. Primarul și primăria

Primarul este autoritatea executivă a colectivităților locale care îndeplinește, în același timp, și rolul de reprezentant al statului în unitatea administrativ-teritorială în care este ales. Potrivit prevederilor constituționale cuprinse în art. 61 alin.1 a legii administrației publice locale, comunele și orașele au câte un primar ales prin vot direct, iar municipiul București are un primar general, ales în condițiile legii. Se aleg primari și în sectoarele urbane ale municipiului București, care se află în relații de subordonare față de primarul general al municipiului București. În activitatea sa, primarul este ajutat de unul sau mai mulți viceprimari care sunt aleși de consiliul local pentru un mandat de 4 ani. Comunele și orașele au câte un primar și un viceprimar, iar orașele reședință de județ, câte 2 viceprimari, aleși în condițiile legii (art. 61).

Regimul electoral pentru alegerea primarului este stabilit de dispozițiile Legii privind alegerile locale nr.70/1991. Prin aceasta, se consacră prevederi care statornicesc reguli privind alegerea primarilor prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, pe baza scrutinului uninominal, în fiecare comună și oraș care constituie o circumscripție electorală (art.1 ). Pentru funcția de primar alegerile se desfășoară în circumscripțiile electorale organizate pentru alegerea consiliilor locale, la secțiile de votare ale acestora și sub conducerea acelorași instanțe electorale.

"Condițiile de eligibilitate pentru funcția de primar sunt circumscrise calității de cetățean român cu domiciliul în țară, pe teritoriul circumscripției electorale, excluzându-se dubla cetățenie, vârsta de 23 de ani, fiind exceptați de la dreptul de a candida în alegeri militarii activi, judecătorii și procurorii, persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă pentru abuzuri în funcții politice, juridice sau administrative, pentru încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, pentru alte infracțiuni intenționate, în măsura în care nu au fost reabilitate, precum și persoanele care au încheiat contracte cu administrația locală pentru executarea de lucrări, prestării de servicii ori de furnizare".

Pentru funcția de primar se depun candidaturi separate de către partide, alianțe politice, alianțe electorale sau candidaturi independente. Candidații independenți înscriși în liste trebuie să fie susținuți de minim unu la sută din numărul total al alegătorilor înscriși în liste, dar nu mai puțin de 150 de susținători (art. 4l, alin. 2 din Legea nr. 70/1991, republicată).

Demiterea primarului se poate face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea prefectului, în cazul în care dispozițiile acestuia contravin intereselor generale ale statului sau încalcă ordinea de drept, precum și atunci când sunt compromise cu rea credință interesele comunei sau orașului.

Ca și în cazurile de dizolvare a consiliului local, demiterea primarului este supusă controlului judecătoresc, hotărârea Guvernului putând fi atacată în fața instanței de contencios administrativ. Până la alegerea unui nou primar sau pe timpul suspendării din funcție a acestuia, în virtutea ordinului prefectului, ca urmare a unei anchete judiciare, atribuțiile acestuia se îndeplinesc de către un viceprimar desemnat de consiliu.

Primarul îndeplinește următoarele atribuții principale:

asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor și ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, precum și hotărârile consiliului județean.

asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. În situația în care apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe prefect;

poate propune consiliului local consultarea populației prin referendum, cu privire la problemele de locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii consiliului local ia măsuri pentru organizarea acestei consultări;

prezintă consiliului local, anual ori de câte ori este necesar, informări, privind starea economică și socială a comunei sau orașului, în concordanță cu atribuțiile ce revin autorităților administrației publice locale, precum și informări asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului local;

întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local;

exercită funcția de coordonator principal de credite;

verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea și cheltuielile sumelor din bugetul local și le comunică de îndată consiliului local cele constatate;

ia măsuri pentru prevenirea și limitarea urmărilor calamităților, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor împreună cu organele specializate ale statului. În acest scop, poate mobiliza populația, agenții economici și instituțiile publice din comună sau din oraș, acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecție și intervenție elaborată pe tipuri de dezastre;

asigură ordinea publică și liniștea locuitorilor, prin intermediul poliției, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor și unităților de protecție civilă, care au obligația să răspundă solicitărilor sale, în condițiile legii;

îndrumă și supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale;

ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfășurarea adunărilor publice;

ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentațiilor sau a altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri, la ordinea și liniștea publică;

controlează igiena și salubritatea localurilor publice și produselor alimentare puse în vânzare pentru populație, cu sprijinul serviciilor de specialitate;

ia măsuri pentru prevenirea și combaterea pericolelor provocate de animale, în condițiile legii;

ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general a localității și le supune spre aprobare consiliului local asigurând respectarea prevederilor planului urbanistic general, precum și ale planurilor urbanistice zonale și de detaliu;

asigură repartizarea locuințelor sociale pe baza hotărârii consiliului local;

asigură întreținerea și reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau orașului, instalarea semnelor de circulație, desfășurarea normală a traficului rutier și pietonal, în condițiile legii;

exercită controlul asupra activităților din târguri, piețe, oboare, locuri și parcuri de distracții și ia măsuri pentru buna funcționare a acestora;

conduce serviciile publice locale, asigură funcționarea serviciilor de stare civilă și de autoritate tutelară, supraveghează realizarea măsurilor de asistență și ajutor social;

îndeplinește funcția de ofițer de stare civilă;

emite avizele, acordurile și autorizațiile date în competența sa prin lege;

propune consiliului local spre aprobare, în condițiile legii, organigrama, statul de funcții, numărul de personal și regulamentul de organizare și funcționare a aparatului propriu de specialitate;

numește și eliberează din funcție, în condițiile legii, personalul din aparatul propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale, cu excepția secretarului, propune consiliului local numirea și eliberarea din funcție, în condițiile legii, a conducătorilor regiilor autonome, ai instituțiilor și serviciilor publice de interes local;

răspunde de inventarierea și administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și domeniului privat al comunei sau al orașului;

organizează evidența lucrărilor de construcții din localitate și pune la dispoziție autorităților administrației publice centrale rezultatele acestor evidențe;

ia măsuri pentru controlul depozitării deșeurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a orașului, precum și pentru decolmatarea văilor locale și a podețelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.

Potrivit alin. 2 din art. 68 al Legii administrației publice locale primarul îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau încredințate de către consiliul local.

Deci, primarul are atribuții deosebit de întinse și variate rezultate din competența. materială generală a acestei autorități, pe care le exercită în vederea rezolvării treburilor publice din comune sau orașe.

2.3.1. Actele administrative emise de primar

În exercitarea atribuțiilor sale, primarul emite dispoziții. Ele sunt acte juridice emise în condițiile legii și a hotărârilor consiliului local, exprimând voința manifestată în mod unilateral de către primar și produc direct efecte juridice. Dispozițiile sunt obligatorii pentru toți cei cărora li se adresează Dispoziția, ca act administrativ specific primarului poate avea atât caracter normativ, cât și caracter individual.

În raport cu spațiul în care se aplică, dispozițiile primarului au caracter teritorial, efectele lor juridice limitându-se la localitatea unde este ales primarul.

În calitate de autoritate executivă, primarul emite și unele acte cu caracter special, cum sunt, spre exemplu, cele privind întocmirea proiectelor de buget local, angajarea personalului serviciilor etc.

În afară de actele juridice primarul realizează activitatea administrației publice locale și prin acte sau operații cu caracter material tehnic. Acestea nu produc prin ele însele efecte juridice, dar constau în fapte de serviciu, activități materiale, acte pregătitoare ale actelor administrative (avizele, rapoartele, procesele-verbale). Dispozițiile primarului trebuie să îndeplinească condițiile de valabilitate, la fel ca și celelalte acte administrative, adică să fie emise în limitele competenței lui materiale și teritoriale, în baza și în condițiile legii.

2.3.2. Secretarul localității

Prin art. 83 din Legea administrației publice locale se stabilește că "fiecare comună, oraș și subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului are un secretar salarizat din bugetul local".

Secretarul consiliului local este funcționar public, permanent, investit în această calitate și trebuie să aibă studii superioare juridice sau administrative. De asemenea, secretarul consiliului local nu poate face parte din vreun partid sau formațiune politică.

Numirea și "eliberarea din funcție a secretarului se face de către prefect, numai la propunerea consiliului local, adoptată cu votul a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție, la inițiativa primarului sau a-unei treimi din numărul consilierilor".

Secretarul îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții principale:

participă la ședințele consiliului local;

asigură buna funcționare a compartimentelor și activităților cu caracter juridic din cadrul aparatului propriu al consiliului local;

avizează proiectele de hotărâri ale consiliului local, asumându-și răspunderea pentru legalitatea acestora;

primește și distribuie corespondența; urmărește realizarea răspunsului în termenul legal;

asigură efectuarea lucrărilor de secretariat;

asigură convocarea consiliului local;

pregătește lucrările supuse dezbaterii consiliului local;

comunică și înaintează, în termen de 10 zile, dacă legea nu prevede altfel, autorităților și persoanelor interesate, actele emise de către consiliul local sau de către primar;

asigură aducerea la cunoștința publică a hotărârilor și dispozițiilor de interes general;

eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului, în afara celor cu caracter secret stabilit potrivit legii; eliberează extrase sau copii de pe actele de stare civilă;

legalizează semnături și confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale, cu excepția celor care se eliberează de autoritățile publice centrale.

Secretarul îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau încredințate de către consiliul local sau primar.

2.3.3. Serviciile publice locale

Conform prevederilor art. 87 din Legea administrației publice locale "Serviciile publice ale comunei sau ale orașului se organizează de către consiliul local, în principalele domenii de activitate, potrivit specificului și nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale și în limita mijloacelor financiare de care dispune".

Profesorii Mircea Djuvara și Paul Negulescu dau următoarele definiții "dreptul administrativ studiază compoziția și activitatea serviciilor publice", respectiv că "seviciul public este mijlocul prin care administrațiunea își exercită activitatea".

Legea prevede în art. 88 că angajarea și eliberarea din funcție a personalului serviciilor publice locale se fac de către primar, în condițiile legii.

Caracteristic pentru serviciile publice ale consiliului local este faptul că ele nu au dreptul de a emite acte administrative deoarece nu au calitatea de subiect de drept administrativ.

Serviciile publice ale consiliului local, așa cum prevede legea organică, sunt subordonate primarului.

În concluzie, serviciile publice ale consiliului local sunt acele compartimente funcționale care realizează activitatea consiliului și a primarului, prin acte și operațiuni tehnico-materiale și care nu au capacitate juridică administrativă distinctă de cea a autorităților în numele cărora acționează, ele fiind subordonate atât consiliului cât și primarului care le organizează.

Funcționarea serviciilor publice se realizează pe baza unui regulament aprobat prin hotărâre a consiliului local. Prin acest regulament li se stabilesc atribuțiile, activitățile și operațiunile administrative și tehnice pe care trebuie să le desfășoare.

2.4. Consiliile județene

Constituția României, în art. ț alin.1, definește consiliul județean ca autoritate a administrației publice, constituția în județ "pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean".

Potrivit prevederilor Legii nr. 70/1991 consiliul județean se compunea din consilieri aleși. Această lege, în redactarea inițială, a imaginat un sistem de alegere indirectă a consiliului județean. Alegerea acestuia se făcea de către un corp de electori, în termen de 30 de zile de la constituirea consiliilor locale, iar corpul de electori era format din totalitatea consilierilor locali. Fiecare partid formațiune politică sau coaliție de partide care a obținut locuri în consiliile locale din județ putea depune câte o listă de candidați, dar putea candida și consilierul local independent. În baza reglementarilor actuale în vigoare, pentru consiliul județean se depun liste de candidați de către partide, alianțe politice, alianțe electorale sau candidaturi independente, la birourile electorale de circumscripție. Aceste candidaturi pot fi depuse cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor. Desemnarea candidaților aleși se face după același sistem de scrutin ca în cazul alegerii consiliului local și anume: "prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat" (art. l din Legea nr.25/1996). Alegerile sunt considerate valabile dacă au participat la vot jumătate plus unu din totalul alegătorilor înscriși în listele electorale. în caz contrar, se organizează noi alegeri.

Numărul consilierilor fiecărui consiliu județean se stabilește în raport cu populația județului existentă la data de 1 ianuarie a anului în care au loc alegerile, astfel: la 350000 locuitori ai județului, numărul consilierilor județeni este de 31 între 350001 și 500000 locuitori ai județului, numărul consilierilor este de 33 între 500001 și 650000 locuitori ai județului, numărul consilierilor este 35, iar în județele cu peste 650000 locuitori numărul consilierilor este de 37.

În conformitate cu prevederile legii organice, consiliile județene nou alese se convoacă în ședința de constituire în termen de 20 de zile de la data alegerilor, de către prefect. Ședința. este legal constituită dacă la ea participă cel puțin două treimi din numărul consilierilor. În cazul neasigurării acestui cvorum ședința se va ține de drept trei zile mai târziu.

În vederea validării mandatelor, consiliile locale aleg, pe întreaga durată a mandatului lor, o comisie de validare alcătuită din 3-7 membrii ai consiliului respectiv. Comisia de validare propune consiliului validarea sau invalidarea mandatelor în funcție de îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, de existența sau inexistența. unor incompatibilități și de confirmare a faptului că alegerea nu s-a produs prin fraudă electorală.

Atât validarea cât și invalidarea mandatelor. consilierilor se hotărăște de către consiliul județean cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul total al membrilor săi. După validarea mandatelor, consilierii au obligația depunerii jurământului în fața consiliului. În cazul în care un consilier refuză depunerea jurământului este considerat demisionat de drept.

Consiliile județene sunt legal constituite după validarea mandatelor a cel puțin două treimi din membrii acestora, și în urma depunerii jurământului.

2.4.1. Atribuțiile consiliilor județene

Principalele atribuții conferite de lege consiliului județean sunt următoarele:

alege din rândul consilierilor un președinte și 2 vicepreședinți;

aprobă, la propunerea președintelui, regulamentul de organizare și funcționare a consiliului județean, numărul de personal în limitele normelor legale;

adoptă strategii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială a județului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor primite de la consiliile locale, dispune, aprobă și urmărește, în cooperare cu autoritățile administrației publice locale comunale și orășenești interesate, măsuri necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora;

coordonează activitatea consiliilor locale ale comunelor sau orașelor în vederea realizării serviciilor publice de interes județean;

aprobă bugetul propriu al județului, împrumuturile, virările de credite și modul de utilizare a rezervei bugetare;

administrează domeniul public și privat al județului;

hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a județului sau, după caz, a serviciilor publice de interes județean;

hotărăște înființarea de instituții publice și de servicii publice de interes județean, în condițiile legii; numește și eliberează din funcție, în condițiile legii, conducătorii instituțiilor și serviciilor publice pe care le-a înființat și le aplică, dacă este cazul sancțiuni disciplinare;

Conform alin. 2 al art. 104, consiliul județean îndeplinește și alte atribuții stabilite de lege.

2.4.2. Funcționarea consiliilor județene

Potrivit art.121 alin.2 din Constituție, consiliul județean este ales și funcționează în condițiile legii.

La fel ca și în cazul consiliilor locale, durata mandatului consiliului județean este de 4 ani și se exercită de la data depunerii jurământului de către consilieri și până la întrunirea noului consiliu ales.

Consiliul județean, de regulă "se întrunește în ședințe ordinare, odată la două luni".

Este reglementată și posibilitatea întrunirii consiliului județean în ședințe extraordinare. Acest lucru se poate face "ori de câte ori este necesar".

Ședințele ordinare sunt convocate de președintele consiliului județean, iar cele extraordinare, la cererea președintelui consiliului, a cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului sau delegației permanente. Convocarea se face "cu cel puțin 5 zile înaintea ședințelor ordinare sau cu cel mult 3 zile înaintea celor extraordinare". Convocarea se face în scris și se consemnează în procesul verbal al ședinței, iar invitația la ședință va preciza ordinea de zi, data și locul desfășurării. Trebuie ca ordinea de zi să fie adusă la cunoștința locuitorilor județului prin presa județeană ori prin alt mijloc de publicitate.

Ședințele consiliului județean sunt legal constituite, dacă este prezentă majoritatea consilierilor.

Ca și în cazul ședințelor consiliilor locale, la ședințele consiliilor județene prezența. consilierilor este obligatorie. În situația în care un consilier absentează de două ori consecutiv, fără motive temeinice, el poate fi sancționat în condițiile regulamentului consiliului.

Ședințele consiliului județean, de regulă sunt publice, dar sunt și situații când consilierii hotărăsc cu majoritate de voturi ca acestea să se desfășoare cu “ușile închise".

În exercitarea atribuțiilor ce-i revin, consiliul județean adoptă hotărâri. Hotărârile consiliului județean sunt adoptate "cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți, în afara cazurilor în care legea sau regulamentul consiliului prevede o altă majoritate".

Președintele consiliului județean este ales din rândul membrilor consiliului județean, pe durata mandatului, cu votul majorității membrilor consiliului județean. De asemenea, se mai aleg 2 vicepreședinți ai consiliului și 4 sau 6 consilieri. Președintele, cei 2 vicepreședinți împreună cu cei 4 sau 6 consilieri constituie delegația permanentă.

2.4.3. Președintele consiliului județean

Președintele consiliului județean este, potrivit legii în materie, șeful administrației publice locale, organizate la nivelul județului. Acesta răspunde de buna funcționare a compartimentelor de specialitate din aparatul propriu al consiliului județean, precum și a societăților comerciale de sub autoritatea acestuia.

Președintele consiliului județean are rolul de a reprezenta județul în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoane fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție. Președintelui consiliului județean ii este subordonat aparatul propriu al consiliului județean.

Atribuțiile îndeplinite de președintele consiliului local, în condițiile legii, sunt următoarele:

Președintele consiliului județean, în conformitate cu art. 61 alin.2 îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau încredințate de către consiliul județean; emite dispoziții cu caracter individual care devin executorii după ce au fost aduse la cunoștință persoanelor interesate. Aceste dispoziții sunt supuse controlului judecătoresc, fie în baza Legii contenciosului administrativ, fie în baza normelor dreptului comun.

2.4.4. Secretarul consiliului județean

Potrivit art. 120 din Legea administrației publice locale "fiecare județ și municipiul București au un secretar, salarizat din bugetul județului, respectiv al municipiului București. Secretarul este funcționar public și are studii superioare juridice sau administrative". Secretarul consiliului județean nu poate fi membru al unui partid sau formațiune politică, deoarece poate fi sancționat cu eliberarea din funcție.

Numirea acestuia se face de către Departamentul pentru Administrație Publică Locală, la propunerea consiliului județean, din inițiativa președintelui acestuia, respectiv a primarului general al municipiului București, pe bază de concurs. Condițiile de desfășurare a concursului se stabilesc de către cel care numește în funcție. Concursul este organizat în termen de 45 de zile de la data la care postul a devenit vacant. O condiție obligatorie, este aceea ca în comisia de examinare să fie inclus și un reprezentant al Departamentului pentru Administrația Publică Locală. Numai la propunerea consiliului județean, adoptată cu votul a cel, puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție, la inițiativa președintelui acestuia sau a unei treimi din numărul consilierilor, se face eliberarea din funcție și sancționarea disciplinară a secretarului județului de către Departamentul pentru Administrația Publică Locală.

Secretarul județului și al municipiului București exercită atribuțiile care revin județului și municipiului București în ceea ce privește starea civilă, autoritatea tutelară și ocrotirea minorilor. Demiterea din funcție se poate face de către cel care numește în funcție, în condițiile în care secretarul devine membru al unui partid sau al unei formațiuni politice ori în alte condiții prevăzute de lege.

2.4.5. Serviciile publice ale consiliilor județene

Legea administrației publice locale conferă dreptul consiliului județean de a organiza și conduce serviciile publice județene și de a aproba regulamentul de funcționare al acestora. Serviciile publice sunt organizate potrivit specificului și nevoilor județului, dar cu respectarea prevederilor legale și în limita mijloacelor financiare de care dispune consiliul județean. Deci, serviciile publice ale consiliului județean sunt acele compartimente funcționale care realizează activitatea consiliului, prin acte și operațiuni tehnico-materiale și care nu au competență distinctă de a consiliului, în numele căruia acționează De aceea, ele sunt subordonate consiliului județean, prin președintele acestuia.

Cu toate că legea organică nu denumește nici unul dintre aceste servicii publice, putem enumera unele dintre serviciile ce se pot organiza având în vedere competențele consiliului județean și anume: serviciul financiar-contabilitate, serviciul juridic și secretariat-administrativ, serviciul de analize și prognoze, serviciul de coordonare a problemelor activității locale și altele. Atribuțiile, activitățile și operațiunile administrative și tehnice ce urmează să le desfășoare serviciile județene sunt stabilite prin regulamentul aprobat de consiliul județean.

Consiliul județean poate delega unele dintre atribuțiile sale, unora dintre servicii, dar actele vor fi întotdeauna redactate în numele consiliului și semnate de persoanele care îl reprezintă, potrivit legii. Serviciile publice județene nu au dreptul de a emite acte administrative, deoarece nu au calitatea de drept administrativ. Neavând competență, ele vor participa în raporturile juridice de drept administrativ în numele autorității respective.

Legea organică prevede ca președintelui consiliului județean îi sunt subordonate serviciile publice ale consiliului județean. Unele servicii pot fi date în subordonarea secretarului, sau a vicepreședinților. Oricum, răspunderea față de modul cum își îndeplinesc atribuțiile stabilite prin regulament, în fața consiliului, o are președintele consiliului județean.

2.4.6. Comisia județeană consultativă

Potrivit dispozițiilor art. 145 din Legea administrației publice locale, în fiecare județ și în municipiul București se organizează, pe lângă prefecturi, Comisia județeană consultativă.

Comisia consultativă este compusă din: prefect, ca președinte, președintele consiliului județean sau, după caz, primarul general al municipiului București, primarul municipiului reședință de județ și conducătorii serviciilor publice ale ministerelor și ale celorlalte autorități ale administrației centrale organizate la nivelul județului și al municipiului București.

Comisia consultativă se convoacă de prefect, din proprie inițiativă, sau la cererea președintelui consiliului județean, respectiv a primarului general al municipiului București, trimestrial și ori de câte ori este necesar. La lucrările comisiei pot fi invitați primari ai localităților din județ, precum și orice alte persoane a căror prezență este apreciată ca necesară.

Comisia elaborează, anual, programul principalelor lucrări și activități din județ, respectiv din municipiul București. Acest program este comunicat autorităților administrației publice locale și județene, serviciilor publice ale ministerelor și celorlalte autorități ale administrației centrale organizate în județe și municipiul București.

În activitatea sa, Comisia consultativă adoptă hotărâri, prin vot deschis, care se semnează de președinte și sunt obligatorii pentru serviciile publice descentralizate ale ministerelor și celorlalte organe centrale organizate în județe și în municipiul București.

2.4.7. Aparatul tehnic de specialitate al prefecturii

Potrivit prevederilor legale prefectura are un aparat tehnic de specialitate, a cărui structură și atribuții se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Aparatul tehnic de specialitate este investit cu atribuții care privesc: Controlul actelor:

verificarea legalității actelor adoptate și emise de autoritățile administrației publice locale și județene și formularea de propuneri prefectului, în vederea aprecierii legalității acestora;

controlul respectării obligației de transmitere a actelor, în termenele prevăzute de lege, informând de cele constatate de prefect;

întocmirea documentațiilor pentru formularea acțiunii la instanța. de contencios administrativ și înștiințarea autorităților în cauză;

întocmirea de rapoarte și informări privind modul cum se organizează executarea legii și a altor acte normative de către consiliile locale, județene și primari;

urmărirea pregătirii și aducerii la îndeplinire a măsurilor de apărare, care nu au caracter militar;

urmărirea modului în care se aduc la îndeplinire ordinele emise de prefect și informarea acestuia despre eventualele încălcări ale acestora;

elaborarea documentației necesare și a propunerilor prefectului care privesc sesizarea Guvernului, în cazurile prevăzute de lege pentru dizolvarea consiliilor locale sau județene, precum și pentru demiterea consilierilor, sau, după caz, a primarilor;

elaborarea semestrială a rapoartelor cu privire la lucrările și acțiunile de interes național ce se desfășoară pe teritoriul județului;

pregătirea concluziilor din controalele efectuate asupra legalității activității consiliilor locale și județene și a primarilor.

3. Managementul public și metodele utilizate în administrația

publică locală

3.1. Managementul public– considerații generale

Managementul administrației publice este știința care studiază modul cum funcționează organele administrației publice, cum răspund ele cerințelor sociale, cum folosesc ele rațional mijloacele materiale și financiare care li se încredințează, cum deservesc oamenii și totodată oferă soluții pentru asigurarea unei funcționări optime a aparatului administrativ la toate nivelurile, pentru ca acesta să poată rezolva într-un timp scurt cu cheltuieli minime problemele cu care se confruntă, perfecționarea stilului, a metodelor și tehnicilor de conducere, a lucrului cu oamenii.

Deci prin managementul administrației publice înțelegem acea activitate care constă în principal în organizarea și executarea prevederilor Constituției, ale tuturor actelor normative și ale celorlalte acte emise de autoritățile administrației publice. În activitatea managerială în domeniul administrației publice desprindem două elemente componente esențiale și indispensabile ale administrației publice și anume elementul structural-organic și elementul funcțional.

Managementul unei organizații constă în studierea proceselor și relațiilor de management din cadrul lor în vederea descoperirii legităților și principiilor care le guvernează, a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici și modalități de conducere, de natură să asigure obținerea și creșterea competitivității.

Managementul public, ca disciplină recent apărută reprezintă sistemul de gestiune dezvoltat în organizațiile a căror legitimitate tradițională a devenit parțial inoperantă.

În acest context, managementul public privit în sens larg se poate caracteriza astfel:

Este un management reflexiv (obiectivul nu trebuie doar să fie realizat, ci trebuie să fie acceptat de către utilizatori);

Este managementul “puterii vizibile” întrucât poate să dezvolte o politică îndreptată asupra publicului ținând cont de formele de organizare ale acestuia.

Știința managementului public studiază procese și relații de management existente între componentele sistemului administrativ dar și în cadrul acestora în vederea descoperirii de principii și legități generale, de metode și tehnici pentru îmbunătățirea previziunii, organizării și coordonării, administrării resurselor și control-evaluării activităților cu scopul creșterii gradului de satisfacere a interesului public.

Deși există importante similarități de conținut cu știința managementului general, fapt de altfel absolut normal, managementul public are coordonate de conținut clar definite prin care se distinge semnificativ de acesta și de alte domenii ale științelor economice și sociale. De asemenea, este important de remarcat că la o analiză atentă se pot identifica importante interdependențe între managementul public și alte domenii ale științelor economice și sociale, cum ar fi managementul general, marketingul public, dreptul administrativ, administrația publică, informatica administrativă, psihologia socială etc.

Pentru o delimitare corectă a conținutului managementului public, sunt prezentate în continuare câteva coordonate esențiale.

Managementul public studiază procese și relații de management identificate în sectorul public pe patru niveluri:

în afara sistemului administrativ dintr-o țară, în relațiile internaționale: interstatale și interinstituționale;

între componentele-instituțiile existente în structura sistemului administrativ dintr-o țară grupate pe cele trei ramuri ale autorității: legislativă, executivă, juridică;

în cadrul autorităților administrative ca entități distincte ale structurii unui sistem administrativ;

în cadrul organizațiilor publice care desfășoara activități de interes public și nu fac parte din structura sistemului administrativ.

Știinta managementului public urmărește identificarea principiilor și legităților generale și specifice, pentru sectorul public în general și pentru instituțiile publice în special, care, prin conținutul lor, să asigure fundamentele necesare satisfacerii interesului public.

Principiile și legitățile managementului public sunt de fapt o rezultantă a proceselor de analiza și sinteza a unui număr reprezentativ de situații practice identificate în sectorul public, care au fost generalizate și considerate ca având influență determinantă asupra modului de desfășurare a activitatilor în sectorul public.

Managementul public set de principii și legități specific care determină semnificativ conținutul proceselor și relatiilor de management din sectorul public influentând realizarea obiectivului fundamental pentru acest domeniu.

Obiectivului fundamental creșterea gradului de satisfacere a interesului public, fiind determinat de nevoile generale și specifice.

Sistemul de nevoi sociale generale și specifice determina în totalitate conținutul interesului public. În vederea realizarii obiectivului fundamental, managementul public, prin exercitarea funcțiilor sale de către managerii publici, asigura o previzionare realista a întregului sistem de obiective. În functie de acesta, reprezentantii managementului public creeaza o structura adecvata a sistemului administrativ în ansamblu și a fiecarei institutii publice în parte, în care coeziunea sa fie data de coordonarea excelenta la nivel de sistem și componente și de motivarea adecvata a resurselor umane în functie de gradul de realizare a obiectivelor previzionate pentru sectorul public și pentru fiecare entitate institutionala existenta și comunitate locala distincta.

Realizarea obiectivului fundamental al managementului public implică din partea titularilor de posturi și functii publice de conducere și executie în acest domeniu un plus de responsabilitate în gestionarea tuturor categoriilor de resurse de care dispune sectorul public, respectiv resurse umane, informationale, materiale și financiare. Toate acestea sunt utilizate în procesele de management și de executie din institutiile publice pentru satisfacerea nevoilor sociale si, implicit, realizarea obiectivului fundamental al managementului public. Cunoasterea modului în care resursele atrase în sistem sunt utilizate și identificarea gradului în care nevoile sociale generale și specifice sunt satisfacute determina o monitorizare permanenta prin control și evaluarea nivelului performantelor obtinute în sectorul public în general și de fiecare institutie publica în particular. Informatiile rezultate din controlul și analizele efectuate în cadrul sistemului administrativ și în fiecare institutie publica reprezinta baza pentru îmbunatatirea nivelului performantelor manageriale obtinute în procesul de realizare a obiectivului fundamental al managementului public.

Pentru a întelege conținutul funcțiilor managementului public, este important sa luăm în considerare cel puțin două aspecte. Primul este determinat de faptul ca managementul public, deși un domeniu distinct al științei managementului, este puternic influențat de acesta, din al cărui trunchi comun s-a desprins și particularizat în instituțiile din sectorul public.

Astfel putem observa similaritățile, care sunt destul de ușor de identificat și înteles. Menționăm câteva dintre acestea:

instituția publică este la fel tot o organizație, care are reguli de bază asemănătoare pentru constituire și pentru funcționare;

instituția publică are o viziune și obiective pe termen lung și scurt, clar determinate de nevoi specifice, identificate în domeniul din care face parte;

conducerea instituției publice este asigurată de o persoană sau un grup de persoane;

orice instituție publică are un sistem de management format din cele patru subsisteme de baza: organizațional, decizional, informațional și metodologic;

fiecare instituție publică dispune de toate categoriile de resurse proprii și atrase, pe care le utilizează în procesele de management și de execuție pentru realizarea obiectivelor;

în fiecare instituție publică modernă pot fi identificate, cele cinci domenii de activitate din organizațiile sectorului privat, respectiv: cercetare-dezvoltare, comercial, producție de bunuri și servicii, resurse umane și financiar-contabil.

Al doilea aspect, derivă din particularitățile sectorului public, care influențează semnificativ conținutul managementului public și modul de exercitare a acestora. Câteva aspecte sunt esentiale:

• obiectivul fundamental al managementului public este creșterea gradului de satisfacere a intereselor publice generale și specific;

• exercitarea funcțiilor publice de conducere și de execuție se face de către membri ai corpului funcționarilor publici și reprezentanți ai partidelor politice câstigatoare în scrutinul electoral;

• influența majoră a cadrului legislativ asupra conținutului proceselor de management și de executie și asupra unor componente importante ale sistemului de management din instituțiile publice;

• existența unui cadru legislativ unic care precizează drepturile și obligațiile funcționarilor publici de cariera într-o țară, indiferent de domeniul în care aceștia activează;

• existența unei ierarhii bine determinate pentru funcționarii publici integrați în sistemul carierei etc.

Există două categorii de funcții ale managementului în instituțiile din sectorul public: funcții ale managementului public general valabile și funcții specifice pentru fiecare domeniu distinct al sectorului public: administrație, sănătate, învățământ, asistență socială, cultură etc.

Fig.3. Funcțiile managementului public

Funcția de previziune constă în ansamblul proceselor de management desfășurate în instituțiile publice prin care se determină principalele obiective ale acestora în strânsă interdependență cu cele ale altor instituții din sectorul public și în funcție de nevoile publice generale și specifice, modalitățile de realizare și resursele necesare. În ceea ce privește funcția de previziune, specialiștii în domeniul managementului public au un punct de vedere comun: toți consideră această funcție ca una din cele mai importante funcții ale managementului public.

Funcția de organizare-coordonare a managementului public constă în ansamblul proceselor de management prin care se proiectează și se armonizează componentele cadrului organizatoric intern necesar realizării obiectivelor previzionate în instituția publică și în domeniul în care aceasta se încadrează.

Funcția de administrare a managementului public constă în ansamblul proceselor de management prin care se gestioneaza resursele umane, materiale, financiare și informationale existente și atrase în institutia publica în procesul de realizare a obiectivelor previzionate.

Funcția de motivare constă în ansamblul proceselor de management prin care resursele umane din instituțiile publice sunt stimulate să contribuie la stabilirea și realizarea obiectivelor previzionate.

Funcția de control-evaluare a managementului public constă în ansamblul proceselor de management prin care se compară rezultatele obținute cu obiectivele previzionate, se verifică legalitatea activităților desfășurate în cadrul și în afara instituției publice, se măsoară și analizează abaterile și se identifică modalitățile de corectare sau amplificare a cauzelor care le-au determinat.

Calitatea serviciilor publice este dată de gradul în care acestea satisfac nacesitățile permanente ale consumatorilor, ce poate fi exprimat prin timpul cheltuit pentru prestarea serviciilor, sau prin gradul de confort asigurat de serviciile respective, ori prin efectul pe care îl au asupra intelectului, sănătății, siguranței, integrității consumatorilor.

Strategia și implementarea politicilor în statele membre este responsabilitatea unei varietăți de organizații publice, precum ministere din cadrul guvernelor, departamente ale autorităților locale sau agenții specifice. Pentru a putea contribui la calitatea, la eficiența și la succesul acestor politici și servicii, organizațiile au nevoie de capacități moderne administrative și de management. Aspectele tipice ale capacității instituționale și administrative care pot avea nevoie de susținere pot include:

calitatea funcționarilor publici care pot avea nevoie de o formare mai bună;

introducerea tehnologiilor informaționale, acolo unde o utilizare mai intensă a TI poate promova eficiența și partajarea informațiilor;

modalitatea în care organizațiile interacționează cu mediul socio-economic, care ar putea să beneficieze mai mult din abordarea orientată spre „parteneriate”.

Suportul are la baza o abordare strategică în care statele membre identifică zonele cu puncte slabe din administrațiile naționale, regionale și locale și îmbunătățirile care vor aduce cele mai mari beneficii socio-economice. La identificarea punctelor slabe, s-a acordat o atenție deosebită dezvoltării de mecanisme care să îmbunătățească buna formare a politicilor și a programelor, precum și întăririi capacității serviciilor publice de implementare a acestor politici și programe.

Întărirea instituțiilor și a serviciilor publice din domeniul piețelor muncii și a capacității lor de a produce strategii sociale și de ocupare a forței de muncă, de înaltă calitate.

Finanțările sunt acordate proiectelor din următoarele domenii:

modernizarea și întărirea instituțiilor de pe piața muncii, precum serviciile și birourile de ocupare a forței de muncă;

îmbunătățirea sistemelor educaționale și de formare, de exemplu prin noi planuri de învățământ sau calificări sau prin actualizarea calificărilor formatorilor;

asigurarea unei bune guvernante, de exemplu, prin promovarea implicării tuturor partenerilor sociali în conceperea și implementarea programelor;

încurajarea participării ONG-urilor în cadrul inițiativelor privind ocuparea, dar și în programarea și proiectele aferente, în special în domeniul incluziunii sociale, a egalității între femei și bărbați și a sanselor egale.

3.2. Tendințele actuale ale managementului public

Analizând rolul managementului public în contextul actual al administrației publice, se constată că acest concept prevede ca administrația să fie angajată într-un proces de schimbare pe 4 planuri:

O schimbare în plan strategic, prin care să se redefinească rolul și prestațiile statului, în sensul delimitării clare a prestațiilor acestuia față de cele ale organizațiilor private;

O schimbare pe plan legal, mergând către o diminuare a densității legislative, o utilizare mai mare a legilor cadru lăsând o marjă de manevră ridicată autorităților executive;

O schimbare pe plan organizațional, orientată către reducerea ierarhiilor, simplificarea procedurilor și suplețea posibilităților de acțiune, în sensul creșterii puterii de a delega execuția sarcinilor publice către organisme care nu fac parte din administrație;

O schimbare pe plan cultural, altfel spus, o schimbare a valorilor și modurilor de acțiune a ansamblului actorilor publici.

Noile roluri ale actorilor sistemului politic administrativ

a) rolul aleșilor politici

Aleșii vor trebui să se ocupe mai mult de marile orientări strategice și mai puțin de latura operațională.

b.) rolul funcționarilor

Funcționarii publici vor trebui să aibă în vedere:

Un comportament și o eficacitate în acțiune comparabile cu cele ale salariaților din sectorul privat;

Un spirit de antreprenor, altfel spus, un salariat preocupat de ameliorarea modului de funcționare a serviciului sau a organizării muncii sale;

Creșterea gradului de satisfacere a cetățenilor în condițiile unor costuri limitate.

c.)rolul utilizatorilor grupurilor de interese și cetățenilor

Consumatorii de servicii publice devin clienți de prestații publice. Prin aceasta trebuie să înțelegem o creștere a implicării acestora în funcționarea administrației încă din momentul definirii caracteristicilor concrete de calitate, în funcție de care se vor evalua prestațiile furnizate. Pentru a reuși, trebuie ca acești utilizatori să fie pregătiți, susținuți și informați.

În ceea ce privește cetățenii, aceștia trebuie să-și manifeste interesul pentru activitatea publică în sensul unei anumite reaproprieri de administrație și a unei exprimări mai precise a priorităților lor.

Astfel, putem considera că ansamblul actorilor mediului politico-administrativ trebuie să se angajeze într-un lung proces de învățare ale cărei mize prefigurează profilul administrației acestui mileniu: o administrație în serviciul colectivității, flexibilă și performantă, utilizând eficient resursele alocate pentru a atinge obiectivele și criteriile de calitate ale prestațiilor dorite de cetățeni.

Mecanismul financiar

Mecanismul financiar este parte integrantă a mecanismului de funcționare al economiei naționale.

Mecanismul de funcționare al economiei naționale se află în strânsă corelație cu:

Formele de proprietate predominante asupra mijloacelor de producție;

Sistemul de conducere al economiei;

Sistemul de repartizare al rezultatelor muncii;

Regimul politico-ideologic;

Participarea la alianțe politice, militare sau la uniuni cu caracter economic.

Mecanismul economic trebuie adaptat continuu cerințelor și posibilităților economiei naționale; el este un organism viu, dinamic, perfectibil.

Mecanismul financiar cuprinde:

Sistemul financiar;

Pârghiile financiare utilizate de stat pentru influențarea activității economice;

Metodele administrative de conducere folosite în domeniul finanțelor;

Cadrul instituțional alcătuit din instituții și organisme cu atribuții în domeniul finanțelor;

Cadrul juridic.

Pârghiile economico-financiare constituie instrumente cu ajutorul cărora statul acționează pentru stimularea interesului economic al unei colectivități determinate (ramură sau subramură economică, grup socio-profesional, zonă geografică) sau al membrilor acesteia luați în mod individual (producători, consumatori, salariați, locuitori ai unei regiuni, etc.) pentru realizarea unui anumit obiectiv.

Managementul financiar specific actualei perioade se realizează printr-un sistem de orientare a dezvoltării economico-sociale a țării denumit program de dezvoltare a economiei naționale, instrument cu caracter orientativ care urmărește reflectarea nevoilor și posibilităților economice naționale, a cerințelor pieței interne, precum și a conexiunilor cu economia mondială.

Managementul se realizează pe baza balanței financiare de sinteză precum și a planurilor financiare publice și reflectă contribuția deciziilor autorităților publice abilitate la efortul financiar și la dezvoltarea economică și socială a țării.

Separarea finanțelor locale de finanțele centrale se face din rațiuni de eficiență.

Finanțele locale satisfac mai bine și mai eficient cerințele de utilități publice în teritoriu.

Descentralizarea financiară începe să funcționeze dincolo de limita de la care aria utilizării bunurilor și serviciilor publice de interes național începe să se restrângă, iar costul comparativ al luării deciziilor la nivel central devine prea ridicat.

3.3. Managementul resurselor umane în administrația publică

Managementul strategic al resurselor umane reprezintă modul în care se iau deciziile în privința intențiilor și planurilor organizației, care se referă la raporturile de muncă dintre organizație și angajați și la strategiile , politicile și practicile de recrutare , formare profesională, dezvoltare profesională , management al performanței , recompensare și management al relațiilor cu angajații.

Strategiile de resurse umane elaborate printr-o abordare de Managenentul Resurselor Umane sunt componente esențiale ale activității de resurse umane care se răsfrânge asupra activității economice a organizației.

Complexitatea procesului de management este dată nu numai de multitudinea și diversitatea activităților care trebuie desfășurate și armonizate, ci și de modul de alocare a resurselor. Dintre toate categoriile de intrări ale sistemului reprezentat de organizatie, resursa umană este cea care sintetizează și exprimă, cel mai sugestiv, specificitatea managementului ca tip de activitate umană.

În structura organizatorică, funcția de resurse umane (personal) reprezintă ansamblul de activități – strategice și operaționale – care contribuie la îndeplinirea obiectivelor organizației prin asigurarea, menținerea și folosirea rațională și eficientă a resurselor umane.Aceasta activitate se regăsește în compartimentele specializate de resurse umane și alte compartimentelor cu atribuții corespunzătoare, care asigură managementul resurselor umane.

Planificarea strategică a resurselor umane în cadrul organizației reprezintă cea mai importantă activitate managerială cu efecte pe termen lung. Organizațiile performante alocă resurse financiare considerabile pentru elaborarea strategiilor , precum și pentru adoptarea politicilor privind resursele umane. Schimbările organizaționale produse în ultimi ani în Romănia au condus la creșterea capacității de adaptare la mediu și alegerea unor strategi în domeniul managementul prin obiective precise și implementarea managementul calității totale, extinderea cercurilor de calitate și a controlui implicit.

Mediul economic, social și politic actual impune, în condițiile globalizării, o competiție din ce în ce mai acerbă, astfel că succesul unei organizații depinde de capacitatea ei de a se diferenția de concurență, să ofere valoare și satisfacție clientilor și să deschidă perspective de dezvoltare profesională și personală pentru angajații.

Strategiile de personal au în vedere urmatoarele aspecte:

-dinamica populației, gradul de pregătire generală și de specialitate a populației active ;

-tendințele de dezvoltare a pieței – inclusiv a pieței muncii , creșterea mobilității lucrătorilor și modificarea standardelor instituționale , legislative și de calitate , în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

Rolul resurselor umane este fundamental pentru funcționarea eficientă a oricărei organizații. Performanța, cheia eficienței, presupune asigurarea produselor sau serviciilor de calitate totală, cu un consum minim de resurse. Pornind de la necesitatea existenței la nivelul autorităților și instituțiilor publice a unui management performant al resurselor umane (funcționari publici sau personal încadrat pe bază de contract individual de muncă), se poate afirma că în momentul de față în România se impune o abordare strategică, integrată și dinamică de natură să facă față schimbărilor și ritmului accelerat al reformei în domeniul administrației publice. Iată de ce întărirea capacității administrative a autorităților și instituțiilor publice, prin activitatea de reglementare, planificare și coordonare, mai ales în domeniul gestiunii funcției și funcționarilor publici, în vederea alinierii sistemului administrativ românesc la instituțiile juridice europene, reprezintă o prioritate, printre efecte scontate anticipăm o mai bună planificare a calității a serviciilor publice și administrative, prin stabilirea politicilor, a procedeelor, a acțiunilor, în definitiv a sistemului care să permită satisfacerea necesităților și expectativelor cetățenilor. În acest sens orientările strategice guvernamentale privesc cu prioritate realizarea unui management al resurselor umane (în special al funcției și al funcționarilor publici) pe baza unei strategii coerente și durabile, a principiului profesionalizării și specializării funcției publice, precum și a standardizării procedurilor de recrutare pe baze legale, asigurându-se totodată și atingerea altor obiective cum ar fi creșterea responsabilității, a integrității și impartialitii profesionale a funcționarilor publici sau schimbarea fundamentală a relației dintre cetățean și administrație în sensul creșterii gradului de satisfacerii interesului acestuia din urmă. Referindu-ne la funcționarii publici, putem afirma că abia după 9 ani de la Revoluția din decembrie 1989, s-a adoptat în domeniul legislației funcției publice, Legea nr. 188 din 1999 privind Statutul Funcționarilor publici, lege ce a suferit până în prezent mai multe completări și modificări generate de necesitatera adaptării continuu a legislației românești la aquisul comunitar. Amintim aici|: Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice, a demnităților publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, precum și o mulțime de alte legi, fapt ce a impus, în vederea integrării modificărilor și completărilor, republicarea Legii nr. 188/1999 pentru prima dată la 22.03.2004. Ulterior s-a impus o nouă republicare la data de 29.05.2007, în vederea integrării altor modificări și completări, prilej cu care s-a efectuat o nouă renumerotare a articolelor. Au urmat ulterior o suită de alte modificări și completări. Cadrul legal privind reglementarea activităților și relațiilor în care este prezentă funcția și funcționarul public în România, a fost îmbunătățit, în afara Statutului funcționarului public, prin mai multe legi dintre care se impune să amintim : Legea nr. 215 din 23.04.2001 privind administrația publică locală, republicată deasemenea la data de 20.02.2007, Legea nr. 544 din 12.10.2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Legea nr. 52 din 21.01.2003 privind transparentă decizională în administrația publică, Legea nr. 7 din 18 februarie 2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, Legea nr. 571 din 14.12.2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii, Legea nr. 452 din 01.11.2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2004 privind crearea statutului special al funcționarului public numit manager public precum și Legea nr. 554 din 02.12.2004 a contenciosului administrativ. Între actele normative se reglementează nemijlocit organizarea și dezvoltarea carierei funtionarilor publici se impune a menționa Hotărârea Guvernului nr. 611/04.06.2008 privind aprobarea Normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici. În procesul de adaptare al legislației românești în domeniul funcției și funcționarului public, ca urmare a integrării țării noastre în Uniunea Europeană, s-a impus adoptarea și implementarea valorilor administrative care definesc spațial administrativ european (între care amintim transparența, predictibilitatea, responsabilitatea, adaptabilitatea, eficiența și eficacitatea). S-a încercat astfel, un răspuns în acest mod, la cerințele de reformă profundă a administrației publice locale, ce trebuie să fie orientată către creșterea gradului de satisfacere a interesului cetățeanului, către eficiență, eficacitate, functionabilitate. De bună seamă, mai sunt multe de făcut în domeniul adaptării la standardele europene în domeniul funcției și funcționarului public, iar așteptările majorității funcționarilor publici din România sunt mari. Modernizare managementului resurselor umane din cadrul administrației publice, formarea continuă a funcționarilor publici, dezvoltarea unui corp de manageri publici.

Un lucru este cert: fără resursa umană bine pregătită profesional nu se poate vorbi despre performanță în administrație publică, și nici despre eficiență. Investiția în resursa umană este, pentru fiecare organizație, într-adevăr o investiție de capital, pentru că omul este cel mai prețios capital.

Tabelul 2. Influența mediului asupra elementelor managementului resurselor umane

Sursa: Grigore L. Management internațional. București: Lumina Lex, 2002, p. 188.

3.4. Managementul prin obiective

În prezent e binecunoscut faptul că, la nivelul marilor colectivități, administrația publică are un specific aparte, atât privind activitatea sa cât și mediul organizațional, având în vedere competența materială generală a acesteia, precum și modul de organizare, structural și relațional, al autorităților publice locale proprii.

Având în vedere complexitatea valorilor de realizat de către autoritățile publice locale, prin îndeplinirea rolurilor acestora (organizarea asigurării executării legii și cel al executării în concret a acesteia) abordarea științifică a căilor de urmat are o importanță deosebită.

Metoda conducerii prin obiective impune:

Disciplină și răspundere față de interesele generale;

Liniile de urmat pentru perfecționarea metodei;

Cunoașterea metodelor, tehnicilor și procedurilor specifice;

Adaptarea la condițiile specifice ale organizației;

Pregătirea echipelor de conducere și a colectivelor de muncă și apoi, perfecționarea din mers a conducătorilor, pentru mânuirea tehnicilor de conducere.

Tabelul 1. Principalele caracteristice ale managementului prin obiective

Componentele managementului prin obiective sunt:

sistemul de obiective (fundamentale, derivate, specifice, individuale)

programele de acțiune (decizii și acțiuni ce urmează a fi adoptate și inițiate pentru realizarea obiectivelor);

bugetele;

metodele și tehnicile manageriale

Etapele managementului prin obiective sunt:

a. Stabilirea obiectivelor generale – alegerea obiectivelor importante pentru toți angajații întreprinderii pentru o perioadă delimitată de la un an la trei ani; obiectivele să fie realiste, să cuprindă zonele cele mai semnificative ale întreprinderii pentru dezvoltarea de viitor.

b. Stabilirea obiectivelor derivate și specifice – detalierea obiectivelor generale pe obiective specifice cu răspunderi precise (programe de acțiuni, termene, responsabilități, bugete de cheltuieli, instrucțiuni de lucru); definirea obiectivelor derivate și specifice pe fiecare compartiment funcțional și de producție; analiza propriului domeniu de activitate de către fiecare manager pentru a stabili pentru posturile din subordine obiectivele, sarcinile legate de realizarea obiectivelor în condiții de performanță, standardele de performanță, elaborarea planului de perfecționare a activității prin contribuția comună a managerului și subordonaților.

c. Realizarea cantitativă și calitativă a obiectivelor – adaptarea structurală și funcțională a subsistemelor decizional, organizatoric și informațional în vederea realizării obiectivelor prin nominalizarea posturilor, ierarhia, dimensionarea compartimentelor , stabilirea de comun acord și în mod realist a obiectivelor și sarcinilor fiecărui post, confruntarea obiectivelor cu realitatea, cu posibilitatea de realizare.

d. Analiza rezultatelor, a performanțelor întregii organizații – abaterile de la unele obiective cu cauzale lor, posibilitățile de creștere a performanțelor.

Realizarea etapelor managementului prin obiective presupune:

elaborarea de bugete de venituri și cheltuieli pe unitate;

crearea de subcentre bugetare la nivel inferior;

crearea centrelor de gestiune;

fundamentarea mărimii gestiunii – cu nominalizarea indicatorilor de cheltuieli;

organizarea proprie a sistemelor operațional, decizional, informațional și de resurse;

valorificarea rezultatelor și eliminarea disfuncțiilor.

Limitele managementului prin obiective privesc:

realismul performanțelor și al recompenselor;

lipsa comparabilității standardelor de performanță;

orientarea către munca și performanțele individuale, mai curând față de munca în grup;

flexibilitatea relativ scăzută a sistemului;

Avantajele managementului prin obiective sunt:

cuprinde toate compartimentele structurale și funcționale ale organizației;

permite folosirea unui evantai de metode și tehnici manageriale;

concentrează atenția managerului și a subordonaților asupra domeniilor cheie în creșterea eficienței organizației;

asigură un înalt nivel de motivație managerului, dar și subordonaților, deoarece recompensele sunt legate direct de nivelul performanțelor obținute;

introduce o optică nouă în ceea ce privește aprecierea salariaților;

introduce ordine și disciplină în activitatea fiecărui salariat, conducător sau executant;

crește gradul de implicare și inițiativă al tuturor angajaților în stabilirea unor obiective realiste;

identifică nevoile de formare ale personalului;

îmbunătățește comunicațiile și relațiile interpersonale

3.5. Managementul prin bugete

Cadrul legislativ actual privind finanțele publice locale modifică în mod fundamental managementul financiar și bugetar utilizat de autoritățile locale.

Raționalitatea modelului de combinare a resurselor umane, materiale și financiare în cadrul structurii organizatorice condiționează calitatea sistemului decizional, configurația și funcționalitatea sistemului informațional, varietatea metodelor și tehnicilor utilizate.

3.5.1. Procesul bugetar la nivelul colectivităților locale din România

Elaborarea și aprobarea bugetelor locale este un proces de durată care parcurge etape și momente diferite în funcție de specificul , dimensiunile și caracteristicile economico-financiare ale fiecărei unități administrativ-teritoriale.

Elaborarea și aprobarea bugetelor locale trebuie să se desfășoare în spiritul autonomiei locale cu respectarea următoarelor reguli:

a) Respectarea principiilor de întocmire

Principiul anualității prin care se stabilește perioada la care se referă exercițiul bugetar respectiv; pentru România această perioadă este 1 ianuarie – 31 decembrie a fiecărui an. Bugetul trebuie votat o singură dată pe an și rectificat ori de câte ori apar modificări în volumul și structura veniturilor sau cheltuielilor dar nu mai devreme de 30 de zile de la intrarea în vigoare a rectificării bugetului de stat și ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite.

Principiul universalității care impune cuprinderea în bugetul local a tuturor resurselor financiare ale colectivității precum și toate cheltuielile aferente funcționării tuturor instituțiilor specifice administrației locale.

Principiul unicității care constă în obligativitatea ca toate veniturile și cheltuielile dintr-un an bugetar să fie descrise într-un document unic.

Principiul echilibrului real prin care autoritățile care elaborează și aprobă bugetele sunt obligate să prevadă o egalitate perfectă între volumul veniturilor și cheltuielilor.

Principiul anteriorității conform căruia bugetul local trebuie votat înaintea datei de 1 ianuarie a anului pentru care a fost elaborat.

b) Fundamentarea bugetului local

Fundamentarea veniturilor administrației publice locale

Veniturile administrației publice locale sunt:

venituri proprii (curente, din capital, cu destinație specială);

cota din impozitul pe salarii;

cotele adiționale la unele venituri ale bugetului de stat;

sume de echilibrare care iau forma sumelor defalcate din unele venituri ale statului și a transferurilor cu destinație specială.

În managementul financiar al veniturilor bugetului local trebuie să se țină seama de următoarele:

monitorizarea permanentă și corecta fundamentare a veniturilor cu o pondere foarte mare;

elaborarea unei politici fiscale proprii fiecărei autorități locale pentru anumite categorii de venituri proprii;

raportarea încasărilor la debitele calculate, nu la veniturile programate a se încasa;

corelarea politicii fiscale cu politica locală de dezvoltare economică și socială;

monitorizarea veniturilor din concesiuni;

monitorizarea veniturilor din capital;

găsirea soluțiilor pentru accesul la veniturile cu destinație specială;

identificarea dificultăților în corelarea veniturilor și modalități de înlăturare a tuturor barierelor în acest domeniu.

2 . Fundamentarea cheltuielilor bugetelor locale

Principiul autonomiei locale permite executivului și legislativului unității administrativ-teritoriale promovarea unei politici bugetare proprii. Problema centrală a managementului bugetar o constituie punerea în concordanță a cerințelor de resurse financiare cu posibilitatea de asigurare a acestora.

În fundamentarea cheltuielilor, autoritățile locale sunt motivate și interesate să-și stabilească cât mai eficient obiectivele, direcțiile de acțiune, prioritățile și oportunitățile.

Criteriile principale de fundamentare a cheltuielilor sunt:

Baza legală a cheltuielilor;

Limitele maxime ale cheltuielilor;

Destinația cheltuielilor;

Documentele de justificare;

Analiza și studierea comparativă a cheltuielilor;

Analiza prețurilor și tarifelor;

Eficiența și eficientizarea serviciilor publice;

Elaborarea bugetelor pe programe;

Elaborarea unei prognoze realiste pe trei ani;

Existența unei baze de date exacte și pertinente care să facă posibilă analiza sistemului de cheltuieli publice;

Un sistem de stabilire a priorităților în efectuarea cheltuielilor, atât cele operaționale cât mai ales cu privire la investiții.

Urmărirea și respectarea acestor criterii va contribui la:

Stabilirea programelor prioritare în funcție de nevoile comunitare;

Dezvoltarea unui mecanism de luare a deciziilor în vederea satisfacerii nevoilor reale ale cetățenilor;

Consolidarea administrației publice locale.

c) Respectarea termenelor legale pentru pregătirea bugetelor locale

Caracterul de prevedere al bugetului impune ca acesta să fie gata înainte de data de 31 decembrie a anului în curs. De regulă, acest lucru nu se întâmplă în țara noastră datorită dependenței care există în continuare între bugetele locale și bugetul de stat.

Prin legea anuală de aprobare a bugetului de stat există obligația aprobării bugetelor locale în maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat.

Bugetele locale și bugetele instituțiilor și serviciilor publice se aprobă astfel:

Bugetele locale de către consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz;

Bugetele instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral sau parțial de la bugetele locale de către consiliile în subordinea cărora se află;

Bugetele instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral din venituri extrabugetare de către organul de conducere a acestora, cu avizul ordonatorului principal de credite.

Fiecare comună, oraș, municipiu, sector al municipiului București, județ, respectiv municipiul București, întocmește bugetul local, în condiții de autonomie, potrivit legii. Între aceste bugete nu există relații de subordonare.

La baza elaborării bugetului local stau o serie de documente care pot da anumite indicații extrem de utile în procesul de pregătire a bugetului local. Aceste documente sunt:

Bugetele anilor precedenți;

Numărul de personal aprobat și numărul de personal existent în structurile administrației publice locale;

Evaluarea volumului cheltuielilor de funcționare și a cheltuielilor de capital estimate pentru anul respectiv.

Odată cu proiectul anual al bugetului local, ordonatorii principali de credite elaborează și prezintă:

O prognoză a bugetului pe următorii 3 ani;

Un program de investiții, detaliat pe obiective și ani de execuție, elaborat pe baza unor note de fundamentare întocmite și aprobate conform dispozițiilor legale.

De asemenea, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale pot propune, spre aprobare, ca anexe ale bugetului local, bugete pe programe, în scopul finanțării unor acțiuni, obiective, proiecte.

d) Publicarea în timp a bugetului local

Conform prevederilor articolului. 21 alin. (1) din Legea finanțelor publice locale, proiectul bugetului local se publică în presa locală sau se afișează la sediul primăriei, după care, în termen de 15 zile este supus aprobării consiliului local, județean și Consiliului general al Municipiului București, după caz.

e) Adoptarea legală a bugetului local

Aprobarea bugetului local înseamnă votarea lui de către consiliul local, județean și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pe capitole, subcapitole, articole și anexe, cu votul a două treimi din numărul consilierilor prezenți.

3.6. Managementul prin excepții

3.6.1. Definirea managementului prin excepții

Conceptul de management prin excepție a apărut după cel de management prin obiective, din nevoia de a se găsi un alt criteriu care să stea la baza simplificării activității manageriale.

În condițiile creșterii volumului și diversității informației, managementul prin excepții asigură posibilitatea identificării și soluționării eficiente a situațiilor ce necesită intervenția rapidă, operativă, a conducătorilor aflați la diferite niveluri ierarhice, cu un cost redus al informației și deciziei.

Managementul prin excepții este, deci, un ansamblu de procese și activități de ordonare, selectare și vehiculare în mod ascendent a informațiilor la diferite niveluri ierarhice, în vederea semnalării abaterilor de la obiectivele stabilite și a efectuării operative a corecțiilor.

Această metodă de management se referă strict la excepții, la abateri de la obiectivele stabilite, care, de regulă, intră în competența de realizare a unor colective de specialiști sau a unor împuterniciți ai conducătorului, dar, în situații de excepție, impun intervenția decidentului superior.

Prin adaptare la domeniul administrației publice, considerăm că managementul prin excepții ar putea fi definit ca un sistem de diviziune a activității specifice autorităților administrației publice, de identificare și comunicare a situațiilor când intervenția conducătorilor este necesară și care permite, totodată, ca intervenția să fie făcută de către un conducător situat la un nivel ierarhic corespunzător importanței problemei și posibilităților de intervenție, pe baza puterii de decizie administrativă cu care este investit legal.

3.6.2. Resursele administrației publice

Variantă clasică:

financiară;

materială;

umană.

Variantă modernă:

potențialul creativ al personalului;

informațională;

financiară;

materială.

Pentru ca decizia să fie cea mai bună, oportună, informația trebuie să îndeplinească toate caracteristicile sale:

corectitudine;

completitate;

complexitate;

oportunitate;

actualitate.

Pentru a putea dispune de asemenea informații, autoritatea publică trebuie să recunoască și să utilizeze noul instrument de lucru – tehnologia informațională, considerată adevărată resursă a administrației publice.

3.6.3. Structura resursei informaționale

personalul instruit, crearea și exploatarea bazei de date – cca. 40%;

programele de lucru (software) – cca. 35%;

echipamentele – cca. 25%.

Pentru a satisface în timp util necesitățile de adoptare a unei decizii administrative, este necesară cunoașterea și respectarea celor 9 pași de reușită:

P1. fiți pregătiți pentru a învăța ceva nou, care nu este foarte complicat;

P2. decideți ce doriți și care sunt nevoile organizației;

P3. nu vă impacientați și planificați-vă atent proiectul;

P4. consultați utilizatorii finali ai aplicațiilor informatice și încercați să le adaptați și dezvoltați în acord cu cerințele acestora;

P5. alocați suficient timp pentru a înlătura elementele nedorite, perturbatoare;

P6. cereți ajutor și folosiți-l de la persoane din afara sistemului, folosind în general oameni tineri , eventual studenți, care nu au pretenții financiare deosebite, dar care au cunoștințe performante și entuziasm;

P7. fiți sigur că fiecare sistem are un proprietar și un administrator;

P8. înțelegere (acord);

P9. mențineți sistemul informatic cât mai simplu și suplu.

De asemenea, se impune generalizarea treptată a schimbului de informații bazat pe documentele electronice.

3.6.5. Conducerea prin excepție în administrația publică locală

Conform prevederilor Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, precum și a diverselor legi speciale, la nivel local, rolul de conducere în soluționarea unor asemenea situații poate reveni, după caz, primarului, președintelui consiliului județean, sau prefectului județului.

Posibilele situații de oportunitate a aplicării managementului prin obiective în administrația publică locală sunt:

toate situațiile prevăzute de Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, de realizare a atribuțiilor primarului, prin delegare de competență, de către viceprimar, de secretar, sau de un funcționar public din cadrul aparatului de specialitate al consiliului local;

stare de necesitate;

stare de asediu;

situații conflictuale locale;

situații de aplicare a unor legi speciale, în timp limitat, subdimensionat.

3.6. Managementul dezvoltării durabile

Noțiunea de managementul dezvoltării durabile a pornit de la ecesitatea unui management urban modern.

Perfecționarea managementului din administrația publică în condițiile dezvoltării durabile, reprezintă un domeniu de referință al reformei în administrația publică – proces care a început în România încă din anul 1990 – administrația fiind o component ce se regăsește în toate strategiile naționale de reformă: politică, economică și socială.

Administrarea colectivităților umane în toate localitățile țării dispuse în zone geografice specifice, cu potențial economic și grad de dezvoltare urbanistic diferit, cu resurse economice și umane specifice aproape fiecărei localități, reclamă un management administrativ modern, astfel încât toate așezările umane din România să intre sub incidența unui urbanism modern și eficient, asigurându-se o dezvoltare durabilă.

În mod practic amenajarea teritoriului și urbanismul, trebuie să reprezinte o activitate de interes general, cu caracter continuu, care se desfășoară pe întreg teritoriul național având ca bază principiul dezvoltării durabile ( deciziile generației prezente trebuie să asigure dezvoltarea societății, fără a compromite dreptul generațiilor viitoare la existență și dezvoltare).

Un management eficient în administrarea colectivităților locale presupune crearea unor comisii de cooperare având ca scop legătura între toate autoritățile cu răspunderi privind:

Amenajarea teritoriului;

Dezvoltarea economică locală;

Protecția și punerea în valoare a mediului;

Eficientizarea căilor de transport;

Exploatarea rațională a resurselor ;

Folosirea forței de muncă pe plan local;

Când ne gândim la perfecționarea managementului trebuie să regândim un nou mod de gestiune publică a colectivităților locale; în același timp cetățeanul să aibă posibilități practice de a controla instituțiile publice, cu următoarele scopuri:

eficientizarea serviciilor publice;

operativitatea crescută a autorităților din administrația publică locală în soluționarea problemelor reale, solicitate de cetățeni;

combaterea tendinței administrației de a atrage un înalt grad de putere-specific regimurilor birocratice;

creșterea credibilității și încrederii cetățenilor în autoritățile, instituțiile și serviciile publice locale;

Managementul teritorial și modern, trebuie să conducă la o bună gestionare și guvernare a colectivităților locale, respectând principiile: echității, creativității, eficacității și durabilității teritoriale, de asemenea urmărindu-se în permanență modernizarea sistemului informatic, informațional, ce optimează funcționarea administrației publice centrale și locale.

Competiție urbană și orașe competitive

Edilii orașelor trebuie să înțeleagă că , pentru o competitivitate reală este necesar să se dezvolte funcția urbană, adoptând decizii și programe ținând cont de conținutul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de de Janeiro-1990, privind dezvoltarea durabilă:

așezarea în centrul preocupării urbanistice a ființei umane ce trebuie să se dezvolte sănătos în armonie cu natura;

protecția mediului înconjurător;

evaluarea în permanență a mediului ambiant și a tot ce facem, gândim și decidem în plan urbanistic;

dezvoltarea urbană să se facă în echilibru cu nevoile de dezvoltare și securitatea, conservarea și protejarea mediului înconjurător, pentru generațiile prezente și viitoare;

comunitățile locale să fie în permanență informate asupra activităților și materialelor cu grad de risc iar cetățenii să aibă acces la procesele de elaborare a deciziilor comunitare;

obiectivele manageriale privind dezvoltarea economică și urbană trebuie să fie în concordanță cu principiul prevenirii și precauției în protejarea mediului precum și cu asumarea răspunderii în caz de dezastre ecologice, conform principiului „poluatorul plătește”.

Un management urban eficient trebuie să fie mai apropiat de atitudinea sectorului privat, el fiind un proces de dezvoltare, execuție, coordonare și evaluare a strategiilor integrate, cu ajutorul actorilor urbani relevanți, în concordanță cu interesul public și țelurile sectorului privat în cadrul politicilor naționale de dezvoltare. Managementul urban eficient și durabil în sens larg, trebuie să reprezinte o realitate eficientă de a ghida dezvoltarea urbană în direcția dorită, rezultând într-o mai bună comunicare între autoritatea locală ca ofertant și grupurile de piață – ca cerere de produse urbane.

Un oraș competitiv trebuie gestionat asemenea unei întreprinderi, printr-o politică adecvată prefacerilor pe care le trăiește.

Locuitorii zonelor rurale apreciază orașul ca fiind locul de atracție, cu multe oportunități sociale, culturale, deseori determinând fenomene de migrare de la sat la oraș.

Produsele urbane sunt identificate cu terenuri pentru birouri, locuințe, spații industriale, spații comerciale, dotări culturale și de distracție, facilități de educație, obiective turistice, care, dacă sunt prezentate ca o ofertă variată și de bună calitate, cu o răspândire echilibrată și cu un preț bazat pe valori reale, reprezintă atunci aspecte importante ale managementului urban.

În orice zonă urbană autoritățile publice trebuie să ia în considerare valorile politice, morale, standardele și consecințele financiare, accentuând nu atât asupra profitabilității, cât asupra reducerii șomajului, creșterii calității mediului înconjurător, a serviciilor publice, a condițiilor de locuit. Managerii implicați în urbanism trebuie să asigure prin deciziile lor balanța între investițiile care promit succese pe termen scurt și bunăstarea pe termen lung a locuitorilor orașului.

Marketingul urban reprezintă alinierea politicilor de dezvoltare urbană din momentul conceperii până la implementare, la cerințele factorilor economici locali, cu scopul promovării economiei locale, considerată ca forță a bunăstării orașului. Scopul marketingului urban este acela de a se asigura o dezvoltare urbană sau regională în beneficiul colectivității locale. Populația locală trebuie să participe la protecția și gospodărirea resurselor naturale. Oamenii trebuie să aibă acces la terenuri și resurse natural, folosindu-le cu succes conform intereselor locale, într-o deplină armonie cu întreg mediul natural.

O analiză SWOT, analiză a punctelor tari și a punctelor slabe, precum și a șanselor și pericolelor viitoare, ajută managerii și autoritățile administrației publice locale la stabilirea poziției analizate și adoptarea unor decizii optime pentru abordarea unei strategii de îmbunătățire a managementului urban (ANALIZA SWOT/ADOP – Avantaje, Dezavantaje, Oportunități, Pericole).

(Prezent)

(Viitor)

Figura nr. 2 – Analiza SWOT

Pentru ca o politică urbană cu o dezvoltare durabilă să dea rezultate, actorii care determină, direct sau indirect, calitatea mediului urban trebuie să coopereze. O politică urbană eficientă pentru oraș este condiționată de încorporarea municipalității în rețele naționale și internaționale și de o relație strânsă cu sectorul privat.

Din punct de vedere administrativ, orașul este un actor important pe scena economică națională, având propriile drepturi, importanță politică și capacitate de a se alia cu alți actori în vederea promovării creșterii economice. În ceea ce privește planificarea urbană, se încearcă folosirea planului strategic de dezvoltare locală . Un astfel de plan strategic trebuie să pregătească baza geografică, economică și socială a orașului în principal pe următoarele direcții:

stabilirea parametrilor pentru dezvoltarea viitoare ținând cont de constrângerile topografice și considerentele de mediu-pentru o dezvoltare durabilă;

maximizarea eficienței în realizarea infrastructurii urbane, cum ar fi drumurile, canalizarea, energia electrică, gazele;

asigurarea unui nivel de certitudine pentru participanții din piața de terenuri și în dezvoltarea acestora;

facilitarea coordonării activităților comerciale și a serviciilor publice, crearea de locuri de muncă, transportul, locuințele, protecția socială;

Autoritățile administrației publice locale vor avea dreptul, în virtutea articolului 11 din Legea administrației publice locale, să opereze în materia dezvoltării locale carențele bugetare pe perioada de tranziție, cu resurse ce provin din:

cooperarea și asocierea în condițiile legii cu alte autorități ale administrației publice locale din țară și din străinătate;

aderarea la asociații naționale sau internaționale ale autorităților administrației publice locale, pentru protecția și promovarea intereselor lor comune;

acordurile de cooperare regională în condițiile legii;

Managerii administrației publice locale, toți actorii vieții economice și sociale din zonele locale, sub coordonarea edililor locali cu responsabilități directe în strategia dezvoltării locale, trebuie să coopereze, să se implice în realizarea obiectivelor de dezvoltare locală.

Direcțiile esențiale pe care edilii locali trebuie să le prevadă, susțină și evalueze în dezvoltarea urbană durabilă sunt:

protecția sănătății umane;

creșterea populației și sănătatea ecosistemului;

așezări umane viabile;

dezvoltarea economică responsabilă;

conservarea și gospodărirea resurselor;

dezvoltarea durabilă a agriculturii;

conservarea diversității biologice;

protecția și gospodărirea apelor dulci;

siguranță în utilizarea produselor toxice;

gospodărirea deșeurilor periculoase.

Serviciile urbane au un rol esențial în definirea unui cadru atractiv urban în deservirea colectivităților locale-fiind una din funcțiile esențiale ale administrației. De aceea edilii locali trebuie să crească calitatea serviciilor, deoarece în afară de faptul că orașele devin funcționale și populația este mulțumită. Exemple de servicii urbane: iluminat, canalizare, asigurarea cu apă, colectarea gunoaielor, alimentarea cu gaz, transportul public, pompierii, învățământul, poliția, spații de recreere, muzee, galerii expoziționale, servicii publice de sănătate.

Regulamentele care guvernează comportamentul locuitorilor unui oraș sunt foarte importante în organizarea vieții interne a unui oraș, astfel că autoritățile administrației publice, în planificarea urbană trebuie să aibă în vedere obiective ce se referă în principal la:

menținerea acțiunii legilor și ordinii (ex. prevenirea crimei, corupției, păstrarea ordinii publice);

managementul circulației (parcări, indicatoare de circulație);

controlul dezvoltărilor urbane prin reglementări privind ocuparea solului, standarde de construcție;

licențe în activități comerciale și industriale;

protejarea consumatorilor;

protejarea mediului;

controlul poluării;

reglementări privind transportul în comun;

inspecția de verificare auto, permise de conducere.

Parteneriatul public-privat în domeniul dezvoltării durabile reprezintă un instrument important în dinamica proiectelor urbane. Parteneriatul public-privat trebuie să reprezinte în mod real o cooperare între persoane și organizații în sectoarele public-privat cu scopul unui beneficiu comun.

Printre obiectivele specifice urmărite de administrația publică locală se numără:

apărarea interesului public;

dezvoltarea durabilă a localității;

implementarea unor proiecte de mare amploare, ce corespund planului de dezvoltare urbană;

protecția mediului înconjurător;

îmbunătățirea calității vieții din punct de vedere social, economic și spațial;

valorificarea patrimoniului existent al orașului;

apărarea și creșterea reputației administrației publice locale.

Dintre obiectivele sectorului privat remarcăm:

obținerea profitului;

micșorarea riscurilor în derularea proiectelor;

creșterea profitului și siguranța acestuia;

creșterea reputației de a fi lucrat în administrația publică;

mândria de a fi construit obiective edilitare în orașul în care locuiesc;

repartizarea echitabilă a riscului proiectului.

3.7. Management strategic

Baza obiectivă a dezvoltării managementului o constituie activitatea umană, managementul fiind un proces de dirijare și orientare a activității resurselor umane în scopul realizării unor obiective.

Accepțiuni recente consideră că managementul presupune:

a obține rezultate prin alții, asumându-se responsabilități pentru aceste rezultate;

a fi orientat spre mediul înconjurător;

a lua decizii vizând finalitatea organizației;

a avea încredere în subordonați;

a le recunoaște posibilitatea de a greși și de a primi favorabil inițiativele lor;

a descentraliza sistemul organizatoric și a aprecia salariații în funcție de rezultatele obținute.

Strategia unei organizații definește practic căile prin care aceasta își urmărește scopurile pentru atingerea obiectivelor propuse, în condițiile date de oportunitățile și amenințările oferite de mediul înconjurător, cu resursele și capacitățile de care dispune. Așadar, factorii determinanți ai strategiei sunt: scopurile urmărite, mediul extern și posibilitățile materiale ale organizației.

Conducerea strategică reprezintă forma de conducere modernă prin care se anticipează schimbările și modificările ce trebuie realizate în cadrul agentului economic, în interacțiunea sa cu mediul extern, pentru a preveni situațiile în care bunuri sau servicii oferite de acesta, fabricația și vânzarea lor , întreaga activitate desfășurată, să devină total depășite, în neconcordanță cu cerințele pieței și cu ceea ce oferă alte unități concurente.

Prin managementul strategic, conducerea de vârf a agentului economic determină evoluția pe termen lung și performanțele acesteia asigurând formularea riguroasă, aplicarea corespunzătoare și evaluarea continuă a strategiei stabilite.

Managementul strategic este procesul managerial de formulare și implementare a unei strategii.

Conducerea strategică a organizației constă în:

1. Stabilirea:

obiectivelor în timp;

activităților;

lucrărilor.

Stabilirea:

metodelor de realizare a obiectivelor;

activităților și lucrărilor de execuție.

Determinarea resurselor materiale, umane, financiare și informaționale necesare realizării obiectivelor.

Stabilirea programelor de realizare conform priorităților și strategiei.

Evaluarea stării în care se găsește organizația, precizându-se punctele forte și deficiențele

Prevederi de viitor legate de schimbările structurale, modificări ale nomenclatorului de produse, modificări tehnologice, tactice, comportamentul concurenței.

Proiectarea variantelor strategice, luând în considerare eventualele riscuri, concurența (evaluându-se alternativele proprii cu cele ale celorlalți și obținerea unor concluzii care conduc eventual la schimbări ).

Alegerea variantei optime care să țină cont de resurse, factorii de influență, punctele forte și disfuncțiile din sisteme.

Premisele conducerii strategice a organizației:

cunoașterea situației reale a organizației la momentul respectiv;

evaluarea precisă cantitativă și calitativă a resurselor;

analiza și evidențierea potențialului economic, de dotare și a modului de folosire a resurselor;

analiza calitativă a prestațiilor și serviciilor conform standardelor internaționale pentru satisfacerea necesităților comunitare;

analiza productivității muncii;

analiza bugetelor de venituri și cheltuieli;

analiza costurilor serviciilor prestate;

alte elemente de analiză specifice (marketing, prognoză tehnologică)

Planificarea strategică face parte din managementul strategic al societății comerciale și vizează viitorul pe 3-7 ani. Rolul planificării strategice este de a determina companiile să exploreze mulțimea schimbărilor viitoare posibile. Planificarea strategică pornește de la oportunitățile pieței determinate prin studii de marketing. Prin planificarea strategică se selecționează activitățile ce trebuie întreprinse și se adoptă decizii optimale privind o serie de parametrii: sociali, economici, tehnologici și comerciali.

4. Studiu de caz. Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări diverse.

Biroul autorizare activități comerciale Primăria Timișoara

4.1. Prezentarea orașului Timișoara și regulamentul de organizare și funcționare

Orasul Timișoara este persoană juridică de drept public, are patrimoniu propriu și capacitate juridical deplină. Orașul poate intra în raporturi juridice cu alte autorități și instituții publice, cu persoane juridice române și străine, indiferent de natura acestora, precum și cu persoane fizice, în conditiile legii. Suprafata orasului este de 130,5 km² și o populatie de 317.660 locuitori , cea ce inseamna o densitate medie de locuire de 2.575 loc./km² .

În orasul Timișoara administrația publica locală este realizată de către Consiliul Local, ca autoritate deliberativă și Primar, ca autoritate executivă.

Administrația publică are ca obiect realizarea valorilor care exprimă interesele statului sau ale unei comunități distincte, recunoscută ca atare de către stat, valori care sunt exprimate în actele elaborate de puterea legiuitoare. Administrația publică în unitatile administrative teritoriale se organizeaza și functionează în temeiul principiilor autonomiei locale ce exprimă dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii, al descentralizării serviciilor publice, al eligibilității autorităților administrației publice locale și al legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor de interes deosebit.

Regulamentul de organizare și funcționare a acestei instituții relevă respectarea unor criterii organizaționale cum ar fi capacitatea de adaptare, aceasta fiind flexibilă, nivelul de structurare fiind autonom, într-o anumită măsură, în luarea deciziilor respectându-se principiul descentralizării, împărâțirea rolurilor fiind caracterizată de polivalența în specializare și nu în ultimul rând, stilul de management adoptat fiind caracterizat de participare și implicare a functionarilor institutiei.

4.2. Misiunea, obiectivele și scopul Primăriei Timișoara

Misiunea Primariei Orasului Timisoara este de a soluționa și a gestiona, în numele și în interesul colectivitatii locale pe care o reprezinta, treburile publice, în conditiile legii, punerea în aplicare a prevederilor Constitutiei, a legilor, a decretelor Presedintelui Romaniei, a hotararilor și ordonantelor Guvernului, respectarea drepturilor și libertatilor fundamentale ale cetatenilor și de a acorda sprijin pentru aplicarea ordinelor și instructiunilor cu caracter normativ a autoritatilor administratiei publice centrale și judetene.

Misiunea primariei este de asemenea de a oferi servicii publice de calitate în domeniul administratiei publice locale,de a satisface cerintele cetatenilor-clienti.

Obiectivele vizate de Primăria Timișoara sunt stabilite din următoarele perspective :

perspectiva financiară→ cu obiectivul optimizării utilizării resurselor financiare având la bază taxele și impozitele locale, precum și optimizarea furnizării de servicii și asigurarea pe termen lung a fondurilor de investitii necesare imbunatatirii acestora, stabilindu-se scopuri clare pentru folosirea acestor resurse publice, mai ales în conditiile în care cetatenii reactioneaza la evolutia impactului prestatiilor serviciilor în comunitate, fiind clar ca ei doresc să aiba cat mai multe informatii despre modul în care sunt cheltuiti banii publici.

perspectiva clientului. În prezent asistăm la transformarea relației traditionale “utilizator/serviciu public” intr-o relatie de tip “furnizor/client”.Obiectivul stabilit este acela de a exista permanent în preajma clientului, respectiv cetateanului, actual și potential, cu perceperea dorintelor, necesitatilor lui și a evolutiei modului de viata, de asemenea se urmareste și cresterea gradului de responsabilitate sau promptitudine vis-à-vis de acesta. Astfel principalul obiectiv este de a dezvolta infrastructura, prin modernizarea drumurilor comunale și prin îmbunătățirea serviciilor comunicaționale, a serviciilor de sănătate și educație.

perspectiva informării-dezvoltării→ demarându-se în acest sens, dezvoltarea unei strategii de formare, educare și de responsabilizare a personalului Primăriei în ideea preocupării permanente asupra intereselor comunității. Se urmărește mărirea autoresponsabilizării acestuia, favorizand astfel reactiile din cadrul organizatiei privind activitatile și usurarea modului de aplicare în practica, trecand de la modul de lucru prin subordonare, la cooperare și colaborare interna.

Se consideră motivarea, initiațiva, specializarea și calificarea personalului ca determinante în cadrul politicii organizationale, vizându-se:

calificarea și specializarea personalului pentru munca acestuia prin cursuri gen training activ.

compararea permanentă a performanțelor instituției cu cele ale altor instituții, cu același specific, din administrația publică locală;

îmbunătățirea continuă a comunicării interne și externe;

urmărirea păstrarii echilibrului între atitudinea traditionala și cea inovatoare a personalului.

Instituțiile publice trebuie să evalueze punctele tari și punctele slabe ale mediului intern, precum și oportunitatile și riscurile mediului exterin al colectivitatii locale.

4.3. Modalități de organizare a activității în cadrul primăriei

Facem o scurtă prezentare a structurii organizatorice a instituției, cu elementele componente principale (primari, viceprimari, secretar, directii si servicii) dispuse ierarhic, pe nivele, sub forma de organigrama si având legaturi la:

• detalii privind obiectul de activitate al departamentelor;

• informatii de profil al persoanelor importante din segmentul de conducere-management (primar, viceprimari, secretar, sefi de directie).

Structura organizatorică a instituției este :

PRIMAR

CABINET PRIMAR

ADMINISTRATORUL PUBLIC

Compartiment Administrativ

Biroul Terenuri

VICEPRIMARII

SECRETAR

DIRECȚIA SECRETARIAT GENERAL

Serviciul Administrare Fond Funciar

Compartiment Arhivă

Serviciul Autoritate Tutelară

Serviciul de Administrație Locală

Biroul Asistare Consiliul Local

Compartiment Asistare Executiv

DIRECȚIA DE MEDIU

Serviciul Avize Mediu

Biroul Salubrizare

Compartiment Gestiune populație canină, deratizare, dezinsecție și dezinfecție

Serviciul Spații Verzi și Locuri de Joacă

Biroul Monitorizare și Protecție Mediu

Compartiment Grădina Zoologică

Compartiment Parcul Copiilor

DIRECȚIA INSTITUȚII ȘCOLARE, MEDICALE, SPORTIVE ȘI CULTURALE

Serviciul Administrare și Întreținere Patrimoniu, Instituții Școlare, Medicale, Sportive și Culturale

Compartiment Școli

Compartiment Spitale

Compartiment Instituții Culturale

Biroul Baze Sportive

Biroul Tehnic

DIRECȚIA CLĂDIRI, TERENURI ȘI DOTĂRI DIVERSE

Biroul Autorizare Activități Comerciale

Biroul Evidența Patrimoniului

Biroul Locuințe

Biroul Garaje, Cimitire, Coșerit și Spații utilitare

Compartiment Spații Publicitare

DIRECȚIA TEHNICĂ

Serviciul Energetic și Monitorizarea Serviciilor de Utilități Publice

Compartiment Iluminat Public

Compartiment Termoficare

Compartiment Eficientizare Energetică Clădiri

Serviciul Drumuri, Poduri și Utilități Hidrotehnice

Biroul Utilități Hidrotehnice

Biroul Drumuri și Poduri

Compartiment Servicii Informatice

Serviciul Transport și Siguranța Circulației

Biroul Transport

Compartiment Siguranța Circulației

DIRECȚIA ECONOMICĂ

Biroul Contabilitate

Serviciul Buget

Serviciul Financiar

ARHITECT ȘEF

DIRECȚIA URBANISM

Biroul Certificate de Urbanism

Biroul Autorizări

Compartiment Control Construcții

Serviciul Banca de Date Urbane și Cadastru

Serviciul de Dezvoltare Urbană și Reabilitare și Conservare Clădiri Istorice

Biroul Coordonare Elaborare PUG/PUZ/PUD

Biroul Avizare Conformități PUG/PUZ/PUD

Biroul Reabilitare și Conservare Clădiri Istorice

DIRECȚIA DEZVOLTARE

Serviciul Proiecte cu Finanțare Locală, Regională și Națională

Biroul Generare Proiecte

Compartiment Management Proiecte

Compartiment Monitorizare Proiecte

Serviciul Proiecte cu Finanțare Internațională

Biroul Generare Proiecte

Compartiment Management Proiecte

Compartiment Monitorizare Proiecte

DIRECȚIA COMUNICARE

Serviciul Relaționare Directă cu Cetățeni

Biroul Managementul Documentelor

Biroul Organizare Evenimente

Compartiment Presă

Compartiment e-Comunicare

Compartiment Centrul de Informare Turistică

Compartiment Promovare Națională și Internațională a Municipiului

Serviciul Relații Locale, Regionale și Naționale

Biroul Relații Internaționale

Compartiment de Relaționare cu Instituții Culturale

Compartiment de Relaționare cu Instituții Școlare

Compartiment de Relaționare cu Instituții Medicale

Compartiment de Relaționare cu Instituțiile Vârstnicilor

Compartiment de Relaționare cu Instituțiile Tinerilor

Compartiment de Relaționare cu Consiliile Consultative de Cartier

Compartiment de Relaționare cu Asociaților de Proprietari

Compartiment de Relaționare cu Organizațiile Nonguvernamentale

Compartiment de Relaționare cu Organizațiile Mediului de Afaceri

Compartiment de Relaționare cu Parlamentarii Timișoarei, Autorități Publice și Instituțiile Statului

CORPUL DE CONTROL ȘI ANTIFRAUDĂ AL PRIMARULUI

COMPARTIMENTUL MONUMENTE

BIROUL VALORIFICARE SPAȚII CU ALTĂ DESTINAȚIE

COMPARTIMENT VOLUNTAR PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

BIROUL MANAGEMENTUL CALITĂȚII

BIROUL AUDIT

SERVICIUL ACHIZIȚII PUBLICE

SERVICIUL JURIDIC

Biroul Contencios

Compartiment Executori

Biroul Consultanță Juridică

SERVICIUL RESURSE UMANE

Compartiment Protecția Muncii

Compartiment Evidență Personal

Compartiment State de Plată

Compartiment Perfecționare Profesională

DIRECȚIA DE EVIDENȚA PERSOANEI TIMIȘOARA

DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

CĂMINUL PENTRU PENSIONARI TIMIȘOARA

SERVICIUL PROTECȚIA COPILULUI ȘI FAMILIEI TIMIȘOARA

SERVICIUL PROTECȚIA PERSOANELOR CU HANDICAP TIMIȘOARA

CANTINA DE AJUTOR SOCIAL

CENTRUL DE ZI "PENTRU VOI" TIMIȘOARA

DIRECȚIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ TIMIȘOARA

SERVICIUL PUBLIC ASISTENȚĂ MEDICALĂ ȘCOLARĂ TIMIȘOARA

SPITALUL CLINIC MUNICIPAL DE URGENȚĂ TIMIȘOARA

SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII "LUIS ȚURCANU" TIMIȘOARA

SPITALUL DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOFTIZIOLOGIE "VICTOR BABEȘ" TIMIȘOARA

CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA

TEATRUL MAGHIAR DE STAT "CSIKI GERGELY" TIMIȘOARA

TEATRUL GERMAN DE STAT TIMIȘOARA

FILARMONICA "BANATUL"TIMIȘOARA

4.4. Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări diverse.

Biroul autorizare activități comerciale Primăria Timișoara

4.4.1.Generalități privind funcționarea biroului

Exercitarea activității de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităților administrațiilor publice locale sau ale sectoarelor municipiului București, după caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora și a planurilor de urbanism.

Acordul prevăzut la art. 6 alin. (2) nu se eliberează în următoarele cazuri:

a) contravine planului general de dezvoltare urbană și criteriilor generale privind determinarea zonelor și locurilor de vânzare din localități;

b) aduce prejudicii spațiilor aflate în incinta sau în apropierea unor clădiri de valoare arhitectonică deosebită ori cu valoare de patrimoniu;

c) exercițiul comercial se face în spații improvizate;

Autoritățile administrației publice asigură dezvoltarea armonioasă a rețelei și tipurilor de distribuție și promovare a întreprinderilor mici și mijlocii cu activitate de comercializare a produselor și serviciilor de piață.

Biroul autorizare activități comerciale Primăria Timișoara se ocupă cu:

acordarea/modificarea Acordului pentru desfășurarea exercițiilor comerciale;

anularea Acord Exerciții Comerciale ;

emitere duplicat Acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale.

Pentru fiecare din acestea se depun următoarele acte:

a)Actele necesare pentru obținerea și modificarea Acordului pentru desfășurarea exercițiilor comerciale (Legea 650/2002) – Se aplică prevederile OG 27/2003 sunt:

Cerere tip;

Certificat de înregistrare ORC;

Certificat constatator ORC (cu deschidere punct de lucru), emis în baza Legii 359/2004;

Extras de registru ORC (dacă este cazul);

Extras CF, nu mai vechi de 30 de zile al spațiului supus autorizarii și acte doveditoare în cazul schimbarii destinatiei fata de destinatia initiala.

Acordul Băncii, dacă este cazul;

Contract de închiriere sau de comodat cu proprietarul spațiului din cartea funciară, dacă este cazul;

Planul punctului de lucru întocmit de un proiectant autorizat doar pentru unități de alimentație publică și pentru societățile care desfășoară activitate de comerț cu ridicata și amănuntul la aceeași adresă;

Pentru unități de alimentație publică: acordul vecinilor direct afectați/asoc. de locatari proprietari (dacă destinația spațiului este alta decât spațiu comercial, alimentație publică sau SAD);

Dosar de încopciat;

Taxele aferente se achită la eliberarea acordului.

b)Actele necesare pentru anularea Acord Exerciții Comerciale sunt:

Cerere de anulare, în scris, semnată și ștampilată;

Acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale, în original,

Hotărârea Adunării Generale a Asociațiilor – ORC;

Certificat de înregistrare mențiuni – ORC.

c)Actele necesare duplicat Acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale (Legea 650/2002) – Se aplică prevederile OG 27/2003 sunt:

Cerere în care se arată inexistența acordului (se specifică motivul: pierdut, furat, etc.);

Publicarea într-un ziar a pierderii acordului cu numărul, data precum și locația pentru care a fost eliberat (copie)

Conform HG nr. 843/14.10.1999 Încadrarea pe tipuri a unităților de alimentație publică se realizează de către agenții economici, în baza unei declarații pe propria răspundere care:

Se va depune la primăria locală o dată cu cererea pentru obținerea acordului pentru desfășurarea execițiilor comerciale (în cazul unităților nou înființate);

Atunci când survin modificări privind tipul unității independente, în termen de maximum 10 zile agentul economic va întocmi o nouă declarație, pe care o va depune la primăria locală;

Se va completa în două exemplare pe calculator;

Va fi însoțită de: copie certificat de înregistrare, dosar de încopciat.

4.4.2. Caracterizarea tipurilor de unități de alimentație publică

Conform HCL nr. 102/24.03.2009, REGULAMENT privind emiterea Acordului pentru desfășurarea exercițiilor comerciale de tip spălatorie auto, centre de diagnoză pentru mașini, schimbare cauciucuri și echilibrare roți pe raza Municipiului Timișoara.

Documente necesare pentru activitățile de prestări servicii în vederea obținerii Acordului pentru desfășurarea execițiilor comerciale :

cerere tip; (word/pdf)

certificat de înregistrare și certificat constatator cu deschidere punct de lucru obținut de ORC;

extras de carte funciară nu mai vechi de 30 zile (în cartea funciară a imobilului în care se desfășoară activitatea comercială și este supus autorizării trebuie să existe o concordanță deplină între folosința de fapt a imobilului și mentiunea înscrisă în cartea funciară);

contract de închiriere sau comodat, cu proprietarul spațiului din cartea funciară, dacă este cazul;

planul punctului de lucru întocmit de un proiectant autorizat;

plan de situație scara 1:500 și de încadrare 1:5000 obținute din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara – Serviciul Banca de Date Urbane și Cadastru;

Acordul Asociatiei de proprietari și al proprietarilor direct afectati cu care se invecineaza spatiul pe plan orizontal și vertical în conformitate cu art. 9 din H.C.L. 102/2009;

In cladiri independente pentru orarul de functionare peste ora 22,00 se va depune un Buletin de analiza a nivelului de zgomot în conformitate cu art. 9 din H.C.L. 102/2009 ;

memorium tehnic și marcare pe plan a locurilor de parcare intocmit de proiectant autorizat+A.C., dacă este cazul;

Actele necesare pentru notificarea vânzărilor de lichidare și soldare conform HG 333/2003 sunt:

Notificarea vânzărilor de lichidare+ lista de inventar

Notificarea vânzărilor de soldare+ lista de invento

Actele necesare și condițiile care trebuie îndeplinite în vederea Autorizării Comerțului Stradal – terase sezoniere amplasate în zona publică în fața punctului de lucru propriu din Timișoara și terase sezoniere amplasate pe teren proprietate personală (cu respectarea condițiilor din HCL 43/2011) – Se aplică prevederile OG 27/2003
1.     cerere tipizată– se înregistrează cu 30 zile înainte de amplasare;
2.     acte firmă: – certificat de înregistrare + certificat constatator pentru punctul de lucru cu activitate de alimentație publică în funcțiune obținute de la ORC;
3.     certificat fiscal – obținut de la Direcția Fiscală – din care să rezulte că nu sunt datorii la BL;
4.     plan de situație 1:500 – obținut din PMT , pe care se va desena la scară poziția terasei și cotele – întocmit de un proiectant autorizat;
5.     plan de încadrare scara 1:5000 – obținut din PMT;
6.     prezentarea listei de meniuri și prețuri în limba română și într-o limbă de circulație internațională;
7.     prezentarea ținutei personalului de servire a terasei ( foto )
8.     proiect arhitectural întocmit de un arhitect compus din:
o    ansamblul terasei
o    secțiune terasă
o    mobilier
o    sistem de acoperire

calitatea materialelor
o    sistem iluminat ( dacă este cazul )
o    jardiniere ( dacă este cazul )
9.     personalizare servicii ( veselă, grafică )
10. comercianții care au deținut acord de funcționare pentru comerț stradal și terase în anul precedent îl vor depune la dosar în copie xerox;
11. acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale eliberat de către PMT pentru punctul de lucru în baza Legii 650/ 2002, în copie, vizat la zi;
12. autorizație de construire pentru terasă, dacă este cazul;
13. extras de carte funciară, pentru teren proprietate privată nu mai vechi de 30 zile, în situația în care se dorește funcționarea pe teren proprietate personală;
14. contract de închiriere/ comodat în situația în care se dorește funcționarea pe teren proprietate personală.

Documente necesare pentru avizarea activitatii de comert stradal în zona publica a Municipiului Timisoara – HCL. 139 / 2011- Se aplică prevederile OG 27/2003

A). Documente necesare în vederea eliberarii avizului pentru desfasurarea comertului ambulant cu mărțișoare/bețe Sf. Nicolae , etc. pe teritoriul municipiului Timișoara

Copie buletin de identitate sau carte de identitate în cazul persoanelor fizice;

Copie certificat de înregistrare emis de Oficiul Registrului Comertului în cazul agenților eonomici;

Cerere tip.

B).Acte necesare pentru obținerea acordului de funcționare ambulant în vederea desfășurării activității de comerț stradal în chioscuri, tonete de flori pe amplasamente adjudecate la licitatie publica :

1. Cerere tipizata;
2. Acte firmă (certificat de înregistrare + certificat constatator cu obținut de la ORC în baza Legii 359/2004);
3. Certificat fiscal (din care să rezulte că nu sunt datorii la bugetul local – obținut de la Direcția Fiscală);
4. Plan de situație 1:500 pe care se va marca vizibil amplasamentul – obținut prin cam.12 – de la Serviciul Banca de Date Urbane și Cadastru ;
5. Plan de încadrare 1:5000 – obținut prin cam. 12 – de la Serviciul Banca de Date Urbane și Cadastru ;
6. Proiect intocmit de un proiectant autorizat în care să fie prezentat modelul de chiosc, toneta avizat de catre Institutia Arhitectului Sef din cadrul Primariei Timisoara ;
7. Contract de inchiriere a domeniului public .

D). Acte necesare pentru obținerea acordului de funcționare în vederea desfășurării activității de comerț stradal în rulotă comercială , comert cu legume fructe, flori, carti, pop corn etc pe amplasamente adjudecate la licitatie publica:

1.Cerere tipizată;
2. Certificat de înregistrare obținut de la Oficiul Registrului Comertului;
3. Certificat fiscal din care să rezulte ca nu sunt datorii la bugetul local – obtinut de la Directia Fiscala .
4. Contract de inchiriere a domeniului public;
5. Activitatea de alimentatie publica necesita document de avizare sanitara ;
6. Carte de identitate, talon din care să reiasa faptul ca rulota este de tip comercial;
7. Contract de inchiriere/comodat a rulotei, daca este cazul;
8. Proiect, poza în care să fie prezentat tipul de mobilier de comerț stradal utilizat .

E). Acte necesare pentru desfasurarea de activitati comerciale în vehicule specializate :

1. Cerere tipizată;
2. Acte firmă (certificat de înregistrare + certificat constatator cu obținut de la ORC în baza Legii 359/2004);
3. Plan de situație 1:500 pe care se va marca vizibil traseul – obținut prin cam.12 – de la Serviciul Banca de Date Urbane și Cadastru;
4. Plan de încadrare 1:5000 – obținut prin cam. 12 – de la Serviciul Banca de Date Urbane și Cadastru;
5. Poză în care să fie prezentat tipul de vehicul comercial utilizat ;
6. Carte de identitate, talon din care să reiasa faptul ca vehiculul destinat desfasurarii de activitati comerciale este de tip comercial;
7. Contract de inchiriere/comodat a rulotei, daca este cazul
8. Activitatea de comercializare înghețată ,patiserie, cofetarie și de alimentatie publica necesită document de avizare sanitar-veterinară a laboratorului în care se produce ;
9. Certificat fiscal din care să rezulte ca nu sunt datorii la bugetul local – obtinut de la Directia Fiscala ;
10. Avizul Comisiei de circulatie .

F). Acte necesare pentru desfasurarea de activitati comerciale în rulote comerciale care functioneaza pe proprietatea personala a persoanelor fizice sau juridice:

1. Cerere tipizată;
2. Acte firmă (certificat de înregistrare + certificat constatator cu obținut de la ORC în baza Legii 359/2004);
3. Plan de situație 1:500 pe care se va marca vizibil locul amplasarii – obținut prin cam.12 – de la Serviciul Banca de Date Urbane și Cadastru;
4. Plan de încadrare 1:5000 – obținut prin cam. 12 – de la Serviciul Banca de Date Urbane și Cadastru;
5. Poză în care să fie prezentat tipul de vehicul comercial utilizat ;
6. Carte de identitate, talon din care să reiasa faptul ca rulota este de tip comercial;
7. Contract de inchiriere/comodat a rulotei, daca este cazul
8. Activitatea de comercializare înghețată ,patiserie, cofetarie și de alimentatie publica necesită document de avizare sanitar-veterinară a laboratorului în care se produce ;
9. Certificat fiscal din care să rezulte ca nu sunt datorii la bugetul local – obtinut de la Directia Fiscala ;
10. Extras de carte funciară pentru teren proprietate personala precum și contract de inchiriere/comodat a terenului, daca este cazul .

4.5. Studii de caz

4.5.1. Solicitare obținere acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale SC. ROYCONX

Cerere tip;

Certificat de înregistrare ORC;

Certificat constatator ORC (cu deschidere punct de lucru), emis în baza Legii 359/2004;

Extras de registru ORC (dacă este cazul);

Extras CF, nu mai vechi de 30 de zile al spațiului supus autorizarii și acte doveditoare în cazul schimbarii destinatiei fata de destinatia initiala.

Acordul Băncii, dacă este cazul;

Contract de închiriere sau de comodat cu proprietarul spațiului din cartea funciară, dacă este cazul;

Planul punctului de lucru întocmit de un proiectant autorizat doar pentru unități de alimentație publică și pentru societățile care desfășoară activitate de comerț cu ridicata și amănuntul la aceeași adresă;

Pentru unități de alimentație publică: acordul vecinilor direct afectați/asoc. de locatari proprietari (dacă destinația spațiului este alta decât spațiu comercial, alimentație publică sau SAD);

Dosar de încopciat;

Taxele aferente se achită la eliberarea acordului.

Concluzie :

Dosar respins deoarece contractul de comodat datează din 26.06.2013, având valabilitate de 1 an. Nu este valabil la data depunerii cererii (14.05.2015).

4.5.2. Solicitare obținere acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale SC. REBEL CARETTA SRL.

Concluzie :

Dosar acceptat, obținându-se certificatul constatator emis la 24.02.2015.

Anexe

Bibliografie

Conf.univ.dr. Androniceanu, Armenia, Noutăți în managementul public, note de curs 2005;

Prof.univ.dr. Moldoveanu, George, Lect.univ.dr. Dobrin, Cosmin, Managementul calității în sectorul public, note de curs 2007;

Prof.univ.dr. Plumb, Ion – coordonator, Conf.univ.dr. Androniceanu, Armenia, Prep.univ.drd. Albaluta, Oana, Managementul serviciilor publice, note de curs 2008

Matei, Lucica, „Management public”, Ediția a II-a, Editura Economică, București, (2006)

Armenia Androniceanu, Management Public, Editura Economica, Bucuresti,(2000)

Armenia Androniceanu, Noutati in Managementul Public, Ed.Universitara, Bucuresti, 2004.

Gabriela Marinescu – Management public modern , Editura Tehnopress, 2007.

Florin Bondar – Politici publice si administratie publica, Editura Polirom, 2007; 7

Profiroiu, Marius – coordonator, Tudorel, Andrei, Dragoș, Dinca, Radu, Carp, Reforma adimistrației publice în contextul integrării europene, note de curs 2006;

Alexandru, Ioan, Administrația publică – teorii, realități, perspective, Editura Lumina Lex, 2007;

Costea, M., Introducere în administrația publică, Editura Economică, București, 2000;

Pârlog, C., Constantin, D.L. – coordonatori, Dezvoltare regională și integrare europeană. Lucrările celui de-al Doilea Simpozion Național al Asociației Române de Științe Regionale, Editura Oscar Print, București, 2003;

D. Cosma, A. O. Crașneac (2011), Buget și trezorerie publica, Ed. Eurostampa, Timișoara

Hotărârea Guvernului României nr.399/2001 privind concentrarea fondurilor Phare 2001 – componența coeziune economică și socială și a fondurilor de cofinanțare corespunzătoare de la bugetul de stat în zone de restructurare industrială cu potențial de creștere economică, în Monitorul Oficial nr.230/2001;

Legea nr.27/1994 privind impozitele locale;

Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală;

http://www.anfp-map.ro

http://www.ase.ro;

http://www.eufinantare.info

http://www.guv.ro;